Iconografia îngerilorpr. gabriel herea [602610]

Iconografia îngerilorpr. gabriel herea
Oprirea căderii îngerilor (268)
Îngeri i sunt păzitori ai ușilor (268)
Îngerii sunt mijloace de transmitere a adevărului revelat (270)
Intervenții ale îngerilor în istorie (271)

Mesajul eshatologic al
spațiului liturgic creștin
arhitectură și icoană
în Moldova secolelor XV – XVipr. gabriel herea
editura Karl A. Romstorfer, suceava, 2013se tipăreșt e cu binecuvântarea ips pimen,
arhiepiscop al sucevei și rădăuților.

pr. Gabriel Herea – MESAJUL ESHA TOLOGIC AL SPA ȚIULUI LITURGIC CREȘTIN 266
istoric al locuirii în Templu1222 [IV.2.9] și extrapolează iconografic prin pictarea Fecioarei într-un spațiu
arhitectural asemănător Templului. Folosirea unei schițe co mpoziționale care să utilizeze arhitectura
Templului poate fi văzută în reprezentările Intrării Maicii Domnului în Biserică (Fig. 444, 446) și Bunei
Vestiri (Fig. 447), dar și în expresii plastice care surprind Refuzarea Jertfei lui Ioachim și Ana , Revelarea
nașterii lui Ioan Botezătorul , Încredințarea Fecioarei către bătrânul Iosif (Fig. 448), Întâmpinarea Domnului
de către dreptul Simeon (Fig. 449) sau Uciderea lui Zaharia „între templu și altar”1223 (Fig. 450).
Soluția plastică a reprezentării Fecioarei într-un spațiu compozițional ce semnifică Templul din Ie-
rusalim se împlinește semantic prin transformarea reprezentării Templului istoric în Ierusalim ceresc. Această evoluție poate fi văzută în Moldova în compoziția De tine se bucură și semnifică unitatea Bisericii
în jurul lui Hristos, în rai.
III.3. BIRUINȚA ÎNGERILOR
Cercetătorul ce se apropie cu atenție de bisericile medievale ale Moldovei rămâne surprins de mulți-
mea reprezentărilor angelice și demonice ce abundă în scenele pictate pe pereți. Alăturarea în contextul unor scene istorice a oamenilor cu îngerii și cu demonii are un suport teoretic în teologia creștină care suprapune spațiul existenței celor trei entități.
Pentru a pune în evidență raporturile cosmologice existente în învățătura creștină între îngeri, oameni
și demoni, raporturi care influențează decisiv reprezentările iconografice, vom începe demonstrația noas-tră prin expunerea uneia dintre concepțiile antice referitoare la acest subiect. Dorind să explice relaționa-rea omului cu persoanele angelice, antichitatea greacă
1224 folosea noțiunea de „interval închis” între om și
divinitate, interval separator ce este populat de personaje inteligibile asemenea îngerilor.
În Banchetul , Socrate vorbește cu Diotima despre Eros:
„Socrate: Dar ce-ar putea fi Eros, … un muritor?
Diotima: Deloc.Socrate: Dar ce?Diotima: Cum vorbeam mai înainte, zise ea, ceva între muritor și nemuritor.Socrate: Ce anume, Diotima?Diotima: Un daimon mare, Socrate; căci și este daimonul o ființă între zeu și muritor.Socrate: Cu ce putere? Întrebai eu.Diotima: De a tălmăci și împărtăși zeilor cele ce vin de la oameni, și oamenilor cele ce vin de la zei.
Am numit: rugăciuni și jertfe din partea oamenilor; porunci și răsplată pentru jertfe, din
partea zeilor. Pe lângă aceasta daimonul, fiind la mijloc între cele două lumi, umple golul, așa că
universul se unește cu sine însuși într-un tot. De la daimon purcede și toată știința viitorului;
de la arta preoților cu privire la jertfe, la inițieri, la descântece, la toată prorocia și la vrăji. Zeul n-are amestec cu omul, ci toată împărtășirea se face prin aceștia; numai prin daimoni vorbesc zeii oamenilor, fie în starea de veghe, fie în somn”
1225.
Acest fel de a privi intervalul dintre om și divinitate nu se potrivește deloc creștinismului, care vorbește
despre unirea neintermediată cu Hristos. De altfel, această unire este țelul vieții creștine, începând de la
1222 „Și a așezat-o pe a treia treaptă a altarului, iar Domnul Dumnezeu a pogorât har asupra ei. … Maria rămăsese în Templul
Domnului curată ca o porumbiță și primea hrană din palma unui înger.” Protoevanghelia lui Iacov, în Evanghelii Apocrife , p. 38.
1223 Matei 23, 35.1224 Trebuie spus că în antichitatea greacă, și chiar în scrierile lui Platon, apar și alte teorii despre „daimon” și interacț iunea lui
cu oamenii (A se vedea Francis E. Peters, Termenii filosofiei grecești , p. 57, 58).
1225 Platon, Banchetul 202 d și e, p. 56, 57.

ELEMENTE PLASTICE CU SEMANTICĂ ESHA TOLOGICĂ 267
mărturisirea nașului la botez: „ Mă unesc cu Hristos! ”1226, continuată prin prezența reală în Euharistie a
Trupului și Sângelui lui Hristos și finalizată în concepția eshatologică a raiului, ca o mare horă în jurul lui
Hristos. Părintele Stăniloae deduce din scrierile Sfinților Părinți că această horă este o „ horă suitoare ”1227,
adică este o horă în spirală, pentru ca fiecare să aibă comuniunea nemijlocită cu Hristos.
Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Simeon Noul Teolog vorbesc foarte clar despre inexisten-
ța intervalului gol și de umplut: „Căci în adunarea dumnezeilor, adică a celor ce se mântuiesc, va sta Dumnezeu în mijloc, împărțind răsplățile fericirii de-acolo, nemaifiind nicio distanță între El și cei vrednici”
1228. Și „Împărăția cerurilor le va fi o singură locuință și așa se va arăta tuturor drepților și nu
vor vedea decât pe Împăratul pretutindeni. El va fi în fața fiecăruia și fiecare în fața Lui și va lumina pe fiecare și fiecare va lumina în El”
1229.
Mai mult decât atât, plasarea îngerului într-un oarecare gol dintre Dumnezeu și om intră în contra-
dicție totală cu teologia energiilor necreate. Îngerul este ființă personală creată, iar teologia vorbește des-pre cunoașterea lui Dumnezeu prin energiile necreate
1230. De altfel, însăși cunoașterea îngerului despre
Dumnezeu se oprește la limita energiilor necreate.
Cele prezentate susțin faptul că din punct de vedere creștin tema intervalului închis nu este actuală. Și
aceasta pentru că nu pot fi definite cele două limite ale „intervalului”. În mod evident o limită este ființa divină, inaccesibilă creaturii. Cealaltă limită nu este însă nici omul, care se poate bucura nemijlocit de energiile necreate, nici materia, care nu este considerată rea în creștinism, nici măcar demonul, despre care Sf. Ioan Scărarul spune că „Dacă mândria a făcut pe unii din îngeri draci, negreșit smerenia poate face și din draci îngeri”
1231.
Avem de-a face cu o semidreaptă, cu un interval deschis la un capăt, interval în care sălășluiesc îngeri,
oameni și demoni, fiecare plasându-se în funcție de unica limită, ființa divină. Îngeri, oameni și demoni se influențează reciproc în acest spațiu, ajutându-se sau încurcându-se în relația cu Dumnezeu. Acest lucru este surprins cu succes de iconografie.
În interiorul acestui interval deschis există totuși o limită morală, care generează poziționarea fiecărei
persoane implicate (înger, om sau diavol). Este vorba despre punctul hotărârii direcției „spre Dumnezeu” sau „dinspre Dumnezeu”, punct exemplificat iconografic prin balanța de la Judecata de Apoi (Fig. 451), sau prin scena căderii îngerilor răi de la Bălinești (Fig. 452).
Trecând însă dincolo de sferele existenței materiale și raportându-ne la existența în timp, descoperim
că există un aspect al existenței unde îngerii intermediază între două extreme și unde se poate aplica „tema intervalului”. Este vorba de timp. Îngerii nu sunt afectați nici de perisabilitatea timpului omenesc și nici de eternitatea lui Dumnezeu. Părintele Stăniloae observă faptul că autorii patristici „plasează … lu-mea îngerească într-un fel de eon supratemporal, dar nu coetern cu Dumnezeu”; iar acest eon „reprezintă
un mod de viață asemănător celui în care va fi toată creația în planul eshatologic”
1232.
Coroborarea noțiunii de existență a îngerilor în eshaton cu inserarea îngerilor ca personaje în compo-
zițiile iconografice (mai ales în cele teologice: Deisis, De tine se bucură, Adormirea Maicii Domnului etc.),
dar și pictarea îngerilor ca păzitori ai pragului, demonstrează valențele eshatologice ale pelerinajului în interiorul edificiului arhitectonic eclesial. Activarea spațiului sacru prin Liturghie nu este altceva decât actualizarea eshatonului. Credincioșii înșiși recunosc dorința trăirii timpului îngerilor, prin rugăciune:
1226 Taina Botezului , în Molitfelnic , p. 29.
1227 Dumitru Stăniloae, Note la Ierarhia Cerească, cap. VII, nota 14, în Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere Complete , p. 65.
1228 Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete teologice , suta a doua, cap. 25, p. 125, apud Lumina din inimi , p. 841.
1229 Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale , cuv. 1, cap. 5, p. 129, apud Lumina din inimi , p. 842.
1230 N. Chițescu, Isidor Todoran, I. Petreuță, Teologia… , vol. I, p. 249-259 (Ființa și lucrările necreate ale lui Dumnezeu).
1231 Sf. Ioan Scărarul, Scara , cuv. 25, cap. 60, p. 315.
1232 Dumitru Stăniloae, Teologia… , vol. III, p. 288.

pr. Gabriel Herea – MESAJUL ESHA TOLOGIC AL SPA ȚIULUI LITURGIC CREȘTIN 268
„Noi care pe heruvimi cu taină închipuim și făcătoarei de viață Treimi întreit sfântă cântare aducem…”1233;
și mărturisesc credința în împlinirea acestei unități: „Acum puterile îngerești împreună cu noi slujesc, iată, intră Împăratul slavei, iată, jertfa tainică săvârșită, de dânsele este înconjurată”
1234.
Oprirea căderii îngerilor
Istoria biruinței îngerilor buni se întinde între momentul opririi de către Arhanghelul Mihail a de-
părtării de Dumnezeu, în clipa căderii lui Lucifer, și biruința finală asupra îngerilor răi, biruință ce se va petrece la sfârșitul timpului [IV.4]. Despre căderea lui Lucifer vorbește Însuși Hristos, atunci când spune ucenicilor: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer”
1235. Era prima biruință asupra puterii răului
și s-a petrecut în spațiul spiritual. Balaurul și îngerii lui nu și-au mai găsit loc în cer, pe care l-au părăsit păstrându-și însă ontologia lor angelică. Profesorul Savvas Agouridis atrage atenția că „Dualismul între cer și pământ nu este ontologic, ci moral și eshatologic”
1236. Prin urmare, împărțind realități ontologice
comune, îngerii și demonii se vor mai situa pe poziții de luptă. Biruința finală a îngerilor asupra diavo-lului se va petrece la sfârșitul timpului și este explicit profețită în Apocalipsa: „Și s-a făcut război în cer: Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul. Și se războia și balaurul și îngerii lui. Și n-a izbutit el, nici nu s-a găsit pentru ei loc în cer. Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele de demult, care se cheamă diavol și satana”
1237.
Efortul lui Mihail de a opri căderea îngerilor este surprins plastic într-o compoziție din Ciclul Ar-
hanghelului de la Bălinești (Fig. 452), dar și în miniaturile ce ilustrează pericopa evanghelistului Luca:
„Și le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer”1238, din manuscrisul de la Elisabetgrad (fol.
180v) și din Tetraevanghelul lui Ieremia Movilă (fol.178v – Fi g. 454). Tipul iconografic folosit în biserica
de la Bălinești pentru a reprezenta Căderea îngerilor răi poate fi identificat încă din secolul al IX-lea în
manuscrisul din Trier al Apocalipsei (800-820), manuscris păstrat la Stadtbibliotek1239. Îngerii căzuți
sunt reprezentați cu capetele în jos, sugerând o mișcare descendentă, în vreme ce îngerii buni sunt pictați în picioare, grupați într-o parte a compoziției, sugerând o mișcare de opoziție față de grupul îngerilor ce cad. Asemănările dintre reprezentarea miniată și pictura murală de la Bălinești sunt doar la nivelul schiței compoziționale și a celor două mișcări surprinse în ea: căderea și refuzul de a cădea . În cazul miniaturilor
din Tetraevanghelele de la Elisabetgrad și Sucevița, Căderea îngerilor este reprezentată într-un context
mai larg, care are în centru pe Iisus Hristos vorbind apostolilor. În partea dreaptă a ambelor compoziții, diavolii sunt reprezentați căzând cu capul în jos, din cerul ce este miniat ca un segment de cerc din care
iese imaginea lui Iisus Hristos, martorul evenimentului. Deasupra cerurilor (a firmamentului), Arhan-
ghelul este reprezentat biruitor, în picioare, cu toiag și aureolă.
Îngerii sunt păzitori ai ușilor
Creați de Dumnezeu înainte de crearea omului, îngerii primesc misiunea de a păzi ușile Raiului în
momenul în care Adam și Eva au fost excluși din acesta. O eventuală înfruptare din Pomul Vieții ce era în mijlocul Edenului i-ar fi adus omului nemurirea demonică
1240, lucru pe care Creatorul încearcă să îl
1233 Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur , în Liturghier , p. 149.
1234 Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul , în Liturghier , p. 283.
1235 Luca 10, 18.1236 Savvas Agouridis, Comentariu la Apocalipsa , p. 191.
1237 Apocalipsa 12, 7. 1238 Luca 10, 18.1239 Luther Link, The Devil The Archfiend in Art From the Sixth to the Sixteenth Century , p. 165-166.
1240 Facere 3, 22: „Și a zis Domnul Dumnezeu: Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Și acum nu cumva să-și întindă mâna și să ia roade din pomul vieții, să mănânce și să trăiască în veci!”.

ELEMENTE PLASTICE CU SEMANTICĂ ESHA TOLOGICĂ 269
evite plasând la ușa Edenului heruvimi cu sabie de foc1241. Aceasta este sursa biblică prin care cunoaștem
misiunea de păzitor al spațiului sacru, ca o misiune îngerească. Rolul îngerilor de gardieni ai Edenului se extinde asupra spațiilor sacre ce semnifică raiul. Cele mai populare spații sacre semnificante ale raiului, ale Ierusalimului ceresc, sunt Cortul lui Moise, Templul lui Solomon și naos-altarul Bisericii creștine. După cum relatează Sfânta Scriptură, nu oricine putea să intre în Cort sau în Templu, sau să se apropie
de obiectele sfinte ale acestora, obiecte ce semnificau și realizau legătura oamenilor cu Dumnezeu. Istoria mutării Chivotului Legământului de către regele David demonstrează clar că apropierea neautorizată de cele sacre ducea la moartea celor ce săvârșeau profanare, chiar și fără voia lor: „David, cu tot poporul care era cu el, a pornit la Baalat în Iuda, ca să a ducă chivotul Domnului, asupra căruia este chemat numele
Domnului Savaot Cel ce șade pe heruvimi. … Când însă au ajuns la aria lui Nachon, Uza și-a întins mâinile sale spre chivotul Domnului ca să-l sprijine, și s-a apucat de el, căci boii erau gata să-l răstoarne. Domnul însă s-a mâniat pe Uza și l-a lovit Dumnezeu chiar acolo pentru îndrăzneala lui și a murit el
acolo lângă chivotul Domnului”
1242. Moartea subită a lui Uza poate fi considerată ușor a fi pedeapsă ad-
ministrată lui prin îngerul păzitor al obiectelor sacre.
Ca o confirmare a mentalului antic cu privire la păzirea spațiului sacru, trebuie spus că în templul lui
Solomon funcționa și o instituție umană a protejării accesului în templu. Profetul Ieremia vorbește des-pre oameni care aveau misiunea de „păzitori ai pragului”
1243. Iar dacă ne raportăm la creștinism, se știe că
strigarea „Ușile, ușile!” rostită până astăzi de către preot înainte de mărturisirea de credință, avea rostul de a face atenți pe cei însărcinați cu închiderea și păzirea ușilor bisericii
1244.
Păzirea reală a spațiului sacru de către înger este consemnată într-o relatare anonimă din secolul al
IX-lea, cu privire la biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. Se spune că în timpul unei mese oferite de împăratul Justinian (527-565) constructorilor catedralei, păzitor al șantierului a rămas un copil. Îngerul s-a arătat acelui copil și i-a cerut să transmită un mesaj urgent împăratului. În schimbul misiunii, îngerul
a promis că va păzi biserica până la întoarcerea copilului. Împăratul Justinian a înțeles că mesajul venea de la un înger și a speculat promisiunea acestuia de a păzi biserica până la întoarcerea copilului: nu a mai permis acestuia să se întoarcă pe șantier. Astfel, îngerul a rămas păzitor permanent al catedralei Sfintei
Sofia
1245. Un poem compus după căderea Constantinopolului sub turci spune că îngerul care străjuia Ca-
tedrala Sfânta Sofia și-a luat zborul pe 29 mai 1453, locul fiindu-i luat de fiul Antihristului, Mehmet1246.
Asocierea simbolică dintre Rai și naos-altarul bisericii creștine duce la identitate semantică între por-
țile raiului și ușa sau ușile de trecere spre naos-altar. Rolul îngerilor în protecția spațiului sacru este mar-cat în iconografia ce se desfășoară înaintea portalelor de trecere spre naos, în cazul Moldovei, sau imediat după ele, în contextul traveii de vest a naosului, cum este cazul multor monumente din Țara Românească și din Balcani. Un caz aparte poate fi văzut în biserica de la Posada Rybotycka, din voievodatul polonez Podkarpeckie, unde îngerii cu sabie sunt pictați pe fața de est a catapetesmei zidite, alături de ușile alta-rului. Vizual vorbind, îngerii de la Posada Rybotycka păzesc ușile altarului, fără a putea fi văzuți dinspre naos, „ascunși după ușă”.
Referindu-se la reprezentări ale îngerilor pe arcul ce separă traveea de vest de naos, I.D. Ștefănescu
spunea că „de obicei” pe rotulusul Arhanghelului Mihail se poate citi: „Sunt ostașul lui Dumnezeu și înarmat cu spadă. Cine intră aici cu sfială, e apărat, păzit, oblăduit și luat în seamă; iar pe cei ce intră fără
1241 Facere 3, 24: „Și izgonind pe Adam, l-a așezat în preajma grădinii celei din Eden și a pus heruvimi și sabie de flacără
vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieții”. 1242 2 Regi capitolul 6, versetele 2, 6, 7.1243 Ieremia 35, 4; 52, 24.1244 Petre Vintilescu, Liturghierul explicat , p. 225-226.
1245 Scriptores originum Constantinopolitanarum , ed. T. Preger, I. Leipzig, 1901, p. 85-88 și G. Dagron, Constantinople imaginaire.
Étude sur le recueil des Patria , Paris, 1984, p. 191-314, apud Ovidiu-Victor Olar, Împăratul înaripat , p. 197 și nota 71, p. 217.
1246 Cf. Ovidiu-Victor Olar, Împăratul înaripat , p. 238.

pr. Gabriel Herea – MESAJUL ESHA TOLOGIC AL SPA ȚIULUI LITURGIC CREȘTIN 270
inimă curată, îi izbesc fără milă cu spada aceasta”; iar pe pergamentul lui Gavriil este inscripționat: „Scriu
cu pana tot ce e înlăuntrul celor ce intră aici; port grijă celor buni, dar nimicesc iute pe cei răi”1247.
Aceste texte sunt în acord cu tradiția consemnată de Sfântul Maxim Mărturisitorul, care afirmă „că tot
creștinul trebuie să se afle des în sfânta biserică și să nu lipsească niciodată de la Sfânta Liturghie săvârșită în ea, pentru sfinții îngeri care sunt de față și scriu de fiecare dată pe cei ce intră”
1248. Acest text al Sfân-
tului Maxim argumentează reprezentarea Arhanghelului Gavriil scriind pe un pergament, reprezentare plasată la ușa de intrare în naos-altarul bisericii de la Cozia (Fig. 455), sau chiar în exteriorul bisericii, în contextul portalului de intrare, cum poate fi văzută la Catedrala Adormirii
1249 din Kremlinul Moscovei,
dar și interacțiunea simbolică dintre îngeri și spațiul de trecere în bisericile de la Arbore (Fig. 186), Bă-linești, Dobrovăț, Probota (Fig. 93), Moldovița (Fig. 187), Părhăuți, Voroneț (Fig. 453) și Sucevița (Fig. 34). Rolul de păzitori ai pragului este subliniat de faptul că Arhanghelul Gavriil, prezent alături de Mihail, este reprezentat de mai multe ori cu sabie, fapt neobișnuit în alte contexte. Îngerii păzitori ai pragului
1250
îndeplinesc și un rol eshatologic, de evaluatori, fapt semnificat de trestia ce o poartă în mâini în unele re-prezentări: „Apoi mi-au dat o trestie, asemenea unui toiag, zicând: Scoală-te și măsoară templul lui Dum-nezeu și altarul și pe cei ce se închină în el”
1251; trestia fiind de altfel o unealtă uzuală a îngerilor: „Atunci
îngerul Domnului, întinzându-și vârful toiagului ce-l avea în mâna sa, s-a atins de carne și de azime; și a ieșit foc din piatră și a mistuit carnea și azimile; și îngerul Domnului s-a făcut nevăzut de la ochii lui”
1252. 
Tot un rol eshatologic este semnificat și prin cupa pe care o poartă arhanghelul Mihail la Dobrovăț
sau Sucevița: „Și am auzit glas mare, din templu, zicând celor șapte îngeri: Duceți-vă și vărsați pe pământ cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu”
1253.
Exemplele enumerate vădesc credința fondatorilor de spațiu sacru în implicarea îngerilor pentru or-
donarea și dirijarea efortului liturgic în vederea realizării comuniunii eshatologice.
Îngerii sunt mijloace de transmitere a adevărului revelat
Îngerul are misiunea de a aduce mesajul lui Dumnezeu către om1254. Revelația este realizată de
multe ori prin îngeri [IV.4]. Tâlcuind textul Apocalipsei ce se referă la coborârea Ierusalimului ceresc
(3, 12), Sfântul Andrei din Cezareea scrie că aceasta „înseamnă că de la îngeri s-a pornit cunoașterea lui Dumnezeu și a ajuns până la noi și așa ne unim unii cu alții, îngerii cu oamenii, întru cunoașterea lui Dumnezeu, prin Hristos, capul nostru”
1255. Iconografia surprinde bine această realitate, existând o
scenă foarte răspândită ce prezintă pe înger ca educator: Îngerul arată lui Pahomie însemnele monahale
(Fig. 54). Călugăria este considerată de teoreticienii monahismului, trăire asemenea cu îngerii1256. În
acest context era normal ca îngerul să explice unuia dintre primii monahi regulile și hainele călugărești. Îngerul este înfățișat acoperit pe cap, fiind îmbrăcat cu haine specific monahale și purtând schima. Paho-mie
1257 primește revelația schițând un gest de mirare în fața îngerului care este reprezentat indicând cu
ajutorul mâinii diferite elemente ale vestimentației ce o predă monahului.
1247 I.D. Ștefănescu, Iconografia… , p. 164-165.
1248 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mystagogia , p. 39.
1249 Construită între anii 1475 și 1479. Vezi Humbert Faesen și Vladimir Ivanov, Arhitectura rusă veche, vol. I, p. 293-311;
*** The Russian Icon, p. 28-29.
1250 Cercetătorul Ioana Iancovescu utilizează denumirea de „paznici ai pragului” în studiul său L'Iconographie des entrées d'après
des monuments de Roumanie et de Bulgarie ; apud Vlad Berdos, Cultul arhanghelilor… , p. 123.
1251 Apocalipsa 11, 1.1252 Judecători 6, 21.1253 Apocalipsa 16, 1.1254 Evrei 1, 14: „Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mânt uirii?”
1255 Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Tâlcuire la Apocalipsa , p. 65.
1256 Patristic, călugării sunt socotiți îngeri în trup. A se vedea capitolele „III.6. Biruința cuvioșilor” și „IV.6 Cuvioșii”.
1257 Tradiția coptă afirmă că înger ul l-a inițiat în viața monahală pe Sfântul Antonie.

ELEMENTE PLASTICE CU SEMANTICĂ ESHA TOLOGICĂ 271
În mod cu totul deosebit, îngerii apar câteodată ca transmițători ai revelației în reprezentările evan-
gheliștilor scriitori de text biblic. Se poate observa acest lucru la Bălinești (Fig. 456), în Paraclisul de la Bistrița nemțeană, dar și la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos.
Intervenții ale îngerilor în istorie
Biruința îngerilor poate fi văzută în istorie prin intervenția efectivă în favoarea celor drepți („A lovit
tabăra Asirienilor și i-a omorât pe ei îngerul Lui.”1258), sau prin incursiune de pedepsire a păcătoșilor („Și
văzând David pe îngerul care lovea poporul”1259). Asocierea iconografică dintre înger și diferite personaje
istorice generează o translație de semnificații legate de biruință, dinspre înger spre celelalte personaje ale scenei. Acestui scop trebuie să i se datoreze schița compozițională a medaliei de aur atribuită primei ju-mătăți a secolului al VI-lea, compoziție ce asociază imaginea împăratului Justinian cel Mare cu imaginea biruitoare a îngerului (Fig. 457). Același tip de compoziție este repetată în Moldova secolului al XV-lea, când se dorește semnificarea biruinței Sfântului Constantin cel Mare. Cea mai veche dintre aceste reprezentări moldovenești este Cavalcada Sfintei Cruci de la Pătrăuți (Fig. 37). În această compoziție,
Constantin este pictat împreună cu unsprezece sfinți mucenici. Cortegiul este condus de Arhanghelul Mihail, ce este reprezentat călare, asemenea Împăratului și sfinților mucenici. Tema Cavalcadei nu se mai
repetă în această formă, dar asocierea Arhanghelului cu Împăratul Constantin poate fi văzută în două scene din icoana Arhanghelului Mihail de la Humor (Fig. 458, 459) și în câte o scenă murală din Ciclul
Arhanghelului din gropnița Humorului (Fig. 460) și din pridvorul Moldoviței (Fig. 461).
Salvarea minunată a prietenilor profetului Daniel din cuptorul de foc în care fuseseră aruncați pentru
că nu doreau să renunțe la credință devine o imagine paradigmatică a biruinței credincioșilor în fața persecutorilor. Prin jertfa asumată, Anania, Azaria și Misail se transformă în înaintași ai mucenicilor, biruința lor fiind o prefigurare a biruinței mucenicilor
1260. În urma acestui fapt, imnografia și iconografia
acordă spații largi istoriei biruinței celor trei tineri în cuptorul de foc. Compoziția plastică îi înfățișează pe tineri în interiorul unui cuptor din care ies flăcări, iar pe înger cu aripile desfăcute în semn de protecție, deasupra lor. În cazul în care scena e pictată în interiorul sinaxarului (Fig. 462 – Sf. Gheorghe-Suceava), alături de cuptorul de foc este reprezentat Profetul Daniel, deoarece este marcată iconografic ziua de 17 decembrie, zi în care sunt pomeniți toți cei patru prieteni. În cazul în care scena este integrată într-un ciclu al biruinței îngerului, cum este cazul la Bălinești, alături de cei trei tineri este reprezentat și împă-ratul persecutor ce se închină idolului.
O altă reprezentare uzuală a biruinței îngerilor este scena ce surprinde protejarea bisericii din Colose,
eveniment serbat în calendarul bisericesc pe 6 septembrie
1261. În compoziția anterioară, ce surprinde
tentativa de ucidere prin ardere a celor trei tineri din Babilon, antihristul era doar profețit prin afinită-țile sale idolatre și prin tendințele de ucigaș. Scena salvării bisericii din Colose surprinde lupta directă a antihristului cu Biserica lui Hristos. Compoziția desfășoară lupta dintre diavoli și înger, reprezentând înnegriți
1262 pe oamenii ce doreau să devieze torentul de apă spre biserică (Fig. 463 – Sf. Gheorghe-
1258 Ecclesiasticul 48, 24.
1259 II Regi 24, 17.1260 Louis Réau consideră că în arta paleocreștină a catacombelor, cei trei tineri sunt imagini ale creștinilor morți pe care Dumnezeu îi protejează de flăcările infer nului. Tema suferă în Evul Mediu, confor m lui Réau, o resemnificare, fiind acaparată
de simbolismul hristologic legat de coborârea Mântuitorului în focul iadului. Vezi Iconographie… , Tome II, vol. 1, p. 399.
1261 Relatarea evenimentelor din Colose se păstrează în câteva manuscrise analizate de Ovidiu Victor Olar. A se vedea lucrarea
Împăratul înaripat , p. 144-146, și nota 137, p. 167.
1262 Atunci când consemnează regula de pictare a compoziției ce surprinde Căderea lui Lucifer , Dionisie din Furna menționează
soluția înnegririi treptate a îngerilor pentru a semnifica demonizarea lor: „Și ceata lui Lucifer prăbușindu-se din cer. Și cât mai
sus cu putință, îngeri strălucitori căzând, iar mai jos, alți îngeri mai întunecați și mai jos alții încă și mai întunecați și iarăși alții
mai jos, jumătate îngeri și jumătate diavoli, iar alții diavoli pe de-antregul, negri și întunecați”. Vezi Dionisie din Furna, Carte de

pr. Gabriel Herea – MESAJUL ESHA TOLOGIC AL SPA ȚIULUI LITURGIC CREȘTIN 272
Suceava). Dinamismul compozițional din scena păstrată în interiorul Sinaxarului de la biserica
Sf. Gheorghe-Suceava este generat de diferențele de dimensiune în care sunt reprezentate personajele. Punctul de forță al compoziției este prezența îngerului ce deviază torentul, deschizând cu ajutorul toia-gului o cale nouă pentru apă. Preotul persecutat de necredincioși este reprezentat la ușa bisericii, într-o dimensiune redusă față de înger și în poziție de rugăciune. Oamenii înnegriți de pornirile lor demonice
sunt reprezentați în vârful munților, încercând cu ajutorul unor unelte să devieze apa. Prin dimensiunile minore ale personajelor demonice este creată senzația de depărtare, dar este semnificată și înfrângerea acțiunii lor antihriste. Tot în contextul biruinței prin puterea apei, îngerul este reprezentat în scena Po-topului de la Sucevița (Fig. 464).
De asemenea, îngerul are un rol hotărâtor în pedepsirea cetăților Sodoma și Gomora
1263. În contextul
Ciclului biruințelor Arhanghelui , din pridvorul de la Sucevița (Fig. 465), în scena ce înfățișează arderea
celor două cetăți, îngerul este reprezentat cu câte un toiag în fiecare mână, distrugând cetățile păcătoase. Soluția compozițională găsită de pictorul de la Sucevița îl plasează pe înger în mijlocul scenei, rezemân-du-și toiagele în cetățile pedepsite. Orașele sunt cuprinse de foc și reprezentate înclinat. Lot cu cele două fiice sunt pictați părăsind teatrul distrugerilor, în vreme ce soția lui Lot, deja transformată în stană de sare, este înfășurată de focul-șuvoi ce coboară din ceruri pentru a arde una din cetăți. Focul ce coboară din cer asupra celeilalte cetăți este sub forma ploii de foc și nu a șuvoiului. Nu putem trece mai departe fără a remarca ineditul de a picta pe înger cu picioarele așez ate în poziție de „în genunchi”. A fost soluția pe
care a găsit-o pictorul pentru a păstra desfășurarea pe orizontală a scenei. Pictarea îngerului „în picioare” ar fi introdus un vector vertical deranjant armoniei compoziționale.
Luptând împotriva idololatriei, îngerul a fost nevoit să se înfrunte cu diavolul pentru a ascunde trupul
lui Moise
1264 (Fig. 466). În scena din pridvorul de la Sucevița, îngerul și demonul sunt reprezentați față
în față, disputându-și trupul înfășurat în giulgiu. După cum se știe, trupul lui Moise a fost ascuns, pentru ca să nu fie idolatrizat de către popor. Scena semnifică deci una din biruințele angelice.
Plasarea învinsului sub picioarele învingătorului este o soluție plastică ce se autentifică atât în litera-
tura biblică
1265, cât și în obiceiul antic de a ridica pe învingător pe un scut1266. Iconografic, îngerul este
pictat de multe ori cu picioarele pe o pernă împletită, așa cum poate fi văzut în reprezentările de la Pro-bota (Fig. 467) și Sf. Gheorghe-Suceava (Fig. 468), sau cu picioarele pe dușmanul învins, așa cum poate fi văzut încă din secolul al IV-lea, în arta creștinilor din Egipt (Muzeul Copt nr. inv. 8757.808). Acest tip de reprezentare se regăsește în Moldova perioadei studiate în gropnița bisericii de la Sucevița (Fig. 440) și în f.180r din Psaltirea miniată în 1616 și păstrată în muzeul Mănăstirii Dragomirna (Fig. 469).
În unele cazuri, sub picioarele îngerului poate fi reprezentat chiar un balaur, așa cum se poate vedea în mozaicul executat în secolele X-XII pentru biserica Sf. Ciprian din Murano și păstrat astăzi în biserica Friedenskirche din Potsdam (Fig. 470).
Un caz aparte îl reprezintă icoana Arhanghelului Mihail de la Văleni Piatra Neamț (Fig. 471), icoană
păstrată în muzeul de la Văratec. Arhanghelul Mihail este înfățișat ținând în mâna dreaptă sabia scoasă din teacă și ridicată amenințător, fixând la pământ cu ajutorul picioarelor depărtate un personaj uman cu coroană. Icoana a fost „scrisă” la mijlocul secolului al XVII-lea, o inscripție menționând timpul lui
pictură , p. 92.
1263 Facerea 19.1264 Iuda 9 „Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: Să te certe pe tine Domnul! ”. 
1265 Romani 16, 20: „Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana”.1266 Manuscrisul Skylitzes păstrat la Madrid deține o miniatură ce surprinde evenimentul istoric al asocierii la domnie a lui Leon V Armeanul de către Mihail Rangabe. Cei doi împărați sunt reprezentați cu picioarele pe un scut ce este susținut de către soldați.

ELEMENTE PLASTICE CU SEMANTICĂ ESHA TOLOGICĂ 273
Vasile Voievod: „Această icoană s-a scris în zilele lui Io Vasile Voievod, Domn al țării Moldovei, luna
August 11 zile, în anul 7159 (1651)”1267. Acțiunea ce se petrece în interiorul compoziției este definită
cu ajutorul unei inscripții de titlu inserată în partea superioară a scenei: „Arhanghelul Mihail biruie pe împăratul păgân”
1268. Traducerea este parafrazată de Nicolae Iorga, care remarcă neclaritatea inscripției
prin caracterizarea: „slavona specială a bietului zugrav”. Menționăm faptul că un an înaintea apariției articolului sus citat, adică în 1938, Petru Manoliu a publicat în ziarul România din 2 august, un studiu
dedicat acestei icoane, studiu în care traduce inscripția de titlu în felul următor: „Arhanghelul Mihail, pă-zitorul de Dumnezeu al țării”
1269. Nicolae Iorga neagă în articolul mai sus citat rezultatele acestui studiu,
lucru care nu îl impiedică însă să remarce mirat legătura dintre icoană și Țara Moldovei, legătură creată
de asemănarea fizică dintre personajul de la picioarele arhanghelului și domnii moldoveni. Iorga vede în personajul culcat „leit înfățișarea unui creștin Domn românesc”
1270.
III.4. BIRUINȚA MUCENICILOR
Cultul mucenicilor se naște în primele veacuri după Hristos, în urma persecuțiilor la care au fost su-
puși creștinii. Textul profetic al Apocalipsei, text scris după persecuția inițiată de împăratul roman Nero (54-68), promite celor ce vor rezista în fața persecuțiilor viitoare cununa biruinței : „Nu te teme de cele ce
ai să pătimești. Iată, pe unii dintre voi va să-i arunce diavolul în temniță, ca să fiți puși la-ncercare, și veți avea zece zile de necaz. Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții. Cel ce are urechi, să audă ce Duhul zice Bisericilor: Biruitorul nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua”
1271 [IV.5]. Comentatorii
Apocalipsei spun că „spre deosebire de moartea cea dintâi, care este despărțirea sufletului de trup, moar-tea cea de-a doua va fi despărțirea sufletului de Dumnezeu, pedeapsa veșnică, echivalentă cu moartea însăși a sufletului”
1272. Concluzionând, putem spune că mucenicia a fost decretată de textul biblic ca o
biruință, ca o garanție a salvării sufletului.
Actele martirice dau mărturie despre grija cu care erau recuperate și cinstite relicvele pământești ale
mucenicilor. Autorul scrierii ce relatează martiriul Sfântului Policarp (†155) consemnează: „În acest chip, noi am dobândit mai în urmă osemintele lui, mai cinstite decât pietrele prețioase și mai scumpe decât aurul, și le-am așezat la loc cuviincios”
1273. Conservarea pioasă a relicvelor se face urmărindu-se împlini-
rea funcțiilor liturgice și educative pe care acestea le căpătaseră prin martiriu: „Dea Domnul să ne adu-năm și noi acolo, după putință, cu bucurie și veselie ca să sărbătorim ziua martiriului lui ca zi a nașterii, atât pentru amintirea celor ce au săvârșit lupta, cât și pentru deprinderea și pregătirea celor ce vor lupta în urmă”
1274. Păstrarea credinței celor ce deveneau mucenici și mărirea comunităților creștine, în ciuda
pericolului martirizării, au făcut din evenimentul istoric al persecutării creștinilor un simbol al biruinței Bisericii. Sfinții Părinți teoretizează o unitate a tuturor mucenicilor, asemănându-i cu îngerii din ceruri: „Tabără și oaste de mucenici, cu nimic mai prejos decât tabăra de îngeri pe care a văzut-o patriarhul Iacov (Facerea 32, 1-2), ci în întrecere cu ea și egală cu ea”
1275. Comuniunea dintre cei ce au suferit moarte ne-
dreaptă datorită credinței lor este evocată și de Iisus Hristos, Care alătură eshatologic pe toți mucenicii,
1267 apud Nicolae Iorga, Veche artă moldovenească în ținutul Neamțului , în BCMI , ianuarie – martie 1939, p. 14.
1268 Nicolae Iorga, Veche artă… , p. 14;
1269 apud Vasile Lovinescu, Monarhul ascuns , Institutul European, Iași, 1999, p. 33.
1270 Nicolae Iorga, Veche artă… , p.14 .
1271 Apocalipsa cap.2, 10-11.1272 Ioan Sorin Usca, Ana Usca, Tâlcuirea Apocalipsei… , p. 27.
1273 Martiriul Sfântului Policarp , în Actele martirice , p. 39; Scrisoarea Bisericii din Smirna despre martiriul episcopului Policarp
(†23 februarie 155) , în Canonul Ortodoxiei , p. 369-377.
1274 Ibidem.
1275 Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la toți Sfinții din toată lumea care au suferit mucenicia, în Problemele vieții , p. 530.