Iartă cu adevarat [620907]
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINTELE EDUCAȚIEI
RECENZIE
Iartă cu adevarat
O rețetă cu eficiență dovedită pentru sănătate și fericire
(Dr. Fred Luskin, 2016, București, E ditura For You)
Coordonatori:
Conf. univ. dr. Nicolae Radu
Asistent . univ. dr. Dan Stratulat Rugin ă
Student ( Anul I, IF):
Manuela Țîrloaică
București, 2018
Iartă cu adevarat decembrie 2018 Manuela Țîrloaică
2
Vorbim despre iertare și ne este cunoscut acest termen, însă trăim cu adevărat iertarea? Cât de
mult ne -am dat voie să -i explorăm dimensiunile și să deschidem poarta eliberării dintr -o temniță
pe care ne -o alegem mai mult sau mai puțin conștient?
Libertatea care vine prin iertare este un cadou pentru noi înșine în primul rând, o dorință de a ne
pune în acord cu viața și de a merge mai departe, d e a putea experimența bucuria și tot ce este
atașat acestei bucurii.
Odată cu neiertarea, resentimentele, reproșurile și regretele creează o combinație de emoții cu rol
toxic. Starea de bine se deteriorează în timp prin favorizarea sentimentelor de amărăci une, de
mânie. Toate acestea vin cu neclaritate și o perspectivă strâmtă , care nu ne permite să lăsăm
povara durerii. Nefericirea de a fi în dezacord cu propria noastră esență produce un dezechilibru
în structurile noastre, modelându -ne realitatea înconju rătoare într -un mod diferit de ceea ce ne
dorim.
„Iartă cu adevărat. O rețetă cu eficiență dovedită pentru sănătate și fericire ”, aparținând
Dr. Fred Luskin, director al Forgiveness Project în cadrul Universității Stanford , profesor la
Institute for Tran spersonal Psychology , membru al Greater Good Science Center , ne pune la
dispoziție un ghid care poate arăta calea iertării, care ne învață metode eficiente pentru a ne
schimba viața în bine.
Încă din startul lucrării, autorul face lumină în privința unor aspecte mai puțin înțelese când
intrăm pe teritoriul emoțiilor nerezolvate, lămurind ce este iertarea și ce este neiertarea .
Materialul este structurat în trei părți: partea I: „Cum se naște resentimentul ”; partea a I I-a:
„Iertarea ”; partea a III-a: „Iartă cu adevărat ”.
Nuanțată prin exemple și informații usor de digerat , lucrarea ne ajută să nu alocăm prea mult
spațiu dezamăgirii, să pătrundem în știința iertării și să ne oferim o nouă șansă, respirând
mulțumirea, libertatea, marcând trecerea spre o viziune în care au loc speranța și dorința unui
viitor frumos.
În situațiile reale expuse e posibil să ne regăsim punctul comun, cu deosebirea că nu prin trecerea
în revistă a unor evenimente posibil trecute, a unor decizii consumatoare de timp, de vise nă ruite
Iartă cu adevarat decembrie 2018 Manuela Țîrloaică
3
sau de gânduri încărcate de nemulțumire și tristețe, ci prin oportunitatea de a ne recăpăta
controlul asupra sentimentelor care întâmpină liniștea interioară.
Studiile pe care autorul ni le prezintă demonstrează beneficiile iertării: diminu area simpt omelor
fizice asociate stresului, scă derea riscului bolilor de inimă, a tensiunii arterial e, reduc erea
problemel or de sănătate în general .
Prin urmare, „Iartă cu adevărat” e și o călătorie către starea de bine, închizând ușa
resentimentului. Cum se formează însă resentimentul? Acesta „apare când coincid două lucruri:
primul este că în viața noastră se întâmplă ceva ce nu am vrut să se întâmple, al doilea, începem
să ne preocupăm de această problemă, gândindu -ne prea mult la ea.”1 (Dr. Fred Luskin, 2 016, p.
28)
Concentrarea asupra poveștii generatoare de resentiment înseamnă un spațiu alocat în minte
permanent pentru asta; e ca și cum am folosi un televizor performant numai pentru un singur
post, pierzând posibilitatea de a vedea și altceva. Dorința d e a schimba canalul ne poate învăța să
ne vindecăm, să eliminăm suferința. Aflăm că toate evenimentele din viață pot fi personale și
impersonale . Focusarea exclusivă pe dimensiunea personală generează , de fapt, resentimentul.
Găsirea dimensiunii impersonal e este însă o provocare și nu înseamnă că trebuie să ne placă
nedreptatea făcută. Vina pe care o atribuim celui care ne -a rănit într -un fel sau altul cimentează ,
cum spune autorul, resentimentul născut, dând puterea celui care ne -a lezat într -un fel sau altul să
ne dicteze care ne sunt emoțiile, perpetuând problema -sursă a resentimentului. În plus, apar
reacții ca efect pe care hormonii stresului îl au asupra cor pului , alterând capacitatea de a gândi,
limitând cantitatea de activitate electrică din zona creierului corespunzătoare gândirii.
Adevărata problemă este că alegerile determinate de hormonii stresului nu ne ajuta să câștigăm
controlul asupra vieții noastre emoționale , iar ideea căutării răzbunării este produsul unui sistem
biologic conceput pentru protecție. Ca să funcționăm eficient va trebui să învățăm să distingem
procesele imaginare de cele reale, să alegem să ne spunem o nouă poveste, renunțând la acee a în
care avem un rol de victimă.
Cele trei etape ale procesului resentimentar: dimensiunea personală, jocul învinovățirii și
crearea poveștii resentimentare scot î n evidență faptul că la baza tuturor suferințelor se află
regulile inaplicabile , acele norme asupra cărora nu avem niciun control pentru a le pune în
Iartă cu adevarat decembrie 2018 Manuela Țîrloaică
4
aplicare. De câte ori avem o așteptare față de modul cum ar trebui să gândim, să acționăm ori
vizând celelalte persoane din viața noastră, creăm o normă inaplicabilă , o regulă adăpostită în
cuferele minții , care ne poate crea un blocaj .
Iertarea începe cu o decizie luată în forul interior și cu trei precondiții care ne pregătesc terenul
iertării: conștientizarea sentimentelor despre ceea ce s -a întâmplat, vizualizarea clară a acțiunii
care a produs nedre ptatea, împărtășirea experienței cu una sau două persoane de încredere.
Înțelegerea esenței iertării dizolvă obstacolul care ne împiedică să iertăm. Certitudinea că nu mai
suntem victimele trecutului este un beneficiu major al iertării, acest lucru constit uind un model
de biruință asupra adversităților și a durerii, o demonstrație de putere personală. Prin iertare
obținem capacitatea de a dărui mai multă iubire persoanelor din viața noastră.
Dr. Fred Luskin atrage atenția și asupra diferențelor între a ierta și calitatea de a ști să spunem nu
când ne sunt încălcate limitele. Prin propriile cercetări aduce argumente în favoarea iertării , o
experiență complexă, care crește speranța, compasiunea, încrederea în sine, transformă gândurile
și emoțiile, acțiunile, favorizează evoluția personală și îmbunătățește calitatea vieții.
Tehnica reorientării emoțiilor pozitive (TREP), descrisă de auto r în partea a treia a cărții, care
ne poate ajuta să păstrăm controlul asupra emoțiilor, durează aproximativ 45 de secunde și nu
necesită un timp sau un spațiu special. Scopul acestei tehnici foarte simp le este creșterea
calmului, a încrederii în sine, con trolul asupra emoțiilor. TREP combină concentrarea asupra
inimii și comunicarea pe canalele de frumusețe, iubire și recunoștinț ă și se dovedește a fi uneori
suficientă pentru decojirea straturilor de ceapă, create prin resentimente și suferințe .
Când ne lăsăm tulburați de lucrurile exterioare, acea suferință -durere pe care o resimțim există
doar pentru că percepția noastră a permis acest lucru. Schimbând -o, vom reuși să nu ne mai
afecteze. Acea percepție adop tă o gândire tulbure, aplicând reguli ina plicabile , amintite deja.
Cum ar fi însă să contestăm acele reguli? Ideal ar fi să ne verificăm termostatul interior, acela
care ne arată cum sunt emoțiile noastre. Pentru că modul cum ne simtim este indicatorul pr in
care aflăm ce fel sunt regulile adopta te.
Pentru descoperirea regulilor inaplicabile , ne putem pune următoarele întrebări: „Îi cer trecutului
meu să fie mai bun decât a fost? Îi cer vieții mele să fie mai ușoară decât este sau mai plăcută
Iartă cu adevarat decembrie 2018 Manuela Țîrloaică
5
decât în prezent? Le cer altor oameni să mă trateze mai bine decât o fac?”2 (Dr. Fred Luskin,
2016, p. 195)
Regula inaplicabilă cunoaște și un moment critic, în corelație cu emoția generată. Identificarea
acestei reguli ne conduce spre următorul pas, și anume, concentrarea asupra schimbării modului
în care gândim, și nu asupra persoanei pe care suntem supărați. E o schimbare deliberată, care
vine cu darul unei gândiri mai lim pezi, cu o stare de bine. Acest pas ar fi ultim ul din cei șase, pe
care Dr. Fred Luskin ni -i propune în vederea depășirii unei reguli i naplicabile .
Unele din regulile dificile, practic tot atâtea programe mentale, spre exemplu: “Partenerul meu
de viață trebuie să fie fidel .”, “O amenii nu trebuie să mă mintă .”, “V iața trebuie să fie
corectă .”, “V iața mea trebuie să fie ușoară .”, “T recutul meu trebuia să fie altul .”, “P ărinții
trebuiau să mă trateze mai bine .” sunt doar surse de control, de suferinț ă și regrete. Un mod
direct de a schimba povestea suferinței este și găsirea intenției pozitive din spatele ei . Când este
identificată, ea devine un mediu de transformare, o lecție cu învățăminte utile pentru evoluție, o
ieșire din cercul vicios al poveștii resentimentare.
Autorul ne propune și metoda HEAL (Hope, Educate, Affirm, Long -Term )3, „un dispozitiv
mnemotehnic ”, care furnizează reacții simple și rapide la ex periențe dureroase, uneori profunde.
Probleme specifice, pe care le cărăm după noi ani și ani de zile, s unt înțelese și eliberate. Această
metodă este o încununare a tuturor strategiilor expuse mai înainte, ea având și rol de consolidare
a iertării .
HEAL este și o formă avansată TREP. Diferența între cele două este că HEAL e proiectată să
acționeze asupra unei anumite experiențe dureroase, în timp ce TREP este pentru calmarea și
reorientarea către starea generală de bine. Meto da HEAL începe cu o concentrare asupra inimii ,
autorul recomandându -ne totuși să ne familiarizăm întâi cu TREP.
„H” reprezintă o declarație de speranță, formulată în termeni, pozitivi, personali și cât mai
specifici. „E” înseamnă o declarație care reflectă o dorință personală, în timp ce sunt acceptați
factorii care nu pot fi controlați. Trecerea de la „H” spre „E” se face prin înțelegere și acceptare.
„H” și „E” sunt concentrați asupra trecutului și a cauzei resentimentare.
Iartă cu adevarat decembrie 2018 Manuela Țîrloaică
6
„A” este afirmarea intenției pozit ive, legată de scopul din viață , o reamintire a faptului că există
o evoluție în urma oricărei experiențe dureroase. O motivare, pentru ca povestea să se schimbe.
Un prezent nou pentru un viitor promițător .
„L” este angajame ntul pe te rmen lung pentru starea de bunăstare, etapa finală a metodei,
promisiune a pe care ne -o facem pentru urma rea intenției pozitive.
Autorul ne expune practicarea metode i HEAL , atât în variant ă completă, cât și în variant ă scurtă.
Este abordată și problema iertării de sine, precum și dezvoltarea capacității de a ierta cu ușurință.
Concluzii:
„Iartă cu adevărat” este o lucrare complexă, care ne oferă instrumente excelente, cu eficiență
dovedită științific, un ghid care ne învață cum să ne deblocăm viața prin iertare, să ne rezolvăm
acele probleme pe care le purtam cu noi de ani de zile, să descoperim dimensiunea păcii în
profunzimea sufletului, să gustăm libertatea de a renunța la bagajele emoționale cu încărcătură
toxică ș i să ne bucurăm de beneficiile pe care toate structurile noastre le pot experimenta prin
iertare. Prin această iertare putem să vedem florile compasiunii, ale iubirii și frumuseții, ale
speranței și aprecierii, ca expresii naturale ale sufletului. Și cum exersarea creează perfecțiunea,
de ce să nu ne acordăm această practică a iubirii, „singurul concept care ne eliberează de toate
greutățile și durerile vieții ”, după cum afirm a Sofocle4.
Note bibliografice:
1. Dr. Fred Luskin, 2016, Iartă cu adevărat , București: Editura For You, p. 28
2. Ibidem, p. 195
3. HEAL – acronim, care înseamnă vindecare (din heal, limba engleză). Cuvintele din care
este format acronimul pot fi traduse ca „sper ă”, „educ ă”, „afirmă”, „termen -lung”, sursa:
Dr. Fred Luskin, 2016, Iartă c u adevărat , București: Editura For You, p. 231)
4. Sofocle (n. 496 î.Hr. – d. 406 î.Hr.), poet și dramaturg grec, întemeietor al tragediei
clasice grecești, împreună cu Eschil și Euripide. Operele sale sunt capodopere a le
genului.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Iartă cu adevarat [620907] (ID: 620907)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
