Iancu Dorin Pîntea Roxana -Elena [602420]

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016

Referat la microeconomie

Profesor coordonator: Student: [anonimizat], FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016

Piața cu concurență perfectă și
mecanismul formării prețului de
echilibru

Profesor coordonator: Student: [anonimizat], FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016

Table of Contents
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 4
Structura pieței și comportamentul firmei ………………………….. ………………………….. …………………. 6
Structura pieței concurențiale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 6
Comportamentul concurențial. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 6
Semnificația structurii pieței ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 6
Elemente ale teoriei concurenței perfecte ………………………….. ………………………….. ………………….. 7
Ipotezele concurenței perfecte ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 7
Cererea și încasările unei firme pe piața cu concurență perfectă ………………………….. ……………. 7
Echilibrul pe termen scurt ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 10
Reguli pentru firmele care doresc să maximizeze profitul ………………………….. …………………… 10
Trebuie firma să producă? ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 10
Cât trebuie să producă firma? ………………………….. ………………………….. ………………………….. 10
Producția optimă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 11
Curba ofertei pe termen scurt ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 11
Prețul de echilibru pe termen scurt ………………………….. ………………………….. ………………………. 12
Echilibrul pe termen lung ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 12
Efectul intrării și ieșirii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 12
Prețul care motivează părăsirea industriei ………………………….. ………………………….. …………. 13
Prețul de piață cu profit zero ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 13
O analiză detaliată pe termen lung ………………………….. ………………………….. ………………………. 14
Reacția pe termen lung la o modificare a cererii ………………………….. ………………………….. ……. 14
Curba ofertei industriei pe termen lung ………………………….. ………………………….. ……………….. 15
Se poate reduce curba ofertei pe termen lung? ………………………….. ………………………….. …… 16

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016

Introducere

Piața este locul de întâlnire al cererii cu oferta. Virgil Madgearu definește piața ca fiind ansamblul
de legături dintre vânzător și cumpărător. Piața reprezintă tranzacțiile care se manifestă între
vânzători și cumpărători prin intermediul căruia se satisfac nevoi solvabile.
Principalele elemente ale pieței sunt :
– Obiectul tranzacționat (dă denumirea pieței)
– Cererea (purtătorii cerer ii)
– Oferta (purtătorii ofertei)
– Prețul
– Concurența
În funcție de tipul pieței, prețul poartă diferite denumiri (pe piața muncii –salariu, pe piața
monetară –rata dobânzii).
Cele mai întâlnite tipuri de piețe sunt :
– Piața cu concurență perfectă
– Piața cu concurență imperfectă în cadrul căreia sunt evidențiate structurile :
 Piața monopolistică
 Piața dominată de vânzător (monopol, duopol, oligopol)
 Piața dominată de cumpărător (monopson, duopson, oligopson)

Sufletul mecanismului economiei de piață, motorul d ezvoltării ei este concurența , confruntarea
între agenții economici pentru obținerea unor condiții tot mai bune de producție, desfacere, schimb,
etc. în scopul obținerii unor avantaje economice.
Într-o accepțiune generală, concurența reprezintă confruntare a specifică dintre agenții economici
vânzători -ofertanți pentru a atrage de partea lor cumpărătorii -solicitanții(clienții), exprimând
comportamentul specific tuturor agenților economici -proprietari în economia de piață.
Concurența este o luptă dură, fără menajamente, în care locul principal îl dețin interesele
economice ale fiecărui agent economic participant la piață, din care iese învingător cel care se va
adapta mai bine la mecanismele pieței. Fiind o confruntare deschisă, concurența se desfășoară prin
utilizarea unor instrumente specifice care pot fi : de natură economică și de natură extraeconomică
(furtul de informații, spionajul economic în interes propriu, presiuni morale, etc.)
Concurența este una din legile cele mai importante ale reglării vieții economice, care acționează
în următoarele direcții :
1. Stimularea progresului în general, și a progresului tehnic în special, în scopul creșterii
competiției între agenții economici pentru a obține maximum de avantaje cu minimum de
eforturi ;
2. Reducerea prețulu i de vânzare în scopul creșterii cererii de produse pe piață și implicit, a
reducerii costului de produție, sporirii producției, în final, a profitului agenților economici
producători care comercializează produsul la prețul mediu al pieței.

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016

3. Îmbunătățir ea calității bunurilor produse și a serviciilor prestate, deoarece pe piață se
comercializează numai produsele competitive din punct de vedere tehnico -economic și
calitativ.
4. Diferențierea agenților economici în funție de poziția lor pe piață și de modul în care s -au
adaptat la mecanismul pieței.

În fun cție de instrumentele luptei de concurență se disting două forme de concurență, loială și
neloială.
Concurența loială se caracterizează prin folosirea discriminatorie a unor instrumente economice
specifice în condițiile accesului liber pe piață și ale deplinei posibilități de cunoaștere a mijloacelor
de reglementare a relațiilor de vânzare -cumpărare.
Concurența neloială (incorectă, nelegală) se caracterizează prin folosirea instrumentelor
extraeconomice de p ătrundere și menținere pe piață. În general, concurența neloială deși este
incriminată, în multe cazuri se întâlnește sub diferite forme, cum ar fi, de exemplu, afirmațiile false
pentru a discredita produsele concurentului.
Mecanismele concurențiale diferă de la o perioadă la alta, de la o piață la alta. În literatura de
specialitate se apreciază că datorită anumitor factori și în anumite condiții pot să apară mai multe
tipuri de concurență. Acești factori, după Michel Didier(1994) ar fi :
– numărul și puterea economică a agenților economici participanți la tranzacții ;
– gradul de diferențiere a bunurilor ;
– gradul de transparență al pieței ;
– facilitățile sau restricțiile de pătrundere pe piață ;
– gradul de libertate în determinarea prețurilor ;
– conjunctura politică in ternă și internațională.

În teoria economică s -au imaginat două modele fundamentale pentru evidențierea
interdependențelor dintre forțele pieței și prețul bunurilor : modelul pieței cu concurență pură sau
perfectă și modelul pieței cu concurență imperfectă cu forma sa de bază – piața de monopol .
Concurența pură sau perfectă presupune un anumit raport pe piață, astfel încât, pe de o parte, toate
firmele să își vândă între aga producție la prețul pieței, fără a -l influența(toate sau fiecare în parte)
pe cumpărător, iar, pe de altă parte, toți cumpărătorii să poată cumpăra la prețul pieței, bunurile de
care au nevoie, în cantitatea dorită. După P. Samuelson, concurența perfec tă nu poate reprezenta
fidel multe lucruri despre industriile moderne și de aceea în lumea reală se manifestă, în cea mai
mare parte, concurența imperfectă, aceasta nefiind nici perfect concurențială, nici perfect
monopolistică.

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016
Structura pieței și comportamentul firmei

Termenul de structură a pieței se referă la tipul de piață în care firma operează. Piețele se deosebesc
prin trăsături, cum ar fi numărul firmelor de pe piață și tipul de produs pe care îl fabrică și îl vând.

Structura pieței concurențiale
Competivitatea pieței se referă la măsura în care firmele individuale au puterea de a influența
prețurile de piață sau condițiile în care produsul lor este vândut. Cu cât o firmă are putere mai mică
de a influența piața pe care își vinde produsul, cu atât mai com petitivă este piața respectivă. Forma
extremă a structurii competitive apare atunci când fiecare firmă are o putere nulă pe piață. În acest
caz, multe firme vând un produs identic și fiecare trebuie să accepte prețul așa cum este e l stabilit
de forțele pieței – cererea și oferta. Firmele pot vinde cât doresc la prețul pieței și nu au puterea să
influențeze acest preț. Această structură extremă se numește structură de piață perfect competitivă.
Pe această piață nu este nevoie ca firme le individuale să concureze activ una cu cealaltă, deoarece
capacitatea unei firme de a -și vinde produsele nu depinde de comportamentul altor firme.

Comportamentul concurențial.
În limbajul curent, termenul de „comportament competitiv” se referă la gradu l în care firmele
individuale concurează unele cu altele. De exemplu, Rompetrol si OMV sunt cu adevărat angajate
în comportament competitiv. Ambele companii au în oarecare măsură putere asupra pieței lor.
Fiecare firmă poate să ridice prețul și totuși să c ontinue să atragă clienți. Fiecare are puterea de a
decide, în anumite limite determinate de preferințele cumpărătorilor și prețul produselor
concurente, prețul pe care oamenii îl vor plăti pentru benzina și petrolul comercializate. Astfel,
deși ele concur ează în mod activ una cu cealaltă, ele fac acest lucru pe o piață care nu are o structură
perfect competitivă.

Semnificația structurii pieței
Firmele care produc un bun economic sau un grup de produse înrudite formează o industrie. Curba
cererii pieței p entru orice produs este curba cererii cu care se confruntă industria care produce acel
bun economic.
Când firmele adoptă decizii de producție și de vânzare, ele trebuie să știe ce cantități pot vinde la
diferite niveluri de prețuri. Preocuparea lor nu este legată de curba cererii pieței pentru bunul pe
care îl produce acea industrie, ci de curba cererii pentru propria lor producție. Dacă managerii
firmei cunosc curba cererii cu care se confruntă firma, atunci ei cunosc și volumul de vânzări pe
care îl poate înregistra firma și încasările pe care le pot obține la fiecare nivel al prețurilor pe care
îl cer. De asemenea, dacă știu și costurile de producție, atunci pot calcula profiturile asociate
fiecărui nivel al producției. Cu această informație, pot decide c are este volumul de producție care
le maximizează profitul.

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016 Structura pieței în care operează firma determină relația dintre curba cererii de piață pentru
produsul respectiv și curba cererii cu care se confruntă fiecare firmă din industria respectivă –
propria curbă a cererii.
Elemente ale teoriei concurenței perfec te

Structura pieței cu concurență perfectă se aplică direct unui număr de piețe din economia reală. Ea
oferă în același timp un criteriu important de comparație cu alte structuri ale pieței.

Ipotezele concurenței perfecte
Teoria concurenței perfecte este construită pornind de la o serie de ipoteze fundamentale care
stabilesc legătura dintre firmă și industrie.
 Ipoteza 1. Tote firmele care compun industria vând produse identice. Economiștii descriu
această caracteristică sp unând că firma vinde produse omogene.
 Ipoteza 2. Cumpărătorii cunosc natura produsului și prețurile pe care le cer toate firmele.
 Ipoteza 3. Nivelul producției pentru care costul total mediu pe termen lung atinge o valoare
minimă este relativ mic față de p roducția totală a indstriei respective.
 Ipoteza 4. Fiecare firmă acceptă prețul stabilit pe piață. Aceasta înseamnă că fiecare firmă
își poate modifica nivelul producției și al vânzărilor, fără să afecteze în mod semnificativ
prețul de piață al produsului . De aceea, o firmă care operează pe o piață concurențială
perfectă, nu are puterea de a influența piața prin acțiunile sale individuale. Ea trebuie să
accepte pasiv tot ceea ce se întâmplă în legătură cu prețul, dar poate vinde cât dorește la
acel preț.
 Ipoteza 5. Industria se caracterizează prin libertatea de intrare și ieșire a firmelor de pe
piață ; adică, orice firmă nouă este liberă să intre în industrie și să înceapă să producă, dacă
dorește acest lucru și orice firmă este liberă să -și înceteze produc ția și să părăsească
industria.

Cererea și încasările unei firme pe piața cu concurență perfectă

O distincție importantă între firmele care operează pe piețe cu concurență perfectă și cele care
operează pe oricare alt tip de piață este dată de forma pr opriei curbe a cererii.

 În concurența perfectă, fiecare firmă se confruntă cu o curbă a cererii care este orizontală,
deoarece variațiile în producția firmei nu au un fect semnificativ asupra prețului.

Curba orizontală a cererii (perfect elastică) nu înseamnă că firma ar putea într -adevăr să vândă o
cantitate infinită la prețul curent. În această situație, variațiile de producție pe care firma le poate
decide singură nu vor afecta prețul, deoarece au un efect neglijabil asupra producției din întreaga

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016 1
Cantitate (mil. tone)
Preț (mii lei)
2 3 4 5
0 100 200 300 D 1
Cantitate (mii tone)
Preț (mii lei)
2
0 3 4 5
0 10 20 30 S D industrie. Figura 1.1 ilustrează distincția dintre curba cererii pentru întreaga industrie și curba
cererii cu care se confruntă o singură firmă din acea industrie. Pentru a studia încasările unei firme
obișn uite din vânzarea produselor, economiștii folosesc trei concepte : încasările totale, medii și
marginale.
Figura 1.1 Curba cererii pieței cu concurență perfectă și pentru o singură firmă

Curba cererii pieței are panta negative ; curba cererii unei firme este perfect orizontală.

Încasarea totală(TR) reprezintă suma totală obținută în urma vânzării produsului.
Încasarea medie(AR) reprezintă încasarea pe unitate de produs vândută. Aceasta este egală cu
prețul la care se vinde produsul.
Încasarea marginală(MR), dunimită uneori și încasare de creștere, este modificarea în încasările
totale ale firmei care rezultă din schimbarea vânzăr ilor cu o unitate. Ori de câte ori producția se
modifică cu mai mult de o unitate, modificarea încasărilor trebuie raportată la modificarea
producției pentru a putea calcula încasarea marginală.
De exemplu, dacă o creștere a producției cu trei unități lun ar este însoțită de o creștere a încasărilor
cu 1500 lei, încasarea marginală care rezultă din vânzarea unei unități suplimentare pe lună este
de 1500lei/3 sau 500 lei.
Pentru orice volum de vânzări, încasările marginale indică încasarea suplimentară pe care firma o
obține din vânzarea unei unități suplimentare sau încasarea pe care o va pierde din vânzarea unei
unități în minus1.

1 Încasarea totală este o funcție a producției. Încasarea marginală este geometric definită ca fiind panta tangentei la
curba încasării totale în punctul respectiv. Matematic,se definește ca derivată de gradul întâi a încasării totale în
raport de producție,dTR/dq. 40 50 60
(i) Curba cererii pieței cu concurență
perfectă (ii) Curba cererii firmei pe o piață cu
concurență perfectă

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016 Pentru a ilustra aceste concepte luăm ca exemplu o firmă care vinde produse agricole pe o piață
perfect concurențială, la preț ul de 10lei/tonă. Deoarece fiecare tonă aduce firmei încă 10 lei,
încasarea marginală pe tonă este de 10 lei. În
continuare, deoarece fiecare tonă
suplimentară aduce câte 10lei, încasarea
marginală a unei tone în plus este de 10 lei.
Tabelul 1.1 indică ace ste calcule pentru o
producție cuprinsă între 10 -13 tone.
Tabelul 1.1 Conceptul de venit p entru o firmă
primitoare de preț

Atunci când prețul este fix, venitul mediu, venitul marginal și prețul sunt egale. Tabelul arată
venitul total(TR), venitul mediu(AR),venitul marginal(MR) la un preț al pieței de 10 lei în
condițiile unei variații a producției în intervalul 10 -13 unități.V enitul marginal este ilustrat între
liniile tabelului deoarece corespunde unei modificări a venitului total generat de o modificare a
cantității. Spre exemplu, dacă vânzările cresc de la 11 la 12 unități, venitul crește de la 110 lei la
120 lei, ceea ce în seamnă că venitul marginal va fi de (120 -110)(12 -11)=10lei.
Este important de remarcat că atâta timp cât prețul de piață nu este influențat de cantitatea pe care
firma o vinde, încasarea marginală este egală cu încasarea medie. Reprezentarea grafică din
secțiunea (i), Figura 1.2 ne arată că încasarea medie este egală cu încasarea marginală, ilustrată
prin linia orizontală trasată la nivelul prețului de piață. Deoarece firma poate vinde orice cantitate
la acest nivel al prețului, linia orizontală reprezintă și curba cererii pentru firma respectivă și arată
că orice cantitate pe care firma dorește să o vândă va genera acest preț de piață.
 Deoarece prețul pieței este nu este influențat de variații ale producției firmei, curba cererii
cu care se confruntă firma respectivă, curba încasării medii și curba încasării marginale vor
coincide într -o dreaptă orizontală.
 Pentru o firmă ce acționează în condiții de concurență perfectă prețul este egal cu încasarea
marginală.
Aceasta înseamnă, desigur, că încasarea totală c rește direct proporțional cu producția, așa cum
rezultă și din secțiunea (ii) a Figurii 1.2.

Figura 1.2 Curba venitului unei firme

Cantitate
vândută
(q) Preț
(p) TR=p*q AR=TR/q MR=∆TR/∆q
10 10 100 10
11 10 110 10 10
12 10 120 10 10
13 10 130 10 10
10
10 0 AR=MR=p Lei/Unitate
0 100 130
10 13 TR Lei/Unitate
(i) Venit mediu și marginal (ii) Venit total

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016 Graficul ilustrează datele din Tabelul 1.1. Deoarece prețul nu se modifică, nici venitul mediu, nici
cel marginal nu se vor modifica odată cu nivelul producției -cele două valori vor fi egale cu prețul.
În condițiile unui preț constant, venitul total este o dreaptă care trece prin origine și are o pantă
pozitivă egală cu nivelul prețului unitar.

Echilibrul pe termen scurt

Reguli pentru firmele care doresc să maximizeze profitul

Trebuie firma să producă?
Firma are întotdeauna posibilitatea de a nu produce. În această situație, va avea o pierdere
operațională egală cu costurile fixe. Dacă decide să producă, va însuma costul variabil de producție
și costurile fixe, iar încasările din vânzarea a ceea ce decid e să producă le adaugă la încasările
anterioare. Prin urmare, va merita ca firma să producă atâta timp cât găsește acel nivel al producției
pentru care încasările depășesc costurile variabile. Dacă însă încasarea este mai mică decât
costurile variabile, la fiecare nivel al producției, firma va pierde mai mult decât produce decât dacă
nu produce.
 Regula 1. O firmă nu ar trebui să producă dacă pentru toate nivelurile producției costul
total variabil depășește încasarea totală din vânzarea producției respectiv e și dacă costul
mediu variabil depășește prețul de vânzare al produsului.

Prețul la care firma își acoperă doar costurile variabile medii și la care este indiferentă dacă produce
sau nu, se numește adesea prețul de închidere al firmei. La orice nivel de preț situat sub acesta,
firma se va închide.

Cât trebuie să producă firma?
Dacă o firmă decide(conform regulii 1) că merită să producă, ea trebuie să decidă cât de mult să
producă. Bunul -simț dictează că prin prisma unei analize amănunțite, orice unit ate de producție
adaugă mai mult la încasări decât la cost, deci producerea și vânzarea unei unități în plus va mări
profitul firmei. Dacă însă o unitate adaugă mai mult la cost decât la încasări, atunci producerea și
vânzarea ei aduce pierderi și deci va reduce profitul. Folosind terminologia anterioară, o unitate
de producție mărește profitul dacă încasarea marginală obținută din vânzarea sa depășește costul
marginal de producție ; profitul se micșorează dacă încasarea marginală obținută din vînzarea unei
unități este mai mică decât costul marginal necesar producerii sale.
Să considerăm o firmă care are posibilitatea de a mări sau reduce producția. Dacă o unitate
suplimentară produsă va mări profitul firmei, firma trebuie să -și extindă producția. Dacă însă
ultima unitate produsă reduce profiturile, firma trebuie să -și reducă producția. De aici decurge
faptul că singurul moment în care firma trebuie să nu modifice producția este atunci când ultima
unitate produsă adaugă la costuri o sumă egală cu încasările.

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016  Regula 2. Ori de câte ori încasarea marginală este egală cu costul marginal, merită ca firma
să continue să producă.
 Regula 3. O producție pentru care costul marginal este egal cu încasarea marginală poate
să maximizeze sau să minimizeze profitul. Profitul este maxim, când costul marginal este
mai mic decât încasarea marginală pentru niveluri inferioare ale producției și când costul
marginal este mai mare decât încasarea marginală la niveluri de producție mai mari.

Producția optimă
Cele trei reguli de mai sus stabilesc producția aleasă de orice firmă care își maximizează profitul
pe termen scurt. Această producție rep rezintă outputul care maximizează profitul sau outputul
optim :
 Outputul optim al firmei este zero dacă încasarea totală este mai mică decât costul total
variabil la toate nivelurile de producție ; outputul optim este pozitiv dacă există un nivel al
producți ei pentru care încasările totale depășesc costurile totale variabile.
 Când costul marginal este egal cu încasarea marginală, atunci outputul optim al unei firme
este pozitiv.
 Dacă outputul este redus ușor de la nivelul optim, costul marginal trebuie să fie mai mic
decât încasarea marginală ; dacă outputul este mărit față de nivelul optim, costul marginal
depășește încasarea marginală.

Curba ofertei pe termen scurt

Am văzut că pe o piață cu concurență perfectă firmele răspund unui preț stabilit de forțele pieței,
respectiv de cerere și ofertă. Prin ajustarea cantității pe care o produc ca răspuns la prețul pieței,
firmele contribuie la stabilirea ofertei pieței. Legătura dintre comportamentul firmelor și cel al
pieței este dată de curba ofertei industriei r espective, care de fapt reprezintă curba ofertei de piată.

Curba ofertei pentru o singură firmă.
Curba ofertei pentru o singură firmă este dedusă în secțiunea (i) din Figura 1.3 care indică o
curbă a costului marginal și patru prețuri alternative. Linia orizontală corespunzătoare fiecărui
nivel al prețului reprezintă cererea cu care se confruntă firma când prețul de piață se află la acel
nivel. Curba costului marginal al firmei indică costul marginal corespunzător fiecărui nivel de
producție. Este necesară o curbă a ofertei care să arate cantitatea pe care firma doreșt e să o ofere
la fiecare nivel de preț. La prețuri inferioare costului variabil mediu, firma va oferi zero unități
(regula 1). La prețuri mai mari decât costul variabil mediu, firma va lua în considerare un cost
marginal egal cu încasarea marginală (regula 2, cu condiția ca MR=p pentru concurența perfectă).
Figura 1.3

0 1 2 3 4 5
P0 P1 P2 P3
q0 q1 q2 q3 S
0 q0 q1 q2 q3 1 2 3 4 5 (i) (ii)
E0 E1 E2 E3
AVC

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016
Prețul de echilibru pe termen scurt

Prețul unui produs vândut pe o piață perfect concurențială este determinat de interacțiunea ofertei
industriei respective pe termen scurt și cererea de piață. Deși nici o firmă nu poate să influențeze
prețul de piață în mod semnificativ, acțiunile colectiv e ale tuturor firmelor din industria respectivă
determină împreună prețul de echilibru. Aceasta se întâmplă în punctul în care curba cererii de
piață și curba ofertei industriei respective se intersectează.
La prețul de echilibru fiecare firmă produce și vinde o cantitate pentru care costul marginal este
egal cu prețul. În condițiile unor factori ficși constanți, toate firmele își maximizează profitul și
astfel nu au nici un motiv să modifice nivelul producției pe termen scurt. Deoarece cantitatea totală
cerută este egală cu cantitatea oferită nu există nici un motiv ca prețul de piață să se schimbe.
Astfel, piața și toate firmele din industrie se află în echilibru pe termen scurt.

Echilibrul pe termen lung

Cheia echilibrului pe termen lung în condițiile concurenței perfecte este intrarea și ieșirea liberă
de pe piață.

Efectul intrării și ieșirii
Am văzut că atunci când firmele sunt în echilibru pe termen scurt, ele pot obține profit, să sufere
pierderi sau să se mențină pe linia de plutire. De oarece costurile includ și costul de oportunitate al
capitalului, firmele care doar se mențin pe linia de plutire au avantaje similare situației în care ar
investi capitalul în altă activitate. Astfel, nu există nici o motivație pentru aceste firme să
părăsească piața. În mod asemănător, dacă firmele nou intrate pe piață se așteaptă să se mențină
pe linia de plutire, nu va exista nici o motivație pentru alte firme să intre pe piață, doarece capitalul
are același randament în altă activitate economică. Dacă însă firmele existente obțin încasări mai
mari decât costurile, inclusiv costul de oportunitate al capitalului, noi capitaluri vor intra pe piață
și firmele vor împărți profitul între ele. Dacă firmele existente au pierderi, capitalul va părăsi
industria, deoarece se poate obține un randament mai bun al acestuia în alte domenii de activitate.

Un preț atractiv care motivează intrarea pe piață.
În primul rănd, să presupunem că toate firmele dintr -o industrie construită pe principii
concurențiale câștigă pr ofit pur peste nivelul costurilor lor totale. Atrase de posibilitatea profitului,
noi firme intră pe piață. Să presupunem că drept reacție la profitul mare câștigat de către cele 100
de firme existente, alte 20 noi firme intră pe piață. Curbei de piață a o fertei construită prin
însumarea producției celor 100 de firme i se adaugă acum producțiile obținute de cele 20 de firme
noi. Pentru orice preț se va oferi mai mult pe piață, deoarece există mai mulți producători.

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016 Cu o curbă a cererii neschimbată, această deplasare a curbei oferte denotă că prețul de echilibru
nu va rămâne mult timp nemodificat. Deplasarea ofertei va reduce prețul de echilibru și atăt firmele
noi cât și cele vechi vor trebui să -și ajusteze nivelul producției la acest nou nivel al prețului. Acest
fapt este ilustrat în Figura 1.4 . Noi firme vor continua să intre pe piață, iar prețul de echilibru va
continua să scadă până când toate firmele din industria respectivă își vor acoperi doar costurile.
 Într-o industrie concurențială, profitul reprez intă un semnal pentru intrarea de noi firme ;
industria se va extinde, presând prețul în jos până când profitul se reduce la nivelul zero.

Figura 1.4 Noii intrați vor deplasa curba ofertei

Curba ofertei se deplasează la dreapta și prețul de echilibru se reduce. Intrarea de noi firme
deplasează curba ofertei în poziția S 1, prețul de echilibru se reduce de la p 0 la p 1, iar producția
crește de la q 0 la q 1. Înainte de intrarea noilor ofertanți, la acest nivel de preț s -ar fi produs doar
cantitatea q 2. Producția suplimentară este furnizată de noile firme.

Prețul care motivează părăsirea industriei
Deși firmele își acoperă costurile variabile, randamentul capitalului este mai s căzut decât costul de
oportunitate al capitalului. Ele nu își acoperă integral costurile totale. Acesta este un semnal ca firmele să
părăsească piața. Vechile fabrici și echipamente nu vor fi înlocuite, pe măsură ce se deteriorează și ca
rezultat curba ofe rtei pe termen scurt se va deplasa spre stânga, iar prețul de piață va crește. Firmele vor
continua să părăsească industria, iar prețul va continua să crească până când firmele care rămân pe piață
își pot acoperi costurile totale, adică până când ajung în punctul de echilibru cu profit zero.

Prețul de piață cu profit zero
Deoarece firmele părăsesc industria, motivând aceasta prin pierderile pe care le suportă și intră pe
piață atunci când sunt interesate de profit, concluzia care decurge de aici este urmă toarea :
 O industrie competitivă este în echilibru pe termen lung atunci când firmele obțin profit
zero.
Spre exemplu, firma X obține profit zero și este în echilibru pe termen lung. Pentru această firmă,
prețul p 0 este prețul pentru care toate costurile, i nclusiv costul de oportunitate al capitalului, sunt
acoperite. Firma dorește să rămână în industrie și nu are nici un motiv să o părăsească, neexistând
alte firme dispuse să intre pe piață. 0 p1 p0
q2 q0 q1 E0
E1
D S1 S

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016 În analiza precedentă am văzut cum profitul este cel care dă semn alul de alocare și direcționare a
resurselor limitate în economie. Este, de asemenea, important să reținem că libertatea de intrare va
tinde să preseze profitul spre zero în orice industrie, indiferent dacă este vorba de o industrie
concurențială.

O analiză detaliată pe termen lung

Să considerăm atât firmele, cât și industria în situație de echilibru pe termen lung. Într -o asemenea
situație, nici o modificare nu îi va aduce o creștere a profitului pe termen lung sau pe termen scurt.
Această presupozi ție se sprijină pe trei condiții distincte :
1. Nici o firmă nu va dori să modifice nivelul producției în condițiile date. Costul marginal
pe termen scurt trebuie să fie egal cu prețul.
2. Profitul obținut de firmele existente trebuie să fie egal cu zero. Aceasta înseamnă că ATC
pe termen scurt trebuie să fie egal cu prețul.
3. Nici o firmă nu poate să obțină profit dacă construiește o fabrică de orice dimensiune.
Aceasta înseamnă că fiecare firmă trebuie să producă o cantitate corespunzătoare celui mai
scăzut punct de pe curba costului mediu pe termen lung.

Reacția pe termen lung la o modificare a cererii

Să presupunem că cererea pentru un produs crește. Prețul va crește pentru a echilibra cererea cu
oferta industriei pe termen scurt. Fiecare firmă își va mări producția până când costul marginal pe
termen scurt va fi egal cu prețul. Fiecare firmă va obține profit ca urmare a creșterii de preț , iar
profitul va atrage noi firme în industrie. Aceasta va deplasa curba ofertei spre dreapta și apoi va
forța reducerea prețului. Intrarea altor firme va continua până când toate firmele sunt din nou în
situația de a -și acoperi costurile totale medii.
Să considerăm că are loc o scădere a cererii. Industria pornește cu firmele în stare de echilibru pe
termen lung, curba de piață a cererii se deplasează spre stânga, iar prețul scade. Sunt posibile două
consecințe. Prima, declinul cererii poate forța prețul să scadă sub ATC, rămânând totuși deasupra
lui AVC. Firmele își acoperă costurile variabile și obțin un venit sub formă d e randament al
capitalului, deci rămân în industrie atâta timp cât fabricile și echipamentul lor rezistă. Totuși, vor
părăsi industria, pe măsură ce capitalul vechi se uzează și nu este înlocuit. Pe măsură ce firmele
părăsesc industria, curba ofertei pe te rmen scurt se deplasează spre stânga și prețul de piață crește.
Acest proces continuă până când firmele care rămân în industrie își pot acoperi costurile totale. În
acest punct, merită să se înlocuiască capitalul uzat, iar industria își va opri declinul. A ceastă
ajustare ia mult timp deoarece industria se restrânge, pe măsură ce capitalul și clădirile se uzează.
A doua posibilitate este ca reducerea cererii să fie suficient de mare pentru a presa prețul sub
nivelul AVC. Acum firmele nu își pot acoperi nici măcar costurile variabile și câteva dintre ele se
vor închide imediat. Reducerea capitalului utilizat în industria respectivă are loc rapid, deoarece

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016 unele capacități existente sunt dezafectate sau sunt orientate spre alte întrebuințări. Scăderea
numărulu i firmelor reduce oferte și mărește prețul de echilibru. Odată prețul majorat, unele firme
își pot acoperi costurile variabile și retragerea capitalului încetează. Părăsirea activității de către
firme are loc din ce în ce mai încet, conform procesului desc ris anterior.
 Intrarea de capital nou într -o industrie profitabilă poate avea loc doar în măsura în care se
pot construi noi fabrici și se poate instala echipament nou. Când prețul este mai mic decât
costul variabil mediu, capitalul vechi va părăsi repede o industrie neprofitabilă cu pierderi,
dar când prețul depășește costul variabil mediu, capitalul vechi va părăsi industria în
măsura în care vechile fabrici și echipamentul se uzează.

Curba ofertei industriei pe termen lung

Posibilele ajustări ale industriei la tipurile de modificări ale ofertei sunt ilustrate de curba ofertei
pe termen lung pentru întreaga industrie(LRS). Această curbă indică relația dintre prețul de
ehilibru și outputul firmelor care dispuse să rămână pe pi ață au suferit toate intrările și ieșirile din
industrie.
 Curba ofertei pe termen lung reunește pozițiile corespunzătoare echilibrului pe termen lung
după ce au avut loc toate modificările cererii.
Când avem în vedere modificări ale prețurilor factorilor , este posibil să avem o curbă LRS
orizontală, cu panta negativă sau pozitivă. Diferitele cazuri sunt ilustrare în Figura 1.5.
În Figura 1.5 (i) curba ofertei pe termen lung este orizontală, lucru ce indică faptul că la un moment
dat, industria își va aju sta dimensiunea pentru a oferi orice cantitate cerută la un preț constant.
Acest preț este dat de punctul minim de pe curba costului mediu pe termen lung. Industria cu o
curbă a ofertei pe termen lung orizontală se numește o industrie cu costuri constante. Aceasta este
situația în care o modificare a dimensiunii industriei lasă curbele costurilor pe termen lung
nemodificate, ceea ce face ca și prețurile inputurilor industriei respective să nu se modifice, în timp
ce producția întregii industrii se contractă sau se extinde. Deaorece toate firmele au acces la aceeași
tehnologie și la factori cu aceleași prețuri, toate firmele au curbe ale costurilor identice. În aceste
împrejurări, echilibrul pe termen lung, în condițiile în care prețul este egal cu costul tot al mediu
pe termen lung, se poate restabili pentru fiecare firmă numai când prețul revine la nivelul inițial.

Figura 1.5 Curbele ofertei industriei pe termen lung

q0 0 q2 LRS
E1 D0 D1
S0
S1
P0=p2
(i) (ii) (iii) LRS
S1
0 q0 q2 p0 p2
S0
p0
p2
LRS
q0 q2 D0 D1 S0
S1
E1
E2

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016 În toate cele 3 secțiuni curbele inițiale sunt D 0 și S 0, intersecția acestora generând un preț și o
cantitate de echilibru egală cu p 0 și respectiv q 0. O creștere a cererii deplasează această curbă în
poziția D 1, noul echilibru pe termen scurt fiind la nivelul E 1.În acest moment, noi firme vor intra
pe piață, fapt care deplasează curba pe termen scurt a ofertei la dreapta, ceea ce reduce prețul, până
în momentul în care se va obține un profit pur egal cu zero. La acest nivel, curba ofertei va fi S 1,
iar noul echilibru E 2. În secțiunea (i) prețul revine la nivelul inițial, ceea ce garantează o curbă a
ofertei pe termen lung orizontală. În secțiunea (ii) profiturile dispar înainte de reducerea prețului
până la nivelul său inițial, ceea ce garantează o curbă a ofertei pe termen lung cu pantă pozitivă.
În secț iunea (iii), prețul se reduce sub nivelul său inițial, profitul redevine normal, iar curba ofertei
pe termen lung va avea o pantă pozitivă.

Modificarea prețurilor factorilor și curbele ascendente ale ofertei pe termen lung

Când o industrie își extinde outputul, ea are nevoie de mai multe inputuri. Creșterea cererii pentru
aceste inputuri poate influența prețul2 acestora.
Dacă costurile cresc, pe măsura creșterii producției la nivelul industriei, așa ar trebui să se întâmple
și cu prețurile, astfel încât producătorii să -și acopere cheltuielile. Pe măsură ce industria se extinde,
ofertei pe termen scurt se deplasează în afară, dar curbele SRATC se deplasează în sus din cauza
creșterii prețurilor factorilor de producție. Expansiunea industriei va înceta cân d prețul va fi egal
cu valoarea minimă a LRAC pentru firmele existente.
Aceasta se întâmplă la un preț mai mare decât înainte de a începe expansiunea, așa cum se vede și
din Figura 1.5 (ii). O industrie competitivă cu prețuri ale ofertei care cresc pe term en lung este
denumită adesea industrie cu costuri în creștere.

Se poate reduce curba ofertei pe termen lung?
Așa cum am sugerat până acum, curba ofertei poate fi orizontală sau pozitivă. Poate ea însă să
coboare și prin aceasta să indice că producțiile m ai mari sunt asociate cu prețuri mai mici în condiții
de echilibru pe termen lung?
Suntem tentaâi să răspundem afirmativ datorită posibilității obținerii de economii de scară în urma
folosirii unei mecanizări superioare și a unei specializări mai eficiente a muncii. Dar acest răspuns
nu este corect, dacă ne referim la industriile competitive, deoarece echilibrul fiecărei firme pe
termen lung trebuie să se găsească deja pe cel mai de jos punct al curbei LRAC. Dacă o firmă își
poate reduce costurile prin cons truirea unei fabrici mai mari și mai performante ar fi profitabil să
procedeze astfel fără să aștepte creșterea cererii. Deoarece orice firmă poate vinde singură atât cât
dorește la prețul curent de piață, ar fi profitabil să extindem scara operațiilor sal e atâta timp cât
curba LRAC este descrescătoare.

2 Într-o economie cu șomaj mic, expansiunea unei industrii presupune contracția altei industrii. Ceea ce se întâmplă
cu prețul factorilor depinde de proporția în care industriile care se contractă sau se extind folosesc acești factori. Prețul
relativ al factorului folosit în mod intensiv, din care industria în extindere va consuma în plus, va înregistra o creștere,
față de prețul factorilor dintr -o industrie care se contractă. Într -un model cu două sectoare și doi factori, o cur bă a
ofertei crescătoare este normală din cauza efectului pe care modificările de producție le au asupra prețului relativ al
factorilor.

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016 Economiile de scară pe care le -am menționat se află sub controlul firmei ; ele se numesc economii
interne. O industrie perfect competitivă poate să aibă costuri pe termen lung descrescătoare dacă
industrii le care îi furnizează inputurile au randamente crescătoare de scară. Asemenea efecte sunt
în afara controlului firmei în concurență perfectă și se numesc economii externe. Ori de câte ori
expansiunea unei industrii duce la o scădere a prețului unor inputur i, firmele vor constata
deplasarea în jos a curbelor, pe măsură ce își extind producția.
Ca o ilustrare a modului în care expansiunea unei industrii poate să determine scăderea prețului
unor inputuri pe care le folosește, să considerăm stadiile incipiente ale expansiunii industriei de
autoturisme. Pe măsură ce producția de mașini a crescut, cererea industriei pentru anvelope a
crescut mai mult. Aceasta a determinat creșterea cererii de cauciuc și prin urmare, a crescut și
prețul acestuia. În același timp a oferit producătorilor de cauciucuri oportunitatea de a construi
fabrici mai mari, care au exploatat economiile de scară din producția de anvelope. Aceste economii
erau suficient de mari pentru a contrabalansa orice creștere a prețului factorilor, iar preț ul pe care
producătorii de anvelope l -au impus producătorilor de mașini s -a redus. Astfel prețul mașinilor a
scăzut, din cauza prețurilor mai mici ale unui input important. Acest caz este ilustrat în secțiunea
(iii) a Figurii 1.5. Industria care are o curb ă a ofertei pe termen lung descresătoare, este denumită
industrie cu costuri în scădere.
Observați că, deși economiile erau externe industriei de automobile, ele erau interne pentru
industria de anvelope. Toate economiile de scară ar fi fost însă folosite dacă industria de cauciucuri
ar fi fost perfect competitivă. Astfel, acest caz, se referă la o industrie perfect competitivă care
folosește un input produs de o industrie necompetitivă ale cărei economii propri de scară nu au
fost încă suficient exploatate din cauza unei cereri insuficiente.

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
2016

Bibliografie

Richard G. Lipsey, K. Alec Chrystal, Principiile economiei, Editura Econom ică,2002, București
Viorica R ăducanu, Constanța Popescu, Ion Stegăroiu, Gabriel Badea, Cornelia Neagu,
Microeconomie, Editura Bibliotheca, 2000, Târgoviște
Gabriel Sorin Badea, Microeconomie, Valahia Un iversity Press, 2009, Târgoviște