Iancău Gabriel -Cătălin [615992]

Universitatea Babeș -Bolyai
Facultatea de Drept

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. Hab. Sorin Alămoreanu

Absolvent: [anonimizat]

2
Universitatea Babeș -Bolyai
Facultatea de Drept

METODOLOGIA CERCETĂRII INFRACȚIUNII
DE VIOL
-Lucrare de licență –

Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. Hab. Sorin Alămoreanu

Absolvent: [anonimizat]

3

Cuprins

Cuprins ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 3
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 4
Capitolul I. Aspecte introductive ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 5
Secțiunea I. Delimitări conceptuale ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 5
Secțiunea II. Aspecte referitoare la libertatea sexuală și evoluție legislativă …………………………. 7
Secțiunea III. Analiza violului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 9
Secțiunea IV. Aspecte procesuale ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 11
Capitolul II. Cercetarea la fața locului ………………………….. ………………………….. ………………………… 13
Secțiunea I. Aspecte generale pr ivind cercetarea la fața locului ………………………….. …………….. 13
Secțiunea II. Descoperirea urmelor ………………………….. ………………………….. …………………………. 20
Secțiunea III. Evidențierea urmelor ………………………….. ………………………….. ………………………… 26
Secțiunea IV. Fixarea urmelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 28
Secțiunea V. Ridicarea urmelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 30
Secțiunea VI. Examinarea urmelor ………………………….. ………………………….. …………………………. 34
Secțiunea VII. Particularitățile cercetării violului în funcție de modul de săvârșire. …………… 35
Capitolul III. Audierea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 37
Secțiunea I. Audierea persoanei vătămate ………………………….. ………………………….. ……………….. 37
Secțiunea II. Audierea martorilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 40
Secțiunea III. Audierea suspectului sau inculpatului ………………………….. ………………………….. … 42
Capitolul IV. Expertiza medico -legală ………………………….. ………………………….. ………………………… 46
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 49
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 50

4
Introducere

În urma celor patru ani de studiu în cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității
Babeș -Bolyai, am experimentat atât momente plăcute cât și nepl ăcute. Am experimentat
succese și eșecuri dar, până la urmă, am reușit să absolv pe merit, cred eu, această facultate.
Vreau să precizez că această facultate se ridică la reputația ei și că din studentul care
nu era trecut prin problemele care se ivesc zi de zi în jurul nostru, am ajuns să am și eu puțină
cunoștință despre lucrurile cu care se lovesc oamenii zi de zi.
Astfel că am ales să scriu lucrarea de licență în domeniul criminalisticii deoarece simt
o afinitate față de dreptul penal, dreptul de proc edură penală și de criminalistică. Și cum toate
aceste științe trebuie privite ca una, am ales să scriu despre un subiect mai puțin tratat în
publicațiile și revistele juridice, dar destul de des întâlnit în practica judiciară, și anume despre
metodologia cercetării infracțiunii de viol.
Am ales să scriu despre aceast subiect deoarece simt că nu este normal, nu este
omenesc ca cineva să oblige împotriva voinței sale să întrețină un raport sexual de orice fel.
Ceea ce m -a împins să scriu despre acest subie ct a fost dorința de a face ceva ce este
puțin mai ieșit din comun, puteam să aleg să scriu despre omor, dar am vrut ca lucrarea mea
să nu ajungă un material în care nu există ceva nou, numai opinii ale altor autori.
Având în vedere că este o lucrare de l icență, aceasta nu epuizează ideile despre
metodologia cercetării infracțiunii de viol, ci se axează pe anumite aspecte tratate general.
Astfel că parcurgerea acestei lucrări ar trebui să ajute la identificarea infracțiunii de viol, la
descoperirea, eviden țierea, fixarea , ridicarea și interpretarea urmelor, și la înțelegerea rolului
organului de cercetare penală care audiază persoana vătămată, inculpatul și martorul.

5
Capitolul I. Aspecte introductive

Secțiunea I. Delimitări conceptuale

Violul este o faptă prevăzută de legea penală, în partea specială a Codului Penal, Titlul
I, capitolul VIII intitulat „infracțiuni contra libertății și integrității sexuale”.
Așa cum ne spune și codul, violul nu este singura faptă prevăzută de legea penală care
se încadrează în această categorie de infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, ci alături
de ace asta mai sunt prevăzute faptele de agresiune sexuală, act sexual cu un minor, coruperea
sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și hărțuirea sexuală1.
Codul penal ne spune la art. 218 alin. (1) ” Raportul sexual, actul sexual oral sau anal
cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a -și
exprima voința sau profitând de această stare, se ped epsește…” , iar la alin. (2) al aceluiași
articol ne scpune ” cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte de penetrare vaginală sau
anală comise în condițiile alin. (1) ”.
Din cele relatate mai sus rezultă că violul este un raport sexual natural, oral sau anal cu
o persoană . Aici sintagma ” cu o persoană ” se referă la calitatea persoanei ca ființă umană, iar
nu ca și cantitate, de exemplu ar putea să fie doi făptuitori și infracțiunea va rămâne tot viol iar
nu altceva, chiar dacă în spetă avem doi făptui tori iar nu unul singur cum explică codul2.
Un raport sexual de oricare ar fi el nu poate fi considerat ca fiind o faptă prevăzută de
legea penală în toate situațiile, de exemplul în cazul soților care au relații de asemenea natură,
cu consimțământul amb ilor, nu se poate pune problema de a se afla vreunul dintre ei ca fiind
sub incidența art. 218 C.pen. Pentru ca acest raport sexual să fie infracțiune acesta trebuie să
întrunească în persoana sa condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) C.pen. și anume să fie
prevăzută de legea penală, să fie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei
care a săvârșit -o.
Stăruind puțin asupra elementelor de tipicitate a infracțiunii violului observăm că
aceasta trebuie să se săvârșească într -una din împ rejurările prevăzute de lege și anume să fie
prin constrângere , deci de aici rezultă faptul că făptuitorul va fi exonerat de răspundere în cazul

1 S. Bogdan coord, D. A. Șerban, G. Zlati , Noul Cod Penal Partea Specială Analize, Explicații, Comentarii
Perspectiva Clujeană , Universul Juridic, București, 2014, p. 147
2 În acest sens a se vedea V. Dongoroz , Drept penal , București, 1939, pp. 101 -102

6
în care victima a consimțit actul sexual , dar nu întotdeauna . Având în vedere faptul că victima
putea să dispun ă în mod legal de libertatea sa sexuală, în privința făptuitorului se poate reține
aplicarea art. 22 alin. (1) C.pen. care ne spune că ” este justificată fapta prevăzută de legea
penală săvârșită cu consimțământul persoanei dacă aceasta putea să dispună în mod legal de
valoarea socială lezată sau pusă în pericol” . Deci în privința violului consimțământul
persoanei vătămate este un element care înlătură tipicitatea. Dar nu întotdeauna consimțământul
persoanei vătămate va înlătura tipicitatea. De exemplul în c azul în care un minor în vârstă de 6
ani este convins de către făptuitor ca să întrețină relații sexuale, este clar că persoana vătămată
în acest caz particular nu poate să dispună de libertatea ei sexuală din cauza vârstei fragede,
aceasta nepermițându -i să înțeleagă actele la care consimte. Din aceste perspective considerăm
faptul că consimțământul persoanei trebuie să se aprecieze in concreto , de la caz la caz, pentru
fiecare infracțiune în parte.
Art. 218 alin. (2) C.pen. ne spune că orice act de penet rare vaginală sau anală, dacă a
fost săvârșit în condițiile alin. (1) respectiv ” prin constrângere, punere în imposibilitate de a se
apăra ori de a -și exprima voința sau profitând de această stare ”, se încadrează în infracțiunea
de viol.
Așa cum se observ ă, pe alin. (2) al art. 218 nu intră și orice act de penetrare orală , astfel
că acestea vor fi cuprinse într -o infracțiune distinctă, de agresiunea sexuală care este un ” act de
natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218 …”.
Trebuie să delimit ăm aceste două infracțiuni deoarece se observă diferența dintre
acestea la cond uita infracțională, la viol e necesară penetrare vaginală, anală sau orală (în
unele circumstanțe), pe când la agresiune sexuală este exclus să fie acestea, în caz contrar fapta
de agresiune sexuală absorbindu -se legal în infracțiunea de viol; dar și din aspect sancționator,
violul fiind sancționat mai grav decât agresiunea sexuală.
Este necesar a se stabili și diferențele dintre viol și act sexual cu un minor deoarece în
unele cazuri este dificil a deosebi între cele două.
Astfel în art. 220 C.pen. ne este relatat actul sexual cu un minor care este ” raportul
sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală
comise cu un minor cu vârs ta între 13 și 15 ani se pedepsesc…” iar în alin. (2) ne spune că
”Fapta prevăzută în alin. (1) săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit varsta de 13 ani
se pedepsește…”.

7
Aici trebuie să avem în ved ere vârsta victimei deoarece în funcție de vâr sta ei putem
găsi care normă din codul penal e susceptibilă de aplicare. Astfel putem avea viol spre exemplu
în cazul în care avem o penetrare vaginală a unei fetițe de 11 ani fără ca aceasta să consimtă3,
putem avea agresiune sexuală spre exemplu în cazul în care victima are 12 ani și este obligată
de către făptuitor4, dar putem avea și act sexual cu un minor dacă acesta are sub 13 ani și
consimte aceasta.

Secțiunea II. Aspecte referitoare la libertatea sexuală și evoluție legislativă

Ce este această li bertate sexuală? Credem că este libertatea persoanei de a alege să
întrețină relații sexuale sau nu, cu o altă persoană, indiferent de etnie, rasă, sex.
Există trei categorii de orientare sexuală: homosexualitatea, bisexu alitatea și
heterosexualitatea. Orientarea sexuală nu este o alegere, ci un proces complex datorită factorilor
sociali și de mediu.
Acceptarea socială a orientărilor sexuale, mai puțin cea heterosexuală, a variat atât de -a
lungul timpului, cât și pe plan geografic. În fapt, relațiile homo sexuale au fost atât admirate de
unele societăți, cât și condamnate de altele. În unele societăți aceste acte erau acceptate și
considerate normale, iar în altele aceste acte se pedepseau, considerându -se că sunt un păcat.
În codul penal din anul 1864 nu existau diferențe între tratamentul relațiilor
heterosexuale sau homosexuale5. La sfârșitul secolului al XIX -lea, Codul Penal transilvănean,
în vigoare începând cu anul 1878, pedepsea doar violul homosexual:
„Articolul 242: Constituie crimă de acte impud ice nefirești, care se pedepsește cu
recluziunea până la cinci ani, când asemenea acte se săvârșesc între bărbați, prin violență sau
amenințări, iar dacă crima a pricinuit moartea părții vătămate, cu temniță grea pe viață.”6
Incriminarea discriminativă a homosexualității apare abia odată cu Codul lui Carol al
II-lea din 1937:

3 http://ier.gov.ro/wp -content/uploads/cedo/M -G-C-impotriva -Romaniei.pdf
4 https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/sp eta-brvel3k/
5 https://lege5.ro/Gratuit/g42tamju/codul -penal -din-1864 , 08.11.2019
6 https://ro.wikipedia.org/wiki/Drepturi_LGBT_în_România , 08.11.2019

8
„alin. 1: Actele de inversiune sexuală săvârșite între bărbați sau între femei, dacă
provoacă scan dal public, constituiesc delictul de inversiune sexuală și se pedepsesc cu
închisoare corecțională de la 6 luni la 2 ani.
alin. 2: Dacă actul s -a săvârșit asupra unei persoane mai mici de 18 ani, pedeapsa este
închisoare corecțională de la 1 la 3 ani.
alin. 3: Aceeași pedeapsă prevăzută la alineatul precedent se aplică și în cazul când
actul s -a săvârșit asupra unei persoane mai mici de 14 ani chiar dacă nu s -a produs scandal
public.”7
În perioada comunistă, homofobia din legea penală este păstrată și au gmentată. Odată
cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu , statul comunist român își schimbă destul de mult
atitudinea față de multe aspecte ale vieții sociale. În această direcție se poate înscrie și evoluția
legislației de opresiune împotriva minorității homosexuale. La început a fost o scurtă perioadă
de relativă liberalizare, urmând ca după câțiva ani instrumentele de control și de îngrădire a
vieții private s ă fie perfecționate.
În acea perioadă infracțiunile privitoare la viața sexuală erau incluse în secțiunea
infracțiunilor contra persoanei. Articolul 200, în alineatul 1, elimina condiția scandalului
public: " relațiile sexuale între persoane de același se x se pedepsesc cu închisoare de la unu la
cinci ani "8.
Din punct de vedere social, articolul 200 a împiedicat activ dezvoltarea publică a
oricărui tip de identitate homosexuală și a reprezentat un prețios instrument de șantaj politic.
În România relațiile homosexuale sunt pe deplin legale din anul 2001, deși în trecut
oameni cu această orientare au fost deseori persecutați de poliție, în special în anii
comunismului.
Ulterior, prin p rin Legea nr. 197 din 13 noiembrie 2000, pentru prima dată, elementul
material al infracțiunii de viol, reprezentând " raportul sexual cu o persoană de sex feminin ", a
fost înlocuit cu " actul sexual, de orice natură, cu o altă persoană ", nemaifăcând distinc ție între
violul de tip heter o sau homosexual, pentru ca în 2002 să se înlocuiască " altă persoană " cu " o
persoană de sex diferit sau de același sex ”.

7 https://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul -penal -din-1936 , 08.11.2019
8 Codul Penal și Codul de Procedură Penală . București: Lumina Lex. 1992

9
Azi, relațiile homosexuale sunt le gale în România iar violul este definit ca „raportul
sexual, actul sexu al oral sau anal cu o persoană…” indiferent de ce sex e acea persoană.

Secțiunea III. Analiza violului

Articolul 218 intitulat „Violul” ne spune următoarele:
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârțit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a -și exprima voința sau profitând
de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrar e vaginală sau anală
comise în condițiile alin. (1)
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi
atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) vic tima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima este un minor;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane îm preună.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la
18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) și alin. (2) se pune în mișcare la
plângerea prealabi lă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) -(3) se pedepsește.
Valoarea socială lezată în acest caz este libertatea sexuală. Persoana trebuie are dreptul
să decidă cu cine sau cu cine nu vrea să întrețină raporturi sexu ale.

10
Din analiza art. 218 C.pen. rezultă că violul se poate săvârși prin constrângere , prin
punerea în imposibilitate de a se apăra sau de a -și exprima voința și prin profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a -și exprima voința .
Condui ta sexuală constă într -un raport sexual firesc, act sexual oral sau act sexual anal.
Ce au în comun toate aceste modalități de săvârșire a violului? Faptul că e nevoie de o penetrare.
Raportat la condițiile penetrării , nu contează ca aceasta să fie de lung ă durată, nu contează
dacă autorul a ajuns la orgasm sau nu, dacă se realizează în mod repetat sau o singură dată, nu
contează adâncimea penetrării, contează doar să existe acea penetrare.
La alin. (2) ni se spune despre orice alt act de penetrare vaginal ă sau anală, dar este
exclus orice alt act de penetrare orală.
La alin. (3) avem formele agravate ale violului:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
Este o circumstanță reală ceea ce înseamnă că ceila lți participanți pot răspunde pentru
această formă agravată chiar dacă ei nu au însăși această calitate.
Aici ne referim la orice ipoteză în care autorul a profitat de statutul victimei, de persoana
care se află în educarea lui sau sub paza lui.
b) Victim a este rudă în linie directă, frate sau soră;
Aici este importantă calitatea subiectului pasiv, drept urmare circumstanța este una
reală .
c) Victima este un minor;
Victima trebuie să aibă sub 18 ani pentru ca fapta să constituie infracțiune pe acest
alineat și literă.
d) Fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) Fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
Infracțiunea în această formă agravată este o faptă praeterintenționată . Dacă autorul
dorește să și producă o urmare de la vătămarea corporală se va r eține concursul de infracțiuni.
Dacă se produce strict o urmare de la art. 193 prin acțiunea de constrângere de la viol se va
reține doar infracțiunea de viol pentru că este o infracțiune complexă .

11
f) Fapta a fost săvârșită de d ouă sau mai multe persoane împreună;
E posibil coautoratul și nu doar atât, ci se sancționează în forma agravată.
Discutăm despre infracțiunea de viol în forma coautoratului când coautorii își împart
între ei actele de executare, în sensul în care unul r ealizează actul de constrângere, iar celălalt
actul de penetrare, pentru că vorbim despre o infracțiune complexă, dar și când coautori
săvârșesc acte de penetrare asupra victimei.
La alin. (4) avem o altă agravantă și anume dacă fapta a avut ca urmare moa rtea
victimei .
Este o infracțiune praeterintenționată . Deci dacă autorul se raportează cu intenție la
moartea victimei discutăm despre un concurs între omor și viol.
În caz de tentativă de viol care a avut ca urmare moartea victimei, chiar dacă este
o tentativă se va sancționa în forma consumată , intervenind în acest caz art. 36 alin. (3)
C.pen.:
„Infracțiunea complexă săvârșită cu intenție depășită, dacă s -a produs numai rezultatul
mai grav al acțiunii secundare, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea complexă consumată .”

Secțiunea IV. Aspecte procesuale

Art. 218 cod penal ne spune la alin. (5): „Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în
alin. (1) și alin. (2) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate .”
Legiuitorul consideră că faptele prevăzute la alin. (1) și alin. (2) sunt de o gravitate
redusă de aceea îi acordă persoanei vătămate posibilitatea de a introduce plângerea prealabilă
la organul de urmărire penală.
În ceea ce privește competența materia lă, se pune întrebarea ce organ de urmărire penală
va fi competent ca să efectueze urmărire a penală? Răspunsul este unul diferit deoarece contează
atât competența materială a instanței, cât și calitatea persoanei . De obicei, organul de cercetare
penală va efectua urmărirea penală, dar nu este exclus ca procurorul să efectueze urmărirea
penală deoarece art. 300 alin. (3) din codul de procedură penală ne spune că „ în exercitarea

12
atribuției de a conduce urmărirea penală, procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziții
organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri …”
În ce privește alin. (3) al art. 218 C.pen. competența este aceeași ca la primele două
alineate, singura diferență este că punerea în mișcare a acțiunii penale nu mai este condiționată
de introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate. Deci organul de urmărire penală va
putea fi sesizat și prin modurile generale de sesizare ale organelor de umărire penală.
În cazul alin. (4), în cazul violului care a avut ca urmare moartea victime i, competența
materială aparține procurorului conform art. 56 alin. (3) lit. c) cod procedură penală.
Se pune totuși întrebarea care instanță va fi competentă din punct de vedere material?
Răspun sul la această întrebare ține de mai mulți factori, astfel că având în vedere calitatea
persoanei putem avea un viol care se judecă în primă instanță la Curtea de apel, de exemplu
când un avocat săvârșește un viol, datorită calității acestuia fapta nu este de competența
judecătoriei ci a Curții de Apel. La fel put em avea un viol care se judecă în primă instanță de
către Înalta Curte de Casație și Justiție, ce îl oprește pe un membru al guvernului, al
parlamentului să săvârșească un viol? Înafară de bunul simț nu prea avem ce. Deci iată că
depinde de calitatea perso anei care instanță va fi competentă să judece violul. De obicei violul
în forma sa de bază și unele variante agravate, cu excepția violului care a avut ca urmare
moartea victimei, intră în competența materială a judecătoriei ca primă instanță, iar violul care
a avut ca urmare moartea victimei este de competența tribunalului.

13
Capitolul II. Cercetarea la fața locului

Secțiunea I. Aspecte generale privind cercetarea la fața locului

Cercetarea la fața locului este foarte importantă pentru domeniu l criminalisticii deoarece
locul săvârșirii unei fapte este cel mai bogat în urme sau date referitoare la activitatea
infracțională și la autorul ei9.
Cercetarea la fața locului reprezintă unul din cele mai importante acte de urmărire
penală, cu caracter imediat și necesar, uneori de modul în care aceasta este realizată depinde
soluționarea cauzei10.
Din perspectiva dreptului de procedură penală cercetarea locului faptei este un
procedeu probatoriu care constă în deplasarea organului judiciar la locul fapt ei pentru a
constata faptele și împrejurările de fapt în cazurile în care este necesară clarificarea acestora11.
Acest procedeu probatoriu se finalizează cu un proces -verbal de cercetare la fața locului care
constituie mijlocul de probă . În acest proces -verbal trebuie să fie cuprinsă descrierea
amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate etc.12
Datorită importanței sale, chiar dacă această activitate are un caracter auxiliar printre
activitățile procedurale, cercetării la fața lo cului i se atribuie o semnificație deosebită deoarece
este o activitate care are scopul de a afla adevărul cu privire la faptele săvârșite, împrejurările
în care s -au săvârșit acestea și chiar date sau informații destre autor13.
Cercetarea la fața locului este o activitate care are o maximă importanță, având un
caracter imediat și de neînlocuit, în unele cazuri fiind imposibil ca aceasta să se repete datorită
faptului că unele probe, odata cu trecerea unei perioade scurte de timp sau intrând în legătură
cu factori externi își pierd din calitate, se modifică sau dispar.
Totodată este o activitate cu caracter urgent în urma căruia se obțin primele materiale
probatorii . Are ca scop cunoașterea împrejurărilor în care s -a săvârșit fapta, fixarea și ridicarea
urmelor materiale, identificarea victimei și a făptuitorului, precum și depistarea martorilor

9 E. Stancu , Tratat de criminalistică , Ediția a V -a revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2010, pp.
55-56
10 Idem , Criminalistica, volumul al II -lea, Editura Actami, București, 1995, p. 8.
11 Gh. Mateuț , Tratat de procedură penală, Partea generală, vol. II , Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 264
12 M. Udroiu , Fișe de procedură penală, Partea generală , ed. Universul Juridic, București, 2016, pp. 228 -229
13 E. Stancu , Criminalistica Vol. II, Elemente De Tactică Și De Metodologie Criminalistică , București, 1983, p. 25

14
oculari care cunosc împrejurări legate de cauză. Cu toate acestea poate fi dispus și în faza de
judecată, printr -o constatare directă la locul faptei, în cazul în ca re instanța stabilește că este
necesară pentru clarificarea anumitor fapte ori împrejurări de fapt.14
Noțiunea de „ loc al faptei ”15 trebuie interpretată într -un sens mai larg16, aceasta
desemnând întreg locul unde s -a materializat fapta, deci în cadrul infra cțiunii de viol, locul
faptei nu înseamnă doar locul strict unde victima a fost supusă raportului sexual, de exemplu
camera persoanei vătămate , ci și perimetrul în care s -au materializat consecințele faptei, de
exemplul restul casei.
Pentru a se putea rea liza cercetarea locului faptei în condiții de celeritate și calitative,
este necesară pregătirea acesteia. Etapele acesteia sunt: conservarea locului faptei, constituirea
echipei de cercetare, deplasarea la locul faptei, verificarea acțiunilor realizate la fața locului,
alegerea martorilor asistenți, obținerea de informații generale, repartizarea sarcinilor și
cercetarea propriu -zisă: faza statică și faza dinamică17.

Conservarea locului faptei
Această etapă se realizează prin îndepărtarea curioșilor și in troducerea pătrunderii în
câmpul infracțiunii.
Se interzice pătrunderea la locul săvârșirii infracțiunii a ofițerilor și agenților de poliție,
precum și a oricăror alte persoane, indiferent de calitate, funcție sau grad, care nu au sarcini în
legătură c u cercetarea la fața locului sau cu salvarea victimelor18.
Se vor proteja urmele și mijloacele materiale de probă care sunt în pericol de a fi
distruse, modificate ori alterate, în raport cu natura acestora, natura locului faptei și condițiile
meteorologic e. Se va menține o supraveghere continuă asupra potențialelor mijloace materiale
de probă existente la locul faptei, acționându -se cu precauție pentru a nu contamina, distruge și
acoperii urmele relevante. De exemplu în cazul unei infracțiuni flagrante de viol, organul care
a surprins săvârșirea infracțiunii are obligația de a conserva locul fap tei pentru ca acesta să nu

14 Gh. Mateuț , Procedură Penală. Partea Generală , Editura Universul Juridic, București, 2019, p. 606.
15 S. Alămoreanu , Introducere în studiul criminalisticii: note de curs , Ed. Risoprint, 2017, P. 254
16https://www.academia.edu/37927364/5_25_2018_INSPECTORATUL_GENERA_L_AL_POLIȚIEI_ROMÂNE_MA
NUAL_DE_BUNE_PRACTICI_PRIVIND_PROCEDURA , 04.12.19
17 S. Alămoreanu , op.cit. , p. 257 și urm.
18 Ordinul nr. 182/14.08.2009 privind p rocedura cercetării la fața locului, art. 13

15
fie contaminat, dacă făptuitorul a întreținut raporturi sexuale în stradă cu victima s -ar putea găsi
urme relevante dacă locul faptei este protejat, dacă le e ste interzisă trecerea persoanelor sau
mașinilor. Iar în cazul în care victima are nevoie de ajutor, acesta se va acorda victimei iar d acă
făptuitorul este prins acesta va fi reținut până la sosirea la fața locului a organelor competent e.

Constituirea echipei de cercetare
Echipa de cercetare la fața locului se compune din:
a) Șeful echipei de cercetare, care poate fi, după caz, procurorul, în cazul violului
urmat de moartea victimei dar nu numai, precizările făcute mai sus rămân
valabile , ori un polițist din cadrul structurilor de poliție judiciară19;
b) Ofițeri de poliție ori agenți din cadrul structurilor criminalistice20
c) Medicul legist
d) Conducătorul câinelui de urmărire
e) Specialiști în alte domenii
Cum am spus și mai sus, procurorul va condu ce cercetarea la fața locului în cazul
violului urmat de moartea victimei, dar și a violului în care făptuitorul are o calitate care atrage
competența de judecată a unei Curți de Apel sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cazurile
în care este vo rba despre un viol în care calitatea făptuitorului nu atrage competența altei
instanțe, de obicei organul de cercetare penală conduce cercetarea la fața locului astfel că
niciodată nu putem avea o cercetare la fața locului fără un procuror sau fără un orga n de
cercetare penală.
Este importantă prezența medicului legist la fața locului în cazul infracțiunii de viol
deoarece acesta, prin observarea directă a acestuia, prin inspecție, prin percuție, prin ascultare
și palpare acesta poate să aducă la cunoștinț a organului de cercetare penală sau procurorului
unele împrejurări care ar atrage o încadrare diferită, de exemplu în urma violului victima să fi
suferit o hemoragie internă iar astfel să îi fie pusă în primejdie viața. Prezența medicului legist
are impor tanță și în cazul violului care a avut ca urmare moartea victimei deoarece acesta
constată decesul persoanei vătămate iar apoi va face autopsia pe cadavru.

19 Ibidem , art. 2 lit. b)
20 Ibidem , art. 8

16
Deplasarea la locul faptei
Conducătorii unităților de parchet și șefii unităților de poliție dispu n măsurile
organizatorice necesare, astfel încât procurorii criminaliști, procurorii de serviciu, respectiv
ofițerii și agenții de poliție cu sarcini de cercetare la fața locului să se poată constitui, în cel mai
scurt timp, în echipa care urmează a se dep lasa la fața locului, cu maximă promptitudine, atât
în timpul cât și în afara orelor de program21.
Deplasarea la locul faptei se execută ordonat, sub comandă și cât mai urgent.
Operativitatea cu care se ajunge la locul faptei poate duce chiar la prinderea în flagrant a
făptuitorului și, cu siguranță, înlătură orice posibilitate de distrugere a urmelor și mijloacelor
materiale de probă.
De multe ori această fază a cercetării locului faptei nu prea este utilă în cazul infracțiunii
de viol, deoarece de multe ori persoana vătămată, până când își face curajul necesar, trece peste
starea provocată de fapta prevăzută de legea penală , până când anunță organele de cercetare
penală la o distanță de timp considerabilă, vorbim de un număr de zile semnificativ sau chiar
luni, astfel că nu prea mai există șanse să mai găsească, echipa de cercetare, urme sau probe.

Verificarea acțiunilor realizate la fața locului
Ajunși la locul faptei, prima sarcină care se realizează este salvarea victimelor și
asigurarea acordării a jutorului medical chiar cu riscul distrugerii urmelor, pe considerentul că
viața ființei umane reprezintă valoare a absolută aflată deasupra tuturor celorlalte .
Această activitate are o importanță majoră, atât din punct de vedere moral, cât și pentru
faptu l că victima poate oferi cele mai multe detalii despre autor. Deci salvarea vieții vicțimei
este obiectivul prioritar, toate celelalte fiind subordonate acestui obiectiv.
În cazul unui viol care a avut ca urm are vătămarea corporală, este normal ca cei car e
ajung primii la fața locului să acorde ajutorul persoanei vătămate, să facă tot posibilul ca aceasta
să fie într -o stare stabilă și să fie la depărtare de deces. Nu contează câte urme sau ce probe se
distrug în acest sens deoarece viața unei persoane e m ai importantă decât orice probe sau urme
s-ar putea găsi la fața locului. Și pe lângă acest ascpect, cel mai important „ element ” care se
poate găsi la fața locului este persoana vătămată care va coopera cu organul de urmărire penală

21 Ibidem , art. 15

17
de cele mai multe ori, dându -i detalii despre săvârșirea faptei pe care nu le va găsi în umbra
urmelor sau a probelor.

Alegerea martorilor asistenți
Se vor alege doi martori asistenți, cel puțin, care atestă veridicitatea celor consemnate
prin semnătură pe procesul verbal. Ac eștia sunt aleși dintre persoanele care nu au legături de
rudenie cu fă ptuitorul, cu victima sau cu vreun membru al echipei de cercetare. Aceștia nu
trebuie să aibă nici un interes în legătură cu cei enumerați22.

Obținerea de informații generale
Se va pr oceda la obținerea de informații generale privind natura sau urmările faptei,
data/ora săvârșirii infracțiunii, ora constatării infracțiunii, persoanele prezente la fața locului,
pricum și cele care au participat la salvarea victimelor, date despre făptuit ori sau semnalmentele
acestora, date despre partea vătămată și martori oculari, modificări aduse locului faptei sau
cauzele modificărilor .
Date semnificative asupra evenimentelor pot fi furnizate și de către alte persoane găsite
la locul faptei23.
Repart izarea sarcinilor
Ajunși la fața locului, șeful echipei va realiza această sarcină, indicând fiecărui
component al echipei activitățile ce urmează a le desfășura, locul și modul de desfășurare.

Cercetarea propriu -zisă: faza statică și faza dinamică
Cercetarea la fața locului va fi efectuată într -un timp rezonabil, fără limitarea în timp și
spațiu a acestei activități, de îndată, evitându -se graba și superficialitatea24, cu minuțiozitate, în

22 S. Alămoreanu , op.cit. , p.258
23 V. Bercheșan, C. Pletea, I. E. Sandu , Cercetarea la fața locului, în „Tratate de tactică criminalistică” de C.
Aioniț oaie, I.E. Sandu ș.a ., Ed. Carpați, Craiova, 1992, p.38
24 S. Alămoreanu , Elemente de criminalistică , Ed. Alma Mater, Cluj Napoca, 2000, p.164

18
mod complet și obiectiv, având la bază un plan judicios elaborat , cu o aparatură specifică în
raport cu natura și particularitățile locului faptei.
Cercetarea loc ului fapte presupune două faze:
a) Faza statică
b) Faza dinamică
Se va începe întotdeauna cu activitățile fazei statice, iar în faza dinamică se examinează
comple x și multilateral urmele și mijloacele de probă atât în individualitatea lor, cât și în
contextul ofe rit de ambianța locului faptei.
Totuși doctrina criminalistică este unanimă în a aprecia, din considerente ce țin de
practi ca efectuă rii cercetării la faț a locului, că cele două faze nu se succed în mod absolut ci,
adesea, se împletesc, se întrepătrund.
Faza statică
Caracteristica de bază a acestei etape este aceea că urmele și mijloacele materiale de
probă, precum și orice alte realități constatate la lo cul de cercetat sunt examinate fără nici un
fel de modificare a poziției lor, fără vreo intervenție care ar putea sch imba în vreun fel locul
faptei.
Această etapă debutează cu observarea locului faptei . Prin parcurgerea acestuia,
organele de urmărire pena lă și în special, șeful echipei de cercetare, având posibilitatea să
verifice în concret dacă locul de examinat a fost corect delimitat și să procedeze în consecință.
Pentru fixarea locului faptei se execută fotografia de orientare și fotografia schiță.
Diferența dintre cele două tipuri de fotografii este că în cazul fotografiei de orientare se fixează
locul faptei în accepțiunea sa mai largă, adică nu doar strict l ocul unde s -a petrecut fapta, ci și
împrejurările. În cazul fotografiei schiță scopul este fixarea locul ui săvârșirii faptei în sens
restrâns, adică exact locul unde s -a săvârșit fapta, nu și împrejurimile.
Următo area activitate este stabilirea căilor de acces și a locurilor ce pot fi folosite pentru
deplasare în interiorul locului ce urmează a fi cercetat, de către membrii echipei.
Este necesar să fie observată aici necesitatea păstrării cât mai intacte a locului faptei, ce
impune atât alegerea oportună a căilor de acces, cât și limitarea, la strictul necesar, a numărului
de persoane ce vor pă trunde în perimetrul în care se efectuează cercetările, astfel încât să se
evite apariția unor atitudini permisive față de șefii ierarhici ai celor ce constituie echipa,

19
reprezentanții mass -media, diverși cunoscuți, care să facă posibilă distrugerea urmelo r inițiale
și crearea altora, urme care să inducă în eroare ancheta și să îngreuneze finalizarea corectă a
cauzei25.
O dată cu parcurgerea locului faptei, se va proceda la marcarea și protejarea locurilor
unde se găsesc urme sau mijloace materiale de probă , fiind notată dispunerea acestora, în raport
cu alte urme sau mijloace materiale de probă sau chiar și alte obiecte, cu care se învecinează.
Când precizarea raporturilor de distanță, dintre reperele descoperite în perimetrul pe care se
desfășoară cercetar ea la fața locului, poate contribui la explicarea mecanismului desfășurării
activității ilicite, se recomandă fixarea exactă a poziției fiecărui reper, prin raportare la alte
două26.
În fapt are loc o intensă activitate de căutare a urmelor și mijloacelor materiale de probă.
Nimeni nu trebuie să accepte că ar putea fi vorba de un fel de survolare a locului faptei, urmând
a se marca doar ceea ce „sare în ochi”. Cercetarea la fața locului este caracterizată de
meticulozitate iar profenalismul impune o ate nție mărită la fiecare amănunt.
În raport cu cele care se descoperă, ținând cont de cum evoluează procesul complex al
elaborării și verificării de versiuni, se vor stabili zonele, respectiv locurile, unde se impune
desfășurarea unor operațiuni de relevare a urmelor latente, particularizate, din punct de vedere
al procedeelor folosite, în funcție de natura lor (urme de mâini, de picioare, de sânge, etc.) și de
timpul scurs de la desfășurarea activității ilicite, respectiv, crearea lor.
Tot în faza statică, es te oportună folosirea câinelui de urmărire pentru prelucrarea
urmelor de miros.
Faza dinamică
Reprezintă o continuare firească a fazei statice și presupune examinarea cu minuțiozitate
a fiecărei urme, a fiecărui obiect , în mod complet și sistematic. Trăsătura specifică acestei faze
este aceea că este permisă mișcarea o biectelor din poziția inițială.
Se va examina atent fiecare obiect urmărindu -se descoperirea tuturor urmelor care
interesează cercetarea și a indiciilor, în legătură cu modul de formare, p oziția și alte elemente,
în conexiune cu urmele, de natură a explica desfășur area activității infracționale. Trebuie
insistat pe examinarea multilaterală a fiecărei urme, ce va fi fixată prin înregistrarea de imagini,

25 V. Bercheșan, C. Pletea, I.E. Sandu , op.cit. , p. 45
26 A. Ciopraga , Tratat de Tactică Criminalistică , Ed. Gama, I ași, 1996, p. 69

20
prin măsurători în raport cu alte ur me descoperite, va fi analizată sub aspectul naturii, culorii,
formei, mirosului, etc., urmând a se stabili metodele de ridicare și modul de ambalare în vederea
transportului la sediul laboratoarelor unde vor fi examinate.
Șeful echipei de cercetare la fa ța locului va primi, centraliza și analiza informațiile
oferite de activitățile membrilor echipei, urmând ca, pe baza acestora, să dea dispozițiile
necesare pentru orientarea activității, în scopul obținerii maximului de informații.
Analizând faza dinamic ă, există posibilitatea ca pe baza interpretării naturii, stării și
aspectului locului desfășurării activității ilicite, să se determine elemente ale unui portret psiho –
social al făptuitorului. Interpretarea existenței, naturii, poziției, mecanismului de formare și a
altor elemente ce caracterizează urmele și mijloacele materiale de probă, devine deosebit de
importantă. Trebuie considerată elementul necesar și suficient să facă conversia unor stări de
fapt, în elemente de anchetă.
Concluzionând, cu privir e la faza dinamică a cercetării la fața locului, apreciem că
aceasta se constituie într -o continuare firească a activităților desfășurate în faza statică, se
caracterizează prin analiza detaliată a fiecărei urme sau mijloc material de probă descoperit,
prin creșterea în intensitatea a procesului complex de elaborare și verificare a versiunilor, atât
pe baza rezultatelor activităților cu caracter tehnic, cât și pe baza rezultatelor celorlalte activități
desfășurate la fața locului – ascultări de persoane, re constituiri, percheziții, etc. – , prin
continuarea și revalorizarea interpretării situației descoperite la fața locului, prin conturarea
unui profil socio -psihologic al făptuitorului și prin constatarea împrejurărilor negatove, legate
de lămurirea posibil elor disimulări.

Secțiunea II. Descoperirea urmelor

Domeniul tehnic al investigației criminalistice care se ocupă cu cercetarea urmelor este
cunoscut sub denumirea de traseologie27. Astfel în cele ce urmează ne vom axa pe câteva
elemente de traseologie.
Având în vedere că avem ca premisă săvârșirea unei infracțiuni de viol în formă simplă

27 E. Stancu , Tratat de criminalistica , Ediția a III -a revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2004, p.
100

21
să presupunem că a fost violată o tânără de 19 ani, în camera ei, în casa părinților care erau
plecați în seara aceea.
Toate activitățile în materie de cercetare a vi olului necesită urgență pe motivul că unele
probe materiale dispar în primele 24 -48 de ore. Semnele de violență superficiale devin nesigure
după câteva zile, lichidul spermatic se elimină din cavitatea vaginală în 24 -30 de ore, semnele
deflorării recente, când sunt minime, dispar în trei -patru zile.
În cazul infracțiunii de viol este necesar a se face cercetarea la fața locului deoarece
locul unde s -a săvârșit infracțiunea este de o importanță crucială pentru că acela nu este un
simplu loc, acela este un l oc plin de urme care vor ajuta la identificarea făptuitorului.
Primul lucru care trebuie făcut este să se delimiteze locul săvârșirii infracțiunii, și așa
cum am precizat, prin „locul săvârșirii infracțiunii” se înțelege perimetrul în care a avut loc
acțiunea, deci locul săvârșirii infracțiunii nu va fi doar camera victimei ci va fi toată suprafața
casei, curtea și în anumite cazuri chiar și drumul public din fața casei28. De exemplu victima a
fost lovită în fața casei pe drumul public apoi a fost târâtă p ână în casă unde făptuitorul a
întreținut un raport sexual cu aceasta29, sau când făptuitorul a venit cu mașina, fiind noroi pe
asfalt cauciucurile mașinii ar fi creat urme care ar putea duce la identificarea făptuitorului,
având în vedere că respectivele c auciucuri sunt folosite de mașina X pe care o are doar Y în
zonă, automat Y va fi suspect și în urma datelor și probelor adunate, prin ordonanța de punere
în mișcare a acțiunii penale, Y va deveni inculpat. Deci nu trebuie să ne limităm doar la
încăperea î n care s -a săvârșit fapta.
Apoi o să se observe locul faptei și împrejurările, se vor observa toate obiectele și urmele
care pot prezenta relevanță, se vor marca, numerota și proteja, apoi se vor fixa prin fotografiere,
iar în cazurile în care acest proc edeu nu este posibil, din diverse motive, prin proces -verbal.
Prima categorie de urme sunt urmele odorologice. De ce acestea? Pentru că în momentul
în care participi la cercetarea la fața locului și intrii în locul în care s -a săvârșit infracțiunea,
presu punându -se că aceasta a avut loc într -un spațiu închis, primul lucru care îl simți este
mirosul.

28 V. Bercheșan , „Cercetarea penală – Îndrumar complet de cercetare penală ”, Ed. Icar, București, 2001, p.251 și
urm.
29 http://rolii.ro/hotarari/5bd3c3b3e49009b01a000053 accesat la 23.04.2020

22
Mirosul corpului uman, care interesează mai mult în cercetarea criminalistică, este
invizibil, volatil și individual30. Astfel că dacă fapta de viol a avut lo c recent e posibil ca în
cameră pe lângă mirosul individual al victimei, să avem și mirosul individual al făptuitorului31.
Și totuși de ce sunt importante aceste urme? Sunt importante deoarece chiar imposibil
de palpat sau chiar de văzut mirosul unui om ne poate spune multe, astfel că dacă miroase a
parfum ne interesează o anumită clasă de oameni, dacă miroase a ”homeless” la fel putem să
distingem categoria d in care face parte făptuitorul. În cazul în care violul se realizează prin
punerea victimei în i mposibilitate de a se apăra și se folosesc substanțe în acest caz, ar putea ca
mirosul să releve ce substanțe s -au folosit iar apoi să se afle de unde putea să obțină făptuitorul
aceste substanțe și să adune câteva date despre făptuitor.
Descoperirea și v alorificarea urmelor de la locul faptei se realizează într -un mod
deosebit. În timpul formării, acestea se i mprimă pe obiectele cu care persoana vine în contact
nemijlocit și totodată, în cantitate mai mare, se răspândesc în aer32. Dar pentru ca aceste ur me
să poată contribui la descoperirea făptuitorului este necesar ca să nu intervină factorii externi
cum ar fi circulația aerului, de exemplu în urma săvârșirii infracțiunii de viol este indicat să nu
se deschidă geamul deoarece aerul care intra în încăper e va reduce semnificativ moleculele
olfactive existente în camera; circulația oamenilor care nu doar că pot să reducă existența
acestor urme dar va rămâne și mirosul lor în acel loc.
Cel mai bun mod în care putem să găsim făptuitorul cu ajutorul urmelor o dorologice
este cu ajutorul câinelui de urmă33.
După cum bine știm câinele este un animal care are un simț olfactiv mai dezvoltat decât
cel al omului astfel că acesta î i permite să simtă mai accentuat mirosul făptuitorului decât poate
să o facă omul.
Totuși câteva condiții se impun și în implicarea câinelui de urmă în faza cercetării la
fața locului.
Prima condiție este întrebuințată atât câinelui cât și stăpânului său care trebuie să lucreze
împreună pe tot parcursul implicării acestora. Această primă c ondiție este importantă deoarece
stăpânul câinelui îi cunoaște cel mai bine reacțiile și poate să „ comunice” cel mai bine cu el.

30 A. Greblea, I. Sandu, N. Stoica, în colectiv , Tratat de criminalistică, vol. I , I.G.M., București, 1976, pag. 22 1
31 http://rolii.ro/hotarari/5b7410d8e490090c0c00002f , accesat la 29.04.2020
32 A. Ciopraga , Evaluarea probei testimoniale în procesul penal , Ed. Junimea, Iași, 1978, pag. 24
33 În sensul în c are câinele de urmă ajută la stabilirea direcției în care a fugit inculpatul, a se vedea
http://rolii.ro/hotarari/5b740c9ee49009701e00002f , aceesat la 29.04.2020

23
A doua con diție este aceea de a aduce câinele de urmă în faza statică a cercet ării la fața
locului, înainte să fie mișcat oric e obiect și înainte să cerceteze criminaliștii locul faptei. De ce?
Deoarece orice miros nou diminuează șansele ca mirosul făptuitorului să prezinte aceeași
calitate și s -ar reduce semnificativ posibilitatea câinelui de a -și întipări mirosul care apoi să
ducă la aflarea făptuitorului. Având în vedere că este un spațiu închis dacă intră mai multe
persoane o să fie mai multe tipuri de mirosuri astfel că câinele de urmă nu va putea să
deosebească care miros este al făptuitorului. Îi va fi mult mai simplu să de osebească mirosul
făptuitorului de cel al persoanei vătămate dacă în încăpere era doar mirosul celor doi decât în
cazul în care au intrat 10 persoane care mai apoi au deschis și geamul.
Astfel că este foarte important ca în urma infracțiunii locul de săvâ rșire să nu fie
modificat deloc, nici măcar aerisit deoarece după cum se poate observa, în urma aerisirii se
pierd urme importante, poate chiar urme determinante.
O altă categorie de urme sunt urmele papilare.
Dactiloscopia este ramura Criminalisticii ca re se ocupă cu examinarea și clasificarea
desenelor papilare, în vederea identificării persoanei34.
În practică s -a creat o regulă cu caracter general conform căreia „pentru descoperirea
urmelor unei infracțiuni, în cercetarea fiecărui caz, organul de urmă rire penală va căuta să
restituie mintal fiecare fază a desfășurării infracțiunii, parcurgând cu atenție, în sens direct sau
invers, drumul presupus că a fost făcut de infractor”35.
În cazul infracțiunii de viol căutarea urmelor papilare poate începe prin examinarea
modului în care făptuitorul a intrat în camera victimei, în cazul în care fapta s -a petrecut într –
un spațiu închis. Având în vedere că victima era singură în locuință, se va verifica sistemul de
închidere al ușilor sau al ferestrelor pentru a se observa dacă există urme de efracție sau nu36.
În urma acestora se poate stabili dacă victima cunoștea făptuitorul sau nu. În cazul în care nu
avem urme de efracție se deduce logic că făptu itorul ori avea o cheie, ori avea o cheie falsă, ori
a fost lăs at de victimă să intre în locuință.
Tot în urma acestei activități putem găsi urme ale reliefului papilar care ar putea să
corespundă făptuitorului, deci nu este de neglijat această examinare. În cazul în care în timpul
actului sexual făptiutorul s -a sprijinit cu o mână de mobilier, e posibil ca și acolo să găsim

34 M. Minovici , Tratat comple t de medicină legală, vol. II , București, 1930, p.1039 -1041
35 E. Stancu , Tratat… op.cit., 2010, p.123
36 http://rolii.ro/hotarari/5c6e125ee49009dc16000046 accesat la 04.04.2020

24
aceste urme37. Deoarece atingere a obiectelor cu mâinile libere, fără a fi protejate, determină
depunerea de substanțe vizibile sau nu, sudoare, grăsime sau alte substanțe .38
Urmele papilare au u n rol foarte important în descoperirea făptuitorului, dar nu numai.
În urma acestora se poate deduce dacă făptuitorul a cuns cut sau nu încăperea, locul săvârșirii
faptei prevăzute de legea penală, se poate deduce cum a acționat, grăbit, nervos sau calm, da că
era un debutant sau un individ cu experiență infracțională.
În împrejurul locuinței se pot găsi obiectele de care s -a folosit făptuitorul pentru a intra
în locuință, iar pe acestea s -ar putea găsi urme ale reliefului papilar care ar duce, chiar dacă nu
la găsirea făptuitorului, la excluderea din cercul de suspecți a celor care nu au acele
caracteristici.
La locul săvârșirii faptei se mai pot descoperii urme de picior39, în cazul în care afară
era zăpadă sau noroi, astfel vom avea urme de adâncime când s e reproduce urma piciorului,
mai exact urma pantofului , în noroi , urmă care poate reproduce elementele specifice suprafeței
de bază a pantofului, de exemplu faptul că pantoful avea mărimea 43 și avea o pioneză înfiptă
în talpă. Potrivit doctrinei, în timpu l contactului cu solul, urmele de picioare se formează
aproape în cazul fiecărei infracțiuni de viol40. Sunt lucruri minuțioase dar în urma acestora se
poate determina cine nu e făptuitorul, și se poate indica cine e făptuitorul.
În camera victimei putem g ăsi fire de păr care pot să fie o probă relevantă sau nu. Dacă
victima are o pisică, sau cercetarea locului faptei s -a făcut după un anumit timp în care victima
a aspirat camera, nu prea ar părea să mai fie relevante.
De ce sunt relevante firele de păr de la locul faptei? Pentru că expertul va putea
determina dacă aceste fire provin de la făptuitor sau nu. Este o probă care îl pune pe individul
indicat de firul de păr la locul faptei.
Se mai pot găsi urme de lichid seminal la locul faptei. În special se pot găsi în apropierea
locului în care a avut loc penetrarea41. Acestea sunt rezultatul glandelor sexuale. Se pot găsi pe
victimă, pe haine chiar și pe sol. Urmele de spermă sunt relevante deoarece acestea ne indică
grupa sanguină a făptuitorului și pe deasupra ne p oate indica și numărul de făptuitori astfel că

37 http://rolii.ro/hotarari/5b740827e49009a40d000031 , accesat la 29.04.2020
38 C. Suciu , Criminalistica, Partea I , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1963, p. 89
39 http://rolii.ro/hotarari/5b7410d8e490090c0c00002f accesat la 29.04.2020
40 C. Suciu , op.cit. , p. 239.
41 E. Stancu , Tratat… op.cit. , 2004, p. 151

25
în funcție de câte tipuri de lichid seminal avem la locul faptei, după examinare bineînțeles,
putem să găsim câte persoane au participat la actul sexual.
Tot în jurul locului săvârșirii faptei mai putem găsi urme de salivă. Acestea sunt formate
din secreții ale glandelor salivare. Pot fi găsite pe corpul victimei, pe haine, pe mobilă, țigări,
pahare sau chiar și pe sol.
Totuși aceste urme dispar dacă echipa de cercetare nu acționează într -un timp foarte
apropiat de momentul săvârșirii faptei, deoarece aceste urme se usucă sau dacă persoana
vătămată, după ce s -a încheiat acțiunea infracțională, speriată și murdară s-a curățat înainte să
anunțe organele de urmărire penală, s -au distrus sau modificat urmele de s alivă.
Mai putem găsi urme de dinți pe corpul victimei , dar nu e exclus și pe alte obiecte din
apropiere, de exemplu făptuitorului i s -a făcut foame după actul sexual și a mușcat dintr -un
măr42 care era la îndemână. Urmele de dinți sunt importante deoarece ajută la identificarea
persoanei care le -a făcut, urmele păstrând cu finețe detaliile desenului dinților.
Urmele de buze sunt importante deoarece atât în procesul mușcăturilor, cât și al
masticațiilor, concomitent cu dinții activează și alte părți ale ca vității bucale și, în primul rând,
buzele. Venind în contact cu corpul sau îmbrăcămintea altei persoane, cu obiecte de fumat, cu
diferite vase de bucătărie, buzele, prin depuneri cosmetice, de salivă, alimentare, form ează urme
apte să fie folosite î n activ itatea de urmărire penală43. Aceste urme sunt relevante deoarece în
urma examinării, expertul poate să spună dacă urmele acestea au fost ale suspectului sau nu.
Pe lângă multitudinea de urme care se mai poate găsi la locul faptei mai amintim și
sângele sau pete de sânge. De obicei sângele aparține victimei dar sunt cazuri în care victima
ripostează și chiar dacă nu reușește să îi învingă voința făptuitorului, reușește să procure
elemente importante pentru urmărirea criminalistică și anume, pete de sânge. Fi e că le obține
prin lovire, fie prin mușcare. Petele de sânge sunt foarte importante deoarece la fel ca petele de
spermă sau salivă, acesta poate să ofere ADN -ul făptuitorului.
Și încă o categorie de urme pe care o mai amintim sunt excoriațiile și echimoz ele.
Acestea apar în urma agresiunilor fizice ale făptuitorului asupra victimei și acestea ne arată
foarte clar lipsa consimțământului persoanei vătămate în legătură cu raportul sexual.

42 Ibidem
43 Ibidem , p. 131

26
Sunt importante aceste urme deoarece victima poate descrie exact cum la zgariat, unde
la zgâriat și cît de adânc pe făptuitor astfel că cel care va avea acele excoriații va aduce o
bănuială mai mare că el este făptuitorul și va exclude bănuiala asupra celorlalți suspecți.
La locul faptei se mai pot gă si și obiecte ale făpt uitorului. De exemplu în următoarea
speță, inculpatul și -a dat jos tricoul roșu și i l -a dat victimei ca să oprească sângerarea44.

Secțiunea III. Evidențierea urmelor

Urmele papilare deseori sunt latente astfel că în trusele criminalistice universale î n
compartimentul traseologic găsim pensulă din păr de veveriță sau din pene de struț, spray -uri,
prafuri pentru evidențierea urmelor latente45.
Urmele papilare latente pot fi evidențiate prin metode fizice, de pildă pulverizarea de
prafuri care trebuie să fie în contrast de culoare cu urmele latente, sau prin metode chimice46.
Urmele de buze pot să se găsească la locul faptei sub două forme, vizibile sau latente.
Urmele de buze vizibile se descoperă cu multă ușurință, prin simpla examinare cu ochiul liber
a obiectelor suspecte. Însă foarte rar se crează urme de buze vizibile. Pentru descoperirea
urmelor latente, se aplică procedeele cunoscute la urmele latente lăsate de mâini. Prima dată
obiectele pe care există posibilitatea de a se găsi urme latente se exa minează sub diferite
unghiuri de incidență a luminii naturale sau artificiale. Substanțele străine de pe suprafața
obiectului examinat reflectă lumina sub un alt unghi decât fondul obiectului respectiv. Dacă nu
se obțin rezultate se poate recurge la folo sirea lămpii cu raze ultraviolete în condiții de
luminozitate redusă. Sub razele ultraviolete, urmele lăsate de buze au o fluorescență albăstruie.
În cazul în care este nevoie de mărire, se pot folosi lupele din dotarea trusei criminalistice.
Alegerea pro cedeului și a substanței potrivite se va face în funcție de natura obiectului
primitor, de cantitatea substanței sedimentate și de vechimea urmelor.
Urmele de dinți se prezintă ca urme de adâncime și urme de suprafață, ca urme statice
sau dinamice. Ca urme statice le întâlnim frecvent pe corpul uman, ca o consecință
a unor mușcături ușoare, prin imprimarea numai a liniei dinților. Aceste urme de suprafață

44 http://rolii.ro/hotarari/5b740840e49009a40d000032 , accesat la 29.04.2020
45 Revista Universul Juridic, nr. 6, iunie 2017 , pp. 135 -140
46 Pentru detalii v. E. Stancu , op.cit., pp. 112 -114

27
formează, în același timp, și categoria urmelor statice, căci se realizează printr -o simplă apăsare
fără a trece la forma dinamică a mușcăturii.
În cadrul cercetării locului faptei, când se descoperă obiecte purtătoare de urme de dinți
se ridică imediat și se fotografiază pentru că adesea urmele de pe alimente se deformează prin
deshidratare sau înmuiere din cauza căldurii. Urmele de dinți se găsesc pe diverse alimente sau
fructe cu o consistență și un grad de plasticitate adecvat. De asemenea, urmele dinților se
întâlnesc pe corpul victimei sau, în anumite cazuri , pe corpul agresorului.
Referitor la urmele de sânge, culoarea urmelor de sânge diferă în funcție de vechimea,
cantitatea, natura suportului și factorii care acționează asupra lor: temperatura, lumina, diverși
agenți fizici și a reacțiilor chimice cu suportul pe care s-au format. Astfel, o pată proaspătă de
sânge are culoarea roșie -brună într-un strat suficient de gros. De asemenea, prezintă un anumit
luciu, ce o deosebește de petele de altă natură, dar de aceeași culoare. Cu timpul luciul dispare,
urma devine solzoasă, iar culoarea varieaz ă de la brun roșcat spre roșu închis, maroniu, negru.
Depistarea petelor „suspecte a fi de sânge” se face, de regulă, cu surse de lumină
(lanterna) care dispun de filtrări alternative în roșu -verde, capabile să scoată mai bine în
evidență urma. Iluminarea supr afeței cercetate se face sub un unghi ascuțit. F recvent se
folosește lampa de radiații U.V . Însă, dacă sângele a fost îndepărtat în mod voit (prin
spălare, răzuire, ardere ori tăierea suportului, acoperirea cu diverse substanțe etc.) se folosesc
lupe,micros coape de buzunar și diverși reactivi pentru testare.
Sângele proaspăt se deosebește ușor. După ce se coagulează și se învechește își schimbă
culoarea, devine brun negricios și mai ales picăturile pot fi confundate cu petele de rugină și
diferite materii colorante. În astfel de cazuri se recurge la cercetări de laborator, de natură
medico -legală sau bio-chimică pentru a se stabili dacă pata este într-adevăr de sânge. Afară de
picături sau chiar bălți, la locul faptei mai pot fi descoperite mânjituri sau ștersături.
Descoperirea urmelor de salivă se face cu ochiul liber sau cu aparatură optică ori surse
de radiații ultraviolete, avându -se în atenție și alte obiecte care pot avea legătură cu infracțiunea
de exemplu obiecte de cult religios, vată, călușuri, lenjerie de corp și de pat, obiecte de
îmbrăcămi nte și încălțăminte, bucăți de hârtie folosite la astuparea vizoarelor de la ușile de
acces în locuințe etc.
Formarea urmelor de spermă are loc prin depunerea, pe diverse suporturi, a lichidului
seminal ejacu lat în momentul unui contact sexual, al masturbării, sau ca o consecință a unor

28
tulburări neuro -psihice. Un exemplu în acest sens este următoarea speță unde inculpatul văzând
că persoana vătămată minoră este în perioada de menstruație, renunță în a comit e un raport
sexual normal și comite un raport sexual oral cu persoana vătămată, în urma acestuia ejaculând
pe pantalonii persoanei vătămate47.
În stare uscată, așa cum sunt găsite în multe dintre cazuri, urmele seminale prezintă un
contur neregulat, o culoare gri-albicioasă și sunt aspre la pipăit (forma unei cruste). Pe piele
aceste pete au aspectul de peliculă subțire, transparentă. Pe obiectele absorbante sperma lasă
pete cu margini precis conturate. La suporturile mai puțin absorbante, cum sunt cele din țesuturi
sintetice, urmele au un aspect de crustă solzoasă și lucioasă48.
Urmele de transpirație se depun mai ales pe gulerele cămășilor, în interiorul pălăriilor și
al căciulelor, pe ciorapi sau în interiorul încălțămintei. De multe ori, pot fi descoperi te
pe batiste, fiind rămase prin ștergerea frunții, a feței sau a gâtului. Analiza transpirației poate
duce la stabilirea grupei sanguine, în cazul în care persoana este de tip secretor.
În cazul firelor de păr pentru facilitarea descoperirii este necesar să se recurgă la lupe și
la surse de lumină puternică. Căutarea firelor de păr se face sistematic, mai întâi pe hainele și
pe corpul victimei, în cheaguri de sânge, pe obiectele folosite la săvârșirea infracțiunii sau de
care victima sau infracto rul au putut să se lovească în timpul acesteia, în așternutul de pat,
pe podea etc. De asemenea, firele de păr mai pot rămâne pe corpul, hainele și obiectele
agresorului.
Echimozele și excoriațiile sunt vizibile cu ochiul liber iar când acestea se ascund sub
materialul de îmbrăcăminte este necesar a se înlătura materialul textil pentru a putea fi vizibilă
urma.
Secțiunea IV. Fixarea urmelor

Sub raport procedural principalul mijloc de fixare al urmelor îl reprezintă procesul –
verbal, iar sub raport tehni c criminalistic, fixarea, presupune în primul rând fotografierea
urmelor.
Fixarea urmelor papilare și a obiectelor purtătoare, descoperite la locul faptei de viol, se
face prin descriere în procesul -verbal conform prevederilor Codului de procedură penală și prin
fotografii care se anexează la acesta.

47 http://rolii.ro/hotarari/5b7410e7e490090c0c000031 , accesat la 29.04.2020
48 C. Suciu , Criminalistică , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972, p.319

29
Fixarea prin fotografiere se realizează prin cel puțin două categorii de imagini : una
redând grupajul lor împreună cu reperele înconjurătoare, iar cealaltă prezintă fiecare urmă în
parte. Alături de urmele relevante se așează tăblițe cu numere indicatoare.
În cazul urmelor de picior fixarea acestora se face prin aceleași procedee și anume prin
fotografiere49 și prin procesul -verbal50.
În cazul firelor de păr existente la locul faptei, acestea se descriu în procesul -verbal,
lungimea lor, felul de păr, culoarea părului, dacă îl acoperă ceva substanțe, cantitatea, iar la
acesta se anexează fotografiile făcute în legătură cu acestea.
Urmele de spermă se descriu în procesul -verbal, locul unde s-au găsit, felul în care s-au
găsit în stare lichidă sau uscată, suprafața pe care s-au găsit, mai rar se fotografiază deoarece
nu sunt prea vizibile.
Urmele latente se descriu în procesul -verbal în locul unde s-au găsit, lângă ce obiecte
pentru a se descrie cât mai bine locul exact unde s-au găsit, suprafața pe care s-au găsit iar în
urma evidențierii se fotografiază.
Urmele de salivă se descriu în procesul -verbal de cercetare la fața locului, acestea nu se
fotografiază de obicei deoarece nu sunt prea vizibile cu ochiul liber.
Urmele de buze pot fi vizibile și cu ochiul liber așa că se fotografiază dar se descriu în
procesul verbal.
Urmele de sânge se descriu în detaliu în procesul verbal, se descrie cantitatea, se descrie
unde sunt urme de sânge sau de unde până unde, de asemenea se fotografiază, se descrie
culoarea lor pentru a putea să evidențieze vechimea lor51.
Urmele de dinți sunt vizibile doar în urma echimozelor astfel că atunci când sunt vizible
se fotografiază și se descriu în procesul verbal iar în cazul în care nu sunt vizibile cu ochiul
liber se renunță la fotografiere.
Echimozele și excoriațiile se descriu în procesul verbal, locul pe corpul victimei unde
se găsesc, întinderea acestora, culoarea acestora și de asemenea se fotografiază, fotografia
atașându -se la procesul verbal care la rândul lui se va atașa la dosarul cauzei.

49 L. Cârjan , Compendiu de Criminalistică, Ediția a II -a, revăzută și adăugită , Editura Fun dației România de
Mâine, București, 2004, p. 72.
50 I. Iacobuță, M. Covalciuc , Criminalistica , Editura Pamfilius, Iași, 2004, p. 66.
51 http://rolii.ro/hotarari/5b81e8c3e49009b80900002a , acces at la 29.03.2020

30
Secțiunea V. Ridicarea urmelor

Este o operațiune tehnico -criminalistică de ridicare din locul săvîrșirii infracțiunii a
urmelor, a imaginii acestora ori a obiectului care le poartă sa u le conține.
Ridicarea urmelor se efectuează în procesul cercetării la fața locului folosindu -se
următoarele procedee și tehnici criminalistice: ridicarea urmelor materie prin recoltare directă
de pe suportul pe care au fost descoperite folosind ca tehn ici de lucru răzuirea, desprinderea,
ridicarea cu spatula, absorbirea cu aspiratorul, seringa sau pipeta, prinderea cu penseta,
solubilizarea cu tampoane de vată îmbibate, atragerea cu magnetul etc.; ridicarea urmelor prin
transferare cu folii adezive ; ri dicarea obiectelor purtătoare de urme ; ridicarea imaginii urmelor
prin fotografiere, filmare sau desen și efectuarea mulajelor urmelor de adîncime.
Prin ridicarea urmelor papilare se înț elege l uarea lor sau a obiectului purtător de urme
din câmpul infrac țiunii cu scopul de a fi transportat la l aborator, pentru a fi studiate sau de a fi
anexate l a dosarul cauzei .
Metodele de ridicare a urmelor papilare sunt fotografiere a; transferarea pe pelicula
adezivă ; mulaj ul; ridicar ea obiectelor purtătoare de urm e.52
Fotografierea este meto da principală de ridicare a urmelor papilare care se aplică ori de
câte ori condițiile de la fața locului permit acest lucru. Urmele papilare se fotografiază la
laborator unde există condiț ii optime. Urmele papilare se fotografia ză la fața l ocului numai c ând
obiectul pe care se găsesc nu poate fi transportat l a laborator. Urmele papilare invizib ile sunt
fotografiate numai după ce au fost revelate prin una din metodele descrise.
Atunci cand ridicarea pr in fotografiere nu este posi bilă se aplică altă metodă de ridicare
a urmelor.
Transferarea pe pelicula adezivă, denumita si folie se face după revelarea si
fotografierea urmelor. Pentru ridicarea urmei cu ajutorul acestei pelicule adezive este necesar
ca urma să fie bine revelată numai cu una din pudrele colorate (nu și alte metode), după aceea
se taie o peliculă de culoarea prafului întrebuințat l a revelare.
Foliile adezive pot fi: transparente, albe, neg re iar alegerea lor fiind facută dupa culoa rea
urmei. Se ia apoi pelicula ș i dupa ce se desprinde celuloidul de protecție de deasupra, se aplică

52 E. Stancu , Tratat de criminalistica , Ed. ACTAMI, Bucuresti, 2001, pag.146.

31
peste urmă, apăsâ ndu-se bi ne cu degetul, dintr -o margine î n alta, pentru a se elimina aerul. Se
va avea grijă ca pelicula să nu se miște peste urmă, stricând -o. Apoi pelicula se ridică , urm a
fiind transparentă și peste ea se așează bucata de celuloid de protecție. Trebuie să se țină seama
că prin transferare urmele se inversează: ceea ce este în dreapta apare în stânga ș i invers. Urmele
revelate cu pudră albă sau de culori deschise vor avea șanțurile negre și crestele albe, ceea ce
reclamă inversarea lor pe cale fotografică, urmând ca apoi pozitivul să fie comparat din nou cu
urma reală pentru a se verifica dacă s -a strecurat vreo greșeală, care poate crea mari greutăți l a
descoperirea cazulu i.
În cazul urmelor papilare de adâncime în funcț ie de natura obiectului pe care au ră mas,
pot fi ridicate c u ajutorul mulajelor cu parafină, ceară, alginat, latex, ceară cu ox id de zinc,
ipsos. Urmele de adâncime ce se ridică prin mulaj se creează când infractorul a pus degetele
sau mâna pe obiecte cum ar fi: unt, obiecte proaspăt vopsite, ciocolată , etc.
După ce au fost descoperite ș i fotografiate, urmele sunt pregătite în vederea ridicării lor
prin mulaje. Pregătirea constă î n: toa letarea urmei și î mprejmuirea acesteia cu plastilină
(necesară pentru a da o grosime suficientă mulajului). În general când obiectul primitor de urmă
este dintr -o materie care se topește ușor (ceară, săpun, unt) pasta se prepară din ghips, să fie
cernut cu o sită deasă pentru a fi câ t mai fin, lucru c are este necesar reproducerii cât mai exacte
a constatării desenelor papilare.
În cazul urmelor vizibile sau invizibile care se descoperă pe obiecte ce se pot ridica de
la fața locului (sticle, bucăț i de geam, bib elouri, etc.), a cestea se ridică avându -se grijă să fie
mânuite cu multă precauție.
Cand obiectele care au pe ele urme digitale trebuie transportate l a distanțe mari vor fi
împachetate în cutii, cu grijă, pentru a proteja spargerea, sau frecarea obiectului pe pereț ii
ambalajului. Practica a generalizat folosirea cutiilor de carton cu dimensiuni adecvate pentr u
transportarea obiectelor purtă toare de urme. Aceste cutii trebuie supravegheate pe tot timpul
traseului. Pe ambalajele î n care au fost int roduse urmele papilare s e aplică un sigiliu, iar martorii
asistenți care participă l a cercetarea locului faptei trebuie să semneze. În acest fel se clarifică
autenticitatea urmelor și a locurilor de unde se ridică.
Urmele de picior având în vedere că sunt urme de adâncime, acest ea se ridică prin mulaj
în funcție de natura obiectului primitor53.

53E. Stancu , Tratat … op.cit. , 2004, p.125

32
Firele de păr se ridică cu penseta și se introduc în borcan e sau eprubete curate, astfel că
fiecare urmă formată din fire de păr va fi pusă în ambalaj separat, cu mențiunile de rigoare. Nu
se recomandă folosirea ca ambalaj a plicurilor de hârtie, deoarece pereții acestora s -ar putea să
distrugă unele microurme de pe firele respective de păr54.
Ridicarea urmelor de spermă se realizează prin aplicarea procedeelor corespunzătoare
stării în car e se află ele și obiectul pe care au fost descoperite. Obiectele de dimensiuni mici
purtătoare de astfel de urme se ridică de la locul faptei și se ambalează astfel ca urmele
respective să nu fie distruse. Mânuirea și ambalarea acestor obiecte se face de a șa manieră încât
suprafețele pe care se află urmele să nu vină în contact cu nici un obiect străin. Hainele de pat,
îmbrăcămintea, când se pliază pentru ambalare, se ține seama ca plierile să nu se facă prin
zonele cu urmele în cauză. De pe corpul uman, ac este urme se ridică cu hârtie de filtru, după ce
au fost umezite cu apă distilată ori cu glicerină. Hârtiile astfel ambalate se introduc în eprubete
sterilizate. Perii pubieni îmbibați cu spermă se taie și se introduc în borcane sterilizate.
Indiferent de natura obiectelor purtătoare sau de starea urmelor, ridicarea lor nu se face
niciodată prin răzuire, deoarece prin atare operație s -ar distruge spermatozoizii, care sunt cei
mai valoroși pentru cercetarea criminalistică55.
Ridicarea urmelor de salivă cunoa ște două procedee în funcție de natura obiectelor
primitoare. Când obiectele respective sunt ușor de ridicat și de transportat, ex. Batiste,
îmbrăcăminte, alimente; se procedează la ridicarea obiectelor în cauză și ambalarea lor astfel
ca urmele să nu se d istrugă. În timpul ridicării și ambalării obiectelor purtătoare ale urmelor de
salivă se va avea grijă ca zonele pe care se află petele respective să nu vină în contact cu
ambalajul ori cu alte obiecte, care ar putea deteriora urmele. Dacă urmele de salivă se află pe
obiecte greu de transportat, ex. p archet, perete, corpul uman; ridicarea lor se face cu hârtie de
filtru, cât timp sunt încă fluide. Cele uscate, sub formă de ușo ară peliculă, întâi se umezesc cu
apă distilată și după aceea se tamponează tot cu hârtie de filtru, care se introduce în eprubete
sterilizate.
Ridicarea urmelor de buze se realizează cu ajutorul peliculei adezive sau chiar se ridică
obiectul purtător de urme dacă acesta este de dimensiuni mici.
În cazul în care urmele de dinți sunt d e adâncime acestea se vor ridica prin mulaj.

54 I. Mircea , Valoarea criminalistică a unor urme la locul faptei , Ed. „Vasile Goldiș”, Arad, 1993, pag. 173.
55 Gh. Asa nache, M. Dragomir, în colectiv , Tratat practic de criminalistică, vol. II , I.G.M., București, 1976, pag.
275.

33
Ridicarea urmelor de sânge are loc după descrierea acestora în procesul verbal și după
fotografiere. Această operaț ie se referă atât la obiectele p urtătoare de atare urme care, prin
dimensiunile lor, sunt ușor de manipulat, cât și la substanța propriu -zisă a acestor urme.
Obiectele purtătoare ale urmelor de sânge, care sunt ușor de transportat, se ambalează
de așa manieră încât urmele de pe ele să nu sufere vreo alterare. Obiectele din lemn, metal,
materiale p lastice care, în general, nu se pot plia, se ambalează în cutii corespunzătoarea ca
dimensiune, astfel ca pereții acestora să nu vină în contact direct cu s uprafețele purtătoare de
urme. Lenjeria de pat, obiectele de îmbrăcăminte, covoare, prosoape, cu s ângele îmbibat în
țesătură, în prealabil se pliază astfel încât să nu se deterioreze sângele din ele, datorită umezelii
sau altor factori.
Indiferent de natura lor, obiectele purtătoare ale acestor urme se ambalează numai după
ce sângele este uscat56.
Urmele de sânge aflate pe obiecte netransportabile, cum ar fi dulapuri, mese, asfalt, se
ridică în funcție de starea în care se află, prin procedee diferite. Când sângele este încă în stare
fluid ă pe obiectul purtător și în cantitate mare, sângele se ridică c u pipeta și se introduce în
sticluțe sterile care se închid ermetic. Dacă urma conține puțin sânge, cum ar fi câteva picături,
se ridică prin tamponare cu hârtie de filtru, care se introduce în eprubete57. Sângele absorbit în
pământ se ridică cu pământul58 astfel îmbibat și se introduce în borcane curate. Florile, iarba,
frunzele arbuștilor purtătoare ale urmelor de sânge, se taie și se ambalează în borcane închise
ermetic59.
În cazul în care sângele este infiltrat în masa de zăpadă, se ridică zăpada îmbiba tă, în
cantitate necesară, se așează pe o bucată de pânză albă curată, de preferință tifon, care se pune
într-un vas, pentru topirea zăpezii în mod lent, sângele se va îmbiba în țesătura respectivă, care
va fi ambalată într -un vas de sticlă închis ermetic.
Sângele coagulat sau în stare de crustă se poate ridica prin răzuirea lui de pe obiectul
purtător și, în funcție de cantitate, se introduce în eprubete sau borcane curate.
Dacă sângele este în cantitate mică sau pe obiecte poroase, se folosește procedeu l de
mai sus pe care l -am întâlnit la ridicarea urmelor de salivă.

56 L. Coman, Gh. Diniță , Cercetarea la fața locului a accidentelor de circulație , I.G.M., București, 1970, pag. 43.
57 C. Suciu , op.cit. pag. 314.
58 Ibidem , pag. 165
59 I. Mircea , Criminalistic a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978, pag. 93.

34
Secțiunea VI. Examinarea urmelor

Așa cum am văzut, procesul de descoperire a urmelor nu este unul întocmai ușor, el
necesită atenție sporită din partea echipei de investigare deoarece orice urmă, cât de mică, poate
ascunde un adevăr și poate aduce cercetarea spre scopul ei final, acela de a găsi adevărul, pe
baza faptelor, a datelor, a urmelor, a probelor.
Această etapă, examinarea urmelor, nu trebuie tratată cu superficialitate de către expert
deoarece în această fază urmele descoperite, evidențiate și ridicate sunt aduse la expert care are
obligația de a le examina, cu scopul de a ajuta organul de urmărire penală la stabilirea
materialului din dosarul cauzei.
În urma examinării urmelor papilare expert ul ne va indica desenul papilar, astfel că în
urma acestei examinări, această urmă poate indica potențialii suspecți, de ce nu, chiar și autorul.
În orice caz, această probă are o importanță covârșitoare deoarece nu doar că ne indică date
despre făptuitor, ci indică date care îi înlătură din cercul de suspecți pe cei care nu au același
desen papilar. De exemplu, un caz în care în urma unui viol, făptuitorul a obligat persoana
vătămată să facă duș, în scopul de a se pierde urmele salivare, papilare, fiziologice, dar neatenția
și graba acestuia au dus la neglijarea unui aspect important, și anume faptul că urma papilară i-
a rămas imprimată pe robineții din baie în urma acționării aburului de la apa caldă.
În cazul urmelor lăsate de încălțămint e se poate observa mărimea papucului, modelul
acestuia în funcție de striațiile de pe talpă, chiar și posesorul acestora deoarece uzura acestora
diferențiază posibilii făptuitori. Astfel că această urmă poate arăta făptuitorul, în același timp
poate să excludă persoane din cercul de suspecți. De exemplu, un caz în care un tânăr a violat
o persoană în vârstă, de sex feminin, acest viol având ca urmare moartea victimei, iar făptuitorul
a fost reținut de către organele de urmărire penală datorită unei urme de papuc care era
evidențiată de faptul că avea o pioneză în talpă, astfel că în urma lăsată în noroi se vedeau
caracteristicile tălpii papucului și pioneza foarte clar.
În urma examinării firului de păr se poate observa cu ușurință pigmentația părului,
lungimea, grosimea, degradările, caracteristici specifice ale acestuia, de exemplu era creț,
ondulat. În urma acestei examinări se poate deduce obiceiurile alimentare ale făptuitorului, dar
cel mai important, se poate extrage ADN -ul60, se poate deduce vârsta, sexul, regiunea corporală

60 C. Cioacă , Cercetarea și interpretarea criminalistică a urmelor biologice de natură umană , Editura Universul
Juridic, București, 2019, p. 142

35
din care provine. Un exemplu edificator în acest sens ar fi un caz în care făptuitorul a avut o
căciulă pe care a dat-o jos, iar după săvârșirea violului acesta auzind pași a fugit de la locul
faptei uitând căciula care avea câteva fire de păr, suficiente cât să indice unele indicii despre
persoană.
În urma examinării urmei de spermă se poate identifica numărul de făptuitori în cazul
în care sunt mai mulți făptuitori, grupa sanguină a făptuitorului, unele boli de care ar suferi
acesta, ADN -ul, se poate găsi pH-ul.
În cazul urmelor de dinți se pot observa unele deficiențe față de o dantură normală, de
exemplu lățimea, distanța dintre dinți, eventualele lipsuri. Se poate vedea dacă e de natură
umană sau animală. Un caz în care ar fi posibil o astfel de delimitare ar fi în cazul în care soțul
victimei, pe fondul unei stări de băutură, și-a obligat soția să întrețină relații sexuale normale
cu patrupedul de companie care îl aveau în cadrul gospodăriei lor.
O astfel de urmă nu e deloc de neglijat deoarece dacă expertului i se pun la dispoziție
modele de comparație acesta poate stabili identitatea sau neidentitatea făptuitorului.
Urmele de sânge relevă o cantitate mare de informații în urma examinării cum ar fi,
cantitatea caz în care avem picuri de sânge sau chiar bălți, vechimea, caz în care urma e lichidă
sau uscată. În urma examinării expertului, din sânge ne reiese grupa sanguină, ADN -ul,
eventuale boli de care ar fi suferind făptuitorul, eventualele substanțe stupefiante.

Secțiu nea VII. Particularitățile cercetării violului în funcție de modul de
săvârșire.

Art. 218 alin. (1) NCP ne spune că violul se poate săvârși„… prin constrângere, punere
în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare”.
În urma analizei articolului 218 alin. (1) NCP deducem că violul se poate săvârși în trei
moduri diferite, prin constrângere, prin imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința,
sau profitând de acea stare.
În cazul săvârșirii violului prin constrângerea victimei, aceasta (constrângerea) poate fi
fizică sau morală după cum făptuitorul urmărește înfrângerea rezistenței fizice sau morale a
victimei. Când este vorba despre constrâ ngerea fizică , prin acte de violență sau prin oricare alte
acte ce presupun folosirea forței fizice este înfrântă voința victimei .

36
Din contră, când este vorba destre constrângerea morală, împotrivirea victimei la
raportul sexual este înfrântă prin amenințarea cu producerea unui rău acesteia, soțului sau unor
rude apropiate. Rău care nu poate fi evitat decât prin acceptarea raportului sexual.
În cazul săvârșirii faptei în acest mod, în urma constrângerii fizice putem observa
echimoze, hematom, plăgi atât pe corpul victimei, cât și pe corpul făptuitorului în cazul în care
victima a opus rezistență.
Dacă fapta s-a săvârșit prin punerea în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima
voința, în acest caz făptuitorul îi induce victimei starea de imposibilitate prin diferite metode
cum ar fi somnifere, caz în care putem găsi urmele ambalajului sau urme din substanța
somniferului la locul faptei, sau substanțe halocinogene, sedative (benzodiazepine), caz în care
putem găsi la locul faptei urme odorologice, sau ambalaj sau substanțe. În urma acestei urme
putem să găsim distribuitorul din zonă iar cu puțin noroc putem să descoperim chiar și
făptuitorul.
Ultimul mod specific de săvârșire al faptei îl constituie cazul în care victima se află deja
într-o stare de imposibilitate de apărare, indiferent că e din cauza alcoolu lui sau a altor
substanțe, aici făptuitorul doar profită de această stare, nu o induce.

37
Capitolul III. Audierea

Secțiunea I. Audierea persoanei vătămate

Acest procedeu probatoriu este unul de maximă importanță deoarece mijlocul de probă
rezultat din acest procedeu probatoriu, declarația persoanei vătămate, este unul dintre cele mai
importante mijloace de probă efectuat e în cursul urmăririi penale.
În urma audierii persoanei vătămate, organul de urmărire penală posedă date pe care nu
avea cum să le cunoască, de aceea atunci când este pusă în pericol viața persoanei vătămate,
aceasta este salvată chiar cu riscul modificării sau distrugerii unor anumite probe.
În cazul audierii persoanei vătămate există câteva reguli clare în privința acestee a în
codul de procedură penală la art. 111.
Importanța declarației persoanei vătămate, în general, și în cazul infracțiunilor la care
plângerea prealabilă este o condiție a exercitării, promovării și stingerii acțiunii penale, în
special, nu poate fi privită decât ca determinantă. Este determinantă deoarece persoana vătămată
își amintește mai bine decât alte persoane împrejurările infracțiunii îndreptate împotriva sa, de
la aceasta putându -se obține cele mai de încredere declarații asupra unei serii de amănunte ale
infracțiunii. Totuși, același autor remară și posibilitatea ca partea vătămată în unele cazuri, să
nu își mai amintească nimic, să exagereze involuntar pericolul la care a fost supusă, ori
prejudiciul cauzat61.
Contactul elementar al omului cu mediul înconjurător se face prin senzații, care
constituie semnale senzoriale prelucrate în creierul uman, reflectând însușiri primare ale
obiectelor și fenomenelor.
Întrucât la marea majoritate a infracțiunilor de viol, cu care sunt sesizate organele
judiciare, folosirea violenței fizice constituie modul de realizare a constrângerii, considerăm că
emoțiile sub forma fricii sau groazei caracterizează percepția desfășurării infracțiunii de către
victima violului.

61 S.A. Golunski, A.N. Vasiliev, A.I. Viendberg, E.A. Dolitki, G.B. Karnovici, G.I. Koceanov, S.D. Kustanovici,
G.M. Minkovski, S.P. Mitricev, S.I. Rozenblit, N.A. Selivanov, V.I. Terbilov, N.V. Terziev, N.P. Salamov, B.I.
Sevcenko, A.A. Eisman , Criminalistica , „Editura Științifică”, București, 1961, pag. 332

38
Starea de emotivitate și de frică sunt prezente și în cazul persoanei vătămate la
infracțiunea de viol comisă prin constrângere morală, dar considerăm că acestea sunt
direcționate mai mult spre consecințele probabile ale realizării elementului de constrângere.
Totuși nu este simplu pentru persoana vătămată să sesizeze organele judiciare deoarece
datorită specificului faptei prevăzute de legea penală există câteva impedimente, mai mult
morale decât materiale. Decizia de a depune plângerea prealabilă este dificilă pentru victimă
deoarece la suferinț ele morale și fizice ocazionate de activitatea specifică comiterii acestei
infracțiuni, urmează a se adăuga altele, previzibile sau necunoscute ei, determinate de actul de
publicitate pe care va trebui să îl facă propriei intimități prin dezvăluirea detali ilor faptei.
De obicei primele persoane care iau cunoștință despre cele întâmplate sunt cele din
familie, rude, prieteni cărora victima le va povesti ce s-a întâmplat și care instinctiv vor întreba
„și tu ce ai făcut”. Odată cu răspunsul la această întrebare apar și primele probleme ale victimei,
cei din jur manifestându -se pro sau contra, reproșând sau încurajând, fiind astfel primii
„judecători” ai comportamentului acesteia.
Propria experiență, relatările unor apropiați, reflectarea în mass -media, ideea că oricum
nu se va face nimic, posibilitatea organelor judiciare de a fi coruptibile în raport de relațiile sau
potențialul economic al autorului, pot determina victima la renunțare, chiar dacă unele din
aceste reflecte nu au un fundament real sau nici o legătură cu propria experiență.
Un factor care poate influența calitatea ascultării și implicit importanța pe care o poate
avea declarația persoanei vătămate în cadrul cercetării criminalistice a infracțiunilor, și în
special a celor referitoare la viața sexuală, este cel al condițiilor în care ascultarea va fi efectuată.
Pentru a putea trece de piedicile morale, de simțul de rușine al victimei care o împiedică să fie
sinceră, ea va trebui să fie ajutată de către persoana care face ascultarea, succesul acestei
activități depinzând în mare măsură de personalitatea organului de urmărire penală, dar și de
ambianța locului în care ascultarea se desfășoară.
Pentru a fi mai ușor pentru victimă, pentru a putea fi determinată să facă declarații
sincere , de bună voie, se impune a fi audiată de un anchetator de același sex.
Trebuie avut în vedere că organul de urmărire penală nu trebuie să fie afectat de rutina
zilnică pe care o are, trebuie să dea dovadă de empatie și de umanitate deoarece în fața acestuia
se va afla victima, o persoană în stare de surescitare și inhibiție, urmare a șocului nervos post
agresiune suferit, a cărei capacitate de verbalizare este diminuată.

39
Organul de urmărire penală își va adopta tactica de ascultare în sensul detensionării până
la dispariția acestei stări prin dedramatizarea situației. Astfel că organul de urmărire penală nu
va întreba victima despre infracțiunea la care a fost supusă ci, va încerca să îi câștige încrederea
astfel că o va întreba cum se simte, ce îi place, unde studiază și treptat , treptat, pe nesimțite, va
ajunge și la întrebări despre săvârșirea faptei.
Pentru a crea atmosfera necesară, organul de urmărire penală trebuie să își stăpânească
nerăbdarea specifică celui care urmează să îi fie încredințată cercetarea unui caz și a urgenței
care îl presează în stabilirea și executarea activităților de urmărire penală, prezentându -se în
fața persoanei vătămate, de un calm imperturabil.
Persoana vătămată în urma infracțiunii de viol manifestă din punct de vedere emoțional
o teamă intensă, sentimente de umilință, vină, jenă și depresie iar în majoritatea cazurilor ea va
suferi o criză emoțională după agresiune62. Astfel organul de urmărire trebuie să îi câștige
încrederea persoanei vătămate, să îi lase impresia că se poate deschide față de acesta și că ceea
ce are de spus este în folosul ei și a altor potențiale victime.
Ascultarea persoanei vătămate în cazul infracțiuni i de viol este o activitate cu grad înalt
de complexitate necesitând o pregătire specială, experiență, calități profesionale și umane
deosebite, astfel că nu orice persoană poate îndeplini aceste cerințe.
Totuși în cazul infracțiunii aici analizate ținta preferată sunt minorii și tinerii deoarece
se profită de lipsa lor de experiență și insuficienta inițiere în problemele sexualității, speculând
perioada de pubertate care predispune în mod cu totul deosebit pe minori sau adolescenți în
începerea unei vieți sexuale ori folosindu -se ascendentul moral, intelectual sau de serviciu63.
Un alt motiv pentru care mino rii sunt vizați pentru această infracțiune este motivul credibilității
minorului. De regulă declarațiile minorilor sunt privite cu rezerve de organele judiciare, cu
superioritate de către învinuiți și inculpați, fără credibilitate de către ceilalți partici panți în
procesul penal.
Totuși, spiritul de observație, atenția pe care minorii și-o îndreaptă spre diferite obiecte,
întâmplări, de cele mai multe ori neobservate de către adulți pot aduce elemente valoroase în
relatările pe care aceștia le fac cu ocazi a ascultării.

62 M.F. Mihăilă , Psihologie judiciară , „Ed. Universitatea de Vest”, Timișoara, 2002, pag. 38
63 N. Chiriac, I. Sântea, N. Ghircoiaș , Culegere de lecții în sprijinul pregătirii cadrelor de miliție pe linie judi ciară ,
„Serviciul cultural de presă și editorial al M.I.”, București, 1976, vol. II, pag. 67

40
Acest procedeu probatoriu urmărește lămurirea împrjurărilor în care victima a cunoscut
pe făptuitor, relațiile anterioare cu acesta, constrângerile exercitate asupra sa, condițiile de loc
și de timp în care a fost săvârșită infracțiunea, modul în care a reacționat victima, urmele lăsate
pe corpul sau pe hainele agresorului , natura relațiilor sexuale întreținute, activitatea victimei
după săvârșirea faptei, numărul făptuitorilor și contribuția fiecăruia la comiterea infracțiunii,
semnalmentele pe baza cărora se pot identifica autorii etc.
Specificul infracțiunii obligă atât victima să relateze, iar organul de urmărire penală să
consemneze anumite acțiuni și părți anatomice, precum și unele procese fiziologice.
În această situație obiectivă, detaliile activității infracționale vor fi consemnate,
evitându -se folosirea de expresii nelalocul lor, ireverențioase sau vulgare utilizându -se
terminologia consacrată de dicționarul explicativ al limbii române sau cea de notorietate.
Depozițiile unor victime ale brutalizării sau violului sunt însoțite, de regulă, de plânsete,
mimică agitată, bâlbâială, etc., elemente care urmează să fie descrise în procesul verbal
deoarece ele sunt de obicei autentice și îndepărtează bănuiala de a ne afla în fața unor false
denunțuri64.
Audierea persoanei vătămate trebuie să fie înregistrată cu mijloace audio -video, iar în
cazul în care nu există această posibilitate, organul de cercetare penală va consemna aceasta în
procesul -verbal, indicând și motivul pentru care aceas ta nu este posibilă. Astfel că mijloacele
de fixare a declarațiilor persoanei vătămate vor fi diferite în raport cu locul și mijloacele tehnice
aflate la dispoziția organului de urmărir e penală.

Secțiunea II. Audierea martorilor

Aproape că nu există cauză penală în care declarațiile martorilor să nu fie utilizate ca
mijloc de probă pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă infracțiunea.
Deși una dintre preocupările infractorilor este clandestinitatea, totuși rareori o
activitate infracțion ală se poate desfășura la adăpostul unor nedoriți spectatori, fapt care
explică de ce în procesul penal apare întotdeauna un număr oarecare de martori.

64 T.Bogdan, I.Sântea , Victime și infractori, Cazuri comentate de crime, violuri și tâlhării, Ed. ”Niculescu” SRL,
București, 1996, p.72

41
Nefiind sub tensiunea psihică ridicată datorată participării la săvârșirea infracțiunii, din
punct de vedere al percepției evenimentului ca etapă a formării declarațiilor persoanelor,
martorul beneficiază de condiții mai apropiate de cele considerate optime.
Poziția favorabilă a martorului, cel puțin din punct de vedere teoretic, în raport cu
persoana vătămată sau cu autorul în perceperea evenimentului, justifică frecvența utilizării
declarațiilor martorilor ca mijloc de probă în cauzele penale, conștienți fiind totuși că o
mărturie corectă, fidelă este o rară excepție, nicidecum regula65.
În general, în cercetarea criminalistică a infracțiunilor, dar în special a celor pentru care
e necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aceasta din urmă este prima ascultată,
apoi este ascultat și inculpatul. Între aceste momente sunt identificați și ascultați martorii care
pot să fie indicați de persoana vătămată cu ocazia depunerii plângerii sau sunt identificați de
organul de cercetare penală cu ocazia cercetării la fața locului.
De obicei martorii sunt chemați prin citare sau mandate de aducere la interval e de timp
diferite, care să asigure desfășurarea ascultării în condiții optime de timp, evitându -se
suprapunerea orelor de chemare.
În funcție de planul de cercetare, de numărul martorilor și de urgența de a fi ascultați,
martorii vor fi chemați în aceeaș i zi sau în zile diferite. Dacă situația o impune ascultarea
martorilor se va face simultan.
Atmosfera generală de ascultare a martorului trebuie să fie una de colaborare, organul
de urmărire penală trebuie să sesizeze momentele și problemele care necesi tă intervenția sa în
ajutorul unei expuneri cât mai complete a celor percepute.
Depoziția va urma firul logic și cronologic al faptei pe care a perceput -o, pe parcursul
acesteia putând fi prezentate probele existente la dosar, în scopul reamintirii martor ului de
evenimentele întâmplate.
Martorii oculari la infracțiunea de viol pot să provină dintre persoanele care au fost în
apropierea locului în care autorul a aplicat victimei actele de violență sau care au surprins
autorul în timpul actului sexual66.

65 A. Roșca , Metodologie și tehnici experimentale în psihologie, „Editura Științifică”, București, 1971, p.168
66 http://rolii.ro/hotarari/5b81e8c3e49009b80900002a , accesat la 29.04.2020

42
La fel ca și în cazul persoanei vătămate, declarațiile martorilor trebuie înregistrate cu
mijloace audio -video, iar în cazul în care aceasta nu este posibilă se va indica de către organul
de cercetare penală motivul care împiedică aceasta.
În urma acestui procedeu probatoriu rezultă procesul -verbal care este un mijloc de probă
foarte util deoarece judecătorul își poate motiva decizia prin prisma procesului verbal rezultat
în urma audierii martorului.

Secțiunea III. Audierea suspectului sau inculpatului

Pentru a se garanta obținerea unor declarații care să reflecte adevărul, activitatea de
audiere a suspectului sau inculpatului trebuie pregătită de către anchetator.
Obligativitatea acesteia se limitează la anumite activități stabilite prin normele legale
sau cele de tactică criminalistică, dar gândi rea activă a anchetatorului trebuie să adapteze
aceste etape la fiecare caz în parte.
Pregătirea ascultării suspectului sau inculpatului presupune determinarea problemelor
ce trebuie soluționate cu ocazia acelei ascultări, a ordinii în care urmează să fie folosit
materialul probator deținut până în acel moment, stabilirea procedeelor tactice de ascultare, în
funcție de datele deținute despre psihologia și personalitatea suspectului sau inculpatului,
precum și în funcție de împrejurările în care a fost comisă infracțiunea67.
Pentru a trece la ascultarea propriu -zisă anchetatorul trebuie să studieze materialele
existente în dosarul cauzei, trebuie să cunoască personalitatea suspectului sau inculpatului68
(caracterul, comportamentul, tendințele criminale, tipul temperamental, etc.) trebuie să
organizeze ascultarea, să stabilească ordinea în care se va face ascultarea, să asigure prezența
apărătorului ales sau din oficiu al suspectului sau inculpatului, să asigure preze nța
interpretului, părintelui sau tutorelui, să creeze un cadru adecvat desfășurării audierii și să
stabilească locul unde aceasta va avea loc.
Prima etapă în ascultarea suspectului sau inculpatului este verificarea identității
suspectului sau inculpatulu i. Aceasta se realizează prin adresarea de întrebări cu privire la

67 C. Aionițoaie, V. Bercheșan , Ascultarea părții vătămate, părții civile și a părții responsabile civilmente, în
Tratat de tactică criminalistică , Editura Carpați, Craiova, 1992, pag. 91
68 E. Stancu , Tratat … op.cit. , p.431

43
nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii, numele și prenumele părinților, cetățenia,
studiile, situația militară, loc de muncă, ocupația, adresa, antecedente penale și alte date
neces are stabilirii situației sale personale.
Inteligența de contact a anchetatorului îi permite dezvoltarea dialogului cu învinuitul
sau inculpatul în camera de anchetă, reușind să-l deconecteze de la tensiunea emoțională
specifică întâlnirilor oficiale cu autoritățile judiciare.
Din punct de vedere tactic este foarte important cum se realizează contactul
interpersonal în cabinetul de anchetă. Anchetatorul nu trebuie să se comporte cu cel învinuit
în cauză ca și cu o persoană deja condamnată.
Suspectul se poate situa pe o poziție cooperantă și va recunoaște fapta datorită
remușcărilor, regretului sau mustrătilor de conștiință ori din nevoia de a se elibera, de a se
confesa, sau din orgoliu ori din rațiuni logice, aspecte care converg spre o declarație sincer ă,
generată de motive etice: căința, dorința de a suporta răul pentru răul provocat etc. Suspectul
aflat într-o astfel de situație prezintă faptele în succesiunea lor firească, începând cu
momentul pregătirilor, momentul săvârșirii și cel post-infracțional .
A doua etapă este cea a relatării libere unde avem câteva reguli tactice care ne spun că
relatările suspectului sau inculpatului nu pot începe cu citirea sau reamintirea declarațiilor
date anterior, suspectul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declarație scrisă mai înainte,
însă se poate servi de unele însemnări pentru amănuntele greu de rețiunt (cum ar fi numere
sau chiar nume), fiecare suspect sau inculpat este ascultat separat, suspectul sau inculpatul
este lăsat să declare tot ceea ce doreșt e în cauza în care este interogat.
A treia etapă este ascultarea prin adresarea întrebărilor care are loc după relatarea
liberă, imediat, și constă în întrebă rile puse de către anchetator în urma declarațiilor
suspectului sau inculpatului.
Din practica judiciară s-au concretizat patru tipuri de atitudini adoptate în anchetă de
către suspecți sau inculpați69 astfel suspectul sau inculpatul recunoaște infracțiunea pentru
care este învinuit70, respinge învinuirea și contestă temeinicia probelor, ascunde adevăr ul prin
recunoașterea altor fapte penale cu pericol social scăzu t71, refuză să facă declarații.

69 Ibidem
70 http://rolii.ro/hotarari/5b7410d8e490090c0c00002f accesat la 29.04.2020
71 http://rolii.ro/hotarari/5b84d625e490096c1000002b , accesat la 29.04.2020

44
Suspectul sau inculpatul poate recurge la una sau mai multe dintre atitudinile invocate,
iar sancțiunea penală nu are incidență asupra sa deoarece, până la pronunțarea unei hotărâri
definitive, se bucură de prezumția de nevinovăție.
În cazul suspecților sau inculpaților sinceri, ale căror declarații conțin erori, scăpări
sau neconcordanțe, întrebările folosite de anchetator sunt preponderent de completare,
verif icare sau referință, al căror scop îl constituie integritatea declarației obținute în faza
relatării libere.
În mod firesc întrebările care vor iniția dialogul sunt cele prevăzute în planul de
ascultare, dar pot fi și alte întrebări deduse din relatarea liberă, în funcție de poziția
suspectului sau inculpatului față de faptă și de aspectele apărute pe parcursul ascultării.
Selectarea întrebărilor depinde de poziția învinuitului față de învinuirea care i se
aduce, recunoaște fapta, nu recunoaște, recunoașt e parția l sau refuză să dea declarații. Când
învinuitul sau inculpatul nu recunoaște învinuirea sau o recunoaște după care retractează cele
declarate, pe lângă întrebările problemă se vor folosi întrebările detaliu și unele procedee
tactice de ascultare care și-au demonstrat eficacitatea de-a lungul timpului.
Procedeele tactice folosite în ascultare sunt tactica ascultării repetate la care organul de
cercetare penală recurge ori de câte ori se găsește în fața unor declarații incomplete,
contradictorii sau mincinoase. Acest procedeu constă în ascultarea la anumite intervale de
timp a învinuitului sau inculpatului cu privire la aceleași fapte și împrejurări, punându -se
accent deosebit pe amănunte.
În urma acestei tactici între declarațiile învinuitului vor apărea în mod inevitabil,
contraziceri sau neconcordanțe, cu toate încercările acestuia de a reproduce cât mai exact cele
declarate anterior. Tocmai aceste inadvertențe constituie sursa netemeiniciei declarației și
cauza determinării recunoașterii .
O altă tactică este cea a ascultării încrucișate care constă în interogarea suspectului sau
inculpatului de doi sau mai mulți anchetatori în același timp, procedeu ce are ca scop
destrămarea sistemului de apărare al celui anchetat, care se situează pe poziția negării totale a
faptei săvârșite. Această tactică este privită cu rezerve deoarece poate avea ca rezultat
derutarea persoanelor cu o structură psihică slabă, încurcarea celui interogat și inhibarea sa.
Se poate întâmpla ca însăși anchetatorii să se încurce reciproc, atunci când nu au aprofundat
datele din dosar și nu s-au pregătit minuțios pentru interogatoriul încrucișat.

45
Mai amintim tactica întâlnirilor surpriză, ascultarea sistematică, folosirea probelor de
vinovăție ș.a.72.
Ceea ce mai poate fi importa nt în momentul ascultării suspectului sau inculpatului
este comportamentul acestuia. Astfel că cel care simte remușcare o sa se reflecte această vină
în exterior prin comportamentul acestuia, cel care se simte vinovat și nu recunoaște fapta o sa
se simtă stresat, o să se simtă apăsat de greut atea situației astfel că va dori să termine cât mai
repede cu interogatoriul73.

72google.ro/books?id=MAD0y1Fh Ss0C&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_sum mary_r&cad=0#v=two
page&q&f=true, pp. 84 -93, accesat la 22.04.2020
73 E. Stancu , op.cit., p.441

46
Capitolul IV. Expertiza medico -legală

Expertiza medico -legală în caz de viol este foarte complicată, implicând o cercetare
amplă din partea expertului, ceea ce presupune cunoașterea circumstanțelor faptei, datele de
examinare la fața locului, examinarea victimei și agresorului, precum și cercetările de
laborator.
Considerăm că în sarcina expertului se impune povara de probare a infrac țiunii de viol,
răspunzând la următoarele probleme:
1. Dacă s-a consumat raportul sexual?
2. Dacă este dereglată integritatea membranei himenale și cât timp a trecut după aceasta?
3. Dacă structura anatomică și forma himenului permit a efectua un raport sexual fără
ruperea himenului?
4. Care sunt semnele caracteristice pentru un raport sexual recent?
5. Care sunt consecințele raportului sexual?
6. Dacă există pe corpul victimei leziuni, care este caracterul, localizarea și mecanismul
lor de formare?
În vederea sarcinilor puse, expertul va începe să soluționeze problemele în următoarea
ordine:
a) Stabilirea existenței raportului sexual.
Practica medico -legală determină în calitate de victimă a infracțiunii de viol femeia,
reieșind din acest fapt că putem întâlni două situații și anume :
La persoanele de sex feminin virgine, care nu au avut viață sexuală înainte de
săvârșirea infracțiunii, violul consumat duce la pierderea integrității anatomice a membranei
himenului , adică deflorarea.
Interes în cazul violului o prezintă în special deflorarea recentă. Acest diagnostic este
posibil pe parcursul primelor 7-10 zile după raportul sexual. Mai târziu semnele deflorării
recente dispar, urmând procesul de cicatrizare a rupturilor himenale74.
A doua situație o reprezintă stabilirea raportului sexual la femei cu viață sexuală. În
acest caz rupturile himenale vechi nu permit diagnosticul pe baza aspectului himenului. Astfel

74 Baciu Gheorghe , Curs de medicină legală, Partea II, USM, Chișinău, 1993, p. 59

47
diagnosticul se va stabili prin evidențierea prezenței spermei în vagin (spermatozoizii persistă
4-5 zile în fundu rile de sac vaginal, iar în cazul cadavrelor până la 10-12 zile în uter și
trompe75), a leziunilor corporale, producerea sarcinii sau infectarea cu o boală venerică.
b) Cercetarea semnelor de violență pe corpul victimei și pe corpul agresorului
La victimă constrângerea fizică se manifestă prin echimoze și excoriații pe fețele
antero -interne ale coapselor, pe gât, pe torace, pe membrele superioare și în jurul gurii76.
Aceste leziuni apar ca reacție de opoziție la viol. Sarcina expertului constă în stabilirea
faptului dacă aceste leziuni au fost cauzate de agresor sau victima și le-a autocauzat cu scopul
imitării violului. În acest sens, în urma raportului de constatare medico -legală, persoana
vătămată a prezentat echimoze care s-au putut produce prin lovire și comprimare posibil cu
mâinile. De asemenea s-a mai constatat o ruptură perineală care s-a putut produce ca urmare a
unui raport sexual violent sau ca urmare a tentativei unui astfel de act sexual, toate leziunile
prezentate de persoana vătămată necesitând un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale77.
La agresor semnele de violență denotă reacția de apărare a victimei. Aceste leziuni
îmbracă forma echimozelor și excoriațiilor, precum și plăgi mușcate. În acest sens în
următoarea speță, din reacțiile persoanei vătămate și anume, la zgâriat cu unghiile pe față și la
tras de tricou rupându -i acestuia cele două lănțișoare pe care le avea la gât, putem deduce că
persoana vătămată încerca să se apere78.
Expertiza agresorului se stabilește cât mai repede posibil după reținerea lui în vederea
stabilirii implică rii la comiterea infracțiunii.
c) Precizarea imposibilității de apărare sau de consimțământ
Imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a opune rezistență se datorează în
principal vârstei fragede, vârstei înaintate, paraliziei sau poziției improprii de a se apăra, în
cazul leșinului sau stări de inconștiență provocate de substanțe narcotice sau în stare avansată
de ebrietate sau de ce nu, și hipnoza.
d) Stabilirea complicațiilor violului

75 Beliș Vladimir , Tratat de medic ină legală, Vol. 2 , ed. Medicală, București, 1995, p. 475
76 http://rolii.ro/hotarari/5b7410d8e490090c0c00002f accesat la 29.04.2020
77 http://rolii.ro/hotarari/5b740827e49009a40d000031 , accesat la 29.04.2020
78 Pentru mai multe detalii, http://rolii.ro/hotarari/5b81e8c3e49009b80900002a , accesat la 28.04.20

48
Este importantă deoarece va ajuta organele de urmărire penală să încadreze corect
fapta infracțională.
În unele cazuri violul poate fi soldat cu moartea victimei. Sarcina expertului în acest
caz este să descrie detaliat poza cadavrului, hainele de pe el, petele de sânge și alte urme
suspecte. Realizând o comparație a condițiilor de la fața locului cu rezultatele autopsiei
cadavrului se vor rezolva multe probleme legate de infracțiunea de viol.

49
Concluzii

Lucrare a de față a avut ca scop reflectarea activităților necesare cercetării infracțiunii
de viol, a nalizând procedeele pe care le considerăm cele mai importante pentru descoperirea
urmelor și a mijloacelor de probă, respectiv cercetarea la fața locului și audierea.
Am reușit să ne creăm o imagine despre cum arată o cercetare la fața locului, despre
persoanele care sunt prezente în cadrul aces tui procedeu, despre atribuțiile fiecărui membru
din echipa de cercetare la fața locului, despre cum aceste persoane, împinși de dorința de a
face dreptate, se comportă ca o singură persoană, cu aceleași interese, respectiv găsirea
făptuitorului, aducerea lui în fața justiției și redarea sentimentului de siguranță a persoanei
vătămate.
Observăm că cercetarea la locul faptei este un procedeu important nu doar în ca zul
cercetării infracțiunii de viol, ci în cazul oricărei infracțiuni d eoarece aici a avut loc acțiunea,
aici putem revedea săvârșire a ei prin prisma urmelor prezente la fața locului, și cu aceste urme
se poate găsi făptuitorul. Astfel considerăm că cercetarea la fața locului este o activitate care
nu ar trebui să lipsească d in cercetarea oricărei i nfracțiuni, aceasta având un caracter imed iat
și necesar, prezentând o importanță deosebită.
Înțelegem că audierea persoanelor este o activitate care trebuie desfășurată cu un simț
dezvoltat de empatie, cu un spirit de obs ervație dezvoltat și cu dorința de a ajuta persoana în
cauză, fie ea persoană vătămată, fie ea făptuitor.
Reținem faptul că percepția cetățenilor români despre justiție nu este o percepție bună,
datorită mo dificărilor legislative făcute cu încălcarea recomandărilor Uniunii Europene ,
datorită greșelilor personalului judiciar etc. , astfel că din numeroasele infracțiuni de viol
comise pe teritoriul României, puține ajung în fața organelor de urmărire penală, datorită
acestei neîncrederi în justiție.
Înțelegem că în spatele oricărui făptuitor care este adus în fața justiției pentru fapta pe
care a săvârșito, există o echipă de persoane care a făcut posibilă aducerea acestuia în fața
justiției , o echipă care încearcă din răsputeri să ne facă să ne simțim în siguranță, o echipă
care ne respectă drepturile și ni le apără, o echipă demnă de încredere .

50
Bibliografie

Cărți
1. C. Aionițoaie, V. B ercheșan , Ascultarea părții vătămate, părții civile și a părții
responsabile civilmente, în Tratat de tactică criminalistică , Editura Carpați, Craiova,
1992
2. S. Alămoreanu , Elemente de criminalistică , Ed. Alma Mater, Cluj Napoca, 2000
3. S. Alămoreanu , Introdu cere în studiul criminalisticii: note de curs , Ed. Risoprint, 2017
4. Gh. Asanache, M. Dragomir, în colectiv , Tratat practic de criminalistică, vol. II,
I.G.M., București, 1976
5. Gh. Baciu , Curs de medicină legală , Partea II, USM, Chișinău, 1993
6. V. Beliș , Trata t de medicină legală , Vol. 2, ed. Medicală, București, 1995
7. V. Bercheșan, C. Pletea, I. E. Sandu , Cercetarea la fața locului, în „Tratate de tactică
criminalistică” de C. Aionițoaie, I.E. Sandu ș.a., Ed. Carpați, Craiova, 1992
8. V. Bercheșan , Cercetarea pena lă – Îndrumar complet de cercetare penală , Ed. Icar,
București, 2001
9. S. Bogdan coord, D. A. Șerban, G. Zlati , Noul Cod Penal Partea Specială Analize,
Explicații, Comentarii Perspectiva Clujeană , Universul Juridic, București, 2014
10. T. Bogdan, I. Sântea – Victime și infractori, Cazuri comentate de crime, violuri și
tâlhării, Ed. ”Niculescu” SRL, București, 1996
11. L. Cârjan , Compendiu de Criminalistică , Ediția a II -a, revăzută și adăugită, Editura
Fundației România de Mâine, București, 2004
12. N. Chiriac, I. Sântea, N. Ghircoiaș , Culegere de lecții în sprijinul pregătirii cadrelor
de miliție pe linie judiciară , „Serviciul cultural de presă și editorial al M.I.”, București,
1976, vol. II
13. C. Cioacă , Cercetarea și interpretarea criminalistică a urmelor biologice de natu ră
umană , Editura Universul Juridic, București, 2019
14. A. Ciopraga , Evaluarea probei testimoniale în procesul penal , Ed. Junimea, Iași, 1978
15. A. Ciopraga , Tratat de tactică criminalistică, Ed. Gama, Iași, 1996
16. L. Coman, Gh. Diniță , Cercetarea la fața locului a accidentelor de circulație , I.G.M.,
București, 1970
17. V. Dongoroz , Drept penal , București, 1939

51
18. S.A. Golunski, A.N. Vasiliev, A.I. Viendberg, E.A. Dolitki, G.B. Karnovici, G.I.
Koceanov, S.D. Kustanovici, G.M. Minkovski, S.P. Mitricev, S.I. Rozenblit, N.A.
Selivanov, V.I. Terbilov, N.V. Terziev, N.P. Salamov, B.I. Sevcenko, A.A. Eisman ,
Criminalistica , „Editura Științifică”, București, 1961
19. A. Greblea, I. Sandu, N. Stoica, în colectiv , Tratat de criminalistică, vol. I , I.G.M.,
București, 1976
20. I. Iacobuță, M . Covalciuc , Criminalistica , Editura Pamfilius, Iași, 2004
21. Gh. Mateuț , Procedură Penală. Partea Generală , Editura Universul Juridic, București,
2019
22. Gh. Mateuț , Tratat de procedură penală, Partea generală, vol. II , Ed. C.H. Beck,
București, 2012
23. M.F. Mihăi lă, Psihologie judiciară , „Ed. Universitatea de Vest”, Timișoara, 2002
24. M. Minovici , Tratat complet de medicină legală, vol. II , București, 1930
25. I. Mircea , Criminalistica , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978
26. I. Mircea , Valoarea criminalistică a unor urme la locul faptei , Ed. „Vasile Goldiș”,
Arad, 1993
27. A. Roșca , Metodologie și tehnici experimentale în psihologie, „Editura Științifică”,
București, 1971
28. E. Stancu , Criminalistica, volumul al II -lea, Editura Actami, București, 1995
29. E. Stancu , Crimin alistica Vol. II, Elemente De Tactică Și De Metodologie
Criminalistică , București, 1983
30. E. Stancu , Tratat de criminalistica , Ed. ACTAMI, Bucuresti, Editia 2001
31. E. Stancu , Tratat de criminalistica , Ediția a III -a revizuită și adăugită, Ed. Universul
Juridic , București, 2004
32. E. Stancu , Tratat de criminalistică , Ediția a V -a revizuită și adăugită, Ed. Universul
Juridic, București, 2010
33. C. Suciu , Criminalistică , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972
34. C. Suciu , Criminalistica, Partea I, Ed. Didactică și Pe dagogică, București, 1963
35. M. Udroiu , Fișe de procedură penală, Partea generală , ed. Universul Juridic,
București, 2016

Site-uri
1. https://www.academia.edu/

52
2. http://google.ro/boo ks/
3. http://ier.gov.ro/
4. https://lege5.ro/
5. https://ro.wikipedia.org/
6. http://rolii.ro/
7. https://www.jurisprudenta.com/

Reviste
1. Revista Universul Juridic, nr. 6, iunie 2017

Legislație
Codul penal
Codul de procedură penală
Ordinul nr. 182/14.08.2009 privind procedura cercetării la fața locului