I.3. Ingredientele imaginii de sine … … … … 22 [625567]

2
Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 5
Partea Teoretică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 7
Capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 7
I.1.Conceptul de sine ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 7
I.2. Imaginea de sine ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 12
I.3. Ingredientele imaginii de sine ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 22
I.4. Modele ale stimei de sine ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 23
I.4.1 Modelul financiar al stimei de sine ………………………….. ………………………….. …………………….. 23
I.4.2. Ecuația lui James (modelul aritmetic): stima de sine=succes/pretenții ………………………….. … 24
I.4.3. Stimă de sine și idealuri („normale” și „patologice”) ………………………….. ………………………… 24
I.4.4 Eul oglindă” sau stima de sine ca sociometru ………………………….. ………………………….. ………. 25
I.5. Caracteristicile unei bune stime de sine ………………………….. ………………………….. …………………. 25
I.6. Stima de sine scăzută – Caracteristici ………………………….. ………………………….. ……………………. 26
I.7. Beneficiile unei bune stime de sine și dezavantajele unei stime de sine vulnerabile ……………… 26
Capitolul II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 30
II.1.Conceptul d e conflict, Tipologie, Cauze ………………………….. ………………………….. ……………….. 30
II.1.1.Structura conflictului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 32
II.2. Cauzele conflictului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 35
II.3.Tipuri de conflicte ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 36
II.4. Strategii de soluționare a conflictului ………………………….. ………………………….. …………………… 37
II.5.Stiluri și tehnici de management al conflictelor ………………………….. ………………………….. ……… 39
II.6. Forme de interve nție în conflict ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 40
II.7. Tehnici de management al conflictelor. ………………………….. ………………………….. ………………… 42
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 45
III.1.Metodolo gia cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 45
III.2. Obiectivele și ipotezele de cercetare ………………………….. ………………………….. …………………… 46
III.3. Lotul de subiecți ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 47
III.4. Metode de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 48
III.5. REZULTATELE CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………… 53
III.5.1. Prezentarea și analiza datelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. 53
II.5.2.Interpretare psihologică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 60

3
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 63
Anexa 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 63
Anexa 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 64
Anexa 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 67
Anexa 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 69
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 75

4

5
Introducere

În lucrarea de față îmi propun să abordez un aspect fundamental pentru orice ființă
umană, indiferent că este copil, adult sau vârstnic, indiferent de cultură, personalitate,
interese, statut social, abilități” și anume stima de sine, altfel spus acea “ privirejudecată
despre noi înșine” “vitală pentru echilibrul psihologic al tuturor .
Consider că e ste o temă de importanță maximă , așa cum este evidențiat și prin intermediul
afirmațiilor anterioare aparținând specialiștilor în domeniu. Există puncte de vedere în
literat ura de specialitate (îndeosebi în cadrul cercetărilor din domeniul psihologiei pozitive) ce
indică o pondere foarte importantă a stimei de sine în echilibrul și starea de bine globală a
individului (stima de sine făcând parte din cele șase mari componente ale acestei stări de bine,
și anume: să ai scopuri în viață, să dispui de un control relativ asupra mediului propriu, să ai
relații pozitive cu ceilalți, să beneficiezi de un minimum de autonomie, să poți consacra timp
dezvoltării personale ș i să te accepți și să te stimezi.
În societatea de astăzi competitivă și individualistă , am putea spune că stima de sine este
indispensabilă oamenilor pentru ca ei să devină și să rămână ei înșiși, să reziste presiunilor
cât și manipulărilor, să-și construiasc ă autonomia și forța interioară necesare pentru o
viață bună.
Psihologii consideră de obicei respectul de sine ca o caracteristică de personalitate durabilă
("trait", stima de sine), deși există și variații normale, pe termen scurt ("stat", stima de sine).
Sinonime sau sinonime aproape de stima de sine includ: auto -valoare, auto-respect, auto –
respect, și auto -integritate .
Conflictul este o parte a vieții. Există ca o realitate a oricărei relații și nu este neapărat rău. De
fapt, o relație fără conflict evid ent ar putea fi mai puțin sănătoasă decât una cu conflicte
frecvente. Conflictele sunt evenimente critice care pot slăbi sau întări o relație. Conflictele pot
fi productive, creând o înțelegere mai profundă, o apropiere și un respect, sau pot fi
distructiv e, provocând resentimente, ostilitate și divorț. Modul în care conflictele se rezolvă,
nu câte se întâmplă, este factorul esențial pentru a determina dacă o relație va fi sănătoasă sau
nesănătoasă, satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare, prietenoasă sau nepri etenoasă, adâncă sau
superficială, intimă sau rece. Conflictele se desfășoară de la diferențe minore neimportante la
lupte critice. Există conflicte de nevoi, dorințe, preferințe, interese, opinii, credințe și valori.

6
Multe teorii devreme au sugerat că respectul de sine este o necesitate sau motivație
fundamentală. Psihologul american Abraham Maslow a inclus respectul de sine în ierarhia sa
de nevoi umane. El a descris două forme diferite de "stimă": nevoia de respect f ață de ceilalți
sub formă de recunoaștere, succes și admirație și nevoia de respect față de sine în formă de
dragoste de sine, de încredere în sine, de îndemânare sau de aptitudine Respectul față de
ceilalți era considerat a fi mai fragil și mai ușor de pi erdut decât stima de sine interioară.
Potrivit lui Maslow, fără a fi nevoie de respectul de sine, indivizii vor fi conduși să -l caute și
nu pot să crească și să obțină auto -actualizare. Maslow afirmă, de asemenea, că cea mai
sănătoasă expresie a stimei de sine "este cea care se manifestă în ceea ce merităm pentru alții,
mai mult decât renumele, faima și lingușirea". Teoriile moderne ale stimei de sine explorează
motivele pentru care oamenii sunt motivați să păstreze o înaltă atenție pentru ei înșiși. Teoria
sociologică susține că stima de sine a evoluat pentru a verifica nivelul de statut și de acceptare
în grupul social al acestora.

Experiențele în viața unei persoane reprezintă o sursă majoră d e dezvoltare a stimei de sine. În
primii ani de viață a unui copil, părinții au o influență semnificativă asupra stimei de sine și
pot fi considerați o sursă principală de experiențe pozitive și negative pe care un copil le va
avea. Dragostea necondiționată de la părinți ajută un copil să dezvolte un sentiment stabi l de a
fi îngrijit și respectat. Aceste sentimente se traduc în efecte mai târzii asupra stimei de sine, pe
măsură ce copilul crește. În lucrarea mea doresc să identific și o posibilă legătură între
imaginea de sine și conflict.
Lucrarea mea este structura tă pe trei capitole, două capitole teoretice și un capitol practic.

7
Partea Teoretică
Capitolul I
I.1.Conceptul de sine

În psihanaliză întocmit sinele este considerat „polul pul sional al personalității”
cuprinzând elemente inconștient, înnăscute și dobândite, fiind „rezervorul principal al
energiei psihice” .
Dintr -o perspectivă mai complexă , sinele este prezentat sub mai multe fațete :1
 Forță internă cu funcții de direcționare cât și de control , fără a ține cont de motive
 martor intern
 totalitatea experiențelor personale
 concepție personală
 țeluri abstract e2
Ideea conceptului de sine a fost în jur de mii de ani. Este menționată în filosofia vedică
ca Ahamkara; Un termen generat cu aproximativ 3000 de ani în urmă, precum și în practicile
spirituale estice, cum ar fi Yoga. Psihologii Carl Rogers și Abraham Maslow au fost
influențări grele în popularizarea ideii conceptului de auto -practicare în vest. Potrivit lui
Rogers, toată lumea se străduiește să ajungă la un "ideal ide al". Rogers a emis, de asemenea,
ipoteza că oamenii sănătoși din punct de vedere psihic se îndepărtează activ de rolurile create
de așteptările celorlalți și, în schimb, se uită în interiorul lor pentru validare. Pe de altă parte,
oamenii nevrotici au "con cepte de sine care nu se potrivesc cu experiențele lor … Îi este frică
să-și accepte propriile experiențe ca valide, așa că le distorsionează fie pentru a se proteja, fie
pentru a câ știga aprobarea de la alții"
Teoria autocategorizării dezvoltată de Joh n Turner afirmă că conceptul de sine constă în cel
puțin două "niveluri": o identitate personală și una socială. Cu alte cuvinte, autoevaluarea se
bazează pe percepția de sine și pe modul în care alții o percep. Conceptul de sine poate alterna
rapid între identitat ea personală și cea socială . Copiii și adolescenții încep să integreze
identitatea socială în propria lor concepție de sine în școala elementară, evaluând poziț ia lor în
rândul colegilor. Până la vârsta de 5 ani, acceptarea din partea colegilor a re un impact

1 Reber, A.S., 1985, The penguin Dictionary of Psyhology , Penguin Books pag.675 -676
2Dalto, Francoise, 1993, Psihanaliza și copilul, Editura Humanitas, București , pag. 661 -262

8
semnificativ asupra concepției de sine a copiilor, care afectează comportam entul și succesul
academic.
Conform lui G.H.Mead sinele nu este prezent de la naștere, el apărând în urma
experiențelor sociale.3
Conceptul de sine al omului (denumit și auto -construcție, identitate de sine, auto –
perspectivă sau auto -structură) este o colecție de credințe despre sine care include elemente
precum performanța academică Identitatea sexuală, identitatea sexuală, identitatea sexuală și
identitatea r asială. În general, conceptul de auto -întruchipează răspunsul la "Cine sunt eu?"
Conceptul de sine este alcătuit din auto -scheme și din trecutul lor, prezent și viitor. Conceptul
de sine se distinge de conștiința de sine, care se referă la măsura în care a uto-cunoașterea este
definită, consecventă și în prezent aplicabilă atitudinilor și dispozițiilor cuiva .Conceptul de
sine diferă, de asemenea, de stima de sine: conceptul de sine este o componentă cognitivă sau
descriptivă a sinelui (de exemplu, "Sunt un alergător rapid"), în timp ce stima de sine este
evaluativă și apreciată (de ex. "Mă simt bine să fiu alergator rapid").
Conceptul de sine este alcătuit din auto -schemele individuale și interacționează cu stima de
sine, cunoașterea de sine și sinele socia l pentru a forma sinele în întregime. Ea include
trecutul, prezentul și viitorul în sine, în care viitoarele sine (sau posibilele sine) reprezintă idei
ale indivizilor despre ceea ce ar putea deveni, ceea ce ar dori să devină sau ceea ce le este
frică să d evină. Posibilele sine pot funcționa ca stimulente pentru anumite comportamente.4
Percepția pe care o au oamenii despre trecutul sau viitorul lor în sine este legată de
percepția propriilor lor sine. Teoria temporală de autoevaluare susține că oamenii au t endința
de a menține o autoevaluare pozitivă, distanțându -se de sinele lor negativ și acordând mai
multă atenție poziției lor pozitive. În plus, oamenii au tendința de a percepe trecutul în mod
mai puțin favorabil (de exemplu, "Sunt mai bine decât am fost" ) și viitorul în mod mai pozitiv
(de exemplu "Voi fi mai bine decât mine acum").
C. Rogers cons ideră conceptul de sine ca reprezentând „imaginea personală despre ce
suntem și ce ne -am dori să fim”5
Conceptul de sine poate fi văzut ca o schiță mentală a si nelui, centrală ce indică
identi tatea sa, însemnând modul în care n e catego rizăm conduitele exterioare, cât și stările
interioare . Ca schemă , conceptul de sine modifică profund stocarea și procesarea datelo r

3 V.Ceaușu, 1983, pag.54
4 Myers, David G. (2009). Social psychology (10th ed.). New York: McGraw -Hill Higher Education
5 Duane, S., 1985, pag. 292

9
informaționale ce nu se raportează la persoana noastră. 6 Conceprul de sine este de fapt ca o
interpretare generală a întrebării„cine sunt eu?”7
Asociate conceptului de stimă de sine sunt și complexul de inferioritate și cel de
superioritate. Complexul este un ansamblu organizat de reprezentări și amintiri cu o mare
intensitate afectivă, parțial sau total inconștiente. Acesta se poate forma pe baza relațiilor
interpersonale din cursul istoriei infantile și poate structura toate nivelele psihologice: emoții,
atitudini, comportamente adaptate (Clerget , 2008). Complexul de inferioritate apare în
copilărie și reprezintă deformarea exacerbată a propriei persoane, apărută din cauza unor
frustrări și a unei activități oscilante. Se manifestă prin conștientizarea unei deficiențe sau
incapacități, datorită pr opriei perspective sau a celorlalți. Acesta se cristalizează în jurul unor
inferiorități reale sau imaginare, tulburări de limbaj, urâțenie fizică sau caracteristici personale
considerate dezagreabile, neplăcute (Larousse, 1999). Complexul de superioritate reprezintă o
formă majoră de vizualizare a capacității și meritelor personale; grandomania sau arogarea
unor trăsături necorespunzatoare propriului sine. În general, în acest caz are loc exacerbarea
sentimentului de inferioritate în plan ideal (Adler apud Modrea, 2006). Există un mecanism de
compensare la nivel atitudinal și comportamental: timidul devine agresiv, cel slab caută să -și
demonstreze puterea, dominantul vrea să domine, cel care are sentimentul propriei inferiorități
caută să -și demonstreze sup erioritatea. Cei cu stimă de sine ridicată își asumă mai des riscuri,
nu se centrează pe atributele negative pe care le posedă. Stima de sine este un eu paravan, un
scut pe care subiectul îl construiește în jurul eului adevărat pentru a supraviețui în sist emul
social din care face parte. Nivelul stimei de sine ține de tipul de iubire manifestată de familie,
de stima de sine a părinților; nivelul acesteia în copilărie determinând progresul educațional,
dezvoltarea afectivă, socială, intelectuală, sexuală, pr ofesională, spirituală (Humpreys, 2007).
Conceptul de sine, este definibil ca „…o corelație organizată de creații și simțăminte despre
noi înșine” conceptul de sine poate fi tratat ca o schemă mentală centrală a sinelui, esența sau
identitatea lui, el în semnând modul în care me categorizăm conduitele exterioare, dar și stările
interne. Conceptul de sine ca schemă infuențează profund procesarea, stocarea și utilizarea
datelor informaționale ce nu se referă nemijlocit la persoana noastră.8
Gallantin, parafr azându -l pe H. Murray, afirmă că sinele este conștiința unei persoane
despre ceea ce o aseamănă cu toți ceilalți, cu unii și cu nici unul

6 Iluț, P., (2001), Sinele și cunoașterea lui , Editura Polirom, București, pag.20
7 Mondrea, M., (2006), Imaginea de sine și personalitate în adolescență , Editura Aliter, Focșani,pag.13
8Iluț, P., (2001), Sinele și cunoașterea lui , Editura Polirom, București , pag. 20

10
C. Rogers consideră conceptul de sine ca o „imaginea a noastră despre ceea ce suntem
, ceea ce vrem să fim și ceea ce ne-ar plăcea să fim”. Două autoare britanice afirmă despre
conceptul de sine, că este „opinia pe care o are un individ despre propria persoană”
Conținutul particular a ceea ce credem și știm despre noi înșine este diferit de la
individ la individ, cercet ările arată că structura de ansamblu acestui conținut este
cvasicomună la ființele um ane sau, cel puțin, la cele ce trăiesc în același spațiu cultural.
Concepția despre sine este cuprinde toată lumea , dimensiunea statutului social, dar și
atributele ce -i dau conținut precum : casnică , student .
Conceptul de sine este un model intern care utilizează evaluări de sine pen tru a defini
auto-schemele. Caracteristicile cum ar fi personalitatea, abilitățile și abilitățile, ocupația și
hobby -urile, caracteristicile fizice etc. sunt evaluate și aplicate la auto -schemele care sunt idei
ale propriei persoane într -o anumită dimensiune (de exemplu, cineva care se consideră geek
va asocia "geek – Ca "calități pentru ei înșiși). O colecție de auto -scheme comportă un concept
general de sine. De exemplu, afirmația "Sunt leneș" este o autoevaluare care contribuie la
conceptul de sine. Declarațiile precum "Sunt obosit ", cu toate acestea, nu ar face parte din
conceptul cuiva, deoarece obosirea este o stare temporară și, prin urmare, nu poate deveni o
parte a unei auto -scheme. Concepția de sine a unei persoane se poate schimba odată cu
reevaluarea, care, în cazuri extrem e, poate duce la crize de identitate.
Din altă perspectivă , dincolo de această structură cadru de referință, conținutul conceptului de
sine ccuprinde nu doar ce suntem în prezent, ci și experiențele și îndeosebi pentru tineri și
adulți, proiectele a ceea ce ne dorim să devenim în viitor.
Focalizarea pe sine reprezintă dimensiunea după care oamenii își concentrează atenția
asupra lor înșiși. Este în suprapunere cu introspecția, dar focalizarea sa nu presupune doar
analiza stărilor interne, a trăirilor și gândurilor proprii, ci și faptele biografice. În altă ordine de
idei, introspecția este o scurtare de mai profunzime mare a psihicului n ostru și dorința de a
înțelege . Focalizarea pe sine trăiește o creștere importantă în preadolescență și adolescență,
preocupările sale de a-și defini propriul eu, fiind resimțite cu acuitate atât de tineri cât și de
adulți .
Identitatea personală include calitățile specifice persoanei: competență, talent,
sociabilitate. Identitatea socială este acea parte a coceptului de s ine care derivă din
apartenența la un grup, împreună cu valoarea și semnificația emoțională atașată acestei
aparteneței. Unul din postulatele fundamentale ale teoriei identității sociale este că indivizii

11
tind să obțină și să mențină o stimă de sine poziti vă prin apartenența la grup. Un grup este un
ansamblu de persoane care se văd ca făcând parte din aceeași categorie socială. Oamenii
categorizează pe ceilalți în ”noi” și ”ei”, în ingroup și outgroup.
Efectul similarității ingroup -ului înseamnă perceperea membrilor grupului de
apartenență ca fiind mai asemănători între ei decât membrii outgroup -ului. Acest efect apare
mai ales când identitatea și coeziunea grupului de aparteneță sunt amenințate. Afirmarea
similarității între membrii este menită să mărească coeziunea grupului.
Efectul omogenității outgroup -ului face referire la faptul că membrii unui grup se
percep ca fiind mai diferiți între ei decât membrii outgroup -ului (”Toți țiganii sunt la fel”,
”Toți bărbații sunt la fel”). Această judecată apare mai ales în procesul discriminării, când se
ignoră conștient sau inconștient diferențele individuale între membrii outgroup -ului. Ei sunt
percepuți ca un tot, ca un grup ”agregat” și nu ca ”o colecție”. Acest lucru permite mai ușor
judecarea lor și discriminar ea. Dacă toți sunt la fel, nu mai contează excepțiile și nu sunt luate
în considerație faptele sau caracteristicile care ar putea contrazice atitudinea inițială, de obicei
negativă.
Conceptul de sine depinde de modul în care evaluează oamenii propriul grup
comparativ cu alte grupuri. Prin identificarea cu grupul, ei încearcă să păstreze sau să
dobândească un conce pt și o stimă de sine pozitivă .9
Dintr -o astfel de perspectivă stima de sine globală ne apare ca fiind media auto –
evaluărilor particulare pe dime nsiunile de relevanță personală. Implicit, o astfel de stimă de
sine este ușor maleabilă, variind în funcție de performanța obținută și relevanța dimensiunilor,
ambele componente schimbându -se relativ ușor în timp (reamintiți -vă, de exemplu, de
strategia “ strugurilor acri” care este folosită de vulpe în basmul lui Aesop și care presupune o
schimbare instantanee a relevanței).
Pe de altă parte, conform celei de -a două definiții oferite de James (1890 / 1950),
stima de sine reflectă “o anume raportare afectivă globală la propriul eu independentă de
rațiuni obiective ce țin de satisfacții sau dezamăgiri personale” (p. 306). Cu alt e cuvinte,
conform acestei definiții, stima de sine reprezintă o raportare afectivă constantă ce include
valorizarea, acceptarea și evaluarea eu -lui (Savin – Williams și Demo, 1983). Conform acestei
definiții stima de sine nu mai este legată de evaluarea pe anumite dimensiuni ci reflectă o

9 Boza, M. (2001) – ”Sexismul și stima de sine în adolescență ”, Psihologie Socială, nr.8, pag.91 -103

12
anume raportare generală față de eul personal care poate fi după caz pozitivă, echilibrată sau
negativă.
Cercetătorii dezbat când începe dezvoltarea conceptului de sine. Unii susțin că
stereotipurile de gen și așteptările stabilite de părinți pentru copiii lor influențează înțelegerea
copiilor despre ei înșiși cu v ârsta de aproximativ 3 ani. Alții sugerează că conceptul de auto –
dezvoltare se dezvoltă mai târziu, în jurul vârstei de 7 sau 8 ani, atunci când copiii sunt
pregătiți pentru a -și interpreta propriile sentimente și abilități, precum și feedbackul primit de
la părinți, profesori și colegi. În ciuda opiniilor divergente cu privire la dezvoltarea
conceptului de auto -conștiință, cercetătorii sunt de acord cu importanța conceptului de sine,
care influențează comportamentul oamenilor și rezultatele cognitive și emoționale, incluzând
(dar nu se limitează la) realizări academice, niveluri de fericire, anxietate, integrare socială ,
respectul de sine și satisfacția de viață.
I.2. Imaginea de sine
Imaginea de sine este definită ca o expresie a modului în care se vede un individ sau
se reprezintã pe sine, ca trãire a aspectului unificator de coeziune a personalitãții . Imaginea
de sine este întărită de dorințe dar și de modul în care evalueazã ceila lți persoana respectivã și
de identitatea trãitã. Este vorba de “ felul în care se percepe persoana, ceea ce crede el despre
sine însuși, ce loc își acordă în relație cu ceilalți ”. Altfel spus,imaginea de sine este rezultatul
unui proces de autoevaluare a personalitãții și reprezintã “ totalitatea cerințelor,
reprezentãrilor, ideil or individului despre propria noastră personalitate ”. 10
Imaginea de sine este imaginea mentală, în general de un fel destul de rezistentă la
schimbare, care descrie nu doar deta liile care pot fi disponibile pentru investigații obiective de
către alții (înălțime, greutate, culoare păr etc.), dar și elemente care au A fost învățată de acea
persoană despre sine, fie din experiențe personale, fie prin internalizarea judecății altora. O
definitie simpla a imaginii de sine a unei persoane este raspunsul la intrebarea "Ce credeti ca
oamenii cred despre tine?".

10 Mielu Zlate, 2004, Eul și personalitatea, Editura Trei, București, pag.54

13
Imaginea de sine poate fi formată din trei tipuri:

Imaginea de sine rezultată din modul în care individul se vede singur.
Imaginea de sine rezultată din modul în care alții văd individul.
Imaginea de sine rezultată din modul în care individul percepe alții le văd sau
nu.
Aceste trei tipuri pot sau nu să fie o reprezentare exactă a persoanei. Toate, unele sau
nici una dintre e le pot fi adevărate.
Un termen mai tehnic pentru imaginea de sine, care este utilizat în mod obișnuit de
către psihologii sociali și cognitivi, este schema de auto -prezentare. Ca orice schemă, auto –
schemele stochează informații și influențează modul în car e ne gândim și ne amintim. De
exemplu, cercetarea indică faptul că informațiile care se referă la sine sunt codificate și
reamintite preferențial în testele de memorie, un fenomen cunoscut sub numele de "co dificare
auto-referențială". Auto -schemele sunt, de asemenea, considerate trăsăturile pe care oamenii
le folosesc pentru a se defini, însușindu -le informații despr e sine într -o schemă coerentă.
În fiecare zi, oamenii sunt prezentați cu o cantitate nesfârșită de informații și, într -un
efort de a urmări ș i organiza aceste informații, oamenii trebuie să fie capabili să recunoască,
să diferențieze și să stocheze informații. O modalitate de a face acest lucru este de a organiza
informații pe măsură ce se referă la sine. Conceptul general de auto -referință sugerează că
oamenii interpretează informațiile primite în legătură cu ei înșiși, folosind conceptul lor de
sine ca f undal pentru noi informații. 11 Exemplele includ posibilitatea de a atribui trasaturile
de personalitat e sau de a identifica episoadele amintite ca fiind aminti ri personale ale
trecutului .12 Implicațiile procesării autoreferențiale sunt evidente în multe fenomene
psihologice. De exemplu, "efectul cocktail -ului" constată că oamenii participă la sunetul
numel or lor chiar și în timpul altei conversații sau al zgomotului mai proeminent, distragător.
De asemenea, oamenii tind să evalueze lucrurile legate de ei înșiși mai pozitiv (Se crede că
acesta este un aspect al stimei de sine implicite). De exemplu, oamenii tind să preferă

11 Rogers, T.B., Kuiper, N.A., Kirker, W.S. (1977) Self -Reference and the Encoding of Perso nal
Information, Journal of Personality and Social Psychology
12 Schacter. Psychology 2nd Ed . Worth Publishers

14
propriile inițiale față d e alte litere. 13 Efectul de auto -referință (SRE) a primit cea mai mare
atenție prin investigații în memorie. Conceptele de codificare auto -referențială și SRE se
bazează pe noțiunea că informația care se leagă de si ne în timpul procesului de codificare a
acesteia în memorie facilitează rechemarea, de aici efectul auto -referinței asupra memoriei. În
esență, cercetătorii au investigat potențialele proprietăți m nemonice ale auto -referinței .14
Cercetarea include investig ațiile privind auto -schema, conceptul de sine și conștiința
de sine, oferind fundația pentru rolul auto -referinței în memorie. Există explicații multiple
pentru efectul de auto -referință din memorie, ceea ce duce la o dezbatere despre procesele de
bază imp licate în efectul de auto -referință. În plus, prin explorarea efectului auto -referinței, au
fost descoperite sau susținute și alte concepte psihologice, inclusiv teoria simulării și efectul
de referință al grupului. După ce cercetătorii au dezvoltat o înțe legere concretă a efectului de
auto-referință, mulți și -au extins investigațiile pentru a lua în considerare efectul de auto –
referință în anumite grupuri, cum ar fi cele cu tulburări de spectru autism sau cele care suferă
de depresie.
Cum ne percepem depi nde de gradul de autoapreciere,respect și acceptare pe care fiecare
dintre noi îl avem.Dacă noi ne acceptăm dacă ne apreciem pentru ceea ce facem bine – acest
aspect contribuie la creșterea încrederii în sine – dacă acceptăm însă că avem și slăbiciuni da r
fără a ne critica în permanență pentru acestea, înseamnă că suntem toleranți cu noi înșine și
implicit față de alții.Acest tip de gândire ne oferă confortul emoțional pentru a duce o viață
echilibrată .
Atunci când oamenii sunt în poziția de a evalua al ții, procesele de întreținere a imaginilor de
sine pot conduce la o evaluare mai negativă în funcție de imaginea de sine a evaluatorului.
Adică stereotipurile și prejudecățile pot fi modul în care indivizii își mențin imaginea de sine.
Atunci când indivizi i evaluează un membru al unui grup stereotip, aceștia au mai puține șanse
să-l evalueze negativ dacă imaginile de sine ale lor au fost susținute printr -o procedură de
auto-afirmare și sunt mai predispuse să evalueze acea persoană în mod stereotip dacă

13 Schacter, Daniel L.; Daniel T. Gilbert; Daniel M. Wegner (2011). Psychology (2 ed.). New York, NY:
Worth Publishers. pag. 494
14 Adler, Ronald B., Lawrence B. Rosenfeld, and Russell F. Proctor, II. Interplay: The Process of
Interpersonal Communication, pag. 25

15
imag inile de sine au Au fost ame nințate de feedback negativ Persoanele fizice își pot restabili
stima de sine derogând de la un me mbru al unui grup stereotip. 15
Fein și Spencer (1997) au realizat un studiu privind menținerea imaginii de sine și
comportamentul discriminatoriu. Acest studiu a arătat dovezi că prejudiciul crescut poate
rezulta din nevoia unei persoane de a răscumpăra o percepție pozitivă amenințată de sine.
Scopul studiului a fost de a testa dacă o anumită amenințare la adresa sinelui ar induce
stereotipuri crescute și ar conduce la un comportament discriminatoriu sau la tendințe spre un
membru al unui grup stereotip "negativ". Studiul a început atunci când Fein și Spencer au dat
participanților un test aparent al inteligenței. Unii dintre ei au p rimit feedback negativ, iar alții
au primit feedback pozitiv și de susținere. În a doua jumătate a experimentului, participanții
au fost rugați să evalueze o altă persoană care fie aparținea unui grup stereotip negativ, fie
celui care nu a făcut -o. Rezulta tele experimentului au demonstrat că participanții care au
primit anterior comentarii negative despre testul lor, au evaluat ținta grupului negativ
stereotipizat într -un mod mai antagonist sau opus decât participanții care au primit rapoarte
excelente desp re testul lor de inteligență. Ei au concluzionat că feedback -ul negativ asupra
testului a amenințat imaginea de sine a participanților și au evaluat ținta într -o manieră mai
negativă, toate în eforturile de a -și restabili stima de sine. 16
Un studiu prezent prelungește studiile lui Fein și Spencer, în care comportamentul principal
examinat a fost comportamentul de evitare. În studiu, Macrae și colab. (2004) a constatat că
participanții care au avut un stereotip negativ semnificativ de "skinheads" atașați, s -au plasat
fizic mai departe de o țintă de skinhead în comparație cu aceia în care stereotipul nu era la fel
de evident. Prin urmare, o mai mare importanță a unui stereotip negativ a determinat
participanții să arate mai multe comportamente consecvente st ereotipului față de țintă. 17
Imaginea de sine si obiceiurile noastre au tendinta de a functiona împreuna. Obiceiurile
trebuie socotite un fel de haine ale personalitatii noastre. Ele nu sunt accidentale sau
întâmplatoare. Le avem pentru ca n -i se potrivesc. Ele sunt în concordanta cu imaginea de
sine si cu tiparul întregii noastre personalitati. Atunci când dezvoltam în mod constient si
deliberat obiceiuri noi, mai bune, imaginea personala are tendinta sa depaseasca vechile

15 Florack, A., Scarabis, M., & Gosejohann, S. (2005). The Effects of Self -Image Threat on the Judgment of
Out-Group Targets. Swiss Journal of Psychology ,pag. 87
16 Fein, S. & Spencer, S. J. (1997). Prejudice as self -image maintenance: Affirming the self through derogating
others. Journal of Personality and Social Psychology , , 31.
17 Macrae (1994). Self -image Maintenance and Discriminatory Behavior. Revue internationale de psychologie
sociale , 154

16
obiceiuri construind noi tipare. Cunoașterea și acceptarea de sine sunt variabile fundamentale
în funcționarea și adaptarea optimă la mediu social, în menținerea sănătății mentale și
emoționale. Un copil sau adolescent are nevoie să simtă că nu este necesar ca el să fie
premiant sau olimpic pentru a fi iubit, acceptat și respectat. Afecțiunea, aprecierea, respectul
nu trebuie condiționate de performanțe școlare sau de altă natură (ex. sportive). Respectul,
aprecierea, recompensa sunt stimuli ce încurajează dezvoltarea personală, previn și re mediază
atitudini și comportamente deficitare sau problematice. Conform psihologiei umaniste
dezvoltată de Carl Rogers și Abraham Maslow, fiecare persoană este valoroasă în sine. Prin
natura sa umană, are capacitatea de a se dezvolta și de a -și alege propr iul destin, de a -și valida
calitățile și caracteristicile pozitive în măsura în care mediul îi creează condițiile de
actualizare a sinelui. Acceptarea necondiționată (indiferent de performanțe) și gândirea
pozitivă (convingerea că fiecare persoană are ceva bun) sunt atitudini care favorizează
dezvoltarea personală.
Cunoașterea de sine se dezvoltă odată cu vârsta și cu experiențele prin care trecem. Pe măsură
ce persoana avansează în etate, dobândește o capacitate mai mare și mai acurată de
autoreflexie. Tot uși, niciodată nu vom putea afirma că ne cunoaștem pe noi înșine în
totalitate; cunoașterea de sine nu este un proces care se încheie odată cu adolescența sau
tinerețea. Confruntarea cu evenimente diverse poate scoate la iveală dimensiuni noi ale
personali tății sau le dezvoltă pe cele subdimensionate. Cunoașterea de sine este un proces
cognitiv, afectiv și motivațional individual, dar suportă influențe puternice de mediu.
Imaginea de sine se referă la totalitatea percepțiilor privind abilitățile, atitudinil e și
comportamentele personale. Imaginea de sine poate fi înțeleasă ca o reprezentare mentală a
propriei persoane sau ca o structură organizată de cunoștințe declarative despre sine care
ghidează comportamentul social. Altfel spus, imaginea de sine presupu ne conștientizarea a
"cine sunt eu " și a " ceea ce pot să fac eu ". Imaginea de sine influențează atât percepția lumii
cât și a propriilor comportamente. O persoană cu o imagine de sine săracă sau negativă va
tinde să gândească, să simtă și să se comporte ne gativ. De exemplu, un elev care se percepe
pe sine ca o persoană interesantă, va percepe lumea din jurul său și va acționa complet diferit
față de un alt elev care se vede pe sine drept o persoană anostă. Imaginea de sine nu reflectă
întotdeauna realitatea . O adolescentă cu o înfățișare fizică atractivă se poate percepe ca fiind
urâtă și grasă și invers. Cunoașterea de sine și formarea imaginii de sine sunt procese
complexe ce implică mai multe dimensiuni. Imaginea de sine (Eul) nu este o structură

17
omogenă. În cadrul imaginii de sine facem distincția între Eul (sinele) real, Eul (sinele) viitor
și Eul (sinele) ideal.
Imaginea de sine stabileste limitele a cea ce poti si a ceea ce nu poti reusi. Cât de usor este sa
ne identificam cu dezamagirile si esecurile noastre. În loc sa ne spunem " N -am reusit sa
obtinem slujba pe care o voiam", noi tragem concluzia "Sunt un ratat". în loc sa gândim
"Relatia asta n -a mers", ne spunem "Nimeni nu ma vrea". Ca urmare a acestei autoetichetari
negative, suntem prinsi în spat ele unui zid de frica, anxietate, sentiment de vinovatie, al
autocondamnarii si al urii de sine.
Imaginea de sine este cea care influențează comportamentele. Cînd ai o imagine de sine
pozitivă îti poți realiza obiectivele, o imagine de sine bună este răsp unzătoare de energia și
determinarea necesară, iar obstacolele sunt văzute ca provocări ce trebuie depășite pentru
realizarea scopurilor. O imagine de sine pozitivă determină relații armonioase cu ceilalți iar
prin atingerea obiectivelor șansele pentru pe rformanțe profesionale și relații sociale pozitive
sunt foarte ridicate. Eul ideal se exprima prin nivelul de aspiratie, adică nivelul la care si -ar
dori să ajunga o persoana in viitorul mai mult sau mai putin indepartat. Cei care se
concentraza excesiv pe diferenta dintre Eul actual si Eul ideal pot ajunge la un moment dat să
traiasca stari de frustrare, tristete, deprimare sau nemultumire fata de propia persoana.18
Atunci când imagine de sine este pozitivă ne simțim sigur pe noi și suntem echilibrați foa rte
bine, când aceasta este scăzută suntem nesiguri și chiar neliniștiți. Imaginea de sine este cea
care determină ca noi să funcționăm la cote maxime și ne ajută să ne exprimăm liber în orice
situație. Imaginea de sine scăzută face ca noi să fim blocați și să ne exprimăm cu greu
opriniile.
Conce pția despre sine reprezintă miezul personalității unui individ și stabilește în ce mod îi
sunt utilizate capacitățile nelimita te ca ființă umană. Nu genele î i determină eficiența ca om,
ci stima de sine. Nivelul sti mei de sine cu care ieși m din copilărie ne stabilește nivelul de
împlinire în viața de adult. Totuși, nu ramanem blocați cu stima de sine moșteni tă din
copilărie: odată ce devenim conștienți de nivelul stimei de sine pe care îl avem, putem începe
să-l schi mbi sistematic, dacă ne și dorim acest lucru. În linii mari, oamenii pot fi descriși ca

18 Revista de Psihoterapie Integrativă Vol.4 No.1. Aprilie 2015

18
avînd unul din trei niveluri de stimă de sine: scăzut, mediu sau ridicat. A te simți rău nu e
totuna cu a avea o stimă de sine scăzută. 19
Sunt oare încrederea în sine și stima de sine sinonime? Poate că la nivel cotidian da, însă
psihologii fac distincție între cele două. În timp ce stima de sine se referă la sentimentele pe
care le avem raportate la propriul nostru eu, încrederea în sine face trimitere la credințele
despre eu -l personal. Altfel spus, stima de sine ține de domeniul afectivității în timp ce
încrederea în sine se referă la domeniul cognitiv. Perceperea auto -eficacității (self -efficacy;
Bandura, 1997) ține de asemenea de dimensiunea credințelor despre propr ia persoană.
Stima de sine e ste o stare de spirit importantă care permite i ndivizilor să se acc epte așa cum
sunt și să permită î ncrederea în sine Dacă un individ a re o atitudine po zitivă în autoevaluare,
stima de sine este una pozitivă, d acă are o atitudine negativă atunci stima sa de sine este
redusă .20
Indivizii cu înaltă stima de sine ridicată tind să perce apă ca merita respect si
aprobare, importantă . Pe de alta parte, i ndivizi care au o idee negativă despre ei înșiși sau care
au stima de sine s cazuta au t endinta de a se percepe singuri, ne importanți , lipsiți de iubire și
cu nici un confort în sine în raport cu capacitățile lor.21
Cunoașterea de sine se dezvoltă odată cu vârsta și cu experiențele prin care trecem. Pe măsură
ce persoana avansează în etate, dobândește o capacitate mai mare și mai acurată de
autoreflexie. Totuși, niciodată nu vom putea afirma că ne cunoaștem pe noi înșine în
totalitate; cunoașterea de sine nu este un proces care se încheie odată cu adolescența sau
tinerețea. Din punc t de vedere sociologic stima de sine apare ca un construct social uneori
fiind confundată in evoluția sa cu dezvoltarea conștiinței morale. Stima de sine acționează la
nivelul psihicului prin procesele de identificare, interiorizare și adaptare (Tap, 1998) . Ch.
Cooley (1998) avansează o ipoteză conform căreia stima de sine este o construcție socială.
Evaluarea propriei persoane este dirijată de interacțiunile sociale și lingvistice cu cei din jur,
începând incă din copilărie.
Cei din jur reprezintă o ″ogli ndă socială″ in care persoana se privește pentru a -și face o idee
despre părerea altora cu privire la el. Această părere, odată aflată, va fi rapid incorporată in
percepția sa de sine. Stima noastră de sine crește in măsura in care cei din jur au o părere cât

19 Tony Humphreys, Stima de sine ,Editura Francisc
20 Rosenberg M (1965). Society and the Adolescent Self -Image. New Jersey: Princeton University Press.
21 Temel ZF, Ve Aksoy AB (2001). Ergen ve Geliimi: Yetikinlige Ilk Adım. Ankara: Nobel Yayın Dagıtım.

19
mai bună despre noi. Și invers, dacă ceilalți nu au o părere cât mai bună despre noi, vom
integra opinia lor 4 negativă și vom dezvolta o stimă de sine scăzută. O persoană cu o stimă
de sine echilibrată va avea un mod stabil de a gândi despre sine și n u va risca a fi destabilizat
de aprobări sau de critici. Laery și Downs (apud Scârneci, 2009) susțin că stima de sine e un
mecanism de evitare a excluderii sociale (dezaprobare, respingere) alertând individul pentru a
lua măsuri. Pentru a îmbunătăți stima de sine trebuie să conștientizăm propriile capacități și
limite, să ne asumăm defectele și să punem în valoare calitățile, să acceptăm eșecurile și să
învățăm din ele (Cocoradă, 2004).
Psihanaliștii susțin că prima lege a vieții nu este autoconservarea b iologică ci
conservarea imaginii de sine, aceasta fiind o nevoie de bază strict umană. Imaginea, părerea
de sine, provenind din organizarea experiențelor, percepțiilor, valorilor și obiectivelor noastre
tine de “realitatea” noastră și ne determina comporta mentul. Atunci când comunicăm, ne
adresăm imaginii pe care noi o avem despre interlocutor, iar acesta va comunica cu noi
conform Versiunii sale despre noi și despre el însuși. Orice persoană are cel puțin cinci
imagini, fiecare interinfluentându -se si schi mbându -se în permanență, în urma procesului de
comunicare. Armonia dintre aceste versiuni face comunicarea să fie simplă, directă și
nedistorsionata. Aceasta armonie se poate realiza prin “testarea” imaginii de sine
(autocunoaștere) sau prin deschiderea sp re alții, autoexpunerea, “reflectarea noastră în alții”.
Suntem ființe sociale, iar personalitatea noastră rezultă din asociere și nu din izolare.
Versiuni ale imaginii de sine:
EU, CEL CARE CRED EU CĂ SUNT
(versiunea mea despre mine)
EU, CEL CARE CRED CĂ TU CREZI CĂ SUNT
(versiunea mea despre versiunea ta despre mine)
EU, CEL PE CARE NICI EU NICI TU NU -L ȘTIM
(versiunea ascunsă)
EU, CEL CARE TU CREZI CĂ SUNT
(versiunea ta despre mine)
EU, CEL CARE TU CREZI CĂ EU CRED CĂ SUNT
(versiunea ta despre versiunea mea despre mine).
Zona “oarbă” conține informație necunoscută de sine dar cunoscută de alții. Ea include
atât comportamentele și atitudinile proprii de care noi nu n e dăm seama, cât și atitudinile și
sentimentele altora legate de noi pe care noi nu le cun oaștem, dar alții le cunosc. Această zonă

20
de date constituie un handicap în comunicare deoarece nu putem să înțelegem
comportamentele,
Deciziile și potențialul altora dacă nu avem informațiile privind originea acestora. Lipsa
acestor informații va inhiba e ficacitatea relației interpersonale. Dacă vrem să schimbăm ceva
din ceea ce este conținut în această zona sau să lărgim domeniul de comunicare, este necesar
ca parte din informația de aici să fie transferată în arenă și aceasta este posibil prin procesul d e
solicitare/furnizare de feedback.
“Fațada” reprezintă o zonă cunoscută de sine dar necunoscută de alții; Cuprind e
informații despre sine ce le considerăm posibil prejudiciabile relației (de exemplu, părerea
despre interlocutor) sau pe care le ascundem din motive de teamă, din dorința de putere, din
anumite interese, etc. Blocarea acestor informații constituie “autoprotecție” pentru individ.
Tansferarea de informație din această zonă în zona în care are loc comunicarea deschisă se
face prin autodezvăluire, autoexpunere. Având informații despre noi, interlocutorul va putea
înțelege mult mai precis ceea ce spunem sau facem, și în general relația de comunicare este
mai eficientă și are șanse de dezvoltare. Zona “ necunoscută” de sine și de alții din spațiul
interpersonal se presupune că există în subconștient, și, uneori, atitudini aflate în această zona
ne influențează comportamentul de comunicare, fără să ne dăm seama. Ele se manifestă mai
ales în situații critice când nu ne mai recunoaștem în propriile reacții, cuvinte, ideii: “nu sunt
eu acela care a fost în stare să spună așa ceva”. Zona “necunoscută” conține date psiho –
dinamice, potențiale și t alente ascunse, informații inconștiente și baza de date a creativității.
Autoexpunerea constituie un mecanism de dezvoltare a încrederii în interlocutor și de
legitimizare a expunerii mutuale. Autoexpunerea nu se referă la informații manipulative, false
sau cu scop de ducere în eroare. Procesul de feedback presupune solicitarea activa de
informație despre sine, dar cantitatea și calitatea informației obținute sunt la latitudinea celui
care o furnizează și depind de calitatea relației dintre cei doi. Coopera rea interlocutorului este
favorizata de existența unui climat de autoexpunere reciprocă. Relații interpersonale vor fi
caracterizate de înțelegere reciprocă și eficienta dacă cei care comunica vor practica în mod
echilibrat și corect atât autoexpunerea cât și solicitarea de feedback.

Comportamentul nonverbal în etapa definirii identității de sine

Prin comportamentele nonverbale (expresiv faciale, gesture și mișcări ale capului,
mișcări ce însoțesc cuvintele, sau care pot apărea singure) indivizii transmi t atitudini

21
interpersonale, transmit dureri, transmit emoții în cadrul interactiunilor22.Dezvoltarea relațiilor
inter umaneeste direct condiționată de calitatea actului de comunicare23 pe câtă vreme,
atitudinile oamenilor unii, față de alții derivă –de obice i-deci aspectele
comportamentalismului nonverbal24.
Richard Heyman propune ca, atunci când minciună își face simțită prezența, un prim
pas util ar fi să se facă disocierea dintre minciunile sociale (la care apelăm cu toții atunci când
situația o impune) și minciunile serioase (când în cadrul sanitary minciună apare ca și o „armă
“de apărare împotriva temerilor pe care le au, accentuând în orice împrejurare, importanta
constituirii unei relații bazate pe încredere „în care adevărul este mai important decât
pedeapsa “25
Unele canale nonverbale sunt mai controlabile decât altele26 și alături de fața umană,
corpul este o sursă autentică de a dezvălui inselacinile ,la care se adăugă tonul vocii27 ce
dezvăluie informați ce nu sunt continuate în aceeași intensitat e în informația verb ală sau în
expresiile faciale a sociate respectivului mesaj .28, Trăirile sentimentului de vină și anxietate,
provoacat de înșelăciune este exprimat la nivelul fetei prin expresii faciale negative, iar
trăirile conduc la o creștere a frecv enței adoptarilor29 (așezarea ochelarilor, scărpinatul,
adunarea pufilor invizibili de pe haine) iar dilatarea pupilelor se asociază cu efortul mental30.
Semnificative sunt deasemenea modificările somatice ce le exercită, emoțiile asupra
organismului uman. Astfel emoții precum furie, teamă și tristețe produc o accelerare a
ritmului cardiac, comprativ cu dezgustul: furia produce o creștere a temperaturii la nivelul
degetelor, comparative cu teamă31, tristețea produce vasodilatație periferică și o accele rare a
ritmului sangvin într -o măsură mult mai mare decât oricare din emoțiile negative. Furia și
teamă produ o accelerare a ritmului cardiac. Emoția fricii determină schimbarea culorii
pigmentului.

22 M. Argyle, 1998, Bodily communication . London:Methuen. , apud Ion Ovidiu Pânișoară .
K. Danziger, 1976, Interpersonal communication . New York: Pergamon. , apud Ion Ovidiu Pânișoară .
23 M. S. Knapp, 1978, Nonverbal communication in human interaction .New York: Holt, Rinehart & Winston.
24 A. Mehrabi an, 1972, Nonverbal communication . Chicago: Aldine. , apud Ion Ovidiu Pânișoară .
25 Richard Heyman, op. cit . , din capitolul:„Minciuna”, p.252.
26 P. Ekman, W. Friesen, 1969, „Nonverbal leakage and clues to deception”, in Psychiarty , no. 32, pp. 88 -106. ,
apud Ion Ovidiu Pânișoară .
27 M. Zocherman, M. D. Amidon, S. E. Bishop, S. D. Pomerantz, 1982, „Face and tone of voice in the
communication of deception”, Journal of Personalty and Social Psychology , no. 43, pp. 347 -357. , apud Ion
Ovidiu Pânișoară .
28 J. C. Nunnally, P. D. Knott, A. Duchnowski, R. Parker, 1967, „Pupillary response as a general measure of
activaton”, in Perception and Psychophysics , no. 2, pp. 149 -155. , apud Ion Ovidiu Pânișoară .
29 P.Ekman, W.Friesen, 1972, „Hand movements”, Journal of Communication , no. 22, pp. 353 -374. , apud Ion
Ovidiu Pânișoară .
30 D. Kahneman, 1973, Attention and effort , Englewood Cliffs, NJ: Prentice -Hall, apud Ion Ovidiu Pânișoară .
31 Paul Ekman, Robert Levenson, Wallace Friesen, 1983, op cit ., p.1209 , apud Ion Ovid iu Pânișoară .

22
Zâmbetul cât și modul de a privi32 pot da diferențe comp ortamentale nonverbale în
funcție de sex, acestea cunoscând regres la vârsta adolescenței și se diminuează la vârste mai
înaintate.
„Oamenii nu resping pur și simplu ceea ce societatea le dictează, și nici nu -și pot
dezvolta identitatea în afară contextul ui socio -cultural “, oamenii fiind agenți active în
alegerea, observarea și modificarea identității, obtinana satisfacții în cadrul situațiilor sociale
și culturale pe care le trăiesc.33

I.3. Ingredientele imaginii de sine

Stima de sine se fondează pe trei „ingrediente”
1. Iubirea de sine este elementul esențial și, tocmai din acest motiv , carențele imaginii
de sine care -și au sursele la acest nivel sunt cel mai dificil de compensat (regăsindu -le
în ceea ce psihiatrii numesc „tulburări de personalitate”).
A ne stima înseamnă de fapt a ne evalua, dar a ne iubi nu suportă nici o condiție, adică ne
iubim în ciuda defectelor și a limitelor și în ciuda eșecurilor și a înfrângerilor, pur și
simplu pentru că o mică voce interioară ne spune că suntem demni de iubire și respect.
Această iubire de sine „necondiționată” nu depinde de performanțele noastre. Ea explică
faptul că putem rezista la adversități și ne putem restabili după un eșec. Ea nu ne ferește
de suferință sau de îndoială în cazul dificultăților, dar ne apără de disperare. Ea depinde în
mare parte, arată cercetările, de dragostea pe care ne -a împărtășit -o familia noastră atunci
când eram copii. A te iubi este tocmai nucleul stimei de sine, conș tituentul său cel mai
profund și cel mai intim. De aceea nu este niciodată ușor să discerni la cineva, dincolo de
masca sa socială, nivelul exact al iubirii pe care și -o poartă.
2. Concepția despre sine este al doilea stâlp al imaginii de sine și reprezintă părerea pe care o
avem despre noi, convingerea fondată sau nu, asupra cal ităților și defectelor
noastre. Trebuie subliniat faptul că este un fenomen subiectiv, importan tă fiind în această
evaluare nu realitatea lucrurilor, ci convingerea pe care o avem, de a fi deținători ai
calităților și defectelor respective. O concepție de sine pozitivă este o forță interioară care

32 Robert Levenson, Paul Ekman, Karl Heider si Wallace Friesen, 1992, „Emotion and autonomic nervous
system activity in the Minangkabau of West Sumatra”, in Journal of Personality and Social Psychology , 62,972 –
988. , apud Ion Ovidiu Pânișoară .
33 J.Kroger, 2004 Identity in Adolescence:The Balance between Self and Other Routledge, New York, p ag.4.

23
ne permite să ne bucurăm de șansa noastră în ciuda a dversităților. Dimpotrivă, o concepție
de sine foarte limitată sau timorată ne va face să pierdem mult timp până când să ne găsim
„calea” noastră. Ea se datorează mediului nostru familial și în special proiectelor pe care
părinții noștri le fac pentru noi. Sunt situații în care copilul este împovărat inconștient de
părinții lui să împlinească ceea ce ei înșiși nu au putut sau nu au știut să realizeze în viața
lor. Astfel de proiecte sunt legitime, dar cu condiția ca presiunea asupra copilului să nu fie
prea mare și să se țină cont de dorințele și capacitățile sale. Faptul că nu se ține cont de
îndoielile și neliniștile unui copil poate provoca în el, ulterior, o profundă vulnerabilitate a
stimei de sine. De asemenea, o concepție de sine limitată îl poate con duce pe subiect la o
dependență de celălalt: poate stabili relații satisfăcătoare cu ceilalți, dar se limitează la rolul
de succesor, nu calcă decât pe drumuri deja explorate de alții, îi este greu să construiască și
să ducă la bun sfârșit proiectele perso nale.
3. Încrederea în sine r eprezintă a treia componentă a imaginii de sine cu care chiar se
confundă adesea. A fi încrezător înseamnă a considera că ești capabil să acționezi într -o
manieră adecvată în situațiile importante. Ne putem da seama foarte ușor de gradul de
încredere în sine al unei persoane dacă observăm cum s e comportă în situații noi sau
neprevăzute, în care există o miză, sau dacă este copleșită de dificultăți în realizarea a ceea
ce are de înfăptuit. A nu se teme exagerat de necunoscut sau de adversitate demonstrează
un bun nivel al încrederii în sine. Acea stă dimensiune provine în principal din modul de
educație care ne -a fost dat: încrederea în sine se transmite prin exemplu și prin conversație.
Între aceste trei componente ale stimei de sine există în general legături de
interdependență: iubirea de sine ( a te respecta indiferent de ceea ce ți se întâmplă, a asculta de
nevoile și aspirațiile tale) facilitează incontestabil o concepție despre sine pozitivă (a crede în
capacitățile tale, a te proiecta în viitor) care, la rândul său, influențează favorabil înc rederea în
sine (a acționa fără teama excesivă de eșec și de judecata altuia).34
I.4. Modele ale stimei de sine
I.4.1 Modelul financiar al stimei de sine

Teoreticienii acestui model susțin că mărimea stimei de sine este dependentă de cantitatea de
dragos te primită în timpul primilor ani de viață, care constituie un „capital” ce îl vom
administra ulterior, folosind însă strategii diferite: cei cu „capital mare” își asumă riscuri, au

34 André, Ch. (2009). Imperfecți, liberi și fericiți. Ed.Trei, București

24
multe inițiative și extrag multe beneficii pentru stima lor de sine; în c ontrast, cei cu „capital
mic” sunt mai precauți și mai prudenți, ceea ce le furnizează mai puține ocazii de a -și spori
stima de sine. Câștigurile sunt, deci, în acest model financiar, la înălț imea riscurilor asumate.

I.4.2. Ecuația lui James (modelul aritmetic): stima de sine=succes/pretenții

W. James a fost uimit de absența legăturii directe di ntre calitățile obiective ale individului și
nivelul de satisfacție ce o are față de sine : „ El susținea că , un om cu capacități extrem de
limitate poate fi do tat cu o sufici ență de neclintit, în timp ce altul, deși asigurat că a reușit în
viață și se bucură de o apreciere , va trăi o neîncredere incurabilă în propriile capacități”.El a
concluzionat că sa tisfacția fie nemulțumirea de sine nu depind doar de reușitele noastre, ci și
de criteriile după care judecăm rezultatele obținute sau alegerile făcute .
Învățătura acestui model se referă la arta de a ne administra aspirațiile: a găsi o cale de mijloc
între ambiția excesivă, care ne împiedică să fim satisfăcuți de ceea ce obț inem și o atitudine
comodă, ce ne va determina să întrerupem foarte devreme eforturile de a atinge un obiectiv .

I.4.3. Stimă de sine și idealuri („normale” și „patologice”)

În anul 1892, W. James prezenta până la ce punct influențează idealurile imaginea pe
care o avem despre noi înșine : „ne estimăm în această lume exact după ceea ce noi pretindem
să fim și să facem”. ,Prin urmare s tima de sine depinde de distanț a ce o percepem între
comportamentul nostru și ce ea ce reprezintă idealul nostru: când ne apropiem de acesta, ne
stimăm, dar atunci când ne îndepărtăm de el stima de sine scade. Este adevărat că atingem rar
idealurile noastre în viață, dar ele au rol de motor pentru acțiunile noastre (idealul „normal”).
Însă, ele pot fi, în anumite cazuri, o piedică. Psihiatrii numesc acests aspect „idealopatie” când
modelele și idealurile noastre devin foarte rigide dar și exigente, când acestea devin obsesii,
când le trăim după „trebuie”. Dacă „trebuie” nu este atins, consecințele sunt grave: depresie
și leziuni durabile ale stimei de sine. Din acest motiv , în anumite situații, salvarea poate veni
numai o dată cu degajarea individului de idealurile sale, atunci când acestea sunt patologice.
Cu atât mai mult cu cât ele po t avea rolul compensator pentru o leziune infantilă a stimei de
sine. „Nu există o bună stimă de sine fără ceilalți, dar nici împotriva celorlal ți sau pe spinarea
celorlalți” .Iar sistemul atitudinal -valoric al individului, cel de -al doilea construct al lucrării

25
noastre,reprezintă latura relațional -valorică a personalității, deci nu poate fi concepută în afara
acestui spațiu al relațiilor sociale.35

I.4.4 Eul oglindă” sau stim a de sine ca sociometru

Modelul acesta porneș te de la ideea că nu avem despre noi niciodată o judecată și că stima de
sine nu e doar o evaluare personală, ci este și o anticipare sau estimare a evaluă rii celorlalți
despre noi .
Prin urmare stima de sine este un „sociometru”, reprezentând o dovadă a percepției instinctive
ce o avem: suntem mulțumiț i de noi pentru că , într -un fel sau altul, ne simțim apreciați; în
sens opus , stima de sine scade când nu ne mai simț im apreciați. S -a demonstrat că acest aspect
crește cu atât mai mult cu cât este mai livită stima de sine: cu cât subiecții sunt plasați în
medii incon fortabile sau în care se simt mai puțin competenți și cu cât ei admirau mai mult
statutul de membru al grupului, cu atât erau mai sus ceptibili în alegeri.

I.5. Caracteristicile unei bune stime de sine

Ce înseamnă să ai o stimă de sine ridicată? Cum e o persoană care are stima de sine
ridicată? În acest sens în literatura de specialitate s -au conturat două perspective pe care le voi
prezent a în continuare.
a) Perpetua luptă pentru recunoaștere
A avea stimă de sine ridicată înseamnă că persoana în cauză estemândră de cine este și cum
este, se simte superioară majorității, gata oricând să se protejeze contra amenințărilor care pun
în discuție imaginea favorabilă pe care o are despre sine. Altfel spus, astfel de persoane se
antrenează cu ușurință în activități de promovare a propriului eu -„self promoting activities”
(Baumeister, Tice și Hutton, 1989). Promovările propriului eu au fost urmărite în mai multe
circumstanțe stabilindu -se că acestea pot îmbrăca o forme variate cât și comportamente. Prin
urmare, comparativ cu persoanele ce au stima de sine scăzută, persoanele cu stima de sine
ridicată utilizează mai ales atribuirile de auto -complezență: își asumă cu ușurință succesul, în
același timp fiind tentate să atribuie eșecul unor cauze externe.
b) Calmul interior necondiționat

35 Andre, 2009,pag.360

26
Pentru teoreticienii umaniști ,o persoană cu stimă de sine ridicată se percepe mereu ca fiind o
ființă foarte valoroasă, este mulțumită de ea și se respectă, acceptându -și totuși defectele.
Sentimentele pozitive ce le are o astfel de persoană față de propria lor ființă sunt consolidate
pe convingerea valorii intrinseci a individului și nu necesită să fie validate fie promovate O
astfel de stimă de sine, în tradiția psihologiei umaniste, se mai numește stimă de sine
necondiționată.
I.6. Stima de sine scăzută – Caracteristici

La fel ca și în cazul conceptualizării stimei de sine ridicate, și în cazul înțelegerii
stimei de sine scăzute există opinii diferite. În timp s-au conturat două perspective asupra
modului în care se manifestă stima de sine scăzută și consecinț e ce ea le produce în
funcționarea psihologică și personalitatea individului.
a) Inadaptabilitatea socială.
Acesști indivizi se evaluează negativ în majoritatea domeniilor, acceptă cu ușurință feed –
back -urile negative despre propria persoană, trăiesc o mare varietate de emoții negative, sunt
înclinați spre anxietate și depresie, adoptă strategii inefici ente în fața obstacolelor.
Cercetările au demonstrat că indivizii cu o stimă de sine scăzută sunt înclinați spre
delincvență, narcomanie, practici sexuale neprotejate, au frecvent comportament suicidar sau
idei de suicid și manifestă frecvent atitudini co nflictuale . În plus, stima de sine scăzută este
implicată într -o serie de boli mintale care necesită intervenție și asistență psihoterapeutică.
b) Echilibru și prudență
În opinia unor cercetători mai „optimiști”, persoanele care au stimă de sine scăzută se
caracterizează în primul rând prin nesiguranță fără a fi însă inadaptate social. Conceptul
despre sine al unor astfel de persoane este frecvent confuz, incert și mai curând neutru, decât
negativ. În mare măsură, studiile menționaează faptul că persoanele cu stima de sine scăzută
nu sunt niște inadaptate social care se detestă pe ele însele, angajându -se inevitabil în
comportamente auto -distructive.

I.7. Beneficiile unei bune stime de sine și dezavantajele unei stime de sine vulnerab ile

Voi prezenta succint implicații le semnificative pe care nivelul stimei de sine le are
asupra diferitelor aspecte ale vieții omului
a) Autoprezentarea .

27
Persoanele cu stima de sine scăzută au sentimentul că nu se cunosc, vorbesc despre ele într -o
manieră mediocră, neclară, pe când cei cu o bună stimă de sine au păreri clare despre ei înșiși
și vorbesc despre ei într -un fel pozitiv.
b) Implicarea în acțiune .
Subiecții cu stimă de sine scăzută amână luarea deciziilor, sunt neliniștiți față de consecințele
posibile ale alegerilor lor, renunță rapid la deciziile personale în caz de dificultăți, sunt
ezitanți sau convenționali. Subiecții cu bună stimă de sine pot fi novatori, sunt perseverenți în
ciuda obstacolelor, acționează eficient.
b) Reacția la eșec și critică.
Subiecții cu stimă de sine scăzută se prăbușesc dacă sunt criticați, iar eșecul lasă o urmă
emoțională durabilă, simt nevoia sa se justifice după eșec, se simt respinși dacă sunt criticați,
resimt o anxietate puternică în fața evaluării de către ceilalți. Subiecții cu o bună stimă de sine
pot rezista la criticile asupra punctelor sensibile sau se pot apăra energic, nu se simt respinși
dacă sunt criticați, nu se simt obligați să se justifice după eșec, nu resimt anxietate în fața
evaluării de către ceilalți, sunt rezistenți la adversitate.
c) Reacția la succes .
Succesul aduce puține beneficii pentru cei cu stima de sine scăzută, aceștia manifestă bucurie
anxioasă, frica de a nu mai fi ulterior la înălțime, emoțiile lor sunt amesteca te, iar reușitele le
perturbă imaginea de sine. Pentru cei cu stimă bună de sine, reușita le confirmă imaginea de
sine, resimt emoții pozitive, succesul aduce beneficii pentru stima de sine, îi motivează în
continuare în mod consistent, riscând chiar depen dența de recompensă.
d) Dinamica vieții.
Nivelul global al stimei de sine a unei anumite persoane influențează considerabil alegerile
din viața sa și stilul său existențial. Astfel, se poate demonstra că o stimă de sine înaltă este
asociată cu strategii de căutare a dezvoltării personale și de acceptare a riscurilor, în timp ce o
stimă de sine scăzută implică mai curând strategii de apărare și de evitare a riscurilor. Altfel
spus, persoana cu o stimă de sine înaltă are dorința de a reuși acolo unde persoana cu stimă
scăzută de sine are teama de a eșua .
Varietăți ale stimei de sine Caracteristici
Stima de sine defensivă sentimentele pozitive față de sine
necesită o continuă confirmare din
partea celorlalți și această confirmare
este căutată activ; individul expune

28
public sentimente pozitive față de sine
mascându -se sentimente negative din
interior
Stima de sine naturală individul trăiește sentimente pozitive
față de sine fără a simți nevoia să caute
aprobare din partea altora sau să obțină
performanțe deosebite; individul
expune public sentimente pozitive față
de sine și acestea coincid cu ceea ce
simte realmente pentru sine
Stima de sine implicită individul nu este conștient de
sentimentele negative sau pozitive pe
care le are față de sine
Stima de sine explicită individul este conștient de sentimentele
negative sau pozitive pe care le are față
de sine
Stima de sine contingentă auto-evaluarea pozitivă depinde de
atingerea unor obiective, confirmarea
unor expectanțe, conformarea cu
standarde etc.
Stima de sine veritabilă auto-evaluare pozitivă este relativ
imună la fluctuațiile și numărul
realizărilor sau insucceselor și nu
necesită continuă validare
Stima de sine labilă fluctuații ale stimei de sine în cursul
zilei care sunt determinate de
evenimente extern e pozitive sau
negative cu valență auto -evaluativă

29
Instabilitatea stimei este direct legată de labilitatea acesteia. Labilitatea indică faptul
că stima de sine se poate schimba sub impactul evenimentelor externe, (in)stabilitatea
referindu -se la dimensiunea temporală a schimbărilor. (In)stabilitatea stimei de sine poate fi
estimată ținându -se cont fie de fluctuații ale acesteia pe termen lung fie de fluctuațiile
imediate în auto -apreciere (Rosenberg, 1986).
Atunci când ne referim la fluctuațiile de lungă durată suntem interesați de fapt de
schimbarea stime i de sine globale , o schimbare ce presupune o mutație în tonalitatea afectivă
a auto -aprecierii globale. De regulă, este nevoie de mult efort și timp pentru ca o astfel de
schimbare să intervină.. De exemplu, pentru unii copii s -a observat o ușoară scădere a stimei
de sine în momentul trecerii de la școala primară la nivelul gimnazial, urmărindu -se apoi o
ușoară creștere a acesteia în anii mai mari (O`Malley și Bachman, 1983).
Din păcate, deocamdată, procesul schimbării în timp al stimei de sine nu a fost s tudiat
empiric în mod corespunzător, cercetările vizând în special (in)stabilitatea stimei de sine pe
termen scurt (Greenier, Kernis, Waschull, 1995; Kernis, 1993; termen scurt sunt independente
de faptul dacă aceasta este ridicată sau scăzută. Stima de si ne instabilă reflectă o auto –
apreciere fragilă și vulnerabilă fiind puternic afectată de informația auto -evaluativă generată
din interior (de exemplu, aprecierea progresului pentru atingerea unui scop) sau exterior (de
exemplu, faptul de a fi înjurat de cineva). Dacă a ceastă informație imediată este pozitivă ea va
determina o auto -apreciere favorabilă, dacă este negativă, stima de sine va fi și ea
depreciativă.
În contrast, persoanele care au o stimă de sine stabilă se auto -apreciază relativ
independent de experiențele evaluative imediate. Acest fapt nu implică neapărat o auto –
evaluare pozitivă. Cineva care are o stimă de sine scăzută și stabilă poate cu ușurință să reziste
feedback -urilor pozitive imediate fără a -și schimba auto -aprecierea globală.

30
Capitolul II
II.1.Conceptul de conflict, Tipologie, Cauze

Conceptul conflict derivă din latinescul „conflictus”, care înseamnă „a ține împreună cu
forța”, iar ca fenomen, potrivit dicționarului de sociologie, semnifică „opoziția deschisă, lupta
între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunități, state cu interese economice, politice,
religioase, etnice, rasiale divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra
interacțiunilor sociale” Dicționarul de psihologie definește conflictul drept ”lupta de tendințe,
de interese, situație în care se găsește un individ supus unor forțe vectorial opuse și de puteri
aproape egale” „Conflictul este o stare tensională care apare atunci când două sau mai multe
părți din cadrul organizației trebuie să intre în in teracțiune pentru a îndeplini o sarcină, a lua o
decizie și a realiza un obiectiv, sau a soluționa o problemă. Ca urmare, părțile aflate în
conflict își influențeză colegii, colaboratorii sau prietenii. Aceștia fie că se alătură grupului,
fie că rămân în e xpectativă. Atât cât conflictul rămâne nerezolvat, performanțele organizației
sunt afectate, relațiile de muncă ale celor implicați direct, și prin extensie ale întregului grup
sunt deteriorate. Pentru înțelegerea cât mai deplină a naturii conflictului, un a dintre primele
necesități o reprezintă cunoașterea evoluției în timp a acestuia. Deși literatura de specialitate
prezintă numeroase puncte de vedere privind natura sau definirea conflictului, afirmându -se
chiar că există un „conflict” în ceea ce privește rolul conflictului în organizații, s -au conturat
următoarele abordări privind conflictul în cadrul organizației1 : abordarea tradiționalistă,
abordarea relațiilor umane, abordarea interacționalistă.36
Resursele umane, există în mod inevitabil, prin urmare, este dificil să ne imaginăm un individ
sau organizație care nu a fost vreodată implicată într -un anumit tip de conflict.
Conflictul este definit ca o luptă între cel puțin două laturi care au surse rare, ale căror scopuri
nu o au corespondență unul cu ce lălalt și unul dintre ele interferează cu scop ul celuilalt.37
Conflictele dintre oameni sunt conflictele care se întâmplă între două sau mai multe persoane
din cauza diferitor dorințele și scopurile indivizi lor. Asemenea conflicte pot avea loc în rândul
membrilor familiei (mamă -tată, părinte) ,prieteni (colegii de școală, colegii de muncă sau
vecinii), sau oameni care nu se cunosc reciproc (Arslan, 2005). Conflicte care pot fi
experimentate în orice moment a vieții nu are o carac teristică pozit ivă sau negativă în sine.
Conflictele devin rănitoare, competitive, ofensatoare sau uneori constructiv e dând o cale de

36 Aurel Manolescu, Viorel Lefter și Alecxandrina Deaconu , Managementul resurselor umane, Editura
Economică, 2007, pg. 558
37 Hocker JL, Wilmot WW (1995). Interpersonal conflict (4th Ed.). Madison: WI:Brown & Benchmark

31
dezvoltare 38. În principiu, conflictul este o situație dificilă într-o viață socială. Soluț ia
eficientă a acestor probleme implică utiliz area eficientă a a bilităților de comunicare. Dacă
Persoanele pot păstra o relație de comunicare eficientă , atunci acestea sun t evaluate ca fiind
compatibile unul cu celălalt.39
Sunt cunoscute trei abordări privind conflictul
• abordarea tradițională;
• abordarea relațiilor umane;
• abordarea interacționistă .40
a) Abordarea tradițională prezintă conflictul cu un caracter disfuncțional, este considerat
un rău de care trebuie să scăpăm cu desăvârșire . Întrucât conflictul este perceput nu
doar ca dăunător, ci și consumator de energie și timp , perspectiva tradițională
recomandă evitarea lui prin eliminarea cauzelor sale.Această abordare este una
simplistă deoarece pune în discuție conflictul în sine și nu modalitățile de gestionare a
acestuia.
b) Abordarea relațiilor umane are ca scop relațiile interumane se se creează între indivizi
cu personalități, mentalități, educație, sisteme de valori și comportamente diferite și
care sunt generatoare de conflicte. Reprezentanții acestei școli consideră conflictul u n
rezultat inevitabil și este perceput ca o forță atât pozitivă cît și negativă în același timp
c) Abordarea interacționistă, vede conflictul ca fiind absolut necesar, o importantă forță
motivantă pentru ino vare și schimbare. În această direcție , 41Gary John s apreciază că
o asemenea concepție încurajează liderii să provoace schimbări organizaționale printr –
o strategie de stimulare a conflictelor.
Prima caracteristică a oricărei situații conflictuale este oferită de părțile angajate în conflict ;
nu este nev oie să existe două individualități distincte, conflictul putând apărea și între
diferitele aspecte ale personalității unui singur individ sau între diferitele părți ale organizației.
Luându -se în considerare cele trei unități sociale existente – individul, grupul, organizația – se
poate spune că, teoretic, există nouă tipuri de conflicte, conform tipurilor de combinări

38 Öner U .2006. Personality correlates of selfesteem. J. Res. Personality ,pag. 463.
39 Elliott SN, Gresham FM (1993). Social skills interventions for children. Behav. Modification pag. 287
40 Manolescu, A., Managementul resurselor umane, ediția a treia, București, Editura Economică, 2001, apud
Robbins, S.P., Organizational Bahavior, Concepts, Controversies, Applicatio ns, Prentice -Hall Inc., 1998, pag .
519-520.
41 Johns, G., Comportament organiz ațional. Înțelegerea și conducerea oamenilor în procesul muncii, București,
Editura Economică, 1998, p ag. 57,

32
posibile – C 3 2 = combinări între trei elemente luate două câte două. Dacă în cazul conflictelor
în care este angajat individul se poate vorbi de o limitare a zonei de acțiune, nu la fel stau
lucrurile începând cu nivelul de grup. Conflictele grup -organizație tind să se extindă (mai ales
prin organizarea grupului, cooptarea altora, etc.) și să atingă nivelul conflictelor
interorganizaționale. Ge neralizând, se poate spune că anumite conflicte – mai ales conflictele
între grupuri și alte unități mai mari – tind să -și extindă aria de acțiune în cazul în care sunt
lăsate să se dezvolte în mod liber, necontrolat.
Discutând extinderea conflictului introducem cea de -a doua caracteristică, anume domeniul
conflictului. Această noțiune denumește întregul set de situații ale sistemului social în care se
derulează acțiunea, posibil relevante pentru conflict, situații ale sistemului social în care se
derul ează acțiunea, posibil relevante pentru conflict. Dacă presupunem că fiecare parte
angajată în conflict poate ordona domeniul conflictual din punct de vedere al preferințelor
sale, cu alte cuvinte, poate așeza în ordinea importanței și/sau preferințelor pu nctele care
alcătuiesc – din punct de vedere fizic, domeniul de acțiune.
Pentru a putea caracteriza și rezolva un conflict, trebuie să parcurgem întregul domeniu de
acțiune pentru a observa mișcările consonante și cele conflictuale care ne pot oferi o imagi ne
a situației reale, a gradului de compatibilitate a celor două grupuri – altfel spus, a intensității
conflictului. După cum am amintit, un conflict este un set de acțiuni, un proces care evoluează
și se modifică mereu. Dinamica situației conflictuale este al treilea concept, a treia dimensiune
caracteristică a oricărui conflict. Cel mai simplu model al dinamicii conflictelor este cel în
care domeniul constă în combinația pozițiilor a două părți astfel încât fiecare parte își
ajustează propria poziție în fu ncție de ceea ce crede că este poziția celeilalte părți. A patra
caracteristică a unui conflict este modul său de control, mai bine spus mecanismele și căile
prin care este controlat. Însă asupra acestui proces – managementul conflictelor (orice
organizație trebuie să posede un aparat adecvat pentru rezolvarea situațiilor conflictuale) vom
reveni într -un subcapitol aparte.

II.1.1.Structura conflictului

Voi prezenta în continuare două modele propuse deJohan Galtung și Bernard Mayer.
Cel mai influent model al conflictului a fost propus de J. Galtung în 1969. El a vizualiz at
conflictul ca pe un triunghi

33

cu contradicția (C)
atitudinea (A)
comportamentul (B)
Galtung vede conflictul ca pe un proces dinamic în care cele trei componente se modifică
permanent și se influențează reciproc.
C.Contradicția semnifică situația conflictuală, care include incompatibilitatea
scopurilor.
A.Atitudinea cuprinde elemente afective (emoțiile), elemente cognitive (convingerile)
și elemente conative (voi nța). Ea presupune percepțiile corecte și percepțiile eronate
despre celălalt și sine, atît pozitive, cît și negative. Atitudinile sunt deseori influențate
de emoții ca teama, furia, amărăciunea și ura.
B. Comportamentul (Behavior) poate include cooperarea sau coerciția, concilierea sau
ostilitatea – ca extreme. Comportamentul violent în conflict este caracterizat de
amenințări, coerciție și atacuri distructive.
Bernard Mayer în anul 2000 definește conflictul ca un fenomen psihosocial tridimensional,
care implică o componentă cognitivă, o componentă afectivă și o componentă
comportamentală.
Componenta 1:
Percepția conflictului, modul în care îl înțelegem și cum îl evaluăm. Percepția nu este
totdeauna rezonabilă sau realistă, întrucît fiecare individ decod ifică datele situației în funcție
de grila de lectură proprie: experiențe anterioare, cogniții, capacitatea de analiză a situației,
atitudini, dorințe, starea dispozițională momentană etc. Astfel, el poate vedea surse ale unui
conflict acolo unde ele nu ex istă. Conflictul începe prin a exista numai în imaginația unei sau
mai multor persoane (stadiu în care încă mai vorbim de conflict imaginat), dar curînd devine
conflict real, prin diferie mecanismele psihologice între care cel mai important este
autoîmplin irea profeției (dacă ești convins de ceva, te aștepți să aibă loc, pozitiv sau negativ,
el se va adeveri). Ca atare, este suficient ca numai unul să creadă că există o incompatibilitate
și el va transmite mesaje implicite sau chiar va acționa în consecință ; rezultatul este că
partenerul va fi implicat în conflict, chiar dacă nu împărtășește acea percepție, nu simte ceea
ce crede celălalt și /sau nu are cunoștință de aceasta. Multe conflicte se dezvoltă din
presupunerea despre ce ar putea să se întîmple dacă sau cînd una din părți va face ceva. În

34
mare măsură ostilitatea interpersonală este provocată de conflictele imaginate. Utilitatea
practică a acestei informații constă în atenția cu care vom cerceta percepțiile fiecărei părți cu
privire la conflictul pe c are îl acuză, sau a părții cu care ne confruntăm noi înșine, înainte de a
face prima intervenție în direcția rezolvării. Ascultarea activă cu rol de informare este foarte
indicată în acest scop.
Componenta 2:
Afectivitatea în conflict (emoțiile și sentime ntele). Emoțiile sunt inerente conflictului. Unele
emoții (îndeosebi emoțiile -șoc de genul furiei, disperării, spaimei, urii, dar și tensiunea,
frustrația, tristețea sau teama) și /sau unele persoane se cer cu prioritate detensionate fie direct
în interacț iunea conflictuală, fie în exteriorul acesteia. În multe conflicte oamenii ajung să
acționeze împotriva propriilor interese, arătîndu -se mai interesați să -și exprime sentimentele,
decît să obțină satisfacerea nevoii care a cauzat intrarea lor în conflict. Distingem astfel un
aspect expresiv al conflictelor și unul orientat spre rezultat. (Este ceea ce identifica L. A.
Coser, în lucrarea sa clasică „Funcțiile Conflictului Social”: componenta nerealistă a
conflictului (manifestarea emoțiilor) și componenta re alistă (satisfacerea nevoilor, a
interesului). Eforturile de tratare a componentei expresive prin propunerea de soluții nu dau
rezultate, dacă partenerul de conflict sau o terță parte nu -i oferă sprijin persoanei, ocupîndu -se
de emoțiile sale. Adesea (deș i nu întotdeauna), oamenii trebuie să găsească mai întîi un mijloc
de a-și exprima emoțiile – uneori înainte de a se putea axa efectiv pe un rezultat care le va
satisface nevoile. Și invers, este inutil să încurajezi exprimarea sentimentelor prin
recunoașt erea stresului pe care -l trăiește persoana, cînd ea vrea să te ocupi de rezultat ori acest
lucru se impune.
Componenta 3:
Acțiunea c omportamentul în conflict poate avea două roluri: exprimarea conflictului, a
emoțiilor implicate și satisfacerea nevoilor. Acțiunile pot îmbrăca o largă diversitate de
manifestare, de la încercarea de a face ceva în dezavantajul altuia, la exercitarea puterii, apoi
la violență și distructivitate sau, dimpotrivă, la caracterul conciliant, constructiv și prietenos.
Acțiunea poat e avea un caracter constructiv /cooperant, ori dimpotrivă, distructiv /competitiv.
Să observăm că cele trei laturi ale conflictului nu corelează: creșterea sau reducerea
intensității uneia nu ne dau nici o informație despre evoluția celorlalte. Această rel ativă
autonomie de manifestare face uneori greu de înțeles și de anticipat comportamentul
persoanei cu care te afli în conflict, “iraționalitatea” actelor sale ne derutează.

35
II.2. Cauzele conflictului

Una dintre abilitățile pe care un manager trebuie să le dețină este gestionarea
conflictelor. Deși este util să știți cum să faceți față unei confruntări atunci când apare, poate
fi mai eficient să gestionați conflictul atunci când înțelegeți cauzele sale majore. Dacă sunt
identifica te cauzele conflictului, pot fi utiliza măsuri pr eventive pentru a încerca să împiedice
acest lucru. Cauzele conflictelor sunt o condiție importantă a soluționării cu bine a situațiilor
conflictuale și a scăderii consecințelor n egative. Cele mai întâlnite motive declanșatoare de
conflict ar fi următoarele.42 Conflictul provine din diferențe. Se întâmplă de fiecare dată când
oamenii nu sunt de acord cu privire la valorile, motivațiile, percepțiile, ideile sau dorințele lor.
Principalele cauze ale conflictelor sunt:
opinii diferite în ceea ce privește obiectivele prioritare
puncte de vedere diferite în legătură cu metodelor folosite
diferențe în modul de percepere sau în sistemul de valori (majoritatea
conflictelor apar datorită modului diferit în care oamenii percep realitatea, sau
modalităților în care se exercită put erea);
Comunicare defectuasă sau lipsă de comunicare, situații care generează
anumite neînțelegeri;
competiția
ambiguitatea în stabilirea obiectivelor și scopurilor , a criteriilor de
performanță, în transmiterea deciziilor sau prezentarea deformată a realității;
interdependențele dintre posturi, funcții și compar timente
agresivitatea și încăpățânarea unor membri ai organizației 43

Sursele principale de conflict sunt:
perceperea greșită a acțiunilor, intențiilor, spuselor, gesturilor celorlalți;
comunicarea defectuoasă, incompletă, neglijentă, lipsa de informați i asupra scopurilor
urmărite de alții;
dorința unora de mai multă putere sau in fluență (de a comanda altora);
manipularea deconspirată;

42 Deep, S., Sussman, L., Secretul oricărui succes. Să acționăm inteligent , Ed itura Polimark, București,
1996,pag.10
43Idem , pag. 14

36

încălcarea intereselor, a drepturilor de orice fel, a obiceiurilor, sau senzația
individului că i se nesocotesc drep turile, că este supraîncărcat cu sarci ni, că îi este
atinsă onoarea;
diferențele mari sub raport cultural, comportamental, confesional, ignorarea prezenței
celuilalt, disprețul, desconsiderarea, nerecunoștința, impolitețea, denigrarea.44
Modelele de confli cte :
modele procesuale de conflict;
modele structurale de conflict;
modele organizaționale de conflict45

II.3.Tipuri de conflicte

Există o multitudine de cauze ce generează conflicte, dar cele mai multe conflicte se
reduc la căteva tipuri de bază care pot fi identificate utilizând o serie de criterii specifice după
cum urmează:
Din punct de vedere al efectelor pe care le produce asupra organizației în general și a
performanțelor ei, în special, conflictul poate fi:
benefic – apare ca o confruntare de idei între indivizi sau grupuri, cu posibile soluții
pentru creșterea performanțelor;
distructiv – se referă la orice confruntare sau interacțiune între persoane sau grupuri a
căror acțiune împiedică realizarea obiectivelor stabi lite
Din punct de vedere al s ferei de cuprindere, deosebim;
conflicte intrapersonale (inte rioare), se produc când există incompatibilitate,
conflicte interpersonale – sunt declanșate de reguli, diferențe de personalitate, de
diferențe cu privire la valo ri
conflicte intergrupuri46

Din esența lor se pot împărți astfel:

44 Arădăvoaice, Gh., Managementul organizației și acțiunii militare. Unele dimensiuni tehnice și psihosociale,
București, Editura Sylvi, 1998, pag. 308.
45 Collahan, R.E., Fllenor, P.C., Knudson, H.R., Understanding Organizational Behavior, A managerial view
point, 1986, p. 238.
46 Aurel Manolescu, Viorel Lefter și Alecxandrina Deaconu , Managementul resurselor umane, Editura
Economică, 2007, pg. 558.

37

conflictele esențiale
conflictele afective, generate de stări emoționale
pseudoconflictele sau conflictele de manipulare47
După dinamica grupurilor putem distinge:
conflictul orientat spre sarcină
conflictul orientat spre structură
În raport de cunoașterea părților aflate în conflict, acesta poate fi:
deschis, când se cunosc părțile aflate în confruntare;
acoperit, când cei aflați în conflict se cunosc doar parțial

II.4. Strategii de soluționare a conflictului

Strategii de soluționare a s ituațiilor conflictuale ( G. Johns ) 48
strategia orientată spre evitare;
strategia orientată spre acomodare (adaptare);
strategia orientată spre competiție;
strategia orientată spre compromis;
strategia orientată spre colaborare (Anexa 1 Plan rezolvare conflict)

Impunere Colaborare
Competiție
Compromis
Neimpunere Ocolire Acomodare
Necooperare Cooperare
Strategia orientată spre evitare reprezintă situați ile în care indivizii implicați în conflict deși
conștientizează acest lucru nu doresc să se confrunte . Acest tip de conflict este întâlnit în
cazul persoanelor cu stimă de sine scazută, care nu vor să facă față unui conflict .

47 R.L. Mathis, P.C. Nica, C. Rusu (coord.), Managementul resurselor umane, Editura Economică, București,
1997, pg. 330.

38
Strategia orientată spre aco modare vizează menținerea relațiilor indiferent de obiectivele
părților implicate .
Strategia orientată spre competiție – presupune tipul de relații în care fiecare individ iși
impune viziunea , pentru realizarea propriilor obiective.
Strategia orientată spre compromis are ca scop identificarea unei soluții care să fie prielnică
ambilor indivizi .
Strategia orientată spre colabore presupune impunerea propriilor interese dar si ascultarea
perspectivei celuluilalt.
Această strategie solicită părțile aflate în conflict să adopte o soluție de mijloc , respectiv să
împărtășească anumite convingeri , precum:
diferențele de opinie pot și trebuie să existe, deoarece stimulează creativitatea; în acest
sens, opiniile celorlalți trebuie prețuite și minimizată interfere nța de statut ierarhic;
în orice conflict trebuie să existe o soluție reciproc acceptabilă;
cooperarea este preferată competiției, iar diferențele de opinii sunt o parte importantă
a cooperării;
trebuie să avem încredere în partenerul de conflict, deoarece încrederea atrage după
sine încredere.
Prin urmare strategia orientată spre colaborare, chiar dacă necesită timp, energie și
creativitate, prin avantajele ei, asigură îmbunătățirea eficienței organizaționale.49
Unii specialiști sunt de părere că managementul conflictului intrapersonal utilizează, în
principal, două metode mai importante:
• Strategii cognitive
• Strategii de comportament

Strategiile cognitive au ca scop controlul sentimentelo r negative asociate unui conflict, ce
permit individului implicat să-și exercite activităț ile. Strategiile cognitive au urmă toarele
forme strategice:

49 Cândea, M.R., Cândea, D., Comunicarea managerială. Concepte. Deprinderi. Strategie, București, Editura
Expert, 1996, p. 148.

39
• Represiunea. Reprezintă încercarea de a elimina conflictul din existența personală
• Raț ionalizarea
• Negarea realității. O reacț ie individuală la conflict poate fi crearea unui spațiu ideal,
astfel conflictul își pierd valabilitatea

Strategiile de comportament au următoarele reacții strategice:
 Evadarea
 Retragerea
 agresiunea.

Limitele acestor a sunt date rminate de caracterul temporal limitat. Sus-menționatele strategii
sunt utile la nivel operațional pentru rezolvarea conflictului pe ntru o perioadă scurtă de timp.

II.5.Stiluri și tehnici de management al conflictelor
1. Stilul integrativ
Abordarea integrativă ne arată că poate fi un instrument util în reducerea conflictului
Susținătorii acestui tip de abordare a conflictului argumentează că efortul comun al ambelor
părți de a identifica soluții ce poate să țină cont de interesele lor poate constitui cheia unor
rezultate durabile cât și eficiente (Fisher și Ury, 1991). Cercetările au arătat că atunci când
negociatorii manifestă îngrijorare atât pentru interesele proprii, cât și pentru interesele
celuluilalt se atinge nivelul maxim al rezol vării conflictului. Alte studii au arătat că cei care
utilizează stilul integrativ de negociere ating rezultate pe măsura solicitărilor lor. Trebuie,
menționat că nu în toate situațiile este necesară o astfel de abordare a negocierilor.
Stilul amabilului
Amabilitatea presupune renunțarea la o parte din interesele personale în folosul părții
celelilalte în scopul aplanării rapide a neînțelegerilor ivite. Altfel spus , atingerea acestui scop
se realizează în defavoarea intereselor unei a din părți, prin urmar e situația conflictuală nu este
rezolvată până la capăt. Cu alte cuvinte, amabilitatea poate rezolva conflictul pentru moment,
dar acesta va reveni cu o altă ocazie, deoarece interesele unei a din părți nu au fost luate în
considerare.

40
Stilul dominatorului
Stilul dominatorului presupune o atenție sporită pentru interesele p ersonale și o preocupare
redusă pentru in teresele celorlalți. Acest aspect presupune că, , dominatorul va avea grijă să –
și asigure în prim plan interesele proprii și mai apoi pe ale părții oponente. Mai mult decât
atât, persoana ce se gândește în primul rând la sine, refuză să adopte stilul integrativ chiar și în
situația în care oponentul său face lucrul acesta.
Stilul de evitare
Individul care este predispus să evite conflictul arată o lipsă de pregătire în gestionarea
acestuia. În opinia acelorași autori, aceste persoane sunt caracterizate de o preocupare scăzută
pentru interesele proprii. Din altă perspectivă preocuparea scăzută și pentru interesele
celorlalți îi face să nu înțele agă problemele ce fac obiectul conflictului. Prin urmare, în lipsa
unor informații esențiale cu privire la conflict, aceste persoane vor fi incapabile să identifice
soluții eficiente de gestionare a conflictului.
II.6. Forme de intervenție în conflict

Teoreticienii și practicanții vehiculează un set fluid de concepte din familia rezolvării
conflictelor, ca proces și rezultat. Să ne oprim asupra celor mai cunoscute.
Prevenirea conflictului.
Prevenirea în acest context nu are semnificația de evitare, care este o strategie de abordare a
conflictului deja existent. Prevenirea conflictului include măsurile de prevenire a tuturor
incompatibilităților și a comportamentelor care ar putea genera conflictul. Prevenția se poate
realiza de fiecare persoană, ca g estiune peoprie a relațiilor interpersonale, dar în ultima vreme
ea a devenit atît responsabilitatea unor persoane care ocupă o funcție specială în organizație
cît și obiectul unor inițiative organizatorice, cum este designul rezolvării alternative a
dispu telor în sisteme, metodologie compleză de prevenire și rezolvare a conflictelor dintr -o
organizație, prin alte metode decît clasicul arbitraj în instanță: prin metode alternative
(Alternative Dispute Resolution – ADR). Pentru ideea de încheiere a conflictu lui sintagma de
rezolvare a conflictului este cea mai generală și cunoscută. Aceasta semnifică, într -adevăr,
lichidarea definitivă a conflictului, prin win -win (victorie -victorie) care dă satisfacție ambelor
părți. „Rezolvarea conflictului înseamnă lichida rea lui prin metode analitice, care presupun
accederea la rădăcina problemei și obținerea unui rezultat care este văzut de ambele părți ca

41
fiind o soluție permanentă a problemei” Dar sintagma de „rezolvare a conflictului” este
interșanjabilă, de mai mult d e un deceniu, cu conceptul de „transformarea conflictului”, deși
se pare că acesta din urmă va reuși să își construiască o identitate proprie.50(Anexa 2 Analiza
unei probleme )
Transformarea conflictului.
Conceptul s -a cristalizat in ultimul deceniu al seco lului trecut, iar John Paul Lederach l -a
consacrat definitiv în 1995. Este un proces alternativ celor de rezolvare a conflictului și de
management al conflictului. El devine necesar cel puțin în trei situații: cînd conflictul este
asimetric (de ex. conflic tele etnice, care intră în categoria conflictelor majoritate -minoritate),
după rezolvarea conflictului, sau ca o condiție premergătoare acestuia. Transformarea
conflictului presupune o modificare profundă la nivelul individualităților, al relațiilor dintre
părți, al intereselor și discursurilor, dar și al situației care a creat conflictul .El este orientat
spre ameliorarea înțelegerii reciproce. Este un proces laborios și de durată, dar efectele sunt
cele mai profunde și durabile. Transformarea conflictului este cea mai indicată în conflictele
refractare /insolubile de tipul celor identitare, etnice.51
Concluzii
Conflictul este opoziția deschisă, lupta intre indivizi sau grupuri sociale divergente sau incompatibile
cu efecte distructive asupra interacțiunii sociale .Astfel este o parte destul de importantă a vieții noastre
care, după cum menționează numeroși specialiști în domeniul resurselor umane, se manifestă
inevitabil, prin urmare fiind greu de imaginat un individ sau o organizație care să nu fi fost imp licată
niciodată într -un anumit tip de conflict. Un conflict minor, cu posibilități de rezolvare eficiente și
imediate, care sunt însă tergiversate sau aplicate incorect poate degenera, în majoritatea cazurilor, într –
un conflict major, soluționarea acestu ia implicând abordarea unor alte perspective și cheltuieli
suplimentare de resurse. Managementul conflictului cuprinde o serie de strategii preventive și 4 , de
organizare a mediului competițional, prin care se structurează interacțiuni și se coordonează
dependența și o altă categorie de strategii, prin care conflictul este legitimat și controlat, prin
confruntare, negociere, minimalizare, arbitraj sau ignorare.

50 Burton, John, 1988, Conflict Resolution As a Political System, Fairfax, George Mason University. pag. 2
51 Idem pag.3

42

II.7. Tehnici de management al conflictelor.

Există o mare diversitate de tehnici și si steme de management al conflictelor dar cele
mai importante forme de intervenție în situații de conflict sunt considerate: negocierea,
medierea si arbitrajul. Negocierea “este în același timp o arta și o știință. Este o arta care
permite celui care știe să pună în practică strategii, tehnici si tactici, să reușească mai bine.
Este totodata o știintă pe care majoritatea oamenilor o practică inconștient în fiecare z i fară s –
o fi studiat neaparat“52 . Conflictele sunt încheiate permanent prin atingerea unui aco rd mutual
satisfacator prin negociere, mediere sau prin arbitrajul unui terț care decide dacă o parte a avut
dreptate și cealaltă s -a înșelat.
Negocierea este un proces decizional între două sau mai multe părți care nu
împartășesc aceleași opinii și este procesul de comunicare ce are ca scop atingerea unei
înțelegeri. Cele doua parți acționează împreună pentru a reduce diferențele dintre ele. Putem
să vorbim despre mai multe tehnici de negociere:
Negocierea distributivă. Acest tip de negociere este una d e tipul câstig/pierdere, în care o
sumă clara de bunuri este împarțită clar între două parți. Astfel se presupune o fermitate fată
de compromisuri, se fac amenințări și promisiuni.
Negocierea integrativă. Această practică în negocieri este cea mai product ivă deoarece ea
presupune că se pleacă de la ideea că soluționarea unei pr obleme comune poate multiplica
valorile care îi revin fiecărei parți. Astfel se neagă ideea că totul, bunul care urmeaza a fi
împărțit are o valoare fixa și determinată. Succesul u nei astfel de negociere este asigurat
printr -un flux informational: cele doua parți trebuie să -și adreseze reciproc întrebari și apoi să
le raspundă, pentru ca astfel să se poată iniția un dialog. Metoda prin care se obține o astfel de
colaborare a ambelor parți este introducerea obiectivelor comune. Prin tratarea diferențelor ca
oportunități se pot reduce costurile de producție și astfel profitul poate crește. Tot astfel se
sporesc și resursele, pentru că în final se va putea ajunge la împărțirea tuturor r esurselor.
Negocierea prin implicarea celei dea treia parti. Atunci când două parți implicate într -un
conflict nu mai pot ajunge la nici un fel de înțelegere, este adusă o terță persoană care are
avantajul de a fi potențial mai obiectivă decât persoanele î n conflict asupra metodelor care
trebuiesc aplicate sau a stilului care trebuie folosit. Negocierea prin intermediere este foarte
des întâlnită nu numai în conflicte ci și în viața de zi cu zi, spre exemplu un agent imobiliar

52 Souni Hassan – Manipularea în negocieri, Editura Antet, București,

43
este un intermediar într -o neg ociere dintre un cumparator si un vânzator. Terții pot contribui
la soluționarea disputelor prin: reducerea tensiunii, controlarea numărului de probleme,
îmbunătățirea comunicării, stabilirea unor teme comune sau sublinierea anumitor opțiuni de
decizie pen tru a le face mai atractive pentru parți. Câtă vreme parțile reușesc sa -și rezolve
disputele în mod direct, într -o manieră constructivă, nu este necesară intervenția altora. Când
disputa ajunge într -un impas major, iar comunicarea este blocată, intervenția celei de a treia
părți rămâne deseori singura soluție. Intervenția terților poate fi dorită de părți sau poate fi
impusă din afară prin reguli, legi, obiceiuri stabilite într -o organizație, etc. Nu trebuie neglijat
că intervențiile care nu sunt acceptate de către una sau ambele parți, sau care nu sunt întărite
de expertiza, prietenia sau autoritatea terțului, pot fi primite cu ostilitate sau chiar dușmănie,
indiferent de motiv ațiile sau intențiile terțului. Negocierea are drept obiectiv principal
realizarea unui acord de voință, a unui consens și nu a unei victorii. În negociere există
parteneri si nu adversari. Ambii parteneri trebuie să încheie procesul de negociere cu
sentimentul că au realizat maximul posibil din ce și -au propus. De aceea, negocierea tre buie
definită ca un amplu proces cooperant. Deoarece acest proces este realizat de oameni, iar
acestia sunt purtătorii factorilor individuali, emoționali proprii. 18 Negocierea poarta
amprenta distincta a comportamentului uman. Rolul determinant al comport amentului este dat
de faptul că scopul principal al negocierilor constă în satisfacerea unor nevoi, necesități
umane, relația dintre scop si mijloace fiind elocventă în cazul negocierilor.
Dacă negocierea nu rezolvă conflictul se recurge la mediere. Medierea este forma de
intervenție prin care se promovează reconcilierea sau explicarea, interpretarea punctelor de
vedere, pentru a fi înțelese corect de ambele părți. Este de fapt negocierea un ui compromis
între puncte de vedere, nevoi sau atitudini ostile sau incompatibile. De regulă, ea presupune
implicarea unei a treia parți, neutră, care are doar rolul de a facilita ajungerea la un acord.
Mediatorul într -o astfel de situație este poziționat într-un rol foarte dificil deoarece el are o
funcție tampon între cererile celor două părți. Cu toate acestea puterea unui mediator este
destul de limitată pentru că el nu poate dicta soluții ci poate doar indica punctele de vedere
comune ale parților, pen tru ca astfel să se ajungă la un consens. Medierea este mult mai puțin
intruziva decât arbitrajul deoarece parțile își păstrează controlul asupra rezultatelor, deși vor
ceda controlul asupra modului de soluționare a disputei. Medierea ajută astfel să se pă streze
un beneficiu important al negocierii: parțile mențin controlul asupra soluțiilor, fapt care le va
ajuta semnificativ în dorinta lor de implementare a rezultatelor.
Dacă nici medierea nu rezolvă conflictul, se poate recurge la arbitraj. Arbitrajul constă
în audierea și definirea problemei conflictuale de către o persoană de specialitate sau

44
desemnată de o autoritate. Arbitrul acționează ca un judecator și are putere de decizie. Este
cea mai drastică formă de intervenție pentru ca odată ajunse la ace astă fază cele două parți se
supun politicii: “totul sau nimic”. În această situație arbitrul conflictului are toată puterea,
hotărârile sale fiind literă de lege. Ca urmare a acestui fapt, cineva poate câștiga totul, iar
altcineva poate să piardă totul, a stfel că parțile ce se află în conflict preferă să facă apel la alte
forme de rezolvare. Diferența majoră dintre cele două este că, prin mediere se caută să se
ajungă la un acord cu implicarea părților care vor și susține apoi soluția. (Anexa 3 Plan
Negocie re)
Fenomenul conflictului este omniprezent în viața noastră. Situațiile conflictuale se
întâlnesc cu periodicitate în viața publică și privată a fiecăruia dintre noi. Aceste conflicte se
pot manifesta la scale și nivele diferite. Ele pot apărea între persoane , grupuri, comunități sau
națiuni și pot fi generate de diverse cauze.

45

CAPITOLUL III

III.1. Metodologia cercetării
Lucrarea mea este un studiu corelaț ional prin care îmi propun să surprind asocierea de
tip rectiliniu dintre trăsături de personalitate , subsistem ul atitudinal -valoric , impulsurile
conflituale și stima de sine. Analiza de corelație stă la baza unor proceduri statistice avansate,
cum ar fi anliza de itemi, analiza de regresie, analiza factorială și analiza ecuației de
structură.53 . A fost utilizat testul de corelație, deoarece acesta și -a propus să testeze asocierea
dintre variabile diferite, măsurate pe aceeași subiecți.
Testul de corelație Pearson presupune două măsurări pentru aceiași subiecți, „situați e care
corespunde model ului de cercetare „intrasubiecți” (within -subjects)” 54Testul de corelație
implică două variabile, dar adesea, într -o cercetare psihologică numărul variabilelor supuse
corelației este mai mare decât doi. Coeficientul de corelație Pear son (r) evaluează asocierea
dintre două variabile cantitative. Domeniul de variație este cuprins între r = -1 (corelație
perfectă negativă) și r = + 1 (corelație perfectă pozitivă). Absența acestei legături (corelații)
dintre variabile se traduce prin r = 0.
În interpretarea coeficientului Pearson se ține cont de următoarele elemente:
semnul (+/ -) indică sensul asocierii.
O valoare pozitivă arată că, pe măsură valorile unei variabile cresc, valorile celeilalte cresc și
ele. O valoare negativă arată că, pe măsură ce valorile unei variabile cresc, valorile celeilalte
scad.
valoarea coeficientului r este, prin ea însăși, un indicator al mărimii efectului.
Cu cât este mai aproape de 1 (indiferent de semn), cu atât indică o asociere mai puternică
între variab ile.
Testul de corelație Spearman (rho) este echivalentul neparametric al coeficientului de
corelație r. „Pentru calculul coeficientului Spearman numărul asumpțiilor importante se poate
reduce la trei:
variabilele sunt numerice;
distribuțiile variabilelor este asimetrică ;
relația dintre variabile este monotonă.

53 Popa, M. (2008) Statisticăpentru psihologie. ., pag. 310
54 Idem, pag.310

46
Aceasta înseamnă fie că pe măsură ce valorile unei variabile cresc, cresc și valorile celeilalte
variabile, fie că pe măsură ce valorile unei variabile cresc, valorile celeilalte variabile
descresc”55 .

III.2. Obiectivele și ipotezele de cercetare

În capitole le teoretice am relatat cauzele cât și strategiile de rezolvare a conflictelor și am scos
în plan central importanța imaginii de sine ce este primodială în dez voltarea educaționala a
oricărui ind ivid. Mi-am propus, în studiul meu , să identific existența unei posibile relații între
imag inea de sine și cauze / strategiile de rezolvare a conflictelor prin obiective le următoare :

Obiective:
O1 – investigarea nivelului stimei de sine a subiecților
O2- evaluarea s istemului atitudinal -valoric a subiecților
O3- studiul relației dintre stima de sine și sistemul atitudinal -valoric ale lotului
investigat;
O4- investigarea diferențelor la nivelul sistemului axiologic în funcție de nivelul stimei
de sine;
Ipoteza generală : Se prezumă că imaginea de sine este implicată în cauzalitatea
complexă a situațiilor conflictuale .
Ipoteza 1 . Există o relație semnificativă între stima de sine ș i sistemul atitudinal.
1- există o relație semnificativă între conștiinciozit ate și stima de sine ;
2- există o relație semnificativă între amabilitate și stima de sine ;
3- există o relație semnificativă între autonomie și stima de sine .

Ipoteza 2. Există o relație semnificativă între stima de sine și sistemul axiologic a lotului de
subiecți.
1- există o relație semni ficativă între fericirea ca valoare și stima de sine ;
2- există o relație semnificativă între orizontul larg ca valoare și stima de sine ;
3- există o relație semnificativă între comportament conflictual și stima de sine ;
4- există o relație semnificativă între capacitate profesională ca valoare și stima de sine ;
5- există o relație semnificativă între siguranță de sine ca valoare și stima de sine .

55 Drugaș, Roșeanu, 2010, pag. 230

47

Ipoteza 3. – există diferențe semnificative în funcție de n ivelul stimei de sine în ceea ce
privește valorile în lotul investigat.
1- există diferențe semnificative în funcție de nivelul stimei de sine în ceea ce privește
originalitatea ca valoare;
2 – există diferențe semnificative în funcție de nivelul stimei de sine în ceea ce privește
recunoașterea socială ca valoare;
3 – există diferențe semnificative în funcție de nivelul stimei de sine în ceea ce privește
afectivitatea ca valoare;
Ipoteza 4- Se presupune e xistența unei corelații pozitive într e stima de sine și extroversie.
Ipote za – Se presupune că utilizarea unor strategii în rezolvarea conflictelor au consecințe
semn ificative asupra stimei de sine.

III.3. Lotul de subiecți

Pentru a culege informațiile populației reprezentative vis a vis de relația dintre
sistemul atitudinal -valoric și stima de sine, am ales aleator persoane aparținând populației
țintă. Am apelat la un criteriu de excludere p entru construirea eșantionului, criteriu ce a fost
reprezentat de sco rul obținut de către subiecți în urma aplicării scalei „Dezirabilitate so cială”
din chestionarul CP5F. Așa, am eliminat din lot subiecții ce au obținut scoruri „mic i” și
„mari” la această scală, întrucât aceste scoruri arată faptul că cei invest igați denaturează
răspunsurile în sens negativ (pentru a da impresia că sunt altfel decât ceilalți), fie în sens
pozitiv (pentru a -și crea o imagine favorabilă).
Astfel, din număr inițial de 148 de subiecți , în urma eliminării c elor ce nu au
corespuns după aplicarea „Dezirabilitate socială”, numărul subiecți lor rămași este 107.
Lotul de subiecți a fost format dintr -un număr de 56 fete (52,3%) și 51 de băieți
(47,7%), cu vârsta între 17 și 19 ani, media fiind 17,61 , abatere a standard 0,562, așa cum
putem observa în tabelul de mai jos:

48

Descriptori statistici ai lotului de subiecți
Vârsta Gen
N Valid
Missing
Media
Abatere standard
Minimum
Maximum 107
0 0
17,61
562
17,00
19,00 107
0
1,52
,502
1,00
2,00

III.4. Metode de cercetare

1. Scala stimei de sine – Self Esteem Scale (SES), (M. Rosenberg, 1979), are ca scop
evaluar ea nivelului stimei de sine. Aceasta a fost elaborată inițial, pentru a măsura sentimentul
global al valorii personale cât și nivelul autoacce ptării. Este un instrument de evaluare a
stimei de sine foarte des utilizat în cer cetările din psihologie și psihiatrie” 56.
Scala SES cuprinde un număr de 10 itemi, fiecare dintre aceștia fiind formulat sub forma unei
propoziții concrete . Participanții trebuie să -și exprime gradul de acord , dezacord față de
fiecare dintre enunțuri conform celor 4 trepte (scala tip Lickert). Calitățile psihometrice ce au
dus la utilizarea frecventă a scalei sunt:
consistența interna: coeficient α Cronbach cuprins intre 0,72-0,88;
fidelitate test -retest: coeficienți raportați între 0,82 -0,85 pentru aplicări succesive la

56 Lelord, André, 2009,pag 49
Grafic al distribu ției pe grupe de vârste19
18
17

49
intervale scurte (1 lună); 0,63 pentru interval de 6 luni; 0,50 pentru 1 an;
validitate concurentă: -0,82 cu Scala sentimentelor de inadecvare(Janis si Fie ld,1959)
economicitate în aplicare și cotare (conform Demo, 1985; Blascovich si Tomaka,
1991; Gray -Little, 1997; Băban, 1998).
Coeficientul de fidelitate ce a fost obținut în cazul aplicării p e un eșantion inițial de 5024 a
fost de 0,77. Scorurile sunt cup rinse între 10 (cea mai scăzută notă posibilă a stimei de sine) și
40 (cea mai ridicată notă a stimei de sine). Se obțin următoarele categorii:
între 10 și16 puncte – scorul reprezintă o stimă de sine mai degrabă scăzută.
între 17 și 33 puncte – scorul repre zintă o stimă de sine medie.
între 34 și 40 puncte – scorul reprezintă o stimă de sine înaltă (ridicată).
Acest chestionar a fost utilizat pentru a cuantifica modalitățile variabilei stima de sine
și anume: elevii cu stimă de sine scăzută, elevii cu stimă de sine medie, respectiv elevii cu
stimă de sine înaltă. ( Anexa 1)

2. Chestionarul de Personalitate cu 5 Factori (CP5F) realizat de către M. Albu după
modelul chestionarului FFPI (Five -Factor Pe rsonality Inventory) (Hendriks, 1997), este
destinat evaluării celor cinci suprafactori ai modelului Big Five (Extraversie, Stabilitate
emoțională, Conștiinciozitate, Amabilitate, Autonomie) .Chestionarul este alcătuit din 130 de
itemi, grupați în șase scal e, și include și o scală numită „Dezirabilitate socială” ce evaluează
tendința subiecților de a da r[spunsurile încât să își creeze o imagine favorabilă.( Anexa 2)

Scalele acestuia sunt:
Extraversiune – cuprinde 23 de itemi
Amabilitate – cuprinde 24 de itemi
Conștiinciozitate – cuprinde 25 de itemi
Stabilitate emoțională – cuprinde 21 de itemi;
Autonomie – cuprinde 22 de itemi;
Dezirabilitate socială – cuprinde 15 itemi.
Subiecții trebuie să răspundă la toți item formulat sub forma unei propoziții concrete a vând
verbul la persoana I singular, utilizând o scală de tip Lickert ce are 5 trepte:
1- mi se potrivește foarte puțin;
2- mi se potrivește puțin;
3- mi se potrivește cam pe jumătate;
4- mi se potrivește mult;

50
5- mi se potrivește foarte mult;
Punctajele brute se transformă în cote T.Acestea din urmă fiind considerate:
„mari”: scorurile peste 60;
„medii”: scorurile cuprinse între 40 si 60;
„mici”: scorurile sub 40;
Pentru demonstrarea scopul ui lucrării am ales să mă axez doar pe scalele corespunzătoare
trăsăturilor și anume „ „Amabilitate”, „Conștiinciozitate”, și „Autonomie”, acestea fiind
considerate ca reprezentând operaționalizarea conceptului de „sistem atitudinal”, aspect ce ne
poate indica o posibilă legătură cu manageriere a conflictelor.
Interpretarea scorurilor este următoarea:
Scala Amabilitate:
-scor mare (cota T>60): Arată interes pentru cei din jur. Dorește să fie în relații bune cu cei din
jur.
-scor mic (cota T<40): Îl interesează doar propria persoană. Se străduie ște să atragă atenția
asupra sa.Vrea să -și impună punctul de vedere.Îi deranjează pe cei din jur.
Scala Conștiinciozitate:
-scor mare (cota T>60): Individul respectă norme și reguli,este ordonat, î și planifică
acțiunile,încearcă să facă totul bine. Este u n om de încredere.
-scor mic (cota T<40): Este o persoană nonconformist ă.Începe acțiuni le fără a se gândi la ce
servesc și care este finalitatea lor.Nu se încadrează în termene .
Scala Autonomie:
-scor mare (cota T>60): Se implică diferit decât ceilalți..N u se lasă condus de alții , Este
creativ
-scor mic (cota T<40):Nu are păreri proprii.Acceptă orice i se spune.Poate fi manevrat cu
ușurință

3.Inventarul axiologic Rokeach (RVS, 1973) în forma adaptată și aplicată pe populația
românească de P. Popescu -Neveanu (1983). Avantajul metodei constă în faptul că informațiile
identificate pot fi înregistrate analitic la nivelul celor 40 de valori nominale, dar pot fi
analizate și la nivelurile de generalitate mai mare (categoriile I și II), cât și la niv elurile de
generalitate medie (categoria III, vezi Anexa 3). Subiecților li s -a solicitat să ierarhizeze
valorile din inventarele prezentate, de la cea mai importantă pentru ei, până la cea mai puțin
importantă. Acest instrument este folosit pe scară largă în activități de cercetare în domeniile
psihologiei, sociologiei, vânzărilor.

51
Valorile finale indică preferinț ele unui individ cu privire la ceea ce vrea să realizeze în viață,
obiectivele pe care le urmărește pe întreg parcursul vieț ii.

Această categorie este formată din următoarele valori nominale:
confort;
demnitate;
independență;
înțelepciune;
Valorile instrumentale arată metodele prin care trebuie să fie atinse obiectivele :
Această categorie cuprinde următoarele valori nominale:
angajare în activitate;
autocontrol;
capacitate profesională;
curaj,cutezanță;
imaginație;
inteligență;
încredere;
orizont larg;
putere de comunicare;
responsabilitate;
afectivitate
ajutorare;
ascultare;
bună dispoziție;
cinste;
curațenie exterioară;
indulgență;
politețe;
raportare religioasă;
tact în relațiile cu alții;
S-a încercat eliminarea tendinței de fațadă, prin sublinierea faptului că nu există opțiuni
greșite sau corecte, ci doar personale .
Toate cele trei instrumente le -am administrat în cadrul aceleiași întâlniri , subicților
asigurându -li-se însă posibilitatea de a continua și finaliza răspunsurile și în timpul specific

52
fiecărui . Cei mai mulți dintre ei au avut nevoie de mai mult de o oră de curs pentru a termina
toate sarcinile. Subi ecții nu au avut nevoie de mai mult de 1 oră și 30 minute, deși nu am
impus o limită de timp.
Ordinea î n care am administrat chestionarele a fost următoarea :
CP5F (Chestionarul de Personalitate cu 5 Factori);
SES (Scala Rosenberg a stimei de sine);
RVS ( The Rokeach Value Survey);

Pentru demonstrarea ipotezei cu num ărul 4 am aplicat Inventarul Psihologic California
Inventarul Psihologic California este cunoscut ca un chestionar de evaluare obiectivă a
personalității, cu lar gă penetrare interculturală .57 Obiectivele CPI -ului sunt să evalueze
variabile cotidiene utilizate de oameni în viața de zi cu zi cu scopul înțelegerii, clasificării sau
predicției propriului comportament sau al altora. Scalele CPI -ului sunt : dominanță ,capacitate
se statut , sociabi litate , prezență socială , acceptare de sine , independență , empatie ,
responsabilitate , socializare , autocontrol , impresie bună , comunalitate , sănătate , toleranță ,
realizare prin conformism , realizare prin independență ,eficiență intelectuală, in tuiție
psihologică, flexibilitate ,feminitate/masculinitate. Am utilizat Inventarul Psihologic California
în scopul identificăriii existenței unei legături între scala de sociabilitate a acestui inventar și
imaginea de sine.

57 Anastasi, 1976; Gough, 1990; Megargee, 1972; Murphy & Davidshofer, 10991, Taft, 1988

53

III.5. REZULTATELE CERCETĂRII
III.5.1. Prezentarea și analiza datelor

Datele obținute în urma aplicării instrumentelor au fost prelucrate statistic în vederea
atât a investigării nivelului stimei de sine și a evaluării sistemului atitudinal valoric al
subiecților , cât și a verifică rii ipotezelor acestui studiu . Prelucrarea statistică s -a realizat cu
SPSS.15.0.
În ce privește conștiinciozitatea valori le răspunsurilor subiecț ilor au o distribuție normală,
fiind cuprinsă între 10,58 și 73,56. Media 44,29 și abaterea standard 16,22, demonstrează că
subiecții respectă în mare măsură regulile și normele, sunt disciplinați și finalizează acț iunile
intreprinse.

20

15

10

5

0

20,00 40,00 60,00 80,00

Reprezentare grafică – Factorul Conștiinciozitate

Am calculat coeficienții de corelație liniară între scorurile scalelor Conștiinciozitate,
Amabilitate și Autonomie din CP5F și cele ale Stimei de sine , în lotul de 107 subiecți . Toți
coeficienții de corelație liniară sunt atât pozitivi cât și semnificativi statistic. Aceast aspect
înseamnă că pe măsură ce stima de sine crește , cresc liniar conștiinciozitatea, amabilitatea și
autonomia.

54

Pentru factorul amabilitate plaja de valori este cuprinsă între 26,22 și 80,82, media are
valoarea de 48,44, iar abaterea standard este 12,02. Factorul se manifestă cu intensitate medie,
ceea ce demonstrează că subiecții prezintă interes pentru alte persoane, respectându -le
drepturile și punctele de vedere. Subiecții investigați au un comportament prosocial, căutând
să păstreze relații bune cu cei din jur. Prezentăm mai jos reprezentarea g rafică a factorului
amabilitate.

20

15

10

5

0

20,00 40,00 60,00 80,00

Reprezentare grafică – Amabilitate

Se demonstrează ipoteza în care afirmă m că există o relație semnificativă între stima
de sine și sistemul atitudinal . Mai mult decât atât, se confirmă și ipotezele specifice:
1. există o relație semnificativă între conștiinciozitate și stima de sine (r=0,775 la p< 0.05).
2. există o relație semnificativă între amabilitate și stima de sine (r=0,483 la p< 0.05).
3. există o relație semnificativă între autonomie și stima de sine (r=0,722 la p <0.05).

Amabilitate Conștiinciozitate Autonomie
Coeficient de corelație Pearson
Nivel de semnificație
(N) ,483(***)
,000
107 ,775(***)
,000
107 ,722(***)
,000
107

55

Pentru factorul autonomie , răspunsurile subiecților au variat între 11,35 și 87,12, cu o medie
de 48,48 și o abatere standard de 18,60.

15

10

5

0

0,00 20,00 40,00 60,00 80,00 100,00

Reprezentare grafică – Scala Autonomie

Rezultatele obținute la scala stimei de sine demonstrează că subiecții investigaț i au un nivel
mediu al stimei de sine, conform etalonului chestionarului (m= 26,09, σ = 8,59).

15

10

5

0
10,00 15,00 20,00 25,00 30,00 35,00 40,00
Reprezentare grafică – Stima de sine

56

Pentru verificarea ipo tezei , conform căreia există o relație semnificativă între stima
de sine și sistemul axiologic , scorurile scalei stima de sine au fost transformate în valori
ordinale. Am calculat coeficienții de corelație Spearman între scorurile scalei s timei de sine și
cele ale sistemului axiologic la subiecții investigați.
Astfel rezultatele corelației au scos în evidență următoarele rezultate:

corelează pozitiv, statistic semnificativ, stima de sine cu fericirea ca valoare
(rho=0,287, p=0,003);
corelează pozitiv, statistic semnificativ, stima de sine cu orizontul larg ca
valoare (rho=0,267, p=0,005);
corelează pozitiv, înalt semnificativ, stima de sine cu angajarea în activitate ca valoare
(rho=0,352, p=0,000);
corelează pozitiv, înalt semnificativ, stima de sine cu siguranța de sine ca valoare
(rho=0,576, p=0,000);
– corelează pozitiv, mediu semnificativ, stima de sine cu capacitatea profesională ca
valoare (rho=0,213, p=0,028);

Fericire Orizont larg Angajare în
activități Capacitate
profesională Siguranță de
sine
Coeficient de
corelație
Nivel de
semnificație
N ,287(**)

,003

107 ,267(**)

,005

107 ,352(**)

,000

107 ,213(*)

,028

107 ,576(**)

,000

107

Coeficienții de corelație sunt pozitivi și semnificativi statistic, ceea ce înseamnă că atunci
când stima de sine crește , cresc și valorile de autorealizare, de acțiune și cele care aduc
satisfacție. Rezultatele prelucrării statistice demonstrează că ipoteza generală și ipotezele
specifice asociate acesteia se confirmă.

Un alt rezultat este acela conf orm căruia există o diferență medie semnificativă între subiecții
cu stimă de sine scăzută (m= 17,65) și cei cu stimă de sine înaltă (m= 18,65), privind
originalitatea ca valoare .

57

Distribuția ANOVA – valoarea originalității

18,75

18,50

18,25

18,00

17,75

stima de sine scazuta stima de sine medie stima de sine inalta

De asemenea există o diferență mediu semnificativă între subiecții cu stimă de sine scăzută
(m= 8,26) și subiecții cu stimă de sine înaltă (m= 5,86), privind recunoașterea socială ca
valoare .

Distribuția ANOVA – recunoaștere socială
8,50

8,00

7,50

7,00

6,50

6,00

5,50
stima de sine scazuta stima de sine medie stima de sine inalt ă
Există o diferență mediu semnificativă între subiecții cu stimă de sine scăzută (m=12,73) și
subiecții cu stimă de sine înaltă (m= 10,24), privind afectivitatea ca valoare;

58
Distribuție ANOVA – valoare afectivi tate

13,00

12,50

12,00

11,50

11,00

10,50

10,00

stima de sine scazuta stima de sine medie stima de sine inalta
Pentru a face corelația am aplicat un chestionar de stimă de si ne cu scopul de a vedea în ce
măsură stima de sine corelează cu extroversia, am ales și un test de personalitate din care după
aplicarea integrală a testului am extras scala de extroversie care cuprinde 23 itemi. Aplicarea
testului s -a făcut în co ndiții standardizate pentru participanți, am încercat eliminarea
posibililor factor perturbatori .
Am făcut forma distribuției ce ne va indica varianta corectă a coeficientului de corelație.

Histogramă stimă de sine Histogramă extroversie

VAR0000160,057,5
55,052,5
50,047,5
45,042,5
40,037,510
8
6
4
2
0Std. Dev = 6,05
Mean = 48,0
N = 30,00
VAR0000318,0 16,0 14,0 12,0 10,0 8,010
8
6
4
2
0Std. Dev = 2,80
Mean = 12,5
N = 30,00

59
În scopul obținerii mai multor detalii despre cele două eșantioane am recurs la
calcular ea unor indici de start :

 Media
– imagine de sine
48301442
Nxm
– estroversie
5,1230376
Nxm

 Abaterea standard

– imagine de sine
05,6
– extroversie
80,2

Pentru a demonstra că cele două curbe sunt anormale am folosit proba Kolmogorov –
Smirnov

Proba Kolmogorov –Smirnov
Variabila
1 Variabila
2
N
Condiția normală a parametrilor Media
Abaterea
Standard
Cele mai multe Absolută
diferențe extreme Pozitivă
Negativă
Kolmigorov -Simirnov Z
Asymp. Sig. (2 -tailed) 30
48,0000
6,05150
0,107
0,107
-0,101
0,586
0,883 30
55,2667
6,40546
0,107
0,079
-0,107
0,584
0,855

Având în vedere că forme le distribuției care nu sunt normale voi folosi calculul
corelației coeficientul de corelație Spearman pentru metode neparametcice.

Corelație
Variabila 1 Variabila 2

60

Valorile
coeficientul de
corelație
Spearman Variabila 1 Coeficient de
corela ție
Sig. (2 -tailed)
N 1,000
,
30 0,851
0,057
30
Variabila 3 Coeficient de
corelație
Sig. (2 -tailed)
N 0,851
0,057
30 1,000
,
30

După calculele efectuate, coeficientul de corelație
851,0 , avem o cerelație pozitivă
cele două „merg impreună”, adică în momentul când una din variabile crește, crește și cealaltă
variabilă, la fel se întâmplă și dacă un din variabile sca de, scade și cealaltă.
Se confirmă ipoteza anterior fixată, cum că există o corelație pozitivă între nivelul stimei
de sine și extroversie, din punct de vedere psihologic acestu lucru se poate caracteriza prin
faptul că dacă o persoană are o stimă de sine este ridicată și extrovertită și prin asta se
înțelege că este o persoană sociabilă, vioiciune, caracter întreprinzător, este o persoană activă
și uneori lipsită de stăpânire, ceea ce ne indică faptul că acea persoană iși va controla mai greu
ieșirile ner voase ; dacă însă are o stimă sine scăzută este o persoană introvertită, iar acest
lucru spune desprea cea persoană că este izolată, pasivă, necomunicativă, nesociabilă,
stăpânită și puțin interiorizată.

II.5.2. Interpretare psihologică

În urma prelucrǎrii prin metode statistice a datelor obținute , putem concluziona urmǎtoarele
aspecte psihologic e:
Apariția conflictelor și a frustrațiilor este relativ frecventǎ: indivizii participanți la
studiu sunt în etapa în care se construie sc pe sine prin c ontinue cǎutǎri și diferențieri fațǎ de
alții („criza de originalitate”), din care nu lipsesc tensiunile,conflictele și frustrǎ rile58.În acest
context al dezvoltării se manifestǎ foarte accentuarea, în unele aspecte, conduitele de opoziție,
teamǎ , conflict și frustrare, prin lupta spre câștigarea independenței și autonomiei”59, care duc
la fluctuaț ii ale stimei de sine, idee confirmat ă și de datele referitoare la diagnoza nivelului
stimei de sine obținute prin cercetarea aceasta .

58 Verza, 2000, pag.201
59 Verza,2000,pag. 208

61
În ceea ce privește rezulta tele sistemului atitudinal valoric a subiecților investigați am
obținut date despre profilurile specifice ale scalelor caracteriale din construcția chestionarului
CP5F, scale ce au constituit operaționalizarea sistemului atitudinal.
Factorul amabilitate se prezintă cu intensitate medie, acest indicator arătându -ne faptul
cǎ subiecții nu sunt interesați doar de propria persoanǎ, strǎduindu -se sǎ atragǎ atenția asupra
lor, dorind sǎ -și impunǎ punctul de vedere și deranjându -i pe cei din jur, d impotrivǎ, ei tind sǎ
manifeste interes pentru cei din jur, sǎ le respecte pǎrerile și drepturile și sǎ se afle în relații
bune cu ceilalți 60. Putem indetifica o ambiguitate comportamentalǎ ce se transpune î n forme
de confruntare și timiditate , în care co nflictele și frustrațiile pot deveni acute . Consider că
aceste referiri la literatura de specialitate explicǎ scoru rile medii la acest factor ale subiecților
investigați. Concluzionând , consider cǎ este vorba de nesiguranța interioarǎ determinată de
provo carea principală ce caracterizeazǎ aceastǎ etapǎ de dezvoltare a subiecților , criza de
identitate.61
În ceea ce privește f actorul conștiinciozitate am concluzionat cǎ și aceastǎ însuș ire are
de asemenea o intensitate de manifestare medie , aspect ce indică faptul cǎ subiecții noștri de
17-18 ani se îndreaptǎ spre maturizare, spre a deveni ființe responsabile, mature: astfel, ei nu
încep acțiunile fǎrǎ a ține cont de cum se vor finaliza și la ce servesc , se încadreazǎ mai mult,
se strǎduiesc sǎ facǎ lucruri le cum trebuie.
Factorul autonomie are o intensitate moderată, ceea ce arată faptul că deși subiecții au
depășit nivelul scorurilor mici ce caracterizează subiecții lipsiți de păreri proprii, cei care pot
fi manevraț i ușor, totuși nu se situează la un niv el foarte mare de autonomie, ci încă rămâ n
totuși dependenți de familie dar sunt la nivelul în care încearcă totuși să se îndepărteze.
Conflictele de autoritate depășesc totuși cadrul familiei și sunt acate pe obținerea unui statut
ce îi dă tânărului m ai multă independență în a lua deciziil și a manifesta anumite forme
comportamentale în care adultul să nu mai dicteze asupra sa.62 Se confirmă prin urmare, cu
ajutorul acestor extrase din literatura de specialitate faptul că tensiunile, conflictele și
frustrările pe care tinerii participanți le trăie sc pe acest drum cu oscilaț ii cu perioade de
dizarmonii spre dobândirea autonomiei care încă nu este atinsă încă, fapt confirmat și de
rezultatele cercetării noastre.

60 Verza, 2000, pag. 204
61 Verza, 2000, pag.200
62 Idem, pag. 201

62
Există o relație semnificativă între niv elul stimei de sine și amabilitate (coeficient de corelație
r=0,483, p≤0,05), cu alte cuvinte cu cât crește stima de sine, cu atât crește și gradul de
amabilitate al subiecților și scade reacția conflictuală .
Cercetările confirmă și această concluzie, afi rmându -se că „este imposibil să te stimezi, dacă
nu ești în regulă cu cei din jurul tău. Nu doar acceptat de cei mai puternici, sau cei
impresionanț i ci și în relaț ie armonioasă cu toate persoanele din jur .63
Afirmația din Introducerea lucră rii noastre – nu există o bună stimă de sine fără ceilalți, dar
nici împotriva celorlalți sau pe spinarea celorlalți – este confirmată prin datele de cercetare
„Suferinț a conflictelor” este o ilustrare clară a acestui lucru. Când suntem „supărați” cu
partenerul de viață, sau cu copiii, cu membrii familiei noastre, cu prietenii sau colegii, adică
cu toate persoanele care alcătuiesc istoria și personalitatea noastră, nu putem să ne simțim cu
adevărat bine cu noi înșine, și toată stima de sine suferă în acel moment”.64
Cercetările au demonstrat că subiecților cu o bună stimă de sine „oferă ajutor și sprijin
celorlalți colegi”, pe când cei cu o stimă de sine scăzută „se simt neiubiți și nevaloroși, îi
blamează pe cei din jur pentru nereuș itele lor , cu alte cuvinte, în pr imul caz avem de -a face
cu manifestarea amabilității, pe când în cel de -al doilea cu lipsa/suferinț a ei.65
Ipoteza există o relație semnificativ între stima de sine și sistemul axiologic este deasemenea
confirmată. Ne întrebam la începutul lucrării dacă există corelații între aceste două variabile ,
dat fiind faptul că în literatura de specialitate nu am întâlnit date de cercetare explicit legate de
aceast aspect.
Din punct de vedere psihologic, sistemul de valori este rezultatul deciziilor conștiente
ale subiectului reflexiv. A. Cosmovici (1985) pune în discuție în mod natural toate valorile,
realizând ierarhizări și o repunere în discuție a ceea ce socializarea primară a creionat.. Datele
de cercetare au demonstrat c ă stima de sine, această dimensiune fundamentală a personalității,
dar atât de discretă, impalpabilă și de care nu suntem întotdeauna conștienți nu este străină de
acest proces de elaborare a sistemului de valori al unei persoane.

63 André, 2009, pag. 360
64Idem, pag. 365
65 Băban, 2001, pag.73

63
Anexe
Anexa 1
Management conflict – plan

In vederea realizarii accestui plan selectati un conflict activ din viata dvs profesionala (de
preferat acitv, daca nu identificati unul activ poate fi analizat un conflict vechi, inactiv).

1. Descrieti conflictul in termeni generici
2. Care sunt partile implicate ?
3. Analizati posibilitatea de rezolvare a conflictului pe cele 5 modaliati tratate in curs
completand tabelul de mai jos:

In ce conditii s -ar
potrivi ca si modalitate
de rezolvare Avantaje Dezavantaje
Evitare
Acomodare
Compromis
Colaborare
Competitie

4. Alegeti metoda favorita si descrieti / imaginati pasi necesari pentru a o implementa cu
succes.
5. Care sunt punctele dvs tari care ar facilita rezolvarea conflictului ?
6. Ce lectie de invatare aduce cu sine acest conflict ce trebuie pastrat si pentru rezolvarea
altor conflicte similare si nu numai?

64
Anexa 2
Listă de verificare pentru identificarea, definirea și analizarea unei probleme

Întrebarea Da Nu
1 Problema apărută este una nouă? □ □
2 Este problema enunțată clar și precis ? □ □
3 Ce presupuneri se fac despre problema apărută ? Sunt ele
adevărate ? □ □
4 Ce s-ar întâmpla dacă nu s -ar face nimic în ceea ce privește problema apărută ?

5 Poate fi reformulată în alți termeni problema dată ? Dacă da, cum
anume ?

□ □

65
6 Ce date sunt cunoscute a fi la baza problemei ?

7 Sunt aceste informații complete ?
□ □
8 Există ceva precedente, reguli ori proceduri ce se aplică în
soluționarea problemei ? Dacă da, care sunt acele reguli său soluții
precedente ?

□ □
9 Ce aspecte adiționale sunt necesăre pentru a analiza problema ?
(Listă)

66

10 Există vreo posibilitate de a interpreta aspectele problemei de o
amnieră diferită ? Cum ar afecta această nouă interpretare
soluționarea problemei ?

□ □
11 Decizia cu privire la problema dată îmi aparține mie și numai mie
său mai este și altcineva implicat ? Dacă da, atunci cine este său
cine sunt alții semnificativi implicați în luarea deciziei ?

□ □

67

Anexa 3
Scala Stimei de sine

Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul stimei dvs. de sine.
Citiți cu atenție fiecare frază si răspundeți în cel mai scurt timp, marcând cu o steluță varianta
care se apropie cel mai mult de punctui dvs. de vedere actual.

Total
dezacord Dezacord Total de
acord De acord

68

1) În general
sunt mulțumit(ă)
de
mine

2) Câteodata ma
gândesc
că nu valorez
nimic

3) Cred că am o
serie
de calități bune

4) Sunt
capabil(ă) să fac
lucrurile la fel
de bine ca
ceilalți

5) Simt că nu am
în mine
prea multe de
care să fiu
mândru (ă)

6) Câteodată mă
simt
realmente inutil

7) Mă gândesc
că sunt

69
un om de
valoare,
cel puțin la fel
ca alte
persoane

8) Mi -ar plăcea
să am mai
mult respect față
de mine
însămi/însumi

9) Ținând cont
de toate, am
tendința să cred
ca sunt
un (o) ratat(ă)

10) Am o părere
pozitivă
despre mine

Anexa 4
Caietul Chestionarului CP5F

Nume / Prenume…………………………..
Funcția…………………………………………
Studii……………………………………………
Mediu de proveniență……………………….

1.___ Îmi place să trec neobservat(ă).
2.___ Reușesc să depășesc greutățile vieții.
3.___ Fac cu plăcere farse, chiar dacă ele îi deranjează pe unii.

70
4.___ Îmi țin promisiunile.
5.___ În colectivitate prefer locurile retrase.
6.___ Îmi place să -i necăjesc pe cei care nu -mi sunt simpatici.
7.___ Prefer ca ceilalți să decidă în locul meu.
8.___ Încerc să -i înveselesc pe ceilalți cu glumele mele.
9.___ Îmi plătesc la timp facturile (de telefon, electricitate etc ).
10.___ Mă înțeleg bine cu cei din jurul meu.
11.___ Spun adevărul, indiferent ce mi se va întâmpla după aceea.
12.___ Îmi îndeplinesc sarcinile, chiar dacă nu -mi place ce am de făcut.
13.___ În societate pot să mă simt la largul meu, chiar dacă nu -i cunosc pe ceilalți.
14.___ Lucrez mai bine de unul singur(de una singură) decât sub conducerea cuiva.
15.___ Mă necăjesc din cauza unor întâ mplări neplăcute, chiar dacă știu că ele sunt puțin importante.
16.___ Nu țin cont de dorințele celorlalți dacă ele îmi sunt piedici în activitate.
17.___ Mă simt liber(ă) să hotărăsc singur(ă) ce am de făcut.
18.___ Îmi pun lucrurile la locul lor.
19.___ Mă comport așa încât să nu atrag atenția asupra mea.
20.___ Dacă e necesar, rămân peste program până îmi termin treaba.
21.___ Mă supun dorințelor celorlalți.
22.___ Încerc să aflu nevoile celor care îmi sunt apropiați.
23.___ Sunt convins(ă) că pot să duc la bun sfârșit ceea ce mi -am propus.
24.___ Ascult cu răbdare problemele celor din jur, chiar dacă sunt ocupat(ă).
25.___ În prezența unor persoane străine sunt tăcut(ă).
26.___ Mă supăr ușor.
27.___ Îmi neglijez îndatoririle dacă știu că nu voi fi sancți onat(ă) din această cauză.
28.___ În societate mă simt stingher(ă).
29.___ Duc la bun sfârșit activitățile pe care le -am început.
30.___ Îmi place să fiu înconjurat(ă) de mulți oameni.

71
31.___ Țin cont de emoțiile celor din jur.
32.___ Promit ceva, chiar pu țin important, doar dacă sunt convins(ă) că pot să mă țin de cuvânt.
33.___ Nu mă interesează ce simt cei care pierd, atunci când eu câștig.
34.___ Îmi place munca organizată.
35.___ Respect legile.
36.___ Consider că viața este plină de lucruri interesante.
37.___ Mă străduiesc să găsesc rezolvări pentru problemele celor care -mi cer ajutorul.
38.___ Abandonez sarcinile pe care le am de îndeplinit, atunci când găsesc ceva mai interesant de
făcut.
39.___ Când cineva îmi prezintă părerea sa, îl(o) las să termine, chiar dacă nu sunt de acord cu el(ea).
40.___ Evit să conduc activități efectuate în colectiv.
41.___ Îmi place ordinea.
42.___ Îi ajut pe cei din grupul meu care nu se descurcă singuri.
43.___ Cred că orice problemă poate fi rezolvată.
44.___ Când cineva încearcă să poarte o discuție cu mine, găsesc o scuză și mă retrag.
45.___ Mă simt pregătit(ă) să înfrunt greutățile vieții.
46.___ Mă supun ordinelor fără să caut rostul lor.
47.___ Îmi planif ic cu atenție acțiunile.
48.___ Când sunt de față mai multe persoane, sunt în centrul atenției.
49.___ Mă port frumos și cu cei care mă enervează.
50.___ Când prietenii mei se ceartă, încerc să -i împac.
51.___ Mă revolt când mi se arată că am greșit.
52.___ Mă îngrijorez și pentru motive care nu sunt grave.
53.___ Încerc să înțeleg comportamentele celorlalți, înainte de a -i judeca.
54.___ Ajung la întâlniri după ora fixată.
55.___ Mă străduiesc să iasă perfect ceea ce fac.
56.___ Eu hotărăsc ce este mai bin e pentru mine.
57.___ Îi contrazic pe ceilalți, chiar dacă astfel îi supăr.

72
58.___ Cer părerea altora înainte de a acționa.
59.___ Consider că merită să -mi fac timp să ascult părerile celor din jurul meu.
60.___ Provoc discuții, în societate.
61.___ Mă las influențat(ă) de cei pe care îi consider mai pricepuți decât mine.
62.___ Decid singur(ă), fără ajutorul altora.
63.___ Îmi revin greu după un eșec.
64.___ Pot să -mi manifest entuziasmul, chiar dacă sunt de față persoane pe care nu le cunosc.
65.___ Sunt mereu neliniștit(ă) din cauza problemelor pe care le am de rezolvat.
66.___ Încerc să le ridic moralul prietenilor care au necazuri.
67.___ Mă enervez repede.
68.___ Sunt sigur(ă) că și în viața mea, „după ploaie, apare soarele”.
69.___ Când trebuie să povestesc ceva, folosesc puține cuvinte.
70.___ Stabilesc ce să facă alții.
71.___ Mi-e greu să respect termenele.
72.___ Dacă cineva mă supără, povestesc despre defectele lui, de câte ori am ocazia.
73.___ Problemele de peste zi mă împiedică să am un s omn liniștit.
74.___ Sunt de părere că, deși există multe greutăți, viața oferă și multe bucurii.
75.___ Mă simt stânjenit(ă) când se vorbește despre mine, în societate, în prezența mea.
76.___ Vorbesc cu gura plină.
77.___ Încalc regulile de circulație.
78. Îmi place să fac cunoștință cu oamenii pe care i -am întâlnit de mai multe ori pe stradă sau în
magazine.
79.___ Vorbesc politicos chiar și cu persoanele care se comportă necivilizat.
80.___ În mijloacele de transport în comun cedez locul meu persoanelo r în vârstă.
81.___ În situații neprevăzute îmi pierd controlul.
82.___ Intru în vorbă ușor cu necunoscuți.
83.___ Când urmăresc un scop important pentru mine, îmi neglijez obligațiile.
84.___ Încep mai multe lucruri decât pot face.

73
85.___ Mă cert cu cei c are nu sunt de acord cu mine.
86.___ Îmi place să caut soluții la probleme dificile.
87.___ Dacă este necesar, pentru a termina la timp o sarcină comună, fac și treaba altora.
88. ___Când sunt de față mai multe persoane, îmi găsesc cu greu cuvintele.
89.___ Simt nevoia ca cineva să -mi spună dacă acționez corect sau greșit.
90.___ Cred că am calități de conducător.
91.___ Mă străduiesc să fac bine chiar și lucrurile care nu -mi plac.
92.___ Înainte de a face ceva, mă gândesc dacă nu îi voi deranja pe ceilalți.
93.___ Când sunt emoționat, îmi este greu să -mi adun gândurile.
94.___ Într-o conversație nu întrerup persoana care îmi vorbește.
95.___ Plâng cu ușurință.
96.___ Îmi place mai mult să ascult decât să vorbesc.
97.___ Atunci când îmi fac un plan de lucru, nu mă abat de la el.
98.___ Sunt foarte sever(ă) când apreciez calitatea lucrărilor mele.
99.___ Pentru mine, sarcinile dificile sunt provocări cărora încerc să le răspund.
100. ___ Într-o problemă, accept ideile celorlalți numai dacă eu nu am informații pentru a -mi forma
singur(ă) o părere.
101. ___ Am răbdare cu cei care înțeleg mai greu.
102.___ Mă adaptez cu ușurință regulilor.
103. ___ Atunci când aflu că un prieten (o prietenă) obține succese, îmi place să le povestesc despre
aceasta celor care îl (o) cunosc.
104. ___ Chiar dacă sunt convins că părerea mea este cea mai bună, renunț la ea dacă cei (cele) din
jurul meu au altă părere.
105. ___ Îmi folosesc intens timpul de lucru.
106. ___ În viața mea, mereu apare ceva care mă nemulțumește.
107. ___ Mă simt mai bine într -un cerc restrâns de persoane decât într -un colectiv mare.
108. ___ Dacă trebuie să fac ce au hotărât alții, îmi stabilesc singur(ă) planul de lucru.
109. ___ Sunt foarte supă rat(ă) dacă nu -mi termin treaba la termenul fixat.
110. ___ Consider că este foarte important să se respecte regulile stabilite la locul de muncă.

74
111. ___ Îi vorbesc de rău pe cei (cele) care nu sunt de față.
112. ___ Răspândesc veselie în jurul meu.
113. ___ Când vreau să fac ceva, reușesc să uit de problemele pe care le am.
114. ___ Îmi recunosc vina când greșesc.
115. ___ Fac glume pe seama greșelilor celor prezenți.
116. ___ Caut partea bună în întâmplările neplăcute.
117. ___ Accept părerea cuiva numai dacă a duce argumente care mi se par corecte.
118. ___ Sunt superficial(ă) în muncă, dacă ceea ce am de făcut mi se pare neinteresant.
119. ___ Consider că este o pierdere de timp să -ți planifici acțiunile.
120. ___ Dacă văd că o persoană este în dificultate, o ajut, chiar dacă nu o cunosc.
121. ___ Îmi petrec mult timp meditând asupra problemelor vieții.
122. ___ Când fac cunoștință cu cineva, găsesc imediat subiecte de conversație.
123. ___ Sunt o persoană cu inițiati vă.
124. ___ Dacă o muncă mi se pare foarte dificilă, o abandonez.
125. ___ Am păreri diferite de cele ale persoanelor din jurul meu.
126. ___ Arunc hârtii (ambalaje, bilete) pe stradă.
127. ___ Când vreau să realizez ceva, nu mă interesează sentimentele celor care mă împiedică în
acțiune.
128. ___ Mi-e greu să înviorez o persoană plictisită.
129. ___ Mă bucur din plin de orice succes al meu.
130. ___ Îmi place să mi se spună ce am de făcu t.

1 = mi se potrivește foarte puțin 2 = mi se potrivește puțin
3 = mi se potrivește cam pe jumătate 4 = mi se potrivește mult
5 = mi se potrivește foarte mult

Dezirabilitate socială (DS) : ______
Stabilitate emoțională (S): __

75
Extraversiune (E): ______
Autonomie (D): ______
Amabilitate (A): ______
Conștiinciozitate (C): ______

Bibliografie

1. A. Mehrabian, 1972 , Nonverbal communication . Chicago: Aldine. , apud Ion Ovidiu
Pânișoară.
2. Adler, Ronald B., Lawrence B. Rosenfeld, and Russell F. Proctor , Interplay: The
Process of Interpersonal Communication
3. André, Ch. (2009). Imperfecți, liberi și fericiți. Ed.Trei, București
4. Arădăvoaice, Gh.(1998), Managementul organizației și acțiunii militare. Unele
dimensiuni tehnice și psihosociale , București, Editura Sylvi
5. Aurel Manolescu, Viorel Lefter și Alecxandrina Deaconu (2007) , Managementul
resurselor umane , Editura Economică

76
6. Aurel Manolescu, V iorel Lefter și Alecxandrina Deaconu(2007) , Managementul
resurselor umane, Editura Economică,
7. Boza, M. (2001) – ”Sexismul și stima de sine în adolescență ”, Psihologie Socială, nr.8
8. Burton, John, 1988, Conflict Resolution As a Political System , Fairfax, George
Mason University.
9. Cândea, M.R., Cândea, D., (1996 ) Comunicarea managerială. Concepte.
Deprinderi. Strategie , București, Editura Expert
10. Ceaușu V., ( 1983)
11. Collahan, R.E., Fllenor, P.C., Knudson, H.R.(1986), Understanding Organizational
Behavior, A managerial view point
12. Dalto, Francoise, 1993 , Psihanaliza și copilul , Editura Humanitas, București ,
13. Deep, S., Sussman, L.(1996 ), Secretul oricărui succes. Să acționăm inteligent ,
Editura Polimark, București,
14. Elliott SN, Gresham FM (1993). Social skills interventions for children. Behav.
Modification
15. Fein, S. & Spencer, S. J. (1997). Prejudice as self -image maintenance: Affirming the
self through derogating others. Journal of Personality and Social Psychology
16. Florack, A., Scarabis, M., & Gosejohann, S. (2005). The Effects of Self -Image
Threat on the Judgment of Out -Group Targets . Swiss Journal of Psychology
17. Hocker JL, Wilmot WW (1995). Interpersonal conflict (4th Ed.). Madison:
WI:Brown & Benchmark
18. Iluț, P., (2001), Sinele și cunoașterea lui , Editura Polirom, București
19. J. C. Nunnally, P. D. Knott, A. Duchnowski, R. Parker, 1967, „Pupillary response
as a general measure of activaton”, in Perception and Psychophysics , no. 2
20. J.Kroger, 2004 Identity in Adolescenc e:The Balance between Self and Other
Routledge, New York
21. K. Danziger, 1976, Interpersonal communication . New York: Pergamon. , apud Ion
Ovidiu Pânișoară.
22. M. Argyle, 1998, Bodily communication . London:Methuen. , apud Ion Ovidiu
Pânișoară.
23. M. S. Knapp, 1978 , Nonverbal communication in human interaction .New York: Holt,
Rinehart & Winston.

77
24. M. Zocherman, M. D. Amidon, S. E. Bishop, S. D. Pomerantz, 1982, „Face and
tone of voice in the communication of deception”, Journal of Personalty and Social
Psychology , no. 43,. , apud Ion Ovidiu Pânișoară.
25. Macrae (1994). Self-image Maintenance and Discriminatory Behavior . Revue
internationale de psychologie sociale
26. Manolescu, A., Managementul resurselor umane,(2001 ) ediția a treia , București,
Editura Economică, apud Robbins, S.P., Organizational Bahavior, Concepts,
Controversies, Applications
27. Mielu Zlate, 2004 , Eul și personalitatea , Editura Trei, București
28. Mondrea, M., (2006 ), Imaginea de sine și personalitate în adolescență , Editura
Aliter, Focșani
29. Myers, David G. (2009). Social psychology (10th ed.). New York: McGraw -Hill
Higher Education
30. Öner U .2006 . Personality correlates of selfesteem . J. Res. Personality
31. P. Ekman, W. Friesen, 1969 , „Nonverbal leakage and clues to deception”, in
Psychiarty , no. 32, , apud Ion Ovidiu Pânișoară.
32. P.Ekman, W.Friesen, 1972, „Hand movements”, Journal of Communication , no. 22,
apud Ion Ovidiu Pânișoară.
33. Paul Ekman, Robert Levenson, Wallace Friesen, 1983 ,op cit ., p.1209, apud Ion
Ovidiu Pânișoară
34. Popa, M. (2008) Statistică pentru psihologie,
35. R.L. Mathis, P.C. Nica, C. Rusu (coord.),(1997) Managementul resurselor umane ,
Editura Economică, București
36. Reber, A.S., 1985 , The penguin Dictionary of Psyhology , Penguin Books
37. Revista de Psihoterapie Integrativă 2015 Vol.4 No.1.
38. Robert Levenson, Paul Ekman, Karl Heider si Wallace Friesen, 1992 , „Emotion
and autonomic nervous system activity in the Minangkabau of West Sumatra”, in
Journal of Personality and Social Psychology
39. Rogers, T.B., Kuiper, N.A., Kirker, W.S. (1977) Self-Reference and the Encodin g
of Personal Information, Journal of Personality and Social Psychology
40. Rosenberg M (1965). Society and the Adolescent Self -Image. New Jersey: Princeton
University Press
41. Schacter, Daniel L.; Daniel T. Gilbert; Daniel M. Wegner (2011) . Psychology (2
ed.). New York, NY: Worth Publishers

78
42. Schacter . Psychology 2nd Ed . Worth Publishers
43. Souni Hassan – Manipularea în negocieri , Editura Antet, București,
44. Temel ZF, Ve Aksoy AB (2001). Ergen ve Geliimi: Yetikinlige Ilk Adım. Ankara:
Nobel Yayın Dagıtım.
45. Tony Humphreys, Stima de sine ,Editura Francisc