I.3. Caracterele juridice [616520]

1
.

2
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I Despre contractele autentice
I.1. Istoric
I.2. Noțiune
I.3. Caracterele juridice
I.4. Condițiile esențiale pentru validitatea contractului
I.4.1. Capacitatea de a contracta
I.4.2. Consimțământul părților
I.4.2.1 .Viciile de consimțământ
I.4.3. Obiectul contractului
I.4.4. Cauza

CAPITOLUL II Încheierea și efectele contractelor autentice
II.1.1. Formarea contractelor autentice
II.1.2. Încheierea contractel or autentice
II.2. Efectele contractelor autentice
II.2.1 . Efectele contractelor autentice față de părți
II.2.2. Efectele contractelor autentice față de terți

CAPITOLUL III Anularea contractelor autentice pentru vicii de consimță mânt
III.1. Anularea contractului de vânzare pentru dol
III.2. Anularea contractului de întreținere pentru error in negotium

Studiu l de caz
Concluzii.

3
INTRODUCERE
Mulțumită progresului și transformării colectivității umane în general , participăm la o
necontenită aumentare și ramnificare a contractelor care se încheie între diverse persoane fizice
sau juridice.
Tema își propune să analizeze unele probleme de ordin procedural și de fond care conduc la
crearea unei imagini mai com plete cu privire la situațiile în care intervine anularea unui contract
autentic pentru vicii de consimțământ.

CAPITOLUL I. DESPRE CONTRACTE LE AUTENTICE

I.1. ISTORIC
Teodor Sambrian, Emil Molcuț, Dan Oancea, consideră NEXUM -UL ca fiind cel mai vechi
contract, apărut în epoca foarte veche a dreptului roman, un contract solemn în forma autentică
întrucât se încheia în fața unui magistrat și avea ca obiect o sumă de bani sau lucruri care se
cântăreau. Nexum era , deci o înțelegere de aservire încheiată a șa cum am spus în fața
magistratului, în forma unei depoziții prin care creditorul declara că munca debitorului îi este
aservită pentru un tot de zile, declarație confirmată de magistrat. Astfel când debitorul nu putea
să achite o datorie născută din sti pulatiune1, părțile în baza unei înțelegeri prealabile se prezentau
în fața magistratului unde vorbea numai creditorul, care pronunța următoarea formulă: „ Afirm
că serviciile acestui om îmi sunt aservite pentru suma până la calendele lui aprile”. Față de
tăcerea debitorului, magistratul ratifica declarația creditorului prin pronunțarea cuvântului
„Addico”. Ulterior , nexum a fost extins și la alte lucruri, cântărirea devenind fictivă, iar nexum –
ul a ajuns un mod general în contracta rea obligațiilor până în anul 32 6 î.e.n., an în care a fost
adoptată legea Po etelia Papira2, lege care a desființat pe viitor nexum .
În dreptul roman, contractele erau sancționate printr -o acțiune, actio prescriptis vervis, privită
ca o acțiune tip, ea putea fi folosită sub den umiri diferite la cele mai variate situații. În baza
acestei acțiuni partea care și -a executat obligația putea să ceară părții adverse să și -o execute pe
a ei sau putea printr -o acțiune motivată prin faptul predării lucrului (conditio obrem dati) să ceară
rezoluțiunea contractului și restituirea lucrului.
Vechiul drept românesc, așa cum precizează ș i Dimitrie Cantemir, a fost „ius non scriptum ”,
adică un drept nescris. La r ândul său, Nicolae Balcescu afirma că, dupa întemeiere, țările româ ne
nu au cunosc ut legile scrise, că până la jumatatea secolului al XVII -lea dreptul nostru comun a
fost obiceiul juridic constituit într-un veritabil sistem de drept. Obic eiul juridic reprezintă o
regulă nescrisă, care aplicată în mod continuu și timp îndelungat capată f orță juridică obligatorie.
Obiceiul juridic româ nesc a fost denumnit î n documentele oficiale redactate în limba latina de
către cancelariile straine „ius valachicum ”, pe când î n documentele cancelariilor dom nești ale
țărilor româ ne, obiceiul juridic era denumit Lege a Țarii3 (obiceiul pamantului). Î n sintagma
“obiceiul pamantului”, termenu l de “pamant” este utilizat cu întelesul de “țară”. “Legea Țării”

1 Stipulatiunea era un actunilateral, prin intermedi ul căruia numai promitentul iși asuma o obligație și era, deci,
debitor, creditorul fiind stipulantul
2 Prin apariția Legii PoeteliaPapira au fost suprimate drepturile creditorului asupra persoanei debitorului
3 Legea Țării „a ținut loc și de constituțiun e politică și de condică civilă și de condică criminală” -NICOLAE
BĂLCESCU

4
desemnează cel mai bine conț inutul obiceiului juridic românesc. În toate țările române
dispozițiile Legi i Țării au fost aceleaș i. În Legea Țării , obligațiile rezultau din evenimentele
cardinale în viața omului: nașterea, nunta, zestrea și claca fiind, de asemenea, forme tradiționale
de obligații, dar și din contracte. În dreptul nostru feudal cele mai multe dintre contracte poartă
aceleași denumiri ca și în dreptul modern. Totuși condițiile specifice feudalismului le -au
determinat anumite particularități. Dacă în dreptul roman și cel modern dispunem de criterii
sigure pentru a distinge între contractele real e, contractele consensuale și cele nenumite, Legea
Țării nu oferea asemenea criterii. De pildă, în virtutea dispozițiilor Legii Țarii, vânzarea
consensuală ia naștere prin convenția părților, însoțită de remiterea materială a bunului, de unde
rezultă că L ege Țării nu facea o distincție clară între contractele consen suale și contractele reale.
La vânzarea romană, prețul consta întotdeauna într -o sumă de bani (pecunia numerata), pe când
în Legea Țării prețul putea consta și dintr -un alt bun, de unde rezultă că vânzarea consensuală se
poate confunda cu schimbul.
Principalele contracte autentice întâlnite și reglementate de Legea Țării sunt :
– donația, donatorii puteau fi domnul, regele ungur, apoi principele în Transilvania,
persoanele private numai cu confir marea domnului, în calitatea sa de eminent. În
Transilvania concomitent cu domeniul primit , beneficiarul obținea și calitatea de nobil;
– schimbul putea să aibă ca ob iect pământul, dar și persoane – țărani șerbi și robi;
– împrumutul consta în special în sum e de bani, garantate cu bunuri imobiliare (zălog);
– contractul de vânzare cumpărare, ocupa primul loc, avea ca obiect pământul, dar și
persoane, țăranii liberi își vindeau stăpânilor feudali libertatea, devenind rumâni , vecini,
sau robi.
Elementele esenți ale ale contractelor erau obiectul, prețul și consimțământul. Consimțământul
nu trebuia viciat prin silă; vânzarea încheiată sub imperiul dolului sau a erorii era lovită de
nulitate. Obiectul vânzării (de regulă pământul) era determinat în contract prin se mne de hotar,
menționându -se uneori și suprafața. . Prețul era menționat în bani, dar și în natură ( cereale , vite ,
vin ,miere, etc.). Acesta se plătea integral la momentul încheierii convenției, sau parțial, cu
achitarea arvunei și constituirea unui zălo g, care consta în bunuri imobile sau mobile, din
delnițele4 șerbilor și cu sprijinul unor garanți, numiți chezași.
Forma de încheiere a contractului se făcea în scris sau verbal, dar întotdeauna în prezența
martorilor, aldămașilor5 și chezașilor. Zapis ul, înscrisul între particulari , cuprindea numele
părților, al martorilor, forma de plată, arvuna, etc. Hrisovul domnesc, titlul de proprietate , se
putea obține și la o dată ulteri oară încheierii contractului, pe baza zapisului. De asemenea actele
pierdute sau deteriorate se puteau reconstitui de către domn pe bază de jurători6 și martori.
Legea Țării a consacrat și răspunderea individuală în materia obligațiilor, oblig ații ce rezultau
fie din contra cte fie din delicte.

4 Delniță s.(IST.) – forma de proprietate, în Moldova era cunoscută sub numele de jerbie și în Transilvania sub
numele de sesie
5 Din necesitatea asigurării publicității actelor , mai ales la vânzare, s -a recurs la metoda aldămășarilor, pentru ca
participanții la mica petrecere cu băutură dată de cumpărător șă păstreze în memorie, vie amintirea contractului, iar
în situațiaa unei neînțelegeri să poată fi folosiți ca martori.
6 jurători (< jur) subst. (La pl.) (În Evul Mediu în Țara Românească și Moldova) instituție juridică, derivată din
obște, în care 6, 12, 24 sau 48 oameni aleși sau numiți, cercetează litigiul (civil sau penal) și expun domnului
hotărârea lor, depunând jurământ ; în caz că domnul nu era de acord cu hotărârea luată, trimitea alți j., de obicei în
număr dublu.

5
În 1865, în Principatele Unite și ulterior în România, intră î n vigoare Codul civil al lui Cuza,
cod ce avea să fie un instrument important de unificare a principatelor și care a reglementat
contractele sau convențiile în Titlurile III – XVII și care a rămas în vigoare și s -a aplicat pân ă în
octombrie 2011, prin care s-a încercat crearea unei structuri legislative moderne, care să
corespundă necesităților de modificare a instituțiilor și să înfățișeze realitățile și nevoile societății
româneștă contemporane și în aceeași măsură să se răspundă și obli gațiilor asumate de România
în calitatea sa de stat membru în Uniunea Europeană.
Pe plan mai larg, și „la nivelul Uniunii Europene există preocupări pentru unificarea
dispozițiilor din diferite state membre cu privire la contracte în genera l”7.

I.2. NOȚIUNE
„Se confundă uneori contractele autentice cu cele solemne . Toate contractele autentice sunt
solemne, dar nu toate contractele solemne sunt autentice, cea mai importantă categorie a
contractelor solemne o reprezinta contractele autentic e, dar există, de exemplu testamentele, acte
solemne care nu au nevoie să îmbrace forma autentică, ci este suficientă forma scrisă sub
semnătură privată. ”8
Din coroborarea articolelor 1 .166 din noul Cod civ. și 269 noul Cod de proc. civ . republicat pe
10.04.2015 se poate desprinde cu ușurință definiția contractelor autentice, astfel contractele
autentice reprezintă „acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a
constitui, modifica sau stinge un raport juridic”,„întocmit sau, după c az, primit și autentificat de
o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate
publică ”, care va stabili „identitatea părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la
conținut, semnătura acest ora și data înscrisului”, „în forma și condițiile stabilite de lege ”.
Sunt câteva elemente care se regăseau și în vechea reglementare în art. 1 .171 din vechiul Cod
civ., reglementare în care notarii publici nu se încadrau, în mod expres, de aceea legiuito rul
noului Cod de proc. civ. a considerat că este util să renunțe la sintagma „funcționar public”, și să
o înlocuiască cu cea de „notar public” , dat fiind faptul că notarii publici nu au statutul de
funcționari publici, ci de liber profesioniști, care își desfășoară activitatea în cadrul creat de
corpul notarilor publici, deși, conform legii, aceștia satisfac un serviciu de interes public, iar
actul întocmit de notarul public, ce poartă sigiliul și semnătura acestuia, „este de autoritate
publică”9 „Dacă nu există încheierea de autentificare, contractul nu valorează decât înscris sub
semnătură privată. ”10
Toate c ontracte le încheiate în formă autentica, chiar și cele pentru a căror valabilitate legiuitorul
nu impune forma autentică se bucură de prezumția de validitate și autenticitate, avantaj deosebit
ținând cont de faptul că acest tip de contract face „dovada deplină până la înscrierea în fals ”,
conform art.270 C. proc. civ. „cu privire la identitatea părților, la exprimarea consimțământului
părților, la co nținutul contractului, la data înscrisului și la semnătura părților contractante ”. De
asemenea are puterea unui titlu executoriu la momentul exigibilității unei creanțe certe.

7 www.europa.eu.int Planul de acțiune „Pentru un drept european al contractelor mai coerent”
8 C. Hamangiu, I. Ros etti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil roman , Vol.I, Ed. a 2 -a, București, ED.
ALL Beck, 2002, p. 94
9 Coordonatori Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae , Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, Vol.I –
art.1 -526, Ed.aII -a revizuit ă și adăugită , ED. Universul Juridic, București, 2016, p.900.
10 Trib. Reg. Oradea, col.civ., dec. Nr. 137/1957, cu notă de I.Ciupe, în LP nr.7/1957, p. 856 -860

6

I.3. CARACTERELE JURIDICE
Contractele autentice au următoarele caracteristici :
– sunt o specie a contractelor solemne, așa cum am spus toate contractele autentice sunt
contracte solemne, încheierea de autentificare f iind de esența acestor contract e, absența
acesteia lipsind contractele de caracterul autentic;
– pot fi cu titlu oneros, de pildă contractul de întreținere, dar și liberalități sau de
binefacere, în care doar una din părți se obligă să îi procure celeilalte părți un folos , fară a
primi ceva în schimb, decât cel mult gratitudinea, de pildă contractul de donație este un
astfe l de contract de binefacere , o liberalitate ;
– de asemenea pot fi contracte bilaterale, astfel în cazul contractului de întreți nere cu titlu
oneros debitorul -întreținător are obligația să asigure întreținerea, iar creditorului
întreținerii îi revine obliga ția de predare a bunului de cele mai multe ori sau de ce nu a
sumei de bani, dar pot fi și contracte unilaterale de exemplu contractul de donație în
virtutea căruia doar donatorul își asumă o obligație.
– o parte dintr e aceste contracte , precum contractul de rentă viageră, contractul de
întreținere, ș.a sunt aleat orii, întrucât caracterul lor viager conferă șanse de câ știg sau de
pierdere pentru oricare dintre părți, care depind de un ev eniment viitor și incert (alea),
astfel încât nu se cunoaște și nu se p oate cuantifica câștigul sau paguba în momentul
încheierii contractului, și nici nu se poate ști dacă va exista un beneficiu sau o pierdere.11
– întâlnim în cadrul acestei specii de contracte și unele în care întinderea prestațiilor
datorate de părți se cunoașt e încă de la momentul nașterii contractului, și oricare dintre
părți poate stabili valoarea beneficiului sau dimpotrivă a sacrificiului său. Acest caracter
comutativ îl întâlnim de exemplu la contractul de donație.

I.4. CONDIȚIILE ESENȚIALE PENTRU VALIDI TATEA CONTRACTULUI
Potrivit art. 1 .179 Cod civil pentru a fi încheiat valabil, un contract trebuie să îndeplinească
anumite cerințe: „capacitatea de a contracta; consimțământul părților contractante; un obiect
determinat și licit; o clauză licită și mor ală; forma contractului, atunci când legea prevede o
anumită formă a acestuia. ”
Aceste condiții sunt, de fapt, necesare pentru validitatea oricărui act juridic civil, manifestările
de voință care nu le respectă neputând produce efectele pe care legea le recunoaște unei astfel de
operațiuni juridice.
Prin condițiile actului juridic se înțeleg acele componente care trebuie sau pot să intre în
structura actului juridic civil. Aceste elemente structurale (condiții esențiale de validitate) sunt
proprii tutu ror contractelor, de aceea ele pot fi denumite și condiții generale. La acestea se mai
pot adăuga, uneori, în cazul anumitor categorii de contracte, și alte condiții cu caracter special,
prevăzute expres prin norme juridice imperative.12

I.4.1. Capacita tea de a contracta

11 C. Hamangiu, I. Rosetti -Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român . Vol. II, ediț ia a-2-a, București, ED .
All Beck -2002, p. 489
12 L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile, vol.II, Contractul , ED. Universul Juridic, București, 2008, p.444.

7
Această condiție de validitate este împărțită în două categorii: capacitatea de a contracta pentru
persoana fizică și capacitatea de a contracta pentru persoana juridică.
Capacitatea de a co ntracta pentru persoana fizică:
În princ ipiu, p oate contracta orice persoană care este capabilă, adică are capacitate de exercițiu.
Codul civil prevede în acest sens că, încheierea contractului se realizează prin simplu acord de
voință al părților, capabile de a contracta. Prin urmare poate con tracta orice persoană care nu este
declarată incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte. Nu au capacitate de
exercițiu, deci, nu sunt capabile următoarele persoane: minorul care nu a împlinit vârsta de 14
ani și interzisul judecătoresc. O persoană fizică capabilă să contracteze are capacitate de
exercițiu. Între 14 și 16 ani persoana fizică are capacitate de exercițiu restrânsă. Persoana fizică
cu capacitate de exercițiu deplină nu are, în principiu, nicio restricție în privința încheier ii
contractelor. Capacitatea deplină începe la îmlinirea vârstei de 18 ani, cu două exceptii: minorul
dobândește capacitate deplină de exercițiu prin efectul căsătoriei, de la 16 ani și de asemenea
instanța de tutelă poate recunoaște minorului care a împli nit vârsta de 16 ani capacitate deplină
de exercițiu.
Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu
restrânsă cu încălcarea dispozițiilor referitoare la capacitatea civilă, inclusiv actele făcute de
tutore f ără autorizarea instanței de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege
suntlovite de nulitate relativă, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.
Capacitatea de a contracta pentru persoana juridic ă
Și pentru persoana juridică, regula este principiul capacității de a contracta, astfel persoana
juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, cu excepția acelora care, prin natura lor sau
potrivit legii, nu pot apaține decât persoanei fizice.
Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de
administrare, de la data constituirii lor. Atât capacitatea de folosință și cât și cea de exercițiu a
persoanei juridice încep la aceeași dată, care este însă diferită în funcție de modul de înființare a
persoanei juridice.
Se recunoaște astfel, persoanelor juridice supuse înregistrării și o capacitate de folosință
anticipată care începe chiar de la data actului de înființare, de la care poate dobândi drepturi și să
își asume obligații, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod
valabil (art. 205 alin. 3 Cod civil).
Prin act de înființare se înțelege actul de constituire a persoanei juridice și, după caz, statutul
acesteia (art. 194 alin. 2 Cod civil).
Capacitatea de folosință a persoanei juridice, respectiv, aptitudinea de a avea drepturi și
obligații, începe: pentru persoanele juridice supuse înregistrării, de la data înregistrării lor (art.
205 alin. 1 Cod civil); iar pentru persoanele juridice nesupuse înregist rării, potrivit art. 194 Cod
civil, de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data
îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege.
Actele juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor referitoare la capaci tatea civilă a
persoanelor juridice sau cu nerespectare a principiului specialității capacității de folosință pentru
persoanele fără scop patrimonial sunt lovite de nulitate absolută, fiind vorba de nerespectarea
unor condiții de fond, esențiale și d e val iditate a contractului.

8
I.4.2. Consimțământul părților
Pentru a fi valabil consimțământul, potrivit art. 1204 C. Civ., trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
– să fie serios13, să fie exprimat liber14 și în cunoștință de cauză15.
Lipsa discernământului la încheierea actului sancționează actul respectiv cu nulitatea relativă, și
anume: „este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se
afla, fie și numai vremelnic, într -o stare care o punea în nep utința de a -și da seama de urmările
faptei sale ”, poate fi anulat contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicție dacă, la
momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicție existau și erau îndeobște
cunoscute (art. 1 .205 ali n. 1 Cod civil).16
I.4.2.1. Viciile de consimțământ.
„Viciile de consimțământ, sunt acele circumstanțe care contribuie fie la alterarea caracterului
conștient, în cazul erorii și al dolului, fie la alerarea caracterului liber, în cazul violenței și al
leziunii. ”17
Eroarea este falsa reprezentare a realității din mintea unei părți, la încheierea contractului,
circumstanță care contribuie la alterarea consimțământuli de natură să atragă nevalabilitatea
contractului.
Nu orice falsă reprezentare a re alității constituie însă viciu de consimțământ, ci numai eroarea
esențială.
Codul civil consideră că eroarea este esențială:
a)când poartă asupra naturii sau obiectului contractului; (error in negotio) constând în faptul că
una dintre părți crede că înc heie un anumit contract , iar cealaltă parte crede că încheie un alt
contract; spre exemplu o parte crede că încheie un contract de vînzare cumpărare, iar cealaltă
parte co nsideră că e vorba numai de un contract de închiriere.; de asemenea constă în faptu l că
una din părți crede că obiectul contractului îl constituie un bun, pe când cealaltă parte,
dimpotrivă, are în vedere un alt bun (error in corpore )
b)când poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia ori asupra
unei alte împrejurări considerate esențiale de către părți în absența căreia contractul nu s -ar fi
încheiat; de pildă o persoană crede că achiziționează obiecte din cristal de bo hemia și în realitate
obiectele sunt confecționate din sticlă.
c) când poart ă asupra identității fizice persoanei sau asupra unei calități lor strict personale ale
cocontractantului sau persoanei beneficiare (error in personam).

13 „Să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice” – Gabriel Boroi, Carla Alexandr a Angelescu, Curs de
drept civil: partea generală , ediția.a II -a, București, Ed.Hamangiu, 2012, p.138
14 să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ” Ibidem

15 „să provină de la o persoană cu discernământ” ibidem
16 „incompetența psihică a persoanei de a acționa critic și predictiv privind consecințele social – juridice care pot
decurge din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile” art.211 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a
Legii nr.278/2009 privind Codul civil.
17 Gabriel Boroi, Carla Angelescu, Curs de drept civil:partea generală , ediția .aII -a, București,Ed. Hamangiu,1012 ,
p. 141

9
Eroarea de fapt este falsa reprezentare a unei situații faptice (fizice sau intelectuale) existente
încheierea unui contract. Ea privește fie obiectul su valoarea contractului, fie persoana
contractantă.
Eroarea de drept înseamnă falsa reprezentare a existenței sau conținutul unei norme juridice
civile „determinantă, potrivit voinței părților, la înche ierea contractului” este esențială și prin
urmare c onduce la anularea contractului, potrivit art.1.207 alin(3) C.civ..
Codul civil reglementează cazuri particulare de eroare, care nefiind considerate vicii de
consimțământ nu conduc la sancționarea con tractului cu anularea și anume: eroarea asumată,
eroarea de calcul și eroarea de comunicare.
Dolul este fapta unei părți ale unui eventual contract fie, de a induce în eroare cealaltă parte
prin manopere viclene, dolosive, pentru a o determina să încheie contractul, fie a omite în mod
fraudulos de a o informa asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvălui e (art.1 .214
alin. 1 Cod civil). Prin urmare, în esență, dolul este o eroare provocată, iar nu spontană ca în
cazul erori i.
Dolul trebuie probat , nu se presupune conform ailiatului (4) din articolul menționat, fiind un
fapt juridic, ca și eroarea, poate fi probat prin orice mijloace de probă, inclusiv martori sau
prezumții simple.
Ca structur ă, dolul este alcătuit din două element: un el ement obiectiv care constă în utilizarea
de mijloace viclene, frauduloase , pentru a induce în eroare și un element subiectiv (intențional),
care constă în intenția de a induce în eroare o persoană în scop de a o face să încheie un anumit
contract. Primul e lement al dolului, cel obiectiv poate consta într -o acțiune pozitivă (fapt
comisiv) cât și într -o acțiune negativă (fapt omisiv) . În materia liberalităților, faptul omisiv se
concretizează sub forma captației sau sugestiei, constțnd în specularea afecțiuni i sau pasiunii
unei persoane, pentru a o determina să facă o donație,ori un legat. Cât priveșta ipoteza în care
elementul obiectiv al dolului constă într -o acțiune negativă , un fapt omisiv se folosește expresia ,
sugestivă de „dol prin reticență” și se con cretizează prin ascunderea ori necomunicarea celeilalte
părți a unei împrejurări esențiale ce ar fi trebuit cunoscută.
În privința celui de -al doilea element al dolului, cel subiectiv putem aprecia că provocarea unei
erori, fără rea -credință din neglijență nu constituie dol, ca și în cazul în care împrejurarea pretins
ascunsă era de notorietate, deci cunoscută și de cealaltă parte.
Violența. Amenințarea , neîntemeiată pe vreun drept de natură să -i insufle o temere unei
persoane cu scopul de a o determina s ă încheie un contract pe care în mod liber nu l -ar fi încheiat
reprezintă violență – viciu de conșimțământ. Nu orice tip de violență reprezintă viciu de
consimțământ, pentru a face parte din categoria viciilor de consimțământ și pentru a fi astfel o
cauză d e nulitate aceasta trebuie să îndeplinească două condiții și nu oricum , ci cumulativ. În
primul rând trebuie să aibă un caracter determinant, hotărâtor, așa cum reiese din dispozițiile
art.1.216. ali. (2) C.civ.,„ temerea insuflată este de așa natură încâ t partea amenințată putea să
creadă că în lipsa consimțământului său, viața, onoarea sau patrimoniul” său sau a unei persoane
de care cel amenințat este legat printr -o temeinică afecțiune „ar fi expuse unui pericol grav și
iminent” În aprecierea caracterul ui hotărâtor al violenței trebuie să se aibă în vedere, după cum
dispune, expres, art. 1.216 alin (4) C.civ., vârsta, sexul, condiția persoanei amenințate ; cu alte
cuvinte și aici, criteriul aprecierii este unul subiectiv. În al doilea rând, a șa cum am p recizat nu
orice amenințare constituie prin ea însăși violență – viciu de consimțământ; se cere desigur, ca
aceasta să reprezinte o încălcare a legii, adică să fie ilicită. Mai mult, se arată la art.1.217 C.civ

10
că reprezintă violență – viciu de consimțământ și atunci când în scopul de a obține avantaje
injuste o persoană este amenințată ce exercitarea unui drept, (o astfel de situație poate constitui
un „șantaj”). Această a doua condiție – amenințarea să fie nelegitimă – rezultă implicit și din art
1.219 C.ci v. care dispune că simpla temere reverențiară neîsoțită de violență nu este cauză de
anulare, ceea ce înseamnă că nu valorează viciu de consimțământ.
Leziunea, articolul 1 .221 din noul Cod civ il pune capăt controversei ce plana în jurul naturii
juridice a leziunii, consacrând -o în noile dispoziții ca viciu de consimțământ. Ea nu mai este
recunoscută doar în beneficiul unor anumite persoane (minorii), ci în favoarea tuturor celor care,
din cauza unei „stări de nevoie, a lipsei de experiență ori a lipsei d e cunoștință ”, se obligă la o
prestație disproporționată față de cea a cocontractantului lor, care, la rându -i, profită de starea în
care se găsesc aceștia. Spre deosebire de majori, care trebuie să dovedească starea de care a
profitat cocontractantul lor, minorii sunt prezumați a fi în această situație, prezumție care este
relativă, după redactarea textului [„Leziunea poate exista (…)"]18.
I.4.3. Obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică, precum vânzarea, întreținerea ,
donația și alte as emenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor
și obligațiilor contractuale (art. 1 .225 alin. 1 Cod civil). Pentru a fi valabil obiectul contractului
trebuie, sub sancțiunea nulității absolute, să î ndeplinească condițiile: să fie d eterminat și să fie
licit.
Obiectul obligației este reprezentat de prestația pe care trebuie s -o execute debitorul și sub
aceeași sancțiune, nulitatea absolută, trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil și licit.
I.4.4. Cauza este mot ivul care determină fiecare parte să încheie contractul (art. 1 .235 Cod
civil). Condițiile de validitate ale cauzei, potrivit art. 1 .236 Cod civil sunt:
a)să existe;
b)să fie licită;
c)să fie morală.
Sancțiunea în caz de ner espectarea condițiilor de valabilitate a cauzei este nulitatea contractului,
cu următoarele distincții:
a) nulitatea relativă a contractului pentru lipsa cauzei, cu excepția cazului în care contractul a
fost greșit calificat și poate produce alte efecte juridice (art. 1 .238 alin. 1 Cod civil);
b) nulitatea absolută a contractului pentru cauză ilicită sau imorală, dacă este comună pentru
ambele părți contractante sau, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut -o sau, după
împrejurări, trebuia să o cunoască (art. 1 .238 alin. 2 Cod civil) .
Noul Cod civil reglementează ca regulă, ca soluție de principiu nulitatea relativă pentru lipsa
cauzei.
În articolul cu denumirea marginală „Frauda la lege” 1.237, legiuitorul stabilește că și în cazul
în care contractul „este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative,
cauza este contrară legii”, prevedere care are o importanță practică deosebită, deoarece atunci
când există o definiție expres prevazută , a „Fraudei la lege ” pârâtul care se vede epus într -o
acțiune în nulitate absolută, ( pentru că „Frauda la lege ” fiind o specie a cauzei ilicit , iar cauza
ilicită atrage nulitatea absolută ) provocat cu această susțiere va putea să ceară explicații

18 https://legeaz.net/noul -cod-civil/art -1221 -leziunea -incheierea -contractului -contractul

11
reclamantului în fața instanței în se nsul de a demonstra că acel „contract s -a încheiat numai
pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative”. De exemplu să presupunem că o lege ar
recunoaște anumite beneficii la achiziția unei locuințe tinerilor, cu vârsta de până la 30 de ani,
căsăt oriți. Două persoane care îndeplinesc condițiile de vârstă încheie un contract de căsătorie ,
nu cu scopul de a întemeia o familie, ci doar pentru a dobândi statutul de soți astfel avînd acces
în condiții de favoare la achiziția acelei locuințe . Prin urmare încheie un act de căsătorie „numai
pentru eludare unei norme legale imperative”, norma legală imperativa, în speță, este aceea care
oferă condiții de favoare numai tinerilor căsătoriți, pe cale de consecință dacă reclamantul poate
să facă dovada că cei do i s-au căsătorit numai pentru eludarea dispozițiilor care acordă prioritate
numai tinerilor cu adevărat căsătoriți, acțiunea în nulitate absolută este admisă. Această
prevedere obligă la identificarea normei imperative a cărei eludare se incearcă.

CAPITO LUL II. ÎNCHEIEREA ȘI EFECTELE
CONTRACTELOR AUTENTICE
II.1.FORMAREA ȘI ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI AUTENTIC
II.1.1. FORMAREA CONTRACTULUI AUTENTIC
Ca orice convenție și această specie de contract are la bază acordul de voințe19, altfel spus
contractul impli că întâlnirea concordantă, în scopul „nașterii, modificării sau stingerii unui raport
juridic” a două voințe juridice, întâl nire ce are loc „în forul intern” al viitoarelor părți
contractante, fiecare analizând importanța și necesitatea încheierii contract ului20. În concret,
fiecare persoană analizează motivul care îl conduce, îl determină să încheie un anumit contract.
Acest „motiv” nu reprezintă altceva decât cauza contractului, cauză care așa cum am arătat și
potrivit prevederilor articolului 1.236 din no ul Cod civil sub sancțiunea nulității absoulte
conform art. 1 .238 C. Civ., trebuie să „ existe, să fie licită și morală”. Dacă în urma analizării
importanței și necesității încheierii contractului, viitoarele părți au înțeles să încheie convenția,
acestea își vor exprima consimțământul în forma scrisă, autentică, sub sancțiunea nulitătii
absolute.21

II.1.2. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI AUTENTIC
Din interpretarea articolului 269 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost republicat pe
10.04.2015, contr actul autentic se încheie „în forma și condițiile stabilite de lege” în fața
notarului public, care va lua măsurile necesare pentru „stabilirea identității părților, exprimarea
consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data în scrisului”.
Aproximativ aceleași prevederi le întâlnim și în articolul 77 ali. 5 din Legea 36 din 1995 cu
privire la notarii publici și activitatea notarială, din capitolul al V -lea Procedura actelor notariale
„În cadrul lucrărilor de îndeplinire a actelor notariale, notarul public stabilește identitatea,
domiciliul și capacitatea părților, în afara cazurilor în care se solicită dare de dată certă,
întocmirea de copii legalizate sau acordarea de consultații juridice.”, menționez că „capacitatea
părților” a ici include și ceea ce este reglementat în noul Cod Civil sub denumirea de

19 Art. 1166 noul Cod civil
20 L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Curs de drept civil.Obligațiile , E.D.Universul Juridic, București, 2015, p.52
21 Art. 1241 și art. 1242 din noul Cod Civil

12
discernământ, deoarece în literatura de specialitate și în jurisprudența anterioară intrării în
vigoare a noului Cod Civil se vorbea în mod curent, mai ales în privința testamentelo r de
incapacități naturale, când se punea problema lipsei discernământului, adică se arăta că „voința
trebuie să fie lu minată de rațiune”, în prezent î n noul Cod Civil este reglementată î n mod distinct
această condiție: „consimțământul să provină de la o p ersoană care are discernământ ”. Cel mai
imprtant text pentru această temă, din acest act normativ , este reprezentat de aliniatele 1 și 5 ale
art.79 care se referă la trei obligații ale notarului public și la obligația notarului public de informa
persoanele vârstnice cu privire la drepturile acestora prevăzute la art. 30 din Legea nr.17/2000
privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, lege care definește persoana vârstnică ca fiind „persoana car e a împ linit vârsta de
pensionare stab ită de lege”.
Așadar , în cadrul încheierii unor acte autentice, a unor contracte autentice atunci când se
prezintă în fața notarului public, acesta trebuie să le acorde o atenție deosebită, în funcție de
specificul persoanelor care urmează să încheie contractul, de vârsta acestora, de nivelul de
pregătire, de nivelul de inteligență, de instuire pentru ca în primul rând să afle ceea ce anume
părțile doresc, ce problemă urmează să își rezolve prin încheierea acelui con tract, deoarece
uneori părțile nu încheie întotdeauna contracte pure, tipice, ci de multe ori doresc să încheie așa
numitele contracte mixt e, de pildă nu doresc să încheie un contract de vânzare, ci doresc să
încheie un contract în temeiul căruia una din p ărți dorește să înstrăineze un bun, iar cealaltă parte
se obligă să plătească o sumă de bani și în completare să asigure și întreținerea pe viața sau pe o
durată determinată de timp a înstrăinătorului, se pune problema ce fel de contract este acesta, nu
este un contract pur, nici un contract de vânzare pur și nici un contract de întreținere pur, ci
trebuie să îl califice , deoarece în funcție de calificare se aplică și regimul juridic, care în parte
este diferit.
Pentru a califica un contract mixt ca fiin d un contract de întreținere sau de vânzare, t rebuie
observat care este obligația principală asumată de către dobânditorul bunului, acest lucru
realizându -se prin compararea valorii bunului care se înstrăinează cu suma care se plătește,
deoarece acestea su nt valori care se pot compara, neputându -se compara valoarea întreținerii care
în momentul încheierii contractului aceasta este necunoscută și nici nu s -ar putea aștepta
încetarea contractului de întreținere, într -unul din modurile prevăzute de lege, cel m ai adesea
prin decesul creditorului întreținerii pentru a califica contractul; de aceea facându -se această
comparație , în situația în care suma plătită este mai mare sau egală cu jumătate din valoarea
bunului ne aflăm în prezența unui contract de vânzare c u obligația întreținerii accesorie aceleia
de plată a prețului, dacă suma de bani este mai mica, (cum se întâmplă de multe ori, deoarece cel
ce are calitatea de creditor al întreținerii dorește să dispună și de o sumă de bani mai ales când nu
are pensie sa u are o pensie mică și părțile convin să se plătească și o sumă de bani ), obligația
principală este aceea de întreținere, pentru că suma de bani care se plătește este mai mică decât
jumătate din valoarea bunului înstrăinat. Se întâmplă și ca părțile să înc heie un contract mixt care
poate să vizeze plata unei rente viagere și obligația de întreținere, sau o donație cu sarcina
întreținerii, donație care v -a fi atent analizată de către notar și să stabilească dacă este într -adevăr
în prezența unei donații cu s arcina întreținerii sau este în prezența unui contract de întreținere, și
acest lucru se va analiza lundu -se în considerare valoarea bunului care se înstrăinează și o
posibilă valoare a întreținerii, pentru că, pentru a fi în prezența unei donații cu sarci na întreținerii,
trbuie ca valoarea bunului care formează obiectul contractului să fie în mod vădit mai mare decât
orice contravaloare a întreținerii, chiar și în situații mai delicate în care se pune problema unor
cheltuieli speciale făcute cu asistența m edicală, efectuarea unor intervenții chirurgicale, ș.a. De

13
multe ori lundu -se în considerare atât valoarea bunului înstrăinat, sau a unei sume de bani,
nefiind obligatoriu ca bunul să fie un bun corporal, și valoarea întreținerii, în condițiile în care
creditorul întreținerii dispune și de un venit lunar, periodic, deci practic pentru prestarea
întreținerii trebuie să se contribuie doar în completare, iar fructele civile care ar rezulta numai din
depunerea „bunului” la o bancă ar fi suficiente pentru a se presta întreținerea corespunzătoare.
Într-o asemenea situație este evident că contractul care se dorește a se încheia reprezintă o
donație cu sarcina întreținerii, însă în alte situații contractul este calificat în mod defectuos, el
fiind în realitate un c ontract de întreținere.
A doua obligație pe care o are notarul public, în acest context: să verifice dacă scopul pe care îl
urmăresc părțile este în conformitate cu legea.
Cea de -a treia obligație, însă este mai delicată „să le dea îndrumarile necesa re asupra efectelor
actului juridic”, asupra obligațiilor asumate prin î ncheierea convenției respective , care ar fi
modalitățile prin care una sau alta dintre părți ar putea acționa. E xecutare acestei obligații le dă
posibilitatea părților să reflecteze ma i serios cu privire la actul pe care preconizează a -l încheia.

II.2. EFECTELE CONTRACTELOR AUTENTICE
Orice contract, ca orice raport juridic generator de obligații , de altfel, conferă creditorului
dreptul de a pretinde debitorului să dea, să facă ceva sau să nu facă ceva. Așadar efectele
contractului reprezintă rezultatul pe care părțile îl au în vedere , potrivit negocierilor purtate cu
respectarea principiului bunei -credințe și a manifestării lor de voință, ca acel contract odată
încheiat să dea na ștere, să modifice sau să stingă un raport juridic , adică conținutul raportului
civil, drepturile și obligațiile civile care se nasc, se modifică sau se sting. 22
Efectele actului juridic și implicit ale contractului sunt guvernate de o serie de principii , două
sau trei, deoarece în doctrină nu există o opinie unitară23, și anume principiul forței obligatorii,
principiul relativității și principiul irevocabilității, cel care divide opinia autorilor, care pentru
unii autori precum A. Pop și Gh. Beleiu , este parte integrantă a primului principiu, principiul
forței obligatorii.
Aceste reguli generale sunt consacrate legislativ în articolele 1.270 și 1.280 din Codul civil.

II.2.1. EFECTELE CONTRACTELOR AUTENTICE FAȚĂ DE PĂRȚI
Conform art.1.270 C. civ. contr actul încheiat cu respectarea condițiilor de validitate „are putere
de lege între părți le contractante”, această dispoziție legală se impune ca o necesitate pentru
realizarea drepturilor subiective ale persoanelor fizice și juridice, pentru certitudinea, s tabilitatea
și eficiența raporturilor juridice.
Contractul, are ca efect imediat nașterea unor drepturi și obligații, fiecărui subiect, parte la
încheierea contractului revenindu -i atât drepturi cât și îndatoriri sau în cazul donației numai
drepturi și num ai obligații .
De asemenea, între modul de încheiere al contractului și modul de modificare, de desfacere sau
desființare trebuie să existe concordanță, simetrie care se desprinde din cele două texte de lege,
„contractul se încheie prin simplul acord de v oințe al părților (…) art 1.178 noul Cod civil și

22 G. Boroi, C.A. Angelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 2 -a, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 204

23G. Boroi, C.A. Angelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 2 -a, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 207

14
aliniatul 2 al art.1 .270 din noul Cod civil „contractul se modifică sau încetează numai prin
acordul părților ori din cauze autorizate de lege.”
Conform art.1.280 di actualul Cod civil convenția închei ată între două sau mai multe persoane
nu poate profita altor persoane, cu atât mai mult nu le poate vătăma, acesta fiind și principiul
relativității efectelor contractului. Din conținutul acestui principiu înțelegem că nimeni nu poate
fi obligat decât prin voința sa și de asemenea drepturile ce se nasc din contract aparțin părților
acelui contract. În ceea ce prveste latura obligațională,dreptul nostru civil nu permite excepții, în
schimb admite ca două sau mai multe persoane să încheie un contract care să îi profite unei terțe
persoane, este cazul stipulației pentru altul „oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul
unui terț” (art.1.284 noul Cod civil).

II.2.2. EFECTELE CONTRACTELOR AUTENTICE FAȚĂ DE TERȚI
Persoanele care nu au calitatea de părți, deoarece nu au participat direct la încheierea
contractului, și în persoana cărora nu se produc efectele obligatorii ale contractului fac parte din
categoria terților, categorie care este ținută să respecte contractul încheiat de părți, „să nu aducă
atingere drepturilor și obligațiilor născute din contract.”, conform articolului 1.281 din Codul
civil. Noțiune a de „terț” nu este absolută, deoarece ea trebuie apreciată pe toată perioada
contractul își produce efectele. Astfel se p ot transforma din terți în părți derivate, bineînț eles cu
acordul lor de voință prin înlocuirea uneia din părți sau chiar aderând la contract , aceștia vor
suporta toate efectele acelui contract, în mod direct24.

CAPITOLUL III ANULAREA CONTRACTELOR AUTENTI CE PENTRU
VICII DE CONSIMȚĂMÂNT

CAUZE DE INEFICACITATE A CONTRACTELOR
Nu voi trata cauzele de ineficacitate ale contractelor în mod exhaustiv, ci mă voi rezuma doar
la acele situații care sancționează contractul cu nulitatea datorită neîndeplinirii condițiilor de
valabilitate la momentul încheierii lor.
Articolul 1.207 din Codul civil, plasat în materia viciilor de consimțământ , eroarea viciu de
consimțământ, aduce nou prin punctul 1 din alin.2 consacrarea sancțiunii nulității relative pentru
eroare, eroare văzută ca viciu de consimțământ atunci când aceasta poartă „asupra naturii sau
obiectului contractului”. De exemplu una din părțile unui contract crede că a încheiat un contract
de vânzare cumpărare cu clauza de întretinere și în realitate text ul contractului apare ca fiind un
simplu contract de vânzare -cumpărare25, există o eroare asupra naturii contractului, într -o
asemenea situație sancțiunea care o poate activa cel aflat în eroare este nulitatea relativă, iar nu
nulitatea absolută. De asemene a când există o confuzie asupra obiectului material al contractului,
când o parte crede că achiziționează un bun, dar din conținutul contractului rezultă că a devenit
proprietarul unui alt bun, contractul încheiat este lovit de nulitate și de această dată relativa,
nulitate reglementată de noul Cod civil prin dispozițiile articolului 1.248. În aceste cazuri noul

24 L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, Curs de drept civil: obligațiile ,- București: Universul Juridic, 2015, p.135, 136.
25 D. Lupașcu, dr. O. Spinteanu -Matei, M . Tăbârcă, A. Roua -Pop, R. Susanu, Curtea de apel –Culegere de practică
judiciară civilă1993 -1998 ,- București , Ed. All Beck, speța nr 31,p. 39, soluționată prin decizia nr.13322/10.12.1996
de către secția a III -a civilă

15
Cod civil a declasificat nulitatea ce sancționează contractul încheiat cu nerespectarea condiției de
valabilitate în ceea ce privește consimțământu l exprimat în cunoștiință de cauză, de la stadiul de
nulitate absolută la cel de nulitate relativă. De asemenea o deosebită importanță din punct de
vedere practic o are și textul exprimat în partea finală a punctului 2 din aliniatul 2 al articolului
1.207 C.civ „(…) asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părți în absența căreia
contractul nu s -ar fi încheiat”, deoarece sunt acele contractele care au un preambul în care părțile
arată acele stări de lucru care stau la baza încheierii co ntractului și pe care ele mizează. Chiar în
interiorul contractului pot exista clauze de tipul declarații, reprezentări date de părți, în care ele
se asigură una pe cealaltă ( că au capacitatea de a încheia contractul, că au capacitatea de a
„duce” obiectu l contractului la îndeplinire, etc), clauze pe care părțile le consideră esențiale.
Noua reglementare a creat posibilitatea de a introduce o acțiune în nulitate relativă unui contract
atunci când una din părți dovedește că o astfel de declarție, a fost dat ă de cealaltă parte fără ca
aceasta să fie conformă cu realitatea.
Din coroborarea art 1.207 (3) și 1.208(2) din Codul civil rezultă că în anumite condiții și
eroarea de drept poate fi esențială și pe cale de consecință poate fi invocată de partea intere sată,
cu scopul de a obține nulitatea relativă a contractului. Potrivit articolului 1207 C. Civ „eroarea de
drept trebuie să privească o normă juridică determinantă pentru încheierea contractului”, nu orice
eroare asupra unui act normativ ca existență sau inexistență îndreptățește anularea actului,
eroarea trebuie să privească o dispoziție legală26 care are legătură cu obiectul contractului, dar
trebuie în același timp să nu fie nici accesibilă și nici previzibilă, potrivit art 1.208 (2) C.civ.,
această cond iție se raportează la nivelul celui care invocă eroarea de drept, la nivelul său de
specializare raportat la obiectul contractului.
Articolul 1.213 C.civ. permite adaptarea unui contract lovit de nulitate relativă pentru eroare,
atunci când „o parte este îndreptățită să invoce anulabilitat ea contractului pentru eroare”,
(situația premisă ), aceasta poate alege una din cele două soluții pe care Codul civil le oferă, poate
formula o notificare sau o cerere de chemare în judecată, cealaltă parte are însă posibilitatea de a
provoca o adaptare a contractului , declarând că este de acord să își îndeplinească obligațiile
astfel cum le -a înțeles partea îndreptățită să invoce nulitatea, în termen de trei luni de la
notificare sau după caz de la data „comunicării cer erii de chemare în jud ecată”, sau să execute
prestația de îndată, așa cum a înțeles -o cealaltă parte , dacă obligația a ajuns la scadență. Dacă
declarația a fost făcută în termenul prevăzut de aliniatul 2 sau obligația a fost îndeplinită,
conform aceluiași aliniat, atunci „dreptul de asolicita anularea contractului este stins și
notificarea este lipsită de orice efec” , totuși putem însă observa că un efect notificare l -a produs,
însăși adaptarea contractului, această notificare nu produce efecte precum puner ea în întârziere a
debitorului, nu vor începe să curgă daune -interese moratorii, dar adaptarea contractului este o
consecință a notificării uneia dintre părți de către cealaltă parte care era în drept să solicite
anulabilitatea contractului pentru eroare.
Contractul se poate adapta nu doar pentru acest viciu de consimțământ, nu doar pentru eroare,
ci și pentru leziune, așa cum prevede art 1.222 (3), dar nu și în cauz ul dolului , unde partea nu
este victima unei „erori provocate ” de ea însăși, ci victimă a „unei erori provocate de manoperele
frauduloase”27 de cealaltă parte care a acționat cu rea credință. În cazul dolului partea al cărui
consimțământ a fost viciat are la dispoziție o acțiune în anulare, dar și posibilitatea de a solicita

26 Prin noțiunea de „dispoziție l egală” nu înțelegem numai legi, ordonanțe de govern și ordonanț e de urgență ale
guvernului , ci și acte normative secundare precum norme metodologice, circulare, ordine , hotărâri de guvern, etc
27 Marghioala Procopie Canusi

16
despăgubiri pe care sancțiunea nulității nu le poate acoperi. Sancțiunea anulării contractului are
ca efect doar restituirea prestațiilor care s -au efectuat, reparând astfel doar paguba efectivă;
beneficiul care l -ar fi realizat partea în urma încheierii contractului nu poat e fi acoperit prin
simpla anulare a contractului și restituirea prestației, ci face obiectul unui prejudiciu supus unei
pretenții distincte așa cum reiese din art.1.215 alin.2 din Codul civil .
Instituția leziunii , consacrată de noul Cod civil ca o cauză de anulare a contractului și plastă în
gama viciilor de consimțământ , cade, de asemenea, sub incidența art.1.213 C.civ , legiuitorul îi
lărgește și sfera de aplicare acordând posibilitatea și persoanelor cu capacitate deplină de
exercițiu de a solicita anu larea unui contract pe motiv de leziune, așa cum rezultă din
interpretarea coroborată a aliniatului 1 art.1.221 în care legiuitorul definește leziunea și alin. 3,
text de lege în care legiuitorul face referire expres la situația minorului, prin urmare și m ajorii
pot apela la această instituție, în condițiile stabilite de primul aliniat al articolului coroborat cu
articolul 1.222 aliniatele 1 și 2, pentru a solicita anularea contractului sau doar „reducerea
obligațiilor lor cu valoarea daunelor interese la c are ar fi îndreptățiț i”. Condiția de admisibilitate
a acțiunii în anulare, trebuie îndeplinită și daca partea solicita reducerea prestațiilor, condiție care
se verifică la momentul încheierii contractulu i, dar și pe toată perioada de timp scursă între
mome ntul încheierii actului și momentul introducerii acțiunii în anulare sau după caz a reducerii
prestațiilor așa cum prevede teza finală a aliniatului 2 art.1.222 C.civ, această disproporție între
prestații existentă în primul moment trebuie să se mențină, să fie permanentă, să fie constantă
pâna la momentul introducerii cererii în anulare, dacă în acest arc de timp a existat un singur
moment în care disproporția nu a depășit „jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul
încheierii contractului” face să se respingă acțiunea în anulare pentru leziune.
Pentru existența leziunii în afara acestei condiții de ordin material, cantitativ legiuitorul mai
impune și îndeplinirea unei alte condiții, condiție care este de fapt sursa disproporției și cu care
debutea ză articolul 1.221 C. Civ. „există leziune atunci când una din părți profitând” de anumite
elemente enumerate în conținutul articolului, care luate separat ele nu „distrug” contractul , ci
este necesar ca cealaltă parte să profite de aceastea , iar contractu l încheiat să nu prezinte
caracterele unei tranzacții sau ale unui contract aleatoriu ( contract de întreținere, de rentă
viageră, vânzarea unui drept litigios, vânzarea silită la licitație publică, etc.) , așa cum precizează
Codul în art.1.224 și cumulat c u acest text, în art.1 .221 alin. (2) „existența leziunii se aprecizează
și în funcție de natura și scopul contractului” care se referă nu la contractele aleatorii sau de
tranzacție, ci la contractele care față de natura, scopul, imprejurările specifice în care s -au
încheiat exclud acuza de leziune, care rămâne la aprecierea judecătorului, cu alte cuvinte
art.1.224 nu este o aplicare, o exemplificație a art.1.221 alin.(2) din noul Cod civil și nici
art.1.221 nu anunță, nu anticipă art.1.224 din C. Civ.. Alături de aceste condiții negative,
legiuitorul, în materie de leziune, a restrâns timpul, intervalul de incertitudine la un an, conform
art. 1.223 „ dreptul la acțiunea în anulare sau în reducerea obligațiilor pentru leziune se prescrie
în termen de un an de la data încheierii contractului”, termen special derogatoriu de la termenul
general de prescripție al nulității relative care curge de la data încheierii contractului și mai mult
nici măcar nu poate fi opusă pe „cale de excepție” când s -a prescris dreptul celui care se pretinde
victimă a cauzei de nulitate să introducă acțiunea pe acest motiv, așa cum am spus aceasta
reprezintă o excepți de la regula consacrată în art.1.249 alin(2) din Codul civil, articol care în
teza a II -a precizează că „poate opune oric ând nulitatea relativă a contractului, chiar și după
împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune”, „partea căreia i se cere executarea
contractului”.

17
Și în cazul leziunii, contractul poate fi adaptat, dar la aprecierea instanței și dacă p artea care a
profitat de acele stări indicate în art. 1.221 C.civ „oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei
creanțe sau o majorare a propriei obligații”. Spre deosebire de adaptarea contractului în cazul
erorii, în cazul leziunii „prețul „ salvării co ntractului nu îl reprezintă renunțarea în tot la
disproporție, ci prezumtivul autor al leziunii trebuie să ofere „în mod echitabil o reducere”,
instanța va aprecia oferta, este deci mai blând reglementat acest conținut al „prețului” față de
cum este reglem entat în cazul erorii. În aceste condiții, când instanța apreciază că oferta este
echitabilă, poate să „mențină” contractul, în sensul că nu va fi anulat, evident că nu va mai
prezenta același conținut, ci acesta va fi modificat în baza ofertei respective, de pildă în cazul
unui contract de vânzare -cumpărare lovit de nulitate relativă pentru leziune, acesta se „menține”
în sensul că nu este anulat pentru leziune , iar vânzătorul nu redevine proprietar și cumpărătorul
nu își recuperează prețul, dar contractul se va ajusta în limitele ofertei pe care celalaltă parte are
posibilitatea să o facă.
Efectele nulității . Odată admisă acțiunea în anulare efectele nulității sunt omogene, indiferent
de natura nulității invocate, absolute sau relative. Dacă în vechiul C od civil n u exista un text de
lege care să facă referire restituirea prestațiilor primite în temeiul contractel or cu executare
sucesivă lovite de nulitate , nulitatea producea efecte doar pentru viitor , noul Cod civil conține un
text care stipulează că nuli tatea are efect e între părți și pentru trecut. Potrivit art. 1.254 alin. (3) „
în cazul în care contractul este desființat (sub motiv de nulitate), fiecare parte trebuie să restituie
celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestațiile primite (…), chi ar dacă acestea au fost
executate succesiv sau au avut un caracter contin uu”. Pentru că alin iatul întâi ne introduce în
zona ficțiunii juridice care este echivalentă totodată cu un prim principiu care cârmuiește efectele
nulității si anume efectul ex tunc, retroactivitatea nulității ; și pentru că alin.2 vorbește despre un
alt principiu care este legat de desfiintarea actelor subsecvente contractului desființat pe motiv de
nulitate, potrivit adagiului „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis ”, în mo d natural ne -am
aștepta ca în aliniatul (3) Codul să consacre și un alt efect al desființării contractului lovit de
nulitate și anume „repunerea părților în situația anterioară”, sintagmă pe care o întâlnim în
doctrină, în jurisprudență, dar pe care Codul civil nu o însușește , formulă care în practică, în
materia executării silite ridică anumite probleme prin condiționarea restituirii prestațiilor
concomitent. Cu alte cuvinte partea care a obținut desființarea unui contract de vânzare –
cumpărare, ca prim cap ăt de cerere și repunerea părților în situația anterioară printr -un alt capăt
de cerere accesoriu , pentru a pune în executare hotărea judecătorească, este ținuta ca concomitent
cu solicitare predarii bunului, obiect al contractului să restituie prețul sau partea din preț pe care
cealaltă parte l -a plătit sau după caz a plătit -o. Aliniatul (3) al art. 1.254 reprezint o normă de
trimitere la un alt pachet de dispoziții legale și anume la dispozițiile Titlului VIII „Restituirea
prestațiilor”, capitolul II „Mod alitățile de restituire”, o altă replică a metaforei „repunerea părților
în situația anterioară ”.
Ca orice contract, contractul „întocmit sau , după caz , primit și autentificat de notarul public”,
așadar contractul autentic , trebuie să respecte condițiile esențiale pentru validitate consacrate la
art. 1.179 în Codul civil, sub sancțiunea nulității conform art. 271 din noul C.proc.civ. Așa cum
am arătat în capitolul II al lucrării, „Încheierea contractelor autentice”, notarii public i au în
cadrul obligației lor legale de a stabili în mod corect identitatea părților, datoria de a cunoaște și

18
înțelege inclusiv mențiunile cuprinse în acte de identitate emise de autoritățile altor state28, la
exprimarea consimțămâtului acestora cu privire la conținut, semnătura a cestora29 și data
înscrisului” . În situația în care una din părți constată ulterior încheierii contractului că oblig ațiile
pe care și le -a asumat prin încheierea acestuia nu sunt cele dorite, sau persoana față de care și -a
asumat obligația nu este cea cu ca re își dorea să întrețină un raport30, dacă consideră că dreptul
nu este corelativ obligației asumate prin contract31 sau conținutul contractului nu corespunde
negocierilor purtate înainte de întocmirea acestuia32, poate solicita instanței de judecată anulare a
contractului pentru vicii de consimțământ.

III.1. Anularea contractului de vânzare pentru dol
Vânzarea este un contract esențialmente sinalagmatic, esențialmente cu titlu oneros, în
principiu comutativ33, în principiu consensual34 și translativ de dr epturi.
Potrivit art.1.244 C.civ. „(…) trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea
nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise
în cartea funciară.”
Anularea unui contract de vânzare cumpărare pentru vicii de consimțământ se dispune de către
instanța de judecată printr -o hotărâre judecătorească, la solicitarea uneia din părți, de regulă a
părții al cărui consimțămănt a fost viciat, printr -o cerere de chemare în judecată , cerere pe care o
motiveaz în fapt și în drept , în dovedirea căreia, reclamantul, partea îndrituită să solicite anularea
actului va propune probe cu înscrisuri, cu interogatoriul, cu martori , probe cu expertize medico –
legale psihiatrice.

28 CURTEA DE APEL CLUJ, BULETIN UL JURISPRUDENȚEI, Culegere de jurisprudență în materie civilă, litigii
cu profesioniști și insolvență, contencios administrativ și fiscal, penală, pe anul 2015, B:J: -2015 , S.I civ.,dec .
civ.nr.605/R din 22 decembrie 2015, p.80.
29 CURTEA DE APEL BUCUREȘTI , Culegere de practică judciară civilă1993 -1998, ED. All Beck, 1999 ,
coordonator Dan Lupașcu, p.41, Secția aIII -a civilă, decizia nr.1.269/28.11.1996 „ Atunci când susținerile
reclamanților privitor la nesemnarea contractului – cu consecința lipsei consimț ământuluo acestora –sunt confirmate
de expertza grafologică efectuată în cuză, în mod legal instanțele au apreciat că actul este lovit de nulitate , pentru
lipsa consimțământului”
30 S.I.,dec.civ. nr.605/R din 22 decembrie 2015 „ În prezentul proces s -a stab ilit de către prima instanță și de cea de
apel, în urma aprecierii probatoriului administrat, că în datele 15, respectiv 18 martie 2011, cînd s -au încheiat în fața
notarului public D.S.I. cele două promisiuni de vânzare – cumpărare litigioase, înaintea not arului s -a înfățișat,
pretinzând că este promitenta vânzătoare H.P.B.N., o altă persoană respectiv numita U.E.N.” ibidem
31 CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, ,BULETINUL JURISPRUDENȚEI, Repertoriu annual 2015, B.J. -2015,
p.269, Decizia civ.nr.48/R din 14 ianuarie 2 015, irevocabilă , În prezentul proces apelanții -reclamanți susțineau că
nu și -au dat consimțământul la încheierea unui contract de vânzare – cumpărare cu drept de uz și abitație viageră, ci
că au avut reprezentarea că încheie un contract de întreținere .”
32 CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, Culegere de practică judciară civilă1993 -1998,ED. All Beck, 1999,
coordo nator Dan Lupașcu,, p.39, Secția a III -a civilă, decizia nr. 1322/10.12.1996 . „reclamantul T.M.a chemat în
judecată pe pârâta O.A. pentru a se constata nuli tatea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.26997
din 20.09.1992. În motivarea cererii se arată că reclamantul a convenit cu pârâta să încheie un contract de vânzare –
cumpărare cu clauză de întreținere și că, înainte de a merge la notariat , pârâta i -a citit un contract de vînzare –
cumpărare cu clauza de întreținere a reclamantului, dar la notariat părțile au încheiat un alt act de vânzare -cumpărare
fiind indus în eroare.”
33 În mod excepțional contractual poate căpăta caracter aleatoriu, de exemplu vânzarea nudei proprietăți
34 Prin excepție de la principiul de la principiul consensualismului, consacrat de art.1.178 C.civ, în cazurile special
prevăzute de lege vânzarea devine un contract solemn, autentic; de exemplu vânzarea prin care se tran sferă drepturi
reale imobiliare trebuie să fie încheiată în forma autentică cerută ad validitatem

19
Pe portalul insta nțelor de judecată, ca și în culegerile de practică judiciară civilă am întâlnit
numeroase astfel de cauze care au ca obiect anularea contractului de vânzare -cumpărare pentru
vicii de consimțământ și asupra cărora în cea mai mare parte instanțele s -au pron unțat în sensul
că au dispus anularea contractului de vanzare -cumparare autentificat la biroul notarului public și
repunerea pă rților în situația anterioară încheierii contractului, î n sensul c ă pârâ tul vor fi obliga t
să restituie, reclamantului în deplină proprietate și posesie, imobilul , cu privire la preț ul vanzarii –
cumpararii imobilului, instanțele au obligat reclamantul, la restituirea sumei , dacă în contractul
de vânzare -cumpărare s -a menționat prețul vânzării -cumpără rii, acesta a fost plătit în fața
notarului public, ori s-a putut face dovada plăți printr -un înscris, sau prin administrarea altor
probe . În absența unui astfel de înscris constatator al plații preț ului, coroborat cu faptul ca
reclamantul nu a recunoas cut că ar fi primit de la pârât preț ul, se va aprecia că nu s -a dovedit că
s-ar fi plătit reclamantului, prețul menționat în contractul de vâ nzare -cumparare . Ca urmare, prin
repunerea parț ilor în situaț ia anterioara contract ului, nu se impune ca reclamantul sa fie obligat
să restituie pârâ tului suma de bani, deoarece nu s-a dovedit ca o astfel de sumă ar fi fost plătită
reclamantului. De asemenea , în temeiul art. 453 alin. (1) și art 455 C. proc. civ , instanța prin
soluția dată se va pronunța și asupra cheltuielilor de judeca tă.
Pentru a an aliza modul în care poate fi anulat un contract de vânzare -cumpărare încheiat în
formă autentică, am ales o speță soluționată de către Judecătoria Bârlad și publicată pe portalul
instanței sub nr.319/ 29.01.2015.
Speța în cauză vede în calitate de recl amant, o persoană vârstnică, cu o sanatate psihică
precară, cu un coeficient de inteligență mic și un nivel de pregătire scăzut, care prin cererea de
chemare în judecată introdusă în 24.03.2014 solicită i nstanței ca, prin sentința ce o va pronunța
să se di spună anularea contractului de vânzare -cumpărare autentificat la data 21.06.2013 și
repunerea părților în situația ant erioară încheierii contractului, motivând că la momentul
încheierii „actului s -a aflat în eroare asupra obiectului contractului, crezând c ă încheie un
contract de întreținere, totodată consimțământul ei a fost smuls prin dol de către pârâti care i -au
captat încrederea și au folosit asupra ei manevre insidioase”
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar copii după următoarele înscr isuri:
– sentință civilă din 12.11.2009 ;
– sentință civilă;
– contract de vânzare -cumpărare autentificat;
– extras de carte funciară pentru informare;
– certificatul medico -legal emis de Serviciul Medico -Legal;
– raportul de psihodiagnostic si evaluare clinica intocm it cu nr. 26/12.06.2014 de catre
Cabinetul Individual de psiholog ie;
și a folosit proba cu interogatoriu, proba cu martori, proba cu expertiza medico -legală psihiatrică.
În conformitate cu p revederile art. 201C. proc. civ., pârâții formulează întâmpinar e prin care
resping acuzațiile reclamantei, solicitând respingerea acț iunii reclamantei, ca nefondată. Pârâții
au susținut ca intenția lor a fost aceea de a î ncheia cu reclamanta un contract de vanzare –
cumparare imobil iara, nicidecum un contract de întreț inere. Paratii au cumparat imobilul cu
scopul de a face acolo o pensiune, iar scopul propus nu s -ar fi putut atinge dacă reclamanta ar fi
continuat să locuiască în imobil. Pârâții au susținut ca ei au plătit reclamantei preț ul imobilului
convenit cu aceast a și, după ce au cumpă rat imobilul, au efectuat la imobil lucrări de imbunătăț iri
deoarece intentionau sa faca acolo o pensiune. Pentru repunerea partilor in situatia ant erioara,

20
reclamanta va trebui să restituie pârâților preț ul imobilului, cheltuielile d e perfectare a vânzării,
precum și contra valoarea lucră rilor de îmbunătăț iri efectuate la imobil.
Cu privire la eroarea invocată de reclamantă , conform art. 1207 alin.2 pct. 1 din Codul civil, o
astfel de eroare este apropare imposibilă î n cazul contra ctelor autentice tocmai din cauză că
aceste contracte se î ncheie la un notar public. Pârâț ii au mai arătat că, în cazul contractelor de
vânzare -cumpă rare nu se poa te vorbi despre dol prin captație, ca î n cazul testamentelor.
Pârâții au solicitat încuviința re probei cu martori și probei cu interogatoriul.
Potrivit regulilor de procedură, în termenul legal prevăzut reclamanta a răspuns la întâmpinarea
formulată de pârâți negând faptul că i -a fost înmânat un exemplar al contractului de vânzare –
cumpărare.
În temeiul art. 22 C.proc.civ., instanța a solicitat Biroului individual notarial în copie, întreaga
documentație care a stat la baza î ntocmirii contractului de vanzare -cumparare autentificat la data
21.06.2013 la acest birou notarial și care vede ca părți pe reclamantă și pârâții în cauză .
În urma analizării probelor încuviințate de instanță și de care justițiabilii au înțeles să se
folosească instanța a re ținut:
Din conținutul sentinț ellor civile pronunțate în 12.11.2009 și 7.11.2012 de către Judecato ria X ,
rezultă faptul că la data încheierii contractului de vânzare -cumpărare, reclamanta era proprietara
imobilului, obiect al contractului.
În 21.06.2013 a fost încheiat contractul de vâ nzare -cumparare autentificat la biroul notarului
public, p rin care reclamanta a înstrăinat pârâț ilor, (soți), imobilul proprietatea ei, compus din
casă de locuit, împreună cu suprafț ta de teren În contract s -a menționat că prețul vânzării –
cumpărării imobilului convenit de părț i a fo st de 15.000 lei, preț care a f ost plătit reclamantei, în
numerar, la data autentifică rii contractului, valoarea imobilului, conform expert izei Camerei
Notarilor Publici fiind de 9.587 lei. În contract s -a menț ionat că 3 exemplare ale contractului au
fost eliberate părț ilor, un exempla r al contract ului a ramas la arhiva notarială, iar un alt exemplar
al contractului a fost î naintat Biroului de Cada stru si Publicitate Imobiliara .
Din extrasul de carte funciară pentru informare din data de 24.02.2014 emis de Biroul de
Cadastru s i Publicitate I mobiliara X, rezultă că proprietarii imobilului sunt pârâț ii în baza
contractului de vâ nzare -cumparare autentificat la biroul notarului public X.
Prin ră spunsurile date l a interogatoriul propus de părți ti, reclamanta a negat ca ea a r fi fost de
acord să vândă păraților casa; totodată, reclamanta a negat că ar fi primit de la p ârâți vreo sumă
de bani ca preț pentru imobilul vândut. Reclamanta a susținut că la imobilul în cauză pârâții au
efectuat lucrări de î mbun ătățiri constând într -o ușa ș i un geam termopan.
Prin ră spunsurile date la int erogatoriul propus de reclamantă, pârâtul a susținut ca el a
împrumutat reclamantei o sumă de bani , însă nu a fost preocupat d e desființarea contractului de
întreținere pe care reclamanta îl încheiase cu familia X. P ârâtul a negat că, anterior încheierii
contractului de vânzare -cumpă rare, el ar fi ajutat -o pe reclamantă în gospodărie și că i -ar fi
acordat acesteia întreț inere. Du pă încheierea contractului de vânzare -cumpă rare, reclamanta a
continuat sa locuiască în imobil ca un simplu tolerat, urmând ca această să se plece la nepoata ei ,
îndată ce acesta din urmă , termina de amenajat camera în care reclamanta urma să locuiască. Cu
privire la preț pârâtul a afirmat că în nu a l -a plătit așa c um era menționat în contract la data
autentificării contractului, ci a fixat momentul plății la o zi anterioară autentificării În momentul
plății aceștia nu au încheiat niciun înscris.

21
În cauză au fost audiați martori propuși atât de reclamantă cât și d e pârâți , martori propuși cu
scopul de a întări cele afirmate de către părți.
Starea reclamantei se sănătate psihică, a coeficientul său de inteligență precum și
discernământul acesteia a fost constatată prin expertiza medico -legală, iar concluziile
consemnate raportul de expertiza medico -legala psihiatrica din 4.09.2014, î ntocmit de Se rviciul
Medico -Legal Judetean, în raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică întocmit de că tre
Cabinetul Individual de psihologie, biletul de externar e emis de Spita lul Municipal.
Din probele administrate rezultat că reclamanta are un ni vel scăzut de pregatire generală și
profesională, are studii de doar 4 clase, în perioada activă a vie ții aceasta a muncit la C.A.P., și la
data încheierii contractului de vânzare -cumpărare cu parat ii, ea era persoana în vâ rsta de 80 de
ani, locuia singură , astfel ca reclamanta nu avea cu cine sa se sfatuiască. Sunt de menționat ș i
prevederile art.80 alin .5 din Legea notarilor publici și a activităț ii notariale nr. 36/1995, conform
cărora Notarul public are obligația, î n cazul persoanelor varstnice35, să le pună în vedere
drepturile prevă zute la art. 30 din Legea nr. 17/2 000 privind asistența socială a persoanelor
vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. Astfel, articolul 30 din Legea
nr. 17/2000 prev ede ca „(1) Autoritatea tutelară sau, dupa c az, consilierii juridici angajaț i ai
consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică au obligaț ia de a
acorda, la solicitar ea acesteia, co nsiliere gratuită în vederea încheierii actelor juridice de vânzare –
cumpărare, donație sau împrumuturi cu garanț ii imobiliare care au drept obiect bunurile mob ile
sau imobile ale persoanei vâ rstnice respective. (2) Persoana vâ rstnica, astfel cum este defin ită la
art. 1 alin. (4), va fi asistată , la cerer ea acesteia sau din oficiu, după caz, i în vederea încheierii
unui act juridic de înstră inare, cu titlu oner os ori gratuit, a bunurilor ce îi aparțin, în scopul
îintreținerii și î ngrijirii sale, de un repreze ntant al autorităț ii tutelare a consiliului local în a cărui
rază teritorială domiciliază persoana vârstnică respectivă”.
În cauza de față, nici din cuprinsul contractului de vânzare -cumpă rare autentificat la
21.06.2013, nici din documentația ce a stat la baza î ntocm irii acestui contract nu rezultă că
reclamanta ar fi beneficiat de asistența vreuneia dintre persoanele menț ionate la art. 30 din Legea
nr. 17/2000. Totodată , cererea de teh noredactare a contractului de vânzare -cumpărare nu a fost
comp letată de catre reclamanta ă, ci doar a fost semnată de către aceasta.
În condițiile sus arătate, instanța a apreciat că , la momen tul încheierii contractului, reclaman ta
nu a avut capacitatea psihică suficientă pentru a întelege semnificația juridică a actului pe care l –
a semnat, mo tiv pentru care contractul de vânzare -cumpă rare este lovit de nulitate relativă .
Pe cale de consecință , reținand că la momentul î ncheierii contractului reclamanta nu a avu t
capacitatea psihică suficientă pentru a înte lege pe deplin semnificaț ia juridică a actului pe care l –
a încheiat, instanț a a apreciat că se impune anularea contractului î n cauză.
În consecin ță, acțiunea formulată de reclamant ă este întemeiată, urmând să fie admisă .
S-a dispus anularea c ontractului de vânzare -cumpă rare autentificat la biroul notarului public și
repunerea părților în situaț ia anterioară încheierii contractului, în sensul că pârâții au fi obligați
să restituie, reclamantei , în deplină proprietate ș i posesie, imobilul, compu s din casă de locuit și
ternul aferent. Cu privire la prețul vânzării -cumpărării imobilului, instanța reține că, deș i în
contractul de vânzare -cumpărare s -a menționat prețul vâ nzării-cumpără rii plătit în numerar la
data autentificării contractului, prin ră spunsurile date la int erogatoriul propus de reclamantă

35 „Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul prezentei legi, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare
stabilită de lege. ”- art.1alin(4) Legea 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice.

22
pârâții au susținut că prețul a fost plă tit reclamantei, în ziua anterioară î ncheierii la biroul
notar ului public a contractului de vânzare -cumpă rare, fapt negat de catre reclamantă, aceasta
susținând ca nu a primit de la pârâți nicio sumă de bani cu titlu de pre ț. Conform raspunsurilor
date de pârâți la interogatoriu, faptul plaț ii preț ului nu a fost consemnat în niciun înscris întocmit
în ziua plății. În absența unui astfel de înscris constatator al plății prețului, coroborat cu faptul că
reclamanta nu recunoaș te că ar fi primit de la pârâți prețul, instanța a apreciat că în cuză nu s -a
dovedit că pârâț ii au plătit reclamantei preț ul menționat în contractul de vânzare -cumpă rare. Pe
cale de consecin ță, prin repunerea părților în situația anterioară contractul ui, nu se impune
obligarea reclamantei la restituirea sumei indicate în contractul de vânzare cumpărare cu titlu de
preț. Pârâții au fost de asemenea obligați, în solidar, la plata către reclama ntă a cheltuielilor de
judecată pe care aceasta le -a suportat cu ocazia procesului .

III.2. Anularea contractului de întreținerae pentru erroar in negotium
Contractul de întreținere, nu era reglementat expres în vechiul Cod civil, ci făcea parte din
categoria contractelor nenumite , era o creație a practicii , generat de nevoile sociietății. Datorită
frecvenței cu care era utilizat în practică legiuitorul a simțit nevoia să -l consacre legislativ în art.
2.254 -2.263 C.civ. Astfel prin contractul de întraține re o parte se obligă să efectueze in folosul
celeilalte părți sau a unui anumit terț prestații necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită
durată, care p oate fi determinată sau viageră și pentru a cărei încheiere valabilă legiuitorul
impune în mod expres prin art 2.255 C.civ. forma autentică. În cazul în care în contract nu s -a
prevăzut expres durata întreținerii, ori s -a prevăzut doar caracterul viager al acesteia, atunci se
consideră că întreținerea se datorează pe toata durata vieții creditorulu i întreținerii. Din definiție
rezultă că contractul de întreținere poate fi încheiat atât cu titlu gratuit, cât și cu titlu oneros, pe
prioadă determinată sau nedeterminata, legiuitorul a dorit să creeze o instituție juridică flexbilă,
tocmai pentru a răsp unde nevoilor societății.
Dacă la celelalte contracte părțile se numesc: vânzător – cumpărător, pentru contractul de
vânzare, donator și donatar pentru contractul de donație, debirentier respectiv credirentier în
contractul de rentă viageră, părțile co ntractului de întreținere în conținultul unor hotărâri
judecătorești, dar și în literatura de specialitate36, poartă denumirea de întreținut și întrținător,
titluri pe care Codul civil nu le -a făcut proprii, datorită conotației negative a cuvântului, d ar și a
utilizării improprii în contextul contractului; întraținutul ar fi persoana care a înstrăinat un bun
încă de la încheierea contractului, iar contra prestația celeilalte părți urmează a se efectua, nu este
totuși improprie utilizarea unei astfel de formu le în cazul contractului de întreținere cu titlu
gratuit, așadar în Codul civil părțile contractului de întreținere se numesc creditorul întreținerii și
debitorul întreținerii.
În România, contractul de întreținere este mai des utilizat decât contractul de rentă viageră
datorită caracterelor pe care le prezintă părțile, dar și a naturii obligației pe care și -o asumă
debitorul întreținerii, obligație ce constă în „hrană, îmbrăcăminte încălțăminte, menaj, folosirea
unei locuințe, îngrijire si suportarea che ltuielilor în caz de boală, iar când are caracter viager
întreținerea, creditorul întreținerii are obligația să îl înmormânteze” așa cum prevede art.2.257
C.civ., obligație care datorită întinderii sale oferă creditorului întreținerii o mai mare siguranță .

36 F. Moțiu, Contracte speciale Curs universitar , Ediția a VI -a, revizuită și adăugită, București: Universul Juridic,
2015, p.329

23
Notarul public în fața căruia se încheie un astfel de contract are obligația să se asigure că părțile
au înțeles care sunt efectele pe care acesta le produce. Uneori această obigație nu a fost
îndeplinită, sau nu s -au luat măsurile necesare pentru a fi îndeplinită așa cum legea notarilor
publici și activităților notariale nr.36/1995 prevede în practică s -au înregistrat cereri prin care una
dintre părți a solicitat anula rea contractului de întreținere, susținând că se obligase doar la plata
lunară sau trimestrială a unei sume de bani și nu își asumaseră obligația de a presta întreținerea în
sensul articolului 2.257 C.civ .
În cazul anulării unui contract de întreținere înstanța va constata nulitatea acestuia, dar cu
privire la celălalt capăt de cerere, „repunerea părților în situația anterioară încheierii
contractului”, instanța se va pronunța doar cu privire la întoarcerea bunului în patrimoniul
înstrăinătorului nu și la prestațiile de întreținere, la contravaloarea acestor prestații, acesta fiind
efectul caraterului aleator al contractului de întreținere.