I.3. Caracterele juridice [616519]

1
.

2
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I Despre contractele autentice
I.1. Istoric
I.2. Noțiune
I.3. Caracterele juridice
I.4. Condițiile esențiale pentru validitatea contractului
I.4.1. Capacitatea de a contracta
I.4.2. Consimțământul părților
I.4.2.1 .Viciile de consimțământ
I.4.3. Obiectul contractului
I.4.4. Cauza

CAPITOLUL II Încheierea și efectele contractelor autentice
II.1.1. Formarea contractelor autentice
II.1.2. Încheierea contractel or autentice
II.2. Efectele contractelor autentice
II.2.1 . Efectele contractelor autentice față de părți
II.2.2. Efectele contractelor autentice față de terți

CAPITOLUL III Anularea contractelor autentice pentru vicii de consimță mânt
III.1. Anularea contractului de vânzare pentru error in negotium
III.2. Anularea contractului de întreținere pentru dol

Studiu l de caz
Concluzii.

3
INTRODUCERE
Mulțumită progresului și transformării colectivității umane în general, participăm la o
necontenită aumentare și ramnificare a contractelor care se încheie între diverse persoane fizice
sau juridice.
Tema își propune să analizeze unele probleme de ordin procedural și de fond care conduc la
crearea unei imagini mai comp lete cu privire la situațiile în care intervine anularea unui contract
autentic pentru vicii de consimțământ.

CAPITOLUL I. DESPRE CONTRACTE LE AUTENTICE

I.1. ISTORIC
Teodor Sambrian, Emil Molcuț, Dan Oancea, consideră NEXUM -UL ca fiind cel mai vechi
contract, apărut în epoca foarte veche a dreptului roman, un contract solemn în forma autentică
întrucât se încheia în fața unui magistrat și avea ca obiect o sumă de bani sau lucruri care se
cântăreau. Nexum era , deci o înțelegere de aservire încheiată aș a cum am spus în fața
magistratului, în forma unei depoziții prin care creditorul declara că munca debitorului îi este
aservită pentru un tot de zile, declarație confirmată de magistrat. Astfel când debitorul nu putea
să achite o datorie născută din stip ulatiune1, părțile în baza unei înțelegeri prealabile se prezentau
în fața magistratului unde vorbea numai creditorul, care pronunța următoarea formulă: „ Afirm
că serviciile acestui om îmi sunt aservite pentru suma până la calendele lui aprile”. Față de
tăcerea debitorului, magistratul ratifica declarația creditorului prin pronunțarea cuvântului
„Addico”. Ulterior , nexum a fost extins și la alte lucruri, cântărirea devenind fictivă, iar nexum –
ul a ajuns un mod general în contracta rea obligațiilor până în a nul 32 6 î.e.n., an în care a fost
adoptată legea Po etelia Papira2, lege care a desființat pe viitor nexum .
În dreptul roman, contractele erau sancționate printr -o acțiune, actio prescriptis vervis, privită
ca o acțiune tip, ea putea fi folosită sub denu miri diferite la cele mai variate situații. În baza
acestei acțiuni partea care și -a executat obligația putea să ceară părții adverse să și -o execute pe
a ei sau putea printr -o acțiune motivată prin faptul predării lucrului (conditio obrem dati) să ceară
rezoluțiunea contractului și restituirea lucrului.
Vechiul drept românesc, așa cum precizează ș i Dimitrie Cantemir, a fost „ius non scriptum ”,
adică un drept nescris. La r ândul său, Nicolae Balcescu afirma că, dupa întemeiere, țările româ ne
nu au cunoscu t legile scrise, că până la jumatatea secolului al XVII -lea dreptul nostru comun a
fost obiceiul juridic constituit într-un veritabil sistem de drept. Obic eiul juridic reprezintă o
regulă nescrisă, care aplicată în mod continuu și timp îndelungat capată fo rță juridică obligatorie.
Obiceiul juridic româ nesc a fost denumnit î n documentele oficiale redactate în limba latina de
către cancelariile straine „ius valachicum ”, pe când î n documentele cancelariilor dom nești ale
țărilor româ ne, obiceiul juridic era d enumit Lege a Țarii3 (obiceiul pamantului). Î n sintagma
“obiceiul pamantului”, termenu l de “pamant” este utilizat cu întelesul de “țară”. “Legea Țării”

1 Stipulatiunea era un actunilateral, prin intermediul căruia numai promitentul iși asuma o obligație și era, deci,
debitor, creditorul fiind stipulantul
2 Prin apariția Legii PoeteliaPapira au fost suprimate drepturile creditorului asupra persoanei debitorului
3 Legea Țării „ a ținut loc și de constituțiune politică și de condică civilă și de condică criminală” -NICOLAE
BĂLCESCU

4
desemnează cel mai bine conț inutul obiceiului juridic românesc. În toate țările române
dispozițiile Legii Țării au fost aceleaș i. În Legea Țării , obligațiile rezultau din evenimentele
cardinale în viața omului: nașterea, nunta, zestrea și claca fiind, de asemenea, forme tradiționale
de obligații, dar și din contracte. În dreptul nostru feudal cele mai multe dintre contracte poartă
aceleași denumiri ca și în dreptul modern. Totuși condițiile specifice feudalismului le -au
determinat anumite particularități. Dacă în dreptul roman și cel modern dispunem de criterii
sigure pentru a distinge între contractele reale , contractele consensuale și cele nenumite, Legea
Țării nu oferea asemenea criterii. De pildă, în virtutea dispozițiilor Legii Țarii, vânzarea
consensuală ia naștere prin convenția părților, însoțită de remiterea materială a bunului, de unde
rezultă că Le ge Țării nu facea o distincție clară între contractele consen suale și contractele reale.
La vânzarea romană, prețul consta întotdeauna într -o sumă de bani (pecunia numerata), pe când
în Legea Țării prețul putea consta și dintr -un alt bun, de unde rezultă c ă vânzarea consensuală se
poate confunda cu schimbul.
Principalele contracte autentice întâlnite și reglementate de Legea Țării sunt :
– donația, donatorii puteau fi domnul, regele ungur, apoi principele în Transilvania,
persoanele private numai cu confirm area domnului, în calitatea sa de eminent. În
Transilvania concomitent cu domeniul primit , beneficiarul obținea și calitatea de nobil;
– schimbul putea să aibă ca ob iect pământul, dar și persoane – țărani șerbi și robi;
– împrumutul consta în special în sume de bani, garantate cu bunuri imobiliare (zălog);
– contractul de vânzare cumpărare, ocupa primul loc, avea ca obiect pământul, dar și
persoane, țăranii liberi își vindeau stăpânilor feudali libertatea, devenind rumâni , vecini,
sau robi.
Elementele esenți ale ale contractelor erau obiectul, prețul și consimțământul. Consimțământul
nu trebuia viciat prin silă; vânzarea încheiată sub imperiul dolului sau a erorii era lovită de
nulitate. Obiectul vânzării (de regulă pământul) era determinat în contract prin sem ne de hotar,
menționându -se uneori și suprafața. . Prețul era menționat în bani, dar și în natură ( cereale , vite ,
vin ,miere, etc.). Acesta se plătea integral la momentul încheierii convenției, sau parțial, cu
achitarea arvunei și constituirea unui zălog , care consta în bunuri imobile sau mobile, din
delnițele4 șerbilor și cu sprijinul unor garanți, numiți chezași.
Forma de încheiere a contractului se făcea în scris sau verbal, dar întotdeauna în prezența
martorilor, aldămașilor5 și chezașilor. Zapisu l, înscrisul între particulari , cuprindea numele
părților, al martorilor, forma de plată, arvuna, etc. Hrisovul domnesc, titlul de proprietate , se
putea obține și la o dată ulteri oară încheierii contractului, pe baza zapisului. De asemenea actele
pierdute sau deteriorate se puteau reconstitui de către domn pe bază de jurători6 și martori.
Legea Țării a consacrat și răspunderea individuală în materia obligațiilor, oblig ații ce rezultau
fie din contra cte fie din delicte.

4 Delniță s.(IST.) – forma de proprietate, în Moldova era cunoscută sub numele de jerbie și în Transilvania sub
numele de sesie
5 Din necesitatea asig urării publicității actelor , mai ales la vânzare, s -a recurs la metoda aldămășarilor, pentru ca
participanții la mica petrecere cu băutură dată de cumpărător șă păstreze în memorie vie amintirea contractului, iar
în situațiaa unei neînțelegeri să poată fi folosiți ca martori.
6 jurători (< jur) subst. (La pl.) (În Evul Mediu în Țara Românească și Moldova) instituție juridică, derivată din
obște, în care 6, 12, 24 sau 48 oameni aleși sau numiți, cercetează litigiul (civil sau penal) și expun domnului
hotărârea lor, depunând jurământ; în caz că domnul nu era de acord cu hotărârea luată, trimitea alți j., de obicei în
număr dublu.

5
În 1865, în Principatele Unite și ulterior în România, intră î n vigoare Codul civil al lui Cuza,
cod ce avea să fie un instrument important de unificare a principatelor și care a reglementat
contractele sau convențiile în Titlurile III – XVII și care a rămas în vigoare și s -a aplicat până în
octombrie 2011, prin care s-a încercat crearea unei structuri legislative moderne, care să
corespundă necesităților de modificare a instituțiilor și să înfățișeze realitățile și nevoile societății
româneștă contemporane și în aceeași măsură să se răspundă și obli gațiilor asumate de România
în calitatea sa de stat membru în Uniunea Europeană.
Pe plan mai larg, și la nivelul Uniunii Europene există preocupări pentru unificarea dispozițiilor
din diferite state membre cu privire la contracte în general7.

I.2. NOȚIUNE
„Se confundă uneori contractele autentice cu cele solemne . Toate contractele autentice sunt
solemne, dar nu toate contractele solemne sunt autentice, cea mai importantă categorie a
contractelor solemne o reprezinta contractele autentice, dar există, de exemplu testamentele, acte
solemne care nu au nevoie să îmbrace forma autentică, ci este suficientă forma scrisă sub
semnătură privată. ”8
Din coroborarea articolelor 1 .166 din noul Cod civ. și 269 noul Cod de proc. civ . republicat pe
10.04.2015 se poate desprinde cu ușurință definiția contractelor autentice, astfel contractele
autentice reprezintă „acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a
constitui, modifica sau stinge un raport juridic”,„întocmit sau, după caz, primit și autentificat de
o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate
publică ”, care va stabili „identitatea părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la
conținut, semnătura acestora și data înscrisului”, „în forma și condițiile stabilite de lege ”.
Sunt câteva elemente care se regăseau și în vechea reglementare în art. 1 .171 din vechiul Cod
civ., reglementare în care notarii publici nu se încadrau, în mod expres, de aceea legiuitorul
noului Cod de proc. civ. a considerat că este util să renunțe la sintagma „funcționar public”, și să
o înlocuiască cu cea de „notar public” , dat fiind faptul că notarii publici nu au statutul de
funcționari publici, ci de liber profesioniști, care își de sfășoară activitatea în cadrul creat de
corpul notarilor publici, deși, conform legii, aceștia satisfac un serviciu de interes public, iar
actul întocmit de notarul public, ce poartă sigiliul și semnătura acestuia, „este de autoritate
publică”9 Dacă nu exi stă încheierea de autentificare, contractul nu valorează decât înscris sub
semnătură privată.10
Toate c ontracte le încheiate în formă autentica, chiar și cele pentru a căror valabilitate legiuitorul
nu impune forma autentică se bucură de prezumția de valid itate și autenticitate, avantaj deosebit
ținând cont de faptul că acest tip de contract face „dovada deplină până la înscrierea în fals ”,
conform art.270 C. proc. civ. „cu privire la identitatea părților, la exprimarea consimțământului
părților, la conținu tul contractului, la data înscrisului și la semnătura părților contractante ”. De
asemenea are puterea unui titlu executoriu la momentul exigibilității unei creanțe certe.

7 www.europa.eu.int Planul de acțiune „Pentru un drept european al contractelor mai co erent”
8 C. Hamangiu, I. Rosetti -Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil roman , Vol.I, Ed. a 2 -a, București, ED.
ALL Beck, 2002, p. 94
9 Coordonatori Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae , Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, Vol.I –
art.1-526, Ed.aII -a revizuită și adăugită , ED. Universul Juridic, București, 2016, p.900.
10 Trib. Reg. Oradea, col.civ., dec. Nr. 137/1957, cu notă de I.Ciupe, în LP nr.7/1957, p. 856 -860

6

I.3. CARACTERELE JURIDICE
Contractele autentice au următoarele caracteristici :
– sunt o specie a contractelor solemne, așa cum am spus toate contractele autentice sunt
contracte solemne, încheierea de autentificare f iind de esența acestor contract e, absența
acesteia lipsind contractele de caracterul autentic;
– pot fi cu titlu oneros, de p ildă contractul de întreținere, dar și liberalități sau de
binefacere, în care doar una din părți se obligă să îi procure celeilalte părți un folos , fară a
primi ceva în schimb, decât cel mult gratitudinea, de pildă contractul de donație este un
astfel de contract de binefacere , o liberalitate ;
– de asemenea pot fi contracte bilaterale, astfel în cazul contractului de întreți nere cu titlu
oneros debitorul -întreținător are obligația să asigure întreținerea, iar creditorului
întreținerii îi revine obligația d e predare a bunului de cele mai multe ori sau de ce nu a
sumei de bani, dar pot fi și contracte unilaterale de exemplu contractul de donație în
virtutea căruia doar donatorul își asumă o obligație.
– o parte dintr e aceste contracte , precum contractul de rent ă viageră, contractul de
întreținere, ș.a sunt aleat orii, întrucât caracterul lor viager conferă șanse de câ știg sau de
pierdere pentru oricare dintre părți, care depind de un ev eniment viitor și incert (alea),
astfel încât nu se cunoaște și nu se p oate c uantifica câștigul sau paguba în momentul
încheierii contractului, și nici nu se poate ști dacă va exista un beneficiu sau o pierdere.11
– întâlnim în cadrul acestei specii de contracte și unele în care întinderea prestațiilor
datorate de părți se cunoaște înc ă de la momentul nașterii contractului, și oricare dintre
părți poate stabili valoarea beneficiului sau dimpotrivă a sacrificiului său. Acest caracter
comutativ îl întâlnim de exemplu la contractul de donație.

I.4. CONDIȚIILE ESENȚIALE PENTRU VALIDITATEA CONTRACTULUI
Potrivit art. 1 .179 Cod civil pentru a fi încheiat valabil, un contract trebuie să îndeplinească
anumite cerințe: „capacitatea de a contracta; consimțământul părților contractante; un obiect
determinat și licit; o clauză licită și morală; forma contractului, atunci când legea prevede o
anumită formă a acestuia. ”
Aceste condiții sunt, de fapt, necesare pentru validitatea oricărui act juridic civil, manifestările
de voință care nu le respectă neputând produce efectele pe care legea le recu noaște unei astfel de
operațiuni juridice.
Prin condițiile actului juridic se înțeleg acele componente care trebuie sau pot să intre în
structura actului juridic civil. Aceste elemente structurale (condiții esențiale de validitate) sunt
proprii tuturor c ontractelor, de aceea ele pot fi denumite și condiții generale. La acestea se mai
pot adăuga, uneori, în cazul anumitor categorii de contracte, și alte condiții cu caracter special,
prevăzute expres prin norme juridice imperative.12

I.4.1. Capacitatea d e a contracta

11 C. Hamangiu, I. Rosetti -Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de dre pt civil român . Vol. II, ediția a -2-a, București, ED .
All Beck -2002, p. 489
12 L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile, vol.II, Contractul , ED. Universul Juridic, București, 2008, p.444.

7
Această condiție de validitate este împărțită în două categorii: capacitatea de a contracta pentru
persoana fizică și capacitatea de a contracta pentru persoana juridică.
Capacitatea de a co ntracta pentru persoana fizică:
În principiu, poate contracta orice persoană care este capabilă, adică are capacitate de exercițiu.
Codul civil prevede în acest sens că, încheierea contractului se realizează prin simplu acord de
voință al părților, capabile de a contracta. Prin urmare poate contract a orice persoană care nu este
declarată incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte. Nu au capacitate de
exercițiu, deci, nu sunt capabile următoarele persoane: minorul care nu a împlinit vârsta de 14
ani și interzisul judecătoresc. O pe rsoană fizică capabilă să contracteze are capacitate de
exercițiu. Între 14 și 16 ani persoana fizică are capacitate de exercițiu restrânsă. Persoana fizică
cu capacitate de exercițiu deplină nu are, în principiu, nicio restricție în privința încheierii
contractelor. Capacitatea deplină începe la îmlinirea vârstei de 18 ani, cu două exceptii: minorul
dobândește capacitate deplină de exercițiu prin efectul căsătoriei, de la 16 ani și de asemenea
instanța de tutelă poate recunoaște minorului care a împlinit v ârsta de 16 ani capacitate deplină
de exercițiu.
Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu
restrânsă cu încălcarea dispozițiilor referitoare la capacitatea civilă, inclusiv actele făcute de
tutore fără a utorizarea instanței de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege
suntlovite de nulitate relativă, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.
Capacitatea de a contracta pentru persoana juridic ă
Și pentru persoana juridică, regula este princ ipiul capacității de a contracta, astfel persoana
juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, cu excepția acelora care, prin natura lor sau
potrivit legii, nu pot apaține decât persoanei fizice.
Persoana juridică își exercită drepturile și îș i îndeplinește obligațiile prin organele sale de
administrare, de la data constituirii lor. Atât capacitatea de folosință și cât și cea de exercițiu a
persoanei juridice încep la aceeași dată, care este însă diferită în funcție de modul de înființare a
persoanei juridice.
Se recunoaște astfel, persoanelor juridice supuse înregistrării și o capacitate de folosință
anticipată care începe chiar de la data actului de înființare, de la care poate dobândi drepturi și să
își asume obligații, însă numai în măsur a necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod
valabil (art. 205 alin. 3 Cod civil).
Prin act de înființare se înțelege actul de constituire a persoanei juridice și, după caz, statutul
acesteia (art. 194 alin. 2 Cod civil).
Capacitatea de f olosință a persoanei juridice, respectiv, aptitudinea de a avea drepturi și
obligații, începe: pentru persoanele juridice supuse înregistrării, de la data înregistrării lor (art.
205 alin. 1 Cod civil); iar pentru persoanele juridice nesupuse înregistrării , potrivit art. 194 Cod
civil, de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data
îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege.
Actele juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor referitoare la capacitatea civilă a
persoanelor juridice sau cu nerespectare a principiului specialității capacității de folosință pentru
persoanele fără scop patrimonial sunt lovite de nulitate absolută, fiind vorba de nerespectarea
unor condiții de fond, esențiale și d e validita te a contractului.

8
I.4.2. Consimțământul părților
Pentru a fi valabil consimțământul, potrivit art. 1204 C. Civ., trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
– să fie serios13, să fie exprimat liber14 și în cunoștință de cauză15.
Lipsa dis cernământului la încheierea actului sancționează actul respectiv cu nulitatea relativă, și
anume: „este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se
afla, fie și numai vremelnic, într -o stare care o punea în neputinț a de a -și da seama de urmările
faptei sale ”, poate fi anulat contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicție dacă, la
momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicție existau și erau îndeobște
cunoscute (art. 1 .205 alin. 1 Cod civil).16
I.4.2.1. Viciile de consimțământ.
Viciile de consimțământ, sunt acele circumstanțe care contribuie fie la alterarea caracterului
conștient, în cazul erorii și al dolului, fie la alerarea caracterului liber, în cazul violenței și al
leziu nii.17
Eroarea este falsa reprezentare a realității din mintea unei părți, la încheierea contractului
(actului juridic). Partea care se află în eroare la încheierea contractului poate cere anularea
acestuia. Nu orice falsă reprezentare a realității const ituie însă viciu de consimțământ, ci numai
eroarea esențială.
Codul civil consideră că eroarea este esențială:
a)când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;
b)când poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia ori asupra
unei alte împrejurări considerate esențiale de către părți în absența căreia contractul nu s -ar fi
încheiat;
c)când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteaia în absența căreia
contractul nu s -ar fi înche iat.
Eroarea de fapt este falsa reprezentare a unei situații faptice existente încheierea unui contract.
Eroarea de drept este esențială și prin urmare conduce la anularea contractului, atunci când
privește o normă juridică determinantă, potrivit voinței părților, pentru încheierea contractului
(art. 1 .207 alin. 3 Cod civil).
Codul civil reglementează cazuri particulare de eroare, care nefiind considerate vicii de
consimțământ nu conduc la sancționarea con tractului cu anularea și anume:

13 „Să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice” – Gabriel Boroi, Carla Alexandra Angelescu, Curs de
drept civil: partea generală , ediția.a II -a, București, Ed.Hamangiu, 2012, p.138
14 să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ” Ibidem

15 „să provină de la o persoană cu discernământ” ibidem
16 „inco mpetența psihică a persoanei de a acționa critic și predictiv privind consecințele social – juridice care pot
decurge din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile” art.211 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a
Legii nr.278/2009 privind Co dul civil.
17 Gabriel Boroi, Carla Angelescu, Curs de drept civil:partea generală , ediția .aII -a, București,Ed. Hamangiu,1012 ,
p. 141

9
– eroarea scu zabilă, intervine dacă faptul asupra căruia a purtat ,,falsa reprezentare”, putea fi,
după împrejurări, cunoscut cu diligențe rezonabile (art. 1 .208 alin. 1 Cod civil);
– eroarea asumată, poartă asupra unui element cu privire la riscul de eroare care a f ost asumat de
cel care invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta (art. 1 .209 Cod Civil)
– simpla eroare de calcul, atrage numai rectificarea, afară de cazul în care, concretizându -se într –
o eroare asupra cantității, a fost esențială pe ntru încheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie
corectată la cererea oricăreia dint re părți (art. 1 .210 Cod civil).
Dolul este fapta unei părți ale unui eventual contract fie, de a induce în eroare cealaltă parte
prin manopere viclene, dolosive, pentru a o determina să încheie contractul, fie a omite în mod
fraudulos de a o informa asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvălui e (art.1 .214
alin. 1 Cod civil).
Violența este inducerea unei temeri justificate, fără drept, de cealaltă parte sau de un terț pentru
a determina o persoană să încheie un contract. Partea victimă a violenței, a sentimentului de
teamă care i -a fost indusă poate cere anularea contractului încheiat sub imperiul acestei temeri.
Leziunea, articolul 1 .221 din nou l Cod civ il pune capăt controversei ce plana în jurul naturii
juridice a leziunii, consacrând -o în noile dispoziții ca viciu de consimțământ. Ea nu mai este
recunoscută doar în beneficiul unor anumite persoane (minorii), ci în favoarea tuturor celor care,
din cauza unei stări de nevoie, a lipsei de experiență ori a lipsei de cunoștință, se obligă la o
prestație disproporționată față de cea a cocontractantului lor, care, la rându -i, profită de starea în
care se găsesc aceștia. Spre deosebire de majori, care trebuie să dovedească starea de care a
profitat cocontractantul lor, minorii sunt prezumați a fi în această situație, prezumție care este
relativă, după redactarea textului [„Leziunea poate exista (…)"]18.
I.4.3. Obiectul contractului îl reprezintă ope rațiunea juridică, precum vânzarea, întreținerea ,
donația și alte asemenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor
și obligațiilor contractuale (art. 1 .225 alin. 1 Cod civil). Pentru a fi valabil obiectul contractului
trebu ie, sub sancțiunea nulității absolute, să î ndeplinească condițiile: să fie d eterminat și să fie
licit.
Obiectul obligației este reprezentat de prestația pe care trebuie s -o execute debitorul și sub
aceeași sancțiune, nulitatea absolută, trebuie să fie dete rminat sau cel puțin determinabil și licit.
I.4.4. Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul (art. 1 .235 Cod
civil). Condițiile de validitate ale cauzei, potrivit art. 1 .236 Cod civil sunt:
a)să ex iste;
b)să fie licită;
c)să fie morală.
Sancțiunea în caz de nerespectarea condițiilor de valabilitate a cauzei este nulitatea contractului,
cu următoarele distincții:
a) nulitatea relativă a contractului pentru lipsa cauzei, cu excepția cazului în care contractul a
fost greșit calificat și poate produce alte efecte juridice (art. 1 .238 alin. 1 Cod civil);

18 https://legeaz.net/noul -cod-civil/art -1221 -leziunea -incheierea -contractului -contractul

10
b) nulitatea absolută a contractului pentru cauză ilicită sau imorală, dacă este comună pentru
ambele părți contractante sau, în caz contrar, d acă cealaltă parte a cunoscut -o sau, după
împrejurări, trebuia să o cunoască (art. 1 .238 alin. 2 Cod civil) .
Noul Cod civil reglementează ca regulă, ca soluție de principiu nulitatea relativă pentru lipsa
cauzei.
În articolul cu denumirea marginal ă „Frauda la lege” 1.237, legiuitorul stabilește că și în cazul
în care contractul „este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative,
cauza este contrară legii”, prevedere care are o importanță practică deosebită, deoarece atunci
când există o definiție expres prevazută , a „Fraudei la lege ” pârâtul care se vede epus într -o
acțiune în nulitate absolută, ( pentru că „Frauda la lege ” fiind o specie a cauzei ilicit , iar cauza
ilicită atrage nulitatea absolută ) provocat cu această susțier e va putea să ceară explicații
reclamantului în fața instanței în sensul de a demonstra că acel „contract s -a încheiat numai
pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative”. De exemplu să presupunem că o lege ar
recunoaște anumite beneficii la achiz iția unei locuințe tinerilor, cu vârsta de până la 30 de ani,
căsătoriți. Două persoane care îndeplinesc condițiile de vârstă încheie un contract de căsătorie ,
nu cu scopul de a întemeia o familie, ci doar pentru a dobândi statutul de soți astfel avînd ac ces
în condiții de favoare la achiziția acelei locuințe . Prin urmare încheie un act de căsătorie „numai
pentru eludare unei norme legale imperative”, norma legală imperativa, în speță, este aceea care
oferă condiții de favoare numai tinerilor căsătoriți, p e cale de consecință dacă reclamantul poate
să facă dovada că cei doi s -au căsătorit numai pentru eludarea dispozițiilor care acordă prioritate
numai tinerilor cu adevărat căsătoriți, acțiunea în nulitate absolută este admisă. Această
prevedere obligă la i dentificarea normei imperative a cărei eludare se incearcă.

CAPITOLUL II. ÎNCHEIEREA ȘI EFECTELE
CONTRACTELOR AUTENTICE
II.1.FORMAREA ȘI ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI AUTENTIC
II.1.1. FORMAREA CONTRACTULUI AUTENTIC
Ca orice convenție și această specie de co ntract are la bază acordul de voințe19, altfel spus
contractul implică întâlnirea concordantă, în scopul „nașterii, modificării sau stingerii unui raport
juridic” a două voințe juridice, întâl nire ce are loc „în forul intern” al viitoarelor părți
contracta nte, fiecare analizând importanța și necesitatea încheierii contractului20. În concret,
fiecare persoană analizează motivul care îl conduce, îl determină să încheie un anumit contract.
Acest „motiv” nu reprezintă altceva decât cauza contractului, cauză care așa cum am arătat și
potrivit prevederilor articolului 1.236 din noul Cod civil sub sancțiunea nulității absoulte
conform art. 1 .238 C. Civ., trebuie să „ existe, să fie licită și morală”. Dacă în urma analizării
importanței și necesității încheierii cont ractului, viitoarele părți au înțeles să încheie convenția,
acestea își vor exprima consimțământul în forma scrisă, autentică, sub sancțiunea nulitătii
absolute.21

19 Art. 1166 noul Cod civil
20 L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Curs de drept civil.Obligațiile , E.D.Universul Juridic, București, 2015, p.52
21 Art. 1241 și art. 1242 din noul Cod Civil

11
II.1.2. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI AUTENTIC
Din interpretarea articolului 269 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost republicat pe
10.04.2015, contractul autentic se încheie „în forma și condițiile stabilite de lege” în fața
notarului public, care va lua măsurile necesare pentru „stabilirea identității părților, exprimarea
consimțămân tului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului”.
Aproximativ aceleași prevederi le întâlnim și în articolul 77 ali. 5 din Legea 36 din 1995 cu
privire la notarii publici și activitatea notarială, din capitolul al V -lea Proced ura actelor notariale
„În cadrul lucrărilor de îndeplinire a actelor notariale, notarul public stabilește identitatea,
domiciliul și capacitatea părților, în afara cazurilor în care se solicită dare de dată certă,
întocmirea de copii legalizate sau acordarea de consultații juridice.”, menționez că „capacitatea
părților” aici include și ceea ce este reglementat în noul Cod Civil sub denumirea de
discernământ, deoarece în literatura de specialitate și în jurisprudența anterioară intrării în
vigoare a noului Cod Civil se vorbea în mod curent, mai ales în privința testamentelor de
incapacități naturale, când se punea problema lipsei discernământului, a dică se arăta că „voința
trebuie să fie lu minată de rațiune”, în prezent î n noul Cod Civil este reglementată î n mod distinct
această condiție: „consimțământul să provină de la o persoană care are discernământ ”. Cel mai
imprtant text pentru această temă, di n acest act normativ , este reprezentat de aliniatele 1 și 5 ale
art.79 care se referă la trei obligații ale notarului public și la obligația notarului public de informa
persoanele vârstnice cu privire la drepturile acestora prevăzute la art. 30 din Legea n r.17/2000
privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, lege care definește persoana vârstnică ca fiind „persoana care a împ linit vârsta de
pensionare stab ită de lege”.
Așadar , în cadrul înch eierii unor acte autentice, a unor contracte autentice atunci când se
prezintă în fața notarului public, acesta trebuie să le acorde o atenție deosebită, în funcție de
specificul persoanelor care urmează să încheie contractul, de vârsta acestora, de nivelu l de
pregătire, de nivelul de inteligență, de instuire pentru ca în primul rând să afle ceea ce anume
părțile doresc, ce problemă urmează să își rezolve prin încheierea acelui contract, deoarece
uneori părțile nu încheie întotdeauna contracte pure, tipice, ci de multe ori doresc să încheie așa
numitele contracte mixt e, de pildă nu doresc să încheie un contract de vânzare, ci doresc să
încheie un contract în temeiul căruia una din părți dorește să înstrăineze un bun, iar cealaltă parte
se obligă să plătească o sumă de bani și în completare să asigure și întreținerea pe viața sau pe o
durată determinată de timp a înstrăinătorului, se pune problema ce fel de contract este acesta, nu
este un contract pur, nici un contract de vânzare pur și nici un contract de în treținere pur, ci
trebuie să îl califice , deoarece în funcție de calificare se aplică și regimul juridic, care în parte
este diferit.
Pentru a califica un contract mixt ca fiind un contract de întreținere sau de vânzare, t rebuie
observat care este oblig ația principală asumată de către dobânditorul bunului, acest lucru
realizându -se prin compararea valorii bunului care se înstrăinează cu suma care se plătește,
deoarece acestea sunt valori care se pot compara, neputându -se compara valoarea întreținerii car e
în momentul încheierii contractului aceasta este necunoscută și nici nu s -ar putea aștepta
încetarea contractului de întreținere, într -unul din modurile prevăzute de lege, cel mai adesea
prin decesul creditorului întreținerii pentru a califica contractul ; de aceea facându -se această
comparație , în situația în care suma plătită este mai mare sau egală cu jumătate din valoarea
bunului ne aflăm în prezența unui contract de vânzare cu obligația întreținerii accesorie aceleia
de plată a prețului, dacă suma de bani este mai mica, (cum se întâmplă de multe ori, deoarece cel
ce are calitatea de creditor al întreținerii dorește să dispună și de o sumă de bani mai ales când nu

12
are pensie sau are o pensie mică și părțile convin să se plătească și o sumă de bani ), obligația
principală este aceea de întreținere, pentru că suma de bani care se plătește este mai mică decât
jumătate din valoarea bunului înstrăinat. Se întâmplă și ca părțile să încheie un contract mixt care
poate să vizeze plata unei rente viagere și obliga ția de întreținere, sau o donație cu sarcina
întreținerii, donație care v -a fi atent analizată de către notar și să stabilească dacă este într -adevăr
în prezența unei donații cu sarcina întreținerii sau este în prezența unui contract de întreținere, și
acest lucru se va analiza lundu -se în considerare valoarea bunului care se înstrăinează și o
posibilă valoare a întreținerii, pentru că, pentru a fi în prezența unei donații cu sarcina întreținerii,
trbuie ca valoarea bunului care formează obiectul contractul ui să fie în mod vădit mai mare decât
orice contravaloare a întreținerii, chiar și în situații mai delicate în care se pune problema unor
cheltuieli speciale făcute cu asistența medicală, efectuarea unor intervenții chirurgicale, ș.a. De
multe ori lundu -se în considerare atât valoarea bunului înstrăinat, sau a unei sume de bani,
nefiind obligatoriu ca bunul să fie un bun corporal, și valoarea întreținerii, în condițiile în care
creditorul întreținerii dispune și de un venit lunar, periodic, deci practic pe ntru prestarea
întreținerii trebuie să se contribuie doar în completare, iar fructele civile care ar rezulta numai din
depunerea „bunului” la o bancă ar fi suficiente pentru a se presta întreținerea corespunzătoare.
Într-o asemenea situație este evident că contractul care se dorește a se încheia reprezintă o
donație cu sarcina întreținerii, însă în alte situații contractul este calificat în mod defectuos, el
fiind în realitate un contract de întreținere.
A doua obligație pe care o are notarul public, în a cest context: să verifice dacă scopul pe care îl
urmăresc părțile este în conformitate cu legea.
Cea de -a treia obligație, însă este mai delicată „să le dea îndrumarile necesare asupra efectelor
actului juridic”, asupra obligațiilor asumate prin inchei erea convenției respective , care ar fi
modalitățile prin care una sau alta dintre părți ar putea acționa. Executare acestei obligații le da
posibilitatea părților să reflecteze mai serios cu privire la actul pe care preconizează a -l încheia.

II.2. EFEC TELE CONTRACTELOR AUTENTICE
Orice contract, ca orice raport juridic generator de obligații , de altfel, conferă creditorului
dreptul de a pretinde debitorului să dea, să facă ceva sau să nu facă ceva. Așadar efectele
contractului reprezintă rezultatul p e care părțile îl au în vedere , potrivit negocierilor purtate cu
respectarea principiului bunei -credințe și a manifestării lor de voință, ca acel contract odată
încheiat să dea naștere, să modifice sau să stingă un raport juridic , adică conținutul raportul ui
civil, drepturile și obligațiile civile care se nasc, se modifică sau se sting. 22
Efectele actului juridic și implicit ale contractului sunt guvernate de o serie de principii, două
sau trei, deoarece în doctrină nu există o opinie unitară23, și anume p rincipiul forței obligatorii,
principiul relativității și principiul irevocabilității, cel care divide opinia autorilor, care pentru
unii autori precum A. Pop și Gh. Beleiu , este parte integrantă a primului principiu, principiul
forței obligatorii.
Acest e reguli generale sunt consacrate legislativ în articolele 1.270 și 1.280 din Codul civil.

22 G. Boroi, C.A. Angelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 2 -a, Ed. Hamangiu, București, 201 2, p. 204

23G. Boroi, C.A. Angelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 2 -a, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 207

13
II.2.1. EFECTELE CONTRACTELOR AUTENTICE FAȚĂ DE PĂRȚI
Conform art.1.270 C. civ. contractul încheiat cu respectarea condițiilor de validitate „are putere
de lege î ntre părți le contractante”, această dispoziție legală se impune ca o necesitate pentru
realizarea drepturilor subiective ale persoanelor fizice și juridice, pentru certitudinea, stabilitatea
și eficiența raporturilor juridice.
Contractul, are ca efect imed iat nașterea unor drepturi și obligații, fiecărui subiect, parte la
încheierea contractului revenindu -i atât drepturi cât și îndatoriri sau în cazul donației numai
drepturi și numai obligații .
De asemenea, între modul de încheiere al contractului și modul de modificare, de desfacere sau
desființare trebuie să existe concordanță, simetrie care se desprinde din cele două texte de lege,
„contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților (…) art 1.178 noul Cod civil și
aliniatul 2 al art.1 .270 din noul Cod civil „contractul se modifică sau încetează numai prin
acordul părților ori din cauze autorizate de lege.”
Conform art.1.280 di actualul Cod civil convenția încheiată între două sau mai multe persoane
nu poate profita altor persoane, cu atâ t mai mult nu le poate vătăma, acesta fiind și principiul
relativității efectelor contractului. Din conținutul acestui principiu înțelegem că nimeni nu poate
fi obligat decât prin voința sa și de asemenea drepturile ce se nasc din contract aparțin părților
acelui contract. În ceea ce prveste latura obligațională,dreptul nostru civil nu permite excepții, în
schimb admite ca două sau mai multe persoane să încheie un contract care să îi profite unei terțe
persoane, este cazul stipulației pentru altul „oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul
unui terț” (art.1.284 noul Cod civil).

II.2.2. EFECTELE CONTRACTELOR AUTENTICE FAȚĂ DE TERȚI
Persoanele care nu au calitatea de părți, deoarece nu au participat direct la încheierea
contractului, și în per soana cărora nu se produc efectele obligatorii ale contractului fac parte din
categoria terților, categorie care este ținută să respecte contractul încheiat de părți, „să nu aducă
atingere drepturilor și obligațiilor născute din contract.”, conform articol ului 1.281 din Codul
civil. Noțiune a de „terț” nu este absolută, deoarece ea trebuie apreciată pe toată perioada
contractul își produce efectele. Astfel se pot transforma din terți în părți derivate, bineînț eles cu
acordul lor de voință prin înlocuirea une ia din părți sau chiar aderând la contract , aceștia vor
suporta toate efectele acelui contract, în mod direct24.

CAPITOLUL III ANULAREA CONTRACTELOR AUTENTICE PENTRU
VICII DE CONSIMȚĂMÂNT

CAUZE DE INEFICACITATE A CONTRACTELOR
Nu voi trata cauzele d e ineficacitate ale contractelor în mod exhaustiv, ci mă voi rezuma doar
la acele situații care sancționează contractul cu nulitatea datorită neîndeplinirii condițiilor de
valabilitate la momentul încheierii lor.
Articolul 1.207 din Codul civil, plasat în materia viciilor de consimțământ , eroarea viciu de
consimțământ, aduce nou prin punctul 1 din alin.2 consacrarea sancțiunii nulității relative pentru

24 L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, Curs de drept civil: obligațiile ,- București: Universul Juridic, 2015, p.135, 136.

14
eroare, eroare văzută ca viciu de consimțământ atunci când aceasta poartă „asupra naturii sau
obiectul ui contractului”. De exemplu una din părțile unui contract crede că a încheiat un contract
de vânzare cumpărare cu clauza de întretinere și în realitate textul contractului apare ca fiind un
simplu contract de vânzare -cumpărare25, există o eroare asupra nat urii contractului, într -o
asemenea situație sancțiunea care o poate activa cel aflat în eroare este nulitatea relativă, iar nu
nulitatea absolută. De asemenea când există o confuzie asupra obiectului material al contractului,
când o parte crede că achiziți onează un bun, dar din conținutul contractului rezultă că a devenit
proprietarul unui alt bun, contractul încheiat este lovit de nulitate și de această dată relativa,
nulitate reglementată de noul Cod civil prin dispozițiile articolului 1.248. În aceste ca zuri noul
Cod civil a declasificat nulitatea ce sancționează contractul încheiat cu nerespectarea condiției de
valabilitate în ceea ce privește consimțământul exprimat în cunoștiință de cauză, de la stadiul de
nulitate absolută la cel de nulitate relativă. De asemenea o deosebită importanță din punct de
vedere practic o are și textul exprimat în partea finală a punctului 2 din aliniatul 2 al articolului
1.207 C.civ „(…) asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părți în absența căreia
contractul nu s -ar fi încheiat”, deoarece sunt acele contractele care au un preambul în care părțile
arată acele stări de lucru care stau la baza încheierii contractului și pe care ele mizează. Chiar în
interiorul contractului pot exista clauze de tipul decl arații, reprezentări date de părți, în care ele
se asigură una pe cealaltă ( că au capacitatea de a încheia contractul, că au capacitatea de a
„duce” obiectul contractului la îndeplinire, etc), clauze pe care părțile le consideră esențiale.
Noua reglementa re a creat posibilitatea de a introduce o acțiune în nulitate relativă unui contract
atunci când una din părți dovedește că o astfel de declarție, a fost dată de cealaltă parte fără ca
aceasta să fie conformă cu realitatea.
Din coroborarea art 1.207 (3) și 1.208(2) din Codul civil rezultă că în anumite condiții și
eroarea de drept poate fi esențială și pe cale de consecință poate fi invocată de partea interesată,
cu scopul de a obține nulitatea relativă a contractului. Potrivit articolului 1207 C. Civ „er oarea de
drept trebuie să privească o normă juridică determinantă pentru încheierea contractului”, nu orice
eroare asupra unui act normativ ca existență sau inexistență îndreptățește anularea actului,
eroarea trebuie să privească o dispoziție legală26 care are legătură cu obiectul contractului, dar
trebuie în același timp să nu fie nici accesibilă și nici previzibilă, potrivit art 1.208 (2) C.civ.,
această condiție se raportează la nivelul celui care invocă eroarea de drept, la nivelul său de
specializare ra portat la obiectul contractului.
Articolul 1.213 C.civ. permite adaptarea unui contract lovit de nulitate relativă pentru eroare,
atunci când „o parte este îndreptățită să invoce anulabilitat ea contractului pentru eroare”,
(situația premisă ), aceasta poate alege una din cele două soluții pe care Codul civil le oferă, poate
formula o notificare sau o cerere de chemare în judecată, cealaltă parte are însă posibilitatea de a
provoca o adaptare a contractului , declarând că este de acord să își îndeplinească obligațiile
astfel cum le -a înțeles partea îndreptățită să invoce nulitatea, în termen de trei luni de la
notificare sau după caz de la data „comunicării cererii de chemare în jud ecată”, sau să execute
prestația de îndată, așa cum a înțeles -o cealaltă part e, dacă obligația a ajuns la scadență. Dacă
declarația a fost făcută în termenul prevăzut de aliniatul 2 sau obligația a fost îndeplinită,
conform aceluiași aliniat, atunci „dreptul de asolicita anularea contractului este stins și

25 D. Lupașc u, dr. O. Spinteanu -Matei, M. Tăbârcă, A. Roua -Pop, R. Susanu, Curtea de apel –Culegere de practică
judiciară civilă1993 -1998 ,- București , Ed. All Beck, speța nr 31,p. 39, soluționată prin decizia nr.13322/10.12.1996
de către secția a III -a civilă
26 Prin noțiunea de „dispoziție legală” nu înțelegem numai legi, ordonanțe de govern și ordonanț e de urgență ale
guvernului , ci și acte normative secundare precum norme metodologice, circulare, ordine , hotărâri de guvern, etc

15
notificarea este lipsită de orice efec” , totuși putem însă observa că un efect notificare l -a produs,
însăși adaptarea contractului, această notificare nu produce efecte precum punerea în întârziere a
debitorului, nu vor începe să curgă daune -interese moratorii, dar adaptarea cont ractului este o
consecință a notificării uneia dintre părți de către cealaltă parte care era în drept să solicite
anulabilitatea contractului pentru eroare.
Contractul se poate adapta nu doar pentru acest viciu de consimțământ, nu doar pentru eroare,
ci și pentru leziune, așa cum prevede art 1.222 (3), dar nu și în cauz ul dolului , unde partea nu
este victima unei „erori provocate ” de ea însăși, ci victimă a „unei erori provocate” de cealaltă
parte care a acționat cu rea credință. În cazul dolului partea al cărui consimțământ a fost viciat
are la dispoziție o acțiune în anulare, dar și posibilitatea de a solicita despăgubiri pe care
sancțiunea nulității nu le poate acoperi. Sancțiunea anulării contractului are ca efect doar
restituirea prestațiilor care s -au efectuat, reparând astfel doar paguba efectivă; beneficiul care l -ar
fi realizat partea în urma încheierii contractului nu poate fi acoperit prin simpla anulare a
contractului și restituirea prestației, ci face obiectul unui prejudiciu supus unei preten ții distincte
așa cum reiese din art.1.215 alin.2 din Codul civil .
Instituția leziunii , consacrată de noul Cod civil ca o cauză de anulare a contractului și plastă în
gama viciilor de consimțământ , cade, de asemenea, sub incidența art.1.213 C.civ , legiu itorul îi
lărgește și sfera de aplicare acordând posibilitatea și persoanelor cu capacitate deplină de
exercițiu de a solicita anularea unui contract pe motiv de leziune, așa cum rezultă din
interpretarea coroborată a aliniatului 1 art.1.221 în care legiui torul definește leziunea și alin. 3,
text de lege în care legiuitorul face referire expres la situația minorului, prin urmare și majorii
pot apela la această instituție, în condițiile stabilite de primul aliniat al articolului coroborat cu
articolul 1.222 aliniatele 1 și 2, pentru a solicita anularea contractului sau doar „reducerea
obligațiilor lor cu valoarea daunelor interese la care ar fi îndreptățiț i”. Condiția de admisibilitate
a acțiunii în anulare, trebuie îndeplinită și daca partea solicita reducer ea prestațiilor, condiție care
se verifică la momentul încheierii contractulu i, dar și pe toată perioada de timp scursă între
momentul încheierii actului și momentul introducerii acțiunii în anulare sau după caz a reducerii
prestațiilor așa cum prevede te za finală a aliniatului 2 art.1.222 C.civ, această disproporție între
prestații existentă în primul moment trebuie să se mențină, să fie permanentă, să fie constantă
pâna la momentul introducerii cererii în anulare, dacă în acest arc de timp a existat un s ingur
moment în care disproporția nu a depășit „jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul
încheierii contractului” face să se respingă acțiunea în anulare pentru leziune.
Pentru existența leziunii în afara acestei condiții de ordin material, canti tativ legiuitorul mai
impune și îndeplinirea unei alte condiții, condiție care este de fapt sursa disproporției și cu care
debutează articolul 1.221 C. Civ. „există leziune atunci când una din părți profitând” de anumite
elemente enumerate în conținutul ar ticolului, care luate separat ele nu „distrug” contractul , ci
este necesar ca cealaltă parte să profite de aceastea , iar contractul încheiat să nu prezinte
caracterele unei tranzacții sau ale unui contract aleatoriu ( contract de întreținere, de rentă
viageră, vânzarea unui drept litigios, vânzarea silită la licitație publică, etc.) , așa cum precizează
Codul în art.1.224 și cumulat cu acest text, în art.1 .221 alin. (2) „existența leziunii se aprecizează
și în funcție de natura și scopul contractului” care s e referă nu la contractele aleatorii sau de
tranzacție, ci la contractele care față de natura, scopul, imprejurările specifice în care s -au
încheiat exclud acuza de leziune, care rămâne la aprecierea judecătorului, cu alte cuvinte
art.1.224 nu este o aplic are, o exemplificație a art.1.221 alin.(2) din noul Cod civil și nici
art.1.221 nu anunță, nu anticipă art.1.224 din C. Civ.. Alături de aceste condiții negative,
legiuitorul, în materie de leziune, a restrâns timpul, intervalul de incertitudine la un an, conform

16
art. 1.223 „ dreptul la acțiunea în anulare sau în reducerea obligațiilor pentru leziune se prescrie
în termen de un an de la data încheierii contractului”, termen special derogatoriu de la termenul
general de prescripție al nulității relative care curge de la data încheierii contractului și mai mult
nici măcar nu poate fi opusă pe „cale de excepție” când s -a prescris dreptul celui care se pretinde
victimă a cauzei de nulitate să introducă acțiunea pe acest motiv, așa cum am spus aceasta
reprezintă o excepți de la regula consacrată în art.1.249 alin(2) din Codul civil, articol care în
teza a II -a precizează că „poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar și după
împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune”, „partea căr eia i se cere executarea
contractului”.
Și în cazul leziunii, contractul poate fi adaptat, dar la aprecierea instanței și dacă partea care a
profitat de acele stări indicate în art. 1.221 C.civ „oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei
creanțe sau o majorare a propriei obligații”. Spre deosebire de adaptarea contractului în cazul
erorii, în cazul leziunii „prețul „ salvării contractului nu îl reprezintă renunțarea în tot la
disproporție, ci prezumtivul autor al leziunii trebuie să ofere „în mod echit abil o reducere”,
instanța va aprecia oferta, este deci mai blând reglementat acest conținut al „prețului” față de
cum este reglementat în cazul erorii. În aceste condiții, când instanța apreciază că oferta este
echitabilă, poate să „mențină” contractul, î n sensul că nu va fi anulat, evident că nu va mai
prezenta același conținut, ci acesta va fi modificat în baza ofertei respective, de pildă în cazul
unui contract de vânzare -cumpărare lovit de nulitate relativă pentru leziune, acesta se „menține”
în sensul că nu este anulat pentru leziune , iar vânzătorul nu redevine proprietar și cumpărătorul
nu își recuperează prețul, dar contractul se va ajusta în limitele ofertei pe care celalaltă parte are
posibilitatea să o facă.
Efectele nulității . Odată admisă acți unea în anulare efectele nulității sunt omogene, indiferent
de natura nulității invocate, absolute sau relative. Dacă în vechiul Cod civil n u exista un text de
lege care să facă referire restituirea prestațiilor primite în temeiul contractel or cu executare
sucesivă lovite de nulitate , nulitatea producea efecte doar pentru viitor , noul Cod civil conține un
text care stipulează că nulitatea are efect e între părți și pentru trecut. Potrivit art. 1.254 alin. (3) „
în cazul în care contractul este desființat (su b motiv de nulitate), fiecare parte trebuie să restituie
celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestațiile primite (…), chiar dacă acestea au fost
executate succesiv sau au avut un caracter contin uu”. Pentru că alin iatul întâi ne introduce în
zona f icțiunii juridice care este echivalentă totodată cu un prim principiu care cârmuiește efectele
nulității si anume efectul ex tunc, retroactivitatea nulității ; și pentru că alin.2 vorbește despre un
alt principiu care este legat de desfiintarea actelor subs ecvente contractului desființat pe motiv de
nulitate, potrivit adagiului „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis ”, în mod natural ne -am
aștepta ca în aliniatul (3) Codul să consacre și un alt efect al desființării contractului lovit de
nulitate ș i anume „repunerea părților în situația anterioară”, sintagmă pe care o întâlnim în
doctrină, în jurisprudență, dar pe care Codul civil nu o însușește , formulă care în practică, în
materia executării silite ridică anumite probleme prin condiționarea restit uirii prestațiilor
concomitent. Cu alte cuvinte partea care a obținut desființarea unui contract de vânzare –
cumpărare, ca prim capăt de cerere și repunerea părților în situația anterioară printr -un alt capăt
de cerere accesoriu, pentru a pune în executare hotărea ju decătorească, este ținuta ca concomitent
cu solicitare predarii bunului, obiect al contractului să restituie prețul sau partea din preț pe care
cealaltă parte l -a plătit sau după caz a plătit -o. Aliniatul (3) al art. 1.254 reprezint o normă de
trimitere la un alt pachet de dispoziții legale și anume la dispozițiile Titlului VIII „Restituirea
prestațiilor”, capitolul II „Modalitățile de restituire”, o altă replică a metaforei „repunerea părților
în situația anterioară”.

17
Ca orice contract, contractul autentic trebuie să respecte condițiile esențiale pentru validitate
consacrate la art. 1.179 în Codul civil, sub sancțiunea nulității.