I.2 Tipologii de interviu [624367]

Cuprins
Introducere
Capitolul I. Interviul
I.1 Definiții
I.2 Tipologii de interviu
I.3 Tipuri de interviu
I.4 Șapoul
I.5 Unghiul de abordare
I.6 Titrarea
I.7 Documentarea
I.8 Redactarea interviului

Licenta Claudia

Introducere:
Femeile au un impact e sential asupra bunăstării societății, dar cu toate acestea
potențialul lor nu este folosit la maximum din cauz a normelor sociale
discriminatorii, a lipsei sprijinului sau a unui cadru legal insuficient dezvoltat. În
timp ce statutul femeilor s -a îmbunătățit într -o oarecare măsură pe parcursul
ultimelor decenii, inegalitățile dintre sexe persist ă. Drepturile fundamentale ale
femeilor privitoare la participarea politică și la luarea deciziilor sunt obținute într –
un ritm lent.
În p rezent, la nivel European și naț ional se dorește implicarea femeilor în
domeniul politic, dar în aceeași măsură trebuie ca populația să renunțe la
prejudecățile și principiile actuale prin intermediul asigurării acțiunilor de
mobilizare, promovare și alte mijloace necesare atingerii obiectivelor în vederea
evidențierii rolului femeii în viața politică.
Totodată, trebuie precizat faptul că femeile pot conduce la îmbunătățirea
condițiilor actuale de viață prin rolul decisiv pe care acestea îl au în vederea
reconcilierii soci etății post -conflict. În multe alte state europene sau non –
europene, s -a dovedit faptul că implicarea femeilor în societate și implicit în

politică poate aduce beneficii pe termen mediu și lung și, de asemenea, se pot
obține rezultate remarcabile. În acest sens, se poate preciza faptul că adevăratul
rol al femeii în societate este acela de a obține și de păstra valorile morale, în
special siguranța și pacea în cadrul unei comunități.
Generațiile viitoare sunt interdepente de acțiunile femeilor și rolul aces tora în
societate, iar femeile au demonstrat de -a lungul timpului că prin munca asiduă și
preluarea tuturor responsabilităților pot conduce la o bunăstare națională. Tocmai
de aceea, e necesară implicarea femeilor și încurajarea acțiunilor propuse de
acest ea în vederea conștientizării importanței implicării femeilor în viața politică.
Importanța acestei lucrării reflectă conștientizarea și informarea publicului larg cu
privire la implicarea femeilor în politică. De asemenea, consider că acest subiect
prezi ntă un int eres deosebit în zilele noastre, deoarece se dorește egalitate de gen
și/sau de șanse.
Egalitatea de gen este un subiect interesant și intens dezbătut în contextul
românesc, deoarece din ce în ce mai des se aduce în discuție condiția femeii care
experimentează, în special, transformările de ordin politic survenite după căderea
regimului comu nist care a condus la fenomenul de emancipare a femeilor din
România.
Conform datelor din Raportului Global al Echilibrului de Gen 2015, România se
situează pe locul 77 din 145 țări analizate, tinzând spre capătul opus al egalității
de gen în viața politi că.
Lucrarea de față este organizată

Capitolul I

Interviul

I.1 Definitii
Am putea defini interviul drept un dialog a cărui finalitate este adunarea de
informații legate de o temă determinat ă. Intervievatorul pune întrebări pregatite în
prealabil, iar interlocutorul reacționează la ele.
Mulți teoreticieni consimt că interviul este un demers al unui ziarist care pune
întrebări unei persoane competente într -un domeniu anume, pentru a -l face să -și
exprime opiniile despre un subiect anume, totul fiind destinat publicării în stil
direct .1
Încă din Antichitate , metoda discuției a fost frecvent utilizată de către filozofi,
medici, preoți sau avocați. Totuși, în cursul cele de -a doua jumătăți a secolulu i al
XIX-lea, un cuvânt englezesc – care, în realitate, este traducerea literală a
francezului entrevue ("întrevedere ") – a căpătat o semnificație tehnică aparte în
contextual jurnalismului. Interviul a fost desemnat drept o întâlnire în cursul
căreia un reprezerntant al presei întreabă o persoană de la care speră să obțină
declarații în vederea publicării lor. Prin extensie, interviul a devenit denumirea
data unei metode de culegere a informațiilor. Conform acestei metode, doua
personae întrețin o conver sație. Una dintre ele a luat inițiativa și asigură
conducerea conversației prin întrebări. Ea vizează un obiectiv precis. În general,

1 Petcu, Marian, Dicționar enciclopedic de comunicare și termeni asociați , Editura C.H. Beck,
București, 2014 , p.267

cealaltă acceptă să sevească acest obiectiv și îsi dezvoltă raspunsurile la
întrebările puse. 2
Yves Agnès definiște inter viul drept un demers jurnalistic, prin care se pun
întrebări unei persoane, pe un subiect dat, la un moment anume, pentru a obține
informații, explicații sau opinii îndeajuns de interesante sau clarificatoare pentru a
fi publicate sub responsabilitatea jur nalistului.3
Pentru Ken Metzler, citat de Marcel Tolcea interviul este o conversație, de obicei
între doua persoane, pentru a obține informații în beneficiul unei audiențe
nevăzute. Interviul este adesea un schimb informational ce poate da naștere unui
nivel de înțelegere la care, singură, niciuna dintre părți nu ar avea acces.4
Dintre cele șase funcții ale limbajului descrise de Roman Jakobson, două sunt
definitorii pentru interviu: funcția referențială și funcția conativă . Funcția
referențială se bazează pe transmiterea de informații. Funcția conativă
caracterizează situațiile de comunicare în care emițătorul se adresează direct
receptorului. Adresarea directă, formularea întrebărilor, utilizarea imperativului
sunt câteva mărci lingvistice ale funcției con ative. 5

I.2 Tipologii :
Încadrarea interviurilor în tipologii se face în urma studiului și analizei textelor și
are rolul de a -i ajuta pe jurnaliști să înteleagă modul în care se co nstruiește un

2 Serge, Moscovici, Fabrice, Buschin i, Metodologia științelor socio umane , Polirom, Iași, 2007,
p.203
3 Agnès, Yves, Introducere în jurnalism , Polirom, Iași, 2011 p. 256
4 MarceL Tolcea , Interviul în Manual de jurnalism /coord. M. C oman, Polirom, Iași, 2009, p.369

5 Roșca, Luminița, Textul jurnalistic în Manual de jurnalism /coord. M Coman, Polirom, Iași, 2009,
p. 114

asemenea produs j urnalistic. În funcție de ce i se cere intervievatului, distingem
mai multe tipuri de interviu. Nu exista interviul standard , în toate tipurile de
interviu personalitatea intervievatului este determinantă. Yves Agnè s propune
urmatoarele tipologii de interviu:
Interviul – expertiză : un specialist ne explică un fapt sau o situație, cu
scopul de a -l ajuta pe cititor sa înteleagă despre ce este vorba.
Interviul – mărturie : pentru că a fost martor sau protagosnist la un fapt
divers, la un eveniment, o afacere, o epocă… intervievatul ne povestește
versiunea sa asupra a ceea ce s -a petrecut.
Interviul – informativ : un actor al vieții sociale ne relevă sau ne spune
mai multe despre proiectele și deciziile din domeniul în care activează.
Interviul – opinie : persoana întrebată ne spune o o pinie, promite,
comentează un eveniment de actualitate (foarte frecvent pe o temă politică).
Interviul de reacție imediată (sau „interviul expres”, „ interviul la
minut” ): interlocutorul ne ofer ă la cald și pe scurt reacția sa la un eveniment sau o
situație; adesea participă mai mulți intervievați. Interviul de reacție imediată se
face adesea la telefon, dar și la fața locului, spontan.
Interviul portret : raspunzând la întrebări mai mult sau mai puțin
personale , mai mult sau mai puțin indiscrete, in terlocutorul își scoate
personalitatea în evidență; ca și în alte forme de portret, scopul este să cunoaștem
mai bine un personaj, dar aici faptul se petrece pornnd de la întrebările
jurnalistului.6

6 Agnès, Yves, Introducere în jurnalism , Polirom, Iași, 2011 , p.259

Henry Montant, citat de Marian Petcu , identifică șapte tipuri majore: 1. Interviu –
declarație; 2. Povestirea; 3. Explicația; 4. Documentarea ; 5. Indignarea (micro –
trottoir); 6. Interviul imaginar; 7. Portretul.7

La rândul sau, Curtis MacDougall, citat de același Marian Petcu, simplifică
lucrurile identificând: 1. Interviul factual; 2. Interviul de opinie; 3. Interviul de
personalitate.8

Finalmente, nu este greșit să identificăm interviurile și în funcție de ritmicitatea
publicației : „interviu expres” (pentru codidian), „interviu medalion ” sau „portret”
(pentru săptămânal), „interviu față către față” sau întrevedere” (pentru presa
culturală).9

I.3 Tipuri de întrebări:
Indiferent de tipul de interviu regulile construirii intrebărilor sunt restrictive. De
aceea ele trebuie pregătite cu mare atenție, ținând cont mai ales de felul de a fi al
interlocutorului. De multe ori, întrebările sau remarcile fară nicio valoare pentru
interviul propriu -zis, pot fi cheia succesului. Ruxandra Coman propune
următoarele tipuri de întrebări:
a) întrebări care deschid căi de eludare a răspunsului concret;
b) întrebări care coincide ce ceea ce s -a spus mai devreme în discuție, pe
baza sinonimiei, a parafrazei, pentru ca există riscul de a -l determina pe

7 Petcu, Marian, Dicționar enciclopedic de comunicare și termeni asociați , Editura C.H. Beck,
București, 2014, p.267

8 Petcu, Marian, Dicționar enciclopedic de comunicare și termeni asociați, Editura C.H. Beck,
București, 2014, p.267
9 idem

intervievat să creadă că reporterul nu a fost atent la ceea c e i s-a comunicat
înainte;
c) întrebări de sprijin care nu ajută memoria intervievatului, ci conțin doar
lucruti commune, plictisitoare;
d) întrebări sarjă sau cele foc de mitralieră , care îl pun pe interlocutor în
ipostaza acuzatului interogat de procurer;
e) întrebările -soluție la o problemă reyolvată deja de ziarist;
f) întrebările -capcană, de interpretare în registrul antifrastic a unor aspect,
permisibile doar în interviuri culturale;
g) întrebările genune ascunsă sub un strat de gheață , cele care lasă impresia
ludicului, a lucrului neserios ce nu merită discutat în profunzime, însă, în
realitate, reporterul dorește să -l prindă pe intervievat cu garda jos la
început, pentru a -l destabiliza, pentru ca mai târziu să îl provoace la un
adevărat duel verbal;
h) întrebări le vârf de lance otrăvit , cele răutăcioase fără temei care
speculează zvonurile și care nu au niciun reyultat concret, decât acela de
a-l face pe intervievat să se bâlbâie nedumerit de stângăcia reporterului;
i) întrebările surogat, cele care sunt lansate ca înlociutori ai unor interogații
de reală importanță, entru umplerea unui timp mort;10

I.4 Șapoul
Șapoul este aceea scurtă introducere, așezată la inceputul interviului, care aduce
informații despre persoana intervievată. Potrivit Ruxandrei Coman șapoul unui
interviu este acel cadru informativ care oferă date despre interlocutor, despre
circumstanțele locale și t emporale ale întâlnirii. Șapoul trasează importante din

10 Coman, Ruxandra, Tehnici de redactare (în presa scrisă) , România de mâine, București, 2009, p.
103

trecutul intervievatului, creionează aspect e caracterologice, organizează informații
ce vor capata edificator în interviul propriu -zis, chiar în forma CV -ului.11

Conform lui Marian Petcu, șapoul este textul introductiv al unui articol de mari
dimensiuni (reportaj, anchetă, interviu, analiză etc.), care rezumă informațiile
esențiale ale subiectului prezentat. Așezat imediat după titlu (din francezul
„chapeau” sau „chapô” ) este scris cu caractere diferite de cele ale textului pe care
îl însoțește și are scopul de a atrage atenția cititorului, de a -l determina să citeasă
articolul, dar și de a -l ajuta să înțeleagă subiectul. 12

Yves Agnès identifică două mari categorii de șapou: informativ și incita tiv.
Potrivit acesteia, citată de Marian Petcu în Dictionarul enciclopedic de
comunicare și termeni asociați există șapte funcții ale șapoului:
1. completeză titlul, precizând subiectul articolului și unghiul de abordare;
2. rezumă formația prezentând esența articolului;
3. justifică articolul, explicând de ce se scrie despre respectivul subiect;
4. situează subiectul în context, arătând cadrul de derulare;
5. anunță planul articolului , acesta fiind o modalitate de dezvoltare a
mesajului esențial al textului ;
6. invită l a lectură, conturând promisiunea că cititorul va afla mai multe
informații;
7. este un element vizual prin faptul că este încadrat diferit și este scris cu
caractere diferite de restul articolului.13

11 ibidem p. 111
12 Petcu, Marian, Dicționar enciclopedic de comunicare și termeni asociați , Editura C.H. Beck,
București, 2014, p.451
13 idem

Ca tipuri fundamentale de șapou, Ruxandra Coman stabilește următoarele tipuri:
a) șapoul – tablou prezintă atmosfera generala a locuinței intervievatului, cu
detalii de de cor, minuțioase pâna la exhaustivitate.14 Acest tip de șapou se
folosește pentru a contura încă de la început personalitatea interviului în
relație cu mediul sau de viață.
a) șapoul – filozofic surprinde spiritul veacului, sentințele destinului comun
ale unui popor, pentru ca finalul să creeze o legatură cauzală între situația
de ansamblu și cea individuală. 15
b) șapoul – portret presupune surprinderea trasaturilor fizice care sugerează
și valențe morale16. Sapoul -portret conține indicații privind expresii
faciale, surâs, privire, dar și detalii referitoare la componenta kinezică,
proxemică.

I.5 Unghiul de abordare

Pentru relizarea unui reportaj, jurnalistul parcurge două etape: procesul de
colectare a informațiilor (munca de teren) și evaluarea informațiilor acumulate (în
redacție). Reporterul stabilește din ce punct de vedere va trata subiectul înainte de
a ieși pe teren și colectează informațiile după această perspectivă. Se poate
întâmpla ca planul inițial al reporterului să nu fie respectat, deoarece nu a găsit pe
teren toate informațiile necesare sau pentru că a descoperit piste noi. Din acest
motiv, trebuie să selecteze informațiile care tratează evenimentul din aceeași

14 Ibidem p. 112
15 idem
16 idem

perspectivă. Această perspectivă, stabilită inițial sau modificată ulterior, este
reprezentată de unghiul de abordare.17

Unghiul de abordare nu reprezintă opinia jurnalistului, ci perspectiva din care
acesta alege să prezinte un eveniment, ghidat de următoarele întrebări: „Ce voi
spune? Din ce perspectivă?”18

Alegerea unghiului de abordare este subiectivă și îi aparține jurnalistului, care va
prezenta faptele obiectiv. Alegerea perspectivei din ca re va fi scris reportajul este
amprenta reporterului asupra textului. Unghiul de abordare mai poate fi ales în
funcție de tipul publicației, periodicitatea ei sau de indicațiile redactorului -șef.19

I.6 Titrarea
„Titlul constituie partea cea mai grea a meseriei de jurnalist. Nicăieri altundeva nu
se concentreazã laolaltã atât de multe probleme în atât de puț ine cuvinte”, spune
Wolf Sc hneider, citat de Ilie Rad .20

Titrarea înseamnă stabilirea titlului, a subtitlului și, în unele cazuri a supratitlului.
De regulă, titlul constă în citarea afirmației celei mai importante sau șocante a
interlocutorului. Dacă fraza este prea lungă, ea se poate parafraza. Atunci când nu
găsiți ceva potrivit de citat, formulate un titlu care poate fi, la rândul sau, incitativ
sau neutru, în funcție de situație. Nu numai în cazul interviurilor au trecere

17 Roșca, Luminița, Reportajul în Manual de jurnalism /coord. M Coman, Polirom, Iaș i, 2009, p.
336
18 Ibidem p.338
19 Ibidem p.340
20 Rad, Ilie, Titlul jurnalistic, în Manual de jurnalism /coord. M Co man, Polirom, Iași, 2009, p. 145

titlurile -jocuri de cuvinte, parafrazele sau aluziile la titluri celebre, personaje
mitologice, ori vedete ale momentului. 21

I.7 Documentarea
A fi documentat este o condi ție necesară (dar nu suficientă!) pentru a lua un
interviu. Majoritatea intervievaților reacționează pozitiv la întrebările
documentate. Nicio personalitate, din orice domeniu, nu va accepta vreodată să fie
intrvievată de un incepător în domeniul ei. Fred Zimm erman, fost reporter la Wall
Street Journal, citat de Marcel Tolcea, opinează că documentarea pentru interviu
servește nu doar pentru a pune întrebările bune sau pentru a înțelege răspunsurile,
cât, mai ales, și pentru a le demonstra interlocutorilor că nu poți fi ușor păcălit.22

Prin documentare se înțelege de fapt:
– o abordare obectivă sau factuală – date, cifre, nume, rapoarte etc. cu
privire la temă, ce se pot găsi în cărți, reviste, baze de date;
– o abordare „personalizată” – mărturii ale celor apropiați cu privire la
pasiunile, ticurile, reacțiile, micile „secrete” ale unei personalități.23

Documentarea nu este un scop în sine. Reporterul nu se documentează pentru ca
opinia publică să remarce cât este el de documentat, ci pentru simplul motiv că
opinia p ubică este interesată mai ales de informația pe care o transmite

21 MarceL Tolcea , Interviul în Manual de jurnalism /coord. M. C oman, Polirom, Iași, 2009, p.390

22 MarceL Tolcea , Interviul în Manual de jurnalism /coord. M. C oman, Polirom, Iași, 2009, p.376
23 MarceL Tolcea , Interviul în Manual de jurnalism /coord. M. Coman, Polirom, Iași, 2009, p.369

interlocutorul, și nu de știinta reporterului. Faptul ca reporterul e documentat se
vede în două locuri: mai întai în șapou, iar apoi în intrebări.24

I.8 Redactarea interviului
Redactarea interviului depinde de forma pe care i -o vom da. Cea mai frecventă și
cea mai clasică este cea de tipul întrebare -răspuns, deoarece este ușor de citit, se
diferențiază grafic de celelalte genuri și pune personajul principal în valoare.
1. Tăierea î ntrebărilor . Prima etapă începe cu recitirea notițelor, cu sau fară
a face recurs la întegistrarea pe reportofon. Triem răspunsurile cele mai
interesante, notăm punctele forte, formulele -șoc. Eliminăm tot ce este slab,
secundar.25
2. Mesajul essential și planul . Munca prelimiară ne permite să stabilim
unghiul de abordare și mesajul essential al interviului, care va constitui
planul – altfel spus, ordinea întrebărilor și răspunsurilor. În majoritatea
cazurilor nu corespunde cu derularea convorbrii. Totul tr ebuie reconstruit,
pentru a obține o coerență pe care convorbirea nu o are. Nu este nevoie de
un plan tip, ci de o logică în înlănțuirea întrebărilor.26
3. Trecerea de la limbajul vorbit la cel scris. Iată esența muncii de
redactare: clasica suprimare a redund anțlor, precum și stabilirea unei
sintaxe corecte, eliminarea greselilor de limbă. În schimb se vor păstra
expresiile personale ale personajului, stilul său propriu, cuvintele sale,

24 Ibidem p. 377
25 Agnès, Yves, Introducere în jurnalism , Polirom, Iași, 2011 , p.265

26 Agnès, Yves, Introducere în jurnalism , Polirom, Iași, 2011, p.265

inclusiv jargonul, furnizând explicații daca termenul nu este inteligibil
pentru toți. Trecerea la redactare duce de obicei la reformularea
întrebărilor, pentru a le simplifica, la reformularea răspunsurilor, pentru a
le scurta, facându -le mai clare pentru public.27
4. Întrbările și răspunsurile. Întrebările jurnalistului și răspuns urile
intervievatului trebuie să fie net differentiate visual: în general, întrebările
cu bold și răspunsurile cu caractere normale . Întrebările trebuie să fie
scurte, directe, tonice, chiar incisive. Nu este întodeauna util să încheiem
printr -o interogație, „relansarea”, unui interviu poate fi făcută cu o frază
afirmativă, încheiată în puncte de suspensie. Un răspuns prea dezvoltat
trebuie tăiat cu o întrebare sau o frază de relansare. Întrucât răapunsurile
nu au voie să depășească 10-15 rânduri de text, ideal este să concepem
interviul ca pe un dialog, alternând răspunsurile lapidare cu altele mai
lungi.28
5. Începutul și sfârșitul . Prima întrebare are un rol de atac: intrare horărâtă
în subiect. Ultimul răspuns nu este o conluzie, putând trite la mesajul
esențial sau dimpotrivă, lărgind unghiul.29
6. Șapoul și chenarele. Interviul trebuie precedat de un șapou, relativ lung,
prezentând personajul, situând subiectul în context și subliniindu -i
importanța, motivul pentru care face obiectul unui interviu . Prezentarea
intervievatului poate fi scoasă într -un chenar, ceea ce este mai util, și
dezvoltată ca o „fisă de identitate”, de exemplu.30
7. Titlul. Ca și pentru alt articol titlul trebuie să precizeze încotro bate,
reluând așadar mesajul esențial. Maniera cea mai clasică constă în a
extrage un citat care va rezuma opinia centrală a interlocutorului, mai ales

27 idem
28 idem
29 Ibidem p.267
30 Agnès, Yves, Introducere în jurnalism, Polirom, Iași, 2011, p.267

dacă este formulată alert. Un subtitlu poate creiona contextul sau da,
simplu, doar numele persoanei.31

31 Agnès, Yves, Introducere în jurnalism , Polirom, Iași, 2011, p.267

Capitolul II

Femeile di n guvern în era modernă sunt subreprezentate în majoritatea țărilor din
întreaga lume. Femeile au oportunități inadecvate în ceea ce privește participarea
socială, în special în lupta pentru drepturi politice și putere, în guvern și în diferite
instituții. Situația socială a femeilor din România este relativ slabă în comparație
cu bărbații din difer ite țări din Europa, contribuind la generarea atmosferei de
inferioritate a femeilor în societate. Această tendință persistă, deși femeile sunt
din ce în ce mai ales alese politic în funcții de conducere ale statului și guvernului.
Anumite teoreticiene au discutat interesele femeilor în relație cu reprezentarea
poltică: femeile trebuie reprezentate nu individual, ci ca membre ale unui grup cu
interese comune, ipop teză care a introdus în dezbatere aspecte precum: prezența
femeilor în politică este necesară, ele trebuie să se situeze în rândul
reprezentanțiilor, proporțiile de reprezentare trebuie să crească, este necesară
reprezentarea paritară. 32
În 2015 România se situa pe locul 77 din 145 țări analizate, tinzând spre capătul
opus al egalității de gen viața politică , conform Raportului Global al Echilibrului
de Gen.
 În anul 2015 11,7% din membrii Parlamentul ui României erau
reprezentanți de femei (13,3% femei în Camera Deputaților și 7,4% femei
în Senat). Din cei 554 de parlamentari, in 2015, 66 erau femei. Tot în anul
2015 ne poziționam pe locul 60 ca prezență a femeilor în fotolii de

32 Baluță, Oana, Gen și interese politice , Polirom, Iași, 2007, p.17

ministru și pe locul 95 î n privința numărului de femei prezente în
Parlament.33
 În prezent 15,7% din membrii Parlamentului României este reprezentat de
femei (56 din totalul de 329, adică 17% în Camera Deputaților și 17 din
totalul de 136, adică 12,5 în Senat). În actualul Guvern o treime dintre
miniștrii sunt reprezentați de femei.
Creșterea reprezentării femeilor în guvern le poate face pe acestea mai puternice
și mai încrezătoare, în special în controlul vieții și în revendicarea
drepturilor.femeilor, fiind necesară și pentru atingerea parității de gen.
Femeile, în calitate de îngrijitori primari convenționali ai copiilor, au adesea un
rol mai important decât bărbații în promovarea copiilor, ducând la un dublu aport
în ceea ce privește beneficiile reprezentării femeilor. Reprezen tantele femeilor nu
numai că avansează drepturile femeilor, dar promovează și drepturile copiilor. În
legislaturile naționale, există o tendință notabilă a femeilor care promovează
legislația privind genul și familia.
Creșterea copiilor, munca domestică, d ubla zi de muncă, inegalitatea de șanse,
exploatarea sexuală, violența în familie, discriminările de gen în profesii și în
politică sunt cause care îngreunează drumul femeilor către autonomie,
posibilitatea femeilor și a bărbaților de a fi parteneri și co mpetitor egali, precum
și posibilitatea primelor de a se dezvolta în afara limitelor impuse de patriarhat,
opinează Mihaela Miroiu, citată de Oana Baluța.34

33 Paul Vass, Andreea , Consultare publică cu privire la îmbunătățirea reprezentării politice de gen
în România , http://www.femeileinpolitica.ro , accesat 30 mai 2018

34 Baluță, Oana, Gen și interese politice , Polirom, Iași, 2007, p .17

Capitolul III

III. 1 Alegerea temei

Tema lucrarii este „Implicarea femeii în politică. ” Consider ca tema este de mare
actualitate în zilele noastre, deoarece femeile se confruntă cu numeroase obstacole
în realizarea reprezentării în guvernare. Participarea lor a fost limitată de
presupunerea că sfera adecvată a femeilor e ste sfera "privată". În timp ce
domeniul "public" este unul de autoritate și contestație politică, tărâmul "privat"
este asociat cu familia și cu casa. Prin retrogradarea femeilor în sfera privată,
abilitatea lor de a intra în arena politică este redusă.
Deși femeile intră în politică într -un număr cât mai mare, atingerea parității în
reprezentarea femeilor este cu precădere un process în continua deșfășurare. În
secolul douăzeci și unu, reprezentarea femeilor în poziții de top în partidele
politice rămâne a fi dezamagitoare. În prezent, doar câteva partide au promovat
femei în poziții de conducere, ceea ce le -a adus unele critici din partea opiniei
publice.