I.1. Scurt istoric [308966]

I. Turism

I.1. Scurt istoric ;

[anonimizat]. Organizația Mondială a Turismului ( O.M.T. ) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) [anonimizat], afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizatată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În 2004 s-[anonimizat] a Turismului, circa 623 miliarde de U.S. $. În 2008, s-au consemnat peste 922 [anonimizat] o creștere de 1,9% față de anul 2007. Încasările internaționale din turism au crescut în 2008 la 944 bilioane US$ (642 bilioane euro), ceea ce corespunde la o creștere în termeni reali de 1,8%. Cu aproximativ 100 [anonimizat]. Călătoriile transfrontaliere se ridică la un procent de 25 până la 30 din comerțul mondial în domeniul serviciilor.

Definiție

Theobald (1994) [anonimizat] „tur” derivă din limba latină (turnare) și din limba greacă (tornos), [anonimizat] o axă. Preluat în limba engleză cuvântul tour a căpătat semnificația acțiunii de a se mișca în cerc. [anonimizat]/tour reprezintă o [anonimizat] o astfel de călătorie poartă numele de turist/tourist.

[anonimizat] "arta de a călători de plăcere " (Bran, F. ,1997) . Aceeași autoare consideră turismul drept ''activitatea din timpul liber care constă în a [anonimizat], odihnă, îmbogățirea experienței și a culturii datorită cunoașterii unor noi aspecte umane și a unor peisaje necunoscute''

[anonimizat], Grecia, Liban, [anonimizat]-insule (Bahamas, Fiji, Maldive) datorită aportului financiar consistent obținut din afacerile cu bunuri și servicii și oportunităților de angajare în industria serviciilor asociată turismului. Industria serviciilor include serviciile de transport ([anonimizat], taxiurile) și serviciile de ospitabilitate (cazarea, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]).

Statistici și clasificări în turismul internațional

Cele mai vizitate țări

În 2008, au fost peste 922 [anonimizat] o creștere de 1.9% în comparație cu anul 2007. În 2009, sosirile de turiști internaționali au scăzut la 880 milioane, ceea ce a însemnat un declin de 4% pe plan mondial față de anul 2008[1]. Cea mai afectată regiune a fost Europa cu un declin de 6%. Din cei 880 [anonimizat], 20,6% [anonimizat], 15,9% [anonimizat] 6%, respectiv 5,2% dintre turiștii străini[1].

În anul 2004, [anonimizat] 600 de milioane pe an.[2]

Organizația Mondială a Turismului raportează următoarele zece țări ca fiind primele clasate în ceea ce privește câștigurile provenite din turism în anul 2009. -Statele Unite ale Americii, Spania, Franta, Italia, China, Germania, Marea Britanie, Australia, Turcia, Austria.

Este important de remarcat faptul că majoritatea se află pe continentul european, dar și faptul că Statele Unite ale Americii continuă să se claseze pe primele locuri.

Istoric

Mai întâi au existat motivații practice (locuri bogate în vânat sau adecvate agriculturii, ținuturi aflate în imediata apropiere a apelor sau catastrofe naturale) ce i-au determinat pe oameni să se deplaseze, dar acestea s-au schimbat odată cu intervenția sedentarismului în viața oamenilor. În Egiptul Antic și în alte culturi vechi de pe toate continentele existau, deja, pelerinaje la templele divinităților (ex: pelerinajul musulmanilor la Mekka/Mecca numit Hadsch sau întâlnirea hindușilor pentru baia rituală în Gange). Alte motive de a călători au fost comerțul extern și menținerea relațiilor politice și economice cu coloniile sau cu alte ținuturi dependente. Încă din vremea romanilor existau localități celebre, renumite stațiuni pentru cei bogați (Baiae). Romanii bogați posedau proprietăți în provincii, pe care din timp în timp le vizitau. Nordicii călătoreau în Groenlanda și America, Arabii pe tot cuprinsul Oceanului Indian. Nu rareori, pe atunci, călătoriile erau percepute ca agresiuni de către localnici.

Europa și-a revenit lent după invazia barbarilor (motivul „călătoriei”: condiții mai bune de viață) din declinul politic și economic (în timp ce stabilitatea prevala în China și Japonia). Curând se dezvoltă în Europa un bogat turism religios. De-a lungul rutelor de pelerinaj și în localitățile favorizate de poziția lor geografică pe aceste trasee (porturi, intersecții de drumuri comerciale) s-au înființat pe toate continentele centre comerciale, care i-au readus pe comercianți.

Cuvântul turism/tourism este utilizat începând din anul 1811 iar cel de turist/tourist este atestat din 1840. În anul 1936, Liga Națiunilor a definit turistul străin ca fiind „cineva care călătorește în străinătate pentru o perioadă de timp mai lungă de 24 de ore.” Succesoarea acesteia Națiunile Unite, a completat această definiție specificând durata maximă de 6 luni.

Turismul pentru relaxare și odihnă

Turismul de recreere a fost asociat cu Revoluția Industrială din Marea Britanie – prima țară din Europa care a promovat turismul de recreere și odihnă pentru lucrătorii din industrie al cărui număr era în creștere în acea perioadă. Inițial, acesta era destinat deținătorilor de mijloace de producție, oligarhiei economice, comercianților și proprietarilor de fabrici. Aceștia reprezentau noua clasă de mijloc. Cox&Kings a fost prima companie turistică oficială înființată în 1758.

Originea britanică a acestei noi industrii este reflectată și de denumirile utilizate. În Nice, Franța, una dintre primele stațiuni de pe riviera franceză ce s-a impus de-a lungul timpului, promenada poartă și astăzi numele de „Promenada Englezilor”, iar în multe alte stațiuni istorice din Europa continentală, hoteluri vechi, de rezonanță, sunt denumite Bristol/Carlton/Majestic, ceea ce reflectă dominanța de început a clienților englezi.

Mulți dintre turiștii atrași de turismul de odihnă călătoreau la tropice, atât în perioada de iarnă cât și în cea de vară. Locurile cele mai vizitate erau : Mexic, Bali în Indonezia, Brazilia, Cuba, Republica Dominicană, Malaezia, insulele din Polinezia, Queensland din Australia, Tailanda, Florida și Hawaii din Statele Unite ale Americii.

Turismul de iarnă

Stațiunile turistice de schi cele mai renumite se află în țări din Europa (Austria, Bulgaria, Elveția, Franța, Germania, Islanda, Italia, Norvegia, Polonia, Republica Cehă, România, Suedia, Slovacia, Spania), Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, Chile și Argentina.

Turismul de masă

Turismul de masă s-a dezvoltat datorită progreselor tehnologice, permițând transportul unui număr mare de persoane într-un timp scurt către locuri de interes turistic, astfel încât din ce în ce mai mulți oameni s-au putut bucura de petrecerea timpului liber în respectivele localități sau stațiuni.

În Statele Unite ale Americii, primele stațiuni litorale în stil european au fost amenajate în Atlantic City, New Jersey și Long Island, New York.

În Europa continentală, printre primele stațiuni s-au numărat: Ostend, devenită populară datorită locuitorilor orașului Brussels ; Boulogne-sur-Mer (Pas-de-Calais) and Deauville (Calvados) pentru parizieni; și Heiligendamm, fondată în 1793, ca primă stațiune de litoral pe malul Mării Baltice.

Turismul de nișă

Turismul adjectival se referă la numeroasele forme de turism de nișă sau de specialitate care s-au afirmat de-a lungul anilor, fiecare definită fiind de propriul său adjectiv. Multe dintre ele s-au impus datorită industriei turistice și universităților de profil. Altele avansează concepte care pot fi sau nu acceptate de publicul larg. Exemple ale celor mai cunoscute dintre piețele turismului de nișă sunt :

Agroturismul

Turismul Culinar

Turismul Cultural

Ecoturismul

Turismul Extrem

Geoturismul

Turism patrimonial sau cultural-patrimonial

Turismul Medical

Turismul Nautic

Turismul Pop

Turismul Religios

Turismul Spațial

Turismul în zone de război

Turismul în natură pentru cei interesați de faună și floră

Turismul subacvatic pentru pasionații de scufundări

Dezvoltarea turismului în decursul ultimilor ani

S-a remarcat în special în Europa o piață de lux în turismul din ultimele decenii, care se bazează pe voiaje de scurtă durată. Turiștii interesați de această formă de turism au venituri disponibile ridicate, timp de odihnă considerabil, sunt educați, și au gusturi sofisticate. Cererea se definește, astfel, prin calitatea superioară vizată, ceea ce a condus la fragmentarea pieței turismului litoral de masă, turiștii pretinzând versiuni specializate, stațiuni mai liniștite, stațiuni pentru petrecerea concediilor în familie ori hoteluri axate pe turismul de nișă. Dezvoltarea tehnologiei și a infrastructurii de transport ( avioane cu reacție, linii de zbor low-cost și aeroporturi mult mai ușor accesibile) au făcut ca multe tipuri de turism să devină mult mai accesibile. Organizația Mondială a Sănătății estimează că peste 500.000 persoane se află în avion în fiecare moment. Au intervenit, de asemenea, modificări în stilul de viață, cum ar fi vârsta de pensionare, fapt ce susține turismul de-a lungul întregului an. Acesta este facilitat de vânzările online ale produselor turistice. Unele site-uri au început acum să ofere și pachete dinamice, când un preț inclusiv este estimat pentru un pachet personalizat solicitat de turist. Au existat și anumite regresiuni în turism, cum a fost cea datorată atacului din 11 septembrie și amenințărilor teroriste destinate destinațiilor turistice (Baliși mai multe orașe din Europa). De asemeni cele datorate tsunami-ului din 26 decembrie 2004 și cutremurului din 2004 din Oceanul Indian ce a afectat țările din Asia de la Oceanul Indian și Insulele Maldive. Mii de vieții s-au pierdut atunci și mulți turiști au murit, fapt ce a condus la stoparea sau restricționarea turismului în respectivele zone. Termenii de turism și călătorie sunt uneori folosiți ca sinonime. În acest context, călătoria poate fi definită ca și turismul, dar se diferențiază prin faptul că se referă la o anumită destinație sau un scop bine definit. Termenul de turism sau turist sunt folosiți uneori cu sens peiorativ, implicând interesul superficial pentru cultura sau locurile vizitate de turiști.

Turismul sustenabil

„Turismul sustenabil a fost conceput pentru a administra toate resursele, astfel încât necesitățile economice, sociale și estetice să fie satisfăcute, menținându-se în același timp integritatea culturală, procesele ecologice esențiale, diversitatea biologică și sistemele de susținere a vieții”(Organizația Mondială a Turismului).

Dezvoltarea sustenabilă implică „satisfacerea necesităților prezente fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de a-și împlini propriile nevoi”(Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare).

Ecoturismul

Ecoturismul, cunoscut și sub denumirea de turism ecologic, se referă la turismul în zone fragile, sălbatice, de obicei protejate care încearcă să aibe un impact minor și să se mențină la o scară redusă. Acest tip de turism este util în educarea turiștilor și în găsirea fondurilor pentru conservare, aduce avantaje economiei și politicii locale și încurajează respectul pentru alte culturi și pentru drepturile omului.

Turismul pentru păturile sărace (pro-poor tourism)

Turismului potențial ce trebuie să ajute masele foarte sărace din țările în curs de dezvoltare i se acordă o atenție sporită de către cei implicați în dezvoltare, materializându-se atât prin proiecte mici ale comunităților locale cât și prin abordări ale Ministerelor de Turism care vizează să atragă un număr important de turiști. Cercetările efectuate de Institutul Internațional de Dezvoltare (Overseas Development Institute) au condus la concluzia că nu este o metodă bună de a-i ajuta pe cei săraci, pentru că aceștia nu beneficiază de aceste sume decât în proporție de 25%, sau în unele cazuri mult mai puțin. Exemple de succes, când banii au ajuns într-adevăr la cei săraci, au existat totuși : cățărarea pe munți în Tanzania sau turismul cultural din Luang, Prabang, Laos. Pentru ca turismul „pro-poor” să-și atingă scopul și ca banii să ajungă într-adevăr în buzunarele celor nevoiași, turiștii trebuie să facă efortul de a utiliza moneda locală, astfel localnicii își vor dezvolta abilitățile și contractele exclusive nu vor mai domina sectorul.

Turismul de recesiune

Turismul de recesiune este o tendință în turism, care a evoluat ca urmare a crizei economice mondiale. Identificată de antrepenorul american Matt Landau (2007), turismul de recesiune se definește prin low-cost, experiențe de o valoare deosebită ce iau locul vacanțelor populare de altă dată. Locuri de interes deosebit pentru turismul de recesiune au cunoscut un boom în timpul recesiunii datorită atât nivelului de trai relativ scăzut și pieței mondiale a muncii în declin.

Turismul medical

Când există o diferență de preț semnificativă între țări pentru o anumită procedură medicală mai ales în Asia de Sud-Est, India, Europa de Est și unde există regulamente diferite, referitor la proceduri medicale particulare (ex: stomatologie), turismul în vederea obținerii respectivelor avantaje bănești sau pentru a beneficia de regulamentele în cauză este adesea definit drept „turism medical”.

Turismul educațional

Turismul educațional dezvoltat datorită creșterii popularității învățării și predării de cunoștințe care să amelioreze gradul de competență tehnică în afara sălii de clasă. În turismul educațional, principala țintă a turului sau vizitei într-o altă țară este de a studia despre cultură, sau de a munci pentru a aplica teoria învățată (Programe de Training, Programe Educaționale).

Turismul creativ

Turismul creativ a existat ca o formă a turismului cultural încă de la începuturile turismului. Rădăcinile lui europene datează de pe timpul turului numit „Grand Tour”, când tinerii din familiile înstărite călătoreau în scopul experimentării în plan educațional. Recent, turismul creativ a fost definit de către Crispin Raymond și Greg Richards, care ca membri ai A.T.L.A.S. (Association for Tourism and Leisure Education ) au condus o serie de proiecte pentru Comisia Europeană, incluzînd turismul cultural și profesional, cunoscute sub numele de turism sustenabil. Ei au definit „turismul creativ” ca turism ce se referă la participarea activă a turiștilor în cultura comunității gazdă, prin seminare interactive și experimente de învățământ informal. În același timp, conceptul de turism creativ a fost preluat de organizații prestigioase precum UNESCO, care prin programul Creative Cities Network, a promovat turismul creativ ca pe o experiență susținută, autentică care angajează o cunoaștere activă a trăsăturilor culturale specifice ale unei destinații turistice. Recent, turismul creativ a câștigat popularitate ca formă a turismului cultural care implică participarea turiștilor în cultura comunității gazdă pe care o vizitează. Multe țări oferă exemple ale dezvoltării acestui tip de turism (Marea Britanie, Bahamas, Jamaica, Spania, Italia, Noua Zeelandă).

Turismul „negru”

O zonă emergentă care captează un interes deosebit a fost identificată de către Lennon și Foley (2000) ca „turism negru”. Acest tip de turism implică vizitarea unor locuri „negre”, cum ar fi câmpuri de luptă, locuri unde s-au petrecut crime oribile sau acte de genocid ( lagăre de concentrare). Turismul negru rămâne un turism de nișă, animat de diferite motivații, cum ar fi cel de deplângere a victimelor, comemorare, curiozitate macabră sau chiar amuzament. Își are originile în bâlciurile și târgurile de altă dată.

Turismul sportiv

Din anii ’70 pachetele de turism sportiv au devenit din ce în ce mai populare. Evenimente cum sunt Cupa Mondială de rugby și fotbal au dat posibilitatea agențiilor de voiaj să obțină drept de vânzare asupra unui anumit număr de bilete pe care le-au comercializat în pachete unde au fost incluse zborul, hotelul și excursia.

Previziuni

Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) previzionează că turismul internațional va continua să se dezvolte cu un procent anual de 4%. Cu apariția e-comerțului, produsele turistice au devenit unul dintre cele mai comercializate articole de pe internet. Produsele și serviciile turistice au devenit disponibile prin mijlocirea intermediarilor, deși furnizorii de turism (hotelurile, companiile de transporturi aeriene, etc.) își pot vinde direct serviciile. Aceasta a exercitat presiune asupra intermediarilor atât din partea comercianților on-line cât și din partea celor tradiționali.

S-a sugerat faptul că există o corelație puternică între cheltuielile pe cap de locuitor din turism și gradul de implicare al respectivei țări în contextul global. Nu numai ca rezultat al contribuției economice importante la industria turistică, dar și ca indicator al gradului de încredere cu care cetățenii globali impulsionează resursele de pe glob pentru beneficiul economiilor locale. Acesta este motivul pentru care oricare estimare a evoluției în turism poate servi ca un indiciu a influenței relative pe care fiecare stat îl va exercita pe viitor.

Se preconizează că turismul spațial va demara în primul sfert al secolului al XXI-lea, deși prin comparație cu destinațiile tradiționale numărul turiștilor care vor zbura pe orbita spațială va rămâne redus, până când tehnologii moderne ca „elevatorul spațial” (space elevator) vor contribui la ieftinirea călătoriei în spațiu. Optimizarea tehnologică va face posibilă cazarea în nave spațiale-hotel, amenajate pe aeroplane bazate pe putere solară sau sau în dirijabile de mari dimensiuni. Hoteluri subacvatice, cum este Hydropolis din Dubai, vor mai fi construite. Pe oceane, turiștii vor fi așteptați pe mari vase de croazieră sau chiar în orașe plutitoare.

Forme de turism

În anul 1994, Națiunile Unite în Recomandări privitoare la Statistica în Turism (Recommendations on Tourism Statistics) a clasificat formele de turism în funcție de mai multe criterii care influențează aspectele fenomenului turistic:

Distanța – impune trei variante de practicare : turismul de distanță mică, turismul de distanță mare și turismul de distanță foarte mare.

Turismul de mică distanță se limitează la deplasări scurte, cu o durată de câteva ore până la 1 – 2 zile la sfârșitul săptămânii, dar și în intervalul de câteva ora de la sfârșitul fiecărei zile, în zona periurbană, în păduri, marginile apelor, pajiștile sau poienile, în timpul verii și iarna. Turismul la distanță mică este foarte sensibil la factorii climatici, vremea frumoasă fiind o condiție esențială a desfășurării lui.

De asemenea are un caracter de masă și o eficiență economică rezultată din servicii.

Turismul de distanță mare cuprinde activitățile desfășurate în afara zonei periurbane sau a localității de reședință, cu mijloace de transport moderne. Presupune deplasări de sute de kilometri și o durată medie sau lungă. Predomină turismul cultural și de îngrijire a sănătății. Din punct de vedere al provenienței turiștilor este un turism mixt, intern și internațional și antrenează mase largi de persoane în fluxuri orientate spre regiuni sau obiective atractive.

Turismul la distanță foarte mare se desfășoară la nivel continental, în interiorul unei țări cu o suprafață mare (Canada, S.U.A., Brazilia, China). Este practicat de un număr limitat de persoane, cu venituri medii și utilizând mijloace de transport rapide sau foarte convenabile. Sunt vizitate resurse și infrastructuri turistice de marcă (Hawaii, Florida, Coasta de Azur). Eficiența acestei forme este foarte ridicată datorită prețurilor foarte mari ale serviciilor și produsului turistic în general.

Durata – călătoriei sau sejurului are trei forme de turism:

Turismul de scurtă durată (1 – 3 zile), specific sfârșitului de săptămâna sau unor mici intervale din concediul anual. Predomină în zona periurbană și antrenează cele mai largi grupe de populație. Prin recurgerea la mijloace moderne de transport acest turism se poate practica la distanțe mari în weekend, în mod recreativ sau cultural.

Turismul de durată medie corespunde concediului anual, iar deplasările se realizează la distanțe mari și foarte mari, cum ar fi croazierele.

Turismul de durată lungă, peste 30 de zile, este specific grupelor de populație cu un timp liber extins. Predomină turismul curativ, de vizitare a rudelor și prietenilor.

Proveniența turiștilor – se individualizează două forme de turism: intern și internațional.

Turism intern se desfășoară în interiorul granițelor politico – administrative ale unei țări. Aceasta reprezintă marea majoritate a turiștilor ce vizitează anual țara respectivă (85% Anglia, 30% Franța).

Turismul internațional (emițător sau receptor), presupune desfășurarea activităților de turism dincolo de hotarele țării de proveniență a turiștilor. Are un rol foarte important în balanța economică a unor multor țări (Spania, Austria, Elveția).

Turismul internațional presupune o infrastructura si servicii de înalta calitate, fiind foarte sensibil la propaganda turistică și stabilitatea politică generală.

Numărul practicanților – există turismul individual și turismul de grup.

Turismul individual este practicat de o anumită categorie de persoane cu venituri mai mari și în posesia unui mijloc de transport propriu, ceea ce le asigură o independență totală de deplasare. Turistul se preocupă personal de organizarea și efectuarea excursiei, reducându-se confortul dar având posibilități să-și modifice traseul și opțiunile de parcurs. Se distinge de asemenea, turistul izolat, care călătorește de unul singur și turistul individual care interprinde călătoria cu membrii familiei sau un grup restrâns de prieteni.

Turismul în grup se caracterizează prin neimplicarea turiștilor în planificare și organizare, turiștii beneficiază de tarife mai reduse prin facilități de ordin social, antrenează categorii diverse ale populației.

Gradul de organizare – activitățile turistice pot fi continue, sezoniere sau de circumstanță.

Turismul continuu este definit prin luarea în considerare a particularităților de funcționare a infrastructurii și nu opțiunile practicanților (prezența unor baze turistice utilizate în tot timpul anului din marile orașe, din nodurile principale de transport sau de-a lungul unor importante artere de circulație.

Turismul sezonier este specific latitudinilor mijlocii, cu două sezoane optime deplasărilor și recreerii. Desfășurându-se cu predominanță în aer liber, este dependent de mediul climatic ale cărui însușiri le valorifică. Se distinge turismul estival de litoral și montan și turismul hivernal preponderent montan.

Mijlocele de transport utilizate – există turismul terestru, rutier, feroviar, aerian și naval.

Vârsta turiștilor – se evidențiază un turism practicat de elevi și studenți cu caracter recreativ, cultural de către persoanele mature și turismul vârstei a treia, preponderent creativ.

1.2. Europa – generalități sub aspect touristic

Din punctul de vedere al potențialului turistic, Europa, prin cadrul său natural, se înscrie cu atracții turistice de mare varietate și spectaculozitate, iar prin istoria sa multimilenară a lăsat urme materiale și spirituale de o deosebită valoare, ce dăinuie până astăzi și care constituie obiective de mare interes turistic.

Dacă ținuturile nordice permit admirarea renumitelor fiorduri și originalitatea peisajelor polare, de tundră și glaciare, vestita taiga sau frumusețea zilelor și a nopților polare cu minunatele aurore boreale, cele vestice, cu un peisaj mai monoton, dispun de o mare bogăție și varietate de monumente istorice, arhitecturale și muzee ce atestă o străveche și avansată civilizație pe aceste meleaguri.

Unitățile alpino-carpatice, etalează o mare diversitate peisagistică și domenii schiabile dintre cele mai bine amenajate. Peisajele alpine și glaciare, cele carstice sau vulcanice, cele de eroziune cu forme bizare, depresiunile și culoarele de vale, bine reprezentate sub aspect antropic, cu interesante monumente istorice și de artă, sălbăticia văilor și bogăția florei, faunei și a rezervațiilor naturale, numeroasele lacuri glaciare și existența ghețarilor alpini, multitudinea de stațiuni pentru odihnă și schi etc. reprezintă puncte de atracție turistică în orice anotimp.

Tinuturile situate mai la nord de acestea se impun atat prin varietatea de peisaj, de munti, dealuri si campii si prin bogatia de ape minerale, dar, mai ales, prin multitudinea si valoarea obiectivelor istorice si de arta ce dainuie de veacuri in aceste locuri.

Catre sud, peisajul deosebit de pitoresc, intinsa si insorita riviera, clima calduroasa tot anul, ca si trecutul istoric cu o civilizatie de milenii, ale carei vestigii – unele de valoare universala – imbogatesc patrimoniul cultural actual, alaturi de potentialul uman  confera o valoare turistica de exceptie meleagurilor mediteraneene.

Contrastele geografice cu peisaje dintre cele mai variate, cu valențe turistice importante, de la stepă până la taiga, de la zone alpine la litoral, alături de istoria, civilizația și cultură specifice numeroaselor popoare ce locuiesc pe continentul european, creatoare și păstrătoare de impresionante valori materiale și spirituale, conturează Europa ca destinație principală, atât pentru fluxurile turistice internaționale, cât și pentru turismul intern din fiecare țară.

Chiar daca din punct de vedere geografic Europa este o entitate unitara, exista diferente importante care ofera atat oportunitati cat si dificultati pentru dezvoltarea turismului.

Diversitatea culturala a Europei este unul dintre cele mai importante atu-uri ale sale. Europa nu are o identitate culturala unica, existand, mai degraba, o multitudine de limbi vorbite, de traditii, care reprezinta o atractie pentru turismul intern si international.

Cea mai interesanta abordare, poate, din perspectiva industriei turismului, in definirea cuvantului “Europa” este cercetarea imaginii despre Europa a potentialilor turisti.

Pentru turistii proveniti din SUA sau Orientul Îndepartat, Europa este adesea perceputa  mai degraba ca o entitate unitara, decat ca un numar de state individuale. Perceptia lor despre Europa este aceea a unor metropole renumite, imagine care se impleteste cu o varietate de atractii naturale si antropice ce depasesc frontierele nationale. Pentru europeni, imaginea continentului lor este formata din mai multi factori in care nu putin importanti sunt regimul politic si starea economica a tarii in care traiesc. Restrictiile de calatorie din trecut, pentru cei din  estul continentului, alaturi de nivelurile scazute ale veniturilor disponibile si accesul limitat la mijloacele de informare in masa au contribuit la o viziune ingusta si restransa despre Europa, dar extinderea Uniunii Europene a condus la sporirea numarului de turisti in cadrul UE, la o mai larga posibilitate de comunicare interculturala si la largirea orizontului de cunoastere.

I.3. Relația Urbanism-Arhitectură -Turism ;

A) Arhitectura și urbanismul;

Urbanismul-știința organizării și planificării spațiale, legătura inseparabilă cu arhitectura;

B) Arhitectura și turismul, componente ale civilizației.

Arhitectura în turism – ce are ca obiect realizarea construcțiilor, a infrastructurii turistice, inseparabil legată de urbanism și amenajarea teritoriului.

,,A da noblețe obișnuințelor omenești, făcându-le să participe armoniei, a distribui și a limita în mod ingenios spațiile în care ei se mișcă, a propune premize gândirii, iată care a fost întotdeauna rolul arhitecturii. Imagine a tuturor simbolurilor războinice, religioase sau familiare, arhitectura le-a exprimat cu o egală măiestrie, cu aceleași mijloace și cu aceeași disciplină.” (G.M. Cantacuzino).

Actul creației arhitecturale nu poate fi conceput a se desfășura / materializa – decât în context spațial (spațiul urban, spațiul rural, cadrul natural – ce conțin obiectul de arhitectură), iar urbanismul și amenajarea teritoriului ce guvernează ordonarea, planificarea și gestionarea spațiului, sunt științe înrudite și inseparabile de arhitectură.

Prin extensie, termenul urbanism a ajuns să înglobeze o mare parte din ceea ce are legătură cu orașul, indiferent dacă este vorba de lucrările publice, de morfologia urbană și de planul orașului, de practicile sociale și de mentalitățile orășenești, de legislația și de dreptul urban.

Intr- un limbaj current, urbanismul acoperă orice acțiune conștientă destinată să conceapă, să organizeze, să amenajeze sau să transforme orașul și spațiul urban.

ARHITECTURA –activitate umană ce îmbină caracteristici și practici ale producției materiale – cu valențele creației artistice. Istoria și teoria arhitecturii, ca instrumente ale cunoașterii științifice, sunt componentele de bază ale științei arhitecturii.

Sub aspect teoretic și practic arhitectura reprezintă materializarea intervenției umane asupra mediului natural, iar componentele fenomenului arhitectural: funcțiune, structura și plastica, reflectă armonizarea “comenzii sociale” cu posibilitățile materiale, cu gradul de civilizație, în contextul unor condiții de mediu natural, sociale și politice date. Arhitectura este o expresie și un document al civilizației umane.

“Arhitectura este fizionomia națiunilor” – afirmă A. de Custine, iar Balzac o considera “… până la un punct, expresia civilizației unui popor”. Pierre Vago o definește ca “arta, știința, tehnica, expresie a societății, expresia personalității; fenomen deopotrivă social și plastic, limbajul estetic al unei etici”.

Într-o definiție simplă, arhitectura este arta de a construi sau arta construirii edificiilor, în proporții și conform unor reguli determinate. Marele arhitect francez de origine elvețiană, Le Corbusier definea arhitectura ca: ,,Un joc savant, corect și magnific al volumelor, combinate în lumină”.

Amploarea fenomenului constructiv, caracterul său larg, atotcuprinzător, definesc arhitectura ca ,,Regină a artelor”.

E. Pelleton considera că ,,Arta începe prin arhitectură, baza și cadrul celorlalte arte, cărora le este suport și adăpost totodată”.

Arhitectura nu a fost niciodată socotită o “artă liberă”, în sine, ci dimpotrivă, profund condiționată de mediul social. Concepția funcționalistă își are rădăcinile în gândirea antică greacă, după care: ,,Nu este un monument perfect decât cel ce este frumos, confortabil și solid totodată”. Ea se dezvoltă continuu până în timpurile noastre, împletindu-se cu tehnica în așa măsură încât invenția tehnică și materialele noi – își disputa nu de puține ori – întâietatea, cu modelarea plastică. Orice proces artistic include un anumit procentaj de tehnică, dar opera arhitecturală rămâne rezultatul unei creații artistice.

Vitruviu, (Marcus Vitruvius Pollio n.85a.C ) – cere arhitectului să știe tot, nu numai să fi studiat în profunzime desenul, geometria, optica, aritmetica, fizica și toate științele ce au raporturi cu construcția, – dar să știe și astronomia, pentru a putea construi cadrane solare – medicina, pentru a ști să aleagă cel mai bun amplasament al clădirii – din punct de vedere al higienei, istoria, pentru a cunoaște stilurile și ornamentele, muzica, pentru a putea asigura acustica teatrelor, – jurisprudența pentru a respecta legislația construcțiilor, – literatura, pentru a-și putea redacta memoriile și a expune limpede proiectele sale și, în sfârșit filozofia, care îl va apăra împotriva speculațiilor sordide, nedemne de o profesiune atât de onorabilă și care îi va da mărinimia, spiritul de dreptate, de dezinteresare – într-un cuvânt, toate virtuțile care să-i aducă încrederea și stima concetățenilor săi .

Arhitectura, ca și urbanismul, au devenit științe pluridisciplinare, care reunesc activitatea arhitecților, inginerilor, urbaniștilor, peisagiștilor, cu cea a economiștilor, sociologilor, psihologilor, a ecologilor, etc.

Arhitectura, este apreciată drept cea mai puternică formă de exprimare non – verbală, ca o sinteză a valorilor colective. În contemporaneitate, arhitectura se diversifică și se specializează pe domenii precise, între care:

arhitectura de acompaniament- ce are ca obiect inserarea unor construcții noi în

ansambluri construite cu valoare istorică și arhitecturală, restaurări, reconstrucții;

arhitectura domestică – având ca obiect locuința familială, cu extensie la arhitectura rezidențială;

arhitectura efemeră – ce recurge la soluții tehnologice de avangardă (structuri pe cable, gonflabile, etc.) pentru edficarea eficientă și rapidă a unor construcții cu caracter temporar;

arhitectura industrială – pentru constucțiile și ansamblurile industriale;

arhitectura religioasă – legată de sacru și de construcțiile de cult;

În secolul al XIX –lea ca rezultat al luptei sindicale se generalizează celebrul ,, 8 x 3” (opt ore de muncă, opt ore – timp liber și 8 ore de odihnă), la care se adaugă dreptul la un concediu plătit. Turismul își pierde caracterul elitist și se adresează acum tuturor claselor sociale. Apare turismul de masă.

Thomas Kook facilitează turismul de sfârșit de săptămână pentru clasa socială nou – afirmată prin introducerea transportului pe cale ferată între Londra și litoralul englez. Operațiunea reprezintă un mare succes, aduce profit și permite stabilirea unor trasee turistice / legături pe mare între Anglia și destinații din ce în ce mai îndepărtate (Cipru, Cairo, India).

În secolul XX – în perioada ante și interbelică – turismul social se dezvoltă paralel cu diversificarea formelor de primire/găzduire: case și sate de vacanță, pensiuni, campinguri, rețele hoteliere. Trenul, automobilul și avionul, navigația pe ape – metamorfozeză timpul de deplasare și reduc distanțele. Apar și se dezvoltă noi forme de turism, fără legătură cu necesitatea petrecerii agreabile a timpului liber, a vacanțelor, anume turismul urban, turismul de afaceri, turismul medical.

Dezvoltarea activităților turistice începe să ridice probleme legate de imagine, de utilizarea concurențială a spațiului urban, a terenurilor din zonele naturale cu potențial, de modernizarea rețelelor de transport și a infrastructurilor tehnico – edilitare. De aici rezultă interdependența între planificarea teritoriului, urbanism, arhitectură și turism.

Revoluția industrială va fi cea care va da naștere urbanismului modern, provocând o respingere afectivă a concepțiilor tradiționale asupra orașului și un larg recurs la utopie, aceasta din urmă fiind o neobosită furnizoare de modele spațiale.

II. Piața Agro-Alimentară-Relația piață-turism.Impactul turismului asupra pieței

II.1 Scurt istoric

Funcția comercială apare atunci când, la începuturi,așezarea tribală își aduna colibele în jurul unui spațiu de sfat și de ceremonii;pe parcurs,locul de adunare a membrilor unei comunități-agora,forumul;piața-devine un simbol al așezării și un factor principal de ordonare a spațiului urban, in care mai apoi se concentrează activități complexe ale vieții comune:plimbări și întâlniri,dezbateri publice politice sau filozofice,comerț,jocuri,spectacole,ceremonii.Mulțimea funcțiunilor conduce la diferențieri,la piețe polivalente sau specializate precum și la grupări de piețe.

Agora cetății grecești a secolului al V-lea î.e.n. se așterne la poalele acropolei, separată de incinta templelor. Ea cuprinde cu ușurință, la Atena, 5000 cetățeni, iar în înfloritoarea cetate a Miletului de pe coasta Mării Egee, o suita de spații pulice sunt grupate în zona centrală: mica piață a negustorilor, agora de nord și marea agoră comercială din sud, a cărei incintă măsoară singură 164 x 196 m. La Priene, de asemenea, agora publică este separată de mica piață comercială. Piețe pietonale de mari dimensiuni se regăsesc și în alte cetăți ale Ioniei: agora din Efes măsoară 110 x 110 m iar cea din Smyrna 120x 180 m. Înconjurată întotdeauna de importante edificii publice, agora rămâne centrul civic și comercial al localității, atrage populația și constituie un element principal de înfrumusețare a așezării.

Corespondentul agorei în lumea romană este, într-o bună măsură, forumul.Acesta păstrează caracterul de piață pietonală, după cum o atestă, la Pompei, bornele dispuse pe contur . care opresc accesul vehiculelor. Dar în cetățile latine forumul polarizează viața comunitară-comercială, politică, religioasă și juridică- grupând temple, altare, curți de justiție, Săli de reuniuni, prăvălii și mari spații libere pentru adunări și devenind astfel un amestec de agora și de acropole. Caracterizat prin dezbaterile pe care le adăpostește, forumul împrumută numele său unor astfel de anunari reprezentative ale vieții publice contemporane.

Porticul accentuează faptul că strada nu este un simplu drum, ci un loc de întâlniri și de lucru, de vânzare-cumpărare și cu atmosfera arhitecturală. Piața respiră și ea când are porticuri și nu este închisă cu fronturi pline la parterul clădirilor. Ritmul și proporțiile colonadelor și arcadelor, jocurile de lumină și umbră, elementele de scară umană pe care le subliniază porticurile sunt folosite cu deosebire recultate în compoziția urbană.

Marile bazaruri, care cuprind nenumărate prăvălii, sunt străbătute de adevărate drumuri interioare în care forfota mulțimii se află la adăpost de circulația vehiculelor. În termele romane, populația dispune de încăperi colosale, care amintesc de sălile de pași pierduți ale palatelor de justiție de mai târziu sau de holurile gărilor pentru călători. Navele bazilicii antice, loc de bursă, de judecată și de dezbateri, se deschid în piața de degajare a edificiului, rezervată și ea, în întregime, pietonilor.

Mari piețe acoperite (cum este precizată semnificația termenului “hală” în dicționarele enciclopedice franceze) precum Palatul de Cristal ( fig.1;fig. 2 ) realizat de Paxton în 1851, pentru expoziția din Londra sau halele lui Baltard, a căror construcție începe în același an la Paris, adună mulțimile în spații caracteristice și contribuie la dezvoltarea arhitecturii moderne.

Fig. 1. Fig.2.

Magazinele universale care încep să se realizeze la New York și în Philadelphia, la Washingtn și la Boston sunt de asemenea piețe acoperite cu mai multe etaje.

Strada comercială. Un spațiu pietonal nu înseamnă doar o stradă existența pe care se interzice tranzitul vehiculelor, ci un spațiu organizat și dotat, cu fronturi amenajate corespunzător, cu mobilier urban și plantații care participă la crearea ambientului, cu preocupări pentru o bună folosire a terenului și pentru eficiența investițiilor specifice.El trebuie să fie conceput și realizat în cadrul acțiunilor de sistematizare a zonei și a întregului oraș, în baza unor studii cu investigații, relevee, analize de relații etc. În funcție de poziția sa, de cadrul urban în care se află, de caracterul zonei și al intervenției (amenajare, restructurare sau întregire urbană) acest spațiu pietonal ia diferite forme. El devine stradă comercială, trecere, pasaj descoperit-dar cu intrări adăpostite de clădiri, galerie,

Centrele istorice și zonele centrale orășenesti se pretează în mod deosebit la amenajarea unor spații pietonale organizate în adevărate rețele și sisteme, deoarece întrunesc suficiente condiții adecvate: străzi înguste mai greu de adaptat pentru trafic auto, numeroase puncte de interes și de aglomerație pietonală, fronturi arhitecturale interesante și o suprapunere de programe și funcțiuni( tranzit, pietonal, comerț, cultură, destindere, informații,turism).

În astfel de condiții au fost amenajate multe spații publice pietonale în centrele orașelor europene și nord-americane ca și în unele așezări din Africa, Asia sau Australia. Cu toate dificultățile întâmpinate în realizarea lor, rezultatele sunt pozitive și depășesc , în cele mai multe cazuri, așteptările. Populația este atrasă, frecvența la spectacole și la alimentația publică este mai mare, cifra de afaceri comerciale crește, deși cumpărătorii parcurg o distanță mai lungă până la automobil.

În cele mai multe cazuri, acțiunile complexe prin care se redă pietonilor nucleul istoric al unor localități , subliniază faptul că orașul de ieri poate deveni centrul orașului de azi.Că străzile și piețele de altădată sunt elemente centrale în viața socială a așezării actuale. Mai mulți pietoni și mai multe mașini în cadrul limitat al vechiului oraș impun rezolvări noi pnetru rețeaua de străzi din zona centrală. Realizările din ultimile decenii în acest domeniu arată că o altă cale corectă pentru clarificarea unor asemenea situații, se îndreaptă către amenajarea unor spații în care vehiculele se retrag și pietonii au intietate, piața devine iarăși propice penru adunări populare: cafenelele, muzică și artele plastice își găsesc loc în scuaruri și sub porticuri, turiștii participă la spetacolul străzii tradiționale.

O dată cu amenajarea pentru pietoni a spațiului urban constituit în secolele trecute, sunt puse în valoarea opere originale, ansambluri culturale coerente, localități întregi care aduc mărturia unor civilizații și a unor evoluții revelatoare. Clădiri vechi și complexe întregi sunt revitalizate prin afectarea unor funcțiuni care să nu le altereze substanța. Edificii noi sunt integrate în cadrul arhitectural existent.

Când structurile particulare ale așezărilor urbane și edificiile vremurilor trecute, cu trăsăturile lor personale, sunt considerate de proiectanții de astăzi ca părți componente ale viitorului întreg, ele contribuie în mod cert la calitatea ansamblului. Nu numai prin prezența lor, care aduce varietate și materializează memoria colectivă, dar mai ales prin dialogul util pe care îl pot stabili cu noile creații de arhitectură contemporană. Ele sugerează sau determină-în cazurile fericite-căi inedite pentru o creștere organică a ansamblurilor centrale.

Eliminarea progresivă a circulației vehiculelor și recuperarea unor vechi spații urbane în folosul pietonilor se corelează în tot mai mare măsură cu valorificarea fondului construit și cu înviorarea activităților social-economice. Viața urbană, cu forme specifice de cultură, comerț și recreație, revine în centre și în cartiere care începuseră să fie părăsite de populație.

Piețe agroalimentare:

Sunt o aglomerare de puncte de vânzare (în principal din tarabe sau chioșcuri) individuale, uneori protejate prin copertine. O asemenea piață poate reveni la 2500 de locuințe (zona de atracție între 500 și 1000 m). Marfa oferită constă , de cele mai multe ori, în produse de consum current. Cheltuielile de instalare și cele curente (chiria spațiului public) fiind mici, piața devine un centru de cumpărături la prețuri mici.Tejgheaua îndeplinește rolul de vitrină pentru expunere și depozitare. Nu există bariere între client și marfă care poate fi manipulată și face obiectul negocierii.

Necesitatea de a fi animate face ca tarabele să fie amplasate într o țesătură deasă pe rânduri paralele. Rândurile sunt frecvent întrerupte pentru a permite cumpărătorilor să ajungă la tejgheaua dorită de pe alte șiruri. Piața mai adună încă populatia rurală venită să-și vândă produsele și să-și facă cumpărăturile, fiind un spațiu commercial foarte popular.

Piața agro-alimentară contemporană dezvoltă o schemă funcțională amplă ( fig. 3 ) determinată de specificul serviciilor asigurate. Elementul funcțional principal este zona de vânzare( în aer liber și spații închise). Vânzarea mărfurilor se face nediferențiat în aer liber( carne, lactate, legume și fructe la un loc) și diferențiat în spațiile închise ( o hală pentru carne, lactate și o altă pentru legume, fructe).

Fig. 3-Schema unei piețe

Toate spațiile de vânzare au în imediata vecinătate zona de deservire directă alcătuită din spații pentru: vestiare ( grupuri sanitare), preparare marfă, depozitare (inclusiv cameră frigorifică) și expedierea preparatelor, toate puse la dispoziția comercianților. Această zonă își articulează spațiile în jurul unei ample curți interioare ( ferite de ochii publicului) destinată manevrelor de aprovizionare. Datorită traficului foarte mare, desfășurat non-stop, se recomandă adoptarea unor soluții de circulație în sens unic. În legătură directă cu această curte se mai dezvoltă și zona spațiilor de deservire indirectă, care cuprind spații ce asigură funcționarea normală a pieții. Este vorba de administrație, depozite pentru ambalaje și deșeuri, de vestiare și ateliere pentru personalul de întreținere, centrală termică etc.

Multe din piețele contemporane depășesc nivelul agroalimentar prin înglobarea unei zone destinată produselor industrial nealimentare. Aceasta se înserează în schema funcțională într-o manieră asemănătoare cu celelalte zone.

O piață complet utilată reclamă un spațiu foarte mare, plat, relativ orizontal, degajat, bine delimitat (de clădiri sau vegetație ), bine aerisit, dar protejat de vânt. Amplasarea lor trebuie atent făcută în urmă unor serioase studii de impact care să diminueze la maximum efectele de poluare associate acestui tip de dotare. Dificultatea amplasării lor se amplifică în zonele centrale datorită densității țesutului urban și are ca rezultat migrarea acestui tip de spațiu commercial în zonele pericentrale.

Atunci cand spatiile comerciale de tip piata nu acopera necesatul cerut de numarul locuitorilor, administratia locala organizeaza mici piete cu orar limitat ( de obicei dimineata ) in locuri considerate adecvate, strazi cu vad comercial important sau largo-uri urbane. Acest tip de vanzare se face cu tarabe individuale pe amplasamente concesionate, cu obligatia ca dupa inchiderea pietei spatiul urban sa-si regaseasca functiunea originala. Curatenia se asigura de catre comercianti ( locuitori ai zonei) si este o clauza fundamentala in contractual de concesionare.

Ex: La Roma, Via Volturno (1986) devenea piata intre orele 8:00 si 12:00, dupa care isi regasea functia de artera de circulatie in zona garii Termini.

Dupa cum am vazut, spatiile comerciale sunt spatii atractive pentru public si in consecinta aici se dezvolta fluxuri majore. Pentru fluentizarea circulatiei, spatiile comerciale sunt dotate cu achipamente de circulatie mecanica de tip scari rulante.( fig.4, fig. 5)

Fig. 4 Fig. 5

II.2. Tipologii ;

Piața este spațiul în care oamenii se adună pentru a achiziționa sau a vinde provizii, animale și alte bunuri.

Piețele pot fi permanente sau periodice.Forma adoptată depinde de populația locală, cultură, condiții ambientale și geografie.

În multe țări cumpărăturile de la o piață locală reprezintă o trăsătură standard a vieții de zi cu zi.

Piețele în multe zone – situri cu importanță istorică și arhitecturală și reprezintă parte din cultura unui oraș sau națiuni.

Acesta este principalul motiv pentru care devin destinații turistice.

Sunt multe modalități diferite de a clasifica piețele:

O modalitate este de a lua în considerare natura cumpărătorului și a pieței în cadrul sistemului de distribuție.Acest lucru duce la două mari clase de piață:

-piața cu amănuntul ;

-piețele angro .

Economistul Alfred Marshall a clasificat piețele în funcție de perioadă de timp întrucât au rezultat trei tipuri :

-piața pe o perioadă foarte scurtă (perioadă în care aprovizionarea cu produse rămâne fixă); fac parte produsele perisabile precum fructele, legumele, carnea și peștele-mărfurile trebuie vândute în câteva zile, iar cantitatea vândută este relative inelastica ;

-piața pe termen scurt: bunuri care nu sunt perisabile; timpul în care cantitatea livrată poate fi mărită prin îmbunătățirea scării de producție (adăugând forță de muncă și altele, dar nu și capital) ;

-piața pe termen lung:durata de timp poate fi îmbunătățită prin investiții de capital.

Alte modalități de clasificare a piețelor includ zona de tranzacționare,( locală, națională sau internațională), formatul său fizic sau producția sa:

Formatele fizice majore ale pietelor sunt:

-Bazar ( de obicei in Orientul Mijlociu);

-Piata tip “car-boot”- tip de piata in care oamenii se intalnesc pentru a comercializa bunuri de uz casnic si gradinarit (foarte popular in Regatul Unit) ;

-Piata interioara de orice fel;

-Piata-Spatiu deschis, de obicei in centrul orasului, cu tarabe care vand marfuri intr o piata publica;

-Piata stradala- strada cu tarabe pe una sau ambele laturi;

-Piata plutitoare- marfurile sunt vandute de pe barci (in special in Thailanda, Indonezia si Vietnam) ;

-Piete de noapte :populare in multe tari din Asia- ofera mancare si o experienta relaxanta la cumparaturi ( in Indonezia si Malaezia);

Pietele mai pot fi in functie de gama de marfuri de vanzare:

-Piete de antichitati

-Pietele agricultorilor: se concentreaza pe produsele proaspete si pe liniile de produse “gourmet”(conserve,branzeturi etc) preparate din produse agricole;

-Piete de peste-potential touristic

-“Flea market”-piete de tranzactionare sau schimb, tip de bazaar unde se vand produse sau se face schimb de marfuri ( se pot intalni bunuri uzate, articole de calitate inferioara si articole de calitate superioara la preturi mici).

-Piete de flori;

-Piete gri/”talcioc”- sunt vandute bunuri second-hand sau reciclate

-Piete de artizanat;

-Supermarketuri.

II.3. Atributele pieței :

I1.3.A. Aspect urban-Reper în orientare și parcurs

Indexul(indicele) e un semn a cărui referință la un obiect nu se bazează pe asemănări sau analogii cu acesta și nici pe vreo posibilă aosciatie cu anumite proprietăți ale acestuia, ci de o legătură dinamică, de cuprindere spațială, atât cu obiectul în cauză cât și cu subiectul pentru care acționează ca semn.

Situarea certă a omului în spațiu și timp e necesară pentru satisfacerea simțului sau de orientare. Omul are conștiința sinelui (eului), a corporalității proprii și a relațiilor cu universul apropiat ( mediul fizic natural și artificial, mediul social și cultural ) și cu universul îndepărtat (cosmosul) la care se raportează continuu. Viața umană se desfășoară după ritmuri active și itmuri passive, cunoaște mișcarea și repaosul.

Pentru a ne deplasa dintr-un loc în altul, ne sunt necesare referințe, repere de orientare.

Clădirile care indică în mod direct și explicit funcțiunile adăpostite pot fi appreciate ca indecși. În această categorie pot fi considerate obiectele care prin formă, funcție particulară, semnificații și situare în oraș ( catedrala,, primărie , teatru, monument, etc) pot servi ca repere în orientare și parcurs, indicând direcții de access spre ele însele sau spre clădiri din contextual lor.

Acest rol poate fi preluat de elemente întregi, semnificative, ale moroflogiei urbane ( piețe, scuaruri, străzi), fixate în memoria locului ca semene marcante.

I.3.B. Caracter istoric;

Prezenta trecutului inscris in arhitectura, in general in cadrul de viata, se constituie in egala masura ca reper temporal, marturie a ceea ce a fost inaintea noastra, a confruntarii predecesorilor cu mediul, a simtului practic si a potentialului etnic si material de care au dispus, al abilitatilor, inteligentei, spiritualitatii lor.

Perceperea trecutului, în reprezentările lui materiale, ne ajută să înțelegem că istoria e o înlănțuire de moment și că prezentul e doar unul dintre ele.

În structurile urbane organizate în țesut, obiectele arhitecturale puternic semnificante, integrate țesutului dar individualizate prin formă și înălțime, care le fac perceptibile de la distanță, sau complet detașate aveau și își păstrează și astăzi, acolo unde centrelor istorice le-a rămas nealterată configurația, calitatea de semen index, cu important rol în orientare. Palatul, primăria, caterala, fântâna, monumentul, porțile orașului, piața, scuarul, strada, devenite spații cu forță de polarizare a vieții urbane, spații ale comunicării, erau elemente focale în organizarea unor astfel de structure și în scenariul orientării.

Exemple:

a). Piața Marche Provencal, Antibes, Franța

Istoria Pieței

Aceasta este una dintre cele mai vechi piețe din Europa. Din 1481, Antibes este parte a Franței, și de atunci comerțul a fost unul prosper aici. Acum, această piață acoperită este considerată cea mai bună piață de pe Côte d’Azur și din regiunea mediteraniană. Aici se vând specialitățile regiunii Provence și Coastei de Azur: brânză, vin, ierburi, legume și fructe, mezeluri, carne, dulciuri și săpun de lavandă organică. Doar aici poți cumpăra „foie gras” și vin rose local.

Alimentele se vând doar dimineața, după-amiază fermierii sunt înlocuiți de meșteșugarii și artiștii locali. În zilele de duminică fermierii nu lucrează, dar tarabele lor sunt ocupate de restauratorii locali care pun mese pentru turiști. Aici, aceștia pot și trebuie să încerce tot ce le propun bucătarii francezi. Mâncărurile din produse agricole locale sunt pregătite în fața cumpărătorilor.

b) Piața La Boqueria Barcelona, Spania

Istoria Pieței

Piață a apărut la răscrucea secolelor XII-XIII. Inițial aici se vindea doar carne de porc. Piața în mod repetat a fost reorganizată și a fost mutata pe Rambles Boulevard. În forma sa actuală există din 1853. Acum aceasta este considerată una dintre cele mai bune piețe în aer liber din lume.

O mare parte dintre vânzătorii La Boqueria sunt descendenții primilor „locuitori” ai pieței, deschise în 1853. Ei lucrează aici în a patra generație. Cele mai bune restaurante și baruri din Barcelona sunt tot aici.

1.3.C. Genius Loci

Spațiu urban pietonal are șansa să se integreze în structura orășenească și să-și contureze o fizionomie dacă, odată cu angrenarea tehnică, reușește să transmită caracteristicile mediului; Dacă se alcătuiesc luând în considerare trăsăturile locale- relief, date climatice, obiceiuri, atmosfera socială, construcții existente din vecinătate- pentru a întruchipa astfel spiritul locului.

John Ormsbee Simonds, cel care militează pentru proiectarea sensibilă și rațională a peisajului, susține că trebuie să fie cunoscute de la început și în profunzime catacteristicile fizice ale așezării, natura sitului, particularitățile ambianței, „ În considerarea utilității unui teren, cel mai important factor este înțelegerea deplină a caracterului peisajului său”.

Căutările pentru conturarea unei arhitecturi cu trăsături locale, dezbaterile privind mijloacele de comunicare și legăturile cu mediul, se referă la ultimul deceniu, în tot mai mare măsură la genius loci. Este evidențiat caracterul inerent, natura sau capacitatea unui loc, principiul de bază care armonizează, unind spațiul arhitectural de determinările locale.

Cu toate că ideea lui Heidegger despre Genius loci este legată de noțiunea de „locuire”, care cuprinde la rândul ei toate cunoștințele arhitecturale și toată experiență istorică, există și un Genius Loci urban, afirmație susținută de Norbert-Schulz care este de părere că omul „locuieste” în momentul când se poate orienta într-un mediu și se poate identifica pe el în acel cadru, sau când percepe mediul ca plin de semnificații. De asemenea , consideră că elementele construite și spațiile create de om au propriul lor Genius loci întrucât o clădire devine parte a mediului deja construit și poate completa datele naturale sau istorice ale spațiului în care se înserează.

II.3.D Piața – “oglinda societății” ;

ARHITECTURA. Definirea arhitecturii din perspectivă sociologică

Arhitectura este manifestarea sub forma fizică a ceea ce sunt oamenii ca indivizi și cine sunt la nivel colectiv, la nivel de cultură. Spațiul privat sau realizarea unei construcții noi porneste de la propriile dorințe si este o reflectare a personalității individului, așa cum cadrul urban (strada, cartier, oraș) este imaginea unui grup social, a unei comunități sau societăți.

Arhitectura are un rol important si anume cel social prin asigurarea unui nivel superior de organizare materială și expresivă a tuturor spațiilor necesare vieții și activitățiilor umane

Gabriele Schwartz clasifică funcțiile urbane în patru categorii: funcții politice, funcții culturale, funcții economice (târguri, centre de comunicație, centre comerciale, centre industriale), capital

Funcția comercială – Apare deseori ca funcție dominanta si este inerentă vieții urbane – nu se poate concepe un oraș care să nu exercite un comerț oarecare în afara lui, unii sociologi incluzând această funcție în însăși definiția orașului. Maurice Lombard a demonstrate importanta acesteia prin faptul ca, în evul mediu timpuriu, orașele au redevenit așezări rurale când comerțul a stagnat, prin epuizarea monedei.

SOCIETATEA. Rolul societății în dezvoltarea orașului

Societatea este reprezentata de totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice.

Sociologia urbană reprezintă studiul vieții sociale și al interacțiunii umane în zonele aglomerațiilor citadine. Este o disciplină normativă, o ramură distinctă a sociologiei generale care dorește să studieze structurile, procesele, schimbările și problemele comunităților urbane și, prin aceasta, să furnizeze elemente de bază pentru planificarea și elaborarea politicilor urbane.

Antropologia spațială se referă la legătura dintre structura socială și amenajarea spațiului locuit. Toate societățile omenești sunt, prin definiție, în relație cu spațiul pe care îl locuiesc și toate se auto-semnifica prin intermediul particularităților fiecăruia. Relația dintre societate și spațiu construit funcționează și în sens invers: Levi-Strauss afirma că nu numai configurațiile spațiale sunt produse de către o societate, ci și anumite sisteme sociale; spațiul este deci nu numai cauza ci și efect. (R. N.)

Antropologul care studiază atent spațiul unui grup uman poate să citească în el multe dintre reprezentările ei, nu numai organizarea social. Mai mult, depășind cadrul așezării, se face distincția între diferitele tipuri de spații umanizate. Intr-o manieră sociologică spațiul se poate defini ca fiind aria pe care o acoperă toate relațiile sociale ale unei comunități determinate (etnie,grup lingvistic, etc.) (Anthropologie de l’espace în Merlin, Pierre, Choay, Francoise, Dictionnaire de l’urbanisme et de l’aménagement, PUF, 2000)

Antropologia culturală se concentrează asupra trăsăturilor specifice ale habitatului unei societăți, considerat că un fapt social comprehensibil numai în relație cu celelalte caracteristici religioase, simbolice, ecologice, economice etc., ale acestei societăți. (Anthropologie sociale et culturelle în Merlin,Pierre, Choay, Francoise, Dictionnaire de l’urbanisme et de l’aménagement, PUF, 2000)

Indivizii care apartin unor culturi diferite, nu numai că vorbesc limbi diferite, dar, mai ales, locuiesc lumi senzoriale diferite. Selecția datelor senzoriale însemnînd admiterea unor elemente și eliminarea altora, experiență umană va fi percepută în mod foarte diferit de la o cultură la altă, conform diferențelor de structura ale sitei perceptive specifice diverselor culturi. Ambientele arhitecturale și urbane create de om sunt expresia acestui proces de filtraj cultural. (E.T. Hall, The Hidden Dimension, 1966)

Modul în care relaționăm cu obiectul de arhitectură și definirea arhitecturii în funcție de specificul societății nu sunt fenomene statice, ci procese inerent dinamice. Omul intră permanent în contact cu mediul construit și, drept consecință a mimesis-ului, raportarea noastră la cadrul urban este în continuă schimbare.

Percepția senzorială

Arhitectura afectează un larg spectru sensorial: văzul ( în primul rând), dar și auzul, simțul olfactiv, cel al diferențelor termice, simțul tactil și cel chinestezic.

Orice clădire transmite în mod constant, datorită caracteristicilor sale fizice, mesaje, și nu numai vizuale ci și acustice, termice, etc., care pot fi percepute de simțuri și decodificate după experiența personală a subiectului receptor.

Analiza semiotică a arhitecturii din perspectivă pragmatică, a efectelor pe care aceasta le are asupra oamenilor, ca realitate fizică, sursă de mesaje senzoriale, poate fi făcută prin intermediul fizicii și psihofiziologiei, care pot măsura asemenea efecte și indica norme de confort privind regimul higrotermic, condiții de luminare, nivelul de zgomot,etc. Cunoștințele oferite de aceste discipline pot duce la o arhitectură care să ofere un cadru de viață securizat față de agenții de mediu agresivi.

II.4. Extensia pietei- Loc de evenimente :

II.4.A Târgurile sezoniere / Zile de sărbătoare ;

Ca o concretizare a turismului culinar au apărut festivalurile dedicate bucatelor, care atrag numeroși pofticioși din toate colțurile lumii. Printre cele mai celebre manifestări din această categorie se numără:

Festivalul trufelor albe – este o întrecere a celor mai pricepuți în prepararea trufelor albe și are loc în fiecare an din luna septembrie până în luna decembrie în localitatea Alba din Italia;

The Amsterdam Coffee Festival-martie;

London Craft Beer- Londra, 5 august ;

Food Festival Edinburgh, Scotia, august

Festival din Europa -Oktober Fest, in luna septembrie, o sarbatoare a berii germane si distractiei fara limite.

La Salone del Gusto, organizat in Spania se pot savura alimente obtinute in mod ecologic dar si produse traditionale.

Fête de la Gastronomie, Franta, septembrie

II.4.B Păstrarea culturii tradiționale / promovarea tradițiilor ;

Prin turism, sunt aduse îmbunătățiri infrastructurii și noilor facilități de agreement în comunitățile locale. Acesta încurajează păstrarea obiceiurilor tradiționale, a meseriilor și a festivalurilor . De asemenea creează mândrie civică.

III Relația Turism- Piețele din marile orașe

Există o legătură strânsă între turism și piețele agro-alimentare prin festivalurile gastronomice. În urmă interesului oamenilor de a descoperi gastronomiile altor culture, a apărut Turismul gastronomi.

Turismul gastronomic se referă la călătoriile efectuate către destinații unde mâncarea și băuturile locale sunt principalii factori de motivare pentru călătorie.

Acest tip de turism nu este nou, inițial a fost un produs agroturistic ce punea accentul pe căutarea și consumul de preparate alimentare și băuturi tradiționale. Promovează toate experiențele speciale și gastronomice, fiind o nișă importantă în cadrul economiei turistice și favorizează dezvoltarea economică a comunității, precum și schimburile de experiență interculturale. Turismul gastronomic se practică atât în mediul rural cât și în mediul urban.

De ce este important turismul culinar și arta culinară, în general ?

1. Aproape 100% dintre turiști iau masa în oraș;

2. A lua cina (masa) rămâne una dintre primele trei activități preferate ale turiștilor;

3. Cu cât e mai mare nota, cu atât mai probabil clienții sunt turiști;

4. Există o corelare mare între turiștii interesați de vin/gastronomie și muzee, spectacole, cumpărături;

5. Turiștii culinari își dedică o mare parte din timp activităților recreative;

6. Interesul pentru turismul culinar se răspândește la toate grupurile de vârstă;

7. Gastronomia este singura formă de artă care vorbește celor cinci simțuri;

8. Turiștii culinari sunt exploratori;

9. Atracțiile culinare sunt disponibile pe tot parcursul anului;

10. Bucătăria locală este primul factor de decizie.

(Asociația Internațională a Turismului Culinar).

Potențialul de dezvoltare al turismului gastronomic

Turismul culinar este un segment în creștere, în prezent, acest tip de turism tinde să fie combinat din ce în ce mai mult cu alte activități turistice, cum ar fi: activitățile culturale, ciclism, drumeții . Prin urmare, acesta este un segment care face apel la o gamă largă de consumatori.

Odată ce consumatorii devin tot mai conștienți de beneficiile aduse de produsele locale ( atât pe plan economic cât și din punct de vedere al mediului și sănătății), există și o dorință din ce în ce mai mare de a gusta din alimentele și băuturile locale. Acest lucru a dus la apariția produselor locale, a festivalurilor și a interesului crescut pentru piețele locale.

Creșterea acestui segment este de așteptat să fie mai puternică în următorii 5 – 10 ani, deși la un nivel relativ mic, ceea ce înseamnă că volumul va fi în continuare mic.

Gastronomia Franței

Renumită în toată lumea pentru rafinamentul ei, bucătăria franceză este principalul reper al gastronomiei mondiale

Gastronomia franceză este renumită pe plan mondial pentru calitatea și diversitatea preparatelor și vinurilor sale, constituind un veritabil patrimoniu cultural. Ea se distinge dintr-o valorificare deosebită a aromelor naturale a produselor utilizate, printr-o delicatețe ce ține cont, în același timp, de degustare și de impresii vizuale, prin varietatea și creativitatea mereu surprinzătoare a maeștrilor culinari. “Pelerinii gastronomici” sunt atrași atât de circuitele cu specific cât și de restaurantele, hanurile și magazinele locale ce comercializează produse specifice zonei. Turismul de descoperire a patrimoniului viticol francez este prezent pe întregul teritoriu francez, din Champagne și până în Provence, prin itinerarii organizate de profesioniștii din domeniu, concursuri, degustări, vizitări de crame, muzee ale vinului, peisaje viticole, case ale negoțului

Spania

În Spania uleiul de măsline, legumele, orezul și usturoiul joacă un rol important în pregătirea preparatelor tradiționale. În toate orașele se găsesc specialități din pește, legume și carne de porc. În orice restaurant sau terasă se pot savura preparate tradiționale precum “tapas” și “sangria”. Primele sunt platouri cu gustări servite ca aperitive, însoțite de un pahar cu vin. Una dintre cele mai populare băuturi,-“sangria”- este un amestec răcoritor de vin, coniac și suc de fructe exotice, cu bucățele mărunte de kiwi, portocale, lămâie, ananas sau mango. Vinul este la mare înălțime, amintind de soiurile Rioja, de Ribiera del Duero, Penedes, La Mancha, de Jerez și Andaluzia.

Ex Piata celebra: Mercat Santa Caterina, Barcelona, Spania

Italia

În Italia fiecare regiune își are mâncărurile specifice. În Piemont, de exemplu, se mănâncă mai mult fazan, iepure de câmp și trufe. Lombardia este recunoscută pentru “Risotto alla Milanese”, carne de vițel gătită în toate felurile, precum și “panettone”; Umbria este renumită pentru fripturile din carne de porc și pentru trufele negre, iar Toscana este locul unde poți comanda castane și carne de mistreț. Napoli este patria brânzeturilor Mozarella, a pizzei și a fructelor de mare, în timp ce Sicilia este paradisul dulciurilor. Cu cât călătorești spre sud, mâncarea devine mai condimentată, iar vinul mai tare.

Piete din mari orase europene:

Piata Centrala-Budapesta, Ungaria

Faimoasa Piață Centrală din Budapesta (Kozponti Vasarcsarnok) a fost inițial construită în 1897. Aceasta este situată pe malul Dunării, în Piața Fovam, lângă Podul Libertății. Clădirea pieței a fost proiectată de Samu Pecz și este cea mai mare piață de interior din oraș.Clădirea are o fațadă de cărămidă portocaliu intens și un acoperiș de țiglă, care utilizează același tip de plăci precum la Biserica Matei. Astăzi, Piața Centrală rămâne o piață de alimente proaspete și gustoase și, totodată, foarte vizitată de turiști,

Markthal, Rotterdam, Olanda

Marele Bazaar (Kapalı Çarșı) – Istanbul, Turcia

Marele Bazar din Istanbul, cunoscut turcilor drept Kapalıçarșı, este una dintre cele mai mari piețe acoperite din lume, precum și printre cele mai vechi:istoria sa începe la scurt timp după cucerirea Constantinopolului de către turci, în 1453. Bazarul a devenit în curând inima comercială a Imperiului, iar istoria sa – economică și socială – reflectă în mod fidel chiar evoluția statului otoman.

Cele mai căutate produse din Bazar sunt bijuteriile, ceramica, covoarele, broderiile, condimentele și antichitățile. Dar Bazarul oferă, de fapt, de toate:poți cumpăra de acolo aproape orice, dacă ai răbdare să străbați miile de magazine întinse pe cele 60 de străzi ce compun piața.  Însă în Bazar nu se găsesc doar magazine;există aici moschei, fântâni, hamamuri și numeroase cafenele și restaurante.

Piata de pește in Bergen / Eder Biesel Arkitekter, Norvegia

.

Le Marché Raspail, Paris

Aceasta piata este preferata vedetelor franceze. Este o piata animata, cu tarabe mici acoperite de copertine si cosuri cu legume asezate fara prea mult efort peste lazi. Duminica este ziua “bio” in care comerciantii aduc doar produse cultivate si crescute natural si tot aici se pot gasi si cateva din cele mai frumoase “food trucks” din Paris. Cele mai mari cozi sunt la standurile cu preparate traditionale printre care gallettes cu ceapa sau produse de patiserie. Piata este deschisa martea, vinerea, sambata si duminica pana dupa pranz.

Borough Market, Londra

Östermalms Saluhall, Stockholm, Suedia

III.1. Efectele turismului asupra mediului și comunităților –Date generale

Patru factori generali, determină și influențează direct activitatea turistică:

1.valoarea calitativă și cantitativă a resurselor turistice;

2.creșterea economică generală, care determină în mare parte locurile de muncă și veniturile;

3.cursul de schimb valutar, care determină evoluția puterii de cumpărare a rezidenților și nonrezidenților;

4.repartiția, care determină evoluția puterii de cumpărare a clienților.

Acești factori se sprijină în principal pe exploatarea resurselor naturale, culturale cu valențe turistice. Toate activitățile turistice determină în timp și spațiu efecte potențiale asupra mediului, sănătății sau sistemului social. Aceste influențe cumulate sunt exprimate de noțiunea de impact.

Dezvoltarea acestui concept a pornit de la specialiști englezi și americani, în deceniul 7 al secolului nostru, și care au șocat opinia publică internațională cu studiul "Limitele creșterii". Astfel, autorii au demonstrat că atât rezervele cât și resursele naturale ale planetei sunt limitate, ca de altfel și puterea de absorbție a tuturor reziduurilor și deșeurilor rezultate.

Turismul poate aduce multe beneficii economice și sociale, în special în zonele rurale și în țările în curs de dezvoltare, dar turismul în masă este, de asemenea, asociat cu efecte negative. Turismul poate fi durabil doar dacă este gestionat cu grijă, astfel încât potențialele efecte negative asupra comunității gazdă și a mediului nu sunt permise să depășească beneficiile financiare

Sunt foarte importante modalitățile de control al impactului care acționează ca niște pârghii în dezvoltarea activităților turistice, și care determină evoluția motivațiilor turistice

.

Economie-Efecte Pozitive:

Turismul creează locuri de muncă, atât prin ocuparea directă a forței de muncă în industria turismului, cât și indirect în sectoare precum comerțul cu amănuntul și transportul. Când acești oameni își cheltuiesc salariile pe bunuri și servicii, aceasta duce la ceea ce este cunoscut ca "efectul de multiplicare", creând mai multe locuri de muncă. Industria turismului oferă, de asemenea, oportunități pentru întreprinderile mici de afaceri, care este deosebit de importantă în comunitățile rurale și generează venituri suplimentare din impozite, cum ar fi taxele aeroportuare și hoteliere, care pot fi utilizate pentru școli, locuințe și spitale

Economie-Efecte Negative:

Turismul de succes se bazează pe stabilirea unei infrastructuri de bază, cum ar fi drumurile, centrele de vizitatori și hoteluri. Costul acestui lucru este, de obicei, alocat guvernului, deci trebuie să iasă din veniturile fiscale. Locurile de muncă create de turism sunt adesea sezoniere și slab plătite, dar turismul poate împinge prețurile proprietăților locale și costul bunurilor și serviciilor. Banii generați de turism nu au întotdeauna beneficii pentru comunitatea locală, deoarece unele dintre ele se scurg la companii internaționale imense, cum ar fi lanțurile hoteliere. Destinațiile dependente de turism pot fi afectate negativ de evenimente precum terorismul, dezastrele naturale și recesiunea economica.

Social-Efecte positive:

Comunitatea locală beneficiază de îmbunătățirile aduse infrastructurii și noilor facilități de agrement rezultate din turism. Acesta încurajează păstrarea obiceiurilor tradiționale, a meseriilor și a festivalurilor care, altfel, ar fi putut să scadă și creează mândrie civică. Schimburile între gazde și oaspeți creează o înțelegere culturală mai bună și pot contribui, de asemenea, la creșterea nivelului de conștientizare la nivel global a unor probleme precum sărăcia și încălcările drepturilor omului.

De asemenea, turismul indeparteaza izolarea intrucat realizeaza conditii necesare pentru ca oamenii sa constientizeze existenta si a altor semeni si culturi diferite

Social-Efecte negative:

Comportamentul vizitatorilor poate avea un efect dăunător asupra calității vieții comunității gazdă. De exemplu, pot apărea aglomerări și congestionări, probleme legate de droguri și alcool, prostituție și niveluri mai mari ale criminalității. Turismul poate chiar să încalce drepturile omului, iar localnicii să fie transferați din țara lor pentru a face loc unor noi hoteluri sau a fi interzise de plaje. Interacțiunea cu turiștii poate duce, de asemenea, la o erodare a culturilor tradiționale și a valorilor.

Mediu- Efecte positive:

Turismul – în special ecoturismul – ajută la promovarea conservării faunei sălbatice și a resurselor naturale, cum ar fi pădurile tropicale. De asemenea, contribuie la generarea de finanțări pentru menținerea protejarii animalelor și a parcurilor maritime prin taxe de intrare și taxe de ghidare. Prin crearea unor surse alternative de ocupare a forței de muncă, turismul reduce problemele cum ar fi pescuitul excesiv și despăduririle în țările în curs de dezvoltare.

Mediu- Efecte negative:

Prin utilizarea excesivă, turismul reprezintă o amenințare pentru resursele naturale și culturale ale unei regiuni, cum ar fi aprovizionarea cu apă, plajele, recifurile de corali și siturile de patrimoniu. De asemenea, provoacă o poluare sporită datorită emisiilor generate de trafic, a gunoiului, a creșterii producției de canalizare și a zgomotului.

De asemenea, peisajele sunt degradate prin intervenții antropice care se traduc prin ridicarea de noi structuri turistice, unde soluțiile arhitecturale nu se integrează sub aspect estetic și ambiental. Aceasta conduce la uniformizarea și monotonia peisajelor

III.2. .Efectul turismului asupra piețelor din marile orașe

Printre aspectele favorabile ale impactului turismului asupra pietelor agro alimentare se numara si:

În mediul rural, agricultura reprezintă cea mai mare parte a economiei rurale; constituie o sursă de venit a localnicilor și reprezintă modul lor de viață. Comercializarea produselor locale în piețele agro-alimentare din marile orașe, ajută la economia localnicilor din apropierea orașelor mari ;

Locuri noi de muncă atât în spațiul pieței, cât și în jurul și pe traseul turistic către această datorită traficului intens;

Din punct de vedere social, întrucât spațiul pieței invită la discuții, oamenii învață limbi noi pentru a putea comunica cu localnicii, se face schimb de informații despre culturi diferite;

Încurajarea păstrării obiceiurilor tradiționale, a meseriilor și a festivalurilor.

Efectele negative sunt cauzate de:

Comportamentul vizitatorilor care poate avea un efect dăunător asupra calității vieții comunității gazdă ;

Poluarea sporită rezultanta a emisiilor generate de trafic, a gunoiului, a creșterii producției de canalizare și a zgomotului care pot afecta intreaga comunitate, inclusiv piața ;

Destinațiile dependente de turism pot fi afectate negativ de evenimente precum terorismul și dezastrele naturale .

În urma creșterii numărului de turiști se urmărește ca turismul să reprezinte un factor pozitiv și dinamic de dezvoltare economică și o soluție practică de păstrare nealterată a mediului. În acest sens au apărut ecoturism, turismul rural, turismul cultural care se ocupă cu obiectivele, principiile, cerințele dezvoltării turistice durabile.

IV.Problematici :

IV.1. Problematici cu impact social ;

Din punct de vedere social, problematici pot să apară încă de la proiectarea unei piețe agroalimentare. Dacă în acel moment nu se ține cont de toate aspectele, inclusiv de un plan de dezvoltare în zona din care va face parte spațiul respectiv, pot să apară probleme la nivel de supra-aglomerare în urmă creșterii foarte rapide a numărului de turiști; fapt care conduce spre stare de discomfort și asupra celor care vin în calitate de cumpărători, dar și celor care comercializează bunurile.

În momentul în care o piață care comercializează bunuri pentru localnici, ajunge să comercializeze mai mult pentru turiști, pot să apară, pentru cei care lucrează în acest spațiu, probleme în a comunica cu turiștii străini ( utilizarea limbilor de vorbire diferite).

Un impact major social este reprezentat de modificările aduse unei piețe locale, resimțite de cei care locuiesc în apropiere și nu numai, prin erodarea culturilor tradiționale și a valorilor.

De asemenea, provoacă o poluare sporită datorită emisiilor generate de trafic, a gunoiului, a creșterii producției de canalizare și a zgomotului si altereaza modul de viata a locuitorilor.

IV.2. Problematici urbane ;

În această categorie, o problematica majoră este reprezentată de lipsa locurilor de parcare.

Un alt aspect de care trebuie ținut cont pentru a nu se transforma într o problematică, este fluxul de aprovizionare.Dacă nu se ține cont de acest aspect, se poate ajunge la o supra-aglomerare.

Poluarea afecteaza atat la nivel social, cat si urban-fizic.

V. Tendințe

Aparitia unor spatii, pe langa cele aferente comertului, pentru alimentatie publica (spatii amenajate pentru luat masa-restaurante), pentru recreere, locuri de joaca pentru copii

Turismul gastronomic este tot mai apreciat si cautat, iar in paralel apar festivaluri no ice au la baza mancaruri sau bauturi specifice, locale.

Se preconizează că turismul spațial va demara în primul sfert al secolului al XXI-lea, deși prin comparație cu destinațiile tradiționale numărul turiștilor care vor zbura pe orbita spațială va rămâne redus, până când tehnologii moderne ca „elevatorul spațial” (space elevator) vor contribui la ieftinirea călătoriei în spațiu. Optimizarea tehnologică va face posibilă cazarea în nave spațiale-hotel, amenajate pe aeroplane bazate pe putere solară sau sau în dirijabile de mari dimensiuni. Hoteluri subacvatice, cum este Hydropolis din Dubai, vor mai fi construite. Pe oceane, turiștii vor fi așteptați pe mari vase de croazieră sau chiar în orașe plutitoare.

VI-Concluzii

În ultimii ani, numărul de nopți petrecute în structuri de cazare turistică a înregistrat, în general, o tendință ascendentă .Totuși, a existat o scădere pe termen scurt a numărului de nopți petrecute în structuri de cazare turistică în 2008 și 2009, ca urmare a crizei economice și financiare: numărul de nopți turistice în UE a scăzut cu 0,6 % în 2008 și cu încă 2,1 % în 2009. În 2010, numărul de nopți turistice petrecute a crescut însă cu 4,7 %, iar această evoluție continuă.

Creșterea și evoluția turismului din ultimii ani este remarcabilă. În prezent și în viitor, datorită în special tehnologiei avansate și tuturor progreselor în acest sens, turismul crește și va crește în continuare.

Potrivit unei publicații a Organizației Mondiale a Turismului a Națiunilor Unite (UNWTO) intitulate „Tourism highlights” UE este o destinație turistică majoră, cinci dintre statele sale membre fiind printre primele zece destinații din lume în 2015. Turismul are potențialul de a contribui la ocuparea forței de muncă și la creșterea economică, precum și la dezvoltarea zonelor rurale, periferice sau mai puțin dezvoltate. Având în vedere aceste caracteristici, sunt necesare statistici fiabile și armonizate în acest domeniu, precum și în contextul mai amplu al politicii regionale și al politicii de dezvoltare durabilă.

Turismul poate juca un rol semnificativ în dezvoltarea regiunilor europene. Infrastructura creată în scopuri turistice contribuie la dezvoltarea locală, iar locurile de muncă create sau menținute pot contribui la compensarea declinului industrial sau rural. Turismul durabil presupune protejarea și dezvoltarea patrimoniului cultural și natural, de la artă la gastronomie locală sau la conservarea biodiversitătii.

Piețele agroalimentare din orașele mari au un rol foarte important în cadrul societății și a turismului. Acestea conțin și prezintă turiștilor spiritul local prin bunurile comercializate ( alimentare-bucate specifice locale, obiecte cu o valoare deosebită pentrucultura respective, obiecte care fac parte din tradiția locală ) , chiar prin păstrarea unei istorii a unei culturi.

De asemenea, piața are un rol foarte important și ca reper, turiștii folosind construcții cunoscute, remarcante, pentru a se orienta în parcursul turistic.

În ciuda existenței și a efectelor negative, turismul paote fi considerat ca un fenomen benefic , ce vine în ajutorul oamenilor pentru a le oferi ocazia de a cunoaște noi culturi, noi moduri de trăi, de a avea parte de experiențe noi, de a se recrea, în același timp comunitățile-gazdă beneficiază de locuri noi de muncă, o creșterea a economiei și mândrie civică.

Bibliografie: