I.1 Istoricul încondeierii ouălor [305984]

[anonimizat], a fiecăruia. Acest fapt este afirmat și de înaintașii noștri: „[anonimizat], [anonimizat], la stâlpul hornului unde lega mama o [anonimizat]-[anonimizat], de care mă țineam când începusem a [anonimizat], [anonimizat], de-a mijoarca, [anonimizat]-mi saltă și acum inima de bucurie!”― [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]. Acest fapt cred că dovedește o scădere drastică a stimei de sine. [anonimizat], dacă n-[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] H3 [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat] „fără dragoste nimic nu e” și asta nu o spune cântecul pe care-l cunoaștem cu toții ci cartea sfântă Biblia.

[anonimizat], tradițional de unul contrafăcut.

Pentru mine folclorul înseamnă învățăturile străbunilor noștri care vin spre noi. Tradițiile, obiceiurile chiar și ritualurile și superstițiile toate cred că sunt un mod de a ne transmite „ceva”. Acest „ceva” [anonimizat] o întâmplare din viața mea. În urmă cu aproximativ 38 de ani am făcut o alergie care s-a manifestat pe față. Pentru o [anonimizat] a început s-o certe pe mama pentru că m-a adus pe lume la spital și n-a putut să păstreze parte din cordonul ombilical sau material cu pete de sânge. [anonimizat]-mă cu apă de pe cârpele respective sau bucata din cordonul ombilical. La momentul respectiv n-am dat nici o atenție acestor discuții contradictorii.

În 1998 au fost descoperite celulele stem iar în 2007 cercetătorii Mario R. Capecchi, Sir Martin J. Evans și Oliver Smithies au primit premiul nobel pentru medicină și fiziologie pentru „descoperirea principiilor de introducere a unor modificări genetice specifice prin utilizarea celulelor susa embrionare”. Celulele stem pot trata peste 70 [anonimizat], din sângele placentar.

La auzul acestei știri mi-a [anonimizat] „Oare chiar era o prostie?” [anonimizat]. Mâna omului s-a dezvoltat de-a lungul secolelor ajungând la o înaltă măiestrie, prin muncă și inteligență omul și-a pus amprenta asupra lumii înconjurătoare, realizând schimbări majore. Astăzi tehnologia și internetul oferă depășirea orizonturilor a limitelor omului prin dezvoltarea imaginației și creativității. Toți suntem acaparați de acestea dar mai ales copiii noștri, uitând de bogăția și frumusețea trăirilor pe care le poate oferi o activitate practică, o observare mai atentă a relațiilor dintre semeni, dintre generații. De aceea cred că o latură însemnată a educației la vârsta preșcolară și școlară mică trebuie să fie îndrumarea copiilor spre creația constructivă și dezvoltarea capacităților de a confecționa obiecte utile sau decorative din materiale care le stau la dispoziție. Astfel copilul învață să-și stăpânească mica musculatură a mâinii, își dezvoltă capacitățile senzorio-motorii. Activitatea practică presupune silință și concentrare oferind la final bucuria succesului prin rodul muncii depuse.

Capitolul I – Tradiția încondeierii ouălor

I.1 Istoricul încondeierii ouălor

Din vremuri străvechi oamenii au colorat și decorat ouă, majoritatea cercetătorilor atribuindu-le o vârstă precreștină. Sub Ludovic al XIV-lea decorarea ouălor a avut o mare influență astfel încât chiar si Watteau și Laucret au exersat pictura pe ouă.

Multe din popoarele lumii, dar mai ales din Asia și Europa serbau Anul Nou odată cu echinocțiul de primăvară iar ca daruri de afecțiune foloseau ouă colorate, ele fiind un simbol al fecundității.

Romanii aveau în tradiție ca tinerii să coloreze ouăle și printre darurile oferite la sărbătoarea lui Ianus întrebuințau și aceste ouă, dar și la anumite jocuri, iar la Roma se regăseau și în cadrul unor ceremonii.

„La începutul lumii, ziceau perșii vechi, nu se afla nimic […] Noaptea chaosului domnea peste spațiu. În fine apăra un ou, noaptea îl acoperi cu aripile ei, și oul fecundat se deschise. Soarele și Luna ieșiră din el și se ridică în cer, iar Pământul, fiind mai greu, se lăsă în jos cu toate dependențele lui.” Iar aceste vechi popoare primitive, au păstrat amintirea prin auăle colorate care se întâlneau la toate sărbătorile lor. Chiar și la jocurile circurilor, erau prezente, ouă sculptate în lemn sau în piatră.

„Călătorii pământului ne mai spun că la popoarele din sudul Americii, la sărbătoarea Anului nou se golesc ouăle și li se umple găoacea cu apă mirositoare, și ouăle acestea și le aruncă unii altora prin ferestrele caselor, precum își aruncă italienii confetii la epoca carnavalului.”

Artur Gorovei ne face cunoscut faptul că de Anul Nou, chinezii colorau ouă încă în urmă cu 2000 ani înaintea erei noastre.

S-au descoperit ouă chiar și în morminte și la temelia unor construcții vechi, fiind un simbol păgân.

Pe aceste meleaguri meșteșugul a atins un rafinament deosebit, astfel Antonio Maria Del Chiaro Fiorentino, secretarul particular al domnitorului Constantin Brâncoveanu, admiră acest meșteșug în jurul anului 1700, descriindu-l în cartea sa „Revoluțiile Valahiei”. Culoarea ouălor admirate de del Chiaro era aceea a aurului, de unde unii cercetători au tras concluzia că ouăle respective erau vopsite (obicei ce se mai practică și azi) cu foi de ceapă.

„Cercetătorii din epocile mai noi, români ori străini, relevă la rându-le, răspândirea largă a meșteșugului, după unii fără egal pe continent, și în același timp, arta fără pereche a țărăncii românce care, fără nici un model în față ci doar din imaginația sa creează „exemplare unice”, de o foarte mare valoare artistică și sugerând arta vechilor miniaturiști.

Un loc aparte în tradițiile legate de acest meșteșug îl ocupă oul de struț.

„Încă din Evul mediu au fost adorate fiind asociate cu taina „maternității pure”, datorită faptului că erau depuse în nisip și lăsate să le clocească soarele.

Și azi se găsesc prin muzee, pe tot globul, „ouă de struț montate în aur și argint, împodobite cu perle sau cu pietre prețioase, pe care regii și alți înalți demnitari le dăruiau celor apropiați.”

Venetia Newall (Anglia) menționează că, sensurile unor motive, „ izvoade”, simboluri și semne reflectă unele aspecte ale vieții țăranului și ale naturii în sânul căreia acesta își trăiește viața. Tot ea mai mărturisește că a găsit în muzeul din Rădăuți o colecție de ouă cu un singur motiv pe un fond uniform. Aceste motive purtau denumirea de stea, fulg de zăpada, floare în ghiveci, sămânță de pepene, fluture, copita caprei…, cărarea rătăcită, picături, pieptene, frunză de stejar, creasta cocoșului etc.

S. Fl. Marian amintește de faptul că: „o seamă de românce îndătinează a scoate albușul și gălbenușul printr-o borticică unică dintr-o seamă de ouă împistrite, care sunt mai frumoase, găoacele acestora însă le păstrează […] și le întrebuințează apoi în felurite lucrări, precum spre a împistri alte ouă de pe dânsele, apoi spre a le înfrumuseța odăile, înșirându-le pe o ață și punându-le în cuie ca podoabe.”

Barbu Slatineanu menționează că în urma ceremoniei „Surăția” care are loc între două fete, în prezența unui flăcău ales de către acestea, ele dăruiesc tânărului o băsmăluță lucrată de ele și câteva ouă colorate cerând să le fie prieten credincios toată viața. Obicei care se regăsește și la noi în Țara Beiușului: „Lilioara” obicei prezentat și astăzi de grupurile folclorice în județul Bihor.

I.2 Împristitul la Drăgoteni

În alte țări meșteșugul încondeirii ouălor s-a restrâns, dar în România există și azi sute și sute de creatori în mare parte femei care îl practică la fel, cu mult har și devoțiune chiar dacă au pierdut de-a lungul timpului denumirea și simbolistica motivelor înscrise pe ou.

La noi obiceiul este practicat pe aproape tot teritoriul României, dar mai ales în regiunile numite Țări: Țara Bârsei, Țara Zarandului, Țara Maramureșului, Țara Vrancei, Țara Beiușului, toate așezate pe versanți ai munților Carpați.

O dovadă a acestui fapt este concursul de încondeiat ouă de la Ciocănești și concursul de încondeiat ouă de la Drăgoteni jud. Bihor, care anul acesta s-a aflat la cea de-a XXII-a ediție.

Am inițiat acest concurs „Oul de Paști

” la Drăgoteni, prima ediție având loc în anul 1997 pe când lucram ca învățătoare la școala din sat.

De-a lungul timpului am observat o evoluție a reprezentării motivelor pe ouă, o creștere a rafinamentului expunerii desenului pe ou.

A crescut interesul pentru arta decorării ouălor astfel au fost premiate în concurs ouă cu mărgele și în acest an ouă gravate.

M-am aplecat asupra acestui obicei abia după ce bunica mea n-a mai fost și după ce am urmărit un reportaj realizat de doamna Elize Stan, în Drăgoteni. Mi-am dat seama atunci că bătrânii noștri aveau o cultură a lor, cultură populară, că tot ceea ce făceau era motivat, dar noi cei de azi, din varii motive pierdem esența.

Am fost și eu ca toți copiii, școala, modernismul, ne provoca să lăsăm ce-i vechi și acum îmi amintesc câte lucruri îmi explicau bunicii și nu-i ascultam, am realizat că mi-a mai rămas o singură legătură cu acea lume a lor, MAMA, generația ei a mai reușit să participe la anumite obiceiuri, să le practice, să le cunoască.

Îmi amintesc din copilărie cum încondeiam, împristeam ouă împreună cu bunica, mama, alte femei din familie sau vecine și bunica ne certa dacă trasam linii ondulate. Atunci nu ceream explicații, nu încercam să înțeleg de ce, dar mai târziu am cosiderat că probabil pentru ea simboliza șarpele cel care l-a îndemnat pe om la păcat.

O altă întâmplare pe care o rețin e că mama împristise un ou și motivul era frâul calului – denumirea s-a pierdut în timp, mai târziu numindu-se frâu în zilele de azi foarte puține femei facând corespondența între motiv și denumire-, iar eu nu puteam accepta denumirea, nu „dădea bine” în anii 1974-1975, pentru mine era plasă.

Dacă ne gândim că frâul o dată strunește calul, un alt frâu era confecționat din sfoară și se folosea pentru a duce în el oala cu mâncare la câmp și plasa care era folosită pentru a-ți transporta cumpărăturile probabil că e de înțeles, dar azi când îmi dau seama de diferența de valoare, mi se pare foarte grav. Concluzia este că orice om apreciază ce are abia după ce l-a pierdut, așa și eu.

Mi-am dorit ca învățătura pe care am primit-o s-o transmit mai departe și consider acest concurs un omagiu adus tuturor femeilor care s-au aplecat asupra acestui obicei, a celor care nu mai sunt și a celor care îl păstrează și azi, chiar dacă o fac doar pentru căminul lor.

În satul Drăgoteni se obișnuiește să se ÎMPRISTEASCĂ ouă de Paști. Așa cum se deduce din expresie acestea nu se fac în orice perioadă a anului decât în postul mare, în cele șapte săptămâni înainte de Paști.

Pentru această îndeletnicire este nevoie de ceară de albină care se pune într-un vas de tablă pentru a putea fi topită pe foc. Unealta cu care se scrie desenul pe ou poartă denumirea de bizarcă și se confecționează dintr-o nuia de dimensiunile unui creion. Acest suport de lemn este crăpat la un capăt aici fiind fixat cu ajutorul unui fir de ață un tub cu rol de rezervor. Tubul se obține din tabla unei doze de suc sau bere (cu ani în urmă din capacul de la sticla de ulei) astfel: tai un dreptunghi cu lățimea de aproximativ un centimetru pe care îl rulăm în jurul unui ac de cusut (acul fiind așezat pe lățimea dreptunghiului), tai din lungimea dreptunghiului atât cât este necesar pentru a obține tubul respectiv și se fixează în suportul de lemn cu ajutorul firului de ață.

Pentru a desfășura activitatea este nevoie de o flacără deschisă, lumânare sau lampă, și ouă crude, proaspete. Bizarca se încinge în ceara încălzită, se mai încălzește o idee la flacăra deschisă și se trasează motivele dorite pe ouă.

Ouăle încondeiate se păstrează până în vinerea mare. Se pregătește baia de vopsea din coji de ceapă sau vopsea de ouă. Se introduc ouăle încondeiate în baia de vopsea rece, se pun la fiert în baia de vopsea. Când se consideră că sunt fierte se ia vasul de pe foc, se scot cu o lingură și se șterg cu o cârpă. Astfel ceara încălzită se îndepărtează, oul rămâne roșu, iar desenul alb sau gălbui în cazul vopsirii în coji de ceapă. Se ung cu slănină pentru a avea luciu.

În noaptea de Înviere un ou, de obicei cel mai frumos, se păstrează pentru biserică, adică atunci când se dau Paștile se dă în dar un ou încondeiat. Ideal ar fi ca oul să fie cât mai alb și un ou bine lucrat ar trebui să fie cu model indiferent din ce unghi îl privești.

După ce s-a gustat din Paști, copiii, dar și adulții ciocnesc ouă folosind salutul, vestea cea mare:

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat Domnul Iisus Hristos!

și cel care a reușit să spargă oul înseamnă că „l-a dus”, adică e al lui, îl ia.

Există obiceiul ca în ziua de Paști femeile să dăruiască ouă încondeiate copiilor, dar se foloseau și ca mici daruri pentru prieteni, cunoștințe.

Oul simbolizează renașterea și repetiția.

În fiecare an de Paști femeile pregătesc ouă roșii.

Semnificația acestor ouă o găsim în întâmplarea petrecută la răstignirea lui Iisus, când o femeie pleca în vizită și avea un coș cu ouă. Femeia s-a aplecat la crucea pe care era răstignit Iisus și rugându-se a cerut să-i lase un semn dacă este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Când s-a ridicat a observat că toate ouăle din coș erau erau stropite cu sângele lui Iisus. Ea a considerat că acesta este semnul și în fiecare an de Paști a vopsit ouă roșii.

Așa se explică de ce țărăncile noastre vopseau doar ouă roșii.

Pentru mine încondeiatul ouălor reprezintă de fapt o meditație la viața lui Iisus, nu doar prin simbolistica acestei culori ci și prin motivele care apar pe ouă.

În urmă cu zeci sau sute de ani oamenii nu aveau acces la școală, singura lor învățătură fiind Biblia prin slujbele care se țineau în biserică de aici izvorând o varietate de motive, simboluri în concordanță cu credința și învățătura primită: motive astrale, motive vegetale, zoomorfe, scheomorfe și religioase.

Un motiv frecvent în arta populară, nu doar pe ouă, este steaua, care știm că a călăuzit magii: „Iar ei, ascultând pe rege, au plecat și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul” (Matei II, 9). Deducem că de aici se inspiră credința populară cum că la nașterea fiecăruia dintre noi apare pe cer o stea și că atunci când cade o stea înseamnă că a murit cineva. Cum ouăle de Paști se încondeiază în Drăgoteni doar în perioada postului mare consider că această reprezentare le amintește de nașterea Lui Iisus.

Soarele, astrul care ne dă lumină, spre răsăritul căruia este orientat altarul fiecărei biserici apare și el reprezentat pe ouă. În același timp în Biserica Ortodoxă omul este însoțit tot timpul de lumină, lumânare: la botez, la căsătorie și când plecăm pe ultimul drum,

„Cu făclioara, pe-unde treci,

Dai zare negrilor poteci

În noaptea negrului pustiu,”

(„Moartea lui Fulger”, G. Coșbuc)

și ce trist este ca un om să plece dincolo fără această lumânare, de aceea cred că lumina este simbolul Lui Dumnezeu. Omul nu a reușit să vadă niciodată chipul Său, dar El S-a arătat de mai multe ori omului ca o lumină puternică strălucitoare, iar la Paști, mai mult ca oricând, suntem invitați: „Veniți, de luați Lumină!”.

Prima plantă și cea mai importantă este grâul, plantă care ne oferă „pâinea cea de toate zilele”, pâinea care simbolizează trupul lui Iisus Hristos, care este alături de noi la fiecare liturghie și în momentele importante din viața noastră – la naștere, prin împărtășirea care se face copilului la botez, la căsătorie fiind aruncate boabe de grâu peste miri simbolizând fertilitatea dar și unitatea, conviețuirea împreună în acest caz. Grâul ne însoțește și la trecerea în lumea cealaltă prin colacul (în zona noastră purtând denumirea de „pup”) care se pune în sicriu ca hrană în lumea de dincolo pentru cel decedat, acest aspect fiind evidențiat și în opera poetului G. Coșbuc:

„Pe piept, colac de grâu de-un an,

……………………………………………..

Merinde ai colac de grâu

Pe-un drum de veci.”

(„Moartea lui Fulger”, G. Coșbuc)

Prescura se aseamănă cu o cruce, așa cum este și forma pâinii din care este plămădită, simbolizând trupul Lui Iisus, simbol pe care preotul ni-l prezintă de fiecare dată la Sfânta Liturghie : ”Luati mâncați, Acesta este Trupul Meu, Care Se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”.

Vița de vie îi este alături simbolizând sângele lui Iisus Hristos prin vinul prezent la fiecare liturghie: ”Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor”, și la fel în momentele importante ale vieții.

Cele două plante apar pe ouă într-o formă stilizată sau mai puțin stilizată. Desigur că aceste plante înfrumusețează și alte obiecte din arta populară .

Rugul-măceș, mur, trandafir- apare pe ouă simbolizând suferința lui Iisus motivul fiind numit „Din cununa de spini a lui Iisus”. În reprezentarea pe ouă este pusă în relief tulpina cu spini a plantei. Liniile care reprezintă spinii sunt numite gheare în încondeiatul ouălor. Această denumire o întâlnim și în alte creații populare ca de exemplu ghicitoarea:

„Îi lung, da nu-i șarpe

Îi verde, da nu-i șopârlă

Îi cu pană, da nu-i cătană

Îi cu gheare, da nu-i mâță.”

Ghici ce-i? (Rugul)

În alte creații este pusă în valoare frumusețea florilor de măceș, trandafir sau fructele murului.

Bradul, pomul vieții este reprezentat pe ouă și pe alte creații populare, semnificând statornicia, ascensiunea spre cer, verticalitatea, regenerarea, nemurirea.

Ghiocelul, călugărul vestitori ai primăverii apar pe ouă în dorința de a readuce viața pe pământ, de a se declanșa activitatea omului după ce o iarnă întreagă a fost încătușat de frig și închis în casă.

Mai apar apoi tot felul de frunze de salcie simbolizând ramurile de finic pe care mulțimea le-a așternut în calea lui Iisus la intrarea în Ierusalim.

Apar frunze de gorun, de trifoi și multe altele în funcție de imaginația și îndemânarea fiecărei persoane care încondeiază.

Florile apar și ele simbolizând sosirea primăverii, frumusețea naturii și dorința de a schimba cununa de spini cu una din flori pentru a îndepărta suferința și chinul Lui.

Apar motive animale ca broasca – reprezentarea fiind foarte stilizată – , iar dacă ne gândim la vietatea ca atare ar putea simboliza revenirea la viață, reluarea ciclului vieții după ce o iarnă întreagă a hibernat, dar în același timp reprezintă animalul biblic, faraonul fiind pedepsit cu ploaia de broaște.

Cucul, o pasăre călătoare care vestește sosirea primăverii, în cultura populară având un loc aparte, ca și pupăza defapt. Este cunoscut faptul că reprezentau ceasornicul țăranilor noștri, în sensul că trebuia să fie spălați pe față și cu micul-dejun luat înainte de a cânta cucul sau pupăza, lucru care l-a determinat și pe Ion Creangă, copil fiind, s-o prindă și s-o vândă ca să nu-l mai trezească părinții dis-de-dimineață. Reprezentarea pe ou apare sub forma unei păsări care ar putea reprezenta orice altă pasăre, dar poartă denumirea de cuc.

Coarnele de berbec ne duc cu gândul la berbecul încurcat în tufiș care a reprezentat jertja lui Avraam, Dumnezeu cruțându-l pe fiul acestuia Isaac, în același timp însă ar putea simboliza și Mielul lui Dumnezeu, adică Iisus cum este numit de Ioan Botezătorul, în Sfânta Evanghelie după Ioan.

Unelte și obiecte din gospodărie: grebla, foarfeca, grapa, capra (suport pentru tăiat lemne), rudă (bară din lemn care era agățată de tavanul casei și pe care erau păstrate, expuse ștergare, fețe de masă, etc., putând avea diferite forme), roștei (portiță), drâmboi – drâmbă= instrument muzical-, toate acestea simbolizând o explozie de viață pentru că doar un om sănătos și plin de viață poate să meargă la muncă, să folosească și să se bucure de acestea.

Masa, prezentă pe ouăle încondeiate sub denumirea de „măsuța raiului” , astăzi denumirea păstrată fiind doar măsuță, ne duce cu gândul la masa bogată care îl așteaptă pe fiecare credincios după cele șapte săptămâni de post, sau masa la care Iisus a stat cu cei doisprăzece apostoli în seara zilei de joi înainte de a fi prins și răstignit.

Inima reprezentată pe ou ne amintește de inima Lui Iisus, dar și de milostenie mai ales în perioada postului deoarece Biblia spune „Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.” (Matei VI, 21).

Crucea este elementul final din viața Mântuitorului care ne deosebește de alte credințe, crucea care este elementul suprem al Bisericii noastre și care ne-a lăsat-o Iisus ca armă împotriva diavolului.

Lanț de cruci reprezentat prin mai multe cruci înlănțuite care „ferecă oul” la fel cum raiul este ferecat, închis și la înviere se deschide pentru o săptămână. Simbolul apare și la slujba de înviere când preotul bate de trei ori cu crucea în ușa bisericii, crucea reprezentând cheia, abia apoi intrând în biserică împreună cu toți credincioșii prezenți.

Capitolul II. Tradiția țesutului

II.1. Istoria țesăturii

Din multitudinea problemelor cercetate și studiate referitoare la civilizația tradițională cea care a atras interesul etnologilor dar și a filozofilor, istoricilor și a criticilor de artă a fost estetica artei populare.

S-au făcut studii referitoare la simbolistica motivelor folosite în arta populară, în timp au fost abordate aspecte referitoare la ornamentica românească în contextul ornamentelor tradiționale universale. În urma acestor studii și cercetări s-a constatat că poporul român are stilul său propriu de a-și exprima în forma artistică ideile și sentimentele, gândirea și sensibilitatea dar în același timp s-a conturat un sistem propriu de viață al unui neam care de-lungul istoriei și-a clădit o inestimabilă creație culturală fără de are nici un popor nu poate dăinui.

Industria casnică este cea care a dat produse de o valoare artistică deosebită și reprezintă o latură importantă în cadrul economiei țărănești.

Fiind prezentă în ansamblul interiorului tradițional, „industria textilă” a dobândit o importanță majoră. Obiectele diverse care compun interiorul țărănesc tradițional și ele fiind amprentate cu ornamente specifice contribuie și ele la crearea (unei ambianțe) unui cadru (artistic), armonios, plăcut, util, prietenos.

Acoperindu-se însă conturele multor piese de mobilier cu scoarțe, ștergare, importanța textilelor a crescut prin ponderea în spațiul ambiental, prin utilitate și nu în ultimul rând prin elemente decorative și simbolistica acestora.

Motive specifice artei populare a poporului român sunt: linia șerpuită, crucea, steaua, soarele, arborele, care la începuturi investea obiectul cu anumite virtuți magice.

Departe de a fi izolate aspectele populare depășesc granițele unei țări, regăsindu-se asemănări în compoziția decorativă a altor popoare, sau pe alte continente. Astfel se pot găsi asemănări în concepția decorativă a textilelor, în formele ornamentale, în cromatică, în forma de organizație influența directă, o circulație intensă a pieselor.

Pe arii întinse în țara noastră, se poate observa o unitate stilistică pregnantă în ornamentică și cromatică.

Studiul artei populare a apărut la sfârșitul secolului XIX începutul secolului XX, prin colecționarea unor piese și repertorierea categoriilor și variantelor montării, dispunerii motivelor decorative efectuate în războiul de țesut prin tehnica alesului, dar și în tehnica broderiei manuale și a cusăturilor. Un astfel de album a apărut în anul 1904 editat de Dimitrie Comșa cu titlul „Din ornamentica română”, în 1905 album de broderii și țesături românești editat de Minerva Cosma, care la 20 de ani distanță editează volumul II al acestui album.

Între anii 1935-1944 în cadrul unei mișcări mai largi de orientare spre artele tradiționale și de descoperire artistică a acestora fiind susținută de cărturarii progresiști s-au editat albume cu studii introductive. În această perioadă s-a realizat depozitarea datelor referitoare la motivele decorative realizate în tehnică tradițională. Acum apar și primele studii etnografice cu caracter predominant statistic privind terminologia populară, cromatica și tehnicile de obținere a coloranților vegetali. Un aspect care atrage atenția cercetătorilor este importanța industriei casnice în economia țărănească. Esențială în acest domeniu este istoria industriilor la români apărută în 1927, istoria românilor prin călători 1920-1928, editate de către Nicolae Iorga. Prin anii 1955-1961 date despre istoria meșteșugurilor ne oferă Gh. Barnea și Gh. Bichir dar și mulți alții.

Cercetarea acestui segment se intensifică după 1944 aprofundându-se cercetarea textilelor apărând numeroase studii și articole în unele reviste de specialitate și referindu-se la toate aspectele industriei textile: materii prime, tehnici și modalități de prelucrare. Apar studii și articole referitoare la aspectele artistice realizate în țesăturile din diferite zone, caracteristici ale compoziției decorative, cromaticii, a simbolurilor și a motivelor.

Creația populară reprezintă unul din subiectele care sunt prezente și azi în dezbateri în presă, în mass-media, pe rețelele de socializare și cu prilejul unor manifestări cu conținut cultural-artistic, educativ. O astfel de manifestare în zilele noastre e prezentă în spațiul cultural al județului Bihor și anume „Târgul meșterilor populari”, organizat de Muzeul Țării Crișurilor în colaborare cu Ministerul Culturii-Direcția Muzee și Colecții Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor și Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național Bihor și care oferă o vedere de ansamblu asupra creației populare contemporane. Aici se poate observa în ce măsură s-au păstrat materiile prime folosite de către creatori, meșterii populari, se poate observa păstrarea tehnicii de lucru în vederea obținerii produselor, se poate observa păstrarea motivelor cât și cunoașterea lor de către cei care le oferă publicului larg.

Chiar dacă cerințele societății se schimbă și arta populară sau obiectele, produsele tradiționale nu-și mai găsesc utilizarea, locul în zilele noastre observăm că arta populară sporește, evoluează în direcția valorificării elementelor tradiționale, existând creatori care oferă o altă utilitate, o adaptare a frumosului, esteticului atât de subtil surprins de țărăncile noastre.

II.2. Tehnica țesutului

De-a lungul vremii materialele prime pentru această îndeletnicire au fost asigurate de cele două ramuri ale agriculturii: creșterea animalelor și cultura plantelor. Materialele folosite la țesături și împletituri din fire au fost firele din lână și firele din cânepă și in.

Numeroasele operații de prelucrare a cânepii și inului erau îndeplinite cu un instrumentar simplu realizat în gospodărie de obicei, mai rar se apela la meșteri în lemn-probabil pentru războaiele de țesut și pentru urzoi, stativul pe care se pregăteau firele pentru țesut.

Etapele prelucrării cânepii sunt:

Semănatul

Recoltatul-se smulg firele care poartă staminele, undeva spre sfârșitul lunii iulie, se leagă mai multe fire la un loc pentru a putea fi manevrată

Topitul-se pune în apă văi, crișuri, locuri unde nu seacă apa, se fixează pe fundul apei cu ajutorul unor țăruși și pietre să nu fie luată de viituri

-se ține aproximativ o săptămână în apă și este important să nu o prindă în apă Sfânta Maria adică data de 15 august pentru că se spune că în acest caz firele se rup, nu mai sunt de calitate

-se scoate de la topit, se spală și se usuc

Melițatul-când este uscată se meliță adică prin ruperea tulpinii de cânepă și in se obțin fibrele, fuiorul

-instrumentul respectiv este confecționat din lemn, se aseamănă cu o ghilotină, partea fixă având două lame din scândură și ea așezată, fixată la aproximativ 80 de cm. înălțime de la pământ astfel încât să fie ușor manevrată de femei

Pieptănatul-fuiorul obținut se trece prin doi pepteni din lemn și cuie din fier dispuse pe două rânduri așezate la aproximativ doi cm. unul de altul

-după ce s-a pieptănat prin acest pieptene se mai trece odată fuiorul prin al doilea piaptăn care se mai numește și perie acesta fiind confecționat dintr-o scândură de aproximativ 70 de cm. în centrul căreia sunt dispuși dinții din fier ordonați într-un cerc și deși, de aceea purtând denumirea de perie

-acesta este fuiorul de cea mai bună calitate și se folosește la urzit spre a obține pânză pentru haine bune

Torsul-fuiorul obținut se leagă pe furcă (cea mai simplă o tulpină de Floarea-soarelui dreaptă de aproximativ 1,70 metri) din fuiorul respectiv se răsucește firul, se toarce adunându-se pe fus prin rotire fiind sprijinit cu vârful pe pământ, pe pardoseală

din resturile de fuior care s-au adunat la periat, se obțin fire mai groase, de calitate mai slabă prin „îndrugat” operațiune asemănătoare cu torsul dar fusul nu mai este sprijinit pe pardoseală ci este rotit, învârtit în mâna femeii.

Rășchiatul-firele obținute se adună de pe fuse în gheme

-din gheme cu ajutorul rășchitorului se transformă în sculuri, jirebii rășchitorul fiind confecționat dintr-un lemn drept care la un capăt are forma literei Y, se păstrează locul unde s-au despărțit două ramuri iar la celălalt capăt se fixează o bucată de lemn formându-se litera T

Albitul-jirebiile obținute se pun într-un ciubăr iar peste ele se așează o țesătură din cânepă mai uzată care poartă denumirea de cenușar deoarece peste ea se toarnă leșia, care se obține din fierberea cenușii în apă

-când se scot din leșie jirebiile sunt duse la râu și bătute cu maiul (o bucată de lemn de formă paralelipipedică care are un mâner din aceeași bucată)

-se usucă jirebiile și din nou se fac gheme

Urzitul-cu ajutorul urzoilor, stativ în jurul căruia se înfășoară firele în vederea montării lor pe război, au rolul de a le menține ordonate adică „au rost”

Învălitul-înseamnă fixarea firelor pe război, adunarea firelor pe un ax numit sul unde se adună și se montează între ele vărgi

Neveditul-după ce firele s-au atins pe război se trec prin ițe care au rolul de a despărți firele de urzeală în vederea trecerii firelor de băteală printre ele, (adică de a rosti) astfel obținându-se pânza

Arăditul=începutul pânzei:-firele trecute prin spată se leagă de o vergea care este la rândul ei fixată pe axul (sulul) pe care se adună pânza

-se fixează pedalele pe ițe astfel încât apăsând cu piciorul pe ele firele să rostească, să se despartă pentru a trece suveica și firul de băteală prin ele

-se fixează încordătorul, o bară din lemn care nu lasă să se desfacă firele învelite pe axul cu vărgile

-se fixează ”moșul și baba”, un dispozitiv care întinde firele, adică ajută la fixarea poziției celuilalt ax pe care se adună pânza

Țesutul – când firele sunt întinse perfect se apasă cu piciorul pentru a ridica și coborî ițele alternativ și prin locul care se deschide între firele ”rostite”, astfel ridicate și coborâte se introduce firul de băteală cu ajutorul suveicii.

Țevile – sinonim papiotelor de azi, sunt, erau confecționate din lemn de soc, pentru că interiorul acestuia se scotea ușor și rămânea țeava

-lungimea este aproximativ cât un creion

Socala – instrumentul care ne ajută șă bobinăm ața, s-o adunăm pe țevi

-o cutie din lemn la care doi pereți se prelungesc și se fixează pe ei un ax care are o roată din lemn , fixată pe el și în celălalt capăt are fixat un cui din fier, pe care se introduce țeava

-pe axul acesta se leagă o sfoară de aproximativ 15 cm și primele fire pe care le adunăm vor prinde și sforicica respectivă pentru a nu patina și pentru a reuși să bobinăm ața pentru băteală

Mânjitul – firele de cânepă trebuie umezite cu o fiertură din apă și făină care se aplică pe ele cu ajutorul unei perii altfel se scămoșează, se rup datorită frecării care are loc la trecerea prin ițe și spată

-probabil și asta face ca pânza de demult să fie atât de apretată, de tare, aspră

Albitul –după ce s-a țesut pânza obținută se albește sin nou

-după uscare pânza îndoită în două pe lungimea ei cu fața spre interior se adună de obicei pe sucitor, facându-se sul, ”sul de pânză”.

Astfel se păstrează pânza din acest sul, val, se taie, se croiește obiectele necesare spătoi, poale, cămăși etc.

Pe această pânză, referindu-mă strict la pânza din cânepă sau in fără modele, doar în două ițe, fără fire colorate (acestea nu se albesc) se coase și se brodează piesele de costum popular pe care le admirăm și azi, după cel puțin 100 de ani.

Capitolul III. Abordarea artei populare în școli prin cercuri de meșteșuguri

III.1 Educația estetică prin cercuri de meșteșuguri

Prin educația estetică se urmărește formarea și dezvoltarea capacității de a simți și înțelege frumosul în artă, în natură, în viața cotidiană, capacitatea de apreciere estetică a realității prin dezvoltarea sentimentelor și convingerilor estetice precum și capacitatea de creație artistică. Educația estetică în școală nu tinde să formeze imediat actori, sculptori, ci să mijlocească formarea și dezvoltarea aptitudinilor elevilor.

Arta ca latură a activității cognitive a omului, bazată pe aptitudinea de a reoglindi lucrurile și fenomenele în forme plastice întregește cunoșterea științifică a realității.

Sfera noțiunii de educație estetică este mai largă decât cea a noțiunii de educație artistică. Lecțiile de abilități practice nu urmăresc direct realizarea sarcinilor educației estetice și totuși sunt integrate. Prin elementele estetice pe care le implică însă activitățile elevilor în acest domeniu, ei își îmbogățesc impresiile estetice, își dezvoltă spiritul de observație și imaginație și dobândesc o seamă de deprinderi. Prin urmare sunt de înțeles denumirile AVAP, respectiv DEC.

Arta plastică populară prin varietatea motivelor, prin împletirea cu măiestrie a conținutului și formei, prin semnificația și simbolistica eie este o sursă importantă în dezvoltarea simțului estetic și a aptitudinilor elevilor.

Una din formele de organizare a activităților cu temă tradițională este cercul cu elevii.

Cercurile școlare sunt forme de organizare a activităților care urmăresc cu preponderență realizarea educației nonformale, având rol de informare, dezvoltare, dar și destindere divertisment. Acestea au un caracter opțional, activitățile corespund aptitudinilor și intereselor elevilor. Cercul de elevi reprezintă o formă de activitate la care elevul participă din proprie inițiativă, adunând elevi cu afinități și interese comune. Conținuturile cercurilor școlare nu repetă manualele și programele școlare.

Înființarea unui cerc presupune o muncă susținută, rolul profesorului fiind deosebit de important explicând elevilor scopul și modalitatea de organizare precum și regulamentul de funcționare a cercului, a drepturilor și obligațiilor membrilor.

Evidența activității cercului se asigură prin procesele verbale a ședințelor, tabelelor de prezență și în special prin produsele realizate în cadrul cercului.

Rezultatele activității elevilor în cadrul cercului pot fi popularizate prin publicarea unor articole în revista școlii sau în presa locală, afișarea la gazeta de perete a cercului din școală, amenajarea unui muzeu școlar, organizarea unor concursuri , simpozioane, expoziții cu materialele elaborate de către elevi, sesiuni de comunicări ale elevilor.

Existența cercului și calitatea activităților desfășurate de membrii săi depinde într-o mare măsură de responsabilul acestuia. Profesorul care îl conduce trebuie să găsească cele mai bune soluții pentru a-i recruta pe membrii cercului, a crea o atmosferă plăcută de lucru, a evita fenomenul abandonării cercului pe parcursul anului școlar, a le forma noi deprinderi și abilități și a-i angrena în diverse activități.

III.2 Cerc de meșteșuguri –exemplu de bune practici

Titlul: ”Micii meșteșugari”

Responsabil de cerc: prof….

Competențe în coordonarea cercului: meșter popular

Argument:

Într-o lume invadată de tehnologie cred că este important să știi să fii OM, să nu ne pierdem sentimentele, deprinderile, amintirile. Să ne dezvoltăm stima de sine și totodată stima pentru neam, pentru străbuni.

Astfel un om pregătit pentru viață cred că trebuie să se descurce în orice situație, de aceea îmi doresc să transmit și altor generații ceea ce am învățat și eu, noi de la generațiile anterioare.

La sfârșitul cursului îmi propun ca fiecare cursant să fie capabil să facă un tiv, să prindă un nasture și să facă o butonieră, iar cei cu mai multă aplecare asupra acestei îndeletniciri să fie capabili să realizeze un produs care să îmbine utilul cu artisticul.

Scop

Stârnirea curiozității față de arta populară, produsele ei și utilitatea acestora și dezvoltarea, formarea simțului estetic

Obiective:

Să execute cusături utilizând punctul înaintea acului

Să execute cusături utilizând punctul în urma acului

Să execute cusături utilizând punctul cruciuliță

Să cunoască piesele războiului de țesut

Să bobineze ața pentru băteală cu ajutorul socalei

Să execute țesutul

Să cunoască materialele necesare desfășurării activității

Să execute tehnica țesutului mărgelelor

Să confecționeze un șnur prin răsucire

Să recunoască 4-5 motive tradiționale

Să execute încondeiatul pe cel puțin un ou într-o oră de curs

Să participe cu interes și curiozitate la vopsitul ouălor încondeiate în timpul cursurilor

Activitățile derulate:

Tehnica cusutului

Tehnica țesutului

Podoabe din mărgele

Încondeiat ouă

Grupul țintă:

Baza materială :

Album de artă populară

Țesături, ștergare, fețe de masă, piese din costumul popular

Zgărduțe model, brățări, imagini reprezentative.

Materialele de lucru necesare pentru prima parte a cursului (tehnica cusutului): ac de cusut, ață, de preferință bumbac roșu și negru și o bucată din pânză de in cu dimensiunile de 35/25 cm. Pentru încondeierea ouălor: ouă, bizarcă, suport pentru lumină și ceară, lumină, ceară. Pentru zgărduțe: mărgele, ac, ață, suport.

Orar: miercurea, ora 14:00 ( 2h/săptămână)

Valorificarea activităților

realizarea unui portofoliu

participarea la concursurile apărute în CAE, care vizează o tematică asemănătoare, la oplimpiadă

realizarea unor expoziții cu vânzare a produselor realizate de elevi.

Capitolul IV .Arta populară în învățământul primar și preșcolar -cercetare

Scopul prezentei cercetări este de a obține o imagine asupra activităților cu teme de folclor, tradiții, meșteșuguri desfășurate în unitățile de învățământ cu precădere la copiii preșcolari și elevii din ciclul primar.

Ipoteza cercetării este dacă arta populară este prezentă în învățământul preșcolar și primar și bineînțeles sub ce formă apare ea, în ce condiții, cum este organizată o astfel de activitate cu temă folclorică, tradițională în general.

Metoda de cercetare folosită este ancheta prin chestionar, chestionarul administrat conținând un set de 15 întrebări. Acesta a fost realizat cu ajutorul aplicației GoogleForms prelucrarea statistică a datelor realizându-se în mod automat.

Chestionarul a fost distribuit grupului țintă prin rețele de socializare în grupuri închise create, administrate și destinate cadrelor didactice și a fost administrat unui eșantion de 204 persoane. Rezultatele chestionarului au fost analizate pe patru categorii distincte a eșantionului: urban – preșcolar, urban –primar, rural –preșcolar, rural –primar.

Întrebarea 1

Ce vechime aveți?

Din cele 204 persoane chestionate un procent de 35,3% au o vechime între 20-30 de ani, 28,4 % au vechimea între 15-20 de ani, 22,1 % peste 30 de ani, 7,8 % au vechimea între 10-15 restul de 6,3 % având vechimea mai mică de 10 ani.

Întrebarea 2

Mediul în care se află unitatea de învățământ la care vă desfășurați activitatea este?

Un procent de 65,7 % din respondenți își desfășoară activitatea în mediul urban, iar 34,3 % în mediul rural.

Întrebarea 3

Nivelul de învățământ la care predați este

Urban

Rural

Din totalul de respondenți 27,4 % predau la nivelul preșcolar, iar 72,6% predau la nivel primar. Din cei 134 de respondenți din mediul urban 27,6% predau la preșcolari, iar 72,4% predau la nivel primar. În cazul ruralului 27,1% predau la preșcolar, iar 72,9% predau la primar.

Întrebarea 4

Gradul didactic deținut de dumneavoastră este

Urban –preșcolar

Urban –primar

Rural – preșcolar

Rural – primar

Din graficele aferente se observă că peste 81% din respondenți dețin gradul didactic I, celelalte 20% de procente împărțindu-se între debutanți, persoane care dețin definitivatul și

cei care au gradul didactic II.

Întrebarea 5

Ce părere aveți despre arta populară românească?

Urban- preșcolar

Urban – primar

Rural- preșcolar

Rural –primar

81,1% din respondenții din categoria urban-preșcolar consideră foarte importantă arta populară românească, iar 18,9% o consideră importantă. La categoria urban –primar 75,3% o consideră foarte importantă, iar 24,7% importantă. Din mediul rural, nivelul preșcolar doar 57,9% o consideră foarte importantă, iar 42,1% importantă, iar la nivelul preșcolar 78,4% consideră arta populară foarte importantă, iar 21,6% importantă.

Întrebarea 6

Considerați că activitățile din cadrul AVAP/ DOS-DEC contribuie la dezvoltarea încrederii în forțele proprii ale copilului?

Urban –preșcolar

Urban –primar

Rural –preșcolar

Rural –primar

Totalitatea respondenților care predau la nivel preșcolar, indiferent de mediu, consideră că activitățile din cadrul AVAP/ DOS-DEC contribuie la dezvoltarea încrederii în forțele proprii ale copilului , pe când la nivel primar 99% din mediul urban, respectiv 98% din mediul rural au această părere.

Întrebarea 7

Considerați că prezentând copiilor, făcându-le cunoscută arta populară românească, influențele ei care pătrund în ambientul nostru zilnic ar putea contribui la formarea, dezvoltarea stimei de sine a copilului?

Urban –preșcolar

Urban –primar

Rural –preșcolar

Rural –primar

Din totalul respondenților din mediul urban 89,2% din cei care predau la nivel preșcolar consideră că prezentând copiilor, făcându-le cunoscută arta populară românească, influențele ei care pătrund în ambientul nostru zilnic ar putea contribui în mare măsură la formarea, dezvoltarea stimei de sine a copilului și 10,8 % consideră că aceasta se întâmplă doar în mică măsură, iar în cazul celor care predau la nivel primar 89,7% consideră că influența este în mare măsură, 9,3 % în mică măsură, iar 1% consideră că prezentarea artei populare copiilor nu dezvoltă deloc stima de sine a copiilor. Din mediul rural 100% din cei care predau la nivel preșcolar consideră că prezentând copiilor, făcându-le cunoscută arta populară românească, influențele ei care pătrund în ambientul nostru zilnic ar putea contribui în mare măsură la formarea, dezvoltarea stimei de sine a copilului, iar în cazul celor care predau la nivel primar 86,3% consideră că influența este în mare măsură, iar 13,7% % în mică măsură.

Întrebarea 8

Ce tipuri de activități de meșteșuguri, artă populară ați susținut cu elevii?

Urban –preșcolar

Urban –primar

Rural –preșcolar

Rural –primar

Printre tipurile de activități de meșteșuguri, cu teme tradiționale cele mai întâlnite sunt desenele cu temă folclorică și încondeiatul ouălor cu procente mai mari de 80%, respectiv 70% indiferent de mediu. De asemenea la nivelul preșcolar nu a fost abordat sculptatul în lemn. O altă concluzie care se poate trage este că toți respondenții au desfășurat mai mult de două tipuri de activități de meșteșuguri cu elevii ( întrebarea a fost cu răspuns multiplu ).

Întrebarea 9

Sub ce formă ați desfășurat astfel de activități?

Urban –preșcolar

Urban –primar

Rural –preșcolar

Rural –primar

Ca formă de organizare a acestui tip de activități cea mai mare pondere o are lecția din trunchiul comun cu procente de 81,1% la urban –preșcolar, 61,9 % la urban –primar, 89,5 % la rural –preșcolar, respectiv 51% la rural –primar. O altă formă de organizare des întâlnită este activitatea extracurriculară semestrială/anuală cu procente de 43,2% în urban –preșcolar, 51,5 % în urban –primar, 63,2 % în rural –preșcolar, respectiv 35,3% în rural –primar. Cercurile cu elevii pe astfel de teme sunt foarte rar organizate la nivelul preșcolar, iar la nivel primar acestea ajung la un procent de 19,6% atât în urban, cât și în rural. În cazul curriculumului la decizia școlii acestea sunt mai întâlnite la nivel preșcolar decât la primar ajungând la un procent de 27% în urban, respectiv 47,4% în rural. Și de această dată se observă că la toate cele patru categorii se întâlnesc mai mult de forme de organizare a activităților de acest tip la clasă.

Întrebarea 10

Cum apreciați performanța (feedback-ul elevilor) la aceste activități?

Urban –preșcolar

Urban –primar

Rural –preșcolar

Rural –primar

Analizând datele obținute în urma anchetei se constată că velevii oferă un feedback pozitiv în urma acestor activități, indiferent de forma de organizare a acestora. (Obs. Întrebarea nu era obligatorie).

Întrebarea 11

Dumneavoastră cum vi se par aceste activități?

Urban –preșcolar

Urban –primar

Rural –preșcolar

Rural –primar

Se constată că astfel de activități cu elevii sunt foarte necesare sau binevenite procentele fiind apropriate indiferent de categoria avută în vedere , cea mai mare diferență apărând la categoria rural –preșcolar și neexistând nici un răspuns la nici o categorie care să le considere ca nepotrivite.

Întrebarea 12

În desfășurarea activităților cu temă tradițională colaborați cu alte persoane/instituții?

Urban –preșcolar

Urban –primar

Rural –preșcolar

Rural –primar

Colaborarea cadrelor didactice cu alte persoane/instituții în organizarea activităților cu temă tradițională este in cele mai multe cazuri ocazională astfel din urban –preșcolar au colaboratori ocazional un procent de 67,6%, 29,7% colaborând foarte mult cu alte persoane/instituții și 2,7% nu colaborează niciodată în desfășurarea activităților de acest tip cu alte persoane/instituții. La categoria urban-primar procentele sunt: 73,2% colaborează ocazional, 24,7% foarte mult și 2,1 % niciodată. La rural –preșcolari procentele sunt 63,2% colaborează ocazional și 36,8% foarte mult. În cazul celor din rural –primar cadrele didactice care au colaboratori ocazional sunt într-un procent de 76,5%, 21,6% colaborând foarte mult cu alte persoane/instituții și 2% nu colaborează niciodată în desfășurarea activităților de acest tip cu alte persoane/instituții.

Întrebarea 13

Ca formatori/instructori ai elevilor în cadrul activităților de meșteșuguri colaborați cu

Urban –preșcolar

Urban –primar

Rural –preșcolar

Rural –primar

În ce privește formatorii/instructorii elevilor în cadrul acestor activități se observă că în mediul urban cadrele didactice colaborează cel mai des cu muzeografi și meșteri populari. Tot în mediul urban se remarcă un procent ridicat (45,9% -preșcolar, respectiv 49,5% -primar) de cadre didactice care știu meșteșugul, obiceiul tradițional pe care vor să îl transmită elevilor și sunt ei formatori/instructori pentru elevi.

În mediul rural cadrele didactice colaborează cel mai des cu bătrâni din sat (este de înțels) înregistrându-se procente de 68,4% la preșcolar și 54,9 % la primar, sau sunt ei înșiși formatori pentru elevi (31,6% -preșcolar, respectiv 56,9% -primar.).

Întrebarea 14

Locația în care ați desfășurat astfel de activități a fost?

Urban –preșcolar

Urban –primar

Rural –preșcolar

Rural –primar

Ca locații pentru aceste activități cel mai des întâlnită este sala de clasă. Desfășurarea acestui tip de activitate în muzee sau ateliere de meșteșuguri se întâlnește destul de rar, sau deloc.

Întrebarea 15

Ce documente întocmiți în vederea proiectării acestui tip de activități?

Urban –preșcolar

Urban –primar

Rural –preșcolar

Rural –primar

Ca documentație întocmită de cadrele didactice pentru proiectarea activităților de meșteșuguri sau cu teme tradiționale se observă că cea mai mare pondere o au acordurile de parteneriat și planurile de lecție. De asemenea un procent destul de important din totalul respondenților nu își proiectează activitatea, procentul fiind aproximativ același (16%) indiferent de mediul de proveniență și nivelul de predare (excepție face categoria rural –preșcolar cu un procent de 10,5%).

Concluzii

Misiunea școlii/grădiniței este de a contribui la dezvoltarea armonioasă și integrală a preșcolarului, elevului, în scopul devenirii acestuia cetățeanul activ și responsabil de mâine, conștientizând propria sa valoare. Dacă oferim educație la standarde europene cred că e necesar, imperativ necesar să ne cunoaștem trecutul și valorile, să ne cinstim înaintașii. Pentru a reuși toate acestea este la fel de necesar ca noi, cadrele didactice să avem același crez, astfel încât să acționăm unanim în vederea transmiterii acestor cunoștințe elevilor noștri și să sădim în ei sentimente frumoase, să le sădim încrederea în forțele proprii, să le sădim stima de sine, astfel încât să nu se rușineze de cetățenia de român.

Consider că este foarte adevărat că ereditatea este importantă în devenirea unui om, că este foarte important mediul în care trăiește un om și că își pune amprenta asupra devenirii sale. Consider că la fel de mult contează educația și în urma cercetării efectuate am constatat că din punctul de vedere al educatorilor/învățătorilor nu există desconsiderație față de valorile acestui neam, față de moștenirea lăsată de străbuni, tradițiile și obiceiurile strămoșești. Având în vedere că cercetarea s-a adresat cadrelor didactice de la învățământul primar și preșcolar aceasta nu s-a extins și asupra respectării îndeaproape a simbolisticii și tehnicilor tradiționale riguroase.

În urma cercetării s-a constatat că majoritatea cadrelor didactice consideră că activitățile, lecțiile AVAP/DOS-DEC construite pe specific de artă populară, meșteșuguri, tradiții contribuie la descoperirea de către fiecare copil a propriei identități, a autonomiei și a dezvoltării unei imagini de sine pozitive.

De asemenea s-a constatat că cele mai multe cadre didactice desfășoară lecții pe teme folclorice la discipline integrate în trunchiul comun în acest caz nefiind necesar a invita o altă persoană pentru a oferi explicații și demonstrații practice.

Un alt aspect care reiese din cercetarea efectuată este faptul că ocazional colaborează și cu persoane și instituții avizate ponderea acestora fiind semnificativ mai mare în mediul urban față de mediul rural, pe când în mediul rural ponderea cea mai mare o deține colaborarea cu vârstnicii din localitate.

Ca o părere personală consider că n-ar fi lipsit de importanță participarea cadrelor didactice și la cursuri de artă populară, meșteșuguri și chiar realizarea unei rețele de ateliere de meșteșuguri la care elevii și cadrele didactice să aibă acces facil.

Bibliografie

Bănățeanu, Tancred, Focșa, Gheorghe, Ionescu, Emilia, Arta populară în Republica Populară Romînă, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1975

Bocșe, Maria, Țara Bihariei Artă tradițională românească, Editura Treira, Oradea, 2001

Cosma, Minerva, Album de brodării și țesături românești, Sibiu, 1925

Godea, Ioan, Caracteristici ale culturii populare din Bihor, Editura Sport-Turism, București, 1977

Gorovei, Artur, Ouăle de Paști, Editura Paideia, București, 2001

Dunăre, Nicolae, Ornamentica tradițională comparată, Ed. Meridiane, București, 1979

Dunăre, Nicolae, Textilele populare românești din Munții Bihorului, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1959

Hanza, Cornelia-Dorina, Drăgoteni-file de monografie, Ed. BunaVestire, Beiuș, 2011, p. 105-112

Marinescu, Marina, Arta populară românească, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975

Mozes, Tereza, Portul popular din nord-vestul României, Țara Crișurilor, Editura Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 2002

Pârâu, Steluța, Interdependențe în arta populară românească, Editura Meridiane, 1989

Șerdean, Ion, Dițuleasca, Florian, Metodica predării lucrului manual la clasele I-IV, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1975

Zahacinschi, Maria, Zahacinschi, Nicolae, Elemente de artă decorativă populară românească, Ed. Litera, București, 1985

De la fibră la covor, Muzeul Satului –București, Academia de Științe –Chișinău, Editura Fundației Culturale Române, București, 1998.

Anexa 1

Din munca elevilor la cercul de meșteșuguri

Anexa 2