I.1. Ce este acceptarea necondiționată [625544]

3
CUPRINS

Introducere
Capitolul I Acceptarea necondiționată
I.1. Ce este acceptarea necondiționată
I.2. Adolescenții și acceptarea necondiționată
I.3. Problemele adolescenților

Capitolul II Consilierea spirituală
II.1. Consilierea psihologică vs consi lierea spirituală
II.2. Consilierea spirituală și acceptarea necondiționată

Capitolul III Cercetare – Acceptarea necondiționată de sine și ceilalți la adolescent prin
consiliere spirituală

Concluzii

4

INTRODUCERE

Lucrarea de față are ca scop să evidențieze legătura dintre psihologie și religie,
consilieea psihologică și consilierea spirituală.
Deși cele două domenii/științe sunt adesea pe fronturi diferite și de cele mai multe
ori una împotriva celeilalte, totuși sunt o serie de cercetători care afirmă că cele două nu
ating un randament maxim al misiuni lor atâta timp cât acționează individual.
Omul este un etern mag în căutarea fericirii, a împlinirii și mai ales al înțelegerii
sale atât de către el cât și de ceilalți, dar și a a tot ceea ce îl înconjoară.
Atât consilierul/psihoterapeutul cât și preotul/duhovnicul sunt pur și simplu niște
ghizi ai omului în această călătorie necunoscută și plină de mister numită viață. Cei doi
sunt reprezentanți a două științe ce au în centrul acțiunii lor indivi dul sau omul. aș dori să
sublinez încă de la început modul în care se raportează fiecare dintre cele două științe la
„obiectul de lucru” și anume: psihologia îl numește individ, iar teologia îl consideră om.
Înclusiv această raportare la ființa umană ne du ce la o dublă intepretare; individul este o
exprimare rece, ne duce cu gândul la ceva închis, izolat, singur, și omulcare exprimă un
spațiu deschis, cald și liber. Deși celel două noțiuni, individ și om/persoană, par a fi
sinonime la modul perfect, acestea totuși diferă.
Revenind la această parte introductivă a lucrării de față și păstrând curiozitatea
celor mai sus menționate, cele trei capitole în care este structurată cercetarea sunt împărțite
astfel: primele două formează partea teoretică și ultimul cap itol prezintă studiul de caz.
Primul capitol abordează noțiunile de acceptare necondiționată, toleranța față de
sine, toleranța față de ceilalți, adolescența, precum și aspecte legate de problemele și
crizele adolescenților.
Al doilea capitol abordează con ceptele de consiliere psihologică, psihoterapie,
coonsiliere spirituală, psihoterapie religioasă, consilierul și consilierul spiritual.
Cele două capitole au ca scop clarificarea diferențelor dintre cele două științe,
psihologie și teologie, dar în același timp și elementele comune și procesele sau mai bine
zis modalitățile de completare a celor două în procesul de ajutorare a
individului/persoanei.
Societatea de azi este tot mai deschisă în a apela la consiliere, la cabinetele de
psihologie în vederea re zolvării unor impasuri sau probleme de natura emoțională, socială
sau clinică etc, această tendință devenind în ultimii ani tot mai pronunțată și în România.

5
Chiar dacă încă în spațiul de est al Europei „mersul la psiholog” este un concept nou sau
mai bine zis un mod ciudat care îl plasează pe cel în cuză în sfera bolnavilor psihici, există
și aici un alt „mers” și anume „la preot”. Desigur că problemele pentru care omul vine la
Biserică sunt comune cu cele ale cărui merge la consilier, totuși este o mare d iferență în
raportarea persoanei la realele sale probleme afective sau relaționale.
Lucrarea de față are în centrul ei adolescenții și dezvoltarea acestora din punct de
vedere a a cceptării necondiționate de sine și ceilalți.
Adolescența este poate cea ma i frumoasă perioadă a oricărui om, deoarece în acest
timp tânărul suferă o serie de schimbări de nivel cognitiv, biologic, psihologic, social, dar
mai ales la nivelul propriei identități, consolidarea și dezvoltarea sinelui și a credințelor.
adolescența es te o perioadă a convertirii, iar în tot acest proces complex de evoluție și
transformare, credința sau religia poate fi un real ghid și ajutor în vederea unui progres
sănătos pentru sine și societate.
Biserica creștină prin misiunea ei realizată de către c ler și mai nou de acești
consilieri spirituali care se regăsesc în toate religiile sub diverse denumiri, au avut mereu
un acces mai ușor la problemele interioare ale omului, și asta datorită faptului că
umanitatea încă de la apariție are sădită în interior ul ei ideea de divinitate. Astfel
religiozitatea omului a fost și este un atuu în ce privește relația consilier spiritual și om; cu
toate că în ultimile decenii ideea de ateist pare să fie un trend ascendent, totuși o mare
parte din oameni încă apelează la ajutorul divin, respectiv reprezentanții acestuia.
În tot acest context, studiul de față își propune să dovedească potențialul și
actualitatea consilierii bazate pe textele religioase, mai exact cele creștine, în întegul
proces de dezvoltarea a dolescenți lor,și nu doar, și actualitatea principiilor sau a soluțiilor
(alegerilor) oferite de Biblie și Părinții Bisericești.
Se vor evidenția în cele ce urmează legăturile dintre cele două tipuri de consiliere,
elementele comune și cele diferite, eșecul și succ esul predispus de una sau alta, precum și
lipsurile sau beneficiile completarii cele două reciproce.
Subiecții cuprinși în cercetarea efectuată sunt un număr de 21 de adolescenți cu
vârste între 19 și 22 de ani, studenți la diverse domenii. au parcurs o pr ima etapă de
pretestare prin aplicarea celor trei chestionare: USAQ, PDA și GABS; etapa a doua a
constat în participarea acestora la 10 întâlniri, fiecare având ca temă o parabolă sau un
anumit text biblic rostit de Iisus Hristos, texte care pot contribui fundamental la
dezvoltarea acceptării necondiționate.

6
După parcurgerea celor 10 întâlniri care alcătuiesc etapa a doua, urmează cea de a
treia etapă în care se aplică din nou cele trei chestionare subiecților. Etapa a patra este
formataă de aplicarea chest ionarelor asupra grupului de control și în ultima etapă
compararea și centralizarea datelor obținute, date care validează partea teoretică.

7

CAPITOLUL I
ACCEPTAREA NECONDIȚIONATĂ

Pentru a înțelege mai bine atât titlul lucrării „Dezvoltarea acceptării ne condiționate
de sine și ceilalți la adolescenți prin consiliere spirituală”, vom analiza mai întâi prima
parte a titlului în acest capitol, astfel vom defini termenii de acceptare, sine,
necondiționat, ceilalți și dezvoltare .
Atunci când vorbim despre acc eptarea de sine sau acceptarea celorlalți trebuie să
pornim de la conceptul de stimă de sine, deoarece de la acest punct pornește întreg
procesul de acceptarea propriei persoane și este de asemenea resursa fundamentală de
acceptare a celor din jurul nostru .
I.1. Acceptarea necondiționată
Ce este este acceptarea? Dar acceptarea necondiționată? Un prim și simplu răspuns
ar fi modul în care ne percepem noi pe noi și ceilalți fără un aparat dur de critică și
respectarea libertății fiecăruia, precum și valorifi carea diversității indivizilor/persoanelor.
Conform dicționarului de psihologie, termenul de acceptare este definit ca o
proprietate oferită unei afirmații pe baza unei judecăți/evaluări ce are la bază niște criterii
de nuanță semantică sau pragmatică; a stfel un enunț poate fi acceptabil dacă respectă
normele gramaticale sau dacă face trimitere la ceva anume ce este acceptabil de către
subiectul vorbitor.1 Dexul oferă o explicație mai simplistă: „ A primi, a consimți la…, a se
învoi la… Accept invitați a. (Cu privire la o situație, la un fapt) A fi de acord cu…, a se
învoi la…, a admite, a aproba. ”2
O primă concluzie asupra definiției date de dicționar în ce privește acceptarea sau
acceptabilitatea este că un lucru îl acceptăm în funcție de respecta rea unui set de reguli
general valabil sau în funcție de propria persoană; o acceptare obiectivă sau una
subiectivă, care diferă de la persoană la persoană.
Termenul de necondiționat exprimă clar o acceptare sau aprobare fără nici un fel
de rezerve, dar e xistă câteva înțelesuri mai aparte conform dicționarului de specialitate.
Pornind de la terminologia condiționării pavloniene, condiționarea este un stimul ce are să

1 Roland Doron și Francoise Parot, Dicționar de Psihologie , ed. Humanitas, 1999, p. 19.
2 https://dexonline.ro/definitie/acceptare.

8
se asocieze cu un altul, iar termenul de necondiționat/necondiționare este reacția sa pe cale
reflexă.3
Cu alte cuvinte, acceptarea necondiționață este nu doar un simplu principiu sau
proces psihologic de a ne exprima un acord fără a pune o serie de cerințe în acest sens. L –
am putea descrie ca un mod de a fi a unei persoane/individ față de el însuși și față de cei
din jurul său.
Enunțând cele de până acum, am încercat să clarificăm puțin terminologia
expresiei cheie a acestui capitol, în termeni cât mai simpli și pe care îi știam/înțelegeam
deja. Dacă adăugăm și noțiunea de dezvoltare, vorbim deja despre un proces continuu care
are loc la nivelul cognitiv, în cazul de față, atât în direcția eului nostru cât și a celorlalți.
Dezvoltarea este un întreg ansamblu de schimbări/transformări ce se petrec de la o
stare inițială și care tinde spre o f inalitate, spre o stare mai complexă, printr -un proces
continuu.4 De ce avem nevoie de această dezvoltare sau cum ne ajută pe noi acest lucru?
Sunt două întrebări la care vom răspunde în cele ce urmează.
Înainte de a răspunde la această întrebare, trebu ie să menționez că acceptarea de
sine începe cu stima de sine, cele două sunt legate una de cealaltă. Stima de sine este o
oglindă a ceea ce credem despre noi și adesea nu ceea ce suntem de fapt. Modul în care se
raportează individul la el însuși determină și raportul său față de ceilalți indivizi. Fie unii
avem o stimă de sine prea scăzută, alții prea ridicată și poate cei mai mulți încă nu o avem
așa cum este ea în realitate. Ca să poți accepta cu adevărat o persoană așa cum este ea,
trebuie mai întâi să te poți înțelege și accepta pe tine însuți.
Această oglindă a sinelui nostru are trei dimensiuni esențiale, prima se referă la
părerea despre noi, a doua la confortul ce ne oferă această părere și ultima la ceea ce
putem să facem în viață cu această perce pție ce o avem asupra propriei noastre persoane.
Totodată, această oglindă este pusă într -o ramă ce este dintr -un aliaj dintre „ cel al
judecății despre mine și al judecății despre mine sub privirea celorlalți” .5
Avem nevoie de această de sine pentru a pu tea fi mai fericiți și pentru a putea sne
bucurăm de fiecare clipă a vieții. Sunt atât de multe persoane care din cauza unor
nemulțumiri și complexe față de propria persoană, au parte de o serie de dezamăgiri,
eșecuri și neîmpliniri pe toate planurile. Car e este cauza? Comparația cu cei din jurul
nostru care este pusă adesea la nivel de instanță supremă, și omitem să luăm în considerare

3 Roland Doron și Francoise Parot, op. cit. , p. 522..
4 Ibidem , pg. 240 -242.
5 Christophe Andre, Imperfecți, liberi și fericiți , trad. de Nic olae Baltă, ed. Trei, București, 2010, pp. 29 -30.

9
că cei din jurul nostru, cei pe care -i admirăm, au reușit pe anumite planuri tocmai pentru
că practică această acceptare de sine și iși fructifică propriile aptitudini sau ceea ce îi face
diferiți de ceilalți. Ca atare, este nevoie de această dezvoltare personală pentru a ne pune în
valoare personalitatea și ceea ce suntem sau ne definește, iar acest lucru începe cu stima de
sine și cu dezvoltarea acceptării de sine și mai apoi de ceilalți.
Tot mai mult vorbim azi despre acest mod de a fi numit acceptarea de sine și
ceilalți, dar această temă este una foarte veche în istorie; acceptarea de sine, a celorlalți din
jurul nostr u, și mai ales necondiționarea acestia e tema centrală a creștinismului. un citat
celebru este cel al lui Hristos care la întrebarea unui evreu despre care lege e mai mai mare
spune astefel: „ Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot su fletul tău
și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta:
Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. ”(Matei 22, 37 -39).
O persoană extrem de cunoscută în rândul tinerilor de azi, din România, este
profesoru l Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, care în
cadrul întâlnirilor cu tinerii accentuează exact tema lucrării de față, iar în acest sens am
ales o frază spusă de domnia sa: „ Noi nu iubim pe oamenii pentru lucrurile în care sun t
puternici, noi iubim pe oameni pentru lucrurile în care sunt slabi. Fragilitățile ne țin
laolaltă, neputințele ne unesc. ”6
Acceptarea de sine în raport cu respectul pentru ceilalți din jurul nostru poate fi
descrisă astfel: cel care practica această ac ceptare de sine au un anumit set sau manual de
valori și principii interne după care își coordonează sau ghidează întreaga lor activitate
cognitiv -comportamentală; deși se intersectează cu diverse convenții sau alte seturi de
standarde ale celorlalți indiv izi, nu se desprinde propriul ghid. Acele principii sau valori au
un caracter general ce diferă adesea de standardele personalizate ale fiecărei persoane, dar
își poate modifica uneori atitudinea și comportamentu cu scopul de a nu încălca drepturile
sau de a răni sentimentele celorlalți, însă acest lucru nu -l determină sa se schimbe din
motive sau temeri iraționale, precum judecata semenilor. Mai mult de cât atât, practicarea
acceptării îl face pe om să acționeze singur după propriile criterii, indiferent de reacția
celorlalți pe care o poate regreta chiar, însă nu va exista un regret legat de acțiunea sa în
sine; părerea negativă a restului nu contează atât de mult și nu va fi un motiv de abandon a
propriilor principii sau să ofere explicații pentru compor tamentul său. Această practică
care vine din interior îi oferă un echilibru în relația cu orice persoană, mai exact atunci

6 Conferință ASCOR Cluj – Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula – Calea pocăinței senine (Cluj, 19 mar.
2015), sursa: https://www.youtube.com/watch?v=26ptRARAxl0

10
când nu poate să atingă anumite standarde pe care alții le au sau le pot atinge, și este
ridiculizat în acest sen, el trece foarte uș or peste acest aspect, deoarece el nu se indentifica
decât cu propriile criterii si nu este deranjat să accepte diferențele interumane,
considerându -se egal cu restul.7
Cel care practică acceptarea în general are capacitatea de a face față oricărei situa ții
problematice și chiar dacă persoanele din jur aduc o critică serioasă asupra
comportamentului său acesta poate să -și realizeze o evaluare cât mai obiectivă fără a
exista o anumită tristețe sau dezamăgire față de el însuși; deciziile pe care le ia și le asumă
întru totul și este greu să fie dominat; se consideră un om capabil care are ideii bune în
care merită să investească, chiar dacă nu reușește să le pună în aplicare, asta nu -l
descurajează de a nu se încrede în propriile forțe etc.8
Astfel, pers oanele care practică această acceptare de sine, nu au probleme în
relațiile cu ceilalți, deoarece se ghidează astfel încât să nu îngrădească libertatea și opiniile
celorlalți, nu încearcă să domine, să condamne ideeile sau comportamentele diferite de ale
sale, nu este predispus la ură și invidie negativă, regretă atunci când acțiunile sale au
consecințe negative asupra altora etc. Cu alte cuvinte, persoana care aplică acest mod de a
fi este o una care performează în dezvoltarea frumosului din om, este și de vine mai bun ca
persoană, iar relațiile cu societatea au la bază acel respect spre care tindem fiecare, doar că
atunci când respectul nu este reciproc, avem puterea de a trece mult mai ușor peste aceste
obstacole.
Revenind la noțiunea și conceptul de acce ptare necondiționată de sine și raportarea
la ceilalți, ar trebui să enumăm elementele și factorii care intervin în punerea în aplicarea
din viața reală a acestui mod de a fi și a trăi fericit am putea spune. Ce anume ne împiedică
și care sunt surogatele c are credem noi că ne fac mai satisfăcuți și mulțumiți de noi înșine?
Autoacceptarea de sine presupune să să te bucuri de propria existență în acest
univers și chiar dacă sinele este compus dintr -o serie de trăsături pe care le avem, mai mult
ce merită des coperit și dezvoltat în noi înșine. Valoarea n primul este o constantă și nici pe
departe o variabilă așa cum mulți dintre oameni o consideră cel puțin așa reiese din
practica. eșecul și defectele sunt adesea cele mai des întâlnite expresii pe care le avem în
minte atunci când ne gândim să ne facem o evaluare, dar aceasta poate fi o evaluare
obiectivă atunci când avem voința să acceptam așa cum suntem; deși în jurul nostru

7 Elizabeth T. Sheerer, „The Relationship of Self -Acceptance and Self -Respect to Acceptance of and
Respect for Others”,in Pastoral Psychology , vol. 8, Issue 2, March 1957, p. 37.
8 Idem, pp. 38 -39

11
tindem să alergăm în a întreprinde acțiuni care să ne aducă anumite merite, în mod no rmal
ar trebui să realizăm acele activități care să ne aducă acea bucurie a propriei noastre
existențe, adică să ne bucurăm de noi și nu de opiniile celorlalți. A trăi în comparație cu
realizările ce lor din jur vom ajunge să ucidem propriul sine și propri ul drept la a trăi
propria existență; în acest caz eșecul este motivul categoric pentru a ne îndrepta spre o
depresie și spre o neliniște delicată și periculoasă. Societatea este cea care mereu încearcă
să ne înhațe în acea filozofie conform căreia valoare a noastră umană constă în relizările și
meritele date de instanțele celorlalți; tot societatea ne transmite că ceea ce facem este
valoros și important, și nu ceea ce suntem noi înșine, astfel doar câștigătorii sunt
consacrați, iar ceilalți sunt sortiți in feriorității și uitării. Putem vorbi de asemenea de o
iluzie a fericirii date acest perfecționism, un concept atât de actual încât eul devine pur și
simplu un fel de ratat din existența noastră.9
Pentru un om religios valoarea umană este una cu mult super ioară deoarece vorbim
de o ființă ce are în ea atât element uman cât și divin, iar însăși Dumnezeu îl învață că
valoarea sa stă în ceea ce înseamnă rațiune și voința; gândurile iraționale nu sunt benefice
omului și au o influență negativă asupra sa în ce privește dezvoltarea reală și bucuria de a
fi.
Profesorul Daniel David în cartea sa Tratat de psihoterapii expune un decalog al
iraționalității si altul al raționalității, extrem de sugestive în cele ce am enumerat până
acum, motiv pentru care le voi trans pune acum:
„Decalogul iraționalității
1. Trebuie să reușești în tot ceea ce faci, altfel ești fără valoare ca om (ești
neimportant/inferior/slab)
2. Trebuie să reușești în tot ceea ce faci, altfel este groaznic și catastrofal (este cel
mai rău lucru care ț i se poate întâmpla).
3. Trebuie să reușești în tot ceea ce faci, altfel nu poți tolera/suporta acest lucru
(este insuportabil).
4. Trebuie ca toți ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu tine, altfel ești fără
valoare ca om (ești neimportant/infer ior/slab) și/sau ei sunt fără valoare (răi).
5. Trebuie ca toți ceilalți să se comporte corect și/sau frumos, altfel este groaznic și
catastrofal (este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla).

9 Sursa: http://www.smartrecovery.org/resources/library/Articles_and_Essays/Self -Acceptance/USA.pdf ,
articol de Vince Fox, Self-worth what it is, and is not.

12
6. Trebuie ca toți ceilalți să se comporte corect și/sau f rumos, altfel nu poți
tolera/suport acest lucru (este insuportabil).
7. Trebuie ca viața să fie dreaptă și ușoară, altfel ești fără valoare ca om (ești
neimportant/inferior/slab) și/sau viața este nedreaptă.
8. Trebuie ca viața să fie dreaptă și ușoară, altfel este groaznic și catastrofal (este ci
mai rău lucru care ți se poate întâmpla).
9. Trebuie ca viața să fie dreaptă și ușoară, altfel nu poți tolera/suporta acest
lucru (este insuportabil).
10. Eu, ceilalți și/sau viața trebuie cu necesitate să…
Decalo gul raționalității:
1. Ar fi preferabil să reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce depinde de tine în acest
sens, dar dacă nu reușești, nu înseamnă că ești fără valoare ca om, ci doar că ai avut un
comportament mai puțin performant, care poate fi îmbunăt ățit în viitor.
2. Ar fi preferabil să reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce depinde de tine în acest
sens, dar dacă nu reușești, amintește -ți că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal
(cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla).
3. Ar fi preferabil să reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce depinde de tine în acest
sens, dar dacă nu reușești, poți tolera/suporta acest lucru neplăcut și mergi mai departe
bucurându -te de viață, chiar dacă la început este mai greu.
4. Ar fi preferabil ca toți ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu tine, dar
dacă nu se comport așa, nu înseamnă că tu sau ei sunteți fără valoare ca oameni.
5. Ar fi preferabil ca toți ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu tine, dar
dacă nu se comport așa, amintește -ți că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal
(cel mai rău lucru care ti se poate întâmpla).
6. Ar fi preferabil ca toți ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu tine, dar
dacă nu se comport așa, poți tolera/suporta acest lucru nep lăcut și mergi mai departe
bucurându -te de viată, chiar dacă este mai greu la început.
7. Ar fi preferabil ca viața să fie dreaptă și ușoară, dar dacă nu este așa, nu
înseamnă că ești fără valoare ca om și/sau că viața este nedreaptă.
8. Ar fi preferabil ca viața să fie dreaptă și ușoară, dar dacă nu este așa,
amintește -ți că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care ți
se poate întâmpla).

13
9. Ar fi preferabil ca viața să fie dreaptă și ușoară, dar dacă nu este așa, poți
tolera/suporta acest lucru și mergi mai departe bucurându -te de viață, chiar dacă este mai
greu Ia început.
10. Singurul lucru care trebuie este că nimic nu trebuie cu necesitate.10
În tot acest context al acceptării putem vorbi și despre afirmare și dezvoltare
personală. Acestea au la bază cinci direcții de abordare: prima este perceperea de sens în
viață , adică modul în care funcționează ecuația: trecut (experiența) + prezent (a trăi
prezentul) + viitorul (planificarea); a doua este acceptarea de sine, adică o gândire
pozitivă și lipsa oricărui complex legat de calități sau defecte; a treia este autonomia , mai
exact independență, fermitate, echilibru, imagine de sine, atitudine; cea de a patra este
controlul , un control asupra proprie noastre vieți; ultima abor dare este ce a relațiilor
pozitive , relații bazate pe încredere, oferire și primire de afecțiune. În consecință,
afirmarea de sine se realizează în raport cu ceilalți, iar dezvoltarea personală ține de o
dimensiune internă stabilă.11
………..12
………..13

I.2. Adolescenții și acceptarea necondiționată
Înainte de a vorbi despre adolescenți și dezvoltarea acceptării de sine
necondiționață, voi defini și descrie puțin adolescența și etapele ei de dezvoltare.
Adolescența este acel stadiu din viața cuprins între copilărie și stadiul de adult; este
o perioadă de tranziție și plină de schimbări la nivel biologic, cognitiv și psihosocial.
Această etapă din viață este una extrem de complexă și se caracterizează mai ales prin
conflictele cu adulții, dar în același tim p adolescența este dominată de un caracter pozitiv,
de imaginea de sine, de o capacitate puternică de face față stresului; adolescenții sunt
foarte încrezători, sunt de cele mai multe ori fericiți, privesc cu optimism viitorul, cred în
visele lor și își de zvoltă foarte mult partea de creativitate.14

10 Daniel David, Tratat de psihoterapii – cognitive și comportamentale , ed. Polirom, Iași, 2006, pp. 374 -375
11 Zinaida Bolea, Carolina Platon, Tatiana Turchină, Analiza elementelor constitutive ale a firmării
personale , în revista „Studia Universitatis – Revista Științifică a Universității de Stat din Moldova” , nr.5(55),
2012, pp. 112 -113.
12 Aurora Szentàgotai, Daniel David, „Self -Acceptance and Happines”, în volumul The Strength of Self –
Acceptance , Michael E. Bernard , ed. Springer, 2013, pp. 121 -137.
13 http://webspace.ship.edu/cgboer/rogers.html
14 Sam Goldstein Ph.D., Jack A. Naglieri Ph.D., Encyclopedia of Child Behavior and Development,
Springer, 2011, p.46.

14
Așa cum aminteam anterior, adolescenții se află într -o relație de conflict față de
adulți, în general față de autoritate, dar această stare conflictuală are un rol benefic în
dezvoltarea tinerilor în ce privește maturizarea și procesul de argumentare a propriilor
opinii. Din cauza optimismului specific acestei perioade, ei se implică în foarte multe
activități extrașcolare și au capacitatea de a se integra și adapta forrte ușor la diverse
situații.
Identitatea și imaginea de sine se configurează tot mai mult în această perioadă, iar
tot acum relațiile cu cei din jur, adulți sau covârstnici, prind alte conotații diferite de cele
de până acum. Stima de sine și acceptarea de sine vor juca rolul principal în ce priveș te
spațiul socializării și al afirmării individului, precum și aderarea la diverse grupuri sau
descoperirea unui sens în viață.
Un aspect important al perioadei adolescenței este identitatea de sine și
poziționarea eului în societate, iar în același timp î ncrderea în sine apare ca o problemă
constant; la acest drum, tănerii adolescenți, pornesc cu o bază de noșiuni și informații
despre ei destul de subiective și anume: au deja o imangine de sine livrată de către familie,
de prieteni și de așa ziși prieteni, de societatea străzii, de colegi etc, persoane sau grupuri
față de care adolescenții nu simt o coeziune și o deschidere bazată pe o încredere în ce ar
însemna o împărtășire mai intimă a experiențelor și opiniilor interioare.15
Alt aspect care îi afectează într-o mare măsură pe tinerii adolescenți este raportul
cu societatea, adică, deși pe de o parte sistemul educațional și o parte din societate îi
incurajează și îi îndeamnă spre a fi liberi și cu atitudine, tot această societate adesea îi
blamează pentru avântul de a fi ei înșiși cu adevărat. de aici și relația conflictuală dintre
cele două generații, adultă și cea tânără, precum și teama tinerilor de ași afirma propria
personalitate.16
Putem observa atât de limpede în fiecare zi acest dialog dintre noua generație și
adulții care -și revendică o autoritate dată de experiența lor de viață; adolescenții își doresc
să fie liberi, să -și afirme unicitatea și propria filozofie de viață ce acum și -o creează, dar
sunt întâmpină trei obstacole: familia, societatea ș i grupurile de covârstnici. Familia poate
deveni un obstacol al dezvoltării adolescenților și a personalității acestuia din cauza unei
absențe a dialogului și a gestionării situațiilor specifice în formarea tinerilor. Societatea
prin variabilele sale în ce privește valorile, drepturile și limitele pe care le impune adesea

15 Chisari Liliana, Moraru Ina, „ Psihodrama ca metodă de dezvoltare a încrederii în sine la adolescenții
contemporani” , în revista Psihologie Revistă științifico – practică , nr. 4, 2011, p. 4.
16 Idem.

15
prin constrângere. Grupurile de covârstnici care prin acceptarea și neacceptarea
condiționată pot trimite adolescentul spre o pierdere a identității, a stimei de sine etc sau
într-un spați ul al izolării și al eșecului inevitatabil.
Adolescentul își crează acum propriul mod de a privi și trăi viața, își formeză o
concepție despre alegerile pe care le -a făcut și le va face, își conștientizează propriile
atuuri și forțe, se compară cu părinți i săi și standardele lor aspirând la rolul lor din
societatecu o atitudine superioară față de aceștia.17
După cum am amintit în subcapitolul anterior, acceptarea necondiționată este un
mod de a fi și un mod benefic în de privește dezvoltarea noastră, afimar ea personalității
noastre etc. La fel este si pentru adolescenți, de fapt aici trebuie, în adolescență, ca această
acceptare necondiționată să fie însușită și practicată.
Ca procese principale de dezvoltare la adolescenți, putem observa șase domenii:
cel al autonomiei, al identității, cognitiv, moral, emoțional și imaginea de sine (stima de
sine). Dintre acestea, încă nu am amintit de acea dezvoltare morală care se referă la
stabilirea unui sens al vieții si disputa dintre bine și rău, ca și concepte de gh idaj.
De ce absolvenții au nevoie să practice acceptarea? De ce o fac sau nu o fac? Sunt
câteva intrebări la care voi încerca să răspund în cele ce urmează.
Am observat din cele enumerate anterior legat de dezvoltarea individului în
perioada adolescenței, că sunt foarte multe provocări la care adolescenții trebuie să facă
față. Stima de sine și acceptarea de sine sunt elemente esențiale pentru o dezvoltare
personală; există consecințe negative asupra stimei de sine atunci când acceptarea de sine
nu se real izează, iar acest tablou poate fi descris emoții precum furia, tristețea, rusinea sau
de afirmații de genul; „Nu pot!”, „Nu se poate!”, „Sunt incompetent!” etc. Toate acestea
pun individul în fața unei alegeri dintre două atitudini pe care consideră că su nt cele mai la
îndemână: încearcă să alunge aceste gânduri și emoții negative sau se lasă predați în fața
acestor gânduri și emoții meditând la ele.
Neacceptarea de sine la adolescenți are repercursiuni în toate planurile și mail ales
în expunerea la nenum ărate eșecuri. Comparația cu cei din jur din punct de vedere al
realizărilor, talentelor sau a opiniilor critice, nu face altceva decât să se considere mai
puțin buni sau chiar deloc. Acest lucru îi face adesea să renunțe la propriile idei, să se
izoleze, să prefere să nu comunice de teama că vor fi criticați, judecați și priviți ca fiind
ciudați. este foarte greu pentru ei să se accepte așa cum sunt și să aibă încrederea de a

17 Mari a Vîrlan, Cristina Țurcan, „ Relația dintre imaginea de sine a adolescenților și relațiile lor
interpersonale cu părinții și semenii” , în revista Psihologie Revistă științifico – practică, nr. 4, 2011, p. 18.

16
recunoaște că: pur și simplu nu știu un anumit lucru sau îmi cer scuze, nu reușeș c sau eu
nu am înțeles nimic sau poate am fost ridicol sau acesta sunt eu . Acceptarea este privită ca
un pericol la care ne expunem față de noi înșine sau față de ceilalți, mai exact de a fi tu
însuți sau de a ati accepta vulnerabilitățile față de ceilalți expunându -te astfel criticilor
negative și a respingerii.18
Un prim pas în practicarea acceptării este acela de a fi conștienți de ceea ce se
întâmplă în noi și apoi să încercăm să elimininăm acel nu din noi și să spunem da. Acest
da se referă la voința de a recunoaște ce suntem și cum gândim, să ne acceptăm așa,
deoarece doar recunoscând și analizând ceea ce ne deranjează vom putea fi mai împăcați
cu propria persoană. Următorul pas este acela de a nu exagera sau dramatiza o situație etc
pentru că ne depărt ăm de realitate și nu mai suntem prezenți în situația reală.19
Printre marile probleme sau provocări pe care le întâlnim încă din adolescență și
adesea se extind pe întreg parcursul vieții sunt legate întâi de toate de modul în care ne
judecăm pe noi înșine și asta în funcție de critica celorlalți; dialogul interior, dialogul cu
noi înșine, lupta cu propriile complexe, respectul, curajul de a fi slab, afirmarea propriei
persoane și interacțiunile cu cei din jur sau grupuri.
Revenind la practicarea acceptării necondiționate de sine și ceilalți încă din
adolescență, trebuiesc evidențiate beneficiile acesteia, care sunt în general aceleași
indiferent de etapa vieții. Cum spuneam încă de la început, acceptarea neconditionață este
un mod de a fi și o cale sigură c are oferă multă liniște și multe împliniri atât în viața
personală cât și cea socială. Perioada adolescenței este etapa marilor schimbări și totodată
perioada în care mulți tineri dobândesc diverse complexe în raport cu ei și cu ceilalți.
Acest mod de a fi trebuie cultivat din interiorul familiei și se poate observa în rândul
adolescenților care s -au format astfel.
Legat de beneficiile acceptării necondiționate pentru adolescenți, acestea ar mai fi:
conștientizarea că defecte asemănătoarea, pe alții nu -i împiedică să se exprime și să se
manifeste liber, iar acest lucru se datorează atitudinilor și comportamentelor adaptate prin
practicarea acceptării; complexele pe care adolescenții le au adesea, se alimentează prin
izolare socială și sentimentul de rușine față de anumite defecte și nerealizări, iar în acest
context dacă adolescentul se va accepta pe sine, îi va fi foarte ușor să nu dezvolte diverse
complexe; relațiile interpersonale vor fi o sursă de împlinire și satisfacție, și nici pe
departe o problemă s au mai bine zis un motiv de evitare.

18 Christophe Andre, op. cit. , pp. 112 -115.
19 Idem, pp. 116 -118

17
Adolescenții încearcă să observe ce este în jurul lor, dar în același timp să se
observe pe el și de cele mai multe ori se înșeală, mai exact el nu observă ci realizează o
serie de judecăți. Tot în această perioadă se d ezvoltă și acel critic din interior care îi
determină pe adolescenți spre trei căi; evitare, pasivitate sau curaj: aceasta în funcție de
nivelul de autointoxicație cu propriile critici interioare. O problemă care apare este și
faptul că tot repetând în sin e un anumit lucru ajung să -l creadă în cele din urmă, deși nu
are nici o legătură cu realitatea. Acest lucru este o consecință a acelor discursuri pe care le
țin de cele mai multe ori părinții prin care impuneau o serie de limite, interdicții, sau chiar
ei își repetau adesea în discuțiile din familie despre cum nu ar fi trebuit să se implice în
anumite chestii, că totul e groaznic, o mizerie, sau au indus slogane conform cărora nu
trebuie să fii niciodată mulțumit de ceea ce ești, poți mai mult ori trebuie o critică
permanentă pentru a progresa. Mediul din care provin astfel de imperative sau sfaturi se
extinde înclusiv la școală, profesorii, colegii, anturajul sau prietenii, care toți vor spune că
iți vor binele.20
Este foarte important ca adolescenții să șt ie că e importantă critica/autocritica însă
doar acea care este utilă; practicând acceptarea necondiționată ei vor ști că de cele mai
multe ori că suferințele sunt produse de ei înșiși, că există o diferență între ceea ce se
întâmplă și propria interpretar e a acelor fapte, iar aceasta îi ajută să -și dezvolte stima de
sine/imaginea de sine/încrederea; totodată trebuie să fie atenți la concluziile pe care le trag
prea repede și fără a analiza situațiile/actele în sine.21
Este foarte important ca în această per ioadă să acorde o atenție autoverbalizării,
mai exact să nu se creze loc pentru termeni gravi precum groaznic, dezastru, inacceptabil,
ratat etc; o autoverbalizare folositoare este aceea care nu neagă faptele, dar face diferența
dintre ceea ce este real și ceea ce nu este real; tinerii adolescenți au tendința constantă de
a-și forma o lume virtuală cu privire la nivelele și standardele pe care și le impun în raport
cu ei și ceilalți.22
În cele menționate de până acum am putut observa rolul pe carea cceptarea
necondiționată poate să -l aibe în adolescență în ce privește dobândirea unei libertăți de afi
tu însuți și curjul de a face ceea ce tu simți și crezi. Am vorbit despre cât de importantă

20 Dunkley D.M., Self-critical perfectionism and daily affect: dispositional and situational influences on
daily affect , în revista Journal of personality and Social Psychology , vol. 84, 2003, pp. 235 -238.
21 Fenel M.J.V., Depression, low self -esttem and mindfulness , în revista Behaviour Research and Therapy ,
vol. 42, pp. 1055 -1059.
22 Gross J.J., John O.P., Individual differences in two emotions re – gulation processes:implications for affect,
relationships and well -being , în revista Journal of Personality and Social Psychology , vol. 85, 2003, pp.
348-350.

18
este cultivarea acestei acceptări în primii ani de de adolescență și sursele negative/pozitive
care există în pentru aceast proces de dezvoltare. În primul rând să știm ce suntem noi, să
știm că o lume virtuală a standardelor personale sau sociale nu este utilă, să știm că
meditatea sau repetarea unor cuvinte/scenarii pozi tive ne ajută, dar cel mai mult cum apar
complexele și ce daune pot provoca atât la nivel personal cât și social, garantându -ne
eșecul și dezamăgirea.

19

I.3. Problemele adolescenților
În acest subcapitol vom aborda principalele probleme pe care adole scenții le au
încă de la început și până la dobândirea vârstei adulte, când de cele mai multe ori păstrăm
multe din ele și le ducem mai departe cu noi de -a lungul existenței. Studiile arată că foarte
multe probleme pe care persoanele le expun psihologilor au ca și punct de plecare
adolescența, fie că vorbim de vârsta de 14 -15 ani sau 18 -21, perioade în care noi ne
dezvoltăm la modul cel mai important, un bagaj pentru întreaga viață.
Care sunt problemele adolescenților? la această întrebare vom auzi răspuns uri
precum: conflicte cu părinții/adulții, nerespectarea regulilor, autonomie și independență,
dragostea, abandon școlar, divorțul părinților, trădarea, alcoolul, fumatul, drogurile etc.
Sunt răspunsuri care reies din atâtea și atâtea statistici ale societ ății și ale instituțiilor de
profil. dar se pune o altă întrebare, ce duce la aceste lucruri sau cum putem evita astfel de
situații ori la ce trebuie să fim atenți ca să nu se ajungă până acolo?
O primă problemă este modul în care ne raportăm la noi înșin e și o a doua ar fi
raportul față de ceilalți. În general tinerii sunt interesați de opinia celor din jurul lor, de a
prietenilor, de a colegilor de școală, facultate, iar de foarte multe ori își selectează modele
de persoane sau stiluri de viață greșit. D e ce spun greșit? Penru că această selecție are la
bază adesea probleme și frustrări din familie sai din propriul interior; în loc sa se discute o
problemă, se preferă evitarea și identificarea unor surogate care să le ofere o gură de
oxigen, însă probleme le rămân și i -au proporții fără să ne dăm seama.
Dacă până acum am discutat mai mult despre acceptarea de sine și spațiul personal
al individului, acum vom aborda partea exterioară, deoarece marile probleme pleacă de la
cum ne raportăm la ceilalți: accept area de ceilalți.
Temele de referință ar fi: respingerea socială, recunoașterea din partea celorlalți,
fața pe care o arătăm în public, comparația, ridicolul, acceptarea celorlalți, eșecul,
feedbackul și altele, însă acestea sunt cele pe care le – vom dezv olta în cele ce urmează.
Respingerea socială este un aspect foarte des întâlnită în perioada adolescenței și se
manifestă ca un fel de instinct care ne induce ideea ca cel mai groaznic și de nesuportat
lucru ar fi ca cei din jur să ne respingă. Se întâmplă să fim respinși atât de persoane care
interacționează cu noi cât și de cei din spațiul virtual sau care efectiv nu ne cunosc direct,
prin diferite modalități. Gravitatea respingerii sau mai bine zis suferința provocată de
aceasta este în funcție de relați a de apropiere cu persoana/grupul sau de așteptările pe care
le avem de la aceștia. Se întâmplă adesea să fim victima propriilor concepție, de exemplu

20
atunci când suntem omiși în a fi menționați sau invitați undeva, ne face să credem că locul
nostru nu est e acolo sau că acela/aceia ne resping pentru că nu suntem la fel de
buni/importanți etc. Nu înseamnă că dacă cineva nu -mi răspunde la telefon/scrisoare, mă
respinge. exemplele pot fi multe de astfel de situații, dar din aceste situații ne putem face o
serie de opinii greșite și nereale față de noi și față de ceilalți.
Starea negativă produsă de ideea de respingere din partea unei persoane sau a unui
grup poate avea consecințe devastatoare precum o scădere a randamentului de a funcționa,
de a rezolva situați i sau probleme de zi cu zi și a gândi normal, lucru dovedit de o serie de
studii; capacitatea noastră de a gestiona propria viața scade și suntem predispuși
eșecului.23
În acest context trebuie să revenim de fiecare dată la acea legătură
socială/socializar e și să nu dezertăm în fața unei respingeri; foarte mulți recurg la diverse
surogate care să le aline oarecum rana provocată prin alcool, izolare socială, regim
alimentar nesănătos sau somn etc; Dimpotrivă, trebuie să axezi pe activitățile cotidiene, să
meditezi și la acele lucruri care crezi că pot fi cauza respingerii, și mai ales să -ți
redobândești un echilibru, un autocontrol funcțional. Nu trebuie reacționat agresiv sau
rapid la respinge re, ci cu mult calm și cu gândul că numărul de prieteni nu este
semnificativ de important pentru tine, ci calitatea lor în ciuda unui număr mai mic.24
Această necesitate de a fi parte a unui grup și de a fi acceptat de cei din jur sau cel
puțin de persoanel e apropiate este cu siguranță o amprentă la nivel genetic; omul simte
mereu nevoia de a fi în comuniune cu cineva, pentru început cu cei apropiați și mai apoi
cu cei care fac parte din exteriorul zonei de confort, este o caracteristică a ființei noastre și
acordăm o mare atenție acestui aspect de acceptare și relaționare cu ceilalți.25
Este important să ne cunoaștem semnele când interiorul nostru începe să fie
cuprins de o teamă ce cei de lângă noi ne vor respinge dacă nu vom face ceva deosebit, de
a ne rema rca în anume fel; aici greșim adesea judecându -ne în mintea noastră înaintea
celorlalți, fără să aștept să vedem cum ei ne privesc deja, uităm să ne comportăm normal,
firesc așa cum suntem noi. Să ne gândim la faptul că fiecare dintre noi ne gândim la noi
înșine, astfel e esențial să trăim fiecare clipă bucurându -ne de ea, să fim noi înșine, să fim
cu ceilalți și nu izolați, să nu trasăm bariere talentelor sau aptitudinilor noastre în fața

23 Baumeister R.F., Effects of social exclusion on cognitive processes:anticipated aloneness reduces
intelligent thought , în revista Journal of Personality and Social Psychology , vol. 83, 2002, pp. 820 -822.
24 Ayduk O., Regulating the interpersonal seif: strategic self -regulation forcoping with rejection sensitivity ,
în revista J ournal of Personality and Social Psychology , vol. 79, 2000, pp 776 -778
25 http://myweb.fsu.edu/bhl08/others/C_Belon gingness.pdf.

21
celorlalți, dar de asemenea să acceptăm și criticile într -o notă co nstructivă (ce poate fi rău
că suntem judecați de cilalți? Poate așa voi ști cum să fiu mai bun!?)
Recunoașterea din partea celorlalți este un punct sensibil și căruia i se acordă o
marea atenție, deoarece ne oferă acea validare a nostră ca persoană pentru ceea ce facem și
suntem. Recunoașterea (de către cei din jur) în sine este o nevoie a ființei umane de a se
simți că exista în lumea celorlalți, iar această nevoie se realizează pe două axe: prima este
aceea prin conformitate și a doua prin deosebire; pri n conformitate, adică să fii la fel ce cei
din jurul/grupul etc. tău, iar prin deosebire înseamnă prin ceea ce te diferențiezi de ceilalți,
prin calitățile și aptitudinile unice ale fiecăruia dintre noi. O altă caracteristică a acestor
două axe ale recunoa șterii este aceea că în funcție de axa pe care ne situăm știm care este
nivelul stimei: conformității îi corespunde de obicei stima scăzută, iar deosebirii stima
ridicată.26
Fața pe care o arătăm în public este un alt aspect esențial și adolescenții pun tot
mai mult accent pe partea fizică, poate mai mult decât cea psihologică. Elementul de
natural sau de spontaneitate uneori poate crea o imagine în spațiul public pe care nu o
dorim neapărat sau este greu de a fi înțeleasă și percepută așa cum am dori noi, A stfel, un
profil echilibrat, adică nici negativ și nici prea pozitiv, ne poate oferi un acces mai ușor la
modul de ne afirma, de a ne face remarcați de ceilalți și chiar de a fi mai apreciați și
acceptați social.27
O problemă care apare atunci când nu sunte m sinceri, adolescenții și nu doar,
adesea evită sinceritatea atunci când vine vorba de profilul lor psihologic, iar aceasta
deveni pentru ei o povara pe termen lung; sinceritatea de a fi tu însuți în chipul pe care îl
expui public, oferă o liniște constan tă, deoarece nu e nevoie să fii în gardă mereu de atunci
când interacționezi etc, în ideea de a păstra un anumit profil deși acesta este extrem de
transfigurat.
Comparația este un aspect cu foarte multe valențe negative din cauza consecințelor
sale atunc i când ea nu este una constructivă și lipsită de practicarea acceptării
necondiționate.

26 Christophe Andre, op.cit ., pp. 260 -263.
27 Tice D.M., When modesty prevails: differential favorability of self -presentation to friend and
strangers , in revista Journal of Personality and Social Psychology , vol. 69, 1995, pp .1120 -1221.

22
Cu cât ne comparăm mai mult cu atât suntem predispuși la cele mai negative stări
interioare și sortiți eșecului. Invidia, dezamăgirea, regretele, lipsa de satisfacții ș i împliniri,
vina, nemulțumirea și multe altele, încep să coloreze sobru pânza vieții noastre.28
Ridicolul este o altă situație de care toți dintre noi încercăm să fugim, să
experimentăm așa ceva prea des sau chiar niciodată. e acea situație când ceilalți r âd de noi,
de ceea ce am zis sau am făcut sau multe alte lucruri pe care le realizăm. Adesea tocmai
din cauză ca ne gândim prea mult la acest aspect de a nu fi ridicol ne predispune să
ajungem în asemenea situații. Este o experiență de nedorit, dar ar treb ui să privim mai
atent această situație, deoarece în urma ei ajungem să ne închidem în noi sau să ne izolăm
de ceilalți. Aceasta nu este o soluție și cu atât mai mult că nu vom scăpa de repetarea
acestor situații; de multe ori tragem concluzii greșite în c e privește cât de ridicoli am fost
și asta pentru că cei din jur nu acordă o importanță deosebită sau mai bine zis nu te judecă
atât de grav precum ne judecăm noi înșiși, ei o privesc ca o greșeală și atât. Dacă vom
încerca să acceptăm ideea că nimeni nu e perfect, deci nici ei și nici ceilalți, ne va fi mai
util decât să nu ne acceptăm deloc, lucru care înseamnă că a te preface că ești altcineva
decât tu însuți nu te va ajuta să reușești în viață.
Acceptarea celorlalți uneori poate să fie destul de greu ma i ales atunci când poate
ne simțim trădați, jigniți sau pur și simplu nu găsim cale de iertare. Când dorim să fim
acceptați, să nu uităm că și noi trebuie să acceptăm la rândul nostru, mai exact dacă dorim
să ne aprecieze lumea pentru ceea ce noi suntem și noi trebuie să o acceptăm așa cum este.
E foarte important să știm că dacă ne aflăm într -un conflict, de orice natură, e
esențial să facem diferența între fapte/afirmații/idei etc și persoanele care le fac/afirmă etc;
nu trebuie să aducem o critică perso anei, ci ceea ce ea a înfăptuit/afirmat etc. Atunci când
greșim, e important să înțelegem de ce este greșit și nu să considerăm că noi suntem însăși
greșeala; e important să avem curajul în a spune că „nu pot accepta, dar respect alegerea”,
cu alte cuvinte , conflictul trebuie gestionat prin calm și atitudini pozitive.
Eșecul e marele monstru care pândește omul din adolescență până la finele vieții,
dar trebuie să fim atenți la cauzele lui. Așa cum am mai menționat, de cele mai multe ori
noi ne predispunem l a eșec din cauza neacceptării necondiționate de sine; ne facem atât de
multe scenarii negative sau gândim în locul celorlalți despre noi atât de mult, încât în cele
din urmă din cauza presiunii interioare ne expunem unui garantat eșec.

28 Lyubomirsky S., Frequent social comparisons and destructive emotions and behaviours: the dark side of
social comparisons , în revista European Journal of Social Psychology , vol. 31, 2001, pp. 511 -513.

23
Cum putem evita ace st lucru? Simplu! Câteva modalități ar fi: acceptarea
imperfecțiunii noastre și că mereu putem să ne îmbunătățim persoana; fiecare eșec trebuie
privit ca o etapă din dezvoltarea noastră; să nu exagerăm consecințele eșecului; curajul de
a ne asuma și persev erența, nu izolarea, ne vor duce spre succes; să medităm mai mult
asupra lui, cu atenți și să nu uităm că poate cei din jur nu -l consideră un eșec, ci pur și
simplu o nerealizare care poate fi reparată în viitor sau din care toți au învățat ceva.
Feedback ul este o expresie tot mai utilizată azi printre adolescenți ca fiind ceva
important și sună bine. Acesta este un lucru binevenit în dezvoltarea noastră, dar trebuie să
fim atenți să -l vedem și auzi cât mai bine. Uneori îl evităm din cauză că nu ar putea f i
placul nostru, dar putem învăța și cunoaște multe despre noi prin el.
Pentru început trebuie să știm asculta până la capăt, deși avem intenția de a face
corecturi în timp ce este redat; apoi, să -l cerem de fiecare dată fără nici o teamă; nu se
poate pune problema evitării sau a respingerii lui, chiar dacă poate conține prea multă
subiectivitate, totuși el conține și adevăr; trebuie evitat un conflict sau o răzbunare pentru
cel/cei care îl oferă; să -l acceptăm și să selectăm ceea ce este util pentru a ne p erfecționa.29

29 Christophe Andre, op.cit ., pp 405 -411.

24

CAPITOLUL II
CONSILIEREA SPIRITUALĂ

II.1. Consilierea psihologică vs consilierea spirituală
Înainte de a descrie concret în ce constă consilierea spirituală și formele sale,
trebuie mai întâi să definim cele două concepte de co nsiliere, psihologică și spirituală,
pentru a observa diferențele și specificațiile fiecăreia.
Trebuie menționat că procesul de consiliere este unul foarte complex în cadrul
căruia se face apel la aplicarea unui spectru foarte mare de intervenții, care la rândul sunt
foarte complexe și se pun în aplicare de persoane de specialitate. consilierea în sine descrie
o relație de ajutor dintre psiholog și client – persoana care vine să solicite ajutor de
specialitate. În cadrul consilierii se realizează o relație între consilier și client, mai exact o
relație terapeutică de încredere și colaborare reciprocă – alianța terapeutică.30
Consilierea se poate împărți în mai multe tipuri, în funcție de probleme și client,
astfel avem consiliere educațională, consiliere d e criză și consiliere pastorală/spirituală.
Consilierea psihologică este o intervenție psihologică în cadrul acelor probleme
psihice care nu sunt considerate obligatoriu ca fiind tulburări sau deficiență, ci este mai
degrabă o nevoie de întărire a sinelui , de autocunoaștere, de adaptare și de dezvoltare
personală. Astfel vorbim de optimizare autocunoaștere și dezvoltare personală având ca
obiectiv prevenția și remiterea problemelor emoționale, cognitive sau de comportament.31
Există trei caracteristici al e consilierii care ne ajută să înțelegem mai ușor acest
concept, și anume: în funcție de tipul de client căruia i se adresează, de utilizarea unui
model educațional și de dezvoltare , și de prevenția problemelor. Prima caracteristică,
tipurile de clienți, se referă la persoane care nu au tulburări psihice, de personalitate,
deficiență intelectuală etc; în cadrul consilierii clienții învață să cum să gestioneze stresul
și sarcinile de zi cu zi, dar și cum să -și îmbunătățească calitatea vieții. A doua
caract eristică, prin modele educaționale și de dezvoltare, se referă la aplicarea acelor
strategii care să dezvolte și valorifice potențialul clientului, atingând un nivel cât mai
optim de funcționalitate în societate. Cea din urmă caracteristică, prevenția prob lemelor,
are în vedere identificarea factorilor și a situațiilor de risc care pot avea influențe/impacturi

30 https://krispsychology.files.wordpress.com/2011/01/consiliere -psihologica_note -de-curs_subiecte.pdf
(20.06.2017/ 25.43). Consilierea Psihologică , p. 2
31 Daniel David, op. cit. , pp. 21 -22.

25
negative asupra clientului și care pot duce la consecințe neplăcute la nivel individual sau
de grup.32
Așadar, putem observa din aceste definiții gen erale că procesul de consiliere are
trei obiective generale și anume: promovarea stării de bine și a unei
sănătăți(fizice/mentale) mai bună, dezvoltarea personală a clientului și procesul de
prevenție a elementelor negative care ne pot crea disconfort în viața cotidiană, de grup sau
individuală. Starea de bine este dată de o funcționară optimă pe toate categoriile, inclusiv
cel spiritual; legat de dezvoltarea personală, pe lângă cele menționate în capitolul anterior
în ce privește imaginea de sine, eul int erior, acceptare etc, se mai adaugă gestionarea
situațiilor de stres și diverse poziții creative etc; prevenția este poate cea mai importantă,
deoarece ne protejează de toate situațiile și stările de disconfort sau crize la nivel personal
sau public.
În cadrul acceptării necondiționate vorbim clar despre dobândirea unei stări de bine
în raport cu noi înșine și cu ceilalți; astfel, avem în vedere cinci componente care ne
produc sau ne ajută să obținem această stare de bine: acceptarea de sine, relații pozit ive cu
cei din jur, autonomia, controlul/autocontrolul, sensul și scopul nostru în viață, dezvoltarea
personală.
Din cele expuse de până acum putem observa ce este consilierul psihologic și
anume acea persoană specializată care intervine cu tehnici și ins trumente specifice
psihologiei cu scopul de a optimiza, de a preveni posibilele probleme cognitive,
comportamentale sau emoționale, de a stimula dezvoltarea personală și autocunoașterea,
toate acestea în vederea păstrării sau a obținerii unui echilibru în viața celui care cere
ajutorul în acest sens.
După cum aminteam la începutul capitolului, consilierea se împarte în mai multe
tipuri și categorii în funcție de client, probleme etc. O clasificare utilă în vederea
înțelegerii mai bine a diferențierii lor ar fi următoarea: educațională, în mediile
organizaționale, psihologică, de cuplu și familie, suportivă și cea pastorală; vocațională –
consiliere în carieră sau educațională; mediile organizaționale – se referă la consultanță;
cea psihologică – după cum a m mai amintit, se axează pe optimizarea persoanei; cuplu și
familie – situații de conflict, de relaționare între parteneri/copii, divorț etc; cea suportivă –
are ca țință peroanele aflate în stadii terminale ale diverselor boli; cea pastorală sau

32 Idem , p. 3

26
spiritual ă – este specifică persoanelor religioase; putem avea consiliere în ședințe
individuale, de grup sau în grup.33
Consilierea spirituală diferă de cea psihologică destul de mult dacă ne referim strict
la modul de abordare al problemei pe care clientul o expu ne în fața consilierului creștin.
Consilierea spirituală nu exclude psihologia în sine, ci problemele sunt discutate și filtrate
prin prisma unor texte sacre din diferite religii, în funcție de client și apartenența sa la o
anumită religie sau confesiune. În lucrarea de față discutăm despre o consiliere spirituală
creștină, pornind de la tradiția catolică și ortodoxă, cele două fiind din acest punct de vedre
extrem de apropiate.
Dacă este dăm o definiție consilierii spirituale care în studiile de specialit ate o
întâlnim sub denumirea de consiliere pastorală, este ca structură organizatorică identică cu
cea psihologică, mai exact avem un consilier/terapeut care se identifică în zilele noastre cu
preotul/pastorul/teologul și un client sau mai bine zis un frat e aflat în suferință.
Așadar, consilierea spirituală este una complexă și privilegiată din punct de vedere
al al momentului în care ea este solicitată; de obicei cei care solicită sunt persoane care fie
sunt religioase fie au avut o anumită experiență care i-a făcut să se întoarcă sau să fie
curioși de alternativele pe care credința/religia le poate oferi în cele mai grele momente ale
vieții. Ea nu este o intervenție bazată doar pe o abordare de diagnostic și de interpretativă,
ci are o modalitate unică și specială de a realiza o relație vie între consilier și client; cu alte
cuvinte am putea spune că devine parte integrantă a suferinței sau a experienței clientului,
deoarece credința, creștină sau alta, are la bază principiul fraternității universale și iub irea
de aproapele. Nevoia de spiritualitate este extrem de prezentă în momentele de cumpănă
din viața oricărei persoane, religioasă sau nu. Acest lucru se poate observa că în acele
situații de criză omul face diverse conexiuni și interpretări a tot ceea ce se întâmplă în
viața lui și mai ales caută răspunsuri în acest spațiu al transcendentului. Consilierea
spirituală presupune o serie de discuții religioase, filozofice, oculte chiar, și tot ce ține de
existența vieții ființei umane, iar din acest motiv con silierul trebuie să aibe pregătirea
necesară în acest sens, pentru că omul caută o explicație divină de cele mai multe ori când
nu mai găsește în altă parte; fiecare experiență dobândește o conotație spirituală,
supraomenească.34

33 Idem , p. 6
34 Carlo Lazzari, Spiritual Counseling in Medicine: Theories and Techniques of Counseling During Stressful
Life Events, Severe Illnesses, and Palliative Care , ed. iUniverse, New York, 2009, pp. 1 -2.

27
Consilierea spirituală pres upune alegerea în cadrul ei a unei direcții din cele două
pe care le întâlnim în ea și anume: calea spre sine sau calea împotriva sinelui. Fiecare din
cele două opțiuni semnifică esențialul în ce privește utilitatea consilierii și anume: dacă
persoana deci de să se îndrepte spre sine, atunci ea devine un prieten al său și al celorlalți,
mai exact alege să fie o persoană deschisă atât cu ea cât și cu cei din jur; dacă persoana în
cauză alege să fie împotriva sinelui, ea va deveni un persecutor sau inamic al p ropriei
persoane, lucru ce se va reflecta în relația cu ceilalți și în sabotarea propriilor realizări,
aspirații sau proiecte. Totodată, în cadrul consilierii și a relației terapeutice, se pot observa
doi oameni extrem de implicați în acest proces care pre supune nu doar o voință de
vindecare și de a progresa în acest sens la nivel existențial din partea clientului, ci și o
deschidere și o orientare a consilierului spre viață și spre ființa umană. Această diadă,
consilier -client, are la bază o reciprocitate foarte profundă, astfel încât dacă unul dintre ei
se desprinde doar puțin de ceea ce înseamnă o mișcare în tandem, procesul este
compromis; acest lucru apare din cauză că mișcarea din cadrul consilierii spirituale
presupune un progres și o dezvoltare recip rocă, cei doi realizând o călătorie împreună și
unul spre celălalt, iar acest lucru face vizibilă dezvoltarea spirituală.35
Un alt aspect important ce ține de mișcarea spirituală ar fi cele opt direcții de
dezvoltare personală și socială: către sine (TS ), către sine și ceilalți (TS -TO), către ceilalți
(TO), către ceilalți și împotriva sinelui (TO -AS), împotriva sinelui (AS), împotriva sinelui
și împotriva celorlalți (AO -AS), împotriva celorlalți (AO), către sine și împotriva celorlalți
(TS-AO). Direcțiil e și acțiunea lor sunt prezentate în figurile 1 și 2.36

Fig. 1 Cele 8 dimensiuni ale mișcării spirituale în timpul relațiilor interpersonale

35 Idem , p. 3.
36 Idem , p. 10.

28

Fig. 2 Direcțiile în consilierea spirituală (săgețile punctate) și ținta finală

Un alt aspect important este di ferența dintre consilierul psihologic și consilierul
spiritual, deși cei doi au un profil identic, totuși sunt câteva diferențe. Terapeutul este
esențial ca rol în cadrul ședințelor de consiliere și asta nu doar din punct de vedere al
pregătirii profesiona le, cât mai ales terapeutul ca persoană; cele două sunt un pachet
complet, nu putem face o separare, dar totuși pot fi unele plusuri.
Consilierul poate fi descris astfel: respectă și apreciază, este deschis schimbărilor,
valorifică viața, încearcă să fie c ât mai autentic, este sincer și onest, are dezvoltat simțul
umorului, poate greși uneori și recunoaște acest lucru, trăiește prezentul într -o notă
pozitivă, ține cont de cultură și valorile sale, este înclinat spre ajutorarea și bunăstarea
celorlalți, abil ități interpersonale, devotament în munca lor, echilibrați și capabili pentru
menținerea acestuia, conștiința de sine, căldură, toleranță, aprecierea valorilor, integritate,
curaj etc; acestea ar fi tabloul unui consilier, chiar dacă nu sunt atinse toate, el încearcă
mereu să le obțină.37
Această descriere este valabilă atât consilierului laic cât și celui creștin deoarece
fac parte din pregătirea și îndrumarea profesională. Cu toate acestea, consilierul creștin are
un plus de profunzime pe care -l voi expune în cele ce urmează.
Consilierea spirituală sau psihoterapia creștină are în centrul ei persoana lui Iisus
Hristos și ca fundamente se sunt cărțile Vechiului Testament și cele ale Noului Testament,
toate acestea sub oblăduirea Sfântului Duh/Spirit. Acest t ip de consiliere ține cont de

37 Siang -Yang Tan, Counseling and Psychotherapy: A Christian Perspec tive, Baker Academic, Michigan,
2011, pp. 14 -15.

29
caracterul și evlavia terapeutului sau a consilierului, dar totodată de trăirea credinței și
armonizarea ei cu experiența psihologică; cunoașterea credinței și a învățăturii creștine
este vitală pentru consilier, precum și via ța sa personală. O altă caracteristică a profilului
de consilier spiritual, în cazul nostru creștin, este neîntreruptul studiu al Bibliei și
participarea la viața Bisericii, dar în aceași măsura și studiul psihologiei. Dacă pentru
consilierul laic totul es te privit ca un simplu job, pentru cel spiritual este o misiune care
începe în viața personală, continuă în cabinet și apoi continuă mai departe în spațiul
personal. 38
Un exemplu în vederea înțelegerii celor anterior menționate este cel al preotului;
acesta are o viață aparte deoarece este strâns legata în armonie cu ciclul liturgic al fiecărei
zile ce implică meditare, rugăciune, deschidere spre semeni, iar cel care vine la el spre a
cere ajutor, devine parte din viața lui. Preotul îl va purta în rugăciun i, îl va veghea și toate
acestea pe o perioadă nedeterminată, La fel și în cazul consilierului spiritual care nu este
parte din cler, are o relație de frate sau părinte spiritual sau părinte duhovnicesc cu clientul
său; consilierul psihologic laic se rezum ă doar la cadrul ședințelor din cabinet și nu aduce
clientul în spațiul personal. Taina Spovedaniei este exemplul cel mai elocvent în ce
privește complexitatea unei astfel de consilieri.
Comuniunea, încrederea, sinceritatea și implicare sunt doar câteva el emente de
bază în cadrul consilierii spirituale. Învățătura conform căreia există o ordine divină pe
care omul este nevoit să o respecte, face parte din abordarea principală a acestei
psihoterapii.
Regulile sau mai bine zis îndrumările religioase au un rol clar de ajutorare a
omului și ele nu trebuiesc îndeplinite legalist, ci ca o necesitate pentru a te dezvolta, a
crește spiritual etc. Postul, rugăciunea, simplitatea, spovedania, citirea Sfintei Scripturi,
ascultare și altele din această categorie de înd rumări trebuie să fie prezente în această
comuniune din cadrul consilierii și prezente în viața consilierului creștin.
O sinteză la acest profil de unicitate a consilierului spiritual creștin poate fi
reprezentată de patru puncte: credința – cunoașterea lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură,
iertarea și compasiunea lui Dumnezeu, realitatea păcatelor, mântuirea; obiective unice – pe
lângă reducerea suferinței emoționale și ameliorarea simptomelor, contribuirea la creșterea
spirituală în baza valorilor creștine și a Bibliei; metode unice sau specifice care depășesc
abilitățile și tehnicile standard de consiliere psihologică – evitarea acelor metode și tehnici

38 Idem, pp. 15 -16.

30
imorale din punct de vedere al Bibliei (un exemplu foarte actual este sexualitatea tinerilor
și conceptul d e familie și multe altele), apelându -se la intervențiile de nuanță spirituală
specifice precum rugăciunea și Scriptura sau Filocalia; daruri spirituale – înzestrarea cu
daruri de către Dumnezeu prin lucrarea Sfântului Duh.39
Deci, consilierul și consiliere a creștină are la bază, pe lângă cunoștințele de
psihologie, alte trei fundamente: Hristos, Biblie și lucrarea Sfântului Duh. Mergând mai în
profunzime cu resursele specifice consilierii spirituale creștine întâlnim următoarele:
tradiția Bisericii, Scrieri le Sfinților Părinți, Filocalia, Tainele Bisericii, Ascetica și Mistica;
toate acestea vin să ajute atât consilierul cât și clientul să -și redobândească libertatea,
înțelegerea și echilibrul vieții în raport cu sine însuși, cu cei din jur, dar și cu divini tatea.
Dacă dumnezeu a fost definit ca și iubire, iar iubirea în orice cultură sau religie însemnă
speranță, putem afirma că speranța e tot ce avem pentru a reuși, e însuși Dumnezeu.

II.2. Consilierea spirit uală și acceptarea necondiționat ă
Cel fără de p ăcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. (Ioan 8, 7)
Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. (Matei . 22, 39)
Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. (Matei . 11,
28)
Nu vă faceți voi mulți învățători, frații mei, știind că (noi, învățătorii) mai mare
osândă vom lua. Pentru că toți greșim în multe chipuri. (Ep. Sf. Ap. Iacov 3, 1 -2)

Iisus i -a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața . (Ioan 14, 6)
În consilierea spirituală există un reper de la care pornim în ascultarea/consilierea/
rezolvarea/ajutarea clientului, și anume persoana lui Hristos. Credința creștină are în
centrul ei modelul lui Dumnezeu în cele trei persoane Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, dar de
asemenea și celelalte persoane biblice. Suntem tent ați să punem egalitate între spovedanie
și consiliere, însă nu este chiar așa din punct de vedere practic, doar teoretic.
Spovedania este una din cele șapte taine a le Bisericii și ea presupune o împăcare
cu semenii, cu sinele și cu Dumnezeu, iar în aces t context apare pocăința; aceasta se poate
defini în primă fază ca o părere de rău față de propriile fapte imorale și apoi ca o
nemulțumire personală care va duce în cele din urmă la mărturisirea propriu zisă și
regăsirea și mulțumirea personală, precum și la bucuria iertării și recunoștinței față de

39 Idem, p. 16.

31
Creator. În cadrul spovedaniei există un o dublă acțiune: educativă și soteriologică, o
caracteristică a consilierii creștine.40
În toată această lume dezorientată și agitată omul, la fel ca din cele mai vechi
timpuri, caută liniștea interioară și împlinirea. de -a lungul secolelor conceptul de valori a
suferit și suferă în continuare dramatice schimbări, încât la o simplă radiografie azi putem
observa că valorile devin nonvalori și nonvalorile devin progresiv val ori. Această
atmosferă îl îndemnă pe om să caute înțelegere și liniște în cadrul consilierii sau în taina
spovedaniei/psihoterapie; biserica și cabinetul sunt astfel de spații unde pacea și regăsire
personală pot fi dobândite.41
Ideea de libertate este înțe leasă din ce în ce mai greșit, deoarece în ciuda tuturor
acțiunilor de promovare a acestui concept și actualizarea lui permanentă, oamenii se simt
tot mai robiți, dependenți și lipsiți de sentimentul sau mai bine zis bucuria/împlinirea
libertății.
Centrul vieții de azi a devenit tot mai mult omul, rațiunea, regula, iar Dumnezeu –
Omul și învățătura creștină tot mai puțin importante; patimile devin tot mai agresive ca
prezență și practicarea lor, iar ceea ce înseamnă lucrarea Duhului Sfânt tot mai puțin luat ă
în considerare. Sfinți Părinți ai Bisericii rămân pentru totdeauna modele certe de regăsire
interioară și de îndrumători spre acel echilibru în raport cu noi, cu semenii și cu
Dumnezeu.42
Unde se îndreaptă azi societatea pentru a putea să -și regăsească l iniște și echilibrul
vieții, precum și răspunsuri ori soluții la problemele lor ? Spre cabinetele de psihologie în
cea mai mare parte, dar și spre terapeuții spirituali sau spre Biserică, însă într -un număr
mic.
Dacă facem o analiză a termenului de consil iere, observăm că el reprezintă un
proces de îndrumare sau de sfătuire; counsel înseamnă sfat, iar counselor înseamnă
sfătuitor; cu toate acestea consilierea psihologică are în vedere conștientizarea problemelor
și asistarea clientului de către consilier î n vederea găsirii unor soluții, și sfătuirea în acest

40 Nicodim Bellea, ,, Funcția soteriologică și educativă a Tainei Spovedanie i”, în revista Biserica
Ortodoxă Română , nr. 5 -6, 1982, p. 480. vezi și Îndreptar de Spovedanie , ed. Credința Strămoșească,
București, 1998, p. 6.
41 Alexandru Mălureanu, „ Raportul dintre taina spovedaniei și consilierea psihologică din perspectiva
comunicării și a comuniunii duhovnicești” în revista Altarul Banatului, nr. 4 -6, 2014, p. 68 -69.
42 Mitropol itul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxă , trad, de prof. Ion Diaconescu și prof. Nicolae
Ionescu, ed. Sofia, București, 2001, p. 42.

32
sens. Termenul latin consilium reprezintă poate cel apropiat real sens al acțiunii de
consiliere, el însemnând o consultare, o sfătuire sau deliberare.43
Ce se întâmplă în cadrul consilierii spirituale? Persoana/clientul este plasat în
spațiul credinței creștine, în așa fel încât problemele sale sunt ușor identificate din punct
de vedere al cauzelor care l -au dus în acest impas. Pentru a înțelege mai bine această
transpunere și acea metanoia a persoanei î n cadrul acestui tip de consiliere, trebuie
cunoscut reperul/modelul de bază al procesului spiritual.
Hristos a fost cel care a oferit oricărui om răspunsul de care avea nevoie și a
învățat că soluția se află mereu în sufletul/interiorul persoanei; ea depi nde de două lucruri:
credință și libertatea de a alege. Sfântul Apostol Pavel ne spune că Dumnezeu este iubire,
iar Fericitul Augustin ne îndeamnă atât de frumos prin cuvintele „Iubește și fă tot ce vrei!”
– creștinismul ne învăță că omul este din iubire, caută iubire și împlinirea lui este în iubire.
Dacă ar fi să definim iubirea, am risipi un timp prea prețios, filosofii au încercat în atâtea
milenii să o definească și prea puțin să o practice, de aceea voi rămâne la afirmația
Apostolului Pavel.
Deși soc ietatea de azi încearcă tot mai mult să inducă ideea conform căreia
Biserica cu to ce înseamnă ea este învechită, realitatea este exact invers, este la fel de
actuală precum acum 2000 de ani și la fel cele 10 porunci din Decalog.
Un episod extrem de suges tiv este momentul în care un tânăr adresează lui Hristos
următoarea întrebare: „Învățătorule bun, ce să fac să moștenesc viața veșnică?” Deși
tânărul respectase toate regulile societății iudaice, – o societate se bazează pe reguli, sunt
necesare, dar nu t otul-, Hristos îi cere să se desprindă de partea materială oferind -o celor
nevoiași. Tânărul nu a avut puterea să facă aceasta și s -a întristat foarte tare. La fel și noi
azi, de secole întregi afirmăm că Biserica e învechită, regulile ei, dar toți sunt în tristați.
Revenind la consiliere spirituală, ea are la bază Biblia sau Sfânta Scriptură care
oferă un exemplu și o cunoaștere atât a propriei persoane prin prisma creației, cât și
cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă știința ne spune că ființa umană a apărut acc idental, în
urma unei evoluții, creștinismul ne spune că omul are originea din iubire, iubirea lui
Dumnezeu; iubirea fiind cel mai căutat nestemat pe acest pământ, dar din cauza multor
surogate nu putem să o găsim.

43 Eugen Jurca, Spovedanie și psihoterapie – interferențe și diferențe , ed. Rotonda, Pitești,
2008, p. 7.

33
În cabinetul de consiliere -psihologică – omul este privit ca un client, este ascultat și
primește un tablou al său din care poate să aleagă ce dorește el, dar fără o garanție că astfel
va fi fericit. Consilierul spiritual, de cele mai multe ori fiind preotul, devine parte din viața
persoanei din fața sa și îl privește ca un frate ce va purta povara împreună cu el.
O diferență de principiu între cele două acțiuni, consiliere psihologică și
psihoterapiei este acea că prima are în vedere aplicarea unui model educativ de
dezvoltarea a clientului și ax at pe timpul prezent, cunoscuta formulă aici și acum , și pe
asistarea clientului; psihoterapia vine cu un model medical în dezvoltarea omului, iar
timpul prezent este o expresie a unei experiențe de viață, și se axează pe intervenție și
reconstrucție – restructurare de personalitate. Astfel, putem observa că cele două domenii,
teologie și psihologie se completează și sunt compatibile, o armonizare a lor ar fi un real
folos pentru cei care au nevoie de ajutor și pentru o societate mai bună; este extrem de
importantă capacitatea de a face distincția dintre sentimentul de păcat și culpabilitatea
nevrotică/psihotică, pecum și distincția dintre tulburarea psihică și demonizare.44
O altă diferență dintre cele două tipuri de consilieri este și cea legată de starea
consilierului, mai exact, așa cum arătat în cele două profile de consilieri anterior, starea de
sănătate spirituală este necesară pentru cel spiritual, pe când cel laic nu este dependent de
acest lucru.
Psihoterapia ortodoxă are ca obiectiv central vindec area interioară a ființei umane,
iar acest lucru este o caracteristică unică ei. Păstrarea vie a credinței prin practicarea ei,
oferă omului resursa necesară de a rămâne echilibrat și de a sesiza doza de patologic
înfiltrată în propria sa ființă. Cel care o realizează trebuie să aibă în sine o sensibilitate a
inimii și delicatețe interioară pentru a putea empatiza profund cu suferința celui care cere
ajutor; de altfel practicarea ascezei este un remediu important în creșterea și dezvoltarea
spirituală atât a terapeutului cât și a clientului.45
Teologia ortodoxă are forte multe resurse care vin în facilitarea vindecării ființei
umane, iar în ce privește abordarea psihologică un exemplu ar fi scrierile Sfântului Nichita
Stihatul care vorbește despre cele cinci simțuri și corespondentele lor în practica ascetică;
astfel avem: văzul – privegherea, auzul – studiul, mirosul – rugăciunea, gustul – înfrânarea,

44 Alexandru Mălureanu, art. cit., p. 70 -71..
45 Psiholog dr. Maria Pașca Preot dr. Teofil Tia, Psihologie Pastorală (I) – Reperele psihologice ale
consilierii , ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pp. 150 -151

34
pipăitul – isihia; practicarea acestora duce la o curățire a minții sufletului și la armonia
mult dorită.46
Privegherea – „Ochiul care priveghează purifică mintea. Somnul îndelungat
învârtoșează sufletul. Monahul priveghetor este dușmanul desfrânării, pe când
somnorosul s -a însoțit cu aceasta. Privegherea este curmarea înfocării și izbăvirea inimii,
păzitoarea gâ ndurilor, mistuitoarea mâncărurilor, îmblânzirea duhurilor, înfrânarea
limbii, izgonitoarea nălucilor. Monahul priveghetor este un pescar al gândurilor care, în
liniștea nopții, pot fi observate cu ușurință și stăpânite ”(Sfântul Ioan Scărarul – Scara) ;47
Studiul – e importantă lecturarea Bibliei și a scrierilor bisericești, mai ales viețile
sfinților, Patericul etc. în care găsim experiența și sfaturile celor care au dobândit
vindecarea interioară, dar și pacea cu sinele, cu semeni, cu Dumnezeu Creatorul ;
Rugăciunea – este dialogul ființei umane cu Dumnezeu și medicamentul cel mai
folositor, deoarece viața omului prin practicarea rugăciunii se transformă ea însăși într -o
rugăciune mărturisitoare, ce are ca rod comuniunea și împărtășirea cu Duhul Sfânt car e
vindecă și împlinește toate;
Înfrânarea – nu este altceva decât controlarea sau mai bine zis disciplinarea
simțurilor și a instinctelor prin renunțarea sau limitarea la anumite acțiuni, alimente,
atitudini etc;
Isihia – are două valențe, una care face trimitere la trup și alta la suflet, ambele
referindu -se la izolarea fizică și optimizarea capacității de a păstra mintea/sufletul în
permanentă pasivitate față de ispitele care vin, o neacceptare a acestora în mintea și inima
omului.

46 Idem , p. 151.
47 idem.