I.1 Anatomia Sistemului Respirator…..6 [306574]

CUPRINS

CAPITOLUL I…………………………………………………………………….5

I.1 Anatomia Sistemului Respirator……………………………………………..6

I.2 Fiziologia Sistemului Respirator…………………………………………………….10

I.3Volumele Ṣi Capacitățile Pulmonare………………………………………..11

I.4 Igiena Sistemului Respirator…………………………………………………14

CAPITOLUL II

II.1 Siropuri………………………………………………………………………16

II.2 Clasificarea Siropurilor…………………………………………………….17

II.3Formularea siropurilor……………………………………………………..18

II.4 Prepararea Siropurilor…………………………………………………….19

II.5 Caractere. Control. Conservare……………………………………………21

II.6 Alterarea Siropurilor………………………………………………………..23

II.7 Siropuri Oficinale în F.R X………………………………………………….24

CAPITOLUL III

III.1 Tusea………………………………………………………………………..26

III.2 Tipuri de tuse………………………………………………………………..27

III.3 Medicația Corespunzătoare……………………………………………….28

BIBLIOGRAFIE………………………………………..……………………….38

[anonimizat], siropurile expectorante ṣi antitusive, [anonimizat]. Copiii, adolescenții cât ṣi [anonimizat].

Ṣ[anonimizat], indieni, perṣi și arabi. Inițial, [anonimizat], mierea de albine a fost mai puțin utilizată în acest scop.

Etimologic, denumirea de ‘’sirop ‘’ provine din limba arabă de la cuvântul ‘’schirab’’ [anonimizat].

[anonimizat] o modalitate de a o [anonimizat].

Siropurile pot fi ṣi aromatizante, dar ṣi [anonimizat] ṣi expectorante.

[anonimizat] ṣi [anonimizat] ṣi un aliat ṣi bun ajutor folosit de mămici pentru a-ṣi trata copii.

CAPITOLUL I

ANATOMIA ṢI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator sau Sistemul respirator reprezintă organele care ajută la schimbul gazos dintre organism ṣi mediu, asigurând organismul cu oxigen ṣi [anonimizat].

Respirația cuprinde defapt două etape fundamentale : [anonimizat] ṣi respirație tisulară sau internă realizată la nivelul celulelor din organism. [anonimizat], ventilația pulmonară fiind realizată prin contracția muṣchilor respiratorii care pun în miṣcare formațiunile implicate în acest proces. Oxigenul ṣi dioxidul de carbon străbat pereții alveolelor pulmonare ṣi pereții capilarelor sanguine prin difuziune. Centrii nervoṣi [anonimizat] ṣi la nivelul scoarței cerebrale. Sistemul respirator este alcătuit din două categorii de organe : căi respiratorii ṣi plămâni.

[anonimizat], laringe, trahee și bronhii. Înaintea cavității nazale este situată o proeminența,nasul extern.

[anonimizat] între organism ṣi mediu, dar ṣi în respirația pulmonară.Unele organe ale Aparatului respirator îndeplinesc ṣi alte funcții precum : cavitatea nazală adăposteṣte receptorii olfactivi, laringele este ṣi organul fonator în care se produc sunetele primare. Alături de acestea, Sistemul respirator mai indeplineṣte ṣi rolul de a condiționa aerul, generarea vocii, miros ṣi echilibrul acido-bazic.

ANATOMIA SISTEMULUI RESPIRATOR

Aerul inspirat trece prin următoarele componente ale Aparatului Respirator :

Cavitate nazală : Are o foarte bogată rețea de vase, cu rol în încălzirea aerului, fiind captuṣite cu mucoasa nazală. Produce mucus care umezeṣte aerul ṣi reține particulele străine. Este reprezentată de cele două fose nazale, ele comunicând cu exteriorul prin nări, iar cu faringele prin coane (orificii).

Fosele nazale comunică cu niṣte cavități pline cu aer, săpate în oasele din jur numite sinusuri.

Faringe: organul comun al sistemului digestiv ṣi respirator, în continuarea foselor nazale. Poate prezenta la nivelul mucoasei care îl captuṣeṣte, unele excrescențe care îngreunează circulația aerului, rezultând respirația pe gură.

Laringe: face legătura între faringe ṣi trahee, fiind un organ respirator. Peretele acestuia conține numeroṣi mușchi ṣi piese cartilaginoase protectoare. În interior se găsesc patru corzi vocale : două superioare ṣi două inferioare, iar cele inferioare au rol în producerea sunetelor. Spațiul dintre ele se numește glotă, iar deschiderea laringelui este acoperită de epiglotă care acoperă intrarea substanțelor nutritive, înghițite.

Traheea : situată în continuarea laringelui în fața esofagului, traheea este un tub elastic, fibros ṣi cartilaginos. Este formată din 15-20 de inele cartilaginoase incomplete spre esofag.

Bronhiile: ramificații ale traheei, care au țesut cartilaginos, iar totalitatea lor formează Arborele bronṣic, un sistem de tuburi, cu rol de a permite transportul aerului către alveolele pulmonare, loc în care schimburile gazoase sunt realizate la nivelul plămânilor. Înteriorul este căptuṣit de o mucoasă prevăzută cu cili orientați spre exterior cu rolul de a purifica aerul.

Saci alveolari: extremitățile bronhiolelor, cu țesut muscular neted, dar care nu au cartilaj.

Alveola pulmonară: reprezintă unitatea funcțională ṣi structurală a plămânului, înconjurata de capilare arteriale ṣi venoase, fiind o cavitate mică situată în plămâni.

Fiecare plămân conține cu aproximație 300 de milioane de alveole.

Plămânii

Aṣezați în cavitatea toracică, între ei adăpostindu-se inima, plămânii reprezintă principalele organe respiratorii. Aspectul lor este buretos ṣi culoare roz, aceasta variază cu vârsta ṣi anumiți factori : la făt culoarea este rosie-bruna, la copii gri-roz, iar la adult cenușiu.

Aceștia cântăresc aproximariv 700 grame, cel drept fiind puțin mai greu. Sunt formați din unități mai mici, bine delimitate , numite lobi (trei lobi plămânul drept,iar cel stâng doi lobi),fiecare lob fiind împărțit în lobuli. Lobulul pulmonar este unitatea morfo-functionala a plămânului. Suprafața lor totală ajunge și la 200 metri pătrați.

Fiecare plămân este acoperit de un înveliș și anume pleură. Aceasta este alcătuită din două foițe , una învelește interiorul cavității toracice și cealaltă suprafața plămânilor. Cele două foițe au între ele cavitatea pleurală ,loc în care se găsește o cantitate de lichid cu rol în a ajuta plămânii să se miște în timpul respirației.

FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Schimbul de gaze care se realizează între organism și mediul extern se numește respirație. Acest proces cuprinde respirația externă sau pulmonară și respirația internă sau celulară.

Respirația pulmonară : un rol important în constituie contracția mușchilor respiratorii,legătura funcțională dintre torace și plămânii și forța elastică a plămânilor.

Actul fiziologic al respirației este format din două etape : inspirația și expirația .

Inspirația : este un proces activ,în timpul căruia volumul cutiei toracice se mărește,fapt datorat contracției mușchilor respiratorii. Mușchii intercostali se contractă, coastele se ridică,diafragma se contractă și coboară, sternul este împins înainte și plămânul datorită pleurelor este tras în față și se umple cu aer. Aerul încărcat cu oxigen pătrunde prin căile respiratorii și ajunge la alveole, oxigenul trece în sânge fiind transportat de celulele corpului.

Expirația : este un proces pasiv,inversul inspirației, în care mușchii respiratori se relaxează, coastele se lasă în jos,diafragma se relaxează,sternul revine la poziția inițială, volumul cutiei toracice revine la normal. Aerul cu dioxid de carbon este eliminat din organism prin căile respiratorii.

Cele două etape ale procesului de respirație ,se succed fără pauză și formează ritmul respirator. În stare de repaus,valoarea ritmului respirator este de 16 respirații pe minut la bărbați și de 18 respirații pe minut la femei. Acesta crește în timpul efortului fizic sau la temperaturi mai ridicate, iar în timpul somnului ritmul respirator scade.

VOLUMELE ȘI CAPACITĂȚILE PULMONARE

Volumul și capacitatea pulmonară reprezintă metoda prin care se realizează studiul ventilației pulmonare , înregistrarea volumului aerului deplasat spre interiorul și exteriorul plămânilor, procedeu numit spirometrie.

Volumul curent(V.C) = 500 ml de aer : reprezintă volumul de aer pătruns în plămâni în cursul unei inspirații de repaus și este eliminat printr-o expirație de repaus.

Volumul inspirator de rezervă(V.I.R) = 1500 ml de aer : reprezintă volumul suplimentar de aer pătruns în plămâni printr-o respirație forțată.

Volumul expirator de rezervă(V.E.R) = 1500 ml de aer : reprezintă volumul suplimentar de aer eliminat din plămâni în urma unei expirații forțate.

Volumul rezidual(V.R) = 1500 ml de aer : reprezintă volumul de aer care rămâne în plămâni și poate fi eliminat doar prin deșchiderea cutiei toracice.

Capacitatea vitală(C.V) = reprezintă volumul maxim de aer ce poate fi scos din plămâni printr-o expirație forțată.

Capacitatea pulmonară totală(C.P.T) = reprezintă volumul de aer cuprins în plămâni.

Debitul ventilator de repaus : reprezintă cantitatea de aer care pătrunde în plămâni într-un minut în condiții de repaus.

SCHIMBURILE DE GAZE RESPIRATORII ȘI TRANSPORTUL ACESTORA

Schimburile gazoase cuprind trei etape :

Etapa pulmonară : presupune schimbul de gaze respiratorii dintre aerul din alveolele pulmonare și sângele din capilare.

Etapa sangvină : presupune transportul gazelor respiratorii prin sânge.

Etapa celulară(tisulară) : constă în schimbul de gaze dintre sângele capilar și celule, prin intermediul lichidului interstițial.

IGIENA SISTEMULUI RESPIRATOR

În aer se găsesc numeroase particule radioactive , microbi, virusuri și substanțe chimice care determină îmbolnăvirea sistemului respirator și a întregului organism. Pentru fiecare componentă străină din atmosferă a fost stabilită o limită cantitativă,până la care aerul este considerat igienic.

Atunci când compoziția aerului se modifică, starea organismului se manfesta prin dureri de cap, amețeli, jenă în respirație, reducerea atenției și a capacității de muncă și nervozitate.

CAPITOLUL II

SIROPURI

Siropurile sunt preparate farmaceutice,lichide,cu conținut crescut de zahăr,de consistență vâscoasă,destinate administrării interne. Sunt o formă farmaceutică utilizată din cele mai vechi timpuri,încă din antichitate erau utilizate de chinezi,egipteni,indieni și perși. Mierea era utilizată inițial pentru siropuri ca enducolant,iar după obținerea zahărului din trestie de zahăr de către chinezi,mierea a fost mai puțin utilizată.

În secolul al IV lea i.H, este adus în Europa zahărul,iar mai târziu în anul 1746 A.S.Markgraf descoperă că zahărul se poate obține și din sfeclă de zahăr. Cuvântul de „sirop” provine de la cuvântul arab „ schirab” care înseamnă poțiune,băutură.

AVANTAJE

Siropurile prezintă câteva avantaje importante :

– se pot utiliza cu succes în pediatrie,

-au biodisponibilitate bună,

-au valoare nutritivă,

-sunt utile ca și corectori de gust pentru soluțiile care conțin substanțe cu gust neplăcut, se pot formula sub formă de siropuri medicamentoase.

CLASIFICARE

Siropurile se pot clasifica după mai multe criterii : după modul de preparare,după rolul îndeplinit,după acțiunea terapeutică.

După modul de preparare :

-siropuri obținute prin dizolvarea zahărului în apă sau soluții medicamentoase

-siropuri obținute prin amestecul siropului simplu soluții medicamentoase

-siropuri obținute prin dizolvarea în momentul folosirii a granulelor sau a pulberilor preconditionate;

După rolul îndeplinit :

-sirop medicamentos(sirop de codeină);

-sirop aromatizant(sirop simplu);

După acțiunea terapeutică :

-sirop expectorant;

-sirop tonic;

-sirop contra tusei.

FORMULAREA SIROPURILOR

Siropurile se prepară din zahăr și apă distilată corespunzând condițiilor de calitate prevăzute în F.R X. Zahărul poate fi utilizat că pulbere sau sub alte variante comerciale ,condiția fiind să corespundă ca dozare ,caractere organoleptice și puritate exigențelor prevăzute de F.R X. Zahărul este o dizahariza formată din glucoză și fructoză fiind foarte ușor solubil în apă,greu solubil în alcool și glicerol și practic insolubil în cloroform și eter.

Stabilitatea chimică și biochimică a siropurilor cu conținut mare de zahăr (64%) se explică prin efectul osmotic. Un sirop concentrat inhibă multiplicarea bacteriilor prin fenomenul de deshidratare celulară deoarece presiunea osmotică este mai mare decât presiunea osmotică a celulelor bacteriene.

PREPARAREA SIROPURILOR

Are loc în trei etape : prin dizolvarea zahărului în apă, prin amestecul siropului cu soluții medicamentoase, prin dizolvarea în momentul utilizării a unor forme preconditionate sub formă de granule .

Prepararea siropurilor prin dizolvarea zahărului în apă :

Această metodă presupune următoarele faze : dizolvarea zahărului în apă, completarea cu apă la cantitatea prevăzută,clasificarea,decorarea și filtrarea siropurilor.

Prima fază : dizolvarea zahărului are loc în două moduri;

La rece : se aplică mai ales când în soluția apoasă sunt dizolvate substanțele termolabile.

Această etapă prezintă avantaje și dezavantaje:

Avantaje – prin dizolvare nu se alterează substanțele termolabile;se împiedică hidroliza zaharozei; nu necesită supraveghere continuă.

Dezavantaje – nu rezultă siropuri calde; viteza de dizolvare este mică; nu are loc o sterilizare a siropului ca în cazul preparării la cald; filtrarea este dificilă.

Pentru dizolvarea zahărului la rece se pot utiliza trei metode :

– dizolvarea prin agitarea zahărului cu solventul apos

– dizolvarea „per descensum” : zahărul este pus într-un săculeț de tifon și se suspendă în partea superioară a soluție apoase.

Dizolvarea are loc sub influența forței gravitaționale, moleculele de apă vin în contact cu zahărul,după dizolvare , datorită diferenței de masă ,zahărul difuzează în solvent dând posibilitatea dizolvării unei noi molecule de zahăr.

– dizolvarea prin percolare : pentru percolare se poate utiliza percolatorul,un vas de formă cilindro-conica prevăzut cu un capac iar la partea inferioară are un tub de scurgere cu robinet. La bază percolatorului este o placă perforată pe care se pune materialul filtrant , iar la partea superioară se introduce solventul care va dizolva zahărul prin străbaterea coloanei de zahăr, iar după filtrare siropul se scurge printr-un robinet în vasul colector. În industrie se utilizează zaharolizoarele.

Corpul zaharolizorului este de formă cilindrică, confecționat din cupru cositorit. La jumătatea înălțimii se găsesc doua diafragme reglabile între care se introduce ca material filtrant vată între două straturi de tifon, iar la partea inferioară este un robinet.

La partea superioară se introduce în vas un alt cilindru cu diametrul mai mic decât primul și având pereții perforați cu orificii foarte mici în care se introduce zahărul, peste zahăr adăugându-se solventul .

Lichidul saturat se coboară la partea inferioară a vasului după parcurgerea materialului filtrant, iar prin robinetul de la partea de jos se scurge în vasul colector.

La cald – dizolvarea la cald prezintă următoarele avantaje : dizolvare rapidă; obținere de siropuri clare; conservabilitate mai bună; prin fierbere sunt distruse majoritatea microorganismelor.Dezavantajul metodei la cald este hidroliza și caramelizarea parțială a zaharozei.

Conform F.R X , prepararea la cald a siropurilor se face pe baie de apă prin fierbere 1-2 minute. După dizolvare se completează apa evaporată, siropul filtrându-se fierbinte. La preparare se evită încălzirea prelungită pentru a nu se hidroliza și avansa caramelizarea zahărului.

În farmacie prepararea siropurilor se poate face în vase emailate,vase de sticlă. În industrie se utilizează cazane emailate,cazane de cupru cositorit sau cazane de oțel inoxidabil.

A doua fază : completarea siropului cu solvent la cantitatea prevăzută.

Siropul simplu cu concentrația de 64% zahăr prezintă următoarele caracteristici :

-densitatea relativă de 1,3005-1,3247

-indice de refracție între 1,4464-1,4550

-fierbe la 105 grade Celsius

Aducerea la concentrație a siropurilor se face în următorul mod : când siropurile sunt prea concentrate se diluează iar când sunt prea diluate se încălzesc pentru evaporarea solventului. Pentru determinarea concentrației siropului la cald se utilizează mai multe metode :

-determinarea cu termometru a temperaturii de fierbere ( 1 litru de sirop 64% fierbe la 105 grade Celcius )

-determinarea densității cu densimetre,cu balanța Mohr Westphal sau cu picnometrul

-prin cântărire : 1 litru sirop fierbe = 1,260 grame ; 1 litru sirop rece = 1,314 grame

-cu zaharimetre cu scală gradată care plutesc pe suprafața siropului citându-se direct concentrația siropului pe scală.

A treia fază : filtrarea,clasificarea și decorarea siropurilor. Filtrarea se realizează la cald iar ca material filtrant se folosește vată între două straturi de tifon. Clasificarea se poate realiza prin mijloace chimice,fizice și biochimice.

Clasificarea prin mijloace fizice și chimice se realizează utilizând următorii agenți de clasificare :

-hartia de filtru : se cântăresc 1-5 grame hârtie de filtru la 1 kilogram sirop. Hârtia se triturează în mojar cu apă caldă până la obținerea unei paste, se stoarce și se introduce în siropul fierbinte după care se fierbe 1 minut ,apoi se filtrează prin tifon;

-cărbunele activ : se utilizează în concentrație de 2-5 %. Cărbunele se amestecă cu siropul fierbinte și apoi se filtrează. Are dezavantajul absorbției ușor substanțe medicamentoase.

-caolinul se utilizează în procent de 2 %;

-talcul se utilizează în procent de 10 %;

-carbonatul bazic de magneziu se utilizează la siropul de balsam de tolu.

Dezavantajul este că această substanță cedează siropului un pH basic.

-albumina se coagulează în soluție prin încălzire antrenând particulele în suspensie

Clasificarea prin mijloace chimice : alcoolul este folosit pentru clasificarea mai ales a soluțiilor extractive apoase

Clasificarea prin mijloace biochimice : are la bază o reacție enzimatică și se utilizează mai ales la clasificarea siropurilor naturale.

Prepararea siropurilor prin amestcarea siropului simplu cu diferite soluții medicamentoase.

Metoda este utilizată la majoritatea siropurilor. Substanțele medicamentoase se dizolvă în apă iar soluția obținută se amestecă cu siropul simplu.

Prepararea siropului prin dizolvarea în momentul utilizării a unor granulate sau pulberi preconditionate. Datorită instabilității în prezența apei a substanțelor active sau a unor auxiliari , unele siropuri se condiționează sub formă de pulberi uscate sau granule urmând să fie dizolvate în momentul utilizării.

CARACTERE. CONTROL. CONSERVARE.

Caractere și control : F.R.X prevede la siropuri controlul următorilor parametrii :

-aspect : siropurile sunt lichide limpezi sau slab opalescențe, cu mirosul,gustul și culoarea caracteristic componențelor.

-densitate relativă : se determină conform prevederilor F.R.X

-indice de refracție : se determină condorm prevederilor F.R.X

-masa totală pe recipient : acest parametru se determină prin cântărirea individuală a conținutului din 10 recipiente. Față de masa declarată pe recipient, se admit abaterile prevăzute în următorul tabel :

-identificare : se face conform componentelor din monografiile respective.

-dozarea : aceste parametru se determină conform prevederilor din monografia respectivă. Conținutul în substanța activă poate să prezinte față de valoarea declarată abaterile procentuale prevăzute în tabelul următor,dacă monografia nu prevede altfel.

Conservare : siropurile se conservă în recipiente de capacitate de cel mult 1.000 mililitri bine închise , complet umplute la temperaturi cuprinse între 8-15 grade. La siropurile cu concentrație mai mică de zahăr se pot adăuga conservanți.

ALTERAREA SIROPURILOR

În general,siropurile au o bună conservabilitate mai ales cele preparate la cald,dar și datorită concentrației ridicate de zahăr. În timp,datorită păstrării în condiții neprielnice pot apărea unele transformări nedorite la siropuri și anume :

-invertirea,care poate fi provocată de maltază sau invertază

-invertirea poate fi urmată de fermentația alcoolică

-mucegairea

-recristalizarea

DEPOZITARE ṢI TRANSPORT

Siropurile se depozitează într-un loc răcoros, ferit de lumină. Siropurile care conțin antibiotic, vitamine, sulfamide, se păstrează în condiții de protecție, la temperatură între 2-24 grade Celsius. Transportul se realizează în aceleaṣi condiții ca ṣi la soluții.

Siropuri oficinale în F.R.X

Sirupus Balsami Tolutani

Sirop de Balsam de Tolu

Preparare :

Tinctură balsami tolutani gta 4,50

Magnesii subcarbonas gta 1

Saccharum gta 64

Aqua destillata g.s ad gta 100

Tinctura de balsam de tolu se amestecă într-un mojar cu carbonatul bazic de magneziu și cu 20 grame de zahăr. După amestecare se adaugă 30 grame de apă, se omogenizează prin triturare, apoi se filtrează prin hârtie de filtru. În filtrat se dizolvă prin încălzire la aproximativ 40 grade Celsius restul de zahăr, completându-se apoi cu apă la 100 de grame.

Acțiune farmacologică: aromatizant,expectorant,antiseptic,respirator și antispastic la nivelul musculaturii bronșice.

Proprietăți : lichid limpede, galeben cu miros de tolu.

Conservare : in sticle de capacitate mică, pline, bine inchise la loc răcoros.

Sirupus Belladonnae

Sinonime: Sirop de Mătrăgună, Sirop de Belladona

Preparare :

Tinctură belladonnae gta 5,00

Sirupus simplex gta 95,00

Componentele se amestecă și se omogenizează.

Acțiune farmacologică și întrebuințări: parasimpatolitic.

Descriere : lichid limpede sau slab opalescent, galben-verzui, cu gust dulceag si mirosul specific de belladonna.

Conservare : in flacoane bine inchise, se prepară în cantități mici, potrivite consumului.

Sirupus Codeini 0,2%

Sirop de codeină 0.2%

Preparare :

Codeinum gmma 0,20

Alcoholum gta 1,80

Sirupus simplex gta 98

Codeină se dizolvă în alcool și se amestecă cu siropul simplu

Acțiune farmacologică și întrebuințări: antitusiv.

Sirupus Simplex

Sirop simplu

Preparare :

Saccharum gta 64,00

Aqua destillata q.s.ad gta 100,00

Zahărul se dizolvă prin încălzire în apă, se fierbe timp de 1-2 minute agitând continuu, se completează cu apă încălzită la aproximativ 70 grade Celsius până la 100 grame și se filtrează fierbinte.

Acțiune farmacologică și întrebuințări: endulcorant, vehicul la prepararea diferitelor siropuri medicamentoase;

Conservare : în flacoane bine închise, în cantități de până la 1000 grame, la loc răcoros.

CAPITOLUL III

TUSEA. MEDICAȚIA CORESPUNZĂTOARE

DEFINIȚIE ȘI GENERALITĂȚI

Tusea reprezintă o expirație explozivă necesară autocuratirii plămânilor,o modalitate de a elimina corpii străini ori a mucusului de la nivelul plămânilor,un act reflex în general pornind de la un stimul al mucoasei căilor aeriene. Această poate apărea și în urma unor infecții ale căilor respiratorii superioare și durează mai puțin de 3 săptămânii,caz în care se numește acută,între 3 și 8 săptămâni subacută , iar dacă persistă mai mult,tusea este cronică.

Tusea poate fi de mai multe feluri , fiind ușor caracterizată , datorită fomelor de manifestare, momentului de apariție sau a factorilor declanșatori

MECANISMUL TUSEI

Tusea este un act reflex voluntar și involuntar . Reflexul tusei este alcătuit din receptori, căi aferente, centrul tusei și căi eferente. Punctul de plecare al reflexului de tuse este reprezentat de receptorii aflați în aparatul respirator cât și în afara sa ,aceste zone fiind numite zone tusigene .

Zone tusigene pulmonare : aflate în arborele respirator, sunt reprezentate de receptorii tusei din epiteliul ciliat care acoperă mucoasă laringiană,bronșică și traheală .

Zonele tusigene foarte sensibile se află în laringe , bifurcația traheei și bifurcațiile bronhiilor mari.

Zone tusigene extrapulmonare : sunt situate în mucoasă rinofaringiana , ureche, pleura(tusea pleurală), mediasting, esofag,stomac ,peritoneu și în unele organe abdominale de exemplu ficat , splină ,apendice.

Căile aferente ale reflexului de tuse sunt numeroase în raport cu originea pulmonară sau extrapulmonara tusei. Centrul tusei este situat în porțiunea superioară a bulbului și în punte,la nivelul acesta acționând medicamentele antitusive

Căile eferente sunt constituite din tractul cortico-spinal,din fibrele nervului laringeu recurent , nervului frenic și a nervilor spinali motori.

TIPURI DE TUSE

După productivitate – se clasifică două tipuri de tuse, tuse uscată(iritativă) și tuse productivă,însoțită de expectorație.

Tuse uscată sau neproductivă : este produsă de o infecție a tractului respirator superior,de exemplu,răceală sau gripă .

Acest tip de tuse se accentuează dacă persoană afectată petrece un anumit timp într-o încăpere încălzită. Tusea uscată poate fi un început al unei infecții de tract respirator inferior. Acest tip de tuse este scurtă,iritativă,obosind bolnavul , provocându-i insomnii.

Tuse productivă : este caracterizată prin secreții abundente, care tind să se acumuleze în arborele bronșic. Acest tip de tuse apare cel mai des în infecții respiratorii bacteriene și bronșite cronice.

MEDICAȚIA CORESPUNZĂTOARE

Prospan

INDICAȚII: Prospan sirop este un medicament pe bază de plante, care conține extract uscat din frunze de iederă (Hederae folium) că substanță activă. Prospan sirop aparține unei grupe de medicamente denumite alte antitusive și expectorante.

Prospan sirop este utilizat pentru tratamentul tusei (productive) din afecțiunile inflamatorii de durată (cronice) ale bronhiilor și pentru inflamații acute ale căilor respiratorii însoțite de tuse. Prospan sirop este utilizat pentru tratarea tusei la adulți, adolescenți și copii.

CONTRAINDICAȚII: dacă sunteți alergic (hipersensibil) la substanța activă (extractul uscat din frunze de iederă (Hederae folium)) sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament; dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a lua acest medicament.

UTILIZAREA ALTOR MEDICAMENTE : vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați sau ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripție medicală.

SARCINĂ ȘI ALĂPTARE : dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Prospan sirop nu este recomandat în timpul sarcinii și alăptării, deoarece nu sunt disponibile informații suficiente despre siguranța administrării la gravide și femei care alăptează.

CONDUCEREA VEHICULELOR : acest medicament nu are nici un efect asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

MOD DE ADMINISTRARE :

Adulți și copii peste 10 ani – 5 ml de 3 ori pe zi

Copii între 6-9 ani – 5 ml de 3 ori pe zi fara a se depășii doza

Copii între 1-5 ani – 2,5 ml de 2 ori pe zi

Copii sub 1 an – 2,5 ml de 2 ori pe zi

REACȚII ADVERSE : greață, vomă, diaree, mâncărimi, blânde .

Mucosolvan Junior

INDICAȚII : este indicat că secretolitic în tratamentul afecțiunilor bronșice acute și episoadelor de acutizare ale bronhopneumopatiei sau ale altor afecțiuni bronhopulmonare cronice asociate cu secreție anormală de mucus și afectare a transportului mucusului.

CONTRAINDICAȚII : dacă sunteți alergic (hipersensibil) la clorhidrat de ambroxol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului. Utilizarea concomitentă a ambroxolului și antibioticelor (amoxicilină, cefuroximă, eritromicină, doxiciclină) duce la o creștere a concentrației de antibiotice în țesutul pulmonar.

SARCINĂ ȘI ALĂPTARE : Mucosolvan nu este indicat în timpul sarcinii și alăptării.

CONDUCEREA VEHICULELOR : foarte rar, au fost descrise cefalee și vertij în timpul tratamentului cu MUCOSOLVAN Junior, și de aceea se recomandă prudență la pacienții care conduc vehicule sau folosesc utilaje.

MOD DE ADMINISTRARE :

Copii între 6-12 ani – 5 ml de 2-3 ori pe zi

Copii între 2-6 ani – 2,5 ml de 3 ori pe zi

Copii între 1-2 ani – 2,5 ml de 2 ori pe zi

Adulți și adolescent – 10 ml de 3 ori pe zi

REACȚII ADVERSE : tulburări gastro-intestinale, greață, vărsături, diaree.

Eurespal

INDICAȚII : acest medicament este indicat în tratamentul tusei și expectorației apărute în cursul afecțiunilor bronhopulmonare la adulți, adolescenți și copiicu vârsta peste 2 ani.

CONTRAINDICAȚII : dacă sunteți alergic (hipersensibil) la fenspiridă sau la oricare dintre celelalte componente;  la copii cu vârsta sub 2 ani. Nu este indicat să luați medicamente sedative în timpul tratamentului cu Eurespal.

SARCINĂ ȘI ALĂPTARE : nu este recomandat tratamentul cu Eurespal în timpul sarcinii și alăptării. Dacă în timpul tratamentului se observă apariția unei sarcini se întrerupe imediat administrarea cu Eurespal.

CONDUCEREA VEHICULELOR : Eurespal poate influența capacitatea conducerii vehiculelor, datorită posibilității apariției somnolenței.

MOD DE ADMINISTRARE :

Doza uzuală este de 3-6 linguri pe zi

Copii cu greutatea sub 10 kg – 2-4 lingurițe pe zi

Copii cu greutatea peste 10 kg – 2-4 lingurițe pe zi

REACȚII ADVERSE : somnolență, amețeli, greață, dureri de stomac.

Tussin

INDICAȚII : tratamentul simptomatic al tusei neproductive de diverse cauze.

CONTRAIDICATII : hipersensibilitate la substanța activă bromhidrat de dextrometorfan sau la oricare dintre componentele medicamentului; insuficiență respiratorie; astm bronșic sau afecțiuni inflamatorii ale căilor respiratorii inferioare; sarcină și alăptare; se va evita administrarea de băuturi alcoolice sau de medicamente ce conțin alcool etilic în timpul tratamentului.

CONDUCEREA VEHICULELOR : datorită riscului de apariție a somnolenței și amețelii, dextrometorfanul poate influența capacitatea de a conduce vehicule sau de a realiza activități care necesită atenție.

MOD DE ADMINISTRARE :

Doza recomandată este de 12,5-15 ml de 3-4 ori pe zi

Copii între 6-10 ani 5 ml de 3-4 ori pe zi

Copii între 10-13 ani 7,5 ml de 3 ori pe zi

REACȚII ADVERSE : greață, vărsături, somnolent, stări de agitație, reacții alergice.

Calmofluid-T

INDICAȚII :  în afecțiuni traheobronsice acute și cronice însoțite de spută vâscoasă care nu poate fi eliminată ușor; în bronșite acute și cronice cu tuse iritativă. Produsul favorizează expectorația prin fluidificarea secrețiilor bronșice, ușurând eliminarea acestora și calmând tusea

CONTRAINDICAȚII : se administrează cu prudență la persoanele hipersensibile la clorură de amoniu; în caz de diabet zaharat trebuie ținut cont de conținutul în zahăr al produsului.

MOD DE ADMINISTRARE:

Copii între 1-3 ani – 1-2 lingurițe de 3 ori pe zi

Copii între 3-10 ani – 1 linguriță de 4 ori pe zi

Copii pește 10 ani și adulți – 2 lingurițe de 3-4 ori pe zi.

Stodal

INDICAȚII : adjuvant în tratamentul simptomatic al tusei.

CONTRAINDICAȚII : hipersensibilitate la componentele produsului.

MOD DE ADMINISTRARE :

Adulți – 1 lingură de 3-4 ori pe zi;

Copii – 1 linguriță de 3-4 ori pe zi.

Nu sunt cunoscute reacții adverse.

Rofedex

INDICAȚII : tratamentul simptomatic al tusei neproductive. Rofedex este un antitusiv. Se poate utiliza în tratamentul simptomatic al tusei neproductive (fără a include cazurile cu reținere a secrețiilor în căile respiratorii), de diverse cause.

CONTRAINDICAȚII : hipersensibilitate, insuficiență respiratorie, astm bronșic.

SARCINĂ ȘI ALĂPTARE : nu se recomandă administrarea dextrometorfanului în cursul sarcinii, decât dacă este absolut necesar și după evaluarea raportului risc potențial al fătului/beneficiu matern. Dextrometorfanul se excretă în laptele matern. Deoarece există riscul apariției hipotoniei și de episoade de lipsă a respirației la sugar, alăptarea este contraindicată în cursul tratamentului cu dextrometorfan.

CONDUCEREA VEHICULELOR : dextrometorfanul poate influența capacitatea de a conduce vehicule sau de a realiza activități care necesită atenție, datorită riscului de apariție a somnolenței și amețelii.

MOD DE ADMINISTRARE :

Adulți și adolescenți – 5-10 ml la 6-8 ore

REACȚII ADVERSE : somnolent, vertiji, tulburări gastro-intestinale.

Sirop de Pătlagină

INDICAȚII : adjuvant în tratamentul bronșitei acute și cronice, traheo – bronșitei acute.

CONTRAINDICAȚII : hipersensibilitate la oricare dintre componenții produsului sau la Plantaginis folium (frunze de pătlagină); gastrită, ulcer gastro-duodenal în evoluție.

SARCINĂ ȘI ALĂPTARE : în condițiile administrării corecte, produsul poate fi utilizat în timpul sarcinii sau alăptării.

CONDUCEREA VEHICULELOR : nu există dovezi că produsul ar influența capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

MOD DE ADMINISTRARE :

Copii – doza recomandată este de 5 ml de 2-3 ori pe zi

Adulți – doza recomandată este de 10 ml de 2-3 ori pe zi

REACȚII ADVERSE : nu sunt cunoscute.

Mucosin

INDICAȚII : fluidifiant în tratamentul simptomatic al bolilor acute sau cronice ale tractului respirator inferior asociate cu secreții vâscoase: bronșite acute, în timpul acutizării bronșitelor cronice (inclusiv a bronhopneumopatiei cronice obstructive), traheobronșite, astm bronșic, bronhopneumonie.

CONTRAINDICAȚII : hipersensibilitate la ambroxol sau la oricare dintre excipienții produsului. Insuficiență renală severă. Insuficiență hepatică severă. 5 ml sirop conțin 135 mg zahăr, de aceea, trebuie avută o grijă deosebită la pacienții diabetici.

SARCINĂ ȘI ALĂPTARE : clorhidratul de ambroxol se excretă în laptele matern deci nu se recomandă administrarea MUCOSIN CU MIERE sirop în timpul sarcinii și alăptării, decât după o atentă evaluare a raportului beneficiu matern/risc potențial pentru făt.

MUCOSIN CU MIERE sirop nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

MOD DE ADMINISTRARE :

Copii între 2-5 ani – 2,5 ml de 2-3 ori pe zi

Copii peste 5 ani – 5 ml de 2-3 ori pe zi

Copii peste 10 ani și adulți – 5 ml de 3 ori pe zi

REACȚII ADVERSE : greață, oboseală, constipație .

Robitussin

INDICAȚII : antitusiv care calmează și controlează tusea uscată, persistentă. Robitussin Junior este indicat la copii cu vârste între 2 și 12 ani.

CONTRAINDICAȚII : hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre componentele medicamentului; tuse cu spută abundentă; copii cu vârstă sub 2 ani, alăptare; astm bronșic.

SARCINĂ ȘI ALĂPTARE : nu se recomandă administrarea siropului Robitussin în timpul sarcinii și alăptării deoarece poate provoca leziuni fătului.

CONDUCEREA VEHICULELOR : substanța active din Robitussin poate influența capacitatea de a conduce vehicule sau de a realize activități care necesită concentrare, deoarece produce somnolență.

MOD DE ADMINISTRARE :

Copii între 6-12 ani – 20 ml de 3-4 ori pe zi

Copii între 2-6 ani – 10 ml de 3-4 ori pe zi

REACȚII ADVERSE : greață, vărsături, somnolent, vertij.

BIBLIOGRAFIE

Tehnologie farmaceutica – Dumitru Lupuleasa, Cornelia Fica, Ed. Carol Davila, Bucuresti, 2005 ;

Farmacopeea Romana, editia a-X-a, Ed. Medicala, Bucuresti, 2004 ;

Farmacologie – Valentin Stroescu, Ed. ALL. , 2010 ;

Farmacopeea Romana, editia a-X-a, Ed. Medicala, Bucuresti, 1993 ;