I. Zoran Marcov Teza Doctorat Varianta Finala [621753]

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
ȘCOALA DOCTORALĂ
„STUDII DE POPULAȚIE ȘI ISTORIA MINORITĂȚILOR”

DOCTORAT ȘTIINȚIFIC ÎN DOMENIUL ISTORIEI

Drd. Marcov Zoran

ARME BALCANICE
DIN SECOLELE XVIII-XIX
DE PE TERITORIUL ACTUAL AL ROMÂNIEI

Coordonator științific:
Prof. univ. dr. GRÄF RUDOLF

Cluj-Napoca 2018

1

CUPRINS
INTRODUCERE
1. Argument ……………………………………………………………………………………. 6
2. Cadrul geografic actual și cel din sec. XVIII-XIX ………………………………………….. 8
3. Metoda de cercetare aplicată și terminologia ………………………………………………… 11
Capitolul I. PROBLEMA ARMELOR BALCANICE ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNĂ
1.1. Introducere în istoriografia internațională privitoare la armamentul balcanic …………………. 15
1.2. Istoriografia română și armamentul sec. XVIII-XIX. Problema armelor balcanice în
istoriografia națională …………………………………………………………………………………………………… 21
Capitolul II. PRODUCȚIA DE ARMAMENT ÎN PENINSULA BALCANICĂ ÎN SEC.
XVIII-XIX
2.1. Premisele apariției armelor albe și de foc în Peninsula Balcanică în perioada dominației
otomane ……………………………………………………………………………………………………………. 26
2.2. Producția de iatagane în Peninsula Balcanică în sec. XVIII-XIX ………………………….. 29
2.3. Producția de puști balcanice cu cremene în sec. XVIII-XIX ……………………………… 32
2.4. Producția de pistoale și kubure cu cremene în Peninsula Balcanică (sec. XVIII-XIX)…….. 37
2.5. Tehnici și motive decorative utilizate în producția armamentului balcanic în perioada
dominației otomane …………………………………………………………………………….. 44
2.6. Comerțul cu armament în vestul Peninsulei Balcanice în perioada stăpânirii otomane.
Valoarea armelor balcanice în sec. XVIII-XIX………………………………………………….. 48
Capitolul III. PRINCIPALELE TIPURI DE ARME BALCANICE EXISTENTE ÎN
SPAȚIUL ROMÂNESC
3.1. Arme de factură balcanică din sec. XVIII-XIX identificate în colecțiile muzeale din
România ……………………………………………………………………………………………………………………… 55
3.1.1. Arme albe de factură balcanică din sec. XVIII-XIX prezente în spațiul românesc …. 66
3.1.1.1. Iataganul ………………………………………………………………………… 66
3.1.1.1.1. Iataganul în literatura de specialitate. Probleme de terminologie …………… 66
3.1.1.1.2. Părțile componente ale iataganului și tipologiile existente ………………… 69

2
3.1.1.2. Bichaq -ul sau cuțitul balcanic în sec. XVIII-XIX ……………………………….. 73
3.1.1.3. Sabia balcanică în sec. XVIII-XIX ……………………………………………… 73
3.1.1.3.1. Probleme legate de identificarea sabiei balcanice în grupul săbiilor
orientale ……………………………………………………………………………….. 73
3.1.2. Arme de foc cu cremene de factură balcanică din sec. XVIII-XIX prezente pe
teritoriul actual al României ………………………………………………………………… 75
3.1.2.1. Puștile balcanice cu cremene (sec. XVIII-XIX) ………………………………… 75
3.1.2.1.1. Puștile balcanice cu cremene în literatura de specialitate …………………… 75
3.1.2.1.2. Probleme de terminologie și clasificare a puștilor balcanice cu cremene … 77
3.1.2.1.3. Tipurile de puști balcanice cu cremene ……………………………………… 79
3.1.2.1.3.1. Grupul puștilor tančice-arnautke …………………………………….. 79
Puștile de tipul roga …………………………………………………………… 79
Puștile de tipul karanfilka . Probleme de identificare a puștii karanfilka în
grupul tančice -lor ……………………………………………………………… 80
Puștile de tipul rašak …………………………………………………………… 82
Puștile de tipul džeferdar ……………………………………………………… 83
Puștile de tipul čibuklija ………………………………………………………. 85
3.1.2.1.3.2. Grupul puștilor shishane ……………………………………………… 86
Puștile shishane de factură balcanică …………………………………………. 86
Puștile paragun sau boyliya …………………………………………………… 87
3.1.2.1.3.3. Alte tipuri de puști cu cremene de factură balcanică ………………… 89
Pușca cu cremene dalmată …………………………………………………….. 89
Pușca cu cremene grecească, specifică Arhipelagului Ionic …………………… 90
3.1.2.2. Pistoalele balcanice cu cremene (sec. XVIII-XIX) ……………………………… 90
3.1.2.2.1. Pistoalele balcanice cu cremene în literatura de specialitate ……………….. 90
3.1.2.2.2. Probleme de terminologie …………………………………………………… 93
3.1.2.2.3. Tipurile de pistoale balcanice cu cremene ………………………………… 96
3.1.2.2.3.1. Pistoale cu cremene propriu-zise …………………………………….. 96
Pistoalele de tipul ledenica ……………………………………………………. 96
Pistoalele de tipul celina ………………………………………………………. 97
Pistoalele de tipul Elbasan , šilja, „rat-tail” …………………………………… 98

3
Pistoalele de tipul zlatka ……………………………………………………… 100
Pistoalele de tipul prizrenac ………………………………………………….. 101
Pistoalele de tipul Ioannina ………………………………………………….. 102
3.1.2.2.3.2. Pistoalele de cobur sau kubure cu cremene ………………………….. 103
Pistoalele ( kubure ) de tipul Peć, pećanke ……………………………………… 103
Pistoalele ( kubure ) de tipul Foča, fočanske ………………………………….. 105
Pistoalele ( kubure ) de tipul Shkodra , bušatlije ………………………………… 106
Capitolul IV. PROVENIENȚA ȘI CIRCULAȚIA ARMELOR BALCANICE DIN SEC.
XVIII-XIX AFLATE PE TERITORIUL ACTUAL AL ROMÂNIEI
4.1. Utilizarea armamentului balcanic în spațiul românesc în perioada regimurilor
fanariote ………………………………………………………………………………………… 107
4.2. Sursele de proveniență ale armelor balcanice deținute de muzeele din România ……….. 110
4.3. Proveniența armelor din colecția Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand I” din
București ……………………………………………………………………………………… 117
4.3.1. Iatagane din colecția Muzeului Militar Național.…………………………………… 118
4.3.2. Puști balcanice cu cremene aflate în patrimoniul Muzeului Militar Național ……… 120
4.3.3. Pistoale și kubure balcanice cu cremene din colecția Muzeului Militar Național ….. 123
4.4. Istoricul colecției de arme a Muzeului Național al Banatului. Premisele constituirii colecției
de arme balcanice la Timișoara ……………………………………………………………….. 125
4.4.1. Iataganele păstrate în colecția muzeului din Timișoara. Proveniență și
particularități ………………………………………………………………………………… 128
4.4.1.1. Iataganul atribuit liderului primei mișcări antiotomane sârbe Đorđe Petrović
„Karađorđe” ……………………………………………………………………………. 130
4.4.2. Puștile balcanice cu cremene aflate în patrimonial muzeului bănățean …………….. 131
4.4.2.1. Pușca džeferdar , una din ”bijuteriile” colecției timișorene …………………….. 132
4.4.3. Pistoale și kubure balcanice cu cremene din colecția Muzeului Național al Banatului
din Timișoara …………………………………………………………………………………. 134
4.5. Proveniența armelor din colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu. Arme balcanice
deținute de muzeul sibian ……………………………………………………………………… 136
4.6. Constituirea și particularitățile colecției de arme a Muzeului Național de Istorie a României
din București. Arme balcanice aflate în patrimoniul muzeului bucureștean ………………….. 141

4
4.7. Proveniența armamentului din colecția Muzeului Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu.
Arme de factură balcanică identificate în colecția muzeului din Giurgiu ……………………. 144
4.8. Arme balcanice deținute de alte instituții muzeale din țara noastră ……………………… 147
4.9. Circulația armelor balcanice din sec. XVIII-XIX în spațiul românesc ………………..…..151
Capitolul V. PROBLEME DE DATARE A ARMELOR BALCANICE DIN SEC. XVIII-
XIX AFLATE PE TERITORIUL ACTUAL AL ROMÂNIEI
5.1. Cauzele care au dus la datarea eronată a armelor balcanice în istoriografia română ……… 157
5.2. Datarea iataganelor ………………………………………………………………………………………………. 161
5.3. Datarea puștilor cu cremene de factură balcanică ………………………………………… 166
5.4. Datarea pistoalelor cu cremene de factură balcanică …………………………………………………. 171
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………………. 179
CATALOGUL PIESELOR
1. Arme albe de factură balcanică din sec. XVIII-XIX identificate pe teritoriul actual al României
1.1. Iatagane ………………………………………………………………………………………………………….. 194
1.1.1. Iatagane de tipul belosapac ………………………………………………………………………… 194
1.1.1.1. Iatagane de tipul belosapac datate ……………………………………………………….. 194
1.1.1.2. Iatagane de tipul belosapac nedatate ……………………………………………………. 202
1.1.2. Iatagane de tipul crnosapac ……………………………………………………………………….. 214
1.1.2.1. Iatagane de tipul crnosapac datate ……………………………………………………….. 214
1.1.2.2. Iatagane de tipul crnosapac nedatate ……………………………………………………. 219
1.1.3. Iatagane cu mânere metalice ………………………………………………………………………. 232
1.1.3.1. Iatagane cu mânere metalice datate ……………………………………………………… 232
1.1.3.2. Iatagane cu mânere metalice nedatate …………………………………………………… 237
1.1.4. Iatagane modificate și lame de iatagan ………………………………………………………… 244
1.2. Bishaq -ul sau cuțitul balcanic ……………………………………………………………………………. 246
1.3. Săbii de proveniență bosniacă ……………………………………………………………………………. 247
2. Arme de foc de factură balcanică din sec. XVIII-XIX prezente pe teritoriul actual al României
2.1. Puști cu cremene ……………………………………………………………………….. 252
2.1.1. Grupul puștilor tančice / arnautke ………………………………………………. 252

5
2.1.1.1. Puști cu cremene de tipul roga ……………………………………………… 252
2.1.1.2. Puști cu cremene de tipul rašak ……………………………………………… 282
2.1.1.3. Puști cu cremene de tipul džeferdar ………………………………………… 287
2.1.1.4. Puști cu cremene de tipul čibuklija ………………………………………….. 297
2.1.2. Grupul puștilor shishane ………………………………………………………… 298
2.1.2.1. Puști cu cremene de tipul shishana balcanică ……………………………… 298
2.1.2.2. Puști cu cremene de tipul paragun / boyliya ……………………………….. 299
2.1.3. Puști cu cremene redecorate în Balcani / realizate în Italia pentru exportul pe
piața balcanică ………………………………………………………………………….. 306
2.2. Pistoale cu cremene …………………………………………………………………… 308
2.2.1. Grupul pistoalelor propriu-zise ………………………………………………….. 308
2.2.1.1. Pistoale cu cremene de tipul ledenica ……………………………………… 308
2.2.1.2. Pistoale cu cremene de tipul celina ………………………………………………………. 311
2.2.1.3. Pistoale cu cremene de tipul Elbasan, šilja, „rat-tail” ……………………………. 312
2.2.1.4. Pistoale cu cremene de tipul zlatka ………………………………………………………. 321
2.2.1.5. Pistoale cu cremene de tipul prizrenac …………………………………………………. 328
2.2.2. Grupul pistoalelor de cobur ……………………………………………………… 330
2.2.2.1. Pistoale de cobur cu cremene de tipul Peć/pećanka ……………………………….. 330
2.2.2.2. Pistoale de cobur cu cremene de tipul Foča/fočanska …………………………….. 348
2.2.2.3. Pistoale de cobur cu cremene de tipul Shkodra/bušatlija ………………………… 353
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………….. 361
ANEXE
Glosar de termeni ……………………………………………………………………… 370
Tabele …………………………………………………………………………………… 378
Abrevieri ……………………………………………………………………………….. 381
Planșe …………………………………………………………………………………. 383
Grafice ………………………………………………………………………………… 413
Hărți ……………………………………………………………………………….. ….415

6

INTRODUCERE

1. Argument
Armele realizate în Peninsula Balcanică în sec. XVIII-XIX, produse ale marilor centre
meșteșugărești și de artizanat, destinate în general mediului civil, se numără printre cele mai
frumoase și valoroase piese de armament aflate în colecțiile muzeale din România. Decorate
printr-o varietate de tehnici ornamentale și ”împodobite” cu materiale dintre cele mai costisitoare,
armele de factură balcanică din perioada stăpânirii otomane se disting datorită originalității și
somptuozității caracteristice, deținând în inventarele muzeelor românești o pondere de
aproximativ 25% din totalul armelor din sec. XVIII-XIX inventariate.
Marea problemă a muzeologiei române vis-à-vis de subiectul armamentului balcanic este
legată de identificarea tipurilor de arme în conformitate cu bibliografia internațională din
domeniu. Istoriografia românească referitoare la armamentul balcanic realizat în perioada
dominației otomane este aproape inexistentă, primele articole de specialitate în acest domeniu
fiind publicate de autorul acestei teze de doctorat în al doilea deceniu al sec. XXI. Lipsa unei
bibliografii în domeniu a generat în trecut multiple erori în identificarea și datarea pieselor de
factură balcanică în inventarele și expunerea muzeală din țara noastră. Dacă în literatura
perioadei comuniste, armele balcanice erau identificate de cele mai multe ori ca fiind ”turcești”,
în ultimii ani s-au mai făcut progrese în acest sens, piesele în cauză fiind identificate generic sub
termenul de ”balcanice”. Noutatea cu care vine lucrarea noastră în acest domeniu vast al
producției meșteșugărești de armament este identificarea și clasificarea armelor balcanice din sec.
XVIII-XIX, prezente în spațiul românesc, în funcție de tipurile de arme cunoscute în literatura
internațională din domeniu. Colecțiile muzeale din țara noastră dețin din marea familie a armelor
balcanice trei tipuri diferite de iatagane, un tip de cuțit, opt tipuri diferite de puști cu cremene și
nouă tipuri diferite de pistoale cu cremene. Toată această tipologie balcanică în domeniul
producției de armament este în general necunoscută istoriografiei române, teza noastră de
doctorat reprezentând un punct de plecare în acest domeniu și un material foarte util
muzeografiei naționale.

7
Cea de-a doua mare problemă a armelor balcanice în muzeologia română ține de datarea
corectă a acestora, marea majoritatea a pieselor de factură balcanică fiind datată în inventarele
muzeelor noastre între perioada feudală și cel târziu sfârșitul sec. al XVIII-lea. La aceste datări
eronate au contribuit cel puțin două aspecte: forma arhaică a produselor de factură balcanică și
asimilarea producției balcanice de armament, cel puțin când vine vorba de armele de foc, cu
periodizarea producției vest-europene. În datarea armelor balcanice nu s-a ținut însă cont de un
aspect esențial – decalajul temporal existent între Europa de vest și Peninsula Balcanică, prezent
nu doar în domeniul producției de armament, decalaj de aproape un secol. Teza noastră de
doctorat își propune să corecteze aceste erori privind datarea pieselor balcanice și să înlesnească
în viitor o expunere cât mai corectă a acestora în muzeele din cuprinsul spațiului românesc.
Un motiv în plus, care ne-a determinat să abordăm această temă de cercetare, este faptul
că la ora actuală numărul specialiștilor și experților acreditați în domeniul armamentului și al
istoriei militare, prezenți în muzeele din țara noastră, este destul de restrâns. Lipsa unor studii
dedicate armamentului balcanic din perioada dominației otomane, în condițiile în care muzeele
din țara noastră dețin destul de multe asemenea piese, poate fi explicat prin accesul dificil la
bibliografia internațională din domeniu, care ține în general de fostul spațiu iugoslav, unde au
fost identificate cele mai multe ateliere de producție. Cunoașterea limbii sârbe și accesul la
marile colecții muzeale din Serbia și Croația, relaționare construită în cei aproape zece ani de
cercetare a armamentului din postura de specialist al Muzeului Național al Banatului, ne-au
facilitat accesul la bogata bibliografie iugoslavă și post-iugoslavă din domeniu, iar rezultatele
îndelungatei cercetări în problema armelor balcanice vor fi redate în teza de față. Cei mai
renumiți autori actuali în domeniul armamentului islamic, Anthony Tirri și Robert Elgood, în
prezentările lor referitoare la armele balcanice se bazează în general pe bibliografia iugoslavă,
ceea ce înseamnă că în cazul lor avem de-a face cu surse bibliografice secundare. Cercetarea
noastră s-a axat în principal pe studierea surselor primare în domeniu, a literaturii iugoslave, iar
apoi a celei sârbe, croate și bosniace, la care se adaugă un aspect foarte important – avantajul de
a studia piesele respective la fața locului, în colecțiile de arme ale marilor muzee din fosta
Iugoslavie.
Referitor la perioada de timp analizată, sec. XVIII-XIX, trebuie spus că acest interval
temporal corespunde cu datarea armelor de factură balcanică identificate în spațiul românesc de
astăzi. Cele mai multe dintre armele balcanice datate, care se păstrează în țara noastră, sunt

8
cuprinse în prima jumătate a sec. al XIX-lea, iar acest aspect trebuie pus în legătură cu cererea
mare de armament de pe piața din Balcani într-o perioadă măcinată de conflicte militare în
interiorul Imperiului otoman: revoltele antiotomane din Serbia de la începutul sec. al XIX-lea,
Războiul de Independență al Greciei (1821-1829) și mișcarea pentru autonomia Bosniei din 1831.
Lucrarea noastră nu se dorește a fi un repertoriu complet al tuturor armelor balcanice
inventariate în muzeele, colecțiile publice sau private din România, în condițiile în care
cercetarea inventarelor tuturor instituțiilor muzeale din țară este practic imposibilă în intervalul
de timp alocat redactării unei teze de doctorat. Analiza materialului publicat, a celui clasat și a
pieselor cercetate la fața locului în marile colecții de armament din țara noastră ne permit
prezentarea unei situații statistice obiective și realiste referitoare la armele balcanice prezente în
spațiul românesc.
Cel mai important aspect legat de oportunitatea redactării acestei lucrări de doctorat este
unul care ține în special de muzeologia din România. Teza noastră va permite specialiștilor din
muzeele și colecțiile autohtone, publice sau private, să identifice, dateze și să expună armamentul
balcanic deținut, în conformitate cu realitatea istorică din Balcanii sec. XVIII-XIX.

2. Cadrul geografic actual și cel din sec. XVIII-XIX
În contextul în care lucrarea noastră este dedicată armamentului de factură balcanică, se
impune să prezentăm limita geografică actuală, dar mai ales cea din sec. XVIII-XIX, a spațiului
la care facem referire în cuprinsul tezei. Dacă analizăm din perspectiva împărțirii teritoriale
actuale a Peninsulei Balcanice, limitele geografice ale cercetării noastre sunt cuprinse între
Bosnia și Herțegovina la nord-vest, coasta dalmată, Muntenegru și Albania la vest, nordul
Greciei și Macedonia la sud, partea centrală a Bulgariei la est și linia Dunării la nord.
Realitatea politico-administrativă a teritoriului amintit în perioada sec. XVIII-XIX era
total diferită de cea din prezent, în condițiile în care cea mai mare parte a spațiului respectiv se
afla sub stăpânirea Imperiului otoman.
Bosnia a fost ocupată de otomani încă din sec. al XV-lea, devenind pașalâc turcesc,
separat de Rumelia, până în anul 1878, când teritoriul său și cel al Herțegovinei au fost ocupate
de Imperiul austro-ungar. Anexate de Austro-Ungaria în anul 1908, Bosnia și Herțegovina au
obținut independența după Primul Război Mondial și au intrat în componența nou-creatului stat

9
sârbo-croato-sloven1. În sec. XVIII-XIX, pe teritoriul Bosniei și Herțegovinei au funcționat
numeroase centre meșteșugărești de producție pentru armamentul studiat, printre cele mai
importante numărându-se Sarajevo, Foča și Fojnica2.
Trecând la zona de coastă a Muntenegrului, reprezentată în special de Golful Kotor și
coasta dalmată, trebuie spus că aceste teritorii nu s-au aflat în sec. XVIII-XIX sub stăpânire
otomană, însă cea mai mare parte a producției de arme din acest spațiu era destinată exportului în
Peninsula Balcanică. Boka Kotorska sau Golful Kotor s-a aflat pentru o lungă perioadă de timp
sub stăpânirea Republicii Venețiene, pentru ca în anul 1797, odată cu cucerirea Veneției de către
Napoleon Bonaparte, teritoriul respectiv să cunoască o perioadă destul de frământată din punct
de vedere politic, fiind controlat succesiv de Austria, Franța și Rusia, pentru ca în anul 1815 să
intre în componența Imperiului austriac. Coasta dalmată și cea muntenegreană au rămas în cadrul
Austro-Ungariei până la finele Primului Război Mondial. Producția de arme din Boka Kotorska
este definitorie pentru armamentul balcanic al sec. XVIII-XIX, din acest spațiu geografic
provenind poate cele mai frumoase și scumpe tipuri de arme: pușca džeferdar , pistoalele ledenica
și zlatka . Boka Kotorska, beneficiind de numeroase avantaje comerciale, a atras de-a lungul
timpului pe cei mai renumiți armurieri din Bosnia, Herțegovina și Albania, iar rezultatul acestui
demers se poate observa în faimoasele produse de armament comercializate în întregul areal al
Balcanilor. Printre cele mai renumite centre de producție din Boka Kotorska se numără Kotor,
Perast, Risan și Herceg Novi3.
Referitor la teritoriul albanez în sec. XVIII-XIX, acesta se afla sub stăpânirea Imperiului
otoman încă din Evul mediu, fiind parte a provinciei Rumelia. Albania și-a obținut independența
față de Imperiul otoman în anul 19124. Despre mediul albanez literatura de specialitate în
domeniul armelor balcanice consideră că acesta reprezintă locul unde a debutat producția
artizanală de arme în Balcani, iar de aici meșteșugul s-ar fi răspândit în celelalte teritorii ale
Peninsulei. În sec. XVIII-XIX, pe teritoriul Albaniei au funcționat numeroase centre armuriere,
dintre acestea trebuie amintite cele de la Elbasan și Shkodra5.

1 Noel Malcolm, Povijest Bosne , Zagreb-Sarajevo, 1995, pp. 59-67, 187-232.
2 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 131-
137.
3 Ibidem , pp. 72-89.
4 Barbara Jelavich, History of the Balkans , vol. II, Twentieth Century , New York, 1983, pp. 100-105.
5 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 200-
209.

10
Sub influența armurierilor albanezi s-a dezvoltat și producția de armament balcanic din
sudul Serbiei, în Kosovo și Metohija, dar și cea din Macedonia. În sec. XVIII-XIX, atât sudul
Serbiei, cât și teritoriul Macedoniei se aflau sub stăpânire otomană, fiind parte a provinciei
Rumelia. În Kosovo și Metohija au funcționat câteva dintre cele mai renumite armurării
balcanice, produsele acestora fiind comercializate până în estul Imperiului otoman și nordul
Africii. Vorbim despre vestitul centru de la Prizren, despre care Đ. Petrović susținea că ar fi fost
cel mai important centru armurier din Balcani. Alături de Prizren, trebuie amintite și centrele de
la Đakovica și Peć, pistoalele de Peć deținând locul întâi printre pistoalele balcanice cu cremene
prezente astăzi în spațiul românesc. Referitor la teritoriul macedonean și aici și-a făcut simțită
prezența școala meșteșugărească albaneză, mai cu seamă în cazul centrului de la Debar (Dibra în
lb. albaneză). Tot în Macedonia avem alte două centre importante pentru producția de armament
în sec. XVIII-XIX, Tetovo și Skopje6.
Literatura de specialitate consideră că influența albaneză a avut un rol decisiv în
dezvoltarea producției artizanale de armament și în nordul Greciei. Regiunea Epirului, cu centrul
de la Ioannina, a fost ocupată de otomani încă din Evul mediu, iar în momentul obținerii
independenței și întemeierii statului național grec, Epirul se afla încă sub control otoman, fiind
parte a provinciei Rumelia. Abia în contextul Războaielor Balcanice de la începutul sec. XX,
teritoriul Epirului a ajuns în componența Greciei7. În sec. XVIII-XIX, centrul meșteșugăresc din
Ioannina a devenit celebru pentru producția de armament, însă piese provenite din acest spațiu
sunt destul de rar întâlnite în România de astăzi. Tot în acest areal geografic se încadrează și
arhipelagul Insulelor Ionice, de unde provine o singură armă identificată în spațiul românesc
actual8.
Trecând la teritoriul Bulgariei, trebuie spus că acest spațiu a fost ocupat de către otomani
încă din Evul mediu, fiind încorporat în provincia Rumelia. În decursul secolelor de ocupație
turcească, populația bulgară s-a ridicat în mai multe rânduri împotriva stăpânirii otomane, însă
autonomia teritorială față de Poartă a fost obținută abia în urma Congresului de Pace de la Berlin
din 1878. La momentul respectiv statul autonom bulgar cuprindea doar jumătatea nordică a
actualului teritoriu, adică spațiul vechii provincii romane Moesia, iar în anul 1885 se extindea și

6 Ibidem , pp. 184-199.
7 Barbara Jelavich, op.cit. , p. 103.
8 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 230-
249; Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 235-236,
238-239.

11
asupra Rumeliei Orientale. A obținut independența față de Imperiul otoman în anul 19089. În sec.
XVIII-XIX, pe teritoriul bulgar au fost identificate o serie de centre armuriere, dintre acestea
distingându-se cel de la Plovdiv, renumit prin producția de puști cu cremene de tipul paragun /
boyliya . Alte centre armuriere renumite în perioada respectivă au fost cele de la Sofia, Vidin,
Gabrovo și Nikopol10.
În încheiere, este important să precizăm faptul că cele mai numeroase ateliere
meșteșugărești de producție a armamentului balcanic au fost identificate mai ales în vestul
Peninsulei Balcanice, acest aspect datorându-se realităților politico administrative din sec.
XVIII-XIX. Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Albania, datorită conformației geografice
muntoase și greu accesibile, au beneficiat de-a lungul timpului de un control mai puțin riguros
din partea autorităților otomane, acest lucru ducând în timp la înflorirea producției și a
comerțului cu armament de factură meșteșugărească și artizanală. În aceste teritorii, influențele
orientale suprapuse peste mai vechea moștenire culturală europeană a zonei au creat premisele
apariției unor tipuri specifice de arme albe și de foc, nemaiîntâlnite în restul Imperiului otoman.

3. Metoda de cercetare aplicată și terminologia
Cercetarea noastră referitoare la armamentului balcanic de factură meșteșugărească și
artizanală din perioada dominației otomane a debutat cu aproape zece ani în urmă, printr-o
analiză temeinică a bibliografiei internaționale din domeniu, dar mai ales prin studierea armelor
respective la fața locului, în marile colecții muzeale din fostul spațiu iugoslav. În acest context
vom adresa mulțumiri tuturor specialiștilor din cadrul instituțiilor colaboratoare: Muzeul Militar
din Belgrad, Muzeul de Istorie a Croației și Muzeul Republicii Srpska din Banja Luka, pentru tot
sprijinul acordat demersului nostru.
În ceea ce privește categoriile de arme balcanice care fac obiectul cercetării noastre, vom
cuprinde doar acele tipuri de arme balcanice care au fost recunoscute și definite în literatura de
specialitate internațională. Din acest motiv piesele finite de fabricație occidentală, care au fost
doar sumar redecorate în Balcani, nu intră în cercetarea noastră. De asemenea armele realizate în
Balcani de către simpli fierari – piese finisate grosier, lipsite de decorul specific și care nu
respectă tipologia existentă – deși importante din punct de vedere numeric, nu fac obiectul

9 Barbara Jelavich, op.cit. , pp. 37-40.
10 Anthony C. Tirri, Islamic Weapons: Maghrib to Moghul , Miami, 2003, p. 152.

12
lucrării noastre. Mai trebuie spus că cercetarea noastră include doar tipurile principale de arme,
din ambele categorii – atât cele albe, cât și cele de foc – în condițiile în care problematica
subtipurilor de arme și a echipamentelor militare utilizate este una confuză la nivelul
bibliografiei internaționale și insuficient cercetată la ora actuală.
În redarea tipurilor de arme balcanice vom utiliza o metodă de lucru inedită, diferită de
cea propusă de Robert Elgood în vasta sa operă dedicată armelor balcanice din perioada
stăpânirii otomane. Dacă Elgood marșează mult pe identificarea atelierelor de producție,
identificare destul de relativă în contextul în care atelierele din Balcani copiau frecvent diferitele
tipuri de arme, producându-le într-un mare număr de armurării aflate în arealul Peninsulei
Balcanice, în lucrarea de față vom propune o identificare a armelor în funcție de centrul cel mai
reprezentativ de producție. În acest context vom utiliza în cercetarea noastră sintagmele ”tipul
Peć” sau ”tipul Foča” și nu ”atelierul din Peć” sau ”atelierul din Foča”, considerând că această
metodă de lucru corespunde mult mai bine realităților din teren pentru Balcanii sec. XVIII-XIX.
Atelierele de producție vor fi menționate doar atunci când există suficiente dovezi care să
confirme propunea respectivă.
Referitor la armele balcanice aflate pe teritoriul României de astăzi, cercetarea noastră
cuprinde toate piesele publicate, toate armele clasate de către Ministerul Culturii în Patrimoniul
Național Cultural Mobil al României și incluse în baza de date a Institutului Național al
Patrimoniului (CIMEC – Institutul de Memorie Culturală), dar și piesele cercetate la față locului
în marile colecții muzeale din țara noastră. Catalogul pieselor de la finalul lucrării nu este un
repertoriu complet al tuturor armelor balcanice inventariate în muzeele, colecțiile publice sau
private din România, în condițiile în care cercetarea tuturor acestor inventare este practic
imposibilă în intervalul de timp alocat redactării unei teze de doctorat. Catalogul de la finalul
lucrării este important prin faptul că prezintă tipurile de arme balcanice din sec. XVIII-XIX
identificate în spațiul românesc actual și constituie o bază de date importantă pentru realizarea
unei statistici relevante la nivelul întregii țări, cu privire la procentajul deținut de fiecare tip de
armă balcanică în colecțiile muzeale de la noi.
Trecând la metoda de cercetare aplicată, toate piesele cuprinse în lucrarea noastră au fost
identificate din punct de vedere tipologic, datate în concordanță cu normele literaturii de
specialitate și catalogate în conformitate cu criteriile științifice din domeniu. În total au fost
catalogate 185 de piese, dintre care 64 arme albe și 121 arme de foc.

13
Armele albe de factură balcanică cuprind în total trei categorii diferite de arme –
iatagane, cuțite și săbii – toate aceste piese fiind catalogate din punct de vedere cronologic, în
ordinea menționată mai sus. Cele mai numeroase sunt iataganele, care se împart la rândul lor în
trei tipuri distincte ( belosapci , crnosapci și cele cu mânere metalice), ponderea lor în grupul
armelor albe fiind covârșitoare, în contextul în care din categoria cuțitelor avem o singură piesă
identificată, iar la capitolul săbiilor balcanice au fost incluse în catalogul nostru doar patru piese
despre care avem informații sigure că provin din spațiul bosniac.
Armele de foc de factură balcanică sunt prezente într-un număr mult mai mare decât cele
albe, fiind grupate în funcție de puști și pistoale cu cremene, ordonarea grupurilor de arme în
cadrul catalogului bazându-se pe criteriul tipologic și pe cel cronologic. Din categoria puștilor cu
cremene au fost cercetate și catalogate trei grupuri diferite de arme – grupul puștilor tančice /
arnautke , grupul shishane- lor și cel al armelor realizate în Occident pentru piața din Balcani –
care însumează în total șapte tipuri diferite de arme. Pistoalele balcanice cu cremene se împart în
două mari grupuri de piese, în pistoalele propriu-zise și în pistoalele de cobur. În total au fost
cercetate și catalogate opt tipuri diferite de pistoale balcanice cu cremene, cinci provenind din
categoria pistoalelor propriu-zise, în timp ce trei sunt caracteristice celor de cobur. Două tipuri de
arme balcanice identificate în spațiul românesc, pistolul de Ioannina și pușca specifică
Arhipelagului Ionic, însă publicate doar la nivel ilustrativ și necercetate la fața locului, nu au fost
incluse în Catalogul pieselor de la finalul tezei.
Pe baza informațiilor obținute din catalogarea pieselor au fost redactate ultimele trei
capitole ale prezentei lucrări, cele referitoare la tipurile de arme prezente în România de astăzi, la
proveniența și circulația armelor balcanice în spațiul românesc și cel referitor la datarea armelor
din colecțiile muzeale de la noi.
Referitor la terminologia utilizată în cadrul lucrării, aceasta este în conformitate cu
literatura de specialitate din domeniu, accentul fiind pus pe bibliografia fostului spațiu iugoslav,
de unde provine cea mai însemnată parte a terminologiei utilizate. Alături de terminologia
iugoslavă, în lucrarea noastă am folosit și termeni de specialitate provenind din literatura engleză,
bulgară, greacă și albaneză. Întreaga terminologie străină utilizată în cadrul textului a fost redată
cu font italic, în concordanță cu normele internaționale din domeniul studiat.
La armele de factură balcanică, terminologia utilizată în bibliografie este strâns legată de
materialele folosite la fabricarea și decorarea acestora, dar și de locul de fabricație. Spre exemplu,

14
termenul ledenica provine din cuvântul sârbo-croat ”led”, care se traduce în lb. română
prin ”gheață”, însemnând „pistol de strălucirea gheții”. Terminologia utilizată are la bază
materialul folosit la placarea acestui tip de pistol – argintul – strălucirea argintului fiind asimilată
cu cea a gheții. Termenul zlatka are la bază cuvântul sârbo-croat ”zlato”, care se traduce în lb.
română prin ”aur”. Prin sintagma ”pistoale de strălucirea aurului” identificăm armele placate în
întregime cu tablă de argint aurit, dar și cele placate cu alamă. Termenul prizrenci provine de la
locul de proveniență, orașul Prizren, în Kosovo și Metohija. În aceeași categorie intră pećanka
(denumirea provine de la centrul de producție din Peć, în Metohija), skadarska (Shkodra, în
nordul Albaniei) sau fočanska (Foča, în Bosnia și Herțegovina).
În finalul părții introductive, dorim să adresăm mulțumiri în primul rând domnului prof.
univ. dr. Rudolf Gräf, coordonatorul tezei noastre de doctorat, pentru sprijinul și îndrumarea
avizată de care am beneficiat în ultimii ani de studiu. De asemenea, gândul nostru se îndreaptă cu
recunoștință spre regretatul prof. univ. dr. Nicolae Bocșan, fostul nostru coordonator, decedat în
anul 2016, pentru îndrumarea din primii ani de studiu doctoral. Pentru întregul sprijin acordat în
privința înscrierii noastre la studiile de doctorat, adresăm mulțumiri domnului prof. univ. dr.
Florin Drașovean, iar pentru ajutorul oferit în clipele grele de după decesul coordonatorului
inițial al tezei, dorim să adresăm mulțumiri domnului conf. univ. dr. Vasile Rămneanțu. Ne
exprimăm gratitudinea pentru întregul sprijin oferit la elaborarea lucrării de față domnului
comandor dr. Olimpiu Manuel Glodarenco, doamnei Mery Zidu și domnului Ioan I. Scafeș de la
Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București. De asemenea, ne exprimăm
recunoștința față de conducerile tuturor muzeelor care și-au dat acordul pentru utilizarea
informațiilor postate pe pagina web a Institutului Național al Patrimoniului (CIMEC – Institutul
de Memorie Culturală): Muzeului Național de Artă al României, Muzeului Bucovinei din
Suceava, Muzeului Județean de Istorie Brașov, Muzeului Județean ”Teohari Antonescu” Giurgiu,
Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Complexului Muzeal Arad și Muzeului de
Istorie ”Paul Păltănea” Galați. Pentru primii pași în cunoașterea armamentului de patrimoniu
dorim să-i adresăm mulțumiri domnului expert Carol König, iar pentru sugestii și corecturi la
textul lucrării îi mulțumim colegei dr. Nicoleta Demian. În final, ne exprimăm gratitudinea
pentru sprijinul necondiționat, oferit pe parcursul celor cinci ani de studiu, familiei și în mod
special mamei mele – Zorca Marcov – care ne-a susținut în toată această perioadă.

15
Capitolul I.
PROBLEMA ARMELOR BALCANICE ÎN
ISTORIOGRAFIA ROMÂNĂ

1.1. Introducere în istoriografia internațională privitoare la armamentul balcanic
Cercetarea în domeniul armelor vechi de factură balcanică, piese realizate mai ales în
spațiul Balcanilor de Vest în perioada dominației otomane, își are originile în perioada
interbelică, când, odată cu formarea statului iugoslav, a apărut oportunitatea unei vaste cercetări
de teren, cuprinsă, din punct de vedere geografic, între vechile centre meșteșugărești din Bosnia
și Herțegovina (Sarajevo, Foča, Fojnica), sudul Serbiei (Peć, Prizren), Muntenegru (Boka
Kotorska) și Macedonia (Debar, Skopje, Tetovo). În anii interbelici, vechile centre economice
ale orașelor musulmane din Balcani, čarsije , renumite pentru producția armamentului artizanal,
încă funcționau, mai ales în zona Kosovo și în Macedonia, oferind astfel cercetării istorice
informații neprețuite11.
Printre primele lucrări dedicate armamentului balcanic realizat în perioada stăpânirii
turcești se numără vastul studiu al cercetătorului bosniac Vejsil Čurčić, Starinsko oružje u Bosni
i Hercegovini12 [Armamentul vechi în Bosnia și Herțegovina], publicat la Sarajevo în anii celui
de-al Doilea Război Mondial. Studiul lui Čurčić, apărut ca o încununare a muncii depuse în
domeniul armamentului vechi realizat în spațiul bosniac, utilizează pentru prima dată clasificări
și tipologii pentru încadrarea armelor balcanice, lucrarea sa bazându-se foarte mult pe istorie
orală, etnografie și folclor. Mulți dintre cercetătorii de astăzi ai domeniului amintit consideră
studiul lui Čurčić ca fiind o adevărată piatră de temelie în ceea ce privește istoriografia
armamentului balcanic din perioada dominației otomane. Tot din anii celui de-al Doilea Război
Mondial ne parvine și lucrarea lui Milan Praunsperger, Oružje starih Hrvata13[Armele vechilor
croați], publicată la Zagreb în anul 1943.
O perioadă extrem de fructuoasă în domeniul cercetării armelor balcanice debutează în
anii ’50 ai sec. XX, când apar o serie de specialiști în cadrul marilor muzee iugoslave, printre

11 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, pp. 81-95, 269-284.
12 Vejsil Čurčić, ”Starinsko oružje u Bosni i Hercegovini”, în Glasnik Hrvatskog državnog muzeja u Sarajevu , nr.
LV, Sarajevo, 1944, pp. 21-226.
13 Milan Praunsperger, Oružje starih Hrvata , Zagreb, 1943.

16
aceștia remarcându-se mai ales Đurđica Petrović. Custode al Muzeului Militar din Belgrad, apoi
profesor universitar și decan al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din Belgrad, Đ.
Petrović a avut o activitate științifică extrem de bogată, derulată în cei aproape cincizeci de ani
de cercetare asiduă, tematica principală fiind armamentul balcanic realizat în centrele de
producție de pe cuprinsul fostului stat iugoslav. Având în spate o cercetare de teren extrem de
bogată, doamna Petrović a reușit în decursul anilor să strângă informații și mărturii din centre
manufacturiere aflate la vremea respectivă pe cale de dispariție (Prizren, Peć, Debar, Tetovo,
Skopje etc.). Dintre numeroasele sale studii dedicate armamentului balcanic, selectăm doar pe
cele mai importante: Puškarski zanat u Metohiji14 [Meseria de armurier în Metohija], Prilog
datiranju jatagana prema mestu izrade15 [Contribuții la datarea iataganelor în funcție de locul de
fabricație], Oružarski zanati u Skoplju u 19. Veku16 [Meseriile armurărești în Skopje în sec. al
XIX-lea], Poreklo i karakteristike pištolja zvanih ledenice17 [Originea și caracteristicile
pistoalelor numite ledenice ], Prilog upoznavanju načina rada sa muzejskim zbirkama oružja i
vrsta oružja izrađenog na Kosovu, u Makedoniji, Bosni i Hercegovini u XVIII i XIX veku18
[Contribuții privind modul de lucru cu colecțiile muzeale de armament și vechimea armelor
realizate în Kosovo, Macedonia, Bosnia și Herțegovina în sec. XVIII-XIX], Veze Makedonije i
Albanije na primeru proizvodnje ručnog vatrenog oružja u Debru u 18. i 19. veku19 [Legăturile
Macedoniei și Albaniei în ceea ce privește producția armelor de foc portativ în Debar în sec.
XVIII-XIX], Bokokotorsko oružarstvo u prošlim vekovima20 [Producția de armament în Boka
Kotorska în veacurile trecute] și multe altele. În cursul anului 2013, cu ocazia a zece ani de la
trecerea în neființă a Đ. Petrović, sub egida Muzeului Militar din Belgrad și a Facultății de
Filosofie a fost publicat un volum comemorativ, cuprinzând 25 de studii redactate de aceasta,
dedicate armamentului balcanic. Studiile publicate acoperă din punct de vedere geografic toate
centrele importante de producție din fosta Iugoslavie (Serbia, Kosovo, Muntenegru, Dubrovnik,

14 Đurđica Petrović, ”Puškarski zanat u Metohiji”, în Vesnik Vojnog Muzeja , nr. II, Beograd, 1955, pp. 81-104.
15 Idem, ”Prilog datiranju jatagana prema mestu izrade”, în Vesnik Vojnog muzeja , nr. III, Beograd, 1956, pp. 172-
188.
16 Idem, ”Oružarski zanati u Skoplju u 19. Veku”, în Zbornik Muzej na grad Skopje , nr. I-II, Skoplje, 1965/1966, pp.
55-88.
17 Idem, ”Poreklo i karakteristike pištolja zvanih ledenice”, în Boka , nr. II, Herceg Novi, 1970, pp. 151-186.
18 Idem, ”Prilog upoznavanju načina rada sa muzejskim zbirkama oružja i vrsta oružja izrađenog na Kosovu, u
Makedoniji, Bosni i Hercegovini u XVIII i XIX veku”, în Obrada i zaštita istorijskih zbirki u muzejima: katalog , nr.
28, Beograd, 1974, pp. 1-24.
19 Idem, ”Veze Makedonije i Albanije na primeru proizvodnje ručnog vatrenog oružja u Debru u 18. i 19. veku”, în
Zbornik Muzeja primenjene umetnosti , nr. 19-20, Beograd, 1975/1976, pp. 41-56.
20 Idem, ”Bokokotorsko oružarstvo u prošlim vekovima”, în Boka , nr. XVIII, Herceg Novi, 1986, pp. 43-49.

17
Bosnia și Herțegovina, Macedonia), la acestea adăugându-se și câteva articole dedicate spațiului
balcanic în general21.
Tot în anii ‘50 ai secolului trecut au apărut și alte studii referitoare la armamentul
balcanic din perioada turcească, printre care amintim studiul lui Alija Bejtić, Povijest i umjetnost
Foče na Drini22 [Istoria și arta orașului Foča de pe Drina], Ljubinka Rajković, cu studiul dedicat
iataganelor din colecția Muzeului Militar din Belgrad, Zbirka jatagana Vojnog muzeja23
[Colecția de iatagane a Muzeului Militar din Belgrad] și studiul lui M. Lutovac dedicat
armurierilor din Munții Šar, localizați între Kosovo și Macedonia, Puškarski zanat u
Šarplaninskoj Gori24 [Meseria de armurier în Munții Šar].
Armamentul balcanic a prezentat în continuare interes pentru cercetătorii spațiului ex-
iugoslav, în anii ‘70-’80 ai secolului trecut afirmându-se centrul de la Zagreb, îndeosebi prin
Marija Šercer, cercetătoare în cadrul Muzeului de Istorie a Croației. Doamna Šercer a publicat în
perioada respectivă trei lucrări foarte importante în domeniul armamentului de factură otomană,
venind în contradicție cu teoriile enunțate de Đ. Petrović de la Belgrad, cele două cercetătoare
punând astfel bazele a două școli distincte în domeniul armamentului balcanic, ale căror
reminiscențe există și la ora actuală. Marija Šercer și cercetătorii de la Zagreb au pus sub semnul
întrebării unele atribuiri și identificări propuse de Petrović, școala croată mergând și în ziua de
astăzi pe linia indicată de Šercer. Dintre lucrările importante publicate de cercetătoarea croată
amintim: Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske25 [Iatagane în colecția Muzeului de Istorie a
Croației], Oružje u prošlosti26 [Armele în trecut], Tursko oruzje27 [Armele turcești].
Chiar și în condițiile dezmembrării statului iugoslav la mijlocul anilor ‘90, cercetarea în
domeniul armamentului balcanic a continuat în centrele deja renumite: Belgrad, Zagreb,
Sarajevo. Printre autorii belgrădeni actuali îi amintim pe Anđelija Radović, custode în cadrul
Muzeului Militar din Belgrad, care a publicat în cursul anului 2002 catalogul colecției de arme
balcanice a muzeului belgrădean, Zanatsko oružje Balkana XVII-XIX vek28 [Armamentul

21 Idem, Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije , (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović), Beograd, 2013.
22 Alija Bejtić, ”Povijest i umjetnost Foče na Drini”, în Naše starine , nr. IV, Sarajevo, 1957, pp. 41-56.
23 Ljubinka Rajković, ”Zbirka jatagana Vojnog muzeja”, în Vesnik Vojnog muzeja JNA , nr. I, Beograd, 1954, pp. 97-
110.
24 M. Lutovac, ”Puškarski zanat u Šarplaninskoj Gori”, în Glasnik etnografskog instituta SANU , nr. II-III, Beograd,
1957, pp. 792-806.
25 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975.
26 Idem, Oružje u prošlosti , Zagreb, 1980.
27 Idem, Tursko oruzje , Zagreb, 1983.
28 Anđelija Radović, Zanatsko oružje Balkana XVII-XIX vek , Beograd, 2002.

18
meșteșugăresc în Balcani sec. XVII-XIX] și pe Boško Ljubojević, custode în cadrul Muzeului de
Istorie a Serbiei, cel care a publicat în anul 2011 catalogul întregii colecții de armament a
instituției menționate, Oružje i vojna oprema29 [Arme și echipament militar], un spațiu vast în
cadrul catalogului fiind dedicat armamentului balcanic.
O cercetare asiduă este constatată și la Zagreb, unde la finalul anilor ‘90 și începutul sec.
XXI sunt publicate o serie de volume dedicate armelor balcanice din perioada otomană. În
primul rând trebuie amintit Janko Jeličić, cel care a publicat catalogul colecției de puști orientale
și balcanice din cadrul Muzeului de Istorie a Croației, Balkanske i orijentalne puške s priborom30
[Puști balcanice și orientale cu echipamentul aferent]. În perioada următoare, Jeličić a publicat și
catalogul colecției de pistoale și revolvere, Pištolji i revolveri31 [Pistoale și revolvere], un capitol
întreg fiind dedicat armelor de producție balcanică. Colega lui Jeličić și unul dintre discipolii
Mariei Šercer, Dora Bošković, actualmente custodele colecției de armament a Muzeului de
Istorie din Zagreb, a publicat în cursul anului 2006 un impresionat catalog al colecției de
iatagane, intitulat Zbirka jatagana u Hrvatskom povijesnom muzeju u Zagrebu32 [Colecția de
iatagane a Muzeului de Istorie din Zagreb]. Tot din spațiul croat provine și Mario Kovač, cel care
a publicat catalogul armelor de foc din colecția Muzeului din Sisak, Vatreno oružje u Europi od
XIV do polovice XIX st .33 [Arme de foc în Europa din sec. al XIV-lea până la mijlocul sec. al
XIX-lea], lucrarea cuprinzând mai multe pagini dedicate armelor balcanice portative.
Și în spațiul bosniac cercetarea armelor balcanice și orientale cunoaște o continuitate în
anii 2000. În acest sens îl amintim pe istoricul Bratislav Teinović, custode în cadrul Muzeului
Republicii Srpska din Banja Luka, dintre titlurile căruia amintim: Hladno oruzje iz osmansko-
turskog perioda u Muzeju Republike Srpske34 [Arme albe din perioada turco-osmană în Muzeul
Republicii Srpska], Istorijat zbirke hladnog oružja iz turskog perioda u Muzeju Republike Srpske
(sa kraćim biografskim prilozima dr Stanka Sielskog i Hinka Lederera)35 [Istoricul colecției de
arme albe din perioada turcească în Muzeul Republicii Srpska (cuprinzând scurte contribuții

29 Boško Ljubojević, Oružje i vojna oprema , Beograd, 2011, pp. 12-23.
30 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001.
31 Idem, Pištolji i revolveri , Zagreb, 2008.
32 Dora Bošković, Zbirka jatagana u Hrvatskom povijesnom muzeju u Zagrebu , Zagreb, 2006.
33 Mario Kovač, Vatreno oružje u Europi od XIV do polovice XIX st ., Sisak, 2009.
34 Bratislav Teinović, Hladno oruzje iz osmansko-turskog perioda u Muzeju Republike Srpske , Banja Luka, 2008.
35 Idem, ”Istorijat zbirke hladnog oružja iz turskog perioda u Muzeju Republike Srpske (sa kraćim biografskim
prilozima dr Stanka Sielskog i Hinka Lederera)”, în Glasnik udruženja muzejskih radnika Republike Srpske , nr. 8,
Banja Luka, 2010, pp. 133-141.

19
biografice ale dr. Stanko Sielski și Hink Lederer)], Naoružanje ustanika u Bosni 1875-187836
[Înarmarea răsculaților din Bosnia 1875-1878], Puške ”ostraguše” iz vremena bosanskog
ustanka (1875-1878.) u Muzeju Republike Srpske37 [Puști cu încărcare pe la culată din perioada
răscoalei bosniace (1875-1878.) în Muzeul Republicii Srpska].
Exceptând spațiul ex-iugoslav, cercetarea în domeniul armamentului balcanic din
perioada stăpânirii otomane este mult mai puțin dezvoltată; în cele mai multe dintre cazuri
vorbim de lucrări dedicate armelor turcești în general, care cuprind capitole referitoare la
producția meșteșugărească balcanică. Autorii contemporani preocupați de problematica armelor
balcanice preiau și se bazează în scrierile lor pe istoriografia iugoslavă.
Referitor la publicațiile internaționale non-iugoslave, informații prețioase legate de
producția de arme în Balcani, dar și la costul armelor pe piața locală, ne-a lăsat călătorul francez
Ami Boué, în lucrarea La Turquie d’ Europe38, în patru volume, publicată la Paris, în anul 1840.
Multe dintre studiile actuale se bazează pe informațiile călătorului francez din prima jumătate a
sec. al XIX-lea. Wendelin Boeheim, în lucrarea Handbuch der Waffenkunde39 din anul 1890,
include piesele balcanice în categoria mare a armelor orientale, însă identifică tipul de pușcă
džeferdar ca fiind o armă de factură albaneză sau muntenegreană, care s-a răspândit în sec. al
XVIII-lea în teritoriul european al Imperiului otoman. Pușca respectivă era cunoscută sub
denumirea de Arnautengewehr sau Djeferdari . Restul armelor balcanice ilustrate în lucrarea lui
Boeheim au fost identificate ca fiind turcești. Tangențial, problematica armelor balcanice este
redată și în lexiconul lui George Stone, A Glossary of the Construction, Decoration and Use of
Arms and Armor in All Countries at All Times40, din anul 1934, însă fără a pătrunde în probleme
de tipologie, clasificări etc. În această categorie de publicații merită amintită și lucrarea lui Guy
F. Laking, Oriental Arms and Armour41, ediția din 1964, sau opera lui D. J. Fryer, Antique
Weapons A-Z , din anul 196942.

36 Idem, ”Naoružanje ustanika u Bosni 1875-1878. godine”, în Vesnik Vojnog muzeja , nr. 36, Beograd, 2009, pp. 29-
38.
37 Idem, ”Puške ostraguše iz vremena bosanskog ustanka (1875-1878.) u Muzeju Republike Srpske”, în Glasnik
udruženja muzejskih radnika Republike Srpske , nr. 2, Banja Luka, 2004, pp. 136-147.
38 Ami Boué, La Turquie d’ Europe , Paris, 1840.
39 Wendelin Boeheim, Handbuch der Waffenkunde: das Waffenwesen in seiner historischen Entwicklung vom
Beginn des Mittelalters bis zum Ende des 18 Jahrhunderts , Leipzig, 1890.
40 George Stone, A Glossary of the Construction, Decoration and Use of Arms and Armor in All Countries at All
Times , Portland, 1934, pp. 234-235; 259-260.
41 Guy F. Laking, Oriental Arms and Armour – Wallace Collection catalogue, London, 1964 .
42 D. J. Fryer, Antique Weapons A-Z , London, 1969.

20
Și în jurul spațiului iugoslav apar o serie de lucrări dedicate armamentului vechi. Astfel
pentru spațiul albanez avem lucrările publicate de Riza T. Drishti, Armet dte Armetaret
Shqiptare43 [Arme și războinicii albanezi], din anul 1976 și Albanians Weapons and Armourers44
în 1990, iar pentru cel bulgar, lucrarea lui Todor Kozlovzki, Old Firearms of the Bulgarians45,
apărută la Plovdiv în anul 1981 și cea a lui Nikola Daskalov și Vyara Kovacheva, Weaponry of
the Past46, publicată la Sofia în anul 1989.
Trecând la publicații mai recente, trebuie menționată cartea cercetătoarei ruse Э.Г
Аствацатурян, Турецкое оружие в собрании Государственного Исторического музея47
[Arme turcești din colecția Muzeului Național de Istorie], din anul 2002, care cuprinde un întreg
capitol dedicat armelor balcanice din perioada turcească. În aceeași perioadă vede lumina
tiparului și monumentala operă a lui Anthony C. Tirri, Islamic Weapons: Maghrib to Moghul48,
poate cea mai completă și documentată lucrare vis-a-vis de armamentul islamic în general.
Lucrarea cuprinde un capitol vast dedicat armamentului balcanic/grecesc, în care autorul
utilizează mare parte din terminologia iugoslavă. Trecerea în revistă a istoriografiei
internaționale în domeniul studiat se încheie cu operele cercetătorului britanic Robert Elgood, cel
care a publicat câteva lucrări de referință în domeniul armelor islamice, fiind, deocamdată,
singurul autor care a publicat o lucrare de ansamblu care cuprinde întregul armament produs în
Balcani, în anii dominației otomane. Printre lucrările publicate de Elgood amintim: Islamic Arms
and Armour49, Firearms of the Islamic World in the Tareq Rajab Museum50 etc. Volumul care
stă la baza cercetării noastre în domeniul armamentului balcanic, intitulat The Arms of Greece
and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period51, tipărit în 2009, se bazează pe o îndelungată
cercetare de teren, pe care Elgood a întreprins-o în întregul spațiu al Balcanilor. Lucrarea preia în
general tezele și clasificările propuse de istoriografia iugoslavă, mai cu seamă pe cele enunțate în
vasta operă publicată de Đurđica Petrović.

43 Riza T. Drishti, Armet dte Armetaret Shqiptare , Tirana, 1976.
44 Idem, Albanians Weapons and Armourers , Tirana, 1990.
45 Todor Kozlovzki, Old Firearms of the Bulgarians , Plovdiv, 1981.
46 Nikola Daskalov, Vyara Kovacheva, Weaponry of the Past , Sofia, 1989.
47 Э.Г Аствацатурян, Турецкое оружие в собрании Государственного Исторического музея , St. Petersburg,
2002, pp. 249-268.
48 Anthony C. Tirri, op. cit. , pp. 150-173.
49 Robert Elgood, Islamic Arms and Armour , London, 1979.
50 Idem, Firearms of the Islamic World in the Tareq Rajab Museum, London, 1995, pp. 52-66.
51 Idem, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009.

21
1.2. Istoriografia română și armamentul sec. XVIII-XIX. Problema armelor
balcanice în istoriografia națională
În istoriografia română, tema armamentului balcanic portativ din anii stăpânirii otomane
este un subiect relativ nou, nefiind abordat în profunzime până în urmă cu câțiva ani. Trebuie
spus că istoriografia română referitoare la armamentul din sec. XVIII-XIX, la modul general
vorbind, este destul de cuprinzătoare, de numele lui Carol König, expert în domeniul armelor de
patrimoniu, fiind legate multe dintre studiile și volumele apărute în țara noastră, dar și în
străinătate. Dintre studiile publicate de acesta amintim: Scurt istoric al evoluției armelor de foc
portative (sec. XIV-XVIII)52; Arme albe și de foc din colecția Muzeului Județean de Istorie
Buzău53; Armamentul armatei române în războiul pentru obținerea independenței de stat a
României din 1877-18754; Armamentul din dotarea armatelor naționale române de la
reorganizare până la Unirea Principatelor55. Tot sub semnătura domnului Carol König, în
colaborare cu Cristian Vlădescu și Dan Popa, a fost publicat un prim catalog referitor la armele
din colecțiile muzeale ale țării noastre, Arme în muzeele din România56, în 1973. Lucrarea
cuprinde în partea ilustrativă a catalogului și câteva piese de factură balcanică57. Cei trei autori ai
catalogului au publicat împreună și studiul Cu privire la unele aspecte ale artei armurăriei și
modul de decorare a armelor în secolele XVI-XVIII58, în anul 1968. C. Vlădescu și C. König au
mai colaborat și la redactarea unor studii în reviste de specialitate, în acest sens menționăm
articolele: Arme albe și de foc din colecția Muzeului Militar Central59, în 1969 și Arme de
vânătoare din secolele XVI-XVIII60, în 1976. Elena Roman a publicat în anul 1981 catalogul
colecției armelor de foc din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal, Arme de foc portative în
colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-XVIII . Vorbim despre un prim catalog de colecție

52 Carol König, ”Scurt istoric al evoluției armelor de foc portative (sec. XIV-XVIII)”, în Studii și materiale de
muzeografie și istorie militară , nr. 1, București, 1968, pp. 63-76.
53 Idem, ”Arme albe și de foc și de foc din colecția Muzeului Județean de Istorie Buzău”, în Studii și cercetări de
istorie buzoiană , Buzău, 1973, pp. 41-48.
54 Idem, ”Armamentul armatei române în războiul pentru obținerea independenței de stat a României din 1877-
1878”, în Studii și materiale de muzeografie și istorie militară , nr. 10, București, 1977, pp. 151-186.
55 Idem, ”Armamentul din dotarea armatelor naționale române de la reorganizare până la Unirea Principatelor”, în
Studii și materiale de muzeografie și istorie militară , nr. 11, București, 1978, pp. 193-208.
56 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973.
57 Ibidem , ilustr. 229-230, 234, 235-236, 238-239, 242.
58 Idem, ”Cu privire la unele aspecte ale artei armurăriei și modul de decorare a armelor în secolele XVI-XVIII”, în
Sesiunea de comunicări a muzeelor de artă , București, 1968.
59 Cristian Vlădescu, Carol König, ”Arme albe și de foc din colecția Muzeului Militar Central”, în Revista Muzeelor ,
nr. 4, București, t. II din 1965 și t. VI din 1969.
60 Idem, ”Arme de vânătoare din secolele XVI-XVIII”, în Studii și materiale de muzeografie și istorie militară , nr. 9,
București, 1976.

22
românesc dedicat armelor de foc portative aflate în patrimoniul unei entități muzeale. Catalogul
cuprinde și numeroase piese de factură balcanică, însă datarea acestora și identificarea centrelor
de producție este una destul de relativă, în contextul lipsei bibliografiei de specialitate, problema
fiind expusă chiar de autoare în prefața volumului61.
Din categoria lucrărilor mai recente menționăm catalogul colecției Muzeului de Istorie
din Bacău, Arme din colecția Muzeului de Istorie Bacău (secolele X-XX)62, catalog redactat de
Elena Artimon și Lăcrămioara Marin-Stratulat, în anul 2005. Chiar dacă în lucrarea muzeului
băcăuan nu au fost identificate arme de factură balcanică, apariția în sine a unui astfel de catalog
de colecție era de bun augur pentru viitorul istoriografiei românești la începutul noului mileniu.
Un catalog important este cel publicat în anul 2007 de către Anca Nițoi, Arme și armuri în
colecțiile Muzeului Brukenthal . Catalogul, unul selectiv, cuprinde și câteva puști balcanice63,
însă datarea și identificarea acestora se bazează pe mai vechiul catalog al Elenei Roman. În
cursul anului 2008, sub egida Muzeului Militar Național din București a văzut lumina tiparului
un catalog selectiv al colecției de armament, Piese din Colecția de Armament a Muzeului Militar
Național ”Regele Ferdinand I” , publicat de istoricul militar, expert în arme de patrimoniu, Ioan I.
Scafeș. Catalogul cuprinde o singură piesă de producție balcanică, pușca paragun deținută de
domnitorul Alexandru Ioan Cuza64. Specialistul muzeului militar bucureștean a publicat în anul
2010, în colaborare cu Ionuț-Cristian Gheorghe, muzeograf în cadrul Muzeului Județean din
Giurgiu, catalogul colecției armelor de foc din patrimoniul instituției giurgiuvene, Arme de foc
din colecția Muzeului județean “Teohari Antonescu” ~ Firearms from the Collection of the
“Teohari Antonescu” Giurgiu County Museum . Catalogul cuprinde și câteva arme de factură
balcanică65. În cursul anului 2012 a apărut la Vârșeț, în Serbia, catalogul expoziției internaționale
dedicată armelor albe, Cold Arms , eveniment realizat în colaborare de Muzeul Banatului din
Timișoara și Muzeul Orășenesc din Vârșeț. Catalogul cuprinde câteva iatagane balcanice din
colecția timișoreană66. La Sibiu, în 2013 a fost publicată lucrarea lui Dorin Barbu, Arme de foc

61 Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-XVIII , Sibiu, 1981, pp. 12-13.
62 Elena Artimon, Lăcrămioara Marin-Stratulat, Arme din colecția Muzeului de Istorie Bacău (secolele X-XX) ,
Bacău, 2005.
63 Anca Nițoi, Arme și armuri în colecțiile Muzeului Brukenthal , Sibiu, 2007, pp. 109, 111.
64 Ioan I. Scafeș, Piese din Colecția de Armament a Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand I” , Buzău, 2008,
p. 19.
65 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, Arme de foc din colecția Muzeului județean “Teohari Antonescu” ~
Firearms from the Collection of the “Teohari Antonescu” Giurgiu County Museum , Giurgiu, 2010, pp. 44-49, 52-
53.
66 Zoran Markov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012, pp. 97-104.

23
portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania67. Cartea este varianta tipărită a
lucrării de doctorat a domnului Barbu, pentru cercetarea armelor balcanice portative fiind
important repertoriul de la finalul lucrării, unde apar liste cu armele de foc deținute de muzeele
transilvănene, printre aceste piese aflându-se și arme de proveniență balcanică. În cursul anului
2014, în literatura de specialitate din țara noastră au apărut încă două cataloage de arme, unul
publicat la Timișoara, de subsemnatul în colaborare cu Sergiu Galiș, Pistoale și revolvere:
colecția de arme a Muzeului Banatului din Timișoara68, iar celălalt, editat de către Muzeul
Național de Istorie a României, Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României69 –
catalog de expoziție. Ambele publicații conțin și piese balcanice din colecțiile celor două muzee.
La capitolul articolelor științifice, în cursul anului 2016 șeful Laboratorului de Restaurare
din cadrul Muzeului Național Brukenthal, Dorin Barbu, a publicat un interesant articol dedicat
armelor de foc turcești din colecțiile muzeului sibian. Chiar dacă toate armele colecției au fost
incluse în categoria celor turcești, materialul domnului Barbu este interesant datorită faptului că
folosește pentru prima dată în istoriografia română, exceptând publicațiile autorului acestei teze
de doctorat, terminologia iugoslavă din domeniul armamentului de foc balcanic70.
Referitor la clasificarea și datarea armelor balcanice din sec. XVIII-XIX, marea
majoritate a publicațiilor românești apărute până la începutul deceniului doi al secolului nostru,
cu foarte mici excepții, nu au utilizat clasificările și tipologiile propuse de literatura de
specialitate internațională, piesele de factură balcanică fiind de multe ori incluse în categoria
generală a armamentului turcesc. Această determinare greșită a fost constatată mai cu seamă în
cazul pistoalelor cu cremene, nu de puține ori, celebrele pistoale de cobur specifice atelierelor de
la Peć, Shkodra, Prizren sau Foča au fost identificate ca și arme de factură turcească71. Același
lucru este valabil și în cazul armelor albe, în speță a iataganelor, toate aceste piese fiind

67 Dorin Barbu, Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania , Sibiu, 2013, pp. 73-115.
68 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, Pistoale și revolvere: colecția de arme a Muzeului Banatului din Timișoara ,
Timișoara, 2014, pp. 51, 69-80.
69 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, pp. 35-36, 39, 94, 101.
70 Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr.
XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 91-99.
71 Elena Roman, op. cit ., pp. 40-41, 42, 44, 46-47; Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din
România , București, 1973, ilustr. 229-230 etc.

24
considerate turcești-otomane72, iar despre dezvoltata producție balcanică a iataganelor, în special
în Bosnia și Herțegovina, literatura din țara noastră nu amintește nicio informație. Situația este
mai bună în cazul puștilor lungi cu cremene, arnautke-tančice , identificarea acestora fiind una
corectă, în sensul în care piesele respective au fost integrate în categoria mare a armelor produse
în Peninsula Balcanică73. Doar în cazuri excepționale puștile balcanice au fost identificate în
funcție de atelierele de proveniență, acest lucru fiind valabil pentru armele bulgărești de tipul
paragun , cunoscute în literatură și sub denumirea de boyliya , terminologie utilizată și în
publicațiile noastre din ultimii ani74.
Vorbind strict despre studiile referitoare la problematica armamentului balcanic din
perioada dominației otomane, singurele studii existente la ora actuală în țara noastră sunt cele
publicate între anii 2011-2015 de către autorul acestei lucrări de doctorat, muzeograf și apoi
coordonator al Secției de Istorie în cadrul Muzeului Național al Banatului din Timișoara, atât în
reviste din țară, cât și în culegeri de studii din străinătate. Primul studiu dedicat pistoalelor
balcanice cu cremene, Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului
Timișoara75, a fost publicat în anul 2011 și clasifică pentru prima dată pistoalele balcanice în
funcție de centrele de producție, venind și cu o nouă datare privind piesele respective. Apoi, în
2012, a fost publicat studiul Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara76, articolul
fiind primul în literatura de specialitate română, care a abordat pe larg tematica iataganelor și a
centrelor de producție balcanică. În același an a văzut lumina tiparului și studiul A Balkan
Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum Timisoara77, publicat într-o culegere
de studii, apărută la Vârșeț, în Serbia. Studiul respectiv face pentru prima dată o analiză detaliată
a unei puști de tipul džeferdar , aflată în colecțiile unui muzeu românesc. Un ultim articol în
problematica armamentului balcanic este cel publicat în anul 2015, Contribuții la identificarea și

72 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 151, 153, 156-
157; Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, pp. 35-36, 39.
73 Elena Roman, op. cit ., pp. 31-37; Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit ., 48-49; Arme din colecția
Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu), op. cit ., p. 101.
74 Ioan I. Scafeș, op. cit ., p. 19; Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit ., 46-47.
75 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, pp. 313-331.
76 Idem, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, pp. 259-
284.
77 Idem, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum Timisoara”, în Proceedings of the
Regional Conference Research, Preservation and Presentation of Banat Heritage: Current State and Long Term
Strategy, Vršac, Serbia 17-19 November 2011 , Vršac, 2012, pp. 187-191.

25
clasificarea puștilor vest-balcanice cu cremene prezente în muzeele din România78, studiul
ilustrând clasificarea puștilor balcanice în funcție de tipologia elaborată de literatura de
specialitate iugoslavă. Astfel, puștile balcanice deținute de muzeele noastre au putut fi
identificate, clasificate și datate în mod corespunzător, în concordanță cu bibliografia
internațională în domeniu.
Dintre studiile mai recente merită amintit articolul doamnei Mihaela Beceanu, restaurator
în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, referitor la un iatagan belosapac
deținut de muzeul devean și restaurat în urmă cu câțiva ani79. În redactarea articolului, doamna
Beceanu a beneficiat de bibliografia și informațiile furnizate de subsemnatul, muzeograf la acea
dată în cadrul muzeului din Timișoara80.
Cel mai recent studiu dedicat unei arme de factură balcanică a fost publicat de domnii
Mihai Chiriac și Viorel Ștefu în cursul anului 2017. Articolul reîncadrează din punct de vedere
tipologic și temporal un iatagan de tipul belosapac din colecția de arme a Muzeului Municipal
Mediaș81. În realizarea studiului, autorii au beneficiat de informațiile furnizate de subsemnatul82.
În concluzie, putem afirma că problematica armelor balcanice din perioada sec. XVIII-
XIX este una relativ nouă în literatura de specialitate autohtonă, primele studii fiind publicate
târziu, după anul 2010. Istoriografia de până la acel moment prezintă numeroase carențe în ceea
ce privește corecta identificare și datare a pieselor în cauză, iar despre clasificarea lor pe
subtipuri nici nu poate fi vorba. Toate aceste aspecte se datorează lipsei unei literaturi de
specialitate actualizate, necunoașterii bibliografiei iugoslave din domeniu, cea mai cuprinzătoare
în problematica respectivă, dar și slabei pătrunderi a lucrărilor occidentale, apărute în ultimii ani.

78 Idem, ”Contribuții la identificarea și clasificarea puștilor vest-balcanice cu cremene prezente în muzeele din
România”, în AnB, S.N., XXIII, Cluj-Napoca, 2015, pp. 331-341.
79 Mihaela Beceanu, ”Restaurarea unui iatagan de secol XIX”, în Sargetia , III, (XXXIX), S.N., 2012, 283-286.
80 Ibidem , p. 283.
81 Mihai Chiriac, Viorel Ștefu, ”Quelques considerations historiques concernant un yatagan de la collection du
Musée Municipal Médiaș”, în Acta Terrae Fogarasiensis , VI, 2017, pp. 282-286.
82 Ibidem , p. 283.

26
Capitolul II.
PRODUCȚIA DE ARMAMENT ÎN PENINSULA BALCANICĂ
ÎN SEC. XVIII-XIX

2.1. Premisele apariției armelor albe și de foc în Peninsula Balcanică în perioada
dominației otomane
Consolidarea autorității otomane în Balcani a dus la modificări importante în ceea ce
privește modul de viață al populației creștine autohtone. În locul producției de tip rural,
definitorie pentru perioada medievală, după cucerirea otomană s-au dezvoltat meșteșugurile în
mediul urban și odată cu acestea a înflorit comerțul. În multe orașe din Kosovo și Metohija,
Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia, nordul Albaniei, Serbia, Bulgaria și Grecia, în
sec. XVII-XVIII, dar mai ales XIX, producția artizanală meșteșugărească de armament a
cunoscut o dezvoltare importantă. În centrele mai sus amintite se produceau arme, atât pentru
nevoile locale, cât și pentru comercializarea lor în alte provincii ale Imperiului otoman.
Armurăriile au cunoscut o dezvoltare deosebită, mai ales în pașalâcurile periferice ale Imperiului
(Bosnia), dar și în teritoriile în care autoritatea otomană era slăbită, iar pericolul anarhiei era cât
se poate de real (nordul Albaniei). În aceste teritorii contrabanda cu armament era mult mai
prezentă decât în centrul Peninsulei Balcanice83.
În perioada dominației otomane asupra Peninsulei Balcanice, puternicele influențe
orientale suprapuse peste mai vechea moștenire culturală europeană a zonei au creat premisele
apariției unor tipuri specifice de arme albe și de foc, nemaiîntâlnite în restul Imperiului otoman84.
În momentul venirii turcilor otomani în Peninsula Balcanică, meșteșugurile din acest
spațiu erau, ca și în secolele precedente, strâns legate de centrele comerciale și de zonele miniere.
Nevoile militare i-au determinat pe otomani să sprijine în Balcani apariția și dezvoltarea
meșteșugurilor legate de producția de arme85.
Iataganul a devenit în perioada stăpânirii otomane o armă „națională”, fiind inclus printre
elementele de port popular ale bărbaților din Serbia, Muntenegru, Herțegovina și Boka

83 Anđelija Radović, op. cit., p. 7.
84 Zoran Marcov, ”Contribuții la identificarea și clasificarea puștilor vest-balcanice cu cremene prezente în muzeele
din România”, în AnB, S.N., XXIII, Cluj-Napoca, 2015, p. 332.
85 Idem, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX, Cluj-
Napoca, 2011, p. 314.

27
Kotorska86. În ceea ce privește centrele de producție, dacă excludem Constantinopolul, cele mai
renumite centre pentru realizarea de iatagane în Balcani au fost cele de la: Foča, Sarajevo,
Prizren, Užice, Kotor, Herceg Novi, Risan, Kreševo, Travnik, Shkodra, Skopje etc. Cel mai
renumit centru era cel de la Foča (Herțegovina), unde producția de iatagane a început în sec. al
XVI-lea și a cunoscut cea mai mare înflorire în sec. XVIII-XIX87.
Meșteșugul armelor de foc portative pe bază de cremene s-a dezvoltat în Balcani sub
influența turcilor otomani. Armurierii veniți din Orient, odată cu trupele otomane, făceau parte
din categoria ienicerilor, aceștia fiind și cei care i-au învățat pe meșteșugarii locali secretul
făuririi armelor.
Mecanismul de dare a focului cu cremene avea o serie de avantaje față de sistemele
anterioare. Primul mare avantaj era legat de posibilitatea întrebuințării armei și în condiții meteo
nefavorabile, având în vedere faptul că pulberea, aflată în tigăița mecanismului, era protejată de
capacul amnarului. Al doilea avantaj, apărut odată cu perfecționarea acestui tip de mecanism,
consta în posibilitatea de a păstra cocoșul port-cremene în poziția armată, în condițiile în care la
armarea mecanismului exista o primă treaptă de siguranță88.
În Balcani, la armele de foc cu cremene s-a folosit în cele mai multe dintre cazuri
mecanismul cu arc de armare exterior, așa-numitul mecanism spaniol, miquelet89 sau turcesc,
denumit astfel în contextul în care era utilizat la marea majoritate a armelor orientale90. În
aceeași perioadă, în Occident era mai mult folosit mecanismul cu arc de armare interior (aflat în
interiorul mecanismului), așa-numitul mecanism francez , perfecționat de armurierii francezi în
jurul anului 163091. Mecanismul de tip francez a fost folosit în Balcani mai ales în sec. al XIX-
lea la pistoalele de tipul kubura92.
În sec. al XVII-lea armata otomană a fost dotată cu armament de foc portativ având
sistem cu cremene de tipul miquelet , iar începând cu anul 1610 a debutat la Constantinopol
producția de armament în atelierele proprii unde își desfășurau activitatea armurieri balcanici,

86 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 7.
87 Đurđica Petrović, ”Prilog datiranju jatagana prema mestu izrade”, în Vesnik Vojnog Muzeja , nr. III, Beograd,
1956, p. 172.
88 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, p. 314.
89 Marija Šercer, Oružje u prošlosti , Zagreb, 1980, p. 25.
90 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 39-40.
91 Torsten Lenk, The Flintlock Its Origin, Development, and Use , 2007, pp. 41-52.
92 Anđelija Radović, op. cit., p. 41.

28
mai ales cei bulgari originari din Sofia93. Armele cu cremene au intrat în dotarea armatei
otomane în timpul domniei lui Murad al IV-lea (1623-1640) și au fost folosite până la începutul
sec. al XIX-lea, când, treptat, și-au făcut apariția armele cu capsă, în timpul sultanului Selim al
III-lea (1789-1807)94.
În atelierele din Balcani unde se realizau arme de foc cu mecanism pe bază de cremene,
inițial, atât țevile, cât și mecanismele propriu-zise erau importate din nordul Italiei. În acea fază
timpurie, armurierii balcanici realizau celelalte componente ale unei arme, mai puțin pretențioase
(partea lemnoasă formată din uluc și mâner/pat, bulbul metalic, brățările metalice pentru fixarea
țevii etc.), toate aceste părți componente fiind încă din acel moment bogat decorate (filigran,
granulație, pietre prețioase etc.). Cu timpul, mai ales în sec. al XIX-lea, armurierii autohtoni au
reușit să producă, atât țevi (armurierii din Prizren), cât și mecanisme de dare a focului
(Constantinopol) pe plan local, dând astfel armelor din faza târzie a Imperiului o notă de
originalitate95.
Producția în atelierele balcanice a armelor de foc cu mecanism pe bază de cremene a fost
puternic influențată de armurăriile din nordul Italiei. Aceste puști au fost realizate în Balcani
începând cu mijlocul sec. al XVII-lea de către armurierii locali, numiți tufekdžije96.
Puștile occidentale, mai cu seamă cele italiene de vânătoare, au stat la baza realizării
viitoarelor arme balcanice în sec. XVIII și XIX. Țevile și mecanismele de dare a focului ale
puștilor de vânătoare nord-italiene erau componente extrem de prețuite în Balcani, ele fiind
importate din Italia și asamblate inițial în Albania, iar mai apoi în întreg spațiul balcanic.
Autoritățile otomane au interzis populației civile, mai ales creștinilor din Balcani, dreptul de a
deține armament, legislația fiind mult mai aspră în timpul unor răscoale sau conflicte armate,
context în care populația zonei respective s-a orientat spre armamentul de contrabandă. În acele
teritorii din Balcani unde localnicii se confruntau cu o rată a infracționalității foarte ridicată, iar
protejarea propriei vieți și a bunurilor devenise o componentă obișnuită a vieții cotidiene, fiecare
bărbat era înarmat cu arme de foc portative și cu arme albe. Diferențele sesizabile în ceea ce
privește calitatea și decorul armelor reflectă de fapt statutul social al posesorilor. Autoritățile
otomane au tolerat uneori aceste schimburi comerciale, alteori au luat măsuri excesive pentru

93 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, p. 14.
94 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, pp. 45-46.
95 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 7-12.
96 Termenul tufekdžija provine din turcescul tüfek (pușcă) și se referă la armurierul care realiza puști.

29
interzicerea lor, totul în funcție de contextul politic al vremii. Având în vedere faptul că
interesele comerciale și obținerea profitului au fost întotdeauna deasupra calculelor politice, în
scurt timp s-au găsit soluții și rute comerciale care au facilitat importul de armament97.
În condițiile în care importul armelor de vânătoare nu era interzis, țevile puștilor de
vânătoare venețiene erau importate în cantități foarte mari. Multe state europene, mai ales
Veneția, au pus bazele unei producții masive de armament de foc pentru vânătoare, producția
fiind destinată teritoriilor aflate sub autoritate otomană, cu precădere Balcanilor de Vest. În
atelierele și armurăriile de pe tot cuprinsul Balcanilor de Vest aceste arme și componentele de
import au fost prelucrate, decorate, asamblate cu alte piese de factură locală, ceea ce a dus la
creionarea unor noi tipuri de arme de foc, caracteristice Peninsulei Balcanice98.

2.2. Producția de iatagane în Peninsula Balcanică în sec. XVIII-XIX
Așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, în regiunea Balcanilor de Vest (mai cu
seamă în Serbia, Muntenegru, Herțegovina și Boka Kotorska) iataganul a devenit în perioada
stăpânirii otomane o armă „națională”, fiind inclus între elementele de port popular bărbătesc99.
Dintre numeroasele centre de producție existente în Peninsula Balcanică (Sarajevo,
Prizren, Užice, Kotor, Herceg Novi, Risan, Kreševo, Travnik etc.) cel mai renumit a fost cel de
la Foča, actualmente în Bosnia și Herțegovina, unde producția de iatagane a început în sec. al
XVI-lea și a cunoscut cea mai mare înflorire în sec. XVIII-XIX100.
Armurierii – bičakčije101 – din Foča au devenit cunoscuți în spațiul balcanic prin
realizarea de iatagane pentru funcționarii bogați și înalții demnitari otomani. Călătorind prin
Bosnia în anii 1836-1837, Ami Boué nota următoarele:
„În unele orașe se produc cuțite deosebit de frumoase, având lamele damaschinate, cu
plăsele albe și deseori fiind decorate cu pietre semiprețioase sau sticlă de culoare roșie.
Centrele de la Foča și Constantinopol sunt cele mai renumite în realizarea acestui tip de

97 Zoran Marcov, ”Contribuții la identificarea și clasificarea puștilor vest-balcanice cu cremene prezente în muzeele
din România”, în AnB, S.N., XXIII, Cluj-Napoca, 2015, p. 332.
98 Idem, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum Timisoara”, în Proceedings of the
Regional Conference Research, Preservation and Presentation of Banat Heritage: Current State and Long Term
Strategy, Vršac, Serbia 17-19 November 2011 , Vršac, 2012, p. 187.
99 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 7.
100 Đurđica Petrović, ”Prilog datiranju jatagana prema mestu izrade”, în Vesnik Vojnog Muzeja , nr. III, Beograd,
1956, p. 172.
101 Termenul provine din turcescul bıçak , care se traduce în limba română prin cuțit. Prin urmare, termenul bičakčija
este echivalent cu românescul cuțitar , adică meșteșugarul care se ocupă de producerea și comercializarea cuțitelor.
În limba sârbo-croată se mai folosește și termenul nožar (nož = cuțit).

30
cuțit, păstrat de regulă într-o teacă din lemn sau piele, fiind purtat la brâu sau fixat de
centură. Aceste cuțite se realizează și la Sarajevo, dar și în alte locuri, însă cele mai
calitative și ieftine provin din cele două centre mai sus menționate, unde se
comercializează la prețul de șapte groși bucata“102 [tr.n.].
Plăselele erau realizate din fildeș, adus de populația bosniacă musulmană cu ocazia
pelerinajelor întreprinse în Orient. Acestea mai erau realizate din corn, os de vită sau lemn. Mai
puteau fi făcute și din corn de cerb nordic (ren, elan), materia primă fiind adusă în acest caz din
spațiul rusesc de către comercianții bosniaci (în special cei din Sarajevo). Lamele iataganelor
produse la Foča erau fabricate din oțel de proveniență locală, prelucrat de către armurierii locali,
dar și din oțel importat din Orient, renumit pentru proprietățile sale deosebite103.
Cu ocazia realizării iataganelor, în acele ateliere unde exista o împărțire a muncii, lamele
erau făurite de cuțitari ( nožari )104, decorul lamelor fiind opera așa-numiților srmadžije105, iar
plăselele erau făcute de bičakčije . Elementele decorative ale iataganului erau realizate de
kujundžije106: hašrma (partea metalică dispusă între cele două plăsele) și parazvana (decor în
continuarea mânerului, sub forma unei frunze stilizate dispuse în partea superioară a lamei), în
aceeași categorie intrând și decorul garniturilor metalice de pe teacă. Tecile erau realizate de
meșteri specializați. Chiar și în rândul acestor kujundžije , erau anumite specializări, unii
ocupându-se de hašrma , alții de garnituri etc. Spre exemplu, cel care realiza și decora hašrma era
cunoscut sub denumirea de hašermedžija107.
Totuși în marea majoritate a cazurilor, iataganul, fără teacă și decor, era realizat de un
bičakčija – cuțitar. Acesta lucra în atelier, șezând de regulă pe o sofa (divan îngust, de obicei cu
un capăt mai ridicat). În spatele acestei încăperi se găsea atelierul de fierărie propriu-zis, cu forja
aferentă, țevile suflante, nicovala etc. Procesul de realizare se desfășura în mai multe etape:
încălzirea oțelului și modelarea acestuia pentru a se obține forma de bază, apoi răzuirea și
șlefuirea obiectului astfel obținut. Canalul de scurgere, dispus imediat sub muchia netăioasă a
lamei, era realizat cu ajutorul unei unelte speciale din oțel având în partea superioară o bară

102 A. Boué, Die Europaische Türkei , vol. II, Wien, 1889, p. 56 apud Robert Elgood, The Arms of Greece and her
Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 142.
103 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 20-21.
104 Vezi nota nr. 19.
105 Srmadžija era un meșteșugar specializat în realizarea ornamentelor damaschinate cu fir de aur și argint, decor
prezent pe ambele fețe ale lamei unui iatagan.
106 Provine din turcescul kuyumcu , care se traduce în limba română prin bijutier .
107 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 21-22; Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 8.

31
metalică, în funcție de lățimea acesteia variind și lățimea șanțului de scurgere108. Parazvana era
atașată de mânerul din oțel cu ajutorul plumbului topit, prin aplicarea ușoară a acestuia în zonele
de îmbinare109. Fixarea plăselelor pe mânerul metalic al iataganului se făcea cu ajutorul unei
unelte specializate, formate din două elemente, ćemen și matkaf, cu ajutorul căreia se găureau
orificiile pentru fixarea niturilor. Osul era modelat de regulă cu ajutorul unui mic fierăstrău de
mână, cunoscut sub denumirea de bičkija . În atelierul de fierărie din spatele prăvăliei se realiza
doar lama iataganului, toate celelalte operații se desfășurau în încăperea din față, mai exact pe
sofa. În spatele meșterului erau atârnate pe peretele încăperii o serie de unelte de mai mici
dimensiuni, iar în fața acestuia se găsea nicovala și menghina. Se consideră că în aproximativ
cinci ceasuri, un armurier ajutat de cel puțin un ucenic putea făuri un iatagan (fără elementele
decorative și teacă)110.
Iataganele balcanice erau decorate cu ajutorul a numeroase tehnici: turnare, batere,
damaschinare, traforare, gravare, încrustație etc. În mediul bosniac se mai folosea și filigranul,
iar în spațiul albanez (mai ales la Shkodra) era utilizată granulația. Pe lamele acestui tip de armă
erau deseori damaschinate inscripții cu argint sau aur, de cele mai multe ori fiind vorba de texte
din Coran, mai rar era trecut anul fabricației, numele proprietarului sau cel al armurierului. Unele
simboluri des uzitate, cum ar fi sigiliul lui Solomon (steaua în șase colțuri), și-au pierdut cu
timpul semnificația inițială devenind elemente pur decorative111.
Iataganul era purtat la brâu alături de cele două pistoale de cobur cu cremene. Brâul,
cunoscut și sub denumirea de bensilah , era un element de port popular folosit în special pentru
prinderea armelor, din acest motiv unii autori considerându-l accesoriu militar112.
Iataganul se afla în înzestrarea marinei otomane și a ienicerilor. Era de asemenea un
element obligatoriu al ținutei fiecărui musulman. Totuși, trebuie precizat faptul că iataganul era o
armă foarte apreciată și îndrăgită în Muntenegru și Herțegovina113. Iataganul cu plăsele de mici
dimensiuni era cunoscut în Herțegovina sub numele de barjaktar114. A avea un iatagan alături de

108 Anđelija Radović, op. cit ., p. 22.
109 Ljubinka Rajković, op. cit ., p. 111.
110 Anđelija Radović, op. cit ., p. 22.
111 Ibidem.
112 Ibidem.
113 Ibidem , p. 24.
114 Ibidem.

32
džeferdar115 era o mare mândrie și ilustra bogăția proprietarului. În anul 1777, la Sarajevo, un
iatagan din argint a fost estimat la 2400 de aspri, un altul, de asemenea din argint și în aceeași
perioadă a fost estimat la 3600 de aspri, iar cel mai valoros iatagan din argint, „srebrni
merdžanli“, a fost evaluat la 14400 de aspri116.
În credințele populare, iataganul întrunea o mulțime de atribute și calități. Baladele
populare îi menționează proprietățile curative (adesea era pus sub perna bolnavului).
Producția de iatagane în Bosnia și Herțegovina s-a menținut până în anul 1878. Imediat
după instaurarea administrației austro-ungare la Sarajevo, producția și comercializarea
iataganelor a fost interzisă117.
Iataganele nu se produceau doar în spațiul otoman. De exemplu, în Franța se fabricau
iatagane în manufactura de armament de la Versailles, produsul rezultat fiind cunoscut sub
numele de yatagan sau coutelas oriental . În unele țări se realizau baionete având o formă
similară lamei de iatagan118, fiind realizate chiar și mici spade pentru lovire ( Haudegen ) cu
lamele încovoiate. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în Austria iataganele erau produse în
fabricile de armament, aceste arme intrând în dotarea unor unități militare din Dalmația119.

2.3. Producția de puști balcanice cu cremene în sec. XVIII-XIX
Importul masiv de țevi și mecanisme de dare a focului din Europa Occidentală, mai ales
din spațiul italian, a favorizat din plin dezvoltarea producției de puști în Balcanii de Vest. În scurt
timp însă, sub influența armurierilor otomani, meșterii balcanici au renunțat la forma standard a
puștii de vânătoare de factură italiană, lăsând frâu liber propriei imaginații. Rezultatele acestor
confluențe culturale și artistice dintre Occident și Orient, cel puțin în domeniul armamentului
portativ, au fost deosebite, formele specifice ale paturilor anumitor puști din categoria tančice- lor

115 Pușca džeferdar este o armă balcanică cu cremene, cu patul ușor curbat și bogat decorat cu încrustații de sidef.
Numele provine din limba turcă ( cevherdar ), fiind preluat din persană ( johar ), în traducere însemnând „bijuterie”.
Cel mai important centru din Balcani pentru realizarea acestui tip de pușcă era Boka Kotorska, aici fabricarea
džeferdar- elor atingând apogeul în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și primele decenii ale sec. al XIX-lea. Vezi
Capitolul III, Grupul puștilor tančice-arnautke , Puștile de tipul džeferdar .
116 Anđelija Radović, op. cit ., p. 24.
117 Ljubinka Rajković, op. cit ., p. 110.
118 Pușca franceză Chassepot Md. 1866, cu închizător culisant și percuție centrală, era prevăzută cu o baionetă
masivă, care imita în bună măsură forma lamei de iatagan. Cu baionete similare au fost dotate și puștile austro-
ungare din a doua jumătate a sec. al XIX-lea (pușca Werndl-Holub Md. 1867 și variantele sale).
119 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 8.

33
– vorbim aici în special de tipurile roga , karanfilka și rašak – demonstrând în mod cert
originalitatea armurierilor balcanici120.
Armurierii, cunoscuți în spațiul otoman sub denumirea de tufekčije , au utilizat inițial
componente aduse din import, pentru ca mai târziu să realizeze țevi și mecanisme de dare a
focului în atelierele proprii, copiind în general piesele de import. Relațiile comerciale cu Bosnia
centrală au facilitat achiziționarea de materii prime – minereu de fier – necesare realizării țevilor
și mecanismelor. Mecanismele de dare a focului fabricate în Balcani au fost în general variante
ale tipului miquelet , în timp ce platinele de tip francez erau importate din Europa de Vest121.
Concomitent cu dezvoltarea producției locale de puști au apărut pe cuprinsul spațiului
balcanic o serie de armurării în orașele din sudul Serbiei, Kosovo și Metohija, Macedonia,
Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Dalmația, Grecia, coasta muntenegreană și nordul Albaniei,
aceste centre de producție realizând în sec. XVIII-XIX arme calitative, frumos decorate, unele
dintre acestea destinate exportului122.
În legătură cu realizarea propriu-zisă a puștilor, producția debuta cu fabricarea țevilor,
proces metalurgic complex care necesita multă pricepere din partea armurierului. Țeava era
realizată prin înfășurarea fâșiilor de fier în jurul unui ax central, lipirea metalului realizându-se la
forjă. În prima fază, peste metalul înroșit se punea nisip fin, în ideea obținerii unui oțel cât mai
calitativ, pentru ca mai apoi țeava să fie prelucrată prin batere cu ciocanul, ceea ce ducea la
sudarea metalului și obținerea unui tot unitar. În urma unor forjări succesive, folosindu-se jar de
lemn, metalul se îmbogățea cu carbon, produsul finit având, cel puțin la suprafața țevii,
proprietățile oțelului. În urma procesului de călire se obținea oțel de duritate diversă, metalul cel
mai calitativ fiind utilizat în mod special la realizarea arcurilor mecanismelor de dare a focului.
Oțelul de înaltă duritate era de obicei brunat, procesul tehnologic cuprinzând următoarele etape:
metalul încins era presărat cu sare sau sticlă măcinată, iar apoi scufundat în apă sau ulei. În
funcție de gradul de încălzire, de materialul care era presărat deasupra și de modalitatea de răcire,
se obținea o gamă variată de culori la suprafața țevii: de la auriu și roșu la albastru și negru123.

120 Zoran Marcov, ”Contribuții la identificarea și clasificarea puștilor vest-balcanice cu cremene prezente în muzeele
din România”, în AnB, S.N., XXIII, Cluj-Napoca, 2015, pp. 332-333.
121 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 24-25.
122 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, pp. 371-387.
123 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, p. 26.

34
Cea de-a doua etapă în procesul de producție a țevilor de pușcă era una extrem de
importantă și dificilă: găurirea țevii. Din documentele vremii aflăm faptul că țevile erau găurite
cu ajutorul unor unelte primitive, puse în mișcare de forța apei. M. Lutovac menționa într-un
studiu publicat în anul 1957 faptul că armurierii locali erau capabili să perforeze până la
doisprezece țevi pe zi, ceea ce ilustra priceperea și măiestria acestora124.
Piesele metalice treceau apoi la următoarea fază a prelucrării, etapa ornamentației. Pentru
realizarea decorului existau meșteri specializați, cunoscuți în literatura de specialitate sub
denumirea de kujundžije125. Cea mai cunoscută și utilizată tehnică a fost damaschinarea, adică
încrustarea în suprafața piesei metalice a unor fire de aur, argint sau alamă, reprezentând diferite
simboluri orientale sau motive vegetale și florale. Firul de aur sau argint era introdus în cavități –
șanțuri realizate în suprafața oțelului – sudarea metalelor realizându-se la forjă. O metodă mai rar
utilizată este cea prin care metalul prețios, aflat sub formă de pulbere, era introdus în cavitățile de
pe suprafața oțelului, apoi întregul ansamblu era încălzit până la topirea pulberii și sudarea
metalelor126.
Realizarea componentelor din lemn ale unei puști era o îndeletnicire aparte a armurierilor
balcanici. Responsabili pentru realizarea și decorarea elementelor din lemn erau atât kujundžije ,
cât și tufekčije . Cea mai mare atenție era acordată însă garniturilor metalice, făurite în general din
tablă de argint sau alamă. Cele mai utilizate tehnici pentru ornamentația garniturilor metalice
erau turnarea, gravarea și baterea. Motivele decorative folosite de meșterii balcanici pornesc de
la cele simple, sub forma unor linii drepte sau în zig-zag, mergând până la motive geometrice și
simboluri orientale de mare complexitate și frumusețe. Elementele din lemn ale puștii erau de
cele mai multe ori decorate prin încrustație cu fir de argint sau alamă, dar și prin încrustarea
plăcuțelor de sidef și fildeș. Un element des utilizat în decorul armelor balcanice îl reprezintă
piatra roșie de coral, cunoscută în spațiul balcanic sub numele de merdžan și folosită mai cu
seamă la piesele mai valoroase. Uneori în locul coralului era folosită ceară sau pastă de culoare
roșie127.
Cât de importantă era această meserie de armurier în Balcanii sec. XVIII-XIX se poate
vedea din informațiile referitoare la breslele armurierilor, organizații cunoscute în Imperiul

124 M. Lutovac, op. cit ., p. 806.
125 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 8-9.
126 Alija Bejtić, op. cit., p. 56.
127 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, p. 26; Anđelija Radović, op. cit., pp. 12-
18.

35
otoman sub numele de esnaf128. Aceste bresle ale armurierilor funcționau ca și organizații de sine
stătătoare sau în comuniune cu alte bresle ale metalurgiștilor, cu toții angrenați în breasla
fierarilor129.
Armurării celebre în epocă au activat în orașele din Boka Kotorska. În Kotor, Perast,
Risan și Herceg Novi au fost realizate arme cu cremene, atât pentru acoperirea nevoilor interne,
cât și pentru exportul în Muntenegru și Herțegovina. Produsele realizate în armurăriile din Boka
Kotorska se evidențiau prin precizia execuției, gradul înalt de tehnicitate și mai ales prin decorul
extravagant utilizat. Aceste caracteristici, devenite tradiționale pentru armurierii litoralului
muntenegrean, sunt rezultatul îndelungatelor influențe occidentale și orientale asupra zonei, dar
și rezultatul măiestriei bijutierilor din Boka130.
Meșteșugul făuririi armelor cu cremene a cunoscut o dezvoltare deosebită în Metohija și
în vestul Macedoniei. În Metohija, în localitățile Prizren, Đakovica și Peć, mai ales din a doua
jumătate a sec. al XVIII-lea, armurăriile și implicit producția de puști cu cremene au cunoscut o
puternică dezvoltare. În contextul migrației sârbilor din aceste teritorii, în perioada războaielor
austro-turcești de la cumpăna sec. XVII-XVIII, în Metohija s-au așezat albanezi, care, sub
influența centrelor de la Prizren și Skhodra, au revoluționat meșteșugul armelor cu cremene în
orașe precum Đakovica și Peć. Armele provenite din centrele situate în Metohija erau cunoscute
după decorul bogat, armurierii din Prizren folosind în general tehnica filigranării, iar cei din
Đakovica și Peć fiind renumiți pentru decorul realizat prin granulație131.
Armurării cunoscute funcționau și în satele de pe Muntele Šar (la Vranište, Rapča,
Kruševo). În satele respective, producția de armament a cunoscut o puternică dezvoltare până la
mijlocul sec. al XIX-lea, perioadă în care mai fiecare sat avea între cinci și zece armurării proprii.
Armele produse în atelierele de pe Muntele Šar erau vândute la Prizren, Tetovo, dar și în satele
limitrofe132.

128 Termenul esnaf (plural sunuf ) este de origine arabă și se traduce prin clasă, organizație. Fiecare esnaf avea o
organizare administrativă în fruntea căreia era un ćehaj , în mod obligatoriu aceasta era musulman. Doar cu acordul
acestuia, ucenicii erau promovați în rândul calfelor, iar calfele în rândul maiștrilor. Aceste organizații meșteșugărești
au existat doar în centrele mai mari. La mijlocul sec. al XIX-lea, în Sarajevo existau peste 30 astfel de bresle, în
rândul cărora erau cuprinse aproape 50 de meserii (Anđelija Radović, op. cit ., p. 11).
129 Hamdija Kreševljaković, ”Esnafi i obrti u Bosni i Hercegovini”, în Naučno društvo NR Bosne i Hercegovine,
Djelo , nr. XVII, Sarajevo, 1961, p. 81.
130 Đurđica Petrović, ”Bokokotorsko oružarstvo u prošlim vekovima”, în Boka , nr. XVIII, Herceg Novi, 1986, pp.
44-46.
131 Idem, ”Puškarski zanat u Metohiji”, în Vesnik Vojnog Muzeja , nr. II, Beograd, 1955, p. 84.
132 M. Lutovac, op. cit., p. 806.

36
În Macedonia cel mai important centru de producție a fost la Tetovo. Orașul Skopje a stat
mai mereu în umbra centrului de la Tetovo, asta și în condițiile în care actuala capitală a
Macedoniei și-a revenit cu greu în urma distrugerilor provocate de războaiele austro-turcești. La
începutul sec. al XIX-lea, Skopje a redevenit un important centru comercial, cunoscut pentru
producția de puști și pistoale. Chiar și în perioada târzie, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea,
numărul armurăriilor din Skopje a fost în continuă creștere, fapt pus pe seama „renașterii”
centrului de la Tetovo133.
Referitor la spațiul bosniac, armurării importante în epocă au funcționat în centrele de la
Fojnica, Kreševo și Foča. Fojnica era cunoscută în special pentru producția de țevi, în timp ce
Foča ieșea în evidență prin arme calitative și deosebit de frumoase. Existau și armurieri atestați
în sate mai puțin importante, cum este cazul lui Kulen Vakufu din Pećigrad. Unul dintre cele mai
importante centre meșteșugărești și comerciale din spațiul Herțegovinei a fost cel de la Foča.
Printre cele 32 de meserii atestate în oraș, armurierii ocupau un loc de frunte134.
Conform celor enunțate de cercetătorul Anthony C. Tirri, spațiul bulgar a fost în perioada
stăpânirii otomane unul dintre cele mai importante centre de producție pentru armele de foc
portative pe bază de cremene, începând din sec. al XVI-lea și până în a doua jumătate a sec. al
XIX-lea. Pentru spațiul bulgăresc sunt specifice două tipuri de puști cu cremene, care provin din
aceeași familie de arme: shishana turcească și varianta ei balcanică paragun sau boyliya . Aceste
arme, dar și piesele lor componente, erau realizate în marile centre meșteșugărești de pe
cuprinsul teritoriului bulgar: Sofia, Vidin, Gabrovo, Nikopol, Plovdiv etc. În multe dintre
centrele amintite erau fabricate doar unele componente ale puștilor – mecanismul de dare a
focului, țevile, garniturile metalice – însă centrul cel mai important în asamblarea acestora era cel
de la Plovdiv. Centrul armurier de la Plovdiv (Bulgaria), împreună cu cel de la Bursa (Anatolia),
la care se adaugă capitala Constantinopol (Istanbul) erau cele mai importante centre armuriere
ale Imperiului otoman. La Plovdiv erau asamblate atât puștile paragun – boyliya , cât și celebrele
shishane otomane. Producția puștilor cu cremene a continuat la Plovdiv până la mijlocul sec. al
XIX-lea135.

133 Đurđica Petrović, ”Oružarski zanati u Skoplju u 19. Veku”, în Zbornik Muzej na grad Skopje , nr. I-II, Skoplje,
1965/1966, p. 64.
134 Anđelija Radović, op. cit., pp. 8-9.
135 Anthony C. Tirri, op. cit., p. 152.

37
Același A. C. Tirri identifică în actualul spațiu bulgar, mai exact pe teritoriul fostei
provincii otomane Rumelia Orientală, un tip specific de pușcă balcanică cu cremene, similar
rašak -ului albanez și kariophili -ului grecesc, cunoscut în literatură sub denumirea de Rumelia .
Pușca balcanică Rumelia se diferențiază de tipurile rašak și kariophili prin forma dreaptă a tălpii
patului, care în cazul celorlalte două variante amintite se prezintă sub formă arcuită. Patul puștii
Rumelia este decorat prin încrustație cu plăcuțe de os sau fildeș și uneori cu sidef. Arma este
specifică atelierelor din sudul Bulgariei de astăzi și estului Macedoniei136.
Spațiul grecesc se evidențiază prin centrul de la Ioannina, în Epir, unde au fost realizate și
puști balcanice cu cremene, cunoscute în literatură sub denumirea de kariophili . Aceste puști
grecești se aseamănă foarte mult cu tipul rašak specific mediului albanez, acest fapt ilustrând
puternica influență a armurierilor albanezi asupra producției de arme grecești. Dacă din punct de
vedere constructiv cele două tipuri de puști erau practic identice, diferența provenea din bogăția
decorului existent la kariophili -ul grecesc. Puștile grecești au fost placate în întregime cu tablă de
argint bogat decorată prin gravare, decorul fiind similar cu cel utilizat în ornamentarea
pistoalelor cu cremene și al săbiilor137.
La finele sec. al XVII-lea, puștile tančice/arnautke au fost utilizate mai ales în Albania și
Muntenegru, pentru ca în sec. al XVIII-lea acestea să fie răspândite în întreg spațiul balcanic.
Spre exemplu în Prizren, la mijlocul sec. al XIX-lea, au activat peste o sută de armurării în care
erau realizate astfel de puști lungi138. În momentul ocupării Bosniei de către Austro-Ungaria, în
anul 1878, armurăriile locale bosniace încă mai foloseau la scară largă mecanisme de dare a
focului pe bază de cremene139.

2.4. Producția de pistoale și kubure cu cremene în Peninsula Balcanică (sec. XVIII-
XIX)
Odată cu apariția primelor puști pe bază de cremene a debutat și producția de „puști mici”,
având același tip de mecanism cu cremene. Pistoalele erau purtate la brâu, în pereche, dar și în
coburi, fiind atârnate de șaua calului. Un călăreț bine echipat, pe lângă celelalte piese de
armament, purta obligatoriu două perechi de pistoale și o pușcă lungă.

136 Ibidem , pp. 156-158.
137 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 243-
244.
138 Đurđica Petrović, ”Puškarski zanat u Metohiji”, în Vesnik Vojnog Muzeja , nr. II, Beograd, 1955, p. 86.
139 Mario Kovač, op. cit., p. 20.

38
Pistolul este o armă de foc portativă, perfectă pentru lupta la distanțe relativ mici.
Denumirea pistolului este strâns legată de locul de fabricație, dar și de materialele utilizate la
fabricarea și decorarea acestuia140. Pistoalele cu cremene aveau mânerul curbat în jos, cu un bulb
alungit, care se termina cu un bumb metalic. Mecanismul de dare a focului era de tip miquelet ,
având arcul cocoșului în exterior, ca la puștile de tipul arnautka .
În popor, pistolul era deseori numit și kubura . Kubura cu cremene avea mânerul curbat în
jos, cu un bulb metalic masiv și cu mecanism de dare a focului de tip francez, adică cu arcul
cocoșului în interior. Aceste tipuri de arme, poartă de regulă numele locului de fabricație141. Cea
mai răspândită kubura în spațiul balcanic este kubura pećanka142. Kubur este un cuvânt turcesc,
utilizat pe scară largă în Balcani, în general cu sensul de pistol de cavalerie. Pistolul de cobur era
purtat într-un toc numit kuburluk . Termenul de kubur a fost preluat de turci din mediul elen,
grecescul koumpoura însemnând pistol. După spusele lexicografului sârb Vuk Karadžić143,
muntenegrenii numeau kubura toate pistoalele ale căror mânere se terminau cu câte un bulb
metalic masiv. Pistoale mari, solide, urmând forma celor italiene de sec. XVIII, kubure -le erau
foarte apreciate și în spațiul albanez. Numele de kubura a devenit ulterior sinonim pentru toate
pistoalele mari de modă veche și chiar dacă este dificilă stabilirea datei la care a început
producția acestui tip de pistol în Balcani, se consideră că apariția pistolului kubura trebuie legată
de sec. al XVIII-lea. Acest tip de pistol a fost utilizat până târziu în a doua jumătate a sec. al
XIX-lea, fiind amintit și în perioada războiul ruso-turc din anii 1877-1878144.
Dintre pistoalele cu cremene, cel mai elegant și luxos este pistolul cunoscut sub numele
de ledenica sau ledenjača . Tradus mot-à-mot ledenica însemnă „cub de gheață”, iar în cazul
nostru, „pistol cu o strălucire de gheață”. Denumirea își are originea în Muntenegru, fiind apoi
transferată în sârbo-croată. Descrierea acestui tip de pistol a fost făcută de Karadžić, care scria:
„ledenik, este o pușcă mică, în întregime placată cu argint”145. Chiar dacă au existat opinii
diferite referitoare la întrebuințarea termenului de ledenica , se poate spune că în Balcani acest

140 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, p. 315.
141 Kubura pećanka (Peć, Metohija), kubura skadarska (Shkodra, nordul Albaniei) etc.
142 Anđelija Radović, op. cit ., p. 41.
143 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 91.
144 Ibidem , pp. 90-91.
145 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 345.

39
cuvânt definește în general pistolul placat cu argint146. Caracteristic pentru acest tip de pistol este
mânerul ușor curbat în jos, cu bulb alungit și terminat cu un bumb simplu. Pistoalele ledenica au
mecanismul de dare a focului de tip miquelet perfecționat, având șurubul cocoșului terminat cu
cap sferic găurit pentru strângerea cremenei și cu două „urechi” pentru armarea cocoșului. Pe
mecanismul acestui tip de pistol, deseori este reprezentat profilul unei păsări, vulturul bicefal sau
un buchet de flori. Uneori apare gravat cu cifre arabe anul fabricației147. Toate elementele din
lemn ale pistolului sunt placate cu argint, în prelucrarea argintului utilizându-se deseori două
tehnici combinate, turnarea și gravarea, cu motive baroce și rococo. Ledenice- le erau cele mai
frumoase pistoale, fiind alături de puștile džeferdar cele mai apreciate arme din arsenalul
luptătorilor din Muntenegru și Herțegovina. În Balcani, timp de două secole, ledenice au fost
apreciate ca fiind cele mai frumoase pistoale. Cele realizate în atelierele din Boka Kotorska au
fost deseori decorate cu aur de către bijutierii locali, ele fiind cunoscute sub numele de zlatka148.
Prin intermediul albanezilor, pistolul ledenica cu mecanism de tip miquelet s-a răspândit
în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea în spațiul Balcanic. Însă, chiar mai devreme, în prima
jumătate a sec. al XVIII-lea, primele tipuri de ledenice apar în Ioannina (nord-vestul Greciei).
Spațiul în care ledenica era cunoscută în sec. al XVIII-lea era delimitat la est de Prizren și
Đakovica, la vest de Shkodra, iar la sud de Ioannina și Epir. În sec. al XIX-lea s-a răspândit spre
est, până la Skopje149.
Pe cuprinsul Peninsulei Balcanice, pistoalele de tipul ledenica au primit mai multe
denumiri: în Bosnia și Herțegovina erau numite ledenica sau ledenjača , în Metohija și în unele
părți ale Macedoniei armele erau cunoscute sub denumirea de celina , în Kosovo cilina , în
Shkodra dželina , în nordul Albaniei calina , iar la Dubrovnik se foloseau denumirile salina și
polusalina150.
La mijlocul sec. al XVIII-lea în Đakovica și Prizren au fost realizate ledenice , numite în
această zonă celine , diferențiindu-se două tipuri: una mai subțire și placată cu bronz, cealaltă –

146 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 90.
147 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 41-42.
148 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 90.
149 Anđelija Radović, op. cit ., p. 42; Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna
Mijailović, Davor Petrović), Beograd, 2013, pp. 348-350.
150 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 95;
Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 346.

40
ledenica propriu-zisă – placată cu argint, însă mai rar întâlnită. Plăcile decorative, în acest caz,
nu acopereau în întregime părțile din lemn, ci erau dispuse sub forma unor medalioane151.
În Kotor, ledenica era probabil cunoscută încă din prima jumătate a sec. al XVIII-lea.
Pistoalele ledenica erau fabricate în atelierele din Boka Kotorska, Risan și probabil în Herceg
Novi. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, la Cetinje se realizau doar decorurile acestui tip de
pistol. De asemenea, au fost decorate și de bijutierii din Risan și Perast. Având în vedere faptul
că orfevrăria din Boka Kotorska era destul de dezvoltată, ledenice- le din acest areal aveau
elemente decorative europene, baroce și rococo. Pistolul ledenica făcea parte în sec. al XIX-lea
din echipamentul standard al marinarilor din Boka. În Boka Kotorska, fabricarea acestui tip de
armă a fost abandonată de timpuriu, pe la mijlocul sec. al XIX-lea152.
În Albania centrală unde se distinge centrul manufacturier de la Elbasan, pistoalele erau
placate cu folie de alamă, fiind cunoscute sub denumirea de verdha . Cuvântul verdha în limba
albaneză înseamnă „galben”, iar pistoalele de acest tip se disting prin mai multe elemente
specifice: subțirimea ulucului și a mânerului, forma aproape dreaptă a mânerului, placarea în
întregime cu tablă din alamă, având în partea inferioară a mânerului un bulb subțire și alungit
terminat cu un bumb conic153. În limba engleză aceste pistoale erau denumite „rat-tail pistols”
(„pistoale coadă de șobolan”), iar în italiană „coda da topo” („coadă de șoarece”)154. Poeții
albanezi îl numeau „gjarpnusha Stamolli”, adică „șarpe de Istanbul”, sugerând faptul că aceste
arme ar fi originare din capitala imperială. Armurăriile din Constantinopol (Istanbul) au produs și
exportat arme de foc portative în sec. al XIX-lea, însă este puțin probabil ca pistoalele
provinciale albaneze să se fi produs în capitala imperială. În acest context, denumirea de „șarpe
de Istanbul” nu are un suport real, fiind utilizată mai ales în mediul comercial, pentru facilitarea
exportului155. În sârbo-croată acest tip de pistol central albanez era cunoscut sub numele de
šilja156. În legătură cu datarea pistoalelor albaneze „coadă de șobolan”, literatura de specialitate
propune mai nou două perioade distincte în evoluția lor. Prima jumătate a sec. al XVIII-lea,
caracterizată prin pistoale de formă aproape dreaptă sau cu mânerul ușor curbat în jos și a doua

151 Đurđica Petrović, ”Puškarski zanat u Metohiji”, în Vesnik Vojnog Muzeja , nr. II, Beograd, 1955, p. 156.
152 Idem , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović), Beograd, 2013,
p. 350; Anđelija Radović, op. cit ., pp. 42-43.
153 Boško Ljubojević, op. cit., pp. 18-20.
154 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 200.
155 Ibidem .
156 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 286.

41
jumătate a sec. al XVIII-lea/începutul sec. al XIX-lea, cu pistoale având arcuirea mânerului mai
pronunțată157. Exemplarele din prima jumătate a sec. al XVIII-lea au terminația mânerului
realizată dintr-un bulb subțire și conic care face corp comun cu mânerul, fiind practic absorbit de
acesta. Țevile pistoalelor timpurii sunt bogat decorate, fiind damaschinate cu aur și argint, după
modelul celor occidentale (Franța), acest lucru indicând realizarea lor mai ales pentru piața de
export. În a doua jumătate a sec. al XVIII-lea decorul țevilor se reduce, rămânând doar un
modest design din fir de argint încrustat sau țeava simplă nedecorată. Această transformare
indică probabil o schimbare treptată în ceea ce privește categoria socială a cumpărătorilor, în
condițiile în care elitele locale s-au orientat spre arme mai performante și mai „la modă”158.
Una din variantele acestui tip de pistol este și debarska celina , denumită după locul de
fabricație159. Toate pistoalele de acest tip sunt asemănătoare, diferențiindu-se doar prin lungimea
mânerului sau a bulbului. Debarska celina are un decor specific. În partea superioară a mânerului
există două benzi paralele cu rozete turnate din plumb, iar între ele apar dreptunghiuri din cupru.
Aspectul acestui pistol a rămas neschimbat timp de două secole, cauzele fiind probabil izolarea
teritorială a orașului Debar160.
Un rol deosebit de important în producția de armament balcanic îl dețin armurăriile din
Kosovo și Metohija, prin centrele de la Prizren și mai ales Peć, în condițiile în care pistoalele de
Peć – celebrele kubure pećanke – erau cele mai răspândite pistoale în Peninsula Balcanică în sec.
al XIX-lea161.
La Prizren, producția de pistoale a început cel mai probabil în sec. al XVIII-lea, având în
vedere faptul că în anul 1809 măiestria armurierilor de aici a fost confirmată și de Armurăria
Imperială de la Constantinopol. În acel an, armurăria imperială a comandat armurierilor din
Prizren pistoale cunoscute sub denumirea de prizrenci pentru echiparea armatei imperiale, aflată
în acea perioadă în conflict cu insurgenții sârbi162. Prizrenac a fost o copie directă a pistoalelor

157 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 202;
Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 287.
158 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 202.
159 Debar (maced.), Dibra (alb.) este un oraș aflat actualmente în vestul Republicii Macedonia, aproape de granița cu
Albania. În sec. XVIII-XIX era renumit pentru armurierii albanezi din localitate, cei care au realizat pistolul
debarska celina , o variantă a pistolului central albanez „coadă de șobolan”.
160 Anđelija Radović, op. cit ., p. 43.
161 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, p. 317.
162 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 188.

42
nord-italiene de sec. XVIII. Însă, spre deosebire de pistoalele occidentale, prizrenac avea toate
elementele din lemn acoperite cu tablă din alamă bogat decorată163. Era o versiune mai săracă a
pistolului ledenica acoperit cu tablă din argint. Pistoalele realizate la Prizren și cunoscute sub
denumirea de prizrenci erau de regulă acoperite în întregime cu tablă din alamă decorată cu
arabescuri gravate. O caracteristică importantă a pistoalelor de Prizren este folosirea sârmei din
alamă împletită care acoperă o parte importantă a mânerului, practic de la bulbul mânerului până
la garda trăgaciului164. Pistoale de tipul Prizren au fost realizate și de armurierii din Boka
Kotorska; elementul distinctiv în cazul acestora era tabla decorativă aurită, pistoalele fiind
cunoscute și sub denumirea de zlatka . O altă versiune a pistolului prizrenac era produsă la Foča
(estul Herțegovinei). Pistoalele din Foča erau acoperite cu tablă din argint, decorată cu aceleași
arabescuri gravate, iar mânerul era învelit cu sârmă subțire din argint împletită165.
Prizren a fost și un important centru de producție pentru țevile armelor de foc, mai ales în
sec. al XIX-lea. Cel mai important atelier pentru fabricarea țevilor era cel de la Čaklar, situat la
sud-est de Prizren, unde primul armurier atestat de izvoare a fost Adem Usta, meșteșugar care și-
a desfășurat activitatea la sfârșitul sec. al XVIII-lea și în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Alți
producători de țevi care au lucrat la Čaklar: Mahmut Spahi și Ahman Usta, la începutul sec. al
XIX-lea sau Liman Namlidžija, decedat în 1860166. Armurierii din Prizren spuneau deseori că
țevile lor sunt realizate în același mod ca și țevile din Fojnica, acest lucru dovedind puternica
influență a armurăriilor din Bosnia asupra fabricanților kosovari167.
Trecând la armurierii din Peć (Metohija), primele informații scrise despre aceștia le avem
menționate în catastihul Mănăstirii Sfintei Fecioare, unde sunt amintite donațiile lui Dmitar
tuvekčia în 1769 și Jovo tufekčija în 1776, armurieri din Peć168. Alți armurieri nu mai sunt
amintiți până la mijlocul sec. al XIX-lea, dată la care orașul devine renumit pentru producția de
kubure pećanke sau altfel spus pistoale de cobur din Peć. Kubure pećanke au fost ieftine, robuste,

163 Boško Ljubojević, op. cit., p. 20.
164 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 85.
165 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 188;
Anđelija Radović, op. cit ., p. 44.
166 Đurđica Petrović, ”Puškarski zanat u Metohiji”, în Vesnik Vojnog Muzeja , nr. II, Beograd, 1955, pp. 81-104.
167 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 188-
189.
168 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 87.

43
fiabile și foarte populare, fiind printre cele mai comune pistoale în Balcanii sec. al XIX-lea169.
Kubura pećanka are ca elemente distinctive un bulb masiv și rotund, deseori talpa mânerului
terminându-se cu un bumb din alamă în formă de trunchi de piramidă octogonală. Mai modeste
ca realizare, aceste pistoale erau placate cu tablă decorativă din alamă. Nu există nicio dovadă
care să confirme faptul că acest pistol a fost produs în sec. al XVIII-lea, deși aspectul său
sugerează acest fapt. Atelierele armurierilor erau concentrate în apropiere de Okolj. Frații Mula
Ibro și Mula Ali au fost primii producători de kubure pećanke . În sec. al XIX-lea armurierii din
Peć au importat țevi din Prizren, Taslidža și Italia. Țevile de armă italiene au fost tăiate în două
pentru realizarea țevilor de kubura pećanka170. Kubure pećanke au fost realizate după forma
pistoalelor de sec. XVIII din Brescia, având însă adăugiri cu caracter local. Pe mâner, pe partea
din lemn, deseori apare reprezentată sabia Dhu al-Fiqar și potcoava171. O pereche de pećanke
putea fi cumpărată cu 10 ducați172.
Deoarece kubura pećanka era atât de populară, pistoalele de acest tip au fost produse și în
alte centre din Balcani, mai ales în spațiul bosniac. Tipul kubura pećanka a fost realizat și la
Foča. Exemplarele produse aici au avut un decor mai bogat, fiind placate cu tablă din argint.
Întregul mâner era placat cu tablă de argint gravată, iar gâtul mânerului era învelit în sârmă
împletită din argint173.
Alte kubure celebre în epocă erau realizate de armurierii din nordul Albaniei, la Shkodra.
În cazul lor, întregul decor al armei este realizat în filigran, la care se adaugă pietrele de coral.
Aceste piese sunt somptuoase. Mecanismul de dare a focului este de tip francez. În realizarea
plăcilor decorative erau folosite mai multe tehnici. Mânerul este curbat în jos având un bulb
masiv terminat cu un bumb metalic. Cele mai frumoase kubure de acest tip, realizate la Shkodra,
poartă denumirea de bušatlije , fiind decorate prin toate tehnicile care redau somptuozitatea
(filigran, granulație, niello, pietre de coral etc.). Bulbul este de asemenea bogat ornamentat,
având motive florale turnate și este terminat cu un bumb masiv174.

169 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 195.
170 Ibidem.
171 Boško Ljubojević, op. cit., p. 20; Dhu al-Fiqar sau Zulfiqar este, potrivit tradiției islamice, sabia bifurcată a
liderului islamic Ali, devenită un simbol al musulmanilor șiiți. Sabia Dhu al-Fiqar și potcoava sunt simboluri ale
armurierilor din Peć, fiind încrustate cu argint pe partea inferioară a mânerelor pistoalelor.
172 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 195.
173 Anđelija Radović, op. cit ., p. 44.
174 Boško Ljubojević, op. cit., p. 20 .

44
Un alt centru balcanic important pentru producția armelor de foc a fost cel de la Tetovo
(nord-vestul Macedoniei), așezare veche și cunoscută, unde mare parte din populația musulmană
a orașului era angajată în comerț. În sec. al XVIII-lea orașul era celebru pentru producția de țevi
de armă, iar calitatea pieselor realizate de armurierii locali l-a determinat pe guvernatorul de
Tetovo, pașa Redžep I, să apeleze la serviciile acestora (sfârșitul sec. al XVIII-lea)175.
Referitor la armurierii bulgari, trebuie precizat faptul că pe teritoriul Bulgariei existau
importante armurării la Nikopole, Sliven și Gabrovo, centre celebre în epocă. Armurierii din
Sliven erau recunoscuți pentru realizarea pistoalelor decorate cu argint – slivanka . Aceste
pistoale cu cremene erau placate cu elemente din argint, decorate în stilul pistoalelor nord-
italiene. Armele din Sliven erau exportate în cantități mari spre Persia, Kurdistan, Caucaz și Asia
Mică. Arme de foc în spațiul bulgar au mai fost produse la Sofia, Shumen, Silistra, Kazanluk,
Samokov, Plovdiv etc. Oțelul de Samokov era materialul preferat în realizarea țevilor de pușcă176.
În ceea ce privește mediul grecesc, în producția de arme cel mai renumit a fost centrul de
la Ioannina din Epir. În a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și în cursul sec. al XIX-lea, Ioannina
era renumită pentru producția și comercializarea armelor de foc pe bază de cremene, dar și a
armelor albe. Un rol important în dezvoltarea producției de armament în Epir l-au jucat
armurierii și comercianții albanezi. Pistoalele cu cremene realizate în spațiul grecesc erau
similare pistoalelor de tipul zlatka , cu deosebirea importantă legată de forma aproape dreaptă a
mânerului și a bumbului evazat de la terminația bulbului, elemente care au devenit definitorii
pentru producția grecească de pistoale. În zona Epirului au fost realizate și arme albe, îndeosebi
săbii, care se caracterizează printr-un decor somptuos al mânerelor, gărzilor și al tecilor.
Ornamentația era similară cu cea utilizată în decorarea pistoalelor cu cremene, abundența de
gravuri și ornamente turnate fiind definitorie pentru toate armele grecești177.

2.5. Tehnici și motive decorative utilizate în producția armamentului balcanic în
perioada dominației otomane
În cazul popoarelor balcanice nevoia stringentă de înarmare a crescut treptat, începând cu
momentul primelor incursiuni otomane din a doua jumătate a sec. al XIV-lea. Exceptând rolul
pur militar al armelor, acestea mai erau folosite și ca elemente ale ținutei bărbătești în anumite

175 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 203.
176 Ibidem.
177 Ibidem , pp. 230-237.

45
regiuni din Balcani. De aici și importanța deosebită care a fost acordată decorului armelor.
Armele albe și de foc, dar și echipamentul aferent, realizate pe întregul cuprins al Balcanilor au
fost ornamentate prin utilizarea a numeroase tehnici decorative. Exista în epocă o adevărată
competiție între marile centre armuriere din Peninsulă în ceea ce privește ”împodobirea”
armamentului. Erau decorate toate elementele unei arme, atât cele metalice, cât și cele lemnoase.
Valoarea unei arme în Balcani era dată atât de calitatea propriu-zisă a piesei, cât și de frumusețea
decorului. Bogăția decorului era de cele mai multe ori condiționată de puterea financiară a
comanditarului, dar și de gusturile și cerințele pieței178.
În ceea ce privește tehnicile de realizare și decorare, când vine vorba de calitatea pieselor,
erau prețuite în mod deosebit armele realizate din așa-numitul „oțel de Damasc”.
Oțelul de Damasc se obținea printr-o tehnică de prelucrare a metalului care se baza pe
îmbinarea fâșiilor din oțel cu duritate diferită, printr-o repetare perpetuă a procesului de sudare și
răcire a bucății din fier, respectiv oțel, până se obținea o masă compactă. Lamele astfel obținute
erau îngropate în gunoi pentru ca părțile moi să se oxideze, după care lama era răzuită și șlefuită,
rezultând în acest mod specificele linii de pe suprafața metalului, decor cunoscut sub denumirea
de damasc . Deosebit de pricepuți în această tehnică erau meșterii din Foča179.
Turnarea este una dintre cele mai vechi tehnici folosite în obținerea de obiecte. În spațiul
balcanic erau utilizate două tehnici de turnare. Una se referă la turnarea metalului topit în
negativul formei obiectului dorit, modelat din nisip, iar a doua tehnică, cunoscută și sub
denumirea „cerii pierdute“ se referă la realizarea formei obiectului din ceară, peste care era pusă
o armătură din lut, ansamblul astfel obținut fiind lăsat la uscat, apoi era încălzit pentru
recuperarea cerii, iar în locul acesteia se turna metalul topit180.
Spre deosebire de prelucrarea la cald a metalului era utilizată și tehnica prelucrării la rece,
procedeu cunoscut sub numele de batere . Tehnica respectivă era utilizată în mod special în cazul
realizării plăcuțelor din argint sau alamă. Baterea sau cizelarea , cum mai este cunoscută această
tehnică, se referă la obținerea unei reprezentări în relief a ornamentului dorit181.
Una dintre tehnicile des folosite în ornamentarea componentelor metalice era gravarea ,
care se evidenția prin simplitate și ușurință, fiind cunoscută de meșterii din spațiul balcanic încă

178 Anđelija Radović, op. cit ., p. 12.
179 Ibidem .
180 М. Карамехмедовић, Умјетничка обрада метала , Сарајево, 1980, p. 142.
181 Драгутин Петровић, op. cit ., p. 19.

46
înainte de venirea turcilor. Pentru această tehnică era absolut necesară dăltița, cu ajutorul căreia
erau gravate motivele deja desenate, de cele mai multe ori fiind vorba de arabescuri, dar și de
motive vegetale stilizate, de forma unor legături florale182.
Exista o tehnică anume în gravarea metalului cunoscută sub denumirea de niello , folosită
de meșterii balcanici din perioade mai timpurii. Această tehnică se referă la completarea
locașelor obținute în urma gravării, cu un aliaj format din părți egale de cupru și plumb la care se
adaugă patru părți de sulf. Prin această metodă se obținea o pastă neagră și foarte fină denumită
niello183.
Pentru decorarea armelor, în anumite centre și armurării din Metohija și Shkodra era
utilizată tehnica granulației , care se obținea în urma procesului de aplicare a unor picături de
argint sau aur fierbinte pe placa metalică, ca urmare a suflării cu ajutorul unor tuburi specifice184.
Una dintre cele mai frumoase tehnici folosite în ornamentarea armelor era
damaschinarea . De regulă era utilizată la decorul lamelor de iatagan. Motivul decorativ dorit era
decupat în șănțulețe late de aproximativ 2 mm la suprafața lamei și care se lărgeau în adâncime.
În aceste șanțuri era pus fir din argint sau aur, după care suprafața astfel obținută era încălzită
pentru topirea metalului prețios și fixarea acestuia în oțel, iar după răcirea suprafeței, urma
răzuirea, ungerea și în cele din urmă șlefuirea suprafeței damaschinate. O altă variantă a acestei
tehnici, ce-i drept mai rar folosită, se referă la completarea șanțurilor prin metoda ciocănirii,
rezultatul acestei tehnici fiind o serie de proeminențe la suprafața lamei185.
O metodă mult mai simplă și totodată mult mai ieftină decât damaschinarea era tehnica
numită intarsie sau încrustație . Intarsia se obținea prin fixarea, în suprafața unor materiale sau
obiecte, a altui material de regulă mai prețios (aur sau argint). Se încrustau de obicei elementele
lemnoase ale armelor cu fir de alamă sau argint. Tehnica mai era utilizată în decorarea osului și a
fildeșului186.
Altă tehnică decorativă des întâlnită mai ales la puștile balcanice din categoria tančica –
arnautka este traforarea . Tabla de argint sau alamă era decupată și ornată în acest mod cu
diverse motive vegetale, florale și geometrice187.

182 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 13-14.
183 М. Карамехмедовић, op. cit ., p. 157.
184 Anđelija Radović, op. cit ., p. 14.
185 А. Бејтић, op. cit ., p. 56.
186 Anđelija Radović, op. cit ., p. 15.
187 Ibidem , p. 13.

47
O tehnică decorativă deosebită, folosită nu doar la ornamentarea armelor, ci și în
orfevrărie, este filigranarea , care se referă la împletirea foarte exactă a firelor mai subțiri sau mai
groase de metal nobil, de regulă argint. Tehnica a fost utilizată în spațiul bosniac, în Metohija
(Prizren), în nordul Albaniei (Shkodra) și în mediul grecesc (Ioannina)188.
Pe armele provenite din Orient și mai târziu pe cele realizate în centrele meșteșugărești
din Balcani au fost utilizate diverse motive, aparținând de cele mai multe ori artei aplicate
otomane. Pe lângă necesitatea ca arma să fie cât mai frumoasă, ea era decorată și în ideea de a
rămâne o mărturie în timp referitoare la armurier ori proprietar.
Spre deosebire de numeroasele centre europene de producție a armamentului, care nu
acordau o prea mare importanță decorului, turcii au creat un stil specific de ornamentație, care
avea la bază moștenirea arabă și selgiucidă la care se adăugau motivele bizantine și cele ale
popoarelor balcanice subjugate. Elementele acestor motive au fost stilizate și adaptate de către
iscusiții meșteri ai vremii, după gustul propriu și interpretarea religioasă a unor simboluri. Pentru
ornamentica islamică este caracteristic așa-numitul stil rumi , reprezintând un ansamblu de
motive zoomorfe și florale, care astfel combinate reprezentau un ornament în sine. La acest stil
de ornamentație curbele, spiralele și cercurile în împletire cu forme rectangulare și stelate
creionează celebrele arabescuri. Pe lângă motivele de tipul rumi , pe armele balcanice sunt
vizibile rozete combinate cu motive geometrice, împletituri din viță-de-vie, dar și motive
arhitectonice189.
Cele mai des utilizate motive decorative pe armele de factură balcanică sunt: semiluna –
care reprezenta forța satelitului pământean în ascensiune; steaua cu cinci colțuri – se credea că
aceasta ar avea puteri magice, în contextul în care putea fi desenată dintr-o singură mișcare; cele
cinci colțuri ale stelei simbolizau cele cinci coloane ale islamului; steaua cu șase colțuri –
realizată din două triunghiuri echilaterale, era cunoscută în mediul musulman sub denumirea de
„Mühürü Süleyman” sau „sigiliul lui Solomon”; cercurile – erau de regulă gravate pe lamele
spadelor și reprezentau simbolul averii (pământul), dar puteau simboliza totodată ochiul zeului
Odin; zeitatea supremă era redată în mitologie ca având un singur ochi și o pelerină albastră,
ceea ce însemna că această divinitate este unicul ochi al cerului, respectiv Soarele; spirala –

188 Драгутин Петровић, op. cit ., p. 20.
189 Ibidem , pp. 18-19.

48
simboliza ciclul solar și renașterea; ochiul – era redat sub forma unui triunghi sau a unei elipse
cu un punct în zona centrală190.
În toate centrele importante din Balcani, de ornamentarea armelor se ocupau în special
bijutierii, așa-numiții kujundžije . Cei mai renumiți din întreaga Peninsula Balcanică au fost
bijutierii din Foča, Boka Kotorska, Metohija, Skopje și Shkodra. În categoria celor mai frumoase
arme de factură balcanică, în ornamentarea cărora au fost utilizate cele mai variate tehnici
decorative, se încadrează pistoalele ledenica , zlatka , prizrenac și mai ales bušatlija , iar în
categoria puștilor locul întâi îl deține džeferdar -ul.

2.6. Comerțul cu armament în vestul Peninsulei Balcanice în perioada stăpânirii
otomane. Valoarea armelor balcanice în sec. XVIII-XIX
Dintre centrele meșteșugărești situate în Metohija, Kosovo, rolul cel mai important în
comerțul cu armament, atât în plan intern, cât și în cel extern, îl deținea orașul Prizren, cunoscut
în epocă ca fiind ”cea mai importantă armurărie din Peninsula Balcanică”191. În conformitate cu
tradiția locală, existau trei produse de bază care îi îmbogățeau cu aur pe comercianții din Prizren:
armele, pielea și vinul. Cele mai importante produse exportate de armurăriile locale erau
celebrele pistoale cu cremene, prizrenci , prin intermediul cărora orașul și-a dobândit faima și
renumele internațional. De asemenea, armurierii din Prizren comercializau și puști și iatagane,
însă despre aceste produse informațiile păstrate sunt mult mai puține. În centrul armurier de la
Prizren erau fabricate și puști balcanice de tipul arnautke-tančice192, însă datorită faptului că erau
practic identice ca formă cu cele produse în Albania, aceste arme n-au reușit să dobândească un
renume pe piața externă, fapt extrem de important, mai ales în Orient. Armele realizate la Prizren
erau comercializate de armurierii care le făureau, apoi de comercianții locali, dar și de cei străini.
În Prizren veneau comercianți din orașele și zonele învecinate, iar de vânzarea armelor în zonele
îndepărtate se ocupau în special comercianții kosovari, care erau la vremea respectivă
reprezentanți ai celor trei confesiuni religioase (islamică, creștin-ortodoxă și catolică). Pe plan
local, cele mai vândute produse erau țevile de puști și pistoale, dar și piesele finite, printre cei
mai de seamă cumpărători numărându-se comercianții din Peć și Đakovica, care transportau

190 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 16-18.
191 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 372.
192 Anđelija Radović, op. cit ., p. 38.

49
mărfurile în zonele lor de origine. Faimoasele arme realizate la Prizren au fost comercializate și
de către negustorii din Debar, chiar dacă centrul armurier din actuala Macedonie era renumit la
rândul său pentru producția meșteșugărească de armament. Printre cumpărătorii armurierilor din
Prizren se numărau și înalții demnitari musulmani din Belgrad193. Un rol important în
comercializarea armelor realizate la Prizren l-au avut negustorii din Munții Šar, care vindeau
produsele kosovare în întreg Imperiul otoman194. În anii ’80 ai sec. al XIX-lea, comercianții din
Prizren, cu ajutorul caravanelor încărcate cu puști și pistoale, au străbătut drumurile comerciale
pe relația Prizren-Skoplje-Salonic sau pe ruta Prizren-Shkodra-Asia Mică-Persia-Arabia etc. Cea
mai căutată a fost piața africană, în condițiile în care armele nu erau vândute pe bani, ci erau
schimbate pe aur și piei. Pentru greutatea unui pistol sau a unei puști se obținea echivalentul în
metal prețios. Cele mai importante piețe africane au fost cele din Egipt și Sudan195.
Centrul armurier de la Peć producea arme mai ales pentru piețele locale, cel mai
important produs al acestui centru fiind celebra kubura pećanka , comercianții ei fiind de regulă
kujundžije196.
Despre comercializarea armelor produse la Đakovica nu există suficiente date arhivistice.
Probabil că influența centrului de la Prizren și concurența făcută de acesta a influențat negativ
dezvoltarea comerțului local de arme la Đakovica197.
Legat de comerțul cu armament în Bosnia și Herțegovina, trebuie spus că acest spațiu
geografic era mult mai dezvoltat decât Metohija. Această dezvoltare în plan comercial a rezultat
din poziționarea geografică a zonei, amplasată la o importantă răscruce de drumuri comerciale:
în nord erau teritoriile aflate sub stăpânirea Imperiului habsburgic, în vest se găsea coasta
Dalmată și Marea Adriatică, iar în est Rumelia și Salonicul. La toate acestea se adaugă faptul că
pătura comercianților bosniaci era mai activă decât cea din Kosovo, având în spate și o tradiție
mai îndelungată. Cele mai importante centre comerciale din Bosnia și Herțegovina erau cele de
la Foča, Fojnica, Sarajevo și Mostar. Unul dintre centrele cele mai importante în comerțul cu

193 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 373.
194 M. Lutovac, op. cit., p. 805.
195 K. Kostić, Trgovinski centri i drumovi po srpskoj zemlji u srednjem i novom veku , Beograd, 1899, pp. 366, 371.
196 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 373.
197 Ibidem , p. 374.

50
arme era cel de la Foča198. Armele de Foča erau încărcate și luau drumul caravanelor sau erau
transportate pe apă, pe cursul râurilor Drina și Sava. În comerțul armelor produse la Foča erau
implicați armurierii, adică ”cuțitarii”, dar și comercianții, creștini ori musulmani, din familii
renumite în epocă – Hadživuković, Jaksić, Trhulj, Hadžiahmetović, Kašmo, Sofradžija etc.199 Cu
arme realizate la Foča, mai ales cu iatagane, au fost alimentate piețele din Bosnia, Serbia,
Herțegovina, dar și Muntenegru. Iataganele de Foča erau vândute și în Prilep, la Ioannina în
Grecia, dar și în zona Macedoniei. Cu excepția spațiului balcanic, armele realizate la Foča erau
comercializate de musulmani în Egipt și Arabia, în timp ce puștile fabricate la Foča ajungeau
până în Algeria. Cuțitele realizate în centrul bosniac ajungeau, prin intermediul comercianților
din Dubrovnik, până în nordul Italiei200.
În ceea ce privește centrul de la Fojnica, renumit pentru producția de săbii dar și de țevi,
acesta s-a evidențiat mai ales datorită vânzărilor de săbii, celebrele šumanovke fiind
comercializate până la Damasc, unde au pătruns pe marea piață internațională de arme albe.
Produsele armurăriilor din Fojnica mai erau comercializate și la Sarajevo, de unde luau drumul
caravanelor. Țevile realizate la Fojnica erau foarte renumite în epocă datorită calităților
demonstrate, fiind similare cu cele importate din Occident. În Fojnica veneau comercianți
albanezi după țevi de puști și pistoale, care vindeau produsele respective la Prizren și chiar mai
departe în Albania201. Un important centru care intermedia comerțul cu țevile de Fojnica era
Mostar, acesta alimentând cu arme piețele mai mici din cuprinsul Herțegovinei. Armele produse
la Fojnica erau comercializate în Serbia, Grecia, România și Albania, sute de care încărcate cu
puști, pistoale, țevi, arme albe, dar și alte produse din metal, luând lunar drumul către toate
colțurile Peninsulei Balcanice202.
Un loc foarte important în comerțul cu armament îl ocupa centrul de la Sarajevo, cel mai
important nod comercial al Bosniei. Comercianții din Sarajevo vindeau atât produse de factură
locală (săbii, iatagane, cuțite), cât și piese aduse din Fojnica, Foča și alte centre de producție
bosniacă. Armurierii din Sarajevo obișnuiau să îmbunătățească decorul armelor aduse din alte

198 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 141-
142.
199 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 374.
200 Ibidem , p. 375.
201 Vejsil Čurčić, op. cit., p. 176.
202 R. Zaplata, „Carinske takse u Bosni i Hercegovini polovinom XIX vijeka“, Napredak , nr. 5, Sarajevo, 1935, p.
61.

51
centre, obținând astfel profituri mai consistente203. În conformitate cu cele relatate de Chaumette
des Fossés, din Sarajevo pleca anual câte o caravană cu 300 de cai spre Salonic și Constantinopol.
În timpul verii, lunar plecau spre Split alte două caravane mai mici. În Dalmația, pe această
filieră, erau importate din Bosnia 2000 de puști, aproximativ 3500 de țevi, 1000 de perechi de
pistoale și o cantitate similară de iatagane. O cantitate similară de arme a fost vândută în Rumelia,
dar și în teritoriile Imperiului habsburgic204. Conform datelor oficiale ale consulului italian din
Sarajevo, în anul 1865, exportul anual de armament către Rumelia, Albania și Muntenegru
ajungea la valoarea totală de 350.000 aspri turcești205.
Strâns legat de comerțul cu armament din Metohija era nordul Macedoniei, mai exact
centrele din Skopje și Tetovo. Până în primele decenii ale sec. al XIX-lea, cei mai mulți dintre
negustorii de arme din Skopje erau turci, albanezi și ”latini” (catolici albanezi din diferite zone
ale Imperiului otoman), care vindeau produsele macedonene în zonele lor de origine. Între
centrele de producție din Skopje, Tetovo și Debar au existat legături comerciale vechi și foarte
puternice, tradiția locală din Skopje menționând faptul că cei mai importanți comercianți erau din
Tetovo, în timp ce cel mai cunoscut negustor de arme din Skopje a fost Hadži Mehmed Reka
(născut pe la 1800), originar din Debar. În perioada sec. XVIII-XIX țevile armelor cu cremene
erau aduse din Tetovo în Skopje, unde erau asamblate în produse finite. Armele astfel obținute
erau vândute mai departe în întreg spațiul macedonean, în Bulgaria, dar și în Grecia. Armurierii
și comercianții macedoneni, mai ales cei din Skopje, au vândut puști, pistoale și iatagane până în
zone îndepărtate ale Imperiului, cum ar fi Palestina, Arabia sau Egipt206.
Centrul de la Tetovo comercializa arme și independent față de piața din Skopje. Există
date arhivistice care confirmă comercializarea pistoalelor cu cremene produse la Tetovo până în
nordul Bulgariei. Tradiția locală din Tetovo menționează numele unui armurier și comerciant
local, Islam Karo (1781-1878), care transporta anual în Alep, Siria, pe lângă propriile produse și
aproximativ 50-60 de puști adunate de la alți armurieri din Tetovo. Atunci când nu reușea să
vândă produsele în Alep, își continua drumul spre Egipt. Odată cu încheierea producției de puști

203 A. Chaumette des Fossés, Voyage en Bosnie dans les années 1807 et 1808 , Paris, 1822, p. 137.
204 Ibidem , pp. 137-138.
205 J. Roskiewics, Studien über Bosnien und die Herzegowina , Leipzig/Wien, 1868, p. 313.
206 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 376.

52
cu cremene și trecerea la fabricarea puștilor sistem Martini, comerțul cu arme în Tetovo a pierdut
mult din importanță, deservind în noul context doar piața vest-macedoneană și nord-albaneză207.
În ceea ce privește valoarea armelor balcanice în sec. XVIII-XIX, un factor deosebit de
important în stabilirea prețului unei arme era legat de ornamentația și metalele prețioase utilizate
la piesa respectivă. Într-o însemnare din anul 1546, referitoare la lumea orientală, se spunea
că: ”otomanilor, printre altele, le plac foarte mult spadele și săbiile curbe decorate cu aur și
argint”208. În condițiile în care armele prezentau un decor mai bogat în aur sau argint și prețul
piesei finite era mai mare, iar proprietarul era mai mândru. Spre exemplu, în recensământul
patrimonial deținut de bogata familie Dženetić din Sarajevo, în anul 1777, două puști simple au
fost evaluate la 990, respectiv 1920 aspri209, în timp ce alte două puști decorate cu tablă de argint
au fost evaluate la 5280, respectiv 8940 aspri210. În același document apar două săbii obișnuite,
evaluate la 232 și 350 aspri, iar alte două săbii ornate cu argint valorau 9960 aspri și 121 groși211.
În conformitate cu evaluarea unei moșteniri din Bitolj, în anul 1801, un pistol placat cu argint și
un cobur au fost evaluate la 16.900 aspri, iar pentru un pistol simplu și un cobur valoarea era de
doar 2223 aspri. Aceeași diferență se poate observa și în cazul armelor albe: în anul 1805, un
cuțit simplu era evaluat la 200 aspri, în timp ce o piesă similară, dar lucrată în argint, era evaluată
la 2240 aspri212.
Punerea în prim plan a ornamentației, când vine vorba de prețul armelor, nu a fost o
trăsătură exclusivă a spațiului otoman, același principiu în evaluarea armelor fiind identificat și
pe coasta muntenegreană. La Kotor, în anul 1750, un pumnal lucrat în argint a fost evaluat la 15
țechini213, în timp ce la Herceg Novi, în același interval de timp, un pumnal simplu costa doar 5
țechini214.

207 Ibidem , pp. 376-377.
208 R. Samardžić, Beograd i Srbija u spisima francuskih savremenika: XVI-XVII vek , Beograd, 1962, p. 288.
209 Aspru , akçe în limba turcă (în traducere ”alb”), este o monedă de argint, unitatea sistemului monetar otoman,
emisă între anii 1326-1819. Inițial valora patru piese de bronz, iar în anul 1478 reprezenta 1/40 dintr-un altun ,
moneda otomană de aur. Valoarea asprului a scăzut continuu în raport cu moneda de aur (Octavian Iliescu, Istoria
monetei în România , București, 2002, pp. 137-138).
210 H. Kreševljaković, „Dženetići“, în Radovi , nr. II, Sarajevo, 1954, p. 135.
211 Ibidem , p. 134.
212 Idem, „Sarački obrt u BiH“, în Radovi , nr. X, Sarajevo, 1958, p. 68.
213 Țechinul , zecchino în limba italiană, este o monedă venețiană de aur (3,53 g), emisă între anii 1543-1805.
Țechinul a înlocuit ducatul venețian de aur ale cărui tipuri le reproduce (Octavian Iliescu, op. cit., p. 156).
214 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 378.

53
În legătură cu prețul iataganelor de Foča, cele mai mici prețuri au fost înregistrate în anul
1837 de călătorul francez Ami Boué, care spunea că cele mai bune iatagane erau produse la
Constantinopol și Foča, iar prețul unui astfel de iatagan ajungea la 7 groși215. Totuși, memoria
colectivă păstrează o altă realitate vis-à-vis de valoarea iataganelor balcanice comercializate în
sec. al XIX-lea. În a doua jumătate a secolului respectiv, un iatagan realizat de celebrul armurier
Salih Kramo a fost vândut pentru 20 de ducați (1230 groși216). Această sumă foarte ridicată se
datora lamei de o calitate excepțională, produsă într-un interval de o lună de zile. Iataganele
realizate de ceilalți armurieri din Foča erau simțitor mai ieftine, încadrându-se între 20 și 180
groși, în funcție de materialele utilizate. Valoarea iataganelor realizate la Prizren se ridica la 124-
248 groși, iar în Skopje ajungea până la 1240 groși217.
Și valoarea armelor de foc era condiționată de bogăția și tipul de decor utilizat. Prețul
puștilor balcanice cu cremene varia în funcție de locul fabricației, materialul utilizat și decorul
realizat. Există diferențe mari între însemnările păstrate. Ami Boué nota că o pușcă din categoria
arnautka se vindea pentru suma de 25-30 groși218, în timp ce la Debar o pușcă lungă ( dalijanka )
cu 12 brățări ajungea la suma de 1300 groși, iar una mai scurtă ( čoporaka ) cu trei brățări valora
până la 600 groși. În anul 1875 shishanele militare turcești valorau 307,5 groși bucata219.
La Prizren și Debar existau trei categorii de pistoale, fiecare având un preț diferit: o
pereche de kubure simple costa 120 groși, ceva mai scumpă era o pereche de pistoale placate cu
alamă (până la 400-500 groși), iar cele mai scumpe pistoale erau cele placate cu tablă de argint, o
astfel de pereche valorând până la 1296 groși220. Prețuri mai reduse apar în însemnările lui Ami
Boué, referindu-se la aceleași pistoale de Prizren: între 75 și 100 groși pentru o pereche de
prizrenci221.

215 A. Boué, op. cit. , p. 56.
216 Grosul este o monedă de argint emisă începând din sec. al XIII-lea de diverse state, orașe și alte autorități
europene, cu caracteristici tehnice variind în funcție de sistemul monetar adoptat de emitentul respectiv (Octavian
Iliescu, op. cit., p. 145).
217 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 379.
218 A. Boué, op. cit ., p. 227.
219 S. Bogičević, „Građa za proučavanje ekonomskih odnosa u Bosni i Hercegovini pred ustanak 1875“, în
Godišnjak Istorijskog društva Bosne i Hercegovine , nr. I, Sarajevo, 1949, p. 220.
220 Ibidem .
221 A. Boué, op. cit ., p. 227.

54
Valori mari erau înregistrate și în cazul coburului de Peć, o pereche ajungând la 640 de
groși. Pentru o pereche de celine realizate la Đakovica de către Augustin Gaži (1791-1875) se
plăteau chiar și 1860 groși222.
Armamentul a avut întotdeauna în acest spațiu un preț mare. În Muntenegru și
Herțegovina în urma multiplelor atacuri turcești asupra zonelor subjugate, se ajungea la arme
prin jaf. În momentul în care erau cumpărate, pentru arme se plăteau sume uriașe. Doar pentru o
ledenica , în anul 1842 Jovan Dulin în schimbul a 35 de taleri223 a trebuit să gireze întreaga
avere224.
Cele mai mari prețuri au fost înregistrate în cazul puștilor de tipul muntenegrean
džeferdar , o astfel de armă ajungând la impresionanta sumă de 100 taleri bavarezi. În culegerea
de legi a lui Leka Dukađin, ”capul” se putea răscumpăra doar cu 1000 de ducați225 sau cu un
džeferdar . Despre prețurile uriașe ale acestei puști stau mărturie și cântecele populare din zona
respectivă226.

222 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 380.
223 Talerul este o monedă mare de argint, emisă pentru prima oară în anul 1484 în Tirol (Austria) și denumită inițial
Guldengroschen, fiind echivalentă cu un gulden (ducat) de aur. Din a doua jumătate a sec. al XVI-lea, emiterea
talerului se extinde în centrul, sudul și vestul Europei, noua monedă căpătând uneori nume diferite în funcție de
autoritatea emitentă. Talerul încetează să mai fie emis în anul 1857 (Octavian Iliescu, op. cit., pp. 154-155).
224 Anđelija Radović, op. cit ., p. 44.
225 Ducatul este o monedă de aur, emisă începând din sec. al XIV-lea de diverse state, orașe și alte autorități
europene. În Imperiul habsburgic, ducatul de aur a fost emis legal până în anul 1915 (Octavian Iliescu, op. cit., pp.
142-143).
226 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 380.

55
Capitolul III.
PRINCIPALELE TIPURI DE ARME BALCANICE
EXISTENTE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

3.1. Arme de factură balcanică din sec. XVIII-XIX identificate în colecțiile muzeale
din România
Atunci când ne referim la tipologia armamentului balcanic din perioada dominației
otomane avem în vedere normele și criteriile de clasificare enunțate de literatura de specialitate
internațională, bazată în general pe coordonatele trasate de cercetătorii fostului spațiu iugoslav,
reprezentanți ai celor două mari școli muzeale postbelice: cea de la Belgrad, respectiv Zagreb.
Cei mai importanți cercetători actuali ai armamentului islamic, Anthony Tirry227 și Robert
Elgood228, referindu-se la problema armelor balcanice din perioada stăpânirii otomane, preiau în
linii generale tezele promovate de cercetarea iugoslavă din domeniu, atât în ceea ce privește
terminologia și tipologiile propuse, cât și din punctul de vedere al datărilor emise. În continuarea
capitolului de față vom prezenta doar acele tipuri de arme balcanice, care au fost recunoscute și
definite în literatura de specialitate internațională, cu importanta precizare că aproape toate
tipurile de arme catalogate au fost identificate și în colecțiile muzeale din țara noastră229.
Prezentarea va cuprinde exclusiv tipurile de arme catalogate și recunoscute pe plan internațional,
asta însemnând că piesele finite de fabricație occidentală, care au fost doar sumar redecorate în
Balcani, nu intră în vederile cercetării noastre. Având în vedere că armamentul studiat este unul,
în primul și primul rând, de producție artizanală, elementul estetic prevalând în detrimentul
funcționalității, acele arme care nu se încadrează în criteriile estetice definite nu vor fi luate în
calcul la redarea tipologiei de față. Deși importante din punct de vedere numeric, armele realizate
în Balcani de către simpli fierari – piese finisate grosier, lipsite de decorul specific și care nu
respectă tipologia existentă – nu fac obiectul studiului nostru. Trebuie spus că teza de doctorat
include numai tipurile principale de arme, din ambele categorii – atât cele albe, cât și cele de foc

227 Anthony C. Tirri, op. cit ., pp. 150-173.
228 Robert Elgood, Firearms of the Islamic World in the Tareq Rajab Museum, London, 1995, pp. 52-66; Idem, The
Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 90-103, 138-151.
229 La capitolul tipurilor de arme balcanice neidentificate până la ora actuală în spațiul românesc se numără sabia
tipică Balcanilor, așa cum este definită ea în prezentarea cercetătoarei E . Astvatsaturyan. Săbii similare prezintă și
Robert Elgood în volumul dedicat armamentului balcanic din perioada dominației otomane.

56
– în condițiile în care problematica subtipurilor de arme și a echipamentelor militare utilizate este
una confuză la nivelul bibliografiei internaționale și insuficient cercetată la ora actuală.
În redarea tipurilor de arme balcanice vom utiliza o metodă de lucru inedită, diferită de
cea propusă de Robert Elgood230 în vasta sa operă dedicată armelor balcanice din perioada
stăpânirii otomane. Dacă Elgood marșează mult pe identificarea atelierelor de producție,
identificare destul de relativă în contextul în care atelierele din Balcani copiau frecvent diferitele
tipuri de arme, producându-le într-un mare număr de armurării aflate în întregul areal al
Peninsulei Balcanice, în lucrarea de față propunem o identificare a armelor în funcție de centrul
cel mai reprezentativ de producție. Vom utiliza sintagmele ”tipul Peć” sau ”tipul Foča” și
nu ”atelierul din Peć” sau ”atelierul din Foča”, considerând că această metodă de lucru
corespunde mult mai bine realităților din teren, pentru Balcanii sec. XVIII-XIX. Atelierele de
producție vor fi menționate doar atunci când există suficiente dovezi care să confirme propunea
respectivă (exemplu: dacă pe mânerul pistolului apare încrustată sabia bifurcată și potcoava,
arma poate fi atribuită atelierelor din Peć).
Armamentul de factură balcanică datat în perioada începutului de sec. XVIII – sfârșitului
de sec. XIX este prezent astăzi în spațiul românesc cu precădere în cadrul colecțiilor de arme ale
marilor muzee, însă piese de producție balcanică se regăsesc și în colecții muzeale mai mici, de
importanță regională, județeană și locală231, dar și în colecții particulare232. Cele mai valoroase
piese se păstrează în marile colecții muzeale, printre acestea numărându-se Muzeul Militar
Național ”Regele Ferdinand I” din București, Muzeul Național de Istorie a României din
București, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Muzeul Național al Banatului din Timișoara,
Muzeul Național Peleș din Sinaia, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca și
lista poate continua.
O statistică exactă vis-à-vis de procentajul deținut de armamentul balcanic în cuprinsul
marilor colecții de arme din muzeele și colecțiile publice din România este dificil de realizat, în

230 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009.
231 Arme de factură balcanică au fost identificate și în colecțiile unor muzee de importanță județeană, printre acestea
numărându-se: Muzeul Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Muzeul de
Istorie Galați, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova etc.
232 În primăvara anului 2015 ofițerii poliției de patrimoniu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș în
colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Timiș au ridicat din locuința unui colecționar timișorean arme albe
și de foc deținute fără forme legale, potrivit legislației în vigoare. Printre piesele ridicate și predate în custodia
Muzeului Național al Banatului se numără și arme de factură balcanică (proces-verbal de predare primire înregistrat
la MNB cu nr. 761 din 9 martie 2015).

57
contextul în care puține instituții muzeale au publicat până la ora actuală cataloage de colecții
complete. În țara noastră au fost publicate în general cataloage selective de armament sau
publicații axate pe anumite subcolecții de arme233. La capitolul articolelor de specialitate
dedicate armamentului balcanic, se poate aprecia că ne aflăm încă într-o fază incipientă, numărul
studiilor publicate fiind neconcludent pentru creionarea unei statistici realiste234. Pe lângă armele
publicate avem și piesele clasate în Patrimoniul Cultural Național Mobil al României,
informațiile referitoare la piesele în cauză putând fii consultate pe pagina web a Institutului
Național al Patrimoniului (CIMEC – Institutul de Memorie Culturală), aflat în subordinea
Ministerului Culturii235. Din punct de vedere statistic, piesele de armament postate pe pagina
CIMEC-ului reprezintă doar o mică parte din patrimoniul deținut de muzeele țării noastre,
informațiile existente în această bază de date fiind utile doar în completarea unui fond
documentar deja existent. La armele publicate și baza de date a CIMEC-ului se mai adaugă și
piesele cercetate la fața locului, în expozițiile și depozitele muzeelor din țara noastră. Aici însă
trebuie precizat faptul că foarte multe dintre marile noastre muzee sunt la ora actuală închise
publicului, datorită diverselor lucrări de renovare a spațiilor sau mutare a patrimoniul muzeal,
colecțiile fiind la ora actuală depozitate și greu accesibile cercetătorilor. O astfel de situație se
întâlnește la Muzeul Național de Istorie a României din București, Muzeul Național de Istorie a
Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, Muzeul Regiunii Porților de
Fier din Drobeta-Turnu Severin etc. Coroborând datele obținute din toate cele trei surse mai sus
amintite (armele publicate, baza de date CIMEC și cercetarea pieselor la fața locului), referindu-
ne strict la armamentul utilizat în perioada sec. XVIII-XIX, putem spune că piesele de factură
balcanică reprezintă cel mult o pătrime (25%) din totalul armelor deținute de marile muzee ale
țării, existând un dezechilibru între cele albe și cele de foc în favoarea ultimelor, echilibrul fiind

233 Cataloage selective de armament au fost publicate la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu (Anca Nițoi, op. cit .),
Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București (Ioan I. Scafeș, op. cit. ), Muzeul Național de Istorie a
României (Nicoleta König, Florin Georgescu editori, op. cit .). Cataloage tematice, axate toate pe armele de foc, au
fost publicate la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu (Elena Roman, op. cit .), Muzeul Național al Banatului
(Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. ), Muzeul Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu (Ionuț-Cristian Gheorghe,
Ioan I. Scafeș, op. cit. ).
234 Articole de specialitate dedicate armelor balcanice, cu excepția celor publicate de autorul acestei teze de doctorat,
sunt prezente într-un număr foarte redus (Mihaela Beceanu, op. cit .; Mihai Chiriac, Viorel Ștefu, op. cit .).
235 http://clasate.cimec.ro/ , site accesat în februarie 2018.

58
prezent însă în interiorul grupului armelor de foc, în condițiile în care procentajul puștilor este
similar cu cel al pistoalelor deținute236.
Când discutăm despre categoria armelor albe de factură balcanică, cele mai numeroase în
muzeele din țara noastră sunt iataganele, realizate în Balcani în mai multe centre renumite în
epocă, dintre care cel mai reprezentativ era cel de la Foča, în Herțegovina237. Iataganele produse
în Balcani fac parte din categoria iataganelor de tipul Istanbul238, fiind preluate în general
caracteristicile de producție ale atelierelor din capitala imperială. O diferențiere clară între
piesele realizate în Istanbul și cele produse în restul Peninsulei Balcanice nu se poate realiza, însă
literatura de specialitate consideră că există unele caracteristici specifice, după care se pot
determina exemplarele pur balcanice, în speță cele bosniace. Vorbim despre tipul și forma
mânerelor, iar în categoria celor metalice, de argint, cele cu ”urechi” rectangulare și bogat
decorate cu pietre prețioase sunt atribuite centrului meșteșugăresc de la Foča239. Plăselele din
fildeș de morsă sunt considerate tot de factură balcanică, fildeșul fiind o materie primă utilizată
pe scară largă în atelierele bosniace240. Trebuie spus că în țara noastră iataganul este foarte bine
reprezentat în colecțiile muzeale, piese de factură balcanică fiind identificate în inventarele
Muzeului Național de Istorie a României din București241, Muzeului Militar Național ”Regele
Ferdinand I” București242, Muzeului Național de Artă din București243, Muzeului Național al

236 Un exemplu edificator în acest sens este Muzeul Național Brukenthal, unde, din totalul de 145 de arme de foc
(sec. XV-XVIII) deținute, 37 au fost identificate ca fiind de factură balcanică. Numărul puștilor și cel al pistoalelor
este similar, în condițiile în care au fost identificate 20 puști și 17 pistoale cu cremene (Elena Roman, op. cit. , pp.
31-51.). Un alt exemplu relevant este cel de la Cluj-Napoca, în colecțiile Muzeului Național de Istorie a
Transilvaniei identificăm cel puțin 24 de arme de foc balcanice, din totalul de 88 de piese existente (Dorin Barbu,
Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania , Sibiu, 2013, pp. 98-103.). O situație
similară avem și la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, unde identificăm cel puțin 10 arme de foc balcanice,
din totalul de 38 de piese redate (Dorin Barbu, Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din
Transilvania , Sibiu, 2013, pp. 103-106.). Proporția se păstrează și în cazul colecției de arme de la Aiud, în
patrimoniul Muzeului Orășenesc de Istorie fiind identificate 2 arme de foc balcanice, din totalul de 6 piese deținute
(Dorin Barbu, Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania , Sibiu, 2013, p. 115.). În
colecția de pistoale a Muzeului Național al Banatului, din cele 78 de piese publicate (sec. XVIII-XIX), 14 sunt
caracteristice marilor centre de producție din Balcani (Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 51-80.).
237 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 139.
238 Э.Г Аствацатурян, op. cit., pp. 157-165.
239 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 139,
147.
240 Anđelija Radović, op. cit., p. 20.
241 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, pp. 35-36, 39.
242 Registrul de inventar al Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București (în continuare MMNB),
nr. inv. 1302, înregistrat în 2 aprilie 1958; nr. inv. 27502, înregistrat în 30 septembrie 1966; nr. inv. 36071,
înregistrat în 1 iulie 1975.

59
Banatului din Timișoara244, Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva245, Muzeului
Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu246, Muzeului Județean de Istorie Brașov247, Muzeul
Județean de Istorie și Arheologie din Ploiești248, Muzeul de Istorie Galați249, Complexul Muzeal
Bucovina din Suceava250, Muzeul Municipal Mediaș251 și multe altele. Tot la capitolul armelor
albe de factură balcanică menționăm și cuțitele bosniace, cunoscute sub denumirea de bichaq , în
condițiile în care unul dintre marile centre de producție pentru acest tip de armă albă era cel de la
Sarajevo, în Bosnia252. În țara noastră a fost identificată o astfel de piesă, având inscripționat
numele orașului bosniac și anul 1879, deținută de Muzeul Național al Banatului din Timișoara253.
Tot în categoria armelor albe intră și săbiile realizate în spațiul balcanic, însă datorită
problemelor legate de identificarea săbiilor balcanice în marea familie a armelor orientale, în
cadrul Catalogului pieselor de la finalul tezei au fost incluse doar patru asemenea arme, despre
care deținem informații că provin din spațiul bosniac, piesele fiind inventariate în colecția
Muzeului Național al Banatului254.
Trecând la armele de foc realizate pe cuprinsul Peninsulei Balcanice, din grupul puștilor
lungi, așa-numitele tančice sau arnautke , cele mai numeroase piese identificate în colecțiile
muzeale din România sunt armele de tipul roga , acest tip de pușcă deținând de departe prima
poziție în topul armelor balcanice cu cremene. Realizate într-un număr foarte mare de centre de
producție, din Albania centrală și până în centrele bosniace și din Kotor-ul venețian până în
Nordul Italiei, puștile de tipul roga dețin cea mai mare pondere dintre toate puștile balcanice cu
cremene deținute de marile muzee din fosta Iugoslavie – vorbim despre colecțiile de armament

243 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8218-Muzeul-National-de-Arta-al-
Romaniei-BUCURESTI , site accesat în februarie 2018.
244 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012,
pp. 265-284.
245 Mihaela Beceanu, op. cit ., pp. 283-286.
246 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8175-Muzeul-Judetean-Teohari-
Antonescu-GIURGIU , site accesat în februarie 2018.
247 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8180-Muzeul-Judetean-de-Istorie-
BRASOV , site accesat în februarie 2018.
248 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8182-Muzeul-Judetean-de-Istorie-si-
Arheologie-Prahova-PLOIESTI , site accesat în februarie 2018.
249 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8151-Muzeul-de-Istorie-GALATI , site
accesat în februarie 2018.
250 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8082-Complexul-Muzeal-Bucovina-
SUCEAVA , site accesat în februarie 2018.
251 Mihai Chiriac, Viorel Ștefu, op. cit ., pp. 282-286.
252 Anthony C. Tirri, op. cit ., pp. 166-168.
253 Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit ., p. 56.
254 Ibidem , pp. 67-68, 85-86.

60
ale muzeelor din Croația255 și Serbia256. Un aspect important legat de răspândirea acestui tip de
armă era prețul destul de accesibil la vremea respectivă. Placată cu tablă simplă de fier sau alamă,
uneori chiar cu tablă de argint, decorată cu gravuri orientale și uneori cu încrustații de sidef,
pușca lungă de tipul roga – cunoscută în literatura noastră și sub denumirea de flintă257 – se
regăsește în colecțiile Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București258, unde
sunt prezente printre cele mai frumoase exemplare, la Muzeul Național de Istorie a României din
București259, Muzeul Național al Banatului Timișoara260, Muzeul Național Brukenthal Sibiu261,
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca262, Complexul Muzeal Arad263,
Muzeul Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu264 și lista poate continua. Tot din categoria
tančice -lor avem și celebra pușcă džeferdar , renumită în epocă datorită decorul extravagant, dar
și valorii pecuniare foarte mari. Džeferdar- ul, realizat mai ales în arealul coastei muntenegrene,
la Boka Kotorska, dar și în spațiul bosniac, la Foča, este cunoscut în literatură ca fiind cea mai
scumpă dintre puștile realizate în Balcani în perioada dominației otomane, prețul foarte mare
plătit pentru aceste arme rezultând din decorul somptuos – patul acesteia fiind în întregime
încrustat cu plăcuțe de sidef dispuse pe registre. În colecțiile muzeale ale țării noastre pușca
džeferdar este o prezență mai rar întâlnită, decât este cazul celei de tipul roga , exemplare ceva
mai numeroase fiind identificate în colecția Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand I” din
București265. Este curios totuși faptul că autorul britanic Robert Elgood, cel care a publicat în
urmă cu câțiva ani un volum complex dedicat armelor balcanice, a inclus în studiul său un singur

255 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 63-70; Mario Kovač, op. cit ., pp. 175-
178.
256 Anđelija Radović, op. cit., pp. 96-98, 100-101; Boško Ljubojević, op. cit ., p. 103.
257 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, p. 101.
258 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1275, înregistrată în 2 aprilie 1958; nr. inv. 1278, înregistrată în 2 aprilie
1958; nr. inv. 22593, înregistrată în 11 mai 1959; nr. inv. 26433, înregistrată în 29 iulie 1965 ș.a.
259 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, p. 101.
260 Registrul de inventar IV al Muzeului Național al Banatului (în continuare MNB), nr. inv. Istorie 3147,
înregistrată în 6 ianuarie 1959; nr. inv. Istorie 3150, înregistrată în 6 ianuarie 1959; nr. inv. Istorie 3186, înregistrată
în 7 ianuarie 1959; nr. inv. Istorie 3195, înregistrată în 7 ianuarie 1959 ș.a.
261 Elena Roman, op. cit ., pp. 31-37; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National
Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 91-92, 95-96.
262 Dorin Barbu, Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania , Sibiu, 2013, pp. 98-99.
263 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=flint%C4%83&psearchtype=&det=8078-Complexul-Muzeal-Arad-
ARAD , site accesat în februarie 2018.
264 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 48-49.
265 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 4772, înregistrată în 3 iunie 1958; nr. inv. 4808, înregistrată în 3 iunie
1958; nr. inv. 23225, înregistrată în 11 septembrie 1959; nr. inv. 23226, înregistrată în 11 septembrie 1959.

61
džeferdar deținut de MMNB266, în condițiile în care expoziția de bază a muzeului amintit
cuprinde patru asemenea piese267. Džeferdar -e mai identificăm la Sibiu, în colecția Muzeului
Național Brukenthal268, dar și la Timișoara269 sau Suceava270. Pușca balcanică cu cremene de
tipul čibuklija , considerată de mulți autori ca fiind o variantă mai săracă a džeferdar -ului
muntenegrean, a fost identificată pe teritoriul țării noastre doar în colecțiile Muzeului Național
Brukenthal271. Tot din categoria tančice -lor mai identificăm tipul de pușcă rašak , armă ceva mai
scurtă decât roga și cu talpa patului de forma literei Y. Este interesant că numărul puștilor rašak
identificate în colecțiile muzeale de la noi este chiar mai mic decât cel al džeferdar- elor, în
condițiile în care rašak era o armă mult mai ieftină și mai accesibilă decât džeferdar -ul
muntenegrean. În colecțiile muzeale ale țării noastre au fost identificate puști rašak realizate în
atelierele albaneze, cu ornamente mult mai simple și mai puțin valoroase decât kariophili -ul tipic
grecesc. Armele păstrate la noi în țară, întărite doar cu garnituri de alamă sau metal comun, se
păstrează în colecția MMNB272 sau în cea de la Sibiu273. Trecând la cealaltă categorie a puștilor
cu cremene balcanice, din familia armelor otomane de tipul shishane identificăm paragun- ul sau
boyliya bulgară, reprezentată destul de bine în colecțiile muzeale de la noi, cu precădere în sudul
țării. Realizat mai ales în centrul armurier de la Plovdiv, paragun -ul se diferențiază de shishana
turcească prin patul decorat cu catifea și încrustațiile de sidef și os, la acestea adăugându-se
mecanismul tipic de dare a focului cu cremene, variantă a miquelet -ului turcesc – boyliya . Puștile
de tipul paragun sunt mult mai numeroase în țara noastră, decât este cazul colecțiilor muzeale
din Serbia sau Croația, unde aceste arme sunt destul de rare274. Acest fapt se explică prin relativa

266 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 80.
267 Vezi nota nr. 265.
268 Elena Roman, op. cit ., pp. 31-32, 35; Anca Nițoi, op. cit ., pp. 109, 111; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp.
92, 96.
269 Zoran Markov, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum Timisoara”, în Proceedings
of the Regional Conference Research, Preservation and Presentation of Banat Heritage: Current State and Long
Term Strategy, Vršac, Serbia 17-19 November 2011 , Vršac, 2012, pp. 187-191.
270 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pu%C8%99c%C4%83&psearchtype=&det=8082-Complexul-Muzeal-
Bucovina-SUCEAVA , site accesat în februarie 2018.
271 Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr.
XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 92, 96.
272 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1243, înregistrată în 2 aprilie 1958; nr. inv. 4728, înregistrată în 3 iunie
1958; nr. inv. 27650, înregistrată în 27 ianuarie 1967.
273 Elena Roman, op. cit ., p. 35; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”,
în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 92, 96.
274 În colecția Muzeului Militar din Belgrad se păstrează 4 puști de tipul paragun (Anđelija Radović, op. cit., pp. 90-
91.), iar în inventarul Muzeului de Istorie a Serbiei din Belgrad există doar 2 astfel de arme (Boško Ljubojević, op.

62
apropiere a teritoriului românesc, în special al Țării Românești, de spațiul bulgar, arme de acest
tip fiind deținute chiar și de mari personalități politice autohtone, din rândul cărora îl amintim pe
domnitorul Alexandru Ioan Cuza275. Cele mai multe astfel de puști au fost identificate la Muzeul
Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București276, dar piese similare avem și la
Timișoara277, Giurgiu278 etc. Printre puștile de factură balcanică avem și câteva exemplare care
nu se încadrează în tipologia amintită, însă au fost redecorate și utilizate în spațiul Balcanilor de
Vest, în sec. XVIII-XIX. În această categorie intră arma deținută de Muzeul Național Peleș din
Sinaia, de producție occidentală, probabil italiană, însă placată în întregime cu tablă de alamă
bogat gravată cu motive orientale279. Conform decorului existent, pușca a fost cel mai probabil
redecorată în Arhipelagul Ionic280, fiind destinată mediului grecesc. O altă categorie de puști este
cea tipică spațiului dalmat, care, la fel ca tipul precedent, are la bază o armă de producție
occidentală, însă prezintă numeroase decoruri realizate cu încrustații de sidef pe patul armei.
Cunoscută sub denumirea de dalmatinska , acest tip de pușcă a fost identificat în colecția
Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București281.
Trecând la categoria pistoalelor balcanice cu cremene realizate în sec. XVIII-XIX, marile
colecții muzeale din țara noastră dețin o mare varietate de asemenea arme, iar în urma activității
noastre științifice întreprinse în ultimii ani putem concluziona că toate tipurile de pistoale cu
cremene balcanice catalogate la nivel internațional sunt reprezentate și în colecțiile din țara
noastră. Pistoalele balcanice cu cremene se împart în două mari categorii de arme, pistoalele
propriu-zise și pistoalele masive de cobur, cunoscute în literatură sub denumirea de kubure . Din
prima categorie de piese, tipul cel mai cunoscut și apreciat în Balcani în perioada stăpânirii
otomane era ledenica . Considerat o adevărată bijuterie la vremea respectivă, pistolul
de ”strălucirea gheții”, cum se traduce din sârbo-croată, a fost un produs al marilor centre
armuriere din zona de coastă a Muntenegrului, însă producția acestuia a fost cunoscută și în alte

cit., p. 101.). În colecția Muzeului de Istorie a Croației din Zagreb este prezentă o singură pușcă de tipul paragun
(Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 56-57.).
275 Ioan I. Scafeș, op. cit. , p. 19.
276 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1392, înregistrată în 4 aprilie 1958; nr. inv. 1442, înregistrată în 5
aprilie 1958; nr. inv. 23229, înregistrată în 11 septembrie 1959;.nr. inv. 27646, înregistrată în 27 ianuarie 1967.
277 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3158, înregistrată în 7 ianuarie 1959; nr. inv. Istorie 3175,
înregistrată în 7 ianuarie 1959.
278 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 46-47.
279 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 235-236, 238-
239.
280 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 174.
281 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1259, înregistrată în 2 aprilie 1958.

63
centre albaneze sau bosniace282. În țara noastră ledenica este o armă mai rară, puține instituții
muzeale având în propriile colecții astfel de piese. Cele mai numeroase ledenice au fost
identificate în expoziția permanentă a Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand I” din
București283, trei la număr, însă asemenea arme mai figurează și în colecția de artă decorativă a
Muzeului Național de Artă al României din București284. Ceva mai răspândite sunt pistoalele de
tipul zlatka , provenite tot din mediul muntenegrean și albanez și contemporane cu ledenica . În
țara noastră sunt prezente ambele variante ale tipului zlatka , atât produsul mai ieftin de factură
albaneză, placat în întregime cu tablă de alamă, cât și varianta mai scumpă muntenegreană,
placată cu tablă din argint aurit. Printre instituțiile muzeale românești care dețin astfel de piese
amintim: Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București285, Muzeul Național de
Artă al României din București286, Muzeul Național al Banatului Timișoara287, Muzeul Național
Peleș288 etc. Un pistol foarte căutat pe piața din Balcani era tipul prizrenac , realizat în centrul
armurier din Prizren, în Metohija, pistol care în linii mari se aseamănă cu zlatka , diferența cea
mai importantă constând în faptul că pistolul kosovar prezintă pe mare parte din suprafața
mânerului sârmă împletită de argint aurit, înfășurată între capul și gâtul mânerului. Pistoale la
modă în epocă, prizrenci sunt destul de rare în colecțiile muzeale românești, singurele exemplare
identificate până la ora actuală fiind cele din colecțiile Muzeului Național de Istorie a
României289, Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca290 și Muzeului
Național Peleș291. O prezență exotică în patrimoniul cultural mobil al țării noastre este pistolul
grecesc specific zonei Epirului și centrului manufacturier de la Ioannina. Pistoalele grecești

282 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije , (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, pp. 345-358.
283 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1446, înregistrat în 5 aprilie 1958; nr. inv. 7017, înregistrat în 13 iunie
1958; nr. inv. 7018, înregistrat în 13 iunie 1958.
284 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pistol&psearchtype=&det=8218-Muzeul-National-de-Arta-al-Romaniei-
BUCURESTI , site accesat în februarie 2018.
285 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1431, înregistrat în 5 aprilie 1958; nr. inv. 1464, înregistrat în 5 aprilie
1958; nr. inv. 12648, înregistrat în 13 august 1958; nr. inv. 24307, înregistrat în 31 iulie 1961.
286 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pistol&psearchtype=&det=8218-Muzeul-National-de-Arta-al-Romaniei-
BUCURESTI , site accesat în februarie 2018.
287 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 69-70.
288 Maria Geba, Ana-Maria Vlad, ”Arme din colecția Muzeului Peleș Sinaia: materiale utilizate pentru
ornamentație”, în Buletinul Muzeului Militar Național , S.N., 1/2003, Partea I, București, 2003, p. 342.
289 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, p. 94.
290 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 229-230;
Dorin Barbu, Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania , Sibiu, 2013, p. 103.
291 Maria Geba, Ana-Maria Vlad, op. cit ., p. 340.

64
renumite prin forma aproape dreaptă a mânerului, terminate cu un bulb decorativ masiv,
asemănătoare până într-un punct cu zlatka muntenegreană, apar în țara noastră cu totul
excepțional, singurul exemplar identificat până în clipa de față fiind cel din colecția Muzeului
Militar Național292. Tot în categoria pistoalelor propriu-zise intră și arma albaneză cunoscută în
literatură sub numele de ”coadă de șobolan” sau ”șarpe de Istanbul”. Identificat după cel mai
renumit centru de fabricație, Elbasan în Albania centrală, pistolul tipic producției meșteșugărești
albaneze se caracterizează prin bulbul alungit și ascuțit al mânerului. Placat cu tablă de alamă,
pistolul de Elbasan era mult mai ieftin decât precedentele modele, acest fapt favorizând
răspândirea lui pe scară largă în Peninsula Balcanică. În muzeele din țara noastră pistoalele de
tipul Elbasan sunt destul de bine reprezentate, acestea fiind identificate la Muzeul Militar
Național293, Muzeul Național al Banatului294, Muzeul Național Brukenthal295, Muzeul Județean
de Istorie din Brașov296, Muzeul Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu297, Complexul
Muzeal Bucovina din Suceava298 Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia299 etc. O variantă mai
săracă a pistolului ledenica este așa-numita celina albaneză, produsă mai ales în centrele
meșteșugărești din sudul Serbiei și în Kosovo, caracterizată prin lipsa placării elementelor
lemnoase ale armei cu tablă de alamă sau argint, singurele garnituri metalice fiind cele de pe
mâner și brățările de fixare a țevii. În colecțiile muzeale de la noi, o astfel de armă a fost
identificată în patrimoniul Muzeului Național Brukenthal300. Trecând la pistoalele masive de
cobur, cele mai răspândite produse de acest gen au fost celebrele kubure pećanke , realizate în
Metohija pe tot cuprinsul sec. al XIX-lea. Simplă, robustă, fără prea mult decor și relativ ieftină,
kubura pećanka se numără printre cele mai întâlnite produse de armament balcanic din categoria
armelor cu cremene, împărțind podiumul cu mai sus amintita pușcă roga . Producția mare de
pećanke se constată și în colecțiile muzeale de la noi, acest tip de cobur deținând, fără a avea

292 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 242.
293 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 12650, înregistrat în 13 august 1958.
294 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 71-72.
295 Elena Roman, op. cit ., p. 50; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”,
în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 92, 97.
296 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pistol&psearchtype=&det=8180-Muzeul-Judetean-de-Istorie-BRASOV ,
site accesat în februarie 2018.
297 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 52-53.
298 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pistol&psearchtype=&det=8082-Complexul-Muzeal-Bucovina-
SUCEAVA , site accesat în februarie 2018.
299 Nicolae Josan, Muzeul Unirii Alba Iulia , București, 1985, p. 120, fig. 53.
300 Elena Roman, op. cit ., p. 50; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”,
în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 92, 97.

65
concurență, locul întâi printre pistoalele balcanice înregistrate în patrimoniul instituțiilor noastre.
Foarte multe pećanke au fost identificate în colecția Muzeului Național Brukenthal301, situație
similară fiind constatată și în cazul colecției Muzeului Național al Banatului302. Piese de acest tip
sunt deținute și de alte instituții din țara noastră, printre acestea menționăm Muzeul Militar
Național din București303. În categoria pistoalelor de cobur intră și celebrul pistol de Shkodra,
specific spațiului nord-albanez. Coburul de tipul Shkodra este considerat cel mai somptuos și
extravagant dintre pistoalele balcanice, în decorarea acestuia fiind utilizate cele mai pretențioase
tehnici ornamentale (filigranare, granulație etc.). În țara noastră cele mai multe pistoale de acest
tip au fost identificate în colecția Muzeului Militar Național304, reprezentativă fiind o pereche de
kubure placată în întregime cu filigran de argint305. Coburul de Shkodra apare și în colecția
Muzeului Național Peleș306 sau în colecția Muzeului Național Brukenthal307. Un ultim pistol de
cobur identificat în colecțiile muzeale de la noi este pistolul de Foča, similar celui de Peć, având
însă mânerul placat cu tablă de argint, iar mijlocul mânerului este prevăzut cu o înfășurare din
sârmă de argint împletită. Caracteristic zonei bosniace, acest pistol de cobur apare și în
inventarele muzeelor noastre, însă într-o măsură mai mică decât kubura pećanka . Kubure
fočanske au fost identificate la Muzeul Militar Național308, Muzeul Național al Banatului309,
Muzeul Național de Artă al României310 sau Muzeul Județean ”Teohari Antonescu” din
Giurgiu311.

301 Elena Roman, op. cit ., pp. 39-42, 44, 46-47, 49, 51; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of
Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 92, 97-98.
302 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 73-79.
303 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1505, înregistrat în 7 aprilie 1958; nr. inv. 6878, înregistrat în 6 iunie
1958.
304 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1546, înregistrat în 7 aprilie 1958; nr. inv. 1425, înregistrat în 5 aprilie
1958; nr. inv. 1429, înregistrat în 5 aprilie 1958; nr. inv. 22587 și 22588, înregistrate în 11 mai 1959.
305 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 234.
306 Maria Geba, Ana-Maria Vlad, op. cit ., p. 341.
307 Elena Roman, op. cit ., p. 47; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”,
în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 93, 98-99.
308 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1256, înregistrat în 2 aprilie 1958.
309 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 51, 80.
310 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pistol&psearchtype=&det=8218-Muzeul-National-de-Arta-al-Romaniei-
BUCURESTI , site accesat în februarie 2018.
311 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 44-45.

66
3.1.1. Arme albe de factură balcanică din sec. XVIII-XIX prezente în spațiul
românesc
3.1.1.1. Iataganul
3.1.1.1.1. Iataganul în literatura de specialitate. Probleme de terminologie
Iataganele reprezintă o categorie aparte în cadrul vast al armelor albe, fiind încadrate de
literatura de specialitate în grupul cuțitelor de mari dimensiuni, având lama de regulă încovoiată
și realizată din oțel de cea mai bună calitate, cu un singur tăiș dispus obligatoriu pe muchia
interioară a lamei312. Mânerul acestui tip de armă albă nu este prevăzut cu gardă. Un element
caracteristic iataganului este mânerul care se evidențiază datorită plăselelor cu aspect specific,
terminate în partea superioară sub forma unor aripioare ușor curbate spre tăișul lamei, cunoscute
sub denumirea generică de „urechi”. Forma plăselelor este perfect concepută pentru o cât mai
ușoară mânuire a armei, „urechile” mânerului având rolul de a stopa alunecarea din mână a
iataganului în timpul luptelor. În caz de necesitate, „urechile” acestuia puteau servi drept suport
pentru fixarea și sprijinirea țevilor de pușcă313.
În ceea ce privește originea acestui tip de armă albă, literatura de specialitate sârbo-croată
apreciază că iataganul este de proveniență orientală, după unele surse chiar din estul Indiei, de
unde s-a extins în întregul Orient314. Analizând comparativ exemplarele păstrate, cuțitul
descoperit în bazinul fluviului Enisei cu iataganele turcești de sec. XII păstrate la muzeul din
Istanbul și mai apoi cu iataganele din sec. XII-XIX, Lj. Rajković consideră că „originea
iataganului este Asia, mai cu seamă spațiul unde au locuit cândva numeroase triburi turcice”315.
Și cercetătoarea croată Marija Šercer, în catalogul consacrat colecției de iatagane a Muzeului de
Istorie din Zagreb, menționează referitor la originea acestui tip de armă că provine din Asia
Centrală, iar prin intermediul turcilor otomani cunoaște o largă răspândire, ajungând în perioada
expansiunii otomane până în Peninsula Balcanică, unde se vor crea în timp numeroase centre de
producție, celebre în epocă pentru calitatea iataganelor făurite316.
Robert Elgood, în volumul dedicat armelor balcanice din perioada stăpânirii otomane,
consideră că la ora actuală este practic imposibil de precizat originea geografică și data la care a
apărut iataganul, în contextul în care lame de tipul celor folosite la iatagane sunt cunoscute încă

312 Anđelija Radović, op. cit ., p. 19.
313 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 8.
314 Anđelija Radović, op. cit ., p. 20.
315 Ljubinka Rajković, op.cit. , p. 107.
316 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, pp. 7-8.

67
din antichitatea clasică greco-romană. Lama kopis -ului grecesc sau armei iberice denumite
ulterior falcata sunt foarte apropiate ca formă lamei de iatagan, însă este foarte greu de precizat
dacă există o continuitate în acest sens, din perioada antichității clasice până în evul mediu. În
consecință, Elgood se pronunță împotriva ideei conform căreia spațiul de origine al acestui tip de
armă este Asia Centrală sau Persia317.
E. G. Astvatsaturyan, autoarea uneia dintre cele mai complete lucrări referitoare la
armamentul turcesc, la începutul capitolului dedicat iataganelor trece în revistă toate armele
precursoare ale acestora, în funcție de forma lamei, începând cu spada-tesac greco-macedoneană
numită mákhaira , continuând cu falcata iberică și ajungând la armele similare caracteristice
sudului Indiei și Nepalului. Referitor la tipul de mâner, Astvatsaturyan identifică în pumnalul din
bronz (mileniile III-I a. Chr.) descoperit în vestul Persiei, la Luristan, precursorul mânerului de
iatagan din perioada modernă318.
În literatura de specialitate au existat în timp numeroase confuzii referitoare la denumirea
și forma iataganelor. Iataganul era deseori identificat greșit sub denumirea de hanger. Ocupându-
se de acest tip de armă albă, numeroși autori n-au reușit să stabilescă o diferențiere clară între
iatagane și hangere, mai mult, există numeroase cazuri în care termenul de iatagan a fost utilizat
eronat pentru desemnarea săbiilor orientale.
Referindu-se la această problemă de terminologie, istoricul bosniac Vejsil Ćurčić arăta că
în spațiul muntenegrean era utilizată doar denumirea de jatagan , în Herțegovina era mai
răspândită varianta handžar , în timp ce în Bosnia se folosea până târziu sintagma „dugi nož”
(„cuțit lung”)319. Și R. Elgood prezintă mai multe variante ale turcescului yataghan în limbile
popoarelor balcanice aflate sub ocupație otomană: jatagan în sârbo-croată sau giatagani în
greacă320.
În mai vechea literatură de specialitate occidentală existau numeroase confuzii referitoare
la denumirea, definirea și identificarea iataganelor. H. Seitz consideră hangerul drept pumnal ori
cuțit, însă mai presus de orice îl identifică sub forma unui cuțit lung, similar spadei, dar cu un
singur tăiș. Acest tip general de armă albă se prezintă sub numeroase variante existând o serie de
diferențieri în special la nivel decorativ, lucru specific pentru lumea orientală musulmană. Seitz

317 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 138.
318 Э.Г. Аствацатурян, op. cit. , p. 134.
319 V. Ćurčić, op. cit. , p. 97.
320 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 138.

68
menționează totodată că în spațiul est-mediteranean această armă este cunoscută sub numele de
iatagan321. Alți cercetători, cum ar fi cazul lui H. Nickel consideră iataganul și hangerul ca fiind
tipuri diferite de arme, însă nu dau și o descriere concretă a fiecărui tip în parte322. E. Wagner
considera că termenul de hanger era utilizat în special de slavii sudici și musulmanii din
Peninsula Balcanică și Asia. Referitor la termenul de iatagan , Wagner susținea că-și are originea
în lumea islamică din nordul Africii, mai cu seamă în Maroc, Algeria, Tunisia și Egipt323. Un alt
cercetător, W. Hummelberger, diferențiază cele două arme în funcție de lungimea acestora: astfel
iataganul era considerat a fi lung de până la 55 cm în timp ce hangerul ar avea dimensiunile mai
mari324. A. Dolleczek descrie hangerul, atribuindu-i de fapt specificațiile iataganului325.
Definiții corecte vis-à-vis de hanger și iatagan au oferit în lucrările lor D.J. Fryer326 și
G.C. Stone327.
În mai vechea literatură de specialitate iugoslavă persistă o reală confuzie în legătură cu
terminologia acestui tip de armă. M. Praunsperger328 considera că denumirea de hanger este de
origine persană în timp de termenul de iatagan este turcesc, însă ambele se referă la același tip de
armă. V. Ćurčić de asemenea nu diferențiază hangerul de iatagan329. În mai recentele lucrări de
specialitate publicate în perioada postbelică sub egida Muzeului Militar din Belgrad330 s-a făcut
în mare măsură lumină în acest caz, fiind clarificate și explicate noțiunile de hanger și iatagan.
Hangerul este un pumnal cu o lamă deosebit de dură, care de la mijloc spre vârf este
puternic încovoiată. Spre deosebire de iatagan, hangerul prezintă tăiș pe ambele muchii și
nervură dispusă pe mijlocul lamei. Hangerul era utilizat în Imperiul otoman de către unitățile de
ieniceri, făcând parte din echipamentul standard al acestora. Hangerul era purtat în cizmă și fiind

321 H. Seitz, Blankwaffen , II, Braunschweig, 1968, p. 341.
322 H. Nickel, Ullstein Waffenbuch , Berlin-Frankfurt/M-Wien, 1974, p. 197.
323 Eduard Wagner, Hieb- und Stichwaffen , Prag, 1966, p. 360.
324 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 7.
325 Ibidem.
326 D. J. Fryer, Antique Weapons A-Z , London, 1969, pp. 86-89.
327 G. C. Stone, op. cit. , pp. 351, 676.
328 M. Praunsperger, op. cit. , p. 95.
329 V. Ćurčić, op. cit ., p. 97.
330 Ljubinka Rajković, op. cit ., pp. 106-123; Đurđica Petrović, ”Prilog upoznavanju načina rada sa muzejskim
zbirkama oružja i vrsta oružja izrađenog na Kosovu, u Makedoniji, Bosni i Hercegovini u XVIII i XIX veku”, în
Obrada i zaštita istorijskih zbirki u muzejima: katalog , 28, Beograd, 1974, pp. 1-24.

69
o armă cu preponderență de uz militar se consideră că în mediul civil al Balcanilor acest tip de
pumnal nu era foarte răspândit331.
Iataganul în schimb este o armă cu aspect deosebit, atât din punctul de vedere al lamei,
cât și al mânerului. Lama iataganului este încovoiată în două direcții diferite, mai întăi este de
formă concavă de la mâner și până spre vârful lamei, pentru ca mai apoi să urmeze o formă
convexă până la vârful în sine al armei (cea de-a doua curbură este mult mai mică și mai puțin
pronunțată decât prima). Datorită acestei forme, forța lamei de iatagan este concentrată spre
vârful acesteia în momentul lovirii, arma fiind așadar ideală pentru luptele corp la corp332.

3.1.1.1.2. Părțile componente ale iataganului și tipologiile existente
Forma iataganelor nu s-a schimbat mult în decursul timpului, în acest sens o contribuție
majoră au avut-o caracteristicile deosebite ale acestui tip de armă: forța deosebită de lovire și
spintecare. Datorită formei specifice, forța de lovire este concentrată spre vârful lamei. Iataganul
era perfect pentru lupta de aproape, dar și în timpul iureșului. Chiar și în momentul când armele
de foc au căștigat supremația pe câmpul de luptă, iataganul a fost menținut în echipamentul
standard al ienicerilor, tocmai datorită calităților sale tehnice333. Lungimea medie a iataganelor
este de 60-80 cm.
Iataganul este format din lamă, mâner și teacă334. Lama iataganului era realizată din oțel
de cea mai bună calitate. În momentul achiziționării unei asemenea arme, aceasta era analizată și
verificată, iar în conformitate cu tradiția bosniacă, tăișul lamei unui iatagan corespundea
cerințelor vremii doar dacă reușea să despice (să taie) dintr-o singură lovitură o batistă din
mătase umezită în prealabil335. Lama acestui tip de armă este deseori decorată prin damaschinare
cu fir din aur sau argint, prezentând motive vegetale și florale stilizate, diferite simboluri (printre
cele mai uzitate fiind și „sigiliul lui Solomon” – steaua în șase colțuri) și inscripții care cuprind
printre altele, anul făuririi piesei, numele meșterului armurier, numele proprietarului, inscripția
fiind completată în general cu texte din Coran, proverbe, adresări către Allah etc336.

331 Đurđica Petrović, ”Prilog datiranju jatagana prema mestu izrade”, în Vesnik Vojnog muzeja , nr. III, Beograd,
1956, p. 7.
332 Ljubinka Rajković, op. cit ., p. 112.
333 Anđelija Radović, op. cit ., p. 20.
334 Ibidem.
335 V. Ćurčić, op. cit ., p. 97.
336 Anđelija Radović, op. cit ., p. 22; Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 12.

70
Mânerul iataganul este format din mai multe elemente. În partea inferioară este prezentă
parazvana337 realizată dintr-un aliaj conținând plumb sau cositor, aliaj care era placat cu foiță din
argint, însă existau și parazvane realizate din alamă. Acest prim element al mânerului este format
din două componente: pe mânerul propriu-zis parazvana se prezintă sub forma unui scurt
manșon cilindric bogat decorat și ușor teșit la partea inferioară spre lamă, pe ambele fețe; pe
lamă, parazvana se continuă pe ambele fețe cu un ornament sub forma unei frunze stilizate, care
conține la unele tipuri de iatagane sticle colorate decorative („faux rubin”). Al doilea element
care formează împreună cu parazvana partea metalică a mânerului unui iatagan este hašrma
[transliterat hașârma ~e ] sau spojnica [transliterat spoinița ~e ]338. Aceasta se prezintă sub forma
unei plăci metalice (realizată din același material și decorată în aceeași manieră cu parazvana )
fixate de-a lungul muchiei mânerului din oțel și care separă cele două plăsele. Iataganele bogat
decorate prezintă de-a lungul hašrmei pietre decorative din coral fixate în locașuri special
realizate și minuscule ornamente de formă florală, piramidală, romboidală, circulară – lipite la
cald de placa centrală. Ultimul element al mânerului este reprezentat de cele două plăsele
caracteristice acestui tip de armă, terminate în partea superioară cu două „urechi”, care pot fi de
forme și dimensiuni diferite339. Forma bifurcată a mânerului de iatagan, rezultată din cele două
„urechi” aflate la terminația plăselelor, își dovedește pe deplin utilitatea în clipa mânuirii armei,
având dublu rol: protejarea mâinii luptătorului340, dar și piedică împotriva alunecării armei din
mână în toiul bătăliei.
Iataganele erau purtate în teci realizate din lemn, îmbrăcate în piele și întărite cu garnituri
metalice. Tecile iataganelor erau bogat decorate, mai ales dacă comanditarul era o persoană
înstărită. La Foča de exemplu, acestea erau realizate din lemn, iar în funcție de materialul cu care
erau îmbrăcate/placate, se cunosc trei categorii diferite de teci: placate cu argint sau alt tip de
tablă cizelată (de regulă din alamă), îmbrăcate cu piele obișnuită și cele mai simple fiind învelite
într-un material de mai slabă calitate de tipul mușamalei341.

337 Dragutin Petrović, op. cit. , p. 10; bibliografia sârbo-croată din perioada postbelică identifică prin parazvana
elementul metalic de legătură dintre lama și mânerul iataganului.
338 Termen utilizat în literatura de specialitate croată pentru desemnarea plăcii metalice fixate de-a lungul muchiei
mânerului din oțel a iataganului; bibliografia sârbă folosește în acest sens termenul hašrma .
339 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 8.
340 Anđelija Radović, op. cit ., p. 20.
341 Ibidem , p. 22.

71
Referitor la tipologia iataganelor, literatura de specialitate sârbo-croată oferă o clasificare
a lor în funcție de culoarea și materialul din care sunt realizate plăselele342:
1. Iataganul belosapac [transliterat belosapaț ~pți ], cu plăselele din fildeș sau alte tipuri de
os de culoare deschisă, era o armă destinată de regulă civililor înstăriți. Belosapci erau
arme bogat decorate cu pietre semiprețioase, ornamente și inscripții damaschinate, în
general cu fir de aur. Aceste plăsele sunt specifice producției balcanice de iatagane, fiind
realizate mai ales la Foča și Constantinopol;
2. Iataganul crnosapac [transliterat țârnosapaț ~pți ], având plăsele din corn negru de bivol
sau din lemn, se regăsea în echipamentul standard al ienicerilor. Crnosapac era așadar
utilizat mult mai des în lupte decât celelalte două tipuri de iatagane, în consecință decorul
acestuia și realizarea în sine erau mult inferiore celorlalte tipuri. Ornamentele și
inscripțiile de pe lamele iataganelor crnosapci erau de cele mai multe ori damaschinate
cu argint;
3. Iataganul cu mâner metalic. Cel mai des întâlnit este cel din argint care prezintă un decor
bogat, realizat prin tehnica filigranului, granulației, gravarării etc. Se consideră că
iataganele cu mânerele metalice sunt cele mai frumoase și calitative dintre toate tipurile
existente. Aceste iatagane, foarte scumpe de altfel, se aflau în posesia demnitarilor și
oficialităților de prim rang, reprezentând în multe din cazuri, daruri din partea sultanului.
Iataganele cu mânere metalice, bogat decorate, erau piese de gală purtate la ocazii
speciale, având ca principal rol împreună cu restul îmbrăcămintei, ilustrarea statutului
social al proprietarului. Mânerele de argint cu ”urechi” patrulatere, bogat decorate, sunt
specifice centrului armurier de la Foča, în timp ce mânerele metalice realizate după forma
celor din corn și os sunt caracteristice armurăriilor din Prizren343. Există și variante de
iatagane cu mânerul turnat din aliaj conținând argint și un tip ceva mai des întâlnit,
realizat în totalitate din alamă. Ce este interesant în cazul acestuia din urmă, el nu conține
parazvana , iar literatura de specialitate consideră că este de origine dalmată344.

342 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 8; Dragutin Petrović, op. cit ., pp. 9-10;
Anđelija Radović, op. cit ., p. 20.
343 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 139,
147.
344 Anđelija Radović, op. cit ., p. 22.

72
Aceeași literatură sârbo-croată mai clasifică iataganele în funcție de forma lamelor, în
drepte și încovoiate ( pravci și krivci ) cu mențiunea că iataganele cu lamele drepte sunt mult mai
rare345.
O altă tipologie a iataganelor, interesantă prin prisma faptului că încearcă împărțirea
acestora în funcție de originea geografică, este clasificarea propusă de cercetătoarea E. G.
Astvatsaturyan346. Aceasta împarte iataganele turcești în mai multe tipuri (primele trei fiind
relevante pentru cercetarea noastră), elementul cel mai important luat în calcul la această
clasificare fiind tipul de decor prezent pe lamă:
1. Tipul est-anatolian este format din iatagane produse în estul Anatoliei, în imediata
apropiere a Caucazului. Specific pentru acest tip de iatagane sunt „urechile” de mai mici
dimensiuni și decorul lamelor reprezentat în mare măsură de ornamente gravate.
Analizând decorul acestui tip de iatagan, Astvatsaturyan ajunge la concluzia că aceste
arme puteau fi produse și în spațiul balcanic.
2. Tipul anatolian se referă la iataganele produse în partea vestică și centrală a Asiei Mici,
care se caracterizează prin tipul de decor al lamelor. Este vorba de inscripții și ornamente
damaschinate cu argint, realizate prin tehnica „încrustației adânci”. Tipul anatolian se
împarte în mai multe subtipuri, în funcție de bogăția și varietatea decorului.
3. Tipul caracteristic armurăriilor din Istanbul și Peninsula Balcanică. Iataganele acestui tip
prezintă ornamente și inscripții damaschinate cu fir din aur și argint realizate prin tehnica
„încrustației la suprafață”. Astvatsaturyan consideră iataganele având mânere placate cu
argint, decorate cu filigran și pietre de coral, ca fiind produse tipice pentru Bosnia și
Herțegovina, în timp ce iataganele cu „urechile” rotunjite ar fi de sorginte grecească347.
În legătură cu prezența iataganelor balcanice din sec. XVIII-XIX pe teritoriul actual al
României, a fost identificat în cadrul demersului nostru un număr de 59 iatagane, arme care pot fi
defalcate astfel: iatagane de tipul belosapac (în total 21 de piese, din care 8 datate și 13 nedatate),
iatagane de tipul crnosapac (în total 23 de piese, din care 6 datate și 17 nedatate), iatagane cu
mânere metalice (în total 13 piese, din care 5 datate și 8 nedatate)348 și altele (în total 2 piese).

345 Ibidem , p. 23.
346 Э.Г. Аствацатурян, op. cit ., pp. 144-164.
347 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, p.
263.
348 Vezi Catalogul pieselor. 1.1. Iatagane .

73
3.1.1.2. Bichaq -ul sau cuțitul balcanic în sec. XVIII-XIX
Pe cuprinsul Peninsulei Balcanice în anii dominației otomane au fost realizate și arme
albe de mici dimensiuni, în rândul cărora amintim cuțitul cu un singur tăiș numit și bichaq ,
pumnalul încovoiat cunoscut sub denumirea de hanger349 și într-o măsură ceva mai mică
pumnalul de sorginte caucaziană, kindjal -ul350. Dintre toate aceste arme singurul care a fost
produs pe scară largă în Balcani și asupra căruia meșterii locali și-au lăsat amprenta în timp este
cuțitul simplu, bichaq -ul351. Bichaq -ul realizat în spațiul bosniac, mai ales în Sarajevo, se
caracterizează printr-o serie de particularități: mâner placat cu plăsele din fildeș, imitând la o
scară mult redusă plăselele de iatagan, care prezenta mici ”urechiușe” în partea superioară a
capului mânerului și multiple încrustații din alamă sau alte metale. Teaca unui astfel de bichaq
balcanic era din lemn, placat în întregime cu tablă de alamă gravată simplu, în zig-zag, sau
decorată prin batere. Nu de rareori pe lamele acestor cuțite erau damaschinate decoruri orientale,
fiind trecut de asemenea numele centrului armurier și anul făuririi piesei352.
Un astfel de cuțit a fost identificat în colecția Muzeului Național al Banatului din
Timișoara353.

3.1.1.3. Sabia balcanică în sec. XVIII-XIX
3.1.1.3.1. Probleme legate de identificarea sabiei balcanice în grupul săbiilor
orientale
Odată cu dezvoltarea producției de iatagane, în cuprinsul Peninsulei Balcanice a luat
amploare și meșteșugul artizanal al săbiilor orientale, diferențiate după forma lamelor în două
tipuri distincte: varianta turcească kılıç, cu lama deosebit de masivă și lată, având contra tăișul

349 Hangerul este un pumnal cu o lamă deosebit de dură, care de la mijloc spre vârf este puternic încovoiată. Prezintă
tăiș pe ambele muchii și nervură dispusă pe mijlocul lamei. Hangerul era purtat în cizmă și fiind o armă cu
preponderență de uz militar se consideră că în mediul civil al Balcanilor acest tip de pumnal nu era foarte răspândit
(Đurđica Petrović, ”Prilog upoznavanju načina rada sa muzejskim zbirkama oružja i vrsta oružja izrađenog na
Kosovu, u Makedoniji, Bosni i Hercegovini u XVIII i XIX veku”, în Obrada i zaštita istorijskih zbirki u muzejima:
katalog , nr. 28, Beograd, 1974, p. 7.).
350 Kindjal -ul este un pumnal de factură caucaziană, care se caracterizează prin mânerul specific, evazat la
extremități și mult subțiat în partea centrală. Lama kindjal -ului prezintă un șanț pentru scurgerea sângelui, dispus
înspre partea centrală a acesteia. Este prevăzut cu o teacă din lemn, îmbrăcată în piele și ranforsată la capete cu
garnituri metalice. Armata țaristă a folosit la începutul sec. XX o variantă militară de kindjal , cunoscută sub numele
de ”Bebut” (Anthony C. Tirri, op. cit ., pp. 187-191.).
351 Anthony C. Tirri, op. cit ., pp. 166-168.
352 Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit. , p. 56.
353 Vezi Catalogul pieselor. 1.2. Bichaq-ul sau cuțitul balcanic.

74
puternic profilat și varianta persană shamshir , cu lama mult mai suplă și puternic încovoiată354.
Despre realizarea celor două tipuri de săbii în atelierele balcanice, mai ales a variantei turcești
kılıç, există foarte multe mărturii documentare, printre centrele celebre în epocă în realizarea
săbiilor orientale fiind Sarajevo, Foča, Konjić, Skopje, Boka Kotorska etc355. Însă marea
problemă legată de săbiile orientale realizate în spațiul balcanic este faptul că nu există o
diferențiere clară între piesele produse în Balcani și cele aduse din Orient, meșterii balcanici
mulțumindu-se în general să copieze modelele orientale deja existente. Numeroasele săbii
orientale păstrate în colecțiile muzeelor din Bosnia356 și Serbia357, deși foarte probabil provin din
centrele de producție balcanică, nu se diferențiază structural și decorativ de cele realizate în Asia
Mică sau în alte centre orientale ale Imperiului otoman. În aceste condiții este mai mult decât
dificil să identificăm săbii de factură balcanică în colecțiile muzeale din țara noastră. În
cataloagele de specialitate din spațiul ex-iugoslav, săbiile orientale sunt identificate sub
denumirea generică de ”săbii osmano-turcești” (propunerea lui Bratislav Teinović de la Muzeul
Republicii Srpska din Banja Luka358) sau simplu ”turcești” (Anđelija Radović, Muzeul Militar
din Belgrad359). Robert Elgood prezintă în lucrarea sa dedicată armelor balcanice săbii realizate
în Boka Kotorska, dar și în zona Epirului, piese care, datorită decorului extravagant al mânerelor
și gărzilor – similar cu cel prezent la pistoalele fabricate în spațiile respective – se deosebesc de
marea masă a săbiilor orientale360. Însă acest gen de piese nu a fost identificat în colecțiile
muzeale din țara noastră. Același tip de săbii prezintă și cercetătoarea rusă E. G. Astvatsaturyan
în lucrarea dedicată armamentului turcesc361. Este vorba de piese orientale, multe dintre săbii
având mânere de tipul karabela362, însă bogat decorate cu toate tehnicile utilizate în ornarea
armelor de foc (filigranare, gravare, granulație, niello etc.). Piesele respective sunt considerate a
fi tipice spațiului balcanic, însă acestea nu au fost identificate în inventarele muzeelor noastre.

354 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 26-27.
355 Boško Ljubojević, op. cit ., p. 10.
356 Bratislav Teinović, Hladno oruzje iz osmansko-turskog perioda u Muzeju Republike Srpske , Banja Luka, 2008,
pp. 97-107.
357 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 76-86.
358 Bratislav Teinović, Hladno oruzje iz osmansko-turskog perioda u Muzeju Republike Srpske , Banja Luka, 2008,
pp. 40-48.
359 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 25-28.
360 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 84,
233-234.
361 Э.Г. Аствацатурян, op. cit ., pp. 120-124.
362 Karabela este identificată în literatura de specialitate ca fiind un tip de sabie de factură poloneză, care se
caracterizează prin forma specifică a mânerului. În partea superioară a mânerului karabelei există o terminație
evazată, sub forma unui cap de pasăre stilizat (Eduard Wagner, op. cit. , p. 97.).

75
Avem pe de altă parte, în colecția muzeului din Timișoara, numeroase săbii de factură orientală
aduse din teritoriile bosniace în perioada Războiului de pacificare a Bosniei, din vara-toamna lui
1878363. Armele respective provin de la localnicii bosniaci, care s-au răsculat împotriva ocupației
militare austro-ungare, deci armele provin cel mai probabil din armurăriile locale. Problema
majoră a pieselor în cauză este faptul că nu se încadrează unei tipologii distincte, locale, ele
diferențiindu-se doar pe baza tipului de lamă utilizat, în kılıç turcesc și shamshir persan.
Ornamentele tipice spațiului balcanic, prezente din abundență în cazul armelor de foc, nu se
regăsesc la săbiile bosniace păstrate la Timișoara. În aceste condiții este foarte greu de făcut o
distincție clară între piesele balcanice și osmano-turcești, asta în contextul în care săbii de factură
muntenegreană sau grecească epirotă nu au fost identificate în colecțiile de la noi.
În cadrul Catalogului pieselor de la finalul lucrării au fost prezentate doar patru săbii de
factură balcanică, piesele respective fiind identificate în colecția Muzeului Național al Banatului.
Săbiile provin din Bosnia, fiind aduse cu ocazia campaniei bosniace din vara-toamna anului 1878.
Armele respective nu corespund tipologiilor balcanice trasate de literatura internațională, însă nu
se încadrează nici în tiparele clasice ale armelor albe otomane. Datorită originalității de care dau
dovadă, cele patru piese au fost incluse în catalogul lucrării noastre364.

3.1.2. Arme de foc cu cremene de factură balcanică din sec. XVIII-XIX prezente pe
teritoriul actual al României
3.1.2.1. Puștile balcanice cu cremene (sec. XVIII-XIX)
3.1.2.1.1. Puștile balcanice cu cremene în literatura de specialitate
În ceea ce privește literatura de specialitate referitoare la puștile balcanice din sec. XVIII-
XIX, trebuie menționat faptul că cele mai numeroase studii în acest sens provin din spațiul ex-
iugoslav, lucru oarecum normal în contextul în care aceste arme au fost produse și utilizate mai
ales în Balcanii de Vest, pe teritoriul actualelor state Bosnia și Herțegovina, Serbia, Croația,
Muntenegru, Macedonia și Kosovo, la acestea adăugându-se Albania, Bulgaria și Grecia. Cel
care a încercat o primă identificare și clasificare a puștilor vest-balcanice a fost cercetătorul
bosniac Vejsil Čurčić365, acesta identificând în categoria puștilor tančice/arnautke cinci tipuri de
arme de factură balcanică: roga , karanfilka , rašak , čibuklija și džeferdar . În legătură cu

363 Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit. , pp. 67-70, 83-86.
364 Vezi Catalogul pieselor. 1.3. Săbii de proveniență bosniacă .
365 Vejsil Čurčić, op. cit ., pp. 21-226.

76
denumirea tipurilor de puști, Čurčić s-a folosit foarte mult de tradiția populară, de versurile și
poemele tradiționale, definițiile astfel obținute nefiind întru-totul conforme realității din teren.
Probleme majore s-au ivit la diferențierea clară a tipurilor roga vs. karanfilka , fapt rămas
nerezolvat până în zilele noastre. Studii importante vis-à-vis de producția de puști balcanice pe
teritoriul fostei Iugoslavii a publicat cercetătoarea sârbă Đurđica Petrović366, care s-a ocupat în
mod deosebit de armurăriile din Metohija, Užice, Boka Kotorska, Dubrovnik, Tetovo și Skopje.
O lucrare foarte importantă este și cea a lui Janko Jeličić367, în condițiile în care catalogul
acestuia, dedicat colecției de arme orientale și balcanice din cadrul Muzeului de Istorie din
Zagreb, se numără printre primele lucrări de acest profil apărute în literatura de specialitate din
Balcani. Un catalog similar, dedicat colecției de arme balcanice din cadrul Muzeului Militar din
Belgrad, a fost publicat de cercetătoarea sârbă Anđelija Radović368. Dintre studiile mai recente
trebuie menționată lucrarea autorului croat Mario Kovač369, care împarte cele cinci tipuri de puști
balcanice enumerate de Čurčić în două categorii distincte: tančice -le propriu-zise, denumite
astfel datorită formei înguste ( roga , karanfilka și rašak ) și grupul format din tipurile čibuklija și
džeferdar , arme realizate după modelul celor italiene de vânătoare. În anul 2011 a apărut la
Belgrad catalogul colecției de arme din cadrul Muzeului de Istorie a Serbiei, lucrare realizată de
Boško Ljubojević370. Catalogul cuprinde și puștile de factură vest-balcanică din colecția
muzeului amintit. Dintre publicațiile apărute în țara noastră trebuie menționat catalogul colecției
de arme de foc a Muzeului Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu. Autorii, Ionuț-Cristian
Gheorghe și Ioan I. Scafeș371, au identificat și datat corespunzător piesele de factură balcanică
prezente în colecția instituției giurgiuvene. Printre autorii străini preocupați, printre altele, și de
problematica armelor balcanice o amintim pe certătoarea rusă E. G. Astvatsaturyan, care, în
impresionanta lucrare dedicată armelor turcești372, scrie și un capitol referitor la armele balcanice.

366 Đurđica Petrović, ”Oružarski zanati u Skoplju u 19. Veku”, în Zbornik Muzej na grad Skopje , nr. I-II, Skoplje,
1965/1966, pp. 55-88; Idem, ”Prilog upoznavanju načina rada sa muzejskim zbirkama oružja i vrsta oružja
izrađenog na Kosovu, u Makedoniji, Bosni i Hercegovini u XVIII i XIX veku”, în Obrada i zaštita istorijskih zbirki
u muzejima: katalog , nr. 28, Beograd, 1974, pp. 1-24; Idem, ”Veze Makedonije i Albanije na primeru proizvodnje
ručnog vatrenog oružja u Debru u 18. i 19. veku”, în Zbornik Muzeja primenjene umetnosti , nr. 19-20, Beograd,
1975/1976, pp. 41-56; Idem, ”Bokokotorsko oružarstvo u prošlim vekovima”, în Boka , nr. XVIII, Herceg Novi,
1986, pp. 43-49.
367 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 23-31.
368 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 32-39.
369 Mario Kovač, op. cit. , p. 20.
370 Boško Ljubojević, op. cit. , pp. 12-17.
371 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 46-49, 52-53.
372 Э.Г. Аствацатурян, op. cit ., pp. 249-268.

77
Anthony C. Tirri are o contribuție majoră în ceea ce privește identificarea centrelor de producție
ale puștii bulgare de tipul paragun-boyliya . La final îl menționăm pe britanicul Robert Elgood373,
specialist în arme de factură islamică, care a publicat recent un volum dedicat armelor balcanice,
prezentând detaliat și tipurile de puști cu cremene într-un capitol separat. Lucrarea acestuia se
bazează în general pe principiile expuse de Đurđica Petrović, însă în realizarea studiului Elgood
a efectuat o cercetare temeinică, de teren, desfășurată în Grecia, Serbia, Muntenegru etc.
Actualmente, lucrarea lui Elgood poate fi considerată drept cea mai cuprinzătoare monografie
referitoare la armele balcanice realizate în perioada stăpânirii turcești.

3.1.2.1.2. Probleme de terminologie și clasificare a puștilor balcanice cu cremene
În perioada dominației otomane asupra Balcanilor, în vestul Peninsulei au apărut o serie
de puști cu cremene specifice spațiului amintit, aceste arme fiind cunoscute în literatură sub
denumirea de tančice [transliterat tancița ~țe ] sau arnautke . Etimologic vorbind, termenul
tančica provine din limba sârbo-croată și se referă la forma îngustă și zveltă a puștilor în cauză,
adjectivul ”tanak” tradus mot-à-mot înseamnă în limba română ”subțire”. În ceea ce privește cea
de-a doua denumire utilizată în literatura de specialitate, arnautke, termenul se referă la originea
albaneză a puștilor respective, Albania fiind teritoriul unde a debutat producția acestor arme după
modelul celor italiene, pentru ca mai apoi meșteșugul să se răspândească în întreg spațiul vest-
balcanic374.
În linii foarte generale, putem spune că toate puștile utilizate în vestul Peninsulei
Balcanice și care nu intră în categoria shishane -lor375 formează grupul tančice , deși nu există nici
un fel de criteriu care să demonstreze faptul că džeferdar -ul și karanfilka , din punct de vedere al
formei, se pot încadra în aceeași categorie de arme. Această definire a puștii tančica îi aparține
autorului croat Mario Kovač376 și trebuie tratată cu unele rezerve în contextul în care în categoria

373 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 162-
181.
374 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 23-24.
375 Shishana este prima pușcă cu mecanism de dare a focului pe bază de cremene folosită de turcii otomani, fiind
arma care s-a menținut pentru o lungă perioadă de timp în înzestrarea ienicerilor. Termenul provine din cuvântul
persan šeš – șase – și se referă la forma specifică a patului acestor arme (secțiunea acestui tip de pat este de formă
hexagonală).
376 Mario Kovač, op. cit ., p. 20.

78
puștilor de factură balcanică intră și paragun- ul377, armă produsă în sudul Bulgariei dar utilizată,
mai rar este adevărat, și în vestul Peninsulei Balcanice.
Pentru puștile tančice este definitorie țeava lungă și subțire, mecanismul de dare a focului
de tip miquelet , patul subțire și curbat, iar în funcție de tipul puștii, diferă și bogăția decorului.
Puștile tančice se caracterizează prin precizia și distanța tragerii, ele fiind foarte apreciate în
luptele de gherilă desfășurate pe tot cuprinsul Balcanilor în perioada stăpânirii turcești.
Termenul generic de tančica desemnează în literatura de specialitate sârbă, croată și
bosniacă o anumită categorie de arme de factură balcanică, formată la rândul ei din două grupuri
de puști care se diferențiază din punct de vedere al formei. În funcție de forma patului, puștile
tančice se împart în două categorii de arme: tančice propriu-zise, cuprinzând puștile cunoscute
sub denumirile de roga , karanfilka și rašak, și cea de-a doua categorie formată din puștile
džeferdar și čibuklija , arme care se aseamănă mai mult cu puștile de vânătoare italiene decât cu
armele otomane. În cazul puștilor džeferdar și čibuklija elementul definitoriu nu ține de forma
patului (care este identic cu cel italian) ci de decorul armelor, specific spațiului balcanic378.
În legătură cu puștile tančice trebuie să menționăm și faptul că această categorie de arme
este caracteristică doar zonei vestice a Peninsulei Balcanice, teritoriu aflat sub stăpânire otomană
la acea dată. Dacă se exclud puștile shishane care erau arme militare cu o răspândire mult mai
mare decât era cazul puștilor balcanice, putem afirma că puștile din categoria tančice erau
produse locale balcanice tipice, caracteristice zonelor montane unde autoritățile centrale otomane
aveau mijloace de control mai reduse. În acest sens se poate concluziona faptul că puștile tančice
erau piese create cu multă originalitate, design popular amestecat cu mai vechiul strat de cultură
feudală. De aceea, atunci când ne referim la tipologia acestei arme, trebuie să o privim din
perspectiva unei categorii de arme de profil etnografic, specifică din punct de vedere cultural
Balcanilor de Vest. În afara acestui spațiu, puștile tančice nu erau comercializate în lumea
occidentală, ele nefiind interesante nici măcar pentru estul Peninsulei Balcanice379.
Totuși, când vorbim de puștile tančice ar trebui să ținem cont și de faptul că pe parcursul
sec. al XVIII-lea, dar și la începutul sec. al XIX-lea, spațiul balcanic a importat un număr mare

377 Paragun -ul realizat în arealul Bulgariei este considerat în general ca fiind un subtip al puștii otomane shishana,
însă forma mecanismului de dare a focului, decorul bogat al patului și ulucului sunt elemente ce demonstrează faptul
că pușca paragun formează o categorie distinctă în cadrul armelor de foc balcanice.
378 Mario Kovač, op. cit ., p. 20.
379 Zoran Markov, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum Timisoara”, în Proceedings
of the Regional Conference Research, Preservation and Presentation of Banat Heritage: Current State and Long
Term Strategy, Vršac, Serbia 17-19 November 2011 , Vršac, 2012, p. 188.

79
de puști tančice/arnautke realizate special pentru exportul în acest areal. Alături de puști, din
spațiul italian a fost importat un număr mare de țevi și mecanisme, piese care au fost ulterior
asamblate de armurierii din Balcani. Cu siguranță putem spune că puștile tančice importate din
nordul Italiei nu aveau un design italian specific, nefiind realizate pentru piața occidentală,
scopul realizării acestora fiind legat exclusiv de exportul în Peninsula Balcanică. Aceste arme
erau, la modul general vorbind, mult mai calitative decât cele realizate/asamblate în Kosovo,
Albania sau Bosnia, în contextul în care atelierele și armurăriile italiene de sec. XVIII erau mult
mai dezvoltate, având și o producție superioară față de simplele ateliere de fierărie balcanice380.

3.1.2.1.3. Tipurile de puști balcanice cu cremene
3.1.2.1.3.1. Grupul puștilor tančice-arnautke
Puștile de tipul roga
Armele acestui tip se diferențiază de restul tančice- lor prin forma specifică a patului, care,
datorită dimensiunilor și a formei propriu-zise, se aseamănă mai degrabă cu mânerul unui pistol,
decât cu patul de pușcă. Terminația patului acestui tip de armă, prevăzută cu un element lățit și
bifurcat sub forma literei T, oferă posibilitatea fixării armei în umăr, însă trebuie recunoscut
faptul că acest tip de pat, cu excepția designului spectaculos, este unul destul de nepotrivit și total
ineficient381. Țevile acestui tip de armă sunt foarte lungi, spre culată fiind octogonale, iar spre
gură rotunde. De regulă țevile puștilor roga sunt lise în interior. De fapt avem de a face în acest
caz cu țevile puștilor de vânătoare italiene, pentru calibrele 13-18 mm, piese importate mai ales
din Veneția. Pe culata acestor țevi întâlnim nume ale unor armurieri italieni celebri în epocă:
Bartolomeo Beretta, Lazaro Lazarino, Lazari Cominaz, Giovanni Moretta, Mafeo Francini,
Antonio Velizar, S. Mutti etc. Mecanismele de dare a focului utilizate la realizarea puștilor roga
sunt de tipul spaniol sau miquelet , având de regulă dimensiuni reduse382. Pârghia centrală a
acestui tip de mecanism are o formă romboidală, iar cocoșul port-cremene este prevăzut cu un
element suplimentar format dintr-o sferă metalică perforată și un dispozitiv mobil cu două brațe,
sub forma unor aripi larg desfăcute. Sfera perforată era folosită pentru strângerea cremenei în
„menghina” cocoșului, în orificiul respectiv fiind introdus un ax metalic cu ajutorul căruia se
strângea șurubul de fixare. Dispozitivul mobil cu cele două brațe, amplasat deasupra sferei

380 Mario Kovač, op. cit , p. 20.
381 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, p. 28.
382 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 37-38.

80
perforate, era folosit pentru armarea cocoșului – cu două degete, fixate fiecare pe câte unul din
cele două brațe, se trăgea întregul cocoș port-cremene până la armarea mecanismului383. Multe
dintre puștile de tipul roga nu au fost prevăzute cu uluc de lemn, acest element constitutiv al
armei fiind realizat în întregime din tablă de alamă sau fier, gravată și decorată pe întreaga
lungime. Țeava foarte lungă a acestei puști era fixată de uluc cu ajutorul unor brățări metalice
decorate în aceeași manieră orientală. Numărul brățărilor depinde de lungimea țevii; la țevile
foarte lungi existau chiar și opt brățări de fixare. Referitor la vergea aceasta era realizată din fier,
având capul evazat și prezenta uneori decor gravat. În funcție de materialul utilizat, puștile roga
pot fi grupate în două subcategorii: cele cu ferecături realizate din alamă și cele cu ranforsări din
fier384.
Tipul roga este cel mai întâlnit tip de armă balcanică în colecțiile muzeale de la noi, în
cadrul cercetării noastre fiind identificate 34 de puști cu cremene din categoria respectivă385.

Puștile de tipul karanfilka . Probleme de identificarea a puștii karanfilka în grupul
tančice -lor
Vejsil Čurčić spunea despre karanfilka că este o pușcă subțire, cu o lungime de 2,5 m, în
întregime placată cu argint. Autorul bosniac dădea spre exemplificare o astfel de pușcă deținută
de Muzeul Național din Belgrad și considera că denumirea de karanfilka provine de fapt de la
numele unui celebru armurier, Karanfil386. Cercetătoarea sârbă Đurđica Petrović consideră însă
că denumirea puștii ar proveni de fapt de la numele importatorului italian, CARLO E FIGLIO,
din Elbasan, Albania Centrală. Această companie a fost pentru o vreme cel mai de seamă
importator de puști de acest tip, aduse din nordul Italiei și comercializate în Albania. La Elbasan
acest tip de armă este cunoscut sub numele de karanfili , în Grecia kariofiliji , iar în spațiul ex-
iugoslav, karanfilka387. În unele regiuni această pușcă poartă denumirea de dalijanka , în
condițiile în care primele arme de acest tip proveneau din spațiul italian388. O altă teorie legată de
originea numelui karanfilka este cea expusă de dr. Milisav Lutovac389, care se bazează pe istoria
orală și amintește în acest sens discuția purtată cu Bajram Uzeir, un centagenar din Leštani, în

383 Boško Ljubojević, op. cit ., pp. 14-16.
384 Anđelija Radović, op. cit ., p. 38.
385 Vezi Catalogul pieselor. 2.1.1.1. Puști cu cremene de tipul roga.
386 Vejsil Čurčić, op. cit ., p. 186.
387 Đurđica Petrović, ”Puškarski zanat u Metohiji”, în Vesnik Vojnog Muzeja , nr. II, Beograd, 1955, p. 85.
388 Tomislav Aralica, Bokeljske šarajlije , I, II, III, IV, V, VI, în Velebit , Zagreb, 1998, p. 29.
389 M. Lutovac, op. cit ., p. 806.

81
arealul Munților Šar. Acesta își amintea faptul că în satele de pe Šar Planina erau fabricate țevi
de pușcă. Țevile erau găurite cu burghie acționate de forța apei, perforarea desfășurându-se
extrem de eficient, într-un interval de o oră și jumătate fiind terminată o țeavă. În aceste locuri
erau fabricate două tipuri de țevi pentru puștile de vânătoare, numite damlija . Ambele aveau
calibre mici, însă se diferențiau în funcție de lungime. Țevile cu o lungime de până la 130 cm
erau cunoscute sub numele de daljen , în timp ce țevile mai scurte purtau denumirea de karanfil .
Dacă originea termenului karanfilka este legată de orașul albanez Elbasan sau are
legătură cu făuritorii de țevi de pe Šar Planina, probabil nu vom știi niciodată cu exactitate.
Așa cum limpede se poate observa din rândurile de mai sus, problema identificării puștii
de tipul karanfilka este una încă extrem de dificilă și nesigură. Vorbind strict de forma acestui tip
de armă, karanfilka este în mare măsură asemănătoare cu roga , terminația patului, cu acel
element lățit și bifurcat sub forma literei T, fiind identică cu cea prezentă la puștile de tipul roga .
Singurele deosebiri notabile dintre cele două tipuri de puști, diferențieri asupra cărora au ajuns la
un acord mai mulți cercetătorii din Iugoslavia390, sunt: a) cea legată de lungimea totală a armelor
– karanfilka fiind identificată cu lungimi ce depășesc doi metri; b) cea referitoare la suprafața
acoperită de ferecăturile metalice: spre deosebire de roga , care prezintă ferecături metalice
parțiale pe lemnăria armelor, karanfilka este în întregime acoperită cu tablă de argint, alamă sau
fier.
Chiar dacă deosebirile dintre cele două tipuri de arme sunt relativ puține, karanfilka
putând fi considerată doar o variantă a puștii roga , literatura de specialitate tratează cele două
variante ca și tipuri diferite de arme.
Trebuie menționat faptul că mai recenta literatură de specialitate din fostul spațiu
iugoslav, mai cu seamă cea croată, diferențiază cele două tipuri de puști în funcție de lățimea
patului (la tipul roga patul este mult mai lat) și a procentajului de acoperire al acestuia cu
garnituri metalice ( karanfilka este placată aproape în integralitate cu garnituri metalice)391,
neținând cont de criteriul lungimii totale a armelor, criteriu enunțat în rândurile de mai sus. Dacă
ar fi să utilizăm în clasificarea noastră normele literaturii de specialitate croate, atunci tipul
karanfilka ar deține procentajul covârșitor în spațiul românesc, în timp ce tipul roga ar fi o

390 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, p. 29; Anđelija Radović, op. cit ., p. 38.
391 Mario Kovač, op. cit , pp. 175-178; Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 63-
70.

82
adevărată raritate392. Aceste diferențe de opinie dintre mai vechea cercetare iugoslavă și noile
norme propuse de mediul muzeal croat l-au determinat pe R. Elgood să renunțe la aceste
tipologii locale, denumind puștile provenite din cadrul celor două tipuri, simplu, cu numele
grupului de puști, adică tančica sau arnautka393. În lucrarea noastră vom utiliza criteriile vechii
cercetări iugoslave, bazate mai ales pe criteriul lungimii totale a armelor, asta și pentru a nu crea
confuzia între karanfilka albanezo-bosniacă și kariophili -ul grecesc, arme cu structură și formă
total diferite.
Analizând din perspectiva criteriilor vechii cercetări iugoslave, tipul karanfilka este una
dintre armele balcanice rămasă neidentificată în spațiul românesc de astăzi, însă trebuie spus că
demersul nostru a inclus doar armele balcanice publicate, baza de date CIMEC și marile colecții
muzeale disponibile cercetării, iar neidentificarea acestui tip de armă în cursul analizei noastre nu
dovedește automat și lipsa acestuia din România. Există posibilitatea, mică este adevărat, ca
acest tip de armă să se regăsească într-o colecție muzeală mai mică sau chiar într-o colecție
privată de armament.

Puștile de tipul rašak
Pușca tančica de tipul rašak [transliterat rașac ~șca ] prezintă o formă specifică a patului,
terminația acestuia fiind bifurcată, sub forma literei Y. Patul acestui tip de pușcă este ceva mai
lat decât cel prezent la roga și karanfilka , însă este încovoiat în sus, terminându-se cu acea
bifurcație menționată anterior394. Denumirea acestui tip de pușcă provine din limba sârbo-croată,
termenul ”rašljast” traducându-se în limba română prin ”bifurcat”. Spre deosebire de restul
puștilor vest-balcanice rašak are o lungime ceva mai scurtă, chiar dacă țeava acestui tip de pușcă
are aceeași formă și caracteristici specifice ca în cazul celorlalte tipuri de arme vest-balcanice.
Mecanismul de dare a focului sau platina este în general de tipul spaniol miquelet , dar există
destul de multe exemplare cu platină occidentală, de tipul francez. Ulucul puștii rašak este
realizat din lemn de nuc sau castan, nu prezintă ornamente, doar partea frontală a acestuia fiind
de obicei placată cu tablă de alamă sau fier. Țeava este fixată de uluc cu ajutorul unor brățări

392 Dacă luăm în calcul criteriile enunțate de cercetarea croată din ultimi ani, în colecția de arme a Muzeului
Național al Banatului din cele 12 puști specifice acestui grup de arme, una singură corespunde tipului roga (nr. inv.
3152), în timp ce restul de 11 sunt caracteristice tipului karanfilka .
393 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 162-
167.
394 Boško Ljubojević, op. cit., p. 17.

83
metalice, realizate de regulă din alamă. Lemnul din jurul mecanismului de dare a focului, dar și
partea superioară a patului sunt placate cu tablă din alamă sau fier, decorată prin gravare și
batere395.
O variantă a tipului rašak a fost realizată în atelierele din Macedonia și Bulgaria, fiind
cunoscută în literatură sub denumirea de Rumelia396. În cazul acestor arme, terminația patului era
placată cu fildeș, în timp ce gâtul patului și ulucul erau încrustate cu plăcuțe de sidef. Unele puști
din această categorie nu prezintă acea bifurcație sub forma literei Y la terminația patului, forma
acestuia fiind dreaptă și netedă397.
Arme similare cu cele de tipul rašak au fost realizate în nordul Greciei, de unde și teza
conform căreia acest tip de pușcă ar avea origini elene398. Spre deosebire de tipul rašak realizat
în spațiul ex-iugoslav și albanez, armele grecești prezintă un decor mult mai bogat, fiind placate
în întregime cu tablă de argint și alamă și decorate cu încrustații din sidef și fildeș. În literatura
de specialitate acest tip de pușcă grecească este cunoscută sub denumirea de kariophili399.
Catalogul pieselor de la finalul lucrării cuprinde 5 astfel de arme, toate fiind specifice
atelierelor de producție albaneze400.

Puștile de tipul džeferdar
Cea mai frumoasă dintre puștile balcanice din categoria tančice -lor, specifică spațiului
muntenegrean, este arma cunoscută sub denumirea de džeferdar [transliterat geferdar ~re ].
Denumirea provine din termenul turcesc ”cevherdar”, cuvânt de proveniență persană și care
tradus mot-à-mot înseamnă „decorat cu pietre prețioase”. În legătură cu numele acestei puști,
Robert Elgood identifică originea termenului de ”džeferdar” în cuvântul arabo-persan ”jauhar”
sau ”johar”, însemnând „luciu“ sau „bijuterie“. Această denumire probabil a fost întrebuințată la
început pentru identificarea tuturor puștilor bogat decorate, ca mai târziu, la începutul sec. al
XIX-lea, termenul să fie utilizat doar pentru un anumit tip de pușcă vest-balcanică, armă ale cărei
elemente din lemn erau în totalitate acoperite cu plăcuțe de sidef. Tot în legătură cu originea
termenului, Anđelija Radović de la Muzeul Militar din Belgrad consideră că termenul džeferdar

395 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, p. 31.
396 Anthony C. Tirri, op. cit ., pp. 156-158.
397 Э.Г. Аствацатурян, op. cit., p. 261.
398 Boško Ljubojević, op. cit., p. 17.
399 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 178-
179.
400 Vezi Catalogul pieselor. 2.1.1.2. Puști cu cremene de tipul rašak.

84
apare la sfârșitul sec. al XVII-lea, acest fapt indicând și perioada timpurie în care apare acest tip
de armă în Balcani, terminologia fiind legată de centrul de la Foča401.
Forma džeferdar -ului, mai ales când vorbim de patul acestui tip de armă, este foarte
apropiată de cea a puștilor de vânătoare nord-italiene. Țeava are aceeași formă și decor similar cu
restul puștilor de tipul tančice , singura diferență notabilă fiind faptul că țeava džeferdar -ului este
ceva mai scurtă. Țevile damaschinate sunt de calitate superioară, fiind rezistente la rugină, dar în
același timp sunt și foarte frumoase. Frumos decorate cu puternice influențe orientale, țevile
identificate pe džeferdar -ele timpurii întăresc opinia conform căreia acestea erau produse în
centrele musulmane din Herțegovina, mai cu seamă la Foča, pentru o clientelă musulmană bine
definită, neavând la acea dată vreo legătură cu Kotor-ul venețian. Dacă ne referim la centrul de la
Foča, trebuie menționat faptul că țevile produse aici erau renumite în epocă datorită decorului
deosebit, realizat prin damaschinare cu argint și aur. Mecanismele de dare a focului utilizate la
fabricarea puștilor de tipul džeferdar erau de tipul miquelet , însă există unele exemplare care au
platină de tip francez402.
Elementele din lemn ale puștii erau în totalitate acoperite cu plăcuțe din sidef alb, de
forma unor romburi, triunghiuri, cercuri sau semicercuri, flori stilizate etc. Un element
caracteristic al acestor plăcuțe din sidef este legat de forma marginilor plăcuțelor, ele fiind
zimțate prin realizarea unor mărunte crestături. Sideful care asigura decorul bogat al puștii era
importat din Italia, fiind prelucrat la Risan403. Plăcuțele din sidef erau fixate de elementele din
lemn ale armei cu ajutorul unor mici cuie de alamă. Elgood consideră că pătrunderea sidefului în
Balcani trebuie legată de comerțul otoman din Mediterană. În aceste condiții, sideful ar fi pătruns
în aceste teritorii prin intermediul capitalei imperiale Istanbul, unde încrustațiile cu sidef pe
piesele de armament erau cunoscute încă înainte de anul 1580. În acest sens Elgood menționează
doi ucenici de-ai lui Sinan din Istanbul, pe Dalgich și Mehmet Aga, care erau foarte renumiți în
epocă pentru încrustațiile de sidef aplicate armelor de foc. Terminația patului este de cele mai
multe ori îmbrăcată cu o tablă lată de argint sau alamă, foarte frumos decorată (batere, gravare,

401 Zoran Markov, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum Timisoara”, în Proceedings
of the Regional Conference Research, Preservation and Presentation of Banat Heritage: Current State and Long
Term Strategy, Vršac, Serbia 17-19 November 2011 , Vršac, 2012, p. 188.
402 Mecanismul cu arc de armare interior (aflat în interiorul mecanismului), așa-numitul mecanism francez, a fost
perfecționat de armurierii francezi în jurul anului 1630. Acest tip de mecanism cu cremene apare în Balcani în
special la pistoalele de tipul kubure .
403 Este o teorie propusă de istoricul Vejsil Ćurčić, acesta considerând că sideful utilizat la decorarea puștilor
džeferdar era importat din Italia, fiind mai apoi prelucrat în centrele din vestul Peninsulei Balcanice.

85
traforare etc.). Acest tip de decor este caracteristic pentru spațiul aflat între Dubrovnik și Boka
Kotorska404.
Teritoriul aflat între Dubrovnik și Boka Kotorska, datorită libertăților comerciale, a atras
în decursul timpului numeroși meșteșugari, printre aceștia fiind și iscusiți armurieri de pe
întregul cuprins al Peninsulei Balcanice. Armurierii au venit în acest spațiu încă de la sfârșitul
sec. al XVII-lea din centre renumite, cum ar fi Mostar, Trebinje, Podgorica, Foča etc. Conform
recensămintelor meșteșugarilor din Herceg Novi, în secolul al XVIII-lea în acest loc activau
22405 armurieri, iar la Kotor existau 16406, pentru ca în secolul al XIX-lea în Herceg Novi să fie
atestați 29 armurieri. Tot în sec. al XVIII-lea este atestat la Risan un armurier originar din Foča.
Herceg Novi este cunoscut și datorită producției autohtone de țevi, după modelul celor italiene
de import. Având în vedere faptul că acest tip de pușcă era deja produs în Balcani încă din sec. al
XVII-lea, armurierii din interiorul Peninsulei Balcanice au adus la Boka Kotorska tipul de armă
dar și modul de decorare al acesteia, toate aceste elemente devenind în timp definitorii pentru
puștile džeferdar produse la Boka Kotorska. Conform documentelor de arhivă din Kotor, primele
džeferdar -e atestate documentar apar în anii 1685 și 1689. Cele mai vechi džeferdar -e din Boka
Kotorska, păstrate în muzee și colecții particulare, sunt datate la începutul sec. al XVIII-lea407.
În spațiul românesc actual au fost identificate până la ora actuală 11 asemenea puști cu
cremene, cele mai multe fiind deținute de Muzeul Militar Național din București și Muzeul
Național Brukenthal din Sibiu408.

Puștile de tipul čibuklija
Čibuklija [transliterat cibuclia ~ie ] este o pușcă vest-balcanică cu cremene asemănătoare
cu džeferdar -ul muntenegrean, despre care literatura de specialitate consideră că, în ceea ce

404 Zoran Markov, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum Timisoara”, în Proceedings
of the Regional Conference Research, Preservation and Presentation of Banat Heritage: Current State and Long
Term Strategy, Vršac, Serbia 17-19 November 2011 , Vršac, 2012, p. 188.
405 Din cei 22 de armurieri menționați la Herceg Novi în sec. al XVIII-lea, 5 erau originari din Podgorica, unul din
Foča, iar 13 erau din Herțegovina.
406 Documentele de arhivă indică originea armurierilor din Kotor (sec. al XVIII-lea): 6 erau din Podgorica, 4 din
Muntenegru, iar unul din Foča – din totalul de 16 armurieri atestați.
407 Zoran Markov, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum Timisoara”, în Proceedings
of the Regional Conference Research, Preservation and Presentation of Banat Heritage: Current State and Long
Term Strategy, Vršac, Serbia 17-19 November 2011 , Vršac, 2012, p. 189.
408 Vezi Catalogul pieselor. 2.1.1.3. Puști cu cremene de tipul džeferdar.

86
privește forma armei, este cea mai apropiată de puștile de vânătoare nord-italiene409. Denumirea
armei, potrivit lui Vejsil Čurčić410, provine din turcescul ”čibuci”, termen care se referă la liniile
late și longitudinale prezente pe țevile armelor în cauză. Totuși este important de menționat că
identificarea propusă de Čurčić trebuie tratată cu unele rezerve, în condițiile în care foarte puține
din puștile acestui tip prezintă acele linii longitudinale pe suprafața țevilor. Patul acestui tip de
armă este ușor îndoit în jos, având terminația dreaptă, fiind asemănător cu cel al džeferdar -ul411.
Ulucul și patul puștii čibuklija , la exemplarele bogat decorate, sunt completamente placate cu
tablă de alamă, decorată prin gravare și batere. În aceeași manieră sunt decorate și brățările
metalice de fixare a țevii de uluc. Nu puține sunt cazurile în care tabla de alamă este traforată cu
diverse motive geometrice și vegetale. Exemplarele mai „sărace“ nu sunt placate în întregime cu
tablă decorativă, ci prezintă doar încrustații cu elemente decorative din tablă de alamă sau fier,
ornamentate prin gravare sau batere412.
Boško Ljubojević consideră că pușca čibuklija a apărut pe teritoriul Herțegovinei.
Datorită lungimii și subțirimii țevii, mecanismului de dare a focului și formei încovoiate a
patului, Ljubojevic este de părere că čibuklija ar fi mai degrabă un tip intermediar între
tančica /arnautka propriu-zisă și džeferdar , ea nefiind doar o variantă a džeferdar -ului, așa cum
s-a încetățenit în literatura de specialitate413.
Catalogul pieselor de la finalul lucrării cuprinde o singură astfel de pușcă, inventariată în
colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu414.

3.1.2.1.3.2. Grupul puștilor shishane
Puștile shishane de factură balcanică
Cu excepția spațiului persan, puștile shishane au fost produse și în centrele din estul
Peninsule Balcanice, dar și în Bosnia, la Fojnica. Shishana este prima pușcă cu mecanism de
dare a focului pe bază de cremene folosită de turcii otomani, fiind arma care s-a menținut pentru
o lungă perioadă de timp în înzestrarea ienicerilor415. Termenul provine din cuvântul

409 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, p. 27.
410 Vejsil Čurčić, op. cit ., p. 186.
411 Boško Ljubojević, op. cit., p. 17.
412 Anđelija Radović, op. cit ., p. 37; Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, p. 27.
413 Boško Ljubojević, op. cit., p. 17.
414 Vezi Catalogul pieselor. 2.1.1.4. Puști cu cremene de tipul čibuklija.
415 Mario Kovač, op. cit , p. 20.

87
persan ”šeš”, adică ”șase”, referindu-se la forma specifică a patului acestor arme (secțiunea
acestui tip de pat este de formă hexagonală)416. Shishane -le realizate la Fojnica erau extrem de
prețuite datorită oțelul de înaltă calitate folosit în realizarea țevilor, materie primă provenită din
zona Kreševo417. Shishane -le bosniace au fost realizate atât de musulmani, cât și de creștini, însă
cumpărătorii, de cele mai multe ori, erau funcționari și ofițeri otomani418. Caracteristic pentru
shishane -le bosniace sunt țevile foarte bogat decorate prin damaschinare cu aur, argint sau alamă.
O altă trăsătură importantă a puștilor respective este decorul patului, încrustat în zona mediană
cu plăcuțe din fildeș419. Spre talpa patului shishane -le bosniace prezintă ornamente realizate din
mici ținte și rozete de alamă420. Țevile acestor arme sunt ghintuite, cu ghinturi drepte, prezentând
calibre destul de mari. Lungimea medie a țevii unei shishane balcanice ajunge la aproximativ 90
cm, iar greutatea totală a armei ajungând pe la 5 kg. În ceea ce privește luarea liniei de ochire,
țevile shishane -lor erau prevăzute cu înălțătoare fixe, de mari dimensiuni, distanța de tragere
fiind de aproximativ 1200 pași421. Mecanismul de dare a focului este cel oriental, miquelet
simplu, fiind cel mai probabil de proveniență locală. Shishana se caracterizează și prin forma
specifică a trăgaciului, acesta fiind de formă sferică, dar și prin lipsa totală a gărzii trăgaciului422.
O astfel de pușcă cu cremene a fost identificată în colecția Muzeului Militar Național din
București423.

Puștile paragun sau boyliya
Pentru spațiul bulgar sunt specifice două tipuri de puști cu cremene, care provin din
aceeași familiei de arme: shishana turcească și varianta ei balcanică paragun sau boyliya . Aceste
arme, dar și piesele componente ale acestora, erau realizate în marile centre meșteșugărești de pe
cuprinsul teritoriului bulgar: Sofia, Vidin, Gabrovo, Nikopol, Plovdiv etc. În multe dintre
centrele amintite erau fabricate doar unele componente ale puștilor, mecanismul de dare a focului,
țevile, garniturile metalice, însă centrul cel mai important în asamblarea acestora era cel de la

416 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 32-33.
417 Boško Ljubojević, op. cit., p. 13.
418 Anđelija Radović, op. cit ., p. 33.
419 Anthony C. Tirri, op. cit ., p. 155.
420 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 18-19; Anthony C. Tirri, op. cit ., p.
155; Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp.
131-137.
421 Anđelija Radović, op. cit ., p. 33.
422 Boško Ljubojević, op. cit., p. 14.
423 Vezi Catalogul pieselor. 2.1.2.1. Puști cu cremene de tipul shishana balcanică .

88
Plovdiv. La Plovdiv erau asamblate atât puștile paragun – boyliya , cât și celebrele shishane
otomane424. Literatura de specialitate este de acord cu faptul că paragun -ul sau boyliya este o
variantă a shishanei otomane, caracteristică spațiului bulgar și nord balcanic425. Pușca paragun
se diferențiază de shishana prin forma și dimensiunea patului, la paragun acesta prezintă o
secțiune pentagonală, fiind mult mai îngust decât patul shishanei426. Țeava paragun -ului se
aseamănă mai degrabă cu țevile puștilor nord-italiene, decât cu cele otomane. Ea este lungă, lisă
în interior, rotunjită la gură și tronco-octogonală spre culată427. O altă caracteristică importantă a
paragun -ului este forma mecanismului de dare a focului, de tipul miquelet , reprezentând varianta
tradițională a platinei turcești. Platina paragun -ului este prevăzută cu un cocoș port-cremene de
mari dimensiuni și cu un arc de armare exterior foarte lat. Uneori părțile componente ale
mecanismului erau placate cu tablă de argint gravată cu motive vegetale și florale. Acest
mecanism turcesc ”arhaic” este cunoscut în literatură sub denumirea de boyliya428. O altă
caracteristică importantă a paragun -ului este legată de decorul patului, acesta fiind îmbrăcat în
partea mediană cu catifea, iar spre talpă era decorat cu ținte și rozete din alamă sau argint. Se
consideră că numele acestei puști ar proveni de la turcescul ”paragun”, care definește o variantă
orientală de catifea429. Ulucul acestei puști este de regulă încrustat cu plăcuțe de sidef, iar pentru
fixarea țevii de uluc erau folosite mai multe brățări de argint, bogat decorate prin gravare cu
motive vegetale și florale.
Catalogul pieselor de la finalul lucrării cuprinde 8 astfel de arme, marea majoritate fiind
inventariate în colecția Muzeului Militar Național din București430.

424 Anthony C. Tirri, op. cit ., p. 152.
425 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 167-
171; Anthony C. Tirri, op. cit ., p. 152; Mario Kovač, op. cit , p. 20; Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s
priborom , Zagreb, 2001, pp. 19-23.
426 Mario Kovač, op. cit , p. 20.
427 Anđelija Radović, op. cit ., p. 35.
428 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 171.
429 Boško Ljubojević, op. cit., p. 14.
430 Vezi Catalogul pieselor. 2.1.2.2. Puști cu cremene de tipul paragun / boyliya .

89
3.1.2.1.3.3. Alte tipuri de puști cu cremene de factură balcanică
Pușca cu cremene dalmată
În arealul coastei dalmate este prezentă o armă de foc pe bază de cremene, care se
aseamănă într-o oarecare măsură cu džeferdar -ul muntenegrean431, influența centrului armurier
de la Boka Kotorska extinzându-se și asupra Dalmației. Vorbim despre pușca clasică italiană de
vânătoare din sec. XVII-XVIII, adaptată la cerințele și gusturile clientelei vest-balcanice. Arma,
una de factură occidentală și prevăzută obligatoriu cu platină franceză, a fost decorată cu
multiple încrustații de sidef dispuse în special pe patul puștii, dar nu numai. Aceste puști dalmate
au țeava tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în interior. În partea superioară a
țevii, la culată și în zona tunetului, prezintă de regulă bogate ornamente damaschinate cu fir de
aur și argint. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez, nefiind identificat în
literatură nici măcar un singur exemplar cu platină orientală, de tipul miquelet432. Elementele
mecanismului sunt în multe din cazuri decorate prin reliefare, ornamentația păstrând chiar și
urme de aurire. Trăgaciul din alamă este stilizat. Garda de alamă a trăgaciului se prelungește cu
un braț de fixare spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este fixat direct în corpul armei.
Patul de lemn de factură occidentală (de tip francez) este încrustat pe toată suprafața cu plăcuțe
de sidef dispuse în motive geometrice, vegetale și florale. Patul este încrustat uneori și cu mici
pietre de coral. Talpa patului și muchia superioară sunt placate cu tablă gravată din argint aurit.
Ulucul din lemn este decorat în aceeași manieră cu patul, fiind încrustat cu plăcuțe de sidef
dispuse în registre și minuscule pietre de coral. În partea din față a ulucului, sub gura țevii, există
de regulă o garnitură de ranforsare din argint. În partea inferioară a ulucului există un locaș cu
garnitură din argint gravat și alte trei brățări din argint lucrate în aceeași manieră, pentru fixarea
bătătorului din lemn433.
Un singur exemplar din tipul respectiv de pușcă cu cremene a fost identificat până la ora
actuală în spațiul românesc, arma fiind deținută de Muzeul Militar Național din București434.

431 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, p. 33.
432 Ibidem , p. 32.
433 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 180;
Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 32-35.
434 Vezi Catalogul pieselor. 2.1.3. Puști cu cremene redecorate în Balcani / realizate în Italia pentru exportul pe
piața balcanică.

90
Pușca cu cremene grecească, specifică Arhipelagului Ionic
În insulele grecești din Marea Ionică a apărut și s-a dezvoltat un stil specific de decorare a
armelor de foc, similar în mare măsură cu ornamentația prezentă la kariophili -ul grecesc
continental, ilustrat prin placarea completă a puștilor cu tablă de alamă sau argint aurit, bogat
decorată prin batere și gravare cu motive vegetale, florale și geometrice. Vorbim, ca și în cazul
precedentei arme prezentate, despre pușca clasică italiană de vânătoare din sec. XVII-XVIII,
adaptată la cerințele și gusturile clientelei vest-balcanice. Arma, una de factură occidentală și
prevăzută cu platină franceză, a fost decorată cu placarea tuturor elementelor lemnoase cu tablă
gravată de alamă sau argint aurit. Aceste puști grecești au de regulă țeava tronco-octogonală la
culată, rotunjită la gură și lisă în interior. În partea superioară a țevii, la culată și în zona tunetului,
prezintă de obicei bogate ornamente damaschinate cu fir de aur sau argint. Mecanismul de dare a
focului cu cremene este de tip francez, nefiind identificate în literatură exemplare cu platină
orientală, de tipul miquelet . Elementele mecanismului sunt în multe din cazuri decorate prin
reliefare, ornamentația păstrând uneori urme de aurire. Trăgaciul metalic este simplu. Garda
metalică a trăgaciului este fixată direct în corpul armei. Patul din lemn de factură occidentală (de
tip francez) este placat pe toată suprafața cu tablă de alamă / argint aurit bogat ornamentată cu
motive geometrice, vegetale și florale. Ulucul din lemn este decorat în aceeași manieră cu patul,
fiind placat pe toată suprafața cu tablă de alamă / argint aurit bogat ornamentată. În partea din
față a ulucului, sub gura țevii, există de regulă un guler de ranforsare și fixare a țevii, realizat din
același material cu restul garniturilor metalice și ornamentat în aceeași manieră decorativă. În
partea inferioară a ulucului există un locaș pentru fixarea bătătorului435.
Pușcă cu cremene de acest tip a fost identificată în colecția Muzeului Național Peleș din
Sinaia436. Piesa respectivă, publicată doar la nivel ilustrativ în volumul dedicat armelor aflate în
muzeele din România, nu a fost inclusă în Catalogul pieselor de la finalul tezei.

3.1.2.2. Pistoalele balcanice cu cremene (sec. XVIII-XIX)
3.1.2.2.1. Pistoalele balcanice cu cremene în literatura de specialitate
Referitor la literatura de specialitate dedicată pistoalele balcanice cu cremene din
perioada dominației otomane, trebuie spus că cele mai numeroase studii în acest sens provin din

435 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 174.
436 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 235-236, 238-
239.

91
spațiul ex-iugoslav, situația fiind similară din acest punct de vedere cu cea a puștilor balcanice cu
cremene. Acest lucru este firesc în condițiile în care aceste arme au fost produse și utilizate mai
ales în Balcanii de Vest, în Bosnia și Herțegovina, sudul Serbiei, coasta muntenegreană,
Macedonia și Kosovo, la acestea adăugându-se atelierele din Albania, Grecia și Bulgaria. Cele
mai timpurii mențiuni referitoare la pistoalele de factură balcanică identificăm în scrierile
lexicografului sârb Vuk Karadžić437, cel care a încercat să explice pentru întâia oară originea
terminologiei utilizate în definirea pistoalelor balcanice cu cremene. Plecând de la aceleași
premise, cercetătorul bosniac Vejsil Čurčić438 a încercat o definire și clasificare a pistoalelor
balcanice cu cremene, un capitol important în cercetarea acestuia fiind rezervat pistoalelor de
tipul ledenica . Problematica pistoalelor balcanice cu cremene i-a preocupat și pe cercetătorii
iugoslavi de după cel de-al Doilea Război Mondial, printre cei mai de seamă reprezentanți ai
muzeologiei sârbe numărându-se doamna Đurđica Petrović439, care s-a ocupat de armurăriile din
Metohija, Užice, Boka Kotorska, Dubrovnik, Tetovo și Skopje. Đ. Petrović a publicat un studiu
dedicat originii și caracteristicilor pistoalelor de tipul ledenica440. Aceeași autoare a elaborat un
vast studiu dedicat armurierilor din Debar, clarificând cu această ocazie problema datării
pistoalelor de tipul Elbasan sau šilja441. Un catalog deosebit de important este și cel publicat de
Janko Jeličić442, volumul fiind dedicat colecției de pistoale și revolvere din cadrul Muzeului de
Istorie din Zagreb. Catalogul prezintă un întreg capitol dedicat pistoalelor balcanice cu cremene
realizate în perioada dominației otomane, printre tipurile de arme prezentate numărându-se
pistoale de tipul: Peć, Foča , Shkodra , Elbasan , ledenica , zlatka etc. Un alt catalog deosebit de
important, dedicat colecției de arme balcanice din cadrul Muzeului Militar din Belgrad, a fost
publicat de cercetătoarea sârbă Anđelija Radović443. Lucrarea prezintă impresionanta colecție de
pistoale balcanice deținută de muzeului belgrădean, o particularitate interesantă fiind prezența în

437 Vuk Karadžić, Crna Gora I Boka Kotorska , Beograd, 1953, p. 143; Idem, Srpski riječnik , Beograd, 1935.
438 Vejsil Čurčić, op. cit., p. 199.
439 Đurđica Petrović, ”Oružarski zanati u Skoplju u 19. Veku”, în Zbornik Muzej na grad Skopje , nr. I-II, Skoplje,
1965/1966, pp. 55-88; Idem, ”Prilog upoznavanju načina rada sa muzejskim zbirkama oružja i vrsta oružja
izrađenog na Kosovu, u Makedoniji, Bosni i Hercegovini u XVIII i XIX veku”, în Obrada i zaštita istorijskih zbirki
u muzejima: katalog , nr. 28, Beograd, 1974, pp. 1-24; Idem, ”Veze Makedonije i Albanije na primeru proizvodnje
ručnog vatrenog oružja u Debru u 18. i 19. veku”, în Zbornik Muzeja primenjene umetnosti , nr. 19-20, Beograd,
1975/1976, pp. 41-56; Idem, ”Bokokotorsko oružarstvo u prošlim vekovima”, în Boka , nr. XVIII, Herceg Novi,
1986, pp. 43-49.
440 Idem, Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije , (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović), Beograd,
2013, pp. 343-358.
441 Ibidem , pp. 285-298.
442 Janko Jeličić, Pištolji i revolveri , Zagreb, 2008, pp. 40-53, 109-125.
443 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 102-115.

92
număr important a pistoalelor de tipul ledenica și Elbasan . Dintre lucrările mai recente trebuie
menționat catalogul autorului croat Mario Kovač444, care vine cu o nouă datare în ceea ce
privește pistoalele balcanice cu cremene. Kovač consideră că marea majoritate a armelor cu
cremene păstrate în colecția muzeului din Sisak, în Croația, se încadrează cronologic între
cumpăna sec. XVIII-XIX și prima jumătate a sec. al XIX-lea, sesizând astfel decalajul existent
între producția europeană și cea balcanică în domeniul armelor de foc portative. În anul 2011 a
apărut la Belgrad, purtând semnătura muzeografului Boško Ljubojević445, catalogul colecției de
arme din cadrul Muzeului de Istorie a Serbiei. Catalogul prezintă și numeroase pistoale de
factură balcanică din colecția muzeului amintit, printre exponatele publicate numărându-se
elegantele pistoale de tipul ledenica , zlatka , Peć și Shkodra . Referitor la publicațiile apărute în
țara noastră trebuie menționat catalogul colecției de arme de foc a Muzeului Județean ”Teohari
Antonescu” din Giurgiu. Autorii, Ionuț-Cristian Gheorghe și Ioan I. Scafeș446, au prezentat și
câteva pistoale balcanice cu cremene, însă clasificarea acestora nu se bazează pe literatura de
specialitate din domeniu, piesele fiind identificate destul de vag, ca fiind de proveniență albaneză
și otomană. Situație similară avem și în cazul altor publicații românești anterioare catalogului
amintit447. Un prim studiu elaborat pe baza bibliografiei internaționale în problematica respectivă
este cel al autorului acestei teze de doctorat448, material publicat în anul 2011, referitor la colecția
de pistoale balcanice a muzeului timișorean. Printre autorii străini preocupați, printre altele, și de
problematica armelor balcanice o amintim pe certătoarea rusă E. G. Astvatsaturyan, care, în
impresionanta lucrare dedicată armelor turcești449, scrie și un capitol referitor la pistoalele
turcești cu cremene, printre acestea figurând și armele de factură balcanică. Pistoalele balcanice
cu cremene sunt redate și în vasta operă a lui Anthony C. Tirri450, dedicată armamentului islamic.
La final îl menționăm pe britanicul Robert Elgood, specialist în arme de factură orientală și
balcanică451, care a publicat în cursul anului 2009 un volum dedicat armelor balcanice,

444 Mario Kovač, op. cit ., pp. 103-134.
445 Boško Ljubojević, op. cit ., pp. 111-130.
446 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit ., pp. 44-45, 52-53.
447 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 229-230, 234;
Elena Roman, op. cit ., pp. 39-51.
448 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, pp. 313-331.
449 Э.Г. Аствацатурян, op. cit ., pp. 269-289.
450 Anthony C. Tirri, op. cit ., pp. 159-165.
451 Robert Elgood, Firearms of the Islamic World in the Tareq Rajab Museum, London, 1995, pp. 91-100.

93
prezentând detaliat și tipurile de pistoale cu cremene în capitole separate452. Lucrarea lui Elgood,
așa cum am menționat și în subcapitolele anterioare, poate fi considerată la ora actuală drept cea
mai cuprinzătoare monografie referitoare la armele balcanice realizate în perioada stăpânirii
otomane.

3.1.2.2.2. Probleme de terminologie
În legătură cu originea cuvântului pistol , în literatura de specialitate părerile sunt
împărțite. Astăzi termenul este utilizat în toate limbile europene, indiferent de originea lor
romanică, germanică sau slavă. În lucrările de specialitate, termenul pistola este legat deseori de
numele orașului italian Pistoia, localitate aflată la granița de nord a Toscanei cu Emilia-Romagna,
propunere credibilă însă neconfirmată de izvoarele italiene ale vremii453. O altă părere este că
primele pistoale ar fi fost fabricate la Perusa, iar numele ar veni de la forma propriu-zisă a
armelor, etimologic vorbind de la cuvântul italian pistillo sau varianta latină pistillus454. Uneori,
originea termenul este pusă în legătură cu moneda numită pistol , existând părerea conform căreia
diametrul monedei respective corespundea calibrului țevii455. În literatura de specialitate mai
circulă informația referitoare la originea cehă a termenului, fiind pus în legătură cu fluierul
denumit píšťala456, a cărui formă era oarecum asemănătoare țevilor tunurilor de mână, utilizate în
perioada războaielor husite (1420-1434). Cea mai plauzibilă dintre ipoteze este cea legată de
originea franceză a termenului, apărut în perioada domniei lui Henric al II-lea, în jurul anului
1550. Concret, este vorba de pistales sau pistoles , elemente încrucișate aflate pe șaua
cavaleriștilor francezi, de care erau agățate perechi de mici archebuze, de unde provine și
termenul dat acestor unități de cavalerie – pistoliers457. În istoriografie termenul pistol apare pe
la mijlocul sec. al XVI-lea, printre cele mai timpurii dovezi în acest sens fiind un document
francez din anul 1544458.

452 Idem, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 90-103, 182-
209.
453 Frederick Wilkinson, The Illustrated Book of Pistols , Birmingham, 1979, p. 15.
454 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, p. 42.
455 Mario Kovač, op. cit ., p. 8.
456 Edward C. Ezell, Handguns of the World: Military Revolvers and Self-Loaders from 1870 to 1945 , Harrisburg,
1991, p. 14.
457 Mario Kovač, op. cit ., p. 8.
458 Frederick Wilkinson, op. cit ., p. 14.

94
Nici în ceea ce-l privește pe inventatorul pistolului lucrurile nu sunt deloc clare. Unii
autori consideră că pistolul a fost inventat de italianul Camille Vetelli459 din orașul Pistoia. Alte
surse îl indică pe ofițerul de cavalerie Sébastien de Corbion, un belgian, care ar fi înlocuit în
lupta de aproape armele albe cu pistoalele460.
Strămoșul pistoalelor este considerat a fi petrinalul , o archebuză de mai mici dimensiuni
purtată de cavalerie și al cărei pat era sprijinit în pieptul trăgătorului, în clipa declanșării
exploziei461.
Pistoalele propriu-zise apar în sec. al XVI-lea, odată cu inventarea mecanismului sau
platinei cu cremene și rotiță . În cazul noului tip de platină, scânteia necesară aprinderii prafului
din tigăiță se obținea în urma contactului dintre rotița metalică a mecanismului (armată în
prealabil) și cremenea fixată în pârghia port-cremene. Principalul avantaj al acestui nou
mecanism era legat de funcționarea constantă și aprinderea sigură a armei. În plus, spre deosebire
de platina cu fitil, noua platină oferea avantajul utilizării armei în orice moment, fără a depinde
de existența fitilului aprins. Cremenea utilizată în acest context era dioxidul de siliciu SiO2,
material de o mare duritate și rezistență. Producția propriu-zisă de cremene era un punct
important în economia unui stat, în condițiile în care pentru aprovizionarea unei armate era
necesară exploatarea și mai apoi finisarea bucăților de cremene, numărul acestora putând ajunge
la ordinul sutelor de mii. Sistemul cu cremene și rotiță s-a dezvoltat în sudul Germaniei și nordul
Italiei, spațiu unde s-a consemnat și apariția primelor mecanisme de ceasuri cu arc spiralat, ceea
ce a reprezentat probabil un model sau a stat chiar la baza producerii platinei cu cremene și rotiță.
Primul desen cunoscut al unui asemenea mecanism a fost realizat de Leonardo da Vinci în
lucrarea Codex Atlanticus , apărută între anii 1500-1505462. Cel mai vechi mecanism cu cremene
și rotiță păstrat până în zilele noastre este datat în anul 1530, însă există în continuare unele
incertitudini vis-à-vis de data inventării acestui sistem de dare a focului. Toate dovezile existente
la ora actuală conduc la concluzia conform căreia mecanismul mai sus prezentat a fost inventat la
cumpăna sec. XV-XVI463. Mecanismul de dare a focului cu cremene și rotiță nu este specific
producției balcanice de armament.

459 Sergiu Dobrea, ”Considerații privind istoricul apariției și evoluției armelor de foc portative (sec. XIV-XIX)”, în
Tyragetia , S. N., vol. VII (XXII), nr. 2, Istorie-Muzeologie , Chișinău, 2013, p. 327.
460 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, p. 42.
461 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit ., p. 15.
462 Janko Jeličić, Pištolji i revolveri , Zagreb, 2008, p. 9.
463 Frederick Wilkinson, op. cit ., p. 16.

95
Complexitatea și costul foarte ridicat al acestor mecanisme cu rotiță au dus la apariția
unui sistem de dare a focului mult simplificat și considerabil mai ieftin, platina cu cremene .
Mecanismul, cunoscut sub denumirea de Schnapphahnschloss (cocoș care lovește), se bazează
pe cocoșul port-cremene464 care sub presiunea arcului lovește în amnarul465 fixat deasupra
tigăiței, ceea ce duce pe de o parte la producerea scânteii, iar pe de alta, la dislocarea amnarului
care astfel descoperă tigăița și permite aprinderea pulberii. Acest tip de mecanism s-a dezvoltat
în două direcții. Primul, așa-numitul mecanism miquelet cu varianta sa spaniolă, italiană,
turcească, balcanică și olandeză, se caracterizează prin fixarea arcului cocoșului port-cremene la
exteriorul platinei, în timp ce al doilea mecanism, cunoscut sub denumirea de „francez” sau
„montecuccoli” (după numele contelui Raimondo Montecuccoli, general aflat în serviciul
Austriei), se evidențiază prin fixarea arcului cocoșului în interiorul mecanismului. Potrivit
literaturii de specialitate, platina franceză a fost inventată de Marin Le Bourgeoys în anul
1610466. Deși mai fiabilă decât orice sistem de dare a focului cunoscut până în acel moment,
platina cu cremene avea ca principală deficiență fiabilitatea aprinderii, în contextul în care,
statistic vorbind, aceasta înregistra un rateu la cinci focuri trase. Platina franceză s-a impus destul
de rapid datorită costurilor de producție relativ mici și a simplității de care dădea dovadă. Cu
mici îmbunătățiri, platina cu cremene a fost pentru o perioadă de două secole principalul tip de
mecanism de dare a focului utilizat la armele de foc, atingând apogeul în timpul războaielor
napoleoniene467. Acest tip de mecanism a fost foarte util în clipa apariției capsei cu fulminat de
mercur, în condițiile în care vechiul mecanism cu cremene se putea relativ ușor modifica pe noul
sistem cu percuție468. Atelierele din Balcani au folosit în decursul secolelor în marea majoritate a
cazurilor platina cu cremene, în cele două variante cunoscute: spaniolă sau miquelet și cea
franceză. Mecanismul de tipul miquelet este caracteristic pistoalelor propriu-zise, în rândul
cărora amintim ledenice , tipul Elbasan sau celine , în timp ce platina franceză era utilizată mai
ales în realizarea armelor de cobur de tipul: Peć, Shkodra , Foča469 etc.

464 Element din oțel fixat pe platină care conține în partea superioară o “menghină” ce fixează roca de cremene
necesară producerii scânteii; cocoșul se armează manual și este acționat de către un arc lamelar dispus la
exteriorul/interiorul platinei, în funcție de tipul de mecanism.
465 Amnarul este o piesă din oțel, de forma literei L, care în urma loviturii produse de cremenea fixată în partea
superioară a cocoșului producea scânteile necesare aprinderii pulberii din tigăiță.
466 Torsten Lenk, The Flintlock Its Origin, Development, and Use , New York, 2007, pp. 41-51.
467 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit ., p. 17.
468 Janko Jeličić, Pištolji i revolveri , Zagreb, 2008, pp. 10-11.
469 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, p. 315.

96
Pistolul este o armă de foc portativă, perfectă pentru lupta la distanțe relativ mici.
Denumirea pistoalelor balcanice cu cremene este strâns legată de locul de fabricație dar și de
materialele utilizate la fabricarea și decorarea acestora470.
În popor, pistolul era deseori numit și kubura . Kubura cu cremene avea mânerul curbat în
jos, cu un bulb metalic masiv și cu mecanism de dare a focului de tip francez, cu arcul cocoșului
în interior. Aceste tipuri de arme poartă de regulă numele locului de fabricație471. Cea mai
răspândită kubura în spațiul balcanic este kubura pećanka472. Kubur este un cuvânt turcesc,
utilizat pe scară largă în Balcani, în general cu sensul de pistol de cavalerie. Pistolul de cobur era
purtat într-un toc numit kuburluk . Termenul de kubur a fost preluat de turci din mediul elen,
grecescul koumpoura însemnând pistol. Pistoale mari, solide, urmând forma celor italiene de sec.
XVIII, erau foarte apreciate și în spațiul albanez. Numele de kubura a devenit ulterior sinonim
pentru toate pistoalele mari de modă veche și chiar dacă este foarte greu de stabilit data la care a
început producția acestui tip de pistol în Balcani, se consideră că apariția pistolului kubura
trebuie legată de sec. al XVIII-lea473.

3.1.2.2.3. Tipurile de pistoale balcanice cu cremene
3.1.2.2.3.1. Pistoale cu cremene propriu-zise
Pistoalele de tipul ledenica
Dintre pistoalele cu cremene, cel mai elegant și luxos este pistolul cunoscut în literatură
sub numele de ledenica [transliterat ledenița ~țe ] sau ledenjača [transliterat ledeniacia ~ce ].
Tradus mot-à-mot ”ledenica” însemnă „cub de gheață”, iar în cazul nostru, „pistol de strălucirea
gheții”. Terminologia își are originea în Muntenegru, fiind apoi transferată în limba sârbo-croată.
Descrierea acestui tip de pistol a fost făcută de Karadžić, care nota în scrierile sale: „ledenik este

470 Termenul ledenica provine din cuvântul sârbo-croat ”led”, care se traduce în lb. română prin ”gheață” (Mirco
Jivcovici, Dicționar sârbocroat-român , Timișoara, 1994, p. 187.), însemnând „pistol cu o strălucire de gheață”.
Terminologia utilizată are la bază materialul folosit la placarea acestui tip de pistol – argintul – strălucirea argintului
fiind asimilată cu cea a gheții. Termenul zlatka are la bază cuvântul sârbo-croat ”zlato”, care se traduce în lb.
română prin ”aur” (Mirco Jivcovici, op. cit ., p. 581.). Prin sintagma ”pistoale cu strălucire de aur” identificăm
armele placate în întregime cu tablă de argint aurit, dar și cele placate cu alamă. Numele prizrenci provine de la
locul de proveniență, orașul Prizren – Kosovo și Metohija.
471 Kubura pećanka (Peć, Metohija), kubura skadarska (Shkodra, nordul Albaniei), kubura fočanska (Foča, Bosnia
și Herțegovina) etc.
472 Anđelija Radović, op. cit ., p. 41.
473 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 90-
91; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit ., p. 31.

97
o pușcă mică, în întregime placată cu argint”474. Chiar dacă au existat opinii diferite referitoare la
întrebuințarea termenului de ledenica , se poate spune că în Balcani acest cuvânt definește în
general pistolul placat cu argint475.
Caracteristic pistoalelor de tipul ledenica este țeava tronco-octogonală la culată, rotunjită
spre gură și lisă în interior. Țeava ledenicei este fixată de uluc printr-un guler masiv din argint,
dispus la gura țevii și bogat decorat cu motive vegetale și florale. Mecanismul de dare a focului
cu cremene, de tip miquelet , este prevăzut de regulă cu “coarne” de armare, dispuse în partea
superioară a cocoșului port-cremene. Garda trăgaciului, realizată din același material și în aceeași
manieră decorativă cu restul garniturilor pistolului, nu este prevăzută cu brațe de fixare, fiind
montată direct în corpul armei. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în
întregime cu tablă din argint, basoreliefată și gravată cu bogate motive vegetale și florale. În
partea inferioară, mânerul se termină cu un bulb alungit din argint, decorat în aceeași manieră cu
restul mânerului și ulucului, și cu un minuscul bumb sferic de fixare tot din argint. În uluc există
un orificiu pentru fixarea bătătorului metalic476.
În Balcani, timp de două secole, ledenice au fost considerate drept cele mai frumoase
pistoale, fiind alături de puștile džeferdar cele mai apreciate arme din arsenalul luptătorilor din
Muntenegru și Herțegovina.
Pe cuprinsul Peninsulei Balcanice, pistolul de tipul ledenica a primit mai multe denumiri:
în Bosnia și Herțegovina era numit ledenica sau ledenjača , în Metohija și în unele părți ale
Macedoniei arma era cunoscută sub denumirea de celina , în Kosovo cilina , în Shkodra dželina ,
în nordul Albaniei calina , iar la Dubrovnik se foloseau denumirile salina și polusalina477.
Catalogul pieselor cuprinde 4 pistoale cu cremene din tipul mai-sus menționat, toate cele
patru arme fiind deținute de marile muzee bucureștene478.

Pistoalele de tipul celina
Literatura de specialitate identifică prin denumirea celina [transliterat țelina ~ne ]
pistoalele albaneze specifice arealul kosovar, arme înrudite într-o oarecare măsură cu ledenica

474 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije , (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 345.
475 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 90.
476 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 41-43; Boško Ljubojević, op. cit ., p. 18; Janko Jeličić, Pištolji i revolveri , Zagreb,
2008, pp. 13-14; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit ., pp. 31-32.
477 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 95.
478 Vezi Catalogul pieselor. 2.2.1.1. Pistoale cu cremene de tipul ledenica .

98
muntenegreană. Specific pentru celina albaneză sunt ornamentele sub forma unor medalioane din
argint sau metal comun, dispuse pe suprafața de lemn a armei. Spre deosebire de ledenica , unde
întreaga armă este placată cu tablă de argint, la celina există doar câteva medalioane încrustate în
suprafața pistoalelor, cea mai mare parte a lemnului fiind simplă, neplacată, prezentând doar
ornamente sculptate479.
La pistoalele de tipul celina țeava este de regulă tronconică la culată, rotunjită spre gură
și lisă în interior. Țeava este fixată de uluc prin brățări simple din fier / argint, dispuse la gura și
în zona tunetului țevii. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip miquelet , este prevăzut
de regulă cu “coarne” de armare, dispuse în partea superioară a cocoșului port-cremene.
Contraplatina este realizată din fier sau argint, iar în cazul în care era utilizat argintul, aceasta era
decorată prin gravare sau basoreliefare, similar cu ledenica . Garda din fier / argint a trăgaciului,
decorată prin gravare, se prelungește spre uluc și mâner cu două brațe de fixare. Mânerul și
ulucul sunt din lemn. În partea superioară a mânerului există de regulă un element decorativ din
argint reliefat, încrustat în lemnul pistolului. În partea inferioară, mânerul se termină cu un bulb
alungit din argint, decorat în aceeași manieră cu elementul decorativ din argint de pe mâner, și cu
un minuscul bumb sferic de fixare tot din argint. Ulucul din lemn prezintă în apropierea platinei
decor realizat prin sculptare480.
Un singur exemplar de celina a fost identificat în cursul cercetării noastre, piesa aflându-
se în proprietatea Muzeului Național Brukenthal din Sibiu481.

Pistoalele de tipul Elbasan , šilja, ”rat-tail”
În Albania centrală, unde se distinge centrul manufacturier de la Elbasan, pistoalele erau
placate cu tablă de alamă, fiind cunoscute sub denumirea de verdha . Cuvântul ”verdha” în limba
albaneză înseamnă „galben”, iar pistoalele de acest tip se disting prin mai multe elemente
specifice: subțirimea ulucului și a mânerului, forma aproape dreaptă a mânerului, placarea în
întregime cu tablă din alamă și având în partea inferioară a mânerului un bulb subțire și alungit
terminat cu un bumb conic. În limba engleză aceste pistoale erau denumite „rat-tail pistols”

479 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 91,
207.
480 Anđelija Radović, op. cit ., p. 43; Boško Ljubojević, op. cit ., p. 18; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit ., p. 33;
Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 90-103,
200-209.
481 Vezi Catalogul pieselor. 2.2.1.2. Pistoale cu cremene de tipul celina .

99
(„pistoale coadă de șobolan”), iar în italiană „coda da topo” („coadă de șoarece”)482. În literatura
sârbo-croată, pistolul de Elbasan este cunoscut sub numele de šilja [transliterat șilia ~ie ],
termenul provenind din substantivul „šiljak”, care se traduce în limba română prin „vârf” sau
„țepușă”483.
Una din variantele pistolului de tip Elbasan este și debarska celina , denumită după locul
de fabricație484. Toate pistoalele de acest tip sunt asemănătoare, diferențiindu-se doar prin
lungimea mânerului sau a bulbului. Debarska celina prezintă un decor specific: în partea
superioară a mânerului există două benzi paralele cu rozete turnate din plumb, iar între ele apar
dreptunghiuri din cupru. Aspectul acestui pistol a rămas neschimbat timp de două secole, cauzele
fiind probabil izolarea teritorială a orașului Debar485.
Pistolul de Elbasan are de regulă țeava tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. Țeava este fixată de uluc prin brățări de alamă, dispuse la gură și tunet.
Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip miquelet , este prevăzut de obicei cu “coarne” de
armare, dispuse în partea superioară a cocoșului port-cremene. Trebuie spus că multe dintre
pistoalele de tipul Elbasan prezintă mecanisme de dare a focului occidentale, franceze. Spre
deosebire de ledenica și zlatka , la pistoalele albaneze ”coadă de șobolan” garda din fier a
trăgaciului se prelungește spre uluc și mâner cu două brațe de fixare. Brațul de fixare dinspre
uluc este foarte scurt și evazat, în timp ce brațul dinspre mâner este simplu și lung, terminându-se
în partea inferioară a mânerului, în zona bulbului. Pe exteriorul gărzii este placată o tablă de
alamă gravată. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu
tablă de alamă traforată și gravată cu motive vegetale și geometrice. În partea superioară a
mânerului există orificii traforate, decorate cu mici ținte metalice. Uneori pe mâner apar orificii
circulare împodobite cu pietre de coral sau alte pietre semiprețioase. Mânerul se termină în
partea inferioară cu un bulb alungit din alamă și cu un bumb conic realizat din același material.
În partea inferioară a ulucului există un orificiu care conține bătătorul din fier486.

482 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 200.
483 Mirco Jivcovici, op. cit ., p. 466.
484 Debar (lb. macedoneană), Dibra (lb. albaneză) este un oraș aflat actualmente în vestul Republicii Macedonia,
aproape de granița cu Albania. În sec. XVIII-XIX era renumit pentru armurierii albanezi din localitate, cei care au
realizat pistolul debarska celina , o variantă a pistolului albanez de tipul Elbasan .
485 Anđelija Radović, op. cit ., p. 43; Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije , (editori:
Jasna Mijailović, Davor Petrović), Beograd, 2013, pp. 286-289.
486 Boško Ljubojević, op. cit ., pp. 18-20; Anđelija Radović, op. cit ., p. 43; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit ., pp.
32-33; Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp.
200-209.

100
Exemplarele din prima jumătate a sec. al XVIII-lea au terminația mânerului realizată
dintr-un bulb subțire și conic, care face corp comun cu mânerul, fiind practic absorbit de acesta.
Țevile pistoalelor timpurii sunt bogat decorate, fiind damaschinate cu aur și argint după modelul
celor occidentale, acest lucru sugerând realizarea lor mai ales pentru piața de export. În a doua
jumătate a sec. al XVIII-lea cantitatea de decor a țevilor se reduce, rămânând doar un modest
design din fir de argint damaschinat sau țeava simplă nedecorată. Această transformare indică
probabil o schimbare treptată în ceea ce privește categoria socială a cumpărătorilor, în condițiile
în care elitele locale s-au orientat spre arme mai performante și mai „la modă”487.
La finalul cercetării noastre a fost identificat un număr de 10 pistoale cu cremene de tipul
Elbasan , pistolul în cauză fiind printre cele mai întâlnite pistoale de factură balcanică din spațiul
românesc488.

Pistoalele de tipul zlatka
În Kotor, zlatka – o variantă a pistolului ledenica – era probabil cunoscută încă din prima
jumătate a sec. al XVIII-lea. Pistoalele de tipul zlatka sunt placate cu tablă din argint aurit sau
alamă și au țevile damaschinate cu ornamente din aur. Termenul zlatka este de origine sârbo-
croată și provine din substantivul neutru ”zlato”, însemnând ”aur” în limba română489.
Literatura de specialitate împarte pistoalele de tipul zlatka în două categorii distincte: cele
placate cu tablă de argint și argint aurit, bogat ornamentate prin basoreliefare și specifice coastei
muntenegrene, și cele placate cu tablă de alamă gravată, varianta mai săracă a celor din prima
categorie, specifice spațiului albanez490.
La pistoalele de tipul zlatka țeava se prezintă tronco-octogonală la culată, rotunjită spre
gură și lisă în interior. Aceasta este fixată de uluc printr-un guler masiv din argint aurit / alamă
dispus la gură, bogat decorat cu motive vegetale și florale și cu o brățară tot din argint aurit /
alamă, realizată în aceeași manieră decorativă și dispusă în dreptul tunetului. Mecanismul de
dare a focului cu cremene utilizat la acest tip de pistoale poate fi cel clasic, de tipul miquelet , însă
predomină varianta occidentală, cea franceză. Garda trăgaciului, realizată din același material și

487 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije , (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 287.
488 Vezi Catalogul pieselor. 2.2.1.3. Pistoale cu cremene de tipul Elbasan / šilja / ”rat-tail”.
489 Mirco Jivcovici, op. cit ., p. 581.
490 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, p. 321.

101
în aceeași manieră decorativă cu restul garniturilor pistolului, nu este prevăzută cu brațe de fixare,
fiind montată direct în corpul armei, ca și în cazul pistolului ledenica . Mânerul și ulucul sunt din
lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din argint aurit / alamă, basoreliefată și
gravată cu bogate motive vegetale și florale. În partea inferioară, mânerul se termină cu un bulb
rotunjit din argint aurit / alamă, decorat în aceeași manieră cu restul mânerului și ulucului, și cu
un bumb de fixare realizat din același material, decorat în același mod. Ulucul, în partea sa
inferioară, este realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur decorativă491.
Aceste arme erau fabricate în atelierele din Boka Kotorska, Risan și probabil în Herceg
Novi. Varianta placată cu alamă era specifică centrului armurier de la Shkodra492. În a doua
jumătate a sec. al XIX-lea, la Cetinje se realizau doar decorurile acestui tip de pistol. De
asemenea au fost decorate și de bijutierii din Risan și Perast. Având în vedere faptul că orfevrăria
din Boka Kotorska era destul de dezvoltată, zlatke din acest areal aveau elemente decorative
europene, baroce și rococo. Pistolul zlatka făcea parte în sec. al XIX-lea din echipamentul
standard al marinarilor din Boka. În Boka Kotorska, fabricarea acestui tip de armă este
abandonată pe la mijlocul sec. al XIX-lea493.
În spațiul românesc au fost identificate până la ora actuală 8 pistoale cu cremene de tipul
zlatka , cele mai frumoase dintre piese fiind deținute de Muzeul Militar Național din București494.

Pistoalele de tipul prizrenac
La Prizren producția de pistoale a început cel mai probabil în sec. al XVIII-lea, având în
vedere faptul că în anul 1809 măiestria armurierilor de aici a fost confirmată și de armurăria
imperială de la Constantinopol. În acel an, armurăria imperială a comandat armurierilor din
Prizren pistoale cunoscute sub denumirea de prizrenci [transliterat prizrenaț ~nți ] pentru
echiparea armatei imperiale, aflată în acea perioadă în conflict cu insurgenții sârbi495.
Prizrenac a fost o copie directă a pistoalelor nord italiene de sec. XVIII, însă spre
deosebire de pistoalele occidentale, prizrenac avea toate elementele din lemn acoperite cu tablă
din argint aurit / alamă bogat decorată. Pistoalele realizate la Prizren și cunoscute sub denumirea

491 Boško Ljubojević, op. cit ., p. 18; Janko Jeličić, Pištolji i revolveri , Zagreb, 2008, p. 13; Zoran Marcov, Sergiu
Galiș, op. cit ., p. 32; Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period ,
London, 2009, pp. 90-103.
492 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 193.
493 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 42-43.
494 Vezi Catalogul pieselor. 2.2.1.4. Pistoale cu cremene de tipul zlatka .
495 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 188.

102
de prizrenci erau de regulă acoperite în întregime cu tablă din argint aurit sau alamă, decorată cu
arabescuri gravate. O caracteristică importantă a pistoalelor de Prizren este folosirea sârmei din
argint aurit sau alamă împletită, care acoperă o parte importantă a mânerului, practic de la bulbul
mânerului până la garda trăgaciului496.
Prizrenci sunt prevăzuți cu țeavă tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. Țeava este fixată de uluc printr-o brățară din argint aurit / alamă decorată prin gravare
cu motive vegetale și florale. Pistolul este prevăzut și cu un guler metalic masiv dispus la gura
țevii, realizat din același material și decorat în aceeași manieră. Mecanismul de dare a focului cu
cremene este de regulă cel occidental, de tip francez. Trăgaciul prezintă o întăritură decorativă în
partea interioară. Garda trăgaciului, realizată din același material și în aceeași manieră decorativă
cu restul garniturilor pistolului, nu este prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată direct în
corpul armei, din acest punct de vedere fiind similară cu ledenica și zlatka . Mânerul din lemn
este îmbrăcat în întregime cu garnituri din argint aurit / alamă, decorate prin gravare cu motive
vegetale și florale. Pe mijlocul mânerului este prezentă o înfășurare decorativă din fir filigranat
de argint aurit / alamă. Mânerul se termină în partea inferioară într-un bulb din argint aurit /
alamă – decorat prin gravare cu motive vegetale și florale – prevăzut cu un bumb de fixare, tot
din argint aurit / alamă, ornamentat în același mod. Ulucul din lemn este îmbrăcat în întregime cu
tablă din argint aurit / alamă, decorată prin batere și gravare cu motive florale și vegetale497.
Faimoasele pistoale de Prizren apar destul de rar în spațiul românesc, până la ora actuală
fiind identificate doar 3 asemenea arme. Piesa din colecția Muzeului Național Peleș, publicată
doar la nivel ilustrativ într-un articol dedicat restaurării armelor ”turcești” din colecția Muzeului
Peleș, nu a fost inclusă în Catalogul pieselor498.

Pistoalele de tipul Ioannina
Cel mai renumit centru grecesc în producția de arme cu cremene a fost cel de la Ioannina,
în Epir. În a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și în cursul sec. al XIX-lea, Ioannina era renumită
pentru producția și comercializarea armelor de foc pe bază de cremene, dar și a armelor albe. Un
rol important în dezvoltarea producției de armament în Epir l-au jucat armurierii și comercianții

496 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit ., p. 33.
497 Boško Ljubojević, op. cit ., p. 20; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit ., p. 33; Đurđica Petrović , Balkansko oružje
(XII-XIX v.): izabrane studije , (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović), Beograd, 2013, pp. 85-86; Robert Elgood,
The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 90-103, 190-191.
498 Vezi Catalogul pieselor. 2.2.1.5. Pistoale cu cremene de tipul prizrenac.

103
albanezi499. Pistoalele cu cremene realizate în spațiul grecesc erau similare pistoalelor de tipul
zlatka , cu deosebirea legată de forma aproape dreaptă a mânerului și a bumbului evazat de la
terminația bulbului, elemente care au devenit definitorii pentru producția grecească de pistoale500.
La pistoalele de tipul Ioannina țeava se prezintă tronco-octogonală la culată, rotunjită
spre gură și lisă în interior. Aceasta este fixată de uluc printr-un guler masiv din argint / argint
aurit dispus la gură, bogat decorat cu motive vegetale și florale și cu o brățară tot din argint /
argint aurit, realizată în aceeași manieră decorativă și dispusă în dreptul tunetului. Mecanismul
de dare a focului cu cremene utilizat este de regulă cel occidental, adică platina franceză. Garda
trăgaciului, realizată din același material și în aceeași manieră decorativă cu restul garniturilor
pistolului, nu este prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată direct în corpul armei, ca și în cazul
pistolului ledenica . Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime
cu tablă din argint / argint aurit, basoreliefată și gravată cu bogate motive vegetale și florale.
Mânerul este aproape drept, iar în partea inferioară se termină cu un bulb alungit din argint /
argint aurit, decorat în aceeași manieră cu restul mânerului și ulucului, și cu un bumb de fixare
masiv realizat din același material, decorat în același mod. Ulucul, în partea inferioară, este
realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur decorativă501.
În colecțiile muzeale din țara noastră a fost identificat un singur pistol din această
categorie, în inventarul Muzeului Militar Național, însă piesa respectivă a fost publicată doar la
nivel ilustrativ (în volumul Arme în muzeele din România din anul 1973)502. În aceste condiții
pistolul nu a fost inclus în Catalogul pieselor .

3.1.2.2.3.2. Pistoalele de cobur sau kubure cu cremene
Pistoalele ( kubure ) de tipul Peć, pećanke
Kubure pećanke [transliterat cubura ~re; pecianca ~nche ] au fost ieftine, robuste, fiabile
și foarte populare, fiind printre cele mai comune pistoale în Balcanii sec. al XIX-lea503. Kubure
pećanke au ca elemente distinctive: un bulb masiv, rotund și mânerul din lemn. Deseori talpa
mânerului se termină cu un bumb din alamă în formă de trunchi de piramidă octogonală. Mai

499 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 230.
500 Anthony C. Tirri, op. cit ., p. 159.
501 Anđelija Radović, op. cit ., p. 42; Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman
Period , London, 2009, pp. 230-249; Anthony C. Tirri, op. cit ., p. 159.
502 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 242.
503 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 195.

104
modeste ca realizare, aceste pistoale sunt placate cu tablă decorativă din alamă. Nu există nici o
dovadă care să confirme faptul că acest tip de pistol a fost produs în sec. al XVIII-lea, deși
aspectul lor sugerează acest fapt504.
Coburul de Peć are țeava tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură, lisă în interior și
prevăzută uneori cu nervură mediană în partea superioară. Țeava este fixată de uluc prin cuie
transversale, iar la gură printr-o sârmă din alamă sau brățară gravată, realizată din același
material. Mecanismul de dare a focului cu cremene utilizat la acest tip de pistol poate fi cel clasic,
de tipul miquelet , însă predomină varianta occidentală, platina franceză. Contraplatina din alamă
fixează platina cu șuruburi transversale. Garda trăgaciului din alamă este decorată cu striații sau
gravură și se prelungește cu tălpi de fixare spre mâner și uluc. Mânerul și ulucul sunt din lemn.
Mânerul este de regulă sculptat cu motive vegetale în jurul brațului de fixare al țevii. În partea
superioară a mânerului există un element rombic din metal, decorat prin batere și gravare. Uneori,
ornamentul respectiv este prevăzut în partea sa centrală cu o piatră colorată. Talpa mânerului se
termină în partea inferioară cu un bulb din alamă decorat prin batere și cu un bumb din același
material, în formă de trunchi de piramidă octogonală. Ulucul prezintă în partea inferioară două
elemente din alamă pentru fixarea bătătorului și un șanț pentru bătătorul din lemn505.
Kubure pećanke au fost realizate după forma pistoalelor de sec. XVIII din Brescia, având
însă adăugiri cu caracter local. Pe mâner, în partea interioară, apare deseori reprezentată, prin
încrustație cu fir de alamă sau argint, sabia Dhu al-Fiqar și potcoava506.
Tipul pećanka este cel mai întâlnit tip de pistol cu cremene balcanic în colecțiile muzeale
de la noi, în cadrul cercetării noastre fiind identificate 23 de pistoale de cobur din categoria
respectivă507.

504 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, p. 318.
505 Anđelija Radović, op. cit ., p. 44; Boško Ljubojević, op. cit ., p. 20; Janko Jeličić, Pištolji i revolveri , Zagreb,
2008, p. 17; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit ., p. 34; Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan
Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 184-197.
506 Dhu al-Fiqar sau Zulfiqar potrivit tradiției islamice este sabia bifurcată a liderului islamic Ali, devenită un
simbol al musulmanilor șiiți. Sabia Dhu al-Fiqar și potcoava sunt simboluri ale armurierilor din Peć, simbolurile
fiind încrustate cu argint pe partea inferioară a mânerelor pistoalelor; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit ., p. 34;
Anđelija Radović, op. cit ., p. 44.
507 Vezi Catalogul pieselor. 2.2.2.1. Pistoale cu cremene de cobur de tipul Peć / pećanka.

105
Pistoalele ( kubure ) de tipul Foča, fočanske
Pistoalele de Foča erau acoperite cu tablă din argint, decorată cu arabescuri gravate, iar
mânerul acestora era învelit cu sârmă subțire împletită din argint508. Tot la Foča a fost realizată o
variantă proprie a pistolului de tipul kubura pećanka . Exemplarele din Foča au avut parte de un
decor mai bogat, fiind placate cu tablă din argint. Întregul mâner era placat cu tablă de argint
gravată, iar gâtul mânerului era învelit în sârmă împletită din argint509.
Țeava coburului de Foča este tronconică, fiind lisă în interior și uneori prevăzută cu o
nervură mediană lată în partea superioară. Brațul de fixare al țevii prezintă în unele cazuri o
crestătură pentru luarea liniei de ochire. Țeava este fixată de uluc prin cuie transversale și printr-
un guler lat din argint decorat prin batere cu motive vegetale și florale; gulerul conține și un
bătător fals construit în bloc cu acesta. Important de menționat faptul că nu toate pistoalele de
Foča sunt prevăzute cu guler de fixare la gura țevii, unele piese fiind prevăzute doar cu simple
brățări de argint sau numai cu cuie transversale de fixare. Mecanismul de dare a focului cu
cremene este cel occidental, de tip francez. Contraplatina din argint este gravată cu motive
vegetale și florale și strânge platina cu șuruburi transversale. Garda din argint, gravată în aceeași
manieră cu restul garniturilor, se prelungește cu tălpi de fixare ornamentale spre uluc și mâner.
Mânerul și ulucul sunt din lemn; ulucul este de regulă sculptat cu motive vegetale și geometrice,
iar mânerul este placat în întregime cu tablă din argint decorată prin batere și gravare cu motive
vegetale și florale. Pe mijlocul mânerului este prezentă o înfășurare decorativă din sârmă de
argint simplă și împletită. Mânerul se termină cu un bulb gravat cu motive florale și cu un bumb
semisferic, realizat în aceeași manieră decorativă. Bulbul și bumbul sunt din argint. Ulucul are în
partea inferioară un element metalic de susținere pentru bătătorul fals, construit în bloc cu
gulerul de la gura țevii510.
Catalogul pieselor de la finalul lucrării cuprinde 5 astfel de arme, toate fiind specifice
atelierelor de producție bosniace511.

508 Anđelija Radović, op. cit ., p. 44.
509 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, p. 318.
510 Anđelija Radović, op. cit ., p. 44; Boško Ljubojević, op. cit ., p. 20; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit ., p. 34;
Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 131-137.
511 Vezi Catalogul pieselor. 2.2.2.2. Pistoale cu cremene de cobur de tipul Foča / fočanska.

106
Pistoalele ( kubure ) de tipul Shkodra , bušatlije
Alte kubure celebre în epocă au fost realizate de armurierii din nordul Albaniei, la
Shkodra. În cazul lor, întregul decor al armei este realizat în filigran, la care se adaugă pietrele de
coral. Aceste piese sunt spectaculoase, mecanismele de dare a focului utilizate în realizarea
acestor pistoale fiind de regulă cele de tip francez. Mânerul este curbat în jos având un bulb
masiv terminat cu bumb metalic. Cele mai frumoase kubure de acest tip, realizate la Shkodra,
poartă denumirea de bušatlije [transliterat bușatlia ~ie ], fiind decorate prin toate tehnicile care
redau somptuozitatea (filigran, granulare, niello, pietre de coral etc.)512.
Coburul de Shkodra are țeava tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. Țeava este fixată de uluc printr-un guler masiv din argint dispus la gura țevii, decorat cu
bogate motive vegetale și geometrice. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip
francez. Contraplatina din tablă de argint, decorată în aceeași manieră cu garnitura ulucului,
fixează platina cu șuruburi transversale. Trăgaciul prezintă o întăritură decorativă în partea
interioară. Garda trăgaciului, realizată din același material și în aceeași manieră decorativă cu
restul garniturilor pistolului, nu este prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată direct în corpul
armei. Mânerul din lemn este îmbrăcat în întregime cu garnitură din argint, decorată prin batere,
gravare, filigranare și granulație. În partea superioară a mânerului, garnitura de argint prezintă
mici plăcuțe decorative romboidale, fixate peste filigran. Mânerul se termină în partea inferioară
într-un bulb din argint – decorat prin gravare cu motive vegetale și florale – prevăzut cu un bumb
de fixare, tot din argint, ornamentat în același mod. Ulucul din lemn este îmbrăcat în întregime
cu tablă din argint, decorată prin batere și gravare cu motive florale și vegetale. În partea
inferioară, ulucul este realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur
decorativă513.
În spațiul românesc au fost identificate până la ora actuală 7 pistoale cu cremene de tipul
Shkodra , cele mai numeroase și frumoase dintre piese fiind deținute de Muzeul Militar Național
din București514.

512 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, p. 318.
513 Anđelija Radović, op. cit ., p. 44; Boško Ljubojević, op. cit ., p. 20; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit ., p. 34;
Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 186,
189; Anthony C. Tirri, op. cit ., pp. 162-163.
514 Vezi Catalogul pieselor. 2.2.2.3. Pistoale cu cremene de cobur de tipul Shkodra / bušatlija.

107
Capitolul IV.
PROVENIENȚA ȘI CIRCULAȚIA ARMELOR BALCANICE
DIN SEC. XVIII-XIX
AFLATE PE TERITORIUL ACTUAL AL ROMÂNIEI

4.1. Utilizarea armamentului balcanic în spațiul românesc în perioada regimurilor
fanariote
Problema utilizării unor asemenea piese de armament în actualul spațiu românesc, în
perioada sec. XVIII-XIX, este una discutabilă și, din păcate pentru cercetarea istorică,
neacoperită de suficiente mărturii arhivistice. Dacă pentru spațiul intracarpatic lucrurile sunt mai
simple datorită faptului că sub conducerea Sfântului Imperiu Roman de națiune germană, ulterior
Imperiului Austriac, predomină armamentul de factură occidentală, în speță cel de producție
central-europeană515, în exteriorul arcului carpatic utilizarea pe scară mai largă a armamentului
balcanic, mai cu seamă în perioada regimurilor fanariote, rezultă din organizarea militară a celor
două Principate, aflate sub suzeranitate otomană la acea vreme.
Referitor la oastea Țării Românești în perioada fanariotă, colonelul rus Ivan Petrovici
Liprandi menționa faptul că fiecare domn fanariot sosit de la Istanbul în scaunul domnesc de la
București:
”Se înconjura de o gardă de mercenari cunoscuți în țară sub numele de arnăuți516,
compusă din sulioți, albanezi, greci, macedoneni și alți oameni de la munte, ca bulgari,
sârbi și de alte națiuni”.
Aceeași sursă documentară menționează și principala îndatorire a mercenarilor arnăuți,
aceea de-a asigura securitatea persoanei domnului în eventualitatea izbucnirii unor rebeliuni pe
plan intern517.

515 Dorin Barbu, Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania , Sibiu, 2013, pp. 73-115;
Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 40-105.
516 Denumirea de arnăut a avut până în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea un sens pur etnic, ea însemnând un
albanez trecut la islam, tot așa cum arvat însemna croat sau seimen însemna sârb. Din a doua jumătate a sec. al
XVIII-lea, termenul de arnăut și-a pierdut sensul pur etnic, el sfârșind prin a desemna orice mercenar de origine
sud-dunăreană, albanez, sârb, bosniac, muntenegrean, bulgar sau grec, care purta veșminte arnăuțești , adică
albaneze, și se afla în slujba domnilor fanarioți, formând fie garda domnului sau suita unor mari dregători, fie
poterele pentru prinderea hoților. De regulă, căpitanii acestor mercenari erau numiți dintre greci (Claudiu Neagoe,
Arnăuții în Țările Române (secolele XVIII-XIX) , București, 2010, pp. 30-31.).
517 Ivan Petrovici Liprandi, ”Scurtă descriere a Principatelor Moldovei și Țării Românești din punct de vedere
politic, de la constituirea lor în principate și până la jumătatea anului 1831”, în Călători străini despre Țările

108
După instalarea lor în Principate, domnii fanarioți numeau din rândul grecilor sosiți din
Istanbul ispravnici la conducerea județelor și câte o ceată de arnăuți cu un căpitan în frunte. Atât
la București, cât și la Iași, personalul Spătăriei, Hătmăniei și hogeacurilor a fost alcătuit exclusiv
din rândul arnăuților. Tot din rândul acestora erau numiți și buluc-bașii , adică căpitanii de târg,
de frontiere, de poduri, de poște, de drumuri, pentru prinderea tâlharilor etc. Fiecare dintre acești
căpitani putea să aibă în subordine de la 20 la 50 de arnăuți, astfel că Principatele, într-un timp
relativ scurt, au fost împânzite de un număr mare de mercenari de toate felurile. Mercenarii
albanezi sau arnăuți sunt menționați pentru prima oară în Moldova, la sfârșitul primei domnii a
lui Antioh Cantemir (1695-1700), fiind din nou amintiți sub domnia lui Nicolae Mavrocordat
(1709-1710). În Țara Românească, aceștia sunt menționați pentru prima oară sub domnia lui Ioan
Alexandru Mavrocordat (1716-1719)518.
În ceea ce privește vestimentația și mai ales echipamentul militar al arnăuților, călătorii
străini prin Țările Române – din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea –
ne-au lăsat suficiente mărturii documentare, din care să rezulte faptul că armamentul aflat în
dotarea acestor trupe de mercenari era, în mare măsură, de factură balcanică. Astfel, medicul și
naturalistul francez Baltazar Hacquet, sosit în Moldova în anul 1789, scria următoarele:
”Îmbrăcămintea lor este întru totul cea turcească. Capul este ras tot și acoperit cu un fel
de căciulă polonă, haina de deasupra e cam șuie și îndeobște tivită cu galben și castaniu”.
Fiecare arnăut ”este înarmat cu o flintă […], în spate are o cartușieră, la brâu are două
până la trei pistoale, un cuțit lung sau hanger, un iatagan, o secure și un ciocan mic, cu
coadă lungă”519.
Un alt călător francez, Joseph-Gabriel Monnier, ajuns de această dată la București, în
anul 1786, menționează că arnăuții albanezi și sârbi ai lui Nicolae Mavrogheni (1786-1790)
aveau uniformă de culoare verde, iar cei greci uniformă de culoare albastră-roșie, toți fiind
înarmați cu săbii, pistoale și puști cu baionetă, cu ranițe și centiroane albe520. În anul 1807,
Charles Frederic Reinhard, rezident și comisar al Franței în cele două Principate dunărene, îi

Române în secolul al XIX-lea , serie nouă, vol. II (1822-1830), volum coordonat de Paul Cernovodeanu și Daniela
Bușă, București, 2005, p. 290 apud Claudiu Neagoe, Arnăuții în Țările Române (secolele XVIII-XIX) , București,
2010, p. 31.
518 Claudiu Neagoe, Arnăuții în Țările Române (secolele XVIII-XIX) , București, 2010, pp. 32-34.
519 Baltazar Hacquet, ”A doua călătorie prin Moldova, 1789”, în Călători străini despre Țările Române în secolul al
XIX-lea , vol. X, partea I, vol. îngrijit de Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu-Dersca Bulgaru și Paul
Cernovodeanu, București, 2000, p. 840 apud Claudiu Neagoe, Arnăuții în Țările Române (secolele XVIII-XIX) ,
București, 2010, p. 33.
520 Claudiu Neagoe, op. cit ., p. 35.

109
scria ministrului de externe francez Talleyrand, că arnăuții erau singurul corp cu înfățișare
militară, ei formând garda domnului. Despre aceștia spune că sunt aventurieri străini atașați
persoanei domnitorului, fiind în cea mai mare parte vorba despre albanezi – jumătate turci,
jumătate creștini521.
Pe lângă scrierile călătorilor străini mai există și consemnări ale unor cronicari și autori
români, care completează imaginea mercenarului arnăut din perioada fanariotă. Poate cea mai
detaliată descriere a portului și echipamentului militar al mercenarilor arnăuți este cea a lui
Iordache Otetelișanu din anul 1821:
”O legătură pe cap, peste un cauc [căciulă] cusut cu fir, cu un șal de cele de mare preț; o
ghebă [manta lungă] de postav cu găitane [firet sau galon] de mătase, peste o fermenea
[haină scurtă] de postav cusută iar cu fir galben; un cepchen [pieptar fără mâneci] cu
hangiuri [modele ornamentale] de asemenea fir; poture [pantaloni sau nădragi] cu copci
de argint; tusluci [pantaloni largi] cu găitane de mătase răsfrânt peste cizme roșii; cu o
șișănea [pușcă – shishana ] lucrată în argint și cu belezicuri [brățări bărbătești] tot în argint,
pusă șișaneaua pe spate; cu un iatagan cu mânerul de fildeș, cu teacă îmbrăcată în argint
suflat cu aur; cu cuțit mai mic, asemenea; o pereche de pistoale, tot așa; și un hamailâu
[pandantiv bărbătesc] de argint suflat iar cu aur”522.
Trebuie remarcat însă faptul că imaginea arnăuților diferă de la un autor la altul. Conform
celor consemnate de Lazăr Șăineanu, arnăuții erau slujitori domnești cu fesuri pe cap și echipați
cu hangere, pistoale și puști, în timp ce în relatările lui Ion Ghica se spune că aceștia purtau la
brâu un sileaf [brâu lat] cu un iatagan și două pistoale523.
Numărul mercenarilor arnăuți a crescut treptat, ajungându-se la efective ce numărau 1000
de arnăuți-greci în perioada lui Alexandru Ipsilanti (1787-1788) în Moldova și 2000 de
mercenari arnăuți în Țara Românească, în anul 1769, în perioada războiului ruso-turc. Totuși,
cele mai numeroase efective de mercenari au fost consemnate în Țara Românească, în aprilie
1821 – 2520 arnăuți524.
Dacă referitor la echiparea arnăuților putem afirma cu certitudine că erau înarmați cu
numeroase piese de factură balcanică, specifice spațiului din care proveneau aceștia – flinte,

521 Ibidem .
522 ”Amintirile lui Iordache Otetelișanu despre atacul pandurilor asupra boierilor din Benești în 1821”, în DIR.
Răscoala din 1821 , vol. V, Izvoare narative , p. 581 apud Claudiu Neagoe, Arnăuții în Țările Române (secolele
XVIII-XIX) , București, 2010, pp. 36-37.
523 Claudiu Neagoe, op. cit ., p. 38.
524 Ibidem , pp. 41, 44, 59.

110
iatagane, pistoale – în ce măsură armamentul balcanic a fost utilizat în sec. XVIII-XIX în Țările
Române de către alte elemente non-mercenare este dificil de spus, în lipsa unor dovezi
arhivistice edificatoare.

4.2. Sursele de proveniență ale armelor balcanice deținute de muzeele din România
În ceea ce privește proveniența armelor de factură balcanică din perioada sec. XVIII-XIX
identificate astăzi în spațiul românesc, trebuie spus încă de la bun început că ateliere
meșteșugărești de producție nu sunt documentate pe teritoriul actual al României, literatura de
specialitate internațională identificând armurării până în zona de nord a Bulgariei, spațiul
respectiv reprezentând limita nordică în ceea ce privește fabricarea armamentului de tip
balcanic525.
Referindu-ne strict la proveniența armelor de factură balcanică prezente astăzi în
colecțiile muzeale din țară, putem spune, pe baza cercetărilor întreprinse, că aceste arme provin
din mai multe surse:
– capturi de război în urma unor campanii militare desfășurate în Balcani sau împotriva
Imperiului Otoman526;
– bunuri și colecții private, donate ulterior muzeelor527;
– achiziții realizate de instituțiile muzeale pe piața internă și internațională de
antichități528;
– transferuri de arme de la alte instituții similare sau de la autoritățile statului529.
Cazurile cele mai spectaculoase se referă la conflictele militare, în aceste situații armele
balcanice reprezintă mărturii ale unor capturi militare, prăzi de război din diferite campanii
antiotomane sau balcanice, întreprinse mai cu seamă în sec. al XIX-lea. Mărturii documentare în
acest sens se păstrează în cazul colecției de arme de la Timișoara, unde majoritatea pieselor de
factură balcanică provin din campania militară austro-ungară de pacificare a Bosniei, desfășurată

525 Anthony C. Tirri, op. cit ., pp. 151-174; Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the
Ottoman Period , London, 2009, pp. 171-172, 203.
526 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 23; Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit ., pp. 5-7; Ionuț-Cristian
Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 52-53.
527 Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 6-7; Elena Roman, op. cit ., p. 8; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 18.
528 Registrul de inventar al MMNB: flintă medievală cu cremene, nr. inv. 1275, înregistrată în 2 aprilie 1958; flintă
medievală cu cremene, nr. inv. 1279, înregistrată în 2 aprilie 1958 etc; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a
Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 267.
529 Elena Roman, op. cit ., pp. 7-9; Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 6-7; Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit ., p. 7;
Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 5-6.

111
în vara-toamna anului 1878530. În urma deciziilor luate la Congresul de Pace de la Berlin (iunie-
iulie 1878), prin care Bosnia și Herțegovina obțineau o largă autonomie în cadrul Imperiului
otoman, dar urmau să fie ocupate de armata austro-ungară – sub pretextul menținerii păcii și
protejării populațiilor creștine – bosniacii musulmani, mai cu seamă nobilimea, speriați de
perspectiva pierderii vechilor privilegii feudale, au pregătit o ripostă militară trupelor austro-
ungare care urmau să ocupe teritoriul. La sfârșitul lunii iulie 1878 trupele austro-ungare, aflate
sub comanda generalului baron József Philippovich531, pătrundeau în Bosnia, înaintând inițial
fără mari dificultăți în teritoriul ocupat. Trupele bosniace, formate în mare parte din voluntari
musulmani dar și creștini, la care se adăugau unele contingente ale armatei otomane regulate,
staționate în Bosnia, însumau aproximativ 90.000 de luptători, în timp ce numărul trupelor
imperiale austro-ungare se ridica la cca 82.000 de militari532. În 16 august 1878, bosniacii au
suferit o serie de înfrângeri usturătoare la Klokot și Kakanj, iar în 17 august habsburgii au
obținut importanta victorie de la Visoko. Două zile mai târziu armata austro-ungară se găsea în
fața capitalei Sarajevo533. În dimineața zilei de 19 august, artileria imperială a declanșat atacul
asupra orașului, pentru ca mai târziu să-și facă simțită prezența în oraș infanteria austro-ungară.
Mărturiile documentare vorbesc despre o rezistență eroică a populației orașului, focuri de armă
fiind trase practic din fiecare locuință, la lupte participând copii, femei, bătrâni. Cu toate acestea,
într-un interval de timp de doar șase ore orașul Sarajevo era cucerit534. În perioada următoare, în
lunile august și septembrie, unitățile austro-ungare au continuat înaintarea prin Herțegovina,
astfel că până la 20 octombrie 1878 întregul teritoriu bosniac se afla sub controlul habsburgilor535.
Conflictul militar a durat mai puțin de trei luni, iar un aspect deosebit de important care a facilitat

530 Registrul de inventar I al MNB cuprinde o serie de arme albe și de foc aduse din Bosnia cu ocazia luptelor din
anul 1878: sabie curbă, provine din expediția militară bosniacă, vara anului 1878 (nr. vechi inv. 259; înregistrată la
27 nov. 1878); sabie curbă turcească, provine din Bosnia, 1878 (nr. vechi inv. 260; înregistrată la 27 nov. 1878);
pistol cu cremene adus din Bosnia în anul 1878 de Wolafka Antal, locotenent în rezervă al Regimentului 61
Infanterie din Timișoara (nr. vechi inv. 265; înregistrat la 29 ian. 1879); pistol cu cremene adus din Bosnia în anul
1878, donat de Dragovánits György (nr. vechi inv. 287; înregistrat la 26 martie 1879); iatagan bosniac, confiscat la
Travnik în anul 1878 (nr. vechi inv. 329; înregistrat la 29 octombrie 1879); iatagan bosniac, confiscat în Bosnia (nr.
vechi inv. 649; înregistrat la 22 noiembrie 1886); armă de foc cu cremene, provine din Bosnia (nr. vechi inv. 935;
înregistrată la 28 septembrie 1889); iatagan turcesc adus de la Tuzla în 1878 (nr. vechi inv. 1567; înregistrat la 25
nov. 1896); iatagan adus din Bosnia în 1878 (nr. vechi inv. 2148; înregistrat la 3 octombrie 1904) etc.
531 Szeghalmi Gyula, Bosznia-Hercegovina története, A legrégibb idöktöl napjainkig különös tekintettel az
annexióra , Békéscsaba, 1909, p. 54.
532 Tado Oršolić, „Sudjelovanje Dalmatinskih postrojbi u zaposjedanju Bosne i Hercegovine 1878.”, în Radovi
Zavoda povijesne znanosti HAZU u Zadru , 42/2000, Zadar, 2000, pp. 299-301.
533 Szeghalmi Gyula, op. cit. , p. 58.
534 Milan Prelog, Povijest Bosne u doba osmanlijske vlade, II Dio (1739-1878) , Sarajevo, 1913, pp. 152-154.
535 Ibidem , p. 156.

112
victoria habsburgilor se referă la calitatea armamentul utilizat de cele două tabere combatante în
timpul luptelor. La acest capitol armata austro-ungară era net superioară, în condițiile în care
erau folosite deja pe scară largă armele cu percuție centrală și revolverele, arme cu încărcare pe
la culată536, în timp ce bosniacii foloseau încă armele balcanice cu cremene, iar pentru lupta de
aproape erau utilizate săbiile și iatagane. Aceste arme balcanice capturate în timpul conflictului
bosniac din 1878 au fost luate ca pradă de război, curiozități orientale, de către militarii austro-
ungari și aduse în locurile lor de baștină. Printre unitățile austro-ungare care au luat parte la
conflictul bosniac s-a numărat și Regimentul 61 Infanterie ”Ritter von Frank” din Timișoara,
faptele de arme ale bănățenilor fiind povestite în monografia Regimentului, scrisă de August
Hofmann von Donnersberg în anul 1892537. La întoarcere, mulți dintre militari au adus cu ei
arme capturate în timpul campaniei bosniace, o parte a pieselor respective ajungând apoi în
colecția muzeului din Timișoara. Această ”filieră” bosniacă în ceea ce privește proveniența unor
piese din actuala colecție MNB este documentată arhivistic, în vechile evidențe ale muzeului
timișorean fiind înregistrate câteva iatagane și pistoale cu cremene care au fost capturate în
Bosnia anului 1878538.
Cazul de la Timișoara este totuși o excepție, pentru restul armelor balcanice prezente în
muzeele din România nu avem informații atât de spectaculoase, singurul caz similar fiind cel al
pistolului cu cremene de tipul Elbasan , păstrat în colecția de armament a Muzeului
Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu. Pe culata pistolului respectiv se păstrează o inscripție
ștanțată, fiind menționat faptul că piesa a fost luată ca pradă de război de la turci, la Plevna în
anul 1878, în timpul Războiului de Independență539. Arma a fost capturată de comandantul
Regimentului 1 Călărași, Atanasie Dimitrescu, după capitularea Plevnei, în decembrie 1877540.
Mai multe detalii referitoare la luptele desfășurate în timpul Războiul de Independență
considerăm că nu sunt oportune, în condițiile în care există o bibliografie vastă dedicată acestui
moment istoric. Se cuvine totuși să facem precizarea că și în cazul Războiului de Independență
din 1877-1878 se repetă situația constatată în timpul campaniei de pacificare a Bosniei din vara
lui 1878, când în înzestrarea militarilor turci sunt întâlnite foarte multe arme ”depășite” din punct

536 Erich Gabriel, Die Hand- und Faustfeuerwaffen der habsburgischen Heere , Wien, 1990, pp. 356-379, 490-509.
537 August Hofmann von Donnersberg, Geschichte des k.u.k. Infanterie- Regiments Nr.61, 1798-1892 , Wien, 1892.
538 Vezi nota nr. 530.
539 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 52-53.
540 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-balcanic&k=3FCFFDC89C5C412C98524262E84B9FF0 , site
accesat în februarie 2018.

113
de vedere tehnico-militar, arme cu cremene care nu puteau face față echipamentului militar
rusesc, în condițiile în care armata țaristă folosea la ora respectivă arme cu percuție centrală, cu
încărcare pe la culată541. Revenind la pistolul capturat la Plevna, piesa a ajuns ulterior la
Studiourile cinematografice de la Buftea, de unde, în 1976 a fost transferată, în cadrul unui lot
mai mare de arme, muzeului din Giurgiu542.
Tot în categoria conflictelor militare se încadrează și Războiul româno-maghiar din anul
1919, privit în istoriografie ca parte a Primului Război Mondial. În drumul ei spre Budapesta,
armata română a ocupat orașul Szolnok la începutul lunii august 1919. Lupta pentru Szolnok s-a
dat în zilele de 1 și 2 august 1919, ostilitățile debutând în dimineața zilei de 1 august, atunci când
2 batalioane ale armatei române au trecut Tisa și au ocupat orașul, respingând rezistența
maghiară. Forțele maghiare, întărite cu trupe de infanterie și cavalerie, lansează în seara aceleiași
zile o contraofensivă și resping batalioanele românești pe malul stâng al Tisei. În dimineața
următoare, la orele 4:00, armata română lansează un puternic bombardament asupra Szolnokului,
după care înaintează în teritoriul maghiar și se angajează într-o luptă îndârjită pe linia Rekas-
Szolnok cu unitățile maghiare bolșevice. Luptele s-au încheiat în seara zilei de 2 august cu
victoria forțelor române, trupele maghiare fiind obligate să se retragă spre Abony543. Teritoriul
ocupat de către trupele românești a fost împărțit în zone de divizii, iar principalele îndatoriri ale
acestora erau menținerea ordinii și dezarmarea resturilor armatei roșii și a populației. Pentru
menținerea ordinii au fost dislocate unități și organizate patrule mobile puternice, în plus a fost
înființat un serviciu de informații în fiecare zonă de divizie. Dezarmarea a fost realizată de către
detașamente mixte volante, trimise de fiecare divizie, în zona ce-i aparținea. Important de
menționat că administrarea teritoriului a fost realizată de către conducerea civilă maghiară544. În
ceea ce privește comanda garnizoanei române cantonate în orașul Szolnok, aceasta a fost
asigurată de Comenduirea Pieții, iar dintre armele confiscate de autoritățile militare române la

541 La sfârșitul deceniului VII al sec. al XIX-lea, infanteria țaristă a fost dotată cu nouă pușcă Krnka Md. 1867, armă
cu percuție centrală și încărcare pe la culată. Până la introducerea puștii Mosin-Nagant, în anul 1891, Krnka a fost
principala armă din dotarea infanteriei rusești. O astfel de pușcă, originară probabil din timpul Războiului de
Independență de la 1877-1878, se păstrează în colecția Muzeului Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu (Ionuț-
Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 66-67).
542 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 5-6.
543 G. D. Mărdărescu, Campania pentru desrobirea Ardealului și ocuparea Budapestei (1918–1920) , ediție
facsimilată, București, 2009, pp. 151-154.
544 Ibidem , p. 174.

114
Szolnok provin și câteva piese de factură balcanică de mare valoare. Piesele au intrat apoi în
colecția Muzeului Militar Național din București545.
A doua categorie de arme balcanice prezente în colecțiile muzeale din România provine
din donații, singulare sau colecții întregi de piese. Cea mai valoroasă și importantă colecție de
arme balcanice din România, deținută de Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” din
București, prezintă în rândurile sale numeroase arme dobândite în urma unor donații. Din păcate
pentru cercetarea științifică, în cazul multor asemene donații, evidențele arhivistice nu mai
păstrează numele și alte date ale donatorilor, singurele informații fiind cele referitoare la anul
donației respective. Astfel de donații ”anonime” sunt menționate în anii 1928, 1938 și 1941546.
Exemplare deosebit de frumoase provin din marile donații, foste colecții particulare, ale familiei
Slătineanu, în anul 1928547, familiei Magheru, în 1967548, familiei Karadja, în 1967549 etc. Arme
balcanice provenite prin donații sunt înregistrate și în inventarul muzeului din Timișoara, însă
vorbim mai cu seamă de piese singulare sau loturi mai puțin numeroase de obiecte. Piese de
factură balcanică provenite din rândul unor mari colecții particulare, la Timișoara, nu sunt
atestate. Mai trebuie spus faptul că marea majoritate a pieselor de producție balcanică, aflate azi
în colecția MNB, provine din perioada antebelică, de până la izbucnirea Primului Război
Mondial550. Donații importante sunt atestate și la muzeul din Sibiu, chiar dacă din cataloagele
publicate la Muzeul Național Brukenthal nu reiese istoricul și proveniența pieselor de factură
balcanică551.
Cea de-a treia categorie de arme balcanice provine din achiziții, realizate fie direct de
către instituțiile muzeale, fie prin intermediari. Unul dintre cele mai ilustrative exemple de
achiziție realizată prin intermediar este cea menționată în actele de arhivă ale MMNB. În cursul

545 Registrul de inventar al MMNB: pușcă medievală cu cremene, nr. inv. 1259, înregistrată în 2 aprilie 1958; pistol
medieval cu cremene, nr. inv. 1464, înregistrat în 5 aprilie 1958; pistol medieval, nr. inv. 1431, înregistrat în 5
aprilie 1958 etc.
546 Registrul de inventar al MMNB: flintă medievală cu cremene, nr. inv. 1278, înregistrată în 2 aprilie 1958; flintă
medievală cu cremene, nr. inv. 1243, înregistrată în 2 aprilie 1958; flintă cu cremene, nr. inv. 4728, înregistrată în 3
iunie 1958.
547 Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 6-7.
548 Ibidem , p. 7.
549 Ibidem .
550 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, p. 319; Idem, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-
Napoca, 2012, p. 267.
551 Elena Roman, op. cit ., pp. 7-9; Anca Nițoi, op. cit ., pp. 15-17.

115
anului 1921, atașatul militar al statului român la Viena, colonelul Anton Iovanovici552, a
cumpărat din capitala austriacă o serie de arme, printre ele și frumoase exemplare de factură
balcanică, piese care au intrat în colecția muzeului bucureștean553. În inventarul Muzeului Militar
Național mai figurează și piese achiziționate de la persoane particulare, însă numărul celor
balcanice cumpărate este foarte redus. Achiziția de bunuri de patrimoniu este o practică pe larg
utilizată de muzee în general, fapt confirmat și în România, unde pe lângă exemplul Muzeului
Militar avem și cazul Muzeului Național al Banatului, care în anul 1904 achiziționa de la
anticarul local F. Emmer un iatagan adus din campania bosniacă de la 1878554. Achiziția de arme
este specifică și Muzeului Național Brukenthal, încă din perioada antebelică făcându-se
subscripții pentru cumpărarea de arme555.
Ultima categorie de arme balcanice deținută astăzi de muzeele din țară provine în urma
unor transferuri de obiecte, realizate între diferite autorități ale statutului și muzee sau chiar între
instituțiile muzeale. De multe ori vorbim de obiecte deținute ilegal, confiscate de autorități și
apoi predate instituțiilor muzeale. Asemenea cazuri sunt întâlnite la majoritatea muzeelor mari
din țară. Un exemplu de acest gen este înregistrat la MMNB, unde, în anul 1955, a fost adusă o
pușcă muntenegreană de tipul dzeferdar de la U. M. 03002 din Târgoviște556. Tot la Muzeul
Militar Național avem o pușcă de tipul roga , transferată în anul 1919 de la Arsenalul Armatei557.
În arhiva muzeului bucureștean mai figurează și arme balcanice transferate de la fostul Muzeul
Național de Antichități, în anul 1938558. O situație interesantă întâlnim și la Muzeul din Giurgiu,
unde, în toamna anului 1976, au avut loc două transferuri de arme de la Studiourile
Cinematografice Buftea, printre aceste piese regăsindu-se și arme de factură balcanică559.
Referitor la colecția de arme a Muzeului Brukenthal putem spune că mare parte a respectivei
colecții provine din transferuri de la alte muzee și colecții: ”Camera de Arme a orașului” predată
muzeului în anul 1931, armele din colecția Muzeului Societății Ardelene a Carpaților, trecut în

552 https://www.thefreelibrary.com/Mica+Intelegere+si+atasatii+militari+romani+la+Praga+si+Belgrad.-
a0279614529 , site accesat în august 2017.
553 Registrul de inventar al MMNB: flintă medievală cu cremene, nr. inv. 1275, înregistrată în 2 aprilie 1958; flintă
medievală cu cremene, nr. inv. 1279, înregistrată în 2 aprilie 1958 etc.
554 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, p.
267; Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit ., pp. 6-7.
555 Elena Roman, op. cit ., p. 8.
556 Registrul de inventar al MMNB, pușcă medievală cu cremene, nr. inv. 4808, înregistrată în 3 iunie 1958.
557 Registrul de inventar al MMNB, flintă medievală cu cremene, nr. inv. 1274, înregistrată în 2 aprilie 1958.
558 Registrul de inventar al MMNB: pușcă medievală cu cremene, nr. inv. 1334, înregistrată în 3 aprilie 1958; pistol
cu cremene, nr. inv. 6878, înregistrat în 6 iunie 1958 etc.
559 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 5-6.

116
administrarea Muzeului Brukenthal în 1920, colecția fostului Muzeu Astra, colecție care se va
unii cu cea a Muzeului Brukenthal în anul 1950560. Și Muzeul Național al Banatului a beneficiat
în decursul istorie sale de transferuri de piese, îmbogățindu-și astfel patrimoniul. Un exemplu
concret este cel din cursul anului 1959, când un lot de piese a fost transferat muzeului de la
M.A.I., Unitatea 0232 Timișoara561. Un caz aparte este Muzeul Național de Istorie a României,
instituție înființată în anul 1970, care se dorea a fi, încă de la crearea sa, cel dintâi muzeu de
arheologie și istorie din țară – sub aspectul reprezentativității. În acest context, cele mai faimoase
și valoroase tezaure și piese din țară au fost aduse la București, formând actualele colecții ale
muzeului562. În ceea ce privește colecția de arme, multe dintre obiectele actualei colecții MNIR
provin de la Muzeul Militar Național563.
Un loc aparte îl dețin armele de factură balcanică aflate la un moment dat în proprietatea
unor personalități politice și militare, autohtone sau internaționale. O astfel de armă este deținută
de Muzeul Militar Național. Vorbim în acest caz despre o interesantă pușcă bulgară de tipul
paragun , care i-a aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza564. Tot Muzeul Militar deține o
serie de arme care i-au aparținut generalului Gheorghe Magheru, printre acestea numărându-se o
pușcă bulgară de tipul paragun și un iatagan belosapac565. Muzeul din Timișoara deține în
colecțiile sale un iatagan belosapac , atribuit liderului primei mișcări antiotomane
sârbești, ”Karađorđe” Petrović566. Tot la Timișoara, în colecția de Memoriale, se păstrează un
pistol cu cremene balcanic de tipul muntenegrean zlatka , care i-a aparținut poetului bănățean
Victor Vlad Delamarina, piesa fiind donată muzeului de către sora poetului, Laura Vlad
Rădulescu567.
În rândurile următoare vom prezenta situația colecțiilor muzeale publicate și cercetate la
fața locului, problematica armamentului balcanic din sec. XVIII-XIX fiind analizată din
perspectiva provenienței, circulației și a particularității colecțiilor.

560 Elena Roman, op. cit ., pp. 7-9.
561 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 21.
562 https://mnir.ro/muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/ , site accesat în septembrie 2017.
563 Informație obținută prin bunăvoința domnului Ioan I. Scafeș, expert în armament portativ și muzeograf la Muzeul
Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București.
564 Ioan I. Scafeș, op. cit. , p. 19.
565 Registrul de inventar al MMNB: flintă cu cremene, nr. inv. 27646, înregistrată în 27 ianuarie 1967 și iatagan, nr.
inv. 27502, înregistrat în 30 septembrie 1966.
566 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012,
pp. 268-269.
567 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 70.

117
4.3. Proveniența armelor din colecția Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I”
din București
Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București este cel mai important
muzeu din țara noastră, în ceea ce privește istoria militară și armamentul de patrimoniu. Muzeu
ale cărui colecții sunt axate strict pe domeniul militar, MMNB deține în inventarul său cea mai
valoroasă și numeroasă colecție de armament din țară, printre exponatele instituției bucureștene
numărându-se și piese de factură balcanică, de o valoare istorică și memorialistică deosebită.
În linii foarte generale putem afirma că armamentul alb și de foc constituie, în ceea ce
privește vechimea, una dintre primele colecții ale muzeului bucureștean, ea formându-se ca
urmare a ordinului domnitorului Alexandru Ioan Cuza din anul 1865, ordin ce prevedea păstrarea
la Arsenalul Armatei a pieselor ieșite din dotare și care puteau prezenta interes pentru evocarea
trecutului oștirii. Acest depozit, format în principal din arme și drapele, a constituit nucleul în
jurul căruia s-a constituit MMNB. Până la intrarea României în Primul Război Mondial, colecția
de armament s-a îmbogățit cu noi piese, printre cele mai importante donații fiind cea a
generalului Alexandru Tell, din anul 1915. Cu toate acestea, la sfârșitul Primului Război Mondial,
numărul obiectelor colecției de armament era destul de mic: 317 arme de foc și 216 arme albe. În
momentul înființării oficiale a muzeului, la 18 decembrie 1923, Muzeul Militar Național deținea
în patrimoniul său aproximativ 500 de arme albe, creșterea fiind generată de includerea în
patrimoniul muzeului a pieselor capturate în anii Primului Război Mondial, a pieselor capturate
în timpul campaniei militare din anul 1919 etc568.
Până în anul 1959, în momentul redeschiderii instituției muzeale sub noua titulatură –
”Muzeul Militar Central”, inventarul colecției s-a îmbogățit constant, ajungându-se la aproape
7000 de piese, iar la începutul anilor ’80 ai sec. XX, colecția a numărat aproape 10000 de
exponate. Această creștere spectaculoasă se datorează unui set de motive, printre care amintim:
preluarea unor piese de armament scoase din dotare ca urmare a uzurii morale, a unor piese
deținute fără forme legate și confiscate de autorități569, donații din partea unor persoane fizice și
juridice, din țară sau peste hotare570, schimburi, atât cu instituții similare, cât și cu persoane

568 Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 5-6.
569 Depozitul de Armament Târgoviște – anul 1924; Muzeul Național de Antichități – anul 1937, Tribunalul Militar
al C.7A – anul 1940, M.A.I. – anul 1959 etc (Ioan I. Scafeș, op. cit. , p. 6.).
570 Cele mai importante colecții de arme au fost donate de: generalul Radu R. Rosetti – în anul 1922, primăria Sibiu
– în anul 1926, primăria Suceava – în anul 1926, doamnele Slătineanu și Flodor – în anul 1928, profesorul Scarlat
Demetrescu – în anul 1937, Aristide Blank – în anul 1941, mareșalul Ion Antonescu – în anul 1941, Muzeul

118
particulare, din țară și din străinătate, achiziții, armament capturat de armata română în timpul
campaniilor la care a participat etc571.

4.3.1. Iatagane din colecția Muzeului Militar Național
În expoziția permanentă a Muzeului Militar Național din București există la ora actuală 6
iatagane balcanice, deosebit de frumoase, inventariate în colecția de armament a instituției.
Referitor la istoricul acestor piese, trebuie spus faptul că majoritatea iataganelor au intrat în
patrimoniul muzeului în perioada postbelică, unul singur fiind donat în anii interbelici.
Referitor la proveniența iataganelor expuse la MMNB, prima piesă înregistrată este un
iatagan cu mâner metalic, donat în anul 1938572. Actele de arhivă nu menționează alte informații
legate de donator sau proveniența piesei. În actualul inventar al muzeului iataganul a fost
înregistrat în 2 iulie 1958. Celelalte cinci iatagane au intrat în colecția MMNB după cel de-al
Doilea Război Mondial, între anii 1953 și 1975. Cel mai frumos iatagan expus publicului a intrat
în colecția muzeului în anul 1953, fiind înregistrat în actualul inventar la 2 aprilie 1958. Vorbim
de asemenea de un iatagan cu mâner metalic, însă, spre deosebire de arma precedentă, iataganul
intră în categoria pieselor deosebit de scumpe, realizate în general pentru cumpărătorii înstăriți
sau oferite drept cadou de către sultan și Înalta Poartă. Iataganul este prevăzut cu o teacă
ranforsată cu tablă din argint. Conform datelor de arhivă, în registrul inventar al muzeului este
menționat faptul că piesa provine de la M.A.I., fiind preluat prin primirea nr. 61 din 1953573. Cea
de-a treia piesă cercetată este tot o armă cu mâner metalic, similară cu prima dintre piesele
amintite, cea intrată în patrimoniu în anul 1938. În arhiva instituției nu se păstrează date
referitoare la proveniență, singurul fapt cert este că obiectul a fost înregistrat în 9 decembrie
1958574. Tot în colecția MMNB identificăm și un frumos exponat prevăzut cu plăsele de fildeș,
cunoscut sub denumirea de belosapac . Nici despre proveniența acestuia nu se știu multe date,
registrul inventar menționând doar faptul că piesa a ajuns în colecție prin actul de primire nr. A.
4193.68, primirea nr. 5 din anul 1963. În registrul de inventariere, piesa a fost înregistrată în data

Național de Artă – în anii 1950 și 1953, Republica Populară Albania – în anul 1951, Casa Centrală a Armatei – în
anul 1957, familia Magheru – în anul 1967, Marcela Karadja – în anul 1967 etc (Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 6-7.).
571 Ioan I. Scafeș, op. cit. , p. 7.
572 Registrul de inventar al MMNB, iatagan oriental, nr. inv. 7674, înregistrat în 2 iulie 1958.
573 Registrul de inventar al MMNB, iatagan medieval, nr. inv. 1302, înregistrat în 2 iulie 1958.
574 Registrul de inventar al MMNB, sabie de epocă cu mâner galben și lamă cu inscripție turcească, nr. inv. 22022,
înregistrat în 9 decembrie 1958.

119
de 26 ianuarie 1963575. Cel de-al doilea iatagan belosapac expus la MMNB a aparținut
generalului Gheorghe Magheru, piesa fiindu-i dăruită de către Poarta Otomană. Este vorba de o
piesă deosebită, valoroasă atât din punctul de vedere al materialelor utilizate, cât și din
perspectiva realizării artistice. Teaca iataganului este lucrată în granulație și filigran, decorată cu
pietre semiprețioase și argint aurit. Iataganul a intrat în inventarul MMNB prin actul de primire
nr. 358765 din 30 septembrie 1966, primirea nr. 63 din aceeași dată576. Ultimul dintre iataganele
studiate în expoziția permanentă a MMNB este o armă cu mâner metalic, care se evidențiază prin
faptul că forma plăselelor prezintă similitudini cu plăselele sculptate în corn și fildeș. Acest
iatagan a fost achiziționat de la doamna Lucia Alexăndreanu în anul 1975. Piesa a intrat în
colecția muzeului prin actul de primire nr. 43428, din 1 iulie 1975, în aceeași dată fiind
înregistrată și în registrul instituției577.
Un aspect deosebit de interesant al colecției MMNB, este legat de absența – din expoziția
permanentă – a iataganelor crnosapci , având plăselele din corn sau lemn de culoare închisă. Din
acest punct de vedere, colecția bucureșteană se aseamănă foarte mult cu cele de la Zagreb
(Muzeul de Istorie a Croației) și Belgrad (Muzeul Militar), unde de asemenea predomină
iataganele cu plăsele din fildeș sau metal578. Conform literaturii de specialitate, iataganele
belosapci și cele cu mânere metalice au fost apanajul civililor înstăriți, înalților funcționari,
multe dintre aceste piese fiind acordate în decursul timpului cu titlul de cadou de către Înalta
Poartă579.
Tipologic vorbind, cele șase piese din colecția MMNB se împart în două mari grupuri:
două iatagane belosapci (cu mânere de culoare deschisă, realizate din fildeș), acestea
diferențiindu-se doar prin formatul diferit al plăselelor, și patru iatagane cu mânere metalice, care
la rândul lor se împart în trei grupuri diferite, în funcție de forma plăselelor: două dintre piese
prezintă ”urechi” mici și înguste, unul imită perfect plăselele din corn sau fildeș, în timp ce
ultimul intră în categoria pieselor deosebit de scumpe, cu plăsele realizate din argint și decorat cu
pietre semiprețioase, ”urechile” având o formă patrulateră.

575 Registrul de inventar al MMNB, iatagan cu teacă, nr. inv. 24873, înregistrat în 26 ianuarie 1963.
576 Registrul de inventar al MMNB, iatagan turcesc din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, nr. inv. 27502, înregistrat
în 30 septembrie 1966.
577 Registrul de inventar al MMNB, iatagan din prima jumătate a sec. al XIX-lea, nr. inv. 36071, înregistrat în 1 iulie
1975.
578 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012,
pp. 265-266.
579 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 22-23.

120
Toate cele șase iatagane ale colecției bucureștene conțin inscripții damaschinate cu
metale prețioase: trei piese prezintă ornamente cu fir de aur580, iar celelalte trei au decoruri
damaschinate cu fir de argint581.
Identificarea atelierelor din care provin piesele colecției bucureștene este dificilă în
contextul în care inscripțiile de pe lamele iataganelor nu au fost deocamdată traduse. Singura
piesă care poate fi atribuită cu certitudine unui atelier balcanic renumit în epocă este iataganul cu
mâner metalic, având ”urechile” de formă patrulateră582. Potrivit literaturii de specialitate, acest
tip de mâner este specific centrului manufacturier de la Foča583. Dacă în cazul iataganelor
belosapci putem spune, fără a greși foarte mult, că sunt în general de producție balcanică, chiar
bosniacă – fildeșul, în special cel de morsă, fiind o materie primă caracteristică pentru atelierele
din vestul Balcanilor584, referitor la celelalte piese problema atelierelor de fabricație rămâne
discutabilă. În cazul celor două piese cu mânere metalice, cu ”urechile” plăselelor de dimensiune
redusă, putem propune o localizare a atelierelor de producție tot în spațiul bosniac, bazându-ne în
acest caz pe analogiile existente585. Ultimul dintre iatagane, cel cu mâner metalic și plăsele
frumos lucrate586, provine cel mai probabil din rândul pieselor fabricate de marele centru
armurier kosovar de la Prizren587.

4.3.2. Puști balcanice cu cremene aflate în patrimoniul Muzeului Militar Național
Muzeul bucureștean deține în colecțiile sale cea mai valoroasă, numeroasă și diversificată
colecție de puști balcanice cu cremene, putându-se compara din acest punct de vedere cu marile
colecții de la Belgrad și Zagreb. În colecția MMNB sunt bine reprezentate puștile de tipul
paragun , o situație de altfel normală și firească în contextul în care acest tip de armă a fost

580 Inscripții damaschinate cu fir de aur au fost identificate în cazul iataganelor cu nr. inv. 1302, 22022 și 27502.
581 Inscripții similare, realizate însă prin damaschinare cu fir de argint, apar în cazul următoarelor piese: nr. inv.
7674, 24873 și 36071.
582 Registrul de inventar al MMNB, iatagan medieval, nr. inv. 1302, înregistrat în 2 iulie 1958.
583 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 138-
151.
584 Anđelija Radović, op. cit ., p. 20; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 264.
585 În colecția de arme a Muzeului Național al Banatului se păstrează două iatagane cu mânere metalice, ambele
aduse din Bosnia în urma campaniei militare austro-ungare din anul 1878. Cele două piese, având nr. inv. 3277 și
3331, sunt similare, tipologic vorbind, cu piesele din colecția MMNB (Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a
Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, pp. 270, 276.).
586 Registrul de inventar al MMNB, iatagan din prima jumătate a sec. al XIX-lea, nr. inv. 36071, înregistrat în 1 iulie
1975.
587 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 147.

121
produs în arealul Bulgariei, zonă geografică apropiată României. Prezența acestui tip de pușcă în
muzeele din România reprezintă un argument concludent la ceea ce susține literatura de
specialitate internațională, care identifică spațiul de realizare al paragun- ului în centrul Bulgariei.
Un argument în plus și totodată o dovadă indirectă ar fi prezența redusă a acestui tip de armă în
muzeele din Croația și o prezență ceva mai însemnată la Belgrad, proporția prezenței armelor
respectând distanța geografică de locul de producție. La Muzeul Militar Național din București
au fost cercetate 19 puști de factură balcanică, toate expuse la ora actuală în expoziția
permanentă a instituției și inventariate în colecția de armament. În urma studierii actelor de
arhivă și a registrelor de inventar, reiese că prima pușcă balcanică intrată în colecția muzeului
bucureștean este o armă cu cremene de tipul roga588, cea mai răspândită dintre tipurile balcanice
de puști. Arma provine de la Arsenalul Armatei, fiind preluată de muzeu în anul 1919 și
înregistrată în actualele evidențe ale instituției în data de 2 aprilie 1958. În același an 1919, dar
de această dată de la Comenduirea Pieții Szolnok (Ungaria), a intrat în colecția muzeală o armă
deosebită, caracteristică atelierelor muntenegrene și dalmate589. Arma este una atipică, în
contextul în care se prezintă sub forma unei puști de formă occidentală pentru vânătoare, fără
nici o trăsătură tipologică orientală, dar este bogat decorată în maniera džeferdar- elor
muntenegrene, cu încrustații multiple de sidef. Despre originea acestei piese cu totul deosebite
putem enunța două ipoteze: a fost adusă din Occident și redecorată în atelierele de pe coasta
muntenegreană / dalmată sau este un produs realizat în nordul Italiei, special pentru export în
lumea orientală. Urmează alte două puști cu cremene de tipul roga , cunoscute în literatura
noastră de specialitate sub termenul ”flinte”, achiziționate de la Viena, în anul 1921, prin atașatul
militar român din capitala austriacă590. Puștile sunt înregistrate în actualul inventar al muzeului
cu data de 2 aprilie 1958. Importanta donație a doamnei Slătineanu, din anul 1928, cuprinde și un
frumos exemplar de paragun bulgăresc591, cu patul îmbrăcat în catifea roșie și întărit cu garnituri
din argint aurit. Arma apare înregistrată în inventarul instituției la 5 aprilie 1958. În același an
1928 a mai intrat în colecție o pușcă balcanică cu cremene de tipul roga592. Avem doar
informația că piesa respectivă a fost donată muzeului, însă alte date privind proveniența sa nu

588 Registrul de inventar al MMNB, flintă medievală cu cremene, nr. inv. 1274, înregistrată în 2 aprilie 1958.
589 Registrul de inventar al MMNB, pușcă medievală cu cremene, nr. inv. 1259, înregistrată în 2 aprilie 1958.
590 Registrul de inventar al MMNB: flintă medievală cu cremene, nr. inv. 1275 înregistrată în 2 aprilie 1958 și flintă
medievală cu cremene, nr. inv. 1279, înregistrată în 2 aprilie 1958.
591 Registrul de inventar al MMNB, pușcă medievală cu cremene, nr. inv. 1442, înregistrată în 5 aprilie 1958.
592 Registrul de inventar al MMNB, flintă medievală cu cremene, nr. inv. 1278, înregistrată în 2 aprilie 1958.

122
sunt cunoscute. Un alt paragun593 bulgăresc a intrat în colecția muzeului în anul 1935, însă, la fel
ca și în cazul piesei precedente, cu excepția amintitei donații nu sunt păstrate alte date privind
proveniența piesei. Trei ani mai târziu, în 1938, în colecția MMNB a intrat un frumos exemplar
de pușcă cu cremene de tipul rašak594, de factură albaneză, cu terminația bifurcată a patului. Nici
despre această piesă documentele studiate nu indică informații suplimentare legate de
proveniență sau donator, în afara faptului că este vorba despre o donație. Pușca a fost înregistrată
în inventarul actual în data de 2 aprilie 1958. Un alt exemplar de pușcă cu cremene balcanică de
tipul rašak595 a intrat în colecția muzeală în anul 1941. La fel ca arma precedentă, singurele
informații păstrate se referă la faptul că piesa este o donație, însă alte date concrete nu s-au
păstrat. Această armă apare înregistrată la 3 iunie 1958. De la Unitatea Militară 03002 din
Târgoviște provine un frumos exponat muntenegrean de tipul džeferdar596, care a intrat în
colecția MMNB în cursul anului 1955. Piesa a fost înregistrată în evidența actuală a instituției la
3 iunie 1958. În aceeași dată a fost înregistrat încă un džeferdar muntenegrean597, însă despre
această piesă actele de arhivă nu păstrează nici un indiciu legat de proveniență. Cele două
džeferdare sunt expuse împreună, în aceeași vitrină, cea de-a doua piesă având țeava ceva mai
lungă și fiind prevăzută cu înălțător fix pentru luarea liniei de ochire. După cele două džeferdare
muntenegrene, urmează o pușcă lungă de tipul roga598, intrată în colecția muzeului cu Primirea
nr. 29 din anul 1959. Piesa este înregistrată în evidențele instituției cu data de 11 mai 1959. În
luna septembrie 1959, în urma Actului de Primire nr. 500125 din 11 septembrie și a Primirii nr.
72/1959, în colecția MMNB au ajuns trei puști de factură balcanică: două džeferdare
muntenegrene599 și un paragun bulgăresc600. Date suplimentare vis-à-vis de proveniența celor
trei piese nu s-au păstrat. În anul 1965, în urma donației doamnei Marcela Karadja, în colecția
MMNB au ajuns o serie de piese aparținând colecției familiei Karadja, printre acestea
numărându-se și o pușcă balcanică cu cremene de tipul roga601. Arma a fost inventariată în
colecția muzeului prin Actul de Primire nr. 44830 din 29 iulie 1965, Primirea nr. 43/1965, cu

593 Registrul de inventar al MMNB, pușcă medievală cu cremene, nr. inv. 1392, înregistrată în 4 aprilie 1958.
594 Registrul de inventar al MMNB, flintă medievală cu cremene, nr. inv. 1243, înregistrată în 2 aprilie 1958.
595 Registrul de inventar al MMNB, flintă cu cremene, nr. inv. 4728, înregistrată în 3 iunie 1958.
596 Registrul de inventar al MMNB, pușcă medievală cu cremene, nr. inv. 4808, înregistrată în 3 iunie 1958.
597 Registrul de inventar al MMNB, pușcă cu cremene, nr. inv. 4772, înregistrată în 3 iunie 1958.
598 Registrul de inventar al MMNB, flintă orientală cu cremene, nr. inv. 22593, înregistrată în 11 mai 1959.
599 Registrul de inventar al MMNB, puști cu cremene sec. XVIII, nr. inv. 23225 și 23226, înregistrate în 11
septembrie 1959.
600 Registrul de inventar al MMNB, pușcă cu cremene sec. XVIII, nr. inv. 23229, înregistrată în 11 septembrie 1959.
601 Registrul de inventar al MMNB, flintă cu cremene sf. sec. XVIII, nr. inv. 26433, înregistrată în 29 iulie 1965.

123
aceeași dată fiind înregistrată și în evidența instituției. Ultimele două piese provin din colecția
generalului Gheorghe Magheru, vorbim în cazul acesta despre două puști balcanice de origini
diferite: un paragun bulgăresc602 și un rašak albanez603. Cele două puști au intrat în colecția
Muzeului Militar Național prin Actul de Primire nr. 433723 din 27 ianuarie 1967, Primirea nr. 8,
piesele fiind în aceeași zi înregistrate și în inventarul muzeului.

4.3.3. Pistoale și kubure balcanice cu cremene din colecția Muzeului Militar Național
Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București deține cea mai valoroasă și
diversificată colecție de pistoale și kubure balcanice cu cremene din țara noastră. Colecția de
pistoale și kubure cuprinde aproape toate tipurile balcanice cunoscute de literatura de specialitate
la ora actuală. Alături de celebrele kubure de tipul Peć și pistoalele albaneze de tipul Elbasan ,
prezente și în inventarele altor instituții muzeale de la noi, colecția bucureșteană se evidențiază
prin frumoasele exemplare de tipul ledenica sau somptuoasele pistoale de cobur bušatlije ,
adevărate rarități pentru spațiul nostru. În expoziția permanentă a Muzeului Militar Național au
fost identificate 17 piese de factură balcanică, toate înregistrate în colecția de armament a
muzeului. O particularitate generală a pieselor colecției bucureștene este faptul că în marea lor
majoritate armele provin din donații și achiziții, multe dintre obiecte făcând inițial parte din
colecții private. Trecând la proveniența propriu-zisă a celor 17 piese cercetate la MMNB, cele
mai timpurii înregistrări ale unor pistoale balcanice cu cremene datează din anul 1919. Este
vorba de două pistoale muntenegrene cu cremene de tipul zlatka , care provin de la Comenduirea
Pieții Szolnok (Ungaria). Pistoalele au fost înregistrate în actualele evidențe ale muzeului în data
de 5 aprilie 1958604. Un superb kubur de tipul Foča , placat în întregime cu tablă de argint frumos
ornamentată, reprezintă cea de-a treia piesă inventariată în colecția bucureșteană, arma fiind
achiziționată de la Viena, în anul 1921. Achiziția a fost realizată de atașatul militar român din
capitala austriacă. Piesa este înregistrată în noile evidențe ale MMNB, în data de 3 aprilie
1958605. Urmează patru piese deosebite, două bušatlije606 și doua ledenice607, intrate în colecția

602 Registrul de inventar al MMNB, flintă cu cremene sf. sec. XVIII orientală, nr. inv. 27646, înregistrată în 27
ianuarie 1967.
603 Registrul de inventar al MMNB, flintă cu cremene LAZARINO COMINAZO, nr. inv. 27650, înregistrată în 27
ianuarie 1967.
604 Registrul de inventar al MMNB, pistol medieval cu cremene, nr. inv. 1464, înregistrat în 5 aprilie 1958 și pistol
medieval, nr. inv. 1431, înregistrat în 5 aprilie 1958.
605 Registrul de inventar al MMNB, pistol medieval cu cremene, nr. inv. 1335, înregistrat în 3 aprilie 1958.

124
muzeului în anul 1928, ca urmare a donației doamnei Slătineanu. Cele patru piese intră cu
siguranță în grupul celor mai valoroase pistoale și kubure deținute de muzeele din țara noastră. În
noile evidențe ale muzeului, cele patru piese donate de doamna Slătineanu au fost înregistrate
astfel: cele doua kubure bušatlije și unul dintre ledenice au fost inventariate la 5 aprilie 1958, iar
ultima dintre piese, pistolul ledenica rămas, a fost înregistrat în 13 iunie 1958. Tot din anul 1928
provine și unul dintre pistoalele de tipul Foča608. Despre această armă știm doar că a fost donată
în anul amintit, însă mai multe detalii despre donator și proveniență nu sunt cunoscute. Arma a
fost înregistrată în noile registre de inventar în data de 2 aprilie 1958. În expoziția permanentă a
muzeului bucureștean identificăm și un pistol de tipul Peć609, pistoale destul de răspândite în
Balcanii sec. al XIX-lea, bine reprezentate și în marile colecții muzeale din țara noastră. Pistolul
în cauză provine de la Muzeul Național de Antichități, fiind transferat la MMNB în anul 1938.
Piesa este înregistrată în actuala colecție a Muzeului Militar cu data de 6 iunie 1958. În anul
1941 muzeul achiziționează încă un pistol balcanic de tipul Peć610, de această dată fiind vorba de
o piesă care, pe partea interioară a mânerului, păstrează încrustate simbolurile armurierilor din
Peć: sabia Zulfiqar și potcoava. Alte date privind achiziția și proveniența sa nu sunt cunoscute,
iar în actualul inventar al instituției, pistolul figurează din 7 aprilie 1958. Urmează o superbă
ledenica muntenegreană611, însă datele de arhivă vis-à-vis de proveniența acesteia lipsesc cu
desăvârșire. Singurul fapt cert este data înscrierii în actualul inventar al instituției, respectiv 13
iunie 1958. În colecția muzeului bucureștean figurează două pistoale balcanice deosebite, ambele
înregistrate în ziua de 13 august 1958. Vorbim despre un pistol albanez de tipul Elbasan612 și
despre o zlatka613 de producție muntenegreană. Actele de arhivă nu păstrează informații legate de
proveniența celor două piese. Muzeul Militar deține în colecțiile sale și două superbe exemplare
realizate la Shkodra. Este vorba despre o pereche de kubure614 bogat decorate cu garnituri lucrate
în filigran de argint. Cele două pistoale au intrat în colecția muzeului prin Primirea nr. 29 din

606 Registrul de inventar al MMNB, pistoale medievale cu cremene, nr. inv. 1425 și 1429, înregistrate în 5 aprilie
1958.
607 Registrul de inventar al MMNB, pistol medieval cu cremene, nr. inv. 1446, înregistrat în 5 aprilie 1958 și pistol
cu cremene, nr. inv. 7018, înregistrat în 13 iunie 1958.
608 Registrul de inventar al MMNB, pistol medieval cu cremene, nr. inv. 1256, înregistrat în 2 aprilie 1958.
609 Registrul de inventar al MMNB, pistol cu cremene, nr. inv. 6878, înregistrat în 6 iunie 1958.
610 Registrul de inventar al MMNB, pistol cu cremene, nr. inv. 1505, înregistrat în 7 aprilie 1958.
611 Registrul de inventar al MMNB, pistol cu cremene, nr. inv. 7017, înregistrat în 13 iunie 1958.
612 Registrul de inventar al MMNB, pistol cu cremene, nr. inv. 12650, înregistrat în 13 august 1958.
613 Registrul de inventar al MMNB, pistol cu cremene, nr. inv. 12648, înregistrat în 13 august 1958.
614 Registrul de inventar al MMNB, pistoale cu cremene, nr. inv. 22587 și 22588, înregistrate în 11 mai 1959.

125
1959, înregistrată în registrul inventar la 11 mai 1959. Penultima dintre piesele cercetate, intrată
în colecția instituției în anul 1961, este un pistol muntenegrean de tipul Zlatka615, inventariat în
urma Actului de primire nr. A419983, din 31 iulie 1961, Primirea nr. 82. Arma a fost înregistrată
cu data de 31 iulie 1961 în evidențele muzeului. Încheiem prezentarea pistoalelor balcanice din
colecția MMNB cu un pistol placat în întregime cu tablă gravată din argint, armă ce poate fi
încadrată în categoria pistoalelor tipului Foča616. Piesa a intrat în colecția de armament a
muzeului prin Actul de Primire 1213983 din 28 ianuarie 1970, Primirea nr. 9, fiind înregistrat la
aceeași dată în inventarul instituției. În cazul ultimelor două arme înregistrate trebuie spus faptul
că datele de arhivă legate de proveniența propriu-zisă a pieselor, cu excepția celor deja enunțate,
lipsesc.

4.4. Istoricul colecției de arme a Muzeului Național al Banatului. Premisele
constituirii colecției de arme balcanice la Timișoara
Începuturile colecției de armament din cadrul Muzeului Național al Banatului sunt strâns
legate de primii ani de existență ai Societății de Istorie și Arheologie din Timișoara, Societate
înființată în anul 1872 la inițiativa elitei cultural-științifice bănățene, avându-l în prim-plan pe
Ormós Zsigmond, importantă personalitate culturală a vremii și comite de Timiș la momentul
respectiv617.
Colecția istorică de armament a muzeului timișorean cuprinde astăzi câteva sute de piese,
cea mai mare parte a obiectelor provenind din vechea colecție a muzeului, mai cu seamă din
perioada antebelică, ajungând în inventarele instituției în urma unor donații, achiziții, descoperiri
arheologice sau în urma schimbului de obiecte, practică existentă în primii ani ai Societății618.
În contextul în care cele mai multe dintre piesele colecției provin din donații realizate în
perioada antebelică, îi vom aminti pe cei care au contribuit, prin mărinimia lor, la conturarea
acestui patrimoniu muzeal. Printre donatorii importanți care au furnizat muzeului un număr
considerabil de piese, dar și obiecte de mare valoare istorică, îi amintim pe: Rosenthal Károly –
locotenent-colonel imperial în cadrul Regimentului 13 de husari, Hertelendy József – comite de

615 Registrul de inventar al MMNB, pistol oriental cu cremene, nr. inv. 24307, înregistrat în 31 iulie 1961.
616 Registrul de inventar al MMNB, pistol cu cremene sf. sec. XVIII și începutul sec. XIX, oriental, nr. inv. 30129,
înregistrat în 29 ianuarie 1970.
617 Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit ., p. 5.; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 17.
618 Зоран Марков, ”Историјат збирке хладног оружја Народног Музеја Баната у Темишвару”, în Књижевни
живот – Часопис за књижевност Срба у Румунији , 1/2016, Темишвар, 2016, p. 130.

126
Torontal, dr. Horváth Imre – medic vienez, un apropiat al societății muzeale timișorene, Ormós
Zsigmond – comite de Timiș și fondator al muzeului din Timișoara, dr. Berkeszi István – custode
al muzeului, Vargics Imre – deputat și jurist al Societății Muzeale din Timișoara, Meskó Béla –
consilier local al orașului de pe Bega, dr. Singer Jakab – rabin în cartierul Fabric etc. Cel mai
important donator al perioadei antebelice, și nu vorbim doar din perspectiva colecției de arme,
este fondatorul și primul președinte al Societății de Istorie și Arheologie din Timișoara, comitele
Ormós Zsigmond. Una dintre donațiile deosebit de importante realizate de Ormós este cea din
aprilie 1889, când în inventarul muzeului a intrat, alături de alte piese, iataganul atribuit liderului
primei mișcări antiotomane sârbe, Đorđe Petrović „Karađorđe“619.
În perioada antebelică s-au făcut și achiziții din bugetul Societății, astfel că în anul 1904
de la comerciantul F. Emmer din Timișoara620 a fost achiziționat un iatagan adus din Bosnia în
1878, în schimbul a 10 coroane621.
Perioada interbelică din trecutul muzeului timișorean a fost marcată de schimbarea
administrației naționale, mutarea instituției într-un nou sediu, iar în timpul celui de-Al Doilea
Război Mondial a fost necesară evacuarea patrimoniului. Colecția de armament a continuat să se
îmbogățească în ciuda bugetului redus al instituției, mai ales în perioada directoratului lui
Ioachim Miloia (1928-1940). Achiziții au avut loc în anul 1930, atunci când a fost cumpărat un
iatagan turcesc, obiectul fiind inclus în Secția militară. De la timișoreanul William Neidenbach
au fost achiziționate, în anul 1935, două iatagane turcești și câteva arme de foc622.
În anii postbelici, colecția de armament a Muzeului Banatului a continuat să se
îmbogățească în urma unor donații, achiziții și transferuri de la diverse instituții locale. În acest
sens amintim lotul de piese transferat în cursul anului 1959 de la Ministerul Afacerilor Interne,
Unitatea 232 Timișoara. Din lotul respectiv menționăm un cuțit oriental, mai multe iatagane și
săbii orientale623.
O particularitate deosebit de interesantă a colecției de arme din cadrul Muzeului Național
al Banatului este prezența unui număr relativ mare de piese de origine balcanică/otomană.
Existența acestor bunuri culturale în patrimoniul muzeului timișorean nu este legată, cum legitim

619 Ibidem , p. 132.
620 SJTAN, Fond Tribunalul Județului Timiș-Torontal (nr. Fond 128), Firme Individuale (1876-1938) , dosar nr.
101/1876, Francisc Emmer . Firma lui Emmer avea ca principală activitate comerțul cu pălării și arme.
621 Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit ., p. 7.
622 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 21.
623 Зоран Марков, ”Историјат збирке хладног оружја Народног Музеја Баната у Темишвару”, în Књижевни
живот – Часопис за књижевност Срба у Румунији , 1/2016, Темишвар, 2016, p. 134.

127
ar deduce cunoscătorii istoriei Timișoarei, de perioada stăpânirii otomane din trecutul orașului
(intervalul de timp cuprins între anii 1552-1716), ci de un eveniment mult mai recent desfășurat
în Peninsula Balcanică. Trebuie spus că atât documentele de arhivă, cât și tipologia pieselor în
cauză dovedesc faptul că piesele păstrate astăzi la Timișoara sunt mult ulterioare momentului
cuceririi habsburgice din octombrie 1716. Referitor la armele din perioada turcească a
Timișoarei, doar o parte din prada de război capturată în timpul campaniei întreprinse de
Eugeniu de Savoya împotriva Imperiului Otoman este expusă astăzi la Badisches Landesmuseum
din Karlsruhe, în Germania624.
Referitor la armele balcanice aflate astăzi în colecția muzeului din Timișoara, formarea
acestei colecții este strâns legată de evenimentele desfășurate în vara-toamna anului 1878 în
Bosnia, în contextul luptelor de pacificare a provinciei.
În conformitate cu prevederile Congresului de Pace de la Berlin (13 iunie-13 iulie 1878),
teritoriul bosniac, deși rămânea formal sub autoritate otomană, a fost pus și sub protectorat
austro-ungar, fapt ce contravenea intereselor aristocrației bosniace, pătură socială interesată de
obținerea unui statut de largă autonomie în cadrul Imperiului otoman, stare politică care nu i-ar
periclita vechile privilegii. Deciziile luate în cadrul Congresului de pace de la Berlin au provocat
o stare de nemulțumire generală a populației bosniace, nemulțumire care a dus la izbucnirea
revoltelor armate împotriva ocupației austro-ungare. Intervenția militară austro-ungară din vara-
toamna anului 1878, la care a participat și Regimentul 61 Infanterie din Timișoara625, s-a încheiat
cu pacificarea provinciei. Ulterior, în anul 1908, Bosnia a fost anexată de Monarhia Dunăreană626.
Acesta este, în linii foarte generale, contextul istoric care stă la baza colecției de arme
balcanice/otomane din cadrul muzeului timișorean. Dovezile documentare din arhiva istorică a
instituției muzeale certifică faptul că o parte însemnată a acestor bunuri provin de la participanții
la luptele de pacificare a Bosniei, urmași ai acestora sau pur și simplu de la anticari timișoreni,
care comercializau obiectele aduse în timpul campaniei militare din 1878627.

624 Piesele colecției au fost publicate în lucrarea coordonată de Ernst Petrasch și Reinhard Saenger, Die Karlsruher
Türkenbeute , apărută la München, editura Hirmer, în anul 1991.
625 August Hofmann von Donnersberg, Geschichte des k.u.k. Infanterie-Regiments Nr.61. 1798-1892 , Wien, Kriesel
& Gröger, 1892, pp. 377-379.
626 Vezi mai sus, subcapitolul 4.2. Sursele de proveniență ale armelor balcanice deținute de muzeele din România .
627 Vezi nota nr. 530.

128
4.4.1. Iataganele păstrate în colecția muzeului din Timișoara. Proveniență și
particularități
În colecția de arme a Muzeului Național al Banatului există la ora actuală 30 de iatagane
inventariate în registrele Secției de Istorie. Referitor la istoricul acestei subcolecții, trebuie spus
faptul că marea majoritate a pieselor provin din vechea colecție a muzeului, mai cu seamă din
perioada premergătoare Primului Război Mondial. Registrul I inventar al muzeului, adică
inventarul Societății Muzeale de Istorie și Arheologie din Timișoara, cuprinde o serie de iatagane
aduse din Bosnia în urma campaniei militare din vara-toamna lui 1878 (capturi de la Tuzla628,
Travnik629 etc), piese care au intrat în colecția Societății în urma unor donații și achiziții.
Singurele două iatagane cu mânere metalice existente în colecția actuală au fost de asemenea
inventariate în perioada antebelică. Primul a fost achiziționat de Societate în anul 1904 de la
comerciantul F. Emmer din Timișoara în schimbul sumei de 10 coroane630. Piesa a fost adusă din
Bosnia în anul 1878. Celălalt iatagan cu mâner metalic a intrat în colecția muzeului tot în anul
1904, făcând parte dintr-un lot de 4 piese înregistrate la aceeași poziție de inventar vechi631. În
registrul I inventar al MNB se menționează faptul că aceste patru piese au mânere de argint și
fildeș, fiind totodată bogat decorate cu inscripții damaschinate. Tot în anul 1904 a fost înregistrat
încă un lot de 4 iatagane632, mai simple însă decât cele menționate în lotul precedent. În perioada
interbelică, în timpul directoratului lui Ioachim Miloia, au mai fost achiziționate o serie de
iatagane în anii 1930633 și 1935634. Un ultim important lot de piese a intrat în colecția muzeului în
anii postbelici, în urma transferului de la Ministerul de Interne reprezentat de Unitatea 232 din
Timișoara, în anul 1959635. Piesa de rezistență a colecției de iatagane a Muzeului Național al
Banatului este însă arma atribuită liderului primei mișcări antiotomane sârbești, Đorđe
Petrović ”Karađorđe”, piesă despre care vom vorbi la finalul acestui subcapitol.
O particularitate deosebită a colecției muzeului timișorean este cea legată de prezența în
număr mare (17 piese din totalul de 30) a iataganelor crnosapci , având plăselele din corn și lemn

628 Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 1567, înregistrat la 25 nov. 1896.
629 Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 329, înregistrat la 29 octombrie 1879.
630 Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 2148; înregistrat la 3 octombrie 1904.
631 Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 2437, înregistrate în anul 1904.
632 Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 2438, înregistrate în anul 1904.
633 Florin Medeleț, Vasile Rămneanțu, Muzeul Banatului. File de cronică 1918-1948 , II, Timișoara, Editura Mirton,
2003, p. 92.
634 Ibidem , p. 128; de la William Neidenbach au fost achiziționate în anul 1935 două iatagane și câteva arme de foc.
635 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 5505-5517, pp. 543-544.

129
de culoare închisă. Spre deosebire de colecția Muzeului Național al Banatului, în marile colecții
de iatagane de la Zagreb636 (Muzeul de Istorie a Croației) și Belgrad637 (Muzeul Militar)
predomină belosapci , având plăselele din fildeș sau alte tipuri de os alb. Explicația cercetătorilor
sârbi vis-à-vis de numărul redus al iataganelor crnosapci în cadrul colecției Muzeului Militar din
Belgrad638, coroborată cu informațiile din registrul I inventar al muzeului timișorean, aduc
lumină în legătură cu prezența la Timișoara a unui mare număr de iatagane cu plăsele din corn de
culoare închisă. Iataganele crnosapci sunt mai rare la Belgrad în contextul în care acestea erau
utilizate în lupte, teorie care vine în completarea informațiilor de arhivă din Timișoara unde
aflăm că multe din piesele intrate în perioada antebelică erau capturi de război în urma campaniei
militare austro-ungare din vara lui 1878, întreprinse în vederea pacificării Bosniei639.
La cele 17 iatagane crnosapci , se adaugă 9 iatagane belosapci , 2 cu mânere metalice,
unul are mânerul modificat (în locul plăselelor specifice prezintă un mâner din lemn cu secțiune
patrulateră), la toate aceste piese adăugându-se și o lamă de iatagan căreia îi lipsesc plăselele.
Dintre iataganele colecției timișorene, 20 de piese prezintă ornamente și inscripții
damaschinate, două lame fiind damaschinate cu fir de aur, restul fiind decorate cu fir de argint.
Alte 3 piese prezintă ornamente gravate în timp ce restul de 7 au lamele simple (unele conțin cel
mult marcajul armurierului).
Identificarea atelierelor din care provin piesele colecției timișorene este practic imposibilă
în contextul în care inscripțiile de pe lamele iataganelor, cu o singură excepție, nu au fost
deocamdată traduse. Traducerea inscripțiilor nu garantează însă obținerea de rezultate
spectaculoase în problema de față. Un exemplu concret este Muzeul de Istorie a Croației, din a
cărui bogată colecție de iatagane (171 de piese) doar 3 exemplare640 păstrează inscripționat locul
de fabricație. Dacă în cazul iataganelor belosapci putem spune cu certitudine că sunt de
producție balcanică (fildeșul, în special cel de morsă, fiind o materie primă caracteristică pentru

636 Catalogul colecției de iatagane a Muzeului de Istorie din Zagreb, Jatagani u Povijesnom muzeju Hrvatske ,
realizat de Marija Šercer în anul 1975 cuprinde 171 de piese (88 fiind iatagane belosapci iar 62 crnosapci ).
637 În anul 2002, Anđelija Radović de la Muzeul Militar din Belgrad a publicat catalogul expoziției intitulate
Zanatsko oružje Balkana XVII-XIX vek , care cuprinde un număr de 94 de iatagane din colecția muzeului belgrădean
(din cele 94 de piese, 61 sunt belosapci și doar 14 crnosapci ).
638 Anđelija Radović, op. cit., p. 23.
639 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, p.
266.
640 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom muzeju Hrvatske, Zagreb, 1975, p. 12.

130
atelierele din vestul Balcanilor641), referitor la celelalte piese problema atelierelor de fabricație
este discutabilă. Având în vedere că o mare parte a iataganelor colecției MNB a fost adusă din
Bosnia, în contextul conflictului militar din vara lui 1878, putem propune ipoteza conform căreia
aceste piese sunt de fabricație locală bosniacă sau vest-balcanică. În condițiile în care nu putem
dovedi legătura dintre iatagane și atelierele bosniace, propunerea noastră este doar o ipoteză de
lucru642.

4.4.1.1. Iataganul atribuit liderului primei mișcări antiotomane sârbe Đorđe
Petrović ”Karađorđe”
Printre obiectele deosebit de valoroase păstrate în colecțiile muzeului timișorean regăsim
și iataganul belosapac atribuit liderului primei mișcări antiotomane sârbești, Đorđe Petrović,
supranumit „Karađorđe“ („Gheorghe cel negru“). Singurele informații referitoare la această piesă
provin de la donatorul iataganului, dr. Ormós Zsigmond (1813-1894), important om politic al
epocii și fondator al Societății de Istorie și Arheologie din Ungaria de Sud (Timișoara), societate
culturală care este precursoarea Muzeului Național al Banatului de astăzi. Ormós menționează în
scrisoarea de donație643 faptul că lama iataganului este foarte valoroasă deoarece i-a aparținut lui
Karađorđe („Cerni Györgytől“). Tot din scrisoarea de donație aflăm că arma a fost luată de
liderul sârb „din mâna unui turc“, în timpul unei lupte, însă fără a mai oferi date despre anul și
locația exactă a evenimentului menționat. Singurul lucru cert vis-à-vis de încadrarea cronologică
a piesei este inscripția damaschinată de pe latura interioră a lamei, care cuprinde printre altele și
anul de făurire al armei, după calendarul islamic 1227, adică 1812 după cel creștin, ceea ce
indică clar faptul că evenimentul menționat de Ormós s-a petrecut după această dată. În textul
scrisorii de donație aflăm detalii referitoare la achiziționarea și proprietarul anterior al piesei.
Ormós a cumpărat iataganul în data de 23 iunie 1876 la Orșova, de la văduva Schevits, care
deținea arma ca moștenire de familie644.

641 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, Thames &
Hudson, 2009, p. 141.
642 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, p.
267.
643 AIMNB, fond SMIA , d. iunie/1889; scrisoarea de donație a lui Ormós Zsigmond din 24 aprilie 1889; iataganul lui
Cerni György este trecut la poziția nr. 7 din totalul de 14 bunuri donate.
644 Зоран Марков, ”Оружје знаменитих Срба из збирки Музеја Баната у Темишвару”, în Темишварски
зборник , 8, Нови Сад, 2015, p. 87.

131
Este important de menționat faptul că vorbim despre singurul iatagan din întreaga
colecție de armament a MNB, ale cărui inscripții scrise în osmană cu litere arabe au fost traduse
și redate în registrul I al muzeului645, traducerea în limba română fiind: „Anul 1227. Realizat de
Hasan, proprietar Ahmed. Mă las în grija creatorului meu, robul său” [tr. n.]. Aceste date au fost
publicate și în revista Societății Muzeale de Istorie și Arheologie, iar în registrul I inventar al
muzeului arma este înregistrată sub denumirea de „iatagan turcesc”646.
Dacă referitor la autenticitatea atribuirii iataganului există unele rezerve, în condițiile în
care singurele date legate de piesă provin de la donatorul acesteia, lucrurile stau mai bine
referitor la identificarea spațiului de origine al piesei. Tipologic vorbind, forma și inscripțiile
prezente pe lama iataganului, la care se adaugă și plăselele din os de culoare deschisă, sunt
elemente care încadrează piesa în categoria iataganelor specific balcanice de la cumpăna
secolelor XVIII-XIX.

4.4.2. Puștile balcanice cu cremene aflate în patrimoniul muzeului bănățean
Din categoria puștilor specifice spațiului balcanic, colecția de arme a Muzeului Național
al Banatului din Timișoara cuprinde în total 15 piese, care se împart în mai multe tipuri distincte.
Cele mai numeroase sunt armele din grupul arnautka/tančica , în total 13 piese, care se împart la
rândul lor în două tipuri de arme: puștile de tipul roga (12 piese)647 și pușca de tipul džeferdar (o
singură armă)648. Termenul arnautka (alla albanese ) se referă la originea albaneză a puștilor în
cauză, Albania fiind teritoriul unde a debutat producția acestor arme după modelul celor italiene,
pentru ca apoi meșteșugul să se răspândească în întreg spațiul balcanic. Literatura de specialitate
sârbo-croată utilizează în acest sens termenul tančica .
Dintre cele 12 puști specifice tipului roga , una singură prezintă intervenții ulterioare
(posibil chiar în epocă), patul original al armei fiind înlocuit cu un pat realizat grosier din lemn,
care n-a fost prevăzut cu garnituri și ranforsări metalice tipice acestui tip de armă649. Tipul
džeferdar , de factură muntenegreană, este reprezentat de o singură piesă, la care ne vom referi în
finalul subcapitolului de față.

645 Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 779, înregistrat la data de 19 iunie 1889; registrul de inventar IV al
MNB, nr. inv. 3335.
646 În registrul de inventar I al MNB, la nr. vechi de inv. 779, piesa apare înregistrată cu numele de „török jatagán”.
647 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3142, 3143, 3147, 3150, 3152, 3159, 3169, 3183, 3185, 3186,
3194, 3195.
648 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3149.
649 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3194.

132
Cel de-al doilea tip de armă balcanică prezent în colecțiile muzeului timișorean este
reprezentat de pușca cu cremene bulgară de tipul paragun (în total 2 piese)650, o variantă a puștii
otomane shishana651. Paragun -ul prezintă un decor mult mai bogat decât shishana (multiple
plăcuțe de sidef încrustate în lemnăria puștilor), patul, cu o secțiune mult mai zveltă și subțire
decât shishana , fiind de regulă îmbrăcat în material textil (catifea).
Referitor la proveniența puștilor balcanice din colecția muzeului timișorean, informațiile
din arhiva istorică sunt mai bogate decât în cazul pistoalelor, însă problema identificării
obiectelor în colecția actuală, în lipsa unor corespondențe dintre vechile și noile inventare,
rămâne, ca și în cazul pistoalelor, pe mai departe nerezolvată.
Datele de arhivă ale Societății muzeale menționează printre altele o armă de foc cu o
structură mai veche, cu o singură țeavă și cu cremene, donată Societății de către Rónay Emil.
Arma a fost înregistrată în 28 septembrie 1889652, iar în registrul inventar este precizat faptul că
pușca provine din Bosnia. La aceeași dată au mai fost înregistrate încă două puști cu structură
arhaică, donate de medicul vienez Horváth Imre653. În cazul acestor piese nu se precizează de
unde provin armele. Mai târziu, în cursul anului 1904 au fost înregistrate în total 9 puști
otomane/balcanice, despre acestea este menționat faptul că provin din zona Orșovei, ele fiind
datate în sec. XVII-XVIII654. Din păcate nici una din piesele menționate mai sus nu poate fi
identificată cu siguranță în colecția actuală, motivele fiind similare ca și în cazul pistoalelor.
Din întregul grup al puștilor de factură balcanică, una singură a fost identificată până în
clipa de față în colecția actuală a muzeului, pe baza descrierilor existente în vechiul registru de
inventar. Este vorba de pușca džeferdar , căreia îi dedicăm rândurile ce urmează.

4.4.2.1. Pușca džeferdar , una din ”bijuteriile” colecției timișorene
Referindu-ne la singurul džeferdar din colecția muzeului timișorean, trebuie menționat
încă de la bun început faptul că această pușcă este una dintre puținele arme balcanice din colecție
care a fost clar identificată pe baza descrierilor din registrul de inventar I al muzeului. Despre
džeferdar -ul din colecție știm că reprezintă o donație a doamnei Szalay Erzsébet, arma fiind

650 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3158 și 3175.
651 Vezi Capitolul III, Principalele tipuri de arme balcanice existente în spațiul românesc , subcapitolul 3.1.2.1.3.2.
Grupul puștilor shishane .
652 Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 935, înregistrat la 28 septembrie 1889.
653 Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 936 și 939, înregistrate la 28 septembrie 1889.
654 Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 2432-2433, înregistrate la 3 octombrie 1904.

133
înregistrată cu numărul de inventar 2881 în data de 30 mai 1906 în registrul Societății655. Spre
deosebire de descrierile altor piese, informațiile referitoare la džeferdar -ul donat au oferit indicii
neprețuite pentru munca de identificare a armei în actuala colecție a muzeului. În descrierea sa se
face referire la o pușcă cu cremene, acoperită cu plăcuțe de sidef și tablă de alamă, fiind oferite și
dimensiunile armei: lungimea țevii și lungimea totală a piesei. Informația referitoare la donația
doamnei Szalay Erzsébet apare publicată și în paginile revistei Societății Muzeale timișorene din
anul 1907, făcându-se trimitere la activitatea Societății din anul precedent, printre altele fiind
publicată o listă a donatorilor din anul 1906656.
Revenind în actualitate, džeferdar -ul din colecția Muzeului Național al Banatului
păstrează astăzi doar fragmentar eticheta interbelică de evidență, așadar nu avem posibilitatea de
a prezenta, cel puțin deocamdată, numărul de înregistrare atribuit piesei în perioada dintre cele
două războaie mondiale.
La ora actuală džeferdar -ul este înregistrat cu numărul de inventar 3149 (colecția de
istorie a Muzeului Național al Banatului Timișoara), fiind prezentat ca o armă cu cremene având
patul ornamentat cu încrustații din sidef, cu trei brățări decorate prin batere, care fixează țeava de
uluc, pe țeavă fiind inscripționate literele „A.M.” și având o lungime totală de 146 cm657.
Legat de datarea džeferdar -ul, în contextul în care piesa nu prezintă vreo inscripție cu
anul de fabricație, trebuie avute în vedere cel puțin două aspecte extrem de importante în datarea
unei astfel de puști: originea țevii și decorul armei. Referitor la țeava džeferdar -ul nostru, pe
partea superioară a acesteia, la culată, în spatele înălțătorului fix, există o inscripție, fiind vizibile
literele „A” și „M” restul inscripției (cel puțin încă o literă) este ilizibilă. Mergând pe ideea
conform căreia țeava este una de import, din spațiul italian, putem identifica numele celui care a
realizat țeava din inscripția fragmentară, în persoana armurierului italian Antonio Moretti658, care
apare potrivit literaturii de specialitate în anii 1670-1730 în mediul italian659. Este dificil de
stabilit la ora actuală dacă țeava este într-adevăr originară din Italia sau e doar o copie balcanică
ulterioară. Calitatea îndoielnică a țevilor de producție balcanică se poate constata în urma unor

655 Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 2881, înregistrată la 30 mai 1906.
656 TRÉT SN, vol. XXIII, 1907, p. 137; Történelmi és Régészeti Ėrtesitő sau Buletinul Istoric și Arheologic editat la
Timișoara de Societatea (Muzeală) de Istorie și Arheologie începând cu anul 1875 (seria veche) și 1885 (seria nouă)
reprezintă revista de specialitate a Societății, fiind precursoarea Analelor Banatului din zilele noastre.
657 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3149.
658 Moretti este numele unei familii de armurieri italieni ai cărei membrii au activat pe teritoriul Italiei începând din
sec. al XVI-lea și până în sec. al XIX-lea (Eugene Heer, Der Neue Støckel , vol. II, 1978, p. 829.).
659 Anđelija Radović, op. cit ., p. 100.

134
analize specifice întreprinse asupra metalului armei, dar deocamdată de acest gen de informații
nu dispunem. Dacă analizăm decorul puștii, formele geometrice și florale ale plăcuțelor de sidef,
dispunerea acestora, decorul tablei de alamă care se regăsește pe terminația patului și pe uluc,
putem data džeferdar -ul din muzeul timișorean între sfârșitul sec. al XVIII-lea și primele decenii
ale sec. al XIX-lea, fiind specific atelierelor din Boka Kotorska, actualmente în Muntenegru660.

4.4.3. Pistoale și kubure balcanice cu cremene din colecția Muzeului Național al
Banatului din Timișoara
În colecția de arme a Muzeului Național al Banatului există astăzi patru pistoale661 și zece
kubure662, toate cu cremene, realizate în atelierele balcanice. Grupate pe tipuri de arme, ele se
împart astfel: două pistoale cu cremene de tipul Elbasan (Albania centrală), două pistoale cu
cremene de tipul zlatka (unul din Boka Kotorska, celălalt specific centrului de la Shkodra), opt
kubure cu cremene de tipul Peć (Metohija) și două kubure cu cremene de tipul Foča (estul
Herțegovinei).
În ceea ce privește proveniența pieselor, modul în care au ajuns acestea în colecția de
arme a muzeului, informațiile de arhivă sunt puțin edificatoare în acest sens. Cu excepția
pistolului cu cremene de tipul zlatka , care i-a aparținut poetului Victor Vlad Delamarina663 și
care a intrat în colecția muzeului prin intermediul donației efectuate de sora acestuia, Laura Vlad
Rădulescu, la finele celui de-al Doilea război mondial664, cea mai mare parte a pieselor ce
constituie astăzi colecția de arme a instituției a intrat în inventarul muzeului în perioada
antebelică, fiind parte a vechii colecții a muzeului. Legat de perioada antebelică, în arhiva
muzeului se păstrează, atât registrul inventar al SMIA, cât și arhiva veche a Societății Muzeale,
însă problema identificării pieselor vine din lipsa unei corespondențe clare dintre vechile
documente ale Societății și actualele evidențe ale Muzeului Național al Banatului, refăcute
pentru ultima dată în perioada postbelică. Având în vedere că pe marea majoritate a pieselor ce

660 Zoran Markov, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum Timisoara”, în Anica
Medaković, Ivana Pantović (coord.), Proceedings of the Regional Conference – Research, Preservation and
Presentation of Banat Heritage: Current State a Long Term Strategy , Vršac, Gradski Muzej Vršac, 2012, pp. 187-
191.
661 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3067, 3101, 3380; Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv.
Memoriale 1762.
662 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3060, 3065, 3068, 3071, 3072, 3096, 3099, 3100, 3136, 3137.
663 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Memoriale 1762.
664 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 21.

135
formează colecția de arme nu s-a păstrat numărul de inventar antebelic și în lipsa (cel puțin până
în clipa de față) registrului de evidență interbelic, identificarea pieselor și a donatorilor se poate
realiza doar pe baza descrierilor din actele de donație (documente păstrate în arhiva istorică a
instituției)665. În cazul nostru, referitor la pistoalele balcanice cu cremene, identificarea
donatorilor este practic imposibilă în contextul în care descrierile efective ale pieselor sunt de
cele mai multe ori sumare666.
Totuși în registrul de inventar I al MNB sunt menționate două pistoale cu cremene aduse
din Bosnia667, în urma luptelor de pacificare a provinciei din anul 1878, însă în lipsa unei
corespondențe cu inventarele actuale ale instituției și în condițiile unor descrieri sumare,
identificarea exactă a celor două obiecte este deocamdată imposibilă. Primul dintre cele două
pistoale a fost donat de Wolafka Antal, locotenent în rezervă al Regimentului 61 Infanterie din
Timișoara, arma fiind adusă din expediția militară austro-ungară de pacificare a Bosniei din anul
1878. Pistolul, adus de Wolafka însuși de pe front, a fost înregistrat în inventarul Societății la 29
ianuarie 1879. În același an, în data de 26 martie, a fost înregistrată și donația lui Dragovánits
György, subcăpitan din Fabric. Este vorba de cel de-al doilea pistol balcanic, adus din campania
militară bosniacă și pentru care avem certitudinea că provine din spațiul vest-balcanic668.
Analizând cu atenție evidențelor SMIA, s-a constatat faptul că marea majoritate a
pieselor de origine balcanică provin din spațiul bosniac, fiind donații ale foștilor militari austro-
ungari participanți în anul 1878 la luptele pentru pacificarea Bosniei. Referitor la pistoalele
balcanice, pe lângă datele oferite de registrul de inventar I al MNB și luând în calcul piesele ce

665 Amintind de identificarea pieselor din actuala colecție, considerăm că este necesar să prezentăm istoria
tumultuoasă a muzeului timișorean în cei peste 145 de ani de existență, pentru o mai bună înțelegere a unor
fenomene care poate în Europa Occidentală par greu de înțeles. Muzeul timișorean a trecut în decursul istoriei sale
prin momente dificile: consecințele a două războaie mondiale, schimbarea administrației naționale, în urma
destrămării Austro-Ungariei și alipirea Banatului la România, instalarea regimului comunist etc. Toate aceste
evenimente au afectat în mod direct bunul mers al lucrurilor din muzeu și au avut din păcate ca rezultat direct
pierderea, uneori irecuperabilă, a unor date sau obiecte. Registrul de evidență actual al muzeului completat în
perioada postbelică nu conține trimiteri clare referitoare la proveniența obiectelor din vechea colecție, astfel încât
identificarea pieselor este una dificilă și bazată exclusiv pe studiul arhivei Societății muzeale, a registrului I inventar
sau a revistei vechii societăți.
666 În scrisoarea de donație semnată de Ormós Zsigmond, din 24 aprilie 1889 (AIMNB), printre alte obiecte sunt
menționate și două pistoale cu cremene: unul turcesc, iar despre celălalt este amintit faptul că provine de la asediul
Belgradului și că a aparținut unui ofițer de rang superior. Referitor la descrierea celor două pistoale, singurul detaliu
menționat, în cazul ambelor piese, este legat de elementele decorative din alamă ale pistoalelor („cu ornamente din
cupru ”). Având în vedere faptul că marea majoritate a pistoalelor balcanice prezintă elemente decorative din alamă,
identificarea celor două piese doar pe baza acestor descrieri este deocamdată imposibilă. Cele două piese apar
înregistrate (la 19 iunie 1889) în registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 774-775.
667 Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 265 și 287, înregistrate la 29 ianuarie, respectiv 26 martie 1879.
668 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 17.

136
formau echipamentul standard al luptătorului bosniac din a doua jumătate a sec. al XIX-lea,
putem propune ipoteza conform căreia restul de 11 piese din actuala colecție de pistoale a MNB,
arme tipice atelierelor balcanice și mai ales contemporane cu iataganele și puștile balcanice din
colecția muzeului, provin tot din Bosnia, fiind capturi de război, care ulterior au fost donate
muzeului669.

4.5. Proveniența armelor din colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.
Arme balcanice deținute de muzeul sibian
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu se numără printre cele mai importante muzee din
Transilvania, colecția sa de armament, ce însumează la ora actuală aproximativ 2000 de
exponate670, se evidențiază în mod special prin numărul însemnat al pieselor din perioada
medievală, un loc aparte deținându-l armele cu fitil671. Alături de numeroasele piese de factură
europeană și occidentală deținute, colecția de arme a Muzeul Brukenthal se caracterizează și
printr-un număr însemnat de arme de foc de factură balcanică, printre care amintim: puști de
tipul roga , rašak și džeferdar sau pistoale de tipul Elbasan , Peć, celina și Shkodra672.
În anul 1872, din inițiativa lui Carol Platz, comisarul primăriei din Sibiu, a luat ființă
Camera de arme a orașului (”städtische Rüstkammer”), care avea la bază depozitele de arme din
turnuri, armele din Arsenal, dar și cele din casele nobililor. Arme de toate categoriile, steaguri și
recuzită de război, toate au fost aranjate și expuse într-o sală din turnul primăriei. Același Carol
Platz, numit custode al muzeului, a întocmit un inventar al colecției respective, care însuma la
vremea respectivă 760 de piese. Pentru sporirea colecției s-au făcut subscripții, în scopul
cumpărării unor arme și s-au primit donații. Printre donatorii mai importanți, îi amintim pe:
Carol Platz, C. Hennrich, directorul poliției în 1878, Carol Bell și alții. În anul 1916 obiectele
mai valoroase au fost împachetate în două lăzi și depozitate la Muzeul Național din Budapesta,
acestea fiind restituite în anul 1922. În anul 1931 întreaga colecție a fost predată Muzeului
Brukenthal, instituție care deținea la data respectivă și colecția primită de la Muzeul Societății
Ardelene a Carpaților, instituție fondată în anul 1880 și trecută în administrarea Muzeului
Brukenthal în anul 1920. Dintre armele amintitei colecții, mare parte reprezintă donația lui Emil

669 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
2011, p. 320.
670 Anca Nițoi, op. cit ., p. 17.
671 Elena Roman, op. cit. , pp. 10-11.
672 Ibidem , pp. 31-50.

137
Sigerus, prieten al manifestărilor muzeografice, colaborator la marea expoziție a Astrei din anul
1905673.
La începutul sec. XX exista în Sibiu și o altă colecție de arme, cea aparținând fostului
Muzeu Astra, colecție care cuprindea arme adunate din toată Transilvania. Printre cei mai
însemnați donatori ai Astrei se numără Al. Diaconovici din Caransebeș, Dr. Amoș Frâncu din
Cluj, Petru Popovici din Brașov etc. La deschiderea acestui muzeu, în anul 1905, colecția de
armament a reprezentat unul dintre punctele de atracție ale expoziției. Colecția s-a îmbogățit
ulterior, mai ales prin donații, cea mai importantă fiind cea din anul 1919, a Comandamentului
trupelor din Transilvania. După cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1950, colecția Astra se
unește cu cea a Muzeului Brukenthal, constituind actuala ”Colecție de arme și armuri a Muzeului
Național Brukenthal”. Astăzi colecția însumează peste 2000 de piese și reunește toate categoriile
de arme, datând din perioada evului mediu și până în prima jumătate a sec. XX674.
Impresionanta colecție de arme a Muzeului Brukenthal a fost temeinic cercetată și
studiată în decursul timpului, stau mărturie în acest sens și cataloagele de specialitate publicate în
ultimele decenii. În anul 1981, Elena Roman a publicat la Sibiu, sub egida muzeului local,
catalogul colecției armelor de foc, intitulat Arme de foc portative în colecțiile Muzeului
Brukenthal sec. XV-XVIII , o realizare de excepție pentru muzeologia română la vremea
respectivă. În anul 2007, munca Elenei Roman este continuată la Sibiu de Anca Nițoi, care a
publicat un catalog selectiv al întregii colecții de armament, volum intitulat Arme și armuri în
colecțiile Muzeului Brukenthal . În anul 2016, restauratorul Dorin Barbu a publicat colecția de
arme turcești din cadrul Muzeului Brukenthal, într-un articol apărut în revista de specialitate a
muzeului sibian. Armele balcanice au fost incluse în categoria pieselor de origine turcească
otomană675. Cele trei titluri bibliografice, mai cu seamă catalogul din 1981, cuprind un număr
impresionant de arme de factură balcanică, piese la care vom face referire în rândurile următoare.
Trebuie, înainte de toate, făcută importanta precizare că piesele prezentate în cadrul
lucrărilor menționate nu beneficiază de un istoric individual al fiecărui obiect în parte, despre
modul cum au intrat piesele balcanice în colecția muzeului și despre posesorii anteriori nu există
informații publicate, singurele date fiind cele înscrise în istoricul colecției, redat mai sus.

673 Ibidem , pp. 7-8; Anca Nițoi, op. cit ., p. 17.
674 Elena Roman, op. cit. , pp. 8-9.
675 Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr.
XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 91-99.

138
În cazul catalogului redactat de doamna Elena Roman, se cuvine menționat faptul că
însăși autoarea recunoștea în partea introductivă a volumului că în stadiul informațional-
bibliografic din anii respectivi, individualizarea și identificarea exactă a armelor balcanice era
aproape imposibilă676. În aceste condiții nici nu se putea emite pretenția ca piesele balcanice să
fie identificate și datate corespunzător. Astăzi, pe baza literaturii internaționale existente în cazul
armamentului balcanic, se cuvine o reinterpretare și reclasificare a pieselor publicate în 1981.
Studiul planșelor, dar mai ales a descrierilor armelor cuprinse în cadrul catalogului, a scos la
iveală un număr important de arme balcanice aflate în colecția de arme a Muzeului Brukenthal:
un total de 37 arme de foc, grupate în puști și pistoale cu cremene, numărând 20, respectiv 17
piese.
Catalogul colecției armelor de foc cuprinde un număr considerabil de puști de factură
balcanică, 20 la număr, grupate astfel: 12 piese de tipul roga677, 5 puști de tipul džeferdar678, 2 de
tipul rašak679și o pușcă de tipul čibuklija680. Așa cum era de așteptat, cele mai numeroase sunt
armele de tipul roga , larg răspândite în Peninsula Balcanică, începând cu sec. al XVII-lea și până
târziu, în sec. al XIX-lea. La Prizren, în Kosovo, la mijlocul sec. al XIX-lea sunt atestate
documentar peste 100 de ateliere meșteșugărești, renumite pentru producția puștilor de tipul roga .
Realizate inițial în spațiul albanez, aceste arme au cunoscut o răspândire vastă, producția lor fiind
atestată în Bosnia, Muntenegru, chiar și în nordul Italiei. Pentru realizarea acestor puști erau
importate țevile puștilor de vânătoare italiene, pe unele dintre piesele colecției sibiene
remarcându-se acest aspect681. Autoarea catalogului identifică toate cele 12 puști de tipul roga în
categoria generală a armelor balcanice, fapt lăudabil, având în vedere lipsa materialului
bibliografic la momentul redactării lucrării. Datarea pieselor este realizată în limitele sec. al
XVIII-lea, ceea ce, evident, nu mai corespunde literaturii de specialitate actuale. De remarcat
faptul că una dintre puștile roga din colecția sibiană prezintă o serie de particularități mai rar
întâlnite la acest gen de arme: mecanism de dare a focului de tip francez, uluc scurtat și țeavă

676 Elena Roman, op. cit., pp. 12-13.
677 Ibidem , nr. catalog: 43, 45, 47, 49, 58, 59, 65, 66, 67, 68, 71, 74.
678 Ibidem , nr. catalog: 42, 46, 55, 63 și 70.
679 Ibidem , nr. catalog: 48 și 60.
680 Ibidem , nr. catalog: 61.
681 Ibidem , nr. catalog: 43 (pe țeavă este gravată inscripția ”GIO MARIA AQVISTI”), 65 (pe țeavă este gravată
inscripția ”…Z…COMINAZ”), 67 (pe țeavă este gravată inscripția ”LECALOSSI FRANZINI E FERRARI”), 68
(pe țeavă este gravată inscripția ”A PEDRELU”), 74 (pe platină este gravată inscripția ”ZANONI”).

139
scurtă de tip tromblon682. Arma, încadrându-se din punct de vedere al lungimii în rândul
carabinelor, este cel mai probabil un produs al mediului nord-italian destinat exportului în
Peninsula Balcanică. În colecția Muzeului Brukenthal mai figurează două arme de tipul rašak
sau kariophili683, de sorginte albaneză. Caracterizate prin terminația patului, bifurcat sub forma
literei Y sau ”coadă de pește”, cele două piese au fost identificate de autoare în categoria armelor
de producție balcanică, datate destul de vag în cuprinsul sec. al XVIII-lea. Urmează cinci puști
balcanice care aparținând tipului muntenegrean džeferdar , cu încrustații de sidef pe aproape
întreaga suprafață a patului. Dintre cele cinci džeferdare , două sunt prevăzute cu mecanisme de
dare a focului de tipul miquelet684, două au mecanism de tip francez685, în timp ce uneia dintre
arme îi lipsește mecanismul de dare a focului686. În catalog, autoarea identifică piesele respective
ca fiind arme balcanice din sec. al XVIII-lea. Ultima dintre puștile balcanice publicate este o
armă de tipul čibuklija , identificată de autoarea catalogului în categoria generală a armelor de
factură occidentală de sec. XVIII687.
Anca Nițoi, în catalogul selectiv al colecției de arme sibiene, în capitolul dedicat armelor
de foc, publică doar două din cele cinci puști de tipul džeferdar amintite mai sus, folosind în
identificarea și datarea acestora informațiile publicate de Elena Roman688.
Dorin Barbu, bazându-se pe literatura de specialitate de limbă germană, încearcă o
clasificare a puștilor turcești în concordanță cu terminologia istoriografiei iugoslave, integrând
tipurile balcanice în grupul armelor otomane. Folosindu-se de mai vechea literatură croată de lb.
germană, D. Barbu include toate puștile cu cremene de tipul roga în tipul karanfilka , considerând
că roga lipsește cu desăvârșire din colecția sibiană689. De asemenea, determină eronat tipul
džeferdar , incluzând toate puștile de acest tip în tipul înrudit čibuklija690. Include eronat în tipul
džeferdar o armă tipică spațiului occidental, sumar redecorată în Balcani691.

682 Ibidem , nr. catalog: 74.
683 Ibidem , nr. catalog: 48 și 60.
684 Ibidem , nr. catalog: 42 și 46.
685 Ibidem , nr. catalog: 55 și 63.
686 Ibidem , nr. catalog: 70.
687 Ibidem , nr. catalog: 61.
688 Anca Nițoi, op. cit ., pp. 109 (nr. inv. M 2864) și 111 (nr. inv. M 2984).
689 Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr.
XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.
690 Ibidem , p. 92.
691 Ibidem .

140
Din grupul celor 17 pistoale de factură balcanică publicate de Elena Roman în anul 1981,
marea majoritate se încadrează în tipul kubura pećanka , 13 la număr692, specifice centrului
armurier meșteșugăresc de la Peć, Metohija, în Kosovo de astăzi. Pistoalele de kobur realizate la
Peć, sau după modelul celor de la Peć, sunt printre cele mai răspândite arme de foc de factură
balcanică, un rol important în acest sens avându-l simplitatea și robustețea de care dădeau
dovadă. Fără un decor extravagant, cu garnituri realizate în general din alamă, pistoalele de Peć
se caracterizează prin bulbul tipic, terminat cu un bumb sub forma unui trunchi de piramidă
octogonală. Pistoalele realizate la Peć păstrează, în general, pe interiorul mânerelor simbolul
armurierilor locali: sabia Zulfiqar și potcoava, decor realizat din sârmă de argint și încrustat în
lemnul mânerului. Dintre cele 13 pistoale publicate în catalog și identificate ca fiind de tipul Peć,
autoarea identifică 9 dintre piese ca fiind turcești693, iar restul de patru sunt identificate ca și
balcanice694. Datate conform analogiilor existente la vremea respectivă, datarea tuturor pieselor
este eronată, în contextul în care la Peć nu există mărturii documentare referitoare la realizarea
acestui tip de armă încă din sec. al XVIII-lea695. Catalogul publicat de Elena Roman în anul 1981
cuprinde, în categoria pistoalelor balcanice cu cremene, și două piese tipice centrului albanez de
la Elbasan696, celebre în literatura de specialitate sub denumirea ”coadă de șobolan”. Cele două
arme, identificate de autoare ca fiind piese de factură balcanică, beneficiază de o datare
corespunzătoare. În colecția de la Sibiu mai figurează un interesant exemplar de celina
albaneză697, varianta mai săracă a ledenicei muntenegrene, pistolul fiind identificat inițial ca și
pistol balcanic, datarea propusă fiind valabilă și în ziua de azi. Ultima, dintre cele 17 piese
balcanice identificate, este o armă de tipul Shkodra698, prezentând un bogat decor din argint pe
mânerul pistolului. Conform identificării inițiale, piesa a fost inclusă în categoria armelor de
producție occidentală, realizată pentru export în Orient.
Articolul publicat de Dorin Barbu cuprinde și pistoalele cu cremene considerate a fi
turcești, iar în identificarea acestora folosește mai vechea literatură de limbă germană. Astfel,

692 Elena Roman, op. cit. , nr. catalog: 82, 85, 86, 92, 93, 94, 98, 107, 118, 125, 128, 139, 145.
693 Ibidem , nr. catalog: 85, 86, 93, 94, 98, 107, 118, 125, 128.
694 Ibidem , nr. catalog: 82, 92, 139, 145.
695 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, Thames &
Hudson, 2009, p. 195.
696 Elena Roman, op. cit. , nr. catalog: 143 și 144.
697 Ibidem , nr. catalog: 140.
698 Ibidem , nr. catalog: 127.

141
cele două pistoale de Elbasan, cuprinse și în catalogul Elenei Roman, sunt incluse în tipul šilja699
(denumire sârbo-croată a tipului Elbasan ), identificare corectă, în concordanță cu literatura de
specialitate actuală. Pistolul de tip celina albaneză a fost inclus eronat în tipul šilja, considerat a
fii o versiune a acestuia700. Pistoalele de cobur specifice centrului din Peć au fost identificate
eronat în categoria armelor realizate în Țările Baltice, pentru export în Imperiul otoman701. Și
unicul cobur de Shkodra a fost de asemenea identificat greșit, fiind includ în grupul pistoalelor
produse în Europa Centrală pentru export în Turcia otomană702.
Pe site-ul Institutului Național al Patrimoniului (CIMEC – Institutul de Memorie
Culturală), la capitolul Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național, în
dreptul Muzeului Național Brukenthal nu figurează nici o armă de factură balcanică703.

4.6. Constituirea și particularitățile colecției de arme a Muzeului Național de Istorie
a României din București. Arme balcanice aflate în patrimoniul muzeului bucureștean
Instituția a fost înființată în anul 1970 ca cel dintâi muzeu de arheologie și istorie din țară.
Dintâi, nu într-o perspectivă cronologică, ci sub aspectul reprezentativității. În consecință, aici au
fost aduse cele mai faimoase tezaure, în primul rând cele din metal prețios, în singurul loc public
unde securitatea și vizibilitatea puteau fi asigurate în aceeași măsură. De asemenea, o mulțime de
alte piese de mare valoare arheologică și istorică au ajuns în expozițiile Muzeului Național de
Istorie a României, pentru a ilustra mileniile de istorie, ori, pentru mai multă acuratețe, istoria de
atunci704.
Colecția de arme a Muzeului Național de Istorie a României cuprinde cele mai
semnificative tipuri și modele de arme albe și de foc utilizate de-a lungul istoriei. Din categoria
armelor albe, Muzeul Național de Istorie deține piese încadrate în cele două mari tipuri, care,
după scopul urmărit, se împart în ofensive și defensive. Din categoria armelor albe ofensive, în
colecția muzeului bucureștean există la ora actuală piese de tăiere și împungere (spada, sabia,
iataganul, pumnalul etc.), de aruncare și împungere (sulița), de lovire (buzduganul), de lovire și
tăiere (halebarda) și cele de aruncare la distanță (arbaleta). Din categoria armelor albe defensive,

699 Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr.
XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, p. 92.
700 Ibidem , p. 92.
701 Ibidem .
702 Ibidem , p. 93.
703 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?det=39892-Muzeul-National-Brukenthal-Sibiu , site accesat în ianuarie 2018.
704 http://mnir.ro/muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/ , site accesat în august 2017.

142
amintim cămașa de zale și armura. La capitolul armelor de foc, MNIR deține în colecția sa piese
care marchează principalele momente ale evoluției sistemului de dare a focului (arme cu fitil, cu
cremene și rotiță, cu cremene, cu capsă și cele cu percuție) și ale sistemului de declanșare (arme
de tragere foc cu foc, cu repetiție și automate)705.
Multe dintre piesele de armament aflate în colecția MNIR au aparținut unor personalități
istorice din sec. XVII-XX, printre care amintim: Gabriel Báthory, principele Transilvaniei, lui
Cloșca, unul dintre conducătorii răscoalei din 1784, lui Tudor Vladimirescu, lui Iancu Jianu, lui
Gheorghe Bibescu, generalului Gheorghe Magheru, lui Alexandru Ioan Cuza, regilor Ferdinand I
și Mihai I, precum și a unor membri ai familiei nobiliare transilvănene Banffy706.
În condițiile în care secțiile permanente de istorie ale MNIR nu sunt încă deschise
marelui public, instituția își promovează patrimoniul muzeal prin intermediul expozițiilor
temporare tematice, una dintre acestea fiind și manifestarea culturală deschisă în luna decembrie
2014 și dedicată colecției de arme707.
Impresionanta colecție de arme a Muzeului Național de Istorie a României a fost pusă în
valoare în anul 2014, cu ocazia deschiderii expoziției temporare dedicată armelor, moment
marcat și de publicarea catalogului expoziției amintite, Arme din colecția Muzeului Național de
Istorie a României , volum editat de Nicoleta König și Florin Georgescu. Catalogul cuprinde doar
o parte a colecției muzeale, exponatele cele mai reprezentative din perspectiva autorilor
expoziției, iar în paginile sale și-au făcut apariția și câteva piese de factură balcanică. Avem în
total publicate 5 piese care pot fi încadrate în categoria armelor balcanice, după cum urmează:
trei iatagane708, o pușcă709 și un pistol710 cu cremene. Trebuie menționat faptul că ne confruntăm
cu o situație similară celei de la Sibiu, piesele prezentate în cadrul catalogului nebeneficiind de
un istoric individual al fiecărui obiect în parte. Detalii despre modul cum au intrat piesele
balcanice în colecția muzeului și despre posesorii anteriori nu există informații publicate,
singurele date fiind cele înscrise în istoricul colecției, redat mai sus. Mai trebuie adăugat faptul

705 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, p. 12.
706 Ibidem , p. 7.
707 http://mnir.ro/portfolio/expozitia-temporara-arme-din-colectia-muzeului-national-de-istorie-a-romaniei/ , site
accesat în august 2017.
708 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, nr. catalog: 13, 14 și 17.
709 Ibidem , nr. catalog: 59.
710 Ibidem , nr. catalog: 52.

143
că identificarea și datarea pieselor MNIR s-a făcut pe baza fișelor întocmite de expertul în arme
de patrimoniu, domnul Carol König.
Revenind la piesele publicate în catalogul MNIR, cele trei iatagane expuse sunt
reprezentative pentru cele trei tipuri de iatagane definite de literatura de specialitate: cu mâner
metalic711, crnosapac712 și belosapac713. La capitolul proveniență, două dintre piese sunt
catalogate ca fiind realizări ale atelierelor otomane, iar în dreptul celui de-al treilea este trecut
atelier oriental. Analizând forma mânerelor putem afirma cu certitudine că cele trei piese intră în
categoria iataganelor realizate în arealul Istanbul – Balcani, fiind diferite de cele realizate în Asia
Mică. Iataganul belosapac , cu plăsele realizate din fildeș de morsă, dar și cel cu mâner metalic
sunt tipice pentru centrul meșteșugăresc de la Foča, Bosnia, ceea ce ne permite atribuirea celor
două piese în cadrul tipului bosniac. Toate cele trei piese sunt datate, păstrând damaschinat anul
de făurire, ele încadrându-se între sfârșitul sec. al XVIII-lea și mijlocul sec. al XIX-lea.
Potrivit catalogului publicat, în colecțiile MNIR se păstrează și două arme de foc
balcanice cu aprindere pe cremene: o pușcă de tipul roga și un pistol de tipul prizrenac . Pușca
roga este identificată în catalog ca o armă cu cremene balcanică din prima jumătate a sec. al
XIX-lea, ceea ce corespunde literaturii de specialitate actuale, în timp ce pistolul prizrenac este
atribuit atelierelor occidentale și orientale, fiind datat în sec. al XVIII-lea. Decorul foarte bogat al
pistolului, format din plăcile de argint aurit, care acoperă mânerul și ulucul, din filigranul de
argint aurit care înconjoară partea centrală a mânerului, toate acestea înscriu arma în categoria
armelor balcanice realizate în Metohija, Kosovo, tipice centrului de la Prizren714. Până în prezent,
pistolul din colecția MNIR este singura armă de acest tip publicată în detaliu într-un catalog de
specialitate din țara noastră715.

711 Ibidem , nr. catalog: 13.
712 Ibidem , nr. catalog: 14.
713 Ibidem , nr. catalog: 17.
714 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 190-
192.
715 Un pistol similar a fost publicat, însă doar sub formă ilustrativă, în lucrarea autorilor Cristian Vlădescu, Carol
König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 229-230. Piesa respectivă provine din
colecția de arme a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Un alt pistol de tipul prizrenac a
fost publicat, de asemenea sub formă ilustrativă, în Buletinul Muzeului Militar Național , în anul 2003. Piesa provine
din colecția Muzeului Național Peleș (Maria Geba, Ana-Maria Vlad,. op. cit ., fig. 1, p. 340).

144
În baza de date a Institutului Național al Patrimoniului (CIMEC – Institutul de Memorie
Culturală), la capitolul Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național, în
dreptul Muzeului Național de Istorie a României nu figurează nici o armă de factură balcanică716.

4.7. Proveniența armamentului din colecția Muzeului Județean ”Teohari
Antonescu” din Giurgiu. Arme de factură balcanică identificate în colecția muzeului din
Giurgiu
Colecția de arme a Muzeului Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu s-a format după
anul 1950, beneficiind inițial de confiscările întreprinse de regimul comunist la începuturile sale,
când legislația nu permitea deținerea armelor de foc de către particulari, chiar și deținerea
armelor albe fiind tolerată doar cu acorduri speciale. În condițiile în care o mare parte din arhiva
fostului muzeu raional fusese distrusă, s-au pierdut astfel actele de proveniență ale primelor arme
intrate în colecția instituției giurgiuvene. Într-un registru de evidență din anul 1963, sunt
înregistrate 7 arme de foc, fiind vorba despre pistoale și ”flinte” cu cremene, dintre care patru au
fost incluse în expoziția permanentă. Din păcate, aceste piese au fost furate, Miliția vremii
reușind să recupereze, parțial, doar două dintre arme. În anul 1975, la constituirea Muzeului
Județean Ilfov, muzeul din Giurgiu a devenit o secție a acestuia, iar colecția de arme deținea un
număr infim de piese. Ulterior, în contextul înființării la Giurgiu a Muzeului Luptei pentru
Independența Poporului Român, patrimoniul muzeal a crescut spectaculos, lucru vizibil și în
cazul colecției de arme. Parte dintre armele expuse la Muzeului Luptei pentru Independența
Poporului Român provin de la Studiourile cinematografice de la Buftea, în recuzita cărora se
găseau și numeroase arme autentice, dezafectate, obținute în urma confiscărilor de la populație.
O altă sursă au reprezentat-o instituțiile județene: primăria din Tunari, Școala Generală din
comuna Ion Roată sau miliția municipală. Pentru inaugurarea expoziției din 1977, de la Muzeul
Brăilei au fost împrumutate două puști ale marinarilor turci de pe vasul ”Duba-Seifi”, recuperate
din apele Dunării, piesele fiind ulterior transferate definitiv la Giurgiu. Singurele intrări din
perioada următoare sunt donațiile individuale, consemnate în anii 1983 și 2008. Actuala colecție

716 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?det=8220-Muzeul-National-de-Istorie-a-Romaniei-BUCURESTI , site accesat în
august 2017.

145
de arme a Muzeului Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu cuprinde 184 de piese: 53 arme
de foc, 12 proiectile diverse și 119 arme albe717.
Prezentarea pieselor colecției s-a făcut în câteva articole de popularizare în presa locală și
la o comunicare științifică, publicată în Buletinul Muzeului Militar Național718, toate
aparținându-i muzeografului Mircea Alexa.
Muzeul Județean din Giurgiu se numără printre puținele instituții muzeale din țara noastră
care și-au publicat, chiar și parțial, colecțiile de armament. În cursul anului 2010, muzeograful
Ionuț-Cristian Gheorghe în colaborare cu expertul Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand
I” București, Ioan I. Scafeș, au publicat catalogul colecției armelor de foc, în cadrul căruia apar și
4 piese de factură balcanică719. Dintre cele patru piese publicate, doar în cazul uneia, pistolul de
tip Elbasan , se cunosc mai multe date referitoare la proveniență și posesorii anteriori. Pe culata
țevii se păstrează următoarea inscripție: ”RĂPITĂ TURCILOR PLEVNA 1878 / COLONEL A.
DIMYTRESCU”. Piesa provine, deci, din Războiul de Independență a României 1877-1878,
fiind luată ca pradă de război de către colonelul Atanasie Dimitrescu, comandantul Regimentului
1 Călărași720, după capitularea Plevnei, în decembrie 1877. Piesa a intrat în colecția muzeului în
urma transferului de arme de la Studiourile cinematografice din Buftea, din 1976. În
conformitate cu datele publicate în catalogul amintit, Muzeul Județean din Giurgiu deține în
colecțiile sale două puști și două pistoale balcanice, fiecare dintre piese aparținând unui tip diferit
de armă. Prima dintre puști este o armă de tipul roga721, tip destul de întâlnit în colecțiile
muzeale din țara noastră, iar a doua aparține tipului bulgăresc paragun722. Trebuie menționat
faptul că autorii catalogul, beneficiind și de o bibliografie internațională actualizată, au
identificat cu exactitate locul de proveniență a celor două piese, pușca de tipul roga fiind
încadrată în categoria armelor balcanice de producție albaneză, în timp ce paragun -ul a fost
descris ca fiind o pușcă balcanică de tipul ”boyliya”, realizată în nordul Bulgariei. Chiar dacă
identificarea propusă în cazul celor două puști este de actualitate, trebuie, totuși, adăugate unele
precizări. În ceea ce privește tipul roga , cu toate că tipul de armă își are originile în spațiul

717 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 5-7.
718 Mircea Alexa, ”Două piese rare de artilerie din colecția Muzeului Județean ” Teohari Antonescu ” Giurgiu” în
Buletinul Muzeului Militar Național , S.N., 1/2003, Partea I, București, 2003, pp. 253-257.
719 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , nr. catalog: 14, 15, 16 și 21.
720 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-balcanic&k=3FCFFDC89C5C412C98524262E84B9FF0 , site
accesat în februarie 2018.
721 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , nr. catalog: 16.
722 Ibidem , nr. catalog: 15.

146
albanez, lucru cu care literatura de specialitate internațională este de acord, trebuie spus că în
decursul sec. XVIII-XIX modelul respectiv a fost produs într-o serie de centre meșteșugărești din
Balcanii de Vest (Bosnia, Kosovo, Boka Kotorska), dar și în spațiul italian, unde se realizau
arme pentru exportul în Balcani. În aceste condiții, este destul de complicat să atribuim
apartenența unei piese la un anume spațiu geografic, simpla încadrare tipologică a acesteia fiind
mult mai oportună în contextul în care arma nu păstrează inscripții ori ștanțe edificatoare.
Referitor la pușca de tipul paragun , autorii catalogului o identifică cu tipul bulgăresc ”boyliya”,
identificare corectă, în condițiile în care literatura de specialitate atribuie termenul ”boyliya”723
în identificarea mecanismelor de dare a focului, prezente pe puștile paragun . Muzeul din Giurgiu,
conform catalogului menționat mai sus, deține în colecțiile sale și două pistoale de factură
balcanică, datarea celor două piese corespunzând literaturii de specialitate în domeniu. Referitor
la identificarea tipologică a celor două pistoale, trebuie spus că arma de tipul Elbasan724 este
corect identificată, fiind atribuită atelierelor albaneze de pe cuprinsul Peninsulei Balcanice. Însă
cel de-al doilea pistol, un kubur725 de altfel, este atribuit atelierelor occidentale, cu semnul
întrebării, iar la locul de proveniență fiind trecut Imperiul otoman. În cazul acestui cobur trebuie
precizat faptul că piesa are toate caracteristicile tipului balcanic Foča , dovadă în acest sens fiind
bogatul decor din tablă de argint, aflat pe suprafața mânerului și sârma din argint, simplă și
împletită, prezentă la mijlocul mânerului. Dacă arma a fost realizată în întregime în Balcani,
asamblată din componente de factură occidentală sau pur și simplu importată din Occident și
doar redecorată în Balcani, sunt date greu de stabilit la ora actuală. Cu siguranță putem însă
spune că piesa finită, în forma actuală, este tipică centrului meșteșugăresc de la Foča, din Bosnia
și Herțegovina.
Mai trebuie precizat faptul că pe pagina web a Institutului Național al Patrimoniului
(CIMEC – Institutul de Memorie Culturală), la capitolul Bunuri culturale mobile clasate în
Patrimoniul Cultural Național, trei dintre cele patru piese amintite mai sus, excepția fiind pistolul
kubur de Foča, au fost clasate în categoria juridică Fond, prin Ordinul nr. 2233 din 2 iunie 2009,
dat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. Pe site-ul CIMEC mai figurează un pistol de

723 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 166-
171.
724 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , nr. catalog: 21.
725 Ibidem , nr. catalog: 14.

147
tipul Elbasan726, clasat în același lot de piese, armă care însă nu apare publicată detaliat în
catalogul amintit, figurând doar în tabelul pieselor colecției727. În cursul anului 2016, Muzeul din
Giurgiu a clasat și un lot de arme albe, printre care regăsim trei iatagane. Autorul fișelor analitice
de evidență, muzeograful Ionuț-Cristian Gheorghe, încadrează cele trei iatagane în categoria
pieselor de factură balcanică, două arme fiind de tipul crnosapci , în timp ce ultima piesă
reprezintă un frumos exemplar de iatagan cu mâner metalic și cu teacă728. Dacă în cazul primelor
două iatagane, identificarea atelierelor de producție este practic imposibilă din cauza numărului
mare de armurării care realizau în epocă astfel de piese, despre cea de-a treia piesă putem avansa
ideea conform căreia arma ar proveni din spațiul kosovar, cel mai probabil din centrul armurier
de la Prizren729.

4.8. Arme balcanice deținute de alte instituții muzeale din țara noastră
În condițiile în care colecțiile de armament aflate în muzeele țării noastre au beneficiat
până la ora actuală de o valorificare științifică destul de redusă, fiind publicate foarte puține
cataloage de colecție/expoziție referitoare la armamentul vechi, iar multe instituții muzeale
reprezentative ale țării se află într-un proces de reabilitare, neavând expoziții permanente,
cercetarea armamentului balcanic în spațiul românesc actual este destul de dificilă.
Analizând bibliografia românească existentă în domeniu, amintim faptul că în anul 1973,
autorii Cristian Vlădescu, Carol Konig și Dan Popa publicau o lucrare deosebit de importantă
pentru muzeologia românească, intitulată Arme în muzeele din România , volum de căpătâi în
ceea ce privește armamentul vechi deținut de muzeele noastre. În partea a doua a lucrării, la
capitolul ilustrativ, sunt prezentate o serie de piese reprezentative deținute de muzeele românești,
printre acestea numărându-se și câteva piese de factură balcanică. Printre armele publicate, la
capitolul puști, lucrarea amintită prezintă o frumoasă armă de factură italiană, placată în
întregime cu tablă gravată – decor realizat în atelierele grecești din arhipelagul Ionic, aflată în
colecția Muzeului Național Peleș730. Referitor la pistoalele balcanice cu cremene, sesizăm

726 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-balcanic&k=D09FA1D637BE44998112CC43140545A1 , site
accesat în februarie 2018.
727 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , p. 38 (nr. crt. 20).
728 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8175-Muzeul-Judetean-Teohari-
Antonescu-GIURGIU , site accesat în februarie 2018.
729 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 147.
730 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 235-236, 238-
239.

148
existența unui pistol cu cremene de tipul prizrenac , similar cu cel deținut de Muzeul Național de
Istorie, aflat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei . Spre deosebire de
piesa colecției bucureștene, acest pistol este complet, cu guler de argint aurit la gura țevii,
prezentându-se într-o stare de conservare foarte bună în momentul publicării volumului. La
vremea respectivă, arma era considerată de factură turcească, din a doua jumătate a sec. al
XVIII-lea731. În cadrul aceluiași volum este prezentat și pistolul de tipul Shkodra , cu mâner din
argint filigranat, deținut de MMNB și prezentat pe larg în lucrarea noastră în subcapitolul
dedicat Muzeului Militar. Pistolul era datat la sfârșitul sec. al XVII-lea, fiind atribuit atelierelor
orientale732. Un pistol deosebit este și cel aflat în patrimoniul aceluiași Muzeu Militar Național ,
arma fiind una de factură grecească, tipică centrului armurier din Epir. În volumul publicat în
1973, arma era considerată de factură orientală de la sfârșitul sec. al XVIII-lea733.
O lucrare deosebit de interesantă pentru muzeologia din țara noastră este cea a lui Dorin
Barbu, intitulată Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania și
apărută la Sibiu în anul 2013. Pentru cercetarea noastră, lucrarea domnului Barbu este importantă
mai ales din perspectiva tabelelor din finalul lucrării, unde sunt înșirate armele de foc deținute de
muzeele ardelene. O primă observație este legată de denumirea utilizată de autor în desemnarea
obiectelor, care folosește în rare cazuri termenul ”balcanic”, însă din analiza tuturor informațiilor
referitoare la piesele în cauză putem deduce că numărul armelor de foc balcanice este mai mare
decât pare a fi la prima vedere, cu rezerva că exceptând Muzeul Național de Istorie a
Transilvaniei și evident Muzeul Brukenthal celelalte muzee nu excelează prin piese de acest tip.
Dacă colecția sibiană a fost deja prezentată în rândurile de mai sus, ne vom opri mai întâi asupra
colecției Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca , în inventarul căruia
identificăm în baza tabelelor amintite 19 puști caracteristice spațiului balcanic734, având patul
placat cu tablă de fier sau alamă, ornamente din sidef și mecanisme de dare a focului de tipul
miquelet . În colecțiile Muzeului din Cluj identificăm și cel puțin 5 pistoale de proveniență
balcanică735, printre acestea și arma de tip prizrenac prezentată în volumul Arme în muzeele din
România . În colecția de arme a Muzeului Național al Unirii din Alba-Iulia identificăm 6 puști

731 Ibidem , ilustr. 229-230.
732 Ibidem , ilustr. 234.
733 Ibidem , ilustr. 242.
734 Dorin Barbu, Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania , Sibiu, 2013, pp. 98-99
(nr. crt. 7-9, 11-26).
735 Ibidem , pp. 100-103 (nr. crt. 43-44, 63, 87-88).

149
de factură balcanică736 și cel puțin 4 pistoale cu cremene737. În cazul Muzeului Județean de
Istorie din Brașov identificăm o pușcă balcanică738 și un singur pistol cu cremene balcanic739.
Pistolul respectiv este clasat în categoria juridică Fond, prin Ordinul nr. 2490 din 21 august 2007.
Existent în baza de date CIMEC, pistolul este o armă albaneză de tipul Elbasan , din categoria
celor timpurii740. La Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva identificăm în tabelele
anexate o pușcă balcanică741 și un pistol742, iar în cazul Muzeului Secuiesc al Ciucului avem
două puști de factură balcanică743. Ultima instituție muzeală transilvăneană unde au fost
identificate piese de factură balcanică este Muzeul Orășenesc de Istorie Aiud , în colecțiile
instituției figurând două puști balcanice cu cremene744.
Trecând în revistă piesele de origine balcanică publicate în periodicele de specialitate din
țara noastră, menționăm Buletinul Muzeului Militar Național , nr. 1, din 2003, în cadrul căruia a
fost publicat un articol referitor la restaurarea unor arme de foc din colecția Muzeului Național
Peleș . Articolul se axează în general pe descrierea pieselor restaurate, pe prezentarea materialelor
și a tehnicilor decorative utilizate. Armele sunt identificate ca fiind ”turcești”, iar în ceea ce
privește datarea acestora, autoarele propun a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, respectiv întregul
interval al secolului amintit. Analizând materialul ilustrativ prezent în articol, arma redată în fig.
1 este un prizrenac de proveniență kosovară, iar în fig. 3 și 4 este ilustrată o pereche de bušatlije ,
tipice spațiului nord-albanez. Piesa redată în fig. 6 și 7 este un exemplar deosebit de frumos de
zlatka muntenegreană. Materialul publicat nu cuprinde nici o informație referitoare la
proveniența și istoricul pistoalelor respective745.
În volumul din 2012 al revistei Sargetia a fost publicat un iatagan belosapac de factură
balcanică, deținut de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva . Piesa a fost restaurată și
publicată de doamna restaurator Mihaela Beceanu. Iataganul a fost realizat cel mai probabil în
centrul armurier bosniac de la Foča, în anul 1220 după calendarul musulman, respectiv

736 Ibidem , pp. 103-104 (nr. crt. 2-6, 8).
737 Ibidem , pp. 104-105 (nr. crt. 14, 32-33, 35).
738 Ibidem , p. 106 (nr. crt. 9).
739 Ibidem , p. 108 (nr. crt. 35).
740 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-
cremene&k=A74FB1EB3EBA46C6B7D350FEDBF1B678 , site accesat în februarie 2018.
741 Dorin Barbu, Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania , Sibiu, 2013, p. 112 (nr.
crt. 8).
742 Ibidem , p. 112 (nr. crt. 12).
743 Ibidem , p. 113 (nr. crt. 3 și 5).
744 Ibidem , p. 115 (nr. crt. 1-2).
745 Maria Geba, Ana-Maria Vlad,. op. cit ., pp. 340-342.

150
1805/1806 conform celui creștin gregorian. În articolul nu sunt redate informații referitoare la
proveniența și foștii proprietari ai piesei746.
În cursul anului 2017, autorii Mihai Chiriac și Viorel Ștefu au publicat în anuarul
făgărășean Acta Terrae Fogarasiensis un articol dedicat unui iatagan belosapac de factură
balcanică din colecția Muzeului Municipal Mediaș . Piesa, realizată cel mai probabil la Foča în
anul 1277 după Hegiră (anul 1860 conform calendarului creștin), a fost donată muzeului în anul
1933 de către doamna Gertrude Litz. În conformitate cu actele de arhivă de la Mediaș, iataganul
i-a aparținut lui Iosef Litz747.
În baza de date a Institutului Național al Patrimoniului (CIMEC – Institutul de Memorie
Culturală), la capitolul Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național,
exceptând piesele deja prezentate în materialul nostru, la capitolul armelor albe de factură
balcanică avem 15 iatagane clasate. În primul rând menționăm Muzeul Național de Artă al
României , care a clasat un lot de 10 iatagane cuprinse în colecția de artă decorativă a muzeului,
4 dintre ele fiind incluse în categoria juridică Tezaur, restul de 6 fiind clasate în Fond, prin
Ordinele nr. 2602 din 19 noiembrie 2013 și 2216 din 4 aprilie 2014. Din cele 10 iatagane, două
prezintă mânere metalice tipice pentru atelierele balcanice (Foča), unul are mâner metalic simplu,
unul este crnosapac , iar șase sunt belosapci748. Un alt iatagan clasat regăsim în colecția
Complexului Muzeal Bucovina din Suceava . Vorbim în acest caz despre un iatagan
crnosapac749, de tip Istanbul-Balcani, clasat în categoria juridică Fond, prin Ordinul 2314 din 11
iunie 2007. Lista armelor albe clasate este întregită de încă patru iatagane, două deținute de
Muzeului Județean de Istorie din Brașov750, unul aflat în proprietatea Muzeului Județean de
Istorie și Arheologie Prahova751, din Ploiești, iar ultimul face parte din colecția Muzeului de
Istorie din Galați752. Cele două piese deținute de muzeul din Brașov, un iatagan belosapac și
unul crnosapac , au fost clasate în categoria juridică Fond prin Ordinul nr. 2418 din 1 iulie 2008.

746 Mihaela Beceanu, op. cit. , pp. 283-286.
747 Mihai Chiriac, Viorel Ștefu, op. cit ., pp. 282-286.
748 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8218-Muzeul-National-de-Arta-al-
Romaniei-BUCURESTI , site accesat în februarie 2018.
749 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Arma-alba–Iatagan&k=6BD04274F73348D498737603AB9B7D90 , site
accesat în februarie 2018.
750 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8180-Muzeul-Judetean-de-Istorie-
BRASOV , site accesat în februarie 2018.
751 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-
oriental&k=09DD60490CFB4739A672C5D1EA6AA54D , site accesat în februarie 2018.
752 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Osman-Mehmed–Iatagan-cu-
teaca&k=B5B60BF2CCE311DAA0615254ABDD25F5 , site accesat în februarie 2018.

151
Piesele din colecția ploieșteană și gălățeană, au fost clasate în categoria Tezaur, prin Ordinele
2304 din 24 iulie 2006 și 2158 din 4 aprilie 2006.
La capitolul puști balcanice cu cremene, în baza de date a CIMEC-ului există doar două
asemenea piese clasate. Prima, o pușcă de grupul tančica / arnautka , tipul roga753, definită de
către autoarea fișei analitice, doamna Felicia Aneta Oarcea, cu termenul de ”flintă”, aparține
Complexului Muzeal Arad și a fost clasată în categoria juridică Fond, prin Ordinul 2320 din 19
iunie 2012. Cealaltă piesă clasată este o armă muntenegreană din tipul džeferdar754, aflată în
colecția Complexului Muzeal Bucovina din Suceava . Pușca a fost inclusă în categoria juridică
Fond, prin Ordinul 2314 din 11 iunie 2007.
Referitor la pistoalele balcanice cu cremene, în aceeași bază de date a CIMEC-ului
figurează și o serie de piese extrem de interesante, inventariate în colecția Muzeului Național de
Artă al României . Muzeul bucureștean deține patru pistoale balcanice clasate în categoria
juridică Fond, prin Ordinele 2602 din 19 noiembrie 2013 și 2216 din 4 aprilie 2014. Cele patru
piese se încadrează în următoarele tipuri de arme: 2 pistoale de tipul zlatka755, un pistol de tipul
ledenica756 și un exemplar din tipul Foča757. Ultimele pistoale balcanice cu cremene identificate
în baza de date a CIMEC-ului sunt cele inventariate în colecția Complexului Muzeal Bucovina
din Suceava . Avem de-a face cu două pistoale albaneze de tipul Elbasan758, clasate în categoria
juridică Fond, prin Ordinul 2314 din 11 iunie 2007.

4.9. Circulația armelor balcanice din sec. XVIII-XIX în spațiul românesc
Problema circulației armelor balcanice în spațiul românesc în sec. XVIII-XIX este una
delicată, în condițiile în care s-au păstrat foarte puține mărturii documentare în acest sens.
Informațiile păstrate până astăzi sunt legate în general de echiparea unităților de arnăuți, trupe

753 http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=Arma-de-foc–Flinta&k=037118D056034F7BABE07ACFFB6F3D1F , site
accesat în februarie 2018.
754 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pusca–Pusca-cu-cremene&k=CDA116CD369449E59B399E285E2F517C ,
site accesat în februarie 2018.
755 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-cremene&k=66BF18BFB7EB496392F9A483D2013513
și http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-
cremene&k=ABAE5E6D9C6C4DBF9E577470A35B60BF , site accesat în februarie 2018.
756 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-balcanic&k=0D2B342EF1EC401D9B49456796C491D8 , site
accesat în februarie 2018.
757 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-cremene&k=9A144F81EBBA42F796E4A51706E491A7 ,
site accesat în februarie 2018.
758 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-cremene&k=44AECEAD925743498C53F938C2926715
și http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-cremene&k=C721C20973FD4DEBB8E044EA8C0B348F ,
site accesat în februarie 2018.

152
aflate în serviciul domnilor fanarioți și existente în spațiul românesc extracarpatic în cuprinsul
sec. al XVIII-lea și la începutul secolului următor759. Dacă despre arnăuții veniți în Țările
Române putem presupune, pe bună dreptate, că au folosit piese de armament provenite din
zonele lor de baștină – Albania, Grecia, Bosnia și Herțegovina – aduse în spațiul românesc odată
cu sosirea lor pe aceste meleaguri, problema comercializării armelor balcanice în spațiul
românesc rămâne neclarificată în lipsa unor dovezi arhivistice și bibliografice edificatoare.
Cercetătoarea sârbă Đurđica Petrović, citându-l pe R. Zaplata, menționează într-un articol
dedicat comerțului cu armament balcanic în spațiul fostei Iugoslavii (sec. XVIII-XIX)
următoarea informație:
”Armele produse la Fojnica erau comercializate în Serbia, Grecia, România și Albania,
sute de care încărcate cu puști, pistoale, țevi, arme albe, dar și alte produse din metal,
lunar luau drumul către toate colțurile Peninsulei Balcanice”760 [tr.n.].
Mărturii documentare autohtone care să confirme spusele Đ. Petrović nu au fost
identificate până în clipa de față. Cu toate acestea este foarte plauzibil ca armamentul balcanic să
fi fost comercializat și în Țările Române în sec. XVIII-XIX, o dovadă indirectă fiind
numeroasele piese de factură balcanică existente în vechile colecții private din România, colecții
intrate apoi în patrimoniul Muzeului Militar Național din București în cuprinsul sec. XX761.
Referitor la circulația armelor balcanice identificate în colecțiile muzeale din țara noastră,
putem spune că mare parte dintre piese au fost aduse ca pradă de război în urma conflictelor
militare întreprinse în Balcani. În această categorie intră majoritatea pieselor balcanice deținute
de Muzeul Național al Banatului, obiectele fiind aduse din Bosnia și Herțegovina în urma
Războiului de pacificare a Bosniei din anul 1878762. Tot în această categorie intră piesele
deținute de muzeele din sudul României, aduse din spațiul Bulgariei de astăzi în perioada
Războiului de Independență din 1878-1879763. Din categoria pieselor confiscate în urma unor
operațiuni militare avem armele aduse din Ungaria, de la garnizoana Szolnok, în anii Războiului
româno-ungar din anul 1919, piese deținute astăzi de către Muzeul Militar Național din

759 Mai multe informații legate de trupele de arnăuți din Țările Române sunt redate la începutul capitolului de față.
760 R. Zaplata, „Carinske takse u Bosni i Hercegovini polovinom XIX vijeka“, Napredak , nr. 5, Sarajevo, 1935, p. 61
apud Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije , (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 375.
761 Colecția generalului Radu R. Rosetti – în anul 1922, colecția Slătineanu și Flodor – în anul 1928, colecția
profesorului Scarlat Demetrescu – în anul 1937, colecția Aristide Blank – în anul 1941, familia Magheru – în anul
1967, Marcela Karadja – în anul 1967 etc. (Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 6-7.).
762 Vezi nota nr. 530.
763 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 52-53.

153
București764. Alături de armele provenite de pe urma conflictelor militare, în colecțiile muzeale
de la noi există și arme balcanice achiziționate de pe piața internă și internațională de antichități.
Câteva dintre piesele colecției MMNB au fost aduse de la Viena, fiind achiziționate de către
atașatul militar al României din capitala austriacă765. Achiziții de pe piața internă de antichități
au fost consemnate la Timișoara, unde un comerciant local vindea Societății Muzeale în anul
1904 arme aduse din Bosnia în anul 1878766. Celelalte arme de factură balcanică deținute de
muzeele noastre provin în general din donații, singulare sau colecții întregi de arme, și transferuri
de piese, însă analiza circulației obiectelor respective este imposibilă în contextul în care nu s-au
păstrat date referitoare la proveniența primară a pieselor din colecțiile amintite.
Dacă ne propunem să analizăm circulația pieselor balcanice din perspectiva atelierelor de
producție identificate în colecțiile muzeale din țara noastră, vom avea următoarea situație:
1.Categoria armelor albe de factură balcanică. Iatagane cu mânere metalice realizate la
Foča, în Bosnia-Herțegovina, au fost identificate în colecțiile următoarelor instituții: Muzeul
Național de Istorie a României767, Muzeul Militar Național București768 și Muzeul Național de
Artă al României769. Iatagane cu mânere metalice realizate la Prizren, în Metohija, avem în
colecțiile Muzeului Militar Național București770 și Muzeului Județean ”Teohari Antonescu” din
Giurgiu771. Iatagane de tipul belosapac realizate în Bosnia, cel mai probabil la Foča, au fost
identificate la: Muzeul Național de Istorie a României772, Muzeul Militar Național București773,

764 Registrul de inventar al MMNB: pușcă medievală cu cremene, nr. inv. 1259, înregistrată în 2 aprilie 1958; pistol
medieval cu cremene, nr. inv. 1464, înregistrat în 5 aprilie 1958; pistol medieval, nr. inv. 1431, înregistrat în 5
aprilie 1958 etc.
765 Registrul de inventar al MMNB: flintă medievală cu cremene, nr. inv. 1275, înregistrată în 2 aprilie 1958; flintă
medievală cu cremene, nr. inv. 1279, înregistrată în 2 aprilie 1958 etc.
766 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, p.
267.
767 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, p. 35.
768 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1302, înregistrat în 2 aprilie 1958.
769 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-oriental&k=92CF3DD45F8240D485E3387A6FED88B0
și http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-balcanic&k=F4496C37105C41FF81B73D7B51D40C0E ,
site accesat în februarie 2018.
770 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 36071, înregistrat în 1 iulie 1975.
771 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Sabie–Iatagan&k=FC527786AB924695A82E5293E42BFE07 , site accesat
în februarie 2018.
772 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, p. 39.
773 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 27502, înregistrat în 30 septembrie 1966.

154
Muzeul Național de Artă al României774, Muzeul Național al Banatului775, Muzeului Civilizației
Dacice și Romane din Deva776, Muzeului Județean de Istorie Brașov777 și Muzeul Municipal
Mediaș778. Bichaq balcanic realizat la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina, a fost identificat în
colecția de arme a Muzeului Național al Banatului779.
2. Categoria puștilor cu cremene de factură balcanică. Puști cu cremene de tipul džeferdar ,
realizate în centrul armurier din Boka Kotorska, Muntenegru, au fost identificate la: Muzeul
Militar Național București780, Muzeul Național Brukenthal781, Muzeul Național al Banatului782 și
Complexul Muzeal Bucovina din Suceava783. Puști cu cremene de tipul paragun , asamblate în
centrul armurier de la Plovdiv, Bulgaria, au fost identificate la: Muzeul Militar Național
București784, Muzeul Național al Banatului785 și Muzeul Județean ”Teohari Antonescu”
Giurgiu786.
3. Categoria pistoalelor cu cremene de factură balcanică. Pistoale cu cremene de tipul
ledenica , realizate în centrul armurier din Boka Kotorska, Muntenegru, au fost identificate la
Muzeul Militar Național București787 și Muzeul Național de Artă al României788. Pistoale de
tipul zlatka , fabricate în același centru muntenegrean de la Boka Kotorska avem la: Muzeul

774 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-otoman&k=0BD8C31843F44686A60B4694E4D49E9F și
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-otoman&k=63453AA7901A4060860A6C9D730587CB , site
accesat în februarie 2018.
775 Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit ., p. 100.
776 Mihaela Beceanu, op. cit ., pp. 283-286.
777 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Arma-alba–Iatagan&k=2099C14B29D34223835FEE4BF6478F51 , site
accesat în februarie 2018.
778 Mihai Chiriac, Viorel Ștefu, op. cit ., pp. 282-286.
779 Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit ., p. 56.
780 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 4772, înregistrată în 3 iunie 1958; nr. inv. 4808, înregistrată în 3 iunie
1958; nr. inv. 23225, înregistrată în 11 septembrie 1959; nr. inv. 23226, înregistrată în 11 septembrie 1959.
781 Elena Roman, op. cit ., pp. 31-32, 35.
782 Zoran Markov, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum Timisoara”, în Proceedings
of the Regional Conference Research, Preservation and Presentation of Banat Heritage: Current State and Long
Term Strategy, Vršac, Serbia 17-19 November 2011 , Vršac, 2012, pp. 187-191.
783 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pu%C8%99c%C4%83&psearchtype=&det=8082-Complexul-Muzeal-
Bucovina-SUCEAVA , site accesat în februarie 2018.
784 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1392, înregistrată în 4 aprilie 1958; nr. inv. 1442, înregistrată în 5
aprilie 1958; nr. inv. 23229, înregistrată în 11 septembrie 1959;.nr. inv. 27646, înregistrată în 27 ianuarie 1967.
785 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3158, înregistrată în 7 ianuarie 1959; nr. inv. Istorie 3175,
înregistrată în 7 ianuarie 1959.
786 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 46-47.
787 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1446, înregistrat în 5 aprilie 1958; nr. inv. 7017, înregistrat în 13 iunie
1958; nr. inv. 7018, înregistrat în 13 iunie 1958.
788 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pistol&psearchtype=&det=8218-Muzeul-National-de-Arta-al-Romaniei-
BUCURESTI , site accesat în februarie 2018.

155
Militar Național București789, Muzeul Național de Artă al României790, Muzeul Național al
Banatului791, Muzeul Național Peleș792. Pistoale realizate în celebrul centru manufacturier de la
Elbasan, în Albania, au fost identificate în colecțiile muzeale ale: Muzeului Militar Național
București793, Muzeului Național al Banatului794, Muzeului Național Brukenthal795, Muzeului
Județean de Istorie din Brașov796, Complexului Muzeal Bucovina din Suceava797, Muzeului
Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu798. Pistoale cu cremene de tipul prizrenci , realizate la
Prizren, în Metohija, au fost identificate în colecțiile muzeale de la Muzeul Național de Istorie a
României799, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca800 și Muzeul Național
Peleș801. Trecând la pistoalele masive de cobur, amintim înainte de toate mult răspânditele
pistoale realizate la Peć, în Metohija, identificate în următoarele colecții: Muzeul Militar
Național București802, Muzeul Național al Banatului803, Muzeului Național Brukenthal804. Alte
pistoale de cobur celebre în epocă erau cele realizate la Shkodra, în Albania, din rândul cărora
au fost identificate piese în colecțiile: Muzeului Militar Național București805, Muzeului Național
Brukenthal806, Muzeului Național Peleș807. Ultimele pistoale de cobur analizate sunt cele
fabricate la Foča, în Bosnia-Herțegovina , acestea fiind identificate la: Muzeul Militar Național

789 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1431, înregistrat în 5 aprilie 1958; nr. inv. 1464, înregistrat în 5 aprilie
1958; nr. inv. 12648, înregistrat în 13 august 1958; nr. inv. 24307, înregistrat în 31 iulie 1961.
790 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pistol&psearchtype=&det=8218-Muzeul-National-de-Arta-al-Romaniei-
BUCURESTI , site accesat în februarie 2018.
791 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 70.
792 Maria Geba, Ana-Maria Vlad, op. cit ., p. 342.
793 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 12650, înregistrat în 13 august 1958.
794 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 71-72.
795 Elena Roman, op. cit ., p. 50.
796 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pistol&psearchtype=&det=8180-Muzeul-Judetean-de-Istorie-BRASOV ,
site accesat în februarie 2018.
797 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pistol&psearchtype=&det=8082-Complexul-Muzeal-Bucovina-
SUCEAVA , site accesat în februarie 2018.
798 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 52-53.
799 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, p. 94.
800 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 229-230.
801 Maria Geba, Ana-Maria Vlad,. op. cit ., p. 340.
802 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1505, înregistrat în 7 aprilie 1958; nr. inv. 6878, înregistrat în 6 iunie
1958.
803 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 73-79.
804 Elena Roman, op. cit ., pp. 39-42, 44, 46-47, 49, 51.
805 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1546, înregistrat în 7 aprilie 1958; nr. inv. 1425, înregistrat în 5 aprilie
1958; nr. inv. 1429, înregistrat în 5 aprilie 1958; nr. inv. 22587 și 22588, înregistrate în 11 mai 1959.
806 Elena Roman, op. cit ., p. 47.
807 Maria Geba, Ana-Maria Vlad, op. cit ., p. 341.

156
București808, Muzeul Național al Banatului809, Muzeul Național de Artă al României810, Muzeul
Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu811.
Dacă analizăm circulația armelor balcanice din sec. XVIII-XIX în spațiul românesc prin
prisma procentajului deținut de fiecare tip de armă în conformitate cu Catalogul pieselor de la
finalul acestei lucrări, vom avea următoarea situație statistică:
a) Armele albe de producție balcanică: din cele 59 iatagane analizate, armele de tipul
crnosapac dețin ponderea cea mai mare cu 23 de piese (39%); urmează îndeaproape iataganele
belosapac cu 21 de piese (35%); iataganele cu mânere metalice numără în total 13 piese (22%);
ultimele două obiecte fiind iataganul fragmentar și cel modificat (4%). Tot în categoria armelor
albe de producție balcanică avem catalogate patru săbii de proveniență bosniacă și un singur
bichaq balcanic, toate aceste piese reprezentând 8% din totalul armelor albe cercetate.
b) Armele de foc de factură balcanică – puștile cu cremene: în total au fost analizate 61
de puști balcanice cu cremene, iar cele mai numeroase, deținând de departe cea mai mare
pondere, sunt cele de tipul roga , care însumează 34 de piese (57%); urmează puștile de tipul
džeferdar , cu 11 piese analizate (18%); pe locul al treilea se clasează pușca bulgară de tipul
paragun , cu 8 piese (13%); pușca de tipul rašak este clasată pe penultimul loc, cu un număr total
de 5 piese (8%); la categoria altele sunt redate tipurile de puști cu cremene reprezentate cu câte
un singur exemplar identificat (4%).
c) Armele de foc de factură balcanică – pistoalele cu cremene: dintre cele 60 de pistoale
balcanice cu cremene analizate, ponderea cea mai mare o dețin armele de cobur de tipul Peć, cu
23 de piese (38%); urmează pistoalele de tipul Elbasan , cu 10 piese (18%); tipul muntenegrean
zlatka este reprezentat cu 8 piese (13%); coburul de Shkodra a fost identificat în 7 dintre cazuri
(11%); coburul de Foča apare în 5 dintre cazuri (8%); faimoasele pistoale de tipul ledenica
numără în total 4 piese (6%); penultimul este tipul prizrenac , cu 2 piese (4%); la categoria altele
sunt redate tipurile de pistoale cu cremene reprezentate cu câte un singur exemplar identificat
(2%).

808 Registrul de inventar al MMNB, nr. inv. 1256, înregistrat în 2 aprilie 1958.
809 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 51, 80.
810 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=pistol&psearchtype=&det=8218-Muzeul-National-de-Arta-al-Romaniei-
BUCURESTI , site accesat în februarie 2018.
811 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 44-45.

157
Capitolul V.
PROBLEME DE DATARE A ARMELOR BALCANICE
DIN SEC. XVIII-XIX AFLATE PE TERITORIUL ACTUAL AL
ROMÂNIEI

5.1. Cauzele care au dus la datarea eronată a armelor balcanice în istoriografia
română
Datarea pieselor de factură balcanică este, alături de identificarea tipurilor de arme, o
problemă majoră a istoriografiei românești, însă în ultimii ani s-au făcut și unele progrese în
acest sens. Principala problemă a vechii cercetări românești în cazul datării pieselor balcanice
este utilizarea cronologiei occidentale în periodizarea evoluției armamentului portativ balcanic,
cronologie care nu corespunde realităților Peninsulei Balcanice în particular și spațiului oriental
în general. Astfel, primele cataloage și publicații românești dedicate armamentului de foc
portativ au utilizat în general datarea europeană în cazul pieselor balcanice, incluzând toate
armele prevăzute cu mecanisme de dare a focului pe bază de cremene în perioada începutului de
sec. XVII – sfârșitului de sec. XVIII. Dacă respectivele piese erau prevăzute cu
mecanisme ”arhaice” de tipul miquelet , datarea lor nu depășea sub nici o formă granița sfârșitului
de sec. XVIII812. Cronologia europeană în domeniul armelor de foc portative consemnează la
început de sec. XIX o schimbare importantă în ceea ce privește mecanismul propriu-zis de dare a
focului, prin descoperirea fulminatului de mercur, care exploda sub efectul șocului. Inventarea
capsei cu fulminat de mercur a deschis o nouă etapă în evoluția armelor de foc, majoritatea
armelor cu cremene fiind modificate și adaptate noului sistem cu percuție în primele decenii ale
sec. al XIX-lea, procesul încheindu-se undeva la mijlocul secolului respectiv813. Spre deosebire
de Europa de Vest și cea Centrală, în Sud-Estul continentului, în Balcanii aflați sub dominație
otomană, aceste inovații tehnice aproape că nu s-au aplicat. Atelierele meșteșugărești din Bosnia
și Herțegovina, sudul Serbiei, Muntenegru, Albania, Kosovo, Macedonia, Bulgaria și Grecia au
continuat să producă arme cu mecanisme de dare a focului pe bază de cremene pe tot cuprinsul

812 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 229-230, 234,
235-236, 238-239, 241-242; Elena Roman, op. cit ., pp. 31-51.
813 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 11; Janko Jeličić, Pištolji i revolveri , Zagreb, 2008, p. 19; Ionuț-Cristian
Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , p. 18; Frederick Wilkinson, op. cit. , p. 28.

158
sec. al XIX-lea814, iar în anumite centre, cum ar fi cel de la Skopje, producția meșteșugărească de
armament a fost continuată până târziu, în primele decenii ale sec. XX815. Mărturiile
documentare păstrate în centrele meșteșugărești din Balcani vorbesc chiar despre o etapă de
efervescență în ceea ce privește producția de armament în decursul sec. al XIX-lea. Spre
exemplu, în centrul meșteșugăresc de la Prizren, în Kosovo, la mijlocul sec. al XIX-lea existau
peste o sută de armurării producătoare de arme de foc, în special puști lungi de tipul roga816. Un
alt centru renumit în epocă era cel de la Peć, în Metohija, unde producția renumitelor pistoale de
cobur atinge apogeul în anii ’40 ai sec. al XIX-lea817. Legat de funcționarea acestui centru
kosovar, în stadiul actual al cercetării nu s-au descoperit indicii care să ateste fabricarea
pistolului de tipul Peć în sec. al XVIII-lea818. Referitor la spațiul bosniac, este cunoscut faptul că
producția de armament în regim artizanal, meșteșugăresc, a fost interzisă abia în anul 1878, odată
cu ocuparea acestei provincii de Austro-Ungaria819.
Bibliografia internațională de specialitate referitoare la datarea armelor balcanice se afla
în faza sa incipientă în momentul apariției primelor cataloage românești, însă acesta nu
reprezintă singurul motiv care a dus la o datare eronată a pieselor din muzeele noastre, la acest
fapt contribuind mult și ”obiceiul” atelierelor balcanice de a copia arme italiene de sec. XVIII, în
plin sec. XIX820. Este cunoscut faptul că atelierele din Balcani achiziționau componentele
armelor, în special țevi și mecanisme de dare a focului, din Occident – în Italia de Nord
funcționând armurării care aprovizionau Balcanii cu țevi și platine pe tot parcursul sec. al XIX-
lea. Platine însă nu s-au importat doar din Italia, în Balcani fiind utilizate și mecanisme germane,
franceze etc. Dacă platinele de tipul miquelet proveneau din atelierele proprii, despre platina
franceză nu sunt mărturii privind realizarea ei în Balcani, aceasta fiind în general importată din
Occident821. În Peninsula Balcanică s-au importat în toată această perioadă, în sec. XVIII-XIX,

814 Boško Ljubojević, op. cit., p. 12; Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the
Ottoman Period , London, 2009, pp. 90-103, 162-181, 184-197.
815 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije , (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, pp. 269-284.
816 Anđelija Radović, op. cit ., p. 38; Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije , (editori:
Jasna Mijailović, Davor Petrović), Beograd, 2013, p. 84.
817 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 195.
818 Ibidem .
819 Anđelija Radović, op. cit ., p. 19; Ljubinka Rajković, op. cit. , p. 110; Boško Ljubojević, op. cit., p. 9.
820 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 24-25; Zoran Marcov, ”Pistoale
balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX, Cluj-Napoca, 2011, pp. 314-
315; Anđelija Radović, op. cit ., p. 32.
821 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 24-25.

159
țevi de producție europeană, dar uneori și componentele din lemn ale armelor. De multe ori
atelierele balcanice doar asamblau și decorau piesele, singurele elemente autohtone fiind
decorurile aplicate armelor822. În Balcani era uzitată la scară destul de mare o altă practică care a
dat peste cap analizele cercetătorilor: falsificarea inscripțiilor. Meteahnă cu vechi rădăcini în
spațiul balcanic, falsul, utilizat mai cu seamă în inscripționarea țevilor armelor, a fost identificat
și analizat în literatura de specialitate ex-iugoslavă. Mirajul unor venituri mari i-a determinat pe
mulți dintre armurierii locali să inscripționeze, mai ales pe culata țevilor de pușcă, nume ale unor
celebri armurieri italieni din sec. XVII-XVIII, acest aspect îngreunând semnificativ datarea
pieselor respective823. În condițiile în care muzeele noastre nu beneficiau și nu beneficiază nici la
ora actuală de aportul mai multor specialiști în domeniu, identificarea falsurilor este în
continuare o problemă delicată. Sunt frecvente cazurile în care pe țevi de calitate îndoielnică apar
gravate numele unor armurieri renumiți în epoca lor, redate prin următoarele
inscripții: ”…Z…COMINAZ” , ”A PEDRELU”, ”ZANONI”,824 ”COMI…”, ”A. M.”825. O
situație aparte avem în cazurile unde au fost identificate inscripții realizate din simboluri și litere
dispuse fără nici o logică. Cercetarea modernă consideră că în aceste cazuri avem de-a face
cu ”opera” unor meșteri analfabeți, care se adresau unei clientele la fel de neștiutoare de carte826.
Problema inscripțiilor ”copiate” de meșteri analfabeți este întâlnită în spațiul balcanic și în cazul
producției de iatagane, însă nu putem vorbi de o practică pe scară largă827. O altă problemă în
datarea armamentului balcanic îl reprezintă importul masiv din Occident de piese finite, realizate
special pentru piața orientală și cea balcanică. Sunt celebre exemplarele realizate la Brescia sau
în alte centre nord italiene, destinate exportului în Balcani828. Totuși, spre deosebire de piesele
realizare în spațiul balcanic, armele produse special pentru export prezintă anumite caracteristici

822 Mario Kovač, op. cit., p. 20.
823 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, p. 24.
824 Inscripții identificate pe culata țevilor la puștile balcanice din colecția Muzeului Național Brukenthal (Elena
Roman, op. cit. , nr. catalog 65, 68 și 74).
825 Inscripții identificate pe culata țevilor la puștile balcanice din colecția Muzeului Național al Banatului (nr. inv.
3185 și 3149).
826 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, nr. catalog. 97, 102, 104, 164; o inscripție
similară a fost identificată în colecția de puști balcanice din cadrul MNB (”…I Z B I Z O Z I B Z”, nr. inv. 3169), în
colecția de puști balcanice a Muzeului Național Brukenthal (”СИНЕМТИР НОТИМР”, nr. inv. M 2891), dar și în
colecția de arme a Complexului Muzeal Arad (”ICOSIC”, ”ICSOISC”, nr. inv. MR 1031).
827 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 12.
828 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 162-
167.

160
(calitatea și designul ornamentelor, calitatea materialelor întrebuințate, finețea și complexitatea
ornamentelor etc.), care le deosebesc, la o analiză atentă, de cele autohtone829.
Toate aceste cauze au dus la o datare necorespunzătoare a pieselor balcanice din muzeele
noastre, mai cu seamă în anii trecuți. În registrele de inventar ale instituțiilor muzeale de la noi,
piesele de factură balcanică erau datate de către muzeologia anilor ’50-60 ai secolului trecut830 în
plină epocă medievală, chiar dacă realitatea istorică ne spune astăzi că multe dintre piesele
respective au fost realizate la mijlocul sau chiar în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Structura și
forma lor ”arhaică” au dus la utilizarea acestora în completarea expozițiilor permanente dedicate
epocii feudale831. Chiar dacă expunerea unor arme artizanale cu mecanisme pe bază de cremene
în preajma unor piese occidentale cu percuție centrală și încărcare pe la culată nu este corectă din
punct de vedere muzeografic, acesta este adevărul istoric demonstrat de cercetarea din ultimele
decenii. Cu toate că aceste constatări par bizare la o primă vedere, realitatea istorică este că multe
dintre piesele balcanice prezentate în lucrarea noastră sunt contemporane cu puștile austriece
sistem Wänzel832 și Werndl833, cu revolverele Gasser834, cu pușca rusească de tipul Krnka Md.
1867835 sau pușca franceză modelul Chassepot Md. 1866836. Toate puștile menționate sunt arme
cu percuție centrală, cu un singur foc, cu încărcare pe la culată. Chiar dacă nu vorbim încă de
arme cu repetiție, decalajul tehnic față de armele balcanice era unul imens.
Decalajul existent la nivelul armamentului, între Europa Occidentală și Balcani, respectă
în general decalajul istorico-social constatat între cele două spații, rămânerea în urmă a
Balcanilor, cel puțin din prisma armamentului portativ de foc, era de aproape un întreg secol.
Acest lucru se poate observa cel mai bine în cazul conflictelor militare din a doua jumătate a sec.
al XIX-lea, când, în confruntarea cu armate echipate cu tehnică modernă de luptă, unitățile
balcanice și turcești au suferit înfrângeri catastrofale. Un exemplu concret este Războiul de

829 Zoran Marcov, ”Contribuții la identificarea și clasificarea puștilor vest-balcanice cu cremene prezente în muzeele
din România”, în AnB, S.N., XXIII, Cluj-Napoca, 2015, p. 336.
830 În registrele de inventar ale Muzeului Militar Național din București, marea majoritate a armelor de foc balcanice
cercetate au fost înregistrate ca fiind ”medievale”, cel mai probabil datorită mecanismelor ”arhaice” folosite la
realizarea acestora. O situație similară avem și la Muzeul Național al Banatului, unde acest tip de arme a fost
încadrat cronologic între sec. XVII-XVIII. Și la Muzeul Municipal din Mediaș există un iatagan belosapac
înregistrat ca fiind ”sabie turcească” din sec. al XVII-lea.
831 În vechea expoziție permanentă a MNB, dezafectată în cursul anului 2006, armele balcanice cu cremene au fost
expuse în spațiul rezervat epocii feudale. Situația se repetă la multe alte muzee din țara noastră.
832 Erich Gabriel, op. cit ., pp. 344-355.
833 Ibidem , pp. 356-379.
834 Ibidem , pp. 490-509.
835 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 66-67.
836 Will Fowler, Patrick Sweeney, The World Encyclopedia of Rifles and Machine Guns , Lorenz Books, 2012, p. 35.

161
pacificare a Bosniei, derulat în vara-toamna anului 1878, când luptătorii din Balcani au
întâmpinat armata austro-ungară cu iatagane, pistoale și puști cu cremene. Înfrângerea
bosniacilor a fost rapidă, pe măsura diferențelor existente la nivelul echipării armatelor837.

5.2. Datarea iataganelor
Literatura de specialitate consideră că iataganul nu a evoluat foarte mult în decursul
timpului, fiind destul de dificil de apreciat vechimea unei piese atâta timp, cât lipsește anul de
făurire damaschinat/gravat pe suprafața lamei. Au fost propuse diferite datări ale iataganelor în
funcție de decorul și ornamentația avută, însă aceste datări nu sunt 100% sigure în condițiile în
care atelierele balcanice utilizau diverse tehnici de decor împrumutate de la un centrul la altul,
ornamentica neputând fi încadrată foarte exact din punct de vedere cronologic. Cu toate acestea
trebuie spus că există o diferențiere între iataganele perioadei sec. XVIII-XIX de cele anterioare,
fapt demonstrat prin studiul comparativ al pieselor capturate de armata habsburgică în războaiele
austro-turcești de la sfârșitul sec. al XVII-lea și piesele păstrate în muzeele noastre, datate între a
doua jumătate a sec. al XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Iatagane datate la
cumpăna sec. XVII-XVIII se păstrează astăzi la Muzeul Landului din Karlsruhe, printre piesele
capturate de la turci în timpul campaniilor antiotomane întreprinse de Eugeniu de Savoya838. În
rândul pieselor deținute de acest muzeu figurează și un iatagan belosapac tipic spațiului balcanic,
care însă prezintă următoarele caracteristici: lamă masivă cu muchie netăioasă puternic profilată
și lipsită de șanțuri pentru scurgerea sângelui; pe lamă nu sunt aplicate ornamente și inscripții
damaschinate, lama fiind simplă, prezentând doar un marcaj al armurierului; parazvana este
aplicată doar pe mâner; plăselele din os/fildeș prezintă ”urechi” de dimensiuni mai mici, ușor
disproporționate față de masivitatea lamei839. La acest gen de piese lățimea maximă a lamei,
înspre vârf, atinge chiar 4,5-5 cm. O piesă similară a fost identificată în colecția de iatagane de la
Timișoara, datată în sec. al XVIII-lea840. Însă marea majoritate a pieselor păstrate în muzeele
românești nu se mulează pe aceste caracteristici, fiind mai recente, începând cu a doua jumătate a
sec. al XVIII-lea și până în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Aceste piese au o serie de

837 Milan Prelog, op. cit. , pp. 152-156.
838 Die Karlsruher Türkenbeute (editori Ernst Petrasch, Reinhard Sänger, Eva Zimmermann, Hans Georg Majer),
München, 1991, pp. 57-385.
839 Ibidem , nr. catalog 140.
840 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, p.
275.

162
caracteristici specifice: lamă simplă sau decorată, fără muchie profilată, însă cu șanțuri pentru
scurgerea sângelui; parazvana si hašrma bogat ornamentate, parazvana acoperind și lama armei
în zona de îmbinare cu mânerul; plăsele cu ”urechi” mari, de diferite tipuri și profiluri841.
Pentru iataganele nedatate, propunem datarea utilizată de cercetătoarea Marija Šercer din
Zagreb, care a datat zecile de piese din colecția Muzeului de Istorie a Croației în funcție de
ornamentația existentă. Chiar dacă metoda nu este 100% exactă, este singura acceptabilă pentru
numeroasele piese care nu prezintă anul de făurire. Astfel, iataganele cu parazvana și hašrma
realizate din metal alb (placat cu argint) și decorate cu motive vegetale stilizate se încadrează
între a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și cca. 1830; iataganele cu garnituri din alamă decorate
cu filigran se încadrează între 1830 și a doua jumătate a sec. al XIX-lea; iataganele cu garnituri
simple din alamă sunt de sec. XIX842.
Dintre iataganele colecției Muzeului Național al Banatului din Timișoara , pe 8 dintre
piese a fost identificat anul de făurire, cel mai vechi iatagan datat din colecția MNB a fost
realizat în anul 1204 (conform calendarului islamic), corespunzând perioadei creștine 1789/1790,
iar cel mai recent este din anul musulman 1280, respectiv 1863/1864 după calendarul gregorian.
Restul de șase piese au fost realizate în anii: 1212 (1797/1798); 1216 (1801/1802); 1217
(1802/1803); 1222 (1807/1808); 1227 (1812); 1278 (1861/1862)843.
În condițiile în care restul de 22 de piese nu prezintă anul de fabricație, au fost datate în
funcție de formă și ornamentația existentă. Legat strict de forma pieselor, dintre cele 22 de piese,
două se încadrează cu siguranță în sec. al XVIII-lea, potrivindu-se caracteristicilor mai sus
amintite. În ceea ce privește tipologia, ambele piese sunt belosapci , cu plăsele de culoare
deschisă. Între a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și anul 1830 se încadrează 7 dintre piesele
colecției timișorene, la rândul lor defalcate pe următoarele tipuri: crnosapci (5 iatagane),
belosapci (o singură piesă) și o lamă de iatagan fără plăsele. Între anul 1830 și a doua jumătate a
sec. al XIX-lea avem în total 5 piese, dintre care patru sunt belosapci și una singură este
crnosapac . Restul de 8 piese au fost datate la modul general în sec. al XIX-lea. Aceste ultime
iatagane nu se încadrează din punct de vedere al decorului în categoriile prezentate mai sus, însă
după formă intră în categoria iataganelor târzii, din secolul al XIX-lea. În rândul celor opt piese,

841 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, pp. 9-15; Zoran Marcov, ”Colecția de
iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, pp. 265-268.
842 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 14.
843 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012,
pp. 269-271.

163
cinci sunt crnosapci , unul este cu mâner metalic, iar două piese prezintă modificări structurale:
unuia i-au fost adaptate plăsele din lemn, specifice unui cuțit de bucătărie obișnuit, în timp ce a
doua piesă a fost realizată prin refolosirea unei lame de baionetă austriacă de la mijlocul sec. al
XIX-lea844. Însă pentru realizarea unei statistici exacte vom folosi doar piesele care păstrează pe
lame anul de făurire, ori în situația aceasta, dintre cele opt piese ale colecției timișorene, două
sunt datate în ultimul deceniu al sec. al XVIII-lea, patru dintre piese se încadrează în primele
două decenii ale sec. al XIX-lea, în timp ce ultimele două piese au fost realizate în anii ’60 ai sec.
al XIX-lea. Trebuie precizat faptul că 10 piese din cadrul colecției timișorene au fost clasate în
categoria juridică Fond, prin Ordinul 2516 din 5 octombrie 2012845.
În lucrarea Arme în muzeele din România , apărută la București în anul 1973, sunt
publicate câteva dintre iataganele colecției de arme a Muzeului Militar Național din București .
În ceea ce privește perioada de timp cuprinsă între sec. XVIII-XIX, volumul ilustrează un iatagan
belosapac datat în anul 1759-1760 după calendarul creștin846, un alt iatagan belosapac , dăruit de
Poarta Otomană generalului Magheru, piesa fiind datată în 1803-1804 după calendarul creștin847
și două iatagane cu mânere metalice, tipice atelierelor balcanice, datate de autorii catalogului la
sfârșitul sec. al XVII-lea848, care însă, pe baza analogiilor existente, pot fi încadrate mai degrabă
între sfârșitul sec. al XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al XIX-lea849.
Dintre puținele iatagane publicate în țara noastră, trebuie amintit iataganul belosapac ,
restaurat și publicat în anul 2012 de către doamna Mihaela Beceanu, în revista de specialitate a
Muzeului din Deva. Iataganul este datat în anul musulman 1220 (1805/1806 după cel gregorian),
fiind unul de proveniență balcanică, tipic centrului armurier de la Foča, Bosnia. Piesa face parte
din colecția Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva , fiind înregistrată cu nr. inv.
234850 în inventarul instituției.
Tot în categoria iataganelor publicate se încadrează și cele trei piese din colecția
Muzeului Național de Istorie a României , incluse în cadrul expoziției ”Arme din colecția

844 Ibidem , pp. 271-278.
845 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8124-Muzeul-Banatului-TIMISOARA , site
accesat în august 2017.
846 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 153.
847 Ibidem , ilustr. 156.
848 Ibidem , ilustr. 157.
849 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 147;
Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu), București,
2014, nr. catalog 13.
850 Mihaela Beceanu, op. cit., pp. 283-286.

164
Muzeului Național de Istorie a României”. Toate cele trei piese păstrează damaschinat anul de
făurire, încadrându-se, la fel ca piesele colecției timișorene, între ultimul deceniu al sec. al
XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Cea mai veche piesă, un iatagan cu mâner metalic,
tipic centrului armurier de la Foča, Bosnia, a fost realizată în anul islamic 1210 (anul creștin
1795), urmează apoi o armă de tipul crnosapac , realizată la începutul sec. al XIX-lea (1222 după
Hegiră; 1806 după calendarul gregorian), ultima piesă fiind un iatagan belosapac din faza târzie
a producției balcanice, fiind datat în anul musulman 1270, respectiv 1853 după cel creștin851.
Un alt iatagan belosapac publicat într-o revistă de specialitate din țara noastră este piesa
deținută de Muzeului Municipal Mediaș . În cursul anului 2017, autorii Mihai Chiriac și Viorel
Ștefu au publicat în anuarul făgărășean Acta Terrae Fogarasiensis un iatagan belosapac din
colecția medieșană, piesa fiind realizată cel mai probabil la Foča, în anul 1277 după Hegiră (anul
1860 conform calendarului creștin)852. Până la publicarea articolului, iataganul figura în
evidențele muzeului ca fiind din sec. al XVII-lea.
Dintre iataganele cercetate, însă nepublicate, amintim cele cinci piese deținute de Muzeul
Militar Național din București . Armele respective, un belosapac853 și patru iatagane cu mânere
metalice854, se încadrează cronologic între sfârșitul sec. al XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al
XIX-lea855.
Dintre piesele nepublicate, însă clasate în Patrimoniul Cultural Național și postate pe site-
ul CIMEC-ului, avem trei iatagane atribuite atelierelor balcanice, aflate în colecția Muzeului
Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu . Vorbim despre două iatagane crnosapci și unul
cu mâner metalic, datate astfel: cea mai timpurie piesă este datată la sfârșitul sec. al XVIII-lea856,
urmează iataganul cu mâner metalic, datat în prima jumătate a sec. al XIX-lea857 și în cele din

851 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, nr. catalog: 13, 14 și 17.
852 Mihai Chiriac, Viorel Ștefu, op. cit ., p. 284.
853 Registrul de inventar al MMNB, iatagan cu teacă, nr. inv. 24873, înregistrat în 26 ianuarie 1963.
854 Registrul de inventar al MMNB, sabie de epocă cu mâner galben și lamă cu inscripție turcească, nr. inv. 22022,
înregistrată în 9 decembrie 1958; iatagan oriental, nr. inv. 7674, înregistrat în 2 iulie 1958; iatagan medieval, nr. inv.
1302, înregistrat în 2 iulie 1958; iatagan din prima jumătate a secolului al XIX-lea, nr. inv. 36071, înregistrat în 1
iulie 1975.
855 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012,
pp. 269-278.
856 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Sabie–Iatagan&k=0D4E52E5B69042578705B9958A8790F5 , site accesat
în februarie 2018.
857 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Sabie–Iatagan&k=FC527786AB924695A82E5293E42BFE07 , site accesat
în februarie 2018.

165
urmă avem o piesă datată la mijlocul aceluiași secol858. Datarea pieselor, în conformitate cu fișa
analitică de evidență, a fost realizată de domnul Ionuț-Cristian Gheorghe, muzeograf în cadrul
muzeului giurgiuvean. Datările propuse sunt în acord cu normele actuale din domeniu. Toate
cele trei piese sunt clasate în categoria juridică Fond, prin Ordinul 2472 din 9 iunie 2016859.
În aceeași categorie de piese intră și zece iatagane din colecția Muzeului Național de
Artă al României , clasate în categoriile juridice Fond și Tezaur, prin Ordinele nr. 2602 din 19
noiembrie 2013 și 2216 din 4 aprilie 2014. Dintre cele 10 piese deținute de muzeul bucureștean,
doar patru păstrează anul de făurire damaschinat pe lame: 1221 (1806/1807)860, 1227 (1812)861,
1231 (1815/1816)862 și 1241 (1825/1826)863. Restul de șase piese au fost datate în felul următor:
cel mai timpuriu este un iatagan belosapac datat în a doua jumătate a sec. al XVII-lea864, însă,
după forma și decorul piesei în cauză, propunem mai degrabă o datare în cadrul sec. al XVIII-lea;
un iatagan belosapac datat în sec. al XVIII-lea865, care prezintă însă toate caracteristicile
iataganelor de sec. XIX; două piese, ambele belosapci , datate în a doua jumătate a sec. al XVIII-
lea866; urmează un iatagan cu mâner metalic de tipul Foča , datat la sfârșitul sec. al XVIII-lea867 și
în cele din urmă un iatagan crnosapac , datat între sfârșitul sec. al XVIII-lea și începutul sec. al
XIX-lea868. Datarea și expertizarea pieselor muzeului bucureștean a fost realizată de domnul
Carol König, expert acreditat de Ministerul Culturii.

858 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Sabie–Iatagan&k=7348AC12578E4E85B23100911E5A4807 , site accesat
în februarie 2018.
859 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8175-Muzeul-Judetean-Teohari-
Antonescu-GIURGIU , site accesat în februarie 2018.
860 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Meimet–Iatagan-
otoman&k=9EBD8930EE794F5ABA6CB4D01886CCAF , site accesat în februarie 2018.
861 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-otoman&k=3134E1724F164D59B148208B5762CECE ,
site accesat în februarie 2018.
862 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-balcanic&k=F4496C37105C41FF81B73D7B51D40C0E ,
site accesat în februarie 2018.
863 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-otoman&k=EF351B10FDFE408AB73A2D625E3D62CB ,
site accesat în februarie 2018.
864 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-otoman&k=0B67A2FA6ADD4455B54967D2FEFA4627 ,
site accesat în februarie 2018.
865 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-otoman&k=63453AA7901A4060860A6C9D730587CB ,
site accesat în februarie 2018.
866 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-otoman&k=0BD8C31843F44686A60B4694E4D49E9F și
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-cu-teaca&k=53F7966F00DC40C094DE6DE2275F18D9 ,
site accesat în februarie 2018.
867 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-oriental&k=92CF3DD45F8240D485E3387A6FED88B0 ,
site accesat în februarie 2018.
868 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-otoman&k=474849FC8AB64CC2B696A4DBFC7B9E93 ,
site accesat în februarie 2018.

166
Iatagane clasate, două la număr, deține și Muzeul Județean de Istorie din Brașov .
Ambele piese, un belosapac și un crnosapac , sunt datate de autorul fișei analitice, domnul
Stelian D. Coșuleț, în secolul al XIX-lea869, ceea ce corespunde cu literatura de specialitate
internațională. Piesele sunt clasate în categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr. 2418
din 1 iulie 2008.
Un iatagan de tipul crnosapac este păstrat în colecția Complexul Muzeal Bucovina din
Suceava , piesa fiind datată de autoarea fișei analitice, doamna Paraschiva Victoria Batariuc, în
primul sfert al sec. al XIX-lea870. Iataganul este clasat în categoria juridică Fond, prin Ordinul de
clasare nr. 2314 din 11 iunie 2007.
În categoria iataganelor clasate în Patrimoniul Cultural Național mai figurează două piese
de factură balcanică, ambele clasate în categoria juridică Tezaur, deținute de Muzeul Județean
de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești și Muzeul de Istorie din Galați . Iataganul din
colecția muzeului din Ploiești este datat de către domnul Adrian Adamescu în a doua jumătate a
sec. al XVIII-lea871, în timp ce piesa colecției gălățene este datată în anul 1807/1808872, fișa de
evidență fiind întocmită de doamna Gabriela Costin.

5.3. Datarea puștilor cu cremene de factură balcanică
În cazul puștilor cu cremene de proveniență balcanică problema datării este chiar mai
complexă decât este cea în cazul pistoalelor, la acest aspect contribuind din plin aspectul aproape
neschimbat al armelor de-a lungul secolelor, dar și utilizarea unor componente de import, din sec.
XVII-XVIII, care îngreunează mult datarea corectă a armelor finite. În această categorie
includem țevile de pușcă provenite din nordul Italiei, realizate de renumiți armurieri italieni din
sec. XVII-XVIII, piese care însă ajung pe piața din Balcani în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea,
fiind utilizate și în primele decenii ale secolului următor873. O altă problemă constatată de
cercetătorii din domeniu este legată de producerea unor ”copii” în centrele italiene după țevi ale

869 http://clasate.cimec.ro/lista.asp?psearch=iatagan&psearchtype=&det=8180-Muzeul-Judetean-de-Istorie-
BRASOV , site accesat în februarie 2018.
870 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Arma-alba–Iatagan&k=6BD04274F73348D498737603AB9B7D90 , site
accesat în februarie 2018.
871 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-
oriental&k=09DD60490CFB4739A672C5D1EA6AA54D , site accesat în februarie 2018.
872 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Osman-Mehmed–Iatagan-cu-
teaca&k=B5B60BF2CCE311DAA0615254ABDD25F5 , site accesat în februarie 2018.
873 Mario Kovač, op. cit., p. 20; Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 24-25;
Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 162-181.

167
unor renumiți meșteri italieni din epocile trecute, țevi aflate la mare căutare în Peninsula
Balcanică. Se ajunge astfel la situația hilară de a se comercializa în cantități mari țevi care
prezentau marcaje ale unor armurieri celebri în perioada sec. XVII-XVIII, însă care erau produse
special pentru exportul în Balcanii sec. al XIX-lea874. La toate acestea se adaugă și numărul mare
de falsuri de epocă, realizate în atelierele de pe cuprinsul Peninsulei Balcanice, cu scopul de a
înlesni vânzarea puștilor875. Toate aceste aspecte îngreunează datarea puștilor de factură
balcanică, în condițiile în care puține exemplare păstrează gravat anul de făurire.
În datarea puștilor pot fi aplicate unele dintre normele utilizate la datarea pistoalelor.
Aceste principii se mulează cel mai bine pe armamentul provenit din spațiul albanez și care, în
linii generale, se aseamănă constructiv cu pistoalele de tipul Elbasan . Ca și în cazul pistoalelor,
principalul aspect este legat de ornamentația existentă pe țevile armelor. În prima jumătate a sec.
al XVIII-lea, țevile puștilor prezentau bogate ornamente damaschinate, cu metale scumpe –
argint și aur – decorul fiind realizat pe o suprafață destul de mare a țevilor și în straturi multiple.
Acest tip de decor a dispărut odată cu a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, pentru ca în sec. al
XIX-lea ornamentația să se mărginească doar la simple modele din sârmă de argint damaschinate
în oțelul țevii, mai ales în zona culatei, sau prin lipsa totală a elementelor decorative de pe țevi.
Această normă poate fi aplicată puștilor de tipul roga , care se suprapun în general cu spațiul
albanez, însă unele cercetări consideră că principiul decorului de pe țevi este valabil și la puștile
de tipul džeferdar876. Cel de-al doilea element important în datarea puștilor balcanice ține de
ornamentația prezentă pe garniturile de alamă ale armelor. În prima jumătatea sec. al XVIII-lea,
garniturile de alamă ale puștilor prezentau o ornamentație bogată și calitativă, realizată prin mai
multe procedee meșteșugărești: gravare, batere, turnare. În continuarea sec. al XVIII-lea aceste
ornamente devin din ce în ce mai simpliste, rudimentare și grosiere, pentru ca în sec. al XIX-lea
să prezinte un aspect cu totul superficial, exact ca și în cazul pistoalelor de tipul Elbasan877.
Edificator pentru datarea puștilor balcanice cu cremene este și tabelul realizat de Robert
Elgood, vis-à-vis de puștile džeferdar deținute de nouă importante instituții muzeale din arealul
Peninsulei Balcanice, printre care amintim: Muzeul Militar din Belgrad, Muzeul de Istorie a
Croației, Muzeul Marinei din Kotor, Muzeul de Istorie din Belgrad, Muzeul Național de Istorie

874 Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 23-24.
875 Ibidem , p. 24.
876 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije , (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 287.
877 Ibidem .

168
din Atena, Muzeul Militar Național din București etc. A fost cercetat în total un număr de 18
džeferdare , dintre acestea doar 10 piese păstrau gravat anul de făurire. Din tabelul realizat de
Elgood reiese faptul că o singură pușcă, dintre cele datate, a fost realizată în sec. al XVIII-lea,
mai exact înspre finalul secolului (în anul 1788), iar restul de nouă piese sunt datate în sec. al
XIX-lea. Dintre cele nouă puști, doar două intră în cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea, cele
mai multe, șapte la număr, se încadrează în prima jumătate a secolului, mai precis în primele
două-trei decenii. Este interesant faptul că cea mai târzie piesă este cea deținută de MMNB, ea
fiind datată în anul 1865878. Statistica lui Elgood vis-à-vis de puștile džeferdar nu poate fi luată
ca o bornă obligatorie în ceea ce privește puștile de factură balcanică, însă aduce în prim plan
aceleași date constatate și în cazul iataganelor sau a pistoalelor: majoritatea pieselor păstrate în
muzeele actuale din Balcani se încadrează între ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea și a doua
jumătate a sec. al XIX-lea879.
Analizând acum puștile balcanice de pe teritoriul actual al României, dintre piesele
publicate cele mai numeroase se regăsesc în catalogul Elenei Roman din anul 1981, referitor la
armele de foc din colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu . În catalogul respectiv, pe
baza descrierilor existente și a materialului ilustrativ, au fost identificate 20 puști de producție
balcanică, defalcate astfel: 12 puști de tipul roga , 5 džeferdare, 2 de tipul rašak și o pușcă de
tipul čibuklija . Catalogul doamnei Roman, în lipsa unei bibliografii actualizate la vremea
redactării lucrării, prezintă o datare eronată a pieselor colecției, integrând toate puștile
menționate în decursul sec. al XVIII-lea880. Pentru cele patru tipuri de arme ilustrate în catalog se
aplică o datare încadrată între ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al
XIX-lea881, singura piesă distinctă fiind carabina tromblon care cel mai probabil se datează în
cursul sec. al XIX-lea, chiar pe la mijlocul acestuia. Două dintre džeferdarele colecției sibiene au
fost publicate și în catalogul selectiv al colecției de armament, realizat de Anca Nițoi, însă
datarea pieselor respective se bazează pe informațiile furnizate în lucrarea Elenei Roman, în

878 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 80.
879 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, pp. 21-87; Anđelija Radović, op. cit ., pp.
47-115; Mario Kovač, op. cit., pp. 103-134; Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the
Ottoman Period , London, 2009, pp. 90-103, 138-151.
880 Elena Roman, op. cit. , pp. 31-38.
881 Mario Kovač, op. cit., pp. 169-180.

169
cuprinsul sec. al XVIII-lea882. Dorin Barbu, în articolul dedicat armelor turcești din colecția
Muzeului Brukenthal, datează puștile cu cremene balcanice în cuprinsul sec. al XVIII-lea883.
Din bogata colecție a Muzeului Militar Național din București , la care ne vom referi
ceva mai târziu, catalogul publicat de Ioan I. Scafeș în anul 2008 cuprinde și un frumos exemplar
de pușcă paragun , aflat în trecut în proprietatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Pușca este
datată la începutul sec. al XIX-lea884, încadrarea cronologică respectând normele internaționale.
Un alt muzeu din țara noastră care și-a publicat colecția armelor de foc este Muzeul
Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu , în inventarul instituției respective figurând două
puști de factură balcanică, una de tipul roga , iar cealaltă de tipul paragun . Pușca roga a fost
datată la începutul sec. al XIX-lea885, în timp ce paragunul bulgăresc între sfârșitul sec. al XVIII-
lea și începutul secolului următor886, ceea ce corespunde literaturii internaționale din domeniul
armelor de foc balcanice.
Muzeul Național de Istorie a României , în catalogul expoziției de arme din anul 2014,
cuprinde și o pușcă balcanică de tipul roga , datată de domnul Carol König în prima jumătate a
sec. al XIX-lea887.
La capitolul lucrărilor publicate trebuie menționată și opera lui Dorin Barbu, din 2013,
referitoare la armele de foc portative din sec. XV-XVIII în muzeele din Transilvania888. În
tabelele din finalul lucrării putem identifica o serie de puști balcanice deținute de muzeele
ardelene, însă în ceea ce privește datarea acestora trebuie spus că limitarea vechimii la sfârșitul
sec. al XVIII-lea nu corespunde realității istorice, în condițiile în care marea majoritate a puștilor
de factură balcanică se încadrează cronologic în prima jumătate a sec. al XIX-lea889.
În final amintim lucrarea Arme în muzeele din România , publicată în anul 1973, care
cuprinde în materialul ilustrativ din finalul catalogului o armă balcanică deosebită, decorată în

882 Anca Nițoi, op. cit ., pp. 109, 111.
883 Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr.
XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.
884 Ioan I. Scafeș, op. cit. , p. 19.
885 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 48-49.
886 Ibidem , pp. 46-47.
887 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, p. 101.
888 Dorin Barbu, Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania , Sibiu, 2013, pp. 98-115.
889 Vezi nota nr. 878.

170
spațiul grecesc (insulele Ionice), deținută de Muzeul Național Peleș și datată la sfârșitul sec. al
XVIII-lea890.
Din categoria colecțiilor cercetate la fața locului și nepublicate, avem piesele deținute de
Muzeul Militar Național din București , în expoziția permanentă a instituției fiind studiate 19
puști cu cremene de factură balcanică. Dintre toate aceste piese, una singură este datată în anul
1865, fiind vorba de džeferdarul trecut în tabelul realizat de R. Elgood și menționat la începutul
subcapitolului891. Restul de 18 piese pot fi datate în felul următor: puștile de tipul roga , 7 la
număr, se încadrează între a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al XIX-
lea892; puștile džeferdar , 3 la număr, se datează între ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea și a
doua jumătate a sec. al XIX-lea893; puștile de tipul paragun , 4 la număr, se datează între a doua
jumătate a sec. al XVIII-lea și mijlocul sec. al XIX-lea894; puștile de tipul rašak , 3 la număr, între
sfârșitul sec. al XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al XIX-lea895. În colecția MMNB a fost
identificată și o pușcă de factură nord-italiană, realizată pentru export în spațiul balcanic,
probabil pentru cel dalmat, arma respectivă încadrându-se cronologic între sfârșitul sec. al
XVIII-lea și primele decenii ale celui următor896.
O altă colecție cercetată în întregime, însă publicată doar parțial, este cea din cadrul
Muzeului Național al Banatului din Timișoara , unde până în clipa de față a fost publicată o
singură piesă, pușca džeferdar de proveniență muntenegreană, arma fiind datată între sfârșitul sec.
al XVIII-lea și primele decenii ale sec. al XIX-lea897. Alături de džeferdarul publicat, colecția
timișoreană mai deține un număr de 14 puști cu cremene de factură balcanică, dintre care 12 se
încadrează în tipul roga898, iar 2 în tipul paragun899. De menționat că niciuna din puștile colecției
bănățene nu prezintă anul de făurire. Puștile roga se datează între a doua jumătate a sec. al

890 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 235-236, 238-
239.
891 Registrul de inventar al MMNB, pușcă cu cremene sec. XVIII, nr. inv. 23225, înregistrată în 11 septembrie 1959.
892 Registrul de inventar al MMNB, puști de tipul roga : nr. inv. 1274, 1275, 1278, 1279, 1699, 22593, 26433.
893 Registrul de inventar al MMNB, puști de tipul džeferdar : nr. inv. 4772, 4808, 23226.
894 Registrul de inventar al MMNB, puști de tipul paragun : nr. inv. 1392, 1442, 23229, 27646.
895 Registrul de inventar al MMNB, puști de tipul rašak : nr. inv. 1243, 4728, 27650.
896 Registrul de inventar al MMNB, pușcă medievală cu cremene, nr. inv. 1259, înregistrată în 2 aprilie 1958.
897 Zoran Markov, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum Timisoara”, în Anica
Medaković, Ivana Pantović (coord.), Proceedings of the Regional Conference – Research, Preservation and
Presentation of Banat Heritage: Current State a Long Term Strategy , Vršac, Gradski Muzej Vršac, 2012, p. 190.
898 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3142, 3143, 3147, 3150, 3152, 3169, 3183, 3185, 3186, 3194,
3195.
899 Registrul de inventar IV al MNB, nr. inv. Istorie 3151, 3158 și 3175.

171
XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în timp ce armele de tipul paragun se datează
între a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și mijlocul sec. al XIX-lea900.
În ceea ce privește piesele cuprinse în baza de date a CIMEC-ului, la capitolul puști
balcanice, exceptând puștile deja prezentate, figurează doar două arme cu cremene de factură
balcanică. O pușcă de tipul džeferdar deținută de Complexul Muzeal Bucovina din Suceava ,
care potrivit datării emise de doamna Paraschiva Victoria Batariuc, autoarea fișei de evidență
analitică, se încadrează în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea901 și o pușcă de tipul roga din
colecția de arme a Complexului Muzeal Arad , datată de autoarea fișei analitice de evidență,
doamna Felicia Aneta Oarcea, la sfârșitul sec. al XVIII-lea902.

5.4. Datarea pistoalelor cu cremene de factură balcanică
Đurđica Petrović (1927-2003) se numără printre cei mai de seamă cercetători ai
armamentului balcanic, iar în bogata ei carieră științifică, care încununează aproape cinci decenii
de cercetare, a publicat zeci de studii dedicate armamentului balcanic realizat în spațiul fostului
stat iugoslav. Beneficiind de numeroase cercetări de teren, desfășurate în fostele centre de
producție din Balcani, printre care amintim Sarajevo, Foča, Peć, Prizren, Boka Kotorska, Perast,
Skoplje etc., Đ. Petrović a emis în decursul timpului numeroase ipoteze privitoare la armamentul
balcanic, teoriile sale fiind preluate de cercetători ai armamentului islamic, printre aceștia
figurând și britanicul Robert Elgood903. Una dintre teoriile sale se referă la problema datării
pistoalelor balcanice de tipul Elbasan , cunoscute în literatura de specialitate sârbo-croată sub
denumirea de „šilje”, sau ”rat-tail” în limba engleză. Principiile de bază enunțate de Petrović în
cazul pistoalelor de Elbasan pot fi aplicate, în linii generale, și în cazul celorlalte tipuri de
pistoale și kubure balcanice:
1. Un prim element în datarea pistoalelor balcanice de tipul Elbasan ține de forma
mânerului: mânerele care prezintă o ușoară curbură în jos sunt tipice primei jumătăți a sec. al
XVIII-lea. Acest tip de mâner reprezintă tipul de trecere între mânerele aproape drepte,
caracteristice celei de-a doua jumătăți a sec. al XVII-lea, formă identificată pe unele prototipuri

900 Mario Kovač, op. cit., pp. 169-180.
901 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pusca–Pusca-cu-cremene&k=CDA116CD369449E59B399E285E2F517C ,
site accesat în februarie 2018.
902 http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=Arma-de-foc–Flinta&k=037118D056034F7BABE07ACFFB6F3D1F , site
accesat în februarie 2018.
903 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 72-
103, 138-151, 184-209.

172
ale pistoalelor ledenica , și mânerele cu o formă accentuată a curburii în jos, apărute în a doua
jumătate a sec. al XVIII-lea. Pe tot cuprinsul sec. al XIX-lea această curbură a mânerelor se
accentuează din ce în ce mai mult. Mânerul curbat, atât în cazul pistoalelor, cât și în cazul
puștilor, prezintă marele avantaj legat de amortizarea șocului în momentul tragerii, ceea ce
favoriza o mai bună precizie a loviturii, mai ușoară și facilă mânuire a armei904.
2. Cel de-al doilea element important în datarea pistoalelor de tipul Elbasan ține de forma
bumbului existent la terminația bulbului amplasat la talpa mânerului. În prima jumătate a sec. al
XVIII-lea, acest bumb, cu rol decorativ dar și de fixare a bulbului în talpa de lemn a mânerului,
avea o formă mai accentuată, reprezentând veriga de trecere de la bumbul evazat și reliefat al
ledenic -ei din a doua jumătate a sec. al XVII-lea, la bumbul din a doua jumătate a sec. al XVIII-
lea, care se caracterizează printr-o reducere constantă și accentuată a formei, ceea ce a dus la
cumpăna sec. XVIII-XIX la unirea bumbului cu bulbul, dând astfel celebra formă ascuțită a
mânerului. Forma ascuțită de la terminația mânerului este caracteristică întregului sec. al XIX-
lea905.
3. Al treilea element important în datarea pistoalelor balcanice cu cremene, a celor de
tipul Elbasan în particular, dar și restul pistoalelor balcanice în general, este legat de
ornamentația existentă pe țevile armelor. În prima jumătate a sec. al XVIII-lea țevile pistoalelor
prezentau bogate ornamente damaschinate, cu metale scumpe – argint și aur, decorul fiind
realizat pe o suprafață destul de mare a țevilor și în straturi multiple. Acest tip de decor s-a
pierdut odată cu a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, pentru ca în sec. al XIX-lea ornamentația să
se mărginească doar la simple modele din sârmă de argint damaschinate în oțelul țevii, mai ales
în zona culatei, sau prin totala lipsă a elementelor decorative de pe țevi. Doamna Petrović a
constatat acest lucru și în cazul puștilor de tipul džeferdar906.
4. Ultimul element important în datarea pistoalelor balcanice ține de ornamentația
prezentă pe garniturile de alamă ale armelor. În prima jumătatea sec. al XVIII-lea garniturile de
alamă ale pistoalelor prezentau o ornamentație bogată și calitativă, realizată prin mai multe
procedee meșteșugărești: gravare, batere, turnare. În continuarea sec. al XVIII-lea aceste

904 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije , (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 287.
905 Ibidem .
906 Ibidem .

173
ornamente devin din ce în ce mai simpliste și rudimentare, pentru ca în sec. al XIX-lea să
prezinte un aspect cu totul superficial907.
Un alt aspect constatat în timpul cercetării noastre în problema datării pistoalelor de
factură balcanică, ține de forma și lungimea componentelor utilizate în realizarea lor. Astfel
pistoalele voluminoase, mari, realizate după modelul celor italiene de sec. XVIII au fost fabricate
până în primele decenii ale sec. al XIX-lea, dimensiunile acestora fiind în jurul a 50-55 cm –
lungimea pistolului, respectiv 32-35 cm – lungimea țevii. În cursul sec. al XIX-lea aceste mărimi
se micșorează constant, ajungându-se în a doua jumătate a sec. al XIX-lea la lungimi de cca 40-
45 cm pentru întreaga armă și 22-25 cm pentru țeavă908.
Singurul studiu dedicat pistoalelor balcanice aflate în colecția unui muzeu din țara noastră
este cel referitor la colecția Muzeului Național al Banatului din Timișoara . Colecția
timișoreană deține 14 piese balcanice, atribuite unor ateliere locale, 13 dintre acestea fiind
inventariate în colecția de Istorie, unul singur fiind înregistrat la Memoriale. Referitor la datarea
pieselor colecției timișorene, trebuie spus că una singură dintre piese păstrează pe brațul de
fixare al țevii gravat anul de fabricație, ”1814”909. În condițiile în care producția de țevi are în
Balcani o istorie aparte, țevile fiind în general comercializate și vândute către centrele de
asamblare, putem presupune că arma în sine a fost realizată ulterior anului 1814, însă undeva în
prima jumătate a sec. al XIX-lea. Luând în considerare principiile datării pistoalelor balcanice,
enunțate mai sus, celelalte 13 piese au fost datate între ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea și a
doua jumătate a sec. al XIX-lea. Astfel cele două pistoale de tipul Foča prezintă caracteristici
ușor diferite, ceea ce le încadrează în intervale de timp distincte: pistolul masiv de cobur, de tipul
armelor nord-italiene de sec. XVIII, se încadrează cronologic între sfârșitul sec. al XVIII-lea și
primele decenii ale secolului următor910; celălalt pistol de tipul Foča existent în colecția de la
Timișoara, mai puțin masiv și cu mânerul puternic încovoiat în jos se încadrează între mijlocul și
a doua jumătate a sec. al XIX-lea911. În colecția bănățeană se regăsesc și opt pistoale de tipul Peć,
printre acestea figurând și arma menționată anterior, cea cu țeava datată în anul 1814. Dintre

907 Ibidem .
908 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 40-80; Anđelija Radović, op. cit ., pp. 102-115; Mario Kovač, op. cit.,
pp. 103-134.
909 Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XIX,
Cluj-Napoca, 2011, p. 321.
910 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 51.
911 Ibidem , p. 80.

174
aceste pistoale, șapte se încadrează în prima jumătate a sec. al XIX-lea912, iar ultimul, cel mai
puțin masiv, se încadrează la mijlocul secolului respectiv913. O informație extrem de prețioasă în
datarea acestor pistoale de Peć ne parvine din lucrarea lui Robert Elgood, unde se precizează
faptul că producția de pećanke nu este atestată documentar în sec. al XVIII-lea914. Colecția
timișoreană mai cuprinde și două pistoale de tipul zlatka , datate între sfârșitul sec. al XVIII-lea și
primele decenii ale sec. al XIX-lea915. Ultimele piese de factură balcanică păstrate la Timișoara
sunt două pistoale realizate în mediul albanez, tipice centrului de la Elbasan. Datorită formei
încovoiate a mânerelor pistoalele sunt datate în primele decenii ale sec. al XIX-lea916.
Catalogul colecției armelor de foc din cadrul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu,
publicat în anul 1981, cuprinde 17 pistoale identificate ca aparținând unor centre manufacturiere
din Balcani, piese care, din lipsa bibliografiei necesare în momentul respectiv, au fost datate
eronat. Dintre cele 17 piese, 13 sunt tipice centrului armurier de la Peć. Pistoalele de cobur de
acest tip au fost datate în cuprinsul sec. al XVIII-lea917, în condițiile în care piesele respective au
fost realizate în sec. al XIX-lea, cel mai probabil în prima jumătate a secolului respectiv. Din
acest punct de vedere colecția sibiană se aseamănă foarte mult cu cea de la Timișoara. Muzeul
din Sibiu mai deține două piese de tipul Elbasan , ambele datate inițial la sfârșitul sec. al XVIII-
lea. Trebuie specificat că una dintre piesele sibiene, similară cu pistolul de tipul Elbasan de la
Giurgiu, se încadrează într-adevăr în anii sfârșitului de sec. XVIII – începutului de sec. XIX918,
în timp ce a doua piesă, cu mânerul mult curbat, este specifică primelor decenii ale sec. al XIX-
lea919. Tot în colecția sibiană apare un exemplar interesant de celina albaneză, datat
corespunzător la sfârșitul sec. al XVIII-lea920. Ultimul pistol balcanic din colecția sibiană, o armă
de cobur de tipul Shkodra , datată la mijlocul sec. al XVIII-lea921, se încadrează de fapt între
sfârșitul sec. al XVIII-lea și primele decenii ale sec. al XIX-lea922.

912 Ibidem , pp. 74-79.
913 Ibidem , p. 79.
914 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, p. 195.
915 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 69-70.
916 Ibidem , pp. 71-72.
917 Elena Roman, op. cit. , nr. catalog: 82, 85, 86, 92, 93, 94, 98, 107, 118, 125, 128, 139, 145.
918 Ibidem , nr. catalog: 143.
919 Ibidem , nr. catalog: 144.
920 Ibidem , nr. catalog: 140.
921 Ibidem , nr. catalog: 127.
922 Boško Ljubojević, op. cit., pp. 125, 127.

175
Dorin Barbu datează pistoalele balcanice cu cremene din colecția Muzeului Brukenthal la
modul general în cuprinsul sec. al XVIII-lea, cu observația că unicul cobur de Shkodra este
încadrat în a doua jumătate a secolului respectiv923.
Dintre publicațiile mai recente, care cuprind și pistoale de factură balcanică, amintim
catalogul armelor de foc publicat de Muzeul Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu în
anul 2010. De menționat faptul că datarea utilizată în cazul celor două pistoale balcanice din
colecția muzeului din Giurgiu este conformă cu normele literaturii de specialitate, pistolul de
tipul Elbasan fiind încadrat cronologic la sfârșitul sec. al XVIII-lea924, în aceiași perioadă
istorică fiind încadrat și pistolul de cobur de tipul Foča925. Pentru cea de-a doua piesă ne
permitem să propunem o datare ceva mai largă, undeva între sfârșitul sec. al XVIII-lea și primele
decenii ale sec. al XIX-lea.
La capitolul pistoalelor balcanice publicate se încadrează și un frumos exemplar de
prizrenac , prezentat în catalogul Muzeului Național de Istorie a României din anul 2014. Piesa
respectivă este datată în cadrul sec. al XVIII-lea926, însă potrivit literaturii de specialitate din
domeniul armelor balcanice, piesa respectivă se datează mai de grabă între sfârșitul sec. al
XVIII-lea și prima jumătate a celui următor927. Un pistol cu o vechime similară, tot de tipul
prizrenac , deținut de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei , a fost publicat, însă doar la
nivel ilustrativ, în volumul Arme în muzeele din România , în anul 1973. Conform bibliografiei
existente la vremea respectivă, arma era încadrată în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea928.
Lucrarea apărută în anul 1973, exceptând pistolul de tipul prizrenac , cuprinde încă doua piese de
factură balcanică, publicate doar la nivel ilustrativ: un pistol de cobur de tipul Shkodra929, datat
inițial la sfârșitul sec. al XVII-lea și un frumos exemplar de tipul grecesc Ioannina930, datat la
sfârșitul sec. al XVIII-lea. Referitor la datarea celor două piese, analizându-le din perspectiva
bibliografiei actuale, putem aprecia vechimea primei piese între sfârșitul sec. al XVIII-lea și

923 Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr.
XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 92-93.
924 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , nr. catalog 21.
925 Ibidem , nr. catalog 14.
926 Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta König, Florin Georgescu),
București, 2014, nr. catalog 52.
927 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 190-
192.
928 Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 229-230.
929 Ibidem , ilustr. 234.
930 Ibidem , ilustr. 242.

176
prima jumătate a sec. al XIX-lea, iar în legătură cu pistolul grecesc de tipul Ioannina , majoritatea
autorilor contemporani datează astfel de piese în cuprinsul sec. al XIX-lea931.
Un paragraf aparte îl dedicăm pieselor de factură balcanică din colecția MMNB , piese
nepublicate, însă cercetate la fața locului prin amabilitatea conducerii muzeului. În expoziția de
bază a muzeului bucureștean, în primăvara anului 2016 am identificat 17 piese specifice
atelierelor de producție balcanică. În ceea ce privește datarea pieselor respective am utilizat
normele actuale de datare publicate în literatura de specialitate, încadrarea pistoalelor MMNB
fiind între a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și mijlocul sec. al XIX-lea. Astfel, pistoalele de
tipul ledenica , foarte populare și renumite în Peninsula Balcanică în perioada stăpânirii otomane,
trei la număr, se încadrează între a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și prima jumătate a sec. al
XIX-lea932. Pistoalele de tipul zlatka , patru la număr, se încadrează cronologic între ultimele
decenii ale sec. al XVIII-lea și prima jumătate a secolului următor933. Colecția bucureșteană
deține în expoziția permanentă un singur pistol de tipul Elbasan , datat la cumpăna sec. XVIII-
XIX934. Trecând la pistoalele de cobur, în colecția MMNB au fost identificate două piese tipice
centrului armurier de la Peć, ambele piese datându-se în prima jumătate a sec. al XIX-lea935.
Specifice centrului manufacturier de la Foča sunt două pistoale datate în primele decenii ale sec.
al XIX-lea936. O colecție deosebită este cea a pistoalelor de tipul Shkodra , chiar cinci la număr,
care se încadrează între sfârșitul sec. al XVIII-lea și primele decenii ale secolului următor937.
În baza de date a Institutului Național al Patrimoniului (CIMEC – Institutul de Memorie
Culturală), la capitolul bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național,
figurează și câteva pistoale de factură balcanică, toate clasate în categoria juridică Fond. În
colecția Complexului Muzeal Bucovina din Suceava figurează două pistoale de tipul Elbasan ,
datate, conform autoarei fișei analitice, doamna Paraschiva Victoria Batariuc, în a doua jumătate
a sec. al XVIII-lea938 și în prima jumătate a sec. al XIX-lea939. La aceste datări menționăm faptul

931 Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period , London, 2009, pp. 230-
249.
932 Registrul de inventar al MMNB, pistoale de tipul ledenica : nr. inv. 1446, 7017, 7018.
933 Registrul de inventar al MMNB, pistoale de tipul zlatka : nr. inv. 1431, 1464, 12648, 24307.
934 Registrul de inventar al MMNB, pistoale de tipul Elbasan : nr. inv. 12650.
935 Registrul de inventar al MMNB, pistoale de tipul pećanka : nr. inv. 1505, 6878.
936 Registrul de inventar al MMNB, pistoale de tipul Foča : nr. inv. 1256, 1335.
937 Registrul de inventar al MMNB, pistoale de tipul Shkodra : nr. inv. 1425, 1429, 1546, 22587, 22588.
938 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-cremene&k=44AECEAD925743498C53F938C2926715 ,
site accesat în februarie 2018.

177
că există o foarte mare probabilitate ca ambele pistoale de la Suceava să fi fost realizate în
primele decenii ale sec. al XIX-lea, piesele fiind similare celor deținute de MNB940.
În aceeași bază de date figurează și patru pistoale balcanice deținute de Muzeul Național
de Artă al României . Fișarea și expertizarea pieselor a fost realizată de domnul Carol König.
Astfel, cele două pistoale de tipul zlatka au fost datate în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea941,
pistolul ledenica a fost încadrat cronologic la sfârșitul sec. al XVIII-lea942, iar pistolul de cobur
de Foča a fost datat în cuprinsul sec. al XVIII-lea943. La datările în cauză, mai adăugăm faptul că
pistoalele de tipul zlatka pot fi și mai târzii de a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, perioada
realizării lor putându-se derula chiar în primele decenii ale secolului următor, în timp ce pistolul
de Foča e mai degrabă caracteristic sfârșitului de sec. XVIII – primelor decenii ale secolului
următor.
În baza de date a CIMEC-ului mai figurează o piesă deținută de Muzeul Județean de
Istorie din Brașov. Pistolul de tipul Elbasan a fost datat de autorul fișei analitice, Moței Florin,
în cadrul sec. al XVIII-lea944. Trebuie să precizăm faptul că piesa prezintă toate caracteristicile
sfârșitului de sec. XVIII – începutului de sec. XIX.
•
Din cele 185 de arme incluse în Catalogul pieselor , doar în categoria iataganelor au fost
identificate suficient de multe arme datate (19 în total), care să permită realizarea unei evaluări
realiste în ceea ce privește periodizarea armelor balcanice aflate pe teritoriul actual al României.
Dintre cele 19 iatagane datate, cele mai multe provin din primele decenii ale sec. al XIX-lea, 12
piese (63%), urmează iataganele datate în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, 4 piese (21%),
pentru ca iataganele datate în ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea să dețină cea mai mică
pondere, numărând doar 3 piese (16%). Cu toate că numărul mic al iataganelor datate, 19 din
totalul de 59 de piese incluse în catalog, nu este reprezentativ la nivelul întregii țări, totuși

939 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-
cremene&k=C721C20973FD4DEBB8E044EA8C0B348F , site accesat în februarie 2018.
940 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , pp. 71-72.
941 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-cremene&k=66BF18BFB7EB496392F9A483D2013513
și http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-
cremene&k=ABAE5E6D9C6C4DBF9E577470A35B60BF , site accesat în februarie 2018.
942 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-balcanic&k=0D2B342EF1EC401D9B49456796C491D8 , site
accesat în februarie 2018.
943 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-cremene&k=9A144F81EBBA42F796E4A51706E491A7 ,
site accesat în februarie 2018.
944 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-
cremene&k=A74FB1EB3EBA46C6B7D350FEDBF1B678 , site accesat în februarie 2018.

178
rezultatele analizei noastre sunt similare, dintr-un anumit punct de vedere, cu situația iataganelor
păstrate în marile colecții de arme de la Belgrad și Zagreb. Concret, ne referim la ponderea
deținută de iataganele datate în prima jumătate a sec. XIX-lea, cele mai numeroase păstrate în
muzeele noastre, din acest punct de vedere situația este identică cu cele de la Muzeul Militar din
Belgrad945 și Muzeul de Istorie a Croației din Zagreb946. Diferențele constatate față de situația
din România sunt în decalajul mult mai mic dintre acest grup de iatagane și cele din a doua
jumătate a sec. XIX-lea, respectiv din ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea. Numărul mare de
arme realizate în prima jumătate a sec. al XIX-lea trebuie pus în legătură cu situația politică mai
mult decât dificilă în care se regăsea partea europeană a Imperiului otoman la momentul
respectiv. Nevoia de înarmare a devenit o necesitate în anii declanșării ”Revoluției sârbe” din
anii 1804-1835, mișcare antiotomană desfășurată în mai multe etape și concretizată cu înființarea
unui Principat Sârb autonom în cadrul Imperiului otoman947. În aceeași linie cu mișcarea
antiotomană din Serbia se înscrie și Războiul de Independență al Greciei, derulat între anii 1821
și 1829 și finalizat cu recunoașterea independenței noului stat grec de către marile puteri
europene948. O situație conflictuală a existat și în Bosnia în anul 1831, însă caracterul acesteia era
diferit, în condițiile în care bosniacii s-au ridicat împotriva reformelor întreprinse de autoritățile
centrale de la Istanbul949. Toate aceste conflicte apărute în spațiul Balcanilor au necesitat o
înarmare masivă, generând o producție importantă de armament, fapt ilustrat și în datarea
iataganelor existente în spațiul românesc.
Referitor la celelalte arme de factură balcanică prezente în România de astăzi putem
afirma că se încadrează între a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al XIX-
lea, accentul fiind pus pe prima parte a sec. al XIX-lea, conform celor demonstrate în rândurile
de mai sus.

945 În colecția MMB se păstrează un număr de 95 iatagane, dintre acestea 62 fiind datate. Din grupul celor datate,
ponderea cea mai mare o dețin piesele realizate în prima jumătate a sec. al XIX-lea (30 de iatagane), urmează cele
făurite în a doua jumătate a sec. al XIX-lea (20 de piese), iar pe ultimul loc se clasează cele realizate în a doua
jumătate a sec. al XVIII-lea (10 iatagane). Bibliografie: Anđelija Radović, op. cit ., pp. 47-73.
946 Impresionanta colecție de iatagane a MICZ numără în total 178 de piese, dintre acestea 79 sunt datate. Cele mai
numeroase sunt iataganele realizate în prima jumătate a sec. al XIX-lea (44 de piese), urmează cele produse în a
doua jumătate a sec. al XVIII-lea (22 de iatagane) și în cele din urmă avem iataganele realizate în a doua jumătate a
sec. al XIX-lea (13 piese). Bibliografie: M. Šercer, Jatagani u Pov. Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, pp. 21-55.
947 Charles Jelavich, Barbara Jelavich, The Establishment of the Balkan National States, 1804-1920 , Seattle, 1986,
pp. 26-37.
948 Ibidem , pp. 38-52.
949 Husnija Kamberović, Husein-Kapetan Gradaščević (1802-1834), Biografija , Tuzla, 2002, pp. 41-54.

179
CONCLUZII

În urma cuceririi otomane pe cuprinsul Peninsulei Balcanice s-au dezvoltat meșteșugurile
în mediul urban și odată cu acestea a înflorit comerțul. În multe orașe din Bosnia și Herțegovina,
Muntenegru, Serbia, Kosovo și Metohija, Macedonia, Albania, Bulgaria și Grecia, în sec. XVII-
XVIII, dar mai ales în sec. al XIX-lea, producția artizanală meșteșugărească de armament a
cunoscut o dezvoltare importantă. În centrele mai sus amintite se produceau arme, atât pentru
nevoile locale, cât și pentru comercializarea lor în alte provincii ale Imperiului Otoman950.
Armele de factură balcanică sunt piese create cu multă originalitate, design popular amestecat cu
mai vechiul strat de cultură feudală, la care se adaugă puternicele influențe orientale. Toate
aceste aspecte au creat premisele apariției în Balcani a unor tipuri specifice de arme albe și de
foc, nemaiîntâlnite în restul teritoriului otoman951.
Armele realizate în Peninsula Balcanică în sec. XVIII-XIX se numără printre cele mai
frumoase și valoroase piese de armament aflate în colecțiile muzeale din România. Decorate
printr-o varietate de tehnici ornamentale și cu materiale dintre cele mai scumpe, armele de
factură balcanică din perioada stăpânirii otomane se disting datorită originalității și
somptuozității caracteristice, deținând în inventarele muzeelor românești o pondere de
aproximativ 25% din totalul armelor de sec. XVIII-XIX.
Demersul nostru științific derulat într-un interval de cinci ani de zile, referitor la
armamentul balcanic din sec. XVIII-XIX de pe teritoriul actual al României, ne-a permis să
clarificăm patru aspecte importante legate de tematica cercetată: identificarea locurilor unde se
păstrează astăzi piese de armament balcanic pe teritoriul țării noastre, identificarea și clasificarea
tipurilor de arme balcanice prezente în spațiul românesc actual, proveniența acestora și datarea
armelor în conformitate cu literatura de specialitate internațională.
În legătură cu primul dintre aspectele menționate mai sus, identificarea locurilor unde se
păstrează astăzi piese de armament balcanic, trebuie spus că marea majoritatea a obiectelor
prezente pe teritoriul românesc actual se regăsesc în colecțiile muzeale, în colecțiile publice și
într-o mult mai mică măsură în cele particulare, acest fapt datorându-se și regimului legislativ
mai riguros, care stabilește normele colecționării și deținerii armelor, mai cu seamă a celor de foc.

950 Anđelija Radović, op. cit., p. 7.
951 Zoran Marcov, ”Contribuții la identificarea și clasificarea puștilor vest-balcanice cu cremene prezente în muzeele
din România”, în AnB, S.N., XXIII, Cluj-Napoca, 2015, p. 332.

180
În urma cercetării întreprinse s-a constatat faptul că cele mai numeroase arme de factură
balcanică din perioada stăpânirii otomane se regăsesc în țara noastră în marile colecții muzeale,
printre acestea distingându-se Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București, în
colecțiile căruia au fost identificate cele mai numeroase tipuri de arme balcanice existente astăzi
în România. În categoria marilor colecții muzeale, care păstrează și importante subcolecții de
armament balcanic, se încadrează cele deținute de Muzeul Național de Istorie a României din
București, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Muzeul
Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Național al Banatului din Timișoara
și Muzeul Național Peleș din Sinaia. Arme de factură balcanică au fost identificate și în
numeroase colecții muzeale mai mici, în instituții cu caracter regional, județean și local, însă
numărul piesele deținute este în aceste cazuri mult mai mic, iar prezența unor arme spectaculoase
este cu totul excepțională.
O statistică exactă vis-à-vis de procentajul deținut de armamentul balcanic în cuprinsul
marilor colecții de arme din muzeele și colecțiile publice din România este dificil de realizat, în
contextul în care puține instituții muzeale au publicat până la ora actuală cataloage de colecții
complete. De regulă, au fost publicate în întregime doar subcolecții de armament, dar există și
cataloage care cuprind întreaga gamă de arme, însă acestea sunt lucrări selective, înglobând doar
cele mai reprezentative piese dintre cele deținute. Trebuie spus că există și cataloage dedicate
unor colecții întregi de arme, cum este cazul Muzeului de Istorie din Bacău952, însă vorbim în
aceste cazuri de colecții relativ mici și sărace din punct de vedere al diversității armelor deținute,
insuficiente pentru creionarea unei statistici relevante în ceea ce privește armamentul deținut de
muzeele țării noastre, cu atât mai puțin pentru armamentul de factură balcanică. Pe lângă armele
publicate, în cercetarea noastră au fost incluse și piesele clasate în Patrimoniul Cultural Național
Mobil al României, informațiile referitoare la piesele în cauză putând fi consultate pe pagina web
a Institutului Național al Patrimoniului (CIMEC – Institutul de Memorie Culturală)953, aflat în
subordinea Ministerului Culturii. Din punct de vedere statistic, piesele de armament postate pe
pagina CIMEC-ului reprezintă doar o mică parte din armamentul deținut de muzeele românești,
informațiile existente în această bază de date fiind utile doar în completarea unui fond
documentar deja existent. La armele publicate și baza de date a CIMEC-ului se mai adaugă și

952 Elena Artimon, Lăcrămioara Marin-Stratulat, Arme din colecția Muzeului de Istorie Bacău (secolele X-XX) ,
Bacău, 2005.
953 http://clasate.cimec.ro/Clasate.asp , site accesat în februarie 2018.

181
piesele cercetate la fața locului, în expozițiile și depozitele unor muzee din România. Aici însă
trebuie precizat faptul că numeroase muzee românești sunt la ora actuală închise publicului,
datorită diverselor lucrări de renovare a spațiilor sau de mutare a patrimoniul muzeal, colecțiile
acestora fiind greu accesibile cercetătorilor. O astfel de situație se întâlnește la Muzeul Național
de Istorie a României din București, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca,
Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta-Turnu Severin
etc.
Coroborând datele obținute din toate cele trei surse mai sus amintite (publicații, baza de
date CIMEC și cercetarea pieselor la fața locului) putem propune un procent de cel mult 25%
pentru armele de factură balcanică existente în marile colecții muzeale din țara noastră, din
totalul armelor din sec. XVIII-XIX deținut. Procentajul se aplică mult mai bine colecțiilor de
arme de foc, publicate și clasate într-un număr mult mai mare decât armele albe.
Referitor la cel de-al doilea aspect clarificat în urma cercetării întreprinse, identificarea și
clasificarea tipurilor de arme balcanice prezente în spațiul românesc actual, trebuie accentuat
faptul că aceasta este cea mai importantă contribuție adusă de cercetarea noastră în problematica
armelor vechi păstrate în colecțiile muzeale din România. Prin identificarea și clasificarea
tipurilor de arme balcanice din sec. XVIII-XIX prezente în spațiul românesc actual, demonstrăm
faptul că cele mai multe dintre piesele de armament considerate de vechea literatură de
specialitate autohtonă ca fiind de producție turcească sau orientală sunt de fapt rezultatul
producției balcanice de armament, cu precădere a atelierelor din vestul Peninsulei. Spațiul
geografic respectiv, datorită conformației muntoase și greu accesibile, a beneficiat de-a lungul
timpului de un control mai puțin riguros din partea autorităților otomane, acest lucru ducând la
înflorirea producției și comerțului cu armament de factură meșteșugărească și artizanală. În
aceste teritorii, influențele orientale suprapuse peste mai vechea moștenire culturală europeană a
zonei au creat premisele apariției unor tipuri specifice de arme albe și de foc, nemaiîntâlnite în
restul statului otoman.
În redarea tipurilor de arme balcanice a fost utilizată o metodă de lucru inedită, diferită de
cea propusă de literatura de specialitate ex-iugoslavă și internațională din domeniul armelor
balcanice realizate în perioada stăpânirii otomane. Dacă literatura internațională se axează mai
ales pe identificarea atelierelor de producție, identificare destul de relativă în contextul în care
atelierele din Balcani copiau frecvent diferitele tipuri de arme, producându-le într-un mare număr

182
de armurării aflate în arealul Peninsulei Balcanice, în teza noastră am aplicat o identificare a
armelor în funcție de centrul cel mai reprezentativ de producție. În acest context au fost utilizate
în cercetarea noastră sintagmele ”tipul Peć”, ”tipul Foča” sau ”tipul Elbasan” și nu ”atelierul din
Peć”, ”atelierul din Foča” sau ”atelierul din Elbasan”, considerând că această metodă de lucru
corespunde mult mai bine realităților din teren, pentru Balcanii sec. XVIII-XIX. Atelierele de
producție au fost menționate doar atunci când au existat suficiente dovezi care să confirme
propunea respectivă.
În cursul cercetării noastre am identificat în total 22 de tipuri de arme balcanice realizate
în sec. XVIII-XIX; defalcate pe categorii de arme ele se împart în arme albe (5 tipuri diferite) și
arme de foc (17 tipuri diferite). Rezultatele cercetării noastre demonstrează faptul că cele mai
multe dintre tipurile de arme balcanice definite în literatura de specialitate internațională se
regăsesc și pe teritoriul actual al României. Dintre tipurile de arme rămase neidentificate în
colecțiile de la noi menționăm sabia balcanică , așa cum este ea definită în literatura de
specialitate și pușca cu cremene de tipul karanfilka . Însă la identificarea tipului karanfilka , se
cuvine să precizăm faptul că am utilizat criteriile enunțate de vechea bibliografie iugoslavă,
conform căreia a fost catalogată până în prezent o singură astfel de piesă, aceasta fiind păstrată în
colecția Muzeului Militar din Belgrad954. Cercetarea croată din domeniul armelor balcanice
identifică tipul karanfilka pe baza altor criterii, astfel că majoritatea puștilor de tipul roga se
încadrează, conform cercetării croate, în tipul karanfilka955. În tipologia noastră, pentru a evita
confuziile între tipul karanfilka și kariophili -ul grecesc, am utilizat criteriile de identificare ale
vechii cercetări iugoslave. Referitor la aceste tipuri de arme neidentificate în spațiul românesc
actual, trebuie spus că neidentificarea lor pe parcursul demersului nostru științific nu echivalează
automat cu lipsa acestora din România, în condițiile în care cercetarea noastră nu a fost una
exhaustivă, bazându-se pe armele publicate, baza de date a CIMEC-ului și colecțiile cercetate.
Există posibilitatea, pur teoretică însă, ca aceste tipuri neidentificate până în prezent să figureze
în colecții muzeale mai mici sau în cele particulare.
Revenind la tipologia armelor identificate, armele albe de factură balcanică cuprind în
total trei categorii diferite de piese – iatagane, cuțite și săbii – toate aceste arme fiind catalogate
din punct de vedere cronologic, în ordinea menționată mai sus. Cele mai numeroase sunt

954 Vejsil Čurčić, op. cit ., p. 186.
955 Mario Kovač, op. cit , pp. 175-178; Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, pp. 63-
70.

183
iataganele, care se împart la rândul lor în trei tipuri distincte ( belosapci , crnosapci și cele cu
mânere metalice), ponderea lor în grupul armelor albe fiind covârșitoare, în contextul în care din
categoria cuțitelor avem o singură piesă identificată, iar la capitolul săbiilor balcanice au fost
incluse în catalogul nostru doar patru piese despre care avem informații sigure că provin din
spațiul bosniac956. Armele respective nu corespund tipologiilor balcanice trasate de literatura
internațională, însă nu se încadrează nici în tiparele clasice ale armelor albe otomane. Datorită
originalității de care dau dovadă, cele patru piese au fost incluse în catalogul lucrării noastre.
Armele de foc de factură balcanică se prezintă într-un număr mult mai mare decât cele
albe, fiind grupate în funcție de puști și pistoale cu cremene. Din categoria puștilor cu cremene
au fost identificate trei grupuri diferite de arme – grupul puștilor tančice /arnautke , grupul
shishane- lor și cel al armelor realizate în Occident pentru piața din Balcani/redecorate în
atelierele din Peninsula Balcanică – care însumează în total opt tipuri diferite de arme. Pistoalele
balcanice cu cremene se împart în două mari categorii: în pistoale propriu-zise și în pistoale de
cobur. În total au fost identificate nouă tipuri diferite de pistoale balcanice cu cremene, șase
provenind din categoria pistoalelor propriu-zise, în timp ce trei sunt caracteristice celor de cobur.
Trebuie precizat faptul că două dintre tipurile de arme de foc de factură balcanică identificate în
spațiul românesc, pistolul de Ioannina și pușca specifică Arhipelagului Ionic, însă publicate doar
la nivel ilustrativ și necercetate la fața locului, nu au fost incluse în Catalogul pieselor de la
finalul tezei.
În cazul iataganelor, statistica obținută în urma cercetării noastre, în baza căreia
iataganele de tipul crnosapci (cele utilizate de regulă în luptă) dețin majoritatea, nu este totuși
concludentă pentru situația generală a pieselor deținute de muzeele din România. Susținem acest
punct de vedere în condițiile în care majoritatea iataganelor crnosapci studiată provine din
colecția Muzeului Național al Banatului, unde armele au ajuns ca pradă de război sau suveniruri
orientale în urma Războiului de pacificare a Bosniei din anul 1878957. Situația de la Timișoara
este o excepție, însă numărul mare de piese deținut de acest muzeu balansează procentul statistic
al iataganelor din țara noastră în favoarea crnosapci -lor. Dacă analizăm toate celelalte colecții
muzeale disponibile, vom observa că procentul deținut de crnosapci scade simțitor, între primele
două tipuri de iatagane – belosapci și crnosapci – existând un echilibru din acest punct de vedere,

956 Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit. , pp. 67-70, 83-86.
957 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012,
pp. 265-268.

184
doar piesele cu mânere metalice se regăsesc într-un procentaj ceva mai mic. Colecțiile muzeale
mari din țara noastră, printre care amintim Muzeul Național Militar, Muzeul Național de Istorie a
României, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național al
Banatului ș.a., dețin în colecțiile proprii exemplare din toate cele trei tipuri de iatagane existente.
Printre cele mai valoroase piese se numără cele păstrate în muzeele bucureștene, amintite mai sus.
Identificarea unor centre de producție în cazul iataganelor este foarte dificilă, în condițiile în care
nici literatura de specialitate nu găsește un punct de vedere comun în această problemă. Totuși,
puținele centre armuriere care pot fi identificate datorită particularităților existente – fildeșul de
morsă utilizat mai ales în Bosnia, mânerul metalic cu ”urechi” patrulatere specific centrului de la
Foča sau mânerul metalic specific centrului de la Prizren – se regăsesc și în colecțiile muzeale
din România.
Trecând la armele de foc balcanice, unde situația pieselor publicate și clasate este mult
mai bună decât cea a iataganelor, trebuie spus că din punct de vedere procentual, numărul
puștilor cu cremene este similar cu cel al pistoalelor cu cremene deținut în colecțiile muzeale din
țara noastră. Referitor la puștile cu cremene de factură balcanică, cele mai multe dintre piese fac
parte din categoria tančice/arnautke , tipul roga . Din acest punct de vedere, situația este similară
cu cea identificată în colecțiile marilor muzee din fosta Iugoslavie, unde de asemenea tipul roga
(identificat în Croația ca și karanfilka ) deține de departe procentul cel mai mare. Un argument în
favoarea numărului mare de puști de tipul roga în colecțiile muzeale din spațiul ex-iugoslav, dar
și în România, este faptul că acest tip de armă a fost realizat în Balcani încă din secolul al XVII-
lea, fiind specific unui mare număr de centre armuriere din întregul areal al Balcanilor de Vest.
Nu trebuie neglijat faptul că un exemplar de pușcă roga era mult mai ieftin, fiind mult mai ușor
de achiziționat față de o armă de tipul džeferdar . Puștile tančice de tipul džeferdar dețin locul al
doilea în ceea ce privește prezența puștilor balcanice cu cremene în colecțiile muzeale românești,
numărul lor fiind însă net inferior față de tipul roga . Totuși, costisitoarele puști džeferdar se
regăsesc în România într-un număr mai mare decât puștile de tipul rašak , arme mult mai ieftine
și mai accesibile pe piața balcanică. De amintit că džeferdar- ele din muzeele noastre provin în
exclusivitate din colecții particulare și donații singulare de piese. Tot din categoria tančice -lor
colecțiile muzeale din România dețin într-un număr ceva mai mic și puști de tipul
rašak /kariophili de sorginte albaneză. Alături de puștile roga , džeferdar și rašak /kariophili,
tančice -le din țara noastră cuprind și tipul čibuklija , identificat în cazul unei singure puști cu

185
cremene. Cealaltă categorie de puști balcanice, reprezentată prin celebrele arme de tipul paragun
de producție bulgară, se regăsește într-un număr relativ important în colecțiile muzeale din țara
noastră. Ca număr de piese, paragun -ul apare mai des în România decât în muzeele din fosta
Iugoslavie, acest aspect datorându-se cel mai probabil apropierii sudului României de centrele
armuriere bulgare. Din aceeași categorie de arme cu pușca de tipul paragun face parte și
shishana bosniacă, identificată în țara noastră doar în colecția Muzeului Militar Național. Tot din
familia puștilor balcanice cu cremene fac parte armele realizate în Occident pentru exportul în
Balcani și armele redecorate în atelierele din Peninsula Balcanică. În această categorie de puști
au fost identificate două tipuri distincte, pușca de tip dalmat și cea specifică atelierelor din
Arhipelagul Ionic, ambele tipuri fiind reprezentate cu câte un singur exemplar identificat.
La capitolul pistoalelor balcanice cu cremene, cele mai numeroase și răspândite în
colecțiile muzeale românești sunt celebrele pistoale de cobur de Peć, pistolul balcanic cel mai
comun și utilizat în Balcani în decursul sec. al XIX-lea. Ieftin, robust și eficient, coburul de tipul
Peć a fost tranzacționat pe piețele din Balcani până în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, el fiind
des întâlnit în colecțiile muzeale din fosta Iugoslavie, Bulgaria, Albania, Grecia și Turcia. Pe
locul al doilea, în ceea ce privește răspândirea pistoalelor balcanice cu cremene în țara noastră, se
află arma albaneză de tipul Elbasan , un argument în favoarea răspândirii pe scară largă a acesteia
fiind prețul simțitor mai scăzut față de celelalte pistoale balcanice propriu-zise. Tot în categoria
pistoalelor propriu-zise se încadrează și faimoasele arme de tipul ledenica și zlatka , realizate în
general de armurăriile din Boka Kotorska. Tipul zlatka a fost identificat într-un procentaj dublu
față de ledenica , cele câteva piese din al doilea tip de armă fiind inventariate în colecțiile
muzeelor bucureștene. O prezență destul de numeroasă și oarecum surprinzătoare este
somptuosul cobur de Shkodra, prezent la noi mai ales în colecțiile muzeelor din capitală. Tot din
categoria pistoalelor de cobur, în România mai apare și cel de Foča, identificat și în colecțiile
muzeale din provincie. Este important de precizat că cele trei tipuri de pistoale de cobur amintite
sunt identificate în literatura de la noi ca fiind arme de factură turcească/orientală . Muzeele
românești mai dețin în colecțiile proprii și pistoale de tipul prizrenci , celina albaneză și tipul
Ioannina , însă în număr mult mai mic față de cele menționate anterior.
În total teza noastră cuprinde 185 de piese catalogate, dintre care 64 arme albe și 121
arme de foc. Dacă analizăm tipologia armelor balcanice din sec. XVIII-XIX în spațiul românesc

186
prin prisma procentajului deținut de fiecare tip de armă, în conformitate cu Catalogul pieselor de
la finalul acestei lucrări, vom avea următoarea situație statistică:
a) Armele albe de producție balcanică: din cele 59 iatagane analizate, armele de tipul
crnosapac dețin ponderea cea mai mare, cu 23 de piese (39%); urmează îndeaproape iataganele
belosapac cu 21 de piese (35%); iataganele cu mânere metalice numără în total 13 piese (22%);
iataganele fragmentare și modificate (4%). Tot în categoria armelor albe de producție balcanică
avem catalogate patru săbii de proveniență bosniacă și un singur bichaq balcanic, toate aceste
piese reprezentând 8% din totalul armelor albe cercetate.
b) Armele de foc de factură balcanică – puștile cu cremene: în total au fost analizate 61
de puști balcanice cu cremene, iar cele mai numeroase, deținând de departe cea mai mare
pondere, sunt cele de tipul roga , care însumează 34 de piese (57%); urmează puștile de tipul
džeferdar , cu 11 piese analizate (18%); pe locul al treilea se clasează pușca bulgară de tipul
paragun , cu 8 piese (13%); pușca de tipul rašak este clasată pe penultimul loc, cu un total de 5
piese (8%); la categoria altele sunt redate tipurile de puști cu cremene reprezentate cu câte un
singur exemplar identificat (4%).
c) Armele de foc de factură balcanică – pistoalele cu cremene: dintre cele 60 de pistoale
balcanice cu cremene analizate, ponderea cea mai mare o dețin armele de cobur de tipul Peć, cu
23 de piese (38%); urmează pistoalele de tipul Elbasan , cu 10 piese (18%); tipul muntenegrean
zlatka este reprezentat cu 8 piese (13%); coburul de Shkodra a fost identificat în 7 dintre cazuri
(11%); coburul de Foča apare în 5 dintre cazuri (8%); faimoasele pistoale de tipul ledenica
numără în total 4 piese (6%); penultimul este tipul prizrenac , cu 2 piese (4%); la categoria altele
sunt redate tipurile de pistoale cu cremene reprezentate cu câte un singur exemplar identificat
(2%).
Referitor la cel de-al treilea aspect clarificat de cercetarea noastră – proveniența armelor
de factură balcanică din perioada sec. XVIII-XIX identificate astăzi în spațiul românesc – trebuie
spus încă de la bun început că ateliere meșteșugărești de producție nu sunt documentate pe
teritoriul actual al României, literatura de specialitate internațională identificând armurării până
în zona de nord a Bulgariei, spațiul respectiv reprezentând limita nordică în ceea ce privește
fabricarea armamentului de factură balcanică958.

958 Anthony C. Tirri, op. cit ., pp. 151-174; Robert Elgood, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the
Ottoman Period , London, 2009, pp. 171-172, 203.

187
Problema utilizării unor asemenea piese de armament în actualul spațiu românesc, în
perioada sec. XVIII-XIX, este una discutabilă și, din păcate pentru cercetarea istorică,
neacoperită de suficiente mărturii arhivistice. Dacă pentru spațiul intracarpatic lucrurile sunt mai
simple datorită faptului că sub conducerea Sfântului Imperiu Roman de națiune germană, ulterior
Imperiului Austriac, predomină armamentul de factură occidentală, în speță cel de producție
central-europeană, în exteriorul arcului carpatic utilizarea pe scară mai largă a armamentului
balcanic, mai cu seamă în perioada regimurilor fanariote, rezultă din organizarea militară a celor
două Principate, aflate sub suzeranitate otomană la acea vreme. Instaurarea regimurilor fanariote
în Țările Române la începutul sec. al XVIII-lea a coincis cu aducerea în spațiul românesc a
trupelor de arnăuți, formate din mercenari de origine sud-dunăreană – albanezi, sârbi, bosniaci,
muntenegreni, bulgari sau greci – care purtau veșminte arnăuțești , adică albaneze și se aflau în
slujba domnilor fanarioți, formând fie garda domnului sau suita unor mari dregători, fie poterele
pentru prinderea hoților. De regulă, căpitanii acestor mercenari erau numiți dintre greci. Numărul
mercenarilor arnăuți a crescut treptat, ajungându-se la efective ce numărau 1000 de arnăuți greci
în perioada lui Alexandru Ipsilanti (1787-1788) în Moldova și 2000 de mercenari arnăuți în Țara
Românească, în anul 1769, în perioada războiului ruso-turc. Totuși, cele mai numeroase efective
de mercenari au fost consemnate în Țara Românească, în aprilie 1821 – 2520 arnăuți959. Dacă
referitor la echiparea arnăuților putem afirma cu certitudine că erau înarmați cu numeroase piese
de factură balcanică specifice spațiului din care proveneau – flinte, iatagane, pistoale – în ce
măsură armamentul balcanic a fost utilizat în sec. XVIII-XIX în Țările Române de către alte
elemente non-mercenare este dificil de stabilit în lipsa unor dovezi arhivistice edificatoare.
Referindu-ne strict la proveniența armelor de factură balcanică prezente astăzi în
colecțiile muzeale din România, putem spune, pe baza cercetărilor întreprinse, că aceste piese
provin din mai multe surse:
– capturi de război în urma unor campanii militare desfășurate în Peninsula Balcanică
sau împotriva Imperiului Otoman;
– bunuri și colecții private, donate ulterior muzeelor;
– achiziții realizate de instituțiile muzeale pe piața internă și internațională de antichități;
– transferuri de arme de la alte instituții similare sau de la autoritățile statului.

959 Claudiu Neagoe, op. cit ., pp. 31-38.

188
În prima categorie, cea a capturilor de război, intră majoritatea pieselor balcanice păstrate
în colecția Muzeului Național al Banatului, armele fiind aduse din Bosnia și Herțegovina în urma
Războiului de pacificare a Bosniei din anul 1878960. Tot în această categorie intră piesele
deținute de instituțiile muzeale din sudul României, un exemplu concret fiind Muzeul
Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu, armele respective fiind aduse din spațiul Bulgariei de
astăzi în perioada Războiului de Independență din 1878-1879961. Din categoria pieselor
confiscate în urma unor operațiuni militare avem armele aduse din Ungaria, de la garnizoana
Szolnok, în anii Războiului româno-ungar din anul 1919, piese aflate astăzi în colecția Muzeului
Militar Național din București962. La capitolul donații de arme balcanice, Muzeul Militar
Național cuprinde în inventarele sale cele mai numeroase astfel de donații, cele mai valoroase
piese provenind din marile colecții particulare intrate în patrimoniul muzeului bucureștean.
Donații individuale de piese au fost înregistrate în cazul multor instituții muzeale din țara noastră,
printre acestea menționăm: Muzeul Militar Național, Muzeul Național al Banatului, Muzeul
Județean din Giurgiu, Muzeul Municipal Mediaș etc. Alături de aceste piese, în colecțiile
muzeale de la noi există și arme balcanice achiziționate de pe piața internă și internațională de
antichități. Câteva dintre piesele colecției Muzeului Militar Național au fost aduse de la Viena,
fiind achiziționate de către atașatul militar al României în capitala austriacă963. Achiziții de pe
piața internă de antichități au fost consemnate la Timișoara, unde un anticar local vindea
Societății Muzeale în anul 1904 arme aduse din Bosnia în timpul campaniei din 1878964. În
categoria transferurilor de arme de la alte instituții muzeale sau autorități ale statului intră o serie
de arme inventariate în colecțiile Muzeului Militar Național din București, Muzeului Național
Brukenthal din Sibiu, Muzeului Național al Banatului etc.
În legătură cu circulația armelor de factură balcanică din sec. XVIII-XIX în spațiul
românesc, trebuie spus că activitățile comerciale privitoare la acest tip de armament, deși sunt
menționate de cercetători din fostul spațiu iugoslav965, nu sunt confirmate încă de istoriografia

960 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 23; Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit ., pp. 5-7.
961 Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 5-6.
962 Registrul de inventar al MMNB: pușcă cu cremene, nr. inv. 1259; pistol cu cremene, nr. inv. 1464; pistol, nr. inv.
1431 etc.
963 Registrul de inventar al MMNB: flintă cu cremene, nr. inv. 1275; flintă cu cremene, nr. inv. 1279 etc.
964 Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, p.
267.
965 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 375.

189
națională. Chiar și în lipsa unor confirmări interne este foarte plauzibil ca armamentul balcanic
să fi fost comercializat și în Țările Române în sec. XVIII-XIX, o dovadă indirectă fiind
numeroasele piese de factură balcanică existente în vechile colecții particulare din România,
colecții intrate ulterior în patrimoniul Muzeului Militar Național966.
Analizând circulația armelor de factură balcanică, identificate pe teritoriul României de
astăzi, prin prisma atelierelor de producție, constatăm următoarele aspecte: din categoria
iataganelor sunt prezente cele realizate la Foča și Prizren; un cuțit balcanic de tipul bishaq
realizat la Sarajevo; dintre puștile balcanice cu cremene au fost identificate cele realizate în Boka
Kotorska și Plovdiv; iar printre pistoalele cu cremene au fost identificate atelierele de la Boka
Kotorska, Elbasan, Debar, Ioannina, Prizren, Foča, Peć și Shkodra.
Cel de-al patrulea și totodată ultimul aspect clarificat în cadrul cercetării noastre este cel
referitor la datarea armamentul balcanic din sec. XVIII-XIX identificat pe teritoriul actual al
României. În primul rând trebuie menționate cauzele care au dus la o datare eronată a pieselor de
factură balcanică în literatura de specialitate din România, mai ales în anii perioadei comuniste.
În condițiile în care bibliografia internațională în domeniul armelor balcanice era la începuturile
sale, fiind inaccesibilă cercetătorilor din România, în datarea armelor balcanice din țara noastră a
fost utilizată cronologia generală occidentală pentru periodizarea evoluției armamentului portativ,
cronologie care nu corespunde realităților Peninsulei Balcanice în particular și spațiului oriental
în general. În arealul Balcanilor inovațiile tehnologice de tipul mecanismului de dare a focului cu
capsă (percuție) au cunoscut o slabă și întârziată pătrundere, decalajul tehnologic dintre Occident
și Balcani fiind de aproape un secol. Acest decalaj existent între atelierele din Peninsula
Balcanică și Europa de Vest nu a fost sesizat de către mai vechea literatură de specialitate
română. Un alt motiv care a dus la o datare eronată a pieselor din muzeele noastre a fost
și ”obiceiul” atelierelor balcanice de a copia arme italiene din sec. al XVIII-lea în plin sec. al
XIX-lea. Este cunoscut faptul că atelierele din Balcani achiziționau componentele armelor, în
special țevi și mecanisme de dare a focului din Occident, mai ales din mediul nord-italian. În
Peninsula Balcanică s-au importat în toată această perioadă (sec. XVIII-XIX), țevi de producție
europeană, dar uneori și componentele din lemn ale armelor. De multe ori atelierele balcanice
doar asamblau și decorau piesele, singurele elemente autohtone fiind decorurile aplicate armelor.
În Balcani era folosită la scară destul de mare o altă practică care a dat peste cap analizele

966 Ioan I. Scafeș, op. cit. , pp. 6-7.

190
cercetătorilor: falsificarea inscripțiilor. Tentația unor venituri mari i-a determinat pe mulți dintre
armurierii locali să inscripționeze, mai ales pe culata țevilor de pușcă, numele unor celebri
armurieri italieni din sec. XVII-XVIII, acest aspect îngreunând semnificativ datarea pieselor
respective. O situație aparte avem în cazurile unde au fost identificate inscripții realizate din
simboluri și litere dispuse fără nicio logică. Cercetarea modernă consideră că în aceste cazuri
avem de-a face cu ”opera” unor meșteri analfabeți, care se adresau unei clientele la fel de
neștiutoare de carte. Problema inscripțiilor ”copiate” de meșteri analfabeți este întâlnită în spațiul
balcanic și în cazul producției de iatagane, însă nu putem vorbi de o practică pe scară largă. O
altă problemă în datarea armamentului balcanic se referă la importul masiv din Occident de piese
finite, realizate special pentru piața orientală și cea balcanică, în condițiile în care armele
fabricate special pentru export erau făurite după gusturile clientelei balcanice – respectând
tipologia și aspectul celor din sec. XVIII967.
Revenind la datarea armelor balcanice identificate în spațiul românesc, foarte puține
dintre armele catalogate, exceptând iataganele, păstrează anul făuririi. Cea mai fericită situație o
întâlnim în cazul iataganelor, unde, dintre cele 59 de piese analizate în cadrul tezei noastre, 19
dintre piese păstrează damaschinat pe lamă anul realizării. Toate piesele studiate se încadrează
între ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al XIX-lea. La capitolul
armelor de foc, un număr foarte mic de piese păstrează anul de făurire, ceea ce nu ne permite să
realizăm o analiză statistică edificatoare. Dintre piesele studiate, pe un singur pistol și pe o
singură pușcă sunt gravați anii de făurire, respectiv 1814 și 1865. În aceste condiții, armele de
foc de factură balcanică păstrate în muzeele țării noastre pot fi datate doar la modul general între
a doua jumătate a sec. al XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al XIX-lea.
Analizând situația iataganelor datate, ne putem permite realizarea unei evaluări realiste în
ceea ce privește periodizarea armelor balcanice aflate pe teritoriul actual al României. Dintre cele
19 iatagane datate, cele mai multe provin din primele decenii ale sec. al XIX-lea, 12 piese (63%),
urmează iataganele datate în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, 4 piese (21%), pentru ca
iataganele datate în ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea să dețină cea mai mică pondere,
numărând doar 3 piese (16%). Cu toate că numărul mic al iataganelor datate, 19 din totalul de 59
de arme incluse în Catalogul pieselor , nu este tocmai reprezentativ la nivelul întregii țări, totuși

967 Mario Kovač, op. cit., p. 20; Janko Jeličić, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001, p. 24; Marija
Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 12.

191
rezultatele analizei noastre sunt în concordanță cu situația iataganelor păstrate în marile colecții
de arme de la Belgrad și Zagreb. Concret, ne referim la ponderea deținută de iataganele datate în
prima jumătate a sec. XIX-lea, cele mai numeroase păstrate în muzeele noastre, din acest punct
de vedere situația fiind identică cu cea de la Muzeul Militar din Belgrad968 și Muzeul de Istorie a
Croației din Zagreb969. Diferențele constatate față de situația din România stau în decalajul mult
mai mic dintre acest grup de iatagane și cele din a doua jumătate a sec. XIX-lea, respectiv din
ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea. Numărul mare de arme realizate în prima jumătate a sec. al
XIX-lea trebuie pus în legătură cu situația politică mai mult decât dificilă în care se regăsea
partea europeană a Imperiului Otoman la momentul respectiv. Nevoia de înarmare a devenit o
necesitate în anii declanșării ”Revoluției sârbe” din anii 1804-1835, mișcare antiotomană
desfășurată în mai multe etape și concretizată cu înființarea unui Principat Sârb autonom în
cadrul Imperiului Otoman970. În aceeași linie cu mișcarea antiotomană din Serbia se înscrie și
Războiul de Independență al Greciei, derulat între anii 1821-1829, finalizat cu recunoașterea
independenței noului stat grec de către marile puteri europene971. O situație conflictuală a existat
și în Bosnia în anul 1831, însă caracterul acesteia era diferit, în condițiile în care bosniacii s-au
ridicat împotriva reformelor întreprinse de autoritățile centrale de la Istanbul972. Toate aceste
conflicte apărute în spațiul Balcanilor au necesitat o înarmare masivă, generând o producție
importantă de armament, fapt reflectat și în datarea iataganelor existente în spațiul românesc.
Analizând din punct de vedere comparativ situația datării iataganelor cu cea a armelor de
foc balcanice, arme înrudite și mai ales contemporane, putem propune o asimilare în ceea ce
privește periodizarea armelor albe cu cele de foc. În consecință se poate aprecia că marea
majoritate a armelor de foc de factură balcanică existente în România, provenite din aceleași
surse cu cele albe, se încadrează cronologic în prima jumătate a sec. al XIX-lea, în conformitate
cu efervescența mare la nivelul producției de armament în Balcani, situația politică regională
fiind prezentată în rândurile de mai sus.
Dacă analizăm armele balcanice existente în spațiul românesc actual din perspectiva
întrebuințării lor, constatăm faptul că proporția covârșitoare este deținută de armele civile, a
căror funcție primordială era legată de nevoia de autoapărare într-un teritoriu instabil politic și

968 Anđelija Radović, op. cit ., pp. 47-73.
969 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, pp. 21-55.
970 Charles Jelavich, Barbara Jelavich, op. cit. , pp. 26-37.
971 Ibidem , pp. 38-52.
972 Husnija Kamberović, op. cit. , pp. 41-54.

192
extrem de primejdios pentru traiul de zi cu zi. În Balcani, în numeroase areale geografice, armele
erau considerate elemente de port popular, reprezentând și un indicator important al statutului
social al deținătorilor973. Despre piesele bogat decorate cu aur, argint sau fildeș nu există mărturii
documentare vis-à-vis de utilizarea lor pe câmpurile de luptă, armele respective fiind piese de
gală, de paradă, care se moșteneau în cadrul familiei de la o generație la alta. Spre deosebire de
armele civile, cele militare au fost identificate într-un număr mult mai redus, fiind de regulă
piese simple, fără ornamente spectaculoase, făurite din materiale mai puțin costisitoare. Arme
balcanice de factură militară identificăm spre exemplu în colecția Muzeului Național al
Banatului, acolo unde au ajuns în calitate de capturi de război, în urma luptelor de pacificare a
Bosniei din anul 1878974. Cea mai relevantă situație, în argumentarea celor prezentate în
rândurile de mai sus, este cea a iataganelor, în condițiile în care din punct de vedere al valorii
materiale aceste arme se împart în cele două categorii: civile (cu plăsele din fildeș, argint sau
argint aurit; inscripții damaschinate cu aur; teci realizate în filigran din argint aurit) și militare
(plăsele din corn negru de bivol; inscripții damaschinate cu argint sau doar gravate în corpul
lamelor; teci simple din lemn îmbrăcate în piele).
În ceea ce privește valoarea armelor balcanice în sec. XVIII-XIX, un factor deosebit de
important în stabilirea prețului unei arme era legat de ornamentația și metalele prețioase utilizate
la piesa respectivă. Într-o însemnare din anul 1546, referitoare la lumea orientală, se spunea
că: ”otomanilor, printre altele, le plac foarte mult spadele și săbiile curbe decorate cu aur și
argint”975. Cu cât armele prezentau un decor mai bogat în aur sau argint și prețul piesei finite era
mai mare, iar proprietarul era mai mândru976. Spre exemplu, în recensământul patrimonial
deținut de bogata familie Dženetić din Sarajevo, în anul 1777, două puști simple au fost evaluate
la 990, respectiv 1920 aspri, în timp ce alte două puști decorate cu tablă de argint au fost evaluate
la 5280, respectiv 8940 aspri977. Aceeași diferență se poate observa și în cazul armelor albe: în
anul 1805, un cuțit simplu era evaluat la 200 aspri, în timp ce o piesă similară, dar lucrată în
argint, era evaluată la 2240 aspri978. Punerea în prim-plan a ornamentației, când vine vorba de
prețul armelor, nu a fost o trăsătură exclusivă a spațiului otoman, același principiu în evaluarea

973 Marija Šercer, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975, p. 7.
974 Zoran Marcov, Sergiu Galiș, op. cit. , p. 23; Zoran Markov, Dragutin Petrović, op. cit ., pp. 5-7.
975 R. Samardžić, Beograd i Srbija u spisima francuskih savremenika: XVI-XVII vek , Beograd, 1962, p. 288.
976 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 378.
977 H. Kreševljaković, „Dženetići“, în Radovi , nr. II, Sarajevo, 1954, p. 135.
978 Idem, „Sarački obrt u BiH“, în Radovi , nr. X, Sarajevo, 1958, p. 68.

193
armelor fiind identificat și pe coasta muntenegreană, în Kotor-ul venețian979. Armamentul a avut
întotdeauna în Balcanii de Vest un preț mare. În Muntenegru și Herțegovina în urma multiplelor
atacuri turcești asupra zonelor subjugate se ajungea la arme prin jaf. În momentul în care erau
cumpărate, pentru arme se plăteau sume uriașe. Doar pentru o ledenica în anul 1842 Jovan Dulin,
în schimbul a 35 de taleri, a trebuit să gireze întreaga avere980. Cele mai mari prețuri au fost
înregistrate în cazul puștilor de tipul muntenegrean džeferdar , o astfel de armă ajungând la
impresionanta sumă de 100 taleri bavarezi. În culegerea de legi a lui Leka Dukađin, ”capul” se
putea răscumpăra doar cu 1000 de ducați sau cu un džeferdar . Despre prețurile uriașe ale acestei
puști stau mărturie și cântecele populare din zona respectivă981.
Ca o concluzie generală putem aprecia că armele de factură balcanică din sec. XVIII-XIX,
prezente pe teritoriul actual al României, se păstrează în marea lor majoritate în colecțiile marilor
muzee ale țării noastre, fiind identificate aproape toate tipurile de arme balcanice definite de
către literatura de specialitate internațională. Printre sursele de proveniență ale armelor balcanice
existente în spațiul românesc se numără capturile de război, donațiile și achizițiile de armament,
schimburile la nivel instituțional. Datarea armelor respective se încadrează între a doua jumătate
a sec. al XVIII-lea și a doua jumătate a sec. al XIX-lea, accentul fiind pus pe prima jumătate a
sec. al XIX-lea, perioadă istorică ce coincide cu instabilitatea politică din partea europeană a
Imperiului Otoman, respectiv cu puternicele mișcări antiotomane din Serbia, Grecia și Bosnia.

979 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 378.
980 Anđelija Radović, op. cit ., p. 44.
981 Đurđica Petrović , Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Jasna Mijailović, Davor Petrović),
Beograd, 2013, p. 380.

194
CATALOGUL PIESELOR

1. ARME ALBE DE FACTURĂ BALCANICĂ DIN SEC. XVIII-XIX
IDENTIFICATE PE TERITORIUL ACTUAL AL ROMÂNIEI
1.1. IATAGANE
1.1.1. IATAGANE DE TIPUL BELOSAPAC
1.1.1.1. IATAGANE DE TIPUL BELOSAPAC DATATE
1.
1. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1218 DUPĂ HEGIRĂ, 1803/1804 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, argint aurit, aur, metal alb, fildeș, coral, lemn; forjare, batere, gravare,
damaschinare, filigranare, granulație, încrustare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.
Pe lamă sunt damaschinate cu aur inscripții cu litere arabe, redate într-un cartuș și încadrate de
ornamente vegetale stilizate, realizate în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din
argint aurit prin tehnica turnării. Parazvana este decorată prin tehnica granulației, filigranului și
gravării. În partea inferioară a parazvanei sunt încrustate, pe fiecare față a lamei, câte trei pietre
de coral decorate prin gravare. Hašrma este de asemenea bogat decorată prin granulație, filigran
și gravură; de-a lungul hašrmei sunt încrustate pietre de coral decorate prin gravare, intercalate
de ornamente basoreliefate, sub forma unor flori stilizate. Mânerul din oțel, prevăzut cu hašrma
din argint aurit, este placat cu două plăsele din fildeș care se termină la partea superioară cu două
"urechi" semicirculare, ușor îndoite spre tăiș. Plăselele sunt fixate pe mâner cu trei nituri
metalice.
Teaca din lemn este îmbrăcată în tablă din metal alb, acoperită în integralitate cu filigran
de argint aurit. Decorul din filigran este prevăzut cu bogate motive florale și vegetale, încrustate
cu numeroase pietre decorative de mici dimensiuni. În partea superioară, decorul din filigran se

195
prezintă sub forma unor ”brățări” succesive de ranforsare, în timp ce extremitatea din partea
inferioară lipsește.
• Lungimea lamei: 61 cm; lungime totală: 77 cm; lungimea tecii: 70 cm.
• Nr. inv.: 27502.
• Proveniența: iataganul a fost dăruit de Poarta Otomană generalului Gheorghe Magheru. Arma a
intrat în colecția MMNB în anul 1966.
• Deținător: Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”iatagan turcesc din a doua jumătate a secolului
al XIX-lea”, nr. inv. 27502, înregistrat în 30 septembrie 1966; Cristian Vlădescu, Carol König,
Dan Popa, Arme în muzeele din România , București, 1973, ilustr. 156.

2.
2. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA (?), IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1220 DUPĂ HEGIRĂ, 1805/1806 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, argint, metal alb, fildeș; forjare, batere, gravare, damaschinare,
sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă în partea
exterioară este damaschinat cu argint un ornament cu motive vegetale și florale stilizate, iar la
partea interioară sunt realizate în aceeași manieră trei inscripții cu litere arabe, anul fabricației
piesei și un decor floral stilizat. Din traducerea inscripției reiese numele
armurierului, ”MEHMET”, și cel al comanditarului piesei, ”AHMED”. Parazvana și hašrma
sunt realizate din metal alb (aliaj metalic placat cu argint) fiind decorate cu motive vegetale
stilizate și motive geometrice. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma metalică este acoperit cu
două plăsele din fildeș, care se termină la partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre
tăiș, de forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt fixate pe mâner cu patru nituri metalice.
• Lungimea lamei: 58 cm; lungimea mânerului: 14,5 cm; lungime totală: 72,5 cm.
• Nr. inv.: 234.
• Deținător: Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

196
• Bibliografie: Mihaela Beceanu, ”Restaurarea unui iatagan de secol XIX”, în Sargetia , III,
(XXXIX), S.N., 2012, 283-286.

3.
3. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA (?), IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1221 DUPĂ HEGIRĂ, 1806/1807 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, argint, alamă, fildeș de morsă, coral, rubin fals, lemn, piele; forjare,
batere, gravare, damaschinare, filigranare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este foarte ușor curbată spre vârf, având un tăiș pe muchia interioară,
un contratăiș și muchie exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele
fețe, plasat lângă muchia netăioasă. Prezintă ornamente damaschinate cu argint, cu motive
decorative vegetale, care încadrează trei inscripții pe partea interioară și alte trei inscripții pe
partea exterioară. Se remarcă anul 1221 al Hegirei și numele meșterul Meimet (?). Partea
superioară a lamei, spre mâner, este acoperită pe partea netăioasă cu parazvana din alamă, care
se prelungește spre partea inferioară a mânerului. Parazvana este ornamentată cu motive
vegetale filigranate, reliefate și cu două pietre de culoare roșie (rubin fals). Parazvana se
continuă la partea inferioară a mânerului sub forma unei brățări decorate cu motive vegetale
filigranate. Mânerul din oțel, prelungire a lamei, este acoperit cu două plăsele din fildeș de morsă,
care se termină la partea superioară cu două "urechi" masive de formă patrulateră, ușor îndoite
spre tăiș. Plăselele sunt unite median cu hašrma din alamă ornamentată cu motive vegetale și
șapte pietre de coral. În capul mânerului se mai află o plăcuță metalică, pătrată.
Teaca din lemn este îmbrăcată cu piele de culoare închisă, mărginită la partea superioară
cu o brățară din alamă și cu una din piele (din fâșii împletite), având un inel de prindere port-
iatagan. Se pare că în partea inferioară teaca a avut o brățară metalică care acum lipsește. Coralul
este ciobit, iar părți din inscripțiile damaschinate sunt șterse. Porțiuni din piele sunt rupte și
lipsesc, iar brățara inferioară a vârfului tecii lipsește.
• Lungime iatagan: 61,5 cm; lungime teacă: 63 cm.
• Nr. inv.: 87646/333.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Tezaur, prin Ordinul de clasare nr.
2602 din 19 noiembrie 2013.

197
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Meimet–Iatagan-
otoman&k=9EBD8930EE794F5ABA6CB4D01886CCAF, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier otoman”.

4.
4. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1227 DUPĂ HEGIRĂ, 1812 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, argint, metal alb, fildeș, lemn, piele; forjare, batere, gravare,
damaschinare, sculptare.
• Descriere: Lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.
Pe lamă la partea interioară sunt damaschinate cu argint trei inscripții cu litere arabe și un decor
floral realizat în aceeași manieră. Inscripția în osmană se traduce în limba română: „ANUL 1227.
REALIZAT DE HASAN, PROPRIETAR AHMED. MĂ LAS ÎN GRIJA CREATORULUI MEU,
ROBUL SĂU”. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb (aliaj metalic placat cu argint)
fiind decorate cu motive vegetale stilizate și motive geometrice. Mânerul din oțel prevăzut cu
hašrma metalică este acoperit cu două plăsele din fildeș, cea din exterior se termină la partea
superioară cu o "ureche" ușor îndoită spre tăiș, de forma unei aripi de fluture. Plăseaua de pe
partea interioară este incompletă, „urechea” de la partea superioară a plăselei fiind ruptă.
Plăselele sunt fixate pe mâner cu cinci nituri metalice; plăseaua fragmentară de pe partea
interioară este prinsă în doar două din cele cinci nituri existente.
Teaca din lemn este îmbrăcată în piele de culoare închisă și nu prezintă garnituri metalice
de întărire nici la partea superioară și nici în zona vârfului tecii.
• Lungimea lamei: 58,5 cm; lungimea mânerului: 14,5 cm; lungime totală: 73 cm; lungimea tecii:
65 cm.
• Nr. inv. istorie: 3335; nr. inv. vechi: 779, 422.
• Proveniența: iataganul a intrat în colecția MNB în anul 1889 prin donația comitelui Ormós
Zsigmond, piesa fiind atribuită lui Đorđe Petrović Karađorđe.

198
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Arhiva Istorică a MNB, fond SMIA , d. iunie/1889; Scrisoarea de donație a lui
Ormós Zsigmond din 24 aprilie 1889; iataganul lui Cerni György este trecut la poziția nr. 7 din
totalul de 14 bunuri donate; Registrul de inventar I al MNB, nr. vechi inv. 779, înregistrat la data
de 19 iunie 1889, p. 63; Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3335, înregistrat în
7 ianuarie 1959, p. 334; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”,
în AnB, XX, Cluj-Napoca, 2012, pp. 270-271; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms ,
Vršac, 2012, p. 98, nr. catalog 128.

5.
5. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1241 DUPĂ HEGIRĂ, 1825/1826 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, aur, fildeș; forjare, batere, damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată, având un singur tăiș pe muchia interioară, cu muchie
exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia
netăioasă. Pe ambele fețe ale lamei sunt prezente ornamentate cu motive vegetale stilizate,
damaschinate cu aur. Pe partea exterioară ornamentele damaschinate cu aur mărginesc citate din
Coran și anul Hegirei 1241. Parazvana este ornamentată de asemenea prin damaschinare cu aur,
decorul continuându-se de la partea superioară a lamei spre mâner. Parazvana este prezentă doar
în partea inferioară a mânerului. Mânerul din oțel, continuare a lamei, este acoperit cu două
plăsele din fildeș, care se termină la partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de
forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt unite median cu hašrma metalică ornamentată prin
damaschinare, decor actualmente șters în mare parte. Baza mânerului este acoperită cu o brățară
metalică decorată în aceeași manieră cu lama. O plăsea este ruptă, cu o porțiune lipsă, și una este
crăpată.
• Lungime totală: 70,5 cm.
• Nr. inv.: 87645/332.

199
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2602 din 19 noiembrie 2013.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-
otoman&k=EF351B10FDFE408AB73A2D625E3D62CB, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier otoman”.

6.
6. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA (?), IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1270 DUPĂ HEGIRĂ, 1853/1854 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, argint, alamă, fildeș, coral; forjare, batere, gravare, damaschinare,
filigranare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu două șanțuri înguste, pe ambele fețe, plasate lângă muchia
netăioasă. Pe lamă în partea exterioară este damaschinată cu argint o stea în medalion (sigiliul lui
Solomon), iar în partea interioară sunt damaschinate cu argint inscripții și anul islamic 1270,
flancate de un decor realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă.
Parazvana, decorată prin tehnica filigranării, este completă, prelungindu-se pe ambele fețe ale
lamei. Hašrma este de asemenea bogat decorată cu ornamente de forma unor flori stilizate din
alamă, alternând cu rozete în care sunt fixate pietre de coral. Decorurile florale de la partea
superioară a hašrmei prezintă câte o plăcuță metalică patrulateră fixată pe muchia superioară a
ornamentului. Marginile hašrmei sunt decorate cu mici plăcuțe metalice de formă romboidală și
circulară. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă este placat cu două plăsele din fildeș
de morsă, care se termină în partea superioară cu două "urechi" masive semicirculare, ușor
îndoite spre tăiș. Plăselele sunt fixate pe mâner cu patru nituri metalice.
• Lungime totală: 78 cm.
• Nr. inv.: 54.219.
• Deținător: Muzeul Național de Istorie a României.
• Bibliografie: Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta
König, Florin Georgescu), București, 2014, p. 39, nr. catalog 17.

200
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier otoman”.

7.
7. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA (?), IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1277 DUPĂ HEGIRĂ, 1860/1861 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, argint, alamă (?), fildeș de morsă; forjare, batere, gravare, damaschinare,
lipire la cald, sculptare.
• Descriere: Lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu două șanțuri înguste (primul este ceva mai lat, cel de dedesubt
este mai îngust) pe ambele fețe, plasate lângă muchia netăioasă. Pe lamă la partea exterioară este
damaschinată cu argint steaua în șase colțuri (sigiliul lui Solomon), iar la partea interioară sunt
damaschinate cu argint inscripții cu litere arabe și anul fabricației, acestea fiind flancate de un
decor vegetal stilizat realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă
(?). Parazvana se prezintă într-o stare fragmentară, păstrându-se la ora actuală doar aproximativ
o pătrime din ansamblul inițial. Din parazvana inițială se păstrează doar partea superioară,
elementul semicilindric, de pe latura interioară. Hašrma este de asemenea fragmentară,
păstrându-se doar locașurile pentru fixarea pietrelor decorative din coral (?). Marginile hašrmei
sunt decorate cu mici plăcuțe metalice de formă romboidală. Mânerul din oțel prevăzut cu
hašrma din alamă (?) este placat cu două plăsele din fildeș de morsă; plăseaua din partea
exterioară este completă și se termină la partea superioară cu o "ureche" masivă semicirculară,
ușor îndoită spre tăiș. Din plăseaua fixată în partea interioară se păstrează doar un mic fragment.
Plăselele erau fixate pe mâner cu patru nituri metalice.
• Lungimea lamei: 56 cm; lungimea mânerului: 14 cm; lungime totală: 70,5 cm.
• Proveniența: iataganul a intrat în colecția muzeului în urma donației doamnei Gertrude Litz din
anul 1933. Arma i-a aparținut lui Iosef Litz.
• Deținător: Muzeul Municipal Mediaș.
• Bibliografie: Mihai Chiriac, Viorel Ștefu, ”Quelques considerations historiques concernant un
yatagan de la collection du Musée Municipal Médiaș”, în Acta Terrae Fogarasiensis , VI, 2017,
pp. 282-286.

201
8.
8. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA (?), IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1280 DUPĂ HEGIRĂ, 1863/1864 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, argint, alamă, fildeș, coral, sticlă; forjare, batere, gravare, damaschinare,
granulație, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu două șanțuri înguste (primul este ceva mai lat, cel de dedesubt
este mai îngust) pe ambele fețe, plasate lângă muchia netăioasă. Pe lamă la partea exterioară este
damaschinată cu argint steaua în șase colțuri (sigiliul lui Solomon), iar la partea interioară sunt
damaschinate cu argint inscripții cu litere arabe, flancate de un decor vegetal stilizat realizat în
aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă. Parazvana este decorată prin
tehnica granulației, cu mici puncte lipite pe toată suprafața; pe partea exterioară parazvana
prezintă un ornament din alamă sub forma unei flori stilizate alături de care există un lăcaș ce
conținea cândva un "faux rubin” (sticlă colorată), iar la partea interioară decorul este identic, cu
precizarea că aici se păstrează sticla de culoare roșie. Hašrma este de asemenea bogat decorată
cu ornamente de forma unor flori stilizate din alamă; la partea exterioară a hašrmei există trei
pietre de coral, iar la partea interioară s-a păstrat doar lăcașul de fixare al pietrei, coralul însă
lipsește. Marginile hašrmei sunt decorate cu mici plăcuțe metalice de formă romboidală și
circulară. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă este acoperit cu două plăsele din fildeș
de morsă care se termină la partea superioară cu două "urechi" masive semicirculare, ușor îndoite
spre tăiș. Plăselele sunt fixate pe mâner cu patru nituri din alamă.
• Lungimea lamei: 57 cm; lungimea mânerului: 16 cm; lungime totală: 73 cm.
• Nr. inv. istorie: 3332; nr. inv. vechi: 86.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3332, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 334; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 271; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012, p.
100, nr. catalog 134.

202
1.1.1.2. IATAGANE DE TIPUL BELOSAPAC NEDATATE
9.
1. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, metal, aur (?), fildeș; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: Lama din oțel de Damasc este ușor curbată, având tăiș pe muchia interioară și
muchie exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă
muchia netăioasă. Prezintă pe ambele fețe ale lamei ornamente damaschinate cu aur (?), având
motive decorative vegetale stilizate, care încadrează în partea din mijloc versete din Coran. În
partea superioară a lamei, motivele vegetale damaschinate sunt continuate pe muchia netăioasă și
se prelungesc spre baza mânerului. Parazvana se rezumă doar la partea inferioară a mânerului
sub forma unei brățări decorate în aceeași manieră. Mânerul din oțel, prelungire a lamei, este
acoperit cu două plăsele din fildeș, care se termină la partea superioară cu două "urechi"
semicirculare, ușor îndoite spre tăiș. Plăselele sunt unite median cu hašrma metalică decorată în
aceeași manieră. Plăselele sunt crăpate.
Teaca din lemn este acoperită cu piele pictată și are două brățări metalice dispuse la cele
două capete. Încrustațiile sunt parțial șterse.
• Lungime iatagan: 67,6 cm; lungimea tecii: 61,1 cm.
• Nr. inv.: 87652/339.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Tezaur, prin Ordinul de clasare nr.
2602 din 19 noiembrie 2013.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-
otoman&k=0B67A2FA6ADD4455B54967D2FEFA4627, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier otoman, a doua jumătate
a secolul al XVII-lea”.

10.
2. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA (?), IMPERIUL OTOMAN

203
SECOLUL AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, metal alb, os; forjare, batere, gravare, sculptare.
• Descriere: lama masivă din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie
exterioară netăioasă și puternic profilată. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea
sângelui, imediat sub muchia netăioasă, începând să se subțieze. La această piesă, cu totul
deosebită este lățimea lamei, atingând spre vârf 4,5 cm. Lama este simplă din punct de vedere al
decorului, nu prezintă ornamente și nici inscripții damaschinate. La partea interioară spre mâner
este ștanțat marcajul armurierului. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb (aliaj metalic
placat cu argint) fiind gravate cu motive geometrice și vegetale stilizate. Parazvana este
incompletă, pe latura exterioară a iataganului aceasta lipsește aproape în totalitate. Hašrma la
rândul ei se prezintă într-o stare fragmentară, fiind păstrată doar o parte a decorului inițial.
Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma metalică este acoperit cu două plăsele din os de culoare
albă, care se termină la partea superioară cu două "urechi" de mici dimensiuni, ușor îndoite spre
tăiș. Plăselele sunt fixate pe mâner cu trei nituri metalice.
• Lungimea lamei: 62 cm; lungimea mânerului: 13 cm; lungime totală: 75 cm.
• Nr. inv. istorie: 3334; nr. inv. vechi: 410.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3334, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 334; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 275.

11.
3. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA (?), IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, metal alb, fildeș; forjare, batere, gravare, sculptare.
• Descriere: lama masivă din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie
exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu câte două șanțuri late suprapuse, pe ambele fețe ale
lamei, primul fiind plasat lângă muchia netăioasă, cel de-al doilea pe mijlocul lamei. Lama este
simplă, nu prezintă ornamente sau inscripții damaschinate. Parazvana lipsește cu desăvârșire, pe
muchia netăioasă și la partea superioară a lamei, pe ambele fețe, sunt vizibile urmele de lipire ale

204
parazvanei de odinioară. Hašrma este fragmentară fiind realizată din metal și decorată prin
atașarea la cald a unor ornamente metalice de forma unor flori, piramide stilizate etc. Hašrma
mai păstrează la ora actuală șase ornamente florale complete și două minuscule piramide stilizate.
Mânerul din oțel prezintă urme de restaurare, la partea superioară fiind vizibile plăcuțe metalice
de ranforsare introduse pentru susținerea hašrmei . Mânerul este acoperit cu două plăsele din
fildeș de morsă care se termină la partea superioară cu o "ureche" semicirculară, ușor îndoită spre
tăiș. Plăseaua de pe partea exterioară este incompletă, „urechea” din zona superioară a plăselei
fiind ruptă. Plăselele sunt fixate pe mâner cu patru nituri metalice; plăseaua fragmentară de pe
partea exterioară este prinsă în doar trei din cele patru nituri existente. „Urechea” plăselei
interioare, prezintă la partea inferioară încă două orificii circulare pentru fixarea niturilor, însă
acestea lipsesc.
• Lungimea lamei: 56 cm; lungimea mânerului: 15,5 cm; lungime totală: 71 cm.
• Nr. inv. istorie: 3250.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger”, nr. inv. 3250, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 325; Zoran Marcov, Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara , în AnB, XX,
Cluj-Napoca, 2012, p. 275.

12.
4. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, aur, metal alb, alamă, fildeș, lemn; forjare, batere, gravare,
damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel, ușor curbată, este ruptă, având un singur tăiș pe muchia interioară, cu
muchie exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă
muchia netăioasă. Pe lamă sunt prezente ornamentate cu motive vegetale stilizate damaschinate
cu aur. Pe partea interioară a lamei sunt prezente motive vegetale care încadrează două registre
cu inscripții în litere arabe. Unele porțiuni din decorul damaschinat sunt șterse. Partea superioară
a lamei, spre mâner, este acoperită pe partea netăioasă cu parazvana din argint, care se
prelungește spre partea inferioară a mânerului. Parazvana este ornamentată cu motive vegetale,

205
florale și punctiforme puternic reliefate. Mânerul din oțel, prelungire a lamei, este acoperit cu
două plăsele din fildeș, care se termină la partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre
tăiș, de forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt unite median cu hašrma din argint ornamentată
cu motive vegetale și florale puternic reliefate. Plăselele sunt fixate prin nituri din alamă.
Teaca din lemn este acoperită în întregime cu metal alb ornamentat cu motive vegetale și
florale puternic reliefate. Spre mijlocul tecii se află un inel lat, iar spre partea superioară se află
un port-cârlig fix care poate folosi la prinderea iataganului.
• Nr. inv.: 75.047/16.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2216 din 4 aprilie 2014.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-
otoman&k=0BD8C31843F44686A60B4694E4D49E9F , site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier otoman”.

13.
5. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA (?), IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, alamă, fildeș de morsă, coral, rubin fals, lemn, piele; forjare,
batere, gravare, damaschinare, filigranare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată, având tăiș pe muchia interioară și muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.
Prezintă ornamente damaschinate cu aur, având motive decorative vegetale, care încadrează pe
partea exterioară tugra sultanului Ahmed I (1603-1617) și pe partea interioară versete din Coran.
Partea superioară a lamei, spre mâner, este acoperită pe partea netăioasă cu parazvana din argint
aurit, care se prelungește spre partea inferioară a mânerului. Parazvana este ornamentată cu
motive florale reliefate și cu câte trei bumbi pe fiecare parte. Parazvana se continuă la partea
inferioară a mânerului sub forma unei brățări decorate în aceeași manieră. Mânerul din oțel,
prelungire a lamei, este acoperit cu două plăsele din fildeș de morsă, care se termină la partea
superioară cu două "urechi" masive semicirculare, ușor îndoite spre tăiș. Plăselele sunt unite

206
median cu hašrma din metal decorată cu linii paralele, având în vârf o piatră de culoare verde
(posibil prețioasă).
Teaca din lemn, acoperită aproape în întregime cu metal decorat cu motive vegetale și
florale, gravate și reliefate, se termină în vârf cu o potcoavă stilizată. Partea de mijloc a tecii este
acoperită cu piele, iar în cea superioară are o curelușă de fixare la port-iatagan. Plăseaua este
crăpată, partea superioară a tecii are o parte din lemn ruptă, iar placa metalică lipsește.
• Lungime iatagan: 68 cm; lungime teacă: 61 cm.
• Nr. inv.: 87648/335.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Tezaur, prin Ordinul de clasare nr.
2602 din 19 noiembrie 2013.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-cu-
teaca&k=53F7966F00DC40C094DE6DE2275F18D9, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier otoman”.

14.
6. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA-HERȚEGOVINA (?), IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / CCA. 1830
• Material / tehnică: oțel, argint, metal alb, os; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este dreaptă cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.
Pe lamă la partea exterioară este damaschinat cu argint un ornament cu motive vegetale și florale
stilizate, iar pe partea interioară sunt damaschinate cu argint trei inscripții cu litere arabe și un
decor floral realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb (aliaj
metalic placat cu argint), hašrma fiind gravată cu motive vegetale și florale stilizate. Partea
superioară a parazvanei este decorată cu motive geometrice. Mânerul din oțel prevăzut cu
hašrma metalică este acoperit cu două plăsele din os de culoare deschisă (alb-gălbui), care se
termină la partea superioară cu două „urechi” mai puțin profilate, îndoite spre tăiș. Plăselele sunt
fixate pe mâner cu patru nituri metalice.
• Lungimea lamei: 56,5 cm; lungimea mânerului: 14,5 cm; lungime totală: 71 cm.

207
• Nr. inv. istorie: 3240; nr. inv. vechi: 409.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3240, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 324; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 272; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012, p.
97, nr. catalog 125.

15.
7. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA (?), IMPERIUL OTOMAN
CCA. 1830 / A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, alamă, fildeș, coral; forjare, batere, gravare, damaschinare,
sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.
Pe lamă la partea exterioară este damaschinată cu argint steaua în șase colțuri (sigiliul lui
Solomon), iar la partea interioară sunt damaschinate cu argint inscripții cu litere arabe, flancate
de un decor vegetal stilizat realizat în aceeași manieră. În centrul inscripției este aplicat marcajul
armurierului. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă, bogat decorate prin atașarea la cald a
unor ornamente metalice minuscule de formă romboidală, circulară etc. Parazvana prezintă atât
la partea exterioară cât și la cea interioară, câte un ornament din alamă sub forma unei flori
stilizate și câte un lăcaș care conținea cândva un "faux rubin” (sticlă colorată). Ambele pietre
lipsesc la ora actuală. Hašrma este de asemenea bogat decorată cu ornamente de forma unor flori
stilizate din alamă; cuprinde la ora actuală zece pietre decorative de formă semisferică, iar un al
unsprezecelea lăcaș este gol. Marginile hašrmei sunt decorate cu mici plăcuțe metalice de formă
romboidală și circulară. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă este acoperit cu două
plăsele din fildeș care se termină la partea superioară cu două "urechi" masive de formă
patrulateră, ușor îndoite spre tăiș. Plăselele sunt fixate pe mâner cu patru nituri metalice.
• Lungimea lamei: 58 cm; lungimea mânerului: 14 cm; lungime totală: 72 cm.

208
• Nr. inv. istorie: 3242; nr. inv. vechi: 81.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger”, nr. inv. 3242, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 325; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 273-274; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012,
p. 100, nr. catalog 132.

16.
8. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA (?), IMPERIUL OTOMAN
CCA. 1830 / A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, alamă, fildeș, coral, lemn, piele; forjare, batere, gravare,
damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este dreaptă cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.
Pe lamă la partea exterioară este damaschinată cu argint steaua în șase colțuri (sigiliul lui
Solomon), iar la partea interioară sunt damaschinate cu argint inscripții cu litere arabe, încadrate
într-un chenar realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă, bogat
decorate prin atașarea la cald a unor ornamente metalice minuscule de formă romboidală,
circulară etc. Parazvana prezintă atât la partea exterioară cât și la cea interioară, câte un
ornament din alamă sub forma unei flori stilizate și câte un lăcaș care conținea cândva un "faux
rubin” (sticlă colorată). Ambele pietre lipsesc la ora actuală. Marginea parazvanei , pe ambele
fețe, prezintă o ranforsare decorativă cu sârmă împletită din alamă. Hašrma este de asemenea
bogat decorată cu ornamente de forma unor flori stilizate din alamă; cele trei decoruri florale de
la partea superioară a hašrmei prezintă câte o plăcuță metalică patrulateră fixată pe muchia
superioară a ornamentului; cuprinde la ora actuală 5 pietre decorative (trei de formă semisferică
la muchia interioară, două de formă alungită la muchia exterioară iar un al șaselea lăcaș este gol).
Marginile hašrmei sunt decorate cu mici plăcuțe metalice de formă romboidală și circulară.
Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă este acoperit cu două plăsele din fildeș de morsă

209
care se termină la partea superioară cu două "urechi" semicirculare, ușor îndoite spre tăiș.
Plăselele sunt fixate cu patru nituri metalice.
Teaca din lemn este îmbrăcată în piele de culoare închisă, fiind întărită la cele două
capete cu brățări metalice. Brățara superioară prezintă un guler de ranforsare gravat cu motive
geometrice, iar la partea interioară este lipit un inel metalic pentru fixarea tecii la centură.
Brățara inferioară, masivă (acoperă aproximativ jumătate din suprafața tecii) se termină la vârf
cu un element metalic aplatizat de formă conică.
• Lungimea lamei: 59,5 cm; lungimea mânerului: 14,5 cm; lungime totală: 74 cm; lungimea tecii:
64 cm.
• Nr. inv. istorie: 3350.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3350, înregistrat în 8 ianuarie
1959, p. 335; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 274.

17.
9. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
CCA. 1830 / A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, fildeș, sticlă; forjare, batere, gravare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă; șanțul
este vizibil pe două treimi din lungimea lamei, în partea superioară șanțul dispare în urma
probabilelor operații de șlefuire (?). Lama este simplă, nu prezintă ornamente sau inscripții
damaschinate. Parazvana (incompletă) și hašrma sunt realizate din alamă, bogat decorate prin
atașarea la cald a unor ornamente metalice minuscule de formă romboidală, circulară,
dreptunghiulară etc. Partea inferioară a parazvanei , ornamentul de forma unei frunze stilizate,
fixat de regulă la partea superioară a lamei, lipsește la piesa de față. Hašrma este bogat decorată
cu ornamente de forma unor flori stilizate din alamă; cele trei decoruri florale de la partea
superioară a hašrmei prezintă câte o plăcuță metalică (din argint?) patrulateră fixată pe muchia
superioară a ornamentului; cuprinde la ora actuală 4 sticle decorative semisferice de culoare roșie

210
("faux rubin”), o a cincea sticlă este fragmentară, păstrându-se 1/2 din aceasta iar un al șaselea
lăcaș este gol. Marginile hašrmei sunt decorate cu mici plăcuțe metalice de formă romboidală și
dreptunghiulară. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă este acoperit cu două plăsele
din fildeș de morsă care se termină la partea superioară cu două "urechi" de mici dimensiuni, de
formă ușor patrulateră, îndoite spre tăiș. „Urechea” plăselei exterioare este fragmentară, lobul
exterior fiind în cea mai mare parte a sa rupt. Plăselele sunt fixate cu trei nituri metalice.
• Lungimea lamei: 48,5 cm; lungimea mânerului: 12 cm; lungime totală: 60 cm.
• Nr. inv. istorie: 3243; nr. inv. vechi: 83.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger”, nr. inv. 3243, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 325; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, pp. 275-276.

18.
10. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
CCA. 1830 / A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, fildeș, coral; forjare, batere, gravare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este dreaptă cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă; este prevăzută cu câte două șanțuri înguste suprapuse, pe ambele fețe ale lamei,
plasate lângă muchia netăioasă. Lama este simplă, nu prezintă ornamente sau inscripții
damaschinate. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă, bogat decorate prin atașarea la cald
a unor ornamente metalice minuscule de formă romboidală, circulară, dreptunghiulară etc.
Parazvana prezintă, atât la partea exterioară, cât și la cea interioară, câte un ornament din alamă
sub forma unei flori stilizate și câte un lăcaș care conținea cândva un "faux rubin” (sticlă
colorată). Ambele pietre lipsesc la ora actuală. Marginea parazvanei , pe ambele fețe, prezintă o
ranforsare îngustă din alamă. Hašrma este de asemenea bogat decorată cu ornamente de forma
unor flori stilizate din alamă; prezintă trei decoruri geometrice la partea superioară de forma unor
structuri piramidale aplatizate; hašrma cuprinde la ora actuală 7 pietre decorative din coral.
Marginile hašrmei sunt decorate cu mici plăcuțe metalice de formă romboidală și
dreptunghiulară. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă este acoperit cu două plăsele

211
din fildeș de morsă care se termină la partea superioară cu două "urechi" de mici dimensiuni, de
formă ușor patrulateră, îndoite spre tăiș. „Urechea” plăselei interioare este fragmentară, lobul
exterior lipsind în totalitate. Plăselele sunt fixate cu patru nituri metalice.
• Lungimea lamei: 48 cm; lungimea mânerului: 12,5 cm; lungime totală: 60,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 5507.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 5507, înregistrat în 30
noiembrie 1959, p. 543; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”,
în AnB, XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 276.

19.
11. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
CCA. 1830 / A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, metal alb, os, lemn, piele; forjare, batere, gravare, damaschinare,
filigranare, granulație, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu două șanțuri înguste (primul este ceva mai lat, cel de dedesubt
este mai îngust) pe ambele fețe, plasate lângă muchia netăioasă. Pe lamă sunt damaschinate cu
argint inscripții cu litere arabe și ornamente vegetale stilizate care acoperă mare parte din
suprafața acesteia. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb (aliaj conținând argint), fiind
decorate prin granulație și filigranare cu motive punctiforme și florale. Hašrma este decorată cu
plăcuțe patrulatere fixate în partea superioară a mânerului. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma
metalică este acoperit cu două plăsele din fildeș de culoare deschisă (alb-gălbui), care se termină
la partea superioară cu două „urechi” patrulatere masive, îndoite spre tăiș. Plăselele sunt fixate pe
mâner cu patru nituri metalice.
Teaca din lemn este îmbrăcată în piele de culoare închisă și este întărită în partea
superioară cu o garnitură metalică de ranforsare, realizată din metal alb (aliaj conținând argint) și
decorată prin gravare cu motive vegetale stilizate și geometrice.
• Lungimea lamei: 58 cm; lungime totală: 72,5 cm; lungimea tecii: 59 cm.
• Nr. inv.: 24873.

212
• Proveniența: iataganul a intrat în colecția MMNB prin actul de primire nr. A 419.368, Primirea
nr. 5, fiind înregistrat în inventarul muzeului în anul 1963.
• Deținător: Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”iatagan cu teacă”, nr. inv. 24873, înregistrat în
26 ianuarie 1963.

20.
12. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA (?), IMPERIUL OTOMAN
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, aur (?), fildeș de morsă; forjare, batere, gravare, damaschinare,
sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată, având tăiș pe muchia interioară și muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.
Prezintă pe ambele fețe ale lamei ornamente damaschinate cu aur (?), având motive decorative
vegetale stilizate, care încadrează inscripții cu litere arabe. Partea superioară a lamei, spre mâner,
este acoperită pe partea netăioasă cu parazvana din alamă, care se prelungește spre partea
inferioară a mânerului. Parazvana este bogat ornamentată cu motive vegetale și florale,
mărginite de șiruri perlate. Parazvana se continuă la partea inferioară a mânerului sub forma
unei brățări decorate în aceeași manieră. Mânerul din oțel, prelungire a lamei, este acoperit cu
două plăsele din fildeș de morsă, care se termină la partea superioară cu două "urechi" masive
semicirculare, ușor îndoite spre tăiș. Plăselele sunt unite median cu hašrma metalică decorată în
aceeași manieră cu parazvana . Plăselele din os sunt crăpate, lama prezintă urme de coroziune, iar
hašrma este lipită ulterior.
• Lungime iatagan: 73,5 cm.
• Nr. inv.: 87650/337.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2602 din 19 noiembrie 2013.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-
otoman&k=63453AA7901A4060860A6C9D730587CB, site accesat în februarie 2018.

213
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier otoman, secolul al
XVIII-lea”.

21.
13. IATAGAN BELOSAPAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA (?), IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă (?), argint, fildeș de morsă; forjare, batere, gravare, damaschinare,
sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă. Pe lamă
în partea interioară sunt damaschinate cu argint inscripții cu litere arabe și decor vegetal stilizat
realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă (?), fiind decorate prin
gravare și filigranare cu motive vegetale stilizate și geometrice. Parazvana este incompletă,
elementul decorativ de forma unei frunze stilizate, prezent de regulă în partea superioară a lamei,
lipsește în cazul de față. Parazvana este prezentă la partea inferioară a mânerului, fiind redată
sub forma unei brățări de alamă (?) decorate prin gravare și batere cu motive vegetale și
geometrice. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma metalică decorată prin filigranare este acoperit
cu două plăsele din fildeș de morsă, care se termină în partea superioară cu două "urechi" masive
de formă semicirculară, ușor îndoite spre tăiș.
• Lungime iatagan: 73 cm; lungime lamă: 57,5 cm; lățime lamă: 3,2 cm.
• Nr. inv.: 1941 IM.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2418 din 1 iulie 2008.
• Deținător: Muzeul Județean de Istorie Brașov.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Arma-alba–
Iatagan&k=2099C14B29D34223835FEE4BF6478F51, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier turcesc”.

214
1.1.2. IATAGANE DE TIPUL CRNOSAPAC
1.1.2.1. IATAGANE DE TIPUL CRNOSAPAC DATATE
22.
1. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1204 DUPĂ HEGIRĂ, 1789/1790 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, corn; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă în partea
exterioară este damaschinat cu argint un ornament cu motive vegetale stilizate, iar pe partea
interioară sunt damaschinate de asemenea cu argint trei inscripții cu litere arabe și un decor
vegetal stilizat, realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb
(aliaj metalic placat cu argint), fiind decorate cu motive vegetale stilizate și motive geometrice.
Piesa nu este prevăzută cu partea inferioară a parazvanei , element decorativ de forma unei frunze
stilizate, prezent de obicei în partea superioară a lamei, pe ambele fețe. Mânerul din oțel prevăzut
cu hašrma metalică este acoperit cu două plăsele din corn de culoare brun-închisă, care se
termină în partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de
fluture. Plăselele sunt fixate pe mâner cu cinci nituri metalice.
• Lungimea lamei: 53 cm; lungimea mânerului: 13 cm; lungime totală: 65 cm.
• Nr. inv. istorie: 3249; nr. inv. vechi: 372.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger”, nr. inv. 3249, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 325; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 269.

23.
2. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1212 DUPĂ HEGIRĂ, 1797/1798 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN

215
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, fier, corn, lemn, piele; forjare, batere, gravare, turnare,
damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă în partea
exterioară este damaschinat cu argint un ornament cu motive vegetale stilizate (ornament
deosebit de bogat, întinzându-se pe întreaga suprafață exterioară), iar pe partea interioară sunt
damaschinate cu argint mai multe inscripții cu litere arabe, simboluri și un decor vegetal stilizat
deosebit de bogat, realizat în aceeași manieră (decorul părții interioare este similar ca suprafață
acoperită celui exterior). Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă, fiind decorate cu motive
florale stilizate și motive geometrice. Partea inferioară a parazvanei , pe latura exterioară, se
prezintă într-o stare fragmentară, din aceasta se păstrează undeva la cca 70 % din suprafața
inițială în timp ce pe latura interioară aceasta lipsește cu desăvârșire. Pe partea superioară a
hašrmei sunt fixate trei plăcuțe metalice aplatizate de formă pătrată. Hašrma prezintă numeroase
urme de intervenție/restaurare. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrmă din alamă este acoperit cu
două plăsele din corn de culoare brun-închisă, care se termină la partea superioară cu două
"urechi" ușor îndoite spre tăiș. Plăselele sunt fixate pe mâner cu patru nituri metalice.
Teaca din lemn este îmbrăcată în piele de culoare închisă și este întărită în partea
superioară cu o brățară din tablă de fier. La exterior, pielea este cusută cu sârmă din alamă. Nu
este prevăzută cu brățară la partea inferioară.
• Lungimea lamei: 50 cm; lungimea mânerului: 13 cm; lungime totală: 62,5 cm; lungimea tecii:
59,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 3247; nr. inv. vechi: 80.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger”, nr. inv. 3247, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 325; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 269.

24.
3. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1216 DUPĂ HEGIRĂ, 1801/1802 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN

216
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, corn; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă la partea
exterioară este damaschinat cu argint un ornament cu motive vegetale stilizate, iar pe partea
interioară sunt damaschinate de asemenea cu argint trei inscripții cu litere arabe și un decor
vegetal stilizat, realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb
(aliaj metalic placat cu argint) fiind decorate cu motive vegetale și florale stilizate și motive
geometrice. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma metalică este acoperit cu două plăsele din corn
de culoare brun-închisă, care se termină la partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre
tăiș, de forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt fixate pe mâner cu cinci nituri metalice.
• Lungimea lamei: 54 cm; lungimea mânerului: 13,5 cm; lungime totală: 67 cm.
• Nr. inv. istorie: 3254; nr. inv. vechi: 80.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger”, nr. inv. 3254, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 326; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, pp. 269-270.

25.
4. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1217 DUPĂ HEGIRĂ, 1802/1803 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, corn; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.
Pe lamă în partea exterioară este damaschinat cu argint un ornament cu motive vegetale stilizate,
iar pe partea interioară sunt damaschinate de asemenea cu argint trei inscripții cu litere arabe și
un decor vegetal stilizat, realizate în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din
metal alb (aliaj metalic placat cu argint) fiind decorate cu motive vegetale stilizate și motive
geometrice. Partea inferioară a parazvanei , pe latura interioară, se prezintă într-o stare
fragmentară, din aceasta se păstrează doar conturul, însumând aproximativ 15-20 % din suprafața
inițială. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma metalică este acoperit cu două plăsele din corn de

217
culoare brun-închisă, care se termină la partea superioară cu două "urechi" masive, ușor îndoite
spre tăiș, de forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt fixate pe mâner cu patru nituri metalice.
• Lungimea lamei: 57 cm; lungimea mânerului: 14 cm; lungime totală: 70 cm.
• Nr. inv. istorie: 3251; nr. inv. vechi: 375.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3251, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 326; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 270.

26.
5. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1222 (?) DUPĂ HEGIRĂ, 1807/1808 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, corn, lemn, piele; forjare, batere, gravare,
damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.
Pe lamă în partea exterioară sunt damaschinate cu argint motive decorative stilizate, iar pe partea
interioară sunt damaschinate de asemenea cu argint inscripții cu litere arabe și anul islamic al
făuririi piesei; două din inscripții sunt mărginite de linii paralele deasupra cărora sunt
damaschinate motive florale. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb (aliaj metalic
placat cu argint), fiind decorate cu motive vegetale reliefate, mărginite de linii perlate. Parazvana
este completă, fiind prevăzută cu elementul decorativ de forma unei frunze stilizate, prezent în
partea superioară a lamei, pe ambele fețe. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma metalică este
acoperit cu două plăsele din corn de culoare brun-închisă, care se termină în partea superioară cu
două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt fixate pe mâner
cu patru nituri metalice.
Teaca din lemn este îmbrăcată în piele de culoare închisă și este întărită la ambele capete
cu garnituri metalice de ranforsare, realizate din metal alb (aliaj metalic placat cu argint) și
decorate în aceeași manieră cu parazvana iataganului. Muchiile interioare ale garniturilor se
prezintă sub formă crestată. Garnitura inferioară se termină cu un bumb aplatizat.

218
• Lungime totală: 75 cm.
• Nr. inv.: 37.102.
• Deținător: Muzeul Național de Istorie a României.
• Bibliografie: Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta
König, Florin Georgescu), București, 2014, p. 36, nr. catalog 14.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier oriental”.

27.
6. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1278 DUPĂ HEGIRĂ, 1861/1862 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, corn; forjare, batere, gravare, turnare, damaschinare,
sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă. Pe lamă
în partea exterioară, există un ornament damaschinat cu argint de formă circulară (cu opt
secțiuni), iar la partea interioară este damaschinată de asemenea cu argint o inscripție cu litere
arabe. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă prin tehnica turnării; sunt decorate cu
motive vegetale și florale stilizate dar și cu motive geometrice. Pe partea superioară a hašrmei
sunt prezente trei ornamente din alamă sub forma unor minuscule piramide în patru trepte.
Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă este acoperit cu două plăsele din corn de culoare
brun-închisă, care se termină la partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, dispuse
sub forma literei "T". Plăselele sunt fixate pe mâner cu trei nituri metalice.
• Lungimea lamei: 59 cm; lungimea mânerului: 15 cm; lungime totală: 74 cm.
• Nr. inv. istorie: 3245; nr. inv. vechi: 85.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger”, nr. inv. 3245, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 325; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,

219
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 271; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012, p.
100, nr. catalog 133.

1.1.2.2. IATAGANE DE TIPUL CRNOSAPAC NEDATATE
28.
1. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / CCA. 1830
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, alamă, corn; forjare, batere, gravare, damaschinare,
sculptare.
• Descriere: lama din oțel este foarte ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie
exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu două șanțuri înguste pe ambele fețe, plasate lângă
muchia netăioasă. Pe lamă în partea exterioară este damaschinat cu argint un ornament cu motive
vegetale stilizate, iar pe partea interioară sunt damaschinate de asemenea cu argint trei inscripții
cu litere arabe și un decor floral realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate
din metal alb (aliaj metalic placat cu argint) fiind decorate cu motive vegetale stilizate și motive
geometrice. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma metalică este acoperit cu două plăsele din corn
de culoare neagră, care se termină la partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de
forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt fixate pe mâner cu patru nituri din alamă.
• Lungimea lamei: 53 cm; lungimea mânerului: 15 cm; lungime totală: 68 cm.
• Nr. inv. istorie: 3333; nr. inv. vechi: 413.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3333, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 334; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 271; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012, p.
97, nr. catalog 126.

29.
2. IATAGAN CRNOSAPAC

220
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / CCA. 1830
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, corn; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui; suprafața acesteia este
puternic afectată de coroziune. Pe lamă în partea interioară sunt damaschinate cu argint inscripții
cu litere arabe și un decor vegetal stilizat, realizat în aceeași manieră. Parazvana este realizată
din metal alb (aliaj metalic placat cu argint) fiind decorată cu motive vegetale stilizate. Partea
inferioară a parazvanei se păstrează într-o formă fragmentară în timp ce partea superioară
lipsește cu desăvârșire (fiind înlocuită cu rășină în urma procesului de restaurare). Hašrma se
păstrează într-o foarte mică măsură, doar un mic fragment pe muchia interioară. Mânerul din oțel
este acoperit cu două plăsele din corn de culoare brun-închisă, care se termină la partea
superioară cu două "urechi" masive, ușor îndoite spre tăiș, de formă semicirculară. Plăselele sunt
fixate pe mâner cu trei nituri metalice și rășină (completare ulterioară de laborator, în contextul
lipsei hašrmei ).
• Lungimea lamei: 57 cm; lungimea mânerului: 13,5 cm; lungime totală: 70,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 3253; nr. inv. vechi: 83.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger”, nr. inv. 3253, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 326; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 272.

30.
3. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / CCA. 1830
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, corn; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Damaschinare: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie
exterioară netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă în
partea exterioară este damaschinat cu argint un ornament cu motive vegetale stilizate, iar pe
partea interioară sunt damaschinate de asemenea cu argint trei inscripții cu litere arabe și un

221
decor vegetal stilizat, realizat în aceeași manieră. Parazvana lipsește cu desăvârșire, pe muchia
exterioară și pe ambele fețe ale lamei în partea superioară sunt vizibile urmele de lipire ale
parazvanei de odinioară. Pe exteriorul lamei în partea superioară se păstrează fragmente din
parazvana . Hašrma este incompletă, fiind realizată din metal alb (aliaj metalic placat cu argint)
și decorată cu motive geometrice și vegetale stilizate. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma
metalică este acoperit cu două plăsele din corn de culoare brun-închisă, care se termină la partea
superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de fluture. Plăseaua
exterioară este incompletă, lipsindu-i un fragment în partea inferioară, în timp ce pe cealaltă
latură, plăseaua interioară este ranforsată cu tablă din fier în zona inferioară, spre parazvana .
Plăselele sunt fixate pe mâner cu patru nituri metalice.
• Lungimea lamei: 57 cm; lungimea mânerului: 14 cm; lungime totală: 70,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 3233; nr. inv. vechi: 2438; 80.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar I al MNB, ”patru hangere”, nr. vechi inv. 2438, înregistrate
în anul 1904, p. 182; Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3233, înregistrat în 7
ianuarie 1959, p. 324; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în
AnB, XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 272.

31.
4. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / CCA. 1830
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, corn; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă în partea
exterioară este damaschinat cu argint un ornament cu motive vegetale stilizate, iar pe partea
interioară sunt damaschinate de asemenea cu argint trei inscripții cu litere arabe și un decor
vegetal stilizat, realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb
(aliaj metalic placat cu argint) fiind decorate cu motive geometrice și vegetale stilizate. Piesa nu
este prevăzută cu partea inferioară a parazvanei , element decorativ de forma unei frunze stilizate,
prezent de obicei în partea superioară a lamei, pe ambele fețe. Mânerul din oțel prevăzut cu

222
hašrma metalică este acoperit cu două plăsele din corn de culoare brun-închisă, care se termină
în partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de fluture.
Plăselele sunt fixate pe mâner cu cinci nituri metalice.
• Lungimea lamei: 56 cm; lungimea mânerului: 13,5 cm; lungime totală: 69,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 3248; nr. inv. vechi: 89.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger […] Bosnia, 1878”, nr. inv. 3248,
înregistrat în 7 ianuarie 1959, p. 325; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului
Timișoara”, în AnB, XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 272-273.

32.
5. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / CCA. 1830
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, corn; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă în partea
exterioară este damaschinat cu argint un ornament cu motive vegetale stilizate, iar pe partea
interioară sunt damaschinate cu argint trei inscripții cu litere arabe și un decor vegetal și floral
care flanchează inscripțiile, realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din
metal alb (aliaj metalic placat cu argint) fiind decorate cu motive vegetale stilizate și motive
geometrice. Partea inferioară a parazvanei , pe ambele fețe, se prezintă într-o stare fragmentară,
iar partea superioară (elementul semicilindric al parazvanei ), amplasat de regulă pe latura
interioară a lamei, nu s-a păstrat. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma metalică este acoperit cu
două plăsele din corn de culoare brun-închisă, care se termină la partea superioară cu două
"urechi" ușor îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de fluture. Ambele plăsele prezintă în partea
superioară crăpături și fisuri, iar „urechea” plăselei exterioare este incompletă, fiind ruptă o parte
din terminația inferioară a acesteia. Plăselele sunt fixate pe mâner cu cinci nituri metalice.
• Lungimea lamei: 57,5 cm; lungimea mânerului: 13,5 cm; lungime totală: 70,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 3387.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.

223
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger”, nr. inv. 3387, înregistrat în 8 ianuarie
1959, p. 339; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 273.

33.
6. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, corn; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă. Pe lamă
în partea centrală, pe ambele fețe, există câte un ornament damaschinat cu argint, cu motive
vegetale stilizate. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb, fiind decorate cu motive
vegetale stilizate. Parazvana se continuă la partea inferioară a mânerului sub forma unei brățări
metalice simple. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din metal alb este acoperit cu două plăsele
din corn de culoare brun-închisă, care se termină la partea superioară cu două "urechi" ușor
îndoite spre tăiș, de forma unor aripioare. Plăselele sunt fixate pe mâner cu nituri metalice.
• Lungime iatagan: 53 cm.
• Nr. inv.: ARM. 120/127.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2141 din 9 iunie 2016.
• Deținător: Muzeul Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Sabie–
Iatagan&k=0D4E52E5B69042578705B9958A8790F5, site accesat în februarie 2018.

34.
7. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, metal alb, alamă, corn, lemn, piele; forjare, batere, gravare,
damaschinare, sculptare.

224
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată, având un singur tăiș pe muchia interioară, cu muchie
exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia
netăioasă. Lama prezintă motive decorative vegetale stilizate, damaschinate cu argint, care
încadrează inscripții cu litere arabe pe ambele fețe. Partea superioară a lamei, spre mâner, este
acoperită pe partea netăioasă cu parazvana din metal alb, care se prelungește spre partea
inferioară a mânerului. Parazvana este ornamentată cu motive vegetale, florale și prelate
reliefate și gravate. Parazvana se continuă la partea inferioară a mânerului sub forma unei brățări
decorate cu motive prelate reliefate. Mânerul din oțel, prelungire a lamei, este acoperit cu două
plăsele din corn de culoare închisă, care se termină la partea superioară cu două "urechi" ușor
îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt unite median cu hašrma din metal
alb ornamentată cu motive florale puternic reliefate. La capul mânerului motivele florale sunt
despărțite de trei plăcuțe.
Teaca din lemn este îmbrăcată cu piele de culoare închisă, mărginită la partea superioară
cu o brățară metalică reliefată cu motive vegetale, iar la partea inferioară cu brățară din alamă.
Teaca are și un manșon din fâșii și o brățară din piele care servește la fixare la port iatagan.
• Nr. inv.: 111.407/118.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2216 din 4 aprilie 2014.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-
otoman&k=474849FC8AB64CC2B696A4DBFC7B9E93, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier otoman”.

35.
8. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
PRIMUL SFERT AL SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, corn; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.
Pe lamă în partea interioară sunt damaschinate cu argint inscripții cu litere arabe. Parazvana și

225
hašrma sunt realizate din metal alb (aliaj metalic placat cu argint) fiind decorate cu motive
vegetale stilizate și motive geometrice. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma metalică este
acoperit cu două plăsele din corn de culoare neagră, care se termină la partea superioară cu două
"urechi" ușor îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt fixate pe mâner cu
nituri metalice.
• Lungime iatagan: 72,5 cm.
• Nr. inv.: 92984.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2314 din 11 iunie 2007.
• Deținător: Muzeul Bucovinei din Suceava.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Arma-alba–
Iatagan&k=6BD04274F73348D498737603AB9B7D90, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier oriental”.

36.
9. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
CCA. 1830 / A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, aur, corn; forjare, batere, gravare, turnare, damaschinare,
sculptare.
• Descriere: lama din oțel este foarte ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie
exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia
netăioasă; sub șanțul îngust există o nervură paralelă cu acesta, care se termină spre vârful lamei
fiind mai scurtă decât șanțul aflat deasupra ei. Pe lamă în partea exterioară există un ornament
din aur realizat prin damaschinare, ornament cu motive vegetale și florale stilizate, iar pe partea
interioară există inscripții cu litere arabe realizate tot prin damaschinare cu aur. Inscripțiile sunt
flancate cu ornamente vegetale și florale realizate în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt
realizate din alamă prin tehnica turnării; sunt decorate cu motive vegetale și florale stilizate iar
pe partea superioară a parazvanei există motive geometrice. Pe partea superioară a hašrmei este
prezent un ornament din alamă sub forma unei minuscule piramide stilizate în trei trepte.
Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă este acoperit cu două plăsele din corn de culoare

226
brun-închisă, care se termină la partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, dispuse
sub forma literei "T". Plăselele sunt fixate pe mâner cu patru nituri metalice.
• Lungimea lamei: 58 cm; lungimea mânerului: 16 cm; lungime totală: 74 cm.
• Nr. inv. istorie: 3330; nr. inv. vechi: 81.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3330, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 333; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 273; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012, p.
99, nr. catalog 131.

37.
10. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
MIJLOCUL SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, aur (?), corn; forjare, batere, gravare, turnare, damaschinare,
sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă. Pe lamă
în partea centrală, pe ambele fețe, există câte un ornament damaschinat cu aur (?) cu motive
vegetale stilizate. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă prin tehnica turnării, fiind
decorate cu motive vegetale și florale stilizate, dar și cu motive geometrice. Parazvana se
continuă la partea inferioară a mânerului sub forma unei brățări decorate în aceeași manieră.
Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă este acoperit cu două plăsele din corn de culoare
brun-închisă, care se termină la partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de
forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt fixate pe mâner cu nituri metalice.
• Lungime iatagan: 71 cm.
• Nr. inv.: ARM. 119/126.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2141 din 9 iunie 2016.

227
• Deținător: Muzeul Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Sabie–
Iatagan&k=7348AC12578E4E85B23100911E5A4807, site accesat în februarie 2018.

38.
11. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, abanos (?); forjare, batere, gravare, damaschinare,
sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă; lama
prezintă urme de coroziune pe toată suprafața. Pe lamă în partea interioară sunt damaschinate cu
argint inscripții cu litere arabe și decor vegetal stilizat realizat în aceeași manieră. Parazvana și
hašrma sunt realizate din alamă (?), fiind decorate prin gravare și filigranare cu motive vegetale
stilizate și geometrice. Parazvana este incompletă, elementul decorativ de forma unei frunze
stilizate, prezent în partea superioară a lamei, lipsește în cazul de față. Parazvana este prezentă la
partea inferioară a mânerului, fiind redată sub forma unei brățări de alamă decorate prin gravare
și batere cu motive vegetale și geometrice. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma metalică
decorată prin filigranare este acoperit cu două plăsele din abanos (?) de culoare neagră, care se
termină în partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de
fluture.
• Lungime iatagan: 72 cm; lungime lamă: 55 cm; lățime lamă: 3 cm.
• Nr. inv.: 1942 IM.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2418 din 1 iulie 2008.
• Deținător: Muzeul Județean de Istorie Brașov.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Arma-alba–
Iatagan&k=434D40BB12E546C4A64C9D4435987406, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier turcesc”.

228
39.
12. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, corn; forjare, batere, gravare, traforare, damaschinare,
sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.
Pe lamă în partea exterioară, sub șanțul de scurgere, este damaschinată cu argint o inscripție cu
litere arabe, iar în partea interioară a lamei există alte inscripții cu litere arabe realizate în aceeași
manieră. Parazvana lipsește cu desăvârșire, pe muchia interioară sunt vizibile urmele de lipire
ale parazvanei de odinioară. Hašrma este incompletă, fiind realizată din tablă de alamă și
decorată prin tehnica gravării, baterii și traforării cu motive geometrice. Pe partea superioară a
hašrmei sunt fixate trei plăcuțe aplatizate din alamă de formă pătrată. Mânerul din oțel prevăzut
cu hašrma din alamă este acoperit cu două plăsele din corn de culoare brun-închisă, care se
termină la partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de fluture.
Plăselele sunt fixate pe mâner cu trei nituri metalice.
• Lungimea lamei: 53 cm; lungimea mânerului: 14,5 cm; lungime totală: 67,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 3227; nr. inv. vechi: 392.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3227, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 323; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 274.

40.
13. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, corn; forjare, batere, gravare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia netăioasă.

229
Pe lamă în partea exterioară este damaschinată cu argint steaua în șase colțuri (sigiliul lui
Solomon), iar pe partea interioară sunt damaschinate cu argint inscripții cu litere arabe.
Inscripțiile sunt flancate cu ornamente vegetale și florale realizate în aceeași manieră. Parazvana
și hašrma sunt realizate din alamă fiind decorate prin batere cu motive vegetale și florale stilizate
dar și cu motive geometrice. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă este acoperit cu
două plăsele din corn de culoare neagră, care se termină la partea superioară cu două "urechi"
masive îndoite spre tăiș. Plăselele sunt fixate pe mâner cu cinci nituri metalice.
• Lungimea lamei: 60 cm; lungimea mânerului: 15,5 cm; lungime totală: 75 cm.
• Nr. inv. istorie: 5511.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 5511, înregistrat în 30
noiembrie 1959, p. 544; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”,
în AnB, XX, Cluj-Napoca, 2012, pp. 274-275; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms ,
Vršac, 2012, p. 104, nr. catalog 140.

41.
14. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, fier, corn, lemn, piele; forjare, batere, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă; nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Lama este simplă, nu prezintă
ornamente sau inscripții damaschinate. Parazvana și hašrma sunt realizate din tablă de alamă;
ambele elemente componente ale mânerului sunt simple, nu prezintă urme de ornamentație. Piesa
nu este prevăzută cu partea inferioară a parazvanei , element decorativ de forma unei frunze
stilizate, prezent de obicei în partea superioară a lamei, pe ambele fețe. Mânerul din oțel prevăzut
cu hašrma din alamă este acoperit cu două plăsele din corn de culoare brun-închisă, care se
termină în partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de
fluture. Plăselele sunt fixate pe mâner cu trei nituri metalice.

230
Teaca din lemn este îmbrăcată în piele de culoare închisă și este întărită în partea
superioară cu o brățară din tablă de fier. În partea inferioară, spre vârful tecii, pielea este
degradată, mai cu seamă pe latura exterioară unde lipsește un fragment important.
• Lungimea lamei: 58 cm; lungimea mânerului: 14 cm; lungime totală: 72 cm; lungimea tecii:
68,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 3241; nr. inv. vechi: 82.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger […] Bosnia”, nr. inv. 3241, înregistrat
în 7 ianuarie 1959, p. 325; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului
Timișoara”, în AnB, XX, Cluj-Napoca, 2012, pp. 276-277.

42.
15. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, corn; forjare, batere, gravare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este dreaptă cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui; pe ambele fețe ale lamei,
sub muchia netăioasă sunt gravate ornamente cu motive geometrice. Parazvana și hašrma sunt
realizate din oțel, făcând corp comun cu lama iataganului. Atât parazvana cât și hašrma sunt
simple, fără urme de decor. Mânerul din oțel este prevăzut cu foițe din tablă de alamă puse pe
ambele fețe, peste care vin fixate cu patru nituri metalice masive cele două plăsele din corn de
culoare brun-închisă. Cele două plăsele se termină în partea superioară cu două „urechi”
semicirculare, puțin profilate, îndoite spre tăișul lamei.
• Lungimea lamei: 50,5 cm; lungimea mânerului: 14 cm; lungime totală: 64 cm; lungimea tecii:
68,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 3252; nr. inv. vechi: 410.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3252, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 326; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 277.

231

43.
16. IATAGAN CRNOSAPAC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este foarte ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie
exterioară netăioasă. Spre vârful lamei, muchia netăioasă este teșită. Lama nu este prevăzută cu
șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă sub muchia netăioasă, pe ambele fețe, este vizibilă
câte o gravură cu motive vegetale stilizate; gravura se întinde pe aproximativ două treimi din
lungimea lamei. Parazvana din oțel face corp comun cu lama și este decorată pe ambele fețe cu
caneluri verticale. Hašrma este realizată din tablă de alamă fiind decorată prin gravare cu motive
tipice spațiului bosniac (gravură în zig-zag). Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă este
acoperit cu două plăsele din lemn de culoare brun-deschisă, care se termină la partea superioară
cu două "urechi" masive și bifurcate sub forma literei "Y". Plăselele sunt fixate pe mâner cu trei
nituri metalice.
• Lungimea lamei: 46 cm; lungimea mânerului: 13,5 cm; lungime totală: 59 cm.
• Nr. inv. istorie: 3246; nr. inv. vechi: 80.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger”, nr. inv. 3246, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 325; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 277.

44.
17. IATAGAN CRNOSAPAC CU LAMĂ DE BAIONETĂ
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, corn; forjare, batere, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este dreaptă cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț lat pe ambele fețe, pe aproape toată lungimea ei.
Vorbim despre o lamă atipică pentru un iatagan; piesa a fost realizată prin refolosirea unei

232
baionete de carabină austriacă Augustin Jäger M 1849. Parazvana și hašrma sunt realizate din
alamă; hašrma este decorată prin batere cu motive vegetale stilizate, iar partea superioară a
parazvanei este decorată cu motive geometrice. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din alamă
este acoperit cu două plăsele din corn de culoare brun-închisă, care se termină la partea
superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt
fixate pe mâner cu șase nituri metalice. Plăseaua de pe partea interioară prezintă crăpături în zona
niturilor.
• Lungimea lamei: 58 cm; lungimea mânerului: 14 cm; lungime totală: 72 cm.
• Nr. inv. istorie: 3244; nr. inv. vechi: 87.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger”, nr. inv. 3244, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 325; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, pp. 277-278; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012,
p. 98, nr. catalog 129.

1.1.3. IATAGANE CU MÂNERE METALICE
1.1.3.1. IATAGANE CU MÂNERE METALICE DATATE
45.
1. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1210 DUPĂ HEGIRĂ, 1795/1796 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, coral; forjare, batere, gravare, damaschinare,
filigranare, granulație, încrustație, lipire la cald.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă la partea
exterioară este damaschinat cu argint un decor realizat din motive vegetale, iar la partea
interioară sunt damaschinate cu argint inscripții cu litere arabe și anul făuririi piesei, flancate de
un decor vegetal stilizat, realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din

233
metal alb (aliaj metalic conținând argint), bogat decorate prin atașarea la cald a unor ornamente
metalice minuscule de formă romboidală, circulară etc. Parazvana prezintă atât la partea
exterioară cât și la cea interioară, ornamente realizate prin gravare, filigranare și granulație.
Hašrma este bogat decorată cu ornamente de forma unor minuscule flori stilizate, încrustații cu
pietre de coral și plăcuțe patrulatere fixate în partea superioară a mânerului. Marginile hašrmei
sunt decorate cu mici plăcuțe metalice de formă romboidală și circulară. Mânerul din oțel
prevăzut cu hašrma din metal alb este acoperit cu două plăsele metalice realizate din același
material de culoare albă, care se termină la partea superioară cu două "urechi" de formă
patrulateră, ușor îndoite spre tăiș (mâner tipic atelierelor din Foča). Ambele ”urechi” sunt
decorate cu motive florale și vegetale realizate în aceeași manieră și prezintă câte o piatră de
coral pe fiecare din fețe. Plăselele sunt fixate pe mâner prin lipire la cald.
• Lungime totală: 67,6 cm.
• Nr. inv.: 37.104.
• Deținător: Muzeul Național de Istorie a României.
• Bibliografie: Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României , (editori Nicoleta
König, Florin Georgescu), București, 2014, p. 35, nr. catalog 13.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier otoman”.

46.
2. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1222 DUPĂ HEGIRĂ, 1807/1808 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, argint, argint aurit, lemn; forjare, batere, gravare, filigranare,
damaschinare, granulație.
• Descriere: lama din oțel de Damasc este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie
exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia
netăioasă. Pe lamă în partea exterioară este damaschinat un decor realizat din motive vegetale,
iar în partea interioară este damaschinată o inscripție cu litere arabe încadrată într-un cartuș
realizat în aceeași manieră. Inscripția ne oferă informații privind executantul piesei (”Osman”),
datarea și posesorul acesteia (”Mehmed”). Parazvana și hašrma sunt realizate din argint aurit,
fiind bogat decorate prin gravate și batere cu motive vegetale și florale stilizate. Mânerul din oțel

234
este placat cu două plăsele din lemn, care se termină în partea superioară cu două "urechi" ușor
îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt îmbrăcate în întregime cu tablă de
argint aurit, bogat decorată prin filigranare cu motive vegetale și florale stilizate.
Teaca din lemn este placată cu argint și ranforsată la capete cu garnituri masive din tablă
de argint aurit, decorate prin gravare, filigranare și granulație. Garnitura inferioară se termină cu
un cap stilizat.
• Lungime iatagan: 67,5 cm; lungime lamă: 53 cm; lungimea tecii: 60 cm.
• Nr. inv.: 8915.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Tezaur, prin Ordinul de clasare nr.
2158 din 4 aprilie 2006.
• Deținător: Muzeul de Istorie ”Paul Păltănea” din Galați.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Osman-Mehmed–Iatagan-cu-
teaca&k=B5B60BF2CCE311DAA0615254ABDD25F5, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier turcesc”.

47.
3. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA (?), IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1222 DUPĂ HEGIRĂ, 1807/1808 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint; forjare, batere, gravare, lipire la cald.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui, imediat sub muchia
netăioasă, începând să se subțieze. Lama este simplă din punct de vedere al decorului, nu
prezintă ornamente ori inscripții damaschinate. În partea interioară, spre mijlocul lamei este
ștanțat marcajul armurierului, iar în dreapta acestuia este gravat anul de fabricație al piesei.
Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb (aliaj metalic placat cu argint) fiind gravate cu
motive geometrice și vegetale stilizate. Mânerul iataganului prezintă două plăsele metalice
realizate și decorate în aceeași manieră cu parazvana și hašrma , plăselele făcând corp comun cu
celelalte componente ale mânerului. Plăselele metalice se termină în partea superioară cu două
"urechi" de mici dimensiuni, ușor îndoite spre tăiș. Cele două plăsele sunt fixate pe hašrma prin
tehnica lipirii la cald.

235
• Lungimea lamei: 64,5 cm; lungimea mânerului: 13,5 cm; lungime totală: 78 cm.
• Nr. inv. istorie: 3277; nr. inv. vechi: 2437; 81.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar I al MNB, ”patru hangere”, nr. vechi inv. 2437, înregistrate
în anul 1904, p. 182; Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3277, înregistrat în 7
ianuarie 1959, p. 328; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în
AnB, XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 270.

48.
4. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1227 DUPĂ HEGIRĂ, 1812 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, argint, metal alb, aur, lemn, piele; forjare, batere, gravare,
damaschinare, traforare.
• Descriere: lama din oțel este foarte ușor curbată, având un singur tăiș pe muchia interioară, cu
muchie exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă
muchia netăioasă. Lama prezintă motive decorative vegetale stilizate, damaschinate cu aur, care
încadrează inscripții cu litere arabe și anul Hegirei 1227. Partea superioară a lamei, spre mâner,
este acoperită pe partea netăioasă cu parazvana din argint (?), care se prelungește spre partea
inferioară a mânerului. Parazvana este traforată și ornamentată cu motive vegetale. Parazvana se
continuă la partea inferioară a mânerului sub forma unei brățări decorate în aceeași manieră.
Mânerul din oțel, prelungire a lamei, este acoperit cu două plăsele metalice, gravate și reliefate
cu motive vegetale, care se termină la partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș,
de forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt unite median cu hašrma metalică ornamentată cu
motive vegetale din filigran, bumbi și trei plăcuțe dreptunghiulare.
Teaca din lemn este îmbrăcată cu piele de culoare închisă, mărginită la capete cu câte o
brățară decorată cu motive vegetale, gravate și reliefate. În partea superioară există un inel de
prindere port-iatagan, iar în partea inferioară teaca se termină într-o potcoavă de mici dimensiuni.
• Lungime iatagan: 72 cm; lungimea tecii: 67,5 cm.
• Nr. inv.: 87651/338.

236
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2602 din 19 noiembrie 2013.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-
otoman&k=3134E1724F164D59B148208B5762CECE, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier otoman”.

49.
5. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1231 DUPĂ HEGIRĂ, 1815/1816 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, coral, lemn; forjare, batere, gravare, damaschinare,
filigranare, granulație, reliefare, lipire la cald.
• Descriere: lama din oțel de Damasc este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară, contratăiș și
cu muchie exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț pe ambele fețe, plasat lângă
muchia netăioasă. Pe lamă sunt prezente motive decorative vegetale, damaschinate cu argint pe
partea interioară, iar pe partea exterioară, aceleași motive decorative încadrează într-un medalion
două litere chirilice despărțite de două puncte și anul Hegirei 1231. Partea superioară a lamei,
spre mâner, este acoperită pe partea netăioasă cu parazvana din metal alb, care se prelungește
spre partea inferioară a mânerului. Parazvana este decorată cu motive geometrice, vegetale și
florale, filigranate și reliefate, care se prelungesc pe mâner, unde la bază sunt montate două
pietre din coral. Mânerul din oțel, prelungire a lamei, este acoperit cu două plăsele metalice
realizate din același material, care se termină la partea superioară cu două "urechi" de formă
patrulateră, ușor îndoite spre tăiș (mâner tipic atelierelor din Foča). Ambele ”urechi” sunt
decorate cu motive vegetale și geometrice, filigranate și reliefate, având în partea superioară câte
o piatră de coral pe ambele fețe. Plăselele sunt fixate pe mâner prin lipire la cald. Plăselele sunt
unite median cu hašrma din metal alb ornamentată cu motive geometrice și florale reliefate, care
încadrează 11 pietre din coral și două plăcuțe pătrate, gravate.
Teaca din lemn este acoperită în întregime cu metal alb, decorat cu motive vegetale,
florale și geometrice, gravate și reliefate, care spre partea inferioară capătă forma unui pește cu
solzi (capul peștelui fiind potcoava tecii). În partea superioară sunt trei brățări bogat ornamentate

237
cu motive vegetale, florale și geometrice, filigranate și puternic reliefate, unele mărginite de
șiruri perlate, care încadrează fiecare cinci corali. Brățara inferioară, mai păstrează trei corali și
are atașat și un ciucure.
• Lungime iatagan: 73 cm; lungimea tecii: 65,6 cm.
• Nr. inv.: 87649/336.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Tezaur, prin Ordinul de clasare nr.
2602 din 19 noiembrie 2013.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-
balcanic&k=F4496C37105C41FF81B73D7B51D40C0E, site accesat în februarie 2018.

1.1.3.2. IATAGANE CU MÂNERE METALICE NEDATATE
50.
1. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn, piele; forjare, batere, gravare, damaschinare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu două șanțuri înguste pe ambele fețe, plasate lângă muchia
netăioasă. Pe lamă în partea interioară este damaschinată o inscripție cu litere arabe încadrată
într-un cartuș realizat în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă, fiind
bogat decorate prin gravate și batere cu motive vegetale și florale stilizate. Mânerul din oțel este
placat cu două plăsele din lemn, care se termină în partea superioară cu două "urechi" ușor
îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de fluture. Plăselele sunt îmbrăcate în întregime cu tablă de
alamă, bogat decorată prin gravate și batere cu motive vegetale și florale stilizate.
Teaca din lemn este îmbrăcată cu piele de culoare închisă și este ranforsată la capete cu
garnituri masive din tablă de alamă, decorate în aceeași manieră cu parazvana , hašrma și
plăselele mânerului.
• Lungime iatagan: 66,5 cm; lungimea tecii: 58,5 cm.
• Nr. inv.: 6.4. – 4946.

238
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Tezaur, prin Ordinul de clasare nr.
2304 din 26 iulie 2006.
• Deținător: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-
oriental&k=09DD60490CFB4739A672C5D1EA6AA54D, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier oriental”.

51.
2. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, metal alb, aur; forjare, batere, gravare, damaschinare, filigranare,
granulație, reliefare, lipire la cald.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară, contratăiș și cu muchie
exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț pe ambele fețe, plasat lângă muchia
netăioasă. Pe lamă sunt gravate și damaschinate cu aur decoruri cu motive geometrice și florale
stilizate. Partea superioară a lamei, spre mâner, este acoperită pe partea netăioasă cu parazvana
din metal alb, care se prelungește spre partea inferioară a mânerului. Parazvana este decorată cu
motive perlate, alternând cu motive florale filigranate, care se continuă spre mâner. Parazvana se
continuă la partea inferioară a mânerului sub forma unei brățări decorate cu motive perlate.
Mânerul din oțel, prelungire a lamei, este acoperit cu două plăsele metalice realizate din același
material, care se termină la partea superioară cu două "urechi" de formă patrulateră, ușor îndoite
spre tăiș (mâner tipic atelierelor din Foča). Ambele ”urechi” sunt decorate cu motive florale și
vegetale reliefate. Plăselele sunt fixate pe mâner prin lipire la cald. Plăselele sunt unite median
cu hašrma din metal ornamentată cu bumbi în formă de flori și plăcuțe dreptunghiulare.
Teaca din lemn este acoperită în întregime cu metal gravat, reliefat cu motive vegetale,
florale, pavilioane cu semilună și trofee (un tui, tobe, securi). Partea superioară a tecii prezintă
nervuri paralele împletite, separate de șiruri de sârmă și un inel de fixare port-iatagan.
• Lungime iatagan: 68 cm; lungimea tecii: 67 cm.
• Nr. inv.: 87647/334.

239
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2602 din 19 noiembrie 2013.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Iatagan–Iatagan-
oriental&k=92CF3DD45F8240D485E3387A6FED88B0, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier oriental”.

52.
3. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / CCA. 1830
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, aur, coral, rubin fals, lemn; forjare, batere, gravare,
damaschinare, filigranare, granulație, încrustație, lipire la cald.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, pe aproape toată lungimea ei.
Pe lamă în partea exterioară este damaschinată cu aur steaua în șase colțuri (sigiliul lui Solomon)
și o inscripție cu litere arabe redată într-un cartuș, iar în partea interioară sunt damaschinate
ornamente realizate în aceeași manieră. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb (aliaj
metalic conținând argint), bogat decorate prin atașarea la cald a unor ornamente metalice
minuscule de formă romboidală, circulară etc. Parazvana prezintă atât la partea exterioară cât și
la cea interioară, ornamente realizate prin gravare, filigranare și granulație. Pe ambele fețe ale
lamei parazvana prezintă câte o incrustație cu piatră de coral. Hašrma este bogat decorată cu
ornamente de forma unor minuscule flori stilizate, încrustații cu pietre de coral, rubin fals și
plăcuțe patrulatere fixate în partea superioară a mânerului. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma
din metal alb este acoperit cu două plăsele metalice realizate din același material de culoare albă,
care se termină la partea superioară cu două "urechi" de formă patrulateră, ușor îndoite spre tăiș
(mâner tipic atelierelor din Foča). Ambele ”urechi” sunt decorate cu motive florale și vegetale
realizate în aceeași manieră și prezintă câte o piatră decorativă pe fiecare ”ureche”. Plăselele sunt
fixate pe mâner prin lipire la cald.
Teaca din lemn este îmbrăcată în întregime în tablă din metal alb, bogat decorată prin
gravare și batere cu motive orientale. În partea superioară teaca prezintă decoruri realizate prin

240
granulație, filigranare, lipire la cald și încrustații cu pietre de coral și rubin fals. În partea
inferioară teaca se termină cu un cap stilizat.
• Lungimea lamei: 56 cm; lungime totală: 71 cm; lungimea tecii: 58 cm.
• Nr. inv.: 1302; nr. inv. vechi: 36.365.
• Proveniența: iataganul a intrat în colecția MMNB în anul 1953 și provine de la M.A.I.
• Deținător: Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”iatagan medieval”, nr. inv. 1302, înregistrat în 2
iulie 1958.

53.
4. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, KOSOVO ȘI METOHIJA, PRIZREN, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, lemn; forjare, batere, gravare, turnare, filigranare,
damaschinare, lipire la cald.
• Descriere: lama din oțel de Damasc este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie
exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, pe aproape toată
lungimea ei. Pe lamă sunt damaschinate cu argint inscripții cu litere arabe și ornamente vegetale
stilizate. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb (aliaj metalic conținând argint), bogat
decorate prin turnare, gravare și filigranare. Parazvana prezintă pe ambele fețe ale lamei decor
gravat și elemente decorative de forma unor minuscule flori stilizate. Parazvana se continuă la
partea inferioară a mânerului sub forma unei brățări decorate în aceeași manieră. Hašrma este
bogat decorată prin turnare și gravare cu ornamente florale și geometrice stilizate. Mânerul din
oțel prevăzut cu hašrma din metal alb este acoperit cu două plăsele metalice realizate din același
material de culoare albă, care se termină în partea superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre
tăiș, de forma unor aripi de fluture. Ambele plăsele sunt decorate prin gravare cu ornamente
florale stilizate. Plăselele sunt fixate pe mâner prin lipire la cald.
Teaca din lemn este acoperită în întregime cu metal gravat, reliefat și filigranat cu motive
vegetale, florale și geometrice. Partea superioară a tecii prezintă nervuri paralele împletite, iar în
partea inferioară se termină cu un cap stilizat.
• Lungime iatagan: 78 cm.

241
• Nr. inv.: ARM. 39/39.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2141 din 9 iunie 2016.
• Deținător: Muzeul Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Sabie–
Iatagan&k=FC527786AB924695A82E5293E42BFE07, site accesat în februarie 2018.

54.
5. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, KOSOVO ȘI METOHIJA, PRIZREN, IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint, lemn, piele; forjare, batere, gravare, turnare,
damaschinare, lipire la cald.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, pe aproape toată lungimea ei.
Pe lamă sunt damaschinate cu argint inscripții cu litere arabe și ornamente vegetale stilizate care
acoperă mare parte din suprafața acesteia. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb (aliaj
metalic conținând argint), bogat decorate prin turnare, gravare și atașare la cald a unor ornamente
metalice minuscule de formă romboidală. Parazvana prezintă pe ambele fețe ale lamei decor
gravat și elemente basoreliefate de forma unor flori stilizate. Hašrma este bogat decorată prin
turnare și gravare cu ornamente florale și geometrice stilizate și plăcuțe patrulatere fixate în
partea superioară a mânerului. Mânerul din oțel prevăzut cu hašrma din metal alb este acoperit
cu două plăsele metalice realizate din același material de culoare albă, care se termină în partea
superioară cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, de forma unor aripi de fluture. Ambele plăsele
sunt decorate prin gravare cu câte trei ornamente florale stilizate. Plăselele sunt fixate pe mâner
prin lipire la cald.
Teaca din lemn este îmbrăcată cu piele de culoare neagră și ranforsată la capete cu
garnituri de argint bogat decorate prin batere și gravare cu motive orientale. Garnitura superioară
prezintă un inel de fixare, iar cea inferioară se termină cu un cap stilizat.
• Lungimea lamei: 58 cm; lungime totală: 74 cm; lungimea tecii: 63 cm.
• Nr. inv.: 36071.

242
• Iataganul a fost achiziționat de la doamna Lucia Alexăndreanu în anul 1975.
• Deținător: Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”iatagan din prima jumătate a secolului al XIX-
lea”, nr. inv. 36071, înregistrat în 1 iulie 1975.

55.
6. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, FOČA (?), IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, metal alb, aur, argint, rubin fals; forjare, batere, gravare, turnare,
damaschinare, striere.
• Descriere: lama din oțel este foarte ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie
exterioară netăioasă. Lama este prevăzută cu un șanț îngust pe ambele fețe, plasat lângă muchia
netăioasă (pe două treimi din lungimea lamei). Pe lamă în partea exterioară există un ornament
din aur realizat prin damaschinare, ornament de forma unei flori stilizate. Parazvana este din
metal alb (aliaj conținând argint), fiind decorată cu motive florale și geometrice gravate. Mânerul
este în totalitate din metal alb, realizat prin turnare și decorat cu multiple motive vegetale
stilizate, striații etc. Hašrma face corp comun cu plăselele. Pe partea superioară a hašrmei , între
cele două "urechi" ale mânerului există o piatră decorativă de formă semisferică. Partea
superioară a mânerului se termină cu două "urechi" ușor îndoite spre tăiș, bogat decorate, în
aceeași manieră cu restul mânerului.
• Lungimea lamei: 57,5 cm; lungimea mânerului: 14 cm; lungime totală: 71,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 3331; nr. inv. vechi: 2148; 81.
• Proveniența: iataganul a fost achiziționat de la comerciantul Emmer din Timișoara, în anul
1904, în schimbul a 10 coroane.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar I al MNB, ”hanger adus din Bosnia în anul 1878”, nr. vechi
inv. 2148, înregistrat în anul 1904, p. 163; Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv.
3331, înregistrat în 7 ianuarie 1959, p. 334; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului

243
Banatului Timișoara”, în AnB, XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 276; Zoran Marcov, Dragutin Petrović,
Cold Arms , Vršac, 2012, p. 102, nr. catalog 138.

56.
7. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA (?), IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, aur, lemn, catifea, sticlă; forjare, batere, gravare, damaschinare,
lipire la cald.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă, în partea
interioară spre parazvana , sunt damaschinate cu aur inscripții cu litere arabe și ornamente
vegetale stilizate. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă, fiind gravate cu motive florale și
vegetale stilizate. Mânerul iataganului prezintă două plăsele metalice realizate și decorate în
aceeași manieră cu parazvana și hašrma , plăselele făcând corp comun cu celelalte componente
ale mânerului. Plăselele metalice se termină în partea superioară cu două "urechi" de mici
dimensiuni, ușor îndoite spre tăiș. Cele două plăsele sunt fixate pe hašrma prin tehnica lipirii la
cald.
Teaca din lemn este îmbrăcată în catifea și ranforsată la capete cu garnituri masive din
alamă, decorate prin gravare cu ornamente vegetale și florale stilizate, realizate în aceeași
manieră cu cele prezente pe mânerul iataganului. Garnitura inferioară se termină cu un bumb
decorativ. Pe mijlocul tecii, peste catifea, sunt fixate mici elemente decorative circulare din sticlă.
• Lungimea lamei: 52 cm; lungime totală: 66 cm; lungimea tecii: 59 cm.
• Nr. inv.: 22022; nr. inv. vechi: 11432.
• Deținător: Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”sabie epocă cu mâner galben și lamă cu
inscripție turcească”, nr. inv. 22022, înregistrat în 9 decembrie 1958.

57.
8. IATAGAN CU MÂNER METALIC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA (?), IMPERIUL OTOMAN

244
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint; forjare, batere, gravare, damaschinare, lipire la cald.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă în partea
exterioară sunt damaschinate cu argint motive vegetale și geometrice stilizate, iar pe partea
interioară sunt damaschinate de asemenea cu argint inscripții cu litere arabe și ornamente
stilizate. Parazvana și hašrma sunt realizate din alamă, fiind decorate prin gravate și batere cu
motive vegetale și florale stilizate. Mânerul iataganului prezintă două plăsele metalice realizate și
decorate în aceeași manieră cu parazvana și hašrma , plăselele făcând corp comun cu celelalte
componente ale mânerului. Plăselele metalice se termină în partea superioară cu două "urechi" de
mici dimensiuni, ușor îndoite spre tăiș. Cele două plăsele sunt fixate pe hašrma prin tehnica
lipirii la cald și sunt întărite cu două nituri metalice.
• Lungimea lamei: 55 cm; lungime totală: 68,5 cm.
• Nr. inv.: 7674; nr. inv. vechi: 14930.
• Proveniența: iataganul a fost dăruit muzeului în anul 1938, fiind înregistrat în actualul inventar
al instituției în anul 1958.
• Deținător: Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”iatagan oriental”, nr. inv. 7674, înregistrat în 2
iulie 1958.

1.1.4. IATAGANE MODIFICATE ȘI LAME DE IATAGAN
58.
1. LAMĂ DE IATAGAN
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, SARAJEVO, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / CCA. 1830
• Material / tehnică: oțel, metal alb, argint; forjare, batere, gravare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui, imediat sub muchia
netăioasă, începând să se subțieze. Lama este simplă din punct de vedere al decorului, nu
prezintă ornamente ori inscripții damaschinate. În partea interioară spre mânerul lamei este
ștanțat marcajul armurierului. Parazvana și hašrma sunt realizate din metal alb (aliaj metalic

245
placat cu argint) fiind gravate cu motive geometrice și vegetale stilizate. Mânerul metalic
prezintă trei orificii pentru fixarea plăselelor, însă acestea lipsesc.
• Lungimea lamei: 52 cm; lungimea mânerului: 12 cm; lungime totală: 64 cm.
• Nr. inv. istorie: 3255; nr. inv. vechi: 91.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”iatagan”, nr. inv. 3255, înregistrat în 7 ianuarie
1959, p. 326; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB,
XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 278.

59.
2. IATAGAN CU MÂNER DE LEMN
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, alamă, lemn; forjare, batere, damaschinare.
• Descriere: lama din oțel este ușor curbată cu tăiș pe muchia interioară și cu muchie exterioară
netăioasă. Lama nu este prevăzută cu șanțuri pentru scurgerea sângelui. Pe lamă în partea
interioară este damaschinat cu argint un ornament cu motive vegetale stilizate; în mijlocul
ornamentului, este damaschinată cu argint o inscripție cu litere arabe, inscripție încadrată într-un
medalion cu margine dublată, realizat în aceeași manieră. Mânerul din lemn cu secțiune
patrulateră prezintă în partea superioară o terminație ușor evazată și îndoită spre interior. În
partea inferioară a mânerului există o brățară din tablă de alamă pentru ranforsare și fixare a
lamei, întăritura din tablă de alamă continuându-se de jur-împrejurul muchiilor mânerului.
Întăritura metalică este fixată cu mici cuie din alamă. Mânerul este fixat cu trei nituri metalice
având capetele alămite.
• Lungimea lamei: 55 cm; lungimea mânerului: 13,5 cm; lungime totală: 68,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 3290; nr. inv. vechi: 90.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”hanger […] Bosnia”, nr. inv. 3290, înregistrat
în 7 ianuarie 1959, p. 329; Zoran Marcov, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului
Timișoara”, în AnB, XX, Cluj-Napoca, 2012, p. 277.

246
1.2. BICHAQ -UL SAU CUȚITUL BALCANIC
60.
1. BICHAQ BOSNIAC
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, SARAJEVO, IMPERIUL OTOMAN
ANUL 1879 DUPĂ CALENDARUL GREGORIAN
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, lemn; forjare, gravare, damaschinare.
• Descriere: lama din oțel este curbată, cu vârful ușor îndoit spre muchia exterioară, și prezintă
tăiș la muchia interioară, cu muchie exterioară netăioasă și vârf ascuțit. La partea exterioară a
lamei, lângă muchia netăioasă, pe toată lungimea ei, există un decor damaschinat cu fir din argint,
cu ornamente vegetale stilizate care încadrează două inscripții ("SARAJEVO" și anul "1879")
realizate în aceeași manieră cu decorul vegetal. La partea interioară a lamei, lângă muchia
netăioasă, aproape pe toată lungimea, este vizibilă o inscripție cu litere arabe, flancată de
ornamente vegetale stilizate. Parazvana este realizată din două elemente de alamă, atașate câte
unul la fiecare din fețele cuțitului. Parazvana prezintă un decor tipic balcanic, o gravură în formă
de zig-zag. Mânerul din lemn se termină la partea superioară cu un cap evazat, de forma a două
urechi semicirculare alipite, îndoite spre tăișul lamei. Mânerul este o adăugare ulterioară (în
cursul anului 2010), originalul din os alb/fildeș, de formă cilindrică cu încrustații metalice, nu s-a
păstrat.
Teaca din lemn este îmbrăcată în totalitate cu tablă subțire de alamă. Alama este decorată
la extremități cu gravuri geometrice, perpendiculare pe axul tecii (de forma unor linii paralele),
iar în zona mediană teaca este decorată cu gravură de tipul zig-zag-ului balcanic.
• Lungimea lamei: 18 cm; lungimea mânerului: 11,5 cm; lungime totală: 29 cm; lungimea tecii:
20 cm.
• Nr. inv. istorie: 3419.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ” cuțit”, nr. inv. 3419, înregistrat în 8 ianuarie
1959, p. 342; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012, p. 56, nr. catalog 48.

247
1.3. SĂBII DE PROVENIENȚĂ BOSNIACĂ
61.
1. SABIE CU MÂNER DE TIPUL KARABELA
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, os, lemn, piele; forjare, gravare, turnare, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este curbată cu tăiș pe muchia interioară, cu muchie exterioară
netăioasă, având contra tăiș. Pe lamă există două șanțuri suprapuse, plasate lângă muchia
netăioasă, pe ambele fețe ale lamei, pe aproape toată lungimea ei. La partea superioară a lamei pe
ambele fețe, la baza celor două șanțuri, sunt gravate semne/litere indescifrabile. Vârful lamei
(jalman ) este lățit și ascuțit pe muchia exterioară. Garda din fier este dreaptă cu terminațiile celor
două brațe ușor evazate, sub forma unor minuscule piramide stilizate (brațele au secțiunea de
formă patrulateră). Pe ambele fețe ale gărzii există câte un ecuson rombic simplu, nedecorat.
Mânerul din metal este placat cu plăsele din os de culoare închisă. La partea inferioară plăselele
sunt sculptate, respectând forma ecusonului. La partea superioară, mânerul este lățit și evazat
fiind terminat cu un cap de pasăre stilizat, tipic pentru mânerele săbiilor karabela . Plăselele sunt
fixate cu două nituri metalice și prezintă la partea superioară un orificiu transversal pe lățimea
mânerului.
Teaca din lemn îmbrăcată în piele este întărită la cele două capete cu două brățări masive
din tablă de fier, realizate și fixate ulterior. La partea superioară a tecii lipsesc fragmente din
pielea care inițial îmbrăca teaca din lemn. La mijlocul și la partea superioară a tecii se păstrează
două brățări din fier autentice, cea de la mijlocul tecii fiind prevăzută cu un inel port-sabie
metalic.
• Lungimea lamei: 80 cm; lungimea mânerului: 11,5 cm; lungime totală: 92 cm; lungimea tecii:
89 cm.
• Nr. inv. istorie: 3273; nr. inv. vechi: 384.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”sabie”, nr. inv. 3273, înregistrată în 7 ianuarie
1959, p. 328; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012, p. 67, nr. catalog 71.

248

62.
2. SABIE CU LAMĂ DE TIPUL KILIÇ
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, os, lemn; forjare, batere, sculptare.
• Descriere: lama din oțel este curbată, cu tăiș pe muchia interioară, cu muchie exterioară
netăioasă, având contra tăiș. În contrast cu subțirimea lamei, muchia exterioară este lată și
puternic profilată. Vârful lamei ( jalman ) este lățit la partea superioară și ascuțit pe muchia
exterioară. Garda din alamă este dreaptă, fiind realizată prin lipirea a două secțiuni
corespunzătoare celor două fețe ale gărzii. Terminațiile brațelor prezintă câte un bumb din alamă
evazat și ușor alungit, pe ambele părți. Unul din brațele gărzii, de pe partea interioară, este
incomplet. Pe ambele fețe ale gărzii există câte un ecuson rombic stilizat din alamă. Mânerul din
metal este placat cu plăsele din os de culoare închisă. La partea superioară, mânerul este terminat
cu un cap îndoit spre tăișul lamei. Plăselele sunt fixate cu patru nituri metalice masive.
Teaca din lemn este placată în întregime cu tablă din alamă. Plăcile din alamă sunt
întărite și fixate cu brățări înguste din alamă dispuse la distanță relativ apropiată una de alta.
Alături de brățările înguste, teaca mai prezintă și două brățări late dispuse una la mijlocul,
cealaltă la partea superioară a tecii, ambele fiind prevăzute cu câte un inel port-sabie.
• Lungimea lamei: 82 cm; lungimea mânerului: 10,5 cm; lungime totală: 92,5 cm; lungimea tecii:
84 cm.
• Nr. inv. istorie: 3395.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”sabie”, nr. inv. 3395, înregistrată în 8 ianuarie
1959, p. 340; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012, p. 68, nr. catalog 72.

63.
3. SABIE CU LAMĂ DE TIPUL KILIÇ
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, IMPERIUL OTOMAN

249
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, turnare, gravare.
• Descriere: lama din oțel este curbată, cu tăiș pe muchia interioară, cu muchie exterioară
netăioasă, având contra tăiș. Muchia exterioară netăioasă este lată și puternic profilată. Pe lamă
există două șanțuri suprapuse lângă muchia netăioasă, pe ambele fețe. Primul șanț este mai scurt,
terminându-se în apropierea vârfului lărgit al lamei, iar al doilea se continuă pe aproape toată
lungimea acesteia. Pe lamă la partea superioară, în exterior, este gravată o semilună stilizată.
Vârful lamei ( jalman ) este lățit la partea superioară și ascuțit pe muchia exterioară. Garda este
turnată din alamă de formă semicirculară, având brațele gărzii îndoite spre muchiile lamei,
terminate cu capete lățite și aplatizate. Pe ambele fețe ale gărzii există câte un ecuson din alamă,
de formă rombică stilizată, brațele ecusoanelor fiind subțiri și alungite. Mânerul metalic este
turnat din alamă, având secțiunea de formă octogonală. Mânerul, la partea inferioară, face corp
comun cu garda sabiei. Pe mijlocul mânerului, pe ambele fețe, există câte o nervură ce pornește
de la terminația ecusoanelor, inițial de forma unui mic romb din alamă, și se prelungește până la
terminația superioară a mânerului. Capul mânerului este ușor subțiat, aplatizat și îndoit spre
tăișul lamei.
Teaca din lemn este întărită la partea inferioară cu o brățară masivă din alamă, iar spre
mijlocul tecii cu o brățară îngustă, tot din alamă. Brățara inferioară este incompletă, îi lipsește
plăcuța metalică de la talpa tecii. Brățara îngustă din partea superioară este decorată cu motive
geometrice și prezintă la muchia exterioară un inel port-sabie, în timp ce la muchia interioară
sunt vizibile urme de lipire (exista probabil un al doilea inel port-sabie, care acum lipsește).
• Lungimea lamei: 69 cm; lungimea mânerului: 11 cm; lungime totală: 81 cm; lungimea tecii:
71,5 cm.
• Nr. inv. istorie: 3281; nr. inv. vechi: 260; 135.
• Proveniența: sabia a fost donată de către Károly Rosenthal, locotenent imperial în cadrul
Regimentului nr. 13 de Husari, în anul 1878. Provine din expediția militară austro-ungară
întreprinsă pentru pacificarea Bosniei, în vara anului 1878.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.

250
• Bibliografie: Registrul de inventar I al MNB, ”sabie curbă turcească […] adusă din Bosnia”, nr.
vechi inv. 260, înregistrată în 27 noiembrie 1878, p. 19; Registrul de inventar IV al MNB, ”sabie
[…] Bosnia”, nr. inv. 3281, înregistrată în 7 ianuarie 1959, p. 329; Zoran Marcov, Dragutin
Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012, p. 85, nr. catalog 104.

64.
4. SABIE CU LAMĂ DE TIPUL KILIÇ
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA, IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, lemn, piele; forjare, gravare, batere.
• Descriere: lama din oțel este curbată, cu tăiș pe muchia interioară, cu muchie exterioară
netăioasă, având contra tăiș. Pe lamă există un șanț median îngust, pe ambele fețe, pe aproape
toată lungimea ei. La partea superioară a lamei, în exterior, există cinci semne gravate dispuse la
baza șanțului exterior. Pe ambele fețe ale lamei în apropierea muchiei exterioare netăioase este
prezent un decor geometric, sub forma unor semicercuri succesive prevăzute la marginea
exterioară cu minuscule triunghiuri, dând impresia unor raze stilizate. Acest decor prezent pe
ambele fețe ale lamei se termină la partea inferioară în imediata apropiere a vârfului lățit. Vârful
lamei ( jalman ) este lățit la partea superioară și ascuțit pe muchia exterioară. Garda metalică în
formă de S are brațul inferior ușor îndoit spre muchia netăioasă a lamei și brațul superior îndoit
spre mâner. Terminațiile brațelor prezintă câte un bumb metalic, cel superior fiind mai evazat. Pe
ambele fețe ale gărzii există câte un ecuson rombic stilizat din metal, cu brațele subțiri dispuse
perpendicular pe gardă, în formă de cruce. Mânerul din metal este placat pe întreaga muchie cu
tablă simplă nedecorată. Pe cele două laturi, mânerul este placat cu plăsele din lemn de culoare
închisă. La partea superioară, mânerul este terminat cu un cap evazat și îndoit spre tăișul lamei.
Capul mânerului este prevăzut cu câte o întăritură metalică de forma unui ochi stilizat, pe ambele
fețe și care conține un orificiu transversal pe lățimea mânerului.
Teaca din lemn îmbrăcată în piele este întărită la cele două capete cu două brățări masive
din metal, care acoperă împreună aproximativ două treimi din suprafața tecii. Cele două brățări
sunt realizate ulterior, într-o manieră rudimentară. Brățara inferioară prezintă la talpa tecii un inel
din tablă. Pe mijlocul tecii sunt vizibile urme de reparație și adăugire a unei fășii din piele.

251
• Lungimea lamei: 77 cm; lungimea mânerului: 12,5 cm; lungime totală: 90 cm; lungimea tecii:
80 cm.
• Nr. inv. istorie: 3283; nr. inv. vechi: 3716; 123.
• Proveniența: sabia provine din colecția comitelui de Timiș, Zsigmond Ormós, și a intrat în
inventarul muzeului în anul 1909.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2516 din 5 octombrie 2012.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar I al MNB, ”sabie curbă”, nr. vechi inv. 3716, înregistrată în
anul 1909, p. 309; Registrul de inventar IV al MNB, ”sabie”, nr. inv. 3283, înregistrată în 7
ianuarie 1959, p. 329; Zoran Marcov, Dragutin Petrović, Cold Arms , Vršac, 2012, p. 86, nr.
catalog 106.

252
2. ARME DE FOC DE FACTURĂ BALCANICĂ DIN SEC. XVIII-XIX
PREZENTE PE TERITORIUL ACTUAL AL ROMÂNIEI
2.1. PUȘTI CU CREMENE
2.1.1. GRUPUL PUȘTILOR TANČICE / ARNAUTKE
2.1.1.1. PUȘTI CU CREMENE DE TIPUL ROGA
65.
1. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. În partea superioară, țeava este gravată cu motive vegetale la gură, în
zona tunetului și pe brațul de fixare pe gâtul patului. La culată, în partea superioară, există
marcajul fabricantului și o inscripție. Țeava este găurită în partea superioară la culată
(neutralizare ulterioară), fiind fixată de uluc prin șase brățări din alamă gravată, pe fiecare din
aceste brățări fiind ștanțată câte o cifră romană. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe
țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, în timp ce
țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind
complet la exterior și funcțional. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a
trăgaciului este gravată și se prelungește cu un braț de fixare spre pat, în timp ce piciorul gărzii
dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente
fiind placate în întregime cu tablă gravată cu motive geometrice. Patul este scurt, ușor curbat, cu
capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În partea inferioară a patului, pe ambele
laterale, sunt fixate câte trei ținte decorative din alamă gravată. În stânga patului există un inel de
fier pentru fixarea curelei. Inelul pentru curea de la uluc lipsește. În partea inferioară a ulucului
există un locaș care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 161 cm; lungimea țevii: 127,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3150; nr. inv. vechi: 11.

253
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3150, înregistrată
în 6 ianuarie 1959, p. 315.

66.
2. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. În partea superioară, țeava este gravată cu motive geometrice la gură, iar
la culată există o inscripție. Țeava este găurită în partea superioară la culată (neutralizare
ulterioară), fiind fixată de uluc prin trei brățări din alamă ornamentate prin batere. Brațul de
fixare al țevii este placat cu tablă de alamă decorată prin batere, decorul fiind realizat în aceeași
manieră cu cel de pe brățările de fixare a țevii. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă,
în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un
țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind incomplet la exterior
(forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența, cândva, a unor “coarne” de armare) și
nefuncțional. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată și
se prelungește cu un braț de fixare lung spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este
înșurubat direct în corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în
întregime cu tablă gravată cu motive geometrice. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat
și dublu evazat, în forma literei T. Din terminația patului, în partea superioară, lipsește un mic
fragment. În stânga patului și a ulucului există două inele de fier pentru fixarea curelei. În partea
inferioară a ulucului există un locaș pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 161 cm; lungimea țevii: 131 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3142; nr. inv. vechi: 399.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă turcească cu cremene”, nr. inv. 3142,
înregistrată în 6 ianuarie 1959, p. 315.

254

67.
3. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. În partea superioară, țeava este gravată cu motive florale la culată și
motive geometrice la gură. Țeava este fixată de uluc prin patru brățări masive din alamă
ornamentate prin gravare, două dintre brățări fiind prevăzute cu câte trei brațe de prindere, iar
restul cu câte două brațe de prindere. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în
partea superioară spre culată, este montat înălțătorul din alamă cu foaie fixă crestată, decorat prin
gravare, în timp ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip
miquelet , fiind complet la exterior și funcțional. Mecanismul de declanșare este incomplet,
lipsește trăgaciul metalic. Garda de alamă a trăgaciului este traforată și gravată și se prelungește
cu un braț de fixare spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul
armei. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din
alamă traforată și gravată cu motive geometrice. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și
dublu evazat, în forma literei T. În stânga patului există un inel de fier pentru fixarea curelei;
inelul de la uluc este din alamă, fiind realizat în bloc cu una dintre brățările de fixare a țevii. În
partea inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 155 cm; lungimea țevii: 123 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3195.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3195, înregistrată
în 7 ianuarie 1959, p. 320.

68.
4. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN

255
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. Țeava este găurită în partea superioară la culată (neutralizare ulterioară), fiind fixată de
uluc prin cinci brățări din alamă gravată, a doua brățară dinspre culată prezintă urme de
intervenție ulterioară. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară
spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, în timp ce țelul de la gură lipsește.
Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior și
funcțional. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată și se
prelungește cu un braț de fixare lung spre pat, terminat cu o sferă decorativă, în timp ce piciorul
gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele
elemente fiind placate în întregime cu tablă gravată cu motive vegetale și geometrice. Partea
inferioară a patului prezintă urme de intervenție ulterioară, fiind placată empiric cu tablă de
alamă. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În
stânga patului există un inel de fier pentru fixarea curelei. Inelul pentru curea de la uluc lipsește.
În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține fragmente din bătătorul de lemn.
• Lungimea puștii: 157 cm; lungimea țevii: 129 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3186; nr. inv. vechi: 419.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3186, înregistrată
în 7 ianuarie 1959, p. 319.

69.
5. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. Țeava este găurită în partea superioară la culată (neutralizare ulterioară), fiind fixată de

256
uluc prin trei brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în
partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un
țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet (model utilizat cu precădere la
puștile balcanice de tipul paragun ), fiind incomplet la exterior și nefuncțional. Din mecanism
lipsesc următoarele elemente: amnarul, capacul de fixare a cremenei și șurubul cocoșului port-
cremene. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată și se
prelungește cu un braț de fixare lung spre pat, terminat cu un motiv decorativ vegetal, în timp ce
piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn. Pe
pat, începând de la brațul de fixare al țevii, există o platbandă de fier decorată prin gravare ce
înconjoară muchiile patului și se continuă cu garniturile metalice de pe uluc. În partea superioară
a patului, în apropierea platinei, există o aplică din fier gravată cu motive vegetale, elementul
decorativ prelungindu-se și spre uluc. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul puternic aplatizat și
dublu evazat, în forma literei T. Ulucul este placat în întregime cu tablă gravată. În stânga patului
și a ulucului există două inele de fier pentru fixarea curelei. În partea inferioară a ulucului există
un locaș pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 147 cm; lungimea țevii: 114,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3152; nr. inv. vechi: 358.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3152, înregistrată
în 7 ianuarie 1959, p. 316.

70.
6. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. În partea superioară, țeava este gravată cu motive vegetale în zona tunetului și la gură.
La culată, în partea superioară, există o inscripție. Brațul de fixare al țevii spre gâtul patului este
îndoit. Țeava este găurită în partea superioară la culată (neutralizare ulterioară), fiind fixată de

257
uluc prin patru brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în
partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un
țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind incomplet la exterior
(forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența, cândva, a unor “coarne” de armare).
Mecanismul de declanșare este incomplet. Garda de fier a trăgaciului este fragmentară, lipsește
elementul inferior care protejează trăgaciul. Din gardă se păstrează brațul de fixare spre pat, în
timp ce din piciorul gărzii dinspre uluc mai există doar un mic fragment. Patul și ulucul sunt din
lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă gravată cu motive geometrice. În
partea inferioară a patului, tabla care plachează lemnul este traforată cu motive geometrice. Patul
este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În stânga patului și a
ulucului există două inele de fier pentru fixarea curelei. În partea inferioară a ulucului există un
locaș pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 144 cm; lungimea țevii: 112 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3169; nr. inv. vechi: 11.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3169, înregistrată
în 7 ianuarie 1959, p. 317.

71.
7. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, fiind lisă în interior. În partea superioară, țeava este gravată cu motive geometrice la gură,
iar la culată se păstrează o inscripție fragmentară: „COMI…”. Inscripția se referă cel mai
probabil la numele fabricantului țevii, armurier din familia italiană Cominazzo. Restul inscripției
este acoperit de înălțătorul cu crestătură, montat ulterior. Brațul de fixare al țevii spre gâtul
patului este gravat și prezintă urme de intervenție ulterioară. Țeava este găurită în partea
superioară la culată (neutralizare ulterioară), fiind fixată de uluc printr-o brățară din alamă

258
gravată cu motive florale și printr-o înfășurare din sârmă de alamă adăugată ulterior. În ceea ce
privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul
cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de
tip miquelet , fiind complet la exterior, dar nefuncțional. Mecanismul de declanșare este
incomplet, garda trăgaciului lipsește. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate
în întregime cu tablă gravată cu motive geometrice. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul
aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. Patul prezintă urme de intervenție ulterioară. În
stânga patului și a ulucului există două inele de fier pentru fixarea curelei. În partea inferioară a
ulucului există un locaș pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 155 cm; lungimea țevii: 124,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3185; nr. inv. vechi: 401.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3185, înregistrată
în 7 ianuarie 1959, p. 319.

72.
8. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. În partea superioară, țeava este gravată cu simbolul semilunii și cu alte motive
geometrice. Țeava este găurită în partea superioară la culată (neutralizare ulterioară), fiind fixată
de uluc prin patru brățări din alamă decorată prin batere. În ceea ce privește luarea liniei de
ochire, pe țeavă, în partea superioară, la gură, există un țel. Țeava nu este prevăzută cu înălțător
la culată. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior
și funcțional. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată și
se prelungește cu un braț de fixare lung spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este
înșurubat direct în corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în
întregime cu tablă gravată cu motive geometrice. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat

259
și dublu evazat, în forma literei T. În stânga patului și a ulucului există două inele de fier pentru
fixarea curelei. În partea inferioară a ulucului există un locaș pentru fixarea bătătorului. Din
bătătorul de fier se păstrează un fragment.
• Lungimea puștii: 141 cm; lungimea țevii: 111 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3183; nr. inv. vechi: 1.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3183, înregistrată
în 7 ianuarie 1959, p. 319.

73.
9. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. Țeava este găurită în partea superioară la culată (neutralizare ulterioară), fiind fixată de
uluc prin patru brățări din alamă decorată prin gravare. În ceea ce privește luarea liniei de ochire,
pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, în timp ce
țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind
incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența, cândva, a unor
“coarne” de armare), dar funcțional. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de alamă a
trăgaciului este traforată și gravată și se prelungește cu un braț de fixare spre pat, în timp ce
piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn.
Patul este placat cu tablă din alamă decorată prin traforare și gravare, decorul fiind realizat în
aceeași manieră cu cel de pe brățările de fixare ale țevii. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul
aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. Ulucul este placat în întregime cu tablă gravată cu
motive geometrice. În stânga patului și a ulucului există două inele de fier pentru fixarea curelei.
În partea inferioară a ulucului există un locaș pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 135 cm; lungimea țevii: 103 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3147; nr. inv. vechi: 1.

260
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3147, înregistrată
în 6 ianuarie 1959, p. 315.

74.
10. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. Țeava este gravată cu motive vegetale la gură și pe brațul de fixare pe
gâtul patului. La culată, în partea superioară, există o inscripție parțial lizibilă: ”L…RI COMI…”.
Țeava este găurită în partea superioară la culată (neutralizare ulterioară), fiind fixată de uluc prin
două brățări din alamă adăugate ulterior, în momentul restaurării armei. În ceea ce privește luarea
liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă
crestată, în timp ce țelul de la gură este tocit. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de
tip miquelet , fiind incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența,
cândva, a unor “coarne” de armare). Componentele platinei prezintă urme de gravură cu motive
vegetale. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată cu
motive vegetale; brațul de fixare al gărzii dinspre pat este rupt, în timp ce piciorul gărzii dinspre
uluc este înșurubat direct în corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind
parțial placate cu tablă gravată cu motive vegetale și geometrice. Patul este scurt, ușor curbat, cu
capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. Patul este placat pe ambele muchii și pe talpă
cu tablă de fier gravată și fixată cu ținte metalice. Lipsesc părți din garniturile de fier care
plachează ulucul și patul. În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul din
fier.
• Lungimea puștii: 171 cm; lungimea țevii: 140 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. istorie: 3159; nr. inv. vechi: 399.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.

261
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3159, înregistrată
în 7 ianuarie 1959, p. 316.

75.
11. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită și ușor evazată la gură,
ghintuită în interior cu ghinturi drepte. În partea dinspre gură, țeava prezintă o întăritură sub
forma unul inel de ranforsare lat de 6 mm și dispus perpendicular pe lungimea țevii. Țeava este
găurită în partea superioară la culată (neutralizare ulterioară), fiind fixată de uluc prin patru
brățări din alamă, decorate prin gravare cu motive vegetale stilizate și geometrice. Mecanismul
de dare a focului, inițial unul cu cremene, lipsește la ora actuală. În lipsa platinei se poate
observa lumina țevii, orificiul respectiv având un diametru de aproximativ 2 mm. Mecanismul de
declanșare este incomplet, lipsește garda trăgaciului. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele
elemente fiind placate cu tablă traforată și gravată cu motive vegetale stilizate și geometrice.
Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. Ambele fețe ale
patului sunt placate cu tablă de fier traforată și gravată. În partea centrală a țevii ulucul este frânt,
iar bucata în cauză lipsește la ora actuală (26 cm din uluc lipsesc). În partea inferioară a ulucului
există un locaș pentru fixarea bătătorul, însă acesta lipsește. La contraplatină și uluc există câte
un inel metalic de prindere la curea.
• Lungimea puștii: 169 cm; lungimea țevii: 137,5 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. istorie: 3143; nr. inv. vechi: 1.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă turcească cu cremene”, nr. inv. 3143,
înregistrată în 6 ianuarie 1959, p. 315.

76.
12. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA

262
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, traforare, incrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. Țeava prezintă urme de gravură la gură. Țeava este fixată de uluc prin
șapte brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea
superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel.
Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior.
Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului se prelungește cu un braț de
fixare lung spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei.
Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă gravată cu
motive geometrice și florale. Partea inferioară dar și gâtul patului sunt placate cu tablă de alamă
traforată și gravată cu motive florale. Decorul patului este completat, atât pe gât, cât și în partea
inferioară cu bucăți de sidef încrustate în lemn și fixate cu ținte metalice. Patul este scurt, ușor
curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În stânga patului există un inel de
fier pentru fixarea curelei. Inelul pentru curea de la uluc lipsește. În partea inferioară a ulucului
există un locaș care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 156 cm; lungimea țevii: 123,5 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 4699.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pușcă cu cremene”, nr. inv. 4699.

77.
13. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, traforare, încrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. În partea superioară, la culată, țeava prezintă caneluri longitudinale, decor

263
similar fiind prezent și la gura țevii. Țeava este fixată de uluc prin șapte brățări din alamă gravată.
În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat
înălțătorul cu foaie fixă crestată, în timp ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a
focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior. Elementele constructive ale
mecanismului sunt gravate cu motive vegetale și geometrice. Mecanismul de declanșare este
complet. Garda de fier a trăgaciului, placată cu tablă din alamă gravată, se prelungește cu un braț
de fixare spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei.
Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă gravată cu
motive geometrice și florale. Pe gâtul patului există fășii din tablă de alamă, decorate în aceeași
manieră cu restul garniturilor metalice. Decorul patului este completat, atât pe gât, cât și în partea
inferioară cu bucăți de sidef încrustate în lemn și fixate cu ținte metalice. Patul este scurt, ușor
curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În stânga patului și a ulucului există
două inele de fier pentru fixarea curelei. În partea inferioară a ulucului există un locaș care
conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 164 cm; lungimea țevii: 130 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 1278; nr. inv. vechi: 2436.
• Proveniența: pușca a intrat în colecția MMNB în anul 1928, în urma unei donații.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”flintă medievală cu cremene”, nr. inv. 1278,
înregistrată în 2 aprilie 1958.

78.
14. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. La gură, țeava prezintă caneluri longitudinale. Țeava este fixată de uluc
prin patru brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea
superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, decorat prin gravare, în timp

264
ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind
incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența, cândva, a unor
“coarne” de armare). Elementele constructive ale mecanismului păstrează urme de gravură.
Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată și se prelungește
cu un braț de fixare lung spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în
corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă
gravată cu motive geometrice, vegetale și florale. În partea inferioară a patului, locașurile
traforate ale tablei din fier sunt completate cu tablă de alamă gravată. Patul este scurt, ușor curbat,
cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În stânga patului există un inel de fier pentru
fixarea curelei. Inelul pentru curea de la uluc lipsește. În partea inferioară a ulucului există un
locaș care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 167 cm; lungimea țevii: 134 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 22593.
• Proveniența: pușca a intrat în colecția MMNB în anul 1959.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”flintă orientală cu cremene”, nr. inv. 22593,
înregistrată în 11 mai 1959.

79.
15. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare, sculptare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. La gură, țeava prezintă urme de gravură. Țeava este fixată de uluc prin
cinci brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea
superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, în timp ce țelul de la gură
lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind incomplet la
exterior (lipsește capacul și șurubul de strângere a cremenei de pe cocoșul port-cremene).
Elementele constructive ale mecanismului păstrează urme de gravură. Mecanismul de declanșare

265
este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată și se prelungește cu un braț de fixare lung
spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei. Patul și
ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind parțial placate cu tablă gravată cu motive geometrice,
vegetale și florale. În partea inferioară a patului, partea de lemn neplacată cu metal a fost
sculptată ulterior cu inscripția: „MM/N/516” („Muzeul Militar / Național / 516”). Inscripția se
referă la numărul vechi de inventar al puștii. Terminația patului este placată cu tablă gravată și
traforată. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În
stânga patului există un inel de fier pentru fixarea curelei. Inelul pentru curea de la uluc este
realizat în bloc cu o garnitură din fier montată în dreapta ulucului. În partea inferioară a ulucului
există un locaș care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 171 cm; lungimea țevii: 140 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 1275; nr. inv. vechi: 516.
• Proveniența: pușca a fost achiziționată la Viena, în anul 1921, prin atașatul militar.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”flintă medievală cu cremene”, nr. inv. 1275,
înregistrată în 2 aprilie 1958.

80.
16. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, cositor, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, traforare,
incrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. La gură, țeava prezintă caneluri longitudinale. Țeava este fixată de uluc
prin patru brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea
superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, decorat prin gravare, în timp
ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind
complet la exterior. Elementele constructive ale mecanismului sunt gravate cu motive vegetale și
geometrice. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată și se

266
prelungește cu un braț de fixare lung spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este
înșurubat direct în corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în
întregime cu tablă gravată cu motive geometrice și florale. Partea inferioară dar și gâtul patului
sunt placate cu tablă de alamă traforată și gravată cu motive geometrice. Decorul patului este
completat, atât pe gât, cât și în partea inferioară cu bucăți de sidef încrustate în lemn și fixate cu
ținte metalice. În partea inferioară a patului, pe ambele laterale, sunt fixate rozete decorative din
cositor gravat. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T.
În dreapta ulucului există un inel rectangular din alamă pentru fixarea curelei. În partea
inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 152 cm; lungimea țevii: 118 cm; calibru: 16,5 mm.
• Nr. inv. armament: 26433.
• Proveniența: pușca a intrat în inventarul MMNB în anul 1965 și provine din colecția Karadja.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”flintă cu cremene sf. sec. XVIII”, nr. inv. 26433,
înregistrată în 29 iulie 1965.

81.
17. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, cositor, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, traforare,
încrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. La gură, țeava prezintă urme de gravură. Țeava este fixată de uluc prin
șapte brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea
superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, decorat prin gravare, în timp
ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind
complet la exterior. Elementele constructive ale mecanismului prezintă urme de gravură.
Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată și se prelungește
cu un braț de fixare lung spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în

267
corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă
gravată cu motive geometrice, vegetale și florale. Partea inferioară dar și gâtul patului sunt
placate cu tablă de alamă traforată și gravată cu motive geometrice și vegetale. Decorul patului
este completat, atât pe gât, cât și în partea inferioară cu bucăți de sidef încrustate în lemn. În
partea inferioară a patului, pe ambele laterale, sunt fixate rozete decorative din cositor gravat.
Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În dreapta
ulucului există un inel din fier pentru fixarea curelei. În partea inferioară a ulucului există un
locaș care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 172 cm; lungimea țevii: 137,5 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv. armament: 1274; nr. inv. vechi: 559.
• Proveniența: pușca provine de la Arsenalul Armatei, anul 1919.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”flintă medievală cu cremene”, nr. inv. 1274,
înregistrată în 2 aprilie 1958.

82.
18. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. La gură, țeava prezintă urme de gravură. La culată, în partea dreaptă
există un marcaj. Țeava este fixată de uluc prin patru brățări din alamă gravată. În ceea ce
privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul
cu foaie fixă crestată, decorat prin gravare, în timp ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de
dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind incomplet la exterior (forma șurubului de
fixare a cremenei indică prezența, cândva, a unor “coarne” de armare). Mecanismul de
declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată și se prelungește cu un braț de
fixare lung spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei.
Patul și ulucul sunt din lemn. Patul este placat în întregime cu tablă gravată cu motive

268
geometrice și vegetale, iar în partea inferioară, gâtul patului este decorat cu o înfășurare din
sârmă de alamă împletită și întărită cu tablă din alamă. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul
aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. Ulucul este parțial placat cu tablă gravată. În dreapta
ulucului există un inel de fier pentru fixarea curelei. În partea inferioară a ulucului există un
locaș care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 170 cm; lungimea țevii: 137 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 1279; nr. inv. vechi: 558.
• Proveniența: pușca a fost achiziționată la Viena, în anul 1921, prin atașatul militar român.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”flintă medievală cu cremene”, nr. inv. 1279,
înregistrată în 2 aprilie 1958.

83.
19. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. În partea superioară a țevii, la culată și în zona tunetului există ornamente gravate cu
motive geometrice. La gură, țeava prezintă urme de gravură. La culată este gravată inscripția:
„GIO MARIA AQVISTI”. Țeava este fixată de uluc prin patru brățări din alamă gravată. În ceea
ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat
înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a focului cu
cremene este de tip miquelet , fiind incomplet la exterior (lipsește cocoșul port-cremene și arcul
cocoșului) și nefuncțional. Mecanismul de declanșare este complet. Garda din oțel a trăgaciului
este gravată cu motive geometrice. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate
în întregime cu tablă gravată. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în
forma literei T. În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul din oțel.
• Lungimea puștii: 169,5 cm; lungimea țevii: 137 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M 2865; nr. inv. vechi: 14514.

269
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 31-32, nr. catalog 43; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Karanfilka , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

84.
20. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată și lisă în interior. În partea
superioară a țevii, la culată există un marcaj și o inscripție. Țeava este fixată de uluc printr-o
brățară din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea
superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, în timp ce țelul de la gură
lipsește. Mecanismul de dare a focului lipsește. Mecanismul de declanșare este incomplet,
lipsește garda trăgaciului. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în
întregime cu tablă gravată. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în
forma literei T. Lipsește un fragment din uluc și bătătorul din partea inferioară a ulucului.
• Lungimea puștii: 123 cm; lungimea țevii: 90 cm; calibru: 14 mm.
• Nr. inv.: M 2867.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 32, nr. catalog 45; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.

270
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Karanfilka , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

85.
21. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. În partea superioară a țevii, la tunet, dar și la gură, există ornamente gravate. La culată
există un marcaj și este gravată inscripția: „СИНЕМТИР НОТИМР”. Țeava este fixată de uluc
prin șapte brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea
superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel.
Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior.
Elementele constructive ale mecanismului păstrează urme de gravură. Mecanismul de declanșare
este incomplet, lipsește garda trăgaciului. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind
placate în întregime cu tablă gravată. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu
evazat, în forma literei T. Pușca este prevăzută cu două inele pentru fixarea curelei. Cureaua din
piele se păstrează. În partea inferioară a ulucului există un locaș pentru fixarea bătătorului
(bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 163 cm; lungimea țevii: 131 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M 2891; nr. inv. vechi: 10421.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 32, nr. catalog 47; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.

271
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Karanfilka , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

86.
22. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată și lisă în interior. În partea
superioară a țevii, la culată există ornamente gravate. Țeava este fixată de uluc prin șapte brățări
din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre
culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel. Mecanismul de dare
a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior. Lângă platină, pe o plăcuță
din alamă există o inscripție gravată. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a
trăgaciului este gravată și se prelungește cu un braț de fixare lung spre pat, terminat cu o sferă
decorativă, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei. Patul și
ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă gravată. Patul este scurt,
ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În partea inferioară a ulucului
există un locaș pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 156 cm; lungimea țevii: 122 cm; calibru: 14 mm.
• Nr. inv.: M 2904; nr. inv. vechi: 10421.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 33, nr. catalog 49; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Karanfilka , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

272

87.
23. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. În partea superioară a țevii, în zona tunetului, dar și la gură, există ornamente gravate.
La culată există o inscripție ilizibilă. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea
superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel.
Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior.
Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată și traforată. Patul
și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă gravată. Patul este
scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În partea inferioară a
ulucului există un locaș care conține bătătorul din oțel. Arma a fost prevăzută cu o curea de piele
din care se păstrează un fragment.
• Lungimea puștii: 156,5 cm; lungimea țevii: 123,5 cm; calibru: 16,5 mm.
• Nr. inv.: M 3924.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 34-35, nr. catalog 58; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Karanfilka , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

88.
24. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN

273
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. În partea superioară a țevii, la culată și în zona tunetului există ornamente gravate. La
culată există un marcaj și o inscripție gravată. Țeava este fixată de uluc prin cinci brățări din
tablă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată,
este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a
focului lipsește. Mecanismul de declanșare este incomplet, lipsește garda trăgaciului. Patul și
ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă gravată. Patul este scurt,
ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În partea inferioară a ulucului
există un locaș care conține bătătorul din oțel.
• Lungimea puștii: 166 cm; lungimea țevii: 135 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M 7166.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 35, nr. catalog 59; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Karanfilka , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

89.
25. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, incizie.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată și lisă în interior. În partea
superioară a țevii, la culată este incizată inscripția: „…Z…COMINAZ”. Țeava nu este cea

274
originală. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată,
este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a
focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior. Mecanismul de declanșare este
complet. Garda de oțel a trăgaciului este gravată. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente
fiind placate în întregime cu tablă de alamă gravată. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul
aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În partea inferioară a ulucului există un locaș pentru
fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 95 cm; lungimea țevii: 62,5 cm; calibru: 18 mm.
• Nr. inv.: M 7322.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 36, nr. catalog 65; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”carabină cu cremene balcanică
din secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Karanfilka ,
din secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

90.
26. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. În partea superioară a țevii există ornamente gravate cu motive geometrice. Țeava este
fixată de uluc prin șase brățări din alamă ornamentată cu împunsături succesive. În ceea ce
privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul
cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de
tip miquelet , fiind incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența,
cândva, a unor “coarne” de armare). Mecanismul de declanșare este complet. Garda de oțel a

275
trăgaciului este reliefată. Patul și ulucul sunt din lemn. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul
aplatizat și dublu evazat, în forma literei T, fiind placat în întregime cu tablă gravată. Ulucul este
parțial placat cu tablă gravată. În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține
bătătorul din oțel.
• Lungimea puștii: 165,5 cm; lungimea țevii: 131,5 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv.: M 7323.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 36, nr. catalog 66; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Karanfilka , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

91.
27. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, incizie, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. În partea superioară a țevii, la tunet, dar și la gură, există ornamente gravate. La culată
este incizată inscripția: „LECALOSSI FRANZINI E FERRARI”. Țeava este fixată de uluc prin
cinci brățări din alamă. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară
spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel. Mecanismul de
dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior. Mecanismul de
declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este reliefată și traforată. Patul și ulucul sunt
din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă gravată. Patul este scurt, ușor
curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. Din uluc lipsește un fragment și
bătătorul din partea inferioară.

276
• Lungimea puștii: 169,5 cm; lungimea țevii: 137 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M 7324.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 36, nr. catalog 67; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Karanfilka , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

92.
28. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. La culată este gravată inscripția: „A PEDRELU”. Țeava este fixată de uluc prin șase
brățări din alamă cu urme de gravare. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în
partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un
țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind incomplet la exterior
(lipsește cocoșul port-cremene). Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a
trăgaciului este simplă. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime
cu tablă gravată. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T.
În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul din oțel.
• Lungimea puștii: 161 cm; lungimea țevii: 128 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv.: M 7325.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 36, nr. catalog 68; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons

277
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Karanfilka , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

93.
29. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată și lisă în interior. În partea
superioară a țevii, la culată, dar și la gură, există ornamente gravate. La culată se păstrează
marcajul fabricantului. Țeava este fixată de uluc prin patru brățări din alamă ornamentată cu
împunsături succesive. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară
spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel. Mecanismul de
dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior. Mecanismul de
declanșare este complet. Garda trăgaciului nu este cea originală. Patul și ulucul sunt din lemn.
Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T, fiind placat în
întregime cu tablă de alamă gravată. Ulucul este placat la început cu tablă de fier simplă, iar apoi
cu tablă de alamă gravată. Pușca este prevăzută cu două inele pentru fixarea curelei. Cureaua din
piele se păstrează. În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul din oțel.
• Lungimea puștii: 142 cm; lungimea țevii: 108 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv.: M 7524.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 37, nr. catalog 71; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, pp. 91-92.

278
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Karanfilka , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

94.
30. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, evazată la gură și lisă în
interior. Pe țeavă, în dreptul culatei, în partea dreaptă se află o marcă. Pe partea superioară se
disting două inscripții flancate de două cercuri: "ICOSIC" și "ICSOISC". În ceea ce privește
luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie
fixă crestată, iar la gură există un țel de alamă. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de
tip miquelet , fiind incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența,
cândva, a unor “coarne” de armare) și nefuncțional. Mecanismul de declanșare lipsește cu
desăvârșire, atât trăgaciul, cât și garda trăgaciului lipsesc la ora actuală. Patul și ulucul sunt din
lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din metal gravată cu motive vegetale
stilizate. La talpa patului, marginea superioară are placa metalică lipsă pe o parte și pe alta. Patul
este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. Pe partea stângă a
puștii, la uluc și la gâtul patului sunt fixate câte un inel port-curea. Țeava este fixată de uluc prin
șase brățări din alamă gravate cu motive vegetale și geometrice. În partea inferioară a ulucului
există un locaș pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 152,9 cm; lungimea țevii: 121,5 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv.: MR 1031.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2320 din 19 iunie 2012.
• Deținător: Complexul Muzeal Arad.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Arma-de-foc–
Flinta&k=037118D056034F7BABE07ACFFB6F3D1F, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”flintă, atelier balcanic”.

279

95.
31. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. În partea superioară, la culată, țeava este gravată cu motive vegetale și
geometrice. Țeava este fixată de uluc prin șapte brățări masive din alamă ornamentate prin
gravare cu motive florale și geometrice. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în
partea superioară spre culată, este montat înălțătorul din alamă cu foaie fixă crestată, în timp ce
țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind
complet la exterior. Elementele mecanismului prezintă urme de gravură. Mecanismul de
declanșare este complet. Garda de alamă a trăgaciului este traforată și gravată și se prelungește
cu un braț de fixare spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul
armei. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din
alamă traforată și gravată cu motive geometrice și florale. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul
aplatizat și dublu evazat, în forma literei T. În stânga patului și a ulucului există două inele de
fier pentru fixarea curelei. În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul
din fier.
• Lungimea puștii: 155 cm; calibru: 16,24 mm.
• Nr. inv.: ARM 42/42.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2233 din 2 iunie 2009.
• Deținător: Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu.
• Bibliografie: Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, Arme de foc din colecția Muzeului
județean „Teohari Antonescu”~ Firearms from the Collection of the „Teohari Antonescu”
Giurgiu County Museum , Giurgiu, 2010, p. 48-49, poziție în tabel 16.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică,
Albania”.

280
96.
32. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. În partea superioară spre culată, în spatele înălțătorului, într-o casetă,
există o inscripție indescifrabilă, urmată în apropierea culatei de cifrele „34”. Țeava este fixată
de uluc prin trei brățări din alamă. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea
superioară spre culată, este montat înălțătorul din alamă cu foaie fixă crestată, iar la gură există
un țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind incomplet la exterior
(forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența, cândva, a unor “coarne” de armare).
Mecanismul de declanșare este complet. Garda de alamă a trăgaciului este traforată și gravată și
se prelungește cu un braț de fixare spre pat, decorat sub formă de săgeată, în timp ce piciorul
gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele
elemente fiind placate în întregime cu tablă din alamă traforată și gravată cu motive geometrice
și vegetale stilizate. Patul este scurt, ușor curbat, cu capul aplatizat și dublu evazat, în forma
literei T. În stânga ulucului există un inel de fier pentru fixarea curelei. În partea inferioară a
ulucului există un locaș pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 142,5 cm; calibru: 15,5 mm.
• Nr. inv.: 75.275.
• Deținător: Muzeul Național de Istorie a României din București.
• Bibliografie: Nicoleta König, Florin Georgescu (editori), Arme din colecția Muzeului Național
de Istorie a României ~ Weapons from the Collection of the National History Museum of
Romania , București, 2014, p. 101, nr. catalog 59.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”flintă cu cremene balcanică”.

97.
33. CARABINĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA

281
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, damaschinare,
încrustație.
• Descriere: țeava de tipul tromblon a puștii este din oțel, fiind damaschinată cu motive vegetale
și medalion cu bust în profil. Țeava este fixată de uluc prin două brățări din alamă reliefată.
Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez, fiind complet la exterior.
Mecanismul este decorat prin reliefare, iar pe platină este gravată inscripția: „ZANONI”.
Contraplatina este realizată din alamă reliefată. Mecanismul de declanșare este complet. Garda
trăgaciului este din alamă reliefată. Patul și ulucul sunt din lemn. Patul este scurt, ușor curbat, cu
capul aplatizat și dublu evazat, în forma literei T, fiind placat cu alamă reliefată și încrustat cu
plăcuțe de sidef. Ulucul este placat cu tablă din alamă reliefată. În partea inferioară a ulucului
există un locaș care conține bătătorul din oțel.
• Lungimea puștii: 91 cm; lungimea țevii: 56 cm; calibru: 36 mm.
• Nr. inv.: M 3934; nr. inv. vechi: 10575.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 37, nr. catalog 74; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”carabină tromblon balcanică de
la sfârșitul secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”carabină turcească din categoria Arnautka , tipul
Karanfilka , de la sfârșitul secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

98.
34. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ROGA , ARMA FIIND MODIFICATĂ ÎN EPOCĂ
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
SECOLUL AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. Țeava este găurită în partea superioară la culată (neutralizare ulterioară), fiind fixată de
uluc prin patru brățări din alamă decorată prin gravare. Dintre cele patru brățări de alamă, una
este adăugată ulterior, fiind decorată diferit față de celelalte trei. În ceea ce privește luarea liniei

282
de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată,
în timp ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet ,
fiind incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența, cândva, a unor
“coarne” de armare) și nefuncțional. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de alamă a
trăgaciului este traforată și gravată și se prelungește cu un braț de fixare spre pat, în timp ce
piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn. În
partea superioară a patului, pe gât, se păstrează tabla de alamă traforată, care placa inițial întregul
element constructiv. Probabil că frângerea patului original a dus la înlocuirea acestuia, încă în
epocă, cu unul realizat într-o manieră simplistă și empirică. Patul actual este scurt, ușor curbat,
cu capul aplatizat, fără garnituri metalice, fiind total diferit de cele prezente la puștile de tipul
roga . Ulucul este placat în întregime cu tablă gravată cu motive geometrice. În stânga patului și a
ulucului există două inele de fier pentru fixarea curelei. Cureaua originală din piele se păstrează.
În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 126 cm; lungimea țevii: 88 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3194; nr. inv. vechi: 125.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3194, înregistrată
în 7 ianuarie 1959, p. 320.

2.1.1.2. PUȘTI CU CREMENE DE TIPUL RAŠAK
99.
1. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL RAŠAK
ATELIER BALCANIC, NORDUL GRECIEI, IMPERIUL OTOMAN
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită și ușor evazată la gură,
fiind lisă în interior. În partea superioară, spre culată, prezintă nervuri perpendiculare pe axul
țevii. Țeava este fixată de uluc prin șapte brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea
liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul fix cu aripioare,
realizat din alamă și decorat prin gravare, iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a focului

283
cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior. Mecanismul de declanșare este
complet. Mecanismul de declanșare este complet, tipul respectiv de declanșator nefiind prevăzut
cu gardă. Trăgaciul este sferic, din metal gravat. Patul și ulucul sunt din lemn. Patul este scurt,
ușor curbat, îngust, cu capul bifurcat în forma literei Y („coadă de pește”), fiind placat în mare
parte cu tablă de alamă gravată. Gâtul patului și muchiile sunt în întregime placate cu tablă de
alamă gravată. Ulucul este placat în prima sa jumătate cu tablă de alamă decorată în aceeași
manieră cu celelalte garnituri din alamă ale puștii. În partea inferioară a ulucului există un locaș
care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 136 cm; lungimea țevii: 98 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 1243; nr. inv. vechi: 1743.
• Proveniența: pușca a intrat în colecția MMNB în anul 1938, în urma unei donații.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”flintă medievală cu cremene”, nr. inv. 1243,
înregistrată în 2 aprilie 1958.

100.
2. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL RAŠAK
ATELIER BALCANIC, NORDUL GRECIEI, IMPERIUL OTOMAN
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, striere, sculptare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită la gură și lisă în interior.
În partea superioară, la culată, prezintă nervuri perpendiculare pe axul țevii. Țeava este fixată de
uluc prin patru brățări simple din alamă. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, în partea
superioară a primei brățări dinspre culată, este montat înălțătorul fix cu aripioare, realizat din
alamă și decorat prin gravare, în timp ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a focului
cu cremene este de tip francez, fiind incomplet la exterior (lipsește arcul amnarului). Platina
prezintă urme de gravură rudimentară. Mecanismul de declanșare este incomplet, lipsește garda
trăgaciului. Patul și ulucul sunt din lemn. Patul este scurt, ușor curbat, îngust, cu capul bifurcat în
forma literei Y („coadă de pește”), fiind placat în mare parte cu tablă simplă de alamă. Gâtul
patului și muchiile sunt în întregime placate cu tablă de alamă. Garniturile din alamă sunt

284
decupate rudimentar și prezintă urme de striații. Spre capul patului, lemnul este striat, fiind
sculptat vechiul nr. de inventar „16739”. Ulucul este placat în prima sa jumătate cu tablă simplă
de alamă. În muchiile inferioare ale ulucului și patului există două inele port-curea din alamă. În
partea inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 123,5 cm; lungimea țevii: 87,5 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 4728; nr. inv. vechi: 16739.
• Proveniența: pușca a intrat în colecția MMNB în anul 1941, în urma unei donații.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”flintă cu cremene”, nr. inv. 4728, înregistrată în
3 iunie 1958.

101.
3. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL RAŠAK
ATELIER BALCANIC, NORDUL GRECIEI, IMPERIUL OTOMAN
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. În partea superioară, spre culată, este gravată inscripția „LAZARINO COMINAZO”.
Țeava este fixată de uluc prin opt brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de
ochire, în partea superioară a primei brățări dinspre culată, este montat înălțătorul fix cu aripioare,
realizat din alamă și decorat prin gravare, în timp ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare
a focului cu cremene este de tip francez, fiind complet la exterior. Pe platină este gravată
inscripția „BARTOLO AGAZZI”. Elementele mecanismului sunt reliefate cu motive vegetale.
Mecanismul de declanșare este complet. Mecanismul de declanșare este complet. Trăgaciul din
alamă este stilizat. Garda de alamă a trăgaciului se prelungește cu un braț de fixare spre pat, în
timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este fixat direct în corpul armei. Patul și ulucul sunt din lemn.
Patul este scurt, ușor curbat, îngust, cu capul bifurcat în forma literei Y („coadă de pește”), fiind
placat în mare parte cu tablă de alamă gravată. Gâtul patului și muchiile sunt în întregime placate
cu tablă de alamă gravată. Ulucul este placat în întregime cu tablă de alamă decorată în aceeași

285
manieră cu celelalte garnituri din alamă ale puștii. În partea inferioară a ulucului există un locaș
care conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 164 cm; lungimea țevii: 129,5 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 27650.
• Proveniența: pușca a intrat în inventarul MMNB în anul 1967 și provine din colecția
generalului Gheorghe Magheru.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”flintă cu cremene LAZARINO COMINAZO”,
nr. inv. 27650, înregistrată în 27 ianuarie 1967.

102.
4. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL RAŠAK
ATELIER BALCANIC, NORDUL GRECIEI, IMPERIUL OTOMAN
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. Țeava este fixată de uluc prin patru brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea
liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul fix cu aripioare,
iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind
incomplet la exterior (lipsește partea superioară a cocoșului port-cremene). Mecanismul de
declanșare este complet. Mecanismul de declanșare este complet, tipul respectiv de declanșator
nefiind prevăzut cu gardă. Trăgaciul este sferic, din metal. Patul și ulucul sunt din lemn. Patul
este scurt, ușor curbat, îngust, cu capul bifurcat în forma literei Y („coadă de pește”), fiind
încrustat cu tablă traforată și rozete metalice în două culori. Ulucul este placat în prima sa
jumătate cu tablă de alamă. În partea inferioară a ulucului există un locaș pentru fixarea
bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 146,5 cm; lungimea țevii: 109 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv.: M 7167.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.

286
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 35, nr. catalog 60; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Rašak , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

103.
5. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL RAŠAK
ATELIER BALCANIC, NORDUL GRECIEI, IMPERIUL OTOMAN
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. În partea superioară, la culată și în zona tunetului există ornamente gravate. Spre culată
țeava prezintă o inscripție gravată. Țeava este fixată de uluc prin trei brățări din metal. În ceea ce
privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul
cu foaie fixă crestată, în timp ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a focului cu
cremene este o combinație între sistemul miquelet și cel francez. Mecanismul de declanșare
lipsește cu desăvârșire. Patul și ulucul sunt din lemn. Patul este scurt, ușor curbat, îngust, cu
capul bifurcat în forma literei Y („coadă de pește”), fiind încrustat cu tablă traforată. Ulucul este
simplu, nedecorat. În partea inferioară a ulucului există un locaș pentru fixarea bătătorului
(bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 156,5 cm; lungimea țevii: 119,5 cm; calibru: 18 mm.
• Nr. inv.: M 2903; nr. inv. vechi: A. 4021.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, pp. 32-33, nr. catalog 48; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.

287
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul Rašak , din
secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

2.1.1.3. PUȘTI CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR
104.
1. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, metal alb, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare,
damaschinare, încrustație, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel de Damasc, fiind tronconică la culată, evazată la gură și lisă
în interior. Pe țeavă în partea superioară este decorată cu motive vegetale și geometrice,
damaschinate cu argint. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind
incomplet (îi lipsește șurubul de la cocoșul port-cremene). Mecanismul de dare a focului este
decorat cu motive geometrice gravate. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de metal a
trăgaciului se prelungește cu un braț de fixare scurt spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre
uluc este fixat direct în corpul armei. Patul din lemn este ușor curbat și evazat la capăt, fiind
încrustat pe toată suprafața cu plăcuțe din sidef, în forme vegetale și geometrice, dispuse pe
registre. În partea inferioară a patului, spre talpă, există o garnitură metalică gravată și traforată.
Ulucul din lemn este îmbrăcat în întregime cu tablă de metal alb, traforat și decorat cu motive
vegetale stilizate. Țeava este fixată de uluc cu cinci brățări de alamă, adăugate ulterior. În partea
inferioară a ulucului există un locaș pentru vergea, realizat din alamă.
• Lungimea puștii: 132 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv.: 92875.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2314 din 11 iunie 2007.
• Deținător: Muzeul Bucovinei din Suceava.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pusca–Pusca-cu-
cremene&k=CDA116CD369449E59B399E285E2F517C, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier oriental”.

288
105.
2. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, traforare, încrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. În partea superioară a țevii, la culată, există trei nervuri perpendiculare pe
axa țevii, iar la gură avem ornamente gravate cu motive vegetale. Între culată și înălțător există o
inscripție fragmentară, din care se mai pot citi literele „A M”. Țeava este fixată de uluc prin trei
brățări din alamă gravată, neuniforme ca și decor și dimensiune. În ceea ce privește luarea liniei
de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată,
iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind
incomplet la exterior și nefuncțional (lipsește capacul de fixare a cremenei și șurubul de
strângere a capacului de pe cocoșul port-cremene). Contraplatina din fier fixează platina cu două
șuruburi și este decorată prin gravare cu motive vegetale și florale. Mecanismul de declanșare
este complet. Garda de fier a trăgaciului este gravată și se prelungește cu un braț de fixare spre
pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este înșurubat direct în corpul armei. Patul din lemn
este ușor curbat și evazat la capăt, fiind încrustat pe toată suprafața cu plăcuțe din sidef dispuse
pe registre. În partea inferioară a patului, spre talpă, există o garnitură de alamă traforată și
gravată cu motive vegetale. Ulucul din lemn este îmbrăcat în întregime cu tablă de alamă
traforată și gravată. În stânga patului și a ulucului există două inele de fier pentru fixarea curelei.
În partea inferioară a ulucului există un locaș pentru bătător (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 146 cm; lungimea țevii: 113 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3149; nr. inv. vechi: 2881; 11.
• Proveniența: pușca a intrat în inventarul MNB în anul 1906, fiind donația doamnei Szalay
Erzsébet.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar I al MNB, ”pușcă veche”, nr. vechi inv. 2881, înregistrată în
data de 30 mai 1906, p. 234; Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3149,
înregistrată în 6 ianuarie 1959, p. 315; Történelmi és Régészeti Ėrtesitő , S.N., vol. XXIII, 1907,

289
p. 137; Zoran Markov, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum
Timisoara”, în Proceedings of the Regional Conference Research, Preservation and Presentation
of Banat Heritage: Current State and Long Term Strategy, Vršac, Serbia 17-19 November 2011 ,
Vršac, 2012, pp. 187-191.

106.
3. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, argint, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, traforare,
damaschinare, încrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, fiind lisă în interior. În partea superioară a țevii, la culată, în zona tunetului, dar și la gură
există ornamente damaschinate cu argint. Pe țeavă este ștanțat vechiul nr. inv. „2667”. Țeava este
fixată de uluc prin trei brățări din alamă gravată, neuniforme ca și decor și dimensiune. În ceea
ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat
înălțătorul cu foaie fixă crestată, în timp ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a
focului cu cremene este de tip miquelet , fiind incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a
cremenei indică prezența, cândva, a unor “coarne” de armare). Mecanismul de declanșare este
complet. Garda de fier a trăgaciului se prelungește cu un braț de fixare spre pat, în timp ce
piciorul gărzii dinspre uluc este fixat direct în corpul armei. Patul din lemn este ușor curbat și
evazat la capăt, fiind încrustat pe toată suprafața cu plăcuțe din sidef dispuse pe registre. În
partea inferioară a patului, spre talpă, există o garnitură de alamă traforată și gravată cu motive
vegetale. Ulucul din lemn este îmbrăcat în întregime cu tablă de alamă traforată și gravată cu
motive geometrice și florale. În stânga patului și a ulucului există două inele metalice pentru
fixarea curelei. Cureaua din piele se păstrează. În partea inferioară a ulucului există un locaș care
conține bătătorul din fier.
• Lungimea puștii: 127 cm; lungimea țevii: 92 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 4772; nr. inv. vechi: 2667.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.

290
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pușcă cu cremene”, nr. inv. 4772, înregistrată în
3 iunie 1958.

107.
4. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, traforare, încrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, ușor evazată la gură și
lisă în interior. Țeava este fixată de uluc prin două brățări din alamă gravată. În ceea ce privește
luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, se păstrează doar locașul de
fixare al înălțătorului, această piesă lipsind la ora actuală, iar la gură există un țel. Mecanismul de
dare a focului cu cremene este de tip francez, fiind complet la exterior. Elementele platinei
păstrează urme de gravură. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului se
prelungește cu un braț de fixare scurt spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este fixat
direct în corpul armei. Patul din lemn este ușor curbat și evazat la capăt, fiind încrustat pe toată
suprafața cu plăcuțe din sidef dispuse pe registre. În partea inferioară a patului, spre talpă, există
o garnitură de alamă traforată și gravată cu motive vegetale. Ulucul din lemn este îmbrăcat în
întregime cu tablă de alamă traforată și gravată cu motive geometrice și florale. În stânga
ulucului există un inel metalic pentru fixarea curelei. În partea inferioară a ulucului există un
locaș pentru bătător (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 102,5 cm; lungimea țevii: 69 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 4808; nr. inv. vechi: 37055.
• Proveniența: pușca a intrat în inventarul MMNB în anul 1955 și provine de la U.M. 03002
Târgoviște.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pușcă medievală cu cremene”, nr. inv. 4808,
înregistrată în 3 iunie 1958.

108.

291
5. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, argint, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, încrustație,
damaschinare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită și ușor evazată spre
gură, lisă în interior. În partea superioară, țeava este bogat decorată pe aproape întreaga suprafață
cu ornamente damaschinate cu argint și decoruri gravate. Țeava este fixată de uluc prin șase
brățări din alamă gravată. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea
superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, în timp ce țelul de la gură
lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind incomplet la
exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența, cândva, a unor “coarne” de
armare). Elementele platinei sunt gravate cu motive geometrice și vegetale stilizate. Mecanismul
de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului se prelungește cu un braț de fixare scurt
spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este fixat direct în corpul armei. Patul din lemn
este ușor curbat și evazat la capăt, fiind încrustat pe toată suprafața cu plăcuțe din sidef dispuse
pe registre. În partea inferioară a patului, spre talpă, există o garnitură de alamă gravată cu
motive vegetale și geometrice. Ulucul din lemn este îmbrăcat în prima jumătate cu tablă gravată
cu motive geometrice și florale. În partea inferioară a ulucului, în a doua jumătate, sunt încrustate
plăcuțe din sidef dispuse pe registre. În stânga patului și ulucului există două inele metalice
pentru fixarea curelei. În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul din
fier.
• Lungimea puștii: 155 cm; lungimea țevii: 120 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv. armament: 23226.
• Proveniența: pușca a intrat în inventarul MMNB în anul 1959.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pușcă cu cremene sec. XVIII”, nr. inv. 23226,
înregistrată în 11 septembrie 1959.

109.

292
6. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, încrustație, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și lisă
în interior. În partea superioară, pe brațul de fixare în patul armei este gravată o inscripție. În
ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat
înălțătorul cu foaie fixă crestată, în timp ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul de dare a
focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior. Mecanismul de declanșare este
complet. Garda de fier a trăgaciului se prelungește cu un braț de fixare scurt spre pat, în timp ce
piciorul gărzii dinspre uluc este fixat direct în corpul armei. Patul din lemn este ușor curbat și
evazat la capăt, fiind încrustat pe toată suprafața cu plăcuțe din sidef dispuse pe registre. În
partea inferioară a patului, spre talpă, există o garnitură de alamă gravată și traforată. Ulucul din
lemn este îmbrăcat în întregime cu tablă de alamă traforată și gravată. În partea inferioară a
ulucului există un locaș pentru bătător (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 142,5 cm; lungimea țevii: 106,5 cm; calibru: 18 mm.
• Nr. inv.: M 2864; nr. inv. vechi: 14515.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 31, nr. catalog 42; Anca Nițoi, Arme și armuri în colecțiile
Muzeului Brukenthal , Sibiu, 2007, p. 109; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of
Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016,
p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă cu cremene din secolul al XVIII-lea” (A.
Nițoi); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , variantă a tipului Čibuklija , din secolul al
XVIII-lea” (D. Barbu).

110.
7. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR

293
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, încrustație, traforare,
damaschinare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. În partea superioară, la culată, în zona tunetului și la gură este damaschinată cu argint.
La culată țeava prezintă două marcaje încadrate de flori de crin ștanțate. În ceea ce privește
luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu două
aripioare, iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet ,
fiind complet la exterior. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului se
prelungește cu un braț de fixare scurt spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este fixat
direct în corpul armei. Patul din lemn este ușor curbat și evazat la capăt, fiind încrustat pe toată
suprafața cu plăcuțe din sidef dispuse pe registre. În partea inferioară a patului, spre talpă, există
o garnitură de alamă gravată și traforată. Ulucul din lemn este îmbrăcat în întregime cu tablă de
alamă traforată și gravată. În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul
din fier.
• Lungimea puștii: 152,5 cm; lungimea țevii: 117,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M 2868; nr, inv. vechi: A.4018.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 32, nr. catalog 46; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , variantă a tipului
Čibuklija , din secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

111.
8. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA

294
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, încrustație, traforare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este
montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a focului cu
cremene este de tip francez, fiind complet la exterior. Platina prezintă urme de gravură.
Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este reliefată și gravată și se
prelungește cu un braț de fixare spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este fixat direct
în corpul armei. Patul din lemn este ușor curbat și evazat la capăt, fiind încrustat pe toată
suprafața cu plăcuțe din sidef dispuse pe registre. În partea inferioară a patului, spre talpă, există
o garnitură de alamă gravată și traforată. Ulucul din lemn este îmbrăcat cu tablă traforată și
gravată și este încrustat cu plăcuțe din sidef. În partea inferioară a ulucului există un locaș pentru
bătător (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 146,5 cm; lungimea țevii: 111,5 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: M 7320.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 35, nr. catalog 63; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , variantă a tipului
Čibuklija , din secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

112.
9. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, încrustație.

295
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală și evazată la culată. În ceea ce
privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul
cu foaie fixă crestată, iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de
tip francez, fiind complet la exterior. Platina prezintă urme de gravură. Contraplatina este simplă,
realizată din alamă. Mecanismul de declanșare este complet. Garda trăgaciului este simplă. Patul
din lemn este curbat și evazat la capăt, fiind încrustat cu plăcuțe din sidef. În partea inferioară a
patului, spre talpă, există o garnitură de alamă. La uluc există patru brățări din alamă. Lipsește
vergeaua de încărcare.
• Lungimea puștii: 136,5 cm; lungimea țevii: 99,5 cm; calibru: 13 mm.
• Nr. inv.: M 2984; nr, inv. vechi: A.4019.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 34, nr. catalog 55; Anca Nițoi, Arme și armuri în colecțiile
Muzeului Brukenthal , Sibiu, 2007, p. 111; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons collections of
Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016,
p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică (?)
din secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă cu cremene, de posibilă origine balcanică, din
secolul al XVIII-lea” (A. Nițoi); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , variantă a tipului
Čibuklija , din secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

113.
10. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, încrustație, reliefare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. Țeava este gravată în prima jumătate. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă,
în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, iar la gură există un
țel. Mecanismul de dare a focului lipsește. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier

296
a trăgaciului este decorată prin gravare. Patul și ulucul sunt din lemn, ambele fiind placate în
întregime cu tablă de alamă gravată și reliefată. Patul din lemn este ușor curbat și evazat la capăt,
fiind încrustat cu plăcuțe romboidale din sidef. La uluc există șapte brățări din tablă de alamă
gravată. Lipsește vergeaua de încărcare. Pușca este prevăzută cu o curea din piele, fixată la două
inele.
• Lungimea puștii: 151,5 cm; lungimea țevii: 117 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M. 7523.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 37, nr. catalog 70; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică din
secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , variantă a tipului
Čibuklija , din secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

114.
11. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL DŽEFERDAR
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ANUL 1865
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, argint, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, traforare,
încrustație, damaschinare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor evazată
la gură, lisă în interior. În partea superioară, țeava este bogat decorată cu ornamente
damaschinate cu argint la culată și decoruri gravate la tunet și gură. Țeava este fixată de uluc prin
patru brățări din argint gravat. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea
superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă crestată, în timp ce țelul de la gură
lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet , fiind complet la exterior.
Elementele platinei sunt gravate cu motive geometrice și vegetale stilizate. Mecanismul de
declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului se prelungește cu un braț de fixare scurt spre
pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este fixat direct în corpul armei. Patul din lemn este

297
ușor curbat și evazat la capăt, fiind încrustat pe toată suprafața cu plăcuțe din sidef dispuse pe
registre. În partea inferioară a patului, spre talpă, există o garnitură de alamă traforată și gravată
cu motive vegetale. Ulucul din lemn este îmbrăcat în prima jumătate cu tablă gravată cu motive
geometrice și florale. În partea inferioară a ulucului, în a doua jumătate, sunt încrustate plăcuțe
din sidef dispuse pe registre. În stânga patului și ulucului există două inele metalice pentru
fixarea curelei. În partea inferioară a ulucului există un locaș pentru bătător (bătătorul însă
lipsește).
• Lungimea puștii: 140 cm; lungimea țevii: 105 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv. armament: 23225.
• Proveniența: pușca a intrat în inventarul MMNB în anul 1959.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pușcă cu cremene sec. XVIII”, nr. inv. 23225,
înregistrată în 11 septembrie 1959.

2.1.1.4. PUȘTI CU CREMENE DE TIPUL ČIBUKLIJA
115.
1. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL ČIBUKLIJA
ATELIER BALCANIC, IMPERIUL OTOMAN
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, încrustație, reliefare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și evazată la
gură, lisă în interior. La culată țeava prezintă un marcaj și sigla ”M”. În ceea ce privește luarea
liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, este montat înălțătorul cu foaie fixă
crestată, iar la gură există un țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet ,
fiind complet la exterior. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de fier a trăgaciului este
simplă, prelungindu-se cu câte un braț scurt de fixare, spre pat și spre uluc. Patul din lemn este
ușor curbat și evazat la capăt, iar în partea sa inferioară, spre talpă, există o garnitură de alamă
gravată. Ulucul din lemn fixează țeava cu trei brățări metalice gravate.
• Lungimea puștii: 119 cm; lungimea țevii: 85 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M. 7170.

298
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 35, nr. catalog 61; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene de factură
occidentală din secolul al XVIII-lea” (E. Roman); ”pușcă turcească din categoria Arnautka , tipul
Čibuklija , din secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

2.1.2. GRUPUL PUȘTILOR SHISHANE
2.1.2.1. PUȘTI CU CREMENE DE TIPUL SHISHANA BALCANICĂ
116.
1. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL SHISHANA
ATELIER BALCANIC, BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA (?), IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / MIJLOCUL SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, lemn, os; forjare, batere, gravare, încrustație.
• Descriere: țeava este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată și ghintuită în interior cu
ghinturi drepte. În partea superioară, la culată, țeava este decorată prin damaschinare cu argint,
cu motive vegetale stilizate, iar decorul damaschinat, sub formă punctată, se continuă pe toată
suprafață țevii. La gura țevii este fixat un țel din alamă pentru luarea liniei de ochire. Țeava este
fixată de uluc cu două brățări din argint, gravate cu motive geometrice și vegetale. Mecanismul
de dare a focului, de tip miquelet , este complet la exterior, fiind decorat prin gravare cu motive
vegetale. Mecanismul de declanșare este complet, trăgaciul fiind de formă sferică. Acest tip de
armă nu este prevăzut cu gardă pentru trăgaci. Patul din lemn este poligonal, cu secțiune
hexagonală, fiind încrustat cu plăcuțe de os și bogat decorat cu butoni din alamă și rozete
metalice din alamă. Ulucul din lemn este decorat în aceeași manieră cu patul puștii, prezentând
în partea inferioară un locaș care conține bătătorul de lemn (?).
• Lungimea puștii: 83 cm; lungimea țevii: 51 cm.
• Nr. inv. armament: 1165; nr. inv. vechi: 19609.

299
• Proveniența: pușca provine de la Muzeul de Artă și Arheologie, intrând în colecția MMNB în
anul 1949.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pușcă cu cremene”, nr. inv. 1165, înregistrată în
1 aprilie 1958.

2.1.2.2. PUȘTI CU CREMENE DE TIPUL PARAGUN / BOYLIYA
117.
1. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL PARAGUN
ATELIER BALCANIC, BULGARIA, PLOVDIV (?), IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / MIJLOCUL SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, argint, lemn, sidef, catifea; forjare, batere, gravare,
încrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală, lisă în interior și găurită în partea
superioară la culată (neutralizare ulterioară). În partea superioară spre culată, țeava este decorată
cu tablă din argint aplicată, iar la culată există un marcaj. Țeava este fixată de uluc prin patru
brățări din argint gravat. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară
spre culată, se păstrează doar locașul de fixare al înălțătorului, această piesă lipsind la ora actuală,
iar la gură există un țel din alamă. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet
(varianta balcanică boyliya ), fiind incomplet la exterior și nefuncțional (lipsește capacul de fixare
a cremenei și șurubul de strângere a capacului de pe cocoșul port-cremene). Mecanismul de
declanșare este complet, tipul respectiv de armă nefiind prevăzut cu gardă. Trăgaciul este sferic.
Patul din lemn este poligonal, în partea superioară fiind încrustat cu plăcuțe din sidef dispuse în
registre. În partea inferioară a patului există ornamente realizate din ținte și rozete metalice.
Gâtul patului este îmbrăcat în catifea roșie decorată prin brodare cu fir galben. Ulucul din lemn
este decorat în aceeași manieră cu ornamentația patului, fiind încrustat cu sidef și decorat cu ținte
și rozete metalice. În stânga patului și a ulucului există două inele de fier pentru fixarea curelei.
În partea inferioară a ulucului există o garnitură metalică masivă care conține un locaș pentru
bătător (bătătorul însă lipsește).

300
• Lungimea puștii: 154 cm; lungimea țevii: 118,5 cm; calibru: 14 mm.
• Nr. inv. istorie: 3158; nr. inv. vechi: 7.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3158, înregistrată
în 7 ianuarie 1959, p. 316.

118.
2. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL PARAGUN
ATELIER BALCANIC, BULGARIA, PLOVDIV (?), IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / MIJLOCUL SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, încrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală, lisă în interior și găurită în partea
superioară la culată (neutralizare ulterioară). Brațul de fixare al țevii prezintă urme de intervenție.
Țeava este fixată de uluc prin două brățări din argint gravat. În ceea ce privește luarea liniei de
ochire, pe țeavă, în partea superioară spre culată, se păstrează doar locașul de fixare al
înălțătorului, această piesă lipsind la ora actuală, în timp ce țelul de la gură lipsește. Mecanismul
de dare a focului cu cremene este de tip miquelet (varianta balcanică boyliya ), fiind incomplet la
exterior și nefuncțional (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența, cândva, a unor
“coarne” de armare). Toate elementele mecanismului de dare a focului sunt placate cu tablă de
argint gravat. Mecanismul de declanșare este complet, tipul respectiv de armă nefiind prevăzut
cu gardă. Trăgaciul este sferic, din alamă. Patul din lemn este poligonal, în partea superioară
fiind încrustat cu plăcuțe din sidef dispuse în registre. În partea inferioară a patului există
ornamente realizate din ținte și rozete metalice. Gâtul patului este simplu, nedecorat. Ulucul din
lemn este decorat în aceeași manieră cu ornamentația patului, fiind încrustat cu sidef și decorat
cu ținte și rozete metalice. În stânga patului și a ulucului există două inele de fier pentru fixarea
curelei. În partea inferioară a ulucului există o garnitură masivă din argint decorată în aceeași
manieră cu brățările de fixare ale țevii. În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține
bătătorul din metal.
• Lungimea puștii: 133 cm; lungimea țevii: 95,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3175; nr. inv. vechi: 2.

301
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”armă cu cremene”, nr. inv. 3175, înregistrată
în 7 ianuarie 1959, p. 318.

119.
3. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL PARAGUN
ATELIER BALCANIC, BULGARIA, PLOVDIV (?), IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / MIJLOCUL SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, încrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și lisă
în interior. În partea superioară a țevii, înspre tunet, există un marcaj cu caractere arabe. Țeava
este fixată de uluc prin patru brățări din argint gravat. În ceea ce privește luarea liniei de ochire,
pe țeavă, în partea superioară spre gură, există un țel, în timp ce înălțătorul de la culată lipsește.
Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet (varianta balcanică boyliya ), fiind
incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența, cândva, a unor
“coarne” de armare). Toate elementele mecanismului de dare a focului sunt decorate în relief cu
motive vegetale stilizate. Mecanismul de declanșare este complet, tipul respectiv de armă nefiind
prevăzut cu gardă. Trăgaciul este sferic. Patul din lemn este poligonal, în partea superioară fiind
încrustat cu plăcuțe din sidef dispuse în registre. În partea inferioară a patului există ornamente
realizate din ținte și rozete metalice. Gâtul patului este simplu, nedecorat. Ulucul din lemn este
decorat în aceeași manieră cu ornamentația patului, fiind încrustat, înspre platină, cu sidef și
decorat, în a doua jumătate a ulucului, cu ținte și rozete metalice. În stânga patului există un inel
de fier pentru fixarea curelei. În partea inferioară a ulucului există o garnitură masivă din argint
decorată în aceeași manieră cu brățările de fixare ale țevii. În partea inferioară a ulucului există
un locaș care conține bătătorul din metal.
• Lungimea puștii: 148 cm; lungimea țevii: 112 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv. armament: 27646.
• Proveniența: pușca a intrat în inventarul MMNB în anul 1967 și provine din colecția
colonelului Magheru.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.

302
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”flintă cu cremene sf. sec. XVIII orientală”, nr.
inv. 27646, înregistrată în 27 ianuarie 1967.

120.
4. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL PARAGUN
ATELIER BALCANIC, BULGARIA, PLOVDIV (?), IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / MIJLOCUL SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, aur (?), lemn, sidef, catifea; forjare, batere, gravare,
încrustație, damaschinare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și lisă
în interior. În partea superioară a țevii, spre culată, există ornamente gravate cu motive
geometrice și urme de damaschinare și aurire (?). Țeava este fixată de uluc prin șase brățări din
argint gravat. În ceea ce privește luarea liniei de ochire, pe țeavă, în partea superioară spre gură,
există un țel, în timp ce înălțătorul de la culată lipsește. Mecanismul de dare a focului cu cremene
este de tip miquelet (varianta balcanică boyliya ), fiind complet la exterior. Elementele
mecanismului de dare a focului prezintă urme de gravură. Mecanismul de declanșare este
complet, tipul respectiv de armă nefiind prevăzut cu gardă. Trăgaciul este sferic, din alamă. Patul
din lemn este poligonal, în partea superioară fiind încrustat cu plăcuțe din sidef dispuse în
registre. În partea inferioară a patului există ornamente realizate din ținte și rozete metalice.
Gâtul patului este îmbrăcat în catifea roșie decorată prin brodare cu fire multicolore. Catifeaua
este fixată de pat, în marginea dinspre talpă, cu ținte din alamă. Ulucul din lemn este decorat în
aceeași manieră cu ornamentația patului, fiind încrustat cu sidef și decorat cu plăcuțe metalice. În
stânga patului și a ulucului există două inele de fier pentru fixarea curelei. În partea inferioară a
ulucului există o garnitură masivă din argint decorată în aceeași manieră cu brățările de fixare ale
țevii. În partea inferioară a ulucului există un locaș care conține bătătorul din metal.
• Lungimea puștii: 144 cm; lungimea țevii: 106 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 23229.
• Proveniența: pușca a intrat în colecția MMNB în anul 1959.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.

303
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pușcă cu cremene sec. XVIII”, nr. inv. 23229,
înregistrată în 11 septembrie 1959.

121.
5. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL PARAGUN
ATELIER BALCANIC, BULGARIA, PLOVDIV (?), IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / MIJLOCUL SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, argint, lemn, sidef, catifea; forjare, batere, gravare,
încrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și lisă
în interior. În partea superioară a țevii există urme de gravură. Țeava este fixată de uluc prin
cinci brățări din argint gravat. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet
(varianta balcanică boyliya ), fiind complet la exterior. Elementele mecanismului de dare a
focului sunt placate cu tablă subțire de argint. Mecanismul de declanșare este incomplet, tipul
respectiv de armă nefiind prevăzut cu gardă. Trăgaciul lipsește. Suprafața ulucului din zona
mecanismului de declanșare este placată cu tablă decorată prin gravare. Patul din lemn este
poligonal, în partea superioară fiind încrustat cu plăcuțe din sidef dispuse în registre. În partea
inferioară a patului există ornamente realizate din ținte și rozete metalice și încrustații cu plăcuțe
din sidef. Gâtul patului este îmbrăcat în catifea roșie decorată prin brodare. Catifeaua este fixată
de pat, în marginea dinspre talpă și pe muchia inferioară cu ținte din alamă. Ulucul din lemn este
decorat în aceeași manieră cu ornamentația patului, fiind încrustat cu sidef dispus pe registre și
decorat cu ținte și rozete metalice. În partea inferioară a ulucului există o garnitură masivă din
argint decorată în aceeași manieră cu brățările de fixare ale țevii. În partea inferioară a ulucului
există un locaș care conține bătătorul din metal.
• Lungimea puștii: 145,5 cm; lungimea țevii: 108 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 1392; nr. inv. vechi: 14448.
• Proveniența: pușca a intrat în colecția MMNB în anul 1935, în urma unei donații.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pușcă medievală cu cremene”, nr. inv. 1392,
înregistrată în 4 aprilie 1958.

304

122.
6. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL PARAGUN
ATELIER BALCANIC, BULGARIA, PLOVDIV (?), IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / MIJLOCUL SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, argint aurit, lemn, catifea; forjare, batere, gravare,
damaschinare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și lisă
în interior. În partea superioară a țevii, la culată, există urme de damaschinare cu argint, iar în
zona tunetului sunt prezente nervuri perpendiculare pe axul țevii. Țeava este fixată de uluc prin
cinci brățări: primele patru sunt din argint gravat, iar cea dinspre tunet este simplă, din alamă.
Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet (varianta balcanică boyliya ), fiind
complet la exterior. Elementele mecanismului de dare a focului prezintă urme de gravură.
Mecanismul de declanșare este complet, tipul respectiv de armă nefiind prevăzut cu gardă.
Trăgaciul este sferic, din metal. Patul din lemn este poligonal, în partea superioară fiind placat cu
tablă de argint cu urme de aurire, decorată prin gravare cu motive vegetale și florale stilizate.
Partea inferioară a patului este placată cu tablă din argint aurit, decorată în aceeași manieră cu
cea din partea superioară. Gâtul patului este îmbrăcat în catifea roșie, iar peste catifea este fixată
o aplică din argint gravat. Ulucul din lemn este decorat în aceeași manieră cu ornamentația
patului, fiind placat în întregime cu tablă de argint aurit, decorată prin gravare cu motive vegetale
și florale stilizate. În dreapta ulucului există un inel de fier pentru fixarea curelei. În partea
inferioară a ulucului există un locaș pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 143 cm; lungimea țevii: 107,5 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv. armament: 1442; nr. inv. vechi: 2423.
• Proveniența: pușca a intrat în colecția MMNB în anul 1928, fiind parte a donației Slătineanu.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pușcă medievală cu cremene”, nr. inv. 1442,
înregistrată în 5 aprilie 1958.

123.

305
7. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL PARAGUN
ATELIER BALCANIC, BULGARIA, PLOVDIV (?), IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, argint, lemn, sidef; forjare, batere, gravare, încrustație.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și lisă
în interior. Țeava este fixată de uluc prin trei brățări din argint gravat. Mecanismul de dare a
focului cu cremene este de tip miquelet (varianta balcanică boyliya ), fiind incomplet la exterior
(lipsește capacul cocoșului port-cremene și șurubul de strângere). Elementele mecanismului de
dare a focului sunt placate cu tablă de argint gravată. Mecanismul de declanșare este complet,
tipul respectiv de armă nefiind prevăzut cu gardă. Trăgaciul este sferic, din metal. Patul din lemn
este poligonal, în partea superioară fiind încrustat cu plăcuțe din sidef dispuse în registre (mare
parte din plăcuțele de sidef lipsesc la ora actuală). În partea inferioară a patului există ornamente
realizate din ținte și rozete metalice și încrustații cu plăcuțe din sidef. Gâtul patului este simplu,
nedecorat. Ulucul din lemn este decorat în aceeași manieră cu ornamentația patului, fiind
încrustat cu sidef dispus pe registre și decorat cu ținte metalice. Mare parte din plăcuțele de sidef
de pe uluc lipsesc la ora actuală. În partea inferioară a ulucului există o garnitură masivă din
alamă și un locaș pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea puștii: 155 cm; calibru: 15,5 mm.
• Nr. inv.: ARM 41/41.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2233 din 2 iunie 2009.
• Deținător: Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu.
• Bibliografie: Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, Arme de foc din colecția Muzeului
județean „Teohari Antonescu”~ Firearms from the Collection of the „Teohari Antonescu”
Giurgiu County Museum , Giurgiu, 2010, pp. 46-47, poziție în tabel 15.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă cu cremene balcanică
„Boyliya”, nordul Bulgariei”.

124.
8. PUȘCĂ CU CREMENE DE TIPUL PARAGUN
ATELIER BALCANIC, BULGARIA, PLOVDIV (?), IMPERIUL OTOMAN

306
ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, argint, lemn, sidef, material textil; forjare, batere, gravare,
încrustație, sculptare.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și lisă
în interior. Țeava este fixată de uluc prin două brățări din argint gravat și printr-un manșon din
argint gravat, dispus spre gură, realizat în bloc comun cu alte trei brățări aparente. Mecanismul
de dare a focului cu cremene este de tip miquelet (varianta balcanică boyliya ), fiind complet la
exterior. Elementele mecanismului de dare a focului sunt placate cu tablă de argint. Mecanismul
de declanșare este complet, tipul respectiv de armă nefiind prevăzut cu gardă. Trăgaciul este
sferic, din metal. Patul din lemn este poligonal, în partea superioară fiind încrustat cu plăcuțe din
sidef dispuse în registre. În partea inferioară a patului există ornamente realizate din ținte
metalice și decor realizat prin sculptare cu motive geometrice. Gâtul patului este placat cu tablă
din argint gravată cu motive florale și vegetale stilizate. Ulucul din lemn este decorat în aceeași
manieră cu ornamentația patului, fiind încrustat cu sidef dispus pe registre, decorat cu ținte
metalice și ornamente sculptate. În partea inferioară a ulucului există o garnitură masivă din
argint gravat și un locaș pentru fixarea bătătorului metalic. În stânga patului și ulucului există
două inele pentru curea și o curea din material textil, păstrată într-o stare de conservare mediocră.
• Nr. inv. armament: 1796.
• Proveniența: pușca a aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Ioan I. Scafeș, Piese din Colecția de Armament a Muzeului Militar Național
„Regele Ferdinand I” , Buzău, 2008, p. 19.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pușcă orientală „boylia”, nordul
Peninsulei Balcanice”.

2.1.3. PUȘTI CU CREMENE REDECORATE ÎN BALCANI /
REALIZATE ÎN ITALIA PENTRU EXPORTUL PE PIAȚA BALCANICĂ
125.
1. PUȘCĂ CU CREMENE

307
ATELIER NORD-ITALIAN, ARMA FIIND DESTINATĂ EXPORTULUI ÎN SPAȚIUL
BALCANIC, PROBABIL DALMAȚIA
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMELE DECENII ALE A SECOLULUI AL
XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, aur, lemn, sidef, coral; forjare, batere, gravare,
damaschinare, încrustație, aurire.
• Descriere: țeava puștii este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită la gură și lisă în
interior. În partea superioară a țevii, la culată și în zona tunetului, bogate ornamente
damaschinate cu fir de aur și argint. Brațul de fixare al țevii de pat este aurit. Mecanismul de dare
a focului cu cremene este de tip francez, fiind complet la exterior. Elementele mecanismului sunt
decorate prin reliefare, ornamentația păstrând urme de aurire. Tigăița este aurită. Mecanismul de
declanșare este complet. Trăgaciul din alamă? este stilizat. Garda de alamă? a trăgaciului se
prelungește cu un braț de fixare spre pat, în timp ce piciorul gărzii dinspre uluc este fixat direct
în corpul armei. Patul din lemn de factură occidentală (de tip francez) este încrustat pe toată
suprafața cu plăcuțe din sidef dispuse în ornamente geometrice, vegetale și florale. Patul este
încrustat cu mici pietre de coral. Pe muchia inferioară a patului există un buton metalic pentru
fixarea curelei. Talpa patului și muchia superioară sunt placate cu tablă gravată din argint aurit.
Ulucul din lemn este decorat în aceeași manieră cu patul, fiind încrustat cu plăcuțe de sidef
dispuse în registre și minuscule pietre de coral. În partea din față a ulucului, sub gura țevii, există
o garnitură de ranforsare din argint. În partea inferioară a ulucului există un locaș cu garnitură
din argint gravat și alte trei brățări din argint lucrate în aceeași manieră, pentru fixarea
bătătorului din lemn. Terminația bătătorului întărită cu garnitură din argint.
• Lungimea puștii: 142 cm; lungimea țevii: 104 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 1259; nr. inv. vechi: 543.
• Proveniența: pușca provine de la Comenduirea Pieții orașului Szolnok, din anul 1919.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pușcă medievală cu cremene”, nr. inv. 1259,
înregistrată în 2 aprilie 1958.

308
2.2. PISTOALE CU CREMENE
2.2.1. GRUPUL PISTOALELOR PROPRIU-ZISE
2.2.1.1. PISTOALE CU CREMENE DE TIPUL LEDENICA
126.
1. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL LEDENICA
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI
AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, damaschinare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. La culată țeava prezintă un decor realizat prin damaschinare cu fir de argint.
Țeava este fixată de uluc printr-un guler masiv din argint, bogat decorat cu motive vegetale și
florale, dispus la gura țevii. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip miquelet , este
incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența cândva a unor
“coarne” de armare). Mecanismul de declanșare este complet. Garda trăgaciului, realizată din
același material și în aceeași manieră decorativă cu restul garniturilor pistolului, nu este
prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată direct în corpul armei. Mânerul și ulucul sunt din
lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din argint, basoreliefată și gravată cu
bogate motive vegetale și florale. În partea inferioară, mânerul se termină cu un bulb alungit din
argint, decorat în aceeași manieră cu restul mânerului și ulucului, și cu un minuscul bumb sferic
de fixare tot din argint. În uluc există un orificiu pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă
lipsește).
• Lungimea pistolului: 52 cm; lungimea țevii: 33,5 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 7018; nr. inv. vechi: 2354.
• Proveniența: pistolul a intrat în colecția MMNB în anul 1928, fiind parte a donației Slătineanu.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 7018, înregistrat în
13 iunie 1958.

127.

309
2. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL LEDENICA
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI
AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. Țeava este fixată de uluc printr-un guler masiv din argint, bogat decorat cu
motive vegetale și florale, dispus la gura țevii. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip
miquelet , este incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența cândva
a unor “coarne” de armare). Platina, tigăița, amnarul, arcul amnarului și cocoșul port-cremene
sunt gravate cu motive vegetale, florale și geometrice. Mecanismul de declanșare este complet.
Garda trăgaciului simplă, realizată din fier, nu este prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată
direct în corpul armei. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în
întregime cu tablă din argint, basoreliefată și gravată cu bogate motive vegetale și florale. În
partea inferioară, mânerul se termină cu un bulb alungit din argint, decorat în aceeași manieră cu
restul mânerului și ulucului, și cu un minuscul bumb sferic de fixare tot din argint. Ulucul, în
partea inferioară, este realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur decorativă.
• Lungimea pistolului: 53 cm; lungimea țevii: 33 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 1446; nr. inv. vechi: 2338.
• Proveniența: pistolul a intrat în colecția MMNB în anul 1928, fiind parte a donației Slătineanu.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol medieval cu cremene”, nr. inv. 1446,
înregistrat în 5 aprilie 1958.

128.
3. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL LEDENICA
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI
AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.

310
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În zona tunetului există două șanțuri perpendiculare pe lungimea țevii. Țeava este
fixată de uluc printr-un guler masiv din argint, bogat decorat cu motive vegetale și florale, dispus
la gura țevii. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip miquelet , este incomplet la
exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența cândva a unor “coarne” de
armare). Platina, tigăița, amnarul, arcul amnarului și cocoșul port-cremene sunt gravate cu
motive vegetale, florale și geometrice. În partea centrală a platinei există un marcaj. Mecanismul
de declanșare este incomplet, lipsește garda trăgaciului. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele
elemente fiind placate în întregime cu tablă din argint, basoreliefată și gravată cu bogate motive
vegetale și florale. În partea inferioară, mânerul se termină cu un bulb alungit din argint, decorat
în aceeași manieră cu restul mânerului, și cu un minuscul bumb sferic de fixare tot din argint.
Decorul reliefat al bulbului, părții superioare a mânerului și contraplatinei foarte pronunțat.
Ulucul, în partea inferioară, este realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur
decorativă.
• Lungimea pistolului: 52 cm; lungimea țevii: 33,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 7017; nr. inv. vechi: 2331.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 7017, înregistrat în
13 iunie 1958.

129.
4. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL LEDENICA
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară, la culată, țeava este decorată cu motive gravate și ușor
reliefate. Țeava este fixată de uluc printr-un guler masiv din argint, bogat decorat cu motive
vegetale și florale, dispus la gura țevii. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip miquelet ,
este incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența cândva a unor
“coarne” de armare) și blocat. Mecanismul de declanșare este incomplet, lipsește garda

311
trăgaciului. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă
din argint, basoreliefată și gravată cu bogate motive vegetale și florale. În partea inferioară,
mânerul se termină cu un bulb alungit din argint, decorat în aceeași manieră cu restul mânerului,
și cu un minuscul bumb sferic de fixare tot din argint. Decorul reliefat al bulbului, părții
superioare a mânerului și contraplatinei foarte pronunțat. Ulucul, în partea inferioară, este
realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur decorativă.
• Lungimea pistolului: 51 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: 87666/353.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2602 din 19 noiembrie 2013.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-
balcanic&k=0D2B342EF1EC401D9B49456796C491D8, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier balcanic”.

2.2.1.2. PISTOALE CU CREMENE DE TIPUL CELINA
130.
1. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL CELINA
ATELIER BALCANIC, DEBAR (DIBRA), IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, fier, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. La culată țeava prezintă un decor realizat prin gravare. Țeava este fixată de uluc prin
două brățări simple din fier („metal comun”), dispuse la gura și în zona tunetului țevii.
Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip miquelet , este incomplet la exterior (forma
șurubului de fixare a cremenei indică prezența cândva a unor “coarne” de armare). Contraplatina
este realizată din fier („metal comun”). Mecanismul de declanșare este complet. Garda din fier
(„metal comun”) a trăgaciului, decorată prin gravare, se prelungește spre uluc și mâner cu două
brațe de fixare. Mânerul și ulucul sunt din lemn. În partea superioară a mânerului există un
element decorativ din argint reliefat, încrustat în lemnul pistolului. În partea inferioară, mânerul
se termină cu un bulb alungit din argint, decorat în aceeași manieră cu elementul decorativ din

312
argint de pe mâner, și cu un minuscul bumb sferic de fixare tot din argint. Ulucul din lemn
prezintă în apropierea platinei decor realizat prin sculptare.
• Lungimea pistolului: 56 cm; lungimea țevii: 34 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv.: M. 3242; nr. inv. vechi: 14491.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 50, nr. catalog 140; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene balcanic de la
sfârșitul secolului al XVIII-lea” (E. Roman); ”pistol turcesc cu cremene, variantă a tipului Šilja,
din secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

2.2.1.3. PISTOALE CU CREMENE DE TIPUL ELBASAN / ŠILJA / ”RAT-TAIL”
131.
1. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ELBASAN
ATELIER BALCANIC, ALBANIA CENTRALĂ, IMPERIUL OTOMAN
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. În partea superioară a țevii, la culată, este decorată la culată cu o floare gravată.
Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip miquelet , este incomplet la exterior (lipsește
șurubul cocoșului port cremene). Platina prezintă urme de gravură. Contraplatina din oțel este
gravată cu motive geometrice. Mecanismul de declanșare este complet. Garda din alamă a
trăgaciului este gravată cu motive geometrice, fiind montată de corpul armei cu brațe scurte de
fixare. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă de
alamă gravată cu motive vegetale și geometrice. Mânerul, decorat cu motive ajurate, se termină
în partea inferioară cu un bulb alungit din alamă și cu un bumb conic realizat din același material
(mâner specific spațiului albanez, cunoscut sub denumirea de “coadă de șobolan”). În uluc există
un orificiu pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea pistolului: 49 cm; calibru: 14,5 mm.

313
• Nr. inv.: 92967.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2314 din 11 iunie 2007.
• Deținător: Muzeul Bucovinei din Suceava.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-
cremene&k=44AECEAD925743498C53F938C2926715, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier oriental”.

132.
2. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ELBASAN
ATELIER BALCANIC, DEBAR (DIBRA), IMPERIUL OTOMAN
SFĂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară a țevii există urme de gravură și marcaje. Țeava este fixată de
uluc printr-o brățară din alamă, dispusă la gură. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip
miquelet , este incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența,
cândva, a unor “coarne” de armare). Mecanismul de declanșare este complet. Garda din fier a
trăgaciului se prelungește spre uluc și mâner cu două brațe de fixare. Brațul de fixare dinspre
uluc este foarte scurt și evazat, în timp ce brațul dinspre mâner este simplu și lung, terminându-se
în partea inferioară, în zona bulbului. Pe exteriorul gărzii este placată o tablă de alamă gravată.
Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă de alamă
traforată și gravată cu motive vegetale și geometrice. În partea superioară a mânerului există
orificii traforate, acoperite la ora actuală cu mici ținte metalice. Mânerul se termină în partea
inferioară cu un bulb alungit din alamă și cu un bumb conic realizat din același material (mâner
specific spațiului albanez, cunoscut sub denumirea de “coadă de șobolan”). În partea inferioară a
ulucului există un orificiu care conține bătătorul din fier.
• Lungimea pistolului: 53 cm; lungimea țevii: 33,5 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 12650.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.

314
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 12650, înregistrat în
13 august 1958.

133.
3. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ELBASAN
ATELIER BALCANIC, DEBAR (DIBRA), IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. În partea superioară, țeava este damaschinată, fiind decorată cu motive vegetale, iar în
centru, într-un cartuș, este inscripționat "CONVPOSHE". Mecanismul de dare a focului cu
cremene, de tip miquelet , este incomplet la exterior: capacul superior de fixare a cremenei în
menghina cocoșului lipsește. Șurubul de strângere a cremenei este incomplet (forma șurubului de
fixare a cremenei indică prezența cândva a unor “coarne” de armare). Pe mecanism este ștanțat
un motiv vegetal (marcă de meșter?). Mecanismul de declanșare este complet. Garda din fier a
trăgaciului este montată în corpul armei cu brațe scurte de fixare. Pe exteriorul gărzii este placată
o tablă de alamă, gravată cu motive geometrice. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele
elemente fiind placate în întregime cu tablă de alamă traforată și gravată cu motive vegetale și
geometrice. În partea superioară a mânerului există orificii traforate, acoperite cu mici ținte
metalice decorative, sub forma unor motive florale. Mânerul se termină în partea inferioară cu un
bulb alungit din alamă și cu un bumb conic realizat din același material (mâner specific spațiului
albanez, cunoscut sub denumirea de “coadă de șobolan”). În uluc există un orificiu pentru fixarea
bătătorului. Pe garda trăgaciului este fixat un inel de prindere.
• Lungimea pistolului: 39,5 cm; lungimea țevii: 20 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: 2099 IM.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2490 din 21 august 2007.
• Deținător: Muzeul Județean de Istorie Brașov.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-
cremene&k=A74FB1EB3EBA46C6B7D350FEDBF1B678, site accesat în februarie 2018.

315
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier occidental, secolul
XVIII”.

134.
4. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ELBASAN
ATELIER BALCANIC, DEBAR (DIBRA), IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară a țevii există urme de gravură. La culată, în partea stângă a
țevii a fost gravată ulterior inscripția: „RĂPITĂ TURCILOR PLEVNA 1878 / COLONEL A.
DIMYTRESCU”. Țeava este fixată de uluc printr-o brățară din alamă, dispusă la gură.
Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip francez, este incomplet la exterior: capacul
superior de fixare a cremenei în menghina cocoșului și șurubul de fixare lipsesc. Se observă
urme de intervenție în zona tigăiței și a amnarului. Mecanismul de declanșare este complet.
Garda din fier a trăgaciului se prelungește spre uluc și mâner cu două brațe de fixare. Pe
exteriorul gărzii este placată o tablă de alamă. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente
fiind placate în întregime cu tablă de alamă traforată și gravată cu motive vegetale și geometrice.
În partea superioară a mânerului există orificii traforate, acoperite cu mici ținte metalice
decorative, sub forma unor motive florale. Mânerul se termină în partea inferioară cu un bulb
alungit din alamă și cu un bumb conic realizat din același material (mâner specific spațiului
albanez, cunoscut sub denumirea de “coadă de șobolan”). În uluc există un orificiu pentru fixarea
bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea pistolului: 52 cm; lungimea țevii: 31,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: ARM 48/50.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2233 din 2 iunie 2009.
• Deținător: Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu.
• Bibliografie: Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, Arme de foc din colecția Muzeului
județean „Teohari Antonescu”~ Firearms from the Collection of the „Teohari Antonescu”
Giurgiu County Museum , Giurgiu, 2010, pp. 52-53, poziție în tabel 21.

316
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol balcanic cu cremene de la
sfârșitul secolului al XVIII-lea”.

135.
5. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ELBASAN
ATELIER BALCANIC, ALBANIA CENTRALĂ, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. Țeava este fixată de uluc printr-o brățară din alamă, dispusă la gură. Mecanismul
de dare a focului prezintă o conversie din vechiul sistem cu cremene, de tip miquelet , în sistemul
cu percuție / cu capsă (cocoșul port-cremene a fost înlocuit cu un cocoș percutor, iar amnarul a
fost înlăturat, fiind montată nicovala sau suportul port-capsă). Mecanismul de declanșare este
complet. Garda din alamă a trăgaciului este montată pe corpul armei cu brațe scurte de fixare.
Garda este gravată cu motive geometrice. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind
placate în întregime cu tablă de alamă. Mânerul se termină în partea inferioară cu un bulb alungit
din alamă. Lipsește bumbul conic realizat din același material (mâner specific spațiului albanez,
cunoscut sub denumirea de “coadă de șobolan”). În uluc există un orificiu pentru fixarea
bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea pistolului: 46 cm; calibru: 11,4 mm.
• Nr. inv.: ARM 47/49.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2233 din 2 iunie 2009.
• Deținător: Muzeul Județean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-
balcanic&k=D09FA1D637BE44998112CC43140545A1, site accesat în februarie 2018.
• Bibliografie: Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, Arme de foc din colecția Muzeului
județean „Teohari Antonescu”~ Firearms from the Collection of the „Teohari Antonescu”
Giurgiu County Museum , Giurgiu, 2010, p. 38, poziție în tabel 20.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier neidentificat (albanez ?)”.

317
136.
6. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ELBASAN
ATELIER BALCANIC, ALBANIA CENTRALĂ, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară a țevii, la culată, există urme de gravură. Țeava este fixată de
uluc printr-o brățară din alamă gravată, dispusă la gură. Mecanismul de dare a focului cu
cremene, de tip miquelet , este incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică
prezența, cândva, a unor “coarne” de armare). Platina prezintă urme de gravură. Mecanismul de
declanșare este complet. Garda din fier („metal comun”) a trăgaciului este gravată și se
prelungește spre uluc și mâner cu două brațe de fixare. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele
elemente fiind placate în întregime cu tablă de alamă traforată și gravată cu motive vegetale și
geometrice. În partea superioară a mânerului există orificii traforate, acoperite cu mici ținte
metalice decorative, sub forma unor motive florale. Mânerul se termină în partea inferioară cu un
bulb alungit din alamă și cu un bumb conic realizat din același material (mâner specific spațiului
albanez, cunoscut sub denumirea de “coadă de șobolan”). În uluc există un orificiu pentru fixarea
bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea pistolului: 53,5 cm; calibru: 12,4 mm.
• Nr. inv.: M. 3932; nr. inv. vechi: A. 4046.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 50, nr. catalog 143; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene balcanic de la
sfârșitul secolului al XVIII-lea” (E. Roman); ”pistol turcesc cu cremene de tipul Šilja, din secolul
al XVIII-lea” (D. Barbu).

137.

318
7. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ELBASAN
ATELIER BALCANIC, ALBANIA CENTRALĂ, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. Țeava este îmbrăcată de la gură și până la tunet cu o brățară de alamă gravată cu motive
vegetale. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip miquelet , este incomplet la exterior
(forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența cândva a unor “coarne” de armare).
Mecanismul de declanșare este incomplet, lipsește garda trăgaciului. Mânerul și ulucul sunt din
lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă de alamă gravată cu motive vegetale și
geometrice. Mânerul se termină în partea inferioară cu un bulb alungit din alamă și cu un bumb
conic realizat din același material (mâner specific spațiului albanez, cunoscut sub denumirea de
“coadă de șobolan”). În uluc există un orificiu pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea pistolului: 49,8 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: 92979.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2314 din 11 iunie 2007.
• Deținător: Muzeul Bucovinei din Suceava.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-
cremene&k=C721C20973FD4DEBB8E044EA8C0B348F, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier occidental”.

138.
8. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ELBASAN
ATELIER BALCANIC, ALBANIA CENTRALĂ, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare, damaschinare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. În partea superioară a țevii există ornamente realizate prin damaschinare cu alamă.
Țeava este fixată de uluc printr-un guler masiv din alamă, decorat prin gravare și traforare cu
motive vegetale și florale, dispus la gură. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip

319
miquelet , este incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența,
cândva, a unor “coarne” de armare). Mecanismul de declanșare este complet. Garda din alamă a
trăgaciului se prelungește spre uluc și mâner cu două brațe de fixare. Mânerul și ulucul sunt din
lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă de alamă gravată cu motive vegetale și
geometrice. În partea superioară a mânerului există două rânduri de caboșoane dispuse simetric.
Mânerul se termină în partea inferioară cu un bulb alungit din alamă sub forma unui cap de șarpe.
În uluc există un orificiu pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea pistolului: 48,5 cm; lungimea țevii: 27,5 cm; calibru: 16,5 mm.
• Nr. inv.: M. 7229.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 50-51, nr. catalog 144; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene balcanic de la
sfârșitul secolului al XVIII-lea” (E. Roman); ”pistol turcesc cu cremene, variantă a tipului Šilja,
din secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

139.
9. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ELBASAN
ATELIER BALCANIC, ALBANIA CENTRALĂ, IMPERIUL OTOMAN
CCA 1800-1830
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară, spre culată, țeava este găurită (neutralizare ulterioară).
Brațul de fixare este rupt la un cm de corpul țevii. Țeava este fixată de uluc prin două brățări din
alamă: brățara de la gura țevii este decorată prin batere cu motive geometrice, cealaltă, din
dreptul tunetului, este simplă. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip miquelet , este
incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența cândva a unor
“coarne” de armare), dar funcțional. Mecanismul de declanșare este incomplet, lipsește garda
trăgaciului. Platina este fixată în corpul armei cu două șuruburi. Mânerul și ulucul sunt din lemn,

320
ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă de alamă, traforată și gravată cu motive
vegetale și geometrice. Pe mâner există șase orificii circulare ce indică prezența cândva a unor
pietre decorative din care doar una, de culoare roșie (coral), s-a păstrat. Mânerul se termină în
partea inferioară cu un bulb alungit din alamă și cu un bumb conic din același material (mâner
specific, cunoscut sub denumirea de “coadă de șobolan”). În uluc există un orificiu pentru fixarea
bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea pistolului: 48 cm; lungimea țevii: 32 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv. istorie: 3380.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 3380, înregistrat în
8 ianuarie 1959, p. 338; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului
Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 320; Zoran Marcov, Sergiu Galiș,
Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 71, nr. catalog 32.

140.
10. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ELBASAN
ATELIER BALCANIC, ALBANIA CENTRALĂ, IMPERIUL OTOMAN
CCA 1800-1830
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară, spre culată, țeava este găurită (neutralizare ulterioară). Țeava
este fixată de uluc printr-o brățară din argint, gravată cu motive vegetale. Mecanismul de dare a
focului cu cremene este de tip miquelet , la exterior fiind incomplet (lipsește cocoșul port-
cremene și arcul de armare). Mecanismul de declanșare este complet, dar nefuncțional. Garda din
fier a trăgaciului se prelungește spre uluc și mâner cu două brațe de fixare. Platina este fixată în
corpul armei cu două șuruburi. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în
întregime cu tablă de alamă traforată și gravată cu motive vegetale și geometrice. Pe mâner
există zece orificii triunghiulare ce indică prezența cândva a unor pietre decorative din coral, din
care doar două, fragmentare și de culoare roșie, s-au păstrat. Mânerul se termină în partea
inferioară cu un bulb alungit din alamă și cu un bumb conic realizat din același material (mâner

321
specific spațiului albanez, cunoscut sub denumirea de “coadă de șobolan”). În partea inferioară a
ulucului există un orificiu care conține bătătorul din fier.
• Lungimea pistolului: 52 cm; lungimea țevii: 34,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3101; nr. inv. vechi: 69.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol turcesc, cu cremene”, nr. inv. 3101,
înregistrat în 6 ianuarie 1959, p. 311; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția
Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 320-321; Zoran Marcov,
Sergiu Galiș, Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 72, nr. catalog 33.

2.2.1.4. PISTOALE CU CREMENE DE TIPUL ZLATKA
141.
1. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ZLATKA
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. Pe brațul ei de fixare există ornamente cu motive vegetale stilizate și reliefate.
Țeava este fixată de uluc printr-un guler masiv din argint, bogat decorat cu motive vegetale și
florale, dispus la gura țevii. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip francez, este
complet la exterior. La exterior, platina, cocoșul și amnarul sunt ornamentate cu motive vegetale
reliefate și gravate. De remarcat că pe amnar este gravată și reliefată o pasăre. Mecanismul de
declanșare este complet. Garda trăgaciului, ornamentată cu motive vegetale și florale mărginite
de linii ondulate, nu este prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată direct în corpul armei.
Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din argint,
basoreliefată și gravată cu bogate motive vegetale și florale. În partea inferioară, mânerul se
termină cu un bulb rotunjit din argint, decorat în aceeași manieră cu restul mânerului și ulucului,
și cu un bumb de fixare tot din argint, decorat în același mod. Ulucul, în partea inferioară, este
realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur decorativă.
• Nr. inv.: 86.663/111.

322
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2216 din 4 aprilie 2014.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-
cremene&k=66BF18BFB7EB496392F9A483D2013513, site accesat în februarie 2018.

142.
2. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ZLATKA
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară a țevii și pe brațul ei de fixare există ornamente cu motive
vegetale stilizate și reliefate. Țeava este fixată de uluc printr-un guler masiv din argint, bogat
decorat cu motive vegetale și florale, dispus la gura țevii. Actualmente această piesă este
desprinsă. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip francez, este complet la exterior. La
exterior, platina, cocoșul și amnarul sunt ornamentate cu motive vegetale reliefate și gravate. De
remarcat că pe amnar este gravată și reliefată o pasăre. Mecanismul de declanșare este complet.
Garda trăgaciului, ornamentată cu motive vegetale și florale mărginite de linii ondulate, nu este
prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată direct în corpul armei. Mânerul și ulucul sunt din
lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din argint, basoreliefată și gravată cu
bogate motive vegetale și florale. În partea inferioară, mânerul se termină cu un bulb rotunjit din
argint, decorat în aceeași manieră cu restul mânerului și ulucului, și cu un bumb de fixare tot din
argint, decorat în același mod. Ulucul, în partea inferioară, este realizat în bloc cu bătătorul fals,
„bătătorul” având o funcție pur decorativă.
• Nr. inv.: 86.992/110.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2216 din 4 aprilie 2014.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-
cremene&k=ABAE5E6D9C6C4DBF9E577470A35B60BF, site accesat în februarie 2018.

323

143.
3. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ZLATKA
ATELIER BALCANIC, SHKODRA, NORDUL ALBANIEI
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură,
lisă în interior și găurită în partea superioară spre culată (neutralizare ulterioară). Țeava este
fixată de uluc prin două brățări din alamă gravate cu motive geometrice. Mecanismul de dare a
focului cu cremene este de tip miquelet , fiind incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a
cremenei indică prezența cândva a unor “coarne” de armare) și funcțional. Platina este fixată în
corpul armei cu două șuruburi. Mecanismul de declanșare este complet și funcțional. Garda din
fier a trăgaciului este placată cu tablă din alamă, gravată cu motive geometrice. Mânerul și ulucul
sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din alamă, gravată cu motive
vegetale și geometrice. Mânerul se termină în partea inferioară cu un bulb rotunjit din alamă,
decorat cu motive florale, și cu un bumb de fixare tot din alamă, decorat în aceeași manieră. În
uluc, în partea inferioară, există un locaș care conține bătătorul din fier.
• Lungimea pistolului: 50 cm; lungimea țevii: 30 cm; Calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3067; nr. inv. vechi: 69.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol turcesc, cu cremene”, nr. inv. 3067,
înregistrat în 6 ianuarie 1959, p. 307; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția
Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 321; Zoran Marcov, Sergiu
Galiș, Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 69, nr. catalog 30.

144.
4. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ZLATKA
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA

324
• Material / tehnică: oțel, alamă, aur, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură,
lisă în interior și găurită în partea superioară spre culată (neutralizare ulterioară). În partea
superioară, în dreptul tunetului, țeava prezintă ornamente aurite. Țeava este fixată de uluc printr-
un guler masiv din alamă, bogat decorat cu motive vegetale și florale, dispus la gură.
Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip francez, este complet la exterior, dar
nefuncțional. Pe platină, cocoșul port-cremene, șurubul de fixare al cocoșului, capacul de
strângere a cremenei și pe amnar sunt prezente urme de aurire realizate în aceeași manieră cu
cele de pe tunetul țevii. Platina este fixată în corpul armei cu două șuruburi. Mecanismul de
declanșare este incomplet (garda trăgaciului lipsește, în corpul pistolului păstrându-se în partea
inferioară două orificii pentru fixarea gărzii). Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente
fiind placate în întregime cu tablă din alamă, basoreliefată și gravată cu bogate motive vegetale și
florale. În partea inferioară mânerul se termină cu un bulb rotunjit din alamă, decorat în aceeași
manieră cu restul mânerului și ulucului, și cu un bumb de fixare tot din alamă, decorat cu un chip
grotesc. Ulucul, în partea inferioară, este realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o
funcție pur decorativă.
• Lungimea pistolului: 51 cm; lungimea țevii: 31 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. memoriale: 1762; nr. inv. vechi: 67.
• Proveniența: pistolul i-a aparținut lui Victor Vlad Delamarina, fiind achiziționat de la sora
poetului, Laura Vlad Rădulescu, la finele celui de-al doilea război mondial.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. istorie 3133,
înregistrat în 6 ianuarie 1959, p. 314, transferat în Colecția Memoriale a MNB, cu nr. inv. 1762,
prin N.C. 20 din 28 februarie 1975; Zoran Marcov, Sergiu Galiș, Pistoale și revolvere , Timișoara,
2014, p. 70 nr. catalog 31.

145.
5. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ZLATKA
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA

325
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. Țeava este fixată de uluc printr-un guler masiv din argint dispus la gură, bogat
decorat cu motive vegetale și florale și cu o brățară tot din argint, realizată în aceeași manieră
decorativă și dispusă în dreptul tunetului. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip
miquelet , este incomplet la exterior (forma șurubului de fixare a cremenei indică prezența cândva
a unor “coarne” de armare). Platina prezintă urme de gravură. Mecanismul de declanșare este
complet. Garda trăgaciului, realizată din același material și în aceeași manieră decorativă cu
restul garniturilor pistolului, nu este prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată direct în corpul
armei. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din
argint, basoreliefată și gravată cu bogate motive vegetale și florale. În partea inferioară, mânerul
se termină cu un bulb rotunjit din argint, decorat în aceeași manieră cu restul mânerului și
ulucului, și cu un bumb de fixare tot din argint, decorat în același mod. Ulucul, în partea
inferioară, este realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur decorativă.
• Lungimea pistolului: 52 cm; lungimea țevii: 32 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 12648; nr. inv. vechi: 2348.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 12648, înregistrat în
13 august 1958.

146.
6. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ZLATKA
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, aur, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară a țevii, la culată, există urme de gravură. Gulerul masiv din
metal pentru fixarea țevii, dispus inițial în partea inferioară a țevii, la gură, lipsește. Mecanismul
de dare a focului cu cremene, de tip francez, este complet la exterior. Platina, în partea sa
centrală, sub tigăiță, prezintă gravuri cu motive vegetale. Mecanismul de declanșare este complet.

326
Garda trăgaciului, realizată din același material și în aceeași manieră decorativă cu restul
garniturilor pistolului, este prevăzută cu un braț de fixare scurt, dispus înspre mâner și cu un
picior montat direct în corpul armei. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind
placate în întregime cu tablă din argint, basoreliefată și gravată cu bogate motive vegetale și
florale. În partea inferioară, mânerul se termină cu un bulb rotunjit din argint, decorat în aceeași
manieră cu restul mânerului și ulucului, și cu un bumb de fixare tot din argint, decorat în același
mod. Garniturile de argint ale pistolului poartă urme de aurire. Ulucul, în partea inferioară, a fost
realizat inițial în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur decorativă. Această piesă
însă lipsește.
• Lungimea pistolului: 51,5 cm; lungimea țevii: 30 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 1464; nr. inv. vechi: 428.
• Proveniența: pistolul provine de la Comenduirea Pieții orașului Szolnok, din anul 1919.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol medieval cu cremene”, nr. inv. 1464,
înregistrat în 5 aprilie 1958.

147.
7. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ZLATKA
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, aur, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară a țevii, la culată, există urme de gravură. Țeava este fixată de
uluc printr-un guler masiv din argint, bogat decorat cu motive vegetale și florale, dispus la gura
țevii. Gulerul prezintă urme de intervenții ulterioare. Mecanismul de dare a focului cu cremene,
de tip francez, este incomplet la exterior: capacul superior de fixare a cremenei în menghina
cocoșului și șurubul de fixare lipsesc. Platina, în partea sa centrală, sub tigăiță, prezintă urme de
gravură. Mecanismul de declanșare este complet. Garda trăgaciului, realizată din același material
și în aceeași manieră decorativă cu restul garniturilor pistolului, este prevăzută cu un braț de
fixare scurt, dispus înspre mâner și cu un picior montat direct în corpul armei. Mânerul și ulucul

327
sunt din lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din argint, basoreliefată și
gravată cu bogate motive vegetale și florale. În partea inferioară, mânerul se termină cu un bulb
rotunjit din argint, decorat în aceeași manieră cu restul mânerului și ulucului, și cu un bumb de
fixare tot din argint, decorat în același mod. Ulucul, în partea inferioară, este realizat în bloc cu
bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur decorativă.
• Lungimea pistolului: 50,5 cm; lungimea țevii: 30 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv. armament: 1431; nr. inv. vechi: 429.
• Proveniența: pistolul provine de la Comenduirea Pieții orașului Szolnok, din anul 1919.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol medieval”, nr. inv. 1431, înregistrat în 5
aprilie 1958.

148.
8. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL ZLATKA
ATELIER BALCANIC, MUNTENEGRU, BOKA KOTORSKA
ULTIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, aur, lemn; forjare, batere, gravare, turnare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. La culată țeava prezintă urme de gravură, iar în zona tunetului sunt vizibile
marcaje. În partea superioară a țevii, la culată, există urme de aurire. Țeava este fixată de uluc
printr-un guler masiv din argint, bogat decorat cu motive vegetale și florale, dispus la gura țevii.
Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip francez, este complet la exterior. Platina și
cocoșul port-cremene prezintă urme de gravură. Mecanismul de declanșare este complet.
Trăgaciul, atipic pentru pistoalele balcanice din secolele XVIII-XIX, este prevăzut la interior cu
motive decorative zoomorfe, fiind cel mai probabil de proveniența occidentală. Garda trăgaciului,
realizată din același material și în aceeași manieră decorativă cu restul garniturilor pistolului, nu
este prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată direct în corpul armei. Mânerul și ulucul sunt din
lemn, ambele elemente fiind placate în întregime cu tablă din argint, basoreliefată și gravată cu
bogate motive vegetale și florale. În partea inferioară, mânerul se termină cu un bulb rotunjit din
argint, decorat în aceeași manieră cu restul mânerului și ulucului, și cu un bumb de fixare tot din

328
argint, decorat în același mod. Garniturile de argint ale pistolului poartă urme de aurire. Ulucul,
în partea inferioară, este realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur
decorativă.
• Lungimea pistolului: 55,5 cm; lungimea țevii: 33 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 24307.
• Proveniența: pistolul a intrat în colecția MMNB în anul 1961.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol oriental cu cremene”, nr. inv. 24307,
înregistrat în 31 iulie 1961.

2.2.1.5. PISTOALE CU CREMENE DE TIPUL PRIZRENAC
149.
1. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PRIZRENAC
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint aurit, lemn; forjare, batere, gravare, filigranare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. Țeava este fixată de uluc printr-o brățară din argint aurit decorată prin gravare cu
motive vegetale și florale. Inițial pistolul a fost prevăzut și cu un guler metalic dispus la gura
țevii, însă acest element constructiv lipsește la ora actuală. Mecanismul de dare a focului cu
cremene este de tip francez, fiind complet la exterior. Mecanismul de declanșare este complet.
Trăgaciul prezintă o întăritură decorativă în partea interioară. Garda trăgaciului, realizată din
același material și în aceeași manieră decorativă cu restul garniturilor pistolului, nu este
prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată direct în corpul armei. Mânerul din lemn este
îmbrăcat în întregime cu garnituri din argint aurit, decorate prin gravare cu motive vegetale și
florale. Pe mijlocul mânerului este prezentă o înfășurare decorativă din fir filigranat de argint
aurit. Mânerul se termină în partea inferioară într-un bulb din argint aurit – decorat prin gravare
cu motive vegetale și florale – prevăzut cu un bumb de fixare, tot din argint aurit, ornamentat în
același mod. Ulucul din lemn este îmbrăcat în întregime cu tablă din argint aurit, decorată prin
batere și gravare cu motive florale și vegetale.
• Lungimea pistolului: 49,8 cm; calibru: 15 mm.

329
• Nr. inv.: 69.909.
• Deținător: Muzeul Național de Istorie a României București.
• Bibliografie: Nicoleta König, Florin Georgescu (editori), Arme din colecția Muzeului Național
de Istorie a României ~ Weapons from the Collection of the National History Museum of
Romania , București, 2014, p. 94, nr. catalog 52.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene de factură
occidentală și orientală din secolul al XVIII-lea”.

150.
2. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PRIZRENAC
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint aurit, lemn; forjare, batere, gravare, filigranare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. Țeava este fixată de uluc printr-o brățară din argint aurit decorată prin gravare cu
motive vegetale și florale și printr-un guler masiv din argint aurit decorat în aceeași manieră și
dispus la gura țevii. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez, fiind complet
la exterior. Platina prezintă urme de aurire. Mecanismul de declanșare este complet. Trăgaciul
prezintă o întăritură decorativă în partea interioară. Garda trăgaciului, realizată din același
material și în aceeași manieră decorativă cu restul garniturilor pistolului, nu este prevăzută cu
brațe de fixare, fiind montată direct în corpul armei. Mânerul din lemn este îmbrăcat în întregime
cu garnituri din argint aurit, decorate prin gravare cu motive vegetale și florale. Pe mijlocul
mânerului este prezentă o înfășurare decorativă din fir filigranat de argint aurit. Mânerul se
termină în partea inferioară într-un bulb din argint aurit – decorat prin gravare cu motive vegetale
și florale – prevăzut cu un bumb de fixare, tot din argint aurit, ornamentat în același mod. Ulucul
din lemn este îmbrăcat în întregime cu tablă din argint aurit, decorată prin batere și gravare cu
motive florale și vegetale. Ulucul are în partea inferioară un element metalic de susținere pentru
bătătorul fals, construit în bloc cu gulerul de la gura țevii.
• Lungimea pistolului: 55 cm; lungimea țevii: 36 cm; calibru: 15,5 mm.
• Nr. inv.: F7934.
• Deținător: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.

330
• Bibliografie: Cristian Vlădescu, Carol König, Dan Popa, Arme în muzeele din România ,
București, 1973, ilustr. 229-230; Dorin Barbu, Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în
muzeele din Transilvania , Sibiu, 2013, p. 103.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene turcesc din a
doua jumătate a secolul al XVIII-lea”.

2.2.2. GRUPUL PISTOALELOR DE COBUR
2.2.2.1. PISTOALE DE COBUR CU CREMENE DE TIPUL PEĆ / PEĆANKA
151.
1. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA (ȚEAVA REALIZATĂ ÎN ANUL 1814)
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită și ușor
evazată spre gură, fiind lisă în interior. Țeava prezintă o nervură mediană și o gravură decorativă
vegetală pe partea superioară, în dreptul tunetului. În partea superioară, spre culată, țeava este
găurită (neutralizare ulterioară). Pe brațul de fixare al țevii este inscripționat anul “1814”. Țeava
este fixată de uluc printr-o sârmă din alamă montată ulterior și care fixează și partea ruptă a
ulucului dinspre gura țevii. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip miquelet , este
incomplet la exterior (lipsește amnarul) și nefuncțional. Cocoșul și suportul amnarului sunt
decorate prin gravare cu motive vegetale. Contraplatina din alamă este fixată suplimentar față de
cele două șuruburi cu ținte bătute ulterior. Mecanismul de declanșare este complet, garda fiind
adăugată ulterior făuririi piesei; forma acesteia nu respectă locașul sculptat în uluc al gărzii
originale. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind sculptate cu motive vegetale.
Talpa mânerului se termină în partea inferioară cu un bulb din alamă decorat prin batere și cu un
bumb din același material, în formă de trunchi de prismă octogonală. Pe partea superioară și
inferioară a mânerului au fost adăugate ulterior două plăci metalice care să ranforseze patul din
lemn rupt. Ulucul prezintă în partea inferioară un șanț și două elemente din alamă pentru fixarea
bătătorului; bătătorul însă lipsește.
• Lungimea pistolului: 46 cm; lungimea țevii: 29,5 cm; calibru: 17 mm.

331
• Nr. inv. istorie: 3137; nr. inv. vechi: 69.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. istorie 3137,
înregistrat în 6 ianuarie 1959, p. 314; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția
Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 321; Zoran Marcov, Sergiu
Galiș, Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 73, nr. catalog 34.

152.
2. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. La culată țeava prezintă decor reliefat. Țeava este fixată de uluc cu două brățări
din alamă gravată. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet . Cocoșul port-
cremene păstrează în menghina de fixare roca de cremene. Mecanismul de declanșare este
complet. Garda din alamă a trăgaciului este simplă, fără decor. Mânerul și ulucul sunt din lemn,
ambele elemente fiind placate cu tablă de alamă gravată. Talpa mânerului se termină în partea
inferioară cu un bulb din alamă decorat prin batere/gravare și cu un bumb din același material, în
formă de trunchi de prismă octogonală („buton cu vârf”). Ulucul prezintă în partea inferioară un
bătător realizat din lemn.
• Lungimea pistolului: 50 cm; lungimea țevii: 30 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: M 3239; nr. inv. vechi: 10544.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 49-50, nr. catalog 139.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene balcanic de la
sfârșitul secolului al XVIII-lea”.

153.
3. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ

332
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. La culată țeava prezintă mărci. Țeava este fixată de uluc printr-o brățară lată, din alamă
gravată. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip miquelet . Mecanismul de
declanșare este complet. Garda din fier („metal comun”) a trăgaciului este decorată prin gravare.
Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate cu tablă de alamă și fier gravate.
Talpa mânerului se termină în partea inferioară cu un bulb din alamă decorat prin batere/gravare
și cu un bumb din același material, în formă de trunchi de prismă octogonală („buton cu vârf”).
• Lungimea pistolului: 53 cm; lungimea țevii: 32,5 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: M 7266.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 51, nr. catalog 145; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene balcanic de la
sfârșitul secolului al XVIII-lea” (E. Roman); ”pistol cu cremene realizat în Țările Baltice pentru
export în Imperiul otoman, secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

154.
4. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură,
lisă în interior și prevăzută cu nervură mediană în partea superioară. Spre culată țeava este
găurită (neutralizare ulterioară). Țeava este fixată de uluc prin cuie transversale, iar la gură
printr-o sârmă din alamă. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip francez, este complet
la exterior, dar nefuncțional (elementele interioare – tamburul și limba arcului – sunt tocite).

333
Platina prezintă în zona centrală urme de gravură. Contraplatina din alamă fixează platina cu
două șuruburi. Mecanismul de declanșare este complet și funcțional. Garda trăgaciului din alamă
este decorată cu striații și se prelungește cu tălpi subțiri de fixare spre mâner și uluc. Mânerul și
ulucul sunt din lemn. Mânerul este sculptat cu motive vegetale în jurul brațului de fixare al țevii.
În partea superioară a mânerului există un element decorativ din alamă, adaptat din capătul de
fixare al unei foste gărzi de trăgaci. Talpa mânerului se termină în partea inferioară cu un bulb
din alamă decorat prin batere și cu un bumb din același material, în formă de trunchi de prismă
octogonală. Ulucul prezintă în partea inferioară două elemente din alamă pentru fixarea
bătătorului și un șanț pentru bătătorul care însă lipsește.
• Lungimea pistolului: 49 cm; lungimea țevii: 31 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3136; nr. inv. vechi: 69.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. istorie 3136,
înregistrat în 6 ianuarie 1959, p. 314; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția
Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 322-323; Zoran Marcov,
Sergiu Galiș, Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 74, nr. catalog 35.

155.
5. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare, incrustație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată și rotunjită spre gură,
fiind lisă în interior. Țeava prezintă o nervură mediană și o gravură decorativă vegetală la tunet.
În partea superioară țeava este găurită spre culată (neutralizare ulterioară). Pe brațul de fixare al
țevii este placat cu alamă și gravat – cu elemente geometrice și florale – un șanț pentru luarea
liniei de ochire; la gura țevii există un țel. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip
francez, la exterior fiind complet și funcțional. Platina este gravată cu motive geometrice și
florale. Contraplatina din alamă fixează platina cu două șuruburi. Mecanismul de declanșare este
incomplet, dar funcțional. Garda trăgaciului din alamă lipsește, păstrându-se doar brațul de fixare
spre mâner (2/3 din gardă lipsesc). Mânerul și ulucul sunt din lemn. Mânerul este sculptat cu

334
motive florale și prezintă încrustații din argint. În partea superioară a mânerului există un
element rombic din metal decorat prin batere. Mânerul se termină în partea inferioară cu un bulb
din alamă decorat prin batere și cu un bumb de fixare din același material, în formă de trunchi de
prismă octogonală. Ulucul este sculptat cu motive vegetale și are în partea inferioară două
elemente din alamă și un șanț pentru fixarea bătătorul. Bătătorul lipsește.
• Lungimea pistolului: 48,5 cm; lungimea țevii: 30 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3065; nr. inv. vechi: 60.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. istorie 3065,
înregistrat în 6 ianuarie 1959, p. 307; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția
Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 322; Zoran Marcov, Sergiu
Galiș, Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 75, nr. catalog 36.

156.
6. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, fier, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică, lisă în interior, iar în partea superioară
spre culată este găurită (neutralizare ulterioară). Țeava este fixată de uluc cu o brățară din fier
decorată prin batere. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez, la exterior
fiind complet și funcțional. Contraplatina este din alamă și fixează platina cu două șuruburi.
Mecanismul de declanșare este complet și funcțional; garda trăgaciului este din alamă, fiind
decorată cu striații. Mânerul și ulucul sunt din lemn. Mânerul este sculptat cu motive vegetale. În
partea superioară a mânerului lipsește elementul decorativ rombic. Mânerul se termină în partea
inferioară cu un bulb din alamă decorat prin batere și cu un bumb realizat tot din alamă, în formă
de trunchi de prismă octogonală. Ulucul este prevăzut în partea inferioară cu un element din
alamă și un șanț pentru fixarea bătătorului. Bătătorul lipsește.
• Lungimea pistolului: 42,5 cm; lungimea țevii: 23,5 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv. istorie: 3068; nr. inv. vechi: 66.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.

335
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. istorie 3068,
înregistrat în 6 ianuarie 1959, p. 307; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția
Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 322; Zoran Marcov, Sergiu
Galiș, Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 76, nr. catalog 37.

157.
7. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, striere.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică, lisă în interior, cu nervură mediană și
mici gravuri geometrice decorative în partea superioară. Spre culată țeava este găurită
(neutralizare ulterioară). Pe brațul de fixare al țevii există un șanț pentru luarea liniei de ochire.
Țeava este fixată de uluc printr-o brățară din alamă dispusă la gură. Mecanismul de dare a
focului cu cremene este de tip francez, fiind incomplet și nefuncțional (arcul amnarului este frânt,
jumătatea de sus lipsește; capacul superior de fixare a cremenei în cocoș și șurubul de fixare
lipsesc). Contraplatina din alamă fixează platina cu două șuruburi. Mecanismul de declanșare
este complet și funcțional. Garda trăgaciului este din alamă, fiind decorată cu striații. În mod
neobișnuit, brațul de fixare al gărzii, frânt și incomplet, a fost montat din fabricație într-un lăcaș
debitat special pentru forma sa în mâner. Mânerul și ulucul sunt din lemn. În partea superioară a
mânerului există un element decorativ rombic din metal. Talpa mânerului se termină cu un bulb
din alamă decorat prin batere și cu un bumb, tot din alamă, în formă de trunchi de prismă
octogonală. Ulucul are în partea inferioară două elemente din alamă pentru fixarea bătătorului și
un bătător ornamental din lemn.
• Lungimea pistolului: 50 cm; lungimea țevii: 31,5 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. istorie: 3072; nr. inv. vechi: 51.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. istorie 3072,
înregistrat în 6 ianuarie 1959, p. 308; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția
Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 322; Zoran Marcov, Sergiu
Galiș, Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 77, nr. catalog 38.

336

158.
8. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIERUL DIN PEĆ, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare, încrustație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică, iar în partea superioară prezintă o
nervură mediană și două gravuri: una decorativă vegetală și o alta geometrică, spre culată. Țeava
este lisă în interior și găurită în partea superioară (neutralizare ulterioară). În partea stângă a țevii,
în dreptul contraplatinei, există marcajul fabricantului. Pe brațul de fixare al țevii există un șanț
pentru luarea liniei de ochire. Țeava este fixată de uluc cu o brățară simplă din alamă.
Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip francez, este complet și funcțional.
Contraplatina din alamă fixează platina cu două șuruburi. Mecanismul de declanșare este
complet și funcțional, iar garda trăgaciului din alamă este decorată cu striații și se prelungește cu
tălpi de fixare spre uluc și mâner. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind
sculptate cu motive vegetale. Mânerul este decorat în partea superioară cu încrustații din argint,
iar în zona centrală a acestuia există un element rombic din metal, gravat cu motive florale și
prevăzut cu o piatră de coral. Pe partea inferioară a mânerului sunt încrustate cu argint
simbolurile armurierilor din Peć: sabia Zulfiqar și potcoava. Talpa mânerului se termină într-un
bulb din alamă, decorat prin batere, prevăzut cu un bumb, din același material, realizat în formă
de trunchi de prismă octogonală. Ulucul este sculptat cu motive vegetale și are în partea
inferioară două elemente din alamă pentru fixarea bătătorului; bătătorul este blocat în suport
(spre vârf bătătorul este incomplet).
• Lungimea pistolului: 49 cm; lungimea țevii: 30 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3096; nr. inv. vechi: 56.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. istorie 3096,
înregistrat în 6 ianuarie 1959, p. 310; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția
Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 321-322; Zoran Marcov,
Sergiu Galiș, Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 78, nr. catalog 39.

337
159.
9. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară țeava prezintă gravuri decorative vegetale în dreptul tunetului
și spre culată. Țeava este găurită în partea superioară (neutralizare ulterioară). Pe brațul de fixare
al țevii există un șanț pentru luarea liniei de ochire, iar spre gură este fixat un țel. Țeava este
atașată de uluc cu două brățări din alamă. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip
francez, la exterior fiind complet și funcțional. Contraplatina din alamă fixează platina cu două
șuruburi. Mecanismul de declanșare este complet și funcțional; garda trăgaciului din alamă este
decorată cu striații. Garda se prelungește cu tălpi de fixare spre uluc și mâner. Mânerul și ulucul
sunt din lemn. Mânerul este sculptat cu motive florale. În partea superioară a mânerului există un
element rombic din metal decorat prin batere. Talpa mânerului se termină cu un bulb din alamă
decorat prin batere și cu un bumb, realizat tot din alamă, în formă de trunchi de prismă
octogonală. Ulucul este sculptat cu motive vegetale și are în partea inferioară două elemente din
alamă pentru fixarea bătătorului și un bătător din lemn blocat în suport.
• Lungimea pistolului: 49 cm; lungimea țevii: 30 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. istorie: 3100; nr. inv. vechi: 69.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. istorie 3100,
înregistrat în 6 ianuarie 1959, p. 310; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția
Muzeului Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 323; Zoran Marcov, Sergiu
Galiș, Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 79, nr. catalog 40.

160.
10. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare.

338
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. Țeava este fixată de uluc prin cuie transversale, iar la gură printr-o brățară de
alamă gravată cu motive geometrice. Pe brațul de fixare al țevii există un șanț pentru luarea liniei
de ochire. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip francez, este complet la exterior.
Platina și cocoșul port-cremene prezintă urme de gravură. Contraplatina din alamă fixează
platina cu două șuruburi. Mecanismul de declanșare este complet. Garda metalică a trăgaciului se
prelungește cu tălpi subțiri de fixare spre mâner și uluc. Mânerul și ulucul sunt din lemn.
Mânerul este sculptat cu motive vegetale în jurul brațului de fixare al țevii. Talpa mânerului se
termină în partea inferioară cu un bulb din alamă decorat prin batere și cu un bumb din același
material, în formă de trunchi de prismă octogonală. Ulucul păstrează în apropierea mecanismului
de dare a focului urme de sculptură. În partea inferioară, ulucul prezintă un element din alamă și
un șanț pentru fixarea bătătorului. Bătătorul din lemn este ornamental.
• Lungimea pistolului: 46 cm; lungimea țevii: 26,5 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv. armament: 6878; nr. inv. vechi: 15131.
• Proveniența: pistolul a intrat în colecția MMNB în anul 1938, fiind transferat de la Muzeul
Național de Antichități din București.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 6878, înregistrat în
6 iunie 1958.

161.
11. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. Aceasta păstrează urme de gravare. Țeava este fixată de uluc prin cuie transversale, iar
la gură printr-o brățară de alamă. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez.
Mecanismul de declanșare este complet. Garda din alamă a trăgaciului este simplă, fără decor.
Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate cu tablă de alamă gravată cu
motive vegetale și geometrice. Talpa mânerului se termină în partea inferioară cu un bulb din

339
alamă decorat prin batere/gravare și cu un bumb din același material, în formă de trunchi de
prismă octogonală („buton cu vârf”). Ulucul prezintă în partea inferioară un bătător realizat din
fier („metal comun”).
• Lungimea pistolului: 45 cm; lungimea țevii: 24 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: M 3206; nr. inv. vechi: 10548.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 39, nr. catalog 82.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene balcanic de la
începutul secolului al XVIII-lea”.

162.
12. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, încrustație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. Țeava este fixată de uluc prin cuie transversale, iar la gură printr-o brățară de
metal. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez. Cocoșul port-cremene
păstrează în menghina de fixare roca de cremene. Contraplatina ce fixează mecanismul de dare a
focului este realizată din alamă. Mecanismul de declanșare este complet. Garda din fier („metal
comun”) a trăgaciului este simplă, fără decor. Mânerul și ulucul sunt din lemn, pe mâner fiind
încrustată o aplică reliefată. Talpa mânerului se termină în partea inferioară cu un bulb din alamă
decorat prin batere/gravare și cu un bumb din același material, în formă de trunchi de prismă
octogonală („buton cu vârf”).
• Lungimea pistolului: 52,5 cm; lungimea țevii: 31 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: M 3235; nr. inv. vechi: 14359.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 40, nr. catalog 85; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons

340
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene turcesc de la
începutul secolului al XVIII-lea” (E. Roman); ”pistol cu cremene realizat în Țările Baltice pentru
export în Imperiul otoman, secolul al XVIII-lea” (D. Barbu).

163.
13. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, încrustație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. La culată țeava prezintă decor reliefat. Țeava este fixată de uluc prin cuie transversale,
iar la gură printr-o sârmă de alamă. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez.
Platina nu este cea originală și prezintă urme de gravare. Contraplatina ce fixează mecanismul de
dare a focului este realizată din alamă și prezintă un decor realizat în aceeași manieră cu partea
superioară a țevii. Mecanismul de declanșare este complet. Garda din fier a trăgaciului este
simplă, fără decor. Mânerul și ulucul sunt din lemn, pe mâner fiind încrustată o aplică de fier
(„metal comun”). Talpa mânerului se termină în partea inferioară cu un bulb din alamă decorat
prin batere/gravare și cu un bumb din același material, în formă de trunchi de prismă octogonală
(„buton cu vârf”).
• Lungimea pistolului: 42 cm; lungimea țevii: 21,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M 3247; nr. inv. vechi: 10550.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 40, nr. catalog 86.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene turcesc de la
începutul secolului al XVIII-lea”.

164.
14. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ

341
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. La culată țeava prezintă decor cu motive vegetale realizat prin gravare. Țeava este
fixată de uluc prin cuie transversale, iar la gură printr-o brățară de alamă. Mecanismul de dare a
focului cu cremene este de tip francez. Cocoșul port-cremene păstrează în menghina de fixare
roca de cremene. Mecanismul de declanșare este complet. Garda din alamă a trăgaciului este
simplă, fără decor. Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind placate cu tablă de
alamă gravată. Talpa mânerului se termină în partea inferioară cu un bulb din alamă decorat prin
batere/gravare și cu un bumb din același material, în formă de trunchi de prismă octogonală
(„buton cu vârf”). Ulucul prezintă în partea inferioară un bătător realizat din oțel.
• Lungimea pistolului: 45 cm; lungimea țevii: 24 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: M 3939; nr. inv. vechi: 10548.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 41, nr. catalog 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene balcanic de la
începutul secolului al XVIII-lea”.

165.
15. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, lemn; forjare, batere, gravare, traforare, încrustație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. La culată țeava prezintă decor gravat cu motive vegetale. Mecanismul de dare a
focului cu cremene este de tip francez, platina fiind decorată prin gravare. Contraplatina ce
fixează mecanismul de dare a focului este realizată din alamă traforată. Mecanismul de
declanșare este complet. Garda din alamă a trăgaciului este simplă, fără decor. Mânerul și ulucul
sunt din lemn, ambele elemente fiind sculptate cu motive vegetale. Mânerul prezintă un decor

342
încrustat cu fir de argint și o aplică de argint reliefat, cu caboșon în centru. Talpa mânerului se
termină în partea inferioară cu un bulb din alamă decorat prin batere/gravare și cu un bumb din
același material, în formă de trunchi de prismă octogonală („buton cu vârf”).
• Lungimea pistolului: 50 cm; lungimea țevii: 29 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M 7264.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 41, nr. catalog 93.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene turcesc de la
începutul secolului al XVIII-lea”.

166.
16. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, argint, cositor, lemn; forjare, batere, gravare, traforare,
încrustație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. La culată țeava prezintă decor gravat cu motive vegetale. La gura țevii este fixat un țel
pentru luarea liniei de ochire. Țeava este fixată de uluc prin cuie transversale, iar la gură printr-o
brățară de alamă. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez. Platina nu este
cea originală, iar cocoșul port-cremene păstrează în menghina de fixare roca de cremene.
Contraplatina ce fixează mecanismul de dare a focului este realizată din alamă traforată.
Mecanismul de declanșare este complet. Garda din alamă a trăgaciului este simplă, fără decor.
Mânerul și ulucul sunt din lemn. Mânerul prezintă un decor încrustat cu fir de argint și o aplică
de cositor cu caboșon în centru, din care a mai rămas doar un fragment. Talpa mânerului se
termină în partea inferioară cu un bulb din alamă decorat prin batere/gravare și cu un bumb din
același material, în formă de trunchi de prismă octogonală („buton cu vârf”). Ulucul prezintă în
partea inferioară un bătător realizat din fier („metal comun”), cu capătul din lemn.
• Lungimea pistolului: 50 cm; lungimea țevii: 29 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: M 7265.

343
• Descriere: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 41, nr. catalog 94.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene turcesc de la
începutul secolului al XVIII-lea”.

167.
17. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, încrustație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. La culată țeava prezintă urme de decor gravat. Țeava este fixată de uluc prin cuie
transversale, iar la gură printr-o brățară din metal. Mecanismul de dare a focului cu cremene este
de tip francez. Platina nu este cea originală. Contraplatina ce fixează mecanismul de dare a
focului este simplă, fiind realizată din fier („metal comun”). Mecanismul de declanșare este
incomplet, lipsește garda trăgaciului. Mânerul și ulucul sunt din lemn. Pe mâner este încrustată o
aplică din fier („metal comun”), reliefată. Talpa mânerului se termină în partea inferioară cu un
bulb din alamă decorat prin batere/gravare și cu un bumb din același material, în formă de
trunchi de prismă octogonală („buton cu vârf”). Ulucul prezintă în partea inferioară un bătător
realizat din lemn.
• Lungimea pistolului: 48 cm; lungimea țevii: 26 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: M 7274.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 42, nr. catalog 98.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene turcesc de la
începutul secolului al XVIII-lea”.

168.
18. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ

344
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, traforare, damaschinare, sculptare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. În partea superioară a țevii există decoruri cu motive vegetale și geometrice realizate
prin damaschinare cu alamă. Țeava este fixată de uluc prin cuie transversale, iar la gură printr-o
sârmă metalică. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez. Contraplatina ce
fixează mecanismul de dare a focului este realizată din alamă traforată. Mecanismul de
declanșare este complet. Garda din alamă a trăgaciului este decorată prin gravare. Mânerul și
ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind sculptate cu motive vegetale. Pe mâner a fost
încrustată inițial o aplică, care însă lipsește. Talpa mânerului se termină în partea inferioară cu un
bulb din alamă decorat prin batere/gravare și cu un bumb din același material, în formă de
trunchi de prismă octogonală („buton cu vârf”).
• Lungimea pistolului: 47 cm; lungimea țevii: 24,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M 3268; nr. inv. vechi: 10549.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 44, nr. catalog 107.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene turcesc din
prima jumătate a secolului al XVIII-lea”.

169.
19. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, fier, cositor, lemn, os; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. La culată țeava prezintă inscripții ilizibile. Țeava este fixată de uluc prin cuie
transversale, iar la gură printr-o brățară din alamă. Mecanismul de dare a focului cu cremene este
de tip francez. Platina nu este cea originală. Contraplatina ce fixează mecanismul de dare a
focului este realizată din alamă. Mecanismul de declanșare este complet. Garda din alamă a

345
trăgaciului este simplă, fără decor. Mânerul și ulucul sunt din lemn, pe mâner fiind încrustată o
aplică din cositor, reliefată. Talpa mânerului se termină în partea inferioară cu un bulb din alamă
decorat prin batere/gravare și cu un bumb din același material, în formă de trunchi de prismă
octogonală („buton cu vârf”). Ulucul prezintă în partea inferioară un bătător realizat din fier
(„metal comun”), cu capătul din os. Lipsește un fragment din capătul bătătorului.
• Lungimea pistolului: 50 cm; lungimea țevii: 30,5 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv.: M 3236.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 46, nr. catalog 118.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene turcesc de la
mijlocul secolului al XVIII-lea”.

170.
20. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, fier, argint, lemn; forjare, batere, gravare, încrustație, niello.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. La culată țeava prezintă marcaj. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de
tip francez. Contraplatina ce fixează mecanismul de dare a focului este realizată din alamă.
Mecanismul de declanșare este complet. Garda din alamă a trăgaciului este simplă, fără decor.
Mânerul și ulucul sunt din lemn. Mânerul prezintă un decor încrustat cu fir de argint și o aplică
din argint reliefat, având în centru un romb decorat în niello. Talpa mânerului se termină în
partea inferioară cu un bulb din alamă decorat prin batere/gravare și cu un bumb din același
material, în formă de trunchi de prismă octogonală („buton cu vârf”). Ulucul prezintă în partea
inferioară un bătător realizat din fier („metal comun”).
• Lungimea pistolului: 49 cm; lungimea țevii: 28,5 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv.: M 3286; nr. inv. vechi: 10552.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.

346
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 47, nr. catalog 125.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene turcesc de la
mijlocul secolului al XVIII-lea”.

171.
21. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIER BALCANIC, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, lemn; forjare, batere, gravare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară a țevii există urme de gravare. Mecanismul de dare a focului
cu cremene este de tip francez. Platina păstrează urme de gravare. Cocoșul port-cremene este
incomplet: lipsește partea superioară a menghinei de fixare și șurubul de strângere. Contraplatina
ce fixează mecanismul de dare a focului este realizată din alamă. Mecanismul de declanșare este
complet. Garda din alamă a trăgaciului este simplă, fără decor. Mânerul și ulucul sunt din lemn,
pe mâner fiind încrustată o aplică din alamă gravată. Talpa mânerului se termină în partea
inferioară cu un bulb din alamă decorat prin batere/gravare și cu un bumb din același material, în
formă de trunchi de prismă octogonală („buton cu vârf”). Lipsește bătătorul din partea inferioară
a ulucului.
• Lungimea pistolului: 53 cm; lungimea țevii: 31 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M 7164.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 47-48, nr. catalog 128.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene turcesc de la
mijlocul secolului al XVIII-lea”.

172.
22. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIERUL DIN PEĆ, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN

347
PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare, încrustație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. Spre culată, în partea superioară a țevii, există marcaje otomane și o serie de
gravuri decorative cu motive vegetale și geometrice. Brațul de fixare al țevii este gravat în
aceeași manieră cu decorul prezent în partea superioară a țevii. Țeava este fixată de uluc prin
cuie transversale, iar la gură printr-o sârmă din alamă montată ulterior. Mecanismul de dare a
focului cu cremene, de tip francez, este complet la exterior. Contraplatina din alamă fixează
platina cu două șuruburi. Mecanismul de declanșare este complet. Garda de alamă a trăgaciului
este simplă și se prelungește cu tălpi subțiri de fixare spre mâner și uluc. Mânerul și ulucul sunt
din lemn, ambele elemente fiind decorate prin sculptare. Mânerul este sculptat cu motive
vegetale și geometrice, fiind decorat, în partea superioară, cu încrustații din argint. În partea
superioară a mânerului există un element rombic din metal decorat prin batere. Pe partea
inferioară a mânerului sunt încrustate cu argint simbolurile armurierilor din Peć: sabia Zulfiqar și
potcoava. Talpa mânerului se termină cu un bulb din alamă decorat prin batere și cu un bumb,
din același material, în formă de trunchi de prismă octogonală. Ulucul are în partea inferioară
două elemente din alamă pentru fixarea bătătorului și un bătător decorativ din lemn.
• Lungimea pistolului: 48 cm; lungimea țevii: 29 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 1505; nr. inv. vechi: 16848.
• Proveniența: pistolul a fost achiziționat în anul 1941.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 1505, înregistrat în
7 aprilie 1958.

173.
23. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL PEĆ
ATELIERUL DIN PEĆ, METOHIJA, IMPERIUL OTOMAN
MIJLOCUL SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, alamă, argint, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare, încrustație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică și găurită în partea superioară spre
culată (neutralizare ulterioară). Spre culată, în partea superioară a țevii, există o gravură

348
decorativă cu motive vegetale și geometrice. Brațul de fixare al țevii este prevăzut cu un șanț
pentru luarea liniei de ochire, iar la gura țevii există un țel din aramă (tocit). Țeava este fixată de
uluc printr-o sârmă din alamă montată ulterior și dispusă la gură. Mecanismul de dare a focului
cu cremene este de tip francez, la exterior fiind complet, dar nefuncțional (elementele interioare
ale platinei sunt blocate). Contraplatina din alamă fixează platina cu două șuruburi. Mecanismul
de declanșare este incomplet (garda din alamă păstrează doar partea de fixare spre uluc – 2/3 din
gardă lipsesc). Mânerul și ulucul sunt din lemn, ambele elemente fiind decorate prin sculptare.
Mânerul este sculptat cu bogate motive vegetale și geometrice, fiind decorat cu trei foarte mici
pietre de coral și încrustații din argint. Pe partea inferioară a mânerului sunt încrustate cu argint
simbolurile armurierilor din Peć: sabia Zulfiqar și potcoava. Talpa mânerului se termină cu un
bulb din alamă decorat prin batere și cu un bumb, din același material, în formă de trunchi de
prismă octogonală. Ulucul are în partea inferioară două elemente din alamă pentru fixarea
bătătorului și un bătător din lemn fals realizat în bloc cu ulucul. Bătătorul prezintă urme de
încrustație.
• Lungimea pistolului: 40 cm; lungimea țevii: 22,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3071.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 3071, înregistrat în
6 ianuarie 1959, p. 308; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului
Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 323; Zoran Marcov, Sergiu Galiș,
Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 79, nr. catalog 41.

2.2.2.2. PISTOALE DE COBUR CU CREMENE DE TIPUL FOČA / FOČANSKA
174.
1. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL FOČA
ATELIER BALCANIC, HERȚEGOVINA, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, fier, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare, striere.

349
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară, spre culată, țeava este găurită (neutralizare ulterioară). Pe
țeavă, spre culată, există două marcaje rotunde – unul lateral stânga, celălalt la partea superioară
– care indică proveniența orientală a țevii. Țeava este fixată de uluc prin trei cuie transversale.
Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez, fiind complet și funcțional;
mecanismul este gravat cu motive vegetale. Contraplatina simplă din fier fixează platina în două
șuruburi. Mecanismul de declanșare este complet și funcțional. Garda din fier este striată și se
prelungește cu tălpi ornamentale de fixare spre uluc și mâner. Mânerul din lemn este îmbrăcat la
partea superioară cu tablă din argint, decorată prin batere și gravare cu motive florale și
geometrice. Decorul din argint acoperă și brațul de fixare al țevii. Pe mijlocul mânerului sunt
prezente urmele unei înfășurări cu sârmă, care însă nu s-a păstrat. Mânerul se termină în partea
inferioară într-un bulb din argint – decorat în aceeași manieră cu placa metalică de pe mâner –
prevăzut cu un bumb de fixare, tot din argint, ornamentat cu un chip grotesc. Ulucul din lemn
este sculptat cu motive vegetale și are în partea inferioară un locaș și două elemente de susținere
din fier pentru bătător (cele două piese de susținere sunt decorate în aceeași manieră cu garda
trăgaciului). Bătătorul de fier prezintă o terminație din os.
• Lungimea pistolului: 50,5 cm; lungimea țevii: 32 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. istorie: 3060; nr. inv. vechi: 69.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 3060, înregistrat în
6 ianuarie 1959, p. 306; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului
Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 323-324; Zoran Marcov, Sergiu Galiș,
Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 51, nr. catalog 12.

175.
2. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL FOČA
ATELIER BALCANIC, HERȚEGOVINA, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, turnare, sculptare.

350
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior, fiind prevăzută cu o nervură mediană în partea superioară. Țeava este fixată de
uluc prin cuie transversale și printr-o brățară din argint, dispusă în zona tunetului, decorată prin
gravare cu motive vegetale și geometrice. Inițial pistolul a fost prevăzut și cu un guler metalic
dispus la gura țevii, însă acest element constructiv lipsește la ora actuală. Mecanismul de dare a
focului cu cremene, de tip francez, este complet la exterior. Platina și cocoșul port-cremene
păstrează urme de gravură. În partea centrală a platinei există un marcaj. Mecanismul de
declanșare este complet. Garda se prelungește cu tălpi de fixare ornamentale spre uluc și mâner.
Mânerul și ulucul sunt din lemn. Ulucul este sculptat cu motive vegetale și geometrice, iar
mânerul este placat în partea superioară cu tablă din argint decorată prin batere și gravare cu
motive vegetale și florale. Pe mijlocul mânerului este prezentă o înfășurare decorativă din sârmă
de argint simplă și împletită. Mânerul se termină cu un bulb din argint decorat cu motive florale
și vegetale realizate în relief și cu un bumb semisferic, realizat din același material și în aceeași
manieră decorativă.
• Lungimea pistolului: 59 cm; calibru: 16,8 mm.
• Nr. inv.: ARM 38/38.
• Deținător: Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu.
• Bibliografie: Ionuț-Cristian Gheorghe, Ioan I. Scafeș, Arme de foc din colecția Muzeului
județean „Teohari Antonescu”~ Firearms from the Collection of the „Teohari Antonescu”
Giurgiu County Museum , Giurgiu, 2010, p. 44-45, poziție în tabel 14.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene de
proveniență otomană, atelier probabil occidental, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea”.

176.
3. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL FOČA
ATELIER BALCANIC, HERȚEGOVINA, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, turnare, sculptare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. În partea superioară, spre culată, țeava fiind este decorată în cu motive vegetale, reliefate

351
și încrustate cu metal auriu, parțial șters. Țeava este fixată de uluc prin cuie transversale și printr-
un guler lat de argint, decorat cu motive vegetale și florale, mărginite de șiruri perlate.
Mecanismul de dare a focului cu cremene, de tip francez, este complet la exterior. Platina,
cocoșul port-cremene și amnarul păstrează urme de gravură cu motive vegetale. Mecanismul de
declanșare este complet. Garda este de factură occidentală, fiind gravată cu motive vegetale,
aceasta se prelungește cu tălpi de fixare ornamentale spre uluc și mâner. Mânerul și ulucul sunt
din lemn. Ulucul este sculptat cu motive vegetale și geometrice, iar mânerul este placat în partea
superioară cu tablă din argint decorată prin batere și gravare cu motive vegetale și florale. Pe
mijlocul mânerului este prezentă o înfășurare decorativă din sârmă de argint simplă și împletită.
Mânerul se termină cu un bulb din argint decorat cu motive florale și vegetale realizate în relief
și cu un bumb amplatizat, realizat din același material și în aceeași manieră
decorativă. ”Bătătorul” din partea inferioară a ulucului este pur decorativ.
• Lungimea pistolului: 53,4 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: 87670/357.
• Clasat în Patrimoniul Cultural Național, categoria juridică Fond, prin Ordinul de clasare nr.
2602 din 19 noiembrie 2013.
• Deținător: Muzeul Național de Artă al României.
• Webografie: http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Pistol–Pistol-cu-
cremene&k=9A144F81EBBA42F796E4A51706E491A7, site accesat în februarie 2018.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”atelier occidental și balcanic”.

177.
4. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL FOČA
ATELIER BALCANIC, HERȚEGOVINA, IMPERIUL OTOMAN
PRIMELE DECENII / MIJLOCUL SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, alamă, lemn; forjare, batere, gravare, damaschinare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară, la culată, țeava prezintă un decor damaschinat cu alamă.
Țeava este fixată de uluc printr-un guler din argint dispus la gura țevii, decorat prin gravare cu
motive vegetale și geometrice, și printr-o brățară din argint decorată în aceeași manieră, dispusă
în apropierea tunetului. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez, fiind

352
complet la exterior. Platina și cocoșul port-cremene sunt gravate cu motive vegetale și florale, iar
menghina cocoșul păstrează roca de cremene. Mecanismul de declanșare este complet. Garda din
fier este placată în întregime cu tablă din argint, decorată prin gravare în aceeași manieră cu
restul garniturilor metalice, și este prevăzută cu un braț de fixare scurt, dispus înspre mâner și cu
un picior montat direct în corpul armei. Mânerul din lemn este îmbrăcat în întregime cu tablă din
argint, decorată prin batere și gravare cu motive florale și geometrice. Mânerul se termină în
partea inferioară într-un bulb din argint – decorat în aceeași manieră cu placa metalică de pe
mâner – prevăzut cu un bumb de fixare, tot din argint, ornamentat în același mod. Ulucul din
lemn este îmbrăcat în întregime cu tablă din argint, decorată prin batere și gravare cu motive
florale și geometrice și are în partea inferioară un locaș pentru bătător (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea pistolului: 47 cm; lungimea țevii: 28 cm; calibru: 18 mm.
• Nr. inv. armament: 1335; nr. inv. vechi: 519.
• Proveniența: pistolul a fost achiziționat de la Viena în anul 1921 prin atașatul militar.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol medieval cu cremene”, nr. inv. 1335,
înregistrat în 3 aprilie 1958.

178.
5. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL FOČA
ATELIER BALCANIC, HERȚEGOVINA, IMPERIUL OTOMAN
MIJLOCUL / A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, sculptare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică, lisă în interior și prevăzută cu o
nervură mediană lată în partea superioară. Tot în partea superioară, spre culată, țeava este găurită
(neutralizare ulterioară). Brațul de fixare al țevii prezintă o crestătură pentru luarea liniei de
ochire. Țeava este fixată de uluc prin cuie transversale și un guler lat din argint decorat prin
batere cu motive florale; gulerul conține și un bătător fals construit în bloc cu acesta, însă din
bătătorul fals se păstrează doar partea inferioară. Mecanismul de dare a focului cu cremene, de
tip francez, este complet la exterior, dar nefuncțional (arcul cocoșului port-cremene este frânt).
Contraplatina din argint este gravată cu imaginea unor șerpi care se încolăcesc și strânge platina
cu două șuruburi. Mecanismul de declanșare este complet, iar pe garda din argint sunt gravate

353
motive florale. Garda se prelungește cu tălpi de fixare ornamentale spre uluc și mâner. Mânerul
și ulucul sunt din lemn; ulucul este sculptat cu motive vegetale și geometrice, iar mânerul este
placat în întregime cu tablă din argint decorată prin batere și gravare cu motive vegetale. Pe
mijlocul mânerului este prezentă o înfășurare decorativă din sârmă de argint simplă și împletită.
Mânerul se termină cu un bulb gravat cu motive florale și cu un bumb semisferic, reprezentând
un chip grotesc. Bulbul și bumbul sunt din argint. Ulucul are în partea inferioară un element
metalic de susținere pentru bătătorul fals, construit în bloc cu gulerul de la gura țevii.
• Lungimea pistolului: 44,5 cm; lungimea țevii: 27 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. istorie: 3099; nr. inv. vechi: 58.
• Deținător: Muzeul Național al Banatului.
• Bibliografie: Registrul de inventar IV al MNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 3099, înregistrat în
6 ianuarie 1959, p. 310; Zoran Marcov, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului
Banatului Timișoara”, în AnB, XIX, Cluj-Napoca, 2011, p. 324; Zoran Marcov, Sergiu Galiș,
Pistoale și revolvere , Timișoara, 2014, p. 80, nr. catalog 42.

2.2.2.3. PISTOALE DE COBUR CU CREMENE DE TIPUL SHKODRA / BUŠATLIJA
179.
1. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL SHKODRA
ATELIER BALCANIC, NORDUL ALBANIEI, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, filigranare, granulație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară, la culată, țeava prezintă urme de gravură. Brațul de fixare al
țevii păstrează semne gravate. Țeava este fixată de uluc printr-un guler masiv din argint dispus la
gura țevii, decorat cu bogate motive vegetale și geometrice. Mecanismul de dare a focului cu
cremene este de tip francez, fiind complet la exterior. Contraplatina din tablă de argint, decorată
în aceeași manieră cu garnitura ulucului, fixează platina cu două șuruburi. Mecanismul de
declanșare este complet. Trăgaciul prezintă o întăritură decorativă în partea interioară. Garda
trăgaciului, realizată din același material și în aceeași manieră decorativă cu restul garniturilor

354
pistolului, nu este prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată direct în corpul armei. Mânerul din
lemn este îmbrăcat în întregime cu garnitură din argint, decorată prin batere, gravare, filigranare
și granulație. În partea superioară a mânerului, garnitura de argint prezintă mici plăcuțe
decorative romboidale, fixate peste filigran. Mânerul se termină în partea inferioară într-un bulb
din argint – decorat prin gravare cu motive vegetale și florale – prevăzut cu un bumb de fixare,
tot din argint, ornamentat în același mod. Ulucul din lemn este îmbrăcat în întregime cu tablă din
argint, decorată prin batere și gravare cu motive florale și vegetale. În partea inferioară, ulucul
este realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur decorativă.
• Lungimea pistolului: 52 cm; lungimea țevii: 34 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 1256; nr. inv. vechi: 2359.
• Proveniența: pistolul a fost donat muzeului în anul 1928.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol medieval cu cremene”, nr. inv. 1256,
înregistrat în 2 aprilie 1958.

180.
2. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL SHKODRA
ATELIER BALCANIC, NORDUL ALBANIEI, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, argint, alamă, lemn, coral; forjare, batere, gravare, traforare,
filigranare, granulație, damaschinare, sculptare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară, la culată, țeava este damaschinată cu argint și alamă; tot în
partea superioară țeava este prevăzută cu o nervură mediană longitudinală și cu un șanț și striații
diagonale la culată. În partea stângă a țevii, la culată, există urme de marcaje. Țeava este fixată
de uluc prin cuie transversale și printr-un guler masiv din argint dispus la gura țevii, decorat cu
bogate motive vegetale și geometrice. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip
francez, fiind complet la exterior. Contraplatina din tablă de argint, decorată prin gravare,
traforare, granulație și cu plăcuțe romboidale, fixează platina cu două șuruburi. Mecanismul de
declanșare este complet. Garda din fier se prelungește cu tălpi de fixare ornamentale spre uluc și

355
mâner. Mânerul din lemn este îmbrăcat în partea superioară cu o garnitură din argint, decorată
prin batere, gravare, filigranare și granulație. Garnitura de argint prezintă mici plăcuțe decorative
romboidale și pietre de coral fixate peste filigran. În partea superioară a mânerului, sub garnitura
de argint, există un element rombic din argint decorat în aceeași manieră. Mânerul se termină în
partea inferioară într-un bulb din argint – decorat în relief cu motive vegetale și florale –
prevăzut cu un bumb de fixare inelar, tot din argint, ornamentat în aceeași manieră. Ulucul din
lemn este sculptat cu motive florale și vegetale. În partea inferioară, ulucul este realizat în bloc
cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur decorativă.
• Lungimea pistolului: 57 cm; lungimea țevii: 37,5 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 1425; nr. inv. vechi: 2322.
• Proveniența: pistolul a intrat în colecția MMNB în anul 1928, fiind parte a donației Slătineanu.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol medieval cu cremene”, nr. inv. 1425,
înregistrat în 5 aprilie 1958.

181.
3. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL SHKODRA
ATELIER BALCANIC, NORDUL ALBANIEI, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, argint, lemn, sidef, coral; forjare, batere, gravare, traforare,
filigranare, granulație, sculptare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară, la culată, țeava prezintă gravuri cu motive vegetale și
geometrice. În partea stângă a țevii, la culată, există urme de marcaj și este ștanțat numărul de
inventar al pistolului „1546”. Brațul de fixare al țevii este placat în întregime cu garnitură din
argint decorată prin granulație. Țeava este fixată de uluc prin cuie transversale și printr-un guler
masiv din argint dispus la gura țevii, decorat cu bogate motive vegetale și geometrice.
Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip francez, fiind complet la exterior. Toate
componentele exterioare ale mecanismului sunt gravate cu motive vegetale, florale și geometrice.
Contraplatina din tablă de argint, decorată prin gravare, traforare, granulație și cu plăcuțe

356
romboidale, fixează platina cu două șuruburi. Mecanismul de declanșare este complet. Garda din
fier se prelungește cu tălpi de fixare ornamentale spre uluc și mâner. Mânerul din lemn este
îmbrăcat în întregime cu garnitură din argint, decorată prin batere, gravare, filigranare și
granulație. În partea superioară a mânerului, garnitura de argint prezintă mici plăcuțe decorative
romboidale, plăcuțe decorative din sidef și pietre de coral fixate peste filigran. Mânerul se
termină în partea inferioară într-un bulb din argint – decorat în relief cu motive vegetale și florale
– prevăzut cu un bumb de fixare inelar, tot din argint, ornamentat în aceeași manieră. Ulucul din
lemn este sculptat cu motive florale și vegetale. Ulucul prezintă în partea inferioară un șanț și un
element din argint pentru fixarea bătătorului. Bătătorul fals construit în bloc cu manșonul de la
gura țevii este fragmentar.
• Lungimea pistolului: 52 cm; lungimea țevii: 33 cm; calibru: 15 mm.
• Nr. inv. armament: 1546; nr. inv. vechi: 2329.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 1546, înregistrat în
7 aprilie 1958.

182.
4. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL SHKODRA
ATELIER BALCANIC, NORDUL ALBANIEI, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, argint, lemn, coral; forjare, batere, gravare, filigranare, granulație,
sculptare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară, la culată, țeava prezintă urme de gravură. Țeava este fixată
de uluc prin cuie transversale și printr-un guler masiv din argint dispus la gura țevii, decorat cu
bogate motive vegetale și geometrice. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de tip
francez, fiind complet la exterior. Componentele exterioare ale mecanismului sunt gravate cu
motive vegetale, florale și geometrice. Mecanismul de declanșare este complet. Garda din fier se
prelungește cu tălpi de fixare ornamentale spre uluc și mâner. Mânerul din lemn este îmbrăcat în
întregime cu garnitură din argint, decorată prin batere, gravare, filigranare și granulație. În partea

357
superioară a mânerului, garnitura de argint prezintă mici plăcuțe decorative romboidale și pietre
de coral fixate peste filigran. Mânerul se termină în partea inferioară într-un bulb din argint –
decorat în relief cu motive vegetale și florale – prevăzut cu un bumb de fixare inelar, tot din
argint, ornamentat în aceeași manieră. Ulucul din lemn este sculptat cu motive florale și vegetale.
Ulucul prezintă în partea inferioară un element din argint pentru fixarea bătătorului, decorat în
aceeași manieră cu garnitura din partea superioară a mânerului. În partea inferioară, ulucul este
realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul” având o funcție pur decorativă.
• Lungimea pistolului: 52 cm; lungimea țevii: 33 cm; calibru: 17 mm.
• Nr. inv. armament: 1429; nr. inv. vechi: 2328.
• Proveniența: pistolul a intrat în colecția MMNB în anul 1928, fiind parte a donației Slătineanu.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol medieval cu cremene”, nr. inv. 1429,
înregistrat în 5 aprilie 1958.

183.
5. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL SHKODRA
ATELIER BALCANIC, NORDUL ALBANIEI, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-
LEA
• Material / tehnică: oțel, fier, argint, lemn; forjare, batere, gravare, filigranare, granulație,
sculptare.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronco-octogonală la culată, rotunjită spre gură și
lisă în interior. În partea superioară, la culată, țeava prezintă urme de gravură. Țeava este fixată
de uluc prin cuie transversale. Inițial pistolul a fost prevăzut și cu un guler metalic dispus la gura
țevii, însă acest element constructiv lipsește la ora actuală. Mecanismul de dare a focului cu
cremene este de tip francez, fiind complet la exterior. Mecanismul de declanșare este complet.
Garda din fier se prelungește cu tălpi de fixare ornamentale spre uluc și mâner. Mânerul din lemn
este îmbrăcat cu garnitură din argint, decorată prin batere, gravare, filigranare și granulație. În
partea superioară a mânerului, garnitura de argint prezintă mici plăcuțe decorative romboidale și
caboșoane fixate peste filigran. Mânerul se termină în partea inferioară într-un bulb din argint –
decorat în relief cu motive vegetale și florale – prevăzut cu un bumb de fixare inelar, tot din

358
argint, ornamentat în aceeași manieră. Ulucul din lemn este sculptat cu motive florale și vegetale.
Ulucul prezintă în partea inferioară un element din argint pentru fixarea bătătorului (bătătorul
însă lipsește).
• Lungimea pistolului: 56 cm; lungimea țevii: 32,5 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv.: M. 3935; nr. inv. vechi: 10543.
• Deținător: Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
• Bibliografie: Elena Roman, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-
XVIII – Catalog , Sibiu, 1981, p. 47, nr. catalog 127; Dorin Barbu, ”The Turkish weapons
collections of Brukenthal National Museum”, în Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu /
Hermannstadt, 2016, p. 92.
• Identificare inițială a piesei, conform bibliografiei de mai sus: ”pistol cu cremene de factură
occidentală de la mijlocul secolului al XVIII-lea, realizat pentru Orient” (E. Roman); ”pistol cu
cremene realizat în Europa Centrală pentru export în Imperiul otoman, a doua jumătate a secolul
al XVIII-lea” (D. Barbu).

184.
6. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL SHKODRA
ATELIER BALCANIC, NORDUL ALBANIEI, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-
LEA
• pereche cu pistolul nr. catalog 185.
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, filigranare, granulație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. În partea superioară, la culată și în zona tunetului țeava prezintă șanțuri și striații
perpendiculare pe lungimea țevii. În partea stângă a țevii, la culată, există un marcaj. În partea
superioară țeava este găurită spre tunet (neutralizare ulterioară). Țeava este fixată de uluc prin
cuie transversale. Inițial pistolul a fost prevăzut și cu un guler metalic dispus la gura țevii, însă
acest element constructiv lipsește la ora actuală. Mecanismul de dare a focului cu cremene este
de tip francez, fiind complet la exterior. Contraplatina din tablă de argint, decorată prin
filigranare cu motive vegetale și geometrice, fixează platina cu două șuruburi. Mecanismul de
declanșare este complet. Trăgaciul prezintă o întăritură decorativă în partea interioară. Garda

359
trăgaciului, realizată din același material, nu este prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată
direct în corpul armei. Mânerul din lemn este îmbrăcat în întregime cu o garnitură din argint,
decorată prin gravare, filigranare și granulație, decor realizat în aceeași manieră cu cel al
contraplatinei. Mânerul se termină în partea inferioară într-un bulb din argint – decorat prin
gravare, filigranare și granulație cu motive vegetale și florale – prevăzut cu un bumb de fixare,
tot din argint, ornamentat în aceeași manieră. Ulucul din lemn este îmbrăcat în întregime cu o
garnitură din argint, decorată prin gravare și filigranare și realizată în aceeași manieră cu restul
garniturilor din argint. Ulucul prezintă în partea inferioară un element din argint, decorat prin
filigranare, pentru fixarea bătătorului (bătătorul însă lipsește).
• Lungimea pistolului: 23 cm; lungimea țevii: 39 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 22587.
• Proveniența: pistolul a intrat în colecția MMNB în anul 1959.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 22587, înregistrat în
11 mai 1959.

185.
7. PISTOL CU CREMENE DE TIPUL SHKODRA
ATELIER BALCANIC, NORDUL ALBANIEI, IMPERIUL OTOMAN
SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA / PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-
LEA
• pereche cu pistolul nr. catalog 184.
• Material / tehnică: oțel, argint, lemn; forjare, batere, gravare, filigranare, granulație.
• Descriere: țeava pistolului este din oțel, fiind tronconică la culată, rotunjită spre gură și lisă în
interior. În partea superioară, la culată și în zona tunetului țeava prezintă șanțuri și striații
perpendiculare pe lungimea țevii. În partea stângă a țevii, la culată, există un marcaj. În partea
superioară țeava este găurită spre tunet (neutralizare ulterioară). Țeava este fixată de uluc prin
cuie transversale și printr-un guler masiv din argint dispus la gura țevii, decorat prin gravare și
filigranare cu motive vegetale și geometrice. Mecanismul de dare a focului cu cremene este de
tip francez, fiind complet la exterior. Contraplatina din tablă de argint, decorată prin filigranare
cu motive vegetale și geometrice, fixează platina cu două șuruburi. Mecanismul de declanșare

360
este complet. Trăgaciul prezintă o întăritură decorativă în partea interioară. Garda trăgaciului,
realizată din același material, nu este prevăzută cu brațe de fixare, fiind montată direct în corpul
armei. Mânerul din lemn este îmbrăcat în întregime cu o garnitură din argint, decorată prin
gravare, filigranare și granulație, decor realizat în aceeași manieră cu cel al contraplatinei.
Mânerul se termină în partea inferioară într-un bulb din argint – decorat prin gravare, filigranare
și granulație cu motive vegetale și florale – prevăzut cu un bumb de fixare, tot din argint,
ornamentat în aceeași manieră. Ulucul din lemn este îmbrăcat în întregime cu o garnitură din
argint, decorată prin gravare și filigranare și realizată în aceeași manieră cu restul garniturilor din
argint. Ulucul prezintă în partea inferioară un element din argint, decorat prin filigranare, pentru
fixarea bătătorului. În partea inferioară, ulucul este realizat în bloc cu bătătorul fals, „bătătorul”
având o funcție pur decorativă.
• Lungimea pistolului: 23 cm; lungimea țevii: 39 cm; calibru: 16 mm.
• Nr. inv. armament: 22588.
• Proveniența: pistolul a intrat în colecția MMNB în anul 1959.
• Deținător: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
• Bibliografie: Registrul de inventar al MMNB, ”pistol cu cremene”, nr. inv. 22588, înregistrat în
11 mai 1959.

361
BIBLIOGRAFIE

I. SURSE BIBLIOGRAFICE PRIMARE

1. Arhiva Istorică a Muzeului Național al Banatului (1872-1919). Fondul Societății de Istorie și
Arheologie (1872-1885) și Fondul Societății Muzeale de Istorie și Arheologie (1885-1919).
2. Arhiva Muzeului Național al Banatului (1920 – prezent).
3. Inventarul vitrinelor Societății Muzeale de Istorie și Arheologie (1885-1919), manuscris,
Arhiva istorică a MNB.
4. Registrul de inventar I al MNB – inventarul Societății (Muzeale) de Istorie și Arheologie din
Banat (cuprinde obiectele intrate în colecție în perioada 1872-1933).
5. Registrul de inventar IV al MNB, Secția de Arheologie-Istorie (anii 1958-2006).
6. Registrul de inventar IV al MNB, Secția de Istorie (2006 – prezent).
7. Registrul de inventar IV al MNB, Colecția Memoriale (1973 – prezent).
8. Registrul de inventar al Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand I” București (1958 –
prezent).
9. Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Fond Tribunalul Județului Timiș-Torontal,
Firme Individuale (1876-1938) .

II. SURSE BIBLIOGRAFICE SECUNDARE

1. Monografii, volume și cataloage științifice

1. Arme din colecția Muzeului Național de Istorie a României (editori König, Nicoleta;
Georgescu, Florin), București, 2014.
2. Artimon, Elena și Marin-Stratulat, Lăcrămioara, Arme din Colecția Muzeului de Istorie
Bacău (secolele X-XX) , Bacău, 2005.
3. Аствацатурян, Э.Г., Турецкое оружие в собрании Государственного Исторического
музея , Санкт-Петербург, 2002.

362
4. Banović, Miroslav, Hladno i vatreno oružje sa opremom iz zbirki Narodnog Muzeja
Kragujevac , Kragujevac, 2004.
5. Barbu, Dorin, Arme de foc portative din secolele XV-XVIII în muzeele din Transilvania , Sibiu,
2013.
6. Bălcescu, Nicolae, Puterea armată și arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei
și până acum , București, 1872.
7. Boeheim, Wendelin, Handbuch der Waffenkunde: das Waffenwesen in seiner historischen
Entwicklung vom Beginn des Mittelalters bis zum Ende des 18 Jahrhunderts , Leipzig, 1890.
8. Bošković, Dora, Zbirka jatagana u Hrvatskom povijesnom muzeju u Zagrebu , Zagreb, 2006.
9. Boué, Ami, La Turquie d’ Europe , Paris, 1840.
10. Chaumette des Fossés, Amédée, Voyage en Bosnie dans les années 1807 et 1808 , Paris, 1822.
11. Daskalov, Nikola și Kovacheva, Vyara, Weaponry of the Past , Sofia, 1989.
12. Die Karlsruher Türkenbeute (editori Petrasch, Ernst; Sänger, Reinhard; Zimmermann, Eva;
Majer, Hans Georg), München, 1991.
13. Drishti, Riza T., Armet dte Armetaret Shqiptare , Tirana, 1976.
14. Drishti, Riza T., Albanians Weapons and Armourers , Tirana, 1990.
15. Elgood, Robert, Islamic Arms and Armour , London, 1979.
16. Elgood, Robert, Firearms of the Islamic World in the Tareq Rajab Museum, London, 1995.
17. Elgood, Robert, The Arms of Greece and her Balkan Neighbours in the Ottoman Period ,
London, 2009.
18. Fryer, D. J., Antique Weapons A-Z , London, 1969.
19. Gabriel, Erich, Die Hand- und Faustfeuerwaffen der habsburgischen Heere , Wien, 1990.
20. Gheorghe, Ionuț-Cristian și Scafeș, Ioan I., Arme de foc din colecția Muzeului județean
“Teohari Antonescu” ~ Firearms from the Collection of the “Teohari Antonescu” Giurgiu
County Museum , Giurgiu, 2010.
21. Hofmann von Donnersberg, August, Geschichte des k.u.k. Infanterie- Regiments Nr. 61,
1798-1892 , Wien, 1892.
22. Iliescu, Octavian, Istoria monetei în România , București, 2002.
23. Istoria militară a poporului român , vol. III, Epopeea luptei naționale pentru unitate,
libertate și integritate teritorială. Din epoca lui Mihai Viteazul până în ajunul Revoluției
populare conduse de Horea (1550-1784) , București, 1987.

363
24. Jelavich, Barbara, History of the Balkans , vol. II, Twentieth Century , New York, 1983.
25. Jelavich, Charles și Jelavich, Barbara, The Establishment of the Balkan National States,
1804-1920 , Seattle, 1986.
26. Jeličić, Janko, Lovačke puške i pribor , Zagreb, 1997.
27. Jeličić, Janko, Balkanske i orijentalne puške s priborom , Zagreb, 2001.
28. Jeličić, Janko, Pištolji i revolveri , Zagreb, 2008.
29. Josan, Nicolae, Muzeul Unirii Alba Iulia , București, 1985.
30. Kamberović, Husnija, Husein-Kapetan Gradaščević (1802-1834), Biografija , Tuzla, 2002.
31. Karamehmedović, Muhamed, Umjetnička obrada metala , Sarajevo, 1980.
32. Kostić, K., Trgovinski centri i drumovi po srpskoj zemlji u srednjem i novom veku , Beograd,
1899.
33. Kostić, N. Sofija, Oružje u Srbiji kroz vekove , Beograd, 2003.
34. Kovač, Mario, Vatreno oružje u Europi od XIV do polovice XIX st ., Sisak, 2009.
35. Kozlovzki, Todor, Old Firearms of the Bulgarians , Plovdiv, 1981.
36. Laking, Guy F., Oriental Arms and Armour – Wallace Collection Catalogue, London, 1964.
37. Lenk, Torsten, The Flintlock. Its Origin, Development and Use , New York, 2007.
38. Ljubojević, Boško, Oružje i vojna oprema , Beograd, 2011.
39. Malcolm, Noel, Povijest Bosne , Zagreb-Sarajevo, 1995.
40. Marcov, Zoran și Galiș, Sergiu, Pistoale și revolvere: colecția de arme a Muzeului Banatului
din Timișoara , Timișoara, 2014.
41. Markov, Zoran și Petrović, Dragutin, Cold Arms , Vršac, 2012.
42. Mărdărescu, G. D., Campania pentru desrobirea Ardealului și ocuparea Budapestei (1918–
1920) , ediție facsimilată, București, 2009.
43. Medeleț, Florin și Toma, Nicoleta, Muzeul Banatului. File de cronică 1872-1918 , vol. I,
Timișoara, 1997.
44. Medeleț, Florin și Rămneanțu, Vasile, Muzeul Banatului. File de cronică 1918-1948 , vol. II,
Timișoara, 2003.
45. Neagoe, Claudiu, Arnăuții în Țările Române (secolele XVIII-XIX) , București, 2010.
46. Nickel, H., Ullstein Waffenbuch , Berlin-Frankfurt/M-Wien, 1974.
47. Nițoi, Anca, Arme și armuri în colecțiile Muzeului Brukenthal , Sibiu, 2007.

364
48. Obradović, Vuk, Pištolji iz zbirke „Zapadnoevropsko oružje i oprema do 19. veka – Pistols
from the collection „Western-European Weapons and Equipment until 19th century” ,
Beograd, 2014.
49. Petrović, Dragutin, Hladno oružje iz zbirki Gradskog Muzeja Vršac , Vršac, 2005.
50. Petrović, Đurđica, Oružarski zanati u našoj zemlji u vreme osmanske uprave , teză de doctorat
nepublicată, Universitatea din Belgrad, Facultatea de Filosofie, 1964.
51. Petrović, Đurđica, Dubrovačko oružje , Beograd, 1976.
52. Petrović, Đurđica, Balkansko oružje (XII-XIX v.): izabrane studije (editori: Mijailović, Jasna;
Petrović, Davor), Beograd, 2013.
53. Praunsperger, Milan, Oružje starih Hrvata , Zagreb, 1943.
54. Prelog, Milan, Povijest Bosne u doba osmanlijske vlade, II Dio (1739-1878) , Sarajevo, 1913.
55. Radović, Anđelija, Zanatsko oružje Balkana XVII-XIX vek , Beograd, 2002.
56. Roman, Elena, Arme de foc portative în colecțiile Muzeului Brukenthal sec. XV-XVIII , Sibiu,
1981.
57. Roskiewics, J., Studien über Bosnien und die Herzegowina , Leipzig/Wien, 1868.
58. Samardžić, R., Beograd i Srbija u spisima francuskih savremenika: XVI-XVII vek , Beograd,
1962.
59. Scafeș, Ioan I., Piese din Colecția de Armament a Muzeului Militar Național ”Regele
Ferdinand I” , Buzău, 2008.
60. Seitz, H., Blankwaffen , II, Braunschweig, 1968.
61. Staro balkansko oružje , katalog izložbe Etnografskog muzeja u Splitu , Split, 1980.
62. Szeghalmi, Gyula, Bosznia-Hercegovina története. A legrégibb idöktöl napjainkig különös
tekintettel az annexióra , Békéscsaba, 1909.
63. Šercer, Marija, Jatagani u Povijesnom Muzeju Hrvatske , Zagreb, 1975.
64. Šercer, Marija, Oružje u prošlosti , Zagreb, 1980.
65. Šercer, Marija, Tursko oruzje , Zagreb, 1983.
66. Teinović, Bratislav, Hladno oruzje iz osmansko-turskog perioda u Muzeju Republike Srpske ,
Banja Luka, 2008.
67. Temesváry, Ferenc, Pistolen – Feuerwaffen des Ungarischen Nationalmuseums I , Budapest,
1988.
68. Tirri, Anthony C., Islamic Weapons: Maghrib to Moghul , Miami, 2003.

365
69. Vlădescu, Cristian; König, Carol și Popa, Dan, Arme în muzeele din România , București,
1973.
70. Wagner, Eduard, Hieb- und Stichwaffen , Prag, 1966.
71. Wilkinson, Frederick, The Illustrated Book of Pistols , Birmingham, 1979.

2. Studii și articole științifice

1. Alexa, Mircea, ”Două piese rare de artilerie din colecția Muzeului Județean ” Teohari
Antonescu ” Giurgiu” în Buletinul Muzeului Militar Național , S.N., 1/2003, Partea I,
București, 2003, pp. 253-257.
2. Barbu, Dorin, ”The Turkish weapons collections of Brukenthal National Museum”, în
Brukenthal. Acta Musei , nr. XI. 1, Sibiu / Hermannstadt, 2016, pp. 91-99.
3. Beceanu, Mihaela, ”Restaurarea unui iatagan de secol XIX”, în Sargetia , III, (XXXIX), S.N.,
2012, pp. 283-286.
4. Bejtić, Alija, ”Povijest i umjetnost Foče na Drini”, în Naše Starine , nr. IV, Sarajevo, 1957,
pp. 41-56.
5. Chiriac, Mihai și Ștefu, Viorel, ”Quelques considerations historiques concernant un yatagan
de la collection du Musée Municipal Médiaș”, în Acta Terrae Fogarasiensis , VI, 2017, pp.
282-286.
6. Čurčić, Vejsil, ”Starinsko oružje u Bosni i Hercegovini”, în Glasnik Hrvatskog državnog
muzeja u Sarajevu , nr. LV, Sarajevo, 1944, pp. 21-226.
7. Dobrea, Sergiu, ”Considerații privind istoricul apariției și evoluției armelor de foc portative
(sec. XIV-XIX)”, în Tyragetia S.N., VII (XXII), nr. 2, Istorie. Muzeologie , Chișinău, 2013,
pp. 325-328.
8. Geba, Maria și Vlad, Ana-Maria, ”Arme din colecția Muzeului Peleș Sinaia: materiale
utilizate pentru ornamentație”, în Buletinul Muzeului Militar Național , S.N., 1/2003, Partea I,
București, 2003, pp. 340-346.
9. König, Carol, ”Scurt istoric al evoluției armelor de foc portative (sec. XIV-XVIII)”, în Studii
și Materiale de Muzeografie și Istorie Militară , nr. 1, București, 1968, pp. 63-76.
10. König, Carol, ”Arme albe și de foc din colecția Muzeului Județean de Istorie Buzău”, în
Studii și Cercetări de Istorie Buzoiană , Buzău, 1973, pp. 41-48.

366
11. König, Carol, ”Armamentul armatei române în războiul pentru obținerea independenței de
stat a României din 1877-1878”, în Studii și Materiale de Muzeografie și Istorie Militară , nr.
10, București, 1977, pp. 151-186.
12. König, Carol, ”Armamentul din dotarea armatelor naționale române de la reorganizare până
la Unirea Principatelor”, în Studii și Materiale de Muzeografie și Istorie Militară , nr. 11,
București, 1978, pp. 193-208.
13. Kreševljaković, Hamdija, „Dženetići“, în Radovi , nr. II, Sarajevo, 1954, pp. 110-163.
14. Kreševljaković, Hamdija, „Sarački obrt u BiH“, în Radovi , nr. X, Sarajevo, 1958, pp. 45-110.
15. Lutovac, M., ”Puškarski zanat u Šarplaninskoj Gori”, în Glasnik etnografskog instituta
SANU , nr. II-III, Beograd, 1957, pp. 792-806.
16. Marcov, Zoran, ”Pistoale balcanice cu cremene din colecția Muzeului Banatului Timișoara”,
în Analele Banatului , S.N., XIX, Cluj-Napoca, 2011, pp. 313-331.
17. Marcov, Zoran, ”Pistoalele ultimului pașă de Timișoara. Legendă sau realitate?”, în Oameni,
evenimente, tradiții din Banatul de câmpie , VI, Timișoara, 2012, pp. 28-36.
18. Marcov, Zoran, ”Colecția de iatagane a Muzeului Banatului Timișoara”, în Analele Banatului ,
S.N., XX, Cluj-Napoca, 2012, pp. 259-284.
19. Marcov, Zoran, ”Mărturii ale familiilor nobiliare bănățene. Sabia nobililor Osztoics”, în
Oameni, evenimente, tradiții din Banatul de câmpie , VII, Timișoara, 2013, pp. 73-86.
20. Marcov, Zoran, ”Considerații privind evoluția puștilor de vânătoare în secolele XVIII-XIX.
Colecția de arme a Muzeului Banatului din Timișoara”, în Analele Banatului , S.N., XXI,
Cluj-Napoca, 2013, pp. 335-360.
21. Marcov, Zoran, ”Contribuții la identificarea și clasificarea puștilor vest-balcanice cu cremene
prezente în muzeele din România”, în Analele Banatului , S.N., XXIII, Cluj-Napoca, 2015, pp.
331-341.
22. Markov, Zoran, ”A Balkan Džeferdar Rifle from the Collection of the Banat Museum
Timisoara”, în Proceedings of the Regional Conference Research, Preservation and
Presentation of Banat Heritage: Current State and Long Term Strategy, Vršac, Serbia 17-19
November 2011 , Vršac, 2012, pp. 187-191.
23. Марков, Зоран, ”Оружје знаменитих Срба из збирки Музеја Баната у Темишвару”, în
Темишварски зборник , 8, Нови Сад, 2015, pp. 79-90.

367
24. Марков, Зоран, ”Историјат збирке хладног оружја Народног Музеја Баната у
Темишвару”, în Књижевни живот – Часопис за књижевност Срба у Румунији , 1/2016,
Темишвар, 2016, pp. 130-135.
25. Oršolić, Tado, „Sudjelovanje Dalmatinskih postrojbi u zaposjedanju Bosne i Hercegovine
1878.”, Radovi Zavoda povijesne znanosti HAZU u Zadru , 42/2000, Zadar, 2000, pp. 287-
308.
26. Petrović, Đurđica, ”Puškarski zanat u Metohiji”, în Vesnik Vojnog Muzeja , II, Beograd, 1955,
pp. 81-104.
27. Petrović, Đurđica, ”Prilog datiranju jatagana prema mestu izrade”, în Vesnik Vojnog Muzeja ,
nr. III, Beograd, 1956, pp. 172-188.
28. Petrović, Đurđica, ”Nekoliko podataka o puškarskom yanatu u Užicu u XIX veku”, în Vesnik
Vojnog Muzeja , nr. V, Beograd, 1958, pp. 219-230.
29. Petrović, Đurđica, ”Tetovski puškari”, în Rad VII-og kongresa Saveza folklorista Jugoslavije
u Ohridu 1960. godine , Ohrid, 1964, pp. 117-120.
30. Petrović, Đurđica, ”Oružarski zanati u Skoplju u 19. Veku”, în Zbornik Muzej na grad Skopje ,
nr. I-II, Skoplje, 1965/1966, pp. 55-88.
31. Petrović, Đurđica, ”Poreklo i karakteristike pištolja zvanih ledenice”, în Boka , II, Herceg
Novi, 1970, pp. 151-186.
32. Petrović, Đurđica, ”Prilog upoznavanju načina rada sa muzejskim zbirkama oružja i vrsta
oružja izrađenog na Kosovu, u Makedoniji, Bosni i Hercegovini u XVIII i XIX veku”, în
Obrada i zaštita istorijskih zbirki u muzejima: katalog , nr. 28, Beograd, 1974, pp. 1-24.
33. Petrović, Đurđica, ”Veze Makedonije i Albanije na primeru proizvodnje ručnog vatrenog
oružja u Debru u 18. i 19. veku”, în Zbornik Muzeja primenjene umetnosti , nr. 19-20,
Beograd, 1975/1976, pp. 41-56.
34. Petrović, Đurđica, ”Hercegnovski zlatari u XVIII veku”, în Boka , 15-16, Herceg Novi, 1984,
pp. 43-49.
35. Petrović, Đurđica, ”Bokokotorsko oružarstvo u prošlim vekovima”, în Boka , XVIII, Herceg
Novi, 1986, pp. 43-49.
36. Petrović, Đurđica, ”Vukove beleške o starom oružju”, în Zbornik radova o Vuku Stefanoviću
Karadžiću , Sarajevo, 1987, pp. 433-444.

368
37. Petrović, Đurđica, ”Trgovina proizvodima domaćih oružara u jugoslovenskim oblastima pod
Turcima u XVIII i XIX veku”, în Glasnik Zemaljskog muzeja Bosne i Hercegovine u
Sarajevu , Etnologija, 43/44, Sarajevo, 1989, pp. 1-26.
38. Petrović, Đurđica, ”Sarajevski oružari u prošlosti”, în Almanah: SPKD „Prosvjeta“ ,
Sarajevo, 1997, pp. 229-236.
39. Rajković, Ljubinka, ”Zbirka jatagana Vojnog muzeja”, în Vesnik Vojnog Muzeja JNA , nr. I,
Beograd, 1954, pp. 97-110.
40. Teinović, Bratislav, ”Puške ostraguše iz vremena bosanskog ustanka (1875-1878.) u Muzeju
Republike Srpske”, în Glasnik udruženja muzejskih radnika Republike Srpske , nr. 2, Banja
Luka, 2004, pp. 136-147.
41. Teinović, Bratislav, ”Naoružanje ustanika u Bosni 1875-1878. godine”, în Vesnik Vojnog
Muzeja , nr. 36, Beograd, 2009, pp. 29-38.
42. Teinović, Bratislav, ”Istorijat zbirke hladnog oružja iz turskog perioda u Muzeju Republike
Srpske (sa kraćim biografskim prilozima dr Stanka Sielskog i Hinka Lederera)”, în Glasnik
udruženja muzejskih radnika Republike Srpske , nr. 8, Banja Luka, 2010, pp. 133-141.
43. Történelmi és Régészeti Ėrtesitő , S.N., volumele I-XXXIII (1885-1917), Timișoara.
44. Vlădescu, Cristian și König, Carol, ”Arme albe și de foc din colecția Muzeului Militar
Central”, în Revista Muzeelor , nr. 4, București, t. II din 1965 și t. VI din 1969.
45. Vlădescu, Cristian și König, Carol, ”Arme de vânătoare din secolele XVI-XVIII”, în Studii și
Materiale de Muzeografie și Istorie Militară, nr. 9, București, 1976.
46. Vlădescu, Cristian; König, Carol și Popa Dan, ”Cu privire la unele aspecte ale artei
armurăriei și modul de decorare a armelor în secolele XVI-XVIII”, în Sesiunea de
comunicări a muzeelor de artă , București, 1968.

3. Dicționare și lexicoane

1. Heer, Eugene, Der Neue Støckel , vol. I-II, Schwäbisch Hall, 1978.
2. Jivcovici, Mirco, Dicționar sîrbocroat-român , Timișoara, 1994.
3. Lexicon militar (coordonatori: Soare, Corneliu; Arsenie, Valentin; Barbu, Traian; Onișor,
Constantin), ediția a II-a, revăzută, Chișinău, 1994.

369
4. Stone, George, A Glossary of the Construction, Decoration and Use of Arms and Armor in
All Countries at All Times , New York, 1999.
5. Tomici, Mile, Dicționar sârb-român , vol. I-III, Timișoara, 1999.

4. Webografie

1. http://clasate.cimec.ro/lista.asp?det=8078-Complexul-Muzeal-Arad-ARAD
2. http://clasate.cimec.ro/lista.asp?det=8180-Muzeul-Judetean-de-Istorie-BRASOV
3. http://clasate.cimec.ro/lista.asp?det=8218-Muzeul-National-de-Arta-al-Romaniei-
BUCURESTI
4. http://clasate.cimec.ro/lista.asp?det=8151-Muzeul-de-Istorie-GALATI
5. http://clasate.cimec.ro/lista.asp?det=8175-Muzeul-Judetean-Teohari-Antonescu-GIURGIU
6. http://clasate.cimec.ro/lista.asp?det=8182-Muzeul-Judetean-de-Istorie-si-Arheologie-
Prahova-PLOIESTI
7. http://clasate.cimec.ro/lista.asp?det=8082-Complexul-Muzeal-Bucovina-SUCEAVA
8. http://clasate.cimec.ro/lista.asp?det=8124-Muzeul-Banatului-TIMISOARA
9. https://mnab.ro/sectia-de-istorie/colectia-de-arme/
10. https://mnir.ro/muzeul-national-de-istorie-a-romaniei
11. https://www.thefreelibrary.com/Mica+Intelegere+si+atasatii+militari+romani+la+Praga+si+
Belgrad.-a0279614529

370
ANEXE

GLOSAR DE TERMENI

Amnar – piesă din oțel, de form a literei L, care, în urma loviturii produse de cremenea
fixată în partea superioară a cocoșului, producea scânteile necesare aprinderii
pulberii din bazinet.
Arbiu – vergea cu ajutorul căreia se curăța sau se încărca în trecut pistolul/pușca;
vergea , bătător .
Arnautka – categorie de pu ști balcanice cu cremene formată din arme având țevile foarte
lungi și de regulă lise în interior; elementele lemnoase se caracterizează prin
subțirimea specifică; primele arme de acest fel au fost realizate în Albania, de
unde și originea termenului; în acest grup de puști balcanice cu cremene intră:
roga , karanfilka , rašak , džeferdar și čibuklija ; literatura sârbo-croată identifică
acest grup de arme prin termenul tančica , care provine din adjectivul ”tanak”,
însemnând ”subțire” în lb. română.
Bazinet – consolă adâncită plasată în dreptul luminei, ce avea rolul adăpostirii unei
cantități de pulbere, care – odată aprinsă – iniția prin lumină încărcătura armei;
tigăiță .
Belosapac – iatagan cu plăsele de fildeș sau alte tipu ri de os de culoare deschisă, destinat
de regulă civililor înstăriți; belosapci erau arme bogat decorate cu pietre
semiprețioase, ornamente și inscripții damaschinate, în general cu fir de aur;
provine din termenii de origine sârbo-croată: ”belo”, însemnând ”alb” și ”sapi”,
însemnând ”plăsele” în limba română.
Bensilah – brâu, care era un element de port popular, folosit în special pentru portul
armelor, din acest motiv unii autori îl consideră accesoriu militar.
Bishaq – provine din turcescul bıçak , care se traduce în limba română prin cuțit;
bičakčija este echivalent cu românescul cuțitar , adică meseriașul care se ocupă
de producerea și comercializarea cuțitelor.
Boyliya – mecanism de dare a focului cu cremene, de tipul miquelet , reprezentând
varianta tradițională a platinei turcești; platina este prevăzută cu un cocoș port-

371
cremene de mari dimensiuni și cu un arc de armare exterior foarte lat; uneori
părțile componente ale mecanismului erau placate cu tablă de argint gravată cu
motive vegetale și florale; specific puștilor de tipul paragun , termenul fiind
utilizat uneori în identificarea acestui tip de pușcă.
Brățară – garnitură metalică de formă inelară, decorată de regulă prin gravare și batere
cu motive vegetale sau florale și utilizată pentru fixarea țevii de uluc; numărul
brățărilor variază în funcție de lungimea țevii.
Bulb – terminație metalică proeminentă a mânerului unui pistol cu cremene sau
percuție.
Bumb – cap de formă semisferică al cuiului ce fixează bulbul de mânerul din lemn al
pistolului cu cremene/percuție.
Calibru – diametru interior al țevii unei arme de foc.
Capsă – mic căpăcel sau tub metalic umplut cu o materie explozivă, folosit la armele
de foc pentru a provoca explozia unei încărcături.
Cătare – piesă metalică de formă prism atică, montată în partea de sus a țevii unei guri
de foc și care, împreună cu înălțătorul, formează dispozitivul de ochire al armei.
Cocoș port-
cremene – element din oțel fixat pe platină, care conține la partea superioară roca de
cremene necesară producerii scânteii; cocoșul se armează manual și este
acționat de către un arc lamelar dispus la exteriorul/interiorul platinei, în funcție
de tipul de mecanism.
Contraplatină – placă metalică fixată pe corpul armei de foc, în partea opusă platinei,
traversată de șuruburile de prindere prin corpul armei, cu rol de a fixa solid
mecanismul de dare a focului.
Contratăiș – tăiș de mici dimensiuni, prezent pe muchia netăioasă a lamei și amplasat la
vârful acesteia pentru înlesnirea împungerii.
Cremene – rocă sedime ntară silicoasă, alcătuită din calcedonie, cuar ț și opal, care are
proprietatea de a produce scântei când este lovită cu obiecte de oțel.
Crnosapac – iatagan cu plăsele din corn negru de bivol sau din lemn de culoare închisă,
care se regăsea în echipamentul standard al ienicerilor; crnosapac era utilizat
mult mai des în lupte decât celelalte două tipuri de iatagane, în consecință
decorul acestuia și realizarea în sine erau mult inferiore față de acestea;

372
ornamentele și inscripțiile de pe lamele iataganelor crnosapci erau de cele mai
multe ori damaschinate cu argint; provine din termenii de origine sârbo-
croată: ”crno”, însemnând ”negru” și ”sapi”, însemnând ”plăsele” în limba
română.
Celina – pistol balcanic cu cremene din grupul pistoalelor propriu -zise, care se
caracterizează prin placare parțială cu tablă de argint, alamă sau fier și printr-un
bulb de formă ovală la terminația mânerului; specific mediului albanez.
Culată – partea dinapoi a țevii unei arme de foc.
Čibuklija – pușcă balcanică cu cremene din grupul arnautka / tančica , având patul ușor
curbat și decorat prin placare cu tablă de alamă gravată; se aseamănă foarte
mult cu tipul džeferdar , fiind cea mai apropiată de puștile de vânătoare nord-
italiene, în ceea ce privește forma patului.
Debarska
celina – variantă a pistolului balcanic cu cremene de tipul Elbasan , specific centrului
armurier albanez din Debar, actualmente în vestul Macedoniei; se
caracterizează prin decorul existent în partea superioară a mânerului, ilustrat
prin două benzi paralele cu rozete turnate din plumb, între care apar
dreptunghiuri din cupru.
Džeferdar – pușcă balcanică cu cremene, din grupul arnautka / tančica , având patul ușor
curbat și bogat decorat cu încrustații de sidef; numele provine din limba turcă
(cevherdar ), fiind preluat din persană ( johar ), în traducere însemnând
„bijuterie”; cel mai important centru din Balcani pentru realizarea acestui tip de
pușcă era Boka Kotorska, unde fabricarea džeferdar- elor atinge apogeul în a
doua jumătate a secolului al XVIII-lea și primele decenii ale secolului al XIX-
lea.
Gardă – apărătoare metalică montată în partea inferioară a pistoalelor/revolverelo r,
dispusă în jurul trăgaciului; la armele albe se prezintă sub forma unui element
metalic dispus între lamă și mâner cu rolul de a proteja mâna de loviturile
adversarului.
Ghint – șanț drept sau în formă de spirală, realizat pe suprafața interioară a țevii unei
arme de foc pentru a imprima proiectilului o mișcare de rotație, necesară
menținerii stabilității acestuia pe o traiectorie dată.

373
Guler – manșon metalic specific spațiului oriental/balcanic, dispus în partea dinainte a
țevii pistolului.
Gura țevii – deschizătura din partea frontală a țevii.
Hanger – pumnal cu o lamă deosebit de dură, care de la mijloc spr e vârf este pute rnic
încovoiată; prezintă tăiș pe ambele muchii, având o nervură dispusă pe mijlocul
lamei; hangerul era purtat în cizmă, fiind o armă cu preponderență de uz militar;
a nu se confunda cu iataganul
Hašermedžija – meseria șul care realiza și decora hašrma / spojnica unui iatagan.
Hašrma – placă metalică fixată de-a lung ul muchiei mânerului din oțel a iataganului ,
dispusă între cele două plăsele; spojnica în lb. croată.
Iataganul – reprezintă o categorie aparte în cadrul vast al armelor albe, fiind încadrat în
grupul cuțitelor de mari dimensiuni, având lama de regulă încovoiată și
realizată din oțel de cea mai bună calitate, cu un singur tăiș dispus obligatoriu
pe muchia interioară a lamei; mânerul iataganului nu este prevăzut cu gardă și
se evidențiază datorită plăselelor cu aspect specific, terminate în partea
superioară sub forma unor aripioare ușor curbate spre tăișul lamei, cunoscute
sub denumirea generică de „urechi”.
Înălțător – dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunur i, care
imprimă țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta.
Karabela – tip de sabie de factură poloneză, care se caracterizează prin forma specifică a
mânerului; în partea superioară a mânerului există o terminație evazată, sub
forma unui cap de pasăre stilizat.
Karanfilka – pușcă balcanică cu cremene din grupul arnautka / tančica , care se aseamănă în
linii generale cu tipul roga , însă are două caracteristici specifice: lungimea de
peste 2,5 m și placarea integrală cu tablă de argint, alamă sau fier.
Kariophili – variantă a pu știi cu cremene rašak , specifică mediului grecesc; se
caracterizează prin placare integrală cu tablă de argint bogat decorată prin
gravare cu motive vegetale și florale; denumirea provine probabil de la numele
firmei italiene „CARLO E FIGLIO”, care exporta țevi de arme în spațiul
albanez.
Kubur – cuvânt turcesc, utilizat pe scară largă în Balcani, în general cu sensul de pistol

374
de cavalerie; pistolul de cobur era purtat într -un toc numit kuburluk ; termenul
kubura definește toate pistoalele ale căror mânere se termină cu câte un bulb
metalic masiv; pistoalele de cobur erau arme mari, solide, urmând forma celor
italiene de secol XVIII; pistol de cobur
Kujundžija – provine din turcescul kuyumcu , care se traduce în limba română prin bijutier .
Ledenica – pistol balcanic cu cremene din grupul pistoalelor propriu -zise, care se
caracterizează prin placare integrală cu tablă de argint și printr-un bulb de
formă ovală la terminația mânerului; termenul provine de la cuvântul sârbo-
croat ”led”, care se traduce prin ”gheață” în limba română, adică pistol de
strălucirea gheții ; specific coastei muntenegrene și mediului bosniac; denumit
și ledenjača.
Lumina – orificiul existent în țeava unei arme, utilizat pentru aprinderea pulberii și
declanșarea exploziei.
Miquelet – mecanism de dare a focului cu cremene specific mediului spaniol, numit și
turcesc în contextul în care era utilizat la marea majoritate a armelor orientale;
arcul de armare al cocoșului port-cremene este amplasat în exteriorul platinei;
alla catalana.
Paragun – tip de pu șcă balcanică cu cremene realizat în spațiul bulgar, mai ales la
Plovdiv, și considerat ca fiind un subtip al puștii otomane shishana ; se
caracterizează prin catifeaua care acoperă mare parte din pat și încrustațiile cu
sidef; boyliya.
Parazvana – elementul metalic de legătură dintre lama și mânerul iataganului , format din
două componente: a) pe mânerul propriu-zis se prezintă sub forma unui scurt
manșon cilindric, bogat decorat și ușor teșit în partea inferioară spre lamă, pe
ambele fețe; b) pe lamă se continuă pe ambele fețe cu un ornament sub forma
unei frunze stilizate.
Pat – partea de lemn a puștii (sau a pistolului), pe care sunt fixate mecanismul și
țeava și care servește la imobilizarea armei în poziția dorită în timpul tragerii.
Percutor – piesă la armele de foc, care lovește focosul sau capsa proiectilului pentru a
produce aprinderea încărcăturii.
Pistol – armă de foc de dimensiuni mici, mânuită cu o singură mână.

375
Platină – placă din oțel pe care erau f ixate piesele mecanismului de dare a focului;
mecanism de dare a focului .
Plăsea – element de metal, os , corn, filde ș sau lemn, care acoperă mânerul unei arme
albe sau arme de foc.
Prizrenac – pistol balcanic cu cremene din grupul pistoalelor propriu -zise, care se
caracterizează prin placare integrală cu tablă de argint aurit, argint sau alamă și
printr-un bulb de formă circulară sau ovală la terminația mânerului; mânerul
prezintă în partea sa centrală o înfășurare din sârmă împletită; denumirea
provine de la orașul kosovar Prizren, centrul cel mai renumit în fabricarea
acestui tip de armă.
Pulbere – substanță explozivă, care se prezintă sub formă de firișoare sau de granule;
praf de pușcă .
Pușcă – armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă.
Rašak – pușcă balcanică cu cremene din grupul arnautka / tančica , care se
caracterizează prin forma specifică a patului, cu terminație lățită și bifurcată sub
forma literei Y; provine din termenul sârbo-croat ”rašljast”,
însemnând ”ramificat” în limba română; kariophili.
Roga – pușcă balcanică cu cremene din grupul arnautka / tančica , care se
caracterizează prin forma specifică a patului, cu terminație lățită și bifurcată sub
forma literei T; provine din termenul sârbo-croat ”rog”, însemnând ”corn” în
limba română, adică pat ramificat sub forma unor coarne; literatura croată o
identifică și sub denumirea de karanfilka.
Rumelia – variantă a pu știi cu cremene rašak , specifică mediului macedonean; se
caracterizează prin încrustații cu fildeș și prin forma aproape dreaptă a tălpii
patului.
Shishana – prima pușcă cu mecanism de dare a focului pe bază de cremene folosită de
turcii otomani, fiind arma care s-a menținut pentru o lungă perioadă de timp în
înzestrarea ienicerilor; termenul provine din cuvântul persan šeš – șase – și se
referă la forma specifică a patului acestor arme (secțiunea acestui tip de pat este
de formă hexagonală).
Srmadžija – meseria ș specializat în realizarea ornamentelor damaschinate cu fir de aur și

376
argint, decor preze nt pe ambele fe țe ale lamei unui iatagan .
Talpă – terminația mânerului/patului unei arme de foc portative.
Tăiș – partea mai sub țire a unei arme albe , ascuțită, dispusă pe muchia lamei și
destinată să taie.
Tipul Elbasan – tip de pistol balcanic cu crem ene din grupul pistoalelor propriu -zise, care se
caracterizează prin placare integrală cu tablă de alamă și printr-un bulb de
formă ovală alungită la terminația mânerului; bumbul de la talpa mânerului este
de formă conică; denumirea provine de la orașul central-albanez Elbasan,
centrul cel mai renumit în fabricarea acestui tip de armă; în limba albaneză
verdha , în sârbo-croată este denumit šilja, iar în engleză rat-tail .
Tipul Foča – tip de pistol balcanic cu cremene din grupul pistoalelor de cobur, care s e
caracterizează prin placare parțială sau integrală cu tablă de argint și printr-un
bulb masiv de formă circulară la terminația mânerului; mânerul prezintă în
partea sa centrală o înfășurare din sârmă împletită; denumirea provine de la
orașul bosniac Foča, centrul cel mai renumit în fabricarea acestui tip de armă;
kubura fočanska.
Tipul
Ioannina – tip de pistol balcanic cu cremene din grupul pistoalelor propriu -zise, care se
caracterizează prin placare integrală cu tablă de argint sau argint aurit și prin
forma aproape dreaptă a mânerului și a bumbului evazat de la terminația
bulbului; denumirea provine de la orașul nord-grecesc Ioannina, centrul cel mai
renumit în fabricarea acestui tip de armă.
Tipul Peć – tip de pistol balcanic cu cremene din grupul pi stoalelor de cobur, care se
caracterizează prin placare parțială cu tablă de alamă sau argint și printr-un bulb
sub formă de piramidă octogonală la terminația mânerului; simbolurile
centrului armurier din Peć sunt sabia bifurcată și potcoava, încrustate în lemnul
mânerului; denumirea provine de la orașul kosovar Peć, centrul cel mai renumit
în fabricarea acestui tip de armă; kubura pećanka.
Tipul
Shkodra – tip de pistol balcanic cu cremene din grupul pistoalelor de cobur, care se
caracterizează prin placare parțială sau integrală cu tablă de argint sau argint
aurit și printr-un bulb masiv de formă circulară la terminația mânerului; este
bogat decorat prin granulație, filigranare, niello; denumirea provine de la orașul

377
nord-albanez Shkodra, centrul cel mai r enumit în fabricarea acestui tip de armă;
kubura skadarska, bušatlija.
Trăgaci – piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul
arătător pentru a declanșa percutorul.
Tufekdžija – termenul provine din turcescul tüfek – pușcă – și se referă la armurierul sau
meșteșugarul care realiza puști.
Tunet – partea din mijloc a țevii unei arme de foc, mărginită de culată (partea dinapoi)
și de gură (deschizătura țevii).
Țeavă lisă – țeavă cu suprafață interioară netedă, neghintuită.
Țel – element al dispozitivul de ochire al armei , dispus la vârful cătării.
Uluc – element din lemn al unei arme de foc, sub forma unui jgheab, aflat în partea
inferioară a țevii.
„Ureche” – proeminen ță de la terminația mânerului unui iatagan, prezentă pe a mbele
plăsele, care poate avea forme diferite (circulară, patrulateră, imitând aripile de
fluture) și a cărui principal rol este împiedicarea alunecării armei din mână.
Zlatka – pistol balcanic cu cremene din grupul pistoalelor propriu -zise, care se
caracterizează prin placare integrală cu tablă de argint aurit sau alamă și printr-
un bulb de formă circulară la terminația mânerului; termenul provine de la
cuvântul sârbo-croat ”zlato”, care se traduce prin ”aur” în limba română, adică
pistol de strălucirea aurului ; specific coastei muntenegrene și mediului grecesc.

378
TABELUL I.

Iatagane datate, identificate în spațiul românesc (sec. XVIII-XIX).
Lista pieselor publicate în literatura de specialitate și a celor postate pe pagina web
a Institutului de Memorie Culturală (CIMEC).
Nr. crt. Tipul iataganului Datare* Deținător Nr. catalog
1. Iatagan crnosapac 1204 – 1789/1790 MNB 22
2. Iatagan cu mâner metalic 1210 – 1795/1796 MNIR 45
3. Iatagan crnosapac 1212 – 1797/1798 MNB 23
4. Iatagan crnosapac 1216 – 1801/1802 MNB 24
5. Iatagan crnosapac 1217 – 1802/1803 MNB 25
6. Iatagan belosapac 1218 – 1803/1804 MMNB 1
7. Iatagan belosapac 1220 – 1805/1806 MCDRD 2
8. Iatagan belosapac 1221 – 1806/1807 MNAR 3
9. Iatagan crnosapac 1222 (?) – 1807/1808 MNIR 26
10. Iatagan cu mâner metalic 1222 – 1807/1808 MIG 46
11. Iatagan cu mâner metalic 1222 – 1807/1808 MNB 47
12. Iatagan cu mâner metalic 1227 – 1812 MNAR 48
13. Iatagan belosapac 1227 – 1812 MNB 4
14. Iatagan cu mâner metalic 1231 – 1815/1816 MNAR 49
15. Iatagan belosapac 1241 – 1825/1826 MNAR 5
16. Iatagan belosapac 1270 – 1853/1854 MNIR 6
17. Iatagan belosapac 1277 – 1860/1861 MMM 7
18. Iatagan crnosapac 1278 – 1861/1862 MNB 27
19. Iatagan belosapac 1280 – 1863/1864 MNB 8
*Datarea prezintă anul Hegirei și corespondența în calendarul creștin gregorian.

379
TABELUL II.

Lista muzeelor din România care dețin arme balcanice din sec. XVIII-XIX
(întocmită pe baza pieselor publicate în literatura de specialitate și a celor clasate în
Patrimoniul Cultural Național Mobil)
Nr.
crt. Deținător Tipul de arme balcanice păstrat în colec ție Indice
bibliografic*
1. MMNB Iatagan de tipul belosapac , iatagan cu mâner metalic; pu șcă
cu cremene de tipul paragun ; pistol cu cremene de tipul
Ioannina , pistol de cobur cu cremene de tipul Shkodra. II.1.59;
II.1.69.
2. MNAR Iatagan de tipul belosapac , iatagan de tipul crnosapac ,
iatagan cu mâner metalic; pistol cu cremene de tipul
ledenica , pistol cu cremene de tipul zlatka , pistol cu
cremene de tipul Foča. II.4.3
3. MNIR Iatagan de tipul belosapac , iatagan de tipul crnosapac ,
iatagan cu mâner metalic; pușcă cu cremene de tipul roga ;
pistol cu cremene de tipul prizrenac. II.1.1.
4. MNB Iatagan de tipul belosapac , iatagan de tipul crnosapac ,
iatagan cu mâner metalic; cuțit balcanic de tipul bishaq ;
sabie bosniacă; pușcă cu cremene de tipul džeferdar ; pistol
cu cremene de tipul zlatka , pistol cu cremene de tipul
Elbasan , pistol de cobur cu cremene de tipul Peć, pistol de
cobur cu cremene de tipul Foča. II.1.40;
II.1.41;
II.2.16-24.
5. MNBS Pușcă cu cremene de tipul roga , pușcă cu cremene de tipul
rašak , pușcă cu cremene de tipul čibuklija ; pușcă cu
cremene de tipul džeferdar ; pistol cu cremene de tipul
celina , pistol cu cremene de tipul Elbasan , pistol de cobur
cu cremene de tipul Peć, pistol de cobur cu cremene de tipul
Shkodra. II.1.5;
II.1.47;
II.1.56;
II.2.2.
6. MNP Iatagan cu mâner metalic; carabină cu cremene specifică
arhipelagului Ionic; pistol cu cremene de tipul zlatka , pistol
cu cremene de tipul prizrenac , pistol de cobur cu cremene
de tipul Shkodra. II.1.69;
II.2.8.
7. MNITC Pușcă cu cremene din categoria tanciča/arnautka ; pistol cu
cremene de tipul prizrenac , pistol din categoria celor cu
cremene propriu-zise, pistol din categoria coburului cu
cremene. II.1.5;
II.1.69.
8. MNUA Pușcă cu cremene din categoria tanciča/arnautka ; pistol cu
cremene de tipul Elbasan , pistol din categoria coburului cu
cremene. II.1.5;
II.1.29.
9. MBS Iatagan de tipul crnosapac ; pușcă cu cremene de tipul
džeferdar ; pistol cu cremene de tipul Elbasan II.4.7.

380
10. MJTAG Iatagan de tipul crnosapac , iatagan cu mâner metalic; pu șcă
cu cremene de tipul roga , pușcă cu cremene de tipul
paragun ; pistol cu cremene de tipul Elbasan , pistol de cobur
cu cremene de tipul Foča. II.1.20;
II.4.5.
11. MJIB Iatagan de tipul belosapac , iatagan de tipul crnosapac ;
pușcă cu cremene din categoria tanciča/arnautka ; pistol cu
cremene de tipul Elbasan. II.1.5;
II.4.2.
12. MJM Pistol din categoria coburului cu cremene. II.1.5.
13. MJIAP Iatagan cu mân er metalic. II.4.6.
14. MCDRD Iatagan de tipul belosapac ; pușcă cu cremene din categoria
tanciča/arnautka ; pistol din categoria celor cu cremene
propriu-zise. II.1.5;
II.2.3.
15. CMA Pușcă cu cremene de tipul roga. II.4.1.
16. MSC Pușcă cu cremene din c ategoria tanciča/arnautka. II.1.5.
17. MOIA Pușcă cu cremene din categoria tanciča/arnautka. II.1.5.
18. MMM Iatagan de tipul belosapac. II.2.5.
19. MIG Iatagan cu mâner metalic. II.4.4.
*Prima cifră (romană) indică felul sursei bibliografice; a doua cifră (arabă) indică domeniul
tematic din cadrul sursei bibliografice; al treilea număr (din cifre arabe) indică poziția din cadrul
domeniului tematic.

381
ABREVIERI

I. Abrevieri de muzee, instituții și arhive

AIMNB Arhiva istorică a Muzeului Național al Banatului
AMNB Arhiva Muzeului Na țional al Banatului
C.7A Corpul 7 Armată
CIMEC Institutul de Memorie Culturală
CMA Complexul Muzeal Arad
HAZU Hrvatska Akademija Znanosti i Umjetnosti
M.A.I. Ministerul Afacerilor Interne
MBT Muzeul Bana tului din Timișoara
MBS Muzeul Bucovinei din Suceava
MCDRD Muzeul Civiliza ției Dacice și Romane din Deva
MICZ Muzeul de Istorie a Croa ției din Zagreb
MIG Muzeul de Istorie din Gala ți
MJIAP Muzeul Jude țean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești
MJIB Muzeul Jude țean de Istorie din Brașov
MJM Muzeul Jude țean Mureș din Târgu Mureș
MJTAG Muzeul Jude țean ”Teohari Antonescu” din Giurgiu
MOIA Muzeul Oră șenesc de Istorie din Aiud
MMB Muzeul Militar din Belgrad
MMM Muzeul Municipal din Media ș
MMNB Muzeul Militar Na țional din București
MNAR Muzeul Na țional de Artă al României
MNB Muzeul Na țional al Banatului
MNBS Muzeul Na țional Brukenthal din Sibiu
MNIR Muzeul Na țional de Istorie a României
MNITC Muzeul Na țional de Istorie a Transilvaniei din C luj-Napoca
MNP Muzeul Na țional Peleș din Sinaia
MNUA Muzeul Na țional al Unirii din Alba Iulia

382
MSC Muzeul Secuiesc al Ciucului
SIA Societatea de Istorie și Arheologie din Banat
SJTAN Serviciul Jude țean Timiș al Arhivelor Naționale
SMIA Societatea Muze ală de Istorie și Arheologie din Banat

II. Abrevieri bibliografice

AnB (S.N.) Analele Banatului , Serie Nouă, Timișoara
DIR Documente privind Istoria României
TRÉT Történelmi és Régészeti Ėrtesitő , Timișoara

III. Abrevieri tehnice

cca circa
cm centimetri
col. colecție
crt. curent
d. dosar
ilustr. ilustra ție
inv. inventar
k.u.k. kaiserlich und königlich
kg kilogram
lb. limba
m metri
Md. Model
mm milimetri
nr. număr
S.N. Serie Nouă
sec. secol
U.M. Unitate Militară
vol. volum