I. Terminologia sacrificială … … … … 3 [618213]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”
FACULTATEA DE ISTORIE

ALIMENTE SACRE REPREZENTATE PE MONUMENTELE
VOTIVE ȘI FUNERARE DIN DACIA ROMANĂ

REFERAT:
TERMINOLOGIA SACRIFICIALĂ ȘI CATEGORII DE
ALIMENTE SACRE ÎN RELIGIA ROMANĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PRO F. DR. ZUGRAVU NELU

COMISIA DE SUPRAVEGHERE:
CONF. UNIV . DR.
NEMETI SORIN CONF. UNIV. DR.
OPRIȘ IOAN LECT. UNIV. DR.
CURCĂ ROXANA -GABRIELA

DOCTORAND: [anonimizat], 2017

Curprins:
I. Terminologia sacrificială ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 3
I.1. Etapele sacrificiului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 3
I.2. Tipuri de sacrificii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 5
I.3. Participanți ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 8
I.4. Obiecte ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 9
I.5. Convivilitate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 10
II. Categorii de alimente „sacre” în lumea romană ………………………….. ………………………….. …. 11
II.1. Animale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 11
II.2. Vegetale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 15
II.3. Lichide ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 17
Bibliografie: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 22

Obiectivul primului referat este de a oferi o prezentare cât mai cupri nzătoare a terminologiei
sacrificiale , în primul subcapitol, și, în cel de al doilea, a categoriilor de a nimale și vegeta le din
sfera sacrului. Principalele surse care stau la baza urmă toarelor pagini sunt izvo arele latine,
coroborate de literatura de spec ialita te tot mai abundentă în ultima perioadă.
Sacrificiu este un element central al ritualuri religioase î n diferite culturi, iar număr
publicațiilor este în continuă creștere . Există înc ercări de a defini termenul de „ sacrificiu", , pentru a
descrie dom eniile sale de aplicare. Diferitele opinii ale stării de cercetare sunt foarte controversat în
ceea ce privește sensul și interpretarea ritualuri de sacrificiu. Mai mult decât atât, ne lipsește încă un
consens între diferitele modele și interpretări a ceea ce un sacrificiu.

I. Terminologia sacrificială
Autorii antici folosesc pentru a face referire la termenul de sacrificiu preponderent termenii:
Sacrificiul desemnează acțiune de închinare a ofrandelor zeilor, provine din sacrificium (compus
din substantivul sacer și verbul facere , „a transfera un obiect în sfera sacrului” ). Acest termen
cuprinde atâ t ofrandele de origine animală, vegetală , cât și cele lichide. D erivat din acesta este
termenul sacrificare , care desemnează acțiunea propriu -zisă, având acelaș i înțeles cu rem divinam
facere1. În unele izvoare latine, autorii recurg la folosirea termenului dona pentru a desemna
darurile închinate zeilor, fie de către indivizi, fie de către comunități2.

I.1. Etapele sacrificiului
Pompa reprezintă prima faza din an samblul sacrificial, în care animale destinate sacrificiului
parcurgeau spatiatur spre altar3. Procesiunea era orchestrată în așa fel încât să atingă obiective
religioase, culturale și politice. Motivele și scopurile sacrificiului erau înscri se pe o un titulus4, o
tabletă care era purtată în fruntea convoiului. Asistenții aveau rolul de a supraveghea mulțimea
participantă pentru a evita manifestările gestuale sau de limbaj care contraveneau ius divinus și care

1 Aulus Gellius, Nopțile atice, traducere de David Popescu; introducerede Ioan Fischer, Ed. Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1965 , V, 17, 2; VII, 7, 5 -7; XII, 8 , 2; Ambrosius Macrobius Theodosius , Saturnalia ,
traducere, introd ucere și note de Gh. Tohăneanu, Ed. Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1961 , I, 10,
15; 11, 4; II, 2, 4; III, 2, 4 -5; 5, 6; V, 19, 22. A. Lesley, A. A. Roy, Dictionary of Roman Religion , Ed. Facts on File,
New York, 1996, p. 195 -6; R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and Roman Religions and Early Judaism, Ed. Charles
Scribner′s Son′s, New York, 1952, p. 5 -7;
2 Titus Lucretius Carus, De Rerum Natura, traducere, prefață și note de Du mitru Murășanu, Ed. Minerva, București,
1981 , I, 94; Publius Vergilius Maro, Eneida, ediție critică și traducere George Coșbuc; ediție îngrijită, note și prefață de
Stella Petecel, Ed. Univers, București, 1980 , III, 301; IV, 458; V, 101; VI, 225; VII, 86; , VIII, 181; Idem, Bucolicele.
Georgicele, traducere de Nicolae Ionel, Ed. Institutului European, Iași, 1997 , III, 22; III, 533; IV, 520; Publius Ovidius
Naso , Fastele , trad. Ion Florescu și Traian Costa, studii și note Traian Costa, Ed. Academiei Republic ii Populare
România, 1965 , V, 425; Idem, Metamorfoze, trad. Maria Valeria Petrescu, cuvânt înainte de Eusebiu Camilar, ilustrații
Aurel Stoicescu, Ed. de stat pentru literatură și artă, București, 1957 , VII, 159; Macrob., III, 11, 6; VI, 5, 7.
3 Macrob. , III, 4, 5.
4 Sextus Pompeius Festus, De verborum significatu que supersunt cum pauli epitome , editat de Aemilius Thewrewk de
Ponor, Sumptibus academiae litterarum Hungaricae, Budapestini, 1889 , p. 55, 78;

puteau pune în pericol întregul ritual5. În ac easta primă etapă găsim termenul de confeta sus, atribuit
unei scroafe care conduce sacrificiul6.
Etapa sub numele de praefatio (verbul praefari, a vorbi înainte) presupunea manifestări
verbale și nonve rbale la adresa divinității cu rolul de a chema în aju tor (invocatio ) și de a câștigă
bunăvoința acesteia. În același timp se „comunicau ” divinităților motivele sacrificiului. Sacerdonții
se curățau pe mâni și pe picioare cu apă din vase numite praefericulum7.
„Trecerea” victimei în sfera sacrului era desemn at prin termenul de immolatio, unul dintre
cuvintele cel mai des întâlnite în textele antice cu privire la sacrifici i, etapa în care se desfășura prin
împrăștierea deasupra animalului, a cuțitului și a altarului cu mola salsa (făină amestecată cu sare),
de la care derivă termenul immolatio8; turnarea unei cantități mici de vin pe frunte a și prin trecerea
simbolică a cuțitului pe deasupra spatului acesteia de la coadă spre creștet9. Acesta este stadiul
ceremoniei în care immolata hostia sau victima10 este nă ucită prin lovire cu un topor și uciderea
propriu -zisă. Acțiunea de î nchinarea a animalelor divinităț ilor este for mulată prin termenul
immolare11. Tot în acest stadiul, găsim termenul de molucrum o bucată pătrată de lemn unde mola
salsa era împrăștiată pe v ictime12.
În următoare etapă care poartă denumirea de extispicium („citirea organelor interne” ), exta,
care desemnează cele mai importante organe interne pentru obținerea litatio : cor13 (inimă ), iecur14
(ficat), pulmo15 (plămâni ), peritonaeum (periton ) și vesica (vezica biliară ); sunt inspectate de
(consulit /inspicare exta) de către haruspex16. În cercetarea acestora se urmărea dacă mărirea
organelor este normală , culoarea sau orice fel de anomalii. Dacă exta (o atenție specială era
acordată ficatului) nu preze nta nici o abatere de la normă , era privit ca un semn favorabil din partea
zeilor (felicia ), în caz contrar ca un semn negativ (tristia ), iar în alte cazuri , destul de rare , era
utilizat termenul muta , unde examinare a intestinelor nu a produs nici un efect17. În cel de al doilea
caz se repetau sacrificiile până se obținea aprobarea divină (litatio ). Acțiunea specifică cultului care

5 A. Bendlin, Placing religion in the urban landsc ape, în Paul Erdkamp (ed.), The Cambridge Companion to Ancient
Rome , Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2012, p. 461 -477.
6 Fest. , p. 40.
7 Ibidem, p. 327.
8 Cic., De Nat. Deor. , II, 28, 72; Gell. , Noct. Att. , II, 28, 3; Ovid. , Fast., I, 579; III, 805; V, 516; Macrob. , Sat., I, 9, 9;
15, 16, 19; 16, 30; 17, 21, 34 -35; III, 6, 4; 8, 4; 10, 3 -4; 11, 3 IV, 6, 8; V, 2, 15; Censorinus, De Die Natale , traducerea
în engleză de William Maude, Ed. The Cambridge Encyclopedia, New York, 1900 , VII, 8.
9 F.P. Morresi, Décrire et comprendre le sacrifice. Les réflexions des Romains sur leur propre religion à partir de la
littérature antiquaire, Ed. Franz Steiner Verlag, Stuttgart, 2007, p. 36 -37.
10 Gell. , X, 15, 32; Cens. , VII, 8.
11 Gell., IV, 6, 8; V, 12, 12; M acrob. , Sat., I, 16, 30; 17, 21; 9, 9; 15, 16 -22; III, 8, 4 ; 10, 3 -4; V, 2, 15.
12 Fest. , p. 117.
13 Ovid. , Fast., VI, 161; Macrob. , Sat., I, 12, 32; III, 5, 10.
14 Ovid. , Fast., I, 454.
15 Cic., De Nat. Deor. , II, 55, 136;
16 Ovid. , Fasti. , I, 389, 450; III, 806; IV, 638, 670, 671, 908, 936; VI, 158 -159, 346; Macrob. , Sat., III, 2, 2 -5; 5, 1 -2; V,
8, 5; Fest. , p. 55;
17 Ibidem , p. 151.

desemna închinarea exta zeităților este porricere18. Organele consacrate divinităților purtau numele
de ablegmina , porriciae și prosecta , fiind transportate de vase cu denumirea olla sau aula19. În
situații deosebite, se folosea ter menul regalia exta20.
Următorul pas fiind prepararea lor (fie prin fierbere, fie prin prăjire) , stropirea cu mola salsa
și vinum , și, în final, erau arunca te fie în foculus (pentru zeii cereș ti), fie în mare, râu ri sau într -un
vas ce conținea apă – in fluctus21 – (în cazul zeităților marine), fie erau aruncate într -o groapă sau
arse integral (în cazul zeilor infernali), ele fiind destinate exclusiv zeilor. Aulae exta măruntaielor
animalelor care sunt gătite în vase, care este de a spune că acesta a fost de fierbere. În unele cazuri
prin consultarea exta se încerca să se prevadă viitorul. Acest mod de interpretare a voinței divine a
pătruns în religia romană pr in împrumuturile din etrusca disciplina . Resturile animalelor sacrificate,
care erau destinate consumului public se numeau viscera22. Era consumate în interiorul templelor
sau împărțite în macella, unde erau tra nsportate (visceratio )23 cu ajutorul unor coșur i numite
sportulae sau canistris24. Chiar și cei implicați în prepararea viscera avea cunoștințe speciale, un
vocabular sacru prin care denumeau dierite preparate de din carne farcimen și ircei (cârnați utilizați
în sacrificii)25.

I.2. Tipuri de sacrificii
În cele ce urmează vom face o trecere în revistă a celor mai importante denumiri și ritualuri cu
prilejul sacrificiilor. Sacrifi ciile de tip taurobolium au fost utilizat în onoarea zeilor Magna Mater și
Mithras , ce con sta în oferirea unui boves26, iar criob olium (sau kriobolium ) în care se sacrifica un
arietem în cinstea lui Attis. Scopul acestor sacrificii era botezul cu sânge a participantului.
Participantul purta pe cap o mitra , era așezat sub o platformă pe care erau sacrificate animalele.
Sângele scurs din animale urmau să curgă pe capul inițiatului . Ceremonia era însoțită de cântece și
muzică. Acest tip de sacrificiu au fost introduse la Roma prin intermediul cultelor din Asia Minor ,

18 Macrob. , III, 2, 4 .
19 Fest. , p. 21.
20 Idem , p. 405; Ame -FrançoiseJaccotter, Sacrifice en image ou image de sacrifice? L'autel dit de Vespasien à Pompéi,
în Histoire de l'art , nr. 73, Paris, 2013, p. 10 -15;
21 Macrob. , III, 2, 2; 5.
22 Verg. , Aen., V, 103; VI, 253; XII, 214; Idem, Geor. , IV, 555; Ovid. , Fast. ., I, 346; 588; III, 732, 803; VI, 182; Idem,
Metamorfoze, VII, 601; XIV , 194, 203, 208;
23 J. F. Donahue, Toward a Typology of Roman Public Feasting , în American Journal of Philology , Vol. 123, nr. 3, Ed.
The John Hopkins University Press, 2003, p. 423 -443.
24 Vergilius, Aen., VI, 253; W. Van Andringa, V . P. Delforge , F. Prescend i. À la table des dieux. Offrandes alimentaires
et constructions rituelles des cultes de Pompéi , în Nourrir les dieux ? Sacrifice et représentation du divin, Liege, 2011,
p.79-88; W. Van Andringa, Dal sacrificio al banchetto : rituali e topografia della casa romana, în Relig ionem
significare: aspetti storico -religiosi, strutturali, iconografici e materiali dei "Sacra privata" , 2011, p. 91-98; R. K.
Yerkes, Sacrifice in Greek and Roman Religions and Early Judaism, Ed. Charles Scribner′s Son′s, New York, 1952, p.
58;
25 Fest. , p. 81.
26 J. Marquardt, Le culte chez les romains , Vol. I, Paris, 1889, p. 108 -110.

fiind răspândite în timpul dinastiei Antoninilor , după trei secole de la introducerea cultului Magnei
Mater . Scopul acestui ritual era de a oferi o nouă viață celui care a participat27.
Souvetauralia (sus+ovis+taurus )28 sacrificiu utilizat în lustratio29 oferită de obicei lui Marte .
Era făcut în festivale agrare, la sfârșitul u nei campanii militare sau cu ocazia unei census30. Acest
mod de sactificiu era folosit atât în feriae publica , cât și în private . Se practică în timpul festivalului
Ambarvalia (29 mai) , în onoarea zeiței Ceres, prin intermediul căruia se urmărea purificarea
orașului. Un alt sacrificiu care consta în închinarea a trei necuvântătoare este solitauralia , în cadrul
căruia erau sacrificați un taur, un berbec și un mistreț31.
Pentru orice imixtiune (vitium ) într-un ritual se proceda la piaculum (pl. piaculis ), sacri ficiu
expiator32, care consta în repetarea ceremoniei și închinarea unei noi jertfe până se obținea litatio33.
piacularis hostia34. Prodigium (pl. prodigia ) un eveniment neobișnuit, semn nefavorabil, prin care
pax deorum a fost întreruptă . Se recurgea la sac rificii expiatorii în raport cu natura semnului divin
(procuratio ). Aceeași practică sacrificială se face în urma osenta, semnele prin care divinitatea își
arăta intențiile sau nemulțumirea. De aceea trebuie procedat la un sacrificiu de expiere a greșelilo r
(piaculum), și o ceremonie religioasă de purificare ( procuratio ); aceasta din urmă varia în raport cu
natura semnului divin35.
Un ca special de sacrificiu este devotio , scopul acestuia fiind îmbunarea zeilor prin
autodedicarea unui homo sacer (dictator, general, soldat etc.36)37. Concomitent , pe lângă devotus
(cel promis urma să fie străpuns de o lance, având capul acoperit , capite velato , rostind formule
sacre38), erau promise orașele , armatele și proprietățile inamice39. Prezența acestui termen a ici este

27 J. Marquardt, op. cit. , p. 108 ; C. H. Moore, On the Origin of the Taurobolium , în Harvard Studies in Classical
Philology, Vol. 17, Harvard, 1906, p. 43 -48. R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and Roman Religions and Early Judaism,
Ed. Charles Scribner′s Son′s, New York, 1952, p. 43; A. Lesley, A . A. Roy, Dictionary of Roman Religion , Ed. Facts on
File, New York, 1996, p. 216; M. V. Hadiji, Creșterea animalelor în provincia Dac ia, reflectată de o serie de
reprezentări și descoperiri arheologice cu caracter cultic, în BHAUT, XII, Timiș oara, 2010, p. 75 -82; M. Jordan,
Dictionary of Gods and Goddesses , Ed. Facts On File, New York, 2004, p. 200 -201; Mary Beard, The Cult of the
„Grea t Mother‟ in Imperial Rome The Roman and the „Foreign , în J. Rasmus Brandt and Jon W. Iddeng, Greek and
Roman Festivals: Content, Meaning, and Practice, Ed. Oxford University Press, Oxford, 2012.
28 Corespondenții grecești: trittoia sau trittoia boarchon. – G. Ekroth , op. cit. , p. 336.
29 Fest. p. 293. .
30 L. Adkins, R. A. Adkins , Dictionary of Roman Religion , Ed. Facts on File, New York, 1996, p. 144, 197; 213 -214.
31 Fest. , p. 413; V . Huet, Le relief dit des suovétauriles de Beaujeu: une image sacrificielle hors de l'Italie, în Image et
Religion dans l′antiquité gréco -romaine, Napoli, 2008, p. 399 -410; B. Wilkens, Roman suovitaurilia and its
predecessors , în Behaviour Behind Bones. The zooarchaeology of ritual, religion, status and identity , Oxford, 2004, p.
73-76.
32 Gell., II, 28, 3.
33 Ibidem , II, 28, 3; IV, 5, 2; J. Scheid, La religion des Romains, Ed. Armand Colin, 2010, p. 20 -40.
34 Fest. p. 212, 244.
35 D. Mantzilas, Sacrificial Animals in Roman Religion: Rules and Exceptions , în Animals in Greek and Roman
Religion and Myth , editat de Patricia A. Johnston, A . Mastrocinque și S. Papaioannou, Cambridge, 2016, p. 19 -39.
36 Un celebru devotio este al consulului Publius Decius Mus, în bătălia de la Vesuvius, din anul 340. – Cicero, De div. , I,
24.
37 Cic., De nat . deor. , III, 6, 15.
38 Ibidem , II, 3, 10; J. Marquardt, op. cit. , p. 335.

motivată de obiceiul ca în unele împrejurări sacrificiul uman să fie substituit de o ofrandă animală40.
Era închinat divinităților infernale , zeiței Tellus și lui Iupiter41.
Sacrificii se făceau în cazul unui votum (pl. vota) – inițial denumite nuncupatio (pl.
nuncupationes ), prin care între om, devenit în urma încheierii contractului reus, și zeitate se
întocmea un contract sacru prin care oamenii erau se obligau să facă sacrificii în schimbul
îndeplinirii, de către zei, a cerințelor formulate. În cadrul o ficial, se desfășurau anual, consulii, la
începutul mandatului (1 ianuarie) , mergeau la templul de pe Capitoliu m și făceau sacrifici pentru a
îndeplini promisiunea făcut de consulii din anul precedent, iar, mai târziu, erau desfășurate de către
magistrați în numele împăratului42. Motivele sunt diverse: războaie, foamete, pandemii etc. După
încheierea contractului, l ucrurile promise zeilor trebuiau să fie protejate de orice atingere din lumea
profană. Interesante sunt cazurile în care persoanele condamnate p entru crime erau dedicate zeilor și
puteam fi consacrate de către oricine prin simpla lor ucidere43. Tipurile acestea de contracte divine
se mai făceau în scopul unei călătorii a împăratului ( pro salute imperatoris ) și aveau o valabilitate
diversă ( quinquen nalia , decennalia , quindecennalia , vicennalia )44. Eu model de vota mai deosebit
îl găsim în practicile magice, numite defixiones, practici magice cu caracter secret , în se formulau
imprecații la adresa cuiva45. Pe inscripții, îndeplinirea promisiunilor ( solutio) erau marcate prin
formulele: ex voto sau votum solvit laetus libens merito (VSLLM ), cu precădere , în vota private , iar
în cele publice voti reus (denumirea pe care o poartă din momentul în care s -a făcut votum) și voti
damnatus (în cazul în care nu ș i-a onorat promisiunea) . Prin termenul sacrificiul numit holocaust se
înțelege arderea în întregime a victimei, este împrumutat din cultele grecești și îl întâlnim, cu
precădere, în cazul divinităților infernale46.

39„In antiquitatibus autem haec oppida inveni devota; Stonios Fregellas Gavios Veios Fidenas, haec intra Italiam,
praeterea Carthaginem et Corinthum; sed et multos exercitus oppidaque hostium Gallorum Hispanorum Afrorum
Maurorum aliarumque gentium quas prisci locuntur annales”. – Macrob., III, 9, 13.
40 J. Marquardt, op. cit. , p. 334 -335; R. K. Yerkes, op. cit. , p. 59 -61; L. Adkins, R. A. Adkins , op. cit. , Ed. Facts on File,
New York, 1 996, p. 61; M. Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase. De la Gautama Buddha până la triumful
creștinismului , traducerea de Cezar Baltag, Ed. Polirom, Iași, 2011, p. 102; Robert P arker , Substitution in Greek
Sacrifice , în Pierre Bonnechere; Renau d Gagné, Sacrifices humains Perspectives croisées et représentations. Human
sacrifice Cross -cultural perspectives and representations , Ed. Presses Universitaires de Liège, Liege, 2013; p. 145 -152;
G. Capdeville, Substitution de victimes dans les sacrifices d'animaux à Rome , în Mélanges de l'Ecole française de
Rome. Antiquité , Vol. 28, nr. 2, 1971, p. 283 -323.
41 Macrob. , III, 9, 10 -15;
42 A. Bendlin, Placing religion in the urban landscape , în Paul Erdkamp (ed.), The Cambridge Companion to Ancient
Rome , Ed. Cambridge University Pres s, Cambridge, 2012, p. 461 -477; D. Mantzilas, op. cit.
43 R. K. Yerkes, op. cit. , p. 63 -64;
44 J. Marquardt, op. cit. , p. 315 -318.
45 J. Scheid, Sacrifices for Gods and Ancestors, în Rüpke Jörg (ed.), A companion to Roman religion , Ed. Blackwell,
Oxford, 2007, p. 263.
46 G. Ekroth, Burnt, cooked or raw? Divine and human culinary desires at Greek animal sacrifice , în Eftychia
Stavrianopoulou, Axel Michaels, Claus Ambos (ed.), Transformations in Sacrificial Practices. From Antiquity to
Modern Times, Ed. LIT, Berlin, 2008, p. 91. Adkins Lesley, Adkins A. Roy, Dictionary of Roman Religion , Ed. Facts
on File, New York, 1996, p. 100, 197.

Un caz rar de votum întâlnit este ver sac rum („primăvara sacră”) practicată în perioade de o
primejdie excepțională47, în care se închinau toate a nimalele și recoltele din anul care urmează în
onoarea unui anumit zeu, în cel mai dese exemple Iupiter48. De asemenea, se fac sacrificii în zilele
supplicatio , când bărbații, femeile și copiii de la Roma au călătorit în procesiune la site -uri
religioase în jurul orașului rugându -se pentru ajutor divin în vremuri de criză. Un suplicatio poate
fi, de asemenea, o mulțumire după primirea ajutorului49.

I.3. Participanți
Pe lângă sacerdo ții oficiali importanți ca: rex sacrorum (el trebuia să săvârșească jertfele pe
care, în trecut, le săvârșeau regii înșiși. În mod special, lui îi revenea grija pentru cultul lui Ianus) ,
regina sacrorum (sacrifica un porumbel sau un miel I unonei , în Regia50), flamen Dialis și flaminica ,
cărora le erau încredințate sacrificiile pentru Iupiter51, la Ide, flamen Robigalis , aedituus, persoană
însărcinată cu tot ce ținea de organizarea sacrificiilor52, edeatrae , preoții a căror rol era ac ela de a
prezida banchetele regale53 etc., vocabularul latin este foarte specific în legătura cu ceilalți
participanțiilor , majoritari inferiori dpdv sacerdotal, și pe care -i îi întâlnim în toate culte . Ago, preot
jertfitor, derivat din verbul agere (a lovi ) și sacrificulus, sunt principalele denumiri când vine vorba
de secerdoții însărcinați cu sacrificiul54.
Victimarii (sg. victimar ius) erau sclavi sau oameni liberi care, îndeplineau rolul de asistenți ,
pe durata procesiunii sacrificiale, aveau rolul de a c onduce la altar și de a ucide victima55.
Îmbrăcămintea lor consta într -un limus . Aceștia era de mai multe feluri: popa (pl. popae ), aveau
rolul de a neutraliza animalul prin lovirea cu malleus, securis , dolabra sau acceris (secure de
bronz) . Scopul imobiliz ării animalul fiind acela de a evita semnele de frică a acestuia, considerate
omina nefavorabile. În aceeași categorie intră și ministri56. Cultarii -lor le revenea sarcina de a tăia
vena jugulara a victimei și de a separa carnea57. În tăierea propriu -zisă a animalului, cel mai des,
sunt utilizați termenii culter (cuțit sacru) , secespita (cuțit lung de fier, cu un mâner de fildeș )58 și

47 A fost reintrodusă în 217, în timpul celui de al doilea Război Punic. – A. Lesley, A. A. Roy, op. cit. , p. 236.
48 Fest. , De verborum significatu , p. 578; Robert Cowan, Hopefully Surviving: Despair and the Limits of devotio in
Virgil and Others , în The Proceedings of the Virgil Society, Vol. 27, Ed. Hill and Hay Ltd, 2012, p. 56 -98.
49 Verg. , Aen., III, 439; VIII, 59 -62; Macrobius, III, 1, 4; 13, 8.
50 Ibidem , I, 15, 19.
51 Gell. , Nopțile atice, X, 15, 32.
52 L. Adkins, R. A. Adkins, Dictionary of Roman Religion , Ed. Facts on File, New York, 1996, p. 196.
53 Fest. , p. 58.
54 Ibidem , p. 3.
55 G. Ekroth, Animal sac rifice in antiquity , în The Oxford Handbook of Animals in Classical Thought and Life , editat de
Gordon Lindsay Campbell, Oxford, 2014, p. 328.
56 Lucr. , De Rer. Nat. , I, 90; Ovid. , Fast., IV, 413 ; 637; Ovid. , Metamorfoze, XIV, 705; Macrobius, III, 16, 7.
57 G. Ekroth, Animal sacrifice in antiquity , în The Oxford Handbook of Animals in Classical Thought and Life , editat de
Gordon Lindsay Campbell, Oxford, 2014, p. 329.
58 J. Marquartd, op. cit. , p. 296 ; L. Bodson, Attitudes toward animals in Greco -Roman antiq uity, în International
Journal for the Study of Animal Problems , 4, 1983, p. 312-320.

clunaclus (cuțit de dimensiuni mici)59, iar în unele cazuri, destul de rare, ferrum60. Adesea,
procesiunile sacrificiale erau în soțite de muzică, acest rol fiind îndeplinit de tibicen (pl. tibicenes )
(flautist , de la tibiae )61 și uitulor (pl. uitulari ) („a cânta de bucurie ”)62. În timpul imperiului
victimarii au fost organizați într -un collegium63. Pe lângă aceștia mai sunt și tinerii de origine nobilă
(camillus ) care au rolul de asitenți în sacrificiile conduse de către flaminul Dialis64.

I.4. Obiecte
Principalele instrumenti pe care e găsim în izvoarele antice în cadrul actul de sacrificiu sunt:
malleus , securis și acceris (sau acieres – secure de bronz) erau uneltele folosi te cu scopul doborârii
animalului la pământ , prezente în cazul animalelor de mari dimensiune65. În uciderea propriu -zisă a
animalului (caesa66), cele mai des utilizați sunt termenii: culter (cuțit ritualic) , secesp ita (cuțit de
fier de dimensiun mari)67 și clunaclus (cuțit de dimensiuni mici)68.Commetacula (sau
commoetacula ) virgte69 sunt tije utilizate de flamini pentru a ține mulțimea la distanță.
Un detaliu important este cel al culorii îmbrăcămintei : în cazul ritu alurilor pentru divinitățile
cerești se obișnuia purtarea veștimentelor de culoare albă ( pura vestimenta70, suffibulum71), și de
culoare închisă , în cazul zeilor infernali. În general, sacrifiicile alimentare, oscilau între ritus
Romanus și ritus G raecus , deosebirea dintre aceste se poate observa prin intermediul câtorva
elemenete de îmbrăcăminte și de ritual72. Elementele vestimentar e semnificativ e sunt desemnate
prin noțiunile: capite velato (cu capul acoperit) , în cel ritul roman , și capite aperto (cu capu l
acoperit) , în cel grecesc73. În ceea ce privește terminologia care definiște voalul utilizat în timpul

59 Ovid. , Fast., I, 321; VI, 161 ; J. Marquartd, op. cit. , p. 296; Fest. , p. 35.
60 Lucr. , De Rer. Nat. , I, 90.
61 Macrob. , III, 16, 7.
62 Dominique Briquel, Instruments de m usique et insignia imperii chez les Étrusques. Les sources littéraires , în Les
sons du pouvoir dans les mondes anciens , Paris, 2006, p. 209 -225.
63 Adkins Lesley, Adkins A. Roy, Dictionary of Roman Religion , Ed. Facts on File, New York, 1996, p. 239; M. El iade,
Istoria credințelor și ideilor religioase. De la Gautama Buddha până la triumful creștinismului , traducere de Cezar
Baltag, Ed. Polirom, Iași, 2011, p. 107.
64 Fest., p. 43, 93; F. Van Haeperen , Origine et fonctions des augustales (12 av. n.è. – 37). Nouvelles hypothèses , în
Antiquité classique , Nr. 85, 2016, p. 127 -155.
65 Ovid. , Fast., III, 805 ; IV, 415 ; Fest., p. 7; J. Marquartd, op. cit. , p. 296.
66 Ovid. , Fast., I, 387; 449; II, 3 61; III, 375; VI, 179; Macrob. , I, 16, 3; III, 5, 4; 6, 1.
67 J. Marquartd, op. cit. , p. 296 .
68 Ovidiu s, Fasti. , I, 321 ; VI, 161. J. Marquartd, op. cit. , p. 296; Fest. , p. 35.
69 Fest., p. 45.
70 Ibidem , p. 327.
71 Ibidem , p. 523.
72 J. Scheid, „ Graeco ritu” : A typically Roman Way of honoring the Gods , în HSCPh 97, 1998, p. 15 -31.
73 Fest. , p. 223 -224; „Quin, ubi transmissae steterint trans aequora classes, et positis aris iam vota in l itore solves,
purpureo velare comas adopertus amictu, ne qua inter sanctos ignis in honore deorum hostilis facies occurrat et omina
turbet”. – Virgilius, Aen., III, 403 -407.

sacrificiilor întâlnim capital74, apiculum filum75. Un element de îmbrăcăminte este cel infulae și
vittae, fâșii de lână și panglici pe care le purtau atâ t animalele, cât și preoții76.

I.5. Convivilitate
Actul ritualic de convivialitate a jucat un rol important în sferele religioase, politice și sociale,
fiind o ocazie facilă de a deschide noi relații și de a noi posibilități. Găsim mai multe tipuri de mese
închinate în religia rolamană, cum ar fi cena , succedată de un commissatio, asemănător cu
symposium , era o extensie a cena , termen pe care -l întâlni mai des, și banchetele publice, convivium
publicum și epulum77.
Convivium , a fost organizate în private, î n timp ce banchetele publice un se acceptau un
număr larg de persone fiind, în generela organizate de către un collegium78. În privința meselor
închinate întâlnim termenii ca: daps are înțelesurile terminologice de a desemna atât o masă
obișnuită, un banche t solem, cât și de a desemna anumite ofrande în religia romană arhaică79;
anclabris masă pregătită pentru serviciul zeilor80, dar cel mai întâlnit este mensae81.
Cel mai discutat tip de banchet este Lectisternium este un banchet divin introdus la Roma în
anul 39982, în care reprezentări ale zeilor, s ub formă de statui sau imagini, erau plasate pe un lectus ,
poziția zeilor fiind definită prin termenul de accubare . Brațul stâng al zeilor era susținut de o pernă,
definită prin termenul de pulvinus ; motiv pentru c are lectus -ul mai era denumit și pulvinar83. În fața
zeului era plasată o masă pe care erau așezate alimente destinate zeilor, de obicei, lectisternium -ul
se desfășura în stradă84. Primul lectisternium organizat la Roma a fost din cauza situației naturale în
urma consultării Cărților Sibiline, în onoare zeilor: Apolo, Latona, Diana, Hercules, Mercur și
Neptun85. Exemple de lectisternium -uri: în timpul celui de al doilea război punic, din cauza unor
prodigii, finanțat prin obol public; închinat lui Hercule pe Ara M axima86. Epulum Iovis închinat la
ide de către septemviri epulonum .

74 Fest. , p. 40.
75 A. Gillmeister, Was Brutus a quindecemvir sacris faciundis?, în APEX. Studi storico -religiosi in onore di Enrico
Montanari , Ed. Quasar, Roma, 2016, p. 97 -102; J. Scheid, Graeco ritu, A Typically Way of Honouring the Gods, în
Classical Philology 97, 1995, p. 15 -31.
76 Fest., p. 80.
77 S. Corner, Sumposion , în Thomas K. Hu bbard, A Companion in Greek and Roman Sexualities , Ed. Willey Blackwell,
Oxford, 2014, p. 199 -213; J. Scheid, Sacrifice et banquet à Rome , în Quelques problèmes, p. 193 -206.
78 Macrob. , Sat., III, 11, 7; III, 16, 7; Gell , Noct. Att. , X, 15, 21.
79 J. Marqu ardt, Le culte chez les romains , Paris, 1889, p. 55 -56
80 Fest. , p. 8.
81 Macrob. , III, 11, 3 8; Gell. , Noct. Att. , XII, 8, 2.
82 J. Scheid, Sacrifices for Gods and Ancestors, în Rüpke Jörg (ed.), A companion to Roman religion , Ed. Blackwell,
Oxford, 2007, p. 268.
83 J. Marquardt, op. cit. , Vol. I, Paris, 1889, p. 55 -59
84 S. Etienne, Les dieux à table: lectisternes romains et représentation divine , în V. Pire nne-Delforge, F. Prescendi
(ed.), «Nourrir les dieux?» Sacrifice et representation du divin (Kernos, ), Liege, 2011, p. 43 –57.
85 Titus Livius, V, 13, 6.
86 Macrob. , I, 6, 13 -16.

În ceea ce privește participanți la banchete, întâlnim termenul de epulare , dat celor care
participau la petrecerile publice în timpul nopții87, sedentes (sacris epulari sedentes ), specific
paricipanților la banchete din cultul lui Hercules88.
Banchetul funerar (silicernium ) era consumat la locul mormântului, în ziua depunerii
defunctului , la cene novendialis , când se organiza la nouă zile de la înmormântare și dies natalis ,
ziua de naș tere a acestuia. De asemenea ocazi mai apar în timpul festivalelor Parentalia și
Lemuria89. Termenul sacrificial în cazul unui deces este humanum sacrificium90. O descriere a
banchetului funerar o găsim în Lucretius91.
Alți termeni pentru bacnhete sunt: Sellisternia banchet închinat în onoarea zeităților
feminine; regifugium , acesta a fost numele unui ospăț stabilit pentru a sărbători ziua Tarquinilor a
fugit de la Roma92.

II. Categorii de alimente „sacre ” în lumea romană
Animalele alese pentru sacrificii erau în marea majoritate domestice, cazurile de
necuvântătoare sălbatice sunt extrem de puțin întâlnite. În alegerea animalelor se ținea cont de mai
multe criterii, se urmă ca ofrandele să aibă aceleași caracteristici ca zeitatea căreia îi era închinată:
gen, culo are, vârstă, specie, aspect și alte similitudini zei -ofrande.
II.1. Animale
Animalele alese pentru sacrificii erau în marea majoritate domestice, cazurile de
necuvântătoare sălbatice sunt extrem de puțin întâlnite93. În alegerea animalelor se ținea cont de mai
multe criterii, se urmă ca ofrandele să aibă aceleași caracteristici ca zeitatea căreia îi era închinată:
gen, culoare, vârstă, specie, aspect și alte similitudini zei -ofrande. Terminologia latină triază
animalele destinate sacrificiului în două mari t ipuri: hostia94, prin care sunt denumite în general
toate animalele destinate sacrificiului și victima (de la victus – închinare) care este atribuit
animalelor ce urmau să fie sacrificare în ocazii speciale95.

87 Fest. , p. 58.
88 Macrob. , III, 7 , 16.
89 Gian Luca Gregari, Rituali e banchetti funebri romani , în Symbola. Il potere dei simboli. Recuperi archeologici della
Guardia di Finanza , Roma, 2015, p . 219 -231.
90 Fest. , p. 73.
91 Lucr. , De Rer. Nat. , III, 912 -914.
92 Fest., p. 385.
93 J. Scheid, Sacrifices for Gods and Ancestors, în Rüpke Jörg (ed.), A companion to Roman religion , Ed. Blackwell,
Oxford, 2007, p. 264
94 După Festus, hostia , în latina arhaică era desemnată prin te rmenul agonia . – Fest. p. 8.
95 G. Ekroth, Animal sacrifice in antiquity , în The Oxford Handbook of Animals in Classical Thought and Life , editat de
Gordon Lindsay Campbell, Oxford, 2014, p. 332. F. P. Morresi, M. Kolakowski, «Victime»: un aperçu historique des
significations du mot, în F. Prescndi, A. A. Nagy (ed.), Victimes au féminin, Ed. Georg, Geneva, 2011, p. 23 -43.

Prin termenul eximiae erau denumite animalele f ără cusur, deosebite, care ieșeau în evidență
din turme (insignes / praestanti corpore96)97, iar cele lalte nevucântătoare alese sunt definiți prin
termenii optima și optata98. Un alt criteriu este cel al importanței sărbătorii, cu cât feriae este mai de
o mai mare însemnătate cu atât și victima închinată este mai chipeșă. În funcție de metoda prin care
se desfășura extispicium -ul, avem două cazuri: primul, animales , denumite în acest mod deorece se
oferă doar inima ( anima ) și, cel de al doilea, consultatoriae , unde sunt consultate exta pentru
obținerea litatio99. Un at aspect ce ținea de puritatea animalelor o vedem prin noțiuea de in iniuges,
care se referă la animalele nepuse la jug, păstrate de la naștere exclusiv sacrificiilor100.
Hostia ambarualis (sau ambur biales ) sunt animalele care sunt plimbate , în timpul
lustrațiilor , împrejurul ogoarelor101, derivat din aruis (aruum – ogor)102. Prin termenul lutratio se
desemna purificările a căror ceremonie ( lustrum ) avea scopul de a proteja și de a aduce noroc. În
general , erau purificate așezări, mulțimi de oameni sau bucăți de pământ. Lustrum populi se
desfășura o dată la 5 ani de către cenzori și avea scopul de a purifica populația din Roma. Era o
procesiune de lungă durată ce urma granița locului care trebuia purificat și în acest timp se
sacrificau animale în anumite locuri a traseului.
Praecidaneae hostia (praecidanea agna în cultul zeiței Ceres103) sunt animale destinate
pentru sacrificii le dinaintea unei sărbători , cea mai cuprinzătoare descriere cu privire la acest termen
o găsim la Cato104. Succidaneae hostia (victime de schimb) cele care sunt oferite în cazul în care
primis hostia nu au produs efectul scontat105. Prodiguae hostia fac referire animalele care au fost
arse în întregime dintr -un motiv de extravaganță106.
O trăsătură semnificantă era culoarea animalelor. Cutuma urma, în general, sacrificarea
animale lor de culoare deschisă zeilor cerești și mari ni. Întâlnim des în vocabularul roman termenul

96 Macrob. , III, 5, 6.
97 Verg. , Georg. , IV, 538, 550; Macrob. , III, 5, 6; J. Marquardt, op. cit. p. 206.
98 Fest. , p. 186b; J. Marquartd, op. cit., p. 206; G. Ekroth, Animal sacrifice in antiquity , în The Oxford Handbook of
Animals in Classical Thought and Life , editat de Gordon Lindsay Campbell, Oxford, 2014, p. 332.
99 Macrob. , III, 5, 1 -5.
100 Ovidi. ,Fast. , III, 376; IV, 415; Macrob. , III, 5, 5; Georg., VI 540, 551.
101 „Terque novas circum felix eat hostia fruges” – Vergiulius , Georg. I 345;
102 Macrob., III, 5, 7; Cato, De agricultura, 134. Fest, p. 4.
103 Fest., p. 280.
104 „Priusquam messim facies, porcam praecidaneam hoc modo fieri oportet. Cerer i porca praecidanea porco femina,
priusquam hasce fruges condas, far, triticum, hordeum, fabam, semen rapicium. Ture vino Iano Iovi Iunoni praefato,
priusquam porcum feminam immolabis. Iano struem [c]ommoveto sic: "Iane pater, te hac strue [c]ommovenda bon as
preces precor, uti sies volens propitius mihi liberisque meis domo familiaeque meae". Fertum Iovi [c]ommoveto et
mactato sic: "Iuppiter, te hoc ferto obmovendo bonas preces precor uti sies volens propitius mihi liberisque meis domo
familiaeque meaemactu s hoc ferto". Postea Iano vinum dato sic: "Iane pater, uti te strue [c]ommovenda bonas preces
bene precatus sum, eiusdem rei ergo macte vino inferio esto." Postea porcam praecidaneam inmolato. Ubi exta prosecta
erunt, Iano struem ommoveto mactatoque item, uti prius obmoveris. Iovi fertum obmoveto mactatoque item, uti prius
feceris. Item Iano vinum dato et Iovi vinum dato, item uti prius datum ob struem obmovendam et fertum libandum.
Postea Cereri exta et vinum dato”. – Cato, De agri cultura , 134.
105 Gell. , IV, 6, 3 -10; Fest. , p. 433; D. Mantzilas, Sacrificial Animals in Roman Religion: Rules and Exceptions , în
Animals in Greek and Roman Religion and Myth , Cambridge, 2016, p. 19 -39.
106 Fest., , p. 331.

alba (hostia ) și, mai puțin, nivea (zăpadă, „albă ca zăpada ”)107, de exem plu, lui Iupiter i se închina
un taur alb108 sau o mială albă109; lui Neptun, asemenea lui Iupiter, tot un taur alb110; Iunonei o
scroafă gravidă albă111; Venus juninci albe112; iar divinităților infernale hostia de culoare închisă,
respectiv furvae hostia113 și nigra m114, de pildă Sibylla mioare negre115; Nox miel negru116; Manilor
vițele negre117; Proserphina oaie neagră118. Cazuri diferite sunt întâlnite în cultul zeilor Vulcan și
Robigo, un de se uzitează consacrarea necuvântătoarelor de culoare roșie119.
O amplă discuție se p oartă în jurul selecției animalelor în funcție de vârstă, în special, cu
privire la termenul bidentes (sau bidens ). Majoritatea autorilor antici acceptă ideea că acest cuvânt
făcea referire necuvântătoare care au împlinit doi ani și sunt admise sacrificiul ui, pe de altă parte, o
explicație, mai puțin susținută, este aceea că prin acest cuvânt au desemnate animalele pentru
sacrificiu care au doi dinți. Preponderent termenul apare în texte unde este vorba de ovis120, iar
bis(a)eta în cazul unei sus de doi ani. De asemenea, termenul poate determinare un templu121, un
loc sacru lovit de trăsnet sau preoți care sacrificau an imale de doi ani, organizați în decuria
sacerdotum bidentalium122. Hostia maiores (sau maxima ) și desemnează animale care au ajuns la o
vârstă adul tă sau de dimensiuni mari , pe care le întâlnim în sacrificiile din cultul zeilor principali123,
iar hostia lactentes sunt necuvântătoarele sugare oferite în cazul zeităților de ranguri inferioare124.
Sexualitate victimelor era un luat ă în con siderare în alege rea victimelor, respectiv zeilor le
erau închinați masculi (Iupiter : taur125, berbec126; Neptun : taur127 etc.), iar zeițelor feminine
(Minerva : junincă128; Iuno: mioare, vaci129 și scroafă de culoare albă130 etc.)131. De obicei, în primul

107 Verg. , Aen., III, 120; VIII, 45; Ovid. , Fast. , I, 56; 452 ; 720; Gell. , X, 15, 32. (p. 256)
108 Verg. , Aen, III, 19 -26; IX, 621 -625.
109 Ovid. , Fast. , I, 55 -58.
110 Verg. , Aen., V, 234 -237. Macrob. , III, 2, 4 -5
111 Verg. , Aen., VIII, 81 -85.
112 Ovid. , Metamorfoze, X, 271 -275.
113 Cens. , VII, 8 .
114 Verg. , Aen., III, 120; V , 97; VI, 153; 243; Idem , Georg. , IV, 546.
115 Verg ., Aen., V, 734 -735.
116 Verg ., Aen., VI, 212 -254.
117 Verg ., Aen., V, 94 -103.
118 Verg ., Aen., VI, 212 -254.
119 Ovid. , Fast. , IV, 907 -908; 934 -942.
120 Gell. , XVI, 6, 3 -15; Macrob. , III, 5, 2 -5; 12, 10 .
121 Fest. , p. 24.
122 A. Lesley, A. A. Roy, op. cit. , p. 31.
123 Macrob. , I, 17, 29; Gell. , IV, 6, 1; Fest. , p. 91.
124 Cic., Leg. 2, 12, 29; Ovid. , Fast. , II, 656.
125 Verg ., Aen., III, 19 -26; IX, 621 -625; Ovid. , Fast. , I, 83 -84.
126 Ovid. , Fast. , I, 587 -588; Macrob. , Sat., I, 16, 30.
127 Verg ., Aen., II, 199 -202. III, 115 -120; Macrob., III, 4, 6; 6, 4; 10, 4 -5.
128 Ovid , Metamorfoze, IV, 753 -764.
129 Verg ., Aen.., IV, 55 -66.
130 Verg ., Aen., VIII, 81 -85.
131 Cens. , VII, 8.

caz sunt închinați masculi castr ați, cu excepția zeilor: I anus, Marte, Neptun și Genius132. Un obicei
aparte, î n cel de al doilea caz , este consacrarea femelelor gravide, horda133, forda134 și gravidam135.
Aceste ofrande er au închinate , cu precădere , zeițelor Ceres și Venus136. În timpul festivalu lui
Fordicidia (15 aprilie) se sacrificau vaci gravide, iar vițeii nefătați erau scoși din mamă și arși, iar
cenușa era păstrată de Vestale timp de o săptămână137.
Interesant e sunt tradițiile legate de originea sacrificiului animal au de multe ori conotații
negative. Una din sursele sacrificiului unui animal ar putea fi văzută ca o pedeapsă pentru abatere
disciplinară, în special după ce fiara a consumat un element sacru asociat divinității . De exemplu , în
cultul lui Bacchus, țapul ( hircus ) este ales din cau za că aceste aniale au obiceiul de a paște vița de
vie138 și plena sue , sacrificată zeiței Magnei Mater, vinovată că distruge cultura agricolă și scurmă
pământul139.
În rândurile ce urmează vom încerca să facem o prezentare a principalelor familii de
necuvântă toare și relația lor cu divinitare. În ceea ce privește cabalinele, calul era animalul principal
în festivalul October equus (idele lui octombrie ) unde , după o cursă de cai (bigae ) care se desfășura
Campus Martius , perechea învingătoare era sacrificată. Sa crificiu anual , făcut de flamen martialis ,
în onoare lui Marte cu scopul unei recolte bune140. Sângele proaspăt ( cauda ) era păstrat de Vestale
și utilizat în timpul festivalului Fordicidia , iar capul ( caput ) era dat cat premiul în cadrul unei
întreceri . De a semnea, calul este centrul sacrificiului făcut cu ludi numite Equiria (17 februarie și
14 martie), tot în onoarea lui Marte141. Măgarul (asellus ) îl găsim, cu precădere, în cultul lui
Priap142.
Câinele (canis) este prezent în cultul divinităților infernale (Tr ivia143), dar și în cel a
divinității Robigo144. Denumirea sacrificiul în cazul acesto r animale este canarium (carius ), pentru
scopul fiind protejarea recoltelor , și este oferit cu prilejul sărbătorii religioase Robignalia (25

132 G. Ekroth, Castration, cult and agriculture. Perspectiv es on Greek animal sacrifice, în Annual of the Swedish
Institutes at Athens and Rome , Stockholm, 2014, p 153 -174.
133 Fest. , p. 73.
134 „Tertia post Veneris cum lux surrexerit Idus, pontifices, fo rda sacra litate bove”. – Ovid. , Fast., IV, 629 -630.
135 Ovid. , Fast., I, 670 – 672; IV, 633-634; 670 -671.
136 Ibidem , I, 670 – 672.
137 R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and Roman Religions and Early Judaism, Ed. Charles Scribner′s Son′s, New York,
1952, p. 57; J. N. Bremmer, The Sacrifice of Pregnant Animals , în B. Alroth, R. Hägg (ed.), Greek Sacrificial Ritual:
Olympian and Chthonian , Ed. Paul Astroms Forla g, Gothenburg, 2005, p. 155 -165; A. Sharrock, Gender and sexuality ,
în Ph. Hardie (ed.), The Cambridge Companion to Ovid ., Cambridge, 2002, p. 95 -107.
138 Censorinus, De D ie Natali, VII, 8.
139 Ekroth Gunnel, Animal sacrifice in antiquity , în The Oxford Handbook of Animals in Classical Thought and Life ,
editat de Gordon Lindsay Campbell, Oxford, 2014, p. 329 -354.
140 R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and Roman Religions and Earl y Judaism, Ed. Charles Scribner′s Son′s, New York,
1952, p. 57;
141 W. Burket, Homo Necans: The Antropology of Ancient Greek Sacrificial Ritual and Myth, traducere în engleză de
Bing Peter, Ed. University of California Press, Berkeley, 1983. p. 53 –54, 159 –160.
142 Ovid. , Fast. , I, 391 -439.
143 Ibidem , I, 376 -390.
144 Ibidem , IV, 908; 936; 939; 941 .

aprilie) în care se sacrificau câ ini de culoare închisă și oi în onoarea lui Robigus145. De asemenea, în
în timpul festivalului anual Lupercalia (15 februarie, lângă peștera unde conform mitologiei s-au
născut Romulus și Remus), caracteriscata deosebită fiind sacrificiul câinilor și în cele brării
Augurium Canarium (sau Sacrum Canarium) care se defășura zona Porta Catularia cu scopul unor
recolte ferite de rugină146.
Capra o întâlnim în cultele divinităților ale pădurilor cum ar fi cazurile: Diana147, Faun148 și
și în cultul zeiței Flora149, unde sac rificiul caprei era însoțit de cel al unui lepus150. Păsările sunt
prezente în cultul zeiței Inachis Puro, căreia i se sacrifică o gâscă151 și în cel al lui Aesculapius, un
ofranda constă într -un cocoș alb152.
II.2. Vegetale
În perioada arhaică a Romei se folose au se făceau ofrande constând din herbis din lispă de
altceva153. Întâlnim, totuși, și în perioada imperiului o frandele florare, ca de exemplu în cultul
zeițelor Venus, se oferă rosa (trandafiri) și iuncea (papură)154, și Mania, respectiv măciulii de mac
(papa ver) și de usturoi (alli)155, în ultimul caz folosite în scopuri magice, ca reprezentări ale
victimelor156, dar și salcia (salignis )157.
Grana158 și farre (cu sensul de alac )159 sunt prezente cu precădere în cultele zeițelol le
Vesta160, Ceres (grâu161, alac 162 și orz p răjit163) și Carna (alac164 și boabe de fasole zdrobite165).
Termenul praemetium desenează ofrande din primele cereleale, oferite în timpul Cerealia (12-19
aprilie)166,iar Pâinea în timpul festivalului Fornacalia , un de se oferea pâine167. În priv ința fasolei

145 L. Adkins , A. R. Adkins, op. cit. , p. 192.
146 S. G. Manolis , Dog Sacrifice in Ancient and Modern Greece: from the Sacrifice Ritual to Dog Torture
(kynomartyrion) , în Folklore, Vol. 45, 2010, p. 61-88.
147 Ovid. , Fast. , I, 376 -390; Idem , Metamorfoze, XI, 24 -38; XIII, 200 -202.
148 Ovid. , Fast. , II, 361 -363.
149 Ovid. , Fast. , V, 371 -372.
150 Ovid. , Fast. , V, 371 -372.
151 Ovid. , Fast. , I, 453 -454.
152
153„lacte mero veteres usi nar rantur et herbis ,/sponte sua siquas terra ferebat' ait;/'candidus elisae miscetur caseus
herbae ,/cognoscat prisc os ut dea prisca cibos. – Ovid. , Fast., IV, 369 -372; J . Marquardt, op. cit. , p. 203 -204.
154 Ovid. , Fast. , IV, 867 -870.
155 Ovid., Fast. , IV, 151 ; Macrob., I, 7, 35.
156 Macrob. , I, 7, 35.
157 Ovid., Fast. , II, 363.
158 Ovid. , Fast. , IV, 410.
159 Ovid. , Fast. , I, 672; VI, 170.
160 Verg. , Aen., V, 743 -744.
161 Ovid. , Fast. , I, 670 -672; IV, 409 -416.
162 Ovid. , Fast. , II, 520.
163 Ovidiu, Metamorfoze, V, 449 -451.
164 Ovid , Fast. , VI, 169 -171; 179 -182.
165 Macrob. , I, 12, 31 -33.
166 Fest. , p. 465.
167 Ibidem , p. 59.

găsim termenul refriva pentru a desemna prima ofrandă168. Un tip de ofrande vegetale m ai complex
sunt preparatele , cele mai uzitate au la făina : libum169, arculata170, farreum171 și glomus172; sau
incredientul principal brânza (moretum în onoarea zeiței Magna Mater173 și savillum174). În unele
cazuri denumirea prăjiturilor arată cui îi sunt închinate: summanalia în cinstea lui Summanus175 și
ianual , pentru Ianus176.
Odată cu accesul la provinciile orientale și cu venirea divinităților din aceste provincii, în
cultul roman apar substanțe ca: tămâia ( tura)177, mirtul ( myrto )178, șofranul ( croco )179, parfumuri
(odores și unguenta )180 etc. Dintre toate, cea mai prezentă este tura, de exemplu: Iupiter181 Ianus182,
Vesta183.

Mola salsa
Salsa184, Salso185, Salsoque186, Salsos187 sare
Salem calidum sare fi erbinte 188
Mola189
Mola salsa190

168 J. Scheid , Les offrandes végétales dans les rites sacrificiels des Romains , în V. PirenneDelforge, F. Prescendi (ed.)
«Nourrir les dieux?» Sacrifice et rep resentation du divin (Kernos), Liege, 2011, p. 105 -116.
169 Ovid , Fast. , I, 128.
170 Fest. p. 16 .
171 Ibidem , p. 63.
172 Ibidem , p. 69.
173 Ovid., Fast. , IV, 367.
174 Cato, De agricultura , 84.
175 L.Adkins, A. R. Adkins A. op. cit. , p. 213.
176 Ovid. , Fast. , I, 127 -128; Fest., p. 74.
177 Ovid., Fast. , I, 172 ; 719; II, 507 ; 631; III, 731 ; IV, 145; 334; 411 935. VI, 370.
178 Ovid., Fast. , IV, 869.
179 Macrob. , III, 13, 8.
180 Ovid. , Fast. , III, 301.
181 Verg. , Aen., III, 279; Ovid. , Fast. , III, 730 -736.
182 Ovid. , Fast. , I, 171 -172
183 Ovid. , Fast. , III, 417 -418; E. Kearns, Cakes în Greek sacrifice regulations, în HÄGG, 1994, p. 65 -70; B. Zach,
Vegetable offerings on the Roman sacrificial site in Mainz, Germany, în Vegetation History and Archaeobotany 11,
2002, p. 101 -106; J. Scheid, Les offrandes vegetales dans les rites sacrificiels des Romains, în Nourrir les dieux?
Sacrifice et representation du divin, Liége, 2011, p. 105 -115
184 Ovid., Fast. , III, 284.
185 Macrob. , III, 2, 2.
186 Ibidem , VI, 2, 12.
187 Ibidem , III, 2, 5.
188 Cens. , XXII , 10-15.
189 Fest. , p. 117.
190 Vezi Ovidiu, Fastele, p. 200.

II.3. Lichide
Libațiile sunt prezente în majoritatea ritualulilor de sacrificiu, având mai puțin rolul de
ofrandă adusă zeilor, ci de a înlesni comunicarea cu sfera divină. Termenul libare fiind folosit nu
numai în cazul vi nului, dar și în cel al celor de apă, ulei și lapte.
Vinum (pl. vina)191 este în centru multor fest ivale romane, dar în special în Vinalia rustica (19
august) , care marca începutul culegerii viței de vie. Înaintea culegerii viței de vie se închina lui
Jupit er, de către flamen Dialis, „cel mai frumos ciorchine ”. Același obicei era prezent și în timpul
Vinalia priora (23 aprilie) când se făceau libații pe Capitoliu192. Sărbătoarea vinului, avea loc în
aprilie; această ocazie, la templele lui Iupiter și al Venere i, se închina acestor divinități vin din
recolta nouă193. Același obicei se făcea și în timpul festivalului Meditrinialia (11 octombrie) când
era gata mustul. Termenul sacrima îl întâlnim în cazul cultului lui Bachhus cât se făceau libații din
prima recoltă pentru sănătatea viței de vie194. Un alt cuvânt utizat pentru închinarea vinului din
prima recoltă este calpar195. Același obicei era uzitat și în cazul cerealelor unde era interzisă
prepararea noilor recolte fără a se face un sacrificiu înainte . Spurcum vinum (vin amestecat cu apă ,
domitum196, sau stricat) care era interzis a fi utilizat în libații197.
O băutură mixtă o întâlnim în cultul zeiței Ceres copusă din vin, mella198 sau favos199, și
lac200.
În cazu fiecărui cult se utilizau anumite tipuri de vase: simpulum vas de dimensiuni mici,
asemănător cu cyathus, folosit pentru libații în timpul sacrificiilor201. Femeile care foloseau care
jucam un rol în sfera sacrului purtând denumirea de simpulatrices202. Cantharos bol cu două mânere
înălțate și curbate, de o parte și de alta a vasului, este utilizat în cultul lui Bacchus Pater203. Scyphos

191 Ovid. , Fast. , II, 636; 653; III, 284; IV, 935; V, 511; VI, 630 ; Macrob. , I, 12, 25; III, 2, 5; 11, 2; 9 -10 V, 7, 2.
192 Fest., p. 57; Macrob., III, 1, 1 -10; J. Scheid, Roman animal sacrifice and t he system of being , în Chr. Faraone, F. S.
Naiden, Greek and Roman Animal Sacrifice. Ancient Victims, Modern Observers , Cambridge, 2012, p. 90 -91.
193 Fest. , p. 573; F. Prescendi, op. cit. , 90-93.
194 Festus, De verborum significatu , p. 465.
195 Festus, De verbo rum significatu , p. 46.
196 Macrob., III, 11, 10.
197 Festus, De verborum significatu , p. 525.
198 Ovidiu, Fastele , III, 736. (p. 111); Ovidiu, Fastele , III, 762. (p.112); Ovidiu, Fastele , IV, 152. (p. 121)
199 Ovidiu, Fastele , II, 652. (p. 83); Macrobius, Saturnalia, III, 11, 1. (p. 167); Macrobius, Saturnalia, III, 11, 9. (p.
168); Macrobius, Saturnalia, III, 11, 9. (p. 168)
200 Macrobius, Saturnalia, III, 11, 1. (p. 167); Macrobius, Saturnalia, III, 11, 9. (p. 168); Macrobius, Saturnalia, V, 21,
1. (p. 275) ; Ovidiu, Fastele , IV, 151. (p. 121); Ovidiu, Fastele , IV, 369 ; Macrobius, Saturnalia, I, 11, 41 (40?,
Numerotat greșit???) . (p. 76)
201 Cicero, Leg., 3, 16, 36; Festus, De verborum significatu , p. 501;
202 Cicero, Leg., 3, 16, 36; Festus, De verborum sign ificatu , p. 501; J. Marquardt, Le culte chez les romains, p. 296.
203 Macrobius, Saturnalia, V, 21, 1. (p. 275)

paharul lui Hercules204. Carchesium utiliza t pentru închinarea în onoarea O acenului205, Cuturnium
vas din care se turna vin în sacrificii206

Bacchanalia Sărbătoare în cinstea Bacchus 207

Mulsu m vin îndulcit 208
Palmite musta Must, viță de vie 209
Meri vin roșu210
Resparsum vinum Noi folosim această expresie, pentru că vinul turnat pe mormântul unui om
mort. Printre cei vechi, această expresie înseamnă că vinul turnat pe rug, pentru că sacrificiile
numite novendialia, i -au turnat vin pe mormântul unui om mort. Aceste sacrificii au fost făcute în a
noua zi după înmormântare211.
Inferium (vinum) vin în jertfele, au fost mai mici decât în partea de jos a paharului.212
Assaratum Mixt de băutură și sânge. Anti că și numește un fel de vin mixt băutură și sânge,
pentru că vechii latini a desemnat sângele prin cuvântul Asir213.
Sucis214 licoare, sucuri
Același obicei era uzitat și în cazul cerealelor unde era interzisă prepararea noilor recolte
fără a se face un sacri ficiu215.
Libațiile
Descrie libație în
Substiurea sângelui cu laptele
Domitum Îmblânzit, diluat (folosit în cazul vinului)216
Armillum vas utilizat în sacrificii, care era transportat pe umăr217.

204 Macrobius, Saturnalia, V, 21, 1. (p. 275)
205 Georg., IV 380 -381; Macrobius, Saturnalia, V, 21, 1. (p. 275); Macrobius, Saturnalia, V, 21, 3. (p. 276)
206 Festus, De verborum significatu , p. 35; E. Simantoni -Bournia, More Cups for “Dionysos”: A Selection of Geometric
Drinking Vases from the Sanctuary of Hyria on Naxos, în Vicky Vlachou (ed.), Pots, Workshops and Early Iron Age
Society Function and Ro le of Ceramics in Early Greece, Bruxel, 2015, p. 181 -199.

207 Festus, De verborum significatu , p. 22; Vezi Macrobius, Saturnalia, p. 47.
208 Macrobius, Saturnalia, III, 11, 9. (p. 168); Macrobius, Saturnalia, III, 11, 10. (p. 168)
209 Ovidiu, Fastele , IV, 894. (p. 141)
210 Ovidiu, Fastele , IV, 934. (p. 142 -143)
211 Festus, De verborum significatu , p. 353.
212 Festus, De verborum significatu , p. 80.
213 http://remacle.org/bloodwolf/erudits/Festus/a.htm
214 Ovidiu, Fastele , III, 735. (p. 111); Ovidiu, Fastele, I, 351. (p. 52 -53)
215 J. Scheid, Roman animal sacrifice and the system of being , în Chr. Faraone, F. S. Naiden, Greek and Roman Animal
Sacrifice. Ancient Victims, Modern Observers , Cambridge, 2012, p. 91.
216 Macrobius, Saturnalia, III, 11, 10. (p. 168)

Camella cupă de băut, utilizată în timpul banchetelor218
Cymbion219 (cymbia220)
Cyssybia221
Irnela222
Lances223 platou, farfurie plată, utilizată în ceremoniile sacre
Mellarium224 vas pentru mella ,
Vasorum225
Patella226 cibos (Patellae227)
Patera228, Pateram229
Pateram perplovere230
Poculum un vas de băut, cupa, pocal, bol231.
Tinia232
Culullus233

Lac234, Lacte235, Lactis236 lapte
Caseus caș237

Oscilla (măști sau păpuși) utilizate pentru a substitui sacrificiile umane238

217 Festus, De verborum significatu , p. 2.
218 Aulus Gellius, Nopțile atice, XVI, 7, 9;
219 Macrobius, Saturnalia, V, 21, 1. (p. 275); Macrobius, Saturnalia, V, 21, 10. (p. 277)
220 Macrobius, Saturnalia, V, 21, 1. (p. 275)
221 Macrobius, Saturnalia, V, 21, 12. (p. 277)
222 Festus, De verborum significatu , p. 75.
223 Ovidiu, Fastele , I, 454. (p. 55)
224 Macrobius, Saturnalia, I, 12, 25. (p. 81)
225 Macrobius, Saturnalia, III, 11, 6. (p. 168)
226 Ovidiu, Fastele , VI, 310. (p. 176); Ovidiu, Fastele , II, 634. (p.82 -83)
227 Festus, De verborum significatu , p. 327.
228 Ovidiu, Fastele , IV, 934. (p. 142 -143)
229 Macrobius, Saturnalia, V, 21, 3. (p. 276)
230 http:/ /remacle.org/bloodwolf/erudits/Festus/p.htm
231 Ovidiu, Fastele , III, 301. (p. 99); Ovidiu, Fastele , V, 512. (p. 158 -159); Macrobius, Saturnalia, III, 6, 16. (p. 160);
Macrobius, Saturnalia, V, 21, 3. (p. 276); Macrobius, Saturnalia, V, 21, 14. (p. 278); M acrobius, Saturnalia, V, 21, 16.
(p. 278)
232 http://remacle.org/bloodwolf/erudits/Festus/t.htm
233
234 Macrobius, Saturnalia, I, 12, 25. (p. 81)
235 Macrobius, Saturnalia, III, 11, 1. (p. 167); Macrobius, Saturnalia, III, 11, 9. (p. 168); Macrobius, Saturnalia, V, 21,
1. (p. 275); Ovidiu, Fastele , IV, 151. (p. 121); Ovidiu, Fastele , IV, 369. (p.127)
236 Macrobius, Saturnalia, I, 11, 41 (40?, Numerotat greșit???) . (p. 76)
237 Ovidiu, Fastele , IV, 371. (p.127)
238 Adkins Lesley, Adkins A. Roy, Dictionary of Roman Religion , Ed. Facts on File, New York, 1996, p. 197.

Oscilla (măști sau păpuși) utilizate pentru a substitui sacrificiile umane239

Fiecare cult avea propriile ceri nțe cultuale. În general animalele erau aduse la altar, erau
ucise și împărțite populației240

239 Adkins Lesley, Adkins A. Roy, Dictionary of Roman Religion , Ed. Facts on File, New York, 1996, p. 197.

240 James R. Rives, Animal Sacrif ice and political Identity in Rome and Judaea, în Peter J. Tomson, Joshua Schwartz
(ed.), Jews and Christians in the First and Second Centuries: How to Write Their History, Ed. Brill, Boston, 2014, p.
105-125.

Bibliografie:
1. Dicționare :
Adkins Lesley, Adkins A. Roy, Dictionary of Roman Religion , Ed. Facts on File, New York,
1996.
Anthon Charles, A New Classical Dictionary of Greek and Roman Biography, Mythology and
Geography , Ed. Harper & Brothers, New York, 1884.
Daremberg Charles Victor, Saglio Edmond , Dictionnaire des antiquités grecques et romaines,
d'après les textes et les monuments , Ed. Hachete, Paris, 1 900.
Ernout Alfred, Meillet Alfred, Dictionnaire etymologique de la Langue Latine. Histories des
mots , Ed. Klincksieck, Paris, 1951.
Guțu George, Dicționar latin -român , Ed. Științifică, București, 1973.
Jordan Michael, Dictionary of Gods and Goddesses , Ed. Facts On File, New York, 2004.
Smith William, Wayte William, Marindin George Eden, A Dictionary of Greek and Roman
Antiquities , Ed. Jo hn Murray, Londra, 1980.

2. Izvoare
Ambrosius Macrobius Theodosius, Saturnalia , traducere, introducere și note de Gh. Tohăneanu,
Ed. Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1961.
Aulus Gellius, Nopțile atice, traducere de David Popescu; introduce re de Ioan Fischer, Ed.
Academiei Republicii Socialiste România, București, 1965.
Censorinus, De Die Natale , traducerea în engleză de William Maude, Ed. The Cambridge
Encyclopedia, New York, 1900.
Marcus Porcius Cato , De agricultura/Despre cultivarea pămâ ntului , traducere, introducere,
note și indice de Costa Ioana, Ed. Universității București, București, 2010.
Marcus Tullius Cicero, De natura deorum/Despre natura zeilor , traducere, studii introductive,
note și indice de Mihaela Paraschiv, Ed. Universită ții „Al. I. Cuza”, Iași, 2016.
Marcus Tullius Cicero, De Republica/De Legibus, traducerea în engleză de Clinton Walter, Ed.
Harvard Universitary Press, Cambridge, 1928.
Marcus Tullius Cicero, Despre divinație/De divinatione , traducere de Gabriela Haja și M ihaela
Paraschiv; studiu introductiv și note de Mihaela Paraschiv, Ed. Polirom, Iași, 1998.
Publius Ovidius Naso , Fastele , trad. Ion Florescu și Traian Costa, studii și note Traian Costa,
Ed. Academiei Republicii Populare România, 1965.
Publius Ovidius Na so, Metamorfoze, trad. Maria Valeria Petrescu, cuvânt înainte de Eusebiu
Camilar, ilustrații Aurel Stoicescu, Ed. de stat pentru literatură și artă, București, 1957.

Publius Vergilius Maro, Bucolicele. Georgicele, traducere de Nicolae Ionel, Ed. Institutul ui
European, Iași, 1997.
Publius Vergilius Maro, Eneida, ediție critică și traducere George Coșbuc; ediție îngrijită, note
și prefață de Stella Petecel, Ed. Univers, București, 1980.
Sextus Pompeius Festus, De verborum significatu que supersunt cum pauli e pitome , editat de
Aemilius Thewrewk de Ponor, Sumptibus academiae litterarum Hungaricae, Budapestini, 1889.
Titus Livius, History of Rome , traducere în engleză de Canon Roberts. Ed. Dutton & Co., New
York, 1912.
Titus Lucretius Carus, De Rerum Natura, traducere, prefață și note de Dumitru Murășanu, Ed.
Minerva, București, 1981.

3. Lucrări de istoria religiilor
Bell Catherine, Ritual Theory, Ritual Practice, Ed. Oxford University Press, Oxford, 1992.
Burket Walter, Homo Necans: The Antropology of Ancient G reek Sacrificial Ritual
and Myth, traducere în engleză de Bing Peter, Ed. University of California Press, Berkeley, 1983.
Faas Patrick , Around the Table of the Romans: Food and Feasting in Ancient Rome, New York,
2003.
Faraone A. Christopher, Naiden S. Fre d Greek and Roman Animal Sacrifice: Ancient
Victims, Modern Observers, Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2012.
Marquardt Joachim, Le culte chez les Romains , Vol. I -II, Ed. Ernest Thorin, Paris, 1889.
Prescendi Morresi Francesca, Décrire et compren dre le sacrifice. Les réflexions des Romains
sur leur propre religion à partir de la littérature antiquaire , Vol. 1, Ed. Franz Steiner Verlag,
Stuttgart, 2007.
Rüpke Jörg (ed.), A companion to Roman religion , Ed. Blackwell, Oxford, 2007.

4. Lucrări de spe cialitate
Bendlin Andreas, Placing religion in the urban landscape , în Paul Erdkamp (ed.), The
Cambridge Companion to Ancient Rome , Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2012, p.
461-477.
Bodson Liliane, Attitudes toward animals in Greco -Roman antiqu ity, în International
Journal for the Study of Animal Problems , 4(4), 1983, p.312 -320.
Bremmer Nicholaas Jan, The Sacrifice of Pregnant Animals , în B. Alroth, R. Hägg (ed.),
Greek Sacrificial Ritual: Olympian and Chthonian , Ed. Paul Astroms Forlag, Gothen burg, 2005, p.
155-165.

Capdeville Gérard, Substitution de victimes dans les sacrifices d'animaux à Rome , în
Mélanges de l'Ecole française de Rome. Antiquité , Vol. 28, nr. 2, 1971, p. 283 -323.
Corner Sean, Sumposion , în Thomas K. Hubbard, A Companion in Gr eek and Roman
Sexualities , Ed. Willey Blackwell, Oxford, 2014, p. 199 -213.
Ekroth Gunnel, Animal sacrifice in antiquity , în The Oxford Handbook of Animals in
Classical Thought and Life , editat de Gordon Lindsay Campbell, Oxford, 2014, p. 329 -354.
Ekroth Gu nnel, Burnt, cooked or raw? Divine and human culinary desires at Greek animal
sacrifice , în Eftychia Stavrianopoulou, Axel Michaels, Claus Ambos (ed.), Transformations in
Sacrificial Practices. From Antiquity to Modern Times, Ed. LIT, Berlin, 2008, p. 98 -112.
Ekroth Gunnel , Castration, cult and agriculture. Perspectives on Greek animal sacrifice, în
Annual of the Swedish Institutes at Athens and Rome , Stockholm, 2014, p. 153 -174.
Etienne Sylvia, Les dieux à table: lectisternes romains et représentation div ine, în V.
Pirenne -Delforge, F. Prescendi (ed.), «Nourrir les dieux?» Sacrifice et representation du divin
(Kernos ), Liege, 2011, p. 43 –57.
Ferri Giorgio, The Last Dance of the Salians: the Pagan Élite of Rome and Christian
Emperors in the Fourth Century AD, în Jahrbuch zu Kultur und Geschichte des ersten Jahrtausends
N. Chr. , Berlin, 2015, p. 117 -154.
Gillmeister Andrzej, Was Brutus a quindecemvir sacris faciundis?, în APEX. Studi storico –
religiosi in onore di Enrico Montanari , Ed. Quasar, Roma, 2016, p. 97-102.
Giuseppina Paola Viscardi, C onstructing Humans, Symbolising the Gods: The Cultural
Value of the Goat in Greek Religion , în Patricia A. Johnston, Attilio Mastrocinque, Sophia
Papaioannou Animals in Greek and Roman Religion and Myth, Ed. Cambridge S cholars Publishing,
Cambridge, 2016, p. 115 -140.
Gregari Gian Luca, Rituali e banchetti funebri romani , în Symbola. Il potere dei simboli.
Recuperi archeologici della Guardia di Finanza , Roma, 2015, pp. 219 -231.
Hadiji Maria Vasinca, Creșterea animalelor în provincia Dacia, reflectată de o serie de
reprezentări și descoperiri arheologice cu caracter cultic, în BHAUT, XII, Timișoara, 2010, p. 75 –
82.
Hubert Henri, Mauss Marcel, Essai sur la nature et la fonction du sacrifice , în Année
sociologique , Vol. II, Paris, 1929, p. 29 -138.
Huet Valéri e, Le relief dit des suovétauriles de Beaujeu: une image sacrificielle hors de
l'Italie, în Image et Religion dans l′antiquité gréco -romaine, Napoli, 2008, p. 399 -410.
Huet Valérie, Le voile du sacrifiant à Rome sur les reliefs romains: une norme?, în Florence
Gherchanoc și Valérie Huet (ed.), Vêtements antiques. S‟habiller, se déshabiller dans les mondes
anciens, Ed. Errance, Paris, 2012, p. 47 -62.

Lacam Jean-Claude , La gourmandise des dieux: les gâteaux sacrés des Tables de Gubbio
(IIIe-IIe s. av. J. -C.), în Mélanges de l'École française de Rome – Antiquité, 2012, p. 18 -32.
Mantzilas Dimitrios, Sacrificial Animals in Roman Religion: Rules and Exceptions , în
Animals in Greek and Roman Religion and Myth , editat de Patricia A. Johnston,Attilio
Mastrocinque,S ophia Papaioannou, Cambridge, 2016, p. 19 -39.
Mary Beard, The Cult of the „Great Mother‟ in Imperial Rome The Roman and the „Foreign ,
în J. Rasmus Brandt and Jon W. Iddeng, Greek and Roman Festivals: Content, Meaning, and
Practice, Ed. Oxford University P ress, Oxford, 2012.
Moore Clifford Herschel, On the Origin of the Taurobolium , în Harvard Studies in Classical
Philology, Vol. 17, Harvard, 1906, p. 43 -48.
Parker Robert, Substitution in Greek Sacrifice, în Pierre Bonnechere; Renaud Gagné,
Sacrifices humai ns Perspectives croisées et représentations. Human sacrifice Cross -cultural
perspectives and representations , Ed. Presses Universitaires de Liège, Liege, 2013, p. 145 -152.
Prescendi Morresi Francesca, Kolakowski Marc, «Victime»: un aperçu historique des
significations du mot, în Prescendi F., Nagy A. A. (ed.), Victimes au féminin, Ed. Georg, Geneva,
2011, p. 23 -43.
Rives R. James, Animal Sacrifice and political Identity in Rome and Judaea, în Peter J.
Tomson, Joshua Schwartz (ed.), Jews and Christians in th e First and Second Centuries: How to
Write Their History, Ed. Brill, Boston, 2014, p. 105 -125.
Robert Cowan, Hopefully Surviving: Despair and the Limits of devotio in Virgil and Others ,
în The Proceedings of the Virgil Society, Vol. 27, Ed. Hill and Hay Lt d, 2012, p. 56 -98.
Scheid John, La religion des Romains , Ed. Armand Colin, Paris, 2010.
Scheid John, Les offrandes végétales dans les rites sacrificiels des Romains , în V. Pirenne –
Delforge, F. Prescendi (ed.) «Nourrir les dieux?» Sacrifice et representati on du divin (Kernos),
Liege, 2011, p. 105 -116.
Scheid John, Sacrifice et banquet à Rome : Quelques problèmes, în Mélanges de l'Ecole
française de Rome. Antiquité , Vol. 97, Roma, 1985, p. 193 -206.
Scheid John, Sacrifices for Gods and Ancestors, în Rüpke Jörg (ed.), A companion to Roman
religion , Ed. Blackwell, Oxford, 2007, p. 263 –
Scheid John, „Graeco ritu ”: A typically Roman Way of honoring the Gods , în HSCPh 97,
1998 , p. 15-31.
Schwartz M. Glenn, Archa eology and Sacrifice, în Anne M. Porter and Glenn M. Schwartz
Sacred Killing. The Archaeology of Sacrifice in the Ancient Near East, Ed. Eisenbrauns, Winona
Lake, 2012, p. 1 -32.

Sharrock Alison , Gender and sexuality , în Ph. Hardie (ed.), The Cambridge Comp anion to
Ovid ., Cambridge, 2002, p. 95 -107.
Van Andringa William, Vinciane Pirenne delforge, Francesca Prescendi. À la table des
dieux. Offrandes alimentaires et constructions rituelles des cultes de Pompéi , în Nourrir les dieux ?
Sacrifice et représentati on du divin, Liege, 2011, p.79 -88.
Wilkens Barbara, Roman suovitaurilia and its predecessors , în Behaviour Behind Bones.
The zooarchaeology of ritual, religion, status and identity , Oxford, 2004, p. 73 -76.
Yerkes Royden Keith, Sacrifice in Greek and Roman R eligions and Early Judaism, Ed.
Charles Scribner′s Son′s, New York, 1952.