I. Partea generală [307049]

I. Partea generală

Capitolul 1 – Introducere

În vederea îmbunătățirii stării de sănătate a populației, dar si a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], siguranța si eficacitatea.

Această includere a [anonimizat]-o [anonimizat] – termen folosit pentru a [anonimizat]. Această postură a [anonimizat] a drepturilor fundamentale ale omului (de exemplu încălcarea unor drepturi ale altui individ pentru a-si îndeplini propriul scop). Prin urmare, a apărut un instrument important numit "consimțământ informat".

[anonimizat] a [anonimizat]-[anonimizat] a parcurge sau nu anumite proceduri din cadrul actului medical.

Un aspect important al acestui act îl reprezintă faptul că Consimțământul informat în mod conștient este considerat a [anonimizat], beneficiile, riscurile si alte informații de studiu necesare pentru a permite acestora să ia o decizie informată privind investigațiile și tratamentul.

[anonimizat] a informa pacientul despre beneficiile si riscurile investigațiilor sau tratamentelor vizate.

[anonimizat], [anonimizat], riscurile potențiale si / [anonimizat].

Capitolul 2 – Consimțământul informat pentru investigații și tratament medical

Consimțământul informat este o anexă la  foaia de observație clinică generală a pacientului, fiind definit si ca o deplină înștiințare si o deplină exprimare a voinței si liberei alegeri  a pacientului în ceea ce privește actul medical; medicul / asistentul medical presupune informarea "la rece" a [anonimizat], procedurii medicale  si în acelasi timp a tuturor complicațiilor medicale  care pot să apară si a modului de soluționare a lor.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 46/2003, „Pacientul are dreptul de a fi informat asupra

stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale

fiecărei proceduri, a [anonimizat], precum și cu

privire la date despre diagnostic și prognostic."

Consimțământul informat pentru investigații și tratament medical presupune informarea pacientului privind:

-Descrierea motivului tratamentului;

-Explicarea testului sau a tratamentului;

-Explicarea posibilelor beneficii si riscuri;

-Descrierea tratamentelor alternative cu beneficiile si riscurile acestora;

-Descrierea consecințelor dacă tratamentul este refuzat.

Consimțământul informat este o obligație juridică si etică fundamentală care implică autonomia pacientului si implică patru aspecte – voluntarietatea, informarea, competența de consimțământ si cerințele pe care persoana care efectuează tratamentul le obține.

Consimțământul informat la tratament este obligația legală de a furniza informații, articolul 660 alin. (2) si (3) din Legea nr. 95/2006 reglementează modalitatea de transmitere a informațiilor medicale:

„În obținerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical / moașa sunt datori să prezinte pacientului informații la un nivel științific rezonabil pentru puterea de înțelegere a acestuia.”

Pacientul trebuie să știe că medicul va acționa numai spre binele său, conform Declarației de la Geneva, respectându-se dreptul său la autodeterminare. Conform Cartei Drepturilor Omului "fiecare om adult si sanatos psihic are dreptul la autodeterminare".

Primul articol din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 stipuleză că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi. Sunt îndrăznețe, cu rațiune și constiință, și trebuie să acționeze față de semeni într-un spirit de fraternitate.

Consimțământul informat este deci expresia respectului pentru deminitatea si drepturile fiecărei ființe umane.

Potivit art. 660 din Legea nr. 95/2006 “Consimțământul informat al pacientului trebuie să conțină în mod obligatoriu cel puțin următoarele elemente:

-numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința pacientului;

-actul medical la care urmează a fi supus;

-descrierea, pe scurt, a informațiilor ce i-au fost furnizate de către medic;

-acordul exprimat fără echivoc pentru efectuarea actului medical;

– semnătura și data exprimării acordului;”

Vȃrsta legală petru exprimarea consimțământului informat al pacientului este de 18 ani. Pentru persoanele sub 18 ani, consimțământul informat scris va fi exprimat prin

reprezentantul legal (tutore).

Consimțământul informat este un act medical specific, care ocupă o poziție centrală în comnunicarea si relația medic-pacient, prezentată ca normă etică și deontologică fundamentală în principalele coduri medicale.

Capitolul 3 – Jurământul lui Hipocrate:

"Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea si Panacea si pe toți zeii si zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ si poruncile lui, pe cât mă ajută forțele si rațiunea:

Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe proprii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin si să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați si să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații si fără a fi plătit.

Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu si numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, si nimănui altuia.

Atât cât mă ajută forțele si rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul si buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.

Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, si nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.

Sacră si curată îmi voi păstra arta si îmi voi conduce viața.

Nu voi opera piatra din băsică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.

În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul si bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare si de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi.

Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

Dacă voi respecta acest jurământ si nu îl voi călca, viața si arta mea să se bucure de renume si respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrarilor.”

Capitolul 4 – Codul Internațional al Eticii Medicale

Declarația de la Geneva emisă în 1948 după Codul de la Nurnberg (1947) si amendament emis în 1983 de către Asociația Mondială Medicală, are ca derivat Codul Internațional al Eticii Medicale si prezintă în formă actuală următorul conținut:

“La momentul admiterii mele în cadrul corpului acestei profesiuni:

În mod solemn îmi voi pune viața în serviciul umanității.

Voi acorda profesorilor mei respectul si gratitudinea ce li se cuvine.

Îmi voi practica profesia cu conștiință si demnitate.

Sănătatea pacienților mei va fi principala mea preocupare.

Voi respectă secretele care îmi sunt încredințate, chiar dacă pacientul a murit.

Voi menține prin toate puterile mele tradiția, puterea si onoarea profesiunii medicale.

Colegii mei vor fi ca frații mei.

Nu voi permite considerentelor de ordin social, politic, religios, rasă sau naționalitate să se interpună între mine si pacientul meu.

Voi menține respectul pentru viață umană încă de la începutul ei si nici chiar sub amenințare nu îmi voi folosi cunoștiințele medicale contra legilor umanității.

Fac aceste promisiuni solemn, liber si pe cuvântul meu de onoare. “

4.1. Principiile Codului Internațional al Eticii Medicale

“Un medic va menține la cel mai înalt nivel standardul profesional al comportamentului său față de bolnavi.

Medicul va fi dedicat în toate specialitățile medicale să ofere seviciile medicale cele mai competente de ordin tehnic si moral, păstrând compasiunea si respectul pentru demnitatea umană.

Se va comporta onest față de pacienți si colegi si nu va acoperi pe acei medici care manifesta deficiențe de caracter sau competență sau care exercită acțiuni de fraudă sau inșelătorie.

Se consideră a fi comportament neetic:

-autoreclama, cu excepția situațiilor permise de legea statului, codul eticii sau Asociațiile Medicale Naționale.

-a plăti sau a primi bani sau alte considerații numai pentru a face recomandări pacientului sau a-l recomanda altor colegi.

Un medic va respecta drepturile pacienților, colegilor si a altor organizații ce promovează sănătatea si va respecta încrederea pacientului în sine.

Va acționa numai în interesul pacientului său. În exercitarea unui act, medicul care stabilește rezistenta fizică si/sau psihică a acestuia.

Va manifesta mare precauție în divulgarea descoperirilor medicale, tehnicilor si tramentelor pe canale de comunicație neprofesionale.

Medicul va certifica numai ceea ce personal a verificat.

4.2. Datoriile medicului față de pacient:

Medicul va avea permanent în minte obligația de a apăra viața umană.

Datorează pacientului său loialitate si totalitatea cunoștiințelor sale medicale.

Ori de câte ori se va simți depăsit de actul medical va apela la un coleg care are abilitatea care îi lipsește lui.

Datorează confidențialitate totală pacientului chiar si după moartea acestuia. Va acorda activitate medicală de urgență ca datorie umanitară, pâna când se va convinge că altii pot si vor să o facă în locul său.

4.3. Datoriile medicului față de colegii săi:

“Un medic se va comporta față de colegii săi așa cum îsi dorește si el ca aceștia să se comporte față de el. Nu va lua pacienții altui coleg. Va respecta principiile declarației de la Geneva”.

4.4. Alte declarații la care România este astăzi parte:

-1947 Codul de la Nürnberg

-1948 Declarația Universală a Drepturilor Omului

-1948 Declarația de la Geneva

-1948 Codul Internațional al Eticii Medicale

-1950 Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale

-1962 Declarația de la Helsinki privind experimentele si cercetările biomedicale, actualizată în 1964 (Helsinki), 1975 (Tokyo), 1983 (Veneția), 1989 (Hong Kong).

-1966 Convenția Internațională asupra Drepturilor Civile si Politice

-1966 Convenția Internațională asupra Drepturilor economice, Sociale si Culturale

-1968 Declarația de la Sydney privind definiția morții actualizată în 1983 (Veneția).

-1970 Declarația de la Oslo privind avortul terapeutic

-1973 Declarația de la München privind discriminarea politică, rasială, etc. în medicină.

-1975 Declarația de la Tokyo privind tortura si tratamentele degradante.

-1976 Recomandarea Consiliului Europei 79/1976 privind drepturile bolnavilor si muribunzilor

-1978 Recomandarea Consiliului Europei 29/1978 privind transplantul de țesuturi si organe

-1981 Declarația de la Lisabona privind drepturile pacientului

-1983 Declarația de la Veneția privind bolile terminale, etc.

-1986 Recomandarea Consiliului Europei 1046/1986 si 1100/1989 privind utilizarea embrionilor umani si fetusilor.

-alte declarații, convenții, tratate, recomandări ale Consiliului Europei,

Capitolul 5 – Prevederi legislative

Consimțământul informat mai este reglementat si de alte acte normative, respectiv:

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificarile si completările ulterioare;

Legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului;

Ordinul ministerului sănătății nr. 482 din 2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a titlului XV – Raspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse si a sevicilor medicale, sanitare si farmaceutice din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății .

Art. 20 din Constituția României ;

Legea nr. 53/2014 petru aprobarea OUG nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă si a profesiei de asistent medical precum si organizarea si funcționarea OAMGMAMR ;

Codul de etică și deontologie profesională a asistentului medical;

Codul de deontologie medicală al colegiului medicilor din România, publicat în MO nr. 298 din 7 mai 2012.

Legea sănătății mintale si a protecției persoanelor cu tulburări psihice republicată în 2012 în Monitorul Oficial Partea I nr. 652/2012)

“Articolul 29

Art. 29. – (1) În alcătuirea și în punerea în aplicare a programului terapeutic medicul psihiatru este obligat să obțină consimțământul pacientului și să respecte dreptul acestuia de a fi asistat în acordarea consimțământului.

(2) Medicul psihiatru poate institui tratamentul fără obținerea consimțământului pacientului în următoarele situații:

a) comportamentul pacientului reprezintă un pericol iminent de vătămare pentru el însuși sau pentru alte persoane;

b) pacientul nu are capacitatea psihică de a înțelege starea de boală și necesitatea instituirii tratamentului medical și nu are un reprezentant legal ori nu este însoțit de un reprezentant convențional;

c) pacientul este minor sau pus sub interdicție, caz în care medicul psihiatru este obligat să solicite și să obțină consimțământul reprezentantului legal.

(3) În situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), în care nu se obține sau nu se poate obține consimțământul reprezentantului legal ori convențional al pacientului, medicul psihiatru instituie procedurile de diagnostic și tratament pe care le consideră necesare pe perioadă limitată pentru rezolvarea urgenței. Aceste cazuri vor fi notificate și supuse analizei comisiei prevăzute la art. 61 alin. (1).

(4) Dacă medicul nu deține informații referitoare la existența și identitatea reprezentantului legal ori convențional prevăzut la alin. (3), are obligația de a informa, de îndată, autoritatea tutelară sau, în cazul minorilor, direcția generală de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care pacientul își are domiciliul sau reședința ori, în cazul în care acestea nu sunt cunoscute, pe cele în a căror unitate administrativ-teritorială se află unitatea medicală”.

Articolul 30

“Consimțământul poate fi retras în orice moment de către pacient sau de reprezentantul său legal ori convențional, medicul psihiatru având obligația să informeze pacientul sau reprezentantul său legal ori convențional asupra urmărilor întreruperii tratamentului. Medicul psihiatru are dreptul de a continua aplicarea măsurilor terapeutice pe perioada strict necesară în cazul în care apreciază că întreruperea tratamentului are drept consecință apariția periculozității pentru sine sau pentru alte persoane, din cauza bolii. Aceste cazuri vor fi notificate și supuse analizei comisiei de revizie a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 61.”

Prevederi ale Legii drepturilor pacientului cu privire la dreptul la informare și consimțământul informat.

Legea nr.46/2003, legea drepturilor pacientului, cap 2 Monitorul Oficial partea l nr.70 din 03.02.2013.

Dreptul pacientului la informația medicală

Art. 4. – Puneri în aplicare (1), Reviste (1)

Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum si la modul de a le utiliza.

Art. 5. – Jurisprudență (1)

(1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identității si statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.

(2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor si obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.

Art. 6. – Jurisprudență (1), Reviste (1)

Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului si nerespectării recomandărilor medicale, precum si cu privire la date despre diagnostic si prognostic.

Art. 7. –

Pacientul are dreptul de a decide dacă mai dorește să fie informat în cazul în care informațiile prezentate de către medic i-ar cauza suferință.

Art. 8. – Modificări (1), Jurisprudență (1)

Informațiile se aduc la cunoștință pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaște limba română, informațiile i se aduc la cunoștință în limba maternă ori în limba pe care o cunoaște sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.

Art. 9. – Puneri în aplicare (1)

Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat si de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.

Art. 10. – Reviste (1)

Rudele si prietenii pacientului pot fi informați despre evoluția investigațiilor, diagnostic si tratament, cu acordul pacientului.

Art. 11. – Puneri în aplicare (1)

Pacientul are dreptul de a cere si de a obține o altă opinie medicală.

Art. 12. – Modificări (1), Jurisprudență (4), Reviste (1)

Pacientul are dreptul să solicite si să primească, la externare, un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului si îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.

CAPITOLUL III

Consimțământul pacientului privind intervenția medicală

Art. 13. – Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (1), Reviste (2)

Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-si, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.

Art. 14. – Puneri în aplicare (1), Reviste (2)

Când pacientul nu îsi poate exprima voința, dar este necesară o intervenție medicală de urgență, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinței acestuia.

Art. 15. –

În cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de urgență, consimțământul reprezentantului legal nu mai este necesar.

Art. 16. – Puneri în aplicare (1)

În cazul în care se cere consimțământul reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înțelegere.

Art. 17. – Puneri în aplicare (1)

(1) În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenția este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îsi dea consimțământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate.

(2) Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacienții internați în spitale si din 2 medici pentru pacienții din ambulator.

Art. 18. – Jurisprudență (1)

Consimțământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.

Art. 19. – Puneri în aplicare (1)

Consimțământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învățământul medical clinic si la cercetarea științifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare științifică persoanele care nu sunt capabile să îsi exprime voința, cu excepția obținerii consimțământului de la reprezentantul legal si dacă cercetarea este făcută si în interesul pacientului.

Art. 20. – Puneri în aplicare (1)

Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimțământul său, cu excepția cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului si evitării suspectării unei culpe medicale.

Capitolul 6 – Aspecte etice : norme

Consimțământul informat este o normă legală și etică fundamentală ce decurge din exercițiul drepturilor omului la libertate si la dreptul la informare precum si o normă morală ce recurge față de:

-Respectul pacientului

– Respectul pentru deminitatea umană; protectie pentru cei vulnerabili

– Respectul pentru autonomia pacientului; protectie pentru pacienții cei lipsiți de autonomie.

6.1. Codul de deontologie medicală

CAP. II Consimțământul

ART. 11 Acordarea și retragerea consimțământului

(1) Nici o intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză.

(2) În aceleasi condiții, consimțământul se poate retrage în orice moment de persoana vizată. (3) Dispozițiile privind retragerea consimțământului sunt valabile și în ceea ce privește consimțământul exprimat, în condițiile legii, de altă persoană sau instituție decât persoana respectivă.

ART. 12 Consimțământul în cazul minorilor

(1) Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea de a consimți la o intervenție, aceasta nu se poate efectua fără acordul reprezentantului său, autorizarea unei autorități sau a unei alte persoane ori instanțe desemnate prin lege.

(2) Medicul, în funcție de vârsta și gradul de maturitate al minorului și numai strict în interesul acestuia, poate lua în considerare și părerea minorului.

ART. 13 Consimțământul persoanelor fără capacitatea de a consimți atunci când, conform legii, un major nu are, din cauza unui handicap mintal, a unei boli sau dintr-un motiv similar, capacitatea de a consimți la o intervenție, aceasta nu se poate efectua fără acordul reprezentantului său ori fără autorizarea unei autorități sau a unei persoane ori instanțe desemnate prin lege.

ART. 14 Informarea prealabilă și adecvată a persoanei.

(1) Medicul va solicita și va primi consimțământul numai după ce, în prealabil, persoana respectivă sau cea îndreptățită să își dea acordul cu privire la intervenția medicală ce a primit informații adecvate în privința scopului și naturii intervenției, precum și în privința consecințelor și a riscurilor previzibile și în general acceptate de societatea medicală.

(2) Pe cât posibil, medicul va urmări ca informarea să fie adecvată și raportată persoanei care urmează să își manifeste consimțământul.

ART. 15 Lipsa consimțământului în situații de urgență atunci când, din cauza unei situații de urgență, nu se poate obține consimțământul adecvat, se va putea proceda imediat la orice intervenție indispensabilă din punct de vedere medical în folosul sănătății persoanei vizate.

ART. 16 Consimțământul implicit în interesul pacientului sunt valabile și vor fi luate în considerare autorizările și dorințele exprimate anterior cu privire la o intervenție medicală de către un pacient care, în momentul noii intervenții, nu este într-o stare care să îi permită să își exprime voința sau dacă prin natura sa actul medical are o succesiune și o repetabilitate specifică.

6.2. Modul de obținere al consimțământului informat

Obținerea consimțământului informat este o obligație etică fundamentală si o cerință legală pentru medici, atât legea 95/2006 cât și Codul deontologic al medicului, prevăd urmatoarele:

"Pentru investigațiile paraclinice si planul de tratament, medicul este obligat să ceară consimțământul informat al pacientului sau al reprezentantului legal al acestuia."

Medicul trebuie să explice pacientului avantajul tratamentului, intervenției medicale, riscurile refuzului cu privire la actul medical.

Obligația etică și legală responsabilă medicului de a oferi pacientului informații despre un anumit tratament sau o procedură medicală, astfel încât pacientul să poată decide dacă se va supune tratamentului, procedurii medicale sau nu.

Acest proces de furnizare a informațiilor esențiale pacientului si de obținerea consimțământului informat al pacientului cu privire la o anumită procedură medicală sau tratament medical.

Dreptul recomandă a se da pacientului o idee rezonabilă, loială în măsură să˗i permită a lua o decizie și să fie asigurat că procedura medicală utilizată nu este un pericol suplimentar, o problemă etică se referă la evaluarea riscurilor medicale.

În orice situații, să existe conștiința faptului că riscul la care supunem pacientul printr-o terapie medicală nouă trebuie să fie inferior riscului evoluției naturale a bolii pacientului.

În fața orcărui risc, medicul trebuie sa ia criterii de judecată si cunostiință, necesitatea de a nu prejudicia libertatea individuală și prin urmare, riscul asumat acceptat trebuie să fie compatibil cu umanismul, să acceptăm întodeauna riscul minor în scopul de a indepărta pe cel major.

Pacientul are dreptul de a dispune de propriul său corp, are un drept inalienabil la integritate corporală precum și dreptul de a recurge la un act de umanitate și de aceea trebuie să consimtă, și să înțeleagă motivul pentru care i se cere să-si exprime permisiunea verbală și scrisă a consimțământului informat care se bazează pe autonomie, respect si informare.

Înainte de orice act medical etica dicteză medicului să înmȃneze formularul de consimțămȃnt informat pacientului sau parții responsabile să semneze și să confirme că înțelege riscurile si beneficiile procedurii sau tratamentului medical.

Motivul etic si juridic din spatele acestei situații este respectarea autonomiei pacientului si a dreptului său la autodeterminare.

Ideea centrală a autonomiei este că acțiunile si deciziile pacientului sunt proprii, de aceea, pacientul are dreptul să decidă cu privire la actul medical.

Pacientrul trebuie să știe că medicul va acționa "numai spre binele său " (Decl. De la Geneva).

Respectându-i dreptul la autodeterminare "Cartea drepturilor omului, " fiecare om adult și sănătos psihic are dreptul la autodeterminare " jurispundența SUA.

Parintele medicicinii Hipocrate menționa că mâna care vindecă nu poate fi mȃna care ucide, prima datorie a medicului este de a prelungi viața umană.

Menirea medicului stă în respectul acordat vieții și pune mental în balanță etica și deontologia medicală în actul medical care impune respectarea dreptului la consimțămȃnt informat al pacientului, precum și cultul față de moarte, ca o garanție morală a respectării vieții.

6.3. Situații de o importanță particulară în obținerea consimțământului informat.

1 Pacient inconștient sau fără capacitate de exercițiu.

În cazul pacienților incompetenți, aceștia nu isi pot exprima voința, responsabilitatea deciziei revenind familei în ordinea gradului de rudenie, medicul / asistentul medical având grijă să poarte discuția cu aparținătorii pacientului pentru prezentarea întregului adevăr si semnarea formularului de consimțămȃnt informat.

Daca timpul nu permite acest lucru sau dacă pacientul nu are aparținatori, medicul va acționa în procedura de urgență si anume:

Aplică un tratament necesar salvării vieții pacientului pe baza consimțămȃntului implicit conform Jurământului lui Hipocrate.

Hipocrate menționa că prima datorie a medicului este de a prelungi viața umană, medicul are drepturi suverane în problemele vieții și morții.

2 Prezentarea realității diagnosticului si a opțiunilor de urmat.

Prezentarea realitații diagnosticului poate fi destul de nocivă pentru pacient, poate produce un rău mai mare decât intervenția medicală terapeutică, rău apt de a pune in pericol rezultatul intervenției medicale sau chiar viața pacientului.

Medicul curant are obligația numai pentru interesul pacientului, va trebui să ascundă realitatea față de pacient dar va păstra obligația de a prezenta întreaga situație aparținătorilor despre situația realității diagnosticului pacientului.

3 Urgențele medicale.

În situatiile de urgență medicală consimțământul informat poate fi neglijat.

Se recomanadă ca obținerea consimțământului exprimat, dacă medicul consideră că pacientul este incapabil de a lua o decizie.

În urgențele medicale se solicită o asistență medicală imediată pentru a salva viața, pentru a prevenii durerea si suferința pacientului, medicul trebuie să fie apărarea sănătății și salvarea vieții pacientului. În medicina de urgentă consimtămȃntul implicit este suficient.

.

4 Consimțământul minorilor.

Pentru inntervenții medicale la pacienții sub 18 ani este necesar consimțământul parinților sau reprezentantului legal al copilului, cu excepția situațiilor de salvare a vieții unde intervine riscul înȃrzierii.

5 Prelevrarea de organe pentru transplante.

În acest context științific și etic rămȃne de precizat poziția reglementarii juridice față de transplantele de organe, asa cum se corelează ea cu punctul de vedere al ordinii de drept.

Trebuie precizat de la început, că o astfel de reglementare caută să concure la dezvoltarea unei terapii noi spre binele pacientului, la utilizarea morții în scopul salvării vieții, dar pe baza unor principii etico-juridice, care departe de a amputa inițiativa medicului în sens social și uman util, trebuie să garanteze și să excludă orice pericol și abuz de domenii.

Aspectele juridice privesc atȃt pacientul și riscul ce i se creează cȃt și donatorul căruia, pe de altă parte, i se poate aduce un prejudiciu moral si fizic.

Sub aspectul ordinii de drept, interesează aproape deopotrivă starea pacientului, cercul de persone care pot dona organe, legalitatea consimțământului lor, consimțământul rudelor privind utilizarea de organe de la un individ mort și care își continuă viața într-un corp străin.

Transplantele de la cadavre se opun luării consimțământului încă în viață, deoarece o atare poziție stȃrnește neȃncrederea pacientului în efortul medicilor.

Dreptul pacientului asupra corpului său, chiar și după moarte, recurge din dreptul său la libertate și autodeterminare.

De aceea, valorizarea corpului și cadavrului uman cere o jurisdicție corespunzătoare.

Cea mai rezonabilă soluție constă în folosirea cadavrului cu consimțământul informat al familiei.

Persoanele mature, urmașii firești în succesiunea lor legală, își pot da aviz din care trebuie excluse persoanele private prin testament de la succesiune.

6.4. Problema eutanasiei

Omorul la cerere motivat de suferințe grave, incurabile. În drept, atare faptă nu socotește comisă în stare de necesitate, deoarece s-ar crea sentimentul că viața omului poate fi ridicată în astfel de împrejurări iar unii factori s-ar putea prevala de aceste justificări – variate circumstanțe.

Progresele stiinței medicale întȃlnesc această poziție. Puțini pledează pentru legitimarea eutanasiei ca un adevărat „testament vita" ce include dreptul pacientului de a muri demn și care nu periclitează societatea ca un act uman.

Majoritatea consideră un asasinat prin caritate deoarece știința este umană cȃnd apara viața iar excesul științei asupra omului poate duce la dezumanizare.

Încă Hipocrate menționa că prima datorie a medicului este de a prelungi viața umană.

Menirea medicului rezidă în respectul acordat vieții, indiferent de vigoarea ei, precum și cultul față de moarte, ca o garanție morală a respectării vieții.

Medicina este știința marilor responsabilități, deoarece se ocupă de viață ca fiind elementul cel mai prețios din univers.

De aceea medicul trebuie să cultive oricȃnd ideea, că mai presus de orice, pacientul trebuie să supraviețuiască pentru a promova necontenit calitatea de om.

Dar medicul trebuie să contribuie la realizarea „dreptul pacientului la o agonie umană", spunȃndu-i adevărul că omul există o singură dată și oricȃnd viața are sens.

Acest mesaj profund uman despre viața, care dă speranțe prin ea însăsi, va fi corelat cu demnitatea omului ce trebuie să fie întodeauna capabil de valoarea sa, de a accepta moartea, în orice condiții de mȃndrie și demnitate.

Atunci cȃnd nu se înfrȃnge moartea, medicul va alina sufletește pentru a ajuta la o moarte demnă. Morala medicală se opune oricărei legalizări a eutanasiei, fapt justificat de abuzurile posibile, cȃnd s-ar putea trece de la o eutanasie din milă la altă crimă.

Tribunalul din Nűrenberg a declarat eutanasia rasistă drept crimă de război. Apoi, justificarea ei „treacă cu bine moartea sa".

Primele procese judiciare în domeniu au vizat tocmai eliminarea formării sentimentului de opinie publică că medicul ar avea dreptul de a decide asupra vieții și morții și de a evita crimele disimulate sub pretextul suprimării suferințelor.

Eutanasia activă, pasivă contravine irevocabil tuturor preceptelor eticii medicale.

Mai mult admiterea ei ar duce la o stagnare a artei de a vindeca, incurabilitatea de azi putȃnd fi curabilitatea de mâine. Apoi pacientul ar induce în eroare, disimulȃnd suferința sa gravă.

S-ar lăsa astfel impresia că medicul are drepturi suverane în problemele vieții și morții, ceea ce ar fi contrar misiuni sale umane. Iată argumente prezumptorii ce fac din eutanasie un act condamnabil etic, și juridic.

Capitolul 7 – Calitatea, cantitatea informaților pentru pacient.

Progresul medical a creat și crează întodeauna riscuri. Înainte de a fi interpretate ca legitimare a unor abuzuri, ele trebuie autorizate juridic, aceasta fiind singura cale de a elimina sub aspect de opinie, orice discuție despre risc într-o tehnică nouă.

În medicină, se știe, că nu există act medical fără risc iar absetenționismul este pe de altă parte crimă.

Criteriul juridic nu poate consta decȃt în subordonarea unui anumit risc acceptat, riscul natural creat de boală, proporționarea lui, gravitatea bolii și acceptarea sa voluntară de către pacient.

Pacientul are dreptul, în anumite limite etico-psihologice de a fi informat asupra riscului la care este expus și fără incuvințarea pacientului actul medical nu poate fi efectuat desii se subsține că medicii ar putea anula acest consimțămȃnt informat atunci cȃnd intervenția medicală chirugicală este absolut necesară pentru salvarea vieții pacientului.

Este responsabilitatea etică și juridică medicului de a oferi pacientului informații despre un anumit tratament sau o procedură, astfel încât pacientul să poată decide dacă se va supune tratamentului.

Medicul cu competența si în baza experienței profesionale ia decizia profesională medicală, va transmite pacientului decizia ca pe o recomandare peofesională desăvârsind transferul decizonal dintre medic spre pacient, decizia profesională a medicului devine decizia pacientului.

Transferul decizional dinspre medic spre pacient este elementul fundamental etic si juridic al consimtamântului informat.

Pentru ca pacientul să decidă are nevoie de informație.

Medicul are obligația față de pacientul său autonom să îi comunice informațiile care vor sta la baza deciziei pacientului, informații care pacientul va înțelege decizia profesională medicală recomandată de medic / asistent medical.

Prin autorizarea acțiunii medicale pacientul consimte și își asumă riscurile prezentate ca următoarele condiții implicite validități ale consimțămantului informat:

A informării corecte conținȃnd informația relevantă care îi permite pacientului autonom să facă alegeri în înțelesul său ce puneau în valuare autonomia si capacitatea lui de decizie.

Medicul să nu găsească prin neglijența ori imprudență:

–          Raționamentul medical.

–          Decizia terapeutică.

–          Diagnosticul.

Pacienții au dreptul la informații despre starea lor si despre opțiunile de tratament la dispoziția lor.

Cantitatea de informații pe care le oferă medicul fiecărui pacient va varia, în funcție de factori precum natura stării, complexitatea tratamentului, riscurile asociate cu tratamentul sau procedura, si dorințele pacientului.

De exemplu, pacienții pot avea nevoie de mai multe informații pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză cu privire la o procedură care prezintă un risc ridicat de eșec sau efecte secundare adverse; sau despre o investigație medicală.

Pacientul trebuie să stie că mȃna medicului și cunoștiința sa, trebuie să fie suverană în luarea unei decizii privind actul medical, dar evident de pozițiile cele mai avansate ale eticii sociale.

Sarcina medicinii este de a lupta cu moartea pentru a readuce organismului viață.

II. Partea specială – Analiza si compararea formularelor de consimțământ confirmat

Capitolul 1 – Obiectivele si scopul lucrării

Indiferent de standardul utilizat, consimțământul informat se bazează în cea mai mare măsură pe capacitatea pacientului sau a reprezentantului legal de a lua decizii. Astfel, nu numai că factorul de decizie ar trebui să înțeleagă informațiile relevante, ci mai ales el ar trebui să fie capabil să aprecieze importanța informațiilor si să le folosească pentru a cântări opțiuni de tratament care să constituie cea mai bună alegere pentru sine.

Din punct de vedere legal, consimțământul simplu protejează pacienții împotriva abuzurilor si a tratamentelor impuse sub formă de intervenții medicale, în cel mai bun caz nedorite, dar putându-se ajunge la intervenții inadecvate. Standardul mai înalt al consimțământului informat garantează în continuare drepturile pacienților la autonomie, autodeterminare si inviolabilitate. Cu toate acestea, standardele legale care se aplică pentru obținerea consimțământului informat variază în diferite jurisdicții, iar modul concret de aplicare a lor continuă să evolueze. Unele jurisdicții utilizează standardul de pacient cu o capacitate de înțelegere rezonabilă, în timp ce altele continuă să utilizeze standardul mai înaintat al medicului rezonabil. Prin urmare, este important ca medicii să stabilească standardul precis folosit în aria lor de competență si să-si adapteze practica de aplicare a conceptului de consimțământ în consecință.

Scopul etic al consimțământului informat este oarecum mai abstract si ideologic, încercând să respecte autonomia pacientului, asigurând că tratamentul este îndreptat spre scopul dorit si decis de pacient. În acest context, consimțământul în cunoștință de cauză are scopul de a schimba paradigma etică pentru luarea deciziilor, de la modele centrate pe medic, la abordări centrate pe pacient. Literatura deontologică privind consimțământul informat subliniază, de asemenea, că nu este un eveniment, ci un proces care precede semnarea consimțământului informat în forma sa scriptică si continuă atât timp cât alegerea medicală rămâne relevantă. Astfel, consimțământul de a fi supus dializei sau de a continua tratamentul cu chimioterapie este continuu reevaluat, desi acesta se poate schimba. Formularul de consimțământ nu trebuie confundat cu procesul de consimțământ; formularul doar documentează faptul că procesul de decizie a avut loc. Este important faptul că alte părți ale obținerii consimțământului de la pacient (de exemplu, decizii clinice sau pentru intervenții chirurgicale trebuie să confirme detaliile diferitelor etape de intervenții.

Din motive de monitorizare, documentul de consimțământ informat servește scopului administrativ al unei verificări la nivel de sistem medical pentru a se asigura că a avut loc procesul de obținere al consimțământului informat. Pacienții nu ajung în sala de operație, de exemplu, fără să fi semnat un formular de consimțământ. Însă, presiunile de la locul de muncă pot schimba derularea procesului de obținere a consimțământului informat de la o conversație scurtă la simpla obținere a unei semnături.

Capitolul 2 – Material si metodă

Pentru această lucrare am colectat formularele de consimțământ informat de la următoarele unități medicale:

– Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brânzeu”, Timișoara – secțiile Obstetrică-Ginecologie, Urologie, Psihiatrie, Neurologie,

– Casa Austria/Clinica de Chirurgie Plastică si Microchirurgie Reconstructivă – secția Chirurgie Plastică,

– Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu” – secțiile Hematologie-oncologie Pediatrică si Chirurgie Pediatrică,

– Spitalul Clinic Militar de Urgență ”Dr. Victor Popescu” Timișoara – secția Chirurgie Generală,

– Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara – secția Cardiologie,

– Spitalul Clinic de Boli Infecțioase si Pneumoftiziologie ”Victor Babeș”, Timișoara – secția Pneumologie.

Acestea conțin informații utile pacientului, date despre modul de desfășurare al procedurilor diagnostice si traseul pacientului până la stabilirea tratamentului. Toate formularele conțin informații despre conținutul manoperelor medico-chirurgicale, despre etapele post chirurgicale si posibile complicații ale intervenției. Sunt oferite alternative asupra cărora pacieintul poate opta. Segmentul formalizat al părții formularului de consimțământ informat conține semnăturile pacientului, medicului si în unele situații ale martorilor.

În cadrul analizei comparative a acestor formulare, am avut in vedere:

gradul de lizibilitate (înțelegere) a formularului de către populația generală, bazat pe o serie de algoritmi de măsurare a elementelor textului – silabă, cuvânt si propoziție. S-au folosit următoarele formule de calcul: indicele Gunning-Fog, indicele Flesch-Kincaid si formula Ateșman.

Cele patru elemente de bază pentru discuțiile despre consimțământul informat:

factorul de decizie, adică pacientul sau un reprezentant legal, care ar trebui să aibă capacitatea psihică de a lua decizii;

medicul trebuie să asigure suficiente informații pentru ca factorul decizional să facă o alegere în cunoștință de cauză;

înțelegerea dovedită a pacientului cu privire la informațiile dezvăluite;

la finalul actului decizional, autorizezarea liber consimțită a planului de tratament medico-chirurgical.

Cele patru componente care trebuie incluse în discuția dintre pacient si medicul care urmărește obținerea consimțământului informat:

1) diagnosticul,

2) tratamentul propus,

3) riscurile si beneficiile tratamentului, cu organizarea lor ierarhică;

4) tratamentele alternative, riscurile si beneficiile acestora.

Capitolul 3 – Rezultate si discuții

3.1. Elementele de bază generale ale consimțământului informat

3.1.1. Capacitatea psihică a pacientului/reprezentantului legal de a lua decizii

Capacitatea psihică a pacientului sau reprezentantului legal poate influența finalitatea actului de consimțământ informat – de exemplu, cazul pacientului psihiatric, al pacientului pediatric de vârstă preșcolară, pacientul neurologic.[5] Astfel, în 4 din cele 10 formulare studiate se pun probleme de dificultate de recepție de către pacient a informațiilor ce îl privesc.

3.1.2. Cantitatea de informații oferită de către medic

Pacientul poate avea dificultăți în a înțelege informații care sunt prezentate într-un anumit mod si care depășesc, ca număr, o anumită cantitate, de aceea fiind important ca informațiile să fie cât mai complete, dar prezentate într-un mod cât mai accesibil si interactiv [6]. În formularele studtiate s-au observat, pe alocuri, o serie de formulări care facilitează înțelegerea a cât mai multe dintre informațiile prezentate – cel de de Spitalul Militar, unde se enumeră pe larg drepturile si obligațiile pacientului, cele de la IBCV si Spitalul ”Victor Babeș”, unde formula de început în sine atrage atenția asupra unor detalii cheie menționate în formular. În altă ordine de idei, judecând după lungimea formularelor, se poate observa că formularele fruntașe ca si lungime se suprapun cu formularele care subliniază mai bine detaliile cheie de revizuit de către pacient. O ierarhie a formularelor după aceste două criterii poate fi vizualizată în fig. 6.

3.1.3. Înțelegerea de către pacient a formularului de consimțământ informat

Gradul de înțelegere a formularului de consimțământ informat de către pacient este cel mai bine cuantificat prin lizibilitatea formularului, care este un aspect calculabil matematic. Calculele au utilizat cei trei indici menționați si au fost efectuate pe primele structuri de text complete, cu mai mult de 100 de cuvinte – spre exemplu, daca o propoziție începe înainte de al 100-lea cuvânt al textului selectat (de exemplu la al 98-lea), se va lua în considerare si întreaga propoziție respectivă.

3.1.3.1. Indicele Gunning-Fog (GFI)

Acest indice a fost dezvoltat în 1952 de Robert Gunning, un om de afaceri implicat si în publicarea de ziare si cărți. Rezultatul său estimează timpul dedicat educației, necesar pentru a înțelege un text dat (de exemplu 8 pentru clasa a opta, 12 pentru clasa a douăsprezecea, 16 pentru un absolvent al anului 4 de facultate, etc). Se bazează pe numărul cuvintelor dintr-o propoziție si pe raportul între cuvintele "complexe" (3 sau mai multe silabe) si cuvintele "simple" (2 sau mai puține silabe). Formula este:

[2]

Din calculele efectuate, rezultă că formularul cel mai ușor de înțeles este cel de la Institutul de Boli Cardiovasculare, pe când cel mai greu de înțeles este cel de la Spitalul Militar. Media necesară de înțelegere este de 20.10 ani de educație.

3.1.3.2. Indicele Flesch-Kincaid (FKI)

Acest indice a fost dezvoltat de J. Peter Kincaid si echipa sa în 1975, pentru a onora un contract cu Marina Statelor Unite. Spre deosebire de GFI, acest scor arată clasa de educație necesară/vârsta necesară, mai degrabă decât numărul de ani de educație necesari, pentru a înțelege textul. În plus, formula sa ia in calcul numărul total de silabe raportat la numărul total de cuvinte, fără a ține cont de ”cuvinte complexe”. Formula sa este:

[3]

Din calculele efctuate, rezultă că formularul cel mai ușor de înțeles este cel de la Institutul de Boli Cardiovasculare, iar cel mai greu de înțeles este cel de la Spitalul Militar, ca si în cazul utilizării GFI. Media necesară de înțelegere este așadar de 17.08 clase de educație (aproximativ 24 de ani de vârstă).

3.1.3.3. Formula Ateșman (AF)

Această formulă este dezvoltată de lectorul Ender Ateșman, de la Universitatea Hacettepe din Turcia, bazându-se, asemenea GFI si FKI, pe raportul dintre silabe si cuvinte si pe cel dintre cuvinte si propozitii, dintr-o anumita secțiune de text. Spre deosebire de celelalte două scoruri, rezultatul aplicarii formulei arata gradul procentual de dificultate al unui text (tabelul 1). Formula Ateșman este definită de următoarea ecuație:

Tabel 1 – Intervale de scor pentru formula Ateșman

[1]

Prin aplicarea acestei formule textului dat, s-a observat că gradul cel mai mare de lizibilitate este regăsit în cazul formularului de la Institutul de Boli Cardiovasculare, pe când gradul cel mai mic de lizibilitate îl prezintă formularul de la Spitalul Militar, rezultat similar cu cel al celorlalte două măsurători. Media de lizibilitate a acestor formulare, conform formulei Ateșman, este de 70.08%.

3.1.4. Garanția consimțământului liber asupra investigațiilor si tratamentului

Se poate vorbi despre consimțământ liber în cazurile în care sunt favorabile starea psiho-cognitivă a pacientului, calitatea cantitatea de informații prezentată, precum si lizibilitatea formularelor. Astfel, conform fig. 10, cel mai mult garantează pentru un consimțământ liber formularul de la, pe când consimțământul liber este cel mai puțin garantat de formularul de la . Această ierarhie a fost determinată ținând cont de prezența posibilă sau nu a deficitului psihocognitiv, de indicele lungime-calitate-cantitate informații (LCCIi; = numărul de sute de cuvinte/numărul de formule cheie) si de indicele de adresabilitate (GFI/FKI * AF/10).

3.2. Aspecte de urmărit în discuția medic-pacient, pentru obținerea consimțământului informat

3.2.1. Diagnosticul stabilit

Comunicarea diagnosticului stabilit către pacient este o chestiune delicată, astfel, conform legilor în vigoare, se face excepție de la această acțiune în următoarele cazuri:

situații de urgență, amenințătoare de viață (de exemplu, pe secțiile de Cardiologie, Pneumologie, Chirurgie Generală, Chirurgie Pediatrică);

tulburări psihice grave, când este imperativă internarea involuntară a pacienților psihiatrici (de exemplu, formularul de Psihiatrie) ;

tratamentul pacienților considerați, dintr-un motiv obiectiv sau altul, iresponsabili, care prezintă afecțiuni transmisibile (pacienții psihiatrici, neurologici care au demență, pacienții pediatrici);

în situația în care informația despre diagnostic provoacă pacientului anumite traume psihice (de exemplu situația unui diagnostic de boală incurabilă – de exemplu în cazul secției de Pediatrie-Hematologie si Oncologie Pediatrcă, Pneumologie, Cardiologie);

când pacientul renunță voluntar la dreptul de a fi complet informat asupra bolii sale;

în timpul anesteziei generale, când este necesară prelungiurea operației (în orice situație care implică o ramură chirurgicală amplă). [4]

Astfel, în toate formularele studiate poate să apară situații deosebite, care îngreunează

comunicarea diagnosticului către pacient.

3.2.2. Tratamentul propus

În cadrul consimțământului informat, este foarte important de precizat, către pacient, cât de invaziv, puternic sau riscant este procedeul investigațional/terapeutic. Spre exemplu, în cazul formularelor corespunzătoare unor secții chirurgicale, se pune problema unor manopere invazive, fie de natură investigațională, fie terapeutică. De notat este si faptul că pe secția de Pediatrie-Hematologie-Oncologie se poate pune problema unor tratamente anti-proliferative puternice (chimioterapie). Astfel, 6 din cele 10 formulare specifică posibilitatea efectuării unor investigații sau a instituirii unor tratamente invazive, de intensitate mare sau riscante.

3.2.3. Riscurile si beneficiile tratamentului propus, ierarhizarea lor

Factorii de risc pentru complicațiile date de un tratament sunt:

invazivitatea, care poate da naștere unor porți de intrare pentru infecții, pierderea definitivă a integrității unor structuri anatomice si implicit tulburări morfofuncționale ireparabile(secțiile chirurgicale);

intensitatea tratamentului, care poate fi definitorie pentru reacțiile adverse ale pacienților la acesta – spre exemplu pe secțiile de Pediatrie-Hematologie-Oncologie, Cardiologie si Pneumologie.

Astfel, au fost clasificate formularele studiate în funcție de secția de proveniență si

riscul pe care îl prezintă tratamentele specifce acelor specialități. Fiecărui formular i s-a adăugat un punct dacă răspunsul la întrebările,”există risc vital?”, ”există risc de complicații majore?”, ”există risc de complicații minore?” a fost DA. În acest fel, s-au ierarhizat atât riscurile în sine, cât si secțiile cu risc.

Tabel 2 – Scorul de risc pe baza tratamentelor

Astfel, s-a observat că secțiile cu scorul de risc cel mai ridicat sunt cele chirurgicale (cu excepția Urologiei), Cardiologia si Pneumologia. La polul opus se situează Neurologia si Psihiatria. În altă ordine de idei, Riscul de complicații minore este de departe cel mai prezent, urmat îndeaproape de riscul de complicații majore. Riscul vital este prezent la jumătate dintre secțiile ale căror formulare au fost studiate.

3.2.4. Tratamentele alternative, riscurile si beneficiile acestora

În cazul secțiilor chirurgicale, singura alternativă la tratamentul chirurgical este cel conservator, însă dat fiind faptul că majoritatea cazurilor spitalizate pe secțiile chirurgicale sunt într-o mai mică sau mai mare măsură urgențe chirurgicale, acest lucru nu intră în discuție.

În cazul secției de Pediatrie-Hematologie-Oncologie, se poate opta pentru tratament chimioterapic, radioterapic sau biologic.

În cazul secției de Neurologie, având în vedere că abordează un domeniu vast si cu multe aspecte încă în cercetare, se poate spune că tratamentul cel mai bun e cel care este specific pentru o anumită structură.

În cadrul secțiilor de Psihiatrie Cardiologie, Pneumologie, mediacementele pot fi înlocuite cu altele, de generație mai nouă.

Tabel 3 – Scorul alternativelor terapeutice în funcție de secție

Scorurile din Tabelul 3 s-au bazat pe criteriile de existență a alternativelor la tratamentul de bază (0 – NU, 1 – DA) si pe viabilitatea acestora (0 – NU, 1 – Uneori, 2 – DA).

Capitolul 4 – Concluzii

Consimtamantul informat este o norma legala și etică fundamentală ce decurge din exercitul drepturilor omului la libertate si la dreptului la informare precum si o normă morală,

recomandam a se prezenta pacientului formularul de consimțământ informat, declarație minimală de consimțământ, citirea, însusirea si semnarea acestui formular consimțământ informat care este adaptat la specificul fiecărei secții medicale, clinici medicale si care să fie inclus în foaia de observație clinică generală pacientului că o anexă, ori de câte ori, în decursul internării, consultului medical , pacientul va trebui să parcurgă din nou consemnarea acestui formular de consimțământ informat sau a declarației minimale de consimțământ:

,, Mi-au fost clar explicate pe înțelesul meu toate aspectele intervenției/tratamentului, toate riscurile pe care le presupune, cât si riscul ce poate decurge prin neefectuarea ei si, în consecință, îmi exprim liber consimțământul la intervenția care….

De asemenea, cu ocazia intervenției, îmi exprim liber si consimțământul la anestezia de tipul…
    Înțeleg si accept că medicii implicați nu îmi pot oferi garanții, dar le acord încrederea si ii desemnez să acționeze numai spre binele meu, după priceperea si experiență lor profesională în toate complicațiile ce pot decurge". Întreagă procedura va fi de fiecare dată certificată si de semnătura unui martor.

Acest formular de consimțământul informat este acoperitor juridic pentru medic, și acoperitor în materie civilă și din punct de vedere bioetic pentru pacienti, înlatură în principiu raspunderea penală a medicului în cazul eșecului rezultat, pastrȃnd deschisă răspunderea prin neglijență ori imprudență față de mijloacele de diagnosticare, decizia terapeutică, tratamentul curativ ori îngrijirea medicală.

Doresc să subliniez ca acest formular de Consimtamat informat al pacientului trebuie să balanseze protecția juridică a medicului și spitalului/secției medicale care efectuează investigațiile și tratamentul medical, cu drepturile pacientului.

Bibliografie

http://www.readabilityformulas.com/flesch-grade-level-readability-formula.php

https://en.wikipedia.org/wiki/Gunning_fog_index

https://en.wikipedia.org/wiki/Flesch%E2%80%93Kincaid_readability_tests

Consimțământul informat al pacientului – articol realizat de dr. Claudia-Nicoleta Cimpoieru

https://www.researchgate.net/publication/14050302_Informed_consent_in_medical_research_Failure_to_publish_completed_randomised_controlled_trials_is_unethical_in_itself

http://cochranelibrary-wiley.com/doi/10.1002/14651858.CD003717.pub3/pdf

Bibliografie selectivă

Ghelase Șt. M. (2010), Ed. Medicală Universitară, Craiova.

Jurământul lui Hipocrate

Codul Internațional al Eticii Medicale-Declarația de la Geneva emisă în 1948 după Codul de la Nurnberg (1947) și amendament de către Asociația Mondială Medicală.

Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatătii cu modificarile si completarile ulterioare;

Legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului;

Ord. m. s. nr.386/2004 privind aprobarea normelor de aplicare a legii drepturilor pacientului nr.46/2003

Ors. m. s. nr. 482 din 2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a titlului XV Raspunderea civila a personalului medical și a furnizorului de produse si sevicii medicale, sanitare si farmaceutice din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănatatii.

Art. 20 din Constituția Romaniei;

Dermengiu Dan, Curcă Cristian. Aspecte generale ale practicii medicale și jurispundenței în obținerea consimțământului la tratament. www//legmed.ro

Codul de etică și deontologie profesională a asistentului medical

Codul de deontologie medicală al colegiului medicilor din Romania, publicat în Mo nr.298 din 7 mai 2012

Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice republicată în 2012 în Monitorul Oficial Partea I nr.652/2012

Prevederi ale Legii drepturilor pacientului cu privire la dreptul la informare și consimțământ informat

Codul de dentologie medicală CAP. II Consimțământul

Anexa 1 – Formulare de consimțământ