i negocierea în conflictele interna ț ionale Negocierea în conflictele interna ț ionale ​ (Alexandra Palade) INTRODUCERE Negocierea este o solu [604187]

Medierea
ș
i negocierea în conflictele interna
ț
ionale

Negocierea în conflictele interna
ț
ionale
​
(Alexandra Palade)

INTRODUCERE

Negocierea este o solu
ț
ie non-militară, pa
ș
nică, de prevenire a crizelor interna
ț
ionale, care are

la bază ra
ț
iunea conform căreia prin negociere se găsesc sau se construiesc solu
ț
ii la o

problemă clar definită pentru a evita începerea sau intrarea într-o fază violentă pentru

rezolvarea conflictului dintre statele aflate în situa
ț
ia de cauză.

1

În limbajul de specialitate negocierea înseamnă “tratative”, în
ț
elegeri între statele implicate,

interesate să ob
ț
ină acel s ubiect de drept pentru care s-au creat conflictele, la care nu este

implicat un ter
ț
. Prin porn irea tratativelor, actorii implica
ț
i în negociere demonstrează voin
ț
a

ș
i interesul în rezolvarea problemelor pe cale pa
ș
nică, fără suportul unui ajutor logistic sau

economic, care este necesar în celelalte mijloace de rezolvare a conflictelor interna
ț
ionale.

Mediatorii negocierii sau cei care sunt trimi
ș
i la negociere sunt înal
ț
i func
ț
ionari din cadrul

ministerelor afacerilor externe, din cadrul altor ministere competente în domeniul

diferendului sau din cadrul reprezentan
ț
elor diplomatice. Aici se
ț
ine cont de regula simetriei,

adică negociatorii trebuie să de
ț
ină acela
ș
i grad diplomatic sau func
ț
ie politică comparabilă

ca
ș
i grad. Negocierile tin d să meargă cel mai bine dacă ambele păr
ț
i percep că se află într-o

situa
ț
ie câ
ș
tigătoare sau ambele păr
ț
i abordează negocierea ca să creeze satisfac
ț
ii ambelor

păr
ț
i, astfel că în general cei mai de succes negociatori folosesc metoda win-win sau creează

o situa
ț
ie în care ambele p ăr
ț
i sunt câ
ș
tigate.

2

Conflictele interna
ț
ionale sunt neîn
ț
elegeri, dezacorduri sau litigi i care apar între actori din

diferite motive. Cauza diferendului poate fi un drept pretins de acele subiecte, o preten
ț
ie sau

un interes posibil comun mai multor state : concuren
ț
a pentru resurse, cre
ș
terea

interdependen
ț
ei pe măsu ră ce grani
ț
ele dintre indivizi
ș
i grupuri devin din ce în ce mai

estompate, echitate (credin
ț
a că ar trebui să fie recompensare relativă la contribu
ț
iile altui stat

1
https://www.academia.edu/4024158/SOLUȚII_NON-MILITARE_DE_PREVENIRE_A_CONFLICTELOR_
Ș
I
_MENȚINERE_A_PĂCII
​
, p.6

2

​
https://www.europarc.org/communication-skills/pdf/Negotiation%20Skills.pdf
​
, The Five Modes of

Responding to Conflict

în dezvoltarea statului în cauză) vs. egalitate (credin
ț
a de egalitate în primirea meritelor,

rezultatelor muncii depuse de statele x
ș
i y în dezvoltarea statului în cauză).

3
În societatea modernă, interesele opuse ale statelor sunt cele care conduc la izbucnirea

conflictelor dintre acestea. Disensiunile dintre state se solu
ț
ionează pe două căi: pa
ș
nică sau

pe calea for
ț
ei.

Pe cale conven
ț
ională, co nflictele interna
ț
ionale sunt de două tipuri: conflicte politice
ș
i

conflicte juridice. Această clasificare este rezultată de institu
ț
iile chemate să rezolve

conflictul, cele politice fiind solu
ț
ionate prin mijloace diplomatice, iar cele juridice sunt

analizate
ș
i supuse unei ju risdic
ț
ii interna
ț
ionale

ASPECTELE EMO
Ț
IONALE VS. RA
Ț
IONALE ALE NEGOCIERII

În negociere, luarea de decizii sau tactici duce la formarea a două procese: procesul ra
ț
ional

de luare a deciziilor (de fond)
ș
i procese psihologice (emo
ț
ionale), care, în majoritatea

cazurilor, ambele creează atât un aspect ra
ț
ional, cât
ș
i unul emo
ț
ional al rezultatului

negocierii.

Acest aspect psihologic al rezultatului depind de următorii factori:

●
cât de confortabil se simte fiecare actor în legătură cu conflictul;

●
modul în care fiecare îl percepe (nu există corect sau gre
ș
it, ceea ce contează este

dacă statul x în
ț
elege punctele de vedere ale statului y cu care se află în conflict
ș
i

viceversa pentru solu
ț
ionarea
ș
i medierea conflictului);

●
ipotezele pe care le face fiecare despre celălalt
ș
i problematica conflictului;

●
deciziile pe care fiecare le ia cu privire la încredere, despre cât de important este

„câ
ș
tigarea”, cât î nseamnă să evi
ț
i conflictul, cât de mult î i place sau îi place celuilalt

despre câ
ș
tigul pe care îl poate ob
ț
ine;

●
cât de important este să „nu ară
ț
i prost”, contează ca în timpul negocierilor să nu se

deterioreze imaginea externă
ș
i internă a actorului sau actorilor implica
ț
i.

4
Partea ra
ț
ională a unei ne gocieri este u
ș
or de în
ț
eles, însă Raymond Aron le aseamănă cu un

joc strategic, care este conceput la baza inteligen
ț
ei strategice, influen
ț
at de aspecte

psihologice. În textul său
​
Peace and War. A Theory of International Relations
​
, în
​
Rational

Strategy and Resonable Policy,
​
spune despre inteligen
ț
a strategică
ș
i eforturile de convingere

depuse în negociere că ajung la impoten
ț
ă doar în momentele extreme ale luptei. În cazul

negocierilor, aceea
ș
i teor ie este evaluată la fel, doar că nu necesită un efort economic
ș
i nu

agravează situa
ț
ia econom ică a statelor, a actorilor afla
ț
i în conflict.

Inteligen
ț
a strategică este o direc
ț
ie de ac
ț
iune a jucătorului x, dependentă de cea a jucătorului

y. Contează să cuno
ș
ti
ș
i să anticipezi cum
ș
i în ce direc
ț
ie teoria matematicii a jocurilor

3
https://www.europarc.org/communication-skills/pdf/Negotiation%20Skills.pdf
​
, Major Causes of

Conflict,

4
https://www.europarc.org/communication-skills/pdf/Negotiation%20Skills.pdf
​
, Psychological Factors

that will affect negotiations

strategice influen
ț
ează de cizii de ac
ț
iune bazate pe intui
ț
ie, evaluarea strategică a
ș
anselor
ș
i

riscurilor.

Jocurile matematice au o matrice care oferă oamenilor de
ș
tiin
ț
ă politică trei servicii:

folosirea unui mod de gândire, analizare
ș
i enumerare a posibilelor eventualită
ț
i; crearea de

tipuri ideale de circumstan
ț
e de conflict între doi sau mai mul
ț
i jucători (jucători cu sumă

zero sau jocuri cu sumă non-zero); le oferă o formulare abstractă a dialecticii antagonilor

(deciziile nu sunt luate în privin
ț
a unui viitor necunoscut, sau a unui eveniment preconizat în

viitor ,sunt luate pe moment). În cazul negocierilor, deciziile luate în cadrul discu
ț
iilor, sunt

preconizate la eveniment care au posibilitatea desfă
ș
urării în viitor.

5

COMUNICAREA ÎN NEGOCIERE

Pentru ca negocierea să fie posibilă, este necesară o bună comunicare între părți, în sensul

acceptării libere a tratativelor, pe baza principiilor fundamentale ale dreptului internațional

public, mai ales a principiului egalității suverane a diferendului. Acceptarea și folosirea

acestui mijloc nu presupun automat rezolvarea diferendului.

6

Mediul politic, militar
ș
i de securitate la nivel na
ț
ional, regional
ș
i global are anumite

dinamici care uneori depă
ș
esc eficien
ț
a comunicării
ș
i eficien
ț
a ac
ț
iunilor de diploma
ț
ie. În

acest context, este important să subliniem că entită
ț
ile legitime implicate în gestionarea

conflictelor, fie ele de stat sau nestatale, politice sau militare, na
ț
ionale sau multina
ț
ionale,

trebuie să găsească un echilibru juridic, standardizat, constitu
ț
ional, normativ, institu
ț
ional

între politici, decizii
ș
i ac
ț
iuni privind libertatea individuală
ș
i apărarea colectivă, precum
ș
i

între procesul de comunicare
ș
i negociere, astfel încât să fie asigurată securitatea
ș
i

stabilitatea.

7

Aspectele principale ale procesului de negociere sunt caracterizate de discuții în care: fiecare

parte prezintă oferte inițiale celeilalte părți; fiecare parte își prezintă acele puncte pe care le

consideră de nenegociat, asupra cărora nu admite poziții divergente; părțile se angajează să

ofere anumite recompense sau, dimpotrivă, să utilizeze, după caz, sancțiuni, spre a determina

cealaltă parte să facă concesii; se fac concesii de una sau de ambele părți, astfel încât

punctele de vedere ale părților devin mai apropiate; una sau ambele părți își retrag, parțial

sau integral, ofertele precedente, iar unele concesii sunt admise atunci când pericolul de

blocare al negocierilor devine iminent; – în final, atunci când dinamica acceptării de concesii

depășește presiunea divergențelor, părțile tind să ajungă la puncte de vedere convergente, în

interiorul câmpului cuprinse între punctele lor de vedere de la demararea negocierilor.

8
5

​
Raymond Aron,
​
Peace and War. A Theory of International Relations
​
(Routledge, London, 2003),
​
Rational

Strategy and Resonable Policy,

6

​
http://www.arduph.ro/domenii/conducerea-ostilitatilor/reglementarea-pasnica-a-diferendelor-internationale/

7

​
Stelian Teodorescu, Gandirea Militara Romaneasca
​
. apr-jun2017, Issue 2, p. 76-86.

8
https://www.academia.edu/4024158/SOLUȚII_NON-MILITARE_DE_PREVENIRE_A_CONFLICTELOR_
Ș
I
_MENȚINERE_A_PĂCII
​
, p.7

Pe de altă parte negocierea este strâns legată de comunicarea interumană, astfel încât

facilitează menținerea sau îmbunătățirea relațiilor sociale în general, a relațiilor de afaceri, de

muncă, de familie, politice, diplomatice etc..

9
Procesul negocierilor este finalizat prin comunicări scrise, comunicarea verbală având un rol

primordial atât din punctul de vedere al spa
ț
iului pe care îl ocupă (etapa de selec
ț
ie,

tratativele propriu-zise, perioada de redactare a clauzelor acordurilor, aspectele de derulare,

activitatea post-negociere etc.), cât
ș
i din punctul de vedere al con
ț
inutului (elementele

esen]iale ce fac obiectul negocierilor se stabilesc prin dialog direct). În acest context, este

semnificativ de subliniat că negocierea se poate defini ca fiind o formă principală de

comunicare, un complex de procese, de activită
ț
i, constând în contacte, întâlniri, consultări,

tratative desfă
ș
urate între doi sau mai mul
ț
i parteneri în vederea realizării unei în
ț
elegeri.

10

REZULTATUL ÎN NEGOCIERE

Încheierea negocierilor poate dura de la câteva zile până la ani, în func
ț
ie de gradul de

dificultate a acestuia
ș
i interesul actorilor afla
ț
i în conflictul în cauză. Chiar
ș
i a
ș
a, rezultatul

negocierilor poate fi evaluat în funcție de patru criterii:
​
acordul
​
– pentru ca un acord să aibă

durabilitate, el trebuie să ofere tuturor părților implicate condiții mai bune, mai avantajoase

decât le aveau în lipsa sau înaintea acordului (uneori negocierile nu sunt conduse vizând ca

obiect principal realizarea unui acord, ci obținerea de “efecte secundare”, ca de exemplu

satisfacerea opiniei publice interne și internaționale);
​
eficiență,
​
se referă la extinderea pe care

părțile sunt dispuse să o acorde înțelegerilor semnate, în funcție de constrângerile inerente

situației;
​
echitatea,
​
se referă la măsura în care acordul este perceput de către părți ca drept

sau echitabil (acesta include componente, ca de exemplu: acordarea unui tratament

nediscriminatoriu tuturor părților, echitate distribuită, în sensul că toate părțile beneficiază în

mod egal, în concordanță cu anumite standarde universale);
​
stabilitatea,
​
durabilitatea în timp

a acordurilor încheiate este, de asemenea, importantă (un acord poate fi considerat stabil dacă

nici una dintre părți nu are motive de a abdica de la respectarea sa. Acest criteriu derivă din

cele anterioare, în măsura în care fiecare parte îl consideră echitabil și aducător de beneficii și

consideră că este în interesul său să-l implementeze integral și cu bună credință).

11

Pentru ca negocierile să aibe un rezultat, trebuie luată în discu
ț
ie obligativitatea statelor de

angajare de negocieri directe înainte ca subiectele de drept interna
ț
ional să apeleze la alte

mijloace pa
ș
nice de rezol vare diferendului ce le desparte.

9

​
https://cdn4.libris.ro/userdocspdf/432/Medierea%20conflictelor.pdf
​
, p.12

10

​
https://gmr.mapn.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/revista_2%202017.pdf
​
, p. 82

11

​
Teodor Frunzeti, Conflict și negociere în relațiile internaționale, curs, Editura Universității Naționale de

Apărare „Carol I”, București, 2011, p.117