I. NEAGOE BASARAB ȘI ÎNVĂłĂTURILE CĂTRE FIUL SĂU [627147]

1

C U P R I N S

INTRODUCERE

I. NEAGOE BASARAB ȘI ÎNVĂłĂTURILE CĂTRE FIUL SĂU
THEODOSIE
1. „ACEST MARC AURELIU AL łĂRII ROMÂNEȘTI ”
a. Domnia lui Neagoe Basarab
b. Cultura lui Neagoe Basarab

2. ÎNTÂIA MARE CARTE A CULTURII ROMÂNEȘTI
a. Destinul unei cărŃi
b. Manuscrise și variante
c. Structura iniŃială a scrierii și etapele alcătuirii ei
d. Alcătuirea cărŃii și dispunerea capitolelor

II. IZVOARELE ÎNVĂłĂTURILOR LUI NEAGOE.
PROBLEMATICA UTILIZĂRII LOR
1. PRELIMINARII. Problemtica utilizării izvoarelor în ÎnvăŃăturile lui Neagoe
Basarab

2

2. BIBLIA ȘI UTILIZAREA EI DE CĂTRE NEAGOE
a.Vechiul Testament
b. Noul Testament
c. Tehnica folosirii textului biblic

3. PANEGIRICUL SFINłILOR ÎMPĂRAłI CONSTANTIN ȘI ELENA

4. CĂRłILE POPULARE ȘI IMPLICAłIILE LOR ÎN ÎNVĂłĂTURIL E LUI
NEAGOE BASARAB
a. Varlaam și Ioasaf
b. Fiziologul

5. IZVOARE PATRISTICE
a. Sfântul Simeon Monahul
b. Sfântul Ioan Gură de Aur
c. Sfântul Efrem Sirul
d. Sfântul Ioan Scărarul (Scolasticul sau Lestvicinicu l)
e. Sfântul Anastasie Sinaitul
f. Izvoare neidentificate

3
g. Un izvor nou: Sfântul Anastasie Sinaitul: Cuvânt al 8:lea. Asemenea iaste
impărăŃia ceriurilor ca un stăpân pre case
III. VALORILE UMANISTE ALE ÎNVĂłĂTURILOR LUI NEAGOE BA SARAB.
Între spiritualitatea ortodoxă și gândirea renascen tistă .

1. Portretul principelui creștin
2. Ecouri renascentiste. Teoria și tehnica monarhiei a utoritare
3. Modele livrești
a. Sfaturile diaconului Agapet către împăratul Justini an
b. Constantin Porfirogenetul Carte de învăŃătură pentru fiul său Romanos
c. ÎnvăŃăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon.
d. ÎnvăŃătura lui Vladimir Monomahul către fiii săi
e. Un model occidental: Principele lui Nicollo Machiavelli
f. EducaŃia principelui creștin de Erasmus din Rotterdam

IV. CONSIDERAłII FINALE
ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab în contextul umanismului

V. BIBLIOGRAFIE

4
INTRODUCERE

Neagoe Basarab, acest Marc Aureliu al łării Româneș ti,
principe artist și filosof, care ne face a privi cu uimire, ca o
epocă excepŃională de pace și de cultură în mijlocu l unuei
întunecoase furtune de mulŃi secoli, scurtul interv al dintre
anii 1512 – 1521
B. P. Hasdeu
.
Până nu demult, Neagoe Basarab era cunoscut istoric ilor noștri drept un domnitor vestit
ctitor de biserici și iubitor mai degrabă al călugă rilor și ceremoniilor religioase, decât preocupat
de rezolvarea unor probleme de stat, de numele căru ia se leagă zidirea celebrului monument de
artă de la Curtea de Argeș, dar și de scrierea cele i mai însemnate opere a literaturii noastre vechi:
ÎnvăŃăturile către fiul său Theodosie.
În realitate însă, cei nouă ani de domnie se carac terizează printrUo intensă activitate
diplomatică, ce arată că domnul muntean era capabil să se orienteze, asemenea unui abil cârmaci
al statului, întrUo situaŃie defavorabilă łărilor R omâne.
Aceată imagine fără intenŃie distorsionată, după o pinia noastră, își are punctul de plecare
în cel mai vechi dintre izvor biografic al domnului român, căci, încă din timpul vieŃii sale,
Neagoe lUa însărcinat pe Gavriil, protul Athosului, să scrie ViaŃa lui Nifon , fostul mitropolit al
łării Românești, cu care acesta, ca boier, avusese strânse legături. Această lucrare însă avea
scopul de aUl preamări pe Neagoe și familia lui, de a face cunoscute operele lui de miluire a
bisericii din Orientul ortodox, mai mult decât fapt ele sale de conducător al statului, făcând să
depășească graniŃele Ńării faima faptelor voievodul ui. În acest fel, domnia sa era aureolată de
protecŃia divinităŃii, Neagoe apărând în faŃa oamen ilor ca unsul lui Dumnezeu.
Cronicarii de mai târziu au împrumutat, multe dint re aprecierile lui Gavriil despre
Neagoe sau au reprodus aproape în întregime pasaje din ViaŃa lui Nifon . Imaginea voievodului
pe care cronicile au transmisUo posterităŃii apare astfel mult simplificată: Neagoe a fost un domn
cu preocupări strict religioase.

5
În istoriografia modernă, primul care a relizat un portret al voievodului a fost A. D.
Xenopol, care, bazânduUse pe cercetarea cronicilor, schiŃa portretul voievodului rezumânduUse
doar la firea sa evlavioasă, care nuUi prea dădea r ăgazul de a se îndeletnici și cu alte lucruri în
afară de ceremoniile religioase.
Judecând independent de activitatea politică sau r eligioasă, ci numai pe temeiul operei
scrise a voievodului, Hasdeu lUa socotit un Marc Au reliu al evului mediu românesc.
Ovid Densușianu face și el aprecieri elogioase la a dresa ÎnvăŃăturilor , însă toate aceste
aprecieri ale imaginii domnitorului român rămân în limita celor afirmate de Xenopol, negânduUse
astfel orice calitate de om politic a lui Neagoe. M ai mult decat atât, la începutul secolului XX,
Demostene Russo va emite o ipoteză și mai păgubitoa re, luânduUi lui Neagoe chiar calitatea de
om de cultură și autor al ÎnvăŃăturilor .
Nicolae Iorga a combătut tezele lui Demostene Russ o, susŃinând de fiecare dată că numai
Neagoe putea fi autorul ÎnvăŃăturilor , neafirmând însă despre omul politic decăt ca a re ușit să
stabilească liniștea și în lăuntru și în afară. Vasile Grecu pledează în mai multe rânduri cauza
autenticităŃii ÎnvăŃăturilor , a paternităŃii lui Neagoe asupra acestei opere, s tudiile sale contribuind
în mod considerabil la îmbogăŃirea cunoștinŃelor no astre despre personalitatea spirituală a
domnitorului muntean.AlŃi autori, ca Stoica Nicolăe scu, I.C.Filitti, Ion Sandu sau T. G. Bulat
vorbesc și ei despre personalitatea lui Neagoe Basa rab.P.P.Panaitescu, adâncind cunoașterea
personalităŃii lui Neagoe, a pornit în cercetarea s a de la idea că Neagoe nu este autorul
ÎnvăŃăturilor însă disputa purtată în jurul autencităŃii lucrări i monopolizează atenŃia
cercetătorilor, rolul lui de om politic și de stat fiind trecută întru totul cu vederea.
În cadrul acestei dispute merită menŃionate multip lele studii ale lui Dan Zamfirescu,
adevarate pledoarii pentru afirmarea și demonstrare a autenticităŃii și paternităŃii lui Neagoe
asupra operei, dar și o adâncire a cunoașterii pers onalităŃii voievodului muntean.
Despre politica externă a lui Neagoe Basarab vorbe ște pentru prima dată Manole Neagoe,
insistând asupra faptului că, departe de a fi un do mnitor cu preocupări exclusiv religioase,
Neagoe Basarab este un simbol al luptei împotriva p ericolului otoman, ale cărui legături
diplomatice atât cu BizanŃul Ortodox cât și cu Occi dentul Catolic, evidenŃiază abilităŃile sale de
conducător și om politic ce înŃelege perfect realit ăŃile vremii sale.

6
Cu ocazia sărbătoririi a 450 de ani de la târnosir ea ctitoriei lui Neagoe de la Argeș, au
apărut o serie de studii care au adus noi contribuŃ ii la cunoașterea monumentului, dar și a
domniei lui Neagoe.
Astăzi nu se mai poate pune problema lămuririi aut enticităŃii ÎnvăŃăturilor lui Neagoe ,
nici măcar a contestării personalităŃii celui care leUa scris. Ceea ce este de înŃeles și de lămurit
încă rămâne bogatul mesaj ce traspare dintre rândur ile cu ecouri slave, mesaj ce încifrează întrUo
limbă străină de cea a poporului nostru poate cea m ai adâncă filosofie ce poartă amprenta
omeniei și bunului simŃ atât de caracteristic popor ului nostru.
Studiul nostru vine ca o completare firească a cer cetărilor ce sUau întreprins până în acest
moment asupra personalităŃii, dar mai cu seamă asup ra operei domnitorului român.
În lucrările mai vechi, ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab sunt înfăŃișate ca un conglomerat
haotic de texte, preluate de Neagoe sau de altcinev a care sUa folosit de numele domnitorului
muntean, pentru a compune o carte de învăŃături adr esată lui Theodosie, primul dintre cei cinci
fii ai lui Neagoe.
Prin urmare colajul și transcrierea se amestecă in trUun tot pus sub semnul întrebării, atât
ca operă aparŃinând domnului român, cât și ca elabo rare originală, cu o valoare incertă în ceea ce
privește literatura română veche.
Astfel ÎnvăŃăturile lui Neagoe ajungeau să fie de două ori respinse: atât ca elab orare și
gândire originală, cât și ca paternitate a lui Neag oe asupra textului.
Se pune însă întrebarea: în ce măsură conceptele d e originalitate și paternitate se pot lua
în discuŃie în cazul acestei opere care prezintă to ate semnalmentele alcătuirii după canoanele
evului mediu, unde nu se punea problema plagiatului ? Unde se oprește împrumutul și unde
începe originalitatea ÎnvăŃăturilor lui Neagoe Basarab ?
Din aceste întrebări sUa născut lucrarea de faŃă ce își propune un studiu asupra problemei
izvoarelor utilizate de domnul român în cartea sa, aplecânduUne cu precădere tocmai asupra unui
aspect mai puŃin dezbătut în lucrările și studiile de până acum: izvoarele patristice ale
ÎnvăŃăturilor lui Neagoe Basarab , dar și implicaŃiile umaniste ale acestora, prin r aportarea la
acele opere din aria răsăriteană sau occidentală, c u care au fost cel mai adesea comparate.
Elementul de noutate al lucrării de faŃă vine din d escoperirea unui nou izvor patristic și
anume un extras din cuvintele Sfântului Anastasie S inaitul, Cuvântul al 8:lea. Asemenea este

7
impărăŃia cerurilor ca un stăpân pe case , inserat de Neagoe în cel deUal XIIUlea capitol al cărŃii
saleU
Teza a fost elaborată sub îndrumarea pr. prof. univ . dr. Ovidiu Moceanu, căruia îi
mulŃumesc pe această cale pentru tot sprijinul acor dat. Materialele sunt expuse pe 276 de pagini
și cuprind introducere, trei capitole, consideraŃii finale și bibliografie.

8
I. NEAGOE BASARAB ȘI ÎNVĂłĂTURILE CĂTRE FIUL SĂU
THEODOSIE

I.1 “ACEST MARC AURELIU AL łĂRII ROMÂNEȘTI…”

I.1.a Domnia lui Neagoe Basarab
ToŃi istoricii noștri sunt de acord că Neagoe sUa u rcat pe tron la 23U25 ianuarie, cu ajutor
turcesc Analiza evenimentelor de pe plan extern din tre anii 1510U1512 dovedește că sUa produs
un moment de criză politică în sudUestul european d e care Craioveștii au profitat ridicând în
scaunul Ńării pe unul dintre ai lor.Odată urcat pe tron, prima grijă a lui Neagoe a fost aceea de
aUși consolida domnia atât din interior, cât și pe plan extern, încercând în parallel săUși creeze
relaŃii cu puterile învecinate.
Politica externă în cei nouă ani de domnie ai lui N eagoe Basarab se canalizează în doua
direcŃii fundamentale: pe de o parte, păstrarea păc ii cu turcii în condiŃiile unui tribut care nu
implica amestecul acestora în treburile interne, pe de altă parte, spre întreŃinerea unor relaŃii
diplomatice intinse cu toate forŃele politice ostil e Imperiului Otoman, în așa fel încât łara
Românească să nu fie izolată în faŃa colosului turc esc și să poată primi ajutor de la aceste puteri
creștine care, în mod tradiŃional erau aliate ale Ń ărilor române în lupta contra turcilor.
RelaŃiile de prietenie, în primul rând cu regatul u ngar și cu Transilvania, constituie
preocuparea fundamentală a politicii externe a lui Neagoe în lumea creștină. Dar eforturile sale
diplomatice nu se mărginesc aici. El se extinde și la celelalte puteri creștine, ajungând până la
șeful ideologic și – dupa ierarhia medievală U suve ranul tuturor principilor occidentali, Papa, dar
și cu Republica VeneŃiană.
Scopurile acestei activităŃi diplomatice fără prece dent pentru łara Românească au fost de
a spori prestigiul Ńării în ochii vecinilor și ai A pusului interesat în problemele politice ale
Peninsulei Balcanice, dar și de a stabili legături în vederea unei acŃiuni comune antiturcești.
Practica avea însă să arate că unitatea lumii creșt ine era mai mult decât o iluzie, iar pactele
încheiate nu aveau nicio eficienŃă.

9
Politica lui Neagoe faŃă de Imperiul Otoman va fi una de prudenŃă, în linia înaintașilor
săi, iar evenimentele dintre 1520U1521 vor demonstr a justeŃea acestei linii politice adoptată de
domnitorul român
Așadar, departe de a contempla cerul și sfinŃii săi , așa cum au afirmat unii istorici,
Neagoe se dovedește un atent observator al raportul ui de forŃe pe plan internaŃional, căci înŃelege
că cele doua lumi, cea creștină și cea otomană, se întâlneau și se confruntau la graniŃele Ńărilor
române
Nu se poate vorbi însă despre politica externă a lu i Neagoe fără a menŃiona prodigioasa
activitate religioasă a voievodului, activitate ce a avut un puternic substrat politic.
Această activitate se manifestă pe două planuri: pr actic, prin daniile și miluirea bisericilor
ortodoxe și teoretic, prin elaborarea unei ideologi i de luptă antiislamică, sistem pe care îl
surprindem și în ÎnvăŃături și care are ca punct de plecare doctrina isihastă.
Momentul culminant al acestei politici îl constitui e târnosirea bisericii de la Curtea de
Argeș din 15 august 1517. Procesiunile care au avut loc în acest moment și pe care Xenopol le
ridiculiza nu au fost dictate de sentimentele relig ioase ale lui Neagoe sau de frumuseŃea
monumentului, ci ele erau prilejuri de întalnire a unor capi spirituali ai popoarelor subjugate
turcilor și contribuiau efectiv la întarirea solida rităŃii creștine.
Cel ce a făcut în politică dovada marilor sale însu șiri de diplomat, a lăsat, în sfaturile
către fiul său, roadele unei experienŃe și unei med itaŃii care se hrăneau deopotrivă din experienŃa
colectivă a poporului său și a domnilor careUl prec edaseră, dintre care pare săUi fi servit drept
necontenit model mai ales Ștefan cel Mare.

I.1.b. Cultura lui Neagoe Basarab
Ca fiu legal de mari boieri cum sunt Craioveștii, c titori ai culturii din Oltenia, fondatori ai
Mănăstirii BistriŃa, donatori la muntele Athos – un ii dintre ei chiar călugăriŃi către sfârșitul vieŃi i,
cum este și cazul marelui ban Barbu, devenit monahu l Pahomie în propria mănăstire BistriŃa
alături de soŃia sa Neagoslava, devenită monahia Sa lomia, Neagoe nu putea să nu primească o
învăŃătură aleasă și, desigur, știinŃa de carte sla vonească, aproape singura existentă atunci în łara
Românească și Moldova.

10
O imaginea a ambianŃei culturale în care sUa format viitorul domn neUo oferă Mănăstirea
Bistrita, ctitoria Craioveștilor, ale cărei bogăŃii culturale și artistice au devenit cunoscute
cercetătorilor graŃie descrierii făcute de Alexandr u Odobescu, unele fiind păstrate chiar până
astăzi.
SUau găsit aici peste optzeci de manuscrise și tipă rituri vechi, deosebit de preŃioase, toate
scrise în limba slavonă – evanghelii, psaltiri, min ee, ceasloave, pravili canonice, acest tezaur
cultural datorânduUse evident rolului cultural al C raioveștilor și raporturilor strânse ale acestora
cu familiile de despoŃi sârbi, cu centrele cultural Ureligioase din Serbia și cu mănăstirile de cultură
slavonoUsârbă de la Athos, Sfântul Pavel, Hilandar și Sfântul Pantelimon (Rusikon).
Neagoe, fie și tânăr crescut în disciplina militară și în viaŃa oficială de la curtea
domnească, a avut ce învăŃa în spiritul ideologiei religioase dominante a timpului, căci, în fond
doar cateva erau cărŃile de căpătâi în vremea aceea pentru boieri și pentru domni, care se adaptau
la cultura religioasă, aproape singura dominantă: Psaltirea , părŃi alese din Vechiul Testament , în
cazul lui Neagoe din CărŃile Regilor, Noul Testament , câteva dintre predicile sfinŃilor părinŃi ai
bisericii, mai ales Ioan GurăUdeUAur și Simeon Mona hul, ale căror scrieri au circulat sub numele
marelui orator bisericesc Efrem Sirul, vieŃi de sfi nŃi, inclusiv cea a marelui împărat creștin
Constantin cel Mare și a mamei sale Elena, în sfârș it, cărŃi de lectură bisericească, teologicoU
artistică și de instruire care circulau pe atunci: Varlaam și Ioasaf, Albina, Fiziologul . Mai toate
acestea se găseau la BistriŃa și desigur la Târgovi ște, apoi la Curtea de Argeș, iar despre două
manuscrise se știe cu siguranŃă că au trecut prin m âinile lui Neagoe
Prin legăturile sale directe cultural–religioase, diplomatice și matrimoniale, Neagoe
Basarab sUa aflat, încă înainte de a deveni domn, î n strâns contact cu doi mari prelaŃi, cunoscători
ai slavonei, dintre care al doilea chiar sârb și fi u de despot. Căsătorit cu nepoata acestuia Despina
– care, prin alte rudenii era legată și de familia imperială bizantină a Cantacuzinilor – Neagoe se
va declara chiar cu câteva zile înaintea morŃii tat ălui său legal, Pârvu Craiovescu, drept fiu al lui
Basarab cel Tânăr și, prin aceasta, urmaș al marilo r domni români descendenŃi din Basarab I.
Pe lângă cartea slavonă pe care o învăŃase mai înai nte ca fiu de mari boieri ctitori de
cultură, dar și tânăr demnitar sub trei domni, deve nit apoi el însuși domn, ucenic al lui Nifon și
apropiat al lui Maxim Brancovici, Neagoe a avut pri lejul să vorbească în slavona sârbă sau chiar
în sârba populară în cei paisprezeceUcincisprezece ani de convieŃuire cu doamna sa Despina.

11
I.2.Întâia mare carte a culturii românești

I.2.a.Destinul unei cărŃi
Putem spune că astăzi ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab șiUau câștigat faima de a fi una
dintre marile cărŃi ale literaturii europene ale ve acului al XVIUlea. Faptul acesta nu a început
însă să fie recunoscut decât în ultimele decenii al e secolului trecut, teoria neautenticităŃii textulu i,
ca și scrierea ei în limba slavonă fiind pricipalel e puncte ce contribuiau la minimizarea lor.
Atât textul, cât și valoarea lui, ca izvor istoric și monument literar erau bine cunoscute
încă de pe vremea lui Nicolae Bălcescu. Acesta porn ise de la capitolul intitulat Despre solii și
războaie atunci când scrisese prima și una dintre cele mai cunoscute lucrări istorice ceUi poartă
semnătura: Puterea armată și arta militară de la întemeierea P rincipatului Valachiei și până
acum . Folosise un manuscris din biblioteca colegiului S f. Sava, din care extrăsese informaŃii
preŃioase. Până la tipărirea studiului său, în 1844 , textul ÎnvăŃăturilor , după un alt manuscris,
care aparŃinuse ultimului voievod al łării Româneșt i, Ștefan Cantacuzino, văzuse lumina
tiparului în 1843, în tipografia aceluiași colegiu Sf. Sava, sub auspiciile Eforiei Școalelor.
În 1895, Theodor Codrescu a reprodus cu litere lat ine partea a doua a ÎnvăŃăturilor, iar în
1910, Nicolae Iorga retipărește întregul text, tot după ediŃia din 1843, în tiparniŃa sa de la Vălenii
de Munte. EdiŃia Iorga a contribuit la păstrarea ac estei cărŃi fundamentale în conștiinŃa culturală
românească. De ea sUau folosit toŃi istoricii lite raturii române, până la cele mai recente sinteze.
Spre sfârșitul primei decade a secolului trecut se părea că gloria și locul de cinste pe care
începuse săUl cucereasca opera voievodului muntean în cultura română modernă sunt asigurate și
că acestea nu vor înceta să crească în anii următor i. În realitate însă, sUa întamplat exact
contrariul.
Începând din 1907, savantul grec Demostene Russo pu ne la îndoială paternitatea operei
lui Neagoe Basarab asupra operei ceUi poartă numele și, cu toată opoziŃia statornică și
argumentată a lui Nicolae Iorga, opiniile sale câșt igă destul de mulŃi adepŃi. Fie că sunt sau nu
pentru paternitatea operei lui Neagoe Basarab, cei angajaŃi întrUo dispută ce a durat mai bine de o
jumatate de secol se concentrează numai asupra argu mentelor pro și contra, uitând de cartea
însăși, care se bucura numai de exegeze sumare, mul t sub valoarea reală a textului.

12
Abia în 1960, un șir de cercetători își asumă sarci na reexaminării amanunŃite a întregii
argumentări ce deposeda pe autor de operă și o mini maliza, reducând la valoarea unei simple
compilaŃii „falnicul monument” de care vorbea Hasd eu. Începea atunci un adevărat proces prin
ipoteza nefondată lansată de cercetatorul grec L. V ranoussis prin care atribuia ÎnvăŃăturile lui
Neagoe cărturarului grec Manuil Corintios din Constantino pol.
La capătul acestui proces se poate spune că sUa dob ândit certitudinea absolută a
paternităŃii lui Neagoe Basarab asupra ÎnvăŃăturilor . Dacă mai sunt cercetatori care se întreabă în
ce masură voievodul a Ńinut el însuși în mână pana sau a folosit serviciile unor colaboratori din
preajma sa, în schimb nu mai există nimeni care să se îndoiască de faptul că opera reprezintă
gândurile, sentimentele, iar în părŃile ei original e, stilul însuși al voievodului care scria sau dict a
unui gramatic gândurile sale
La așezarea unor fundamente solide pentru discuŃia însăși a contribuit esenŃial ediŃia
critică apărută la editura Minerva în 1970, cu o no uă traducere, filologică, a textului original
datorată profesorului slavist G. Mihăilă. ApariŃia acestei ediŃii a relansat, la o treaptă mult
superioară, celebritatea cărŃii lui Neagoe Basarab. Apar numeroase recenzii, festivităŃi
grandioase au loc la Curtea de Argeș la împlinirea a 450 de ani de la moartea voievodului, în
octombrie 1971. Toate acestea au avut darul să facă din ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab o
veritabilă carte contemporană, dar mai cu seamă, o revelaŃie pentru dimensiunile universale ale
vechii noastre culturi.
Pentru stadiul actual al cercetării asupra operei l ui Neagoe Basarab, ÎnvăŃăturile nu mai
sunt doar un falnic monument al culturii strămoșești, cum le vedea B. P. Hasdeu, ci se profilează
tot mai mult ca una dintre marile cărŃi ale literat urii universale, de o actualitate izbitoare prin
spiritul ce o animă și de o mare forŃă reprezentati vă pentru cultura și pentru poporul nostru.
Putem spune, fără nicio exagerare, că nu se poate î nŃelege bine profilul moral al poporului
român, tabla sa de valori, dacă nu cunoști acestă c arte din veacul al XVIUlea.

I.2.b. Manuscrise/ Variante .
ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab au fost scrise î n limba slavonă între 1517 și 1521 de
către celebrul domn al łării Românești. Se cunosc astăzi trei versiuni ale textului.

13
Versiunea slavonă, originală se pastreaza întrUun s ingur manuscris, copiat în łara Românească,
probabil chiar în cancelaria lui Neagoe Basarab, pe ntru uzul personal al domnului sau pentru una
dintre marile mănăstiri ale Ńării.
Versiunea greacă se păstrează astăzi întrUun manusc ris la mănăstirea Dionisiu de la
Athos, iar a doua copie a fost realizată de diploma Ńia rusă și descoperită la Roma în biblioteca
Valliceliana.
Versiunea românească a fost realizată la mijlocul s ecolului al XVIIUlea de pe manuscrisul
slavon păstrat acum la Sofia sau, în orice caz, de pe o copie intermediară (dacă a existat așa
ceva). Această versiune este singura care ni sUa pă strat complet. Din compararea ei cu originalul
slavon, care reprezintă exact o treime, se poate co nstata fidelitatea și eleganŃa traducerii.

I.2.c. Structura iniŃială a scrierii și etapele alc ătuirii ei
Problema autenticităŃii cărŃii a scos în lumină, pe lângă reliefarea unor date precise și
amănunŃite în legătură cu familia lui Neagoe Basara b și cu alte date din viaŃa personală a
domnului, și unele fapte neobservate din care se po t scoate unele concluzii interesante în legătură
cu structura iniŃială a scrierii și cu etapele alcă tuirii acesteia.
Dan Zamfirescu susŃine că Rugăciunea nu este în realitate Epilogul ÎnvăŃăturilor , ci
prima formă în care sUa realizat dorinŃa lui Neagoe Basarab de aUși consemna experienŃa sa și de
a da învăŃături copiilor, urmașilor și boierilor să i. Este o operă literară aparte, alcătuită înaintea
ÎnvăŃăturilor și aparŃinând genului etopeei.
Vladimir Monomahul șiUa consemnat ÎnvăŃăturile sale întrUo formă literară originală:
povestește că, pe când umbla cu sania, iUau venit î n minte unele gânduri pe care ar vrea să le
transmită urmașilor săi.
AlŃi autori au turnat materialul în tiparul literar al utopiilor. Ivan Peresvetov leUa
prezentat ca sfaturi auzite din gura lui Petru Rare ș. Machiavelli, în epoca condotierilor și
principilor, a creat un tip de principe ideal, înze strat cu calităŃile reale sau dorite de el, ale tut uror
condotierilor și principilor vremii sale.
ÎntrUo Ńară în care, în loc de umanismul burghez, era în floare isihasmul ortodox, a fost
firesc să apară în mintea lui Neagoe ideea de a da învăŃături închipuiduUse pe patul de moarte, și

14
numai după ce opera a fost încheiată, dânduUși seam a de posibilităŃile restrânse ale genului, a
reluat încercarea în forma nouă a ÎnvăŃăturilor .
Chiar și numai simpla lecturare a Rugăciunii dovedește că ea nu este un capitol din
ÎnvăŃături , ci o scriere de sine stătătoare, ca și oraŃia fun ebră la mormântul maicii sale și predica
Despre frica și dragostea lui Dumnezeu . Ea cuprinde în embrion preocupările și ideile vii toarelor
ÎnvăŃături și recunoaștem în linii mari planul care va struct ura materialul acestora.

I.2.d. Alcătuirea cărŃii și dispunerea capitolelor
ÎnvăŃăturile cuprind două părŃi distincte, unite prin aceeași gâ ndire și prin prezenta
acelorași mijloace de compoziŃie.
Prima parte a ÎnvăŃăturilor se prezintă mai mult sub forma unei antologii de t exte,
cuprinzând sfaturi morale. Theodosie este sfătuit c a mai întâi să atinga desăvârșirea ca om pentru
aUși putea exercita apoi autoritatea și aUși conduc e supușii. Ideea de bază, ce străbate ca un fir
roșu de la prima și până la ultima pagină ÎnvăŃăturile este originea divină a puterii domnești,
putere care nu emana de la boieri, ci de la Dumneze u. Domnul este unsul lui Dumnezeu. Acesta
lUa așezat peste oameni pentru aUi conduce cu drept ate și cu blândeŃe. Este doctrina clasică a
absolutismului bizantin formulată de Agapet, Vasile Macedoneanul, Patriarhul Fotie și alti autori
de scrieri parenetice byzantine. Nouă este în ÎnvăŃăturile lui Neagoe utilizarea acestei concepŃii
pentru teoretizarea stăpânirii autoritare în condiŃ iile mentalităŃii feudale.
Structura părŃii a doua este mult mai clară: 13 cap itole de sine stătătoare, conŃinând
sfaturi practice, prezentânduUse ca niște compuneri unitare, alcătuite după o arhitectură proprie,
căreia izvoarele i se subordonează. Aici izvoarele sunt mai ușor de identificat, Neagoe folosind
părŃi mai mari pe care le aduce ca o completare, ca o întărire a spuselor sale.
Aici sunt de căutat în primul rând ideile proprii a le autorului și paginile care îl exprimă în
modul cel mai direct și mai exact. În acest sens, a utorul învaŃă despre modul în care vor fi cinstiŃi
boierii și slugile care vor sluji cu dreptate, cum vor investi pe dregători și pe marii boieri sau în
ce condiŃii le vor lua dregătoriile cum să cade domnilor să șază la masă, cum vor mânca și vor
bea , despre modul în care se vor primi și trimite soli ile sau cum se poartă războaiele, cum trebuie
să procedeze domnul atunci când judecă diferitele p ricini ale supușilor săi sau cum își va arata
domnul generozitatea sa astfel încât săUl simtă și săUl știe toti că el este stăpânul, însă fără aUși

15
împărŃi veniturile și autoritatea cu boierii și făr ă a da favoruri la intervenŃia altora. Să nu înlătu re
pe cei vrednici spre a milui pe măscarici și pe lin gușitori.
Capitolul final al ÎnvăŃăturilor, Despre pecete este totodată și testamentul solemn al lui
Neagoe, adresat domnilor ce vor veni și boierilor, în care lasă dispoziŃii în legatură cu pomenirea
sa după moarte potrivit rânduielii creștine.

16
II. IZVOARELE ÎNVĂłĂTURILOR LUI NEAGOE
PROBLEMATICA UTILIZĂRII LOR

II.1.Preliminarii.
Problematica izvoarelor in ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab
Problema izvoarelor utilizate de Neagoe Basarab în cuprinsul scrierii sale este una de
actualitate, ridicând și astăzi destule semne de în trebare. Dacă nelămuririle referitoare la
paternitatea operei sau la personalitatea autorului ei sunt considerate a fi fost soluŃionate, rămâne
în sarcina cercetărilor din zilele noastre de a sta bili cât este elaborare originală și cât este colaj în
lucrarea domnitorului român, sarcină cu atât mai di ficilă cu cât până la această dată nu există
certitudinea identificării integrale a izvoarelor f olosite de domnul român.
Autorii folosiŃi de Neagoe în ÎnvăŃăturile către fiul său Theodosie dau măsura culturii
sale. Astfel, domnul român își ia în ajutor în prim ul rând Biblia în sprijinul învăŃăturilor sale, iar
pentru a le da o mai mare autoritate, citează autor i precum Athanasie Alexandrinul (Sfântul
Athanasie cel Mare), Sfântul Ioan Gură de Aur (Hris ostomul) cu Omiliile sale, Ioan Zlatoust (tot
Hrisostomul, cunoscut sub acest nume prin Zlatostrui – o colecŃie bulgărească din cuvântările
sfântului), Ioan Lestvicinicul (Scărarul), Efren Si rin (Sfântul Efrem Sirul). De asemenea, el
utilizează părŃi din romanul creștin Varlaam și Ioasaf , Fiziologul, ViaŃa Sfântului Constantin a
Patriarhului Eftimie al Târnovei sau UmilinŃa lui Simeon Monahul, aceasta din urmă având și
cea mai mare pondere în raport cu celelalte izvoare folosite.
Prima listă a izvoarelor folosite de Neagoe Basarab în cartea sa a fost făcută de Stoian
Romansky în teza sa de doctorat din 1908. Asfel, po trivit lui Romansky, izvoarele folosite de
Neagoe Basarab sunt: I. CărŃile Regilor, II. Panegi ricul împaraŃilor Constantin și Elena, III.
Romanul Varlaam și Ioasaf, IV. Fiziologul, V. Carte a intitulată UmilinŃa și atribuită Sfântului
Ioan Hrisostom, dar aparŃinând unui scriitor bizant in din secolul al XIUlea, Simeon Monahul.
Reala descoperire a lui Romansky a fost descoperire a acestui izvor în varianta sa slavonă
întrUun manuscris din Biblioteca Academiei Române ș i semnalarea a două copii și în Biblioteca
Sinodală din Moscova, întrucât toate celelalte izvo are erau deja cunoscute.

17
Cel care inaugurează de fapt studiul sistematic al problemei izvoarelor în opera lui
Neagoe Basarab este Demostene Russo căruia îi aparŃ in mai multe descoperiri de izvoare, deși a
folosit descoperirile sale pentru argumentarea teze i neautenticităŃii operei, dovedită ulterior cu
neputinŃă de susŃinut.
În 1907 D. Russo publica volumul cu titlul Studii bizantino:romane , cu subtitlurile
Textele eshatologice din Codex Sturdzanus și pretin sul lor bogomilism; ÎnvăŃăturile lui Pseudo:
Neagoe. Dacă teza lui Pseudo– Neagoe va cădea, în schimb i dentificarea de izvoare este
ireproșabilă și reprezintă marea sa contribuŃie, ca , de altfel și demonstrarea priorităŃii textului
slavon asupra celui grecesc. Astfel, el face cunosc ută pentru prima oară existenŃa scrierii
Кατάνυξις a lui Simeon Monahul, pe care o declara sâmbure și model al ÎnvăŃăturilor . De
asemenea, demonstrează folosirea de catre Neagoe în ÎnvăŃături a Omiliei la Schimbarea la FaŃă
a Sfântului Efrem Sirul și a definiŃiei rugăciunii din Scara Sfântului Ioan Sinaitul.
În acest volum apare pentru prima dată semnalarea Omiliei despre răbdare și că nu
trebuie să plângem amar pe cei morŃi sub numele lui Ioan Gură de Aur, dar pe care o con sidera
ca aparŃinând lui Efrem Sirul.
De dată mai recentă sunt identificările făcute de D an Zamfirescu. Este vorba despre
povestirea despre împaratul Assa și Omilia lui Efre m Sirul ÎnvăŃătura despre facerea de bine și
pentru îngăduiala și așteptarea lui Dumnezeu.
În lumina cunoștinŃelor de care dispunem până la a ceastă dată, putem alcătui următoarea
listă a izvoarelor utilizate de Neagoe Basarab în c artea sa:
1. Biblia – cu cele patru CărŃi ale Regilor din Vechiu l Testament și două texte compacte din
Noul Testament;
2. Panegiricul SfinŃilor ÎmpăraŃi Constantin și Elena scris de Patriarhul Eftimie al Tarnovei;
3. Romanul creștin Varlaam și Ioasaf;
4. Fiziologul ;
5. UmilinŃa Sfântului Simeon Monahul din care transcrie patru capitole;
6. Sfântul Ioan Gură de Aur: Omilia la Psalmul VIII, Omilia 69 la Evanghelia dup ă Matei,
Omilia despre răbdare și că nu trebuie să plângem a mar pe cei morŃi;
7. Sfântul Efrem Sirul: Omilia la Schimbarea la faŃă și ÎnvăŃătura pentru facerea de bine și
pentru îngăduiala și așteptarea lui Dumnezeu;

18
8. Scara Sfântului Ioan Scararul de unde ia definiŃia rugăci unii;
9. Călătoria Maicii Domnului la Iad;
10. Vămile văzduhului;
11. Apocriful Cuvânt despre Adam și Eva ;
12. Apocriful despre Lemnul Crucii ;
13. Alexandria;
14. Fiore di virtu, cunoscută și sub numele de Floarea darurilor.

II.2.Bibila și utilizarea ei de către Neagoe

II.2.a.Vechiul Testament
Biblia, mai cu seamă Vechiul Testament, este primul ajutor la care domnitorul român
recurge pentru a da o mai mare autoritate învăŃătur ilor sale. Astfel, după o amplă introducere
conŃinând sfaturi diverse, de la datoria creștinulu i de aUL preamări pe Dumnezeu, la ascultare și
respectarea poruncilor Acestuia, domnul român se sp rijină pe autoritatea de netăgăduit a
Vechiului Testament. Alegerea celor patru CarŃi ale Regilor nu este deloc întâmplătoare, întrucât
cel ce urma să beneficieze de aceste învăŃături asp iră și el la această demnitate.
Autorul nu își arogă dreptul de proprietate asupra învăŃăturilor pe care vrea să le
transmită urmașului său. Dimpotrivă, în spiritul sm ereniei creștine, el își arată ca izvor al
ÎnvăŃăturilor sale Biblia, cartea de căpătâi a oricărui creștin, ce conŃine învăŃătura lui Dumnezeu
către oameni:
Pentru a ilustra concret cele ce vrea să transmită către urmașul său, domnul român
recurge la puterea exemplului edificator pentru fie care învăŃătură ce intenŃionează să o transmită.
Neagoe preferă să aleagă pasaje sugestive din Vechi ul Testament pentru ilustrarea unor modele
sau antimodele de comportament. În acest fel îi sun t înfăŃișate tânărului Theodosie exemple
celebre din istoria vechilor evrei despre Saul, Dav id, Solomon, despre Iezechia, despre răscoala
lui Avesalom împotriva tatălui său, David sau despr e istoria lui Iosif, cel vândut de fraŃii săi în
Egipt.

19
Tehnica este cea a inserării extrasului biblic în Ńesătura textului, însă nu în mod direct,
căci aceste extrase sunt precedate de o introducere în care autorul anunŃă cele ce vor urma.

II.2.b.Noul Testament
Cunoștintele biblice ale lui Neagoe nu se rezumă nu mai la Vechiul Testament, întrucât
din paginile cărŃii se poate observa ușurinŃa cu ca re autorul folosește extrase și din Noul
Testament, dovedind o cunoaștere amanunŃită a acest uia.
Că Neagoe stăpânește o bună cunoaștere a învăŃături lor transmise de Mântuitorul Iisus
Hristos, o dovedește și prin capacitatea de a rezum a esenŃialul acestei învăŃături.
El preia din Noul Testament pilda datornicului nemi lostiv, cea a smochinului neroditor,
dar și un întins extras eshatologic din Evanghelia lui Matei.
Ne întâlnim și aici cu aceeași manieră a domnitorul ui de a folosi în mod creator
Scriptura, repovestind în rezumat sau selectând și comentând pasajele careUi sprijină ideile pe
care dorește sa le sublinieze.
Se poate observa cu ușurinŃă cum Neagoe prelucrează , rezumă sau reproduce ample
pasaje din textele biblice, cu o măiestrie literară și pedagogică demonstrate de analiza
aprofundată a textului, care reliefează de fiecare dată intenŃia pedagogică. El povestește Biblia
tânărului Theodosie în așa fel încât cele ce i se s pun despre personajele istoriei vechilor evrei sau
săUi fie de învăŃătura.
Practic, domnul român alcatuiește în primul pătrar al secolului al XVIUlea prima carte
de religie cunoscută în istoria culturii universale și dedica tă unui fiu de domn.

II.2.c.Tehnica folosirii textului biblic
Că la alcătuirea cărŃii sale a stat un adevărat pro cedeu de creaŃie laborioasă se poate
dovedi și prin observarea modului de folosire și de îmbinare a citatelor. Uneori acestea sunt
introduse direct, fără o avertizare prealabilă, îns ă sudate în așa fel încât să slujească unei idei pe
care autorul vrea să o sublinieze, așa cum reiese d in textul următor:

20

… să păzim dreptatea și legea lui Dumnezeu, așa cum zice prorocul: FericiŃi cei
ce păzescu judecata și fac dreptate în toata vremea (Ps. 105 3) și mustrează pre cei ce
judecă strâmbu! Și iar mai zice: Până când veŃi jud eca nedreptu și vă veŃi îndoi de feŃele
păcătoșilor? (Ps. 81 2). Și iar mai zice: Dumnezeu stătu în ceata dumneze ilor și intre
dumnezei și vă să judece. Pentru aceia judecaŃi pre sărac și îndreptaŃi pre misal, scoateŃi
pre cel smerit și nemernic și:l izbăviŃi din mâinil e păcătosului (Ps. 81 1:6)… că de vei păzi
judecata cea dreaptă, tu vei fi fericit și vei împă răŃi pre pământu, iar cu Hristos
Dumnezeu încă vei locui în veac (ÎnvăŃăturile… , ediŃia 2010, p. 13U14).
De cele mai multe ori însă, sursele sunt însoŃite ș i de o citare prealabilă: ,, cum zice
proorocul”, ,,iar Hristos au zis”, ,,și iar mai zic e”, ,,Petru apostol încă au zis”, ,,că iaste zis” ,
etc.
Ideile susŃinute de aceste citări nu sunt disparate , ci urmăresc o idee pe care o ilustrează.
Mai mult decât atât, autorul folosește liante, cuvi nte de legătura pentru a face trecerea de la o
învăŃătura la alta:
De asemenea, textul este însoŃit adesea de reflecŃi i personale asupra celor expuse, ca în
cazul următor:
Dar noi, carii nu numai ce greșim într:o poruncă de ale lui Dumnezeu, ci abia
poate se va afla cineva într:acestă vreme să îngădu iască măcară cu o poruncă lui
Dumnezeu și cu o învăŃătura de cele ce plac Lui! (ÎnvăŃăturile , p. 16)
Neagoe este preocupat de firul logic al expunerii s ale, de aceea concluzioneaza și
atenŃioneaza.
La toate acestea se adaugă comunicarea directă, vie și calda cu cel sau cei căruia se
adresează, căci vocea auctorială oscilează între fo losirea persoanei întâi singular și cea de plural:
iubitul mieu fiiu, vezi iubitul mieu, fătul mieu, d reptu aceia, ascultă, ia aminte și socotește,
cinstiŃilor miei boiari, fătul mieu și voi fraŃilor , etc.

Departe de a fi puși în faŃa unui amestec haotic d e extrase întâmplătoare, avem un fir epic
Ńesut cu multă ingeniozitate, prin alternarea texte lor extrase cu relatarea pe scurt a conŃinutului
acestora, totul urmat de învăŃăturile adăugate de d omn pe marginea celor relatate pentru fiul său.

21
Apare foarte limpede faptul că la originea tuturor acestor texte biblice din ÎnvăŃături a stat un
adevărat proces de creaŃie. Ele nu sunt simple extr ase, lipite unul de altul, ci atestă prezenŃa unui
singur autor, care gândește și configurează întregu l edificiu. Mai mult decât atât, tâlcuirile cu
intenŃie pedagogică ce însoŃesc întotdeauna textul ne îndreptăŃesc să afirmăm că Neagoe este
primul exeget român al Sfintei Scripturi .

II.3. Panegiricul SfinŃilor ÎmpăraŃi Constantin și Elena

Cunoscut și sub numele de Panegiricul Sfântului Constantin cel Mare , scrierea a fost
pentru prima oară editată după un manuscris al lui Vladislav Gramaticul, în redacŃia sârbă a
slavonei, de Emil Kalužniacki în 1901, împreună cu celelalte scrieri ale Patriarhului Eftimie al
Tarnovei.
PrezenŃa marelui împărat creștin în această galerie de exemple și modele pentru educarea
unui fiu de domn din vremea aceea, este deosebit de importantă, întrucât, ca și acesta, Theodosie
trebuia să fie un împărat creștin, care săUsi apere supușii în faŃa permanentei ameninŃări a
păgânilor otomani..
Povestea pentru marele Costandin Împărat, așa cum apare ea preluată în cartea lui
Neagoe, începe cu capitolul III: despre lupta cu pe rșii în care Constantin este luat prizonier și
este scăpat de slugile sale credincioase. Rostul ac estui capitol, inclus integral în textul
ÎnvăŃăturilor este de a omagia pe slugile credincioase domnului lor. Se ajunge apoi la
binecunoscuta legendă a arătării crucii înainte de lupta cu MaxenŃiu. MaxenŃiu se îneacă
împreună cu oștile sale căzând de pe un pod. Capito lul IV este dat în întregime, fiind vorba
despre măsurile luate de Constantin ca împărat creș tin, toate fiind fapte exemplare, după care
urmează boala lui Constantin, botezul lui, care îl vindecă de lepră și îi dă putere să înfrunte chiar
și otrava. Se trece apoi la lupta lui Constantin, a liat cu Licinius, împotriva lui Maximian. Acesta
recurge la vrăjitorii, dar sfârșește rău, putrezind de viu (în realitate, Maximian a murit înaintea
fiului său MaxenŃiu, mort în 312). Ideea pedagogică pe care autorul vrea să o transmită este
aceea că având ajutorul lui Dumnezeu, Constantin îi învinge pe toŃi dușmanii, care sfârșesc
tragic. Relatarea se continuă cu călătoria mamei lu i Constantin la Ierusalim, cu bisericile pe care

22
le zidește în diferite locuri legate de viaŃa și pr edica lui Iisus, cu aflarea crucii pe care a fost
răstignit.
Din Panegiricul Sfântului Eftimie, autorul mai reŃine și ultimele sale clipe, moartea și
jalea slugilor sale, cinstea deosebită de care sUa bucurat după moarte, căci Biserica Ortodoxă lUa
sanctificat, prăznuinduUl alături de mama sa Elena la 21 mai.
În Panegiricul lui Eftimie mai sunt încă două capitole de care au torul ÎnvăŃăturilor ,
neavând nevoie, leUa lăsat la o parte.
Întinsul comentariu cu care este însoŃit Panegiricul , dezbate nu numai probleme moralU
pedagogice, ci și sociale: despre credinŃa slugilor , despre răscoala împotriva domnului, tehnica
elaborării fiind aceeași ca și la comentariile desp re Solomon, Rovoam și Iezechia, regii
Vechiului Testament. Putem afirma astfel că există cu siguranŃă o tehnică unitară folosită de
autorul român în prelucrarea izvoarelor pe care le utilizează.
Ceea ce se poate observa aici este predilecŃia lui Neagoe pentru anumite momente din
viaŃa lui Constantin și a mamei sale, momente ce nu erau străine de realităŃile românești ale
epocii și nici de ambiŃiile proprii ale domnului mu ntean

23
II.4. CĂRłILE POPULARE ȘI IMPLICAłIILE LOR
ÎN ÎNVĂłĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB

Preliminarii.
CărŃile populare în literatura română
CărŃile populare românesti au reprezentat din secol ul al XVUlea si până în secolul al
XVIIIUlea singura formă de beletristică în cultura română. Numite și literatura poporului – în
care sunt cuprinse și legendele religioase apocrife – apar la noi curând dupa traducerea cărŃilor
religioase din Ńinuturile maramureșene.
InvăŃăturile lui Neagoe Basarab sunt un exemplu elocvent a ceea ce inseamnă influen Ńa
literaturii populare, caci ele reproduc o serie de fragmente din mai toate carŃile de factură
populară de circulaŃie la acea dată. NeUam oprit î nsă, pentru ponderea și însemnătatea lor
deosebită, la doua dintre ele: Varlaam și Ioasaf și Fiziologul.

II.4.a. Varlaam și Ioasaf
Este unul dintre cele mai celebre romane creștine, ce a cunoscut o mare răspândire în evul
mediu creștin, alături de Alexandria și Archirie și Anadan .
Sâmburele acestui roman de apologie a vieŃii asceti ce creștine este legenda lui Budha si a
tatălui sau, Kapilavastu, cuprinsă întrUo veche car te indică, Lalitavistara .
Romanul Varlaam și Ioasaf este atribuit lui Ioan Damaschin și conŃine în ese nŃă un
catehism popular, explicat la nivelul de înŃelegere al omului de rand.
Nu este catuși de puŃin intâmplătoare alegerea de către domnitorul român a unei astfel de
cărŃi în cuprinsul învăŃăturilor sale către un viit or domn creștin, întrucât ea sintetizează ethosul,
dogma și istoria creștină, rezervând un loc amplu m onahilor și monahismului, scrisă sub
pretextul iniŃierii unui fiu de împărat în religia pe care dorea să o îmbrăŃișeze.
Lectura românească a cărŃii pe care Neagoe Basarab neUo oferă cel dintâi, cu un secol și
jumătate înainte de prima ei traducere în românește a lui Udriște Năsturel, dovedește atât gustul,

24
cât mai ales perspicacitatea cu care domnul român, substituinduUse lui Varlaam, extrage pentru
fiul său, care ia locul lui Ioasaf, ceea ce era mai important de reŃinut din această carte.
În primul rând, este vorba despre cele cinci pilde: pilda raclelor, pilda privighetorii, pilda
inorogului si pilda celor cinci prieteni , care se găsesc în prima parte a cărŃii lui Neagoe , și pilda
cetăŃii care:și alungă după un timp conducătorul , în cea deUa doua parte. Tot din romanul
Varlaam și Ioasaf mai extrage domnitorul român și amplul fragment de spre martirii creștini și
despre monahi. Cu această pildă se încheie seria ex traselor din cartea lui Varlaam și Ioasaf ,
extrase care gravitează toate în jurul ideii deșert ăciunii lumii, idee care însa nu devine un imbold
spre o părăsire a ei. Nu fuga de lume o recomandă N eagoe fiului său, ci vieŃuirea în ea,
“războirea” cu patimile care îl împiedica pe om să urmeze calea cea bună și trăirea in
conformitate cu normele divine. Este recomandarea l a cumpătare, la a acorda fiecărui lucru locul
și importanŃa cuvenită. De alfel, aceasta recomanda re revine în mai multe locuri ale cărŃii sale,
semn ca aceasta este o învăŃătură pe care părintele vrea să o transmită cu precădere fiului său
Tehnica utilizată de Neagoe urmează și aici acelasi curs, întrucât după transcrierea
fragmentelor din izvor, urmează comentariile și înd emnele către Theodosie.

II.4.b. Fiziologul
La fel ca și romanul Varlaam si Ioasaf, Fiziologul este o carte ce cunoaște o largă
răspândire în evul mediu creștin, nu numai în Ńara noastră, ci și în cultura occidentală și orientală.
El face parte din așaUzisa noastră literatură cu ca racter didactic, venind din Egipt prin vechiul
BizanŃ
Dacă autorul acestei carŃi nu este cunoscut – se pr esupune că ar fi Sfântul EpifaniuU se
știe cu siguranŃă că Fiziologul a fost alcătuit în Egipt, în secolul al IIUlea. Din Egipt, a pătruns în
BizanŃ și a intrat de timpuriu în Occidentul latin unde, sub numele de Bestiarii a fost tradus și
prelucrat în toate limbile romanice si germanice.
La noi Fiziologul a ajuns destul de timpuriu, fiind cunoscute șase ma nuscrise ale acestuia,
cel mai vechi datând din 1693 și copiat de Costea D ascălul, din Biserica Scheilor din Brașov.
Neagoe Basarab apelează la cuprinsul Fiziologului din care integrează în cartea sa trei
extrase: pilda cu șarpele, pilda cu porumbelul si cea cu st ratocamilul sau gripsorul. Toate
aceste trei pilde se găsesc în cea deUa doua parte a ÎnvăŃăturilor , capitolul al IVUlea sub titulatura

25
Cuvântare despre cele de după moarte, despre rai și iad, despre ispitele satanei și păzirea de
rele. Cu pilde din Fiziolog și reprezintă o continuare la modul cel mai firesc a ideilor esenŃiale
expuse în cartea sa.
Și în cazul acestei cărŃi, tehnica de folosire a su rselor este aceeași, pildele venind ca o
ilustrare firească a ideilor autorului.
Autorul domnitor este un gânditor și un artist de e xcepŃie, aceasta dovedindUo gustul și
meșteșugul cu care își alege, prelucrează și asambl ează izvoarele care ocupă mai mult de o
treime din ÎnvăŃături. Cu puŃin efort la început, acest sistem se clădeșt e încetul cu încetul din
cărămizi străine, obligate să slujească unui scop b ine determinat, liantul dintre ele nefiind altceva
decât propria concepŃie despre lume și viaŃa a auto rului, armătura interioară a întregului edificiu.

II.5. IZVOARE PATRISTICE

II.5.a.Sfântul Simeon Monahul

Multă vreme sUa crezut ca Invataturile lui Neagoe sunt opera unui călugăr, care, după ce
leUa redactat, leUa pus pe seama domnului muntean p entru a da mai multă autoritate cărŃii.
Ponderea elementului religios, care este chiar covâ rșitor în unele pagini, a făcut pe unii
cercetători să creadă chiar că InvăŃăturile nu pot fi nicidecum opera unui domnitor, ci a unui om
al Bisericii, familiarizat cu dogma și tipicul reli gios
SUa descoperit însa ca adevăratul călugăr, colabora tor al lui Neagoe care glăsuiește în
multe pagini ale ÎnvăŃăturilor este nimeni altul decât Simeon Monahul, trăitor cu patru veacuri
înainte de Neagoe Basarab, căci din lucrarea acestu ia UmilinŃa , Neagoe împrumută nu mai puŃin
de patru capitole întinse pe care le copiază aproap e integral în cartea sa: Cuvântul 11 Despre
beŃie, Cuvântul 14 Despre milostenie și îndurare până la măruntaie, Cuvântul 24 Despre faptul
de a nu Ńine minte răul și de a nu răsplăti cu rău pentru rău, Cuvântul 29 Despre judecată și a
doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Utilizarea de către Neagoe Basarab a acestor extras e din cartea intitulată UmilinŃa ,
aparŃinând lui Simeon Monahul, impune câteva conclu zii.

26
Mai întâi de toate, se poate observa că cele patru capitole sunt anexate celor ale cărŃii sale
care tratează aceeași temă, astfel încât capitolele VII, IX, X și XI din ÎnvăŃături cuprind două
părŃi distincte: una originală, aparŃinând lui Neag oe, cealaltă anexând din UmilinŃa capitolul cu
aceeași temă și același titlu.
De asemenea, textele sunt anexate integral, cu exce pŃia celui care apare în capitolul al
IXUlea al ÎnvăŃăturilor, Despre cum va judeca, acesta fiind singurul tradus parŃial.
Maniera utilizării izvorului este prin urmare ușor diferită decât cea utilizată cu precădere
în prima parte a ÎnvăŃăturilor . Dacă în cazul Bibliei sau carŃilor populare din care Neagoe se
inspiră în alcătuirea cărŃii sale, el își alegea ep isodul biblic sau textul dorit anexânduUl sau
repovestinduUl, apoi reliefând învăŃătura pedagogic a a acestuia, în cazul UmilinŃei , Neagoe
anexează de cele mai multe ori în integralitate tex tul original la tema abordată de el din punctul
de vedere al exercitării puterii domnești, tema abo rdată din punct de vedere tologic și moral din
cartea atribuită de traducătorii slavi lui Ioan Hri sostom.
Prin urmare, intervenŃia autorului în text este apr oape minimă, el înlocuind de cele mai
multe ori apelativul suflete , utilizat de Simeon, cu fătul mieu sau utilizând fraze și sintagme de
legătură.
DiferenŃele care apar totuși la confruntarea origin alului grecesc cu textul neagoian nu Ńin
însă de intervenŃia acestuia, ci de utilizarea vari antei în limba slavonă a UmilinŃei , în care apar
modificări de tipul eliminării, modificării sau dis locării unor episoade sau contopirii mai multor
cuvinte întrUunul, modificări care apar bineînŃeles și la Neagoe.
Tocmai în baza acestor diferenŃe Dan Zamfirescu sus Ńine faptul că nu a existat o variantă
iniŃială a ÎnvăŃăturilor în limba greacă – așa cum a susŃinut L. Vranoussis , care afirma că
ÎnvăŃăturile sUar fi redactat în greceste, fiind opera lui Manui l din Corinth – luând ca termen de
comparaŃie tocmai aceste patru texte preluate din c artea lui Simeon Monahul, preluate însă pe
filieră slavonă, așa cum demostrează și manuscrisel e existente astăzi în BAR. Ar fi o utopie ca
un autor grec să folosească o traducere întrUo alta limbă a unei cărŃi, care cu siguranŃă iUa fost
accesibilă în limba sa maternă.

27
II.5.b. Sfântul Ioan Gură de Aur

Rândureaua cea cu cuvinte dulci sau Sfântul Ioan cel cu rostul de aur , după cum însuși
Neagoe îl numește în cartea sa pe marele Părinte al Bisericii din epoca patristică, este în mod
vizibil autorul preferat al domnitorului român.
În cartea de învăŃături pentru fiul său, domnul rom ân anexează nu mai puŃin de patru
texte identificate ca făcând parte dintre cuvântări le hrisostomice: Omilia la Psalmul VIII, Omilia
69 la Evanghelia după Matei, Omilia despre răbdare si că nu trebuie să plângem amar pe cei
morŃi , precum și celebra omlie hrisostomică ce a intrat în uzul liturgic al Bisericii Ortodoxe ca
fiind Rugăciunea din Duminica Paștelui.
Ceea ce este de remarcat însă este faptul că textel e hrisostomice din ÎnvăŃături, traduse
odată cu întreaga carte înainte de 1682, sunt prime le versiuni în limba română, deși fragmentare,
din scrierile marelui Părinte Bisericesc.

II.5.c. Sfântul Efrem Sirul

Este cel deUal treilea autor patristic pe care Neag oe Basarab il ia ca ajutor în cartea sa,
care după Sfântul Ioan Gură de Aur și Simeon Monahu l este prezent în cartea domnitorului
român prin două texte de o importanŃă deosebită. Es te vorba despre ÎnvăŃătură pentru facerea de
bine și pentru îngăduiala lui Dumnezeu și Omilia la Schimbarea la FaŃă.

II.5.d. Sfântul Ioan Scărarul
(Scolasticul sau Lestvicinicul)
Un alt Părinte Bisericesc ce ocupă un loc aparte în panoplia sfinŃilor Bisericii noastre prin
scrierile rămase este și Sfântul Ioan Scărarul, iar cercetarea lucrarii acestuia, numită Scara sau
LeastviŃa, nu putea să fie trecută cu vederea de domnul român , atat de familiarizat cu literatura
mistică și religioasă ortodoxă.

28
Deși utilizarea scrierii lui Ioan Scărarul se rezum ă la un scurt extras, influenŃa acestei
scrieri asupra gândirii și lucrării lui Neagoe Basa rab este deosebită, contribuind întrUo mare
măsură și la catalogarea drept scriere isihastă a ÎnvăŃăturilor către fiul său Theodosie .
Este de remarcat aici modul în care utilizează domn itorul român sursele pe care le are la
dispoziŃie, inserânduUle în textul învăŃăturilor sa le cu îndemânarea celui care este adânc
familiarizat cu una dintre cele mai importante cărŃ i ale literaturii asceticoUmonahale ale
Răsăritului Ortodox.

II.5.e. Sfântul Anastasie Sinaitul

Cel supranumit „Noul Moise”, însă din păcate, mai p utin cunoscut zilelor noastre, Sfantul
Anastasie Sinaitul este o figură simbolică a perioa dei patristice, monah și preot la Mănăstirea
Sfânta Eaterina din Muntele Sinai în secolul al VII Ulea, acolo unde trăise și învăŃase cu puŃin
timp înainte și Sfântul Ioan Scărarul.
SUau păstrat de la el mai multe omilii, printre ca re una la Schimbarea la faŃă , trei despre
facerea omului, altele despre Sfânta Liturghie, des pre cei adormiŃi, o Omilie la Psalmul VI , multe
fiind încă needitate.
Între izvoarele certe care iUau stat la dispoziŃie și care lUau inspirat pe domnul român sau
care iUau servit drept model, se află și rugăciunea apocrifă a lui Manasse și legenda acestuia
consemnată de către Anastasie Sinaitul și prezentă în Omilia la Psalmul VI .
Regele Manase este o figură simbolică a Vechiului T estament, din care teologia și
literatura creștină au făcut una dintre cele mai ex presive manifestări ale puterii pocăinŃei de a
schimba întrUo clipă o viaŃă întregă petrecută în p ăcate

II.5.f. Surse neidentificate

Din momentul în care D. Russo inaugura, în anul 190 7, studiul izvoarelor în ÎnvăŃăturile
lui Neagoe Basarab și până la această dată, există certitudinea ident ificării celor mai multe dintre
textele ce au stat la baza elaborării acestei cărŃi monumentale a literaturii noastre vechi.

29
Cu toate acestea, există încă anumite pasaje despr e care se crede că ar fi împrumutate,
dar despre care nu există certitudinea identificări i unei surse sigure. În ultima ediŃie a cărŃii lui
Neagoe Basarab, aceste pasaje sunt marcate prin pro cedeul distingerii grafice, la fel ca și
celelalte.
Cel mai întins text de acest fel se află în cel deU al XIIUlea capitol al ÎnvăŃăturilor , unul
dintre cele mai realizate din punct de vedere liter ar, prin urmare și unul dintre cele mai originale,
alături de capitolul VIII Despre solii și războaie și Plângerea la oasele maicii sale Neaga.
Problema cea mai importantă ridicată de acest capit ol este aceea de a deosebi ceea ce îi
aparŃine lui Neagoe de ceea ce este împrumutat din alte izvoare, căci îmbinarea este atât de
măiestrită, încât până în prezent nu au putut fi id entificate decât două componente ale
mozaicului: este vorba despre definiŃia rugăciunii din cartea Sfântului Ioan Scărarul, făcută de D.
Russo și amplul pasaj din Evanghelia lui Matei , a cărui identificare nu crea probleme deosebite.
Dan Zamfirescu arată că un mijloc de a separa împru mutul de rostirea proprie îl poate
oferi numai lectura textului original, păstrat din fericire în cea mai mare parte. Acolo unde
slavona lui Neagoe este gândită românește, iar fraz a se desfășoară calchiind sintaxa limbii
române este o dovadă clară că textul îi aparŃine și nu mai trebuie căutate alte izvoare. Nu este
exclusă însă nici surpriza unor exploatări viitoare în literatura care a circulat pe teritoriul Ńării
noastre în versiuni slavone.
Acest text este conceput de Neagoe pentru a servi d rept pecete scrisorii sale după cum
însuși mărturisește, că nu a găsit altă pecete mai bună decât acestă zugrăvire sugestivă a ceea ce
se va întâmpla după viaŃa trăită aici pe pământ.
Nu putem să nu remarcăm în acest sens că prin acest text pe teme eshatologice, Neagoe
dă de fapt o constructie sferică, circulară, cărŃii sale: își începe cartea prin prezentarea excelenŃe i
omului în cadrul creaŃiei divine și încheie cu învă Ńăturile despre ce ne așteaptă după parcurgerea
acestui drum în viaŃa de aici. Totodată este o asig urare și o mărturisire a încrederii în dreptatea
divină, care la sfărșitul veacurilor va interveni p entru a echilibra balanŃa dintre bine și rău,
răsplătind pe cei buni si pedepsind pe cei răi.

30
II.5.g. Un izvor nou:
Anastasie Sinaitul Cuvânt al 8 lea. Aseamenea iaste împărăŃia ceriuril or
ca un om stăpân pe case
Am reușit să identificăm în structura compoziŃional ă a acestui text o parte importantă a
acestuia ca fiind cuvântul de învăŃătură al Sfântul ui Anastasie Sinaitul, din care autorul român se
inspiră și atunci când face referire la legenda apo crifă a regelui biblic Manases. Acest izvor se
află consemnat în antologia de scrieri patristice Mărgăritare , apărută la Editura Libra, în 2001, la
paginile 466U453, textul preluat de Neagoe apărând de la pagina 449, rândul 20 de sus și până la
sfârșit.
Iată textul integral al cuvântului lui Anastasie Si naitul și, comparativ, preluarea lui de
către domnul român în cartea sa de ÎnvăŃături :

Anastasie Sinaitul Neagoe Basarab
Lucrătorii aceia de pământ, iubiŃilor miei
fraŃi, cari păzescu și lucreză grădinile
boiarilor și domnilor, când să deșchid florile
ceale frumoase și trandafirii, în vremea cea de
vară, de multe ori, adună dentr:acestea toate
ceale mai bune, carele mirosescu mai frumos,
și le duc la domnii lor și la priiateni, ca să
dobândeacă ceva daruri de la ei.și boiarii,
văzându:le așa frumoase, le iau cu multă
buc<u>rie și cu multă dulceaŃă, și dau multe
daruri grădinarilor acelora, carii boiari nici
un folos n:au de dânsele, numai privirea, in
puŃină vreme, și mirosul ce au. Dar noi,
grădinarii cești sufletești, cari ne:am
încredinŃat să păzim acestă grădină, adecă
beseareca lui Hristos, carea înflorește și
miroseaște pururea cu tot fealiul // de flori

31
sufletești, cu dumnezeieștile și sfintele cuvinte,
cu cărŃile prorocilor și ale apostolilor, și cu
toată Sfânta Scriptură, nu dăm, nici dăruim
priiatenilor și celor întru Hristos ai noștri fraŃi ,
creștinilor, flori și trandafiri trecătoare carele
astăzi să fac, iar mâine să veștejescu, ce le
dăruim pururea cuvinte sufletești și
dumnezeiești den cătŃile besearecii nostre și
den dumnezeiasca și Sfânta Evanghelie, carele
pot să îndirepteaze și să folosească pre tot
omul ce le va primi și le va lua cu toată inima.
Pentru aceia, dar, iubiŃilor miei fraŃi, să ne
deșchidem urechile sufletului, să înŃelegem ce
ne spune Sfântul Mateiu evanghelistul, că zice
așa: „Zise Domnul pilda aceasta: Aseamenea
iaste împărŃia ceriurilor unui om stăpân casii
carele ieși de dimineaŃă să năimească lucrători
în via lui” Domnul nostru Iisus Hristos și
adevăratul Dumnezeu, se numește pre Sine
stăpân de casă, iar lucrători numește pre aceia
ce au mersu la al treilea, la al șaselea, și la al
noaolea ceas, adecă pre toti pravoslavnicii
creștini. Și via numeaște pre poruncile și
învăŃăturile Lui, carele au puŃină osteneală și
trudă, iară multă dobândă și folos. De:cii
tocmindu:se cu lucrătorii câte o costandă de zi,
i:au trimis în via lui. „Eu sunt, zise Hristos,
Stăpânul casii, pentru că în ce chip un somnu,
un stăpân a unii casii, precum voiaște, așa
zideaște casa. Așa și eu, făcătoriul lumii, toată

32
lumea, precum voiu, așa o tocmescu. Eu,
soarele direptăŃii, îmbrăcându:mă în firea
omenească, m:am pogorât pre pământu și
umblu de cercu lucrători la via mea. Nu:m
trebuiescu atâta lucrători la vie, căci că am
pre îngeri și pre arhangheli cari fac voinŃele
meale, ce iubescu să văz pre slugile ceale
pămintești să fie în viile meale și în grădinile
meale. Eu alergu și umblu în toate părŃile, pre
carii voiu găsi, pre carii voiu năimi, că nu:m
trebuiescu mie ostenealele și trudele striine, ca
să mă îmbogăŃescu, ce voiu să fac să
îmbogăŃescu ceea ce mă iubescu și mă ascultă,
și ceia ce fac poruncile meale. Eu am strânsu
pre apostoli, pre lucrătorii cei buni ai lumii, și
m:am tocmit cu ei câte o costandă pe zi. Le:am
ales simbria lor, sa:m lucreaze în toată viaŃa
lor, și le:am făgădiut pentru osteneala lor să le
dau raiul. Ce nu ajung aceștia numai singuri
să:m sature sufletul, nu pociu să văz lucrătorii
puŃintei să lucreaze Ńarina mea. Cu greu îm
iaste să văz cu ochii miei numai atâŃia. Mai
însetez și de alŃi lucrători. Iubescu să aibu și
alŃii cu simbrie. Largu iaste raiu și mare și pre
toti, pre câŃi au crezut întru mine, îi va
încăpea. Cu cât primeaște pre lucrătorii cei
buni și vrednici, cu atâta să mai lărgeaște. Ce
să fac dară? De unde să:m umplu grădinile
meale? Unde să aflu lucrători mai mulŃi? Să
ies iar la încrucișăturile căilor? Să ies le ceia

33
ce rătăcescu cu voia lor? Să ies că/tră cei
leaneși, să mergu cătră cei săraci? Eu,
bogatul, să:i fac și pre aceia bogaŃi? Să ies
iară să strângu și alŃi lucrători, să fac eu ceea
ce să cade? La mine au rămasu să le zic și la
dânșii să asculte? Eu trebuiescu să voiescu să
le dau plată și ei să:ș ia simbria lor? De mă
vor asculta, să vor bucura și ei, și eu. Iară, de
nu mă vor asculta, să vor păgubi numai pre
dânșii, că mie nu:m vor lipsi lucrătorii, să taie
și să sape viile meale, nu iaste putinŃă să
rămâie nesăpate și fără roadă viile meale”. Și
ieșind în al treilea ceas, văzu pre alŃii fără
lucru în târgu, și le zise și acelora: „DuciŃi:vă
și voi în via mea. Unde:aŃi fost de dimineaŃă?
Unde:aŃi fost în zilele ceale mai denainte? Cum
de nu m:aŃi cercat pre mine, că Eu am venit de
v:am cercat pre voi? Cum nu v:aŃi mânecat
pentru dobânda voastră? Ce fealiu de oameni
sânteŃi de nu m:aŃi cunoscut? Ce, încai acum
vă deșteptaŃi, acum vă pocăiŃi, acum vă
înŃelepŃiŃi? MeargeŃi și voi în via mea. VedeŃi
cum vă iubescu, că nu v:am închis calea, în tot
ceasul v:am dăruit pocăinŃa, fieștecare ce vine
la mine îl cuprinzu în braŃe. Măcară coconi
mici să vor aduce, bucurându:mă îi primescu
că eu sântu ziditoriul cocnilo care i:am
crescut. Măcară bărbaŃi depli de vor veni, îi
primescu, pre toŃi câŃi ar alerga și ar veni cu
credinŃă, ca pre niște fraŃi ai miei îi sărut.

34
MeargeŃi, dară, și voi în via mea. Nu socotescu
eu paguba celora ceasuri ce au trecut. De voiu
vedea că meargeŃi cu osârdie, nu voiu apori
partea plăŃii voastre. De veŃi sili să vă aflaŃi,
înlăuntru vă voiu pune. LăsaŃi viile ceale
străine carele nu fac altă roadă, ce numai oŃet,
și mergeŃi într:ale meale, și ce va fi, cu direptul
voiu plăti, căci că nu sânt lacom. Nu sânt
nedireptu să vă fac strâmbătate. Nu sunt
nemulŃemitoriu la slugile meale cele bune, voiu
plăti osteneala voastră. Voiu da daruri carele
vor covârși sudoarea voastră” Și iară în al
șaselea ceas și în al noălea ceas, au ieșit și au
făcut asemenea: „Nu las, zice, nci un ceas să
nu vânez pre ceia ce vor. Nu ostenescu a
chemarea pre păcătoși la pocăinŃă. Pentru
aceasta am ieșit o data și, pentru căci am
vânat, m:am întorsu îndărăt. Ieșit:am și a treia
oară și a patra oară și, luând pre câŃiva, m:am
întorsu, că mi:e voia toŃi oamenii să să
spăsească și la cunoștinŃa adevearii să vie.
Iară, la al unsprezecelea ceas, ieșind află pre
alŃii stând fără lucru. Nu părăsescu de:a
dezgolirea pre diavolul, până când va sta
această lume. Nu părăssescu de:a nu tragerea
la pocăinŃă pre ceia ce au căzut. Pentru aceia
nici pre al unsprezecelea ceas nu:l lepăd.”
Iară în al unsprezecelea ceas ieșind află pre
alŃii fără lucru și le zise lor:

Dreptu aceia, fraŃilor, să ne nevoim să lucrăm

35

„Pentru ce staŃi aici fără lucru? Nu aveŃi
besearecă? N:aveŃi cărŃile prorocilor,

nu vedeŃi soarele cum , cu porunca mea // îș
face calea lui neîncetat? Nu vedeeŃi luna cum
slujește Domnu:său? nu vedeŃi stihiile careaș
fac fiecare lucrul ei?

Voi dară pentru ce staŃi fără lucru?

N:aveŃi ochi să vedeŃi lumea cum iaste
înfrumuseŃată și să slăviŃi pre Dumnezeu
carele o au făcut? N:aveŃi limbă să o porniŃi
spre cântări? N:aveŃi mâni, ca să facŃi
milostenie? N:aveŃi picioare să alergaŃi pre
căile ceale folositoare de suflet?

Pentru ce staŃi aici toată ziua fără lucru?”
Iar ei răspunzându, ziseră: „Că nu ne:au
năimit nimenea”
lui Dumnezeu până suntem vii, ca să nu să
apropie vremea și să ne afle nelucraŃi lucrurile
lui Dumnezeu. Că deaca ne va apuca acea
vreme îndreptare, deacii ce răspunsu vom da
atunci Dumnezeului nostru?

Au doar vom zice că n:am avut beserici, sau
n:am avut proroci, sau n:am avut mucenici? Dar
scripturle cele dumnezeiești au n:am avut?
Lucrări sufletești au nu sunt? Căci dar șădem
aici în zadar? Au nu vedeŃi că soarele face
umblarea sa? Au nu vedeŃi luna slujind Celui ce
o au făcut? Au nu vedeŃi făptura slujind
făcătoriului său? Au nu vedeŃi toate stihiile
lucrând, fieștecare precum îi iaste tocmeala și
pre ce iaste făcută? Dar voi, căci șădeŃi în
zadar, dosădindu:vă firea voastră, căci vă
potriviŃi idolilor celor morŃi, au nu aveŃi ochi să
vedeŃi frumuseŃile făpturii și să cântaŃi Celui ce
au făcut făptura? N:aveŃi gură și limbă să vă
dășteptaŃi spre lauda și spre mărirea cuvintelor
celor ce:s spre Dânsul? Au nu aveŃi mâini, să le
tindeŃi spre milostenie? Picioare n:aveŃi, să
alergaŃi cătră cărările fa cerii de bine? Căci
șădeŃi aici toată ziua în zadar, până cându vă
apăraŃi de stăpâniia mea?
Iar ei ziseră Lui „că pre noi nimeni nu ne:au
luat”. Dar cum vom putea zice: „Nu ne:au luat
nici ne:au priimit nimini” ”. Dar cum vom putea

36

Unii ca aceștia sunt ceia ce să înfruntează cu
pricini în păcate. Unii ca aceștia sunt ceia ce
zic: „Lasă să:m fac acum , în tinereaŃele
meale, pohta mea și la bătrâneaŃe mă voiu
pocăi” Unii ca aceștia sunt ceia ce zic: „Ce
dobândă am căci mergul la besearecă și:m
piare ziua de la lucrul mieu?” Unii ca aceștia
sunt ceia ce zic: „Cine ne:au învăŃat, cine ne:
au certat și să nu:i fim ascultat cuvintele?”
iară și acestora ce le zice întru tot înduratul și
iubitoriul de oameni Dumnezeu, cela ce nu
iubeaște moartea păcătosului: „MeargeŃi și voi
în via mea” O, blând și milostiv ce iaste
Dumnezeu, blagosloviŃilor fraŃi, căci că
auzindu:i, n:au înfruntat minciunile lor, n:au
vădit faptele lor, nu le:au răspunsu, să le zică
cu rău: „Ce grăiŃi? Nimeni nu v:au cercat?
Nimeni nu v:au năimit? Pentru căci grăiŃi
minciuni? Au nu v:au rugat prorocii? Nu v:au
învăŃat apostolii? Au n:am venit Eu singur la
voi, nu v:am chemat de multe ori și voi nu m:
aŃi ascultat? Nu m:aŃi văzut că năimiiam și mă
tocmeam cu alŃii? Pentru ce, dară, n:aŃi vrut să
urmaŃi acelora ce s:au apucat, ce aŃi rămas
fără de lucru până în sfârșit și aŃi
îmbătrânit?”N:au grăit unele ca aceste
Hristos. Dară ce?: „MeargeŃi și voi în via zice: „Nu ne:au luat nici ne:au priimit nimini?”.

37
mea,primescu și pre bătrânii carii le iaste drag
să să năimească, mă bucur să văz și bătrâni să
să razime și să Ńie și cruci, duciŃi:vă și voi în
grădinile mele. Când aŃi fost tineri, aŃi slujit
diavolului, deaca aŃi îmbătrânit slujiŃi mie.
PocăiŃi:vă den tot sufletul și inima și căte aŃi
greșit, îndireptaŃile mai nainte până nu vă află
moartea. SiliŃi până nu însărează, să vă aflaŃi
înlăuntrul viii meale, să vă afle apusul
soarelui. De iaste și mai nainte până nu apune
soarele, siliŃi să văa aflaŃi împreună cu
lucrătorii miei și veŃi vedea slava mea. Iar, de
va apuca moartea afară din curte, nu voiu mai
priimi deacii să vă aibu priateni, căci că
mortul nu creade, nu să pocăiaște, nu
mărturiseaște. MergeŃi și voi în via mea și ce
va fi, dirept veŃi lua. PocăiŃi:vă numai ce
veniŃi, numai ce vă împreunaŃi cu mine și nu
veŃi bănui pre urmă, căci v:am îndemnat.
Nimenea nu iaste carele să crează și să nu
mulŃumească, nici au rămas nimenea sărac de
ceia ce mi:au slujit”. Într:acesta chip, Domnul
nostru Iisus Hristos, Stăpânul casii aceștiia,
și:au umplut de lucrători viia lui Iar după
acesta, deaca va veni sfârșitul lumii, și să vor
scula cei den veaci morŃi și va veni a doao
arătare a lui Hristos, care va să judece toată
lumea, atuncea va zice stăpânul viii cătră
ispravnicul lui: „Chiamă să vie toŃi cei dentru
Adam. Chiamă pre Avel care s:au junghiat

Că cuvântul Mântuitorului nostru, cum zice
în Sfânta Evanghelie și totdeauna mărturisindu:
ne zice: „Cel ce va vrea să intre să lucreze în
viia mea, sau în ceasul dentâi, sau în ceasul al
șaselea, sau la ceasul al noaolea, sau la ceasul
al unsprăzecelea, tot va lua plată”. Pentr:aceia
și noi fraŃilor, măcar de ne:am și lenevit și de
cuvântul Dumnezeului nostru n:am grijit și n:am

38
pentru jârtva. Cheamă pre Enoh care bine au
plăcut și s:au mutat. Chiamă pre toŃi strămoșii
și prorocii. Chiamă pre apostoli. Chiamă pre
ucenici, pre toŃi cari mi:au urmat. Chiamă pre
întâiul mucenic Ștefan cari s:au ucis cu pietri
pentru mine. Chiamă pre toŃi sihaștrii cari au
ostenit pentru mine și au lucrat bine viile
meale. Chiamă și le dă plata lor. Deșchide
vistiiarele meale. Deșchide cămările meale,
deșchide și scoate stemele ceale împărătești.
Scoate dumnezeieștile daruri. Nu cruŃa nimica
din ceale de mult preŃ ale meale, împodobește:i
și:i încununnează pre aceștiia, pre toŃi cari au
ostenit, precum am vrut eu. Niciunul să nu iasă
fără cunună. Nimenea să nu să ducă necinstit.
Nimeni să nu fie lipsit de darurile mele. ToŃi să
să îmbogăŃească. ToŃi să să bucure, să vază
direp<t> ce lucruri de multu preŃ am tocmit cu
simbrie, să vază de ce lucruri s:au lipsit ceia ce
au venit mai pre urmă, până când vei ajunge la
cei dentâiu, pre cei mai de apoi îi bucură întâiu
cu darurile, căci că acestora le trebuie mai
mult bunătatea mea. Deci, la acești mai de
apoi să dai întâiu plata, și după aceia, vei da și
celor dentâiu.” Și venind cei den al
unsprăzecelea ceas, luase câte o costandă, și
luând:o în mâinile lor, să bucura și să veseliia
de bine ce au aflat, pentru că știia că nu li să
cade atâta, de vcreme ce n:au lucrat toată ziua.
Iară venindu cei dintâi, le părea că vor lua mai grăbit să intrăm la lucrul Domnului în ceasul cel
dintâi, după porunca Lui, iar până stă
sărbătoarea noi încai de la al unsprăzecelea
ceas să grăbim să intrăm, că Domnul nostru
iaste multu milostiv, pentr:aceia ne va milui și
pre noi. Că cât iaste de bună pocăinŃa pre care o
va face omul cătră Dumnezeu, că iaste ca și a
celo dentâi! Că vor fi mulŃi din cei dintâi apoi, ș i
din cei de apoi întâi.

O, fraŃilor, vedeŃi cât iaste de bun Domnul
Dumnezeul nostru? Cum puse pre noi, cești de
apoi, cu cei dintâi! Și osteneala nu iaste tot
într:o potrivă, iar plata într:o potrivă. Durerea
neîntocma, iar îndăstulirea întocma. NevoinŃele
nu tot într:un chip, iar slava într:un chip.

39
multu, și luară și aceștia căte o costandă. Iară
luând, cartiia asupra stăpânului zicând:
„Acești mai de apoi, acești ce au îmbătrânit și
cu nevoie te:au cunoscut, aceștia ce n:au
ostenit, nimica săpând, acești mai târzii, carii
numai un ceas au făcut și numai ce au văzut
viia cu ochii lor, pre aceștia îi făcuși întocma
cu noi, cari am răbdat greutatea și arșeaŃa a
toată ziua, noi acrii am ostenit, carii am
pătimit multe pentru tine, pentru ca să
adăogem bucetele tale? Și cu dedeși și
acestora plată împreună cu noi? Acești mai de
apoi carii au făcut numai un ceas? Într:un ceas
lângă tine? Căci au plânsu curva aceaea, și ș:
au despletit părul ei și Ńi:au sărutat sfintele tal e
picioare cu buze înŃelepŃite și, căci Ń:au adus
mir, îi dedeș raiul într:un ceas, căci ce:au zis
tâlharul fiind pre cruce?: Adu:Ńi aminte de
mine, Doamne, când vei veni întru împărăŃia
ta, îi deșchiseș raiul? Căci s:au pocăit un ceas
Pavel, gonaciul și vrăjmașul credinŃii, s:au
făcut apostol și bun vestitoriu?” Însă auzind
Domnul nostru Iisus Hristos cum că:ș
bănuescu, răspunse și zise cătră un om dintr:
aceia: // „Priiatene, nu:Ń fac cu strâmbătate,
nemică nu te păgubesc, zice, fratele mieu” O,
mare iubire de oameni a lui Hristos! Stăpânul
să judecă și să priciaște cu sluga pentru slugi.
Judecătoriul răspunde pentru ceia ce să
judecă: „Priiatine, nu:Ń fac strâmbătate.

Cești de apoi numai un ceas făcură. Un ceas
plânse muiarea cea curvă și:și dărăpăna părul
care rău și:l împletise și sărutându picioarele
Tale Doamne; și aduse łie, mirul cel cerescu,
mir pământescu; și o dăruiși cu dar ca acela, să
fie fată łie. Un ceas alergă cătră Tine tâlharul,
când Te văzu răstignit pe cruce, zicând: „Adu:łi
aminte Doamne, de mine, când vei veni întru
împărăŃia Ta”. Și numai pentru acestu cuvântu îi
dăschiseși raiul. Pe Pavel, gonitoriul, căci
plânse un ceas, făcuși:l ca evanghelist.„Cești de
apoi numai un ceas au făcut, și i:ai făcut
întocma cu noi, carii am răbdat greutatea și
zăduhul zilii?”

dar iubitoriul de oameni, Dumnezeu ce zice
unora ca acestora? Că răspunse unuia dintr:
înșii și:i zise: „Priiatene, nici o nevoie nu:Ńi fa c,
că eu în tot ceasul sunt gata să rabdu greșalele
zidirii mele, care o am iubit, și în toată vremea
aștept, deaca au greșit, să să pocăiască.și cel ce
va veni cătră mine cât de puŃin, nu:l voi goni de

40
Vorbește cu socoteală, frate, și nu te întrista
așa, fără cale. Spune:mi, ce strâmbătate ai
avut tu, căci s:au cinstit fratele tău? Nu Ńi:ai
luat deplin osteneale ta? Spune:mi, ce te:ai
păgubit tu, căci au domnit fratele tău? N:ai
luat deplin parte plăŃii tale? N:ai luat deplin
ce:ai iubit? Ce dară, alt ceri mai mult? Nu te:
ai tocmit cu mine căte o costandă? Socotește
bine cu mintea ta, și de va fi să fiu oprit den ce:
Ń iaste direptul, cu cale te îngreuiezu asupra
mea, iară de Ń:am plătit, cum Ń: am făgăduit în
deșărt mă pârăști, nefiindu:Ńi vinovat. Au
doară am împuŃinat darurile tale? Au luat:am
dintru ale tale și am dat altora? Pentru ce,
dară, cârtești asupra mea? Pentru ce
mozavirești pre fratele tău, pre care eu,
Stăpânul, nu zavistuiesc? Ia:Ńi plata ta și te du!
Ajungă:Ńi câte ai în mâinile tale. Au doarp vei
să împărăŃești singur? Încăpea:te:va raiul și
pre tine, și pre toŃi câŃi sunt vreadnici să între
într:însul. Eu voiu să dau și cestui de apoi, ca
și Ńie, și cine îm va sta împotrivă, eu singur
iubescu să dau acestuia, ca și Ńie, căci că nu
poci să zăz chipul mieu gol, nu poci să văz
zidirea mea neîmpodobită, pentru carea m:am
pogorât din ceriuri pre pământ. Adevărat, mai
apoi au venit, cum știu și eu, ce mi:au adus
credinŃă, s:au pocăit, au îngenunchiat, au
lăcrămat pentru păcatele lui, au arătat multă
dragoste spre mine. Au sărutat mărăcinii carii la mine”.

41
i:am purtat în cap pentru e, sărutat:au și s:au
închinat crucii care o am suferit pentru el.
Deci, nu pociu, pre acesta ce m:au iubit așa și
m:au crezut cu tot sufletul, să nu:l cinstescu
cum să cade, și să nu:l număr împreună cu tine
în raiu priimscu și pre păcătoși, când să
pocăiescu. Iaste:mi lilă de ei, cându:i vazucă
să părăsescu de tot păcatul ficlean. Priimescu:i
când, curaŃi și pocăiŃi, vin de mă cercă să între
în via mea, în beseareca mea. Primescu:i și pre
ei, când vazu că plâng și tânguescu înaintea
meapentru calea ce:au greșit în toată viaŃa lor,
și după aceastea, ca un mult milostiv și mult
îndurat ce sânt, văzând osârdia lor, le dau,
pentru puŃină osteneală ce:au făcut în
pocăinŃă, toată împărăŃia ceriurilor, precum
am dat și acelora ce mi:au slujit den ceasul cel
dentâiu.” Deci, blagosloviŃilor creștini, de
vreme ce avem Stăpân bun ca acesta și
primeaște pre păcătoși, deac să pocăiesc,
pentru acfesta să îndemnăm și noi, și să
alergăm cu inimă zdrobită și cu mărturisire, și
să meargem cătră El, ca să ne pue și pre noi în
via lui, împreună cu toŃi sfinŃii. Și să ne dea și
noao împărăŃiia ceriurilor, carea noi toŃi, fie,
să o dobândim cu darul și iubirea de oameni a
Domului nostru Iisus Hristos a căruia e slava
și, pururea, cu fără începutul al lui Părinte, și
cu făcătoriul de viaŃă al lu Duh, acum și
pururea și în vecii vecilor, amin.

42

Neagoe nu transcrie așadar literal izvorul patristi c preluat, ci se dovedește capabil să
selecteze, să rezume sau chiar să lase la o parte p asaje mai puŃin semnificative, care nu slujesc
ideii sale, după cum se poate constata chiar din si mpla alăturare a celor două texte.
Este aceeași manieră de lucru cu textul pe care o a plică de fiecare dată când apelează la
împrumuturile livrești și care dovedește o dată în plus tehnica unitară ce a stat la baza elaborării
ÎnvăŃăturilor catre fiul sau Theodosie.

43

III. VALORILE UMANISTE
ALE ÎNVĂłĂTURILOR LUI NEAGOE BASARAB
Între spiritualitatea ortodoxă și gândirea renascen tistă

III.1. Portretul principelui creștin
Departe de a fi o colportare de texte consacrate, p artea Cuvântului dintâiu al ÎnvăŃăturilor lui
Neagoe Basarab își propune o temă pe deplin emancipată: omul , care se particularizează în
cuprinsul capitolului la tema pricipelui , devenind astfel tema omuluidpricipe. Aceasta este axa
absolută a cărŃii lui Neagoe.
Desigur, aceasta nu este o noutate în literatura me dievală. Nouă este însă abordarea ei de
către domnitorul român trăitor în primul pătrar al secolului al XVIUlea, căci, exceptând BizanŃul
și Rusia kieviană, nici literatura sârbă, nici cea bulgară și cu atat mai puŃin literatura română nu
o abordaseră.
Așadar, Neagoe își propune să scrie o carte de învă Ńături, luânduUl ca adresant pe tânărul său
fiu, Theodosie.
Neagoe știe că fiul său se află la o vârstă fragedă , la începutul vieŃii sale domnești, de
aceea în prima parte a cărŃii sale îi înfăŃișează v iaŃa ca pe un dar ceresc, având în centrul ei omul ,
supremul rege al firii. Este o concepŃie profund op timistă, la antipodul atitudinii de dispreŃ faŃă
de lume și viaŃă, atât de caracteristic pustnicilor , încât chiar numai și această primă parte a cărŃii
sale vorbește despre paternitatea domnului român as upra cărŃii sale, neputând fi vorba în niciun
caz despre un călugăr care să se substituie domnito rului.
Secretele amare ale existenŃei și ale istoriei nuUi vor fi dezvăluite prin urmare aici
tânărului Theodosie, ci abia spre sfârșitul primei părŃi, prin fragmentele din romanul creștin
Varlaam și Ioasaf și prin extrasele din omiliiele Sfântului Ioan Gur ă de Aur sau Efrem Sirul și cu
precădere în cea deUa doua parte a cărŃii sale. Pri n urmare, nu i se vorbește lui Theodosie de la
început de moarte, temă esenŃială pentru spirituali tatea creștină, și nici despre treburile

44
complicatea le domniei, ci despre lume și despre un ivers, ca un tot subordonat principiului
creator.
Tânărului prinŃ i se cere în primul rând credinŃă î n Dumnezeu, apoi judecată dreaptă și
nepărtinitoare, milă faŃă de supușii săi, înŃelegân d prin acesta compasiune faŃă de firea umană,
cea supusă mereu greșelii, dar și înŃelepciune, cum pătare, înfrânare, blândeŃe și curăŃenie, adică
suflet curat, imaculat, nepervertit de puterea cea distrugătoare a păcatului.
Acesta este în esenŃă portretul principelui creștin în viziunea lui Neagoe. Aceste îndatoriri
nu sunt formulate pentru prima oară de Neagoe; ele se regăsesc și în textele sacre, dar mai cu
seamă în acel cod moral nescris al poporului nostru , și care poartă numele atât de sugestiv de
omenie .

III.2. Ecouri renascentiste.
Teoria și tehnica monarhiei autoritare .
Opera lui Neagoe nu vizează elaborarea unei doctrin e care să servescă unei expansiuni
sau dominaŃii de tip medieval peste un conglomerat de popoare (preocupare din care sUa născut
cartea lui Constantin Porfirogenetul, vizibilă și l a Machiavelli), ci este menită să apere interesele
unui popor ameninŃat de forŃe disproporŃionat de ma ri.
Este vorba de elaborarea unor principii ale unei politici de inte rese naŃionale , deși
Neagoe nu are această idee, așa cum apare ea formul ată la Nicollo Machiavelli. Neagoe lasă, ca
întrUun testament, doctrina dăinuirii demne în cond iŃiile confruntării cu forŃe armate mult
superioare, ceUi amentinŃau libertatea și fiinŃa na Ńională și spirituală.
Așezate în cea deUa doua parte a cărŃii sale, învăŃ ăturile privind tehnica de conducere
vizează aspecte diverse ale vieŃii de curte.
Capitolele VUXII ale părŃii a doua a cărŃii lui Nea goe îl privesc pe Theodosie și pe urmașii
săi ca domni ce trebuie să se pregătească de exerci tarea puterii și de conducerea oamenilor. Ele
nu se vor mai adresa membrilor societăŃii, și între ei domnilor ca oameni care trebuie săUși
asigure mântuirea, ci exclusiv domnilor, cu excepŃi a ultimului capitol Despre pecete în care este
vorba de condiŃia de după moarte a acestor domni, c ând ei nu vor mai fi stăpânii de pe pământ, ci
vor da seamă în faŃa lui Dumnezeu pentru faptele lo r. Negoe vorbește astel despre Cinstirea
boierilor și slujitorilor (cap V) Instituirea și destituirea dregătorilor (cap VI), Cum se cade

45
domnilor să stea la masa (cap VII), Pentru solii și pentru războaie (cap VIII), Cum și în ce chip
vor judeca (cap IX), Despre generozitatea domnească (cap X) sau Să nu fie pizmăreŃi și să facă
rău pentru rău (cap XI).
Toate aceste capitole conŃin ideile majore ale conc epŃiei lui Neagoe despre tehnica
monarhiei de tip autoritar.
Fie că îsi alege oamnii credinciosi care să stea î n preajma sa, fie că stă alături de ei la
masă, în scaunul de judecată, primind solii sau pe câmpul de bătaie, în toate acŃiunile sale,
domnul trebuie să se încadreze în acel cod etic nes cris al poporului nostru, care se numește
omenie.
Aceasta este tehnica de conducere pe care o propune Neagoe. Grija permanentă pentru a
nu răni sufletele supușilor săi și considerearea ac estora ca făpturi ale lui Dumnezeu, create de
Tatăl, pentru care însuși Dumnzeu Fiul sUa întrupat și sUa jertfit, precum și căldura umană ne
dezvăluie de fapt marea știinŃă la care ajunsese ac est domnitor român pe care am puteaUo numi,
cu un termen ce a devenit descoperirea zilelor noas tre, supunerea și manipularea oamenilor
prin suflet . Cât de departe este Neagoe de contemporanul său f lorentin pentru care violenŃa pare
să fie singura forŃă de supunere a maselor? Neagoe a ajuns la cunoștinŃa superioară a faptului că
supușii faŃă de care domnul manifestă consideraŃie și grijă îi vor fi cu mult mai îndatoritori și
credincioși, punânduUși chiar viaŃa în slujba acest uia, decât dacă ar fi supuși prin brutalitate și
anulare a voinŃei proprii. De altfel, Neagoe creeaz ă chiar iluzia unui stat oarecum democratic,
mai ales prin elaborarea acelui principiu al merito craŃiei sau prin acordarea șansei boierilor de a
fi ascultaŃi de către domn, fiecare în parte, în ce ea ce privește treburile Ńării, decizia finală
aparŃinând firește domnului.
Toate acestea ne arată că Neagoe nu era deloc medie valul cufundat în fum de tămâie și
incapabil ca om de stat, așa cum lUau văzut unii is torici sau cercetători, ci domnitorul
contemoporan al unor giganŃi precum Soliman Magnifi cul, Carol Quintul sau Francisc I, dar care
domnește întrUo Ńară mică.

46

III.3.Modele livrești

De câte ori sUa încercat inventarierea ÎnvăŃăturilor lui Neagoe Basarab¸ ele au fost
înscrise întrUun șir de scrieri parenetice, didacti ce, pedagocice sau “de sfătuire” pe care BizanŃul
și, după ele, culturile din sudUestul și estul Euro pei leUau realizat deUa lungul vremurilor. Astfel,
nume ca Sfaturile diaconului Agapet pentru împăratul Justin ian, Carte de învăŃătură pentru fiul
său Romanos , a lui Constantin Porfirogenetul , Sfaturile împăratului Vasile Macedoneanul pentru
fiul său Leon sau ÎnvăŃăturile lui Vladimir Monomahul către fiii săi sunt nume faŃă de care
ÎnvăŃăturile lui Neagoe au fost alăturate frecvent. De cealaltă parte, căr Ńi ca Principele lui
Nicollo Machiavelli sau EducaŃia principelui creștin a lui Erasmus de Rotterdam, oferă un alt
termen de comparaŃie celor dornici de apropierea lu crării domnului român de scrierile
contemporane occidentale, de factură umanistă.
Care este în realitate locul scrierii domnului româ n între toate aceste scrieri menŃionate
mai sus și cât de justificată este apropierea de ac estea? Am încercat în această parte a lucrării
noastre o analiză sumară a acestora, tocmai pentru a scoate în evidenŃă justeŃea sau neadecvarea
acestor comparaŃii făcute deUa lungul timpului.

III.3.a.Sfaturile diaconului Agapet pentru împăratu l Justinian
NeUa interest în demersul nostru găsirea acelor sim ilitudini care să justifice apropierea
dintre cele două scrieri.
În acest sens, se poate vorbi despre identificarea unor idei comune, începând chiar cu
teoria monarhiei de drept divin, prin care împăratu l apare ca unsul lui Dumnezeu, alesul pus să
stăpânească peste ceilalŃi oameni. Se pot identific a, de asemenea, și puncte de tangenŃă în
concepŃia celor doi autori privind portretul princi pelui sau al împăratului creștin în cazul lui
Justinian, puncte care Ńin mai degrabă de aparteneŃ a la aceeași arie circumscrisă de spiritualitatea
creștinUortodoxă
Atât în sfaturile lui Neagoe, cât și în sfaturile l ui Agapet, se insistă asupra judecăŃii
drepte, nepărtinitoare, căci cel care judecă aici p e pământ cu nedreptate, se va găsi și el în faŃa
Dreptului Judecător, dând seama pentru toate cele s ăvârșite ca stăpânitor pe pământ

47
Punând în discuŃie teme precum judecata dreaptă, mi lostenia, prevederea, urmarea
preceptelor evanghelice în fiecare moment al vieŃii și rolul de model pentru ceilalŃi care să în
demne spre credinŃa în Dumnezeu și lucrarea faptelo r bune, cei doi autori surprind în esenŃă
aceeași misiune a domnului pe pământ: aceea de a fa ce din împărăŃia lor o oglindă a celei cerești,
prin conduccerea cu iubire părintească a supușilor lor, aceasta asigurânduUle și lor un loc în
împărăŃia cea cerească
Nu găsim însă în sfaturile lui Agapet instruirea as upra tehnicilor dobândirii și exercitării
puterii politice, ci el îl previne numai pe împărat în spiritul doctrinei creștine, în privinŃa
primejdiilor pe care trebuie să le ocolească sau că ilor pe care trebuie să le urmeze un împărat
creștin penru a dobândi mântuirea.
Agapet nu aspiră, așadar, să fie un consilier polit ic, ci un îndrumător duhovnicesc pentru
suveranul său pământesc, punct în care se depărteaz ă de cartea domnului român, mult mai
complexă ca abordare și structurare a temelor.

III.3.b.Carte de învăŃătură pentru fiul său Romanos , a lui Constantin
Porfirogenetul
Lucrarea oferă mai mult informaŃii de ordin istoric , geografic sau etnografic privind
popoarele care erau sau care fuseseră în stăpânirea Imperiului Bizantin.
ConŃinutul este foarte variat, iar povestirile și d escrierile referitoare la Ńări și popoare sunt
realizate întrUun stil atrăgător, semn că lucrarea urmărea săUi ofere viitorului împărat nu numai
informaŃii preŃioase, ci si momente de delectare.
Singura apropiere care se poate face cu ÎnvăŃăturile domnului român neUo oferă partea de
început ce poartă numele de Cuvânt al împăratului, întru veșnicul împărat Hrist os, al romeilor
(bizantinilor) Constantin către fiul său Romanos, î mpărat de Dumnezeu încoronat și născut în
sala de purpură în care apare însă formulată doctrina de expansiune a împăratului care pune mai
presus de orice lărgirea hotarelor Ńării și stăpâni rea peste cât mai multe popoare, doctrină care era
atât de străină domnului român din veacul al XVIUle a, nevoit din contră, să lupte pentru apărarea
hotarelor Ńării sale.

48
Asemănările dintre cele două cărŃi se opresc în ace st punct. Se poate constata cu ușurinŃă,
fără a intra chiar în analiza amănunŃită a textulu i, de altfel inutilă pentru această comparaŃie, cât
de departe este acestă carte de cea a domnului româ n. De aceea susŃinem ideea că alăturarea
celor două lucrări nu își are justificarea.

III.3.c.ÎnvăŃăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul săi Leon
Este un text deosebit, în care nivelul de cultură ș i de exprimare frapează prin profunzimea
lui. Nu lauda lui Dumnezeu este așezată aici pe pri mul loc, ci importanŃa deosebită ce trebuie
acordată învăŃăturii, nu numai de către fii de împă rat, ci și de oamenii de rând. PrintrUo
comparaŃie sugestivă, autorul arată că mintea și su fletul sunt tot atăt de întunecate și încâlcite
până la dobândirea învăŃăturii, precum natura până la ivirea soarelui. La temeiul învăŃăturii
trebuie însă așezată credinŃa în Hristos, pe care a utorul o expune pe scurt în câteva fraze.
Idealul fixat de părinte fiului de împărat este des tul de înalt, iar părintele însuși se dă pe
sine drept exemplu de urmat fiului său.
Sfaturile de aici pot fi întâlnite și la ceilalŃi autori parenetici și vorbesc despre puterea
milosteniei și a facerii de bine, despre ferirea de puterea acaparatoare a bogăŃiei, despre
neîncrederea în frumuseŃea trecătoare a trupului; r evine și aici ideea formulată de Agapet
conform căreia biruinŃa asupra propriilor patimi fa ce ca un împărat să fie apt să stăpânească pe
ceilalti, îndemnul la prudenŃă și la stăpânirea imp ulsurilor, să iubească mai mult tăcerea, decât
vorba cea multă și fără rost, recunoștinŃa faŃă de Dumnezeu pentru toate darurile dobândite.
Sfaturile părăsesc ordinul moral și se referă și la anumite aspecte ale vieŃii de curte, ceea ce face
mai mare apropierea dintre sfaturile împăratului Va sile Macedon și cele ale domnului român.
Astfel, Leon este îndemnat să săUși păzească nu doa r cugetul, ci și trupul curat, să nu săvârșească
fapte pentru care alŃii sunt pedepsiŃi, cu alte cuv inte să nu fie mai presus de lege, ci să fie el cel
care dă exemplul urmării legii, săUși aleagă cu gri jă prietenii și pe cei apropiaŃi și să nu se
înconjoare de lingușitori și mai cu seamă să nu se dedea la băutură, sfat pe care îl dădea de altfel
si domnul român în cartea sa.
Atrage atenŃia aici insistenŃa cu care autorul fac e elogiul raŃiunii, atributul specific prin
care omul este superior celorlalte făpturi create d e Dumnezeu.

49
Cu această povaŃă suntem pe tărâmul preceptelor pro prii lui Neagoe, care aseamănă și el
mintea cu un steag de luptă care trebuie să fie mer eu arborat pentru ca toată oștirea să privească
la el, căci numai astfel războiul nu va fi pierdut.
Putem afirma că fără îndoială există o apropiere mu lt mai mare a învăŃăturilor domnului
român faŃă de cele ale lui Vasile Macedoneanul decâ t a oricăreia dintre cele enumerate mai sus.

III.3.d.ÎnvăŃătura lui Vladimir Monomahul către fii i săi
Ca și în celelalte cazuri, cartea lui Neagoe Basara b a fost pusă în relaŃie și cu această
scriere a literaturii vechi rusești, cu siguranŃă, atât ÎnvăŃăturile lui Neagoe , cât și cele ale lui
Vladimir Monomahul fac parte din aceeași categorie de scrieri. Mai mult decât atât,
A.I.IaŃimirski socotea că textul domnului român las ă cu mult în urmă pe cel al cneazului
Kievului.
Există similitudini ușor de depistat între cele dou ă opere, mergând chiar până la
formularea aproape cu aceleași cuvinte a unor gându ri și poveŃe.
Putem spune cu certitudine că ne aflăm în faŃa unor creaŃii înrudite prin demersul comun
din care au izvorât și care a mobilizat la fiecare aceleași resorturi interioare care Ńin atât de
„eternul omenesc” dar și de aceeași formaŃie religi oasă și culturală ce a condus firesc la
uimitoare asemănări.
Dacă astfel stau lucrurile în ceea ce privește scri erile din aria răsăriteană, creștin
ortodoxă, unde punctele de convergenŃă sunt clare ș i se pot stabili cu ușurinŃă, nu același lucru se
poate afirma și în legătură cu scrierile occidental e ce nutresc și ele către același deziderat, de a
stabili norme și reguli de conduită pentru cel dest inat să domnească

III.3.e . Un model occidental: Principele lui Nicollo Machiavelli
Cartea secretarului florentin Nicollo Machiavelli a devenit de ceva vreme un termen de
comparaŃie destul de des utilizat în legătură cu lu crarea voievodului român.
Care sunt punctele comune între modelul de conducăt or al italianului Machiavelli și cel al
domnitorului român Neagoe Basarab? Deși poate părea paradoxal, ele se nasc din același
sentiment de patriotism careUl determină pe princip e să acŃioneze în forŃă și imediat în vedera

50
alungării „barbarilor” și unificarea Italiei întrUu n singur stat sub conducerea sa, iar pe domnul
român săUși istruiască urmașii în vederea apărări i și păstrării intacte a patriei și a valorilor
strămoșești în faŃa colosului otoman și a pericolul ui turcirii.
Însă dacă întrUun loc religia devine slăbiciune și frână în faŃa progresului, în cealaltă parte
ea devine forŃa care Ńine treză fiinŃa naŃională, d e aceea domnul român uzează de ea în expunerea
principiilor sale, iar de aici marea diferenŃă ce f ace ca cele două opere să se distanŃeze, mai mult
decât punctul de convergenŃă.
ÎntrUun loc politica trebuie separată de morală pe ntru se bucura de succesul deplin, în
cealaltă parte politica se sprijină pe morală.
Prin toate temele si aspectele complexe pe care le are în vedere, cartea lui Neagoe oferă
in model de educaŃie completă a „principelui crești n”, care să unească educaŃia religiosUmorală
cu instruirea în cele necesare conducerii și stăpân irii oamenilor. Pentru el mesajul Evangheliei a
devenit palpabil, de aceea el are putere de a lucra asupra adresanŃilor, de aUi modela, iar acesta
este cea mai puternică linie de demarcaŃie între ce le două portrete de conducători.
Este vădită intenŃia lui Neagoe de a modela un anum e tip de domn și ca domn, preocupat
de afacerile statului, dar și ca om, care să respec te acele valori imuabile ale poporului nostru și
care face din el un „om de omenie”. Acestui om epoc a modernă, prin descoperirea lui
Machiavelli, îi opune tot mai mult un alt tip, orie ntat mai mult spre distrugere sau autodistrugere,
decât spre conservarea si promovarea propriilor val ori.

III.3.f . EducaŃia principelui creștin de Erasmus din Rotterdam

Cartea lui Erasmus, după cum o arată și titlul este un tratat despre cum
trebuie educat un principe creștin, fiind dedicată Principelui Carol, viitorul rege
Carol al VUlea, al cărui consilier Erasmus fusese n umit cu câteva luni mai
inainte. Autorul își împarte tratatul său în unspre zece părŃi sau capitole:
Nașterea și educaŃia principelui, Principele trebui e să se fereasă de adulaŃie,
Artele păcii, Despre impozite și taxe, Despre gener ozitatea principelui, Despre
promulgarea și emendarea legilor, Despre magistraŃi și îndatoririle lor, Despre

51
tratate, Despre legăturile matrimoniale ale princip ilor, Despre îndeletnicirile
principilor pe timp de pace și Cum se începe un război. Chiar și numai simpla
enumerare a acestor titluri face vizibilă intenŃia lui Erasmus de a impărŃi tratatul
său în două secvenŃe principale: prima care să trat eze despre teoria guvernării,
fiind cuprinsă în integralitate în primul capitol, cea deUa doua despre practica
guvernării, cuprinzând capitolele IVUXI, cu două c apitole de trecere, Principele
trebuie să se ferească de adulaŃie și Artele păcii.
Fiecare dintre cei doi autori creează un model de c onducător potrivit
contextului geoUpolitic în care el este instruit să acŃioneze, in care punctele
converg și în ceea ce privește teoria monarhiei, da r și tactica de stăpânire.
Comună este la cei doi autori ideea că principele s au domnul este
imaginea lui Dumnezeu pe pământ, următor și mărturi sitor al lui Hristos prin
faptele sale demne de un creștin. Pe primul plan aș ază amândoi credinŃa în
Dumnezeu și respectarea popuncilor sale ca o garanŃ ie a caracterului lor integru,
careUi impune ca model celor din jur. Egalitatea di ntre domn și supușii săi în
faŃa lui Dumnezeu, grija celui care conduce pentru ei, dar mai ales pentru
sufletele lor pentru care va da seamă în faŃa Drept ului Judecător, repectarea lor
ca oameni, înfierarea mândriei, a orgoliului, a abu zului de putere, a actionării
după bunul plac, dar mai ales recomandarea la smere nie, la dreptate, la
conștientizarea misiunii încredinŃată de Dumnezeu c elui care conduce reprezintă
tot atâtea puncte comune în operele celor doi autor i.
Nici în ceea ce privește arta de a conduce nu exist ă mai puŃine asemănări
în concepŃiile celor doi autori. Ambii recomandă al egerea unor slujitori onești,
credincioși, integri, care să aibă în vedere bunul obștesc și nu cel pesonal; este
declarat principiul meritocraŃiei, conform căruia v or fi aleși numai cei ce se vor
dovedi demni de cinstea acordată. Erasmus afirmă ch iar că și principii ar trebui
să se supună acestui criteriu întrucât nici eredita tea și nici tradiŃia de familie nu
reprezintă un criteriu valoric, ci mai degrabă cara cterul integru și virtuos. În
același fel este comentată la cei doi autori ideea inechităŃii sociale, care face să
existe diferenŃe pre mari între pătura bogată și ce săracă a societăŃii.

52
O atenŃie deosebită trebuie acordată modului în car e ei doi autori tratază
tema războiului, condamnânduUl cu vehemenŃă și reco mandâmd diplomaŃia ca pe
o cale de evitare a acestuia.
Toate aceste asemănări vin să confirme înalta gândi re politică și morală
atinsă de domnul român, concomitent cu marele pedag og renascentist, însă pe
când unul își găsea izvorul înŃelepciunii în cărŃil e clasice ale antichităŃii grecoU
latine, reinterpretate apoi în lumină creștină, cel ălalt își extrăgea filosofia din
experienŃa de viaŃă a poporului său, dar și din înŃ elepciunea cărŃilor religioase
sau de factură populară.

53
IV. CONSIDERAłII FINALE
ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab
în contextul umanismului

Că ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theo dosie sunt o scriere umanistă sUa
mai spus deja, așa cum sUa vorbit și despre bizanti nism, ca trăsătură caracteristică a operei
domnului român.
A apărut astfel sintagma de operă renascentistă în coordonate bizantine (George Ivașcu).
Întrezărite cu dificultate datorită disputei privin d autenticitatea scrierii, valorile umaniste
al ÎnvăŃăturilor lui Neagoe își au rădăcinile în cea mai deplină spiritualiate creștin ortodoxă
moștenită pe filiera Imperiului bizantin de curând apus, dar și în filosofia renascentistă a timpului
său, ce promova un nou sistem de valori faŃă de car e domnul român și scrirea sa nu rămân străini.
Putem vorbi în cazul domnului român de un umanism l ocal, de sinteză, în care cărŃile și
spiritualitatea grecoUlatină se contopesc cu valori le umane existente în cultura vie a maselor
populare și învăŃătura ortodoxă propovăduită de Bis erică. Și aici este preŃuit omul, valorile și
năzuinŃele lui sociale, sentimentele lui, însă real ităŃile vieŃii au o tentă deosebită. În acestă nouă
lumină trebuie înŃeleasă cartea lui Neagoe și înscr ierea ei pe orbita valorilor umaniste ale
Renașterii
ÎnvăŃăturile sunt așadar înainte de toate o carte profund umană, ce își nutrește seva
deopotrivă din spiritualitatea poporului din care s Ua născut, din aria bizantinoUslavă pentru care
teritoriul Ńării noastre a devenit o păstrătoare și o continuatoare a tradiŃiilor din momentul
cuceririi Balcanilor de către Imperiul Otoman, dar și din tendinŃele înnoitoare ale curentului
renascentist apusean, alături de care descoperă ace leași valori imuabile ce promovează fiinŃa
umană în multiplele ei direcŃii de manifestare și a cŃiune.
De aceea subscriem la opinia lui I.C.ChiŃimia confo rm căreia nu este nevoie ca activitatea
lui Neagoe Basarab să fi etichetată cu firme occide ntale, pentru că el nu îl întruchipează nici pe
Machiavelli, nici pe Montagne, ci este expresia unu i autohtonism care face cinste culturii
românești și îmbogăŃește în același timp prin nouta te de spirit și creaŃie patrimoniul culturii și
literaturii europene.

54
V. BIBLIOGRAFIE

• OPERA AUTORULUI
ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theo dosie , text ales și stabilit de Florica Moisil și
Dan Zamfirescu, cu o nouă traducere a originalului slavon de G. Mihăilă. Studiu introductiv și
note de Dan Zamfirescu și G. Mihăilă, Editura Miner va, București, 1971;
ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theo dosie – versiunea originală , ediŃie
facsimilată după unicul manuscris păstrat, transcri ere, traducere în limba română și studiu
introductiv de G. Mihăilă, cu o prefaŃă de Dan Zamf irescu, Editura Roza Vânturilor, București,
1996;
ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theo dosie – versiunea românească de la Curtea
de Argeș , ediŃie îngijită, prefaŃă, note și comentarii de D an Zamfirescu, Editura Roza Vânturilor,
București, 2010;

• LUCRĂRI PARENETICE ȘI TEOLOGICE
***Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită sub îndrumarea purtarea de grijă a Preafer icitului Părinte
Justin, cu aprobarea Sf. Sinod, Editura Institutulu i Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1982;
***Cele mai vechi cărŃi populare în limba română. I V, Palia istorică , studiu filologic, studiu
lingvistic și ediŃie de Alexandra Moraru și Mihai M oraru, Academia Română, Institutul de
ingvistică „Iorgu Iordan”, FundaŃia NaŃională pentr u știinŃă și artă, București, 2001.
Coordonatori Ion GheŃie si Alexandru Mareș.
***Cele mai vechi cărti populare în literatura româ nă, I, Floarea darurilor , text stabilit, studiu
filologic și lingvistic, glosar de Alexandra Moraru ; Sindipa, text stabilit, studiu filologic și
lingvistic, glosar de Magdalena Georgescu, Editura Minerva, București, 1996.

55
Constantin Porfirogenetul , Carte de învăŃătură pentru fiul său Romanos , traducere de V. Grecu,
Editura Academiei, București, 1971;
Erasmo da Rotterdam, L’educazione del principe christiano , a cura di Davide Camfora, Edizioni
di pagina, 2009;
Filocalia, VI , Traducere, introducere și note Pr. Prof. D. Stănilo aie București, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1977
Filocalia, VIII , traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dr. D. Stăniloaie, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1979;
***Fiziologul , [în] Cele mai vechi cărŃi populare în literatura română II , studiu filologic, studiu
lingvistic, ediŃie și glosar de V. Guruianu, Editur a Minerva, București, 1997;
Gavriil, Protul – ViaŃa și traiul SfinŃiei sale părintele nostru Nifo n, patriarhul łarigradului, [în]
“Sfintele Amintiri”, Editura Hyperion, Chișinău, 19 92;
Ică, Ioan, Jr ., Maica Domnului în teologia sec. XX și în spiritu alitatea isihastă a secolului XIV:
Grigorie Palama, Nicolae Cabasila și Teofan al Nice i , Editura Deisis, 2008;
Ioan Scărarul, Scara Raiului precedată de viaŃa pe scurt a lui Ioa n Scolasticul și urmată de
cuvântul către păstor, ediŃia a VIUa, traducere, introducere și note de m itropolit Nicolae
Corneanu, Arhiepiscopia Timișoarei, 2007;
Machiavelli, Nicollo, Principele , Editura ȘtiinŃifică, București, 1960
Moisescu, Gh . Istoria Bisericii Ortodoxe Române , București, 1957;
PopaULisseanu, G., Cronica lui Nestor, vol VII , Editura Bucovina, București, 1935
Pr. Dinu, Adrian Lucian , Maica Domnului în teologia Sf. PărinŃi , Trinitas, Iași, 2004;
Sf. Efrem Sirul, Cuvintele și învăŃăturile precuviosului părintelui nostrum Efrem Sirul care se
cuprind întru a treia carte , EdiŃia a IIUa, București, Tipografia “NaŃională” Jean Ionescu & Co,
1926.

56
Sf. Efrem Sirul , Cuvinte și învăŃături, II , Editura Buna Vestire, Bacău, 2008;
Sf. Ioan Gură de Aur , Mărgăritare , EdiŃie îngrijită, indice de nume și glosar de Rodic a Popescu,
Editura Libra, București, 2001;
Sf. Ioan Gură de Aur , Omilii la Psalmi , traducere din limba greacă veche de Laura Enache,
Editura Doxologia, iași, 2011;
Sf. Ioan Gură de Aur , Scrieri , partea a III:a, Omilii la Matei , traducere, introducere, indici și
note de Pr. I. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe
Române, ColecŃia PSB, vol 23, București, 1994;
Simeon Monahul , Cuvinte pentru străpungerea inimii , studiu introductiv Dan Zamfirescu,
traducere diac. Ioan Ică Jr., Deisis, Sibiu, 2009;
Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, Scrieri I , studiu introductiv și traducere diac.
Ioan Ică Jr.și un studiu al ieromanahului Alexander Golitzin, Editura Deisis, Sibiu, 2001.
Stăniloaie, Dumitru, Din istoria isihasmului în ortodoxia românească, Tipografia România azi,
1992;
***ViaŃa Sf. Vasile cel Nou și vămile văzduhului, Studiu filologic, lingvistic, ediŃie și glosar de
Maria StancuUIstrate, FundaŃia NaŃională pentru Ști inŃă și Artă, București, 2004 (vol. IX din
colecŃie)

• STUDII ȘI ARTICOLE
Anghel, Paul, Colaj și elaborare originală la Neagoe Basarab [în] Neagoe Basarab 1512:1521
la 460 de ani de la urcarea sa pe tronul łării Româ nești , volum omagial publicat de Societatea
Culturală „Neagoe Basarab” din Curtea de Argeș, Edi tura Minerva , București, 1972 , p. 76U87;
Bușulenga, Zoe Dumitrescu, ÎnvăŃătuirile lui Neagoe Basarab către fiul său The odosie , Editura
Scânteia, 26.I.1974, reprodus în volum omagial;

57
Chitimia, I. C., O nouă semnificaŃie a culturii din epoca lui Neagoe Basarab , reprodusîn volum
omagial, p. 120U129;
Ciobanu, Radu Ștefan, Neagoe Basarab (1512 – 1521 ), seria Domnitori și Voievozi, Editura
Militară, București, 1986;
Curticăpeanu, Doina , Fortuna labilis în ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basara b, Steaua nr. 3, mai 1971,
reprodus în volum omagial.
Ionașcu, Iuvenalie, arhim, Neagoe Basarab – principe isihast , , Centrul cultural PiteștiU Revista
de cultură Arges, anul III, nr. 7,8,9, 2004.
Mihăilă, G . CorespondenŃele între documentele vremii și ÎnvăŃăt urile lui Neagoe Basarab.
Motivele scrierii acestora, [în] Prefată la ÎnvăŃăt urile lui Neagoe Basarab către fiul său
Theodosie , Editura Minerva, Bucuresti, 1971, p. 87U100;
Papu, Edgar, ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab și spiritul Munteni ei , volum omagial, p. 90U92;
Vrabie, Gh ., ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab. CompoziŃie:stil :metaforă , volum omagial, pag.
334U340;
Zamfirescu, Dan , Expresia genială a vechii civilizaŃii românești , [în] Istorie și Cultură I , Roza
Vânturilor, București 2003, p. 153U156;
Idem, Întâia mare carte a culturii românești ,[ în] Istorie și Cultură I , Roza Vânturilor, București
2003, p. 509U525;
Idem, Întreitul simbol , [în] Istorie și Cultură I , Roza Vânturilor, București 2003, p.145U153;
Idem , ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab. Problema autenti cităŃii ,[în] Studii și articole de
literatură românăa veche , București, 1967, p. 69U183;
Idem, Literatura română veche, [în] Istorie și Cultură I , Roza Vânturilor, București 2003, p.
445U464;
Idem , Neagoe Basarab – noul arhetip , [în] Istorie și Cultură I , Roza Vnturilor, București 2003,
p. 156U159;

58
Idem, O carte despre Neagoe Basarab , [ în] Istorie și Cultură I , Roza Vânturilor, București 2003,
p. 167U169;
Idem, Structura ideologico:literară și tehnica folosirii izvoarelor , [în] PrefaŃă la ÎnvăŃăturile lui
Neagoe Basarab către fiul său Theodosie , Editura Minerva, București, 1971, p. 24U55;
Idem, Un mare diplomat: Neagoe Basarab , [în] Istorie și Cultură I , Roza Vânturilor, București
2003, p. 139U145;

• BIBLIOGRAFIE CRITICĂ SELECTIVĂ
Berza, M ., Pentru o istorie a vechii culturi românești, Culegere de studii editată cu o introducere
și note de Andrei Pippidi, Editura Eminescu, 1985;
Bușulenga, Zoe Dumitrescu, Valori și echivalenŃe umaniste, excurs critic și co mparatist , Editura
Eminescu, București, 1973;
Cartojan, N . Istoria literaturii române vechi , postfaŃă și bibliografii finale de Dan Simonescu,
prefaŃă de Dan Zamfirescu, Editura Minerva, Bucureș ti, 1980;
idem., CărŃile populare în literatura românească , vol I, Epoca influenŃei sud:slave , cuvânt
înainte de Dan Zamfirescu, postfaŃă de Mihai Moraru , Editura Enciclopedică română, București,
1974;
idem., CărŃile populare în literature românească, Epoca in fluenŃei grecești , Editura
Enciclopedică română, București, 1974;
Cartojan, N ., Istoria literaturii române vechi , PostfaŃă și bibliografii finale Dan Simionescu,
prefaŃă de Dan Zamfirescu, Editura Minerva, Bucureș ti, 1980;
ChiŃimia, I.C., Toma, Stela (coord), CrestomaŃie de literatură românească veche , volumul I,
Cuvânt înainte de Z. D. Bușulenga, , Editura Dacia , ClujUNapoca, 1983
ChiŃimia, I.C., Toma, Stela (coord), CrestomaŃie de literatură românească veche , volumul II,
Editura Dacia, ClujUNapoca, 1983;

59
Diehl, Charles, BizanŃ, mărire și decădere , Editura NaŃionalaUCiornei, fără an;
DuŃu, Al ., Umaniștii români și cultura europeană , Editura Minerva, București, 1974;
Mazilu, Dan Horia , Literatura română în epoca Renașterii , Editura Minerva, București, 1984;
Idem ,, Varlaam și Iasaf. Istoria unei cărti , București, Editura Minerva, 1981;
Mihăilă, G. Cultura si literatura romana veche in context europ ean. Studii si texte , Bucuresti,
Editura Stiintifica si enciclopedica, 1979
Mihăilă, G., Zamfirescu, Dan, Literatura română veche , vol. I, Editura Tineretului, colecŃia
Lyceum, fără an;
Moceanu, Ovidiu , Literatura română veche , Editura UniversităŃii “Transilvania” din Brașov,
2006
Moraru, Mihai, De nupŃiis Mercurii et Philologiae, Editura FundaŃiei cultural române, București,
1997;
Muthu, Mircea, Literatura română și spiritul sud:est European , Editura Minerva, București,
1976;
Neagoe, M . Curtea de Argeș , Editura Tineretului, 1868;
Neagoe, M . Neagoe Basarab , Editura ȘtiinŃifică, 1971;
Popescu, Radu Istoriile domnilor łării Românești , editură critică de Constantin Greceanu,
București, 1963;
Rotaru, Ion, O istorie a literaturii române , vol. I, (de la origini și până la 1900), Editura Minerva,
București, 1971;
Tănase, Georgeta , Valori umaniste în gândirea românească, vol I, II, sec. XV :XIX, ColecŃia
Biblioteca Pentru ToŃi, Editura Minerva, București, 1988;
Xenopol, A. D . Istoria românilor în Dacia Traiană , ediŃia a IIIUa, vol. IV, București

60
Zamfirescu, D . ContribuŃii la istoria literaturii române vechi, București, 1981;
idem. Neagoe Basarab și ÎnvăŃăturile către fiul său Theod osie. Probleme controversate , Editura
Minerva, București, 1973;
idem, Studii și articole de literatură română veche , Editura Pentru Literatură, 1967;
• SURSE ELECTRONICE
Bahrim, Dragoș, Pomenirea uitată a unui sfânt: Anastasie Sinaitul ,
http://cidadededeus.wordpress.com/2011/04/22/pomeni reaUuitataUaUunuiUsfantUanastasieUsinaitul/
Tanașoca, Nicolae Șerban, Sfaturile diaconului Agapet ,
http://tanasoca.blogspot.com/2009/01/sfaturileUdiac onuluiUagapetUpentru.html.
Erasmus, Institutio Principis Christiani, chapters IIIUXI, translated with an
introduction by Percy Ellwood Corbett, M.C., Cornel l University Library, Sweet
and Maxwell Limited, Chancery Lane, London, 1921
http://www.archive.org/details/cu31924016939260
William Harrison Woodward, Desiderius Erasmus concening the Aim and
Method of Education , Cambrigde, at the University Press,
1904http://www.archive.org/details/desideriuserasmu 00woodiala

61

62