I N T R O D U C E R E ………………………….. ………………………….. …………………………….. [629875]

1
Cuprins

I N T R O D U C E R E ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 3
C A P I T O L U L I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .5
1.BĂNCILE ÎN E CONOMIA DE TRANZIȚIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 5
1.1. INSTITUȚIA DE BANCĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 5
1.2. TRADIȚIA BANCARĂ ÎN ROMÂNIA ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 8
1.3. ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA SECTORULUI BANCAR ROMÂNESC ………………………….. ………….. 10
1.3.1. BANCA ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 10
1.3.2. BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI – BANCĂ CENTRALĂ ȘI DE EMISIUNE ………………………….. …. 13
1.3.3. BĂNCILE ÎN ETAPA TRANZIȚIEI LA ECONOMIA DE PIAȚĂ ………………………….. …………………………. 16
CAPITOL UL 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 19
2.POLITICA DE FINANȚARE A FIRMEI ȘI CREDITAREA BANCARĂ ………………………….. ………………………….. …. 19
2.1. P IAȚA CREDITULUI ȘI COMPARTIMENTELE ACESTEIA ………………………….. ………………………….. ………. 21
2.2. CATEGORII DE CREDITE ÎN SISTEMUL FINANCIAR BANCAR ………………………….. ………………………….. . 25
2.3. POLITICA DE FINANȚARE A FIRMEI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 28
2.3.1. P OLITICA DE FINANȚARE LA TERMEN ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 29
2.3.2. P OLITICA DE FINANȚARE PE TERMEN SCURT ………………………….. ………………………….. …………………. 32
2.4. S TRUCT URA FINANCIARĂ, CAPACITATEA ȘI EFECTUL DE ÎNDATORARE ………………………….. ……… 36
2.5. C ONSIDERAȚII PRIVIND CREDITUL BANCAR ………………………….. ………………………….. …………………………. 42
CAPITOLUL 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 47
3.PARTICULARITĂȚI, TEHNICI ȘI PRACTICI DE CREDITARE ………………………….. ………………………….. ………….. 47
3.1. P ARTICULARITĂȚILE ACTIVITĂȚII DE CREDITARE ………………………….. ………………………….. …………….. 47
3.2. T EHNICA CONSTITUIRII RESURSELOR DE CREDITARE ………………………….. ………………………….. ………… 48
3.3. T EHNICA FORMĂRII DOBÂNZII PE PIAȚA CREDITULUI ………………………….. ………………………….. ………… 50
CAPITOLUL 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 55
4.CREDITAREA AGENȚILOR ECONOMICI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 55
4.1. A CORDAREA, DOCUMENTAREA ȘI EVALUAREA CREDITELOR ………………………….. ………………………… 55
4.2. E VALUAREA RISCULUI DE CREDITARE . GARANȚIA ȘI RAMBURSAREA CREDITULUI ………………. 64
4.3 G ESTIUNEA ȘI CONTROLUL CREDITULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 68
CAPITOLUL V ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 71
5. CURRICULUM ÎN DERVOLTAREA LOCALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 71
5.1.SISTEMUL DE CONSULTARE ȘI DECIZIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 71
5.2. CDL – SURSE EXTERNE SAU STRĂINE CU DOCUMENTE ȘI REGISTRE OBLIGATORII ÎN AFACERI
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 77

2
CAPITOLUL VI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 80
6.PREZENTAREA ACORDĂRII UNUI CREDIT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 80
STUDIU DE CAZ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 80
6.1. D ETERMINAREA NEC ESARULUI DE CREDITE ………………………….. ………………………….. ………………………… 80
6.2. Î NTOCMIREA DOSARULUI DE CREDITARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 89
6.3. C ONTRACTAREA CREDITULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 97
CAPITOLUL VII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 107
7.EXPERIMENT PEDAGOGIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 107
7.1.METODE DE CERCETARE PEDAGOGICĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 107
7.2. MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI CERCETĂRII PEDAGOGICE ………………………….. ………………………….. …. 109
7.3. IPOTEZA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 110
7.4. OBIECTIVE PROPUSE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 111
7.5. PREGĂTIREA ȘI ELABORAREA EXPERIMENTULUI ………………………….. ………………………….. ………………. 111
7.6. PROIECT DIDACTIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 112
7.7.TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 115
CAPITOLUL VIII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 116
8. ACORDAREA LINIEI DE CREDIT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 116
CONCOMITENT CU ACORDAREA UNUI CREDIT DE INVESTIȚII ………………………….. ………………………….. ……. 116
STUDIU DE CAZ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 116
8.1. RAPORTUL DE CREDIT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 116
8.2. SITUAȚIE FINANCIARĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 117
8.3. A CTIVELE COMPANIEI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 119
8.4. A NEXA 1………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 122
8.5. PROIECT DIDACTIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 123
8.6.TEST DE EVALUARE FINALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 125
8.7 REZULTATE ȘI INTERPRETĂRI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 128
CAPITOLUL IX. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 132
9.CONCLUZII ȘI PROPUNERI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 132
9.1. C ONCLUZII – IMPORTANȚA LINIEI DE CREDIT ………………………….. ………………………….. …………………….. 132
9.2. P ROPUNERI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 134
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 135

3

I N T R O D U C E R E

Oamenilor de știință, mai ales economiștilor de peste tot în lume, preocuparea cea mai
impo rtantă a fost rolul dezvolt ării intermedierii financiare în alocarea resurselor. Teoria cǎ
dezvoltarea sectorului financiar faciliteazǎ alocarea eficient ă a resurselor este men ționată și de
Joseph Schumpeter , un economist austriac, care afirma c ă băncile i dentific ă intreprinz ătorii cu
un poten țial ridicat de cre ștere, contribuind prin aceasta la alocarea eficientǎ a resurselor.
Oamenii de afaceri descri u un num ăr de canale prin care dezvoltarea intermedierii financiare
poate afecta eficiența locativǎ, inclu zând generarea de informații, distribuirea riscurilor,
finanțarea și monitorizarea.
Cei care economisesc vor fi reticenți în a investi în activit ăți despre care nu este
disponibilǎ suficientǎ informație. Prin urmare, costurile mari ale informației pot împ iedica
capitalurile sǎ se indrepte c ătre cele mai profitabile utilizǎri.
Datorită c osturil or de obținere ale informației au apărut intermediari i financiari. Se
presupune existenta unui cost fix pentru obținerea informațiilor referitoare la o anumitǎ
tehno logie de producție, un cost ce trebuie plǎtit de fiecare investitor în absența intemediarilor
financiari. Pentru dezvoltarea acestei structur i a costului informației, investitorii se pot alǎtura
sau pot folosi intermediari financiari ( BĂNCI ), pentru realiz area de economii în ceea ce
privește costurile de obținere și procesare a informațiilor asupra oportunit ăților de investiție,
îmbunǎtǎțind astfel eficiența alocǎrii resurselor.
Societățile comerciale își gǎsesc resursele necesare realizǎrii investiț iilor, fie prin
propriile economii, fie recurg ând la credite ce le sunt acordate de bǎnci, în procesul de
reciclare și valorificare a capitalurilor monetare în economie. Ele creeazǎ astfel
condițiile unei ample redistribuiri a capitalurilor pe m ăsura evoluției istorice, tot mai
mari, vehiculate de o larg ă rețea de intermediari care, în structura sistemului bancar în
formare, au fost bancile comerciale sau de depozit.
În sistemului bancar întretimp s-au inclus și intermediari nemonetari care au ca funcții
principale: colectarea de economii sau acordarea de credite pe termen mijlociu și lung, direct
către beneficiar – pentru investiții, ipotecǎ, comerț exterior, consum sau prin aranjarea de
capitaluri p entru acreditare, prin titularizare sau prin alte forme. Totuși b ǎncile de depozit –
comerciale , sunt acele bǎnci care efectueazǎ toate tipurile de operațiuni bancare. Prin

4
urmare acestea au o activitate diversificatǎ ce se poate modifica liber în funcție de
cerințe, posibilit ăți și propria orientare.
Operațiunile de bazǎ sunt reprezentate de constituirea de depozite și utilizarea
lor în scopul acordǎrii de credite agenților economici. Ele sunt organizate ca soc ietǎți
comerciale și urmǎresc obținerea unui profit. Bǎncile specializate includ o sferǎ lar gǎ
de instituții de credit, cu statute deosebite de la țarǎ la țarǎ.
În cadrul băncilor specializate un loc important ocupǎ instituții le de credit
specializate c ărora le -a fost incredințatǎ o misiune de interes public: crediterea pe
termen mijlociu și lung a unor ramuri economice, mai ales agricultura, sprijinirea
acțiunilor de credit ipotecar, imobiliar, credit erea co lectivitaților locale.
Instituțiile de credit sunt s ociet ăți financiare în fapt societ ăți de credit, care nu sunt
autorizate sǎ primeascǎ depozite, și care nu pot efectua dec ât operații pentru care au
fost abilitate prin le ge sau convenție. Principalele lor orientǎri sunt: liniile de credit,
leasing -ul, factoring -ul, acordarea și garantarea de credite pe termen mijlociu și lung
pentru inteprinderi, creditarea m ărfurilor cu plata în rate, creditarea locui nțelor cu
garan ții, etc.
Așadar în această lucrare încerc să arăt importanța și rolul băncilor respectiv facilitatea
de linie de credit acordate pentru agenti economici , cea ce reprezintă un domeniu distinct de
activitate bancară, și în finanțarea unei a faceri.
Este firesc ca generația actuală să -și dorească să dispună cât mai curând de condițiile
confortului pe care le oferă producția și serviciile economiei contemporane. Totodată, însăși
dezvoltarea producției și a serviciilor impune incitarea consumulu i astfel că este dificil de
stabilit dacă producția stimulează consumul, sau cererile consumatorilor impulsionează
producția. Accesul la aceste condiții de confort este facilitat prin creditul bancar.
Cert este c ă înainte de orice decizie trebuie c ântărite avantajele și dezavantajele
acesteia. Orice op țiune neinspirat ă poate pune în pericol stabilitatea financiar ă a companiei și
chiar existen ța acesteia.
Dintre aceste opțiuni facilitățile de linii de credit, rămâne cea mai importantă sursă
externă pentru antreprenori. Aceasta este destinat ă nevoilor curente ale companiei – acoperirea
decalajului între încasări și plăți, aprovizionarea și achizi ția stocurilor, plata facturilor,
achitarea altor cheltuieli neprev ăzute. E recomandat s ă folosi ți linia de credit p entru capital de
lucru, nu pentru investi ții pentru a nu g enera un dezechilibru financiar.

5

C A P I T O L U L I

1.BĂNCILE ÎN ECONOMIA DE TRANZIȚIE

1.1. INSTITUȚIA DE BANCĂ
În epoca contemporană locul și rolul băncilor în economie sunt strâns legate de calitatea
lor de intermediar principal în relația economii – investiții, relație hotărâtoare în creșterea
economică.
Conceptele moderne privind dezvoltarea economică consideră ca un rezultat necesar al
evoluției societății, obținerea de economii ale agenț ilor economici sau persoanelor,
reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă și destinate unei utilizări viitoare. În
cadrul acelorași concepte investițiile, reprezentând achiziția de instalații și echipament,
structuri, mașini și inventar, destin ate dezvoltării producției reprezintă o altă realitate a
economiei și expansiunii ei ce afectează agenții economici.
Aceștia, agenții economici, își găsesc resursele necesare realizării investițiilor, fie prin
propriile economii, fie recurgând la credite ce le sunt acordate prin bănci, în procesul de
reciclare și valorificare a capitalurilor monetare în economie.
Astfel, se creează condițiile unei ample redistribuiri a capitalurilor, pe măsura evoluției
istorice, tot mai mari, vehiculate de o largă rețea d e intermediari, care în exclusivitate, la
început, și apoi, cu preponderență, în structura sistemului bancar în formare, au fost băncile
comerciale sau de depozit.
Locul și rolul băncilor în economie, cât și structura lor, sunt determinate și de creația
monetară , ca factor specific care asigură funcționalitate a băncilor în economie.
Instituția bancară , conform legislației în vigoare1, reprezintă “persoana juridică
autorizată să desfășoare, în principal, activități de atragere de depozite și de acordare de
credite în nume și cont propriu”.
Băncile s -au afirmat esențial ca instituții monetare, ca intermediari monetari, a căror
caracteristică esențială este posibilitatea de a pune în circulație creanțe asupra lor însăși care
sporesc masa mijloacelor de plată, v olumul circulației monetare.
Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor
nemonetare în monedă.

1 Legea nr.58/5.03.1998 privind activitatea bancară în România

6
Emisiunea de bancnote, funcție inițial deschisă tuturor băncilor și restrânsă ulterior
numai la banca de emisiune, reprezint ă forma principală a creației monetare și cadrul
primordial prin care are loc expansiunea masei monetare.
Băncile comerciale au și ele un aport de pondere în creația monetară, transformând
activele nemonetare (obligații, cambii), fără putere liberatorie, î n instrumente de plată.
Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate (fundamentate sau garantate pe
activele pe care le monetizează) constituie momentul creației unei monede adiționale
specifice, moneda scripturală.
În cadrul sistemului bancar s-au inclus în timp și intermediarii nemonetari care au ca
funcții principale:
 colectarea de economii;
 acordarea de credite pe termen mijlociu și lung, direct către beneficiari (pentru
investiții, comerț exterior, consum, ipotecă);
 angajarea de capitaluri pentru recreditare (prin titularizare sau prin alte forme).
Deși statutul acestor intermediari nemonetari este adesea foarte apropiat de cel al
băncilor, aceștia nu creează monedă, ci utilizează capitalurile pe care le colectează, sau care le
sunt puse la dispoziție.
Specializarea băncilor a fost o tendință care s -a manifestat în cadrul băncilor o întreagă
epocă și, deși în descreștere, continuă să caracterizeze lumea acestora. Separarea și
independența băncilor specializate este și momentul delimitării sf erei de competență și
activitate a băncilor de depozit.
Chiar dacă structurile naționale ale sistemelor bancare sunt foarte diferite, purtând
amprenta evoluțiilor anterioare, sau a unor tradiții ce se perpetuează, și fiind deopotrivă
supuse suflului înnoir ilor, totuși pretutindeni în lume s -au delimitat cu claritate la un moment
dat:
 băncile de depozit;
 băncile specializate.
Băncile comerciale sau băncile de depozit sunt caracterizate prin faptul că efectuează
toate tipurile de operațiuni bancare. Deci, au o activitate diversificată care se poate modifica
liber în funcție de cerințe, posibilități și propria orientare.
Totuși operațiunile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite și utilizarea lor
în scopul acordării de credite agenților economici .
Ele sunt organizate ca societăți comerciale și urmăresc obținerea unui profit.
Băncile specializate includ o sferă largă de instituții de credit, cu o gamă largă de
diferențieri și implicit cu statute deosebite.

7
Băncile specializate efectuează, în ansamb lul lor, totalitatea operațiunilor bancare.
Fiecare din ele sunt supuse, fie unor limitări privind funcționalitatea lor, fie că își asumă în
exclusivitate anumite operațiuni.
Limitările se referă la raza de implantare (teritorială, sau de ramură) sau de s tatutul lor
social particular (acționând ca bănci cu caracter cooperativ sau mutual).
În același sens unele își afirmă caracterul nelucrativ (case de economii) sau caracterul
public.
Între băncile specializate un loc deosebit ocupă instituțiile de credit s pecializate cărora
le-au fost încredințate misiuni de interes public; creditarea pe termen mijlociu și lung a unor
ramuri (frecvent agricultura); sprijinirea acțiunilor de credit ipotecar imobiliar; creditarea
activităților locale etc.
Societățile financia re – în fapt societăți de credit, sunt prezențe importante în
activitatea economică în toate țările dezvoltate. Sunt instituții de credit care, pe de o parte, nu
sunt autorizate să primească depozite, iar, pe de altă parte, nu pot efectua decât operațiunil e
pentru care au fost abilitate prin lege sau convenție.
Principalele lor orientări sunt:
 leasing -ul;
 factoring -ul;
 acordarea și garantarea de credite pe termen mijlociu și lung pentru agenți
economici;
 creditarea mărfurilor cu plată în rate;
 creditarea lo cuințelor cu garanții ipotecare;
 gestiunea mijloacelor de plată, în special prin cărți de credit etc.
În considerarea structurii sistemului bancar trebuie să avem în vedere că în
componentele naționale se afirmă și trăsături generale dar și particulare ale alcătuirii verigilor
componente.
Unele din băncile specializate acționează ca intermediari în anumite ramuri sau domenii
de activitate, desfășurând activități de mobilizare a resurselor, cât și de distribuire a creditelor
în sfera lor specifică, în cadrul unui echilibru relativ între operațiunile pasive și active proprii.
O mare parte din băncile specializate sunt însă instituții profilate unilateral, fie
primordial pentru mobilizarea de resurse, fie preponderent pentru acordarea creditelor din
resurse ce îi sunt puse la dispoziție.
În acest cadru, alte instituții, de regulă băncile comerciale, în special, joacă rolul de
intermediar. Astfel băncile comerciale își exercită rolul lor de intermediar nu numai între
agenții din afara sistemului bancar, ci au un rol major în reciclarea și valorificarea capitalului,

8
în mobilizarea de resurse și distribuirea de credite în însuși sistemul bancar, deci
intermediază între verigile bancare.
În acest proces se afirmă și se detașează ca principale funcții ale băncilor co merciale
cele două laturi ale intermedierii:
 mobilizarea resurselor;
 distribuirea creditelor.
Legătura directă cu agenții economici, titularii de cont, în legătură cu constituirea și
utilizarea depozitelor, conferă băncilor în general, băncilor comerciale în special, o altă
principală funcție în economia modernă, aceea de centru de efectuare a plăților între titularii
de cont, și prin aceasta băncile determină și controlează fluxurile circulației monetare
scripturale.
1.2. TRADIȚIA BANCARĂ ÎN ROMÂNIA
Român ia participă direct și implicit la fluxul financiar -monetar internațional. Ea se
încadrează în sistemul financiar -valutar prin decontările externe legate de comerț și cooperare
pe piața internațională, prin acordarea și primirea de credite și finanțări int ernaționale, prin
utilizarea mijloacelor de plată internaționale. Totodată țara noastră acționează pentru ridicarea
puterii de cumpărare a leului și menținerea unui curs valutar cât mai stabil.
Activitatea financiar -valutară, ca rezultat al schimburilor in ternaționale ale țării noastre,
își are rădăcina încă de la sfârșitul secolului al XIX –lea, prin apariția primelor bănci
comerciale cu capital străin. Până la începutul celui de -al doilea război mondial, numărul
băncilor a crescut considerabil, prin înfiin țarea unui mare număr de bănci cu capital autohton.
După cel de -al doilea război mondial, băncile ar fi putut să joace același rol esențial în
refacerea și relansarea economiei ca și în perioada interbelică.
Sistemul bancar se prezenta bine organizat și lu cra la nivelul standardelor internaționale,
dispunând de un personal temeinic format profesional. Alături de Banca Națională a României
funcționau o serie de bănci comerciale, precum și numeroase bănci populare care alcătuiau un
segment bine controlat al c reditului cooperatist.
Dar schimbările politice și de guvernare, intervenite la sfârșitul celui de -al doilea război
mondial, și -au pus amprenta și asupra reorganizării sistemului bancar. În primul rând, a fost
etatizarea Băncii Naționale a României, la 28 decembrie 1946. A urmat reforma monetară din
august 1947. Alte măsuri ca: retragerea dreptului la reescont al băncii centrale pentru un
număr mare de societăți bancare, schimbarea însemnelor monetare, blocarea sumelor aflate în
conturile bancare, modificar ea legislației care reglementa activitatea în acest domeniu au
condus, în final, la transformarea sistemului bancar.

9
În această situație, legea naționalizării din 11 iunie 1948 s -a aplicat băncilor care mai
existau formal și care au fost puse în lichidare. Banca Națională a României s -a numit Banca
Republicii Populare Române, devenind o anexă a Ministerului de Finanțe care, la rândul lui,
era o verigă în lanțul de subordonare centralizată. Abia în anul 1960 s -a revenit la o formă
apropiată de denumirea sa i storică, Banca Națională a R.S. România.
Practic, după toate aceste evenimente, în țara noastră toată activitatea bancară s -a
concentrat la o singură instituție devenită centrul de creditare, de casă, de decontări, de
control. Statul și -a instituit, prin o rganizarea evidenței și controlului de către unica bancă, un
sistem centralizat de urmărire, verificare și dirijare strictă a economiei naționale, atât pentru
tranzacțiile interne, cât și pentru cele internaționale.
Dar destinderea pe plan internațional, a părută după anul 1964, a condus la o dezvoltare
economică a țării noastre, atât pe plan național, cât și pe plan internațional.
În aceste condiții a apărut necesitatea înființării unor bănci specializate pe anumite
domenii de activitate bancară, corespunză tor dezvoltării economice din acel moment. În mod
concret, aceste bănci s -au înființat în anul 1969, prin desprinderea lor din cadrul Băncii
Naționale și atribuirea numelor de bănci astfel:
– Banca Română de Comerț Exterior, cu monopol pe operațiuni financia r-valutare
internaționale, unică pe întreaga țară. Unele operațiuni valutare pentru persoanele fizice din
țară erau efectuate ca operațiuni de mandat prin Banca Națională;
– Banca de investiții, orientată spre toate problemele de finanțare, urmărire și contr ol, pe
plan național, a investițiilor din toate ramurile economiei naționale;
– Banca Agricolă, cu sarcinile specifice sectorului agricol.
Ultimele două bănci au început apoi să funcționeze pe întreg teritoriul țării, prin
înființarea de sucursale și filiale , acoperind astfel problemele din întregul teritoriu.
Operațiunile bancare privind celelalte ramuri ale economiei pe plan național au rămas în
continuare în sarcina Băncii Naționale a R epublicii Socialiste România.
Acest s istem bancar a funcționat până la evenimentele din decembrie 1989.
În anul 1990 Banca Națională a reintrat în funcțiile sale normale de bancă centrală și de
emisiune. Ea are autonomie financiară, valutar -monetară și prezintă dare de seamă privind
situația monetară și a creditelor în fața P arlamentului României2.
Celelalte bănci existente la acea dată au devenit bănci comerciale cu capital majoritar de
stat, urmând a efectua orice fel de operațiune specifică unei bănci comerciale, deci fără o
delimitare pe domenii de activitate sau pe tipuri de operațiuni. În mod tradițional, însă, clienții

2 Legea nr. 312/2004 privind Statutul Bănc ii Naționale a României

10
se orientau spre aceste bănci cu operațiunile specifice, luând în considerare experiența
îndelungată pe activitățile respective.
Anul 1990 marchează începutul dezvoltării sistemului bancar prin apariția și a altor
bănci comerciale nou înființate cu capital mixt sau capital privat autohton sau străin.
Odată cu începerea perioadei de tranziție și cu restructurarea economiei românești, s -a
încercat în primul rând revirimentul economic al sectorului bancar, con siderându -se în mod
firesc că acesta trebuie să acționeze ca un “vârf de lance” în înfăptuirea tranziției.
Pentru a crește rolul băncilor în economia de piață, printre primele sectoare restructurate
se numără și cel bancar. Această restructurare a vizat ur mătoarele aspecte:
 reorganizarea băncilor de stat ca societăți pe acțiuni
 înființarea unui număr mare de bănci
 desființarea monopolului statului asupr a sectorului bancar
 capitalizarea băncilor
 privatizarea băncilor de stat s au cu capital majoritar de stat
 diversificarea tipurilor de bănci
 diversificarea pro duselor și serviciilor bancare
 extinderea rețelei teritoriale
 informatizarea bancară
 realizarea unui management perfo rmant, participativ și eficient
 desfășurarea activității bancare după strategii și statute proprii fiecărei bănci
 deschiderea către co laborarea cu băncile străine
 sprijinirea activității de investiții și de creditare, ca instrumente majore ale
construcției economiei de piață
 perfecționarea relațiilor cu clienții.
Desigur că unele din aceste obiective nu au fost realizate în totalitate, dar au fost făcute
unele progrese și toți factorii de răspundere (politici, economici, specialiști etc.) sunt de părere
că rolul sectorului bancar va fi hotărâtor pentru intrarea în economia de piață.
1.3. ORGA NIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA SECTORULUI BANCAR ROMÂNESC
1.3.1. BANCA ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ
În economia de piață, sectorul bancar are un rol major, el acționând în promovarea
reformei și manifestarea concretă a mecanismului autoreglării economice. În manifestarea lui
permanentă, sectorul bancar este o parte componentă de bază a sistemului economico –
financiar.

11
Și în perioada de tranziție, băncile sunt de mai multe tipuri și organizate pe mai multe
niveluri. Activitatea bancară în țara noastră este mult mai complexă față de perioada de
dinainte de 1990. În primul rând, sectorul bancar este organizat pe două niveluri și anume:
băncile comerciale și Banca Națională. În cadrul băncilor s -au dezvoltat foarte mult produsele
și serviciile bancare. Însăși esența activității bancare s -a îmbunătățit, prin organizarea lor ca
societăți pe acțiuni și prin demararea procesului de privatizare.
S-a dezvoltat foarte mult numărul băncilor comerciale, mare parte din acestea având
capital privat sau mixt. Au fost elaborate politici și s trategii ale băncilor care să contribuie la
dezvoltarea produselor și serviciilor bancare noi și diminuarea riscului, în special a riscului de
creditare.
Activitatea băncilor este constituită dintr -o multitudine de operațiuni bancare, care
conduc la concep erea, realizarea și înregistrarea produselor și serviciilor bancare. Un grup de
operațiuni omogene legate de un produs bancar, un segment al activității bancare, o
metodologie, strategie etc., constituie tehnicile bancare. Deci acestea cuprind în primul râ nd,
operațiunile și tehnicile ca părți ale activității bancare în ansamblu.
În acest fel putem afirma că activitatea bancară este constituită din :
 evidența bancară
 operațiunile bancare
 controlul bancar propriu.
Pe lângă aceste componente de bază se poate aprecia că activitatea este puternic
influențată de strategiile și politicile băncilor și de politica și normele Băncii Naționale a
României. De asemenea, analiza fenomenului bancar influențează foarte mult tehnicile
bancare, produsele bancare.
La rândul l ui, fenomenul bancar influențează strategiile, produsele și serviciile bancare
și oferă date noi managementului bancar și analizei bancare. Deci, banca înseamnă și
organizarea și desfășurarea operațiunilor bancare, a evidenței bancare și controlului bancar în
concordanță cu strategiile și managementul băncilor.
Activitatea bancară este un sector mai deosebit, mai greu al economiei. Deci, se poate
aprecia că toate operațiunile bancare au un caracter tehnic. Astfel, tehnicile bancare
influențează foarte mult dezvoltarea și modernizarea sectorului bancar românesc.
Activitatea bancară este extrem de complexă. Ea cuprinde concepte, principii, reguli,
decizii, dar mai ales o intensă activitate practică. În mare măsură, practica bancară este o
activitate concretă, inclusiv cu partenerii de afaceri.
Trecerea la economia de piață face ca nici sectorul financiar -bancar să nu mai poată
funcționa ca înainte. Marile schimbări intervenite în sistemul de produse și servicii bancare, în

12
structura partenerilor de afaceri, în legislația și reglementările cu privire la întreaga activitate
din economie, impun ca băncile să -și adapteze strategiile la “provocările” noului mediu.
Ca orice societate comercială, banca trebuie să se întrebe cât cheltuiește, ce venituri
realizează, cât de eficientă este activitatea sa. Pentru aceasta trebuie să folosească la
maximum toate opțiunile partenerilor de afaceri, să stabilească cât de puternică este
identitatea sa proprie (a băncii), cea a clienților săi sau a altor parteneri de afaceri.
Sistem ul bancar stă în centrul oricărei economii de piață, pentru că el trebuie să asigure
cadrul care să dea posibilitatea mobilizării tuturor fondurilor bănești din economie și dirijării
lor în scopul desfășurării normale a activității social -economice. Banii, circulația bănească,
creditul, procesele valutare în general, încep să devină și la noi instrumente active în
stimularea activității economice. Pârghiile sistemului financiar -bancar stimulează orice
fenomen economic pozitiv și descurajează activitățile in eficiente.
Spre deosebire de situația dinainte de decembrie 1989, sistemul financiar -bancar pune
mai mare accent pe realizarea unor rezultate financiare favorabile, concretizate în primul rând
în profit. În această privință se poate afirma chiar că, econom ia de piață admite și unele
activități speculative, dar întemeiate pe organisme specializate, cum ar fi speculațiile la bursă
(de valori și mai rar, de mărfuri).
Din elemente de servire a unor structuri social -economice, băncile devin parteneri
activi, în principal ai agenților economici. Băncile stimulează și mențin trează atenția
agenților economici spre probleme majore, și anume:
 resursele și utilizarea acestora;
 gestiunea întreprinderii;
 eficiența utilizării resurselor;
 modul de utilizare a profitului.
Băncile comerciale au chiar obligația de a opri pe agenții economici să angajeze
activități nerentabile și riscante. Acest lucru se poate realiza cu ocazia acordării creditelor, a
avizării studiilor de fezabilitate, a efectuării plăților prin cont. Prin in tervenția băncilor (ca
parteneri, nu ca autoritate) se pot evita unele implicații, care ar comporta riscuri în gestiunea
agenților economici. Dar, în cazul băncilor, extensia și efectele negative ale riscului au
consecințe mai nefavorabile, întrucât greută țile se repercutează și asupra economiei în
general, dar mai cu seamă asupra unui mare număr de agenți economici ce formează clientela
băncii respective.
În economia de piață funcționează mai multe feluri de bănci, organizate ca societăți
comerciale, sau p e feluri de produse și servicii bancare. Activând însă într -un domeniu cu
totul special al vieții economice, băncile trebuie să aibă un regim de organizare și funcționare

13
care să dea drept de îndrumare, supraveghere și control băncii centrale, care în Româ nia este
Banca Națională. În cazul de față, controlul nu trebuie să se suprapună cu monopolul sau
centralizarea. În orice țară cu o economie de piață dezvoltată, există o bancă centrală, care
dirijează procesele și fenomenele financiar -bancare, de mare îns emnătate pentru țara și
națiunea respectivă. În mare parte, băncile (fie ele și comerciale) își mențin rolul de instituții
publice, deci activitatea lor trebuie reglementată riguros și bine coordonată de către banca
centrală. Aceasta din urmă, prin împuter nicirile pe care le are, precum și prin metodele și
tehnicile proprii folosite, dar mai cu seamă prin politica monetară și strategia dezvoltării
sectorului financiar -bancar, acordă un sprijin calificat fiecărei bănci comerciale.
Actualmente și în România, câmpul de activitate al băncilor este mult lărgit, prin
produsele și serviciile realizate pentru cei ce activează în domeniul economic, dar nu numai.
Băncile au devenit organisme atât de indispensabile, încât o economie națională fără
asemenea instituții n u mai poate fi concepută.
Având în vedere rolul lor deosebit în economie, băncile trebuie să treacă mai devreme la
desfășurarea activității în condițiile de piață. De fapt, băncile apărute după 1989, atât cele
mixte, cât și cele de stat sau particulare, tr ebuie să lucreze în condiții de piață încă de la
începutul activității lor.
În prezent, în România a avut loc o schimbare importantă a concepției privind
activitatea și organizarea bancară. Astfel, se profilează următoarea structură a sistemului
bancar rom ân:
– Banca Națională (centrală și de emisiune);
– celelalte bănci (de depozite, import -export, credit, garantare, ipotecare, cooperativele
mutuale);
– în viitor vor fi înființate și alte bănci.
1.3.2. BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI – BANCĂ CENTRALĂ ȘI DE EMIS IUNE
Banca Națională este garantul stabilității monedei naționale. Ea are atribuții aproape
exclusive în emisiunea bănească, în punerea și retragerea banilor din circulație. Banca
Națională a constituit un sprijin substanțial în activitatea de organizare a băncilor. De
asemenea, pe parcursul întregii activități, băncile sunt susținute cu credite și cu alte fonduri de
către banca centrală.
Banca Națională este o bancă cu capital integral de stat. În Legea privind activitatea
bancară nr.58/1998 se stipulează: “Ea este organul de emisiune al statului și stabilește
reglementările în domeniul monetar, de credit, valutar și de preț. Banca Națională a României

14
refinanțează societățile bancare și asigură lichidități sistemului bancar. Banca Națională a
României asig ură supravegherea activității tuturor societăților bancare”.
Banca Națională are multe alte atribuții ce derivă din calitatea de bancă centrală și de
emisiune. Astfel, ea promovează , reglementează și supraveghează activitățile de intermediere
bancară, poat e contribui la formarea veniturilor în mai mare măsură decât orice altă instituție
sau agent economic, are un rol mai mare în activitatea de curs valutar, este principalul
partener în relațiile financiar -valutare cu organismele bancare internaționale. Banc a Națională
este singurul agent al statului desemnat să supravegheze tranzacțiile valutare efectuate de
societățile bancare. Banca Națională este sesizată de către Ministerul Finanțelor și Garda
Financiară despre eventualele nereguli de ordin fiscal comise de societățile bancare. De
asemenea, ca bancă centrală, stabilește reguli privind întocmirea bilanțurilor societăților
bancare și contului de profit și pierderi, precum și ținerea contabilității și controlul acestor
societăți bancare. Conducătorii societă ților bancare răspund pentru activitatea lor profesională
și gestionarea patrimoniului în fața Adunării Generale a Acționarilor și a Băncii Naționale.
Una din principalele atribuții ale Băncii Naționale este menținerea stabilității monedei
naționale. În ac est sens, ea elaborează studii și analize privind moneda, creditul și operațiunile
sistemului bancar.
În calitatea sa de bancă de emisiune, Banca Națională este singura instituție autorizată
să emită bancnote și monede metalice pe tot cuprinsul țării. Ea a dministrează direct rezerva de
bancnote și monede metalice, elaborează programul de emisie a acestora și asigură emisiunea
regulată de bancnote și monede metalice.
Banca Națională are dreptul să resconteze efecte de comerț și bonuri de casă, prezente
în bă ncile comerciale, să acorde credite societăților bancare, să deschidă conturi curente
băncilor, să efectueze operațiuni de încasări și plăți între acestea. Ea poate asigura servicii de
compensare și decontare între bănci. De asemenea, poate sconta dobânzi, lua în gaj sau vinde
creanțe asupra statului, societăților bancare sau altor societăți, în scopul realizării politicii
monetare și ținând seama de situația specifică a pieței.
Banca Națională stabilește rata oficială a scontului, condițiile de efectuare a
operațiunilor de scont, precum și rata de referință a băncilor.
În evidențele Băncii Naționale este ținut și contul curent al Trezoreriei Statului.
Banca Națională acționează ca agent al statului în domeniul emisiunii obligațiunilor și al
altor înscrisuri de stat, vânzarea și răscumpărarea acestora. Ea poate acorda bugetului statului
împrumuturi pentru acoperirea decalajului dintre venituri și cheltuieli.

15
Banca Națională este condusă de un consiliu de administrație. Conducerea operativă
este exercitată de Guvernator. Membrii consiliului de administrație sunt numiți de Parlament
la propunerea primului ministru.
Ca bancă de stat, Banca Națională a fost înființată în anul 1881 . În toată perioada de
funcționare, Banca Națională a acționat și ca sprijin și credi tor al economiei, fie acordând
credite în mod direct producătorilor, fie prin credite de refinanțare pentru băncile specializate
în creditarea și finanțarea economiei, fie prin garantarea unor credite sau chiar preluarea unor
datorii din credite, ceea ce e ste totuși contrar preceptelor economiei de piață.
Activitatea Băncii Naționale a României a fost perfecționată permanent, ca urmare a
schimbărilor petrecute în economie și societate. Ca urmare a fost necesară înlocuirea
Statutului B.N.R. adoptat prin Lege a nr.34/1991 cu noul Statut adoptat prin Lege a
nr.101/1998, respectiv L 312/2004 În acest document sunt precizate mai riguros atribuțiile
B.N.R. ca factor de stabilitate monetară și economică. Astfel , atribuțiile Băncii Naționale a
României în realizarea p oliticii valutare sunt:
 înfăptuiește politica valutară
 intervine pe piața valutară pentru susținerea cursului monedei naționale
 stabilește cursul de schimb al monedei naț ionale în raport cu alte valute
 obligă băncile să constituie rezerve minime obligatori i pentru depozitele în
valută
 stabilește regimul valutar
 aplică regimul valutar
 bonifică dobânzi bănci lor pentru rezerve în valută
 organizează activitatea valutară pe teritoriul României
 este agent al statului în operațiunile și tra nzacțiile valutare ale a cestuia
 înfăptuiește controlul valuta r al statului
 solicită și primește informații valutare
 acordă autorizații persoanelor juri dice pentru tranzacții valutare
 primește și verifică documente ce atestă activitatea valutară
 avizează credite în valută
 aprobă c onstituirea de sucursale în str ăinătate ale băncilor românești
 achită datoria externă a statului
 reglementează operațiunil e cu alte active externe și aur
 elaborează balanța de plăți externe
 stabilește plafoane și alte limite pentru deț inerea de active ext erne
 păstrează și gestionează rezerv ele internaționale ale statului

16
 dă autorizații pentru tran sferul de valută în străinătate
 monitorizează toate tranzacțiile valutare
În privința creditării băncilor, atribuțiile Băncii Naționale sunt:
 stabilește condițiil e de creditare
 stabilește nivelul maxim al ratei dobânzii la creditele acordate băncilor
 acordă băncilor credite ce nu po t depăși termenul de 90 de zile
 creditele să fie garantate cu titluri de stat, cambii, bilete la ordin, warante sau
recipise de depozit , depozite constituite la B.N.R.
 stabilește criteriile ce trebuie îndeplinite de bănci pentru a putea solic ita credite
pe baze competitive
 stabilește plafoane de cre ditare și termene de rambursare
 încasează dobânzi pentru cred itele acordate băncilor
 încase ază comisioane și alte forme de acoperire a cos turilor și a riscurilor
asumate
 reglementează alte aspecte ale creditării b ancare
Banca Centrală se preocupă tot mai mult pentru prudențialitatea bancară, s -a întărit
supravegherea activității de creditare a b ăncilor. Are competențe exclusive în autorizarea
băncilor să desfășoare activitate de creditare. Banca centrală este împuternicită să emită
reglementări și să ia măsuri pentru respectarea acestora, cât și să aplice sancțiuni, în caz de
nerespectare. Totoda tă controlează și verifică, pe baza raportărilor și inspecțiilor, registrele
conturilor și orice alte documente ale băncilor autorizate.
1.3.3. BĂNCILE ÎN ETAPA TRANZIȚIEI LA ECONOMIA DE PIAȚĂ
Legislația bancară3 precizează că “societățile bancare sunt per soane juridice al căror
obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoanele fizice și
juridice sub formă de depozite sau instrumente negociabile, plătibile la vedere sau la termen,
precum și acordarea de credite”.
Băncile se pot constitui în România numai cu respectarea prevederilor societăților
comerciale4 și pe baza autorizației Băncii Naționale. Ele au, în general, un rol operativ.
Băncile nu au dreptul să încheie contracte, înțelegeri, convenții, care să le asigure o poziț ie
dominantă pe piața monetară sau în politica financiar -bancară. De asemenea, nu pot obține
avantaje pe baza concurenței neloiale.

3 Legea bancară nr.58/1998
4 Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale

17
Băncile pot participa cu fonduri proprii la activitatea unor agenți economici, dar fără să
depășească 20% din capitalul firm ei. De asemenea, creditele acordate de banca comercială
unui singur agent economic nu pot depăși (cumulat) 20% din capitalul și rezervele acestei
instituții de credit.
În perioada de tranziție către economia de piață atragerea depozitelor și desfășurarea
activității de creditare constituie funcții de interes public; de aceea, băncile comerciale cad
sub incidența regimului instituțiilor publice (într -o anumită măsură).
Cu toate că activitatea băncilor a devenit foarte complexă, totuși esența acesteia este
mijlocirea creditului și efectuarea plăților între agenții economici și / sau persoane fizice. Deci
băncile reprezintă instituții primitoare și distribuitoare de capital.
Prin Legea bancară a României din 1934 se arată că “prin întreprinderea de bancă se
înțelege orice întreprindere comercială, al cărei obiect principal este acela de a săvârși orice
fel de operațiuni asupra sumelor de bani în numerar, asupra creditelor, asupra efectelor de
comerț, asupra diferitelor valori negociabile, precum și alte operați uni în legătură cu acestea”.
Sunt și bănci care au o activitate mai limitată și anume, de a acorda credit sau de a
garanta creditul. Astfel, o bancă este instituția care se ocupă de comerțul cu bani sub orice
formă, cu mijlocirea creditului și cu efectuare a tuturor serviciilor ce se referă la monedă,
titluri, creanțe, deci la orice fel de bunuri mobiliare în afară de mărfuri.
Băncile, ca orice alte societăți comerciale, au ca scop la activității lor, obținerea de
profit, deci câștigul sau rentabilitatea cap italului.
În viitor, în țara noastră pot apărea și bănci de credit funciar rural și urban. Ele se pot
constitui din inițiativa și cu ajutorul capitalului particular. Aceste bănci se sprijină pe garanția
mutuală a proprietății celor ce compun societatea. Es te vorba de existența lor numai ca
mijlocitoare de credit prin garanția mutuală, solidară a tuturor membrilor acestora.
Începând din 1998, acționează Legea activității bancară nr.58/1998 , care stipulează noi
criterii și condiții de desfășurare a activităț ii bancare în țara noastră.
Principalele noutăți ale reglementărilor prin această lege se referă la următoarele:
 pot fi autorizate să desfășoare activit ăți bancar e și alte instituții decât cele
bancare, cu respectarea prevederilor Legii 58/1998
 în locul termenul ui de “bancă comercială”, apare cel de “bancă”
 sunt precizate unele concepte bancare și î ntroduse o serie de definiții ( bancă,
filială, sucursală, afiliată, credit, depozit, ordin, capit al, acționar semnificativ
etc.)
 se pune accent pe sporirea prud enței bancare și su pravegherea prudențială
bancară

18
 apar activitățile permise băncilor
 autorizarea băncilor
 secretul profesional
 conflictul de interese
 transferul de fonduri
 administrarea specială a băncilor
Ca activități permise băncilor, sunt precizate as tfel:
o acceptarea de depozite
o contractarea de credite
o scontare a efectelor de comerț
o operațiuni de factoring
o forfetare
o emiterea și gestiunea instr umentelor de plată și de credit
o plăți și decontări
o leasing financiar
o emiterea de gara nții și asumarea de angajam ente
o tranzacții în cont propriu sau în contul clienților cu:
cambii, cecuri, certificate de depozit
valute
instrumente financiare derivate
valori mobiliare
metale prețioase și pietre prețioase
o administrarea de portofolii ale clienților, în numele și pe ris cul acestora
o intermedierea în plasamentul de valori mobiliare și oferir ea de servicii legate
de acesta
o custodia și ad ministrarea de valori mobiliare
o închirierea de casete de siguranță
o depozitar pentru organismele de plasame nt colectiv de valori mobiliare
o consultanță financiar -bancară
o operațiuni de mandat
o activități la bursa de valori
Astfel, se poate constata că nu i se mai acordă o atenție specială creditului, ci este pus
pe același plan cu depozitele. Băncile românești sunt nu numai bănci de credit, ci ș i bănci care
realizează o diversitate de produse și servicii.

19
CAPITOLUL 2
2.POLITICA DE FINANȚARE A FIRMEI ȘI CREDITAREA BANCARĂ

În economi a mondială există agenți economici care au un excedent de resurse
financiare și agenți economici care au un necesar de finanțare mai mare decât resursele de
care dispun. Privind finanțarea afacerilor, p iața financiară asigură întâlnirea excedentelor cu
deficitele de finanțare și permite agenților economici cu excendent să -l investească în mod
profitabil, iar celor cu de ficit să -și finanțeze necesarul de finanțare.
Sunt folosite diferite noțiuni î n literatura economică5, pentru a descrie structura pieței
financiare, și anume: în unele lucrări internaționale , piața de capital, componentă a pieței fi –
nanciare, desemnează a tât tranzacțiile cu titluri pe termen lung, cât și cele cu instrumente mo –
netare; în literatura franceză este preferată noțiunea de piață a capitalurilor, aceasta cu prin-
zând piața creditului, piața valorilor mobiliare (numită piață financiară) și piața m onetară.
Piața valorilor mobiliare a re la rândul ei două componente, piața financiară primară, p rin care
se emit și se vând titluri financiare noi , și piața financiară secundară, prin care se fac tranzacții
cu titluri de valori emise anterior. Așadar , piaț a financiară secundară cu noaște două forme
importante : bursa de valori și piața “la ghișeu”.
Sub formă de tabel structura p ieței financiar e se poate prezenta astfel.

Componentele pieței financiare

Piața financiară
Piața creditului (bancară) Piața t itlurilor financiare
(piața de capital) La termen Pe termen
scurt Acțiuni Obligațiuni

Piața financiară reprezintă mecanismul prin care activele financiare sunt emise și
introduse în circuitul economic, fiind structurată pe două componente: sectorul bancar și
sectorul titlurilor financiare. Din cele menționate reiese că mișcarea fondurilor în economie se
poate realiza în două modalități:
 mobilizarea fondurilor bănești la bănci și utilizarea de către acestea a resurselor
astfel atrase pentru creditare a utilizatorilor de fonduri – finanțare indirectă

5 Adumitrăcesei I.D și colaboratori – Economie. Structuri și mecanisme economice , Iași, Ed. Polirom, 1998, p.166

20
 emisiunea de titluri financiare de către utilizatorii de fonduri pe piața financiară ,
cea ce numim finanțare directă
Funcționalitatea pieței financiare este dat de oferta și cererea de capital.
Oferta de capital include totalitatea mijloacelor bănești disponibile pentru plasament la
un moment dat, sau într -o anumită perioadă de timp și la un anumit preț, cea ce numim
dobândă. Ea include: economiile care se formează într -o perioadă dată, capitalul eliberat
dintr -un împru mut anterior, transformarea imobiliză rilor în lichidități active.
Cererea de capital este defin it ca ansamblul nevoilor de capital ale agenților economici
la un moment dat, sau într -o anumită perioadă, având în vedere și nivelul dobânzii pe care
sunt dispuși să o suporte. Ea include: capitalul solicitat pentru investiții, resurse pentru capital
permanent, mijloace necesare pentru formarea de rezerve.
Cerera cu oferta de capital se întâlnesc pe piața capitalului , care are loc în baza unor
reglementări specifice menite să apere interesele tuturor participanților la procesul de
mobilizare și utilizare a resurselor respective, respectând c ondițiile concurenței loiale.
Mijloacele de concurență utilizate pe a ceastă piață sunt rata dobânzii – pentru depuneri și
credite -, dividendul încasat – pentru acțiuni – și cuponul (dobânda) pentru obligațiuni.
Piața capitalului îndeplinește mai multe funcții, asigurând astfel cerințele obiective ale
funcționării vieții economice, și anume :
a) asigură fi nanțar ea suplimentară a activității economice, motiv pentru care, și din acest
considerent piața capitalurilor mai este denumită și piață financiară6;
b) asigură compensarea excedentului cu deficitul de lichidități bancare, permițând
mobilizarea capitalului, respe ctiv deplasarea aces tuia de la un posesor la altul.
Privită sub aspectul factorului timp, piața capitalului este structurată în:
a) piața capitaluri pe termen scurt, fiind definită de relațiile ce se for mează în procesul
atragerii și plasării fondurilor b ănești pe termen scurt7;
b) piața capitalului pe termen mediu și lung, reprezentând r elațiile ce apar în legătură cu
plasarea de fonduri de până la 5 ani și peste 5 ani8.

6 Sursele de finanțare pot fi proprii (i nterne) și atrase (externe). Sursele proprii provin din profitul reinvestit și din
amortizarea capitalului fix (autofinanțare) și surse proprii externe (noi aporturi de capital, subvenții de la bugetul
statului). Sursele atrase presupun atragerea de capita luri din afara firmei, care la rândul lor pot fi: proprii sau directe,
de la acționari și/sau asociați, ce constau în emiterea și vânzarea hârtiilor de valoare (acțiuni și obligațiuni), și surse
împrumutate sau indirecte, care se realizează prin intermediu l creditelor acordate de instituții financiare specializate și
a creditului obligatar ( V. Duran, Finanțe. Teorie și practică financiară, Ed. Mirton, Timișoara 2000, p. 130 -143).
7 Este o piață interbancară prin intermediul căreia băncile se împrumută înt re ele pe termen scurt, de o zi până la un
an, având un rol deosebit în finanțarea activităților agenților economici, dar și în operațiunile de scontare a titlurilor d e
credit, și procurarea, pe această cale, a unor fonduri lichide înante de scadență
8 Acest segment de piață include: piața financiară mobiliară (acțiuni, obligațiuni); piața împrumuturilor pe gaj de
titluri pe termen lung (lombardul), piața ipotecară

21
2.1. P IAȚA CREDITULUI ȘI COMPARTMENTELE ACESTEIA
Piața creditelor, componentă a pieț ei financiare, desemnează patru piețe, relativ
distincte, și anume: piața monetară, piața creditului pe termen scurt, piața creditelor pe termen
mediu și lung mobilizabile și piața creditelor pe termen mediu și lung nemobilizabile
Piața monetară este piaț a pe care băncile se împrumută între ele pe termen scurt și
foarte scurt, în scopul asigurării echilibrului zilnic între încasările și plățile lor. Aici băncile își
plasează fondurile excedentare și își acoperă deficitele temporare, prin împrumuturi cu
scadență foarte scurtă. Prin piața monetară, fondurile sunt redistribuite potrivit necesităților
lor, iar banca centrală poate interveni pe piața monetară pentru a acoperi un deficit net de
lichidități al economiei.
Participanții la piața monetară sunt un nu măr de instituții, limitativ, dintre care
menționăm: băncile comerciale, așezămintele publice și semipublice, agenții de schimb,
societăți de investiții în valori mobiliare și societăți de asigurare. Unele dintre acestea sunt în
principal creditori, deoare ce prin activitatea specifică mobilizează fonduri importante pentru
care încearcă să găsească plasamente temporare, altele au un caracter în general debitor.
Băncile de toate categoriile, casele de credit, așezămintele financiare publice și
semipublice su nt ofertanți sau solicitatori de lichidități. Dacă contul acestora la centrala băncii
este debitor, atunci ele solicită concursul acesteia prezentându -se ca solicitanți de “monedă
primară”.
Întâlnirea cererii și ofertei pe piața monetară se realizează prin intermediarii financiari ,
care sunt de două feluri:
 agenții de schimb (curtieri);
 casele de scont – sunt reprezentate de bănci care nu se limitează la stabilirea
contactului între participanții la operațiuni, ci participă ele însele la derularea lo r. Astfel,
băncile acordă celorlalți participanți credite sau angajează împrumuturi de la aceștia pentru a
obține un profit din diferența între dobânzile încasate și plătite.
Obiectul de schimb pe piața monetară este reprezentat de moneda primară, sub for mă
de solduri creditoare ale conturilor, la centrala băncii. Prin aceste operațiuni, o cantitate de
monedă primară este cedată în schimbul unei promisiuni de restituire ulterioară, cu plata unei
dobânzi.
Operațiunile efectuate pe piața monetară sunt:
a) Vânzările – cumpărările, sunt utilizate în cazul bonurilor de tezaur, însă volumul lor
este redus. Dacă se utilizează efecte private cu scadența mai mică de trei luni se aplică o
dobândă unică, indiferent de scadență;

22
b) Operațiuni “Swap” – constau într -o vânzare la vedere însoțită de un angajament de
cumpărare la un termen convenit. Operațiunea “Swap” conferă un drept de proprietate asupra
efectelor cedate, nu un simplu drept de gaj;
c) Înregistrări în contul unui corespondent bancar – se referă la bon urile de tezaur
deținute de bănci și păstrate la banca centrală.
Pe piața monetară se practică două categorii de rate ale dobânzilor, care se află în
strânsă legătură, și anume:
a) ratele practicate de banca centrală în investițiile sale – depind în oar ecare măsură de
situația pieței monetare, însă ele sunt în general fixate unilateral de banca centrală, în funcție
de politica sa. În practică, întâlnim mai multe rate ale dobânzii, după natura investiției: pentru
cumpărări ferme, anunțate, de efecte priva te; pentru cumpărări Swap anunțate, de efecte
reprezentative pentru credite pe termen mediu; pentru cumpărări Swap neanunțate, de bonuri
de tezaur; pentru cumpărări Swap neanunțate, neregulate, de efecte private, etc..
b) ratele dobânzii practicate de bă nci în relațiile dintre ele – sunt foarte numeroase, în
funcție de natura operațiilor: de la o zi la alta, la termen, pentru diverse scadențe, cu preaviz,
etc. Dobânzile cele mai des practicate sunt determinate prin confruntarea cererii și ofertei,
central izate la scont.
Piața creditului pe termen scurt poate fi definită ca fiind piața pe care diverși agenți
economici împrumută sau se împrumută cu bani de la bănci și alte instituții financiare, în
schimbul cedării unor creanțe la vedere sau cu scadențe relativ apropiate.
a) Credite pe termen scurt acordate de agenții nebancari băncilor și celorlalte instituții
financiare. Aceste tipuri de credite, pe care populația și agenții economici le pot acorda
băncilor, în majoritatea țărilor, sunt obiectul unor reglementări din partea statului, în ceea ce
privește modul în care pot interveni aceste credite și rata dobânzii aferente. Ele îmbracă forma
depunerilor în cont și a subscripțiilor de bonuri de casă.
b) Credite pe termen scurt acordate de bănci și celel alte instituții financiare agenților
nebancari. Aceste credite se prezintă sub o diversitate de forme, nefiind finanțate întotdeauna
de instituțiile care le acordă. Modalitățile de creditare pe termen scurt sunt: scontul de efecte
private și publice, avans ul în cont curent, creditul de mobilizare a creanțelor comerciale și
creditul prin acceptare.
Scontul este o operațiune simplă care se poate desfășura atât cu efecte private, cât și
publice. Dacă o persoană deține o cambie cu scadența peste trei luni și ar e nevoie în acest
interval de fonduri, ea se poate prezenta la bancă spre a sconta polița și de a obține un cre dit.
Dacă banca acceptă, ea avansează purtătorului cambiei valoarea acesteia și reține o do bândă
calculată în funcție de timpul rămas până la s cadență, numită “taxă de scont” Purtătorul

23
cambiei o girează în favoarea băncii, care la scadență o va prezenta spre plată tratului, sau o
poate prezenta băncii centrale pentru rescont. Operațiunea este avantajoasă atât pentru pre –
zentatorul la scont, car e obține un credit cu formalități minime, iar banca își plasează capitalul
cu risc minim, fără a -l imobiliza. Băncile iau măsuri, însă, împotriva primirii la scont a “efec –
telor de complezență” adică a efectelor trase fără a exista o tranzacție comercială reală între
cele două părți.
Avansul în cont se efectuează prin intermediul unui cont. Creditul obținut de un
solicitator în cont curent se poate utiliza de către acesta prin tragere de cecuri a căror valoare
este echivalentă cu suma pe care dorește să o r idice din cont. În momentul în care soldul
atinge limita maximă autorizată, debitorul are facultatea de a -și reconstitui total sau parțial
creditul efectuând o nouă încasare în contul curent da la bancă.
Creditul de mobilizare a creanțelor comerciale este o modalitate de creditare mai
recentă menită să remedieze inconvenientele scontului. Băncile nu agreează întotdeauna
scontul mai ales când este vorba de sume mici iar titlurile sunt prezentate la scont doar cu
câteva zile înainte de scadență.
Creditul prin acceptare sau prin aval este un credit foarte particular, cu rol deosebit pe
plan internațional. Operațiunea constă în acceptarea de către bancă unei trate trase asupra sa,
respectiv în acordarea avalului la o trată trasă asupra unui client.
Piața credit elor pe termen mediu mobilizabile (CMM) este definită de miș carea
creditelor a căror scadență se situează între un an și cinci -șapte ani. Spre deosebire de
creditele pe termen scurt, utilizate pentru plăți curente, creditele pe termen mediu sunt
destinate procurării de mijloace de producție și pentru finanțarea exporturilor. Cererile
pentru asemenea credite provin de la întreprinderi private și publice, comercianți, societăți
imobiliare, particulari.
Principalele trăsături ale creditelor pe termen mediu mobilizabile (C MM) sunt
scadența cuprinsă între 1 și 5 -7 ani și faptul că în anumite condiții ele pot fi mobilizate,
adică băncile pot recupera prin diverse moduri fondurile împrumutate. Din aceste carac te-
ristici rezultă că CMM sunt finanțate nu numai din economii (acumulări) disponibile
pentru acea perioadă, ci și din resurse cvasimonetare (cu caracter de resurse disponibile pe
termen scurt). Sau, altfel spus, prin intermediul pieței CMM se realizează transformarea
fondurilor disponibile pe termen scu rt în fonduri disponibile pe termen lung.
Mecanismul pieței CMM se bazează pe practica băncilor centrale din unele țări de a
primi la scont efecte materializând credite acordate pe o durată de mai mulți ani.
Acest tip de credite prezintă mai multe avanta je și dezavantaje. Avantajele creditelor
mediu mobilizabile sunt:

24
 acordarea de împrumuturi pe mai mulți ani finanțate din resurse pe care așezămintele
finanțatoare le procură, total sau parțial, sub forma primirilor cu depuneri la vedere sau
pe termen scu rt;
 dispunând de sumele respective, debitorii le pot utiliza pentru achiziționarea de
echipamente sau construcții, pentru promovarea exporturilor;
 recurgerea la acest procedeu de finanțare este cu atât mai profitabil cu cât populația
este tentată să păstre ze o parte a economiilor sub formă lichidă.
Dezavantajele acordării creditelor mediu mobilizabile, ce comportă anumite
riscuri, constau în următoarele:
 sistemul conduce la acoperirea unei părți din creditele pe termen mediu prin
emisiunea de monedă a bănci i centrale, putând alimenta procesul in flaționist;
 uneori procedura de mobilizare a creditelor pe termen mediu este susceptibilă să
complice controlul pe care autoritățile monetare trebuie să -l exercite asupra
evoluției masei bănești.
Piața creditelor la termen, nemobilizabile (CTM ) este caracterizată de faptul că această
categorie de credite au scadențe cuprinse de la câțiva ani până la 50 de ani. Dacă în trecut nu
exista nici o posibilitate de refinanțare a acestora, în prezent, legislațiile dintr -o ser ie de țări
prevăd posibilitatea creării piețelor pentru creanțele ipotecare. Titlurile nu pot fi scontate la
banca centrală și nici tranzacționate pe piața monetară, însă pot fi cedate terților pe o piață pe
care banca centrală o alimentează și o reglează.
După natura creditelor acordate deosebim două piețe distincte: piața creditelor
ordinare la termen și piața creditelor ipotecare.
a) Piața creditelor ordinare la termen : Creditele negociate pe piața creditelor ordinare
pe termen mediu și lung se caracte rizează prin aceea că nu există nici o posibilitate de
refinanțare a lor; ele sunt reprezentate prin titluri care pot fi cedate pe piață și nici nu se
materializează în efecte rescontabile. Așadar, fondurile respective sunt imobilizate pe o
perioadă de ti mp considerabilă, iar titularilor le rămâne numai soluția cesiunilor de creanță
după regulile dreptului comercial. Dintre categoriile de credite acordate pe această piață
menționăm: credite acordate de trezorerie; credite acordate de persoane particulare, care își
valorifică astfel economiile fără a apela la intermediari financiari; credite acordate de bănci și
organisme specializate.
b) Piața creditelor ipotecare s-a dezvoltat relativ recent (după anii 1960). Această piață
permite băncilor și celorlalte i nstituții care acordă împrumuturi ipotecare (cu garanții
ipotecare) să mobilizeze creanțele rezultate din împrumuturile respective.

25
Instituțiile participante pe piața împrumuturilor ipotecare sunt:
 Organismele admise pe piață atât ca debitori cât și ca cre ditori;
 Organismele autorizate să intervină pe piață în calitate de creditori (societăți de
investitori, societăți de asigurare, casele de economii etc.);
 Organismele naționale de tutelă.
În practică, nu toate creanțele însoțite de ipotecă sunt eligibile p e piața ipotecară.
Pentru ca acestea să fie admise, trebuie să îndeplinească o serie de condiții, și anume:
 creditele trebuie să fie destinate construirii de locuințe sau îmbunătățirii
locuințelor particulare (și să fie garantate cu ipotecă);
 durata împrum utului să fie cuprinsă între anumite limite minime și maxime;
 debitorul să participe cu fonduri proprii la finanțarea unei părți din investiție.
Dobânzile practicate pe cele două piețe sunt strâns legate deși operatorii de pe piața ipo –
tecară caută plasam ente sau refinanțări pe termene mai lungi decât piața monetară.
2.2. C ATEGORII DE CREDITE ÎN SISTEMUL FINANCIAR -BANCAR
În practica financiar –bancară din România există mai multe categorii de credite,
clasificate în funcție de mai multe criterii:
a) În funcție de perioada de acordare distingem următoarele categorii de credite :
– Credite pe termen scurt : sunt orice operațiuni de împrumut de sume de bani
pe o perioadă ce nu depășește 12 luni. Rambursarea, pentru acest tip de credite, se face
integral, la scadență (pentru credite acordate întreprinderilor sau credite de consum). Cre ditul
pe termen scurt este forma curentă a creditului la bancă întrucât convine în mai mare măsură
exigențelor de lichidități cerute de autoritățile monetare. Dobânda, pent ru acest tip de credite,
variază și în funcție de destinația creditului și se plătește de către beneficiarul credi tului con –
form convenției de credite, fie trimestrial, fie la scadență.
– Credite pe termen mediu sunt împrumuturi a căror rambursare se f ace într -o
perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani. Se acordă pentru activitatea de import -export, pe bază de
contracte ferme în acest sens, pentru activitatea de investiții. Rambursarea acestui tip de
credite se face de obicei în tranșe lunare (sau trimestrial e). Creditul de acest tip se acordă prin
băncile specializate pe ast fel de operațiuni. Dobânda va fi mai mare decât a împrumuturilor pe
termen scurt, calcu lându-se dobânda sumei mai mari cât și a termenului.
– Credite pe termen lung sunt împrumuturi a căror perioadă de rambursare este
mai mare de 5 ani. Aceste credite se acordă pentru investiții pe termen lung, cu durata de fo –
losință îndelungată (de exemplu credite pentru construirea de locuințe). Rambursarea se face
eșalonat, ca și în cazul credite lor pe termen mediu, la termenele stabilite (lunar, tri mestrial

26
etc.). Creditul pe termen lung este acordat de instituții financiare specializate. Dobânda,
împreună cu o parte din creditul principal de rambursează la termenele stabilite
b) În funcție de debitorul (partenerul) băncii, în cadrul unui raport de creditare,
întâlnim:
– Credite acordate persoanelor fizice sunt mai ales credite de consum, care se
acordă pe termene diferite. Acest tip de credite presupune existența unor garanții certe, iar
nivelul dobânzii percepute este uniformizat de -a lungul perioadei creditării (stabilită în funcție
de obiectul creditării). Calitatea debitorului (garanția sa morală, în primul rând) influențează
mai puțin nivelul ratei dobânzii și mult mai mult însuși proce sul de acordare sau neacordare a
creditului. În practica financiar -bancară există următoarele forme ale creditului acordat
persoanelor fizice:
 Credite pentru construcții de locuințe pe termen lung cu garanții ipotecare.
Ipoteca este un contract imobilia r, ce ia naștere din convenția părților, potrivit formelor prevă –
zute de lege și care nu produce obligații decât în sarcina celui care solicită credit;
 Credite pentru cumpărări de automobile. Garanția acestor credite o constituie
automobilul însuși. Se acordă pe o perioadă de 2 -5 ani. Ratele dobânzii sunt relativ reduse;
 Creditul pentru studii. Se acordă pentru întreținerea studenților pe perioada
studiilor și acoperă total sau parțial taxele școlare. Ele nu sunt profitabile pentru bănci și de
aceea au o pondere redusă în cadrul creditelor acordate de către acestea;
 Liniile de credit pentru cărțile de credit . Acest tip de credit s -a dezvoltat mai
mult datorită ușurinței folosirii instrumentelor de plată. Banca stabilește un plafon debitor
până la c are se onorează plățile făcute prin cartea de credit, în funcție de bonitatea fiecărui
client, chiar dacă nu există disponibil în cont. Pentru soldul debitor chiar în cadrul plafonului
se percep dobânzi foarte mari. Majoritatea clienților alimentează peri odic conturile în așa fel
încât nu apar debite decât rareori.
– Credite acordate persoanelor juridice, care, la rândul lor, îmbracă mai multe
forme, și anume:
 Avansurile în cont curent (credite de casă) reprezintă raporturile de credite
întemeiate p e o bună cunoaștere a activității întreprinderii. Astfel, nu se mai consemnează prin
înscrisuri fie care angajament. Aceste credite nu sunt garantate formal, fiind menite să
satisfacă ne cesitățile cu rente privind acoperirea cheltuielilor de producție cu caracter
imprevizibil și greu de localizat în obiecte care să reprezinte o garanție veridică. Aceste
credite nu au un termen de ram bursare.

27
 Linia de credit este o modalitate generală de acordare a creditelor. Această
modalitate de acordare a credite lor presupune fie efectuarea creditării prin cont curent, fie prin
deschiderea unui cont separat de împrumut. Linia de credit permite acor darea unor sume
clientului debitor, a căror valoare să se înscrie într -un anumit plafon maxim aprobat de bancă.
Cred itarea se face în urma unei cereri aprobată de către bancă, în limitele unui plafon stabilit
de aceasta. Mărimea acestui plafon depinde de mai mulți factori: – poziția întreprinderii pe
piață; – natura activității întreprinderii; – rezultatul analizelor ef ectuate de către inspectorii de
bancă la unitatea economică respectivă.
 Creditele speciale servesc pentru finanțarea subscrierii de titluri de credit și
pentru finanțarea agenților de bursă. Acest tip de credite nu se întâlnesc în practica bancară
românească dar se vor dezvolta odată cu dezvoltarea și a concurenței.
 Credite pe stoc se acordă pe baza unei garanții explicite, respectiv stocul de
marfă din depozit.
c) În funcție de destinație, distingem următoarele categorii de credit, și anume:
– Creditele productive dețin cea mai mare pondere în perioada actuală. Se
întâlnesc următoarele tipuri de credite productive:
 Credite pentru activitatea curentă sunt credite care se acordă în general pe
termen scurt agenților economici pentru desfășur area activității curente. Aceste credite sunt
acordate pentru sprijinirea activității agenților economici, cuprinzând toată gama de credite
(pe gaj de mărfuri, efecte de comerț, ipotecă etc.). Creditul se acordă pe o perioadă stabilită,
iar rambursarea se face integral la scadență, dobânda calculată achitându -se lunar.
 Creditele pentru investiții se acordă pe termen mediu și lung. Aceste credite
sunt destinate construcțiilor de locuințe, pentru construirea de obiective industriale, etc. Mai
mult ca oric ând, banca joacă rolul de consultant financiar al întreprinzătorului în astfel de si –
tuații. Riscul aferent acestor tipuri de credite este mai mare, presupunând calcule de reac tua-
lizare și de eficiență a investițiilor. În general rambursarea acestora se face în tranșe (de pre –
ferat regresive) cu plata lunară a dobânzii aferente.
– Creditele consumative sunt credite ce se acordă pe termen scurt sau cel mult
mediu, persoanelor fizice. Ele sunt destinate să acopere costurile bunurilor și ser viciilor de
care beneficiază prin rețeaua de comercializare și servicii, sau prin recreditarea creanțelor în
acest scop.
d) În funcție de performanța (calitatea) lor, distingem următoarele categorii de credite:

28
– Credite performante, sunt acea categorie de credite care pentru bancă
reprezintă credite în curs de execuție, a căror durată de acordare nu este expirată, iar debitorii
și-au achitat în momentul respectiv toate datoriile față de bancă.
– Creditele restante, reprezintă creditele nerambursate la scadență , neachitate la
termenele stabilite prin contractul de credit. În cazul în care debitorul nu -și achi tă la timp
obligațiile, creditul rămas se trece într -un cont separat, de credite restante, dobânda co res-
punzătoare acestora fiind majorată. Pentru lich idarea acestui tip de credite banca, fie că
urmărește debitorul în instanță pentru valorificarea garanțiilor materiale, fie, în urma unui
contract cu debitorul, prelungește contractul de credit.
Politica de finanțare9 a firmei are ca alternative de decizie următoarele surse: interne, re –
zultate din autofinanțare (amortizare și profit) și din dezinvestiții (cesiuni) de active fixe și cir –
culante; externe, respectiv atragerea de capitaluri din afara întreprinderii, care la rândul lor pot fi
proprii (de la ac ționari și asociați) și împrumutate (de la bănci și/sau obligatari).
În de cizia de fi nanțare, principala alegere se face între sursele proprii și cele
împrumutate. Criteriul de selectare îl reprezintă costul procurării capitalului, urmărindu -se
reducere a costului mediu pon derat al capitalului. Se apreciază costuri mai reduse în cazul
creditelor bancare și îm prumuturilor obli gatare, cu condiția ca rata îndatorării (levierul) să fie
rezonabilă (dato rii/capitaluri proprii < 1). Cu toate că atragerea de capitaluri de la acționari
generează cele mai mari costuri, creșterea ca pitalurilor proprii prezintă avantajul îmbunătățirii
structurii finan ciare a întreprinderii.
2.3. POLITICA DE FINANȚARE A FIRMEI
Finanțarea firmei se face pe termen scurt (sub 1 an) , pe termen mediu (între 1 și 5 ani)
și pe termen lung (peste 5 ani). În cele ce ne privește, în continuare, vom aprecia finanțarea
sub două aspecte, și anume: a) finanțarea pe termen scurt; b) finanțarea la termen (pe termen
mediu și lung). La baza ambelo r modalități de finanțare stau atât fondurile proprii cât și cele
împrumutate.

9 Decizia de finanțare este asumată de echipa managerială a firmei și mai puțin de furnizo rii de capitaluri (acționari,
obligatari, bănci etc.). Așa cum s -a arătat în capitolele anterioare, obiectivul major urmărit de manageri și investitori
este maximizarea valorii de piață a firmei, valoare care se va partaja între acționari și împrumutători. Cu toate că există
o comunitate de interese, între cei implicați și valoarea de piață a firmei, există unghiuri de vedere diferite cu privire la
maximizarea valorii firmei, și anume: investitorii de capital urmăresc o remunerare a investiției lor la o ren tabilitate
superioară oportunităților de piață financiară (RIR > i; VAN > O), echipa managerială este nevoită să urmărească
reducerea costului capitalurilor. În acest capitol vom aborda problema finanțării din punctul de vedere al echipei
manageriale, prim a fiind analizată la capitolul privind investițiile.

29
2.3.1. P OLITICA DE FINANȚARE LA TERMEN
Finanțarea la termen vizează acoperirea cu surse de finanțare a activelor stabile
(imobilizărilor), care se clasifică după succesiunea ap ariției și lichidității lor în imobilizări ne –
corporale, corporale și financiare. Această finanțare presupune fonduri pe perioade înde lun-
gate de timp (permanente) și se poate realiza din fonduri (capitaluri) proprii – capital social,
fondurile și rezer vele proprii și profit net (nerepartizat), precum și din datorii la termen – îm-
prumuturi, angajamente etc.
Finanțarea din surse proprii se poate realiza prin finanțare internă (autofinanțarea –
amortizare și profit) și prin finanțare externă (surse propri i externe – creșteri de capital prin:
noi aporturi de numerar; încorporarea rezervelor; conversiunea datoriilor).
Finanțarea internă (autofinanțarea) presupune că firma își asigură dezvoltarea cu forțe
proprii, folosind drept surse de finanțare o parte din profit și fondul de amortizare10. Ast fel,
firma își acoperă atât nevoile de înlocuire și dezvoltare a activelor imobilizate, cât și creșterea
activelor circulante. Provizioanele și dezinvestițiile sunt, de asemenea, surse de fon duri care
completează surs ele finanțării interne. Având în vedere faptul că amortizarea și pro vizioanele
sunt cheltuieli care se exonerează de la plata impozitului pe profit și că profitul net ră mâne o
sursă gratuită de finanțare, precum și faptul că dezinvestiția, în unele caz uri, este neim –
pozabilă, se apreciază că finanțarea internă are un cost mai mic decât costul mediu pon derat al
întregului capital al întreprinderii și ca atare autofinanțarea este cea mai eficientă so luție de
acoperire a nevoilor permanente de capitaluri .
Capacitatea de autofinanțare (CAF) este surplusul de monetar obținut de între prindere,
într-o perioadă de timp și se determină, luând în considerare aspectele economice și finan ciare
ale firmei11, cu relația:

CAF = (V – C) (1 – I/100) + A
în care:
V- venituri totale (din activitatea de exploatare, financiară și excepțională);
C- cheltuieli totale (de exploatare, financiare, excepționale);
A- cheltuieli cu amortizarea activelor imobilizate;
I – impozitul pe profit.

10 Amortizarea este procesul de recuperare treptată prin cifra de afaceri, a fondurilor alocate în activele imobilizate.
11 Aspectele economice pornesc de la previziunile vânzărilor (cifra de afaceri) și d e la previziunile asupra cos turilor
(materii prime, materiale, etc.), în timp ce aspectele financiare au în vedere politica de împrumut promovată de agentul
economic care ocazionează cheltuieli financiare fixe, politica de amortizare, politica de reparti zare a profiturilor, care
diminuează atât volumul dividendelor distribuite acționarilor, cât și profitul reinvestit.

30
De reținut este faptul că autofinanț area efectivă este mai mică decât capacitatea de au –
tofinanțare, pentru că nu întreaga capacitate de autofinanțare rămâne la dispoziția între prin-
derii. Aceasta rezultă din relația:

CAR = CAF – (D + PP)
în care:
CAR – capacitatea de autofinanțare reală;
D – dividende;
PP – participații la profit.
Capacitatea de autofinanțare se află sub influența gradului de îndatorare al firmei. Cu
cât crește CAF, crește și posibilitatea apelării la credite. Cu cât structura financiară este mai
îndatorată, cu atât cheltuielile financiare (dobânzile) anuale sunt mai mari și, ca atare, reduc
beneficiul și posibilitățile de autofinanțare. În cazul creditelor pe termen lung și mediu (DTL),
condiția care se pune este următoarea:
DTL
CAF4

Finanțarea externă (surse proprii externe) este necesară în majoritatea cazurilor, ca ur –
mare a incapacității de autofinanțare. În acest caz se apelează la surse proprii, care se do –
vedesc destul de rentabile, cum sunt: noi aporturi de capital (în numerar și/sau în natură) s au
subvenții de la bugetul de stat. Creșterea de capital prin surse proprii este motivată de politica
dividendelor firmei (rentabilitatea asigurată fiecărei acțiuni) și de poziția de piață a firmei
(creșterea valorii de piață a acțiunilor). Deci, aceasta s e asigură prin emisiunea de noi
acțiuni12.
Pentru a se putea vinde, valoarea de emisiune (V e) a noilor acțiuni este mai mică decât va –
loarea de piață (V p). Aceasta determină un efect de diluare (diminuare) a valorii acțiunilor vechi.
Valoarea de piață (V p) a tuturor acțiunilor (vechi și noi) se determină cu relația:

Vn + vp=Vpn+Vpv

în care:
Vpn- valoarea de piață a tuturor acțiunilor noi (numărul acțiunilor noi x valoarea de emisiune
a acțiunilor noi);
Vpv- idem, acțiuni vechi;

12 Subscrierea la creșterea de capital prin emisiunea de noi acțiuni, determină un „efect de diluare” a rentabilității
acțiunilor, prin împă rțirea profitului net la un număr mai mare de titluri.

31
n(v)- numărul acțiunilor noi (vechi)
În cadrul finanțării externe din surse proprii intră și creșterea de capital, prin încor –
porarea rezervelor, a primelor de emisiune și a profiturilor nerepartizate, care dau posi bilitatea
atribuirii gratuite de acțiuni noi.
Finanțarea internă este influențată de politica de dividende . Politica de dividende
implică decizia echipei manageriale de a distribui profiturile acționarilor sau de a le reține,
pentru a fi reinvestite în afaceri. Optimul acestei politici este acea politică ce stabilește u n
echilibru între dividendele curente și rata de creștere viitoare, astfel încât prețul acțiunilor
firmei pe piață să fie maxim.
Finanțarea prin angajamente la termen este finanțarea externă ce se poate realiza prin:
împrumuturi ordinare (împrumuturi de la bănci și/sau instituții financiare); împrumuturi
obligatare (prin emisiunea și vânzarea de obligațiuni); leasing -ul sau credit -bail (închiriere, cu
posibilitatea cumpărării ulterioare, la un preț prestabilit, a activelor fixe).
Împrumuturile ordinare prez intă trei mari avantaje, pentru cei ce recurg la ele: ra pi-
ditate, flexibilitate și costuri de obținere reduse. Obligațiile anuale (semestriale, lunare, etc.)
cuprind rambursările periodice (amortismente) plus obligațiile plății dobânzii la creditul ne –
rambursat13.
În funcție de dobânda ce li se aplică, împrumuturile ordinare pot fi împrumuturi cu do –
bândă variabilă, variabilitate cunoscută încă de la semnarea contractului și împrumuturi cu
dobândă variabilă, în care evoluția variabilității nu este cunosc ută de părți la semnarea
contractului.
Rambursarea (amortizarea) împrumuturilor ordinare, se poate face astfel:
a) prin anuități constante și rată fixă a dobânzii;
b) prin anuități variabile și rată fixă a dobânzii;
c) cu rata variabilă a dobânzii;
d) prin anuități variabile, în funcție de diverse clauze contractuale;
Împrumutul obligatar se caracterizează prin relații contractuale stabilite între o masă
de cre ditori și un singur debitor. Fiecare creditor primește, în schimbul lichidității sale, un
înscris numit certificat de obligațiune (obligațiunile). Aspectele privind emisiunea și
rambursarea obli gațiunilor au fost prezentate la capitolul referitor la titlurile financiare.
Leasing („credit -bail” sau „location financement”) constituie o alternativă la obținerea
și utilizarea activelor prin închirierea lor, mai ales când valoarea respectivă este foarte mare.

13 Principalele inegalități ce le presupune un împrumut ordinar sunt: A = A p + D; Î = Ap, unde: A – anuitatea unui împrumut
ordinar; A p – amortismentul (rambursarea) periodic; D – dobânda; Î – suma î mprumutului; Ap – suma amortismentelor periodice.

32
Leasing -ul este o procedură de finanțare a investițiilor prin care o bancă, sau o
instituție financiară specializată, achiziționează un bun (mobili ar sau imobiliar) pe care -l
închiriază unei firme (sau particular), aceasta din urmă având posibilitatea de a -l cumpăra la
sfârșitul contractului la un preț convenit (în general, la valoarea reziduală).
De asemenea, plata chiriei este o cheltuială deductib ilă de la plata impozitului, ce va afecta
pozitiv activitatea financiară a firmei.
Leasingul se prezintă sub mai multe forme, și anume:
a) Leasing direct, când furnizorul este și finanțatorul operațiunii;
b) Leasing indirect, când între furnizor și chiriaș se in terpune finanțatorul;
c) Renting, când finanțatorul dă un bun în locație unui chiriaș pe o durată
inferioară duratei vieții economice a bunului.
2.3.2. P OLITICA DE FINANȚARE PE TERMEN SCURT
Finanțarea pe termen scurt presupune decizii curente, care sunt subor donate deciziilor
strategice (pe termen mediu și lung). Aceste decizii sunt denumite generic gestiune de
trezorerie (gestiune financiară pe termen scurt).
Alături de mijloace fixe, întreprinderea, pentru a exista, are nevoie de active circulante
(active pe termen scurt, sau active sub un an). Prin urmare, pe lângă stabilirea necesarului de
active circulante, pentru desfășurarea în bune condiții a activității economice, o influență
deosebită o are și decizia privind modul de finanțare a acestora.
Finanțarea pe termen scurt, în mod curent, se face pe baza creditului pe termen scurt,
care înseamnă orice datorie plătibilă în decurs de un an.
După proveniența lor, sursele de finanțare pe termen scurt (a activelor circulante) sunt
surse proprii, surse atrase (pas ivele stabile), surse împrumutate și alte surse.
A) Sursele proprii, implică participarea acționarilor și asociaților la proprietatea firmei
și la distribuirea profitului net. Această sursă este considerată cea mai sigură cale de finanțare,
determinând aut onomia financiară și eliminarea riscului.
B) Surse atrase de capital (pasivele stabile), reprezintă, practic, împrumuturi pe termen
scurt care se creează prin decalajul, în timp, între momentul vânzării produsului sau prestării
serviciului și momentul în c are beneficiarul plătește contravaloarea aceastuia (decalajelor
dintre apariția datoriei, obligația de plată și stingerea ei efectivă).
Aceste surse generează obligații față de terți, stat și salariați, iar pe durata de timp de
la apariție până la stingere , sunt folosite pentru finanțarea pe termen scurt a activelor
circulante. Din cadrul surselor atrase (pasivele stabile), menționăm următoarele:

33
a) Salariile și impozitele de plătit14 – reprezintă un credit repetabil și continuu pe
termen scurt, care crește pe măsura dezvoltării firmei, reprezentând o sursă „gratuită” de
credit, pentru că nu există o rată a dobânzii la acest tip de credit.
b) Creditul comercial (efectele comerciale de plătit) – este cea mai importantă
categorie de credit pe termen scurt, care apare spontan, ca rezultat al achizițiilor de materii
prime și materiale pe credit. Acesta este o importantă și convenabilă sursă de finanțare, mai
ales pentru firmele mici, care nu pot recurge la finanțarea bancară.
Creditul comercial are o dublă semnifi cație pentru firmă, și anume: este o sursă de
credit pentru finanțarea achizițiilor și este o utilizare de fonduri în măsura în care firma
finanțează vânzările pe credit către proprii săi clienți. Diferența dintre cele două categorii de
credite comerciale poartă denumirea de „credit comercial net”:

Ccn = Ccp – Cepl
în care:
Ccn – credit comercial net;
Ccp – efecte comerciale de primit;
Cepl- efecte comerciale de plătit.

C) Surse împrumutate – finanțarea bancară pe termen scurt apare în situațiile în care
nevoile de finanțare sunt superioare surselor proprii și a celor atrase de capitaluri circulante.
Aceste surse apar în bilanțurile contabile la poziția „credite pe termen scurt” și sunt a doua
formă de finanțare pe termen scurt, în ordinea importanței, dup ă creditul comercial.
Principalele forme de împrumuturi pe termen scurt pe care le oferă băncile firmelor
interesate sunt:
a) Împrumuturi operaționale (linie de credit operațională, sau pur și simplu linie de
credit – pentru o perioadă de 1 an). Acordul de împrumut (numit și facilitate de împrumut)
specifică o sumă maximă care poate să fie împrumutată, iar utilizatorul împrumutului poate să
folosească această sumă până la maximum, fără alte pretenții din partea băncii, cu respectarea
anumitor condiții – concepute pentru a limita gradul de risc la care se expune banca, dacă
sănătatea firmei se deteriorează pe perioada împrumutului. Aceste împrumuturi sunt garantate
în mod obișnuit cu stocurile și efectele comerciale de primit. Împrumuturile operaționale sunt

14 Întrucât salariile și impozitele de plătit, precum și creditul comercial, apar în mod natural, în decursul derulării afacerii , mai sunt
cunoscute sub denumirea surse spontane de fonduri, iar împrumuturil e bancare, efectele de comerț, finanțarea prin stocuri, etc., sunt
surse nespontane de fonduri, pentru că nu sunt generate în decursul derulării afacerii.

34
de două tipuri: la cerere (rambursarea împrumutului către bancă se face la cererea acesteia) și
la termen (rambursarea se face la scadența stabilită, sau înainte de termenul scadenței, dacă
debitorul nu a respectat termenii din acordul de credit).
b) Împru muturi de tip „credit de legătură” – permit utilizarea fondurilor din surse, cum
ar fi vânzarea unui activ sau o emisiune de obligațiuni sau acțiuni, înainte ca aceste fonduri să
fie efectiv disponibile. Aceste împrumuturi se fac, de obicei, pentru un timp foarte scurt, ele
numindu -se și „finanțare intermediară”.
c) Creditele de trezorerie – stau la baza acoperirii nevoilor ce apar ca urmare a
decalajelor existente între cheltuielile și încasările din exploatare, determinate de caracterului
ciclului de expl oatare. În cazul acestor credite banca este interesată de bonitatea debitorului și
de solvabilitatea pe termen scurt a acestuia. Volumul creditelor se stabilește pe baza situației
de trezorerie întocmită de agentul economic.
d) Scontul – este operațiunea d e credit prin care banca pune la dispoziția unui client o
sumă de bani, în schimbul unui efect comercial (trată, bilet de ordin, etc.), înainte ca acesta să
ajungă la scadență, după deducerea unei dobânzi, a unor cheltuieli diverse și a unui comision.
D) A lte surse se referă la: efecte de comerț (hârtii de comerț); finanțarea cu ajutorul
stocurilor (garanția cu stocuri); finanțarea pe baza clienților neîncasați (finanțarea prin efecte
comerciale de primit) ș.a.
a) Efectele de comerț15 sunt negarantate , fiind emise de firmele cu situație financiară
foarte bună. Deși costul efectului de comerț este mai mic decât costul împrumutului bancar, pe –
rioada de scadență pentru efectul de comerț este scurtă, de obicei sub 90 de zile.
Efectele de comerț sunt tranzacționa te pe piața monetară de către dealerii de investiții,
care achiziționează aceste instrumente la preț redus și apoi le vând sau le păstrează în stoc.
b) Împrumutul pe termen scurt garantat , este acela care se bazează pe o garanție (gaj).
Cel care face împru mutul gajează pentru acesta unele active specificate, și care, în caz de
neplată, vor trece în proprietatea celui care a oferit împrumutul.
Cu excepția efectelor de comerț, toate celelalte tipuri de împrumuturi pot fi garantate,
dacă așa se dorește sau dac ă este necesar. Adesea sunt preferate împru muturile fără garanții,
deoarece costurile contabile ale împrumuturilor cu garanții sunt deseori ridicate.
Un foarte mare număr de credite pe termen scurt este garantat prin stocuri. În practica
economico -financi ară sunt cunoscute mai multe metode de garantare prin stocuri, și anume:
 garanții asigurate (acoperite) de stocuri, care oferă un drept asupra oricăror

15 Este denumirea generică pentru titlurile de credit pe termen scurt realizate din operațiunile comer ciale: cambia, bilet la ordin, cecul.
Numite și efecte comerciale, ca esență, efectele de comerț reprezintă mijloace de plată și credit .Normele -cadru BNR nr.6 din 08.04.1994

35
active deținute la momentul respectiv sau achiziționate ulterior, și asupra
cărora nu mai există un alt drept;
 primirea în gaj, instrument care stipulează că cel care a făcut împrumutul
deține bunurile gajate în gestiune și le gestionează în beneficiul ofertantului de
credit. Acest mod de garanții se face în baza recipisei de credit, care este
trimisă ofe rtantului de credit de către beneficiarul împrumutului, în momentul
primirii fondurilor;
 garantarea cu stocuri prin recipisa de depozit (varanturi), care presupune
depozitarea stocurilor într-un depozit public, care reprezintă un terț
independent, ce se implică în depozitarea și păstrarea bunurilor.
Datorită răspunderii limitate a unei societăți, în cazul nerambursării împrumutului
creditorul nu poate să ridice pretenții asupra proprietății personale a debitorului. Una din
modalitățile de rezolvare a aces tei probleme, mai ales pentru împrumuturile acordate micilor
companii, este aceea de a -i determina pe principalii acționari să semneze o garanție personală
pentru împrumut, care să garanteze rambursarea datoriei (atât a sumei inițiale, cât și a
dobânzii). Cea mai comună garanție personală este ipotecarea bunurilor personale reprezintă
ipotecarea unui bun mobil proprietate personală (automobil, utilaj, etc.); ipoteca obișnuită
cere întotdeauna un bun imobil.
c) Finanțarea prin efecte comerciale de primit, ca re implică fie gajarea acestora, fie
vânzarea lor (procedeul de factoring).
Gajarea efectelor comerciale de primit se caracterizează prin faptul că cel care oferă
creditul nu are numai dreptul asupra acestor efecte comerciale de primit, dar, dispune și de
drept de recurs la adresa celui care se împrumută. Dacă persoana (firma) care a cumpărat
bunurile nu plătește, firma vânzătoare trebuie să suporte pierderea. Cu alte cuvinte, riscul de
neplată a efectelor comerciale gajate trebuie să fie suportat de către firma care face
împrumutul, și nu de către ofertantul de credit. Dacă contabilizarea și încasarea efectelor
comerciale de primit rămâne în grija firmei care se împrumută, procedeul poartă numele de
„finanțare nenotificată” (cumpărătorul bunurilor nu are cu noștință despre gajarea efectelor
comerciale de primit ale firmei vânzătoare), pe când „finanțarea notificată” presupune că
ofertantul de credit preia și responsabilitățile de contabilizare și de încasare a efectelor
comerciale de primit, iar cumpărătorul bunurilor trebuie să fie informat despre gajarea
efectelor comerciale de primit ale firmei vânzătoare.
Vânzarea efectelor comerciale de primit sau procedeul de „factoring” implică
achiziționarea acestor efecte comerciale de primit de către ofertantul de cr edit fără ca acesta
să aibă drept de recurs asupra celui care se împrumută (firma vânzătoare). Cumpărătorul

36
bunurilor este informat asupra transferului și efectuează plata direct la ofertantul de credit.
Deoarece firma de factoring ia asupra sa riscul de n eplată al clienților rău platnici și ca urmare
are dreptul să efectueze un control asupra termenelor și standardelor de credit comercial
acordat și asupra încasărilor de la cei care întârzie plățile.
La baza alegerii surselor de finanțare pe termen scurt s tau mai multe criterii, printre
care armonizarea, costul, disponibilitatea și flexibilitatea. Conform principiului armonizării ,
întreprinderea trebuie să decidă cât de mult poate să riște dacă dorește ca finanțarea activelor
circulante să se facă cu resurs e temporare. Costul creditului reprezintă, de asemenea, un
criteriu esențial în selectarea finanțării pe termen scurt. De aceea, trebuie determinate
costurile pentru surse alternative ale diferitelor surse de finanțare și alegerea celei mai
eficiente. Treb uie ținut seama, de asemenea, de costurile de oportunitate. Disponibilitatea
creditului se referă atât la mărime, cât și la condițiile impuse de finanțarea pe termen scurt.
Flexibilitatea creditului se referă la capacitatea firmei de a achita datoriile leg ate de un credit,
de a păstra capacitatea de a reînnoi și a crește acest credit, precum și la ușurința cu care
societatea poate garanta sau crește finanțarea pe termen scurt.
2.4. S TRUCTURA FINANCIARĂ, CAPACITATEA ȘI EFECTUL DE ÎNDATORARE
Structura financ iară a firmei este dată de compoziția capitalurilor acesteia. Aceasta se
definește în două modalități:

 prin luarea în considerare a duratei imobilizării capitalurilor (SF);
 avându -se în vedere proveni ența capitalului (SF').
Relațiile de calcul sunt:

SF =FTS
FTML=RT
Cpe

SF' =DT
Cpr

în care:
FTS – finanțările pe termen scurt, care se realizează pe seama resurselor stabile (credite
comerciale și credite bancare pe termen scurt);
FTML – finanțările pe termen mediu și lung, se referă la acoperirea act ivelor imobilizate și a
unei părți din activele circulante);
DT – datorii totale;

37
Cpr – capitalul propriu.
Alegerea structurii financiare presupune rezolvarea a două probleme esen țiale, și anu me:
a) stabilirea raportului între capitalul permanent și capitalurile pe ter men scurt;
b) stabilirea proporțiilor fiecărei surse de capital permanent în totalul pasivului bi lanțului.
Sursele de finanțare trebuie astfel combinate încât să asigure maximizarea valorii firmei.
Decizia de structură financiară va trebui să stabilească un asemenea raport între
finanțările prin credite și prin resurse proprii, astfel încât costurile de finanțare să fie cât mai
mici. Această decizie depinde de obiectivele de creștere economică a societății, de nivelul
rentabilității s contate și de riscurile pe care consimte să și le asume, dar și de terți (acționari),
bănci și alți împrumutători, de stat ca și de conjunctura economică. Din practica bancară, se
consideră că ponderea creditelor nu trebuie să depășească 60% din sursele de finanțare.
La baza optimizării structurii financiare stau mai multe teorii, printre care teoria clasică, teoria
MM și teoria modernă. Teoria optimizării structurii capitalului este legată de relația costul
capitalului – structura capitalului.
Teoria clasi că arată că indicele datoriei [D/C p+D] poate fi corelat ca proporție a datoriei în
totalul capitalului (capital propriu+datorii). Acest indice este măsurat de -a lungul axei
orizontale. Costurile specifice ale capitalului unei firme, în funcție de acest ind ice sunt
măsurate pe axa verticală. Cu cât indicele datoriei crește, costul datoriei (costul capitalului,
Kd) rămâne constant atâta timp cât creditorii nu percep nici o expunere semnificativă la
creșterea riscului de neonorare a obligațiilor firmei față de aceștia. Într -un anumit punct “C”,
creditorii vor crede că datoria a atins o proporție critică, după care un împrumut în plus va
crește indicele datoriei dincolo de punctul “C”, crescând semnificativ riscul neonorării
obligațiilor de plată ale firmei. Cre ditorii vor cere o compensare mai mare pentru asumarea
acestui risc ridicat și deci, costul unei datorii suplimentare va crește.
Costul specific al capitalului propriu este reprezentat în graficul din figura 2. 2.a) de linia K Cp,
situată deasupra liniei co stului datoriilor în toate cazurile, deoarece capitalul propriu
(acțiunile) este întotdeauna mai scump decât datoriile. Acționarii cer compensații mai mari
decât creditorii deoarece ei suportă un risc mai mare. Teoria clasică a structurii capitalului
susține că atât acționarii cât și creditorii se tem de o îndatorare prea mare.
Curba costului mediu ponderat al capitalului (K p) este obținută din liniile celor două costuri
specifice. În punctul “H” de pe axa verticală, firma nu are datorii, astfel costul medi u ponderat
este 100% costul propriu. În punctul “B” firma folosește mai multe datorii decât capitalul
propriu. Costul mediu ponderat compus dintr -o proporție mare de fonduri ieftine (credite) și o
proporție mică de fonduri scumpe (proprii), scade și este m ai mic decât cel din punctul “A”.

38
Scăderea costului mediu ponderat continuă până în punctul “C”, dar începând de la acest
punct costurile ambelor tipuri de finanțare încep să crească, ca de altfel și costul mediu
ponderat. Deci în punctul “C” avem următoar e situație: costul mediu ponderat al capitalului
este minim; structura capitalului firmei este la un punct optim; indicele datoriei are cel mai
bun nivel.
Întrucât teoria clasică nu -l ajută pe managerul financiar să găsească acest punct optim ușor,
necesit ând un proces de încercări repetate, ea nu -și găsește reflectare în practica financiară.

Fig. 2.2. Structura capitalului firmei în teoria clasică (a) și teoria MM (b)

Kd (%) KCp Kd (%) KCp
Kp
H Kp
Kd Kd

A B C D/(C p+D) A B C D/(C p+D)
(a) (b)

Teoria M.M.16 are în vedere faptul că K d (costul capitalului sau al datoriei) se comportă ca în
teoria clasică, iar K Cp (costul capitalului propriu) este întotdeauna mai ridicat decât cel al
datoriei. MM afirmă, totuși, că evidența statistică pe care își bazează teoria, arată K p (costul
mediu ponderat al capitalului) este o linie dreaptă. (figura 2.2.b)).
Pentru a rămâne constant K p, K Cp trebuie să crească. Prin urmare, cu cât crește proporția
datoriei, mai puțin scumpă și scade proporția capitalului propriu, mai scumpă, cu atât costul
medi u scade, dacă nu crește costul capitalului propriu. Cercetările ulterioare au arătat că
modelul MM ia forma graficului din figura 2.3.a). Dacă K p rămâne constant când K d crește,
atunci K Cp trebuie să scadă când firma împrumută peste punctul C. Aceasta înse amnă că

16 În anul 1958 se prezintă o nouă teorie a structurii capitalului, exprimând rezul tatele cercetătorilor Franco Modigliani
și Merton Miller (teoria MM), legate de relația dintre costul capitalului și structura acestuia. Ei au fost recompensați
pentru rezultatele lor cu premiul Nobel în economie pe anul 1985.

39
atunci când creditorii, primii satisfăcuți în caz de faliment, se îngrijorează în legătură cu
creșterea riscului de neplată a obligațiilor, acționarii, ultimii satisfăcuți în caz de faliment sunt
mulțumiți dacă sunt satisfăcuți cu venitul rămas din investițiile lor la firmă.
Teoria MM consideră că valoarea unei firme depinde de profitul său din exploatare și nu de
profitul net. Deci indicele datoriei nu are efect asupra valorii firmei deoarece nu afectează
costul mediu al capitalului.
Deși în mod te oretic, modelul MM este valabil, în realitate condițiile (prezumțiile) modelului
nu au în general loc.

Fig. 2.3. Structura capitalului financiar în teoria MM (a) și teoria modernă (b)

KCp
Kd (%) Kd (%)
KCp

(a) (b)

Teoria modernă a structurii financiare a capitalului firmei se bazează pe următoarele ipoteze:
comportamentul costului datoriei (K d) rămâne neschimbat; curba costului acțiunilor ilustrează
că acționarii acceptă o sumă mai mică a datoriei fără ca să se îngrijoreze în legătură cu
creșterea semnificativă a riscului de neonorare a o bligațiilor de plată, aspect reflectat de
segmentul OB din figura 2.3.b).
Atât timp cât acționarii nu cer o compensație suplimentară, costul schimburilor rămâne
constant (segmentul BC) și K p scade. Totuși acționarii încep să se îngrijoreze că firma are o
prea mare datorie când indicele datoriei crește dincolo de punctul B. Prin urmare ei cer o
compensație suplimentară de la acest punct și K p se aplatizează. Când creditorii încep să se
îngrijoreze și K d începe să crească K p crește în aceeași măsură.
Indicii datoriei cuprinși între segmentul BC, unde K p este minim, definesc o zonă optimă.
Sarcina managerului financiar este să se păstreze structura capitalului firmei în interiorul
acestei zone. O H
Kp Kd
B C D/(C p+D)
O B C D/(C p+D)

40
Teoria modernă rezolvă problemele practice cu care se confruntă teo ria clasică și evită, în
același timp, necesitatea unor prezumții nerealiste ca în teoria MM. Implicațiile teoriei
moderne sunt comparabile cu practicile actuale ale firmelor. Firmele cu indicii datoriei în/sau
aproape de punctul C trebuie să crească fondu rile prin vânzarea de acțiuni comune. Firmele cu
indicii datoriei aflați în zona BC pot emite atât obligațiuni cât și acțiuni comune.
Pentru a se proteja împotriva riscului financiar, creditorii acționează, cerând garanții
asiguratorii și, în același timp , participarea debitorului la finanțare cu capital propriu. Dacă
rentabilitatea este scăzută, debitorul trebuie să aibă o participare mai mare cu capital propriu
pentru a asigura pe creditor și invers. În cazul unei renta bilități nesatisfăcătoare, finanța rea
prin îndatorare accentuează riscul de insolva bilitate și de lichiditate.
Analiza bonității firmei presupune și stabilirea capacității de îndatorare a acesteia .
Această sarcină revine, în primul rând, debitorului, iar în al doilea rând cre ditorului, c are,
acordând împrumutul, își asumă anumite riscuri (de nerambursare, de neplată a dobânzilor, de
imobilizare, etc.).
Capacitatea de îndatorare exprimă posibilitatea firmei de a angaja credite, care să fie
garantate și pentru care plata dobânzilor aferente și rambursarea la scadență a împrumutului
nu creează probleme economico -financiare. Ea se apreciază cu următorii indicatori:
a) Coeficientul îndatorării globale (K îg), care se determină prin raportarea datoriilor
totale (D t) la pasivul bilanțului (P), sau capitalul propriu (C pr):

K =D
Pîgt2/3

K' =D
Cîgt2
pr

b) Coeficientul îndatorării la termen (K ît), determinat prin raportarea dato riilor la
termen (D tml) la capitalul permanent (C pe), capitalul propriu (C pr) și capacitatea de
autofinanțare (C af = profit net – amortizarea – dividend – participarea salariaților la profit).

K =D
îttml1/2Cpe

K' =D
Cîttml1pr

41

K'' =D
Cîttml4af

Dacă firma atinge valorile maxime ale indicatorilor menționați, înseamnă că are o
capacitate de îndatorare saturată și nu mai poate primi noi credite. Este suficient ca un singur
indicator să fie depășit pentru ca operațiunea de creditare să nu se realizeze.
Pentru o mai profundă analiză a bonității ratele de mai sus (coeficienții îndatorării) se
mai completează cu alți indi catori, care să releve solvabilitatea, lichiditate și profitabilitatea
firmei, dar și viteza de rotație a elementelor de activ și de pasiv din patrimoniul acesteia.
Efectul de îndatorare (E î) reflectă rezultatul financiar pozitiv sau negativ pe care -l
obține firma, ca urmare a folosirii creditului în calitate de capital. Gradul de îndatorare al
firmei (nivelul împrumuturilor pe termen mediu și lung) depinde de corelația dintre
rentabilitatea economică (r e) și rata dobânzii (r d), și anume:

Dacă r e > rd  Eî pozitiv și r f>re
Dacă r e < rd  Eî negativ și r f<re
Dacă r e = rd  Eî =0 și r f =re
Politica de îndatorare pe termen scurt se bazează pe decizia firmei în legătură cu
alegerea raportului dintre datoriile totale și capitalurile proprii.
Dacă, aparent, în datorarea influențează negativ rentabilitatea firmei prin cos tul
capitalului împrumutat (dobânzile), care mărește costurile și diminuează profitul, în realitate
îndatorarea are o influență pozitivă asupra rentabilității dacă rata rentabili tății economice este
superioară ratei dobânzii bancare17.
Între rentabilitatea economică și rentabilitatea financiară există legături strânse, care se
exprimă astfel: dacă nu există împrumut, cele două rentabilități (r e, rf) sunt egale; dacă există
împrumut, diferența din tre cele două rate este în funcție de coeficientul structurii financiare a
întreprinderii (datorii/capital propriu) și de dife rența dintre r e și r f.
Îndatorarea permite creșterea rentabilității financiare în raport cu renta bilitatea eco –
nomică, în sensul că rata rentabilității este mai mare decât rata dobânzii. Când r e este mai mi –
că decât r d, efortul de îndatorare este negativ, micșorând renta bilitatea financiară în raport cu
cea economică.

17 Rata rentabilității (r) se poate măsura în funcție de mai mulți indicatori, și anume: rata rentabilității comerciale (r c =
profit/CA); rata rentabilității economice (r e = profit din exploatare / activ); rata rentabi lității financiare (r f = profit net /
Cpr; profitul net = profit în ainte de impozitare).

42
2.5. C ONSIDERAȚII PRIVIND CREDITUL BANCAR
Relațiile bănești ce iau naștere în legătură cu acordarea de împrumuturi monetare sau
sub formă de bunuri materiale și servicii, unor persoane fizice și/sau juridice, ce urmează a se
rambursa ulterior, la o dată numită scadență și la un preț numit dobândă reprezintă credit ul.
Creditul reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori
monetare viitoare. Etimologic, cuvântul “credit” este de origine latină, “creditum -creditare”
însemnând “a crede”, “a avea încredere”. Prin această origine a noțiunii de cred it, este scos în
evidență un element psihologic al existenței unei operațiuni de credit: încrederea.
Termenul de credit are numeroase sensuri economice, fiind utilizat deopotrivă în
activitatea comercială, bancară, în contabilitate, dar și în relațiile co tidiene, între oameni; dar
cea mai largă utilizare a creditului aparține domeniului financiar -bancar și comercial.
Creditul a cunoscut și cunoaște numeroase forme, tocmai pentru a răspunde
necesităților resimțite de agenții economici, în diferite împrejur ări. Astfel, după forma în care
se acordă, creditul îmbracă două expresii:
a) Creditul comercial este un credit pe termen scurt (până la 90 zile) acordat de
furnizor cumpărătorilor, sub formă de livrări de mărfuri, executări de lucrări sau prestări de
servicii, cu plata la o dată ulterioară. Operațiunile de acordare -rambursare a creditului
comercial, de regulă, se consemnează într -un instrument de credit specific de natura cambiei,
tratei, biletului la ordin18. Deținătorul cambiei nu trebuie să aștepte până la expirarea scadenței
de plată, el poate s -o vândă oricând la o bancă prin operațiunea scontare a cambiilor19 sau
chiar a altor efecte de comerț, în scopul obținerii disponibilităților bănești cuvenite.
b) Creditul bancar reprezintă creditul acordat în b ani de către bănci, agenților
economici, pe o perioadă determinată numită scadență, în schimbul unei plăți numită
dobândă. Obiectul creditului bancar îl constituie capitalul de împrumut, iar la acordarea sa se
are în vedere și riscul insolvabilității debit orului, fiind garantat de mărfuri, efecte publice,
acțiuni etc. Acest tip de credit îmbracă mai multe forme: de scont; în cont curent; lombard (pe
gaj de efecte publice, pe efecte de comerț și de mărfuri); ipotecar (destinat activității
imobiliare); obliga toriu; de consum ș.a.

18 Cambia reprezintă un efect de comerț pe termen scurt întocmit într -o anumită formă, susceptibilă să circule pe calea
girului, prin care emitentul (trăgător) dă ordin unei alte persoane (tras) să plătească necondiționat o sumă de ban i unei
a treia persoane (beneficiar) la o anumită dată (scadență) și într -un anumit loc. Trata reprezintă un efect prin care
creditorul dă ordin debitorului să achite la scadență sau la prezentare o anumită sumă de bani beneficiarului sau altei
persoane in dicate de el. Biletul la ordin este un instrument de credit prin care debitorul se obligă să plătească
beneficiarului datoria la termenul fixat.
19 Scontarea este operațiunea prin care proprietarul unui efect de comerț face transmiterea acestuia către o ban că
înainte de scadență, în scopul încasării contravalorii lui, banca reținând taxa de scont, corespunzător timpului de
așteptare și pentru eventuale riscuri pe care și le asumă aceasta. Dacă banca care deține cambia are posibilitatea să o
schimbe la o banc ă centrală, operațiunea se numește rescont

43
Există și alte criterii de clasificare a creditului: subiectul juridic care angajează
creditul, destinația creditului, durata acordării, aria geografică, etc.
Creditul acordat de bănci servește, în general, la crearea sau dezvoltare a unei activități
economice. El este utilizat de către cel care împrumută (firmă) pentru plata factorilor de
producție și care, la rândul său, recuperează acești bani din vânzările de bunuri și servicii
realizate și rambursează datoria (credit + dobândă) c ătre banca creditoare, la un termen numit
scadență.
Elementele creditului sunt:
 schimbul în timp,
 subiecții raportului de credit: debitorul și creditorul,
 promisiunea de rambursare,
 scadența – momentul rambursării creditului,
 dobânda – prețul creditul ui.
Creditul bancar este operațiunea prin care cel împrumutat (debitorul) ia în stăpânire
imediată resurse (bani) în schimbul unei promisiuni – angajament de rambursare viitoare,
însoțită de plata unei dobânzi ce remunerează banca. Creditul băncii este un credit de bani. El
permite agenților economici, ca folosind capitalul altora, să -și acopere în mod operativ și la
momentul oportun necesitățile temporare care le depășesc resursele proprii.
Esențial, în cadrul acestor raporturi, este faptul că unul dintr e parteneri este banca iar
relațiile dintre bancă și parteneri se desfășoară pe terenul valorificării capitalurilor disponibile
și realizarea de profituri, în principal sub formă de dobânzi.
Pentru a putea contura trăsăturile creditului bancar vom porni d e la trăsăturile
creditului în general, având în vedere faptul că de fiecare dată banca este creditorul iar
obiectul creditului îl constituie banul, iar operațiunea de acordare a creditului – “comerț de
bancă”:
– subiecții raportului de credit sunt credito rul (banca) și debitorul, care poate fi: statul,
o întreprindere (persoană juridică), populația (persoană fizică);
– promisiunea de rambursare – constituie elementul esențial al raportului de creditare
și necesită în consecință angajarea unei garanții;
Raporturile de credit implică, în mod obiectiv, anumite riscuri posibile, care îmbracă
următoarele forme:
Riscul de rambursare, care constă în probabilitatea întârzierii plății sau a in capacității
de plată, datorită conjuncturii, dificultăților sectoriale s au a deficiențelor debitorului. Acest
risc este diminuat de existența garanțiilor, dar nu întotdeauna garanțiile pot fi valorificate
rapid și la valoarea estimată. De cele mai multe ori valorificarea garanțiilor este un proces

44
lung, complicat și costisitor , și de aceea banca nu se mulțumește cu garanțiile oferite, ci
analizează situația economico -financiară a clienților săi, pentru a se convinge că aceștia au
capacitatea de a rambursa creditul. Pen tru evaluarea acestui risc banca trebuie să se analizeze
temeinic debitorul prin prisma mai multor aspecte: umane (competență, moralitate), eco nomi-
ce (situația conjuncturii internaționale și naționale), financiar (situația financiară, înda torarea
existentă, capacitatea de rambursare), juridice (forma juridică, legăturile juridice cu alte
întreprinderi) ș.a. În situațiile în care se dorește diminuarea riscului, se poate acționa pentru
divizarea sa prin colaborarea cu alte instituții de credit. Prevenirea riscului este strict legată de
procedura de garantare a î mprumutului;
Riscul de imobilizare (riscul lipsei de lichiditate ), care survine la bancă sau la deținătorul
de depozite ce nu este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni
nereușite a creditelor acordate. Constă în imposibilitatea de a face față plăților exigibile, atunci
când se acordă credite pe termen mediu și lung din disponibilități pe termen scurt sau chiar la
vedere și este mai degrabă un risc de refinanțare în condiții dezavantajoase. Apare necesitatea
unei administrări judicioase a depozitelor și creditelor de către bănci.
Riscul valutar, risc cu care se confruntă orice agent economic care deține sume în
valută. Nu este legat în mod direct de creditare, ci de modificarea cursului valutei respective
pe piață – este mai important în cazul creditelor în valută.
Riscul variațiilor dobânzii , unul dintre cele mai importante riscuri cu care se confruntă
o instituție bancară. Pentru diminuarea acestui risc, banca își rezervă de cele mai multe ori
dreptul de a modific a unilateral rata dobânzii, atât pentru depozite cât și pentru creditele
acordate – în special atunci când clienții nu sunt foarte importanți ca mărime (cazul agenților
mici și mijlocii) – însă băncile trebuie să se alinieze ratelor dobânzilor stabilite pe piață dacă
nu vor să -și piardă clienții, și prin urmare nici în condițiile acestei clauze de modificare
unilaterală a ratei dobânzii riscul variației dobânzii nu poate fi eliminat.
Elementele definitorii (trăsăturile) creditului bancar sunt, în general, următoarele:
a) Termenul de rambursare reprezintă o trăsătură caracteristică a creditului. Aceasta
are o mare varietate: de la termene foarte scurte (24 ore – între bănci, pe piețe monetare) și
până la termene de 30 -50 de ani pentru împrumuturi privind c onstrucții de locuințe. Termenul
de rambursare poate fi: scurt, mijlociu, lung.
b) Dobânda reprezintă prețul creditului și este o caracteristică esențială a acestuia. Ea
se stabilește în convenția de credit, fiind negociabilă. În condițiile actuale, dato rită inflației
care exercită o influență puternică asupra sa, dobânda variază foarte mult.

45
c) Tranzacția și acordarea creditului reprezintă o altă trăsătură caracteristică a
creditului. Acesta poate fi consimțit în cadrul unei tranzacții unice, acordarea unui împrumut,
vânzarea unei obligațiuni, angajarea unui depozit la altă bancă.
d) Consumarea și transferabilitatea creditelor acordurile de credit sunt consemnate în
marea lor majoritate prin înscrisuri, instrumente de credit a căror formă de prezentare implică
aspecte multiple și diferențiate. Esențial în aceste instrumente este obligație fermă a debitorului
privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul băncii de a i se plăti suma angajată. Prin
intermediul transferului instrumentului de credit se realizează cesiunea creanței, respectiv dreptul
de a încasa suma înscrisă în documentul de creditare, precum și veniturile accesorii. Aceasta
permite asigurarea utilizării fluxurilor firești de constituire și utilizare a capacităților disponibile.
Economi ile moderne antrenează fluxuri monetare, al căror conținut îl reprezintă
moneda, ( BANII )20. Ca marfă de sine stătătoare, banii cunosc o mișcare proprie pe o piață dis –
tinctă, numită piața capitalului, sau în sens mai larg, piață financiară.
Importanța cred itului în economia contemporană, derivă din aceea că, apărând, în e co-
nomia de piață, ca o formă de mișcare a capitalului dat cu împrumut, și în același timp, ca for ță
ce dirijează resursele, capacitățile de producție și eforturile umane spre anumite ob iective. Rolul
și importanța creditului derivă din funcțiile acestuia, realizate în concordanță cu in teresele
fiecărei țări, generând deopotrivă avantaje pentru creditor și debitor, dar și pentru evo luția de
ansamblu a economiei naționale respective .
Principalele funcții ale creditului sunt:
a) Funcția distributivă, mijlocind procesul de mobilizare a resurselor bănești tem porar
disponibile în economie, redistribuindu -le apoi prin acordarea de împrumuturi per soanelor
fizice și/sau juridice ale căror nevoi sunt mai mari decât posibilitățile proprii de acoperire;
b) Factor al curbei economice;
c) Funcția de stimulare a desfacerii mărfurilor;
d) Funcția de reglare a masei monetare prin punerea în circulație a banilor de credit,
ceea ce sporeș te capacitatea de plată a economiei naționale;
e) Funcția de promovare și desfășurare a relațiilor economice internaționale.
Prin utilizarea noilor tehnici și instrumente de plată oferite de existența creditului s -a
realizat susținerea monetară necesară creșterii exponențiale a volumului tranzacțiilor eco –
nomice. Creditul contribuie la asigurarea stabilității prețurilor prin reglarea consumului pe de
o parte și a stocurilor pe de altă parte. Prin însăși natura sa creditul mai contribuie la creșterea

20 Moneda, ca prim termen al tranzacțiilor, nu exprimă numai valoarea mărfurilor, nu se reduce la funcția sa de semnal
al pieței sau de bogăție tezaurizată, ci, sub formă capitalizată, ea determină ritmul, sensul ș i proporțiile proceselor
economice

46
vitezei de rotație a banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la rularea permanentă a
fondurilor. El mai contribuie la stăvilirea inflației prin reglarea ratei dobânzii.
Condițiile funcționării creditului în economie sunt cerute de necesitatea îndeplini rii
funcțiilor acestuia. Aceste condiții, obiective și subiective, se pot grupa în următoarele categorii:
a) Condiții de ordin juridic, referitoare la existența unui cadru juridic a unor legi care
să reglementeze cu precizie, fără echivoc, măsurile de p rotecție acordate contractelor
încheiate între debitor și creditor, procedurile de coercițiune față de debitorii recalcitranți, etc.
astfel încât să crească încrederea agenților economici și să limiteze riscurile;
b) Condiții de ordin instituțional, infr astructural, constând în existența unui sistem de
instituții și organisme solide, bine concepute, cu atribuții clare în efectuarea operațiunilor de
credit, dar și în exercitarea controlului asupra modului în care sunt respectate aceste atribuții;
c) Cond iții de ordin social – politic referitoare la existența cadrului general de sta bi-
litate și continuitate a operațiunilor generale ale factorilor de decizie macroeconomică, cât și
la regimul politic existent și atitudinea lui față de economie, de libera in ițiativă față de piață;
d) Condiții de ordin economic legate de situația de ansamblu a economiei naționale,
de perspectivele ei, dar și de conjunctura economică a momentului pe plan intern și
internațional. Are importanță situația resurselor existente în economie la dispoziția agenților
economici, accesul la acestea, structura economiei naționale, situația pieței de mărfuri, a
capitalurilor etc.;
e) Condiții de ordin psihologic referitoare nu numai la încredere ca suport hotărâtor al
creditului, ci și l a comportamentul agenților economici, al întreprinzătorilor, dar și al
populației în ansamblul ei. Nu putem face abstracție de înclinațiile diferitelor grupuri sociale
spre economisire sau consum, spre investiții sau capitalizare, care țin de tradiție, rel igie, nivel
de cultură și civilizație, educație, profesiune și poziție socială.

47
CAPITOLUL 3
3.PARTICULARITĂȚI, TEHNICI ȘI PRACTICI DE CREDITARE

În România, p rincipiul fundamental ce car acterizează activitatea bancară , și nu numai,
este cel al p rudenței bancare. Atragerea surselor străine se impune ca o necesitate în situația în
care ne voile de finanțare sunt superioare surselor proprii de finanțare și a celor atrase.
3.1. P ARTICULARITĂȚILE ACTIVITĂȚII DE CREDITARE
Acordare a creditelor de căt re instituțiile financiar – bancare se supune unor principii
cu caracter general, dintre care menționăm:
a) Credibilitatea, care reprezintă suportul moral, element psihologic esențial, fără de
care creditul nu poate exista. Acest lucru este specificat în articolul 19 din Legea 33/1991 pri –
vind activitatea bancară: “la acordarea creditelor, societățile bancare vor urmări ca solicitanții
să prezinte credibilitate”.
b) Forma contractuală, care, conform prevederilor art. 21 din Legea 33/1991 privind
activitat ea bancară, “toate operațiunile de credit și garanție ale societăților bancare, vor trebui
consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile
respectivelor tranzacții”. Modificarea sau completarea clauzelor iniț iale presupune întocmirea
unor acte adiționale la contractul de împrumut.
c) Destinația creditului, care, conform acestui principiu, clientul băncii este obligat să
utilizeze creditul în concordanță cu scopul pentru care a fost acordat și totodată dă drep tul
băncii de a urmării modul de utilizare. În conformitate cu art. 20 din Legea 33/1991, dacă
împrumutatul încalcă condițiile contractului de credit, banca va putea “întrerupe imediat, fără
preaviz, utilizarea creditului acordat”.
d) Garantarea creditulu i, care , potrivit acestui principiu, orice credit trebuie ga rantat.
Aceste garanții pot fi constituite din bunuri mobile și imobile sau titluri de valoare aflate în
patrimoniul societății. Garanțiile asiguratorii reprezintă principalul mijloc preventiv p rin ca re
se diminuează riscul insolvabilității.
e) Rambursarea la termen a creditului, care are rolul de a conferi echilibru întregului
proces de creditare și asigură condițiile pentru reluarea continuă a acestui proces de acordare,
utilizare, rambursare . Nerambursarea la termen a ratelor prevăzute în contract atrage după
sine plata de dobânzi penalizatoare și executarea procedurii de execuție silită.
f) Dobânda, care constituie prețul creditului utilizat. Dobânda constituie obiectul unor
negocieri cu lu area în considerare a dobânzii practicate de alte instituții bancare pe piață.

48
g) Garanțiile creditului, care sunt solicitate de către bancă pentru reducerea la minim a
riscului de nerambursare. Tipurile de garanții admise de băncile comerciale sunt:
– Gajul cu depozitare ce se poate constitui asupra depozitelor în valută aflate în
conturile personale ale membrilor asociați sau giranților societății – se admit ca și garanție
doar principalele valute convertibile (dolari SUA, euro, lire sterline, franci el ivețieni, etc.);
asupra obiectelor din metale prețioase, expertizate și evaluate de or ganele specializate; asupra
titlurilor de valoare, respectiv asupra acțiunilor și obligațiunilor ce se co tează la bursă, precum
și asupra cambiilor și biletelor la o rdin care se iau în garanție la 90% din valoarea lor.
– Gajul fără depozitare, ce se poate constitui asupra bunurilor mobile existente în
proprietatea întreprinderii (materii prime, materiale, semifabricate, produse finite sau
mărfuri), dacă pe întreaga pe rioadă de creditare se vor regăsi sub aceeași formă, vor putea fi
numărate și depozitate separat într -un loc bine determinat; valoarea la care se admit aceste bu –
nuri ca și garanție este prețul de achiziție din care se scade o marjă de risc de 20%. Gajul fără
depozitare poate fi constituit și asupra unor bunuri mo bile ce urmează a se procura din credite,
(materii prime, materiale, semifabricate, mărfuri) din momentul înregistrării lor în patrimoniul
societății, dacă pe pe rioada creditării vor putea fi pă strate în aceeași formă, măsurate și
depozitate separat.
h) Volumul creditului solicitat, inclusiv dobânda corespunzătoare intervalului de timp
până la prima scadență să fie acoperit integral cu garant asigurator. În cazul creditelor pentru
investiții se ia în calcul dobânda corespunzătoare numai primului an de creditare.
i) Raporturile juridice între bancă și împrumutat asupra garanțiilor constituite se sting,
de regulă, după rambursarea integrală a creditelor și dobânzilor.
3.2. T EHNICA CONSTITUIRII RES URSELOR DE CREDITARE
Activitatea de ceditare este cea mai importantă activitate a b ăncil or comerciale , nu atât
pe capitalul propriu (care are o pondere mică), cât mai ales pe capitalurile de pe piața
financiar – monetară. Sub acest ra port se poate afirma că banca este o instituție ce lucrează cu
banii altora. Cererile de credite sunt așa de mari, încât capitalul propriu și fondul de rezervă
nu pot face față. Capitalul și fon durile proprii constituie o mică parte în care au loc
complexele operațiuni banca re. Acestea fo losesc și ca o primă de asigurare pentru acoperirea
riscurilor ce le implică plasamentele fie cărei bănci.
Prin urmare banca este nu numai o instituție care împrumută, ci ea trebuie mai întâi să –
și asigure resursele de alimentare cu fonduri , care, ulterior, să fie utilizate drept cre dite.
Preocuparea de a constitui resurse este tot atât de importantă ca și aceea de a plasa, deci de a
acorda credite.

49
În raport cu băncile, agenții economici pot fi:
a) creditori ai băncii, dacă au capital d isponibil care caută plasament și fructificare;
b) debitori ai băncii, dacă au nevoie de capital pentru activitatea curentă sau pentru
investiții, pe care îl caută oferind o anumită remunerație în schimb.
Banca are menirea și de a intermedia legătura din tre agenții economici sau persoanele
fizice cu spirit între prinzător (care au nevoi de finanțare mai mari decât resursele) și
persoanele fizice sau juridice care dispun de mijloace bănești excedentare în raport cu nevoile
proprii de finanțare.
Resursele băncii pot fi diferite, în funcție de proveniență, scop, condiții, termen, etc.
Resursele băncii constituie obligații, de aceea sunt înscrise în partea dreaptă a
bilanțului, deci în pasiv. Operațiunile bancare legate de constituirea resurselor se mai numes c,
din această cauză, operațiuni pasive. Prin faptul că lucrează cu resurse străine, răspunderea
băncilor este mult mai mare. Aceasta se răsfrânge și asupra celor care au dat capital spre
plasare, pentru că riscul aparține și acestora.
După modul de cons tituire a resurselor, în economia de piață, băncile pot fi depozit, de
rescont, bănci de emisiune de înscrisuri funciare, obligațiuni, înscrisuri ipotecare, bănci de
emisiune (banca centrală).
Momentan , băncile comerciale din țara noastră au caracter u niver sal și resursele lor de
creditare sunt formate din:
a) Pasive interne, compuse din:
o disponibilitățile și depozitele în lei ale clienților băn cilor;
o depozite ale persoanelor fizice române; sume în tranzit între unitățile
băncilor;
o depozite pu blice guvernamentale și asimilate acestora (depozitele și
disponibilitățile per soanelor ju ridice române, care sunt unități bugetare);
o pasivele interbancare care cuprind dispo nibilitățile și creditele interbancare
(finanțarea interbancară și refinanț area BNR);
o fondurile pro prii ale băn cii (capital social, fondul de rezervă, de risc, alte
fonduri);
b) Pasivele externe, concretizate în:
o disponibilitățile la vedere și depozitele în valută ale per soanelor fizice și
juridice, nerezidente, reflectate în co nturile: împrumuturi de la bănci ex ter-
ne;
o depozite ale băncilor externe;
o disponibilitățile (inclusiv în lei) nerezidenților;

50
c) Alte pasive, inclusiv disponibilitățile și depozitele în valută ale rezidenților –
persoane fizice și juridice.
În principal, constituirea resurselor unei bănci se face prin centrală apoi se re partizează
pe unități operative ale băncii.
Planul de credite este un plan operativ ce se întocmește trimestrial de către unitățile
teritoriale ale băncilor comerciale și de către depart amentele de creditare din centralele
acestor bănci. Programul se întocmește pe categorii (tipuri) de credite și sectoare de activitate.
Se ține seama de graficele de acordare și rambursare, care sunt anexă la contractul de credite.
Aceste grafice se întocm esc în funcție de cererile agenților economici și previziunile fiecărei
bănci. Elaborarea programului de credite se face în funcție de echilibrul financiar al agentului
economic (lichiditate, solvabilitate, nivelul datoriilor), capacitatea managerială, pro fitabilita-
tea afacerii, asigurarea realizării producției și valorificării rentabile a acesteia.
Necesarul de credite se stabilește pe agenții, filiale, sucursale, centralizându -se de fie –
care dată. Programul de credite pe centrala băncii comerciale rep rezintă, de fapt, suma co rec-
tată a necesarului de credite a programelor unităților operative. După ce analizează necesarul
din teritoriu, departamentul (de creditare) din centrală stabilește plafoane care sunt aprobate
de Comitetul de Credite al băncii. Aceste plafoane sunt apoi repartizate unităților teritoriale.
3.3. T EHNICA FORMĂRII DOBÂNZII PE PIAȚA CREDITULUI
Factorul cheie în activitatea bancară este realizarea unei relații optime între dobânzile
primite și cele plătite, având în vedere că aceast ă diferență va reprezenta în final câș tigul
băncii (profitul). Din analiza activelor și pasivelor se deduce că fiecare din acestea are cos tul
sau câștigul propriu pentru bancă. Modificarea ratei dobânzii are un impact serios asupra
volumului produselor d e creditare, de exemplu: datorită dobânzilor reduse (din punct de ve –
dere al băncii) produsele de economisire au început să devină baza resurselor de creditare ale
băncilor comerciale.
Dobânda este definită în procesul creditării ca fiind o parte a costu lui creditului. Costul
creditului apare – alături de risc – ca o componentă de bază a prețului produsului bancar
numit credit.
Din punct de vedere al băncii creditoare sau debitoare, contează foarte mult, la calculul
dobânzii, dacă aceasta este fixă sau v ariabilă.
Uneori, la dobânda practicată de bancă se adaugă o marjă, în funcție de coeficientul de
risc. Marja de risc se adaugă la dobânda de bază care se formează în funcție de dobânzile de
pe piața interbancară, iar câteodată, în funcție de dobânzile pr acticate chiar pe piața monetară
(exemplu: piața hârtiilor de valoare).

51
Dobânzile pot fi calculate și plătite lunar, trimestrial, semestrial, anual. Clienții vor să
știe cât îi costă împrumutul, motiv pentru care acordă o mare atenție calculului dobânzii și
nivelul acesteia este specificat în contractul de împrumut.
Calculul dobânzii are în vedere, în primul rând, costul fondurilor colectate de bancă și
dobânda interbancară. De asemenea, se are în vedere varietatea foarte mare a dobânzii (la
credite, dep ozite, la disponibilitate la vedere, pentru bonuri de tezaur, pentru obligațiuni, pe
obiecte de creditare, la certificate de depozit, la carnete de economii, etc.).
Dobânda este suma de bani plătită de debitor creditorului său pentru dreptul de
utilizare a împrumutului acordat pe un anumit termen. Ea reprezintă venitul capitalului de
împrumut care participă la activități economice și se determină cu ajutorul a doi indicatori:
masa dobânzii (D) și rata dobânzii (d').
Masa dobânzii (D) se determină, în cazu l dobânzii simple, adică în situația în care
dobânda nu este capitalizată, ca un produs între suma împrumutată (C), rata dobânzii (d') și
durata creditului în ani, după relația:
100Kn'dCDns

iar d' = D/C ∙100.
Suma C ns datorată de creditor (c apital plus dobândă simplă) după “n” ani este:

Cns = C + D ns 



100Kn'd1C Cns

în care :
Dns = dobânda nominală simplă;
Cns = capital plus dobânda simplă;
K = 1, dacă n = ani ; K = 12, dacă n = luni; K = 365, dacă n = zile.

Rata dobânzii se determină cu relația:
100CD'd

52
Rata dobânzii (d') variază atât în timp cât și în spațiul geografic, fiind influențată de
raportul dintre cererea și oferta de credit și starea economiei. Dacă rata nominală a dobânzii
(d') este rid icată, masa capitalurilor care se vor elibera va crește. Rata nominală a dobânzii
crește cu inflația, fiind egală cu rata inflației (i') plus rata reală a dobânzii (d).
Rata nominală a dobânzii exprimă creșterea valorii monetare a unei investiții. Ea arată
câte unități monetare adiționale vom dobândi în viitor dacă investim astăzi o unitate bănească.
Rata reală a dobânzii exprimă randamentul unei investiții ca fiind creșterea cantității
de bunuri și servicii ce se pot procura într -o anumită perioadă de tim p.
Câștigul băncii (Cb) se calculează scăzând din dobânda încasată de bancă pentru
creditele acordate (D î) dobânda plătită de bancă deponenților (D p):

p î b D D C

Profitul băncii (p) se obține scăzând din câștigul băncii (C b) cheltuielile an uale de
administrație și funcționare ale băncii (c):

p = C b – c
p + c = C b
p + c = D î – Dp

Decizia unui întreprinzător de a investi, apelând la folosirea capitalului de împrumut,
are la bază analiza relației rata dobânzii – rata de randament a capitalu lui.
Rata de randament obținută de investitori reprezintă randamentul net anual pe unitatea
monetară investită , (REZULTATE – CHELTUIELI ) / CHELTUIELI . În acest scop se
folosește metoda “valorii actualizate nete (VAN)”, care ia în considerare drept cost al
capitalului investit rata dobânzii (i). Dacă rata randamentului sperat al capitalului este
superioară ratei dobânzii bancare, se va face investiția, în caz contrar se va renunța la ea.
Valoarea actualizată netă a unei investiții se calculează cu relația:

nrn
1i1ni i
i1V
i1C RV AN




în care :
Ri – rezultatele (veniturile) obținute prin vânzarea bunurilor în perioada n -1 ani;
Ci – cheltuielile ocazionale în perioada respectivă, inclusiv amortizarea, în cazul unui utilaj;

53
Vr – valoarea recuperată, prin vânzarea utilajului respectiv, la sfârșitul duratei normale de
funcționare.
Rata dobânzii îndeplinește, în economie, două funcții importante, și anume:
a) Constituie un stimulent pentru economisire și acumulare de bogăție, atât pentru
individ cât și pentru societa te;
b) Este un instrument de raționament cu ajutorul căruia societatea poate selecționa, din
multiplele proiecte de investiții, pe cele mai rentabile, care prezintă rate de randament
superioare ratei dobânzii.
Determinarea ratei dobânzii se poate realiza prin folosirea curbei cererii și a ofertei de
capital. Cerea de capital (K) provine de la firme care au proiecte de investiții, iar curba
acesteia derivă din valoarea bunurilor și serviciilor de consum care sunt produse cu bunurile
capital. Curba ofertei d e capital, într -o perioadă scurtă de timp, este perfect inelastică, rigidă.
Pe termen lung, rata dobânzii este determinată de următorii factori : a) productivitatea netă a
capitalului; b) gradul în care gospodăriile familiale sunt dispuse să sacrifice con sumul actual
în favoarea consumului viitor.
În economia de piață, mărimea dobânzii poate fi privită și ca un rezultat al negocierii
între bancă și agentul economic. Dar mult mai mulți factori influențează dobânda, nivelul
acesteia, scăderea sau creșterea ei.
Printre factorii ce determină nivelul dobânzii subliniem:
a) Activitate rentabilă desfășurată de către bănci. Din acest punct de vedere, rata
profitului bancar influențează direct mărimea dobânzii, rata ei. În condițiile de stabilitate
economică și de echilibru între cererea și oferta de credite se poate afirma că rata profitului
bancar influențează hotărâtor mărimea dobânzii.
b) Inflația este un factor care poate avea influențe majore asupra mărimii și ratei
dobânzii. Dacă inflația este galopantă, efectele asupra dobânzii sunt catastrofale. Este vorba
nu numai că se stabilesc rate ale dobânzii care depășesc orice rată a rentabilității, orice ritm al
creșterii economice, ci de o situație și mai periculoasă, și anume să existe o dobândă real
negativ ă, ceea ce este contrar teoriei economice. Cu toate că rata dobânzii este foarte mare, ea
nu poate ține pasul cu rata inflației și asistăm la existența unor pierderi pentru bănci, la o
reducere a capitalului lor social. Ca și în anii 1992 și 1993, când rat ele dobânzilor au ajuns la
160 – 180%, dar rata inflației se situa peste 300%.
c) Cererea și oferta de credit, raportul dintre ele nu poate rămâne în afara factorilor ce
influențează mărimea dobânzii. În perioada de criză economică, în primii ani de tranz iție,
raportul dintre cererea și oferta de capitaluri pentru credite este mult în favoarea primei. Ca
urmare a penuriei generale de fonduri, de resurse, rata dobânzii crește foarte mult și

54
declanșează o concurență acerbă între băncile comerciale. Această c erere mare de credite a
determinat băncile comerciale să împrumute de la Banca Națională. Este vorba despre
utilizarea unor credite de refinanțare și luarea în calculul dobânzii și a celei cerute de către
banca centrală. Din contră, într -o economie de piaț ă consolidată, există surplus de capital și
masa dobânzii scade, întrucât există multe bănci iar acestea nu pot să -și plaseze capitalul
altfel. Când economiile bănești vor putea deveni o resursă principală de creditare și capitalul
pentru credite va exista într-un volum mare, oferta va depăși cererea și dobânda la credite va
fi mică.
d) Lichiditatea debitorilor (solicitanților de credite) este un factor al mărimii dobânzii.
Băncile preferă să acorde credite pe termen scurt pentru că lichiditatea este mare . O angajare
pe o perioadă lungă, înseamnă, automat, reducerea lichidităților și deci dobânzi mai mari.
e) Riscul de nerambursare influențează direct proporțional mărimea dobânzii. Cu cât
riscul este mai mare, majorarea ratei dobânzii apare ca o măsură justificată, luată de bănci
pentru a -și recupera mai repede fondurile. Legat de aceasta, apare și necesitatea separării a
două elemente ale dobânzii, și anume: o dobândă propriu -zisă (pură) și o parte fixată pentru
acoperirea riscului de nerambursare (ac operirea creditelor sau părți din credite imposibil de
rambursat).
f) Durata de creditare. Cu cât durata este mai mare cu atât și dobânda este mai mare.
Aici trebuie să facem distincție clară între masa dobânzii, care crește cu perioada de creditare,
și rata dobânzii, care poate rămâne constantă.
g) Mărimea creditului. La un volum foarte mare de credite, dobânda este, evident, mai
mare.
h) Stabilitatea economică. Instabilitatea economică înseamnă dobânzi mari pentru ca
băncile să facă față unor situații conjuncturale negative.
i) Dobânda de pe piața financiară (și chiar de pe piețele externe). De exemplu: dacă
dobânda plătită de către bănci la depozitele persoanelor fizice și juridice este mare, dobânda la
creditele agenților economici va fi mai mare de cât în cazul în care aceste bănci ar folosi
fonduri proprii pentru creditare.

55
CAPITOLUL 4
4.CREDITAREA AGENȚILOR ECONOMICI

Nevoia de creditare apare în condițiile insuficienței fondurilor proprii, tocmai pentru a
face față în ansamblului cheltuielilo r ocazionale , a desfășur ării normală a activității complexe a
fiecărui agent economic (producție, investiții, activitate comercială ).
La fiecare agent economic apar deze chilibre, disfuncționalități în cazul trezoreriei, al
gestiunii întreprinderii. De aceea, creditul de tre zorerie ocupă o pondere însemnată în totalul
creditelor bancare. Creditul de trezorerie este ne cesar când activul circulant din bilanț nu
poate fi acoperit integral din încasări și din fondul de rulment. Se poate afirma că în cadr ul
creditelor de exploatare, creditul de trezorerie deține pri mul loc.
Orice agent economic deține active circulante determinate, în primul rând, de acti –
vitatea de producție, și în al doilea rând, de creanțele asupra clientelei. La orice agent eco –
nomic , sursele de finanțare trebuie să fie suficiente pentru a face față nevoilor de acoperire a
activului circulant.
Așa cum s -a prezentat în prima parte a acestei lucrări, există mai multe clasificări ale
creditelor bancare acordate agenților economici, în funcție de varietatea și complexitatea ra –
porturilor de creditare și de gruparea operațiunilor de credit. Astfel, în economiile de piață,
există cinci mari feluri de credite și anume: creditul bancar; creditul comercial; creditul obli –
gatar; creditul ip otecar; creditul de consum precum și credite pe termen lung.
4.1. A CORDAREA, DOCUMENTAREA ȘI EVALUAREA CREDITELOR
Acordarea creditelor este scopul constituirii resurselor unei bănci comerciale, și
înseamnă efectuarea de plasamente, atât din fondurile prop rii cât și din cele atrase.
Operațiunile de plasament sunt cele prin care se distribuie fondurile de care dispune
banca sub diverse forme, în scopul obținerii unei dobânzi. Ele sunt operațiuni active.
Plasamentele pot fi în numerar sau în bani de credit. În acest din urmă caz, banca pune la
dispoziția clientului doar creditul prin semnătura dată sau prin garanția ce o preia.
Acordarea creditelor pe termen scurt (a creditelor de exploatare): La noi se recurge la
aceste credite în foarte mare măsură, dator ită următorilor factori:
 rentabilitatea multor agenți eco nomici nu se ameliorează;
 puterea pieței financiare este încă mică; prețul bunurilor nu este ri dicat;
 volumul afacerilor nu crește rapid;
 concurența bancară face să se diminueze pre țul creditul ui prin reducerea
marjelor de dobândă;

56
 agenții economici nu mențin îndatorarea lor la niveluri rezonabile; prețul real
al capitalului este foarte mare.
Condițiile impuse agenților economici de către băncile comerciale, pentru acordarea
de credite pe ter men scurt, sunt următoarele:
 să desfășoare o activitate potrivit legii;
 să aibă deschise conturi la banca de la care solicită credite;
 să prezinte documentația solicitată pentru operațiunea de creditare;
 să își asuma obligații în nume propriu sau în num ele societății;
 creditul să fie utilizat pentru realizarea de acțiuni specifice profilului de
activitate al agentului economic;
 activitatea pe care o desfășoară să fie rentabilă, caracterizată printr -un nivel
optim al indicatorilor înscriși în analiza fi nanciară;
 să facă dovada posibilității de rambursare a creditului;
 să prezinte situația garanțiilor materiale solicitate de bancă;
 să organizeze corect contabilitatea și să o țină “la zi”.
Acordarea creditelor pe termen scurt se face pe obiecte, adică pentru aprovizionare, sa –
larii, reparații, produse în curs de încasare, depozitarea, prelucrarea și desfacerea pro duselor,
stocuri sezoniere.
Activitățile agenților economici sunt creditate în mod diferențiat, în func ție de bănci,
sector de activitate, termene, factori de risc etc. Majoritatea băncilor co merciale din România
practică următoarele limite maxime de creditare:
 până la 70% din valoarea cheltuielilor pentru cre dite necesare acoperirii
cheltuielilor de producție ale agenților economici din industrie, agri cultură și
prestări servicii;
 până la 70% din vânzările agenților economici cu activitate de transport;
 până la 90% din valoarea stocurilor de produse constituite temporar și care au
asigurată desfacerea pe bază de contracte ferme.
Procentele (limitele) de creditare pot fi mo dificate în cazuri justificate, cu aprobarea
Comitetului de Credite din centrală.
Pentru a fixa ponderea participării cu fonduri proprii, băncile au în vedere disponi bili-
tățile la vedere ale agenților economici, depozitele, alte surse proprii, valorile materiale rea –
lizate din producție proprie, valorile unor lucrări executate cu forțe proprii.
Acordarea efectivă a creditului, se face numai după semnarea contractului de creditare
și depunerea la bancă, de către agentul economic, a întregii documentații de credite. În

57
favoarea plății creditului, serviciul creditare predă la serviciul contabilitate un exemplar din
contractul de credite la care anexează un grafic al acordării și rambursării creditului.
Eliberarea s umelor se face o singură dată sau eșalonat, după cum este specificat în
contractul de credite. Acordarea creditului (plata efectivă a sumelor) se face prin conturi
simple de împrumut, astfel: credite pentru activitatea curentă; credite pentru stocuri sezon iere;
credite pentru aprovizionarea cantinelor; credite pentru investiții.
Plățile din credite pot fi făcute în numerar (împrumutatului) sau prin virament către
furnizorii de credite. Plățile în numerar se fac pe baza ordinului de plată sau cecului, pentr u
salarii și cheltuieli de deplasare, plata produselor agricole achiziționate de la persoane fizice;
plata animalelor cumpărate de pe piața liberă, efectuarea altor plăți acceptate de bancă.
Plățile prin virament se operează în conturi numai cu consimțămâ ntul beneficiarilor de
credite, și anume, numai pe măsura cheltuielilor prevăzute în devizele obiectivelor creditate.
Plata se face prin dispoziție de plată, carnete de cecuri cu valoare limitată, acreditive deschise,
dispoziții de încasare.
Documentația de credite stă la baza aprobării și acordării creditelor pe termen scurt.
Aceste credite se aprobă și se acordă numai după prezentarea și analiza documentației de cre –
dite. Pentru acordarea unui credit, agentul economic trebuie să se adreseze băncii co merciale
printr-o cerere de credit, care trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
 Ultimul bilanț contabil;
 Balanța de verificare pe luna precedentă solicitării creditului;
 Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul curent;
 Fluxul de încasări și plă ți pe perioada de creditare;
 Centralizator al devizelor pe baza cărora au fost fundamentate veniturile și
cheltuielile din buget;
 Situația împrumuturilor și disponibilităților la alte bănci sau creditori și
debitori;
 Situația cantitativă și valorică a stoc urilor;
 Graficul de utilizare a stocurilor sau de vânzare a lor;
 Hotărârea Adunării Generale sau Aprobarea Consiliului de Administrație
pentru contractarea creditului;
 Copie de pe Statutul agentului economic și de pe certificatul de înmatriculare la
Regist rul Comerțului (pentru clienții noi ai băncii).
Cererea de credite prezintă importanță pentru bancă, deoarece furnizează multe
informații necesare băncii, cuprinzând următoarele capitole :
I. Date informative (sediul, reprezentare, adresă, coduri, t elefon);

58
II. Capacitățile de producție în funcțiune;
III. Producția și destinația ei;
IV. Surse de venituri, cheltuieli și profituri (pe sectoare, impozit pe profit, profit net)ș
V. Destinația creditelor solicitate (pe sectoare, pentru produc ție și investiții, surse de
finanțare a proiectului);
VI. Garanții propuse;
VII. Declarația solicitantului privind verificarea datelor.
Bugetul de venituri și cheltuieli al agentului economic prezintă următoarele:
 Venituri;
 Cheltuieli;
 Profi t brut;
 Profit impozabil;
 Impozit pe profit;
 Profit net;
 Repartizarea profitului net: participare la profit, dividende, fond de dez voltare.
Contractul de credit este actul cel mai important încheiat între bancă și agentul
economic împrumutat. El este un înscris autentic și constituie titlu executoriu. Contractul se
încheie la bancă, după aprobarea acordării creditului de către comitetul de credite. Contractul
este de drept încheiat numai după ce a fost înregistrat în registrul de evidență a cererilor și
contractelor de credite.
Principalele prevederi ale contractului de credite se referă la: adresele celor două părți;
obiectul contractului; destinația și plata creditului; durata creditului; dobânda; comisioanele
(pentru sumele neutilizate); garanții; asig urare; obligații și drepturi; litigii; alte cauze.
Acordarea creditului pe termen lung și mediu are drept conținut criteriul datoriei. Din
punct de vedere al obiectului creditării este un credit pentru investiții.
Scopul agentului economic de a contracta astfel de credite este punerea în funcțiune a
activelor imobilizate. Creditele pe termen lung și mediu finanțează deci, partea superioară a
bilanțului, imobilizările, instrumentele de muncă, de aceea, între bancă și agentul economic
care împrumută se înch eie un contract pe termen lung. Cu cât durata creditului este mai mare,
cu atât asocierea băncii cu agentul economic va fi mai lungă și mai dificilă.
Creditele pentru investiții presupun studiul autofinanțării. Pentru cunoașterea gradului
de autofinanțare , banca analizează cifra de afaceri a agentului economic, costurile, profiturile,
toate în evoluția lor viitoare. Este, de asemenea, necesară cunoașterea elementelor de auto –
finanțare, și anume: amortizarea; rezervele; provizioanele; profitul net după impo zitare.

59
Spre deosebire de creditele pe termen lung, creditele pe o durată medie au o sferă mai
mică de cuprindere, obiectul lor putând fi concretizat în materiale pentru investiții, construcții
ușoare, programe de investiții, consolidarea creditelor de ex ploatare.
Creditele pe termen lung contribuie la consolidarea capitalurilor permanente ale
agenților economici. Ele constau în finanțarea imobilizărilor a căror durată de amortizare
depășește 5 ani. Față de creditul pe termen mediu, creditul pe termen lun g se deosebește, în
esență, prin durată (peste 5 ani față de 2 -3 ani) și prin dispariția fenomenului conjunctural
(prezent uneori în primul caz). Resursele de creditare pe termen lung și mediu sunt aceleași ca
și în cazul creditelor pe termen scurt.
Acord area creditelor la termen se face în scopul completării fondurilor proprii pentru
investiții. În mod obișnuit, acordarea creditelor pe termen lung și mediu are în vedere limita
de 60% din necesarul total de investiție, diferența de 40% fiind acoperită din fonduri proprii.
Ponderea creditelor poate merge până la 80 -90%, doar cu aprobarea comitetelor de credite sau
chiar a consiliilor de administrație ale băncilor. De regulă, aceste credite sunt de competența
de aprobare a centralei băncii.
Aprobarea sau re spingerea cererii de creditare se face după efectuarea analizei
îndeplinirii condițiilor de creditare. Se au în vedere în primul rând bonitatea și garanțiile
asiguratorii ale agentului economic. Creditele aprobate unui singur agent economic nu pot
depăși 2 0% din capitalul social plus rezervele băncii. După aprobarea cererii de credite se
întocmește fișa dosarului de credite care se atașează la documentația de creditare. După
aprobare, se trece la semnarea contractului de credite.
Acordarea, deci plata efec tivă a creditelor , se face numai după semnarea contractului
de credite. Mai este necesar și un grafic de acordare și rambursare a împrumutului. Plata
creditului se face în mod eșalonat. Mai rar, eliberarea fondurilor se poate face o singură dată.
Plățile trebuie să se încadreze în limita de creditare. Plata creditelor se face prin contul de
împrumut “credite pentru investiții”. Plățile se fac, cu mici excepții, prin virament, pe măsura
efectuării cheltuielilor, prin dispoziție de plată, dispozitive de înca sare, acreditive, scrisoare de
garanție în favoarea furnizorilor.
În cursul realizării proiectului de investiție, compartimentul de finanțare -creditare al
băncii supervizează și controlează ca plățile din credite să se facă în concordanță cu stadiul
execu ției. Pentru aceasta, trimestrial, beneficiarul de credit depune la bancă următoarele
documente: situația lucrărilor de construcții -montaj executate în cursul trimestrului; situația
utilajelor, echipamentelor, achiziționate independent. Aceste documente se compară cu gra –
ficele de eșalonare a investițiilor, volumul creditelor acordate și costurile realizate.

60
Documentația de credite pentru acordarea creditelor pe termen mediu și lung este
următoarea:
 Cererea de credite;
 Ultimul bilanț contabil;
 Balanța de v erificare pe luna precedentă solicitării creditului;
 Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul curent;
 Situația împrumuturilor și disponibilităților la alte bănci sau creditori și
debitori;
 Situația cantitativă și valorică a stocurilor;
 Hotărârea AGA de îm puternicire a reprezentanților societății pentru con trac-
tarea de credite;
 Copie de pe Statutul agentului economic și de pe certificatul de înmatriculare la
Registrul Comerțului (pentru clienții noi ai băncii).
 Devizul general de lucrări și devizele pe ob iecte;
 Autorizația de construcții avizată ce către Ministerul Mediului;
 Studiu de fezabilitate;
 Fișa de date (completată de bancă) pentru cunoașterea în timp a activității și
rezultatelor agentului economic;
 Contractul de credite.
Analiza documentației de credite este de maximă importanță pentru bancă deoarece pe
baza ei se evaluează și se acordă credite. Condițiile de creditare trebuie îndeplinite, și în
primul rând acestea se analizează. Analiza constă din:
a) Analiza formală cuprinde verificarea docum entelor, avizelor, aprobărilor, cât și
corelarea dintre anumiți indicatori; mai cuprinde și discuția pe care o are ofițerul de credite al
băncii cu reprezentantul economic al solicitantului de credit, discuție ce urmărește depistarea
factorilor de risc. An aliza formală mai presupune și o vizită de documentare la sediul
agentului economic, în cazul unui client nou al băncii.
b) Analiza tehnică a proiectului de investiții se face pe baza întregii documentații. Se
urmărește: dimensionarea obiectivului în rap ort cu limita minimă de la care o investiție de vine
fezabilă; soluțiile constructive adoptate de proiectant și oportunitatea lor; costul estimativ al
proiectului; dacă există condiții de începere și realizare a lucrărilor; existența fondurilor pro –
prii cu care agentul economic participă la investiție; asigurarea punerii în funcțiune la ter men;
dacă există piețe de desfacere a producției realizate (se precizează și modalitățile de des facere,
prețul, date despre concurență); garanțiile să corespundă volumu lui creditelor și do bânzilor
aferente.

61
c) Analiza financiară statică și dinamică . Aceasta are rolul hotărâtor în stabilirea
capacității de rambursare a creditelor acordate unui agent economic. Ea cuprinde laturi și
indicatori ai activității financiare a agentului economic ce solicită împrumutul. În acest sens,
banca va urmări, la analiza proiectelor de investiții creditate, următorii indicatori economico –
financiari:
 veniturile totale, anuale, pe toată perioada de funcționare a proiectului, în
prețuri c onstante;
 cheltuieli totale anuale pe toată perioada de funcționare a proiectului în prețuri
constante;
 fluxul de numerar (cash -flow) se va determina pe total proiect cât și pentru
stabilirea ratei interne de rentabilitate și a ratei economice de rentabili tate;
 rata internă de rentabilitate să fie mai mare decât dobânda reală ce trebuie
rambursată băncii;
 influența unor factori de risc asupra veniturilor și cheltuielilor – dacă riscul
devine mai mare creditarea se respinge.
d) Analiza economică a obiectiv ului are în vedere rentabilitatea obiectivelor creditate
la nivelul economiei naționale. Banca urmărește :
 să se aibă în vedere și alte avantaje și profituri ale obiectivului, în afara de cele
financiare;
 prețurile produselor exportabile să fie la nivelul c elor internaționale;
 încadrarea corectă a elementelor de venituri și costuri;
 rata economică de rentabilitate a proiectului de investiție să fie cel puțin la
nivelul rentabilității medii pe economie;
 cursul intern de revenire al obiectivului creditat (test ul Bruno) să fie mai mic
decât cursul de schimb oficial.
Evaluarea creditelor are în vedere, de fapt, evaluarea împrumuturilor solicitate de
agenții economici pentru stabilirea posibilităților de rambursare și garanțiile depuse de client
și acceptate de b ancă. De asemenea, se ține seamă de procentele maxime de creditare fixate de
fiecare bancă comercială. Pentru analiza financiară a obiectivelor de investiții creditate, banca
ține seamă, îndeosebi, de nivelul următorilor indicatori:
a) Indicatori de ansa mblu, dintre care menționăm:
– Lichiditatea, care reprezintă capacitatea agentului economic de a satisface obli –
gațiile de plată pe termen scurt, cu elementele circulante din activul bilanțului. Ea se ex primă în
două feluri, și anume:
– Rata curentă = ac tive curente / pasive curente

62
– Rata rapidă = (ac tive curente – stocuri) / pasivele curente.
În primul caz, coeficientul trebuie să fie de cel puțin 1,5 la 1 pentru a fi admis la dosarul de
credite, iar în al doilea caz, raportul optim este de 1 la 1.
– Solvabilitatea este capacitatea agentului economic de a -și achita toate
datoriile prin valorificarea activelor sale:
– S = active totale / datorii totale
Raportul optim este de 1,5 la 1.
– Rentabilitatea întreprinderii, determinată ca rată a rentabilităț ii generale
– rata rentabilității generale = (profit net / costuri de producție)*100.
b) Indicatori pentru analiza proiectelor, dintre care menționăm :
– Fluxul de numerar (F N);
– Costuri de oportunitate ale capitalului (CO) sau rata de profit ce se p oate
obține reprezintă raportul dintre veniturile și costurile actualizate (= valoarea actualizată a
fluxului de venituri / valoarea actualizată a fluxului de cheltuieli);
– Rata de actualizare reprezintă un proces de ajustare a veniturilor și
cheltuiel ilor astfel, încât să se poată realiza comparabilitatea lor în timp;
– Valoarea actualizată netă (VAN) este actualizarea fluxului de numerar pe
durata de funcționare a obiectivului se determină aplicând coeficienții de actualizare la fluxul
de numerar;
– Rata internă de rentabilitate (RIR) trebuie să reprezinte, să demonstreze
capacitatea proiectului de a obține profit. Această rată trebuie să acopere nu numai ratele
scadente și dobânzile aferente, ci și influența unor factori de risc a deprecierii moned ei
naționale.
Studiul de fezabilitate rămâne documentul de bază al aprobării creditelor. Acesta
joacă, de fapt, rolul de cadru general al proiectului de investiție. Studiul de fezabilitate
prezintă următoarea structură de bază:
I. Introducere. Prezintă pe investitor, descrierea pe scurt a proiectului propus, scopul
investiției, costul total estimat în lei și valută, surse de finanțare (proprii, subvenții,
împrumuturi) și volumul lor.
II. Caracterizarea agentului economic.
A. Descriere:data înființări i (înregistrării), statutul juridic, structura personalului de
conducere, numărul de angajați, scurtă descriere tehnică a procesului de producție (capacități
de producție, folosirea lor, etc.), produse principale și mod de valorificare (intern –
export), date privind exportul, surse de materii prime, energie și combustibili, relații cu alți
agenți eco nomici din țară și străinătate.

63
B. Informații financiare:
a) analiza activității financiare curente;
b) stabilirea situației financiare evaluată în c onformitate cu indicatorii cheie:
lichiditate, solvabilitate, rentabilitate, profit.
III. Piețe.
a) piețe posibile pentru valorificarea produselor din proiect;
b) informații despre concurență – avantaje competitive privind: aprovizionarea,
producția, desfacerea, calitatea, etc.;
c) prețuri – date privind actualul preț intern și estimări în viitor, estimări privind
prețul de export, cu referire la prețul mondial și prețul specific pieței;
d) comercializarea produselor pe piața i nternă – magazine proprii, unități co mer-
ciale, piață etc. și respectiv și la export;
e) costuri și plan de finanțare;
f) costurile proiectului: rezumarea costului proiectului (estimare, deviz, etc.), date
de bază și calculații privind esti marea costului, necesitatea și estimarea capitalului circulant,
calculul pentru cheltuieli diverse și neprevăzute.
IV. Plan de finanțare.
a) plan de finanțare pentru valoarea totală a proiectului (surse pe feluri de plăți);
b) programul de efectuare a plăților pentru realizarea proiectului;
c) condițiile și volumul participării investitorilor la finanțarea costului proiectului;
d) termen și condiții de folosire a resurselor de finanțare.
V. Analiza financiară și economică.
a) estimări de venituri, costuri de investiții și de producție pe toată durata
proiectului, înainte și după aplicarea proiectului;
b) rata internă de rentabilitate calculată pe baza costului financiar și al beneficiului
obținut înainte și după aplicarea proiectului;
c) analiza realizărilor estimative;
d) rata de rentabilitate economică, analiza cost – beneficiu și analiza senzitivității,
în funcție de factorii de risc ce pot apare;
e) riscuri de orice fel, riscuri neobișnuite care pot interveni în derularea proiectului
propus și măsuri care se iau pentru eliminarea sau minimalizarea impactului potențial al
acestora.
VI. Concluzii. Capitolul prezintă concluz iile studiului de fezabilitate în funcție de
spectrul activității, c u fundamentarea și justificarea variantei propuse.

64
4.2. E VALUAREA RISCULUI DE CREDITARE, garanția și rambursarea creditului
În activitatea de creditare este necesară evaluarea riscurilor și ea trebuie să fie fă cută
înainte de acordarea creditului. Vorb ind despre riscul de creditare se are în vedere, în pri mul
rând, riscul nerambursării la scadență sau al nerambursării la nici un termen. Pentru di –
minuarea riscului, băncile comerciale constituie comitete de credite care analizează și aprobă
documentația de credite. Băncile trebuie să identifice riscurile fiecărei cereri și propuneri de
creditare, să le recunoască și să contribuie la reducerea sau chiar la eliminarea lor. Pentru
aceasta este necesar și un studiu de senzitivitate la risc, pentru că numai î n acest fel se poate
reduce sau elimina. În funcție de acest studiu se aprobă sau se refuză cererile de creditare.
Reducerea riscului se poate realiza numai pe baza cunoașterii aprofundate a clienților
băncii, a tuturor factorilor de decizie controlabili și necontrolabili, a tuturor rezultatelor
obișnuite ca urmare a aprobării liniei de credit respective. Băncile trebuie să cunoască bine și
factorii care conduc la nereușita sau eșecul afacerii. Riscul creditării poate fi privit ca inerent
și se poate regăs i în documentele, rapoartele, sintezele realizate la nivelul agentului economic
care se împrumută de la bancă.
Acordarea creditelor este mai puțin riscantă dacă perioada de rambursare este mai
scurtă, de aceea, specialiștii băncii trebuie să facă estimări cantitative cu privire la perioada de
rotație a capitalului circulant. În acest sens, se au în vedere:
 durata stocurilor de materii prime;
 durata stocurilor producției neterminate;
 durata stocării produselor finite;
 durata încasărilor de la debitori;
 durata plăților către furnizori.
În evaluarea riscului creditării, specialiștii băncii au în vedere și problemele pe care le
poate avea agentul economic la încheierea ciclului de fabricație, comercializarea și
transforma rea activelor în numerar.
Riscul de c reditare se include în tipul de risc financiar care privește, în principal,
structura finanțării afacerii. Acest risc financiar are un mare grad de dependență de
capacitatea clientului de a realiza performanțe și îndeosebi profit, întrucât acesta este cel din
care se rambursează datoria.
Băncile realizează evaluarea riscului în cadrul unui program complex de analiză a do –
cumentației de credit și de stabilire a garanțiilor. Această evaluare a riscurilor este o com po-
nentă a strategiilor băncilor comercial e, întrucât, în analiza complexă se determină resursele,
limitele, politica economică a clientului, se fac aprecieri cu privire la legislația economico –
financiară, piața produsului și strategiile împărțirii pieței.

65
Indicatorii cei mai utilizați în an aliza riscului de creditare sunt:
a) raportul lichiditate / datorie totală;
b) raportul profit brut / datorie totală;
c) raportul datorii totale / active totale.
Determinarea acestor indicatori se face pe perioade comparative și prin evaluarea te ndin-
țelor. Pentru apreciere financiar – generală asupra afacerii (creditării) se mai folosește ana liza
multivariabilă, bazată pe modelul “Z” dezvoltat de J. Altman. Acest model se prezintă astfel:

1,2x 1 + 1,4x 2 + 3,3x 3 + 0,6x 4 + 1,0x 5
în care:
x1 = capital circulant / active totale;
x2 = profit net capitalizat / active totale;
x3 = datorii totale / active totale;
x4 = valoarea totală a capitalului acționarilor / datorii totale;
x5 = cifra de afaceri / active totale.
J. Altman consi deră că, la un punctaj de 1,8, agentul economic în cauză are mari
“șanse” să dea faliment. Un punctaj mai mare de 2,7 dă garanția că agentul economic ce so –
licită împrumutul nu va da faliment.
Metodele bancare de evaluare a riscului au în vedere următorii factori:
 depășiri ale limitelor de creditare;
 creșterea inexplicabilă a limitelor facilităților de finanțare;
 furnizarea de informații cu întârziere;
 un raport defavorabil între datorii și fonduri proprii;
 modificări în conducere;
 dezacorduri între datele contabile și cele de buget, pe de o parte, și datele de
control.
Banca ce acordă împrumutul întocmește o listă mai cuprinzătoare decât cea expusă
mai sus. Ea trebuie să cuprindă toți factorii de risc micro și macroeconomici. Se consideră că
există următ oarele riscuri de creditare:
 riscul neîndeplinirii obligațiilor agentului economic stipulate în
contractul de credit;
 riscul modificării ratei dobânzii în perioada de creditare;
 riscul modificării puterii de cumpărare a monedei naționale.

66
Pentru a reduce și chiar elimina riscul de creditare, băncile folosesc mai multe metode,
dintre care:
a) clauze suplimentare de garantare și protecție a capitalului împrumutat;
b) diversificarea produselor și serviciilor bancare;
c) introducerea primei de risc în ra ta dobânzii practicate.
Prima de risc se determină având în vedere următoarele repere:
a) tendința băncii de a valorifica capitalul împrumutat, pe care o notăm cu (1 + v);
b) tendința de diminuare a capitalului împrumutat, notat cu (1 – d).
Ținând sea ma de prima de risc, rata dobânzii devine:

d’ = [(1 + v) / (1 – d)] –1

în care: d’ – rata dobânzii cu prima de risc.
Factorii de risc pot fi considerați următorii:
a) supradimensionarea volumului afacerii față de posibilitățile existente;
b) struc tura necorespunzătoare a capitalului;
c) capitalizarea necorespunzătoare.
Simptome de risc pot fi considerate următoarele semnale economico – financiare:
a) semnale financiare – creșterea stocurilor, întârzierea plăților;
b) contabilitate “creativă” , “aranjarea” unor indicatori;
c) semnale nefinanciare – refuz pentru lipsa de calitate a produselor, depășirea
termenelor din contracte;
d) alte semnale – plecări de personal, acțiuni în tribunal, zvonuri etc.
Garantarea creditelor decurge din existența riscului împrumutului. Se poate afirma că
garanțiile reprezintă acoperirea materială a datoriilor legate de creditele solicitate sau
acordate. În practica internațională și cea română, există trei tipuri principale de garanții
pentru credite, și anume:
a) Garanții reale , care reprezintă un activ acordat de către un debitor unui creditor,
astfel încât datoria să fie însoțită de o anumită siguranță. Deci, o garanție reală este
întotdeauna un element de activ mobiliar sau imobiliar. Garanția re ală constă în rezervarea
unor bunuri individualizate în scopul garantării creditului și cuprinde gajurile.
b) Garanții personale reprezintă angajamente ale agenților economici și persoane
fizice prin care aceștia se obligă să suporte datoriile debitorilo r către bancă pentru creditele
acordate. Acest tip de garanții poartă denumirea de cauțiune dau fidejusiune, și poate fi
materializată și prin scrisoare de garanție bancară.

67
Rambursarea creditelor reprezintă un alt aspect esențial pe care -l ridică proble matica
creditelor.
a) Rambursarea creditelor pe termen scurt se face în mod eșalonat, pe o perioadă de
până la 12 luni iar uneori până la 2 ani. Rambursarea se face în cadrul termenelor maxime
aprobate pentru rambursare. Banca ține seama de posibilitățile reale ale beneficiarilor de a
rambursa creditele. Deci, sumele de rambursat, și termenele de rambursare se stabilesc cu
ocazia negocierilor dintre bancă și agentul economic, aceste sume se trec în graficul de
rambursare a creditelor.
Încasarea ratelor sc adente se face prin:
 înregistrarea directă în conturile de credite a încasărilor realizate de
împrumutat;
 depunerea în numerar la casieriile băncii a sumelor datorate;
 virarea din conturile de disponibilități, pe bază de dispoziție de plată întocmită
de că tre împrumutat, a sumelor pe care acesta le rambursează anticipat;
 încasarea ratelor neachitate din orice disponibilități existente în conturile
agenților economici împrumutați sau din orice încasări ale acestora.
Ratele rămase nerambursate se trec la res tanță în ziua următoare datei scadenței.
Trecerea la restanță înseamnă și diminuarea limitei de creditare, cât și înștiințarea clientului.
În termen de 30 de zile pot începe procedurile de valorificare a garanțiilor prin executări silite.
Dacă apar restanț e noi, se suspendă creditarea. Se poate prelungi termenul de rambursare cu
maxim 60 de zile, caz în care se procedează la reeșalonarea rambursării.
La creditele restante, banca percepe o dobândă majorată până la recuperarea lor.
Recuperarea creditelor se face prin debitarea automată a contului agentului economic
împrumutat. Recuperarea creditelor și a dobânzilor se face și prin poprire. Poprirea este o
modalitate de executare silită și se aplică atunci când agentul economic realizează venituri sau
are disp onibilități bănești.
Executarea silită mobiliară și imobiliară constituie o altă modalitate de recuperare a
creditelor și dobânzilor restante. Executarea silită are ca obiect bunurile mobile proprietate ale
agenților economici, cât și garanțiile imobile. Executarea silită se face prin faliment sau prin
procedura juridică de faliment.
b) Rambursarea creditelor pe termen lung și mediu , ca și în cazul creditelor pe ter men
scurt, se face pe baza unui grafic de eșalonare a ratelor scadente și a dobânzilor afe rente. Ter –
menele pot fi negociate și obligatoriu se ține seama și de posibilitățile agentului economic. Se
iau în considerare și profiturile realizate de obiectivul de investiții dat în funcțiune, întru cât,
practic, din acest profit trebuie rambursat cre ditul. Operațiunile de recuperare a ratelor și de

68
contabilitate sunt asemănătoare situației creditării pe termen scurtș evident că diferă con turile
și termenele scadente.
În cazul creditelor pe termen lung și mediu nu se are în vedere recuperarea din dis po-
nibilitățile ce reprezintă participarea cu fonduri proprii a agentului economic la realizarea
obiectivului de investiții. Și în cazul creditelor pe termen lung și mediu pot avea loc ree șa-
lonări la rambursare, se plătește dobândă majorată la restanțe , poate fi folosită procedura de
executare silită sau faliment.
4.3 G ESTIUNEA ȘI CONTROLUL CREDITULUI
Controlul și g estiunea creditelor se impune ca o necesitate prezentă și viitoare pentru
că acestea constituie, actualmente în România, cel mai importan t produs bancar. De aceea,
urmărirea creditelor, încă de la aprobare, face parte din gestiunea creditelor acordate de către
băncile comerciale.
Cererile de credite se înregistrează separat de alte documente în “Registrul de evidență
a cererilor și contrac telor de credite”. În acest registru se înscriu: data, solicitanții de credite,
felul creditului solicitat, scopul creditului, felul creditelor aprobate și data încheierii con trac-
tului de credite. Toate celelalte documente legate de credite se înscriu în registrul obișnuit de
intrări și ieșiri. Un loc aparte, în gestionarea creditelor, îl constituie identificarea creditelor
acordate efectiv. Această identificare se realizează în primul rând de ordine al contractului de
credite, a unui cod (simbol) al co ntului analitic deschis beneficiarului de credit.
Gestiunea creditelor acordate de către băncile comerciale presupune însă, mai ales, ur –
mărirea permanentă a modului de utilizare a fondurilor eliberate agenților economici. Această
urmărire se face atât de către conducerea băncii, dar mai ales de către ofițerii de credite.
Agenții economici prezintă băncii următoarele documente pentru credite pe termen scurt:
 Lunar: balanța de verificare pe luna expirată, situația garanției creditelor, re –
zulta tele financi are;
 Trimestrial: situația patrimoniului, iar uneori și bilanțul trimestrial;
 Anual: bilanțul contabil și situația stocurilor.
Pentru creditele pe termen lung și mediu se prezintă băncii următoarele documente , lunar-
aceleași documente ca și în cazul credi telor pe termen scurt , repectiv t rimestrial – situația
patrimoniului și situația principalilor indicatori economico financiari privind investițiile puse
în funcțiune.
Gestionarea eficientă a creditelor presupune și clasificarea lor în funcție de gradul d e li-
chiditate al agentului economic: (G e = total active / total pasive curente). Din punct de ve dere al
gradului de lichiditate , creditele acordate se pot încadra într -una din următoarele categorii:

69
 bune  dacă: G e > 2;
 satisfăcătoare  dacă: 1,5 < G e < 1,9;
 în atenție  dacă : 1 < G e < 1,4;
 sub standard  dacă: G e < 1.
De asemenea, în funcție de ponderea creditelor restante, agenții economici se pot cla –
sifica și ei în următoarele categorii:
 buni  fără credite restante;
 satisfăcători  credi te restante cuprinse între 0,1% și 5% din total credite;
 în atenție  credite restante cuprinse între 5,1% și 10% din total credite;
 sub standard  credite restante peste 10% din total credite.
Controlul creditelor bancare se impune c a o necesitate dat orită ponderii mari a cre di-
telor utilizate de către agenții economici. Băncile comerciale au dreptul să controleze uti li-
zarea împrumuturilor precum și principalele laturi ale activității desfășurate, inclusiv gradul
de îndeplinire a principalilor indic atori economico – financiari. Un loc aparte îl constituie ve –
rificarea existenței și păstrării activelor ce constituie garanția împrumuturilor. Controlul ban –
car privind creditele acordate se exercită, atât scriptic cât și faptic, prin verificarea concretă a
situațiilor agenților economici împrumutați. Controlul se efectuează diferențiat, pe cele două
mari tipuri de credite, și anume: pentru credite pe termen scurt și separat, pentru cele pe
termen lung și mediu.
Controlul bancar al creditelor pe termen sc urt impune o verificare scriptică și una
faptică.
Verificarea scriptică se face lunar pe baza datelor din balanța de verificare și a datelor
patrimoniale. Pentru agenții economici care nu au credite, dobânzi sau plăți restante, controlul
se poate face tr imestrial.
Controlul creditelor pune mare accent pe urmărirea creditelor negarantate, deci a mi –
nusului de garanție. Se prezintă conducerii băncii situații care cuprind analiza faptică a agen –
tului economic împrumutat, propuneri de sistare a creditării, soluții de recuperare a creditelor
restante. Plusurile de garanție sunt luate în considerație pentru acordarea unor eventuale
credite viitoare, suplimentare.
Controlul faptic se efectuează de către inspectorii băncii, trimestrial sau la termene
scurte, d upă un grafic elaborat de comitetele de direcție ale băncilor comerciale. Dacă agentul
economic prezintă o bonitate ridicată, controlul faptic poate fi efectuat doar o dată la tri –
mestru. Controlul faptic are ca obiect următoarele elemente:

70
 urmărirea și a naliza gradului de realizare a principalilor indicatori ai agentului
economic împrumutat;
 numărarea, cântărirea, evaluarea garanțiilor;
 constatările;
 măsurile luate;
 întocmirea actelor de control și înregistrarea lor la bancă.
Controlul creditelor pe term en lung și mediu se pot face atât scriptic cât și faptic.
Controlul scripti c se execută atât în cursul executării proiectului de investiții, cât și
după punerea în funcțiune a obiectivului realizat, până la rambursarea creditului. Controlul se
face prin d ocumentele de plăți, de constituire a resurselor proprii, alte documente prezentate
de către agentul economic în timpul execuției proiectului, balanța de verificare a rezultatelor
financiare, situația obligațiilor fiscale, situația patrimoniului și a pri ncipalilor indicatori eco –
nomico – financiari (după punerea în funcțiune a obiectivelor).
Controlul fapti c se execută, semestrial sau chiar trimestrial, după un grafic, ce urmărește:
respectarea soluțiilor tehnice din documentație; stadiul fizic al lucră rii; calitatea lucrărilor exe –
cutate; încadrarea lucrărilor executate și a plăților făcute pentru aceste lucrări în cele pre vă-
zute în documentația de credite; modul în care se face depozitarea, întreținerea și con servarea
utilajelor și materialelor p entru obiectivul creditat; analiza fluxului de numerar com parativ cu
cel din documentația de credite; situația bunurilor ce constituie garanția creditelor; gra dul de
realizare a indicatorilor aferenți obiectivului pus în funcțiune.
Controlul creditelo r se mai efectuează și la admiterea la finanțare a obiectivelor de in –
vestiții. Acest control este exercitat, în primul rând cu ajutorul analizei tehnice privind con ținutul
documentației. Se urmărește necesitatea, oportunitatea și eficiența economică a i nvestiției .

71
CAPITOLUL V
5. CURRICULUM ÎN DERVOLTAREA LOCALĂ

În învățământul profesional și tehnic proiectarea curriculumului în dezvoltare locală
(CDL) se subsumează principiilor de proiectare ale curriculumului național, dar este
determinat de cele două scopuri fundamentale specifice dezvoltării de curriculum:
1. dobândirea, de către absolvenți, a competențelor profesionale necesare
pentru adaptarea în prezent și mai ales în viitor la cerințele unei piețe a muncii aflate
într-o continuă și rapid ă schimbare;
2. dobândirea, de către absolvenți, a acelor competențe cheie transferabile
necesare pentru integrarea socială, ca și pentru integrarea rapidă și cu succes pe piața
muncii.
Curriculumul în dezvoltare locală (CDL) constituie oferta curricular ă specifică fiecărei
unități de învățământ și este realizat în parteneriat cu agenții economici.
Prin această ofertă curriculară se asigură cadrul necesar adaptării pregătirii
profesionale a elevilor la cerințele pieței muncii locale și județene.
Proiecta rea și evaluarea curriculumului în dezvoltare locală implică angajarea
partenerilor sociali (agenți economici, asociații/organizații locale ale angajatorilor și/sau ale
angajaților) în procesul de identificare a competențelor specifice pieței forței de mun că locale
și a situațiilor de învățare oferite elevilor.
Această componentă a curriculumului (CDL) răspunde nevoii de acordare unei mai
mari autonomii unităților de învățământ cu privire la planificarea și proiectarea ofertei de
pregătire profesională a e levilor având în vedere că piețele muncii sunt locale, fiind limitată
deocamdată de neadoptarea strategiei de descentralizare.
Curriculumul în dezvoltare locală (CDL) este parte componentă a Curriculumului
Național, și cuprinde orele alocate pentru dezvolt area ofertei curriculare specifice fiecărei
unități de învățământ. Care de fapt este o ofertă realizată în parteneriat cu agenții economici.
5.1.SISTEMUL DE CONSULTARE ȘI DECIZIE
Curriculum -ul în dezvoltare locală cuprinde competențele cheie din planul de
învățământ (rezolvare de probleme, lucrul în echipă, organizarea locului de muncă, tranziția
de la școală la locul de muncă etc.) și menționează situațiile de învățare și conținuturile
propuse de angajatorii de pe piața muncii locale.
Înainte de propunere a viitoarelor programe școlare vor fi parcurși următorii pași:
Analiza de nevoi prezente și viitoare în domeniul formării profesionale

72

Identificarea așteptărilor agenților economici față de unitatea școlară, precum și
implicarea acestora în elaborare, pent ru realizarea competențelor prevăzute în
Stardardului de Pregătire Practică al calificării respective și al pl anului de
învățământ în vigoare
Informarea, implicarea elevilor și consultarea părinților
Realizarea proiectului de CDL (conform Anexei 1.1. di n OMECT nr. 4338/
2008)
Discutarea și avizarea lui în comisiile metodice din aria curriculară Tehnologii
Aprobarea ofertei educaționale de către Consiliul de Administrație
Aprobarea listei de CDL -uri, concomitent cu programele (programa însoțită
obligato riu de fișa de evaluare din anexa 1.2 ) de către Consiliul de
Administrație al unității școlare
Unitatea școlară înaintează inspectorului școlar de specialitate spre aprobare
documentația completă a CDL -urilor
Propunerea spre avizare a listei cu CDL -uri în ședința CLDPS de către
inspectorul de special itate
Aprobarea în Consiliul de Administrație al ISJ a listei cu CDL -uri
Elaborarea CDL -urilor se va realiza în conformitate cu:
 OMECT nr. 4338/09.06.2008
 Anexa 1 la ordinul MECT nr. 4338/09.06.2008 referitor la aprobarea
Reperelor metodologice privind proiectarea curriculumului în dezvoltare
locală în învățământul profesional și tehnic
 Anexa 1.1. la Reperele metodologice privind proiectarea curriculumului în
dezvoltare locală în învățământul profesional și tehni c – Formatul
curriculumului în dezvoltare locală pe niveluri de pregătire
 Anexa 1.2. la Reperele metodologice privind proiectarea curriculumului în
dezvoltare locală în învățământul profesional și tehnic – FIȘA DE
EVALUARE A CURRICULUMULUI ÎN DEZVOLTARE LO CALĂ
 Ghidurile metodologice pentru aplicarea programelor școlare editate de
Consiliul Național pentru Curriculum (CNC)
Prezentul regulament stabilește procedura de avizare si aprobare a CDL -urilor la nivelul
județului . Pentru avizarea CDL -urilor vor fi analizate următoarele:
I. Date de identificare ale CDL -ului
II. Respectarea criteriilor de avizare și aprobare

73
I. Datele de identificare ale CDL -ului trebuie precizate de autorul/autorii programei
și vor fi verificate de către inspectorul de spec ialitate. Datele de identificare ale unui CDL
sunt:
1. Instituția de învățământ
2. Denumirea CDL -ului
3. Clasa/domeniul pregătirii de bază/domeniul pregătirii generale
4. Autorii
5. Denumirea agentului economic/reprezentantul agentului economic
II. Criteriile de avizar e a CDL -ului
CDL -urile vor fi avizate conform următoarelor criterii:
1.RESPECTAREA STRUCTURII STANDARD A PROGRAMEI
Pentru liceu tehnologic ciclul inferior (clasa a IX -a , clasa a X -a)
a) Argument.
CDL -ul va fi însoțit de un argument de 1/2 -1 pagină care va cuprinde :
 Scurtă descriere a nevoilor de formare cărora le răspunde CDL -ul și a
competențelor cheie propuse a fi dobândite/formate
 Argumentarea parcurgerii sale la anul de studiu/unitatea de învățământ
respectiv, în zona/localitatea respectivă
 Scopurile p entru care se propune un astfel de CDL; rolul CDL -ului în pregătirea de
specialitate a elevului

b) Structura
Competențe specifice Exemple de situații de învățare

c) Conținuturi
Se precizează acele conținuturi agreate de agentul economic prin care se asig ură realizarea
competențelor specifice.
d) Modalități de evaluare
Vor fi specificate formele de evaluare utilizate:
-forme tradiționale (probe orale, probe scrise, probe practice)
-forme complementare (proiectul, portofoliul, autoevaluarea, observ area
sistematică a activității și comportamentului copilului etc.).
e) Mijloace/dotări necesare pentru parcurgerea CDL -ului propus;

74
Alte observații/sugestii metodologice pentru o cât mai completă dobândire a competențelor
specifice identificate .
Pentru învă țământul profesional
CDL -ul va respecta aceeași structură ca și la clasa a X -a liceu, ținând seama de
rezultatele învățării prevăzute în planul de învățământ.
2. EXISTENȚA UNEI BIBLIOGRAFII
Se menționează suportul bibliografic utilizat ( autorul, titlul, editura sau auxiliarul
didactic ) în redactarea suportului de curs.
3. ELEMENTE DE CALITATE
a) Respectarea particularităților de vârstă ale elevilor
b) Concordanța cu interesele și cu nevoile comunității locale/agenților economici
c) Conținutul argumentului (oportunitatea CDL -ului, realismul în raport cu resursele
disponibile)
d) Corelarea competențelor de format/dezvoltat cu activitățile de învățare și cu
unitățile de conținut
f) Adecvarea modalităților de evalua re la demersul didactic propus
Fiecare comisie C.E.A.C. are obligația de a redacta o procedură privind elaborarea
CDL – urilor ținând cont de regulamentul și metodologiile în vigoare.

NOTĂ:
nu își asumă răspunderea juridică și nu certifică fapt ul că CDL -ul avizat de
reprezentanții instituției, este un produs original realizat de propunătorii indicați în fișa de
avizare. Răspunderea juridică pentru originalitatea, unicitatea și drepturile de autori privind
conținutul CDL -ului revin în întregime p ropunătorilor.

Programele de CDL se vor depune la secretariatul I.S.J. însoțite de:
– adresa de înaintare a unității școlare
– fișa de evaluare (Anexa 1) pentru fiecare CDL propus
– programa CDL -ului elaborată c onform cu criteriile de avizare

Perioada de avizare (conform Anexei 2) :
– Termen de depunere: 10 -25 aprilie
– Termen de aprobare: până la 01 iunie

75

Anexa 1 la Regulamentului de avizare a CDL

FIȘA DE EVALUARE
A CURRICULUMULUI ÎN DEZVOLTARE LOCALĂ
clasele a – IX –a și a – X –a, liceu tehnologi c – ciclu inferior

APROBAT, AVIZAT,
Consiliul de Administrație al I.S.J.
Ședința din data de ……………………………. C.L.D.P.S.

Instituția de
învățământ……………………………………………….
Denumirea
CDL……………………………………………………….
Profil/ Domeniu………………………..
Anul de studiu………………
Autorii,

Unitatea de
învățământ……………………………………………….
Partener
social…………………………………………………………

CRITERII ȘI INDICATORI DE EVALUARE
DA NU DA, cu
recomandare
I.Respectarea structurii standard a programei prin includerea
Argument ului
Competențelor specifice
Situațiilor de învățare( cel puțin una pentru fiecare
compență)
Conținuturilor
Modalităților de evaluare
II.Existența unei bibliografii
III. Elemente de calitate
Concordanța cu nevoile de formare identific ate la nivel local
Conținutul argumentului
*oportunitatea Curriculumului în Dezvoltare Locală
*realismul în raport cu resursele disponibile la nivelul
unitații de învățământ și al agentului economic partener
Corelarea competențelor cu situa țiile de învățare

76
Corelarea competențelor cu conținuturile
Adecvarea modalităților de evaluare la demersul didactic
propus

NOTĂ: Pentru a fi acceptat proiectul de programă trebuie să se întrunească ”DA” la punctele
I și II și cel puțin 5 „DA”/ „DA, cu recomandări” la punctual III

Avizul comisiei metodice a ariei curriculare
„Tehnologii”……………………………………..

Avizul Consiliului de Administrație al școlii………………………………………………

Anexa 2 la Regulamentului de avizare a CDL

CALENDAR DE AVIZARE ȘI APROBARE

 20 Martie – Avizarea CDL -urilor în comisia metodică a ariei curriculare „Tehnologii”

 01 Aprilie – Avizarea CDL -urilor în Consiliul de Administrație al unității de
învățământ profesional și tehnic

 10 – 25 Aprilie – Depunerea CDL -urilor la ISJ

 01- 15 mai – Avizarea CDL -urilor de către C.L.D.P.S.

 15 mai -01 iunie – Aprobarea CDL -urilor în Consiliul de Administrație al ISJ

77
Dezvoltarea Curriculumul în dezvoltare locală (CDL) :
 asigură relevanța pentru piața muncii a competențelor și aptitudin ilor absolvenților
învățământului profesional și tehnic (IPT)
 evidențiază și utilizează resursele și tradițiile locale, răspunzând cerințelor și
exigențelor de instruire ale elevilor, părinților sau comunității locale
 presupune participarea și eforturile reunite ale celor implicați în procesul de
educație: elevi, profesori, părinți, parteneri sociali. Rolul, responsabilitatea și
angajamentele factorilor locali și a cadrelor didactice cresc, constituind o dominantă
a formării personalități școlii
5.2. CDL – SURSE EXTERNE SAU STRĂI NE CU DOCUMENTE ȘI REGISTRE
OBLIGATORII ÎN AFACERI

Aria curriculara: Tehnologii
Profil: Servicii
Denumirea CDL: "Identificarea tipurilor de surse străine sau externe"
Clasa: a X-a
Durata: An școlar 2015 -2016
Nr. Ore /săptămâna: 1
Profesor propunător: Szente Kálmán
Total ore/ an școlar: 32
Argument
În ultimii ani, finanțarea agenților economici a avut o evoluție uimitoare. Aproape că nu mai
există domeniu de activitate în care să nu fie necesară atragerea de surse externe. Este de d atoria
școlii să analizeze nevoile societății și să pregătească elevii prin firme de exercițiu, pentru a face
fata cerințelor lumii contemporane.
În general companiile mari, cât și agenții economici iau în calcul folosirea surselor externe,
pentru care tre buie să aibă cunoștințe economic -financiare, iar calcule nesfârșite sunt
consemnate în tot felul de registre. Numărul firmelor care solicit surse străine a crescut
considerabil, iar băncile acordă tot sprijinul în realize analizele economic -financiare, în
vederea stabilirii eligibilității agenților economici. În majoritatea cazurilor, firmele au nevoie
de capital împrumutat. (înființări de SRL cu capital minim de 200 RON). Conform legislației
în vigoare, capitalurile împrumutate reprezintă sume împrumutat e de agentul economicde pe
piața de capital în anumite condiții ( scadență certă, dobândă fixă, valoare de rambursat
cunoscută) și îmbracă mai multe forme:

78

credit obținut de la instituțile financiare
împrumut obligator
leasing
Cele mai importante dintre ac etse surse străine sunt creditele obținute de la băncile
comerciale, sub îndrumarea și controlul Băncii Naționale a României. Este relevant, ca un
elev în clasa a XII -a, să dispună de cunoștințe necesare în finațarea unei afaceri, și mai ales de
obținerea de surse externe sau străine, cea ce se realizează momentan prin firme de exercițiu.
Prin acumularea cunoștințelor, elevul, până la finalizarea studiilor liceale poate să distingă
aceste tipuri de credite bancare, avantajele lor cât și importanța acestora în actvitățile agenților
economic. Studiul opționalului prin firme de exercițiu, își propune să contribuie la formarea
profesională a elevilor care să le permită accesul pe piața muncii, deoarece finanțarea unei
afaceri prin surse străine se realizează pr in analiza economico -financiară a firmei, pe baza
cunoștințelor economice acumulate în anii de liceu
Competențe specifice și conținuturi
Competențe specifice Conținuturi
1.Determinarea surselor străine în
finanțarea unei afaceri
2. Utilizarea documentelor și registrelor
obligatorii în derularea unei afaceri
3. Analiza economic -financiară a firmei
privind eligibilitatea pentru linie de
credit
1.Selectarea surselor străine de finanțare
Gruparea surselor străine
-Datorii față de terți
-Provizioane și ajustăr i privind deprecierea
activelor
-Surse împrumutate pe termen scurt
-Surse împrumutate pe termen mediu și lung
-Credite bancare pe termen scurt, pentru
derularea unei afaceri, obținere de capital,
aprovizionare cu materii prime și materiale,
diferite plăți privind afacerea plata salariilor etc.
– LINIILE DE CREDIT
2.Identificarea documentelor și registrelor
obligatorii în derularea unei afaceri, și a
informațiilor
Documente pe tipuri de evenimente
-factură
-aviz de însoțire
-chitanță
-ordin de platăbancară
-ordin de plată pentru încasări și plăți

3.Analizează informațiile economico -financiare
din bilanț

79

Valori și atitudini
Formarea gândirii interdisciplinare la elevi

Transferul informațiilor dintr -un domeniu într -altul pentru a rezolva probleme
concret e
Conștientizarea impactului social, economic si moral al informaticii
Responsabilizarea elevilor privind viitoarea lor profesie
Capacitatea de a lua decizii optime în diverse situații
Sugestii metodologice

Pentru o predare / invitare formativă mai accentuată propun folosirea metodelor și
tehnicilor interactive de grup, care sunt :

metode de predare – învățare interactivă în grup (ex. :metoda predării învățării
reciproce, metoda învățării pe grupe mici, metoda turnirurilor între echipe, etc.)
metode de fixare și sistematizare a cunoștințelor și de verificare

metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativității (interviu de grup,
studiu de caz, masă rotundă, etc.)

metode de cercetare în grup (tema sau proiectul de cercetare în grup, p ortofoliul de
grup, etc.)
Evaluarea

Se realizează prin lucrări concrete, pe baza fiselor de aplicații, prin teste, lucrări
practice si prin metode complementare de evaluare ca: portofoliul, referat, proiect, observația
sistematica a activității si compor tamentului elevilor, etc.

Evaluarea se face pe parcursul celor două semestre. În perioada de evaluare finală la
sfârșitul fiecărui semestru se au în vedere următoarele obiective :
Capacitatea de a aplica cunoștințele interdisciplinare dobândite
Consol idarea pregătirii elevilor
Realizarea recapitulării și sistematizării cunoștințelor dobândite

Pentru buna desfășurare a orelor se recomandă ca elevii să lucreze în grupuri de 2 – 3
elevi.

Bibliografie :Finanțarea afacerii

80
CAPITOLUL VI
6.PREZENTAREA AC ORDĂRII UNUI CREDIT
STUDIU DE CAZ

Prezentul s tudiul de caz a fost realizat la Banca Transilvania în cadrul firmei SC
„Busfe ” SA . Datorită necesității respectării secretului bancar, acest studiu care se referă la
creditarea unui agent economic mijlociu, nu poate fi prezentat ca un dosar de credite complet
pe baza căruia a avut loc analiza activității de creditare. Din documentele necesare unui dosar
de credit multe nu se regăsesc în cadrul lucrării și, de asemenea, datele nu pot apărea sau sunt
fictive dar se bazează pe un caz real. În realizarea studiului de caz s -au parcurs mai multe
etape.
a) Calculul necesarul de credite pe baza fondului de rulment, a necesarului de fond de
rulment si prin diferența a trezoreriei. Din calcule, rezultă o trezorerie negati vă, ceea ce
înseamnă că firma are nevoie de lichidități, drept pentru care apelează la un credit bancar pe
care îl solicită Băncii Transilvania SA.
b) Întocmirea dosarului de creditare. În cadrul acestuia, în lucrare au fost omise câteva
elemente, cum ar f i spre exemplu: copie a statutului agentului economic și de certificatul de
înmatriculare, situația cantitativă și valorică a stocurilor etc., datorită spațiului pe care îl ocupă
aceste documente. De menționat că aceste elemente sunt indispensabile în cadr ul unui dosar
autentic de creditare.
c) Contractarea creditului . În această fază s-a realizat referatul de credit de către bancă,
în urma analizei dosarului de credit. Deoarece referatul de credit a fost favorabil, s -a decis
acordarea creditului solicitat. Au fost stabilite toate elementele creditului (valoare, durată,
mod der ambursare, a fost calculată dobânda aferentă creditului) și în final au fost încheiate
contractele necesare – contractul decredit, și contractele de garantare a creditului.
6.1. D ETER MINAREA NECESARULUI DE CREDITE
În vederea d etermin ării necesarul de credite trebuie să calculăm trezoreria, prin
diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.
Pentru calcularea acestor indicatori s -a pornit de la informațiile furnizat e de bilanțul
financiar și funcțional al S.C. Busfe S.A. Sfântu.Gheorghe .
În tabelul 6.1. este prezentat bilanțul contabil (simplificat) al S.C. Busfe S.A.
Sf.Gheorghe .

81
Prin prelucrarea datelor din acest bilanț, prin corectarea și reclasificarea unor ele mente
de activ și de pasiv și reordonarea lor, s -au obținut bilanțul financiar și bilanțul funcțional,
prezentate (într -o formă simplificată) în tabelele 6.4. și 6.5.
În tabelele 6.2 și 6.3 sunt prezentate corecțiile făcute, pentru elementele de activ
(tabelul 5.2) și pentru elementele de pasiv (tabelul 6.3.).
Pe baza datelor astfel obținute s -au calculat principalii indicatori ai echilibrului
financiar: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă.

Tabelul 6.1.
Bilanțul contab il (simplificat)

ACTIV Sold la: (RON)
01.01.2007 31.12.2007
Imobilizări necorporale – –
Imobilizări corporale 2.331,8582 3.568,832
Imobilizări financiare 0,5826 0,5826
I. ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL 2.332,5408 3.569,4146
Stocuri 1.259,8342 2.274,9719
Furnizori -debitori 117,901 53,501
Clienți și conturi asimilate 157,5591 269,0778
Alte creanțe 340,5729 171,9640
Conturi la bănci în lei 6,7365 14,9742
Conturi la bănci în devize – 0,0676
Casa în lei 8,3480 11,9868
Alte valori 1,7676 0,916 6
II. ACTIVE CIRCULANTE – TOTAL 1.892,7193 2.797,4599
III. CONTURI DE REGULARIZARE 202,0762 46,9618
IV. PRIME PRIV. RAMB. OBLIG. – –
TOTAL ACTIV 4.427,3363 6.413,8363

PASIV Sold la: (Ron)
01.01.2007 31.12.2007
Capital social 1.771,9798 1.771,9798
REZULTATUL REPORTAT – pierdere neacoperită 388,3202 –
REZULTATUL EXERCIȚIULUI – profit 298,6518 151,7519

82
Repartizarea profitului 54,2910 151,7519
Fonduri 583,5823 1.548,4007
Provizioane reglementate – 45,2733
I. CAPITALURI PROPRII – TOTAL 2.211,6027 3.365,6538
II. PROV. PT. RISCURI ȘI CHELT. – 73,5885
III. DATORII – TOTAL 1.921,5485 2.954,0037
IV. CONTURI DE REGULARIZARE ȘI
ASIMILATE 294,1851 20,5903
TOTAL PASIV 4.427,3363 6.413,8363

Tabelul 6.2.
Corectarea elementelor de activ

ACTI V IMOBILIZAT 2006 (Ron) 2007 (Ron)
Imobilizări corporale – –
– Cheltuieli de constituire – –
+ Imobilizări corporale 2.331,9582 3.568,8320
+ Imobilizări financiare 0,5826 0,5826
– Imobilizări financiare cu durata mai mică de 1 an – –
ACTIV IMOBILIZAT CORECTAT 2.332,5408 3.569,4146
ACTIV CIRCULANT
Stocuri 1.259,8352 2.274,9719
+ Creanțe 616,0330 494,5428
+ Disponibilități 16,8520 27,9452
+ Imobilizări financiare cu durata mai mică de un an – –
+ Cheltuieli înregistrate în avans 133,3490 0,6600
+ Diferențe de conversie – activ 67,9956 45,2733
Decontări din operațiuni în curs de clarificare 0,7316 1,0285
– Diferențe de conversie – pasiv – –
= ACTIV CIRCULANT CORECTAT 1.994,7955 2.744,4217

83
Tabelul 6.3.
Corectarea elementel or de pasiv

Capitaluri permanente 2006 (Ron) 2007 (Ron)
Capitaluri proprii 2.211,6027 3.365,6538
– Cheltuieli de constituire – –
– Prime de rambursare a obligațiilor – –
Datorii financiare 159,4567
+ Provizioane pentru riscuri și cheltui eli mai mari de 1
an _ 39
= CAPITALURI PERMANENTE CORECTATE 2.371,0594 3.404,6538
Resurse de trezorerie (temporare) 272,2597 236,1505
Furnizori și conturi asimilate 1.286,0247 2.368,0704
Clienți creditori 2,6337 62,1972
Alte datorii pe termen scurt 201,1735 287,5858
Venituri înregistrate în avans 294,1851 20,5903
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli mai mici de 1 an – 34,5885
RESURSE TEMPORARE CORECTATE 1.956,2769 2.909,1827

În baza datelor din bilanțul contabil și a corecțiilor impuse în cad rul elementelor de activ și
pasiv prezentate mai sus se va întocmi bilanțul financiar și bilanțul funcțional, conform
datelor din tabelele 5.4. și 5.5.
Bilanțul financiar grupează elementele din p atrimoniul firmei în funcție de durata lor în
timp, referi toare la consumul lor (pentru active) sau la stingerea lor (pentru pasive). Astfel
elementele de activ se trec în ordine crescătoare a lichidității lor, iar elementele de pasiv în
ordine crescătoare a exigibilității lor.

Tabelul 6.4.
Bilanțul financiar (s implificat)

ACTIV 2006 (Ron) 2007 (Ron)
Nevoi Permanente 2.332,5408 3.569,4146
Imobiliare Necorporale – –
Imobiliare corporale 2.431,9582 3.668,8320

84
Imobiliare Financiare 0,5826 0,5826
Nevoi temporare 2.094,7955 2.844,4217
Stocuri 1.259 ,8342 2.274,9419
Alte active circulante 818,1092 514,5046
Disponibilități 16,8521 27,9452
TOTAL ACTIV 4.427,3363 6.413,8363
PASIV 2006 (Ron) 2007 (Ron)
Capitaluri permanente 2.471,0594 3.504,6538
Capitaluri proprii 2.211,6027 3.365,6538
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli mai mari de 1 an – 39
Datorii financiare mai mari de 1 an 159,4567 –
Resurse temporare 2.056,2769 3.009,1827
Datorii financiare mai mici de 1 an 172,2597 136,1505
Datorii furnizori 1.288,6586 2.430,2676
Datorii fiscale și sociale 201,1735 287,5856
Venituri înregistrate în avans 294,1851 20,5903
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli mai mici de 1 an – 34,5885
TOTAL PASIV 4.427,3363 6.413,8363

În bilanțul funcțional, elementele patrimoniale de activ și de pasiv sunt g rupate în func ție de
rolul lor în ciclurile de exploatare.

Tabelul 6.5.
Bilanțul funcțional (corectat)

ACTIV 2006 (Ron) 2007 (Ron)
Utilizări stabile 2.583,9299 3.963,8945
Imobilizări necorporale brute – –
Imobilizări corporale br ute 2.588,7473 3.963,3119
Imobilizări financiare 0,5826 0,5826
Active de exploatare 2.077,9434 2.816,4765
Stocuri și producție în curs 1.259,8342 2.274,9719
Creanțe 516,0330 394,5428

85
Cheltuieli înregistrate în avans 133,3490 0,66
Decontări din operaț iuni în curs de clarificare 0,7316 1,0285
Diferențe de conversie A 679.956 452.733
Active în afara exploatării – –
Trezorerie de activ 16,8521 27,9452
TOTAL 4.584,1254 6.708,3162
PASIV 2006 (Ron) 2007 (Ron)
Resurse durabile 2.527,8485 3.699,1337
Capital propriu 2.211,6027 3.365,6538
Amortizarea mijloacelor fixe 156,7891 294,4799
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli – 73,5885
Datorii peste 1 an 159,4597 –
Pasive de exploatare 1.582,8437 2.450,8579
Datorii de exploatare 1.288,6586 2.430,2676
Venituri înregistrate în avans 294,1851 20,5903
Pasive în afara exploatării 201,1735 287,5856
Trezorerie de pasiv 272,2597 236,1505
TOTAL 4.584,1254 6.708,3162

Fondul de rulment este o mărime ce caracterizează stabilirea echilibrul financiar pe termen
scurt a întreprinderii. Este un surplus de surse permanente, degajat de ciclul de finanțare al in –
vestițiilor, poate fi „rulat“ pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor. Această utilizare po –
tențială a marcat și denumirea lui, și anume: aceea de fond d e rulment. El este expresia rea –
lizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului
finanțării pe termen scurt.

FR = SP – AP 
FR = (Cpr + DF) – IN
în care: FR – fond de rulment;
AP – alocări permanente;
Cpr – capitaluri proprii;
DF – datorii financiare;
IN – imobilizări nete (fără amortizare).
În cazul SC Busfe SA, fondul de rulment se prezintă ca în tabelul 5.6.

86
În anul 2006, mărimea fondului de rulment este pozitivă, ceea ce indică o situație fa vo-
rabilă . Se înregistrează un excedent de lichidități potențiale asupra exigibilităților po tențiale.
În anul 2007, mărimea fondului de rulment este negativă. Aceasta reflectă absorbirea
unei părți din resursele temporare pentru finanțarea unor nevoi permanente, c ontrar prin ci-
piului de finanțare. Aceasta reprezintă o situație de dezechilibru financiar, caz în care fondul
de rulment apare ca o nevoie de capital, ce trebuie finanțată de datoriile pe termen scurt și nu
ca o resursă permanentă.

Tabelul 6.6.
Fondul de rulment

Specificație 2006 (Ron) 2007 (Ron)
Capital permanent 2.471,0594 3.504,6538
– Active imobilizate 2.332,5408 3.569,4146
Fond de rulment 38,5186 – 64,7608
Active circulante 2.094,7955 2.844,4217
– Datorii pe termen scurt 2.056,2769 2.909,1825
Fond de rulment 38,5186 -64,7608

Nevoia de fond de rulment este al doilea indicator ce stă la baza determinării
necesarului de creditare. Necesitățile de finanțare ale producției, respectiv ale ciclului de
exploatare sunt acoperite, în cea mai mare parte, din surse temporare corespunzătoare (datorii
de exploatare: furnizori, salariați etc.). Diferența dintre necesitățile de finanțare ale ciclului de
exploatare și datoriile de exploatare este numită nevoia de fond de rulment. Ea este e xpresia
realizării echilibrului financiar pe termen scurt a echilibrului dintre necesarul și resursele de
capitaluri circulante (ale exploatării).

NFR = AC – SC 
NFR = (S + C) – DE
în care:
NFR – nevoia de fond de rulment;
AC – active circulante;

87
SC – surse ciclice;
DE – datorii de exploatare.
În baza datelor prezentate anterior se calculează nevoia de fond de rulment pentru
perioada luată în studiu, conform tabelului 4.7.

Tabelul 6.7.
Nevoia de fond de rulment

ACTIV 2006 (Mii
Ron) 2007 (Mii
Ron)
Stocuri de materii prime și materiale 108,1909 231,1516
Stocuri aflate la terți 0,065 0,065
Producția în curs de execuție – –
Semifabricate, produse finite, produse reziduale 1.030,1786 1.932,3094
Mărfuri 108,7181 93,5935
Ambalaje 12,7401 17,9109
Furnizori debitori 117,9010 53,5010
Clienți și ct. asimilate 157,5591 269,0778
Alte creanțe 240,5729 71,9640
Cont. de regularizare și asimilate 202,0762 46,9618
TOTAL 1 1.977,9434 2.716,4765
PASIV 2006 (Mii
Ron) 2007 (Mii
Ron)
Furnizori și c onturi asimilate 1.286,0249 2.368,0704
Clienți -creditori 26.337 62,1972
Alte datorii 201,1735 287,5856
Venituri înregistrate în avans 294,1851 20,5903
TOTAL 2 1.784,0172 2.773,0320

NFR = TOTAL 1 – TOTAL2

2006: NFR = 1.977,9434 –1.784,0172 = 193,926 2
2007: NFR = 2. 716,4765 – 2.773,0320 = 43,4445

88
Acesta evoluție a NFR se explică prin creșterea stocului de produse finite cu 11,12%
în 2006 și cu 87,57% în 2007, precum și prin creșterea celorlaltor elemente ale activelor
ciclice, în timp ce sursele cic lice nu au crescut în aceeași proporție.
Dacă NFR este pozitivă, atunci ea semnifică un surplus de nevoi tem porare (ciclice) posibile de
mobilizat. O atare situație poate fi judecată ca fiind normală, dacă este rezultatul unei politici de
investiții priv ind creșterea stocurilor și creanțelor. Astfel, ne voia de fond de rulment poate
evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și a cre anțelor și exigibilitatea
datoriilor de exploatare (s -au încetinit încasările și s -au urgentat plățile) .
Dacă nevoia de fond de rulment este negativă, atunci ea semnifică un surplus de surse
temporare (ciclice) în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante. Ea poate fi
apreciată pozitiv, dacă este rezultatul accelerării rotației activelor ci rculante și al angajării de
datorii cu scadențe mai relaxate. În caz contrar, aceasta nu poate fi decât consecința unor
întreruperi temporare în aprovizionarea și reînnoirea stocurilor.
Dacă fondul de rulment, la un moment dat (al încheierii exercițiului c ontabil), este
superior nevoii de fond de rulment, atunci excedentul de finanțare se regăsește sub forma unei
trezorerii nete , concretizată în disponibilități bănești, în conturi bancare și în casă. Deci,
trezoreria netă se determină cu relația:
TN = FR – NFR
în care:
TN – trezoreria netă
FR – fond de rulment
NFR – nevoia de fond de rulment
Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități
echilibrate și eficiente. Ea relevă calitatea echilibrului financiar general al întrepri nderii, atât
pe termen lung, cât și pe termen scurt. Înregistrarea unei trezorerii nete, în cadrul mai multor
exerciții succesive, demonstrează succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea
plasării rentabile a disponibilităților bănești pent ru întărirea poziției ei pe piață.
Trezoreria netă pozitivă evidențiază faptul că exercițiul financiar s -a încheiat cu un
surplus monetar, expresie concretă a profitului net din pasivul bilanțului și a altor acumulări
bănești. Acest excedent de trezorerie urmează să fie plasat eficient și în deplină siguranță pe
piața monetară și/sau financiară.
Trezoreria netă negativă evidențiază un dezechilibru financiar la încheierea
exercițiului. Deficitul monetar astfel constatat a fost acoperit prin angajarea de noi credite (de
trezorerie sau de scont). În această situație, trezorierul urmărește obținerea de noi credite la
cel mai mic cost posibil, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.

89
Creșterea trezoreriei nete, pe perioada exercițiului financiar, re prezintă „cash -flow“ -ul
(CF) ce revine acționarilor sub formă de dividende de încasat și/sau profit de reinvestit în
întreprinderea lor.
CF = TN 1 – TN 0
În condițiile constantei nevoii de fond de rulment, cash -flow-ul ar fi egal cu profiturile
nete și amort izările acumulate și ar exprima disponibilitatea monetară efectivă pentru
dezvoltarea și prosperitatea întreprinderii. Un cash -flow pozitiv se interpretează ca o creștere
a capacității reale de autofinanțare a investițiilor. În consecință, aceasta semnific ă o sărăcire a
activului net real, o reducere a valorii proprietății.
Totodată, se remarcă dependența trezoreriei și față de variația nevoii de fond de
rulment, respectiv a decalajelor între creanțele și plățile datoriilor scadente. În aceste condiții,
o întreprindere rentabilă nu are în mod automat și o trezorerie netă pozitivă, aceasta din urmă
depinzând de variațiile necesităților de finanțare și, mai departe, de variațiile termenelor de
scadență a încasărilor și plăților.
În cazul SC „Damfis“ SA, se pre zintă astfel:
2006: TN = 38,5186 – 293,9262 = -255,4076 mii lei
2007: TN = -164,7608 – 43,4445 = -208,2053 mii lei

Se observă că în anul 2006, SC Busfe SA a înregistrat o trezorerie negativă de
aproximativ 200.000 Ron fapt pentru care se va recurge la sol icitarea unui credit de la Banca
Transilvania SA.
6.2. ÎNTOCMIREA DOSARULUI DE CREDITARE
Analizând situația trezoreriei nete și având în vedere decizia firmei de a cumpăra noi
mijloace fixe (6 camioane destinate transportului de mărfuri și materii prime), S.C. Busfe S.A.
Sf.Gheorghe solicită Băncii Transilvania un credit în valoare de 200. 000 Ron, pe o perioadă
de 2 ani.
CERERE DE CREDIT

Nr. 1489 din 25/01/2006

CĂTRE,
BANCA TRANSILVANIA Sucursala Timișoara
1. Denumirea, obiectul de activitate, forma juridică: SC Busfe SA.
Producerea și comercializarea zah ărului și a derivaților acestuia.

90
2. Sediul Sfântu Gheorghe , str. Brazilor nr. 3, cod poștal 52005 , telefon 0 26/211542, fax
026/211543.
3. Număr de înregistrare la Registrul Comerțului J 22/401 din 29.04.9 2, locul de
înregistrare Sf.Gheorghe , cod fiscal R 8186523 .
4. Reprezentanții legali ai societății : Popescu Popescu .
5. În calitate de administrator , domiciliat în Sfântu Gheorghe , str. Libertăț ii nr 30, ap.
– jud. Covasna, telefon 0 26/143365 .
6. Vă rugăm să aprobați un credit în valoare de 200.000 Ron, pe un termen de 24 luni,
necesar pentru achiziționarea a 6 camioane destinate transportului de mărfuri și materii prime.
7. Rambursarea creditului dorim să o facem astfel:
Termene Suma
01.09.2006 50.000 Ron
01.03.2007 50.000 Ron
01.09.2007 50.000 Ron
01.03.2008 50.000 Ron
7.1.După rambursarea integrală, solicităm transformarea creditului în linie de credit cu
prelungire anuală automată
8. Garanțiile asiguratorii propuse sunt: .
8.1. Tipul de garanție (denumirea bunului propus):
Imobil str. Polonă nr.2, instalatie pentru producerea și comerciali zarea băuturilor
răcoritoare
8.2. Date de identificare extr. CF nr. 2 45/20.01.98; Fișa mijloc fix și factura nr.
646321/16/04/94, ce reprezintă achiziționarea instalației industriale .
8. 3. Valoarea contabilă sau cea rezul tată din actele de proprietate (mii lei): 24.000 mii
lei .
8.4. Valoarea actuală estimată (mii lei): 24.000 mii lei .
9. La prezenta cerere se anexează următoarele:
9.1. Actul legal de constituire a societăți i
9.2. Situația veniturilor și cheltuielilor
9.3. Situația resurselor financiare
9.4. Situația garanțiilor asiguratorii
9.5. Ultimul bilanț contabil

91
10. Declarăm pe propria răspundere că toate datele din prezenta cerere, precum și din
documentele anexate s unt reale și corespund cu cele din evidențele noastre și ne angajăm să
respectăm toate obligațiile ce ne revin din contractul de împrumut, precum și normele băncii.

Semnătura reprezentanților societății

Întocmirea dosarului de creditare a presupus par curgerea mai multor etape de lucru
pentru S.C. Busfe S.A. Sf.Gheorghe , în vederea prezentării tuturor aspectelor pe care le solicita
banca: ela borarea unui memoriu justificativ privind acordarea creditului; definirea rețelei de
distribuție și justificare a necesarului de creditare; determinarea valorii cash -flow-lui prin
estimarea ve niturilor cheltuielilor și profitului;
În memoriul justificativ s-a prezentat istoricul societății, modul de constituire, baza
legală de funcționare și alte aspecte.
Istor ic: Întreprinderea de Industrializare a Sfeclei de Zahăr din Sf.Gheorghe , a fost
înființată în anul 1936, pe platforma alimentară din vestul orașului. Timp de 40 de ani, aceasta
a asigurat necesarul de producție de zahăr pentru zona centrală a țării. În an ul 1976 pe
amplasamentul vechii fabrici de zahăr a început construcția unei fabrici noi, a unei centrale
termice, a unei stații de epurare și tratare a apelor, a unei stații de producere a băuturilor
răcoritoare, precum și a altor infrastructuri. În anul 1 980 au fost date în folosință toate cele
enumerate mai sus, funcționând și astăzi în condiții bune. Din anul 1990, întreprinderea s -a
transformat în societate comercială pe acțiuni.
Modul de constituire : societatea comercială pe acțiuni Busfe S.A. Sf.Gheor ghe, s-a
constituit prin preluarea integrală a patrimoniului fostei Întreprinderi de Industrializare a
Sfeclei de Zahăr (IISZ) din Sf.Gheorghe . S.C. Busfe S.A. este persoană juridică română,
societate pe acțiuni, având durată nelimitată de funcționare cu î ncepere de la data înregistrării
la Camera de Comerț și Industrie Covasna .
Capitalul social inițial era la 27.12.1990 de 74.610 Ron, împărțit în 149.2 20 acțiuni cu
valoare nominală de 0,50 Ron pe acțiune. A fost subscris în întregime de Statul Ro mân în
calitate de acționar unic și vărsat în întregime la data constituirii, cu posibilitatea trans miterii
acțiunilor către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii. Ca –
pitalul social poate fi redus sau mărit, în condițiile leg ii, pe baza hotărârii Adunării Ge nerale
Extraordinare a Acționarilor. Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, existând un
proprietar pentru fiecare acțiune. La data de 31.12.1992, capitalul social era de 410.000 Ron

92
printr -o mărire a acestui a conform H.G. nr. 26/1992, iar în prezent capitalul social subscris și
vărsat integral este de 1.710.000 Ron.
Activitatea firmei S.C. Busfe S.A., este influențată de caracterul sezonier al pro ducției
și de particularitățile procesului tehnologic, care în principal este legată de ac tivitatea de
remont, necesară a fi efectuată după fiecare perioadă de fabricație.
Baza legală de funcționare : S.C. Busfe S.A. cu sediul în Sf.Gheorghe , str. Brazilor
nr. 3, a fost înmatriculată la Ofi ciul Registrului Comer țului, județul Covasna , în Registrul
pentru înregistrarea comercianților per soane juridice, sub numărul J22/401 din 29.04.199 2,
vol. IV.
S.C. Busfe S.A., prin cererea nr 204 din 17.01.1995, a solicitat înscrierea de men țiuni
în Registrul Comerțului. În temeiul art. 6 din Legea nr. 26/1990, mențiunile solicitate au fost
înscrise la O.R.C. Covasna .
În temeiul Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 58/1991, legea privind privatizarea
societăților comerciale și vânzarea de active, capitalul social al S.C. Busfe S.A. se transmite
către:
 Fondul Proprietății de Stat – persoană juridică română înființată prin H.G. nr.
254/1992, 70% din valoarea capitalului social reprezentând 582.305 acțiuni, în valoare no mi-
nală de 0,50 Ron pe acțiune.
 Fondul Proprietății Private n r. III Transilvania , cu sediul în Brașov , 30% din
valoarea ca pitalului social, reprezentând 249.560 acțiuni, cu valoare nominală de 0,50 Ron pe
acțiune.
Profilul activității și obiective : activitatea de producție și comercializare a S.C. Busfe
S.A. cuprin de următoarele obiective: asigurarea materiei prime; industrializarea sfe clei de zahăr;
producerea și comercializarea zahărului, a produselor zaharoase și a derivatelor; prestări de
servicii și operațiuni de import -export.
Din data de 21.06.1995, societat ea își extinde sfera de cuprindere a obiectului ei de
activitate, astfel: procesarea zahărului brut; producerea băuturilor răcoritoare și a siropurilor
concentrate; producerea băuturilor alcoolice; comerț cu ridicata a produselor alimentare, bău –
turilor și tutunului; comerț cu amănuntul în magazine specializate; transporturi rutiere de măr –
furi; manipulări și depozitări; închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii, sau în –
chiriate; închirierea altor mijloace de transport terestre; închirie rea mașinilor si echi pamen-
telor; tratarea, epurarea și distribuția apei.
Structura administrativ -teritorială : din punct de vedere al așezării în teritoriu, SC
Busfe SA este amplasată în partea de vest a municipiului Sf.Gheorghe , toate obiectivele

93
fabric ii aflându -se pe aceeași platformă. Societatea are filial ă, în afara județului , în localitatea
Bod, din județul Brașov , și deține, exclusiv în județ, locuri de preluare a materiei prime de la
cultivatori (baze de recepție).
Obiectivele de producție sunt: fabrica de zahăr (FZ 4000); centrală termică; stație de
epurare a apelor; stație de tratare a apelor; bandă de producere a băuturilor răcoritoare; cale
ferată uzinală ș.a.
Societatea a dobândit, în cursul anului 1996, dreptul de proprietate asupra terenulu i în
suprafață de 71 5961 mp, care era până atunci în proprietatea statului.
Societatea este administrată de către Consiliul de Administrație (C.A.) și condusă de
către Adunarea Generală a Acționarilor (A.G.A.). A.G.A. este organul de con ducere al
societă ții, care decide asupra activității, asigurând politica ei economică și comercială. A.G.A.
se convoacă de președintele Consiliului de Administrație sau de către vicepreședinți, dar poate
fi convocată și de administratori, ori de câte ori este nevoie.
Princ ipalele atribuții ale A.G.A. sunt, în principiu, următoarele:
 aprobă structura organizatorică a societății, alege membrii C.A. ai comisiei de cen –
zori, alege directorul general sau îl revocă, stabilește nivelul de salarizare, stabilește bu getul
de ven ituri și cheltuieli, examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de profit și pier –
dere, contractează împrumuturi bancare pe termen lung, aprobă orice fel de credit fi nanciar,
înființează sau desființează sucursale și filiale, mărește sau reduce capitalul social, mo difică
statutul și forma juridică a societății comerciale etc.;
 Analizează rapoartele C.A. privind perspectivele societății, poziția pe piața internă
si externă, nivelul tehnic, calitatea, forța de muncă, protecția mediului, relați ile cu clienții;
 Acționează în justiție pe membrii C.A., directorul general, cenzori, pentru pagubele
produse.
Consiliul de Administrație este compus din 7 -15 administratori aleși de A.G.A. pe o
perioada de patru ani, care pot avea și calitatea de acț ionari. Directorul general este
președintele Consiliului de Administrație.
Gestiunea societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori, formată din
trei membrii. Cenzorii se aleg de către A.G.A. Aceștia verifică gospodărirea mijloacelor fixe
și cir culante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidența contabilă, controlează la
închiderea exercițiului financiar exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor pre –
zentate de C.A. asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de profit și pierdere, con –
trolează operațiile de lichidare ale societății. Cenzorii se numesc pe o perioadă de ma ximum
trei ani și pot fi realeși.

94
Locul întreprinderii în economia națională: S.C. Busfe S.A. deține o poziție do –
minantă în c adrul economiei naționale. La nivelul anului 1992, societatea a obținut aproape,
cea mai mare producție de zahăr din țară, (25. 684 tone).
Dacă în trecut existau aproximativ 40 de capacități de producție a sfeclei în țară, în
prezent funcționează numai 22 d intre acestea, S.C. Busfe S.A., a ocupat și ocupă și astăzi un
loc important în ramura industriei alimentare, fiind una din unitățile cu cea mai mare
capacitate de prelucrare a sfeclei de zahăr.
Inițial, când a fost dată în folosință, capacitatea de preluc rare a fabricii în 24 de ore, a
fost de 6. 100 t sfeclă, dar din lipsă de materie primă, vechea fabrică de zahăr (2. 100 t), nu mai
funcționează și ca urmare acum capacitatea este de 4. 100 t/24 h. În acest an s -au prelucrat
13.100 t zahăr brut import, (luni le iulie -august), pentru a completa necesarul de zahăr, pro duc-
ția de sfeclă de zahăr din județ fiind sub cea estimată.
Pe lângă fabrica de zahăr propriu – zisă, societatea mai deține o centrală termică și o
stație de epurare a apelor, care deservesc înt reaga platformă alimentară din zonă . Un element
de pers pectivă îl constituie atragerea investitorilor străini.
Structura mijloacelor fixe pe categorii de folosință : este corespunzătoare, și anume:
clădiri: 4 1,7% – asigură desfășurarea procesului de fabri cație; construcții speciale: 2 4%;
mijloace fixe active: 2 4,4%, iar împreună cu clădirile mai mult de 8 9% din totalul mijloacelor
fixe; mijloace de transport: 8,3%.
Gradul de uzură pe ansamblul mijloacelor fixe este de 5 1,28%, nivel considerat co –
respunzăto r pentru desfășurarea procesului de fabricație. Gradul de uzură cu cele mai mari va –
lori se înregistrează la categoriile de mașini de forță și utilaje energetice (6 2%) și la mijloacele
de măsură, reglare și control (63%). Atrage însa atenția și gradul de u zură pe care îl înre gis-
trează categoria de mașini unelte și utilaje de lucru (58%). Nivelul cel mai scăzut al uzurii îl
au mijloacele de transport (3 1%).
Nivelul tehnic al mijloacelor fixe se situează peste nivelul mediu din economia națio –
nală dar sub cel mondial. Argumentul pornește de la faptul că S.C. Busfe S.A. a fost pusă re –
lativ recent în funcțiune (16 ani) și este una din cele mai mari capacități de realizare a za hăru-
lui din țară. Nivelul coeficientului sintetic de 0,70 indică un nivel bun a l stării potențialului
mijloacelor fixe și o utilizare rațională a acestora.
Piața și comercializarea : coeficientul sintetic de 0,52 indică o stare a pieței care
plasează agentul economic într -o stare de viabilitate, cu condiția consolidării pieței de
aprovizionare cu materie primă și menținerea poziției dominante pe piața de desfacere.
Rețeaua de distribuție cuprinde: livrări directe către beneficiari: 42%; livrări către
unități specializate ale comerțului cu ridicata: 50,7%; alte canale de distribuție: 7 ,1%.

95
Capacități de producție: capacitate nominală din proiect: 4.000 t sfeclă/24 h; capacitate
nominală efectivă: 2.400 t sfeclă/24 h.
Pentru băuturi răcoritoare, capacitatea nominală din proiect este de 3.000 butelii/24 h,
dar capacitatea efectivă este de 1.438 butelii/24 h.
Principalii furnizori : principala materie primă utilizată de SC Busfe SA este sfecla de
zahăr. Sursele de aprovizionare și participarea acestora la asigurarea cu materii prime (sfeclă
de zahăr) sunt fostele IAS -uri, asociațiile agricol e și producătorii individuali din județul
Covasna și județele limitrofe.
Beneficiarii produselor realizate de SC Busfe SA (zahăr, melasă, borhot uscat și
energie termică) sunt „Alcom”, „Kandia”, „ Olt Pam”, alte unități economice (pentru zahăr),
„Cesena”, „Ciucaș”, alți beneficiari (pentru melasă), „Agrotim”, alți beneficiari (pentru borhot
uscat), „Untim”, „Oleatim” (pentru energie termică).
Prin dezvoltarea sectorului particular, numărul beneficiarilor a crescut, ceea ce permite so –
cietății să nu depindă de un număr restrâns de beneficiari, care de multe ori pot fi insolvabili.
Rețeaua de distribuție reprezintă un alt element ce trebui analizat în cadrul studiului
privind justificarea necesarului de creditare a SC Busfe SA.
Dacă, în general, aprovizionarea nu ridică probleme majore, totuși excepția o
constituie sfecla de zahăr. Datorită suprafețelor construite pentru depozitul de sfeclă, pot fi
depozitate simultan 9.000 tone sfecla de zahăr. Transportul sfeclei se face atât pe cale ferată,
cât și auto. O pr oblemă importantă care apare în această situație o constituie mijloacele de
transport pe care S.C. Busfe SA le deține (acestea fiind insuficiente și uzate, după cum se
poate observa și din capitolul privind situația mijloacelor fixe).
Cheltuielile pe care firma le efectuează cu transportul sunt deosebit de mari în anul
2006, acestea ridicându -se la aproximativ 199,5797 Ron, o parte importantă din aceste sume
fiind constituită din închirierile de mijloace de transport pe care SC Busfe SA este nevoită să
le efectueze atât pentru transportul materiilor prime de la furnizori (știut fiind faptul ca 62.5%
sunt producători individuali, care nu au în dotare mijloace de transport proprii), cât și pentru
transportul produselor finite către beneficiari (în special a za hărului).
Pentru a -și putea diversifica rețeaua de distribuție, SC Busfe SA solicită un credit în
valoare de 200.000 mii Ron, cu ajutorul căruia intenționează să achiziționeze de la SC Roman
SA 6 camioane cu o capacitate max. de 8 t. Valoarea unui automobi l este de 32.000 lei.
Investiția este deosebit de necesară, deoarece tarifele la transport pe care firmele de
specialitate le practică sunt deosebit de ridicate.
Având în vedere faptul că SC Busfe SA va efectua transporturi cu caracter sezonier, pen –
tru perioadele în care fabrica nu se va folosi de acestea, se intenționează închirierea mij loacelor de

96
transport. Camioanele au un consum de 18 1 motorină/100km, ceea ce înseamnă 630 lei/km, de
patru ori mai puțin decât tariful practicat de firmele specializa te în transportul de mărfuri.
De asemenea, firma solicită suma de 4.000 Ron pentru activități de reclamă –
publicitate, în promovarea activității de transport mărfuri.
Întreprinderea are nevoie de aceste mijloace de transport pentru a putea face față con cu-
renței în contractele pe care le realizează, aceasta putând stipula clauza franco -depozit beneficiar.
În aceste cazuri, prețul zahărului realizează o creștere medie de numai 3 -5%, în comparație cu
creșterea realizată în perioada curentă, de 10 -15% din preț ul franco -depozit furnizor, în condițiile
în care firma este nevoită să apeleze la firme specializate în transportul mărfurilor.
Pe piața națională de desfacere a zahărului, SC Busfe SA Sf.Gheorghe deține o poziție
importantă, realizând 5% din producția de zahăr la nivel național. Concurenții săi direcți sunt
fabricile de zahăr din vestul țării și anume: SC Damfis SA Oradea; SC Damfis SA Arad.
Estimarea veniturilor se fundamentează pe următoarele elemente:
 principalele activități generatoare de venituri: producția și comercializarea zahă rului
din sfecla de zahăr; livrarea de energie termică; livrarea de apă epurată;
 capacitățile de producție existente pe activități;
 gradul de utilizare a capacităților pe activități;
 producțiile fizice obținute pe activități;
 preturile de vânzare a produselor sau tarifelor de prestare a serviciilor.
Estimarea veniturilor obținute se face prin însumarea veniturilor din producția de
sfecla de zahăr cu cele obținute din livrările de energie termică și apă epurată ș. a.
Estimarea cheltuielilor totale s -a făcut având în vedere cheltuielile aferente
activităților de exploatare și cheltuielile de exploatare.
Estimarea profitului net s-a făcut pe baza fluxurilor de venituri și cheltuieli, ținând
cont de cota de impozit pe profit.
Fluxul de numerar (cash -flow) înseamnă fluxul de trezorerie disponibilă pe care -l
degajă activitatea de exploatare și comercializare. Determinarea cash -flowului are la bază
capacitatea beneficiară exprimată prin profitul net la care se adaugă cele lalte disponibilități
bănești create de agentul economic, din care se scot nevoile de finanțare curentă.
Calculul mărimii cash -flowului presupune evaluarea fluxurilor de intrări (profit net,
amortizare anuală, credite contractate) și a fluxurilor de ieșir i (investiții, variația necesarului
de fond de rulment, rambursări de credite). Fluxul de numerar de calculează ca diferență între
fluxul intrărilor și fluxul ieșirilor.

97
6.3. C ONTRACTAREA CREDITULUI
În urma analizei dosarului de credit depus de S.C. Busfe S.A. Sf.Gheorghe , Banca
Transilvania a întocmit un referat de credit favorabil acordării creditului solicitat.

REFERAT PRIVIND ACORDAREA CREDITULUI

S.C. Busfe ” S.A., cu sediul în Sfântu Gheorghe, județul Covasna, str. Brazilor nr. 3,
înmatriculată la Of iciul Registrului Comerțului, județul Timiș, în Registrul pentru
înregistrarea comercianților persoane juridice, sub numărul J22/401 din 29.04.199 2, vol. IV.
S.C. Busfe S.A. are ca principal obiect de activitate industrializarea sfeclei de zahăr,
producere a și comercializarea zahărului, a produselor zaharoase și a derivatelor.
Prin cererea nr. 1489/25.01.98, firma solicită un credit în valoare de 200.000 Ron pe o
perioadă de doi ani, rambursarea efectuându -se anual, în tranșe egale a câte 50.000 Ron în
data de 1.09.2006, 1.03.2007, 1.09.2007 respectiv 1.03.2008.
Garanțiile pe care S.C. Busfe S.A. le propune sunt clădirea în care își desfășoară ac tivi-
tatea din strada Libertății nr. 2, respectiv utilajul de producere și îmbuteliere a băuturilor
răcoritoare.
Creditul pe care firma îl solicită este destinat achiziționării a 6 camioane cu o capacitate
de 8 t de la SC „Roman” SA, cu care S.C. Busfe S.A. intenționează să efectueze transportul
materiilor prime și al mărfurilor de la furnizori, respectiv la benefic iari, prin implementarea
unor noi strategii de marketing, de cucerire a pieței.
După o minuțioasă analiză a posturilor din balanță, firma a prezentat și a justificat
principalele conturi care prezentau probleme: furnizorii – soldul creditor al contului
reprezentând sumele ce urmau să fie plătite conform contractelor încheiate cu producătorii
agricoli până la jumătatea anului 2006, clienții beneficiind și ei de termene de plată de 90 -120
de zile de la livrarea mărfii, centralizatorul acestor contracte este p rezent la anexe în dosarul
de creditare. De asemenea, este prezentată în aceeași anexă structura stocurilor, datoriile față
de buget, structura cheltuielilor și a veniturilor.
Se propune astfel acordarea creditului pe o perioada de doi ani, rambursarea efe ctuându –
se semestrial, la datele precizate în contract.
Indicatorii economici calculați de Banca Transilvania sunt prezentați în tabelul 5.8.
Tabelul 6.8
Situația principalilor indicatori financiari
Nr. Indicator u.m. 2006 2007

98
crt.
I Indicatori de lichiditate
1 Active curente mii ron 1.994,7955 2.744,4217
2 Pasive curente mii ron 2.056,2769 3.009,1827
3 Stocuri mii ron 1.259,8342 2.274,9719
4 Disponibilități mii ron 16,8521 27,9452
5 Rata de lichiditate curentă: (1 / 2)*100 % 101,87 94,52
6 Rata de lichiditate rapidă: ((1 – 3) / 2)*100 % 40,60 19,92
7 Rata de lichiditate foarte rapidă: (4 /
2)*100 % 0,81 0,92
II Indicatori de activitate
8 Cifra de afaceri mii ron 3.295,5023 5.892,7295
9 Cheltuieli de exploatare mii ron 3.023,270 8 5.630,3549
10 Creanțe mii ron 818,1092 514,5046
11 Furnizori și conturi asimilate mii ron 1.288,6586 2.430,2676
12 Active fixe mii ron 2.332,5408 3.569,4146
13 Total active mii ron 4.427,3363 6.413,8363
14 Viteza de rotație a stocurilor (durata în
zile): (3 / 9)*365 zile 152 147
15 Viteza de rotație a creanțelor (durata în
zile): (10 / 8)*365 zile 88 31
16 Viteza de rotație a datoriilor furnizori
(durata în zile): (11 / 9)*365 zile 156 148
17 Viteza de rotație a activelor fixe (număr
rotații): 8 / 12 nr.rot. 1,39 1,63
18 Viteza de rotație a activelor totale (număr
rotații): 8 / 13 nr.rot. 0,75 0,92
III Indicatori ai profitabilității
19 Profit din exploatare mii ron 402,7066 410,5020
20 Profit net mii ron 298,6518 151,7519
21 Capital propriu mii ron 2.311,6027 3.465,6538
22 Marja de exploatare: (19 / 8)*100 % 11,86 6,85
23 Marja netă: (20 / 8)*100 % 8,79 2,53
24 Randamentul activelor: (20 /13)*100 % 6,59 2,32

99
25 Randamentul capitalului propriu:
(20/21)*100 % 12,91 4,37
IV Indicatori ai solvabilității
26 Datorii totale mii ron 2.215,7336 3.048,1825
27 Total pasiv mii ron 4.427,3363 6.413,8363
28 Cheltuieli cu dobânzile mii ron 83,2040 165,5250
29 Gradul de îndatorare: (26 / 27)*100 % 48,94 46,79
30 Gradul de acoperire al dobânzil or: 19 / 28 – 4,84 2,48

Analiza indicatorilor financiar prezentați în tabelul 6.12 justifică posibilitățile firmei de
a contracta credite pe perioada 2006 -2008. Evoluția indicatorilor de lichiditate, de activitate,
de profitabilitate și de solvabilitate demonstrează că SC Busfe SA nu are o capacitate de
îndatorare saturată și, ca urmare, Banca Transilvania este dispusă să acorde creditul solicitat.
Pentru activitățile productive, Banca Transilvania calculează nivelul dobânzii pentru
creditele acordate pe b aza nivelului indicatorilor financiari și a valorii ce le iau aceștia, așa
cum se prezintă în tabelul 6.9.
Tabelul 6.9
Determinarea nivelului dobânzii

Nr.
crt. Categoria Indicatori
financiari și
coeficienți Nivel
efectiv
2007 Nivel
indicatori Aprecierea
valorii
indicatorilor
1 Profitabilitate marja netă (6) 2,51% >10%
8 – 10
4 – 8
<4 f.b.=1
b.=1.11
cr.=1.22
sl.=1.33
marja de
exploatare (7) 6,83% >12%
9 – 12
5 – 9
<5 f.b.=1
b.=1.11
cr.=1.22
sl.=1.33
2 Solvab
ilitate grad de
îndatorare (5) 46,77% <=30%
31 – 55
56 – 70
>70 f.b.=1
b.=1.11
cr.=1.22
sl.=1.33

100
grad de
acoperire
dobânzi (5) 2,46 >=3
1,6 – 2,9
1 – 1,5
<1 f.b.=1
b.=1.11
cr.=1.22
sl.=1.33
3 Lichiditate rata curentă (5) 94,50% >=150%
121 – 149
100 – 120
<100% f.b.=1
b.=1.11
cr.=1.22
sl.=1.33
rata rapidă (4) 19,90% >=110%
91 – 110
70 – 90
<70% f.b.=1
b.=1.11
cr.=1.22
sl.=1.33
4 Activitate rotația stocurilor
(4) 145 zile <=36 zile
37 – 70
71 – 120
>120 f.b.=1
b.=1.11
cr.=1.22
sl.=1.33
rotația creanțelor
și rotația
furnizorilor (4) 31 zile
și
146 zile <=10 zile
11 – 15
16 – 30
>30 f.b.=1
b.=1.11
cr.=1.22
sl.=1.33
5 Trezorerie cash-flow (4) critic
apreciere
stare f.b.=1
b.=1.11
cr.=1.22
sl.=1.33
6 Coeficient risc % (3) între
3,4 și 5 0,5
0,6-2,0
2,1-3,5
3,6-5 f.b.=1
b.=1.11
cr.=1.22
sl.=1.33
unde f.b.= foarte bine; b.= bine; cr.= critic; sl.= slab.
S-au considerat indicatorii aferenți ultimului exercițiu financiar: 2007. Pentru ultimele
două categorii – aprecierea trezoreriei și coeficientul de risc nu s -au putut obține valo rile, ci
doar aprecierea, includerea într -o anumită stare.
Se poate observa că pentru o firmă cu o situație financiară foarte bună (pentru care toți
indicatorii financiari calculați se încadrează în limitele aferente stării „foarte bine” și

101
coeficientul de risc aferent este sub 0,5), rata dobânzii precticată de Banca Transilvania la
momentul analizei era de 43% (6+7+5+5+5+4+4+4+3)
În cazul S.C. Busfe S.A. Sfântu Gheorghe , rata dobânzii calculată de Banca
Transilvania este de 53,78%, diferența de 10,78% (53, 78 – 43) reprezentând prima de risc
stabilită de bancă. (6×1,33 + 7×1,22 + 5×1,11 + 5×1,11 + 5×1,33 + 4×1,33 + 4×1,33 + 4×1,22
+ 3×1,33 = 53,7 1).
După ce au fost stabilite toate elementele creditului, între bancă și S.C. Busfe S.A.
Sf.Gheorghe a fost înch eiat contractul de credit.

CONTRACT DE CREDIT

BANCA „TRANSILVANIA” S.A. SF.GHEORGHE
SUCURSALA COVASNA
52005 , Sf.Gheorghe , str.Libertății nr. 1, România
Tel.: 00 -40-56-201046, 201048, 201049; Fax: 201047

CONTRACT DE CREDIT NR. ….81………..
Încheiat astăzi 25/O1/2007 .

între Banca Transilvania SA Sf.Gheorghe , sucursala Covasna , cu sediul în Sfțntu
Gheorghe , str. Libertății nr. l, denumită în prezentul contract BANCA, înregistrată la
Registrul Comerțului cu nr. J 22 / 79 / 1996, reprezentată pr in Florin Florin, în calitate de
director, și Vistarici Velimir, în calitate de contabil șef, pe de o parte și
SC Busfe SA, înmatriculată în Registrul Comerțului cu nr. J 22/401, din 29.04.199 2, cu
sediul în str. Brazilor nr. 3 , județul Covasna , denumită
ÎMPRUMUTAT, reprezentată prin POPESCU POPESCU , legitimat cu BI
318076 , în calitate de ADMINISTRATOR, s -a întocmit următorul contract de împrumut:

A. VALOAREA ȘI OBIECTUL CREDITULUI
A.1. Ban ca acordă ÎMPRUMUTATULUI un credit/ linie de credit în sumă de
200.000 Ron , începând cu data de 01.03.2006 până la data de 01.03.2008 .
A.2. Creditul va fi utilizat pentru următoarele obiective:
Achiziționare camioane în vederea efectuării transportului de mărfuri .
B. ACORDAREA CREDITULUI
Creditul se va acorda după cum urmează:

102
– integral la data de ;
– eșalonat în tranșele și termenele menționate mai jos: .
– eșalonat pe măsura efectuării plăților care se referă la obiectul/activitatea creditat(ă):
achiziționare camioane de la SC Roman SA ;
– creditul (linia de credit) se acordă prin contul 22729922 .

C. DOBÂNDA CREDITULUI
C1. La creditul (linia de credit) contractat(ă), ÎMPRUMUTATUL plătește o dobândă de
23,76% pe an. Procentul de dobândă se modifică periodic, în raport cu evoluția
nivelului dobânzilor pe piața bancară . Modificările vor fi comunicate ÎMPRUMUTATULUI
în termen de 5 zile.
În condițiile în care ÎMPRUMUTATUL nu acceptă dobânda modificată va notifica acest
lucru băncii. În aceste condiții el este obligat să ramburseze creditul cu dobânzile aferente în
30 de z ile de la comunicarea primită de la bancă.
C2. Dobânda se va calcula pe zile calendaristice ale perioadei de acordare a creditului
raportate la 365 de zile.
C3. Dobânda se calculează lunar, începând cu ziua acordării creditului (liniei de credit)
și se per cepe la data de 25 a fiecărei luni. Dacă ziua de percepere a dobânzii este o zi
nelucrătoare, aceasta va fi percepută în prima zi lucrătoare care urmează zilei de scadență.
ÎMPRUMUTATUL își va alimenta contul de disponibil la un nivel care să as igure încasarea
dobânzilor calculate, BANCA rezervându -și dreptul de a efectua automat această operațiune.
C4. Dacă pe parcursul utilizării creditului apar întârzieri de plată a dobânzilor, BANCA
va percepe o dobândă majorată cu 30% (pe an), cu titlu de pe nalități de întârziere. Majorarea
se aplică începând cu ziua următoare celei pentru care s -a făcut calculul de dobândă.

D. RAMBURSAREA CREDITULUI
Dl. ÎMPRUMUTATUL se obligă să ramburseze creditul la termenele și în sumele
stabilite mai jos:
Nr.
crt. Valoa rea ratei de
rambursat (Ron) Termen
An Lună Zi
1 50.000 2006 09 01
2 50.000 2007 03 01
3 50.000 2007 09 01
4 50.000 2008 03 01

103
D2. Dacă pe parcursul utilizării creditului apar întârzieri de rambursare a ratelor,
BANCA va percepe o dobândă penalizat oare de 10% pe an peste dobânda negociată sau peste
nivelul dobânzii modificate conform pct. Cl., începând cu ziua imediat următoare scadenței.
D3. Rambursarea înainte de termen a creditului se poate efectua de comun acord cu
BANCA.
D4. Pe durata acordării creditului pot fi făcute cel mult două amânări, prelungiri,
reeșalonări sau rescadențări, fiecare operațiune de acest gen comisionându -se cu 0,1% din
valoarea creditului.
D5. În cazul încetării raporturilor contractuale din vina clientului (intrarea credi tului la
restanță), dobânda percepută de bancă va fi cea rezultată din aplicarea clauzelor contractuale
nivelului de dobânda maxim stabilit prin Decizia C.D. pentru creditele curente, corectată cu
coeficientul de inflație confirmat oficial pentru perioada respectivă. Prezenta clauză, prin
acordul părților, are caracter de clauză penală.

E. COMISIOANE ȘI TAXE BANCARE
El. ÎMPRUMUTATUL va plăti un comision pentru analiza și instrumentarea creditului
(liniei de credit) de 0,2% asupra valorii creditului (liniei de credit).
E2. Pentru creditul (linia de credit) acordat(ă) se percepe o marjă de risc de 0,6% ,
care se aplică la valoarea creditului (liniei de credit), în momentul acordării.
E3. În cazul liniilor de credit, pentru neutilizarea acestora, s e va plăti un comision de
10% pe an, calculat lunar asupra soldului neutilizat zilnic, calcularea și încasarea se va
face în condițiile punctelor C3 si C4.

F. GARANTAREA ȘI ASIGURAREA CREDITULUI
Fl. ÎMPRUMUTATUL se obligă sa garanteze creditul (lin ia de credit) în sumă de
200.000 Ron cu următoarele garanții constituite în favoarea BĂNCII, astfel: Imobilul din
strada Libertății nr. 2, în valoare de 182.000 Ron și instalația de producere și îm buteliere a
băuturilor răcoritoare în valoare de 58.000 R on. Total garanții 240.000 Ron.
Bunurile cumpărate din prezentul credit vor fi cuprinse în garanția creditului; în acest
sens se vor încheia, în cel mai scurt timp de la dobândire, contractele de garanție
corespunzătoare care să conserve privilegiul băncii .
F2. Bunurile admise în garanție sunt asigurate astfel:
Contr. 2358/23.01.91 și 6524/03.04.94 la ARDAF SA .

104
Drepturile de despăgubire ce vor rezulta din contractele de asigurare, încheiate pentru
bunuri le aduse în garanție, sunt cesionate în favoarea BĂNCII. Originalul contractelor de
asigurare se păstrează la bancă.
F3. Giranții se obligă în mod solitar cu ÎMPRUMUTATUL la rambursarea la scadență a
creditului contractat în sumă de și a dobânzii datorate, prin
semnarea contractului aceștia renunțând în mod expres la beneficiul de diviziune și discuțiune
prevăzut de articolul 1662 Cod Civil.

G. OBLIGAȚIILE BĂNCII
G1. BANCA va pune la dispoziția ÎMPRUMUTATULUI, int egral sau în tranșe, creditul
convenit prin prezentul contract.
G2. BANCA se obligă, și în cazul operațiunilor care decurg din acest contract, să
păstreze secretul acestora și să nu furnizeze informații asupra lor decât cu acordul
ÎMPRUMUTATULUI sau în con dițiile prevăzute de lege.

H. OBLIGAȚIILE ÎMPRUMUTATULUI
H1. ÎMPRUMUTATUL are obligația de a utiliza creditul (linia de credit) în
conformitate cu prevederile art. A al prezentului contract.
H2. ÎMPRUMUTATUL are obligația să restituie BĂNCII creditul (lin ia de credit)
primit(ă), potrivit termenelor trecute în contract, și să plătească dobânda și comisioanele
aferente.
H3. ÎMPRUMUTATUL are obligația de a păstra în bune condiții și de a nu înstrăina
garanțiile care au stat la baza acordării creditului.
H4. Î n termen de 30 de zile, ÎMPRUMUTATUL are obligația să -și deruleze încasările și
plățile prin contul curent deschis la BANCA TRANSILVANIA și să folosească instrumentele
de decontare legale. În caz contrar, BANCA poate suspenda fără preaviz acordarea creditu lui.
H5. ÎMPRUMUTATUL are obligația de a depune la bancă balanța de verificare lunar,
iar bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, în termenele prevăzute de reglementările
legale pentru depunere la organele fiscale. Aceste acte vor fi înregistrate la împrumutat și vor
purta semnătura autorizată și ștampila societății, iar bilanțul contabil va purta și viza organului
fiscal competent.
H6. ÎMPRUMUTATUL trebuie să comunice BĂNCII cu 30 de zile înainte împre ju-
rările în care au intervenit reprofilarea, reorganizarea sau restructurarea.

105
H7. ÎMPRUMUTATUL se obligă să asigure bunurile aduse în garanție și cele realizate
din creditul acordat și să reînnoiască la timp asigurările până la plata integrală a tuturor
sumelor datorate.

I. DREPTURILE BĂNCII
I1. B ANCA are dreptul să verifice și să analizeze pe parcursul utilizării creditului (liniei
de credit) respectarea condițiilor în care acesta s -a acordat, existența faptică, permanentă și
integrală a garanțiilor creditului.
Pentru clienții care au aprobată lin ie de credit această analiză se va face trimestrial și
presupune redimensionarea nivelului acesteia și a condițiilor de derulare în funcție de
rezultatul analizei și necesarul de resurse al clientului.
Eventualele modificări ale nivelului liniei de credit sau ale condițiilor de derulare, vor
face obiectul unui act adițional care va face parte integrantă din prezentul contract.
I2. În cazul în care ÎMPRUMUTATUL nu și -a respectat obligațiile asumate în contract,
BANCA va putea lua măsurile de mai jos:
I2.1. S istarea fără preaviz a creditării. Aceasta va fi temporară sau definitivă.
I.2.2. Reducerea liniei de credite.
I.2.3. Declararea creditului (liniei de credit) scadent(ă) anticipat și rambursarea lui
integrală cu plata dobânzilor, comisioanelor și cheltuiel ilor ocazionate.
I.2.4. Recuperarea creditului (liniei de credit) din conturile de disponibilități ale
ÎMPRUMUTATULUI, a dobânzilor, comisioanelor și altor cheltuieli ocazionate.
I.2.5. Valorificarea garanțiilor pe baza cărora s -a acordat creditul.
I.2.6. Executarea silită a altor bunuri ale ÎMPRUMUTATULUI.
I.2.7. Recuperarea prejudiciilor cauzate băncii se face și prin urmărirea profiturilor
realizate.

J. LITIGII
J.l. Orice neînțelegere izvorâta din prezentul contract de credite va putea fi soluționată
de părțile contractate pe cale amiabilă, în termen de maximum 9 zile.
J.2. Dacă din discuțiile avute nu se ajunge la un consens, neînțelegerile se vor soluționa
de instanțele judecătorești din municipiul Sfântu Gheorghe .
J.3. Dacă ÎMPRUMUTATUL își modifică p atrimoniul prin reprofilare, reorganizare sau
restructurare, creditul acordat prin prezentul contract poate deveni exigibil.
J.4. BANCA nu preia riscul politic sau cel privat produs de calamități naturale și nu
răspunde de autenticitatea și realitatea docu mentelor prezentate de ÎMPRUMUTAT.

106

K. ALTE CLAUZE
K.l. Părțile convin că în cazul nerambursării ratei și/sau dobânzii lunare la termenul
convenit (scadență) întregul credit/linie de credit devine scadent de plin drept și fără punerea
în întârziere a debit orului, după trecerea a 30 de zile de la scadență, debitorul având obligația
de a restitui creditul acordat și dobânzile aferente, în caz contrar banca procedând la
executarea silită.
K.2. În cazul în care data de rambursare a creditului sau ratei este o z i nelucrătoare,
rambursarea se va face în prima zi lucrătoare următoare.
K.3. În cazul în care împrumutatul dorește amânarea rambursării creditului sau ratei
scadente, acesta va depune în acest sens o cerere către bancă cu 5 zile lucrătoare anterioare
datei scadentei la care va anexa actele care motivează cererea sa. Nerespectarea acestui
termen se sancționează prin perceperea unui comision de 0,5% din suma care face obiectul
cererii de amânare.
K.4. În conformitate cu art. 56, alin. 2 a Legii 58/1998, cont ractul de credit împreună cu
contractele de garanție reală și personală constituite în scopul garantării creditului constituie
titluri executorii.
K.5. Acest contract intră în vigoare la data semnării lui.
K.6. Contractul a fost încheiat în număr de 3 exem plare, din care 2 rămân la BANCĂ și
1 exemplar la ÎMPRUMUTAT.

BANCA TRANSILVANIA S.A. ÎMPRUMUTAT

Director, Administrator,
Contabil șef, Contabil șef,
Consilier juridic,

107
CAPITOLUL VI I
7.EXPERIMENT PEDAGOGIC

7.1.METODE DE CERCETARE PEDAGOGICĂ

Cercetarea pedagogică este un tip special de cercetare științifică, ce are drept scop
explicarea științifică, înțelegerea, optimizarea și prospectarea activități i de instruire și educare.
Cercetările pedagogice presupun derularea de acțiuni specifice, în legătură cu toate
componentele fenomenului educațional, printre care cunoaștere, înțelegere, explicare,
interpretare, provocare intenționată, emitere de ipoteze, verificare de ipoteze și introducere de
noi variabile cum ar fi: programe de învățământ, principii didactice, metode de învățământ,
mijloace de învățământ, forme de organizare a activității didactice.
Obiectul unei cercetări pedagogice îl constituie o prob lemă sau un fapt pedagogic pe
care cercetătorul o depistează și delimitează din ansamblul structural din care face parte.
Răspunsurile obținute în urma cercetării sunt explicații ale acestor întrebări și sugestii pentru
îmbunătățirea și ameliorarea procesu lui instructiv -educativ.
Metoda de cercetare pedagogică reprezintă „calea delimitată pentru a ajunge le
obținerea unor situații noi, care vor contribui la optimizarea procesului didactic” 21.
Aceasta include „un sistem de strategii cu ajutorul cărora se va ajunge la o nouă
configurație a procesului didactic” .. În același timp are un caracter operațional deoarece
indică în mod concret cum trebuie procedat, indică logica internă a operațiilor pe care le
implică cercetarea.
În cadrul metodelor de cercetare peda gogică se poate organiza o grupare a acestora în
felul următor:
 metode de colectare a datelor (observația, experimentul, convorbirea, testul
docimologic, analiza produselor activității) 
 metode de prelucrare statistică a acestora (media aritmetică, tabele, grafice,
diagrame) 
Experimentul pedagogic
Experimentul sau metoda experimentală este tot o metodă principală de investigație
pedagogică directă, fiind definită ca o „observație” provocată. Spre deosebire de observație,
experimentul presupune modificarea fenomenului pedagogic pe care -l investigăm, creându -i-

21(Abrudan C., Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universitatea din
Oradea, 2003) (idem, pag. 278

108
se acestuia condiții speciale de apariție și desfășurare, în mod repetat, orientat și controlat.
Experimentul găsește și măsoară efectele obținute (produse) într -o situație provocată prin
introducerea unuia sau mai multor factori determinanți.
Experimentul pornește de la ipoteze științifice de lucru formulate anterior. El are ca
scop optimizarea procesului pedagogic urmărind fie ameliorarea unor soluții instructiv –
educative, fie descoperirea altora noi, calitativ superioare, mai moderne și mai eficiente. După
autoarea Cercel Renata22 experimentul pedagogic îmbracă două forme:
 de laborator – atunci când se desfășoară în condiții amenajate și unde influența unor
factori întâmplători este practic eliminată; – are dezavantajul că artificializează situația reală
prin izolarea acțiunii unor variabile din contextul lor; 
 natural – care se desfășoară într -o ambianță naturală de viață și activitate; – se
pretează cel mai bine la investigația fenomenelor educațional e; – oferă și modalități practice
de organizare și desfășurare a acțiunii educaționale, de extindere și generalizare a rezultatelor
obținute. 
În experiment intervin, în principal, două categorii de variabile: 
 variabilele independente – care se referă la schimbările (modificările) introduse de
cercetător în vederea studierii efectelor produse de acestea; 
 variabilele dependente – sunt rezultatele obținute constatate în urma utilizării 
variabilelor independente; – sunt supuse măsurărilor și interp retărilor.
Autoarea de mai sus consideră că experimentul pedagogic „îndeplinește două funcții
principale:
 gnoseologică – constă în cunoașterea unor aspecte noi privitoare la acțiunea
educațională; 
 practică – vizează introducerea unor elemente noi în cadru l acțiunii educaționale”
Verificarea veridicității, valorii și eficienței datelor pedagogice obținute prin experiment
necesită comparare. Astfel, cercetarea se desfășoară în două grupe paralele de subiecți: 
 o grupă (clasă) în care se provoacă fenomenul, d enumită și grupă, clasă
experimentală, în care se introduc anumiți determinanți (variabile), în baza ipotezelor
formulate; 
 o grupă (clasă) în care nu se provoacă fenomenul, ci se fac numai observații
obișnuite de constatare, denumite grupe, clase de contr ol sau „martor”. 

22 Pași în profesia didactică, Editura Universității din Oradea, 2004 – pag. 24

109
Inițial, subiecții supuși cercetării trebuie să aibă nivele de pregătire relativ egale.
Compararea rezultatelor la cele două grupe (clase) cercetate, confirmă ipotezele dacă
experimentul a adus ceva nou. Un experiment bine co nceput trebuie să -și confirme valoarea și 
eficiența superioară față de grupele „martor” (de control). Rezultatele experimentului trebuie
verificate pe noi subiecți (clase, școli, experimentale „pilot”). Numai dacă se confirmă
ipotezele, atunci se poate tr ece la generalizarea rezultatelor obținute.
Metode de prelucrare statistică a datelor
Aceste metode sunt modalități de măsurare, modelare și cuantificare a unor date
pedagogice. Ele evidențiază variația, frecvența apariției, nivelul înregistrat în cadrul
fenomenului instructiv – educativ, materializate printr -o serie de mijloace statistico –
matematice ca: tabele, tabele numerice, medii, procente, curbe diferite, diagrame, etc.
Cuantificarea matematică poate avea valoare și operativitate pedagogică numai dacă este
însoțită și de analiza calitativă a fenomenului pedagogic, adică prelucrarea datelor și stabilirea
concluziilor pedagogice să fie realizate în strânsă corelație cu rezultatele obținute prin
intermediul celorlalte metode de cercetare pedagogică. Anali za și interpretarea calitativă
elimină erorile.
Procesul de cercetare științifică cuprinde trei momente. Primul dintre ele se bazează pe
observarea unor lucruri, fenomene sau procese. Cel de -al doilea moment se referă la crearea
ipotezei pe baza faptelor o bservate și a raporturilor dintre ele. Ipoteza îndeplinește rolul
răspunsului la întrebarea pusă în fața observației. Ultima fază o constituie verificarea
experimentală a ipotezei – moment al desprinderii concluziilor pe baza ipotezei și verificarea
lor pr in intermediul experiențelor.
Adesea evaluarea rezultatelor școlare este redusă la acțiuni cum sunt: „a verifica”, „a
nota”, „a aprecia”, „a clasifica”. De fapt componentele evaluării sunt: verificarea realizării
obiectivelor, măsurarea rezultatelor prin u tilizarea unor procedee prin care se stabilește o
relație funcțională între un ansamblu de simboluri și un ansamblu de fenomene și obiective
sau elementare acestora conform unor caracteristici pe care acestea le posedă(aprecierea care
presupune emiterea un ei judecăți de valoare asupra fenomenului evaluat pe baza datelor
obținute prin măsurare, prin raportarea acestora la un termen de referință, a unui sistem de
valori sau criterii).
7.2. MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI CERCETĂRII PEDAGOGICE
Un învățământ de calita te este acela în care toți elevii, indiferent de mediul de
proveniență și de nivelul dezvoltării intelectuale sunt sprijiniți și încurajați în dezvoltarea lor.

110

Învățământul contemporan are datoria să analizeze nevoile societății și să pregătească elevii
pentru a face fată cerințelor lumii contemporane.
Lipsa aptitudinilor privind utilizarea calculatorului în realizarea lucrărilor contabile
poate avea ca rezultat insuccesul, eșecul școlar, pentru că nu s -a produs acea adaptare a
actului instructiv -educativ la cerințele și posibilitățile diferite ale subiecților ce alcătuiesc
colectivul școlar.
Activitatea școlară presupune existența unui cadru organizat și a unui climat adecvat,
pretinde adaptarea unor forme de lucru cu elevii care să asigure progresul în se nsul asimilării
cunoștințelor.
Motivul pentru care am ales ca temă “ Sisteme informatice cu aplicabilitate în
activitatea școlară ” este că, una din cerințele învățământului modern este aceea a formării la
elevi a competențelor să utilizeze sisteme moderne de diagnostic, analiză și asistență a
deciziei, fapt de neconceput fără utilizarea tehnicii electronice de calcul, a capacității de a
gândi creator.
Utilizarea tehnicii de calcul este un mijloc de sporire a eficienței procesului de predare
învățare. Dacă în cadrul orelor de predare și orelor de laborator rezolvarea exercițiilor de
calcul contabile efectuăm cu ajutorul softurilor de specialitate cultivăm inventivitatea,
gândirea independentă și creatoare a elevilor, sporim eficiența procesului de învățământ . În
acest mod se poate realiza ușor obținerea unor performanțe școlare ridicate.
Sporirea ponderii învățării prin utilizarea unor softuri contabile constituie o modalitate
eficientă de reformare și modernizare a învățământului actual românesc, impunând an umite
restructurări ale lecției tradiționale.
7.3. IPOTEZA CERCETĂRII
În condițiile în care profesorul va urmări în mod sistematic să susțină orele de
contabilitate conform Curriculumului în dezvoltare locală (CDL) propus de mine , aceasta va
cunoaște îmbun ătățiri substanțiale care se vor reflecta pozitiv, atât la nivelul de pregătire al
elevului, cât și în modul de abordare a problemelor cu care se confruntă zi de zi.
Ipoteza pe care mi -am propus să o verific în planul practic al realității școlare este: d acă voi
ține orele de specialitate, în cazul meu orele de contabilitate, asistat de calculator va crește
performanța elevilor pentru dobândirea, competențelor profesionale necesare pentru adaptarea
în prezent și mai ales în viitor la cerințele unei piețe a muncii aflate într -o continuă și rapidă
schimbare?

111
7.4. OBIECTIVE PROPUSE
S-a pus problema dacă utilizarea Curriculumului în dezvoltarea Locală propus de mine
este importantă în utilizarea surselor proprii și surselor externe sau străine, în cadrul orelor de
finanțarea afacerii. La Liceul Tehnologic Corund încă nu s -a implementat proiectul FIRMA
DE EXERCIȚIU, dar pedarea disciplinei finanțarea afacerii necesită acest proiect, în vederea
dezvoltării cunoștințelor economic -financiare a elevilor. Pentru acea sta am propus următoarele
obiective ale cercetării:
1. Prin aplicarea proiectului Firma de Exercițiu se poate desfășura și organiza mult
mai ușor o lecție a unei discipline eonomică, privind compararea a două tipuri de surse străine.
2. Să se verifice dacă aces te comparații aplicate la disciplinele economice prezintă
pentru elevi avantaje privind integrarea lor rapidă și cu succes pe piața muncii.
3. Cum se poate accentua prin Firmă de Exercițiu, importanța surselor de finanțare a
afacerilor atât pe piața autoht onă cât și piața externă.
7.5. PREGĂTIREA ȘI ELABORAREA EXPERIMENTULUI
Experimentul a fost pregătit încă din anul 2015. La clase simultane, urmăresc
importanța atragerii surselor străine sau surselor externe. În această etapă pregătitoare am
urmărit studie rea acordării creditelor obligator, credite pe termen lung pentru investiții și
credite pe termen scurt, liniile de credit pentru capital de lucru, achiziții de materii prime și
material, diferite achiziții pentru dezvoltarea procesului de lucru sau plata salariilor și a
furnizorilor interni și externi.
De asemenea permanent încerc să -mi îmbunătățesc pregătirea mea prin participarea la
cursuri de perfecționare, Pedagogie TVET, care să mă ajute în analiza economic -financiară a
unei entități economice în rea lizarea unor lecții în cadrul disciplinelor economice.
Prezentul experiment este o comparație între creditele pe termen scurt și mediu cu
destinații pentru capital de lucruu și investiții, pe care vor decide elevii din clasa a XII -a pe
baza studiilor de c az respectiv proiectelor didactice.
Pentru realizarea experimentului am ales lecțiile „Utilizarea documentelor și registrelor în
derularea unei afaceri – acordare credit” și „ Indicatorii economico -financiari din bilanț ”
din disciplina Finanțarea Afaceri i – clasa a XII -a, Liceu Tehnologic, profil servicii, cu
specializare tehnician în turism, și am urmărit eficiența utilizării metodei propus de mine, de a
ține orele de finanțare bazat pe creditele solicitate de agenții economici, prin care am verificat
nivelul inițial de cunoștințe al elevilor, respectiv opțiunile lor privind utilizarea surselor străine
și importanța acestora, care a permis evidențierea progresului înregistrat de elevi în urma
arcurgerii demersului didactic stabilit prin proiectarea didact ică. Consider progres înregistrat, –

112
care se bazează pe evaluarea elevilor la cele două lecții – opțiunile elevilor privind importanța
unor tipuri de credite cum este și linia de credit. Aceste considerente ar fi mai viabile prin
Firme de Exercițiu. Demers ul didactic conceput este prezentat în continuare.
În cadrul experimentului, am analizat și am acordat două credite la două bănci comerciale,
demonstrate cu două studii de caz, împreună cu elevii din clasa a XII -a, din Liceul Tehnologic
Corund, Profilul Se rvicii, specializarea Tehnician în turism. Primul credit se consideră un
credit acordat prin grupa experimentală, iar aa doilea se consider ca grupă de control.
Comparația s -a desfășurat prin două grupe cl.XII A și cl.XII.B.
În grupa de experiment am preda t orele de finanțarea afacerii, conform CDL – ului propus de
mine, într -un interval de un semestru. În grupa de control am ținut orele în mod tradițional tot
într-un interval de un semestru. La începutul semestrului am făcut un test inițial cu ambele
clase, respectiv grupa de experiment și grupa de control, iar la sfârșitul semestrului un test
final, al căror rezultate sunt interpretate mai jos.
7.6. PROIECT DIDACTIC
Data: 25.01.2016
Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic Corund
Propunător: prof.ec . Szent e Kálmán Clasa : a XII – a
Disciplina : Finanea Afacerii
Subiect/Tema lecției : Utilizarea, întocmirea corectă a documentelor și registrelor în
derularea unei afaceri – acordare credit
Obiective operaționale:
 elevii să cunoască cele trei reguli de corectare manuală;
 elevii să enumere tipurile de corectări ale documentelor contabile;
 elevii să întocmească un document contabil.
Obiective cu efecte asupra personalității:
a. cognitive: a completa și verifica documentele contabile corect;
b. afective:
– satisfacția de a cunoaște modul de întocmire al documentelor contabile;
– curiozitatea de a transpune în practică cunoștințele teoretice;
c. psihomotorii: abilitatea de a sistematiza materia învățată.
Obiectivul fundamental: asimilarea, dobândirea, însușirea de noi cunoștinț e privind
utilizarea, întocmirea, verificarea și corectarea documentelor contabile.
Metode și procedee didactice : explicația, conversația, exemplificarea, exercițiul.
Material didactic : scheme grafice, documente de evidență, manualul.

113
Forme de organizare a activității: frontală, individuală.
Tipul de lecție: asimilarea, dobândirea, însușirea de noi cunoștințe.
Durata: 50 minute.
Locul de desfășurare a lecției: cabinetul de contabilitate
Bibliografie didactică: Finanțarea Afacerii , clasa a XII -a, manual pent ru licee economice –
Camelia Ilie Suzana , Oancea Elena, Editura Oscar Print, București
DESFĂȘURAREA LECȚIEI
A.Moment organizatoric: prezența și aspecte de disciplină școlară.
B.Verificarea cunoștințelor din lecția anterioară:
Elevilor li se adresează înt rebări privind regulile de întocmire a documentelor:
enumerarea tipurile de modalități de întocmire a documentelor;
caracteristicile întocmirii manuale;
caracteristicile întocmirii utilizând echipamentele informatice;
aspectele avute în vedere la verifi carea documentelor;
caracteristicile verificării de fond.
Elevii răspund:
1. Necesitatea documentelor și registrelor financiare în derularea unei afaceri
2. Regulile întocmirii manuale: să se scrie cu pastă sau cerneală albastră; scrisul clar,
citeț; fără îng roșări sau ștersături; fără spații libere
3. Pentru fiecare operație economică se întocmește câte un model de document în
funcție de conținutul operației. Se pot întocmi în unul sau mai multe exemplare
ținând cont de rolul și destinația acestora. Dacă există mai multe exemplare ele
trebuie să aibă același număr de ordine. Pentru a obține mai multe exemplare se
utilizează hârtie autocopiativă securizată
Verificarea se face sub trei aspecte:
– verificarea formei documentelor : se controlează dacă: s-au utilizat formularele
corespunzătoare, s -au completat toate rubricile, s -a semnat documentul de persoana autorizată,
corecturi s -au ștersături fără a fi certificate
– verificarea calculelor aritmetice : constă în verificarea preluării corecte în docum ente a
datelor cifrice și modul de efectuare corectă a calculelor
– verificarea de fond a documentului
Verificarea de fond a documentului: se face prin următoarele modalități:
 prin verificarea realității operațiilor economice se urmărește dacă s -au produs
efectiv și că documentul nu este fals
 necesitatea operațiilor constă în aprecierea utilității e i pentru întreprindere

114
 oportunitatea apreciază dacă operația s -a produs la momentul necesar pentru
agentul economic
 legalitatea operațiilor se apreciază prin rapor tarea lor la actele normative ce
regle mentează acea operație
C. Anunțarea temei: Utilizarea și întocmirea documentelor și registrelor în derularea unei
afaceri –acordare credit . Pentru justifcare, se dă spre întocmire elevilor, în prima parte a orei,
o factur ă fiscală; fiecare elev primește notă, iar în cea de -a a doua parte se va discuta doar
despre corectarea documentelor ( La disciplina GESTIUNE ECONOMICĂ s -a predat
întocmirea și verificarea documentelor).
D. Elevii vor întocmi individual factur a fiscală cu următoarele date: Agentul economic
producător S.C. FANYCAR S.R.L. se aprovizionează cu următoarele materii prime:
– anvelope „DANUBIANA” 250 buc. cu 300,00 lei/buc.;
– radioatoare 20 buc. cu 325,00 lei/buc.
Furnizorul este S.C. Alfa S.R.L. iar l ivrarea s -a făcut conform facturii nr. 145 din 20 ianuarie
2016, T.V.A. 20%. Întocmiți factura fiscală cu datele de mai sus.
E. Asimilarea de noi cunoștințe:
Profesorul prezintă lecția nouă schițând pe tablă elementele componente ale lecției.
Utilizarea și întocmirea documentelor și registrelor în derularea unei afaceri –
acordare credit
Corectarea documentelor – se face diferit în funcție de întocmirea manuală sau cu ajutorul
echipamentului de calcul.
În cazul întocmirii manuale:
– regulă generală : se taie cu o linie suma sau textul scris greșit, iar alăturat se
trece textul sau suma corectă însoțit de semnătura celui care a corectat;
– exemplu : greșit : rulment 500 buc.
corect : șurub 480 buc.
semnătura: Ionescu I.
– în cazul documentelor în care se consemne ază operațiile de predare primire
a valorilor materiale, corectarea se face după regula generală, dar e necesară
validarea corecturii prin semnătura pred ătorului și a primitorului
– corectarea documentelor în care se consemnează operațiunile bănești: se
anulează tot documentul.
În cazul completării documentelor în sistem informatic, corecturile sunt admise numai înainte
de prelucrarea acestora, menționându -se data rectificării și semnătura celui care a făcut
modificările.

115

F. Evaluarea cunoștințelor: se eval uează cunoștințele prin întocmirea unui Aviz de însoțire a
mărfii și corectarea unui Bon de consum greșit întocmit care se va da spre rezolvare elevilor în
cea de a doua oră. Fiecare elev va fi notat.
G. Considerațiuni metodice:
Obiectivul fundamental este asimilarea de cunoștințe privind întocmirea și verificarea
documentele contabile. S-au respectat principiul participării active și conștiente și al legării
teoriei cu practica care implică componenta motrică în trecerea de la cunoștințe teoretice la
efect uarea de activități practice. De asemenea s -a realizat tratarea diferențiată prin respectarea
principiului luării în considerare a particularități lor individuale ale elevilor
7.7.TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ
1. Factura se întocme ște:
a. în doua exemplare
b. într-un exemplar
2. Chitan ța se întocme ște :
a. în dou ă exemplare
b. într-un exemplar
3. Ordinul de plat ă se întocme ște:
a. pentru plata unei sume prin transfer bancar
b. pentru plata unei sume în numerar
c. sunt corecte variantele a) și b
4. Întocmirea facturii fiscale conform lecției predate cu următoarele date: Agentul
economic producător S.C. FANYCAR S.R.L. se aprovizionează cu următoarele materii
prime:
– anvelope „DANUBIANA” 450 buc. cu 297,00 lei/buc.
– radioatoare 14 buc. cu 3 12,00 lei/buc.
Furnizorul este S. C. Alfa S.R.L. iar livrarea s -a făcut conform facturii nr. 145 din 20
ianuarie 2016, T.V.A. 20%. Întocmiți factura fiscală cu datele de mai sus
5. Luând în considerare primul studiu de caz, și cele învâțate, cât și documentele și
registrele utilizate, respect iv actele justificative, care dintre sursele străine sub formă
de credite bancare sunt mai avantajoase și solicitatw mai frecvent de agenții
economici:
linia de credit
creditul obligator , și creditul de investiții

116
CAPITOLUL VIII
8. ACORDAREA LINIEI DE CRE DIT
CONCOMITENT CU ACORDAREA UN UI CREDIT DE INVESTIȚII
STUDIU DE CAZ
Prin acest studiul se analizează f irma SC. CarF any SRL, formatǎ din capital 100%
romǎnesc , și are ca obiect principal de activitate distribuția de piese și accesorii auto. Inc ă de
la început aceastǎ firmǎ a avut evoluții spectaculoase și a reusit în permanențǎ sǎ se dezvolte
oferind clienților sǎi servicii din ce în ce mai bune. Aceste evoluții au avut loc datoritǎ
creșterii impresionante a parcului auto din Rom ânia dar și dat oritǎ managementului firmei
care nu s -a axat pe obținerea unui profit facil, ci pe o dezvoltare permanentǎ a firmei și a
serviciilor oferite de aceasta.
În prezent firma încearcǎ atragerea de fonduri pentru deschiderea de showroom -uri și
servic e-uri în cǎt mai multe orașe astfel vor fi mai aproape de clienți, reducǎnd cheltuielile de
transport dar și deschiderea c ătre noi piețe. Aceste planuri se pot concretiza în prețuri mult mai
competitive și un rulaj mai mare al stocurilor.
O mar e parte din investițiile firmei au fost f ăcute în angajați, pentru a -și asigura un
personal suficient și capabil, iar acum beneficiazǎ de personal profesionist și calificat în
domeniile în care presteazǎ activit ăți.
Pe lângă accesoriile auto și piese, firma importa și anvelope de la Goodyear, Fulda și
Sava, principalul obiectiv al firmei fiind comercilizarea produselor de caliate, cu performan țe
tehnice bune și cu renume la pre țuri c ât mai competitive, în dorin ța de a c âștiga încrederea
fiecărui client prin politica pre ț – calitate.
Motivele principale pentru care firma dore ște acest credit sunt transferarea activit ății
de pe pia ța local ă la cea regional ă și îmbun ătățirea calit ății serviciilor.
8.1. RAPORTUL DE CREDIT
Unitatea Banca Transilvania
Sucursala Harghita
Date 21 mai 2009

Descrierea Activit ății Companiei
Societatea CarFany Srl și-a început activitatea în anul 1993, fiind distribuitor pe pia ța
local ă a pieselor de schimb și accesoriilor auto.

117
Compania și-a contiunat activitate de importator și și-a crescut lan țul de produc ție, devenind
distribuitor și furnizor al produselor de tipul celor importate.
Agentul economic a crescut numărul angajaților de la 10 angaja ți în anul 1993 , la 100 de
angaja ți în anul 2009 .
Compani a import ă piese cu ajutorul camioanelor din Europ a de est, prin intermediul unui
centru de distribu ție situate în Ungaria. Totodată furnizeaz ă pe piața intern ă piese de schimb
accesorii auto, filtre de ulei, anvelope .
Piesele sunt stocate în depozitele so cietății situate în orașele Brașov și Miercurea -Ciuc .
8.2. SITUAȚIE FINANCIARĂ
Bilan țul Contabil la data 31 Decembrie 2008 și 30 Iunie 2009:
RON
SITUA ȚIA ACTIVELOR, DATORIILOR SI
CAPITALURILOR PROPRII 2008 2009
Active imobilizate 4.965.309 4.751.063
Active circulante 10.182.506 10.567.550
Cheltuieli în avans 153.498 142.819
Datorii ce trebuie pl ătite într-o perioad ă de până la un an 10.062.536 9.272.343
Active circulante nete, respectiv datorii curente nete 273.468 1.438.026
Total active min us datorii curente 5.239.777 6.190.089
Datorii ce trebuie pl ătite într-o perioad ă mai mare de un an 1.067.925 6.190.089
Provizioane pentru riscuri si cheltuieli 0 0
Venituri în avans 0 0
Capital și rezerve
I. Capital 650.000 650.000
II. Prime de capital 0 0
III. Rezerve din reevaluare 298.871 298.871
IV. Rezerve 455.414 455.414
V. Rezultatul reportat 2.767.567 2.767. 567
VI. Rezultatul exercitiului fina nciar 2.767.567 1.317.196
Repartizarea profitului 2.767. 567 0
Capitaluri – Total 4.171.852 5.489. 048
Total ACTIV 15.301.313 15.461.432
Total PASIV 15.301.313 15.46 1.432

118
RON
REZULTATE FINANCIARE
2006 2007 2008
Dec Dec Dec
Cifra de afaceri neta 30.030.336 30.180. 488 33.198. 546
Venituri din exploatare 30.986. 814 32.536. 159 35.789. 784
Cheltuieli pentru exploatare 28.658.362 30.091. 280 33.100. 408
Rezultatul din exploatare:
– Profit 2.328. 552 2.444. 979 2.689. 476
– Pierdere 0 0 0
Venituri financiare 1.591.542 1.671. 119 1.838. 230
Cheltuieli financiare 599.293 629,257 692.182
Rezultatul financiar:
– Profit 992.249 1.041. 861 1.146.047
– Pierdere(rd. 47 -40) 0 0 0
Rezultatul curent:
– Profit (rd. 40 -47) 3.320. 801 3.486. 841 3.835. 525
– Pierdere) 0 0 0
Venituri extraordinare 1.002 1.052 1.157
Cheltuieli extraordinare 0 0 0
Rezultatul extraordinar
– Profit 1.002 1.052 1.157
– Pierdere 0 0 0
Venituri totale 32.579. 358 34.208. 331 37.629. 174
Cheltuieli totale 29.257. 655 30.720,537 33.792.590
Rezultatul brut:
– Profit 3.321.703 3.487. 793 3.836. 582
– Pierdere 0 0 0
Impozi tul pe profit 554.236 581.947 640.141
Alte cheltuieli cu impozite care nu apar in
elementele de mai sus 0 0
Rezultatul net al exercitiului financiar:
– Profit 2.767. 567 2.905. 845 3.196.439
– Pierdere 0 0 0

119

Din rez ultatele financiare pe ultimi trei ani încheia ți vedem cǎ firma CarFany a avut o
evoluție pozitivǎ din ce in ce mai bunǎ, acest lucru transformând -o într -o afacere profitabilǎ.
În 2006 rezultatele sunt favorabile și promiț ătoare iar în 2007 se observǎ o cr eștere de 5%
demonstr ând cǎ firma a evoluat și a reivestit profitul încercâ nd sǎ își mǎreascǎ cifra de afaceri
și îmbunatațeascǎ rezultatele.
În 2008 creștrea productivitǎții și a rezultatelor a fost de 10%, dublu fațǎ de anul
precedent demons trǎnd un magemet bun al firmei cu g ânduri serioase de dezvoltare și
acoperire a cǎt mai multor piețe. Veniturile au fost reinvestite aproape în totalitate în
materiale, construcții și utilaje pentru a satisface toate cerințele pieței
Aceastǎ e voluție bunǎ pe cei trei ani, în creștere permanentǎ aratǎ seriozitatea firmei și
dorința de dezvoltare facǎnd din ea un client promiț ător și sigur pentru bancǎ.
Activitatea firmei CarFany se încadreazǎ într -un domeniu c are se mă rește în
perma nențǎ în Romania , ceea ce îi asigura un viitor sigur și o clientelǎ în continuǎ creștere.
Din raportul prezentat anterior se observǎ evoluția clarǎ a profitabilit ății prin creșterea
profitului brut și a profitului net și evoluția pozitivǎ a in dicatorilor de rentabilitate.
8.3. ACTIVELE COMPANIEI
La 31 august 2008, activele companiei sunt reprezentate, dupa cum urmeaz ă:

Active Sume (RON) Sume (EUR)
Terenuri (*) 1.449. 804,50 402.751,25
Cladiri 1.732.596, 65 481.276, 85
Echipamente tehnologice 489.397, 02 135.943, 62
Masini de masurat 50.580, 58 14.050,16
Mijloace de transport 1.633.661, 55 453.794, 88
Mobila 70.582, 32 19.606, 20
Amortizarea cladirilor (118.059, 42) (32.794,28)
Amortizarea transportului (773.348, 04) (214.818, 90)
Amortizarea altor imobilizari corporale (32.31, 75) (9.147, 71)
TOTAL 4.502. 283,41 1.250. 662,06

Investitii in curs 202.685,97 56.301,66

120
(*) Terenurile și clădirile sunt reprezen tate de:
 teren în Brașov , Bod (sediul social al firmei)
 teren în Brașov achizi ționat în martie 2009
 teren în Miercurea -Ciuc
 teren în Tușnad -Băi în octombrie 2005

Bilete la ordin / cecuri nepl ătite:
Conform consult ării in Centrala Incidentelor de Pl ăți din data de 10 iunie 2009 compania nu
înregistreaz ă niciun incident de plat ă.

Relatiile bancare:
Compania are rela ții bancare cu:
Banca Y – Sucursala Mora Brașov, privind:
 Operații bancare curente
 Facili tate de credit tip Linie de Cred it acordat ă pentru finan țarea capitalului
circulant, facilitate ce se dore ște a se prelua de c ătre Banca X.

Riscul înregistrat la alte b ănci (conform consult ării Centralei Riscurilor Bancare):
La 31 martie 2009 societate a înregistra urm ătoarele riscuri la alte b ănci:
Nr. Banca Facilitatea EUR Risc Data acord ării Data maturit ății
1 Banca Y Linie de credit 400.000 400.000 7-Mar-05 6-Mar-07

Garanț ii:
No. Bank Facilitate EUR Garan ția
1 Banca Y Linie de credit 400.000 Ipoteca de rang I asupra imobilului aflat in Bucure ști

Solicitarea de finan țare:
Tipul facilit ății No. Valuta Valoare solicitat ă Maturitatea
Credit investi ții – utiliz ări în RON
(*) 1 EUR 350.000 30-Sep-12
Linie de credit (EUR) (**) 2 EUR 400.000 30-Sep-10
Linie de credit (RON) 3 EUR 225,000 30-Sep-10

121
TOTAL EUR Max. 975,000

(*) Un an perioada de gra ție;
Dobânda pl ătibilă lunar încep ând cu 24 octombrie 2009;
48 de rate egale încep ând cu 24 octombrie 2010.
(**) Prima utilizare va prelu a riscul de la Banca Y
Utilizare se va face sub ipoteca de rang II asupra imobilului societ ății situat în Brașov , cu ordin
de plat ă condi ționat.
Ipoteca va deveni de rang I dup ă preluarea riscului de c ătre banca Y.

Garantii:
 Ipoteca de rang I asupra te renului aflat în Miercurea -Ciuc în valoare de 700.000
EUR;
 Ipoteca de rang II asupra terenului aflat în Brașov în valoare de 500.000 EUR;
 Bilet la ordin în alb emis de firma și avalizat de asociat.

Nevoia de finantare a firmei:
 Facilit ățiile de Linii de C redit cu utiliz ări în RON și EUR:
Facilitatea de Linie de Credit cu utiliz ări în RON îi este necesar ă clientului în vederea
achit ării furnizorilor interni și a datoriilor c ătre bugetul statului. Nevoia de creditare vine din
faptul c ă societatea vrea s ă obțină stocuri mari în vederea prezent ării pe pia ța cu o gam ă cât
mai variat ă și discount -uri.
Facilitatea de Linie de Credit cu utiliz ări în EUR va fi folosit ă în vederea efectu ării
plăților c ătre furnizorii exte rni, pl ăți pe care clientul trebuie s ă le facă în avans.
 Creditul de investii
Facilitatea de Credit de investi ții va fi folosit în vederea achizi ționării unui imobil în
Miercurea -Ciuc pentru deschiderea showroom -ului și service specializat.
Întreaga investi ție se ridic ă la 500.000 EUR, conform pla nului de afaceri prezentat de c ătre
societate. Punctul de lucru de la Miercurea -Ciuc va fi destinat clien ților industiali, și
persoanelor fizice. Investi ția va pemite societ ății săa acopera pia ța de nord -vest a t ării,
deasemenea va conduce la m ărirea cifre i de afaceri și a lichidit ățiilor societ ății. După
aprobarea creditului de c ătre comitetul de credite al b ăncii, sucursala va acorda efectiv
creditele și va proceda împreuna cu societatea la încheierea contractului de credit . (anexa 1)

122

8.4. ANEXA 1

Contra ctul de Limit ă de creditare
nr. 85 /20.06.2009
încheiat între:

X Bank – Sucursala Brașov , cu sediul în …………………. .. inmatriculat ă la Registrul
Comer țului sub nr. …, CUI .. ………. ., înregistrat ă în Registrul Bancar sub num ărul ………. …,
capital social ……………………… …, înregistrat ă în baza Legii 677/2001 în registrul operatorilor
de date cu caracter personal sub num ărul . ………, prin reprezentan ții săi legali, ……….
……………………… …
denumit ă în con tinuare BANC A,
și
S.C. CarFany SRL cu sediul ……………………. .., îregistrat ă la Registrul Comer țului din
Bucure ști cu nr. …………. …, Cod unic de înregistrare ……………… ………, reprezentat ă legal de
…………………………………….. . domiciliat în …………………………………………….. …, care se
identific ă cu CI seria …… nr. ………… …, CNP …………. …………….. în calitate de împuternicit,
denumit ă în continuare ÎMPRUMUTATUL ,
prin care Banca a agreat s ă pună la dispozi ția Împrumutatului o Limit ă de creditare în
următoarele condi ții:

ARTICOLUL 1.
Banca va acorda Împrumutatului o limit ă de creditare cu urmatoarele facili tăți:
A. Limita de creditare acordat ă sub form ă de facilitate de Linie de Credit, în valoare de
225.000 EUR (cu utiliz ări în RON), cu maturi tate 30.09.20 10.
B. Limita de creditare acordat ă sub forma de facilitate de Linie de Credit, în valoare de
400.000 E UR (cu utiliz ări în EUR ), cu maturi tate 30.09.20 10.
C. Limita de creditare acordata sub forma de facilitate de Credit de investi ții, în valoare de
350.000 EUR (cu utiliz ări in RON), cu maturitate 30.09.2012 .

ARTICOLUL 2.
– Ipotec ă de rang I și II, instit uită asupra propriet ății din B rașov , conform raportului de
evaluare nr. V 197 -06, în valoare de 500.000 EUR ,

123
– Ipotec ă de rang I asupra propriet ății din Miercurea -Ciuc , conform raportului de evaluare nr.
P 020 -2008, în valoare de 700.000 Euro,
– Bilet l a ordin în alb emis de S.C CAR FUNY SRL în favoarea X Bank sucursala Harghita și
avalizat de domnul ……………………….. …, în garantarea tuturor facilit ăților.

ARTICOLUL 3
3.1. Prezentul contract ca un act adițional este redactat în 2 exemplare originale, c âte unul
pentru fiecare parte, în limbile rom ână și englez ă, ambele exemplare av ând aceea și valoare. În
cazul oric ăror discrepan țe între variantel e în rom ână și englez ă, varianta în limba rom ână va
prevala.

Banca X, Împrumutat,
S.C. CarFuny SRL

Imputernicit, Imputernicit,

8.5. PROIECT DIDACTIC
Data: 10.05.2016
Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic Corund
Propunător: prof.ec . Szente Kálmán Clasa : a XII – a
Disciplina : Finan țarea Afacerii
Subiect/Tema lecției : Indicator ii economico -financiari din bilanț
Tipul lecției: mixtă, formare, pricepere și deprinderi – varianta aplicații
OBIECTIVE :
 Enumerarea indicatorilor economico -financiari calculate pe baz ă de bilan ț
 Definirea indicatorilor economico -financiari calculate pe ba ză de bilan ț
 Calcularea indicatorilor economico -financiari pe baz ă de bilan ț
 Interpretarea indicatorilor economico -financiari calcula te pe bază de bilan ț
METODE ȘI STRATEGII DIDACTICE : demonstrația, frontal, conversația, demonstrația
practică
EVALUARE :exerciții, test, observarea sistematică a elevilor
MATERIALE DIDACTICE ȘI MIJLOACE TEHNICE UTILIZATE: videoproiector, fișă

124
de lucru
BIBLIOGRAFIE : Finanțarea Afacerii – Camelia Ilie Suzana, Oancea Elena
ÎNTOCMIT: prof. ec. Szente Kálmán
SCENARIUL LECȚIEI
I. Moment organizatoric: Prezența elevilor .
Captarea atenției elevilor și verificarea condițiilor de desfășurare a lecției 5 min
Fiecare operație economică și financiară produce anumite schimbări în situația
patrimoniului, reflectată static prin bilanț, aseme nea operații producând continuu modificări în
volumul și structura elementelor patrimoniale, modificând mărimea posturilor de bilanț, cu
toate acestea egalitatea bilanțieră
TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV – menținându -se.
Elevii vor primi un test formativ – timp de lucru 15 minute
II.Cum utilizăm informațiile din bilanț?
Elementele reg ăsite în bilan țul contabil se numesc posturi bilan țiere și ne furnizeaz ă
informa ții pentru calculul diferi ților indicatori.
Indicatorii economico -financiari calcula ți pe baza informa țiilor din bilan țul contabil ne
pot oferi o imagine fundamentat ă științific cu privire la situa ția și echilibrul economico –
financiar al unei entit ăți economice.
A.Principalii indicatori
Cei mai utilizați indicatori sunt:
Lichiditatea cu rentă : – ne arată capacitatea entității de a -și plăi la termen datoriile scadente
pe termen scurt cu resursele de care dispune: salariații, furnizorii , statul (impozite, taxe,
contributii), banca (credite bancare pe termen scurt), etc.
Lichiditatea c urent ă = A ctive circulante / Datorii curente
Valoarea recomandat ă acceptabil ă a acestui indicator indicator este î n jur de 2, valoare
care ofera garan ția acoperirii datoriilor curente din activele curente (circulante).
Lichiditatea imediat ă (testul ac id) – arată posibilitatea achit ării datoriilor curente din
activele cele mai lichide și din cele care se vor încasa din crean țe la scaden ță.
Lichiditatea imediată = (Active circulante – Stocuri) / Datorii curente
Valoarea recomandat ă acceptabil ă a ac estui indicator este mai mare de 1. Dac ă
valoarea este sub 1 înseamn ă că sunt dificult ăți de achitare a datoriilor scadente.
Indicatorul gradului de îndatorare – stabile ște ponderea creditelor pe termen lung (capital
împrumutat) în capitalul propriu , cu a lte cuvinte cât de îndatorată este firma.
Gradul de îndatorare = ( Capitalul împrumutat / Capital propriu ) * 100
unde: – capital împrumutat = credite peste un an;

125
Gradul de îndatorare arat ă limita până la care societatea este finanțată din a lte surse
(surse atrase) decât din fondurile proprii . Cu cât gradul de îndatorare este mai mic cu atât
societatea este mai fiabilă sub aspect financiar, ideal fiind ca acesta să tindă spre zero.
Totusi v aloarea acceptabila a acestui indicator indicator e ste in jur de 2 – 2.5 %.
Rata rentabilității economice – reprezint ă capacitatea societății de a produce profit din
activitatea de baz ă și mă soara eficiența mijloacelor materiale și financiare alocate.
Se exprim ă în procente și se calculeaz ă după formula:
Rata rentabilității economice (R ec) = (Profit din exploatare / Total Active) x 100
Valoarea acestui indicator trebuie să fie superioar ă ratei inflației.
Rata profitului – indic ă mă rimea profitabilității entităților economice .
Se exprim ă în procente și se calculeaz ă după formula:
Rata profitului (R p) = (Profit brut / Cifra de afaceri) x 100
Valoarea acestui indicator se compar ă cu valorile ob ținute la nivel de sector de activitate.
Se distribuie fiecărei grupe fișa de lucru . Elevii vor calcula indi catorii economico -financiari
pe baza informa țiilor din bilan țul unei entități economice pentru anul 2014.
III. Aprecierea și notarea elevilor – 5 min
Metode și instrumente de evaluare : test formativ, fișa de lucru
8.6.TEST DE EVALUARE FINALĂ
I. Pentru fie care din cerințele de mai jos, încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect:
1. Elementele de Pasiv sunt:
a. materiale
b. conturi la bănci
c. creditori
d. alte imobilizări corporale
2. Elemente de Activ sunt:
a. capital social
b. furnizori
c. conturi la bănci
d. capitaluri proprii
3. În concepția economică, egalitatea bilanțieră pornește de la relația:
a. Avere = Capital
b. Avere = Relații
c. Avere = Obligații
d. Avere = Cheltuieli

126
4. În concepția economico – juridică, egalitatea bilanțieră pornește de la egalitatea:
a. Realități = Resurse
b. Valori economice = Capital + Obligații
c. Activ = Pasiv
d. Activ + x = Pasiv + x
II. În coloana A sunt enumerate elemente patrimoniale, iar în coloana B sunt enumerate grupe
de elemente patrimoniale. Scrieți asocierile corecte dintre ele mentele din coloana A și
elementele din coloana B.
A B

1. rezultatul exercițiului a stocuri
2. alte imobilizări corporale b elemente de trezorerie
3. mărfuri c imobilizări necorporale
4. casierie d creanțe
5. capital social e
capital și rezerve
f imobilizări corporale

1 – 2 – f 3 – a 4 – b 5 – e

III.1. Încercuiți litera A dacă afirmația este adevărata și litera F dacă afirmația este falsă.
1 A F Stocurile și producția în curs de execuție constituie elemente de PAS IV

2 A F Bilanțul contabil are funcția de generalizare a datelor oferite de contabilitate

3 A F Activele imobilizate sunt diferențiate în imobilizări necorporale și
imobilizări financiare

4 A F Dacă însumăm algebric rezultatul din exploatare cu rezultatul financiar
obținem rezultatul current al exercițiului

2. Încercuiți litera A dacă afirmația este adevărata și litera F dacă afirmația este falsă.
1 A F Bilanțul contabil este un document de raportare contabilă

2 A F Terenurile sunt imobilizări corporale

3 A F Pasivul bilanțier cuprinde elemente patrimoniale structurate pe grupe în
ordinea crescătoare a lichidității lor

4 A F Bilanțul contabil nu este un docume nt de sinteză

127
IV. Treceți noțiunea corectă care completează spațiile libere corespunzătoare:
1.Ca urmare a funcției de informare, bilanțul contabil este un document de raportare
contabilă
2.Datoriile pot fi pe termen lung. , mediu și scurt
3.Contu l de profit și pierderi se structurează pe trei părți
4.În schema bilanțului orizontal Activul și Pasivul se reprezintă în paralel , în stânga,
respectiv în dreapta
5.Creanțele sunt active circulante în decontare.
V. Luând în considerare primul studiu de caz, și cele învâțate, cât și documentele și registrele
utilizate, respectiv actele justificative, care dintre sursele străine sub formă de credit bancar
sunt avantajoase și solicitate mai frecvent de agenții economici:
linia de credit
creditul obligator
creditul de investiți

.

128
8.7 REZULTATE ȘI INTERPRETĂRI

În urma desfășurării lecțiilor, a aplicării fișelor de lucru de evaluare inițială și finală s –
au obținut notele centralizate . Rezultatele obținute în cadrul experimentului

clasa X.A. casa X.B. clasa X.A. casa X.B.
grup de experiment grup de control grup de experiment grup de control
Nr.Lucrare/grupa test inițial test inițial test final test final

lucrarea 1 5 5 8 5
lucrarea 2 7 8 10 9

lucrarea 3 7 6 7 5

lucrarea 4 6 6 8 7

lucrarea 5 7 9 10 10

lucrarea 6 8 7 9 8

lucrarea 7 5 6 6 5

lucrarea 8 4 5 5 4

lucrarea 9 7 6 9 6

lucrarea 10 8 7 10 8

lucrarea 11 7 8 10 9

lucrarea 12 5 4 6 5

lucrarea 13 7 5 7 4

lucrarea 14 5 6 9 7

lucrarea 15 9 5 10 5

lucrarea 16 10 8 10 8

lucrarea 17 5 4 6 2

lucrarea 18 7 4 8 5

lucrarea 19 8 7 10 8

lucrarea 20 8 5 9 6

lucrarea 21 6 7 8 8

lucrarea 22 5 6 8 6

lucrarea 23 10 8 10 9
lucrarea 24 8 10 9 10
lucrarea 25 9 6 10 7

media 6,92 6,32 8,48 6,64

129

În diagrama de mai jos este reprezentat grafic mediile celor două grupe, grupa de experiment
și grupa de control, atât la testul inițial cât și la testul final. La testele inițiale mediile celor
două clase (grupe) au fost aproape identice, asemănătore: 6,92 și 6,32 cu o diferență între ele
60 de sutimi. În cursul semestrului am ținut or ele de contabilitate conform planificării mele, în
grupa de experiment asistat de calculator cu ajutorul softului de contabilitate, iar în grupa de
control orele au fost ținute în mod tradițional.
La sfârșitul semestrului am făcut testul final, cum este de observat și în diagrama de
mai jos, media generală a clasei, grupei de experiment a crescut semnificativ: de la 6,92 la
8,48.
Totuși, față de fișa de evaluare inițială, se observă un real progres, media testului fnal
fiind mai mare cu 1,56 puncte mai mare decât media testului inițial.

EVOLU ȚIA MEDIILOR

9 8,48

8 6,92 6,64

7 6,32

6

5

4

3

2

1

0

TEST INITIAL TEST FINAL

GRUP DE EXPERIMENT GRUP DE CONTROL

La diagramele de mai jos am prezen tat procentul notelor obținute, la testul de evaluare
inițială și la testul final, de ambele grupe:

13
0

13
1

132

CAPITOLUL IX.
9.CONCLUZ II ȘI PROPUNERI

Din prezentarea teoretică, a problemei creditului și creditării bancare a agenților
economici, precum și din studi ile de caz efectuate în această lucrare , se desprind o serie de
concluzii utile, ce merită a fi reținute în această parte fin ală a lucrării.
În urma efectuării experimentului pedagogic s -a constatat că, utilizând sarcini de lucru care au
ținut cont de planificarea stabilită, la sfârșitul semestrului toți elevii au obținut note mai mari,
și pe baza concluzilor linia de credit est e o sursă străină mai apreciată pe piață. Mai mult, la
grupa de experiment toți elevii au obținut note peste 5 iar numărul notelor mari au crescut.
Creditarea agenților economici apare ca o necesitate, deoarece de evoluția acestei activități
depinde, în ma re măsură, evoluția de ansamblu a economiei naționale, în condițiile ca –
racterului limitat al fondurilor (resurselor financiare) proprii ale agenților economici. Prin
urmare, o bună func ționare a segmentului economiei naționale definit de întreprinderile mici
și mijlocii, este de terminat de implicarea sistemului bancar în viața economică prin activitatea
de creditare.
În opoziție cu aspectele menționate de la nivelul firmelor, în cadrul sis temului bancar,
portofoliul creditelor pentru investiții este s lab. Acest lucru se datorează fap tului că instituțiile
bancare nu au, deocamdată, puterea financiară de a imobiliza sume mari de bani pe termen
lung, așa cum o cere creditarea pentru nevoi permanente (investiții).
9.1. Concluzii – Importanța liniei de cr edit
În primul rînd l uând în considerare nevoile IMM -urilor românești, am observat, că ,
clienții băncilor întrebați , ce tip de finanțare ar avea nevoie de la o bancă, aproape 40% au
spus că le -ar fi necesar un credit de investiții, iar peste 35% au mențion at necesitatea unei
linie de credit . O primă concluzie este importanța liniei de credit în activitățile societăților
comerciale românești, cât și creditul bancar care rămâne cea mai importantă s ursă de finanțare
pentru antreprenori și companii. Factorul de cisiv pentru antreprenori în alegerea ofertei de
finanțare îl reprezintă, păstrarea independenței în deciziile de business – 38% dintre
respondenți, urmat de costurile cele mai mici – 25%, și de calitatea garanțiilor solicitate –
20%. Calitatea unui busine ss plan rămâne cel mai important factor în obținerea de finanțare –
35%. De aceea cel mai important lucru este existența unui plan de afacere.

133
Este important ca antreprenorul s ă anticipeze scenarii alternative, pentru cazurile în
care se produc schimb ări în ceea ce prive ște clien ții, fur nizorii și implicit fluxurile de numerar
care-i pot afecta capacitatea de rambursare. Astfel, în func ție de sectorul de activitate al
firmei, ciclul de via ță și modul de organizare, importan ța mijloacelor fixe și a capital ului
circulant variaz ă de la o companie la alta și de la o perioad ă la alta.
Dacă nevoia de capital de lucru ține în principal de domeniul de activitate și modelul
de business, investi țiile sunt influen țate, stimulate și de mediul economic și fiscal. De
exemplu, în perioadele de criz ă, recesiune sau în condi țiile unui mediu economic și fiscal mai
puțin predictibil, apetitul pentru investi ții al companiilor este, în mod evident, mult mai redus.
O solu ție sau alta de finan țare trebuie aleas ă în func ție de de stina ția banilor și de perioada
pentru care ai nevoie de respectivii bani. Dac ă un IMM are nevoie s ă își plăteasc ă salariile,
sigur nu va alege s ă își ia un credit pe termen de 10 ani, însă dacă are nevoie de un utilaj,
atunci un credit de investi ții sau u n leasing sunt mai avantajoase dec ât linia de credit.
Orice op țiune neinspirat ă poate pune în pericol stabilitatea financiar ă a companiei și chiar
existenta acesteia.
Dintre acestea, linia de credit rămâne în continuare foarte popular ă printre
antreprenori, de și nu este poate cea mai ieftin ă variant ă de finan țare. Aceasta este destinat ă
nevoilor curente ale companie i – acoperirea decalajului între încasări și plăți, aprovizionarea și
achizi ția stocurilor, plata facturilor, achitarea altor cheltuieli neprev ăzute. E recomandat s ă
folosi ți linia de credit pentru capital de lucru, nu pentru investi ții pentru a nu genera un
dezechilibru financiar.
În al doilea rând, a m găsit c apital de lucru sub forma unei linii de creditare pentru
care nu sunt necesare garan ții imobiliare la dou ă dintre cele mai mari si mai vizibile b ănci din
piață, la Banca Transilvania și la ING Bank , cu o valoare total ă a linie i de credit de 450.000
ron, respectiv 100.000 ron, în cazul BT. Linia de credit se acord ă la ING Bank pentru o
perioad ă de 1 an, dar poate fi prelungit ă în condi țiile în care situa ția firmei este stabi lă (în
ochii b ăncii), în timp ce la Banca Transilvania perioada ini țială de acordare ajunge la 24 de
luni.
Dar, p ână la urm ă, un antreprenor poate s ă foloseasc ă o linie de credit pentru aproape
orice, pentru finan țarea activit ății curente, pentru plata rat elor de credit, de leasing,
dobănzilor, comisioanelor, pentru a efectua pl ăți către bugetul de stat sau chiar pentru
refinan țarea creditelor acordate anterior. Linia de credit este mai întotdeauna și la toate
băncile de tip "revolving", adic ă orice sum ă rambursat ă poate fi utilizat ă din nou, at ât timp
cât, în orice moment, valoarea utilizat ă nu dep ășește valoarea aprobat ă a facilit ății de credit.

134
9.2. Propuneri
În studi le de caz prezentat e în aceastǎ lucrare am ales două firme care a u reusit sǎ se
dezvolte cu ajutorul creditelor, care a u reușit sǎ investeascǎ bine banii împrumutați și sǎ își
mulțumeascǎ partenerii și clienții prin pl ățile la timp și serviciile oferite.
Situația financiar ă a acest or firme are o evoluție profitabilǎ, reușind prin politica de
marketing sǎ își creascǎ constant cifra de afaceri. Calificarea, abilit ățile, și modali tățile de
conducere a firme lor reies e din reinvestirea cu succes a profitului și a structurii planului de
dezvoltare care s -a bazat at ât pe extindere c ât și pe instruirea și calificarea personalului.
Activitatea firme lor se afl ă într-un domeniu competitiv în permanentǎ creștere ceea ce
îi asigurǎ o bunǎ perspectivǎ de viitor. De asemenea pl ățile creditelor accesate la alte bǎnci au
fost achitate la timp fapt demonstrat de lipsa agentului din baza de date a rǎu – platnicilor.
În urma analizelor financiare, economice și tehnice efectuate de Banca Transilvania, la
cele două firme, demonstrează că firmele reprezintǎ clienți siguri pe piață cu șanse optime de
dezvoltare profitab ilǎ.
Documentația de creditare este mult prea voluminoasǎ și pretențioasǎ iar efectuarea
completǎ a acesteia îl costǎ timp prețios pe agetul economic. Suspiciunea permanentǎ oferitǎ
de banca chiar și în cazul clientilor cu planuri viitoare si gure și strategii de dezvoltare bine
efectuate se transpune în acordarea de credite mai mici și dobânzi mari facand creditarea
neatractivǎ.
Banca Transilvania ofer ă clientilor sǎi cu situa ții financiare favorabile și rulaje mari ,
credite mul t mai atractive dec ât restul bǎncilor , însă tot insuficiente dupǎ cum se observǎ și în
studi ile de caz. Aceasta se datoreazǎ politicii b ăncii care se axeazǎ pe sprijinirea IMM -urilor
și a micilor aface ri romǎnesti.
O propunere importantǎ ar fii reducerea birocrației și axarea mai mult pe activitatea
realǎ a firme lor. Deși Banca Transilvania arat ă o încredere mai mare în clienții sǎi ,
documentația este la fel de complicatǎ iar simplificarea acesteia ar aduce mai mulți clienți
dornici de o dezvolta re realǎ, activitate ce ar crea o creștere economicǎ favorabilǎ atât pentru
clienții băncii cât și pentru Bancă . De asemenea și micșorarea dobǎnzii ar face Banca
Transilvania o bancǎ mult mai atractivǎ și ar atrage clienți mult mai serioși cu dorințe reale de
dezvoltare pe termen lung, c âștigând nu mumai din acordarea de credite dar și din depunerile
făcute de firme și rulaj e mai semnificative făcute de acestea prin intermediul lor.
În concluzie cele două firme studiate, au ales cea mai competiti vǎ bancǎ de pe piața
româneascǎ cu creditele cele mai atractive pentru IMM -uri, pentru agentul economic român. .

135

BIBLIOGRAFIE

1. Baron M, Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura D.P.R.A., Bu curești, pag. 199 ;
2. Bran P (1997), Finanțele întreprinderii , Editura Economică, București ;
3. Cătineanu F. (1997 ), Finanțe publice , Editura Mirton, Timișoara ;
4. Condor I. (1996), Drept fiscal și financiar, Editura Tribuna Economică, Bu curești ;
5. Corduneanu C. (1998), Sistemul fiscal în știin ța finanțelor , Editura Codecs, Bu curești ;
6. Cristea H., și colab.(1996) , Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura Mir ton,
Timișoara ;
7. Cristea H. și colab.(2000) , Evaluarea întreprinderii , Editura Marineasa, Timișoara ;
8. Cristea H. și colab.(19 99), Finanțele întreprinderii , Editura Mirton, Timișoara ;
9. Duran V. (2000), Finanțe. Teorie și practică financiară , Editura Mirton, Timi șoara ;
10. Halpern P. și colab.(1998), Finanțe manageriale , Editura Economică, București ;
11. Hoanță N.(1996), Finanțele firm ei, Editura Continent, Sibiu ;
12. Pirtea Marilen (2001), Gestiunea financiară a societăților comerciale, Ed. Mirton,
Timișoara;
13. Talpoș I.(1996), Finanțele României , Editura Sedona , Timișoara ;
14. Toma M. și colab.(1994), Finanțe și gestiune financiară , Editura Economică, Bucu rești;
15. Vasile I.(1997), Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura D.P.R.A., Bu curești.
16. Lucian C.Ionescu, Economia și rolul băncilor , Editura Economică, București
17. Camelia Ilie Suzana (2007), Finanțarea afacerii , Editura Oscar Print, București
18. L58/1998 – Legea Activități Bancare
19. L312/2004 – Statutul BNR
20. L31/1990 – Legea Societăților Comerciale
21. Normele Cadru BNR nr.6 – 7/1994