I. Declansarea crizei financiare [616711]

1

Introducere
I. Declansarea crizei financiare
1.1. Factorii declansatori si propagarea acestora
1.2. Extinderea crizei pe pietele externe
1.2.1. Criza din SUA vs . Criza mondiala
II. Solutii anticriză
2.1. Solutii pentru combaterea crizei financiare si efectele acestora
2.2. Reglemen tarea si supravegherea financiara a UE
III. Impactul crizei financiare in Romania
Concluzii

2
Introducere

In aceasta lucrare este evidentiat procesul complex al crizei financiare din 2007 si sunt
luate in considerare propunerile pentru preveni rea sau atenuarea crizelor viitoare . Totodata,
sunt prezentate o serie de patologii microeconomice și macroeconomice , deoarece incepand
cu acordarea de credite subprime clientilor cu istoric defectuos si prabusirea Lehman Brother
a fost declansat un val de reticente in a investi pe pietele financiare . Print re eșecurile sistemice
declansate de factori microeconomici se numără: securitizarea necorespunzătoare, deficiențe
ale modelului de business al agențiilor de rating, comportamentul ciclic al efectului de levier
in sistemul financiar, excesele monetare – care duc la un boom și o bust inevitabil .

3
Declansarea crizei financiare
Criza financiara a avut ca principala cauza , dereglementarea in sectorul financiar,
permitand bancilor sa foloseasca fondur ile speculative cu instrumente financia re derivate .
Bancile au cerut mai multe ipoteci pentru a sprijini vânzarea profitabilă a acestor instrumente
derivate, a poi acordarea de împrumuturi subprime care a u devenit accesibile tuturor
persoanelor cu istoric de rambursare necorespunzator (din punct de vedere al principiului
prudentei) .
Caracteristica esențială a crize i financiare din 200 7 este că nu a fost cauzată de un șoc
extern ( cum ar fi de exemplu , socul petrolului generat de OPEC, care ar fi sporit prețul
petrolului sau un soc generat de o anu mită țară sau de o instituție financiară ); criza a fost
generată de sistemul financiar în sine . Acest fapt – conform caruia defectul era inerent
sistemului – contrazice teoria dominantă, care susține că piețele financiare tind spre echilibru
și că deviații le de la echilibru se întâmplă fie în mod aleator, fie că sunt cauzate de un
eveniment extern brusc la care piețele au dificultăți de reglare . Gravitatea și amploarea crizei
oferă dovezi convingătoare că există deficiente fundamental e in aceasta teorie dom inantă și în
măsurile de reglement are a pieței . Pentru a înțelege ce s -a întâmplat și ce ar trebui făcut
pentru a evita o asemenea criză în viitor, va fi nevoie de un nou mod de a gândi funcți onarea
piețel or.
Profesorul de economie po litică Willem H . Buite r in ar ticolul Lessons from the 2007
financial crisis este de parere ca printre cauzele macroeconomice care au contribuit la criză
s-au aflat, în primul rând, crearea de lichidități excesive la nivel global de către băncile
centrale -cheie și, în al doile a rând, o scădere a ritmurilor de creștere a economiei dezvoltată
simultan cu intrarea pe piața globală a unor țări cu economii mari (în special China) și de
redistribuirea globală a bogăției și a veniturilor către exportatorii de mărfuri care au avut, cel
puțin pe termen scurt, și o înclinație ridicată de economisire .
Pentru evitarea eșecurilor sistemului bancar autoritățile au pus în aplicare o serie de
măsuri pentru protejarea și asistarea băncilor . Asigurarea depozitelor a fost introdusă urmând
a fi suportat ă fie de s ectorul bancar în mod colectiv, fie de stat . În plus, băncile centrale au
furnizat facilități de creditare de ultimă instanță persoanelor fizice care au avut dificultăți de
finanțare . În schimbul acestei asistențe și protecții, băncile au a cceptat reglementarea și

4
supravegherea . Acest ea au luat forma cerințelor minime de capital, a cerințelor minime de
lichiditate, a altor restricții prudențiale cu privire la ceea ce băncile ar putea deține pe ambele
părți ale bilanțului lor, precum și rapor tarea și transparența obligatii lor.
În anii '70, Fannie Mae (Asociația Națională a Creditelor ipotecare), Ginnie Mae
(Asociația Naționala ptr Împrumuturi ) și Freddie Mac ( Corporatia Federala pentru
Imprumuturi Ipotecare ) a început procesul de securitizare a ipotecilor . Securitizarea activelor
implică vânzarea de către o societate a unui instrument cu destinație specială ( IDS) a unor
active financiare generatoare de venituri (cum ar fi ipoteci, împrum uturi auto, creanțe
comerciale, inclusiv creanțe generate prin emiterea de carduri de credit , și contracte de
leasing) . Prin IDS, un trust sau o companie, finanțează achiziționarea acestor active prin
emisiunea de obligațiuni garantate de aceste active . Securitizarea fluxurilor de numerar
funcționează în mod simi lar, de exemplu atunci când guvernul britanic a fost de acord să
creeze Facilitatea de Finanțare I nternațională, care ar fi trebui t să securizeze ajutorul pentru
viitoare le angajamente .
Rezultatul modelului "creaza și distribuie" a avut atracții important e pentru bănci și a
permis, de asemenea, o potențială îmbunătățire a eficienței mecanismelor pentru intermediere
și partajarea riscurilor , si in plus a u existat mai multe opțiuni pentru acoperirea riscurilor de
tranzacționare .1
Securitizarea poate fi defin it ca fiind procesul în care anumite tipuri de active sunt
reunite astfel încât să poată fi reambalate în titluri purtătoare de dobândă . Dobânzile și plățile
principale din active sunt transferate către cumpărătorii valorilor mobiliare . Un exemplu
comun es te asigurarea împotriva riscului de neplată, care a fost obținută de la ins tituții
financiare specializate sau companii de asigurări care oferă garanții emitenților, adesea sub
formă de împrumuturi , care sporesc creditul emitentului, apărut e în scopul spor irii bonității (și
a ratingurilor de credit) a valorilor mobiliare emise de municipalitățile din SUA . In ceea ce
priveste implicatiile asociate cu securitizarea2, acestea sunt:

1 Jane Dokko, Brian Doyle, Michael T . Kiley, Jinill Kim, Shane
Sherlund, Jae Sim, and Skander Van den Heuvel Monetary Policy and the Housing Bubble
2 Willem H . Buiter , (2007), Lessons from the 2007 financial crisis , pg. 3

5
 Oportunitățile mai mari de tranzacționare , de securitizare a riscurilor create , nu
numai că au făcut posibilă o mai bună acoperire a riscurilor; a permis, de
asemenea, investitorilor să caute și să -și asume un risc suplimentar, să
continue . Atunci când oportunitățile de „tranzacționare a riscurilor ” sunt
sporite prin crearea de noi i nstrumente sau noi instituții și atunci când noi
potențiali investitori intră pe piețele de tranzacționare a riscurilor, nu putem fi
siguri că riscul va fi gestionat sau suportat de acestia .
 Modelul " creaza și distribuie " distruge informațiile în comparați e cu modelul
"creaza și dețin e". Distrugerea informațiilor are loc la nivelul inițiatorului
activelor care urmează să fie securitizate . În cadrul modelului " creaza și
deține ", ofițerul de împrumut care colectează informațiile privind bonitatea
potenți alului debitor lucrează pentru agentul p rincipal în relația de investiții
(banca inițiatoare sau instituția de creditare bancară) . În cadrul modelului "
creaza și distribuie" , ofițerul creditor al băncilor lucrează pentru o instituție
(banca inițiatoare) care este agent pentru noul „Principal” în relația
investițională prin IDS – instrumentele cu destinație special a – achiziționează
împrumuturile de la bancă și emite titluri in baza lor).
 Securitizarea generează asimetria informatiilor . Oricare ar fi informaț iile
colectate de inițiatorul împrumutului cu privire la valoarea garanției activelor
suport și creditul debitorului final, nu sunt efectiv transmis e către IDS,
respectiv catre cumpărătorii ulteriori ai valorilor mobiliare . De exemplu, când
un fond de garantare a investițiilor, deținut de o bancă comercială franceză,
vinde titluri garantate cu active susținute de ipoteci rezidențiale subprime
americane la o filiala deținută de o mică bancă germană specializată în
împrumuturi , firmelor germane mici și mijloc ii, nici cumpărătorul și nici
vânzătorul de titluri garantate cu active (ABS) nu au nicio id ee cu privire la
ceea ce susțin cu adevărat valorile mobiliare care sunt tranzacționate .
Criza financiara si efectele acesteia, au fost printre cele mai dificile d in ultimele
decenii, iar printre vinovati se afla si agentiile de rating care au câștigat si de trei ori mai mult
pentru clasificarea produselor complexe, intrucat oferă investitorilor o idee despre investițiile

6
cele mai sigure . Agențiile de rating de cred it joacă un rol important în controlul și verificarea
riscurilor legale și de documentare legate de orice tranzacție .
În orice tranzacție „structurată ”, inițiatorul si/sau intermediatorul solicită, de obicei,
opinii juridice cu privire la afacere și la str uctura sa de la una sau mai multe firme
specializate . Agențiile de rating procedează apoi la revizuirea acestor opinii juridice, care stau
la baza propriei evaluări , a solidității structurii . Aceste revizuiri ar trebui privite ca un proces
de "verificare a plauzibilității" diferitelor legături ale "lanțului" implicat în structură . În
această privință, este bine cunoscut faptul că, atât cei care intermediază , cât și avocații si
agențiile de rating adoptă o abordare obiectivă, sistematică și destul de conserv atoare în urma
unui proces interactiv cu inițiatorul și / sau intermediator ul. Pentru unele tranzacții complexe,
agențiile pot solicita intermediatorului să furnizeze opinii juridice distincte de la doi avocați,
ca o condiție prealabilă pentru evaluarea ac ordului .
Rolul agențiilor de rating este de a evalua valorile mobiliare în termeni de risc și de
capacitatea debitorului de a rambursa datoria emisă . Prin urmare, agențiile de rating acordă
instituțiilor financiare și investitorilor informații privind risc ul, siguranța și calitatea valorilor
mobiliare emise . Cele trei agenții principale de rating de credit implicate in perioada 2003 –
2007 au fost Standard & Poor's, Moody's și Fit ch, evaluat calitatea unei game largi de valori
mobiliare, cum ar fi obligațiuni guvernamentale și corporative , titluri garantate cu ipotecă ,
obligații de împrumut garantate (CDO) și a lte titluri garantate cu active .3
Cu toate acestea, aceste agenții le de rating al creditelor percep o taxă băncilor și altor
instituții financiare pentr u a evalua aceste produse financiare . Prin urmare, în timpul crizei
financiare, stimulentele acordate agențiilor au ramas în continuare profitabile intrucat ofere au
ratinguri pozitive pentru multe dintre aceste titluri de valo are, chiar dacă acestea prezin tau un
grad ridica t de risc și performanțe slabe .
Prin urmare, într -o mare măsură, criza a fost cauzată de interesele diferite ale
bancherilor de investiții, ale comercianților, ale directorilor băncilor și ale agențiilor de rating
de credit . Pe de altă pa rte, există și alte câteva cauze majore .

3 Willem H . Buiter , (2007), Lessons from the 2007 financial crisis , pg. 5

7
O cauză majoră a fost lipsa educației financiare , deoarece m ulte gospodării au
contractat mai multe împrumuturi, dar nu au avut nici o înțelegere asupra modului în care
modificările ratelor dobânzilor le puteau afecta rambursările sau termenii și condițiile
financiare din contractele pe care le -au semnat . Atunci când ratele dobânzilor s -au schimbat,
mulți debitori au fost in situatia de incapacitate de plata . În plus, mulți investitori și alte
instituții financiare n u au înțeles pe deplin produsele financiare in care au investit sume
colimportante osale, prin urmare, atunci când bulele speculative de pe piața mondiala au
explodat și mulți dintre proprietari au fost “prinsi” in imposibilitatea de plata , aceste valori
mobiliare si-au pierdut valoarea .
Un alt motiv major au fost politicile monetare care au condus la criza financiară, în
special în SUA . Prin p olitica monetară au fost influențate rate dobânzilor și oferta de bani
(prin relaxare cantitativă) ; pentru a influe nța economia și cererea agregată . Ratele de dobândă
sunt costurile împrumutului și recompensa pentru economisire . În anii care au condus la criză,
Rezerva Federală a menținut r atele dobânzilor foarte scăzute, iar costul împrumuturilor a fost
scăzut . În con secință, mulți indivizi au decis să ia credite ipotec are pentru a -și administra
propriile locuințe sau pentru a obține un profit din aprecierea / cresterea valorii proprietății . Cu
toate acestea, atunci când ratele dobânzilor au crescut în cele din urmă, mu lți indivizi nu și -au
putut per mite rambursările creditelor , in consecinta, institutiiile creditoare au dat faliment4.
“Bula” imobiliara
O „bulă” pe piața imobiliară este generată de creșterea artificială a prețurilor
locuințelor alimentată de cerere și speculații . „Bula” imobiliară începe de obicei cu o creștere
a cererii, în fața unei oferte limitate, care durează o perioadă relativ lungă de timp .
Speculatorii intră pe piață, determinând în continuare creșterea cererii . La un moment dat,
cererea scade sa u stagnează în același timp cu creșterea ofertei, ducând la o scădere drastică a
prețurilor – implicit la spargerea „bulei ”.
Timp de mulți ani, proprietățile imobiliare au fost tratate ca un sector independent,
însă, sectorul imobiliar are un impact semnif icant asupra activităților financiare, deoarece la

4 John V . Duca , John Muellbauer , Housing Markets and the Financial Crisis of 2007 -2009: Lessons for the
Future,pg .3

8
prima vedere, principala influență a sectorului imobiliar vizează activitatea bancară prin
împrumuturi ipotecare și dețineri de active . Prețurile imobiliare sunt importante pentru
sectorul financiar și sun t privite ca indicatori de soliditate financiară, de fapt, Fondul Monetar
Internațional a recunoscut importanța pieței imobiliare pentru stabilitatea financiară și
consideră că prețurile imobiliare, creditele pentru locuințe raportate la creditele totale ș i
împrumuturile imobiliare comerciale raportate la împrumuturile totale sunt printre indicatorii
de soliditate financiară . În țările dezvoltate, creditele imobiliare reprezintă cea mai importantă
componentă a creditelor bancare – procentul fiind de 30 -50%, de aceea băncile au încercat să
evite cerintele de reglementare a capitalului prin doua metode: prima se refera la amplasarea
temporara de active, cum ar fi ipotecile securitizate și a doua metoda, a permis băncilor să
reducă valoarea capitalului pe care il detineau versus activele rămase î n bilanțurile lor – dacă
aceste active luau forma unor transe de credite ipotecare securitizate , de rating AAA . De
aceea, prin reambalarea creditelor ipotecare in titluri garantate cu ipoteca, bancile au redus
volumul de capital necesar imprumuturilor lor, sporind capacitatea de a atrage si mai multe
imprumuturi . Rezultatul acestor operatiuni a fost concentra rea riscul ui de faliment la nivelul
bănci lor și insolvabil itatea în momentul „spargerii” bulei .
În perioada 2007 -2009, economia mondială se afla într-un punct critic , întrucât piețele
bursiere au „ căzut ”, piețele de credit au „înghețat ’, iar băncile au eșuat într -o contagiune în
masă , care s -a propagat din SUA în Europa si restul lumii . În zilele cele mai critice de criză,
Statele Unite pierduse ră 700.000 de locuri de muncă pe lună, iar comerțul internațional se
reducea mai rapid decât în primul an al Marii Depresiuni .
Explicația generală a dezechilibrului mondial, luând în considerare mai multi factori
care nu se exc lud, vizează politica privind rata scăzută a dobânzii practicată de FED (Sistemul
Federal de Rezerve SUA), globalizarea, inovațiile financiare care prezin tă riscul “deghizat”,
bulele imobiliare (sau mai exact excesele pieței ipotecare subprime si programel e
guvernamentale au creat un pericol moral si financiar ). Termenul de “bul ă” pe piața
imobiliară se referă la o situatie in care asteptarile publice excesive priv ind cresterile viitoare
ale prețurilor determină cresterea temporar ă a preturilor . In timpul creării și alimentării
„bulei” speculative , persoanele care își doresc o locuință , pe care in mod normal ar fi
considerat -o mult prea scump ă, o privesc ca fiind o achizitie acceptabila, deoarece se
“compensează ” cu creșterile semnificative de preturi; acest ia nu mai economisesc la fel de

9
mult pe cat ar putea, deoarece se presupune ca valoarea în crestere a locuintei va face acest
lucru pentru ei . De asemenea, contractanții de credite au fost influențați si de alt aspect, acela
ca daca achizitia locuintei nu se va face în cel mai scurt timp, nu își vor permite acest lucru
mai târziu . Mai mult, perspectiva creșterii mari de preț uri ar putea avea un impact puternic
asupra cererii , dacă oamenii cred c ă prețurile locuințelor nu au șanse să scadă. În plus, ei se
așteaptă ca, și dacă exist ă scăderi , acestea s ă nu fie de lung ă durată, de unde rezultă o
percepție de risc scăzut , când vine vorba de investiții în locuințe .
In concept ia economistului Randall Wray, î n lucrarea Financial markets meltdown
„bula imobiliară” este un tip de „bulă economic ă” care a apărut pe piețele locale și globale,
caracterizate prin creșteri rapide a evaluarilor proprietatilor imobiliare, ca de exemplu
locuințele supraevaluate atingând niveluri nesustenabile față de venituri . Forța motrice a fost
creșterea susținută a preț urilor locuințelor si a pieței financiare, iar excesele ipotecare au avut
ca rezultat criza creditelor si percepția că trendurile sunt ascendente .
Sectorul imobiliar este un factor important in dezvoltarea unei natiuni si a economiei,
intrucat susține sectorul construcțiilor ș i infrastructura, cu impact asupra calității vieții și prin
generarea de locuri de munca, iar acest lucru a fost evidențiat odată cu prăbu șirea pietei î n
anul 2007.
Înainte de criz ă, piața imobiliar ă a fost caracterizata , în principal , de o dominare a
cererii față de ofertă , vânzarea rapidă a proprietății și lipsa de opțiuni a persoanelor care îș i
doreau stabilitate cu ajutorul unei locuințe , ceea ce a dus la o creștere a pre țurilor . Dacă
perspectivele de crestere rapidă și constantă a preț urilor au reprezentat factori importanți în
achiziția unei locuințe, este clar că este un motiv de ingrijorare deoarece rezulta o instabilitate
a preturilor acestora .
Excesele au devenit evidente după ce preturile lo cuintelor au atins punctul culminant
in 2006, iar băncile care au acordat împrumuturi subprime au început să declanșeze falimentul
începând cu martie 2007; problemele au atins proporții de criză în august 2007 . Rezerva
Federala si alte autorități au adus a rgumente cu privire la criza de împrumuturi subprime ca
fiind un fenomen izolat , care ar putea cauza pierderi de ordinul miliardelor de dolari . In
schimb, criza s -a raspandit cu rapiditate si amploare pe alte piete .

10
1.2.1. Criza din SUA vs . Criza mondiala
Începând cu prima parte a anului 2007, Fondul Monetar International a atenționat
SUA că trecea prin cea mai mare criză financiară, de la Marea Depresiune, însă nu a fost
vorba doar de o criz ă pe plan local, întrucât s-a răspândit global începând cu Regatul Unit al
Marii Britanii, Asia de Est, zona Euro si economiile emerg ente. Valul de crize nationale si
regionale a fost doar inceputul, afectand sectoare importante pentru economi ile naționale ;
colapsul s-a resimțit în sectoarele construcțiilor , autovehiculelor si electronicii, industriile
producatoare pana la sectorul serv iciilor, și a dus la pierderi de miliarde de dolari .
Criza creditelor ipotecare subprime, scăderea prețurilor locuințelor, eșecurile băncilor
de investiții, credite strânse și încetinirea creșterii economice globale au împins Statele Unite
într-o recesiu ne până la jumătatea anului 2008 . PIB-ul s-a contractat până în al treilea
trimestru al anului 2009, ceea ce a dus la cea mai profundă și cea mai lungă recesiune de la
Marea Depresiune . Pentru a contribui la stabilizarea piețelor financiare, în octombrie 2 008,
Congresul Statelor Unite a stabilit un Program de Ajutoare a Tranzacțiilor de Tranzacție în

11
valoare de 700 de miliarde de dolari (TARP); g uvernul a folosit unele din aceste fonduri
pentru a cumpăra capitaluri proprii în bănci și corporații din SUA .
Analizând modul in care sectoarele financiare din întreaga lumea au fost expuse crizei,
vom vedea c ă bănci comerciale mari, atât din tarile cu surplus de cont curent, cat si in tarile cu
deficit de cont curent au “produs” active cu risc scăzut si au fost su stinute cu înființarea
retelelor de hârtii comerciale garantate cu active . Cu ajutorul acestor rețele , care reprezinta o
forma de securitizare, bancile folosesc metode din afara bilantului pentru achizitionarea de
active pe termen lung finantate prin dato rii pe termen scurt . Cu toate acestea, contrar altor
forme de securitizare cum ar fi titlurile garantate cu ipoteci sau obligatiile de datorii garantate,
bancile retin efectiv riscul de credit asociat activelor din cadrul retelei . Prin urmare, cat timp
bancile sunt solvabile, retelele sunt fara risc pentru investitorii externi, dar pot genera riscuri
semnificative băncilor . In schimbul acestor riscuri, băncile au acces la finanțare prin
intermediul pietei de hartii comerciale garantate de active .
In conceptia unor economisti, hartia comerciala(commercial paper) garantata de active este o
datorie pe termen scurt sust inuta de garantii, pe o perioada de la 45 de zile pana la 90 de zile,
iar corporațiile cu ratinguri de credit foarte mari pot emite hârtie comercială fără garanții, cu
scopul de a strânge imediat capitalul de care au nevoie .
„Reteaua” de hartii comerciale garantate de active este o modalitate prin care putem intelege,
prin doua unghiuri, geografia activelor fara risc . In primul rand, inainte de criza financiara din
2007, hartiile comerciale garantate de active au reprezentat cel mai mare instrument de
indatorare pe termen scurt, ajungand in ianuarie 2007 la peste 1 trilion de dolari, in
comparatie cu bonurile de tezaur, al doilea cel mai mare instrument, cu circa 950 miliarde de
dolari restante . In al doilea rand, s -a demonstrat ca riscurile asociate hartii lor comerciale
garantate de active au fost suportate in principal de marile banci comerciale .
La începutul secolului XXI, politicile interne și externe ale Statelor Unite au sporit
considerabil cheltuielile și deficitele guvernamentale . Deficitul bugetar a fost finanțat prin
emiterea suplimentară a titlurilor de stat, care, împreună cu un imens deficit comercial, au
contribuit la o diferență sporită în balanța de plăți . Acest lucru nu a împiedicat Statele Unite
să mențină politicile fiscale și monetare exp ansive, cu un credit din ce în ce mai redus de
dobândă furnizat piețelor finan ciare, provocând o "depășire" . Surplusul dolarului cu

12
randament scăzut a declanșat speculații de mărfuri, însoțite de prețuri ridicate și inflație, și au
redus paritatea puterii de cumpărare a monedei americane . Amploarea deprecierii dolarului
american se poate reflecta în creșterea rapidă a prețurilor aurului, de la 288 USD/uncie în
1999 la peste 905 USD în 2008 (figura 1) . De asemnea, excesul de dolari americani are un
impact global asupra bogăției altor țări, intrucat sunt plătite în dolari americani pentru
exporturi, avand ca rezul tat pierderea avutiei acumulate . Cand informatiile despre deteriorarea
calitatii activelor a traversat piata financiara, in vara anului 2007, banca franceză BNP Paribas
si-a suspendat trei dintre fondurile sale de investitii deoarece evaporarea completă a
lichidității în anumite segmente de piață ale pieței de securitizare din S .U.A. a făcut
imposibilă evaluarea corectă a anumitor active, indiferent de calitatea acestora sau de ratingul
de credit; pentru a proteja interesele și a asigura tratamentul egal al investitorilor, BNP
Paribas Investment Partners a decis să suspende temporar calculul valorii nete a activelor,
precum și subscrierile / răscumpăr ările, cu respectarea strictă a reglementărilor, pentru aceste
fonduri . După anunțul din luna august 2007, privind deprecierea hârtiilor comerciale garantate
cu active (figura 2), emiterea acestora a crescut de la 10 puncte de baza la 150, fata de rata
Fondurilor Federale in termen de o zi (figura 3) .

13

1.1.1. Creditarea excesiva
Pornind de la definitia împrumutului, si anume actiunea de a da bani, bunuri sau alte
bunuri materiale unei alte părți în schimbul unei viitoare rambu rsări a sumei principale
împreună cu dobânzile sau alte cheltuieli de finanțare, acesta poate fi pentru o anumită sumă
unică sau poate fi disponibil ca o linie de credit pe termen nelimitat până la o limită
specificată sau o valoare a plafonului . Termenii unui împrumut sunt conveniți de fiecare parte
a tranzacției înainte ca orice bani sau bunuri să se schimbe . În cazul în care creditorul are
nevoie de garanții, acest lucru este evidențiat în documentele de împrumut . Cele mai multe
împrumuturi au prevederi referitoare la valoarea maximă a dobânzii, precum și alte clauze,
cum ar fi perioada de timp înainte de rambursare . Un exemplu comun pentru consumatorii
americani este creditul ipotecar .

14
Din totalul creditelor ipotecare subprime, mai mult de 84% au fost e mise prin
împrumuturi private către debitori cu venituri mici și moderate . Din primii 25 de creditori5
din segmentul „subprime ” din 2006, doar unul a fost supus legilor și regulamentelor obișnuite
privind creditele ipotecare, iar entitățile de subscrieri nebancare au efectuat mai mult de 12
milioane de ipoteci subp rime, cu o valoare de aproape 2000 mld. de dolari .

Împrumuturile subprime, implică împrumutur i oferite persoanelor fizice cu șanse mici
de a obține un credit și la rate mai mari decât rata de referință a băncii . Aceste persoane pot să
nu se califi ce pentru împrumuturile cu ratele de referință din diferite motive, inclusiv istoricul
nefavorabil de credit și venitul familial necorespunzător . Potrivit jurnalistului Thomas
Kostigen (Wall Street Jou rnal), aproximativ 25% din totalul ipotecilor sunt împrumuturi
subprime . Aprecierea prețurilor locuințelor a permis salariaților cu venituri mici să refinanțeze
creditele ipotecare și să plătească cu carduri de credit, împrumuturi auto și alte datorii
personale; dar cu toate acestea, creșterea înregistrată a fost nesustenabilă, prețurile locuințelor
au atins punctul culminant și apoi au început să scadă în mod constant după jumătatea anului
2006 (a se vedea graficul Subprime mortgage…) .

5 Lehman br others, citi bank, j&p morgan etc…
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_entities_involved_in_2007%E2%80%9308_financial_crises

15
Efectele crizei asu pra statelor emergente
Peisajul economic global s -a schimbat dramatic de la mijlocul anilor 1980 . În primul
rând, a existat o creștere rapidă a fluxurilor comerciale și financiare între țări . În al doilea
rând, economiile de piață emergente au devenit actori din ce în ce mai importanți și reprezintă
acum aproximativ un sfert din producția mondială și au o pondere majoră în creșterea globală .
Aceste evoluții, împreună cu recesiunea iminentă din SUA și preocupările legate de efectele
de spillover de la nivel international , au generat o dezbatere viguroasă cu privire la
schimbările din structura ciclului internațional de afaceri . Pe de o parte, prudenta
convențională sugerează că forțele globalizării din ultimele decenii au crescut interdependența
economică tr ansfrontalieră și au condus la convergența fluctuațiilor ciclului de afaceri .
Globalizarea a fost , probabil , evenimentul cheie în economia mondială în ultimele
două decenii . În timpul acestui proces gradual, câteva țări emergente au câștigat din
importanț ă economică și au început să influențeze evoluțiile economice din alte țări .6 Această
evoluție a fost dominată în special de creșterea economiei chineze, susținută de expansiunea
exporturilor sale și de investițiile din țările dezvoltate . În doar câțiva an i, China a devenit o
sursă importantă de creștere pentru economia globală . Mai recent, China a fost urmată de
India ș i de alte câteva economii emergente mai mici din Asia . Insa n u este surprinzător că,
creșterea în China a schimbat distribuția activitățilo r economice în întreaga lume . Între anii
1980 și 2007, ponderea PIB -ului chinez în economia mondială a crescut de la 1,7% la 5,9%
(evaluată la cursurile de schimb ale pieței, cota ar fi și mai mare dacă ar fi fost utilizate
prețurile aju state la puterea de cumpărare ). Acum, China este una dintre cele mai importante
țări exportatoare și importatoare din întreaga lume . India pare să urmeze mai curând calea de
dezvoltare a Chinei , deși India se concentrează mai mult pe servicii decât China orientată spre
produ cție. În plus, în 2007, ponderea Indiei în producția globală a fost de numai 2,2% . În
plus, creșterea rapidă a comerțului în Asia a fost susținută de fluxurile mari de investiții .
Noua structură a economiei mondiale are și implicații importante pentru cic lurile de
afaceri din întreaga lume . Greutatea crescândă a țărilor emergente, în special cotele
comerciale ale celor mai mari țări emergente din Asia (China și India), au condus la o creștere

6 M. Ayhan Kose , Christopher Otrok – Global Business Cycles: Convergence or Decoupling? – pag. 6

16
globală mai rapidă . În ciuda tendinței globalizării, ciclurile d e afaceri din țările industriale și
economiile asiatice emergente au rămas până acum în mare măsură independente una de
cealaltă . Aceasta se referă la d ecuplarea ciclurilor de afaceri; c u toate acestea, evoluțiile
recente de la debutul crizei financiare gl obale din a doua jumătate a anului 2008 arată că și
aceste țări nu sunt autonome . In anul 2008 FMI susține a că încetinirea actuală a economiei
mondiale ar putea avea un impact semnificativ mai mare asupra economiilor asiatice decât
creșterile anterioare al e globalizării, datorită integrării comerciale și financiare mai extinse a
economiilor asiatice, în special cu SUA .
Țările emergente ocupă un loc important in economia mondială , deoarece sunt printre
principalele destinații ale exporturilor, a investiții lor si a aprovizionării cu materii prime,
produse semifa bricate pentru ță rile dezvoltate ; acestea sunt o sursa buna de aprovizionare
pentru marile corporații transnaționale care sunt într-o continua cautare de avantaje
competitive . Prin criza datoriilor su verane se scoat e in evidență faptul ca unele ță ri (din zona
monedei Euro , si nu numai) se confruntă cu probleme, iar pentru a rezolva aceasta situatie
trebuie aplicate o serie de masuri, dar si reguli noi in domeniul bancar (prin supravegherea
unificata a băncilor ), a cheltuielilor publice si prin creșterea fondurilor de urgență . Din cauza
acumularii de datorii foarte mari, statele au nevoie de noi bugete de austeritate, care duc la un
„efectul de domino ” (cresterea ratei somajului, reducerea beneficiilor s ociale si a pensiilor,
pierderea alocatiilor bugetare individuale etc .).
Datoria suverană poate fi definit ă ca fiind emiterea de obligatiuni intr -o moned ă
străină de către un stat pentru a sustine cresterea, si in functie de nivelul de dezvoltare a t ării
respective investitia devine riscant ă, cand este vorba despre o tar ă in curs de dezvoltare, si
investitie sigură atunci când ț ara este dezvoltat ă.
Criza datoriilor suverane poate fi determinată de mai mulți factori, cum ar fi efectele
crizei monetare, efe ctele crizei financiare, fluctuațiile la nivel macroeconomic etc . Un prim
aspect este cel al crizei monetare . Acest concept desemnează o perioadă scurtă de timp în care
cursul de schimb se depreciază continuu, acest fenomen conducând la deprecierea monedei
naționale și, prin urmare, la o creștere a incapacității de plată pe măsură ce PIB -ul scade . Al
doilea aspect este cel legat de criza financiară . Conform economis tilor criza financiară se
referă la "orice deviere de la planul optim de economisire -investiț ie al unei economii care se

17
datorează imperfecțiunilor din sectorul financiar"7 sau la faptul că instabilitatea se
caracterizează printr -o probabilitate crescută de pierdere sau o scădere a profitul .
In perioada anterioar ă crizei si chiar si după , dator iile publice au fost in continuă
crestere din cauza calitatii slabe a politicilor publice care au condus la esec, deoarece au fost
folosite metode indeficiente de la reducerea cheltuielilor publice ineficiente la eficientizarea
unor societati cu capital de s tat.8
Datoriile publice foarte ridicate pot provoca un grad ridicat de instabilitate, întrucât se
presupun e că descurajează economia națională afectând drastic intervențiile macroeconomice .
De exemplu, in Irlanda, în 2010 a fost înregistrat un deficit bug etar de aproximativ 33% din
PIB și o datorie externă de 80% din PIB, situație care a rezultat din eșecul guvernului irlandez
de a sprijini băncile . În acest context, în economia irlandeză s -a produs instabilitate
macroeconomică, această situație conducând la descurajarea investițiilor în această țară .9 Din
cauza accentuarii crizei datoriei suverane, avem ca efect negativ asupra economiei Europei o
criza a datoriei publice, care provoacă un val de alarmant de instabilitate financiar ă si
monetar ă.
În general , împrumuturile subprime nu sunt considerate produse dăunătoare și neetice,
deoarece oferă persoanelor cu șanse mici de a obține un credit, o cale de a obține proprietate a
asupra unei locuințe . Împrumuturile subprime au ajutat oamenii cu probleme de credit să
acceseze produsele de credit . Cu toate acestea, împrumuturile subprime au devenit neetice,
dăunătoare și ilegale atunci când creditorii au fol osit tactici abuzive cum ar fi situațiile în care
se „vizează persoanele în vârstă, persoanele cu venituri mic i, minoritățile și persoanele cu o
înțelegere limit ată a tranzacțiilor financiare”10.

7 Barwell, Richard – Building on incomplete foundations: financial stability policy since the crash .(2014)
https://www .thefreelibrary .com/Building+on+incomplete+foundations%3a+financial+stability+policy+since …-
a0503466150 , accesat la 03 .05.2018
8 Andreea Pardau, Carmen Pascal – ABC-ul Lumii financ iare – „Criza datoriilor suverane – cauze si consecinte”,
pag. 268
9 Stancu, S ., Andrei, A .M., Constantin, A .M., Voinescu, G .V., Sovereign debt crisis . Theoretical and practical
aspects, International Conference of scientific Paper AFASES 2012, Brasov, 24-26 May 2012
10 Summary of the concept of subprime loans and the risks they pose to the lender and borrower
https://collinsyeboahafari.wordpress.com/2014/09/29/summary -of-the-concept -of-subprime -loans -and-the-
risks -they -pose -to-the-lender -and-borrower -3/

18
Companiile ipotecare trebuie să funcționeze în baza unor îndatoriri și obligații
fiduciare . Aceste obligații stipulează în esență întreprinderilor să acționeze în mod sin cer, în
timp util și în interesul consumatorului . Creditorii au ignorat de multe ori aceste îndatoriri
fiduciare înainte de evoluția creditelor ipotecare subprime și a procesului de blocare a pieței .
De asemenea, aceștia au profitat de consumatori prin așa -numitele „rate de ajustare ” și nu au
reușit să păstreze documentația corespunzătoare a solicitărilor lor de împrumut . Înainte de
anul 2007, piața ipotecară subprime a rămas relativ stabilă în ciuda problemelor etice,
deoarece ratele dobânzilor și datoria erau încă scăzute .
Cu toate acestea, pe măsură ce datoriile au crescut și rata dobânzii a crescut, mulți
creditori cu împrumuturi subprime nu și -au mai putut rambursa împrumuturile . Problema s -a
înrăutățit atunci când creditorii au încercat să compenseze pierderile prin majorarea ratelor
dobânzilor la creditele ipotecare ajustabile . În cele din urmă, acest lucru a dezvăluit
problemele etice care au afectat industria, iar marile companii din acest sector s-au prăbușit,
în special Freddie Mac și Fannie Mae . Unele dintre riscurile pe care împrumuturile subprime
le-au oferit creditorilo r au inclus acuzații de fraudă. Se credea, de asemenea, că întregul sector
nu și -a îndeplinit datoria fiduciară în a -și servi clienții . Sistemul de împrumuturi subprime s -a
bazat în primul rând pe recompensele acordate brokerului doar pentru închiderea
împrumutului . Brokerul nu a deținut sau a întreținut împrumutul , stimulentele au fost ridicate
în astfel de cazuri de a vinde aceste împrumuturi erau în mare parte , mai mari decât n evoile
debitorului , sau decât cele pe care împrumutatul și le-ar fi putut permite . De multe ori, a
existat o înșelăciune și o fraudă directă din partea brokerului, astfel încât persoan ele să poată
accesa împrumutul .
În mod evident, mulți consumatori, prob abil incurajați în mod fals de ușurința
achiziționării de capital, nu nevoie cu adevarat de împrumut . Inechitatea acestei situații a fost
evidentă; spre deosebire de consumatori, care se confruntă cu consecințe atunci când
acceseaza un împrumut care nu poa te fi gestionat, brokerul este absolvit de orice răspundere
financiară pentru impactul împrumutul ui pe care l -a intermediat . Această problemă morală
fundamentală, este numită Risc moral în economie . Unele dintre dovezile din scandalul
creditelor subprime sugerează că mulți brokeri de credite ipotecare au plătit prea puțin sau
deloc pentru r iscurile cu care debitorii s-au confruntat . Pe lângă faptul că ratele dobânzilor au

19
crescut de la rate relativ scăzute la rate ridicate ale dobânzilor, majoritatea debitorilor de
împrumuturi subprime au rămas, în realitate, blocați într -un ciclu de refinanțare care, în cele
din urmă, a condus la blocarea pieței . Aproape toate împrumuturile subprime care au fost
emise au fost identificate ca fiind fixate la ratele ajustabile . Împrumutații ar putea inițial să -și
permită serviciul de împrumuturi , au trebuit să se confrunte cu plăți care aproape s -au dublat
prin ratele ajustate . Consensul general este că at ât creditorii , cât și debitorii au contribuit la
criza financiară care a afectat unele dintre cele mai mari instituții financiare din Statele Unite .
Criza financiară in Româ nia
Economia românească a evoluat dintr -o lungă istorie de nerespectări a datoriei
suverane, p erioade de inflație ridicată și crize bancare. În perioada Marii Depresiuni, multe
bănci locale și străine din România s -au prăbușit. Baza de date istorică de criză indică faptul
că în 1933 răscumpărarea datoriei interne și externe a fost suspendată. În pe rioada de după al
doilea război mondial, țara se confrunta cu o criză a datoriilor (mai exact în anii 1980).
Barisitz indică faptul că până în 1998 sistemul bancar românesc a fost în mod covârșitor
deținut de stat . Instituțiile de credit au acordat împrum uturi unui sector real, nerestructurat,
dominat de fabrici ineficiente de stat, supuse refinanțării „qvasiautomatice” de către Banca
Centrală a României, care a condus o politică monetară acomodativă; nu este surprinzător
faptul că împrumuturile neperforma nte au reprezentat o problemă gravă pentru toate
economiile din regiunea SEE din cauza moștenirilor, dar și a practicilor de creditare continuă.
În România, băncile dominante de stat au acumulat portofolii mari de împrumuturi în
așteptare și au soli citat injecții masive de capital de la guvern. În plus, șocurile
macroeconomice severe au condus la crizele bancare și la creșterea economică numai după ce
aceste crize au fost soluționate.
Șomajul în România în timpul crizei a crescut de la 2,2% în 2009 , până la
3,2% în anul 2013; p entru acoperirea datoriei cauzate de criza economică din România,
Guvernul a restructurat peste 100.000 de angajați, i ar în sectorul privat au fost concediați
peste 150.000 de lucrători. Pent ru combaterea șomajului există meto de, însă, în multe cazuri,
aceste măsuri au ca efect creșterea numărului și intensității barierelor pe piața forței de muncă,
creșterea șomajului.

20

România a suferit o puternică contracție a producției economice în timpul crizei.
Recesiunea a început î n al treilea trimestru al anului 2008 și s -a accentuat brusc în 2009. Chiar
dacă economia a început să se îmbunătățească, producția economică este în continuare scăzută
din cauza scăderii mari a PIB față de anul precedent, de ordinul 7 -9 %, care este mult mai
mare decât media Uniunii Europene .

21

O caracteristică gravă a crizei românești a fost „refuzarea” anticipată a acesteia;
factorii de decizie fiscali au ignorat scenariu l de contracție și mai departe au procedat pentru
extindere a economi ei; acest lucru a condus la faptul că așteptările oamenilor și ale
companiilor erau nerealiste. În timp ce banii au fost pierduți prin reducerea salariilor, o
pierdere semnificativă a avut loc prin neîncrederea factorilor de decizie politică și o contracție
puternică a d eficitului sectorului privat (înainte de criză, în 2007 deficitul de cont curent a fost
generat de sectorul privat de 80%). Chiar dacă oamenii și companiil e aveau bani, le era frică
să îi cheltuiască/investească . Unele măsuri fiscale luate brusc (cum ar fi creșterea TVA și
reducerea salariilor) au contribuit și mai mult la o recesiune prelungită, care a fost observată
într-o perioadă mai lungă de PIB pe o perioadă lungă de timp, scăderea averii gospodăriilor,
șomajul mai mare și pe o perioadă mai lungă , etc.
Criza globală a afectat serios sectorul industrial al României în anul 2009, deoarece
principale le companii din acest sector se află sub controlul majoritar al capitalului străin și al
filialelor corporațiilor multinaționale, acestea fiind mai expuse pie țelor internaționale. În

22
primele șapte luni ale anului 2009, producția industrială a scăzut cu 9,6% în aceeași perioadă
a anului 2008 (a se vedea tabelul de mai jos ).

În primele luni ale anului 2009, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2008, cea mai
mare scădere a producției industriale s -a înregistrat în industria prelucrătoare a metalelor de
bază, fabricarea altor produse minerale nemetalice și textile. Alte industrii prelucrătoare în
declin au fost hainele, hârtia și produsele din hârtie, substanțe le chimice și produsele chimice,
cauciucul și materialele plastice, produsele petroliere, mobilierul. Industrii mai puțin afectate
de criză și în care producția a crescut în perioada a nalizată (prelucrarea lemnului, editurile ,
tipărirea și reproducerea mat erialelor înregistrate, fabricarea echipamentelor electrice), chiar
dacă nu atingeau sectoarele esențiale ale economiei, acestea au avut o recuperare mai rapidă .
Criza a devenit cu adevărat globală din cauza creșterii bruște a aversiunii față de risc și
volatilitatea pieței financiare transmisă pe plan mondial, deoarece piețele financiare sunt
foarte integrate la nivel mondial . În plus, scăderea bruscă a cererii, în special pentru capital
intensive goods , a fost transmisă rapid de -a lungul lanțului global d e aprovizionare . În
Europa, integrarea piețelor financiare și a lanțurilor de aprovizionare este chiar mai puternică
decât la nivel mondial și, prin urmare, criza a afectat toate țările membre, chiar și cele care nu
au prezentat simptome de „bubble ” (tari care au avut prețuri stabile ale locuințelor și nici o
creștere a efectului de levier) .

23

Primul lucru care trebuie subliniat asupra impactul ui crizei este faptul că, de când a
izbucnit criza (de la formarea bulei ), evaluarea acesteia necesita stabilirea excesului de
creștere în timpul bulei împotriva pierderii producției pe perioada crizei . Figura 3 prezintă o
încercare de a măsura impactul întregului ciclu de boom -bust asupra economiei reale . Linia
întunecată solidă arată nivelul PIB -ului real estimat de FMI (proiecțiile disponibile până în
2014), în timp ce linia întreruptă indică nivelurile așteptate pe baza ratei medii de creștere a
anilor anteriori crizei . Linia întreruptă arată ce s -ar fi putut aștepta aproape de vârful balonului
atunci când nu a fos t recunoscut ca atare . Cu toate acestea, întrebarea centrală este: care ar fi
calea de ieșire dacă nu ar fi existat nici o bula (și nici o criză)?
Acest lucru necesită o estimare a creșterii potențiale a economiei europene fără „bulă” .
Estimarea a fost după cum urmează: cele mai recente date din partea Comisiei Europene
(emise la sfârșitul anului 2009) arată că în 2007, diferența de producție a fost de 2,5% (în

24
urmă cu un an, Comisia a considerat că deficitul de producție a fost apropiat la zero în 2007) .
Dacă presupunem că acesta este efectul unui balon, putem concluziona că bubble -ul a crescut
rata de creștere observată cu 0,5% pe an între 2004 și 2008 . Prin urmare, nivelul plafonabil al
PIB-ului "fără bubble " ar fi trebuit să fi urmat linia verde punctată în diagramă . Fără „o bula” ,
nivelul PIB real ar fi fost inferior cotelor reale între 2004 și 2008, dar începând cu 2009, mult
mai sus . Cifra ilustrează, de asemenea, că, cel puțin conform previziunilor FMI pentru 2014,
economia europeană nu a revenit încă pe calea probabilă a bubble -ului PIB, sugerând o
depășire considerabilă: criza a cauzat pierderi suplimentare în producție .
Deși criza a devenit globală, deveni nd „un joc” popular pentru a clasifica țările după
căderea pe care o înregistrează în PIB și a poi a pronunța hotărârea în consecință asupra
"modelului lor economic" . PIB-ul, pe scurt, se referă la cantitatea de bunuri și servicii produse
într-o anumită economie . Cu toate acestea, statisticile PIB nu au un sens real prea mare pentru
publicul larg, a le cărui vieți sunt afectate mult mai mult de cantitatea de bani care poate fi
cheltuită pe consum și de stabilitatea locurilor de muncă . Mișcarea în nivelurile consumului și
ocupării forței de muncă ar trebui să reprezinte un indicator mai bun al impactul ui crizei decât
modificările PIB . Având în vedere considerațiile, acestea se aplică în special în UE că politica
economică este încă determinată în primul rând la nivel național și că a apărut o mare
eterogenitate a efectelor .
O comparație a Germaniei cu SUA și Spania oferă un bun exemplu de grad de
diversitate în ceea ce privește consecințele crizei . Factorul cheie di n spatele diversității dintre
aceste țări este existența unor modele de creștere diferite . Este evident că surplusul imens al
contului curen t al Germaniei a oferit o „pernă ” și a permis consumului să rămână constant . În
anul 2009, PIB -ul Germaniei a scăzut cu aproximativ 5%, dar consumul a rămas aproape
neschimbat . Diferența dintre c onsum și producție se datorează celor doi factori importanti:
excedentul contului curent (care a scăzut cu aproape 3 puncte procentuale din PIB ), si
investițiile (au scăzut cu aproximat iv 2 puncte procentuale din PIB, acest lucru reprezentând o

25
scădere a i nvestiției); ac ești doi factori reprezintă diferența de 5 pu ncte procentuale dintre rata
de creștere a PIB ( -5%) și consum (0)11.
În SUA, impulsul contului curent este în direcția opusă . În consecință, chiar dacă PIB –
ul SUA a scăzut cu mai puțin (aproximativ 3 -4%, conform FMI) decât în Germania, consumul
din SUA a fost in scădere . În ciuda unei ameliorări a deficitului de cont curent al SUA de
aproximativ 2 puncte procentuale din PIB în 2009, absorbția internă a scăzut cu aproximativ
5% ( înregistrând u-se o scădere a producției de 3% ). O parte din acest declin gene ral al
absorbției interne s-a răsfrânt asupra investițiilor . Deși consumul reprezintă aproximativ 70%
din PIB , consumul a trebuit să scadă în mod semnificativ . În SUA, consumul a crescut în mod
tendențios cu aproximativ 2,5 -3% în ultimii ani . Consumatorii americani vor trebui astfel să
accepte o evoluție a ritmului de creștere a consumului de la + 3% la -2%; o schimbare de
peste 4 puncte procentuale . În schimb, în Germania, consumul a stagnat din anul 2001, cu o
mica schimbare cauzată de criză . Diferența mare în ceea ce privește contul curent în pozițiile
de plecare ale Germaniei (+ 6% din PIB) și în SUA ( -6% din PIB) implică faptul că în
Germania consumul stabil este durabil pe termen lung chiar dacă PIB -ul nu se redresează, în
timp ce în SUA, consumul tr ebuie să scadă, chiar dacă va exista o recuperare susținută .
Consumatorii germani nu s -au bazat pe preturile de credit sau inflaționate pentru a -și finanța
cheltuielile . În schimb, consumatorii din SUA sau Spania nu aveau prea multe opțiuni decât
să cheltu iască mai puțin atunci când valoarea casei lor s -a diminuat și accesul la credite a
devenit mai dificil .
Perfomanta pie tei muncii a fost un factor hotărâ tor pentru stabilitatea pietei de consum
a Germaniei, întrucât ocuparea fortei de munc ă nu a avut o s cădere însemnată , acest lucru
ducând in mod evident la cel de -al doilea indicator al crizei, si anume rata șomajului . La
diferentele dintre rata somajului din Germania cu cea din SUA si Spani a, putem observa o

11 Gros, D . (2007), Bubbles in real estate? A Longer -Term Comparative Analysis of Housing P rices in Europe and
the US, CEPS Working Document No . 239, CEPS, Brussels .

26
crestere de la 7,2% în octombrie 2007 la 7,5% în octombrie 2009 in comparatie cu SUA de la
5,8% la 10,2% si in Spania de la 11,4% la 19,3%, pentru aceeasi perioada de timp12.
Aceste d iferențe se datorează faptului c ă, întreprinderile germane au investit în
abilitățile forței lor de muncă prin pastrarea lucrătorilor calificați, chiar dacă unii dintre
aceștia nu sunt temporar necesari . Prevederile rentabile pentru finanțarea muncii temporare cu
fracțiune de normă contribuie la stabil izarea ocupării forței de muncă; însă alte țări europene
au reguli aseman atoare privind piața forței de muncă . Principala diferență este că, în Spania,
cea mai mare parte a creșterii ocupării forței de muncă în ultimul deceniu a fost cea a
lucrătorilor cu calificări reduse din industria construcțiilor și turismului . Deoarece ac este
sectoare sunt contractante, întreprinderile spaniole nu gasesc motiv e de a păstra acești
lucrători care nu dispun de competențele foarte specializate necesare pentru producția
competitivă la nivel mondial . În plus, acești lucrători erau de obicei anga jați pe mar ginea
flexibilă a pieței muncii fiind angajati cu contracte temporare sau alte contracte atipice .
In mod obișnuit economiștii13, spun că PIB -ul potențial nu este afectat de scăderea
PIB-ului real, dar i n timpul recesiunilor, acesta din urmă sca de temporar sub nivelul anterior,
apoi revine din nou în timpul creșterii și în final depășește potențialul în timpul fazei de
supraîncălzire, înainte de a intra în următoarea recesiune . Cu toate acestea, analizele recente
ale OCDE privind o serie de episo ade istorice sugerează că recesiunile reduc, de asemenea,
nivelul PIB -ului potențial cu o medie cuprinsă între 1,5% și 2,5% (și până la 4% pentru
crizele severe) . Motivul scăderii PIB -ului potențial este că recesiunile economice fac parte din
stocul de cap ital învechit și cresc rata șomajului în concordanță cu o inflație stabilă, deoarece
mărimea unor industrii este redusă permanent . Dat fiind faptul că este nevoie de timp pentru
relocarea resurselor, PIB -ul potențial poate fi mai mic decât înainte, mai ale s atunci când
încetinirea este atât de lungă și severă ca cea recentă .
Experiența din trecut a arătat că estimările decalaj ului de productie sunt extrem de
incerte și că încrederea în astfel de estimări pentru desfășurarea politicii economice (sau
pentru d eciziile de investiții) poate duce la erori grave . Recesiunea extraordinară actuală, ca

12 Gros, D . ,Alcidi , C., Impact of the Crisis on the Real Economy – pag. 7
13 The Business Cycle: Definition and Phases , https://courses .lumenlearning .com/baycollege –
introbusiness/chapter/reading -the-business -cycle -definition -and-phases/ , accesat la 16 .05.2018

27
urmare a izbucnirii unei „bule” globale de credit, pare să facă și mai incertă estimările privind
decalaj ul de productie . Simulările au demonstrat că decalajele de productie ar putea fi foarte
înguste și o redresare economică mai puternică decât se aște apta ar putea determina creșterea
presiunilor inflaționiste . În cazul în care băncile centrale ar fi împiedicate să renunțe rapid la
politici extrem de ușoare, din cauza î ngrijorărilor legate de stabilitatea financiară sau de
solvabilitatea fiscală, așteptările de inflație ar putea deveni neechilibrate .
În ceea ce privește indicatorii pieței financiare, aversiunea față de risc a crescut
dramatic în perioada 2008 -2009, a cest lucru explică contracția puternică a investițiilor și a
consumului în 2009, dar indicatorii pieței financiare revenind rapid la valori medii sau chiar
mai bune decât cele anterioare crizei, se așteaptă, de asemenea, o recuperare rapidă . Cu toate
acestea, acest lucru nu se materializează . Un motiv poate fi rezumat la rubrica "constrângeri
ale bilanțului": consumatorii și întreprinderile prea îndatorate nu își pot menține nivelul de
consum și de investiții dacă nu și -au redus datoriile în prealabil . Cu toat e acestea, aceasta
poate fi doar o explicație parțială, deoarece datele privind datoriile pe sectoare sugerează că,
în timp ce gospodăriile pot avea probleme, sectorul gospodăriilor din zona euro nu pare a fi
prea îndatorat (cel puțin nu în medie) .14
Rata șomajului este un indicator important, din perspectivă social ă, cât și economică .
Din punct de vedere economic , șomajul indică o muncă disponibilă neutilizată, iar creșterea
șomajului poate duce, de asemenea, la pierderea veniturilor persoanelor fizice și la creșterea
presiunii asupra cheltuielilor guvernamentale pentru prestațiile sociale .
Rata șomajului conform definiți ei15 Organizației Internaționale a Muncii (OIM) este
cel mai utilizat indicator al pieței muncii datorită comparabilității sale internațio nale și
disponibilității relativ e în timp. Pe lângă rata șomajului, indicatori precum ocuparea forței de
muncă și locurile de muncă vacante oferă, de asemenea, o perspectivă utilă asupra ev oluției
pieței forței de muncă . Seria de timp privind șomajul este utilizată de UE și de alte instituții
publice și ma ss-media ca indicator economic, și de bănci care utilizează datele pentru

14 Carmassi, Jacobo, Daniel Gros and Stefano Micossi (forthcoming), “Causes of financial instability and the
remedy: Keep it simple”, Journal of Common Market Studies

15 Impact of the economic crisis on unemployment , Iulie 2009, http://ec .europa .eu/eurostat/statistics –
explained/index .php/Archive:Impact_of_the_economic_crisis_on_unemployment , accesat la 16 .05.2018

28
analizarea ciclului de afaceri . Rata șomajului este consi derată un indicator „întârziat” ,
deoarece a tunci când există o recesiune e conomică, durează de obicei cu câteva luni înainte ca
rata șomajului să crească . Creșterea ratei șomajului în timpul unei recesiuni este o preocupare
majoră pentru sistemele sociale; deoarece e xperiența a arătat că tinerii, imigranții, lucrătorii
cu u n niv el scăzut de calificare, cei mai în vârstă , și de asemenea, lucrătorii care dețin
contracte temporare sunt sunt cei mai vulnerabili în perioade de recesiune economică . De
exemplu, locurile de muncă temp orare din Spania au scăzut cu mai mult de 9 % în trimes trul
III al anului 2008, iar ocuparea forței de muncă în agențiile de muncă temporară a scăzut cu
10% în aceeași perioadă în Franța .
Începând cu luna martie 2008 în tările membre UE, rata șomajului a început să
crească, însă evoluțiile diferite care stau l a baza fiecărei țări arată că nu există un model
uniform . Piața forței de muncă a statelor membre variază considerabil în ceea ce privește
structura și reglementarea . Iar criza generală afectează țările în mod diferit . Toate statele
membre ale Uniunii Euro pene se confruntă în prezent cu un nivel în creștere al șomajului,
însă declanșarea creșterii variază considerabil de la o țară la alta, după cum se arată în tabelul
de mai jos .
An Moment critic
(luna) Stat membru
2007 Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai Spania, Italia
Iunie
Iulie
August Irlanda
Septembrie Luxemburg
Octombrie
Noiembrie Letonia, Lituania
Decembrie
2008 Ianuarie
Februarie Franta
Martie
Aprilie Estoni a, Finlanda, Marea Britanie
Mai Belgia, Grecia, Portugalia, Romania,
Iunie Danemarca, Austria, Suedia
Iulie
August Cipru

29

Sursa: http://ec .europa .eu/eurostat/
Primele state membre în care șomajul a început să crească, încă din luna mai 2007 au
fost Spania si Italia; î n Franța, ra ta șomajului a crescut de la februarie 2008 . Se pot distinge în
general două grupuri . Primul, alcătuit din Estonia, Finlanda, Regatul Unit, Belgia, Grecia,
Portugalia, România, Danemarca, Austria și Suedia, a început să înregistreze niveluri crescute
ale ș omajului în al doilea trimestru al anului 2008 . Țările rămase au înregistrat o creștere a
șomajului în a doua jumătate a anului 2008 . În Bulgaria, Germania și Olanda rata șomajului în
creștere a fost înregistrată abia în noiembrie 2008, cu un an și jumătat e mai târziu decât
Spania și Italia . Trebuie menționat faptul că pentru unele țări momentul critic este mult mai
distinctiv decât pentru altele; n u există un model geografic clar care să poată fi identificat în
„punctele de cotitură ” din Europa . Nu numai l una de început a șomajului în creștere variază
între țări; i ntensitatea cu care se agravează situația este de asemenea diferită în Europa . În
majoritatea statelor membre, creșterea medie a ratei a fost de 0,1 -0,2 puncte procentuale pe
lună, d ar creșterile sunt mult mai severe în Letonia, urmate de Bulgaria și Spania (vezi fig de
mai jos) .
Criza financiară globală a redeschis dezbaterea privind inegalit atea salarială și a
veniturilor, la inegalitățile care au apărut în anii de boom precedenți . Coeficientul G ini este o
statistică frecvent citată în aceste dezbateri, deoarece este un instrument convenabil pentru
rezumarea distribuției salariilor sau, în general, a veniturilor într -un singur număr . Această
politică oferă un scurt ghid pentru coeficientul Gini și arată care țări au un nivel scăzut și care
au coeficienți Gini mari, precum și diferențele dintre coeficienții Gini care implică de obicei
venitur ile celor săraci și cei bogați . Septembrie Cehia, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia
Octombrie Ungaria
Noiembrie Bulgaria, Germania, Olanda
Decembrie

30

Coeficientul Gini este utilizat, în general , pentru a măsura inegalitatea v eniturilor, unii
se referă la veniturile de pe piață (adică venituri înainte de impozitare și transferuri) și altele la
veniturile disponibile (adică venituri și impozite și transferuri) . Uneori poate fi utilă
calcularea coeficienților Gini pentru salarii sau câștiguri, excluzând astfel veniturile din alte
surse. Mai mult, coeficien tul Gini se po ate baza, de asemenea, pe date de consum sau
cheltuieli (mai degrabă decât venituri) sau, pe baza înregistrărilor fiscale, pentru venituri
impozabile . Acestea pot f i, de asemenea, calculate pentru alte distribuții, cum ar fi cele de
avere sa u de exploatație a terenurilor .
În majoritatea cazurilor , este utilă măsurarea inegalității între toți cei care trăiesc într -o
anumită țară, deși unele date se referă numai la gru puri particulare, cum ar fi angajații
salariați, locuitorii din mediul urban sau contribuabilii . Din moment ce veniturile gospodăriei
susțin bunăstarea copiilor și a altor membri ai gospodăriei care nu au venituri proprii,
statisticienii calculează, în gen eral, venitul total al gospodăriei și apoi îl ajustează pentru
dimensiunea gospodăriei . Pe baza estimării că venitul este împărțit între toți membrii

31
gospodăriei, aceștia intră în calculul coeficientului Gini cu aceleași venituri , însă nu se ia în
calcul inegalitatea dintre membrii gospodăriei .
Efectele combinate ale agravării sărăciei , ca urmare a crizei financiare și un răspuns
slab la protecția socială au pus loc scenariului nu numai pentru s ărăcia și inegalitatea severă în
creștere pe termen mediu și lu ng, ci și pentru diminuarea creșterii economice atunci când se
produce revigorarea .
Declinul economic pune sisteme le de protecție socială sub presiune ; în primul rând ,
creșterea șomajului presupune o creștere semnificativă a numărului de persoane care sol icită
ajutor de șomaj . În al doilea rând , scăderea nivelului salariilor implică faptul că mai mulți
oameni devin eligibili pentru suplimente de venit sau credite fiscale . În al treilea rând ,
sistemele voluntare de protecție socială (cum ar fi îngrijirea me mbrilor de familie în vârstă,
donațiile private pentru caritate) pot să scadă, punând mai mult pe seama ajutorului social de
stat.
În unele cazuri , guvernele au redus nivelul ajutoarelor social e în timpul ș i/sau în urma
unei recesiuni; de exemplu, în timpu l recesiunii de la începutul anilor 1980 în Marea Britanie ,
prestațiile de șomaj au fost reduse în termeni reali și au fost obiectul impozitării . Acest lucru
pare să fi fost făcut din două motive : 1. a susținut obiectivul guvernului de a reduce deficitul
fiscal si 2. a făcut parte din noua strategie a guvernului de a reduce șomajul .
În timpul unei recesiuni , creșterea șomajului reprezi ntă o preocupare serioasă, întrucât
experiența istorică arată în mod clar că șomajul nu este doar o pierdere a veniturilor, aceasta
implic ă pierderea stimei de sine și poate avea, de asemenea, consecințe pe termen lung,
inclusiv boli, depresie și pierderea abilităților valoroas e.
Criza financiară a fost însoțită de o volatilitate care înrăutătește egalitatea veniturilor,
întruc ât segmen tul de venituri mai mici este mult mai slab protejat de crizele economice, și
după cum s-a observat în crizele anterioare, deteriorarea indicatorilor de dezvoltare a fo st
însoțită de o înrăutățire a distribuirii veniturilor , însă nu sunt date car e să arate în mod clar
dacă inegalitatea veniturilor s -a înrăutățit mai mult în țările afectate cel mai mult de criză . De
exemplu, cu ajutorul indicelui Gini pentru perioada 2007 -2015 , am observat o creștere în țări
avansate precum Luxemburg, Elvetia, Aust ria, Suedia, Norvegia, Elveția, însă în perioade

32
diferite de timp . (vezi grafic ul urmator) . Chiar și în Germania, unde rata sărăciei este mai
mică decât majoritatea țărilor europene, inegalitatea pare să fi crescut, cele mai bogate 10%
din populație contro lând acum 60% din toată averea . Indicele Gini s -a deteriorat puternic
după criza din mai multe țări în curs de dezvoltare din Europa , adăugând înrăutățirea
condițiilor socio -economice .

Dovezile arată o deteriorare accentuată a indicilor de bunăstare econ omică și socială
de la declanșarea crizei din 2007 . Performa nța economică a suferit, dar nu în mod uniform în
întreaga lume . În timp ce unele țări cu piețe emergente au înregistrat îmbunătățiri
semnificative ale PIB -ului lor pe cap de locuitor în comparați e cu perioada de pre -criză, multe
altele au înregistrat deteriorări (figura 6) . În ansamblu, 95 de țări din întreaga lume se
estimează că au veniturile pe cap de locuitor reduse în 2009, la vârful crizei . PIB pe cap de
locuitor a scăzut, în medie, cu 3% în țările din zona euro, cu cele mai mari scăderi înregistrate
în țările afectate cel mai mult de criza economică și financiară din Europa (de exemplu,
Grecia, Irlanda, Islanda, Italia și Spania) . Analiza anterioară care se concentrează pe un set de
țări dez voltate și în curs de dezvoltare de peste patru decenii sugerează într -adevăr că o

33
creștere a volatilității PIB de la nivelurile normale la cele de criză poate reduce creșterea PIB
pe cap de locuitor pe termen lung cu aproximativ două puncte procentuale pe an.
În multe țări avansate afectate de criza financiară, piața forței de muncă a fost afectată
de programe le de austeritate fiscală care implicau deseori reduceri directe sau înghețarea
angajărilor și a salariilor . Spre deosebire de reacțiile anticiclice ale crizei inițiale din 200 8 și
2010, a fost pro -ciclică în multe cazuri în 2011 și 2012, contribuind la scăderea în continuare
a creșterii economice, creșterea șomajului și a câștigurilor în scădere – și, prin urmare, la o
agravare suplimentară a crizei p rin buclele de feedback ne gative între cererea agregată, o
capacitate redusă de rambursare și un stre s financiar reînnoit . Datele disponibile indică o
scădere semnificativă a creșterii globale a salariilor medii reale, care a fost redus la jumătate
în 2008 și 2009, comparativ cu anii anteriori, subliniind că criza dăunează nu numai celor care
și-au pierdut locurile de muncă, ci și salariaților care au reușit să rămână pe aceleași posturi .
Declinul câștigurilor salariale a fost deosebit de pronunțat în Europ a emergentă și în Asia
Centrală, cu un număr redus de ore lucrate și schimburi de locuri de muncă din sectorul
industrial mai bine plătit .
Măsurile de austeritate sunt necesare pentru un stat (în situația în care raportul
datoriilor către PIB depășește 90% ), deoarece în acest mod se pot evita crize ale datoriilor
suverane; în acest caz creditorii devin atenți la capacitatea de rambursare a datoriilor și încep
să folosească rate de dobândă mai mari pentru compensarea riscurilor . Însă ratele ridicate ale
dobâ nzilor amplifică și mai mult povara țării ducând inevitabil la împrumuturi din partea altor
state sau de la Fondul Monetar Internațional .
Crizele financiare afectează, de asemenea, capacitatea statului de a extinde cheltuielile
pentru a contracara efectele negative ale crizelor asupra oamenilor și pentru a întrerupe
furnizarea de bunuri și servicii publice esențiale care să reducă în continuare creșterea pe
termen lung . Veniturile fiscale se diminuează pe măsură ce activitatea economică slăbește și,
combina tă cu realizarea pasivelor contingente de recapitalizare bancară și restructurare sau
garanții de depozite, conduce la o poziție fiscală mai slabă . Accesul sporit pe piețele
financiare internaționale, însoțit de necesitatea punerii în aplicare a măsurilor de austeritate și
de restabilire a încrederii pieței, ar putea reduce în continuare capacitatea guvernelor de a
continua să cheltuiască pe infrastructură și să sprijine programele de protecție socială într -un

34
moment în care populația are nevoie cel mai mul t de acest sprijin . De exemplu, cheltuielile
pentru sănătate au scăzut în Indonezia, Malaezia și Thailanda în timpul crizei din Asia de Est .
Guvernul a redus cheltuielile pentru educație cu 15% în timpul crizei peso mexican din 1994,
10, iar investițiile p ublice în educație au scăzut cu 50% în perioada 1987 -1990 în Peru . S-au
înregistrat reduceri semnificative ale investițiilor în infrastructură în țările din Americ a Latină
în anii 1980 și 1990 . În țările în curs de dezvoltare, o practică comună a fost redu cerea
ponderii investițiilor din bugetele sectorului social guvernamental .
Reacțiile cetățenilor la situații de criză sporesc deteriorarea bunăstării sociale în timpul
și după crizele financiare . Persoanele c onfruntate cu o pierdere a locurilor de muncă și a
veniturilor și cu un sprijin soci al redus din partea guvernului, pot adopta strategii gestionare a
situațiilor , inclusiv vânzarea de bunuri productive, cum ar fi terenurile și animalele; bazându –
se pe alte active – sociale, fizice, naturale sau financia re; reducerea calității consumului de
alimente; economisind pe îngrijirea sănătății; abandonarea școlii în cazul copiilor ; reducerea
consumului propriu pentru a proteja copiii mici; sau împrumuturi . În Indonezia, utilizarea
facilităților de sănătate a scăz ut brusc în timpul crizei din 1997, iar studiul privind viața de
familie a înregistrat o scădere a numărului de adulți și o creștere a abandonului școlar în
timpul crizei . În timpul crizelor din Argentina (1995) și Venezuela (1994), consumul zilnic de
proteine a scăzut cu 4%, respectiv cu 3% . În unele cazuri, angajații au lucrat ore suplimentare
sau în locuri de muncă suplimentare pentru a compensa pierderea de venit, dar cu ben eficii
mai mici .
După încheierea celui de -al cincilea an, criza globală pare să amenințe o inversare a
câștigurilor de dezvoltare greu câștigate în întreaga lume . Pe plan global, se estimează că 47 –
84 de milioane de oameni au fost în colaps sau în sărăcie extremă în anul 2009 din cauza
crizei, î n plus, 64 de milioane au devenit săr ace până în anul 2010. Cu toate acestea, țările în
curs de dezvoltare, în ansamblu, au continuat să înregistreze progrese în ceea ce privește
reducerea sărăciei, deoarece numărul persoanelor care trăiesc cu mai puțin de 1,25 dolari pe zi
a scăzut la 1,22 m iliarde (sau 20,6% populație) în 2010, de la 1 ,94 miliarde (sau 52,2%) în
1981. Dar progresul a fost neuniform, Asia de Est și Pacific reprezentând o mare parte din
reducerea sărăciei extreme, datorită creșterii puternice în China . Ritmul reducerii sărăcie i
extreme a încetinit – în special în țările cu venituri medii superioare din Europa Centrală și

35
America Latină ( Vezi figura de mai jos) . Prevalența sărăciei extreme a cres cut în unele țări .
Ratele de sărăcie ridicate în Europa și Asia Centrală au inversat progresele înregistrate în
urma crizei ruse din 1998, când aproximativ 50 de miliarde de persoane au trecut pragul
sărăciei din cauza creșterii salariilor reale . Criza mondială a pus în pericol 120 de milioane de
oameni care trăiesc chiar deasupra pragulu i sărăciei acest fapt având ca rezultat retragerea cu
ușurință în tr-o sărăcie și mai adâncă . De asemenea, circa 1,5 miliarde dintre cei mai săraci
oameni din lume continuă să trăiască în țări în care fragilitatea și conflictul au creat cicluri de
sărăcie și violență, cu un progres foarte limitat în reducerea acestora .

36