I. Decizii financiare la nivelul întreprinderii … … … 3 [619799]

Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 1
I. Decizii financiare la nivelul întreprinderii ………………………….. ………………………….. ……… 3
1.1. Politica decizională la nivelul companiei ………………………….. ………………………….. ……… 3
1.2. Principalele categorii de decizii financiare care pot fi adoptate la nivelul companiei 5

II. Documentele financiar -contabile de raportare financiară și rolul lor în politica
companiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 9
2.1.Principalele documente financiar contabile și rolul lor în cadrul companiilor
românești ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 9
2.2.Contul de profit și pierdere – particularități ………………………….. ………………………….. … 11

III. Rolul și locul contului de profit și pierderi în cadrul politicii companiei ……………. 17
3.1. Principal ele solduri intermediare de gestiune ………………………….. …………………………. 18
3.2.Tabloul soldurilor intermediare de gestiune ………………………….. ………………………….. … 24
3.3. Principalii indicatori de analiză bazați pe contul de profit și pierdere ………………….. 26
3.3.1.Capacitatea de autofinanțare ………………………….. ………………………….. ………… 26
3.3.2. Rata de rentabilitatete economică ………………………….. ………………………….. … 26
3.3.3. Rata de rentabilitate financiară ………………………….. ………………………….. ……. 26

IV. STUDIU DE CAZ – S.C. TMK ARTROM S.A . ………………………….. ………………………. 27
4.1. Considerații generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 27
4.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune ………………………….. ………………………….. .. 30
4.3. Capacitatea de autofinanțare (CAF) ………………………….. ………………………….. …………… 36
4.3.1. Capacitatea de autofinanțare prin cele două metode: ………………………….. … 36
4.3.2. Rata de rambursare a datoriilor financiare prin capacitatea de autofinanțare
(RCAF) 37
4.4.Analiza ratelor cinetice (de gestiune) și ratelor de structură pe baza EBE ……………. 37
4.4.1. Ratele de gestiune/cinetice ………………………….. ………………………….. ………….. 37
4.4.2. Ratele de structură pe baza excedentului brut de exploatare (R EBE) ………. 39
4.5. Analiza rentabilității ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 40
4.5.1. Ratele de rentabilitate economice ………………………….. ………………………….. … 40
4.5.2. Ratele rentabilității economice nete ………………………….. …………………………. 42
4.5.3. Rata rentabilității financiare (R f) ………………………….. ………………………….. …. 43

4.6. Analiza riscului de faliment ………………………….. ………………………….. ……………………….. 43
4.6.1. Metoda lui Altman ………………………….. ………………………….. ………………………. 43
4.6.2. Metoda Conan – Holder ………………………….. ………………………….. ………………. 45
4.7. Concluzii privind studiul de caz ………………………….. ………………………….. …………………. 47

Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 50

Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 54

1
Introducere

Lucrarea de licență este intitulată „Decizii financiare pe baza contului de profit și
pierdere“, fiind elaborată sub coordonarea științifică a conferențiarului universitar doctor Droj
Laurențiu și realizată de o așa manieră încât să permită întocmirea unei analize economico –
financiare asupra întreprinderii TMK ARTROM S.A., pe baza unor informații și date preluate
din cărți de specialitate și din principalul document contabil Contul de profit și pierdere și a
situațiilor financiare ale societății analizate.
Lucrarea de față î și propune să prezinte principalele aspecte t eoretice și practice în
legătură cu luarea unor deciziile financiare prezentând la bază o analiză complexă a
indicatorilor economico -financiari utilizând datele din Contul de profit și pierdere, având rolul
atât de a furniza managerilor informați i privind activitatea desfășurată, cât și de identificare a
unor direcții strategice de acțiune în activitatea viitoare, în vederea obținerii unei ridicate
performanțe economico -financiare și a unui avantaj concurențial durabil.
În acest sens , primul capit ol abordează aspe ctele teoretice cu privire la tratarea
conceptului de „ decizie“ ca element primordial în organizarea și conducerea unei întreprinderi,
aspecte privind deciziile financiare la nivelul întreprinderii , la politica decizională a acesteia,
precum și la principalele categorii de decizii financiare care pot fi adoptate.
În al do ilea capitol sunt prezentate noțiuni teoretice privind principalele documente
financiar -contabile și rolul lor în cadrul companiilor românești , capitol care cuprinde defin irea
acestora, importanța întocmirii lor și alte aspecte caracteristice fiecăruia. Pe lângă acestea, se
evidențiază, tot în cadrul acestui capitol, particularitățile documentului contabil „Contul de
profit și pierdere“.
Cel de -al treilea capitol expune rol ul și locul C ontului de profit și pierde re în cadrul
politicii economice, evidențiind importanța sa în determinarea poziției financiare a
întreprinderii. De asemenea, în cadrul acestui capitol se face referire la rezultatele financiare și
la soldurile inte rmediare de gestiune ca indicatori de analiză financiară. Suplimentar, sunt
expuși o serie de indicatori determinați pe baza informațiilor din contul de profit și pierdere.
Capitolul al patrulea constă într -un studiu de caz asupra activității societății co merciale
TMK ARTROM S.A. și r eprezintă substanța principală a lucrării. Prin intermediul acestui

2
studiu de caz realizat s -au transpus în practică noțiunile teoretice prezentate în capitolele
anterioare, utilizându -se, în principal, informații contabile din Contul de profit și pierdere, dar
și din celălalte documente contabile reprezentând situațiile financiare ale societății analizate.
Pe baza indicatorilor calculați, și anume: sodurile intermediare de gestiune, capacitatea de
autofinanțare, ratele de ge stiune, ratele de rentabilitate și riscul de faliment, se vor trage
concluzii asupra întregii activități a întreprinderii.
Ultima parte a lucrării constă în concluziile care se pot trage în urma realizării studiului
de caz și pe baza rezultatelor obținute. Concluziile sunt menite a ajuta întreprinderea în luarea
viitoarelor decizii financ iare, vor contribui la îmbunătă țirea activității entității și la
perfecționarea acesteia.

3
I. Decizii financiare la nivelul întreprinderii

Unul dintre elementele esențiale ale procesului de conducere a unei entități este decizia ,
care reprezintă, de fapt, actul prin care se face trecerea de la gândire la acțiunea de a pune în
practică cele gândite.
„Caracteristic deciziei este faptul că ea reprezintă expresia unui act rațional, coerent,
luat pe baza interpretării judicioase a unor date și informații ce se culeg și se prelucrează, în
scopul adoptării unor soluții care să conducă la realizarea obiectivului urmărit.“1
Actul în sine de a conduce, în toate domeniile de activitate și în ceea ce privește toate
nivelurile pe care le presupune, are punctul de plecare de la formularea clară a scopului pe care
îl urmărește și se realizează în cadrul acestui proces prin decizia care va fi luată, r estul funcțiilor
conducerii fiind condiționate de obiectivele stabilite prin măsuri adoptate.
În literatura de specialitate există o mulțime de definiții date pentru conceputul de
„decizie “, fie de către specialiști străini, fie de specialiști autohtoni.
„Pe baza datelor oferite de practica decizională, a analizei diverselor puncte de vedere
ale specialiștilor, s -a formulat definiția deciziei ca fiind cursul de acțiune ales pentru realizarea
unuia sau a mai multor obiective .“2
1.1. Politica decizională la nive lul companiei
Utilizarea rațională a tuturor resurselor de care o e ntitate dispune, și mai cu seamă a
resurselor financiare pe care aceasta le deține implică o activitate complexă organizată,
orientată cu prioritate spre sporirea eficienței economice și spre procesul ce presupune
perfecționarea activității economico -sociale.
Așadar, „p rocesul decizional implică:
o Alegerea unei variante din mai multe soluții posibile;
o Acțiunea să fie rezultatul unui act deliberat;
o Decizia să urmărească un scop;
o Hotărârile stabilite a se lua să se resfrângă asupra acțiunii.“3
În mod tradițional , se disting, trei important e categorii de decizii financiare: decizia de
investiție, decizia de finanțare și decizia de distribuire a dividendelor.

1 Ioan L. Ciolan, Optimizarea deciziilor în investiții , Editura Academiei Republicii Socialiste România, București,
1975, p. 29 ;
2 Ovidiu Nicolescu – coordonator, Sistemul decizional al organizației , Editura Economica, București, 1998, p. 24 ;
3 Ioan L. Ciolan, Optimizarea deciziilor în investiții , Editura Acade miei Republicii Socialiste România, București,
1975, p. 29 ;

4
Celor trei mari și principale categorii de decizii li se pot adăuga, pentru a determina
strategia generală a societății, alte categori i de decizii financiare , care se iau zilnic de către
responsabilii societăților. „Este vorba, de exemplu, de decizii financiare referitoare la gestiunea
ciclului de producție: valoarea stocurilor, valoarea creditelor acordate clienților și a creditelor
obținute de la furnizor, care determină nevoia de finanțare a exploatării, numită în mod
tradițional „nevoia de fond de rulment“. Este vorba, de asemenea, de decizii relative la
gestiunea trezoreriei, cum ar fi alegerea finanțării pe termen scurt sau plasamen tul excedentelor
de trezorerie, și decizii referitoare la gestiunea riscurilor, în special riscul de curs de schimb și
riscul de rată a dobânzii.“4
Gestiunea financiară face referire la studiul și analiza deciziilor financiare ce vizează
colectarea capitalurilor, adică decizia de finanțare , și afectarea lor în cadrul întreprinderii, și
anume , deciziile de investiții .
Decizii de finanțare sau afectare Decizii de finanțare sau alegerea resurselor
financiare
– Investiții corporale și necorporale;
– Investiții financiare;
– Valoarea nevoii de fond de rulment;
– Plasamentul trezorerie – Capitaluri proprii;
– Finanțare pe termen lung;
– Finanțare mixtă;
– Finanțare pe ter men scurt.
Decizii de afectare a surplusului: autofinanțare sau distribuire de dividende
Sursa: Petre Brezeanu, Finanțe corporative, Vol. I, Editura C.H. Beck, București 2008, p. 16
Tabel 1.1. Tipurile de decizii
Deciziile care sunt considerate a fi fundamentale și condiționează crearea de valoare
reprezintă decizii de natură strategică, vizând toate activitățile întreprinderii.
„Deciziile financiare însoțesc și controlează deciziile strategice privind activitățile
întrepri nderii . Cuantificarea financiară a acestor decizii strategice asigură apropierea lor de
obiectivul urmărit. Realizarea strategiei și a po liticilor care îi sunt asociate necesită resurse
financiare pe termen lung și scurt, pe care funcția financiară caută să le asigure, cu alte cuvinte,
această funcție se ocupă de căutarea și alocarea acestor resurselor financiare.“5
Sistemul decizional este una dintre componentele sistemului managerial, a cărui funcție
este acea de a marca funcționalitat ea oricăr ei organizații și performanțele acesteia.

4 Petre Brezeanu, Finanțe corporative, Vol. I, Editura C.H. Beck, București , 2008, p. 16 ;
5 Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2010, p. 3;

5
„În esență, prin sistemul decizional al unei organizații se desemnează ansamblul
deciziilor adoptate și aplicate în cadrul său, structurate corespunzător sistemului de obiective
urmărite și configurației i erarhiei manageriale. “6
1.2. Principalele categorii de decizii financiare care pot fi adoptate la nivelul
companiei
Luarea unei decizii implică un act ce presupune asumarea unor responsabilități deoarece
angajează resurse care fac parte dintr -un circuit și de la care se așteaptă ca pe viitor să genereze
anumite rezultate. Orice decizie care ar putea fi luată trebuie , mai întâi , privită într -o dublă
ipostază: în primul rând, ca fiind consumatoare de resurse, cum ar fi cele financiare, umane,
materiale, iar în al doilea rând , ca fiind producătoare de efecte, de exemplu, efecte tehnice,
ecologice, sociale, economice.
Ca urmare, la nivelul întreprinderilor, deciziile financiare luate de către conducătorii
acestora sunt clasate în trei mari și principale categorii:
1) Decizii de investire (respectiv de dezinvestire) care privesc constituirea și
gestionarea portofoliului de act ive;
2) Decizii de finanțare care determină structura de finanțare .
3) Politica dividendelor .
Categoriile de agenți care intervin în aceste decizii sunt patru la număr , și anume:
conducătorii, acționarii, creditorii și statul.
 Deciziile de investire și de dezinvestire
Deciziile de investire
„Investițiile sunt definite, din punct de vedere contabil, prin referire la latura lor
materială, considerându -se că acestea constituie creșterile de sume alocate în active imobilizate,
iar uneori și cele în active circulante nete. De cele mai multe ori, accentul este pus pe prima
categorie de investiții, în active imobilizate, fundamentală în această viziune f iind prezența în
calcule a amortizării, definită exact ca mijloc de recuperare a valorii inve stite.“7
După Ion Stancu, investițiile pot fi privite ca „un schimb între o cheltuială monetară
prezentă, certă, și o speranță de încasare în viitor a unui flux de sume“.8

6 Ovidiu Niculescu, Ioan Verboncu, Fundamentele managementului organizațional , Ediția I, Editura Universitară,
2008, p. 109;
7 Victor Dragota, Laura Obreja, Anamaria Ciobanu, Mihaela Dragota, Management Financiar , Vol. II, Editura
Economică, București, 2003 , p. 43 ;
8 Ion Stancu, Politici financiare ale întreprinderii , note de curs, ASE București, 2000 ;

6
„Orice decizie de plată care conduce la achiziția unui activ în vederea obținerii de fluxuri
de lichidități ulterioare și care are ca scop creșterea bogăției proprietarilor întrepri nderii,
constituie o investiție “9. Investiția se opune consumului implicând astfel o scădere a bogăției și
o pierdere de valoare.
Creșterea valorii societății este echivalentă cu creșterea bogăți ei proprietarilor societății.
Astfel, s e pot deduce următoarele:
– Creșterea de valoare ce ar trebui să se obțină reflectă faptul că investiția realizată este
rentabilă;
– Pentru obținerea de valoare este necesar ca rentabilitate a acestei investiții să fie mai mare
decât costului tuturor resurselor din care se finalizează.
Prin această definire mai largă în ceea ce privesc investițiile, se consideră a fi o investiție
toate activele materiale și imateriale, comerciale, industriale sau financiare. Obiectul care va fi
achiziționat poate fi atât un activ destinat producției de bunuri și /sau servicii, cât și un activ
financiar care este deținut în scop uri speculativ e.
„Structura portofoliului de active care rezul tă din deciziile de investiții cuprinde două
componente:
1. În primul rând, o componentă principală, și anume , activele imobilizate sau activele
fixe, care includ la rândul lor imobilizările necorporale, corporale și financiare. Aceste active
sunt asociate o perațiilor de investiții și sunt deținute pe o perioară lungă de timp ;
2. În al doilea rând, o componentă accesorie, și anume activele circulante (cum ar fi:
stocurile, creanțele de exploatare, disponibilitățile), constituind astfel activele necesare
operațiilor de exploatare. Ele sunt supuse, cel mai adesea și în majoritatea activităților, unei
rotații rapide. Ele sunt totodată accesorii deoarece deținerea lor este subordonată activelor
imobilizate deținute, ținându -se cont de ele în luarea deciziilor de investiții. “10
Dacă se scad datoriile antrenate de operațiile de exploatare (de obicei, datoriile față de
furnizori) din valoarea activelor circulante deținute de întreprindere, se obține activul net de
exploatare. Această relație duce la o alta, și anu me acest activ net de exploatare împreună cu
activele imobilizate formează activul economic.
ACTIV ECONOMIC = ACTIVE IMOBILIZATE + ACTIV NET DE EXPLOATARE

9 Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura Meteor Press, București, 2010, p. 193 ;
10 Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura Meteor Press, București, 2010, p. 193 ;

7
Dezinvestirea
Logica după care este determinată decizia de dezinvestire este aceeași cu decizia de
investire. „Obiectul dezinvestirii este creșterea bogăției proprieta rilor companiei. Altfel spus ,
avem dezinvestire în cazul în care lichiditățile rezultate din vânzarea unor active primesc o
utilizare mai rentabilă, fie p rin reinvestirea lor în întreprind ere, fie prin restitui rea lor aportorilor
la capital. “11
 Deciziile de finanțare
Deciziile de finanțare constau în „trei tipuri principale de decizii :
1. Alegerea structurii de finanțare – și anume, repartiția între capitalurile deținute de
acționari și cele care provin de la creditorii financ iari. Deciziile în cauză au o in fluență
considerabilă asupra mărimii riscului suportat de către acționari; cu alte cuvinte, riscul pentru
acționari se mărește în momentul în care are loc o creștere a îndatoririi;
2. Politica de dividende – adică alegerea între reinvest irea câștigului/beneficiului și dis-
tribuirea acestuia sub forma dividendelor;
3. Alegerea între finanțarea internă, și anume autofinanțarea și finanțarea externă –
(aporturile acționarilor și contractarea datoriilor financiare). “12
Structura de finanțare rezultată din decizi ile financiare are ca și componente capitalurile
proprii și datoriile financiare.
În ceea ce privește datoriile financiare, în primul rând, ele nu cuprind datoriile care sunt
determinate de operații de exploatare (cum ar fi datoriile față de furnizori) iar în al doilea rând,
ele corespund datoriilor care constau în obiectul unei remunerări sub forma cheltuielilor
financiare, care sunt fixate contractual.
 Politica dividendelor
Politica dividendelor constă în decizia luată de către AGA cu privire la distribuirea
dividendelor care au rezultat la încheierea exercițiului financiar și/sau decizia de a le reinvesti
în dezvoltarea și perfecționarea activității entității.
„Distribuirea de divid ende completează imaginea unei firme rentabile și remuneratorii
pentru capitalurile sale proprii. În cele din urmă, distribuirea constantă de dividende conduce la
creșterea încrederii publicului față de întreprindere, la creșterea valorii de piață a firmei .

11 Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura Meteor Press, București, 2010, p. 194;
12 Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura Meteor Press, București, 2010, p. 194 ;

8
Reinvestirea din profitul net conduce la creșterea autonomiei financiare, la creșterea capacități i
de autofinanțare, la îmbunătă țirea structurii financiare a capitalurilor întreprinderii.“13
De menționat este faptul că alternativa reinvestirii care poate fi integrală sau parțială a
profitului net obținut în activitatea de finanțare a unor proiecte de investiții ale companiei
aparține politicii de finanțare, fapt ce conduc la ideea că adesea po litica de dividend este
considerată a fi parte a politicii de finanțare.

13 Ion S tancu, Finanțe. T eoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderii. Analiza și gestiunea financiară , Editura
Economica, București, 1996, p. 39 ;

9
II. Documentele financiar -contabile de raportare financiară și rolul
lor în politica companiei

Pentru ca deciziile ce se adoptă să aibă la bază o temeinică fundamentare este necesară
o documentare corespunzătoare care va duce la o creștere a eficienței acțiunilor stabilite , la
luarea unor decizii realiste.
„Fundamentarea deciziilor implică din partea factorului decizional, pe lăngă
cunoașterea aprofundată a legilor economice, a realităț ilor social -politice, a specificului ramurii
sau sectorului de activitate în care se ia decizia și cunoștințe temeinice privind metodologia
cercetării științifice, principii de bază ale logicii, metode de analiză și sinteză, posibilități de
elaborare a uno r ipoteze și de simulare a unor fenomene.14
2.1. Principalele documente financiar contabile și rolul lor în cadrul companiilor
românești
Fiecare entitate economică are obligația să întocmească situații financiare anuale, care
trebuie să cuprindă:
a) Bilanțul;
b) Contul de profit și pierdere;
c) Situația modificărilor capitalului propriu;
d) Situația fluxurilor de trezorerie;
e) Politici contabile și note explicative.
Situațiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare,
performa nței, modificărilor capitalului propriu și fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii
pentru respectivul exercițiu financiar.
Situațiile financiare ale unei entități economice reprezintă cel mai important mijloc prin
care informația contabilă este pusă l a dispoziția factorilor decizionali.
a) Bilanțul
Bilanțul este un document central de sinteză care apare primul în situațiile financiare ale
unei societăți, prin care sunt prezentate elementele de activ, datorii le și capital ul propriu ale
entității la sfârșitul unui exercițiu financiar, precum și în celălalte situații prevăzute de lege.

14 Ioan L. Ciolan, Optimizarea deciziilor în investiții , Editura Academiei Republicii Socialiste România, București,
1975 , p. 30;

10
În bilanț, „elementele de activ și de datorii sunt grupate după natură și lichiditate,
respectiv natură și exigibilitate. În înțelesul acestor reglementări:
– Un activ reprezintă o sursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente
trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate, și al cărui
cost poate fi evaluat în mod credibil;
– O datorie re prezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute
și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii
economice;
– Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor în ac tivele unei enti-
tăți după deducerea tuturor datoriilor sale. “15
Așadar, prin intermediul b ilanțul ui contabil se reflectă în expresie valorică, la un
moment dat, echilibrul format dintre bunurile economice și sursele de finanțare a acestora .
b) Contul de profit și pierdere
Spre deosebire de bilanț ul contabil menționat anterior , contul de rezultat e (rezultat care
poate îmbrăca forma de profit sau pierdere) traduce întreaga activitate a societății în termeni de
flux. Contul de rezultate înregistrează în credit lui totalul de bunuri, servicii sau moned ă care
intră ca venituri (flux de intrări), iar în debit lui, bunuri, servicii , monedă care ies ca și cheltuieli
(flux de ieșiri).
Contu l de profit si pierdere are ca și componente următoare le: cifra de afaceri netă,
veniturile și cheltuielile exercițiului financiar , care sunt grupate după natura lor, precum și
rezultatul exercițiului financiar (care poate fi profit sau pierdere).
c) Situația modificărilor capitalului propriu este prezentată ca și o componentă
separată a situațiilor financiare, „care evidențiază :
 profitul net sau pierderea netă a perioadei;
 fiecare element de venit și cheltuială, câștig sau pierdere care, așa cum este cerut de un
standard, este recunoscut direct în capitalul prop riu și totalul acestor elemente;
 efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile și corecția erorilor fundamentale.
În plus, entitățile economice trebuie să prezinte fie în situația modificărilor capitalului
propriu, fie în notele explicative:
– tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuțiile către aceștia;

15 Petre Brezeanu, Finanțe corporative , Vol. I, Editura C.H. Beck, București 2008, p. 84;

11
– soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul perioadei și la data bilanțului
și modificările pe parcursul perioadei;
– o reconciliere între valoarea contabilă a fiecăre i categorii de capital propriu la începutul și la
sfârșitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.
d) Situația fluxurilor de trezorerie reflectă creșterea sau descreșterea netă a mijloa –
celor bănești în cursul unui exercițiu financiar. Principalul obiectiv este de a reflecta influența
activităților de exploatare, de investiții și de finanțare asupra mijloacelor bănești ale unei entități
pe parcursul unui exercițiu financiar .
e) Notele explicative la situațiile financiare conțin informații suplimentare, relevante
pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară și rezultatele obținute.
Notele explicative trebuie prezentate într -o manieră sistematică. Fiecare element semnifi cativ
al bilanțului, contului de profit și pierdere, situației fluxurilor de trezorerie și al situației
modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însoțit de o trimitere la nota care cuprinde
informații legate de acel element semnificativ.“16
2.2. Contul de profit și pierdere – particularități
În literatura de specialitate se regăsește abordarea conform căreia „contul de profit și
pierdere este situația financiară care filmează cauzele normale și accesorii ale gestiunii în
intervalul de timp delimitat drep t exercițiu financiar, și care fotografiază efectele acelorași
cauze asupra situației entității la sfârșitul exercițiului financiar.“17
În ceea ce privește limitele folosirii contului de rezultate, acestea sunt reprezentate de
faptul că deși părțile care in tră în componența situațiilor financiare se corelează, acestea oferă
informații diferite. Aceste părți componente pot totuși să nu ofere toate informațiile impuse de
necesitățile și nevoile specifice ale celor care vor să le utilizeze și este probabil ca n iciuna să nu
servească la un singur scop.
Pentru a se clarifica aspectele teoretice în ceea ce privește contul de rezultate, se
consideră potrivit a se fac e referire la problematica performanței. Situația veniturilor și
cheltuielilor însă oferă o imagine i ncompletă în ceea ce privește performanța activității
întreprinderii dacă nu este folosită împreună cu bilanțul contabil al exercițiului financiar și cu
situația modificării poziției financiare.
„Evidențierea rezultatelor constituie unul din obiectivele t radiționale ale contabilității

16 Lect. univ. dr. Camelia MIHALCIUC , Contabilitate financiară aprofundată , note de curs, Suceava, 2008, p. 15;
17 Feleagă, N., Dincolo de fronti erele vagabondajului contabi l, Editura Economică, București, 1997 ;

12
generale în toate țările, prevăzându -se în acest sens elaborarea unei situații de sinteză specifică
numită contul de rezultate sau contul de profit și pierdere.“18
Pentru a înțelege mai bine funcționalitatea contului de profit și pierdere, trebuie definiți
anumiți termeni care stau la baza acestui document și specificate anumite reguli care trebuie sc
respectate, și anume:
„Recunoașterea și evaluarea – Recunoașterea r eprezintă includerea unui element în
bilanțul contabil sau în contul de profit și pierdere, în timp ce evaluarea va reprezenta
determinarea su mei cu care elementul recunoscut ar trebui inclus în situațiile financiare.
Cadrul conceptual al IASB (Internatio nal Accounting Standards Board) a identificat
următoarele criterii de recunoaștere care sunt:
1. Elementul trebuie să îndeplinească definiția sa.
Ca să fie recunoscut, un element trebuie să coincidă cu definiția fie a unui activ, fie a
unei datorii. Aceasta p oate implica, totodată, recunoașterea venitului și a cheltuielii; o creștere
în activul net reprezintă venit, iar o reducere în activul net reprezintă o cheltuială.
2. Estimarea gradului de incertitudine în ceea ce privește beneficiile economice
viitoare.
Definiția activelor/datoriilor afirmă că trebuie să existe o intrare sau o ieșire de beneficii
economice viitoare. Prin urmare, recunoașterea presupune existența prezumției intrării sau
ieșirii de beneficii economice viitoare asociate cu elemente ce vor intra sau ieși din
întreprindere.
3. Costul sau valoarea elem entului poate fi măsurat cu certitudine.
Un element trebuie să aibă un atribut relevant, cum ar fi costul sau valoarea, care pot fi
exprimate suficient de sigur în unități monetare. Cuantificarea trebuie urmărită în termenii
relevanței și credibilității, ce reprezintă primele două caracteristici cantitative ale informației
contabile.
4. Relevanța – Un element este relevant dacă informația despre el are capacitatea de a
face diferența în cadrul procesului de cizional al investitorilor, creditorilor sau al altor utilizatori
ai săi. Relevanța informației este afectată de natura și semnificația elementului.
5. Credibilitatea – Un element este credibil dacă informația despre el redă fidel reali-
tatea, este neutră, obiectivă și core ctă.“19

18 Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinde rii, Editura Meteor Press, București, 2010, p. 83;
19 Petre Brezeanu, Finanțe corporative , Vol. I, Editura C.H. Beck, București 2008, p. 54;

13
Contul de profit și pierdere cuprinde: cifra de afaceri, veniturile și cheltuielile
exercuțiului, grupate după natura lor, precum și rezultatul exercițiului financiar (profitul sau
pierderea obținută). Pentru a înțelege cu exactitat e elementele componente ale contului de profit
și pierdere, ele se definesc în continuare astfel:
„Cifra de afaceri cuprinde sumele provenind din vânzarea de bunuri și prestarea de
servicii ce intră în categoria activităților curente ale persoanei juridice , dup ă scăderea
reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea adăugată și a altor impozite și taxe aferente (care nu
se cuprind în cifra de afaceri).
Cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri,
executarea de lucrări și prestările de servicii și a altor venituri din exploatare, mai puțin
rabaturile, remizele și alte reduceri acordate clienților.
Veniturile cuprind sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din
activitățile curente precum și câștigurile din orice altă sursă.
Activitățile curente sunt orice activități desfășurate de o persoană juridică, ca parte
integrantă a obiectului său de activitate, precum și activitățile conexe acestora. Aceste venituri
(cele curente) se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi: vânzări, comisioane, dobânzi,
dividende.
Pe de altă parte, cheltuielile unității reprezintă valorile plătite sau de plătit p entru
consumuri de materii prime, materiale, energie, apă, obiecte de inventar, mărfuri, ambalaje,
lucrări executate și servicii prestate de care beneficia ză unitatea, cheltuieli cu personalul,
executarea unor obligații legale sau contractuale, etc. În cad rul acestor cheltuieli se cuprind, de
asemenea, amortizările și provizioanele constituite. “20
Este esențial a defini și următorii termeni, și anume: „Câștigurile și pierderile . În
conformitate cu cadrul conceptual al IASB, câștigurile/pierderile reprezintă creșteri/descreșteri
ale beneficiilor economice viitoare și nu sunt diferite din punct de vedere al naturii lor de
venituri/cheltuieli.
Drept urmare, ele nu sunt privite ca elemente separate conform cadrului conceptual
IASB. Caracteristicile pierderilor și câștigurilor includ următoarele:
1. Sunt rezultat al tranzacțiilor adiacente și circumstanțelor care pot fi dincolo de
posibilitățile de control ale entității;
2. Pot fi clasificate în conformitate cu sursele de proveniență, ca și operaționale sau
non-operațion ale.“21

20 Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura Meteor Press, București, 2010, p. 307 ;
21 Petre Brezeanu, Finanțe corporative , Vol. I, Editura C.H. Beck, București 2008, p. 55;

14
În contul de profit și pierdere, veniturile, cheltuielile și rezultatele se grupează în două
mari categorii: venituri și cheltuieli de exploatare și venituri și cheltuieli financiare.
„Veniturile din exploatare cuprind următoarele:
– venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate și serviciilor prestate. Ve –
niturile din vânzările de bunuri se înregistrează în contabilitate în momentul predării bunurilor
către cumpărători, al livrării acestora pe baza facturii sau în alte condiț ii prevăzute în contract,
care atestă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor respective către clienți.
Veniturile din prestarea de servicii se înregistrează pe măsura efe ctuării acestora;
– venituri din variația stocurilor, reprezentând variați a în plus (creștere) sau în minus (redu –
cere) dintre valoarea la cost de producție efectiv a stocurilor de produse și producția în curs de
execuție de la sfârșitul perioadei și valoarea stocurilor inițiale ale produsel or și producției în
curs, neluând în calcul provizioanele pentru depreciere constituite;
– venituri din producția de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor și cheltuielile efectuate
de unitate pentru ea însăși, care se înregistrează ca active imobilizate corporale și neorporale;
– venituri din subvenții de exploatare, reprezentând subvențiile pentru acoperirea diferențe –
lor de preț și pentru acoperirea pierderilor, precum și alte subvenții (de exemplu, finanțarea
activității de cercetare și de alte finanță ri) de care beneficiază întreprinderea;
– venituri din reluarea provizioanelor privind activitatea de exploatare, adică sumele repre –
zentând diminuarea sau anularea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli care privesc
exploatarea, pentru deprecierea imo bilizărilor, pentru deprecierea stocurilor și producției în
curs de execuție, pentru deprecierea creanțelor – clienți;
– alte venituri din exploatarea curentă, care cuprind venituri din creanțe recuperate și alte ve –
nituri din exploatare.
Cheltuielile de e xploatare cuprind la rândul lor:
– cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile; costul de achiziție al obiectelor de in –
ventar consumate; costul de achiziție al materialelor nestocate trecute direct asupra
cheltuielilor; contravaloarea energiei și apei consumate; v aloarea animalelor și păsărilor; costul
mărfurilor vândute și al ambalajelor;
– cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți, redevențe, locații de gestiune și chirii;
prime de asigurare; studii și cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terți (colaboratori);
comisioane și onorarii; cheltuieli de protocol, reclame și publicitate; transport de bunu ri și
personal; deplasări, detaș ări și transferări; cheltuieli poștale și de telecomunicații, servicii
bancare și altele;

15
– cheltuieli cu personalul (salariile, asigurările și protecția socială și alte cheltuieli cu perso –
nalul suportate de persoana juridică);
– cheltuieli de exploatare privind amortizările și provizioanele;
– alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanțe și debitori diverși; despăgubiri, amenzi și
penalități; donații și alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele cedate și alte operații de
capital, etc.)
Rezultatul din exploatare (profitul sau pierderea) este egal cu diferența dintre veniturile
din exploatare și cheltuielile de exploatare.
Veniturile financiare au și ele în componență următoarele:
– venituri din imobilizări financiare (dividende aferente titlurilor imobilizate; valoarea titlu –
rilor imobilizate primite ca urmare a reinvestirii div idendelor);
– venituri din investiții financiare pe termen scurt (dividende);
– venituri din creanțe imobilizate (dobânda aferentă crea nțelor imobilizate);
– venituri din investiții financiare cedate;
– venituri din diferențe de curs valutar;
– venituri din dobânzi ;
– venituri din sconturi obținute;
– venituri financiare din provizioane, care cuprind sumele reprezentând anularea sau diminu –
area provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor financiare, pentru deprecierea titlurilor
de plasament, pentru deprecierea creanțelor – decontări în cadrul grupului și cu asociații;
– alte venituri financiare.
Cheltuielile financiare au ca și elemente componente:
– pierderi din creanțe legate de participații, reprezentând valoarea pierderilor din creanțe i –
mobilizate;
– cheltuieli privind investițiile financiare cedate;
– diferenț e nefavorabile de curs valutar;
– dobânzi privind exercițiul financiar în curs;
– sconturi acordate clienților, debitorilor sau băncilor;
– cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele;
– alte cheltuieli financiare.

16
Rezultatul financia r reprezintă diferența dintre veniturile financiare obținute și
cheltuielile financiare realizate. “22
Ca urmare, rezul tatul curent al exercițiului cuprinde rezultatul din exploatare obținut
împreună cu rezultatul fi nanciar. Însumând cele două rezultate obținute, se obține rezultatul
brut al exercițiului. Dacă din acest rezultat se deduce impozitul pe profit se obține rezultatul net
al exercițiului financiar .
„Măsurarea tradițională a rezultatelor contabile se bazează pe o comparare între
cheltuielile reale efectuate de întreprindere în cursul unei perioade sau a unui exercițiu și
veniturile reale produse de activitatea sa în aceeași perioadă sau în același exercițiu financiar.
Veniturile se analizează ca o creare de b ogație, în timp ce cheltuielile apar ca o consumare a
bogăției reale. În consecință, rezultatul permite evaluarea creșterii sau diminuării bogăției reale,
deci exprimă câștigul sau pierderea produsă de activitatea întreprinderii. Insistența asupra
caracter ului real al fluxurilor și surplusului măsurate ține de faptul că acest cont de rezultate nu
înregistrează mișcările monetare (încasările și plățile), ci se limitează să stabiliească producerea
sau consumul de bogăție. “23
Indicatori ai rezultatului Termeni de calcul Semnificație
Rezultatul din exploatare Venituri din exploatare
─ Cheltuieli de exploatare Măsura eficienței
întreprinderii în activitatea
sa de exploatare
Rezultatul financiar Venituri financiare
─ Cheltuieli financiare Mărimea incidenței
operațiilor financiare asupra
rezultatului
Rezultat ul brut Venituri din exploatare
+ Venituri financiare
─ cheltuieli de exploatare
─ cheltuieli financiare Măsura eficienței globale a
întreprinderii
Rezultatul net al exercițiului Rezultatul brut
─ Impozitul pe profit Măsura eficienței globale a
întreprinderii după
impozitare
Sursa: Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2010,
p. 310
Tabel 2.1. Exprimările contabile ale rezultatului

22 Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura Mete or Press, București, 2010, pp. 307 -310;
23 Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura Meteor Press, București, 2010, p. 310;

17
III. Rolul și locul contului de profit și pierderi în cadrul politicii
companiei

Structura contului de profit și pierdere permite reflectarea unor solduri de acumulări
bănești potențiale, menite să îndeplinească o funcție de remunerare a factorilor de producție și
o funcție de finanțare a activității economice viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune
(SIG).
Pentru ca acest obiectiv să se poată realiza , se cere o tratare prealabilă a contului de
rezultate (a contului de profit și pierdere) p entru a se evidenția: modul de fun cționare a
întreprinderii și rentabilitatea acesteia ca marjă comercială, producție a exercițiului, valoare
adăugată, excedent brut de exploatare, rezultat al exploatării, rezultat curent și nu în ultimul
rând, rezultat ne t al exercițiului.
Contul de rezultate permite a se determina indicatorul global de rentabilitate prin
rezultatul exercițiului înainte și după impozitare.
Sistemul indicatorilor de rezultate și cel de rentabilitate permite analiza complexă a
rentabilități i absolute, precum și corelarea acesteia cu volumul și structura activității
întreprinderii.

Sursa: note de curs – Prof. Univ. Dr. Constantin Căruntu24
Figura 3.1. Sistemul indicatorilor de rezultate și de rentabilitate

24 http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2009 -02/9_CONSTANTIN_CARUNTU.pdf

18
3.1. Principalele solduri intermediare de gestiune
Indicatorii care sunt utilizați în analiza pe baza contului de profit și pierdere sau a
contului de rezultate, și anume soldurile intermediare de gestiune oferă informații privitoare la
profitabilitatea firmei pe diverse domenii. A cestea se pot determina prin caracteristicile de
activitate (și anume, act ivitatea de exploatare sau cea financiară), dar și prin caracteristica de
„monetaribilitate – definind prin acest indicator calitatea elementelor de venituri de a fi
încasabile, resp ectiv a celor de cheltuieli de a fi plătibile; cu alte cuvinte, de a se manifesta ca
niște fluxuri monetare, de cash) 25 sau prin participarea anumitor agenți economici aflați în
relații cu firma la distribuirea rezultatelor financiare.
Importanța cunoașterii acestor indicatori constă în faptul că o parte dintre aceștia sunt
utilizați la întocmirea anumitor documente financiare, atât documente financiare de analiză, cât
și de previziune, și anume situația fluxurilor monetare degajate de firmă, un in strument cu o
utilitate însemnată în managementul financiar al întreprinderilor.
Soldurile intermediare de gestiune constau în principalii indicatori economico -financiari
care sunt stabiliți pe baza datelor conferite de contului de profit și pierdere și cu ajutorul cărora
se caracterizează modalitatea de folosire a resurselor materiale, financiare și umane ale
întreprinderii.
Un sold intermediar de gestiune constă în diferența a două valori. Astfel, au loc scăderi
succesive în urma cărora se obțin indicator i care caracterizează rentabilitatea ș i modul de
gestionare a firmei.
Principalele solduri intermediare de gestiune sunt:
– marja comercială;
– producția exercițiului;
– valoarea adăugată;
– excedentul brut al exploatării;
– rezultatul exploatării;
– rezultatul curent;
– rezultatul net.

25 Victor Dragota, Laura Obreja, Anamaria Ciobanu, Mihaela Dragota, Management Financiar , Vol. I, Editura
Economică, București, 2003, p. 171 ;

19
Informațiile care su nt furnizate de aceste solduri intermediare de gestiune, ca și
indicatorii utilizați în calculul lor constituie baza de apreciere a nivelului activității și a
surplusurilor degajate de întreprindere.
a. Marja comer cială
Acesta este un indicator utilizat pentru a caracteriza activitățile de desfacere, respectiv
de comercializare a întreprinderii, indiferent dacă aceasta are preponderent activități comerci ale
sau activități productive.
Marja comercială poate fi obținu tă direct pornind de la contul de rezultat în care
achizițiile de mărfuri sunt calculate și în care se includ și cheltuielile acc esorii. Aceste cheltuieli
plătite terților (cum ar fi, de exemplu, pentru transport, asigurări, comisioane, etc.) se
contabiliz ează direct în conturile de cheltuieli în fu ncție de natura lor. Este recomandat ca ele
să apară la nivelul achizițiilor de mărfuri.
Există însă și un risc de neomogenitate care poate să apară între evaluarea achizițiilor
de mărfuri și evaluarea stocurilor de mărfuri. În ceea ce privește achizițiile de mărfuri, se rețin
numai cheltuieli le accesorii de achiziție externă, iar evaluarea stocurilor se realizează la cost
complet.
De menționat este faptul că această marjă nu include și subvențiile de exploatare.
„Marja comercială este primul indicator pentru aprecierea performanțelor unei activități
de comerț. Dacă cifra de afaceri este un indicator al volum ului activității, valoarea marjei
comerciale generată de cif ra de afaceri realizată este indispensabilă pen tru aprecierea gestiunii
unei întreprinderi comerciale.
Cu aceeași cifră de afaceri, două întreprinderi comerciale pot dispune fiecare de o marjă
foarte diferită în ceea ce privește val oarea lor. Marja comercială constituie singura resursă
veritabilă a înt reprinderii de comerț. Analiza tendințelor în timp ale ratei marjei comerciale
asupra cifrei de afaceri și compararea acestei rate cu alte întreprinderi constituie elemente de
bază ale analizei financiare a întreprinderilor comerciale.“26
Se recomandă desco mpunrea acestei marje comerciale pe produs sau pe ramură de
activitate pentru a aprecia oportunitățile politicii comerciale pe care le urmărește întreprinderea.
Formula de c alcul a acestui indicator este:
MC = venituri din vânzari de mărfuri – costul de achiziție al mărfurilor vândute

26 Petre Brezeanu, Finanțe corporative , Vol. I, Editura C.H. Beck, București 2008, pp. 131 -132;

20
Veniturile sunt evaluate la preț de vânzare, fără a se lua în calcul reducerile acordate
ulterior vânzării, iar costurile reprezintă valoarea la care mărfurile au fost achiziționate,
excluzându -se reduceri le primite ulterior emiterii facturilor de cumpărare.
Valoarea pozitivă obținută a marjei comerciale indică o situație favorabilă și arată
recuperarea sumelor investite în activitățile de cumpărări de mărfuri, precum și obținerea unui
excedent pentru a fi re munerați ceilalți factori care au participat la activitatea respectivă, interni
sau externi întreprinderii.
O valoare negativă obținută indică o situație nefavorabilă pentru întreprindere, și anume
faptul că nu s -au recuperat disponibilitățile investite în achiziționările de mărfuri.
Pentru ca analiza marjei comerciale să fie completă, este recomandat să se realizeze atât
analiza valorilor indicatorului, cât și analiza dinamicii sale. Este clar că evoluția ma rjei
comerciale va fi influențat ă atât de evoluți a veniturilor obținute din vânzarea mărfurilor, cât și
de evoluția costu lui mărfurilor vândute, astfel:
ΔMC = ΔVenituri din vânzări de mărfuri – ΔCostul de achiziție al mărfurilor vândute
O creștere a venit urilor din vânzările de mărfuri reprezintă o situație favorabilă pentru
întreprindere, iar scăderea lor, o situație nefavorabilă.
În ceea ce privește costul mărfurilor vândute, acesta este un indicator invers proporțional
față de indicatorul marjei comerciale . Astfel, o evoluție pozitivă a costului va determina o
scădere a marjei comerciale, în timp ce o diminuare a costului va conduce la o creștere a valorii
marjei comerciale.
Ca atare, acest indicator (marja comercială) reprezintă un standard de bază pentru orice
studiu previzional și poate fi utilizat în determinarea pragului de rentabilitate al activității
comerciale ale unei întreprinderi.
b. Producția exercițiului
Acest indicator caracterizează activitatea de producție a întreprinderii și include:
valoarea producției vândute, variația (creșterea sau descreșterea) stocurilor de produse finite și
semifabricate, precum și producția imobilizată (adică elemente de imobilizări corporale sau
necorporale realizate în regie proprie).
Totodată, acest indicator eviden țiază dimensiunea pe care o au activitățile comerciale
ale unei firme productive atât în relația pe care firma o are cu terții (clienții) prin producția
vândută și variația producției stocate, pe de o parte, iar pe de altă parte, cât și în relația cu sine
însăși prin producția imobilizată.

21
Mai simplu spus, producția exercițiului este un indicator specific unităților industriale
care măsoară volumul global al activității desfășurate de către întreprindere.
Producția nu are în conținutul ei venituri financi are deoarece aceste venituri nu sunt
generate de o activitate de exploatare. Totodată, din ea nu fac parte nici subvențiile de
exploatare.
În cazul imobilizărilor corporale și necoprorale, evaluarea se face la nivelul costului de
producție. Datorită faptul ui că acest indicator (producția exercițiului) este format din elemente
eterogene, adică unele sunt evaluate la preț de vânzare, iar altele la cost de producție, iar metoda
utiliz ată pentru evaluarea stocuri lor poate modifica rezultatul obținut, producția exercițiului, ca
un indicator de volum cu o importanță deosebită necesită interpretări detaliate și concise.
Formula de calcul pentru determinarea ace stui indicator este următoarea:
Qex. = Producția vândută ± Producția stocată ± Producția imobilizată
Sau Qex. = Valoarea producție vândute + variația veniturilor eferente costului de pro-
ducție în curs de execuție + Venitu ri din producția de imobilizări
Analiza producției exercițiului se poate deduce și cu ajutorul metodei bilanțiere, și
anume:
∆Qex. = ∆Valoarea producției vândute + ∆Variația producției stocate + ∆Venituri din pro-
ducția de imobilizări
c. Valoarea adăugată
Acest indicator constituie un plus de bogăție care este obținut peste consumurile
intermediare provenite de la terți, prin valorificarea tuturor resurselor economice proprii
deținute de întreprindere.
Conform lui Petre Brezeanu, „valoarea adăugată produsă brută exprimă o creație de
valoare sau creșterea valorii pe care întreprinderea o aduce bunurilor și ser viciilor de
proveniență terță în exercitarea activităților sale profesionale curente.“
Ea se va măsura ca diferență dintre producția perioadei la care se referă și consumurile
de bunuri și servicii care sunt furnizate de terți pentru producția în cauză.
„Valoarea adăugată constituie unul dintre soldurile tabl oului de solduri intermediare de
gestiune. Ea nu apare în mod direct în contul de rezultate din sistemul dezvoltat, dar acesta din
urmă conține toate elementele necesare determinării sale, în particular „consumurile
exercițiului de proveniență terță“. “27

27 Petre Brezeanu, Finanțe corporative , Vol. I, Editura C.H. Beck, București 2008, pp. 134;

22
Valoarea adăugată se calculează astfel:
VA = MC + Q ex – Consumurile externe de la terți
Consumuri externe de la terți = Ch. materiale + Ch cu serviciile executate de terți
„Diferența dintre producția și consumurile de proveniență terță constituie suma
veniturilor pe care întreprinderea le poate distribui diferiților factori de producție folosiți.
Regrupând posturile contului de rezultat, în aval de determinarea valorii adăugate, se
poate demonstra că valo area adăugată este distribuită:
1) Personalului și organismelor sociale sub forma cheltuielilor de personal;
2) Statului, sub formă de impozite și taxe și impozit pe beneficii;
3) Aportorilor de capitaluri, sub formă de cheltuieli financiare și dividende;
4) Întreprin derii, sub forma autofinanțării.
Alte resurse se adaugă valorii adăugate pentru a fi repartizate: subvenții de exploatare,
venituri mai puțin c heltuielile de gestiune curentă, venituri financiare, c ota-parte a rezultatelor
asupra ope rațiunilor făcute în comun, etc .“28
d. Excedentul brut de exploatare.
Acest indicator măsoară eficacitatea utiliză rii capitalului economic, valoarea adăugată
de capitalul economic.
Acesta are un loc central în tabloul soldurilor intermediare de gestiune, deoarece joacă
un rol veritabil de intervenție de la care se poate:
 Fie a se continua studiul formării rezultatului contabil cu ajutorul celorlalte solduri ale
tabelului soldurilor intermediare de gestiune;
 Fie a se calcula capacitatea de autofinanțare a firmei.
Acesta se calcu lează astfel:
EBE = VA + Subvenții din exploatare – Ch cu pe rsonalul – Ch cu alte impozite si taxe
„Se desprind trei aspecte:
1) EBE măsoară performanța economică a întreprinderii
EBE este rezultatul operațiunilor de exploatare ale întreprinderii, adică operații strict
legate de producția industrială, de activitatea de comerț sau de prestațiile de servicii ale
întreprinderii.

28 Petre Brezeanu, Finanțe corporative , Vol. I, Editura C.H. Beck, București 2008, p. 135;

23
EBE constituie deci un indicator pentru comparațiile inter -întreprinderi sau studiul
seriilor cronologice. Va fi reținut în calculu l rentabilității economice sau în calculul ratei de
marjă brută de exploatare.
2) EBE este independent de politica financiară „în sens larg“ promovată de întreprindere
 EBE este calculat înaintea cheltuielilor financiare. El este deci independent de
structuril e financiare ale firmei, adică de compoziția activului său și, în particular, de
valoarea îndatoririi întreprinderii;
 EBE este independent de deciziile luate de firmă relative la calculele amortismelor;
 EBE este independent de deciziile luate referitoare l a distribuția dividendelor.
3) EBE este o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere .“29
„Sub rezerva producției imobilizate și a decalajelor care se pot produce între operațiuni
și consecința lor asupra trezoreriei, EBE constituie o rezervă financia ră fundamentală care va fi
utilizată pentru menținerea sau creșterea capacității de producție a întreprinderii, plata
cheltuielilor financiare, a impozitului pe beneficii și a dividendelor, rambursarea
împrumuturilor anterioare. Pe de altă parte, pornind d e la EBE va fi calculată capacitatea de
autofinanțare a exercițiului. “30
e. Rezultatul exploatării
Acesta este un indicator prin care se evaluează rentabilitatea economică a unei societăți
din activitatea de exploatare. Atunci când rezultatul din exploata re este pozitiv se înregistrează
profit, iar când rezultatu l este negativ, se înregistrează pierdere.
Modalitatea de c alcul a acestui indicator este:
RE = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare (ct. 652 -658) +
Reluări as upra provizioanelor din ex pl. – Ch. cu amortizări si provizi oane din expl.
Acest sold presupune rezultatul act ivității de exploatare curente și normale, rezultat
obținut înaintea luării în considerare a elementelor financiare; este vorba d e un rezultat n et
pentru că au fost deduse dotațiile în contul amortismelor și provizioanelor, și anume cheltuielile
de exploatare.
Totodată, acest sold este văzut ca un venit îna intea impozitelor generat de activitatea de
exploatare a aportorilor de capital, chiar dacă este vorba de datorii sau fonduri proprii.

29 Petre Brezeanu, Finanțe corporative , Vol. I, Editura C.H. B eck, București 2008, pp. 138;
30 Petre Brezeanu, Finanțe corporative , Vol. I, Editura C.H . Beck, București 2008, pp. 139;

24
f. Rezultatul curent al exercițului
Acesta este un indicator care măsoară rentabilitatea unei întreprinderi în întreaga sa
activitate de exploatare și activitate financiară.
Acesta se calculează astfel:
RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare
Rezultatul curent este un sold care elimină distorsiunile generate de modalitățile de
impozitare, deoarece este calculat independent de politica fiscală.
Diferența dintre rezultatul curent și cel al exploatării este expresia politicii financiare a
întreprinderii, a deciziilor luate pe acest plan.
g. Rezultatul net al exercițiului
Acest indicator reflectă mărimea absolută a rentabilității financiare cu care vor fi
remunerați acționarii pentru capitalurile proprii su bscrise. Acest profit net trebuie să fie susținut
de existența unor disponibilități monetare reale, altfel el va rămâne doar un potențial de
finanțare.
Formula de calcul utilizată pentru deter minarea acestui indicator este:
RN = RC + Venituri extraordinare – Ch. extraord inare + Venituri din impozitul pe profit
amânat – Impozitul pe profit curent – Impozit pe profit amânat – Alte impozite ne –
prezentate (ct.698)
3.2. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune
„Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, etape succesive în formarea
rezultatului final. Construcția indica torilor se realizează în cascadă pornind de la cel mai
cuprinzător (producția exercițiului + marja comercială ) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul
net al exercițiului). Fiecare sold intermediar de gestiune reflectă rezultatul gestiunii financiare
la treapta respectivă de acumulare.
Întocmirea tabloului soldurilor intermediare de gestiune are ca scop:
 aprecierea creșterii bogăției, generate de activitatea întreprinderii;
 descrierea repartizării bogăției create de întreprindere între: salariați și organismele
sociale, stat, acționari, întreprindere;
 înțelegerea formării rezultatului net;
 studiul structurii activității cu ajutorul unor rate care permit anali za evoluției în timp a
acesteia (de exemplu, rata marjei comerciale, rata valorii adăugate, ponderea exportului , etc.);

25
 studiul mijloacelor de exploatare, folosind rate precum randamentul forței de muncă,
randamentul echipamentului industrial , etc.;
 analiza rentabilității;
 analiza evoluției în timp prin calcularea variației procentuale a principalelor solduri in –
termediare de gestiune, identificarea cauzelor acestor variații și stabilirea, dacă este cazul, de
măsuri corectoare.“31
CHELTUIELI VENITURI SIG
Costul de cumpărare al
mărfurilor vândute Vânzări de mărfuri  Marja comercială
sau variația în minus
(reducere a stocurilor) Producția vândută
Producția stocată (S f-Si)
Producția imobilizată  Producția exercițiului
Consumuri provenind de la
terți Producția exercițiului
Marja comercială  Valoarea adăugată
(1)
Impozite, taxe și vărsăminte
asimilate
Cheltuieli cu personalul Valoarea adăugată
Subvenții de exploatare  Excedentul brut de
exploatare (2)
 sau insuficiența brută
de exploatare
Amortizări și p rovizioane
calculate
Alte cheltuieli de exploatare Excedentul brut al
exploatării
Reluări asupra
provizioanelor
Alte venituri din exploatare  Rezultatul exploatării
(profit sau pierdere)
(3)
 sau rezultatul
exploatării (pierdere)
Cheltuieli financiare Rezultatul exploatării
(profit)
Venituri financiare  Rezultatul curent
(profit sau pierdere)
(4)
 sau rezultatul curent
(pierdere)
Impozit pe profit Rezultatul curent (profit)
 Rezultatul net al
exercițiului (profit
sau pierdere) (5)
Sursa: Georgeta Vintilă , Gestiunea financiară a întreprinderi i, Ediția a V -a, Editura Didactică și
Pedagogică, R.A, 2010, București, pag. 81
Tabel 3.1. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

31 Lezeu, D.N., Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii , Editura Economică, București, 2004, p. 107 ;

26
3.3. Principalii indicatori de analiză bazați pe contul de profit și pierdere
Pornind de la noțiunea diagnosticului financiar, care are ca și obiective măsurarea
rentabilității capitalurilor entității, a riscului econ omic și financiar pe care le presupune
desfăurarea oricărei activități, se desprinde necesitatea determinării unor rezu ltate pe baza
calculelor realizate cu ajutorul datelor contabile din Contul de profit și pierdere.
3.3.1. Capacitatea de autofinanțare
Aceasta reprezintă potențialul financiar de creștere economică a întreprinderii, este o
sursă internă de finanțare, generată de activitatea comercială a unității după deducerea tuturor
cheltuielilor plătibile la o anumită scadență. Ea reprezintă, totodată, un surplus financiar degajat
de activitatea rentabilă a întreprinderii. Pentru a determina capacitatea de autofinanțare, exist ă
două metode, și anume: metoda adițională și deductivă.
3.3.2. Rata de rentabilitate te economică
Aceasta măsoară eficiența capitalurilor alocate în activele fixe și circulante ale unei
entități. „Rata rentabilității economice exprimă capacitatea activului economic efectiv investit
de a degaja un profit global, net de impozit, prin care să se asigure autofinanțarea creșterii nete
a întreprinderii și remunerarea investitorilor de capital.“32
3.3.3. Rata de rentabilitate financiară
Această rată măsoară randamentul pe care îl au capitalurile proprii , adică al
plasamentului financiar pe care acționarii l -au realizat prin investiția lor de capital, și anume în
activitatea de cumpărare a acțiunilor entității. Totodată, această rată arată capacitatea entității
de a distribu i dividende acționarilor și de a crește rezervele.

32 Ion Stancu, Finanțe, Piețe financiare și gestiunea por tofliului. Investiții directe și finanțarea lor. Analiza și
gestiunea financiară a întreprinderii , Ediția a patra, Editura Economia, București, 2007, p.759 .

27
IV. STUDIU DE CAZ – S.C. TMK ARTROM S.A.

4.1. Considerații generale
Pentru ca informațiile teoretice prezentate în capitolele anterioare să poată fi înțelese și
exemplificate în mod practic, în continuare am realizat un studiu de caz asupra societății TMK
ARTROM S.A. sub forma unui diagnostic financiar pe baza datelor cont abile evidențiate în
situațiile financiare ale întreprinderii, și anume: bilanțul, contul de profit și pierdere, datele
informative și situația activelor imobilizate (Anexa 1).
După cum se poate observa chiar după titlul lucrării, documentul principal car e va sta la
baza diagn osticului este Contul de profit și pierdere , care va oferi toate datele contabile
necesare realizării studiului de caz și în urma căruia se vor putea lua decizii financiare relevante
cu privire la activitatea viitoare a întreprinderii și se vor putea trage conc luzii de o importanță
deosebită în ceea ce privește situația actuală a întreprinderii analizate.
Rezultatele financiare ale societății se vor urmări pe parcursul a trei ani succesivi, și
anume: 2015, 2016 și 2017, în urma cărora se va analiza în dinamică indicatorii selectați .
Societatea comercială TMK Artrom S.A. a fost înființată în anul 2001 și are ca principal
obiect de activitate producția de țevi din oțel fără sudură . Datorită numărului de angajați:
1.350 și a valorii cifr ei de afaceri, societatea este încad rată în cadrul societăților mari . Principalii
clienți sunt marile companii de gaz și petrol, cum ar fi : Gazprom, Lukoil, Transneft, Rosneft,
TNK -BP, Surgutneftegaz, Shell, Total, Occidental Petroleum, Anadarko Petroleum, Saudi
Aramco, AGIP, Wintershall, ONGC, Kuwait Oil Company, Repsol, și Statoil.
Din anul 2006, TMK -ARTROM este parte a Grupului TMK, unul dintre cei mai mari
producători de țevi din oț el din lume. Procesul de aderare a TMK -ARTROM la Grupul TMK a
fost însoț it de un program de investiții intens și dinamic, orientat spre modernizarea
capacităților de producție a țevilor, crearea unui complex unic de fabricare a țevilor de înaltă
calitate care să satisfacă cerințele cele mai înalte ale clienților.
În anul 2017 a fost derulată în TMK -ARTROM o investiție într -o nouă secție de
tratamente termice în valoare de aproximativ 40 milioane Euro . Scopul acestei investiții a fost
acela de a permite TMK -ARTROM să continue să realizeze produse competitive, d e înaltă
calitate, să se extindă în noi domenii de aplicații industriale cu produse cu valoare adăugată
mare și să le comercializeze cu succes în continuare în țăril e Uniunii Europene dar și în SUA ,
Canada, Rusia, Brazilia, Turcia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Mar oc, Egipt, etc.

28
Indicator 2015 2016 2017 Δ
Cifra de Afaceri 901.444.864 761.920.075 1.065.470.332 164.025.468
Rezultatul Net 2.496.486 877.190 33.055.366 30.558.880
Active totale 927.463.488 1.003.440.921 1.168.814.430 241.350.942
Sursa: realizat de autor pe baza datelor contabile din documentele contabile întocmite de firmă.
Tabel nr. 4.1.: Principalii indicatori financiari ai S.C. TMK Artrom S.A. pent ru anii 2015, 2016
și 2017
Așa cum se observă din tabelul de mai sus, în primii doi ani, cifra de a faceri și rezultatul
net scad de la un an la altul , iar în 2017, cei doi indicatori înregistrează o creștere însemnată a
valorilor față de anii precedenți. În ceea ce privește indicatorul activelor totale, valoarea
acestora crește în toț i cei trei ani anal izați, ajungând să înregistreze o valoare peste 1,1 mld. lei
în 2017.

În continuare, urmează a fi analizați indicatorii care au fost menționați în informațiile
teoretice prezentate în prima parte a lucrării, la care se vor adăuga și se vor calcula suplimentar
o serie de indicatori reprezentativi pentru analiza societății, care indicatori se vor determina pe
baza datelor contabile din Contul de profit și pierdere.
Studiul de caz va prez enta datele calculate pe cei 3 ani de analiză prin intermediul
indicatorilor , în urma cărora se vor face interpretări a rezultatelor, comparări cât mai precise
între acestea și se vor putea determina cauze și se vor putea trage concluzii cu privire la într eaga
activitate desfășurată de societate pe parcursul celor 3 ani consecutivi. 0200.000.000400.000.000600.000.000800.000.0001.000.000.0001.200.000.0001.400.000.000
Cifra de afaceri Rezultatul net Active totale
2015 2016 2017
Diagrama 4.1. Evoluția principalilor indicatori financiari

29
Informațiile contabile sunt preluate din situațiile financiare ale societății comerciale
TMK -ARTROM S.A., regăsite pe site -urile www.bvb.ro33 și http://www.tmk -artrom.eu/34
(secțiunea Relația cu investitorii), acestea fiind: situația financiară aferentă anului 2016,
respectiv situația financiară a anului 2017 (Anexa 1).

33 http://www.bvb.ro/FinancialInstruments/Details/FinancialInstrumentsDetails.aspx?s=ART
34 http://www.tmk -artrom.eu/tmkartrom_annual_reports

30
4.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune
a. Marja comercială (MC)
Marja comercială reprezintă surplusul pe care îl câștigă agentul economic din vânzarea
mărfurilor, după ce a intrat și el in posesia lor, prin cumpărarea de la furnizor.
MC = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile = (Venituri din vânzarea
mărfurilor – Reduceri comerciale acordate) – (Cheltuieli privind mărfurile – Reduceri
comerciale primite)
MC 2015 = (170.030.432 – 2.062.393) – (160.438.326 – 1.147.496) = 167.968.039 – 159.290.830
= 8.677.209
MC 2016 = (112.869.783 – 7.291.835) – (107.391.555 – 4.944.526) = 105.577.948 – 102.447.029
= 3.130.919
MC 2017 = (234.364.594 – 5.145.763) – (214.898.137 – 2.104.140) = 229.218.831 – 212.793.997
= 16.424.834
∆MC = MC 2017 – MC 2015 = 16.424.834 – 8.677.209 = 7.747.625
Marja comercială aferentă anului 2016 a scăzut față de cea din 2015, aspect nefavorabil
pentru societate, însă cea din 2017 prezintă o creștere semnificativă față de anii precedenți și
înregistrea ză o valoare aproape dublă față de anul 2015, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv
pentru societate.
Cauzele care au determinat această creștere sunt:
 Creșterea nivelului vânzărilor de marfuri;
 Prețul de vânzare a mărfurilor este mai ridica t decât costul lor de producție.

b. Producția exercițiului (Q ex.)
Producția exercițiului dimensionează întreaga activitate desfășurată de societate, fiind
apreciată ca o producție globală a exercițiului financiar.
Qex. = Q vandută ± Q stocată + Q imobilizată
Qex.2015 = 733.476.825 + 10.569.944 + 10.112.384 = 754.159.153
Qex.2016 = 656.342.127 + 19.035.221 + 20.951.301 = 696.328.649

31
Qex.2017 = 836.251.501 + 30.254.071 + 19.550.709 = 886.056.281
∆Qex. = Qex.2017 – Qex.2015 = 886.056.281 – 754.159.153 = 131.897.128
Producția exercițiului înregistrată pentru fiecare an este pozitivă, aspect favorabil pentru
societate. Producția în anul 2016 față de anul 2015 înregistrează o ușoară scădere în timp ce în
anul 2017, ea înregistrează o creș tere semnificativă față de ani p recedenți .
Cauze care au determinat o creștere a producției exercițiului:
 Creșterea cantității de producție vândută de la 733.476.825 în anul 2015, respectiv de la
656.342.127 în anul 2016 la valoarea înregistrată în anul 2017 de 836.251.501, fapt ce
a determinat creșterea veniturilor din vânzarea de mărfuri;
 Creșterea cantității de producție stocată ca urmare a majorării din venituri aferente
costurilor stocurilor de produse și a veniturilor aferente costurilor serviciilor în curs de
execuție;
 Creșterea v olumului de producție imobilizată ca urmare a creșterii veniturilor din
producția de imobilizări și investiții imobiliare.

c. Valoarea adăugată (VA)
Valoarea adăugată reprezintă creșterea de valoare realizată de societate, rezultată din
utilizarea factorilor de producție, peste valoarea bunurilor și serviciilor cumpărate de societate
de la terți. VA reprezintă sursa de acumulări bănești din care se vor plăti datoriile către stat,
bănci, diverși creditori, către salariați, acționari și pe cât posibil se va rep artiza o anumită sumă
pentru autofinanțare.
VA = MC + Q ex. – Consumurile externe de la terți
Consumuri externe de la terți = Cheltuieli materiale + Cheltuieli cu serviciile executate de terți
Consumuri externe de la terți 2015 = (490.533.979 + 7.044.165) + (52.650.007 + 74.172.954) =
497.578.144 + 126.822.961 = 624.401.105
Consumuri externe de la terți 2016 = (425.048.360 + 5.972.021) + (49.415.482 + 72.065.141) =
431.020.381 + 121.480.623 = 552.501.004
Consumuri externe de la terți 2017 = (549.235 .152 + 6.2 63.843) + (51.541.277 + 103.086.099) =
555.498.995 + 154.627.376 = 710.126.371

32
VA 2015 = 8.677.209 + 754.159.153 – 624.401.105 = 138.435.257
VA 2016 = 3.130.919 + 696.328.649 – 552.501.004 = 146.958.564
VA 2017 = 16.424.834 + 886.056.281 – 710.126.371 = 192.354.744
∆VA = VA 2017 – VA 2015 = 192.354.744 – 138.435.257 = 53.919.487
Valoarea adăugată obținută în cei 3 ani analizați înregistrează valori pozitive și, totodată,
se manifestă o tendință de creștere de la un an la altul, aspect favorabil pentru socie tatea în
cauză.
Cauzele care au determina t această tendință de creștere a valorii acestui indicator sunt
următoarele:
 Majorarea consumurilor externe de la terți ca rezultat al creșterii achizițiilor de materiale
prime și consumabile și a cheltuielilor cu serviciile executate de terți (privind prestațiile
externe și alte cheltuieli externe);
 Creșterea marjei comerciale cu 7.747.625 lei ca urmare a creșterii volumul de mărfuri
vândute și ca urmare a majorării prețului de vânzare a lor;
 Creșterea producției e xercițiului datorită creșterii producției vândute și a producției
stocate de la un an la altul.

d. Excedentul brut de exploatare (EBE)
Excede ntul brut de exploatare reflectă capacitatea potențială de autofinanțare a
investițiilor, de rambursare a datoriilor către bugetul statului și de remunerare a acționarilor.
EBE = VA + Subvenții din exploatare – Cheltuieli cu personalul – Cheltuieli cu alte impozite
și taxe
EBE 2015 = 138.435.257 + 0 – 82.032.807 – 2.151.808 = 54.250.642
EBE 2016 = 146.958.564 + 0 – 86.067.639 – 2.331.534 = 58.559.391
EBE 2017 = 192.354.744 + 0 – 96.659.200 – 2.290.288 = 93.405.256
∆EBE = EBE 2017 – EBE 2015 = 93.405.256 – 54.250.642 = 39.154.614
În perioada analizată , excedentul brut de exploatare înregistrează valori pozitive și în
creștere de la un an la altul, aspect favorabil pentru societate.

33
Cauzele care au determinat creșterea indicatorului sunt:
 Majorarea cheltuielilor cu personalul ca urmare a majorării cheltuielilor cu salariile în
cei 3 ani analizați prin creșterea numărului de salariați;
 Înregistrarea unei tendințe de creștere a valorii adăugate.

e. Rezultatul din exploatare (RE)
Rezultatul (profitul) din exploatare reflectă mărimea absolută a rentabilității activității
de exploatare.
RE = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare (ct. 652 -658) + Reluări
asupra provizioanelor din exploatare – Cheltuieli cu amortizări si provizioane din exploatare
RE 2015 = 54.250.642 + 1.666.607 – 4.048.363 + (0 + 5.098.269 + 5.106.061) – (35.676.766 +
6.325.236 + 4.177.135) = 15.894.079
RE 2016 = 58.559.391 + 482.903 – 4.756.750 + (0 + 10.932.211 + 3.177.264) – (41.968.148 +
12.786.782 + 2.327.031) = 11.313.058
RE 2017 = 93.405.256 + 2.217.474 – 5.503.007 + (0 + 6.846.813 + 2.356.326) – (42.050.091 +
6.278.633 + 6.396.425) = 44.597.713
∆RE = RE 2017 – RE 2015 = 44.597.713 – 15.894.079 = 28.703.634
În cei 3 ani analizați, rezultatul din exploatare înregistrează valori pozitive, ceea ce
reflectă existența unei mărimi absolute a rentabilității activității de exploatare a societății. În
anul 2016 a avut loc o diminuare a rezultatului din exploatare față de anul prec edent, însă în
anul 2017 se înregistrează o creștere bruscă și semnificativă a indicatorului , aspect favorabil
pentru societate.
Cauzele ce au dus la înregistrarea unei creșteri a rezultatului din exploatare sunt
următoarele:
 Creșterea excedentului brut din exploatare de la o perioadă la alta ca urmare a majorării
valorii adăugate prin creșterea volumului producției exercițiului și a c onsumurilor
externe de la terți.

34
f. Rezultatul curent (RC)
Rezultatul curent este determinat atât de rezultatul din exploatare , cât și de rezultatul
financiar.
RC = RE + Venituri financ iare – Cheltuieli financiare
RC 2015 = 15.894.079 + 34.508.619 – 47.214.372 = 3.188.326
RC 2016 = 11.313.058 + 20.205.217 – 30.271.207 = 1.247.068
RC 2017 = 44.597.713 + 47.060.680 – 58.128.765 = 33.529.628
∆RC = RC 2017 – RC 2015 = 33.529.628 – 3.188.326 = 30.341.302
În perioada analizată, se înregistrează valori pozitive în toți 3 ani supuși analizei , în anul
2017 înregistrându -se o valoarea mult mai ridicată față de anii precedenți.
Cauze care au dus la această creștere în ultimul an sunt:
 Majorarea venitu rilor financiare de la un an la altul prin înregistrarea unor venituri din
diferențe de curs valuatar;
 Creșterea cheltuielilor financiare ca urmare a unor cheltuieli privind dobânzile și cu
preponderenț ă a al tor cheltuieli financiare.

g. Rezultatul net al exercițiului (RN)
Rezultatul net exprimă mărimea rentabilității financiare, după deducerea din profitul
brut a impozitului pe profit.
RN = RC + Venituri din impozitul pe profit amânat – Impozitul pe profit curent – Impozit pe
profit amânat – Alte impozit e neprezentate (ct.698)
RN 2015 = 3.188.326 + 1.327.048 – 1.065.976 – 952.912 – 0 = 2.496.486
RN 2016 = 1.247.068 + 2.439.178 – 1.535.403 – 1.273.653 – 0 = 877.190
RN 2017 = 33.529.628 + 2.181.589 – 1.951.595 – 276.829 – 0 = 33.482.793
∆RN = RN 2017 – RN 2015 = 33.482.793 – 2.496.486 = 30.986.307

35
În perioada analizată, rezultatul net al exercițiului înregistrează valori pozitive în fiecare
an, înde osebi în anul 2017 se înregistrează o creștere semnificativă față de anii precedenți,
aspect favorabil pentru so cietate.
Cauzele care au determinat obținerea acestor rezultate:
 Creșterea rezultatului curent ca urmare a majorării veniturilor financiare din cei 3 ani;
 Înregistrarea unei diminuări a valorii impozitului pe profitul amânat.

36
4.3. Capacitatea de autofinanța re (CAF)
Capacitatea de autofinanțare reprezintă potențialul financiar de creștere economică a
societății comerciale, sursă internă de finanțare, generată de activitatea comercială a unității
după deducerea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadență. Ea este un surplus financiar
degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii.
4.3.1. Capacitatea de autofinanțare prin cele două metode:
a. Metoda adițională
CAF = Rezultatul net + Cheltuieli calculate cu amortizări și provizioane – Venituri calculate
reluări asupra amortizărilor
CAF 2015 = 2.496.486 + (35.676.766 + 6.325.236 + 4.177.135) – (0 + 5.098.269 + 5.106.061) =
2.496.486 + 46.179.137 – 10.204.330 = 38.471.293
CAF 2016 = 877.190 + (41.968.148 + 12.786.782 + 2.327.031) – (0 + 10.932.211 + 3.177.264) =
877.190 + 57.081.961 – 14.109.475 = 43.849.676
CAF 2017 = 33.482.793 + (42.050.091 + 6.278.633 + 6.396.425) – (0 + 6.846.813 + 2.356.326)
= 33.482.793 + 54.725.149 – 9.203.139 = 79.004.803
b. Metoda deductivă
CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare (cont 658) + Venituri
financiare – Cheltuieli financiare – Impozitul pe profit curent – Impozitul pe profit amânat –
Alte impozite neprezentate + Venitu ri din impozitul pe profit amânat
CAF 2015 = 54.250.642 + 1.666.607 – 4.048.363 + 34.508.619 – 47.214.372 – 1.065.976 – 952.912
– 0 + 1.327.048 = 38.471.293
CAF 2016 = 58.559.391 + 482.903 – 4.756.750 + 20.205.217 – 30.271.207 – 1.535.403 –
1.273.653 – 0 + 2.439.178 = 43.849.676
CAF 2017 = 93.405.256 + 2.217.474 – 5.503.007 + 47.060.680 – 58.128.765 – 1.951.595 –
276.829 – 0 + 2.181.589 = 79.004.803
În urma calculelor realizate prin ambele metode, se înregistrează o capacitate de
autofinanțare pozitivă în toți cei 3 ani, și totodată , se constată o evoluție crescătoare de la un an
la altul.

37
4.3.2. Rata de rambursare a datoriilor financiare prin capacitatea de
autofinanțare (R CAF)
Această rată exprimă în număr de ani capacitatea unității de a -și rambursa datoriile pe
termen lung contractate, pe baza capacității de autofinanțare. Normele bancare impun un maxim
de 3 ani pentru rambursarea datoriilor pe seama capa cității de autofinanțare.
RCAF =
CAFLung menMediuSi DatoriiTer
RCAF2015 = 192 .965 .685
38.471 .293 = 5,94 ani
RCAF2016 = 136 .828 .296
43.849 .676 = 3,12 ani
RCAF2017 = 208 .727 .577
79.004 .803 = 2,64 ani
În ceea ce privește valorile înregistrate de societate în perioada analizată, în anul 2015
se constată faptul că societatea nu are posibilitatea de a -și rambursa datoriile pe termen lung și
mediu pe baza capacității de autofinanțare deoarece aceasta se realizează în aproape 6 ani,
perioadă mult prea ridicată față de perio ada recomandată a fi rezonabilă pentru rambursarea
datoriilor. În 2016 și 2017, se obțin valori care se încadrează în normele bancare impuse, aspect
favorabil pentru societate.
4.4. Analiza ratelor cinetice (de gestiune) și ratelor de structură pe baza EBE
4.4.1. Ratele de gestiune/cinetice
a. Durata de rotație a stocurilor (Dst)
Durata de rotație a stocurilor arată numărul de zile cuprinse între momentul achiziției
mărfurilor de la furnizori și momentul livrării lor către clienți sau distribuției pe piață. În cazul
societăților care desfășoară comerț, durata de rotație a stocurilor e recomandată să fie sub 30
zile.
Dst =
CAStocuri x 360
Dst2015 = 231 .125 .928
901 .444 .864 x 360 = 0,256 x 360 = 92,16 zile
Dst2016 = 256 .502 .447
761 .920 .075 x 360 = 0,337 x 360 = 121,32 zile

38
Dst2017 = 301 .095 .683
1.065 .470 .332 x 360 = 0,282 x 360 = 101,52 zile
În cazul analizat, durata de rotație a stocurilor se situează peste limita recomandată , însă
având în vedere obiectul de activitate al societății, c apacitate a de rotație a stocurilor este
rezonabilă .
Se constată o tendință de creștere a numărului de zile de la un an la altul, ceea ce denotă
o ineficientă gestionare a stocurilor.
Cauzele care au determinat perioadele ridicate de timp măsurate în zile sunt:
 Creșterea valorii stocurilor ca urmare a necesității unor cantități mai mari de materii
prime și materiale și de produse finite și mărfuri;
 Creșterea cifrei de afaceri ca urmare a creșt erii producției vândute de la un an la altul ,
producție vândută care a condus la creșterea veniturilor din vânzarea mărfurilor.
b. Durata de încasare a creanțelor (Dcr)
Durata de încasare a creanțelor arată numărul de zile necesar pentru încasarea creanțelor
de la terți. Se dorește ca ace astă durată să fie mai mică de 30 de zile.
Dcr =
360CACreante
Dcr2015 = 220 .575 .230
901 .444 .864 × 360 = 0,245 × 360 = 88,2 zile
Dcr2016 = 213 .769 .449
761 .920 .075 × 360 = 0,281 × 360 = 101,16 zile
Dcr2017 = 238 .507 .231
1.065 .470 .332 × 360 = 0,224 × 360 = 80,64 zile
Pe perioada celor 3 ani analizați, durata de încasare a creanțelor înregistrează valori
peste limita recomandată. În anul 2016, față de anul 2015 se constată o creștere a numarului de
zile, în timp ce în anul 2017 se înr egistrează o scădere față de anii precedenți.
Cauze care au determinat creșterea duratei de încasare a creanțelor în anul 2016, față de
anul 2015:
 Acumularea de creanțe neperformante, care au avut o viteză de încasare mai ine ficientă
în anul 2016, față de anul 2015.

39
Cauze care au determinat scăderea duratei de încasare a creanțelor în anul 2017, față de
anul 2016:
 Acumularea de creanțe performante, care au avut o viteză de încasare mai eficientă în
anul 2017;
c. Durata de achitar e a furnizorilor (Dfz)
Durata de achitare a furnizorilor exprimă numărul de zile în care se face plata
furnizorilor. Societatea dorește ca această durată să fie cât mai mare, însă nu ar fi bine să se
depășească 30 zile.
Dfz =
360CAFurnizori
Dfz2015 = 1.490 .851 + 110 .255 .380 + 3.866 .820
901 .444 .864 × 360 = 115 .613 .050
901 .444 .864 × 360 = 0,128 × 360 = 46,08 zile
Dfz2016 = 2.096 .244 + 166 .072 .808 + 3.692 .171
761 .920 .075 × 360 = 171 .861 .223
761 .920 .075 × 360 = 0,226 × 360 = 81,36 zile
Dfz2017 = 4.211 .020 + 207 .469 .288 + 1.143 .186
1.065 .470 .332 × 360 = 212 .823 .494
1.065 .470 .332 × 360 = 0,199 × 360 = 71,64 zile
În cei 3 ani analizați, durata de plată a furnizorilor este mai mică decât durata de încasare
a clienților, aspect economic nefavorabil pentru societate, deoarece încasarea clienților se face
mai rar decât plata furnizorilor.
Cauzele care au dus la obținerea acestor rezultate sunt următoarele:
 Creșterea într -un ritm mai rapid a cifrei de afaceri față de cea a datoriilor față de
furnizori;
 Lipsa unor lichidități necesare achitării în timp a datoriilor față de furnizori;
 Neîncasarea la timp a creanțelor din diferite motive.
4.4.2. Ratele de structură pe baza excedentului brut de exploatare (R EBE)
a. Rata marjei brute de exploatare (Rmbe)
Rmbe = EBE
CA x 100
Rmbe 2015 = 54.250 .642
901 .444 .864 x 100 = 0,0602 x 100 = 6,02%
Rmbe 2016 = 58.559 .391
761 .920 .075 x 100 = 0,0769 x 100 = 7,69%
Rmbe 2017 = 93.405 .256
1.065 .470 .332 x 100 = 0,0877 x 100 = 8,77%

40
b. Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (R CF)
Rata de prelevare a cheltuielilor financiare este reprezentată în special de comisioane și
dobânzi. Limita maximă stabilită de normele bancare pentru acest indicator e ste de 0,6.
RCF
EBEre ChFinancia
RCF2015 = 47.214 .372
54.250 .642 = 0,88
RCF2016 = 30.271 .207
58.559 .391 = 0,52
RCF2017 = 58.128 .765
93.405 .256 = 0,62
În situația de față, societatea analizată se încadrează în această limită doar în anul 2016,
deoarece înregistrează o valoare sub 0,6, aspect economic favorabil pentru societate, pe când,
în anul 2015 și în anul 2017 nu se mai încadrează în limita maximă impusă de normele bancare,
aspect nefavorabil pentru societate.
4.5. Analiza rentabilității
4.5.1. Ratele de rentabilitate economice
a. Rata nominală a rentabilității economice brute (R neb)
Rneb =
100estit CapitalInvEBE
Capital investi t = Active fixe brute ( situaț ia activelor imobilizate – formular 40) + Nevoia de
fond de rulment (NFR) + Disponibilități bănești
NFR = Nevoi temporare – Surse temporare
Nevoi temporare = Stocuri + Creanțe + Investiț ii financiare pe termen scurt + Cheltuieli
în avans
Nevoi temporare 2015 = 231.125.928 + 220.575.230 + 0 + 1.344.373 = 453.045.531
Nevoi temporare 2016 = 256.502.447 + 213.769.449 + 0 + 7.726.100 = 477.997.996
Nevoi temporare 2017 = 301.095.683 + 238.507.231 + 0 + 7.541.674 = 547.144.588
Surse temporare = Datorii de exploatare + Venituri în avans
Surse temporare 2015 = 244.334.402 + 0 = 244.334.402

41
Surse temporare 2016 = 376.157.092 + 3.017 = 376.160.109
Surse temporare 2017 = 432.469.316 + 33.515 = 432.502.831
NFR 2015 = 453.045.531 – 244.334.402 = 208.711.129
NFR 2016 = 477.997.996 – 376.160.109 = 101.837.887
NFR 2017 = 547.144.588 – 432.502.831 = 114.641.757
ΔNFR = NFR 2017 – NFR 2015 = 114.641.757 – 208.711.129 = -94.069.372
** Nevoia de fond de rulment reprezintă expresia realizării echilibrului financiar pe
termen scurt. Nevoia de fond de rulment pozitivă reprezintă dezechilibru financiar pe termen
scurt. Nevoia de fond de rulment negativă reprezintă echilibru financiar pe ter men scurt.
În cazul analizat, valorile înregistrate pentru cei 3 ani sunt pozitive, aspect nefavorabil
pentru societate, în timp ce se manifestă o tendință de SCĂDERE deoarece ΔNFR este negativ,
aspect economic favorabil pentru societate.
Capital investit 2015 = 605.287.284 + 208.711.129 + 4.078.542 = 818.076.955
Capital investit 2016 = 681.456.960 + 101.837.887 + 16.771.797 = 800.066.644
Capital investit 2017 = 820.906.877 + 114.641.757 + 10.825.193 = 946.373.827
Rneb2015 = 54.250 .642
818 .076 .955 × 100 = 6,63%
Rneb2016 = 58.559 .391
800 .066 .644 × 100 = 7,32%
Rneb2017 = 93.405 .256
𝟗𝟒𝟔 .𝟑𝟕𝟑 .𝟖𝟐𝟕 × 100 = 9,87%
b. Rata reală a rentabilității economice brută (R reb)
Rreb =
,1RiRi Rneb
 dacă R i > 10
Rreb = R neb – Ri, dacă R i ≤ 10
Ri = rata inflație Ri2015 = -0,6% Ri2016 = -1,5% Ri2017 = 1,3%35

35 Institutul Național de Statistică – http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc -serii-de-date

42
Rreb2015 = 6,63% – (-0,6%) = 7,23%
Rreb2016 = 7,32% – (-1,5) = 8,82%
Rreb2017 = 9,87% – 1,3% = 8,57%
Ratele de rentabilitate economice brute măsoară gradul societății de a -și reînnoi
capitalul investit. E bine ca rezultatul obținut să fie cât mai mare pentru a semnifica o perioadă
de reînnoire a capitalului cât mai scurtă.
În situația analizată, valorile obținute sunt pozitive în to ți cei 3 ani, manifestându -se o
tendi nță de creștere a rezultatelor obținute, aspect economic favorabil pentru societate deoarece
duce la o perioadă de reînnoire a capitalului mai scurtă.
4.5.2. Ratele rentabilității economice nete
a. Rata nominală a rentabilității economice nete (R nen)
Rnen =
100.exp.. ReInvestit Capitalloatare din zultatul
Rnen2015 = 15.894 .079
818 .076 .955 × 100 = 1,94%
Rnen2016 = 11.313 .058
800 .066 .644 × 100 = 1,41%
Rnen2017 = 44.170 .286
946 .373 .827 × 100 = 4,67%
b. Rata reală a rentabilității economice nete (R ren)
Rren = R nen – Ri
Rren2015 = 1,94% – (-0,6%) = 2,54%
Rren2016 = 1,41% – (-1,5%) = 2,91%
Rren2017 = 4,67% – 1,3% = 3,37%
Rata nominală a rentabilității economice nete trebuie să fie superioară ratei inflației,
pentru ca societatea să -și poată recupera i ntegral eforturile depuse în desfășurarea activității,
menținându -și astfel activul său economic.
În cazul analizat, valorile obținute sunt pozitive iar în ceea ce privește rata nominală a
rentabilității economice nete, se observă o scădere în anul 2016 față de anul 2015, în timp ce în
anul 2017 se înregistrează o majorare semnificativă față de anul precedent. Valorile obținute

43
sunt superioare ratei inflației, astfel că societatea are capacitatea de a -și recupera integral
eforturile de puse în desfășurarea act ivității.
4.5.3. Rata rentabi lității financiare (R f)
Rata rentabilității financiare măsoară capacitatea firmei de a realiza profit în urma
utilizării capitalului propriu. Rentabilitatea financiară remunerează acționarii societății fie prin
acordarea de dividende, fie prin majorarea r ezervelor, care , de fapt , reprezintă o creștere a
valorii intri nseci a acțiunilor societății.
Rf =
100PrPropriu CapitalofitNet
Rf2015= 2.496 .486
486 .186 .845 × 100 = 0,513%
Rf2016= 877 .190
487 .326 .193 × 100 = 0,18%
Rf2017= 33.055 .366
520 .417 .600 × 100 = 6,352%
În primii 2 ani analizați s -au înregistrat valori scăzute a ratei rentabilității financiare, î n
timp ce în anul 2017 se o bservă o creștere bruscă a procentului, aspect favorabil pentru
societate.
4.6. Analiza riscului de faliment
4.6.1. Metoda lui Altman
Z = 1,2 × R 1 + 1,4 × R 2 + 3,3 × R 3 + 0,6 × R 4 + R 5, unde:
R1 = Activ circulant
Activ total
R2 = Profit reinvestit
Activ total
R3 = Rezultatul curent
Activ total
R4 = Valoarea de piață a capitalurilor proprii
Datorii totale
R5 = Cifra de afaceri
Activ total
R1: – indică o măsură a flexibilității companiei; cu cât rezultatul obținut este mai mare, cu atât
activele circulante sunt mai bine folosite.

44
R2015 = 455 .779 .700
927 .463 .488 = 0,491
R2016 = 487 .043 .693
1.003 .440 .921 = 0,485
R2017 = 550 .428 .107
1.168 .814 .430 = 0,471
R2: – constă în capacitatea de finanțare internă a societății.
R2015 = 2.496 .486
927 .463 .488 = 0,027
R2016 = 877 .190
1.003 .440 .921 = 0,009
R2017 = 33.055 .366
1.168 .814 .430 = 0,028
R3: – semnifică rata de rentabilitate economică sau de eficiență a utilizării activelor.
R2015 = 3.188 .326
927 .463 .488 = 0,003
R2016 = 1.247 .068
1.003 .440 .921 = 0,012
R2017 = 33.529 .628
1.168 .814 .430 = 0,029
R4: – reflectă gradul de îndatorare al întreprinderii prin împrumuturi pe termen scurt, mediu sau
lung.
R2015 = 486 .186 .845
441 .276 .643 = 1,102
R2016 = 487 .326 .193
516 .114 .728 = 0,944
R2017 = 520 .417 .600
648 .396 .830 = 0,803
R5: – măsoară randamentul activelor, indicator de eficiență economică a utilizării acestora și
exprimă rotația activului total în cifra de afaceri.
R2015 = 901 .444 .864
927 .463 .488 = 0,972
R2016 = 761 .920 .075
1.003 .440 .921 = 0,759
R2017 = 1.065 .470 .332
1.168 .814 .430 = 0,912

45
Z2015 = 1,2 × 0,491 + 1,4 × 0,027 + 3,3 × 0,003 + 0,6 × 1,102 + 0,972 =
= 0,5892 + 0,0378 + 0,0099 + 0,6612 + 0,972 = 2,2701
Z2016 = 1,2 × 0,485 + 1,4 × 0,009 + 3,3 × 0,012 + 0,6 × 0,944 + 0,759 =
= 0,582 + 0,0126 + 0,0396 + 0,5664 + 0,759 = 1,9596
Z2017 = 1,2 × 0,471 + 1,4 × 0,028 + 3,3 × 0,029 + 0,6 × 0,803 + 0,912 =
= 0,5652 + 0,0392 + 0,0957 + 0,4818 + 0,912 = 2,0939
Interpretare a în funcție de valorile abținute ale lui Z:
 Dacă Z < 1,8 – starea de faliment este iminentă;
 Dacă Z > 3 – situația financiară este bună; bancherul poate avea încredere în
întreprinderea re spectivă, aceasta fiind solvabilă;
 Dacă 1,8 < Z < 3 – situația financiară este dificilă, cu performanțe vizibil diminuate și
apropiate de pragul stării de faliment.
În cazul societății analizate, valorile obținute în toți cei 3 ani analizați înregistrează
valori între 1,8 și 3, fapt ce semnifică o situație financiară dificilă a societății, cu performanțe
vizibil diminuate și apropiate de pragul stării de faliment. Din punct de vedere bancar , societatea
are un grad scăzut de încredere .
4.6.2. Metoda Conan – Holder
Z = 0,24 × R 1 + 0,22 × R 2 + 0,16 × R 3 – 0,87 × R 4 – 0,1 × R 5
R1 = Excedentul brut de exploatare
Datorii totale
R2 = Capitaluri permanente
Activ total
R3 = Activ circulant −Stocuri
Activ total
R4 = Cheltuieli financiare
Cifra de afaceri
R5 = Cheltuieli de personal
Valoarea adăugată
R1:
R2015 = 𝟓𝟒.𝟐𝟓𝟎 .𝟔𝟒𝟐
441 .276 .643 = 0,123

46
R2016 = 58.559 .391
516 .114 .728 = 0,113
R2017 = 93.405 .256
648 .396 .830 = 0,144
R2:
R2015 = 683 .129 .086
927 .463 .488 = 0,737
R2016 = 627 .280 .812
1.003 .440 .921 = 0,625
R2017 = 736 .311 .599
1.168 .814 .430 = 0,629
R3:
R2015 = 224 .653 .772
927 .463 .488 = 0,242
R2016 = 230 .541 .246
1.003 .440 .921 = 0,229
R2017 = 249 .332 .424
1.168 .814 .430 = 0,213
R4:
R2015 = 47.214 .372
901 .444 .864 = 0,052
R2016 = 30.271 .207
761 .920 .075 = 0,039
R2017 = 58.128 .765
1.065 .470 .332 = 0,055
R5:
R2015 = 82.032 .807
138 .435 .257 = 0,593
R2016 = 86.067 .639
146 .958 .564 = 0,586
R2017 = 96.659 .200
192 .354 .744 = 0,503
Z2015 = 0,24 × 0,123 + 0,22 × 0,737 + 0,16 × 0,242 – 0,87 × 0,052 – 0,1 × 0 ,593 =
= 0,02952 + 0,16214 + 0,03872 – 0,04524 – 0,0593 = 0,12584 (0,126)
Z2016 = 0,24 × 0,113 + 0,22 × 0,625 + 0,16 × 0,229 – 0,87 × 0,039 – 0,1 × 0,586 =

47
= 0,02712 + 0,1375 + 0,03664 – 0,03393 – 0,0586 = 0,10873 (0,109)
Z2017 = 0,24 × 0,144 + 0,22 × 0,629 + 0,16 × 0,213 – 0,87 × 0,055 – 0,1 × 0,503 =
= 0,03456 + 0,13838 + 0,03408 – 0,04785 – 0,0503 = 0,10887 (0,109)
Riscul de faliment depinde de valoarea obținută a scorului, astfel:
 Dacă Z > 0,16 – situația societății este foarte bună, ceea ce presupune faptul că riscul de
faliment este mai mic de 10%;
 Dacă 0,1 < Z < 0,16 – situația societății este bună, riscul de faliment este cuprins între
10% și 30%;
 Dacă 0,04 < Z < 0,1 – situația societății este alertă, riscul de faliment este cuprins între
30% și 65%;
 Dacă 0,05 < Z < 0,04 – situația societății este în pericol, riscul de faliment este cuprins
între 65% și 90%;
 Dacă Z < 0,05 – se înregistrează un eșec, riscul de faliment se află peste 90%.
În cazul companiei analizate, Z înregistrează v alori între 0,1 și 0,16, ceea ce presupune
faptul că situația companiei este bună iar riscul de faliment este cuprins între 10% și 30%, valori
rezonabile pentru societate pentru ca aceasta să -și poată desfășura în bune condiții obiectul de
activitate.
4.7. Concluzii privind studiul de caz
În urma realizării analizei asupra situației financiare a întreprinderii pe baza datelor
financiar -contabile din cadrul contului de profit și pierdere pot fi desprinse o serie de concluzii
asupra rezultatelor obținute. Indicat orii care au fost supuși analizei sunt soldurile intermediare
de gestiune, capacitatea de autofinanțare, ratele de gestiune (cinetice), ratele de rentabilitate,
precum și riscul de faliment.
Soldurile intermediare de gestiune sunt indicatorii cei mai repre zentativi în ceea ce
privește preluarea informațiilor din contul de profit și pierdere, prin urmare, evoluția lor se
prezintă astfel:
Marja comercială prezintă o tendință de creștere de la valoarea de 8.677.209 mil. în
anul 2015 la valoarea de 16.424.834 m il. în anul 2017, aspect favorabil pentru societate și
presupune faptul că ea beneficiază de un surplus obținut din creșterea nivelului vânzărilor de
mărfuri, prin reducerea volumului cheltuielilor cu mărfurile datorită unor negocieri, etc.

48
Producția exer cițiului prezintă valori în creștere în anul 2017 față de anii precedenți,
aspect favorabil pentru întreprindere, evoluție determinată de creșterea cantității de producție
vândută, precum și creșterea cantității de producție stocată și a volumului de produ cție
imobilizată, toate ace stea conturând întreaga activitate desfășurată de entitate,
În ceea ce privește valoarea adăugată pe care o înregistrează societatea, aceasta
îmbracă valori pozitive și în creștere de la un an la altul, ceea ce presupune faptul c ă entitatea
dispune de acumulări bănești din care are posibilitatea de a -și plăti datoriile către stat, bănci,
diverși creditori, salariați, acționari, ori poate să repartizeze o parte din acestea autofinanțării.
Excedentul brut din exploatare înregistrea ză, precum indicatorul precedent, valori
pozitive și în creștere de la un an la altul, și reflectă capacitatea de autofinanțare a investițiilor,
de rambursare a datoriilor față de stat, precum și de remunerare a acționarilor.
În ceea ce privește rezultatel e financiare înregistrate de societate, rezultatul din
exploatare, rezultatul curent și rezultatul net al exercițiului, acestea înregistrează valori pozitive
în fiecare an; se constată o creștere bruscă în anul 2017 față de cei doi ani precedenți.
Capacita tea de autofinanțare a societății analizate, calculată prin cele două metode,
înregistrează valori pozitive și în creștere, ceea ce denotă faptul că entitatea are un potențial
financiar de creștere economică și presupune principala sursă de finanțare inter nă.
Din ratele de gestiune rezultă că numărul de zile recomandat pentru fiecare rată în parte
este depășit, dar este o situație normală datorită obiectul ui de activitate pe care îl practică
entitatea .
Analizând rentabilitatea societății TMK ARTROM S.A., au rezultat următoarele:
 Ratele de rentabilitate economică brută (nominală și reală) în toți cei trei ani de analiză
înregistrează valori pozitive și în creștere, prin urmare duce la o perioadă mai scurtă de
reînnoire a capitalului.
 Ratele rentabilității economice nete prezintă o evoluție favorabilă de creștere a nivelului
acestora, înregistrând valori pozitive și superioare ratei inflației, ceea ce denotă
posibilitatea societății de a -și recupera integral eforturile depuse în desfășurarea
activității.
 Rata rentabilității financiare este pozitivă și în creștere, ceea ce pe termen lung se poate
concretiza în creșterea capacității firmei de a genera profit.

49
Riscul de faliment , calculat prin cele două metode, se prezintă astfel:
Prin metoda Altman : Z înregist rează valori între 1,8 și 3, fapt ce presupune o s ituație
dificilă a societății, iar din punct de vedere bancar, are un grad scăzut de încredere;
Prin metoda Conan – Holder : Z înregistreză valori între 0,1 și 0,16, rezultând faptul că
situația companiei e ste bună iar riscul de faliment este cuprins între 10% și 30%.

50
Concluzii
În contextul relațiilor economiei de piață, diagnosticul activității economice a unei
societăți este una din tre funcțiile de bază ale sistemului decizional. În baza acestui diagnostic,
pot fi depistate rezervele interne de sporire a eficienței fun cționării societății , care în procesul
activităților desfășurate se realizează prin elaborarea unor măsuri concrete, ce asigură sporirea
rezultatelor financiare, a indicatorilor rentabilității producției, rentabilității financiare,
capacității de plată și credibilității întreprinderii.
Creșterea complexității activității economice a agenților economici, ca urmare a
evoluț iei mecanismelor pieței, are implicații majore în adoptarea deciziilor manageriale, în
acest context se impune utilizarea unor metode științifice ce au la bază un aprofundat studiu al
realității, pentru a stabili legăturile cauzale dintre fenomenele și pro cesele economice și factorii
determinanți.
Problema gestionării și administrării întreprinderii, indiferent de obiectul de activitate
și de scopul propus este complexă. Entitățile economice utilizează analizele pentru a transforma
informațiile în acțiune și pentru a obține avantaje pe termen lung. Pentru a determina poziția
financiară a unei întreprinderi, este necesară o analiză financiară pe baza unor indicatori care
au la bază informații și date sustrase din documentele financia r-contabile întocmite de societate .
Pentru a -și desfășur a activitatea în condiții normale , cu minim de eforturi și eficiență maximă,
orice întreprindere are nevoie de informații deoarece întreg procesul decizional (ca parte
teoretică) și comportamentul agentului economic (ca parte practică) se bazează pe rezultatele
obținute în urma unei analize riguroase.
Scopul principal în realizarea acestor analize asupra întregii situații financiare a unei
întreprinderi economice este de a contura o decizie care să contribuie la o mai bună fu ncționare
a entității, la îmbunătățirea activității realizate și la perfecționarea atât a unor compartimente
componente a le societății, cât și a întregii activități.
De-a lungul timpului, experiența confirmă faptul că luarea unor decizii eronate sau
amânar ea luării de decizii au la bază necunoașterea domeniului de activitate sau a obiectului de
activitate a entității, lipsa de documentare și deseori neinițierea în p rocesul decizional. De aceea,
până la etapa luării unei decizii finale, conducătorii enti tății care iau decizii ar fi recomandat să
aibă o pregătire profesională ridicată în domeniul său de activitate; după caz, ei au posibilitatea
de a apela la specialiști, obiectivul final fiind cel de a lua decizia cea mai bună și mai potrivită
pentru societate și de a reuși să o pună în practică.

51
Deciziile financiare care se pot lua la nivel de întreprindere sunt: decizia de investire,
decizia de finanțare și politica dividendelor.
Potrivit literaturii de specialitate, „decizia de investire“ ia naștere pe baza informațiilor
cu privire la necesitatea, oportunitatea, durata de implementare a investițiilor, dar și fondurile
necesare și volumul cheltuielilor. „Decizia de finanțare“ urmărește selectarea structurii de
finanțare, precum și alegerea între autofinanțare, ca și finanțare internă sau finanțare externă.
„Politica dividendelor“ constă în opțiunea întreprinderii de a distribui sau nu dividendele
rezultate în cadrul unor exerciții financiare.
Toate aceste demersuri realizate de către conducătorii unei societăți , expuse în cadrul
acestei lucrări, conduc la posibilitatea evaluării capacității unei întreprinderi de a -și asigura
generarea de numerar, la determinarea eficacității acesteia, a rentabilității, a performanței și, nu
în ultimul rând, a poziției financiare pe care o deține societatea.
Pentru ca potențialele decizii financiare care vor fi luate să aibă o bază solidă, credibilă
și coerentă, este nevoie a apela la documentele financiar -contabile întocmite de societate.
Principalul document financiar -contabil utilizat în structurarea acestei lucrări și necesar
adoptării unor decizii este Contul de profit și pierdere , document care prezintă fluxurile
veniturilor și cheltuielilor din cadrul unui exercițiu financiar. Acesta cuprinde cifra de afaceri,
veniturile și cheltuielile exercițiului, precum și rezultatul exercițiului, care poate fi profit/câștig
sau pierdere.
Analiza soldurilor intermediare de gestiune se realizează având la bază informații
cuprinse în contul de profit și pierdere. Soldurile intermediare de gestiune reprezintă rezultatele
în fiecare treaptă de acumulare, iar aceste solduri cuprind: marja comercială, producția
exercițiului, valoarea adăugată, excedentul brut din exploatare și cele trei categorii de rezultate,
și anume rezultatul exploatării, r ezultatul curent și rezultatul net al exercițiului.
Marja comercială reflectă excedentul vânzărilor de mărfuri raportat la costurile de
achiziție ale acestora și măsoară performanțele unei societăți. Producția exercițiului, pe de altă
parte, cuprinde total itatea bunurilor și serviciilor unei entități ce urmează a fi vândute sau
utilizate în regie proprie. Valoarea adăugată reprezintă plusul de valoare aplicat de societate
asupra bunurilor și serviciilor din terțe surse. Excedentul brut al exploatării este i ndicatorul care
prezintă acumularea bănească rezultată în urma desfășurării activității de exploatare, urmat de
determinarea rezultatului din exploatare, care poate fi pierdere sau profit. Rezultatul curent este
determinat înaintea impozitării și include p e lângă rezultatul din exploatare și activitatea

52
financiară. În final , se calculează rezultatul net al exercițiului care redă rentabilitatea financiară
a întreprinderii cu care urmează să fie remunerați acționarii.
Pe lângă analiza soldurilor intermediare de gestiune, poziția financiară a unei entități
mai poate fi determinată de o serie de alți indicatori, și anume: capacitatea de autofinanțare,
ratele de gestiun e, ratele de rentabilitate și riscul de faliment. Fiecare dintre acești indicatori
reflectă efi ciența unei întreprinderi și potențialul acesteia pe plan financiar rezultat din
activitatea desfășurată în mod normal.
În vederea transpunerii în practică a i nformațiilor cuprinse în capitolele precedente a le
acestei lucrări, am realizat un studiu de caz sub forma unui diagnostic financiar asupra societății
comerciale TMK ARTROM S.A., în cadrul căruia am apelat la datele financiar -contabile
existente în situațiile financiare, utilizând în principal documentul „Contul de profit și pierdere“.
Astfel, în urma efectuării diagnosticului financiar pe baza analizei soldurilor
intermediare de gestiune și a altor indicatori care reflectă performanța unei întreprinderi, se pot
desprinde următoarele:
 Din analiza soldurilor intermediare de gestiune rezultă că marja co mercială, producția
exercițiului, valoarea adăugată și excedentul brut din exploatare înregistrează valori
pozitive, ceea ce denotă o stabilitate a situației financiare, și totodată, se constată o
tendință de creștere a acestor solduri, ceea ce pe termen l ung poate conduce la un
echilibru financiar permanent și la o mai bună funcționare a întregii activități
desfășurate de entitate;
 Totodată, rezultatele exercițiului financiar (rezultatul din exploatare, rezultatul curent
și rezultatul net al exercițiului) redau faptul că are loc o creștere a valorii lor, în special
în anul 2017 când exercițiul financiar înregistrează v alori mult mai ridicate față de anii
precedenți, punând socie tatea într -o postură favorabilă în vederea luării unor decizii
financiare;
 Capac itatea de autofinanțare, de asemenea, înregistrează valori pozitive în toți cei trei
ani de analiză, reflectând potențialul de creștere economică a entității;
 Ratele cinetice întrevăd faptul că, deși fiecare rată în parte depășește valoarea
recomandată, se consideră a fi o situație relativ normală dat fiind obiectul de activitate
al întreprinderii. Un aspect nefavorabil constatat este acelă că durata de plată a
furnizorilor este mai mică decât durata de încasare a clienților, adică încasarea clienților
se face mai rar decât plata furnizorilor;

53
 Din analiza riscului de faliment se poate constata faptul că întreprinderea are o
probabilitate de producere a falim entului situată între 10% și 30 %, ceea ce înseamnă
faptul că situația societății este una bună, dar re lativ dificilă.
Având în vedere situația societății analizate, TMK ARTROM S.A., se pot recomanda
următoarele:
o Creșterea gradului de valorificare a producției prin îmbunătățirea activității de
marketing.
o Realizarea unui proces decizional și a unei analize riguroase în urma cărora să reiasă
neregularitățile existente și să se adopte acea decizie care să conducă la corectarea
acestora și, în final, la perfecționarea activității.
Concluzionând așadar, o bună cunoaștere a informațiilor financiar -contabile are o
importanță deosebită pentru agentul economic în vederea de sfășurării activității în condiții
normale, de dezvoltare și de maximă eficiență, prin urmare este cunoscut faptul că întocmirea
documentelor fin anciar -contabile este obligatorie pentru orice entitate, dat fiind faptul că
aceste a sunt cele care servesc la înregistrarea, prelucrarea și centralizarea operațiunilor
economico -financiare realizate în cursul unei perioade de către o întreprindere.
Realizând o analiză riguroasă a întregii activități desfășurate de S.C. TMK ARTROM
S.A., se constată faptul că întreprinderea are un potențial mare datorită tuturor rezultatelor în
creștere obținute prin calcularea indica torilor relevanți, astfel că benefi ciază de o paletă largă
de opțiuni în ceea ce privește viitoarele activități și în ceea ce privește multitudinea deciziilor
financiare din care poate alege . Acestea pot fi atât decizii de investire, precum cea din anul
2017, care i -a adus entității un plus de valoare și un câștig semnificativ , cât și decizii viitoare
de finanțare sau posibilitatea luării unei decizii în ceea ce privește politica dividendelor.

54
Bibliografie
1. Brezeanu Pe tre, Finanțe corporative , Vol. I, Editura C.H. Beck, București, 2008;
2. Ciolan L. Ioan, Optimizarea deciziilor în investiții , Editura Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1975 ;
3. Dragota Victor, Obreja Laura, Ciobanu Anamaria, Dragota Mihaela, Management
Financiar , Vol. II, Editura Economică, București, 2003 ;
4. Feleagă, N., Dincolo de frontierele vagabondajului contabi l, Editura Economică,
București ;
5. Lezeu, D.N., Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii , Editura Economică,
București, 2004 ;
6. Mihalciuc Camelia (lect. univ. dr.), Contabilitate financiară aprofundată , note de curs,
Suceava, 2008 ;
7. Nicolescu Ovidiu – coordonator, Sistemul decizional al organizației , Editura
Economica, București, 1998;
8. Niculescu Ovidiu, Verboncu Ioan, Fundamentele managementului organizațional ,
Ediția I, Editura Universitară, 2008 ;
9. Stancu Ion, Politici financiare ale întreprinderii , note de curs, ASE București, 2000 ;
10. Stancu Ion, Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderii. Analiza și
gestiunea financiară , Editura Economica, București, 1996 ;
11. Vasile Ilie, Gestiunea financiară a întreprinderi i, Editura Meteor Press, București,
2010 ;
12. http://www.bvb. ro/FinancialInstruments/Details/FinancialInstrumentsDetails.aspx?s=
ART consultat la 07.06.2018;
13. http://www.tmk -artrom.eu/tmkartrom_annual_reports
14. http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2009 -02/9_CONSTANTIN_CARUNTU.pdf