I. Chesarie Păunescu (1988 1975) [613357]

1
I. Chesarie Păunescu (1988 – 1975)

I.1. Viața episcopului Chesarie Păunescu
Credinciosul ierarh Chesarie Păunescu s -a aflat la păstorirea episcopiei Constanței și
Dunării de Jos aproape trei decenii și a reprezentat o figură dominantă și luminoasă între
arhiereii români în perioada comunistă.
Născut din părinți credincioși, Toma (învățător) și Iordana , în județul Dolj, comuna
Armăneș tii de Sus, satul Dobroteș ti, la data de 17 ianuarie 1888. Chesarie , care la Sfântul
Botez primise numele de Cezar, a fos t atras de mic copil să slujească altarului. El frecventează
atât Seminarul din Râmnicu Vâlcea, Sfântul Nicolae și cel din București, Ulterior, Facultatea
de Teologie din București, absolvită în 1910 , iar mai apoi se va dedica slujirii lui Dumnezeu .1
În 1911 va ocupa cea dintâi funcție în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și anume
aceea de pedagog al Seminarului Central din capitala țării. Ulterior, viitorul episcop Chesarie,
la numai un an distanță, va fi numit secretar al Seminarului din Râmnicu -Vâlcea. În 1913 va fi
hirotoni t diacon, iar în 1914 va renunța la viața de mirean și este tuns în monahism , primind
funcția de ierodiacon în cadrul Episcopiei Hușilor , pentru mănăstirea Dobrovăț. Ulterior, va fi
promovat în fu ncția de arhimandrit de scaun, devenind un slujitor de seamă al catedralei din
Huși. El va fi mai apoi hirotonit iemonah în anul 1915, iar doi ani mai târziu va hirotoni
arhimandrit. Timp de patru ani, între 1919 și 1923, Chesarie va ocupa funcția de director al
cancelariei. În 1923, el va fi numit vicar al episcopiei Hușilor. A rămas aici până în jurul
anului 1929 , atunci când fi hirotonit preot, în data de 1 martie , în cadrul Arhiepicopiei
Bucureștilor, rămânând ulterior aici până în vara anului ce a urmat .2
Relatările contemporane acestuia îl descriu pe arhimandritul Chesarie ca fiind un
monah deosebit, smerit, sârguincios față de săvârșirea sfintelor slujbe și bineînțeles de o
corectitudine desăvârșită. Ascultarea, pentru el, reprezenta un adevărat motto de viață,
dedicându -se atât sfintel or slujbe comune cât și viețuirii ca monah. A fost considerat un
adevărat duhovnic. Evlavia sa o putem cunoaște datorită duhovniciei sale unanim recunoscute
cât și datorită sârguinței sale față de tipicul bisericesc.3

1 Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români , Editura Enciclopedică, București, 2002,
pp. 357 -358.
2 Redacția, Alegerea, recunoașterea și instalarea Prea Sfințitului Episcop Dr. Antim la Eparhia Dunării de Jos ,
în revista ,,Biserica Ortodoxă Română”, 1973, nr. 7 -8, p. 739; Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul
teologilor români , pp. 357 -358.
3 Ibidem .

2
Din vara lui 1929, după ce părăsește slujirea catedralei din Huși, Chesarie devine
director al Seminarului de la Cernica4 și ulterior egumen al acesteia .5. Fiindu -i apreciate
calitățile pedagogice, dar și cele didactice, Chesarie va fi numit, la data de 1 septembrie 1930,
profesor de religie la Gimnaziul ,,Ștefan cel Mare” din Iași. Începând cu anul 1932, el va
ocupa aceeași funcție, dar de această dată în cadrul liceului de fete ,,Oltea Doamna” din
același oraș. Mai târziu, la cinci ani distanță, Chesarie va ocupa aceeași funcție la Școala
normală de fete ,,Elena Doamna” din capitala țării.6
Aproximativ zece ani a educat și format mai multe generații de s eminariști care vor
deveni preoți și călugări, proveniți de la mai multe mănăstiri. Printre aceștia mulți se vor
distinge ca ierarhi în vii tor sau drept duhovnici foarte cunoscuți la nivel național. Ulterior, în
1942 va ocupa funcția de director al Seminarului din București, unde învățase de altfel.
Asemeni activității sale de la Cernica, el se dedică, timp de doi ani de zile, datorită exper ienței
acumulate, formării tinerilor seminariști. Este recunoscut tactul său pedagogic ce completa
calitatea sacerdotală și duhovnicia sa aleasă.7
În iarna anului 1944, mai exact la data de 10 ianuarie, directorul Seminarului din
București, datorită activ ității sale neîntrerupte timp de trei decenii, este ales și hirotonit
episcop al Constanței și Dunării de Jos de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Această demnitate o va însoți cu demnitatea caracteristică, dovedindu -și din plin dăruirea
pentru chemarea sa eclesiastică. Mai mult de 25 de ani, Chesarie Păunescu va păstori
episcopia încredințată, unde a avut o activitate rodnică. În acest răstimp restaurează Bisericile
aflate în paragină și hirotonește sute de preoți. Simultan, în scopul susți nerii unei activități
neîntrerupte past orale în cadrul episcopiei sale, a făcut mai multe vizite, unde a coordonat
viața paroh ială și i -a susținut pe preoți în perioada foarte grea a comunismului stalinist.
Episcopul Chesarie s -a preocupat, după cum îi era stilul, de menținerea evlaviei și de
conservarea tipicului bsiericesc în vitregia ocârmurii comunist ateiste.8
În consecință, păstorirea sa coincide cu perioada instaurării regimului comunist în
România și a totalitarismului condus de Gheorghe Gheorghiu Dej. Din punct de vedere
filantropic s -a preocupat de elevii cu deficiențe materiale, doved indu-se un adevărator

4 Data deschiderii oficiale a acestui Seminar a fost 20 octombrie 1929. (Cf. V. Al., Petrescu, Mânăstirea
Cernica, centru de cultură bisericească și artă monahală , în Biserica Ortodoxă Română, 1972, nr. 3 -4, pp. 358 –
361).
5 Arhim. Iuliu Scriban, Știri. Profesorii Seminarului din Mănăstirea Cernica , în ,,Biserica Ortodoxă Română”,
1929, nr. 7 -8, pp. 755 -756.
6 Redacția, Alegerea , recunoașterea și instalarea Prea Sfințitului Episcop Dr. Antim la Eparhia Dunării de Jos ,
p. 739.
7 Ibidem .
8 Ioanichie Bălan, Patericul Românesc , Editura Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2005, p. 665.

3
spirjinito r al învățământului, caracteristică pe care Biserica a avut -o din totdeauna în spațiul
românesc. Foarte importantă este susținerea pr eoților năpăstuiți de regimul comunist, precum
și a călugărilor care apelau la el în scopul susținerii materiale și morale.
A trebuit să facă față prigoanei împotriva Bisericii inițiate mai ales în urma decretului
lege din 1959, care avea drept scop desfi ințarea mânăstirilor și a vieții monahale. Datorită
activității sale filantropice și disidente, putem afirma că păstorirea sa a coincis cu două
perioade distincte: cu perioada persecuției comuniste, însă a avut drept model, pentru a aplica
la nivel de epar hie, viziun ea filantropică și misionară a P atriarhului contemporan al acestuia,
Justinian Marina.
Episcopul Chesarie se retrage în ultimii săi ani de viață (1973 -1975) la Centrul de la
Galați ce aparținea episcopiei. Aici trăiește asemenea unui schimonah, în tăcere, rugăciune și
contemplație, simțindu -și sfârșitul aproape. Astfel, la 30 octombrie 1975, episcopul Chesarie
Păunescu trece la cele veșnice, rămânând în conștiința episcopiei Constanței și a Patriarhiei
Române în general un exemplu de ierarh ce a trebuit să își conducă turma în vitregiile
vremurilor comuniste.9
Episcopul Chesarie, pentru activitatea sa remarcabilă, pe tărâmul neamului românesc,
Conducerea Statului i -a oferit ordinul ,,Steaua Republicii”, clasa III -a, dar și medalia ,,25 ani
de la proclamarea Republici”.10

I.2. Activitatea lui Chesarie în timpul arhieriei sale
În urma morții episcopului Cosma Petrovici și în timpul locotenenței arhiereului
Antim Nica, la data de 26 februarie 1950, Adunarea Națională Bisericească decidea unirea
Episcopiei Constanței cu Episcopia din Galați, conferindu -i titulatura de Episcopia Dunării de
Jos. Ea avea sediul în orașul Galați. Autoritatea administrativă și canonică a noii Episcopii
îngloba județele Tulcea, Constanța, precum și alte raioane: Bujor, Galați, Panciu, Tecuci,
Călmățui, Brăila, Focșani, Făurei. După o lună de zile a fost înscăunat la Galați Chesarie
Păunescu, fiind al optul ea ierarh al acestei Episcopii11. Timp de aproximativ 25 de ani,
Chesarie Păunescu a condus Episcopia cu vrednicie și înțelepciune.
În perioada comunistă, ortodocșii din zona dobrogeană l -au avut întâistătător pe
ierarhul Chesarie Păunescu, considerat astăzi unul dintre cei mai credincioși ierahi din secolul

9 Redacția, Alegerea, recunoașterea și instalarea Prea Sfințitului Episcop Dr. Antim la Eparhia Dunării de Jos ,
p. 740.
10 Ibidem .
11 Redacția, Alegerea și Hirotonia ca Arhiereu a Prea Cuviosului Arhimandrit Mitrofor Chesarie Păunescu , în
,,Tomis”, 1944, nr. 1 -3, p. 3 -4.

4
XX. Episcopia din Tomis avea ca subdiviziune în 1945 322 de par ohii, 33 fiind urbane și 198
rurale, unde se găseau peste 393 de preoți, 340 de cântăreți și 13 diaconi. Fiind susținător al
culturii, episcopul Chesarie se îngrijește de cele mai bune condiții ale Școlii de cântăreți.
Această școală este mutată în anul 19 44 în Medgidia la biserica Sfântul Gheorghe.
Un obstacol deosebit în timpul arhipăstoririi lui Chesarie l -a reprezentat reconstruirea
catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța. În 1951 s -au finalizat lucrările, fiind
prezenți la târnosire a tât Chesarie, noul episcop al Dunării de Jos, cât și patriarhul Justinian.
Vechiul palat episcopal este transformat de comuniști, în 1957, fiind sediu al Muzeului de
Arheologie din Constanța, unde a funcționat timp de 20 ani. Ulterior, este repartizată ace astă
clădire primăriei din piața Ovidiu. În lipsa muzeului, edificiul episcopal este stabilit la
biblioteca județeană. Palatul este recuperat de Episcopie tocmai în 1998, după căderea
comunismului în 1989.12
Venirea comuniștilor la putere a determinat apar iția unor condiții precare pentru
credincioși și pentru cler. În acest context dificil, Biserica Ortodoxă din zona Dobrogei s -a
confruntat cu represiunea poliției politice, mai exact cu Securitatea, care în 1950 a vrut să
impună arbitrar o marionetă obedie ntă regimului totalitar. De aceea, statul marxist a desființat
câteva Episcopii și instituții eclesiastice. Astfel, episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos a
trecut la cele veșnice la 16 decembrie 1948, episcopia fiind administrată o scurtă perioadă de
timp de arhiereul Antim Nica. Similar s -a întâmplat și episcopia Râmnicului care a fost
unificată cu Episcopia Argeșului, sub conducerea lui Iosif Gafton. De asemenea, și Episcopia
Roman s -a unit cu cea a Hușilor. Se unifică Episcopia Caransebeș cu Episco pia Timișoarei,
unde păstorea un nou episcop, Veniamin Nistor, ce a funcționat ca preot militar în timpul
primului Război Mondial.13
Astfel, patriarhul Justinian deschide lucrările Sfântului Sinod la 25 februarie 1950,
când a făcut public cunoscute noile m odificări impuse de comuniști. Arhiepiscopia Sucevei se
unea cu Mitropolia Moldovei, având drept mitropolit pe Sebastian Rusan, iar Episcopia
Dunării de Jos se unea c u Episcopia Constanței14. În consecință, Episcopia Dunării de Jos
devine diviziune administ rativă a Mtropoliei Ungrovlahiei, deși până atunci a fost sub
conducerea Mitropoliei Moldovei. Episcopul Chesarie a condus Episcopia Tomisului până în
anul 1950, când este transferat la conducerea eparhiei Dunării de Jos, deoarece patriarhul

12 Pr. Conf. Univ. Dr. Claudiu Cotan, O pagină din istoria Bise ricii Ortodoxe Române din Dobrogea în secolul
al XX -lea, în ,, Revis ta de studii interdisciplinare C. Stere ”, 2015, nr. 4 (8), p. 129.
13 Ibidem .
14 George Enache, Adrian Nicolae Petcu, Patriarhul Justinian și Biserica Ortodoxă Română în anii 1948 -1964 ,
Editu ra Partener, Galați, 2009, p. 153.

5
Justinian nu a putut să îi impună fie pe Antim Nica, fie pe Teoctist Arăpașul, din cauza
opoziției partidului comunist.
Revenind la personalitatea lui Chesarie, constatăm că acesta era iubitor de cultură și
chiar a tradus mai multe opere teologice valoroase. Și el a f ost prezent la evenimentul
arheologic al descoperirii moaștelor celor șase martiri de la Niculițel, eveniment despre care
vom vorbi mai pe larg în capitolul dedicat lui Gherasim Cristea.
Timp de aproape trei decenii, Chesarie Păunescu s -a dedicat slujiri i sacerdotale,
hirotonind un număr mare de preoți. De asemenea, a fost prezent și s -a implicat în renovarea
mai multor locașuri de cult. Constatăm că dintre toți ierarhii de la Dunărea de Jos, Chesarie a
fost în fruntea eparhiei chiar în timpul cel mai gre u al dominației comuniste, iar aici ne
referim la regimul neo -stalinist al lui Gheorghe -Gheorghiu Dej. Constatăm că refractari în
timpul regimului comunist în ținuturile dobrogene s -au remarcat și preoți ortodocși. În zonă
au existat ca organizații anticom uniste două grupări conduse de că tre Nicolae și Dumitru
Fudulea în zona Tulcii și a lui Gogu Puiu în sudul Dobrogei. Ei au fost prinși în marea
majoritate de către Securitate, sfârșind în închisoriele comuniste. Am făcut această paranteză,
deoarece luptăto rii anticomuniști au fost ajutați și de preoți ortodocși. Astfel, în 1946 are loc
numirea preotului Dumitru Mihăilescu ca paroh la Ciocârlia de Sus, parohie aflată în
protopiatul Cobadin. La slujire era sprijinit de către tatăl său, un preot pensionar, Ata nasie
Mihăilescu. S -a dovedit că Dumitru Mihăilescu se găsea în legătură cu Gogu Puiu și oamenii
săi. S -a demonstrat că el era curierul și le oferea bani din parohie, produse alimentare sau alte
obiecte de uz casnic. El este arestat de securitate în iulie 1949 și condamnat pe viață pentru
înaltă trădare a regimului și colaborare cu inamicul poporului15. În urma condamnării,
părintele Dumitru Mihăilescu trece la cele veșnice. De asemenea, trece prin tot felul de torturi
și preotul din Stejarul, județul Tulcea , Aurel Lazarov, implicat în rezistența ant icomunistă din
Babadag .16
Mai mulți credincioși ortodocși din Dobrogea au fost ridicați de Securitate, fiind
învinuiți că sprijineau pe dezidenți. Alături de cei arestați și trimiși în marile centre de
exterminare au fost și preoți sau teologi, printre care enumerăm pe Stelian Popescu, Teodor
Samoilă, Filimon Bolocan, Emil Oprișan sau Ion Vasiliu. Ei au fost condamnați ulterior la
peste 15 ani de închisoare fiecare. De asemenea, preotul Atanasie Popescu ce a păstor it la
biserica Sfântul Gheorghe din Constanța între 1929 -1951 a fost arestat și condamnat de către

15 Adrian Nicolae Petcu, Mihăilescu, Dumitru , în ,,Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului
comunist ”, Editutra Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2007, pp. 475 -47.
16 Idem , Aurel , în ,,Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist ”, pp. 395 -396.

6
Securitate. Preotul militar Constantin Popescu cu grad de căpitan este arestat de comuniști
pentru agitație publică, condamnat la închisoare, unde a și sfârș it. Totuși, spiritualitatea
ortodoxă dobrogeană a fost sprijinită de către preoți înduhovniciți precum Elefterie Mihail,
starețul de la Dervent, care a fost pus sub urmărire de către Securitate și chiar alungat din
mănăstire. De asemenea, la mănăstirea Te chirghiol preia această sprijinire un alt mare
duhovnic urmărit de Securitate, Arsenie Papacioc. Comuniștii au luat măsuri general
împotriva duhovnicilor din mănăstire în urma decretului 410/1959, când au fost închise mai
multe mănăstiri și alungați din ce le rămase călugării sub 55 de ani.17
În consecință, episcopul Chesarie Păunescu a făcut tot posibilul să îi sprijine pe preoții
eliberați din închisoare în urma decretului din 1964, fiind încadrați ca slujitori în diverse
parohii din Dobrogea sau repuși în vechile parohii. Bineînțeles, episcopul a dus un efort
deosebit în ceea ce privește conservarea unei vieți monahale, deși cele mai multe mănăstiri au
suferit din cauza decretelor aplicate cu stăruință de către comuniști.
În ultima parte a vieții, Chesar ie se retrage la centrul eparhial de la Galați, ducând o
viețuire de sihastru, în smerenie, tăcere și post. Simultan, în activitatea sa administrativă a fost
sprijinit de arhiereul -vicar Gherasim Cristea Constănțeanul, căruia i -a fost profesor la
Seminarul monahal de la Cernica. Fiind încărcat de zile și obosit de altfel de activitatea sa,
trece la cele veșnice la 30 octombrie 1975, fiind îngropat lângă catedrala episcopală din
Galați. După prăbușirea regimului comunist, la data de 4 iunie 1994, are loc des humarea și
așezarea osemintelor acestuia în interiorul catedralei din Galați.18
În 1973, Episcopia Dunării de Jos va avea un nou episcop titular și anume pe Antim
Nica, refuzat de comuniști cu aproape 25 de ani în urmă.

I.3. Faptele și cuvintele de înv ățătură ale episcopului Chesarie
Episcopul Chesarie se dovedește a fi un veritabil ierarh al Bisericii Ortodoxe Române,
împlinindu -și misiunea sa de ierarh și de învățător al preoților din eparhie. Având deplinătatea
harului divin, conducătorul acestei ep iscopii și -a dovedit tactul său pedagogic și exemplu
duhovnicesc deosebit, dedicându -se total Bisericii în toate aspectele posibile.
Alături de alte virtuți, Chesarie este cunoscut datorită fundamentării sale în rugăciune,
urmând și în timpul arhipăstorir ii sale rânduiala monahală de obște. Simultan, chiar și la
bătrânețe era mereu prezent la slujbele arhierești. Din punct de vedere al viețuirii, episcopul

17 Claudiu Cotan, Biserica și statul. Biserica Ortodoxă în secolul al XX -lea, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2009, pp.
155-157.
18 Idem, O pagină din istori a Bisericii Ortodoxe Române din Dobrogea în secolul al XX -lea, p. 131.

7
Chesarie s -a dedicat mult postului și rugăciunii19 pentru a împlini îndemnurile Scripturii.
Foarte lac onic în ceea ce privește vorbitul și foarte învățat. În consecință, sfaturile sale erau
elocvente, fără a se abate sau a însăila ilogic predici fără de substanță. De aceea, vorba sa
scurtă și înțeleptă, urmând tactul pedagogic, era foarte ușor de înțeles d e orice categorie
socială. Așadar, putem afirma că el urma sfatul evanghelic de a vorbi în mod înțelept și
constructiv20. Cunoscând foarte bine scrierile Sfinților Părinți, transpunea în faptă ceea ce
spusese cu secole înainte Sfântul Ciprian al Cartaginei: ,,noi nu vo rbim frumos, dar trăim
frumos” .
În ceea ce privește vizitele pastorale, constatăm că episcopul Chesarie mergea în
parohie pentru a rezolva anumite problematici și pentru a da sfaturi. Tactul său pedagogic și
cultura deosebită erau regăsite din plin la predică, unde poporul îl asculta cu ardoare, mai ales
că regimul comunist, destul de opresiv, oprea omul de la cunoaș terea adevărului scripturistic.
Dragostea față de om se regăsea din plin datorită faptelor sale filantropice. Îndemnurile sale
nu erau anticomuniste și refractare la ordinea socială, ci învăța pe enoriași să trăiască în
comuniunea cu semenii după legea evanghelică.21
Sfânta Împărtașanie re prezenta, pentru e piscopul Chesarie, o cunună pe care o putea
lua doar cel ce slujea cu osârdie lui Hristos.
În unele situații, episcopul Chesarie îndemna pe credincioși să își petreacă viața așa
cum ne recomanda și Sfântul Apostol Pavel, într -o luptă continuă pentru a câștiga ,,cununa
biruinței” (I Corinteni 9, 24 -25). Respectiva cununa despre car e vorbea Chesarie o reprezintă
mântuirea subiectivă a păstoriților săi. Această mântuire, după cum ne prezintă și doctrina
ortodoxă, omul se mântuiește într -un mod sinergic, cu multă chibzuință, deoarece premiul
vine doar în urma unei lupte . Astfel, dobând irea Împărăției cerurilor se câștigă în urma unei
nevoințe neobosite (Matei 11, 12). Episcopul Chesarie se fundamenta pe fapte și nu pe vorbe,
ceea ce recomanda și păstoriților săi. Supunerea față de viața duhovnicească reprezenta pentru
el bucurie și nu o greutate. Duhul evanghelic putea fi păzit numai respectând cuvântul
Mântuitorului.22
Uneori, în predicile Preasfințitului Chesarie, mântuirea reprezenta o reflexie ortodoxă
a iubirii aproapelui. Unirea cu Dumnezeu o reprezenta, în gândirea sa teologică, a devărata

19 ,,Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post” (Matei 17, 21).
20 ,,Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspunde ți fiecăruia”
(Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel 4, 6).
21 https://doxologia.ro/biblioteca/pateric/episcopul -chesarie -paunes cu-un-exemplu -de-viata -duhovniceasca ,
acecesat în data de 28.04. 2020 , accesat în data de 1.04.2020.
22 https://www.crestinortodox.ro/carti -ortodoxe/pateric -romanesc/epis copul -chesarie -paunescu -81807.html ,
accesat în data de 28.04.2020 , accesat în data de 1.04.2020.

8
trăire creștină la care omul a fost chemat. Bineînțeles, această chemare presupune slăvirea
chipului și de asemenea dobândirea asemănării cu Divinul. Iubirea față de aproapele, în
predicile Preasfințitului Chesarie, era în perfectă armonie cu iubi rea de sine, iar iubirea de
sine se reflecta prin iubirea aproapelui .
Urcușul duhovnicesc reprezenta un adevărat motto pentru creștinul ortodox. Unitatea
divină și slujirea evanghelică prin intermediul Bisericii reprezintă o nouă caracteristică a
iubirii aproapelui. În acest sens, părintele duhovnic este cel ce întreține spiritul viu pentru
păstoriții săi. În ceea ce privește fericirea, Preasfințitul Chesarie vorbea despre un raport între
semeni de într -ajutorare, temeiul fericirii într-un mod mai larg.
Referitor la pastoralele sale, Presfințitul Chesarie a reușit să realizeze o punte de
legătură în gândirea sa teologică între moarte și înviere, pe temeiul Morții și Învierii
Domnului nostru Iisus Hristos. În acest sens, viața reprezintă un început spre veș nicie și omul
trebuie să tindă spre b inele obștesc pentru a se desăvâ rși pe sine. Moartea se sfârșește odată cu
venirea lui Hristos, fiindcă aici vorbim de o viețuire harismatică, care înlocuiește întunericul
necunoștinței și al pătimirii. Episcopul Chesar ie vorbea adesea despre scopul ultim al omului,
care este mântuirea, însă, așa cum afirma și Părintele Dumitru Stăniloae, creștinul nu duce o
viață specială, magică, ci se supune voinței divine în ,,împrejurările concrete ale vieții”.23
Viața morală, în vi ziunea episcopului Chesarie, trebuie să se raporteze la Pruncul Iisus
și de aici spre ideea de a fi copil sufletește.24 În acest sens, în epistolele pastorale de la
Nașterea Domnului făcea adesea această remarcă și recomanda creșterea copiilor în spiritul
evanghelic, dincolo de constrângerile sistemului comunist, care secularizase total
învățământul. De aceea, un copil format în spiritul evanghelic va deveni un adult următor al
lui Hristos.25

23 Ioanichie Bălan, op. cit ., p. 667.
24 ,,Și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii , nu veți intra în împărăția
cerurilor” (Sfânta Evanghelie după Mat ei 18, 3).
25 Ioanichie Bălan, op. cit ., p. 667.

9
II. Antim Nica (1908 – 1994)

II.1. Viața episcopului Antim Nica – schiță istorică
Episcopul Antim Nica reprezintă unul dintre cei mai importanți ierarhi ai Bisericii
Ortodoxe Române din secolul trecut. Basarabean de neam, se naște în comuna Bogzănești din
Odorheiul Basarabiei, la data de 24 februarie 1908 și a pr imit numele la botez, Alexandru
Tatăl său, care a decedat în anul 1939, fusese învățător și diacon de sat, iar mama era casnică .
Având mulți copii, părinții lui Alexandru, viitorul episcop Antim, se vor ocupa și cu
agricultura, mai ales că în această perio adă majoritatea intelectualilor aveau astfel de
îndeletniciri.26
El a urmat cursurile S eminarului Teologic din Chșinău , pe care l -a absolvit în anul
1927 și ulterior este admis, în perioada interbelică, la Facultatea de Teologie din același oraș,
singura unitate superioară de învățământ teologic de peste Nistru. El va absolvi în anul 1931
cu distincția ,, Magna cum laude”, iar teza de licență , numit ă ,,Biserica din Bogzești -Orheu”, i-
a fost coordonată de Petre Constantinescu, o persoană foarte controversată . Urmează ulterior
Facultatea de Drept și Litere din Iași și simultan, absolvă ,,Seminarul Pedagogic Universitar”
din aceeași localitate , în anul 1932 .27
Încă de pe băncile facultății, profesorii săi îl considerau o speranță de viitor pentru
Biserica Ortodo xă Română și în special pentru Basarabia, deoarece era fiu al locului,
naționalist de fire în acel spațiu românesc, ocupat mai bine de un secol de ruși. Despre
dascălii săi mărturisea, cu recunoștință, într -un moment ani versar: „Mă gândesc, de asemenea,
la bunii mei dascăli de școală și la toți binefăcătorii mei, acei minunați oameni de inimă care
m-au ajutat și mi -au dat a doua naștere, nașterea spirituală. Unul dintre aceștia este marele
teolog și scriitor Gala Galaction ”28.Într-adevăr, cel mai aproape de inima viitorului
arhiepiscop Antim, dintre dascălii de teologie, a fost preotul profesor Grigore Pișculescu
(Gala Galactîon, după pseudonimul literar). Gala Galaction, care -l remarcase de la absolvirea
Seminarului din Chișinău, unde fusese președintele Co misiei de examinare, va exercita o
mare influență asupra tânărului stu dent Alexandru Nicov. Marele exeget nou -testamentar,
tălmăcitor al Bibliei și prozator deosebit de talentat, l -a îndrumat să intre în monahism și l -a
primit în cercul său intim de tine ri studioși și evlavioși. Recunoștința ucenicului se va

26 Gheorghe Vasilescu, În ziua Învierii a plecat dintre noi Arhiepiscopul Antim Nica al Dunării de Jos , în
,,Biserica Ortodoxă Română”, 1994, nr. 1 -6, p. 196.
27 Ibidem .
28 Redacția (Pr. Eugen Drăgoi), În jurul arhipăstorului. Sărbătorirea înalt Prea -sfințitului Arhiepiscop Antim
Nica Ia aniver sarea zilei de naștere , în „Î ndrumător bisericesc, misionar și patriotic” , vol. IV, Editura
Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1988, p. 65.

10
concretiza, mai târziu, în editarea și publicarea celei mai complete monografii despre iubitul
său dascăl, pe care la solicitarea arhiepiscopului Antim a alcătuit -o preotul Gheorghe Cunescu
(1914 -1995 )29 născut în Susleni, județul Orhei. în prefața acestui volum, ierarhul de la
Dunărea de Jos, cu puțin trecut de vârsta de 80 de ani, scria: „Pe părintele Grigore Pișculescu,
cunoscut ca scriitor sub numele de Gala Galaction, l -am avut profesor, în anii de studii 1927 –
1931, la Facult atea de Teologie din Chișinău. Î i citisem însă anterior unele din scrierile sale de
literatură, captivat de frumusețea exprimării și mărturisirii sale creștine, de vibra țiile unei
credințe fierbinți, optimiste și întremătoare. Pentru prima dată i -am văzut chipul său tolstoian
în preajma vârstei de 50 de ani și l -am auzit vorbind; venea deseori la seminar, predica și
conferenția. La Facul tatea de Teologie l -am văzut zilnic și i -am admirat mai de aproape figura
sa patriarhală car e ne impresiona; i -am ascultat, nemijlocit, de la cate dră cuvântul convins și
convingător de erudit dascăl. Prelegerile sale universitare erau, totdeauna, pe cât de temeinic
ortodoxe, pe atât de clare și explicit deslușite și expuse, însuflețite și zidito are, neuitate. Odată
cu instruirea și educarea noastră teologică, în predicile subjugătoare din capela facultății și în
alocuțiunile frecvente la rugăciunea de seară, în conferințe, în scaunul de duhovnicie, in
convorbiri particulare, ur mărea să sădească în noi, cât mai aprofundat, adevărurile dogmatice
ortodoxe, să trezească, să formeze și să consolideze în inimile noastre c onștiințe creștine,
preoțești”30.
Ulterior, urmează studii doctorale, inițial între 1932 -1934 la Paris și Strasbourg și
ulterior în 19 34-1935 în Anglia și la Beirut.31 Remarcat dc profesorii săi drept un tânăr
înzestrat cu deosebite calități intelectuale, a fost recomandat să urmeze, pentru specializare,
cursurile unor instituții de învățământ teologic superior în străinătate. Astfel, la vârsta de 24
de ani pornește cu emoție și încredere spre Franța, unde avea să urmeze studii la Facultatea de
Teologie Catolică din Strasbourg, înființată în 1702, această facultate a cunoscut o nouă etapă
prin reîn ființarea ei în 190332. ,,Când a pășit în sanctuarul teologic de la Strasbourg, a găsit
acolo urmele unor înaintași care au tăcut, după întoarcerea în țară, strălucită carieră
universitară și au îmbogățit literatura de specialitate de la noi. Ne referim la profesorii Ioan
Popescu – Mălaiești ( 187 4-1953), Haralambie Rovenfa ( 1898 -1946), Mihail Bulacu ( 1898 –

29 Pr. Gheorghe Cunescu, Gala Galacti on, Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1989, p .
488.
30 Arhiepiscop Dr. Antim Nica, Cuvânt înainte , la Pr. Gheorghe Cunescu, vol. cit., pp. 5 -12.
31 Ibidem .
32 Vezi pe larg i storicul acestei instituții la Lec. D r. Adrian Gabor, Perso nalități ale teologiei ortodoxe române
cu studii la Strasbourg. Contribuții ta relațiile inteniniversitare și ecumenice , în vol . ,,Priveghind și lucrând
pentru mântuire ”, Editura Trinitas, lași, 2000, p. 272 -273.

11
1985), Ioan G. Coman ( 1902 -1987), Haralambie Cojocarii ( 1906 -1978), Vasile Sibiescu
(1904 -1989), Constantin Pavel (1907 -2000), Vladimir Prelipcean (1903 -1990) ”.33
Ajuns în Franța, în primul tr imestru al anului 1932, se instalează în rue Thénard nr. 7,
din arondismentul Paris 5. Va trece destul de bine examenele de limbă franceză, după cum ne
încredințează Certificatul de studii franceze moderne, eliberat de Facultatea de Litere din
Strasbourg la 8 martie 1933. Pe o scală de la 0 la 20, va obține note între 12 -14 la probele
scrise și orale .34
Reușește o ascensiune rapidă în cursul honorum. În consecință, este tuns în monahism
în data de 24 iunie 1935 și primește numele de Antim și tot în acest a n, de praznicul Adormirii
Maicii Domnului este hirotonit ierodiacon35. Pe 11 aprilie 1936 urcă în treapta preoțească, ca
ieromonah, iar mai târziu, pe 21 mai 1939 devine protosinghel, urmând ca pe 8 noiembrie să
devină arhimandrit.
Astfel, în vitregul an 1 940 este confirmat drept doctor a cărei teză purta numele
,,Misionarismul creștin între mahomedani în Orientul Apro piat”. Vara anului 1940 va aduce
multă suferință românilor din Basarabia. Prin punerea în aplicare a Protocolului adițional
secret al Pactulu i Ribbentrop -Molotov, sub amenințarea invaziei sovietice, Guvernul Ro –
mâniei retrage armata și administrația românească din Basarabia la 28 iunie 1940. „S -au
refugiat toți ierarhii și consilierii lor eparhiali, pro fesorii Facultății de Teologie cu studenț ii
lor, Seminarul Teologic, mulți preoți de mir și călugări, la care se adăugau alte categorii
sociale, mai cu seamă intelectuali41'4-. Arhimandritul Antim se refugiază la București, unde
este numit preot la Mănăstirea Antim și la Catedrala Patriarhală (iu lie-noiembrie 1940)36.
Numit asistent la Iași în noiembrie 1940, va activa în această calitate didactică până în
septembrie anul următor, când devine vicar la Misiunea Biser icii Ortodoxe Române din
Trans nistria.
În această perioadă, îndeplinește mai multe funcții. Astfel, între septembrie 1935 și
începutul lui octrombrie 1936 deține funcția de misionar eparhial la Chișinău. Ulterior, până
în decembrie 1937 devine prefect de studii la căminul Facultății de Teologie din aceeași
localitate. Urmează a fi exarh peste mânăstirile din Basarabia până la începutul anului 1940.
Ulterior, se refugiază în România în urma ocupării Basarabiei de către Stalin și va sluji la
catedrala patriarhală din iulie până în noiembrie în anul 1940. După aceasta, în noiembrie

33 Ibidem , p. 273 -277.
34 Probele constau în traducerea și analizarea gramaticală a unui text în limba franceză, exerciții de compunere în
franceză și dialoguri referitoare Ia gramatică, istoria Franței și istoria Bisericii creștine.
35 Boris Buzilă, Din istoria vieții bisericești din Basarabia , Bucur ești-Chișinău, 1996, p. 187.
36 P.S. Episcop Antim Nica, vicar patriarhal al Patriarhiei Române – Date biografice – (10 pagini, format A4),
document nesemnat, p. 2.

12
1940 va f uncționa drept asistent universitar în cadrul Facultății de Teologie din Iași. Este
transferat, un an mai târziu, în cadrul Facultății de Teologie din București. Aceasta a fost doar
o numire, fiindcă nu va ocupa efectiv postul în care fusese numit, deoarec e între 15
septembrie 1941 și până la 15 august 1943 va reprezenta Patriarhia Română în Transnistria și
va funcționa drept vicar al celor episcopi, Visarion Puiu și Iulius Criban. Revenind în țară
pentru o perioadă scurtă de timp, el se va întoarce din Tra nsnistria în ajunul Naș terii
Domnului din 1943 .37
Se retrage din Transnistria odată cu oficialitățile române, fiind ulterior hirotonit
episcop în Basarabia pe data de 23 ianuarie 1944. El a fost hirotonit episcop de către
mitropolitolitul Moldovei Irineu M ihălcescu (chiar fostul său profeor și decan -prim de la
Facultatea de Teologie), asistat fiind de episcopul Policarp Morușca, de Arhiepiscoul Efem
Enăcescu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Fostul său, profesor, Arhimandritul Iuliu
Scriban, i -a făcut episcopului Antim un frumos elogiu: ,,Încă de atunci, a scris P.C. Sa, mi -am
dat seama de frunmoasele sale însușiri… S -a dovedit bine pregătit și, nici vorbă, va face slujbă
frumoasă în noua sa ocârmuire”38. În acest scaun va rămâne o perioadă destul de scurtă,
păstorire -Ismail, misiune a sa fiind încheiată aici de evenimentele de la 23 august 1944.
În consecință, în perioada august -decembrie 1944 păstorește ca arhiereu din ordinul
Patriarhiei Române, ulterior fiind ajutor (vicar) pentru episcopul Co sma Petrovici în vederea
refacerii episcopiei Dunării de Jos ce suferise multe distrugeri din cauza invaziei sovietice.
Aici va rămâne timp de un an de zile39. Începând cu decembrie 1945 și până septembrie 1947,
arhiereul Antim Nica va funcționa sau va cond uce, în calitate de director, ,,Internatul Teologic
din București”. Mai apoi, în septembrie 1947, va reveni la Galați sub titulatura de episcop
locotenent ți va păstori aici până în aprilie 1950.
Din punct de vedere oficial, acestea ar fi aspectele propr iu-zise ale biografiei sale
oficiale de până la instaurarea regimului comunist.
Începând cu 1 mai 1950 el va deveni vicar patriatrhal, funcție în care va rămâne timp
de 23 de ani. Fiind un colaborator apropiat al Prea Fericitului Părinte Patriarh Jusitin ian, a
primit sarcina răspunderii în conducerea bisericească centrală, cum ar fi: îndrumarea
învățământului teologic pe toate planurile; trimiterea studenților care studiau teologia la studii

37 Pe larg în Nina Negru, Misiunea Ortodoxă Română de peste Nistru în timpul celui de -al Doi lea Război
Mondial, în vol. ,,Cercetare și istorie într -un nou mileniu ”, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001, pp.
222-253
38 Redacția, Î.P.S. Arhiepiscop Dr. Antim Nica la a 80 -a aniversare , în ,,Biserica Ortodoxă Română”, 1988, nr.
3-4, p. 18.
39 Lect. Univ. D rd. George Enache , Însemnări despre o frumoasă și îndelungată prietenie: arhiepiscopul Antim
Nica și arhimandritul Varlaam Chiriță , în ,,Teologie și educație la Dunărea de Jos”, fascicula IV, Editura
Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2005, pp. 313 -314.

13
în alte țări; a sprijinit comunitățile ortodoxe române din diasp ora; a dezvoltat relații
recumenice între Bisericile creștine, și cele de altă denominațiuni , dar mai ales cu cea
anglicană și cele Vechi orientale ; a militat pentru pace și a mers pentru a ajuta în chestiune în
diferite țări, cum ar fi America, Asia, Afri ca și Europa. A dobândit o bogată experiență în
activitatea eparhială din cadrul centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Preasfințitul
Antim Nica s -a dovedir și un cărturar de seamă, publicând numeroase însemnări, articole și
studii în numeroase reviste, iar cea mai importantă, cel puțin în opinia noastă, publicarea tezei
sale de doctorat, numită ,,Misionarismul creștin între mahomedani în Orientul apropiat”.40
În 1973 devine episcop la Galați, iar ulterior i se oferă distincția de arhiepiscop.
Încetează din viață în 1994, fiind înmormântat în catedrala din Galați.

II.2. Sub omoforul arhieriei
Studiile sale strălucite în țară și în străinătate, remarcabila activitate misionară
desfășurată în cuprinsul Mitropoliei Basarabiei și îndeosebi în Tran snistria, dublate de
activitatea didactică universitară, l -au recoman dat pentru promovarea în treapta arhieriei, cu
speranța – pe care n -a dezmințit -o – că lucrarea sa va fi și mai rodnică în spațiul misionar și
cultural al Bisericii Ortodoxe Române. Astf el, în ziua de vineri, 14 ia nuarie 1944,
arhimandritul Antim Nica este ales de către Colegiul elec toral episcop al Cetății Albe și
Ismailului41. A întrunit 106 voturi din 118 exprimate42. Odată cu acesta, Efrem Tighineanu a
fost ales mitropolit al Basarabi ei, arhim. Chesarie Păunescu episcop al Constanței, iar Antim
Angelescu episcop al Buzăului .43
Hirotonirea întru arhiereu a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Chișinău în ziua de
duminică, 23 ianuarie 1944. A primit harul arhieriei prin mâinile și rugă ciunile mitropolitului
Irineu al Moldovei și Sucevei, arhiepiscopului Efrem al Chișinăului și episcopului Policarp al
Americii (acesta din urmă fiind locțiitorul scaunului episcopal de la Ismail). Din soborul
slujitorilor au mai făcut parte 12 preoți și 5 diaconi .44

40 Redacția, Reînființarea Arhiepiscopiei Tomisulu i și Dunării de Jos , în ,,Biserica Ortodoxă Română”, 1975, nr.
11-12, p. 1482.
41 Scaunul acestei eparhii devenise vacant la 17 septembrie 1943, prin decesul episcopului Dionisie Erhan, care
însă era pensionat de la 1 septembrie 1941. Episcopul Policarp Mor ușca al Americii a deținut locotenența între I
septembr ie 1941 -ianuarie 1944 ( Cf. Pr. Prof. D r. Mircea Păcurariu, Basarabia, aspecte din istoria Bisericii și a
neamului românesc , Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 139 ).
42 Diac . Gheorghe I. Moiscscu, Alegerea P. C. arhimandrit dr. Antim Nica în scaunul de episcop al Cetății Albe –
Ismail , în ,,Biserica Ortodoxă Română ”, 1944, nr. 1-3, p. 105.
43 Paul Mihail, Jurnal 1940 -1944 , Editura Paideia, București, 1998 p. 163.
44 Diaconul Ghe orghe 1, Moisescu, Alegerea P. C. arhimandrit …, p. 117.

14
Noul ierarh va prelua conducerea eparhiei la Ismail în ziua de 10 martie 1944, iar
credincioșilor și clerului le -a fost prezentat oficial duminică, 12 martie, în Catedrala din
Isma il, de către fostul episcop lo cotenent Policarp Morușca . Astfel a început activitatea de
episcop eparhiot, colaborând cu preoții și autoritățile în diverse sectoare de viață bisericească.
Una dintre primele realizări a constituit -o apariția unui nou periodic eparhial, intitulat Duh și
viață, care-și propunea un program e ditorial bogat și bine dozat.45
Evenimentele tulburi pricinuite de cel de -al Doilea Război Mondial nu i -au îngăduit să
poată lucra în eparhia pentru care a fost numit păstor spiritual decât foarte puțină vreme. „în
aprilie 1944 – scria ierarhul Antim mai tâ rziu – a și început evacuarea Episcopiei la Geoagiu
(Ardeal), încât celelalte luni, petrecute în parte în refugiu, n -au fost suficiente nici pentru
luarea de contact și cunoașterea eparhiei”46. Refugiat din fața urgiei sovietice, în august 1944
se va afla I a dispoziția Patriarhiei Române.

II.3. Episcop ajutător la Galați
Ajuns în România, episcopul Antim se află în perioada august -decem brie 1944 la
dispoziția Patriarhiei Române. La solicitarea titularului Episcopiei Dunării de Jos, Cosma
Petrovici, Sinodu l Permanent, în ședința din 23 noiembrie 1944, a aprobat ca episcopul Antim
Nica să fie utilizat Din mărturiile preoților contemporani, episcopul Antim Nica săvâr șea
slujbe arhierești Ia parohii din eparhie, îndeosebi în mediul rural, și încerca să încura jeze
credincioșii și clerul trecuți prin experiența dure roasă a războiului și să le clarifice îndoielile
inoculate de asalturile curen telor socialiste care faceau punți tot mai multe cu ideile comuniste
venite din Rusia Sovietică.
Tânărul arhiereu Antim își putea cu greu stăpâni revolta față de văditele încer cări ale
unor preoți „democrați” de la Dunărea de Jos de a se alinia politicii statului comunist. La o
ședință a Consiliului eparhial din 1945, când episcopul Cosma Petrovici amână diplomatic o
încerc are de a se desemna un îndrumător pentru organizarea filialelor de apărare patriotică în
județul Covurlui, Antim ar fi replicat propunătorilor: ,,Apărarea Patriotică este un avort al
comunismului… Așa că nu vă prea grăbiți, mai ales că comunismul (sic!) va proceda ca în
Rusia, distrugând complet Biserica creștină ”47.

45 Boris Buzilă, Din istoria vieții bisericești.. ., p. 370.
46 Memoriu confidențial din 1 martie 1950 , alcătuit la București și adresat Patriarhului Justinian al Bisericii
Ortodoxe Române, semnat auto graf cu cerneală albastră de Episcop ul Antim Nica, p. 5.
47 Lect. Dr. Adrian Gabor, Adrian Nicolae Petcu, Biserica Ortodoxă Română și puterea comunistă în timpul
patriarhului Justinian , pp. 101; 147.

15
II.4. Încercarea de a ajunge episcop pentru românii din America
Un episod petrecut la începutul anului 1947, al cărui sfârșit nedorit ierarhul Antim l -a
regretat toată viața, a fost cel legat de încercarea de a fi numit episcop al românilor din
America. Episcopia Misionară Ortodoxă Română din America, înființată în primăvara anului
1934, a fost păstorită efectiv de episcopul Policarp Mo – rușca (1883 -1958) până în august
1939, când, aflat în țară, nu i s -a mai permis întoarcerea la eparhia de peste ocean, datorită
reacțiilor adverse ale unor persoane particulare și organizații, care l -au reclamat Sfântului
Sinod și -l declarau indezirabil l a cârma Eparhiei românilor din America48.
Episcopul A ntim a regretat eșuarea acestei șanse care i -ar fi oferit posibilitatea să
scape de corsetul comunist și să se lanseze într -o lucrare pastorală și misionară liberă de orice
servituți, pe măsura capacităților și experienței sale. In anul 1962 mărturisea une i rude
apropiate că „adevărata lui carieră episcopală a fost ratată încă din 1945 (corect 1947), când
nu i s -a admis să se ducă drept (sic !) episcop al românilor tPin America, că de atunci a fost de
două ori la Ambasada Sovietică, unde secretarul de ambas adă i -a propus să se gândească bine
asupra intențiilor ce le are, că de atunci s -a învățat minte să nu creadă în vorbele oficiale,
fiindcă în vreme ce Ministerul de Interne era de acord și -l îndemna pe față, pe din dos i s -au
pus pi edici și totul s -a solda t până l a urmă cu o adevărată interdicție”49.

II.5. Perioada slujirii ca episcop -locotenent la Dunărea de Jos (1947 -1950)
Sfârșitul lunii mai a anului 1947 va aduce în viața Bisericii Ortodoxe Române o
schimbare, datorită aplicării Legii nr. 166 privind pensionarea clerului. Conform acestei legi,
diaconii și preoții care ajungeau la vârsta de 70 de ani erau puși în retragere din oficiu; la fel
se întâmpla și cu membrii clerului care au ocupat anumite funcții administrative, cum ar fi:
vicari administrativ i, consilieri referenți, secretari, inspectori ș.a., dar aceștia erau scoși la
pensie cu 10 ani mai devreme; arhiereii ce nu își mai puteau îndeplini funcțiile lor, din cauza
unor invalidități fizice sau de altă natură, erau puși în retragere la cererea Mi nisterului
Cultelor, doar după ce acesta primea avizul unei Comisii speciale, care era alcătuită din doar
trei membri, în formula adoptată de lege (un delegat al Ministerului Cultelor, unul al
Ministerului Justiției și un delegat al Sfântului Sinod) 50, în codițiile în care lua hotărâri cu
majoritatea membrilor, făcea practic inoperantă orice intervenție sau opoziție a

48 Pr. Remus Grama, Policarp Morușca, primul episcop al român ilor din Americ a. Scrisori din captivitate ,
Editura Eikon, Cluj -Napoca, 2005, p. 66.
49 George Enache, Episcopul Antim Nica și poziția safață de relațiile stat -Biserică în România comunistă , în
,,Analele Universității Dunărea de Jos ”, Galați, fascicula 19, Ist orie, tom II, 2003, p. 170.
50 Teodor Manolache, Pensionarea clerului , în ,,Biserica Ortodoxă Română”, 1947, nr. 4 -9, pp. 270 -272.

16
reprezentantului Bisericii Ortodoxe. În data de 11 septembrie 1947, prin Decretul regal nr.
1834, episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos era pus în retragere din oficiu.51 Măsura
aceasta, luată la presiunile autorităților comuniste, făcea parte din planul noii orânduiri de a
înlătura ierahii ortodocși care refuzau să se alinieze politicii de influență stalinistă. Bătrânul
episcop Cosma (194 7 avea 74 de ani) a mai trăit doar un singur an și câteva luni după ce a
fost îndepărtat din scaunul arhieresc, el trecând la cele veșnice în data de 16 decembrie 1948,
fiind înmormântat lângă biserica Mavromol din Galați.52
Patriarhul Nicodim Munteanu, cu acordul ministrului cultelor, Radu Roșculeț, a
delegat pe episcopul Antim ca locotenent de episcop la Dunărea de Jos, cu îndatorirea de a lua
imediat conducerea acelei episcopii și cere tuturor organelor eparhiale să dea tot concursul
P.S. Episcop Antim N ica, pentru a -și putea îndeplini delegația ce i s -a dat.53 Instalarea în
scaunul arhieresc a avut loc în data de 14 septembrie 1947, ziua Înălțării Sfintei Cruci. O
cruce era și această nouă misiune la care era chemat ierarhul Antim, într -o eparhie care tre cea
prin mari necazuri, într -una din cele mai dificile perioade. Dar necazurile, departe de a lua
sfârșit, vor spor în anii următori, făcându -i și mai anevoioasă păstorirea.
Perioada celor doi ani și junătate de păstorire la Galați, ca episcop -locotenent, a fost
extrem de dificilă dat fiind contextul social, politic și bisericesc al acesteia. Statul trece de la
monarhie la republică, prin abidcarea silită a regelui Mihai la data de 30 decembrie 1947; se
naționalizează principalele mijloace de producție (19 48), intră în vigoare noua Lege a cultelor
(1948). Toate acestea pe fondul sechelelor celui de -al Doilea Război Mondial, al foametei din
1946 -1947 și al reorganizării jurisdicționale a eparhiei (1949).54
În eparhia la care fusese numit, situația era destul de precară. ,Jhtgina vremii, așternută
fără stingherire pe toate clădirile instituției (Episcopia Dunării de Jos, n.n.), începuse să se
aștearnă și peste suflete – consemna oficiosul eparhial în toamna anului 1947. Un simțământ
de îngrijorare umplea deopot rivă inimile clerului eparhiei, cum și pe acelea ale credin cioșilor.
Prestigiul Bisericii era în scădere, iar activitatea ei se simțea tot mai puțin în viața socială, în
frământările zilelor de azi… O schimbare în conducerea Eparhiei Dunării de Jos era așteptată

51 Ibidem , p. 273.
52 Casian, Episcopul Dunării de Jos, Se reîntorc arhiereii în catedrală , în ,,Anuar ”, Editura Episcopiei Dunării de
Jos, Galați, 1996, pp. 98 -102.
53 Decizia patriarhului Nicodim de numire a episcopului Antim ca locotenent la Dunărea de Jos publicată în
,,Vestitorul”, iulie -octombrie 1947, nr. 7 -10, pp. 217 -218.
54 Pr. Eugen Drăgoi, Preoți și ierarhi de seamă la Dunăr ea de Jos. 1964 -1989 , Editura Episcopiei Tomisului și
Dunării de Jos, Galați, 1990, pp. 49 -50.

17
cu ani în urmă. P.S. Episcop Cosma, fiind suferind și înaintat în vârstă, nu mai avea putința să
privegheze, să îndrumeze și să stimuleze activitatea și viața eparhială ”55.
În anul 1949, Episcopiei Dunării de Jos i se va modifica componența terit orială
primind titulatura de Episcopia Galaților (având jurisdicție teritorială asupra eparhiilor
Hușilor și Dunării de Jos; județul Tulcea va trece în administrarea Episcopiei Constanței),
intrând în autoritatea canonică a Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Ca urmare, o parte din
bunurile Episcopiei Hușilor care se desființează va fi cedată Episcopiei Galaților.56 Numărul
parohiilor pe care le avea în pază acum episcopul Antim Nica a crescut de la 203 la 497.57 În
acest context, episcopul Nica readuce Școala d e cântăreți bisericești, precum și Fabrica de
lumânări de la Mănăstirea Cocoș la Galați, va completa posturile de subprotoierei la reședința
fiecărei plase (pentru teritoriile noi intrate sub jurisdicție) și organizează diferite conferințe
preoțești cu car acter cultural -misionar.58
Fără îndoială, Antim Nica era un ierarh extrem de curajos, apărându -și principiile și
convingerile religioase, care coincideau de fapt cu cele ale Bisericii în dreptul căreia slujea,
reușind să întindă cât mai mult coarda relații lor dintre el și statul comunist. În martie 1948 i -a
reproșat inspectorului Ministerului Cultelor, preotul Frârșeroțu, impunerea peste voința lui de
episcop a unui protopop la Galați, slujitor care nu vrea să -și îndeplinească îndatoririle ce i se
cuveneau, mai ales aceea de a însoți pe episcop în toate ocaziile. Când protopopul în cauză a
afirmat că el trebuie să țină legătura și cu oamenii statului comunist, atunci episcopul Antim îl
pune la punct, spunându -i într -un mod sec: ,,Întâi bisericescul și pe urm ă politicul”59.
În activitatea sa din eparhie, episcopul -locotenent Antim trebuia să fie extrem de
prudent, știind că orice mișcare îi este monitorizată și că se caută probe pentru a -1 incrimina
ca persona non grata pentru regimul comunist. Serviciile de se curitate sperau, în 1947, ca
acesta să fie „câștigat p entru linia acțiunii guvernului ,,și să facă „angajamentele de onoare”60.
Astfel, între sarcinile trasate Direcției Regionale a Secu rității Galați, pentru perioada 7
noiembrie – 30 decembrie 1949, se nu mărau și: „Urmărirea îndeaproape a activității

55 Întru mulți ani. Stăpâne!, în „Vestitorul“, 1947, nr. 7 -10, p. 211.
56 ,,Vestitorul”, 1949, nr. 5 -6, p. 12.
57 ,,Vestitorul”, 1949, nr. 1 -4, pp. 7 -8.
58 Pr. Euge n Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos. 1864 -1989 , p. 50.
59 Lect. Dr. Adrian Gabor, Adrian Nicolae Petcu, Biserica Ortodoxă Română și puterea comunistă în timpul
patriarhului Justinian , în Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universita tea București , anul II, 2002 , p.
106, 139.
60 Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945 -1958 , vol. 1,
Editura Institutului Național pe ntru Studiul Totalitarismulu I, București, 2001 , p. 53. Raport politic ante 15
februarie 1946.

18
episcopului Antim Nica și a protejaților săi; pătrunderea informativă în mediul grupului de
preoți basarabeni, pentru a cunoaște activ itatea și acțiunile aces tora”61.
Am prezentat doar câteva aspecte legate de perioada slujirii ca episcop în perioada
1947 -1950. Bineînțeles, activitatea episcopului Antim Nica în această perioadă este mult mai
fructuoasă decât ceea ce am prezentat, dar vom încerca să ne rezumăm, pe parcursul acestei
lucrări, cât mai mult la aspectele legate de ierarhii tomitani în perioada comunistă, de aceea
despre perioada petrecută ca vicar -patriarhal (1950 -1973) vom vorbi succint, ducându -ne cu
prezentare spre perioada slujirii sale ca episcop eparhiot la Dunărea de Jos din perioada 1973 –
1975.

II.6. Episcop -vicar patriarhal (1950 -1973)
O adevărată bătălie a purtat patriarhul Justinian cu puterea comunistă pentru numirea
lui Antim Nica în funcția de episcop -vicar patriarhal. Prin contopirea eparhiilor Constanței și
Galaților, la sfârșitul lu nii fe bruarie 1950, așa cum am arătat, episcopul Antim, rămas fară
eparhia unde fusese locțiitor, este preluat de către Justinian sub protecția sa (pa – triarhul
Justinian era legat de episcopul Antim prin faptul că primise hirotonirea întru arhiereu, în
august 1945, prin mâinile acestuia, ale mitropolitului Moldovei Irineu Mihâlcescu și
arhiereului -vicar Valerie Botoșăneanul )62; acesta îl propune împreună cu arhiereul Teoctist
Arăpașu pentru ocuparea celor două posturi de episcopi -vicari de la Patriarhie. „ Dacă Teoctist
a fost acceptai fară multă opoziție, Antim Nica a fost respins categoric“. Patriarhul Justinian
trimite Comitetului Central al Partidului Comunist Român un raport confidențial al
episcopului An tim, prin care in mod diplomatic îl așază pe ace sta într -o lumină favorabilă față
de puterea comunistă, apelând la aprecierile laudative ale ierarhilor ruși față de episcopul
Antim și justificând unele accente la adresa sovieticilor aflate în cărțile scrise de acesta pe
când activa în Transnistria63. Com uniștii nu s -au lăsat convinși însă dc astfel de argumente. în
aceste condiții, Justinian face un act de mare curaj: îl numește cu de la sine putere pe Nica
vicar patriarhal, punând autoritățile în fața faptului împlinit… Pentru a nu irita pe patriarh,
puterea acceptă în cel e din urmă pe Antim ca vicar ”64. În întâmpinarea acestei măsuri,
probabil la su gestia patriarhului Justinian, episcopul Antim Nica îi prezintă întâistă – tătorului
Bisericii Ortodoxe Române un Memoriu confidențial (la 1 martie 1950), av ând în vedere

61 Adrian Nicolae Petcu, Securitatea și cultele în 1949 , în vol. cit., p. 197.
62 Alexandru Moraru, Biserica Ortodoxă Română între anii 1885 -2000 , Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 295.
63 Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit ., pp. 236 -237.
64 George Enache, Ortodoxie și putere politică în România contemporană , Editura Nemira, București, 2005, pp.
137-138; 284 -285.

19
„unele informații tendențioase ce au fost puse în circulație în preajma proiectatelor alegeri
pentru scaunul episcopal de la Galați, informații provenite de la persoane interesate și de rea –
credință”65. Scopul memoriul ui era de a „demonstra” că fostul cpiscop -locotenent de la Galați
nu era un antidemocrat și de a i se găsi o întrebuințare „potrivit pregătirii și experienței“ de
care dispunea.
Noul episcop -vicar patriarhal Antim Târgovișteanul a fost instalat în cel de -al doilea
post de episcop -vicar al Patriarhiei Române sâmbătă, 29 aprilie 1950, în prezența
funcționarilor Administrației Patriarhale. În cuvântarea rostită cu acest prilej, Î.P.S. Patriarh
Justinian a arătat că și P.S. Antim Târgovișteanul, ca și P.S. Teoctist Botoșăneanul, s -a
dovedit în timpul în care a condus Eparhia Galaților ca episcop -locotenent, un organizator
plin de energie și un adânc înțelegător al nevoilor Bisericii noastre, dar și al vremurilor de
adânci prefaceri pr in care trece poporul nostru…”66. Cu acest prilej, i erarhul instalat în noua
răspundere adminis trativă își mărturisea satisfacția de a putea lucra de aproape cu Patriarhul
țării și că se va putea împărtăși din înțelepciunea și dinamismul acestuia .
Timp de 23 de ani va onora această responsabilitate, școlin du-se de plin în tainele
Cancelariei Patriarhale și acumulând o bogată și temeinică experiență administrativ –
bisericească. Colegul său de atunci din Cance laria Cance laria Sfântului Sinod, episcopul -vicar
patriarhal Teoctist Botoșăneanul, își amintea la 7 ani după adormirea întru Domnul a
arhiepiscopului Antim: Jn activitatea de zi cu zi, la Cancelaria Sfântului Sinod fi în lucrarea
arhierească (episcopul -vicar Antim, n.n.), s -a impus cu o prestanță deosebită. Meticulos și
riguros în actul de cancelarie, d ădea acestuia autoritatea și substanța ce se impuneau la nivelul
Patriarhiei, incât se poate spune, pe drept cuvânt, că a format o tradiție în tfcest domeniu și a
lăsat o amintire de neșters pentru cei ce -l evocă încă și chiar pentru cei ce vor auzi de ace astă
manieră de lucru. Fără a fi copleșit de atribu țiile administrative, și -a desjașurat misiunea
arhierească cu acel har sfânt și înălțător «cu voce tare și cu glas înalt», încât slujirea sa la altar
și cuvântul său de la amvon au rămas înscrise în sufle tele celor cărora le -a dat arhiereasca
binecuvântare și le -a adresat cuvânt părintesc, ziditor de suflet.67
În privința puterii comuniste, a fost mult mai prudent decât în perioada când s -a aflat
la Galați. Se achita corect de îndatoririle sale, dar se fere a să se afișeze public prea mult. Nici
prieteni intimi nu -și facea decât după multe și atente tatonări, de teama de a nu se confesa în
fața lor și a nu fi denunțat. O excepție o reprezenta doctorul Gheorghe Gheorghian, fost

65 Memoriu , p. 1.
66 Redacția, Instalarea noilor episcopi -vicari a i Patriarhiei Român e, în ,,Glasul Bisericii ”, 1950 , nr. 4-5, p. 73.
67 Din Mesajul Preafericitului Teoctist. Cf. In memoriam – arhiepiscop ul Antim Nica, în vol . „Biserică, misiune,
slujire“, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001, p. 273.

20
primar al capitalei, taxat de Se curitate drept „activist mistic religios”68. Din notele informative
date Securității de către o rudă apropiată a lui Antim, cu numele de cod „Vlaicu Petre“, în
1962, aflăm însă care era starea sufletească a episcopului -vicar. Astfel, vlădica Antim
considera că întrucât „Biserica trece prin momente destul de dificile, se cere multă abilitate și
o diplomație extraordinară pentru a face față tuturor cerințelor de ordin politic… Ca să poată
exista (Biserica), trebuie să evadeze din sistemul dogmatic în care a trăit și să fie mai
elastică… Din punct de vedere intelectual și moral (Antim) se simte ca un invalid ce nu se
poate mișca și i -ar părea foarte rău dacă într -adevăr n -ar mai fi posibilități de îndreptare și că
este obligat să accepte că lupta Bisericii c reștine cu ateismul comunist este o palidă rezistență
de paradă destinată a salva prestigiul simbolului Crucii. Singurul reazem al Bisericii sunt
țăranii care, rău loviți de colectivizare, își deplâng necazurile la porțile bisericilor și că
învierea tot pr in ei va veni“69. Istoricul George Enache, pe baza docu mentelor din Arhivele
Securității surprinde, cu pertinență și obiectivitate, frământările episcopului Antim din această
perioadă, dar și clarviziunea sa asupra situației Bisericii Ortodoxe din spațiul comunist,
constrânsă să -și creeze un modus vivendi. Este și motivul pentru care cităm un pasaj mai lung
din eseul Domniei Sale. „Discuțiile (cu rudenia sa) – scrie domnul Enache – arată o preocupare
activă și constantă a episcopului pentru viața politică i nternațională, față de conflictul est -vest
și cum acesta poate influența viitorul României. El încearcă să găsescă semnele care ar putea
prefața o eventuală prăbușire a sistemului comunist, fapt de care este convins, deoarece un
regim nu poate dura dacă es te construit pe minciună. Or, spune Antim Nica, nu s -a înfăptuit
nimic din idealurile de prosperitate ale comunismului, existând toate premisele unui adevărat
«război al săracilor», care să lupte pentru libertate și un trai decent. Marele lui regret este î nsă
că la această luptă nu participă mai consistent și Bise rica Ortodoxă Română, urmând modelul
Bisericii Catolice, pe care o respectă, dar ca ierarh ortodox este îngrijorat că Biserica sava fi
percepută, în opoziție cu cea Catolică, drept o instituție ob edientă puterii comuniste. E
regretabil acest lucru, pentru că și Biserica Ortodoxă încearcă pe diferite căi să păstreze viața
religioasă în rândurile credincioșilor, însă nu dispune de mijloacele necesare pentru o
confruntare deschisă, mai ales că 90% din ortodocși sunt incluși în lagărul comunist. E nevoie
de diplomație, compromis, practica discursului dual, acțiuni prin care s -a reușit păstrarea
multor lucruri bune pentru Biserică, dar Antim se întreabă până când? Statul se poate hotărî la
un moment dat să lichideze definitiv conturile cu Biserica, iar de partea cealaltă este extrem
de greu și frustrant să -ți cenzurezi mereu adevăratele opinii… El speră că oamenii vor înțelege

68 Cristina Păiușan, Radu Ciuc eanu, op. cit ., p. 222 (Notă a D.G.S.P din 9 octombrie 1950).

21
corect care este situația și nu vor condamna Biserica pentru ceea ce face. Câ nd arată că s -a
realizat un echilibru în raporturile stat -Biserică în Ro mânia comunistă, de «coexistență
pașnică», el pune acest fapt pe seama puterii pe care o are sentimentul religios în sufletul
oamenilor și pe care statul nu poate să -l facă să dispară . El afirmă diferența radicală de
viziune dintre cele două puteri, cea laică și cea religioasă, care nu pot decât co exista, fiind
imposibil ca religiosul să fie absorbit de politic. Prin urmare, echilibrul s -a realizat în urma
unei confruntări, în care fi ecare parte a calculat și a găsit c ea mai bună soluție pentru sine”70.
Antim Nica este, fără îndoială, arhitectul implicării Bisericii Ortodoxe Române în
ecumenism. Patriarhul Teoctist mărturisea, cu prilejul în mormântării arhiepiscopului de la
Dunărea de Jos, că pe când era episcop – vicar patriarhal, episcopul Antim devenise „maestrul
politicii noastre externe bisericești, în înțelesul cel mai frumos al cuvântului, de refacere a
legăturilor noastre cu toate patriarhiile ortodoxe, cu toată lumea creștină, c u forurile
internaționale. Și ca cel care cunoștea personalități din teologie și din cultură, a călătorit mult
în această calitate, a dus peste mări și țări, din America până în India, până în Abisinia și
Africa imaginea Bisericii noastre… și a prezentat acolo teologia noastră ortodoxă, el însuși
fiind un profund cunoscător al teologiei ortodoxe, nerămânând niciodată fară răspuns în fața
celor care și astăzi ne agresează pe noi, pe ortodocși, și acasă și peste hotare, nerămânând
niciodată fară răspuns, pe ntru că or todoxia este aceasta pe care o trăim noi”71. „Ani de -a
rândul – remar ca și mitropolitul Antonie al Ardealului – (Antim Nica) a fost în Patriarhia
Română cel care a dat un profil de orientare precisă în ecumenism. Mulți par a uita că el este
cel care, cel dintâi, a pus bazele acestei orientări ecumen ice a Bisericii Ortodoxe Române”72.
Episcopul Antim Nica a contribuit la integrarea Bisericii Ortodoxe Române, în 1961, în
Consiliul Ecumenic al Bisericilor.73
Dintre întrunirile internaționale la care a participat în răstimpul cât a fost episcop -vicar
patriarhal, consemnăm: Adunarea pentru Pace de Ia Praga, 1961, a doua Conferință
Panortodoxă de laRhodos, 1963,apatra Conferință Panortodoxă de la Rhodos, 1968;
Conferința Lambeth, 1968, Festivitățile de la Cairo pentru Comemorarea a 1 .900 de ani de la
Mutarea la Domnul a Sf. Evanghelist Marcu, 1968; Prima Conferință Mondială a Religiilor
pentru Promovarea Păcii de la Kyoto, 1970.

70 George Enache, Episcopul Antim Nica și poziția sa …, pp. 165-166; Idem, Ortodoxie și putere politică …, p.
287.
71 Redacția (Pr. Eugen Drăgoi), În jurul arhipăstorului …, p. 47.
72 Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, O zi de sfântă unitate , în ,,Călăuza ortodoxă”, 1994, nr. 73 -74,
p. 4; Idem, Pe treptele slujirii creștine , vol. 2, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1997, p. 242.
73 Gheorghe Vasilescu, În ziua Învierii a plecat dintre noi Arhiepiscopul Antim Nica al Dunării de Jos , p. 195.

22
II.7. Episcop eparhiot la Dunărea de Jos (1973 -1975)
Suferința fizică pe car e o purta de mai mulți ani episcopul Chesarie Păunescu al
Dunării de Jos l -a îndemnat să ceară pensionarea, în martie 1973. Avea 85 de ani și a mai trăit
încă doi, până la decesul său survenit în ziua de 30 octombrie 1975. De altfel, încă din 1970,
episcop ul Che sarie primise un ajutor în persoana Preas fințitului Arhiereu -Vicar Ghe rasim
Constănțeanul, actualmente episcop nonagenar al Eparhiei Râm nicului. în această situație, la
10 iunie 1973, Colegiul Electoral Bisericesc alege ca episcop eparhiot la Galaț i pe epîscopul –
vicar patriarhal Antim Târgovișteanul.74
Înscăunarea episcopului Antim pe tronul episcopal al Dunării de Jos s -a petrecut în
ziua de duminică, 19 august 1973, în Catedrala Episcopală. însuși patriarhul Justinian, în
calitate de mitropolit al locului, va conduce festivitățile, la care au mai luat parte mitropolitul
de atunci al Olteniei, Teoctist, viitor patriarh al B.O.R., episcopul A ntim al Buzăului j
episcopul -vicar patriarhal Roman Ialomițeanul, arhiereul -vicar Gherasim Constănțeanul,
nume roși preoți și un mare număr de credincioși. Cui prilejul întronizării, patriarhul Justinian
declara public: „în conformitate cu legiuirile noastre bisericești și cu vechile rânduieli ale
Bisericii Ortodoxe, îți încredințăm astăzi, cu multă bucurie și cu frățească dragoste, cârja de
arhipăstor al Episcopiei Dunării de Jos. Prețuindu -ți calitățile alese și activitatea rodnică
depusă în slujba Sfintei noastre Biserici, Co legiul Electoral Bisericesc te -aales cu unanimitate
de voturi, să păstorești pe credinc ioșii din această eparhie, devenită vacantă prin retragerea la
pensie a Preasfmțitului Chesarie Păunescu… La o asemenea ocazie solemnă, a înmânării cârjei
chiriarhale, țin să exprim satisfacția deosebită pe care o trăim cu toții pentru faptul că această
eparhie – cu trecut istoric de o mare însemnătate în viața Bisericii Ortodoxe Române -primește
astăzi un ierarh vrednic și încercat care ne dă siguranța câ -și I va îndeplini cu cinste și
vrednicie înaltele răspunderi ce îi revin. Certitudinea aceasta se în temeiază pe întreaga
activitate pe care Preasfinția Ta ai depus -o cu neobosită râvnă, vreme de aproape un sfert de
veac, în înalte funcții de răspundere… Ca apropiat colaborator al Nostru, ai condus cu multă
competență sectoarele de lucru ce ți s -au încr edințat la Administrația Patriarhală și la
Arhiepiscopia Bucureștilor, fiind de mare folos Bisericii noastre cu bogata zestre
cărturărească și cu larga experiență administrativ -pastorală a Preasfinției Tale. Am apreciat
aportul substanțial la îndrumarea în vățământului nostru teologic, la trimiterea studenților
teologi români in străinătate, in vederea desăvârșiriipregă tir ii lor pentru nevoile actuale ale
Bisericii, precum și la conducerea serviciului relațiilor externe bisericești unde te -ai

74 Pr. Prof. Eugen Drăgoi, Arhiepiscopul dr. Anti m Nica, prinos la centenarul na șterii: 1908 -2008 , Editura
Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2008, p . 86.

23
remarcatprint r-o activitate stăruitoare de dezvoltare a contactelor ecumenice inter ortodoxei și
intercreștine și de sprijinire a comunităților ortodoxe române de peste hotare… De asemenea,
ai desfășurat o bogată și pilduitoare activitate la Centrul Eparhial al Arhie piscopiei
Bucureștilor, unde te -ai inițiat și ai deprins aproape toate lucrările și prob lemele care se pun
unui condu câtor de eparhie. Folosim acest prilej pentru a -ți aduce vii mulțumiri, pornite din
adâncul inimii pentru colaborarea sinceră și pentru pasiunea cu care te -ai dăruit slujirii
intereselor noastre bisericești75”. „Să faci din Episcopia Dunării de Jos – adăuga patriarhul
Justinian în cuvântul sâu – o eparhie fruntașă, care să sădească mulțumiri și bucurii cât mai
adânci, atât în sufletul clerulu i și credincioșilor ei, cât și în al e tuturor celor ce o vor vizita”76.
Începându -și activitatea la Dun ărea de Jos în toamna jiului 1973, în ciuda vârstei
înaintate (avea 65 de ani!), s -a preocupat de toate aspectele vieții bisericești, inițiind
programme de activități și oferind modele și mijloace de lucru de la nivelul Centrului
Eparhial, până la cea din urmă parohie. Domeniile predilecte ale lucrării sale de arhipăstor
erau cel misionar, liturgic și edilitar. Nu a neglijat însă nici celelalte aspecte ale activităților de
care răspundea în ansamblu. „Venind la cârma acestei eparhii în anul 1973, ca episcop și apoi
în 1975, ca arhiepiscop – consemna arhimandritul Ieronim Motoc, vicar administrativ – Î.P.S.
Antim a pornit la lucru cu însuflețire și încredere pe vadul neobositelor strădanii plăc ute lui
Dumnezeu și oamenilor. Î ntre timp, roadele nu au întârziat să se arate, darul Domnului fiind
prezent în toate“77. înconjurat de colaboratori destoinici și experimentați, energicul ierarh a
putut să se angajeze la activități bisericești în care visa de mult. între cei care l -au sprijinit cu
sfatul, munca și pricepe rea lor s -au numărat părinții consilieri eparhiali: dr. Neculai Gros u
loan Teoharie , Costică Mohonea , Igor P. Jechiu.78
O activitate de excepție , pe componentele administrativ e, cultural e și duhovnice ști, a
desfășurat arhimandritul Ieronim Motoc (1915 -1990) în calitate de vicar administrativ la
Centrul Eparhial (1950 -1958; 1965 -1986) și colaboratorul cel mai apropiat al arhiepiscopului
Antim în Cancelaria eparhială. Posedând o solidă cultură teologică și laică, având o
îndelungată experiență admi nistrativ -bisericească și o mare capacitate de echilibru interior, cu
o fire blândă și împăciuitoare, părintele Ieronim, de veșnică amintire, a fost cel pe a cărui

75 Pr. Dr. Neculai Grosu, Alegerea și recunoașterea în funcțiune și înscăunarea Prea Sfințitului Dr. Antin Nica ,
Episcopul Dunării de Jos , în ,,Glasul Bisericii”, 1973, nr. 7-8, pp. 814 -815.
76 Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Apostolat social , vol. 12, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Or todoxe Române, București, 1976, p. 53.
77 Arhim. Ieronim Motoc, Organizarea și activitatea actuală a Arhie piscopiei Tonusului și Dunării de Jos , în
vol. „Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos în trecut și astăzi“, Ed itura Arhiepiscopiei Tomisului ș i Dunării
de Jos, Galați, 1981 , p. 57.
78 Pr. Prof. Eugen Drăgoi, Arhiepiscopul dr. Antim Nica, prinos la centenarul naș terii: 1908 -2008 , pp. 89 -90.

24
muncă benedictină și discreție s -a bizuit cel mai mult arhiepiscopul Antim79. După
pensionar ea acestuia, postul de vicar administrativ l -a deținut, între anii 1986 -1990, protosin –
ghelul Ștefan Gușă , în prezent stareț la Mănăstirea Movila lui Burcel, jud. Vaslui.
Din lucrarea marelui ierarh de la Dunărea de Jos pe plan misionar consemnăm câtev a
repere, la modul general. A inițiat desfășurarea vecer niilor misionare, după un program -cadru
care angaja atât personalul slujitor al bisericilor (preoți și cântăreți), cât și structurile
administrative parohiale și credincioșii80. Programul amplu și atr activ l -a experimentat mai
întâi în Catedrala Episcopală, extinzându -1 apoi în întreaga eparhie. Acolo unde preoții au
luat în serios această lucrare, a dat rezultate deosebite. Ierarhul se preocupa îndeaproape de
realizarea și perfecționarea acestor progr ame, cărora le aloca mare parte din timpul său. în
sprijinul acestor acțiuni a inițiat și o serie de exerciții de cântare bisericească, fiind invitați la
sediile protopopiatelor, timp de mai multe zile, cântăreții bisericești de la parohii, însoțiți de
3-4 credincioși și credincioase, care repetau sub conducerea unor delegați de la eparhie
(îndeosebi, pr. Dumitru Găureanu, inspector bisericesc) și a unor cântăreți cu școală cântările
Sfintei Liturghii și diverse cântări calofonice81. Stăruința mai mulți ani în această direcție2“4 a
dus la răspândirea cântării omofone în foarte multe biserici, situație îmbucurătorare pentru
credincioși, dat fiind faptul că cei mai mulți dintre cântăreții de la parohii nu aveau școală și
nici nu cunoșteau corect cântările l iturgice. Evaluarea unor astfel de activități l e făcea
minuțios, atât în cadrul Permanenței Consiliului eparhial, cât și cu prilejul întrunirilor
misionare periodice de la Centrul Eparhial sau de la protopopiate. Când în cadrul aniversar al
împlinirii a 80 de ani de viață ai arhiepiscopului Antim făceam un bilanț al activităților
misionare pe care le -a inițiat și patronat, mărturiseam public: ,,Nenumărate și valoroase
inițiative și acțiuni datorate Î.P.S. Sale au pus în mișcare o lucrare care cel puțin din pu nct de
vedere practic, până acum zece ani (ne aflam în februarie 1988, n.n.) era străină preoților și
credincioșilor. Este meritul I. P. S. Sale de a reuși performanțe de invidiat prin organizarea
exercifiilor de cântare omofonă, activarea cercurilor misio nare – problemă susținută cu
argumente convingătoare în forul sinodal de arhipăstorul nostru – a vecerniilor duminicale cu
program misionar, cu care ne -am obișnuit de mult și a căror valoare nu mai necesită astăzi
comentarii. Și ca să nu se creadă că pune numai pe umerii altora sarcini, Î. P. S. Sa s -a angajat

79 Vezi date despre arhim Ieronim Motoc la: Pr. Marian Munteanu, Pilde de destoinicie , în „ Îndrumător
biseric esc, misionar și patriotic“, vo l. 3, Ed itura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1987, pp.
120-124.
80 Pr. Gheorghe Buruiană, Lucrarea misionar ă în cadrul vecerniei , în „ Îndrumător bisericesc, misio nar și
patriotic“, vo l. 2, Ed itura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1986, p. 73 -78.
81 Arhim. leronim Motoc, Organizarea și activitatea …, p. 73; Pr. Dumitru Găureanu, Promovarea cântării în
comun a credincioșilor, eforturi și realizări , în „Îndrumător biseric esc, misionar și patriotic“, vo l. 1, Ed itura
Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, 19 85, pp. 47 -50.

25
cu fapta și exemplul, fiind începătură a acestor acțiuni. Experimentul vecerniilor misionare
desfășurat în Catedrala Arhiepiscopală a devenit model de imitat și s -a ext ins la multe parohii
din eparhie ”82.
A împărțit parohiile pe grupe misionar e, în funcție de gradul de con taminare
heterodoxă și a îndreptat, către cele mai vulnerabile confesional, activități sistematice diverse:
slujbe în sobor, vizite periodice ale pro – toiereilor și misionarilor protopop ești etc. S-a străduit
să integreze în lu crarea misionară din parohii (cu precădere la cele din județul Galați) pe
membrii Oastei Domnului Cu tot riscul pe care -1 prezenta contactul cu Traian Dorz, liderul
acestei mișcări, monitorizat și hărțuit permanent de organele de securitate, l -a invitat pe acesta
la Galați, i -a permis să ia cuvântul în Catedrala Episcopală și a încercat conturarea unui
program de lucru comun. A fost un alt gest de curaj de care arhiepiscopul Antim a dat dovadă.
Paralel cu această ac tivitate practică a îndrumat, dirijat și încurajat formarea pastoral –
misionară a clerului din eparhie, punându -le la dis poziție preoților, dar și credincioșilor, prin
intermediul unor scurte studii de un pragmatism motivat, materiale informative și
stimul ative.83
A inițiat în eparhie cursuri misionare cu grupe de preoți, care durau cea o săptămână,
la sediile protopopiatelor și în care se susțineu referate ce abordau teme misionare de interes și
impact local, ur mate de ore de seminarizare. Acestea aveau darul, prin maniera inteligentă de
desfășurare și prin programul lor riguros, să reîmprospăteze cunoștințele teologi – co-misionare
ale preoților, mulți având ca studii doar seminarul teologic, și să -i familiarizez e cu metode
misionare noi și eficiente .84
O problemă care -i stătea aproape, în plan pastoral, a fost ocuparea posturilor vacante
de preot, care erau destul de multe, în condițiile alocării unui număr extrem de mic de locuri
la Seminarul Teologic din Buzău, A obținut, în mai multe rânduri, suplimen tări de locuri,
după epuizante diligențe, iar pentru parohiile din Delta Dunării a reușit școlarizarea unui
număr de 10 candidați la Seminarul special de trei ani de la Curtea de Argeș.
Era preocupat de o slujire evlavioasă și corectă din punct de vedere a l rânduielilor
liturgice. Cu preoții și diaconii catedralei unde slujea frec vent, facea periodice repetiții,
îndreptând stângăciile și disonanțele rituale, îi plăceau slujbele cu fast, la care participa întreg
poporul. îndemna și p e preoți să slujească cu grijă, evlavie și credință, pentru a transmite ade –
văratele trăiri religioase și păstoriților. Predicile arhiepiscopului Antim erau, de regulă,

82 Redacția (Pr. Eugen Drăgoi), În jurul arhipă storului …, p. 59.
83 Pr. Prof. Eugen Drăgoi, Arhiepiscopul dr. Anti m Nica, prinos la centenarul na șterii: 1908 -2008 , p. 92.
84 Ibidem , p. 93.

26
tematice. Avea cursivitate și claritate în exprimare, logică în expunere și mesaj. își alegea
cuvintele cu mult ă grijă și nu abuza niciodată de un limbaj elevat, pentru a nu risca să fie
neînțeles. Nu lipseau, din omiliile sale, referirile biblice și patristice, iar în actualizările predi –
cilor se ferea de limbajul de lemn la adăpostul căruia alți vorbitori se simț eau în siguranță.
Vorbea puțin și consistent, îmbărbătându -i tacit pe ascultători în lucrarea lor dificilă de
păstrare a credinței ortodoxe într -un context social ostil. Știind că nu trec de cenzura
Departamentului Cultelor, dacă nu introduce în textul lor și câteva fraze referitoare la „epoca
de aur“ și la „inițiativele conducerii de partid și de stat ”, nu-și dădea prea mare osteneală să
alcătuiască pentru Crăciun și Paști pastorale așa cura ar fi dorit. De aceea, aceste texte nu -1
reprezintă aproape deloc .85
Pe plan edilitar a dat adevărate bătălii pentru ridicarea unor biserici noi – și a reușit –
precum și pentru repararea și înfrumusețarea celor mai vechi. Se cunoaște că autoritățile
comuniste obstrucționau astfel de ac țiuni, refuzând sub diverse pretext e să elibereze
autorizații de construcții și împiedicând achiziționarea de materiale necesare refacerii sau con –
struirii de locașuri noi, care cel mai adesea aveau regim de repartiție guvernamentală. Multe
acte de eroism ale unor preoți și protopopi s -au înscris în acest capitol lucrativ, pe care
arhiepiscopul Antim le susținea din umbră. Cerceta personal șantierele bisericești, îndruma cu
competență lucrările de construire, restaurare sau de reparații, făcea comandamente de lucru
permanent cu responsabilii Sectorului tehnic, consulta marii specialiști și se folosea de
priceperea și experiența acestora. Nume de colaboratori locali în acest domeniu, precum
arhitectul Ion Mohor sau dl arhitect, dr. Octavian Coșovliu erau foarte dragi ierarhului Antim.
„Nu o si ngură dată – mărturisea dl arhitect dr. Octavian Coșovliu din Galați – am avut ocazia
să particip la dezbateri ale unor probleme tehnico -or- ganizatorice privind stadiul unor lucrări
de construcții pe șantiere sau în cadrul reședinței , cu participarea dire ctă a reprezentanților
execu tanților și proiectanților și, de fiecare dată, am remarcat, pe de o parte, insistența depusă
metodic și progresiv gradată pentru respectarea strictă a graficelor de lucru și a calității
lucrărilor, acțiuni la care întotdeauna consulta toți factorii de specialitate, însă totdeauna
hotăra singur … Era înzestrat cu acel har care deosebește oamenii aleși de cei obișnuiți, cu
distincția și modestia discretă a ființelor superioare, care evită cu obstinație laudele și
onorurile, pref erând acțiunile în locul vorbelor și fraza directă în locul limbajului metafizic ”86.
Seismul din primăvara anului 1977 a afectat 217 biserici (35 de biserici au fost închise
întrucât prezentau pericol de prăbușire! ) și case parohiale din eparhie . Inclusiv Catedrala

85 Ibidem , p. 94.
86 In memori am – arhiepiscopul Antim Nica, în vol. cit., p. 292.

27
Episcopală, care se afla deja intr -un proces de tasare, a avut de suferit. De altfel, Catedrala
Episco pală afectată și de seismul din 1986 a rămas permanent în atenția arhi episcopului
Antim Nica, st răduindu -se să o consolideze ș i să o repare, în etape succesive.87
Îndată după dezastrul provocat de mișcarea telurică din 4 martie 1977 „au fost luate
măsurile pentru refacerea imobilelor bisericești și ridicarea moralului celor sinistrați –
consemna vicarul eparhiei, arhim. Ieronim Motoc. După ce au f ost vizitate toate bisericile
avariate, împreună cu preoții și organele parohiale respective s -au stabilit acțiunile care
trebuiau luate de urgență și pe etape. Centrul Eparhial a acordat însemnate ajutoare în bani și
în materiale de construcție, iar paroh iile cu fonduri prisositoare au fost îndemnate să sprijine
pe cele care nu -și puteau acoperi singure cheltuielile de reparații. Astfel, în 4-5 ani s -a reușii
ca aproape toate bisericile afectate de cutremur să fie reparate și apoi înfrumusețate cu pictură
nouă și mobilier, prin osârdia preoților și credincioșilor, sprijiniți de Centrul Eparhial ”88 .
Au fost construite din nou câteva biserici, precum cele din parohiile Cernicari, jud.
Galați, Sf. loan Botezătorul, Sf Parascheva – Cimitir, ambele în municipiul Constanța,
bisericile din parohiile Eforie Nord, 2 Mai, 23 August, Năvodari, Oltina, Ciocârlia,
Dorobanții din județul Con stanța, Mahmudia, Sulina și Sabangia din județul Tulcea89. S-au
reparat și pictat sute de locașuri; au fost construite din temelie no i sedii pro – topopești, în
Dobrogea: Tulcea90, sfințit în 1986, Medgidia91, sfințit în 1989 și Babadag; a înființat un
atelier de veșminte și haine preoțești, a construit un nou și modem atelier de lumânări în
incinta Centrului Epar hial, depozite pentru obi ectele de patrimoniu ș.a. La mănăstirile din
Dobrogea: Cocoș, Celic Dere și Saon a realizat lucrări edilitare și de dotare de anvergură, ca
și la Casa episcopului -vicar de la Constanța92, Astfel, a înființat o casă de odihnă la
Mănăstirea Cocoș (1978) și a reconstruit stăreția acestui așezământ monahal (1980); a realizat
alimentarea cu apă și electricitate a Mănăstirii Celic Dere și a amenajat stăreția (1976 -1980); a
refăcut complexul gospodăriei anexe de la Mănăstirea Saon și s -a preocupat de alimentarea c u
apă a Mănăstirii Buciumeni din jud. Galați, mănăstire în perimetrul căreia a înființat, de
asemenea, o casă de odihnă .93

87 Arhim, Ieronim Motoc, În ogorul moștenirii tomitane , în „îndrumător bi sericesc, misionar și patriotic ”, vol. I,
p. 32.
88 Ibidem , pp. 32-33.
89 Idem, Organizarea și activitatea …. p. 73.
90 Arhim. Ieronim Motoc, O vred nică realizare la Protoie ria Tulcea , în „ Îndrumător biseric esc, misionar și
patriotic ”, vol. 3, pp. 77-78.
91 Pr. Eugen Drăgoi, Arhiepiscopul dr Antim Nica – viață și operă , în „Călăuză ortodoxă“, mai-iunie 2001, nr.
150-151, p. 9.
92 Arhim. Ieronim Motoc, Organizarea și activitatea …, pp. 63-65.
93 Redacția (Pr. Eugen Drăgoi), În jurul arhipăstorii …, pp. 118 -119.

28
În derularea lucrărilor edilitare din eparhie a fost sprijinit și consiliat tehnic de
inginerul Tache Andronache și tehnicianul în construcții Aurel Crintea.
Una din marile sale realizări o reprezintă inițierea restaurării și con servării
Complexului paleocreștin de la Niculițel (în cripta căruia s-au descoperit, în 1971, moaștele
Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Ca masie și Filip), pentru care a investit însemnate fonduri la
acea vreme. Totodată, a pregătit baldachinul în care a depus, la 8 mai 1978, în biserica
Mănăstirii Cocoș, Sfintele moaște . S-a preocupat, de asemenea, de popularizarea cultului
Sfinților de la Niculițel, inițiind întocmirea Acatistului acestora (operă a marelui duhovnic
arhim Cleopa Ilie, pe care a îmbunătățit -o însuși arhiepiscopul Antim cu concursul unor
colaboratori de la Centrul Eparhial) și publicarea lui.
Tot la Niculițel s -a preocupat de refacerea bisericii Sfântul Atanasie, datând din
secolul al XIII -lea, o mărturie bisericească de mare valoare pentru creștinismul dobrogean din
mileniul al Il -lea.
O inițiativă îndrăzneață a arhiepiscopului Antim a fost promovarea în funcții
importante de răspundere administrativă bisericească a unor slujitori tineri, pe care -i îndruma
și forma cu tact și răbdare. Astfel, a numit în funcții de consilieri eparhiali pe preoții
Constantin Lungu și Mihai Gherghe (sectorul economic)94, Constantin Davideanu (sectorul
administrativ -bisericesc)95, Eugen Drăgoi (secretar eparhial și apoi consilier cultural), precum
și pe pr. Dumitrii Găureanu (inspector bi sericesc) și pr. Neculai -Marian Miinteanu (secretar
eparhial). La proto popiate, de asemenea, a numit protopop i tineri și dinamici: îoan Posto – i
lache (Galați), Grigore Chivu și Ion Dobre (Tecuci)96, Neculai Voicu (Constanța)97, îoan
Gheorghe Țeugea (Medgidia), Dumitru Andone (Tulcea), Mihai Gherghe și apoi Emil
Munteanu (Babadag)98. Alți tineri, precum pr. Adrian M ihai (bibliotecar, mai târziu director al
Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“, iar în prezent profesor la aceeași școală) ' și
Cristian -Dragoș Căldăraru (muzeografia Biserica „Precista“ din Galați, în prezent director al
Muzeului Județean de Istorie din Galați) vor bene ficia de sprijinul și îndrumarea
arhiepiscopului Antim, contribuind la lucrarea vrednică din eparhie.
A inițiat și susținut, atât cât era posibil în condițiile cenzurii politice, o importantă, mai
ales calitativ, activitate editorială. Volume precum: De la Dunăre la Mare, mărturii istorice și

94 Pr. Eugen Drăgoi, Noi cadre în administrația bisericească eparhială , în „Îndrumător biseric esc, misionar și
patriotic ”, vol. 5, Ed itura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1989, p. 196 -197.
95 Pr. Eugen Drăgoi, Cadre noi de răspundere din eparhie , în „ Îndrumător biseric esc, misionar și patriotic“, vo l.
3, Ed itura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1987, p. 115 -116.
96 Pr. Eugen Drăgoi, Noi cadre.. ., p. 197; Prot. Ion Dobre, Protopopiatul Tecuci , 1 în „ Îndrumător biseric esc,
misionar și patriotic“, vo l. 5, p. 200 -201.
97 Pr. Eugen Drăgoi, Cadre noi… , p. 116.
98 Pr. Eugen Drăg oi, Noi cadre… , p. 197.

29
monumente de artă creștină, Galați, 1977 (ed. a doua 1979), 244 p. (între coautori, istoricii:
Cons tantin C. Giurescu, Radu Vulpe, Adrian Rădulescu, Silviu Sanie, Emilian Popescu, Ion
Barnea, preoții profesori: Ene Braniște, îoan G. ’ Coman, îoan Rămureanu, Mircea Păcurariu,
Milan Șesan) – Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos în trecut și astăzi, Galați, 1981, 216
p. (la care au colaborat cu studii, între alții: Epifanie Norocel, Tomitanul, Episcop -vicar, pr.
prof. Mircea Păcurariu,pr. prof. Ene Bra niște, pr. Igor P. Jechiu, arhim. Ieronim Motoc, pr.
Gheorghe Cunescu pr. Eugen Drăgoi ș.a.); Monumen te istorice și izvoare creștine, Galați,
1987, 352 p. (colaboratori: Adrian Rădulescu, Ion Barnea, Emilian popescu, Tudor Mateescu,
Al. Zub, Paul Păltănea, pr. Eugen Drăgoi)', Biserica Mavromol din Galați (autori pr. Petru
Copceac și pr. Eugen Drăgoi), Gal ați, 1987, 72 p.; Gala Galaction (autor pr. Gheorghe
Cunescu), Galați, 1989, 488 p.; Biserica fortificată Precista – monument de cultură
românească (autor Cristian -Dragoș Căldăraru), Galați, 1989, 112 p.; Ierarhi și preoți de seamă
la Dunărea de Jos (autor pr. Eugen Drăgoi), Galați, 1990,360 p.; Pateric românesc (autor
protos. Ioanichie Bălan), Galați, 1990, 704 p. sunt câteva din reperele cărturărești ale unei
activități publicistice în realizarea cărora arhiepiscopul Antim a atras condeie de primă mână
ale istoriografiei și teologiei românești de până în 1990. Astfel de lucrări, publicate din
inițiativa și sub binecu vântarea sa, sunt și vor rămâne de referință pentru istoria și spiritua –
litatea Eparhiei de la Dunărea de Jos. Critica de specialitate a apre ciat elogios, în repetate
rânduri, aparițiile editoriale patronate de arhiepis copul Antim. La acestea se adaugă cele 5
volume ale anuarului îndru mător bisericesc, misionar și patriotic (1985 -1989), cu diferite
teme teologice, pastorale, misionare316 și mai multe ediții ale Cărții de ru găciuni (1973, 1976,
1987 etc.).99

II.8. Arhiepiscop al Tomisului și al Dunării de Jos (1975 -1990)
Sfântul Sinod hotăra, în ședința extraordinară din 16 octombrie 1975, ridicarea
Episcopiei Dunării de Jos Ia rang de arhiepiscopie, cu titula tura Arhiepiscopia Tomisului și
Dunării de Jos , cu reședința în municipiu] Galați pentru arhiepiscop și în municipi ul
Constanța pentru episcop -vicar100. în cadrul aceleiași ședințe, arhiereul -vicar Gherasim
Constănțeanul era trecut în funcția de arhiereu -vicar al Episcopiei Râmnicului și Ar geșului101 ,
iar arhimandritul Epifanie Noroce l, starețul Mănăstirii Neamț, a fost ales episcop -vicar al

99 Pr. Prof. Eugen Drăgoi, Arhiepiscopul dr. Anti m Nica, prinos la centenarul na șterii: 1908 -2008 , pp. 98 -99.
100 Redacția, Sesiunea extraordinar ă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a Adunării Națio nale
Bisericești , 16 octombrie 1975, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1975, nr. 9-10, p. 1203.
101 Ibidem .

30
Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, cu titlul de Tomitanul, stabilindu -i-se, cum am
arătat mai sus, reședința î n municipiul Constanța102.
Festivitățile de proclamare solemnă a Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, de
înscăunare ca arhiepiscop a episcopului Antim Nica și de hirotonire întru arhiereu și de
instalare ca episcop -vicar a arhim. Epifanie Norocel s-au desfășurat în ziua de 9 noiembrie
1975, în Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din municipiul Constanța. Manifestarea, de
o amploare deosebită, s -a înscris în cadrul mai larg al comemorării la nivelul Patriarhiei
Române a următoarelor eveniment e: 50 de ani de la întemeierea Patriarhiei Române, 90 de ani
de la recunoașterea autocefaliei B.O.R, 1.650 de ani de 1a primul Sinod Ecumenic de
laNiceea și 375 de ani de la unirea tuturor românilor sub Mihai Viteazul103 . Ceremonia de la
Constanța a fost ci nstită de patriarhul Justinian Marina al Bisericii Ortodoxe Române, însoțit
de mitropoliții: Iustin al Moldovei și Sucevei, Nicolae al Ardealului, Teoctist al Olteniei,
Nicolae al Banatului, de arhiepiscopii Teofil al Clujului și Victorin al Arhiepiscopiei Române
din America de Nord, de episcopii Visarion al Aradului, Vasile ai Oradei, episcopul -vicar
patriarhal Antonie Ploieșteanul, episcopul Lucian Făgă – rășeanul, vicarul Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române pentru Europa Cen trală și Occidenta lă, arhiereul -vicar Gherasim
Piteșteanul, vicarul Epis copiei Râmnicului și Argeșului. Au fost prezenți și reprezentanți ai Bi
sericilor Ortodoxe a Ciprului, Greciei, ai Catolicosatului armean de Eci – miadzin ș.a104. în
cuvântul său rostit cu acest prilej, a rhiepiscopul Antim spunea: „ Cu sufletul plin de bucurie
aducem slavă lui Dumnezeu, că ne -a dăruit prilejul acestei manifestări creștinești, aici pe
malul Mării, pe urmele vechiului Tomis, în care pentru prima dată, prin apostoli chiar s -a
auzit în părțile noastre cuvântul sfânt al Evangheliei, pe acest pământ sfințit de sângele
numeroșilor martiri ai credinței și bine cuvântat prin ostenelile misionare ale ierarhilor celui
mai vechi scaun episcopal de pe cuprinsul țării noastre … Bucuria noastră este spori tă de faptul
că evenimentul pe care -l cinstim astăzi, al ridicării la rangul de arhiepiscopie a eparhiei
noastre – moștenitoarea zestrei spirituale a vechii Episcopii a Tomisului – se asociază cu
evocarea primului Sinod Ecumenic de la Niceea, precum și de participarea la această măreță
întrunire pancreștină a unui ierarh din ținuturile noastre, reprezentând viața religioasă a
strămoșilor noștri. Amintirea marelui sobor, de la a cărui întrunire se împlinesc acum 1.650 de
ani, ne este scumpă nouă pentru efort urile sale depuse de a realiza unitatea creștină. Aceste
eforturi pot inspira și strădaniile noastre de astăzi în lucrarea ecu menică, pentru înfăptuirea

102 Ibidem , p. 1206.
103 Arhim. leronim Motoc, Organizarea și activitatea …, p. 54.
104 Redacția, Reînființarea Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, p. 1488.

31
colaborării dorite dintre toți creștinii, pusă în slujba societății din care facem parte, a binelui
obștesc și a ome nirii”105. Potrivit principiilor și convinge rilor sale, cu acest prilej,
arhiepiscopul Antim a arătat un entuziasm moderat, nu și -a arogat merite care să fi condus la
o astfel de înălțare în rang și n -a exprimat niciun angajament referitor la activitatea sa viitoare
în eparljje. S -a bucurat de faptul că, în ciuda presiunilor anterioare de a -și muta sediul arhie –
piscopiei la Constanța, unde nu avea funcționalitățile necesare, a reușit prin diplomația -i și
dârzenia cunoscute să rezideze în co ntinuare la Galați.
Patriarhul Justinian, în cuvântul său de la sfârșitul ceremoniei, consi dera că ridicarea
Eparhiei Dunării de Jos la rangul de arhiepiscopie „ e un act de restaurare istorică și de adâncă
cinstire a prezenței și conti nuității românești și creștine ortodoxe la Tomis încă din veacul
apostolic.. și îndemna pe arhipăstorul Antim să ia aminte la acei sfinți înaintași care au
păstorit mai înainte la Tomis ”106, cărora trebuie să le continue lucrarea și să le urmeze
credința .
Arhiepiscopul Antim a pus la sufletul său acest îndemn și a cinstit memoria și lucrarea
vrednică a înaintașilor tomitani, precum și jertfa numeroșilor martiri care au adăpat cu sângele
lor mucenicesc pământul dintre Dunăre și Marea Neagră, prin publicarea unor lucrări de mar e
importanță care au reliefat aceste realități istorice, prin restaurarea monumentelor care
vorbeau de vechimea creștinismului dobrogean, prin conferințe în cadrul cărora se afirma
ortodoxia ținutului de la Dună rea de Jos și lupta eroică a înaintașilor pe ntru unitatea credinței
și a neamului.
A lucrat foarte bine cu Preasfințitul Episcop -Vicar Epifanie To mitanul, pe care -1
aprecia pentru devotamentul și râvna misionare și ( pentru preocupările sale cărturărești de a
pune în lumină mărturiile creștine din Dobrogea și mesajul lor pentru contemporani.
Preasfințitul Epifanie, astăzi vrednic ierarh al Episcopiei Buzăului și Vrancei, a să vârșit, din
încredințarea arhiepiscopului Antim, sfințiri și resfințiri de biserici, a hirotonit preoți și
diaconi, a făcut vizite canonice, a prezidat conferințe preoțești, a îndrumat viața pastorală a
clerului și credincioșilor, cu precădere în Dobrogea, vreme de șapte ani, de la data hirotonirii
sale ca arhiereu, până la instalarea ca episcop al Buzăului, în iulie 1982115.
I-a urmat în scaunul de episcop -vicar Lucian (Florea) Tomitanul (1985 -1990), care
între anii 1990 -2000 va păstori ca arhiepiscop al To misului, până la punerea sa în retragere de

105 Ibidem , pp. 149; 1491.
106 Ibidem , p. 1497 -1498.

32
către Sfântul Sinod (octom brie 2000). Realizările sale în calitate de arhiereu ajutător al
arhiepisco pului Antim au fost destul de modeste .107

II.9. Arhiepiscop al Episcopiei Dunării de Jos (1990 -1994)
Evenimentele sfârșitului de an 1989 l -au aflat pe arhiepiscopul Antim suferind
și surprins de turnura prec ipitată a faptelor. A fost, la nivelul întregii țări, vremea restituirilor,
a înnoirilor, dar și a vendetelor personale care au lăsat pe fața Bisericii din anumite spații
geografice românești o umbră ce a trecut, din fericire, destul de repede cum trece um bra. Efer –
vescența transformărilor din acele zile de decembrie ’89 și de ianuarie ’90 a cuprins și Eparhia
Dunării de Jos. Chiriarhul Dunării de Jos s -a con fruntat cu această insolită situație, care însă
la Galați n -a escaladat în manifestări reprobabile, în atacuri necuviincioase ad personam sau
în instaurarea unei dezordini administrative care să destabilizeze eparhia. Ierarhul intuia că
noua putere este de culoare neocomunistă și nu se grăbea să fluture ramurile victoriei; toată
viața a sperat în răstur narea puterii comuniste, dar ce se petrecea în acele zile de sfârșit și
început de an, nu răspundea deplin așteptărilor sale, iar situația, cum se cunoaște, nuera nici
sigură, nici stabilă. Noi, cei mai tineri, nu știam însă aceasta. Am avut însă șansa de a încerca
să facem ceva folositor vieții bisericești de la Dunărea de Jos. Primul, care s -a dovedit a fi și
cel mai important gest, a fost solicitarea unui ajutor întru slujirea arhierească a arhi episcopului
Antim, pe care boala îl indisponibilizase fizic . A fost expri mată o unanimitate clericală din
eparhie, care a dat garanție grupului de inițiativă preoțească gălățeană că demersul
membriloj^săi este unul real și benefic.108
Când delegația de preoți de la Dunărea de Jos a ajuns la sediul Ministerului Culte lor,
proaspătul ministru, reputatul istoric Nicolae Stoi cescu, a scos din sertarele fostului
Departament al Cultelor caracterizarea făcută arhiepiscopului Antim, de președintele acelei
instituții și a citit -o în auzul tuturor. Ierarhul de la Dunărea de J os era creionat în culori
sumbre, ca fiind necooperant cu statul, element periculos pentru idealurile socialiste, cu
mentalități paseiste, inadaptabil sistemului. Ce mult regret lipsa de inspirație a momentului de
a nu fi cerut o copie de pe acel docu ment , care a dispărut, firește, îndată după aceea.109
Dumnezeu a rânduit ca solicitările preoților să fie îndeplinite și astfel, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române a ales ca arhiereu -vicar la Dunărea de Jos (12 februarie) pe
preacuviosul arhimandrit Casia n Cră ciun, inspector bisericesc patriarhal pentru învățământul

107 Pr. Eugen Drăgoi, Preoți și ierarhi de seamă la Dună rea de Jos. 1964 -1989 , pp. 72 -74.
108 Pr. Prof. Eugen Drăgoi, Arhiepiscopul dr. Anti m Nica, prinos la centenarul na șterii: 1908 -2008 , p. 103.
109 Ibidem .

33
religios110. Deși se deplasa cu mare greutate, arhiepiscopul Antim a făcut un act de deosebit
sacrificiu personal și, adunându -și puterile, a slujit în soborul ierarhilor care l -au hirotonit
arhiereu pe părintele arhimandrit Casian, l a 18 februarie 1990, fiind instalat, în biserica Sf.
Nicolae din Galați, ca arhiereu -vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, cu titlul de
Gălățeanul111. Deși arhiepiscopul Antim poate nu bănuia atunci, tânărul arhiereu a fost omul
providențial care i -a ușurat lucrarea de arhipăstor a ultimilor ani și i -a purtat de grijă cu
admirabilă devoțiune ca unui părinte, până în cea din urmă clipă a vieții. Ba mai mult, s -a
străduit și a reușit printr -un nobil alt ruism, ca numele și faptele stră lucitului arhiepiscop să nu
fie uitate de eparhie, după mutarea aceluia la cereștile locașuri, facându -i prezentă memoria an
de an și ori de câte ori s -a ivit ocazia.
Arhiepiscopul Antim s -a bucurat realmente de înfăptuiril e din eparhie realizate într -un
ritm alert, prin dinamica, serioasa și responsabila lucrare desfășurată de tânărul și energicul
arhiereu Casian Gălățeanul și a sprijinit, cu experiența sa îndelungată, materializarea
inițiativelor bisericești care au prins un frumos contur în această eparhie.
Prin înființarea Arhiepiscopiei Tomisului ca eparhie de sine stătă toare la 12 februarie
1990, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, numirea ca locotenent de
arhiepiscop la 4 aprilie 1990 și alegerea la 2 7 septembrie 1990 a episcopului -vicar Lucian
Tomitanul ca arhiepiscop al acesteia, Eparhia Dunării de Jos redevine episcopie, cu vechea
titulatură (Episcopia Dunării de Jos), având în jurisdicție județele Galați și Brăila. Titularul
acestei eparhii și -a păstrat rangul de arhiepiscop, păstorind însă o eparhie care avea rang
inferior titlului chiriarhului. Nu a fost aceasta o situație inedită în viața Bisericii Ortodoxe și
nici a ar hiepiscopului Antim, care fusese la Ismail episcop eparhiot și a devenit mai târziu
episcop ajutător și episcop -vicar patriarhal. Titlul de arhiepis cop care i -adovedit meritele și
valoarea sa de ierarh deosebit de înzestrat și ale cărui rezultate pe tărâm pastoral erau evidente
și con cludente.112

II.10. Urmărirea Episcopul ui Antim Nica în dosarele Se curității
Datele sale neoficiale ce corespund păstoririi sale în timpul comunismului au fost
cunoscute de publicul larg după deschiderea arhivelor Securității și obținerea a două fonduri
ce fundamentau activitatea episcopului Antim Nica, care au intrat în posesia CNSAS. Acestea
au fost numerotate cu I 701, I 702. Mult mai scurt este al doilea fond, însă demonstrează

110 Redacția, Sesiunea extraordinar ă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a Adunării Națio nale
Bisericești , 12 februarie 1990, în , ,Biserica Ortodoxă Română”, 1990, nr. 1-2, p. 9.
111 Redacția, Nou arhiereu la Galați , în ,,Călăuza ortodoxă”, martie 1990, nr. 1, p. 4.
112 Pr. Prof. Eugen Drăgoi, Arhiepiscopul dr. Anti m Nica, prinos la centenarul na șterii: 1908 -2008 , pp. 104 -105.

34
dorința acestuia de a deveni episcop în America. Primul fond este format din opt volume
vaste. Dosarele Securității au demonstrat că stăpânire a comunistă urmărea îndeaproape
activitatea episcopului Antim Nica și activitatea sa față de regimul comunist.
În cuantumul acestor dosare, înțelegem mai multe caracteristici pe care Securitatea le –
a avut față de episcopul Antim. În viziunea comuniștilor, Antim Nica se făcea vinovat pentru
acțiunile sale din Basarabia și Transnistria. Mai mult, a redactat împreună cu Ioil Ba baca113 și
Benedict Ghiuș114 un manifest legionar cu titlul ,,Înnoiește -te noule Ierusalime!”. El nu a fost
arestat deoarece a participat, din ordinul Patriarhului Nicodim Munteanu, la diverse întâlniri și
tratate cu oficialitățile sovietice ce au ocupat România după 1994, iar în fața acestora a
devenit destul de plăcut, deci a obținut susținerea lor. Pentru ca el să fie salvat cercurile
constituite în jurul Patriarhului Nicodim priveau trimiterea acestuia în America mai mult
pentru a scăpa de represeiunea comunistă. Securitatea a arătat că românii din America au
respins trimiterea unu i episcop în persoana lui Antim, deoarece ar fi fost favor abil
comuniștilor.115
În mod paradoxal, această constatare a Securității a sfârșit în a fi mai degrabă un
beneficiu în favoarea lui Antim, fiindcă stăpânirea comunistă se putea sprijini, în concepția sa,
pe un om din interiorul Bisericii. Păstrând aparența unei prietenii între statul comunist și
preoțimea Bisericii Ortodoxă, vedem că stăpânirea comunistă îi trece cu vederea vrednicului
de pomenire Antim ,,acele păcate” sau colaborări cu ,,imperialiștii”. Guvernul comunist că
ierarhii câștigați de partea lor, vor avea o atitudine pacifistă și vor colabora într -un mod
optim.116
Devenind episcop la Galați, sub forma de locotenent, va reprezenta o adevărată
,,dezamăgire” pentru autoritatea de stat, mai ales că împotriva lui s -au răsculat m ai mulți
preoți liberali117. Acești îl acuză că ar conduce despotic, ar ține legătura cu reacționarii
basarabeni și este foarte lacom în ceea ce priveș te însușirea averilor Biserici.118
Într-adevăr, în acea epocă, au existat taxele impuse de locotenentul Nica, însă eparhia
trebuia r econstruită, iar statul comunist s -a arătat indiferent față de nevoile Biserici. Patriarhul
Justinian îi oferă vicarului Nica sprijinul său, însă această colaborare a sporit suspiciunile
uneori paranoice ale Securității, mai ales că Patriarhul se găsea, în acea vreme, într -o

113 Babaca este urmărit și în 1958, când era exarhul mănăstirilor din eparhia Roman, fiind pus în legătură cu
presupusa activitate subversivă a lui Antim Nica (ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 1, f. 230)
114 Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit., p. 343.
115 ACNSAS, fond Informativ, dosar 702, passim.
116 Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit., p. 53.
117 Pe larg în Lect. Dr. Adrian Gabor, Adrian Nicolae Petcu, Biserica Ortodoxă Română și puterea comunistă în
timpul patriarhului Justinian , în Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă, pp. 101 -105.
118 ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 1, f. 49, 105.

35
polemică cu Ministerul Cultelor în ceea ce numește numirea episcopilor. Această polemică a
dus la desființarea unor eparhii, deoarece comuniștii nu au găsit persoane potrivite să fie puse
în slujba partidului drept ierarhi (februarie 19 49). Fără locțiitori ră mâneau episcopiile de la
Galați119 de la Roman și chiar Mitropolia Moldovei.
Ministerul Cultelor voia să impună în scaunul mitropolitan al Moldovei pe un anume
Zaharia Valerian. Justinian și -a arătat fervitatea în alegerile din 8 iu nie 1949, propunând doi
candidați, ambii mai puțin docili față de Securitate: Teoctist Arăpaș și Antim Nica. Pentru a
sabota alegerea, comuniștii întocmesc rapoarte în care au alcătuit mai multe fapte
compromițătoare pentru cei doi candidați. Bineînțeles, nici Teoctist, dar nici Ant im nu au
putut fi aleși ierarhi.120 Comuniștii au acceptat să fie organizat e noi alegeri în februarie
1950.121
În final, se desființează din nou episcopii. Mitropolia Moldovei va include și
Arhiepiscopia Suceveei, iar Episcopia din Constanța i se integrează și Episcopia Galațiului,
ambele purtând o singură denumire și anume Episcopia Dunării de Jos. Ulterior, în scaunul
Dunării de Jos a fost ales Chesarie Păunescu, ierarhul existent în scaunul Tomisului.
Justinian nu renunță la pie rderea acestei lupte cu puterea comunistă și în consecință, pe
vechiul principiu de a avea doi episcopi vicari, va hirotoni atât pe Antim Nica, cât și pe
Teoctist Arăpașu. Teoctist este acceptat de comuniști într -un mod facil, însă a fost respinsă
candidat ura lui Antim Nica. Foarte interesant este faptul că Justinian recurge la un gest similar
cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza la conducerea celor două principate: îl numește, cu a sa
putere, fără să țină cont de autoritatea comunistă, pe Antim Nica, punând u-le pe acestea în
fața faptului împlinit. În consecință, Patriarhul va înainta un memoriu Comitetului Central al
Partidului Comunist Român, un colaborator al său în sprijinirea regimului existent, pe care îl
numește în respectivul act ,,democratic”. Arată că acuzațiile împotriva lui Antim sunt aduse
de către Zaharia Valerian, contra candidatul său din anul precedent.122
În scopul opririi acestei dispute, comuniștii încetează polemicile, deși în ascuns îl
suspecta pe Antim de spirit reacționar la adresa ,,d emocrației populare”.123 Ulterior, sunt
readuse în discuție acele probe considerate compromițătoare la adresa episcopului Antim, iar
comuniști au încercat să demonstreze activitatea imperialistă pe vremea când fusese vicar. De

119 În urma noilor arondări, în februarie 1949 episcopia Dunării de Jos își schimbă numele în episcopia Galaților.
Se revine la vechea denumire în 1950, după unificarea cu eparhia Constanței.
120 Cu ocazia alegerilor din iunie 1949 numai fostul greco -catolic Teofil Herineanu este ales episcop de Roman,
celelalte scaune rămânând vacante, iar alegerile amânate.
121 ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 2, f. 83) .
122 Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit ., p. 236.
123 Ibidem .

36
asemenea, s -a încercat compromi terea morală a episcopului prin găsirea unor potențiali
amanți sau amante. Totuși, până la începutul anilor 70, timp de aproape două decenii,
autoritățile comuniste, în tot acest răstimp, de hărțuire judiciară nu au găsit rezultate concrete.
Comuniștii și, în primul rând, oamenii lui Gheorghe Gheorghiu Dej, au încercat să
pedepsească și să compromită pe oamenii de încredere ai Patriarhului, deși, în mod public,
arătau considerațiune acestuia. În toată această perioadă, ofițerii din Securitate au încercat, c u
tot dinadinsul, să găsească dovezi compromițătoare și să îl c ondamne pe ,,omul
Patriarhului”.124
În acest context, Antim Nica nu pu tea să fie decât foarte prudent. Mai mult, această
prudență a fost însoțită de sârguința sa de a -și îndeplini atribuțiile sa le. În mod public, pentru
a masca acest e urmăriri, comuniștii îi oferă, pe data de 30 decembrie 1947, odată cu
împlinirea celor 10 ani de ,,democrație populară” distincția ,,St eaua Republicii Populare
Române”, clasa a III -a. Simultan, Securitatea a continu at urmărirea episcopului, însă nu au
reușit să aducă vreo dovadă.
În cadrul acestor acțiuni ale Securității, a junge în prim plan ,,Vlaicu Petre”, rudă a
ierarhului. Securitatea a găsit o modalitate de infiltrare a acestui agent , deoarece Nica își
dovedea de fiecare dată rezerva și precauția în convorbirile sale. Astfel, episcopul Antim a
avut mai multe întâlniri cu propria sa rudă, după cum reiese din notațiile ofițerului de legătură.
Considerându -l o persoană de încredere, episcopul împărtășea cu Petre V laicu mai multe
chestiuni spinoase referitoare la ocârmuirea comunistă, chestiune asupra cărora și -a arătat
multă rezervă în general. Din aceste discuții, care au fost ulterior notate, se demonstrează clar
că episcopul Nica era preocupat de viața politică la nivel mondial și de integrarea geopolitică
a României în Războiul rece. De asemenea, vorbea despre prăbușirea regimului comunist în
țară și la nivel internațional, deoarece un regim totalitar, în viziunea sa, nu putea sta prea mult
la putere. Mai mult, Antim Nica arăta că regimul comunist nu a pus în aplicare utopia
marxistă a împărțirii în mod egal a bunurilor obștești, ci mai degrabă făcea remarcă asupra
totalitarismului și a manipulării.125
Episcopul regreta faptul că Biserica Ortodoxă Română nu a urma t modelul
catolicismului de a se opune fățiș regimului comunist și în consecință, atât în țară cât și în
străinătate, B.O.R. era văzută ca o instituție supusă și aservită regimului comunist.
Bineînțeles, Biserica Ortodoxă, în această perioadă, a păstrat ne atins adevărul de credință, dar

124 ACNSAS, fond Informativ, dosar 701, vol. 1, f. 69.
125 George Enache, Episcopul Antim Nica și poziția sa față de relațiile stat -biserică , în ,,Magazin bibliografic”,
2008, nr. 1 -2, p. 54.

37
nu a reușit să ducă o luptă directă cu puterea comunistă, deoarece majoritatea ortodocșilor se
aflau în lagărul comunist (spre exemplu: închisoarea de la Pitești, Aiud, Canal etc.). În acest
sens, diplomația și compromisul a u reușit să stăvilească prigoana comunistă, iar partidul nu a
văzut în instituție, din mai multe puncte de vedere un mijloc reacționar, precum Biserica
Greco -Catolică.126
Totuși, Antim nu vedea cu ochi buni această diplomație atât de subtilă a Bisericii în
contextul în care preoț ii și credincioși i sfârșeau în închisorile comuniste. Era conștient că
regimul comunist ar putea oricând să desființeze Biserica atunci când considera că nu mai are
nevoie de anumite servicii sau că prin Biserică se conservă reacțiu nea poporului. Antim Nica
își demonstra și frustrarea cenzurii atunci când lucrările teologice trebuiau să cuprină și
,,glorificarea partidului”. El a arătat ulterior păstrarea unui relativ echilibru între Biserică și
regim, iar acest fapt s -a datorat sent imentului religios pe care poporul român nu l -a pierdut.
De asemenea, arată că cele două puteri pot coexista, fiecare având u-și sfera sa de activitate127.
De asemenea, considera că poporul va înțelege această diplomație de coexistență între cele
două sfere.128
Episcopul Antim Nica își arată încrederea în starea religioasă a poporului, considerând
că Biserica este apărată de proprii credincioși. Biserica era văzută, în consecință, un tot unitar,
în care fiecare credincios își aducea propriu său aport. Mai mult , arăta faptul că dacă anumiți
preoți erau infideli credinței, poporul, însuflețit de ideile evnaghelice, ar putea să -și păstreze
credința nealterată. Antim vorbea de acea înțelegere dintre credincioși și cler, acea solidaritate
bilaterală, care avea drept scop ușurarea situației Bisericii din România comunistă.
Antim Nica a avut dreptate în prevederea acestei alianțe dintre popor și Biserică, mai
ales că după 1989, poporul și -a arătat adevărata religiozitate și chiar a obligat pe anumiți
clerici dovediți căldicei să -și exercite atribuțiile. Considerăm că episcopul Antim se afla într –
un impas și într -un regret sau într -o neputință de a putea acționa pentru poporul român în
vederea dărâmării jugului comunist. Ulterior, regimul comunist va accepta să fie ale s în
scaunul episcopal de la Tomis pe vrednicul de pomenire Antim Nica, mai ales că nu existau
candidați pentru scaunul episcopal. Bineînțeles, tot intervenția Patriarhului Justinian face să
fie ridicat la grad de Arhiepiscop. Securitatea nu v -a permite să îi fie slăbită urmărirea, el

126 Ibidem .
127 ACNSAS, fond informativ, f. 254 -254v.
128 George Enache, Episcopul Antim Nica și poziția sa față de relațiile stat -biserică , p. 54.

38
fiind considerat un utopist care visa la o conducere a Bisericii într -un ,,mod medieval”, ceea
ce nu mai era cu putință.129
Părerile sale referitoare la coexistența Bisericii cu statul comunist a reprezentat până
astăzi un subi ect cât se poate de controversat . Atitudinea lui Antim nu este din exterior
asmenea lui Oiliver Gillet, ci din interior, iar atitudinea sa dovedește clar că episcopii nu erau
simple slugi ale regimului comunist . Bineînțeles, în perioada respectivă, Biseric a nu poate fi
considerată drept comunizată sau supusă total, ci a trebuit să se adapteze realităților istorice.
Arhiepiscopul Antim Nica a criticat anumite perspective ale unor ierarhi, însă nu s -a dovedit
atât de intransigent ca Olivier Gillet.130 Aceste re flexii ale sale nu au fost publice, ci au fost
redate în cadrul convorbirii sale cu ruda sa, agent al Securității .

II.11 . Opera – publicațiile
1. Acțiunea franceză și Mgr. Maglione, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1933, nr. 7 -8,
p. 346.
2. Congresul de a rheologie creștina de la Ravenna, în ,,Biserica Ortodoxă Română”,
1933, nr. 7 -8, p. 347.
2. Preoții vor utiliza mai puțin motocicleta, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1933, nr.
7-8, p. 347.
3. Ortodoxia franceză, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , nr. 11 -12, 1933, p. 562 -564.
4. Recenzie asupra lucrării Povestirile unui pelerin rus, în ,,Biserica Ortodoxă
Română” , 1934 , nr. 7-8, pp. 510 -513.
5. Ortodoxia în Syiria și la locurile sfinte , Chișinău, 1936, 16 p.
6. La notion de vérité religieuse d'après M. Loisy , Chișinău, 1936.
7. Biserica din Bogzești (Orhei), Chișinău, 1937.
8. Tegumen Hariton (Bucăți alese despre Rugăciunea lui lisus), în ,,Biserica Ortodoxă
Română” , nr. 11 -12, 1937, p p. 726 -727 (Recenzie).

129 Î.P.S. Mitropolit Antonie Plămădeală, evocând personalitatea Î.P.S. Antim, spunea: „era un om de o deoseb ită
finețe sufletească. Era așa, cum aș zice eu, cu maniere de lord englez […]. Un om cu un echilibru deosebit, nu -și
ieșea niciodată din fire, nu rostea niciodată un cuvânt lipsit de măsură. Era totdeauna foarte elegant. Chiar când
mustra un subaltern, își păstra totdeauna eleganța sufletească […]. Am spus că era un «aristocrat al spiritului»
pentru că m -am ferit să spun că era un aristocrat, pur și simplu. Provenea dintr -o familie de diacon de țară,cu
foarte mulți copii. Dar aristocrația nu se dobânde ște numai prin naștere. Există și o aristocrație a spiritului care
uneori înseamnă maimult, pentru că cea din naștere se poate deteriora, uneori, pe când cealaltă se definește prin
finețe” ( Biserica în mers , vol. 1, Editura Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 19 99, p. 316).
130 Pe larg în Olivier Gillet, Religie și naționalism. Ideologia Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist ,
Editura Compania, București, 2001, pp. 9 -84.

39
9. Rugăciunea lui lisus – încercare critică asupra mis ticei isihaste, București, 1939, 20
p. (extras din ,,Biserica Ortodoxă Română”, 1939, nr. 9 -10, pp. 551 -568)
10. Misionarismul creștin între mahomedani în Orientul Apropiat, Bălți, 1939, 176 p.
Teză de doctorat în teologie.
11. Monahismul în Basarabia (181 2-1918), Bălți, 1940.
12. Înnoește -te, Noule lerusalime! Gânduri pentru reorganizarea Bisericii (în
colaborare cu Nicodim Ioniță și Ioil Babaca), București, 1940.
13. Mișcarea biblică, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1941 , nr. 5-6, pp. 281 -286.
14. Aspecte misionare din Basarabia, Chișinău, 1942, 44 p.
15. Viața religioasă în Transnistria, Chișinău, 1943, 78 p.
16. Cuvântul de la alegerea ca arhiereu al Cetății Albe -Ismail și de la hirotonirea
întru arhiereu , în ,,Glasul Bisericii , 1944, nr. 1 -3, pp. 107 -108; 117 -119; Redacția , Noul
episcop al Cetății Albe și Ismailului: dr Antim Nica , în ,,Buletinul Episcopiei Cetății Albe –
Ismail ”, 1944, nr. 3 -4, , p p. 8-10
17. Episcopul M. S. Alexander, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1945 , nr. 10, p p. 412 –
415. Pe urmele a postolatului românesc, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1945 , nr. 11 -12, pp.
571-589 și extras (București, 1945). Misionari streini în România (1841 -1941), în Prinos
închinat Î .P.S. Nicodim , Patriarhul României, București, 1946, p p. 67-73.
18. Prietenii Sio nului – Povestiri aghiografice , București, 1947, 16 p.
19. Carte pastorală (la începutul activității de episcop -locotenent la Dunărea de Jos)
în ,,Vestitorul ”, iulie-octombrie 1947, nr. 7 -10, p p. 213 -215.
20. Ortodoxia în Extremul Orient, în ,,Ortodoxia ”, 1951 , nr. 1, p. 101 -114.
21. Instalarea PE Macarie în scaunul de mitropolit și întâistătător al B.O. Autocefale
din Polonia, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1951 , nr. 7-9, pp. 322 -327.
22. Sanctitatea Sa Patriarhul Alexei al Moscovei în slujba Ortodoxiei E cumenice și a
păcii, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , nr. 1 -3,1952, p p. 21-29.
23. Despr e cântarea credincioșilor în Biserică, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , nr.
1953 ,11-12, p p. 1118 -1123.
24. Înființarea Episcopiei Ortodoxe Autocefale din China, în ,,Bise rica Ortodoxă
Română” , 1956 , nr. 5, p p. 431 -433.
25. Noi pași în dezvoltarea ortodoxiei în China, în ,,Biserica Ortodoxă Română” ,
1958 , nr. 3-4, pp. 306 -307.

40
26. O nouă vizită de cunoaștere și prietenie făcută Bisericii Ortodoxe din Polonia de
reprezentanț ii Patriarhiei Române, în zilele de 17 -25 mai 1961 , în ,,Biserica Ortodoxă
Română” , 1961 , nr. 5-6, pp. 487 -503.
27. Cuvânt la prohodul lui Gala Galaction, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1961 , nr.
5-6, , p. 527 -552.
28. Biserica Ortodoxă Română și Mișcarea Creștină pentru Pace de la Praga, în
,,Biserica Ortodoxă Română” , 1961 , nr. 7-8, pp. 598 -605.
29. Pe drumul unității creștine și al păcii , în ,,Biserica Ortodoxă Română” , nr. 7 -8,
1963, p p. 650 -689.
30. A doua Conferință panortodoxă de la Rodos, în ,,Biserica Ortodoxă Română” ,
1963 , nr. 9-10, pp. 898 -915.
31. Negrii ortodocși din Africa de Est și lupta lor pentru autonomie bisericească , în
,,Ortodoxia ”, 1967 , nr. 1, p. 3 -16.
32. Vizita Patriarhului Athenagoras, în „Glasul P atriei“ (săptămânal) nr. 32, 1 0
noiembrie 1967.
33. Festivitățile bisericești de la Cairo organizate de Patriarhia Coptă pentru
comemorarea celui de -al XX X-lea centenar al martiriului Sfântului Evanghelist Marcu, în
,,Biserica Ortodoxă Română”, 1968 , nr. 7-8, pp. 904 -908 (în colaborare cu pr. D. Fecioru).
34. Conferința de la Lambe h din 1968, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, 1968, nr. 7 -8,
pp. 921-930.
35. Călătoria Prea Fericitului Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în
Africa și Orientul îndepărtat, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1969 , nr. 1-2, pp. 30-115.
36. Participarea Bisericii Ortodoxe Române la Conferința tuturor religiilor din
U.R.S.S. pentru cooperare ți pace între națiuni, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1969, nr. 7-
8, pp. 676 -683.
37. Prima Conferință mondială a religiilor pentru promovarea păcii, în ,,Biserica
Ortodoxă Română” , 1970 , nr. 9-10, p p. 959 -974.
38. Pe căile ecumenismului în America de Nord, în ,,Biserica Ortodoxă Română” ,
1971 , nr. 7-8, pp. 764 -778.
39. Vizita făcută Bisericii Ortodoxe Române de c ătre delegația Bisericii Libiene din
India de Sud, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1971 , nr. 9-10, p p. 949 -956.
40. Adunarea reprezentanților opiniei publice pentru securitate și cooperare
Europeană, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1972 , nr. 5 -6, pp. 505 -511.

41
41. Alegerea și instalarea noului episcop al Bisericii Unitariene din R.S. România, dr.
Kovacs Lajos, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1972 , nr. 5-6, pp. 512 -513.
42. Conferința mondială a reprezentanților religiilor pentru pace trai nică, dezarmare
și relații juste între popoare de la Moscova , în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1977 , nr. 7 -8,
pp. 683 -684.
43. Lucrările Adunării Mondiale a Con structorilor Păcii, Varșovia, 5 mai, 1977, în
,,Biserica Ortodoxă Română” , 1977 , nr. 7-8, pp. 684 -689.
44. Lucrări le Comitetului de lucru din cadrul programului bisericilor pentru
aplicarea Actului final de la Helsinki, în ,,Biserica Ortodoxă Română” , 1983 , nr. 1 -2, p. 44 –
45.
45. Despre moaștele Sfinților de la Niculițel , în „Î ndrumător bisericesc, misionar și
patrio tic“, Galați, 1985 , nr. 1, pp. 116 -119.
46. Starețul Vasile de la Poiana Mărului, în „Î ndrumător bi sericesc, misionar și
patriotic” , nr. 2, Galați, 1986, p p. 41-47.
47. Perspective misionare ortodoxe, în „Î ndrumător bisericesc, misionar și patriotic“,
nr. 4, Galați, 1988, p p. 91-94.

42
III. Gherasim Cristea Constănțeanul (1914 – 2014)

III.1. Copilăria și familia
Gherasim Cristea s -a născut pe data de 14 noiembrie 1914, având numele de mirean
Gheorghe sau Ghoerghiță cum i se adresau prietenii în copilă ri. El cunoaște lumina zilei în
Câmpia Bărăganului, mai exact la Muteni -Buzău, în județul Ialomița. Se trăgea dintr -o familie
de țărani creștini -ortodocși, părinții fiindu -i Dumitru și Maria Cristea. La nici 2 ani rămâne
orfan de tată, deoarece acesta cade în luptă pe front. A urmat apoi o perioadă foarte grea
pentru întreaga familie cu nenumărate lipsuri materiale și financiare. Deși a avut o copilărie
tristă, cu multe privațiuni, el avea să ajungă un ierarh de seamă al Bisericii Ortodoxe Române,
fiind edu cat într -un mod deosebit de bunica paternă Parascheva, considerată a doua mamă.131
După încheierea primului război mondial, mama, Maria Cristea, se recăsătorește cu un
văduv, anume Radu Stănilă ce avea o fată cu numele Rada. În urma acestei căsătorii, au
apărut alți doi copii, ceea ce a îngreunat situația familiei. Ulterior, a început să se dezvolte
gospodăria tatălui vitreg în urma obținerii a 15 hectare de pământ și o altă parcelă de pământ
luată în arendă, permțând cumpărarea unei secerători. Acest lucru a permis simplificarea
muncilor agricole foarte mult și chiar a reușit, familia, să deschidă o prăvălie în sat. Astfel,
familia începe să se îmbogățească, devenind printre cele mai înstărite familii din comună. În
curând, Radu Stănilă a ajuns primar al c omunei. Familia se mărește prin apariția celor doi
copii, Ion și Gheorghe.132
Copilul Gheorghe Cristea, în aceste condiții, a trebuit să îndure privațiunile tatălui
vitreg, dar în urma rugăminților mamei și din cauza dorinței copilului, Radu Stănilă îi va
permite acestuia să frecventeze și școala și să termine cele șapte clase din comuna natală.

III.2. Viața lui Gherasim Cristea până la hirotonia întru episcop
Aceste necazuri ale vieții, dar și ambiția de a -și vedea mama și sora într -o ipostază mai
bună îl determină pe Gheorghiță la nenumărate încercări și eforturi mari pentru vârsta sa, însă
pentru a -și împlini visul nu era de ajuns doar hărnicia. Foarte credincios, el avea conștiința că
pentru a trece de greutăți avea nevoie de sprijin divin. El este p ătruns, încă din copilărie, de o

131 Eugen Petrescu, Gherasim Cristea (1914 -2014). Documentar bibliografic , Editura Antim Ivireanul, Râmnicu –
Vâlcea, 2015, p. 39.
132 Ibidem .

43
evlavie deosebită și asculta frumoasele vorbe ale lui ,,Nea Gavrilă” din Munții Buzăului,
lucrător zilier, care se lecuise de viciul alcoolului prin integrarea în Oastea Domilui.133
Astfel, în sufletul junelui Gheorghe încep e să crească dorința de a învăța dogmele
creștine și chiar de a intra în monahism. Astfel, ajunge la schitul Balaciu, care se găsea în
apropierea satului natal. Aici este atras de viețuirea tinerilor călugări și de felul duhovnicesc
în care își îndeplineau ascultările. Urmând sfaturile lui Nea Gavrilă despre care am
vorbitGheorghiță, fără acte, pleacă de acasă și intră în rândurile cinului monahal. Mai întâi
ajunge la mănăstirea Ciolanu, sfătuit de Nea Gavrilă în acest sens.134
În urma a două săptămâni de acomodare, el este nevoit să revină în familie din cauza
lipsei actelor. Totuși, el stă la mănsătirea Ciolanu, îl cunoaște pe părintele Eftimie, un monah
înduhovnicit, care îi recomandă fie să învețe o meserie, fie să învețe la Seminarul de la
Cernica135. Ulterior, ajunge la Galați și învață meseria de tâmplar, ajungând calfă a unui
meseriaș de seamă, neștiind că el odinioară avea să ajungă ierarh al zonei.136
Ulterior, în anul 1934, în urma a doi ani de meserie, având acordul mam ei, alege
drumul mănăstirii Cernica, care la acea dată era o autentică școală unde se preda, într -un spirit
monastic, considerată chiar o vatră a călugărilor din spațiul românesc. Mai mult, mănăstirea
Cernica a reprezentat locul de chinovie al celui mai cu noscut ierarh român și sfânt, Calinic, ce
a condus această adunare între 1818 -185137. La Cernica tânărul Gheorghe este primit ca
ucenic.
În același an, tânărul urmează cursurile Seminarului teologic monahal de la mănăstirea
Cernica. Taxa de studii este achi tată din banii primiți de la cetățenii care dețineau morminte în
cimitirul mănăstirii, cimitir de care el se ocupa. El este astfel ajutat de acești cetățeni,
deoarece s -a ocupat într -un mod conștiincios de cimitirile acestora. Urmează aici șapte clase,
iar ultima, a opta, la Seminarul Nifon Mitropolitul din București, în 1942, deoarece se
desființează Seminarul monahal de la Cernica. Având din nou privațiuni financiare, el este
nevoie să învețe din cărțile colegilor mai înstăriți. Astfel, la finalizarea stu diilor ocupă din
clasamentul celor 31 de absolvenți. Mai mult, în această perioadă, asupra sa își pune amprenta

133 Oastea Domnului este o mișcare spirituală din cadrul Bisericii Ortodoxe Române ce s -a înființat în anul 1923
datorită inițiativei preotului din Ardeal Iosif Trifa (1888 -1938).
134 Eugen Petrescu, op. cit ., pp. 40 -41.
135 Prea Sfințitul Gherasim, Episcopul Râmnicului la 90 de ani , ediție îngirjită de Prof. Ioan St. Lazăr și Pr.
Constantin Cîrstea, Editura Adrianso, Râmnicu -Vâlcea, 2004: Alexandru Popescu -Mihăiești, Prea Sfințitul
Gherasim Cristea – model de om și de ierarh – schiță de portret , pp. 117 -118.
136 Idem, Calinic – Episcop al Argeșului și Muscelului , Episcopul Gherasim, tânărul de 90 de ani , p. 41.
137 Fragment din mesajul Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis la
înmormân tarea înaltului ierarh Cherasim al Râmnicului.

44
și profesorul Chesarie Păunescu, directorul Seminarului monahal de la Cernica, deoarece i -a
fost ucenic perioadă de trei ani și îl va sprijini p e viitor în activitatea arhierească.138
Astfel, între anii 1942 -1946 urmează cursurile Facultății de Teologie din București,
fiind licențiat abia în 1948 de către Institutul Teologic de Grad Universitar din București, cum
se numea Facultatea de Teologie de aici după redenumirea instituției la 4 august 1948 de către
conducerea comunistă. Termină facultatea cu distincția de ,,magna cum laude”. Mai târziu,
pentru o perioadă de 3 luni (noiembrie 1969 -februarie 1970), Gherasim Cristea (numele de
monah a fost Ghe rasim) este trimis de către Patriarhul Justinian Marina cu o bursă de studii în
Germania și va primi o nouă bursă tot în Germania în anul 1981 în perioada ianuarie -mai din
partea viitorului Patriarh Teoctist, Mitropolit al Moldovei în acea vreme.139
Intrând în mănăstire, Gheorghiță a demonstrat o vocație deosebită în ceea ce privește
disciplina, ascultarea și gospodărirea. El a arătat o deosebită ascultare față de duhovnicul său,
participând în mod regulat la slujbele bisericești și deprinzând rânduiala cano nică a acestora.
Astfel, între 1934 -1937, el trece prin cele trei trepte ale noviciatului, așa cum prevede
regulamentul, până la accederea în monahism: începător, frate de mănăstire și rasofor. În
ultima etapă, novicele Gheorghe (încă necălugărit) este tun s rasofor și a primit tunderea în
monahism, alături de numele de Gherasim. Urmând alți trei ani de pregătire canonică,
rasoforul Gherasim și -a însușit înțelegerea pravilelor monahale, îndeosebi lucrarea ,,Regulile
mari și mici” (nota cu cartea) ale Sfântul ui Vasile cel Mare. De aceea, dobândește o chemare
reală pentru monahism și, în urma recomandării consiliului duhovnicesc și a duhovnicului
personal, starețul mănăstirii Cernica decide tunderea lui Gherasim în monahism.140
Într-o perioadă de aproape 20 de a ni, viitorul episcop Gherasim Cristea a parcurs toate
,,gradele” monahale: monah, fiind tuns în anul 1937, iar apoi ierodiacon începând cu 27
decembrie 1940, iromonah începând cu 29 decembrie 1943, singhel în 1945, tot în 1945,
imediat este ridicat la rang ul de protosinghel și, ulterior, în 1956 arhimandrit.
În anul 1942, ieromonahul Gherasim avea să ajungă profesor la Școala de Cântăreți
Bisericești din cadrul Mănăstirii Căldărușani. În perioada 1937 -1942 mănăstirea patrona o
școală de sculptură bisericea scă, iar în perioada 1940 -1947 o școală de cântăreți bisericești
pentru orfanii de război. Peste zece ani, profesorul de acum avea să ajungă stareț al acestui
vestit așezământ monahal cu un rol important în viața religioasă, culturală și social -educativă

138 Eugen Petrescu, op. cit ., pp. 42 -43.
139 Ibidem , pp. 43 -44.
140 Ibidem , pp. 44 -45.

45
a țării, întemeiat la 1638 de către domnitorul Matei Basarab (,,cel mai mare ctitor bisericesc al
neamului nostru”141).
În perioada 1943 -1947 și 1949 -1952, ieromonahul Gherasim a slujit la mănsătirea
Antim din București, ctitoria Sfântului Antim Ivireanul, o crotitorul duhovnicesc al
Arhiepiscopiei Râmnicului. În 1948, îl regăsim pe Gherasim Cristea în rangul de protosinghel
și este trimis în această perioadă în Transilvania în misiune, unde își dovedește vocația din
plin, fiind un bun propovăduitor și apărăto r dârz al credinței ortodoxe. Își însușește o bună
experiență în viața misionară care îl va ajuta pe mai târziu. La mănăstirea Cernica, Gherasim
Cristea își formează ucenicia, iar la Antim se maturizează din punct de vedere duhovnicesc ca
preot.
Între ani i 1952 -1970, mai exact de la 1 octombrie și până la 15 decembrie
protosinghelul Gherasim va primi încredințarea din partea Preafericitului Părinte Patriarh
Justinian Marina să se ocupe de mănăstirea Căldărușani, având titlul de stareț. Peste ani,
ierahul G herasim a recunoscut că nu a fost voia sa să meargă la Căldărușani, neputând însă să
refuze. Tot aici a primit distincție și de arhimandrit despre care am vorbit mai sus.142
După nouă ani de la sosirea arhimandritului Gherasim la Căldărușani, ansamblul
călugăresc este modernizat și refăcut din temelii. Ia naștere, în această perioadă, un muzeu
propriu al mănăstirii (,,Muzeul Mănăstirii Căldărușani”), fiind chiar un exemplu în
Arhiepiscopia Bucureștilor în ceea ce privește spiritul organizațional. În 1952, câ nd ajunge la
mănăstire, Gherasim Cristea găsește doar 15 călugări, având restricții impuse de comuniști. El
se confruntă cu decretul numărul 410 din 1959, care interzicea tânărilor monahi să rămâne în
mănăstire. Totuși, după 18 ani de stăreție, în 1970, ob ștea monahală avea 65 de monahi sau
frați de mănăstire. În perioada contemporană, după la 50 de ani de la părăsirea mănăstirii
Căldărușani, obștea numără 60 de monahi și frați, ceea ce înseamnă că perioada de stăreție a
lui Gherasim Cristea a fost crucială în reorganizarea obștii monahale a unei ctitorii
voievodale.143
Aceste realizări îl descriu pe arhimandritul Gherasim ca fiind un stareț destoinic al
epocii, un apărător al Ortodoxiei ce într -o perioadă foarte grea a stăpânirii comuiste a salvat
mănsătirea de la distrugere. Activitățile sale de la Cernica, Antim și Căldărușani îndeosebi, au

141 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi , Editura
Albatros, 1972, p. 115.
142 Alexandru Popescu -Mihăiești, Prea Sfințitul Gherasim Cristea – model de om și de ierarh – schiță de portret ,
p. 125.
143 Eugen Petrescu, op. cit ., p. 72.

46
determinat accederea sa spre treapta arhieriei, unde nu a visat vreodată să ajungă, după cum
mărturisește chiar el într -un interviu.144

III.3. Ahiereu -vicar al Episcopi ei Dunării de Jos (1970 -1975)
În 1970, Prea Sfințitul Chesarie, fostul director al Seminarului teologic monahal de la
Cernica unde a învățat Gherasim Cristea îl recomandă pe acesta Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române pentru a accede la treapta de arhiereu vicat. Gherasim Cristea să găsea, în
acea perioadă, la rangul de arhimandrit. Astfel, la 15 decembrie 1970 primește numele de
Constănțeanul, fiind hirotonit arhiereu. El este recunoscut în această funcție pe seama
Episcopiei Dunării de Jos în urm a decretului nunărul 544 din 1970, intrând în vigoare la data
de 28 decembrie 1970. Astfel, el devine purtătorul titulaturii arhiereilor de la Tomis la 20 de
ani după desființarea acestei eparhii în 1950, deși subzida în funcția de arhiereu vicar la
Dunăre a de Jos.145
În această treaptă, Gherasim Cristea slujește între anii 1970 -1975, contribuind la viața
cultural misionară a parohiilor din episcopie. La centrul eparhial din Galați depune o muncă
asiduă pentru a fi ridicate noi cancelarii ale personalului ad ministrativ eclesiastic. În
consecință, în vreme ce în România comunistă erau demolate biserici din cauza sistematizării
orașelor, în episcopia Dunării de Jos sunt ridicate 4 biserici și sunt resfințite altele vechi ce
fuseseră părăsite. Tot acum se recupe rează 20 de hectare de pământ, unde se plantează 2
hectare de viță de vie.146
În primăvara anului 1971, Prea Sfințitul Gherasim Constănțeanul realizează un act de
mare curaj în contextul României comuniste. Ca urmare a unei ploi torențiale, în județul
Tulcea, la poalele dealului ,,Piatra Roșie”, unde localnici au botezat zona ,,La Plăcinte”, în
comuna Niculițel este descoperită, într -un mal desprins de ape, o basilică paleo -creștină ce
avea o criptă numită martyrion ce păstra moaștele a șase martiri creștin i.
A fost o descoperire arheologică de seamă, poate cea mai importantă ce demonstrează
vechimea creștinismului daco -roman din zona Dobrogei. Prea Sfințitul Gherasim s -a ocupat
de această descoperire pentru a fi luată în serios și așezată la locul unde i se cuvenea. Ulterior,

144 Alexandru Popescu -Mihăiești, Prea Sfințitul Gherasim Cristea – model de om și de ierarh – schiță de portret ,
p. 127.
145 Prea Sfințitul Gherasim, Episcopul Râmnicului la 90 de ani , ediție îngirjită de Prof. Ioan St. Lazăr și Pr.
Constantin Cîrstea, Editura Adrianso, Râmnicu -Vâlcea, 2004: Casian – Episcopul Dunării de Jos, Prea Sfințitul
Gherasim al R âmnicului nonagenar , p. 30.
146 Eugen Petrescu, op. cit ., p. 74.

47
moaștele celor șase martiri sunt așezate la mănăstirea Cocoș147. Ele sunt ferite de la distrugere
de către regimul comunist prin grija Prea Sfințitului Gherasim. Într -un material publicat în
2004, Prea Sfințitul Gherasim avea să mărturi sească cele referitoare la mutarea moaștelor
sfinților ,,sfintele moaște au fost luate într -o noapte de smerenia mea împreună cu părintele
consiliere Dumitru Capaciurea de la Dunărea de Jos în mare taină, de teama securității, și duse
la mănăstirea Cocoș, unde se află în mare cinste. Astfel, moaște sunt depuse, începând cu 13
ianuarie 1973, la mănăstirea Niculițel, iar prăznuirea sfinților se face pe 4 iunie.148
Referitor la cele menționate mai sus, Prea Sfințitul Casian al Dunării de Jos afirma
cele spuse i nițial de Prea Sfințitul Gherasim, arătând că episcopul constănțean a coborât și a
luat moaștele, le -a așezat în niște sicrie, confecționate din tablă de la combinatul din Galați și
într-o discreție deosebită a achitat aceste recipiente pentru a nu se prov oca agitații în cadrul
statutului comunist.149
Bineînțeles, acest mesaj va fi ulterior transmis la înmormântarea ierarhului Gherasim
de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care, reevaluând activitatea arhiereului
Gherasim Cristea va vorbi despre ce le prezentate. El a arătat că ierarhul Gherasim a avut un
rol deosebit în salvarea moaștelor, ascunzându -le și protejându -le de vitregia autorităților
comuniste.150
Constatăm faptul că episcopul Gherasim a avut un rol important în episcopia Dunării
de Jos p rin întreaga sa activitate misionar -filantropică, culturală și administrativă, iar faptele
sale sunt edificatoare. Astfel, el dă dovadă de un curaj deosebit într -un context în care
românia se afla sub totalitarism comunist, iar regimul era unul ateist. Vii torul arhiereu a trăit
astfel bucuria de a fi un slujitor de cinste al lui Dumnezeu și a contribuit la amplificarea
venerării sfinților prin salvarea moaștelor celor șase martiri de la Niculițel. El rămâne ,,un
tânăr dinamic” încărcat de energii spirituale .151

III.4. Misiuni și responsabilități în cadrul Bisericii Ortodoxe Române
În perioada 1969 -2003, a participat ca membru al delegațiilor Bisericii Ortodoxe
Române la 10 simpozioane și întruniri teologice în Germania (Munchen, Koln, Wiessbaden,
Hamburg, Berlin Regensburg, Straubing), unde a susținut o serie de referate și comunicări în

147 Idem, Mănăstirea Cocoș , în Personalități vâlcene. Părintele Constantin Mănescu la 50 de ani , Editura
Petrescu, Râmnicu -Vâlcea, 2010, pp. 359 -361.
148 Prea Sfințitul Gherasim, Episcopul Râmnicul ui la 90 de ani , p. 337.
149 Eugen Petrescu, op. cit ., p. 76.
150 Prea Sfințitul Gherasim, Episcopul Râmnicului la 90 de ani , Casian – Episcopul Dunării de Jos, Prea Sfințitul
Gherasim al Râmnicului nonagenar , p. 31.
151 Ibidem , p. 32.

48
limbile română și germană. A participat, de asemenea, în Elveția, la Lucarno, timp de o lună,
la un schimb de experiență în cadrul Mișcării Ecumenice. A fost prezent la num eroase
întruniri teologice organizate la: Salzburg (Austria), Lucarno (Elveția), Roma și Florența
(Italia), Paris (Franța), Londra (Anglia), în Grecia, la Sfântul Munte Athos, în Israel și în
Bulgaria.152
În 1988 a fost delegat de Sfântul Sinod să meargă î ntr-o misiune cu caracter religios la
Mânăstirea Prodromu, de la Sfântul Munte Athos. Înaltpreasfințitul Gherasim a fost
președinte de onoare al Comisiei Eclesiastice de Istorie Comparată și, de asemenea, membru
în Comisia Canonică, Juridică și pentru Disc iplină din cadrul Sfântului Sinod.
Între 1984 și 1990 va deveni episcop al Episcopiei Râmnicului și Argeșului, între 22
mai și 22 octombrie va fi locțiitor de mitropolit al Olteniei, iar în perioada 2009 -2014 va fi
ridicat la rangul de Arhiepiscop al Arh iepiscopiei Râmnicului. Va trece la cele veșnice pe data
de 9 aprilie 2014.

III.5. Opera științifică, editorială și publicistică
În cadrul celor 40 de ani petrecuți de ierarhul Gherasim la Râmnic a întreprins o
muncă asiduă din punct de vedere administ rativ, preocupându -se de valorificarea istoriei și
tradițiilor locurilor prin sprijinirea cercetărilor a 15 lucrări de specialitate pe care le va semna
ca autor ori îngrijitor de ediție.153
De asemenea, s -a ocupat de mai multe prefațări a unor volume public ate de către
dicționarele și enciclopediile locale. Astfel, multe ediții de volume, fie personale, fie
compendii au purtat amprenta ierarhului Gherasim. Vorbim aici despre expuneri sau
predoslovii ce conferă valoare suplimentară lucrărilor științifice resp ective. Totodată, foarte
importante sunt studiile și articolele unde ierarhul Gherasim și -a adus o contribuție
deosebită.154

152 Eugen Petrescu, op. cit ., p. 97.
153 ,,Războiul de independență în documentele Episcopiei Râmnicului și Argeșului; Preotul Radu Șapcă – omul
și epoca sa; Mănăstirea Hurezi; Un pașoptist de seamă. Preotul Radu Șapcă, două ediții; Istoria Mănăstirii
Govora; Sfântul Calinic Cernicarul – un sfânt printre oameni; Istoricul Sfintei Mănăstiri Căldărușani; Carte de
rugăciuni; Viața Sfântului Martir Constantin -Vodă Brâncoveanu și a celor pătimitori cu Dânsul; Carte de
rugăciuni pentru trebuințele creștinului ortodox; Istoricul Mănăstirii Hur ezi; Omul și ordinea în lume; Vistieria
de cuvinte; Istoria Eparhiei Râmnicului”.
154 Pentru a nu încărca foarte mult această pagină cu note de subsol, vom prezenta doar o parte din articolele și
studiile publicate de acest autor și doar numele acestora fără mențiunea unde au fost publicate: ,,Păstrarea
tezaurului arhitectonic național, cerința epocii actuale; Scrisori inedite de la Popa Șapcă; Bucurie aniversară la
reședința Centrului Eparhial de la Râmnicu Vâlcea; Înaltă vizită în Eparhia Râmnicului și Arge șului; Preoți
acuzați ca instigatori ai răscoalei din 1907, în fostul județ Romanați; Mărturiile unui preot despre Răscoala din
1907, în Livezile, județul Dolj; Date despre războiul de Independeță în arhiva vlădicească de la Râmnicul
Vâlcea; Slujitori bise ricești în Eparhia Râmnicului și Argeșului în timpul ocupației străine 1916 -1918; Ecouri

49
Ulterior, ierarhul Gherasim a colaborat cu diverse posturi de televiziune și radio, unde
a dat nenumărate interviuri, dar a particip at și la emisiuni radio ori televizate de către posturi
regionale sau centrale. Dintre posturile de televiziune și radio la care a participat și unde a
promovat idealurile creștine enumerăm Antena 1, Pro TV, VTV, Televiziunea Română 2,
Radio Oltenia Craiov a și ce este mai important, Trinitas, postul oficial al Bisericii Ortodoxe.
În perioada contemporană, foarte importantă a devenit mass -media, iar aparițiile la TV
sau radio a unei personalități devine o nevoie stridentă în răspândirea unor idei. Așa s -a
întâmplat și cu ierarhul Gherasim, care, participând la nenumărate emisiuni, a făcut o
adevărată misiune eclesiastică, completând în activitatea de la Vâlcea ceea ce începuse la
Dunărea de Jos.

III.6. Cinstirea ierarhului Gherasim Cristea
Fiind hirotoni t arhiepiscop, ierarhul Gherasim Cristea și -a dus cu cinste la îndeplinire
această misiune în scaunul de la Râmnic. În această perioadă, dar și în cea anterioară el se
implică în mai multe organizații culturale naționale sau locale, având o adevărat viață
științifică, participând la cercuri cultural sau cultural -spirituale. Trebuie să amintim faptul că
el a fost fondatorul și președintele cercului religios cultural ,,Chesarie de la Râmnic” sau al
centrului de cercetări istorice ,,Preot Dumitru Bălașa”. De a semenea, un lucru foarte
important de menționat este faptul că fostul arhiereu de la Dunărea de Jos a fost membru de
onoare ales al ,,Academiei Oamenilor de Știință din România” (AOSR).155
Vrednicul de pomenire Gherasim Cristea, arhiereu al Bisericii Ortodo xe Române, a
dus o viață de privațiuni în copilărie și în adolescență, dar mânat de dorul de a sluji cele sfinte
a fost tuns la mănpstirea Cernica monah, urcând ulterior treptele preoției monahale până la
arhimandrit. Ulterior, este ales arhiereu vicar la Dunărea de Jos, unde a continuat activiatea
misionară, filantropică și culturală. Deși a trecut la cele veșnice în Arhiepiscopia Râmnicului,

despre Independența de Stat a României în 1877, consemnate în presa germană din Transilvania; Cronică
aniversară privind comorile culturale ale trecutului românesc; Câ teva date privind începutul învățământului
clerical, Prea Sfințitul Iosif Gafton, de trei decenii succesor al vlădicilor râmniceni; Vechimea folosirii limbii
literare în Biserica Ortodoxă Română; Oltul și Jiul, punți naturale între românii de pe ambii vers anți ai
Carpaților; Biserica parohială din Cândești -Albești; Mânăstiri vâlcene în timpul revoluției de la 1821; Cartea ca
mijloc de afirmare și propășire culturală; Primul proiect cunoscut de <<Școală înaltă >> a lui Matei Basarab;
Adunarea pentru pace a pr eoților din județele Argeș, Olt și Vâlcea; Piatră de hotar în istoria nouă a Patriei;
Corespondența indeită a Mitropolitului Andrei Șaguna cu Episcopul Calinic de Râmnic; Cozia, șase veacuri de
zbuciumată istorie; Pentru pacea a toată lumea; Revoluția de l a 1848 în Țara Românească; Cultul sfinților
români – Sfântul Antim Ivireanul; Biserica Ortodoxă Română la sfârșitul mileniului doi; Miron Cristea, primul
patriarh al României; Omul potrivit la locul potrivit (Antim Ivireanul)”.
155 Eugen Petrescu, op. cit ., p. 105.

50
el rămâne un ierarh de seamă în istoria ierarhilor tomitani, care au luptat din răsputeri în
păstrarea Ortodoxiei î n contextul regimului comunist instaurat în România.
,,Ca ierarh a păstorit, mai întâi, în vreme de dictatură comunistă, plină de restricții și
presiuni asupra vieții Bisericii, iar apoi, după anul 1990, și în vreme de libertate, cu noi șanse,
dar și noi cerințe și provocări ale societății contemporane, marcată adeseori de individualism,
prozelistism, secularizare, emigrație și alte fenomene noi. Atât într -o perioadă, cât și în alta,
venerabilul Arhiepiscop Gherasim a reușit, cu răbdare constantă și înțele pciune practică. Să
păstreze și să promoveze dreapta credință, cultura și spiritualitatea românească în eparhia
încredințată spre păstorire. Părintele Arhiepiscop Gherasim al Râmnicului rămâne în memoria
noastră ca fiind un arhipăstor misionar și harnic, a părător înțelept al tradiției ortodoxe
românești și al monumentelor istorice bisericești”156.
Prea Sfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei
Râmnicului, cel ce i -a fost dăruit de Dumnezeu înaltului ierarh, în ultimii de viață, ca ajutor în
slujire și în administrație, ca sprijin al bătrâneții și nevoilor sale îl descrie într -un mod simplu
și frumos pe Înaltul Gherasim Cristea: ,,Monah râvnitor, stareț harnic și chivernisitor, arhiereu
vicar ascultător și întru toate binevoitor, Episcop și Arhiepiscop plin de zel pastoral -misionar
și cultural -filnatropic, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim și -a pus amprenta credinței, nădejdii
și dragostei în toate locurile unde a slujit și a lucrat spre slava lui Dumnezeu, a Bisericii Sale
și bucuria păstoriților”157.

156 Fragmente din mesajul de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, citit sâmbătă, 12 aprilie 2014, în
Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu -Vâlcea, la slujba de înmormântare a
Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arh iepiscopia Râmnicului.
157 Preasfințitul Emilian Lovișteanul, episcop -vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Slujitor evlavios și păstor
harnic , în Personalități de seamă ale Bisericii Ortodoxe Române . Înaltpreasfințitul Gherasim Cristea –
Arhiepiscop al Râmnic ului la 97 ani , Editura Petrescu, Râmnciu -Vâlcea, 2011, p. 7.

51
IV. Epifanie Norocel (1932 – 2013)

IV.1. Viața lui Epifanie Norocel până la hirotonia întru arhireu
Printre arhiereii învățați ai Bisericii Ortodoxe Române îl regăsim și pe Prea Sfințitul
Arhiepiscop Epifanie Norocel, fostul arhiepiscop al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei,
personalitate deosebită a timpului nostru. El se naște la Mălini158 în județul Suceava, având ca
părinți pe Dumitru și Victoria Norocel, oameni ortodocși și gospodari și credincioși. Cunoaște
lumina zilei l a 14 decembrie 1932, fiind botezat cu numele de Gavriil. În timpul copilăriei
sale el trăiește în casa părintească, având parte de o educație deosebită din partea mamei. El se
bucură de dragostea părinților și, deoarece era singurul urmaș al lui Dumitru și al Victoriei,
copilăria sa a fost una fericită, integrându -se în tradițiile locale, laice și bisericești de care
ierarhul își aducea aminte cu melancolie. De asemenea, el se apropie de biserică mai ales
datorită frumuseții cântecelor bisericești, a colind elor de Crăciun, care erau păstrate cu
sfințenie în nordul Moldovei, intrând ulterior în ceata colindătorilor. El a participat cu
regularitate la sfintele slujbe ale bisericii, alături de părinții săi.159
Aceste chestiuni și -au pus amprenta asupra personali tății sale până la terminarea școlii
sale primare din satul natal. Astfel, împlinind 16, el simte o chemare sufletească spre
monahism și pleacă în 1948 la mănăstirea Râșca din Suceava, unde se va integra obștii
monahale160. El este sfătuit în alegerea aceste i căi de către unchiul său, călugărul Valerie
Șandru. Protosinghelul Macarie Brabete l -a primit pe Gavriil Norocel în obștea mănăstirii. În
cadrul mănăstirii, tânărul ucenic a avut modele exemplare, precum Ilarion Marin, Macarie
Brabete sau Epifanie Acatri nei. Fratele de mănăstire, Gavriil, a dovedit o îndelugă -răbdare,
blândețe și ascultare, trecând prin mai multe trepte ale acomodării și ascultării din viața
monahală. Devine chiar ucenicul protosighelului Epifanie Acatrinei ce i -a fost și duhovnic o
vreme . Cert este faptul că de la el a deprins trăirea spiritual deosebită, fiind probabil cel mai
puternic exemplu pe care l -a avut.161
Atât duhovnicul cât și starețul său au văzut în tânărul Norocel o chemare lăuntrică spre
slujirea sacerdotală și, de aceea, î l trimit și îl încurajează să meargă la Seminarul teologic de
la Mănăstirea Neamț pentru a -și completa studiile. În anii 1951 -1956, Epifanie Norocel a fost

158 Prima atestare documentară: într -un hrisov de la Ștefan cel Mare din 15 septembrie 1498 este menționat satul
Mălini.
159 Pr. Io an-Aurel Bolba, Figuri luminoase de ierarhi și preoți cărturari , vol. I, Editura Ex Ponto, Constanța,
2006, p. 57.
160 Redacția, Reînființarea Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos , p. 1483.
161 Pr. Ioan -Aurel Bolba , op. cit., pp. 57 -58.

52
elev al Seminarului de la Neamț, demonstrând o iubire deosebită față de cultură, iar la
sfârșitul fi ecărui an școlar, rezultatele sale au fost pe măsură. Totuși, anul 5 de seminar îl va
face prin transfer la Seminarul teologic din Curtea de Argeș.162
Mitropolitul Moldovei l -a călugărit pe Gavriil Norocel la 14 aprilie 1953, conferindu -i
numele de Epifanie , iar nașul de călugărie i -a fost Ioanichie Grădinaru, exarh al mănăstirilor
Arhiepiscopiei Iașilor și protosul Catedralei Mitropolitane de la Iași. În același an, pe data de
25 mai 1953, mitropolitul Sebastian îl hirotonește pe Epifanie Norocel ieromonah.
Parcurgând Seminarul teologic, el a avut îndrumători deosebiți pe arhimandriții Sachelarie
Nicodim, Ghenadie Nițoiu sau Petronim Tănase. De asemenea, în timpul studiului de la
seminarul din Neamț, directorul a fost regretatul Pavel Șarpe, care a fost mut at ulterior la
mănăstirea Curtea de Argeș.163
În anul 1957, Epifanie Norocel a început cursurile la Institutul Teologic de Grad
Universitar din București (fosta Facultate de Teologie), iar în 1959, având aprobarea
patriarhului Justinian Marina, el a fost t rimis pentru a -și continua studiile la Academia
Teologică din Sophia, în Bulgaria, unde a rămas să -și finalizeze, fiind licențiat în anul 1961.
În același an, în luna septembrie își echivalează studiile în urma unor examene la Institutul de
Grad Universita r din București, unde a promovat apoi examenul de admitere la doctorat.
Primul an de studiu doctoral îl petrece la București, însă în noiembrie 1962 primește o bursă
din partea Patriarhiei Române să își continue studiile la Zagorsk, la Academia Teologică d in
cadrul mănăstirii ,,Sfânta Treime”. Revine în țară în iunie 1964, fiind rânduit la mănăstirea
Putna ca preot slujitor, dar și ghid al complexului monahal. Ulterior, este numit de către
mitropolitul Moldovei și Sucevei, Iustin Moisescu, la 1 martie 1965, profesor al Seminarului
de la Neamț, unde odinioară a fost și elev.164
La 1 ianuarie 1967 mitropolitul Isutin Moisescu îl numește pe Epifanie Norocel
director al Seminarului teologic de la Neamț, iar această funcție a deținut -o până la 1 ianuarie
1971, dat ă la care este transferat la mănăstirea Neam și numit starețul acesteia165. Trebuie să
afirmăm faptul că între 1966 -1968, Epifanie Norocel își continuă studiile doctorale la
București. Este hirotesit ulterior în 1968 la mănăstirea Neamț, unde a primit distin cția de
protosinghel și, imediat, în 1971, de Anul Nou, i se conferă rangul de arhimandrit de către
Iustin Moisescu în Catedrala Mitropolitană din Iași. Astfel, în martie 1971 a susținut
examenul de promovare a cursurilor de doctorat, unde președintele Com isiei a fost Prea

162 Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcu rariu, Dicționarul teologilor români , p. 342.
163 Pr. Ioan -Aurel Bolba , op. cit., p. 59.
164 Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos , p. 71.
165 Redacția, Reînființarea Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos , p. 1483.

53
Sfințitul Antim Nica Târgovișteanul, iar ca îndrumător de teză de doctorat a fost regretatul
preot doctor Ioan Rămureanu.166
În perioada 1966 -1974 a călătorit în Germania de Vest, Italia, Cehoslovacia,
Iugoslavia și Ungaria. A făcut parte din delegația Bisericii Ortodoxe Române din 1975, când
patriarhul Iustin Marina vizitează Moscova la chemarea patriarhului Pimen al Moscovei și
întregii Rusii. Fiind recomandat de către Mitropolia Moldovei și Sucevei, Patriarhia Română
îl trimie pe Epifan ie Norocel în Elveția la studii, însă această plecare nu s -a materializat,
deoarece Securitatea de la Piatra Neamț nu i -a autorizat plecarea. Constatăm astfel faptul că în
toți anii de studii, universitari și preuniversitari sau doctorali, Epifanie Norocel a avut dascăli
deosebiți ce i -au format o cultură aparte. Astfel, în timpul studiilor făcute la București,
dascălii acestuia au fost de remarcă printre care amintim pe titanul teologiei ortodoxe a
secolului XX, Dumitru Stăniloae, ca profesor de Dogmatică. La Patrologie l -a avut ca dascăl
pe cunoscutul rector Ioan G. Coman, iar la Vechiul Testament pe preotul Vladimir
Prelipceanu. Mai departe, îndrumătorul său de doctorat a fost Ioan Rămureanu, cunoscutul
profesor de Istorie Bisericească Universală. De asem enea, i -a avut pe preoții profesori
Gheorghe Moisescu sau Alexandru Ciurea la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române sau
pe Ene Braniște la Liturgică. De asemenea, l -a avut pe Mircea Chialda ca dascăl la materia
numită Ebraică, iar la Drept biserices c i-a avut pe Liviu Stan sau Iorgu Ivan.167
De asemenea, în timpul studiilor de la Sophia l -a avut ca profesor în primul rând pe
episcopul Nicolae Makariopolski, duhovnicul studentului și rectorul Academiei. Simultan, l -a
avut pe Ștefan Țankov profesor și m embru al Academiei Bulgare la Disciplina de Drept
bisericesc. L -a avut de de asemenea profesor pe Ilarion Traianopolski sau Serafim
arhimandrtiul la Filosofie. În timpul cursurilor din Rusia, aici l -a avut ca profesor pe rectorul
Rujinski și prorector pe m itropolitului Filaret al Minskului și Bielorusiei.
Mai mulți colegi ai lui Epifanie au ajuns ierarhi de seamă ai Sinodului Bisericii
Ortodoxe Române. În consecință, în cadrul Seminarului de la Neamț i -a avut colegi pe
vrednicii de pomenire Pimen Zainea168, fostul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților sau pe
Nestor Vornicescu169, fostul mitropolit al Olteniei. La Sofia, în timpul studiilor, l -a avut ca și
coleg pe mitropolitul Vidinului Dometian sau pe mitropolitului Plodvivului, Arsenie sau alții
profesori uni versitari de seamă. În cadrul Academiei Teologice din Moscova, colegi au fost

166 Pr. Ioan -Aurel Bolba, op. cit., pp. 60 -61.
167 Ibidem , p. 61.
168 Pimen Zainea (n. 25 august 1929 , Grebănu , Râmnicu -Sărat , România – d. 20 mai 2020 , București , România )
a fost un cleric român, arhiepiscop ortodox al Sucevei și Rădăuților , din 1991 .
169 Nestor Vornicescu (născut Neculai Vornicescu ; 1 octombrie 1927 , Lozova , județul Lăpușna , azi Republica
Moldova – d. 17 mai 2000 ) a fost un mitropolit român, membru de onoare (1992) al Academiei Române .

54
mitropolitul bulgar de mai târziu Ghelasie, secretar al Sinodului Bisericii Ortodoxe Bulgare,
un alt episcop Nestor din Bulgaria, pe mitropolitul Nicodin de origine română din Ru sia sau
pe Nifon Saikale, un episcop sirian ori pe doctorul Zareh Baronian, fostul vicar al
Arhiepiscopiei Armene din România.170
În consecință, în aproximativ 15 ani de studii teologice viitorul episcop Norocel a
devenit un erudit dascăl, administrator deo sebit în Biserica Ortodoxă și un bun chivernisitor al
bunurilor bisericești din timpul comunismului, dar și după căderea acestuia.

IV.2. Ahieria și activitatea pastoral -misionară
Episcopia Tomisului și Dunării de Jos trăia în anul 1975 un adevărat mom ent
covârșitor în ceea ce privește efortul de stabilire a creștinismului incipient din zona Sciției
Mici. Începeau să apară argumentele fructificării și rodirii evanghelice a activității Sfântului
Apostol Andrei printre strămoșii noștri.171
Din cele expuse până acum putem să înțelegem de cel 16 octombrie 1975,
Arhimandritul Epifanie Norocel va fi ales de către Colegiul Electoral Bisericesc, în mod
unanim, în postul de episcop -vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, cu titlul de
,,Tomitanul”, avâ nd reședința în județul Constanța. Astfel, în 1975, la data de 9 noiembrie172,
arhimandritul Epifanie Norocel este hirotonit arhiereu în Constanța, la catedrala Petru și Pavel
în cadrul acelor festivități ce s -au consacrat distincției de ridicare a Episcopie i Dunării de Jos
la gradul de Arhiepiscopie a Tomisului și Dunării de Jos, având un sediu comun la Galați.
Arhiereul rămânea Antim Nica ce avea jurisdicție în Tulcea, Galați și Constanța. 173
În aproximativ șapte ani cât a subzidat ca vicar la Constanța, e piscopul Epifanie a dus
o activitate bogată din punct de vedere misionar și administrativ ce s -a reflectat în mai multe
vizite la parohii174. Astfel, el a sprijinit parohiile sărace și pe titulaturii acestora. De asemenea,
el a fost prezent la toate slujbele bisericești, fie în bsierici din municipiul Constanța, fie în sate
sau în Deltă. S -a ocupat, bineînțeles, de cele trei mănăstiri dobrogene, greu lovite de prăpădul
comunist, a hirotonit diaconi și preoți, a târnosit biserici noi și s -a ocupat de refacerea celor
vechi, a ținut cuvântări și predici și a luat parte la mai multe călătorii misionare ce aveau loc
în parohii. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că ÎPS Epifanie se ocupa în continuare de

170 Pr. Ioan -Aurel Bolba, op. cit .,, p. 62.
171 Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, La lumina opaițului , vol. I, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați,
2016, p. 388.
172 Idem, Arhiepiscopul Epifanie : Lumina slujirii jertfelnice , Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2013, p.
30.
173 Eugen Drăgoi, Ierarh i și preoți de seamă la Dunărea de Jos , pp. 71 -72.
174 Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, La lumina opaițului , p. 391.

55
cultură, stând la masa de lucru asemenea cum se îndeletnicea în timpul facultății sau al
doctoratului.175
Din punct de vedere extern, episcopul Epifanie, având încuviințarea Sinodului
Bisericii Ortodoxe Române, a realizat mai multe călătorii în cadrul parohiilor și a
comunităților românești, precum Austria, Germania , unde vizitează Baden -Baden, Bonn,
Elveția, cu precădere la Geneva sau Basel, în Italia la Milano sau pavia sau în Serbia la
Belgrad.
La începutul anului 1982, Episcopia de la Buzău rămâne vacantă odată cu ridicarea la
rang de mitropolit a eruditului ep iscop de Buzău și Vrancea, Antonie Plămădeală. În
consecință, Colegiul Electoral Bisericesc, convocat pe data de 25 aprilie 1982, îl alege pe
episcopul -vicar Epifanie Tomitanul titular al Episcopiei Buzăului176, iar alegerea a fost
validată a doua zi de cătr e Sfântul Sinod. Întronizarea s -a petrecut pe 4 iulie în catedrala
episcopală din Buzău de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Iustin Moisescu, însoțit
de un important sobor de înalți prelați și preoți. De asemenea, au fost prezenți profesori
impor tanți ai centrelor universitare, oficialități ale statului, apoi o mulțime de arhimandriți sau
preoți de mir. Ceremonia a luat caracterul unei adevărate sărbători cu caracter religios. Astfel,
începând cu 4 iulie 1982, Episcopia de la Buzău este ocupată de către vrednicul episcop -vicar
de la Tomis, care își continuă activitatea cu aceeași dârzenie ce îl caracteriza. Așadar,
eruditului Antonie Plămădeală îi urma un vrednic ierarh și anume doctorul în teologie
Epifanie Norocel.177
În cei peste 30 de ani de păs torire arhierească la Buzău, Prea Sfințitul Epifanie a
continuat să se implice, indiferent de timpul de care dispunea, de nenumărate activități de
slujire, administrative sau duhovnicești. De asemenea, el însuși fiind un om de cultură, a
sprijinit atât în timpul regimului comunist cât și după momentul din 1989, atunci când este
înlăturat regimul ceaușișt, trimițând la studii nenumărați tineri fie la universitățile din țară, fie
în străinătate. Simultan, constatăm că Epifanie Norocel se înscrie în cadrul cel or mai
importanți ierarhi care au arhipăstorit meleagurile dunărene românești.178
Bineînțeles episcopul Epifanie a făcut parte din mai multe delegații ale Bisericii
Ortodoxe Române la diverse întruniri sau conferințe. De asemenea, a primit în schimb alte
vizite ale oficialităților de seamă ale Bisericilor surori, ceea ce a făcut o impresie deosebită fie
oaspeților, fie la cei care l -au primit ca oaspete.

175 Pr. Ioan -Aurel Bolba, op. cit ., p. 63.
176 Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos , p. 72.
177 Pr. Ioan -Aurel Bolba, op. cit., p.
178 Ibidem , pp. 67 -70.

56
În scaunul vlădicesc de la Buzău, s -a preocupat de refacerea unităților de învățământ
teologic, unde lip sa acestuia era stridentă. Astfel, se reînființează chiar în 1990 Școala de
cântăreți bisericești în cadrul Seminarului teologic din Buzău, pregătind mai multe generații
de cântăreți bisericești, de mare trebuință pentru bisericile vrâncene și buzoiene. De
asemenea, înființează atât Seminarul teologic liceal monahal ,,Sfântul Ierarh Epifanie” de la
mănăstirea Rătești sau ,,Sfântul Grigorie Palama” la mănăstirea Ciolanu. În final, el a reușit să
redobândească, după mulți ani de luptă clădirea nouă a Seminaru lui Teologic Liceal
,,Episcopul Chesarie” din Buzău, a activat revista eparhială Glasul adevărului179, a
binecuvântat înființarea la Buzău a Fundației Caritative pentru copii ,,Sfântul Sava” și
Fundației pentru bătrâni ,,Sfântul Andrei”, a Căminului pentru b ătrâni din satul Câmpeni și a
Campusului pentru copiii din Bisoca (ambele în județul Buzău), pe care le -a patronat și le -a
îndrumat.180
În urma activității sale deosebite, dar și a vechimii și importanței Episcopiei Buzăului,
în anul 2009 această Episcopiei este ridicată la rang de Arhiepiscopie, iar episcopul Epifanie
Norocel la rangul de Arhipepiscop. Această distincție a avut -o mai puțin de patru, deoarece la
7 ianuarie 2013 suferă un infarct miocardic în drum spre mănăstirea Brazi. Deși medicii au
încerc at resuscitarea sa, el a trecut la cele veșnice la spitalul Panciu.181

IV.3. Opera
Referitor la activitatea sa intelectuală, arhiereul Epifanie Norocel a fost una bogată atât
în timpul cât a stat la constanța, dar și cu mult timp înainte în timpul studiil or doctorale.
Având în vedere că coordonatorul său de doctorat a fost Ioan Rămureanu, studiile sale din
timpul doctoratului, dar și din timpul păstoririi ca arhiereu la Tomis sau la Buzău au caracter
istoric bisericesc. El s -a fundamentat asupra Istoriei B isericești Universale și debutează în
revista Glasul Bisericii în 1962 cu titlul ,,Organizarea Bisericii în secolul V în urma
hotărârilor de la Calcedon”182.
S-a preocupat și de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, redactând în vremea când se
afla la Moscova lucrarea ,,Mitropolitul Andrei Șaguna”183. Este foarte importantă această
lucrare, mai ales că el o redactează la Moscova, în plin regim comunist, aducând laudă unui
ierarh român, sprijinitor al patriotismului și al culturii românești. Preocupându -se de viz itele

179 https://arhiepiscopiabzvn.ro/categorie/media/revista , accesat în data de 19.05.2020.
180 Ibidem , pp. 75 -76.
181 https://ro.wikipedia.org/wiki/Epifanie_Norocel , accesat în data de 20.05.2020.
182 ,,Glasul Bisericii, 1962, nr. 3 -4.
183 ,,Jurnalul Patriarhiei Moscovei”, Moscova, 1963.

57
misionare, el redactează în revista oficială ,,Biserica Ortodoxă Română”, în 1967 ,,Relațiile
bisericești și culturale între Biserica Ortodoxă Română și Bulgară în secolul XIX”184.
Studiul istoric nu s -a limitat doar la suprinderea unor personalități bisericești ale
trecutului sau la cercetarea unor evenimente ale Bisericii Universale, ci a fost unul polivalent,
astfel că în 1969, publică articolul ,,Ioan Cucuzel – reformatorul cântării ortodoxe”185.
Participând alături de patriarhul Justinian Marina la vizita din Moscova din anul 1975, el
publică atât în revista moldoveană ,,Mitropoliei Moldovei și Sucevei” cât și în ,,Biserica
Ortodoxă Română” un reportaj foarte detaliat. Fiind arhiereu la Tomis, publică mai multe
studii referitoare la Istoria biserice ască a locului precum: ,,Dobrogea – pământ străbun și vatră
creștină”186; ,,Viața bisericească la Tomis în secolele IV -V”187; ,,Noi elemente creștine
descoperite în județul Constanța”188. Ultimul făcea referire la descoperirile arheologice de la
Niculițel. A mai publicat ,,Tropaeum Traiani”189, ,,Monumentul triumfal din Dobrogea –
document al nașterii poporului român”190. Prin această lucrare este demn de afirmat faptul că
s-a adus. ,,Dobrogea vatra ortodoxiei românești”191; ,,Sfântul Apostol Andrei și Tradiție
românil or –mărturia vechimii creștinismului și a continuității noastre pe aceste meleaguri”192.
Este la fel de importantă și această lucrare, deoarece îmbină atât Tradiția bsiericească, dar și
elemente paleologice și paleografice de la începutul erei creștine din D obrogea. El realizează
o adevărată monografie a centrelor creștine din Dobrogea prin lucrările :,,Bazilicile din
Tomis”193 și ,,Vetre dobrogene de spiritualitate ortodoxă și de simțire românească”194.
După cum spus și pe parcursul lucrării, Epifanie Norocel era preocupat de tradițiile
popular creștine ale românilor, iar această pasiune s -a reflectat în cercetări serioase în timpul
petrecut ca arhiereu -vicar la Constanța, unde publică ,,În Dobrogea de Sfintele Paști”195 sau
,,Datini de Crăciun în Dobrogea”196.
Având o cultură vastă în toate domeniilor teologiei, el s -a preocupat și de studiul
mariologic în lucrarea ,,Chipul și numele Maicii Domnului însemnate pe obiecte și inscripții

184 ,,Jurnalul Patriarhiei Moscovei”, Moscova, 1964.
185 ,,Biserica Ortodo xă Română”, 1969, nr. 10 -12.
186 ,,Telegraful Român”, 1979, nr. 7 -8, 15 februarie.
187 ,,Glasul Bisericii”, 1979, nr. 7 -8.
188 ,,Telegraful Român”, 1979, nr. 29 -30, 1 august.
189 ,,Telegraful Român”, 1979, nr. 11 -12, 15 martie.
190 ,,Glasul Bisericii”, 1979, nr. 9 -10.
191 ,,Telegraful Român”, 1979, nr. 35 -36, 15 septemrie.
192 ,,Glasul Bisericii”, 1979, nr. 11 -12.
193 În volumul De la Dunăre la Mare. Mărturii și monumente de artă creștină , Galați, 1979.
194 ,,Telegraful Român”, 1979, nr. 45 -46, 1 decembrie.
195 ,,Telegraful Român”, 1980, nr. 13 -16, 1 și 15 august.
196 ,,Telegraful Român”, 1981, nr. 47 -48.

58
vechi creștine descoperite în Dobrogea”197. A dedicat, de asemenea, o lucrare de c ercetare, din
punct de vedere creștin, decoperirii de la Niculițel, prin articolul ,,Un deceniu de la
descoperirea martirionului și a bazilicii de la Niculițel”198. Continunând lucrarea monografică
dedicată lui Andrei Șaguna, el alcătuiește un articol foarte interesant prin care reflectă lupta
slujitorilor bisericești pentru păstrarea unității de neam și de credință: ,,Figuri luminoase de
slujitori bisericești din secolul XIX – luptători pentru cultura și unitatea neamului”199.
De asemenea, a adus argumente s erioase în vechimea unor sărbători principale ale
creștinismului în spațiul dobrogean: ,,Nașterea Domnului în inscripțiile străvechi descoperite
în Dobrogea”200.

197 ,,Telegraful Român”, 1981, nr. 23 -24, 1 septembrie.
198 ,,Telegraful Român”, 1983, nr. 35 -36, 15 septembrie.
199 În volumul ,,Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos, în trec ut și astăzi ”, Galați, 1981.
200 ,,Telegraful Român”, 1981, nr. 48 și 1982, nr. 1 -3.

59
V. Lucian Florea Tomitanul (1922 – 2004)

V.1. Viața episcopului Lucian Florea Tomitanul
În localitatea Stremț din județul Alba se naște la 3 aprilie 1922 viitorul arhiepiscop
Lucian Florea, primind numele de Simion la botez. El se dedică altarului încă de la început,
iar în 1947 a intrat în mănăstria Sihastru din județul Vrancea, iar ulterior, în 1948, se înscrie la
Seminarul monahal de la Neamț. El este tuns în monahism în anul 1950 la mănăstirea
Sihastru, unde primește numele de călugărie Lucian și, imediat, în același an, este hirotonit
ierodiacon. După o scurtă ședere la mănăstirea Ciolanu d in Buzău, el rămâne la mănăstirea
Neamț, unde absolvă Seminarul monahal în 1953. Ulterior, în 1955 începe cursurile
universitare la Institutul Teologic Universitar din București, iar în anul următor merge la
Academia Zagorsk din Moscova cu o bursă, unde es te licențiat în teologie în 1960, echivalată
ulterior în România. În anii studențiie sale a fost hirotonit ieromonah, mai exact la 15 august
1958 la catedrala episcopală din Buzău. În următorii ani (1960 -1963) a urmat cursurile
doctorale în teologie, integ rându -se secției istorice cu specializarea în Istoria Bisericii
Românești la Institutul din București și, paralel, a funcționat ca profesor la Seminarul teologic
din București.201
La 5 martie 1963 este numit Superior peste așezămintele românești din Țara S fântă și
reprezentantul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române la Ierusalim. Cu această ocazie, Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi conferă ridicarea la gradul de arhimandrit, iar hirotesia
o primește din partea patriarhului Benedict al Ierusalimu lui202. Timp de 12 ani a lucrat la
Ierusalim cu sârguință, reparând și înfrumusețând biserica și ansamblul de la Ierusalim ori
capela de la Iordan pentru a oferi pelerinilor îndrumare și ospitalitate la locurile sfinte. Din
anul 1973, el inițiază și redactea ză revista ,,Învierea”, unde se regăseau studii teologice și
articole de ecumenism. De asemenea, devine membru în Israel al ,,Asociației pentru Studii
Teologice și Ecumenism”.203
Pe data de 25 mai 1974 este ales de Sfântul Sinod drept episcop -vicar a noii î nființate
Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Europei Centrale și Occidentale, oferindu -i-se titlul
onorific de ,,Făgărășanul”, iar reședința a fost stabilită la Paris. El este hirotonit oficial la
București pe 22 decembrie 1974. Deținând această funcție timp de șase ani, el a condus

201 Gheorghe Vasilescu, Trecerea la cele veșnice a ÎPS Arhiepiscop (Pensionar) Lucian Florea , în ,,Biserica
Ortodoxă Română”, 2004, nr. 9 -12, p. 415.
202 Pr. Prof. Univ . Dr. Mircea Pă curariu, Dicționarul teologilor români , p. 185.
203 Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos. 1864 -1989, p. 73.

60
practic Arhiepiscopia, unde s -a îngrijit de buna funcționare a tuturor parohiilor românești,
regăsite în diverse țări din Europa apuseană. El editează și îndrumă publicația eparhială
,,Vestitorul”, prin care își continuă activitate a teologică și editorială.204
Ținând cont de experiența misionară și pastorală, dar și de viața sa publicistică, Sfântul
Sinod îl alege pe Lucian Florea 16 iulie 1980 drept episcop -vicar al Arhiepiscopiei Sibiului,
unde este instalat la 28 septembrie 1980. La data de 1 octombrie 1985, Sinodul Bisericii
Ortodoxe Române îl alege pe Lucian Florea episcop -vicar pe seama Arhiepiscopiei Tomisului
și Dunării de Jos, conferindu -i-se titlul de ,,Tomitanul”. Reședința este stabilită la Constanța și
a fost instalat în funcție la 24 noiembrie 1985. La 21 februarie 1990, imediat după înlăturarea
regimului comunist, Florea este numit locțiitor de Arhipiscop, deoarece se reînființează
Arhiepiscopia Tomisului. Ulterior, este ales Arhiepiscop al acestei Episcopii și primește
hirotesia la 27 septembrie 1990. El este întronat cu fast în Catedrala ,,Sfinții Apostoli Petru și
Pavel” din Constanța, unde arhipăstorește timp 10 ani, după care se retrage din scaun pe motiv
de boală.205
Caracterul său misionar l -a determinat să facă fa că parte din delegațiile Bisericii
Ortodoxe Române în cadrul conferinței de la Rhodos din 1961, iar în 1975 participă la cea de –
a cincea Adunare Generală a Consiliului al Bisericilor în localitatea Nairobi. Foarte
importantă este participarea sa la Al trei lea Congres pan -ortodox al Europei Occidentale în
orașul Amiens. Alături de cele menționate, el a participat la mai multe delegații și întâlniri
ecumenice în timpul comunismului în afara României.
La data de 30 august 2004 Înaltpreasfințitul Lucian Florea a trecut la cele veșnice în
ziua de luni în reședința proprie din orașul Constanța, unde a viețuit după momentul
pensionării. El s -a bucurat de îngrijirea ÎPS Teodosie, urmașul său în scaunul arhiepiscopal.
Datorită activității sale ecnciclopedice, ÎPS Lu cian își găsește locul printre personalitățile de
seamă ale ierarhilor contemporani, slujind mai bine de 50 de ani altarului.206
Trupul său a fost îmbrăcat în haine arhierești și depus, după rânduiala cunoscută, în
Catedrala din Constanța. Au fost prezente oficiliatăți de seamă, bisericești și laice, dar și
credincioși, care i -au adus ultimul lor omagiu.

204 Nechita Runcan, Arhiepiscopul Lucian Florea al Tomisului. Un vrednic misionar al zilelor noastre , în
,,Lumină lină”, mai 2011, nr. 2, pp. 7 -8.
205 Gheorghe Vasilescu, Trecerea la cele veșnice a ÎPS Arhiepiscop (Pensionar) Lucian Florea , p. 416.
206 Nechita Runcan, Arhiepiscopul Lucian Florea al Tomisului. Un vrednic misionar al zilelor noastre , p. 8.

61
V.2. Alegerea și hirotonia Prea Cuviosului Arhim Lucian Florea
La 25 mai 1974, conform prevederilor regăsite în Regulamentul Bisericii Ortodoxe,
Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române hotărăște înființarea unui nou post de
episcop în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe pentru Europa Centrală și Occidentală. Sinodul
Permanent îl recomandă Sfântului Sinod plenar pe arhimandritul Lucian Florea pentru funcția
de episcop -vicar. Astfel, hirotonia are loc la data de 22 decembrie 1974 la Catedrala
Patriarhală din București, iar proaspătului episcop -vicar i se conferă titlul de
,,Făgărașanul”.207
Astfel, în 21 decembrie 1974, în ziua de sâmbătă, a avut loc h irotesia sau chemarea
candidatului, arhimandritul Lucian Florea la treapta episcopală în prezența episcopului
Antonie Ploieșteanu, a episcopului Roman Ialomițeanul și vicar al Arhiepiscopiei
Bucureștilor. Ulterior, la 22 decembrie 1974, în Catedrala Patria rhală, candidatul Florea este
hirotonit după rânduiala binecunoscută în rangul de episcop -vicar. Prezent a fost, în primul
rând, patriarhul Justinian, precum și cei doi episcopi mai sus menționați. Hirotonia a fost una
solemnă, iar momentul emoționat. Ast fel, după intonarea Trisaghionului în cadrul Sfintei
Liturghii, arhiereii prezenți au oficiat slujba de hirotonie asupra lui Lucian Florea, care
ulterior a condus Sfânta Liturghie.208
Tot în cadrul acestei zile și a acestei Liturghii, noul episcop Lucian î l hirotonește pe
diaconul Constantin Barbu la parohia Sfântul Nicolae Popești II din județul Prahova. La
liturghia arhierească au fost prezenți și Proetul Ion Gagiu, director al Administrației
Patriarhale și mai mulți părinți consilieri angajați ai Adminis trației Patriarhale sau ai
Arhiepiscopiei Bucureștilor. De asemenea, au fost prezenți și alți profesori, fie de la
Seminarul teologic din București, fie de la Institutul teologic universitar și mai mulți
arhimandriți și stareți ai mănăstirilor din cadrul e parhiei. Alături de credincioși, au fost
prezenți membrii familiei și reprezentantul comunist al Departamentului Cultelor. Cuvântarea
a fost ținută la final de către Preafericitul Justinian Marina.209

V.3. Episcop -vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința plenară din 16 iulie 1980, îl
alege în postul rămas liber ca episcop -vicar pe seama Arhiepicopiei Sibiului pe Prea Sfințitul
Lucian Florea, transferându -l la conducerea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Europei Centra le și

207 Alegerea și hirotonia P. C uv. Arhim. Lucian Florea ca episcop -vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
pentru Europa Centrală și Occidentală , în ,,Biserica Ortodoxă Română”, 1975, nr. 1 -2, p. 41.
208 Ibidem , p. 43.
209 Ibidem .

62
Occidentale. Era astfel adus primul ierarh al noii Arhiepiscopii înființate în Apus și se
confirma alegerea de către autoritățile statale în urma decretului prezidențial 216/1980, ce a
fost înmânat alesului într -un cadru solemn la departamentul culte lor în ziua de 18 septembrie
1980. Prezent a fost și președintele Departamentului cultelor, tovarășul Ion Roșianu.210
În consecință, a avut loc ulterior întronizarea oficială a Prea Sfințitului Lucian pe
seama Arhiepiscopiei din Sibiu. Ceremonia a avut loc în catedrala mitropolitană din Sibiu la
data de 28 septembrie 1980. Festivitatea a fost deschisă după obiceiul canonic, cu Sfânta
Liturghie. În soborul prezent au fost arhierei, dar și Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Teoctist al
Moldovei și Sucevei, care l a acea vreme era locțiitor al Mitropoliei Ardealului, alături de Prea
Sfințitul Vasile al Oradiei, Prea Sfințitul Emilian al Albei -Iulia, Prea Sfințitul Visarion al
Aradului, Gherasim al Hunedoarei și Justinian Maramureșanul. Alături a fost prezent și Nagy
Gyula, episcopul catolic. Întronizarea a luat caracter ecumenic, deoarece au fost prezenți mai
multe oficialități protestante și catolice, printre care enumerăm pe episcopul Bisericii
Reformate Eros Ludovic director al Cancelariei Romano -Catolice din Alba -Iulia și Hans
Hermannstadter, curatorul Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din Sibiu,
profesori de la Institutul teologic din Sibiu, arhimandriți, stareți, clerici și mireni din această
Arhiepiscopie. Bineînțeles, au fost prezenți și directorii Iulian Sorin și Ion Popescu din
Departamentul cultelor sau alți delegați ai autorităților comuniste centrale și locale.
Cuvântarea de la finalul Liturghiei a fost ținută de către ÎPS Mitropolit Teoctist.

V.4. Arhiereu -vicar la Tomis și Dunărea de Jos
La solicitarea ÎPS Arhiepiscop al Tomisului și Dunării de Jos, Prea Sfințitul Lucian
Florea este numit în postul vacan de episcop -vicar la această eparhie, cu titlul de ,,Tomitanul”
și cu reședința la Constanța. A fost instalat în catedrala Sfinții Aposto li Petru și Pavel la 24
noiembrie 1985 de către ÎPS Arhiepiscop Dr. Antim Nica.211
A participat la mai multe întruniri ecumenice în țară și peste hotarul. A fost membru al
Comisiei de istorie eclesiastică din România și a publicat mai multe studii, articole , recenzii,
etc. în revistele centrale bisericești, în revistele ,,Învierea” – Ierusalim, ,,Vestitorul” – Paris,
,,Mitropolia Ardealului” în foaia ,,Telegraful Român”, ,,Îndrumătorul bisericesc” al
Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos și în alte publ icații.212

210 Alexandru M. Ionița, Alegeri de noi ierarhi în Biserica Or todoxă Română , în ,,Biserica Ortodoxă Română”,
1980, nr. 9 -10, p. 933.
211 Vicar Ieronim Motoc, Instalarea P. S. Lucian Tomitanul în postul de Episcop -Vicar al Arhiepiscopiei
Tomisului și Dunării de Jos , în ,,Glasul Bisericii”, 1985, nr. 10 -12, p. 739.
212 Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos. 1864 -1989, p. 73.

63
Ca episcop -vicar la Dunărea de Jos a oficiat slujbe la parohii și mănăstiri, hirotonește
preoți, prezidează conferințe preoțești, face vizite canonice, îndrumând viața clerului și a
credincioșilor, a sfințit biserici, a participat la diferite înt runiri social -obștești. A fost
îmbiserici la catedrala ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, reședința sa aflându -se
în apropiere pe strada Constantin Brâncoveanu.213

V.5. Alegerea și instalarea Înalt Prea Sfințitului Lucian Florea ca Arhiepisc op al
Tomisului
Arhiepiscopia Tomisului reprezintă continuatoarea spiritualității străvechi a Episcopiei
orașului grecesc Tomis ce a devenit în secolul IV Arhiepiscopie, iar în secolul V Mitropolie.
Prin reînființarea ei în 1990, a dobândit o nouă conotaț ie, fiind pusă în legătură cu misiunea
filantropică și evanghelică a creștinismului prezent la români de 2000 de ani. Nu putem nega
ideea că această eparhie ce corespunde în mare parte Dobrogei este înființată chiar din epoca
apostolică și, conform Tradiți ei, aici a predicat Sfântul Apostol Andrei, lăsând, prin
succesiune, presbiteri. Ulterior, centrul episcopal de la Tomis a desfășurat o activitate
deosebită în ceea ce privește răspândirea creștinismului în ținuturile daco -romane. Astfel, în
perioada conte mporană s -a reînființat vechea Arhiepiscopie și s -au pus bazele unei noi
organizări cerută de menținerea și conservarea spiritului național ortodox de la Marea
Neagră.214
Imediat după evenimentele din 1989, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în
ședința din 12 februarie 1990, a materializat hotărârile Adunării Naționale Bisericești din
decembrie 1982, prin care se cerea reorganizarea Arhiepisccopiei Tomisului, având reședința
în orașul Constanța și cuprindea județele Constanța și Tulcea, devenind su bdiviziune a
Mitropoliei Munteniei. În urma îndeplinirii cerințelor regăsite în alineatul 2, articolul 7 al
,,Statutului pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române” și prin
intermedierea Ministerului Cultelor, s -a emis în data de 21 febru arie 1990 un decret de lege de
către Consiliul Provizoriu de Uniune Națională în ceea ce privește amendamentul adus de
Adunarea Bisericească Națională.215
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act la reînființarea acestei
Arhiepiscopii și a adu s la cunoștință, prin dispoziția 1224/1990 Consiliului Eparhial
Provizoriu toate cerințele cu privire la împărțirea circumscripțiilor electorale din cadrul noii

213 Ibidem , pp. 73 -74.
214 Nechita Runca, Alegerea și instalarea Înalt Prea Sfințitului Lucian Florea ca Arhiepiscop al Tomisului .
Reînființarea Arhiepiscopiei Tomisului , în ,,Bise rica Ortodoxă Română”, 1990, nr. 11 -12, p. 15.
215 Ibidem .

64
Arhiepiscopii înființate și organizarea acesteia pentru a putea fi aleși ulterior membrii
Adună rii Eparhiale. Pentru ca Arhiepiscopia nou înființată să nu se confrunte cu greutăți, Prea
Fericitul Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, încredințează episcopului Lucian
Florea conducerea Arhiepiscopiei Tomisului, deocamdată printr -o locotenenț ă de Arhiepiscop
din data de 4 aprilie și până la întronarea sa ca arhiepiscop, conferindu -i atât drepturile cât și
îndatoririle acestuia.216
Fiind locțiitor de arhiepiscop, PS Lucian Florea Tomitanul a desfășurat o activitate
deosebită pentru definitivare a sectoarelor administrative ale noii Arhiepiscopii. Similar, în
cadrul cultural s -au pus bazele revistei eparhiale ,,Tomisul Ortodox”. Ulterior a încuviințat
tipărirea unei Cărți de rugăciuni. Similar, începe seria acțiunilor filantropice pentru sprijinir ea
persoanelor cu dizabilități. Alături de acestea, pot fi adăugate activitățile misionar -pastorale
din penitenciare, școli și spitale.217
Colegiul Electoral Bisericesc este convocat la 27 septembrie 1990 în ședința plenară
din Palatul patriarhal din Bucure ști pentru a valida alegerea noului titular care urma să ocupe
scaunul rămas liber sau scaunul liber al Arhiepiscopiei Tomisului. Conform procedurii,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a doua zi, a existat și a cercetat din punct de
vedere canonic , alegerea arhiepiscopului vicar Lucian Florea pe seama Arhiepiscopiei
Tomisului și s -a constat că au fost respectate normele statuare și canonice în ceea ce privește
alegerea. Astfel, fiind începlinite cerințele, Lucian Florea este recunoscut de către sta tul
român ca arhiepiscop la Tomisului la 7 noimebrie 1990 prin decretul numărul 55.218
Ulterior, ÎPS Lucian Florea primește hirotesia în grad de arhiepiscop. Sosește la
Constanța în seara zilei de 24 noiembrie 1990 o numeroasă delegație eclesiastică condusă de
patriarhul Teoctist pentru instalarea arhiepiscopului Lucian în urma alegerii din partea
Colegiului Electoral Bisericesc. Astfel, delegația condusă de patriarh este primită de către
Lucian Florea, care era, de altfel, secondat de un sobor important de preoți ți diaconi, alături
de care se afla o mulțime de credincioși.219
După terminarea Vecerniei, slujbă condusă de către ÎPS Lucian, arhiepiscopul
adresează o cuvântare de bun venit patriarhului și delegației patriarhale pe plaiurile
dobrogene. Patriarhul Teoctist mulțumește pentru primirea frumoasă pe care Lucian Florea a
arătat -o și își arată admirația pentru aceste locuri ce aveau să fie păstorite de către Lucian
Florea, teritoriu creștin încă din primele secole. Sunt evocați apoi ierarhii de seamă din

216 Ibidem , p. 16.
217 Ibidem .
218 Ibidem .
219 Iibdem .

65
Antichitatea târzie și până în contemporaneitate care s -au afirmat la Tomis și s -au remarcat
drept teologi și învățați în cadrul Sinoadelor Ecumenice.220
În dimineața de 25 noiembrie 1990, în ziua de duminică, a avut loc slujba Sfintei
Liturghii într -un con text solemn, iar la sfârșit a avut loc hirotesia ierarhului Lucian Florea în
rangul de arhiepiscop. Au fost prezenți numeroși slujitori bisericești, arhierei și preoți, iar
slujba a fost condusă de Prea Fericitul Teoctist, împreună cu o mulțime de credinci oși. La
terminarea Sfintei Liturghii, vicarul -patriarhal părintele Pârvu Constantin citește solemn
Gramata patriarhală referitoare la alegerea și instalarea în grad de arhiepiscop a lui Lucian
Florea pe seama Arhiepiscopiei nou înființate a Tomisului. Decr etul de înființare al
Arhiepiscopiei a fost semnat de primul președinte al României post -decembrist Ion Iliescu.221
În urma acestui moment solemn, a fost felicitat noul arhiepiscop pentru întreaga sa
activitate filantropică, cărturărească, administrativă ș i pastorală.

II.6. Opera
ÎPS Lucian Florea s -a remarcat drept un adevărat cărturar și sprijinitor al culturii de la
Dunărea de Jos, iar apoi la Constanța, înființând periodice mitropolitan, reviste bisericești.
Astfel, în perioada în care a fost exarh al locurilor Sfinte de la Ierusalim și Ierihon înființează
revista ,,Învierea”, iar în timpul păstoririi sale în Europa Centrală și de Apus, înființează
revista ,,Vestitorul” editată la Paris. În timpul păstoririi sale la Sibiu publică în ,,Telegraful
Româ n”, iar la Constanța în ,,Tomisul Ortodox”. Importantă a fost lucrarea sa ,,Participarea și
contribuția Bisericii Ortodoxe Române la conferințele inter -ortodoxe în prima jumătate a
secolului XX”, unde aduce informații inedite despre acțiunile misionar -ecum eniste ale
Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, foarte importante sunt lucrările ,,Activitatea culturală a lui Grigorie II de
la Colțea – mitropolitul Ungrovlahiei”222 și lucrarea ,,Aspecte din viața și activitatea
mitropolitului Mitrofan al Ungrovlagie i”223. Acestea sunt lucrări deosebite, aducând
informații inedite despre biserica din Ungrovlahia în perioada fanariotă. Simultan, lucrarea
monumentală ,,Ortodocșii din Brașov în luptă cu uniația în prima jumătate a secolului al
XVIII -lea”224 prezintă rezisten ța românească ortodoxă în fața expansionismului germano –
catolic.

220 Ibidem , p. 17.
221 Ibidem .
222 ,,Studii Teologice”, 1963, nr. 3 -4, pp. 221 -231.
223 ,,Glasul Bisericii”, 1967, nr. 3 -4, pp. 275 -282.
224 ,,Glasul Bisericii”, 1968, nr. 9 -10, pp. 991 -1003.

66
Vedem o implicare asupra Studiului Vechiului și Noului Testament prin lucrările
,,Duhul Sfânt în Vechiul Testament”225 și ,,Întâlnirea Mântuitorul Hristos la Ierihon cu
vameșul Zaheu”226. Trăind în Israel, el a cunoscut bine locurile biblice și, în consecință, în
vremea arhipăstoririi sale ca arhiepiscop la Tomis publică lucrarea ,,Unde este situată
Betsaida Iulkias?”227. De o importanță este și lucrarea intitulată ,,Sfinții români și apărători ai
legii strămoșești”228.

225 ,,Ortodoxia”, 1984, nr. 4, pp. 550 -560.
226 ,,Mitropolia Ardealului”, 1985, nr. 3 -4, pp. 171 -180.
227 ,,Biserica Ortodoxă Română”, 1991, nr. 7 -9, p. 199 -205.
228 Cuviosul Irinarh de la Horaița și Cuviosul Ioan Iacob de la Neamțu -Hozevitul , în volumul ,,Sfinții români și
apărători ai legii strămoșești”, București, 1987, pp. 511 -519 și 550 -576.