i capitalismul am erican. Diferen ​ ț ​ e. ​ Masterand: Firinca Cristina Larisa Conducător ș [616635]

​
LUCRARE DE DISERTA
​
Ț
​
IE

Capitalismul european
ș
i capitalismul am erican. Diferen
​
ț
​
e.

​
Masterand: [anonimizat]:

Prof. univ. dr. Cristinel Nicu Trandafir

I.

​
Introducere

Tema central
​
ă
​
a prezentului studiu face referire la faptul c
​
ă
​
nu exista mai multe tipuri de

capitalism, dar c
​
ă
​
putem vorbi de mai multe maniere restrictive de punere în practică a sistemului

s
​
ău
​
de principii (american
​
ă
​
, european
​
ă
​
, japonez
​
ă
​
, etc.).

Capitalismul în Europa depinde de fiecare
ț
ară în parte, dar în general aceasta are:

-mai multe afaceri private,

–
​
este mai pu
ț
in dependen tă de pie
ț
ele bursiere de capital, în conse cin
ț
ă, băncile tind să

împrumute mai mult afacerilor,

-mai mult
​
ă
​
reglementare
ș
i, în general, rezultatul este mai pu
ț
in discutabil,

-nicio distinc
ț
ie între legi : de exemplu legea este lege, dar SUA are cod penal, civil
ș
i comercial.

Pia
ț
a unic
​
ă
​
a Europei im pune standarde ridicate în ce prive
ș
te drepturile lucratorilor
ș
i

armonizarea pentru a încerca sa previn
​
ă
​
o cursa de jos în privin
ț
a standardelor. În
ț
ările Europei,

spre deosebire de SUA, exist
​
ă
​
economii mixte, iar din punct de vedere politic exist
​
ă
​
mai mult
​
ă

voin
ț
ă pentru programe s peciale sociale, cum ar fi asisten
ț
ă, s
​
ă
​
n
​
ă
​
tate
ș
i pensii. Totu
ș
i,

impozitarea tinde sa fie mai mare.

Capitalismul SUA:

-are o pia
ț
a de capital ma i dezvoltată, adică mai multe companii mici listate,

-se pune mai mult accent pe pie
ț
e,

-mai pu
ț
in reglementat; re glementarea tinde sa fie prescriptiv
​
ă
​

ș
i nu bazată pe principii, părând

mai u
ș
or de evitat. Despr e despăgubiri în ceea ce prive
ș
te căile de atac, se discut
​
ă
​
mai degrabă în

instan
ț
ă, decât prin reglem entare, avocat sau mediere,

-legea este o combinatie de statut atat penal, cat
ș
i de legisla
ț
ie, cod civil si comercial.

În timp ce mul
ț
i pot dez aproba, capitalismul are nevoie de un guvern mai puternic
ș
i mai vast,

deoarece capitalismul promovează lăcomie, iar lăcomia nu are limite.

Capitalismul american include acum protectie, nu împotriva industriilor străine, ci împotriva

industriilor de domiciliu (homegrown)1
ș
i a girantilor mari. Industriile de domiciliu produc

masini în SUA, în timp ce gigan
ț
ii mari produc masini în Mexic.
Ș
i totu
ș
i anumite pie
ț
e de

ma
ș
ini electrice nu pot vi nde deoarece dispre
ț
uiesc modelul lor de dealership, iar dealership-ul

dispre
ț
uie
ș
te acel producător de automobile deoarece nu poate fac e bani prin “deservirea”

masinii.

Capitalismul european este cel mai uman. Guvernele sale î
ș
i dau mai mult interesul dacă

reglementările lor sunt mai utile pentru oameni, spre deosebire de SUA unde interesele

corporative sunt de pe primul loc din cauza banilor.

Capitalismul european este mai dificil s
​
ă
​
se despartă pentru brandurile din afara Europei,

deoarece Europa nu este o pia
ț
ă unică. Este o pia
ț
ă cu diferite limbi (unele radical diferite de

altele), de diferite gusturi, de diferite bogatii economice. De
ș
i similar cu India, este
ș
i foarte

diferit. India este o
ț
ară, î n timp ce Europa este o compozi
ț
ie ciudată a diferitelor tari, în care,

multe dintre ele, cu nu mai mult de un secol în urmă, au fost însetate de sângele celuilalt. De

asemenea, capitalismul european este foarte con
ș
tient de toate: mediu, drepturile omului, salarii

minime, distribuirea veniturilor,etc.

(
​
https://www.quora.com/What-is-the-difference-between-US-capitalism-and-EU-capitalism
​
)

Voi sublinia ceea ce eu consider principala caracteristică diferen
ț
ială a capitalismului

european: faptul că, spre deosebire de capitalismul american, urmează, în majoritatea
ț
ărilor

europene, un “model economic al pie
ț
ei sociale”. Acest model urmăre
ș
te o cale de mijloc între

socialismul democratic (un stil mai “american”)
ș
i liberalismul economic “laissez-faire” (adică o

economie mixtă). Desigur ca majoritatea statelor din SUA au o economie mixtă într-o oarecare

masura, dar modelul este mult mai evident în Europa de Vest. O caracteristică cheie este

combinarea capitalismului de pia
ț
a cu o politică socială care sa favorizeze asigurările sociale. De

asemenea, incearca sa combine întreprinderea privată cu reglementările guvernamentale pentru a

stabili o concuren
ț
a echit abila
ș
i încearca sa men
ț
ină un echilibru între:

-o rata mare de crestere economica,

-inflatie scazuta,

-niveluri scăzute ale
ș
omajului,

-condi
ț
ii bune de munca,

-bunastare sociala,

-servicii publice.

Termenul de social a fost ales în mod deliberat, mai degrabă decat “socialist” , pentru a

distinge economia de piata socială de un sistem socialist în care statul directioneaza activitatea

economica si/sau de
ț
ine m ijloacele de produc
ț
ie, care sunt de obicei private în model de “pia
ț
a

socială”.

Aceasta economie de piata socială con
ț
ine elemente centrale ale unei economii de piata libere,

cum ar fi: proprietate privată, comer
ț
exterior liber, schimb gratuit de bunuri, formarea gratuită a

pie
ț
elor. Dar, ca o diferen ta fata de economia liberă de pia
ț
a, statul nu este pasiv, ci ia măsuri

active de reglementare cum ar fi: asigurarea de pensii, asistenta medicala universală
ș
i asigurarea

pentru
ș
omaj. Toate acest ea fac parte din sistemul de securitate socială. (Aceste asigurari sunt

finan
ț
ate dintr-o combina tie de contribu
ț
ii ale angajatilor, ale ang ajatorilor
ș
i subven
ț
ii

guvernamentale. Obiectivele politicii sociale includ politici de angajare, locuin
ț
e
ș
i educa
ț
ie,

precum
ș
i o echilibrare so cio-politică a distribu
ț
iei cre
ș
terii veniturilor.). În plus, există dispozi
ț
ii

pentru a restrange pia
ț
a liberă ( de exemplu: cod antitrust, legi împotriva puterii abuzului de pia
ț
a

etc.). Aceste elemente încearca sa diminueze problemele apărute de o economie de pia
ț
a liberă.

Capitalismul american pune pie
ț
ele în stadiul central al furnizării de bunuri de baza accesibile,

se gandeste la sanatate, alimente, locuin
ț
e, crearea de locuri de munca suficiente, acordarea

creditelor cu usurinta, astfel incat majoritatea populatiei să î
ș
i poată permite bunuri de baza la

pre
ț
uri accesibile.

Capitalismul european este orientat către un stat de bunăstare. Politica urmăre
ș
te să genereze

suficiente taxe pentru guverne care, la randul lor, finan
ț
ează/oferă multe bunuri de bază precum

asistenta medicala, securitate socială etc.

Practic, în SUA oamenii par să fie spalati pe creier crezand ca “libertatea este o sclavie”
ș
i

“ignoran
ț
ă este for
ț
a”. Ace
ș
ti evanghelici votează în mod obi
ș
nuit împotriva unor politici care

i-ar ajuta
ș
i de pe urma că rora ar avea beneficii
ș
i ar sprijini miliardarii care cred că acest lucru

garantează libertatea, chiar
ș
i în timp ce lucrează la doua locuri de munca
ș
i dorm în masina

pentru ca nu-si pot permite o chirie
ș
i spera sa nu se imbolnaveasca pentru ca nu au aigurare

medicala.

Oamenii din majoritatea Europei ar fi ingroziti de asta. În cea mai mare parte a Europei,

capitalismul este supus unui contract social care face ca pre
ț
ul activită
ț
ii sa nu fie o minge de

distrugere socială completa.

​
Vorbind despre capitalism în America
ș
i în Europa, trebuie mai întâi să fim precisi în legătură

cu două lucruri. În primul rând, ce în
ț
elegem prin
ț
ări, prin na
ț
iuni precum cele din America sau

cele din Europa?
Ș
i, în al doilea rând, ce în
ț
elegem prin capitalism? A
ș
adar, dacă putem specifica

ce în
ț
elegem prin aceste d ouă lucruri, putem argumenta despre diferen
ț
a în legătură cu

capitalismul în diferite locuri.

Un alt lucru pe care vreau să-l subliniez este faptul că
ț
ările, na
ț
iunile, nu pot fi reduse la

diferitele sisteme pe care le găsim pe teritoriile lor
ș
i în rela
ț
iile lor institu
ț
ionale
ș
i culturale. Nu

sunt doar sisteme. De asemenea, nu sunt reductibile la sistemele mai mari, sistemele

interna
ț
ionale sau sisteme le globale pe care le găsesc dincolo de grani
ț
ele lor. Astfel, putem

spune că Italia este o
ț
ară catolică. Dar este clar că, catolicismul practicat în Italia
ș
i cel practicat

în Mexic sunt oarecum diferite. Au asemănări, deoarece catolicismul este un sistem religios

interna
ț
ional, dacă vrem s ă folosim limba respectivă, dar Mexicul
ș
i Italia au istorii foarte

diferite, culturi diferite
ș
i modalită
ț
i diferite în practica aceluia
ș
i sistem religios. Putem spune că

atât Statele Unite, cât
ș
i Italia sunt
ț
ări democratice, dar democra
ț
ia func
ț
ionează diferit în SUA

decât în
​​
Italia
ș
i chiar fun c
ț
ionarea defectuoasă a democra
ț
iei func
ț
ionează diferit în Italia decât

în
​​
Statele Unite.

Prin urmare, diferitele sisteme sunt doar o parte din istorie, din povestea na
ț
iunilor, nu sunt

întreaga poveste. Prin urmare, este foarte important să nu vorbim de capitalism, să nu concepem

capitalismul ca întregul societă
ț
ii, ca întreg sau ca întreaga totalitate a societă
ț
ii despre care

vorbim. Pentru că, dacă facem acest lucru, atunci avem dificultă
ț
i să gândim sau să vorbim

despre ceea ce nu este capitalismul, despre ceea ce ar fi un alt lucru sau altceva, despre ce

alternative există la capitalism. A
ș
a cum am avea probleme să argumentăm ce este capitalismul

ș
i ce nu este capitalismul.

Apoi, există un alt aspect legat de
ț
ări care este o caracteristică a na
ț
iunilor –
ș
i anume

suveranitatea. Acesta este un cuvânt care a devenit important recent. Suveranitatea are trei

niveluri care sunt importante de remarcat: unul este faptul că un anumit stat este suveran într-un

anumit teritoriu. Adică, acest stat este singura sursă unică de lege
ș
i autoritate
ș
i singurul

de
ț
inător al unui drept leg itim de a folosi for
ț
a, dacă este necesar, pentru a implementa legi pe

teritoriul respectiv. Dar un alt aspect al suveranită
ț
ii este în interiorul
ț
ărilor.
Ș
i anume, cine în

cadrul na
ț
iunii este suver an. Avem trei op
ț
iuni: o persoană, adică fie monarhie, fie dictator;

câ
ț
iva oameni, adică o oli garhie; sau întregul popor ca suveran. Deci, în suveranitatea unei

na
ț
iuni rămâne însă aceas tă întrebare despre cine de
ț
ine suveranitatea.
Ș
i atunci există un alt

element al suveranită
ț
ii care pentru noi astăzi are o importan
ț
ă deosebită: aspectul interna
ț
ional.

Pentru a fi suveran, un stat trebuie recunoscut a fi suveran de către alte state. Altfel nu este

suveran. Prin urmare, dacă străinii nu te recunosc ca suveran asupra propriului tău teritoriu, nu

e
ș
ti suveran. Acest lucru este paradoxal. Suveranul nu este un individ izolat, singur, separat de

ceilal
ț
i. În schimb, face p arte dintr-o comunitate interna
ț
ională.
Ș
i, de asemenea, face parte

dintr-un sistem interna
ț
ional de state na
ț
ionale.

Deci, avem un sistem interna
ț
ional de na
ț
iuni
ș
i avem
ș
i un sistem interna
ț
ional de capitalism.

Voi încerca sa definesc capitalismul într-un mod particular, cu trei aspecte ale defini
ț
iei, două

pe care le iau de la Karl Marx
ș
i unul de la marele sociolog german Max Weber. De la Karl Marx

avem defini
ț
ia unui capita list ca cineva care începe cu o anumită cantitate de bani, care începe cu

bani, investe
ș
te într-un pr oces – de produc
ț
ie de bunuri sau furnizarea de servicii, de natură pur

financiară, în imobiliare, care investe
ș
te ace
ș
ti bani în ceva sau care împrumută ace
ș
ti bani unei

persoane care desfă
ș
oară o anumită activitate
ș
i, în final, sfâr
ș
e
ș
te cu mai mul
ț
i bani decât aveau

la început, cel pu
ț
in ca ob iectiv. Adică, un capitalist este cineva care începe cu bani, investe
ș
te

bani pentru a ajunge cu mai mul
ț
i bani la sfâr
ș
it decât au avut la început. Acesta este punctul

capitalistului, motiva
ț
ia lor.

Dacă luăm în schimb un producător de pizza, un proprietar de pizzerie sau un artizan, un

me
ș
te
ș
ugar care lucrează la cont propriu, încep cu un produs, cu u n produs pe care îl fac, pe care

îl vând pentru a avea bani. Dacă, până la urmă, acel artizan sau acel proprietar de pizzerie

investesc banii pe care îi fac ÎN ACEA ÎNTREPRINDERE pot face mai multe pizza sau mai

mult din produsul pe care îl fac, mai multe feluri de ceramică sau sticlă vene
ț
iană
ș
i să aibă unele

economii pentru familie, să-
ș
i plătească facturile
ș
i cheltuielile familiei, să plece în vacan
ț
ă, să-
ș
i

cumpere o casă pentru copiii lor când se căsătoresc a
ș
a cum este atât de tipic pentru părin
ț
ii

italieni, pentru a avea o pensie drăgu
ț
ă, sigură, această persoană NU este capitalistă, deoarece ei

nu încep cu banii cu scopul de a câ
ș
tiga mai mul
ț
i bani, ci cu un produs pe care îl vând pentru a

putea continua să producă mai mult produs, poate
ș
i pentru a avea mai mul
ț
i bani decât înainte,

dar nu pentru investi
ț
ii pentru a-
ș
i continua averea, ci pentru că ei continuă să muncească
ș
i să

trăiască
ș
i dacă investesc fac acest lucru în aceea
ș
i întreprindere, atât timp cât le permite să

ob
ț
ină un venit, să ob
ț
ină un profit mic, chiar dacă nu profitul ma xim disponibil, pentru că dacă

l-au investit în stoc spun pia
ț
ă, pentru un profit mai mare, asta le-ar câ
ș
tiga bani, dar înseamnă că

întreprinderea lor, care este munca lor
ș
i baza venitului principal, ar fi fără activitate.

I.
Capitalism

1.1. Aspecte generale

​
Conform DEX-ului, productia reprezinta procesul creării bunurilor necesare existenței și

dezvoltării societății, în cursul căruia oamenii transformă sau modifică obiectele din natură

potrivit trebuințelor lor. (sursa:
​
http://dex.infoportal.ro/~cuvant-productie.html
​
).

Omul se defineste mai întâi ca fiinta care transforma natura pentru a-si satisface trebuintele.

Munca îl face pe om, îl constituie esen
ț
a
ș
i îi modelează raporturile cu lumea. Dacă este un

animal politic, este pentru ca nu poate sa-si produca mijloacele de existen
ț
a decât în societate

într-un sistem în care fiecare depinde de ceilal
ț
i. Orice activitate productiva necesita un oarecare

contingent de oameni, de unelte, ma
ș
ini sau tehnici, numite de Marx foarte productive. Aceste

for
ț
e productive (munca + mijloacele de produc
ț
ie) se dezvolta prin acumulări
ș
i salturi

succesive. Întreprinderile manufacturiere
ș
i ma
ș
ina cu aburi, de exemplu, au înzecit în timp

foarte scurt capacitatea de produc
ț
ie a societă
ț
ii occidentale
ș
i au bulversat raporturile sociale.

Conform DEX-ului, capitalismul reprezinta un sistem politico-economic care se

întemeiază pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție și de schimb.

(sursa:
​
http://dex.infoportal.ro/~cuvant-capitalism.html
​
).

Conform teoriei marxiste, exploatarea este definită ca fiind însu
ș
irea fără echivalent a unei

părți din munca producătorilor nemijlocită de către cei ce dispun de mijloace de producție

(
​
http://dex.infoportal.ro/~cuvant-exploatare.html
​
). Pentru Marx, capitalismul cumpara timpul de

munca al lucratorului, făcând abstrac
ț
ie de ceea ce produce acesta în acel timp: el cumpara for
ț
a

de munca
ș
i nu munca. Sa lariatul da întotdeauna mai mult decat prime
ș
te în timp ce capitalismul

prime
ș
te mai mult decat o feră: aceasta este adevărata lege a pie
ț
ei muncii, care face sa prospere

capitalul. În fine, capitalistul trebuie sa obtina, pentru a realiza un profit, mai mult decât a

ob
ț
inut.

Singura marfa pe care capitalistul o poate cumpara mai ieftin, insa este forta de munca a

oamenilor. Prin urmare, originea profitului n-are nimic spectaculos: pur
ș
i simplu salariul este

contraponderea unei cantită
ț
i de timp
ș
i nu a unei cantită
ț
i din produs.Astfel, muncitorul lucrează

cu mult mai mult timp
ș
i produce cu mult mai multa valoare decat reprezinta salariul sau.De

exemplu, daca salariul cotidian al unui muncitor este de 100$, iar lui îi trebuie 2 ore pentru a

adauga

materiei prime aceasta valoare de 100$, tot timpul consumat peste cele 2 ore nu va fi plătit de

capitalist, astfel incat sa ob
ț
ină profit. Plus valoarea este astfel o cantitate de valoare produsă de

muncitor în afara timpului de lucru necesar pentru a produce o valoare egala cu salariul său.

Capitalismul este un sistem economic care se distinge prin proprietatea privată asupra factorilor

de produc
ț
ie, precum
ș
i prin urmărirea profitului, în general pe o pia
ț
ă competitivă.

Caracteristicile centrale ale capitalismului includ proprietatea privată, acumularea de capital,

schimbul voluntar de mărfuri , un sistem de pre
ț
uri
ș
i pie
ț
e competitive.
​

​
Într-o economie de pia
ț
ă

capitalistă, deciziile
ș
i planurile de investi
ț
ie sunt făcute de către proprietarii factorilor de

produc
ț
ie în pie
ț
ele financiare
ș
i de capital, iar pre
ț
urile
ș
i distribu
ț
ia de bunuri sunt determinate

în principal de concuren
ț
a de pia
ț
ă.

În practică, capitalismul poate avea mai multe forme, care au fost studiate de economi
ș
ti
ș
i

istorici. Acestea includ laissez-faire sau capitalismul pie
ț
ei libere, capitalism social, sau

capitalismul de stat. Diferite forme de capitalism sunt caracterizate prin grade diferite de libertate

în comer
ț
, proprietate pub lică, precum
ș
i obstacole pentru liberă c oncuren
ț
ă (e.g. protec
ț
ionism)

sau politici sociale sanc
ț
ionate de stat. Gradul de concuren
ț
ă de pe pie
ț
ele de comer
ț
, rolul de

interven
ț
ie, reglementare
ș
i mărimea sectoarelor de stat sau priva te variază în func
ț
ie de diferite

modele de capitalism;
​

​
pe de altă parte, nivelul de libertate economică, precum
ș
i normele care

definesc proprietatea privată, sunt chestiuni ce
ț
in de politică. Cele mai multe
ț
ări capitaliste au

economii mixte, care combină elemente de comer
ț
liber cu interven
ț
ia statului sau protec
ț
ionism,

ș
i în unele cazuri, cu plan ificare economică.

Istoricul capitalismului

De-a lungul istoriei, economii de pia
ț
ă au existat sub multe forme de guvernare, în diferite

timpuri, locuri
ș
i culturi. Cu toate acestea, în Europa de Vest s-au dezvoltat începând cu secolul

al XVI-lea societă
ț
i capit aliste marcate printr-o universalizare a contractelor sociale bazate pe

bani, o clasă largă de muncitori care trebuie să lucreze pentru salarii
ș
i o clasă capitalistă ce

domina controlul resurselor
ș
i puterea politică. Începând cu revolu
ț
ia industrială, sisteme

capitaliste cu diferite grade de interven
ț
ie a guvernului au devenit dominante în lumea

Occidentală
ș
i continuă s ă se răspândească în lume.

Expresiile figurative pe care le întrebuin
ț
ăm generează adesea neîn
ț
elegeri. Referindu-se

la marii industria
ș
i mod erni
ș
i la liderii marilor firme de afa ceri, oamenii vorbesc, de

pildă, despre „regele ciocolatei”, sau al bumbacului sau al automobilului. Terminologia pe

care o întrebuin
ț
ează indi că faptul că ei nu văd, practic, nici o diferen
ț
ă între capii

industriilor moderne
ș
i regii feudali, ducii sau seniorii de altădată. De fapt, însă, diferen
ț
a e

foarte mare, fiindcă un rege al ciocolatei nu diriguieste câtu
ș
i de pu
ț
in: el serve
ș
te. El

nu domne
ș
te peste terito rii cucerite, independent de pia
ț
ă
ș
i de clien
ț
ii săi. Regele ciocolatei –

sau regele o
ț
elului, sau re gele automobilului, sau orice alt rege al industriei moderne – depinde

de industria în care activează
ș
i de clien
ț
ii pe care-i serve
ș
te. „Regele” acesta trebuie să-
ș
i

asigure bunăvoin
ț
a supu
ș
ilor săi, consumatorii; el î
ș
i va pierde „regatul” de îndată ce nu mai

este în măsură să furnizeze clien
ț
ilor săi servicii mai bune la costuri mai scăzute decât rivalii săi.

1.2. Capitalismul înainte

Cu două sute de ani în urmă, înainte de înflorirea capitalismului, statutul social al unei

persoane era fixat, de la un capăt la altul al vie
ț
ii sale; îl mo
ș
tenea de la părin
ț
i
ș
i apoi

rămânea neschimbat. Dacă se nă
ș
tea sărac, sărac rămânea, iar dacă se nă
ș
tea bogat – senior sau

duce – atunci î
ș
i păstra du catul
ș
i proprietatea corespunzătoare pâ nă la sfâr
ș
itul zilelor. Cât

despre produc
ț
ie, indust riile primitive de procesare existau aproape numai pentru beneficiul

celor avu
ț
i. Majoritatea p opula
ț
iei (nouăzeci la sută sau chiar mai mult din popula
ț
ia Europei)

lucra pământul
ș
i nu vene a în contact cu industriile de procesare, orientate către ora
ș
e. Sistemul

acesta rigid, al societă
ț
ii feudale, a prevalat în cea mai mare parte a Europei, vreme de multe

secole la rând. Însă, pe măsură ce popula
ț
ia rurală sporea, a apărut un surplus de persoane

relativ la pământ. Pentru acest surplus de popula
ț
ie, oameni lipsi
ț
i de averi mo
ș
tenite, nu era

destul de lucru în agricultură
ș
i nici nu le era cu putin
ț
ă să se angajeze în industriile de procesare;

mai marii ora
ș
elor îi îm piedicau s-o facă. Numărul acestor „proscri
ș
i” continua să crească
ș
i

nimeni nu
ș
tia ce să facă cu ei. Ei erau „proletari”, în în
ț
elesul deplin al termenului, proscri
ș
i pe

care guvernan
ț
ii nu putea u decât să-i trimită fie în case de muncă
ș
i bine-facere, fie în aziluri

pentru săraci. În anumite păr
ț
i ale Europei, mai cu seamă în
Ț
ările de Jos
ș
i în Anglia, aceste

categorii de persoane au devenit atât de numeroase încât, prin secolul al XVIII-lea, reprezentau o

adevărată amenin
ț
are la a dresa men
ț
inerii sistemului social existe nt.

Astăzi, când discutăm despre condi
ț
iile similare existente în India, sau în alte
ț
ări în curs

de dezvoltare, nu trebuie să uităm că, în Anglia secolului al XVIII-lea, condi
ț
iile erau cu mult

mai precare. Pe atunci, popula
ț
ia Angliei număra
ș
ase sau
ș
apte milioane de suflete, dar din

aceste
ș
ase sau
ș
apte milioane de oameni, mai mult de un milion, probabil două milioane, nu

erau decât asemenea proscri
ș
i sărmani, cărora sistemul social existent nu le oferea nici o

posibilitate. Soarta care urma să fie rezervată acestor proscri
ș
i reprezenta una din marile

probleme cu care se confrunta Anglia, în secolul al XVIII-lea.

O altă problemă majoră era lipsa de materii prime. Britanicii erau sili
ț
i să-
ș
i pună, în mod

cât se poate de serios, următoarea întrebare: ce vom face în viitor, când pădurile noastre vor

înceta să ne mai asigure lemnul necesar pentru industrii
ș
i pentru încălzirea caselor noastre?

Pentru clasele stăpânitoare, situa
ț
ia era disperată. Oamenii

de stat nu
ș
tiau ce să facă , iar aristocra
ț
ia aflată la putere era lipsit ă de orice idei cu privire la

îmbunătă
ț
irea condi
ț
iilor existente.

În această situa
ț
ie socia lă îngrijorătoare s-au ivit începuturile capitalismului modern. O parte

dintre acei proscri
ș
i, din tre acei oameni săraci, au încercat să organizeze mici ateliere, în care

se putea produce anumite lucruri. Aceasta a fost o inova
ț
ie. Ace
ș
ti inovatori nu produceau bunuri

scumpe, destinate exclusiv claselor superioare; ei produceau bunuri mai ieftine, pentru uzul

tuturor.
Ș
i aceasta a fost o riginea capitalismului, a
ș
a cum îl cunoa
ș
tem astăzi. A fost începutul

produc
ț
iei de masă, care e ste principiul fundamental al industriilor capitaliste. În vreme ce

vechile industrii de procesare, care-i serveau pe oamenii înstări
ț
i din ora
ș
e, nu produceau decât

aproape exclusiv pentru a satisface cererile claselor de sus, noile industrii capitaliste au început

să producă lucruri accesibile pentru oamenii de rând. Era produc
ț
ia de masă, destinată să

satisfacă nevoile maselor.

​
Acesta este principiul fundamental al capitalismului, a
ș
a cum există el astăzi în toate
ț
ările

care se bucură de un sistem dezvoltat de produc
ț
ie în masă: marile firme de afaceri, care sunt

ț
inta celor mai fanatice at acuri ale a
ș
a-numi
ț
ilor stângi
ș
ti, produc aproape exclusiv pentru a

satisface dorin
ț
ele maselo r. Întreprinderile care produc exclusiv bunuri de lux, pentru cei avu
ț
i,

nu pot atinge niciodată dimensiunile marilor firme de afaceri. Iar astăzi, persoanele care lucrează

în marile fabrici sunt
ș
i pricipalii consumatori ai produselor realizate în asemenea fabrici.

Aceasta este diferen
ț
a fundamentală existentă între principiile capitaliste de produc
ț
ie
ș
i cele

feudale, din vremurile trecute.

​
Circula o anecdotă, foarte posibil inventată, care îl privea pe Benjamin Franklin. Se povestea

că Ben Franklin ar fi vizitat o
ț
esătorie de bumbac în Anglia
ș
i că proprietarul manufacturii i-ar fi

spus, plin de mândrie: „Privi
ț
i, fabricăm produse de bumbac pentru Ungaria”. Benjamin

Franklin, privind în jur
ș
i văzându-i pe lucrători

îmbrăca
ț
i deplorabil, ar fi replicat: „De ce nu produce
ț
i câte ceva
ș
i pentru proprii dumneavoastră

angaja
ț
i?” Dar acele expo rturi despre care vorbea proprietarul
ț
esătoriei însemnau tocmai că el

producea într-adevăr pentru proprii săi angaja
ț
i,deoarece Anglia trebuia să-
ș
i importe toate

materiile prime. Nu exista bumbac nici în Anglia, nici în Europa continentală. Exista un deficit

de hrană în Anglia, a
ș
a că hrana trebuia importată din Polonia, din Rusia
ș
i din Ungaria. Aceste

exporturi constituiau plă
ț
ile pentru hrana importată, care făcea cu putin
ț
ă supravie
ț
uirea

popula
ț
iei britanice. Exis tă numeroase exemple, culese din istoria acelor vremuri care pot ilustra

atitudinea nobilimii
ș
i a aristocra
ț
iei fa
ț
ă de muncitori. Doresc să citez numai două. Primul se

referă la faimosul sistem britanic cunoscut sub denumirea de „Speenhamland.” Este vorba de un

sistem prin care guvernul britanic le plătea tuturor muncitorilor care nu câ
ș
tigau salariul minim

(stabilit de oficialită
ț
i), di feren
ț
a dintre salariile pe care le primea u
ș
i acest salariu minim. În felul

acesta,

aristocra
ț
ia rurală era scu tită de necazul produs de necesitatea de a plăti salarii mai mari în

agricultură. Nobilimea continua să plătească salariile tradi
ț
ionale reduse, iar guvernan
ț
ii le

suplimentau, determinându-i astfel pe lucrători să nu părăsească muncile agricole
ș
i să nu-
ș
i

caute slujbe în sistemul manufacturier urban.

1.3. Capitalismul azi

Astăzi, în
ț
ările capitali ste, există o diferen
ț
ă relativ mică între nivelurile de trai al a
ș
a-ziselor

clase superioare
ș
i, respec tiv, al celor inferioare; ambele se bucură de hrană, îmbrăcăminte
ș
i

adăpost. Dar în secolul al XVIII-lea
ș
i mai devreme, diferen
ț
a între reprezentantul clasei de

mijloc
ș
i reprezentantul c lasei inferioare era că omul din clasa de mijloc avea încăl
ț
ăminte, pe

când cel din clasa inferioară nu avea. Astăzi, în Statele Unite, diferen
ț
a între omul bogat
ș
i omul

sărac este adesea diferen
ț
a dintre un Cadillac
ș
i un Chevrolet. Este posibil ca Chevrolet-ul să fie

cumpărat la mâna a doua, dar, în esen
ț
ă el asigură acelea
ș
i foloase posesorului: va putea
ș
i

el să circule cu automobilul dintr-un loc în altul. Mai mult decât 50% din popula
ț
ia

Statelor Unite este formată din persoane care locuiesc în case
ș
i apartamente care le apar
ț
in.

Atacurile împotriva capitalismului – în special în legătură cu salariile mai ridicate – pornesc de la

presupozi
ț
ia falsă că salar iile ar fi, în ultimă instan
ț
ă, plătite de altcineva decât de angaja
ț
ii din

fabrici. Este, desigur, normal ca economi
ș
tii
ș
i studen
ț
ii în economie să distingă între muncitor
ș
i

consumator
ș
i să analizez e

aceste roluri separat. Dar, în realitate, fiecare consumator trebuie, într-un fel sau în altul, să

câ
ș
tige banii pe care-i che ltuie, iar imensa majoritate a consumatorilor se compune tocmai din

aceia
ș
i oameni care lucre ază, ca angaja
ț
i, în întreprinderile care p roduc lucrurile pe care ei le

consumă. În regim capitalist, ratele salariale nu sunt stabilite de o clasă diferită de cea a

persoanelor salariate; este vorba

de unii
ș
i aceia
ș
i oameni. Nu corpora
ț
ia hollywoodiană este cea care stabile
ș
te salariul vedetei de

cinema, ci oamenii care plătesc biletele de intrare la film.
Ș
i nu antreprenorul care

organizează un meci de box este cel care satisface cererile enorme ale boxerilor renumi
ț
i, ci

persoanele care plătesc taxele de vizionare a meciului. Distinc
ț
ia dintre patron
ș
i angajat este o

distinc
ț
ie care se face în t eoria economică, nu una care se observă în realitate; aici, patronul
ș
i

salariatul sunt, în ultimă instan
ț
ă, una
ș
i aceea
ș
i persoană. În multe
ț
ări există persoane care

gândesc că este foarte injust ca un om care trebuie să sus
ț
ină o familie cu mai mul
ț
i copii să

câ
ș
tige acela
ș
i salariu cu un altul, care nu se între
ț
ine decât pe sine însu
ș
i.

Sistemul capitalist nu a fost numit „capitalism” de către un adept al său, ci de către un individ

care-l considera cel mai rău dintre toate sistemele istorice, cel mai greu blestem căzut vreodată

asupra omenirii. Omul acesta era Karl Marx. Cu toate acestea, n-avem motive să respingem

termenul lui Marx, deoarece el descrie limpede sursa marilor progrese sociale, făcute cu putin
ț
ă

de capitalism. Aceste progrese sunt rezultatele acumulării de capital; ele se bazează pe faptul că

oamenii, de regulă, nu consumă tot ce produc, ci economisesc –
ș
i investesc – o parte din acest

produs.

Un fapt adesea trecut cu vederea, referitor la capitalism, este acesta: economiile aduc beneficii

tuturor celor doritori să producă sau să câ
ș
tige salarii. Când un om dobânde
ș
te o anumită

cantitate de bani – să zicem, o mie de dolari –
ș
i, în loc să-i cheltuie, îi încredin
ț
ează unei bănci

de economii sau unei companii de asigurări, banii ajung în mâinile unui antreprenor, un om de

afaceri, care va avea astfel posibilitatea să ini
ț
ieze un proiect pe care mai înainte nu-l putea ini
ț
ia,

deoarece capitalul necesar nu era disponibil.

Ce va face acum omul de afaceri cu acest capital suplimentar? Primul lucru pe care trebuie să-l

facă, prima utilizare pe care trebuie s-o dea acestui capital suplimentar, este să angajeze

muncitori
ș
i să achizi
ț
ioneze materii prime – ac
ț
iuni prin care va determina o cerere suplimentară

pentru muncitori
ș
i mater ii prime, precum
ș
i o tendin
ț
ă de cre
ș
tere a salariilor
ș
i a pre
ț
urilor

la materii prime. Cu mult înainte ca cel care a economisit, sau antreprenorul, să ob
ț
ină vreun

profit din toate acestea, muncitorul neangajat, producăorul de materii prime, fermierul
ș
i

salariatul ajung cu to
ț
ii să ia parte la beneficiile noilor economii. Când va dobândi antreprenorul

ceva de pe urma proiectului depinde de configura
ț
ia viitoare a pie
ț
ei
ș
i de capacitatea sa dea

anticipa corect configura
ț
ia viitoare a pie
ț
ei. Dar atât muncitorii, cât
ș
i producătorii de materii

prime, î
ș
i ob
ț
in beneficiile imediat. S-a vorbit mult, cu vreo tre izeci sau patruzeci de ani în

urmă, despre „politica salarială”, cum i s-a spus, a lui Henry Ford. Una din marile realizări ale

domnului Ford a fost că plătea salarii mai mari decât al
ț
i industria
ș
i sau alte întreprinderi.

Politica sa salarială a fost numită „o inven
ț
ie”, dar nu este suficient să afirmăm că această

politică nou „inventată” a fost rezultatul liberalită
ț
ii domnului Ford. O nouă ramură de afaceri,

sau o nouă fabrică într-o ramură de afaceri deja existentă, trebuie să atragă muncitori din alte

slujbe, din alte păr
ț
i ale
ț
ării, sau chiar din alte
ț
ări.
Ș
i singura cale pentru a ob
ț
ine acest rezultat

este să li se ofere muncitorilor salarii mai mari pentru munca lor. A
ș
a s-au petrecut lucrurile în

vremurile de început ale capitalismului,
ș
i a
ș
a se petrec încă
ș
i astăzi.

În toate ființele vii există un impuls înnăscut care le dirijează către asimilarea materiei ce le

prezervă, înnoiește și fortifică energia vitală. Eminența omului care acționează se manifestă în

faptul că el urmărește sporirea vitalității sale conștient și deliberat. În urmărirea acestui obiectiv,

iscusința sa îl duce la a construi unelte care-i servesc inițial la procurarea hranei, într-un stadiu

ulterior îl face să proiecteze metode de sporire a cantității de alimente disponibile, iar în cele din

urmă îl face capabil să-și satisfacă cele mai intens resimțite dorințe, dintre cele specific umane.

În termenii lui Böhm-Bawerk: Omul alege metode de producție indirecte, care necesită mai mult

timp, dar compensează această întârziere generând produse mai multe și mai bune.

La începutul fiecărui pas către o existență mai prosperă se găsește economisirea – constituirea

de rezerve de produse care face posibilă prelungirea perioadei medii de timp care se scurge între

începutul procesului de producție și momentul în care acesta furnizează un produs imediat

utilizabil și consumabil. Produsele acumulate în acest scop sunt fie stadii intermediare în

procesul tehnologic, i.e., unelte și produse semifinite, fie bunuri imediat consumabile, care îi

permit omului să substituie, fără a suferi privațiuni pe durata perioadei de așteptare, un proces

care absoarbe mai mult timp unuia care absoarbe mai puțin. Bunurile acestea se numesc bunuri

de capital. Astfel, economisirea și acumularea de bunuri de capital ce rezultă din ea reprezintă

începutul fiecărei tentative de ameliorare a condițiilor materiale ale omului; ele reprezintă

fundamentul civilizației umane. Fără economisire și acumulare de capital nu poate exista nici un

fel de străduință de atingere a unor obiective nonmateriale.

Noțiunea de bunuri de capital trebuie distinsă în mod clar de conceptul de capital.

Conceptul de capital este conceptul fundamental al calculului economic, cel mai important

instrument mental pentru conducerea afacerilor în economia de piață. Conceptul său corelativ

este cel de venit. Noțiunile de capital și venit, așa cum sunt ele întrebuințate în contabilitate și în

reflecțiile cotidiene, în raport cu care contabilitatea nu este decât o rafinare, pun în contrast

mijloacele și scopurile. Mintea calculată a actorului delimitează bunurile de consum, pe care

urmărește să le întrebuințeze pentru satisfacerea imediată a dorințelor sale, de bunurile de toate

ordinele – inclusiv cele de ordinul întâi – pe care intenționează să le întrebuințeze pentru a

asigura satisfacerea unor dorințe viitoare prin noi acțiuni. Diferențierea mijloacelor de scopuri

devine astfel o diferențiere între achiziție și consum, între firme de afaceri și gospodării, între

fonduri destinate comerțului și bunuri casnice. Întregul complex de bunuri care urmează a fi

achiziționate este evaluat în termeni monetari, iar această sumă – capitalul – este punctul de

plecare al calculului economic. Obiectivul imediat al acțiunilor achizitive este de a spori, sau cel

puțin de a prezerva capitalul. Cantitatea ce poate fi consumată într-o anumită perioadă fără

reducerea capitalului se numește venit. Dacă consumul depășește venitul disponibil, diferența se

numește consum de capital. Dacă venitul disponibil depășește volumul consumat, diferența se

numește economisire. Printre sarcinile principale ale calculului economic sunt și acelea de a

stabili mărimile venitului, economisirii și consumului de capital.

Modul de gândire care l-a condus pe omul care acționează la noțiunile implicate în conceptele

de capital și venit se găsesc sub formă incipientă în fiecare premeditare și planificare a acțiunii.

Chiar și cei mai primitivi gospodari sunt întrucâtva conștienți de consecințele actelor care, din

perspectiva contabilității moderne, ar reprezenta consum de capital. Ezitarea vânătorului de a

ucide o căprioară gestantă și jena resimțită până și de cei mai neînduplecați războinici față de

tăierea pomilor fructiferi erau manifestări ale unei mentalități influențate de asemenea

considerații. Aceste considerații se manifestă și în venerabila instituție legală a uzufructului și în

cutumele și practicile analoage. Însă numai persoanele care pot recurge la calculul monetar pot

avansa până la atingerea unei clarități depline în ce privește distincția dintre o substanță

economică și avantajele ce decurg din ea și o pot aplica riguros tuturor claselor, tipurilor și

ordinelor de bunuri și servicii. Doar ele pot opera astfel de distincții în contextul condițiilor aflate

în permanentă schimbare, al industriilor de transformare aflate pe o treaptă înaltă de dezvoltare și

al structurii complicate a cooperării sociale dintre sute de mii de slujbe și activități specializate.

Privind în urmă de pe treapta de cunoaștere furnizată de contabilitatea modernă spre condițiile

înaintașilor sălbatici ai omului, putem spune în termeni metaforici că și ei întrebuințau conceptul

de “capital”. Un contabil contemporan ar putea aplica metodele specifice profesiei sale și

uneltelor lor primitive de vânat și pescuit, activităților lor de crescători de vite și de agricultori,

dacă ar ști ce prețuri să atribuie diverselor obiecte avute în vedere. De aici unii economiști au tras

concluzia că noțiunea de “capital” este o categorie proprie oricărui fel de producție realizată de

om, că este prezent în toate sistemele imaginabile de gestionare a proceselor de producție – i.e.,

nu mai puțin în izolarea involuntară a lui Robinson Crusoe decât într-o societate socialistă – și că

ea nu depinde de practica calculului monetar. Însă aceasta este o confuzie. Conceptul de capital

nu poate fi separat de contextul calculului monetar și de structura socială a unei economii de

piață, singura în care calculul monetar este posibil. Este un concept care este lipsit de sens în

afara unei economii de piață. El joacă un rol exclusiv în planurile și situațiile contabile ale

indivizilor care acționează pe cont propriu într-un asemenea sistem bazat pe proprietatea privată

asupra mijloacelor de producție, și s-a dezvoltat odată cu răspândirea calcului economic în

termeni monetari.

Contabilitatea modernă este fructul unei lungi evoluții istorice. Astăzi s-a ajuns la o

unanimitate printre oamenii de afaceri și contabili, cu privire la semnificația termenului de

capital. Capitalul este suma de bani echivalentă cu toate activele, minus suma de bani echivalentă

cu toate datoriile, care sunt consacrate la o anumită dată desfășurării activităților unei anumite

unități economice. Nu contează în ce constă aceste active, dacă ele sunt terenuri, clădiri,

echipamente, unelte, bunuri de orice alt tip și ordin, creanțe, lichidități, bani gheață sau orice

altceva.

Până acum toate civilizațiile s-au bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție.

În trecut, civilizația și proprietatea privată au fost corelate. Cei ce susțin că economia este o

știință experimentală și recomandă totuși controlul public asupra mijloacelor de producție se

contrazic lamentabil. Dacă experiența istorică ar putea să ne învețe ceva, ar fi că proprietatea

privată este inextricabil legată de civilizație. Nu există nici un experiment care să probeze că

socialismul ar putea furniza un nivel de trai la fel de ridicat ca cel furnizat de capitalism.

Sistemul economiei de piață nu a fost niciodată încercat integral și în formă pură. Dar, în orbita

civilizației occidentale, începând din Evul Mediu a prevalat în linii mari o tendință generală de

abolire a instituțiilor care

obstrucționează funcționarea economiei de piață. Odată cu avansul treptat a acestei tendințe,

cifrele populației au crescut iar nivelul de trai al maselor a crescut până la nivele nemaiatinse și

nemaivisate în trecut. Muncitorul american mediu se bucură de facilități pentru care Crassus,

familia Medicis și Ludovic al XIV-lea l-ar fi invidiat.

Problemele ridicate de critică socialistă și intervenționistă a economiei de piață sunt de natură

pur economică și nu pot fi soluționate decât în maniera în care încearcă să o facă această carte:

printr-o analiză sistematică a acțiunii umane și a tuturor sistemelor imaginabile de cooperare

socială. Problema psihologică de a ști de ce oamenii critică și denigrează capitalismul, numind

tot ce le displace “capitalist” și tot ce le place “socialist”, privește istoria și trebuie lăsată în

seama istoricilor. Însă mai există câteva chestiuni care trebuie subliniate în acest punct.

Adepții totalitarismului consideră “capitalismul” un rău înfiorător, o boală teribilă care s-a

abătut asupra omenirii. În ochii lui Marx el reprezenta un stadiu inevitabil în evoluția omenirii,

dar aceasta nu-l împiedica să fie cel mai cumplit dintre rele; din fericire mântuirea este iminentă,

ea urmând să elibereze pe veci omul de acest dezastru. Alții consideră că ar fi fost posibilă

evitarea capitalismului, cu singura condiție ca oamenii să fi fost mai morali și mai pricepuți în

alegerea politicii lor economice. Toate elucubrațiile de felul acesta au o trăsătură comună. Ele

privesc capitalismul ca și cum acesta ar fi un fenomen accidental, ce ar putea fi eliminat fără

modificarea condițiilor esențiale pentru acțiunea și gândirea omului. Deoarece nu-și bat capul cu

problema calculului economic, le scapă consecințele pe care le-ar atrage inevitabil abolirea

calculului monetar. Autorii lor nu realizează faptul că omul socialist, căruia aritmetica nu-i va fi

de nici un folos în planificarea acțiunii, va fi în întregime diferit de contemporanii noștri, atât în

ce privește mentalitatea cât și modul de a gândi. Chiar presupunând că am fi gata să trecem sub

tăcere consecințele dezastruoase pe care acesta le-ar avea pentru bunăstarea materială a omului,

când discutăm despre socialism nu putem trece cu vederea această transformare mentală.

Economia de piață este modul de acțiune în condiții de diviziune a muncii, elaborat de om. Însă

de aici nu rezultă că el este ceva accidental sau artificial și că ar putea fi înlocuit printr-un alt

mod de acțiune. Economia de piață este produsul unui lung proces evolutiv. Ea este rezultatul

strădaniilor omului de a-și adapta cât mai bine cu putință acțiunile la condițiile date ale mediului

său, pe care nu le poate altera. Este, așa zicând, o strategie, prin aplicarea căreia omul a progresat

triumfător de la sălbăticie la civilizație.

Unii autori afirmă: capitalismul este sistemul economic care a făcut cu putință minunatele

realizări ale ultimelor două sute de ani; de aceea el este depășit, fiindcă ceea ce a fost bun în

trecut nu poate continua să fie astfel și în vremurile noastre sau în viitor. Asemenea raționamente

se află în contradicție flagrantă cu principiile cunoașterii experimentale. Nu este necesar să

reiterăm în acest punct întrebarea dacă științele acțiunii umane pot adopta metodele științelor

naturale experimentale sau nu. Chiar dacă un răspuns afirmativ la o astfel de întrebare ar fi cu

putință, încă ar fi absurd să se argumenteze în maniera adoptată de acești experimentalisti à

rebours. Științele experimentale afirmă că deoarece a fost valid în trecut, el va continua să fie

valid și în viitor. Ele nu pot susține niciodată contrariul, afirmând că deoarece a fost valid în

trecut, el nu va mai fi valid în viitor.

Există obiceiul de a-i învinovăți pe economiști pentru așa-zisul lor dispreț pentru istorie. Se

afirmă că economiștii consideră că economia de piață este paradigma ideală și eternă a cooperării

sociale. Ei se concentrează asupra investigării condițiilor din economia de piață, lăsând tot restul

deoparte. Pe ei nu-i preocupă faptul că apariția capitalismului datează numai de două sute de ani

și că el este limitat chiar și astăzi încă la o porțiune relativ redusă din suprafața pământului și la o

minoritate de popoare. Au existat și încă mai există, spun criticii aceștia, alte civilizații cu alte

mentalități și cu moduri diferite de a-și gestiona treburile economice. Văzut sub specie

aeternitatis ,

capitalismul este un fenomen trecător, un stadiu efemer al evoluției istorice, o simplă tranziție de

la epocile precapitaliste către un viitor postcapitalist.

Toate aceste critici sunt eronate. De bună seamă, teoria economică nu este o ramură a istoriei

sau a oricărei alte științe istorice. Ea este teoria întregii acțiuni umane, știința generală a

categoriilor imutabile ale acțiunii și a funcționării lor în toate condițiile speciale imaginabile în

care se poate găsi actorul uman. Așa fiind, ea furnizează instrumentul mental pentru abordarea

problemelor istorice și etnografice. Istoricul sau etnograful care neglijează în activitatea lor

posibilitatea de a beneficia din plin de rezultatele teoriei economice va avea rezultate modeste.

De fapt, acesta nu poate aborda obiectul cercetării sale independent de ceea ce respinge drept

teorie. La fiecare pas făcut pe calea colectării de fapte, chipurile brute, a sistematizării acestor

fapte și a formulării de concluzii derivate din ele, el este călăuzit de rămășițe confuze și

trunchiate ale unor doctrine economice superficiale cârpăcite în secolele dinaintea elaborării

științei economice autentice și de multă vreme respinse.

Analiza problemelor societății de piață, singurul tip de acțiune umană care permite

întrebuințarea calculului de rentabilitate în vederea planificării acțiunii, deschide accesul spre

analiza tuturor modurilor imaginabile de acțiune și a tuturor problemelor economice cu care se

confruntă istoricii și etnografii. Toate metodele noncapitaliste de management economic pot fi

studiate numai presupunând ipotetic că și în cadrul lor se pot întrebuința numere cardinale pentru

înregistrarea acțiunilor trecute și planificarea acțiunilor viitoare. Acesta este motivul pentru care

economiștii situează în centrul investigațiilor lor studiul unei economii de piață pure.

In ceea ce privește capitalismul, Michel Beaud afirma că “acesta nu poate fi redus doar la

dimensiunea economică, și că trebuie ținut seama și de dimensiunile socială, ideologică, politică

și etică”.Cu alte cuvinte capitalismul este legat de societate și de stat și se dezvoltă împreună cu

acestea. Dezvoltarea capitalismului a generat transformarea lumii întregi. Istoria capitalismului

începe în 1500, secol considerat drept o mare cotitură în istoria lumii, luând naștere în sânul

societă
ț
ii negustorești și m onetare din Europa Occidentală în aceasta mică peninsulă slabă și

divizată. Tocmai că era divizată și diversificată prin pluralitatea regatelor și a principatelor cu

ora
ș
e avand un rol crescă tor.

Capitalismul este un proces complex în care formarea burgheziei se îmbină cu afirmarea ideii

naționale și cu constituirea statelor moderne cu extinderea schimburilor și dominația la scara

mondială, cu dezvoltarea tehnicilor de transport și de producție, cu instituirea unor noi moduri de

producție și apariția noilor mentalită
ț
i. Prima etapă o constituie cucerirea și jefuirea Americii

(sec. XVI) iar a doua ascensiunea și afirmarea burgheziei (sec. XVI). În secolul XVI se creează

condițiile pentru dezvoltarea ulterioară a capitalismului: burghezia bancară și negustorească,

dispunând atât de averi imense cat și de rețele bancare și financiare; state naționale dispunând de

mijloace necesare pentru a cuceri și a-și impune dominația; o concepție asupra vieții punând preț

pe îmbogă
ț
ire și prosperit ate. În secolul XVI se conturează un capitalism negustoresc care este

de fapt embrionul a ceea ce va putea fi numit mai târziu capitalismul.

De aici evoluția este relativ lentă în următoarele două secole, dezvoltându-se doar comerțul

exterior odată cu expansiunea coloniilor și acumularea de capital prin jefuirea boga
ț
iilor din

noile zone geografice descoperite. Un salt evident se realizează în secolul XVIII, denumit și

“secolul luminilor”, secol al lărgirii schimburilor comerciale, al dezvoltării producțiilor de

mărfuri, agricole și manufacturiere, însoțite de o mărire a prețurilor și de o cre
ș
tere generală a

populației. Toate acestea au ca rezultat sporirea bogă
ț
iilor și concomitent, agravarea

sărăciei.Acum se consolidează capitalismul englez. Simultan, acesta slăbe
ș
te în Olanda,

stagnează într-o Franța preponderent agricolă, abia începe să se contureze în țari precum Prusia.

Este un secol în care se accentuează contradicțiile legate de dezvoltarea raporturilor comerciale

și capitaliste: contradicții ale dominatiilor coloniale – războaie între Franța și Anglia și ob
ț
inerea

independenței de către coloniile din America, contradicții între nobilime și burghezia din Franța

(Revoluția din 1789); contradicții între dezvoltarea schimburilor de mărfuri și limitele,

producțiile manufacturiere care vor condi
ț
iona revoluția industrială din Anglia. Tot în această

perioadă apar producțiile capitaliste: fabricile. Noii mari proprietari și nobilimea de
ț
inătoare de

moșii vor impulsiona aplicarea metodelor moderne de cultivare a pământului și de cre
ș
tere a

animalelor: utilizarea plugului de fier, încruci
ș
area și selecția raselor, rotația culturilor. Numărul

salariaților crește. Lucrătorii din exploatările de huilă sunt robi legați de minele respective,

vându
ț
i odată cu ele și ob ligați să poarte în jurul gâtului o zgardă metalică pe care era gravat

numele proprietarului. Sistemul de fabrici se va dezvolta în a doua jumătate a secolului la început

mai lent, apoi într-un ritm tot mai rapid.

Irezistibilul avânt al capitalismului devine pregnant la jumătatea secolului XIX când își fac

simțite prezența efectele revoluției industriale,însă fără prea mari schimbări din punct de vedere

social deoarece exista înca ierarhizarea socială. Marea producție de fabrică se extinde și devine

dominantă. Ceea ce asigură adaptarea producției la nevoile societății este „mâna invizibilă" a

pieței. Rolul statului este secundar și limitat la îndepărtarea obstacolelor care apar în funcționarea

neîngrădită a sistemului (statul „paznic de noapte"). Are loc un proces accelerat de concentrare a

capitalului, al cărui produs tipic sînt marii „baroni ai industriei".

Următoarea etapă, sfarsitul secolului XIX-inceputul secolului XX, o reprezinta capitalismul

financiar. Controlul producției trece tot mai mult în mîinile băncilor și al

investitorilor, care nu au nici o legătură cu managementul curent al întreprinderilor industriale,

dar a căror putere financiară devine dominantă în raport cu acestea. Au loc mari prefaceri în

structura capitalului și a sistemului industrial. Expresie a gradului sporit de socializare a

producției, marea corporație produce o restructurare fundamentală în organizarea proceselor de

producție și de muncă, ca urmare a interesului permanent pentru aplicarea unor metode noi și

perfecționate de raționalizare a acestora. Se obține o creștere spectaculoasă a productivității

muncii, în condițiile trecerii la producția standardizată de masă. Adîncirea socializării producției,

nevoia atragerii de capital și dinamica acestuia au ca efect o anumită socializare a proprietății,

care este afectată de un proces de depersonalizare (societățile pe acțiuni) precum și o mai mare

socializare a deciziilor prin separarea considerabilă a capitalului-proprietate („capitaliștii fără

func
ț
ii") de capitalul func
ț
ie („capitaliștii fără capital").

2. Capitalismul pe în
ț
elesul tuturor

Deși capitalismul ca sistem condiționează toate aspectele vieții de zi cu zi din punct de vedere

economic,social,ideologic s.a, deseori aceasta no
ț
iune este gre
ș
it definită sau mai rău confundată

cu alte noțiuni similare precum economie de piață , liberalism, democrație,individualism etc. De

aceea ne propunem să stabilim o definiție clară a acestui termen ilustrând câteva definiții de

specialitate dar și cateva formulări exprimate practic de persoane cu activită
ț
i în alte domenii.

Printre definițiile de specialitate enunțăm:

-sistem politico-economic care se întemeiază pe proprietatea private asupra mijloacelor de

producție și schimb;

-regim economic și social bazat pe proprietatea individuală asupra capitalurilor;

-sistem economic modern, caracterizat prin proprietatea privată asupra mijloacelor de producție ,

generalizarea producției (industriale) de mărfuri și reglementarea acesteia de către mecanismele

pieței precum
ș
i organiza rea rațională a producției în vederea obținerii unui profit (din care o

parte este, de regulă, destinat reinvestirii).

Pe de alta parte interpretări mai pe în
ț
elesul tuturor au formulat:

-Papa Leon al XIII-lea în 1878-“Oameni lucrează întotdeauna mai intens și cu mai mare tragere

de inimă când lucrează la ceva care le aparține.Indiscutabil cand un om se angajează într-o

muncă plătită,motivul imperios al munci lui este sa ob
ț
ină proprietatea și apoi sa o pastreze ca

fiind a sa proprie”;

-Charles Dickens ilustrează într-unul dintre romanele sale legile fundamentale ale capitalismului

prin celebra frază transmisa fiului său de catre un om închis pentru neplata datoriilor:”Ține minte

fiule,ține minte David, și să nu uiți niciodată:venit anual 20 lire și cheltuieli 19 lire și 6 penny

înseamna fericire.Venit anual 20 lire și cheltuieli 20 lire și 1 penny înseamnă închisoare”,din care

se desprinde și situația economică actuală care a încurajat un consum excesiv,consum ce se

realizează cu cheltuirea unor sume foarte mari de bani.

Analizând toate cele exprimate mai sus putem considera că sistemul capitalist este într-adevăr

un sistem politico-economic bazat pe proprietatea privată și pe obținerea profitului în care este

important să se țină cont și de implicațiile la nivel social, ideologic, cultural, etic s.a. Mai mult

capitalismul este legat de societate și de stat , evoluând odată cu acestea și generând transformări

la nivelul întregii lumi.

Bibliografie:

Ludwig von Mises,
​
Economia în
ș
apte lec
ț
ii Gânduri pentru cei d e azi
ș
i cei de mâine

Ludwig von Mises,
​
Actiunea umana,

Ludwig von Mises,
​
Birocratia

Ludwig von Mises,
​
Profituri și pierderi

F. Hayek,
​
Constitutia libertatii

F. Hayek,
​
Soarta liberalismului. Eseuri despre
Ș
coala austriacă de economie și idealul libertății

F. Hayek,
​
Individualism și ordine economică

F. Hayek,
​
Drept, legislație și libertate. O nouă formulare a principiilor liberale de justiție și

economie politică

Murray N. Rothbard –
​
Manifestul liberal

Hans Hermann Hoppe –
​
Teoria socialismului și capitalismului