I. Cadrul geografic [304912]
[anonimizat]. Studiu de caz: Lotul ceramic Siliștea 2004, are un caracter interdisciplinar prin tipul de investigații pe care îl propune. Studiul de față reprezintă o încercare de îmbinare a metodelor de investigare arheologică cu metode științifice de analiză. [anonimizat]. Acest tip de analiză este realizat pentru a obține informații despre modul și tehnicile de realizare a olăriei, [anonimizat]. Pentru a [anonimizat] a olăriei.
[anonimizat], com. Români, jud. Neamț, unde se află cunoscuta așezare din perioada mijlocie a Epocii Bronzului. [anonimizat]-o perspectivă relativ nouă.
[anonimizat]-[anonimizat], despre felul în care ceramica a [anonimizat], toate acestea oferind o perspectivă asupra comportamentelor comunităților din așezarea studiată. [anonimizat] a [anonimizat].
[anonimizat], [anonimizat] a afla o [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], dar și o bază consistentă de cunoștințe pentru interpretarea analizelor elementale care furnizează date importante despre olărie. Astfel, lucrarea de față vizează studierea unor aspecte mai detaliate cu privire la olărie și la interpretările care pot fi făcute pe baza acesteia.
Utilitatea unei astfel de abordări provine din necesitatea cunoașterii exacte a anumitor componenți și elemente din olărie care să contribuie la stabilirea unui discurs interdisciplinar ca parte a cercetării arheologice actuale.
[anonimizat] o [anonimizat], suprafață, [anonimizat], incluziuni și alte elemente prezente în olărie. Analiza EDX a fost realizată pentru identificarea compoziției elementale a ceramicii, ceea ce aduce importante informații legate de concentrațiile care se găsesc în pastă și de elementele care au valoare arheometrică. [anonimizat], dar și indicii despre o posibilă funcționalitate.
În ceea ce privește structurarea lucrării, a fost necesară prezentarea elementelor geografice, culturale, istoriografice, teoretice, metodologice, analiza olăriei și un studiu comparativ, urmate de baza de date, lucrarea fiind structurată în nouă capitole, la care se adaugă abrevieri, bibliografie și anexe.
Primul capitol, Cadrul geografic, prezintă caracteristicile geografice ale zonei în care se află situl de la Siliștea-Pe Cetățuie. Au fost vizate aspecte legate de pedologie, geologie și resurse naturale, care au determinat această comunitate din Bronzul Mijlociu să își amplaseze așezarea în acest loc.
Capitolul II a fost dedicat Periodizării și cronologiei Epocii Bronzului pentru spațiul românesc, mai apoi pentru perioada Mijlocie a Epocii Bronzului de la Răsărit de Carpați. Pentru fiecare spațiu au fost prezentate, pe scurt, propunerile și opiniile cu privire la această epocă. Pentru situl studiat a fost acordată o atenție deosebită, aici existând date radiocarbon și un model bayesian de analiză a datelor, ambele oferind informații despre încadrarea cronologică a acestuia.
În capitolul III este prezentat pe scurt Istoricul cercetărilor arheometrice din România, de la apariția acestora și până în prezent, dar și o scurtă expunere a cercetărilor efectuate în situl de la Siliștea-Pe Cetățuie.
Capitolul IV, Arheometrie. Aspectele teoretice ale analizei olăriei, prezintă datele teoretice care țin de olăria preistorică, materia primă, incluziunile, tehnicile de realizare a olăriei și ardere.
Capitolul V, Analiza arheometrică, este structurat în două subcapitole. Primul, Investigarea olăriei, prezintă și explică analiza macroscopică și criteriile utilizate pentru un astfel de demers, continuând cu analiza microscopică și tehnica SEM-EDX. Al doilea subcapitol, a fost dedicat interpretării datelor obținute în urma realizării analizei olăriei.
Capitolul VI, Metodologie, prezintă mijloacele tehnice utilizate în acest demers, precum și câteva aspecte specifice de ordin tehnic și metodologic care se regăsesc în această lucrare.
Capitolul VII este dedicat Analizei olăriei, aici fiind prezentate concentrațiile și modulele elementelor și rezultatele analizelor macro- și microscopice, coroborarea acestora oferind rezultatele expuse în lucrare. Toate acestea sunt susținute de grafice și tabele menite să faciliteze vizualizarea și înțelegerea datelor. De asemenea, aceste informații au fost coroborate cu alte studii arheologice pentru obținerea unor interpretări legate de comportamentul comunității din așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie.
Capitolul VIII este dedicat unui Studiu comparativ, care vizează analiza a două loturi ceramice care provin din situl aflat în atenție, aceasta fiind realizată prin intermediul unei comparații macroscopice și elementale.
Capitolul IX constă în Baza de date utilizată în această cercetare care conține fișele tip alcătuite în urma observațiilor generale făcute asupra materialului. Aceste fișe conțin informații legate de fragmentele de olărie care reprezintă fundamentul acestui studiu.
În continuare au fost prezentate Concluziile cercetării și principalele rezultate obținute, lista abrevierilor, bibliografia utilizată în cercetare și anxele ce conțin hărți, fotografii microscopice și microfotografii SEM.
În ceea ce privește limitele metodologice, studiul de față a fost realizat pornind de la fragmente ceramice atipice care să permită o analiză obiectivă, deoarece există deja un studiu care vizează olăria din acest sit și ar fi putut influența concluziile lucrării de față. Obiectivele care vor fi urmărite într-o viitoare cercetare ar fi realizarea unei baze de date tipice care să permită coroborarea informațiilor obținute prin intermediul analizei cu tipologia vaselor, verificând astfel ipotezele expuse în această lucrare. De asemenea, se va încerca identificarea sursei de materie primă și realizarea unor experimente arheologice care să contribuie la cunoașterea tehnologiilor de realizare a ceramicii și a funcționalității diferitelor categorii de olărie.
I. Cadrul geografic
Zona de studiu, Depresiunea Cracău-Bistrița, se află în Subcarpații Bistriței care constituie sectorul median al Subcarpaților Moldovei. Denumirea depresiunii vine de la cele două râuri importante care o drenează: Cracăul și Bistrița. În cadrul acestei depresiuni, în extremitatea sud-estică, se află amplasată așezarea fortificată din perioada Bronzului Mijlociu de la Siliștea, aceasta fiind la o distanță de aproximativ 10 km nord de râul Bistrița și la 12 km vest de valea râului Siret (Fig. 1).
Aceasta se află în partea central-estică a țării și este delimitată în partea de nord de Depresiunea Ozana-Topolița, iar în partea de sud de Depresiunea Tazlău. Limita vestică a depresiunii se suprapune peste contactul dintre formațiunile geologice ale flișului cu miocenul subcarpatic, excepție făcând partea nord-vestică, unde altitudinea oscilează între 500-550 m pe toată rama montană. Limita estică este mai greu de stabilit fiind estompată mult de contactul cu relieful deluros al podișului piemontan din vestul văii Siretului.
Depresiunea Cracău-Bistrița corespunde din punct de vedere petrografic sinclinoriului subcarpatic care este mai larg, aceasta având astfel o desfășurare pe circa 50 km lungime și 15 km lățime. Pe culoarele terasate ale Cracăului și Bistriței, vatra depresiunii se menține între 250-300 m, urcând până la 300-500 m pe glacisurile piemontane interne. Pe văile mai reprezentative care coboară din Carpați, contactul cu flișul carpatic este marcată printr-o denivelare de 300-400 m cu întrepătrunderi de forma unor mici depresiuni-golf.
Succesiunea teraselor poate fi urmărită de-a lungul râului Bistrița, unde nivelul luncii este de 2-4 m și ajunge până la 120-130 m pentru terasele înalte. Altitudinile cele mai întâlnite sunt cuprinse între 15-25 m și 30-40 m.
În sud-estul depresiunii este întâlnit un relief cu înălțimi bine rotunjite, cum sunt Masivul Runcu (Dealul Cetățuia-446 m, Dealul Poiana Mare-483 m, Dealul Bahna-507 m) și Piscul Cetățuia (448,66 m), acestea dominând terasele înalte și mijlocii ale Bistriței în aval de Costișa. Din punct de vedere litologic, în Depresiunea Cracău-Bistrița se găsesc preponderent formațiuni miocene (marne, argile), dar și formațiuni sarmațiene (gresii, nisipuri, argile). Între localitățile Mărgineni și Buhuși se găsesc depozite badeniene, acestea fiind mai dezvoltate aici decât în alte zone ale depresiunii, care sunt formate dintr-o alternanță de marne cenușiu-gălbui, cu rare intercalații de calcare dure și gresii calcaroase gălbui. Culmile interfluviale prelungi și rotunjite dintre localitățile Ștefan cel Mare și Români aparțin glacisului inițial, care a avut extinderea maximă în pleistocenul inferior. Pe aceste culmi sunt prezente depozite lutoase löessoidizate, cu grosimi cuprinse între 2-4 m care s-au format în principal prin diageneza depozitelor miocene. Astfel de depozite lutoase puteau reprezenta sursa de materie primă pentru realizarea ceramicii.
Cu privire la clima actuală, rama vestică a depresiunii este marcată de izoterma de 7°C și izohieta de 750 mm. Temperatura medie a lunii ianuarie este cuprinsă între -3°C și -4°C, temperatura medie a lunii iulie fiind cuprinsă între 18°C – 20°C, iar precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 600-700 mm.
În ceea ce privește paleoclima, sfârșitul climatului cald corespunde cu începutul Epocii Bronzului. Acest climat a caracterizat perioada Atlantică, acum instalându-se condiții de mediu mai uscate care sunt specifice perioadei Subboreale.
Rețeaua hidrografică principală este reprezentată de râurile Cracău și Bistrița și de afluenții acestora. Apele Cracăului sunt permanente, uneori înregistrându-se scăderi în timpul secetelor, dar variații de debit mai sunt înregistrate pe tot parcursul anului. Râul Bistrița este un important afluent al Siretului cu un debit de 52m3/s, acesta fiind explicat prin faptul că majoritatea afluenților se găsesc în regiunea de munte, acolo unde precipitațiile sunt mai bogate.
Vegetația depresiunii cuprinde areale de silvostepă și pe alocuri chiar stepă (în special pe terasele Bistriței), care au apărut ca urmare a continentalizării climatului, aceasta fiind favorizată de șirul de dealuri subcarpatice.
Pentru zona sud-estică a depresiunii întâlnim mai multe tipuri de soluri. Cernoziomurile cambice sunt prezente pe teritoriul localităților Girov, Dochia, Mărgineni, Români și Costișa. Cernoziomurile argiloiluviale sunt prezente pe teritoriul localităților Bodești, Ștefan cel Mare și Români. Suprafețele care au acest tip de sol sunt afectate moderat de eroziunea de suprafață.
În ceea ce privește măsura în care a fost frecventată Depresiunea Cracău-Bistrița în Epoca Mijlocie a Bronzului, putem să menționăm câteva așezări care aparțin culturii Costișa și care se află în proximitatea așezării de la Siliștea-Pe Cetățuie. Astfel, pe lângă punctul deja menționat, a mai fost identificată o altă așezare în punctul Cetățuia aflat pe teritoriul satului Costișa, comuna Costișa, județul Neamț. Este important de menționat faptul că cele două așezări se află la o distanță de 6 km în linie dreaptă și dispun de intervizibilitate. O altă așezare a culturii Costișa în Depresiunea Cracău-Bistrița este cea din Dealul Runcu de pe teritoriul satului Borlești, comuna Borlești, județul Neamț(Fig. 2.).
Comuna Români se află în extremitatea sudică a județului Neamț, la limita cu județul Bacău. În componența sa intră satele Goșmani, Români și Siliștea. Pe teritoriul ultimului sat a fost identificat situl arheologic Siliștea-Pe Cetățuie (Latitudine: 46°79'81", Longitudine: 26°72'47"). Punctul Pe Cetățuie este amplasat în nord-vestul piscului Cetățuia-Siliștea și la sud-est de fostul sat Bârjoveni. Așezarea se află pe un platou care în vechime a suferit o alunecare de teren în partea nordică.
Platoul de la Siliștea are o altitudine de 448,66 m și o orientare NNV-SSE. Prin săparea unui șanț, pe acest platou a fost delimitată din vechime o suprafață care are o lungime de circa 100 m. Așezarea este apărată natural din trei direcții (N, E, V) de pante abrupte, iar pe cea de-a patra direcție se află șanțul (Fig. 3-4). În plan, așezarea are o formă triunghiulară, vârful fiind îndreptat spre NNV, având dimensiuni de 110×75 m. În sud se află șanțul de apărare ce are o deschidere de 21 m și o adâncime actuală de 2 m. Aceasta are o poziție dominantă și oferă o bună vizibilitate. În apropiere se află și albia pârâului Șarpelui/Lipoveni care este un afluent al râului Români (se varsă în râul Bistrița, lângă Buhuși). De-a lungul bazinelor mijlocii ale râurilor Bistrița, Lipoveni și Români se găsesc depozite tipice cuaternare recente care constau în stratificări de nisip, argilă și luturi. Această informație este foarte importantă deoarece poate fi principalul indicator pentru recunoașterea sursei locale de lut utilizată pentru realizarea olăriei. De asemenea, apa este indispensabilă realizării olăriei, fiind nevoie de o cantitate apreciabilă, astfel că apropierea de o sursă de apă este importantă și prin prisma acestei necesități.
Important de menționat este și faptul că la 6,56 km nord de Siliștea, în satul Negritești se află un izvor de apă sărată-Slatina Mare, care deși are un debit slab este foarte sărat. În prezent, slatina de aici este utilizată pentru conservarea alimentelor, acest lucru fiind posibil și în vechime, lucru care ar fi putut atrage comunitățile din apropiere. De asemenea, și în apropierea satul Siliștea există un izvor de apă sărată-Fântana cu ochi, care are un debit puternic, dar este foarte puțin sărat, iar în momentul actual acesta este folosit în scopuri terapeutice.
I.1. Concluzii
Pentru comunitățile Bronzului Mijlociu, preferința pentru locurile înalte apărate natural este un fapt cunoscut. În cadrul depresiunii Cracău-Bistrița, relieful natural a atras comunitățile preistorice să își plaseze așezările pe aceste „fortificații” care beneficiau de vizibilitate și avantaje defensive. Relieful favorabil, dar și resursele aflate la dispoziție au reprezentat factori dominanți pentru densitatea de locuire înregistrată în zona de interes. Aici întâlnim terenuri agricole fertile, pășuni și păduri, deci un mediu favorabil tuturor activităților economice ale acelei perioade.
Așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie corespunde din toate punctele de vedere cu preferințele comunităților epocii bronzului. Aceasta este protejată natural pe trei laturi, dar există și un șanț de apărare antropic, vizibil și astăzi. În apropiere există o sursă de apă, care putea fi utilizată pentru consum și pentru realizarea olăriei, și de asemenea, depozite de lut care puteau să constituie surse de materie primă pentru manufacturarea acesteia, două izvoare de slatină care se află la o distanță ce permite exploatarea și soluri utilizabile pentru agricultură, astfel așezarea dispune de resurse importante pentru subzistență, dar și surse de materie primă pentru realizarea artefactelor ceramice.
II. Periodizare și cronologie
La începutul secolului al XX-lea, Paul Reinecke a elaborat o cronologie relativă a Epocii Bronzului pentru sudul Germaniei, Epoca Bronzului – Bronzezeit (Br/Bz) și Hallstatt – Hallstattzeit (Ha), fiecare fiind numerotată cu A, B, C și D. Aceasta este una dintre cele mai importante contribuții care vor sta la baza numeroaselor propuneri cronologice ulterioare referitoare la această perioadă.
II. 1. Epoca Bronzului în România
În ceea ce privește preocuparea pentru Epoca Bronzului din România, Ioan Andrieșescu este printre primii cercetători care au abordat această problemă. Acesta a realizat lucrări care vizează în special depozitele de bronzuri din spațiul românesc, iar încadrarea acestora a fost făcută pe baza periodizărilor realizate de O. Montelius și G. Kossina, fără implicarea unei opinii proprii în ceea ce privește acest aspect.
Primul care a avut preocupări serioase legate de cronologie și periodizare a fost Vasile Pârvan. Este printre primii care sesizează că spațiul carpato-danubian nu poate fi pe deplin racordat la cel egeean sau central-european. Vorbește despre sistemele cronologice realizate de Oscar Montelius și Paul Reineke, dar specifică faptul că ele nu pot fi folosite pentru spațiul românesc decât cu anumite modificări. Pornind de la aceste sisteme, Vasile Pârvan a împărțit Epoca Bronzului în patru etape, această clasificare fiind realizată pe baza depozitelor de bronzuri descoperite în România.
Ion Nestor va continua și îmbunătăți aceste scheme cronologice, prin structurarea Epocii Bronzului în trei perioade, fiecare cu mai multe subfaze, acestea având la bază stratigrafia tell-ului de la Tózeg și a așezărilor Periam și Pecica.
În perioada interbelică, dar și după cel de-al Doilea Război Mondial, cercetarea arheologică a început să capete noi dimensiuni pe teritoriul României. Aceasta este perioada în care vor fi deschise numeroase șantiere arheologice și vor fi introduse în vocabularul arheologic denumiri ale unor noi manifestări culturale, dar vor fi continuate și studiile asupra culturilor deja cunoscute. Apariția primului Tratat de Istorie a României a însemnat în fapt o primă sinteză de amploare care cuprindea toate cercetările întreprinse până în anii '60.
Această mare perioadă cuprinde primele cercetări românești efectuate asupra culturii Monteoru între 1926-1927 de către Ioan Andrieșescu împreună cu Ion Nestor, acesta din urmă stabilind în anul 1933 denumirea acestei culturi. Între 1937-1958, în situl eponim de la Sărata Monteoru, Ion Nestor va lucra cu scurte întreruperi, ajutat la început de Mircea Petrescu-Dîmbovița și Corneliu Mateescu, iar din 1954 de către Eugenia Zaharia. Asemenea cercetări au fost întreprinse și de către Alexandru Vulpe și Mihai Zamoșteanu la Costișa în anii 1959-1960. Ambele culturi au fost încadrate în perioada Mijlocie a Epocii Bronzului.
Această etapă de studiu debutează cu periodizarea realizată de Dumitru Berciu. Acesta va împărți Epoca Bronzului în patru perioade. Ulterior, Sebastian Morintz propune o nouă variantă de împărțire cronologică a Epocii Bronzului. În aceeași perioadă, Mircea Petrescu-Dîmbovița realizează o nouă cronologie pentru Epoca Bronzului. O nouă propunere va veni din partea lui Alexandru Vulpe care va utiliza sistemul tripartit al cronologiei egeene. În altă lucrare apărută în anii '80, este propusă o nouă cronologie pentru Epoca Bronzului, autorul, Vladimir Dumitrescu susține că începutul acestei perioade este plasat în 2000-1800 î.e.n., acesta fiind momentul apariției primelor obiecte de bronz pe teritoriul României.
În anii '90 va fi elaborată o altă cronologie pentru perioada în discuție, Sebastian Morintz va publica împreună cu Petre I. Roman o cronologie revizuită pentru Epoca Bronzului.
Tot în anii '90, Alexandru Vulpe va reveni asupra cronologiei pe care a propus-o în anii '70, revizuind cronologia propusă anterior.
II. 2. Perioada Mijlocie a Epocii Bronzului la Răsărit de Carpați
Această perioadă este una de relativă stabilitate, acum se dezvoltă culturi pe zone bine definite, această etapă fiind contemporană în linii mari cu sfârșitul Epocii Timpurii a Bronzului egeean și cu epoca mijlocie a civilizației minoice. Perioada Bronzului Mijlociu românesc evoluează aproape concomitent cu perioada Reinecke A și cercul cultural Aunjetitz. Această încadrare este făcută pe baza unor date C14 și a analizelor dendrocronologice, dar care nu sunt obținute de pe teritoriul țării noastre. Totuși, unele datări radiocarbon, care au fost efectuate și pentru teritoriul României, plasează sfârșitul Epocii Mijlocii a Bronzului către 1500 î.e.n. Această dată corespunde cu faza Reinecke B (începutul Bronzului Mijlociu central-european), iar în zona egeeană începuse deja dezvoltarea acestei civilizații care este plasată în ±1600 î.e.n..
În ceea ce privește culturile Bronzului Mijlociu care se află în imediata apropiere Carpaților Orientali, de o parte și de cealaltă a acestora, putem menționa culturile Wietenberg, Monteoru și Costișa. Ultima manifestare culturală menționată face parte dintr-un complex mai mare, numit Bialy-Potok-Komarov, care acoperea vestul Ucrainei, sudul Poloniei și nordul Basarabiei. Grupul ceramic Costișa reprezintă varianta locală a acestui mare complex, care în expansiunea sa spre sud a avut contact cu primele manifestări ale culturii Monteoru. Autorii săpăturilor arată faptul că nivelul de locuire din stațiunea eponimă este suprapus de nivelul Monteoru Ic2-Ib, astfel a fost acceptată anterioritatea grupului ceramic Costișa în partea nordică a Moldovei. Așadar, grupul ceramic Costișa ar fi contemporan cu fazele Ic4-Ic3 ale culturii Monteoru. Acest raport stratigrafic nu este întâlnit în toate siturile Costișa. În așezarea de la Siliștea materialele Costișa apar în același nivel de locuire cu materiale Monteoru Ic3-Ic2.
Pentru așezarea de la Borlești (com. Borlești, jud. Neamț), Marilena Florescu a susținut ideea că în acest sit se găsesc materiale care fac parte dintr-o fază mai veche și în care grupul ceramic Costișa începe să se cristalizeze. Aceasta afirmă că așezarea eponimă ar reprezenta cea de-a două fază, când acest grup ceramic este pe deplin dezvoltat, autoarea fiind singura care susține existența a două faze ale grupului ceramic Costișa, afirmații realizate pe baza stratigrafiei și analogiilor tipologice.
Cercetările arheologice desfășurate până în anii 2000 în România, nu au reușit să ofere un răspuns clar asupra trecerii de la Bronzul Timpuriu la Bronzul Mijlociu în ceea ce privește procesele culturale la care au luat parte comunitățile Costișa, Monteoru sau Wietenberg. După anii 2000 au fost reluate unele săpături, dar au fost începute și altele noi, acestea contribuind cu informații prețioase pentru stabilirea unei cronologii în spațiul est-carpatic.
Astfel, din situl de la Costișa au fost prelevate mai multe probe pentru datarea cu C14. Dintre acestea, 11 sunt luate din resturi de lemn ars, iar datele obținute indică vârsta lemnului, creând unele discrepanțe cu datele obținute din celelalte probe. Pentru nivelul de locuire Costișa din situl eponim, a fost prelevată o probă dintr-o piesă de os de formă tronconică, prelucrată, dar nefinisată și nedecorată. Această probă – Hd-28358: 3407 ± 26 BP a fost calibrată obținându-se intervalele 1770-1620 BC ( în domeniul 2σ) și 1745-1680 BC (în domeniul 1σ).
Cea de-a două probă a fost prelevată dintr-un metacarp de cal descoperit în nivelul de locuire Monteoru Ic2-Ic1 din situl de la Costișa. Proba Hd – 28949: 3381 ± 21 BP oferă prin calibrare intervalul 1740-1620 BC (în domeniul 2σ) și 1695-1635 BC (în domeniul 1σ).
Aceste date evidențiază succesiunea imediată dintre complexele Costișa și Monteoru Ic2-Ic1, care au fost deja observate în situl de la Costișa prin intermediul stratigrafiei.
II. 3. Siliștea-Pe Cetățuie. Date radiocarbon
Inițial, încadrarea cronologică a sitului de la Siliștea a fost destul de dificilă. Totuși, cu ajutorul a două descoperiri, care au origine central europeană, a putut fi stabilită cronologia relativă a așezării. Este vorba despre descoperiri metalice precum cele de tip Noppenringe sau descoperirea ceramicii Bessenstrich, care reprezintă un procent însemnat din totalitatea materialului ceramic descoperit până acum la Siliștea. Acest tip de ceramică arată faptul că au existat contacte între grupul ceramic Costișa și sud-estul Transilvaniei, aceste bunuri fiind cel mai probabil vehiculate peste Carpați.
Materialele descoperite în siturile de la Siliștea și Costișa au fost utilizate pentru o încadrare cronologică relativă a celor două așezări fortificate, dar pentru o încadrare cronologică absolută au fost realizate și teste radiocarbon. Aceste date oferă primele informații în ceea ce privește trecere de la Bronzul Timpuriu la Bronzul Mijlociu în vestul Moldovei.
Probele de la Siliștea au fost prelevate din nivelul de locuire, în care se găsesc materiale de tip Costișa și Monteoru, acestea nefiind diferențiate stratigrafic.
Tabel 1. Date radiocarbon din așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie
(După N. Bolohan, “All in one”. Issues…, p. 238, Tabel 1)
Conform acestor date, așezarea de la Siliștea poate fi plasată între mijlocul secolului al XX-lea și începutul/mijlocul secolului al XVIII-lea î.e.n.. Pe baza analizelor C14 din așezarea de la Siliștea, dar și a datelor radiocarbon care provin din alte așezări ale Bronzului Mijlociu de la est de Carpați, a fost realizată o analiză bayesiană a informațiilor. Rezultatele obținute au arătat că începutul Bronzul Mijlociu din zona est-carpatică poate fi stabilit între 2766-2042 (media de 2218), iar finalul acestei perioade ar fi între 1619-1109 (media de 1430).
Toate aceste date dovedesc faptul că situl de la Siliștea se află într-un cadru cronologic specific perioadei de după începutul Bronzului Mijlociu în această arie.
II. 4. Concluzii
În cea de-a două jumătate a secolului trecut preocupările legate de periodizare și cronologie au devenit din ce în ce mai numeroase, ca urmare a apariției unor noi metode de datare, cea mai folosită fiind datarea cu radiocarbon.
Acest tip de datare a fost folosit și pentru grupul ceramic Costișa. Datele C14 obținute din materialul arheologic de la Siliștea sunt în concordanță cu cele din așezarea eponimă, existând posibilitatea ca cele două așezări să fi fost contemporane. Totuși, problema care rămâne în discuție este cea a diferențelor stratigrafice dintre cele două situri. În situl eponim, nivelul de locuire Costișa este clar suprapus de cel Monteoru Ic2-Ib, pe când în situl de la Siliștea materialele ceramice aparținând acestor două culturi nu sunt diferențiate stratigrafic.
III. Istoricul cercetărilor
Apărută la sfârșitul secolului al XIX-lea, arheometria devine o știință în jurul anului 1950. Aceasta poate fi definită ca aplicarea și folosirea științelor naturale (fizică, chimie, biologie etc.) în cercetarea arheologică și analiza patrimoniului. În momentul actual, arheometria dispune de o serie de tehnici și metode de lucru care pot oferi răspunsuri clare pentru o serie de întrebări ce permit reconstituirea unor fenomene, procese, manifestări din trecut.
Instituțiile care au susținut dezvoltarea arheometriei au fost British Museum, Smithsonian Institute și Musée du Louvre. Prin intermediul laboratoarelor de care dispuneau, dar și din dorința de a cunoaște în profunzime piesele și artefactele pe care le aveau în colecții, au utilizat analizele provenite din științele exacte. Au fost organizate conferințe internaționale care au devenit anuale, și au fost înființate reviste de profil, precum Archaeometry, și mai târziu Journal of Archaeological Science, acestea bucurându-se de un real succes și recunoaștere.
Pentru a înțelege legătura strânsă dintre arheologie și arheometrie este necesară o expunere a rezultatelor acesteia din urmă. Prin intermediul arheometriei putem realiza analize care oferă informații legate de metode fizice de datare, analize fizice, chimice și biologice ale probelor (cea mai cunoscută fiind analiza ADN), de reconstituire a mediului înconjurător (paleontologie, geologie etc.), prospectări geofizice și metode matematice de procesare a datelor (analize statistice, matematice, 3D etc.) .
Punctul de plecare pentru stabilirea unor principii și limite ale analizei ceramice îl constituie volumului Ceramics for the archaeologists al Annei Shepard, apărut în 1956. Studiile ulterioare realizate în această direcție au continuat să dovedească, prin rezultate concrete, eficiența utilizării acestor metode, coroborate cu o bună cunoaștere a tehnologiei ceramice pentru atingerea unor obiective semnificative în cercetarea arheologică.
III. 1. Cercetările arheometrice în România
În România, arheometria apare după 1970, deși, la sfârșitul secolului al XIX-lea au existat unele studii antropologice, paleo-zoologice care au fost utilizate în cercetarea arheologică.
Începutul a fost unul modest și a venit din partea unor cercetători din domeniul fizicii nucleare de la Institutul de Fizică Atomică (Măgurele-București), dar și de la filiala acestei instituții din Cluj-Napoca. Aceștia s-au alăturat Seminarului de Arheometrie organizat de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca), fiind organizate anual conferințe naționale, care au pus bazele arheometriei românești. Toate aceste eforturi au fost făcute pentru a se realiza proiecte, colaborări, dezbateri care să contribuie la dezvoltarea acestei științe în plan local, la sprijinirea ei materială de către oficialități și la afirmarea ei pe plan național și internațional. Cercetarea arheometrică este structurată pe șase grupe de probleme: prospectări, datări, analize și determinări, prelucrări matematice și informatice, paleoastronomie și funcționalitate.
Cercetarea arheometrică din România poate fi împărțită în trei perioade: de la primele manifestări până în 1989; 1989-2000 și din 2000 până în prezent.
1. Începutul unei cercetări arheometrice pe o scară mai largă poate fi plasat în anii '70 ai secolului trecut. În 1974 este înființat Laboratorul de Cercetări Interdisciplinare în cadrul Facultății de Matematică de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar abia în 1984 au aderat aici și câțiva arheologi și istorici. În anul 1977, în cadrul Muzeului de Istorie a Transilvaniei, exista un Laborator Zonal de Cercetare, Restaurare și Conservare. Primele simpozioane interdisciplinare au fost organizate, la început pe secții, în cadrul CONDINF („informatică și conducere”).
Înainte de introducerea analizelor chimice asupra olăriei, în România studierea ceramicii se rezuma doar la observații macroscopice care stabileau categoria, culoarea, tipul de decor și, eventual, prezența sau absența unui slip. Cercetări sistematice pentru o cunoaștere bazată pe criterii standard au fost efectuate doar asupra ceramicii culturii Cucuteni, acestea fiind realizate de cercetători străini. Începând cu anul 1987 au avut loc anual la Cluj-Napoca Simpozioane Naționale de Arheometrie. În 1986 a fost organizată o masă rotundă cu titlul „Arheologie-prospecțiuni-matematică-informatică” la care s-au discutat probleme, direcții de cercetare și la care s-au bus bazele viitoarelor simpozioane naționale. În cadrul acestora, au participat cercetători din domeniul științelor exacte, dar și arheologi și istorici care au făcut primele încercări de studii interdisciplinare. Radu Florescu este primul care abordează analiza ceramică prin câteva studii care au avut ca subiect olăria de la Capidava, dar manifestă și preocupări de ordin tehnic legate de prelucrările automate ale materialelor ceramice. În această primă etapă, există doar două contribuții în cadrul seminariilor care urmăresc studiul arheometric al ceramicii.
2. Cea de-a doua perioadă a dezvoltării cercetării arheometrice românești s-a dovedit a fi destul de productivă. În această etapă au loc anual simpozioane de arheometrie, din '90 până în '99, iar participanții sunt din ce în ce mai numeroși, la fel și contribuțiile, acestea devenind mai variate. Aceasta este perioada în care se răspândește pe scară largă computerul și utilizarea internetului, astfel că în cadrul acestor întâlniri au fost prezentate și beneficiile utilizării acestora în cercetarea arheometrică. În această etapă numărul contribuțiilor care au ca scop studiul ceramicii a crescut la șase, fiind un număr mic în comparație cu studiile care au ca obiect de studiu celelalte domenii ale arheometriei.
Aceste prime două etape au fost încheiate cu apariția unor volume în limba engleză a lucrărilor conferințelor clujene Archaeometry in Romania-Physics methods in Archaeology (editori P.F. Frangopol și V.V. Morariu) editate sub egida Institutului de Fizică Nucleară-Măgurele, primul volum a apărut în 1987, cel de-al doilea în 1990.
3. Din anii 2000 până în 2008 au avut loc, fără întreruperi, lucrările simpozioanelor de arheometrie din România, în această etapă numărul contribuțiilor care vizează studiul ceramicii a ajuns la șaisprezece, dezvoltare a acestei ramuri a arheometriei fiind evidentă. În 2010, 2012 și 2013 aceste simpozioane s-au desfășurat la București, iar în 2016 a avut loc Al V-lea Simpozion Balcanic de Arheometrie la Sinaia.
Volumul trei, apărut în 2008, a fost realizat de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și a fost editat de Z. Maxim, D. Bindea și L. Săsăran, în acest volum găsindu-se și un istoric detaliat al începuturilor arheometriei din România. În 2008, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României, a luat inițiativa organizării unor simpozioane de profil care să ateste dezvoltarea arheometriei ca știință, dar și rolul acesteia în studiul patrimoniului românesc. Rezultatele cercetărilor arheometrice din România au avut un real succes internațional prin intermediul proiectelor ARHEOMET (2005-2008), ROMARCHEOMET (2007-2010) și „Aurul și argintul dacic” (2010-2014), aici fiind implicați cercetători de la Institutul Național de Cercetare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Muzeul Național de Istorie a României, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, filiala Academiei Române din București și Facultatea de Istorie a Universității din București. În anul 2011 a fost înființată Societatea Națională de Arheometrie – SARC la inițiativa dr. Bogdan Constantinescu (IFIN).
III. 2. Siliștea-Pe Cetățuie. Studiu de caz
Cercetările arheologice din situl de la Siliștea-Pe Cetățuie s-au desfășurat între anii 2000-2007, cu mici întreruperi, săpăturile fiind reluate în 2017. Între 2007-2013 au fost realizate mai multe cercetări non-invazive. Obiectivele generale au fost stabilirea tipului de așezare și gradul de frecventare, delimitarea suprafeței locuite și cercetarea elementelor de fortificație.
Până în momentul actual s-a stabilit că așezarea se află pe un platou de formă triunghiulară cu vârful orientat spre N, având o lungime de 110 m și lățimea de 70 m, iar spre sud, aceasta este închisă de un șanț de apărare. Pentru verificarea detaliilor legate de șanțul de apărare, conexiunea acestuia cu restul platoului, dar și obținerea unor date stratigrafice a fost excavată o secțiune de 30×2 m, numită SI. În partea de est a SI a fost deschisă o altă secțiune, SII (17×2 m), care a arătat că șanțul a fost afectat de lucrările forestiere repetate. În partea de vest, șanțul merge către pantele abrupte ale dealului, unde nu mai este vizibil. Datele obținute au arătat că șanțul are adâncimea maximă de -3,20 m (față de nivelul actual de călcare) și o deschidere de 15 m. La est și vest de SI au fost deschise casete cu dimensiuni de 4×4 m, care în campanii diferite au fost extinse după necesități. Prin intermediul acestor unități de cercetare a fost stabilită și verificată stratigrafia sitului și au fost obținute date despre nivelul de locuire. De asemenea, pentru verificarea extinderii așezării, au fost proiectate casete de control în extremitatea nordică și estică a platoului.
Materialul ceramic descoperit pe întreaga suprafață cercetată aparține grupului ceramic Costișa și fazelor Monteoru Ic3-Ic2, acestea nefiind diferențiate stratigrafic, ceea ce arată o coabitare a celor două comunități în situl de la Siliștea. Descoperirile mai importante sunt marcate de inelele de bronz de tip Noppenringe și depunerile de la baza structurilor de locuire.
În ultima campanie arheologică au fost deschise două secțiuni SIII (9,12×2 m) și SIV (3×2 m), situate în nordul S I. Acestea au fost proiectate ca urmare a cercetărilor magnetometrice care au indicat prezența unui al doilea șanț, săpătura vizând cercetarea acestuia. A fost extinsă caseta C-extensie vest (6×6 m) pentru continuarea cercetării începute în anul 2004.
De asemenea, în situl de Pe Cetățuie au fost realizate mai multe investigații arheometrice care țin de magnetometrie, GPR, fotografie aeriană, arheozoologie, datări radiocarbon și analiză ceramică.
III. 3. Concluzii
În ultimele trei decenii, tehnicile și metodele specifice științelor exacte care au fost utilizate în analiza olăriei pe plan internațional au dus la obținerea unor rezultate remarcabile, lucru care se va întâmpla, cu o mică întârziere, și în România.
În perioada de început a arheometriei romanești, aceasta era dominată de contribuțiile științelor exacte, arheologii implicați fiind foarte puțini. Din anii 2000 se observă o mai mare implicare a muzeelor și institutelor de arheologie în cercetarea interdisciplinară.
În ceea ce privește analiza ceramică, se observă o creștere a numărului de contribuții care se referă la acest domeniu din prima etapă până în prezent. Pentru spațiul est-carpatic, analizele ceramice care vizează olăria Epocii Bronzului au fost realizate pentru olăria Costișa, pentru olăria Komarov și pentru olăria Noua.
Analiza ceramicii Epocii Bronzului poate aduce contribuții importante care să asigure un discurs neutru bazat pe date concrete și analize interdisciplinare. Cercetările viitoare vor putea contribui la realizarea unei baze de date comune, care să ofere informații ce pot fi utilizate pentru compararea olăriei din diferite situri în vederea identificării unor surse de materie primă, tehnologii de prelucrare și ardere.
IV. Arheometrie. Aspectele teoretice ale analizei olăriei
Olăria reprezintă categoria de artefacte cea mai numeroasă descoperită în cadrul unui sit arheologic. Aceasta are o rezistență ridicată la procesele fizice și chimice post-depoziționale. După o ardere corectă, niciunul dintre factorii naturali nu poate să o distrugă în întregime. Având în vedere numărul ridicat de recipiente existent într-un sit arheologic, putem considera că olăria avea cea mai largă utilizare în cadrul comunităților din vechime. Acești indivizi foloseau vasele ceramice pentru a găti, depozita, transporta, dar și în ritualuri. Astăzi, aceste artefacte ne oferă informații privind apartenența culturală și cronologică, cunoștințele tehnologice, dar și existența unor schimburi intercomunitare.
IV. 1. Olăria preistorică
Ceramica a fost primul material sintetic creat de om, aceasta combinând cele patru elemente indispensabile vieții: pământ, apă, foc și aer. Termenul ceramică provine din cuvântul grecesc keramos (argilă, lut) care este tradus, în general, ca „vas de lut ars” sau „olărie” și descrie mai degrabă un produs finit decât o materie primă.
Deși în utilizarea frecventă, ceramica denotă materiale făcute din lut, știința modernă aplică acest termen pentru o gamă mai largă de compuși chimici, combinând elemente metalice și nemetalice. Ceramica mai este definită ca un material artificial, cu o compoziție anorganică și nemetalică, insolubilă în apă și formată prin arderea lutului la temperaturi înalte de peste 500-600°C.
În sens arheologic, ceramica evidențiază artele plastice și lucrul cu lutul, referindu-se în special la ustensile de gătit, servit, transport etc. Olăria este una dintre industriile specifice din domeniul ceramicii, așadar, în această rațiune, pentru studiul ceramicii preistorice este preferabil termenul de olărie.
IV. 2. Materia primă
Ceramica este formată din două mari componente: pasta și incluziunile. Materia primă lutoasă este un amestec natural din minerale cu o granulație fină, în principal, minerale lutoase (kaolinit, illite, smectit) care dau, de fapt, plasticitate, dar și cuarț, feldspați, mică, materie organică, oxizi de fier, oxizi de mangan, carbonați, sulfați și sulfiți. De asemenea, mai pot apărea minerale cu o granulație mare, cum ar fi mineralele grele și fragmente de pietre. Argila sau lutul pentru realizarea ceramicii este un alumino-silicat hidratat, care are adaosuri variabile de componenți sau aditivi naturali sau artificiali, care au proprietatea de a face materialul mai plastic atunci când este umezit, acesta fiind ușor de prelucrat. Lutul, în forma sa naturală, este uscat și solid, dar redevine plastic în urma contactului cu apa. Caracteristicile lutului se schimbă prin încălzire, când devine rigid și rezistent la procesele fizico-chimice și mecanice. Când lutul este supus unei arderi de peste 500°C, procesul de deshidratare devine ireversibil. Pentru a obține calitățile dorite, acest proces trebuie să fie complet, adică temperatura de ardere trebuie să atingă anumite valori.
În urma analizei compoziției chimice a olăriei sunt identificate principalele elemente prezente în cantități semnificative în masa acesteia. Proporția acestora se apropie de 100%, însă nu se atinge această cifră, deoarece în matricea ceramică se găsesc și alte elemente în procentaje extrem de mici. Compoziția este dată în elemente chimice atunci când vorbim de compoziție elementală. Prin intermediul unor astfel de analize se pot face comparații între probele analizate și mostre din diferite surse de unde se exploatează în mod tradițional în ziua de astăzi (lutării), existând posibilitatea identificării sursei de materie primă utilizată de către olarii epocii bronzului. Comparația dintre compoziția chimică a artefactelor ceramice și mostrele obținute trebuie realizată prin intermediul metodelor statistice, dar trebuie să fie luată în calcul și alterarea compoziției chimice produsă de procesele post-depoziționale pe care le suferă ceramica.
Cu toate acestea, în realizarea acestui demers există o serie de limite metodologice. În primul rând, există posibilitatea ca sursa de materie primă utilizată în vechime să fi dispărut sau să se afle astăzi într-o zonă total modificată antropic. De asemenea, trebuie luată în considerare și o posibilă contaminare cu elemente chimice în timpul proceselor post-depoziționale, prin contaminarea cu elemente chimice aflate în solul antropizat din prezent în situl arheologic. În ultimul rând, elementele au putut fi alterate în timpul preparării pastei de către artizanii preistorici, fie prin natura incluziunilor inserate deliberat, fie din cauza amestecului de lut din surse diferite. Din acest motiv, identificarea sursei de materie primă rămâne un deziderat la nivelul cunoștințelor și resurselor actuale.
IV. 3. Incluziunile
Incluziunile sunt un material non-plastic care scad plasticitatea lutului ud și îi oferă maleabilitate. Acestea sunt adăugate intenționat sau pot apărea în mod natural. Întăresc corpul vaselor și scad contractarea la uscare. Adăugarea de degresanți în pastă oferă o serie de avantaje care demonstrează cunoștințele olarilor preistorici. Acestea acționează ca un agent de flux, adică reduc sintetizarea și temperatura de topire. Incluziunile pot fi de mai multe feluri: materiale minerale (nisip, calcar, cenușă vulcanică etc.), fragmente ceramice și substanțe organice (scoici, oase, materie vegetală precum paie, semințe și pleavă). Acestea sunt împărțite în patru categorii: 1. Cristaloclaste – fragmente de cristale individuale; 2. Litoclaste – fragmente de diverse roci; 3. Bioclaste – fragmente de materiale biologice; 4. Ceramoclaste – fragmente ceramice sfărâmate.
Cel mai important efect al adăugării incluziunilor non-plastice în pasta ceramică este de a înlătura contractarea neuniformă a olăriei în timpul arderii. Într-o atmosferă oxidantă, materialul organic din pastă este oxidat și transformat în carbon, acesta, la rândul său, se combină cu oxigenul și devine dioxid de carbon. În urma oxidării, spațiul ocupat de materia organică rămâne gol, iar pasta devine poroasă, aspect observabil în secțiunea ceramicii.
Dacă arderea are loc într-o atmosferă reducătoare, în care nu există suficient oxigen pentru a oxida materia organică, aceasta se va carboniza și rămășițele acestora se vor vedea în porii pastei ca reziduuri negre. Granulometria presupune măsurarea incluziunilor, clasificarea pe dimensiuni și calcularea proporției în care acestea se găsesc în pastă. Pe baza acesteia, ceramica poate fi încadrată în categorii distincte și poate oferi informații privind funcționalitatea.
IV. 4. Tehnologii ceramice
Vasele ceramice au fost realizate prin mai multe tehnici: prin presarea bulgărilor de lut (Fig. 5), tragere și aplatizare (Fig. 6), prin lipirea unor foi de lut (Fig. 7), prin mulare (Fig. 8) și prin metoda sulurilor de lut (Fig. 9). Identificarea manierei de realizare a unui vas se poate face prin stabilirea direcției porilor și incluziunilor. Cu toate acestea, nu se poate afirma că există o orientare specifică unei metode, prin analiza direcției porilor fiind posibilă doar distingerea unor variante.
Fig. 5. Tehnica bulgărilor de lut
(După C. Ionescu, op. cit., January 2008)
Fig. 6. Tehnica bulgărilor de lut prin tragere și aplatizare
(După C. Ionescu, op. cit., January 2008)
Fig. 7. Tehnica foilor de lut
(După C. Ionescu, op. cit., January 2008)
Fig. 8. Tehnica realizării olăriei prin mulare
(După C. Ionescu, op. cit., January 2008)
Fig. 9. Tehnica sulurilor de lut
(După C. Ionescu, op. cit., January 2008)
IV. 5. Tratarea suprafețelor
După realizarea vaselor, suprafața acestora este prelucrată prin nivelare și/sau lustruire, tratarea acestora poate fi realizată plastic (decor) sau prin aplicarea slipurilor și a picturii.
Slipul poate fi aplicat pentru a masca anumite imperfecțiuni ale vasului sau pentru a obține o culoare uniformă (Fig. 10), iar aplicarea acestuia se poate realiza prin două metode. Prima, reprezintă scufundarea vasului uscat, înainte de ardere, într-o soluție coloidală de argilă, care poate fi diferită ca natură și compoziție. A doua metodă presupune scufundarea într-o astfel de soluție, după ce vasul a fost ars. De asemenea, aplicarea unei barbotine se realizează diferit față de cele două metode expuse anterior, vasul fiind acoperit cu un strat de lut care are o consistență mai densă și necesită o altă tehnică decât cea a „scufundării”. O altă tratare a suprafețelor după ardere este cea a aplicării smalțului, dar această operațiune nu intră în sfera olăriei preistorice. Aplicarea slipului poate fi ușor identificată prin analiza macro- sau microscopică a secțiunii fragmentelor ceramice. Tratarea suprafețelor și textura acestora, poate fi un indicator al performanțelor legate de realizarea și folosirea olăriei.
Fig. 10. Tratarea suprafețelor unui vas-aplicarea unui slip
(După C. Ionescu, op. cit., January 2008)
IV. 6. Arderea
Arderea poate fi oxidantă sau reducătoare cu variante. Atmosfera de ardere are un efect semnificativ asupra culorii pastei, dar și a culorii suprafețelor. Culoarea dată de ardere depinde în principal de compușii de fier și carbon pe care îi conține lutul, dar depinde și de durata, temperatura și atmosfera din timpul arderii. Majoritatea luturilor, dar în special cele sedimentare, conțin o cantitate importantă de material organic. Atunci când aceste luturi sunt încălzite într-o atmosferă oxidantă (adică unde există un exces de oxigen liber), carbonul va arde și se va transforma în dioxid de carbon care va încerca să „scape” din material. În unele cazuri, acest dioxid de carbon produce bule de aer și expandarea pereților vasului. Acolo unde nu există exces de oxigen (atmosferă reducătoare) sau durata arderii este insuficientă, carbonul nu va arde complet, astfel va fi vizibilă în arderea finală a materialului o culoare gri închis sau neagră în secțiunea fragmentului. Carbonul mai poate fi concentrat în timpul arderii și în suprafața exterioară a vasului, proces cunoscut sub denumirea de „murdărire/afumare”, care are ca efect înnegrirea suprafeței și chiar a marginilor. Și compușii de fier din lut reacționează în timpul arderii. În condiții oxidante, compușii de fier din lut se transformă în oxid feric (Fe2O3) care dă o culoare roșiatică, dar această schimbare nu are loc decât atunci când carbonul este ars în totalitate. Acolo unde există un deficit de fier în lut, culoarea în urma arderii va fi, de cele mai multe ori, gri sau negru. Caracterul atmosferei se poate modifica de mai multe ori pe parcursul procesului de ardere, iar cum reacțiile menționate anterior sunt reversibile, culoarea finală a materialului poate fi una complexă. Astfel, nu este exclus să identificăm fragmente ceramice care au mai multe straturi de culori, pornind de la suprafață la miez, fiecare corespunzând unei etape diferite a procesului de ardere.
V. Analiza arheometrică
Materialul ceramic poate fi analizat atât la nivel macroscopic, metodă utilizată de mult timp și care este ușor de utilizat chiar și de către arheolog, cât și prin microscopie optică și aplicarea unor metode de analiză care provin din științele exacte (analiza SEM-EDX, difracția cu raze X, analiza termală și analiza chimică). Astfel, prin aceste metode complexe, analiza ceramică poate deveni un domeniu interdisciplinar și poate furniza din ce în ce mai multe date pentru explicarea unor tehnologii care au fost utilizate în trecut, date menite să îmbunătățească cercetarea arheologică. În domeniul preistoriei, analiza materialului artefactual preponderent, ceramica, este foarte importantă, deoarece datele despre componenta umană sunt foarte greu de obținut din alte surse, astfel că prin intermediul materialității, cercetată cu o atenție deosebită, se pot dobândi date despre o comunitate, comportamentul acesteia și nivelul de cunoștințe tehnologice. De asemenea, etnoarheologia și arheologia experimentală sunt domenii esențiale în cercetarea preistoriei și, în special, pentru analiza ceramică.
V.1. Investigarea olăriei
V. 1.1. Analiza macroscopică
Astfel de investigații au fost evitate, fiind preferate descrierile lungi care țin de formă, tip, decor și foarte puțin de pastă. Deși există și unele referiri la matricea ceramică, acestea sunt făcute fără existența unor criterii standard, astfel încât am selectat două exemple pentru a ilustra explicațiile date de unii arheologi în privința olăriei Costișa.
În primul raport arheologic pentru așezarea eponimă, Alexandru Vulpe prezintă ceramica grupului cultural Costișa și menționează că este realizată dintr-o pastă de bună calitate, cu cioburi mărunt pisate ca degresant, uneori lustruită atât exterior cât și interior și care are o culoare cafenie. Este prezentă și o specie ceramică grosolană, dar care este arsă bine, pereții fiind consistenți și rezonanți.
Ulterior, Marilena Florescu susține că olăria fină identificată la Costișa are culoarea brun-cărămizie, brun-ciocolatie sau brun-gălbuie și este modelată dintr-o pastă de calitate superioară cu cioburi pisate ca degresant, care este lustruită la exterior și uneori la interior. Această categorie nu a fost identificată și în așezarea de la Borlești, aici fiind prezentă o categorie ceramică brun-negricioasă care are puțin nisip în pastă, dar care prezintă aceleași urme de lustruire la exterior. De asemenea, ceramica considerată grosieră la Costișa este net superioară prin consistența și rezonanța pastei celei care ar fi similară la Borlești. Aici, pasta este mai puțin densă și conține pietriș mărunt în compoziție, ceramica fiind modelată dintr-o pastă gri sau brun-cărămizie care conține mult nisip și are suprafața lustruită. Aceasta categorie constituie un grup principal la Borlești. În concluzie, aceasta constată absența unei ceramici fine la Borlești, aici fiind prezentă o categorie ceramică lucrată dintr-o pastă grosieră de calitatea inferioară.
În ambele exemple prezentate, pasta olăriei este „analizată” fără existența unor standarde, explicațiile date de arheologi fiind axate pe formă, tip și decor, și mai puțin pe matrice. În aceste condiții, este necesară stabilirea unor criterii de analiză care să furnizeze informații ce pot fi încadrate într-un limbaj comun. Acest deziderat este necesar datorită potențialului său de a permite comparații între diferite ansambluri de olărie, dar și de a furniza înregistrări cuprinzătoare asupra olăriei.
O altă temă de discuție este cea legată de culorile atribuite ceramicii. Aceste combinații de culori, „brun-ciocolatiu, brun-gălbui”, sunt foarte des utilizate deși ele sunt înșelătoare. Folosirea catalogului Munsell trebuie să devină standardul de determinare al culorii, acesta fiind mai precis și mai ușor de folosit. Astfel, barierele apărute în identificarea culorii vor fi depășite, codurile acestui catalog devenind deja o normă în arheologie.
V.1.2. Criterii de analiză macroscopică
Criteriile de analiză propuse în acest capitol reprezintă un standard al investigațiilor macroscopice. Cu toate acestea, pot exista ușoare variații în cadrul anumitor parametrii, aspect care nu afectează rezultatul final al unei astfel de abordări.
Culoarea fragmentelor este redată cu ajutorul catalogului Munsell, acesta fiind un standard care permite vizualizarea clară a nuanțelor.
Grosimea peretelui vasului este un bun indicator al funcționalității și al abilităților tehnologice pe care le dețineau olarii epocii bronzului. Un perete gros poate indica un vas de depozitare, iar unul subțire poate indica un vas de uz casnic sau ritualic, dar acest lucru nu este o regulă. În cazul analizei olăriei, nu poate fi luat în calcul doar acest criteriu deoarece nu reprezintă un standard, aici fiind necesară coroborarea cu alte informații, în special legate de numărul, cantitatea, distribuția și dimensiunile incluziunilor din pastă.
În ceea ce privește duritatea, conform clasificării lui Clive Orton, se poate afirma că fragmentul ceramic este fragil atunci când este ușor de zgâriat cu unghia; dur atunci când este greu de zgâriat cu unghia și foarte dur atunci când nu poate fi zgâriat cu unghia; aceste criterii fiind realizate pe baza scării durității Mohs.
Suprafața fragmentului ceramic este considerată aspră atunci când la atingere se simt iregularități, fină atunci când aceste anomalii nu sunt sesizabile și semi-fină atunci când suprafața este abrazivă.
Duritatea și suprafața olăriei furnizează date importante cu privire la calitatea vaselor, dar sunt și buni indicatori ai abilităților tehnologice și funcționalității.
Arderea reprezintă o alterare termică a mineralelor și compușilor organici din pasta ceramică. Aceasta determină expansiunea termică a materialului non-plastic (creșterea volumului) și contractarea materialelor plastice. Arderea poate avea loc într-o atmosferă reducătoare sau oxidantă, la foc deschis, pe pământ sau în gropi (Fig. 11) și în cuptoare. Atmosfera reducătoare înseamnă o lipsă de oxigen în timpul arderii, ceea ce duce la rezultarea unor culori închise, cu nuanțe diferite de negru, gri sau maro-cenușiu (Fig. 12). Atmosfera oxidantă presupune un exces de oxigen, intenționat sau nu, iar vasele pot avea nuanțe uniforme de roșu, crem sau cărămiziu – (Fig. 13). Ceramica arsă reducător are, de cele mai multe ori, o culoare închisă (negru, maro închis). Aceste culori sunt determinate de un proces chimic care se datorează unei arderi realizate într-o incintă care nu permite aerarea suficientă, astfel oxigenul este consumat de arderea combustibilului utilizat. În cazul oxizilor de fier din lut, aceștia dau o culoare roșiatică în cazul unei arderi oxidante, dar în cazul celei reducătoare, oxizii de fier de transformă în magnetită care dă culoarea neagră. Temperatura minimă de ardere este de 550-600°C, cea medie este de 700-900°C, iar cea mai mare este de 1000°C. Într-un mediu deschis, condițiile nu permit atingerea unei temperaturi mai mari de 950°C, iar acest lucru se face în 20-30 minute. Această temperatură nu poate fi menținută decât câteva minute.
Fig. 11. Arderea la foc deschis, pe pământ (a) sau în gropi (b)
(După C. Ionescu, op. cit., January 2008)
Fig. 12. Vas ars reducător. Ceașcă, Cultura Costișa, Costișa, jud. Neamț
(Sursa imaginii-http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=VasCeasca&k=1EA2C510847543D882FF26F79B82C43B –accesat la data de 16.03.2018 )
Fig. 13. Vas ars oxidant. Ceașcă, Cultura Costișa, Costișa, jud. Neamț
(Sursa imaginii-http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=VasCeasca&k=CC5F033EAC1C4D3D87629D31C55AE253- accesat la data de 16.03.2018)
În timpul procesului de ardere au loc transformări fizice și chimice în structura elementală: evaporarea apei și a altor componenți volatili, calcinarea (înlăturarea apei legate chimic), presintetizarea, sintetizarea (polimerizarea), vitrificarea și glazurarea (sticla). Proprietățile ceramicii pot fi astfel diferite chiar și atunci când este utilizată aceeași sursă de materie primă, asta în funcție de forma și dimensiunile obiectului confecționat, de temperatură, durată și cantitatea de oxigen existentă în timpul arderii.
Perioada de menținere a temperaturii la valoarea optimă influențează aspectul final al vasului. În cazul unei arderi oxidante, suprafața fragmentului va fi roșiatică, dar miezul va avea o culoare închisă, această diferență fiind explicată prin faptul că temperatura de ardere nu a fost menținută suficient pentru pătrunderea completă a pereților vasului. Astfel, culoarea miezului este influențată de oxidare, aceasta fiind îngreunată de straturile exterioare, care prin ardere devin greu permeabile. De asemenea, acest fenomen este influențat și de grosimea pereților vasului, miezul închis la culoare fiind direct proporțional cu lățimea. Se constată că miezul negru se găsește și în cazul unui vas care are grosimea de 7 mm, unde temperatura din timpul arderii depășește 800-900°C, dar nu este menținută cel puțin 30-60 de minute (Fig. 14).
Fig. 14. Structură de tip „sandwish”
(Sursa imaginii-Arhiva proprie)
Culoarea roșiatică la exterior și cea neagră la interior, indică arderea vasului cu gura în jos sau cu un alt vas suprapus (Fig. 15). Dacă suprafața exterioară este roșiatică și este foarte subțire în comparație cu interiorul și miezul de culoare închisă, se poate preciza o ardere cu caracter reducător, care a fost urmată de o reoxidare, prin deschiderea orificiilor cuptorului pentru grăbirea răcirii (Fig. 16). În cazul în care ardere are loc la foc deschis, pe pământ sau în gropi, reoxidarea poate fi provocată de descoperirea vaselor. Procesul de reoxidare are loc atâta timp cât temperatura se menține la același nivel sau crește.
Fig. 15. Arderea unui vas cu gura în jos
(Sursa imaginii-C. Ionescu, op. cit.,January 2008)
Fig. 16. Ardere reducătoare urmată de o reoxidare
(Sursa imaginii-Arhiva proprie)
Transformări importante de culoare se obțin și dacă vasul este ars într-un mediu oxidant, apoi supus unei atmosfere reducătoare prin încărcarea la maxim cu combustibil. Surplusul de combustibil va duce la creșterea temperaturii, care va consuma oxigenul rămas în cuptor, astfel că ceramica obținută, va avea miezul roșiatic și suprafețele negre. Cunoașterea de către arheolog a acestor aspecte macroscopice, duce la o ușoară identificare a atmosferei de ardere la care a fost supus vasul, oferind și date despre modul în care a fost realizată olăria, despre tehnologiile implicate în acest proces și despre felul în care vasele au fost poziționate în timpul arderii.
Pentru investigarea pastei este necesară stabilirea tipului de incluziuni predominante, iar mai apoi măsurarea acestora, încadrarea acestora făcându-se între următoarele dimensiuni: 0-0,5 mm, 0,5-1 mm, 1-1,5 mm, 1,5-2 mm și 2-2,5 mm. Parametrii în care se poate încadra dimensiunea incluziunilor au ușoare variații, dar acest lucru nu reprezintă un impediment, importantă fiind stabilirea unui standard urmărit pe întreg parcursul analizei. Dimensiunea incluziunilor determină și felul lor; acestea sunt foarte fine (până la 0,1 mm), fine (0,1-0,25 mm), medii (0,25-0,5 mm), mari (0,5-1,00 mm) și foarte mari (peste 1,00 mm) .
Următorul pas este reprezentat de stabilirea frecvenței incluziunilor în pastă care se realizează, de obicei, prin estimare. Acest lucru poate fi realizat pe baza unor diagrame generate de calculator, care vizează dimensiunea si valorile procentuale ale incluziunilor.
Forma incluziunilor este reprezentată de rotunjimea acestora. Acestea pot fi rotunde sau ovale, ambele variante fiind supuse acelorași clasificări precum: foarte unghiulare, unghiulare, sub-unghiulare, sub-rotunjite, rotunjite și foarte rotunjite.
Un alt pas important este reprezentat de sortarea incluziunilor. Sortarea și forma incluziunilor indică omogenitatea pastei. Incluziunile sortate cu atenție vor fi cam de aceeași dimensiune, iar cele sortate neglijent au dimensiuni diferite. În funcție de dimensiunile incluziunilor, sortarea poate fi: accentuat precară, precară, rezonabilă, bună și foarte bună.
Coroborarea tuturor datelor obținute în urma aplicării criteriilor legate de incluziuni oferă informații foarte importante despre calitatea pastei, abilitățile tehnologice, funcționalitate, materii prime, dar și asupra tehnicilor de realizare.
Punctul de pornire pentru realizarea ceramicii de către vechii olari este reprezentat de alegerea și procesarea materiilor prime folosite în realizarea acesteia. Pentru ca lutul să aibă o plasticitate bună la frământare, acestea erau adesea rafinate prin îndepărtarea cantităților în exces de incluziuni non-plastice naturale sau prin adăugarea de incluziuni. Principalele feluri de incluziuni sunt nisipul, cioburile sfărâmate/ceramoclaste, materia organică, silicoliți, scoicile sau calcarul.
Prin utilizarea analizei macroscopice se pot observa structura și textura materialului din care este realizat vasul, tratarea și urmele de utilizare, porii, crăpăturile și îmbinările, dar și alterările post-depoziționale. Acest tip de investigații permite și observarea structurii și texturii materialului. Structura reprezintă relația dintre pastă, incluziuni și pori, adică omogenitatea, iar textura reprezintă aranjamentul lamelar al mineralelor și porilor. Orientarea porilor și incluziunilor în peretele vasului: nicio orientare, textură orientată, textură semi-orientată (evitarea incluziunilor mari), textură amestecată (paralel și haotic) și orientare în zig-zag (Tabel 2).
Tabel 2. Identificarea metodelor de realizare a ceramicii
(După C. Ionescu, op. cit., January 2008)
Frământarea pastei este legată de omogenitate și porozitate, astfel că aceasta a fost împărțită în trei categorii: frământată bine atunci când omogenitatea este bună și foarte bună și porozitatea redusă, frământată rezonabil atunci când omogenitatea este rezonabilă și pasta poroasă și frământată foarte precar atunci când omogenitatea este precară și foarte precară și pasta este foarte poroasă.
În ceea ce privește porozitatea, există două tipuri de pori: principali și secundari. Porii principali sunt spații deschise rămase după manipularea finală a lutului, iar porii secundari apar ca rezultat al arderii materiei organice din pastă, aceștia prezentându-se și ca pete negre. În cazul porozității, am formulat propriile criterii de stabilirea a acestui parametru, pe baza numărului de pori identificați în secțiune. Astfel, am încercat identificarea porilor principali și am considerat că pasta are o porozitate redusă atunci când numărul porilor este mai mic de 5, poroasă atunci când numărul porilor este cuprins între 5 și 10, și foarte poroasă atunci când numărul porilor este mai mare de 10.
Frământarea și omogenitatea furnizează date despre calitatea olăriei, fiind astfel un bun indicator al funcționalității. Aceste criterii trebuie puse în legătură cu tehnicile de modelare, identificarea acestora se face prin observarea orientării porilor și incluziunilor. Textura regulată indică o amestecare și o prelucrare cu grijă a lutului. O distribuție spațială neomogenă a incluziunilor în pastă înseamnă și o amestecare și frământare precară a componentelor.
De asemenea, se va urmări și tratarea fragmentului ceramic. Această tratare constă în aplicarea unui slip la exterior sau la interior. Astfel, este ușor de determinat prin analiza secțiunii fragmentului, dacă vasului i s-a aplicat un astfel de tratament sau nu. Acest aspect indică abilitățile tehnologice, funcționalitatea vaselor, dar și preocuparea pentru aspectul estetic al vaselor.
Scopurile standardizării analizei olăriei sunt stabilirea unor metode acceptate pentru lucrul cu ansamblurile de olărie și asigurarea că toate tipurile de olărie sunt analizate temeinic cu scopul de a produce cele mai bune informații care să permită interpretări detaliate și bazate pe date concrete.
V. 1.3. Analiza microscopică
Acest tip de analiză poate fi realizat și de arheolog, dar și de specialistul din științele exacte. Investigațiile microscopice permit observarea structurii și texturii materialului, dar și detalierea anumitor caracteristici observate în analiza macroscopică.
V.1.4. Microscopia electronică de baleiaj (Scanning Electron Microscopy – SEM)
Cu ajutorul microscopiei optice de baleiaj se poate examina configurația suprafețelor solide, avantajul acestei metode fiind modul simplu de pregătire al probelor. Acestea pot avea grosimi între 5-40 mm și suprafețe neregulate, microscoapele electronice de baleiaj furnizând imagini 3D ale obiectelor analizate. Formarea acestor imagini este realizată cu ajutorul electronilor secundari (SE) sau reflectați (BSE) care apar în urma bombardării probei cu fasciculul primar de electroni. Fasciculul produs este micșorat prin intermediul unor lentile electromagnetice, urmărindu-se obținerea unui fascicul foarte îngust, cu diametrul de 100Å (Ångström), care este proiectat pe probă.
Prin intermediul a două bobine de deflexiune activate de un curent produs de un generator de baleiaj, care se află plasate în interiorul ultimei lentile electromagnetice, fasciculul primar de electroni astfel focalizat este determinat să efectueze o mișcare în zig-zag pe suprafața probei, realizând o „măturare” a acesteia. Electronii secundari sunt captați de un detector, iar curentul pe care aceștia îl formează este amplificat și trimis într-un tub catodic unde este utilizat la modularea intensității fasciculului acestui tub. Generatorul de baleiaj trimite un curent în formă de dinte de fierăstrău în bobinele de deflexiune ale microscopului pentru producerea mișcării de raster a fasciculului de preparat, dar simultan trimite un curent de aceeași formă și valoare și în bobina de deflexiune a tubului catodic, determinând astfel fasciculul de electroni al acestui tub să efectueze o mișcare similară de raster. Numărul de electroni secundari care părăsesc proba dintr-un anumit punct determină strălucirea acelui punct în imaginea de pe ecranul monitorului. În toate microscoapele SEM imaginea rezultată a obiectului cercetat este secvențiată în timp.
Microscoapele electronice de baleiaj sunt formate din trei unități funcționale diferite: sistemul electrono-optic, sistemul de vid și sistemul de operare și afișaj (Fig. 17).
Sistemul electrono-optic este format din coloana microscopului, camera pentru probe și sistemul de detectori. Coloana microscoapelor nu depășește 80 cm înălțime și este așezată, de obicei, pe aceeași masă pe care se află și sistemul de operare și afișajul. În partea superioară a acestei coloane se află tunul electronic care utilizează triode cu termocatod (filament) de tungsten. Tensiunea de accelerare este de 60 KV și se aplică treptat, de la 1000V în sus, în funcție de probă. Partea principală a coloanei este constituită de lentilele de tip electromagnetic. Ultima lentilă este numită și lentilă obiectiv și este cea mai importantă având rolul de a focaliza fasciculul pe probă. Camera pentru probe se află în partea inferioară a coloanei, tot aici aflându-se și detectorii care captează semnalele produse de probe. Sistemul de detectori permite unul sau mai multe moduri de operare ale aparatului, ceea ce îl face partea cea mai importantă a microscoapelor. Sistemul de bază este format din detectorul pentru electroni secundari și electroni reflectați. Fiecare dintre acești detectori este conectat cu o unitate electronică montată pe consola de control. Cu ajutorul unităților de control se poate trece foarte ușor de la captarea unui semnal la altul, în cazul în care aparatul este echipat cu toate tipurile de detectori. Detectorul de electroni este format dintr-un colector, un scintilator și un fotomultiplicator. Prin intermediul sistemului general de detectori utilizați se pot obține informații legate de relieful geometric și topografie, potențial de distribuție și compoziție.
Sistemul de vid se găsește în partea inferioară a camerei probei. Acesta este format, de cele mai multe ori, din una sau mai multe pompe de vid. Vidul poate fi de trei feluri: înalt (<10-5 torr), mediu (10-5 torr) și scăzut (>10-5 torr).
Sistemul de operare și afișaj alcătuiește consola de comandă și, în prezent, utilizează un computer. Prin intermediul computerului microscopul este controlat, fiind posibilă modificarea parametrilor și înregistrarea imaginilor. Printre parametrii care pot fi modificați se numără tensiunea de accelerare, viteza de baleiere, ordinul de mărire, distanța de focalizare, astigmatismul, dimensiunea fasciculului.
Fig. 17. Schema constructivă a microscopului electronic de baleiaj: TE-tun electronic; C1 și C2 -lentile condensor; BD-bobină de deflexiune (baleiaj); P-probă de analizat; DES-detector de electroni secundari; DET-detectori de electroni transmiși; EDAX-detector cu raze X; M-monitor; F-fotomultiplicator; G-generator de baleiaj; A-amplificator; PC-computer cu afișaj
(După I. Sandu et alii, op. cit., p. 240, Fig. 5.1)
V.2. Interpretarea datelor
Analiza ceramică are drept scop explicarea aspectelor tehnice care țin de meșteșugul olăritului. Prin analiza tehnologică este posibil să se găsească o explicație pentru toate, sau aproape toate, fenomenele observate în olărie prin mijloace de corelație. Investigarea acestor fenomene este greu de realizat, ceramica fiind un material complex care suferă schimbări chimice importante. Metoda tehnico-analitică de investigare a olăriei ajută la furnizarea unor explicații despre cum a fost realizată olăria în trecut.
Pentru interpretarea lanțului de operațiuni realizate în producția ceramicii trebuie luate în considerare câteva aspecte legate de nivelul de specializare al olarului și nivelul producției, posibile motive pentru alegerile tehnologice făcute în timpul producției și modelul de schimb și comerț.
Pe baza datelor etnografice au fost dezvoltate câteva modele care descriu organizarea producției de olărie. Scara și modul de producție sunt doi factori foarte importanți, iar variatele moduri sunt definite de frecvența și sezonalitatea producției, numărul de muncitori, vârsta, genul, statusul, gradul și divizia muncii, felul și dimensiunea investiției, în special în spațiu și unelte, variabilitatea materiei prime și produselor finale, dar și dimensiunea și proximitatea grupurilor consumatoare. Pe baza acestor criterii, au fost stabilite patru moduri de producție importante pentru cercetarea arheologică: 1. Producția gospodărească – este un mod de producție domestic, realizarea olăriei este ocazională și pentru uzul propriu. Tehnologia de realizare este simplă, iar olăria este făcută de femei; 2. Industria gospodărească – producție continuă, dar care implică tehnologii simple, vasele fiind realizate tot de femei. Olăria are valoare de utilizare, dar și ca bun de schimb pentru cei din apropiata vecinătate a așezării și reprezintă o importantă sursă de venituri suplimentare, pentru zonele cu agricultură săracă; 3. Industria individuală a atelierelor – nivel de producție mai ridicat, olăria fiind realizată de bărbați si reprezintă principalul mijloc de subzistență. Atelierele sunt izolate, iar distribuirea produselor este destul de rudimentară; 4. Ateliere nucleate – acestea reprezintă un complex industrial grupat, în care producerea de olărie este principala activitate economică. Este practicată de bărbați și presupune o investiție tehnologică amplă.
În obținerea unei imagini cât mai clare asupra acestor aspecte, trebuie luate în considerare contextul arheologic în care ceramica a fost produsă, distribuită și folosită, cât și componenta ecologică care încearcă să coreleze producția ceramicii cu mediul în toate aspectele sale (fizice, biologice și socio-culturale). Studierea ceramicii din perspectiva entoarheologică și experimentală are o importanță deosebită și o contribuție cu un potențial valoros.
Reconstituirea tehnicilor de producție presupune stabilirea materiilor prime folosite și modul în care au fost pregătite, dar și felul în care ceramica a fost modelată, suprafața a fost tratată, decorată și arsă.
Pentru a înțelege motivele unor alegeri tehnologice este necesar să se aprecieze că tehnologia este încorporată în contextul general al situației și poate fi influențată direct sau indirect. Influența directă este de ordin material, cum ar fi mediul natural, cunoștințele tehnologice și sistemul economic. Toate aceste elemente influențează alegerile tehnologice datorate disponibilității materiei prime, uneltelor, surselor de energie și tehnicilor, dar și prin proprietățile și performanțele caracteristice pe care le posedă olarul în procurarea, procesarea, formarea, tratarea și arderea olăriei. De exemplu, plasticitatea, uscarea și rata de contractare a luturilor disponibile influențează foarte mult alegerile tehnologice. Luturile foarte plastice, predispuse la contracții substanțiale, pot necesita un adaos consistent de incluziuni, în timp ce luturile mai puțin plastice necesită sortarea, rafinarea și un adaos substanțial de lichid pentru a-i îmbunătăți plasticitatea. Alegerea lutului este co-dependentă de modul de formare și de ardere al vaselor. Pe lângă influențele materiale trebuie luate în considerare și cele culturale, acestea două fiind greu de separat. Disponibilitatea materiilor prime depinde de mediul local și de abilitățile tehnologice ale olarului de a le colecta și procesa, dar depinde, în egală măsură, și de percepția și experiența acestuia astfel încât lutul să fie potrivit pentru realizarea unei categorii de vase cu funcționalitate prestabilită. Astfel, alegerea incluziunilor și a metodei de formare poate avea o semnificație culturală sau poate exprima anumite aspecte ale identității grupului sau statului social. Influența indirectă este reprezentată de caracteristicile de performanță cerute de olărie. De exemplu, pentru vasele de provizii sau transport, caracteristicile de performanță sunt reprezentate de abilitatea vasului de a păstra conținutul și rezistența la impact fără să se spargă, ceea ce înseamnă că proprietățile fizice relevante sunt rezistența mecanică și duritatea.
Tehnologia de fabricare, cu tot lanțul operator, se bazează pe informații obținute în timp și transmise din generație în generație, astfel că vasele erau realizate pentru a îndeplini o anumită funcționalitate. Totuși, este inadecvat să privim vechii olari ca luptându-se să facă față diferitelor efecte negative ale mediului lor și prin urmare să întreprindă o serie de experimente pentru a stabili alegerile tehnologice adecvate pentru a obține caracteristicile de performanță necesare în utilizarea olăriei. În schimb, alegerile tehnologice vor depinde, în general, de mediu, contextul de producție tehnologic, economic, social, politic și ideologic.
Ca activitate zilnică, manufacturarea olăriei devine o activitate socială, atunci când alegerile făcute în timpul acestui proces sunt privite ca un fenomen social, făcute într-o manieră specifică, marcată de structura socială și culturală. Astfel, alegerile tehnologice pot fi reproduse fără ca olarul să fie pe deplin conștient de un anumit set de reguli sau secvențe operaționale stabilite de cei anteriori lui. De exemplu, aceeași sursă de lut poate fi utilizată de un grup social pentru că este obișnuit cu acea sursă sau fiindcă nu are acces la o alta.
Cea mai mare problemă a analizei ceramice este determinarea funcționalității unui vas. Studiile de până acum arată că funcționalitatea unui vas guvernează, de cele mai multe ori, morfologia și mărimea vaselor, strategia de manufacturare și selectarea și pregătirea materiei prime. Pentru arheologi este dificil de explicat variațiile formelor ceramice identificate în același sit fără să știe și să înțeleagă funcționalitatea vaselor. Stabilirea funcționalității vaselor poate fi realizată prin intermediul mai multor surse: analogii etnografice, analiza conținutului păstrat, analiza polinică, analiza chimică a reziduurilor, urmele de folosință și contextul arheologic.
Primul pas pentru stabilirea funcționalității este stabilirea contextului arheologic, dimensiunile și forma vasului, acestea oferind informații despre capacitate, stabilitate, ușurința manipulării și a îndepărtării conținutului. Din punct de vedere funcțional, vasele pot fi împărțite în două categorii: utilitare (vase de gătit, de depozitare etc.) și non-utilitare (ritualic etc.). De asemenea, decorul reprezintă un indicator important în identificare unui potențial rol, astfel că eforul depus pentru decorarea unui vas nu este justificat în cazul unor recipiente utilizate pentru gătit sau poate chiar și pentru depozitare. Funcționalitatea intenționată a unui vas este strâns legată de alegerile tehnologice făcute de olar și funcția dorită, deoarece, uneori, funcția intenționată și funcția reală a unui vas nu este aceeași. De exemplu, un vas de gătit poate ajunge să fie utilizat într-un ritual, astfel funcția intenționată de vas de gătit este schimbată cu cea ritualică, fără să existe de la început intenția unei asemenea modificări. De cele mai multe ori, vasele sunt realizate pentru a fi multifuncționale, iar arheologul poate stabili doar funcția intenționată, funcția reală a vasului fiind imposibil de stabilit. Prin intermediul studiilor interdisciplinare se pot realiza analize care vizează reziduurile organice, urmele de pe suprafața vaselor apărute în urma utilizării care pot duce la identificarea funcției unui vas.
Identificarea materiei prime este cea mai dificilă, sau chiar aproape imposibil de realizat. Această etapă presupune realizarea unei baze de date care să conțină mostre de lut care provin din mai multe surse din apropierea centrului de producție. Aceste compoziții trebuie grupate prin metode statistice pentru obținerea și stabilirea unor parametrii care permit, de fapt, realizarea analizei prin metode comparative. În această etapă, trebuie să se țină cont și de schimbările chimice care se produc în timpul proceselor post-depoziționale care afectează într-o foarte mare măsură compoziția chimică finală a vaselor. Astfel, prin compararea unor fragmente de olărie cu probe din posibile surse de lut se pot obține anumite rezultate, dar acestea vor identifica, cu foarte mare dificultate, o sursă de lut sau chiar mai multe. Identificarea unei surse de materia primă rămâne un deziderat greu de realizat.
V. 3. Concluzii
Deși interdisciplinaritatea în domeniul analizei ceramice există, discursurile arheologilor și a cercetătorilor din domeniul științelor exacte sunt uneori paralele, aceasta având multe inadvertențe cauzate de lipsa unei comunicări. Arheologul primește un buletin de analiză căruia, de cele mai multe ori, nu îi este dat un înțeles istoric, arheologic, acesta fiind inserat pur și simplu în text. Pe de cealaltă parte, cercetătorul din cadrul unor discipline exacte evită interpretarea datelor din cauza lipsei cunoștințelor necesare, astfel se creează o discrepanță în finalitatea interdisciplinară a unui discurs comun.
Principalul scop al aplicării științelor fizice și chimice în studiul ceramicii este reprezentat de contribuția la recunoașterea ciclului de viață de la producere, distribuție și folosință până la părăsire pentru a ajuta la interpretarea acestui ciclu reconstruit în termeni ai comportamentului oamenilor implicați.
VI. Metodologie
Cercetarea unor aspecte legate de materialitate este realizată prin procedee complexe, care se desfășoară în mai multe etape de lucru. Pentru o mai bună înțelegere a acestor stadii prin care trec artefactele până la obținerea de informații relevante este necesară explicarea tuturor pașilor urmați în metoda de cercetare utilizată. Acest lanț al operațiunilor a fost realizat pentru identificarea compoziției ceramicii și explicarea unor fenomene care s-au desfășurat în Epoca Bronzului, în situl de la Siliștea-Pe Cetățuie. Pentru a realiza acest deziderat, fragmentele ceramice analizate trec prin mai multe faze, a căror dificultate, timp, efort, accesibilitate au o pondere diferită în cercetarea curentă.
Analiza macroscopică presupune o primă prelucrare a fragmentelor ceramice. Din acest tip de analiză, care poate fi realizată și de către arheolog, pot fi obținute informații importante precum culoarea, pasta, decorul, ingredientele, tehnologia de prelucrare și arderea. Aceasta este completată de analiza microscopică în secțiune, ceea ce permite detalierea anumitor caracteristici ale pastei, stabilirea microstructurii și dispunerea elementelor mineralogice. Toate aceste date obținute din analiza macro- și microscopică sunt completate de miscroscopia electronică de baleiaj cuplată cu spectometria de energie dispersată (EDX).
În analiză s-a utilizat un microscop electronic cu scanare SEM, model VEGA II LSH, produs în Cehia de firma TESCAN, cuplat cu un detector EDX tip QUANTAX QX2, produs în Germania de firma BRUKER/ROENTEC. Acest microscop dispune de un tun de electroni din tungsten care poate obține o rezoluție de 3nm la 30KV, având o putere de mărire cuprinsă între 30 și 1.000.000X în modul „rezoluție”, tensiunea de accelerare între 200V la 30kV, viteza de scanare între 200ns și 10ms pe pixel. Presiunea de lucru este mai mică de 1×10-2 Pa. Quantax Ox2 este un detector EDX utilizat pentru micro-analiză care permite măsurători cantitative fără să fie utilizate standarde specifice de calibrare. Are o arie activă de 10mm2, analizând toate elementele mai grele decât carbonul, probe șlefuite sau cu suprafață neregulată.
Realizarea acestei investigații a fost posibilă datorită echipamentului din Laboratorul de Investigație Științifică și Conservare a Patrimoniului Cultural din cadrul Platformei Arheoinvest din Iași, dar și a doamnei CS III Dr. Viorica Vasilache, care a asigurat accesul și informațiile necesare pentru pregătirea și realizarea analizelor.
VI. 1. Pregătirea probelor și realizarea bazei de date
În vederea realizării analizei olăriei de la Siliștea-Pe Cetățuie din această lucrare, ne-am propus utilizarea normelor prezentate în capitolul de arheometrie. Pe parcursul lucrării voi urmări obținerea unor rezultate coerente, bazate pe rezultate chimice, dar și pe informații teoretice, care să prezinte preocupările acestei comunități legate de realizarea olăriei.
Această lucrare reprezintă un model de analiză, o investigație îmbunătățită și am dorit parcurgerea tuturor etapelor unui tip actual de investigare a olăriei, care începe cu o evaluare macroscopică și se încheie cu integrarea datelor rezultate în urma analizelor SEM-EDX.
Demersul de față reprezintă o continuare a studiului realizat în lucrarea de licență. În cadrul acesteia a fost realizată o analiză macroscopică a ceramicii bazată pe criterii de analiză standard preluate din manuale de specialitate, realizarea unor analize mai amănunțite fiind imposibilă la acel moment. Această lucrare are ca scop completarea informațiilor obținute anterior prin intermediul analizei microscopice și a tehnicilor SEM-EDX.
Trebuie precizat faptul că analiza microscopică a fost realizată pentru tot lotul ceramic, în timp ce, numărul de fragmente pentru cea SEM-EDX a fost limitat la 10.
Baza de date este formată dintr-un lot de 33 de fragmente de olărie care provin din caseta C (Cas. C) de la Siliștea. Toate aceste fragmente au fost găsite la o adâncime de -0,16 – -0,46 m în anul 2004. Trebuie precizat faptul că toate fragmentele de olărie sunt atipice.
Alegerea fragmentelor care nu pot fi încadrate tipologic se datorează faptului că lucrarea de față își propune realizarea unei analize obiective. Informațiile privind forma recipientelor analizate aici, coroborate cu datele obținute în cercetările anterioare m-ar fi putut influența spre o serie de ipoteze și idei deja cunoscute și publicate. Studiul de față își propune să aducă informații legate de materia primă, tehnicile de realizare, tehnologiile de prelucrare, incluziuni și ardere, dar și efectele acestora asupra posibilelor funcționalități. Analizarea acestor aspecte nu este împiedicată de faptul că fragmentele alese sunt atipice. Este evident faptul că și cunoașterea formelor poate aduce date importante, dar acest lucru va fi urmărit într-o etapă viitoare de cercetare.
În pasta din care au fost realizate vasele, a căror fragmente sunt analizate, au fost identificate următoarele incluziuni: cioburi sfărâmate, nisip, piatră, silicoliți sau materie organică. Pe baza celor prezentate în capitolul de teorie, în lucrare voi utiliza termenul de ceramoclaste pentru a defini cioburile sfărâmate din pastă, cel de litoclaste pentru rocile de diferite dimensiuni și bioclaste pentru resturile de materie organică.
Materialul selectat a trecut prin procedeele obișnuite asociate prelucrării primare a materialului arheologic (spălare, marcare, desenare). Secțiunile pentru analiză au fost obținute prin șlefuiri succesive pe o suprafață abrazivă (șmirghel) cu granulație diferită. Fotografiile au fost realizate cu un aparat Nikon D7000, prelucrarea acestora fiind făcută în mai multe programe (Picasa 3, Adobe Photoshop CS3, Adobe Reader XI, Inkscape). Imaginile pentru secțiunea și suprafețele fragmentelor au fost realizate cu un aparat Canon G9 atașat unui microscop Zeiss Stemi-2000C, care se află în cadrul Laboratorului de Bioarheologie al Platformei Arheoinvest din Iași.
Pentru lucrarea de față a fost realizată și o analiză microscopică a fragmentelor. Aceasta a fost realizată cu un microscop Zeiss Imager.a1M cu o cameră încorporată AXIOCAM care utilizează un software AxionVisionRelease 4.7.1. Camera de care dispune acest microscop permite realizarea de fotografii suprafețelor fragmentelor analizate. Astfel, imaginile au fost obținute la măriri de 50X și 100X în câmp închis, pentru o vizualizare cât mai clară a incluziunilor (dark field).
Pentru realizarea analizei SEM-EDX au fost selectate 10 din cele 33 de fragmente. Numerotarea fragmentelor a fost păstrată pentru fiecare probă. Pentru toate fragmentele a fost realizată o analiză elementală a suprafeței exterioare și a slipului, acolo unde acesta există. Pregătirea probelor pentru aceasta analiză a fost destul de simplă. Cu ajutorul unui clește au fost tăiate bucăți de circa 1 cm, care au fost lipite pe o bandă de carbon amplasată pe suporții aparatului pentru a avea stabilitate în timpul analizei. Microfotografiile SEM obținute au fost constituite de electronii retrodifuzați (BSE) la măriri de 100X și 500X pentru pasta ceramică și de 500X pentru slip sau suprafața exterioară.
În ceea ce privește comparațiile compozițiilor elementale, a fost stabilit un interval de 2%, pentru a spune dacă există sau nu diferențe. Tot ceea ce este mai mic de 2% este irelevant pentru stabilirea unor deosebiri.
VII. Analiza olăriei. Studiu de caz: Lotul de olărie Siliștea 2004
Natura chimică și structura componenților principali ai ceramicii, porozitatea, compoziția mineralogică, forma și distribuția incluziunilor, tratarea suprafețelor, temperatura, timpul și atmosfera de ardere pot oferi informații referitoare la caracteristicile materialelor, și mai mult decât atât, astfel de date pot ajuta la reconstituirea unuia dintre cele mai importante și complexe procese tehnologice utilizate de comunitățile preistorice – realizarea olăriei.
Analiza macroscopică oferă date legate de incluziuni, defecte macrostructurale, analiza microscopică și cea de suprafață vor oferi informații cu privire la natura chimică și distribuția componenților.
Analiza EDX a fost efectuată pentru identificarea elementelor chimice din pastă și din slip, acolo unde acesta a fost aplicat. De asemenea, a fost analizată și suprafața exterioară a tuturor fragmentelor, pentru a realiza comparații și a obține informații legate de temperatura și atmosfera de ardere, funcționalitate și despre caracteristicile lutului utilizat în manufacturarea vaselor.
Identificarea compoziției chimice combinată cu analiza macro- și microscopică furnizează informații importante despre materiile prime folosite și modul în care au fost pregătite, despre tehnologiile de realizare, despre felul în care ceramica a fost arsă, tratată și decorată.
După cum am menționat anterior, cele 10 probe pentru care a fost efectuată analiza SEM-EDX fac parte dintr-un lot mai mare de fragmente ceramice care au fost studiate doar macroscopic în lucrarea de licență. În cercetarea de față, acestea au fost reanalizate fiind urmărite și alte componente ale olăriei, a fost realizată și o analiză de microscopie optică, o microscopie cu scanare de electroni, pentru ca, în final, să se realizeze o analiză elementală EDX. Numărul redus al probelor a fost determinat de timpul disponibil și de resursele de ordin material și tehnic.
VII. 1. Analiza elementală a pastei
În urma analizei EDX realizate pentru pasta fragmentelor, au fost explicate pe larg modulele pastei și concentrațiile elementelor. Astfel, toate probele analizate conțin următoarele elemente: Si, Al, Fe, Ca, Mg, K, P, Ti, Na și O. Carbonul este prezent în probele P5, P8, P12, P22, P27 și P31. Clorul a fost identificat în probele P21, P22, P28 și P31.
Modulul caustic (Si/Al) variază între 1.2 și 3.4, iar media rapoartelor este de 2.40.
Modulul alcalino-pământos (Ca/Mg) variază între 1.1 și 2.9. Valorile care depășesc 3.0 sunt cauzate de contaminarea probelor în procesele post-depoziționale. Aici există o singură probă care are un coeficient de 6.5, probabil din cauza unei contaminări. Media raportului modulului alcalino-pământos este de 2.37.
Modulul caustic (K/Na) variază între 1.4 și 5.0. Raportul care depășește valoare 10 poate indica faptul că fragmentul ceramic a stat într-un sol cu o concentrație mare de sare (P5). Media rapoartelor K/Na este de 3.78. P31 are raportul modulului alcalino-pământos de 6.5, acesta depășind limita de 3.0, ceea ce înseamnă că proba a fost contaminată.
Tabel 3. Concentrațiile modulelor pastei
Elementele care se găsesc în modulele prezentate mai sus nu au valoare arheometrică, astfel că cele care pot fi analizate individual sunt oxigenul, fierul, titanul, fosforul și carbonul.
Tabel 4. Compoziția elementală a pastei
Concentrația de fier din pasta probelor analizate este una relativ echilibrată. Valoarea cea mai mică este de 2.40% (P22), cea mai mare este de 5.49% (P5), iar media concentrațiilor de fier este de 4.10%. În cazul fragmentelor P27, P8, P32, P12 și P5, concentrația de fier depășește 5%, ceea ce înseamnă că au fost realizate din argilă feruginoasă. Prin intermediul analizei microscopice a probelor a fost observată prezența oxizilor de fier în pasta ceramică. Fierul identificat în compoziția chimică a pastei poate fi pus în legătură cu incluziunile discrete sau cu mineralele aflate în materia primă utilizată. Concentrația de fier din ceramică se poate observa și în urma procesului de ardere, ceea ce determină o culoare roșiatică a fragmentelor. Pentru probele P28 și P32 a fost făcută o analiză punctuală pe o incluziune. Pentru P28a, incluziunea are o concentrație de fier de 25.22%. Pentru P32 au fost analizate două zone ale aceleiași incluziuni de formă rotundă. Astfel, P32a are o concentrație de fier de 16.91%, iar P32b de 10.47%, ambele concentrații fiind destul de mari. Pentru probele examinate, concentrația mare de fier demonstrează prezența oxizilor de fier în pasta ceramică. Aceste incluziuni se găsesc în mod natural în lutul utilizat pentru manufacturarea olăriei. Prezența unor oxizi de fier poate fi un indicator relevant pentru identificarea sursei de materie primă.
Concentrația de titan este destul de echilibrată. Cea mai mică valoare este de 0.52% (P5), iar cea mai mare este de 0.79% (P8). Valoarea medie a concentrațiilor de titan este de 0.66%. Pentru P3 a fost realizată o analiză punctuală pe o incluziune vizibilă la mărirea de 100X BSE. Această incluziune are o concentrație mare de titan de 10.81%. Cel mai probabil este ca aceasta să fie un feldspat, dar identificarea exactă nu poate fi făcută în cazul de față.
Fosforul are concentrații începând de la 1.20% (P12) până la 3.49% (P5), iar media este de 2.19%. Concentrația mare de fosfor dintr-un fragment indică o temperatură de ardere cuprinsă între 600-800°C. Fragmentul cu cea mai mare concentrație de fosfor este P5. Acesta face parte din categoria grosieră, are o pasta neomogenă și incluziuni foarte mari. Este posibil ca acesta să fi fost ars în mediu deschis, unde nu sunt create condițiile pentru atingerea unor temperaturi mai mari de 950°C. Această temperatură este atinsă în 20-30 de minute, și este menținută doar pentru câteva minute. Din cauza ratei foarte rapide de ardere la foc deschis, doar ceramica grosieră poate suporta astfel de condiții pirotehnice, fără a fi distrusă de presiunea creată. În cazul ceramicii fine și semi-fine, vaporii de apă rezultați în urma evaporării nu vor putea fi eliminați din pereții vasului, iar acesta va fi foarte friabil. Faptul că P5 are și o concentrație de carbon de 0.17%, arată că temperatura din timpul arderii nu a depășit 800°C.
Carbonul a fost identificat doar în 6 din cele 10 probe. Acesta are concentrația cea mai mică de 0.17% (P5), iar cea mai mare este de 7.17% (P22). Media acestora este de 2.44%. Carbonul, chiar și în concentrații mici, indică faptul că ceramica a fost arsă la temperaturi sub 800°C. Întrucât elementul carbon este prezent în 6 din 10 probe, dar și lipsa unor cuptoare descoperite până în momentul de față în așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie, arată că, cel mai probabil, vasele erau arse la foc deschis, pe pământ sau în gropi. Totuși, aceasta este doar o supoziție, deoarece așezarea nu a fost cercetată exhaustiv, existând posibilitatea identificării unor instalații de ardere în cercetările viitoare. În cazul probelor care nu conțin carbon, temperatura de ardere a depășit 800°C, lucru ce a determinat descompunerea calcitului în oxizi de calciu (CaO) urmând formarea așa numitei „faze cristaline la temperatură înaltă” din silicații de calciu sau alumisilicații.
Clorul a fost identificat în patru din cele zece probe, dar prezența acestuia este cauzată de contaminările din sol, în timpul proceselor post-depoziționale, cu diferite săruri pe baza de clor.
Concentrația de oxigen este destul de echilibrată. Cea mai mică valoarea este de 49.70% (P22), cea mai mare este de 55.62% (P31). Media concentrațiilor de oxigen este de 52.00%.
VII. 2. Analiza elementală a slipului
Toate probele analizate conțin următoarele elemente: Si, Al, Fe, Ca, Mg, K, P, Ti, Na și O. Carbonul a fost identificat în cazul slipului aplicat pentru toate fragmentele, mai puțin în cazul P3. Clorul a fost identificat doar în cazul fragmentului P32.
Modulul caustic (Si/Al) variază între 2.1 și 2.9, iar media rapoartelor este de 2.4.
Modulul alcalino-pământos (Ca/Mg) variază între 1.0 și 3.1. Valorile care depășesc 3.0 sunt cauzate de contaminarea probelor în procesele post-depoziționale. Media raportului modulului alcalino-pământos este de 1.8.
Modulul caustic (K/Na) variază între 2.9 și 8.3. Raportul care depășește valoare 10 poate indica faptul că fragmentul ceramic a stat într-un sol cu o concentrație mare de sare. Media rapoartelor K/Na este de 5.2.
Tabel 5. Concentrațiile modulelor slipului
Cum am menționat anterior, elementele care se găsesc în modulele prezentate mai sus nu au valoare arheometrică, astfel că cele care pot fi analizate individual sunt oxigenul, fierul, titanul, fosforul și carbonul.
În cazul slipului, concentrația cea mai mare de fier este de 5.5% (P3), iar cea mai mică de 3.8% (P28). Media pentru această concentrație este de aproape 5%, ceea ce arată că lutul utilizat pentru realizare slipului este unul feruginos.
Concentrațiile de titan sunt cuprinse între 0.84% (P32) și 1.14% (P12), iar media acestor este de 0.97%, valoare care se înscrie în limitele normale și care nu furnizează informații utile analizei.
Concentrațiile de fosfor sunt cuprinse între 0.83% (P31) și 2.34% (P3), media acestora fiind de 1.43%.
Concentrațiile de carbon sunt cuprinse între 1.47% (P28) și 2.75% (P12), fragmentul P3 fiind singurul care nu conține acest element. Media acestor concentrații este de 1.77%. Prezența carbonului ar putea avea două posibile explicații: fie fragmentele provin de la vase care au suferit arderi secundare, ceea ce înseamnă că fac parte din categoria vaselor de gătit, fie slipul (cel din interiorul fragmentelor) a fost aplicat într-o etapă ulterioară arderii vasului.
Clorul a fost identificat doar în cazului unei singure probe, acesta provenind, cel mai probabil, dintr-o contaminare a fragmentului cu diferite săruri pe bază de clor.
Oxigenul are concentrații cuprinse între 49.30% (P28) și 53.02% (P32), media acestora fiind de 51.61%.
Tabel 6. Compoziția elementală a slipului
VII. 3. Probele analizate
P3 – Fragmentul are culoarea exterioară 10YR 4/1 (gri închis), iar cea interioară este 7.5YR 4/2 (maro). Culoarea în secțiune este 10YR 5/1 (gri). Fragmentul prezintă o tratare interioară, un slip aplicat care are culoarea 7.5YR 4/6 (maro intens). Grosimea medie a acestei pelicule este de 1 mm, iar în compoziția sa au fost identificate ceramoclaste de mici dimensiuni. Fragmentul este dur cu o suprafață semi-fină și a fost ars într-o atmosferă reducătoare. Grosimea fragmentului este de 8,35 mm, iar incluziunile predominante sunt ceramoclastele care au dimensiuni cuprinse între 1-1,5 mm. Conform standardelor de analiză acestea sunt foarte mari, au formă sub-unghiulară și au distribuție de 25%. Pasta are o porozitate redusă, este frământată bine și are o omogenitate bună. Printre incluziunile identificate la nivel macroscopic se găsește și un oxid de fier cu dimensiunea de 1,7 mm.
Analiza microscopică a relevat că în pasta ceramică se găsesc urmele unor materii organice. Orientarea porilor și a incluziunilor este paralelă cu fragmentul ceramic.
Pentru pastă, analiza EDX (Grafic 1) a evidențiat prezența siliciului, aluminiului și oxigenului în proporții normale, la fel și în cazul celorlalte elemente care se regăsesc în fragment.
Pentru slip a fost efectuat același tip de analiză cu scanare de electroni care a evidențiat prezența acelorași elemente, în concentrații asemănătoare. Așadar, pe baza intervalului de 2% stabilit, am constat că în cazul P3 există diferențe doar în ceea ce privește concentrațiile de siliciu și fier. Diferența între concentrațiile de siliciu este de 3%, aceasta fiind mai mare în pastă. Între concentrațiile de fier există diferențe de 2%, slipul având o concentrație mai mare. În cazul celorlalte elemente, diferențele nu sunt substanțiale, astfel că nu se pot obține informații relevante. Concentrația mai mare de siliciu din pastă se datorează, cel mai probabil, faptului că în pastă a fost adăugat mai mult nisip sau lutul utilizat pentru realizarea slipului a fost rafinat, astfel că o cantitate mare de elemente care conțin siliciu au fost eliminate, creându-se astfel anumite discrepanțe între concentrațiile acestui element. Diferențele dintre concentrațiile de fier sunt determinate de cantitatea mai mare de oxizi de fier din slip, lucru care se poate observa și în diferențele de culoare. Concentrația de fier din slip este 5.5%, ceea ce înseamnă că lutul utilizat pentru tratarea suprafeței acestui vas este unul feruginos, care diferă de cel folosit pentru pastă. De asemenea, lipsa carbonului din acest fragment indică o ardere la temperaturi mai mari de 800°C.
Grafic 1. Compoziția elementală a probei P3 (pastă și slip)
În timpul scanării cu electroni, la mărirea de 100X BSE a fost identificată o incluziune, asupra căreia a fost făcută o analiză punctuală (Fig. 18).
Fig. 18. P3a – incluziunea analizată
Această analiză punctuală a fost numită P3a, iar în urma identificării compoziției elementale s-a constat faptul că aceasta are o cantitate de titan de 10.81%, fiind considerată destul de mare (Grafic 2). În urma unor comparații se poate presupune că aceasta provine de la un feldspat, mineral care apare des în nisipuri, dar identificarea exactă este imposibilă în cazul de față, iar proveniența acestuia este incertă.
Grafic 2. Compozițiile elementale ale probelor P3 și P3a
P5 – Fragmentul ceramic are culoarea exterioară 5YR 5/6 (galben roșiatic), culoarea interioară 5YR 6/3 (maro roșiatic deschis), iar culoarea secțiunii este aceeași cu cea exterioară. Pe suprafața exterioară a fragmentului au fost identificate urme de fibre organice (paie?) și pietre. Fragmentul este dur, cu o suprafață aspră și a fost ars într-un mediu oxidant. Grosimea acestuia este de 9,03 mm, iar incluziunile predominante sunt ceramoclastele care au dimensiuni de 2-2,5 mm. În comparație cu alte probe, acestea au dimensiuni foarte mari, au o formă foarte unghiulară și o distribuție de 30% în pasta ceramicii. Pasta este foarte poroasă, frământată foarte precar și are o omogenitate foarte precară. Orientarea porilor și a incluziunilor este paralelă cu suprafețele.
Analiza microscopică a arătat prezența oxizilor de fier și a materiei organice. Aici, oxizii de fier sunt mult mai numeroși, fiind identificat în secțiune un număr de șase astfel de incluziuni, cu dimensiuni de peste 0,5 mm. În cazul ceramoclastelor din pastă, analiza microscopică a permis stabilirea faptului că acestea au în compoziția lor alte fragmente ceramice mărunțite, ceea ce înseamnă că au fost reutilizate, situație des întâlnită în manufacturarea olăriei preistorice.
Analiza EDX a scos în evidență prezența mai multor elemente în cadrul probei P5, aceasta având cele mai mici concentrații de Ti, Na, C și Si. Cele mai mari concentrații sunt de Fe, K, P și Ca. Concentrația mare de carbon, dar și cea de fosfor indică o temperatură de ardere cuprinsă între 600-800°C. Concentrația mare de fier poate fi explicată de prezența numeroșilor oxizi de fier în lutul utilizat pentru realizarea vasului (Grafic 3).
Analiza efectuată pentru suprafață arată diferențe între concentrațiile de siliciu, aluminiu și fosfor. Astfel, concentrațiile de siliciu au o diferență de 4%, cea din suprafață fiind mai mare. Concentrațiile de aluminiu și fosfor diferă cu 2%, acestea fiind mai mari în pastă.
Grafic 3. Compozițiile elementale ale probei P5 (pastă și suprafața exterioară)
P8 – Culoarea exterioară și interioară a fragmentului este 5YR 5/4 (maro roșiatic), iar culoarea în secțiune este 5YR 3/1 (gri foarte închis). Fragmentul este dur, cu o suprafață semi-fină, fiind lustruit pe ambele suprafețe, și a fost ars într-o atmosferă reducătoare, urmată de o reoxidare. Grosimea fragmentului este de 12,65 mm, iar incluziunile predominante sunt ceramoclastele. Au fost identificate pietre și posibil silicoliți, dar acestea sunt într-un număr foarte redus. Incluziunile, de formă subunghiulară, au dimensiuni cuprinse între 2-2,5 mm și o distribuție de 5%. Pasta are o porozitate redusă, este frământată bine și are o omogenitate bună. Fragmentul prezintă fisuri produse cel mai probabil în timpul arderii, iar dispunerea acestora este paralelă cu suprafețele.
Analiza EDX pentru pastă a arătat că P8 are cea mai mare concentrație de titan, dar și faptul că aceasta are o concentrație de carbon de 1.6%, ceea ce înseamnă o ardere sub 800°C și, cel mai probabil, la foc deschis (Grafic 4). Același tip de analiză realizat pentru suprafață arată diferențe de 2% între concentrațiile de siliciu și oxigen, concentrația de siliciu fiind mai mare în pastă, iar cea de oxigen în suprafață. De asemenea, suprafața exterioară are o cantitate de carbon de 2.19%, ceea ce arată că vasul a fost supus unor arderi secundare.
Grafic 4. Compoziția elementală a probei P8 (pastă și suprafața exterioară)
P12 – Culoarea exterioară a fragmentului este 10YR 4/2 (maro cenușiu închis), cea interioară este 10YR 4/1 (gri închis), iar culoarea secțiunii este 10YR 3/1 (gri foarte închis). Fragmentul prezintă un slip care dă culoarea maro cenușiu închis suprafeței exterioare, acesta având o grosime medie de 0,5 mm. Tot pe suprafața exterioară, au fost identificate urme de resturi vegetale (paie?) care au fost adăugate, cel mai probabil, în mod intenționat pentru netezirea suprafeței. Fragmentul este foarte dur, are o suprafață semi-fină și a fost ars într-un mediu reducător. Grosimea fragmentului este de 9,15 mm, iar incluziunile predominante sunt ceramoclastele și silicoliții, acestea având dimensiuni de 1-1,5 mm, formă sub-unghiulară și o distribuție de 5%. Pasta este poroasă, frământată rezonabil și cu o omogenitate bună. Orientarea porilor nu pare să aibă nicio direcție clară, fiind dispuși haotic.
Analiza microscopică a scos în evidență prezența unor posibili carbonați de calciu. Analiza EDX pentru pastă a arătat că P12 are o concentrație de carbon de 1.31%, ceea ce însemnă că temperatura de ardere a fost sub 800°C, și cel mai probabil, la foc deschis. De asemenea, P12 are cea mai mică concentrație de fosfor de 1.20% (Grafic 5).
Analiza realizată pentru slip a scos în evidență diferențe între concentrațiile de siliciu și carbon, celelalte elemente având concentrații asemănătoare. Concentrația de siliciu este mai mare în pastă cu 2%, iar cea de carbon este mai mare cu 4% în slip. În cazul slipului, concentrația mare de carbon este cauzată, cel mai probabil, de arderile secundare la care a fost supus vasul.
Grafic 5. Compoziția elementală a probei P12 (pastă și slip)
P21 – Fragmentul are culoarea exterioară 5YR 5/6 (roșu gălbui), cea interioară 5YR 6/4 (maro roșiatic deschis), iar secțiunea 7.5YR 6/3 (maro deschis). În urma analizei macroscopice a fragmentului, am ajuns la concluzia că deosebirea cromatică observabilă în secțiune este cauzată de o ardere oxidantă incompletă. Pe suprafața interioară a fragmentului au fost identificate urme de fibre vegetale (paie?). Fragmentul este dur, cu o suprafață fină și o ardere oxidantă incompletă. Grosimea fragmentului este de 6,00 mm, iar incluziunile predominante sunt ceramoclastele. Aceasta au dimensiuni de 0,5-1,5 mm, de formă rotundă și o distribuție de 5%. Pasta are o porozitate redusă, este frământată bine și are o omogenitate foarte bună. Orientarea porilor este haotică.
Analiza microscopică a dus la identificarea prezenței materialului organic de mici dimensiuni, dar și a unor oxizi de fier.
Analiza EDX a pastei a evidențiat faptul că P21 are cea mai mare concentrație de siliciu. De asemenea, în acest fragment a fost identificată o concentrație de clor de 0.50%, cauzată de contaminarea fragmentului cu diferite săruri pe bază de clor din sol în urma proceselor post-depoziționale (Grafic 6).
Analiza realizată pentru suprafața exterioară a scos în evidență deosebiri în concentrațiile de siliciu și fosfor. Ambele elemente au concentrații cu 2% mai mari în pastă. De asemenea, în analiza suprafeței a fost identificat elementul carbon care are o concentrație de 1.25%, datorată arderilor secundare la care a fost supus vasul.
Grafic 6. Compoziția elementală a probei P21 (pastă și suprafața exterioare)
P22 – Culoarea exterioară este 10YR 5/4 (maro gălbui), cea interioară este 7.5YR 5/4 (maro), iar culoarea secțiunii este 7.5YR 6/4 (maro deschis). Fragmentului nu i-a fost aplicată nicio tratare a suprafețelor, însă dinspre miez înspre exterior prezintă o culoare mai închisă, lucru cauzat de o ardere incompletă. Fragmentul este dur, cu o suprafață semi-fină și ardere oxidantă incompletă. Grosimea acestuia este de 11,65 mm, iar incluziunile predominante sunt ceramoclastele care au dimensiuni de 1,5-2 mm, formă sub-rotunjită și o distribuție de 15%. Pasta este poroasă, frământate bine și are o omogenitate bună. Dispunerea porilor este relativ paralelă cu suprafețele.
Analiza microscopică a dus la identificarea oxizilor de fier și a resturilor vegetale. Analiza EDX a pastei a relevat că P22 are cea mai mică concentrație de Si, Fe, K și O. De asemenea, are cea mai mare concentrație de Al și C. A fost identificată și prezența Cl care are o concentrație de 0.48%, explicabilă prin contaminarea fragmentului cu diferite săruri pe bază de clor din sol în timpul proceselor post-depoziționale (Grafic 7).
Analiza realizată pentru suprafața exterioară a arătat diferențe considerabile în cazul mai multor elemente. Concentrațiile de aluminiu au o diferență de 5.5%, iar cele de carbon de 4.8%, ambele mai mari în cazul compoziției pastei. În cazul suprafeței exterioare, concentrația de siliciu este cu 4.5% mai mare, cea de fier cu 3%, iar cea de oxigen cu 5%. Deși fragmentul P22 nu prezintă nicio tratare a suprafețelor, acesta are cele mai mari diferențe între pastă și suprafață. Aceste diferențe pot fi cauzate fie de arderea oxidantă incompletă, fie de contaminări în timpul proceselor post-depoziționale. Cantitatea de carbon din suprafața exterioară este datorată de arderile secundare la care a fost supus vasul.
Grafic 7. Compoziția elementală a probei P22 (pastă și suprafața exterioară)
P27 – Culoarea exterioară a fragmentului este 10YR 5/4 (maro gălbui), iar cea interioară și secțiunea 10YR 3/1 (gri foarte închis). Fragmentul este dur, cu o suprafață semi-fină și o ardere reducătoare incompletă, urmată de o reoxidare. Grosimea acestuia este de 10,70 mm, iar incluziunile predominante sunt ceramoclastele care au dimensiuni de 0,5-1 mm, formă rotundă și o distribuție de 25%. În secțiune a fost identificată o piatră cu dimensiunea de 6 mm. Pasta are o porozitate redusă, este frământată bine și are o omogenitate foarte bună. Porii au dispunere haotică.
Analiza microscopică a dus la identificarea în pastă a unor silicoliți, a unor oxizi de fier și a unor resturi vegetale. Au fost identificate și ceramoclaste refolosite la fel ca în cazul P5. Analiza EDX a pastei a dus la identificarea elementului carbon, care are o concentrație de 0.76%, ceea ce înseamnă o ardere la temperaturi sub 800°C (Grafic 8).
În cazul analizei suprafeței exterioare, diferențele de concentrații se găsesc în cazul carbonului, care este cu 2% mai mic în pastă decât la exterior. Concentrația de 2% din suprafața exterioară a fragmentului indică faptul că fragmentul a suferit arderi secundare.
Grafic 8. Compoziția elementală a probei P27 (pastă și suprafața exterioară)
Pentru P27 a fost făcută o analiză punctuală pe piatra identificată în secțiune (P27a) – Fig. 19, fără ca rezultatele să fie altele decât cele normale în cazul unei astfel de incluziuni (Grafic 9).
Fig. 19. P27a – incluziunea analizată
Grafic 9. Compoziția elementală a probelor P27 și P27a
P28 – Fragmentul are culoarea exterioară 7.5YR 6/6 (roșiatic-gălbui), cea interioară 7.5YR 4/1 (gri închis), secțiunea 7.5YR 3/1 (gri foarte închis). Fragmentului i-a fost aplicat un slip pe suprafața interioară. Grosimea medie a peliculei interioare este de 1 mm. Pe suprafața exterioară au fost identificate ceramoclaste forte mici, litoclaste și oxizi de fier. Fragmentul este fragil cu o suprafață aspră, fiind lustruit pe ambele suprafețe. Acesta a fost ars într-o atmosferă reducătoare, urmată de o reoxidare. Grosimea acestuia este de 9,60 mm, iar incluziunile predominante sunt ceramoclastele cu dimensiuni de 0,5-1 mm, formă sub-unghiulară și o distribuție de 25%. Pasta este poroasă, frământată rezonabil cu o omogenitate bună. Porii sunt dispuși paralel cu suprafețele.
Analiza microscopică a dus la identificarea unor oxizi de fier spre partea exterioară a vasului, dar și ceea ce par a fi carbonați de calciu și urme de resturi vegetale.
Analiza EDX a pastei a arătat că P28 are cea mai mare concentrație de Mg, Na și Cl (Grafic 10). Clorul provine din contaminarea probei în timpul proceselor post-depoziționale cu diferite săruri pe bază de clor care se găsesc în sol.
A mai fost realizată o analiză EDX pentru slip, dar și pentru exteriorul fragmentului. Analiza pentru slip a evidențiat diferențe în cazul elementelor siliciu, carbon, oxigen. Concentrația de siliciu este mai mare cu 2%, iar cea de oxigen cu 3% în cazul slipului. De asemenea, carbonul a fost identificat doar în cazul slipului, acesta având o concentrație de 1.47%, acesta provenind, probabil de la arderi secundare. Totuși, fiind un slip interior, nu a avut contact direct cu arderea, astfel că o posibilă ipoteză în acest caz este reprezentată de prezența, la un moment dat, a unor resturi carbonizate în vasul din care fragmentul analizat a făcut parte. O altă posibilă explicație pentru concentrația de carbon din slip, este că vasul a fost ars inițial la o temperatură mai mare de 800°C, deoarece pasta vasului nu conține carbon, în acest fel putem deduce că slipul a fost adăugat ulterior, iar temperatura din timpul arderii a fost mai mică de 800°C. Această ipoteză, este susținută de ideea că slipul poate fi ars mult mai ușor și mai rapid, la temperaturi mai mici, fiind vorba doar de o peliculă de 1 mm, în acest mod prezența carbonului este justificată.
Analiza pe suprafața exterioară a evidențiat faptul că în cazul calciului și fosforului, concentrațiile sunt cu 2% mai mici decât în pastă. De asemenea, a fost identificat și elementul carbon în proporție de aproape 1%, ceea ce înseamnă că vasul a fost supus unor arderi secundare.
Grafic 10. Compoziția elementală a probei P28 (pastă, slip interior, suprafață exterioară)
Pentru P28 a fost făcută o analiză punctuală, numitp P28a, pe ceea ce părea a fi un oxid de fier (Fig. 20). Analiza a confirmat acest lucru, fiind identificată o concentrație de fier de 25.22% (Grafic 11).
Fig. 20. P28a – incluziunea analizată
Grafic 11. Compoziția elementală a probelor P28 și P28a
P31 – Fragmentul are culoarea interioară și exterioară 5YR 4/2 (gri-roșiatic închis), iar secțiunea 5YR 4/1 (gri închis). Fragmentul are aplicat un slip pe suprafața exterioară, iar grosimea medie a peliculei este de 2 mm, având în compoziție ceramoclaste foarte mărunte. Fragmentul este foarte dur, cu o suprafață semi-fină și o ardere reducătoare. Grosimea acestuia este de 6,76 mm, iar incluziunile predominante sunt ceramoclastele care au dimensiuni de 1-1,5 mm, formă sub-rotunjită și o distribuție de 15%. Pasta este poroasă, frământată bine cu o omogenitate rezonabilă. Porii sunt aplatizați și paraleli cu suprafețele.
Analiza microscopică a permis identificarea ceramoclastelor refolosite, la fel ca în cazul P5 și P27. În pelicula exterioară au fost identificați oxizi de fier, carbonați și resturi vegetale.
Analiza EDX a pastei a evidențiat faptul că P31 are cea mai mică concentrație de Mg, Al, și Cl. P31 are o concentrație de carbon de 3.56%, iar concentrația de oxigen este cea mai mare, aceasta fiind de 55.62% (Grafic 12). Prezența clorului este cauzat de contaminarea probei în procesele post-depoziționale.
Prin intermediul analizei realizate pentru slip au putut fi identificate diferențe în cazul elementelor siliciu, aluminiu, carbon și oxigen. Concentrațiile de siliciu și aluminiu sunt cu 2% mai mari în slip, în timp ce în pastă, concentrația de carbon este mai mare cu 2%, iar cea de oxigen cu 3%. Concentrația de carbon din pastă indică o ardere sub 800°C, în timp ce în slip, această arată că vasul a fost supus arderile secundare.
Grafic 12. Compoziția elementală a probei P31 (pastă și slip)
P32 – Fragmentul are culoarea exterioară 7.5YR 4/1 (gri închis), cea interioară 7.5YR 5/3 (maro), iar secțiunea 7.5YR 3/1 (gri foarte închis). Fragmentul prezintă o tratare a suprafeței exterioare. Grosimea medie a peliculei este de 1 mm și are în compoziție ceramoclaste foarte mici. Fragmentul este foarte dur, cu o suprafață semi-fină și o ardere reducătoare. Grosimea acestuia este de 7,45 mm, iar incluziunile predominante sunt ceramoclastele care au dimensiuni de 0,5-1 mm, formă rotundă și o distribuție de 5%. De asemenea, în acest fragment a fost identificat un oxid de fier cu dimensiunea de 1 mm. Pasta are o porozitate redusă, este frământată bine și are o omogenitate bună. Dispunerea porilor și a incluziunilor este haotică.
Analiza microscopică a dus la identificarea mai multor oxizi de fier de dimensiuni mici și a unor carbonați. De asemenea, a mai fost identificat, ceea ce pare a fi un pigment natural de culoare portocaliu-roșiatică.
Analiza EDX a pastei a arătat că acest fragment are concentrațiile relativ echilibrate, fără ca vreun element să iasă în evidență (Grafic 13).
În cazul analizei realizate pentru slip, au fost identificate diferențe în cazul siliciului, fosforului, carbonului și oxigenului. Concentrațiile de siliciu și fosfor sunt cu 2% mai mari în pastă, iar cea de oxigen cu 3% în cazul slipului. Concentrația de carbon de 1.54% a fost identificată doar în cazul slipului, ceea ce înseamnă că vasul a fost supus unor arderi secundare.
Grafic 13. Compoziția elementală a probei P32 (pastă și slip)
Pentru acest fragment au fost făcute două analize punctuale pe un singur oxid de fier, mai exact la extremitățile acestuia (Fig. 21). P32a are o concentrație de fier de 16.91%, iar P32b de 10.47%. Spre deosebire de celelalte analize realizate pentru oxizii de fier, acesta are în compoziție mangan în proporții relativ însemnate (P32a 6.55%, iar P32b de 5.16%), ceea ce înseamnă că acesta este un oxid de mangan. Oxizii de mangan apar ca impurități nu doar în nisipuri, ci și în multe alte materiale naturale, cum ar fi luturile și solurile și, de asemenea, aceste materiale impregnează caracteristica lor principală – culoarea, care de cele mai multe ori este maro închis. În afara concentrației de fier și mangan, celelalte concentrații au variații foarte mici (Grafic 14).
Fig. 21. P32a și P32b – incluziunea analizată
Grafic 14. Compoziția elementală a probelor P32a și P32b
VII. 4. Concluzii arheometrice
Pe baza analizelor efectuate am reușit să obțin informații legate de caracteristicile lutului utilizat, de temperatura și atmosfera de ardere, metoda de realizare, incluziuni și funcționalitate.
Toate luturile conțin SiO2 (dioxid de siliciu), AlO2 (oxid de aluminiu) și NaO2 (oxid de sodiu), aceste substanțe influențând concentrațiile elementelor din olărie. Argilele conțin o serie de impurități precum nisipul cuarțos sau dioxidul de siliciu, carbonații alcalino-pământoși, sulfații, micele, oxizii și hidroxizii fierului, materialele organice și alte substanțe.
În toate probele au fost identificate Si, Al, Fe, Ca, Mg, Na, K, P, Ti și O, elemente corespunzătoare materialului litic utilizat, dar și contaminărilor din sol din timpul proceselor post-depoziționale. Si, Al, Fe, Ca, Mg, Na, K și O se găsesc în cantități mai mari față de celelalte elemente, ceea ce înseamnă că lutul utilizat conține aluminosilicați, cuarț, oxizi de fier (hematit) și feldspat.
Concentrația de peste 4% de fier a fost identificată în cinci probe, ceea ce arată că vasele au fost realizate dintr-o argilă feruginoasă, caracteristică importantă pentru o eventuală identificare a sursei de lut. O concentrație la fel de mare de fier a fost identificată în cazul slipului probei P3, iar faptul că acesta este dintr-un lut cu un conținut mare de oxizi de fier, indică surse diferite de argilă pentru slip și pastă.
În cazul fragmentelor a căror suprafață a fost tratată, compoziția dintre slip și pastă nu diferă foarte mult. Există mici deosebiri între concentrațiile de Si, Fe, O, C și P, o explicație arheometrică concretă fiind doar în cazul carbonului și fierului. Cinci probe au concentrația de siliciu mai mare în pastă, lucru cauzat, probabil, de cantitățiile mai mari de nisip utilizat ca degresant.
Concentrațiile de clor din probe sunt cauzate de contaminările cu diferite săruri pe bază de clor din sol, în timpul proceselor post-depoziționale.
Caracterul atmosferei de ardere este reducător sau oxidant. În ceea ce privește arderea reducătoare, patru fragmente au fost arse la temperaturi mai mici de 800°C (P8, P12, P27, P31), iar două dintre acestea au suferit și o reoxidare (P8, P27). Tot reducător, dar la temperaturi de peste 800°C au fost arse alte trei fragmente (P3, P28, P32), iar unul dintre ele (P28) a fost supus unei reoxidări. În cazul arderii oxidante, două probe au fost arse la temperaturi sub 800°C (P5, P22), iar unul la temperaturi care depășesc acest prag (P21). Șapte probe au fost arse într-un mediu reducător și trei într-unul oxidant. Astfel, temperatura de ardere nu a depășit 800°C în cazul a șase fragmente, acestea având concentrații de carbon în pastă de până la 7.17%. De asemenea, au fost identificate trei probe (P3, P31, P32) care prezintă urme de arderi secundare. Întrucât șase probe din zece au în compoziție carbon, ne determină să afirmăm că temperaturile de ardere nu depășeau 800°C și erau arse la foc deschis, pe pământ sau în gropi. Această afirmație este susținută, momentan, și de faptul că în situl de la Siliștea-Pe Cetățuie nu au fost identificate instalații de ardere a ceramicii.
Pe baza informațiilor teoretice și a analizei efectuate am constatat că cinci fragmente au o dispunere a porilor și incluziunilor paralelă cu suprafețele, ceea ce înseamnă că metodele de realizare utilizate ar putea fi foile de lut, tehnica bulgărilor sau a sulurilor. În cazul celorlalte cinci, acestea au o dispunere haotică a porilor și incluziunilor, astfel că posibilele metode folosite au fost fie prin bulgări, fie prin suluri. Tehnicile bulgărilor și a sulurilor pot fi identificate în ambele cazuri, ceea ce ar putea reprezenta un răspuns legat de metodele utilizate în așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie.
În cazul identificării incluziunilor din pasta ceramică, s-a stabilit prin analiza macro- și microscopică faptul că toate probele conțin ceramoclaste și nisip. Cinci probe conțin oxizi de fier, iar patru conțin pietre/silicoliți. Toate aceste incluziuni se găsesc în compoziția naturală a lutului, așadar, prezența lor în pasta poate fi una întâmplătoare. Existența oxizilor de fier în cinci din zece probe poate fi un bun indicator al sursei de materie primă utilizată în manufacturarea vaselor. Probele au un conținut de fier de peste 4%, ceea ce înseamnă că la realizarea lor a fost folosită o argilă feruginoasă. Astfel, incluziunile adăugate în mod deliberat în pasta ceramicii sunt ceramoclastele. Mai mult de atât, au fost identificate fragmente unde ceramoclastele din pastă au fost reutilizate, lucru des întâlnit în perioada Epocii Bronzului. P5, P27 și P31 au în compoziție astfel de incluziuni, cu mențiunea că în cazul P5 acestea au dimensiuni de 2-2,5 mm, iar în cazul celorlalte două probe acestea au dimensiuni de 0,5-1 mm. De asemenea, pe suprafața unor probe au fost identificate urme ale unor resturi vegetale (paie?), lucru observat și în secțiune, unde aceste urme se prezintă sub forma unor pete negre, cauzate de arderea materiei organice din pastă (pleavă, resturi vegetale tocate?).
Cele mai multe dintre probele analizate au o distribuție a incluziunilor de 5%, urmate de cele cu 25%, 15% și 30%. Dimensiunea incluziunilor preponderente este de 0,5-1,5 mm, urmate de cele cu 1-1,5 mm, 1,5-2 mm și 2-2,5 mm.
În ceea ce privește posibila funcționalitate a vaselor din care fac parte fragmentele, prin coroborarea informațiilor obținute din analiza macroscopică și EDX, am reușit să identific trei categorii de vase de gătit. În această etapă au fost luate în considerare următoarele date: grosimea peretelui vasului, cantitatea de carbon din suprafață, dar și tratările suprafețelor, urmele de arderi secundare, felul incluziunilor, dimensiunea și distribuția acestora, porozitatea, frământarea și omogenitatea pastei.
Astfel, prima categorie de vase de gătit ar avea grosimea peretelui cuprinsă între 6,00 mm și 6,76 mm (P21, P31). P31 are aplicat un slip exterior, iar P21 nu a suferit nicio tratare a suprafețelor. Concentrația de carbon din suprafața probei P21 este de 1.25%, iar cea din slipul exterior al probei P31 este de 1.33%, acesta prezentând și urme de arderi secundare. Ambele fragmente au în compoziție ceramoclaste cu dimensiuni de 0,5-1 mm, acestea având o distribuție de 5% în pastă. În cazul P31 au fost identificate ceramoclaste reciclate. Fragmentele sunt dure cu suprafața fină (P21) și foarte dure cu suprafața semi-fină (P31). Sunt poroase (P31) și cu o porozitate redusă (P21), frământate bine (P31) și foarte bine (P21), iar omogenitatea este rezonabilă (P31) și foarte bună (P21) – (Tabel 7).
Cea de a doua categorie are grosimea peretelui vasului cuprinsă între 7,45 mm și 9,60 mm (P3, P5, P12, P28, P32). Două dintre aceste fragmente prezintă tratări ale suprafeței exterioare (P12, P32), două au tratări interioare (P3, P28) și unul nu prezintă nicio tratare (P5). Concentrația de carbon din suprafața exterioară/slip este următoarea: P3 – 0%, P5 – 0.58%, P12 – 2.75%, P28 – 0.98% și P32 – 1.53%. În cazul probelor P3 și P32 au fost identificate urme de arderi secundare. Toate probele au în compoziție ceramoclaste cu diferite dimensiuni și distribuții: 0,5-1 mm cu distribuție de 5% (P28), 1-1,5 mm cu distribuții de 5%, 15% și 25% (P3, P12, P32) și 2-2,5 mm cu distribuție de 30% (P5). În cazul P5 au fost identificate ceramoclaste reutilizate. Fragmentele sunt dure (P5) și fragile (P28) cu suprafața aspră și foarte dure cu suprafața semi-fină (P3, P12, P32). Sunt foarte poroase (P5), poroase (P3, P12, P28) și cu porozitate redusă (P32). Acestea au o omogenitate bună (P3, P12, P28, P32) și foarte precară (P5), fiind frământate bine (P3, P32), rezonabil (P12, P28) și foarte precar (P5) (Tabel 8).
Categoria a treia are grosimea peretelui vasului cuprinsă între 10,70 mm și 12,65 mm (P8, P22, P27). Fragmentele din această categorie nu prezintă nicio tratare a suprafețelor, iar concentrațiile de carbon din suprafață sunt de 2.19 % (P8), 2.34% (P22) și 2.05% (P27). Incluziunile predominante sunt ceramoclastele care au dimensiuni și distribuții diferite: 0,5-1 mm și o distribuție de 25% (P27), 1,5-2 mm cu o distribuție de 15% (P22) și 2-2,5 mm cu o distribuție de 5% (P8). Fragmentele sunt dure cu o suprafață semi-fină (P8, P22, P27) și sunt poroase (P22) sau cu porozitate redusă (P8, P27). Acestea sunt frământate bine (P8, P22, P27) și au o omogenitate bună (P8, P22) și foarte bună (P27) – Tabel 9.
Tabel 7. Caracteristicile fragmentelor ceramice din prima categorie de vase de gătit
Tabel 8. Caracteristicile fragmentelor ceramice din a doua categorie de vase de gătit
Tabel 9. Caracteristicile fragmentelor ceramice din a treia categorie de vase de gătit
Așadar, în cazul primei categorii incluziunile au aceleași dimensiuni și distribuții. Aceasta ar putea reprezenta o categorie de vase de gătit de dimensiuni mici, raportat la grosimea peretelui vasului. Sunt vase rezistente, dure și bine realizate din punct de vedere al omogenității și frământării. De asemenea, concentrația maximă de carbon din suprafețe este de 1.33%, astfel, se poate presupune că acestea erau utilizate în cazul unor arderi de scurtă durată, cel mai probabil, în prepararea hranei care necesita un timp redus de gătire.
În cea de a doua categorie, dimensiunea incluziunilor crește o dată cu distribuția acestora în pastă. Raportat la grosimea peretelui vasului, aceasta ar putea fi o categorie de vase de dimensiuni medii, executate bine și mai puțin bine din punct de vedere al omogenității, porozității și frământării. Concentrația de carbon din suprafață este cuprinsă între 0.58% și 2.75%, existând posibilitatea ca acestea să fie utilizate în cazul unor arderi de durată intermediară, cel mai probabil, în cazul preparării hranei care necesită un timp de gătire mediu.
În cazul celei de a treia categorii, dimensiunea incluziunilor scade o dată cu distribuția acestora în pastă. Raportat la grosimea peretelui vasului, acestea ar face parte dintr-o categorie de vase de gătit de mari dimensiuni. Concentrația de carbon din suprafețe este cuprinsă între 2.05% și 2.34%, așadar, acestea puteau fi utilizate în cazul unor arderi de lungă durată, cel mai probabil în prepararea hranei care necesită un timp de gătire mai mare.
Analiza macroscopică furnizează date despre culoare, ardere, suprafață, duritate și incluziuni, iar cea microscopică oferă detalii legate de pastă, incluziuni și alte elemente prezente în olărie. Analiza EDX identifică compoziția elementală a ceramicii, ceea ce aduce importante informații legate de concentrațiile care se găsesc în pastă și au valoare arheometrică. Prin intermediul acestei analize se pot obține date despre temperatura și atmosfera de ardere, caracteristicile lutului din care au fost manufacturate vasele, dar și date despre o posibilă funcționalitate a acestora prin intermediul concentrațiilor diferitelor elemente.
În acest fel, pe baza unei analize multidimensionale s-au putut obține informații importante despre comunitățile care au realizat și utilizat olăria. Coroborarea datelor obținute din analiza macro- și microscopică, dar și din cea SEM-EDX, au ajutat la reconstituirea, poate parțială, a unor comportamente umane din vechime.
VII. 5. Concluzii. Interpretarea rezultatelor
În urma identificării celor trei eventuale categorii de vase de gătit, se pot reconstitui posibile comportamente ale comunităților care au locuit în așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie. Utilizarea diferitelor categorii de vase de gătit indică cunoașterea anumitor tehnologii de realizare a olăriei, încât aceasta să satisfacă și să corespundă necesităților cotidiene de preparare a hranei. Cunoașterea timpului optim de gătire a anumitor alimente și manufacturarea vaselor în conformitate cu acest aspect indică o preocupare a comunității legată de nivelul de producție, sursele de energie și timpul acordat realizării olăriei. Înțelegerea exactă a necesităților înseamnă eficientizarea producției și a tehnologiilor utilizate, în acest fel, timpul necesar realizării vaselor să fie cât mai scurt, iar tehnicile de producție să fie bune sau cele mai bune, raportat la cunoștințele generale ale perioadei.
De asemenea, dimensiunea vaselor de gătit poate fi legată de volumul de hrană preparată pentru un anumit număr de indivizi, aceasta fiind o explicație plauzibilă pentru varietatea dimensiunilor vaselor care se înscriu în aceeași formă.
Grosimea peretelui vasului ar trebui să fie direct proporțională cu perioada de timp în care se pregătește hrana și nu neapărat cu volumul acesteia. O cantitate mare de hrană care se prepară într-un timp scurt, poate fi făcută într-un vas mare, care nu are o grosime a pereților considerabilă. În schimb, chiar și o cantitate mică de hrană care necesită un timp de gătire îndelungat are nevoie de un vas rezistent la șocuri termice, cu o grosime apreciabilă a pereților. De aici poate fi dedusă nevoia facilitare procesului de realizare a vaselor, astfel încât acestea să corespundă cerințelor de performanță cerute de olăria utilizată în prepararea hranei.
Pentru susținerea acestei ipoteze au fost luate în considerare sursele de hrană identificate în urma studiul resturilor osteologice din așezarea studiată, dar și elementele de paleobotanică coroborate cu tipurile de sol din apropierea așezării studiate.
Studiul arheozoologic realizat pentru resturile faunistice din așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie a indicat prezența a șase specii de animale domestice: Bos taurus (taurine), Sus domesticus (porcine), Ovis aries (ovine), Capra hircus (caprine), Equus cabalus (cabaline) și Canis familiaris (câinele). Au fost identificate și cinci specii de animale sălbatice: Sus scrofa ferus (mistrețul), Cervus elaphus (cerbul roșu), Capreolus capreolus (căpriorul), Canis lupus (lupul) și Felix lynx (râsul), pentru acestea din urmă existând unele dubii. În ceea ce privește taurinele, materialul osteologic provenind de la această specie este cel mai numeros și reprezintă resturi menajere rezultate în urma activităților de preparare a hranei. Următoarele specii care sunt reprezentative ca număr de resturi osteologice sunt porcinele și ovicaprinele. În ceea ce privește resturile de animale sălbatice, pe primul loc se află cerbul, urmat de mistreț.
Pentru ceea ce înseamnă pedologia zonei din așezarea de la Siliștea, dar și din apropierea acesteia, solurile întâlnite sunt cernoziomurile care se află la baza dealului Cetățuia și solurile brune luvice care se găsesc pe platou și pe pantele dealului. Studiile de paleobotanică au arătat prezența și utilizarea, în Epoca Bronzului, cerealelor (grâu, orz, ovăz, secară), leguminoaselor (linte, mazăre, măzăriche), dar și a inului și a unor plante sălbatice.
Coroborarea informațiilor pedologice cu cele paleobotanice, au arătat că în zona așezării de la Siliștea-Pe Cetățuie se puteau cultiva cereale, leguminoase, in, dar cu siguranță și alte plante care puteau fi utilizate de aceste comunități.
Astfel, dieta comunității din așezarea de Pe Cetățuie era una diversă, de la proteine și lipide până la fibre și vitamine. O alimentație variată înseamnă și categorii diverse de vase utilizate pentru gătit, dar și pentru transport sau depozitare. Deoarece resturile osteologice provin preponderent de la taurine, porcine și ovicaprine, trebuie luat în considerare și timpul de gătire necesar preparării cărnii acestor animale. Este greu de crezut că această comunitate consuma doar preparate prăjite/fripte, astfel că pentru fierberea unor astfel de produse era necesar un timp îndelungat, ceea ce justifică prezența mai multor categorii de vase de gătit.
În ceea ce privește componenta ecologică care intervine în producția ceramicii, în așezarea de la Siliștea, aceasta poate fi parțial interpretată. Pentru a acoperi necesarul de lemn utilizat în arderea ceramicii, și nu numai, jumătatea nordică a platoului a fost despădurită, astfel că în acea zonă s-a produs o alunecare de teren. Așadar, componenta ecologică are un rol major în producerea bunurilor ceramice, la fel cum, din cauza acestei dependențe, mediul natural poate fi distrus.
Totuși, în ceea ce privește locul unde olăria a fost realizată, ar putea fi prezentate două posibilități: fie pe platou, în așezare, sau fie în apropierea pârăului Lipoveni.
Existența acestor două variante este determinată de accesul destul de greu din zonă (pante abrupte). Mai exact, distanța până la cursul de apă nu este mare (0,5km), dar drumul parcurs până acolo este destul de dificil. Cum în realizarea ceramicii este necesară o cantitate importantă de apă, dar și de materie primă, exista posibilitatea realizării și arderii olăriei în apropierea pârâului, iar apoi, aducerea produsului finit în așezare. Varianta realizării olăriei pe platou implică procurarea lutului, aducerea unor cantități importante de apă pentru prepararea acestuia, deci, implicând mai multe deplasări până la sursele de materie primă. Cu toate acestea, identificare spațiului în care era realizată olăria este aproape imposibilă, existând și o a treia variantă, aceea a folosirii ambelor locuri pentru manufacturarea vaselor. Acest aspect ține de eficientizarea producției și timpului acordat pentru această activitate, procurarea și prepararea materiei prime, dar și optimizarea efortului depus pentru realizarea olăriei.
Tot în ceea ce privește interpretarea datelor și contextelor arheologice, dar și a funcționalității vaselor, în așezarea de la Siliștea au fost identificate câteva cazuri foarte interesante legate de aceste aspecte. Sub unele structuri de locuire au fost găsite vase sparte pe loc, acoperite cu gresii naturale de mari dimensiuni, acestea făcând parte dintr-un posibil ritual de fundare. Vasele sunt de diferite dimensiuni, dar se înscriu în registrul de forme deja cunoscute ale culturii Costișa, așadar, acestea au avut o funcționalitate intenționată și pe parcurs au căpătat alta diferită.
Rezultatele obținute în urma analizei olăriei, împreună cu alte cercetări efectuate asupra resturilor arheozoologice și paleobotanice, au dus la interpretarea anumitor comportamente legate de realizarea vaselor comunitatea care a locuit în așezarea de la Siliștea. Prin intermediul acestor interpretări, consider că obiectivele urmărite în lucrarea de față au fost atinse, rezultatele obținute fiind înscrise în ceea ce înseamnă finalitatea istorică a unui astfel de demers.
VIII. Studiu comparativ
Pentru așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie a mai fost realizat un studiu care vizează analiza olăriei, pornind de la analiza macroscopică până cea elementală, având în vedere un lot de olărie format din 13 fragmente ceramice.
Astfel, fiind vorba despre materiale ceramice care provin din același sit, realizarea unei comparații a rezultatelor obținute cele două loturi poate oferi noi interpretări. La nivel macroscopic se pot identifica anumite modele și tipare de realizare a vaselor, iar analiza EDX
poate oferi informații despre natura lutului utilizat și poate contribui la crearea unei baze de date care să cuprindă informații legate de compoziția chimică a olăriei Epocii Bronzului din situl cercetat, dar și din alte situri care conțin materiale ceramice din aceeași perioadă.
Lotul investigat anterior va fi numit Lotul nr. 1, iar cel din lucrarea de față va fi Lotul nr. 2. Astfel, Lotul nr. 1 are un număr de 13 probe, în timp ce Lotul nr. 2 dispune doar de 10 probe, ceea ce înseamnă că unele diferențe pot fi cauzate de această discrepanță numerică. Toate datele au fost ordonate crescător pentru o mai bună vizualizare și interpretare a acestora.
VIII. 1. Analiza macroscopică
Investigarea macroscopică reprezintă acomodarea arheologului cu limbajul tehnic de specialitate și ilustrează ceea ce poate face acesta, fără a avea nevoie de analize complexe. Rezultatele obținute în urma unui astfel de demers pot fi comparate și pot furniza informații relevante pentru stabilirea unor comportamente legate de manufacturarea olăriei.
Pentru realizarea comparației macroscopice au fost luate în considerare criteriile comune utilizate în analiza ambelor loturi: culoare, suprafață, ardere, grosimea peretelui vasului, incluziunile predominante, dimensiunea, distribuția, forma și sortarea acestora.
În cazul Lotului nr. 1, culorile preponderente sunt 7.5YR și 5YR, iar în cazul celui de-al doilea lot acestea sunt 10YR și 5YR. După cum se poate observa, în ambele cazuri, fragmentele au culoarea Yellow-Reddish, existând variante de nuanță.
În ambele cazuri, suprafața fragmentelor este predominant semi-fină. În cazul Lotului nr. 1, fragmentele care au suprafața fină și cea aspră au același număr, iar în cazul lotului nr. 2, fragmentele cu suprafața aspră sunt mai numeroase, existând o singură probă cu suprafața fină.
Arderea este oxidantă și reducătoare, dar în ambele cazuri, cea din urmă este predominantă.
Grosimea peretelui vasului prezintă variații importante. În cazul primului lot analizat, dimensiunile sunt cuprinse între 4,7mm și 11,5mm, cele mai multe fragmente având grosimea cuprinsă între 5-7mm. În cazul Lotului nr. 2, dimensiunile variază de la 6,0mm la 12,5mm, preponderente fiind fragmentele care se încadrează între 9-10mm.
În ambele loturi, incluziunile predominante sunt ceramoclastele sau șamota, însă au mai fost identificate și calcarul, nisipul, oxizii de fier și diferiți carbonați.
În cazul Lotului nr. 1, dimensiunea incluziunilor este cuprinsă între <1 și 3mm, iar în cazul celui de-al doilea lot, acestea sunt cuprinse între <1 și 2,5mm. În ambele cazuri, dimensiunea predominantă a incluziunilor este cuprinsă între 1-1,5mm.
În ceea ce privește distribuția incluziunilor, sistemele folosite în cele două analize sunt ușor diferite, dar acest lucru nu afectează comparația realizată. În cazul Lotului nr. 1, distribuția incluziunilor este cuprinsă între 10%-40%, preponderentă fiind cea de 10%. În cazul celuilalt lot, aceasta variază de la 5% la 30%, iar predominantă este distribuția de 5%.
Forma incluziunilor variază de la rotunde la foarte unghiulare. Lotul nr. 1, în ordine crescătoare, are următoarele forme: sub-rotunjite, sub-unghiulare, rotunde și unghiulare. Lotul nr. 2 are, în ordine crescătoare, cele mai multe incluziuni sub-unghiulare, rotunde, sub-rotunjite și foarte unghiulare.
Sortarea incluziunilor variază de la bună până la foarte precară. În ambele cazuri, predominant, acestea au o sortare bună.
VIII. 2. Analiza elementală
Pentru realizarea acestei comparații au fost analizate modulele pastei, dar și media elementelor care au valoare arheometrică precum fierul, calciul, carbonul, titanul și fosforul.
Analiza comparativă a pastei începe cu prezentarea modulelor celor două loturi ceramice, cel din lucrarea de față (Tabel. 10) și cel din studiul realizat anterior (Tabel 11).
Tabel 10. Modulele pastei Lotului nr. 2
Tabel 11. Modulele pastei Lotului nr. 1
Modulul caustic este asemănător în ambele cazuri, existând o diferență de doar 0.3%, acesta fiind mai mare în pasta fragmentelor din Lotul nr. 2. Modulele alcalino-pământos și alcalin au diferențe de 1.5%, ambele fiind mai mici în cazul Lotului nr. 1. Dacă ținem cont de faptul că în cazul lotului cercetat anterior sunt cu trei fragmente mai mult, acestea diferențe ar fi justificabile. Astfel, în ceea ce privește modulele pastei, acestea sunt foarte asemănătoare.
Tabel 12. Concentrația elementală a Lotului nr. 2
Tabel 13. Concentrația elementală a Lotului nr. 1
Diferența dintre concentrațiile de fier este de 2%, dintre cele de titan de 0.2%, cele de fosfor de 3.0% și cele de calciu de 0.7%. După cum se poate observa, carbonul este prezent doar în cazul lotului nr. 2. De asemenea, tot în cazul acestuia, fragmentele au fost contaminate cu diferite săruri pe bază de clor din sol în timpul proceselor post-depoziționale, la fel cum în cazul celuilalt lot, un fragment are o concentrație de 12.5% de fluor care provine, cel mai sigur, dintr-o contaminare a probei.
VIII. 3. Concluzii
În urma comparației analizei macroscopice am constatat că fragmentele din ambele loturi au suprafața semi-fină, arderea reducătoare, incluziunile predominante sunt ceramoclastele, distribuția preponderentă a acestora este una redusă, forma lor variază, dar se încadrează în parametrii stabiliți, iar sortarea este una bună.
În urma comparației elementale am constatat faptul că modulele caustic, alcalino-pământos și alcalin sunt foarte asemănătoare. Diferențele existente sunt foarte mici, acestea fiind cauzate și de numărul inegal de probe din cele două loturi.
În cazul fierului, diferențele sunt de 2.1%, dar ambele loturi au concentrații peste 4% ceea ce înseamnă că lutul utilizat este unul feruginos. Carbonul a fost identificat doar în cazul Lotului ceramic nr. 2, astfel că nu pot fi obținute rezultate comparative. Concentrațiile de titan sunt asemănătoare, aici existând o diferență de 0.2%, cauzată cel mai probabil de numărul inegal de probe. Cea mai mare diferență a fost înregistrată în cazul concentrațiilor de fosfor, aceasta fiind de 3%.
În urma acestei analize comparative se poate afirma că vasele din așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie prezintă foarte multe asemănări tehnologice. Preferința pentru un anumit tip de incluziuni, dimensiunea preponderentă a acestora, distribuția și sortarea lor indiciă o preocupare pentru calitatea și funcționalitatea vaselor. În cazul Lotului nr. 1, fragmentele ceramice sunt tipice, fiind încadrate cultural, dar cu toate acestea, nu se observă nicio diferență între olăria Costișa și cea Monteoru, nefiind identificat niciun model cultural în ceea ce privește realizarea olăriei.
Comparația elementală a relevat faptul că ambele loturi de olărie au fost realizate utilizându-se aceeași sursă de materie primă și că fragmentele de olărie provin din același sit. Acestea au fost realizate în așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie, fără să existe în loturile analizate fragmente care să provină de la vase importate din alte așezări.
IX. Baza de date
Baza de date utilizată pentru analiză este formată din 10 fragmente ceramice, pentru care a fost realizată o fișă standard care conține informațiile ce au fost obținute în urma analizei macroscopice.
Pentru fiecare fragment a fost realizată o fișă ce cuprinde următoarele informații: numărul probei, proveniența/secțiunea, anul, adâncimea, culoarea conform catalogului Munsell, fotografie (interior-exterior, secțiune), desen, grosimea peretelui vasului, culoarea secțiunii (Munsell), tratarea suprafețelor și grosimea medie a peliculei, duritate (fragil, dur, foarte dur), suprafața (fină, semi-fină, abrazivă), ardere, incluziuni (distribuția pe unitatea de suprafață, dimensiune, fel, formă, sortare) și pasta (porozitate, frământare și omogenitate). Toate aceste criterii au fost explicate în capitolul de analiză arheometrică.
Aceste fișe și-au dovedit utilitatea și în lucrarea de licență, astfel că au fost păstrate criteriile utilizate atunci, dar au mai fost adăugate și completate informații necesare într-o analiză mai complexă.
Concluzii
Locurile înalte apărate natural au atras comunitățile Bronzului Mijlociu, fapt deja bine cunoscut. Relieful natural al depresiunii Cracău-Bistrița a favorizat amplasarea așezărilor pe „fortificațiile” naturale care beneficiau de avantaje defensive și vizibilitate. Pe lângă relieful favorabil, resursele aflate la dispoziție au reprezentat un factor dominant pentru densitatea de locuire din zona de interes în perioada mijlocie a Epocii Bronzului.
Promontoriul pe care este situată așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie corespunde, din toate punctele de vedere, cu preferințele comunităților epocii bronzului. Aceasta este protejată natural pe trei laturi, dar există și un șanț de apărare antropic, vizibil și astăzi. În apropiere există și două izvoare de slatină care se află la o distanță ce permite exploatarea și soluri utilizabile pentru agricultură. De asemenea, există o sursă de apă care putea fi utilizată pentru consum și pentru realizarea olăriei și, deopotrivă, depozite de lut care puteau să constituie surse de materie primă pentru manufacturarea acesteia. Astfel așezarea dispune de resurse importante pentru subzistență, dar și surse de materie primă pentru realizarea artefactelor ceramice.
În cea de-a două jumătate a secolului trecut preocupările legate de periodizare și cronologie au devenit din ce în ce mai numeroase, ca urmare a apariției unor noi metode de datare, cea mai folosită fiind datarea cu radiocarbon. Pentru grupurile ceramice Costișa și Monteoru a fost utilizată metoda radiocarbon C14. Informațiile obținute din acest tip de analiză din materialul arheologic de la Siliștea sunt în concordanță cu cele din așezarea eponimă, existând posibilitatea ca cele două așezări să fi fost contemporane. Totuși, problema care rămâne în discuție este cea a diferențelor stratigrafice dintre cele două situri. În situl eponim, nivelul de locuire Costișa este clar suprapus de cel Monteoru Ic2-Ib, pe când în situl de la Siliștea materialele ceramice aparținând acestor două culturi nu sunt diferențiate stratigrafic.
În ultimele trei decenii, tehnicile și metodele specifice științelor exacte care au fost utilizate în analiza olăriei pe plan internațional au dus la obținerea unor rezultate remarcabile, lucru care se va întâmpla, cu o mică întârziere, și în România. În perioada de început a arheometriei românești, aceasta era dominată de contribuțiile științelor exacte, arheologii având o contribuție redusă. În ceea ce privește analiza ceramică, se observă o creștere a numărului de contribuții care se referă la acest domeniu din prima etapă până în prezent.
Analiza olăriei Epocii Bronzului poate aduce contribuții importante care să asigure un discurs neutru bazat pe date concrete și analize interdisciplinare. Cercetările viitoare vor putea contribui la realizarea unei baze de date comune, care să ofere informații ce pot fi utilizate pentru compararea olăriei din diferite situri în vederea identificării unor surse de materie primă, tehnologii de prelucrare și ardere.
Deși interdisciplinaritatea în domeniul analizei olăriei există, discursurile arheologilor și a cercetătorilor din domeniul științelor exacte sunt uneori paralele, acestea având multe inadvertențe cauzate de lipsa unei comunicări. Arheologul primește un buletin de analiză căruia, de cele mai multe ori, nu îi este dat un înțeles istoric, arheologic, acesta fiind inserat pur și simplu în text. Pe de cealaltă parte, cercetătorul din cadrul unor discipline exacte evită interpretarea datelor din cauza lipsei cunoștințelor necesare, astfel se creează o discrepanță în finalitatea interdisciplinară a unui discurs comun.
Principalul scop al aplicării științelor fizice și chimice în studiul ceramicii este reprezentat de contribuția la recunoașterea ciclului de viață de la producere, distribuție și folosință până la părăsire pentru a ajuta la interpretarea acestui lanț de operațiuni necesare pentru realizarea olăriei de către oamenii implicați în acest proces.
Pe baza analizelor efectuate am reușit să obțin informații legate de caracteristicile lutului utilizat, de temperatura și atmosfera de ardere, metoda de realizare, incluziuni și funcționalitate, iar în urma coroborării acestor date, am oferit o interpretare a comportamentelor implicate în aceste procese.
În toate probele au fost identificate Si, Al, Fe, Ca, Mg, Na, K, P, Ti și O, elemente corespunzătoare materialului litic utilizat, dar și contaminărilor din sol din timpul proceselor post-depoziționale. Si, Al, Fe, Ca, Mg, Na, K și O se găsesc în cantități mai mari față de celelalte elemente, ceea ce înseamnă că lutul utilizat conține aluminosilicați, cuarț, oxizi de fier (hematit) și feldspat.
Concentrația de peste 4% de fier a fost identificată în cinci probe, ceea ce arată că vasele au fost realizate dintr-o argilă feruginoasă, caracteristică importantă pentru o eventuală identificare a sursei de lut. O concentrație la fel de mare de fier a fost identificată în cazul unui slip (P3), iar faptul că acesta este dintr-un lut cu un conținut mare de oxizi de fier, indică existența mai multor surse sau o sursă diferită de argilă pentru slip și pastă.
În cazul fragmentelor cărora li s-a aplicat o tratare a suprafețelor, concentrația elementelor din compoziția slipului și a pastei nu diferă foarte mult. Există mici deosebiri între concentrațiile de Si, Fe, O, C și P, iar o explicație arheometrică poate fi oferită doar în cazul carbonului și fierului. Cinci probe au concentrația de siliciu mai mare în pastă, lucru datorat, probabil, cantității mai mari de nisip utilizat ca degresant.
Concentrațiile de clor din probe sunt cauzate de contaminările cu diferite săruri pe bază de clor din sol, în timpul proceselor post-depoziționale.
Caracterul atmosferei de ardere este reducător sau oxidant. În ceea ce privește arderea reducătoare, patru fragmente au fost arse la temperaturi mai mici de 800°C (P8, P12, P27, P31), iar două dintre acestea au suferit și o reoxidare (P8, P27). Tot reducător, dar la temperaturi de peste 800°C au fost arse alte trei fragmente (P3, P28, P32), iar unul dintre ele (P28) a fost supus unei reoxidări. În cazul arderii oxidante, două probe au fost arse la temperaturi sub 800°C (P5, P22), iar unul la temperaturi care depășesc acest prag (P21). Șapte probe au fost arse într-un mediu reducător și trei într-unul oxidant. Astfel, temperatura de ardere nu a depășit 800°C în cazul a șase fragmente, acestea având concentrații de carbon în pastă de până la 7.17%. De asemenea, au fost identificate trei probe (P3, P31, P32) care prezintă urme de arderi secundare. Întrucât șase probe din zece au în compoziție carbon, ne determină să afirmăm că temperaturile de ardere nu depășeau 800°C și erau arse la foc deschis, pe pământ sau în gropi. Această afirmație este susținută, momentan, și de faptul că în situl de la Siliștea-Pe Cetățuie nu au fost identificate instalații de ardere a ceramicii.
Pe baza informațiilor teoretice și a analizei efectuate am constatat că cinci fragmente au o dispunere a porilor și incluziunilor paralelă cu suprafețele, ceea ce înseamnă că metodele de realizare utilizate ar putea fi foile de lut, tehnica bulgărilor sau a sulurilor. În cazul celorlalte cinci, acestea au o dispunere haotică a porilor și incluziunilor, astfel că au fost utilizate fie tehnica sulurilor, fie a bulgărilor. Tehnicile bulgărilor și a sulurilor pot fi identificate în ambele cazuri, ceea ce ar putea oferi un răspuns legat de metodele utilizate în așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie.
În cazul identificării incluziunilor din pasta ceramică, s-a stabilit prin analizele macro- și microscopică faptul că toate probele conțin ceramoclaste și nisip. Cinci probe conțin oxizi de fier, iar patru conțin pietre/silicoliți. Toate aceste incluziuni se găsesc în compoziția naturală a lutului, așadar, prezența lor în pasta poate fi una întâmplătoare. Astfel, incluziunile adăugate în mod deliberat în pasta ceramicii sunt ceramoclastele. Mai mult decât atât, au fost identificate fragmente unde ceramoclastele din pastă au fost reutilizate, lucru des întâlnit în perioada Epocii Bronzului. P5, P27 și P31 au în compoziție astfel de incluziuni, cu mențiunea că în cazul P5 acestea au dimensiuni de 2-2,5 mm, iar în cazul celorlalte două probe acestea au dimensiuni de 0,5-1 mm. De asemenea, pe suprafața unor probe au fost identificate urme ale unor resturi vegetale (paie?), lucru observat și în secțiune, unde aceste urme se prezintă sub forma unor pete negre, cauzate de arderea materiei organice din pastă (pleavă, resturi vegetale tocate?). Cele mai multe dintre probele analizate au o distribuție a incluziunilor de 5%, urmate de cele cu 25%, 15% și 30%. Dimensiunea preponderentă a incluziunilor este de 0,5-1,5 mm, urmate de cele cu 1-1,5 mm, 1,5-2 mm și 2-2,5 mm.
În ceea ce privește posibila funcționalitate a vaselor din care fac parte fragmentele, prin coroborarea informațiilor obținute din analiza macroscopică și EDX, am reușit să identific trei categorii de vase de gătit. În această etapă au fost luate în considerare următoarele date: grosimea peretelui vasului, cantitatea de carbon din suprafață, dar și tratările suprafețelor, urmele de arderi secundare, felul incluziunilor, dimensiunea și distribuția acestora, porozitatea, frământarea și omogenitatea pastei.
Astfel, prima categorie de vase de gătit ar avea grosimea peretelui cuprinsă între 6,00 mm și 6,76 mm (P21, P31). P31 are aplicat un slip exterior, iar P21 nu a suferit nicio tratare a suprafețelor. Concentrația de carbon din suprafața probei P21 este de 1.25%, iar cea din slipul exterior al probei P31 este de 1.33%, acesta prezentând și urme de arderi secundare. Ambele fragmente au în compoziție ceramoclaste cu dimensiuni de 0,5-1 mm, acestea având o distribuție de 5% în pastă. În cazul P31 au fost identificate ceramoclaste reciclate. Fragmentele sunt dure cu suprafața fină (P21) și foarte dure cu suprafața semi-fină (P31). Sunt poroase (P31) și cu o porozitate redusă (P21), frământate bine (P31) și foarte bine (P21), iar omogenitatea este rezonabilă (P31) și foarte bună (P21).
Cea de a doua categorie are grosimea peretelui vasului cuprinsă între 7,45 mm și 9,60 mm (P3, P5, P12, P28, P32). Două dintre aceste fragmente prezintă tratări ale suprafeței exterioare (P12, P32), două au tratări interioare (P3, P28) și unul nu prezintă nicio tratare (P5). Concentrația de carbon din suprafața exterioară/slip este următoarea: P3 – 0%, P5 – 0.58%, P12 – 2.75%, P28 – 0.98% și P32 – 1.53%. În cazul probelor P3 și P32 au fost identificate urme de arderi secundare. Toate probele au în compoziție ceramoclaste cu diferite dimensiuni și distribuții: 0,5-1 mm cu distribuție de 5% (P28), 1-1,5 mm cu distribuții de 5%, 15% și 25% (P3, P12, P32) și 2-2,5 mm cu distribuție de 30% (P5). În cazul P5 au fost identificate ceramoclaste reutilizate. Fragmentele sunt dure (P5) și fragile (P28) cu suprafața aspră și foarte dure cu suprafața semi-fină (P3, P12, P32). Sunt foarte poroase (P5), poroase (P3, P12, P28) și cu porozitate redusă (P32). Acestea au o omogenitate bună (P3, P12, P28, P32) și foarte precară (P5), fiind frământate bine (P3, P32), rezonabil (P12, P28) și foarte precar (P5).
Categoria a treia are grosimea peretelui vasului cuprinsă între 10,70 mm și 12,65 mm (P8, P22, P27). Fragmentele din această categorie nu prezintă nicio tratare a suprafețelor, iar concentrațiile de carbon din suprafață sunt de 2.19 % (P8), 2.34% (P22) și 2.05% (P27). Incluziunile predominante sunt ceramoclastele care au dimensiuni și distribuții diferite: 0,5-1 mm și o distribuție de 25% (P27), 1,5-2 mm cu o distribuție de 15% (P22) și 2-2,5 mm cu o distribuție de 5% (P8). Fragmentele sunt dure cu o suprafață semi-fină (P8, P22, P27) și sunt poroase (P22) sau cu porozitate redusă (P8, P27). Acestea sunt frământate bine (P8, P22, P27) și au o omogenitate bună (P8, P22) și foarte bună (P27).
Așadar, în cazul primei categorii incluziunile au aceleași dimensiuni și distribuții. Aceasta ar putea reprezenta o categorie de vase de gătit de dimensiuni mici, raportat la grosimea peretelui vasului. Sunt vase rezistente, dure și bine realizate din punct de vedere al omogenității și frământării. De asemenea, concentrația maximă de carbon din suprafețe este de 1.33%, astfel, se poate presupune că acestea erau utilizate în cazul unor arderi de scurtă durată, cel mai probabil, în prepararea hranei care necesita un timp redus de gătire.
În cea de a doua categorie, dimensiunea incluziunilor crește o dată cu distribuția acestora în pastă. Raportat la grosimea peretelui vasului, aceasta ar putea fi o categorie de vase de dimensiuni medii, executate bine și mai puțin bine din punct de vedere al omogenității, porozității și frământării. Concentrația de carbon din suprafață este cuprinsă între 0.58% și 2.75%, existând posibilitatea ca acestea să fie utilizate în cazul unor arderi de durată intermediară, cel mai probabil, în cazul preparării hranei care necesită un timp de gătire mediu.
În cazul celei de a treia categorii, dimensiunea incluziunilor scade o dată cu distribuția acestora în pastă. Raportat la grosimea peretelui vasului, acestea ar face parte dintr-o categorie de vase de gătit de mari dimensiuni. Concentrația de carbon din suprafețe este cuprinsă între 2.05% și 2.34%, așadar, acestea puteau fi utilizate în cazul unor arderi de lungă durată, cel mai probabil în prepararea hranei care necesită un timp de gătire mai mare.
În urma identificării celor trei eventuale categorii de vase de gătit, se pot reconstitui posibile comportamente ale comunităților care au locuit în așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie. Utilizarea diferitelor categorii de vase de gătit indică cunoașterea anumitor tehnologii de realizare a olăriei, încât aceasta să satisfacă și să corespundă necesităților cotidiene de preparare a hranei. Cunoașterea timpului optim de gătire a anumitor alimente și manufacturarea vaselor în conformitate cu acest aspect indică o preocupare a comunității legată de nivelul de producție, sursele de energie și timpul acordat realizării olăriei. Înțelegerea exactă a necesităților înseamnă eficientizarea producției și a tehnologiilor utilizate, în acest fel, timpul necesar realizării vaselor să fie cât mai scurt, iar tehnicile de producție să fie bune sau cele mai bune, raportat la cunoștințele generale ale perioadei.
De asemenea, dimensiunea vaselor de gătit poate fi legată de volumul de hrană preparată pentru un anumit număr de indivizi, aceasta fiind o explicație plauzibilă pentru varietatea dimensiunilor vaselor care se înscriu în aceeași formă.
Grosimea peretelui vasului ar trebui să fie direct proporțională cu perioada de timp în care se pregătește hrana și nu neapărat cu volumul acesteia. O cantitate mare de hrană care se prepară într-un timp scurt, poate fi făcută într-un vas mare, care nu are o grosime a pereților considerabilă. În schimb, chiar și o cantitate mică de hrană care necesită un timp de gătire îndelungat are nevoie de un vas rezistent la șocuri termice, cu o grosime apreciabilă a pereților. De aici poate fi dedusă necesitatea de facilitare a realizării vaselor, astfel încât acestea să corespundă cerințelor de performanță cerute de olăria utilizată în prepararea hranei.
Pentru susținerea acestei ipoteze au fost luate în considerare sursele de hrană identificate în urma studiul resturilor osteologice din așezarea studiată, dar și elementele de paleobotanică coroborate cu tipurile de sol din apropierea așezării studiate. Astfel, dieta comunității din așezarea de Pe Cetățuie era una diversă, de la proteine și lipide până la fibre și vitamine. O alimentație variată înseamnă și categorii diverse de vase utilizate pentru gătit, dar și pentru transport sau depozitare. Deoarece resturile osteologice provin preponderent de la taurine, porcine și ovicaprine, trebuie luat în considerare și timpul de gătire necesar preparării cărnii acestor animale. Este greu de crezut că această comunitate consuma doar preparate prăjite, astfel că pentru fierberea unor astfel de produse era necesar un timp îndelungat, ceea ce justifică prezența mai multor categorii de vase de gătit.
În ceea ce privește componenta ecologică care intervine în producția ceramicii, în așezarea de la Siliștea aceasta poate fi parțial interpretată. Pentru a acoperi necesarul de lemn utilizat în arderea ceramicii, și nu numai, jumătatea nordică a platoului a fost despădurită, astfel că în acea zonă s-a produs o alunecare de teren. Totuși, în ceea ce privește locul unde olăria a fost realizată, ar putea fi prezentate două posibilități: fie pe platou, în așezare, sau fie în apropierea pârăului Lipoveni. Existența acestor două variante este determinată de accesul destul de greu din zonă (pante abrupte). Mai exact, distanța până la cursul de apă nu este mare (0,5km), dar drumul parcurs până acolo este destul de dificil. Cum în realizarea ceramicii este necesară o cantitate importantă de apă, dar și de materie primă, exista posibilitatea realizării și arderii olăriei în apropierea pârâului, iar apoi, aducerea produsului finit în așezare. Varianta realizării olăriei pe platou implică procurarea lutului, aducerea unor cantități importante de apă pentru prepararea acestuia, deci, implicând mai multe deplasări până la sursele de materie primă. Cu toate acestea, identificare spațiului în care era realizată olăria este aproape imposibilă, existând și o a treia variantă, aceea a folosirii ambelor locuri pentru manufacturarea vaselor. Acest aspect ține de eficientizarea producției și a timpului acordat pentru această activitate, procurarea și prepararea materiei prime, dar și optimizarea efortului depus pentru realizarea olăriei.
Tot în ceea ce privește interpretarea datelor și contextelor arheologice, dar și a funcționalității olăriei, în așezarea de la Siliștea au fost identificate câteva cazuri foarte interesante legate de aceste aspecte. Sub unele structuri de locuire au fost găsite vase sparte pe loc, acoperite cu gresii naturale de mari dimensiuni, acestea făcând parte dintr-un posibil ritual de fundare. Vasele sunt de diferite dimensiuni, dar se înscriu în registrul de forme deja cunoscute ale grupului ceramic Costișa, așadar, acestea au avut o funcționalitate intenționată și pe parcurs au căpătat alta diferită.
Rezultatele obținute în urma analizei olăriei, împreună cu alte cercetări efectuate asupra resturilor arheozoologice și paleobotanice, au dus la interpretarea anumitor comportamente legate de realizarea vaselor ale comunității Costișa din așezarea de la Siliștea. Prin intermediul acestor interpretări, am dorit ca rezultatele obținute să poată fi înscrise în ceea ce înseamnă finalitatea istorică a unui astfel de demers.
În lucrarea de față, pe lângă obținerea unor date despre realizarea olăriei preistorice și determinarea unor aspecte legate de această activitate, s-a încercat și evidențierea unor standarde necesare în analiza arheologică actuală. Implementarea unor astfel de norme în analiza olăriei are ca scop obținerea unor informații care pot fi cuantificate și care să permită interpretări detaliate și comparații realiste. Aceste standarde sunt cu atât mai importante pentru că ele pot fi utilizate de către arheolog, acesta fiind capabil să efectueze o analiză macroscopică cuprinzătoare pe baza căreia pot fi realizate observații organizate, cuantificabile și comparabile.
Astfel, pe baza analizelor macroscopice întreprinse pentru olăria din așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie, s-a realizat o comparație între loturile ceramice investigate. În urma acesteia, am constatat că fragmentele din ambele loturi au suprafața semi-fină, arderea reducătoare, incluziunile predominante sunt ceramoclastele, distribuția preponderentă a acestora este una redusă, forma lor variază, dar se încadrează în parametrii stabiliți, iar sortarea este una bună.
Demersul comparativ a inclus și analiza elementală, astfel am constatat faptul că modulele caustic, alcalino-pământos și alcalin sunt foarte asemănătoare. Diferențele existente sunt foarte mici, acestea fiind cauzate, cel mai probabil, de numărul inegal de probe din cele două loturi.
În cazul fierului, diferențele sunt de 2.1%, dar ambele loturi au concentrații peste 4%, ceea ce înseamnă că lutul utilizat este unul feruginos. Carbonul a fost identificat doar în cazul Lotului ceramic nr. 2, astfel că nu pot fi obținute rezultate comparative. Concentrațiile de titan sunt asemănătoare, aici existând o diferență de 0.2%, cauzată cel mai probabil de numărul inegal de probe. Cea mai mare diferență a fost înregistrată în cazul concentrațiilor de fosfor, aceasta fiind de 3%.
În urma acestei analize comparative se poate observa că vasele din așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie prezintă foarte multe asemănări tehnologice. Preferința pentru un anumit tip de incluziuni, dimensiunea preponderentă a acestora, distribuția și sortarea lor indică o preocupare pentru calitatea și funcționalitatea vaselor, dar și faptul că exista o „rețetă” pentru manufacturarea olăriei, sugerând deținerea unor abilități tehnologice cu privire la această activitate. În cazul Lotului nr. 1, fragmentele ceramice sunt tipice, fiind încadrate cultural, dar cu toate acestea, nu se observă nicio diferență între olăria Costișa și cea Monteoru, nefiind identificat niciun model cultural în ceea ce privește realizarea olăriei.
Comparația elementală a relevat faptul că ambele loturi de olărie au fost realizate utilizându-se aceeași sursă de materie primă și că fragmentele de olărie provin din același sit. Acestea au fost realizate în așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie, fără să existe în loturile analizate fragmente care să provină de la vase importate din alte așezări.
Abrevieri
Angvstia – Angvstia, Muzeul Carpaților Răsăriteni, Sfântu Gheorghe.
Archaeometry – University of Oxford, Oxford.
ArhMold – Arheologia Moldovei, Institutul Arheologie Iași, București.
BCMI – Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, București.
BCȘS – Buletinul Cercurilor Științifice Studențești, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia.
BMA – Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, Complexul Muzeal Județean Neamț, Piatra-Neamț.
BMN – Bibliotheca Musei Napocensis, Muzeul de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca.
CA – Current Anthropology, University of Chicago, Chicago.
CCA – Cronica Cercetărilor Arheologice din România, București.
CI – Cercetări Istorice, Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași.
Dacia N.S – Dacia. Revue d'archéologie et d'histoire ancienne, Nouvelle Seriè, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București.
Danubius – Muzeul de Istorie Galați, Galați.
EAIVR – Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României, București.
IJCS – International Journal of Conservation Science, „Alexandru Ioan Cuza” University, Iași.
JAMT – Journal of Archaeological Method and Theory, Springer US.
JAS – Journal of Archaeological Science, Elsevier.
JFA – Journal of Field Archaeology, Boston University Scholarly Publications, Boston.
MCA – Materiale și Cercetări Arheologice, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București.
MemAnt – Memoria Antiquitatis, Complexul Muzeal Județean Neamț, Piatra-Neamț.
MSȘIA – Memoriile Secției de Științe Istorice și Arheologice, Academia Română, București.
Microchemical Journal – Microchemical Journal, Elseiver.
RevIst – Revista de Istorie, București.
RPSS – Revista de Politica Științei și Scientomerie-Serie Nouă, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare , Măgurele.
SAA – Studia Antiqua et Archaeologica, Iași.
SCIV(A) – Studii și Cercetări de Istorie Veche (și Arheologie), Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București.
STUDIA UBB CHEMIA – Studia Universitatis Babeș-Bolyai Chemia, Cluj-Napoca.
STUDIA UBB GEOLOGIA – Studia Universitatis Babeș-Bolyai Geologia, Cluj-Napoca.
Bibliografie
ALEXIANU, M., WELLER, O., BRIGAND, R., Izvoarele de apă sărată din Moldova subcarpatică. Cercetări entoarheologice, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007.
ANDRIEȘESCU, I., Asupra epocei de bronz din România, BCMI, VIII, 32, 1915, p. 154-169.
ANGHEL, D., Influența condițiilor de ardere asupra ceramicii, BCȘS, 6, 2000, p. 171-173.
BERCIU, D., Zorile istoriei în Carpați și la Dunăre, Editura Științifică, București, 1966.
BENEA, M., DIACONU, V., DUMITROAIA, Gh., Preliminary data on Bronze Age pottery from Săvești (Neamț county, Romania), STUDIA UBB CHEMIA, LX, 1, 2015, p. 89-98.
BOLOHAN, N., MUNTEANU, R., DUMITROAIA, Gh., Siliștea, com. Români, jud. Neamț, CCA (Campania 2000), 2001, p. 229.
BOLOHAN, N., MUNTEANU, E.R., Sat Siliștea, com. Români, jud. Neamț, în: Cavruc, V., Dumitroaia, Gh. (coord.), Cultura Costișa în contextul Epocii Bronzului din România, Editura „Constantin Matasă”, Piatra-Neamț, 2001, p. 47-50.
BOLOHAN, N., MUNTEANU, R., DUMITROAIA, Gh., Siliștea, com. Români, jud. Neamț, CCA (Campania 2001), p. 287-289.
BOLOHAN, N., Siliștea, com. Români, jud. Neamț, CCA (Campania 2002), 2003, p. 292-293.
BOLOHAN, N., Siliștea, com. Români, jud. Neamț, CCA (Campania 2003), 2004, p. 309-311.
BOLOHAN, N., Recent Discoveries Belonging to Early/Middle Bronze Age in Central Moldavia, ArhMold, XXVI, 2003 (2004), p. 195-206.
BOLOHAN, N., CREȚU, C., Recent discoveries belonging to Early/Middle Bronze Age in Central Moldova, în: Niculiță, I., Zanoci, A., Băț, M. (eds.), Thracians and Circumpontic World, I, Cartdidact, Chișinău, 2004, p. 55-76.
BOLOHAN, N., “All in one”. Issues of Methodology, Paradigms and radiocarbon Datings Concerning the Outer Eastern Carpathian Area, în: Bolohan, N., Mățău, F., Tencariu, A.-F. (eds.), Signa Praehistorica. Studia in honorem magistri Attila László septuagesimo anno. Honoraria, 9, Iași, 2010, p. 229-244.
BOLOHAN, N., On clay and pots in the Middle Bronze Age. A case study from Siliștea-Pe Cetățuie, Neamț County, în: Rezi, B., Németh, R.E., Berecki, S. (eds.), Bronze Age crafts and craftsmen in the Carpathian Basin, Editura Mega, Târgu Mureș, 2013, p. 33-56.
BOLOHAN, N., ASĂNDULESEI, A., Middle Bronze Age Beyond the Eastern Fringe of the Carpathian Basin, în: Heyd, V., Kulcsár, G., Szeverényi, V., (eds.), Transitions to the Bronze Age, Budapest, 2013, p. 339-356.
BOLOHAN, N., GAFINCU, A., STOLERIU, I., Middle Bronze Age Chronology East of the Carpathian Area. A Bayesian Model, în: Németh, R. E., Rezi, B. (eds.), Bronze Age Chronology in the Carpathian Basin. Proceedings of the International Colloquium from Târgu Mureș, Editura Mega, Târgu Mureș, 2015, p. 131-146.
CACKETTE, M., D'AURIA, J. M., SNOW, B. E., Examining carthware vessel function by elemental phosphorus content, CA, vol. 28, no. 1, feb. 1987, p. 121-127.
CÂRCIUMARU, M., Paleoetnobotanica. Studii în istoria și preistoria României, Editura Helios, Iași, 1996.
CONSTANTINESCU, B., FRANGOPOL, P.T., Fizica și Arheometria (Physics and Archaeometry), RPSS, vol. 1, no. 4, Decembrie 2012, p. 299-337.
CONSTANTINESCU, B., FRANGOPOL, P.T., Al cincilea Simpozion Balcanic de Arheometrie (The fifth Balcanic Symposium on Archaeometry), RPSS, vol. 5, no. 4, 2016, p. 299-301.
COSTIN, L.C., The Use of Ethnoarchaeology for the Archaeological Study of Ceramic Production, JAMT, vol. 7, no. 4, 2000, p. 377-403.
DUMITRECU, V., VULPE, A., Dacia înainte de Dromihete, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988.
ELLIS, L., The Cucuteni-Tripolye Culture. A study in Technology and the Origins of Complex Society, B.A.R international series, 217, Oxford, 1984.
FLORESCU, M., Problèmes de la civilisation de Costișa á la lumière du sondage de Borlești, Dacia N.S., XIV, 1970, p. 51-81.
FORTE, V., CESARO, S.N., MEDEGHINI, L., Cooking traces on Copper Age pottery from central Italy: An integrated approach comparising use wear analysis, spectroscopic analysis and experimental archaeology, JAS: Reports 18 (2018), p. 121-138.
FRANGOPOL, P.T., CONSTANTINESCU, B., Arheometria și moștenirea culturală a României, în: Frangopol, P.T., Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România, vol. 4, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2011, p. 140-149.
GHERGARI, L., LAZAROVICI, Gh., IONESCU, C., TĂMAȘ, T., Studii geoarheologice asupra unor artefacte ceramice din Neoliticul Timpuriu din România: Stațiunea de la Lunca-Poiana Slatinii, jud. Neamț, Angvstia, 4, 1999, p. 1-7.
GHERGARI, L., STÂNCEL, C., A mineralogical study of Late Bronze Age ceramics from Palatea (Transylvania, Romania), STUDIA UBB GEOLOGIA, 57 (1), 2012, p. 13-21.
GOFFER, Z., Archaeological Chemistry, Second Edition, A John Wiley & Sons INC, New Jersey, 2007.
GRIFFITHS, D., The role of interdisciplinary science in the study of ancient pottery, ISR, 24, 4, 2001, p. 301-324.
HARDING, A.F., European Societies in the Bronze Age, Cambridge University Press, Cambridge, 2000.
HOECK, V., IONESCU, C., GHERGARI, L., PRECUP, C., Towards mineralogical and geochemical reference groups for some Bronze Age ceramics from Transylvania (Romania), STUDIA UBB GEOLOGIA, 54 (2), 2009, p. 41-51.
IONESCU, C., GHERGARI, L., HORGA, M., RĂDULESCU, G., Early Medieval ceramics from Viile Tecii archaeological site (Romania): an optical and XRD study, STUDIA UBB GEOLOGIA, 52 (2), 2007, p. 29-35.
IONESCU, C., Introduction into the mineralogy and petrography of ancient ceramics (arheoceramics) – Erasmus Program, University Paris East, January, 2008.
JOUKOWSKY, M., A complete Manual of Field Archaeology. Tools and Techniques of Field Work for Archaeologists, Prentice-Hall INC, New Jersey, 1980.
KREITER, A., Tehnological Choices and Material Menings: Analyses of Early and Middle Bronze Age Ceramics from Hungary, Thesis for the degree of Doctor of Philosophy, University of Southampton, Faculty of Arts, School of Humanities, 2005.
KULKOVA, M., KULKOV, A., The identification of organic temper in Neolithic pottery from Russia and Belarus, The Old Potter's Alamanch, vol. 20, no.1, September, 2016, p. 2-12.
LAZAROVICI, Gh., GHERGARI, L., IONESCU, C., Artefacte ceramice din neoliticul mijlociu în Transilvania: cultura CCTLNI din stațiunea Zău (jud. Mureș), Angvstia, 7, 2002, p. 7-18.
LUPAȘCU, Gh., Depresiunea subcarpatică Cracău-Bistrița. Studiu Pedogeografic, Editura Corson, Iași, 1996.
MATSON, R.F., Achaeological Ceramics and the Physical Sciences: Problem Definition and Results, JFA, vol. 8, nr. 4, 1981, p. 447-456.
MAXIM, Z., Simpozioanele de Arheometrie. Cluj-Napoca 1987-2007, în: Maxim, Z., Bindea, D., Săsăran, L. (eds.), Arheometrie în România (1987-2007), vol. 3, BMN, XXVII, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2008, p. 1-45.
MORINTZ, S., Contribuții arheologice la istoria tracilor timpurii (I). Epoca bronzului în spațiul carpato-balcanic, Editura Academiei Române, București, 1978.
MORINTZ, S., ROMAN, P.I., Bronz, în: Preda, C. (coord.), EAIVR, vol. I, A-C, Editura Enciclopedică, București, 1994, p. 212.
MUNTEANU, R., Începutul epocii bronzului mijlociu în depresiunile marginale ale Carpaților Orientali, BMA, XXIV, Editura „Constantin Matasă”, Piatra-Neamț, 2010.
NESTOR, I., PETRECU-DÎMBOVIȚA, M., Începuturile societății gentilice patriarhale și ale destrămării orânduirii comunei primitive. Epoca bronzului, în: Daicoviciu, C. (redactor responsabil), Istoria României, vol. I, Editura Academiei Române, București, 1960, p. 90-132.
ORTON, C., TYRES, P., VINCE, A., Pottery in archaeology, University Press, Cambridge, 1994.
PÂRVAN, V., Getica. O protoistorie a Daciei, Cultura Națională, București, 1926.
PETRESCU-DÎMBOVIȚA, M., Scurtă istorie a Daciei preromane, Editura Junimea, Iași, 1978.
POLLARD, M., BATT, C., STERN, B., YOUN, S.M.M., Analitical Chemistry in Archaeology, Cambridge University Press, New York, 2007.
POPESCU, A.-D., Contextele, cronologia și analogiile unor piese de os decorative din Moldova, Danubius XXXI, Supliment, Studii și Cercetări privind Arheologia Spațiului Nord-Vest Pontic. In honorem Nicu Mircea septuagenarii, Editura Muzeului de Istorie Galați, Galați, 2013, p. 197-202.
POPESCU, D., POPESCU, L., DULUCHEANU, C., NICULICĂ, B. P., Ceramica din așezarea de la Adâncata-Sub Pădure (jud. Suceava), în: Niculică, B. P., Epoca Bronzului în Podișul Sucevei, Editura Karl A. Romstrofer, Suceava, 2015, p. 237-245.
ROȘU, A., Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976.
RICE, M.P., Pottery Analysis: A sourcebook, University of Chicago Press, Chicago, 1987.
RICE, M.P., On the Origins of Pottery, JAMT, vol. 6, no. 1, 1999, p. 1-54.
SANDU, I., COTIUGĂ, V., SANDU, A. V., CIOCAN, A.C., OLTEANU, G.I., VASILACHE, V., New archaeometric characteristics for ancient pottery identification, IJCS, vol. 1, no. 2, April-June 2010, p. 75-82.
SANDU, I., VASILACHE, V., TENCARIU, F.-A., COTIUGĂ, V., Conservarea științifică a artefactelor din ceramică, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2010.
SHEPARD, O.A., Ceramics for archaeologists, Carnegie Institution of Washington, Washington DC, 1954.
SKIBO, J.M., Understanding pottery function, Springer, New York, 2013.
TAPPERT, C., Statistical Analysis and Historical Interpretation-La Téne Pottery from Straubing-Bajuwarenstrasse, Lower Bavaria, în: Horejs, B., Jung, R., Pavúc, P. (eds.), Analysing Pottery. Procesing-Classification-Publication, Bratislava, 2010, p. 263-264.
TITE, M.S., The impact of Electron Microscopy on Ceramic Studies, Proceedings of the British Academy, 77, February 1991, p. 111-131.
TITE, M.S., Pottery Production, Distribution, and Consumption-The Contribution of the Physical Sciences, JAMT, vol. 6, no. 3, 1999, p. 181-233.
TITE, M.S., Ceramic production, provenance and use – a review, Archaeometry, 50, 2 (2008), p. 216-231.
TITE, M.S, KILIKOGLOU, V., VEKINIS, G., Strength, toughness and thermal shock resistence of ancient ceramics, and their influence on tehnological choice, Archaeometry, 43, 3, 2001, p. 301-324.
VAN AS, A., DOOIJES, R., DUISTERMAAT, K., NEIUWENHUYSE, O.P., Archaeological ceramic research. An introduction to methods and practice of archaeological ceramic analysis and some case studies from Syria. A Syllabus, Leiden/Damascus, 2000.
VASILACHE, V., SANDU, I., ENEA, S.C., SANDU, I.G., Determinări ceramografice pe loturi din siturile Costești și Giurgești, în: Boghian, D., Enea, S.C., Ignătescu, S., Stanc, S.M. (eds.), Comunitățile cucuteniene din zona Târgului Frumos: cercetări interdisciplinare în siturile de la Costești și Giurgești, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2014, p. 138-147.
VELECEA, V., SAVU A., Geografia Carpaților și a Subcarpaților românești, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982.
VULPE, A., Puncte de vedere privind istoria Daciei preromane, RevIst, 32, 12, 1979, p. 2261-2284.
VULPE, A., Spațiul egeo-anatolian și Europa sud-estică în lumina unei revizuiri a cronologiei epocii bronzului, M.S.Ș.I.A, Seria IV, Tomul XXI, 1996, p. 33-46.
VULPE, A., Contribuții privind începutul și definirea perioadei timpurii a epocii bronzului în România, în: Ciho, M., Nistor, V., Zaharia, D. (eds.), Timpul istoriei I. Memorie și patrimoniu. In honorem emeritae Ligiae Bârzu, București, 1997, p. 37-50.
VULPE, A., Perioada mijlocie a epocii bronzului la est și vest de Carpații Răsăriteni, în: Cavruc, V., Dumitroaia, Gh. (coord.), Cultura Costișa în contextul Epocii Bronzului din România, Editura „Constantin Mătasă”, Piatra-Neamț, 2001, p. 9-12.
VULPE, A., Perioada mijlocie a epocii bronzului, în: Petrescu-Dîmbovița M., Vulpe, A. (coord.), Istoria Românilor, vol. I, Moștenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, București, 2010, p. 244-265.
VULPE, A., ZAMOȘTEANU, M., Săpăturile de la Costișa (r. Buhuși, reg. Bacău), MCA, VIII, 1962, p. 309-316.
ZAHARIA, E., Cultura Monteoru, în: Petrescu-Dîmbovița, M., Zaharia, E., Boroffka, N., Stoica, C., Rotea, M. (coord.), Comori ale Epocii Bronzului din România [Treasures of the Bronze Age in Romania], Muzeul Național de Istorie a României, București, 1995, p. 188-193.
ZULUGA, M. C., ALONSO-OLAZABAL, A., MURELAGA, X., ORTEGA, L. A., A comparison of scanning electron microscopy energy dispersive X-ray (SEM-EDX) and inductively couples plasma optical emission spectrometry (ICP-OES) for provenance inferences of grog-tempered Bronze Age Pottery, Microchemical Journal, 99 (2011), p. 443-448.
Surse web
www.cimec.ro
Lista ilustrațiilor
Lista figurilor
Fig. 1. Amplasarea sitului de la Siliștea-Pe Cetățuie în cadrul Depresiunii Cracău-Bistrița (Suport cartografic realizat de Casandra Brașoveanu în ArcGis 10.4).
Fig. 2. Așezările Costișa din proximitatea așezării de la Siliștea-Pe Cetățuie (Google Earth Pro).
Fig. 3. Siliștea-Pe Cetățuie. Vedere dinspre vest (Google Earth Pro).
Fig. 4. Siliștea-Pe Cetățuie. Vedere dinspre nord (Google Earth Pro).
Fig. 5. Tehnica bulgărilor de lut (C. Ionescu, Introduction into… Erasmus Program, University Paris East, January 2008).
Fig. 6. Tehnica bulgărilor de lut prin tragere și aplatizare (C. Ionescu, Introduction into… Erasmus Program, University Paris East, January 2008).
Fig. 7. Tehnica foilor de lut (C. Ionescu, Introduction into… Erasmus Program, University Paris East, January 2008).
Fig. 8. Tehnica realizării olăriei prin mulare (C. Ionescu, Introduction into… Erasmus Program, University Paris East, January 2008).
Fig. 9. Tehnica sulurilor de lut (C. Ionescu, Introduction into… Erasmus Program, University Paris East, January 2008).
Fig. 10. Tratarea suprafețelor unui vas-aplicarea unui slip (C. Ionescu, Introduction into… Erasmus Program, University Paris East, January 2008).
Fig. 11. Arderea la foc deschis, pe pământ (a) sau în gropi (b) (C. Ionescu, Introduction into… Erasmus Program, University Paris East, January 2008).
Fig. 12. Vas ars reducător. Ceașcă, Cultura Costișa, Costișa, jud. Neamț (http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=VasCeasca&k=1EA2C510847543D882FF26F79B82C43B – accesat la data de 16.03.2018).
Fig. 13. Vas ars oxidant. Ceașcă, Cultura Costișa, Costișa, jud. Neamț (http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=VasCeasca&k=CC5F033EAC1C4D3D87629D31C55AE253 – accesat la data de 16.03.2018).
Fig. 14. Structură de tip „sandwish” (Arhiva proprie).
Fig. 15. Arderea unui vas cu gura în jos (C. Ionescu, Introduction into… Erasmus Program, University Paris East, January 2008).
Fig. 16. Ardere reducătoare urmată de o reoxidare (Arhiva proprie).
Fig. 17. Schema constructivă a microscopului electronic de baleiaj: TE-tun electronic; C1 și C2 -lentile condensor; BD – bobină de deflexiune (baleiaj); P – probă de analizat; DES – detector de electroni secundari; DET – detectori de electroni transmiși; EDAX – detector cu raze X; M – monitor; F – fotomultiplicator; G – generator de baleiaj; A – amplificator; PC – computer cu afișaj (După I. Sandu, V. Vasilache, F.-A. Tencariu, V. Cotiugă, op.cit., p. 240, Fig. 5.1).
Fig. 18. P3a – incluziunea analizată
Fig. 19. P27a – incluziunea analizată
Fig. 20. P28a – incluziunea analizată
Fig. 21. P32a și P32b – incluziunea analizată
Fig. 22. Imaginile de microscopie optică ale probelor analizate
Fig. 23. Microfotografii SEM pentru pasta probelor analizate
Fig. 24. Microfotografii SEM pentru slipului probelor analizate
Lista tabelelor
Tabel 1. Date radiocarbon din așezarea de la Siliștea-Pe Cetățuie (N. Bolohan, “All in one”. Issues…, p. 238, Tabel 1).
Tabel 2. Identificarea metodelor de realizare a ceramicii (C. Ionescu, Introduction into… Erasmus Program, University Paris East, January 2008).
Tabel 3. Concentrațiile modulelor pastei
Tabel 4. Compoziția elementală a pastei
Tabel 5. Concentrațiile modulelor slipului
Tabel 6. Compoziția elementală a slipului
Tabel 7. Caracteristicile fragmentelor ceramice din prima categorie de vase de gătit
Tabel 8. Caracteristicile fragmentelor ceramice din a doua categorie de vase de gătit
Tabel 9. Caracteristicile fragmentelor ceramice din a treia categorie de vase de gătit
Tabel 10. Modulele pastei Lotului nr. 2
Tabel 11. Modulele pastei Lotului nr. 1
Tabel 12. Concentrația elementală a Lotului nr. 2
Tabel 14. Concentrația elementală a Lotului nr.1
Lista graficelor
Grafic 1. Compoziția elementală a probei P3 (pastă și slip)
Grafic 2. Compozițiile elementale a probelor P3 și P3a
Grafic 3. Compozițiile elementale ale probei P5 (pastă și suprafața exterioară)
Grafic 4. Compoziția elementală a probei P8 (pastă și suprafața exterioară)
Grafic 5. Compoziția elementală a probei P12 (pastă și slip)
Grafic 6. Compoziția elementală a probei P21 (pastă și suprafața exterioare)
Grafic 7. Compoziția elementală a probei P22 (pastă și suprafața exterioară)
Grafic 8. Compoziția elementală a probei P27 (pastă și suprafața exterioară)
Grafic 9. Compoziția elementală a probelor P27 și P27a
Grafic 10. Compoziția elementală a probei P28 (pastă, slip interior, suprafață exterioară)
Grafic 11. Compoziția elementală a probelor P28 și P28a
Grafic 12. Compoziția elementală a probei P31 (pastă și slip)
Grafic 13. Compoziția elementală a probei P32 (pastă și slip)
Grafic 14. Compoziția elementală a probelor P32a și P32b
Anexe
Fig. 1. Amplasarea sitului în cadrul Depresiunii Cracău-Bistrița (Suport cartografic realizat de Casandra Brașoveanu în ArcGis 10.4)
Fig. 2. Așezările Costișa din proximitatea așezării de la Siliștea-Pe Cetățuie (Google Earth Pro)
Fig. 3. Siliștea-Pe Cetățuie. Vedere dinspre vest (Google Earth)
Fig. 4. Siliștea-Pe Cetățuie. Vedere dinspre nord (Google Earth)
Fig. 22. Imaginile de microscopie optică ale probelor analizate
Fig. 23. Microfotografii SEM pentru pasta probelor analizate
Fig. 24. Microfotografii SEM pentru slipului probelor analizate
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: I. Cadrul geografic [304912] (ID: 304912)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.