I. Cadrul conceptual 5 [308596]

CUPRINS

Introducere 3

I. Cadrul conceptual 5

II. Așezarea geografică 8

III. Resurse turistice 9

III.1. Resursele turistice naturale 9

III.1.1. Relief – ca suport al activității turistice 9

III.1.2. Clima- ca generator al activității turistice 10

III.1.3. Hidrografia – componentă de bază a potențialului turistic 11

III.1.4. Vegetația și fauna 14

III.2. Resurse turistice antropice 16

III.2.1. Edificii istorice 16

III.2.2. Edificii religioase 19

IV. Infrastructura turistică 23

IV.1. Căile de transport 23

IV.2. Structuri de primire cu funcție de cazare 24

IV.3. Structuri de alimentație publică 26

V. Tipuri și forme de turism 28

VI. Propuneri de valorificare turistică prin intermediul drumeției și cicloturismului 32

VII. Concluzii 43

Bibliografie 44

[anonimizat], în special partea nordică a acestora. Această ideee s-a [anonimizat] a posibilităților de practicare a [anonimizat] a celor recreative.

[anonimizat] o pretabilitate bună pentru activități turistice, a Munților Plopiș și implicit a părții nordice. [anonimizat]. [anonimizat]: doar un traseu turistic marcat.

Pentru a [anonimizat] a putea susține activitățile economice și implicit și fenomenul turistic. [anonimizat] a [anonimizat], rulota și în ultimul rând pensiunile. [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat].

Ulterior am prospectat și evaluat elementele naturale și antropice care se pot constitui ca atracții cu rol de reținere a turiștilor în acest areal. Am definit tipurile și formele de turism care se pretează și se practică în funcție de atracțiile prospectate și evaluate în capitolul anterior.

[anonimizat], deoarece distanța acestora nu este mare. [anonimizat]: [anonimizat]; [anonimizat]. [anonimizat], turiștii vor putea admira peisajul oferit de pădurea de foioase care ocoperă culimle domoale ale Munților Plopiș. Traseele vor avea diferite puncte de pornire, facilitând accesul turiștilor din mai multe părți: Aleșd, Uileacu de Criș, Șinteu- Huta Slavia, Pădurea Neagră – sat, Sat de vacanță/ izvorul apă feruginoasă, intersecția drumului DN1H și DJ108H.

Cadrul conceptual

De-a lungul timpului, turismul a fost analizat atât din punctul de vedere al unor geografi cât și al unor economiști. Inițial definițiile oferite acestui termen făceau referire numai la una dintre cele două categorii. Turismul a fost integrat inițial în cadrul geografiei economice, aceasta fiind ramură a geografiei, iar ulterior datorită domeniului său de studiu, a devenit o ramură de sine stătătoare a geografiei.

Pentru ca activitatea turistică să aibă continuitate, trebuie ca economia să suporte cerințele minime în ceea ce privește veniturile; iar partea georgrafică, având rol de motivație, să fie atractivă și să corespundă dorințelor potențialilor turiști.

Organizația Mondială a Turismului (http://www2.unwto.org), definește aceast fenomen ca: activitățile unei persoane care călătorește în afara mediului său obișnuit pentru o perioadă mai scurtă de un an al cărei scop este altul decât exercitarea unei activități renumerate în interiorul locului vizitat.

Mathieson și Wall (1982), integrau în cadrul turismului deplasarea persoanelor în afara localității de reședință, activitățile efectuate de acestea în localitatea de destinație, precum și serviciile de care beneficiază aceste persoane.

Conform autorilor Macintosh și Goeldner (1986) turismul reprezintă totalitatea fenomenelor și relațiilor rezultate din interacțiunea persoanelor care călătoresc, gazde și alții vizitatori cu care se întâlnesc.

Profesorul Cocean (2007, p. 15) definea turismul ca un fenomen social-economic în continuă expansiune, generat de nevoia umană de cunoaștere, recreere și recuperare fizico-psihică în condițiile unei civilizații solicitante, dar cu posibilități materiale superioare pentru majoritatea populației. Acesta a îmbinat definițiile și opiniile anterioare referitoare la turism, oferind o definiție complexă a acestei activități tot mai practicate.

Dicționarul explicativ al limbii române (https://dexonline.ro/ ) oferă o definiție simplistă a turismului, și anume totalitatea relațiilor și fenomenelor care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor de reședință (ca petrecerea vacanței sau concediului de odinș, participarea la diferite manifestări).

Turismul este o activitate care presupune deplasarea participanților în interiorul mediului locuit sau înafara localității de rezidență pentru a efectua diferite activități recreative, de refacere sau de culturalizare, însă fără a practica orice activitate renumerată.

Această activtitate tot mai practicată a devenit pentru multe zone chiar sursă de venit datorită numărului mare de persoane care aleg să petreacă câteva zile în acel areal, care le oferă posibilități de recreere, refacere fizico-psihică, culturalizare. În aceste zone tot mai frecventate de turiști, localnicii și-au îndreptat atenția spre a crea condiții tot mai bune, iar oferta turistică să fie tot mai atractivă.

În ceea ce privesc participanții la această activitate/ actorii acestei activități sunt priviți diferit în funcție de diferite criterii, cum ar fi : durata perioadei în care practică această activitate, scopul deplasării, particularități demografice, locul de desfășurare. Astfel se face diferența între turist, vizitator, excursionist, călător, la care se mai adaugă și pseudoturistul sau turistul fals.

Acest termen provine din ebraica veche tour care semnifica o călătorie pentru a descoperi sau exploata noi locuri; aceasta fiind până la urmă și una din motivațiile turistului din prezent (Cocean, 2007).

Dicționarul explicativ al limbii române (https://dexonline.ro/ ) definește turistul ca aceea persoană care practică turismul.

Cocean (2007) definea turistul ca acea persoană cara se deplasează chiar și în interiorul localității de reședință, nu doar în exterior, pentru a se recreea sau reface fizico-psihic, într-un interval scurt de timp. Acesta oferă o definiție mult mai exactă a elementului dinamic al actului turistic, deoarece înainte mulți autori considerau turiști doar persoanele care se deplasează în afara localității de reședință fără a lua în considerare posibilitățile de culturalizare, refacere fizico-psihică sau recreere a localității de domiciliu.

Dacă luăm în considerare durata de deplasare, Organizația Mondială a Turismului face diferențe între excursionist, care petrece mai puțin de 24 ore în zona de destinație, și turist, care petrece cel puțin o zi; ambii fiind considerați vizitatori datorită factorului motivațional: vizitarea unei anumite zone. Atât excursionistul cât și turistul au drept scop exercitarea unei activități care nu este renumerată. Mai există o grupă specifică de turiști care se deplasează în zona receptoare pentru a efectua o activitate renumerată, însă pe parcursul călătoriei ei exercită și activități recreative sau de culturalizare; această grupă de călători se numesc pseudoturiști sau turiști falși.

Turistul este elementul dinamic al actului turistic care se deplasează pentru o perioadă nedefinită, având drept scop practicarea unor activități recreative, de refacere fizico-psihică sau de culturalizare.

Potențialul turistic presupune însumarea fondului turistic și a bazei tehnico-materiale aferentă acestuia (Cocean, 2007, p. 16). Ielenicz și Comănescu (2013) defineau potențialul turistic ca ansamblul elementelor naturale și antropice de pe un teritoriu care stârnesc interesul turiștilor conducând la realizarea unuor activități turistice. Deoarece nu toate resursele turistice au același grad de atractivitate, autorii sugerează separarea potențialului turistic în două grupe și anume: potențial turistic latent și potențial turistic cunoscut; primul face referire la resursele turistice cunoscute pe plan local, iar cel de-al doilea înglobează resursele cunoscute de cât mai multă lume, iar în jurul lor se organizează activități turistice.

Potențialul turistic reprezintă totalitatea elementelor din teritoriu care atrag și mențin turiștii într-un areal.

Pentru a se profita de potențialul turistic al unei zone, cel mai important rol în cadrul activității de promovare revine amenajării turistice.

Ilieș (2007, p.19) definea amenajarea turistică ca intervenția antropică într-un spațiu dat, în scopul punerii în valoare a uneia sau mai multor atracții turistice, printr-o echipare a teritoriului capabilă să faciliteze derularea în bune condiții a actului turistic.

Berbecaru și Botez (1977), citați de Dezsi (2001), definesc amenajarea turistică ca un proces complex și dinamic de organizare științifică a spațiului în legătură cu mediul și comunitățile umane existente în acel areal.

Amenajarea turistică are rolul de a pune în valoare atracții turistice existente sau locuri cu potențial turistic, prin modificarea inițială spațiului astfel încât acesta să ofere condițiile optime pentru a facilita activitatea turistică în acel areal.

Așezarea geografică

Munții Plopiș reprezintă extensiunea nord-vestică a Munților Apuseni, între bazinul Crișului Repede și bazinul Barcăului. Limitele acestei grupe montane sunt: Golful Barcăului în nord, Depresiunea Oradea – Bratca în sud, Munții Meseșului în sud-est și Dealurile Dernei în vest (Pop, 2014).

Pentru această lucrare am ales să studiez partea nordică a Munților Plopiș (fig.1.), până la localitatea Șinteu, aflată la granița dintre județele Sălaj și Bihor. Am stabilit această limită în urma unei analize referitoare la posibile zone emițătoare de turiști. Aceste zone sunt reprezentate de orașele aflate în special în partea nordică a arealului montan: Oradea, Aleșd, Marghita și chiar Șimleul Silvaniei.

Resurse turistice

Resursele turistice sunt reprezentate de totalitatea elementelor dintr-un areal care au rol de motivator/ generator turistic. Trebuie să se facă o deosebire între resursele turistice și fondul turistic; acesta din urmă include și elemente ale infrastructurii; un sinonim pentru resurse turistice este considerat termenul de atracții turistice. Acesta reprezintă acele elemente care surprind turiștii prin ineditul lor.

Deosebirea între resurse și atracții turistice o constituie gradul de implicare în cadrul actului turistic; resursele turistice cuprind pe lângă elementele de atractivitate și elemente care pot fi valorificate din punct de vedere turistic (izvoarele minerale, zăpada) (Cocean, 2007).

În funcție de natura lor, resursele turistice sunt naturale sau antropice, între ele putând să se stabilească relații de asociere pentru a ajuta la dezvoltarea potențialului turistic și implicit la dezvoltarea infrastructurii specifice.
În arealul meu de studiu, am identificat atât resurse naturale, cât și resurse turistice antropice.

III.1. Resursele turistice naturale

Mediul natural are rol multiplu în cadrul turismului: cel de motivator turistic, dar și suport al activității turistice. Resursele turistice naturale cuprind atât elemente ale cadrului natural materializate ca obiective turistice, cât și însușiri ale mediului natural.

Principalele resurse turistice naturale sunt: relieful, structuri geologice inedite, clima, hidrografia, vegetația și fauna.

III.1.1. Relief – ca suport al activității turistice

Configurația reliefului determină rolul acestuia de suport al activității turistice, fundal peisagistic, dar nu în ultimul rând generator al activităților turistice.

Relieful Munților Plopiș este în cea mai mare parte tectono-structural, munții formând un imens horst fiind mărginit de un graben – reprezentat de dealurile Dernei și depresiunea Silvaniei.

Constituiți din șisturi cristaline, apar sub forma unui horst flancat de linii de falii în special pe latura nordică și sudică. În ceea ce privește configurația reliefului au aspect de suprafețe plane, sau larg ondulate, cu văi largi, paralele, cu numeroase praguri (Pop, 2006). Deși poartă denumirea de “munți”, datorită sistemului de cutare alpin, această regiune este caracterizată de altitudini mici, în comparație cu restul regiunilor carpatice (Ianovici, 1976).

Se prezintă sub forma a două compartimente: nord-vestic cu altitudini mai reduse până la 800 m și sectorul sud-estic cu altitudini mai ridicate. Orientarea culmilor este pe direcție nord-vest spre sud-est, altitudinea maximă fiind 915m în Măgura Mare (Pop, 2006).

În partea centrală sunt sate locuite în cea mai mare parte de slovaci: Șinteu, Huta Voivozi, Socet, colonizați de către habsburgi la sfârșitul secolului al XVIII-lea (Pop, 2014).

Aceste caracteristici sugerează rolul de suport și fundal peisagistic al activităților turistice. Acești munți se pretează în special pentru drumeții care pot fi parcurse tot timpul anului de către majoritatea turiștilor.

Relieful influențează și sezonalitatea activităților turistice, remarcându-se turismul hibernal și cel estival. Datorită reliefului și a altitudinii joase a acestei regiuni, sezonalitatea nu este simțită, activitățile turistice predominante în această regiune fiind specifice turismului de weekend. Totuși, primvăra, vara și începutul toamnei sunt perioadele preferate de turiști, deoarece majoritatea celor care aleg această zonă aleg ca modalitate de cazare cortul sau rulota. Bazele de cazare oferă posibilitatea de înnoptare și iarna, peisajul fiind la fel de spectaculos, chiar mai atractiv datorită stratului de zăpadă care se depune.

III.1.2. Clima- ca generator al activității turistice

Pe lângă relief, care are rol de suport al activității, clima are același rol, deoarece ea condiționează activitatea turistică, dar și numărul de turiști. Climatul fiind unul temperat, determină sezonalitatea în ceea ce privește fluxul turiștilor.

Clima din această regiune este influențată de masele de aer vestice. Temperaturile medii anuale fiind cuprinse între 6-8° C, în ianuarie valorile medii ale temperaturii sunt între -2…-4° C, iar în iulie acese valori medii fiind de 16-19° C. Cu toate acestea se pot observa mici diferențe de temperatură între clima de la poalele munților și cea de pe masivul principal. Astfel la Pădurea Neagră este cuprinsă între 8-9 ° C, iar la Șinteu temperaturile variază între 6-8° C (Bîdiliță, 2006).

Precipitațiile sunt bogate de aproximativ 700-900 mm/an. În ceea ce privesc precipitațiile solide, nu sunt atât de frecvente ca în restul unităților montane, datorită altitudinii scăzute (Pop, 2006, 180-184). Și în cazul precipitațiilor medii anuale există o diferență între partea centrală și periferică a munților; în cadrul localității Șinteu această limită depășește 1000 mm, la Pădurea Neagră cantatitea medie de precipitații este cuprinsă între 700-900 mm. Numărul zilelor cu ninsoare este cuprins între 30 de zile în zona Pădurea Neagră și peste 80 de zile la Șinteu (Bîdiliță, 2006).

În ceea ce privesc vânturile acestea au o viteză de aproximativ 4-6 m/s, predominant în luna noiembrie unde au o pondere de 25%, iar ponderea calmului atmosferic este de 32,6% dintr-un an.

Pe lângă elementele specifice climei descrise înainte se adaugă nebulozitatea care presupune durata de strălucire a soarelui. Aceasta din urmă ajută la determinarea “timpului frumos” sau “vremea bună”, fiind indispensabile practicării turismului, în special cel de weekend.

III.1.3. Hidrografia – componentă de bază a potențialului turistic

Hidrografia joacă un rol important în cadrul turismului curativ din această zonă datorită izvoarelor minerale feroase, cascadelor existente, râului Bistra și afluenților săi.

Apele feruginoase sunt caracterizate prin prezența a cel puțin 10 mg ion fier/litru de apă. Prezența apelor feruginoase în această zonă se datorează magmatismului care domină latura vestică a Munților Apuseni, fiind sugerat de apariția unor masive magmatice neogene. Izvorul cu cea mai mare cantitate de ion de fier/litru de apă este localizat în apropiere de satul de vacanță Pădurea Neagră (fig.2.), pe lângă acesta mai sunt prezente și alte izvoare de-a lungul drumului județean DJ108H, însă cantitatea de ion de fier/litru de apă este mult mai redusă față de cel prezentat anterior (fig.3.). Sunt utilizate prin cura internă datorită fierului, care activează procese enzimatice și metabolice, pentru anemii și convalescențe. Datorită conținutului mare de fier, se recomandă cura la izvoare, deoarece fierul este foarte instabil și după contactul cu aerul se depune pe pereții recipientului (Teodoreanu și Gaceu, 2013).

Cascada Pădurea Neagră (fig.4.) este localizată între tabăra Pădurea Neagră și localitatea cu același nume; căderea de apă are o înălțime de apoximativ 30 m și se varsă în râul Bistra. Pe lângă spectaculozitatea pe care o oferă peisajului, cascada reprezintă și un element de localizare: din dreptul ei pornesc două trasee, unul spre castelul Zichy/ Poiana Florilor, celălalt spre Cetatea Piatra Șoimului.

Râul Bistra (fig.5.) ivorăște de pe versantul nordic a Munților Plopiș sub vârful Văratec, la altitudinea de 720m. În partea superioară configurația reliefului montan determină curgerea râului în praguri mici. Debitul râului este influențat de precipitații. Acesta se impune în turism datorită efectului de margine impus, mai ales în zona Pădurea Neagră. Afluenții râului, determină formarea văilor largi, care se pretează pentru drumeții.

În cadrul carierelor de piatră și cărbuni din localitatea Budoi s-au format acumulări lacustre. Acestea au rezultat în urma depozitării materialului steril și a golurilor rămase în urma exploatărilor, alimentarea fiind pluvială. Lacul din cadrul carierei de cărbuni a intrat în proces de ecologizare, fiind populat cu specii de pești (fig.6.). În ceea ce privesc lacurile din cariera de piatră, acestea sunt mult mai extinse, însă nu sunt amenajate (fig.7.). Pentru a putea intra în folosință trebuie realizate studii morfometrice. Cu toate acestea peisajul oferit de acestea poate reprezinta o atracție pentru turiști.

III.1.4. Vegetația și fauna

Vegetația este reprezentată de păduri de foioase și amestec cu conifere, care oferă condiții necesare pentru dezvoltarea și altor specii rezultând un ecosistem specific. Datorită acestui ecosistem, elementele de atractivitate sunt mult mai diversificate: topoclimat specific, reducerea poluării sonore, purificarea aerului, uniformizarea peisajului datorită diminuării fragmentării (Cocean, 1998). Pe lângă speciile specifice pădurilor sunt prezente și numeroase plante sezoniere. Odată cu venirea primăverii și cu apariția ghioceilor arealul primește altă față, covorul de frunze este înlocuit de un covor verde.

Suprafețele aflate la marginea pădurii și locurile lipsite de copacii sugerează efectul de margine (fig.8.), respectiv de insulă, căutat de către turiști pentru practicarea turismului de recreere. Prezența acestor suprafețe se datorează râului Bistra, pe malurile căruia se remarcă turismul de margine. Cea mai cunoscută astfel de suprafață este localizată la ieșirea din Pădurea Neagră către Aleșd; această zonă fiind neîncăpătoare pentru turiștii care vin cu corturile pentru a-și petrece weekendul în natură.

Pe lângă efectul de margine, prezent în special în apropierea râului Bistra, în cadrul pădurilor de foioase sunt prezente și insule lipsite de vegetație lemnoasă. Acest efect de insulă, este căutat de către turiștii care doresc să se desprindă total de viața cotidiană. Aceste locuri sunt prezente în special în apropierea văilor cu curs permanent sau temporar.

Fauna este componenta naturală cel mai greu de delimitat, datorită mobilității animalelor în mediul natural, dar și a condițiilor de viață pe care le oferă vegetația și altitudinea la care se desfășoară aceasta.

În munții Plopiș trăiesc animale de interes cinegetic: mistreți (Sus scrofa), fazani (Phasianus colchicus), vulpi (Vulpes vulpes). În râul Bistra se practică pescuitul. Pe lângă aceste specii căutate de pasionații de vânătoare și pescuit sunt și veverițe (Sciurus), mierle (Turdus merula), cuc (Cuculus canorus), ciocănitoare (Picidae).

III.1.5. Rezervații naturale

Datorită unor specii de animale, Munții Plopiș aparțin Sitului Natura 2000 ROSCI0322 Muntele Șes. În cadrul acestei rezervații se dorește protejarea următoarelor specii de animale: racul de ponoare, cărăbuș amfibiu, croitorul fagului/de Alpi, căsașul lui Stys, tritonul cu creastă/ sălămâzdră cu creastă, buhai de baltă (izvoraș) cu burta galbenă, râs, lup, liliac comun mare/ liliac mare cu urechi de șoarece. O altă cauză a declarării acestei arii protejate o reprezintă și habitatele care se formează în această regiune, și anume: păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum; păduri balcano-panonice de cer și gorun; păduri dacice de stejar și carpen; cursuri de apă din zona de cîmpiepână în etajul montan, cu vegetație din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion, râuri cu maluri nămoloase cu vegetație; tufărișuri subcontinentale peri-panonice;pajiști stepice subpanonice; pajiști de altitudine joasă; păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum și Luzulo-Fagetum (Planul de Management Integrat al Sitului Natura 2000 ROSCI0322 Muntele Șes) .

III.2. Resurse turistice antropice

Resursele turistice antroopice sunt reprezentate de acele modificări create de om pentru a-și satisface anumite nevoi: recreative sau curative, în special. În ceea ce privește satisfacerea nevoii de cunoaștere, construcțiile au fost construite în trecut pentru a îndeplini alte nevoi ale comunității existente în trecut în aceeași perioadă. Însă pe lângă construcțiile care sunt considerate resurse turistice, meșteșugurile și tradițiile sunt considerate tot resurse turistice antropice.

Caracteristicile necesare acestor resurse, pentru a se impune în cadrul activității turistice sunt: vechimea, unicitatea, ineditul, funcția și dimensiunea. Aceste caracteristici au rolul de a impresiona turiștii și de a-i face să dorească să revină în aceeași regiune, deoarece tot mai multă lume dorește să evadeze din spațiul cotidian, sau să descopere lucruri despre trecut și modul în care a evoluat lumea. Un rol important în ceea ce privește trezirea aceste conștiințe referitoare la trecut îl reprezintă chiar aceste atracții antropice.

În funcție de rolul pe care îl au sau l-au avut, resursele turistice de natură antropica sunt de mai multe categorii: construcții megalitice, edificii istorice, edificii religioase, edificii culturale și sportive, monumente, plăci comemorative, edificii cu funcție turistică propriu zisă, activități umane cu funcție turistică, resurse turistice de natură etnografică.

Resursele turistice de natură antropică prezente în arealul nostru de studiu se pot clasifica în mai multe categorii: edificii istorice (castele, cetăți, ruine); edificii religioase (biserici, mănăstiri); activități umane cu funcție turistică: pelerinaje/ hramuri, obiceiuri, festivaluri.

III.2.1. Edificii istorice

Edificiile istorice sunt reprezentate de construcții care au rezistat de-a lungul timpului sau locuri care reprezintă interes din punct de vedere al unor evenimente istorice desfășurate în jurul lor. Principala lor caracteristică este vechimea, urmată de apartenența la anumite perioade din istoria țării. Chiar principala lor caracteristică prezintă și un revers: datorită vechimii, multe dintre obiective au fost deteriorate, iar în circuitul turistic sunt reprezentate de ruine sau reconstrucții (Cocean, 1998). Cu toate acestea se impun în turism din dorința oamenilor de a descoperi lucruri dintr-o anumită perioadă din trecut.

Ruinele cetății Piatra Șoimului/ Șinteu (fig.9.) sunt situate la 5 km de Aleșd, pe teritoriul localității Peștiș. Cetatea Piatra Șoimului/ Șinteu a fost contruită între 1242-1276 la cerința nobilului maghiar Geregye Pal, judele regelui maghiar Bela al IV-lea. Această construcție a servit drept centru nobiliar pentru zona Țara Bistrei. Amplasamentul pe un pinten calacaros deasupra pârâului Secătura, face ca fortificația să fie accesibilă numai dinspre est, unde era apărată de un șanț peste care era un pod pe piloni de piatră. În centrul cetății era un turn ridicat din piatră nefasonată, latura sudică oferind vizibilitate asupră văii.

De-a lungul timpului, stăpânii acestei construcții au fost în mare parte familii maghiare: primii stăpânitori au fost familia Geregye, urmați de familia lui Thomas Borsa, Kaplan, Dragfi, Banffy, Bocksai, Imreffi, Rakoczi, iar dintre stăpânii românii ai acestei cetății amintim: Gavrilaș și Movila. În 1711 este aruncată în aer de trupele habsburgice.

În partea estică a cetății în 1821 familia Batthyany a construit o capelă necropolă în stil baroc (http://turismalesd.ro/).

Ruienele bisericii de piatră din cadrul Mănăstirii Voivozi din secolul al XIII-lea. Acestea au fost descoperite între anii 1971 și 1985, când s-au făcut cercetări arheologice. Zidurile bisericii aveau grosimea de aproximativ un metru, fiind construite din piatră provenită din carierele din apropiere, dar și din albia râului Bistra. Dimensiunile bisericii sunt mici de 10,3/6,3 pe exterior; era compusă dintr-o navă și altar. În proximitatea bisericii au fost descoperite 400 de morminte, iar în timpul cercetărilor 86 dintre acestea au fost și dezvelite. În urma cercetării mormintelor doar în trei s-au descoperit un inel de buclă din argint și două monede de un dinar emise de Carol Robert în 1338 și un dinar emis de regina Maria (1382-1387) ( Șipoș, 2011, 26). În jurul construcției bisericii s-au descoperit fragmente din alte construcții: pivniță unei contrucții de lemn lipită cu lut, resturi ale altor construcții cu pivnița săpată în stâncă, locuițe și în imediata apropiere trei cuptoare săpate în pământ. Având în vedere existența acestor contrucții, cercetătorii au ajuns la concluzia că în acele locuri era o mănăstire (Șipoș, 2011).

Castelul Zichy (fig.10.) a fost construit de Jeno Zichy între anii 1891-1893, în locul unei foste case de vânătoare care a ars. Inițial, trebuia să fie un cadou oferit de grof pentru soția sa. Aceasta nu a fost impresionată nici de sala de baluri imensă, iatacurile luxoase și nici cele 365 de ferestre câte zile are un an, 53 de uși corespunzătoare numărului de săptămâni sau cele 12 turnuri cât numărul lunilor, fiind atât de înalte că în aceea perioadă ofereau o priveliște până aproape de Tisa. Văzând refuzul soției, acesta l-a trransformat într-un castel de vânătoare. Din anul 1928 a aparținut firmei La Roche&Darvas specializată pe prelucrarea lemnului. În timpul regimului comunist a fost casă de vânătoare, iar ulterior a funcționat ca motel cu restaurant; după o scurtă perioadă comuniștii l-au înmânat armatei. Din 1998 acesta a fost atribuit bisericii ortodoxe, fiind locuit de 3-4 măicuțe care l-au renovat și au introdus curent electric (https://provinciacrisana.wordpress.com/2016/04/26/castelul-zichy-poiana-florilor-alesd-judetul-bihor-provincia-crisana/ ).

III.2.2. Edificii religioase

Edificiile religioase sunt reprezentate de mănăstiri, biserici, catedrale, cu elemente de unicitate date de arhitectură sau de prezența sfânt care a locuit în acele locuri sau sunt păstrate moaște sau unele icoane care au efecte miraculoase.

Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril Voivozi (fig.11.) este situată pe valea Bistrei, la marginea pădurii pe locul unei vechi vetre monahale din secolul al XIII-lea. Mănăsstirea era cunoscută sub denumirea de “Colțul cu Meri” de la Voivozi și aparținea de mănăstirea Peri, acum pe teritoriul Ucrainiei. În incita mănăstiri se află ruinele vechilor așezări monahale. Sub forma actuală a fost înființată în 1994 când a devenit mănăstire de maici.

Biserica de lemn a mănăstirii (fig.12.) a fost contruită în anul 1700 în localitatea Sacalasău, de unde a fost adusă. Biserica se află pe lista monumentelor istorice, are hramul Nașterea Maicii Domnului. Pictura interioară a bisericii este deteriorată, doar cea din naos este mult mai bine conservată. Pictura din pronaos este în antiteză, prezentând pe o parte fecioare nebune, iar în partea opusă fiind prezente câteva mucenițe care simbolizează liniștea și bunătatea. Pe peretele sudic este pictat un om îmbrăcat în două cămăși, una roșie, și dedesubt una albă, iar în mâna dreaptă ține simbolul morții. În 1962 a fost restaurată, iar în 1973 a fost montat un clopot de 300 kg (https://provinciacrisana.wordpress.com/2015/06/25/manastirea-voievozi-comuna-popesti-judetul-bihor-provincia-crisana/).

Biserica de lemn cu hramul Buna Vestire Peștiș (fig.13.) se află la ieșirea din localitate, în cadrul cimitirului vechi. Primele informații referitoare la biserică datează din 1797, se presupune că atunci ar fi fost refăcută, după distrugerea celei vechi. Cele mai importante modificări i-au fost aduse în 1862 când a fost refăcut turnul și s-a construit prispa care înconjoară întreaga biserică. În 1922 biserica a intrat iar în proces de restaurare. În pronaos sunt inscripții cu caractere chirilice și latine în limba română și latină, care amintesc de momentul edificării lăcașului de cult: inscripția în limba română amintește meșterii care au lucrat la această biserică: Bocse Mihaiu. A doua inscripție scrisă cu semne arbe indică persoana care a condus lucrările, iar în ultima inscripție în latină se indică faptul că aceasta a fost doar renovată. Pictura iconostasului datează din 1810, fiind realizată în stil baroc de către Ioan Zugravu (http://turismalesd.ro).

Biserica de lemn Poiana Florilor (fig.14.) a fost adusă aici după înființarea schitului Sfântului Ilie în 1997. Biserica a fost adusă din județul Alba, fiind construită în anul 1770 și renovată în 1865-1869 când a fost și pictată. După montarea acesteia în Poiana Florilor, datorită stării de degradare avansată, a fost tapetată cu scândură (http://turismalesd.ro).

III.2.3. Resurse turistice etnografice

Resurse turistice etnografice se impun în cadrul turismului prin specificitatea activităților prezente într-un areal. Acestea rezultă din structura etnică a locuitorilor, care se reflectă asupra patrimoniului material și spiritual dezvoltat în timp.

Obiceiurile și tradițiile specifice acestei regiuni sunt legate de marile sărbători creștine: Crăciunul și Paștele, și anume colindatul, respectiv udatul de Paște. Aceste obiceiuri diferă de la o localitate la alta, deoarece aici sunt prezente comunității de români și slovaci.

În cadrul comunităților române, cu ocazia Crăciunului copiii se grupează câte cinci și interpretează sceneta întâlnirii magilor cu Irod. Rolurile acestei scenete: ciobanul- care îi însoțește pe magi, cei trei magi, Irod și Îngerul. Umblatul feciorilor (fig.15.) este o altă tradiție respectată cu ocazia Crăciunului, în cadrul căreia feciorii din sat se grupează și merg cu colinda însoțiți de muzică, iar după ce colindă dansează cu fetele gazdei; iar din bani strânși se organizează în următoarele seri bal unde merg majoritatea locuitorilor.

Specific comunităților slovace sunt Dorota (fig.16.) de Crăciun și udatul de Paști. Dorota presupune o scenetă inspirată dintr-o legendă, care prezintă soarta unei fete creștine, pe nume Dorothea, care este obligată să se căsătorească cu un rege; aceasta refuză, iar regele ordonă executarea ei, însă ea este ridicată la ceruri de Dumnezeu, care îi oferă viață veșnică. Pentru această scenetă este nevoie de 5 personaje: Dorothea, regele, soldatul, dracul și îngerul. Obiceiul specific sărbătorii pascale îl reprezintă umblatul cu stropitul/udatul; în a doua zi de Paște, băieții și bărbații merg pe la case pentru a uda fetele și femeile, întâi cu apă iar mai apoi cu parfum; acest obicei simbolizează purificarea, curăția.

Deși diferă din punct de vedere etnic și ligvistic, aceste comunități sunt unite, iar unele obiceiuri și tradiții sunt specifice tuturor comunităților. Foștoitul penelor este o activitate care se practică în serile de iarnă în majoritatea satelor de pe valea Barcăului. Femeile se adună în șezătoare în cadrul căreia se desfac penele mai mari de codița tare, pentru a rămâne numai puful.

În cultul romano-catolic, cu ocazia hramului bisericii se organizează și un bâlci sătesc la care participă toată comunitatea. O astfel de sărbătoare are loc anual în Șinteu, în prima duminică din luna iulie. Această sărbătoare reunește credincioșii din tot arealul. În trecut, cu prilejul acestei sărbători se făceau și schimburi de mărfuri între credincioșii care veneau din alte zone pentru a participa la slujba reliegioasă. Cu ocazia acestei sărbătorii se organizează și un mic târg, de unde participanții sau chiar turiști pot achiziționa obiecte și preparate tradiționale.

Înălțarea semnului de mai este un obicei slovac. Presupune împodobirea unei crengi de brad sau mesteacăn și înălțarea acestora la poartă de către fetele de măritat ale satului în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai și se coboară în sâmbăta de Rusalii.

Un festival specific în această zonă este Sărbatoarea cartofului din localitatea Șinteu. Așezarea geografică, solurile și clima favorizează cultivarea cartofului, fiind reprezentativ pentru zona Șinteu. Aproximativ 200 de hectare sunt cultivate annual cu cartofi, iar reparatele culinare ale comunității slovace din acest areal includ în special cartoful. Acestea sunt motivele pentru care se desfășură această serbare, prima ediție fiind în anul 1996, în a doua săptămână din luna octombrie. Programul evenimentului este standard: se începe cu participarea la slujba religioasă, la biserica romano- catolică din localitate; urmează programe artistice tradiționale slovace (fig.17.); iar seara se desfășoară balul cartofului. Pe tot parcursul zilei se pot servi produse tradiționale din cartofi, în special plăcintele de cartofi: podlesniak (plăcintă de cartofi făcută pe plită) (fig.18.) și tocna (http://www.romaniaturistica.ro/sarbatoarea-cartofului-sinteu-bihor) . Tot în cadrul acestei serbări se fac și concursuri: Cel mai greu cartof, Cartoful cu cea mai intaresantă formă și Cea mai lungă și neîntreruptă coajă de cartof (http://www.bihon.ro/sarbatoarea-cartofului-sinteu-editia-a-xviii-a/1914713) .

Infrastructura turistică

Infrastructura turistică presupune dotările tehnico-edilitare necesare pentru desfășurarea fenomenului turistic.

Ielenicz și Comănescu (2013), definesc infrastructura ca fiind totalitatea construcțiilor și amenajărilor necesare pentru buna desfășurare a activității turistice, incluzând căile de comunicație, structurile de cazare și alimentație, structurile de agrement și diverse instalații cu funcție turistică.

În lucrarea Geografia turismului, apărută în anul 2007, Pompei Cocean susține că baza tehnico-materială este sinonimă cu infrastructura turistică. Infrastructura turistică și turismul sunt în relație de dependență, fapt pentru care dezvoltarea uneia dintre aceste două ramuri implică și dezvoltarea celeilalte.

IV.1. Căile de transport

Transportul rutier este asigurat de drumul național DN1H din care se desprinde drumul județean DJ108H (spre Marghita) DJ191 (Budoi – Păulești ) și drumurile comunale DC186 (Șinteu – Valea Târnei) , DC169 (Cuișed – Țigăneștii de Criș) (fig.19. ) .

IV.2. Structuri de primire cu funcție de cazare

Bazele de cazare sunt concentrate în cadrul satului de vacanță din localitatea Pădurea Neagră, dar și în interiorul localității.

În cadrul satului de vacanță, numit și Pădurea Neagră Colonie, sunt concentrate cele mai multe baze de cazare: tabăra (vila), pensiuni dar și case de vacanțe private.

Vila Sindicatul învâțământului, construită după ce vechea clădire utilizată mai demult ca tabără de copiii nu a mai putut fii folosită, în prezent se poate închiria (fig. 20.). Capacitatea de cazare este de 30 de locuri, fiind camere single, duble, triple. În funcție de dorințele turiștilor se poate opta pentru pensiune completă, demipensiune sau turiștii primesc acces la bucătărie. Prețul unei camere pornește de la 60 lei/noapte.

O altă vilă este Vila Petrom (fig.21. ) cu o capacitate de 24 de locuri:

patru camere matrimoniale

două camere cu două paturi simple

două camere cu trei paturi simple

o cameră cu patru paturi simple.

La acestea se mai pot adăuga paturi suplimentare contra cost. Turiștii cazați aici au acces la bucătărie sau se poate opta pentru demipensiune sau pensiune completă. Prețurile pornesc de la 60 lei/cam/noapte.

Cabana de pe lac (fig.22.) este situată în tabăra Pădurea Neagră, pe o insulă artificială.. Capacitatea de cazare este reprezentată de cinci camere dintre care două sunt duble și trei sunt triple.

Pensiunea Viviana (fig.23.), situată la intrarea în localitatea Pădurea Neagră, are 4 camere triple, la cerere se poate suplimenta câte un pat în fiecare cameră. Facilități: acces la bucătărie, grătar, parcare privată, living 30m2, terasă de vară. Pensiunea se închiriază în întregime, iar prețul este de 400 lei/noapte.

IV.3. Structuri de alimentație publică

Unele din bazele de cazare îndeplinesc și funcția de alimentație publică. Cu excepția acestora bazele specifice de alimentație publică sunt aproape inexistente în această zonă.

Huta Slavia (fig.24.) este un restaurant cu specific slovac din localitatea Șinteu, pe drumul național DN1H. Deschis în octombrie 2016, acesta a devenit o atracție pentru mulți turiști dornici să experimenteze preparate specific slovace și de a se bucura de peisajul care înconjoară restaurantul izolat între culmile împădurite. Dintre specialitățile restaurantului amintim preparatele specific slovace, cum ar fi:

Burger de bizon, acest preparat se datorează fermei de bizoni din localitate;

Polesneak, plăcintă din cartofi și lapte de băut;

Kolacki, rondele din cartofi la grătar cu slăninuță și ceapă;

Găluște slovace cu varză murată/ brânză: glăluște, slănină afumată, cârnați afumați, varză murată/ brânză, cașcaval;

Tortillia Slavia, plăcintă din cartofi răzuiți, găluște cu varză și slăninuță;

Tocna, cartofi răzuiți copți pe tavă în cuptor;

Buchty na pare, papanaș umplut cu nuca si copt pe aburi.

Dotările pentru agrement nu sunt bine reprezentate în acest areal, fiind prezente doar de câteva locuri de joacă pentru copii și terenuri de sport.

Tipuri și forme de turism

În literatura de specialitate sunt trei tipuri fundamentale de turism: turism de recreere, turism curativ și turism cultural la care se adaugă turismul mixt/polivalent care presupune îmbinarea celor trei tipuri de turism. La tipurile de turism se adaugă formele de turism care rezultă din practicarea acestora și se caracterizează prin câteva activități specifice fiecărei forme.

În arealul munților Plopiș, datorită resurselor turistice existente, se individualizează turismul recreativ, cu diferite forme la care se adaugă și celelalte două tipuri de turism și anume: cultural și curativ.

Turismul recreativ presupune exercitarea unor activități prin care să te detașezi de viața cotidiană. Practicarea acestui tip de turism presupune valorificarea cadrului natural și caracteristicilor acestuia. Așezarea geografică în apropierea orașelor Oradea, Marghita, Aleșd, Zalău și Cluj Napoca, accesibilitatea fiind foarte facilă pentru majoritatea doritorilor. Configurația reliefului: culmi domoale, împădurite, traversate de văi largi.

Forme asociate turismului recreativ practicate în acest areal sunt: turismul de weekend, turismul piscicol, turismul cinegetic, drumeția pe trasee turistice și cicloturismul. În cazul ultimelor două se poate îmbina armonios turismul recreativ cu cel cultural.

Turismul de weekend este practicat în special vara, iar ca zone emițătoare sunt orașele din apropiere: Marghita, Oradea, Cluj-Napoca. Pentru turismul de weekend, se pretează atât ieșirile cu cortul, posibile în zona de camping din localitatea Pădurea Neagră, cât și cazarea la diferite pensiuni din zonă.

În ceea ce privește turismul cinegetic, acest areal este cuprins în cadrul a două fonduri de vânătoare, și anume Fondul de vânătoare Cuzap, respectiv Fondul de vânătoare Peștiș (http://oradea.gardaforestiera.ro). Fondul cinegetic este reprezenat de mistreți, fazani, căprioare, aceste specii fiind dominante în zonele pădurilor de foioase.

Turismul cultural este reprezentat de resursele turistice antropice: Castelul Zichy, din Poiana Florilor, mănăstirile și bisericile din această zonă, cetatea de la Plopiș, dar și de tradițiile și obiceiurile care se mai păstrează aici.

Turismul religios/pelerinaj este formă a turismului cultural care presupune vizitarea mănăstirilor și bisericilor. Din acest punct de vedere, această zonă reprezintă o adevărată atracție pentru potențialii turiști care vizitează acest areal atât în anumite zile ale anului când sunt sărbători creștine importante, cât și cu alte ocazii sau din alte motive.

Turismul curativ este prezent în acest areal datorită apelor minerale, care izvorăsc aici. Deși cantitatea de fier și oligoelemente din apele din această regiune este mare în special în apa izvorului de lângă tabără/ satul de vacanță, turismul curativ nu reprezintă o activitate principală a acestui areal. Pe lângă acest izvor, care are cea mai mare concentrație de fier, sunt și alte izvoare de-a lungul drumului județean DJ108H, însă cantitatea de fier este mai mică. Sunt foarte puțini turiștii care vin în această regiune pentru calitatea apei, majoritatea sunt doar în trecere și iau cu ei mai multă apă. Trebuie precizat că apa își pierde calitatea după 3 zile.

La aceste tipuri și forme de turism se adaugă drumeția și cicloturismul. Drumeția se suprapune atât turismului cultural, cât și recreativ. Apartenența la turismul cultural este dată de obiectivele văzute în timpul plimbărilor și a cunoștințelor dobândite despre areal în cadrul acestor drumeții.

Deși este o zonă montană, care se pretează pentru practicarea drumețiilor, marcajele pentru traseele turistice, sunt aproape inexistente. Este prezent un traseu turistic, care pornește de la Cascada Dubina, având două obiective principale: Castelul Zichy, Poiana Florilor, la 5 km de punctul de pornire și Cetatea Piatra Șoimului, la 11 km, dar și puncte de belvedere, cel mai spectaculos fiind către lacul de acumulare de la Lugașu de Jos.

Pentru parcurgerea acestor trasee se va urmării banda roșie (fig.25.), și urmărește în special drumul forestier. Până la Castelul Zichy, traseul are un caracter ascendent, însă nu dificil, diferența de nivel fiind de 340 m (fig. 26.). De la punctul final, reprezentat de un canton forestier și implicit la cetatea Piatra Șoimului. Din punct de vedere al dificultății, este un traseu ușor, accesibil permanent: iarna-vara (Fișa traseului turistic: Pădurea Neagră – Castelul Zichy din Poiana Florilor – Cetatea Piatra Șoimului).

Cicloturismul presupune exercitarea unor activități recreative în care deplasarea se face în mare parte cu bicicleta. Astfel călătoria devine la fel de atractivă precum destinația, sau chiar este principalul element motivațional. Traseele turistice pentru acest tip de activități trebuie marcate, indicându-se gradul de dificultate, distanța parcursă, principalele obiective, dar și timpul aproximativ pentru parcurgerea distanțelor (Pratte, 2006).

În arealul de studiu, practicarea cicloturismului se face pe un singur traseu (fig.27.). Traseul are un grad ridicat de dificultate, având o lungime de 81 km, iar ca durată de timp acesta variază în funcție de condiția fizică a participanților; cel mai scurt timp scos pe acest traseu fiind de 4 ore. Principalele atracții văzute de-a lungul traseului sunt: Castelul Zichy, din Poiana Florilor, mănăstirea Voivozi, dar și cea din Poiana Florilor, satul de vacanță Pădurea Neagră, izvoarele minerale, cascada Pădurea Neagră, biserica de lemn din Țigănești, dar și vetrele satelor vizitate. Traseul pornește din localiatea Spinuș, urmează drumul național DN1P către Păulești, Brusturi, Picleu; la ieșirea din Picleu, urmează drumul comunal DC169, spre Țigăneștii de Criș, Cuișed, drumul își continuă traseul prin pădure, ajungând la Poiana Florilor. Aici se face o pauză pentru a se vizita schitul mănăstirii catolice cu hramul Sf. Ilie. Traseul continuă prin pădure până la intersecția cu drumul național DN1H, care duce până la vârful Asura, la 706 m altitudine. De aici participanții se întorc, pe DN1H, după virează la dreapta pe drumul județean DJ108H, către Pădurea Neagră, unde trec pe lângă multitudinea de izvoare minerale amplasate la marginea părții carosabile, dar și pe lângă cascada Pădurea Neagră. Următoarea vizită este la mănăstirea ortodoxă cu hramul Nașterea Maicii Domnului. După vizitarea mănăstirii, în Voivozi, traseul urmează drumul județean DJ91B, spre Budoi, Derna, unde se urmează drumul comunal DC115, spre Dernișoara, Tria, Poclușa, unde se intră pe drumul național DN19E, spre Sărsig, după se virează la stânga pe drumul comunal DC118A spre Ciulești, apoi pe drumul național DN1P spre Spinuș, unde se încheie traseul (http://www.bihorinimagini.ro ) .

Propuneri de valorificare turistică prin intermediul drumeției și cicloturismului

Potențialul turistic al acestei zone este dat de mai mulți factori, și anume: așezarea geografică, configurația reliefului, resursele turistice existente, precum și tipurile și formele de turism care se pretează în acest areal.

Așezarea geografică, în apropierea drumului național DN1H, dar și la o distanță relativ mică de Aleșd, Marghita, Șimleul Silvaniei precum și de reședințele de județ Oradea, Zalău, Cluj- Napoca, face ca acest areal să fie preferat pentru practicarea turismului de recreere. Așa cum am arătat în capitolul anterior turismul de recreere și formele de turism care rezultă din acesta sunt dominante în acest areal, cu toate că se pot practica și celelalte tipuri de turism. Resursele necesare pentru celelalte tipuri de turism nu sunt suficiente, însă ajută la diversificarea activităților și la creșterea potențialului turistic al zonei.

Înainte de a propune metode concrete de valorificare turistică a nord-vestului Munților Plopiș, infrastructura generală și parte din infrastructura specifică trebuie modernizată. Astfel, în zona preferată de turiști pentru campare (fig.28.) trebuie rezolvată problema alimentării cu apă potabilă și curent, instalarea unor toalete ecologice, și nu în ultimul rând amenajarea unei parcări.

Ca metode de valorificare turistică a acestei zone propun amenajarea unuor trasee pentru drumeții și pentru cicloturism.

De-a lungul traseelor se vor amenaja locuri pentru odihnă sau chiar locuri pentru picnic. Principalele puncte de oprire vor fi lângă izvoarele de apă, dar și în locurile amenajate de-a lungul drumului județean DJ108H.

Traseele turistice vor avea ca punct de pornire localitatea Pădurea Neagră, aici fiind prezente cele mai multe locuri de cazare, dar și din locuri situate în apropierea arterelor rutiere principale, care oferă posibilitatea parcării autoturismului.

Un astfel de traseu se va putea face atât pe jos cât și cu bicicleta, având ca punct de pornire refugiul de la ieșirea de pe drumul național DN1H spre DJ108H, în apropierea intersecției care duce spre schitul Poiana Florilor (fig.29). Traseul va urma drumul forestier spre Poiana Florilor, pe o distanță de 8 km (fig.31.), care va putea fi parcursă în 1 oră și 30 min pe jos și aproximativ 40 min pe bicicletă (fig.30.). La finalul acestui traseu, turiștii vor putea vizita schitul Poiana Florilor și implicit castelul Zichy. De aici doritorii vor putea continua pe traseul marcat către cetatea Piatra Șoimului, aflată la 6 km. La întoarcere se va urma același traseu. În ceea ce privește gradul de dificultate, acesta este unul dintre cele mai facile: cu diferențe de nivel reduse (fig.32.), iar de-a lungul traseului vor fi două puncte de odihnă.

Traseul Huta Slavia- Pădurea Neagră – izvorul cu apă minerală are o lungime de 12 km, respectiv 15 km dus, întoarcerea se va face pe aceeași rută, astfel distanța totală este 24 respectiv 30 km. Durata de parcurgere este de trei – patru ore, respectiv șase – șapte ore (fig.34.), iar gradul de dificultate fiind mediu (fig.36.). Trebuie precizat că acest traseu poate avea ca punct de pornire oricare din cele două puncte finale: izvorul sau restaurantul. Traseul va urma drumul comunal DC186 dinspre Șinteu spre Socet, apoi Huta Voivozi după care se va urma drumul forestier care duce până în Pădurea Neagră; de aici si până la izvorul cu apă minerală se va merge pe drumul județean DJ108H (fig.35.). Pe parcursul acestui traseu, turiștii se vor putea opri pentru pauze în locurile special amenajate lângă izvoare sau pe malurile Bistrei (fig.33.), dar și în interiorul localităților, bucurându-se de ospitalitatea localnicilor.

Traseul Aleșd – Uileacu de Criș-Aleșd, va putea fi parcurs cu bicicleta, având ca principale obiective: Biserica de lemn din Peștiș, izvorul cu apă minerală, dar și restul izvoarelor prezente de-a lungul traseului, cascada Pădurea Neagră/ Dubina, Mănăstirea Voivozi și lacurile de acumulare de la Lugașu de Jos- Tileagd (fig.40.). Pentru parcurgerea acestui traseu se vor putea alege ca puncte de plecare atât localitatea Uileacu de Criș cât și localitatea Aleșd. Dacă luăm ca punct de plecare aceasta din urmă, se va porni de pe drumul național DN1H, prin localitatea Peștiș până la intersecția cu drumul județean DJ10H spre Pădurea Neagră (fig.39.), Voivozi. De aici se continuă pe drumul județean DJ191B către Budoi, Derna, Sacalasău, până la Păulești unde se continuă pe drumul național DN1P, prin localitățile Brusturii, Picleu, Țigăneștii de Criș, Uileacu de Criș și Tileagd. Traseul continuă pe drumul județean DJ108I prin localitățile Poșocola, Teleghiu, Țețchea, Chișdag și Aleșd (fig.37.). Acest traseu se va desfășura exclusiv pe astfalt, pe o distanță de 84 km. Durata de parcurgere a acestui traseu este de aproximativ cinci ore, având un grad ridicat de dificultate, dat de lungime și de configurația reliefului (fig.38.)

Un alt traseu se va face pentru vizitarea principalelor cariere și a fostelor mine din acest areal. În cadrul celor de piatră se va putea observa procesul de exploatare, carierele și minele de cărbune, în care exploatările au încetat, au intrat într-un proces de ecologizare a spațiului. Pe lângă aceste obiective legate de activitățile extractive, turiștii vor putea vizita: izvorul de apă minerală, mănăstirea Voivozi, cascada Pădurea Neagră/ Dubina, restul izvoarelor situate de-a lungul drumului județean DJ108H.

Acest traseu va porni din centrul localității Pădurea Neagră și se va îndrepta spre Voivozi (fig.41.), trecând pe lângă cariera de piatră din apropierea localității. Primul punct de oprire va fi la unul dintre izvoare, în locul amenajat în apropiere de acesta. Urmează apoi izvorul cu apă minerală și apoi viziarea satului de vacanță Pădurea Neagră. La ieșirea din pădure, în apropiere de localitatea Voivozi, turiștii vor vizita Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, dar și ruinele fostei biserci de zid din secolul al XIII-lea. Traseul va continua pe DJ 191B, către Budoi. Se va face o pauză pe platoul amenajat în fața fostei intrări în mină (fig.43.). Aici vor fi locuri de odihnă și un panou informativ, tradus atât în limba engleză și chiar în limba maghiară, prin care să se prezinte modul de scoatere al cărbunilor (fig.44.). În urma unor studii de stabilitate a minei, s-ar putea amenaja o parte din golul subteran, devenind astfel mult mai atractivă din punct de vedere turistic.

După aceată pauză se continuă spre ieșirea din localitate unde se virează la stânga pe drumul local, urmărind indicatoarele (fig.45.) către cariera de cărbune. Odată ajunși aici turiștii vor putea observa: acumulări lacustre și terasări a materialelor sterile. Pe lângă aceste elemente, turiștii se vor putea odihni pe locul fostei exploatări unde a fost ecologizată acumularea lacustră. De aici se va merge la cariera de piatră, aflată la aproximativ un km distanță unde se vor admira alte acumulări lacustre (fig.7.). După studii referitoare la morfometria acestor lacuri se vor putea stabili și activitățile recreative care se vor putea practica: pescuit sau activități de agrement. Traseul va urma drumul forestier către cascada Pădurea Neagră/ Dubina. De aici turiști se vor îndrepta spre localitatea Pădurea Neagră. Acest traseu are un grad de dificultate mediu, datorită diferențelor de nivel (fig.42.), distanța parcursă este de 28 km, iar durata de timp variază în funcție de condiția fizică a turiștilor dar și de cât timp se pierde în timpul opririlor, în medie acest traseu se poate parcurge în trei ore.

Trebuie menționat faptul că acest traseu poate fi parcurs atât off road, cât și pe drumul județean. Ca puncte de pornire putem considera: mănăstirea Voivozi, satul de vacanță Pădurea Neagră, cât și localitatea Pădurea Neagră. Poate fi parcurs și pe jos, în special pe drumul forestier, iar întoarcerea se face tot pe același traseu.

Traseul Uileacu de Criș – Poiana Florilor va urmări în special drumuri de pământ, fiind un traseu offroad (fig.46.). Principalele obiective ale acestui traseu vor fi: schitul Poiana Florilor, valea Loranta, biserica de lemn din Țigăneștii de Criș, care datează din secolul al XVII-lea. Punctul de pornire va fi Uileacu de Criș spre Orviștele, apoi pe drumul național DN1P spre Țigăneștii de Criș. De aici se continuă pe drumul comunal DC169 către Cuișed. De aici se continuă pe un drum forestier spre Loranta apoi spre Poiana Florilor. De aici traseul continuă pe valea Lorantei până la Cuișed, Țigănești de Criș, apoi pe drumul național DN1P spre Uileacu de Criș. Acesta este cel mai dificil traseu, cu o lungime de aproximativ 43 km, necesitând efort fizic datorită diferențelor de nivel (fig.47.), în același timp aș spune că este și cel mai specaculos (fig.48.)

.

Concluzii

Așa cum am menționat la început, pe parcursul acestei lucrări am încercat să identific și să propun metode de valorificare turistică a părții nordice a Munților Plopiș.

În urma prospectării, am descoperit potențialul ridicat al acestui areal, care rezultă din îmbinarea resurselor turistice naturale și antropice, dar și din posibilitățile de valorificare a acestora. Această valorificare se referă în special la amenajările în scop turistic, care se pot face atât în jurul resurselor, cât și la nivelul întregii unități montane.

Cu toate acestea am observat o lipsă de interes din partea autorităților pentru dezvoltarea turismului. Astfel am încercat ca metodele de valorificare propuse să necesite implicații mici din partea acestora. Aceste implicații presupun creearea condițiilor optime nu doar pentru potențialii turiști, ci și pentru locuitorii din acest areal. Consider că odată cu soluționarea problemei referitoare la infrastructură, se va putea dezvolta mai mult și turismul, prin crearea condițiilor pentru desfășurarea activităților recreative, care să țină cont de configurația reliefului din acest areal.

După creearea condițiilor necesare pentru desfășurarea activităților recreative în condiții optime în zona de campare, turiștii vor fi încurajați să renunțe la locurile din apropierea drumului județean, unde se desfășoară mare parte din activitățile recreative în prezent. Astfel se vor îndrepta spre locurile special amenajate, pentru a profita de facilitățile oferite, care le vor face șederea mult mai plăcută și prin intermediul cărora își vor putea diversifica activitățile.

Prin intermediul traseelor pentru cicloturism și drumeții propuse, acest areal va deveni mult mai atractiv, în special pentru locuitorii din orașele din apropiere: Marghita, Aleșd, Șimleul Silvaniei și Oradea, dar și din alte părți ale țării sau chiar din străinătate. Având în vedere că majoritatea traseelor urmăresc și drumuri forestiere, acesta va reprezenta un avantaj, deoarece tot mai multă lume preferă ca în timpul vacanței să se desprindă de viața cotidiană.

Doresc ca traseele propuse să se constituie baza pentru dezvoltarea ulterioară a turismului în acest areal.

Bibliografie

Bîdiliță, Florina, (2001), Bazinul hidrografic Bistra – Barcău – Studiu geomorfologic, lucrare de licență (manuscris), Univ. „Ștefan cel Mare” Suceava, Suceava

Bîdiliță, Florina, Bîdiliță, V., (2006), Procese de albie minoră și majoră în bazinul Bistra -Barcău, Anale Arad

Cocean, P., (2007), Geografia Turismului , ediția a II-a, Cluj-Napoca

Cocean, P., (1998), Geografia turismului românesc, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca

Cocean, P., Dezsi, Șt., (2001), Prospectare și geoinformare turistică, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Gaceu, O., Teodoreanu, Elena, (2013), Turismul balneoclimatic în România, Editura Universității din Oradea, Oradea

Ianovici, V., (1976), Geologia Munților Apuseni, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

Ielenicz, M., , Comănescu, Laura, (2013), Turism- teorie și metodologie, Editura Universitară, București

Ilieș, M., (2007), Amenajare turistică, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Pop, Anca-Cristina, (2014), Modele de amenajare turisticăpentru practicarea activităților recreative și sportive în cadrul Munților Apuseni, Ed. Universității din Oradea, Oradea

Pop, Gr., P., (2006), Carpații și Subcarpații României, Editura Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Velcea, Valeria, Savu, Al., (1982), Geografia Carpaților și a Subcarpaților Românești, Editura Didactică și Pedagogică, București

Pratte, J., (2006), Bicycle tourism: on the trail to economic development, în Prairie Perspectives, pag. 62-84

***(2015), Planul de Management Integrat al Sitului Natura 2000 ROSCI0322 Muntele Șes

*** (2017), Fișa traseului turistic Zona Muntele Șes – Pădurea Neagră – Peștiș, Serviciul Județean SALVAMONT- SALVASPEO Bihor

https://dexonline.ro/ accesat 12.11.2017

http://oradea.gardaforestiera.ro accesat 26.02.2018

http://www.bihorinimagini.ro/ accesat 26.02. 2018

https://provinciacrisana.wordpress.com accesat 15.03. 2018

https://www.crestinortodox.ro accesat 15.03. 2018

http://turismalesd.ro accesat 15.03. 2018

http://www.bihon.ro accesat 03.05.2018

http://www.romaniaturistica.ro/sarbatoarea-cartofului-sinteu-bihor accesat 03.05.2018

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

A LUCRĂRII DE FINALIZARE A STUDIILOR

Titlul lucrării

Propuneri de valorificare turistică a părții nordice a Munților Plopiș prin cicloturism

Autorul lucrării

POPOVICI Florina-Ioana

Lucrarea de finalizare a studiilor este elaborată în vederea susținerii examenului de finalizare a studiilor organizat de către Facultatea de Geografie, Turism și Sport din cadrul Universității din Oradea, sesiunea iunie 2018 a anului universitar 2017-2018.

Prin prezenta, subsemnatul (nume, prenume, CNP) POPOVICI Florina-Ioana, 2960402055057, declar pe proprie răspundere că această lucrare a fost scrisă de către mine, fără nici un ajutor neautorizat și că nici o parte a lucrării nu conține aplicații sau studii de caz publicate de alți autori.

Declar, de asemenea, că în lucrare nu există idei, tabele, grafice, hărți sau alte surse folosite fără respectarea legii române și a convențiilor internaționale privind drepturile de autor.

Oradea,

20.06.2018 Semnătura