i beneficiile muncii în regim teleworking, din perspectiva angaja ț ilor în domeniul IT Profesor coordonator: Lector universitar Elena-Felicia… [611181]

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE
Ș
TIIN
Ț
E SOCIO-UMANE

DEPARTAMENTUL DE ASISTEN
Ț
Ă SOCIALĂ,JURNALISM,

RELA
Ț
II PUBLICE
Ș
I SOCIOLOGIE

DOMENIUL: SOCIOLOGIE

SPECIALIZARE: RESURSE UMANE

Provocările
ș
i beneficiile muncii în regim teleworking, din

perspectiva angaja
ț
ilor în domeniul IT

Profesor coordonator:

Lector universitar Elena-Felicia Morândău

Absolvent: [anonimizat], 2020

INTRODUCERE

CUPRINS:

I.

1

INTRODUCERE:

Acest
proiect
de
diplomă
î
ș
i
propune
să
afle
care
sunt
păr
ț
ile
bune
ș
i
cele
rele
pe
care

le
experimentează
angaja
ț
ii
care
lucrează
în
regim
teleworking,
acestea
fiind
esen
ț
iale
pentru

un alt angajat care se gânde
ș
te pe viitor să adopte un asemenea stil.

Tema
aferentă
a
fost
aleasă
datorită
faptului
că
subiectul
este
unul
actual,
de
interes,

care
se
practică
din
ce
în
ce
mai
mult
în
rândul
angaja
ț
ilor.
Subiectul
este
foarte
cercetat
la

nivel
global
pentru
a
afla
răspuns
la
întrebarea
,,Cum
este
munca
în
regim
teleworking
fa
ț
ă
de

cea
clasică,
realizată
dintr-un
spa
ț
iu
organizat?”.
Totodată,
globalizarea
pie
ț
ei
muncii
duce
la

o
dezvoltare
a
societă
ț
ii
bazată
pe
cunoa
ș
tere
ș
i
sparge
barierele
impuse
de
constrângerea

spa
ț
ială.
Consider
că
vor
exista
din
ce
în
ce
mai
multe
provocări
în
ceea
ce
prive
ș
te
munca
ș
i,

inevitabil,
actorul
social
va
fi
nevoit
să
se
informeze
cu
privire
la
ceea
ce
îi
va
oferi
pia
ț
a

muncii în momentul în care va face parte din aceasta.

În
linii
mari,
acest
studiu
urmăre
ș
te
să
afle
de
la
angaja
ț
ii
care
lucrează
în
regim
de

telemuncă
care
sunt
provocările/riscurile
la
care
sunt
expu
ș
i
ș
i
ce
beneficii
le
oferă

posibilitatea
de
a
lucra
în
regim
teleworking.
Ceea
ce
se
dore
ș
te
a
fi
realizat
este
elaborarea

unui
instrument
pentru
o
cercetare
cantitativă
care,
în
urma
analizei,
să
ofere
răspuns
la

întrebarea
de
cercetare.
Instrumentul
de
măsurare
este
chestionarul
care
cuprinde
întrebări

punctuale
referitoare
la
anumite
variabile
relevante
pentru
studiu,
cum
ar
fi:
vechimea
în

lucru,
performan
ț
a
profesională,
motiva
ț
ia
în
lucru,
implicare a
în
activită
ț
i
de
timp
liber
sau

activită
ț
i
de
familie,
cooperarea
cu
colegii,
nevoile
la
locul
de
muncă
ș
i
satisfac
ț
ia

profesională.
În
ceea
ce
prive
ș
te
universul
popula
ț
iei,
acesta
este
reprezentat
de
angaja
ț
i
care

practică teleworking-ul, fiind specializa
ț
i pe domeniul IT.

Relevan
ț
a
studiului
este
una
practică
ș
i
generală,
deoarece
trăim
într-o
lume

digitalizată,
care
va
evolua
din
ce
în
ce
mai
mult
din
punct
de
vedere
tehnologic
ș
i
va
putea

permite
desfă
ș
urarea
oricărei
activită
ț
i
din
orice
loc.
Aceast ă
digitalizare,
pe
care
o
putem

numi
o
a
patra
revolu
ț
ie
industrială,
va
avea
repercusiuni
ș
i
asupra
for
ț
ei
de
muncă,

schimbând
structura
ș
i
semnifica
ț
ia
unei
organiza
ț
ii.
De
aceea,
este
important
pentru
un

angajator,
un
specialist
în
resurse
umane
să
fie
în
permanen
ț
ă
conectat
cu
schimbările
actuale

ș
i viitoare pentru a put ea face fa
ț
ă cerin
ț
elor, a
ș
teptărilor societă
ț
ii
ș
i for
ț
ei de muncă.

2

I.
MUNCA

1.1. ISTORICUL MUNCII

Încă
de
la
crearea
lumii,
munca
a
avut
un
rol
esen
ț
ial
în
existen
ț
a
umană
ș
i
a

comunită
ț
ilor
sociale.
Ea
se
învârte
în
jurul
multiplelor
percep
ț
ii
ș
i
a
unei
continue

diversificări
(Aceleanu
2011:
72).
Astfel,
propun
să
abordăm
conceptul
muncii
din

perspectiva blestemului
ș
i cea a progresului.

În
primul
rând,
munca
poate
fi
considerată
un
blestem
adamic
lăsat
de
Dumnezeu,

creatorul
lumii.
Acest
blestem
este
corelat
cu
gre
ș
eala
pe
care
au
săvâr
ș
it-o
Adam
ș
i
Eva.
În

Biblie,
este
relatat
faptul
că
cei
doi
au
încălcat
porunca
primită,
aceea
de
a
nu
mânca
fructul

din
Pomul
cuno
ș
tin
ț
ei
binelui
ș
i
răului.
Păcatul
săvâr
ș
it
de
primele
fiin
ț
e
umane
au
avut

următoarele
consecin
ț
e:
izgonirea
din
Grădina
Edenului
sau
a
Raiului,
pierderea
nemuririi
ș
i

condamnarea la muncă.

Blestemul
muncii
ajunge
să
caracterizeze
întreaga
existen
ț
ă
umană,
făcându-l
pe
om
să
se

simtă
fără
de
scăpare.
Însă,
fiin
ț
a
umană
recurge
la
doua
posibilită
ț
i
pentru
a
se
putea
salva
de

blestem:
cea
de
ignorare,
prin
renun
ț
are
la
muncă
ș
i
cea
de
înfruntarea
a
blestemului,
prin

depă
ș
irea condi
ț
iei de blestemat.

În
al
doilea
rând,
munca
poate
fi
privită
din
perspectiva
progresului.
Astfel,
înfruntarea

blestemului
oferă
omului
posibilitatea
de
a
considera
munca
o
virtute,
o
activitate
specifică
ș
i

obligatorie
pentru
om,
cu
scopul
de
a
contribui
la
progresul
individual
ș
i
cel
al
societă
ț
ii.
Mai

exact,
munca
devine
un
mod
de
definire
a
existen
ț
ei
umane.
De-a
lungul
istoriei,
munca
s-a

dezvoltat
prin
intermediul
individului
prestator
al
acesteia,
care
a
evoluat
din
punct
de
vedere

al
maturită
ț
ii
ș
i
creativită
ț
ii
sociale.
Un
alt
element
care
a
contribuit
la
evolu
ț
ia
muncii
este

dezvoltarea
economico-socială,
care
permite
acesteia
să
fie
prestată
în
mii
de
feluri,
fără
ca

omul să fie constrâns de o formă standard (Cursul de teorii organiza
ț
ionale).

Sensul
istoric
al
muncii
poate
fi
în
ț
eles
dacă
parcurgem
transformările
pe
care
le-a

avut
munca
în
timp.
Astfel,
în
epoca
medievală
se
punea
accentul
pe
lucrul
pământului,
pe

munca
agricolă
(Le
Goff
1970:
10).
La
începutul
omenirii,
munca
semnifica
o
permanentă
ș
i

continuă
luptă
pentru
supravie
ț
uire
(Aceleanu
2011:
73).
Fiin
ț
ele
umane
primitive
erau
în

căutare
de
hrană,
fiind
prima
nevoie
care
trebuia
satisfăcută
(Bădescu
2011:
18).
Omul

medieval
trebuia
să
ț
ină
cont
de
ceea
ce
oferea
natura
ș
i
era
nevoit
să-
ș
i
desfă
ș
oare
activită
ț
ile

muncii
în
conformitate
cu
dezvoltarea
mediului
geografic,
al
solului,
al
climei
(Le
Goff
2002:

3

107).
Având
tot
mai
multe
nevoi
de
alimente
ș
i
primind
continue
amenin
ț
ări
din
partea

animalelor
sălbatice,
oamenii
au
fost
nevoi
ț
i
să
înceapă
a
cultiva
plante
ș
i
a
cre
ș
te
animale.

Astfel,
agricultura
a
fost
o
modalitate
prielnică
prin
care
omul
a
devenit
producător
ș
i
a

început să creeze unelte (Aceleanu 2011: 73).

Întregul
progres,
întreaga
evolu
ț
ie
eviden
ț
iază
perspe ctiva
marxistă
prin
care
fiin
ț
a

umană
era
considerată
,,homo
faber’’,
adică
omul
care
munce
ș
te,
î
ș
i
făurează
propriile
unelte

ș
i î
ș
i câ
ș
tigă existen
ț
a.

Ajun
ș
i
în
epoc a
modernă,
munca
cunoa
ș
te
o
tranzi
ț
ie
de
la
for
ț
ă
brută,
ceea
ce
o

definea
în
evul
mediu,
la
munca
ș
tiin
ț
ifică,
simbolică.
Cel
mai
intens
proces
care
are

repercusiuni
asupra
acestei
epoci
este
diviziunea
muncii
sociale
a
lui
Durkheim,
care
separă
ș
i

diferen
ț
iază
ocupa
ț
iile,
func
ț
iile
etc.
Acest
proces
pune
accentul
pe
caracterul
material
ș
i,
în

special,
pe
cel
intelectual
al
civiliza
ț
iei
(Bădescu,
Mihăilescu
ș
i
Zamfir
2005:
201).
În
acest

sens,
actorii
modernită
ț
ii
se
bazează
pe
însu
ș
irea
unor
capacită
ț
i
de
analiză,
sinteză,
percepere

etc.
Astfel,
munca
intelectuală
se
bazează
pe
integrarea
ș
i
opera
ț
ionalizarea
multiplelor

informa
ț
ii
(Crivoi
et
al
2016:
154,155).
Concret
spus,
sensul
muncii
a
deviat
de
la
acea
muncă

fizică
ș
i a devenit o mu nca
ș
tiin
ț
ifică sau simbolică.

1.2. DEFINI
Ț
II

Munca
nu
poate
avea
acela
ș
i
sens
pentru
fiecare
actor,
deoarece
defini
ț
ia
care
i
se

atribuie
ț
ine cont de do meniul de specialitate sau de convingerile celui care o define
ș
te.

În
func
ț
ie
de
cele
trei
mari
domenii
care
studiază
conceptul
de
muncă,
adică
economia,

filosofia
ș
i sociologia p utem distinge următoarele defini
ț
ii (Aceleanu 2011: 72) :

Din
perspectiva
economică,
munca
reprezintă
modul
de
exercitare
a
ac
ț
iunii

individului
asupra
materiei
pe
care
o
implică
procesul
de
produc
ț
ie,
în
urma
căreia
se
ob
ț
in

rezultate
economice
favorabile,
utile.
Altfel
spus,
munca
este
un
schimb
între
mediul

înconjurător
ș
i
fiin
ț
ele
umane
având
ca
finalitate
autoconser varea
(Giarini
ș
i
Liedtke
2001:

31).

Perspectiva
filosofică
consideră
munca
o
condi
ț
ie
esen
ț
ială
a
vie
ț
ii
omene
ș
ti,
un

proces
prin
care
omul,
cu
ac
ț
iunile
sale,
devine
parte
din
existen
ț
a
materială
ș
i
socială
pe
care

ajunge
să
le
modifice,
să
le
transforme.
Totodată,
ac
ț
iunile
pe
care
le
săvâr
ș
e
ș
te
îi
modifică

propria persoană individului (Drăgănescu 1987: 161).

4

Dacă
vorbim
despre
o
abordare
sociologică,
Friedman
(1962:
64)
se
raportează
la

procesul
muncii
ca
fiind
un
amalgam
de
ac
ț
iuni
realizate
de
om
prin
for
ț
a
creierului
său,
a

mâinilor,
a
ma
ș
inăriil or
existente
sau
a
uneltelor
care
transformă
materia
primă
dar
care

transformă
ș
i esen
ț
a umană.

Pe
de
altă
parte,
în
func
ț
ie
de
autor,
defini
ț
ia
muncii
poate
surprinde
diverse

perspective. Dintre acestea, amintim următoarele:

Giddens
(2001:
335)
spune
despre
muncă
faptul
că
reprezintă
o
sarcină
care
trebuie

finalizată
ș
i care ajută oamenii să-
ș
i acopere necesită
ț
ile de bază.

O
altă
defini
ț
ie
este
dată
de
Bremond
ș
i
Geledan
(1995:
264)
care
sus
ț
in
că
munca

reprezintă
o
activitatea
care
creează
bunuri
ș
i
servicii,
ș
i
care
este
îndeplinită
de
lucrători
ce

de
ț
in cuno
ș
tin
ț
e tehnic e despre cum să utilizeze instrumentele de muncă.

În
alt
context,
Valentina
Robu
(*
:
14),
în
studiul
său,
îl
aminte
ș
te
pe
Richard
Baxter

care
considera
munca
un
scop
al
vie
ț
ii,
în
care
individul
trebuie
să
î
ș
i
caute
menirea,
să

depună
efort
pentru
a-
ș
i
găsi
talentul
ș
i
propriile
aptitudini
pe
care
să
le
convertească
într-o

profesie.

Astfel,
chiar
dacă
există
diverse
semnifica
ț
ii
ale
conceptului
de
muncă
este
important

de
re
ț
inut
faptul
că,
prin
ea,
individul
î
ș
i
procură
bunuri
pentru
a
supravie
ț
ui
ș
i,
totodată,

ajunge la împlinire profesională.

1.3. VIZIUNEA SISTEMICĂ A MUNCII

Întregul
proces
al
muncii
poate
fi
privit
din
perspectiva
teoriei
sistemice.
Această

teorie
studiază
sistemul
ca
întreg
ș
i
se
focalizează
pe
interdependen
ț
ă
ș
i
complexitate
(Herting

ș
i
Stein
2007:
3).
Siste mul
poate
fi
definit
ca
fiind
un
ansamblu
format
din
elemente
aflate
în

conexiune,
care
este
capabil
să
ajungă
performant
prin
realizarea
unor
obiective
(Repez
2014:

135).
Mai
exact,
sistemul
devine
pentru
elementele
sale
un
mediu
înconjurător
(Luhmann

1984:
22).
Luhmann
consideră
caracteristica
majoră
a
teoriei
ca
fiind
comunicarea.
Astfel,
în

opinia
sa,
sistemul
ac
ț
ionează
prin
acte
de
comunicare
ca
fiind
modul
sistemului
de
a
se

reproduce, adică sistemul are capacitatea de autopoieză (Seidl 2004: 7).

Cele
cinci
elemente
pe
care
le
propune
Luhmann
sunt:
codul
binar,
baza
de
autoritate,

func
ț
ia
socială,
limba jul
de
comunicare
socială
ș
i
mediul
generalizat
de
aceasta
(Rempel

5

1996:
58).
Cât
despre
premisele
de
la
care
a
plecat
teoria
sistemică,
acestea
sunt:
societatea

modernă
este
un
sistem
bazat
pe
diferen
ț
iere
func
ț
ională;
această
diferen
ț
iere
a
determinat

divizarea
sistemului
în
subsisteme;
acestea
din
urmă
sunt
legate
prin
rela
ț
ii
specifice
duratei,

stabilită
ț
ii,
complexită
ț
ii
ș
i,
totodată,
subsistemele
se
dezvoltă
în
interiorul
societă
ț
ii
(Ioni
ț
ă

2017:
100).
Având
în
vedere
că
munca
este
o
componentă
indispensabilă
societă
ț
ii
care
face

parte
din
subsistemul
economic,
o
putem
analiza
prin
prisma
a
mai
multor
factori
ce
ț
in
de

natura ei, inspira
ț
i din Giddens (2001: 334-337):

În
primul
rând,
putem
spune
că
munca
se
clasează
în
dimensiunea
economică
prin

intermediul
banilor,
ace
ș
tia
devenind
un
mijloc
de
comunicare
al
procesului.
Banii
sau

salariul
sunt
sursa
venitului
unui
angajat,
sursă
pe
care
o
prime
ș
te
în
urma
prestării
unei

activită
ț
i,
pentru
a
putea
să-
ș
i
procure
necesită
ț
ile
de
bază.
De
cele
mai
multe
ori,
munca

plătită
se
regăse
ș
te
în
mediile
industriale
care
sunt
într-o
continuă
schimbare
datorită

tehnologiei
care
se
actualizează
permanent.
Totodată,
ș
i
diviziunea
muncii,
prin
prisma

taylorismului
ș
i
a
fordismului,
a
făcut
posibilă
maximizarea
produselor
muncii,
adică
a

favorizat
produc
ț
ia
în
masă.
Tot
în
acest
sens,
Chiribucă
(2004:
17)
afirmă
faptul
că
are
loc
ș
i

o specializare a func
ț
iilor care favorizează acest tip de produc
ț
ie.

În
al
doilea
rând,
amintim
faptul
că
este
important
să
ț
inem
cont
ș
i
de
structura

timpului
atunci
când
ne
referim
la
muncă.
Există
două
situa
ț
ii
temporale
la
care
ne
putem

referi:
pentru
un
individ
angajat,
timpul
său
se
învârte
în
jurul
programului
de
lucru
care,
în

prezent,
poate
să
fie
part-time
sau
full-time,
ș
i
pentru
un
individ
ș
omer,
timpul
nu
are
o

delimitare precisă.

Ca
ș
i
varietate,
pe
lângă
munca
plătită,
mai
putem
diferen
ț
ia
ș
i
munca
domestică,
cea

pe
care
o
face
individul
în
propria
gospodărie
ș
i
care
este
neplătită
sau
munca
voluntară,

făcută benevol, din motive de caritate.

Pe
lângă
acestea,
a
avea
un
loc
de
muncă
oferă
prilejul
persoanelor
de
a
avea
rela
ț
ii

sociale.
Astfel,
se
creează
o
comunitate
specifică
prin
care
se
creează
prietenii
ș
i
care

urmăre
ș
te atingerea un ui obiectiv comun.

Concluzionând,
munca
poate
fi
considerată
un
motor
al
societă
ț
ii
moderne
datorită

faptului
că,
în
prezent,
odată
cu
dezvoltarea
societă
ț
ii
s-a
modificat
ș
i
mentalitatea
actorilor
ei.

Astfel,
ț
elul
fiecăruia
este
de
a
avea
un
loc
de
muncă
ș
i
de
a
se
putea
adapta
transformărilor
pe

6

care
le
implică
întregul
proces
al
muncii,
transformări
provenite
din
interiorul
sistemului
care

se schimbă neîncetat.

II.
SCHIMBARE SOCIALĂ

Evolu
ț
ia
firii
umane
ce
reprezintă
o
transfigurare
fizică,
psihică
ș
i
socială,
ș
i
a

societă
ț
ii
ca
sistem
a
fost
posibilă
datorită
unui
fenomen
denumit
schimbare
socială
(Rusu

2015:).
Semnifica
ț
ia
schimbării
este
dată
de
orice
modificare
survenită
în
plan
economic,

cultural,
demografic,
structural
(Johnson
2007:
302-303)
ș
i
define
ș
te
trecerea
de
la
o
stare
la

alta
a
sistemului
social
privit
ca
ș
i
întreg
sau
a
unor
subsisteme
ale
acestuia
(Ungureanu
1990:

212).
Schimbarea
este
în
strânsă
legătură
ș
i
cu
dezvoltarea,
care
poate
fi
privită
din

perspectiva
unui
proces
durabil
ce
contribuie
la
modernizarea
sistemului
(Toderean
2004:

147).

Din
punct
de
vedere
economic,
societatea
a
dezvoltat
câte
un
nou
tip
de
economie

pentru
fiecare
etapă
în
care
se
afla.
Astfel,
se
disting
trei
faze:
preindustrială,
industrială
ș
i

postindustrială (Zamfir *: 14-15).

Prima
fază
este
reprezentată
de
o
societate
preindustrială,
în
care
economia
se
baza

preponderent
pe
agricultură
ș
i
pe
prelucrarea
materiilor
prime.
În
acest
sens,
sectorul
primar

de
ț
inea
suficient
de
multe
proprietă
ț
i
agricole,
însă
comercializ area
nu
avea
un
nivel
suficient

de
ridicat
(Dobo
ș
2013:
17).
Astfel,
în
locurile
în
care
oamenii
lucrau
pământul
se
nă
ș
tea
ș
i

civiliza
ț
ia (Toffler 198 0).

A
doua
fază
este
destinată
societă
ț
ii
industriale.
În
urma
revolu
ț
iei
din
Anglia
ș
i

Fran
ț
a,
ambele
din
sec.XVIII,
s-au
pus
bazele
acestui
nou
tip
de
societate.
Economia
aferentă

se
focaliza
pe
fabrica
ț
ie,
astfel
încât
a
avut
loc
trecerea
de
la
munca
făcută
de
om
la
munca

mecanică
ș
i,
totodată,
utiliza
ca
aliat
energia
electrică.
Dezvoltarea
capitalismului
a
favorizat

apari
ț
ia
economiei
de
pia
ț
ă
care
oferă
posibilitatea
schimb urilor
de
mărfuri,
procurate
de

consumatori
prin
intermediul
banilor
(Popescu
2009:
63-64).
Produc
ț
ia
ș
i
economia
din

această
perioadă
pot
fi
caracterizate
prin
intermediul
termenului
de
ra
ț
ionalitate
(Banabic

2018:
4).
În
plus,
această
perioadă
mai
poate
fi
caracterizată
ca
fiind
ș
i
consumeristă,
deoarece

indivizii
erau
îndemna
ț
i
să
consume
produse
din
ce
în
ce
mai
mult
(Toffler
1980:
82).
Astfel,

consumul în masă devine indispensabil existen
ț
ei umane (Zamfir *: 16).

7

Cea
de-a
treia
fază
se
define
ș
te
prin
postindustrialism.
Acest
nou
sistem
este
bazat
pe

ceea
ce
numim
inova
ț
ie,
tehnologie,
digitalizare
(Stoican
2012:
62).
Cât
despre
economia

societă
ț
ii
actuale,
o
putem
defini
ca
fiind
una
a
cunoa
ș
terii,
a
informa
ț
iei
în
care
predomină

inova
ț
iile
ș
i
puterea
cuno
ș
tin
ț
elor
(Niculescu
*
:
52).
Toată
dezvoltarea
accelerată
a
societă
ț
ii

s-a
lansat
odată
cu
cibernetica,
ș
tiin
ț
ă
care
are
capacitatea
de
autocontrol
ș
i
autoconducere

(Popescu
2009:66).
Noul
mod
de
produc
ț
ie
este
unul
inteligent,
automatizat,
ce
devine
un

limbaj
universal
care
contribuie
la
for
ț
a
pe
care
o
are
informa
ț
ia.
Astfel,
bazându-ne
pe
un

sistem
în
care
domină
re
ț
elele
de
telecomunica
ț
ii
se
revolu
ț
ionează
procesul
muncii.
Mai

exact,
orice
domeniu
devine
inteligent,
devine
inovativ
ș
i,
se
promovează
din
ce
în
ce
mai

mult munca la distan
ț
ă prin intermediul globalizării economice (Ghilic-Micu 200: 47-48).

​
Fig.2: Societatea post-industrială (Stoican 2012:63)

Însă,
nu
doar
economia
a
suferit
transformări
odată
cu
schimbarea
societă
ț
ii.
Pe
lângă

ea,
sistemul
de
învă
ț
ământ
a
avut
ș
i
el
modificări.
Dacă
la
început
doar
cei
din
clasele

superioare
aveau
acces
la
o
educa
ț
ie,
odată
cu
sec.XX
s-a
introdus
învă
ț
ământul
gratuit,

obligatoriu
de
zece
clase.
Acest
lucru
a
adus
cu
sine
o
cre
ș
tere
substan
ț
ială
de
persoane
care

aveau
acces
la
un
trai
mai
bun
(Sora
2011:
6).
Transformările
sistemului
au
mutat
aten
ț
ia
de

pe
nivelul
liceal
pe
cel
universitar,
superior.
Având
în
vedere
că
universitatea
era
o
iluzie

pentru
unii,
cei
din
vârful
societă
ț
ii
care
dispuneau
de
mai
multe
resurse,
au
fost
primii
care

au accesat acest nivel superior (Voicu 2015:36).

În
zilele
noastre,
trăim
într-o
societate
a
cunoa
ș
terii
ș
i
este
important
ca
accentul
să

cadă
pe
formarea
actorilor
sociali,
adică
să
se
investească
în
educa
ț
ia
lor
pentru
ca
economia

să
se
poată
dezvolta
ș
i
mai
mult
(Gafton
*:
436).
În
acest
sens,
educa
ț
ia
superioară
a
ajuns
un

8

mare
interes
pentru
politicile
generale
pentru
că,
prin
intermediul
ei,
se
poate
ajunge
la
o

calitate
a
vie
ț
ii
mult
mai
ridicată,
mai
ales
că
puterea
este
dată
de
informa
ț
ie
ș
i
tehnologie

(Badea 2012: 123).

Astfel,
prin
procese
inteligente
ș
i
resurse
informa
ț
ionale,
sistemul
a
devenit
o
pia
ț
ă
a

cărei
idei
pot
fi
accesibile
oricărui
grup
de
actori
sociali
ș
i
care
sunt
într-o
continuă
dezvoltare

datorită tuturor inova
ț
iilor.

III.
INTELIGEN
Ț
Ă ARTIFICIALĂ

Să
ne
întoarcem
pu
ț
in
la
ceea
ce
reprezintă
individul
social.
Pe
lângă
,,homo
faber”,

fiin
ț
ele
umane
sunt
considerate
ș
i
,,homo
sapiens”.
Adică,
omul
este
înzestrat
cu
în
ț
elepciune,

capacitatea
mentală
fiind
unul
dintre
cele
mai
importante
elemente
pentru
el.
În
decursul
a
mii

de
ani,
s-a
urmărit
a
în
ț
elege
procesul
prin
care
gânde
ș
te
omul,
mai
exact,
cum
poate
percepe,

prezice
ș
i
manipula
o
realitate,
o
lume
care
este
mult
mai
complicată
ș
i
mai
complexă
fa
ț
ă
de

acesta.
Astfel,
a
luat
na
ș
tere
o
nouă
ș
tiin
ț
ă
numită
inteligen
ț
a
artificială.(Russel
ș
i
Norvig

2003: 1)

9

10