I. ABUZUL SEXUAL ASUPRA COPIILOR … … … 4 [630670]

1
Cuprins
I. ABUZUL SEXUAL ASUPRA COPIILOR ………………………….. ………………………….. ………….. 4
1.1. Incidența abuzului sexual ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 6
1.2. Forme de abuz sexual asupra copiilor ………………………….. ………………………….. ……………. 6
1.3. Factori de risc pentru apariția abuzului sexual ………………………….. ………………………….. … 7
1.3.1. Factori ce pot contribui la apariția abuzului sexual ………………………….. ……………….. 7
1.3.2. Factori de menținere a abuzului sexual și a efectelor negative asociate acestuia ……. 8
1.4. Caracteristicile abuzatorului ………………………….. ………………………….. …………………………. 9
1.5. Efectele abuzului sexual asupra copiilor ………………………….. ………………………….. ………. 10
1.5.1. Semne ale abuzului sexual a supra copilului ………………………….. ………………………… 10
1.5.2. Efectele abuzului sexual asupra copiilor ………………………….. ………………………….. … 12
1.6.Rolul asistentului social cu privire la copiii abuzați sexual ………………………….. ………….. 15
1.6.1. Rolul echipei interdisciplinare în abuzul sexual al copiilor ………………………….. …… 15
1.6.2. Rolul asistentului social cu privire la copii abuzați sexual în echipa interdisciplinară
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 15
II. INTERVENȚII TERAPEUTICE Î N ABUZUL SEXUAL LA COPII ………………………….. . 17
2.1. Eficiența abordărilor de tip cognitiv comportamental în abuzul sexual la copii ………….. 19
2.2. Programe terapeutice cognitiv -comportamentale în abuzul sex ual la copii ………………… 21
III.PREZENTAREA CERCET ĂRII ………………………….. ………………………….. ……………………… 24
3.1. Prezentarea locului desfășurării cercetării ………………………….. ………………………….. ……. 24
3.2. Prezentarea scopului și obiectivelor cercetării ………………………….. ………………………….. . 26
3.2.1. Populația cercetată ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 26
3.2.2. P rezentarea rezultatelor cercetării ………………………….. ………………………….. …………. 27

2 3.2.3Interpretarea rezultatelor cercetării ………………………….. ………………………….. …………. 31
3.4. Concluzii finale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 32
CAPITOLUL IV. INTERVENȚIA ………………………….. ………………………….. ……………………….. 34
4.1. Procedura de lucru a centrului, privind protecția copilului împotriva abuzurilor. ……….. 34
4.2. Prezentarea intervenției ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 36
4.3. Intervenția propriu -zisă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 39
4.2. Rezultatele finale al e intervenției ………………………….. ………………………….. ………………… 40
4.3. Concluzii finale ale intervenției ………………………….. ………………………….. ………………….. 42
CAPITOLUL V. CONCLUZII ȘI DISCUȚII FINALE ………………………….. ……………………….. 44
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 46
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 49

3
INTRODUCERE
Tema lucrării de licență aleasă de mine este ” Abord ări cognitiv -comportamentale în abuzul sexual
asupra copiilor ”.
Motivul alegerii acestei teme, este interesul și preocuparea mea reală, față de copii și mai ales față de
cei care au avut de suferit de pe urma acestei traume și anume abuzul sexual. Această lucrare trat ează o
temă de mare actualitate și în același timp stringentă pentru socitetatea românească.
Un alt motiv al alegerii acestei acestei teme se datorează situației socio -economice din România, care
contribuie la creșterea numărului de familii și de copii af lați în numeroase categorii de risc, cum a r fi :
riscul de a fi abandonați în instituții sau pe stradă, riscul de a fi abuzați de propria familie sau de alț i
indivizi, riscul de a deveni victime ale violenț ei si abuzurilor. Mai pe scurt spus : riscul de a nu se afla
într-un mediu famil ial sănătos și optim, bazat pe dragoste, afecțiune, și suport psihic, fizic, emoț ional,
pentru dezvoltarea personală . De aceea , asistentul social are un rol și un impact important î n a-i asigura
copilului o protecție specială împotriva factorilor agresivi din mediu.
Abuzul sexual asupra copiilor , este o problemă majoră a societății datorită prevalenței ridicate și a
impactului devastator asupra copilului victimizat. În sens larg, abuzul sexual asupra copiilor se referă
atât l a solicitările sexuale nedorite și neadecvate sau la expunerea copiilor la comportamente sexuale,
cât și la atingerea copiilor în zonele genitale sau alte zone intime, precum și la penetrarea în termeni de
contact sexual oral, anal sau vaginal.
Lucrarea es te structurată în V capitole, care abordează o serie de probleme de ordin psihologic și de
personalitate a copilului abuzat sexual.
Primul capitol prezintă o trecere în lucrare a definiției abuzului sexual asupra copiilor, a prevalenței
acestuia, a factori lor de risc, precum și a efectelor experienței abuzului sexual .
Al doilea capitol își propune să analizeze diferitele modalități de intervenție utilizate pentru tratarea
problemelor relaționate cu abuzul sexual, insistând asupra intervențiilor cognitiv com portamentale,
intervenții dovedite științific ca fiind cele mai eficiente.
Urmează apoi cercetarea temei propuse ce evaluează relația asistentului social cu, copiii abuzați sexual.
În continuare, am prezentat scopul, obiectivele și metodologia și deasemene a rezultatele obținute în
urma cercetării efectuate în C omplexul de Servicii Comunitare pentru Copii și Casele de tip Familial
din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.

4
I. ABUZUL SEXUAL ASUPRA COPIILOR
Abuzul asupra copiil or este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt
supuși sau expuși copii. În România, Legea 272/2004 privind protecția copiilor încearcă să cla rifice
aceste aspecte și să ofere suportul legal pentru a identifica cazurile de abuz. O feră un cadru care poate
fi folosit în stoparea comportamentelor abuzatoare asupra copiilor. Legea interzice orice fel de
pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într -o instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea sau
educația copiilor. Plânge rile și sesizările în ceea ce privește abuzuri le împotriva copiilor pot fi depuse
atât de către copil cât și de oricare altă persoană din apropierea copilului care observă semnele unor
abuzuri care au loc asupra acestora. Săvârșirea abuzului implică acțiunea voluntară a abuzatorului, care
pune în pericol existența și dezvoltarea copilului, indiferent dacă pot exista consecințe asupra copilului.
Abuzul este definit ca fiind orice formă de profitare de pe urma diferenței de putere dintre un adult și
un copil, desconsiderarea personalității celui de -al doilea. El poate fi regăsit oriunde și oricând în
istoria și în prezentul societății omenești, în artă și literatură, în legen dele omenirii și în poveștile
pentru copii. Abuzul înseamnă violența adultului împotriva copilului, fenomen care este prezent în
realitatea noastră astăzi, mai aproape sau mai departe de căminul nostru, în funcție nu numai de valorile
noastre, dar și de t radițiile pe care le urmăm în creșterea copiilor și de capacitatea noastră de a ne
controla impulsurile. (Maria Roth S., 1999)
Încă din anii 1960, în țările occidentale, s -a dezvoltat un interes special pentru identificarea și
combaterea abuzului asupra c opilului. Recunoașterea dreptului suprem al copilului ca persoană umană
independentă, asumarea de către colectivitate a responsabilității de a apăra respectarea drepturilor
copilului chiar față de propria familie a deschis o nouă viziune asupra abuzului. Î n multe dintre
legislațiile moderne, abuzul față de copil este definit ca vătămarea fizică, mintală sau sexuală, tratament
neglijent sau maltratarea unui minor de către o persoană care este responsabilă în ce privește bunăstarea
lui.Termenul de abuz asupra copilului a fost folosit prima dată pentru a descrie „copilul bătut” (Kempe
1962). Conceptul a fost extins în mod constant. În ziua de azi a ajuns să fie folosit pentru toate formele
de maltratare, nu doar pentru abuzul fizic, dar și pentru formele de neg lijare, abuz emoțional și sexual.
Abuzul sexual la copii este o problemă soci ală majoră datorită prevalenței crescute și a impactului
devastator asupra victimelor abuzate.
Abuzul sexual asupra copilului este un fenomen subraportat și subevaluat pretutinde ni în lume, dar
reprezintă din ce în ce mai mult o preocupare a u nei palete largi de specialiști .

5 Din punct de vedere legal, în țara noastră, sunt specificate următoarele infracțiuni cu privire la abuzul
sexual (conform Codului Penal): violul este actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit
sau e același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau
de a-și exprima voința , pedofilia – actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de
același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani ori corupția sexuală – actele cu caracter obscen săvârșite
asupra unui minor sau în prezența unui minor .
Abuzul sexual asupra copiiilor este un abuz realizat de către o persoană mai puternică, mai ma re și cu
mai multe cunoștințe, care profită de un copil pentru propria ei gratificare sexuală și emoțională și
uneori chiar și pentru câștiguri financiare.
În sens larg, abuzul sexual asupra copiilor se referă atât la solicitările sexuale nedorite și neade cvate
sau la expunerea copiilor la comportamente sexuale, cât și la atingerea copiilor în zonele genitale sau
alte zone intime, precum și la penetrarea în termeni de contact sexual oral, anal sau vaginal. Abuzul
sexual fără contact include comportame nte pr ecum: comentarii cu, conotații sexuale adresate copiilor,
exhibiționismul, voierismul, oferirea de materiale pornorafice copiilor.
Abuzul sexual asupra copiilor reprezintă întreg spectrul infracțiunilor sexuale la care victime le sunt
copiii până la optspr ezece ani, indiferent dacă abuzatorii sunt relaționați cu victimele sau străini de
acestea, indiferent dacă abuzatorii sunt adulți sau copii (Finkelhor, 2009). Abuzul sexual asupra
copiilor poate varia pe dimensiuni cum ar frecvența, durata, vârsta la debu t și relația victimei cu
abuzatorul.
Abuzul sexual este atât un act fizic, cât și o experiență psihologică. Ca act fizic, abuzul sexual asupra
copiilor implică atât comportamentele de contact cu copilul, cât și cele indirecte, non -contact. Ca
experiență p sihologică, abuzul sexual asupra copiilor reprezintă un abuz de putere și autoritate, care
lasă copiii plini de confuzie și răniți.
Este util să delimităm abuzul sexual de comportamentele normale de dezvoltare. Jocul sexual între
copii de aceeași vârstă, c uriozitatea cu privire la părțile sexuale ale corpului este un comportament ce
poate apărea firesc pe parcursul dezvoltării. Protagoniștii dispun de aceleași cunoștințe, au aproximativ
aceeași înțelegere a semnificației comportamentului lor (de multe ori f ără înțelesuri sexuale), au același
raport de putere. (Gilgun, J & Sharma, A., 2008).
De asemenea, uneori părinții ating zonele intime ale copiilor în cadrul rutinelor zilnice, dar fără ca
acest lucru să aibă conotații sexuale în mintea lor. Nuditatea în t impul băii sau dușului este normală
atâta timp cât este văzută ca o rutină și se desfășorară în mod natural. Odată cu creșterea copiilor apare
pudoarea și copiii nu se mai pot simți confortabil în astfel de situații.

6 1.1. Incidența abuzului sexual
Meta -analizele cu privire la abuzul sexual la adulți în SUA (după Bolen & Scannapieco, 1999 ) arată o
incidență mare a acestuia, aproximativ 30 -40 procente la femei și 13 procente la bărbați. Se estimează
însă că aceste procente au scăzut în ultimii ani.
Un alt studiu realizat la copii ( Douglas, E. & Finkelhor, D. după Finkelhor, 2009) estimează că
aproximativ 3,2% dintre copiii cu vârste între 2 și 17 ani au devenit victime ale abuzului sexual pe
parcursul unui an.
În Marea Britanie prevalența abuzului sexual la copii variază de la 3% la 36% pentru femei și 3% și
29% pentru bărbați, în funcție de definițiile utilizate, metodele de eșantionare și de colectare a datelor
(Cawson, Wa ttman, Brooker & Kelly, 2000, apud Coren, E & Hutchfield, J., 2009).
Dacă ne referim l a situația din România, în 2010, la nivelul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului au fost raportate un număr de 495 de cazuri dintre care mai mult de jumătate au
avut loc în familie (sursa wikipedia.ro) .
1.2. Forme de abuz sexual asupra copiilor
Abuzul sexual as upra copiilor ia diverse forme și anume : hărțuirea sexuală (propuneri verbale, gesturi
sau atingeri de natură sexuală), comportamentul exhibiționist în fața unui copil, manipularea organelor
sexuale ale copilului sau oblig area acestuia de a manipula organele sexuale ale agresorului, intruziunea
unor obiecte în organele sexuale ale copilului, penetrare sexuală (pe cale orală, genitală sau anală) și
exploatarea sexuală – adică obșigarea minorului la pornografie sau prostituți e și utilizarea lor pentru a
obține bani sau alte avantaje, în schimbul servi ciilor sexuale oferite de copii, prostituție, trafic sexual
de copii și incestul. (Irimescu G., 2006)
Incestul s e referă la abuzul sexual comis de către membrii familiei sau perso ane care îndeplinesc roluri
de membri ai familiei. După Minuchin (1974) familia incestuoasă semnifică familia care nu
îndeplinește nevoile de îngrijire a copilului, nu oferă căldură, un mediu optim, dezvoltând astfel relații
denaturate de tip sexual, într -o manieră inadecvată în raport cu gradul lor de maturitate. Astfel
dezvoltându -se în secret, fenomene de posesiune și agresivitate. (Roth -Szamoskozi, 1999)
Molestarea copilului de căt re persoane cunoscute copilului, s e referă la abuzul sexual asupra copiil or
realizat de către persoane din mediul apropiat copiilor: prieteni de familie, vecini, profesori, antrenori,
colegi mai mari. Hărțuire sexuală : propuneri verbale, gesturi sau atinmgeri de tip sexual
Molest area copilului de către străini, e ste forma cea mai mediatizată. Abuzatorii sunt în cea mai mare
parte bărbați adulți.

7 Pornografia infantilă, este o formă abuz sexual deoarece copiii înfățișați au fost manipulați și forțați la
acte sexuale pentru profitul și gratificarea celor care îi exploatează.
Prost ituția în rândul copiilorl p resupune obligarea copiilor de către adulți la pornografie (Roth –
Szamoskozi, 1999)
Traficul sexual de copii, p resupune cumpărarea și vinderea copiilor pentru scopuri de prostituție.
1.3. Factori de risc pentru apariția abuzului sexual
Nici un aspect legat direct de copil nu cauzează abuzul sexual. Toți copiii sunt vulnerabili în fața
acestui fel de abuz. Cei care sunt abuzați sexual au ghinionul de a fi în prezența abuzatorilor, atunc i
când nu e nimeni acolo să -i apere. Totuși c ercetările efectuate au identificat o serie de factori
predispozanți, precum și o serie de mecanisme responsabile pentru menținerea pe perioade mai lungi de
timp a abuzulu i sexual asupra copilului : la început, copilul este gâdilat frecvent si intens, invo luntar de
către părinți, în intenția de a se juca, cu aceștia folosind astfel și alte tipuri de jocuri prin atingerea
corpului în zona sânilor sau a parțilot genitale. În cele din urmă, își fac apariția fanteziile sexuale ale
agresorului, având copilul ca subiect. Agresorul șantajează copilul, îl corupe și îl mituiește. (Muntean
A., 2009)
1.3.1. Factori ce pot contribui la apariția abuzului sexual
Specialiștii ( Coulborn Faller, K, 1993) au încercat să identifice un model cauzal al abuzului sexual,
specific ând atât prerechizitele abuzului sexual, cât și factorii care contribuie la apariția acestuia la
acestuia.
Prerechizitele abuzului sexual sunt repreznetate de anumite caracteristici ale abuzatorului – arousal
sexual față de copii și propensiunea de a acți ona ca urmare a acestui arousal.
Factorii ce contribuie la apariția abuzului sexual asupra copiilor sunt determinați de cultură, sitemul
familial (dezacorduri familiale, disfuncții sexuale în mariaj, mamă neprotectoare) , situația de viață
curentă (izolar e socială, șomajul, accesul nesupravegheat la copii), personalitatea (alcoolism / abuz de
substanțe, abilități sociale sărace, stimă de sine scăzută) și experiențe anterioare de viață (experiențe
sexuale traumatice în copilărie).
Prezența celor două prerec hizite este obligatorie pentru apariția abuzului sexual. În același timp factorii
contributori nu determină de la sine abuzul sexual asupra copiilor.
Alți factori de risc pentru apariția abuzului sexual asupra copiilot sunt: (Roth -Sszamoskozi M. 1999,
apud . W. Friedrich, 1990) :

8
 prezența tatălui vitreg ,
 absența mamei pentru o anumită perioadă ,
 lipsa unei relații strânse mamă -copil ,
 nivelul de școlarizare scăzut al mamei ,
 pedepsirea de către mamă a comportamentelor sexuale la copil ,
 lipsa implicării și afecțiunii tatălui în îngrijirea copilului ,
 venit scăzut,
 lipsa relațiilor de prietenie la copil ,
 plasamentul copilului în tr-o instituție împreună cu copii de vârste mai mari ,
 lipsa persoanelor de încredere pentru copil ,
 violența domestică
 plasamentul copil ului
 număr mare de copii în familie
 lipsa prezenței tatălui în primii ani de viață
1.3.2. Factori de menținere a abuzului sexual și a efectelor negative asociate acestuia
Copiii nu înțeleg sexualitatea și abuzul sexual. De asemenea, ei nu înțeleg faptul că abuzatorii profită
de ei pentru a obține satisfacție sexuală. Copiii devin confuzi, indiferent dacă abuzul este realizat de
cineva iubit și de încredere, de un cunoscut sau de un străin.
Copiii nu realizează că singura persoană responsabilă pentru abuz es te abuzatorul, ceea ce îi face să se
simtă vinovați și să ascundă multă vreme abuzul. Din nefericire mulți adulți (părinți sau alte persoane
non-infractoare) blamează și stigmatizează copiii din cauza abuzului sexual ( Gilgun, J & Sharma, A.,
2008).
Unii c opii simt plăcere ca urmare a abuzului sexual, dar asta nu înseamnă că frica și rușinea nu apar.
Pornind de la argumente precum cele prezentate mai sus putem distinge anumiți factori care facilitează
menținerea abuzului sexual, a efectelor negative cauzate de acesta și împiedică intrarea în procesul de
recuperare:
 copilului îi e frică că nu va fi crezut de către cei din familie,
 copilul este blamat pentru abuzul sexual,
 copilul se poate simți respins de către familie fie în timpul abuzului deci nu are cui dezvălui
durerea sa, fie după dezvăluirea abuzului datorită consecințelor care urmează dezvăluirii,

9  vârsta copilului, care cu cât este mai mic cu atât este mai puțin capabil să se apere, dar
șansele să spună despre abuz sunt mai mari,
 dacă victima este băi at abuzat de o persoană de sex masculin, nu va dezvălui abuzul de
frică să nu fie considerat homosexual,
 existența unor dizabilități și în special deficiențe în dezvoltarea limbajului,
 abuzul emoțional pe care abuzatorul îl exercită asupra copilului și car e se adaugă abuzului
sexual,
 în multe culturi sexualitatea reprezintă un tabu (copiii care nu au educație sexuală nu au
vocabularul sau permisiunea să vorbească despre sexualitate),
 abuzatorul este membru al familiei, iar victima nu spune ca să nu destrame familia.
Factorii care contribuie la consecințele abuzului sexual asupra copilului după Friedrich (1990)
și Finkelhor (1986) :
 vârsta victimei abuzate sexual în momentul abuzului – cu cât victima este mai mică, cu atât
mai dramatice vor fi efectele la niv el psihic și fizic
 relația cu abuzatorii – cu cât victima este mai apropiată de agresor, cu atât mai mult
dezvăluirea abuzului sexual va întârzia (exemplu : incestul)
 durata abuzului
 numărul abuzatorilor și tipul de abuz (Roth -Szamoskozi, M., 1999).
1.4. C aracteristicile abuzatorului
Abuzatorii rar văd abuzul sexual ca pe un abuz. Ei cred că ceea ce fac reprezintă cu totul altceva:
iubire, afecțiune, joc, comfort, o experiență de învățare etc. Adesea devin furioși sau dezgustați când
aud despre o altă perso ană care abuzează un copil. ( Gilgun, J & Sharma, A., 2008).
Oamenii nu se așteaptă ca abuzatorii să arate ca niște persoane obișnuite, să fie cineva cunoscut, plăcut
sau chiar iubit și respectat. Unul din miturile care există la nivelul societății ne spun e că abuzatorii
sexual sunt bărbați adulți, care sunt orientați din punct de vedere sexual spre copiii pre -adolescenți
(pedofili) și care sunt astfel motivați la acte infracționale. Acești bărbați sunt văzuți ca fiind șireți și
abili în relaționarea cu cop iii, pe care îi atrag în capcană în locurile publice. Ei sunt în general rezistenți
la tratament, detenție și reabilitare și astfel crește probabilitatea de a acționa din nou. ( Velazquez,
2008 ).
Caracteristicile abuzatorilor sunt diverse :

10  Abuzatorul poat e fi adult sau tânăr și de cele mai multe ori, abuzatorul este o persoană
cunoscută și de încredere pentru victimă.
 Apoi nu toți abuzatorii sexuali sunt bărbați, există, de aseme nea, și abuzatori sexuali femei, dar
ce mai frecvent, abuzatorul este bărbat. (Roth -Szamoskozi, M., 1999).
Molestatorii utilizează locuri publice pentru a produce abuzurile sexuale, exepție făcând incestul, care
este produs în cadrul intrafamilial . (Irimescu, G., 2006)
1.5. Efectele abuzului sexual asupra copiilor
1.5.1. Semne ale abuzului sexual asupra copilului
Semnele abuzului sexual asupra copiilor pot să fie directe, indirecte, cronice sau ascunse.
Cum putem ști când un copil a fost abuzat sexual? Unii copii fac afirmații clare și directe, în timp ce
alții comunică acest lucr u în mod indirect. Alți copii transmit semnale prin intermediul
comportamentului: pot fi retrași, indispuși, agresivi, dar nu în mod necesar. Unii copii nu semnalizează
abuzul în nici un fel.
Semnele traumei datorate abuzului sexual pot fi de natură sexu ală, pot implica dereglări emoționale,
compoartamentale și cognitive, dar pot fi și sub forma unui efort extraordiniar de a fi un copil bun,
plăcut.
Părinților și aparținătorilor le vine greu să creadă faptul că declarațiile directe ale copiilor cu privir e la
abuzul sexual sunt reale. Câteva aspecte care vin să susțină mărturisirile copiilor cu privire la abuzul
sexual sunt ( Gilgun, J & Sharma, A., 2008) :
 sentimentele copiilor , aceștia par speriați, rușinați, stânjeniți atunci când povestesc despre
abuzul sexual, au dificultăți în a privi adultul în față și sunt tensionați;
 detaliile oferite , copiii abuzați pot să dea detalii despre desfășurarea actului sexual și despre
detalii particulare ale mediului unde s -a produs abuzul (au c unoștințe legate de sexuali tate,
neadecvate vârstei ).
 demonstrații pe păpușă. Astfel de cerințe nu ar trebui însă formulate de către părinți și persoanele
neabilitate să intervieveze copilul.
 demonstrații prin desen. Ajutarea copiilor să deseneze ceea ce au trăit necesită expertiză.
 semne fizice. Semnele fizice ale abuzului sexual la copii sunt însă destul de rare. Totuși uneori se
poate observa că minorul se poate impotrivi sa mearga la baie; are semne dedisc onfort sau durere

11 in timp ce stă pe scaun, la micțiune sau la defeca ție; are secreț ii vaginale sau peniene sau
sângereaz ă.
Alte semne care ar putea să sugereze un posibil abuz sexual sunt:
 copiii refuză să viziteze o persoană apropiată sau insistă ca părinții să stea cu ei;
 copiii se ascund când cineva intră în cameră;
 comportame nte sexualizate, care depășesc jocul și curiozitatea normală asociate dezvoltării (se
masturbează de câteva ori pe zi, uneori în public, vorbesc excesiv despre sex, au preocupări
legate de sex și sexualitate);
 jocuri de rol repetitive pe teme cum ar fi: te roarea, blocarea, pericole care ar putea să afecteze
viața;
 frica excesivă în situații care anterior erau non -axiogene (frica de întuneric, frica de a rămâne
singură în dormitor, de a fi separat de părintele semnificativ);
 fluctuații ale dispoziției afecti ve (treceri bruște aparent fără motiv, de la veselie la retragere și
furie);
 apariția enurezisului și encoprezisului;
 insomnii, coșmaruri, refuzul de a dormi singur;
 comportamente disruptive în situații sociale;
 scăderea interesului față de anumite comport amente preferate anterior;
 tulburări alimentare (anorexie, bulimie);
 abuz de substanțe;
 automutilare, tendințe de sucid;
 alte comportamente regresive .
Există alte multe cauze ale acestor comportamente. Unele dintre acestea pot să apară în procesul
dezvoltă rii, altele pot să semnaleze alte tipuri de traumă (abzu domestic, divorț, pierderea cuiva drag
etc.).

12 1.5.2. Efectele abuzului sexual asupra copiilor
Copiii trăiesc, în mod frecvent, o traumă ca rezultat al abuzului sexual. Trauma apare de obicei atunc i
când evenimentele de viață depășesc capacitățile de coping ale persoanei.
Efectele abuzului sexual în copilărie sunt considerate a fi în mare măsură dăunătoare influențând în
mod negativ dezvoltarea. Problemele cauzate de abuzul sexual asupra copiilo r pot să apară la scurt
timp sau după un timp mai lung, în perioada de adult.
Abuzatorii pot fi p ărinți cu tulburări de personalitate din cauză că au fost la rândul lor traumatizați în
copilărie de persoanele din familia lor sau din exteriorul acesteia, ia r efectele pe termen lung se
manifestă prin dezvoltarea emoțională distorsionată în copilărie și adolescență, dezvoltare afectivă
distorsionată, fiind imaturi, observându -se la vârsta adultă, copilul dezvoltând cu comportament
compulsiv.
Părinții devin ag resivi la neîmplirea imediată a dorințelor, fiind capabili de tot felul de abuzuri asupra
propriilor copii, ceea ce este foarte copleșitor pentru ei. Alți părinți care au fost abuzați în copilărie pot
fi pasivi, amenințători sau dezinteresați de prezența p ropriilor copii și a nevoilor de afecțiune, acești
copii, pe termen lung suferind de un gol în sufletul lor care, în adolescență sau la începutul vieții de
adult vor consuma alcool, droguri sau alte substanțe psihotrope, practicând și ei la rândul lor abuz ul
domestic în contextul lor (Kari Killén, 2003).
Finkelhor (după Coulborn Faller, K, 1993) conceptualizează efectele traumatice ale abuzului sexual
asupra copiilor în patru mari categorii (fiecare având efecte comportamentale și psihologice variate):
Sexu alizarea traumatică (sentimente aversive despre sex, supraevaluarea sexului și probleme de
identitate sexuală). Multe studii (după Noll et al., 2003) au raportat o legătură între abuzul sexual la
copii și distorsiuni ale sexualității precum sporirea activi tății sexuale și atitudini permisive, prostituția,
sarcinii la vârste fragede, comportamente sexuale de risc dar și la polul celălalt disfuncțiuni sexuale sau
evitarea sexului.
Traumatizarea (sentimentul de vinovăție și responsabilitate pentru abuz sau co nsecințele dezvăluirii
lui, apare sunb forma unor comportamente autodistructive, comportamente cu scopul de a pedepsi);
Trădarea (subminarea încrederii în acele persoane care ar trebui să aibă rol protector, furia și
funcționarea de tip borderline, evitare a de a investi în alții, manipularea altora, exploatarea și ranirea
altora);
Slăbiciunea (perceperea vulnerabilității, victimizarea, dorința de control, identificarea cu agresorul,
agresivitatea și exploatarea altora, răspunsuri evitative, disocierea, anxi etate etc.)

13 Briere (1992) concluziona că abuzul sexual interferează cu dezvoltarea firească a copilului, conducând
la dezvoltarea unor strategii de coping neadecvate și creând distorsiuni cognitive ale sinelui, altora și
viitorului.
Kendall -Tackett, Willia ms and Finkelhor (1993, după Coren, E & Hutchfield, J., 2009) sugerau că
există o lipsă a dovezilor care să susțină legătura semnificativă dintre o anumită tulburare psihologică a
copilului și experiența de abuz sexual. Simptomele apărute sunt foarte varia te și adesea e greu de găsit
puncte comune. Experiența abuzului se manifestă prin comportamente simptomatice și patologice
Dominguez, Nelka & Perry, 2006; Taylor, 2002 (după Coren, E & Hutchfield, J., 2009) au arătat că un
număr semnificativ de copii care au trecut printr -o experiență de abuz sexual par să nu aibă probleme
psihologice pe termen scurt. Este posibil ca, într -adevăr, acești copii să fie mai puțin afectați decât alții,
dar, de asemenea, problemele pot să apară mult mai târziu.
Cercetările suge rează că o istorie de abuz sexual în copilările este un factor de risc major pentru
dezvoltarea unor probleme psihologice în perioada adultă (după Arnow B, Hart S & Co, 1999).
Dificultățile asociate cu abuzul sexual în copilărie includ depresia și anxietat ea, stresul posttraumatic,
creșterea ideației suicidare, istoric de încercări de suicid, abuz de substanțe, tulburări de personalitate
precum și un distres psihologic general. Mai mult, abuzul sexual în copilărie este asociat cu un risc
crescut de victimiz are, incluzând abuzarea sexuală a altora.
De asemenea, abuzul sexual în copilărie este asociat cu numeroase probleme medicale în perioada
adultă (Laws, 1993, după Arnow B, Hart S & Co, 1999). Aceastea includ: durere pelviană cronică, alte
simptome ginecol ogice, obezitate, dureri de cap, acuze gastrointestinale, sindromul colonului iritabil,
astm, probleme neurologice.
În ciuda tuturor acestor rezultate, Wolfe et al. (1989) sublinia lipsa cadrului conceptual care să permită
înțelegerea modului în care abuzu l sexual poate conduce la o arie atât de largă de simptome cronice și
invalidante. Ei sugerau că sechelele negative ale abuzului sexual pot fi văzute ca o formă de stres
posttraumatic, copiii abuzați sexual prezentând simptome consistente cu criteriile din DSM pentru
stresul posttraumatic. Limita studiului realizat de ei constă în faptul că subiecții lor au fost copii abuzați
sexual care au vorbit despre abuzul lor, însă se știe că un număr mare de copii nu mărturisesc
experiența abuzului sexual.
Asmundson et al (2004, după Weierich & Nock, 2008) susțineau și ei faptul că simptomele de stres
posttraumatic se dezvoltă secundar experienței evenimentului traumatic și de aici pot apărea dereglări
emoționale în orice moment. De exemplu, reexperiențierea simptomel or provoacă gânduri recurente,
intrusive, stresante și imagini ale evenimentului traumatic. Simptomele de evitare și indiferență se

14 referă la efortul de evitare a gândurilor, emoțiilor, locurilor și oamenilor asociați cu trauma și la
restricționarea palete i afective. Apoi, simptomele de hiperarousal cum ar fi hipervigilența și un răspuns
de start exagerat, de asemenea, sunt caracteristice stressului posttraumatic.
Wenninger, K; Ehlers, A (1998), arătau că eșecul victimei de a se adapta experienței eveniment ului
traumatic este strâns legat de zdruncinarea schemelor cognitive și asumpțiilor centrale, de zdruncinarea
credințelor adaptative sau de confirmarea celor dezadaptative. Potrivit lui Resisk (1991, după
Wenninger & Ehlers, 1998) zdruncinarea schemelor pa ote conduce la stres posttraumatic în două
moduri: 1. Individul poate distorsiona realitatea și asimila scheme discrepante (de exemplu, De fapt nu
a fost un abuz sexual ), 2. Victima poate să -și supraacomodeze schemele și sp suprageneralizeze noile
informaț ii (Toate persoanele sunt periculoase ), schimbându -și credințele într -o manieră dezadaptativă.
Simptomele stresului posttraumatic au fost de asemenea identificate de Kendall -Tackett et al. (1993) ca
fiind prezente la un număr semnificativ de adulți cu o istorie de abuz sexual în copilărie. Aceste
persoane prezentau, de asemenea, depresie și stimă de sine scăzută.
Studiile asupra adulților care au fost abuzați sexual în copilărie, sugerează că diferențele individuale în
răspunsul la abuz sunt relaționate cu trei variabile mediatoare: severitatea abuzului, disponibilitatea
suportului social și stilul atribuțional cu privire la cauza evenimentelor de viață negative (Gold, 1986;
Seidner and Calhoun, 1984; Silver et al. , 1983, după Ross, G & O’Carroll, P, 2 004).
Studiile arată că simptomatologia este mai puternică atunci când abuzul sexual este realizat de către un
părinte și atunci când abuzul implică forța fizică și / sau contactul invazive (ex, penetrarea) (Conte &
Schuerman, 1987; Friedrich, Urquiza & B eilke, 1986; McLeer et al., 1988, după King et al, 2003).
Factorii cognitivi cum ar fi percepția copilului cu privire la abuz și stilul atribuțional apar a fi
importanți pentru dezvoltarea vinovăției, auto -blamării și atribuțiilor greșite (Wozencraft, Wagn er, &
Pellegrin, 1991, după King et al, 2003). Mai mult contextul familial are o influență critică asupra
ajustării post abuz. Nivelul de suport pe care copiii îl primesc de la părintele neabuzator pare a fi
crucial. Copiii care primesc suport de la famili e manifestă mai puțină simptomatologie (Anderson,
Bach, & Griffith, 1981, după King et al, 2003).
Diferite forme de distres sau disfuncții asociate cu abuzul sexual pot avea diverse etiologii și traiectorii
și deci vor necesita diferite intervenții terapeu tice.

15 1.6.Rolul asistentului social cu privire la copiii abuzați sexual
1.6.1. Rolul echipei interdisciplinare în abuzul sexual al copiilor
Echipa interdisciplinară este reprezentată de un grup profesional, care include cel puțin un asistent
social, un p siholog, un medic, un jurist și un polițist. Rolul si scopul acestei echipe interdisciplinare
este de a culege informații, a depista problema și ulterior găasirea soluțiilor potrivite problemei îm
cauză. (Irimescu G., 2006)
Potrivit lui Faller (Irimescu G. 2006, apud. Faller 1981, p. 174), echipa interdisciplinară, exercită patru
funcții diferite și anume :
1. evaluarea și coordonarea activităților
2. educația comunității și educația continuă
3. analiza cazului și consultarea
4. intervenția/tratamentul/im plementarea planului individualizat de protecție

1.6.2. Rolul asistentului social cu privire la copii abuzați sexual în echipa interdisciplinară
Asistentul social din echipa interdiscplinară, pentru a putea oferi ajutorul necesar copiilor abu zați
sexual, este necesar să cunoască politicile sociale naționale, sistemul de protecție si ocrotire a copilului,
deasemenea să fie informat atât de disponibilitatea comunității de a oferi ajutor, cât și de problemele
familiilor și ale copiilor din comuni tatea respectivă.
Rolul asistentului social în această echipă, depinde de tipul de echipă din care face parte. Dacă echipele
se focalizează pe lucrul pe caz, aici asistentul social are de îndeplinit funcția de evaluare, iar alți
asistenți sociali, realizea ză tratamentul individual sau familial.
Totodată, asistenții sociali, care au experiență în relaționarea interpersonală și de asemenea individuală,
pot avea o serie de funcț ii în echipa din care fac parte, printre care și deținerea de informații cu privir e
la evoluția copiilor, dar și psihopat ologia lor și a familiilor lor. (Irimescu G., 2006).
Asistenții sociali, poti avea experiențe directe cu familiile copiilor abuzați sexual, aici fiind foarte
importantă motivarea părinților cu privirea la introducerea unor schimbări în problemele cu, care
aceștia și copii lor se confruntă. (Roth -Szamoskozi M., 1999).
Asistentul social din echipă consideră că, în primul rând educația cu privire la sexualitate este un punct
de plecare pregătind copilul pentru a discuta despre sexualitate și propriile experiențe sexuale. Este

16 important să se discute aspecte precum: ce este abuzul sexual asupra copiilor, cât de mulți copii sunt
abuzați, cum se simt copiii când sunt abuzați sexual, de ce sunt copiii abuzați și de ce nu pove stesc
copiii despre abuz. Educația sexuală a copilului este importantă, aceasta având un impact major pentru
confortul și siguranța copilului, iar aici acesta fiind sprijinit pentru a distinge atingerile plăcute și cele
neplăcute și totodată denumirea părț ilot corporale, astfel copilul să reușească să povestească despre ele,
fără inhibiții. (Muntean, 2009)
Prin urmare, pentru a se găsi o soluție corespunzătoare în fața unei astfel de situații de risc de abuz
sexual asupra copiilor, trebuie să fie semnalată serviciilor competente, astfel situația fiind evaluată în
cele din urmă de echipa interdisciplinară, care va face investigațiile necesare, ulterior propunând luarea
unor măsuri pentru protecția copilului, care va fi hotărâtă de Comisia pentru protecția cop ilului.
Ionescu (coord.) 2001

17 II. INTERVENȚII TERAPEUTICE Î N ABUZUL SEXUAL LA COPII
Abuzul sexual asupra copiilor a fost semnalat în perioade istorice diferite și indiferent de contextul
socioeconomic.
Traumele cauzate de abuzul sex ual al copiilor pot fi înlăturate prin intervenții corective precum:
terapia, educația cu privire la abuzul sexual, iubirea, acceptarea, înțelegerea familiei și prietenilor.
Există o varietate de intervenții ce promovează recuperarea copilului din trauma c e urmează abuzului
sexual. Aceste intervenții sunt diferite ca bază teoretică, structură și conținut.
Studiile care au evaluat efectele abuzulului sexual asupra copiilor (Wolfe et al. , 1989; Cahill et al. ,
1991; Kendall -Tackett et al. , 1993; Wolfe and Birt , 1995; Finkelhor and Berliner, 1995; Jones and
Ramchandani, 1999, după Ross, G & O ’Carroll, P, 2004) au arărat că acestea variază considerabil
apărând probleme cum ar fi: anxietatea, frica, depresia, suicidul, stresul posttraumatic și stimă de sine
scăzu tă. Problemele pot să nu se remită de la sine și să includă deteriorări pe parcursul vieții adulte, așa
cum arată Browne and Finkelhor (1986, după Ross, G & O ’Carroll, P, 2004).
Un accent important în literatura de specialitate privitoare la terapia psih ologică la persoanele abuzate
sexual în copilărie este pus pe relația terapeutică. (Cahill et al. , 1991; O’Donohue and Elliott, 1992;
Finkelhor and Berliner, 1995; Jones and Ramchandani, 1999, după Ross, G & O ’Carroll, P, 2004 ). Studiile
sugerează că ter apeutul ar trebui să fie imun la șoc și încărcare emoțională și să adopte o atitudine non –
critică, în timp ce oferă înțelegere empatică și suport. De asemenea, sugerează că tratamentul ar trebui
să aibă la bază experința victimei și patternul unic de răspu ns al acestuia la tratament, să ia în
considerare problemele emoționale, fizice și sociale individuale.
Cahill et al. (1991) arătau faptul că majoritatea terapeuților cred că reactualizarea detaliilor experienței
abuzului este o intervenție teraputică esen țială. Ei sugerau, de asemenea că, anterior reactualizării
catharsice accentul ar trebui să fie pe mecanismele de coping menite să reducă anxietatea, stresul, furia
și frica, deoarece reactualziarea traumei ar putea genera creșterea intensității acestor si mptome.
Scăderea vinovăției și rușinii prin reatribuirea responsabilității abuzului sexual abuzatorului și
managementul furiei sunt alte elemente care ar fi necesar să fie abordate în terapie. Dezvoltarea unei
imagini de sine pozitive este vitală, terapeut ul și/sau asistentul social, ar trebui să accentueze abilitățile
de supraviețuire și punctele forte. Deși acest studiu atinge câteva aspecte importante, el are ca limită
faptul că nu are la bază un studiu experimental, ci doar experiența clinică. Ceea ce este de remarcat aici
este faptul că majoritatea experiențelor clinice au ajuns la aproximativ aceleași concluzii cu privire la
aspectele relevante în tratamentul persoanelor ce au suferit abuz sexual în copilărie.

18 O’Donohue and Elliott (1992, după Ross, G & O ’Carroll, P, 2004) au analizat studiile existente în acel
moment cu privire la eficiența terapiei în abuzul sexual la copii. Ei au constat că aceste studii aveau
numeroase erori de design, mai mult nici unul din aceste studii neputând demonstra cu cer titudine
eficiența unei metode de terapie. Totuși dincolo de limite și de insufiența rezultatelor, terapia
comportamentală și cea cognitiv comportamentală sunt cele mai eficiente. Un aspect important relevat
de această recenzie este faptul că familia are u n rol important atât în evaluarea corectă a copilului, cât și
în procesul vindecării.
Finkelhor and Berliner (1995) au analizat 29 de studii ce evaluau eficiența terapiei în cazul abuzului
sexual la copii. Metodele de tratament utilizate în aceste studii au fost destul de variate: terapie prin
muzică, terapie prin dramă, terapie psihodinamică sau structurată de grup, terapie de familie, terapie
cognitiv comportamentală individuală și de grup, inocularea stresului, terapie psihodinamică
individuală, interv enție în criză, terapie suportivă non -directivă, terapie mixtă sau nespecificată.
Măsurile standardizate prin intermediul cărora a fost estimat efectul tratamentului au fost, de asemenea,
variate. Încrederea în sine, depresia, furia, durerea emoțională, os tilitatea, anxietatea, tulburarea de stres
posttraumatic, evitarea, disocierea, preocupările sexuale, stima de sine, conceptul de sine, competențele
sociale, locusul controlului, depresia maternală, psihopatologia parentală, conflictele familiale și
practi cile parentale toate au fost variabile măsurate.
Pe baza acestei analize ei au constatat că:
– terapia facilitează recuperarea, însă doar cinci studii pot dovedi aceasta cu certitudine;
– nivelul distresului resimțit de către copii este influențat de către s uportul parental, căutarea
ajutorului, funcționarea familiei, managementul conflictului;
– eficiența tratamentului este influențată de contextul familial, fiind necesar și un tratament al
părinților.
Tratamentul abuzului după cei doi presupune următoarele as pecte: încurajarea exprimării emoțiilor
relaționate cu abuzul (de exemplu, furia, ambivalența, frica), clarificarea credințelor eronate care ar
putea conduce la atribuiri negative despre sine, învățarea abilităților de prevenire a abuzului și
diminuarea st igmatizării și izolării prin expunere la alte victime (de exemplu, terapie de grup).
Rushton și Miles (2000, după Ross, G & O ’Carroll, P, 2004) au arătat și ei că intervenția asupra
aparținătorilor are efecte benefice cum ar fi: discutarea unor subiecte d e educație parentală, precum și
abordarea nevoilor emoționale ale părinților ca reacție la abuz.
Jones și Ramchandani’s (1999 , după Ross, G & O ’Carroll, P, 2004 ) analizând 14 studii controlate
asupra terapiei în abuzului sexual la copii au constatat: reducerea simptomelor de distres și deteriorare

19 psihologică au fost constatate în majoritatea studiilor, simptomele anxioase, depresia, sentimentul de
autoblamare s -au îmbunătățit în cele mai multe studii, agresiunea și problemele comportamentale,
incluzând și disfuncții ale comportamentului sexual au fost mai rezistente la schimbare. De asemenea,
chiar dacă simptomele se reduc în cazul tuturor formelor de terapie aplicate, terapia cognitiv
comportamentală pare să fie cea mai eficientă.
Nolan et al. (2002) a c omparat eficiența terapiei individuale și a terapiei de grup obținând următoarele
rezultate: ambele tratamente s -au dovedit a fi eficiente, fără diferențe marcante în ceea ce privește
gradul de eficiență a acestor terapii. Baker (1987, după Nurcombe et. al , 2000 ) a comparat efectul
psihoterapiei individuale cu cel al terapiei de grup la fete abuzate sexual cu vârsta cuprinsă între 13 și
17 ani. Rezultatele urmărite au fost: conceptul de sine, anxietatea și depresia. Terapia de grup s -a
dovedit a fi superioa ră celei individuale în ceea ce privește conceptul de sine dar nu și în cazul
anxietății și depresiei. Burke (1988, după Nurcombe et. al, 2000 ) a comparat eficiența terapiei de grup
la fete abuzate sexual cu vârsta de 8 -13 ani cu rezultatele consemnate la un grup de fete aflate pe lista
de așteptare. Fetele care au participat la terapia de grup au obținut niveluri ale anxietății, depresiei și
distresului emoțional mai mici decât grupul de control.
Combinația terapiei de grup cu cea individuală poate condu ce la scăderea numărului renunțărilor,
furnizând clienților timp individual pentru procesarea informațiilor , precum și coeziune , normalizarea ,
și cu alte persoane din grup (Chard, K, 2005 ).
2.1. Eficiența abordărilor de tip cognitiv comportamental în abuz ul sexual la copii
Terapia cognitiv comportamental ă este o combinare teoretico -metodologic ă fundamentat ă științific a
terapiei comportamentale cu terapia cognitiv ă, cu aplica ții în patologie și sănătate; a șadar, ea are, pe
lângă un caracter clinic (tratar ea bolilor), și un profund caracter educa țional și preventiv (optimizare,
promovare a s ănătății) (David, D, 2006).
King et al (1999) au realizat prima trecere în revistă a studiilor ce evaluau terapia cognitiv –
comportamentală în abuzul sexual la copii. La baza acestei evaluări a stat un mare număr de studii
incluzând: studii de caz, trialuri clinice deschise și studii controlate. Natura și conținutul intervenției au
fost cel mai adesea formulate pentru a adresa tulburarea de stres posttraumatic asociată cu abuzul
sexual la copii. Recomandările făcute ca urmare a acestei recenzii au fost de a combina terapia
centrată pe copil cu una centrată pe părinte , anterior intervenției să fie realizată o evaluare
comprehensivă a copilului cu privire la simptomele de str es posttraumatic și necesitatea unei astfel de
intervenții.

20 Smith și Bentovim (1994 , , după Ross, G & O ’Carroll, P, 2004 ), pledau pentru o intervenție directivă și
suportivă în munca cu copiii abuzați sexual. Ei sugerau că tăcerea implicată în abordările nondirective
evitarea. Abordarea cognitiv comportamentală implică confruntarea, oferind în același timp structură și
suport.
Deblinger et al (1996, după Ross, G & O ’Carroll, P, 2004) au realizat un studiu controlat randomizat
asupra eficienței terapiei cognitiv comportamentale la copiii abuzați sexual. Metodele folosite au fost:
expunerea gradată, modelarea, educația, trainingul abilităților de coping. Concomitent a fost realizată și
o intervenție pentru părinți ce aborda abilitățile de coping și educați a cu privire la abuzul sexual.
Rezultatele au fost consemnate din două surse: evaluarea remiterii simptomelor de stres posttraumatic
și depresie și intervievarea părintelui, ambele surse evidențiind eficiența intervenției, comparativ cu
grupul de control.
Un alt studiu realizat de către Farrell et al. (1998, după Ross, G, 2004) a evaluat eficiența terapiei
cognitiv comportamentale la patru copii abuzați sexual cu simptome de stres posttraumatic. Metodele
folosite au fost: educația, auto -monitorizarea, rela xarea, restructurarea cognitivă, jocul de rol,
practicarea abilităților învățate în vivo. Rezultatele au fost încurajatoare, însă nu pot fi generalizate
datorită numărului mic de subiecți cuprinși în studiu.
O serie de studii riguroase din punct de vedere științific (după Mannarino , A et. al, 2004) au evaluat
eficiența terapiei cognitiv -comportamentale centrate pe traumă pentru recuperarea copiilor ce au fost
abuzați sexual. Multe din aceste studii compară terapia cognitiv -comportamentală centrată pe traum ă
cu alte tratamente oferite copiilor traumatizați cum ar fi: terapia suportivă, terapia centrată pe client,
terapia prin joc și au arătat că persoanele abuzate sexual care au beneficiat de terapie cognitiv –
comportamentală centrată pe traumă își îmbunătăț esc situația mai repede și mai complet decât copiii ce
beneficiază de alte tipuri de tratament. Punctele forte ale acestei terapii sunt următoarele:
– este eficientă pentru copiii ce au suferit o traumă sau mai multe;
– este eficientă pentru copii proveniț i din diverse medii sociale ;
– are o durată scurtă – 12 ședințe;
– poate fi utiliză cu succes în clinic, școli, centre rezidențiale etc.
– efectele pozitive apar și în cazul în care aparținătorii nu participă la tratament.
Autorii au arătat că terapia cogn itiv-comportamentală centrată pe traumă reduce simptomele de stres
postraumatic, caracterizate prin probleme ca managementul emoțiilor negative relaționate cu trauma,
depresia, anxietatea, problemele comportamentale, comportamentele sexualizate, rușinea a sociată cu
trauma, încrederea interpersonală, competența socială. De asemenea, această terapie ajută părinții să

21 depășească sentimentul general de depresie, reduce simptomele de stres posttraumatic, reduce distresul
emoțional cu privire la trauma copilului , îmbunătățește practicile parentale, crește abilitatea lor de a
susține copiii. Dar aceeași eficiență a terapiei a fost constatată și în condițiile în care copilul nu are un
părinte care să participe la tratament, terapia putând fi aplicată numai copilulu i abuzat.
Chard , K (2005) examina utilitatea combinării intervenției cognitiv -comportamentale de grup cu cea
individuală pentru tratarea persoanelor care au suferit de abuz sexual în copilărie, arătând eficiența
terapiei procesării cognitive pentru remiter ea simptomatologiei persoanelor abuzate sexual în copilărie.
2.2. Programe terapeutice cognitiv -comportamentale în abuzul sexual la copii
Programele de intervenție utilizate în abuzul sexual sunt adaptate nevoilor individuale ale copiilor.
Chiar dacă au fo st dezvoltate programe diferite, chiar și în interiorul aceleiași paradigme teoretice,
totuși se pot distinge numeroase puncte comune. Mai jos sunt prezentate câteva sugestii cu privire la
aplicarea terapiei cognitiv -comportamentale pentru recuperarea cop iilor care au trăit experineța
abuzului sexual.
Nurcombe et. al, 2000, prezintă un model de program terapeutic cognitiv comportamental
implementat de Universitatea din Qeenssland. Acest program constă din 3 faze fiecare de câte 6
săptămâni .
În faza I, Relaxare, reformularea și managementul stressului, copilul și familia este orientat înspre
program, încurajat să externalizeze și să reformuleze problema. Ei sunt informați despre relația dintre
stres și simptomatologie, asistați și antrenați să -și exprime și diferențieze emoțiile și să utilizeze
relaxarea.
În faza doi, Rezolvarea anxietății și depresiei, copilul și părintele sunt separați. Acest program are
două varinate adaptate pentru 6 -11 ani și pentru 12 -16 ani. Copilului i se inoculează stresul și este
supus expunerii în imaginar, tensiunea este controlată prin relaxare, se utilizează tehnica Stop gânduri,
imageria pozitivă, comportamentele alternative, întărirea contingențelor, asertivitatea și rezolvarea de
probleme. Gândurile disfuncționale sunt prov ocate și sunt explorate alternativele. Copilul ține un jurnal
și completează teme de casă. În faza II părintele este asistat să susțină copilul și să -l încurajeze să
realizeze temele de casă. El este educat cu privire la originile anxietății și depresiei ș i la managementul
comportamentului.
În faza III, Rezolvarea problemelor reziduale, părintele și copilul vin din nou împreună pentru a discuta
aspecte relaționate cu comportamentul sexualizat și managementul furiei. Importanța gândurilor
raționale și compor tamentelor alternative este accentuată.

22 Terapia cognitiv -comportamentală centrată pe traumă este un model de terapie adaptat nevoilor
copiilor cu simptome de stres posttraumatic, depresie, probleme comportamentale și alte dificultăți
relaționate cu experi ențele de viață traumatice. Este o terapie de scurtă durată (12 ședințe), dar poate fi
furnizată și pe termen lung în funcție de nevoile copilului și familiei. Ședințele individuale pentru copii
și pentru prinți, precum și sesiuni în care familia este reun ită fac parte din tratament. Ca în orice terapie
formarea unei relații terapeutice cu copilul și părintele este esențială. Componentele specifice terapiei
cognitiv comportamentale centrate pe traumă pot fi sumarizate prin acronimul PRACTICE (după
Mannarino , A et. al, 2004) :
Psihoeducație – este oferită copiilor și aparținătorilor cu privire la impactul traumei. De asemenea, sunt
predate abilități de parenting pentru a optimiza ajustarea comportamentală și emoțională a copiilor.
Relaxarea și managementul stresului sunt individualizate atât pentru copil, cât și pentru părinte.
Modularea și exprimarea afectivă sunt predate pentru a ajuta copiii și părinții să identifice diferitele
emoții și să se adapteze la ele.
Procesarea și copingul cognitiv sunt îmbunătă țite prin ilustrarea relației dintre gânduri, sentimente și
comportamente. Astfel copiii și părinții reușesc să modifice gândurile disfuncționale cu privire la
traumă.
Nararea traumei , descrierea de către copil a experienței traumatice personale, este o co mponentă
importantă a tratamentului. Reamintirea traumei în vivo este utilă pentru a ajuta copiii să depășească
situațiile de evitare ce nu mai sunt periculoase, dar care amintesc de trauma originală.
Sesiunile comune părinte -copil îi ajută pe aceștia să c omunice unul cu altul despre experiența traumei.
Creșterea (enhancing) siguranței viitoare și dezvoltarea este ultima etapă și acoperă toate abilitățile
necesare încheierii terapiei.
King NJ et al (2003) prezintă un model teraputic cognitiv coportamental p entru recuperarea copiilor
abuzați sexual. Acest program cuprinde următoarele compoente:
Formarea abilităților de coping – ajută copiii să se centreze pe formulări mai adaptative când se
confruntă cu reminderi ai experiențelor abuzive sau sunt copleșiți de gânduri cu privire la evenimentul
traumatic. Relaxarea este una din modalitățile de coping învățate.
Formarea abilităților sociale – va permite inițierea de relații sociale, răspunderea la gesturile sociale
pozitive, asertivitatea, refuzarea cererilor ner ezonabile, etc. Metodele folosite pentru formarea
abilităților sociale sunt instrucțiunile clare, modelarea, repetarea comportamentelor și feedbackul
corectiv.

23 Expunerea gradată – este cheia recuperării mai ales atunci când apar simptome de stres postraum atic.
Copilul poate fi angrenat în expuneri gradate în imaginație, desen, discuții, scris, expunere în vivo.
Educația și trainingul de prevenire a abuzului sexual – încorporează educația despre abuzul sexual și
despre sexualitate. Abilitățile de siguranț ă personală sunt dezvoltate pentru a permite copiilor să facă
față avansurilor sexuale nedorite. Metode și mijloace folosite sunt: jocul de rol, exercițiul, cărți de
povești adecvate vârstei, casete video, păpuși și marionete.
Instruirea părinților – se vo r dezvolta abilitățile de comunicare, abilitățile de coping, managementul
comportamentului copilului.

24 III.PREZENTAREA CERCET ĂRII
3.1. Prezentarea locului desfășurării cercetării

Locul desfășurării cercetării : Complexul de Servicii C omunitare pentru Copii și Casele de Tip
Familial , În cadrul DGASPC Sălaj -Zalău
Tipul și profilul instituț iei: Unitate de asistență socială de stat .
Servicii oferite: Asigurarea temporară a protecției, creșterii, îngrijirii, educării, abilitării / reabili tării,
pregătirii în vederea reintegrării/ integrării familiale și/sau profesionale a copiilor cu/fără dizabilitați,
abuzați/cu risc de abuz sexual cu vârste cuprinse între 2 – 18 ani .
Rolul asistentului social : În cadrul Complexului de Servicii Comunita re pentru Copii -Zalău, asistentul
social deț ine mai multe roluri, dup ă cum urmează :
1. Consilier: asistă copiii instituționalizați să se descurce mai bine în societate ajutându -i să își
înțeleagă mai bine sentimentele, să -și schimbe comportamentul și să î nvețe să depășească situațiile
problematice cu, care aceștia se confruntă.
2. Manager de caz: coordonează toate activitățile legate de caz, ia hotărârile importante și răspunde de
evoluția cazului.
3. Manager al sarcinilor de serviciu: se preocupă de înde plinirea sarcinilor de serviciu într -un mod care
să asigure servicii cât mai eficiente pentru copiii in stituționalizaț i și responsabilitate față de instituția
angajatoare
4. Factor de dezvoltare a personalului instituției în care lucrează: facilitează dez voltarea profesională a
personalului instituției prin pregătire, supervizare, consultare și management al personalului.
5 .Administrator: planifică, dezvoltă și implementează politici, servicii și programe într -o instituț ie.
6. Agent de schimbare socială: participă la identificarea problemelor comunității și/sau a zonelor în
care calitatea vieții poate fi crescută. Mobilizează grupuri de interese care să pledeze cauza schimbării
sau pentru obținerea de resurse.
7. Profesionist: s e angajează competent și respectând etica/deontologia profesiei în practica asistenței
sociale și contribuie la dezvoltarea profesiei de asistent social
8. Asistent cu grupul: de terapie, de ajutorare, de evaluare in echipa
9. Asistentul social trebuie sa aibă cunostințe referitoare la resursele comunitare pentru a putea face
recomandări oportune

25 10. Media tor-medierea implică efortul asistentului social de a rezolva disputele care pot apărea între
client și alte persoane și organizații. Asistentul social î n rol de mediator va folosi tehnici pentru a
încerca și realizeze o convergență a valorilor celor două părți, să ajute fiecare tabără să recunoască
legitimitatea intereselor celeilalte, sa asiste ambele părți în identificarea intereselor comune
11. Interm ediar: intermediază accesul copiilor la servicii și/sau la alte resurse
12. Avocat : asistă clienții în obținerea drepturilor sociale/ legale și sprijină activ inițiativele ce
urmăresc schimbarea proiectelor, a programelor și politicilor care au efect nega tiv asupra persoanelor
în nevoie reprezentate de el.
13. Educator / profesor: transmite copiilor institutionalizati cunoștințe și abilități/deprinderi necesare
pentru a preveni apariția problemelor sau pentru a sprijini/îmbunătăți funcționarea socială (inf ormați de
natura profesionala) .
Având în vedere complexitatea câ mpului de asistent social o clasifica re a rolurilor ar fi: social,educativ,
psihologic si medico -social .
Centrul oferă : Psihodiagnoză – evaluarea psihologică a clienț ilor, se stab ilește diag nosticul psihologic
și direc țiile de interven ție;
Consiliere psihologică ș i resur se umane: consiliere psihologică individuală sau de grup a beneficiarilor
și personalului; cursuri de perfecț ionare;
Psihoterapie de grup;
Activităț i ludice: acti vități ludi ce de terapie prin mișcare; activități ludice și expresive; conduită
cognitivã ludică și organizarea cunoștintelor prin jocuri post -învățare; conduită cognitiv ludică și
organizarea cunoaș terii prin jocuri de dezvoltare;
Terapie ocupațională : activități de expresie grafică; activități de expresie plastică; activități de expresie
corporală; activități de expresie verbală; activități de grădină rit;
Terapie psihomotrică: formarea abilităț ilor motrice gene rale; organizarea conduitelor și structurilor
perceptiv motrice;
Metode de lucru: conversaț ia, demonstra ția, exemplul, exercițiul, observaț ia, chestionarul.
Îmbunătățirea calităț ii vie ții copiilor/tinerilor aflați în dificultate și pregătirea lor pentru o viață cât mai
independent ă.

26

3.2Prezentarea sc opului și obiectivelor cercetării
Scopul cercetării: Este de a afla care este relația asistentului social cu, copiii abuzați sexual și cum se
implică acesta în diminuarea consecințelor care apar ca urmare a abuzurilor sexuale a acestora.
Tema lucrării : Ab ordări cognitiv comportamentale în abuzul sexual asupra copiilor
Obiectivele cercetării mele sunt :
– evaluarea relației asistentului social cu copiii abuzați sexual
– identificarea barierelor întâlnite de asistentul social cu copiii abuzați sexual în urma re integrării
acestora în societate
– identificarea strategiei asistentului social pentru diminuarea traumelor cu, care se confrunta
copiii abuzați sexual
Întrebări de cercetare :
1. Ce obstacole întâlnește asistentul social atunci când consiliaza copii abuzați se xual?
2. Ce instrumente de lucru folosește asistentul social pentru a depăși barierele de comunicare
atunci când consiliază copii abuzați ?
3. Care este planul de intervenție a asistentului social pentru a putea integra copii abuzați în
societate?
3.2.1. Populaț ia cercetată
Populația cercetată asistenti sociali
Lotul este de 7 subiecți (asistenți sociali)
În decurs de 3 ani, mi -am efectuat practica și voluntariatul alături de asistenții sociali din Centrul
respectiv, ajungând să mă simt confortabil, familiariz ată cu toată echipa interdisciplinară, de asemenea
și cu, copii care sunt instituționalizați în Căsuțele de Tip Familial din cadrul Complexului, mulți dintre
aceștia fiind și abandonați.interdisciplinară, de asemenea și cu, copii care sunt instituționaliza ți în
Căsuțele de Tip Familial din cadrul Complexului, mulți dintre aceștia fiind și abandonați.
Tipul cercetarii
Această cercetare este calitativă
Instrumentele cercetarii
Instrument ul de lucru folosit este ghidul de interviu.

27 Ghidul de interviu este un instrument de cercetare, instrument folosit pentru colectarea informațiilor în
raport cu scopul fixat și utilizează un proces de comunicare verbală. Acest instrument are ca scop
realizarea unor modificări de comportament la nivel de grup și/la nivel indivi dual.
Prin urmare, ghidul de interviu a fost aplicat unui lot de subiecți format din 7 asistenți sociali.
Activitatea mea, desfășurându -se în cadrul DGASPC – Zalău.
3.2.2. Prezentarea rezultatelor cercetării
În urma aplicării ghidului de interviu, am obțin ut următoarele răspunsuri, cu privire la metodelede
intervenție utilizate de asistenții sociali, la metodele de evaluare, la barierele cu, care aceștia se
confruntă în procesele de consiliere, modul lor de a depăși aceste bariere, diminuarea traumelor
copiilor și pregătirea copiilor abuzați sexual de a fi reintegrați în societate, în urma consilierelor și a
intervenției. În continuare vor fi prezentate rezultatele /răspunsurile obținute în urma aplicării ghidului
de interviu :
 Metoda de intervenție utilizată ::
– ”scoaterea imediat ă din mediul presupus abuziv și izolarea imediată a copilului de persoana
agresoare.”
– „copilul trebuie examinat în cel mai scurt timp și desigur scos din mediul abuziv ”
– „se va înștiința șeful de complex, prin care va sesiza conduce rea DGASPC Sălaj .”
– ”internarea într -un centru de protec ție specializat și asigurarea unui climat de siguran ță și
confort.”
– ”intervenția propriu -zisă va fi realizată de echipa multidisciplinară,adica vom oferi protecție
specială copilului, terapie medicală, terapie psihologică, educativă și de asistare socială.”
– ”luăm măsuri imediate cu privire la cazul de abuz sexual. Întocmim un plan de evaluare
complet toți membrii echipei multidisciplinare și fiecare membru din această echipă are sarcini
precise dar vom constitui și sarcini comune și informăm conducerea DGASPC Sălaj. ”
– ”intervenim de urgență în a scoate victimele din mediul abuziv și instituționalizăm victimele
într-un centru special cu un climat optim.”
 Metoda de evaluare utilizată :
– ”identificarea semnel or și elementelor specifice abuzului (evaluarea manifestărilor psiho –
comportamentale ale copilului: existența tendinței de izolare, a sentimentului de rușine,

28 ostilitate crescută față de cei din jur, lipsa de cooperare, evitarea confruntării cu persoana
agresoare, etc.)”
– ”testarea psihologică în cazul unui copil abuzat sexual, iar în cazul în care copii sunt prea mici,
este recomadată utilizarea terapiei prin joc.”
– „în fișa de semnalare obligatorie și în evaluare a inițială a situațiilor de abuz, neglijare și
exploatare a copilului , trebuie să se menționeze ce s -a văzut, ce s -a auzit sau ce s -a
experimentat cu exactitate la momentul evenimentului. La finalizarea evaluării inițiale, a ceastă
fișă este trimisă la DGASPC în termen de 48 de ore de către șeful de centru și ulterior se vor
decide măsurile și serviciile adecvate de protecție .„
Răspunsurile/rezultatele cu privire la b arierele cu, care se confruntă asistenții sociali intervievați :
A. bariere în evaluarea cazului :
– „în majoritatea proceselor de consil iere apar bariere de comunicare. În fapt acestea
exist ă chiar și la nivelul de comunicare cotidiană, relaționare interumană, din diferite
motive. Depășirea lor ține de profesionalismul specialistului care se ocupă de caz.„
– „reacția de respingere a copilu lui, tendința de izolare a acestuia.„
– „sentimentul de rușine și teamă.„
– „mulți copii sunt inhibați, având și blocaje de comunicare/exprimare și un caracter
introvertit.„
– „există și copii confuzi sau prea mici care nu își pot identifica singuri problemele s au nu
realizează, astfel făcând greu de parcurs procesul de consiliere.„
– „unii copii nu ne transmit în mod coerent trăirile lor sau deviază de la subiect și atunci
procesul de consiliere devine puțin mai dificil de realizat și mai lung.„
– „furia, reacția de respingere, refuzul comunicării pe tema abuzului„
– „existen ța în comunitate a unor tabuuri asupra unor subiecte considerate delicate, teama
de consecințe datorate implicării în caz„
– „de culpă al copilului„
B. bariere în intervenție :
– „inexisten ța instrum entelor profesionalizate de evaluare„
– „profesionalismul sc ăzut al specialiștilor„
– „o legisla ție confuză și neunitară„
– „lentoarea în reac ții a specialiștilor care ar trebui să intervină în rezolvarea cazului„
Răspunsul/rezultatele cu privire la m odul asiste nților sociali de a depăși barierele :

29 A. bariere în evaluarea cazului :
– „cultivarea gradului de empatie prin îmbun ătățirea tehnicilor de ascultare, observație și
transpunere în situația respectivă.„
– „evitarea însu șirii preconcepțiilor, a tendințelor de e tichetare, de categorisire, de „ștampilare” a
victimelor abuzurilor de acest gen.„
– „flexibilitatea și empatia„
– ”acceptăm opiniile copilului, contraargumentele și suntem toleranți”
– „prin exprimarea naturală, prin empatie și prin îmbunătățirea continuă a teh nicilor de ascultare
și observație.„
– ”prin respect, ascultare, încredere, empatie, disponibilitate și cel mai important, nu judecăm
copii, îi tratăm în mod egal pe toți și le oferim un mediu optim, afectiv, călduros și confortabil.”
B. bariere în intervenț ie :
– „consultarea permanent ă a literaturii de specialitate, a spețelor și modalităților de rezolvare a
cazurilor„
Răspunsurile/rezultatele cu privire la d iminuarea traumelor copiilor abuzați sexual de către asistenții
sociali :
– „inoculare a în mintea victim elor a sentimentului de încredere, de siguran ță, a certitudinii că ești
dispus să -i asculți vorbind despre experiențele și sentimentele lor, că nu -i consideri vinovați
pentru ceea ce li s -a întâmplat , că ești și vei fi alături de ei până la rezolvarea de finitivă a
cazului.„
– ” le oferim un mediu afectiv, înțelegere și suntem receptivi la problemele și nevoile acestora.”
– ”traumele le diminuăm prin oferirea de confort și siguranță victimelor abuzate sexual. Învățăm
copilul că el nu are nicio vină pentru ceea ce s-a întâmplat și întărim acest aspect.”
– ”susțin și asigur victima că a făcut bine că a dezvăluit problema și că nu este vinovată pentru ce
s-a petrecut. De asemenea, asigur victima că dispun mereu de timp pentru a o asculta și ajuta,
oferindu -i un conf ort psihic adecvat.”
– ”nu blamăm victimele pentru experiența negativă prin care au trecut, le dăm oportunitatea să ne
dezvăluie trăirea în ritmul lor propriu, le oferim înțelegere și ascultare.”
– ”oferim sprijin, înțelegere, un mediu afectiv și optim adecvat victimelor, ascultăm problemele
cu, care s -au confruntat și inducem în mintea lor idea că nu este vina lor pentru ce li s -a
întâmplat. Îi eliberăm de sentimentul de culpabilitate.”

30 Răspunsurile/rezultatele cu privire la p regătirea copiilor abuzați sexual de a fi integrați în societate, de
către asistenții sociali, în urma consilierii și intervenției :
– „este cunoscut faptul c ă victimele abuzurilor sexuale se confruntă întreaga viață cu probleme
legate de capacitatea de adaptare socială, cu modificări si r estructurari majore în plan cognitiv,
emoțional și / sau comportamental. Nu există însă certitudini asupra integrabilității sociale a
acestor cazuri.”
– ”studiile de specialitate stipulează faptul că o consiliere de specialitate reușește să suprime
semnifica tiv consecințele nefaste ale abuzului sexual , ulterior reușind să îi pregătim să se
reintegreze în societate, deși se vor confrunta mereu cu aspectul adaptării în mediu social.”
– ”vor fi pregătiți într -o oarecare măsură să se reontegreze în societate și să -și depășească
temerile, inhibițiile, sentimentul de culpabilitate și rușinea, dar vor resimți mereu la nivel
cognitiv -comportamental o diferență față de restul oamenilor care nu au trăit această experiență
negativă.”
– ”prin terapie, victimele abuzurilor sex uale sunt pregătite să se reintegreze în societate și sunt
sprijinte.”
– ”cu mult sprijin, efort și multă muncă din partea specialiștilor în domeniu, vom reuși
reintergarea victimelor abuzate sexual în societate, deși într -adevăr acesta este un aspect delica t
ce presupune multă muncă și interes din partea întregii echipe multidisciplinare.”
– ”este greu de dat un răspuns concret la această întrebare, dat fiind faptul ca unii copii reușesc să
se reintegreze mai repede sau mai ușor ca alții care au suferit aceeaș i traumă și consider ca
sprijinul nostru, a specialiștilor din echipa multidisciplinară va avea un impact important asupra
victimelor abuzate sexula și toți vor reuși să se reintegreze în mediul social, mai mult sau mai
puțin.”
– ”acești copii vor suferi o v iață întreagă de pe urma acestei traume, vor avea mereu o urmă de
durere în interiorul lor, dar sunt și ei ființe umane și cu ajutorul nostru vor reuși într -o oarecare
măsură să se reintegreze în societate. Noi ne implică în reintegrarea acestora în societ ate prin
consiliere și rezultatele sunt modificate substațial pe parcursul consilierii într -o manieră
pozitivă.”

31

3.2.3 . Interpretarea rezultatelor cercetării
Conform rezultatelor obținute în urma aplicării ghidului de interviu a celor 7 asistenți soc iali din
Centrul de tip Familial din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului am
conchis, că toți asistenții sociali utilizează aceeași metodă de evaluare și aceeași metodă de intervenție
în cazurile de abuz sexual asupra copii lor și anume : ca metode de intervenție, asistenții sociali se
ocupă de scoaterea de urgență a copilului abuzat sexual din mediul presupus abuziv și izolarea imediată
a acestuia de persoana agresoare. Se va sesiza cazul de abuz sexual la conducerea DGASP C și ulterior
se vor decide măsurile și serviciile adecvate de protecție . Copilul trebuie examinat în cel mai scurt timp
posibil, fiind necesară și o testare psihologică în cazul unui copil abuzat sexual, iar în cazul în care
copii sunt prea mici, este rec omadată utilizarea terapiei prin joc și desigur internarea acestuia într -un
centru de protecție specializat unde i se va asigura un climat de siguranță și confort. Intervenția
propriu -zisă va consta în oferirea de protecție specială copilului, terapie medi cală, psihologică,
educativă și de asistare socială, de către echipa multidisciplinară.
Ca metodă de evaluare asistenții sociali identifică semnele și elementele specifice abuzului sexual și
deasemenea utilizează o evaluare asupra manifestărilor psiho -comp ortamentale. În cazul în care copii
sunt prea micuți, este recomadată utilizarea terapiei prin joc. Această terapie est e o metodă terapeutică
de evaluare și se adresează acelor copii, care se confruntă cu probleme la nivel comportamental, de
socializare, d e comportament, copii care au fost victime ale abuzurilor sexuale și fizice, etc. Prin
utilizarea acestui model de terapie copii vor reuși să se dezvolte la nivel comportamental, emoțional,
cognitiv, de asemenea vor reuși să își dezvolte o imagine de sine pozitivă, să se refacă în urma
experiențelor negative și dificile trăite. Această metodă terapeutică a fost folosită de către Farrell
(1998, după Ross, G, 2004), acesta utilizând metoda terapiei prin joc pentru a evalua eficiența terapiei
cognitiv comport amentale la patru copii abuzați sexual cu simptome de stres posttraumatic, rezultatele
fiind încurajatoare, însă nu au putut fi generalizate, din cauza numărului mic de subiecți. De asemenea,
King NJ et al (2003) a prezentat un model teraputic cognitiv cop ortamental pentru recuperarea copiilor
abuzați sexual, acest program fiind constituit din mai multe componente, printre care și educația și
trainingul de prevenire a abuzului sexual, care constă în educația despre abuzul sexual și despre
sexualitate, aici metodele utilizate, fiind : jocul de rol, exercițiul, cărți de povești adecvate vârstei,
casete video, păpuși și marionete.

32 În continuare, în urma intervievării asistenților sociali cu privire la barierele care apar în procesul de
consiliere, rezultă că ba rierele cele mai des întâlnite în evaluarea cazului, sunt cele de comunicare, iar
ulterior urmează respingerea copiilor, tendința acestora de izolare, inhibiții, rușinea, sentimentul de
culpabilitate, considerând că este vina lor pentru cele întâmplate, as tfel copii refuzând să vorbească
despre experiența lor negativă sau mulți au caracter introvertit. Totodată există și copii care nu reușesc
să își identifice singuri problemele, toate aceste bariere făcând dificil procesul de consiliere și mai lung.
De ase menea 2 dintre asistenții sociali intervievați au declarat că există și cazuri în care specialiștii nu
dau dovadă de prea mult profesionalism, instrumentele profesionalizat de evaluare fiind și ele prea
puține, legislația este confuză și neunitară, iar reacțiile specialiștilor care ar trebui să intervină în
rezolvarea cazului sunt prea lente și atunci barierele apar mai mult din această cauză, decât din cauzele
copiilor abuzați sexual, aici fiind vorba de barierele din intervenție. De asemenea, modul de de pășire a
barierelor care apar în evaluarea cazului, conform răspunsurilor tuturor asistenților sociali intervievați,
sunt îmbunătățirea continuă a empatizării, a tehnicilor de ascultare, a metodelor de observație și
transpunere în situația respectivă. De a semenea în răspunsurile lor s -a subliniat și faptul că ei evită să
judece victimele abuzate sexual și situațiile prin care acestea trec, sunt toleranți, și îi tratează pe toți în
mod egal, oferindu -le un mediu optim, afectiv, călduros și confortabil adecva t. Iar pentru a depășii
barierele care apar în intervenție, aceștia indică, c onsultarea permanent ă a literaturii de specialitate, a
spețelor și modalităților de rezolvare a cazurilor.
Răspunsurile cu privire la diminuarea traumelor copiilor abuzați sexual de către asistenții sociali, au
fost similare și se referă la inocularea în mintea victimelor abuzate sexual, a sentimentului de
încredere, de siguran ță, de certitudine că asistenții sociali sunt dispuși să le asculte experiențele/trăirile
și sentimentele lor, că nu -i consideră și nu sunt defapt ei vinovați pentru ceea ce li s -a întâmplat , că
sunt și vor rămâne alături de ei până la rezolvarea și finalizarea cazului.
La finalul intervievării, toți asistenții sociali au fost de părere că procesul lor de cons iliere este benefic
și contribuie semnificativ cu un rezultat pozitiv în reintegrarea în societate a copiilor abuzați sexual,
însă este cunoscut faptul c ă victimele abuzurilor sexuale se confruntă întreaga viață cu probleme
legate de capacitatea de adapta re socială , însă vor fi pregătiți prin ajutorul specialiștilor din echipa
multidisciplinară, să-și depășească temerile, inhibițiile, sentimentul de culpabilitate și rușinea.
3.4. Concluzii finale
În urma rezultatelor care au reieșit din analiza interviuril or, am ajuns la concluzia că victimele
abuzurilor sexuale au nevoie de foarte mult sprijin din partea echipei multidisciplinare și nu numai.

33 Acești copii, victime ale abuzurilor sexuale, nu se deschid foarte ușor în a discuta despre trauma și
trăirile lor ca fiind abuzați sexual, din motive precum frica, rușinea sau chiar amenințarea agresorului
sau din simplul fapt că nu au cuvinte să descrie trăirile în cauză. Ei, sunt obișnuiți într -o anumită
măsură să trăiască, cu puțin, din toate punctele de vedere, î nsă acest lucru nu denotă că ei nu merită mai
mult. Sunt doar niște copii, care au suferit o traumă și care trebuie ajutați să depășească acel eveniment
tulburător care le -a afectat sistemul de valori, cogniții, emoții și așa mai departe. De altfel, trebui e
ajutați să se reintegreze în societate.

34 CAPITOLUL IV. INTERVENȚIA
4.1. Procedura de lucru a centrului, privind protecția copilului împotriva
abuzurilor.
Centruln prezentat promovează și aplică măsuri de protejare a copiilor împot riva oricărei forme de
intimidare, discriminare, abuz, neglijare, exploatare, tratament inuman sau degradant.
Șeful complexului promovează un comportament pozitiv între personal și copii, personal și
familie/reprezentantul legal al copiilor cât și între copiii înșiși.
Personalului angajat în centru/voluntarilor le este interzis:
– să folosească un limbaj neadecvat sau abuziv;
– agresarea verbală sau fizică
– să se implice în jocuri provocatoare din punct de vedere sexual sau prea dure din
punct de ved ere fizic
Dacă o persoană are suspiciuni /identifică situații de abuz/neglijare/exploatare a copiilor, în care sunt
implicați alți membri ai personalului din centru sau din familie/comunitate, are obligația înștiințării
șefului de complex, care va sesiza c onducerea DGASPC Sălaj.
Șeful complexului trebuie să se asigure că situațiile în care pot apărea probleme legate de protecția
copilului trebuie să fie menținute la minimum, prin:
– evaluări ale riscului
– supervizarea adecvată a personalului
– evidența pentr u probleme și acuzații, etc.
Fiecare copil este încurajat și sprijinit să sesizeze orice formă de abuz din partea personalului, a altor
copii din centru sau a unor persoane din afara centrului rezidențial.
Pentru a se elimina reținerile sau temerile de a face sesizări cu privire la unele abuzuri comise asupra
lor, șeful de complex împreună cu echipa de specialiști , multidisciplinară stabilesc întâlniri cu copiii
pentru a prelucra aceste aspecte, astfel ca beneficiarii să simtă sprijinul, încurajarea și susținerea din
partea conducerii centrului. După discuție, angajatul trebuie să noteze toate observațiile, să an unțe șeful
de complex prin : f ișa de semnalare obligatorie, iar acesta să informeze conducerea DGASPC Sălaj.
În fișa de semnalare obliga torie și evaluare inițială a situațiilor de abuz, neglijare și exploatare a
copilului , trebuie să se menționeze ce s-a văzut, auzit sau experimentat cu precizie la momentul
evenimentului. Această fișă este trimisă la DGASPC în termen de 48 de ore de cătr e șeful de centru.

35 Rezolvarea suspiciunilor sau acuzațiilor de abuz și neglijență la copil:
Toate sesizările și reclamațiile vor fi luate în considerație cu seriozitate, vor fi rezolvate prompt, corect,
fără represalii, confidențial.
La toate sesizările și reclamațiile se va răspunde în maxim 30 de zile.
În cazul în care se confirmă abuzul, se vor decide măsurile și serviciile adecvate de protecție.
În cazul unui abuz produs de către un membru al personalului:
-se semnalează și înregistrează cazul la DGA SPC și/sau, după caz, alte autorități abilitate,
-se verifică datele printr -o evaluare inițială, în termen de 48 de ore de la semnalarea cazului la
DGASPC Sălaj.
-se aplică măsurile disciplinare corepunzătoare faptei comise.
Procedurile privind protejare a copilului de abuz, neglijare, exploatare, elaborate de șeful
centrului în colaborare cu echipa multidisciplinară, vor fi consemnate și se vor referi la modalitățile de
prevenire, identificare, semnalare (educatorul sau angajatul care a fost abordat î n legătură cu
abuzul/neglijare, exploatarea copilului trebuie să informeze, după caz: șeful centrului, DGASPC – Sălaj
, salvarea, poliția, procuratura) , evaluare, copilul este lăsat de referent să vorbească liber, nu îl va
întrerupe decât atunci când va c onsidera necesar, va lua în serios ceea ce mărturisește copilul,
referentul trebuie să -și stăpânească reacțiile și emoțiile, referentul îi va da încredere copilului, îl va
sigura că probleme sa va fi rezolvată, dar va pune accentul pe eventu alele dificultăți apărute.
Educatorul sau supraveghetorul de noapte, va consemna în procesul verbal ceea ce s -a văzut, auzit sau
experimentat la momentul evenimentului și va informa conducerea centrului, care ulterior va informa
DGASPC Sălaj în ter men de 24 de ore.
Aceste proceduri sunt avizate de Șeful Complexului și vor fi aduse la cunoștiința personalului, copiilor,
familiilor sau reprezentanților legali.
Serviciul rezidențial va asigura sprijin, prin psihologul unității, asistentul social, edu catori, copiilor și
tinerilor care au fost intimidați, discriminați, sau ab uzați, neglijați și exploatați.
Dacă agresorul este un alt bene ficiar, Comisia de disciplină va lua în discuție aspectele de care se
face vinovată persoana în cauză și se i au măsurile care se impun, măsuri care pot merge până la
trimiterea în familie pentru o perioadă de timp sau excluderea din acest serviciu dacă cel în cauză
poate fi reintegrat în familie și a absolvit învățământul de 10 clase obligatoriu.
În incinta se rviciului sunt afișate pe un perete la vedere numărul de telefon 112 prin care se poate
apela poliția, salvarea, pompierii, precum și numărul de telefon al copilului – 08008200100.
Personalul care are suspiciunea sau identifică situații de abuz, neglija re și exploatare a

36 copilului în care sunt implicați alți membrii ai personalului are obligația de a înștiința imediat seful
centrului care aplică legislația în vigoare . (Metodologia de Organizare și Funcționare a Complexului de
Servicii Sociale Nr. 2, Z alău – Consiliul județean Sălaj – Direcția Generală de Asistență Socială și
Protecția Copilului)
4.2. Prezentarea intervenției
Conform rezultatelor cercetarii am ales să vin cu următoarea activitate, ca idee transmisă către asistenții
sociali din centru și anume jocul. Am ales mai multe jocuri pentru copii abuzați sexual, aceșt ia având
vârsta cuprinsă între 9 -12 ani, după cum urmează : Jocul de rol, care constă în experimentarea de roluri
diferite , un joc pe care l -am ales și l -am efectuat împreună cu asist enții sociali și copii : desenul,
metoda de joc prin relaxare, care face referire la abilitățile de relaxare ale copiilor.
Obiectivele intervenției :
– Dezvoltarea abilităților emoționale și de comunicare a copiilor abuzați sexual
– Înlăturarea sentimentulu i de culpabilitate și creșterea stimei de sine
– Îmbunătățirea percepției despre sine – modificarea comportamentelor copiilor
– Reducerea anxietății
Tehnicile utilizate sunt jocul, jocul de rol.
Pentru realizarea intervenției, am selectat un grup de 6 copii, c u vârsta cuprinsă între 9 -12 ani din
Complexul de Servicii Comunitare pentru Copii. Probleme cu, care se confruntă acești copii, sunt
anxietatea, depresia, nivelul scăzut al stimei de sine, comportament agresiv, inadecvat, mod de gândire
irațională, stres posttraumatic, acești copii fiind abuzați sexual, abandonați și instituționalizați.
Locul de desfășurare a activităților, a fost într -o sală încăpătoare din cadrul complexului.
În prima sesiune, scopul a fost să familiarizăm copii din grup cu activitățile propuse.
Mărimea grupului : 6 copii.
Sarcinilie liderului, în această sesiune, sunt de a le explica copiilor, scopul și modalitățile de
desfășurare a întâlnirilor, implementarea și prezentarea regulilor la nivel de grup și negocierea
ulterioară a acesto ra împreuna cu grupul.
Sarcinile copiilor participanți sunt de a respecta regulile impuse și de a participa la activitățile de grup.
Jocul 1 : Prezentarea fiecărui membru
Scopul :
– Eliminarea inhibițiilor

37 – Dezvoltarea comunicării
– Creșterea și experimentarea stărilor afective pozitive
– Obținerea de informații despre fiecare membru al grupului
Tehnica utilizată : Jocul
Descrierea jocului : Copii sunt rugați să se ridice în picioare, să se prezinte și să spună 3 cuvinte
pozitive despre sine.
Jocul 2 : Joc pentr u cunoaștere a membrilor grupului
Scopul :
– Membrii se cunosc și interacționează între ei
– Eliminarea tensiunilor și a anxietăților
– Dezvoltarea și creșterea stimei de sine
– Oferirea unui mediu securizat, optim și adecvat pentru o bună comunicare și interacțio nare
Tehnica utilizată : Jocul de rol
Descrierea jocului : Acest joc constă în experimentarea de roluri diferite, cum ar fi : copilul joacă rolul
de doctor, de șofer, de grădinar, de om mare/matur, etc. Copii sunt rugați să își aleagă un rol pe care
trebui e să îl interpreteze și mai apoi fiecare să spună câteva cuvinte despre rolul ales. Dupa
interpretarea fiecărui rol, ceilalți copii pot pune întrebări.
La finalizarea acestei sesiuni de jocuri, le -am cerut copiilor să îmi impărtășească părerea lor cu privi re
la jocurile desfășurate împreună. Desigur, aceștia au fost încântați de jocuri și nerăbdători în a ne juca
din nou împreună.
În cea de -a doua sesiune, este prezentat un singur joc :
Jocul 1 : Desenele cu tematica ” Chipul unui om„ și „Aspecte fericite din viața mea ”
Scopul acestui joc constă în dezvolt area autocunoașterii, autoevaluării , a abilităților de socializare și de
asemenea dezvoltarea stimei de sine.
Durata jocului este de 25 -30 de minute.
Mărimea grupului : 6 copii.
Sarcinile liderului sunt de a oferi materiale necesare pentru ca jocul să se poată desfășura, de a oferi
suport și totodată de a clarifica posibilele neclarități, care apar pe parcursul desfășurării jocului.
Sarcinile grupului sunt de a se implica în acest joc și de a adresa întrebă ri în cazul în care există
neclarități.
Materialele necesare acestui tip de activitate sunt creioane colorate, carioci și foi.
Tehnica utilizată : Jocul prin desenare

38 Descrierea jocului : fiecare copil primește câte doua foi, creioane colorate, carioci și este rugat să
deseneze , dând frâu liber imaginației, un chip al unui om, iar mai apoi, pe o altă foaie, un
obiect/persoană/animal/bomboană, etc. orice consideră acesta că îl face fericit în viața de zi cu zi. La
finalizarea desenelor, copii își vor arăta u nii altora desenele, astfel aceștia reușind să facă schimb de
impresii despre semnificația fiecărui desen în parte, ajungând să socializeze .
În cea de -a treia sesiune, ne focalizăm pe relațiile afective ale copiilor.
Durata jocului este de 30 de minute.
Mărimea grupului : 6 copii.
Sarcinile liderului grupului sunt de a participa la jocurile desfășurate împreună cu copii, de a oferi
posibile informații cu privire la stările emoționale.
Sarcinile grupului de copii sunt de a participa activ la jocuri și de a c ere informații cu privire la stările
emoționale.
Tehnica utilizată : Jocul de grup
Jocul 1 : „Starea mea emoțională”
Scopul acestui joc, constă în exprimarea stărilor emoționale, conștientizarea propriilor trăiri emoționale
și dezvoltarea personală.
Tehnic ile utilizate în acest joc sunt : jocul și stările emoționale.
Descrierea jocului : Copii sunt invitați pe rând să spună care este starea emoțională în care se află, cum
ar fi : fericirea, tristețea, dezamăgirea, frica, rușinea, mulțumirea, etc.
În cea de -a patra sesiune s -a desfășurat un joc de relaxare.
Scopul acestui joc este de a alibera gândurile negative a copiilor, de a oferi o stare de bine la nivel
psihic si senzorial, de a reduce anxietatea și sentimentele de tristețe, furie, depresie, etc. Pentr u ca acest
joc să capete o mai bună eficiență în timp, este necesară repetarea lui cel puțin o dată pe săptămână.
Durata jocului este de 15 -20 minute.
Mărimea grupului : 6 copii.
Sarcinile liderului grupului sunt de a participa la tehnica de relaxare, alăt uri de copii și desigur
amenajarea unui spațiu într -o manieră specială pentru oferirea unui mediu relaxat adecvat copiilor.
Sarcinile grupului de copii sunt de a fi deschiși participării la această tehnică de relaxare
Jocul 1 : Tehnici de relaxare
Descrier ea jocului : Copii vor însoți pe rând asistentul social împreună cu liderul grupului, într -o
cameră special amenajată pentru ca acești să se poată destinde. Sunt liberi să ducă în camera de
relaxare o jucărie preferată. Apoi vor asculta muzică relxantă. Ai ci copii vor fi răsfățați, vor râde, vor

39 glumi împreună cu asistentul social și liderul grupului. Spre finalul exercițiului, copilul este rugat să se
gândească la un sentiment pozitiv și să se concentreze asupra lui, repetându -l rar în gând, astfel se
instalează starea de bucurile.

Participarea mea la aceste activități de educație, a contribui semnificativ la atingerea obiectivelor mele,
iar în cadrul desfășurării jocurilor, am experimentat mai multe roluri :
– Rolul de consilier, dat fiind faptul că am int rat în contact personal cu copii și am participat activ
la activitățile acestora, pentru a putea obține schimbări în comportamentele copiilor
– Munca cu grupul, având și aici contact personal cu copii în scopul reducerii anxietății,
socializării, schimbării și dezvoltării.
– Rolul de educator, participând la pregătirea copiilor pentru a confrunta și a face față situațiilor
problematice.
4.3. Intervenția propriu -zisă
Durata fiecărei sesiuni de joc, a fost limitată până la maxim 40 de minute, existând teme la fiecare
sesiune, constând în desene, tehnici de relaxare, jocuri de rol, jocuri pentru cunoaștere a membrilor
grupului, identificarea propriilor stări emoționale/de afectivitate.
Intervenția constă într -un număr de patru sesiuni, jocurile din fiecare sesiune , fiind monitorizate de
către asistenții sociali, unele jocuri, precum tehnica de relaxare, necesitând să fie repetată cel puțin o
dată pe săptămână pentru creșterea rezultatelor pozitive.
Împreună cu asistentul social, am efectuat și am luat parte la jocu rile propuse.
Jocurile care au contribuit și au ajutat la familiarizarea activităților propuse, au fost jocul care consa în
prezentarea fiecărui membru al grupului și jocul destinat cunoașterii membrilor grupului. Scopul
acestor două jocuri a fost de a el imina inhibițiile, tensiunile și anxietățile, de asemenea au contribuit la
dezvoltarea comunicării, astfel copii ajungând să interacționeze, să se cunoască și să își îmbunătățească
stima de sine și stările afective. To t aici, s -au obținut mai multe informa ții cu privire la participanții
noștri și li s -au oferit un mediu securizant optim.
În continuare am prezentat o activitate care a contribuit la dezvoltarea autocunoașterii, șa dezvoltarea
abilităților de socializare și la dezvoltarea stimei de sine, aceas tă activitae fiind desenul cu tematicile
”Chipul de om” și ”Aspecte fericite din viața mea„. Luând în considerare și faptul că cele mai
dureroase amintiri/traume, sunt păstrate vizual de fiecare dintre noi, copilul poate transpune pe foaie
printr -un desen aparent simplu, imaginile ce i s -au întipărit în minte în urma abuzului. La finalul

40 desenului, împreună cu asistentul social discutam cu copii despre desenele lor. Așa reușeam să
deslușim semnificația fiecărui desen și să adunăm informații, pe baza povesti rii fiecărui copil. De
exemplu, dacă tematica desenului constă în a desena un personaj bun și un personaj rău, vom afla
sentimentele copilului față de personajele respective și anume : sentimentul de ură, dispreț, furie, etc.
față de unul dintre personajel e desenate și sentimentul de atașament, bucurie, etc. față de celălalt
personaj desenat.
Desenul este o metodă de comunicare non -verbală, fiind cea mai bună metodă pentru copii, deoarece ei
se simt liberi în a -și exprima trăirile, gândurile și imaginația p rin grafice, desene, fără a fi nevoiți să
comunice verbal aceste lucruri, fapt care i -ar inhiba, rușina și s -ar exprima mai greu sau deloc,
deoarece unii refuză categoric să vorbească și atunci prin prisma aceastei metode , atât copiilor le este
ușor să se exprime, cât și mie și asistenților sociali, să deslușim/înțelegem și să identificăm ce trăiri au
copii.
Ultima activitate desfășurată s -a axat pe dezvoltarea relațiil or afective ale copiilor . La această activitate
ne-am focalizat pe exprimarea și conștie ntizarea stărilor emoționale. Acest joc constă într -o tehnică de
relaxare unde copii vor fi duși într -un spațiu cu obiecte puține, special creat pentru un mediu relaxant
propice, unde copii își pot aduce jucăriile/lucrurile preferate, ascultând muzică de r elaxare. Acest joc a
contribuit la eliberarea gândurilor negative, la reducerea anxietății și a tuturor stărilor afective negative.
Copii au fost înștiințați că acea cameră este special amenejată pentru ei, și atunci când aceștia se simt
supărați și stres ați, se pot refugia în camera respectivă. Astfel, de fiecare dată când asistentul social sau
eu vedeam un copil trist, furios, nervos, supărat, etc., le propuneam să mergem împreună în camera
special amenajată pentru relaxare, unde răsfățăm copilul, îl fac em sp râdă,etc.

4.2. Rezultatele finale ale intervenției
În urma desfă șurării jocurilor propuse de mine și aplicate doar de asistentul social, copiilor abuzați
sexual, am constatat, că la început copii au fost inchiși în ei, prea puțin comunicativi, aveau o stimă de
sine mai scăzută, însă pe parcursul activităților , efectuând aceleași jocuri, se pare că rezultatele au
devenit cu pași repezi, pozitive.
Accentul în ac eastă modalitate de intervenție, prin jocuri, a fost pus pe dezvoltarea a bilităților,
dezvo ltarea voc abularului cu privire la emoții, care ajută cop iii să -și accepte sentimentele și crește
abilita tea de recunoaștere a emoțiilor, ajutându -i să exprime ceea ce simt într -un mod mai eficient.
După dezvoltarea vocabularului emoțional, terapeutul a ajutat copiii să identifice emoțiile atât la sine

41 cât și la ceilalți. Od ată ce copiii s -au simțit confortabil cu identificarea emoțiilor, ei au fost încurajați să
și le exprime într -un mod adecvat . Este accentuată și incurajată de asistenții sociali, importa nța
împărtășirii sentimentelor și emoțiilor copiilor cu cineva, deoarece în final acestora li se cere să
vorbească despre emoțiile relaționate cu abuzul.
Copii au fost zgomotoși în cadrul unor activități, dar în mare parte, atmosfera a fost frumoasă și
plăcută.
Am reușit să îi ajutăm pe copii să conștientizeze că a avea stări de tristețe, de veselie, etc. este un lucru
firesc.
De asemenea aceste jocuri propuse, au ajutat la dezvoltarea abilitățiilor de coping cognitiv. De fapt
copingul cognitiv semnifică abilitatea oamenilor de a schimba gândurile negative, neproductive în
altele mai pozitive și productive. Un lucru foarte important pe care doresc să îl precizez, este că
anumite tipuri de cogniții eronate desigur, specifice copiilor, pot cauza depresia. Pr in urmare gândurile
automate disfuncționale, sunt gânduri care apar brusc și care par plauzibile, cu toate că acestea oferă
percepții distorsionate și sunt asociate cu emoții și sentimente negative. Dar am notat la un moment dat
într-o zi de practică efect uată la Instituție, câteva exemple de asemenea gânduri, rostite de câțiva dintre
copii, în urma discuțiilor acestora cu asistenții sociali și cu ceilalți copii și anume : ”Dacă încep să
dansez, se uită toți la mine și râd și mă fac de rușine” sau ”Sunt un prost”. Ei bine, aceste lucruri am
ajuns să le aud tot mai rar în urma jocurilor la care am participat împreună cu asistentul social și cu
copii. De asemenea am mai notat și câteva ”reguli” pe care și le impun în general persoanele depresive,
în cazul nost ru de față, cum ar fi : ”Ar trebui să fiu fericit, dar nu o să fiu niciodată fericit”, ”Dacă fac o
prostie, înseamnă că sunt proastă”, ”Dacă X nu mă iubește, atunci nimeni nu mă iubește și nu mă poate
iubi”. Toate aceste 3 exemple, intră în categoria convi ngerilor dezadaptative, convingeri care au fost
modificate pe parcursul jocurilor de rol, deoarece am reușit să observ că prin rolul pe care și l -a ales
fiecare copil și după cum s -a transpus în pielea personajului pe care și l -a ales, au fost fericiți și
încântați să vadă că ei pot fi cine doresc ei și că nu trebuie să își impună reguli și limite.
La partea de imagine de sine negativă, au fost îmbunătățiri, deoarece înaintea implementării și
participării la jocurile descrise și propuse, copii păreau a fi c oncentrați pe neajunsurile lor și pe
importanța trăsăturilor negative pe care le au, reducându -le sau chiar ignorându -le pe cele pozitive, iar
ulterior, am observat în special la jocul practicat prin desen, că acești copii au reușit să învețe să fie
deschi și la discuții, să își depășească barierele de com unicare și blocajele emoționale, simțindu -se
fericți că pot exprima prin desene ceea ce le aduce un plus de bucurie în suflet, astfel ajutându -i să
înțeleagă că este foarte important să discute despre emoți ile și sentimentele lor și pot face acest lucru

42 prin desene de fiecare dată când simt nevoia să își exprime dorințele, visele, bucuriile, fericirea, etc.
după care să discute despre desnele în cauză cu asistentul social.
Copiii sunt ajutați să înțeleagă im portanța identificării, monitorizării și împărtășirii cu terapeutul a
lucrurilor pe care ei nu le spun de obicei cu voce tare. Când copilul înțelege că aceleași situații pot fi
văzute în mod diferit se poate începe disputarea gândurilor negative. Disputare a se începe cu gânduri
nerelaționate cu abuzul și se continuă apoi cu gândurile relaționate cu abuzul.
Abilitățile de coping cognitiv au ajutat copiii să înțeleagă că, schimbând modul în care gândesc despre
ceva, pot schimba modul în care se simt.
Jocuril e de relaxare, au ajutat copiii anxioși și evitanți să -și moduleze emoțiile, dându -le un sens al
controlului și reducând tendințele de evitare.
Am observat prin jocurile efectuate împreună cu ei și asistentul social, că sunt obișnuiți să primească
puțin ș i să nu merite mai mult, prin stima lor de sine foarte scăzută, datorată traumelor/trăirilor
fiecăruia. Ei sunt obișnuiți într -o anumită măsură să trăiască, cu puțin, din toate punctele de vedere,
însă acest lucru nu denotă că ei nu merită mai mult. Sunt d oar niște copii, care au suferit o traumă și
care trebuie ajutați să depășească acel eveniment tulburător care le -a afectat sistemul de valori, cogniții,
emoții și așa mai departe. De altfel, trebuie ajutați să se reintegreze în societate.
Prin toate acest e activități, copii au învățat cum să se simtă mai bine și cum să gândească mai realist.
4.3. Concluzii finale ale intervenției
Intervenția prezentată, are o funcție educativă, care a redus simptomatologia depresivă, a anxietă ții și a
stresului, pe parcurs ul terapiei prin joc.
Jocuri le au fost utile și benefice pentru copii abuzați sexual, însă la început, aceștia au fost reticenți,
având și un comportament introvertit, evitant. Ulterior rezultatele s -au dovedit a fi pozitive .
1. La nivel cognitiv, adică bloca jele gândirii, deficitul de atenție, gândurile negative despre sine,
despre viitor și despre lume s -au îmbunătățit semnificativ, copii reușind prin jocurile propuse,
să-și modifice modul de a percepe lumea, devenind mai veseli, astfel crescându -le sti ma de
sine.
2. La nivel comportamental, adică, izolarea și evitarea persoanleor din mediu, comportamente
agresive, de furie, s -au îmbunătățit față de primele dăți, astfel copii devenind mai sociabili unii
cu alții, și -au dezvoltat abilitățile de comunicare și cu asistenții sociali, învățând și fiind
încurajați, că este normal să își dea frâu liber la exprimarea sentimentelor și emoțiilor.

43 3. La nivel de reacții emoționale, adică iritabilitate, instabilitate emoțională, anxietate sau depresie
și neîncrederea în ce ilalți sau în viitor, s -au modificat rezultatele înspre bine, însă nu toți au
reușit să își cultive încrederea în persoanele din jur, foarte mult, deși consider că suntem pe
drumu cel bun.

44 CAPITOLUL V. CONCLUZII ȘI DISCUȚII FINA LE
Abuzul sexual asupra copiilor este o problemă majoră a societății datorită prevalenței ridicate și
a impactului devastator asupra copilului victimizat. (Babiker & Herbert, 1998; Gorey & Leslie, 1997,
după Deblinger et. al., 2006).
Copiii abuzați sexual adesea prezintă anxietate crescută, simptomatologie depresivă, comportamente
sexuale neadecvate, coșmaruri, retragere socială, dificultăți de somn, furie, vinovăție / rușine și
probleme școlare (Alter -Reid, Gibbs, Lachenmyer, Sigal, &vMassoth, 1986; Kendal l-Tackett,
Williams, & Finkelhor, 1993; Wolfe & Birt, 1995, după Finkelhor D, Berliner L., 1995 ).
Simptomele psihofiziologice precum dureri de cap și de stomac, pot fi, de asemenea, parte a sechelelor
abuzului sexual. Pentru o proporție mare din victime, aceste simptome emoționale și comportamentale
continuă să se manifeste de -a lungul anilor în lipsa unei intervenții de specialitate (King et al., 2003).
Problemele emoționale și comportamentale trebuie luate în considerare în designul programelor de
intervenție pentru copiii abuzați sexu al (Deblinger and Heflin, 1996), deoarece componentele
importante de care trebuie să dispună copii abuzați sexual sunt tocmai recunoașterea propriei stări
emoționale, capacitatea și abiliatea de a distinge emoțiile celor di n jur și de a utiliza un vocabular
emoțional propice și nu în ultimul rând, să învețe să dețină controlul asupra propriilor experiențe
emoționale și totodată să le conștientizeze si foarte important să le accepte.
De aceea, î n cercetare, m -am centrat pe relația asistentului social cu, copiii abuzați sexual și cum se
implică acesta în diminuarea consecințelor l or, de asemenea m-am centrat și pe depășirea barierelor
întâlnite de asistentul social cu copiii abuzați sexual în urma reintegrării acestora în socie tate și în final
am discutat despre identificarea strategiei asistentului social pentru diminuarea traumelor cu, care se
confrunta copiii abuzați sexual.
Analiza rezultatelor obținute în urma studiilor ce au evaluat eficiența diferitelor modalități de
intervenție (Deblinger, E., & Heflin, A.H.,1996; Finkelhor D, Berliner L., 1995; King et al, 1999,
2000 ) indică faptul că intervențiile cognitiv comportamentale structurate sunt eficiente în reducerea
simptomatologiei relaționate cu abuzul. Desigur există un drum lung până vom deține un suport
empiric puternic pentru acest tip de intervenții.
Intervenția CBT (terapiei cognitiv -comportamentale), este o abordare pas cu pas, ce constă din 12
sesiuni structurate (pe baza programului propus de Deblinger și Helfin , 1996). Totuși validitatea
ecologică este asigurată prin stabilirea relației teraputice, prin utilizarea abilității și creativității

45 fiecăruia dintre terapeuți. Modelul poate fi aplicat și altor traume cum ar fi: violența domestică sau
comunitară, pierder ea traumatică, aspecte care pot fi asociate uneori abuzului sexual.
Deși studiile ( Mannarino , A et. al, 2004) arată că intervenția congitiv comportamentală în cazul
copiilor abuzați sexual este eficientă și în cazul neparticipării părinților la procesul te rapeutic, este în
general recomandat ca programele de intervenție să cuprindă și sesiuni destinate părinților precum și
sesiuni părinți -copii. Totuși, dat fiind faptul că unii dintre copiii abuzați nu au aparținători care ar putea
participa împreună cu ei, cercetarea de față vine să dovedească că intervențai terapeutică asupra
copiilor poate aduce efecte benefice.
În planurile de intervenție, am propus jocuri, ca procese educaționale și de dezvoltare emoțională,
cognitiv -comportamentală, axate și pe relația dintre persoan a de îngrijire și copii abuzați sexual .
În încheiere, consecințele abuzului sexual asupra copiilor, pun amprenta pe copii pentru tot restul vieții
lor, iar efectele neurofiz iologice și psihice ale reacțiilor la stresul cauza t de aceste rele tratamente la
care au fost supuși, devin într -o mare măsură vizibile la nivel cognitiv -comportamental.
Ca o părare personală, în urma participării mele la practica desfășurată în cadrul DGASPC Sălaj și de
asemenea în urma intervievării asistenților soacial i, am constatat că este o nevoie acută de personal
specializat : psihologi, asistenț i sociali, logopezi ia r din punct de vedere financiar, o subfinanțare a
sistemului de asistență socială , de asemenea consider că ar trebui pus un accent mai mare pe problem a
abuzului sexual al copiilor , dat fiind faptul că este o situație importantă și foarte problematică în lume,
dar în special la noi în țară și spun asta și ca urmare a răspunsurilor primite de la asistenții sociali pe
care i -am intervievat, aceștia mențion ând la un moment dat despre legisla țiea confuză și neunitară,
lentoarea în reac ții a specialiștilor care ar trebui să intervină în rezolvarea cazului, profesionalismul
scăzut al specialiștilor și inexisten ța instrumentelor profesionalizate de evaluare. Toate acestea
constituind bariere în intervenție, bariere cu, care asiatenții sociali se confruntă atunci când sunt puși în
fața cazurilor pe care le au de rezolvat în munca lor de lucrători sociali.

46

Bibliografie
Bolen, R.M & Scannapieco, M (1999). Prevalence of Child Sexual Abuse: A Corrective Meta -Analysis. în
Social Service Review 73, no. 3 (1999): 281 –313.
Briere J. (1992). Child Abuse Trauma: Theory and Treatment of the Lasting Effects. Sage: Newbury Park,
CA.
Cahill C, Llewelyn SP, Pearson C. (1991). Treatment of sexual abuse which occurred in childhood: a
review. British Journal of Clinical Psychology 30: 1–12.
Coffman, Jacqueline K. ; Guerin, Diana Wright ; Gottfried, Allen W. (2006). Reliability and Validity of the
Parent -Child Relationship Inventory (PCRI): Evidence from a Longitudinal Cross -Informant
Investigation . Psych ological Assessment, v ol. 18 no. 2 p. 209-214
Coren, E & Hutchfield, J. (2009). A meta -review of interventions to support children and their families in
the aftermath of child sexual abuse. Department of Social Work, Community and Mental Health,
Research U nit, Canterbury Christ Church University
Coulborn Faller, K (1993). Child Sexual Abuse: Intervention and Treatment Issues , The Circle, Inc.,
McLean, VA,
David, D. (2006). Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale. Editura Polirom, Iași.
Roth -Szam oskozi, M. (1999). Protecția Copilului – Dileme, Concepții și Metode – Editua Presa
Universitară Clujeană, Cluj -Napoca.
Irimescu, G. (2006). Protecția Socială a Copilului Abuzat. Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”,
Iași.
Muntean, A., (2009) . Preve nirea Abuzului și Neglijării Copilului (Modulul 7). Manual de Formare a
Specialistului în Copilăria Timpurie. Editura Humanitas, București.
Deblinger, E., & Heflin, A.H. (1996). Treating sexually abused children and their nonoffending parents: A
cognitive behavioral approach. Thousand Oaks, CA: Sage.
Deblinger, E; Behl, L & Glickman, A. (2006). Treating Children Who Have Experienced Sexual Abuse . în
Kendall, P., Child and adolescent therapy : cognitive -behavioral procedures , Guilford Press
Douglas, E. & Fi nkelhor, D. Childhood Sexual Abuse Fact Sheet.

47 Finkelhor D, Berliner L. (1995). Research on the treatment of sexually abused children: a review and
recommendations. Journal of the Academy of Child & Adolescent Psychiatry 34: 1408 –1423.
Finkelhor, D. (2009 ). The Prevention of Childhood Sexual Abuse în The Future of Children, Volume 19,
Number 2, Fall 2009, pp. 169 -194
Follette, M & Ruzek, J (2006). Cognitive Behavioral Therapies for Trauma. Guolford Press, New York
Friedrich, W. N. (1990). Psychotherapy of Sexually Abused Children and Their Families . New York:
Norton
Killén, K., (2003). Copil ăria durează generații la rând. Editura First ,Timișoara.
Kempe & Co (1962). The Battered Child -Syndrome în The Journal of the American Medical Association,
181(1), 17 -20
Kendall -Tackett KA, Williams LM, Finkehlor D. (1993). Impact of sexual abuse on children: a review and
synthesis of recent empirical studies. Psychological Bulletin 113: 164 –180.
King NJ, Tonge BJ, Mullen P, Myerson N, Heyne D. (1999) Cognitive behaviou ral treatment of sexually
abused children: a review of research. Behavioural & Cognitive Psychotherapy 27: 295–309.
King NJ et al (2003). Sexually Abused Children Suffering From Posttraumatic Stress Disorder:
Assessment and Treatment Strategies . Cognitive Behaviour Therapy Vol 32, No 1, pp. 2 –12,
Mannarino , A et. al (2004). How to Implement Trauma -Focused Cognitive Behavioral Therapy (TF -CBT),
The National Child Traumatic Stress Network, www.NCTSN.org
Nolan M, Carr A, O ’Flaherty A, Keary K, Turner R, O’Shea D, Smyth P, Tobin G. (2002. ) A comparison
of two programmes for victims of child sexual abuse: a treatment outcome study . Child Abuse Review
11: 103–123.
Noll, J; Trickett , P & Putnam , F (2003). A Prospective Investig ation of the Impact of Childhood Sexual
Abuse on the Development of Sexuality . Journal of Consulting and Clinical Psychology , Vol. 71, No. 3,
575–586
Nurcombe, B, Wooding, S. Marrington, P, Bickman, L, Roberts, G (2000). Child sexual abuse II:
treatment . Australian and Ne w Zealand Journal of Psychiatry ; 34: 92–97
Ross, G & O ’Carroll, P., 2004. Cognitive Behavioural Psychotherapy Intervention in Childhood Sexual
Abuse: Identifying New Directions from the Literature, Child Abuse Review Vol. 13: 51–64
Tongue, B & King, N., 2003. Cognitive behavavioral treatment of the emotional and behavioral
consequences of sexual abuse în Graham, J, Cognitive behavioral therapy for children and family,
Cambridge University Press
Kille n K., 1998. Copilul Maltratat, Editura. E urobit

48 Velazquez, T. (2008) The Pursuit of Safety: Sex Offender Policy in the United States. New York: Vera
Institute of Justice
Vrasti , R & Eisemann , M (1993). Depresii – Noi Perspective . Editura All, București
Wenninger , K; Ehlers , A (1998). Dysfunction al Cognitions and Adult Psychological Functioning in Child
Sexual Abuse Survivors . Journal of Tmumatic Stress, Vol. 11 No. 2,
Weierich, M & Nock, M (2008). Posttraumatic Stress Symptoms Mediate the Relation Between Childhood
Sexual Abuse and Nonsuicidal Se lf-Injury . Journal of Consulting and Clinical Psychology , Vol. 76, No.
1, 39 –44
* Legea Nr. 272 din 21 iunie 2004, Privind protecția și promovarea drepturilor copilului . Capitolul VI –
Protec ția copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării și a or icărei forme de violen ță

49

ANEXE
ANEXA 1
Rolul interviului este de a afla anumite detalii despre viața socială a copiilor abuzați sexual și
despre modul cum aceștia se integrează în societate, însă toate acestea prin prisma asistentului social.
De altfel, doresc să menționez încă două aspecte ale interviului și anume :
A. Interviul a fost construit în funcție de particularitățile centrului cu scopul de a afla abordarea
asistentului social în raport cu abuzurile sexuale la copii
B. Datele pers onale ale copiilor abuzați sexual, benefi ciari ai sediului DGASPC, sunt ș i vor
rămâne confidențiale

GHID DE INTERVIU
1. Atunci când în centru vine un copil abuzat sexual, care sunt pașii dvs. in evaluare?
2. Întâlniți bariere atunci când începe procesul de cons iliere?
3. Care sunt barierele cele mai des întâlnite atunc i când consiliați copii abuzați sexual?
4. În ce mod reusiți să depășiti barierele amintite?
5. Cum reușiți să diminuați traumele copiilor?
6. Care este intervenția propriu -zisă pe care o desfasurati cu, copi i abuzați sexual?
7. Credeți că în urma consilierii și intervenției pe care le -ați realizat cu, copii abuzați sexual acestia
sunt pregătiți sa fie reintegrați în societate?
Vă mulțumesc!