I. 1. Macul de gradină-descriere

Cuprins

INTRODUCERE

CAP. I. Macul

I. 1. Macul de gradină-descriere

I. 2. Clasificarea alcaloizilor

CAP. II. Clase de medicamnete obținute din alcaloizii macului de gradină

II. 1. Analgezice opioide

II. 2. Antitusive

II. 3. Antispastice

CAP. III. Medicamente

III. 1. Morfină

III. 2. Codeină

III. 3. Papaverină

CAP . IV. Droguri ilegale obținute din specia papaver somniferum

IV. 1. Opiace naturale – Opiu

IV. 2. Morfina

IV. 3. Codeina

IV. 4. Tebaina

IV. 5. Oripavina

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Cultivat înca din cele mai vechi timpuri în toata lumea există aproximativ 100 de specii de mac care fac parte din familia Papaveraceae si care pot fi anuale, bienale si perene, întîlnindu-se în zona cu climă temperată și rece din Europa, Africa, Asia și America De Nord.

Macul se recunoaște ușor datorita florii caracteristice compuse din doua sepale care se desprind când mugurule înflorește și petale colorate in roșu galben violet sau portocaliu.În centrul florii se află pistilul înconjurat de numeroase stamine care la maturitate se dezvoltă într-o capsulă ce conține semințele micuțe. Frunzele macului de câmp sunt ovale și crestate acoperite cu perișori aspri. Staminele sunt numeroase negre-purpurii.Macul de gradina poate atinge o inaltime de 100- 150 cm. De la începutul istoriei macul a fost considerată o plantă cu proprietați medicinale.

Substanța laptoasă care se află în capsula macului de opium (Papaver somniferum) conține o serie de alcaloizi narcotici, între care morfina si codeina. Un alt alcaloid specific macului numit rhoeas este folosit ca sedativ usor.Hipocrate descria în secolul 4 î.e.n mai multe modalități de întrebuințare a macilor.Sucul laptos din capsula era folosit ca și narcotic pentru ameliorarea stărilor de rău și inducerea somnului. Discoride, Pliniu cel Bătrân și Galenus au reconfirmat cunoștințele despre întrebuițarea medicinală a macului.

Numele latin al genului Papaver este des întalnit în multe din limbile europene de astăzi :pavot în franceza, papavero în italiană,paloila în portugheză ,poppy în limba engleză și papăruie in anumite zone din România.

Numele românesc de mac, provine dintr-o radacina indo-europeană,perpetuată in termenul mekon din greaca veche si care se ragăsește atât in limbile slavice,germanice ,valmue în daneza, și norvegiană mohn in germana megon în armeana , mak în bulgara ,rusă ,poloneză.

Speciile de mac cultivate în țara noastră sunt în flora spontană si au varietați horticole nuneroase:

Mac de camp ,mac comun, mac roșu, Papavera rhoeas, mac de gradină, mac de opium, mac-somnifer si macul oriental.Astăzi cultivarea macului este atent monitorizată datorită asocirea cu opium care este considerata drog, folosita doar in confectionarea de medicamente si sedative.

Cultivarea pe scara larga pe teritoriul României este interzisă datorită sevei care la uscare capată o culoare închisă și devine cleioasă, care este și principalul ingredient al opiumului. Macii europeni conțin mai puțini alcaloizi narcotic și ar produce un opium de o calitate inferioară fața de opium oriental care este cultivat in India unde producția au fost incurajată din secolul trecut de coloniștii britanici.

Datorită aromei lor semințele de mac sunt folosite in bucatarie, la produsele de cofetarie, și chiar salate.Uleiul extras din semințele de mac este comestibil.La recoltare petalele proaspete de mac se pot folosi la colorarea vinului sau a unor siropuri.Semințele se pot consuma uscate sau coapte

presarte pe covrigi sau cozonaci.

În tradiția populară decotul de semințe se ținea in gură pentru a potoli durerile de dinți. Semințele pisate erau amestecate cu miere și puse pe bube să se spargă.Decotul capsulelor fierte ,îngoșate cu faină se puneau la junghiuri. Cei care faceau umflaturi,laptele din samînța de mac era presarată cu semințe tratamentul se repeat pâna da înapoi.Semințele cu miere se luau contra herniei.

Cercetările medicale moderne au demonstrat că uleiul de mac este eficient în combaterea agentilor cancerigeni.

CAPITOLUL I

MACUL – prezentare generală, criterii de clasificare

I.1. MACUL DE GRĂDINĂ – descriere:

Macul de grădina (Papaver somniferum) este o plantă ierboasă, anuală, înalta de aprox. 0,8 – 1,5 m, cu întreaba parte aeriană fotosintetizatoare glaucă (verde – albăstruie), vara în vârfurile vegetative dezvoltă una sau mai multe flori mari de diferite culori în funcție de specie, din care se formează capsule cu multe semințe.

Tulpinile împreuna cu fructele nemature conțin un ,,latex” de culoare albă bogat în alcaloizi foarte toxici pentru om.

Tulpina se dezvoltă dintr-o rădăcină pivotantă, fiind erectă, unică, uneori este ramificată în partea superioară a macului.

La macul de gradină cultivat, frunzele sunt întregi, alterne, alungite, neregulat dințate pe margini, cu nervura principală proeminentă pe fața inferioară. Dimenisunea limbului, dar și a pețiolului frunselor scade dispre baza plantei spre vârful ei, astfel încât frunzele din partea superioară sunt ,,sesile” (lipsite de pețiol sau de penducul), nu mai lungi de aprox. 15 cm (frunzele bazele ajungând chiar până la 30 cm lungime).

Florile, sunt asemena ca cele ale macului roșu de câmp, solitare, fiind alcătuite din două sepale caduce ( care cade înainte de termen sau în fiecare an) și din patru petale mari. Pe acelea cu tulpina ramificată apare câte o floare pe fiecare ramificație.

Petalele florilor de mac fiind variabilă ca si culoare (albă, mov, roșie, roz, purpurie), iar lungimea acestora este cuprinsă între 4 – 6 cm. Poate sa apară sau nu la baza fiecărei petale câte o pată de culoare neagră.

Fructul este o capsulă glaucă (verde – albastruie) până la coacere, brun – gălbuie la maturitate, obovată (ca un ou răspurnat) sau sferică, cu un ,,capac” stelat ( cu 8 – 12 raze), care nu se deschide la maturitate.

La formarea fructului ,,corpogenează” (proces ce are loc ca rezultat al fecundației florilor), participă ovarul gineceului și stigmatul, care apare ca un capac al capsulei, acesta se numeste disc stigmatic.

Semințele sunt numeroase, reniforme, închise la culoare, acestea se eliberează prin porii din partea superioară, lateral a fructului. Semințele de mac pot fi neagre, cenușii-albastre, cenusii-negricioase, violet-cenușii.

Valoarea cea mai mare o prezintă semințele albastre de nuanța oțelului.

Semințele sunt numeroase, reniforme, închise la culoare, acestea se eliberează prin porii din partea superioară, lateral a fructului. Semințele de mac pot fi neagre, cenușii-albastre, cenusii-negricioase, violet-cenușii.

Valoarea cea mai mare o prezintă semințele albastre de nuanța oțelului.

Cele mai cunoscute varități de Papaver somniferum sunt:

var. album cu flori albe, capsule ovoide și semințe alb gălbui

var. nigrum cu flori violacee, capsule globuloase și semințe albastre cenușii

var. glabrum cu flori roșii purpurii, semințe aproape negre

var. setigerum cu florim violete, semințe păroase

ssp.somniferum specie numai de cultură, flori gri albastre,

Genul Papaver cuprinde mai multe specii de maci, dintre care amintim: 

Papavera rhoeas: macul de camp, macul comun, macul roșu;

Papaver somniferum: macul de grădină, macul de opiu, macul somnifer;

Papaver orientalis: macul oriental, macul ornamental;

I.1.2. Compoziție chimică

Latexul din capsulele immature de Mac conține cantitatea cea mai mare de substanțe active care servesc la prepararea turtelor de opiu.

Substanțele active sunt de natură alcaloidică, aflându-se în materia primă sub forma sărurilor acizilor acetic, suc cinic, meconic, citric, malic etc. Forte pe scurt, alcaloizii pot fi grupați in două mari clase: cei cu nucleu fenantrenic, din care face parte grupa morfinei : morfina, tebaina, codeine, pseudomorfina, neopina si porfiroxina. Din a doua grupă face parte alcaloizi re produc heroină șderivați ai izochinoleinei: papaverina, papaveraldina, D-L-laudanina, laudanozina, codamina etc., alcaloiz icu nucleu ftalilizochinoleinic: nacotina, narceina, narcotolina, oxinarcotina si alți alcaloizi: criptopina, protopina etc. Semințele de Mac nu conțin alcalozi.

I.1.3. Farmacologie

Actiunea principală a alcaloizilor din Mac este exercitată asupra cortexului, în special asupra centrilor durerii. In doze mici, au acțiune excitantă, producând euforie, apoi efecte deprimante, cu îndepărtarea senzației de durere, urmată de somnolență. La doze mari, au acțiune hipnotică, făcând parte din lista stuperfiantelor celor mai dăunătoare pentru om. Cei care se droghează cualcaloizii din Mac, în special cu morfină sau derivații ei, diacetilmorfina (heroina) fiind mai activă decât morfina, își pierd personalitatea și , în foarte scurt timp, ajung la decădere morălă și fizică, având un sfârsit tragic. Din cauza acestui fapt, cea ma acerbă luptă antidrug se duce împotriva laboratoarelor clandestine care produc heroină și împotriva traficanților care comercializează heroina.

Asupra tractului digestive, in doze mici, alcaloizii din Mac au acțiune excitantă asupra motilități gastrice, apoi, in doze mai ridicate, moderează peristaltismul intenstinal. Această propietate era utilizată în trecut în diferite produse farmaceutice.

Codeina și narceina, alcaloizi mai puțini toxici decât morfina, au efecte sedative asupra centrului tusei, fiind valorificați în produse farmaceutice de tipul codenalului.

Papaverina, mai puțin toxică și fară acțiune stuperfiantă, acționează asupra musculaturii netede, fiind spasmolitică și intră în compoziția unor produse de tip Lizadon.

I.1.4. Recomandări

Numai sub formă de produse farmaceutice autorizate, cu recomandare medicală. Chiar în uzul extern (gargară), nu se vor administra la copii infuziile din capsule de Mac.

I.1.5. Mod de preparare și administrare

Numai sub formă de produse avizate de Ministerul Sănătății și Familiei.

I.1.6. Contraindicați

În practica populară se administra infuzia de capsule de Mac pentru a adromi copiii. Această practică este extrem de dăunătoare asupra dezvoltării fizico-psihice și intelectuale. Semințele de Mac nu conțin alcaloizi, fapt care justifică utilizarea lor in patisserie.

I.2. Clasificarea alcaloizilor dupa structura chimică

Alcaloizii pot fi:

heterociclici

neheterociclici.

După natura principalului nucleu heterociclic care intră în constituția alcaloizilor heterociclici, aceștia se pot grupa în 12 clase mari. După natura amidelor alcaloizii neheterociclici se grupează în două clase. Sunt enumerați numai principalii alcaloizi toxici întâlniți la plantele din flora României.

Principalele tipuri de alcaloizi intalniti la plantele toxice din Romania:

Alcaloizi heterociclici:

Alcaloizi cu nucleu piperidinic și piridinic: (coniina, coniceina, conhidrina, nicotina, ricinina, lobelanina, lobelina, lobelanidina);

Alcaloizi cu nucleu tropa: (atropina, beladonina, apoatropina, scopina, tropina, hiosciamina, scopolamina);

Alcaloizi cu nucleu chinolinic: (dictamnina);

Alcaloizi cu nucleu izochinolinic: (papaverina, codeina, morfina, tebaina, laudanina, narcotina, berbamina, oxicantina, magnoflorina, chelidonina, cheleritrina, hemochelidonina, oxichelidonina, sanguinarina);

Alcaloizi cu nucleu chinolizidinic: (berberubina, citisina, octalupina, lupanina, sparteina);

Alcaloizi de tipul protopinei: (criptopina, protopina);

Alcaloizi cu nucleu indolic: (bufotenina, clivonina, hipeastrina, homolicorina, licorenina, masonina, nivalina);

Alcaloizi cu nucleu pirolizidinic: (jacobina, jacolina, jaconina, jacodina, senecionina);

Alcaloizi cu nucleu indolizidinic: (amarilidina, belamarina, caranina, galantina, licorina, narcisna, tebaina, laudanina, narcotina, berbamina, oxicantina, magnoflorina, chelidonina, cheleritrina, hemochelidonina, oxichelidonina, sanguinarina);

Alcaloizi cu nucleu chinolizidinic: (berberubina, citisina, octalupina, lupanina, sparteina);

Alcaloizi de tipul protopinei: (criptopina, protopina);

Alcaloizi cu nucleu indolic: (bufotenina, clivonina, hipeastrina, homolicorina, licorenina, masonina, nivalina);

Alcaloizi cu nucleu pirolizidinic: (jacobina, jacolina, jaconina, jacodina, senecionina);

Alcaloizi cu nucleu indolizidinic: (amarilidina, belamarina, caranina, galantina, licorina, narcisidina);

Alcaloizi cu nucleu galantaminei: (galantamina, narcisamina, narvedina);

Alcaloizi cu nucleu steroidic: (germenina, germitetrina, neogermbudina, protoveratridina, germbutrina, protoveratrina A și B, protroveratrina B, veratridina);

Alcaloizi terpenoidici: (ajaconina, napelina, zongorina, aconina, aconitina, delcosina, ajacina, neolina);

Alcaloizi neheterociclici

Amide aciclice: (galegina, guanidina);

Amide ciclice: (colchicina, colchiceina, pulustrina);

Alcaloizii mai importanți sunt : coniina, nicotina, tropanul, atropina, cocaina, chinina, papaverina, morfina, codeina, stricnina, cofeina etc.

CONIINA se extrage din semințele de cucută. Este o otravă puternică, care in doze mari produce moartea prin paralizia centrului nervos respirator. Acest alcaloid prezintă nucleu piperidinic.

NICOTINA (b – piridin – N – metilpirolidina) este principalul alcaloid din tutun. In cantitați mici este excitant al nervilor centrali si periferici si provoacă contracția vaselor sanguine. În cantitați mari este un toxic puternic. Nicotina este o substantă cancerigenă. Este un alcaloid care conține un nucleu piridinic legat de un heterociclu pirolidinic.

TROPANUL, ATROPINA SI COCAINA se extrag din solanaceae, convolvulaceae, dioscoraceae si eritroxilaceae. Din punct de vedere chimic acești alcaloizi sunt esteri ai unor alcooli derivați de la tropan. Atropina acționeaza asupra sistemului nervos parasimpatic. Ea produce o relaxare a muschilor netezi și se foloseste ca medicament antispasmodic. În cantitate mica dilată pupila, în cantități mari este toxică. Cocaina, în cantitați mici este anestezic local, iar în cantitați mari produce paralizia nervului central.

MORFINA SI CODEINA se extrag din opiu. Morfina determina o insensibilitate la dureri datorită actiunii asupra sistemului nervos central. Codeina nu posedă însușiri narcotice. În cantitate mică se folosește ca medicament contra tusei. Codeina are structura chimică similară morfinei cu deosebirea că din nucleul A este înlocuit hidroxilul cu o grupare metoxilică. Morfina si codeina conțin în moleculă un inel fenantrenic parțial saturat.

CHININA se extrage din arborele de chinina. Se utilizează la combaterea malariei. Reglează temperatura corpului uman. Chinina conține în molecula ei un heterociclu chinolinic.

PAPAVERINA se extrage din sucul lăptos al capsulelor necoapte de mac (opiu). Ea acționează direct asupra musculaturii netede. Papaverina conține în moleculă heterociclu izochinolinic.

STRICNINA se extrage din semințele și frunzele plantei numită Strychnos nux vomica (turta lupului). Este o otravă puternica. În cantitați mici este toxic general iar în cantitați mari este insecticid. Stricnina conține în moleculă heterociclu indol.

COFEINA se extrage din boabele de cafea. Este un excitant al sistemului nervos central. Cofeina contine în molecula ciclul purinic.

Alcaloizii sunt produsi finali de metabolism ai compusilor azotați și constituie mijloace de protecție și de apărare ale plantelor. În cantitați mici pot fi folosiți ca substanțe farmaceutice, iar în cantitați mari acționeaza ca insecticide și otrăvuri.

Morfina-strcutură: Codeină- structură:

Morfină Codeină

Papaverină-strucutră:

Papaverină

CAPITOLUL II

Clase de medicamnete obținute din alcaloizii Macului de gradină

(Papaver Somniferum)

II.1. ANALGEZICE OPIODE

(Analgezice morfinomimetice, analgezice euforizante, analgezice narcotice, opiacee, morfinice)

II.1.1. Baze fiziopatologice

În transmiterea și perceperea impulselor aferente nociceptice intervin modulatori și receptori specifici.

1. Modulatorii sunt antagoniști naturali ai receptorilor opiați și sînt numiți opioide endogene sau neuropeptide opioide. Sunt cunoscute două categorii de astfel de opiode, endorfine și encefaline.

Endorfinele sunt peptide cu 31 aminoacizi care provin din betalipotropine, proteină lipofizară cu 91 aminoacizi (Duggan, 1984). Aceasta se scindeazăin doi derizați (fragmente), hormonul stimulator al melanocitelor (MSH), cu aminoacizii 1―58 și beta endorfină, cu aminoacizii 61―91. Beta-endorfina este precursor de neuropeptide și are acțiune blocantă de naloxon.Este neuroleptic și psihostimulator. Zone elective sunt SNC și hipofiza anterioară.Alte două opioide, gama-endorfină si alfa-endorfină provin din beta și conțin selectiv aminoacizii 61―77 și 61―76. Gama-endorfina are acțiune neuroleptică și stimulează comportament violent la animal. Alfa-endorfina este analgezic, tranchilizant, psihostimulant.

Encefalinele sunt pentapeptice opioide cu efecte de tip morfinic. Se găsesc în substanța cerebrală, cu distribuție asemănătoare cu receptorilor morfinici, în neuroni singulari și concentrate în globus palidus și în tubul digestiv. Se cunosc met-enfelanina și leu-encefalina, corespinzător aminoacidilui (metionină sau leucina) de la capătul terminal carboxilic. Ceilalți patru aminoacizi sunt identici (Tir-Gli-Gli-Fe). Met-encefalina formată din aminoacizii 61―65 ai beta-lipotropinei. Prin subtituiri de aminoacizi s-a urmărit obținerea de opioide mai rezistente la degradarea enzimatică, cu potență și durată de acțiune mai mari , de ex. Encefalina rezistentă la enzime și encefalina activă sistemic. Cel mai activ opioid peptidic este dinorfina cu 17- aminoacizi, conținând ssecvența leu-encefalinei. Encefalinele eliberate din neuroni se leagă de receptorii mambranari opioizi presinaptici de la capul terminal al neuronului excitator din măduva sponării, produce hiperpolarizarea membranei cu diminuarea excitabilității celulelor receptoare la stimulii excitatori. Au deci rol în inhibiția transmiterii ascendente a durerii în SNC, de la periferie la talamus, determinând analgezie.

2. Receptorii opioizi se găsesc în membranele neuronale din substanța gri periventriculară, hipotalamus, ganglionii bazali, nucleul medial și central al talamusului, amigdala, în sistemul extrapiramidal și măduva spinării, de-a lungul tractului spinotalamic care conduce influxele dureroase influențate de morfină și în neuronii din viscere.

II.1.2. Baze farmacodinamice

Opioidele sunt substanțe naturale, semisintetice și sintetice, care acționează la nivelul talamusului și scoarței cerebrale. Acțiunea analgezică în toate tipurile de durere. Ridică pragul perceperii durerii și influențează reacția de durere, diminuând sau înlaturând tulburările psihice care o însoțesc, cele vegetative și somatice. Înpiedică transmiterea talmo-corticală a impulsurilor dureroase .

La nivelul celular, opioidele se leagă de receptorii opioizi, mimând efectele neuropeptidelor endogene. Unele opioide au afinitate pentru receptori și activitatea intrinsecă, acționează ca agoniști ai neropeptidelor endogene. Alte opioide au afinitate pentru receptori dar sunt lipsite de activitate intrinsecă, sunt antagoniști.

Morfinomimeticele influențează puțin alte tipuri de sensibilitate (tactilă, termică, profundă) și funcțiile senzoriale (auz, vedere, miros)

Aparat respirator. Morfinomimeticele deprimă respirația, scăzând sensibilitatea centrului respirator la bioxidul de carbon. Doze mici produc micșorarea frecvenței respirațiilor și mărirea amplitudinii mișcărilor respiratorii, doze mari scad atât frecvența și amplitudinea. Prin acțiunea directă, musculotropă, subtanțele pot produce bronhoconstricție. Unele morfinimimetice au acțiune antitusivă, prin deprimarea centrului tusei.

Aparat digestiv. Morfinimimeticele diminuă tranzitul digestiv, producând constipația. Contractă sfincterul Oddi și cresc tensiunea în arborele biliar.

Aparat excretor. Unele morfinomimetice cresc tonusul uretrelor, al sfincterului vezicii urinare și al detrusorului și scad capacitatea vezicală determinând retenție urinară.

Aparat genital. Pe uter gravid se înregistrează creșterea tonusului, inhibiția frecvenței contacțiilor și întârzierea relaxării.

Ochi. Prin mecanism colinergic apare contracția mușchilor circulatori ai irisului cu mioză.

Aparat circulator. Efecte de mică intensitate, diferite, după substanță.

II.1.3. Baze farmacotoxicologice

Efecte adverse: înlăturarea durerii și modificarea reacției la durere determină adesea o stare de euforie, cu o sezație de bine și cu favorizarea proceselor psihice cognitive. Prin repetarea administrării apare toleranță și dependență, ceea ce reprezintă efectele adeverse majore ale acestor substanțe.

Aparatul respirator: deprimarea respirației. Aparatul digestiv: grețuri, varsături( prin stimularea centrului vomei), dureri epigastrice, constipație. SNC: tremurăturile, cresterea tensiunii intracraniene, convulsii, delir. Piele: urticarie. Aparat circulator: hipotensiune posturală accentuată. Retenție urinară.

Intoxicația acută și supradozarea, întâlnite mai ales la toxicomani, se manifesztă prin: pupile de obicei miotice, respirație diminuată, până la absență, cianoză, tensiune arterială scăzută, uneori șoc, reflezele diminuate sau absente, precomă, comă, edem pulmonar, constipație. Sindromul de abstinență constă în midriază, tahicardie, vasolidatația cutanată, contracții musculare, sindrom ,,fiu”.

II.1.4. Farmacoterapie

Farmacoterapic se pot distinge trei tipuri de durere : acută, cronică asociată cu boli neoplazice sau terminale, cronică de alte cauze. Opioidele se administreză în primele două tipuri. În durerea acută se preferă agoniști. Când este nevoie de un efect intens se face administrare i.v. Opioidele pot fi administrate epidural în anestezia chirurgicală, dureri postoperatorii, travaliu. Poate aparea deprimarea respiratorie, uneori după 12 ore. Este reversibilă cu naloxon.

II.1.5. Interacțiuni

Toxicitatea opioidelor este accentuată de betaadrenolitice, fenotiazine. Curarizantele accentuează deprimarea respirației.

II.1.6. Morfina

P. fiz-chim. Se folosește clorhidratul, pulbere cristalină, albă sau gălbuie, solubilă în apă 1/24, cu pH 5.

P. fcin. Absorție bună pe toate căile. Biotransformare intensă la primul pasaj hepatic. Difuziune în toate țesuturilor, trece prin placentă în circulația fetală. Excreție predominant renală, in fecale, salivă, lapte.

P.fdin. Acțiune analgezică este considerată ca etalon pentru substanțele care combat durerea. Acțiunea analgezică a morfinei este potențată de simpato- și parasimpatomimetice, neuroleptice, IMAO. Asocierea cu amfetamina crește efectul analgezic și îl scade pe cel inhibitor central.

Ap. Respirator. La doze mici(3-5 mg), inferioare celor analgezice, începe sa deprime centrul respirator bulbar. Acțiunea bronhoconstrictoare, care apare la doze mari nu este modificată de nalorfină. Deprimă centrul tusei la doze mai mici decât cele inhibitoare ale centrului respirator.

Ap. Digestiv. Scade secreția și motilitatea gastrică, crește tonusul mușchilor stomacului , contractă antrul și pilorul. Crește tonusul și scade peristaltismulintestinului subțire și colonului, scade secreția intestinală și pancreatică. Atropina diminuă efectele morfinei asupra stomacului, influențează mai puțin pe cele asupra intestinului. Efectele asupra aparatului biliar sunt slab diminuate de atropină si papaverină, mai mult de teofilină și nitroglicerină.

Ap. Excretor. Retenție urinară. Contractă uretrele, crește tonusul sfincterullui vezical și detrusorului.

Ochi. Acțiune miotică este potențată de neostigmină și antagonizată de atropină.

Ap. Circulator. Doze terapeutice au efecte minore. Doze mai mari deprimă miocardul, dilată capilarele, produc hipotensiune prin deprimarea centrului vasomotor și eliberare de histamină.

Sânge. Efecte reduse, leucocitoză, creșterea V.S.H.

Efecte metabolice. Hiperglicemie slabă, prin stimularea centrilor diencefaliei glicoregulatori.

P. ftox. Ap. Digestiv, produce vărsături (8-10%) prin stimulare centrului vomei. Efectul dispare la doze mari, care sunt antivomitive. SNC. Tremurături, insomnie, convulsii, delir. Ap. Circulator. Hipotensiune ortostatică cu consecințe neplăcute în infarct miocardic, insuficiență cardiacă. Efectul este accentuat de fenotiazine. Piele. Erupții

La doze mari scade temperatura corpului prin deprimarea centrului termoregulator, vasodilație periferică și scăderea consumului de oxigen. Administrată la gravide cu câteva ore înainte de expulzie, întârzie apariția respirației la nou-născut.

Intoxicația acută cu morfina . Se produce inhibiția intensă a SNC până la comă profundă (la copii poate fi precedată de convulsii). , tesiune arterială moderat scăzută, tahicardie, respirație Cheyne-Stokes, hipotonie musculară, piele rece, palidă sau cianotică, diureză scăzută.

Tratamentul se face cu nalorfină, repetată de 1-2 ore sau naloxon, încalzirea bolnavului, susținerea respirației, eventual spălături gastrice.

Intoxicație cronică (morfinomania, toxicomania morfinică). Se poate instala după câteva zile, până la 2 saptămâni de administrare regulată, ajungându-se la doze de 0,1-0,2g dar și 2-3 g pe zi. Toxicomanii au aparentă normală, prezintă constipție, anorexie, mioză si ușoară anemie.

Sindromul de abstinență apare după circa 10 ore de la ultima administrare, se manifestă prin tulburări de intesitate crescândă în primele 2-3 zile, apoi scade până în ziua 6-10. Sindromul de abstinență are 4 faze: ușoară, moderată, marcată, severă.

Dependență la morfină este un fenomen încrucișat cu toate morfinomimeticele.

Tratamentul se efectuează numai în spitalele de psihiatrie și constă în reducerea treptată a morfinei sau în înlocuirea acesteia cu petifină sau metadonă și diminuarea gradată a substituentului.

FARMACOTERAPIE

Recomandări privind prescrierea morfinei. Se va adminisra numai în cazurile cu dureri foarte mari, în care alte medicamente (antispastice, vasodilatatoare, analgezice neopioide)nu au dat rezultate. Bolnavul nu trebuie sa știe că primește morfină. În afecțiuni acute trataentul cu morfină să fie cât mai scurt posibil. Efectul morfinei este simptomatic.

Indicații terapeutice. Operații de mică chirurgie, cțnd nu se poate face anestezie generală. Pentru combaterea postoperator, în infarct miocardic, fracturi, arsuri, neoplasme. În colici biliare și re noureterale, numai asociată cu antispastice. În edem pulmonar acut. Preanestezie pentru chirurgia generală. Adjuvant la anestezicele generale în întervenții chirurgicale majore.

FARMACOEPIDEMIOLOGIE

Cind. Sugari și copii sub 1 ani, bătrâni, debili, hipotiroidieni, edem cerebral si traumatisme craniene, hipertrofie de prostată, afecțiuni convulsivante, abdomen acut. În isuficiență hepatică poate declanșa coma. Administrată la gravide cu puțin timp înaintea travaliului, produce prelungirea acestuia, întârzierea respirației spontane la nou-născut.

FARMACOGRAFIE

Prep. fam.ind. Morfinăᵀ, fiole de 1 ml cu sol 2% (3-4 pH) Morfină cu atropinăᵀ, fiole de 1 ml cu 20 mg morfină clorhidrică și 1 mg atropină sulfurică.

Prep. oficinale. Pulbere de opiu ( 10 % morfină). Extract de opiu (20 % morfină). Sirop de opiu (0,04 % morfină). Tinctură de opiu sau laudanum (1 % morfină) . Pulberea de opiu compusă (Dover) cu câte 10% opiu și radăcină de ipeca.

Mod de admin. Posol. Premedicație, adulți 10-15 mg, s.c. sau i.m. cu o oră înaintea operației. Copii 0,05- 0,1 mg/kg, cel mult 10 mg, adulți 10-20 mg i.m. 0,05-0,1 mg/kg i.m. În timpul anesteziei 0,1 mg/ kg i.v., repetet la fiecare 40-60 minute. Analgezic postoperatorie, adulți 10-20 mg i.m., la 4 ore sau perfuzie, i.v. 8-10 mg în 30 minute, apoi 2-2,5 mg/oră. Copii 0,1-0,2 mg/kg i.m. sau s.c. repetat la nevoie. Cel mult 15 mg odată. Doze mai mici la vârsnici și boli cardiorespiratorii. Oral, este mai puțin activă. Doza maximă=20 mg odată și 60 mg/24 ore. Pulberea de opiu seamninistrează oral, 50 mg odată și 200 mg în 24 ore. Doza maximă= 150 mg odată , 500 mg/24 ore . Extractul de opiu, oral sau intrarectal, 10 mg odată și 50 mg/24 ore.Doza maximă= 100mg odată, 200 mg/24 ore .Tictura de opiu oral sau intrarectal, V-X picăturiodată, XXX picături/24 ore. Doza maximă 1,5 g odată, 5 g/24 ore. Sirop de opiu, oral 5g odată, 20 g/24 ore. Pulbere de opiu compusă, oral, 300 mg odată, 600 mg/24 ore.

II.1.7. Hidromorfon

Sin.: Hydromorphonum (DCI), dihidromorfinona, Hidromorfonᵀ, Didaudidᴿ, Dilaudenᴿ.

P. fdin.Acțiune analgezică de 5 ori mai intensă decât morfina, cu latență mai scurtă și durată mai redusă (2-3). Efecte mai reduse decât morfina sedativ, inhibitor al respirației, antitusiv, constipație.

P. ftox. Eufomanie, toleraranță, dependență.

FARMACOGRAFIE

Prod.farm. ind. Hidromorfonᵀ, fiole de 1 ml cu sol. 0,2 % (-2 mg). Hidromorfon-atropinăᵀ, fiole de 1 ml cu 2 mg hidromorfon și 0,3 mg sulfat de atropină. Hidromorfonscopolaminăᵀ, fiole de 1 ml cu 2 mg hidromorfon și 0,3 mg clorhidrat de scopolamină. Stupefiant.

Mod de admin., posol. S.c. și oral 1-4 mg. Rar i.v. sau rectal.

II.1.8. Petidina

Sin. Pethidinum (DCI), Mialginᵀ, Dolantinᴿ, Demerolᴿ, Dolcontralᴿ, Meperidinᴿ, Pethidineᴿ, Dolosalᴿ.

P. fcin. Absoția bună oral și parenteral. Legare de proteine 70%. Traversează placenta. Biotransfomat în proporții mari (80%). Excreție urinară 10% nemodificat . T½ 3-5 ore, mai lung în insuficiența hepatică.

P. fdin. Analgezic de 7-10 ori mai slab decât morfona, cu latență mai scurtă (10-15 min.) și durată mai mică (3-4 ore). Efect deprimant respirator mai redus decât morfina. I.v. deprimă intens respirația. Nu deprimă centrul tusei și nu produce retenție urinară.

P. ftox. Toleranța apare mai repede dacă se adinistrează parenteral decât oral dar mai lent decât la morfină. Dependența este asemănătoare cu cea pentru morfină. Produce euforie mai rar decât morfina. Suprima sindromul de abstinență șa toxicomanii pentru morfină.

FARMACOTERAPIE

Tratament preoperator al durerilor viscerale și somatice. Premedicație în anestezia generală. Adjuvant al altor anestezice pentru operații chirurgicale majore. Abalgezie postoperatorie și în obstetrică. Asociat cu diazepam pentru reducerea fractutilor și alte intervenții mici.

FARMACOEPIDEMIOLOGIE

Cind. Astm bronșic, emfizem, insuficiență cardiacă, hipertensiune intracraniană, tumori sau răni cerebrale, insuf. Hepatică severă, insuf. suprarenală, hipotieoidism, epilepsie, alcoolism acut, delirium tremens.

FARMACOGRAFIE

Prod. farm. ind. Mialginᵀ, fiole de 2 ml cu 100 mg petidină. Stupediant.

Mod de admin., posol. Premedicație adulți 50-100 mg. S.c. sau i.m. cu o oraă înaintea inducției. Copii 1 mg/kg. Analgezie preoperatorie. Adulți 50-100 mg. i.m. sau i.v. Copii 1 mg/kg i.m. În cueszul anesteției generale, 0,25 mg/kg i.v.,repetat la 40-60 minute. Analgezie postoperatorie adulții 50-150 mg, i.m. la 4 ore sau perfuzie i.v. 15-35 mg/oră.Copii 1-3 mg/kg oral, s.c., repetatla nevoie după 1-3 ore, cel mult 400mg/24 ore. Deprimă respirația la nou- născut necesită injecții i.m. a 0,01 mg/kg naloxon. Poate fi prescis în supozitoare 300 mg, durata acțiunii 4-6 ore.

II.1.9. Metadona

Sin. Methadonum (DCI), Sintalgonᵀ, Mecodinᴿ, Phenadonᴿ, Depriodolᴿ, Amidoneᴿ, Polamidonᴿ.

P. fcin. Absorție bună digestivă cu biotransfomare mică la primul pasaj hepatic. Legare de proteine 85%. Traversează placenta. Tendință la acumularea în creieri și alte țesuturi. Excreție urinară și biliară. T½ 10-80 ore.

P. fdin. Izomerul levogir este de 3 ori mai intens analgezic decât morfina, cel dextrogir de 10 ori mai slab. În terapeutică se folosește recemicul, cu efect analgezic egal mofinei, cu latență de 15 minute (s.c.) sau 45 minute (oral) și durată de 3-5 ore. Are efecte mai slabe decât morfina, sedativ, deprimant respirator, miotic, constipant, de retenție urinară

P. ftox. Produce depentență la fel ca morfina. Toleranța se instalează mai lent decât la morfină, sindromul de abstinență este mai puțin grav. Produce grețuri la fel de intens ca morfina, după administrare orală, mai reduse după injectare.

FARMACOGRAFIE

Prod. farm. ind. Sintalgonᵀ, comprimate cu 2,5 mg metadon, in tuburi cu 10 compr. Stupefiant.

Mod de admin., posol. Oral 5-15 mg odată, nu este bine suportat de toți bolnavoo. Se preferă calea orală în cazuri cronice, acțiunea fiind de durată mai lungă (6-8 ore).

II.1.10. Piritramid

Sin. Piritramidum (DCI), Dipidolorᴺ, Piridolanᴿ.

P. fdin. Analgezic mai intens decât morfina, cu acțiune mai rapidă, durata 6 ore. Inhibiție slabă respiratorie, mai ales în supradoze și la sensibilii, evidentă cu injecții i.v., antagonizată de nalorfină. Nu este constipant.

P. ftox. Slab toxicomanogen. Grețuri și vomă mai rar decât morfina. Amețeli, tulburări vizuale, hipotensiune arterială, anxietate. Toleranță.

FARMACOEPIDEMIOLOGIE

Cind. Citoză hepatică, mexedem, bătrâni, Addison.

FARMACOGRAFIE

Prod. farm. ind. Dipidolorᴺ,fiole de 10 ml cu 15 piritramid. Stupefiant.

Mod de admin., posol. I.m. 15 mg.

II.1.11. Fentanyl

Sin. Fentanylum (DCI), Sublimazeᴿ, Sublimazineᴿ, Leptanalᴿ.

P. fcin. Dupaă administrarea parenterală acționează imediat. Legarea de proteine 70% . Repede metabolizant. Excreția urinară.

P. fdin. Analgezic de 10 ori mai activ decât morfina. După injecții i.v. efectul apare instantaneu, este maxim după 2-3 minute, persistă intens circa 30 de minute și dispare după o oră. Latența, după i.m. este de circa 10 minute. Crește tonusul vegal.Acțiunile sunt antagonizante de atropină.

P. ftox. Stimulează centrul vomei. Deprimă centrul respirator, contractă bronhiile. Hipotensiune aarterială. Bradicardie.

FARMACOEPIDEMIOLOGIE

Cind. Asocieri cu alte morfinomimetice, barbiturice, fenotiazine.

Precauții. Asocieri cu insulină, corticosteroizi, antihipertensive, IMAO. Bolnavi cu hipovolemie, insuficientă suprarenală.

FARMACOGRAFIE

Prod. farm. ind. Fetanyl fiole multidoze de 10 ml, cu 5 mg/ml. Stupefiant.

Mod de admin., posol. În anestezie generală cu respirație spontană, la adulți, inițial 200 μg, apoi, la nevoie, 50 μg la 20-30 minute. Cu respirație controlată, initial 600 μg. La copii 3-5 μg/kg cu respirație spontană și 10-15 μg/kg cu respirație controlată.

II.1.12. Pentazocin

Sin. Pentazocinum (DCI), Fortralᴺ, Talwinᴿ, Lexinᴿ.

P. fcin. Absorția bună orală cu biotrasformare intensă la primul pasaj hepatic. Pic plasmatic la 1-3 ore de la adm. orală și 15- 60 minute odată i.m. Legarea de proteine 60%. Conc. Plasmatică terapeutică 30-100 ng/ml, cea toxică 200 ng/ml. Traversează placenta și bariera hematoenvefalică. Eliminarea urinară 10% nemodificată, T½ 2-3 ore.

P. fdin. Analgezice 2-3 ori mai slab decât morfina, cu durată de 4-6 ore. Efect sedativ moderat sau intens, nu influențează acțiunea centrală a alcoolului. Deprimă respirația mai slab ca morfina și de durată mai scurtă, efect antagonizat slab de amfetamină, cafeină și metilfenidat, neinfluențat de nicetamină.Acțiunea apare, cu intensitate mică și la nou-născuți ai căror mame au primit pentazocina în timpul travaliului.

P. ftox. La om după administarea prelungită, injectabilă, poate apărea dependența fizică slabă. Efectul este mult mai mic după adm. Orală. Sindromul de abstinență la pentazocină este de mică intensitate, cu fenomene de același tip la morfina.

Alte efecte adverse: sedare, amețeli, grețuri, vome, vasodilatație cutanată, transpirații, tulburări vizuale, deprimarea respirației, halucinații.

FARMACOEPIDEMIOLOGIE

Cind. Traumatisme craniano-cerebrale (crește presiunea i.c.r. și deprimă respirația, agravând evoluția)

Precauții. Copii sub 12 ani.

FARMACOGRAFIE

Prod.farm. ind. Fortralᴺ, comprimate de 50 mg cutii cu 100 comprimate, fiole de 1 ml cu 30 mg pentazocin.

Mod de admin., posol. Injectabil 30-60 mg de 3-6 ori pe zi. Oral, 25-200 mg odată, repetat de 4-6 ori în 24 ore. Rectal.

II.1.14. Alte morfinomimetice

Derivați semisintetici. Oxymorphonum (DCI), sin. Dihidroximorfinon, Nalorfanᴿ, Numorfanᴿ.Metildihidromorfinona, sin. Metoponᴿ, Heroina. Dihidrocodeinona, sin. Dicodidᴿ, Hidrocodon, Oxycodonum (DCI), sin Eucodalᴿ, dihidrohidroxicodeinona. Dihydrocodeinum (DCI), sin. Paracodinᴿ.

Din grupa petidinei. Alphaprodinum (DCI), sin. Nisentilᴿ, Anadolᴿ, Anileridinum (DCI), sin. Alidineᴿ, Leridinᴿ, Piminodinum (DCI), sin. Alvodineᴿ. Trimeperidinum (DCI), sin. Prodemolᴿ. Phenoperidinum (DCI), sin. Operidineᴿ.

Din grupa metadonei. Dextromoramidum (DCI), sin. Pirolamidol, Palfiumᴿ, Ietriumᴿ. Dipipanonum (DCI), sin.Pipadoneᴿ, Phrnadoxonum (DCI), sin. Heptalginᴿ, Dextropropoxyphenum (DCI), sin. Algafanᴿ, Darvonᴿ, Daloxeneᴿ, Distalgesticᴿ(+paracetamol).

Cu alte structuri chimice. Racemorphanum (DCI), sin. Methorphinan, Citarinᴿ, Dromoranᴿ, Levorphanolum (DCI), sin. Levo-Dromoranᴿ, Phenszocinum (DCI), sin. Phenobenzorphan, Narphenᴿ, Prinadolᴿ, Buprenorphinum (DCI), sin. Temgesicᴿ.

II.2. ANTITUSIVE

Antitusivele sunt medicamente capabile sa calmeze tusea. Actioneaza central prin inhibarea centrului tusei si periferic prin scaderea sensibilitatii terminatiilor nervoase la diferiti factori iritativi declansatori ai tusei.

II.2.1. Baze fiziopatologice

Tusea este un act reflex, constituit din secuse expiratorii rapide, exploxive. Ca rezultat al unei excitații de o anumită intensitate, exercitată asupra unor receptori periferici, se produce o inspirație profundă urmată de închiderea glutei. Presiunea în căile respiratorii crește mult (de la 2-100 mmHg). Se produc apoi, simultan, deschiderea bruscă a glutei și contracția mușchilor respiratori, cu eliminarea rapidă a aerului din pulmonic ( cu o viteză până la 40 m/sec.), având ca rezultat expulzarea corpilor străini sau a materiilor aflate în căile respiratorii (exsudat, puroi, sânge). Arcul reflex implicat în tuse este format din : a) receptori, localizați la nivelul aparatului respirator (nas, faringe, laringe, bronhii, trahee, pulmoni, pleură) dar și în alte organe (inimă, stomac, intestin, ficat, splină, uter). De o importanță deosebită sunt ,, zonele tusigene“ de la bifurcația traheei și regiunea aritenoidă. După unele păreri iritația mucoasei bronhice nu determină direct stimularea receptorilor tusigeni ci constricția bronhiilor, aceasta producând activarea receptorilor ; b) căi centripete, formate din nervi aferenți (trigemen, vag, glosofaringian, laringeu superiot, nervi sensitivi cutanați); c) centrul tusei, situat în bulbul rahidian, în apropierea centrului respirator ; d) căi centrifuge, fibre eferente (laringeu inferior, pentru glotă, frenic, pentru diafragm, nervi intercostali). După locul de formare a impulselor declanșatoare tusea poate fi respiratorie și extrarespiratorie (gastrică, cardiacă). Tusea respiratorie poate fi umedă (cu secreții care se acumulează și stimulează zonele tusigene, întâlnite în traheo-bronșită acută după primele zile, bronșita cronică, bronșiectazie, suparații pulmonare) sau uscată (fară secreții sau cu secreție redusă, vâscoasă, aderentă, prezentă în tuberculoza incipientă, traheobronșită acută în primele zile, inflamații pleurale). După consecințele ei tusea poate fi utilă și inutilă, dăunătoare. Tusea utilă produce evacuarea secrețiilor patologice, împiedicând întinderea infecției și menținând permeabilitatea căilor respiratorii. Tusea este dăunătoare când are intensitate mare, este seacă, produce dureri, împiedică odihna, agravează starea congestivă a aparatului respirator, accentuează spasmul bronhiilor, favorizează hemoptizia, solicită aparatul cardiovasculator ( la hipertensivi, aterosclerotici, cei cu insuficientă cardiacă, aritmii, miocardite).

II.2.2. Baze farmacodinamice

Din punct de vedere practic tusea poate fi diminuată sau oprită complet acționând la două nivele ale arcului reflex : centrul tusei și periferic, pe celelalte verigi ale arcului reflex al tusei, îndeosebi pe receptorii senzitivi și pe spasmul bronșic.

Inhibitoarele centrului tusei sunt : a) opioide, naturale (codeina, morfina) ; semisintetice (codetilina); sintetice (folcodin, dextrometorfan, levopropoxifen) ; b) neopioide (clofedanol, noscapina, glaucina, butamirat, clobutinol, pentoxiverin, unele antihismaminice etc.).

Substanțele cu acțiunea periferică : acționează prin mecanisme diferite : a) mucilaginoasele au propietăți hidrofile, lubrifiază mucoasa faringiană, diminuă sensibilitatea terminațiilor nervoase; b) atiseptice și decongestionantele nazale acționează etiotrop și patogenic ; c) anestezicele locale diminuă iritația receptorilor ; d) expectorantele favorizează fluiditatea sputei și eliminarea ei, diminuând factorul iritativ local; e) bronhospasmoliticele diminuă indirect iritația receptorilor (ex. Prenoxidiazina).

II.2.3. Farmacoterapie

Primul tratament al tusei este cel cauzal. Trebuie combătută cu antitusive tusea inutilă sau dăunătoare, cea uscată. Tusea umedă trebuie diminuată când este prea supărătoare, niciodată nu trebuie suprimată. Inhibiția completă a tusei în cazul unor secreții bronhice abundente poate împiedica eliminarea produselor infectate din căile pulmonare, întârziind vindecarea și favorizând complicațiile. Consecințele sunt deosebit de negative mai ales în bronșita cronică și bronșiectazie. În broșită acută și pneumonie sunt adesea inutile. În mod curent se folosesc inhibitoarele centrului tusei, care sunt și cele mai active. Dintre acestea cele opioide sunt mai eficace. Totuși, ele trebuie evitate în tusea cronică și la persoanele cu predispoziție la farmacodependență, când se preferă inhibitoarele neopioide. Subtanțele au acțiune asupra receptorilor se folosesc în cazurile când tusea este declanșată ăn mod cert prin iritarea anumitor teritorii: mucilaginoase pentru mucoasa faringiană; antiseptice, decongestionante, anestezice locale, pentru mocoasa nazală; expectorante pentru arborele bronșic. Ele pot fi folosite singure, în cazurile ușoare și se asociază cu inhibitoarele centrului tusei, în cazurile ușoare și se asociază cu formule complexe, obțiunute industrial sau magistral, care conțin asocieri de antitusive, expectorante (inclusiv mucolitice), bronhodilatatoare și hiposecretorii (parasimpatolitice, antihistaminice, simpatomimetice), analgezice-antipiretice, vasoconstrictoare etc. În principiu, întrucât tratamentul tusei individualizat, astfel de formule se vor prescrie numai atunci când sunt justificate farmacodinamic și vor fi concepute asocieri magistrale pentru fiecare bolnav și fază evolutivă.

II.2.4. Codeina

P. fiz-chim. Metilmorfina. Se folosesc codeina bază, codeina clorhidrică și codeina fosforică.Toate sunt pulberi cristaline, albe, fară miros, cu gust amar. Baza este puțin solubilă în apă, solubilă in alcool. Sărurile sunt bine solubile în apă, mai puțin în alcool. Sol. De codeină fosforică au pH 3,0-6,0.

P. fcin. Bine absorbită oral, eficacitatea fiind egală cu 2/3 din cea obținută pe cale parenterală. Biotransformată în ficat, 10% prin demetilare, cu fromare de morfină, alte procente sunt trecute în produși inactivi. Excreția renală, 10% nemodificată, 37% ca glucoronid. Trece în laptele matern, deprimând sugarul.

P .fdin. Efectul inhibitor al centrului tusei este de circa 3 ori mai slab decât morfina si durează 3-6 ore . Doza de 15 mg oral este activă ca antitusiv dar slab eficace ca analgezic. Nu afectează motilitatea cililor mucoasei bronhice, diminuă secrețiile bronhice. Are acțiune analgezică mai redusă decât morfina, doza de 120 mg, codeină fiind echinalgezică cu 10 mg morfină. Acțiunea atinge intensitatea maximă după 30 minute-1 oră, durează 3-4 ore, potențată prin amfetamină. Efectul propiu și cel potențat prin amfetamină sunt antagonizate de reserpină. Slab sedativ. Mioză mai puțin marcată decât morfina. Acțiunile pe ap. Digestiv sunt mai reduse decât ale morfinei.

P. ftox. Are efect inhibitor al centrului respirator bulbar de 3-5 ori mai slab decât morfina. Doze mici (3-5mg) nu influențează semnificativ minut-volumul respirator. Doze mari pot inhiba respirația. Codeina poate diminua secrețiile bronhice și favoriza spasmul bronhiilor. Doze mari pot produce constipație. Dezvoltă rar toxocomanie, după administrare prelungită.

FARMACOTERAPIE

Tusea uscată și umedă, pulmonară și extrapilmonară. Este antitusivul cel mai mult folosit și considerat ca substanță de referință pentru celelalte calmante ale tusei.

FARMACOEPIDEMIOLOGIC

Cind. Insuficiență cardiacă, hepatică, renală avansată, respiratorie evidentă.

Precauții. Se prescrie cu prudentă la bolnavi cu astm bronșic și emfizem pulmonar, la care poate accentua fenomenele de insuficientă respiratorie. Prudență la copii mici. Doze mai mari de 0,3 mg/kg pot produce convulsii la copii. Precauții la șoferi, piloți, mucitori la mașini, la înălțime.

FARMACOGRAFIE

Prod. farm.ind. Codenalᵀ, flacon cu 20 comprimate conținând codeină bază 15,4 mg și fenobarbital 8,5 mg. Codeine phosphateᴺ, comprimate cu 15 mg substanță activă.

Mod de adm., posol. Codeina se administreză în doze cât mai mici, la adult 5-10 mg o dată, pentru a putea repeta la nevoie. Nu se repetă administrarea înainte de 4 ore. Doze peste 50-60 mg pot accentua tusea. Se poate asocia cu expectorante în poțiuni. Este mai bine să se administreze singură, pentru a putea regla doza care produce inhibiția convenabilă a tusei fără a jena expectorația. Se folosesc diferite forme farmaceutice magistrale (pulbere, cașete, poțiuni, siropuri).

Doze : codeina pură (insolubilă în apă ) 5-10 mg×3-4/zi; codeina clorhidrică și codeina fosforică (solubilă în apă) 10-20 mg×3-4/zi; sirop de codeină(conține 0,2 % codeină pură), 10-20 g de cel mult 4-6 ori/zi. Sol. Injectabile se administrează s.c., i.m., rar i.v. Codenalᵀ comprimate. Adulți 1 comprimat×3/zi. Copii 3-6 ani, ½-1 comprimat/zi ; 7-15 ani, 1-2/zi. Codeine phosphateᴺ, ca la Codenalᵀ.

Prescripții magistrale. Sol. Antitusivă. Rp. Codeină clorhidrică, Dionină clorhidrică aa 0,2g, Apă dist. 20g . D.S. Înt. Câte XX pic de 2-3 ori pe zi. Poțiune expectorantă și antitusivă. Rp. Benzonat de sodiu 3 g, Codeină fosforică 0,20 g, Sirop 30 g, Infuzie flori tei 6% ad 150 g. D.S. Int. O lingură la 3 ore.

II.3. ANTISPASTICE

Antispasticele (spasmolitice) sunt medicamente care fac sa cedeze contracția (spasmul mușchilor netezi din pereții arterelor, tubul digestiv, căilor de eliminare a bilei sau a urinii).

II.3.1. Baze anatomo-fiziologice

Mușchii netezi sunt formați din miocite, celule fuziforme, cu lugimea de 20-400 μ și grosimea de 4-7 μ. Citoplasma conține miofibrile, dispuse longitudinal și paralele, omogene (fară striuri transversal). Miofibrilele sunt alcătuite din miofilamente subțiri (50-150 Ȁ), acestea fiind formate din actomiozină (proteină contractilă). Se cunosc doua feluri de mușchii netezi: a)

,,Multiunitari” care se contract[ numai ca urmare a unui stimul nervos. Ex. Mușchii vaselor sanguine, polimotori. b) Mușchi ,,unitari” , cu activitate autonomă, care se menține după denervare. Intervenția are rol de modulare. Ex. Mușchii gastrointestinali.

II.3.2. Baze fizicopatologice

Numeroși factori (chimici, fizici, mecanici, inflamații, tumori), acționând direct asupra muschilor netezi digestivi, la nivelul mucoasei digestive sau la distanță, pot produce contracturi spastice ale acestor mușchi. Aceastea sunt insoțite totdeauna de dureri de diferite intensități, de durată mai mare sau tip colicativ, de tulburări motorii și uneori secretorii.

II.3.3. Baze farmacodinamice

Spasmul mușchilor netezi digestivi este realizat experimental, în mod curent, prin două grupr de substanțe: a) stimulatoare ale receptorilor muscarinici, tip acetilcolina; b)stimulatoare directe ale miofibrilelor, tip ionii de bariu. La fel acționează oxitocin, vasopresina. Primele spastice sunt numite neurotrope, celelalte musculo- sau miotrope.

Există două grupe de antispastice: a) Neurotrope, anticolinergice, de tip atropinic. În acest fel acționează toate parasimpatoliticele, naturale și de sinteză. b) miotrope, numite și de tip papaverinic, modelul fiind papaverina.

II.3.4. Farmacoterapie

Antispasticele reprezintă un grup de medicamente mult folosite în terapeutică pentru înlăturarea spasmelor mușchilor netezi ai aparatului digestiv și tractului genito-urinar, care apar în inflamații, litiază, tumori. În general, în cazuri acute și în formele clinice grave, pentru un efect mai intens, se administrează injectabil. În cazuri cronice și în formele clinice medii și ușoare, se administrează oral. Multe antispastice pot fi administrate rectal, în supozitoare.

II.3.5. Papaverina

Sin. Cerebidᴿ, Dipavᴿ, Pavabidᴿ, Pavadonᴿ

P. fiz-chim. Alcaloid din opiu sau sintetic cu structură izochinilinică. Se folosește clorhidratul, pulbere albă, solubilă în apă 1/40. Sol. 2% are pH 3,0- 4,5.

P.fcin. Se absoarbe repede din tubul digestiv. Este biotransformată în proporții ridicate, concentrația sanguină scăzând mult dupa 6 ore. Excreția urinară, ca metaboliți. Trece în laptele matern.

P. fdin. Pavaverina, inhibitor al fosfodisterazei, are acțiune relaxantă asupra mușchilor netezi vasculari, ai tubului digestiv, vezicului biliare, căilor urinare. La om, injectarea i.v. a papaverinei este urmată de o acțiune moderată dar incontestabilă, de creștere acirculației cerebrale.

P. ftox. Administrarea i.v. rapidă a papaverinei poate produce oprirea respirației și scaderea frecvenție cardiace, prin acțiunea directă asupra miocardului. Doze mari pot produce cefalee, astenie, somnolență. Alte efecte adverse: fenomene dispeptice, constipație, amețeli erupții, vasodilatație lanivelul feței, hipotensiune, traspirații.

FARMACOTERAPIE

Colici biliare, renale, gastrice, intestinale, dismenoree. În tratamentul de fond al astmului bronșic, al cardiopatiei ischemice, al aterosclerozei cerebrale. Injectabil, în crizele de hipertensiune arterială.

FARMACOEPIDEMIOLOGIE

Precauții în galucom, aritmii cardiace, hipertensiune intracraniană

CAPITOLUL III

MEDICAMENTE

III.1. MORFINA

Este un alcaloid extras din opium, utilizat în terapie ca analgezic și care, în caz de abuz, dă naștere unui comportament adictiv.

III.1.1. DENUMIRI COMERCIALE

Vendal, Oramorph, Sevredol, Zomorph, Rapiject, Morcap.

III.1.2. CLASA FARMACOLOGICĂ

Analgezic opioid

III.1.3. FORMĂ DE PREZENTARE

Tablete, soluție injectabilă.

III.1.4. ELIBERARE NUMAI PE BAZĂ DE REȚETĂ

III.1.5. MOD DE ACȚIUNE

Acționează în primul rând asupra sistemului nervos central (SNC). Prin legarea lor de receptorii opioizi specifici din SNC, se modifică răspunsul la durere.

III.1.6. UTILIZĂRI

Dureri intense: Morfina – utilizată pentru formele severe de durere, la pacienții care necesită un analgesic narcotic puternic. Dozele mari pot fi administrate sub formă de injecții, prin dizolvarea lor în cantități mici de lichid.

Îngrijirea paliativă: utilizată de obicei sub formă lichidă, ca supliment, la pacienții sub tratament continuu cu opioide pentru a suporta durerea. Administrarea preparatelor cu morfină cu eliberare lentă permit pacienților să își desfășoare activitățile zilnice.

III.1.7. EFECTE SECUNDARE

Sevraj: Simptomele de sevraj la opioide sunt extrem de neplăcute. Ele încep de regulă la 4-12 ore după ultima doză, în general, simptomele ating intensitatea maxima după 36-72 de ore.

Riscurile dependenței de opiacee:

Supradozarea: se produce în special în cazul administrării intra-venoase, survine adesea în condițiile utilizării unei calități superioare de morfină, față de cea obișnuită. Printre simptome se numără:

Deprimarea respirației

Cianozarea (albăstrirea) buzelor

Pupile punctiforme

Respirație zgomotoasă cauzată de edemul pulmonar

Reacții adverse:

Majore

Deprimarea respirației și stop respirator

Deprimarea circulației

Stare de șoc și stop cardiac

Frecvente:

Sedare

Greață

Constipație

Transpirații

Sistemul nervos central

Euforie

Cefalee

Agitație

Dezorientare

Somnolență

Sedare

Cardiovasculare

Leșin

Palpitații

Gastrointestinale

Uscăciunea gurii

Vărsături

Greață

Constipație

Genitourinare

Retenție urinară sau urinare ezitantă

Scăderea libidoului și al potenței

Alergice

Prurit

Erupții

Edeme

Interacțiuni

Administarea altor preparate cu acțiune asupra SNC, ca de ex. Sedative, hipnotice, anestezice și alcool, pot accentua efectele sedative și de deprimare respiratorie ale narcoticelor.

III.1.8. PRECAUȚII

Riscurile injectării morfinei:

Supradozarea

Septicemie

Infecții virale

Leziuni cutanate și vasculare locale.

Medicamete:

Morfină 20 mg/ml, (DCI) Morphynum, suluție injectabilă, cutie x 5 fiole x 1 ml.

III.2 CODEINA

  Alcaloid extras din opiu utilizat ca analgezic și calmant al tusei. 

III.2.1 DENUMIRI COMERCIALE

CODEINA FABIOL 15 mg, CODEINA FOSFAT LPH 15 mg, FOSFAT DE CODEINA 15 mg, FARMACOD, CODEINA FOSFAT 15 mg, CODEINA FOSFAT, CODEINA FOSFORICA.

Combinații: FASCONAL, ASPACO, SOLPADEINE 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente, SOLPADEINE COMPRIMATE, CODAMIN P, CAFFETIN, NUROFEN PLUS

III.2.2 CLASA FARMACOLOGICĂ

Antitusiv, analgezic, antidiareic opioid.

III.2.3 FORMĂ DE PREZENTARE

Tablete,supozitoare,soluție.

III.2.4 ELIBERARE FARĂ REȚETĂ

III.2.5 MOD DE ACȚIUNE

Codeina este un analgezic slab, cu acțiune centrală. Codeina își exercită efectul prin intermediul receptorilor opioizi µ, cu toate că are afinitate scăzută pentru acești receptori, iar efectul analgezic este determinat de conversia la morfină. Codeina, în special în asociere cu alte analgezice, cum este paracetamolul, s-a arătat că este eficace în durerea nociceptivă acută.

III.2.6 CĂI DE ADMINISTRARE

Cel mai frecvent se administrează oral, sub formă de săruri de codeină: sulfat sau fosfat. Este inclusă în multe combinații alături de paracetamol, aspirină și alte antiinflamatoare nonsteroidiene, deoarece în aceste asocieri componentele își potențează reciproc efectul analgezic.

Codeina trebuie utilizată în doza minimă eficace și pentru cea mai scurta perioadă de timp. Această doză poate fi administrată până la de 4 ori pe zi, la intervale de minimum 6 ore. Doza zilnică maximă de codeină nu trebuie să depășească 240 mg

Durata tratamentului trebuie limitată la 3 zile, iar dacă nu se obține ameliorarea eficientă a durerii, pacienții/persoanele care îi îngrijesc trebuie sfătuiți să se adreseze unui medic.

Adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 ani și 18 ani: Doza de codeină recomandată la adolescenți cu vârsta de 12 ani și peste trebuie să fie de [A se completa la nivel național intervalul de doze], la 6 ore; dacă este necesar, administrarea se poate repeta până la doza maximă de 240 mg codeină pe zi. Doza este determinată în funcție de greutatea corporală (0,5-1 mg/kg)

Copii cu vârsta sub 12 ani: Codeina nu trebuie utilizată la copii cu vârsta sub 12 ani, din cauza riscului de toxicitate la opioide, ca urmare a metabolizării variabile și imprevizibile a codeinei la morfină (vezi pct. 4.3 și 4.4).

III.2.7 INDICAȚII

Tuse fără expectorație. În prezent codeina se folosește doar la cazurile rebele și foarte grave.

Diaree

Dureri moderate sau severe

III.2.8 CONTRAINDICAȚII

Sensibilitate la codeină sau la alte opiacee

Insuficiență respiratorie

Insuficiență hepatică, renală, cardiacă

Nu se admnistrează la sportivi, deoarece pozitivează testele de dopaj

Femei care alăptează

La gravide se impune prudență, este mai bine să fie evitată

La copii sub 5 ani poate produce convulsii

III.2.9 EFECTE ADVERSE

Sedare

Greață, vărsături

Constipație

La doze mari sau la copii există riscul de deprimare respiratorie, până la stop respirator

Rezistență (diminuarea efectelor odată cu administrarea de doze din ce în ce mai mari pe timp îndelungat). Dependența este posibilă, însă riscul este mult mai mic decât la morfină.

III.2.10 PRECAUȚII

Codeina este metabolizată la morfină, metabolitul său activ, de către enzima hepatică CYP2D6. Dacă pacientul prezintă un deficit enzimatic sau lipsa completă a enzimei, nu se va obține un efect analgezic adecvat. Estimările indică faptul că până la 7% din populația caucaziană poate avea acest deficit. Dacă însă pacientul este un metabolizator rapid sau ultra-rapid, există un risc crescut de apariție a reacțiilor adverse ale toxicității la opioide, chiar și pentru dozele prescrise uzual. Acești pacienți metabolizează rapid codeina la morfină, ceea ce determină concentrații plasmatice de morfină mai mari decât cele preconizate.

Simptomele generale ale toxicității la opioide includ confuzie, somnolență, respirație superficială, mioză, greață, vărsături, constipație și lipsa poftei de mâncare. În cazuri severe, acestea pot include simptome ale deprimării circulatorii și respiratorii, care pot pune viața în pericol și, foarte rar, pot fi letale.

Utilizare post-chirurgicală la copii: Au existat raportări în publicații despre faptul că administrarea post-chirurgicală a codeinei la copii, după tonsilectomie și/sau adenoidectomie efectuate pentru tratamentul sindromului de apnee obstructivă în somn, a provocat evenimente adverse rare, dar care au pus viața în pericol, inclusiv deces. Toți copiii au fost tratați cu doze de codeină aflate în intervalul de doze adecvat; cu toate acestea, s-a evidențiat că acești copii erau, fie metabolizatori ultra-rapizi, fie metabolizatori rapizi, în ceea ce privește capacitatea lor de a metaboliza codeina la morfină.

Copii cu funcția respiratorie compromisă :Utilizarea codeinei nu este recomandată la copii care pot avea funcția respiratorie compromisă, ca în cazul tulburărilor neuromusculare, afecțiunilor cardiace sau respiratorii severe, infecțiilor tractului respirator superior sau pulmonare, politraumatismelor sau procedurilor chirurgicale ample. Acești factori pot agrava simptomele toxicității la morfină.

Medicamente:

CODEINĂ FOSFAT LPH 15 mg,(DCI) CODEINUM, CUTIE x 1 BLIST. Al/PVC x 20 COMP.

FOSFAT DE CODEINĂ 15 mg,(DCI) CODEINUM, fosfat de codeină demihidrat, CUTIE x 3 x BLIST. AL/PVC x 10 COMP.

FARMACOD 15 mg, (DCI) CODEINUM, fosfat de codeină, CUTIE x 2 BLIST. X 10 COMP.

CODEINĂ FOSFAT 15 mg,(DCI) CODEINUM, CUTIE x 2 BLIST. AL/PVC x 10 COMP.

CODEINĂ FOSFAT 15 mg, ,(DCI) CODEINUM, fosfat de codeină demihidrat si excipieți, CUTIE x 2 x BLIST. AL/PVC x 10 COMP.

CODEINĂ FOSFORICĂ 15 mg, (DCI) CODEINUM, fosfat de codeină demihidrat si excipieți, CUTIE x 2 x BLIST. AL/PVC x 10 COMP.

Combinații:

FASCONAL, COMP. Acid acetilsalicilic 200 mg, paracetamol 200 mg,cafeina citrică 25 mg, Fosfat de codeină 10 mg, Fenobarbital 25 mg. CUTIE x 2 x BLIST. AL/PVC x 10 COMP.

ASPACO, , COMP. Acid acetilsalicilic 300 mg, paracetamol 250 mg, Fosfat de codeină 12 mg, . CUTIE x 2 x BLIST. AL/PVC x 10 COMP.

SOLPADEINE 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente, COMP. Paracetamol 500 mg, fosfat de codeină demihidrat 8 mg, cafeină 30 mg, conține 15 comp. efervescente.

SOLPADEINE COMPRIMATE, COMP. Paracetamol 500 mg, fosfat de codeină demihidrat 8 mg și excipienți. . CUTIE x 1 x BLIST. AL/PVC x 12 COMP

CODAMIN P, COMP. Paracetamol 300 mg, Fenacetină 200 mg, cafeină 25 mg, codeine 15 mg. CUTIE x 2 x BLIST. AL/PVC x 10 COMP.

CAFFETIN, COMP. Paracetamol 250 mg, Propifenazonă 210 mg, cafeină 50 mg, fosfat de codeine 10 mg și excipienți. . CUTIE x 1 x BLIST. AL/PVC x 12 COMP.

NUROFEN PLUS, Comprimate filmate cu 200 mg ibuprofen , fosfat de codeine hemihidrat 12,8 mg, CUTIE x1 sau 2 BLIST. X 12 COMP.

III. 3 PAPAVERINA

Alcaloid al opiului, folosit în medicină ca vasodilator și antispastic.

III.3.1 DENUMIRI COMERCIALE

PAPAVERINA LAROPHARM 100 mg, PAPAVERINA FARMACOM 200 mg, PAPAVERINA ARENA 100 mg . PAPAVERINA ARENA 50 mg , CLORHIDRAT DE PAPAVERINA , PAPAVERIN supozitoare.

III.3.2 CLASA FARMACOLOGICĂ

Antispastic si vasodilatator

III.3.3 FORMĂ DE PREZENTARE

Tablele (comprimate) soluție, supozitoare.

III.2.4 ELIBERARE FARĂ REȚETĂ

III.2.5 MOD DE ACȚIUNE

Papaverina micșorează tonusul și activitatea contractilă a mușchilor netezi ale organelor interne (tractul digestiv, căilor respiratorii, sistemului urogenital) și vaselor , manifestă acțiune vasodilatătoare și spasmolitică. Papaverina inhibă enzima fosfodiesteraza, provocând acumularea intracelulară a 3,5–adenozinmonofosfatului ciclic și micșorând nivelul de calciu, duce la dereglarea contractilității și relaxarea musculaturii netede ale vaselor și organelor interne. În doze mari micșorează excitabilitatea miocardului și conductibilitatea intracardiacă. În doze terapeutice practic nu influențează sistemul nervos central.

III.3.6 CĂI DE ADMINISTRARE

Oral, 1 comprimat (100 mg), la nevoie 3-5 comprimate/zi; injectie intramusculara sau injectie intravenoasa (diluat si lent, în 2-3 minute), 40-120 mg, repetat eventual la intervale de 3 ore; în perfuzie intravenoasa (diluat în solutie clorurata sau glucozata izotona, la un pH de cel mult 6), 40-200 mg o data.

Pentru maturi – subcutan sau intramuscular se administrează – 0,02 – 0,04 g (1 – 2 ml soluție de 2%), i.v. în urgențe aceeași doză (foarte lent), diluată în 10 – 20 ml soluție izotonă de clorură de sodiu. Dozele maxime pentru maturi: unică 0,1 g, nictemerală – 0,3 g.
Copiilor până la 1 an preparatul nu se va administra.

Copii -6 mg/kg/zi sau 200 mg/m2/zi divizate în 3-4 prize

Rectal.
Adulți: Câte 20-40 mg (1-2 supozitoare) de 2-3 ori pe zi

Copii peste 12 ani: câte 20 mg de 2 ori pe zi.

III.3.7 INDICAȚII

Tulburări circulatorii cerebrale de natură spastica sau aterosclerotică, retinopatii, migrenă, sindrom Ménière; sindrom anginos, stare postinfarct; tulburări circulatorii ale musculaturii netede digestive și biliare; spasm piloric, constipație spastică, colici intestinale, diskinezie biliară hipertonă, colici biliare; dismenoree

III.3.8 CONTRAINDICAȚII

Hipersensibilitate la componentele preparatului, bloc atrio-ventricular, glaucom, insuficiență hepatică severă, vârstnici (riscul dezvoltării hipertermiei), copii până la 12 ani.

Forma injectabila este contraindicata în caz de hipertensiune intracraniana si bloc atrio-ventricular; prudenta în glaucom si la bolnavii cu hipertrofie de prostata. Nu se asociaza cu medicamente stimulante beta-adrenergice – risc crescut de aritmii; papaverina poate creste efectul hipotensiv al medicamentelor antihipertensive; alcaloidul precipita din solutie când pH-ul este mai mare de 6.

III.3.9 EFECTE ADVERSE

Injectarea i.v. poate produce aritmii, bloc atrio-ventricular, colaps, deprimare respiratorie (este necesara prudenta, se va evita injectarea directă, nediluata); dozele mari pot cauza somnolentă, constipație, neplăcere epigastrică, amețeli, cefalee, sudorație. 

III.3.10 PRECAUȚII

Preparatul se administrează cu precauție și în doze minime la vârstnici și pacienților astenizați, pacienților cu traumatism cranio-cerebral, dereglări ale funcției hepatice sau renale, hipotiroidism, insuficiența glandelor suprarenale, hiperplazie de prostată, tahicardie supraventriculară, stări de șoc.

A se evita administrarea etanolului în perioada de tratament. Acțiunea vasodilatatoare a preparatului scade la pacienții fumători.

Sarcina și perioada de tratament, cu precauție se administrează în perioda de sarcină și lactație.

Influiența asupra capacității de a conduce autovehicule sau de a manevra utilaje
În doze terapeutice nu influiențează capacitatea de a conduce autovehicule sau de a manevra utilaje potențial periculoase.

Medicamnete:

Papaverina arena 50 mg, (DCI) PAPAVERINI HYDROCHLORIDUM,COMPOZ. A 0,050 g papaverină hidroclorică, CUTIE x 2 x BLIST. AL/PVC x 10 COMP.

Papaverină injectabilă 10×2ml,(DCI) ) PAPAVERINI HYDROCHLORIDUM, soluție injectabilă 2%-2ml, Clorhidrat de papaverină 0,5g,(0,02g/fiola).

Papaverina, supozitoare, (DCI) ) PAPAVERINI HYDROCHLORIDUM,1 supozitor conține Clorhidrat de papaverină 20 mg și excipienți gliceride simisintetice- până la 2,0 g.

Papaverina 300mg/10ml, , (DCI) ) PAPAVERINI HYDROCHLORIDUM, soluție injectabilă 10ml, Clorhidrat de papaverină .

CAPITOLUL IV

Droguri ilegale obținute din specia papaver somniferum

(macul de grădină)

IV.1 Opiacee naturale – Opiu

Opiul (brut) este un preparat psihotrop obținut din latexul unei varietați de mac, Papaver somniferum, de origine mediteraneană.

Pentru obținerea opiului se fac incizii în capsulele de mac neajunse încă la maturitate deplină. Din incizii iese latex alb care, după uscare la aer, trece intr-o râsniță brună, opiul brut. Acesta se rade cu o lamă de pe suprafața capsulelor.

După fierbere de câteva ori cu apă, filtrare și uscare, rezultă opiul preparat sub forma unei paste, destinate a fi fumată sau injectată.

Opiul conține 10-25% alcaloizi care aparțin la două familii chimice:

-alcaloizi cu structură fenantrenică, morfină, codeină, tebaină etc.

-alcaloizi cu strucutură izochinolică, papaverină, narcotină, narceină etc.

Acțiunea opiului este diferită de cea a fiecărui constituent, dar cum morfina este cea mai importantă (11%), ea se apropie mult de cea a morfinei.

În scopuri farmaceutice Papaver somniferum se cultivă in India, Bulgaria, Grecia, Turcia, Franța si ex-Iugoslavia. Culturile ilicite există mai ales în Birmania, Laos, Thailanda și în Pakistan, Afganistan, Iran.

IV.1.2 Istoric

Prima informative despre cultura de mac somnifer provine de la tăblitele sumerienilor din Mesopotamia, gravate acum 5.000 de ani în urmă.

Opiul era cunoscut în Grecia antică sub numele de opion, de la care derivă numele latinizat de astăzi.

Cultura macului a fost introdusă în secolul al IX- lea in India de către arabii si perșii islamizați.

În Evul Mediu opiul era folosit în diferse preparate farmaceutice.

Din secolul al XVIII- lea China constată un consum abuziv de opiu și încearcă fară rezultat să interzică importul. În 1838 distruge jumătate din stocul de opiu de la Hong kong. Englezii care făceau transportul din India in China declară război Chinei și impun liberalizarea comerțului de opiu (1842). După 16 ani, Anglia declară din nou război Chinei. La acest război participă și alte state care impun Chinei liberalizarea comerțului cu opiu. În 1912, la Convenția Internațională a Opiului, aceasta este considerat prohibit.

S-a apreciat atunci că 20% din populația chineză adultă fuma opiu și că 40 de milioane de persoane deveniseră toxicomani. În 1949 Mao Tse-Toung începe o nouă luptă contra opiului cu execuția traficanților și consumatorilor de acest drog.

În present, sursa importantă este Afganistanul, unde talibanii controlează bună parte din culturi.

IV.1.3 Moduri de consum

Multă vreme opiul a fost folosit la calmarea durerilor. Astazi nicio aplicație medicală nu foloseste opiu nerafinat. Singura utilizare medicală a rămas combaterea diareei.

Opiul medical este compus din produsul de bază uscat la temperature moderată, la care se adaugă 9,5-10% lactoză si boabe de cacao sau amidon de orez.

Ca drog, opiul se consumă sau băut ca decoct, dar cel mai adesea fumat cu ajutorul unei pipe, uneori amestecat cu tutun.

IV.1.4 Efecte

Consumul opiului induce o scădere a amplitudinii respiratorii, a tensiunii și poate provoca grețuri și vărsături. Un consum repetat duce la instalarea toleranței, cu doze mărite și interval între două administări tot mai mic. Simptomele de abstinența devin severe.

Opiul a distrus viețile mai multor oameni, dar i-a îmbogațit pe alții, contrabandiști sau directori de companii farmaceutice.

IV.2 Morfina

7,8-didehydro-4,5-epoxy-17-methylmorphinan-3,6-diol. Nr.CAS 57-27-2, este un alcaloid izolat pentru prima oara din opiu în 1806, de către farmacistul Friedrich Wilhelm Sertṻener*, care i-a stabilit și structura chimică și i-a dat numele în 1817, din limba greacă, după zeul somnului și al viselor, Morfeu.

Structura sa moleculară a fost stabilită de către chimistul englez Robert Robinson (1886-1975). Una din grupele OH este fenolică, iar cealaltă, de alcool secundar. Dă reacția cu FeCl₃ a fenolilor.

IV.2.1 Propietăți

Morfina se poate afla în formă solidă, pt 247-248˚C (comprimate, pudră) sau lichidă (sirop, soluție). Este folosită adesea ca săruri, sulfat (Nr. CAS 64-31-3 ) sau clorhidrat (Nr.CAS 52-26-6), cu aceeași eficacitate, solubile în apă fată de morfina bază, puțin solubilă. De asemenea se folosește ca sare de amoniu cauternar, bromură de metilmorfinoniu, NR. CAS 125-23-5.

Morfina are o moleculă complexă, compusă din 4 inele, aparținând izochinolinei și fenantrenului. Ea este sintetizată de o singură familie de plante, papaveraceae, în cantități importante. Papaver somniferum varietatea album conține cea mai mare cantitate de morfină (8-20%) în latex fața de alte specii de papaver care conțin mai puțină. De aceea, morfina a fost extrasă multă vreme din opiul în morfină din tupini de mac de specii mai puțin productive, dar cu care nu există riscuri de deturnare a producției.

Datorită compoziției complexe a opiului, morfina mai conține și alți alcaloizi considerați impurități. Conținutul lor este limitat la 1%, Se identifică : codeină, pseudomorfină, oripavină, 10R-hidroximorfină, morfinonă, tebaină, morfin-N-oxid, apomorfină.

Sinteza morfinei s-a realizat în 1952, metoda de sinteză nu a putut concura cu procedeul obținerii din mac, din punct de vedere economic.

IV.2.2 Istoric

Izolarea morfinei a dus la folosirea ei ca medicament pe scară mare mai ales după descoperirea seringei hipodermice. Analgezic deosebit de activ, a fost folosit în timpul Războiului de secesiune al SUA, Războiului Crimeii și în Războiul din 1870 în Franța și Germania, când a produs și puternice farmacodependențe. Morfinismul se răspândeste și în cercurile mondene. Pâna la începutul secolului al XV- lea, personalitați ca Baudelaire, Herman Gӧring, Otto von Bismarck, Alphonse Daudet, Edith Piaf, Alexandru Odobescu s-au făcut cunoscute și prin consumul de morfină. Prețul mai mare decât al alcoolului a făcut morfina un apanaj al aristocrației.

Folosirea ca analgesic, dar și la combaterea unor afecțiuni mentale ca depresia, isterie, alcoolism sau la adormirea copiilor mici etc. având consecințe grave, a dus in SUA la Opium Act în 1906, care prevedea prohibiția, comerțul și interzicea obținerea și folosirea drogurilor, opiului și derivaților săi pentru prima oară și care a stat la baza altor convenții international de reglementare și combatere a drogurilor.

IV.2.3 Căi de administrare

Morfina este folosită în general ca analgezic, în îngrijirile post-operatorii și în îngrijirile paliative ale pacieților aflți în faze terminale ale unor boli, precum neoplasmul, SIDA. În aceste scopuri morfina se administrează pe diferite căi în diferite forme farmaceutice:

Injecții intravenoase (uneori în perfuzii), subcutanate etc.

Pe cale orala, comprimate (cu eliberare prelungită) gelule, sirop, soluții orale;

Pe alte căi : supozitoare, și plasturi cu eliberare continua.

IV.2.4 Farmacologie

Morfina are propietăți analgezice puternice, dar este si un puternic toxicomanogen. Ea este precursorul heroine, principalul drog toxicomanogen present in comerțul clandestine.

Morfina acționează asupra creierului și în particular asupra neuronilor care se găsesc la nivelul sistemului de recompensă. Acestea comunică între ei la nivelul sinapselor datorită moleculelor numite mediatori, cum este dopamina, care vehiculează senzația de placere. Prin administrarea morfinei aceasta se fixează pe receptorii de neuroni, odată cu eliberarea unei cantități mari de dopamine și in consecință se produce senzația de plăcere .

Este utilizată și ca o subtanță dopantă și de aceea în unele țari este interzisă sportivilor in competiții

IV.2.5 Efecte

Efectele secundare frecvente sunt tulburări digestive (constipație, greță și vomă, urinări frecvente ) tulburări ale SNC (somnolență, vertij, stimulare excesivă) tulburări cardio-respiratorii (hipertensiune, bradicardie, bradipnee, dispnee, depresie), tulburăride comportamnet (euforie, agresivitate), iregularitați menstruale.

Un consummator de morfină mai obișnuit este puțin perturbat atâta vreme cât aprovizionarea este asigurată. Un adult neinițiat poate muri la o doza de 0,10-0,15 g de morfina, în timp ce doza unui consummator regulat poate ajunge la un gram sau la unii indivizi de 5-10 g in 24 h.

Efectul maxim este atins după o oră si persistă (la o singură doză) 3-4 h. Eficacitatea este mai mare când se aplică sub formă de injecție decât când este consumată oral.

IV.2.6 Toleranță-Dependență

Morfina este metabolizată la dihidromorfină, monohidroximorfină, dihidroximorfină, (α și β), izomorfine (β și y) și morfin-N-oxid. Acesta este un aminoxid care se poate obține semisintetic din morfină. Are acțiune terapeutică analgezică și narcotică (având polaritate mare este solubilă în apă).

Toleranța se produce repede și este urmată de euforie și dependența.

Dependența fizică si dependenșa psihologică sunt foarte puternice.

La supradoză pupilele se contractă, ajungând mici puncte (mioză). Pielea devine rece, umedă, vineție, respirația se răceste până se oprește complet, putând duce la moarte.

IV.2.7 Sevraj

Sevrajul se manifestă prin : anxietate, insomnie, traspirație abundentă, spasme musculare. Acestea pot apărea la 4-5 h după ultima doză și durează 7-10 zile. Pentru dispariția completă a simptomelelor de sevraj sunt necesare circa 6 luni.

Sevrajul este același pentru toate tipurile de opiacee, cu excepția codeinei, la care simptomele sunt mai puțin pronunțate.

Riscurile unei supradoze sunt mai mari când se folosesc mai multe dorguri cu efecte deprimante ale SNC concomitent (politoximanie).

IV. 2.8 Legislație

Morfina este trecută în tabelul I din lista stuperfiantelor plasate sub control internațional întocmită de organul de controlal stupefiantelor, în virtutea Conferinței unice asupra stupefiantelor din 1966.

În Romania morfina se afla in tabellul II al stupefiantelor de interes în medicină, conform Legii cu nr. 339/2005.

IV. 3 Codeină

Codeina, 3-metilmorfina, (5R,6S)-7,8-didehydro-4,5-epoxy-3-methoxy- N-methylmorphinan-6-ol, Nr.CAS 76-57-3, este un alcaloid extras din opiu în care se găseste în concentrație de 0,7-2,5

%. Codeina este obținută prin semisinteză din morfină prin metilare.

IV.3.1 Propietăți

Folosirea codeinei, mai ales sub formă de clorhidrat, Nr.CAS 1422-07-7, este datorată propietăților sale sedative asupra SNC, cu deosebire asupra centrilor nervoși ai tusei, acțiune antitusivă și, aupra centrilor nervosi ai durerii, acțiune antalgică. Aceasta devine mai puternică la asocierea cu paracetamol. Acțiunea sedative globală provoacă însa o somnolența neplacută când codeina este luata în doză prea mare. În cazut unor tratamente prelungite există riscul dependenței.

IV.3.2 Istoric

Codeina a fost izolată în 2832 de cătrece chimistul și farmacistul fracez Pierre Robiquet*. Obisnuit ea se foloseste ca săruri, clorhidrat, fosfat. Sulfat, citrate, salicilat sau ca barbiturați.

IV.3.3 Căi de administrare

Oral

Intrarectal

Subcutanat

Intramuscular

IV.3.4 Contraindicații

Însuficiență respiratorie, hepatica, renală, cardiacă, sarcină, alălptare, tensiune arterială, hipotiroidism, epilepsie, dependență de acool și droguri.

IV.3.5 Efecte adverse

Greață, vomă, vertij, somnolență, urticarie, constipațtie, jenă respiratory, confuzie.

IV. 3.6 Farmacologie

Codeina are acțiune analgezică de mai slabă densitate, comprativ cu morfina (120 mg codeină sunt echivalenteci 10 mg morfină). Acțiunea antitusivă este însă superioară morfinei, dar blocarea grupei hidroxil fenolice cu radicalul metil mărește efectul convulsivant.

În vivo, codeina este biotransformată în morfină (5-10 %), codein-6-glucuronid (70 %), narcodeină, morfină și la 3-și 6-codeinglucuronid.

Metaboliții active, în special morfina, se leagă de receptorii μ-opioizi.

Codeina este adesea comercializată în asociere cu alte medicamente, cum este paracetamolul pentru potențarea efectului analgesic. În fiecare an numeroase personae mor ca urmare a supradoelor de codeină-paracetamol. Majoritatea intoxicațiilor letale cu paracetamol se datorează ingerării intenționate : la adulți 15 grame, iar la copii, 4 grame.

IV.3.7 Efecte

Anumite siropuri contra tusei conțin codeină : unele și alcool. Acestea se vând uneori în farmacii fără rețetă. Persoanele care iau codeină regulat, care abuzează, pot devein dependente. Predispozițiile pentru luarea de medicamente în mod exagerat pot fi : depresie, angoase, stress, solitudine afectivă, autodenigrare etc.

Un codeinoman se comport ca un alcoolic

După 4 h , efectul scade treptat, drogatul este foarte obosit psihic și fizic și are o singură idee în minte, reînceperea.

Codeina poate fi demetilată prin tratare cu piridină pentru obținerea ilicită a morfinei. Piridina este toxică, iar morfina obținută prin acest procedeu, putând fi contaminate, este foarte periculoasă.

IV.3.8 Toleranță- Dependență

Toleranța se produce mult mai lent decât la morfină, iar riscul de dependent este mai mic. Pe lângă folosirea în preparate farmaceutice antitusive, codeina este prezentă și în preparate ilicite (în combinație de exemplu cu glutamida) care , ca administrate oral, produc euforie, precum aceea indusă de heroină, cu durata de 6-8 h.

IV.3.9 Legislație

În diferite țari au fost adaptate legi inspirate din Conveția din 1961 asupra stupefiantelor, la date diferite Belgia 1921 și 1930, Canada 1996, Franța 1990, Irlanda, ultima în 2010, SUA 1970 etc.

În România codeine se afla in tabelul II al Legii nr.399/2005 în rândul substanțelor stupefiante*.

IV.4 Tebaină

( paramorfină ),(5R,9R,13S)-3,6-Dimethoxy-N-methyl-4,5epoxymorphin-6,8-dien, Nr. CAS 115-37-7, este un alkaloid din subgrupa morfinei, extras din opiu, în care se găseste în concentrație de 0,2 %. De asemenea se găsește între cei 20 de alcaloizi în Iarba Șarpelui (Rauwolfia serpentine).

IV.4.1 Popietăți

Tebaina formează cristale incolore, straăucitoare, puțin solubile în apă. Clorhidratul, cu Nr. CAS 850-57-7, formează cristale incolore, inodore, solubile în apă. Tebaina este pricipalul alcaloid ditre cei care se găsesc în macul Iranian, Papaver bracteatum, Fam. Papaveraceae.

Tebaina poate fi transformată pe cale chimică în codeină (prin tratare cu acid sulfuric se elimină o grupă metil, se formează codeinonă, forma enolică, aceasta trecînd ușor în codeină). Necesarul de tebaină acrescut dupa 1970 datorită folosirii ei în preparate antitussive și analgezice.

Prepararea ei din codeină ocolește calea obținerii din morfină plină de riscuri.

IV.4.2 Legislație

Tebaina este controlată legal international. În România este trecută în tabelul II din Legea 339/2005 cu substanțe stupefiante.

IV.5. Oripavină

6,7,8,14-Tetradehydro-4,5α-epoxy-6-methoxy-17-methylmorphinan-3-ol, Nr. CAS 467-04-9, este un derivate al tebainei, un alcaloid din opiu.

În molecula oripavinei lipsește grupa metil legată la oxigenul din poziția 3, din molecula tebainei.

Oripavina este unul din pricipalii metaboliți ai tebainei. De la ea se pot sintetiza o serie de opiacee de semisinteză ca etorina și bruprenorfina. Are o putere analgezică comparabilă cu a morfinei, constatată la animalele de experință, dar mai mare decât a tebainei. Ea nu se foloseste în terapeutică din cauza toxicitații sale ridicate și a indicelui teerapeutic scăzut.

Efectele oripavinei sunt mai intense decât ale tebainei. La sobolani potențilul de pendenței fizice al oripavinei la o doza de 4 mg/kg este comparabil cu cel al morfinei la 0,5 mg/kg. Derivați ai oripavinei se pot obține prin reacții Diels Alder, folosind oripavina ca dienă și diferite filodiene. Acești derivați au o putere analgezică de 10 până la 10000 de ori mai mare decât morfina.

Din cauză că oripavina poate fi trasformată chimic relative ușor în produse narcotice.

IV.5.1. Legislație

Astăzi oripavina este inclusă în tabelul I al listei de stupefiante plasate sub control international, întocmită de Organul international de control al stupefiantelor (lista galebena).

În România a fost adăugată în tabelul I prin OUG 6/2010, la substanțele existente în acest tabel, conform Legii nr. 399/2005.

IV.5.2. Opiacee de semisinteză

Mulți derivați se obțin prin modificări chimice relative simple ale morfinei și tebainei (Tabelul 5). Tebaina este un precursor al mai multor compuși importnți cu 14-OH, ca oxicodona și naloxona.

Uni derivați ai tebainei sunt de peste 1000 de ori mai puternici decât morfina (de exemplu etorfina).

Heroina este diacetilmorfina obținută prin acetilarea morfinei în pozițiile 3 și 6. Apomorfina, care se poate și ea prepara din morfină, este un potent emetic și agonist dopaminergic. Și hidroximorfona, oximorfona, hidrocodona și oxicodona sunt obținute prin modificări ale morfinei.

Printre propietățile opiaceelor care pot fi alterate prin modificarea structurii moleculare sunt afinitatea pentru diferite specii de receptori, activitatea ca agonisti versus antagonisti, fiposolubilitatea și rezistența lor la transformările metabolice. De exemplu grupa hidroxil fenolică din poziția 3 ca la codeină și heroină reduce mult legarea de receptorii μ.

Opiacee de semisinteza

Concluzii

Macul de grădină (papaver somniferum) este cultivat pentru utilizare în alimentație, în farmacie, precum și ca plantă ornamentală.

Valoarea medicinală au semințele, frunzele și, mai ales, latexul, un produs obținut din pereții capsule înainte de uscarea acesteia. Acest latex conține opiu – substanță folosită întens în medicină. Din opiu dar și din cojile uscate de mac de grădina, se obține o altă substanță – poate tot atât de importanță cât și opiu – morfina.

Semințele de mac din specia papaver conțin un ulei, considerat a avea calități de excepție.

Din macul de grădină (papaver somniferum) se obțin următoarele preparate medicinale:

Decoct din coji de capsule

Pudră de opium

Morfină

Siropuri

Tinctură de opium

Datorită numărului mare de substanțe toxice, papaver somniferum este considerat o plantă periculoasă, utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauție.

Compușii obținuți din mac sunt indicații în calmarea oricărei dureri din organismal omenesc, deși produc o stare de agitație.

Morfina anulează, practic, senzația de durere din SNC (sistemul nervos central).

Codeina se întrebuințează împotrivă tusei, acționând asupra centrului nervos care dirijează respirația.

Papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intenstinale, stomacale, uretale, precum și al vezicii și uterului.

Preparatele medicinale obținute din mac reglementează volumul secrețiilor din organism, readucând, totodată, în limite normale, procesul digestive.

Macul contribuie, de asemenea, la reducerea stărilor de anxietate, a stărilor de melancolie, la combaterea ipohondriei, la ameliorarea unor afecțiuni pulmonare.

Preparatele din specia papaver (macul de grădină), mai ales sub formă de decoct, se utilizează și în spălări vaginale, gargare, având rol de calmare a durerilor. Tot cu mac se tratează diareile puternice, dizenteria și uneori holera.

Folosite făra masură, nechibzuit, preparatele pe bază de mac – opiul și morfina- creează dependentă, urmările pentru sănătate fiind foarte grave, pot duce chiar la deces.

Bibliografie

1. Ovidiu Bujor – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Edit FIAT LUX , 2003

2. Mircea Iovu – Droguri ilegale, Edit. BUCUREȘTI, 2013

3. Valentin Stroescu – Farmacologie, Ed. A IX-a Edit. ALL, București, 2007;

4. Dumitru Dobrescu – Farmacoterapie practică, vol I și II, Edit. Medicală, București, 1989;

5. Constantinescu D.G., Ovidiu Bujor – Plante medicinale, Edit. Medicinală, București, 1969;

6. Corneliu Constantinescu – Plante medicinale în apărarea sănătății, Ediția a IV-a , Edit RECOOP, București,1976;

7. Honorius Popescu – Resurse medicinale în flora României, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1984;

8. Popovici, C. Moruzi, I. Toma – Atlas botanic, Edit. Didactica și Pedagogica, București;

9. Farmacopeea Română, Ediția a-X-a, Editura Medicală, Bucutești, 1993;

10. MedEx – medicamente explicative, Ediția a-III-a, Editura a-III-a, Editura Medie Art, 2008;

11. Memomed, Ediția a-19-a, Editura Universitară, București, 2013;

12. http://botanical.com/botanical/mgmh/p/popwhi64.html;

13. http://decostyle.mayra.ro/legume/plante-medicinale/despre-mac/1431/

14. http://en.wikipedia.org/wiki/Poppy

16. http://condimenteweb.ro/condimente/mac-c98

Bibliografie

1. Ovidiu Bujor – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Edit FIAT LUX , 2003

2. Mircea Iovu – Droguri ilegale, Edit. BUCUREȘTI, 2013

3. Valentin Stroescu – Farmacologie, Ed. A IX-a Edit. ALL, București, 2007;

4. Dumitru Dobrescu – Farmacoterapie practică, vol I și II, Edit. Medicală, București, 1989;

5. Constantinescu D.G., Ovidiu Bujor – Plante medicinale, Edit. Medicinală, București, 1969;

6. Corneliu Constantinescu – Plante medicinale în apărarea sănătății, Ediția a IV-a , Edit RECOOP, București,1976;

7. Honorius Popescu – Resurse medicinale în flora României, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1984;

8. Popovici, C. Moruzi, I. Toma – Atlas botanic, Edit. Didactica și Pedagogica, București;

9. Farmacopeea Română, Ediția a-X-a, Editura Medicală, Bucutești, 1993;

10. MedEx – medicamente explicative, Ediția a-III-a, Editura a-III-a, Editura Medie Art, 2008;

11. Memomed, Ediția a-19-a, Editura Universitară, București, 2013;

12. http://botanical.com/botanical/mgmh/p/popwhi64.html;

13. http://decostyle.mayra.ro/legume/plante-medicinale/despre-mac/1431/

14. http://en.wikipedia.org/wiki/Poppy

16. http://condimenteweb.ro/condimente/mac-c98