Hugo Friedrich – Structura liricii moderne – 1956 „Lirica europeană în secolul XX” • Model teoretic care propune o demonstrație a existenței… [629982]

Hugo Friedrich – Structura liricii moderne – 1956 „Lirica europeană în secolul XX” • Model teoretic care propune o demonstrație a existenței „unității stilistice” a poeziei moderne, în ciuda multiplicității formelor de manifestare (simbolism, expresionism, dadaism, suprarealism etc.) Ø Poezia modernă – definită prin „categoriile negative” – nu în sens calitativ, ci în sensul unor trăsături absente în raport cu poezia premodernă; ex. „transcendența vidă”, disonanța, depersonalizarea Ø Modelul „serbării intelectului”(Valéry)l vs. „prăbușirea intelectului” (Breton) Trăsături ale liricii moderne (câteva, definite prin paradoxuri): Ø Logica alogică a formelor libere; ex. Marele Real vs. Marele Abstract – v. Wassily Kandinsky Ø Irealitatea senzorială (Rimbaud): „dereglarea tuturor simțurilor”; Baudelaire – Paradisurile artificiale Ø Lirica dereificatoare (obiectul este abstractizat; reificare – din lat. res, rei – transformarea în unui concept în „lucru”, în „obiect”; dereificarea- procesul invers) – Mallarmé Ø Stilul incongruent și noul limbaj: incongruența semnului și semnificatului = lege a liricii și a artei moderne Ø Tehnica de expresie – mai importantă pentru interpretare decât conținuturile, temele, motivele Ø Distanța între subiect și tehnicile limbajului – mult mai apreciabilă decât în poezia veche – „energiile se îndreaptă către stil” Ø Evitarea descriptivului și narativului Ø Deformarea lumii „normale, obiective”; „normalitatea” ar periclita hegemonia stilistică Ø Fisura autor-public – menținută prin efecte de șoc (v. avangardele) Ø Transcendență a limbajului – căutată

Ø Stilul ca viziune (Flaubert), stilul autotelic (= care își este scop sieși) Ø Reluările motivelor – variațiunile pe aceeași temă – Valéry; metamorfozele subiectului – Picasso Ø Asintaxism: v. Gottfried Benn poemele ca „turnuri de substantive” (abundența expresiilor nominale, depotențarea verbului) Ø Autoraportare Ø „Înstrăinarea familiarului” – efect misterios – „funcția de nedeterminare a determinanților” Ø „Apollon în locul lui Dionysos” – exercițiul lucidității sau al abstractizării, al ambiguității – în detrimentul afectului, al emoției. Ø Poetul – „explorator” al limbajului Ø Poe, Eliot: activitatea artistică = muncă de precizie, „laborator” poetic Ø conștiința tehnică; artistul este „tipul suprem al lui homo faber” Ø Revalorificarea patrimoniului universal poetic, mitic, arhaic – Ezra Pound, T.S. Eliot Ø Ortega y Gasset: „Stilizarea implică dezumanizarea” (ex. lirica fără „eu”) Ø Planul emoțional/ al atitudinilor: Angoasa – componentă fundamentală a liricii moderne; figurile așteptării Ø Alternanța măștilor