( https:ro.wikipedia.orgwikiRC3A2u ) [302747]

INTRODUCERE

Biodiversitatea reprezintă o bogăție uriașă a întregii lumi. [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]. Există mai multe definiții pentru acest termen. World Wildlife Fund (1989) a definit biodiversitatea prin „[anonimizat], [anonimizat], complexitatea ecosistemelor pe care le formează în mediul biologic”.

Convenția privind diversitatea biologică (1992) spune că „[anonimizat], printre altele, a [anonimizat] a altor ecosisteme acvatice și a complexelor ecologice din care acestea fac parte; [anonimizat] a ecosistemelor.”. (Maclaurin și Sterenly, 2008)

Strategia canadiană privind biodiversitatea definește biodiversitatea ca fiind "varietatea speciilor și a ecosistemelor de pe Pământ și a proceselor ecologice din care fac parte". ( http://canadianbiodiversity.mcgill.ca/english/intro/index.htm )

România deține o mare diversitate biogeografică. [anonimizat] 5 regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, pontică, stepică.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] (ca afluent al său), într-[anonimizat]-o [anonimizat].

( https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2u )

[anonimizat] a resurselor de apă. [anonimizat] (97,8%) și pontice prin vărsare în Marea Neagră. ( http://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/51.pdf )

[anonimizat], (Maloș, 1977) izvorăște din Carpații Meridionali și este principalul afluent al Jiului ce se varsă în Dunăre. [anonimizat], cât și de stânga. Totodată, [anonimizat] a [anonimizat] o [anonimizat].

Râul Motru este inclus în situl de importanță comunitară ROSCI0366, fiind parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 [anonimizat] 2011, conform Agenției pentru Protecția Mediului Mehedinți.

Motivul alegerii acestei teme derivă din dorința de documentare în legătură cu acest subiect și de a pune în practică noțiunile asimilate pe parcursul celor doi ani de studiu.

CAPITOLUL I

CADRUL NATURAL

I.1 [anonimizat]-i cursului principal particularitățile regimului Podișului Getic. [anonimizat] (1946 m-cel mai înalt vârf al munților), la o altitudine de 1230 metri, iar pe o [anonimizat]. (Ujvari, 1972)

[anonimizat]. Aceștia împreună cu Munții Mehedinți închid la sud arcul carpatic cuprins între Jiu și Dunăre.

[anonimizat]sturi cristaline (seria de Lainici – Păiuș), complexul clorito-sericitos, în care se separă o serie mai puțin metamorfozată, constituită din conglomerate, cuarțite și calcare cristaline (seria de Tulișa), care formează Munții Oslea, Gîrbovu, Răstovanu și picioarele nordice ale Șigleului Mare și Șigleului Mic. În zona culmii principale mai apar roci din complexul amfibolitic (Munții Zănoaga, Vîrful Verde – Straja, Cîndetu). (Popescu, 1979)

Fig. 1.1. Râul Motru la Glogova, județul Gorj (foto original)

Râul Motru are suprafața bazinului de 1874 km2 și o lungime a cursului de apă de la izvor și până la varsarea în Jiu de 138,8 km. ( https://en.wikipedia.org/wiki/Motru_River )

Traversează șisturile cristaline și granitele de la contactul dintre Munții Vâlcan și Munții Mehedinți, apoi calcarele Podișului Mehedinți, separând apoi Piemontul Coșuștei de Dealurile Jiului, iar în cele din urmă parcurge bazinul carbonifer al Olteniei. (Ujvari, 1972)

Cea mai mare suprafață a bazinului (69%) se află în județul Mehedinți, iar restul (31%) se regăsește în județul Gorj. Principalele orașe traversate sunt Motru, în județul Gorj, și Strehaia, în județul Mehedinți.

Fig.1.2. Râul Motru la Butoiești, județul Gorj (foto original)

Pe lângă aceste orașe, râul traversează Baia de Aramă, comuna Butoiești (Fig.1.2.), comuna Stângaceaua, comuna Corcova (aflate în județul Mehedinți), comuna Padeș, comuna Cătunele, comuna Văgiulești, comuna Glogova (Fig.1.1.) (aflate în județul Gorj). (Planul de management ROSCI0366 Râul Motru)

Râul Motru traversează cele două județe, de unde își adună afluenții de dreapta și de stânga, și apoi se varsă în Jiu în comuna Butoiești, la Gura Motrului (Fig.1.3.) (județul Mehedinți), în apropierea orașului Filiași ( județul Dolj).

( https://en.wikipedia.org/wiki/Motru_River )

Fig.1.3. Râul Motru la Gura Motrului, județul Mehedinți (foto original)

I.2 GEOLOGIE

De la izvor și până la vărsarea sa în Jiu, râul Motru traversează structuri geologice de compoziție și vârste foarte diferite.

În cursul superior, râul Motru și afluenții săi traversează roci cristaline, magmatice și sedimentare antepaleozoice, paleozoice și mezozoice ce aparțin Autohtonului Danubian, Pânzei Getice și Pânzei de Severin din Munții Mehedinți și Platoul Mehedinți. (Planul de management ROSCI0366 Râul Motru)

Autohtonului Danubian reprezintă marginea continentală instabilă a plăcii euroasiatice sau poate, mai exact, a microplăcii moesice. În comparație cu restul marginii continentale instabile limitrofe Carpaților, sectorul danubian a fost ridicat și implicat mai intens în structogeneza alpină. ( Mutihac,1990)

Autohtonul danubian se întinde între Valea Oltețului și Dunăre. Acesta circumscrie Munții Parâng, Munții Retezat, Munții Vâlcan, Munții Cernei, Munții Mehedinți, Platoul Mehedinți și Munții Almăj. (Mutihac și Mutihac, 2010)

Pânza Getică aflorează pe o suprafață mare în Carpații Meridionali, de la Valea Oltului până în Valea Dunării. Aparțin Pânzei Getice două arii întinse din Platoul Mehedinți.

La alcătuirea pînzei getice participă formațiuni proterozoice metamorfozate, care alcătuiesc masivele cristaline prealpine, și formațiuni sedimentare constituind învelișul acestora. (Mutihac, 1990)

Pânza, sau parăutohtonul de Severin, se individualizează ca unitate structogenetică interpusă între autohtonul danubian și pînza getică. Aceasta s-a conservat aproape exlusiv în Platoul Mehedinți unde formează substratul imediat al peticelor de acoperire Bahna și Porțile de Fier. ( Mutihac, 1990)

În cursul mijlociu, râul traversează Depresiunea Getică peste depozite argilonisipoase neozoice, iar în cursul inferior peste aceleași depozite neozoice, aparținând Platformei Valahe. (Planul de management ROSCI0366 Râul Motru)

Depresiunea Getică se întinde din regiunea Văii Târgului până în Valea Dunării. Spre sud vine în contact cu Platforma Valahă de care este separată prin Falia pericarpatică.

Depresiunea Getică are un fundament mixt: de origine carpatică în partea nordică și de tip platformă în partea sudică.

Compartimentul de la nord de Dunăre și până la Orogenul carpatic poartă denumirea de Platforma Valahă și reprezintă sectorul nordic al Platformei Moesice.

Din punct de vedere geografic, această unitate geologică corespunde Câmpiei Române și sudului Piemontului Getic. ( Mutihac și Mutihac, 2010)

I.3 HIDROLOGIE

Motrul este cunoscut încă de pe vremea romanilor sub numele de "Admutrium", izvorăște din Munții Vâlcan, sub Vf. Oslea, în apropierea izvoarelor Bistriței. (Maloș, 1977)

Râul Motru, este cel mai important afluent al Jiului, constituind și cel mai mare subbazin din cadrul bazinului hidrografic al acestuia.

Râul traversează la început o regiune formată din șisturi cristaline și granite, apoi pătrunde în regiunea calcaroasă a Podișului Mehedinți.

După traversarea zonei carstice, în aval de Cloșani, se varsă în Motru primul afluent al său, Motru Sec (S=81 km2 ; L=15 km). Următorul afluent din dreapta, Motrușorul (S=13 km2; L=8 km) izvorăște tot din regiunea carstică, la izvoarele sale existând 13 peșteri. Acesta este urmat apoi de Brebina (S=77 km2 ; L=19 km) care străbate vechea exploatare de cupru din Baia de Aramă. (Ujvari, 1972)

Fig.1.4. Corpurile de apă de suprafață în bazinul hidrografic Motru (prelucrare după harta topografică 1:25 000, 1979) (Planul de management ROSCI0366 Râul Motru)

Un alt afluent de dreapta este Crainici (S=193 km2 ; L=19 km) care se unește cu două cursuri mai importante, cu Lupca (S=53 km2 ; L=16 km) și Ohaba (S=64 km2 ; L=13 km). În aval există orașul Motru, a cărui naștere este legată de intrarea în funcțiune a marilor exploatări de lignit (în satele Ploștina, Horăști, Leurda).

Dintre micii afluenți locali, se amintesc Lupoaia, Ploștina (afluenți de stânga) și Peșteana. După care, din dreapta, râul Motru pe Coșuștea (S=425 km2 ; L=40 km) cu izvoarele în regiunea calcaroasă a Munților Cernei, dintr-un izvor carstic bogat.(Ujvari, 1972)

În aval, râul traversează Piemontul Getic colectând pe Coșuștea Mică (S=80 km2 ; L=25 km) cu aspect asemănător.

În aval de confluența cu Cotoroaia (S=50 km2 ; L=18 km) s-a adaptat extremităților nordice al marelui con de dejecție al Dunării, ale cărui contururi sunt schițate bine de cursurile cu direcție V-E, care se mai varsă în aval în Motru, ca Hușnița (S=313 km2 ; L=44 km). (Ujvari, 1972)

În bazinul său de recepție (Fig.1.4.), Motrul primește 13 afluenți de pe versantul drept (Scărișoara, Motru Sec, Motrușorul, Brebina, Crainici, Peșteana, Lupșa, Coșuștea, Jirov, Cotoroaia, Hușnița, Slatinic și Tălăpan) și 3 afluenți de pe versantul stâng (Lupoaia, Ploștina și Stângăceaua). (Planul de management ROSCI0366 Râul Motru)

I.4 CLIMA

Fiind situată în sud-vestul țării și al Piemontului Getic, zona se caracterizează prin climă temperat-continentală, dar cu influențe submediteraneene.

Caracteristicile terenului cercetat sunt determinate de trei factori:

– circulația extrem de activă a curenților de aer din sud și vest;

– efecte foehnale în extremitatea vestică legate de circulația aerului vestic peste Munții Banatului și Podișul Mehedinți (încălziri iarna și în anotimpurile de tranziție, toamnă lungă, secetoasă și caldă, topiri timpurii ale stratului de zăpadă);

– altitudinea ce impune o etajare a unor parametri climatici (îndeosebi cei de natură termică, între regiunile joase și cele înalte există o diferență termică de 1-1,50C). (Costache, 2011)

I.5 SOLURILE

Pe întregul teritoriu studiat există o diversitate de tipuri de soluri datorate condițiilor fizico-geografice, de la solurile brun-acide și litosoluri în nord și nord-vest, pâna la cernoziomuri tipice și cambice în sud, sud-vest.

În limitele câmpiei de terase, în sud, există cernoziomuri tipice și cele cambice, spre nord acestea trec în soluri brun-roșcate, luto-argiloase și se asociază la vest de Blahnița cu soluri nisipoase sau cu cernoziomuri gleizate și lăcoviști în părțile joase ale teraselor slab drenate. (Planul de management ROSCI0366 Râul Motru)

De asemenea, predomină solurile brune eu-mezobazice, din clasa cambisoluri, pe podurile interfluviilor, pe pantele mai mari supuse șiroirii, spălării. În N-V localității Balași și în S-V localității Căzănești apar regosolurile, erodisolurile și rendzine din clasa solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundate. Pe partea dreaptă a cursului Motrului, pe o suprafață mică între Sisești și Motru, apar vertisolurile, iar în lunci există soluri aluviale care se află în diferite stadii de evoluție. (Costache, 2011)

Cernoziomul este un sol foarte fertil, de culoare închisă, format sub o vegetație ierboasă, în condițiile unei clime continentale. Cernoziomul conține humus în proporție de 3-6%, dar este de o calitate bună, saturația în baze este de 90-100% cu o reacție neutră, slab alcalină (pH = 7-7,8) și un procentaj important de acid fosforic, amoniac și fosfor. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cernoziom )

Cernoziomurile cambice sunt considerate cele mai fertile soluri din România. Acest fapt se datorează proprietăților fizice și hidrofizice bune, rezervelor mari de humus și elemente nutritive, cât și condițiilor de umiditate mai favorabile decât pe cernoziomuri. Acestea sunt răspândite în Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și Dobrogea, pe suprafețe întinse, în continuarea cernoziomurilor, spre zone mai umede.

Solurile brun-roșcate sunt specifice zonei forestiere de câmpie. Acestea sunt considerate soluri forestiere cu fertilitate ridicată pentru pădurile de șleau de câmpie, dar și pentru culturile agricole . În Oltenia și vestul Munteniei, apar sub forma unor fășii având ca limită nordică o linie ce leagă localitățile Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Balș, Videle.

Fertilitatea solurilor brun-acide variază în limite foarte largi. Sunt soluri bogate în azot, dar sărace în fosfor și potasiu. Sunt folosite cu precădere în scopuri silvice și pentru pășuni.

Solurile brune eu-mezobazice au o fertilitate naturală relativ bună. În cele mai frecvente cazuri se asociază cu solurile brun-acide și solurile brun-luvice și apar pe suprafețe însemnate în: zona subcarpaților, dealurile piemontane vestice, Podișul Transilvaniei și în Piemontul Getic. Denumirea de eu-mezobazic se referă la starea bună de saturație în cationi bazici adsorbiți. (Stănilă și Parichi, 2002)

Litosolurile au, în general, o grosime superficială. Ele sunt ocupate de pajiști sau păduri, cu productivitate slabă. Aceste soluri ocupă în țara noastră o suprafață de aproximativ 85 mii ha. Prezența lor este pusă pe seama rocilor masive, dure, aflate la suprafață, de tipul celor magmatice, metamorfice și sedimentare-calcare, gresii, conglomerate sau sub formă de fragmente (lithos=piatră, rocă dură). Frecvent, se întâlnesc insular în tot lanțul Carpaților, dar pot apărea și în zone de deal, podiș și piemont.

Cele mai însemnate suprafețe cu regosoluri se întâlnesc în regiunea montană inferioară și în zonele de podișuri și dealuri (Podișul Dogrogei, Podișul Moldovei, Podișul Transilvaniei, dealurile subcarpatice și de vest). Regosolurile se numără printre solurile cu fertilitate naturală foarte scăzută. Aceasta se datorează conținutului mic de humus și sărăciei în substanțe nutritive, foarte frecvent, sunt acoperite cu pajiști.

Erodisolurile se întâlnesc în toată țara, pe versanții cu înclinare accentuată, dar mai ales în Subcarpații Curburii, Subcarpații Olteniei, Podișul Bârladului, Podișul Târnavelor, Piemontul Oltețului și Dealurile Motrului, Dealurile Banato-Crișene, Piemontul Getic. În general, erodisolurile sunt slab productive sau neproductive. Sunt utilizate în cultura viței de vie și a pomilor fructiferi, precum în cultura plantelor agricole neprășitoare (cereale păioase) și a plantelor furajere.

Rendzinele se întâlnesc în întregul spațiu geografic al țării, cu precădere în regiunea montană (Carpații Occidentali – Munții Pădurea Craiului, Codru Moma, Trascău, Bihor, Aninei, Semenic, Locvei, Almăj; Carpații Meridionali – Munții Mehedinți, Cernei, Vâlcan, Căpățânei, Piatra Craiului, Bucegi; Carpații Orientali – Munții Bistriței, Hăghinaș, etc). (Stănilă și Parichi, 2002)

Acestea sunt soluri formate pe substrat calcaros, cu o fertilitate naturală medie spre bună.

Vertisolurile sunt soluri formate pe materiale parentale argiloase, constituite din materiale argiloase smectitice, care în condiții de umiditate își măresc volumul, gonflează, iar prin uscare se contractă. Vegetația este cea de pajiște sau de pădure de foioase. Humificarea pe aceste soluri este moderată, procesul de vertisolaj ducând la o anumită uniformizare a distribuției humusului pe profil. (Costache, 2011)

Relieful specific lăcoviștilor este cel de câmpii joase, terase inferioare, lunci, dar și de interfluvii slab drenate, aparținând diferitelor unități de relief din zona de stepă și silvostepă. Vegetația caracteristică este reprezentată printr-o gamă largă de plante hidrofile, cum sunt: Phragmites communis, Typha latifolia, Juncus effusus, Deschampsia caespitosa, Alopecurus pratensis, Agrostis alba, diferite specii de Carex. Lăcoviștile mai apar sub vegetație lemnoasă de pădure, din care nu lipsesc stejarul, ulmul și frasinul. (Stănilă și Parichi, 2002)

Solurile aluviale sunt răspândite în țara noastră în luncile tuturor râurilor, în lunca și Delta Dunării, precum și în apropierea unor lacuri sau zone de foste lacuri. Elementele prin care relieful luncilor influențează formarea solurilor aluviale îl reprezintă profilul longitudinal și transversal al văilor, precum și stadiul de evoluție în care se găsesc acestea. Solurile aluviale prezintă o compoziție granulometrică foarte diferită și, deci, au o textură de la nisipoasă până la argiloasă. Acestea intră în categoria celor cu fertilitate ridicată. (Stănilă și Parichi, 2002)

I.6 ECOSISTEME

De-a lungul râului Motru există un complex de ecosisteme de tip antropic și natural, care au o îmbinare armonioasa.

Ecosistemele antropice cuprind suprafețele la nivelul cărora omul are o influența dominantă. În această categorie întâlnim urmatoarele sub-ecosisteme: agroecosisteme, căi de acces și localități. (Planul de management ROSCI0366 Râul Motru)

Agroecosistemul este o unitate funcțională a biosferei, creată de om în scopul obținerii de produse agricole și prin aceasta este dependentă de om. (Puia și colab., 1998)

Căile de acces sunt reprezentate de suprafețele ocupate de șosele, căi ferate, drumuri, poduri, etc.

Localitățile sunt reprezentate de perimetrele de tip urban sau rural identificate.

Ecosistemele naturale întâlnite pe teritoriul cercetat sunt: pajiști, păduri, râuri, riparian, etc.

Pajiștile sunt ecosisteme naturale ocupate cu pășuni, fânețe, suprafețe înierbate sau cu vegetație joasă. (Planul de management ROSCI0366 Râul Motru)

Pădurile sunt suprafețe mari de teren pe care cresc în stare sălbatică specii de arbori și arbuști, specii de plante erbacee, mușchi, dar trăiesc și diferite specii de animale. (https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83dure )

Bazinul hidrografic aparține în cea mai mare parte zonei nemorale. Principalele formațiuni vegetale lemnoase existente sunt pădurile de cer și gârniță (Quercetum frainettocerris), în arealul cărora sunt instalate după defrișarea pădurilor pajiștile uscate caracteristice clasei Festuco-Brometae, edificate de păiușul de stepă (Festuca valesiaca) și păiușul sulcat (Festuca rupicola), fragmentate de tufărișuri de porumbar cu păducel (Pruno spinosae-Crataegetum). (Planul de management ROSCI0366 Râul Motru)

Formațiunile vegetale lemnoase care formează pădurile din zona dealurilor subcarpatice prezintă un caracter mixt, în compoziția lor existând trei specii de gorun (Quercus dalechampii, Quercus polycarpa, Quercus petraea), Fraxinus ornus, Tilia tomentosa și specii infiltrate de Quercus cerris, Quercus frainetto, care dau un caracter de tranziție acestor păduri.

Limita inferioară a subetajului gorunului se află între altitudinile de 300-380 m, din etajul nemoral (al pădurilor de foioase), continuându-se către cursul superior până la 1000 m altitudine.

Vegetația acvatică este reprezentată foarte bine în zonele de confluență a râului Motru cu principalii afluenții ai săi: Coșuștea și Hușnița și în cursul inferior între confluența Hușnița și vărsarea în Jiu. Grupări acvatice se întâlnesc cel mai mult în zona de confluență a Motrului cu Jiul și în lungul canalelor de refulare din timpul inundațiilor. Bălțile, crovurile și canale, sunt, de obicei, acoperite temporar cu apă, în perioadele mai secetoase acestea seacă și determină condiții prielnice pentru apariției grupărilor vegetale mezohigrofile.

Fitocenozele asociației Lemnetum minoris (lintiță) apar foarte des în zonele umede din lunca Motrului, în jurul localităților Strehaia, Arginești și Butoiești, sugerând tendințe condiționate în primul rând de regimul de precipitații și eutrofizare. Vegetația palustră se dispune fragmentar în lungul luncii râului Motru.

Trestișo-păpurișurile (Phragmition communis) se observă frecvent pe suprafețe mici la marginea zonelor umede și canalelor. Păpurișurile cu frunză îngustă se dispun în pâlcuri mici, pe terenuri înmlăștinite de la izvoarele de pantă și la contactul luncii cu terasele și versanții. Suprafețele de teren cu această fitocenoză se găsesc în perimetrul localităților: Lunca Banului, Lacul Debarcader și zona umedă a luncii Motrului dintre confluențele cu Hușnița și Slănic.

Buruienișuri de rourică cu buzdugan (Glycerio-Sparganietum erecti) să întâlnesc pe suprafețe mari în jurul localității Arginești, la baza versantului, suprafețele fiind temporar inundabile.

În funcție de regimul hidric și natura substratului, fitocenozele pot evolua spre pajiști mezohigrofile sau spre fitocenoze caracteristice alianței Phragmition sau Magnocaricion elatae.

Pe terenuri umede, în fitocenozele asociate Caricetum ripariae apar specii caracteristice pajiștilor mezohigrofile: Poa silvicola, Oenanthe silaifolia. (Planul de management ROSCI0366 Râul Motru)

I.7 HABITATE

În zona ripariană, pe mai multe sectoare, s-a identificat habitatul: 92A0 Păduri-galerii (zăvoaie) de Salix alba și Populus alba din cadrul habitatelor Natura 2000 în România. (Planul de management ROSCI0366 Râul Motru)

Habitatul 92A0 Păduri-galerii (zăvoaie) de Salix alba și Populus alba este format din păduri de luncă sau zăvoaie din bazinul Mării Negre și cel mediteranean dominate de Salix alba, Salix fragilis sau alte specii de salcie înrudite cu acestea; păduri de luncă multistratificate mediteraneene și central-eurasiene cu Populus spp., Ulmus spp., Salix spp., Alnus spp., Acer spp., Tamarix spp., Quercus robur, Quercus pedunculiflora, Fraxinus angustifolia, Fraxinus pallisiae, liane. (Gafta și Mountford, 2008)

După clasificarea națională, corespondențele habitatului 92A0 din cadrul habitatelor Natura 2000 în România sunt habitatele:

R4406 Păduri danubian-panonice de plop alb (Populus alba) cu Rubus caesius,

R4407 Păduri danubiene de salcie albă (Salix alba) cu Rubus caesius

R4408 Păduri danubiene de salcie albă (Salix alba) cu Lycopus exaltatus.

Habitatul R4406 Păduri danubian-panonice de plop alb (Populus alba) cu Rubus caesius este întâlnit foarte des în luncile de câmpie și în luncile Dunării, în zona pădurilor de stejar, în zona de silvostepă și de stepă.

Se întinde pe o suprafață de aproximativ 48.000 de hectare, în lunca Dunării și a afluenților mari ai acesteia.

Fitocenozele sunt edificate de specii europene nemorale. Stratul arborilor este compus din plop alb (Populus alba), exclusiv sau cu amestec de plop negru (Populus nigra), salcie (Salix alba), ulm (Ulmus laevis), mai rar, stejar pedunculat (Quercus robur), frasin (Fraxinus angustifolia), dud (Morus alba), etc. și are o acoperire de (40) 70-90% și înălțimi de 25-30 m la 100 de ani.

Stratul arbuștilor este compus din Cornus sanguinea, Crataegus monogyna, Rosa canina, Evonymus europaeus, Sambucus nigra, Prunus spinosa, Amorpha fruticosa, etc. Liane: Clematis vitalba, Humulus lupulus, Vitis sylvestris. Stratul ierburilor și subarbuștilor este foarte bine dezvoltat și dominat de specia Rubus caesius. (Doniță și colab., 2005)

Alte specii importante sunt: Agrostis stolonifera, Althaea officinalis, Calystegia sepium, Cicuta virosa, Galium aparine, Lycopus europaeus, Lysimachia nummularia, Lysimachia vulgaris, Physalis alkekengi, Ranunculus repens, Scutellaria galericulata, Solanum dulcamara, Symphytum officinalis, etc.

Habitatul R4407 Păduri danubiene de salcie albă (Salix alba) cu Rubus caesius este răspândit în toate luncile din România, în special în cele de câmpie și în Lunca și Delta Dunãrii, în zona pădurilor de stejar, zona de silvostepă și zona de stepă.

Prezintă o suprafață de aproximativ 12.000 ha, aproape toate în sudul României, mai ales în lunca Dunării și a râurilor mari, afluente.

Fitocenozele sunt edificate de specii europene nemorale și boreale. Stratul arborilor este compus exclusiv din salcie (Salix alba), mai ales în Lunca Dunării, sau cu amestec de salcie plesnitoare (Salix fragilis), plopi (Populus alba, mai rar Populus nigra), mai rar anin negru (Alnus glutinosa); are o acoperire de 100% în tinerețe, care se reduce la 60–80% în arborete de vârste mai mari; înãlțimi de 20–25 m la 100 de ani.

Stratul arbuștilor lipsește în arborete tinere, dar foarte dezvoltat la vârste mari: Cornus sanguinea, Frangula alnus, Viburnum opulus, etc. Stratul ierburilor și subarbuștilor este dominat de Rubus caesius care poate acoperi uneori complet solul împreunã cu Galium aparine.

Alte specii importante: Agrostis stolonifera, Bidens tripartita, Calystegia sepium, Equisetum arvense, Glechoma hederacea, Lysimachia nummularia, Lysimachia vulgaris, Lycopus europaeus, Polygonum hydropiper, Solanum dulcamara, Scutellaria galericulata.

Habitatul R4408 Păduri danubiene de salcie albă (Salix alba) cu Lycopus exaltatus este foarte des întâlnit în Lunca și Delta Dunării, apare și în luncile de câmpie a marilor râuri (Prut, Siret, Olt, Jiu, Mureș, Someș), în zona pădurilor de stejar, în zona de silvostepă și zona de stepă. Cuprinde o suprafață de aproximativ 23.000 hectare, aproape toate în Lunca și Delta Dunării.

Fitocenozele sunt edificate de specii eurasiatice cu largă rãspândire. Stratul arborilor este format exclusiv din salcie (Salix alba) în Lunca și Delta Dunării, iar, pe râurile interioare, cu puțin amestec de salcie plesnitoare (Salix fragilis), plopi (Populus alba, Populus nigra), mai rar anin negru (Alnus glutinosa) și are o acoperire de 100% la vârste tinere, scăzând la 30–40% la vârste mari și înălțimi de 15–25 m la 100 de ani.

Stratul arbuștilor este lipsit din cauza inundațiilor prelungite. Stratul ierburilor și subarbuștilor ese dominat de Polygonum hidropiper, Lycopus europaeus. (Doniță și colab., 2005)

Alte specii importante: Agrostis stolonifera, Bidens tripartitus, Equisetum palustre, Eupatorium cannabinum, Galium palustre, Iris pseudacorus, Lythrum salicaria, Lycopus exaltatus, Mentha aquatica, Myosotis scorpioides, Sium latifolium, Solanum dulcamara, Stachys palustris, Stellaria aquatica. (Doniță și colab.,2005)

CAPITOLUL II

FLORA

II.1 PHYLUM PTERIDOPHYTA

Clasa Equisetopsida

Ordinul Equisetales

Familia Equisetaceae

Equisetum palustris (Barba ursului de bahne)

Barba ursului de bahne este întâlnită în pajiști înmlăștinite, turbării din zona pădurilor de stejar, etajul boreal. Specie perenă, euritrofă, higrofită și toxică, ce înflorește în lunile iunie-septembrie.

Clasa Polypodiopsida

Ordinul Salviniales

Familia Salviniaceae

Salvinia natans (Peștișoară)

Peștișoara este o plantă natantă cu tulpina până la 20 cm lungime, frecventă în câmpie, în ape puțin adânci, stagnante sau slab curgătoare. Specie anuală cu perioada de înflorire în lunile august-septembrie. (Costache, 2011)

II.2 PHYLUM SPERMATOPHYTA

Subphylum Magnoliophytina

Clasa Magnoliopsida

Subclasa Magnoliidae

Ordinul Aristolochiales

Familia Aristolochiaceae

Asarum europaeum (Piperul lupului)

Piperul lupului, specie perenă, frecventă în pădurile din zona silvostepei, subetajul fagului. Este o plantă toxică, mezofită, eutrofă, sciadofită, slab acido-neutrofilă, ce preferă soluri bogate în humus și înflorește în lunile martie-mai. (Ciocârlan, 2009)

Ordinul Ranunculales

Familia Ranunculaceae

Calta palustris (Calcea calului)

Calcea calului, specie perenă, întâlnită în pajiștile înmlaștinite din zona pădurilor de stejar, etajul subalpin. Planta este o specie higrofilă și toxică, ce înflorește în aprilie-iunie.

Consolida regalis (Nemțișor de câmp)

Nemțișorul de câmp este o buruiană segetală în păioase și ruderală, medicinală, dar și toxică. Este o specie anuală, heliofilă, mezoxerofită, term-subtermofită, întâlnită în zona de stepă, subetajul gorunului. Are perioada de înflorire în lunile iunie-august.

Anemone nemorosa (Floarea Paștilor)

Floarea Paștilor, specie perenă, este frecvent întâlnită în păduri și tufărișuri din zona pădurilor de stejar, etajul boreal. Specie eutrofă, mezofită, ce are perioada de înflorire în martie-mai.

Anemone ranunculoides (Păștiță)

Păștița este frecvent întâlnită în zona silvostepei, etajul fagului, în păduri și tufărișuri. Este o specie perenă, eutrofă și mezofită și înflorește în lunile martie-mai.

Hepatica nobilis (Trei răi)

Trei răi este o specie perenă, hemicriptofită. Este sporadică în zona pădurilor de stejar, etajul boreal, în păduri și tufărișuri. Înflorește în lunile aprilie-mai.

Clematis vitalba (Curpen de pădure)

Curpenul de pădure este o specie pionieră, eutrofă, mezofită, toxică și ornamentală. Frecvent întâlnită la margini de păduri, tufărișuri, zăvoaie, în zona stepei, etajul fagului. Înflorește în perioada iunie-septembrie.

Ranunculus acris (Piciorul cocoșului)

Piciorul cocoșului este o plantă perenă, frecvent întâlnită în zona pădurilor de stejar, pajiști mezohigrofite, în etajul boreal (al molidului). Perioada înfloririi este în lunile V-VIII.

Ranunculus arvensis (Piciorul cocoșului de semănături)

Piciorul cocoșului de semănături este o specie anuală, frecventă în zona de silvostepă, în locuri cultivate și ruderale, în subetajul gorunului. Buruiană ruderală și segetală, cu perioada de înflorire în lunile V-VII. (Ciocârlan, 2009)

Ranunculus ficaria (Untișor)

Untișorul este o plantă perenă, întâlnită în zona de stepă, etajul boreal, în păduri, zăvoaie, tufărișuri și livezi. Specie eutrofă, mezofită și mezohigrofită, cu perioada de înflorire aprilie-mai.

Ranunculus repens (Floare de leac)

Floarea de leac este o plantă perenă, ce înflorește în perioada mai-august. Este întâlnită foarte frecvent în zona de stepă, etajul boreal, în locuri umede, fiind o specie eutrofă, mezohigrofită, higrofită. (Ciocârlan, 2009)

Ord. PAPAVERALES

Fam. Papaveraceae

Papaver rhoeas (Mac roșu de câmp)

Macul roșu de câmp (Fig.2.1.) este o specie anuală, ce înflorește în mai-iulie și este frecvent întâlnită în zona de stepă, subetajul gorunului, în cereale păioase și locuri ruderale. Este, de asemenea, o specie eutrofă, mezoxerofită, subtermofită, medicinală și ornamentală.

Fig.2.1. Papaver rhoeas, Macul roșu de câmp (foto original)

Chelidonium majus (Rostopască)

Rostopasca, (Fig.2.2.) specie perenă, frecventă în zona de stepă, subetajul fagului, în locuri ruderale, tufărișuri și în jurul așezărilor omenești. Este specie eutrofă, mezofită, heliosciadofită, medicinală și toxică. (Costache, 2011)

Fig.2.2. Chelidonium majus, Rostopasca (foto original)

Familia Fumariaceae

Corydalis solida (Brebenei)

Brebeneii sunt o specii perene, ce înfloresc în perioada martie-aprilie și se găsesc în păduri și tufărișuri din zona silvostepei până în etajul boreal. Sunt plante eutrofe, mezofite, heliosciadofite și sciadofite. (Ciocârlan, 2009)

Subclasa Hamamelidae

Ordinul Urticales

Familia Ulmaceae

Ulmus laevis (Velniș)

Velnișul este sporadic la marginea pădurilor și zăvoaielor din lunca Motrului. Preferă solurile eubazice, periodic inundate, pseudogleice. Este o specie eutrofă, heliosciadofită, cultivată și ornamentală. Perioada de înflorire este în martie-aprilie.

Ulmus minor (Ulm de câmp)

Ulmul de câmp este un arbore care înflorește în perioada martie-aprilie. Este frecvent întâlnit în padurile, zăvoaiele din lunca Motrului. Specia este eutrofă, heliosciadofită, cultivată și ornamentală. (Costache, 2011)

Familia Moraceae

Morus alba (Dud alb)

Dudul alb este o specie sporadică, disiminată în pădurile și zăvoaiele din lunca Motrului. Este o specie frecventă, cultivată, ornamentală, alimentară și medicinală, ce are perioada de înflorire în luna mai. (Costache, 2011)

Fam. Cannabaceae

Canabis sativa (Cânepă)

Cânepa este o specie anuală, ce înflorește în lunile iulie-august. Planta este întâlnită sporadic în tufărișuri, margini de păduri, ogoare și este o buruiană ruderală, heliofită, heliosciadofită.

Humulus lupulus (Hamei)

Hameiul este sporadic în lunci, zăvoaie și tufărișuri și înflorește în lunile iulie-august. Este o specie eutrofă, heliofită, heliosciadofită.

Familia Urticaceae

Urtica dioica (Urzica mare)

Urzica mare (Fig.2.3.) este frecventă, uneori abundentă în locuri târlite, ruderale, rariști de pădure, zăvoaie din luncă. Este o plantă heliofită, heliosciadofită, alimentară, industrială, medicinală. Înflorește din luna iunie până în luna septembrie. (Ciocârlan, 2009)

Fig.2.3. Urtica dioica, Urzica mare (foto original)

Ordinul Juglandales

Familia Juglandaceae

Juglans regia (Nuc)

Nucul este un arbore sporadic și subspontan în tot bazinul. Specia este cultivată, alimentară, industrială, medicinală, tinctorială, eutrofă, subtermofită. Prezintă perioada de înflorire în luna mai.

Ord. Fagales

Fam. Fagaceae

Fagus sylvatica (Fag)

Fagul este un arbore sporadic în zona pădurilor de stejar, înflorește în aprilie-mai și are optimul ecologic mezotrof-eutrof. Specia este una industrială.

Castanea sativa (Castan)

Castanul este o specie oligotrofă, calcifugă, heliosciadofită, cultivată, alimentară și ornamentală. Este un arbore subspontan care are perioada de înflorire în mai-iunie.

Quercus petraea (Gorun)

Gorunul are perioada de înflorire în mai-iunie. Este răspândit în pădurile de amestec între altitudinile de peste 290-300 m. Gorunul este specie mezofită, industrială, cultivată, forestieră.

Quercus robur (Stejar)

Stejarul (Fig.2.4.) este frecvent în lunci, la altitudini de până la 150 m. Este specie eurifită, euritrofă, industrială, forestieră. Stejarul este un arbore cu perioada de înflorire în luna mai.

Quercus frainetto (Gârniță)

Gârnița este un arbore ce poate ajunge până la 30 m, înflorește în luna mai. Este frecvent întâlnit în zona pădurilor de stejar. Specia este euritrofă, xeromezofită, subtermofită-termofită, cultivată și forestieră. (Costache, 2011)

Familia Betulaceae

Alnus glutinosa (Arin negru)

Arinul negru înflorește în martie-aprilie. Este frecvent în zăvoaie, lunci, malul apelor. Specia este mezotrofă, helsciadofită, cultivată, forestieră, industrială, tanantă, tinctorială. (Ciocârlan, 2009)

Fig.2.4. Quercus robur, Stejarul (foto original)

Familia Corylaceae

Corylus avellana (Alun)

Alunul este o specie ce se găsește înflorită în peioada februarie-aprilie, frecventă în zăvoaie, margini de păduri, în constituția stratului arbustiv. Specia este eutrofă-mezotrofă, pionieră, helsciadofită, alimentară, forestieră, ornamentală.

Carpinus betulus (Carpen)

Carpenul este frecvent în pădurile de amestec sau sub formă de plantații tinere, pure, în pădurile de regenerare. Specia este mezotrofă-eutrofă, helsciadofită, cultivată, forestieră și înflorește în lunile aprilie-mai.

Subclasa Caryophyllidae

Ordinul Caryophyllales

Familia Phytolaccaceae

Phytolacca americana (Cârmâz)

Cârmâzul este frecvent sau subspontan în marginile de aniniș pe malul Motrului. Este o specie cultivată, industrială, tinctorială. Specia se găsește înflorită din iunie până ăn septembrie. (Costache, 2011)

Familia Portulacaceae

Portulaca oleracea (Grașiță)

Grașița, iarba grasă (Fig.2.5.) se găsește înflorită din iunie până în septembrie. Este o buruiană frecventă în locuri cultivate și ruderale pe soluri cu textură ușoară, nisipoase.

Fig.2.5. Portulaca oleracea, Iarba grasă (foto original)

Familia Caryophyllaceae

Arenaria serpyllifolia (Studeniță)

Studenița este o buruiană ruderală și segetală, întâlnită frecvent în ogoare, pajiști, pe nisipuri și pietriș. Este o specie oligotrofă, întâlnită în perioada mai-septembrie a anului.

Holosteum umbellatum (Cuișoriță)

Cuișorița este o specie frecvent întâlnită în ogoare, pajiști rărite, izlazuri, pe nisipuri și pietriș. Este întâlnită în perioada de înflorire, în februarie-mai.

Moenchia mantica

Este o specie anuală, sporadică în zona silvostepei, în pajiști. Are perioada de înflorire în lunile mai-iunie. (Costache, 2011)

Stellaria graminea (Rocoțea)

Rocoțeaua este frecventă în pajiști. Este o specie perenă, mezofită-mezohigrofită, toxică. Perioada de înflorire a speciei este în lunile mai-iulie. (Ciocârlan, 2009)

Stellaria media (Rocoină)

Rocoina este o specie anuală-anuală de iarnă, frecventă în locuri târlite, plantații salcâm, tăieturi de pădure, luncă, ruderale. Este întâlnită din luna martie pâna în luna octombrie.

Stellaria holostea (Iarbă moale)

Iarba moale este o plantă perenă, frecventă în păduri, tufărișuri. Specia este mezotrofă, helsciadofită și înflorește în perioada aprilie-iunie.

Gypsophila muralis (Vălul miresei)

Vălul miresei este o specie anuală, frecventă în pajiști, locuri temporar inundate, crovuri. Se găsește în perioada iunie-octombrie.

Silene vulgaris (Gușa porumbelului)

Gușa porumbelului specie pioneră ce înflorește în lunile iulie-august. Este o specie frecventă în pajiști, tufărișuri, margini și rariști de pădure, pe soluri erodate.

Lychnis coronaria (Curcubeul)

Curcubeul este o specie mezotrofă, sporadică în margini și rariști de pădure de cvercinee. Întâlnită în perioada iunie-iulie.

Familia Amaranthaceae

Amaranthus albus (Știr alb)

Știrul alb este o specie anuală, eutrofă, întâlnită în lunile iulie-septembrie. Este frecventă în locuri cultivate și ruderale.

Ordinul Polygonales

Fam. Polygonaceae

Polygonum amphybium (Sălcuță, Troscot de baltă)

Sălcuța, troscotul de baltă este o specie perenă, ce înflorește în lunile iunie-septembrie. Este sporadică în bălți lin curgătoare.

Polygonum aviculare (Troscot)

Troscotul este frecvent în locuri ruderale și este o buruiană segetală în păioase. Specia este anuală și înflorește din luna iunie până în luna octombrie. (Costache, 2011)

Fallopia convolvulus (Hrișcă urcătoare)

Hrișca urcătoare înflorește din luna iunie până în luna septembrie. Specia este o buruiană segetală în prășitoare și este frecventă în locurile ruderale și segetale.

Subclasa Rosidae

Ordinul Rosales

Familia Rosaceae

Rubus caesisus (Mur de miriște)

Murul de miriște înflorește în lunile mai-iunie, este o specie pionieră, eutrofă, buruiană ruderală și segetală, comună în zăvoaie, tufărișuri, margini de pădure, lunci, ogoare.

Fragaria viridis (Fragi de câmp)

Fragii de câmp (Fig.2.6.) se întâlnesc în pajiști în locuri însorite. Specia este perenă, mezotrofă, xeromezofită, mezotermofită. Înfloresc în lunile mai-iunie ale anului. (Costache, 2011)

Fig.2.6. Fragaria viridis, Fragi de câmp (foto original)

Potentilla anserina (Coada racului)

Este o specie perenă, mezohigrofită-higrfită, eutrofă, medicinală, întâlnită în pajiștile umede adesea ruderalizate, pe malul apelor. Înflorește din luna mai până în luna august.

Potentilla reptans (Cinci degete)

Specie perenă, pionieră, mezotrofă, mezohigrofită, este comună în pajiștile umede, adesea inundabile și ruderalizate. Este întâlnită înflorită în perioada iunie-august. (Costache, 2011)

Rosa canina (Măceș)

Măceșul este o specie xeromezofită-mezofită, pionieră, alimentară, medicinală. Arbustul este frecvent în pajiști, margini de pădure, tufărișuri și este gasit înflorit în iunie-iulie. (Ciocârlan, 2009)

Sorbus domestica (Scoruș)

Scorușul înflorește în mai-iunie, este un arbore frecvent întâlnit în rariști și tăieturi de păduri. Specia este mezoxerofită, subtermofită, subspontană, uneori cultivată forestier , industrială., tanantă.

Pyrus communis (Păr)

Părul cultivat este un arbore, ce inflorește în lunile aprilie-mai. Este o specie cultivată, fructiferă.

Pyrus pyraster (Păr pădureț)

Părul pădureț este un arbore, ce înflorește în perioada aprilie-mai. Este o specie eutrofă, mezotrofă, frecvent întâlnită în păduri și margini de pădure, tufărișuri.

Malus sylvestris (Măr pădureț)

Mărul pădureț este un arbore comun în păduri, rariști și margini de pădure, tufărișuri. Specia este eutrofă, mezotrofă, mezofită, rar cultivată ca portaltoi și este înflorită în perioada aprilie-mai.

Prunus spinosa (Porumbar)

Arbustul, numit porumbar, înflorește în aprilie- mai și este o specie mezotrofă întâlnită în tufărișuri și margini de pădure.

Ordinul Fabales

Familia Caesalpiniaceae

Gleditsia triacanthos (Glădiță)

Glădița sau plătica este un arbore cu spini simpli sau ramificați. Este o specie cultivată, ornamentală, forestieră și folosită pentru garduri vii.

Familia Fabaceae

Genista sagitalis (Grozamă)

Grozama este un subarbust, ce înflorește în perioada mai-iulie. Specia este sporadică, pe culmea dealurilor în rariști de păduri, pe regosoluri, erodisoluri. (Costache, 2011)

Chamaecytisus albus (Drob)

Drobul este un arbust cu o înălțime de 30-80 cm, înflorește în iunie-august și trăiește în pajiști, tufărișuri, margini de pădure. Este o specie oligotrofă, xeromezofită, subtermofită.

Chamaecytisus hirsutus

Este un arbust cu o înălțime de 30-60 cm, înflorește în aprilie-iunie. Specia este sporadică în pajiști, tufărișuri și locuri însorite.

Ononis spinosa (Osul iepurelui)

Osul iepurelui este un subarbust comun, 30-80 cm, întâlnit în pajiști, tufărișuri, locuri nisipoase, ruderale. Este o specie oligotrofă și înflorește în lunile iunie-iulie.

Medicago falcata (Culbeceasă)

Culbeceasa, lucerna galbenă înflorește în lunile mai-septembrie, este frecventă în pajiști, margini de pădure, tufarișuri. Specia este oligotrofă-mezotrofă, heliofită și specie indicatoare de soluri slab aprovizionate. (Costache, 2011)

Medicago lupulina (Trifoi mărunt)

Trifoiul mărunt este specie anuală-perenă, înflorește în lunile mai-septembrie. Plantă comună, ce trăiește în pajiști, tufărișuri, zăvoaie. Trifoiul este specie oligotrofă-mezotrofă, pionieră și indicatoare de soluri slab aprovizionate.

Melilotus albus (Sulfină albă)

Sulfina albă este specie eutrofă, frecventă în pajiști neîncheiate, tufărișuri, rariști de pădure, zăvoaie, lungul apelor, nisipuri, pietrișuri. Plantă bisanuală, înflorește în iunie-septembrie și este indicatoare de soluri slab aprovizionate.

Trifolium arvense (Papanași)

Papanașii (Fig.2.7.) înfloresc în perioada mai-iulie. Specia este comună și întâlnită în pajiști pe soluri nisipoase, miriști, ogoare, coaste pietroase. Planta este pionieră, oligotrofă, calcifugă, meliferă și indicatoare de soluri foarte slab aprovizionate. (Ciocârlan, 2009)

Trifolium pratense (Trifoiul roșu)

Trifoiul roșu înflorește în mai-septembrie și este frecvent în pajiști, rariști de pădure. Specia este mezotrofă-eutrofă, meliferă, cultivată, furajeră și indicatoare de soluri slab- mijlociu aprovizionate. (Costache, 2011)

Fig.2.7. Trifolium arvense, Papanași (foto original)

Lotus corniculatus (Ghizdei)

Ghizdeiul este frecvent în pajiști, tufărișuri, stâncării înierbate, terenuri agricole. Specia este mezotrofă, eurifită, preferă roci calcaroase și înflorește în perioada mai-septembrie

Amorpha fruticosa (Salcâm pitic)

Salcâmul pitic este un arbust ce înflorește în lunile mai-iulie. Este o specie subspontană în zăvoaie, cultivată, ornamentală, folosită pentru garduri vii și perdele de protecție.

Robinia pseudoacacia (Salcâm)

Salcâmul (Fig.2.8.) este un arbore frecvent cultivat, forestier, ornamental, melifer, antierozional, și fixator, subspontan naturalizat, industrial, tinctorial, tanant. Înflorește din luna mai până în iunie.

Coronilla varia (Coroniște)

Coroniștea este o specie frecventă, în pajiști, tufărișuri, margini de pădure, locuri erodate, însorite. Planta este oligotrofă – mezotrofă, heliofită-helsciadofită, preferă rocile calcaroase. (Costache, 2011)

Fig.2.8. Robinia pseudoacacia, Salcâmul (foto original)

Vicia anigustifolia (Măzăriche cu frunze înguste)

Măzăriche cu frunze înguste este o specie anuală, înflorește în mai-iunie. Este sporadică și întâlnită în pajiști, locuri ruderale.

Vicia cracca (Măzărichea)

Măzărichea este o specie euritrofă, heliofită-helsciadofită și trăiește în pajiști, tufărișuri, margini de pădure, zăvoaie, ogoare, locuri ruderale. Înflorește din luna iunie până în luna august a anului.

Vicia sepium (Măzăroi sălbatic)

Măzăroiul sălbatic înflorește din luna mai până în iunie și este frecvent în tufărișuri, pajiști, margini de pădure. Este o specie eutrofă-mezotrofă, heliofită-helsciadofită.

Lathyrus hirsutus (Piedica vântului)

Piedica vântului este frecventă în pajiști ruderale, ogoare, pârloage, tăieturi de pădure, locuri ruderale. Specia este mezotrofă, indicatoare de soluri slab aprovizionate și înflorește în lunile iunie-iulie. (Ciocârlan, 2009)

Lathyrus niger (Orăștică)

Orăștica este frecventă în păduri, tufărișuri și este o specie oligotrofă, helsciadofită.

Lathyrus pratensis (Lintea pratului)

Lintea pratului înflorește în lunile iunie-iulie și este frecventă în pajiști, tufărișuri, zăvoaie. Specia este mezotrofă, heliofită-helsciadofită, preferă rocile calcaroase și este indicatoare de soluri mijlociu aprovizionate.

Ordinul Myrtales

Familia Lythraceae

Lythrum salicaria (Răchitan)

Răchitanul înflorește din luna iunie până în septembrie și este o specie mezotrofă, frecventă în depresiuni, pajiști înmlăștinite, zăvoaie, malul apelor.

Familia Onagraceae

Epilobium hirsutum (Pufuliță)

Pufulița este o specie eutrofă, heliofită-helsciadofită, preferă rocile calcaroase și este frecventă în pajiști înmlăștinite, tufărișuri, zăvoaie, malul apelor.

Epilobium palustre

Specia este eutrofă, heliofită-helsciadofită, calcifugă și sporadică în pajiști înmlăștinite, zăvoaie. Înflorește în perioada iunie-august.

Ordinul Cornales

Familia Cornaceae

Cornus mas (Corn)

Cornul este un arbust-arbore, înflorește în luna martie și este o specie eutrofă, helsciadofită, preferă rocile calcaroase, alimentară, ornamentală. Cornul este frecvent în păduri, tufărișuri.

Cornus sanguine (Sânger)

Sânger este un arbust ce se întâlnește frecvent la margini de pădure, zăvoaie, tufărișuri. Este o specie mezofită-mezohigrofită, mezotrofă și înflorește în mai-iunie. (Costache, 2011)

Ordinul Celastrales

Familia Celastraceae

Euonymus europaea (Salbă moale)

Salba moale este un arbust sau arbore și înflorește în lunile mai-iunie. Este o specie mezotrofă și întâlnită frecvent în păduri, tufărișuri și zăvoaie. (Ciocârlan, 2009)

Ordinul Euphorbiales

Familia Euphorbiaceae

Euphorbia amygdaloides (Laptele câinelui)

Laptele câinelui înflorește din aprilie până în iunie și este o specie mezotrofă, helsciadofită-sciadofită, indicatoare de soluri slab și mijlociu aprovizionate. Specia este întâlnită frecvent în tufărișuri, rariști și margini de pădure.

Euphorbia ciparissias (Fig.2.9.)

Este o specie comună în pajiști ruderale, locuri ruderale, margini și rariști de pădure, tufărișuri, plantații salcâm. Planta este oligotrofă, pionieră, heliofită și toxică.

Fig.2.9. Euphorbia ciparissias, Laptele câinelui (foto original)

Mercurialis perennis (Brei)

Breii sunt o specie comună, întâlniți în tufărișuri și păduri. Specia este eutrofă, toxică și indicatoare de soluri mijlociu-bine aprovizionate. (Costache, 2011)

Ordinul Rhamnales

Familia Rhamnaceae

Rhamnus cathartica (Spinul cerbului)

Spinul cerbului este un arbust-arbore de 4-6 m, înflorește în mai-iulie și este frecvent întâlnit margini de pădure și tufărișuri. Specia este oligotrofă-mezotrofă, xeromezofită-mezofită și medicinală.

Ordinul Apiales

Familia Apiaceae

Eryngium campestre (Scaiul dracului)

Scaiul dracului înflorește în iulie-august, este o specie oligotrofă și întâlnită frecvent în pajiști, locuri ruderale.

Torilis japonica (Hațmațuchiul măgarului)

Hațmațuchiul măgarului este o specie anuală, înflorește din iunie până în august și este o specie comună în locurile ruderale și cultivate, tufărișuri și plantații de salcâm. Planta este xeromezofită, subtermofită și indicatoare de soluri mijlociu aprovizionate.

Daucus carota (Rușinea fetei)

Rușinea fetei este o specie anuală de iarnă, întâlnită în pajiști, tufărișuri și locuri ruderale. Specia este eurifită fi indicatoare de soluri slab și mijlociu aprovizionate.

Conium maculatum (Cucută)

Cucuta este o specie de iarna, bisanuală, xeromezofită-mezohigrofită, toxică și indicatoare de soluri bine și foarte bine aprovizionate. Înflorește în perioada iunie-iulie și este comună în locurile ruderale. (Ciocârlan, 2009)

Aegopodium podagraria (Piciorul caprei)

Piciorul caprei înflorește în mai-iunie și se întâlnește frecvent în locuri umede, tufărișuri, rariști și margini de pădure., zăvoaie. Specia este eutrofă, helsciadofită-sciadofită și indicatoare de soluri bine aprovizionate.

Pimpinella saxifrage (Petrinjei de câmp)

Petrinjeiul de câmp se găsește înflorit din iulie până în septembrie, este o specie oligotrofă și frecvent întâlnită în tufărișuri, pajiști, rariști și margini de pădure.

Seseli osseum

Specia este sporadică, se întâlnește în pajiști, pe substrat pietros sau nisipos. Este oligotrofă și preferă rocile calcaroase. Perioada de înflorire este din iulie până în septembrie. (Costache, 2011)

Oenanthe aquatica (Mărăraș)

Mărărașul este o specie eutrofă, toxică și înflorește în iunie-august. Trăiește în mlaștini, ape stagnante sau lin curgătoare.

Angelica sylvestris

Specie bisanuală-perenă monocarpică, mezohigrofită-higrofită și frecventă în pajiști înmlăștinite, zăvoaie, tufărișuri, pe malul apelor.

Peucedanum cervaria (Somnoroasă)

Somnoroasa înflorește în perioada iulie-august, este frecvent în tufărișuri și margini de pădure. Specia este oligotrofă-mezotrofă, heliofită-helsciadofită și preferă rocile calcaroase.

Peucedanum oreoselium (Chimionul porcului)

Chimionul porcului este frecvent în pajiști, tufărișuri, margini de pădure. Specia este mezotrofă, heliofită-helsciadofită și preferă rocile calcaroase. Înflorește în perioada iulie-august. (Costache, 2011)

Subclasa Dilleniideae

Ordinul Theales

Familia Hypericaceae

Hypericum perforatum (Sunătoare)

Sunătoarea se găsește înflorită din iunie până în septembrie si este o specie oligotrofă, medicinală și meliferă. Este întâlnită frecvent în pajiști, tufărișuri, rariști de pădure.

Ordinul Malvales

Familia Tiliaceae

Tilia cordata (Tei pucios)

Teiul pucios este un arbore (20 m înălțime), înflorește în iunie-iulie și este sporadic în păduri. Este o specie eutrofă, xeromezofită-mezofită, meliferă, medicinală, cultivată, ornamentală și forestieră.

Tilia tomentosa (Tei argintiu)

Teiul argintiu este un arbore (30 m înălțime), are perioada de înflorire doar în luna iunie și este frecvent întâlnit în păduri. Specia este eutrofă, mezofită, subtermofită, meliferă, medicinală, industrială, cultivată, ornamentală și forestieră. (Ciocârlan, 2009)

Familia Malvaceae

Malva sylvestris (Nalbă)

Nalba este o specie bisanuală-perenă, se găsește înflorită din iunie până în septembrie și este frecventă în locuri ruderale, rariști și margine de pădure. Planta este o specie eutrofă, nitrofită, tinctorială, medicinală.

Althaea officinalis (Nalbă mare)

Nalba mare este o specie perenă, frecventă în locuri umede, uneori sărăturate, zăvoaie, lunci, malul apelor. Planta este mezohigrofită-higrofită și medicinală.

Ordinul Violales

Familia Violaceae

Viola odorata (Toporași)

Toporașii sunt o specie perenă, se găsesc înfloriți în martie-aprilie în păduri și margini de pădure, tufărișuri, zăvoaie. Specia este eutrofă, mezofită și subtermofită.

Viola tricolor (Trei frați pătați)

Specie anuală-bisanuală, trei frați pătați (Fig.2.10.) se întâlnesc în pajiști, locuri cultivate și ruderale. Specia este eutrofă-mezotrofă, euriacidofilă și medicinală. (Costache, 2011)

Fig.2.10. Viola tricolor , Trei frați pătați (foto original)

Ordinul Capparales (Cruciferales)

Familia Brassicaceae (Crucíferae)

Alliaria petiolata (Usturoiță)

Usturoița înflorește din aprilie și până în iunie, este frecventă în păduri aerisite, margini de pădure, tufărișuri.

Rorippa amphibia (Gălbinea)

Gălbineaua este o specie eutrofă, frecventă în locuri umede, mlaștini, stufărișuri, ape stătătoare. Înflorește din mai până în iunie.

Peltaria alliacea

Specia este local abundentă în păduri cu soluri eu-mezobazice, rendzine. Planta este eutrofă și preferă rocile calcaroase. Înflorește din mai până în iulie.

Alyssum alyssoides (Ciucușoară)

Ciucușoara sau albiță înflorește din aprilie până în iulie, este sporadică și întâlnită în pajiști, habitate deschise, locuri ruderale, nisipoase. Specia este oligotrofă și preferă rocile calcaroase.

Cardaria draba (Urda vacii)

Urda vacii se găsește înflorită din mai până în iunie și este o specie eutrofă, comună în locuri cultivate și ruderale. (Ciocârlan, 2009)

Familia Resedaceae

Reseda lutea (Rechie)

Rechia este o specie anuală de iarnă, mezotrofă, înflorește din mai și până în septembrie și este comună în pajiști ruderale, terenuri erodate.

Ordinul Salicales

Familia Salicaceae

Salix alba (Salcia)

Salcia este frecventă în zăvoaie, păduri de șleau din toată lunca Motrului, luncile afluenților, izvoarelor de pantă, locuri înmlăștinite. Specia este eutrofă-mezotrofă.

Salix triandra

Specia este eutrofă-mezotrofă și sporadică, întâlnită pe malurile apelor și zăvoaielor.

Salix fragilis

Specie mezotrofă-eutrofă, răchita, este frecventă în zăvoaie, păduri de șleau din toată lunca Motrului, luncile afluenților, izvoarelor de pantă și locuri înmlăștinite. (Costache, 2011)

Salix cinerea (Zălog)

Zălogul înflorește din martie până în aprilie și este o specie comună în lunci, zăvoaie, canale și locuri înmlăștinite.

Populus alba (Plop alb)

Plopul alb este un arbore ce înflorește în martie-aprilie și este frecvent în zăvoaie de arin negru și sălcii, păduri de șleau din toată lunca Motrului. Specia este eutrofă, industrială, cultivată și subspontană.

Populus nigra (Plop negru)

Plopul negru este frecvent în zăvoaie, păduri de șleau din toată lunca Motrului. Specia este eutrofă, industrială, cultivată și subspontană.

Populus tremula (Plop tremurător)

Plopul tremurător este o specie comună în păduri, tufărișuri, margini și tăieturi de păduri din zona colinară, în lungul văilor și ogașelor. Specia este euritrofă, industrială în toate localitățile dintre Negoiești-Strehaia și sporadică între Strehaia și Gura Motrului. (Costache, 2011)

Ordinul Primulales

Familia Primulaceae

Primula vulgaris (Griciorei)

Gricioreii sunt o specie care înflorește din martie-aprilie și sporadică în pajiști, tufărișuri, margini și rariști de pădure. (Ciocârlan, 2009)

Hottonia palustris

Specia este perenă, hidrofilă, în ape eutrofe, cu nivel fluctuant în decursul anului, în diferite faze de colmatare, din marginea păduri Arginești-Gura Motrului. Înflorește în perioada mai-iulie.

Lysimachia nummularia (Gălbăjoară)

Gălbăjoara înflorește în perioada mai-iunie și este frecventă în pajiști umede, șanțuri. Specia este mezotrofă, heliofită-helsciadofită.

Anagalis arvensis (Scânteuță)

Scânteuța este o specie anuală-anuală de iarnă, înflorește în perioada iunie-septembrie și este comună în locurile cultivate și ruderale. Planta este specie mezotrofă și buruiană segetală. (Costache, 2011)

Subclasa Asteridae

Ordinul Oleales

Familia Oleaceae

Fraxinus angustifolia (Frasin)

Frasinul este un arbore (25 metri înălțime) frecvent în pădurile de șleau din lunca Motrului, zăvoaiele din lungul ogașelor, izvoarelor de pantă. Specia este eutrofă, industrială, tanantă, tinctorială, medicinală, cultivată, forestieră și ornamentală.

Fraxinus excelsior

Este un arbore (40 metri înălțime) frecvent în pădurile de șleau din lunca Motrului, zăvoaiele din lungul ogașelor, izvoarelor de pantă. Specia este eutrofă, industrială, tanantă, tinctorială, medicinală, cultivată, forestieră și ornamentală.

Ligustrum vulgare (Lemn câinesc)

Lemnul câinesc este un arbust (1-5 metri), înflorește din iunie până în iulie și este frecvent în păduri, tufărișuri. Specia este xeromezofită-mezofită, industrială, tinctorială, cultivată pentru garduri vii.

Familia Convolvulaceae

Calystegia sepium (Cupa vacii)

Cupa vacii se găsește înflorită din iunie până în septembrie și este frecventă în locuri umede, mlaștini și zăvoaie. Specia este eutrofă, mezohigrofită-higrofită. (Ciocârlan, 2009)

Convolvulus arvensis (Volbură)

Volbura (Fig.2.11.) este specie perenă, înflorită din mai până în septembrie și frecventă în locuri cultivate și ruderale. Specia este, de asemenea, mezofită, mezotermofită, eutrofă-mezotrofă.

Ordinul Boraginales

Familia Boraginaceae

Lithospermum purpulocaeruleum (Mărgelușe)

Mărgelușele înfloresc în perioada mai-iunie și sunt frecvente în tufărișuri, margini de pădure. Specia este eutrofă și helsciadofită.

Symphytum officinale (Tătăneasă)

Tătăneasa înflorește din mai până în august și este frecvent în pajiști umede, locuri înmlăștinite, în lungul apelor. Specia este eutrofă și medicinală. (Costache, 2011)

Fig.2.11. Convolvulus arvensis, Volbură (foto original)

Ordinul Lamiales

Famila Lamiaceae

Ajuga reptans (Vinețică)

Vinețica este frecventă în pajiști, tufărișuri, margini și rariști de pădure. Specia este mezotrofă.

Glechoma hederacea (Rotungioară)

Rotungioara este o specie eutrofă, helsciadofită, comună în tufărișuri și margini de pădure. (Costache, 2011)

Prunella vulgaris (Busuiocul sălbatic)

Busuiocul sălbatic este o specie mezotrofă-eutrofă și frecventă în pajiști, tufărișuri, margini și rariști de pădure.

Origanum vulgare (Șovârv)

Șovârvul este o specie oligotrofă-mezotrofă, heliofită-helsciadofită, medicinală, aromatică și preferă rocile calcaroase. Este frecvent în tufărișuri și margini de pădure.

Mentha aquatica (Izma broaștei)

Specia, izma broaștei, este mezotrofă-eutrofă, heliofită-helsciadofită și frecventă în pajiști înmlăștinite, zăvoaie. (Ciocârlan, 2009)

Ordinul Scrophulariales (Solanales)

Familia Scrophulariaceae

Verbascum blattaria (Lumânărică)

Lumânărica, specie bisanuală și oligotrofă-mezotrofă, este frecventă în pajiști, tufărișuri și locuri ruderale. Înflorește din luna mai până în iulie.

Linaria genistifolia (Linariță)

Linarița, specie perenă, xeromezofită, subtermofită, înflorită din iulie până în august, este întâlnită în pajiști, tufărișuri, locuri pietroase, însorite.

Veronica chamaedris (Stejărel)

Stejărelul este specie perenă, înflorită din aprilie până în iunie și este comună în pajiști, tufărișuri, margini de pădure. Planta este xeromezofită-mezofită.

Familia Solanaceae

Physalis alkekengi (Păpălău)

Păpălăul este o specie perenă, frecventă în rariști de pădure, tufărișuri, plantații de salcâm. Specie mezofită, helsciadofită, înflorește în perioada iunie-august.

Datura stramonium (Ciumăfaie)

Ciumăfaia este plantă anuală, cu perioada de înflorire iunie-septembrie și frecventă în locuri ruderale și cultivate. Specia este xeromezofită-mezofită, indicatoare de soluri bine aprovizionate și toxică.

Ordinul Dipsacales

Familia Caprifoliaceae

Sambucus nigra (Soc)

Socul este un arbust înflorit în mai-iulie și este frecvent în margini de pădure, tufărișuri și zăvoaie. Specia este eutrofă, medicinală.

Familia Dipsacaceae

Scabiosa ochroleuca (Sipică)

Sipica înflorește în iunie-august și este frecventă în pajiști neîncheiate, locuri ruderale. Specia este oligotrofă și preferă rocile calcaroase. (Costache, 2011)

Ordinul Asterales (Compositales)

Familia Asteraceae (Compositae)

Subfamilia Asteroideae

Ambrosia artemisiifolia (Ambrozie) (Fig.2.12.)

Sporadică, uneori local abundentă, în lungul căilor ferate, a drumurilor și în culturi, ambrozia este specie anuală și o buruiană de carantină. (Ciocârlan, 2009)

Fig.2.12. Ambrosia artemisiifolia, Ambrozie (foto original)

Xanthyum italicum (Cornaci)

Cornacii înfloresc din iulie până în septembrie și sunt sporadici în locurile cultivate și ruderale. Specia este eutrofă, nitrofilă.

Bidens tripartite (Dentiță)

Dentița, specie anuală, eutrofă, este frecventă în lungul apelor, zăvoaielor umede de pe văile dealurilor, locuri înmlăștinite. (Costache, 2011)

Galinsoga parviflora (Busuiocul de câmp)

Busuiocul de câmp, specie anuală, eutrofă, este o buruiană în prășitoare care înflorește din iunie până în octombrie. Este întâlnită frecvent în locuri cultivate și ruderale, lungul apelor.

Anthemis ruthenica

Frecventă în locuri ruderale și cultivate, nisipoase, nisipoase-pietroase. Specia este oligotrofă, indicatoare de soluri foarte slab-slab aprovizionate.

Achillea millefolium (Coada șoricelului)

Coada șoricelului (Fig.2.13.) este înflorită în iunie-august și este frecventă în pajiști, tufărișuri, margini și rariști de pădure. (Ciocârlan, 2009)

Fig.2.13. Achillea millefolium, Coada șoricelului (foto original)

Matricaria discoidea

Specie anuală, înflorită din mai până în august și sporadică în locuri ruderale, margini de drumuri, pe lângă liniile de tren. Specia este mezofită și indicatoare de soluri bine aprovizionate.

Leuchantemum vulgare (Margarete)

Margaretele înfloresc din mai până în octombrie și sunt frecvente în pajiști, tufărișuri, și margini de pădure.

Tanacetum corymbosum (Năprasnic)

Năprasnicul este frecvent la margini de păduri, tufărișuri și zăvoaie. Specia este mezotrofă și preferă rocile calcaroase.

Artemisia vulgaris (Pelinarița)

Pelinarița înflorește din aprilie până în septembrie și este frecventă în zăvoaie, tufărișuri și locuri ruderale. Specia este eutrofă, indicatoare de soluri mijlociu-bine aprovizionate.

Tussilago farfara (Podbal)

Podbalul, specie perenă, ce înflorește timp de trei luni pe an (martie-mai), este frecventă pe soluri erodate, șanțuri și malul apelor. Specia este eutrofă-mezotrofă, pionieră. (Costache, 2011)

Arctium lappa (Brusture)

Brusturele este specie bisanuală, înflorită în iulie-august și comună în locurile ruderale. Specia este xeromezofită-mezohigrofită, indicatoare de soluri foarte bine aprovizionate.

Echinops sphaerocephalus (Măciuca ciobanului)

Măciuca ciobanului sau rostogolul este specie perenă, frecventă în tufărișuri, margini de pădure. Specia este xeromezofită-mezofită.

Cirsium arvense (Pălămidă)

Pălămida este specie perenă, frecventă în locuri culivate și ruderale, rariști de pădure, pajiști ruderalizate. Specia este xeromezofită-mezohigrofită., indicatoare de soluri mijlociu-bine aprovizionate.

Centaurea cyanus (Albăstriță)

Albăstrița este specie anuală, anuală de iarnă, frecventă în locurile cultivate și ruderale. Specia este eutrofă, indicatoare de soluri mijlociu-bine aprovizionate.

Centaurea stoebe

Specie bisanuală și oligotrofă, întâlnită frecvent în pajiști aride, tufărișuri, locuri stâncoase.

Subfamilia Cichorioideae

Cichorium intybus (Cicoarea sălbatică)

Cicoarea sălbatică, înflorită din iulie până în septembrie, este întâlnită frecvent în pajiști, locuri cultivate și ruderale. Specia este eutrofă, eurifită și indicatoare de soluri mijlociu aprovizionate. (Ciocârlan, 2009)

Lapsana communis (Zgrăbunțică)

Zgrăbunțica sau salata câinelui este specie anuală-perenă, înflorește în iunie-august șe este comună în locuri umbroase, păduri, tufărișuri, zăvoaie și locuri ruderale.

Taraxacum officinale (Păpădie)

Păpădia, (Fig.2.14.) specie eutrofă și indicatoare de soluri slab-mijlociu aprovizionate, este comună în locuri cultivate și ruderale, pajiști, izlazuri, margini și rariști de pădure, zăvoaie.

Sonchus arvensis (Susai)

Susaiul este o specie perenă, eutrofă, frecventă în locuri cultivate și ruderale. (Costache, 2011)

Fig.2.14. Taraxacum officinale, Păpădia (foto original)

Clasa Liliopsida

Subclasa Alismatidae

Ordinul Alismatales

Familia Alismataceae

Alisma lanceolatum (Limbariță)

Limbarița este specie perenă, înflorită în iunie-septembrie și sporadică în mlaștini, pe malul apelor și lacurilor..

Alisma plantago-aquatica

Specie perenă, frecventă în mlaștini, pe malul lacurilor și a apelor, bălți. Înflorită în perioada în perioada iunie-august. (Ciocârlan, 2009)

Familia Butomaceae

Butomus umbellatus (Crin de baltă)

Crinul de baltă este specie perenă, prezină un rizom gros, frunze trimuchiate la bază și sulcate mai sus și flori roșietice. Înflorește din iunie-august și este frecventă în ape stagnante sau lin curgătoare, orezarii, stufărișuri. (Costache, 2011)

Ordinul Najadales

Familia Potamogetonaceae

Potamogeton natans (Broscăriță)

Broscărița este o specie perenă și sporadică în lacuri adânci, alimentate de izvoare, cu curenți slabi. De asemenea, specia este mezotrofă-eutrofă.

Subclasa Liliidae

Ordinul Dioscoreales

Familia Dioscoreaceae

Tamus communis (Viță neagră)

Fluierătoarea, vița neagră sau untul pământului este o specie ce se găsește înflorită în mai-iunie, eutrofă și este frecvent întâlnită în păduri și tufărișuri.

Ordinul Liliales

Familia Liliaceae

Colchicum autumnale (Brândușă de toamnă)

Brândușa de toamnă, specie perenă, înflorește din septembrie până în octombrie și fructifică în luna mai. Este întâlnită frecvent în pajiști, tufărișuri din margini și rariști de pădure și zăvoaie. Specia este eutrofă, medicinală, toxică.

Convalaria majalis (Mărgăritare)

Lăcrămioarele sau mărgăritarele sunt sporadice în tufărișuri, păduri din lunca Motrului. Specia este mezotrofă, helsciadofită, medicinală, toxică, cultivată, ornamentală și se găsește înflorită din mai până în iunie. (Costache, 2011)

Ordinul Juncales

Familia Juncaceae

Juncus effusus (Rugină)

Rugina, înflorește din iunie până în august și este frecvent în pajiști înmlăștinite, șanțuri, malul apelor. Specia este oligotrofă-mezotrofă. (Ciocârlan, 2009)

Luzula luzuloides (Mălaiul cucului)

Mălaiul cucului este sporadică, local abundentă în păduri de fag și gorun, pajiști din margini și rariști păduri. Specia este oligotrofă, heliofită-helsciadofită, calcifugă.

Ordinul Cyperales

Familia Cyperaceae

Scirpus sylvaticus (Pipirig)

Pipirigul este frecvent în locuri înmlăștinite, umbroase, din margini de păduri, zăvoaie, din lungul ogașelor, izvoarelor de pantă, lunci. Specia este eutrofă și înflorește în iunie-iulie. (Costache, 2011)

Eleocharis palustris (Pipiriguț)

Pipiriguțul înflorește din iunie până în august și este comun în locuri înmlăștinite, stufărișuri, șanțuri și marginea apelor. Specia este eutrofă-mezotrofăc și pionieră.

Cyperus flavescens (Căprișor)

Căprișorul este frecvent în locuri umede, malul apelor. Specia este eutrofă, pionieră și se găsește înflorită în iulie-octombrie.

Carex riparia (Rogoz)

Rogozul este frecvent în locuri înmlăștinite, pe lângă ape, specia este perenă, mezotrofă-eutritrofă.

Ordinul Poales (Graminales)

Familia Poaceae (Gramineae)

Festuca heterophyla (Păiuș)

Păiușul este specie oligotrofă-mezotrofă, frecventă în rariști și margini de pădure. Înflorește în perioada iunie-septembrie.

Festuca rubra (Păiuș roșu)

Păiușul roșu înflorește din mai până în iunie și este sporadic în pajiști, tufărișuri, rariști de pădure. Specia este oligotrofă-eutrofă.

Festuca pratensis (Păiuș de livadă)

Păiușul de livadă se găsește înflorit din mai până în iulie, este frecvent în pajiști din rariști și tăieturi de pădure și zăvoaie.

Lolium perenne (Iarba de gazon)

Iarba de gazon este comună în pajiști, izlazuri, locuri ruderale. Specia este eutrofă, indicatoare de soluri mijlociu-bine aprovizionate, cultivată, furajeră și folosită ca iarbă de gazon.

Poa annua (Hirușor)

Hirușorul este o specie anuală-perenă, înflorită din ianuarie până în decembrie și frecventă în locuri cultivate și ruderale, pajiști umede. Specia este eutrofă și indicatoare de soluri bine-foate bine aprovizionate.

Cynosurus cristatus (Pieptănariță)

Pieptănarița este specie perenă, înflorită în iunie-iulie, frecventă în pajiști. Este mezofită, slab-moderat acidofilă și indicatoare de soluri slab aprovizionate. (Costache, 2011)

Apera spica-venti (Iarba vântului)

Iarba vântului este sporadică (local frecv.) în terenuri pârlogite, margini de drumuri, culturi grâu, pe soluri aluviale, nisipoase, din toată lunca Motrului. Specia este eutrofă-mezotrofă, calcifugă.

Bromus sterilis (Obsigă)

Obsiga este specie anuală, frecventă în plantații de salcâm, locuri ruderale, nisipoase. Este specie eutrofă, indicatoare de soluri mijlociu-bine aprovizionate.

Brachipodium pinatum

Sporadică (populații mici) în pajiști, tufărișuri, margini de pădure în colianar, mai frecventă între Negoiești și Strehaia. Specia este oligotrofă, heliofită-helsciadofită și preferă rocile calcaroase.

Hordeum murinum (Orzul șoarecilor)

Orzul șoarecilor se găsește înflorit din iunie până în septembrie. Este frecvent în locuri ruderale și marginile căilor de comunicații. Specia este eutrofă-mezotrofă și indicatoare de soluri mijlociu-bine aprovizionate.

Anthoxanthum odoratum (Vițelar)

Vițelarul este specie oligotrofă, frecventă în pajiști, tufărișuri, rariști și margini de pădure din tot bazinul.

Agrostis capilaris (Păiușină)

Păiușina, înflorită în iunie-iulie, este întâlnită frecvent în pajiști, tufărișuri, margini și rariști de păduri colinare (formează pajiști dominante între Negoiești și Strehaia, iar între Strehaia și Gura Motrului este sporadică pe expoziții nordice).

Phragmites australis (Trestie)

Trestia este întâlnită frecvent în terenuri înmlăștinie, ape stagnante puțin adânci, malul apelor, culturi pe cernoziomuri freatic-umede. Specia este eutrofă-mezotrofă.

Echinochloa crus-gali (Mohor)

Mohorul este întâlnit frecvent pe soluri aluviale. Specia este eutrofă, indicatoare de soluri mijlociu-bine aprovisionate.

Chrysopogon gryllus (Sadină)

Sadina înflorește în iunie-iulie și este sporadică în pajiști și margini de pădure. Specia este oligotrofă. (Costache, 2011)

Subclasa Arecidae

Ordinul Typhales

Familia Sparganiaceae

Sparganium erectum (Buzdugan)

Buzduganul este înflorit în perioada iunie-august și întâlnit frecvent în marginea apelor stagnante sau lin curgătoare. Specia este eutrofă-mezotrofă, pionieră, indicatoare de soluri slab-mijlociu aprovizionate. (Ciocârlan, 2009)

Fam. Typhaceae

Typha angustifolia (Papură)

Papura (Fig.2.15.) înflorește în iulie-august și este frecventă în ape stagnante sau lin curgătoare, bălți, stufărișuri. Specia este eutrofă-mezotrofă și indicatoare de soluri mijlociu-bine aprovizionate.

Fig.2.15. Typha angustifolia, Papură (foto original)

Ordinul Arales

Familia Lemnaceae

Lemna gibba

Înflorește în mai-iunie și este sporadică în bălți eutrofizate din lunca Motrului. Specia este indicatoare de soluri mijlociu aprovizionate. (Costache, 2011)

Lemna minor (Lintiță)

Lintița este specia perenă, euritrofă, înflorește în mai-iunie și este întâlnită frecvent în ape stagnante. (Costache, 2011)

CAPITOLUL III

FAUNA

Fauna este definită ca totalitatea viețuitoarelor din regnul animal care trăiesc într-o anumită regiune sau areal geografic. Denumirea provine de la Fauna, zeița romană a pământului și fertilității, zeul roman Faunus și spiritele legate de păduri numite Fauni. Termenul a fost folosit pentru prima oară de Carl Linnaeus din Suedia în titlul lucrării sale din 1745, Fauna Suecica. https://en.wikipedia.org/wiki/Fauna

Suprafața întinsă a bazinului hidrografic al râului Motru , precum și relieful acestuia, au determinat o diversitate faunistică bogată, reprezentată de nevertebrate, amfibieni, reptile, pești, păsări și mamifere.

III.1 NEVERTEBRATE

Clasa Insecta

Ordinul Lepidoptere

Familia Arctiidae

Euplagia quadripunctaria (Fluturele vărgat)

Se poate observa pe dealuri cu substrat calcaros, terase montane însorite, văi umede, ravene stâncoase, cu plante înflorite toată vara. Acesta poate fi văzut zburând din iulie până în august.

Ordinul Coleoptera

Familia Lucanidae

Lucanus cervus (Rădașcă) (Fig.3.1.)

Se găsește pe trunchiuri și ramuri de stejar, și este activă după-amiaza. Larvele se dezvoltă în scorburi de butuci din lemn de stejar. Dezvoltarea lor are loc pe parcursul a 4-5 ani.

Speciile tinere își fac apariția toamna, dar nu părăsesc camera larvară decât în primăvara următoare. Rădașca se află într-o stare de conservare favorabilă în bioregiunea panonică și necorespunzătoare în cea continentală și alpină. În România, aceasta trăiește în pădurile de stejar de la șes. (Mănoiu și Brînzan, 2013)

Fig.3.1. Lucanus cervus, Rădașca (foto original)

Familia Cerambycidae

Cerambyx cerdo (Croitorul mare al stejarului)

Este o specie care suportă variații foarte limitate ale temperaturii mediului și se hrănește cu lemn, preferând pădurile bătrâne de foioase. Se găsește în lemnul stejarului, castanului, fagului, nucului, ulmului, frasinului.

Morimus funereus (Croitorul cenușiu)

Este o specie de gândac a cărei caracteristică este punctuația pronunțată din zona capului, mai deasă pe frunte. Trăiește în pădurile de stejar și fag și se dezvoltă în lemn de fag sau stejar, dar și pe alte specii de copaci. Larvele croitorului cenușiu se dezvoltă sub scoarța copacilor putreziți, iar apoi în lemnul acestora.

Clasa Bivalvia

Ordinul Unionoida

Familia Unionidae

Unio crassus

Se găsește în ape curgătoare pe tronsoanele colinare și de podiș, coloritul este cafeniu-verzui, iar forma cochiliei este ovală din profil, cu striații concentrice, striuri de creștere în formă de solzi. (Mănoiu și Brînzan, 2013)

Pe valva stângă se află un dinte puternic care este despicat în „V”, cu deschiderea în jos, în spatele acestui dinte aflându-se un dinte lung ca o lamă, mărginit de un șanț lung. (Mănoiu și Brînzan, 2013)

III.2 HERPETOFAUNA

Clasa Amphibia

Ordinul Anura

Familia Hilide

Hyla arborea (Brotăcelul)

Este întâlnit în habitatele de câmpie și colinare. Trăiește în zone umede (bălți, mlaștini, canale) în preajma cărora există vegetație bogată. Specia poate fi găsită și în zone antropizate (grădini, parcuri, livezi, etc.).

Familia Ranidae

Rana dalmatina (Broasca roșie de pădure)

Trăiește în păduri de foiase, pajiști și tufișuri. Nu este dependentă de un anumit grad de umiditate, preferând habitate mai xerofile. Specia este abundentă în pădurile din zona colinară și de deal.

Familia Bufonidae

Bufo viridis (Broasca râioasă verde) (Fig.3.2.)

Este prezentă în toate regiunile țării și este o specie termofilă preferând habitate uscate de stepă, cu soluri nisipoase, acoperite de tufărișuri. De asemenea, este întâlnită și în zone umede. Broasca râioasă verde este o specie sinantropă, putând fi văzută în grădini, livezi, vii, parcuri, sau chiar în interiorul localităților.

Clasa Reptilia

Ordinul Testudines

Subordinul Cryptodira

Familia Testudinidae

Testudo hermanni (Țestoasa bănățeană)

Este o specie foarte bine adaptată la habitate aride, dar pot fi întâlnită și în zone cu umiditate mai ridicată. Se găsește atât în pajiști, cât și în păduri și vii. În România este întâlnită în sud-estul Banatului, estul Olteniei, sud-vestul Dobrogei. (Török și colab., 2013)

Fig.3.2. Bufo viridis, Broasca râioasă verde (foto original)

Ordinul Squamata

Familia Lacertidae

Lacerta agilis (Șopârla de câmp)

Trăiește în habitate deschise, însorite (pajiști cu sau fără tufișuri, poieni, liziere de pădure, taluzuri etc.). Specia este iubitoare de căldură și de un anumit grad de umiditate și nu necesită neapărat adăposturi (stâncării, grohotișuri, tufișuri).

Lacerta viridis (Gușterul)

Este întâlnit pe versanți cu expoziție sudică, grohotișuri și zone stâncoase acoperite cu vegetație ierboasă și/sau tufărișuri rare, liziera pădurilor, poienile din interiorul acestora, terasamentul căilor ferate, taluzul șoselelor, ș.a.

Subfamilia Lacertinae

Podarcis tauricus (Șopârla de iarbă)

Specia este prezentă în locuri nisipoase sau pietroase, înierbate, cu sau fără tufișuri. Ocupă microhabitate la liziera pădurilor, pe terasamente, la marginea drumurilor sau arăturilor, pe malul lacurilor. (Török și colab., 2013)

Subordinul Serpentes

Suprafamilia Colubroidea

Familia Colubridae

Subfamilia Colubrinae

Coronella austriaca (Șarpele de alun)

Specia este prezentă în zone uscate, bine însorite, acoperite de vegetație ierboasă și tufișuri, unde există populații de șopârle sau micromamifere. Are preferințe pentru lizierele pădurilor, grohotișuri sau stâncării, taluzurile drumurilor etc. (Török și colab., 2013)

III.3 IHTIOFAUNA

Ordinul Cypriniformes

Suprafamilia Cyprinoidea

Familia Cyprinidae

Subfamilia Gobioninae

Gobio kessleri (Porcușorul de nisip)

Este o specie răspândită pe teritoriul României. Trăiește în cursul mijlociu al râurilor mari din partea inferioară a zonei scobarului până în zona crapului; în unele râuri mici de șes trăiește în zona cleanului.

Indivizii speciei sunt numeroși, se găsesc în cârduri mari de până la câteva sute de exemplare. Puietul formează cârduri mari, care stau în apa mai înceată. Hrana constă mai ales din diatomee, mai apoi din nevertebrate. (Iușan, Câmpan, 2013)

Gobio gobio (Porcușorul)

Este un pește care nu are importanță economică, însă are carnea dulce și gustoasă. Este întâlnit în aproape toate apele din țara noastră, trăind în apele limpezi, liniștite și deplasându-se în cârduri. Speciea este răpitoare, deși pare inofensiv, hrănindu-se cu larve de insecte, moluște, crustacee și peștișori.

Subfamilia Barbinae

Barbus barbus (Mreana)

Mreana este răspândită în aproape toate râurile Europei. Este cunoscută ca un abil înotător, deoarece având sălaș în Dunăre și afluenții săi, urcă până în regiunile de munte. Mreana se hrănește cu moluște mici, viermișori, larve de insecte și detritus vegetal.

Are importanță economică locală, fiind peștele cel mai cunoscut de pescarii sportivi care pescuiesc în râuri cu undița. Carnea mrenei este gustoasă, deși plină de oase mici, în schimb icrele acesteia sunt otrăvitoare și nu pot fi consumate. (Bușniță și Alexandrescu, 1963)

Barbus meridionalis petenyi (Mreana vânătă)

Această specie prezintă o culoare vânătă pe sinare, cu pete mari, închise, ce se unesc între ele. Mreana vânătă se găsește în râurile coliniare sau de munte. Se hrănește cu larve de insecte și viermișori. Este bine cunoscută de pescari datorită cărnii sale dulci și gustoase. (Bușniță și Alexandrescu, 1963)

Subfamilia Acheilognathinae

Rhodeus sericeus amarus (Boarța)

Specia are o importanța economică locală, carnea fiind foarte amară. Se folosește în acvarii, în care se poate reproduce și crește. Este cea mai mică specie din familia ciprinidelor. Boarța se hrănește în principal cu alge filamentoase, diatomee, crustacee mici, viermi, larve de insecte, etc. (Iușan, Câmpan, 2013)

Subfamilia Leuciscinae

Squalius cephalus (Clean)

Este un pește caracteristic Europei Centrale, trăiește în aproape toate râurile din regiunile coliniare și de șes, în apele Dunării. Exemplarele tinere trăiesc în cârduri, iar cele care înaintează în vârstă devin solitare. Se hrănește cu viermi, icre și puide pește, resturi vegetale, larve de insecte, etc. Specia nu are valoare economică pentru pescuitul industrial.

Chondrostoma nasus (Scobar)

Specia trăiește în râurile din regiunile coliniare și de munte, pe fundul apelor reci cu fund nemâlos, cu pietriș. Se hrănește cu algele (perioada caldă) pe care le roade de pe pietre, iar primăvara consumă icrele altor pești și viermi de apă. Este un pește deosebit de rezistent la factorul de poluare și are o valoare economică locală, fiind pescuit destul de ușor cu undița.

Subfamilia Alburninae

Alburnus alburnus (Obletele)

Trăiește în aproape toate apele dulci din regiunile coliniare și de șes, în râuri, lacuri, bălți, chiar și în apele Dunării. Acesta trăiește în cârduri mari și se hrănește cu zooplancton, insecte mici sau larve de insecte, vânate de pe suprafața apei. (Bușniță, Alexandrescu, 1963)

Familia Cobitidae

Sabanejewia aurata (Dunărița)

Este o specie ce preferă apele curgătoare a căror facies este format din prundiș amestecat cu nisip și argilă. Aceasta se hrănește cu diatomee, nevertebrate de talie mică, hrana fiind procurată noaptea de pe fundul mediului abiotic (specie bentofagă).

(http://cheilenerei.usabtm.ro/docs/pesti/Sabanejewia%20aurata%20balcanica%20KARAMAN_1922.pdf )

III.4 AVIFAUNA

Ordinul Podicipediformes

Familia Podicipedidae

Podiceps cristatus (Corcodelul mare)

Este o specie parțial migratoare, care cuibărește în lacurile cu apă dulce sau salmastră cu vegetație emersă abundentă, preferând apele eutrofizate și nonacide, care au un substrat mâlos sau nisipos. Se hrănește în general cu insecte acvatice și pești de talie mică și medie.

Ordinul Pelecaniformes

Familia Ardeidae

Egretta garzetta (Egreta mică)

Este specia cea mai tăcută dintre egrete, are preferință pentru zonele mlăștinoase, delte și bălți, cu pâlcuri de copaci necesare cuibăritului. Se hrănește cu pești de talie mică, amfibieni, insecte și moluște.

Ardea alba (Egreta mare)

Specia se întâlnește în bălți și zone umede pe suprafețe întinse, cu stufărișuri, pajiști inundate, canale, etc. Își procură hrana din ape puțin adânci, malurile apelor, zone inundate cu vegetație bogată, mlaștini. Se hrănește, în general, cu pești și insecte acvatice, mamifere mici, șopârle sau insecte terestre.

Ardea cinerea (Stârcul cenușiu)

Este caracteristic unui număr mare de habitate ce includ ape dulci (lacuri mari, heleșteie, râuri și alte cursuri de apă etc.) respectiv și arbori. Se hrănește, în principal cu pești, amfibieni, reptile, nevertebrate acvatice, mamifere mici, pui de păsări. (Petrovici, 2015)

Ixobrychus minutus (Stârcul pitic)

Specia este frecventă și răspândită în țară, oaspete de vară și întâlnită în stufărișuri și bălți cu vegetație densă. Stârcul pitic trăiește, de obicei, solitar și se hrănește cu insecte acvatice, peștișori, mormoloci, broscuțe, etc. (Bălescu și Orzață, 2007)

Ordinul Ciconiiformes

Familia Ciconiidae

Ciconia ciconia (Barza albă) (Fig.3.3.)

Specie caracteristică pășunilor umede și zonelor mlăștinoase, se hrănește cu broaște, șoareci, insecte, cârtițe, pui de păsări și de iepuri,etc. Barza folosește drept suport pentru cuibul său stâlpii rețelelor de tensiune și acoperișurile caselor. Perechea de berze se întoarce la cuibul ocupat în fiecare an, de obicei.

Fig.3.3. Ciconia ciconia, Barza albă (foto original)

Ordinul Anseriformes

Familia Anatidae

Anas platyrhynchos (Rața mare) (Fig.3.4.)

Specia se adaptează cu ușurință la o multitudine de habitate, ce cuprind ape încet curgătoare sau stătătoare, delte, lagune, lacuri, râuri, iazuri, bălți, etc. Rața mare este omnivoră și oportunistă, hrana ei fiind constituită din resturi vegetale, frunze, tuberculi, rizomi, rădăcini, semințe, insecte și larvele acestora, melci, crustacee, mormoloci și chiar pești de talie mică. (Petrovici, 2015)

Fig.3.4. Anas platyrhynchos, Rața mare (foto original)

Ordinul Accipitriformes

Familia Accipitridae

Pernis apivorus (Viesparul)

Este specie caracteristică pădurilor de foioase cu poieni, aflate pe soluri ușoare și uscate, în care poate săpa ușor după hrană. Hrana acestuia este constituită din larve și adulți de insecte, în special viespi și albine, rozătoare, amfibieni, mamifere mici, șopârle, șerpi, etc.

Accipiter nisus (Uliul păsărar)

Specia este întâlnită, de obicei, în păduri de conifere și mixte, plantații de pin, parcurile cu arbori mari. Este o specie răpitoare de zi, hrana sa fiind constituită din păsări, mamifere mici, insecte sau broaște. (Petrovici, 2015)

Buteo buteo (Șorecarul comun)

Este pasărea de pradă sedentară în România, trăind mai ales în zone împădurite aflate în apropierea terenurilor deschise, a celor agricole. Hrana șorecarului comun este foarte diversificată, fiind formată din șoareci și alte rozătoare, dar și din amfibieni, reptile, insecte, râme și ocazional cadavre. (Bălescu și Orzață, 2007)

Buteo lagopus (Șorecarului încălțat)

Hrana șorecarului încălțat este formată din rozătoare mici, păsări, broaște, pești sau insecte. Preferă în mare măsură terenuri deschise, cu vegetație joasă, favorabilă speciilor-pradă. De obicei, iernează în regiuni temperate, în zone deschise, pe terenuri agricole.

Ordinul Falconiformes

Familia Falconidae

Falco vespertinus (Vânturelul de seară)

Este o specie de câmpie, care are preferință pentru zonele deschise ce alternează cu pâlcuri de copaci din habitatele de stepă și silvostepă. Se hrănește cu insecte ce le capturează în zbor. Poate fi observat vânând la răsărit și în amurg, zburând la înălțime mică, deasupra râurilor.

Falco tinnunculus (Vânturelul roșu)

În România, este cea mai frecvent întâlnită pasăre răpitoare diurnă, făcându-și cuib în aproape toate tipurile de habitate. Hrana sa este constituită, în principal, din insecte, rozătoare, păsărele sau reptile de talie mică, pe care le capturează după ce le urmărește de la înălțime. (Petrovici, 2015)

Ordinul Galliformes

Familia Phasianidae

Phasianus colchicus (Fazanul)

Se întâlnește la marginea câmpurilor și a pădurilor sau în zone cu răzoare. Hrana sa fiind constituită din semințe, fructe de pădure, insecte, viermi, iarbă și fructe.

(http://pasaridinromania.sor.ro/Fazan)

Ordinul Gruiformes

Familia Rallidae

Crex crex (Cristei de câmp)

Specia este caracteristică zonelor joase, precum pășunile și fânețele umede, dar și culturilor agricole. Cristeiul de câmp migrează pe distanțe lungi, călătorind numai noaptea și la înălțimi mici față de sol. Regimul de hrană este format din insecte și larvele acestora, viermi, melci, semințe, plante și mugurii și mamifere sau amfibieni de talie mică, ocazional. (Petrovici, 2015)

Fulica atra (Lișița)

Lișița poate fi întâlnită în zone cu ape mici, liniștite, lacuri, iazuri, canale de irigații, baraje de acumulare, mlaștini și balastiere. Este specie omnivoră, consumând hrană de origine vegetală, dar și insecte, moluște, larve, mormoloci. (Bălescu și Orzață, 2007)

Ordinul Charadriiformes

Familia Charadriidae

Charadrius dubius (Prundărașul gulerat mic)

Specia poate fi întâlnită pe țărmuri întinse și nisipoase, malul apelor încet curgătoare sau malul lacurilor, dar și în mlaștini. Regimul alimentar este format din insecte, păianjeni, viermi și alte nevertebrate.

Vanellus vanellus (Nagâțul)

În România, specia este întâlnită în toată țara cu excepția zonei Carpaților și are o preferință pentru altitudini joase, observându-se pe pajiști umede naturale, în fânețe cu suprafețe fără vegetație, terenuri mlăștinoase sau agricole. Ee hrănește predominant cu nevertebrate, adulți și larve de insecte terestre și acvatice, viermi, păianjeni, melci sau broaște.

Ordinul Columbiformes

Familia Columbidae

Streptopelia turtur (Turturica)

De obicei, specia se găsește în stoluri și se hrănește de pe sol. Este o pasăre migratoare și poate fi întâlnită de la altitudini joase, unde cuibărește în păduri de foioase, până în zonele montane, unde își face cuibul în păduri de conifere. Dieta speciei constă din diverse semințe, cereale și fructe.

Streptopelia decaocto (Guguștiucul) (Fig.3.5.)

Este o specie sedentară, întâlnită la periferia localităților cu grădini și gospodării, cu climat echilibrat, cu pâlcuri de arbori și ierni blânde. Regimul de hrană este format din grăunțe (grâu, porumb), semințele unor buruieni, plante germinate, frunze verzi, resturi alimentare, insecte și moluște mici, ocazional. (Petrovici, 2015)

Fig.3.5. Streptopelia decaocto, Guguștiucul (foto original)

Columba livia (Porumbelul)

Forma nativă a speciei preferă habitatele stâncoase aflate în aproprierea terenurilor cultivate sau a habitatelor deschise, cu tufărișuri. Regimul alimentar constă, în principal, din semințe, ocazional poate consuma și hrană de origine animală (diverse insecte, viermi).

Forma domestică se întâlnește în centrul localităților, densitățile scăzând spre periferie și în zonele cu parcuri. Consumă preponderent resturi alimentare, semințe, mai rar muguri, larve de insecte, melci, râme sau resturi vegetale.

Ordinul Cuculiformes

Familia Cuculidae

Cuculus canorus (Cucul)

Această specie poate fi găsită în pădurile de foioase, crângurile de pe malul apelor curgătoare, coasta mărilor sau la marginea orașelor. Hrana acesteia este formată din insecte, omizi, păianjeni, melci, uneori ouăle și puii altor păsări mici. Este o specie parazită, femela cuc depunându-și ouăle în cuiburile altor păsări, lăsând clocitul și crescutul puilor pe seama păsărilor-gazdă. (Petrovici, 2015)

Ordinul Strigiformes

Familia Strigidae

Athene noctua (Cucuveaua)

Specia este văzută deseori ziua, deși este activă dimineața, seara și în prima parte a nopții, vânând de pe un punct înalt de observare. Are un regim alimentar format din insecte, rozătoare, păsări, amfibieni, șerpi mici și râme, gândaci, râme și diverse larve.

Asio otus (Ciuful de pădure)

Specia cuibărește în păduri, în apropierea terenurilor arabile, de-a lungul aliniamentelor de arbori și tufe, în parcuri sau plantații, precum și în livezi bătrâne, cimitire cu copaci și tufe, în alte zone împădurite din localități sau de la marginea acestora. Pasărea este nocturnă, pe timpul zilei stând camuflată în copaci cu vegetație deasă. Capturează șoareci de câmp sau alte micromamifere, păsări mici sau insecte.

Ordinul Caprimulgiformes

Familia Caprimulgidae

Caprimulgus europaeus (Caprimulgul) (Fig.3.6.)

Se întâlnește în poieni sau pășuni mari și rare cu arbori seculari. Penajul gri-maroniu asigură un camuflaj excelent în timpul zilei, când se odihnește pe crengile copacilor, creând impresia unui ciot sau a unei așchii mari din scoarța copacului. Se hrănește cu diverse insecte pe care le prinde în zbor. (Petrovici, 2015)

Fig.3.6. Caprimulgus europaeus, Caprimulgul (foto original)

Ordinul Coraciiformes

Familia Alcedinidae

Alcedo atthis (Pescăruș albastru)

Este specie rezidentă și răspândită în toată țara. Hrana speciei este alcătuită din peștii mici de apă dulce, insectele acvatice și peștii marini, mai rar crustacee, moluște, insecte terestre sau amfibieni.

Familia Meropidae

Merops apiaster (Prigorie)

Trăiește în habitate cu peisaje însorite, precum pășuni și terenuri arabile cu copaci izolați, văi protejate, câmpii, maluri de râu cu tufăriș, versanți însoriți și fânețe și este o specie migratoare. Dieta este alcătuită din insecte zburătoare, mai ales cu himenoptere, cu preferință pentru albine și viespi.

Ordinul Upupiformes

Familia Upupidae

Upupa epops (Pupăza) (Fig.3.7.)

Cuibărește în scorburi din livezi și vii cultivate, zone de agricultură extensivă, arbori singuratici, grupuri izolate sau aliniamente de copaci de-a lungul al pășunilor, marginile pădurilor etc. Se hrănește cu insecte mari și larvele acestora, păianjeni, râme, miriapode, melci, etc. (Petrovici, 2015)

Fig.3.7. Upupa epops, Pupăza (foto original)

Ordinul Piciformes

Familia Picidae

Jynx torquilla (Capîntortura)

Specia este oaspete de vară și prezentă în liziere și tăieturi ale pădurilor de foioase, în arborete mici, pe copacii rari de pe terenuri deschise, în zăvoaie și păduri de luncă, dumbrăvi, plantații și livezi bătrâne. Este o pasăre care consumă furnici, dar și alte insecte adulte și larve de insecte.

Picus viridis

În România, cuibărește, în principal, în zone colinare și de șes, în porțiuni de pădure mai deschise, livezi cu pomi fructiferi, lizierele pădurilor, pajiștile împădurite sau cu arbori răzleți. Dieta este alcătuită din furnici și larvele acestora, ocazional mai poate captura și alte insecte, reptile de talie mică (șopârle), consumă și diferite fructe de pădure sau semințe.

Ordinul Passeriformes

Familia Hirundinidae

Hirundo rustica (Rândunica)

Rândunica este o specie migratoare ce poate fi observată pe terenuri agricole, în localități, de-a lungul drumurilor, oriunde găsește locuri corespunzătoare pentru a cuibări și a aduna hrană. Dieta este alcătuită din insecte zburătoare, afide și muște. De cele mai multe ori adună hrana din apropierea grajdurilor sau a apelor.

Delichon urbicum (Lăstunul de casa)

Se grupează în stoluri și populează orașele cu construcții din piatră, putând fi văzuți și pe cablurile de tensiune electrică. Regimul alimentar este format din insecte, pe care le vânează în aer, în spații largi cu vegetație erbacee, precum pajiști, pășuni, terenuri agricole, de regulă în apropierea râurilor sau a lacurilor.

Familia Motacillidae

Motacilla alba (Codobatura albă)

Este o specie adaptabilă, ocupând teritorii într-o varietate de habitate în apropierea apelor, în localități, la ferme de animale, pe drumuri, aerodromuri, în parcuri, grădini,etc. Regimul alimentar este format cu precădere din insecte. (Petrovici, 2015)

Familia Cinclidae

Cinclus cinclus (Pescărelul negru)

Este o pasăre teritorială, care locuiește în perechi, de-a lungul râurilor. Poate fi observat pe cursul râurilor repezi de munte din zona pădurilor de conifere și a celor mixte sau ocazional, pe malurile lacurilor din zonele stâncoase. Dieta este formată din nevertebrate acvatice, icre, alevini și pești mici. (Petrovici, 2015)

Familia Muscicapidae

Phoenicurus phoenicurus (Codroș de pădure)

În România, este o pasăre comună în păduri de foioase, de luncă, în răchitișuri, parcuri și livezi sau în locuri cu ziduri vechi. Regimul alimentar este format din insecte (libelule, lăcuste, viespi sau buburuze), păianjeni, râme, fructe de ienupăr, cireșe, păr, soc.

Luscinia luscinia (Privighetoare de zăvoi)

Apare în pădurile dese de foioase, cu tufișuri și desișuri abundente, habitate antropice, precum sunt parcurile sau grădinile cu tufișuri dese din localități. Dieta speciei este formată din insecte, furnici, melci, fructe (soc sau coacăze) și uneori semințe.

Familia Turdidae

Turdus merula (Mierla) (Fig.3.8.)

Mierla este o specie cunoscută, întâlnită în majoritatea zonelor urbane, păduri dese, pășuni, pădurile montane, etc. Dieta speciei este formată din insecte și râme, fructe și semințe, în mod excepțional se poate hrăni cu pești mici, șopârle și tritoni. (Petrovici, 2015)

Fig.3.8. Turdus merula, Mierla (foto original)

Turdus philomelos (Sturzul cântător)

Habitatul preferat este reprezentat de pădurile de foioase și conifere în care se găsește hrana preferată, reprezentată de nevertebrate. Poate fi întâlnit și în habitate urbanizate, câmpii transformate în terenuri arabile, grădini și parcuri. Hrana sa este formată din insecte, râme și fructe diverse. (Petrovici, 2015)

Familia Paridae

Parus major (Pițigoiul mare)

Este sedentar și cel mai mare dintre pițigoi. În România, pițigoiul mare este prezent în diferite tipuri de habitate: în diferite tipuri de păduri, zăvoaie, dar frecventează și grădinile, livezile sau parcurile din interiorul localităților. Hrana sa este constituită din insecte, semințe și mai rar fructe. (Bălescu și Orzață, 2007)

Parus caeruleus (Pițigoiul albastru)

Se întâlnește în zonele de câmpie cu păduri de foioase, păduri mixte, livezile, grădinile și parcurile din interiorul localităților. Pe perioada cuibăririi are un regim alimentar predominant insectivor. Se hrănește, în general, cu insecte și păianjeni, dar și cu polen. Pe perioada înghețului se hrănește cu diferite semințe, fiind și un vizitator comun la hrănitoarele de păsări.

Familia Sittidae

Sitta europaea (Țicleanul)

Este o specie ce cuibărește în păduri de foioase sau mixte, dar poate apărea și în pâlcurile de copaci din grădini și parcuri, precum și în livezi. Se hrănește cu nevertebrate, semințe, fructe, dar consumă și ghindă, alune.

Familia Laniidae

Lanius excubitor (Sfrânciocul mare)

Specia preferă locurile deschise, în care se găsesc puncte mai înalte de observație. Poate fi găsit stând în vârful unui copac, pe o prăjină, gard, stâlp de curent, piatră mai înaltă. Hrana sa este constituită din insecte de dimensiuni mari, șopârle, rozătoare sau păsări de talie mai mică. (Petrovici, 2015)

Lanius collurio (Sfrânciocul roșiatic)

Este caracteristic pentru zonelor agricole deschise de pășune, cu multe tufișuri și mărăcinișuri. Hrana sa este constituită din insecte mari, șopârle, rozătoare sau chiar mamifere mici. Are obișnuința de a jefui cuiburile păsărilor mici cântătoare, furând puii acestora. (Petrovici, 2015)

Familia Corvidae

Pica pica (Coțofana) (Fig.3.9.)

Această specie preferă locurile deschise, luminoase, ca parcuri, grădini, terenuri agricole și pajiști aflate în apropierea apelor. Se hrănește, în general, cu insecte, nevertebrate, semințe, fructe și chiar semințe de conifere.

Fig.3.9. Pica pica, Coțofana (foto original)

Corvus monedula (Stăncuța) (Fig.3.10.)

Se întâlnește în pășuni, terenuri cultivate și stânci de coastă, dar și în interiorul localităților. Consumă o hrană foarte diversă: insecte, melci, râme, păianjeni, rozătoare mici, lilieci, pui și ouă de păsări, cadavre (în special de pe șosele), cereale (orz, grâu și ovăz), semințe de buruieni, boabe de soc, ghinde și diverse fructe cultivate.

Corvus corax (Corbul)

Este o pasăre sedentară, în iernile mai grele coboară din zonele montane în zonele mai joase, unde poate găsi hrana mai ușor. Regimul de hrană este de tip omnivor, consumând insecte, cereale, fructe, animale mici (mamifere și păsări mici, broaște, șopârle), ouă și pui de păsări, resturi alimentare. (Petrovici, 2015)

Fig.3.10. Corvus monedula, Stăncuța (foto original)

Corvus frugilegus (Cioara de semănătură)

Este foarte comună în zonele de șes și de deal, trăiește în grupuri mari atât iarna, cât și în timpul cuibăritului și este foarte activă ziua. Cioara de semănătură se hrănește atât cu hrană de natură vegetală, cât și de natură animală: fructe și diferite semințe, viermi, melci, broaște, insecte, mamifere și păsări mici, cadavre, ouă de păsări.

Corvus corone cornix (Cioara grivă)

Este întâlnită în toate tipurile de regiuni deschise și în zonele antropice. Hrana sa este foarte diversificată, hrănindu-se cu ouăle și puii păsărilor, larve, insecte, șoareci, excremente, resturi de cadavre și foarte multe vegetale (cereale, semințe de floarea-soarelui, fructe etc.)

Familia Passeridae

Passer domesticus (Vrabia de casă) (Fig.3.11.)

Este o specie foarte adaptabilă, întâlnită absolut oriunde trăiesc oameni. Își caută hrana pe sol în stoluri mari, consumând resturile alimentare ale omului și diferite semințe, iar puii sunt hrăniți în mare parte cu hrană de origine animală (în special insecte și păianjeni).

Passer montanus

Specia este sedentară, își face cuib în interiorul așezărilor umane, pe terenuri arabile, în livezi, grădini sau parcuri. Se hrănește cu diverse specii de insecte, melci, păianjeni, viermi, semințe, fructe, resturi alimentare etc. (Petrovici, 2015)

Fig.3.11. Passer domesticus,Vrabia de casă (foto original)

Familia Sturnidae

Sturnus vulgaris (Graurele)

Preferă zonele antropice urbane sau suburbane, unde poate să își facă cuib, pădurile deschise cu arbori bătrâni și scorburoși. Se hrănește în terenuri agricole, pășuni, terenuri de sport sau aerodromuri. Hrana este constituită din păianjeni, muște, libelule, lăcuste, tricoptere, gândaci, albine, viespi, râme, melci, broaște și șopârle, semințe, fructe, nectar și deșeuri alimentare. (Petrovici, 2015)

III.5 MAMOFAUNA

Ordinul Artiodactyla

Familia Cervidae

Subfamilia Capreolinae

Capreolus capreolus (Căprioara)

Trăiește în zonele cu cele mai variate condiții climatice, cu păduri de foioase, mixte sau de conifere, în stufărișurile de la marginea zonelor de stepă și în zonele cultivate. Se hrănește cu iarba mai dulce, frunzele mai fragede, flori, deplasându-se constant prin habitatul lor. (Iușan și Cosma, 2014)

Familia Suidae

Sus scrofa (Porcul mistreț) (Fig.3.12.)

Este răspândit din Delta Dunării până la limita superioară a pădurii, din regiunea montană. Cele mai bune condiții le găsește în pădurile de fag și stejar. Se hrănește atât cu hrană vegetală (jirul, ghinda, fructe), cât și cu hrană de origine animală (insecte, rozătoare). Aceste produce, de obicei, pagube uriașe în culturile de porumb și cartofi.

Ordinul Eulipotyphla

Familia Erinaceidae

Erinaceus concolor (Ariciul-răsăritean)

În principal, ariciul-răsăritean este un animal de pădure și de luncă. Este mai rar în zonele de câmpie și de stepă, dar își găsește refugiul și în livezi, terenuri agricole, grădini. El mănâncă insecte, melci, broaște, șerpi, ouă de păsări, hoituri de animale, ciuperci, rădăcini ale unor ierburi, fructe de pădure, pepeni verzi și pepeni galbeni.

Fig.3.12. Sus scrofa, Porcul mistreț (foto original)

Ordinul Lagomorpha

Familia Leporidae

Lepus europaeus (Iepurele de câmp) (Fig.3.13.)

Iepurele are o largă răspândire, însă preferă terenul deschis de câmpie cu soluri uscate și fertile, mai ales pe cele în care culturile agricole alternează cu păduri mici. Ziua se ascunde în culcușuri superficiale denumite covre. Se hrănește cu ierburi, frunze, muguri, coaja unor pomi fructiferi sau arbori tineri. (Iușan și Cosma, 2014)

Fig.3.13 Lepus europaeus, Iepurele de câmp (foto original)

Ordinul Rodentia

Familia Sciuridae

Sciurus vulgaris (Veverița roșie)

Veverița este un rozător adaptat la viața arboricolă. Trăiește în păduri de foioase, mixte și chiar de conifere. Se întâlnește, de asemenea, în parcurile orașelor. Își face cuibul în scorbura copacilor sau la locul de inserție a ramurilor cu tulpina. Este foarte activă ziua, mai ales dimineața și după-masă. Veverița roșie se hrănește în cea mai mare cu parte semințe de copaci, nuci, fructe de pădure, lăstari tineri.

Familia Gliridae

Subfamilia Glirinae

Glis glis (Pârșul mare)

Este cel mai mare dintre pârși. Trăiește în pădurile de foioase, pătrunde și în livezi, grădini, etc. Adăposturi bune pentru hibernare îi oferă zonele cu stâncării sau cu formațiuni carstice. Pârșul mare trăiește în grupuri și este o specie nocturnă, activitatea pentru căutarea hranei se desfășoară de la lăsarea serii până în zori. Se hrănește cu frunte, semințe, fructe, nuci, scoarță de copac, ciuperci, viețuitoare mici precum insecte, ouă și pui de păsări. (Iușan și Cosma, 2014)

Ordinul Carnivora

Familia Felidae

Felis sylvestris (Pisică sălbatică)

Pisica sălbatică este un animal crepuscular și nocturn, solitar, cu excepția perioadei de înmulțire. Are preferință pentru pădurile liniștite, cât mai întinse, cu mulți arbori bătrâni și hățișuri. Este, de asemenea, o bună cățărătoare, adăpostindu-se în scorburi și vizuini părăsite. Se hrănește cu rozătoare, pui de căprioară, iepuri și păsări. (Ionescu și colab., 2013)

Familia Mustelidae

Meles meles (Viezure)

Viezurele este o specie solitară și mai mult nocturnă, larg răspândit în România. Cei mai mulți indivizi sunt întâlniți în zonele de deal, în păduri, pe coastele sterpe din apropierea locurilor cultivate. Hrana este diversificată, hrănindu-se cu rădăcini, jir, ghindă, porumb, râme, insecte, păsări, ouă, etc. (Iușan și Cosma, 2014)

Familia Mustelidae

Subfamilia Mustelinae

Mustela putorius (Dihorul)

Este o specie întâlnită în habitatele din zonele joase: păduri naturale și în plantații, pe grinduri și dune de nisip, în jurul lacurilor și mlaștinilor, în luncile râurilor, în terenurile cultivate și chiar în localități.

Consumă tot ce poate prinde: arici, iepuri, șoareci și șobolani, păsări, șopârle, broaște, nevertebrate între care predomină insectele și râmele, mamifere rozătoare și broaște.

Familia Mustelidae

Subfamilia Lutrinae

Lutra lutra (Vidra)

Este un animal crepuscular și nocturn care trăiește solitar sau cel mult în grupe de familii. Caracterul său singuratic derivă din necesitatea de spațiu vital întins pentru a-și desfășura activitățile. Este o înotătoare deosebit de rapidă sub apă datorită corpului său hidrodinamic. Hrana este foarte diversificată: pește, broaște, crustacee și alte nevertebrate acvatice, insecte, păsări acvatice și mamifere mici. (Ionescu și colab., 2013)

Familia Canidae

Vulpes vulpes (Vulpea)

Specia preferă locurile sălbatice cu vegetație bogată, în care omul nu ajunge cu ușurință. Vulpea este întâlnită de la câmpie până în pădurile de altitudine mare. Se hrănește cu iepuri de câmp, păsări de curte, insecte, șoareci de câmp (fiind hrana ei preferată), fructe, etc. (Iușan și Cosma, 2014)

CONCLUZII

Bazinul Hidrografic al râului Motru reprezintă o parte din comoara floristică și faunistică a Olteniei, dar și a României.

Zona studiată este inepuizabilă, din punct de vedere a studiului științific, datorită numărului mare de specii de plante și animale, raportat la suprafața bazinului.

Bogăția faunistică a zonei studiate este influențată direct de către vegetație, diversitatea habitatelor, dar și de acțiunile antropice.

Biodiversitatea este destul de valoroasă, aici existând, într-o stare foarte bună de conservare, habitate în care întâlnim specii de plante și animale. Zona studiată oferă condiții pentru supraviețuirea unor specii de mamifere din ordininele: Carnivora (vulpea, vidra, dihorul, pisica sălbatică și viezurele), Rodentia (veverița roșie, pârșul mare), Lagomorpha (iepurele de câmp), Eulipotyphla (ariciul-răsăritean) și Artiodactyla (căprioara, porcul mistreț).

De-a lungul zonei studiate, avifauna s-a dovedit a fi foarte diversificată, observându-se 51 de specii din ordinele: Passeriformes (21 de specii), Piciformes (2 specii), Upupiformes (o specie), Coraciiformes (2 specii), Caprimulgiformes (o specie), Strigiformes (2 specii) Cuculiformes (o specie), Columbiformes (3 specii), Charadriiformes (2 specii), Gruiformes (2 specii), Galliformes (o specie), Falconiformes (2 specii), Accipitriformes (4 specii), Anseriformes (o specie), Ciconiiformes (o specie), Pelecaniformes (4 specii), Podicipediformes (o specie).

Din literatura de specialitate și pe baza observațiilor în teren, pentru ihtiofauna zonei cercetate s-a găsit un număr de nouă specii, toate aparținând ordinului Cypriniformes.

Pe baza observațiilor pe teren, au fost găsite și câteva nevertebrate din clasele: Insecta, ordinele: Lepidoptere (o specie), Coleoptera (3 specii); Clasa Bivalvia, ordinul Unionoida(o specie).

Herpetofauna are un număr de 8 specii găsite pe teritoriul cercetat. Aceste specii făcând parte din două clase: Amphibia (3 specii) și Reptilia (5 specii).

Flora bazinului hidrografic al râului Motru este împărțită în Phylum Pteridophyta și Phylum Spermatophyta.

WEBOGRAFIE

http://canadianbiodiversity.mcgill.ca/english/intro/index.htm

https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2u

http://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/51.pdf

https://en.wikipedia.org/wiki/Motru_River

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cernoziom

https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83dure

https://en.wikipedia.org/wiki/Fauna

http://cheilenerei.usabtm.ro/docs/pesti/Sabanejewia%20aurata%20balcanica%20KARAMAN_1922.pdf

http://pasaridinromania.sor.ro/Fazan