Homobalcanicusantoanetaolteanu [612936]

Antoaneta Olteanu
Homo balcanicus
)
Trãsãturi ale mentalitãții balcanice
Colecția de studii și eseuri – Antropologie

Redactor: Antoaneta Olteanu
Tehnoredactor: Paulina Iv ănuș
© 2004 Editura PAIDEIA
str. Tudor Arghezi, nr. 45, sector 1
71216 Bucure ști, România
tel.: (00401)211.58.04; 212.03.47
fax: (00401)212.03.48
ISBN 973-596-198-9Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
OLTEANU, ANTOANETA
Homo balcanicus ; trãsãturi ale mentalitãții balcanice /
Antoaneta Olteanu. – București : Paideia, 2004
Bibliogr.ISBN 973-596-198-9
008(497)

Antoaneta Olteanu
HOMO BALCANICUS
)
TRĂSĂTURI ALE MENTALIT ĂȚII BALCANICE
PAIDE IA

Prietenului meu „balcanic“

BALCANII MEI
„Într-un fel, fiecare antropolog își are Orientul lui.”
Vintilã Mihãilescu
„Balcanii, care în turc ă înseamnă ‘munți’, se întind de la Dun ăre la
Dardanele, de la Istria pân ă la Istanbul, este un termen care acoper ă
micile teritorii ale Ungariei, României, Iugoslaviei, Albaniei, Bulgariei,
Greciei și unei părți a Turciei, de și nici ungurii și nici grecii nu recunosc
includerea lor în aceast ă determinare. Este sau a fost o peninsul ă exotică
cu oameni plini de via ță, care mănâncă mâncare condimentat ă, beau
băuturi tari, poart ă haine viu colorate, iubesc și ucid ușor și au un
talent minunat de a provoca r ăzboaie. Vesticii, mai pu țin imaginativi,
s-au uitat la ei dispre țuitori, cu o invidie ascuns ă, pufnind la adresa
regalității lor, luându-le în râs preten țiile și temându-se de terori știi lor
sălbatici”1.
Cam aceasta este perspectiva, aproape unanim ă, occidental ă, asupra
Balcanilor. Mult ă viață, culoare, exotism, pasiune și terorism.
Simplificând, am putea accepta unele dintre tr ăsăturile de mai sus, de și
ele nu sunt caracteristice exclusiv regiunii studiate. Este destul de dificil
de caracterizat, mai mult sau mai pu țin simplu, acest spa țiu cultural.
1 C.L. Sulzeberger, A Lon Row of Candles, apud Robert D. Kaplan, Balkan Ghosts.
A Journey Through History , New York, 1996, p. XV III.

Antoaneta Olteanu 8
Cartea de fa ță nu încearc ă să epuizeze numeroasele semne de întrebare
puse de-a lungul timpului de c ătre antropologi, istorici ș.a. în dorin ța
de a preciza cât mai bine un concept sau, mai degrab ă, un spațiu
cultural extrem de disputat. Bizantin sau otoman, oriental sau mar-ginal-european, oricare ar fi eticheta generalizatoare care i se pune,
ea nu poate acoperi întreaga complexitate a Balcanilor. Îns ă fiecare,
și cei din exterior, și cei din afar ă, îi poate descrie, venind cu o
contribuție care se adaug ă portretului lor înc ă neclar. În acela și timp,
avansând ideea unei mentalit ăți comune, într-o oarecare m ăsură,
întâlnită în aceast ă regiune compozit ă, trebuie subliniat c ă aceasta
este una conven țională, neputând fi vorba de o identitate spiritual ă
totală a populațiilor ce locuiesc aici, ci de anumite tr ăsături culturale
preluate în urma îndelungatei convie țuiri și a permisivit ății de care
au dat dovad ă culturile locale în fa ța „asediului” neoficial al
elementelor turce ști. Dar nu este vorba îns ă de o turcizare a culturilor
respective, ci de un pigment, de o culoare – „oriental ă”, „balcanic ă”
ș.a. – prin care acestea pot fi recunoscute ca apar ținând unui spa țiu
de contact mai amplu. Dac ă avem în vedere straturi mai vechi de
gândire, a
șa cum ne sunt oferite de mitologiile locale, sau chiar forme
de expresie mai noi, oferite de literaturile respective, ne d ăm seama
că aceste „prelu ări” reciproce sunt mult mai vechi și mai îndelungate
decât pot estima istoricii. În fond, discut ăm de oameni, de via ță, și
nu de forme concrete, rigide, planificate, ce pot fi aplicate sau înl ăturate
după modă.
În pofida rolului pozitiv evident pe care l-a avut imperiul
otoman, pretutindeni influen ța lui a fost considerat ă o perturbare a
spiritului na țional, atât în sfera culturii materiale, cât și a celei
spirituale, lucru care trebuia înl ăturat, o dat ă cu afirmarea identit ății
naționale. Multe dintre elementele culturale de sorginte otoman ă
au fost îns ă acceptate ca f ăcând parte din identitatea cultural ă a
2 Klaus Roth, Coming to Terms With the Past? The Ottoman Legacy in South-
east Europe , în vol. Zmago Šmitek, Rajko Mursi ć (ed.), Mediterranean Ethnologi-
cal Summer School , vol. 3, Ljubljana, 1999, p. 226.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 9
populațiilor respective. Aici intr ă sistemul clientelar și nepotismul,
bacșișul, strânsele rela ții de rudenie și din cadrul comunit ății lo-
cale, lipsa de încredere în orice fel de autoritate și în oraș ș.a.2 Din
punct de vedere social, elemente ale civiliza ției otomane au
supraviețuit în sânul claselor marginale și de jos (vezi și manelele),
satul este mult mai conservator decât ora șul. Oricum, nu trebuie s ă
uităm că toate aceste elemente „otomane” vizibile nu sunt decât
vârful aisbergului, marea lor majoritate r ămânând neobservat ă sau
fiind deja transformat ă în elemente specifice ale culturii și identității
naționale3.
Chiar pentru noi, pentru România, problema apartenen ței la
această regiune constituie înc ă un punct de dispute aprige. A șa cum
s-a convenit de un timp încoace, Balcanii nu semnific ă numai regiunea
geografică omonimă în care sunt amplasate câteva state, dintre care
Așezare turceasc ă în secolul al
XIX-lea
3 Idem , p. 230.

Antoaneta Olteanu 10
Bulgaria constituie nucleul central; Balcanii sunt un spa țiu spiritual
situat la întret ăierea unor mari zone de culturi diferite, în care s-au
manifestat de-a lungul timpului sfere de influen ță politică dintre cele
mai variate, fiecare l ăsându-și, în urma valurilor de migra ție implicite,
amprenta semnificativ ă asupra localnicilor. De și geografic nu facem
parte din regiunea Balcanilor, în planul mic, al vie ții de zi cu zi, situa ția
stă cu totul altfel.
Încă în secolul al XIX-lea, Richard Kunisch constata, din
perspectiv ă vestimentar ă, amalgamul de influen țe de care era marcat
Bucureștiul: „Cărei națiune aparține aceast ă mulțime? Greu de spus.
Acolo trece un b ărbat îmbr ăcat cu o c ămașă largă, din pânz ă albă
de in, cu o jachet ă albastră și căciulă de blană, în ciuda ar șiței;
dincolo, o femeie cu o fust ă pestriță, în partea de sus doar c ămașa
largă, părul legat cu m ăiestrie într-o basma colorat ă. Alții poartă
haine fran țuzești. Acum trece un armean în pantalon bufant, strâns
deasupra gleznei, cu jachet ă brodată și fes; alături foșnește crinolina,
ocolind cu grij ă atingerea țiganului tuciuriu, cu ochii vii, care se
tocmește cu băiatul grec, vânz ătorul de pr ăjiturele. Acolo, în fa ța
palatului a c ărui curte e plin ă de echipaje și care e luminat ca ziua
de focuri bengale, solda ți în uniforme prusace stau cu arma la um ăr;
dinspre ferestre r ăsună acordurile unei muzici ademenitoare. Unde
ne aflăm?”4 Acest amalgam etnic și cromatic, vestimentar, nu mai
este chiar atât de actual pentru nici una dintre țările balcanice.
Perioada cosmopolitismului a trecut, ceea ce era cândva fam iliar
putând fi observat acum sporadic în spa țiile nespecifice. Odinioar ă,
mai ales în marile centre comerciale, petele de culoare aduse de
vestimenta ția specific ă unei profesii sau etnii constituiau tocmai
acest specific al zonei, târgul fiind nu numai locul achizi țiilor unor
mărfuri concrete, palpabile, ci și cel al împrumuturilor culturale, al
4 Richard Kunisch, București și Stambul. Schi țe din Ungaria, România și Turcia ,
Ed. Saeculum I.O., Bucure ști, 2000, p.79.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 11
maximei apropieri, al maximei deschideri dintre oameni de etnii, religii și
convingeri diferite: „Rasele c ălugărești și surtucurile fran țuzești au
dispărut, peste tot se v ăd surtucul de pânz ă și fesul turcilor reforma ți
sau portul na țional care îmbrac ă bine. Aici un persan în ve șmânt lung,
albastru, pe cap c ăciulă înaltă din blană de astrahan; dincolo, un grec
în fustanel ă albă, cu falduri, hain ă brodată ale cărei mâneci atârn ă în
colțuri lungi; mai departe, un georgian în tunica lui scurt ă, închisă de
o cingătoare metalic ă, pe cap, bucata de piele l ăcuită, de forma unei
farfurii. Printre ei se v ăd licărind iașmacurile albe ale turcoaicelor și
feregelele unduitoare, galbene, albastre și roșii, maronii și trandafirii.
Poate că uneori se aprinde câte o privire, poate c ă uneori iese câte o
mână din văluri și-și arată unghiile vopsite cu henne – de jur împrejur
amenință turbane cu greutate, de jur împrejur se plimb ă musulmani
tăcuți cărora nu le scap ă nimic”5.
Călătoriile mele balcanice (în Bulgaria, Grecia, Turcia) –
favorizate de ob ținerea unui grant de cercetare de la C.N.C.S.I.S. în
anii 2002-2003, au încercat, prin taton ări evident superficiale, s ă
pătrundă spiritul balcanic la el acas ă. În afara exotismului peisajului
și al oamenilor, pe care îl surprinde în primul rând orice c ălătorie din
afara spațiului familiar, au început s ă apară similitudinile. Lucru cu
atât mai interesant, întrucât este vorba de influen țe foarte vechi, care,
în pofida moderniz ării, a „europeniz ării” fiecăreia dintre țările din
regiune, și ele începute, în perioade diferite, înc ă din secolul al
XVIII-lea, continu ă să existe, fiind bine asimilate de culturile
autohtone. La nivelul culturii populare și al vieții cotidiene mo ștenirea
otomană s-a dovedit a fi mult mai persistent ă, lucru care se reflect ă
în prezența unor elemente otomane autentice: arhitectur ă și structură
urbană, mâncare, muzic ă, instituția cafenelei, a bazarului.
5 Idem , pp. 180-181.
6 Descriind casele din Istanbul, Kunisch remarca: „Casele de pe ambele laturi
sunt doar în parte masive, unele prev ăzute în sus cu o construc ție ieșită în afară, în așa
fel încât de acolo s-ar putea atinge cu ciubucul fereastra de vizavi…” ( Ibidem , p. 156).

Antoaneta Olteanu 12
Într-adevăr, primele care î ți atrag aten ția sunt casele, scunde sau
cu un etaj, care las ă să atârne deasupra str ăzii un balcon închis cu
geamuri ( çikma )6. Oriunde te-ai duce, ai senza ția unui colaj uria ș, un
amestec de elemente arhitectonice dintre cele mai diferite, orientale
și bizantine sau italiene, la care se adaug ă, la tot pasul (mai ales în
Grecia, Turcia, Albania) ruinele antice. Sunt numeroase asem ănări în
plan arhitectonic în cadrul ora șelor și satelor multietnice și care au
dispus de o bogat ă moștenire cultural ă. Stilul arhitectonic al faimoaselor
case din Plovdiv, construite de negustori greci sau armeni, pe jum ătate
turcești, pe jum ătate europene, nu sunt în nici un caz o dovad ă a
Renașterii arhitectonice bulgare, la fel ca și designul interior și
mobilierul.
Urmează bazarul, un bazar extins, care cuprinde nu numai locul
special amenajat, alocat schimbului de m ărfuri; uneori ai senza ția că
întregul centru, întreaga a șezare este un bazar uria ș, indiferent c ă te
Arhitectur ă turceasc ă în Kaș (Turcia)

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 13
afli în România, Bulgaria, Grecia sau Turcia – adev ărata patrie a
comerțului stradal.
Nu pot fi ignorate cafenelele (care mai degrab ă, în unele locuri,
pot fi considerate chiar baruri) care adun ă numeroas ă populație
masculină, mai ales la ora siestei, respectat ă cu sfințenie. Cafeneaua
turcească tipică, kahvehane sau kahve este un local frecventat mai
ales de bărbați. Numele original era kiraathane (loc de citit), dar
Arhitectur ă cu influen țe turcești în Kopriv știța (Bulgaria)
Cafenea în Grecia

Antoaneta Olteanu 14
bărbații se adun ă aici pentru a juca țintar sau c ărți, pentru a fuma o
narghilea sau pentru a bea ceai sau o cafea. Aici nu se servesc b ăuturi
alcoolice sau mâncare. În Grecia, kafeneia este chiar centrul social
al comunit ății respective, locul unde se adun ă oamenii pentru a afla
noutățile, pentru a primi po șta, a da telefoane, a citi ziarele.
Marcată sensibil de tehnica contrapunctului, muzica din regiune
poartă amprente semnificative ale instrumentelor turce ști, dintr-o
perioadă mai veche (Bulgaria, chiar Grecia) sau mai nou ă (manelele
românești). În ultima perioad ă, pe lângă filmele lui Emir Kusturica
și muzica lui Goran Bregovi ć, variante ale imaginii Balcanilor
destinate recept ării europene, o form ă populară de contraofensiv ă
culturală balcanică poate fi observat ă în țările din regiune: o nou ă
preocupare de mas ă pentru dansul din buric, deschiderea de noi
cafenele și taverne, preferin ța pentru o muzic ă ce are într-adev ăr
rezonanțe orientale. Muzica de mas ă și varietățile ei sunt într-adev ăr
interesante pentru aceast ă direcție: turbo folk și yugo-rock în
Iugoslavia, chalga și muzică populară în Bulgaria, manele și muzică
etno în România au înlocuit cu succes rock-ul american și muzica
disco occidental ă din cluburi și discoteci. Ea poart ă într-adev ăr
elemente tradi ționale vechi, ale festivit ăților balcanice de tip orgi-
astic, mostre de folclor licen țios, turcesc sau țigănesc, de cultur ă
suburbană și a delicven ților, totul mixat cu sintetizatoare electronice.
Într-un fel, am putea spune c ă simptomul cel mai important ar fi
acela al dorin ței oamenilor de rând de a nu mai fi asemenea
occidentalilor. În felul acesta, imaginea cea mai denigrat ă a
Balcanilor este pus ă în prim-plan, pentru a da frâu liber unor pl ăceri
interzise de normele și gustul occidental, celebrând Balcanii a șa
cum sunt ei: înapoia ți și orientali, corporali și semi-rurali, grosolani,
amuzanți, dar și familiari, intimi.
Am lăsat la urm ă asemănările gastronomice, poate cele mai
frapante, în pofida orgoliului na țional care a botezat felurile de
mâncare respective cu nume care nu mai amintesc decât arareori de

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 15
originalul care a fost avut ca model. Timp de aproape cinci secole,
bucătăria diverselor popoare aflate sub st ăpânire otoman ă – din
Balcani pân ă în nordul Africii – a influen țat și rafinat mânc ărurile
imaginate în Palatul Topkapi. Pe lâng ă tradiția imperial ă, bucătăria
turcească a preluat și specialități din Anatolia. Multe feluri de mâncare
turcești își au originea în Asia Central ă și au fost răspândite de turcii
nomazi în timpul expansiunii spre vest. Abunden ța și diversitatea
sporită a mâncării au făcut ca feluri care erau destinate exclusiv elitei
urbane musulmane s ă fie acum accesibile întregii popula ții urbane și
unor largi segmente din popula ția rurală. De aceea, în timp ce buc ătăria
noilor elite urbane devenea tot mai europenizat ă în secolul al XIX-lea,
bucătăria „tradițională” devenea tot mai otomanizat ă. În articolul
intitulat How National is the ‚National Cuisine’ , Vintilă Mihăilescu
și Radu Anton Roman scriau: „Cine viziteaz ă restaurantele române ști
din Montreal poate savura câteva feluri de mâncare «tipic române ști»:
sarmale, mija, chiftele, pilaf, musaca etc. Apoi dac ă cineva va avea
plăcerea să meargă într-un restaurant bulg ăresc, va descoperi câteva
din felurile de mâncare «tipic bulg ărești»: sarmale, mija, chiftele,
pilaf, musaca etc. În sfâr șit, cineva poate verifica într-un foarte bun
restaurant sârbesc, în care un taraf de țigani cânt ă muzică sârbească
(și el un element foarte familiar nou ă), care este oferta «tipic
sârbească»: sarmale, mija, chiftele, pilaf, musaca etc.”7 În fapt,
specialiștii spun c ă bucătăria balcanic ă este o versiune arab ă sau
otomană a bucătăriei persane8. În pofida acestor identit ăți ale numelor
bucatelor specifice, nu trebuie s ă uităm un element esen țial: aproape
de fiecare dat ă este vorba de un cu totul alt fel de mâncare. Chiar în
cadrul aceleia și țări – și aici este luat exemplul României – exist ă
diferențe semnificative între sarmalele în foi de vi ță sau în foi de varz ă,
7 În vol. Reflection on Differences: Focus on Romania , by Irina Culic, Istvan
Horvat, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 1999, p. 125.
8 Aleksander Kiossev, The Dark Intimacy: Maps, Identities, Acts of Identifica-
tion, în vol. Bjeli ƒ, Dušan I., Savi ƒ, Obrad (ed.), Balkan as Metaphor . Between
Globalization and Fragmentation , Cambridge, Londra, 2002, p. 172.

Antoaneta Olteanu 16
între dimensiunile acestora ( sarmale-sărmăluțe nu este doar o problem ă
de nume, ci chiar de dimensiune!). Grani țele bucătăriei nu coincid
nici cu cele ale fostelor imperii, nici cu cele ale statelor na ționale
contemporane. Ele pot fi trasate în jurul ora șul Zagreb, unde se încheie
frontul central-european al pr ăjiturilor cu ciocolat ă, al salatelor cu zah ăr
și al cartofilor cu lapte, în timp ce în sud, la Rijeka, ea se coboar ă în
bucătăria dalmat ă-mediteranean ă a fructelor de mare, pizzei și
spaghetelor. Dar, în toate aceste preciz ări, bucătăria regiunilor mon-
tane din zona Balcanilor r ămâne în afar ă.
Într-un salon valah din secolul al XIX-lea, Richard Kunisch
descrie ceremonialul unei vizite profund marcate de elemente turco-orientale. El începe prin a constata c ă „saluturile erau diferite.
Popilor, nobililor și persoanelor mai în vârst ă boierul le s ăruta mâna
și își atingea apoi fruntea de ea; cei de acela și rang își atingeau
obrajii, dar f ără să se sărute; doamnele erau salutate doar printr-o
aplecare u șoară. O dată rostit obi șnuitul bine ai venit , se aduceau
fructe conservate în zah ăr, dulceaț
a. Aceste dulciuri, preg ătite după
anotimp din coji de l ămâi și portocale, obligean ă, petale de trandafir
și altele, erau oferite fiec ărui oaspete, vrednic de oarecare
considera ție, în farfuriu țe de argint cizelat, împreun ă cu apa
proaspătă dintr-o can ă de sticlă. Toți mâncau cu aceea și lingură și
beau din aceea și cană, în ordinea rangului lor, la urm ă femeile.
După dulceață se aduceau lulelele și cafeaua turceasc ă. Dacă se
lua masa, oaspe ții se spălau înainte pe mâini într-un vas de lemn,
de uz comun. Apoi st ăpânul casei închina, dup ă obiceiul polonez și
rusesc, pu țină votcă (rachiu îndulcit) într-un p ăhăruț de argint; trebuia
ca lucrurile s ă se fi desfășurat cu mult fast pentru ca fiecare oaspete
să primeasc ă un pahar…”9
În Turcia și astăzi băutura cea mai popular ă este ceaiul, de
obicei negru, sau din mere, flori de tei, servit în pahare mici de
sticlă, în formă de lalea. Un pahar de ceai poate fi oferit clien ților
9 Kunisch, op.cit. , p. 85.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 17
în magazine, bazare, dar și în bănci sau birouri. La micul dejun se bea
mai ales ceai, iar cafeaua turceasc ă, tare, servit ă în ceșcuțe, se bea
dimineața mai târziu sau dup ă masă. Băuturile răcoritoare includ di-
verse sucuri de fructe (portocale sau vi șine), dar și șerbeturi pe baz ă
de sirop. Pentru români, ceaiul și cafeaua, ast ăzi atât de r ăspândite,
nu au pătruns în consumul de mas ă cotidian decât în a doua jum ătate
a secolul al XX-lea. Mihai Lupescu, într-o lucrare consacrat ă
bucătăriei țăranului român, constata, la începutul secolului al XX-lea,
pătrunderea timid ă a acestor elemente dinspre târg spre sat: „Cafeaua
se cumpără, prăjită și măcinată, din târg. Ea a început a se introduce
prin casele s ătenilor boga ți, cu dare de mân ă, care vrau s ă se ție de
albăstrimea satului. Se face când vin omului fețe alese , care-l cinstesc
și pe el cu cafea, când intr ă în casa lor (…). Ceaiul rusesc, de când
au obiceiul de a se da și în armat ă, dimineața, se mai vede pe ici-
colea; îl beu mai adese când vin la târguri (…). Limonada o beu
țăranii la iarmaroace, iar acas ă se face când e cineva bolnav și-i dă
ordin doctorul s ă beie limonad ă”10. Observa ții asemănătoare pot fi
făcute și cu privire la alte elemente specific „orientale”, care aruncau
o pată de culoare și asupra buc ătăriei române ști: „Alvaua o cump ără
unii săteni de la târg, de-o duc la copii. Mamele îi am ăgesc că ea-i
brânză de iepure”11. Piperul negru se cump ără de la dughene, ca și
măslinele, portocalele sau rahatul; frunza de dafin, cui șoarele, stafidele
se cumpără din târg.
10 Mihai Lupescu, Din bucătăria țăranului român , Ed. Paideia, Bucure ști, 2000,
pp. 157, 158.
11 Idem , p. 88.

Antoaneta Olteanu 18
Marele Bazar și marile bazare
„Pentru cine nu i-a vizitat, Balcanii sunt un t ărâm plin de mis-
ter; pentru cine-i cunoa ște, ei devin înc ă și mai misterio și (…). Devii,
într-un fel, o parte a vr ăjii, a misterului și a strălucirii întregului”12.
Fiind un fel de oglind ă magică deschisă spre un Orient și el la fel
de imaginar, c ălătorii străini descoper ă aici o lume plin ă de arome
necunoscute, de culoare, de sunete a c ăror înlănțuire îți înșeală de
fiecare dat ă așteptările, deasupra c ărora troneaz ă sentimentul inefabil
al unei anumite libert ăți nemăsurate, al apropierii maxime de natur ă.
Acest Orient imaginar era v ăzut astfel, de-a lungul istoriei, nu numai
ca o alternativ ă la alienarea unui Occident ce se industrializeaz ă
rapid, dar și ca metafor ă a ceea ce este interzis13.
În secolul al XIX-lea, când se înmul țesc descrierile de c ălătorie
ale țărilor balcanice, se contureaz ă ca un leitmotiv imaginile unui
comerț primitiv, g ălăgios și agresiv, dar plin de culoare și extrem
de diversificat, care se opune, f ără îndoială, rigorii și standardiz ării
occidentale: „Târgurile și iarmaroacele, cu larma lor, cu dughenele
întunecoase pline de podoabe, de obiecte de uz casnic, de țesături
în culori vii, de semin țe, boabe și mirodenii necunoscute atr ăgeau
în mod magic privirile”14. În fapt, acest comer ț variat se desf ășura
pe întreg teritoriul Imperiului Otoman, într-o re țea pusă la punct, în
care fiecare î și apăra locul ocupat cu greu, r ăzbătând cu dificultate
printre numero șii negustori turci. S-ar putea face îns ă chiar un fel
de diferen țiere, după specific na țional, a tipului de comer ț practicat:
12 Arthur D. Howden Smith, Fighthing the Turks in the Balkans. An American’ s
Adventure with the Macedonian Revolutionaires , apud Maria Todorova, Balcanii și
balcanismul , Humanitas, Bucure ști, 2000, pp. 31-32.
13 Maria Todorova, Balcanii și balcanismul , Humanitas, Bucure ști, 2000, p. 31.
14 Mariana Marinescu, Drumuri și călători în Balcani , Editura Funda ției
Culturale Române, Bucure ști, 2000, p. 7.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 19
negustorii bulgari erau și sunt cunoscu ți prin vânz ările de zarzavat,
brânză și iaurt, turcii – de halva și dulciuri, țiganii – de obiecte din
lemn și cupru. Negustorii ambulan ți, cunoscu ți sub numele bocceagii ,
își cărau mărfurile peste tot în spinare, învelite într-o boccea, fiind
întâmpina ți cu bucurie de femei și de copii în or ășele și târguri. Unii
aduceau, în dou ă coșuri atârnate pe cobili ță, numai legume și fructe,
alții cărau în vase de lemn iaurt produs de ei, pe ște, miere, halva,
dulciuri sau limonad ă.
Dar adevăratele centre comerciale erau bazarele. Marele Bazar
din Istanbul (Kapali Çarși), situat în Cartierul bazarelor, este o
dovadă grăitoare a institu ției bazarului, v ăzut ca o pia ță uriașă, centru
comercial specializat în desfacerea, en gros sau en detail, a unor
produse dintre cele mai variate, ordonate riguros. Peste tot pe
străduțele dintre magazine exist ă curți sau hanuri ascunse, cu ateliere
numeroase. Marele Bazar constituie un adev ărat labirint ce pune la
dispoziție o varietate mare de m ărfuri. El a fost întemeiat de Mahomed
al II-lea la scurt timp dup ă ce a cucerit ora șul, în 1453.
Comerț stradal în Grecia

Antoaneta Olteanu 20
Celălalt mare bazar al Istanbulului este Bazarul de mirodenii, o hal ă
uriașă în formă de L, construit ă în 1660, pentru a sus ține veniturile Moscheii
Noi din apropiere. Numele turcesc este Misir Çar șisi, Bazarul egiptean ,
deoarece pia ța a fost construit ă cu bani proveni ți din impozitele pe m ărfurile
importate din Egipt. Specializarea sa – vinderea mirodeniilor – a fostdeterminat ă de importan ța deosebită a mirodeniilor în gastronomie. Fiind
încă un produs destul de scump, ce permitea desfacerea în magazine
specializate, a permis constituirea unei pie țe de desfacere (amplasat ă pe
ruta comercial ă între Orient, de unde provenea majoritatea condimentelor,
și Europa) foarte bogate, ce cuprinde mirodenii, plante aromate și alte
alimente: miere, alune, dulciuri, past
irma (carne uscat ă de oaie), caviar.
Bazarul, ca institu ție, este un element specific oriental, care, în
îndelungata convie țuire cu turcii otomani, a fost acceptat ă și aplicată, în
forme variate, și în statele din zon ă. Dar cu adev ărat bazar este cel întâlnit
în Turcia. Un c ălător german din secolul al XIX-lea îl descria astfel:
„Mărfurile de acela și fel sunt întotdeauna adunate în aceea și hală sau
uliță; ba ești înconjurat de arme minunate, ba de m ătăsuri, apoi de șaluri,
mai departe de rochii gata confec ționate, apoi de lucr ări de argintari și
aurari, mai încolo de pietre pre țioase și tot așa mai departe”15. Comparând
descrierile de epoc ă, așa cum este
cea de mai jos, cu propriile impresiirămâi surprins de actualitatea lor,
dar și de tradiționalismul vânz ătorilor
turci, care ofer ă, într-un pod peste
timp, acele elemente „orientale”unanim recunoscute, devenite
astfel aproape familiare: „Aici sunt
v a s e ma r i d e t abl ă, umplute cu
tutunul aromat al țării, alături de
grămezi mari din acele capete mici de lulea, f ăcute din argil ă roșie, țevi
Obiecte din aram ă (Turcia)
15 Idem , p. 42.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 21
lungi de ciubuce, dar mai ales din cele obi șnuite, rareori vezi țevi
flexibile din iasomie. Mai departe g ăsești bine cunoscu ții papuci
galbeni, dar și papuci cu ceva broderie în aur, apoi gr ămezi de fesuri
roșii, covoare ordinare, fe țe de masă din pânză, brodate colorat cu
monograma sultanului. (…) Toate felurile de vase de buc ătărie sunt
puse la dreapta unul peste altul; la stânga stau negustorii de arme(…). În spate sunt negu țătorii cu obiecte de garderob ă feminină;
voaluri albe pentru cap, mici batiste albe, versete din Coran, brodatedin mătase colorat ă sau aur, materiale din lân ă și mătase pentru
pantaloni și feregele, fesuri ro șii, scunde, pentru femei, cu ceva broderie
în aur, săculețe din fire de aur, de atârnat. Evantaie din pene sau lemn
de santal, m ătănii din santal sau trandafir, basmale colorate,
grosolane…”
16
Dar te sim ți cu adevărat în Orient dac ă surprinzi via ța comercial ă
încă din primele momente ale zilei, f ăcând parte dintr-un ritual cotidian
care trimite de fapt la un anumit mod de via ță. Descrierea de epoc ă
la care apel ăm este uimitor de exact ă și se potrive ște realităților de
astăzi din micile sau marile centre comerciale turce ști, indiferente
la uimirea cercet ătoare a turi știlor: „Stăpânii prăvăliilor deschid dis-
de-diminea ță, își așează obiectele în fa ța ferestrelor și rămân în gene-
ral mai toat ă ziua acolo, în a șteptarea clien ților. Mulți dintre ei au
până astăzi în spatele pr ăvăliei și atelierul, al ții iau doar obiectele în
comision de la me șteri sau agen ți comerciali ambulan ți, care îi
vizitează periodic. Seara, uneori de-abia pe la orele nou ă sau zece,
aduc din nou totul în ăuntru și se duc acas ă sau numai «sus», la etajul
superior al casei mici, unde î și au locuin ța. Toată viața lor se
desfășoară în jurul pr ăvăliei, unde se adun ă cunoscuții, se citește
ziarul, se comenteaz ă evenimentele politice, se bea cafeaua pe care
o aduce b ăiatul de la cafenea, pe o tav ă suspendat ă de un suport, ca
să o poată purta mai u șor”17.
16 Richard Kunisch, op.cit. , p. 181.
17 Mariana Marinescu, op.cit. , p.p. 49-50.

Antoaneta Olteanu 22
Nu trebuie uitate alte elemente specifice ale acestui tip de
comerț. Este vorba de tocmeală și de bacșiș. Ambele de origine
turcească, sunt înc ă o parte important ă a atmosferei de
sărbătoare perpetu ă indusă de comer țul zgomotos, indiferent în
ce parte a Balcanilor ne-am afla. Pentru greci și turci, dar mai
ales pentru cei din urm ă, plăcerea vânz ării este uneori anulat ă
în lipsa tocmelii propriu-zise. Vânz ător și cumpărător iau parte
La o narghilea oferit ă de un negustor turc
Cumpărături în Marele Bazar din Istanbul

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 23
astfel la o tradi ție activă, bazată pe o conversa ție susținută de
dorința de a vinde a primului, convingându-l de avantajele oferite,
și pe perseveren ța celui de-al doilea de a-l „p ăcăli” (!) pe vânz ător,
obținând un pre ț bun. De fapt, numai vânz ătorul știe „prețul corect”
și are grijă ca acesta s ă nu fie prejudiciat în timpul tocmelii. Din
acest ritual de persuadare a clientului face parte neap ărat poftirea
cumpărătorului în interiorul magazinului și oferirea unei ce ști de
ceai, pentru a se crea ambian ța necesar ă unei discu ții „la rece”
asupra obiectului dorit. Urmeaz ă
apoi prezentarea unor sortimentenumeroase ale articolului solicitat.
Bacșișul, oferit ca r ăsplată
pentru servicii variate, nu esteimpresionant prin dimensiunile lui (în
general, modeste), cât prin ampli-
tudinea răspândirii lui, la cele mai
forme de activitate.
Larma bazarului este surprins ă
foarte bine de c ătre Richard Kunisch:
„Iată că vine un vânz ător de înghe țată;
în găleți de lemn umplute cu z ă
padă
sunt cuprinse vasele de plumb cumarfa lui. Îi urmeaz ă un vânzător de
apă (sudșiș), care strig ă din răsputeri
suguk su ! ( a pă rece) sau buz gibi
(ca gheața). Nu lipse ște larma. Și ce
babilonie de limbi ! Turc ă, neogreac ă,
italiană, franceză și, mai ales, lingua franca , alcătuită din toate acestea
la un loc, un grai barbar, foarte familiar p ăturilor de jos din Orient; între
ele rusă, armeană, slavonă, română, spaniolă, uneori chiar german ă sau
engleză. Cine nu prea are cuno ștințe de limbi str ăine să nu vină aici sau,
Negustor ambulant în Marele
Bazar din Istanbul

Antoaneta Olteanu 24
dacă o va face, va avea pu țin de profitat de pe urma șederii la
Constantinopol”18. Și astăzi pot fi întâlni ți frecvent pe str ăzile Istanbulului
vânzătorii de simit – covrigi cu susan. Vânz ătorul tradițional ( simitçi ) își
duce marfa pe cap, pe o tav ă din lemn. Cei mai înst ăriți au un cărucior cu
pereți de sticlă, din care vinde și po—aça (plăcintă cu brânză și carne), prăjituri
cu cremă sau gogoși. În timpul verii, vânz ătorii ambulan ți vând porumb fiert
sau copt ( misir) cu sare, iar iarna – castane coapte.
Și astăzi, o imagine pitoreasc ă este dată de lustragii, amplasa ți în
preajma marilor pie țe, a bazarelor, în șiruri lungi, asemenea celorlal ți
negustori. O descriere frumoas ă a lor o face Robert Kaplan: „Am stat
să-mi fie lustrui ți pantofii de c ătre un lustragiu ce- și ținea periile și
cremele într-o cutie minunat ă de alamă, împodobit ă cu domuri în form ă
de turbane. Ritualul a durat aproape zece minute. Practicile elaborate, și
totuși des întâlnite, cum ar fi coptul pâinii sau lustruitul pantofilor –
substanța culturii materiale – s-au p ăstrat aici intacte, permi țându-le turcilor
să se bucure de materialismul global f ără să-și piardă identitatea”19.
Lustragii în apropierea Bazarului de mirodenii
(Istanbul)
18 Richard Kunisch, op.cit. , p. 159.
19 Robert D. Kaplan, La răsărit, spre Tartaria. C ălătorii în Balcani, Orientul
Apropiat și Caucaz , Ed. Polirom, Ia și, 2002, p. 81.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 25
V orbind despre ora șe, Joseph Roth recuno ștea sarcina dificil ă
pe care o presupune descrierea acestora: „E o mare cutezan ță să
descrii ora șele. Orașele au fețe, capricii, mii de direc ții, puncte ter-
minus dintre cele mai diverse, secrete întunecate. Ora șele ascund
multe, dar și dezvăluie pe măsură. Fiecare ora ș e o unitate, fiecare
oraș e o multiplicitate; are mai mult timp decât un reporter, decât o
ființă omeneasc ă, decât o comunitate, decât o na țiune. Ora șele
supraviețuiesc popoarelor c ărora le datoreaz ă existența, precum și
limbilor în care și-au vorbit întemeietorii lor. Na șterea, viața și moartea
unui oraș cad sub inciden ța a nenum ărate legi, legi ce nu constituie
însă o schemă. Sunt legi ale excep ției”20. În acest caz, e și o mai
mare cutezan ță să descrii nu numai ora șe, ci o regiune întreag ă, mult
Cafenea în Grecia
20 Joseph Roth, Lvov , în vol. Adriana Babe ți, Cornel Ungureanu (coord.), Europa
Centrală. Memorie, paradis, apocalips ă, Ed. Polirom, Ia și, 1998, p.119.

Antoaneta Olteanu 26
mai complex ă și mai variat ă, cu foarte multe influen țe și interdependen țe,
așa cum este cea a Balcanilor. V om încerca s ă vedem în continuare
cum îi văd străinii pe balcanici, cum se v ăd balcanicii unii pe al ții și, nu în
ultimul rând, cine sunt balcanicii și prin ce se deosebesc ei de europenii
get-beget. V om încerca s ă facem acest lucru nu de pe pozi ția unui turist
grăbit, așa cum au fost cei care au oferit numeroase informa ții și au
instituit cli șee de receptare pentru aceast ă regiune. „Turistul este un
vizitator gr ăbit care prefer ă monumentele și nu ființele omene ști (…).
El este grăbit nu numai pentru c ă omul modern este a șa în general, ci
pentru că și vizita face parte din vacan ța sa și nu din via ța sa profesional ă;
deplasările sale în str ăinătate sunt incluse în concediul s ău plătit.
Rapiditatea c ălătoriei este deja un motiv al preferin ței sale pentru
inanimat în raport cu animatul: cunoa șterea obiceiurilor omene ști, spunea
Chateaubriand, cere timp. Dar exist ă un alt motiv pentru aceast ă opțiune:
absența întâlnirilor cu subiec ți diferiți este mult mai odihnitoare, pentru
că nu pune niciodat ă în discuție identitatea noastr ă; este mai pu țin
periculos s ă vezi cămile decât oameni”21.
La sfârșit poate vom exclama, ca și Kunisch: „Credeam mai
înainte că am habar de Orient fiindc ă citisem câteva sute de c ărți
despre el. A fost o gre șeală. Acum, dup ă ce am stat mult ă vreme
aici, îmi dau seama c ă pe atunci doar îl intuisem. Splendoarea naturii
lui se desf ășoară la vedere, dar via ța lăuntrică îi este acoperit ă de
voaluri ca frumuse țea femeilor sale, iar turi știi care au scris despre
Orient n-au v ăzut de cele mai multe ori decât v ălul. Unii au ridicat
disprețuitor din umeri, al ții au plăsmuit un Orient dup ă felul în care
și-l reprezint ă europenii, deoarece nu l-au g ăsit nicăieri”22.
21 Tzvetan Todorov, Noi și ceilalți. Despre diversitate , Ed. Institutul European,
Iași, 1999, pp. 465-466.
22 Richard Kunisch, op.cit. , p. 179.

VECHI MOșTENIRI SPIRITUALE
Coordonate etnologice
Un observator impar țial poate demonstra c ă în trecut
comunitățile rurale din Balcani au avut în comun numeroase
trăsături ale formelor lor de via ță. Pe lângă similitudinile gene-
rate de condi țiile naturale și sociale comune (climat, specificul
geografiei și al agriculturii, tipuri tradi ționale de via ță, modele
comune de a șezare și meșteșuguri, infrastructur ă subdezvoltat ă,
coduri de rudenie și ale familiei premoderne, demografie ș.a.), pe
lângă „formele eroice de via ță” împărtășite și pe lângă „moștenirea
culturală comună” (mituri comune, basme, anecdote și ritualuri,
motive folclorice migratoare etc.), acela și observator imaginar va
putea eviden ția probabil cauzele acestor similitudini. Întreaga
regiune împ ărtășește un cadru macro-social comun care î și are
originile în mo ștenirile bizantin ă și otomană, apărut pe fundalul
unei aristocra ții creștine puțin numeroase, unei structuri țărănești
relativ libere, a unor state mici, unei pozi ții anume a Bisericii
ș.a.m.d.
La un nivel mai am ănunțit, etnografic, se poate extinde lista
similarităților, făcând numeroase paralelisme între culturile rituale
ale diferitelor etnii sau arii balcanice. De exemplu, cercetarea
etnofolcloric ă din coridorul românesc și bulgăresc al Dun ării a arătat
forme vechi comune ale economiei rurale pe ambele maluri ale
Dunării; societățile dispun de leg ături analoge între via ța nomadă

Antoaneta Olteanu 28
și cea sedentar ă, duc al acelea și migrații sezoniere și, prin urmare,
împărtășesc acelea și similarit ăți în plan vestimentar, arhitectonic,
al gospod ăriei țărănești, bucătăriei și chiar al ritualurilor (a se vedea
mărțișorul, sorcova, Caloianul, Paparudele, C ălușarii și Kukerii
ș.a.). Paralele asem ănătoare se poate face pe arii mai extinse: românii,
macedonenii, grecii, sârbii, bulgarii au dansuri asem ănătoare
românescului horă ș. a. m. d.
Modul de via ță tradițional al popula ției rurale din zona Balcanilor
este influen țat puternic de obiceiuri locale, istorie și mediu. Cum se
face însă și ecoul for țelor care traverseaz ă localitățile rurale, modul
de viață tradițional poate considerat interac țiunea dintre activitatea
economic ă și obiceiurile organiz ării sociale, la care se adaug ă forțele
politice care le transcend.Costume populare bulg ărești

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 29
Situația economic ă a satelor din Estul Europei dinainte de al doilea
război mondial era în strâns ă dependen ță de locul unde se aflau. În cea
mai mare parte, Balcanii se caracterizau
prin gospod ării mici, în care dominant
era principiul egalit ății pentru
subzistență. În cea mai mare parte,
oamenii erau cuprin și în agricultur ă,
unde își asigurau din greu nevoile de
bază, ajutați fiind de tehnologii simple,
fructificând astfel numai o mic ă parte a
teritoriului în care locuiau. În afara
acestor ocupa ții de bază, pentru a
complini nevoile financiare ale gospo-
dăriei, ei vindeau produsele agricole, î și
extindeau activitatea artizanal ă, lucrau temporar pentru al ții și migrau
dintr-o regiune în alta. Diviziunea muncii la țară se baza pe vârst ă și pe
sex în interiorul familiei, completat ă de diferite obiceiuri de munc ă din
cadrul gospod ăriilor rurale respective.
Marea transformare a vie ții rurale din Europa r ăsări-teană a
fost acțiunea de colectivizare a agriculturii, început ă după cel de-al
doilea război mondial. Din regiune, doar Iugoslavia a fost singura
țară în care acest proces nu a avut loc. Deoarece munca era înc ă
destul de grea, iar recompensele financiare limitate, nu este deloc
surprinzător de ce colectivizarea a produs o migra ție masivă a
locuitorilor satelor c ătre orașe (aceasta și prin intermediul
mecanizării agriculturii, care reducea nevoia de muncitori agricoli).
Acest fenomen a fost exacerbat de c ătre industrializarea socialist ă,
care i-a atras pe locuitorii satelor la ora șe. În felul acesta se poate
observa un declin accentuat al vie ții rurale, prin depopularea satelor
și dispersarea familiilor.
În această zonă a Europei via ța tradițională a fost caracterizat ă
de un grad mare de socializare și celebrare ritual ă. În timpul zilei
Casă țărănească din Bulgaria

Antoaneta Olteanu 30
acest lucru avea în vedere vizitarea rudelor și a vecinilor, mai ales în
perioadele consacrate unor astfel de evenimente, dar și în timpul
pauzelor de munc ă. Bărbații își petreceau timpul înainte sau dup ă
masa de sear ă în crâșma satului, bând și discutând cu prietenii.
Subiectele la mod ă erau politica, culturile agricole și bârfele din
comunitate. Evenimentele ciclului familial (botezul, nunta,
înmormântarea) erau marcate puternic, reunind toat ă familia,
prietenii și vecinii. În cadrul acestor întâlniri, mâncarea și băutura
erau o component ă important ă.
Relațiile de familie aveau un rol deosebit de important. Mai
mult ca în alte p ărți, în Albania și Muntenegru, structurile tribale
continuă și în zilele noastre. Balcanii sunt cunoscu ți pentru o form ă
de organizare social ă numită zadruga , sau familia comun ă unită.
Aceste familii comune foarte mari, care st ăpâneau în comun
Bătrână din Grecia

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 31
proprietățile respective (uneori num ărau peste cincizeci de membri),
își administrau singure afacerile, iar c ăpeteniile unor asemenea
unități formau conducerea politic ă a satului. Se presupune c ă organizații
similare existau și în Țările Române, mai ales în secolele al XIII-lea –
al XVI-lea, supravie țuind în anumite regiuni, montane (cum ar fi Țara
Vrancei) pân ă în secolele al XIX-lea – al XX-lea. În asemenea
comunități sătești, cultivarea p ământului și activitățile economice erau
reglate în comun. Complemen-taritatea satului și a relațiilor de rudenie
s-a manifestat explicit în obiceiul n ășiei.
Printre speciile folclorice r ăspândite în regiune se num ără
cântece performate în cadrul s ărbătorilor cre știne sau populare (în
perioada Cr ăciunului, a Anului Nou, Sf. Gheorghe, Sf. Ioan
Botezătorul ș.a.) sau al ritualurilor ciclului familial (mai ales la
nunți și înmormânt ări). Alte tipuri de cântece erau cântate în perioada
Bătrân din Grecia

Antoaneta Olteanu 32
muncilor agricole, în obiceiurile ce anun țau deschiderea sau închiderea
sezonului sau pentru favorizarea bunului mers al muncilor agricoledesfășurate. Zona Balcanilor a dezvoltat de asemenea bune condi ții
pentru performarea unui epos de mare amploare, de factur ă eroică,
la care se adaug ă cântece istorice, mitice, religioase, balade haiduce ști,
cântece lirice, umoristice, strig ături. Studiul lui Albert Lord despre
guslarii musulmani bosnieci a dat na ștere teoriei oralit ății (compunere
pe care oral ă a cântecelor populare). Era bine dezvoltat ă tradiția
spunerii de basme, fantastice, cu animale, nuvelistice, anecdote, legendeistorice sau religioase, istorii orale. Proverbele și zicătorile sunt înc ă
genuri populare, în timp ce ghicitorile au p ătruns cu prec ădere în
folclorul copiilor.
Muzica popular ă balcanică, produsă de diferite grupuri etnice
și lingvistice (slavi, turci, popula ții romanice) reprezint ă o mare
varietate de tradi ții, stiluri și practici. Cea mai mare parte a muzicii
populare este bazat ă pe sistemul de tonalitate egal temperat (de și în
Balcani poate fi observat ă, la nivelul unor intervale neregulate,
puternica influen ță a Orientului Apropiat), în care frecvent î și face
simțită prezența polifonia. În ceea ce prive ște diferențierea sexual ă,
se poate afirma c ă anumite specii erau performate cu deosebire de
bărbați (eposul eroic), în timp ce altele (cântece de nunt ă, bocetele)
erau apanajul femeilor. În mod asem
ănător, se observa o polarizare
sexuală și în ceea ce prive ște ocupațiile și meșteșugurile tradi ționale.
Unele restric ții referitoare la cântec și dans aveau în vedere statutul
marital, vârsta și maturitatea sexual ă.
Ca și în cazul celorlalte aspecte ale culturii, folclorul diferitelor
popoare s-a modificat într-o anumit ă măsură în urma contactelor
cu alte culturi, vecine. Slovenii și croații au interac ționat cu germanii,
populațiile din sud cu grecii și turcii ș.a. De asemenea, multe dintre
trăsăturile specifice ale folclorului na țiunilor predominant catolice,
ortodoxe sau musulmane sunt o rezultant ă a diferențelor denumirilor
lor religioase.
Ca o trăsătură comună trebuie men ționat rolul important pe

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 33
care l-a jucat în aceste regiuni crea ția popular ă, ridicată la rangul de
păstrător al ființei naționale. În perioada ulterioar ă, a „moderniz ării”,
interesul pentru folclor și tradiție popular ă a scăzut, el fiind considerat
o formă accentuat ă de înapoiere, de primitivism, total nepotrivit
cerințelor timpurilor moderne.
Pentru o mitologie balcanic ă
Mitologia constituie unul dintre cele mai vechi straturi culturale,
care cuprinde atât elemente de credin ță, cât și ritualuri, practici
cotidiene indispensabile activit ăților cotidiene. Spre deosebire de
alte culturi, mitologia ca atare nu s-a p ăstrat în întregime, fiind
marcată de oralitate ca element dominant de transmitere a ei, dar
multe elemente au supravie țuit chiar și în eposul eroic, în balade,
legende, descântece, farmece și practici divinatorii.
Că putem vorbi de coordonate mitologice comune ale arealului
balcanic, este de la sine în țeles. Exist ă numeroase elemente, la cele
mai diferite nivele ale culturii și civilizației, care probeaz ă o unitate
de reprezent ări pentru popoare atât de diferite, cu evolu ții la fel de
diferite (dac ă este să amintim numai apartenen ța la religii oficiale
atât de diferite – ortodox ă – greci, bulgari, sârbi, români; catolic ă –
croați; musulman ă – bosnieci, albanezi). În pofida diferen țelor
sesizabile, exist ă numeroase elemente de substrat care demonstreaz ă
un fond comun de reprezent ări, și la nivel mitologic, care poate fi
reconstituit prin similitudini în planul mitologiilor locale. În rândurile
de față supunem aten ției în primul rând mitologiile român ă și bulgară,
deși vom face referiri, f ără îndoială, și la reprezent ări mitologice ale
altor popoare balcanice.
Din compara țiile cu mitologiile romanic ă, slavă și germanic ă,
putem decela în acest spa țiu cultural câteva particularit ăți care
converg c ătre un fond vechi comun.

Antoaneta Olteanu 34
O primă trăsătură o constituie personajele mitologice de factur ă
patronală. Dar dacă patroni pot fi întâlni ți pretutindeni, aici pot fi eviden țiate,
tot ca o caracteristic ă, personajele feminine în calitate de patroni,
care pot proveni din str ăvechi reprezent ări. Avem, astfel, numeroase Știme,
Vâlve – ale apelor, mun ților, pădurilor, minelor, chiar ale aerului – în linii
mari asemănătoare cu omologii lor masculini, dar care se deosebesc printr-
o mai mare coeren ță mitologică populară (aici lipsind, în general, influen țele
creștine, livrești: cf. îngeri c ăzuți, suflete demonizate ș.a.). Ele sunt în
principal femei în vârst ă, adevărate păstrătoare ale tradi ției, care vegheaz ă
la respectarea cutumelor arhaice. În aceea și categorie se întâlnesc și
Ursitoarele, personific ările zilelor s ăptămânii și, nu în ultimul rând,
duhurile bolilor. În același sens, un corolar al acestei tr ăsături este
faptul că personajele feminine-patroni apar în grupuri (adesea de
câte trei).
Există și alte categorii de personaje mitologice care se
diferențiază de arealele mitologice învecinate: este vorba de spiritele
aerului de tipul Vilelor, Ielelor – personaje complexe, și ele
acționând în grupuri, dar patronând mai multe spa ții mitologice
(aer, apă, pământ).
Tot ca o caracteristic ă amintim și prezența unei foarte bogate
mitologii meteorologice , care nu se opre ște doar la supranaturalul
uman (Solomonari, Vâlve), ci și la personificarea furtunilor (balauri,
zmei, hale), întâlnite într-un num ăr foarte mare de legende în acest
areal cercetat.
În sfârșit, tot ca o particularitate a acestui areal (pentru a nu ne
referi decât la cele mai reprezentative tipologii) amintim duhurile
casei serpentiforme , care se întâlnesc aici aproape exclusiv sub
această formă, precum și Stafiile – duhuri ale casei, duhuri ale
morților cu o aparen ță exclusiv malefic ă, care reprezint ă
materializarea credin ței răspândite în existen ța sufletului protector
pentru fiecare dintre edificiile înconjur ătoare (vii, locuite, sau
„moarte”, p ărăsite). Nu trebuie s ă uităm nici de patronii lupilor și

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 35
nici de călușari și de ritualurile lor de exorcizare, întâlni ți la români,
sârbi și bulgari .
Tot o caracteristic ă balcanică poate fi considerat ă și prezența, în
mitologia mai multor popoare din zon ă, a centaurilor demonici,
Kallikantzaroi (la greci) , Karakongiolî (la bulgari, macedoneni,
sârbi) , Sântoaderi (în mitologia român ă). Chiar dac ă acționează în
intervale temporale diferite (s ărbătorile de iarn ă – primele dou ă tipuri,
Postul Mare – la români), demonii dispun de func ții asemănătoare.
La români, Sântoaderii sunt lega ți în mod special de tors, ac țiunea
lor de pedepsire fiind generat ă de nerespectarea zilelor de desf ășurare
a șezătorilor, a petrecerilor tinerilor. Ac ționează în grup, infiltrându-se
în mijlocul colectivit ății respective, din care, tot sub pretextul sus ținerii
respectivei ac țiuni, ademenesc o tân ără, pe care inten ționează s-o
omoare, de și nu puține sunt men țiunile în care pedeapsa este realizat ă
sub forma unui masacru colectiv, aproape to ți participan ții la petrecere
fiind uciși. Acțiunea lor malefic ă se extinde asupra tuturor oamenilor:
„dacă întâlnesc oameni noaptea, afar ă, îi calcă în picioare pân ă îi
lasă morți”, îi pocesc1. În alte regiuni erau pedepsi ți, pe lângă femeile
și fetele care torceau, țeseau, coseau în perioada consacrat ă (Sântoader
– prima duminic ă din Postul Pa ștelui; zilele Sântoaderilor – de mar ți
dinaintea s ărbătorii până joi din săptămâna urm ătoare), și bărbații
care umblau cu cu țitul, cu securea. Se spunea despre ace știa că erau
legați de Sântoader cu lan țurile sale, provocându-le astfel dureri în
mâini, în picioare și la încheieturile oaselor. La greci, copiii n ăscuți
în ziua de Cr ăciun (inițial era vorba de perioada cuprins ă între ajunul
Crăciunului și ultima zi a anului) sunt predestina ți să devină
Kallikantzaroi , ființe aproape animalice, predispuse la crize periodice
de furie, coincizând exact cu ultima s ăptămână din decembrie, în
timpul căreia alearg ă cu părul zbârlit de colo-colo, f ără să-și găsească
liniștea. Imediat ce v ăd pe cineva îi sar în spate, îl doboar ă la pământ
1Adrian Fochi, Datini și eresuri populare de la sfâr șitul secolului XIX ,
Ed. Minerva, Bucure ști, 1976, pp. 308-316.

Antoaneta Olteanu 36
și-l zgârie pe fa ță și pe piept cu unghiile (încovoiate și foarte lungi,
întrucât nu și le taie niciodat ă), întrebându-i: „câl ți sau plumb”? Dac ă
victima răspunde „câl ți”, atunci este l ăsată în pace; dac ă răspunde
„plumb” îns ă, este maltratat ă până rămâne la p ământ, pe jum ătate
moartă. Karakongiolî, Karakongiulî (la bulgari, macedoneni, sârbi)
sunt ființe demonice – duhuri ale nop ții, apei, alteori personific ări ale
Crăciunului – ce ies din ap ă sau din pe șteri în perioada cuprins ă de la
Crăciun până la Boboteaz ă. Ei apar în general dup ă miezul nop ții,
atacându-i pe oameni, c ălărindu-i pân ă la cântatul coco șilor. După
multe opinii, cei mai des c ălăriți sunt bețivii, care nu de pu ține ori
sunt împin și în apă, aruncați de pe mal sau îneca ți2. La slavii de sud,
în perioada s ărbătorilor de iarn ă, se sistau, de asemenea, torsul și
țesutul. Femeile care nu respectau aceste interdic ții erau pedepsite
de Karakongiulî – arătări pe jumătate oameni-jum ătate animale. La
sârbi, bulgari, români, în ziua Sf. Toader, mai precis în s ăptămâna
consacrată acestuia, î și făceau apari ția și niște cai invizibili, șchiopi,
care îi atacau pe to ți cei care au lucrat în acea s ăptămână3.
Tot aici ar trebui men ționat faptul c ă un atribut al acestor demoni
– copitele – este prezent, aproape f ără nici o excep ție, și la
reprezentările bolilor majore – Ciuma, Holera, chiar Moartea4. Este
foarte posibil îns ă ca această reprezentare, mai ales în cazul bo lilor,
să provină de la un demon compozit, jum ătate animal, jum ătate
om, ce personifica epizootia: la sârbi, de exemplu, moartea, ciumavitelor este reprezentat ă ca o femeie cu copite
5.
2 Mifologičeskij slovar’ (red. E.M. Meletinski), Moscova, 1990, p. 273.
3 N.I. Tolstoi, Juñnoslavjanskie Todorica/ Todorovden. Obrjad, ego struktura i
geografija , în vol. Balkanskie čtenija. I. Simpozium po strukture teksta. Tezisy i
materialy , Moscova, 1990, pp. 103-105.
4 V.V. Slașciov, Sravnitel’naja characteristika persona ñej ukrainskoj narodnoj
demonologii i demonologi českich persona ñej serbov, černogorcev, chorvatov,
musliman , MGU, 1992, p. 217.
5 Idem , p. 356.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 37
În cele ce urmeaz ă ne vom opri la acele reprezent ări ale bolilor
care se înscriu evident în aceast ă structură trinitară, considerat ă de
noi o caracteristic ă a mitologiei balcanice.
1. Reprezent ările bolilor
În funcție de modul în care pun st ăpânire pe organismul uman,
bolile pot fi de mai multe tipuri:
a) boala este ipostaziat ă, personificat ă (Frigurile, Ciuma,
Holera, Bubele, V ărsatul etc.); este situa ția tradițională
a medicinei magice, în care se contureaz ă clar imaginea
mitică a fiecărei boli, a fiec ărei disfunc ționalități;
b) boala este produsă de alte personaje demonice, nespe-
cializate ( Muma-Pădurii, Iele, Strigoi etc.);
c) boala este trimisă de personaje mitice care au un as-
cendent benefic ( Dumnezeu, Sfânta Maria, sfin ți etc.);
d) boala este trimisă de oameni (boala este alungat ă de
la bolnavi și apoi, aruncat ă; boala este trimis ă cu o
destinație precisă asupra unor oameni c ărora vrăjitoa-
rele vor să le facă rău);
e) boala este luată d e oa me n i , c a r e î n c a l c ă anumite
interdicții (dacă boala este trimis ă asupra oamenilor,
nu este obligatoriu ca ace știa să o și capete; alteori,
prin simple accidente, omul poate contacta boli care
nu-i sunt destinate lui etc.).
2. Demoni specifici ai bolilor
2.1. Ciuma, Holera, Moartea
Credința cea mai r ăspândită este cea privitoare la existen ța unor
duhuri specializate, ipostazieri ale r ăului care cuprinde organismul

Antoaneta Olteanu 38
bolnav. Descântecele, spre deosebire de alte specii ale literaturii
magice, cunosc o întreag ă armată de astfel de spirite nefaste, care
ilustrează boala în general (ca o totalitate de func ții), numai una singur ă
sau – așa cum se întâmpl ă adesea – o tr ăsătură caracteristic ă a
acesteia. Pe lâng ă aceste reprezent ări disparate, care nu genereaz ă
un sistem coerent al atributelor și funcțiilor duhului respectiv, exist ă
personaje malefice specializate, a c ăror activitate caracteristic ă este
tocmai provocarea unor daune majore s ănătății oamenilor. Ceea ce
este semnificativ este faptul c ă aceste credin țe sunt avansate mai
ales prin intermediul povestirilor supersti țioase, ele ap ărând mai
puțin în descântece. Din aceast ă cauză, libertatea de expresie favorizat ă
de acest gen se reflect ă în existen ța unor adev ărate cicluri de legende
care au ca eroi principali aceste personaje, în care sunt narate originea
(geneza) duhurilor, principalele predicate care caracterizeaz ă acțiunea
lor specific ă, descrieri ale înf ățișării, manifest ării lor, precum și
modalități de îndep ărtare a efectelor poten țialului contact (practici
apotropaice și, dacă era nevoie, curative).
Ne vom opri în rândurile de mai jos la dou ă triade de personaje –
Ciuma, Holera, Moartea și personific ările vărsatului (bubatului).
Menționam mai sus apropierea frapant ă a acestor personaje de
reprezentările trinitare ale destinului. Nu este întâmpl ătoare aceast ă
referire, întrucât nume, func ții sau chiar atribute ale Ursitoarelor se
regăsesc și la unele dintre personific ările bolilor analizate. S ă nu uităm
că a treia ursitoare este chiar Moartea (și ea un fel de boal ă – dacă e
să considerăm credința după care Ciuma și Holera sunt surori, am
putea extinde aceast ă relație – de ce nu? – și asupra Mor ții), care, cu
o seceră, coasă, sabie ș.a. taie firul vie ții omului. Tot prin menirea
Ursitoarelor oamenii se îmboln ăvesc în timpul vie ții. Dacă însă
Ursitoarele, dup ă majoritatea credin țelor, doar prorocesc ce se va
întâmpla, duhurile bolilor – Holera, Ciuma, Moartea – duc la
îndeplinire ursita. La greci, de exemplu, Holera are înf ățișarea a trei
femei îngrozitoare: una are un sul lung, în care sunt notate numele

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 39
celor condamna ți la moarte, a doua are un foarfec, cu care îi împunge
pe oameni, iar a treia o m ătură, cu care m ătură de pe fața pământului
tot ce este viu6. Aceeași reprezentare a destinului înscris pe un
pergament, în virtutea c ăruia acționează, o întâlnim și la bulgari: Ciuma
își atacă victimele cu s ăgeți sau le taie capul cu o coas ă. Ea are o list ă
de nume ( tefter ) ale persoanelor pe care trebuie s ă le atace când se
apropie de sat. De regul ă se oprește la hotar, lâng ă o fântână; întreabă
pe oamenii veni ți la apă despre casele pe care le caut ă; vine numai
după cei păcătoși7. La sârbi, de asemenea, ciuma are la gât o carte,
în care sunt scrise numele celor care trebuie s ă moară8. După
credințele bulgărești, Holera este o femeie b ătrână, soră cu Ciuma, mai
tânără și mai bună decât aceasta, care tr ăiește la capătul lumii; este și
ea la fel de urât ă, nepieptănată, zdrențăroasă9.
În calendarul popular ( și românesc, dar și cel bulgar), puternic
marcat de elemente cre știne, protectorii sunt sfin ții-patroni. Prin
tradiție, păzitorii Ciumei, Sf. Atanasie și Chiril (uneori numai T ănase
– 17-18 ianuarie) sunt protectori recunoscu ți în cazul bo lilor
oamenilor sau ale p ăsărilor, fiind chiar considera ți discipolii sfântului
Haralambie10. În calendarul popular, de altfel, bogat în practici de
magie terapeutic ă, ce se desf ășurau aproape la fiecare s ărbătoare,
mai mare sau mai mic ă, sfinții-patroni ai bolilor nu ocup ă un loc
foarte mare. Cronologic, în afara sfin ților sărbătoriți în ianuarie, sunt
recunoscu ți ca sfinți-vindecători Haralambie (10 februarie), Marina,
(17 iulie), Pantelimon (27 iulie), Cosma și Damian (1 noiembrie),
V arvara (4 decembrie), Sava (5 decembrie), eventual Nicolae
6 A.N. Afanasiev, Poetičeskie vozzrenija slavjan na prirodu , III, Moscova, 1869, p. 114.
7 E.M Nazarova, Bolgarskaja mifologi českaja leksika v etnografi českom i
etnolingvisti českom osveš čenii, MGU, 1986, p. 175.
8 Slașciov, op. cit., p. 219.
9 Nazarova, op. cit. , p. 173.
10 Th.D. Speran ția, Răspunsuri la chestionarul de s ărbători păgânești, B.A.R.,
1907, IV , f. 214.

Antoaneta Olteanu 40
(6 decembrie). Ca o caracteristic ă a lor putem men ționa focalizarea
sacralității în direcția stăpânirii unei singure afec țiuni de către fiecare
dintre ei (excep ție fac Pantelimon și Cosma-Damian).
Ca și vecinului lui, Haralambie, sfântului Atanasie îi este atribuit ă
putere asupra Ciumei (Atanasia Ciumelor, T ănase de Cium ă, Tănase
Ciumatu), eventual cu o restrângere a activit ății la păsări („Ciurica
Tanasia e rea de moartea g ăinilor”), în timp ce sfântul Chiril este f ăcut
răspunzător de paralizie sau afec țiuni ale membrelor. Consider ăm
interesant de semnalat și obiceiul împ ărțirii ofrandelor rituale, din care
nu trebuie s ă lipsească turtele, adesea calde, unse cu unt și stropite cu
zahăr, destinate a-l îmbuna pe demonul bolii sau pe sfântul protector:
„În această zi se obișnuiește să se facă agheasmă, adică plătesc preotului
ca să le sfințească apă, care e bun ă pentru felurite boli; o parte din ap ă
este băută, cu o parte se spal ă, parte o dau vitelor de b ăut sau stropesc
cu dânsa vitele, grajdurile, șurile, iar restul îl arunc ă prin fântâni”11; „Se
împărțesc colăcei și turte dulci cu miere, ca s ă se îndure sfântul și să nu
dea drumul Ciumei din lan ț”12; „Multe femei g ătesc câte o g ăină și o dă
de pomană în cinstea acestui sfânt”13. Și la bulgari, în cinstea ei se ține
sărbătoarea Ciumovden (11 februarie stil vechi), ziua Sf. Vlasie; nu se
face nimic; se coc turte și se împart pentru s ănătatea Ciumei. St ăpânul
ei este Sf. Haralambie14.
Dintr-o legend ă din Bucovina, publicat ă de S.Fl. Marian, se
desprinde urm ătorul portret al Ciumei: „Are cap ca de om, coarne
ca de bou, și coadă ca de șarpe, în vârful c ăreia se afl ă un ghimpe
mare, cu care înghimp ă oamenii și-i umple de boal ă”. De asemenea,
„Ciuma este o dihanie nev ăzută, cu un picior de vac ă și unul de om,
11 Simion Florea Marian, Sărbătorile la români , I, Bucure ști, Editura Funda ției
Culturale Române, Bucure ști, 1994, p. 194.
12 Speranția, op.cit., VI, f. 179.
13 Idem , II, f. 40 v.
14 Nazarova, op.cit., pp. 175-177.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 41
cu coarne și cu o coas ă în mână, cu care secer ă sufletele vitelor și ale
oamenilor”15. Cea mai frecvent ă este însă reprezentarea ei integral
antropomorf ă, apărând în chipul unei femei îmbr ăcate în alb, având
părul despletit. În Lituania, când se ive ște o epidemie de cium ă, oamenii
spun că o văd ca pe o fecioar ă îmbrăcată în alb și cu o cunun ă roșie ca
focul pe la tâmple; în mân ă flutură o basma însângerat ă. Cât timp
bântuie, satele r ămân pustii, coco șii sunt răgușiți, câinii nu mai latr ă, dar
adulmecă Ciuma de departe și mârâie16.
O altă înfățișare, tipică pentru personajele demonice, este cea de
femeie bătrână, chiar hidoas ă (de fapt, cum am mai men ționat,
ambivalen ța este o trăsătură tipică a acestui univers, astfel c ă nu sunt
deloc incompatibile aceste reprezent ări antagonice): „La bulgari,
Ciuma e închipuit ă ca o bab ă bătrână și grozav de urât ă, cu părul
lung și încâlcit, cu mâini lungi și cu gheare ascu țite. E îmbr ăcată în
zdrențe negre și are în mân ă o coasă, cu care cose ște capetele
oamenilor. Dumnezeu o trimite numai în acele p ărți unde sunt mul ți
păcătoși și nelegiuiți, ca să-i pedepseasc ă în chipul acesta îngrozitor.
La început, Ciuma era mult mai grozav ă la chip, așa că era numai de
ajuns să se uite la om ca s ă cadă trăsnit. Când Dumnezeu i-a creat pe
oameni, unii din ei s-au brodit a șa de pociți, că a hotărât să facă din ei
copii ai Ciumei. Însu și Dumnezeu se sp ăimânta de ei și se ascundea,
când îi vedea apropiindu-se. Ca s ă le ia puterea cea mare cu care îi
înzestrase, a dat cu tr ăsnetul în ei. De atunci, gâtul lor s-a în țepenit și
nu-și mai pot întoarce capul, nici nu-l pot mi șca, la dreapta sau la
stânga. De aceea, Ciuma nu merge nici înapoi nici în l ături, ci numai
drept înainte, și nu-i poate r ăpune decât pe aceia ce-i ies în cale.
Când Dumnezeu trimite Ciuma printre oameni, îi d ă un catastif,
în care sunt scrise numele acelora pe care trebuie s ă-i răpuie. Când
15 Speranția, op.cit., I, f. 242 v.
16 I.A. Candrea, Folclorul medical român comparat. Privire general ă. Medicina
magică, București, 1944, p. 134.

Antoaneta Olteanu 42
pornește către un sat, înainte de a-i p ăși hotarul, ia chipul unei babe
bătrâne, se a șează lângă un copac sau la o fântân ă și întreabă de
casele și oamenii de acolo pe care trebuie s ă-i omoare. Dup ă aceea
intră în sat. Dac ă e primită cu cinste sau dac ă se păzește curățenia și
nu se fac p ăcate, atunci nu omoar ă. De aceea, când se aude de Cium ă,
fiecare se gr ăbește să-și curețe curtea, casa, co șarele și pivnițele, se
ferește de a fura sau de a min ți, iar bărbatul nu umbl ă după femeie în
vremea cât colind ă Ciuma. Poporul mai crede c ă Ciuma mai are un
copil, pe care-l ia cu dânsa, când porne ște să omoare lumea. De
aceea, în fiecare cas ă se pregătește câte o albie și un pieptene, și în
fiecare sear ă se toarnă în ea apă caldă, pentru ca, noaptea, când va
sosi Ciuma cu copilul ei, s ă-l poată scălda. De asemenea i se preg ătește,
pe o masă, pâine, vin și sare, ca s ă aibă cu ce se osp ăta. Ciuma nu
intră în casa în care locuie ște o văduvă cu orfani. În cinstea
Ciumei se serbeaz ă o zi (10 februarie – Sf. Haralambie – n.n.
A.O.), numit ă Ziua Ciumii. În acea zi nu se lucreaz ă și mai ales
femeile o p ăzesc cu sfin țenie”17. Credințe asemănătoare sunt întâlnite
și la sârbi18.
Legenda bulgar ă face din Cium ă un instrument al pedepsei
divine. Ea este trimis ă de Dumnezeu, care, de altfel, face posibil ă
și apariția ei pe lume (imaginea copiilor poci ți, monstruo și, este
frecventă în reprezentarea supraumanului malefic; cf. și motivul
înlocuirii copiilor duhurilor malefice cu cei ai oamenilor). Mai mult,
Ciuma apare conturat ă ca un instrument al destinului, fiind, în unele
credințe, una din cele trei Ursitoare cu drept de via ță și de moarte
(aici: prezen ța cărții destinelor). La greci, ciumele sunt în num ăr de
trei: prima are în mân ă o foaie mare de hârtie, a doua, o pereche de
foarfeci, iar a treia, o m ătură. Prima înscrie numele în catastif, a
doua își rănește victima, iar a treia o m ătură19.
17 Idem , pp. 135-136.
18 Slașciov, op.cit., p. 220.
19 Candrea, op.cit., p. 136.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 43
În ultima parte a legendei de mai sus a fost ad ăugată, pe lângă
motivul transcenden ței acțiunii personajului malefic, apari ția bolii ca
urmare a înc ălcării unor gre șeli de comportament. Purtarea cuviincioas ă,
aducerea unor ofrande specifice reprezint ă elemente esen țiale, cu mare
greutate, pentru evitarea urm ărilor nefaste ale epidemiei. Și aici se
observă, așa cum se întâmpl ă frecvent în logica mitului (este vorba,
totuși, cum am mai men ționat, și de contamin ări), o contradic ție aparent
insolvabilă: omului îi este destinat ă boala (este sortit s ă fie răpus de
boală), dar el poate sc ăpa în ultimul moment fie prin respectare unor
precepte comportamentale, fie prin învingerea (anihilarea, p ăcălirea,
dezorientarea) demonului, în cazul în care sunt performate o serie de
practici magice apotropaice.
În ceea ce prive ște ofrandele care pot fi aduse demonului bolii,
ele sunt diferite. Dac ă bulgarii, în legenda de mai sus, aduceau jertfe
„curate”, produse de uz casnic, alimente etc., românii ( și nu numai
ei) accentueaz ă tragismul epidemiei nimicitoare prin jertfe animale,
uneori chiar umane: „Când mor într-o cas ă toți de ciumă, vecinii de
la nouă case din apropiere s ă sară, cu mic și cu mare. S ă ia o găină
neagră ori un coco ș negru cu ei și să se urce cârd pe un deal, unde vor
face nouă vetre cu nou ă focuri. Apoi s ă ocolească vetrele de nou ă
ori, unul având g ăina tot în mân ă. Dacă s-ar întâmpla s ă moară vreunul
din ei, să nu se sperie. S ă-l îngroape acolo, pe brânci, cu g ăină cu tot,
iar ei să se urce pe alt deal, s ă facă alte vetre, și să urmeze la fel, pân ă
n-o mai muri nici unul. Numai a șa se va stinge ciuma. Pe cei mor ți
să-i îngroape cioclii, ale și din acei cari au z ăcut de aceast ă boală și au
scăpat”20. „Într-un sat, dac ă a văzut că nu mai scap ă de holeră, oamenii
au luat un b ăiat voinic, i-au f ăcut o groap ă în pământ, adânc ă cât el și
strâmtă, așa ca să poată sta un om în picioare. Au luat apoi b ăiatul,
l-au pus în groap ă și au pus p ământ peste el de viu, și el a murit
acolo. Așa a scăpat satul de holer ă”21.
Simulacre ale vechilor jertfe umane sunt p ăpușile care îl
reprezintă pe demonul bolii, alteori prezen ța lor fiind sugerat ă obiecte
20 Idem , p. 141.
21 Ibidem , pp. 141-142.

Antoaneta Olteanu 44
vestimentare considerate ofrande (a se vedea cămașa Ciumei ).
Continuarea practicilor magice la hotar – aratul ritual – avea rolul de a
accentua bariera care se ridica între lumea umanului și cea a duhurilor.
Pentru ca opera țiunea să reușească, era nevoie s ă se apeleze la persoane,
gesturi și obiecte sacralizate, care puteau realiza un transfer de putere,
salvând în acest fel întreaga comunitate: „Un om negru/ Cu o fat ă neagră,/
Despletită,/ Cu corbaciu negru,/ Cu doi pog ănici negri;/ Un om negru/
Cu o fată neagră,/ Cu sbiciu și cu jug/ Și răsteiele negre,/ Tânjala, telegu ța,
plug/ Și toate negre,/ A mers arând dup ă un sat/ Tot descântând,/Tr ăgând
brazdă neagră,/ Să nu intre acolo ciuma-n sat,/ S ă fie omul s ănătos,/ Ca
Precista,/ Ca soarele”…22
2.2. Sfintele protectoare ale v ărsatului
Calendarul românesc con ține un ciclu de s ărbători trinitare
consacrate V ărsatului (4-6 decembrie), una dintre bo lile cele mai
de temut în mediul țărănesc. Sf. V arvara ( și, în continuare, Sf. Sava
și Sf. Nicolae) îi ap ără atât pe copii, pe mamele lor, pe tinerele
fete. În credin țele române ști chiar se p ăstra ierarhia tradi țională,
din care se vede clar rolul important al Sfintei V arvara: se spunea
că Sf. Haralambie „strânge toate bolile din lume, iar Sf. Varvara le
ține închise sub o piatr ă mare”23. În ceea ce prive ște cuplul format,
credințele române ști oferă informații interesante: V arvara e sora
sfântului Nicolae sau Sf. V arvara și Sf. Sava sunt p ărinții sfântului
Nicolae24. Uneori Varvara și Sava sunt dou ă sfinte ce umbl ă cu
vărsatul din sat în sat, din cas ă în casă, și celor care n-au ținut
această sărbătoare le-au îmboln ăvit copiii de v ărsat25. Uneori răzbate
ideea că boala este un fel de pedeaps ă: „Sf. Sava se închipuie ște ca
22 Candrea, op.cit., p. 365.
23 Speranția, op.cit., VI, f. 181.
24 Idem , II, f. 132 v; VII, f. 191 v.
25 Ibidem , III, f. 219.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 45
o sfântă trimisă de Dumnezeu s ă aducă între oameni boala, bubatul.
Sf. Sava umbl ă cu traista de bube și cine nu-l serbeaz ă se
îmbolnăvește de bube felurite”26.
Fiind o suprapunere târzie peste duhul v ărsatului, împlinirea
aspirațiilor oamenilor se putea f ace numai prin plata ritual ă, sub
formă de ofrand ă, ce trebuia oferit ă î n z i ua s ărbătorii. Mamele
obișnuiesc să-și îmbărbureze copiii, ungându-i pe fa ță cu miere, cu
apă în care s-a topit zah ăr etc., ca s ă fie feriți copiii de v ărsat (sau
de friguri), sau, dac ă s-au îmboln ăvit, boala s ă fie dulce ca mierea,
ca zahărul ș.a.m.d. În apa cu care se spal ă copiii s-a sp ălat în prealabil
o icoană, pentru ca fa ța copiilor s ă fie curată ca icoana. În unele
părți se fac turtele Barburii – turte cu nuc ă, unse cu miere. Una se
dă de poman ă la copii, cealalt ă se pune în strea șina casei. Lâng ă
casă se mai pune o cof ă cu apă, în credin ța că, atunci când va trece
Vărsatul, să mănânce din turta pus ă la streașină, să bea apă din
cofă și să plece mai departe, la alt ă casă27. Alteori împart femeile
pâine (trei turti țe necoapte), o strachin ă de fasole nefiart ă, o sticlă
cu vin și un caier de lân ă sau de cânep ă. Aceasta ca s ă fie Bubatul
bun, și anume: bun ca pâinea și ca vinul, moale ca boabele de fasole
și ca lâna28.
Există însă credințe din care se poate trage concluzia unui ciclu
de sărbători consacrate aceleia și reprezent ări, având forme diferite:
„La Sf. Sava se țin trei zile: una înainte și alta în urm ă. Se crede c ă
în aceste trei zile se împarte Bubatul (V ărsatul): mare, mic,
mijlociu”29. În acest sens, aceast ă imagine se potrive ște foarte bine
cu cea păstrată în mitologia bulgar ă, în care abund ă personific ările
feminine ale bolilor. V ărsatul este cunoscut în medicina popular ă
26 Ibidem , II, f. 231 v; V III, f. 285 v.
27 Tudor Pamfile, Sărbătorile la români , Ed. Saeculum I.O., Bucure ști, 1997,
p. 234.
28 Speranția, op.cit., II, f. 211.
29 Idem , I, ff. 309 v; 69 v; II, f. 34 v.

Antoaneta Olteanu 46
sub mai multe nume – Șarka, Baba Șarka, Blaga-Medena –, fiind
ipostaziat îns ă de trei surori: Edrí ța, Brusníța, Sípanița. Brusnița,
Sredna Sipani ța este duhul v ărsatului, sora mijlocie, mai mic ă decât
Edríța și mai bună decât ea. De regul ă îi atacă nu pe copii, ci pe tineri.
Cine a fost îmboln ăvit de sora ei mai mic ă, Sítna, Sípani ța, va fi
îmbolnăvit și de ea. Nu face nici un r ău, dacă vine bună și veselă, dar,
când e sup ărată, face ravagii. Pentru a o îmbuna, se face o turt ă
rituală, pitka , cu miere, care este împ ărțită rudelor și vecinilor30.
Edríța, Édra Sípani ța, Edra Șárka, Baba Písanka, Baba Șarka,
Lélicika este cea mai mare dintre cele trei surori – personific ări ale
vărsatului. Ea este mereu sup ărată. Chiar dac ă este bun ă și
îndurătoare, pe corp și mai ales pe fa ța bolnavului r ămân urme. În
cinstea celor trei surori și mai ales a celei mai mari, la 9 martie
(Mladenți) se fac turte, pitki, se ung cu miere și se împart pentru
sănătate31. Se știe că și în ritualurile române ști există datina de a
împărți colăcei unși cu miere, la aceea și dată, de Mucenici. Este foarte
posibil ca aceast ă tradiție să fie legată tocmai de îmbunarea acestor
demoni (peste care s-a suprapus mai târziu și celebrarea noului an
apicol). Cea mai mic ă dintre surori, Sípanița, îi îmbolnăvește pe toți,
fără a fi vorba îns ă de un pericol real. Când apare în cas ă, se fac turte
care se ung cu miere și se împart tuturor celor din cas ă și vecinilor.
Până nu se vindec ă bolnavul și nu se conving c ă nu se va mai îmboln ăvi
nimeni se interzice s ă se fiarbă în casă găina-ofrand ă. Dacă jertfa
este opărită, atunci va fi op ărit și duhul bolii, care, de durere, îl va
omorî pe bolnav. De aceea jertfa se fierbe în vecini.32
Evident, aceste observa ții nu epuizeaz ă materialele interesante
de medicin ă magică în care s-au p ăstrat numeroase elemente de
30 Nazarova, op.cit., p. 47.
31 Idem , p. 78.
32 Ibidem, p. 155.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 47
substrat. Fascinante sunt și credințele referitoare la Friguri sau la
Insomnie, Plânsori (văzute cel mai adesea ca fiind produse de duhul
pădurii, Muma-P ădurii, la români). Consider ăm că acest subiect este
încă de actualitate, mai ales acum, când vorbim de globalizare. Nu
putem să trecem cu vederea caracterul regional al mitologiilor
popoarelor din zona – conven țional numit ă – a Balcanilor, date
fiind influen țele și evoluțiile lor comune.

1 Robert D. Kaplan, La răsărit, spre Tartaria . Călătorii în Balcani, Orientul
Mijlociu și Caucaz , Ed. Polirom, Ia și, 2002, p. 17.BALCANII șI MENTALITATEA BALCANIC Ă
1. Mentalitatea balcanic ă – mentalitate european ă?
„Istoria și geografia sunt doar schițe peste care
omenirea suprapune detaliile”1.
Pornind de la cuvintele lui Robert Kaplan, este mai u șor de înțeles
marea diversitate de state și stătulețele ce fragmenteaz ă harta lumii,
dar, mai ales, referindu-ne la Europa, existen ța unor zone de conflict,
controversate, revendicate de mai multe na țiuni, care trec de-o parte
și de a alta a liniilor trasate pe hârtie, tulburând via ța cotidian ă a
localnicilor, arunca ți adesea în situa ții de criz ă tot de disputele
politicienilor. A șa au fost în țeleși și Balcanii, ca un teritoriu instabil –
în fapt, nici conturul regiunii nu este foarte clar, statele care sunt
considerate balcanice diferind de la o viziune politic ă la alta. Și în
contextul globaliz ării de astăzi, care pune un accent deosebit pe
specificul na țional, regional, etnic al popula țiilor înglobate în marea
Uniune European ă, acest amestec ar trebui s ă nu ne surprind ă.
Scriitorul polonez Andrzej Stasiuk, descriind Europa v ăzută de el, o

Antoaneta Olteanu 50
contura astfel: „Harta Europei aminte ște de o farfurie cu un fel de
mâncare neizbutit. Cotlet nem țesc, o grămadă de cartofi ruse ști, salată
franțuzească, sparanghel italian, desert spaniol și, de băut, compot
englezesc. Ici și colo totul e stropit cu pete de sos. Sos unguresc, sos
cehesc, ochiuri române ști, scrumbie suedez-norvegian ă și cod ca
aperitiv, mu ștar de Benelux, spanac polonez, felii de pâine greceasc ă,
ruptă și fărâmicioas ă, într-un cuvânt, un talme ș-balmeș”2. Un tal-
meș-balmeș care formeaz ă o masă, variată, e adevărată, uneori
surprinzătoare, dar în care fiecare element distinctiv se armonizeaz ă
cu unul sau mai multe dintre „ingredientele” vecine sau înrudite. În
fond, acest talme ș-balmeș ar trebui s ă fie o constant ă a modului de a
trăi al oamenilor, în pofida unor încerc ări disperate, de-a lungul
timpului, de a supune totul unei rigori cazone. În esen ță totul poate fi
redus, simplificat, esen țializat, dar, în realitate, amestecul elementelor,
influențele colaterale sunt mult mai numeroase și ele constituie chiar
firescul, viul.
Fragmentarea geografic ă este însă o realitate, deoarece mun ții
care divid regiunea îi confer ă niște trăsături specifice. Lan țul muntos
uriaș, de forma unui S r ăsturnat, din sudul Carpa ților până la Munții
Balcani, c ătre Turcia anatolian ă, la care se adaug ă, în partea vestic ă,
divizările impuse de Alpii Dinarici, care, trecând prin Dalma ția și
Albania, traverseaz ă Grecia, continuându-se mai apoi în mare,
formând numeroase insule. În felul acesta, regiunea a fost inevitabil
împărțită în mici unit ăți, în care grup ări etnice diferite și-au
consolidat pozi țiile. Munții au fost în felul acesta un obstacol natu-
ral care a stânjenit de multe ori combin ările regionale, politice,
economice sau culturale. Grupurile etnice s-au focalizat spre
dezvoltarea unor culturi na ționale distincte, economii locale și
autonomie politic ă. De altfel, muntele a fost cel care a împ ărțit pe
2 Andrzej Stasiuk, Jurnal de bord , în vol. Iuri Andruhovîci, Andrzej Stasiuk,
Europa mea , Ed. Polirom, Ia și, 2003, p. 117.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 51
verticală fiecare subregiune în zone mai joase, favorabile agriculturii
sau creșterii animalelor, precum și în zone mai pu țin favorabile,
stâncoase, care au ajuns treptat un fel de loc de exil și de refugiu
pentru grupurile etnice alungate din regiunile mai atractive din vale și
de pe litoral.
Astfel de diferen țe pot fi decelate și în Balcani. Ele vin îns ă
din diferen țele inerente ce existau în sânul Imperiului Bizantin,
ale Imperiului Otoman3. Poate cea mai important ă diferență
(și unica?) este cea confesional ă: comunit ățile ortodoxe r ăsări-
tene, musulmane, catolice și evanghelice constituie un mozaic
diferențiat de grani țe și întrepătrunderi. Difer ă nu numai
doctrinele lor, ci și practicile conexe ce includ s ărbătorile,
interdicțiile, ritualurile, costumele, buc ătăria și moravurile sexuale.
O semnifica ție deloc neglijabil ă o au și variațiile peisajului,
alternanța deal-vale, regiunile mediteranean ă și a Mării Negre ale
peninsulei, care antreneaz ă la diferite tipuri de comer ț și
comunicare cultural ă cu restul lumii.
Dacă diferențele, în principiu, nu ar fi numeroase, s ă vedem
care ar fi asem ănările la nivelului modului de via ță cotidian din
regiune, care atest ă într-o oarecare m ăsură – dar nu una
generalizatoare! – o anumit ă omogenitate. S-a încercat conturarea
unui mentalități balcanice , dar de cele mai multe ori r ăspunsul a
fost negativ. Termenul de mentalitate balcanic ă a fost utilizat pentru
prima dat ă în anul 1918 de c ătre marele geograf sârb Jovan Cviji č,
în lucrarea consacrat ă geografiei umane, La Peninsule Balkanique .
El a avut în vedere caracteristicile psihologice sau intelectuale și
morale ale popoarelor, pe care le concepea ca produs al unui com-
plex ce factori ce î și avea originea în natura ambientului geografic.
3 Când vorbesc despre Imperiul Otoman, de exemplu, istoricii subliniaz ă mari
diferențe regionale – mai ales în Bosnia, Rumelia și Africa de Nord, în domeniul
agriculturii, sau în felul în care mo ștenirea otoman ă a fost acceptat ă de fiecare tân ăr
stat național.

Antoaneta Olteanu 52
O asemenea mentalitate este rezultatul unui set complex de factori
geografici, istorici, etnici și sociali. În studiul sus-men ționat de
antropogeografie, el inten ționa să structureze spa țiul politic din Balcani
luând în calcul caracteristicile geografice și geomorfologice ale
peninsulei, care se suprapuneau firesc pe leg ăturile și relațiile regiunii
cu Europa Central ă și Apuseană, vehiculând astfel termenii geopolitici
de centru și periferie.4
Trăsăturile geografice ale Balcanilor (litoralul Asiei Mici,
conectat din punct de vedere geomorfologic cu Asia Mic ă, precum
și blocul continental având aceea și relație genetic ă cu Europa)
constituie condi țiile naturale ce realizeaz ă sudura prin care s-a
realizat procesul bilateral al absorb ției de către centru a periferiei
și de transformare a spa țiului periferic într-unul central. Aceste
două tipuri de caracteristici geomorfologice au f ăcut din regiune
cea mai important ă periferie a centrului (Asia Mic ă și Europa), în
antichitate, dar și în perioada modern ă. Acest tip de rela ții a făcut
ca Balcanii s ă devină un centru în perioada bizantin ă, dezvoltare
stopată numai de cucerirea otoman ă, care a f ăcut mai apoi din
peninsulă o periferie permanent ă a Europei, în care accentul se
punea nu pe latura cultural ă, ci pe cea politico-strategic ă. „Datorit ă
legăturilor stabilite de aceste popoare în timpul Evul Mediu cu
Imperiul, clasele lor conduc ătoare și instruite au fost determinate
să adopte multe caracteristici ale civiliza ției bizantine, fapt ce a
dus la participarea lor la o tradi ție cultural ă comună și, în cele din
urmă, a contribuit chiar la formarea ei. Aceast ă tradiție a fost
alcătuită din diferite elemente. Printre acestea se num ărau
creștinismul de tip r ăsăritean, recunoa șterea primatului Bisericii
4 Trebuie re ținut că românul Victor Papacostea este primul om de știință care a
pus bazele studiului sistematic al vie ții popoarelor din Balcani, cu deosebire prin
intermediul Institutului de Studii și Cercetări Balcanice, înfiin țat de el în 1937.
Institutul a avut și o revist ă internațională, „Balcania”, în care au fost enun țate
principiile balcanologiei .

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 53
de la Constantinopol, recunoa șterea – cel pu țin tacită – a faptului c ă
împăratul bizantin era împuternicit cu autoritate asupra întregii lumi
creștine ortodoxe, acceptarea legilor romano-bizantine și credința
că normele literare și tehnicile artistice cultivate în școlile, mănăstirile
și atelierele imperiului erau universal valabile și demne de imitat.
Moștenirea primit ă de la Bizan ț de aceste țări din Europa de R ăsărit
a fost o component ă suficient de important ă a tradiției lor medievale
pentru a justifica p ărerea că, din anumite puncte de vedere, ele au
alcătuit o singur ă comunitate interna țională”5.
În pofida diferen țelor, mai mult aparente, similitudinile sunt
o constant ă. Nicolae Iorga trateaz ă sud-estul Europei dintr-o
perspectiv ă culturală unitară: „O singur ă privire asupra acestei
lumi a sud-estului Europei poate fi de ajuns pentru a dezv ălui cât
sunt de înrudite toate aceste na țiuni prin originea lor, cât de legate
sunt în dezvoltarea lor și cât de solidare sunt în situa ția lor actual ă
(…). Un sat românesc, un sat sârbesc, un sat bulg ăresc, un sat din
Tracia, cu excep ția ținuturilor de lâng ă mare (…) sunt identice:
aceleași străzi, aceeași aliniere a locuin țelor, acelea și proporții
între casă, livadă, grădina de zarzavaturi și aceeași grădină de
flori, care este aranjat ă, în cea mai mare parte, pe parmaclâc sau
în spatele geamurilor (…); foarte modesta cas ă a țăranului, cu
acoperișul de paie sau de șindrilă, cu balustrada cu p ălimari
sculptați, cu prispa aerisit ă din față, cu împărțirea interioar ă
identică: camera central ă cu vatra care d ă căldură celor dou ă
camere al ăturate, camer ă de locuit la stânga, camer ă mult mai
mare la dreapta, cea numit ă de români «casa mare», «salonul»,
care este destinat ă găzduirii oaspe ților sau primirii vizitatorilor.
Aranjarea interioar ă e identic ă, mobilarea de asemenea”6.
5 Dmitri Obolenski, Un commonwealth medieval: Bizan țul. Europa de R ăsărit,
500-1453, Ed. Corint, Bucure ști, 2002, p. 9.
6 Nicolae Iorga, La caractère commun des institutions du sud-est europeén ,
Paris, 1929, pp. 3-7.

Antoaneta Olteanu 54
Paschalis M. Kitromilides nu este nici el de acord cu acest
concept de mentalitate balcanic ă, considerând c ă ar fi generat în
principal de stereotipuri, fiind deci o reducere neconstructiv ă,
neproductiv ă: „Există oare o mentalitate balcanic ă comună?…
Răspunsul ar putea fi afirmativ pentru cei obi șnuiți a-și reprezenta
Balcanii prin stereotipuri conven ționale și, în consecin ță,
echivaleaz ă o presupus ă «mentalitate balcanic ă» cu caracterul
pasional, starea de dezordine și simțământul de neorânduial ă
asociate acestei regiuni a lumii – toate acele elemente consider-
ate a diferen ția sud-estul european de normele vie ții civilizate în
Europa de nord-vest…”7 Toate argumentele antropologice și
psihosociale în favoarea existen ței unei „mentalit ăți balcanice”
recunoscute tind s ă devină metafizic ă socială dacă nu oferă
răspunsuri conving ătoare la întrebarea legat ă de specificul
balcanic. Kitromilides sus ține astfel incompatibilitatea dintre
categoria „mentalitate balcanic ă” și orice constructe etnice și
naționale. În schimb, el dezvolt ă conceptul de „structuri mentale
și de atitudine” într-un context strict istoric specific. Acesta este
un set de caracteristici ale menta-lit ăților, distinct și plauzibil din
punct de vedere istoric, valid pentru ecumena cre știn-ortodox ă
din Balcanii secolului al XVIII-lea: de aceea specificitatea istoric ă
este factorul critic în descrierea unei astfel de serii de presupuneri
și norme recurente și penetrante care definesc imaginea unei
colectivități. A vorbi cu insisten ță despre o uniformitate diacronic ă
numită „mentalitate balcanic ă” înseamn ă a lansa o legend ă
neverificat ă istoric, care se poate transforma într-o mitologie
înșelătoare8. „O mentalitate balcanic ă comună devine o
7 Paschalis M. Kitromilides, „Mentalitate balcanic ă” – istorie, legend ă,
imaginație, în vol. Balcanismul , „Secolul 20”, nr. 7-9, 1997, p. 76.
8 Apud Maria Todorova, Balcanii și balcanismul , Humanitas, Bucure ști, 2000,
p. 283.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 55
imposibilitate logic ă evidentă în momentul în care este legat ă cauzal
de atât de multe identit ăți etnice divergente, de obicei antagonice,
excluzându-se una pe alta”9.
În fapt, nu ne putem limita observa țiile și „simplific ările” la
ecumena cre știn-ortodox ă sau la diferen țele etnice, a șa cum
sugerează Kitromilides, întrucât adesea elementul islamic, prin
Turcia în primul rând, ca generator de profunde influen țe în mentalul
regional, dar și prin comunit ățile musulmane mai mici sau mai mari
rezidente aici între ține permanent o alteritate ce furnizeaz ă sau
întreține elemente sincretice, fie c ă ne aflăm în zone de contact
direct sau nu. În pofida diferen ței majore de care am vorbit, am
putea eviden ția, nu numai în zilele noastre, dar și în perioada „de
aur”, de consolidare a acestor baze comune, o anumit ă simpatie,
înțelegere a Aproapelui, a Celuilalt, chiar de alt ă religie, în pofida
ostilităților zgomotoase ale politicii oficiale, laice sau religioase.
9 Paschalis M. Kitromilides, op.cit. , p. 79.
Case „suspendate“ la
Veliko-Tîrnovo

Antoaneta Olteanu 56
Așa se justific ă pătrunderea în cotidian a muzicii și elementelor de
gastronomie, a pieselor vestimentare, țesăturilor și podoabelor
specifice, a institu țiilor sociale (cafeneaua) ș.a., prin ni ște canale
niciodată închise, care permiteau și acceptau cu curiozitate și mai
apoi cu bucurie toate aceste extravagan țe. Un alt argument al unei
atitudini comune este acela generat de st ăpânirea comun ă sub care
s-au aflat aceste popula ții (bizantin ă, otomană), fapt ce a generat
reacții de protest asem ănătoare față de conduc ătorii străini sau locali
cu maniere asem ănătoare. În felul acesta, cum concluziona pân ă la
urmă Kitromilides, se impune ca singura solu ție o abordare
antropologic ă, într-o „încercare de a recupera valorile comune și
credințele așa cum sunt ele exemplificate în comportamentele și
formele expresiei simbolice la origini”10.
De fapt, trebuie s ă avem în permanen ță în vedere dou ă nivele
diferite la care observ ăm aceste diferen țe:
– cel al societ ății oamenilor simpli, a supu- șilor, negustorilor,
meșteșu-garilor, țăranilor, care cuprinde cele mai profunde
influențe, provenind din perioade diferite, dar care urc ă până
în primele decenii ale secolului al XX-lea și continuă și astăzi,
în forme noi (mersul la Istanbul al noilor comercian ți și
aducerea de acolo a unor m ărfuri variate vine s ă întrețină din
nou aceast ă foame de exotic și de familiar, de intimitate,
niciodată secată în multe din țările din regiune);
– cel al aristocra ției locale, care, în perioadele guvern ării străine
(otomane, fanariote), a preluat de la st ăpânitori multe dintre
formele fastului de curte. Interesant este faptul c ă toate aceste
forme, cândva aristocratice, au coborât sau au ajuns, pe furate,
prin gaura cheii, la p ăturile de jos, care le-au p ăstrat cu
sfințenie ca pe o marc ă a aristocra ției, încercând s ă și le
10 Idem , p. 80.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 57
însușească într-o măsură cât mai mare. A șa se justific ă prezența
unor obiecte vestimentare și de podoab ă, a muzicii cu influen țe
turcești, a covoarelor cu desene geometrice sau animaliere
având aceea și influență, dar mai ales a împrumuturilor
gastronomice.
O altă perspectiv ă asupra mentalit ății comune a oamenilor din
Balcani o ofer ă Svetlozar Igov, în studiul Homo balcanicus:
kărstopătniat čovek11 (Homo balcanicus: omul de la r ăscruce), în
care eviden țiază trei tipuri ale mentalit ății balcanice în func ție de
apartenen ța geografic ă și de natura ocupa țiilor tradi ționale
dominante (distinc țiile se fac în afar ă de diferen țele religioase, care
oricum disting o Balcania Orthodoxa, în care intrau bulgarii, grecii,
sârbii, muntenegrenii, românii – și o Bulgaria Romana, care-i
cuprindea pe sloveni și croați):
a) tipul balcanic de baz ă, montan, care îi cuprinde pe albanezi,
bulgari, sârbi, muntenegreni, o mare parte a românilor, la care se
adaugă populația musulman ă. Este sintetizat ca dispunând de o
cultură agricolă sau pastoral ă, conservatoare, în general pa șnică,
din sânul c ăreia pot lua na ștere grupuri r ăzboinice pentru ap ărarea
libertății;
b) tipul meridional, în care intrau grecii și croații din Dalma ția.
Acest tip de cultur ă este moștenitoare culturii antice a polis -ului,
navigației și comerțului;
c) tipul panonic-danubian (urma șii Imperiului Habsburgic) îi
cuprindea pe croa ții continentali, sloveni, românii transilv ăneni,
sârbii din V oivodina. Ini țial o cultur ă feudal-agrar ă, devine treptat
o cultură urbană de tip burghez.
O caracterizare interesant ă o face balcanicilor în general
cercetătorul bulgar Bogdan Bogdanov, care surprinde multe
11 În vol. Gheorghi Dimov (ed.), Literaturno-esteti česki procesi na Balkanite ,
Sofia, 1994, p. 54.

Antoaneta Olteanu 58
elemente de atitudine, atât domestic ă, dar și de „suprafa ță”, construit ă
pentru impresionarea unui „adversar” european care nu a avut mai
deloc o opinie pozitiv ă despre acesta: „Generozit ății orgolioase i se
adaugă, într-o manier ă complexă, indiferen ța afișată față de bani și
bunuri materiale. Altfel, omul balcanic este econom, muncitor și
grijuliu, presat fiind de necesit ățile legate de stocarea alimentelor,
clădirea casei – fort ăreață solidă și stabilă care îl ap ără de
incertitudinile lumii exterioare. Prin urmare, balcanicul este foarte
practic acas ă. Dar, o dat ă ce se găsește în afara c ăminului s ău, el
este cheltuitor, are o comportare s ărbătorească și boemă, departe
de felul lui de a fi în realitate”12. Individualismul, dar și sentimentul
mândriei, personale și naționale, sunt alte tr ăsături, eviden țiate, în
forme îngro șate negativ, și de observatorii europeni occidentali: „La
baza amorului propriu balcanic se afl ă individualismul specific, n ăscut,
probabil, din instabilitatea na țională seculară și din ocupa ția străină.
Acolo, singura autoritate credibil ă este individul, și nu comunitatea.
Acestea sunt gândurile nem ărturisite ale omului balcanic, chiar dac ă,
adeseori, vorbe ște despre patria de care, afirm ă el, este adânc ata șat.
În nord, individualismul este mai accentuat, iar neîncrederea se
manifestă nu numai la adresa statului, dar și față de cei ce tr ăiesc
12 Bogdan Bogdanov, Homo balkanicus , în vol. Balcanismul , „Secolul 20”,
nr.7-9, 1997, p. 72.Turcia: arhitectur ă specifică

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 59
departe. Preocuparea major ă individual ă este propriul c ămin, cu
diferitele lui aspecte. La sat, casa poate nici s ă nu fie tencuit ă în
exterior, în timp ce, în ora ș, se manifest ă amorul propriu al imaginii
exterioare…”13 În sfârșit, o altă trăsătură dominant ă în toate țările
din regiune, mo ștenire „de pre ț” a domina ției otomane și (local)
fanariote, înc ă de mare actualitate, este aceea de dezvolt ării și
menținerii unor rela ții de clan, de rudenie ș.a. foarte strânse, pentru
a contracara într-o oarecare m ăsură necunoscutul puterii oficiale:
„«Spiritul local» și clientelismul/nepotismul sunt, în egal ă măsură, mi
se pare, expresia acestui individualism. Suspiciunea fa ță de puterea
centrală și insistența cu care se favorizeaz ă rudele și apropiații
«locali» sunt strâns legate și determin ă instabilitatea comunit ății și a
ierarhiei14.
Toate aceste delimit ări trebuie acceptate cu re ținere. Sunt, în fond,
niște abstracții mai mult sau mai pu țin speculative, conven ționale, care
încearcă să simplifice în mod extrem ceea ce constituie de fapt o
multitudine de tr ăsături ce formeaz ă un popor sau altul. Suntem marca ți
de același subiectivism, fie c ă vorbim de reduc ționismul stereotipurilor
sau de abstractizarea antropologic ă. Mai mult, nu toate aprecierile se
potrivesc tuturor indivizilor analiza ți. „Când se ajunge la caracterizarea
unui popor întreg sau a unei totalit ăți de popoare (iar Occidentul este o
totalitate de mai multe popoare), diver șii reprezentan ți ai acestor popoare
se simt direct viza ți. Ei fac o gre șeală logică gravă transferând asupra
lor ceea ce se spune despre popoare întregi, respectiv despre mari
ansambluri de oameni care se reproduc de-a lungul mai multor genera ții.
Un popor nu este doar suma unor oameni identici. Poporul este o unitate
de oameni diferi ți, este un fenomen unitar. În fiecare popor se pot vedea
toate tipurile umane posibile”15.
13 Idem , pp. 72-73.
14 Ibidem , p. 73.
15 Alexander Zinoviev, Occidentul. Fenomenul occidentalismului , Ed. Vremea,
București, 2002, pp. 50-51.

Antoaneta Olteanu 60
„Balcanismul este o realitate devenit ă mentalitate, iar Balcania este
un mit”16 ale cărui trăsături specifice sunt: dihotomia între realitatea de
zi cu zi a micilor popoare din Balcani și utopism, idealism; pendularea
continuă a psihicului individual și colectiv între via ța concretă, prozaică
și vicisitudinile, greut ățile și monstruozit ățile ei, alături de aspira țiile înalte,
elevate17. Studiul nostru î și propune o încercare de a identifica și a
sublinia acele similitudini care configureaz ă mentalitatea tip balcanic ă,
existentă, fără îndoială, precum și pe promotorul ei, acel homo
balcanicus , care individualizeaz ă pe oricare dintre locuitorii peninsulei,
în context european și universal. În viziunea lui Victor Papacostea,
„Homo balcanicus e omul din peninsula Balcanic ă – din orice parte
a ei – particip ă, în fond, prin toat ă structura lui etnic ă, mintală și
sufleteasc ă, la mai multe na ționalități. Fără a nega, fire ște, diferen ța
specifică care îl leag ă de totalitatea membrilor na țiunii în sânul c ăreia
s-a născut și a cărei limbă o vorbește, vom constata totu și că, pe
deasupra, el mai este membru, prin leg ături organice, ce vin dintr-o
complexă și îndelungat ă ancestra ție – și al marii comunit ăți
balcanice”18. Dacă Commonwealth-ul bizantin a generat bizantinismul,
cel de dup ă Bizanț a produs influen ța turcă și greacă, iar în secolul
națiunilor a ap ărut balcanismul.19 Aceeași idee de plurilingvism și,
mai mult, de apartenen ță la un mod comun de a fi ale balcanicilor a
fost surprins ă și de Marianne Mesnil: „Pe un teritoriu unde din vremurile
cele mai îndep ărtate fluiditatea frontierelor este o regul ă, iar
multilingvismul o practic ă, un astfel de homo balkanicus obișnuit să
16 Constantin Geamba șu, Homo balcanicus, în vol. Ipostaze lirice și narative ,
Ed. Medro, Bucure ști, 1999, p. 139.
17 Idem , p. 142.
18 Victor Papacostea, Balcanologia , în vol. Sud-Estul și contextul european ,
VI, 1996, p. 71.
19 Alexandru Du țu, Y-a-t-il une Europe Orthodoxe? , în vol. Sud-Estul și
contextul european, VII, Cultur ă și solidarit ăți în „Europa ortodox ă”, București,
1997, p. 17.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 61
intre în contact cu națiunile cele mai diverse (în sensul medieval al
termenului: str ăini, născuți într-un acela și loc) cunoa ște mai bine ca
oricine arta de a între ține relații cu «ceilal ți», ale căror diferite limbi el
le-a învățat adesea și a căror religie el o respect ă, în caz c ă nu o
împărtășește. Astfel, avem de-a face cu un fel de «cameleonism» al lui
homo balkanicus , care const ă tocmai în aceast ă capacitate a sa de a
gestiona rela țiile multietnice, multilingvistice, multiconfesionale – el
adaptându- și oarecum propria «identitate» la a celuilalt și atribuindu-i o
dimensiune ra țională, negociabil ă”20.
Pe de altă parte, să nu uităm că, în general, balcanismul este un
discurs stigmatizator, prin care se opune aceast ă parte a Europei celei
vestice, civilizate. În pofida unor origini mai noi (pân ă și grecilor de
astăzi cu greu li se recunoa ște europeitatea – leag ănul civiliza ției! –, ei
fiind considera ți balcanici, îns ă cu „față european ă”. Prin urmare, în
aceste condi ții, cine ar dori s ă-și asume apartenen ța la acest tip de
mentalitate? Din acest motiv, na țiunile nou-create au încercat (proces
care a durat sute de ani) s ă scape de imaginea Balcanilor neciviliza ți.
Procesul de constituire na țională și de autodeterminare a fost impus
de către elitele culturale urmând modelele tradi ționale occidentale
(emancipare, suveranitate politic ă și autenticitate cultural ă, dreptul
național de a participa la istorie, demnitate na țională și dorința de
recunoaștere interna țională etc.). Cu toate acestea, fiind ni ște state
mici și periferice, aceste na țiuni au fost prinse în jocul contradictoriu
dintre normativ și factual: între imperativul modern (na țiunea trebuie
să fie o agen ție istorică a propriei emancip ări) și irelevanța lor în
luptele dintre Marile Puteri. Internalizând atât trauma emo țională a
nerecunoa șterii (invizibilitate public ă și istoricză) și cea moral ă (eșecul
de a-și îndeplini menirea istoric ă), ideologiile și culturile na țiunilor
sud-est europene au afi șat mereu o grij ă obsesivă. Au încercat s ă
20 Marianne Mesnil , Kosovo 1999: explozia întârziat ă, în vol. Balcani dup ă
Balcani… , Ed. Paideia, Bucure ști, 2000, pp. 35-36.

Antoaneta Olteanu 62
compenseze irelevan ța lor geo-cultural ă cu anumite reprezent ări despre
sine. În felul acesta, ele au reprodus neîncetat imaginea ideologic ă a
autenticității lor și diferența vecinilor lor21. Toate aceste eforturi de
diferențiere și de producere a unor politici na ționale distincte de
reprezentare (institu țională, politică, militară) s-au lovit de
inflexibilitatea no țiunii occidentale de balcanism, care nu vedea nici
un fel de diferen ță și percepea regiunea dintr-o perspectiv ă macro-
colonială. În pofida existen ței unor speciali ști reputați, cercetători,
diplomați, ziariști care au sesizat aceste diferen țe, mass-media
occidentale au produs în mod repetat imaginea unui întreg obscurdin punct de vedere geopolitic și cultural, fragmentat f ără nici un fel
de rost, în care triburi minuscule, nerecunoscute și stătulețe agresive
puneau în scen ă, în miniatur ă, drame de mult uitate de europeni: ur ă
reciprocă, războaie necivilizate sub stindardele unor na ționalisme
isterice sau idiosincretice, opresiune cultural ă, purificare etnic ă. În
1921, jurnalistul Paul Scott Mowrer ofer ă prima imagine complet ă a
fenomenului balcanizării, surprinzând tr ăsături care și astăzi
marcheaz ă mentalitatea occidental ă: „Crearea, într-o regiune de rase
amestecate f
ără speranță, a unui amestec de state mici, cu popula ții
mai mult sau mai pu țin înapoiate, slabe din punct de vedere eco-
nomic și financiar, lacome, intrigante, însp ăimântate, o prad ă continuă
pentru ma șinațiunile marilor puteri și pentru impulsurile violente
datorate propriilor pasiuni22.
Într-adev ăr, specificul Europei Orientale fa ță de Europa
Occidental ă nu este acela c ă frontierele statale nu coincid cu cele
21 Aleksander Kiossev, The Dark Intimacy: Maps, Identities, Acts of Identifi-
cation , în vol. Bjeli ƒ, Dušan I., Savi ƒ, Obrad (ed.), Balkan as Metaphor . Between
Globalization and Fragmentation , Cambridge, Londra, 2002, p. 180.
22 Paul Scott Mowrer, Balkanized Europe: A Study in Political Analysis and Reconstruc-
tion, apud Maria Todorova, Balcanii și balcanismul , Humanitas, Bucure ști, 2000, p. 63.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 63
etnice (pentru c ă acest lucru este vizibil și în vestul Europei), ci
pentru că aceste frontiere sunt extrem de recente și de fragile. Și
încă ceva: destabilizarea Balcanilor nu este provocat ă de diversitatea
etnică sau cultural ă, ci de criza în primul rând politic ă, socială și
economic ă23.
23 Dominique Belkis, Ethnicité et nation dans les Balkans (1) , în Regards sur
les Europe: une anthropologie impliquée dans les Balkans , nr. Special editat de
L’ARA (Association Rhône-Alpes d’Anthropologie), nr. 44/1 999, pp. 24, 25.
Fete în costume populare grece ști din
Dodecanez

Antoaneta Olteanu 64
2. Literatura ca domeniu de reflectare a mentalit ății
balcanice
„Balcanismul marcheazã o maturizare a literaturii române,
fiindcã implicã o perspectivã, mãcar parțial autocriticã,
în cãutarea conștiinței de sine”
Ovid S. Crohmãlniceanu
Conceptul de balcanism literar a fost lansat la noi de G. C ălinescu
în efortul de clasificare din monumentala Istorie a literaturii române .
Criticul delimiteaz ă, printre altele, un tip de prozator român care
s-ar recruta din „tagma balcanicilor”, a micilor târgove ți sau a
boiernașilor, de obicei cu „îndep ărtat sânge grecesc, ori vag penin-
sular, mai to ți munteni plini de nervozitatea emo ției, dar incapabili
a o ține, spulberând-o repede cu m ăscări și bufonerii, ascu țiți la
inteligență, plebei, dar pitore ști în expresie, amestecând folclorul
sătesc cu tradi ția mahalageasc ă într-o produc ție plină de mirosuri
grele și arome. Muzica oriental ă, prin monotonia și chiar
obscenitatea ei, amestecat ă însă cu delicate urcu șuri lirice, poate
sluji ca simbol al acestei categorii de autori”24. După George
Călinescu, balcanismul este „acel amestec gras de expresii
măscărioase, de impulsuri lascive, de con știință a unei identit ăți
aventuroase și tulburi, totul purificat și văzut mai de sus de o
inteligență superioar ă”. La rândul s ău, criticul literar român
contemporan Ovid S. Crohm ălniceanu define ște balcanismul literar
drept o „imagine particular ă a universului sud-estic european”.
Confratele s ău Ion Negoi țescu merge mai departe și denume ște
24 Constantin Geamba șu, Homo balcanicus, în vol. Ipostaze lirice și narative ,
Ed. Medro, Bucure ști, 1999, p.189.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 65
această categorie literar ă ca fiind „acea realitate abject înnobilat ă”,
realizată desigur printr-un travaliu artistic de sublimare. Consider ăm
emblematice aceste concluzii, valabile pentru numeroase opere din
spațiul sud-est european.
Însușiri ale mentalit ății balcanice vom reg ăsi mai întâi la N. Filimon,
I. Ghica sau A. Pann (îndeosebi în observa ții cu privire la
comportament, vestimenta ție, peisaj, dar și la relații sociale și mo-
rale), apoi la I.L. Caragiale, autor al radiografiei critice a societ ății
românești din a doua jum ătate a secolului al XIX-lea, precum și la fiul
acestuia, Mateiu Caragiale, care, al ături de ipostaza derizorie,
carnavalesc ă a lumii balcanice, proiecteaz ă o imagine mitic ă, așezată
sub semnul esteticului și al liturgicului25; în perioada postbelic ă, printre
cei care vor continua filonul prozei balcanice se înscriu E. Barbu,F. Neagu, D.R. Popescu și S. Bănulescu, cu to ții creatori ai realismului
mitologic sau magic în literatura român ă.
Fără a pătrunde aici în detalii, analiza textelor permite
conturarea unor tr ăsături pe care le putem circumscrie mentalit ății
balcanice, de și, într-o mai mic ă măsură, ele se pot întâlni și la scriitori
din alte spa ții culturale: o lume pestri ță, colorată, neîncadrabil ă în
șabloane, dominat ă de sentimentul inutilit ății, al zădărniciei efortului
uman, al existen ței umane în condi țiile vitrege ale unei st ăpâniri
străine, peste puterile omului de rând; zeflemeaua, persiflarea ca
mod de rezisten ță sau chiar de subzisten ță; derizoriul ca modalitate
de viață; atitudinea duplicitar ă ca stil de comportament și de
conviețuire; ludicul ca form ă existențială; vorbăria, pălăvrăgeala,
simptom al dorin ței de comunicare sau al claustr ării, al încerc
ării
disperate de a dep ăși nimicnicia, anonimatul sau chiar condi ția
existențială; absurdul ca mod de existen ță; haosul și dificultatea
construcției axiologice26.
25Vezi I. Der șidan Mateiu I. Caragiale Carnavalescul și liturgicul operei,
București, Editura Minerva, 1997.
26 Constantin Geamba șu, op.cit. , p. 148.

Antoaneta Olteanu 66
Referindu-ne la Balcani, perioada otoman ă a oferit un cadru pentru
o cultură postbizantin ă balcanică într-adevăr înfloritoare: nu în sensul
de a fi o cultur ă dominantă sau de a primi sprijinul statului, nici în sensul
integrării și perpetuării elementelor mo ștenirii bizantine de c ătre sistemul
otoman, ci în sensul cre ării unui Raum comun, în care cultura bizantin ă
acționa de mai multe secole în dimensiuni ecumenice (cf. Maria
Todorova). Sfera cultural ă bizantină și-a lăsat amprenta puternic ă asupra
producției literare și artistice din regiune, fapt insuficient pentru a explica
persistența și creativitatea sa la mai multe secole dup ă căderea Imperiului
Bizantin.
Turcocrația, aflată în descompunere accelerat ă, perpetueaz ă,
în degradeuri succesive, tipologia cavalerului (sau a eroului), a
intelectualului (dragomanul, istoriograful etc.) sau a preotului ce
populează, în acest veac, opera sârbilor Andri ƒ si Selimovi ƒ, a
albanezului Kadare, a grecului Kazantzakis, a bulgarului Stanevsau a lui Sadoveanu. În Europa Central ă există de asemenea o
tipologie, s ă spunem, crepuscular ă – ofițerul, funcționarul și artistul
–, elaborat ă mai cu seam ă în literatura Kakaniei (Robert Musil),
una a contesta țiilor și a scepticismului, ambele „întoarse” spre râsul
amar al unor Nu șici și Hașek. Pe de alt ă parte, exemplele – extrase
tot din lumea personajelor aflate în opera lui Krle
ña, Bulatovi ƒ sau
KuÑniewicz – particularizeaz ă elemente integrabile, desigur, par țial,
perimetrului sud-estic mai ales în amintitele spa ții-turnantă. Iată,
rebrenianul Apostol Bologa confirm ă paradigma musilianului „om
fără însușiri”; o călătorie prin „cenu șa unui imperiu”, al ături de
Krleña, Hrabal sau Ha șek ne scoate pe cel ălalt versant din tradi ția
ardeleană, cunoscut ă mai mult prin militantismul stenic ilustrat pe
linia Coșbuc-Goga. Tot aici îns ă eroii lui Agârbiceanu „se usuc ă
încet” și apare, semnificativ, Emil Cioran, ce va elabora o veritabil ă
paradigm ă a derealiz ării27.
27 Mircea Mih ăeș, Câteva delimit ări: Europa Central ă / Europa de Sud-Est , în
vol. Sud-Estul și contextul european , VI, 1996, pp. 21-22.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 67
În numeroase opere circumscrise balcanismului literar pot fi
identificate viziuni și atitudini artistice comparabile, metode și
procedee literare apropiate în organizarea lumii prezentate. Secontureaz ă cele două ipoteze esen țiale ce vor domina proza balcanic ă:
una negativă, sinonimă cu dezorganizarea, dezintegrarea, derizoriul
și absurdul (a șa cum ea este receptat ă, în general, de nebalcanici,
îndeosebi de reprezentan ții civilizației occidentale), cealalt ă pozitivă,
sinonimă cu înțelepciunea profund ă, reflecția intelectual ă și atitudinea
estetic-contemplativ ă (mai rar identificat ă și reliefată în analiza
exegeților străini). Principalele tr ăsături ale crea ției balcanice pot fi
considerate: universul inconsistent, mobil, discontinuu, esen ța fiind
concurată de pitoresc; absolutului i se substituie relativul; omul nu
intereseaz ă prin interioritate, ci prin exterioritate, nu via ța lui lăuntrică,
nu abisalitatea lui conteaz ă, ci masca, aspectul comportamental,
rețeaua lui de rela ții sociale (vezi teatrul și nuvelele lui I.L.
Caragiale și, ulterior, romanele lui D.R. Popescu); organizarea
obșteasc
ă, la rândul s ău, e deposedat ă de seriozitate, de valoare în
sine. „Avem de-a face cu un teatru, cu o înscenare a aparen țelor
repetitive, în cadrul c ăreia realitatea cea mai prozaic ă răspunde sar-
castic în iluzie”, spunea Gheorghe Grigurcu28.
Literatura balcanic ă e în general o literatur ă a înțelepciunii, o
încercare de a g ăsi misterul lumii prin cunoa ștere. Se adaug ă
interferen țe slave, ruse, care aduc probleme de psihologie mai mult
sau mai pu țin sistematizate și literatura unui nou realism, a unui
clasicism trecut prin romantism, pe care o g ăsim în toate cele trei
forțe principale. Pe de alt ă parte, chiar din interior se constat ă că
„balcanismul literar ia na ștere dintr-o atitudine scriitoriceasc ă ambiguă.
O dată, conștiința de a trăi la o periferie a continentului, unde domnesc
28 Gheorghe Grigurcu, Balcanismul ca demon p ăzitor, în vol. Balcanismul ,
„Secolul 20”, nr.7-9/1997, pp. 194-195.

Antoaneta Olteanu 68
înapoierea, promiscuitatea, lenea și concupiscen ța, așadar realism,
reprezentare crud ă, fără pudori puritane și iluzii, a mediului ambiant.
«Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, o ù tout est
pris è la legčre» – a înscris ultimul dintre Caragiale în fruntea bibliei
balcanismului, Craii de Curtea-V eche . Concomitent, facultatea de a
metamorfoza acest spa țiu într-un l ăcaș privilegiat, care g ăzduiește
voluptăți fără seamăn și mântuie prin exerci țiul extrem al trufiei, la Mateiu,
sau închipuie «ultima Grecie», pentru Ion Barbu. Imagina ția trimite astfel
Harta Balcanilor

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 69
totul, cu tiranie și visare romantic ă, în viziune și cifru ermetic.
Ambiguitatea rezult ă din refuz și acceptare”29. Lumea ca bâlci, „în
care totul e improvizat, totul trec ător, nimic înfiin țat de-a binelea, nimic
durabil”, se deruleaz ă sub semnul carnavalescului. Ca atare, se pro-
duce o serie de metamorfoze destructurante: dispare deosebirea dintre
valoare și nonvaloare, oamenii se egalizeaz ă într-un mod factic, orice
autoritate se suspend ă, toate formele se v ăd prinse într-o necurmat ă
fluiditate, toate tâlcurile sunt a șezate în abisurile plurivocit ății. Regizorul
acestei frenetice reprezenta ții non-stop – parodie a Demiurgului – este
ironistul, care se amestec ă el însuși în spectacol, în chip de actor30.
Accentul ar trebui s ă cadă astfel pe delimitarea unor procedee
ca aluzia, alegoria, parodia, ironia, parabola, mitul, caracteristice
prozei de tip modern. Metoda comparat ă și intertextual ă va permite
o mai bun ă înțelegere a specificului literar cultural al zonei balcanice,
precum și la conturarea mentalit ății balcanice sau sud-est europene
în raport cu spa țiul central-european. Dincolo de deosebirile
existente, legate de evolu ția proprie a culturii și literaturii din aceste
două zone, vor fi puse în eviden ță similitudinile determinate de
apartenen ța la modelul cultural european în sens larg.
29 Ovid S. Crohm ălniceanu, Un complex geografic na țional , în vol. Balcanismul ,
„ Secolul 20”, nr.7-9/1997, p. 190.
30 Gheorghe Grigurcu, op.cit. , p.195.

BALCANII – STUDIU DE CAZ
„Dacã Balcanii nu existã, ei ar trebui
neapãrat inventați.”
Hermann Keyserling
Particularit ățile geologico-geografice și constantele
antropomorfice ale Peninsulei Balcanice imprim ă trăsături
caracteristice diverselor etnii conlocuitoare, în pofida originii,
limbilor, religiilor și culturile deosebite ale fiec ăreia în parte, f ără a fi
încetat vreodat ă, de-a lungul întregii istorii, de a primi prinosuri de
populație și cultură din celelalte z ări ale lumii. Sub aspect geografic,
Sud-Estul european (asimilat de multe ori integral Balcaniei) cuprinde
toată Peninsula Balcanic ă, inclusiv insulele adriatice ale fostei Iugoslavii
și insulele grece ști ale Mediteranei occidentale, ale M ării Ionice și
Egee. Limitele de civiliza ție sunt îns ă sensibile în partea amintit ă aici,
în sensul c ă insulele ionice, adriatice, Slovenia, Croa ția, precum și
părți din teritoriul românesc, mai ales Transilvania, apar țin cu siguran ță
ariei vest-europene și central-europene de civiliza ție. Mai restrânse
în partea nord-vestic ă, limitele de civiliza ție ale Sud-Estului european
sunt însă mult extinse în partea opus ă, sud-estic ă, înglobând și Asia
Mică, adică toată Turcia de ast ăzi, care prin mica por țiune de teritoriu
pe care o de ține în partea european ă, sub aspect geografic, dar mai
ales prin strânsele leg ături istorice cu toate popoarele balcanice, în

Antoaneta Olteanu 72
calitate de for ță moștenitoare a fostului Imperiu Otoman, are statut
de țară european ă.
În epoca medieval ă Balcanii formeaz ă o unitate clar ă, în timp
ce în perioada modern ă apare net o tendin ță centrifug ă. Primul fac-
tor care a asigurat o unitate cultural ă între Asia Mic ă și partea
sud-estică a Europei a fost elenismul, gra ție căruia progresele
creștinismului au fost rapide în ambele zone. La începutul Evului
Mediu s-a consolidat aceast ă unitate datorit ă moștenirii romane.
Expresia noii unit ăți a fost marcat ă de Imperiul Bizantin, care a
înrâurit considerabil evolu ția politic ă și mai ales spiritual ă a
popoarelor din Peninsula Balcanic ă. Un ultim element de unificare a
acestei regiuni a fost Imperiul Otoman, care înglobeaz ă peninsula și o
domină politic timp de aproape cinci secole, favorizând în acela și timp
și difuzarea elementelor locale specifice în întreg imperiul.
Construirea timp de mai multe secole a imaginii regiunii a
cunoscut câteva etape, eviden țiate de către Maria Todorova în
monografia consacrat ă imagologiei Balcanilor: a) eroare inocent ă,
care rezult ă din cunoa șterea inexact ă a locului, preluat ă de tradiție
și perpetuat ă; b) denumirea pur geografic ă, Balcanii , derivă din
cuvântul turcesc ce înseamn ă ‘munte’, care cap ătă mai apoi o serie
de sensuri peiorative ce provin din suprasolicit ări politice, sociale,
culturale și mai ales ideologice; c) termenul Balcani se disociaz ă
de obiectul desemnat ini țial, ca rezultat al evolu ției rapide a
termenului în sens peiorativ.
Cea mai veche atestare a numelui Balcan , preferat de localnici
(din tc. Balkan ‘lanț muntos împ ădurit’), îi este atribuit ă scriitorului
și diplomatului italian Filippo Buonacorsi Ca llimaco ( 1490), dar
pătrunderea lui în literatura european ă i se datoreaz ă călătorului
englez John Morritt, car e, în 1794, a folosit acest nume pentru a-l
înlocui pe clasicul Haemus1.
1 Maria Todorova, Balcanii și balcanismul , Humanitas, Bucure ști, 2000, pp. 44, 45.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 73
Germanului August Zeune i se datoreaz ă inventarea numelui
Peninsulei dup ă numele mun ților, Balkanhalbeiland – Goea.
Versuch einer Wissenschaftlichen Erdbeschreibung (Berlin, 1808).
„Munții Balcani”, denumi ți astfel printr-o tautologie (în locul mai
vechilor denumiri Turcia European ă, Peninsula Oriental ă,
Levantul European, Peninsula greac ă ș.a.), se întind de-a lungul
drumului care leag ă Imperiul Habsburgic de Levant, drum care,
pentru că oferea o relativ ă siguranță și era ușor de străbătut, a
devenit și cel mai cunoscut care traversa Peninsula2.
Geografic, Balcanii sunt lega ți de Europa, dar cultural au devenit
cu timpul obiectul a numeroase frustr ări culturale, politice și ideologice,
un summum de tr ăsături negative și reperul ce a servit construc ției, prin
contrast, a imaginii pozitive și automăgulitoare a „europeanului” și
„occidentului”. Un punct de vedere asem ănător poate fi v ăzut și la
Samuel Huntington, care se înc ăpățânează să traseze bariere ferme
între aceste regiuni europene: “The peoples to east and to south ofOttoman or Tsarist empires were only lightly touched by the shapingevents in the rest of Europe, they are generally less advanced economi-cally they seem les likely to develop stable democratic political sys-tems. The V elvet Curtain of culture has replaced the Iron Curtain ofideology”
3. Chiar dac ă ulterior, o dat ă cu căderea Cortinei de Fier, s-ar
părea că granițele acestea încep s ă se șteargă, pentru localnici nu r ămâne
decât crudul adev ăr: zidurile durabile ale prejudec ăților nu pot fi demolate
așa de ușor sau chiar sunt imposibil de demolat. Dup ă mărturia Slavenk ăi
Drakuliƒ, „am înțeles că tot ce se spune despre zidurile care cad în
Europa nu sunt decât minciuni. În toat ă Europa se înal ță ziduri, noi și
invizibile, ziduri mult mai greu de demolat, iar aceast ă graniță nu este
decât unul dintre ele… ”4
2 Vesna Goldsworthy, Inventarea Ruritaniei. Imperialismul imagina ției, Ed.
Curtea-Veche, Bucure ști, 2002, p. 15.
3 Samuel P. Huntington, The Clash of Civilizations? , “Foreign Affairs”, 1993,
72, 3, pp. 30-31.
4 Slavenka Drakuli ć, Balkan Express, op.cit., p. 60.

Antoaneta Olteanu 74
Geopolitic, peninsula are o importan ță strategică deosebită, situându-
se la intersectarea a trei continente – Europa, Asia și Africa –, iar
accesul făcându-se atât de pe mare, cât și de pe uscat, o face s ă fie
deschisă din toate direc țiile la incursiuni politice, militare, culturale și
la controverse. În trecut, șase imperii str ăine – persan, roman, bizantin,
otoman, habsburgic și rus – s-au str ăduit să intre în posesia, integral ă
sau parțială, a beneficiilor oferite de amplasarea strategic ă și de
bogățiile naturale ale peninsulei. Când statele balcanice, altele d ecât
Imperiul Bizantin, au reu șit să reziste pe o perioad ă mai mare de timp,
acest lucru s-a realizat mai ales în interiorul peninsulei, diviziunea
geografică între litoral și munte având consecin țe economice. Frecvent
litoralul, cu porturile lui importante, era st ăpânit adesea de state str ăine,
în timp ce interiorul apar ținea băștinașilor, în felul acesta ridicându-se
o barieră semnificativ ă în plan geografic-politic-economic, ce a f ăcut
ca economia statelor balcanice s ă rămână în principal agricol ă până
mult timp în decursul secolului al XX-lea.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 75
1. Cadrul geografic
Nu există un punct de vedere comun asupra num ărului statelor și
populațiilor care intr ă în regiunea Balcanilor, întrucât criteriile de
determinare sunt variabile. Evident, s-a încercat adecvarea geografic ă,
incluzând aici doar acele state ce fac parte efectiv din Peninsula
Balcanică, dar întrucât în generaliz ările lor occidentalii au avut nevoie
și de „balcanismul” unor popula ții vecine, acestea au fost incluse și
ele, fie pe motive religioase, fie al st ării de înapoiere, fie politice
(statele fostului bloc comunist) ș.a.m.d., observându-se frecvent o
confuzie a termenilor de Balcani, Europa de Est, Europa de Sud-Est.
Un lucru este cert: în toate cazurile vorbim de o anumit ă notă peiorativă,
drept pentru care fiecare vrea s ă iasă din aceast ă circumscriere, în
pofida unor elemente mentalitare comune.
În Le petit Larousse Ilustré (Paris, 1993), Peninsula Balcanic ă
este mărginită la nord de râurile Sava și Dunăre; în felul acesta, aici
sunt cuprinse state ca Albania, Bulgaria, Croa ția, Grecia, Slovenia,
Turcia (partea european ă) și Iugoslavia.
În Encyclopaedia Britannica (1998), din Balcani fac parte Al-
bania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croa ția, Grecia, Macedonia,
Moldova, România, Slovenia și Iugoslavia (Muntenegru și Serbia).
În enciclopedia american ă Compton’ s Interactive Encyclopedia
(1998), din Balcani fac parte Albania, Bulgaria, Grecia, Turcia
europeană, Slovenia, Croa ția, Bosnia și Herțegovina, Iugoslavia,
Macedonia și România.
În pofida acestei diversit ăți teritoriale și de popula ție, elementul
comun, dar și cel supărător, în ultim ă instanță, nu este amplasarea
unui stat sau a altuia în zona Balcanilor, cât etichetarea lui drept
balcanic , în direc ția stereotipurilor bogat reprezentate. Dup ă

Antoaneta Olteanu 76
expresia lui Vintil ă Mihăilescu, cel mai mare adversar al unei imagini
corecte a locuitorilor regiunii este pădurea de simboluri care
constituie funda ția ideologic ă a Balcanilor5.
5 Vintilă Mihăilescu, Balcanii, „anthropologically correct” , în vol. Balcanismul ,
„Secolul 20”, nr.7-9, 1997, p. 101.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 77
2. Geografia etnic ă
Albanezii (mai precis str ămoșii lor, ilirii) au ap ărut în vestul
Peninsulei Balcanice în cca 1200 î.Hr., stabilindu-se în teritoriul Albaniei
și fostei Iugoslavii, descenden ții lor continuând s ă existe pân ă în zilele
noastre în regiunea muntoas ă a Albaniei de ast ăzi. Cei mai mul ți dintre
albanezi au devenit musulmani din perioada cuceririlor otomane. Albanezii
numără astăzi 5 milioane de oameni, dintre care 3,5 milioane locuiesc în
Albania, 1,7 milioane de cona ționali se afl ă în afara grani țelor ei, în
Kosovo, regiune a Serbiei, iar 500.000 în fostul stat iugoslav Macedonia.
Kosovo este de fapt un exemplu tipic al amestecului balcanic: este o
regiune de importan ță deosebită pentru Serbia, situl unor evenimente
istorice importante. În acela și timp, majoritatea albanez ă, prin rădăcinile
sale ilire, atest ă o prezență mai veche în regiune. Ambele na țiuni își
revendică regiunea, la argumentele
istoricilor ad ăugându-se frecvent cele
furnizate de na ționalismul politic.
Grecii sunt, în Balcani, la fel de
vechi ca și ilirii-albanezi, punând
stăpânire pe regiune (locuind nu
numai pe teritoriul Greciei de ast ăzi,
dar și în insulele M ării Egee și
Anatolia) în trei valuri succesive –
aheii, ionienii și dorienii. Dup ă
căderea Imperiului Bizantin, mul ți
greci s-au aflat în afara teritoriului
tradițional al statului grec. Din cei
peste zece milioane de locuitori,
Costume populare grece ști
din Chorio

Antoaneta Olteanu 78
creștini ortodoc și, o numeroas ă parte se afl ă în Anatolia, Cipru și Al-
bania de Sud.
Românii au și ei origini în epoca clasic ă, fiind descenden ți ai
geților, dacilor, care au suferit modific ări semnificative în urma
cuceririlor romane din 106-108 d. Hr. În num ăr de peste 23 de milioane,
în majoritate ortodoc și, mai ales prin particularit ățile deosebite ale
Transilvaniei, românii nu sunt de acord cu includerea lor în zona
balcanică, de care se apropie totu și în plan spiritual.
O situație aparte o au popula țiile slave din regiune, ale c ăror valuri
de migrație sunt atestate c ătre sfârșitul Imperiului Roman. Slavii de
sud – slovenii, croa ții, sârbii și bulgarii – au p ătruns în Balcani din
nord, între 500 și 700 d.Hr., a șezându-se într-un arc ce se întinde din
Adriatica, în nord, în sudul și estul Mării Negre. Aceste grupuri erau
împărțite în triburi înainte de a sosi aici, dar varia țiile dintre aceste
triburi erau destul de mici. Deosebirile au început s ă se accentueze,
mai ales la nivel lingvistic, în secolele al XIX-lea și al XX-lea.
Slovenii au sosit primii, în cca 500 d.Hr. Aproximativ 1.700.000
de sloveni locuiesc în partea nord-vestic ă a fostei Iugoslavii (Slovenia).
De religie romano-catolic ă, aici se observ ă o puternic ă influență cen-
tral-european ă, mai ales dinspre Austria și Italia.
Croații au ajuns în Balcani c ătre sfârșitul anilor 500 – începutul
anilor 600 d.Hr., în acela și timp cu sârbii. Aflându-se, în anii 800, sub
control lui Carol cel Mare și al urmașilor acestuia, croa ții au devenit
catolici, în timp ce sârbii au trecut la ortodoxie. Ast ăzi 3.500.000 de
croați locuiesc în interiorul grani țelor tradiționale ale statului croat, în
timp ce al ți cca 700.000 se afl ă în Slovenia și Bosnia. Cultura croat ă
are trăsături central-europene, romano-catolice.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 79
Sârbii au sosit în acela și timp cu croa ții, având în esen ță cultură
și limbă identice. Sârbii, fiind mai aproape de Bizan ț, influențele
acestuia în domeniul culturii s-au f ăcut simțite destul de puternic, mai
ales la nivelul credin ței – creștin-ortodoxe și al modelului statal feudal
bizantin. Sunt în num ăr de peste 9 milioane de locuitori, dintre care 7
milioane concentra ți în Republica Serbia și în Muntenegru, importante
minorități aflându-se în Bosnia și Croația.
Bosnia este o entitate geografic ă, și nu etnic ă. Ca și astăzi,
Bosnia medieval ă era o zon ă situată între Croa ția și Serbia, a c ărei
marcă distinctiv ă este astăzi credința islamică, consolidat ă mai
târziu. Din punctul de vedere al limbii și al descenden ței, bosniecii
moderni au aceea și origine cu sârbii și croații.
Slavii de sud care au devenit bulgarii au ajuns în Balcani în
anii 600 d.Hr., turcii și „bulgarii” nomazi cucerind mai târziu
regiunea, fiind îns ă asimilați lingvistic și cultural de slavi. Înc ă din
secolul al IX-lea s-au convertit la cre știnismul ortodox. În mai multe
etape, Imperiul Bulgar creat a devenit un pericol pentru ImperiulBizantin, care a suferit înfrângeri serioase. Cu toate acestea, influen ța
bizantină se observ ă la nivelul culturii, legisla ției, administra ției.
Astăzi sunt în num ăr de cca 6.700.000 m ilioane.
În regiune mai exist ă cca 1.400.000 de macedoneni în fosta
republică iugoslavă a Macedoniei, care și-a dobândit independen ța
după 1989. Ei au ajuns în regiune în cca 600 d.Hr. Pe baza
rădăcinilor comune, istorice, culturale sau lingvistice, Serbia,
Grecia și Bulgaria au revendicat adesea preten ții pentru teritoriul
și înrudirea etnic ă macedonene. Ca și în alte cazuri, istoria
Macedoniei este un bun exemplu pentru rela țiile deosebit de
complexe dintre identitatea etnic ă, independen ța națională și limbă.

Antoaneta Olteanu 80
Turcii , care acum se afl ă în puține locuri din Balcani, au p ătruns
în Anatolia din Asia Central ă în jurul anului 1240, ca triburi nomade
convertite la islam. R ăzboinicii turci primeau ca recompens ă terenul
nou cucerit, o dat ă cu dezvoltarea lumii islamice. Otomanii, numi ți
astfel de la numele liderului lor, Osman, au fost tribul cu cel maimare succes. Bizantinii i-au angajat ca solda ți, dar în scurt timp au
pierdut controlul asupra lor. Turcii otomani traversau Europa în
1352 ca mercenari, pentru a ap ăra fortăreața bizantină de la Gallipoli,
pe malul vestic al strâmtorii Dardanele, loc din care nu au maiplecat și care a constituit trambulina viitoarelor cuceriri otomane.
Supunând treptat Tracia, Bulgaria, Serbia, au cucerit în 1453Constantinopolul. Popula ția actuală a Turciei este musulman ă,
numărând peste 60 de milioane de locuitori, din care doar șapte
milioane locuiesc în Turcia R ăsăriteană, în jurul Istanbulului.
Cca 700.000 de turci formeaz ă o minoritate puternic ă în Bulgaria.
Dar balcanismul se aplic ă, am văzut, nu neap ărat trăitorilor în
Balcani. Cancelarul austriac Metternich (1773-1859) f ăcea o remarc ă
celebră: „Asia începe din Landstrasse” (drumul care pleac ă din Viena
spre Răsărit). Într-adev ăr, Austria a fost considerat ă mult timp destul
de „oriental ă”, oricum, mult mai „oriental ă” și mai cosmopolit ă, în
sensul toleran ței populaț
iilor venite din aceast ă regiune a Europei.
Aceeași idee că Austria este întinat ă de balcanism rezid ă și din
observația că nazismul este de origine balcanic ă. În cartea sa, Balkan
Ghosts , scriitorul american Robert Kaplan considera c ă la rădăcina
monstruoasei filozofii a fascismului se afla apropierea lui de slavii
de sud6. În felul acesta, caracterul belicos al localnicilor, la care se
adăuga barbaria, cruzimea nejustificat ă putea fi considerat ă, de ce
nu, a sta la originea monstruoasei doctrine fasciste.
6 Robert D. Kaplan, Balkan Ghosts. A Journey Through History , New York,
1996, p. XXVII.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 81
3. Specificul Balcanilor ca spa țiu de contact
„Frontierele Balcanilor sunt încã incerte și, prin
urmare, cei aflați în interiorul lor se aflã într-osituație de neinvidiat.
Ei sunt concomitent atât înãuntrul, cât și în
afarã, actori ai unei piese, dar și spectatori;
dispunând de aceastã ambiguitate, ei nici nu pot
juca bine, dar nici privi bine acest spectacol”
7.
În timpul fiec ărei, epoci frontiera dintre Orient și Occident era
trasată prin intermediul elementelor fundamentale culturale și
ideologice: religie, norme morale, obiceiuri, limb ă. În funcție de acest
element separator s-a dat și numele acestei regiuni. Astfel, în timpul
Imperiului Roman, frontiera oarecum neprecizat ă din punct de vedere
geografic considera Orientul barbar, ca și triburile care îl populau:
traci, iliri, daci, macedoneni. Mai târziu, statele care f ăceau parte din
blocul cultural bizantin considerau barbare triburile ce populau cealalt ă
parte a Europei, cre știnismul fiind considerat bariera, linia de
demarcație între civiliza ție și barbarie. Ulterior, cre știnismul însu și s-a
divizat, formând dou ă blocuri culturale noi – ortodoxia și catolicismul,
„Orientul Bizantin” și „Occidentul latino-germanic”. În secolul al
XV-lea aceast ă barieră important ă impusă de Biseric ă constituia un
obstacol de nedep ășit între Orientul musulman și Occidentul cre știn.
A fost avansat astfel termenul Orient pentru a desemnat toate
entitățile naționale incluse în Imperiul Otoman, precum și teritoriul
7 Adrian Cioroianu, The Impossible Escape: Romanians and the Balkans , în
vol. Bjeliƒ, Dušan I., Savi ƒ, Obrad (ed.), Balkan as Metaphor . Between Globaliza-
tion and Fragmentation , Cambridge, Londra, 2002, p. 210.

Antoaneta Olteanu 82
oriental labil populat de musulmani, ale c ărui granițe se modificau
foarte des și care rămâneau aproape necunoscute occidentalilor. Când
Europa de Sud-Est s-a eliberat de domina ția otoman ă, blocul cultural
occidental a privit cu oarecare rezerve țările respective și, în pofida
eforturilor acestora de a adera la cultura occidental ă, s-a mai ridicat o
barieră, de data aceasta una cultural ă, aceea de europocentrism8.
În calitate de zon ă de contact, în regiunea Balcanilor pot fi
evidențiate două efecte diferite:
a) unul de disjungere, spa țială (Balcanii ca opus al Europei, al
Occidentului, al civiliza ției euroatlantice ș.a.) sau temporal ă
(europenizare, occidentalizare, modernizare, tranzi ție
ș.a.m.d.);
b) unul de conjunc ție, ca zon ă de îmbinare a dou ă mari spa ții
culturale.
Dacă este analizat ă dezvoltarea blocului occidental și a celui
oriental, se constat ă câteva particularit ăți importante care explic ă
natura fenomenelor în aceast ă zonă de interferen țe. Dezvoltarea
Orientului, ca și cea a Occidentului, se supune unor legi comune și
trece prin stadii socio-economice analoge, dar în epoci diferite și
având o continuitate diferit ă, astfel încât, datorit ă acestor decalaje
temporale, multe fenomene identice în esen ță au căpătat o form ă
exterioară total diferit ă9. În felul acesta poate fi explicat, de exemplu,
feudalismul balcanic, total diferit de cel occidental și oriental, ap ărut
însă din întrep ătrunderea celor dou ă.
Pentru a în țelege istoria Balcanilor trebuie în țelese forțele
culturale care au operat în regiune de-a lungul istoriei. Cultura uman ă
operează de regul ă cu două niveluri – cel al civiliza ției și cel
8 Vezi și Margarita Koeva, Relations culturelles dans les Balkans et les influ-
ences reciproques qui en decoulent dans de domaine de l’architecture aux XVe-
XIXe siecles , „Etudes Balkaniques”, Sofia, nr. 3-4/1992, p. 159.
9 Idem .

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 83
etnonațional. Civiliza ția este o form ă complexă de cultură împărtășită
de o rețea de popoare identificabile din punct de vedere etnona țional,
popoare r ăspândite pe o mare arie geografic ă, în care sunt institu ții
bine dezvoltate, urbanizare ampl ă, limbă scrisă, diviziune a muncii și
socializare. Etnona ționalitatea este o identitate de grup, de regul ă
reunită în jurul aceleia și limbi. Fiecare societate civilizat ă cuprinde un
număr de societăți etnonaționale care sunt unite prin credin țe religioase,
filosofie sau ambele.
Din punct de vedere istoric, Balcanii au fost martorii interac țiunii
a trei civiliza ții: civiliza ția european ă ortodoxă de răsărit, civiliza ția
occidental ă și civilizația islamic ă. Civilizațiile european ă de răsărit
și de apus au în comun importante tradi ții culturale. Civiliza țiile
clasică, greco-roman ă, elenică, a strămoșilor „barbari” (non-romani)
și creștinismul definesc Europa din punct de vedere cultural.
Diferențele culturale inerente tradi ției greco-romane – greac ă, pentru
răsăriteni, și romană, pentru occidentali – a f ăcut să se vorbeasc ă
până la urmă de două societăți civilizate diferite. Estul are la baz ă
receptarea idealist ă a realității, mistică, universal ă a grecilor, în timp
ce V estul a îmbr ățișat abordarea roman ă pragmatic ă, practică.
Aceste diferen țe inițiale au fost institu ționalizate în formele de
creștinism adoptate de fiecare – ortodoxia, în R ăsărit, și catolicismul-
protestantismul în Apus. Cele dou ă Europe sunt de fapt ni ște gemeni
care au acela și bagaj genetic, dar care au un caracter diferit.
Civilizația islamic ă este vărul lor cultural, cu care împ ărtășesc un
mare num ăr din tradițiile iudeocre știne și eleniste, dar care a dispune
de caracteristici arabe și mesopotamiene net diferite. Islamul este
descris adesea ca un corectiv divin pentru diferen țele ce s-au creat
între iudaism și creștinism.
Ca o component ă important ă a Imperiului Roman de R ăsărit
(Bizantin), care a constituit cadrul de formare al Europei de R ăsărit
ortodoxe, Balcanii pot fi considera ți patria civiliza ției europene
ortodoxe de r ăsărit. Doar marginea lor nord-vestic ă (Slovenia, Croa ția,

Antoaneta Olteanu 84
o parte a Bosniei și nordul Albaniei) se afl ă în afara acestei evolu ții.
Pentru cea mai mare parte a Balcanilor, atât civiliza ția european ă
occidental ă, cât și islamul sunt împrumuturi str ăine. Islamul a fost
impus cu for ța, iar civiliza ția european ă occidental ă a pătruns în
Balcanii ortodoc și prin intermediul unui experiment de altoire pe
trunchiul comun greco-roman a unor elemente culturaleoccidentale.
În zona Balcanilor, islamul a p ătruns prin intermediul armatelor
otomane și al popula țiilor turcice în secolele al XIV-lea. A avut loc
o convertire gradat ă a oamenilor la islam, mai ales în regiunile din
Bosnia și Albania, în care nici catolicismul roman, nici ortodoxia nu se
instalaseră foarte durabil. Ast ăzi musulmanii locuiesc în principal în
trei regiuni: Bosnia, Bulgaria și Albania și în regiunile locuite de albanezi
din Serbia și Macedonia. Dintre popula țiile convertite la islam, bosniecii
și bulgarii pomaci sunt slavi, albanezii – europeni. Singura excep ție o
constituie comunitatea turc ă din Bulgaria, care constituie la origine
coloniști anatolieni din secolul al XIV-lea. Alte comunit ăți musulmane
sau turcești mai exist ă în Serbia – Sanjak, Novi Pazar –, în Macedonia,
România.
În cadrul regiunii balcanice se poate vorbi de o contribu ție culturală
a musulmanilor, care a importat și păstrat moduri de via ță tipice ale
Imperiului Otoman: mâncare (inclusiv dulciuri ca baclava și kadaif ,
dolmas – legume umplute cu orez –, frig ă
rui și pilaf, cafea, halva),
instrumente muzicale, genuri muzicale, forme poetice, dansuri; valori
ce pun accent pe ospitalitate și toleranță pentru oamenii de alt ă
credință, moștenire cel mai bine p ăstrată până astăzi de bosniaci și
albanezi.
Pentru a simplifica în țelegerea interac țiunilor dintre civiliza ții, s-
ar putea împrumuta analogia cu pl ăcile tectonice continentale. Fiecare
civilizație este amplasat ă peste o arie geografic ă vastă, în care

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 85
concepția fundamental ă despre lume ține laolaltă societățile constitu-
tive, și dedesubtul c ăreia are loc dezvoltarea lor organic ă, nativă.
Fiecare astfel de arie geografic ă poate fi interpretat ă ca un platou
larg, suprapus pe harta lumii. Dac ă ne referim la Balcani, observ ăm
platoul ortodox est-european strivit între cel occidental (în nord-vest)
și cel islamic (în sud). Punctele lor de contact formeaz ă niște linii de
ruptură, niște falii, ca și în cazul pl ăcilor tectonice.
Faliile umane nu pot fi detectate clar pe o asemenea hart ă.
După sute de ani de interac țiuni reciproce, societ ățile etnona ționale
au pătruns în regiuni locuite de al ții. Dar pe o asemenea hart ă ar
putea fi eviden țiate, în zonele de conflict recunoscute, asemenea
falii produse de fric țiunile dintre diferite pl ăci ale civiliza țiilor.
Din punct de vedere istoric, falia cultural ă ce împarte civiliza țiile
răsăriteană și occidental ă în Balcani trece din Transilvania, în
România, prin provincia sârbeasc ă V oivodina, regiunea slav ă ce
separă Croația de Serbia, prin Bosnia-Her țegovina pân ă la granița
dalmată-muntenegrean ă și nordul Albaniei, de-a lungul M ării
Adriatice. Cea de-a doua falie separ ă Europa oriental ă de civiliza ția
islamică. Deși este mult mai redus ă ca dimensiune, ea trece paralel
cu granița dintre Turcia și Bulgaria și Grecia, t ăind peninsula spre
nord-vest prin Bulgaria, nordul Greciei, Macedonia, Albania și
Kosovo, intersectându-se cu falia est-vest european ă în Bosnia-
Herțegovina și nordul Albaniei, locul unde converg aceste falii.
În pofida acestor puncte de contact, care adesea amintesc de
niște bariere greu de trecut, în realitate întreaga regiune constituia
un imens spa țiu de mișcare, chiar și în perioada st ăpânirii otomane.
În felul acesta putea avea loc o bogat ă circulație de oameni și de
mărfuri de tot felul, vehiculate de negustori și meșteri, dar și o
circulație intensă de opinii, de mode de credin țe, prin intermediul
călătorilor, al clericilor, al pictorilor religio și și laici sau prin intermediul
învățaților, al agen ților comerciali și ai constructorilor10. În același

Antoaneta Olteanu 86
timp, Imperiul Otoman a favorizat o oarecare autonomie cultural ă,
religioasă și administrativ ă statelor vasale, în urma c ăreia aceste
comunități locale (mai ales în varianta lor rural ă) au devenit ermetice,
autarhice, suficiente sie și, izolate una de alta, și datorită comerțului
destul de pu țin intens și al infrastructurii slabe, creându-se astfel
bazele unei fragment ări și izolări mai ales pe baze etnice și religioase.
Prerogativele puternice, interne, patriarhale l-au supus pe individ
unei identit ăți religioase fixe. Acest caracter puternic și rigiditatea
acestor identit ăți poate fi ilustrat ă prin faptul c ă în orașele otomane
medievale grup ări etnice și comunități religioase locuiau în vecin ătate
de secole f ără a-și mixa sau fuziona identit ățile. Locuiau în cartiere
10 Mariana Marinescu, Drumuri și călători în Balcani , Editura Funda ției
Culturale Române, Bucure ști, 2000, p.37.
Călugăr grec

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 87
diferite, aveau s ărbători diferite, ritualuri diferite, purtau haine diferite
și cel mai adesea, în pofida comunic ării cotidiene, se etichetau unii
pe alții în mod peiorativ. În aceste circumstan țe, etnononimele,
destinate a deveni mai târziu nume na ționale, nu desemnau comunit ăți
mari, omogene, „imaginate”, ele referindu-se mai degrab ă la diviziuni
interne rigide în sânul micilor comunit ăți. O idee important ă este că
acestei mixturi de state și populații i s-au ad ăugat moștenirile diferite
ale marilor imperii, și ele dominate de aceea și varietate na țională;
atât imperiul bizantin, cât și cel otoman erau la rândul lor un amal-
gam, care nu a f ăcut decât s ă accentueze și mai mult, în pofida
certei unit ăți de sistem, tendin țele centrifuge ale popula țiilor din sfera
lor de interes.
De altfel, sistemul de baz ă al organizării sociale din Imperiul Otoman
era millet -ul (‘națiune’), care era un grup de popula ție considerat unitate
legal-administrativ ă. În cele mai multe din cazuri la baza administr ării
era luat criteriul religios, și nu atât na ționalitatea sau localitatea. De și
numărul mileturilor s-a modificat de-a lungul istoriei imperiului, existau
nu mai mult de șase mileturi nonislamice în cadrul comunit ății musulmane.
În ordinea importan ței lor numerice, acestea erau cel ortodox, armean
gregorian, iudaic, armean roman, roman catolic și protestant. Cre știnii
și evreii, considera ți „oameni ai C ărții”, se bucurau astfel de o anumit ă
(arbitrară) toleranță din partea otomanilor. Miletul ortodox era administrat
de către patriarhul Constantinopolului, responsabil în fa ța sultanului de
comportamentul și loialitatea popula ției sale, dar r ăspundea în acela și
timp și de colectarea taxelor de la popula ție. În schimb, patriarhul se
bucura de deplin ă jurisdicție asupra unor chestiuni variate civice sau
comerciale. În felul acesta, Biserica ortodox ă a funcționat ca institu ția
centrală formală de perpetuare a exclusivit ății creștine și, în cele din
urmă, a identității naționale. Datorit ă poziției dominante a patriarhatului,
hegemonia cultural ă greacă a cuprins întreaga regiune a Balcanilor,
producând adesea resentimente în sânul non-grecilor. Ca urmare, religia

Antoaneta Olteanu 88
a devenit inexorabil legat ă de identitatea na țională, mai ales o dat ă cu și
cu luptele pentru independen ță națională din Balcani din secolul al
XIX-lea. În acest sens credem c ă este interesant de citat opinia fostului
președinte turc Turgut Özal, care atribuia Imperiului Otoman func ția de
conservare a religiei cre știn-ortodoxe: „Cucerirea otoman ă a Anatoliei a
salvat și a păstrat Biserica Ortodox ă, care, dac ă ar fi fost cucerit ă de
Europa Occidental ă și papalitate, ar fi pierit”11.
Comunitatea de cultur ă și civilizație a fost n ăscută din lunga
conviețuire, precum și din faptul c ă, în linii generale, popoarele
balcanice au fost supuse, în toate timpurile, acelora și sisteme politice
și au stat sub înrâurirea acelora și curente de idei12. Victor Papacostea
spunea: „Cu mici intervale de separa ție, popoarele balcanice au tr ăit
aproape întotdeauna laolalt ă. Sub forma domina țiunii macedonene,
romane, bizantine sau turce ști – aceste realit ăți au impus lumii
balcanice, aproape totdeauna, ritmul unei respira ții unitare. Ori de
câte ori aceste sisteme politice unificatoare sl ăbeau, Peninsula c ădea
în anarhie”13. Identitatea condi țiilor de via ță a generat o serie de
trăsături tipice ale locuitorilor acestei zone intermediare. Amestecul
grupurilor etnice, înnoirea permanent ă a tipului genetic și condițiile
de existen ță complexe și instabile au dus la apari ția unor tr ăsături
generale ale psihologiei locuitorilor acestui pod între Orient și Occi-
dent. Întâlnim aici oameni cu reac ții rapide, extremi în ra ționamentele
lor. Emoțiile sunt numeroase în lumea interioar ă, dar condi țiile
exterioare i-au f ăcut să le disimuleze, ducând astfel la o izolare
interioară. În compensa ție apare o iritabilitate exterioar ă, ambiție
excesivă ș.a.
11 Apud Maria Todorova, Balcanii și balcanismul , Humanitas, Bucure ști, 2000,
p. 85.
12 Victor Papacostea, Balcanica , în vol. Sud-Estul și contextul european , VI,
1996, p. 69.
13 D.-H. Pageaux, Une perspective d’études en littérature comparée: l’imagerie
culturelle , în Synthesis , 1981, 8, p.171.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 89
În epoca medieval ă Balcanii formeaz ă o unitate clar ă, în timp ce în
perioada modern ă apare net o tendin ță centrifugă. „Balcanii ar putea fi
văzuți ca o multitudine de periferii (care uneori se suprapun în chip tragic),
în care valurile culturale create de marile centre imperiale din afara
Peninsulei se întâlnesc pentru a da na ștere unor modele interesante chiar
atunci când se risipesc”14. Dar tocmai aceast ă varietate uimitoare
multicultural ă, experien ța politică avută în domeniul coexisten ței
multinaționale și relațiile intense de schimburi din regiunile de contact
în interiorul unei regiuni bine delimitate și din perspectiv ă istorică par
să facilit eze integrarea acestor tipuri de popula ții (ca și în cazul celor
din Europa Central ă) în marea familie european ă, deoarece nu trebuie
să înlocuiasc ă ideea de identitate bazat ă pe stat cu aceea de super-stat
(dominant ă în Europa Occidental ă), ci să re-ajusteze aceea și identitate
bazată pe cultură într-un modul mult mai amplu.
Așezare din Grecia
14 Vesna Goldsworthy, op.cit. , p. 19.

BALCANII VĂZUȚI DINSPRE EUROPA
„Eticheta de balcanism împãrtãșește, împreunã cu alte clișee,
un fel de esențializare automatizatã — este un metonim geografic
ce presupune existența unui referent nongeografic”1.
„Aparținând în mod inextricabil Europei, din punct de vedere
geografic, dar imagina ți cultural drept element de alteritate, Balcanii
au fost capabili s ă absoarbă convenabil un mare num ăr de frustr ări
materializate politic, ideologic și cultural, provenite din tensiunile
și contradic țiile inerente regiunilor și societăților din afara zonei
balcanice. Balcanismul a devenit, în timp, un substitut facil pentru
descărcarea emo țională pe care o oferea orientalismul, scutind
Occidentul de acuza țiile de rasism, colonialism, eur opocentrism și
intoleranță creștină față de islam”2. Prin reapari ția Estului și a
orientalismului ca valori semantic independente, Balcanii au r ămas
în robia Europei, un alter ego , acea parte necivilizat ă, din interior.
Dar, așa cum se întâmpl ă în general cu stereotipurile, la originea
conceptului și a reprezent ării Balcanilor st ă necunoașterea. Vesna
Goldsworthy explic ă această imagine prin imagina ția obsesiv ă
1 Aleksander Kiossev, The Dark Intimacy: Maps, Identities, Acts of Identifica-
tion, în vol. Bjeli ƒ, Dušan I., Savi ƒ, Obrad (ed.), Balkan as Metaphor . Between
Globalization and Fragmentation , Cambridge, Londra, 2002, p. 165.
2 Maria Todorova, Balcanii și balcanismul , Humanitas, Bucure ști, 2000, p. 294.

Antoaneta Olteanu 92
occidental ă, în primul rând anglo-saxon ă, cea care impunea și impune
în continuare etichete dure produse de acea politically corectness
a propriei viziuni superioare: „Balcanii au reu șit atâta timp s ă asigure
sursele de materii prime – adic ă să acționeze ca un cadru exotic în
cărțile de călătorie și în povestirile romantice, de aventuri sau de
intrigă politică – tocmai pentru c ă, până în anii ’90, implicarea în
regiune a țărilor anglofone a fost atât de modest ă”3. Și Robert D.
Kaplan surprindea aceast ă „contrafacere” a realit ăților balcanice
nu neapărat din lipsa de cuno ștințe adevărate despre regiune și
oamenii ei, cât mai curând în virtutea unei tradi ții care deja se
constituise, un fel de teren de încercare pentru toate experimentele
politice și pentru st ările „post-revolu ționare corespunz ătoare”:
„Balcanii au fost prima Lume a treia cu mult înainte ca mass-media
occidentale s ă găsească acest termen. În aceast ă peninsulă muntoasă
care mărginește Orientul Mijlociu, coresponden ții de pres ă și-au
împănat primele relat ări din secolul XX cu mar șurile refugia ților sau
au scris primele c ărți de jurnalism ieftin și impresii de c ălătorie, într-
o perioad ă în care Africa și Asia erau înc ă prea departe. Indiferent
ce s-a întâmplat în Beirut sau în alt ă parte, s-a întâmplat mai întâi în
Balcani, cu mult timp în urm ă”4.
În majoritatea studiilor de istorie din Bulgaria, România, Grecia,
Croația ș.a., istoria este predat ă dintr-o perspectiv ă eurocentric ă,
lucru evident mai ales când este vorba de istoria universal ă. În
aceeași direcție, istoria Balcanilor este prezentat ă ca fiind un lan ț
de evenimente dificile și traumatice, viziune ce este un rezultat evi-
dent al aceleia și perspective eurocentrice. Tocmai pentru a sublinia
3 Vesna Goldsworthy, Inventarea Ruritainei. Imperialismul imagina ției,
Ed. Curtea-Veche, Bucure ști, 2002, p. 9.
4 Robert D. Kaplan, Balkan Ghosts. A Journey through History , New York,
1993, p. XX III.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 93
faptul că aceste țări au avut și au afinități religioase, culturale, politice
și economice cu Europa Occidental ă și cea Central ă, prezența
Balcanilor este mult diminuat ă. În ceea ce prive ște situația manualelor
de istorie, de exemplu, aproape nici o țară din regiune nu vorbe ște
despre posibila apartenen ță a ei la aceast ă realitate, singurele ecouri
fiind referirile la r ăzboaiele balcanice sau la luptele date pentru
obținerea independen ței de către unele dintre statele de aici. Termenul
„Balcani” este folosit în general numai atunci când nu poate fi evitat,
preferat fiind cel de „Europa de Sud-Est”, atât pentru a exprima realit ăți
geografice, cât și politice.
Bulgarii, de exemplu, de și consider ă popoarele balcanice
prietene și buni vecini, le v ăd aproape mereu ca o amenin țare la
existența statului bulgar.5 Turcii consider ă că Europa Occidental ă
este răspunzătoare de h ărțuirile la care țara lor și în general Balcanii
au fost supu și; până și independen ța fostelor țări vasale este
considerat ă o provocare a Marilor Puteri6. Croația își scoate în
evidență legăturile religioase, culturale, politice și economice cu
Europa Central ă și de V est din evul mediu pân ă în ziua de ast ăzi, în
timp ce conexiunile posibile cu Balcanii sunt suprimate; mai mult,
pentru unii istorici și politicieni este considerat ă o ofensă includerea
Croației în rândul țărilor balcanice!7 În același timp, nu trebuie s ă
uităm că nu deosebirea religioas ă între croa ții catolici și sârbii
ortodocși i-a despărțit până în ziua de azi, ci faptul c ă moșteneau
două tradiții de stat diferite8.
Fiecare guvern din regiune viseaz ă astfel să-și plaseze statul în
structurile europene, inclusiv Turcia, care a ales ultima orientarea
5 Improvement of Balkans. History Textbooks Project Reports , Istanbul, 2002, p. 10.
6 Idem , p. 11.
7 Ibidem , p. 56.
8 Andrei Pippidi, Identitate cultural ă în spațiul românesc. Probleme de metod ă,
în vol. Al. Zub (red.), Identitate/alteritate în spa țiul cultural românesc , Ed. Universit ății
„Alexandru Ioan Cuza”, Ia și, 1996, p. 63.

Antoaneta Olteanu 94
„european ă” și a cărei poziție geografic ă, moștenire istoric ă și situație
interioară pun nu numai fiec ărui guvern turc, dar și întregii societ ății
din perioada postimperial ă o serie de provoc ări, datorate op țiunii
de europenizare f ăcute de către Kemal Atatürk. În 1992, într-un
interviu, politicianul Suleiman Demirel considera c ă Turcia, un mare
stat european, constituie poarta c ătre Asia Mic ă, către Orientul
Apropiat, c ătre Balcani. Este oare Turcia o poart ă a Europei, o poart ă
către Europa? Și noi suntem balcanici europeni, sau europeni
balcanici?
Toată această dezicere de propriile r ădăcini și modernizarea,
„occidentalizarea” nem ăsurată au fost foarte bine surprins ă de către
Alexander Zinoviev: „Atunci când popoarele Europei de Est și ale
Uniunii Sovietice și-au propus s ă se asemuiasc ă Occidentului, ele
ignorau cu totul faptul c ă occidentalizarea lor nu le poate transforma
în componente ale Occidentului și nici în țări occidentale, din dou ă
motive principale. Primul motiv: a le impune acestor țări și
popoarelor unele însu șiri ale Occidentului (democra ție, piață,
privatizare) nu duce la transformarea lor în p ărți ale Occidentului,
pentru că Occidentul, în general, nu se reduce la aceste însu șiri.
Occidentul este un fenomen uria ș și multilateral, care s-a constituit
de-a lungul secolelor pe nenum ărate căi. Al doilea motiv este acela
că locul și rolul Occidentului («tronul mondial», s ă zicem), sunt
deja ocupate, iar maximum pe ce pot conta popoarele «în curs de
occidentalizare» este s ă ajungă în sfera de putere, influen ță și
colonizare a Occidentului și numai în acele roluri pe care Occidentul
însuși, unic și irepetabil, le va putea permite”9. Aceeași viziune o
împărtășea și Alexandru Du țu, subliniind de data aceasta superficialitatea
viziunii occidentale: „Pentru majoritatea intelectualilor occidentali,
lumea balcanic ă dobânde ște un caracter «european» atunci când
9 Alexander Zinoviev, Occidentul. Fenomenul occidentalismului , Ed. Vremea,
București, 2002, p. 22.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 95
adoptă forme și idei occidentale: restul pare s ă aparțină unei lumi
înțepenite într-o viziune dep ășită”10.
În felul acesta vedem c ă problema este mult mai complex ă: pe
de o parte este vorba de o discriminare impus ă de exponen ții lumii
occidentale, care crucific ă fără nici un fel de judecat ă tipurile și
realitățile balcanice sau est-europene, oricum s-ar numi ele; pe de
altă parte, din dorin ța de a nu mai fi marginaliza ți, din interiorul acestor
comunități se încearc ă dezicerea de elementele de substrat,
tradiționale, și înlocuirea lor gr ăbită, de suprafa ță, cu formele apusene.
Dar tot Occidentului i se repro șează acest lucru, el fiind cel între ține
această stare de spirit: „Mul ți dintre jurnali știi și scriitorii occidentali
cu mințile cele mai luminate scriu despre valorile europene cu aceea și
siguranță țanțoșă cu care înainta șii lor susțineau cu ferm ă convingere
că civilizația creștină a albilor era superioar ă culturilor pe care
aceasta le distrugea. De aceea nu este de mirare c ă fiecare țară
balcanică vrea să se considere mai degrab ă o apărătoare a valorilor
europene decât barbarul de la por țile Europei. Balcanizarea
Balcanilor continu ă să se produc ă tocmai pentru c ă balcanic se
referă întotdeauna la altcineva, și nu la noi în șine”11. Identitatea
balcanică poate func ționa doar dac ă este considerat ă o parte a celei
europene. Dar, conturând astfel identitatea, trebuie g ăsit echilibrul
dintre triumfuri și tragedii; oamenii trebuie s ă-și asume istoria, cu
aspectele ei pozitive și negative, și să-și înlăture complexele de
superioritate și de inferioritate.
Să nu uităm că această dihotomie Est-Vest nu accentua
dintotdeauna componenta peiorativ ă ca fiind cea oriental ă. Pentru
Bizanț, centru al lumii europene civilizate dup ă căderea Romei,
Occidentul era sinonim cu barbaria și înapoierea; îns ă căderea
10 Alexandru Du țu, Geopolitica și valorile culturale , în vol. Sud-Estul și
contextul european , VI, 1996, p. 16.
11 Vesna Goldsworthy, op.cit ., p. 7.

Antoaneta Olteanu 96
Constantinopolului a fost unul dintre motivele care au dus la
exorcizarea Orientului. Un lucru era adev ărat: dihotomia atesta
prezența unor societ ăți care coexistau, juxtapuse spa țial, dar și poli-
tic, religios și cultural. Schimbarea negativ ă de optică asupra regiunilor
foste bizantine s-a f ăcut după căderea Imperiului: bizantinii
deveniser ă cetățeni de clasa a doua, mai ales dup ă supunerea de
către turci a marilor Biserici a Constantinopolului, Antiohiei și
Alexandriei12. Pentru occidentali, chiar elemente de civiliza ție care
constituiau o dovad ă a suprema ției Bizanțului în raporturile cu
Occidentul – diploma ția păcii era preferat ă războaielor, cultura
scrisului era foarte r ăspândită ș.a. – au fost șterse foarte u șor de
către stereotipul decaden ței, un loc comun care începea s ă capete
tot mai mult teren. Mai mult, i se repro șa Bizanțului ceea ce constituia
însă un loc comun pentru Europa medieval ă! – supersti ții, intrigi,
vărsare de sânge13. În plus, valorile culturale bizantine au fost
frecvent disociate de cele occidentale, de parc ă ar fi fost vorba de
două evoluții diferite, cu r ădăcini diferite14. Un asemenea tip de
discurs despre Bizan ț a falsificat în mod dramatic realit ățile istorice
și a făcut ca bizantinismul s ă fie comparabil cu balcanismul și
orientalismul.
Subliniind diferen țele de receptare a acestui model cultural
(cel occidental și cel local), studiul nostru dore ște să realizeze o
abordare complex ă, din perspectiv ă antropologic ă, a elementelor
de mentalitate ce constituie acest sistem de reprezent ări. Pentru c ă,
12 Alexandru Du țu, Y-a-t-il une Europe Orthodoxe? , în vol. Sud-Estul și
contextul european, VII, Cultur ă și solidarit ăți în „Europa ortodox ă”, București,
1997, p. 15.
13 Steven Runciman, The Emperor Romanus Lecapenus and His Reign , Cam-
bridge, 1995, p. 9.
14 Milica Baki ƒ-Hayden, What’ s So Byzantine About the Balkans? , în vol. Bjeli ƒ,
Dušan I., Savi ƒ, Obrad (ed.), Balkan as Metaphor . Between Globalization and Frag-
mentation , Cambridge, Londra, 2002, p. 62.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 97
fără îndoială, vorbim de un tip anume de mentalitate, fireasc ă, dacă
este să ne gândim la istoria destul de zbuciumat ă pe care a avut-o
această regiune. Și încă o dată trebuie s ă subliniem faptul c ă, de
fapt, referirile la Balcani și balcanism au în vedere nu numai regiunea
etno-geografic ă ce poartă acest nume, ci întreaga parte estic ă a
Europei, opus ă V estului ei. Foarte pu țini cercet ători occidentali
acceptă aceste diferen țe: „Este posibil ca în sud-estul Europei
ierarhizarea priorit ăților în viața normală cotidiană, dar și în cultură,
să fie alta decât în V est.”15 Dar ele cele mai bine sunt cunoscute și
asumate din interior, de exponen ții acestei culturi. În cunoscuta sa
carte Cafe Europa , scriitoarea croat ă Slavenka Drakuli ć susține
aceste deosebiri esen țiale, fundamentale, între cele dou ă jumătăți
ale Europei, care trebuie asumate ca atare: “… We see that Europe
remains a divided continent. In the place of fallen Berlin Wall, there
is a chasm between East and West, consisting of the different way
people continue to live and understand the world. Are these diffe-
rences a communist legacy, or do they run even deeper? What di-
vides us today? To say simply that is the understanting the past, or a
different concept of time, in not enough. But a visitor to this part of
the world will soon discover that the Eastern Europeans live in an-
other time zone. They live in the twentieth century, but at the same
time they inhabit a past full of myths and fairy tales, of blood and
national belonging…”16
Nu se poate trece cu vederea nuan ța peiorativ ă p e c a r e a
dobândit-o în ultimul timp no țiunea de balcanism, sesizat ă printre
primii și analizată cu sagacitate și precizie de c ătre istoricul bulgar
Maria Todorova: „La începutul secolului al XX-lea Europa a ad ăugat
la repertoriul s ău de discredit ări una nou ă, care s-a dovedit a fi mai
15 Erhard Busek, Austria și Balcanii , Ed. Institutul European, Ia și, 2001, p.81.
16 Slavenka Drakuli ƒ, Cafe Europa , NY , Londra, 1997.

Antoaneta Olteanu 98
persistentă decât altele, cu o tradi ție veche de secole. «Balcanizarea»
a început s ă însemne nu doar fragmentarea unit ăților politice mari și
viabile, ci și un sinonim pentru regres, pentru întoarcerea la tribal, la
primitiv, la barbar…” Aceast ă apreciere poate fi considerat ă una
puternic marcat ă de interesele politice occidentale. Nu este vorba
numai de necunoa ștere, de nedefinire pân ă la capăt a acestei realit ăți
și de eviden țiere a specificului ei, ci pur și simplu de mize cu totul
străine de premisa cultural ă. Locuitorii acestei zone sunt pur și simplu
decăzuți treptat din europenitatea lor într-un h ău umilitor: „Nu sunte ți
europeni, nici m ăcar est-europeni. Sunte ți doar niște balcanici, primitivi,
sălbatici și periculo și. Omorâți-vă între voi, dac ă așa vă place. Nu
înțelegem ce se petrece acolo și nu avem de ap ărat în zon ă vreun
interes politic bine definit”.17 Într-adev ăr, „relația V estului cu sud-
estul Europei a fost și este caracterizat ă de iraționalitate și cinism.”18
Dacă ne gândim c ă Estul european a fost de mult o zon ă negociabil ă
pentru marile puteri (Francisc I a încheiat cu Soliman un tratat ce
acorda turcilor influen ță asupra M ării Mediterane și a sud-estului
european), aceast ă abandonare a estului continentului – întâi a p ărții
sudice, iar apoi și a zonelor mai nordice, a Poloniei, de exemplu, nu
trebuie să ne surprind ă.
Chiar și din punct de vedere economic, viziunea V estului, foarte
drastică în privin ța Europei, se face ecoul aceleia și dominante
politice a opacit ății, pe care putem s-o consider ăm un semn de
intoleranță față de un trecut dificil, la care Occidentul n-a participat
decât prin accentuarea contradic țiilor: „Se repro șează țărilor din
estul și sud-estul Europei rela ția reciproc ă defectuoas ă. De
asemenea, c ă trecutul lor este p ătat – la urma urmei, au îng ăduit
jumătate de secol de dictatur ă comunist ă. Problemele actuale rezult ă
din dificult ățile transform ării, care nu pot fi rezolvate suficient de
17 Slavenka Drakuli ƒ, Balkan Express , Ed. Athena, 1997, p. 9.
18 Erhard Busek, op.cit. , p.34.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 99
repede. Se adaug ă instabilitatea politic ă, veniturile reduse, neclaritatea
și nesiguran ța în valorile și țelurile propriei țări, la a căror clarificare
V estul nu poate contribui cu nimic. Pentru occidentali, sud-est-europenii sunt înc ă ancorați într-o mentalitate care nu se mai potrive ște
timpului nostru.”
19
Pe de altă parte, ambivalen ța bizantină, așa cum se poate observa
ea la mai multe niveluri (al peisajului – opozi ția munte/mare, al
culturii – opozi ția oralitate/scriere, la nivelul religiei – figura antinomic ă
a lui Hristos, în ipostaza sa uman ă și divină, ca o punte între Dumnezeu
și lume; dualismul laic și religios ș.a.), poate fi considerat ă, fără îndoială,
o trăsătură specifică a lumii balcanice, în calitate de mo ștenitoare a
multora dintre caracteristicile bizantine. Occidentul trebuie s ă aibă în
vedere acest lucru dac ă vrea să înțeleagă mai bine Balcanii, deoarece,
încă din perioada bizantin ă, poziția Balcanilor a fost una median ă, de
„între” sau „nici aici, nici acolo”. Atitudinea negativ ă nu anuleaz ă
ceea ce este negat, a nega înseamn ă a indica o alternativ ă, o
completare ignorat ă.
Milica Baki ć-Hayden sugera o schimbare a perspectivei din
care trebuie privit ă această regiune; aceasta ar trebui s ă se raporteze
la un fenomen specific al artei bizantine, și anume la perspectiva
inversă. Perspectiva liniar ă, comună picturii europene înc ă din
perioada Rena șterii, implic ă un singur punct de vedere asupra
obiectului, static, extern. Perspectiva bizantin ă folosește viziunea
din interiorul reprezent ării; în timp ce perspectiva liniar ă occidental ă
exclude privitorul din spa țiul reprezentat, perspectiva invers ă îl in-
clude pe privitor în spa țiul reprezent ărilor sale. Acceptarea
participării privitorului la perspectiva asupra reprezent ării reveleaz ă
o a treia dimensiune, oferind o imagine mai complet ă asupra
obiectului vizat. În mod asem ănător, este insuficient ă o perspectiv ă
19 Erhard Busek, op.cit. , p. 89.

Antoaneta Olteanu 100
externă de descriere a Balcanilor. A șa cum spunea aceea și
cercetătoare20, Europa și Balcanii sunt uni ți în același spațiu: problema
este din ce perspectiv ă este văzută această unitate pentru ambii.
20 Milica Baki ƒ-Hayden, What’ s So Byzantine About the Balkans? , în vol. Bjeli ƒ,
Dušan I., Savi ƒ, Obrad (ed.), Balkan as Metaphor . Between Globalization and Frag-
mentation , Cambridge, Londra, 2002, p. 75.

BALCANII – PRIVIRE DIN INTERIOR
„A intra în Europa înseamnã de fapt a aduce Europa acasã,
în condițiile și instituțiile noastre, în obiectivele
culturii române, dincolo de orice naționalism,
protocronism, eurocentrism, așadar în respectul deplin
al personalitãții proprii”1.
Formată în secolul al XIX-lea, cercetarea Balcanilor a fost
influențată puternic atât de tradi țiile romantismului, cât și de cele ale
evoluționismului. În primul caz, rezultatul a fost fascina ția extremă și
studierea metodic ă a folclorului și a limbajului, în c ăutarea unui
Volksgeist specific balcanic; în al doilea, în cadrul obsesiilor taxonomice
ale cercetătorilor secolului al XIX-lea, Balcanii au fost ferm a șezați la
începuturile umanit ății. Pentru mul ți dintre trăitorii în regiune, Balcanii
sunt văzuți ca un mit ancestral, ca un arhetip. A șa cum spunea
dramaturgul croat Slobodan Snajder, „Balcanii sunt un teritoriu mitic.
Dacă Mediterana poate fi considerat ă leagănul istoriei umane, acela și
lucru se poate spune și despre Balcani. Ei nu sunt doar un teritoriu de
nenorociri, ci și un spațiu în care oscileaz ă tradiții puternice care au
dat formă culturii europene.”2
1 Alexandru Zub, Europa, un demers imagologic și o pledoarie , în vol. Europele
din Europa , „Secolul 20”, nr.10-12/1999, 1-3/2000, p. 54.
2 Apud Maria Todorova, Balcanii și balcanismul , Humanitas, Bucure ști, 2000, p. 91.

Antoaneta Olteanu 102
Există însă și aici multe voci care neag ă, din interior, r ădăcinile
balcanice, sco țându-se în eviden ță anacronismul unor rela ții, înapoierea
și obscurantismul din regiune, comparat cu dinamismul și raționalismul
occidental. În plan local, opozi ția dintre Occident și Orient și
apartenen ța Balcanilor și a Sud-Estului Europei la unul dintre aceste
spații culturale (pentru c ă, evident, discu ția nu poate fi purtat ă pur și
simplu în plan geografic! ) a cunoscut forme variate de exprimare.
Occidentul, purt ător al adev ăratei culturi, este și domeniul inova ției, al
înnoirilor, pe când Orientul reprezint ă stagnare, tradi ție retrograd ă,
obscurantism. Putem considera, într-adev ăr, această delimitare ca fiind
o trăsătură caracteristic ă a mentalit ății balcanice. Acest lucru a fost
bine sesizat de Alexandru Du țu: „Am putea identifica în conflictul
dintre tradi ție și inovație o constant ă modernă a Sud-Estului european.
În timp ce tradi ționaliștii dornici s ă reînvie Bizan țul sau să retrăiască
gloria unor epoci cl ădite de istoriografia na ționalistă nu ezită să arunce
răspunderea confuziei moderne asupra partizanilor unei occidentaliz ări
rapide a societ ăților sud-est europene, moderni știi găsesc doar ob-
scurantism și refugiu în trecut în pozi ția tradiționaliștilor. Cele dou ă
tendințe sunt totu și complementare și ele sunt acelea care pun în
mișcare energiile na ționale: a privilegia o tendin ță până în punctul în
care ar fi suprimat ă cealaltă tendință înseamn ă a dezechilibra
societățile care, din secolul al XIX-lea înainte, tr ăiesc într-o surd ă, dar
permanent ă tensiune”3.
Și aceasta pentru c ă Balcanii, v ăzuți ca alternativ ă inferioară a
noțiunii de europenism , constituiau, pentru multe țări, un spa țiu
din care trebuie s ă plece, pentru a putea fi considerate mai apoi ca
membre cu drepturi depline ale „marii familii europene”. „Regula
pare a fi: cu cât o țară sau o cultur ă este mai puternic ă, cu atât se
descrie mai pu țin pe sine ca european ă, și invers, cu acestea sunt
3 Alexandru Du țu, Geopolitica și valorile culturale , în vol. Sud-Estul și contextul
european , VI, 1996, p. 16.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 103
mai mici, cu atât se prezint ă mai mult ca europene”4. Aceasta pentru
că Europa semnifică mai mult decât un continent, în care, geografic,
această regiune oricum este cuprins ă. Este vorba de o anumit ă
mentalitate, cum sublinia Slavenka Drakuli ć: “In using such a name
as Europa, there is an assumption that everyone knows what we
mean by Europe. One thing is sure: it is no longer the name of an
entire continent. It describes only one part of it, the western part, in a
geographical, cultural, historical and political sense.”5
Și totuși trebuie s ă fie asumat ă această diversitate, de și tocmai
ea este repro șată Balcanilor. În ultim ă instanță, acest pluriculturalism
este specific culturii europene și chiar, prin forme mai vechi, chiar a
contribuit la afirmarea culturii europene occidentale, ast ăzi devenită
purtătoare a drapelului. S ă nu uităm însă că odinioară acest Răsărit
hulit era „cea de-a doua Rom ă”, centrul cultural, centrul spiritualit ății
pentru întreaga lume european ă. „Europa e prima mare colonie a
lumii (…). Tocmai sorgintea colonială a Europei îi permite un
pluricentrism, o multistratificare, un pluralism al centrelor și pozițiile
care o avantajeaz ă, îi dă deschidere spre alteritate (în principiu, cel
puțin) și spațiu de manevr ă”6. Afirmația lui Virgil Nemoianu este
valabilă și pentru zona Balcanilor și chiar și pentru cea a Europei de
Sud-Est. Se pare îns ă că această alteritate este v ăzută mai degrab ă
negativ, într-un fel de competi ție ce cuprinde na țiunile în general, indivizii
în particular. Putem fi de acord, astfel, cu afirma ția lui Ștefan Augustin
Doinaș – „Fiecare popor din Europa posed ă un ego aproape autarhic,
sensibilizat de o adev ărat alergie în fa ța lui alter”7.
4 Sorin Alexandrescu, Europele provinciale , în vol. Europele din Europa ,
„Secolul 20”, nr. 10-12/1999, 1-3/2000, p. 37.
5 Slavenka Drakuli ƒ, Cafe Europa, op.cit. , p. 11.
6 Virgil Nemoianu, Europa ieri, azi, mâine , în vol. Europele din Europa ,
„Secolul 20”, nr. 10-12/1999, 1-3/2000, pp.26, 27.

Antoaneta Olteanu 104
Până la urmă însă totul este o problem ă de receptare. Și
oocidentalii gre șesc când î și imagineaz ă Balcania, și „balcanicii”
greșesc când î și imagineaz ă Europa: “Is enyone today able to say
where Europe, and all it stands for, begins, and where it ends? Does
the new political reality call for a border definition? Perhaps the idea
that and Eastern European country has to deserve Europe, that is has
to qualify for it in some way, is now becoming too conservative. After
all, in the United States a hundred years ago, black people were a
priori excluded from the definition of that continent. Today, the Afro-
American population and its contribution to the United States cannot
be separated from America itself. Perhaps there is something posi-
tive and valuable that the Eastern European nations have to contrib-
ute to the Europe of today. Is it arts, multi-culturalism, diversity in
general? Is it the model of the moral politician, represented by Vaclav
Havel? Or it is the most important human skill of all: the ability to just
survive in impossible conditions?
Europe is not a mother who owes something to her long-ne-
glected children; neither is she a princess one has to court. She is
not a knight sent to free us, nor an apple or a cake to be enjoyed;
she is not a silk dress, nor the magic word ‘democracy’. Most likely,
Europe is what we – countries, peoples, individuals – make of it for
ourselves.”8
Și situația culturii române este marcat ă de acelea și convulsii.
Pentru noi apar îns ă două elemente negative ce caracterizeaz ă
mentalul. Pe de o parte vorbim de acela și balcanism; de cealalt ă parte,
valorizarea negativ ă o capătă Sud-Estul Europei. „Noi, românii, ne
7 Șt. Augustin Doina ș, În căutarea Europei , în vol. Europele din Europa ,
„Secolul 20”, nr. 10-12/1999, 1-3/2000, p. 17.
8 Idem , p. 13. O idee asem ănătoare întâlnim și la Lucian Boia: „Se vede în
general ceea ce se dore ște să se vadă și se învață ceea ce se știe deja” ( Pentru o
istorie a imaginarului , Humanitas, Bucure ști, 2000, p.26).

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 105
credem balcanici f ără să fim și tot noi ne lep ădăm de balcanism,
considerându-l ghiuleaua de picior care ne trage în jos, nepermi țându-
ne să fim «integrabili» în Europa”9. Mircea Vulc ănescu sesizeaz ă
perfect problema european ă, atunci când vorbe ște despre
incapacitatea Occidentului de a vedea în ortodoxie „o alt ă întocmire
tipică a religiei cre știne în istorie”. Pentru majoritatea intelectualilor
occidentali, lumea balcanic ă dobândește un caracter „european” atunci
când adopt ă forme și idei occidentale: restul pare s ă aparțină unei
lumi înțepenite într-o viziune de mult dep ășită. Acest punct de vedere
nu este deloc nou. Dimitrie Cantemir este cel care va pune toate
nenorocirile de care suferea Moldova timpului s ău pe seama Bisericii
ortodoxe bulgare, care ne-a impus slavona ca limb ă de cult pentru a
ne atrage în mrejele Orientului și a ne ține astfel departe de Europa.
Privirile erau deja îndreptate spre Roma și nimic din ceea ce era
„balcanic” nu mai era considerat a avea vreo leg ătură cu noi.
Identitatea noastr ă națională s-a constituit în aceast ă perspectiv ă.
Influența slavonei ca limb ă de circula ție în zonă este închis ă în litera
moartă a unor ceasloave, aceea a Imperiului Otoman este privit ă doar
din perspectiva r ăzboaielor de independen ță etc. Ființa noastră națională
devine o entitate eteric ă, ce traverseaz ă secolele f ără a fi alterat ă de
contactul cu alterit ățile, egală cu ea însăși de pe vremea romanilor și/
sau a dacilor. Și același lucru se întâmpl ă cu toate viitoarele na țiuni
ale Balcanilor, mult mai preocupate de ceea ce le distinge și le face
unice, adic ă demne de unitate, decât de ceea ce ar putea s ă le apropie
sau le-a apropiat vreodat ă10.
Fie că vorbim de o linie a politicii culturale sau a celei externe,
delimitarea categoric ă de acest spa țiu geografico-cultural se face, în
9 Alexandru Paleologu, Balcanicul Socrate și socraticul Caragiale , în vol.
Balcanismul , „Secolul 20”, nr.7-9, 1997, p. 20.
10 Vintilă Mihăilescu, Balcanii, „anthropologically correct” , în vol.
Balcanismul , „Secolul 20”, nr.7-9, 1997, p. 104.

Antoaneta Olteanu 106
momente critice ale istoriei, vehement: „Politica extern ă a României
din ultima vreme, în m ăsura în care este definit ă și consecvent ă, pare
a întoarce spatele Sud-Estului și a revendica integrarea noastr ă în
Europa Central ă, cred unii c ă ar fi mai folositor s ă substituim tradi ției
pătrunse demult în con știința noastră identitară o concepție «nouă»,
având de justificat îndreptarea aten ției în altă direcție. Nu spre sud,
așadar, ci către vest și, la rigoare, nord. Ca și cum lumea balcanic ă,
cu vechile ei p ăcate de «orientalism» și cu dificultatea pe care o
încearcă Bulgaria, fosta Iugoslavie și Albania de a lichida mo ștenirea
regimului comunist – situa ție cu care cea a României seam ănă vădit
–, ar reprezenta doar un exemplu ad deterrendum , un spațiu străin
pe care românii îl pot privi cu superioritate. Din peisajul ideal pe care-
l construie ște în grab ă această pseudo-filosofie a istorie române ști
lipsesc fântânile cu cump ănă și bisericuțele bizantine, dar se ridic ă
ziduri crenelate și bolți gotice. Un snobism cultural care, neputând
pretinde că civilizația românilor este una de tip occidental, se îndârje ște
să-i caute locul într-o zon ă intermediar ă, a cărei originalitate a fost, de
câțiva ani, exagerat ă: cea central-european ă”11 – afirma Andrei
Pippidi. Dar nu trebuie uitat nici c ă „spiritul balcanic nu înseamn ă
neapărat ortodoxie, nici non-europenism, nici bizantinism sau o atitudine
retardatar ă. Noi avem în mentalitatea noastr ă valahă un anumit piper
balcanic, o anumit ă savoare și relativizare a comportamentului din
punct de vedere etic, care nu este îns ă dusă până la amoralism, ci
doar până la un fel de cinism. Caragiale era cinic, cinismul fiind și el o
atitudine socratic ă. Cinismul balcanic e un ferment extraordinar de
viu și stimulator în cultura noastr ă. Dar aerul duhliu, buna dispozi ție și
felul de a anestezia prin relativizare nenorocirile și catastrofele istorice,
11 Andrei Pippidi, Necesitatea unui ins titut pentru studierea Europei de Sud-
Est, în vol. Sud-Estul Europei și contextul european , VI, 1996, p. 38.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 107
spiritul bășcălios și cinic sunt respinse de mul ți cu oroare moralizatoare
(total improprie în acest caz)”12.
Unul dintre paradoxurile române ști, numit al apartenen ței, este
identificat de c ătre Sorin Alexandrescu tocmai în situarea improprie
a României, „insul ă a latinității”, între Europa Central ă, Europa
Răsăriteană și Balcani13. Deși există tendința de a-i c ăuta un loc
României în una sau alta dintre aceste spa ții culturale, locul ei nu
este niciunde. Specificul ei este poate tocmai amplasarea aceasta la
întretăierea a trei arii culturale distincte, contribuind pe de o parte
la apropierea acestora, dar și, de cealalt ă parte, la forjarea unui
specific aparte în urma acestei triple influen țe, care apropie, dar și
separă. Ca și în cazul altor state din regiune, și ele marcate de un
anumit eclectism al influen țelor, în cursa disperat ă de a recupera
decalajul temporal fa ță de civiliza ția occidental ă, România încearc ă
să rupă, sau, mai bine zis, s ă nege aceste leg ături nedorite, mai ales
cu Balcanii și Europa R ăsăriteană, marcată de spectrul comunismului.
Urmărită de amenin țarea „micilor culturi” care nu pot exista istorice ște
din cauza lipsei voca ției mesianice, România încearc ă, măcar pentru
intersecția cultural ă în care se afl ă, să ocupe o pozi ție de lider, de
factor de coeziune.
12 Alexandru Paleologu, op.cit. , pp. 23-24.
13 Sorin Alexandrescu, Le paradox roumain , în vol. Al. Zub (red.), Identitate/
alteritate în spa țiul cultural românesc , Ed. Universit ății „Alexandru Ioan Cuza”,
Iași, 1996, p. 11.

ÎN LUMEA STEREOTIPIILOR
„Alchimistul cunoștea legenda lui Narcis, frumosul bãiat care-
și contempla zilnic propria frumusețe într-un lac. Era atât de fascinatde el însuși, cã într-o bunã zi a cãzut în lac și s-a înecat. În loculacela a apãrut o floare care s-a numit narcisã.
Dar nu așa își încheia Oscar Wilde povestirea. El spune cã,
atunci când a murit Narcis, au venit naiadele — zeițele izvoarelor șiale pãdurii — și au vãzut lacul transformat dintr-unul cu apã dulceîntr-un ulcior cu lacrimi sãrate.
— De ce plângi? — au întrebat naiadele.— Plâng pentru Narcis, rãspunse lacul.— Ah, nu-i de mirare cã plângi pentru Narcis, continuarã ele.
La urma urmelor, deși noi am alergat mereu prin pãdure, tu eraisingurul care puteai sã-i contempli de aproape frumusețea.
— Dar Narcis era frumos? întrebã lacul.— Cine altul poate ști mai bine decât tine? rãspunserã,
surprinse, naiadele. La urma urmelor, doar pe marginile tale se aplecael în fiecare zi.
Lacul rãmase tãcut o vreme. Într-un târziu, zise:— Îl plâng pe Narcis, dar niciodatã n-am știut cã el era frumos.
Îl plâng pe Narcis pentru cã, de fiecare datã când se apleca deasupraapelor mele, eu puteam sã vãd, reflectatã, în fundul ochilor lui, pro-pria-mi frumusețe.”
Paulo Coelho, Alchimistul
1
1 Humanitas, Bucure ști, 2002, pp. 13-14.

Antoaneta Olteanu 110
Spre deosebire de Orient, Balcanii au o existen ță istorică concretă,
pusă în legătură cu Imperiul Otoman. În felul acesta, Balcanii ar fi
reprezentarea, din punctul de vedere al europeismului, al occidentaliz ării,
al moderniz ării ș.a.m.d. a ceea ce înseamn ă moștenire a Imperiului
Otoman în regiune. Balcanii ar fi astfel mitul Europei, interpretat dual:
în primul rând, ca mit al progresului și al moderniz ării, dar și ca mit al
înapoierii noneuropene. În realitate, Balcanii se configureaz ă la
intersectarea acestor opinii contrare2.
În lipsa unei preciz ări a termenilor Balcani, balcanism, utilizați
și în situația unei folosiri masive a lor, chiar dac ă uneori contradictorie,
trebuie să remarcăm într-adev ăr că, de fapt, prin „definirea”
Balcanilor și a fenomenelor considerate specifice acestei regiuni,
avem de-a face cu o autodeterminare; Balcanii sunt altceva decât
Europa, europeitatea, occidentalismul. De aceea ei au fost
caracteriza ți, în general, ca și bizantinismul, orientalismul , cu care
sunt frecvent confunda ți, sub lumina alterit ății europene, a civiliza ției
„adevărate”. Balcanii au avut parte de o caracterizare în oglind ă
negativă, de o identificare, cu semnul minus, a tr ăsăturilor europene.
„În limbajul curent, balcanismul continuă să ilustreze o tar ă
descriptiv ă și categorial ă. Este ca și cum semnificantul acesta se
întinde ca un elastic peste realit ăți și ideologii variate, iar finalitatea
acestui proces este, paradoxal, una de negare și apoi de autonegare.
De la o circumscriere geo-politic ă, proiectat ă pe o situa ție de destin,
termenul de balcanism se încarc ă cu o sumă de atribute, multe str ăine
de el, ca s ă se întoarc ă, iarăși, ca un bumerang, crucificând astfel,
în chip nedrept, un spa țiu de confluen țe multiple și condamnat parc ă
la neșansă istorică”3.
2 Rastko Mo …nik, The Balkans as an Element in Ideological Mechanisms , în
vol. Bjeliƒ, Dušan I., Savi ƒ, Obrad (ed.), Balkan as Metaphor . Between Globaliza-
tion and Fragmentation , Cambridge, Londra, 2002, p. 96.
3 Mircea Muthu, Balcanologie , I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 79.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 111
Bizantinismul, la rândul lui, ca marc ă specifică a unei părți a culturii
europene, este un amestec în care se g ăsește orientalism și balcanism4.
Generat de animozitatea dintre latini și greci, bizantinismul a definit o
atitudine care, printr-o trunchiere stereotip ă, este propus ă drept
caracteristic ă lumii ortodoxe5.
Este vorba de acela și mecanism care a generat imaginea
„occidental ă” a Orientului, imagine care are prea pu ține baze reale,
fiind vorba mai ales de o anumit ă stare de spirit, de un construct la
antipodul europeit ății, elementul diferit care a ajutat la definirea
acesteia. Edward Said, unul dintre teoreticienii (controversa ți) ai
orientalismului, afirma: „Orientul nu este numai adiacent Europei, el
este, de asemenea, locul celor mai mari, mai bogate, mai vechi colonii
ale Europei, sursa civiliza țiilor și a limbilor ei, concurentul ei cultural și
una dintre cele mai profunde și mai recurente imagini ale Celuilalt. În
plus, Orientul a ajutat la definirea Europei (sau a V estului) ca fiind
contrastul propriei imagini, idei, personalit ăți, experien țe”6. Încă de la
primele reprezent ări, Orientul, a șa cum era v ăzut din dep ărtare,
începând cu antichitatea, a fost un loc al idilei, al fiin țelor exotice, al
amintirilor și peisajelor obsedante, al experien țelor remarcabile. Și
astăzi, simplificând mult, suntem atra și de același exotism, de un anumit
parfum și de o anumit ă impresie, și mai puțin de oameni și convingerile
lor, decăzându-l din în ălțimea și profunzimea filosofic ă, aducându-l
într-o stare de barbarie, de înapoiere, de care europeanul se dezice cu
mândrie: „Orientalul are în comun cu copiii și primitivii o predilec ție
pentru lucruri str ălucitoare, precum și pornirea de a le expune
pretutindeni; ro șul și galbenul sunt culorile lor preferate, tot ce îl
înconjoar ă e împodobit cu aur și cu argint și pietre scânteietoare,
4 Alexandru Du țu, Y-a-t-il une Europe Orthodoxe? , în vol. Sud-Estul și contextul
european, VII, Cultur ă și solidarit ăți în „Europa ortodox ă”, București, 1997, p. 11.
5 Idem , p. 15.
6 Edward W., Said, Orientalism. Concep țiile orientale despre Orient , Ed.
Amarcord, Timi șoara, 2001, pp. 13-14.

Antoaneta Olteanu 112
săculețul în care- și ține Coranul, apoi turbanul, sabia și ciubucul, fesul
și papucii”7.
Caracterizat și el prin intermediul stereotipurilor simplificatoare,
orientalismul poate fi surprins având dou ă nivele. Primul, cel ideatic
sau, cum îl numea Alexandru Du țu, „atitudinal”, unific ă fatalismul struc-
tural, atempo-ralitatea, imobilismul, contemplativismul neproductiv,
viziunea eleat ă ș.a. Celălalt palier, cultural este caracterizat de
preferința pentru ornamental, barocul sui-generis, varia țiunile nesfâr șite
pe o temă dată în actul diegetic, sensibilitatea la descriptiv și spațializare
în detrimentul verbului și al acțiunii.8 Nu există descriere de c ălătorie
care nu exalte lentoarea meditativ ă a actelor orientalilor, la care se
adaugă starea de visare indus ă, care este și ea o fug ă de realitate:
„Există o dulce tihn ă în aceast ă visare oriental ă, poate cu atât mai
dulce cu cât ai cunoscut în prealabil forfota Apusului, pulsând febril în
zbaturile vaporului sau în scânteia electric ă, gonind înainte, neobosit
tot mai înainte. Lupte de idei, emo ții afective, patimi și interese
„Meditație“ oriental ă
7 Richard Kunisch, București și Stambul. Schi țe din Ungaria, România și Turcia ,
Ed. Saeculum I.O., Bucure ști, 2000, p. 84.
8 Alexandru Du țu, op.cit ., p. 85.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 113
războindu-se între ele, toate se retrag, r ămân în urm ă, mult în urm ă,
iar în fața imaginilor ce dispar se ridic ă, parfumat, doar fumul albastru
al narghilelei, lini știtor, amețitor, adormitor. Este o mare deosebire între
această moțăire oriental ă, care se transfigureaz ă în opium și hașiș, și
siesta din Italia și Spania”9.
În general, popoarele sunt diferite. Dar sunt diferite fa ță de
cine, în ce perioad ă și în ce sens? Pentru c ă o trăsătură altminteri
diferențiatoare poate fi comun ă cu a altui popor din vecin ătate, și
altfel intrăm într-un sistem complex de asem ănări și deosebiri. Marcus
Ehrenpreis îi descria în 1927 (în secolul al XX-lea!) pe locuitorii dinregiune în aceea și lumină negativă, a unui patologic monstruos,
neavând nimic de-a face cu rafinamentul și inteligen ța occidental ă:
„există în comportamentul lor ceva excentric, sunt prea g ălăgioși,
prea repezi ți, prea ahtia ți… Par niște indivizi ciuda ți, ieșiți din comun
din toate punctele de vedere – frunte îngust ă, privire tâmp ă, urechi
clăpăuge, buze groase. Tipul levantin, n ăscut între Balcani și Marea
Mediteran ă, este, într-adev ăr, din punct de vedere psihologic și so-
cial, «o form ă incertă», un amestec între tipul occidental și cel ori-
ental; poliglot, ș
iret, superficial, o persoan ă pe care nu te po ți bizui,
materialist ă și, mai presus de toate, lipsit ă de tradiții. Această absență
a tradiției pare să explice calitatea intelectual ă și, într-o anumit ă
măsură, morala sc ăzută a levantinilor. În sens spiritual, aceste
creaturi nu au cas ă; nu mai sunt orientali, dar nu sunt înc ă nici
europeni. Ei nu s-au eliberat de viciile Estului și n-au dobândit din
una din virtu țile V estului”10. Aceste „amestecuri” psihologice, care
constituiau adesea atentate la morala rigid ă orientală erau sanc ționate
prin stigmatizarea cu un comportament belicos animalic ce aducea
frecvent în prim-plan metafora „butoiului cu pulbere” care amenin ța
9 Richard Kunisch, op.cit. , pp.176-177.
10 Apud Maria Todorova, Balcanii: de la descoperire la inven ție, în vol.
Balcanismul , „Secolul 20”, nr. 7-9, 1997, p. 98.

Antoaneta Olteanu 114
nu numai lini ștea regional ă, ci și temeliile societ ății europene
civilizate. În cartea sa, The Cauldron of Europe (1925), Harold
Spenser scria: „Balcanii r ămân o problem ă deschisă la ușa din dos
a Europei: o problem ă ce se ridic ă amenințător; zgomotoas ă din
cauza exploziei bombelor și înțesată de baionete. Din acest cazan
a ieșit Marele R ăzboi: din aceea și groapă poate să mai apară un alt
conflict”11.
Oricum, Balcanii nu erau ceva demn de în țeles și de tolerat. Din
punct de vedere spa țial. Balcanii sunt ceva care trebuie împins la
sud; din punct de vedere temporal, ei sunt ceva ce trebuie l ăsat în
trecut12.
11 Apud Vesna Goldsworthy, Inventarea Ruritaniei. Imperialismul imagina ției,
Ed. Curtea-Veche, Bucure ști, 2002, p. 20.
12 Rastko Mo čnik, The Balkans as an Element in Ideological Mechanisms , în
vol. Bjeliƒ, Dušan I., Savi ƒ, Obrad (ed.), Balkan as Metaphor . Between Globaliza-
tion and Fragmentation , Cambridge, Londra, 2002, p. 101.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 115
1. Teoria stereotipurilor
„Imaginea apare ca rezultat al unei îndepãrtãri
semnificative între douã realitãți culturale”13.
Identitatea poate fi v ăzută ca reprezentând un echilibru complex
între componentele generalului și cele ale individualului. Societ ățile își
imagineaz ă permanent propriile lor reprezent ări globale, idei-imagini,
în jurul cărora își fixează o identitate, î și percep propriile lor diviziuni,
se legitimeaz ă, elaboreaz ă modele formatoare pentru membrii lor și
desemneaz ă pe plan simbolic du șmani, mobilizeaz ă energii și pun în
reprezentare solidarit ăți14. În sens larg, imagologia delimiteaz ă studiul
reprezentărilor realității prin intermediul imaginilor mentale, categoriale,
apropiindu-se de studiul „constructelor personale” (G. Kelly) și al
„reprezent ărilor sociale” (S. Moscovici). În sens restrâns, pe de alt ă
parte, imagologia corespunde studiului imaginilor pe care și pe fac
popoarele unele despre altele sau despre ele însele.
Studierea imaginii se poate face la mai multe niveluri: a) la nivelul
filologic – operele literare sunt interpretate în func ție de etnograme,
etnotip, portret etnopsihologic15; b) la nivel istoric16 sau c) la nivel
psihosociologic17.
14 Bronislawa Baczko, Les imaginaires sociaux. Mémoires et espoirs collec-
tives, Paris, 1984.
15 G. Michaud, «Literarische Imagologie – Formen und Funktionen nationaler
Stereotype in der Literatur », 2/1980; H. Dyserinck, Imagologie comparat ă, în Al. Du țu,
Dimensiunea uman ă a istoriei , București, 1986.
16 Hélčne Arhweiler, Grands th čmes: L’image de l’autre , Stuttgart, 1985.
17 S. Marandon, Catalogue des études concernant les images d’Europe , în
« Etno-psychologie» nr. 4/1971; M.S. Fischer, Komparatistische Imagologie , în
« Zeitschrift für Sozialpsychologie », nr. 10/1979.

Antoaneta Olteanu 116
Când sunt luate în considerare faptele care au determinat imaginea
Celuilalt în dou ă comunități diferite, se atrage aten ția către elementele
care apropie, dar mai ales c ătre cele care diferen țiază. Imaginile despre
celălalt, ca și despre sine, nu reflect ă automat obiectul reprezentat.
Lipsa comunic ării interculturale, mo ștenirea, experien ța directă,
prejudecățile, intensitatea conflictului contribuie la distorsionarea imaginii.
La aceasta se adaug ă nevoia de adversar, de referin ță negativă, precum
și faptul că psihologia colectiv ă nu înregistreaz ă adesea decât aspectele
traumatice, negative18. Imaginile Celuilalt apar ținând unei comunit ăți
nu pot fi omogene din cauza diferen țelor de ordin social, cultural ș.a.
care există în cadrul acestei comunit ăți. Percepțiile și aprecierile se
exprimă în mod diferit: oamenii simpli – prin folclor, intelectualii – prin
intermediul scrisului, la nivel guvernamental – prin edi ții oficiale, lucr ări
de referință, manuale etc.
De cele mai multe ori perceperea Celuilalt se face în func ție de
interesele și preocup ările noastre: atunci când interesele sunt pur
politice, Cel ălalt își dezvăluie prea pu țin din individualitatea lui. Într-o
mărturie mai veche, când Liutprand din Cremona vine la
Constantinopol, în 968, se face exponentul unei mentalit ăți în care
dihotomia occidental-oriental era deosebit de activ ă: „grecii” sunt
inconstanți, vicleni, mincino și ca Ulise, iar apusenii sunt one ști, sinceri,
oameni de cuvânt, îns ă bizantinii sunt efemina ți și molatici; apusenii,
la rândul lor, sunt viteji și demni. În timp ce împ ăratul bizantin Nichifor
râde de armura greoaie a cavalerilor occidentali, Liutprand este iritat
de veșmintele lungi ale bizantinilor19.
18 Florea Ioncioaia, Veneticul, p ăgânul și apostatul. Reprezentarea str ăinului
în Principatele române (secolele al XVIII-lea – al XIX-lea) , în vol. Al. Zub (red.),
Identitate/alteritate în spa țiul cultural românesc , Ed. Universit ății „Alexandru Ioan
Cuza”, Ia și, 1996, p. 162.
19 Apud Duțu, „Bizantini”, „Orientali”, „Balcanici” , în vol. Balcanismul ,
„Secolul 20”, nr.7-9/1997, p. 58.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 117
În ultimă instanță, totul este o problem ă de imagine. Dar „domeniul
imaginarului este constituit din ansamblul reprezent ărilor care dep ășesc
limita impus ă de constat ările experien ței și de înlănțuirile deductive
autorizate de acestea”20. Așa cum spunea Lucian Boia în cartea sa,
Pentru o istorie a imaginarului , imaginea, imaginarul reprezint ă
aproape unicul mod de cunoa ștere și structurare a lumii, în pofida
referirilor la o logic ă și obiectivitate științifică: „Să recunoaștem mai
curând că modul nostru de cunoa ștere a lumii, ra țiunea noastr ă și
știința noastră se hrănesc din imaginar la fel ca orice supersti ție
«primitivă»”21.
Ceea ce nu era cunoscut pe deplin era suplinit astfel de imagina ția
noastră. În felul acesta a ap ărut imaginea grotesc ă, fabuloas ă a unor
Balcani atât de dep ărtați de Europa. Dac ă „europenii” f ăceau cumva
cunoștință cu câteva specimene locale, „soliditatea” argumentelor
devenea imbatabil ă. Pe bună dreptate spunea J-J. Rousseau: „Socotesc
drept o maxim ă netăgăduită că cine a văzut numai un popor nu cunoa ște
oamenii, ci numai persoanele cu care a tr ăit”22.
În același timp, marcate de „stereotip” erau și autocaracteriz ările,
cele făcute din interior de c ătre indivizii interesa ți să se autodetermine
sau să-și corecteze imaginea. Într-adev ăr, e vorba de aceea și chestiune
a imaginii, a felului în care se v ăd oamenii, care reprezint ă nu neapărat
felul în care sunt ace știa, ci felul în care ar dori s ă fie. Caracteriz ările
„naționale” sunt dotate mai curând cu o fals ă valoare euristic ă. Cineva
le atribuie de exemplu românilor o virtute oarecare cu speran ța că va fi
și el considerat de ținător al respectivei virtu ți23. „Imaginile despre sine
ale unui popor au o func ție inductiv ă. Ele explic ă ce ar vrea s ă fie sau
ce nu pot s ă fie creatorii acestor imagini. Imaginea celorlal ți este însă o
20 Évelyne Patlagean, apud Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului ,
Humanitas, Bucure ști, 2000, p.12.
21 Lucian Boia, op.cit. , p. 13.
22 J.-J. Rousseau, Emil sau Despre educa ție, București, 1937, vol. II, p. 433.

Antoaneta Olteanu 118
imagine deductiv ă. După o scurtă călătorie într-o țară străină, marcată
de câteva contacte umane, cineva poate îndr ăzni să deducă, în temeiul
unei experien țe limitate, câteva tr ăsături tipice ale oamenilor acelei țări.
Cu cât va sta mai mult în acea țară, cu atât c ălătorul va deveni mai
sedentar, cu atât mai probabil va fi ca tr ăsăturile pe care le-a degajat
după o primă impresie s ă fie confirmate aleatoriu, dar s ă nu se verifice
statistic. În calitate de procedeu deductiv, constituirea unei imagini despre
ceilalți, despre un cel ălalt colectiv, se manifest ă ca un demers
improbabil”24.
Balcanii sunt descri și ca o entitate cultural ă și politică amplasată
într-un anumit teritoriu, care poate fi descris ă prin intermediul unei
liste de predicate comune, dup ă modelul: „X este determinat de
posedarea calit ăților a, b, c, d, … x, y, z”. Unii cercet ători afirmă că
determinarea identit ății colective folosind asemenea liste de predi-
cate este o eroare logic ă, deoarece ea invoc ă un nucleu de tr ăsături
esențiale, nejustificate, de calit ăți, excluzându-le pe cele considerate
a nu fi esen țiale. „Strict vorbind, o afirma ție colectiv ă este fără nici un
dubiu o afirma ție falsă. Ea se distinge de cea a semnifican ților simpli
prin aceea c ă nu este o expresie lingvistic ă simplă, scurtată, ci pretinde
(confruntat ă cu o diferen ță internă evidentă sieși) că trăsăturile
comune se bazeaz ă pe un nucleu esen țial și le conferă acestor trăsături
comune un sens special”25.
Din perspectiv ă logică și pragmatic ă, există numeroase tipuri de
identități: logică (doi termeni se pot substitui reciproc în toate contextele
posibile, având în comun aceea și listă a predicatelor), numerică (în
care lista predicatelor nu coincide în totalitate, dar în care un
23 Daniel Barbu, prefață la vol. Firea românilor , Ed. Nemira, Bucure ști, 2000, p. 5.
24 Idem , p. 6.
25 Lutz Niethhammer, apud Aleksander Kiossev, The Dark Intimacy: Maps,
Identities, Acts of Identification , în vol. Bjeli …, Dušan I., Savi …, Obrad (ed.), Balkan
as Metaphor . Between Globalization and Fragmentation , Cambridge, Londra, 2002,
p. 165.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 119
observator poate verifica faptul c ă continuitatea spa țio-temporal ă a
obiectului respectiv nu a fost întrerupt ă) și personală (în care con știința
de sine, memoria și narațiunea indic ă faptul că „Eu” este acela și „Eu”).
Identitatea cultural ă colectivă este un al patrulea tip, în care
identitatea numeric ă (continuitatea spa țio-temporal ă plus lista
incomplet ă a predicatelor comune) este intensificat ă de mediul poli-
tic. În cazul identit ății culturale, predicatele comune sunt nu numai o
problemă de cunoaștere, ci și de recunoa ștere (politic ă), atât a propriilor
realități, cât și ale celor din jur.
Caracterul unui popor este un ansamblu complicat și
contradictoriu de tr ăsături care se manifest ă suficient de des și preg-
nant în ac țiunile indivizilor distinc ți și în acțiunile distincte ale
oamenilor. Împ ărțirea acestora în fapte bune sau fapte rele, pozitive
și negative, este lipsit ă de sens. Acelea și trăsături se dovedesc a fi,
în anumite condi ții – o forță, în altele – o sl ăbiciune. Dup ă cum se
știe, defectele noastre sunt prelungirea calit ăților noastre. Dar este
tot atât de adev ărat că virtuțile noastre sunt prelungirile defectelor
noastre.
În fața acestei chestiuni foarte complicate ridicate de actul
imaginării, se observ ă o teamă, din partea multor cercet ători sud-
est europeni, de a face aceste compara ții culturale pentru o mai
bună evidențiere a asem ănărilor și deosebirilor dintre culturile luate
în discuție. Așa cum a remarcat Werner Schiffauer, în antropologia și
etnologia contemporan ă există un fel de „team ă de diferen ță”26;
comparația culturilor ar provoca și ar promova astfel aceast ă ima-
gine a alterit ății, creând o permanent ă opoziție, mai ales între Occi-
dent și restul lumii. Evident, pentru a face o cercetare care s ă nu fie
suspectată de nici un fel de subiectivism, este nevoie s ă fie aplicate
câteva principii de baz ă în studiul diferen țelor. Pe de o parte, când
26 Werner Schiffauer, Die Angst vor der Differenz. Zu neuen Ström ungen in
der Kulturanthropologie, în: Zeitschrift für V olkskunde 92/1 (1996), p. 20-31.

Antoaneta Olteanu 120
sunt studiate, culturile și diferențele dintre acestea nu trebuie s ă fie
evaluate, în acela și timp, confirmarea f ăcută nu trebuie s ă aibă funcția
de reafirmare a sinelui, a culturii celui care face cercetarea. În sfâr șit,
trebuie avut ă în vedere responsabilitatea etic ă a cercetătorului pentru
alteritatea astfel degajat ă și pentru consecin țele ei.
Cu toate acestea, când îi caracteriz ăm pe cei din jur nu putem s ă
nu ne contur ăm imaginea Celuilalt. În viziunea lui J.-Ki-Zerbo27
există trei etape în geneza unei imagini asupra Celuilalt: observarea
diferențelor exterioare care frapeaz ă, descoperirea constantelor care
evidențiază statutul uman fundamental și acceptarea, respectiv
refuzarea sintezei dintre primele dou ă elemente. În zonele de con-
tact informa ția primită despre Cel ălalt este direct ă și reprezint ă o
sursă fundamental ă pentru formarea imaginii acestuia, inclusiv
pentru crearea de stereotipuri.
Prejudecata este un mod de a defini un grup prin atribute trans-
naționale, interne grupului și care nu se manifest ă prin interac țiuni ad-hoc ,
dar pot precede cele mai multe dintre ele și, prin urmare, predefinesc
interacțiunea care se va men ține cu grupul respectiv. Stereotipul este
„o opinie gata f ăcută”. „Fiecare dintre noi facem apel la asemenea
prefabricate, deoarece nu avem timp s ă ne facem opinii proprii despre
toate aspectele lumii: accept ăm ce ne spun al ți oameni cu carte și
umblați. Stereotipul este necesar, dar, ca orice lucru ieftin ob ținut, nu te
poți baza pe el: se rupe când nu te a ștepți. Îl folosești ca element într-o
construcție, dar nu-l iei în serios, pentru c ă te poate induce în grav ă
eroare”28.
Stereotipurile nu func ționează în dimensiunea semantic ă, ele
sunt un dispozitiv discursiv pragmatic29. Stereotipurile balcanice,
ca și altele asemenea lor, constituie în mod suplimentar un instru-
ment valoros prin care comunit ățile constituite din punct de vedere
27 J.-Ki-Zerbo , L’image de l’Autre , în: Rapports (1), Stuttgart, 1985, p. 82.
28 Alexandru Du țu, „Bizantini”… , p. 59.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 121
național își gestioneaz ă relațiile externe. Nicholas Thomas afirma c ă
„problema nu este de a ști cum s-au inventat tradi țiile?, ci mai
degrabă împotriva cui sunt ele inventate? ”30. „După cum se știe,
zadruga este o form ă de familie extins ă, răspândită mai ales la slavii
de sud și la albanezi. Ea a fost nu numai acceptat ă, dar chiar și păstrată
(ca să nu spunem impus ă) de către administra țiile imperiale datorit ă
avantajelor pe care le reprezenta pentru strângerea taxelor. Astfel
întărită, această particularitate a devenit un semn distinctiv și em-
blematic, un «specific na țional» valorizat de c ătre actorii ini țiali.
Peste timp, când rela țiile de putere s-au schimbat, aceast ă
«particularitate» a devenit una negativ ă: cultura «clanic ă» și
«tribalismul» acestor popoare «primitive». Situa ția este invers ă în
cazul unor popoare «primitive», a c ăror «înapoiere» de alt ădată
este valorizat ă în prezent ca «în țelepciune ecologic ă»”31.
29 Rastko Mo ƒnik, op.cit. , p. 103.
30 Apud Vintilă Mihăilescu, Greierele și furnica, o nou ă ideologie? , în vol.
Balcani dup ă Balcani… , Ed. Paideia, Bucure ști, 2000, p. 14.
31 Idem , p. 14.

Antoaneta Olteanu 122
2. Imaginea și imaginile
Am observat c ă nu există o perspectiv ă unitară de descriere a
realității, care să nu fie marcat ă de un anumit grad de subiectivism,
chiar de o ideologie, care nu depinde neap ărat de distan ța sau
apropierea de obiectul descrierii. V om încerca s ă reunim frânturi ale
imaginilor formate asupra locuitorilor regiunii Balcanilor, puse în
circulație atât de c ălătorii sau oamenii politici occidentali, cât și de
reprezenta ți diferitelor na ționalități trăitoare în regiune. Interesant ă
este de asemenea și perspectiva în care este utilizat ă imaginea pentru
a-i reflecta pe vecini, pe balcanicii din apropiere. Cu foarte pu ține
excepții, toate imaginile duc în fapt la o autocaracterizare a celui care
o emite, prin referirea aproape constant ă la valorile și diferențele dintre
acesta și obiectul descris.
2.1. Balcanii c ălătorilor str ăini
„Unde este frontiera dintre realitate și
imaginar?
De la un individ la altul și cu atât mai
mult de la o epocã la alta sau de la o culturã
la alta aprecierile vor fi diferite. Fiecare
culturã propune propria sa interpretare a
imaginarului și a raporturilor
dintre acesta și realitatea tangibilã.”
Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului
Evenimentele istorice din sud-estul european de la sfâr șitul
secolului al XIV-lea au f ăcut ca preocup ările vesticilor s ă se îndrepte
din nou spre partea aceasta a continentului. Era vorba fie de
curiozitate, de rena șterea filoelenismului, de simpatia pentru aceste
populații nou descoperite ce locuiau sub domina ție străină sau chiar

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 123
de ambiții imperiale și geostrategice. Relat ările de călătorie din
secolele al XVII-lea – al XX-lea sunt astfel o surs ă indispensabil ă
a imaginarului politic și social. Chiar dac ă este vorba de c ălătorii
reale sau fictive, tr ăsăturile lor comune se p ăstrează: în ambele
cazuri se manifest ă aceleași structuri mentale și aceeași logică a
alterității32. Printre primele descrieri obiective ale poparelor regiunii
se numără paginile scrise de geograful Ami Boué (1854), care îi
cunoștea foarte bine pe „otomanul serios și amabil, precum și pe
istețul albanez, rafinatul grec sau vicleanul vlah, harnicul bulgar,
precum și sârbul militant, asprul bosniac și veselul her țegovinean”33.
Chiar mai înainte, în 1668, când apare scrierea lui Paul Rycaut,
The Present State of the Ottoman Empire , întâlnim – e adev ărat,
avem de-a face cu o pozi ție singular ă – o perspectiv ă „corectă” de
redare a celor v ăzute de c ătre occidentalul „superior”. Rycaut
încearcă chiar să explice no țiunea de „barbarie”, la mod ă încă din
antichitate, prin lipsa unor cuno ștințe adecvate despre regiunile re-
spective, și nu prin inferioritatea lor, de orice natur ă ar fi: „Barbar, a șa
este tot ceea ce difer ă de noi prin diversitatea manierelor și obiceiurilor
și nu se poart ă după felul și după moda timpurilor și țărilor noastre;
căci dobândim prejudec ăți din ignoran ță și din lipsă de obișnuință”34.
În general, „anormalitatea” Celuilalt se exprim ă prin trăsături
devalorizante sau valorizante, dispuse pe o foarte lung ă scară. Față
de normă, acest „str ăin” se poate dovedi mai bun sau mai r ău, even-
tual mai bun și mai rău în acela și timp35, în funcție de termenul de
comparație din cultura-mam ă a călătorului respectiv, pe care dorea
să-l promoveze sau s ă-l critice. În general, semnul negativ era cel
care contura accentuat aceste descrieri.
32 Daniel Barbu, op.cit ., p. 44.
33 Apud Maria Todorova, Balcanii și balcanismul , Humanitas, Bucure ști, 2000,
p. 132.
34 Apud Maria Todorova , op.cit ., p. 147.
35 Daniel Barbu, op.cit. , p. 118.

Antoaneta Olteanu 124
Albanezii. Descrierile pline de culoare, „pozitive”, au fost oferite
mai ales de romantici, care exaltau alteritatea r ăzboinică, bărbătească,
nobilă, a locuitorilor t ărâmurilor muntoase ale Albaniei. Byron, de
exemplu, era fascinat de costumul lor popular: „costumul lor (cel mai
minunat de pe lume) const ă dintr-o fust ă lungă, albă, dintr-o hain ă
brodată cu aur pe deasupra, o vest ă de mătase roșu carmin, cu ciucuri
de aur și o haină scurtă, cu pistoale și pumnale ferecate în argint”36.
Descrierea Albaniei și a albanezilor are în vedere, în primul rând,
aplicarea unor legi înc ă primitive, r ăzbunarea sângelui, ca form ă arhaică
de reglare a conturilor, mai ales în situa ția în care nu sunt alte autorit ăți
care să garanteze via ța și proprietatea supu șilor, teritorii uitate de
Dumnezeu, primitivism și în același timp puritate a popula ției băștinașe,
simplitate spartan ă și ospitalitate incomparabil ă37. În societatea
albaneză din regiunile nordice, muntoase ale țării, societatea tribal ă
era dominant ă. Deoarece Imperiul Otoman nu a reu șit și nici a dorit
prea mult s ă schimbe aceste structuri pentru a le integra în birocra ția
de stat, aceste structuri tribale s-au men ținut mult timp. Dar nu trebuie
să le consider ăm specifice numai societ ății albaneze, deoarece structuri
de organizare social ă asemănătoare se reg ăsesc și în Muntenegru,
parțial în Her țegovina38.
Bulgarii . Pentru Lady Strangford (secolul al XIX-lea), bulgarul
constituia un amestec curios de h ărnicie și cumpătare cu lene și apatie;
36 Apud Mariana Marinescu, op.cit ., p. 27.
37 Karl Kaser, Albania: Orientalisation and Balkanisation of a Balkan Coun-
try – a Contribution to an Ongoing Debate , în vol. Kressing, Frank, Kaser, Karl,
Albania – a country in trans ition. Aspects of changing iden tities in a South-East
European country, Baden-Baden, 2002, p. 30.
38 Idem , p. 36.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 125
„uneori pare atât de oriental, alteori atât de occidental”…39 John
Murray (1869) avea îns ă o altă viziune asupra lor: „Puternici, dar
greoi, cu umeri largi și spate rotunjit, cu mersul acela de urs, cu tr ăsături
grosolane și spre, cu o musta ță deasă ce acoper ă buzele senzuale, cu
barba rasă o dată pe săptămână și ochi mici str ălucitori, care, de și
evită întotdeauna s ă-i întâlneasc ă pe ai tăi, dau feței un aspect gen-
eral de viclenie animal ă”40. Viclenia animal ă și sălbăticia nu erau îns ă
surprinse de c ălătorii mai apropia ți de mediul țărănesc, rural, al
oamenilor simpli, care vedeau în locuitorii de aici tr ăsături comune
altor areale, mult mai civilizate. C ălătorul Reinhold Lubenau, din
Königsberg (1587), remarca faptul c ă „bărbații poartă părul lung
precum kurlanzii și lituanienii no ștri, îmbrăcați în pânză aspră cenușie,
de obicei cu capul gol (…). Femeile sunt la fel ca femeile prusace,
estoniene, kurlande, rusoaice și lituaniene din p ărțile noastre, astfel
încât nu exist ă nici o diferen ță. Când am ajuns la Dun ăre am crezut
că femeile lituaniene se mutaser ă acolo din ținuturile lor”41.
Grecii. Uneori exclu și din comunitatea balcanic ă, alteori
aruncați în ea, deoarece nu corespundeau „standar-delor” euro-pene
(citește „britanice”) despre vechile teritorii antice ale elenismului,
grecii s-au bucurat, poate mai mult ca alte popoare, de o list ă întreagă
de trăsături negative. În 1794-1796, John Morritt îi descria pe greci
ca fiind fal și, neprieteno și, slugarnici, ignoran ți, supersti țioși, leneși,
lacomi, venali, intrigan ți, murdari, nerecunosc ători și mincinoși42.
Byron, la rândul lui, recunoscând o serie de vicii, deplângeau lipsa
curajului, considerat ă una dintre tr ăsăturile definitorii ale vechii
civilizații grecești: „Îmi plac grecii, care sunt ni ște șmecheri, având
39 Apud Maria Todorova, op.cit. , p. 160.
40 Apud Maria Todorova, op.cit. , p. 163.
41Apud Maria Todorova, op.cit. , p. 112.
42 Apud Maria Todorova, op.cit. , p. 151.

Antoaneta Olteanu 126
toate viciile turcilor, dar nu și curajul acestora”43. Dragostea englezilor
pentru Grecia a fost caracterizat ă foarte bine de Woodhouse: „Ei
iubeau Grecia visurilor lor: p ământul, limba, antichit ățile, dar nu și
oamenii. Ce bine ar fi, gândeau ei, dac ă grecii ar sem ăna mai mult cu
învățații și gentlemenii englezi; sau, mai mult decât atât, dac ă ar semăna
cu străbunii lor; ori, înc ă și mai bine, dac ă n-ar exista locuitori în
Grecia”44.
Macedonenii au fost descri și de către A. Goff și Hugh Fawcett
ca fiind „pitore ști în apariție și, printre țărani, cinsti ți și muncitori. Ei se
lasă totuși ușor contaminat de via ța vicioasă de la oraș, unde prefer ă
Așezare din Grecia
43 Apud Vesna Goldsworthy, op.cit. , p. 33.
44 Apud Maria Todorova, op.cit. , p. 152.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 127
să câștige cât mai mult, f ără să se uite la mijloace, în cel mai u șor mod
posibil”45.
Românii. Într-una dintre cele mai vechi descrieri a țărilor
române (1588), genovezul Franco Sivori face un am ănunțit portret
moral, surprinzând numeroase din caracteristicile prezente la mai toatepopoarele din regiune: „Muntenii sunt prin firea lor oameni nestatornici,
îndrăgind norocul și mai degrab ă se lasă pe tânjală fără a se îngriji s ă
deprindă un meșteșug sau să practice vreo art ă (…). Sunt mai curând
neinimoși (…). Sunt oameni f ără carte și altă învățătură și de aceea
foarte închipui ți, crezând c ă nu mai sunt al ții pe lume mai mari ca ei, și
când pot se poart ă destul de autoritar (…) Muntenii sunt oameni foarte
atenți la lucruri m ărunte; cred în visuri și în prevestiri; nu se îngrijesc
prea mult de con știința lor, deoarece tr ăiesc mai curând dup ă legea
firii decât dup ă religie. Și, ca oameni lipsi ți de știință de carte și care
n-are cine s ă-i învețe cum trebuie s
ă trăiască creștinește, ei nu socot
drept păcat multe lucruri grave sau se prefac și consider ă că nu le
știu. În schimb, sunt foarte grijulii cu posturile mari și mici, astfel c ă s-
ar lăsa mai bine s ă moară decât să calce o zi de post, chiar dac ă ar fi
siliți la acest lucru și de foame și de boli necru țătoare…”46. Puțin mai
târziu, vene țianul Giorgio Tomasi (1596-1599) remarca, tot în lumina
unui stereotip al orientalismului, lipsa de activitate sau, mai bine zis,activitatea sc ăzută a oamenilor locului: „P ământul lor [al Țării
Românești și al Moldovei] este atât de roditor și cere atât de pu țină
osteneală pentru a fi muncit, încât îi face pe țărani delăsători și leneși”
47,
lucru remarcat mai târziu și de englezul Robert Bargrave (1652):
45 Apud Maria Todorova, op.cit. , p. 73.
46 Apud Daniel Barbu , op.cit. , pp. 18-19.
47 Apud Daniel Barbu, op.cit. , p.19.

Antoaneta Olteanu 128
„Locuitorii [Dobrogei] sunt atât de lene și, încât dac ă au destul pentru
ziua de ast ăzi și pentru ei în șiși, lasă altora grija zilei de mâine”48.
Chiar dac ă nu avea poate distan ța necesară față de cei pe care-i
descria (fiind secretarul lui Constantin Brâncoveanu), Anton Maria
del Chiaro (1718) f ăcea un portret pozitiv, în care se observa mai
multă bunăvoință: „Cât despre neamul românesc în general, e de ajuns
să-l cunoști pentru a- ți da seama limpede c ă românii sunt înzestra ți cu
foarte mult ă pricepere și sunt în stare s ă reușească în orice meserie
de care s-ar apuca, numai s ă o fi învățat. Sunt din fire ageri la c ălărit,
îndemânatici în mânuirea s ăbiei și a arcului și, dacă ar fi instrui ți în
arta militar ă, ar face treab ă bună. Cât despre alte îndeletniciri
meșteșugărești, le duc la cap ăt minunat de bine. Înva ță tot ce văd și
nu este lucru de mân ă, fie de mod ă turcească, fie după obiceiul nostru,
pe care să nu-l poat ă imita foarte bine”49.
Pe lângă aceste trăsături (pricepere, abilitate, curaj ș.a.), pe placul
românilor, deoarece le folosesc ei în șiși stereotip în autocaracteriz ări,
o observație a lui Robert Kaplan în sprijinul „latinit ății” lor nu poate fi
decât binevenit ă: „Românii, în politic ă, în chestiunile personale și chiar
în mișcarea mâinilor și a gurii demonstreaz ă o doză de teatralitate
senzuală, reminiscen ță a italienilor – un mod de comportament pe
care nimeni nu-l întâlne ște în altă parte în Europa deEst”50.
O dată ce au apărut călătorii de profesie în secolele al XIX-lea și
al XX-lea, bine înzestra ți cu cunoștințele „teoretice” despre regiune și
caracteristicile acesteia, și atestările române ști sunt mai ancorate în
specificul zonal. Pentru Richard Kunisch, „Bucure știul se afl ă la
granița cu Orientul. Prin lustrul pe care înalta societate valah ă l-a
48 Apud Daniel Barbu, op.cit. , p. 23.
49 Apud Daniel Barbu, op.cit. , p. 29.
50 Robert D. Kaplan, Balkan Ghosts. A Journey Through History , New York,
1996, p. 90.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 129
dobândit în timpul indispensabilei șederi la Paris continu ă să se străvadă
încă peste tot Orientul”51. Același lucru era constat și de Gregor von
Rezzori ( Memoirs of an Anti-semit52): „În ciuda vilelor în stil Art
Nouveau și a clădirilor futuriste din sticl ă și beton, Bucure știul era la
fel de oriental ca Smyrna”53. Ambivalen ța poziției României, de „poart ă
a Orientului” și de „Mic Paris”, de spa țiu cosmopolit în care se întâlnesc
atâtea contraste este un element frecvent întâlnit în descrierile ultimelor
două secole. „Cel care s-a preumblat mai înainte singuratic g ăsește
aici tovărășie. Ești străin? Apropie-te de aceia, a șază-te lângă aceștia,
faci repede cuno ștință. Peste o lume mai blajin ă n-ai să dai nicăieri;
se râde din inim ă, o voioșie nevinovat ă răsună pretutindeni în jur! E
cumva vreo s ărbătoare? Fereasc ă Sfântul! În fiecare sear ă grădina e
tot atât de fermec ător luminat ă, în fiecare sear ă răsună aceeași muzică,
în fiecare sear ă freamătă aceeași mulțime pestri ță, din care uneori se
desprind grupuri ce se pierd șoptind în parcul întunecat și nemărginit.
Intrarea nu se pl ătește, muzica este, și ea, pe gratis. Ai chef s ă aluneci
pe apă? Acolo sunt b ărci; dacă știi să vâslești, urcă-te într-una din
ele. Pe drum ai s ă vezi peisaje încânt ătoare, căci un parc mai frumos
rareori găsești. Dar unde ne afl ăm oare?”54 Kunisch subliniaz ă la tot
pasul aceast ă ambivalen ță, o neliniște ce anun ță necunoscutul orien-
tal ce se desprinde din toate manifest ările spontane, fire ști, ale vieții
românești.
Sârbii. Herbert Vivian l-a descris pe țăranul sârb de la începutul
secolului al XX-lea ca fiind „robust, ar ătos, ospitalier și vesel (…),
bogat în toate, mai pu țin în bani; simplu, supersti țios, medieval”55.
51 Richard Kunisch, op.cit. , p.84
52 Londra, 1981.
53 Apud Vesna Goldsworthy, op.cit. , p. 194.
54 Richard Kunisch, op.cit. , p. 80.
55 Apud Maria Todorova, op.cit. , p. 72.

Antoaneta Olteanu 130
Turcii. Descrierea turcilor era într-adev ăr o piatră de încercare
pentru călătorul profesionist. Aceasta pentru c ă provocarea otoman ă
nu reușea să facă față prejudecăților culturale și politice pe care le
ridica Turcia, astfel c ă descrieri deschise, patetice chiar, ale
caracterului nobil al locuitorilor acesteia par aproape de neconceput.
Într-o atestare din secolul al XVII-lea, Voyage into the Levant
(1636), Henry Blount spunea îns ă despre turci: „Turcul este predispus
la generozitate, iubitor și onest; departe de a nu- și ține promisiunile,
dacă el nu face altceva decât s ă-și ducă mâna la piept, barb ă sau
cap, așa cum obi șnuiesc ei s ă facă, sau dacă rupe pâinea cu mâna,
o sută de vieți de-aș avea, pe toate le-a ș da pe cuvântul lui”56.
Lamartine la rândul lui îi considera pe turci (1835) „o ras ă umană, o
națiune, primii și cei mai demni dintre na țiunile vastului lor imperiu”57.
Imaginea dominant ă era însă aceea a lipsei de activitate, a vis ării,
sau, mai mult, chiar a ignoran ței și a fanatismului. În 1790, contele
Ferričres de Sauveboeuf scria: „dac ă turcii ar putea s ă se lumineze
într-o zi! Vise de șarte! Hrăniți cu ignoran ță, fanatismul de r ăstrânge
orizontul și ei nu aspir ă la nimic altceva decât la distrac ție”…58 În
viziunea lui Chateaubriand (1806), turcii î și petrec zilele „devastând
lumea sau dormind pe un covor în mijlocul femeilor și al parfumurilor”.
Ei sunt incapabili, lene și, ignoranți, nu se gândesc decât la pl ăcerile
simțurilor59.
Perspectiva începe s ă se schimbe în secolul al XX-lea, când,
înarmați cu acelea și prejudec ăți ale înapoierii, Robert Kaplan are
revelația unei Turcii cât se poate de europene: „În timp ce trenul
se apropia de Istanbul, am v ăzut o explozie de construc ții și grămezi
56 Apud Maria Todorova, op.cit. , p. 146.
57 Idem , p. 131.
58 Apud Maria Todorova, op.cit. , p. 125.
59 Apud Tzvetan Todorov, Noi și ceilalți. Despre diversitate , Ed. Institutul Eu-
ropean, Ia și, 1999, p. 411.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 131
de lignit peste tot, dovad ă că acest ora ș era cu mult mai populat
decât oricare dintre cele pe care le-am întâlnit în c ălătoria mea. La
periferie construc țiile erau sărace, asemeni celor v ăzute în România
și Bulgaria. Dar imediat au ap ărut bulevarde și case uluitoare cu
etaj, iar în r ăsăritul de duminic ă au prins a str ăluci, cu neputin ță de
numărat, ultimele mode de ma șini străine, parcate lâng ă vilele de
cărămidă de calitate, fiecare dotat ă cu grădini bine între ținute –
caracteristic ă pe care nu o aveau casele din Bucure ști și din Sofia,
din pricina s ărăciei și a funcționalismului de prost-gust l ăsate de
comunism. Am trecut pe lâng ă un complex cu terenuri de tenis și
piste pentru curse bine puse la punct, urmat de saloane nou-nou țe
ce expuneau ma șini de ultimul tip. În mod clar ne apropiam de un
centru al puterii economice și sociale. Dintr-o dat ă Balcanii, cu istoria
lor tragic ă în care se împleteau subdezvoltarea comunist ă și
opresiunea otoman ă, mi s-au p ărut foarte departe”60. Același Rob-
ert Kaplan continu ă: „În România și în Bulgaria mo ștenirea comunist ă
era atât de cople șitoare, încât, ajuns la gara de aici [Istanbul], aveam
impresia c ă m-am întors în Occident. Total diferit ă de gările triste și
cenușii ale României și ale Bulgariei, gara din Istanbul și restaurantele
dependente erau curate, acoperite cu țiglă albastră de calitate. Puteai
cumpăra planuri ale ora șului, iar birourile de informa ții erau luminate
de zâmbetul func ționarilor. Multe dintre taxiuri p ăreau noi, iar șoferii
lor le tot dichiseau în timp ce- și așteptau clien ții. Exista aici o energie
ce nu putea fi întâlnit ă nici măcar în zonele cele mai moderne ale
Bucureștiului și ale Sofiei”61.
60 Robert D. Kaplan, La răsărit, spre Tartaria. C ălătorii în Balcani, Orientul
Apropiat și Caucaz , Ed. Polirom, Ia și, p. 77.
61 Idem , p. 78.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 133
2.2. Balcanii balcanicilor
„Punctul de vedere al celor din afarã nu este
în mod necesar inferior celui ce provine din in-terior, iar cel din interior nu este deținãtoruladevãrului absolut datoritã unei intimitãțiexistențiale cu obiectul de studiu”
62.
De-a lungul secolelor, destinul istoric comun a creat raporturi
complexe între popoarele din regiune, legate de imagini pozitive și
negative. Imaginea Celuilalt a fost marcat ă, în aceast ă regiune
geografică, de un trecut istoric ap ăsător, de conflicte și rivalități, dar
și de lupte comune împotriva invadatorilor, pentru p ăstrarea libert ății.
Sârbii au luptat pentru libertatea Greciei, în deta șamentele lui Tudor
Vladimirescu erau angaja ți greci, sârbi, bulgari ș.a. Însă perioada
formării conștiinței naționale, mai bine zis, a con științei unicității
naționale, a avut ca rezultat și îndepărtarea de vecini, lipsa de încredere
în aceștia. În cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, imaginea
vecinului slav meridional, de exemplu, este bine reprezentat ă în
literaturile sârb ă, croată, slovenă și bulgară. Imaginea general ă este
una pozitiv ă, idealizat ă. La sfârșitul secolului îns ă, pe fundalul
contradicțiilor naționale și doctrinale, când confrunt ările deja deveniser ă
conflicte, nu mai putem vorbi de toleran ță și simpatie63.
Este adevărat că civilizația modern ă a trecut în plan secund aceste
stereotipuri, cel pu țin pentru anumite perioade de timp, considerându-le
62 Maria Todorova, op.cit. , p.10.
63 Veselina Dimova, L’image du voisin balkanique et extrabalkanique dans
la litterature des slaves meridionaux du XIXe siecle , „Etudes Balkaniques”, Sofia,
nr. 1/1994, p. 4.

Antoaneta Olteanu 134
formatoare neoficiale ale opiniei publice, care nu pot fi îns ă anulate.
În momente de criz ă ele ies din nou la suprafa ță și este suficient un
cutremur politic sau social pentru ca valurile de emo ție și opinii nega-
tive să se reverse asupra vecinilor, amintire a tuturor animozit ăților
din trecut și foc nestins al conflictului prezent. O dat ă formate,
stereotipurile etnopsihologice și naționale sunt deosebit de rezistente
în timp și adesea sunt mai rezistente decât statele, castele și ideologiile
înseși64. Sondajele efectuate de Centrul pentru Studiul Democra ției
din Sofia și de Organiza ția Lambrakis din Atena, aflate sub egida
Comisiei de la Helsinki, au relevat faptul c ă 86% dintre albanezi îi
urăsc pe sârbi, 59% ur ăsc grecii, 58% ur ăsc macedonenii și 47%
urăsc bulgarii; dintre bulgari, 23% îi ur ăsc pe turci, iar 51% pe țigani;
dintre greci, 38% îi ur ăsc pe toți slavii, 55% ur ăsc țiganii, 62% ur ăsc
musulmanii, iar 75% ur ăsc albanezii65.
Bulgarii. Între națiunile balcanice, bulgarii împ ărtășesc toate
frustrările faptului de a fi balcanic și totuși sunt singurii care iau în
serios balcanitatea, probabil datorit ă faptului c ă lanțul Balcanilor
se află în întregime pe teritoriul lor66. În viziunea lor, grecii erau
răi, avari, mincino și („Un grec minte cât nou ă țigani”), asemenea
lupilor („S ă te fereasc ă Dumnezeu s ă știe un grec unde- ți sunt banii,
iar un turc unde ți-i copilul”; „Este mai bine s ă fii torturat de un turc
decât învățat de un grec”), arogan ți ca niște țapi. Albanezii s ălbatici67,
croații erau lacomi, g ălăgioși și murdari. Despre turci spuneau: „Un
64 Idem , p. 13.
65Robert D. Kaplan, La răsărit, spre Tartaria. C ălătorii în Balcani, Orientul
Apropiat și Caucaz , Ed. Polirom, Ia și, 2002, p. 58.
66 Maria Todorova, op.cit ., pp. 92.
67 Veselin Traikov, Sur certaines particularites balkaniques du probleme de
„l’image de l’autre”, „Etudes Balkaniques”, Sofia, nr. 4/1993, p. 4.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 135
sat cu turci e ca o p ădure cu lupi”, „Turcul are grij ă de trei lucruri: de
spatele lui, de gâtul lui și de plăcerea lui”; „Când un turc se îmbog ățește,
își ia nevast ă; când un bulgar se îmbog ățește, își face cas ă”68. În
anecdotele bulg ărești, Dumnezeu le-a dat sârbilor conflicte și ospețe,
grecilor – mali țiozitate și spirit comercial, turcilor – trând ăvie și fast,
iar bulgarilor – iubirea de p ământ și încăpățânare. Un motiv asem ănător
apare în anecdotele care vorbeau despre alegerea so țului: – o românc ă
era mereu str ălucitoare, o grecoaic ă – cochet ă și capricioas ă, o
sârboaică – preten țioasă, numai o bulg ăroaică rămânea singura
pretendent ă convenabil ă, deoarece era modest ă, muncitoare și
răbdătoare69.
În viziunea lor, românii sunt mândri, tr ădători; nici femeile lor
nu erau bune: „Nu sunt bune o femeie din Țara Româneasc ă, o corabie
în Marea Neagr ă și o judecat ă la Constantinopol”70. Spiritul pozitiv al
relațiilor româno-bulgare a fost determinat, în secolele al XVIII-lea –
al XIX-lea, în perioada domina ției otomane, de leg ăturile geopolitice
ale teritoriilor de ambele maluri ale Dun ării, religia ortodox ă comună,
relații economice și culturale intense, interese politice și luptă comună
de emancipare na țională și de stat. Tendin ța opusă s-a manifestat din
ce în ce mai pronun țat mai ales dup ă proclamarea independen ței
Bulgariei în 1878, dat ă ce a marcat debutul chestiunii Dobrogei și al
rivalităților bulgaro-române71. Această tendință a devenit dominant ă
în timpul r ăzboaielor din 1912 și 1918, ale c ăror urmări au accentuat
68 Galina Lozanova, The category of „Alien – One’ s Own” in Folk Culture
(Ethno-religious Aspects ), „Etudes balkaniques”, nr. 1/1994, p. 38.
69 Veselin a D im ova, L’image du voisin balkanique et extrabalkanique dans la
litterature des slaves meridionaux du XIXe siecle , „Etudes Balkaniques”, Sofia, nr. 1/
1994, p. 5.
70 Elka Drosneva, The Bulgarians and the Others in Bulgarian Proverbs , „Etudes
balkaniques”, nr.2/ 1994, p.p. 42, 44, 47, 50.
71 Vezi Blagovest Niagulov, Les images de „l’autre“ chez les bulgare set les
roumains (1878-1944), „Etudes balkaniques“, nr. 2/1995, p. 4.

Antoaneta Olteanu 136
contradicțiile reciproce asupra problemelor teritoriale și minoritare.
În aceste condi ții, imaginile reciproce ale Celuilalt au pus accent pe
diferențele colorate negativ pe care propaganda na ționalistă încerca
să o impună ca stereotip. Atitudinea de superioritate a românilor
referitoare la nivelul superior de civiliza ție față de al bulgarilor a fost
sancționată de critica mentalit ății ambigue și a comportamentului
duplicitar românesc f ăcut de către bulgari. Când era vorba, de exemplu,
de munca concret ă, mai precis de lucrul p ământului, bulgarii erau
categorici: „Nu se poate face nici cea mai mic ă comparație între un
țăran bulgar și un țăran român: primul este bogat, are din bel șug tot ce
are nevoie; cel de-al doilea este s ărac din cauza trând ăviei sale”72,
scria în 1881 Anton Franghia. Într-o monografie de vulgarizare
consacrată României, A. Monedjikova scria, la 1927: „ Țăranii [români]
se mulțumesc cu cea mai simpl ă hrană… Locuin țele țăranilor români
sunt extrem de s ărace. De-a lungul Dun ării sate întregi nu sunt decât
niște bordeie s ăpate în pământ, în care, sub acela și acoperiș, locuiesc
împreună oameni și animale”73. Un alt scriitor bulgar, Stilian Cilingirov,
făcea un portret la fel de pu țin măgulitor: „România este țara cea mai
puțin cultivat ă din Peninsula Balcanic ă. Ea seam ănă cu o cocot ă
împopoțonată care acas ă mănâncă mămăligă, iar sub g ăteală n-are
nici măcar o cămașă”74…
Croații. Considera ți nu întotdeauna ca f ăcând parte din regiunea
Balcanilor, mai ales prin afinit ățile accentuate cu cultura european ă
occidental ă, croații subliniaz ă întotdeauna pozi ția lor de grani ță cu
o Europă râvnită de toate popoarele din Balcani. În general, în ochii
celorlalți slavi erau mai pu țin credibili, din cauza amestecului
german accentuat. Pre ședintele croat Franjo Tudjman afirma:
72 Apud Blagovest Niagulov, op.cit. , p. 7.
73 Apud Blagovest Niagulov, op.cit ., p. 9.
74 Apud Blagovest Niagulov, op.cit ., p. 22.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 137
„Granițele Croației sunt grani țele Europei de V est”75. Într-o declara ție
pe care acela și o dădea la întoarcerea de la Washington, el spunea, în
1996: „Ni s-au dat asigur ări în privința sprijinului necondi ționat al Statelor
Unite că Croația face parte din Europa Central ă și nu din regiunea
Balcanilor”76.
În descrierile f ăcute vecinilor, scriitorul croat Stepan Radi ƒ îi
descria pe bulgari, de exemplu, ca fiind un popor bun, pa șnic,
muncitor, ospitalier, în țelegător, care înva ță foarte ușor și capabil e
orice progres, moderat și la locul lui, care, în caz de nevoie (cum
erau războaiele balcanice), putea s ă demonstreze o m ăiestrie a artei
militare77, alături de care croa ții puteau stabili pun ți concrete de
dezvoltare.
Grecii . În perioada orient ării antibizantine și de afirmare a
conștiinței naționale, de emancipare spiritual ă a Bisericii, se remarc ă
o atitudine negativ ă față de greci, mai ales în culturile bulgar ă și
română, în timp ce sârbii îi privesc cu mult ă simpatie, mai ales în
calitate de tovar ăși de arme împotriva du șmanului otoman comun,
calitate în care sunt prosl ăvite eroismul, abnega ția și fidelitatea
insurgenților greci78. Ceea ce este comun tuturor descrierilor
vecinilor sau popoarelor cu care au intrat în contact este imaginea
satirică a comerciantului grec – lacom, avid dup ă câștig, trufaș,
escroc, supraestimându- și calitățile și subestimându-le pe ale
celorlalți. La rândul lor, grecii consider ă pe bulgarii cruzi și sângeroși,
în spirit turanic, oameni simpli, greoi și înceți la minte. Sârbii au o
75 Apud Vesna Goldsworthy, op.cit. , p. 20.
76 Apud Rastko Mo …nik, op.cit. , p. 93.
77 Rumiana Bojilova, The Bulgarians through the eyes of Stepan Radic (The
Bulgarian character in his book «Obnovlena Bugarska»), „Etudes Balkaniques“,
Sofia, nr. 4/1993, p. 8.
78 Veselina Dimova, op.cit. , p. 10.

Antoaneta Olteanu 138
ambiție obsesivă, aroganță și violență, în timp ce croa ții sunt mai greoi
și zgomoto și, iar slovenii – vis ători și sceptici 79.
Românii . Românii se v ăd fiind de ras ă latină, vorbind o limb ă
latină, aruncați într-o mare slav ă și uitați de restul lumii latine. Pentru
ei, istoria începe în anul 108, când legiunile romane conduse de
Traian au cucerit Dacia. Timp de 150 de ani solda ții romani au avut
relații cu femeile locale, dând na ștere, conform istoricilor români,
unei rase latine r ămase pur ă până în ziua de azi. O ocupa ție de
nouă secole a bulgarilor cre știnați a făcut ca românii s ă renunțe la
creștinismul de sorginte apusean ă adus de împ ăratul Constantin
(325) și să adopte ritul r ăsăritean. Ca și croații, și românii se
consideră a se afla la por țile Orientului, de la care nu recunosc a fi
preluat prea multe.
Descrierile critice nu-i ocolesc nici pe români, chiar și din inte-
rior: Dimitrie Cantemir (1714, Descriptio Moldaviae ) poate fi
considerat un pionier al unei asemenea perspective: „… M ărturisesc
sincer că, în afară de credin ța ortodox ă și de ospitalitate, cu greu am
putea găsi printre moravurile moldovenilor ce s ă lăudăm pe bun ă
dreptate…”80
În afara stereotipiilor referitoare la zona balcanic ă în general,
văzută în opoziția ei cu Europa Occidental ă, există însă și reprezent ări
stereotipe asupra popoarelor din aceast ă regiune. F ără îndoială, se
pot face multe sinteze de imagine. În rândurile ce urmeaz ă ne vom
limita la acele reprezent ări ale Celuilalt, a șa cum apar ele în crea țiile
folclorice române ști.
79 Sania Velkova, The „Slav Neighbour” in the Eyes of Noted Gr eek Intellectu-
als from the end of the 19th and the beginning of the 20th century , „Etudes
balkaniques”, nr.1/2000, pp. 130, 132.
80 Apud Daniel Barbu, op.cit. , p. 35.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 139
În chestionarul lui B.P. Hasdeu exist ă o serie de întreb ări ce
vizează relațiile comunitare: – Cum tr ăiește satul cu satele învecinate
– cum le porecle ște – se întov ărășesc mai multe sate învecinate
pentru vreun lucru oarecare? – Care este p ărerea sătenilor despre
orășeni – ce fel de leg ături, statornice sau vremelnice, au ei cu
orașul cel mai apropiat? Interesate sunt, de asemenea, atitudinea
față de străini sau minoritari: – Ce se în țelege pe acolo sub cuvântul
de străin? – Care sunt zic ătorile sau alte pove ști despre oamenii de
alt neam sau de alt ă lege, bun ăoară nemți, unguri, greci, turci? –
Cum sunt privi ți de către popor armenii – cum sunt privi ți evreii – și
cum țiganii? – Ce zic țăranii când oamenii str ăini, greci, bulgari sau
alte neamuri cump ără pământ în țară? Aceasta pentru c ă relațiile
economice și sociale dintre români și popoarele vecine au influen țat
spiritul acestora și au determinat aprecieri asupra tr ăsăturilor
caracteristice ale indivizilor de alt ă naționalitate cu care au venit în
contact. Prin urmare, este de în țeles de ce unele popoare balcanice
sunt adesea men ționate în folclorul românesc81. „Românul se vede
mai priceput decât reprezentan ții celorlalte popoare și de aceea râde
așa de frumos de dân șii”, spunea Artur Gorovei82. În zicătorile
românilor g ăsim aprecieri defavorabile despre inteligen ța oamenilor
de altă naționalitate.
Dintre toate popoarele din jur, sârbii sunt cel mai pu țin
reprezenta ți: „Cal verde și sârb cu minte nu s-a v ăzut”.
Bulgarii însă se bucură de un mare num ăr de proverbe și anec-
dote, toate punând accent pe lipsa cronic ă de inteligen ță a acestora:
„Dracul a mai v ăzut cal verde, porc deocheat și bulgar de ștept”,
„Ce mi-e cap de bulgar, ce mi-e cap de morar”, „Bulgarii au luat
81 A se vedea și Artur Gorovei, Popoarele balcanice în folklorul românesc ,
„Analele Academiei Române. Memoriile sec țiunii literare”, seria III, tomul XI, mem.
4, Bucure ști, 1942.
82 Idem, p. 2.

Antoaneta Olteanu 140
Țarigradul cu prazul în mân ă”. V om exemplifica aceste imagini cu o
anecdotă reprezentativ ă: „O ceată de bulgari, cu Dedu Ivan în frunte,
merseră nu știu unde p ăcatele or fi mers, pe un câmp mare. Era
frumos, noapte, și lună ca ziua. Mergând voinicii no ștri așa pe un
drum, deter ă de un puț părăsit. Când se uitar ă în el, că vai de ei și de
ei! că a căzut luna în pu ț. Ce să facă, ce să dreagă, bieții de ei, să
scoată luna?
– Tot eu să spui, mă copii, ce e de f ăcut; hai să aruncăm căngile
în puț, să luăm luna și s-o arunc ăm la loc pe cer, zise Dedu Ivan.
Aruncară toți căngile în fundul pu țului și, tot umblând cu ele
prin apă, deteră de ghizdurile fântânii și înfipseră căngile în ele. Și
tragi, și tragi de la puteri, c ăci socoteau c ă au apucat luna. Și tot
trăgând ei a șa, se rupser ă ghizdurile, c ăci erau putrede, și flăcăii
deteră pe spate, v ăzură luna pe cer cum î și bătea joc de mintea lor,
care n-o aveau. Atunci Dedu Ivan, ăl deștept ca oaia când d ă în
nomol, zice, cu p ărere bună:
– V edeți, mă flăcăi, luna colo sus? Vezi, noi o aruncar ăm, mă!
– Uraaaa! s ă trăiască Dedu Ivan, r ăspunseră flăcăii, pe întrecere.
Și de atunci pân ă azi a rămas vorba: Dacă nu ar fi fost bulgarii,
n-ar fi azi lun ă pe cer ”83.
Grecii sunt descri și prin prisma rela țiilor economico-sociale,
și de aceea viclenia, rapacitatea lor este tr ăsătura dominant ă în
folclorul românesc: „Grecul e o capr ă râioasă”, „Grecu-i boal ă
lipicioasă ce pătrunde pân-la oas ă”; „Grec galantom, ovrei prost și
țigan cinstit nu se poate”; „Grecul e vidr ă spurcată, este
fiară-nveninat ă”; „Grecu-i fiar ă dușmănoasă”; „Grecu-i limb ă
veninoasă”; în balada Iorgovan: „… Nedea, porc de câne,/ om
mișel ca și toți grecii,/ ce știu să-ți ia prea bine/ chiar c ămașa de
83 I.A. Zanne, Proverbele românilor , București, 1901, vol. VI, p. 25.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 141
pe tine (…)./ Grecul, suflet bl ăstămat,/ de p ăcate încărcat”84. Lipsa
de inteligen ță, de asemenea, este prezent ă, de parcă ar fi într-adev ăr
o trăsătură balcanică: „Un cap ai, și ăla sec, parc ă ar fi cap de grec”,
„Două lucruri nu s-au v ăzut în lume: cal verde și grec cu minte”85.
Pentru că goana dup ă înavuțire era fenomenul v ăzut cel mai des de
către români, ace știa au făcut pentru greci o anecdot ă pe măsură:
„Se zice c ă la greci este obiceiul c ă la Anul Nou fiecare fam ilie
adună toate lucrurile ce au în cas ă și le face gr ămadă în mijlocul
casei, ca s ă vadă cât de mare a fost gr ămada anul trecut, adic ă cam
ce avere au. Apoi se a șează femeia într-o parte a gr ămezii, iar
bărbatul în cealalt ă parte, și strigă bărbatul către femeie:
– Mă vezi, mă vezi?
Iar femeia-i r ăspunde:
– Anul ăsta te văd, la anul s ă nu te mai v ăd!”86
Dintre toate popoarele balcanice, turcii ocupă locul cel mai mare
în folclorul românesc. Dar, de și turcii au fost, prin tradi ție, dușmanii
tuturor popoarelor cre știne, ei; apar mai blânzi, mai omeno și decât
grecii, de exemplu, cre știni și ei doar o legend ă spune că, la origine,
turcii au fost ni ște spurcăciuni: cu chip de om pân ă-n brâu, iar de la
brâu în jos – de câine87. „Turcul e și în chipul dracului, c ă poartă fes
ca și dracu, poart ă fes roșu ca tichia, de aceea și dracului i se spune
Tichiuță”88. Evident, perioada ocupa ției turcești nu putea s ă nu lase
urmele ei: „Dreptatea s-a dus de când turcii”; „Turcul te bate,
turcul te judec ă”, „Turcul te taie, turcul te jupoaie”, „Cum e turcul
și pistolul”, „Turcul nu știe multe”, „Se las ă în nădejde ca turcul în
sabie”89. Așa cum spuneam, în pofida durit ății, a inflexibilit ății
84 G. Dem Teodorescu, Poezii populare române , 1885, p. 560.
85 Zanne, op.cit. , p. 123, 135, 136.
86 „Șezătoarea”, VII, p. 88.
87 Idem , III, p. 73.
88 Ibidem.
89 Zanne, op. cit. , pp. 413, 414.

Antoaneta Olteanu 142
turcilor, onestitatea și justețea reprezint ă, pentru români, tr ăsăturile
caracteristice: „Foicic ă de pelin,/ Turcul, m ăre, e păgân,/ Turcul, m ăre,
e hain,/ pe urm ă e milostivit,/ de Dumnezeu potolit”90; „Turcu-i r ău și
e păgân,/ dar nu- și vinde pe st ăpân;/ scris în cartea lui a stat/ c ă e
faptă cu păcat/ să vinzi un nevinovat”91; „Turcul este p ăgân,/ dar de
inimă blajin.”92
Sârbii. Aceeași obsesie a amplas ării într-o zon ă de răspântie,
dar, de fiecare dat ă, de partea „pozitiv ă” a barierei, o întâlnim și în
reprezent ările sârbe. Scrie într-o epistol ă Sf. Sava (Nemanji ƒ,
1175-1235), fondatorul Bisericii Ortodoxe Sârbe: „La început am
fost nedumeri ți. Estul credea c ă suntem vestici, în timp ce Vestul
ne considera estici”93. Într-un manuscris nepublicat, Marko ðivkoviƒ
descrie harta mental ă a sârbilor: „F ără a fi așa de aproape de Occi-
dent ca cehii, dar nici în Orientul îndep ărtat ca rușii, nefăcând parte
nici din Europa Central ă, ca croații, nici pozi ționați în Balcanii
Balcanilor, ca macedonenii, sârbii se v ăd obligați să facă o evaluare
negativă și să exploateze la maximum poten țialul extremelor. Stigmatul
pe care îl poart ă se combin ă cu cel al Sudul și al Estului, ambele
marcate de slavism și turcism, de comunism congenital și violență
balcanică. Ei nu au posibilitatea de a pretinde descenden ța dintr-una
dintre culturile pe care Occidentul le consider ă ca ancestrale, a șa
cum o fac grecii și românii“94.
90 Badiul , în: G.Dem Tedorescu, op.cit. , p. 547.
91 Stanislav Viteazul , idem , p. 568.
92 Marcu Viteazul , idem , p. 665.
93 Apud Vesna Goldsworthy, op.cit. , p. 19.
94 Apud Aleksander Kiossev, op. cit. . p. 189.

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 143
Slovenii . În Letter to a Serbian Friend , scriitorul Taras
Kermauner explic ă „europeitatea” sloven ă astfel: „Faptul simbolic c ă
slovenii s-au aflat sub conduc ători precum Carol cel Mare, Carol
Quintul și Napoleon este mai pu țin important. Mai important este c ă
noi întruchip ăm modul de via ță din Europa Central ă și de Vest”95.
Primul ministru sloven Janez Drnovšek vorbea, în 1995, despre op țiunea
Sloveniei, și anume între Europa și Balcani96, în care „Slovenia
independent ă (și occidentalizat ă) poate să acționeze și va acționa ca
un «cordon sanitar» împotriva haosului din Est”, dup ă cum spunea un
alt oficial, ministrul sloven al științei97.
Turcii . Din cauza st ăpânii multiseculare a Imperiului Otoman
asupra popula țiilor din regiune este de în țeles de ce dominanta
caracteriz ărilor turcilor are în vedere tocmai imaginea, tipic ă, a
opresorului nemilos, dac ă avem în vedere confrunt ările militare și
politice permanente, diferen țele etnice și religioase.
Fanatismul religios și intoleran ța cronicarilor otomani îi f ăcea să-
și manifeste plastic atitudinea fa ță de dușmanii creștini. Când ace știa
își apărau pământurile și independen ța, erau numi ți „blestema ți”,
„rebeli”, „satana”, „câini s ălbatici”, „ciori h ăituite de șoimi”, „hran ă
pentru pumnalele musulmanilor” sau „robi înl ănțuiți”98. Despre bulgari,
de exemplu, spuneau c ă nu pot fi solda ți adevărați. Ylmaz Çetinler
declara, în anii ’60, despre statele balcanice, considerându-le fondate
în grabă, „și care nu pot fi nici m ăcar la fel de nobile ca o fost ă sclavă
95 Vesna Goldsworthy, op. cit. , p. 19.
96 Rastko Mo …nik, op.cit. , p. 94.
97 Apud Vesna Goldsworthy, op.cit. , p. 20.
98 Maria Kalicin, The Image of the „Other” in 15th-16th Century Ottoman
Narative Literature , „Etudes balkaniques”, nr. 1/1994, p. 24.

Antoaneta Olteanu 144
care stă pe pragul st ăpânei sale care și-a pierdut averea”99. Cu
trecerea timpului se schimb ă radical, am putea spune, perspectiva în
care se descrie Turcia, devenit ă treptat integral (nu numai partea
vestică) o țară mai mult european ă. În 1975, sociologul și istoricul
turc Niyazi Berkes scria: „Ast ăzi Turcia nu este o na țiune occidental ă,
dar nici musulman ă; nu aparține vreunei comunit ăți creștine, socialiste
sau capitaliste (…). Nu este nici asiatic ă, nici european ă (…). Direc ția
dominant ă a istoriei otomane s-a înclinat mai mult c ătre V est decât
către Est”100.
99 Apud Maria Todorova, op.cit. , p. 86.
100 Apud Maria Todorova, op.cit. , p. 84.

BIBLIOGRAFIE
Acun, Fatma, A portrait of the Ottoman Cities , „Etudes
balkaniques”, nr. 4/2001
Alexandrescu, Sorin, Le paradoxe roumain , în International
Journal of Rumanian Studies , Amsterdam, I, 1976, pp.12-13
Anghelescu, Mircea, Literatura român ă și Orientul , București,
1975
Antohi, Sorin, Studii asupra imaginarului social , București,
1991
Antonijevi ƒ, Dragoslav, A Contribution to the Study of the Folk-
lore Ritual Substratum in the Balkans, în Balcanica , Annuaire de
l’Institut des Etudes Balkaniques, Belgrad, XIII-XIV , 1982-1983
Arnaudov, Mihail, Studii vărchu bălgarskite obredi i legendi ,
vol. II, Sofia, 1972
Babeți, Adriana, Ungureanu, Cornel (coord.), Europa Central ă.
Memorie, paradis, apocalips ă, Ed. Polirom, Ia și, 1998
Balcani dup ă Balcani… , Ed. Paideia, Bucure ști, 2000
Balkanski identi …nosti v bălgarskata kultura ot modernata
epoha (XIX-XX vek) , Sofia, 2001
Bálint, Balla, Anton Sterbling (ed.), Ethnicity, Nation, Culture.
Central and East European Perspectives , Hamburg, 1998

Antoaneta Olteanu 146
Barbu, Daniel, Bizanț contra Bizan ț, Ed. Nemira, Bucure ști, 2001
Barbu, Daniel (coord.), Firea românilor , Ed. Nemira, Bucure ști,
2000
Bausinger, Hermann (ed.), Ausländer – Inländer.
Arbeitsmigration und kulturelle Iden tität, Tübingen, 1986
Belkis, Dominique, Ethnicité et nation dans les Balkans (1) , în
Regards sur les Europe: une anthropologie impliquée dans les Bal-
kans, nr. Special editat de L’ARA (Association Rhône-Alpes d’An-
thropologie), nr. 44/1999
Bistro½, Jan Stanis »aw, Megalomania narodowa , V arșovia, 1995
Bjeliƒ, Dušan I., Savi ƒ, Obrad (ed.), Balkan as Metaphor. Be-
tween Globalization and Fragmentation , Cambridge, Londra, 2002
Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului , Humanitas,
București, 2000
Boiceva, Pavlina, Renseignements sur des bulgares d’apres des
historiographes roumains , „Etudes Balkaniques”, Sofia, nr. 3/1993
Busek, Erhard, Austria și Balcanii , Ed. Institutul European, Ia și,
2001
Candrea, I.A., Folclorul medical român comparat. Privire
generală. Medicina magic ă, București, 1944
Carrier, James G. (ed.), Occidentalism. Images of the West ,
Oxford, 1995
Cavallo, Guglielmo (coord.), Omul bizantin , Ed. Polirom, Ia și,
2000
Cviji…, Jovan, La Péninsule Balkanique. Géographie humaine ,
Paris, 1918
Delsol, Chantal, Maslowski, Michel, Nowicki, Joanna, Mituri
și simboluri politice în Europa Central ă, Ed. Cartier, Chi șinău, 2003
Dimov, Gheorghi (ed.), Literaturno-esteti česki procesi na
Balkanite , Sofia, 1994

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 147
Dimova, Veselina, L’image du voisin balkanique et
extrabalkanique dans la litterature des slaves meridionaux du
XIXe siecle , „Etudes Balkaniques”, Sofia, nr. 1/1994
Djanova, Nadia, L’image du grec dans la litterature bulgare
(XVe – milieu du XIXe siecle) , „Etudes balkaniques”, nr. 2/1994
Drakuliƒ, Slavenka, Balkan Express , Ed. Athena, 1997
Drakuliƒ, Slavenka, Cafe Europa , NY , Londra, 1997
Drosneva, Elka, The Bulgarians and the Others in Bulgarian
Proverbs, „Etudes balkaniques”, nr. 2/ 1994
Duben, Alan, Behar, Cem, Istanbul Households. Marriage,
Family and Fer tility. 1880-1940 , Cambridge, 1991
Duțu, Alexandru, Constantes et typologies sud-est
européennes , „Cahiers Roumains d’Etudes Littéraires”, Bucure ști,
1983, nr. 3
Duțu, Alexandru, Dimensiunea uman ă a istoriei , București,
1986
Duțu, Alexandru, Expresia artistic ă a mentalit ății balcanice:
cazul secolului al XVIII-lea , În RCNR-UNESCO, Bucure ști, XXV ,
1983, nr. 4.
Duțu, Alexandru, L’histoire des mentalites et la comparaison
des cultures , „Revue Roumaine d’Histoire”, Bucure ști, XXII, 193,
nr. 4
Duțu, Alexandru, L’étude comparée des cultures européenes
et la recherche interdisciplinaire , „Revue des Etudes Sud-Est
Européennes”, Bucure ști, XII, 1974, nr. 2
Duțu, Alexandru, L’étude comparée des littératures du Sud-
Est européen. Probl čmes et méthodes (XVIe-XXe sičcles) , „Revue
des Etudes Sud-Est Européennes”, Bucure ști, XVIII, 1980, nr. 2
Duțu, Alexandru, Literatura comparat ă și istoria mentalit ăților,

Antoaneta Olteanu 148
Editura Univers, Bucure ști, 1982
Duțu, Alexandru, Small countries and persistant Stereotypes ,
„Revue des Etudes Sud-Est Européennes”, Bucure ști, XXXI, 1993
Duțu, Alexandru, Stereotipuri și imagini noi în comunicarea
intelectual ă din secolul al XVIII-lea , „Revista istoric ă”, Bucure ști,
XXXV III, 1985, nr. 3
Duțu, Alexandru, Zoe Dumitrescu-Bu șulenga, L’étude
comparée des littératures du Sud-Est Européen (XVIe/XXe siècles) ,
raport, Office of information and documentation in social and po-
litical science, Bucharest, 1974
Duțu, Alexandru, Maria A. Muzicescu, A. Fochi, Relațiile
culturale româno-balcanice pân ă în secolul al XIX-lea , în vol.
România în Eud-Estul Europei , Editura Politic ă, București, 1979
Dvornik, Francis, Slavii în istoria și civilizația european ă, Ed.
All, Bucure ști, 2001
Elenkov, Ivan, Daskalov, Rumen (ed.), Zašto sme takiva? V
tărsene na b ălgarskata kulturna identi …nost, Sofia, 1994
Éger, György , Langer, Josef (eds.), Border, Region and Ethnicity
in Central Europe. Results of an International Comparative Re-
search , Klagenfurt, 1996
Fernandez, Dominique, Rapsodia român ă, Humanitas,
București, 2000
Fleischmidt, Margit (ed.), Ethnic Relations in Eastern Europe.
A Selected and Annotated Bibliography , Budapesta, 2001
Frucht, Richard (ed.), Encyclopedia of Eastern Europe from
the Congress of Vienna to the Fall of Communism , New York,
Londra, 2000
Fuchs, Eduard, Mittelauer, Michael, Kaser, Karl, Grandits,
Hannes (eds) , The Balkans. Traditional Patterns of Life , număr

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 149
special al revistei „Beiträge zur historischen Sozialkunde”, 1999
Geambașu, Constantin, Ipostaze lirice și narative , Ed. Medro,
București, 1999
Gheorghieva, Ivanicika, Bălgarska narodna mitologija , Sofia,
1983
Goddard, Victoria A., Llobera, Joseph R., Shore, Chris (ed.),
The Anthropology of Europe. Iden tity and Boundaries in Con flict,
Oxford, 1996
Golsworthy, V esna, Inventarea Ruritaniei. Imperialismul
imaginației, Ed. Curtea veche, Bucure ști, 2002
Grathoff, R., K »oskowska, Antonina (ed.), The Neighbourhood
of Cultures , V arșovia, 1994
Harbova, Margarita, L’espace culturel de la ville balkanique
entre l’Orient et l’Europe (D’apres l’exemple de la ville de Plovdiv,
XVIIIe-XIXe siecles) , „Etudes balkaniques”, nr.1/2002
Heitmann, Klaus, Imaginea românilor în spa țiul lingvistic
german. 1775-1918. Un studiu imagologic , București, 1995
Heitmann, Klaus, Oglinzi paralele. Studii de imagologie
româno-german ă, Editura Funda ției Culturale Române, Bucure ști,
1996
Hupchick, Dennis P., Culture and History in Eastern Europe ,
New York, 1994
Iorga, Nicolae, Byzance apr čs Byzance. Continuation de
l’Histoire de la vie Byzantine , București, 1971
Iorga, Nicolae, Formes byzantines et réalités balkaniques , Paris,
1922
Kadare, Ismail, The Southern Balkans: perspectives from the
region , Paris, 2001
Kalicin, Maria, The Image of the „Other” in 15th-16th Cen-

Antoaneta Olteanu 150
tury Ottoman Narative Literature , „Etudes balkaniques”, nr. 1/1994
Kantor, Ryszard (ed.), Borderlands, Culture, Iden tity, Institute
of Ethnology, Jagiellonian University, Cracow, 1996
Kaplan, Robert D., Balkan Ghosts. A Journey Through His-
tory, New York, 1996
Kaplan, Robert, D., La răsărit, spre Tartaria. C ălătorii în
Balcani, Orientul Mijlociu și Caucaz , Ed. Polirom, Ia și, 2002
Karnouh, Claude, Românii. Tipologie și mentalități, București,
1994
Kaser, Karl, Anthropology and the Balkanization of the Balkans :
Jovan Cvijic and Dinko Tomasic , „Ethnologia Balkanica”, 2/1998
Kilani, Mondher, L’invention de l’autre. Essai sur le discours
anthropologique , Lausanne, 1994
Kirova, Lilia, I bulgari visti dagli scrittori croati e sloveni del
sec. XIX , „Etudes Balkaniques”, Sofia, nr.3/1993
Kirova, Lilia, On the Perception of Europe’s Otherness , „Etudes
balkaniques”, nr. 4/2001
Kitromilides, Paschalis M., „Imagined Communities” and the
Origins of the National Question in the Balkans , „European His-
tory Quarterly”, 19, 1989, 2
Koeva, Margarita, Relations culturelles dans les Balkans et les
influences reciproques qui en decoulent dans de domaine de
l’architecture aux XVe-XIXe siecles , „Etudes Balkaniques”, Sofia,
nr. 3-4/1992
Kolarz, Walter, Myths and Realities in Eastern Europe , Londra,
1946
Kontler, László (ed.), Pride and Prejudice. National Stereotypes
in 19th and 20th Century Europe East to West , Budapesta, 1995
Kostova, Ludmila, Tales of the periphery: the Balkans in 19th

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 151
century , V eliko-Tîrnovo, 1997
Kressing, Frank, Kaser, Karl, Albania – a country in transi-
tion. Aspects of changing identities in a South-East Europeancountry , Baden-Baden, 2002
Kunisch, Richard, București și Stambul. Schi țe din Ungaria,
România și Turcia , Ed. Saeculum I.O., Bucure ști, 2000
Lazarova, Erika, Europeisation as De-Balkanisation , „Etudes
balkaniques”, 1-2/1999
Leontiev, Konstantin, Bizantinismul și lumea slav ă, Ed.
Anastasia, Bucure ști, 1999
Lewis, Raphaela, Everyday Life in Ottoman Turkey , Londra,
New York, 1971
Lozanova, Galina, The category of „Alien – One’ s Own” in
Folk Culture (Ethno-religious Aspects ), „Etudes balkaniques”, nr.
1/1994
Mackridge, Peter, Yannakakis, Eleni, Ourselves and Others.
The Development of Greek Macedonian Cultural Iden tity Since
1912 , Oxford, 1997
Marinescu, Marina, Drumuri și călători în Balcani , Ed. Funda ției
Culturale Române, Bucure ști, 2000
Mazilu, Dan Horia, Noi despre ceilal ți. Fals tratat de
imagologie , Ed. Polirom, Bucure ști, 1999
Mazilu, Dan Horia, Noi printre ceilal ți sau Despre literatura
peregrinilor , Ed. Ager, Bucure ști, 2003
Mihneva, Rumiana, Notre Europe et „l’autre” Europe ou
„europeisation” contre evolution et certains problemes du „temps”transitoire dans les Balkans , „Etudes balkaniques”, nr.3/1994
Muthu, Mircea, Balcanologie , vol. I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
2002
Muthu, Mircea, Du c
^té du sud-est , Ed. Clusium, Cluj-Napoca,

Antoaneta Olteanu 152
2001
Muthu, Mircea, Literatura român ă și spiritul sud-est european ,
E. Minerva, Bucure ști, 1976
Niagulov, Blagovest, Les images de „l’autre” chez les bulgare
set les roumains (1878-1944) , „Etudes balkaniques”, nr.2/1995
Nicolau, Irina, „Les caméléons des Balkans” , în „ En quęte
d’identité , Civilisations , vol. XLII, n.2, 1993.
Noica, Constantin, Pagini despre sufletul românesc, Humanitas,
București, 1991
Obolenski, Dimitri, Un commonwealth medieval – Bizan țul,
Ed. Corint, Bucure ști, 2002
Papacostea, Victor, Civilizație româneasc ă și civiliza ție
balcanică, Ed. Eminescu, Bucure ști, 1983
Papacostea V ., La Péninsule Balkanique et le probl čme des
études comparées , „Balcania”, VI, 1943
Parma, Susan, Europe in the Anthropological Imagination , New
Jersey , 1998
Petkov, Kiril, Infidels, Turks, and Women: The South Slavs in
the German Mind, ca. 1400-1600 , Frankfurt am Main, 1997
Pocock, David, Understanding Social Anthropology , Londra,
New Brunswick, 1998
Preda, Cristian, Occidentul nostru , Ed. Nemira, Bucure ști, 1999
Reinventând Europa, interviuri acordate Roxanei Sorescu de
către Eva Behring, Paul Cornea, Alexandru George, Victor
Neumann, H.-R. Patapievici, Andrei Ple șu, Violette Rey , Leon
V olovici, Ed. Du Style, Bucure ști, 1998
Roth, Klaus, Coming to Terms With the Past? The Ottoman
Legacy in Southeast Europe , în vol. Zmago Šmitek, Rajko Mursi …
(ed.), Mediterranean Ethnological Summer School , vol. 3, Ljubljana,

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 153
1999
Runciman, Steven, The Emperor Romanus Lecapenus and His
Reign , Cambridge, 1995
Said, Edward W., Orientalism. Concep țiile orientale despre
Orient , Ed. Amarcord, Timi șoara, 2001
Samardñiƒ, Radovan, Les voyageurs etrangers dans les pays
du sud-est europeen du XVIe au XVIIIe siecle , în Balcanica ,
Annuaire de l’Institut des Etudes Balkaniques, Belgrad, XI, 1980
Sanders, Irwin T., Balkan Village , University of Kentucky Press,
1949
Santova, Mila , La petite ville balkanique: quelques traits
caracteristiques , „Etudes balkaniques”, 1-2/1999
Secolul 20. Europele din Europa , nr. 10-12/1999, 1-3/2000
Secolul 21. Alteritate , nr. 1-7/2002
Sfikas, Thanasis D., Williams, Christopher, Ethnicity and Na-
tionalism in East Central Europe and the Balkans , Aldershot
Stahl, Paul H., Sociétés traditionnelles balkaniques. Contri-
bution à l’étude des structures sociales, Etudes et Documents
Balkaniques et Méditerranéns, Paris, 1, 1979
Stahl, Paul H., Triburi și sate din sud-estul Europei. Structuri
sociale, structuri magice și religioase , Ed. Paideia, Bucure ști, 2000
Stanceva, Rumiana, L’image des roumains dans la litterature
bulgare , „Etudes balkaniques”, nr.3/1994
Stoianovich, Traian, A Study in Balkan Civilisation, New York,
1967
Sud-Estul și contextul european. Cultur ă și solidarit ăți în
„Europa Ortodox ă”, buletin VII editat de Institutul de Studii Sud-
Est Europene, Bucure ști, 1997
Tabaki, Anna, Au carrefour des civilisations: Phanar et

Antoaneta Olteanu 154
phanariots , „Etudes b1 alkaniques“, nr.1/2002
Tăpkova-Zaimova, V asilka, Byzance, l’Europe occidentale et
les peuples balkaniques . (Quelques traits de leur optique réciproque),
„Etudes balkaniques”, Sofia, 29/1993, nr.3
Theodorescu, R ăzvan, Roumains et Balcaniques dans la
civilization sud-est europeene , Ed. Enciclopedic ă, București,
1999
Todorov, Nikolai, The Balkan City, 1400-1900 , Seattle-Londra,
1983
Todorov, Tzvetan, Noi și ceilalți. Despre diversitate , Ed. Institutul
European, Ia și, 1999
Todorova, Maria, Balcanii și balcanismul , Humanitas, Bucure ști,
2000
Traikov, Veselin, Sur certaines particularites balkaniques du
probleme de „l’image de l’autre” , „Etudes Balkaniques”, Sofia,
nr. 4/1993
Ungureanu, Cornel, Mitteleuropa periferiilor , Ed. Polirom, Ia și,
2002
Varvounis, Manolis, The Proverbs and the Trad itional Reli-
gious Attitude in the Traditional Folk Culture of the Balkan People ,
„Etudes Balkaniques”, 3-4/1998
V elkova, Sania, The „Slav Neighbour” in the Eyes of Noted
Greek Intellectuals from the end of the 19th and the beginningof the 20th century , „Etudes balkaniques”, nr.1/2000
Vulcănescu, Mircea, Dimensiunea româneasc ă a existen ței,
Ed. Funda ției Culturale Române, Bucure ști, 1991
Yannaras, Christos, Ortodoxie și Occident , Ed. Bizantin ă, 1995
Zaimova, Raia, Un voyage litteraire en Turquie au debut du
XIXe siecle , „Etudes balkaniques”, nr. 1-2/1999
Zinoviev, Aleksandr, Occidentul. Fenomenul occidentalismului ,
Ed. Vremea, Bucure ști, 2002

Homo Balcanicus • Tr ăsături ale mentalit ății balcanice 155

Cuprins
BALCANII MEI …………………………………………………………. 7
VECHI MOăTENIRI SPIRITUALE …………………………….. 27
PENTRU O MITOLOGIE BALCANICÃ ……………………… 33
1. Reprezentãrile bolilor ………………………………………….. 37
2. Demoni specifici ai bolilo r …………………………………… 37
2.1. Ciuma, Holera, Moartea …………………………………. 37
2.2. Sfintele protectoare ale vãrsatului ……………………. 44
BALCANII ăI MENTALITATEA BALCANICÃ …………… 47
1. Mentalitatea balcanicã – mentalitate eu ropeanã? ……. 47
2. Literatura ca domeniu de reflectare a mentalitãții
balcanice ……………………………………………………………………. 62
BALCANII – STUDIU DE CAZ ………………………………….. 69
1. Cadrul geografic …………………………………………………. 742. Geografia etnicã………………………………………………….. 76
3. Specificul Balcanilor ca spațiu de contact………………. 81
BALCANII VÃZUȚI DINSPRE EUROPA ……………………. 91BALCANII – PRIVIRE DIN INTERIOR………………………. 101
ÎN LUMEA STEREOTIPIILOR …………………………………… 109

Antoaneta Olteanu 158
1. Teoria stereotipurilor …………………………………………… 115
2. Imaginea și imaginile ………………………………………….. 122
2.1. Balcanii cãlãtorilor strãini ………………………………. 122
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………… 145

Printed and bound in Romania
by