Hidrokinetoterapia Ca Mijloc De Recuperare A Articulatiilor Scapulo Humerale La Varsta A Lll A5 (1) [608762]

CUPRINS PARTEA a I-a
1.INTRODUCERE……………………………….. ……………………………………… pag. 3
2.PROBLEME GENERALE ALE GERONTOLOGIEI …………. ……. pag. 4

2.1.Vârstele de involu Ńie…………………………………………. ………….. pag. 4

2.2.Biologia senescen Ńei ………………………………………… …………… pag. 5

2.2.1.Teorii ale senescen Ńei……………………………………….. p ag. 5

2.2.2.Modificări fiziologice în senescen Ńă…………………… pag. 6

3. PROBLEME GENERALE ȘI SPECIFICE ALE GERIATRIEI….. pag. 9
3.1.Sistemul cardiovascular………………….. ……………………………. pag. 9
3.2.Sistemul respirator……………………… ……………………………….. pag. 10
3.3.Sistemul osteoarticular………………….. …………………………….. pag. 11

4. RECUPERAREA FUNC łIONALĂ LA VÂRSTA A III-A………… pag. 15

4.1.Reguli și principii de baz ă în aplicarea kinetoterapiei la
vârsta a III-a…….. …………………………………………… ……………. pag. 15
4.2. Recuperarea kinetic ă la vârsta a III-a – pe afec Ń

1.INTRODUCERE

Programul Leonardo da Vinci, ini Ńiat și lansat de Uniunea European ă în 1994, este un
program de cooperare transna Ńională în domeniul form ării profesionale a for Ńei de muncă,
pentru îmbunătăŃirea calităŃii sistemelor de formare profesional ă și implementarea unor politici
armonizate în statele membre, în contextul realiz ării EUROPAS. Ca partener, România
participă la Proiectul Leonardo da Vinci începând cu 1 septe mbrie 1997, având ca responsabil
naŃional Ministerul Educa Ńiei și Cercetării prin AgenŃia NaŃională pentru Programe Comunitare
în Domeniul Educa Ńiei și Formării Profesionale.
Proiectul RO/04/B/P/PP 17 5006, “Centru de preg ătire pentru oferirea unor servicii
medicale, profilactice și de recuperare”, având ca promotor Universitatea d in Craiova
(Facultatea de Educa Ńie Fizică și Sport – persoana de contact fiind Avramescu Taina ,
conferenŃiar univ.dr., [anonimizat]
), iar ca parteneri Prefectura jude Ńului Dolj
(România), Funda Ńia Universitară pentru Kinetoterapie din Oradea (România; Dan Mire la –
lector univ. dr. – [anonimizat]
), Universitatea din Oradea (Facultatea de Educa Ńie
Fizică și Sport, Marcu Vasile – profesor univ. dr. [anonimizat]
), Universitatea
Profesională West Vlaanderen (Belgia), Entente UK, Oficiul de c onsultanŃă pentru integrare în
Uniunea European ă (Italia), Universitatea Tehnic ă din Creta (Grecia).
Programul î și propune cre șterea calităŃii, a caracterului novator și implementarea
dimensiunii europene în sistemele și practicile de formare profesional ă a kinetoterapeu Ńilor prin
realizarea în comun a urm ătoarelor obiective:
– oferirea unui centru bine echipat în cadrul c ăruia asistenŃii, studenŃii și tinerii
absolvenŃi de kinetoterapie, î și pot dezvolta abilit ăŃi practice pentru procesul de recuperare,
prin aplicarea unor proceduri și standarde specifice, lucrând direct cu bolnavul s ub
supravegherea și îndrumarea cadrelor medicale. Acesta va oferi noi forme de înv ăŃare și
dezvoltare a abilit ăŃilor de bază necesare în procesul educa Ńional și vocaŃional în kinetoterapie
(îmbunătăŃirea calităŃii procesului de preg ătire). Prin posibilitatea oferit ă tinerilor absolven Ńi de
a lucra și câștiga experienŃă în acest centru num ărul kinetoterapeu Ńilor va crește, permiŃând și
în România atingerea standardelor europene în domen iile profilaxiei și recuperării
(îmbunătăŃirea aspectelor cantitative ale procesului de preg ătire);
– accesul și utilizarea noilor cuno știnŃe, echipamente și tehnologii ce vor asigura o
folosire optimă a componentelor în scopul dezvolt ării și adaptării celor mai eficiente proceduri
în prevenirea și recuperarea unor patologii variate, oferind c ăi noi în realizarea preg ătirii
specifice;
– oferirea unui centru specializat unde persoanele cu nevoi speciale din regiunea
Olteniei vor putea fi tratate și recuperate gratuit, oferind astfel protec Ńia socială;
– creșterea posibilităŃilor de angajare a beneficiarilor prin cre șterea experien Ńei și a
gradului de preg ătire al acestora;
– implementarea unor strategii de înv ăŃare pentru toată durata vieŃii prin elaborarea unei
curriculae adaptat ă la standarde europene și crearea unui centru virtual;
– crearea de material didactic (manuale, CD-uri) cu informaŃii specifice care s ă
contribuie la continuarea preg ătirii vocaŃionale și după terminarea proiectului și la diseminarea
acestuia;
– oferirea posibilit ăŃii de a afla mai multe despre sta Ńiunile balneo-climaterice pentru
partenerii străini, intenŃia noastră fiind aceea de a extinde procesul de înv ăŃământ prin
organizarea de stagii practice în sta Ńiunile vecine (Herculane, Govora, C ălimănești).

2.PROBLEME GENERALE ALE GERONTOLOGIEI

Gerontologia reprezint ă știinŃa care studiaz ă din punct de vedere biologic omul
vârstnic. Cu alte cuvinte se poate spune c ă gerontologia este domeniul care ne arat ă cum se
îmbătrânește „frumos”.

2.1.Vârstele de involu Ńie
Pe parcursul vie Ńii, omul, fiinŃă bio-psiho-social ă este influenŃat de ereditate, mediu și
educaŃie, parcurgând trei etape importante: copil ăria, pubertatea și adolescenŃa (0-20/24 ani –
vârsta a I-a); tinere Ńea; maturitatea; climacteriul (20/24-65 ani – vârst a a II-a) și presenescenŃa,
senescenŃa (de la 65 ani pân ă la deces – vârsta a III-a).
Vârsta a III-a, vârst ă fragilă, de involuŃie, reprezintă un fel de vârst ă a înŃelepciunii,
anticameră a morŃii și a bilanŃurilor, de obicei cu tendin Ńe de împăcare cu lumea și de detașare
treptată de magma ei fierbinte. Tipul fundamental de activi tate devine adaptarea la un nou orar
de activităŃi (familiale și sociale), consult ări profesionale etc. Se modific ă tipul de relaŃii,
restrângându-se din aria profesional ă, dar și din aria altor activit ăŃi. Ieșirile încep să fie
condiŃionate de timpul favorabil, însorit și de dispoziŃie.
Există o serie de aspecte sociale ale b ătrâneŃii: 1. creșterea longevităŃii reale și
potenŃiale și protejarea social ă a acesteia; 2. utilizarea social ă a experienŃei profesionale și
sociale a vârstelor înaintate; 3. profilaxia b ătrâneŃii și a luptei împotriva bolilor drastice de
degenerescenŃă.
Vârstele de involu Ńie au o evoluŃie stadială la care ne vom referii Ńinând cont de tipul
fundamental de activit ăŃi și tipul caracteristic de rela Ńii.
Stadiul 1. Perioada de adaptare sau stadiul de trec ere spre bătrâneŃe 65-75 ani
– Perioadă de oarecare fragilitate biologic ă. Boli mai curente: infarct, neoplasm,
boli respiratorii, cu refacere grea. Înceteaz ă caracteristicile reproductive ale
vieŃii la bărbaŃi, care sunt preocupa Ńi de sănătate și menŃinerea ei. La femei sunt
mai frecvente tulbur ările afective, devin mai preocupate de s ănătatea soŃului,
fiind angajate în preocup ări privind destinul lor în cazul în care so Ńul va deveni
bolnav, bolnav mintal sau va deceda.
Bolile de degenerescen Ńă fac din aceast ă perioadă fragilă o perioadă de înstrăinare și
aceasta cu atât mai mult cu cât se tr ăiește sentimentul inutilit ăŃii sociale și al „abandonului”,
dată fiind criza de timp a copiilor deveni Ńi adulŃi, plecaŃi din casa părintească în propria lor
familie, preocupa Ńi de susŃinerea nivelului de trai personal și al familiei, de men Ńinerea unui
anumit rang social al familiei.
– Scade productivitatea prin acumulare de oboseal ă și uzură internă care minează
treptat organismul și modifică funcŃionalitatea psihic ă ⇔ dezoficializarea
subidentităŃii profesionale și integrarea ei în subidentitatea social-ob ștească.
Prin ieșirea din câmpul muncii se creeaz ă modificări complexe în câmpul
preocupărilor, intereselor, a stilului de via Ńă
– Subidentitatea marital ă rămâne esenŃială iar subidentitatea parental ă rămâne
relativ expansiv ă, datorită apariŃiei nepoŃilor care solicit ă emoŃional
identificarea de prelungire a urma șilor.

Stadiul 2. Stadiul b ătrâneŃii medii 75-85 ani
– Adeseori bolile degenerescente reduc mobilitatea. M ortalitatea este mai mare. În
cotele acesteia sunt implicate gripele de prim ăvară și toamnă
– Subidentitatea parental ă se contractă ușor iar subidentitatea social ă se exercită
în teritoriul social accesibil
Stadiul 3. Stadiul marii b ătrâneŃi sau a longevivilor peste 85 ani
– SubidentităŃile suprapuse se contract ă; uneori poate avea loc o disolu Ńie de sine
Stagiul terminal – Teama de moarte trece pe primul plan. La vârstnici, moartea este
denumită stagiu terminal
și începe cu o boal ă ce se cunoaște a fi fatală. Se diferenŃiază trei
faŃete ale evenimentelor terminale: moartea biologic ă (se referă la procesele fiziologice și
medicale, la degradarea progresiv ă ce se instaleaz ă prin boală); moartea psihologic ă (se
exprimă prin disoluŃia comportamentului, a con știinŃei de sine – a identit ăŃii și subidentităŃilor –
și a relaŃiilor cu cei din jur) și moartea social ă.

2.2.Biologia senescen Ńei

FuncŃionalitatea fiziologic ă normală este deosebit de variabil ă la vârstnicul f ără boală
evidentă. Astfel „îmbătrânirea normal ă” sau senescen Ńa a fost clasificat ă în: a) cea obi șnuită
sau uzuală – proces de îmb ătrânire însoŃit de scăderi tipice nonpatologice ale func Ńiilor
fiziologice și b) cea reușită –declinul fiziologic din cadrul procesului de îmb ătrânire fiind
minim sau chiar absent.
SenescenŃa: în termeni biologici este reprezentat ă de procesele care au loc în perioada
de postmaturitate a vie Ńii unui individ, proces prin care scade treptat cap acitatea organismului
de a se adapta la varia Ńiile mediului și prin care cre ște probabilitatea (cre ște riscul) apari Ńiei
morŃii individului; iar în termeni medicali este reprezentat ă de procesele care transform ă
treptat și ireversibil) un adult tân ăr sănătos într-un bătrân infirm care progresiv este tot mai
sensibil la majoritatea formelor de boli: infec Ńioase, neoplazice și degenerative.
Din punct de vedere biologic, cel mai semnificativ fenomen este sc ăderea energiei
instinctelor (sc ăderea libidoului) și a eficienŃei adaptării. În ansamblu, se produc o serie de
modificări biochimice (hormonale), trofice, de consisten Ńă și funcŃionale, ale structurilor
biologice ale organismului. Spre deosebire de îmb ătrânirea patologic ă, îmbătrânirea fiziologic ă
este destul de cursiv ă, deoarece organismul apeleaz ă la rezervele compensatorii și parcurge
forme de echilibrare proprii extrem de complexe.

2.2.1.Teorii ale senescen Ńei
Există teorii care încearcă să explice procesul de îmb ătrânire care îns ă rămâne încă
misterios (obscur), necunoscându-se mecanismele cel ulare și organitele – structuri ce stau la
baza îmbătrânirii, deși se recunoaște că aceasta este mai mult decât un proces primar. Sunt
două categorii de abordare a teoriilor senescen Ńei: 1. îmbătrânirea – proces programat genetic;
2. îmbătrânirea – rezultatul unei acumul ări de leziuni critice la nivelul constituen Ńilor celulari și
tisulari.
1. Teoriile genetice – baza genetic ă a îmbătrânirii este indicat ă de dovezi. Cea mai
puternică dovadă: durata de via Ńă are specificitate de specie. Existen Ńa la om a sindroamelor
programate genetic caracterizate prin apari Ńia fenotipului prematur de îmb ătrânire sprijină
teoriile genetice. În plus, studiile familiale asup ra longevităŃii au demonstrat o asem ănare
crescută pentru fraŃii monozigoŃi decât pentru dizigo Ńi și o diferenŃiere la fraŃii nongemeni.

Studiile de identificare a genelor specifice îmb ătrânirii au condus la descoperirea genelor AGE
-1 care duc la cre șterea duratei de via Ńă. ImportanŃa dovezilor ⇒ ideea controlului genetic al
îmbătrânirii la om, control necunoscut
2. Teoriile lezării – sprijină implicarea acumul ării de leziuni în procesul de îmb ătrânire
și sunt înrudite conceptual cu punctul de vedere dup ă care rata (viteza) metabolic ă este un
determinant important al îmb ătrânirii. În conformitate cu acest punct de vedere, metabolismul
substratului energetic necesar sus Ńinerii viaŃii are efecte negative asupra organismului, efecte ce
produc îmbătrânirea. Studiile comparative asupra diferitelor s pecii au dus la concluzii care
sprijină influenŃa ratei metabolice asupra îmb ătrânirii, metabolism ce poate produce lez ări,
accelerând procesul de îmb ătrânire.
3. Teoria radicalilor liberi – în procesul metabolic oxidativ se produc radical i
+
liberi.
Dacă se influenŃează apariŃia radicalilor și neutralizarea lor ⇒ prelungirea vie Ńii
4. Teoria glicolizei este legată de utilizarea glucozei și a altor zaharuri în arderile
interne. Există glicoliza enzimatic ă și cea nonenzimatic ă care reacŃionează cu proteinele și
acizii nucleici, ⇒ produși finali ai glicolizei avansate, presupunându-se c ă ei determină o
creștere a îmbătrânirii prin eliberare molecular ă.
5. Teoria muta Ńiilor somatice – se presupune c ă acumularea de leziuni de ADN ⇒
inactivitatea genelor și moartea celular ă. S-a constatat c ă metabolismul ADN se altereaz ă cu
înaintarea în vârst ă. Același metabolism este întârziat și de restricŃia alimentară.
6. Teoria senescen Ńei celulare – reprezintă o abordare diferit ă a îmbătrânirii, ea având
loc la nivelul întregii celule

2.2.2.Modificări fiziologice în senescen Ńă

Deteriorarea fiziologic ă însoŃește senescenŃa. Studierea efectelor îmb ătrânirii asupra
funcŃiilor fiziologice reprezint ă subiectul mai multor delimit ări:
– ConsecinŃele fiziologice ale îmb ătrânirii sunt greu de diferen Ńiat de efectele
suprapuse bolilor și de schimbarea stilului de via Ńă
– Declinul fiziologic este foarte variabil între dife rite persoane, sau diferite organe
și sisteme la un individ dat. Diferen Ńele individuale se pot atribui factorilor
extrinseci și procesului primar al senescen Ńei
– Majoritatea studiilor asupra diferen Ńelor legate de vârst ă din punct de vedere a
funcŃiilor fiziologice au fost inten Ńionat selecŃionate ca model de pattern.
Pierderile func Ńionale în cursul senescen Ńei reflectă diminuarea mecanismelor
homeostazice de control, modific ările legate de vârst ă fiind în mod obi șnuit maxime în condi Ńii
de stres neputând fi demonstrate în stare de repaus .
Modificările fiziologice majore observate în cursul îmb ătrânirii:
1. Alcătuirea corpului și reglarea homeostaziei. Modificările cuprind scăderea masei
corporale în principal ca rezultat direct al sc ăderii masei musculare (responsabil ă de scăderea
consumului de O
2
maxim – scăderea VO
2
maxim se observ ă în exerciŃiul fizic), scădere
concomitentă cu o creștere direct propor Ńională cu adipozitatea corporal ă (adipozitate ce poate
determina creșterea volumului de distribu Ńie a medicamentelor liofilice, crescând ac Ńiunea
farmacologică a acestora). Aceste modific ări sunt determinante importante ale func Ńiilor
biologice și ale intervenŃiei terapeutice la vârstnic. Modific ările în compozi Ńia corpului sunt
produse nu numai de procesul primar de inhibi Ńie ci și de factorii extrinseci (inactivitatea fizic ă,
încărcarea alimentar ă, etc.). Modific ările în controlul homeostazic cuprind și tulburări ale

sensibilităŃii baroceptive, cu predispozi Ńie la hipotensiune ortostatic ă, scăderea termoregl ării,
creșterea susceptibilit ăŃii la hipo/hipertermie.
2. Sistemul cardiovascular. Gerontocardiologia prezint ă un interes particular rezultat
din necesitatea cunoa șterii îmbătrânirii fiziologice a inimii și sistemului vascular, Ńinându-se
cont de faptul c ă după vârsta de 60 de ani, patologia cardiovascular ă reprezintă principala
cauză de deces. Modific ările biologice de vârst ă și stresul hemodinamic prelungit determin ă la
nivelul inimii și sistemului circulator elemente clinice și morfofuncŃionale caracteristice.
Patternul umplerii VS (ventriculului stâng) se schi mbă. La vârstnici umplerea diastolic ă
precoce este sc ăzută și există un sprijin crescut a contrac Ńiei atriale pentru men Ńinerea umplerii
adecvate ventriculare. Mecanismele r ămân neclare, dar exist ă consensul că la vârstnic inima
devine tot mai pu Ńin complianŃă, fiind necesară o presiune crescut ă pentru umplere. Complian Ńa
scăzută (rigiditate crescut ă) poate fi dat ă de creșterea Ńesutului conjunctiv și hipertrofiei
ventriculare. Hipertrofia miocardului poate lua na ștere din scăderea complian Ńei arteriale care
poate crește impedanŃa la ejecŃia vasculară, crescând rigiditatea arterial ă. Cauze: HTA
(hipertensiunea arterial ă) și creșterea colagenului la nivelul arterelor cu calcifier i și
ateroscleroză. Rezultatul net al rigidit ăŃii ventriculare, reflectat în patternul modificat a le
umplerii VS ⇒ vârstnicii pot dezvolta semne și simptome de staz ă pulmonară (raluri, dispnee
crescută) în absenŃa unei disfunc Ńii sistolice. La vârsta a III-a, valorile normale a le presiunii
arteriale (statistic) sunt de 160 mmHg tensiunea si stolică și 90 mmHg pentru tensiunea
distolică.
3. Sistemul respirator. FuncŃia pulmonară scade cu vârsta. Scade elasticitatea
pulmonară (reculul elastic pulmonar), prin pierderea leg ăturii alveolare la fibrele elastice
parenchimatoase. Sc ăderea elasticităŃii contribuie la cre șterea VR (volumului rezidual), în plus
determinând și o creștere a „closing” volumului (volumul pulmonar închis ). La unele persoane
vârstnice închiderea c ăi-aer se poate produce în cursul respira Ńiei normale. PaO
2
(presiunea
arterială a O
2
) scade cu vârsta în principal ca rezultat al dezec hilibrului între V/Q
(ventilaŃie/perfuzie). R ăspunsul ventilator scade la hipoxie și hipercapnie reflectând sc ăderea
funcŃiei chemoreceptoare. Cre ște complianŃa pulmonară, expansibilitatea exagerat ă a
plămânului fiind îns ă contrabalansat ă de creșterea rigidităŃii rtoracice.
4. FuncŃia renală. Modificările anatomice ale rinichiului cuprind: 1. sc ăderea treptată a
masei renale evident ă la nivelul corticalei renale; 2. sc ăderea numărului total al glomerulelor;
3. creșterea glomerulosclerozei. Rata filtr ării glomerulare („clearance”–ul la creatinin ă) intră în
scădere progresiv ă cu vârsta (variabil). Capacitatea rinichiului de a scădea excreŃia natriului
urinar ca răspuns la regimul hiposodat este defectuoas ă. Acest defect de conservare a Na
+
poate
fi dat de o sc ădere legată de vârstă, a nivelelor de renin ă și aldosteron. Numero și factori
contribuie la modific ările reglării volumului fluidului extracelular. Vasopresina ( hormonul
ADH) eliberată ca răspuns la soluŃiile saline hipertone este mai crescut ă la vârstnici ⇒ creștere
exagerată a sensibilităŃii osmoreceptorilor hipotalamici. R ăspunsul rinichiului la vasopresin ă
scade cu vârsta determinând sc ăderea capacităŃii de concentra Ńie urinară după privare de H
2
O
(apă). Răspunsul la sete și la ingestia de ap ă după privare este sc ăzută la vârstnic. Tulbur ările
de concentraŃie urinară și setea scăzută determină creșterea riscului de deshidratare în cursul
unor boli.
5. Sistemul endocrin/metabolic . Metabolismul glucozei. Toleran Ńa la glucoză scade cu
vârsta. La vârstnicul s ănătos, glicemia la 2 ore postînc ărcare orală la glucoză crește cu 9
mg/decadă. Scăderea toleranŃei la glucoză este independent ă de obezitate și inactivitatea fizic ă
care se însoŃesc în mod normal cu vârsta. Cauza principal ă scăderii toleranŃei la glucoză este

reprezentată de rezistenŃa la insulină a Ńesutului

periferic. Legarea insulinei de receptorii
celulari mu se modific ă cu vârsta și se consideră că există o anomalie a receptorilor
intracelulari. De și secreŃia de insulină poate fi scăzută cu vârsta, insulina circulant ă nu scade.
S-au presupus cre șteri modeste ale glicemiei, ce pot influen Ńa deteriorarea fiziologic ă a
vârstnicului.
SecreŃia hipofizară de STH scade o dat ă cu vârsta. Multe din efectele anabolice ale
STH-ului sunt mediate de factorul 1 (insulin like) produs de ficat ca r ăspuns la STH. Ca și în
cazul secreŃiei de STH nivelele factorului 1 scad cu vârsta. Mo dificările legate de vârst ă ale
compoziŃiei corpului sunt asem ănătore cu cele constatate la persoanele tinere dar cu deficit de
STH ⇒ ipoteza: modific ările legate de vârst ă sunt date de sc ăderea STH-ului. În sprijinul
ipotezei vine faptul c ă administrarea STH la vârstnici s ănătoși cu nivel scăzut de factor 1
determină creșterea masei musculare totale și scăderea Ńesutului adipos.
6. Sistemul imunitar . Scăderea funcŃiei imune poate predispune la boli infec Ńioase și
neoplasme. Sc ăderea imunităŃii mediate celular se caracterizeaz ă prin scăderea proliferării
limfocitelor T (poate fi dat ă de defecte de transduc Ńie celulară) la stimularea mitogen ă. Sinteza
interleukinei 2 și expresia receptorului scad cu vârsta. Mecanismele ce stau la baza sc ăderii
funcŃiei limfocitelor T este insuficient studiat ă. InvoluŃia timusului ca și pierderea hormonilor
timici joacă rol important în sc ăderea limfocitelor T. modific ările imunitare umorale cuprind
creșterea autoanticorpilor și scăderea răspunsului anticorpilor la antigenele str ăine.
7. Sistemul osteoarticular . În ansamblul modific ărilor morfofunc Ńionale normale ce se
produc pe măsura trecerii anilor, este inclus ă și îmbătrânirea osteoarticular ă, caracterizată prin
involuŃia biologică la nivelul Ńesutului conjunctiv al aparatului locomotor, îmb ătrânire ce se
realizează din punct de vedere cantitativ și calitativ. Sub aspect cantitativ procesul de invo luŃie
osoasă începe din a doua decad ă a vieŃii, prin diminuarea Ńesutului osos. La b ărbaŃi se pierde
cam 27 % din cantitatea de Ńesut osos până la 80 de ani, iar la femei aproximativ 42 %, din
cantitatea de Ńesut osos prezent la 20 de ani. Din punct de vedere calitativ structura osoas ă este
modificată cu posibilităŃi de reparaŃie osoasă reduse – osteoporoza osoas ă senilă.
Caracteristicile mersului la vârstnic: pa și scurtaŃi; bază largă de susŃinere și aplecare
ușoară în faŃă la bărbaŃi; legănat, bază redusă de susŃinere și anteflexie la femei; lentoare cu
creșterea bazei de sprijin biped; sc ăderea rotaŃiei bazinului; sc ăderea amplitudinii articulare;
tulburări de echilibru. Cu cât gradul de mobilitate a cent rului de greutate Stânga/dreapta,
sus/jos este mai crescut, cu atât consumul energeti c în mers este mai crescut. Mersul senil
(târșit, cu pași mici) reprezint ă o încercare reflex compensatorie de sc ădere a consumului
energetic.

3. PROBLEME GENERALE ȘI SPECIFICE ALE GERIATRIEI

Geriatria – medicina omului vârstnic – este defini tă ca știinŃa îngrijirii vârstnicului, cu
invaliditate cronic ă, cu multiple probleme medicale și sociale. Are ca scop: optimizarea
funcŃiilor vârstnicului cu st ări de invaliditate.

3.1.Sistemul cardiovascular. SenescenŃa nu coreleaz ă obligatoriu cu modific ări
patologice ale func Ńiilor cardiovasculare. În medicina geriatric ă însă, bolile cardiovasculare
ocupă locul central prin prevalen Ńa și mortalitatea crescut ă. ParticularităŃi ale patologiei
cardiace:
a. Cardiopatia ischemic ă. La vârstnic, sfera no Ńiunii de insuficien Ńă coronariană de
natură atero/arteriosclerotic ă este mult mai larg ă decât echivalentul s ău fiziologic – discrepan Ńă
între cererea și oferta de oxigen la nivelul miocardului. Numero și factori intra- și extracardiaci
concură la determinismul ei, la ace știa adăugându-se și modificările involutive cardiovasculare
care joacă un rol important în ecua Ńia echilibrului hemodinamic. În func Ńie de natura
substratului morfofunc Ńional al vârstnicului se pot separa: stopul cardiac primar, angina
pectorală (de efort și spontană → cauze: frigul și mesele abundente; intensitatea durerii scade
cu vârsta, vârstnicii acuzând frecvent numai o star e de disconfort toracic; angina pectoral ă
intricată este caracteristic ă, durata fiind variabil ă, putând fi înso Ńită de stări de anxietate,
depresie, dispnee, paloare, transpira Ńii, eructaŃii, insomnie); infarctul miocardic (în faza acută
caracteristic este deficitul de pomp ă cardiacă sub formă unicamerală sau ceea ce este frecvent
biventriculară; dispneea este simptomul principal)
Antrenamentul fizic se poate realiza prin plimb ări (3-5 km/zi), mers pe covor rulant sau
pedalare la bicicleta ergometric ă la care se adaug ă gimnastică medicală.
b. InsuficienŃa cardiacă. La vârstnic reprezint ă un sindrom clinic generat de multiple
cauze cardiace și extracardiace, care influen Ńează componentele performan Ńei cardiace și ca
urmare afecteaz ă funcŃia de pompă care nu mai asigur ă corespunzător necesităŃile tisulare.
Factorii ce intervin în etiopatogenie: afectarea co ntractilităŃii miocardului, înc ărcările de volum
și încărcările de presiune. Forme de IC particulare vârstnicu lui: IC latentă (presiunea venoas ă,
presiunea și volumul telediastolic, volumul sistolic și telesistolic cresc la efort; timpii sistolici,
fracŃia de ejecŃie și debitul cardiac scad la efort; rezisten Ńa periferică este normală. Raportul
timp de preejec Ńie/timp de ejec Ńie peste 0,42 indic ă alterări primare ale contractilit ăŃii și
instalarea TC); IC cronică (presiunea venoas ă, presiunea și volumul telediastolic, rezisten Ńa
sunt crescute în repaus; cardiomegalie; contractili tatea, timpul de preejec Ńie sunt scăzute în
repaus)
În IC la vârstnici repausul strict la pat nu este indicat (repausul prelungit la pat și lipsa
de mișcare pot favoriza prin staz ă tromboze venoase profunde și embolii pulmonare), iar
regimul strict desodat este greu de suportat și produce astenie și somnolenŃă;
c. Hipertensiunea arterial ă (HTA). În geriatrie predomin ă formele de HTA sistolică
(diminuarea elasticit ăŃii aortei, creșterea rezistenŃei periferice prin hialinizarea arteriolelor
precapilare determin ă modificări hemodinamice, relativ specifice pentru HTA a vâr stnicului.
Alterările degenerative de la nivelul crosei aortice și a sinusului carotidian reduc sensibilitatea
baroreceptorilor și perturbă adaptabilitatea la varia Ńiile de poziŃie ale presiunii arteriale.
Caracteristica HTA sistolice: presiune sistolic ă crescută și diastolică normală ⇒ labilitate
tensională, una din particularit ăŃile importante ale HTA la vârstnici; fluctua Ńiile survin în
funcŃie de starea emo Ńională, activitatea fizic ă, ortostatism); HTA sistolo/diastolic ă (în

patologia ei se incrimineaz ă un mecanism asem ănător HTA esenŃiale a adultului: o sensibilitate
crescută a centrilor vasomotori medulari și atero/arterioscleroza. Dispneea de efort, senza Ńia de
disconfort toracic, nicturia, disomnia, agita Ńia psihomotorie și dezorientarea temporo-spa Ńială
sunt simptome frecvente ale HTA geriatrice); HTA secundară (după 60 de ani HTA cu evolu Ńie
rapidă severă sugerează o boală renală sau renovascular ă)
Cu toate dificult ăŃile schimbării comportamentului general al vârstnicului cu HTA ,
reducerea greut ăŃii corporale și a aportului de Na sunt deosebit de eficiente.
d. Hipotensiunea arterial ă idiopatică sau secundară, poate să fie la vârstnic pasager ă
sau permanent ă, simptomatic ă și asimptomatic ă. Lentoarea mecanismelor baro- și
chemoreceptoare la vârstnic, destinat ă să învingă efectele gravita Ńie, face ca hipotensiunea
ortostatică posturală (TA sistolică scade cu >30 mmHg și TA diastolică cu >20 mmHg) s ă fie
frecvent întâlnit ă după 60 de ani. Simptome: astenie, ame Ńeală, cefalee, depresie, iritabilitate,
dezorientare, apatie, dissomnie, st ări sincopale. Hipotensiunea ortostatic ă simpaticotonă se
recunoaște prin scăderea marcată a TA sistolice, o nesemnificativ ă diminuare a celei diastolice
și creșterea frecvenŃei cardiace. Hipotensiunea ortostatic ă idiopatică (sindromul Shy-Drager)
este caracterizat de tulbur ări ale secreŃiei sudorale, impoten Ńă sexuală, atonie vezical ă, dublă
incontinenŃă.
Se indic ă alimentaŃie raŃională, activitate fizic ă, centură abdominală, ciorapi elastici la
varicoși, precum și evitarea pozi Ńiei ortostatice prelungite și a efortului fizic. Vârstnicii
hipotensivi se pot ridica din pat în circa 1-2 minu te.
e. Tulburările circulaŃiei arterio-venoase periferice. Ca și particularităŃi: după 70 de
ani posibilităŃile de dezvoltare ale circula Ńiei colaterale sunt mai mici, motiv pentru care
obliterările arteriale acute sunt severe; obliterarea cronic ă este frecvent bilateral ă,
plurietiologică fiind urmată de modificări cutanate(postur ă) ale fanerelor și osteoarticulare. La
vârstnici se întâlnesc tromboflebite cu o simptomatologie local ă ștearsă și cu frecvente
complicaŃii de tip embolie pulmonar ă. Varicele au o frecven Ńă crescută la femei. Relativ
frecvent se întâlne ște insuficienŃa venoasă cronică manifestată prin fenomene de staz ă și
modificări cutanate.

3.2.Sistemul respirator .
Gripa ca și infecŃiile căilor respiratorii superioare nu sunt mai frecvente la vârstnici,
crescând însă incidenŃa complicaŃiilor infecŃioase la nivelul c ăilor aeriene inferioare și în
special cea a puseelor de bron șită acută și a pneumoniilor.
a. Astmul bronșic. Diagnosticarea este mai dificil ă la vârstnici pentru c ă dispneea cu
wheezing poate apare și în alte condi Ńii patologice. Semnele clinice pot lipsii, bolnavii
prezentând doar dispnee și tuse accentuat ă la efort. Se observ ă de asemenea tahipnee, folosirea
mușchilor respiratori accesorii, tahicardie, hipertens iune arterială, apariŃia pulsului paradoxal
indică agravarea bolii și obstrucŃia bronșică importantă cu VEMS sub 1,5 l. în astmul sever
frapează contrastul dintre dispneea intens ă cu hiperinfla Ńie pulmonară și lipsa ralurilor
(obstrucŃia căilor aeriene mici). Rolul alergenilor în declan șarea crizei este mult mai mic decât
la tineri, în schimb b ătrânii pot prezenta crize severe de astm ă după medicamente (ex.
aspirină).
b. Bron șita cronică și emfizemul. FrecvenŃa este atât de mare încât aproape nu se pot
descrie particularit ăŃi ale bolii datorate vârstei. Diagnosticarea este î ntârziată deoarece tusea
cronică și expectoraŃia sunt atribuite de regul ă fumatului, iar dispneea progresiv ă caracteristică
sindromului obstructiv este considerat ă eronat ca semn al „emfizemului senil”. Datorit ă

evoluŃiei îndelungate, afec Ńiunile sunt de obicei intricate la vârstnici, care prezintă frecvent
manifestări bronhospastice, mai ales în timpul episoadelor i nfecŃioase intercurente. Semnele
clinice apar târziu, fiind pu Ńin specifice și nu corelează nici cu modific ările morfologice, nici
cu perturbarea func Ńională.
c. Tuberculoza pulmonar ă. Tabloul clinic este rareori tipic. De regul ă se prezintă ca o
maladie cronic ă, rău definită sau cu declin progresiv al st ării generale, atribui în mod eronat fie
unei neoplazii nediagnosticate, fie sindromului dep resiv de vârstă. Revărsatul pleural poate fi
tuberculos la orice vârst ă. Aproximativ ⅓ din bolnavi nu au febr ă și sunt asimptomatici, iar
diseminările miliare trec neobservate. Radiologic imaginea este nespecific ă, putându-se
observa: noduli pulmonari solitari, infiltrate pneu monice nespecifice în lobii inferiori,
diseminări miliare și uneori anomalii hematologice.
d. Neoplasmul bronho-pulmonar . Are latenŃă clinică mare, în 15-20% din cazuri
manifestarea fiind doar alterarea nespecific ă a stării generale, atribuit ă declinului de vârst ă.
Dintre simptomele caracteristice, tusea și durerea sunt bine tolerate de b ătrâni, deoarece
majoritatea bolnavilor de neoplasm bron șic au bronșită cronică preexistentă și nu observă
modificarea caracterului tusei. Chiar tusea care ap are la o persoan ă indemnă, este considerat ă
ca bronșită de vârstă. Creșterea pragului de sensibilitate la durere cu vârsta face ca acest
simptom să fie mai puŃin supărător. Bolnavii se prezint ă de regulă la apariŃia celui de al treilea
simptom: hemoptizia. Frecven Ńa determinărilor pleurale este mai mare ca la tineri. Pleurezi a
neoplazică a vârstnicului evolueaz ă cronic, afebril, câteodat ă cu dureri și totdeauna înso Ńită de
dispnee. Neuromiopatia paraneoplazic ă este de asemenea mai frecvent ă, slăbirea simetrică a
musculaturii proximale a membrelor sugerând existen Ńa unei neoplazii viscerale. Celelalte
manifestări extrapulmonare, ca și secreŃiile ectopice de substan Ńe hormonale sunt și ele mai
frecvente la vârstnic. existând
e. Tulbur ări respiratorii extrapulmonare. 1. Accidentele vasculare cerebrale se pot
însoŃi de tulburări ale ritmului respirator. Leziunile bulbare deter mină neregularităŃi importante
și persistente în desc ărcarea stimulilor respiratori, urmate de hipoventil aŃie alveolară cu hipoxie
și hipercapnie. 2. Boala Parkinson poate determina rigiditatea musculaturii toracoabd ominale
și scăderea controlului voluntar asupra frecven Ńei și profunzimii respira Ńiei. Timpul de apnee
este scurtat la 1-2 secunde. 3. Cifoscolioza produce modific ări profunde în mecanica
toracopulmonar ă cu distorsia c ăilor aeriene, tulbur ări în repartiŃia intrapulmonar ă a aerului și
hipoventilaŃie alveolară.

3.3. Sistemul osteoarticular.
Cauzele afecŃiunilor reumatismale sunt leziunile la nivelul arti culaŃiilor ce pot avea
caracter inflamator sau degenerativ. La reumatismul inflamator leziunea principal ă se află în
sinovială, reprezentată prin stratul intern al capsulei articulare, cu rol foarte important în buna
funcŃionare a articula Ńiei. La persoanele în vârst ă formele de reumatism inflamator se prezinta
sub forma poliartritei reumatoide și a spondilitei anchilozante, în general în stadii avansate,
deformante. Reumatismul degenerativ are formele art rozice. Artrozele se caracterizeaz ă prin
deteriorarea cartilajului articular, microleziuni î n Ńesuturile moi periarticulare – mai ales în
tesutul conjunctiv, îngro șări ale capsulei articulare, în unele cazuri osteopo roza si osteofitoza.
S-a constatat c ă această formă de reumatism intereseaz ă în mod deosebit zonele suprasolicitate
din punct de vedere mecanic cum ar fi : genunchii, articulaŃiile coxofemurale, coloana
vertebrală, dar ea poate fi declan șată și de traumatisme sau microtraumatisme repetate. Sco pul

kinetoterapiei: prevenirea, frânarea sau ameliorare a procesului de instalare sau de evolu Ńie a
afecŃiunii.
a. Umărul reumatismal. Măsurătorile goniometrice au dovedit c ă cea mai mobil ă
articulaŃie a corpului uman este um ărul, la nivelul c ăreia se realizeaz ă mișcări în trei axe și
anume: mișcări în jurul axului sagital (abduc Ńia 180
0
); mișcări în jurul axului transversal
(flexia – antepulsia 180
0
, extensia – retropulsia 50
0
– 60
0
); mișcări în jurul axului vertical
(rotaŃia externă 80
0
, rotaŃia internă) și mișcarea de circumduc Ńie. În cazul unor afec Ńiuni la
nivelul articula Ńiei, mișcarea este limitat ă și uneori doar schi Ńată în unele planuri.
b. Periartrita scapulohumeral ă (PSH) reprezint ă 80% din afecŃiunile umărului și ea
poate apărea sub forma um ărului blocat sau a um ărului dureros.
c. Coxartroza. Artroza coxofemural ă este afecŃiunea reumatismal ă degenerativă
localizată la nivelul articula Ńiei șoldului. Una din cele mai mari articula Ńii ale corpului,
protejată de mari mase musculare, ce suport ă întreaga greutate a trunchiului în sprijin bipodal
și unipodal în pozi Ńia stând , mers și alergare și care asigură în mare parte men Ńinerea stării de
echilibru. Această articulaŃie realizează mișcări în trei axe, ca și articulaŃia umărului, dar cu un
grad de mobilitate mai redus: 1. mișcări în jurul axului sagital (abduc Ńia 45
0
, adducŃia 30
0
); 2.
mișcări in jurul axului transversal (flexia 120
0
, extensia 20
0
); 3. mișcări în jurul axului vertical
(rotaŃia externă 60
0
, rotaŃia internă 30
0
). Una din cauzele ce determin ă reducerea mobilit ăŃii și
disfuncŃionalitatea la nivelul articula Ńiei este coxartroza primitiv ă (provenienŃă artrozică, apare
în jurul vârstei de 50-60 de ani) sau secundar ă (de natură traumatică sau unor alte cauze cum
ar fi luxaŃiile congenitale de șold). Coxartroza de uzur ă survine la vârstnici, afectând în
proporŃie mai mare femeile, în special pe cele obeze sau o steoporotice. Odat ă instalată duce la
modificări ale suprafeŃelor articulare, dureri, atrofii și contracturi musculare, precum și la
limitarea amplitudinii mi șcărilor, toate acestea determinând modific ări ale poziŃiei corpului și
ale segmentelor fa Ńă de corp, tulbur ări de statică și mers. În formele avansate, mu șchiul
cvadriceps se atrofiaz ă iar coapsa ia o pozi Ńie caracteristic ă de flexie, rota Ńie externă și
abducŃie. Mersul se modific ă și devine specific – mers salutat.
Coxartrozele primitive în mare parte beneficiaz ă de tratamente analgetice decontracturante,
baolneofizicale și de recuperare.
d. Gonartroza – artroza genunchiului se manifesta prin dureri, î n special la urcarea și
coborârea scărilor și prin diminuarea mobilit ăŃii la nivelul acestei articula Ńii. Mișcările posibile
la nivelul acestei articula Ńii sunt de flexie si de extensie a gambei pe coaps ă. Extensia se
realizează numai din pozi Ńie iniŃială de flexie la care se poate ad ăuga o ușoară extensie pasiv ă.
O hiperextensie de gamb ă peste 5-10
0
este patologic ă. Mișcările de flexie și de extensie sunt
însoŃite de mișcări de rotaŃie internă și externă, care sunt mișcări secundare și foarte reduse ca
amplitudine. Amplitudinea medie a mi șcarii de flexie este de 135
0
. In cazul gonartrozei, atât
mișcarea de flexie cât și cea de extensie este înso Ńită de dureri și diminuarea mobilit ăŃii.
e. Coloana vertebrala – oferă simetria corpului și direcŃia de mișcare făcând posibilă
stabilitatea și mobilitatea. Mi șcările coloanei sunt complexe (flexie, extensie, înc linare
laterală, rotaŃie și circumducŃie) limitate de rezisten Ńa ligamentelor și articulaŃiilor
intervertebrale, posibile datorit ă discurilor intervertebrale. Cea mai mare mobilitat e se
întâlnește la nivelul regiunii cervicale și lombare, în regiunea dorsal ă este redusă, iar în
regiunea sacro-coccigian ă lipsește complet. În cazul unor afec Ńiuni de uzură , mobilitatea
coloanei vertebrale este diminuat ă sau redusă aproape în totalitate. Disfunc Ńii ale aparatului
neuro-muscular-ligamentar al coloanei pot determin a în timp deterior ări discovertebrale
însoŃite de dureri ce necesita tratamente recuperatorii

– Spondiloza cervical ă – Cervicartroza. Artroza localizat ă la nivelul elementelor
anatomice din regiunea cervical ă a coloanei vertebrale, manifestat ă prin limitarea mi șcărilor și
dureri ce pot iradia în zonele scapulare , pân ă în mâini. Poate provoca dureri de cap, ame Ńeli,
tulburări ale regimului circulator cerebral, tulbur ări auriculare, iar la vârstnici, chiar st ări
depresive. Tratamentul este complex constând din tratament med icamentos, fizioterapic,
ortopedic și kinetoterapie, aplicate întotdeauna în func Ńie de starea bolnavului.
– Spondiloza dorsal ă – Dorsalgia. Se întâlnește mai rar, caracterizându-se, prin
formarea de osteofite sau distrofie a platourilor v ertebrale cartilaginoase la nivelul vertebrelor
dorsale. Se manifestă ca și spondiloza cervical ă, prin dureri în regiunea dorsal ă, uneori
nevralgii intercostale, dureri precordiale, hernier e discală și anchilozarea articula Ńiilor
costovertebrale. Contribuie la formarea cifozei la bătrâni, care este favorizat ă și de tasările
vertebrale. Mijloacele kinetoterapeutice se aplic ă alături de tratamentul medicamentos și
fizioterapie în func Ńie de evoluŃia și starea bolnavului.
– Spondiloza lombar ă – Lombartroza și sciatica (hernia de disc). Regiunea lombar ă
este formata din 5 vertebre, cele mai voluminoase, reprezentând baza coloanei vertebrale,
porŃiune mobilă care suporta o mare parte din greutatea corpului . După studiile făcute s-a
constatat că în regiunea lombar ă presiunea care ac Ńionează în diferite situa Ńii are valorile cele
mai ridicate. Spondiloza lombar ă este boala degenerativ ă a discurilor intervertebrale,
articulaŃiilor interapofizare și a modificărilor nucleului pulpos. Durerea este localizat ă de
obicei la nivelul vertebrelor L
4
-L
5
si L
5
-S
1
și se accentueaz ă la ridicarea și transportarea
greutăŃii și la menŃinerea timp îndelungat a pozi Ńiei ortostatice. La vârstnici curbura lombara se
șterge sau se accentueaz ă în cazul persoanelor obeze cu abdomenul inferior p roeminent, iar
mobilitatea în aceast ă zonă este foarte redus ă. La ei, din punct de vedere radiologic ,se observ ă
osteoporoza. Kinetoterapia se aplic ă cu succes al ături de tratamentul medicamentos și
fizioterapie.
f. Poliartrita reumatoid ă. Boală reumatismală inflamatorie cronic ă evolutivă, care
afectează Ńesutul conjunctiv în totalitate, determinând inflam aŃii, deformări și anchiloze
simetrice, în special la membre, începând de la niv el distal spre r ădăcina acestora. Evolu Ńia
bolii este lent ă, progresivă, predominând la nivelul aparatului locomotor. Gero ntologii au
constatat ca poliartrita reumatoida la vârsta a tre ia este în mod obi șnuit de intensitate medie,
tumefacŃiile articulare sunt stabilizate iar puseele mai ra re. DeviaŃiile cubitale, contracturile și
anchilozele sunt ireversibil instalate dar rata de evoluŃie este mai lent ă din cauza diminu ării
troficităŃii Ńesuturilor și din cauza reducerii mi șcărilor care se efectueaz ă la vârsta avansat ă. Se
observă o asociere de manifest ări artrozice. Poliartrita reumatoid ă a bolnavului în vârst ă
afectează de regulă aceleași articulaŃii ca și la adult, cu u șoară tendinŃă de interesare mai
frecventă a articulaŃiilor scapulo-humerale și mai redusă a articulaŃiilor șoldului. De asemenea
coloana cervical ă este mai frecvent afectat ă. La bolnavii vârstnici modific ările radiologice sunt
mai severe comparativ cu adul Ńii, deși articulaŃiile sunt mai pu Ńin deformate. Semnele cele mai
caracteristice sunt: durerile și crampele musculare, oboseala, nervozitatea, sl ăbirea generala,
transpiraŃiile, stare de subfebrilitate, tulbur ările vasomotorii, redorile articulare matinale.
Tratamentul este complex, fiind format din tratamen t medicamentos, igienic, ortopedic și
chirurgical, fizioterapie și kinetoterapie, aplicat în func Ńie de fazele de evolu Ńie și în mod
special în faza de debut și cea de stabilizare.
g. Spondilita anchilopoetic ă. Boală reumatismală cronică evolutivă, ce debutează de
regulă între 20-40 de ani, în special la b ărbaŃi, reducându-le treptat mobilitatea coloanei
vertebrale dinspre lombar spre cervical ,diminuând mult posibilitatea efectu ării activităŃilor

zilnice și profesionale, activitatea motorie fiind și ea serios compromis ă. Formă de reumatism
inflamator afecteaz ă articulaŃiile intervertebrale și costovertebrale atingând și articulaŃiile
scapulohumerale, sacroiliace și coxofemurale anchilozându-le. Suferinzii de aceast ă boală au o
atitudine specific ă cu capul și umerii proiecta Ńi înainte, hiperextensie la nivelul vertebrelor
cervicale și cifoză dorsolombară caracteristică. În articulaŃiile coxofemurale și la nivelul
genunchilor apare semiflexia. Musculatura paraverte brală, este atrofiată, coloana vertebral ă
este rigidă. Mersul ajunge s ă se realizeze prin pa și mici fără balansul normal al membrelor
inferioare. Datorită rigidităŃii coloanei vertebrale bolnavul este obligat s ă se întoarcă cu tot
corpul pentru a privi obiectele laterale. Precocita tea diagnosticării și aplicarea programului
recuperator, in special kinetic este de o importan Ńă majoră deoarece este bine ca tratamentul
medicamentos, cât și cel de kinetoterapie s ă se înceapă înainte ca în articula Ńiile ce sunt
afectate în mod obi șnuit să apară anchiloze, deforma Ńii articulare și atrofii musculare.

4. RECUPERAREA FUNC łIONALĂ LA VÂRSTA A III-A

4.1.Reguli și principii de baz ă în aplicarea kinetoterapiei la vârsta a III-a
ȘedinŃele de gimnastic ă trebuie să se desfășoare în încăperi foarte bine aerisite, cu
temperatură constanta (18
0
– 20
0
) și luminoase, înaintea mesei sau cu dou ă ore după.
Reguli pentru pacient:
– să poarte o vestimenta Ńie comoda din bumbac sau lân ă
– să participe conștient și activ la toate mi șcările;
– să repete singur exerci Ńiile pe care le poate executa;
– să combine practicarea zilnic ă a programului de recuperare și după realizarea
obiectivelor, pentru a evita recidivele.
Reguli pentru kinetoterapeut:
– să informeze pacientul despre necesitatea și importanŃa kinetoterapiei, despre
tipul de terapie aplicat ă, mijloacele și metodologia de lucru precum și a
efectelor sale, modul de apreciere a acestora, nece sitatea evaluării și a
controlului periodic
– să-i formeze acestuia convingerea și deprinderea de a practica ședinŃele de
recuperare și după terminarea perioadei de tratament;
– să prezinte empatie, s ă se afle într-un dialog permanent cu pacientul, cre ând o
atmosferă corespunzătoare, pentru a ob Ńine cooperarea acestuia;
– să fie calm, cu mult ă răbdare utilizând cu prec ădere demonstra Ńia și explicaŃia
pentru fiecare execu Ńie în parte
– să analizeze, să selecteze și să dozeze complexele de exerci Ńii diferenŃiat, de la
caz la caz, adaptându-le continuu situa Ńiei și condiŃiei clinice a bolnavului
– să adopte în timpul lucrului cu pacientul pozi Ńiile cele mai stabile
IndicaŃii ale kinetoterapiei:
– iniŃial testare la efort
– programul de recuperare s ă fie mai mult func Ńional sintetic, mai pu Ńin analitic
– integrarea și adaptarea dinamic ă a măsurilor recuperatorii la condi Ńiile clinice și
de viaŃă ale pacientului și a capacităŃii sale de efort
– antrenamentul fizic – submaximal în condi Ńii de aerobioză.
– intensitatea antrenamentului se va stabili prin mon itorizarea frecven Ńei
respiratorii, frecven Ńei cardiace (FC 70-75% din FCmax) și TA (170-180/105-
110), ritmul de execu Ńie a mișcărilor → moderat. Intensitatea antrenamentului
va fi invers propor Ńională cu durata
– este de preferat antrenamentul cu intervale, dar în cazul antrenamentului
continuu durata nu va fi mai mare de 20-30 min. (s ă va stabili în func Ńie de
posibilităŃile pacientului)
– gradarea efortului s ă se facă progresiv, pentru ca adaptarea organismului la efo rt
să se realizeze treptat;
– conŃinutul să fie variat, în func Ńie de necesităŃi și concret direc Ńionat în
perspectivă;
– mișcările să fie executate cu amplitudine maxim ă corespunzătoare posibilităŃilor
individuale, fără a suprasolicita articula Ńiile, iar exerci Ńiile care determin ă
apariŃia durerilor, în special la nivelul coloanei verteb rale vor fi eliminate
– numărul de repetări al fiecărei mișcări să nu determine apari Ńia oboselii

– exerciŃii ritmice (dinamice) a unor largi grupe musculare scheletice, începând cu
o intensitate sc ăzută „de încălzire” și crescând progresiv în intensitate
– respiraŃia se va corelata cu mi șcarea, iar dup ă fiecare serie de execu Ńie se
impune relaxarea organismului.
– se va insista în special pe solicitarea acelor mu șchi care prin ac Ńiunea lor
specifică sunt prea puŃin antrenaŃi în activităŃile zilnice
– pentru asigurarea toleran Ńei, va urmării mimica pacien Ńilor săi, deoarece mul Ńi
dintre ei, în speran Ńa unei vindecări rapide și complete, suport ă dureri intense.
Aceasta însă, declanșează reacŃii de apărare al căror tratament va fi mult mai
dificil, prin complexitate și durată.
– apariŃia oboselii impune încetarea efortului in vederea r estabilirii organismului.
– frecvenŃa antrenamentelor 3-4/s ăptămână dar pot fi și zilnice
ContraindicaŃii:
– ortostatismul prelungit, sta Ńionat pe scaun cu picioarele atârnând
– eforturi fizice prelungite cu glota închis ă
– efortul anaerob
– exerciŃiile ce presupun ridicarea greut ăŃilor mari;
– exerciŃiile în care corpul coboar ă sub orizontala fa Ńă de trunchi;
– schimbările bruște de poziŃii;
– exerciŃii cu bază îngustă de susŃinere
Pentru persoanele f ără probleme deosebite se recomanda zilnic gimnastica de înviorare
timp de 10-15 minute diminea Ńa, o ora de plimbare în aer liber în pas vioi și cel puŃin de trei ori
pe săptămână recuperare medicala.
Pentru ca asisten Ńa kinetică să fie eficientă, practicianul trebuie s ă respecte o serie de
principii, pentru care este necesar ă o pregătire corespunzătoare, teoretică și practico-metodic ă:
1. “Primum non nocere!”, sau “În primul rând s ă nu faci rău!” . Principiul lui
Hipocrate, valabil oric ărei forme de terapie conservatoare sau radical ă, toate celelalte principii
fiindu-i subordonate.
2. Precocitatea instituirii tratamentului este un principiu care deriv ă din
promptitudinea stabilirii diagnosticului. Temporiza rea terapiei are ca efect prelungirea duratei
îmbolnăvirii și scăderea eficienŃei tratamentului prin apari Ńia unor reacŃii sau atitudinii
compensatorii.
3. Progresivitatea sau dozarea și gradarea efortului este obligatorie și de importanŃă
hotărâtoare în actul recuperator. Se realizeaz ă în concordanŃă cu toleranŃa la efort a pacientului;
când capacitatea motric ă este nulă, tratamentul kinetic începe de la 0. Solicitarea v a crește
raŃional, în privin Ńa numărului de repetări, a amplitudinii, vitezei mi șcării și a încărcăturii
efortului. Cea mai mare gre șeală pe care o poate face kinetoterapeutul const ă în
suprasolicitarea bolnavului pentru dep ășirea nivelului func Ńional de moment. Gradarea
efortului are la baz ă reguli cunoscute: de la u șor la greu; de la simplu la complex; de la
cunoscut la necunoscut. Trecerea la exerci Ńii noi sau combinate este posibil ă după ce au fost
bine învăŃate cele vechi și mai simple. Progresivitatea se realizeaz ă Ńinându-se cont de reac Ńiile
fiziologice și fiziopatologice ale organismului. Astfel, când ap ar semne de neadaptare, trebuie
scăzut numărul exerciŃiilor și durata lor, prelungindu-se în schimb pauzele. ȘedinŃele se răresc
sau se amână, până la dispariŃia completă a semnelor de oboseal ă sau de intoleran Ńă a efortului.
Când evoluŃia este bună, se încearcă depășirea valorilor func Ńionale anterioare îmboln ăvirii.

4. Individualizarea tratamentului are o importan Ńă deosebită, deoarece, ca și în
medicină, se tratează bolnavii și nu boli. Fiecare pacient are o reactivitate propr ie faŃă de boală,
deci bolile nu sunt identice la dou ă sau mai multe persoane, ceea ce înseamn ă că nici
tratamentul aplicat nu poate fi identic. Astfel, pa cientul bolnav sau convalescent va primi o
prescripŃie medicală în concordanŃă cu natura și faza bolii, reactivitatea organismului și cu
prezenŃa eventualelor complica Ńii. De asemenea, se va Ńine cont de particularit ăŃile legate de
sex, vârstă, profesie, personalitate, condi Ńiile de viaŃă și de mediu, etc. Posibilit ăŃile intelectuale
ale bolnavului au un rol important în recuperare, n ivelul ridicat contribuind în mare m ăsură la
atingerea obiectivelor urm ărite.
5. Principiile psiho-pedagogice sunt obligatorii. Convorbirea kinetoterapeutului cu
pacientul are rolul inform ării acestuia în leg ătură cu durata, scopul și modul de ac Ńiune a
mijloacelor folosite. Astfel, pacientul nu se va su pune tratamentului pasiv și resemnat, ci va
participa activ și cu încredere. Unii dintre ei, cu afec Ńiuni care necesit ă un tratament prelungit,
din cauza efectelor care se induc lent, au o stare psihică depresivă. Acestea sunt cazurile cele
mai delicate, în care prezen Ńa psihologului este obligatorie. În rest, psihologu l poate fi suplinit
de medicul specialist și de kinetoterapeut, care prin încuraj ări, sugestii, exemple pozitive pot
crea stări de bună dispoziŃie și încredere în rezultate. Psiho-pedagogia contempor ană vede în
optimizarea procesului instructiv-educativ și principii care s ă determine subiectul s ă acŃioneze
individual, în cadrul propriului proces de recupera re: a) Principiul con știentizării presupune
înŃelegerea de către pacient a efectelor induse de mijloacele utiliz ate și a raŃiunii pentru care se
aplică într-o anumită succesiune, capacitatea analiz ării și descompunerii în fazele ce o compun,
precum și efectuarea corect ă, atât sub forma fragmentat ă, cât și asamblată, impunându-i
fluiditatea și acurateŃea specifică, necesară în ansamblul cerin Ńelor cotidiene → perfecŃionarea
actelor motrice și formarea stereotipurilor dinamice b) Principiul activit ăŃii independente este
obligatoriu; pacientul trebuie s ă repete și în afara ședinŃelor din sala de recuperare, procedee
metodice tehnici de psihoreglare sau exerci Ńii fizice cunoscute și recomandate de
kinetoterapeut. c) Principiul motiva Ńiei presupune găsirea modalităŃilor de a-l determina pe
pacient să vină cu încredere la tratament, s ă-și dorească efortul fizic, s ă nu se sperie de acesta
sau de celelalte mijloace folosite, cu alte cuvinte trebuie creată motivaŃia internă, cunoașterea
fazelor patogene pe care urmeaz ă să le străbată și a performanŃelor posibile ce le poate atinge
după anumite perioade de timp.
6. Asocierea cu alte mijloace terapeutice optimizează eficienŃa mijloacelor folosite,
confirmând tendin Ńa modernă de aplicare a unei terapii complexe.
7. Continuarea tratamentului pân ă la recuperarea integral ă este un principiu greu
înŃeles pentru mul Ńi pacienŃi, care se consider ă recuperaŃi în momentul constat ării vindecării
somatice. Aceasta îns ă, trebuie continuat ă până la obŃinerea unei recuper ări complete, care
include și vindecarea func Ńională.
8. Obligativitatea ob Ńinerii și întreŃinerii unui climat favorabil între bolnav și specialist,
în scopul particip ării permanente active și eficiente la actul recuperator, impune ca o neces itate
afilierea la celelalte principii, a unui nou princi piu ce poate fi intitulat ”principiul cooper ării”.
În funcŃie de structura psihic ă a fiecărui pacient specialistul trebuie sa adopte un anumi t
comportament, o anumit ă forma de comunicare, care sa asigure o atmosfera d e lucru favorabila
și să constituie totodat ă, și un remediu psihic pentru cel în cauz ă.

4.2. Recuperarea kinetic ă la vârsta a III-a – pe afec Ńiuni

Obiective generale în kinetoterapia vârstnicului: 1. sc ăderea limitării performanŃei
fizice și psihice (asisten Ńă profilactică și de recuperare prin antrenament fizic); 2. reeduca rea
activităŃii vitale (mâncat – mastica Ńie/deglutiŃie; băut; control sfincterian; utilizarea toaletei;
îmbrăcat/dezbrăcat; spălat; transferuri din decubit în a șezat etc.);
menŃinere/ameliorare/recuperare a diferitelor disfunc Ńii.

a. AFECłIUNILE CARDIOVASCULARE Recuperarea prin kinetoterapie a
afecŃiunilor cardiovasculare și pulmonare la vârstnic se suprapune peste recupera rea specifică
diferitelor patologii, prezentând îns ă câteva caracteristici.
Obiective: 1. ameliorarea st ării clinice (eliminarea simptomatologiei care limit ează
capacitatea de efort); 2. ameliorarea parametrilor neuroendocrini și metabolici (sc ăderea:
tonusului simpatic și a secreŃiei de adrenalin ă, a nivelului lipidelor serice, a nivelului acidulu i
lactic după efort, a adezivit ăŃii și agregabilităŃii plachetare; cre șterea: toleranŃei la glucoză); 3.
obŃinerea unor efecte hemodinamice (frecven Ńă cardiacă, presiune sanguin ă, debit cardiac); 4.
combaterea sedentarismului; 5. men Ńinerea/optimizarea condi Ńiei fizice (capacit ăŃii de efort)
prin: a) mărirea puterii func Ńionale aerobe sau a consumului maxim de oxigen (VO
2
max); b)
munca mai economic ă a inimii și vaselor (frecven Ńă cardiacă mai scăzută); c) scăderea costului
energetic pentru acela și tip de efort efectuat; 6. îmbun ătăŃirea „calităŃii vieŃii”
Mijloace: diverse tipuri de activit ăŃi dinamice începând cu bicicleta ergometric ă,
program de gimnastic ă, plimbări pe jos sau cu bicicleta (distan Ńe prescrise), ușoare alergări în
aer liber, înot, urcarea sc ărilor, diverse sporturi accesibile condi Ńiei fizice (tenis, volei, popice)
Intensitatea efortului trebuie calculat ă pornind de la capacitatea de efort a persoanei
respective. Antrenamentul de rezisten Ńă nu va depăși 50-75% din VO
2
max (puterea aerobic ă
funcŃională). Calculul concret și ndicele de control în timpul antrenamentului le c onstituie
frecvenŃa cardiacă. Astfel: FCa = FCr + 60%(FCmax – FCr) unde: FCa = frecvenŃa cardiacă de
antrenament; FCr = frecven Ńa cardiacă de repaus; FCmax = frecven Ńa cardiacă maximă
obŃinută la testarea capacit ăŃii de efort
Tulburările circulaŃiei arterio-venoase periferice.
Obiective: 1. prevenirea progresiei bolii și evitarea complica Ńiilor; 2. ameliorarea
travaliului muscular sinergist-antagonist; 3. cre șterea aportului sanguin la extremitatea
ischemică prin dezvoltarea circula Ńiei colaterale; 4. ameliorarea durerii ischemice; 5 .
prevenirea leziunilor cutanate ale extremit ăŃilor ischemice; 6. ameliorarea, delimitarea sau
vindecarea ulcera Ńiilor ischemice; 7. prevenirea, ameliorarea diagnos ticelor asociate: HTA,
diabet, dislipidemii, obezitate, etc.
Mijloace: igiena și îngrijirea riguroas ă a membrelor inferioare în special a
tegumentelor și fanerelor (unghiilor); postur ări (în special în cazul ulcera Ńiilor ischemice sau
gangrenei); drenaj postural (noscturn și intermitent diurn); masaj compresiv extern; progr am de
exerciŃii din așezat, ortostatism și acŃiune, exerciŃii pe vârful picioarelor sau de postur ă (testul
de postură), mersul – ini Ńial tempo mai rapid, reducându-se viteza la apari Ńia primei dureri
(mijloc terapeutic de elec Ńie pentru stadiul II); gimnastica Bürger
Curele balneo-fizioterapeutice la Covasna, Vatra-Do rnei, Buziaș, Tușnad (mofete și băi
carbogazoase combinate cu proceduri fizioterapeutic e – curenŃi diadinamici, cu cur ă de teren în
primul rând, pentru stadiile I și II de evoluŃie și prevenirea secundar ă a progresivit ăŃii
aterosclerozei în alte teritorii). Se va avea în ve dere însă riscul deosebit la care aceste cure

expun pacienŃii în stadii avansate ale sindromului de ischemie p eriferică, în perioadele de
înrăutăŃire, agravare a ischemiei sau cu evenimente coronar iene recente (infarct miocardic acut,
angină instabilă). Tratamentul va dura ½ or ă/zi; 30 ședinŃe/6 săptămâni, cu repetare la fiecare 6
luni.

b.AFECłIUNILE SISTEMULUI RESPIRATOR
Obiective ale kinetoterapiei: 1. ameliorarea calit ăŃii reologice ale secre Ńiei bronșice și a
funcŃiilor muco-ciliare; 2. men Ńinerea/creșterea expansiunii toracice în zonele în care este
scăzută mobilitatea; 3. sc ăderea travaliului ventilator prin asuplizare toraco vertebrală și
creșterea contribu Ńiei ventilaŃiei diafragmatice, a respira Ńiei abdominale; 4. cre șterea
randamentului pompei musculare respiratorii; 5. ame liorarea distribu Ńiei intrapulmonare și
intracapilare a aerului (ameliorarea raportului V/Q – ventilaŃie/perfuzie); 6. tonifierea
musculaturii respiratorii și abdominale; 7. acomodarea la efort, foarte util ă pentru menŃinerea
condiŃiei fizice generale și controlul respira Ńiei în mișcare și efort
Mijloace: 1. drenaj de postur ă și educarea reflexului de tuse deficitar la vârstnic
asociate cu administrare de secretolitice; 2. educa re/reeducare respiratorie pe toate cadranele cu
conștientizare și autoconștientizare; 3. exerci Ńii de translare a respira Ńiei spre volumul de
rezervă cu alungirea fibrelor musculare preinspirator (se crește durata expirului prin sc ăderea
volumului toracoabdominal cu împingerea peretelui a bdominal posterior, ascensionarea
diafragmului, alungirea fibrelor musculare); exerci Ńii de tonifiere a mu șchilor respiratori; 4.
învăŃarea și utilizarea diferitelor tipuri de relaxare sau a unor faze; 5. antrenament la efort

c.AFECłIUNI OSTEOARTICULARE
În recuperarea func Ńională a umărului, obiective : 1. redobândirea mobilit ăŃii normale
a articulaŃiei, lucrând în cele trei planuri func Ńionale; 2. tonifierea musculaturii ce angreneaz ă
motor segmentele articulare. Mijloace: în funcŃie de gravitatea afec Ńiunii, se lucreaz ă pasiv, cu
ajutor, activ, cu rezisten Ńă normală, cu aparate portative.
– Coxartroza. Obiectivele kinetoterapiei: 1. corectarea pozi Ńiilor vicioase; 2.
recuperare func Ńională a articulaŃiei coxofemurale prin tonifierea musculaturii flexo rilor,
extensorilor, abductorilor, adductorilor, rotatoril or și în special a cvadricepsului și fesierului
mijlociu; 3. cre șterea mobilităŃii articulare; 4. conservarea func Ńiei de stabilitate și motricitate;
5. coordonarea mi șcărilor; 6. reeducarea mersului. IndicaŃii metodice : 1. exerciŃiile sunt
selecŃionate în func Ńie de stadiul evolutiv al bolii, gradul de deficit funcŃional și vârsta
bolnavului; 2. în timpul exerci Ńiilor membrul afectat trebuie s ă fie eliberat de greutatea corpului
și amplitudinea mi șcărilor se stabile ște în funcŃie de apariŃia durerii, dup ă regula (non
durerii);3. exerci Ńiile se execută activ, cu rezisten Ńă normală și apoi se aplică mecanoterapia; 4.
se insistă pe redobândirea flexiei și extensiei la nivelul șoldului; 5. în caz de imobilizare se
execută exerciŃii izometrice; 6. dozarea exerci Ńiilor se face în func Ńie de posibilit ăŃile
bolnavului. łinându-se seama de faptul c ă în activitatea zilnic ă obișnuită nu se atinge valoarea
maximă a mobilităŃii acestei articula Ńii, nici în activitatea de recuperare nu este oblig atorie
obŃinerea indicelor superiori mai ales în cazurile în care articulaŃia este foarte afectat ă. PoziŃiile
de execuŃie sunt decubit dorsal, ventral, lateral și patrupedie.
– Gonartroza . Obiective: 1. prevenirea redorilor articulare; 2. întărirea tonusului
musculaturii membrelor inferioare; 3. men Ńinerea sau dezvoltarea mobilit ăŃii. Mijloace:
exerciŃii de gimnastic ă executate din pozi Ńiile în care articula Ńia genunchiului s ă fie degajata de

greutatea corpului (a șezat, decubit dorsal și ventral); bicicleta ergometric ă. Se va evita
ortostatismul prelungit.
– Coloana vertebral ă. Obiective kinetice: 1. tonifierea musculaturii paravertebral e; 2.
tonifierea musculaturii abdominale profunde; 3. îmb unătăŃirea mobilităŃii și supleŃii. Ca
indicaŃii generale în artrozele și algiile coloanei vertebrale se recomanda evitarea ridicării
greutăŃilor, purtarea de greut ăŃi mari pe cap, pe umeri sau spate și menŃinerea ortostatismului
prelungit.
ExerciŃiile selectate în afec Ńiunile coloanei vertebrale se vor executa din decub it sau patrupedie,
degajându-se coloana vertebral ă de forŃa gravitaŃiei, cu acŃiune pe axul vertical și mai puŃin din
poziŃii ortostatism sau a șezat.
Cervicartroza. Obiectivele kinetoterapiei: 1. ameliorarea manifest ărilor clinice ca:
durere cranio-cervical ă; 2. combaterea atrofiilor musculare ale gâtului și cefei; 3. prevenirea
retracŃiilor tendinoase și a anchilozelor: 4. combaterea manifest ărilor generale sub forma
asteniei, cefaleei, a st ării generale de oboseal ă; 5. corectarea atitudinilor capului și gâtului; 6.
stingerea stereotipului de atitudine incorecta a ce nturii scapulare și formarea unui nou stereotip
de atitudine corect ă și stabilă ce se integreaz ă armonic în atitudinea întregului corp. Mijloacele
kinetoterapiei sunt:1. masajul local și al regiunilor vecine: frunte, ceaf ă, cap, umerii și zona
interscapulară a spatelui. Se aplic ă manevre de netezire, fric Ńiune, frământat și vibraŃii care
activează circulaŃia, descongestioneaz ă zona respectiv ă, producând implicit sc ăderea
sensibilităŃii și relaxarea Ńesuturilor din zona respectiv ă; 2. gimnastică medicală [a) exerciŃii de
mobilizare pasiv ă și pasivo-activă a capului și gâtului cu tensiuni finale sub forma urm ătoarelor
mișcări: întinderea coloanei vertebrale în axul lung ver tical al trunchiului, circumduc Ńie redusă
efectuată în ambele părŃi – efect: decontracturarea grupelor musculare post erioare ale gâtului și
mușchiului trapez; b) exerci Ńii de mobilizare activ ă a capului și gâtului în toate planurile și
axele: flexie-extensie, înclin ări laterale, răsuciri și circumducŃii – efect: tonifierea grupelor
musculare și antrenarea elementelor de conten Ńie articulară (aparatul ligamentar); c) exerci Ńii de
membre superioare și trunchi executate analitic și simetric, uni- și bilateral sub forma
exerciŃiilor de umeri, omopla Ńi, ceafă și spate; d) exerci Ńii de respiraŃie legate de mi șcările
membrelor superioare dar mai ales legate de mi șcările capului și gâtului] 3. exerci Ńii de
elongare a coloanei cervicale: [a) elongarea normal ă pe verticală cu o priză specială (o mână se
așează pe frunte orizontal, iar cealalt ă mână se așează posterior cu partea sa radial ă orientată în
sus cu degetul ar ătător și policele fixat pe apofizele mastoide). Dup ă fixarea prizei se execut ă
întinderea craniala a coloanei cervicale, executând u-se tensiuni u șoare foarte scurt, laterale
stânga-dreapta, efortul principal îndreptându-se sp re întinderea cranial ă; b) elongarea cu
ajutorul aparatelor (elonga Ńii verticale și orizontale)]; 4. exerci Ńii corective cu scopul de
redresare a coloanei cervicale în pozi Ńia corectă prevenind anumite pozi Ńii antalgice pe care
bolnavul le ia pentru a diminua durerea. Prevenirea poziŃiilor greșite antalgice cum sunt cele cu
capul și gâtul în flexie, înclinarea lateral ă într-o parte sau alta sau r ăsucit, este o preocupare
permanentă în fiecare ședinŃă indicându-se întotdeauna bolnavului s ă menŃină gâtul întins
depărtând în acest fel între ele corpurile vertebrale. Cele mai bune rezultate se ob Ńin în poziŃiile
de odihnă ale coloanei cervicale men Ńinută corect sau hipercorectiv prin accentuarea lordoze i
acestei regiuni; 5. exerci Ńii cu rezistentă normală, aplicată în sens opus mi șcării de deplasare a
capului [la flexie se fixeaz ă pumnul sub b ărbie; la extensie mâinile încruci șate se fixează în
regiunea occipital ă și se opun mișcării de ducere a capului spre înapoi; la înclinare l aterală se
opune rezisten Ńă cu mâna la nivelul osului parietal (deasupra urech ii); la răsucire spre dreapta
se opune rezisten Ńă cu mâna stâng ă pe partea dreapt ă a bărbiei și cu mâna dreapt ă pe partea

stângă a bărbiei pentru rotarea spre stânga]; 6. exerci Ńii cu bastonul care vor mobiliza bra Ńele și
articulaŃia scapulo-humeral ă, deoarece boala avansând efectele negative se resi mt la nivelul
acestor segmente.
Dorsalgia. Obiectivele kinetoterapiei: 1. ameliorarea unor manifest ări clinice cum
sunt: parestezia și retracŃia tendinoasă; 2. redresarea coloanei verticale în atitudine cor ectă
opunându-se procesului de anchiloz ă; 3. educarea respira Ńiei, urmărindu-se localizarea
voluntară a acesteia la nivel toracic și abdominal. Mijloace: 1. Masajul regional al spatelui sub
forma manevrelor de netezire fric Ńiune, frământat, presiune și vibraŃii, realizându-se efect și de
activare a circula Ńiei în această regiune; 2. Gimnastica medical ă [a) exerciŃii de trunchi –
mișcări de îndoire lateral ă stânga-dreapta, r ăsucire, flexie-extensie și circumducŃie – mișcarea
de baza fiind întinderea coloanei vertebrale, globa l sau vertebră cu vertebră în axul lung
vertical al trunchiului; b) exerci Ńii de respiraŃie sub formă liberă sau legate de mi șcările de
trunchi și membre; c) exerci Ńii de membre superioare și inferioare pentru amplificarea
mișcărilor coloanei vertebrale; d) exerci Ńii cu obiecte portative și la aparate fixe; e) exerci Ńii cu
elongaŃia coloanei vertebrale executate pe plan orizontal, oblic și vertical].
Spondiloza lombar ă. Obiectivele kinetoterapiei: 1. reducerea leziunilor discale; 2.
activarea circula Ńiei și prin acesta îndep ărtarea congestiei locale și refacerea troficit ăŃii din zona
nervilor respectivi; 3. combaterea contracturilor și reechilibrarea tonusului mu șchilor
abdominali și sacro-lombari. Mijloace: kinetoterapiei: 1. masajul; 2. pozi Ńii corective
antalgice [decubit lateral pe partea afectat ă pe un pat tare (pozi Ńia fătului); decubit dorsal cu
trunchiul în flexie, capul și bazinul ridicat (pozi Ńia Suelzer); decubit dorsal cu capul ridicat cu
sprijinul gambelor pe un leag ăn (poziŃia Perl); decubit dorsal cu capul ridicat, genunchi i flectaŃi
în sprijin pe plante] 3. gimnastica medical ă [exerciŃii de mobilizare pasivo-active și active în
demersul reducerii herniei; exerci Ńii active cu efect de redresare static ă a trunchiului, de
redresare și de reducere activ ă a herniei de disc – mi șcări de flexie a capului, gâtului,
trunchiului și membrelor inferioare – vizând echilibrarea tonusu lui mușchilor abdominali cu a
celor sacro-lombari. Sunt contraindicate mi șcările de extensie care m ăresc presiunea pe corpul
vertebral, mai ales în partea posterioar ă]; 4. elongaŃiile vertebrale asociate cu masaj, iradia Ńii și
infiltraŃii
Poliartrita reumatoid ă. Obiectivele kinetoterapiei: 1. p ăstrarea mobilităŃii articulare și
evitarea transform ării leziunilor degenerative în anchiloze, deform ări, deviaŃii, atrofii și atonii
musculare: 2. men Ńinerea funcŃionalităŃii capsulelor și ligamentelor articulare; 3. men Ńinerea
tonusului general al organismului prin stimularea f uncŃionala a respira Ńiei, circulaŃiei și
nutriŃiei. Faza de debut – pentru a se împiedica deforma Ńiile membrelor superioare și
inferioare se pot utiliza aparate gipsate de postur ă în timpul nop Ńii și câteva ore ziua. La
scoaterea lor se efectueaz ă exerciŃii de gimnastic ă sub formă activă executate pe principalele
axe de mișcare ale articula Ńiei respective. Mijloace: 1. repaus articular cu pozi Ńionare, cu
articulaŃiile în poziŃie funcŃionala și nu antalgică. PoziŃiile de repaus articular sunt specifice
segmentelor ce compun membrele inferioare și superioare dar mai ales articula Ńiilor acestora
alese astfel încât s ă favorizeze efectuarea actelor motorii uzuale cele mai necesare; 2. exerci Ńii
corective pentru p ăstrarea atitudinii normale a corpului. Vizeaz ă în principal s ă păstreze
atitudinea normal ă a corpului și să se opună tendinŃei de modificare a acesteia de c ătre procesul
reumatoid; 3. exerci Ńii de mobilizare metodic ă a articulaŃilor afectate de procesul reumatoid
iniŃial sub formă activă apoi pasivă. Succesiunea mobiliz ării articulaŃiilor începe cu mi șcările
active pentru a nu produce leziuni prin for Ńarea în mod pasiv a elementelor func Ńionale ale
articulaŃiilor. Mobilizarea activ ă ne indică în același timp și posibilităŃile funcŃionale reale ale

articulaŃiei. O dată cu remisia procesului inflamator mobilizarea artic ulaŃiilor se poate face și
pasiv când vom urm ări să obŃinem amplitudinea maxim ă a mișcărilor din articula Ńia respectivă.
Având în vedere c ă modificările degenerative fixeaz ă segmentele în flexie, mi șcarea de bază va
fi extensia urm ărindu-se însă întotdeauna mobilizarea articula Ńiei pe toate planurile și axele
sale de mișcare considerate fiziologice; 4. hidroterapie (exer ciŃii de mobilizare a articula Ńiilor
sub apă) când procesele inflamatorii se sting greu și există ameninŃarea deformaŃilor
musculoase. Apa trebuie s ă fie caldă pentru a relaxa grupele musculare și a favoriza în acest fel
efectuarea mișcărilor, care trebuie s ă exercite elementele capsulo-ligamentare ale articu laŃiilor
chiar împotriva durerii; 5. exerci Ńii de relaxare – urmându-se relaxarea grupelor musc ulare
contracturate reflex din cauza procesului inflamato r – se vor adresa la început grupelor
musculare distale de articula Ńiile interesate în procesul inflamator, apropiindu- se treptat. –
scuturări, balansări, pendulări, întinderi și îndoiri ample ale membrelor efectuate pasivo-acti v
sau activ. În cazuri mai severe exerci Ńiile de relaxare se vor face prin simpla relaxare v oluntară
a grupelor musculare dup ă ce segmentul respectiv a fost a șezat într-o pozi Ńie, în care nu mai
este influenŃat de nici o for Ńă externă care să-i modifice tensiunea muscular ă; 6. exerciŃii cu
creșterea intensităŃii efortului de solicitare a for Ńei grupelor musculare cât și a mobilităŃii
articulare sub aspectul amplitudinii – lege a recup erării funcŃionale și motrice în poliartrit ă.
Intensitatea efortului se cre ște numai în func Ńie de starea clinic ă individuală și manifestările
locale articulare sau musculare. Se realizeaz ă prin efectuarea exerci Ńiilor împotriva gravita Ńiei,
împotriva rezisten Ńei normale opuse de kinetoterapeut, cu obiecte port ative, cu aparate de
mecano-terapie bazate pe scripe Ńi și pârghii cât și cu aparate bazate pe arcuri dup ă principiul
utilitar aplicativ ca: pedal ă pentru picior, foarfece, claviatur ă pentru mână etc.; 7. exerci Ńi de
respiraŃie cu scop de exercitare a musculaturii toracice cu acŃiune inspiratorie/expiratorie și
reeducarea respira Ńiei; 8. exerciŃii de abdomen cu scop de tonifiere a musculaturii a bdominale
prevenind astfel instalarea deficien Ńelor fizice ale șoldului și coloanei lombare. Faza de
stabilizare – recuperarea ocup ă aproape întreg complexul terapeutic. Mijloace: 1. exerciŃii de
mobilizare metodic ă a articulaŃiilor (gimnastica articular ă) și a grupelor musculare (gimnastica
musculară) sub forma mi șcărilor active libere și active cu rezisten Ńă. Aceste exerci Ńii sunt
specifice fiecărei articulaŃii și previn instalarea oboselii; 2. exerci Ńii pentru reeducarea și
readaptarea deprinderilor uzuale și profesionale: coordonare, reeducarea mersului sau
corectarea acestuia, abilitate manual ă, dezvoltarea deprinderilor uzuale ( Ńinere, apucare,
prindere, aruncare); 3. terapie ocupa Ńională
Spondilita anchilopoetic ă. Obiectivele kinetoterapiei: 1. prevenirea deforma Ńiilor și
instalarea anchilozelor la nivelul vertebrelor și articulaŃiilor periferice; 2. prevenirea
atitudinilor vicioase ale coloanei vertebrale și a membrelor inferioare; 3. men Ńinerea sau
dezvoltarea unei respira Ńii normale; 4. stimularea circula Ńiei; 5. menŃinerea mobilităŃii toracice
și a tonicităŃii musculaturii peretelui toracic și abdominal. Mijloace: A) încă din faza
puseurilor acute: 1. exerci Ńii de redresare postural ă executate și menŃinute mai mult timp pe zi
[decubit dorsal f ără pernă sub cap, o pern ă sub torace mâinile sub cap, coatele lipite de plan ul
suprafeŃei de sprijin (men Ńinut 20-30 minute de 3-4 x/zi); decubit ventral o p ernă sub abdomen,
membrele inferioare întinse, mâinile sprijinite pe cap (3x/zi, 20-30 minute); decubit ventral,
membrele inferioare în extensie (3-5 sec)]. B) faza acută sau subacută: 1. contracŃii izometrice
segmentare și globale din decubit dorsal și ventral; 2. exerci Ńii de gimnastic ă în apă; 3.
mobilizări a articulaŃiilor periferice putând fi executate în ap ă sub formă de înot când
afecŃiunea are evolu Ńie severă; 4. mobilizarea coloanei vertebrale din decubit do rsal, ventral,
lateral, așezat, pe genunchi și patrupedie (cu trunchiul la orizontal ă și sub orizontală) – exerciŃii

dinamice. În cazul în care spondilita se prezint ă sub forma unei cifoze dorsale, flexia
trunchiului este contraindicat ă folosindu-se numai în cazul în care forma clinic ă constă dintr-un
spate plan cu coloana rectilinie; 5. exerci Ńi de respiraŃie libere sau legate cu mi șcările de trunchi
și membre, exerci Ńii localizate la nivel costal superior si mediu a t oracelui pentru urcarea
diafragmului p ăstrându-i o pozi Ńie înaltă, respiraŃii abdominale (diafragmatice); 6. exerci Ńii de
abdomen; 7. exerci Ńi de relaxare voluntar ă a grupelor musculare ale spatelui, centuri scapula re
și pelvine; 8. exerci Ńii aplicative pentru p ăstrarea și reeducarea mersului (târâre din patrupedie
și diferite variante de mers); 9. exerci Ńi corective pentru corectarea – cifozei dorsale

8. BIBLIOGRAFIE

1.Antonello M., Delplanque D. et coll. – (2001) – Comprendre la kinésithérapie
respiratoire. Paris. Masson.
2. Băban A., Derevenco P., Ilea V., Anghel I. – (1986) – Un profil psihofiziologic
posibil al bolnavilor coronarieni. Revista de Psihologie 32 Nr. 2 ( A possible
Psychophysiologic Profile for Coronary Patiences )
3. Badiu GH., Teodorescu-Exarcu I. – (1993) – Fiziologie . Editura Medical ă. București
(Physiology).
4. Bailliere Tindal – (1990) – Respiratory Medicine, Ed. by R.A.L. Brevis, G. J. Gibson,
D.M. Gedees. Bungay. Suffolk
5. Cofton J. & Douglas A. – (1975) – Respiratory Diseases. Second edition. Blackwell
Scientific Publication.
6. Cristea, C, Lozinc ă, I (1999) Principii de kinetoterapie recuperatorie la vârsta a
treia, Editura Universit ăŃii din Oradea ( Principles in Elderly Rehabilitation)
7. De Lima, Joel A. (1988) Rehabilitation Medicine. Principles and Practice , J.B.
Lippincot, Philadelphia
8. Delplanque D., Antonello M. et coll. – (2001) – De l'évaluation en kinésithérapie
respiratoire au bilan-diagnostic kinésithérapique. Kinésithér. Scient. 417.
9. Derevenco P. (1976) Efortul și sistemul endocrin , Editura Dacia, Cluj-Napoca ( Effort
and Endocrine System )
10. Drimer D., S ăvulescu A., (1991) SperanŃă pentru vârsta a treia , Editura Tehnic ă,
București (A Hope for the Elderly )
11. Duda R.(1983) Gerontologie medico-social ă, Editura Junimea, Ia și (A Medical-Social
Gerontology )
12. Dumitru M. (1982) Geriatrie, Editura Medical ă, București (Geriatry)
13. DuŃu, Al., Boloșiu, H.D., (1978), Reumatologie clinic ă, Cluj-Napoca, Editura Dacia
(Clinical Reumatology )
14. Freeman E – (1985) – In Textbook of Geriatric Medecine and Gerontology . Third
Edition Brocklehurst Churchill Livingstone Edinburg , London, Melbourne and New York. (
15. Gherasim L. – (1995) – Medicină internă, Bolile aparatului respirator. Vol. I.
Editura Medical ă. București ( Intern Medicine . Respiratory Disease )
16. Hăulică I. – (1996) – Fiziologie uman ă. Editura Medical ă. București (Human
Phyology )
17. Ionescu N.A., Mazilu V., – (1971) – ExerciŃiul fizic în slujba s ănătăŃii – București,
Editura Stadion ( Physical Exercise in Healthy Service )
18. Marcu Vasile, Mirela Dan și colab. – (2006) – Kinetologie/Physioterapy – Oradea,
Editura Universit ăŃii din Oradea
19. Moraru, Gheorghe., Pâncotan, Vasile, (1999), Recuperarea kinetic ă în
reumatologie , Oradea, Editura Imprimeriei de Vest ( Rehabilitation in Reumatology )
20. Negru T., Șerban M. G. – (1994) – Fiziopatologie . Editura Didactic ă și Pedagogică.
București (Pathophysiology )
21.Norris R., Carrol D., Cocrane R. – (1990) – The effects of aerobic and anaerobic
training on fitness, blood pressure, and psychologi cal stress and well-being. Journal of
Psychosomatic Research, 34

22. Obrașcu C., – (1986) – Recuperarea bolnavilor cardiovasculari prin exerci Ńii fizice.
București, Editura Medical ă (Rehabilitation of Cardiovascular Patients through P hysical
Exercises )
23. Popescu D. Eugen, (1997), Reumatologie, Editura NaŃional (Rheumathology )
24. Popescu, D.Eugen, Ionescu, Ruxandra, (2002), Compendiu de reumatologie ,
București, Editura tehnic ă (Rheumathology Compendium )
25. Popescu, Roxana și colab. (2004), Ghid de evaluare clinic ă și funcŃională în
recuperarea medical ă, Vol I, Craiova, Editura Medical ă Universitară (Clinical and Functional
Assessment Guide in rehabilitation )
26. Șchiopu U. și Verza E. – (1997) – Psihologia vârstelor . Editura Didactic ă și
Pedagogică. București (Physiology of ages )
27. Wilson J.D., Braunwald E., Isselbacher K.J., P etersdorf R.G., Martin J.B., Fauci
A.S. & Root R.K. – (1991) – Harrison
′
s Principles of Internal Medicine. Vol.I. McGraw-Hill.
Inc. New-York.
www.aafg.org

www.familydoctor.org

www.bladerbawel.gov.au

www.continence.org

www.allabustbackpain.com

www.boli-medicina.com

www.pubmedcentral