Hermeneutică și erminie [619744]

Hermeneutică și erminie

Student: [anonimizat]
2019

Abstract : În contextual actual al globalizării, al multiculturalismului și al pluralismului religios,
înțelegerea și interpretarea textului religios oferă o atât de mare diversitate de înțelesuri încât textul
sau discursul religios poate deve ni chiar confuz. Eseul reprezint ă o cercetare asupra apariției
hermeneuticii și a rezultatelor mai moderne cu intenția de a sesiza noutăți, diferențe sau afinități.

I. Introducere
Hermeneutica, ca metodologie de interpretare, se interesează de problemele care apar
atunci când se ocupă de acțiunile umane semnificative și de rezultatele unor astfel de acțiuni, cel e
mai important e fiind textele . Ca disciplină metodologică, ea oferă un set de instrumente pentru
tratarea eficientă a problemelor interpretării acțiunilor umane, a textelor și a altor materiale
semnificative. Hermeneutica are în vedere o tradiție îndelungată, deoarece setul de problem e pe
care le adresează a fost predominant în viața umană și a solicitat în mod repetat și consecvent:
interpretarea este o activitate omniprezentă, desfășurându -se ori de câte ori oamenii aspiră să
înțeleagă interpretarea pe care o consideră semnificativă. Datorită istoriei sale lungi, este firesc ca ,
atât problemele sale cât și instrumentele destinate să ajute să le rezolve s -au schimbat considerabil
în timp, împreună cu disciplina hermeneutic ii însăși. Eseul se concentrează pe principalele domenii
problem atice și prezintă câteva propuneri care au fost prezentate pentru a le aborda în mod
eficient.1
În antichitatea greacă a existat o practică de interpretare extrem de dezvoltată care viz a
oracole, vise, mituri, lucrări filosofice și poetice, dar și legi și contracte. Începutul hermeneuticii
antice, ca activitate mai sistematică apare la exegeza operei homerice. Cea mai remarcabilă
caracteristică a exegezei antice a fost allegorisis (alegor ie, de la alla agoreuein , adică, spunând
ceva diferit). Aceasta a fost o metodă de interpretare neli terală a textelor autoritare care conțineau
revendicări și afirmații care păreau inadecvate sau false din punct de vedere teologic și moral.2
Astfel de încercări exegetice aveau ca scop un sens mai profund, adică aflarea unei semnificați i
subiacent e. Allegorisis a fost practicat pe scară largă începând cu secolul al VI -lea î.en la școlile
stoice și neoplatoniste și chiar mai târziu. În Evul Med iu cea mai remarcabilă caracteristică a

1 Hermeneutics , https://plato.stanford.edu/entries/hermeneutics/#Aca
2 J. Tate, On the History of Allegorism , Classical Quarterly 28(1934), p. 105 -114;

praxisului interpretativ a fost așa -numitul accessus ad auctores ; aceasta a fost o introducere
standardizată care a precedat edițiile și comentariile autorilor (clasici). Au existat multe versiuni
ale acces sus-ului, dar una dintre cele mai utilizate pe scară largă a fost următoarea tipologie a șapte
întrebări:3
1. Cine (este autorul) (quis / persona)?
2. Ce (subiectul textului) (quid / materia)?
3. De ce (textul a fost scris) (cur / causa)?
4. Cum (a fost textul compus) (quomodo / modus)?
5. Când (textul a fost scris sau publicat) (quando / tempus)?
6. Unde (textul a fost scris sau publicat) (ubi / loco)?
7. Prin ce înseamnă (a fost scris sau publicat textul) (quibus faculatibus / facultas)?
Ca știință, hermeneutica nu este pur ș i simplu o simplă interpretare ci o teorie generală a
interpretării, o teorie despre interpretare, o reflecție teoretică asupra activității de interpretare.
După cum spunea Nietzsche, nu se poate vorbi de interpretare decât unde e un sens ascuns, nu
expres ii clare. În acest caz, interpretarea este actul de transformare a ceea ce părea neinteligibil,
obscur, misterios, în inteligibil. Acesta este și obiectul hermeneuticii filosofice – transformarea a
ceea ce e obscur în expresii clare.
II. Posibila hermeneutică lui Paul Ricoeur
Despre hermeneutică, Paul Ricoeur nu a scris nici o lucrare propriu -zisă, indiferent dacă
vorbim despre o introducere în hermeneutică, o istorie a hermeneuticii s au chiar o teorie
hermeneutică. Acest lucru poate fi explicat și prin precizarea faptului că pentru Ricoeur,
hermeneutica nu a fost niciodată preocuparea sa principală.Ricoeur întălnește hermeneutica dintr –
o necesitate internă a filosofiei sale care avea de soluționat problematica răului , hermeneutica fiind
privită de către Ricoeur ca fiind o soluție în fața răului.4 Însă lucrul acesta nu înseamnă că nu are
o hermeneutică, ci doar faptul că hermeneutica lui Ricouer se cere mereu descoperită.

3 Hermeneutics , https://plato.stanf ord.edu/entries/hermeneutics/#Aca
4 Cătălin Bobb, Hermeneutica și problema răului în filosofia lui Paul Ricoeur, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj –
Napoca, 2015, p. 11.

Lucrările care stau la baza unei posibile teorii hermeneutice a sa și care sunt utilizate cel
mai des de literatura de specialitate sunt : Conflictul Interpretărilor(1968) și De la text la acțiune
(1986) .5
Paul Ricoeur spune despre text :,,Numim text orice discurs fixat prin scriere. ”6 Potrivit
acestei afirma ții, orice text este constituit odată cu fixarea prin scriere. Fixarea presupune mai întâi
rostirea(verbală sau mentală), căci orice scriere a fost mai întâi vorbire.
Care este însă raportul textului cu vorbirea? Orice scriere se adaugă unei vorbiri anterioare.
Prin vorbire înțelegem realizarea limbii într -un eveniment de discurs – este produsul unui discurs
singular de către un locutor singular. Prin urmare, orice text este în raport cu limba în același fel
ca și vorbitul. Fixarea prin scris a unui discurs survine în locul vorbirii. Fixrea prin scris reclamă
la rândul ei lectură, așa născându -se raportul discurs -vorbire -scriere, raport ce introduce conceptul
de interpretare. Cel ce ține locul interlocutorului este cititorul, așa cum scrierea ține locul
locutorului.
Astfel, raportul scriere/citire nu e un caz particular al raportului a vorbi/a răspunde. De
asemenea, nu e de ajuns să spui că lectura este un dialog cu autorul prin intermediul operei sale, ci
este un raport mult mai complex și de altă natură (întrucât dialogul este o alternare de întrebări și
răspunsuri, în schimb în cazul lecturii, autorul nu răspunde cititorilor).7
Tot Ricoeur susține că în actul lecturii, autorul trebui e considerat mort în opera postumă,
căci raportul cu cartea devine complet abia după moartea autorului, când acesta nu -ți mai poate
răspunde și nu-ți rămâne decât să -i citești cartea.8
III. Hans Georg Gadamer
Fiind totuși vorba despre hermeneutică, ar părea o impietate să nu -l numim în acest context
pe Gadamer. Încercând să prezinte câteva coordonate pentru cel care dorește să se apropie de
înțelegerea unui discurs sau a unui text, Hans Georg Gadamer va spune că :,,A asculta pe cineva, a
începe o lectură nu înseamnă că treb uie să uităm toate preconcepțiile referitoare la conținut și toate

5 Cătălin Bobb, A descoperi hermeneutica lui Ricoeur: trei dificult ăți, în Tribuna , nr. 168(2009), p.23 ;
6 Paul Ricoeur, Eseuri de hermeneutică, Ed. Humanitas, București, p. 111 ;
7 Paul Ricoeur, Eseuri de hermeneutică, p. 11 2;
8 Paul Ricoeur, Eseuri de hermeneutică, p. 11 3;

opiniile proprii. Tot ce ni se pretinde este deschiderea față de opinia celuilalt sau față de intenția
textului. ”9 Cu alte cuvinte avem nevoie de receptivitate fa ță de alteritatea textului :,,o astfel de
receptivitate nu presupune însă nici o neutralitate obiectivă și nici o autosuprimare, ci include
aproprierea detașatoare a propriilor preconcepții și prejudecăți”10
,,Dominația prejudecăților ascunse este cea care ne face surzi la lucrul ce ne vorbește din
sânul tradiției. ”11 Altfel spus avem datoria, nu de a ne asigura împotriva tradiției care ne vorbește
printr -un text ci dimpotrivă, de a îndepărta tot ceea ce ne poate împiedica să o înțelegem.
Trecând în sfera de înțeles dobândită de hermeneutică grație atenției acordate ontologiei
artei vom reuși să obținem înșelesuri și în ceea ce privește experiența religiosului. Categorii
precum joc ul, exemplul tragicului, valența de a fi a tabloului sunt modalități de interpelare a ființei.
,,Opera de artă își are mai curând ființa propriu -zisă în faptul că devine experiență ce îl preschimbă
pe cel ce o face. ”12
Schimbând registrul de la oper ă la joc: ,,Structura jocului îl absoarbe parcă pe jucător și îl
ușurează de sarcina inițiativei care constituie solicitarea propriu -zisă a existenței.Acest lucru se
manifestă și în impulsul spontan către reluarea ce se trezește în cel ce joacă ”.13
O altă formă prin care vechii greci făceau ca spectatorul să se cunoască pe sine și propria
sa ființă în fața destinului era exemplul tragicului. Gadamer pătrunde în psihologia spectatorului
și remarcă că ,, formula așa este constituie o formă de autocunoaștere a spectatorului care rev ine
edificat din amăgirile în care trăiește ca toți ceilalți. ”14Iar din aceast ă cunoaștere de sine izvorăște
melancolia.15
În ceea ce privește o hermeneutică teologică, Gadamer susține că teologul care face o
exegeză științifică a Sf. Scripturi trebuie să insiste mereu asupra faptului că Sf. Scriptură este
vestirea dumnezeiască a mântuirii.16 Însă pentru Gadamer elementul cu adevărat comun tuturor
formelor hermeneuticii este acela că sensul ce trebuie să fie înțeles se concretizează și se împlinește

9 Hans Georg Gadamer, Adev ăr și metodă, Ed. Teora, Bucur ești, 2001, p. 206 ;
10 Hans Georg Gadamer, Adevăr și metodă, p. 207 ;
11 Hans Georg Gadamer, Adevăr și metodă, p. 207 ;
12 Hans Georg Gadamer, Adevăr și metodă, p. 87 ;
13 Hans Georg Gadamer, Adevăr și metodă, p. 88 ;
14 Hans Georg Gadamer, Adevăr și metodă, p. 109 ;
15 Hans Georg Gadamer, Adevăr și metodă, p. 109 ;
16 Hans Georg Gadamer, Adevăr și metodă, p. 251 ;

abia în cadrul interpretării, dar acest travaliu interpretativ se menține legat în întregime de sensul
textului. Teologul nu vede în sarcina aplicării o formă de libertate față de text.
În Adevăr și metodă , explicit ând cercul hermeneutic, Gadamer arată că, chiar și în cazul
hermeneuticii biblice, avem de a face cu ceea Bultmann numește pre-comprehens iune, adică faptul
că o hermeneutică biblică presupune deja un raport față de conținutul Bibliei. Cu toate acestea,
acest lucru nu înseamnă că o astfel de hermeneutică teologică este dogmatic tendențioasă în sensul
că extrage din text ceea ce a plasat ea însăși în acesta. Ea se pune mai curând într -adevăr pe sine
însăși în joc , adică presupune că cuv ântul Scripturii atinge și că doar cel atins înțelege. 17
Prin această considerație, Gadamer se îndepărtează de abordarea strict intelectuală a
textului(biblic sau de altă natură), angajând, în mod atipic față de tradiția filosofică occidentală,
întreaga di mensiunea existențială a omului. Gadamer observă că atunci când citim un text nu doar
mintea ne este angajată, ci și ansamblul de convingeri pe care omul deja le are.
IV. Erminia Duhului
În continuare voi încerca să vorbesc despre o erminie biblică izvorâtă din specificul
teologiei și al spiritualității ortodoxe răsăritene propusă de părintele profesor Constantin Coman .
Această propunere vine ca un răspuns la criza școlii biblice occidentale , cel puțin la nivel de
metodă .
Teologia ortodoxă în general este tributară școlii teologice occidentale deoarece în
momentul înființării instituțiilor de învățământ universitare din spațiul ortodox, acestea aveau o
tradiție de secole deja în Apus.
Metodă înseamnă raportare la surse, creditarea surselor în f uncție de autoritatea lor și o
ierarhie a acestora. Teologia apuseană ne -a împrumutat clișeul celor două izvoare ale credinței și
ale teologiei : Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție , cu care teologia ortodoxă a operat și mai operează
încă, înțelegând prin acestea două mărimi statice, obiective, autonome și de autoritate supremă
indiscutabil ă.18 Dar ca orice discurs/text, aceste surse trebuiesc citite și prin urmare înțelese sau
interpretate. Ele presupun un limbaj, iar limbajul presupune înțe legere și interpretare. După cum
afirmă și Gadamer :,,Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu, iar acest lucru înseamnă că

17 Hans Georg Gadamer, Adevăr și metodă, pp.251 – 252;
18 Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Erminia Duhului, Ed. Bizantină, București, 2002 , p.10 ;

Scriptura are o întâietate absolute în fața învățăturii celor care o tălmăcesc ”19. De aici putem deduce
cât sunt de important e condițiile , pentru omul aparținător oricărei epoci, în care poate citi cu șansa
de a înțelege corect Scriptura. Acesta ar fi obiectivul ermineuticii biblice.20
Dacă întâi de toate, Biblia este Cuvântului lui Dumnezeu, atunci greutatea principală în a
o înțelege nu provine din obstacolele pe care le ridică expresia umană sau limbajul uman, care
întra-adevăr este supus timpului și mediului respectiv, ci o reprezintă în primul rând posibilitatea
receptării inteligibile a Cuvântului lui Dum nezeu din Scriptură.
Problema ermineuticii biblice nu poate fi redusă la explorarea limbajului de comunicare
dintre oameni aparținând unor epoci diferite, ci trebuie să se ocupe întâi de toate, de descifrarea
limbajului de comunicare dintre Dumnezeu și oam eni.21
Lipsa unei astfel de ermineutici este ignorarea factorului dumnezeiesc atât ca prezență
efectivă la nivelul discursului biblic cât și la nivelul analizei sau exegezei textului biblic ca o
condiție fără de care înțelegerea nu este posibilă, iar șansel e de nereușită sunt foarte mari.
Părinții Bisericii consideră că nu poți înțelege ceva ce nu ai experiat, cu atât mai mult cu
cât tot ceea ce ține de Dumnezeu și de lucrarea Acestuia de mântuire a omului este în afara
experienței comune a omului. Exegeza cuvântului biblic este condiționată de experiența
dumnezeirii.22
Fundamental pentru stabilirea principiilor de interpretare a Bibliei este tocmai definirea
naturii înseși a textelor biblice și a Sfintei Scripturi în întregul ei. Nu putem afla cum p oate fi
interpretată corect Sf. Scriptură dacă nu vom spune mai întâi ce este Scriptura prin raportarea la
limbajul uman în general și la expresiile scrise.23
Dacă există dificultăți în a înțelege limbajul lumii antice, datorită distanței de timp și de
spațiu, precum și diferențelor paradigmei culturale, care rămân totuși în limitele aceleași istorii a
evoluției umane, cu atât mai mari sunt dificultățile pe care le ridică limbajul unei lumi cu totul noi,

19 Hans Georg Gadamer, Adevăr și metodă, p. 251 ;
20 Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Erminia Duhului, p.10 ;
21 Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Erminia Duhului, p.14 ;
22Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Erminia Duhului, p.16 ;
23 Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Erminia Duhului, p.19 ;

care este Biserica și care implică nu numai factorul uman și lumea cunoscută și accesibilă acestuia,
ci și factorul dumnezeiesc, cu lumea și adâncurile inaccesibile naturii umane în starea ei inițială.
Sfântul Io an Gură de Aur este cel care afirmă cu tărie faptul că Scriptura nu este singura
cale, și mai ales nu este cea dintâi și chiar mai mult, nu este cea mai bună, prima fiind vorbirea
directă a lui Dumnezeu cu oamenii, despre care dă mărturie Scriptura însăși.24 O altă cale este
aceea a vorbirii lui Dumnezeu prin creație ca și prin istoria însăși. Dumnezeu este accesibil
experienței umane în istorie într -o măsură nedeplină, urmând ca să ajungă la cunoașterea deplină
care cea de la sfârșit, când tainele dumnezeiești se vor arăta tuturor în chip vădit.
Bineînțeles Sf. Liturghie este un reper ermineutic esențial, nu numai pentru că folosește
lecturi biblice și se raportează la întreaga istorie biblică, ci pentru că reprezintă o actualizare a
acestei istorii la care -i face părtași pe participanți.
Totuși Prof. Coman atrage atenția asupra faptului că totuși problema ermineutic ii constă
tot în depășirea dificultăților de înțelegere pe care le prespun distanțele de tot felul dintre textele
biblice și exegetul/cititorul aparținător altei epoci.25
Faptul că astăzi prin exegeza unui text se înțelege toate procedeele istorico -critice care ne
conduc la sensul pe care autorul l -a avut în minte și l -a exprimat în text ; iar prin erminia unui text
se înțelege ma i ales efortul de a transfera textul vechi în realitatea contemporană, radical diferită,
fără alienarea sensului inițial și cu cât mai deplină conștientizare din partea cititorului a sensului
textului vechi și a consecințelor acestuia asupra sa. Astfel vor bind, importanța distanței dintre
epoca în care au fost scrise cărțile biblice și epoca exegetului este una capitală , aici intervenind
lucrarea concretă a ermineuticii aceea de a face pod pestea această distanță și de a îmbunătăți
accesul cititorului contemporan la lectura inteligibilă a unui text vechi. Cu alte cuvinte și eforturile
hermeneutice biblice ale lui H.G. Gadamer sunt evaluat e tot din perspectiva distanței dintre trecut
și prezent , erminiile devin ind astfel poduri între evenimente și noi , în care se întâlnesc orizontul
trecutului cu orizontul nostru și astfel înțelegerea trecutului de către prezent este posibilă.
Prof. Coman este de acord cu faptul că există o distanță, însă nu această distanță dintre
epoci sau dintre oameni aparținători unor epoci diferite este principalul obstacol în înțelegerea

24Vezi Sf. Ioan Gură de Aur , Omilii la Matei
25 Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Erminia Duhului, p.27 ;

textelor sfinte în special. Ci este vorba despre o altă distanță mul t mai mare și mai greu de depășit,
pe care o reprezintă distanța dintre Dumnezeu și om, dintre vorbirea lui Dumnezeu și capacitatea
omului de a înțelege această vorbire.26 Acest lucru reiese chiar din cuvântul de rămas bun a
Mântuitorului Însuși, consemnat de Sf. Evanghelist Ioan, care afirmă că a evitat să le spună multe
lucruri pentru că ucenicii nu le puteau purta, adică nu le puteau înțelege înainte de evenimentul
extraordinar al Pogorârii Duhului Sfânt.27

V. Concluzii
În co ncluzie aș dori să menționez faptul printr -o atent ă studiere a filosofiei patristice,
tradiția filosofică occidentală poate recupera dimensiunea ascetică a cunoașterii prin care
hermeneutica este sporită de exercitarea morală a exegetului. Astfel, la fel ca în filosofia antică
grecească(stoicii în special) , pentru o mai bună înțelegere a unui text es te relevantă și calitatea
morală a celui ce îl studiază, nu doar calitățile lui intelectuale.

26 Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Erminia Duhului, p.29 ;
27 Ioan 16,13

Bibliografie
1. Bobb Cătălin, Hermeneutica și problema răului în filosofia lui Paul Ricoeur , Ed. Presa
Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2015 ;
2. Bobb Cătălin, A descoperi hermeneutica lui Ricoeur: trei dificultăți , în Tribuna, nr.
168(2009);
3. Coman Constantin, Erminia Duhului , Ed. Bizantină, București, 2002 ;
4. Gadamer Hans Georg, Adevăr și metodă , Ed. Teora, București, 200 1;
5. Ricoeur Paul , Eseuri de hermeneutică , Ed. Humanitas, București ;
6. Tate J. , On the History of Allegorism , Classical Quarterly 28(1934);
7. Hermeneutics, https://plato.stanford.edu/entries/hermeneutics/#Aca