Henrik Ibsen un dramaturg vizionar …… .3-8 [614828]

2
Cuprins

Capitolul I :
Henrik Ibsen – un dramaturg vizionar ….……………………………… .…3-8

Capitolul II :
În casa păpușilor …………. ……………………………………………… ….9-17

Capitolul III
Nora – remix sau reloaded? …………………………………… ……… …18 -29

În loc de epil og.. …………………………………………………… ………30 -34

3
CAPITOLUL I
Henrik Ibsen – un dramaturg vizionar

Henrik Ibsen s -a născut în martie 1828 la Skien, mic oraș de coastă din
sudul Norvegiei, patria celebrului predicator protestant Lammers. Descendent al
unei familii de negustori și marinari, în venele lui curge un amestec de sâ nge
dansez, german și norvegian . Rezervat, închis în sine, copilul Henrik se ținea
departe de ceata zgomotoasă a ștrengarilor de vârsta lui.
Ibsen era un acvatic, se înrudea , întocmai ca Elida, protagonista di n
Femeia mării , cu păsările și viețuitoarele largului. Cât privește muntele, semn al
elevației morale în rețeaua simbolisticii i bseniene, spre el vor alerga ero ii lui, în
clipele de intensă trăire sau de tensiune morală. Ca Rubeck și Irena, de exemplu,
când treziți din „moarte” (căci viața lor era lipsită de bucuri a trăirii clipei), au
înțeles că de fapt ei nu trăiseră niciodată, vor pleca încântați să -și serbeze
cununia pe munte, sau ca Allmers din Micul Eyolf , căruia în singurătatea alpestră
i se dezvălu ie sensul adevăratei sale vocații și care întorcându -se acasă, întărit de
visurile de a deveni scriitor și hotărât să -și dedice timpul educării copilului său
infirm, explică alor săi taina miraculoasei transformări, povestește cum a ajuns
în singurătatea n esfârșită și de faptul că se simțea mai aproape de stele ca și cum
s-ar fi înrudit cu ele.
Casa Ibsenilor era veșnic plină și masa stătea întinsă din zori și până în
seară ca și în Peer Gynt . Se abătuseră apoi zile grele asupra familiei ; ruinarea
tatălui determinase vinderea casei și mutarea undeva, la ceva distanță de Skien.
Grijile căminului , împovărat acum de lipsuri, căci Henrik mai ave a cinci frați
mai mici, ajunge să apese tot mai mult pe umerii Mariei, mama viitorului poet
dramaturg, căreia avea să -i semene. Matur, va avea gravitatea și dăruirea ei,
dorința de a trăi intens într -un fel de singurătate morală, sau mai bine spus în

4
abstract. Din dragoste și respect față de dânsa își va crea în teatru, figurile
feminine întruchipând gingășie și bunătate, precum Aurelia din Catilina , Agnes
din Brand, Solweig din Peer Gynt .
Aluziile la viața strâmtorată sunt rare în creația ibseniană, făcute cu
discreție sau cu reticență. În Peer Gynt este amintită în treacăt momentul în care
mama vânturaticului, își amint ește cu melancolie de belșugul din casa lor de altă
dată, risipit din cauza tatălui acestuia.
Fire retrasă, Henrik nu se plictisea niciodată în singurătate, îi plăcea să
citească vechi legende istorice și biblia, iar în fiecare duminică își delecta vecinii
cu câte un număr de magie . În aer liber ridica fortărețe, așa cum avea să facă
într-una din dramele sale, constructorul Solness. Un coleg de clasă îl descria ca
fiind un ștrengar cu spirit lucid, avea o inteligență viguroasă, fire cam vioaie și
ușor irita bilă, un suflet înflăcărat cu o limbă ascuțită și voit satirică, în același
timp însă foarte prietenos și un bun companion. Același coleg care i -a trasat
acest portret amintește și de deosebita înclinare pentru desen și pictură. Întorși în
orașul natal, He nrik urmează cursul unei școli serale de desen. Peisagistul Mandt
îi da și el câteva lecții de pictură în ulei.
Henrik Ibsen își dorea să devină doctor, de unde și aura de omenie și
cumințenie a medicilor din operele sale. La vârsta de 21 de ani, odată cu
izbucnirea revoluțiilor din 1848, captat de studiile pentru examenul de admitere
la facultate, descoperă în opera istoricului latin Sallustiu și în Catilinarele
oratorului Cicero figura lui Catilina. Drama oferită publicului prezintă un
Catilina modern, m editativ și analitic. Dintr -un egoist, ros de ambiție, Ibsen face
o persoană generoasă, un spirit libertin a cărui menire este să trezească republica
la adevărata viață.
Între timp înțelege că vocația sa nu este de medic, ci de poet și se înscrie
la asoci ația studenților, ca mai apoi să țină cursuri de literatură la școala unei
asociații muncitorești. Speriat de arestarea prietenului său, renunță pentru
totdeauna la activitatea politică.

5
Într-un moment de cumpănă, atunci când nici strictul necesar nu -l ma i
ajuta să -și ducă existența, datorită violonistului Olle Bull, fondatorul primului
teatru norvegian, la Bergen, e angajat acolo pentru a -și da concursul în teatru ca
autor dramatic. Urmând ca direcțiunea să -l consulte și în calitate de critic literar.
Beneficiind de o bursă modestă, pleacă pentru trei luni să viziteze teatrele din
Copenhaga, Berlin, Dresda și Hamburg. După această vizită de reîntoarce în
Bergen unde va dezvolta mișcarea națională, politică și culturală de emancipare
a Norvegiei.
Inspirându -se din folclorul și istoria medievală a Norvegiei, între anii
1851 și 1857 , Ibsen scoate o serie de drame romantice. „O bună înțelegere a lui
Ibsen presupune recunoașterea rolului esențial pe care îl joacă factorul natură în
viața personajelor. În piesele moderne, natura se armonizează cu stările de spirit,
îndeobște crepusculare, ale protagoniștilor și are o investitură simbolică .”1
Ibsen spunea despre operele sale : „Fiecare operă a fost concepută de mine
în scopul de a mă elibera, de a mă purifica intel ectualmente. Niciodată nu ești
complet degajat de responsabilitate și de complicitate față de societatea căreia îi
aparții. De aceea scriam într -o dedicație «A trăi înseamnă a lupta contra
demonilor inimii și a creierului. A scrie înseamnă a pronunța tu în suți ultima
judecată asupra ta. »”2 “Niciodat ă nu m -am inspirat din ideile altora și nu m -am
condus după părerile nimănui. Totdeauna am recurs la propria mea gândire și
simțire. Iar ceea ce m -a făcut să scriu cele ce am scris a fost impresia puternică
pe ca re mi -a produs -o contradicția dintre destinul omului și organizările sociale
actuale, pe care le -au fondat oamenii. Aceasta a fost vocația mea.”3
La Henrik Ibsen nu poate fi vorba despre o negație revoluționară, căci, în
primul rând asta ar implica conside rarea și înțelegerea cauzelor răului și în al
doilea rând posibilitatea de a găsi soluții pozitive. Ovidiu Drimba considera că

1 Venera Antonescu, Teatru, pag. 30
2 Lettres de Henrik Ibsen a ses amis
3 Apud Bigeon, Les révoltés scandinaves, pag. 254

6
„În realitate socialismul lui Ibsen se reduce la lăudabila, dar ineficienta dorință
de a ridica nivelul material și moral al popo rului.”4
Tot Ovidiu Drimba analizeaza despre importanta contribuție ce a avut -o
Ibsen în evoluți a teatrului : „Contribuția lui Ibsen la evoluția teatrului se
revelează nu numai prin considerându -i opera în sine, ci și în comparație cu
teatrul din epoca sa s au, în fine, ținând seama de influența pe care a exercitat -o,
influență căreia îi este debitor, într -o măsură mai mică sau mai mare, Cehov ca și
Bernard Shaw, Pirandello ca și Gerhardt Hauptmann, Wedekind ca și Maurice
Maeterlink.”5 Mai spune că gandirea d ramatică a lui Ibsen, a arătat că o piesă de
teatru nu este mai bună dacă în ea se petrece o situație stranie, ci că dimpotrivă,
cu cât situația este mai obișnuită, cu atât piesa va avea mai mult succes.
„La acesta, teatrul devine arta de a construi o sit uație dramatică, nu prin
intervenția unor accidente mai mult sau mai puțin fortuite, ci prin trecerea ei prin
filtrul grav al conștiinței animate de anumite idealuri. De unde rezultă două
consecințe importante pentru evoluția ulterioară a dramei. Întâi : faptul că
această conștiință deliberează, se frământă, discută, a făcut ca, fără să fie o
capodoperă, Casa de păpuși , să fondeze o nouă școală dramatică prin simplu
fapt că în scena finală eroina se oprește și îi propune soțului ei să discute. A
doua consec ință: în teatrul de mai târziu drama va rezulta mai degrabă din
conflictul provocat de ratarea unor idealuri morale, decât prin iubire,
generozitate, ură, ambiție, răzbunare sau alte sentimente cu care ne obișnuise
teatrul până la acea data.”6 Datorită ace stui procedeu, multe din operele lui Ibsen
au fost catalogate ca fiind simboliste, iar autorul lor, ca pur și simplu un
simbolist.
Alice Voinescu afirma despre Ibsen : “El cere puterea voinței, pentru ca
prin ea să se răstoarne caricaturile morale și să rea lizeze morala cea adevărată.
Strigoii cu care vrea să mântuiască omenirea nu sunt decât profeții mincinoși ai

4 Ovidiu Drîmba, Însemnări despre teatrul lui Ibsen, pag. 56
5 Ibidem, pag. 110 -111
6 Ibidem, pag 112 -113

7
unor idoli, iar nu ai Dumnezeului celui viu din sufletul viu. Pe acesta vrea Ibsen
să-l reîntroneze. Partea pozitivă a concepției lui Ibsen îmi pa re că se ascunde mai
mult în sensul pe care îl dă el morții, decât în cel al vieții. Moartea eroilor lui nu
înseamnă niciodată sfârșirea conflictului (…). Când Hedda Gabler se omoară,
aceasta nu înseamnă că desființează o viață fără de folos, ci, mai mul t, că pune
bazele pozitive ale unei conștiințe, care prin această mărturisire s -a lămurit și
astfel se naște.”7
George Călinescu este de părere că Henrik Ibsen, este singurul ce poate fi
comparat cu William Shakespeare, acesta fiind la fel de visător. Comp arându -i
prin faptul ca niciunul dintre aceștia nu au respectat toate tradițiile, eliminând
tipologiile după care trebuiau să scrie. Între visător si vizionar de multe ori a fost
pus semnul egalității, vizionarul și visătorul fiind de multe ori atributele unei
singure personalități creatoare, indiferent de domeniul de apartenență, fără a fi
neapărat excentrică. Ibsen, este clar, a fost un creator care, datorită idealurilor
înalte, a dorinței neostoite de perfecționare, a devenit și a rămas unul dintre
„stâlpii societății” dramatice.

Tabel cronologic :
– 1852 scrie Noaptea Sfântului Ioan , piesă în trei acte
– 1853 scrie Doamna Înger din Oeströt
– 1855 scrie Sărbătoare la Solhaug
– 1856 scrie Olaf Liljekranz
– 1857 scrie Războinicii din Helgeland
– 1861 scrie Comedia iubi rii
– 1863 scrie Pretendenții la coroană
– 1865 scrie Brand
– 1867 scrie Peer Gynt
– 1869 scrie comedia Liga tineretului

7 Alice Voinescu, Întâlniri cu eroi din literatură și teatru , pag. 61 -62

8
– 1873 termină Împărat și Galilean
– 1879 scrie Casa de păpuși cunoscută mai ales sub numele de Nora
– 1881 scrie Strigoii
– 1882 scrie Un dușman al p oporului
– 1884 cu Rața sălbatică deschide șirul așa numitelor drame psihologice
– 1886 scrie Rosmerholm
– 1888 scrie Femeia mării
– 1890 scrie Hedda Gabler
– 1892 scrie Constructorul Solness prima din cele patru piese cu caracter
autobiografic
– 1894 scrie Micul Eyo lf
– 1896 scrie Jhon Gabriel Borkman
– 1899 scrie ultima sa piesă Când vom învia din morți
– 1906 la data de 23 mai, acesta încetează din viață la vârsta de 78 de ani

9
CAPITOLUL II
În casa păpușilor

Primul succes pe plan european de care Ibsen s -a bucurat a fost cel din
domeniul dramei realiste și anume realizarea portretului Norei din Casa de
păpuși . “Nici un dramaturg, după Shakespeare, n -a creat o galerie atât de variată
si profund studiată de pe rsonaje feminine ca Ibsen”.8 Până la Nora, personajele
feminine ale lui Henrik Ibsen, erau energice și luptătoare, fiindu -le sprijin
bărbaților, ca Hjördis sau Inger, ori ființe tandre și devotate până la sacrifiu ca
Agnes sau Solveig . Noul tip de personaj propus de autor, fiind unul modern si
complex.
Se consideră că piesa este o cuvântare pentru emanciparea femeii. “Într-
adevăr, în epoca și în mediul münchenez în care trăia atunci dramaturgul, luase o
oarecare amploare mișcarea feministă. Mișcarea a izbu tit să impună această
temă și scriitorilor: Björson se exprima cu acest prilej pentru o rezolvare ușor
romantică și domestică a problemei femeii, în timp ce scriitorul suedez
Strindberg se afirmă brutal ca un misogin furibund și iremediabil. Punctul de
vedere al lui Ibsen, deși limitat, prezintă totuși o rezolvare superioară. Pentru
acesta , ceea ce constituie celula, unitatea socială, este familia.”9 Își dorește ca
această familie să fie puternică, bazată pe adevăr și sinceritate, în defavoarea
unei familii , bazată pe minciuni, căsătorii impuse sau pe neglijarea drepturilor
omenești ale unei femei. Încă din copilărie Ibsen gândește despre femeie că au
rolul principal în emanciparea omenirii.
“De la început figura eroinei captivează: Nora este un personaj rom antic,
în sensul că pare a trăi într -o lume care nu este lumea sa și care , după ce
conflictul s -a declarat, așteaptă timp de două zile să se producă minunea.

8 Ovidiu Drîmba, Însemnări despre teatrul lui Ibsen , pag. 60
9 Ibidem, pag. 61 -62

10
Temperamentul ei, mai degrabă romantic decât de femeie cerebrală obsedată de
revendicările persona lității, așa cum de fapt ar solicta -o finalul, se pretează
ritmului melodramatic al primelor acte”10. Până la un anumit moment , piesa este
o melodramă construită pe un punct absurd. Absurditatea acestei piese este ideea
semnării chitanței de către Nora, făr ă ca aceasta să se gândească la urmări.
Ovidiu Drîmba o descrie pe doamna Linde ca fiind un resort dramatic, ci
nu un personaj. Această confidentă având rolul de a declanșa mărturisirile Norei
și de a provoca deznodământul.
Cât despre intrările insistente ale lui Krogstad, Drîmba consideră că
personajul este folosit ca un efect de antiteză, încercând să țină
cititorul /spectactorul atent, timp de două acte. Jocul de antiteză fiind folosit la
maxim .
După părerea lui Ovidiu Drîmba, deznodământul este unul foa rte puțin
dramatic deoarece Nora părăsește casa în care a locuit, pentru a pleca undeva să
mediteze asupra drepturilor sale de om. Ibsen a preferat astfel un final care putea
da satisfacție modei feministe, în loc să aleagă un final mult mai dramatic.
“Dacă la hotărârea implacabilă a Norei s -ar fi adăugat sfîșierea despărțirii de
copii – caz în care Nora ar fi fost mai umană și chiar mai pe linia concepțiilor
dramaturgului însuși, care recunoscuse că problema centrală a căsniciei este
creșterea și educația copiilor.”11 Dovedește că acest final nu reprezintă un interes
prea mare pentru el, dar totodată acceptă foarte ușor modificarea în traducerea
germană, variantă în care Nora se hotărăște totuși să rămână.
Jurnalista Elena Cucoș, scrie pe blogul personal, că Henrik Ibsen ar fi
scris piesa în timpul unei călătorii în Italia. “Casa de păpuși , reprezintă opera de
căpătâi a lui Ibsen, tradusă în multe limbi și jucată în marile teatre, piesa s -a
născut din realitățile vieții unei cunoștințe, de -a autorului, a căre i poveste a fost
sursă de inspirație. Drama scrisă de autorul norvegian, tratează tema

10 Ibidem, pag. 67
11 Ibidem , pag. 69

11
personalității feminine, care ințial a fost închisă ca într -o colivie, iar în
momentul în care existența zilnică îi este zguduită de un eveniment, erupe ca un
vulcan, ră sturnând în conștiința eroinei, toate valorile și principiile după care își
călăuzise viața până atunci . Finalul este unul de meditație pentru fiecare cititor
sau spectator, unul interactiv, în care suntem invitați la interpretări și
supoziții.”12
Primul ac t o surprinde pe Nora, tocmai întoarsă de la cumpărăturile pentru
Crăciun. Torvlad o aude și iese din biroul său pentru a o întâmpina. Discută
despre cât de bucuroasă este că în sfârșit vor avea mai mulți bani pentru
cheltuielile casei, acum că acesta a aj uns directorul băncii. Torvald îi explică
faptul că trebuie să fie cumva mai cumpătați pentru a nu ajunge să se
împrumute. Îi arată toate cadourile cumpărate, iar soțul observă că pentru ea nu a
ales nimic și o întreabă ce și -ar dori. Nora îi cere o sumă d e bani pe care să îi
pună într -o hârtie poleită și să -i atârne în bradul de Crăciun, ca mai apoi să se
gândească pe ce să -i cheltuie.
Apare servitoarea care anunță vizita unei doamne și a doctorului Rank,
care intrase deja în biroul lui Torvald. Descoperă cu bucurie că doamna sosită
era Kristine sau cum i se mai spunea, doamna Linde, prietena pe care nu o mai
văzuse de zece ani. Încep să discute despre greutățile prin care a trecut aceasta,
rămânând văduvă. Nora își cere iertare că în tot acest timp nu i -a scris nicio
scrisoare.
Pentru a -i demonstra prietenei sale că nu mai este o copilă și că a devenit
femeie în toată regula, îi destăinuie faptul că a falsificat semnătura tatălui pentru
a-și putea duce soțul în Italia, împrumutând bani de la un domn. Avea nevoie de
acei bani pentru a salva viața soțului ei și nu putea să -i destăinuie acest secret lui
Torvald, pentru că ar fi putut afecta relația dintre cei doi.
În timp ce ele discută, se aude soneria, iar servitoarea anunță vizita unui
bărbat pentru Torvald . Până să întrebe Nora despre cine este vorba, intra în

12 Elena Cucoș, Nora sau O casă de păpuși , blog personal

12
camera avocatul Krogstad. Aceasta se precipită și îl întreabă care este motivul
pentru care îl caută pe soțul ei. Avocatul o liniștește, spunându -i că este acolo
pentru un post în bancă. Doamna Linde întreabă cine era acel domn, iar după ce
află numele acestuia, o avertizează pe Nora că este un om foarte ciudat, despre
care se spune că face afaceri necurate.
Doctorul Rank se retrage din biroul lui Torvald pentru a -l lăsa să discute
cu musafirul și int ră în camera în care se aflau cele două. Nora le face cunoștință
celor doi și încep să se amuze pe seama avocatului Krogstad, care după părerea
doctorului, ar trebui internat din cauza psihicului bolnav. Apare Torvald, iar
Nora îl roagă să îi găsească ceva de muncă la bancă prietenei sale. După ce soțul
îi împlinește dorința, se retrage împreună cu doamna Linde și cu doctorul.
Se aud vocile copiilor, iar Nora aleargă să îi întâmpine. Îi alintă și îi spune
bonei că este făcută cafea caldă pentru a se încălzi . Nora ia copiii și se joacă, se
ascunde sub masă, lăsându -i pe cei mici să o caute. Între timp cineva ciocănise la
ușă dar nimeni nu auzise. Intră din nou avocatul Krogstad care admiră jocul
mamei și al copiilor, până ce îi întrerupe, făcând -o atentă pe N ora. Aceasta îl
informează că soțul ei nu este acasă, însă avocatul îi spune că de fapt a venit să
discute cu ea. O întreabă dacă doamna de mai devreme era cumva doamna Linde
și dacă aceasta va lucra în bancă. Nora se laudă că ea a intervenit pentru a fi
angajată prietena ei. Krogstad o roagă să intervină și pentru el să nu -și piardă
locul de muncă. Nora refuză, iar avocatul recurge la șantaj, amintindu -i de
împrumutul făcut și de faptul că știe că semnătura tatălui era falsificată. O
amenință că dacă nu îș i va convinge soțul, întreaga lume va afla de ceea ce a
făcut și mai ales o va da pe mâna justiției. Krogstad pleacă, iar Nora rămâne
speriată, refuzând să se mai joace cu copiii, ocupându -se acum de împodobirea
bradului. Apare Torvald cu un teanc de acte sub braț, întrebând dacă nu cumva l –
a căutat cineva cât a fost plecat. Nora încearcă să -i ascundă vizita lui
Krogstad,dar soțul îi spune că l -a văzut ieșind din casa lor. O întreabă dacă nu
cumva o rugase să intervină pentru a nu -și pierde postul din bancă . Nora

13
recunoaște, iar Torvald îi interzice să deschidă acest subiect fără sens. Aceasta
totuși încearcă să -i distragă atenția, spunându -i că nu mai are nicio idee pentru a
impresiona oamenii la balul consulului Stenborg, încercând să revină la
subiectul c e o măcina. Torvald îi explică greșeala ce o comisese avocatul,
falsificând semnătura dintr -un act. Nora încearcă să îi ia apărarea, spunând că
poate chiar era nevoie să recurgă la un astfel de gest, dar fără vreun câștig,
pentru că soțul ei nu vrea să luc reze cu astfel de oameni. Părerea lui despre acest
gen de persoană este una negativă, considerând chiar că -si poate contamina
copiii cu astfel de greșeli.
Actul al doilea o prezintă pe Nora, tot mai îngrijorată de amenințările lui
Krogstad. Intră în cameră bona copiilor, cu o cutie imensă în mână, în care se
afla costumul ce trebuia ajustat pentru balul mascat. Nora o întreabă pe bonă
cum a putut să trăiască atâta timp fără fata ei, iar aceasta îi spune că a avut noroc
să găsească un loc de muncă așa bun pe ntru o fată ce pățise o așa mare rușine.
Nora îi mulțumește că a avut grijă de ea în copilărie și afirmă că dacă s -ar
întâmpla ceva cu ea, este convinsă că va fi la fel de bună și în creșterea celor trei
copii.
Vrea să meargă în vizită la doamna Linde, pe ntru a -i cere ajutorul în
ajustarea costumului, dar este îngrjorată că în lipsa ei ar putea veni avocatul să -i
spună adevărul lui Torvald. Se aude soneria și se îndreaptă spre ușa pe care intră
tocmai doamna Linde. O roagă să o ajute să pună la punct costu mul. Doamna
Linde îi mulțumește pentru seara de Crăciun ce o petrecuse alături de familia
Helmer și începe să -i ceară detalii despre doctorul Rank, care la masă fusese tare
abătut. Nora îi mărturisește că acesta suferă de o boală gravă și necruțătoare și c ă
probabil acesta să fi fost motivul. Doamna Linde o întreabă dacă nu cumva
acesta este bărbatul de la care a împrumutat banii, dar Nora o repede imediat
spunându -i că niciodată nu i -ar fi putut cere bani prietenului lor, pentru că s -ar fi
creat o situație ciudată în casă. Kristine o observă pe Nora că este totuși foarte
schimbată și o întreabă dacă s -a întâmplat ceva, iar aceasta îi spune să mearga în

14
camera copiilor să ajusteze costumul pentru că tocmai ce ajunsese Torvald
acasă.
Nora își întâmpină soțul și începe să se alinte în jurul său pentru a reuși să
redeschidă subiectul despre Krogstad. Torvald refuză vehement să asculte
dorințele soției sale, explicându -i că nu se cade să afle angajații băncii că el este
ușor de influiențat, mai ales de soție. Cu toate că știe că avocatul este foarte
capabil să lucreze acolo, Torvald nu -l dorește în preajmă pentru că este o
cunoștință de -a lui din tinerețe și își permite chiar să -l tutuiască, mai ales în
prezența altor angajați, lucru care îi este mai mult decât n eplăcut și l -ar pune
într-o postură proastă la bancă. Pentru a sfârși o dată cu toate aceste rugăminți,
Torvald îi trimite lui Krogstad scrisoarea de concediere. Lucru care o sperie de
moarte pe Nora, care încearcă să -l facă sa oprească asta cât mai e timp . Ca
motiv, invocă faptul că acest avocat lucrează la ziare detestabile și ar putea
scorni lucruri despre Torvald, ce ar duce la defăimarea imaginii acestuia. Așa
cum se întâmplase pe vremuri și cu tatăl său. Soțul nu se lasă înduplecat și
pleacă în biroul său.
Nora este sigură că numai o minune o mai poate salva și tocmai atunci
apare doctorul Rank. Intenționează să -i ceară ajutorul, dar acesta aflând că mai
are puțin de trăit, hotărăște să -i spună adevărul despre sentimentele ce le are față
de Nora. Intr ă slujnica și le oprește conversația, dându -i Norei o scrisoare și
șoptindu -i ceva la ureche. Ca să scape de doctor, Nora inventează că secretul ce
voia să i -l dezvăluie este de fapt despre un costum nou comandat, despre care
Torvald nu trebuie să afle nim ic. Îl conduce pe doctor spre camera în care se afla
soțul ei și -l roagă să -l țină ocupat cât mai mult timp. Scrisoarea ce o primise era
de fapt de la Krogstad, ce o aștepta în bucătărie. Îl roagă să vorbească încet
pentru că soțul ei este acasă și nu -și dorește să afle din nou că îi acceptase vizita.
Avocatul îi reclamă nemulțumit că în urma discuției, el tot a fost
concediat și o anunță că s -a gândit mai bine și nu o va da pe mâna justiției pentru
falsificarea semnăturii, ci va rezolva problema împreună c u ea și soțul ei. Nora îl

15
imploră să aiba milă de ea și de copilașii ei, dar acesta vrea toată suma de bani
cât mai repede, spunând chiar că dacă v -a fi achitat împrumutul, el tot nu ar
înapoia chitanța cu semnătura falsă. Krogstad s -a gândit la un alt pla n pentru a -și
obține ceea ce și -a dorit. Spunându -i lui Torvald ce a fost în stare să facă Nora
pentru el, era convins că va primi orice numai pentru a nu face publică chitanța,
ce ar fi putut să o denigreze pe soția sa. De data aceasta nu voia doar un pos t în
bancă, ci chiar să i se înființeze un loc special, iar în termen de un an sau doi, să
ajungă chiar mâna dreaptă a directorului. Nora îl asigură că asta nu s -ar întâmpla
niciodată.
Avocatul părăsește casa, dar nu înainte de a pune o scrisoare pentru
Torvald, în cutia destinată acestora. Intră doamna Linde cu costumul și o
observă pe Nora foarte agitată. Aceasta o întreabă ce a pățit, iar fata îi recunoaște
că a împrumutat bani de la Krogstad. Kristine se oferă să meargă acasă la avocat
să-l facă să -și retragă scrisoarea. Pentru a -l ține ocupat pe Torvald, ca nu cumva
să ajungă la cutia cu scrisori, Nora îl roagă să repete cu ea pentru bal, să nu se
facă de râs, inventând că a uitat orice mișcare si trebuie corectată. Reușește să -l
convingă să -i cânte la pian, iar în timp ce dansează exagerează fiecare mișcare
pentru a câștiga timp până la întoarcerea doamnei Linde.
Întoarsă din casa avocatului, doamna Linde îi surprinde pe Nora, Torvald
și doctorul Rank în timp ce repetau momentul pentru balul mascat. No ra, le
propune să rămână la cină și o roagă pe slujnică să deschidă o șampanie. Torvald
si doctorul se retrag în sufragerie pentru a -și ocupa locurile la masă, iar Nora
așteaptă cu sufletul la gură deznodământul vizitei. Doamna Linde îi povestește
că nu l -a găsit acasă, dar că i -a lăsat un bilet. Nora intră în panică și începe să
înnumere câte ore mai are de trăit până la aflarea adevăru lui.
Actul al treilea o surprinde pe doamna Linde asteptându -l pe Krogstad.
Acesta apare și încep să discute despre trecut ul lor. Kristinei îi pare rău că a fost
nevoită să -l părăsească pe acesta pentru banii altui om, astfel sarcificându -se
pentru mama sa bolnavă și pentru frații săi. Observând că bărbatul este dispus să

16
o primească înapoi, aceasta nu stă pe gânduri și -l roa gă să -i ofere un motiv
pentru a munci, un motiv pentru a trăi. Krogstad o acceptă înapoi în viața lui, dar
o suspectează că face totul doar pentru a -și salva prietena. Doamna Linde îi
spune că nu își dorește să se vândă pentru a doua oară. Avocatul se ofer ă să-și
ceară scrisoarea înapoi, dar Kristine îl oprește, considerând că este momentul să
se rezolve lucrurile între Hemleri. Se aud vocile soților Helmer, doamna Linde îl
trimite pe Krogstad să o aștepte jos, iar ea rămâne să -i întâmpine. Inventează că
a rămas până așa târziu doar pentru a o vedea costumata pe prietena sa.
Cum rămân singure, doamna Linde o sfătuiește pe Nora să -i spună
adevărul soțului ei. Soții Helmer rămân singuri acasă, Nora încercând să se
sustragă de la orice discuție, spunând că este foarte obosită și somnoroasă. Îi
deranjează doctorul Rank, care tocmai ce cobora de la același bal mascat. Așa
cum îi promisese mai de mult Norei, când va afla cât de înaintată îi este boala și
cât de aproape de moarte este, va trece să le spună adio și s ă le pună o scrisoare
cu numele lui pe ea și o cruce neagră. Abia atunci află Torvald cât de bolnav
este bunul său prieten și că nu mai are nicio șansă de scăpare.
Torvald îi dezvăluie că uneori și -ar dori ca Nora să treacă printr -o
primejdie uriașă, ca el să-și poată sacrifica viața și averea pentru a o salva.
Aceasta nu ratează momentul, prinde curaj și -l îndeamnă să -și citească scrisorile,
ea retrăgându -se să -și facă bagajul. Torvald citește scrisoarea și îi cere socoteală
pentru ceea ce a făcut, insultâ nd-o. Apare slujnica ce îi întinde Norei o scrisoare.
Torvald se repede să o citească și descoperă că Krogstad îi trimite înscrisul
înapoi, spunându -i că îi pare rău pentru ce a făcut. Torvald, exaltat de fericire își
retrage cuvintele spuse la adresa Nore i, ba chiar zicând că a iertat -o pentru tot.
Abia acum Nora prinde puteri să -și înfrunte soțul și realizează că a trăit în casa
acestuia ca o păpușa, iar sacrificiul ce ea îl făcuse nici măcar nu fusese apreciat.
Este momentul în care Nora hotărăște să păr ăsească locuința în care a crezut că a
fost fericită opt ani. Torvald încearcă să o împiedice, dar fără vreun rezultat.

17
CAPITOLUL III
Nora – remix sau reloaded

Totul a pornit din dorința doamnei Stela Cocârlea de a realiza a cest
spectacol. Așa că ne -am hotărât și mobilizat să dăm viață acestui proiect. Nu ne –
a fost ușor, trebuie să recunosc. De la început am avut multe piedici. Doamna
Stela ne -a recomandat să citim toată piesa și să -i spunem cam ce variantă a
Norei ne -ar plăc ea. Mare ne -a fost mirarea să aflăm că ceea ce considerasem noi
că ni s-ar fi potrivit, era fel cu ce gândise dânsa. Așa că am pornit să ne gândim
la text, mișcare și muzică. Inițial distribuția era formată din Nora păpușă –
Angelica Ceară -Mihale, Nora s oție – Diana Orezeanu, Nora mamă – Laura Buric
și Nora femeia independentă – eu. Am dat un prim examen în semestrul întâi, era
o primă formă , ce promitea foarte mult. Am continuat repetițiile ca , mai apoi , să
aflăm că Laura nu mai poate să facă parte din p roiect pentru că reușise să prindă
contract la Teatrul Masca din București, iar asta însemna să se mute acolo. Am
găsit rapid soluționare la această problemă și am transformat două personalități
ale Norei, cea de mamă și cea de soție, într-unul singur . Ast fel Diana a preluat și
mișcarea și textul Laurei.
Când am spus la început că nu ne -a fost ușor nu am glumit. Ăsta a fost
doar începutul. Repetițiile nu au fost aproape niciodată cu distribuția completă,
pentru că Diana nu putea veni, ea fiind studentă, in paralel , la o altă facultate în
București. Pe parcurs , domnul Geo Dobre ne -a sărit în ajutor și am început să
dăm nuanțe textelor. Iar ca totul să fie conform regulilor și specificului
specializării noastre : „Arta actorului de Music -Hall” , domnul Dumitru Lupu ne –
a compus și câte o melodie. În momentul repetițiilor domnul Dobre și doamna
Cocârlea , au preferat să rămână o singur ă melodie din toate, pentru încheierea
spectacolului . Spre final simțeam că nu este suficient să ne vedem o singură zi

18
pe săptămână, așa că am rugat domnii profesori să ne ved em mai des pentru a
repeta. Asta iarăși nu prea a funcționat deoarece dânșii aveau cursuri, iar
Angelica nu putea să -și lase baltă job -ul. Așa că am stabilit un program care să
mulțumească pe toată lumea. Iar ulti ma piedică pe care am avut -o a fost cu
câteva săptămâni înainte de spectacol, mi -am luxat piciorul și a fost nevoie să
mi se pună o atelă gipsată pentru o revenire mai rapidă . Asta a dus la
schimbarea coregrafiei pentru că nu trebuia să forțez piciorul absolut deloc
pentru că orice pas greșit putea să ducă iar la o luxație sau ceva mai grav. Am
început să repetăm intens și totul începuse să prindă contur, iar toată lumea să fie
mulțumită.
Acum că am trecut de peripeții să trecem la conturarea personajul ui. Îmi
amintesc cu drag de anul doi de facultate, când în semestrul I am studiat la clasă
Ibsen și am avut ocazia să interpretez personajul Norei. Și atunci , ca și acum ,
abordasem ultima parte a piesei, momentul când Nora realizează că a trăit ca o
păpusă în mâinile tatălui și a soțului “Voi nu m -ați iubit niciodată. Vi s -a părut
numai. În realitate, pentru voi eram numai un amuzament ”. Aceasta dorindu -și
să devină o femeie independentă “Trebuie s ă gândesc singură și să -mi fac o
concepție personală despre viață. ”
Mi-a plăcut foarte mult piesa, iar când am auzit -o pe doamna Stela că -și
dorește să creeze un spectacol mi -am dorit să fac parte din distribuție. M -am
bucurat să reîntâlnesc acest personaj ce și -a lăsat cumva o portiță deschisă în
adâncul sufletului meu. Am început să lucrăm la coregrafie mai întâi și să ne
imaginăm cum am transmite cel mai bine prin mișcări de dans toate trăirile și
sentimentele acestui personaj.
După stabilirea momentelo r coregrafice, ne rămăsese să căutam fiecare
texte pentru a întări jocul actoricesc. Partea din personaj ce -mi revenise mie, o
arăta pe Nora cea care era gata să pună capăt acelei vieți. Așa că am ales să
schițez un monolog din majoritatea replicilor de sf ârșit din ultima discuție ce o
avusese cu Torvald.

19
Monologul : „Torvald, stai jos ! Noi doi avem să ne spunem multe. Asta
este inchierea socotelilor noastre ! Voi nu m -ați iubit niciodată. Vi s -a părut
numai. În realitate, pentru voi eram numai un amuzament. .. Când eram acasă la
tata, îmi comunica toate gândurile lui, iar eu le împărtășeam. Dacă aveam
altele le păstram pentru mine, l -ar fi iritat. Mă numea păpușa lui și se juca
mereu cu mine așa cum mă jucam și eu cu păpușile mele. Apoi am trecut din
brațele tatei, în ale tale. Tu ai aranjat totul după gustul tău, iar eu m -am adaptat
gustului tău.. Sau cel puțin așa mi s -a părut numai. Tu ai fost mereu drăguț cu
mine, dar casa noastră n -a fost niciodată decât o casă de păpuși. Uite, aici eram
păpușa soție, dup ă cum la tata fusesem păpușa copil. Iar copiii noștri, Torvald,
n-au fost nimic altceva decât păpușile mele. Este adevărat că m -am distrat
multă vreme să te joci cu mine, după cum pe copii îi distrează și astăzi cum mă
joc cu ei. Asta a fost căsnicia noast ră, Torvald ! Tu nu ești bărbatul care să mă
poată transforma în soția ideală ! Trebuie să m ă descurc singură ! Nu încerca să –
mi mai interzici ceva, îmi iau lucrurile personale. De la tine nu vreau să mai am
nimic, nici acum, nici mai târziu ! Da, Torvald, est e adevărat că nu cunosc
societatea în care trăim ! Dar vreau s -o aflu, vreau să văd cine are dreptate,
societatea sau eu ! Opt ani a m crezut în tine ca în Dumnezeu ! În clipa asta mi se
pare că am trăit opt ani cu un străin, că am avut trei copii cu un străin . Nu pot
suporta să mă mai gândesc, îmi vine să-mi sfâșâi carnea de pe mine ! Nu mă m ai
simt soția ta ! Nu vreau să văd copiii, la tine vor fi mai bine.. Așa cum sunt eu
acum nu mai pot face nimic pentru ei. Torvald, când o soție părăsește casa
soțului, așa cum fac eu acum, am auzit că legea îl dezleagă de orice obligație.
Nu vreau să te mai simți legat, după cum nici eu nu vreau să mă mai simt legată.
Să existe libertate deplină pentru amândoi ! Uite.. asta e verigh eta ta. Dă -mi-o
înapoi pe -a mea ! Când prives c în urmă mi se pare că am trăit aici ca o paiață,
pentru că atât cereai de la mi ne, Torvald ! Așa îți convenea.. Tu ș i tata ați făcut
un mare păcat ! Din cauza voa stră nu s -a ales nimic din mine! Adio, Torvald !”

20
Datorit ă experienței dobândite în cei trei an i de facultate, cât și în cei doi
ani de mast er, pentru ca personalitatea Norei să prindă un contur real, am apelat
la un exercițiu complex de imaginație , acela de a-i construi personajului meu un
trecut, un prezent și un viitor . Ca interpretarea să fie c ât mai credibil ă trebuia să
creez asemenea unui puzzle, viața personajului. “Metoda de crea ṭie a lui
Konstantin Sergheevici Stanislavski luminează astăzi activitatea celor mai buni
actori din lume și însuflețește munca avântată a forțelor înaintate ale tea trului.”13
Potrivit afirmațiilor lui I. L. Caragiale, actorul are posibilitatea să
acționeze asupra propriului organism, fiind instrument și instrumentist, folosind
diverse procedee, moduri de comunicare, în funcție de talentul și arta sa. Tot el
afirmă că cele trei elemente care determină creația actorului sunt: talentul,
gândirea, studiul. Actorul, după ce a fost distribuit în rol, are obligația să își
studieze personajul, să îi dea viață, să -l facă să trăiască pe scenă, să fie credibil
în fața spectatori lor, pentru a nu crea imaginea de forțat, pentru a nu vedea pe
scenă mișcări țepene și nimic nu va bate sub giletcă, decât ceasornicul”.14
Valentin Silvestru în cartea sa “ Personajul în teatru ”, spune : “Crearea
omului pe scenă, implicînd cu necesitate real itatea actorului, simultaneitatea
faptei artistice și a perceperii ei capătă, prin însuși felul cum se săvîrșește, un
caracter structural de contemporaneitate – într-un înțeles foarte larg. Actorul
acționează totdeauna la timpul prezent, impunînd ca prezen te evenimente
trecute, actualizînd toate datele pe care le încorporează în actul său de creație. El
reface sub ochii noștri, invitîndu -ne la participare directă, acum .[…] Actorul e
contemporan și într -un alt sens, mai concret. El creează personajul prin
oglindirea directă a omului concret -istoric, aparținînd unei anume epoci, unui
anumite clase sau pături sociale, unei națiuni. El nu se poate desprinde de
actualitatea vremii în care joacă, prin însăși condiția propriei sale prezențe fizice.
[…] în mimică, d icție și gest, în mișcare și atitudini, chiar în ritm și intonație, cu

13 – Costache Antoniu, „Prefață” la K. S. Stanislavski, Munca actorului cu sine însuși pag. 6
14 Caragiale, Despre teatru , pag. 163

21
atît mai evident în îmbrăcăminte, fard, podoabe, actorul lasă să transpară relația
cu gustul vremii sale, cu moda, cu morala curentă a societății.”15
Jean Vilar este de părere că actorul este, în rolul său, un cre ator, un model
de creație: „Compoziția personajului este jocul creației care, singură, face să se
înrudească meseria de actor cu cea a artistului… căci a compune un personaj,
implică alegere, observație, uitare, inspirație, contr ol.”16
Primul pas în procesul de creare al personajului, a fost acela de a mă
interesa cu privire la epoca în care a trăit personajul meu ṣi ȋn ȋncercarea de a
aduce totul la zilele noastre. În legătură cu acest proces, Camil Petrescu spune:
“Studiul, docum entarea , îi dau posibilitatea actorului să -și menajeze efectele, sa –
și dozeze cheltuielile de energie, să asigure rolului o unitate de interpretare; arta
actorului apare astfel ca un amestec de flacără și răceală. Jocul adevăratului
creator nu e o imitație a vieții. E viața însăși. Actorul comun cunoaște reguli și
are un canon pentru frumos, neînduplecat, în mediocritatea lui. Actorul mare
este deasupra mijloacelor mărunte”.17
Folosindu -mă de ȋntrebările recomandate de Stanislavski, care vin ȋn
ajutorul munc ii de decodare al personajului, am reu ṣit să-mi stabilesc câteva
repere si rela ṭii cu celelalte personaj e. Aceste ȋntrebări sunt :
– De unde vine personajul meu ?
– Unde se află personajul ȋn acel moment ?
– Ce face personajul meu ȋ n scenă ?
– De ce personajul meu face asta ?
– Când se ȋntâmplă ac ṭiunea ? La ce oră ? La ce dată ?
– Ce se ȋntâmplă cu personajul meu sau unde se duce după finalizarea
scenei ?

15 – Valentin Silvestru, Personajul în teatru , pag. 12
16 Jean Vilar, Tradiția teatrală , pag. 28
17 Camil Petrescu, Opinii și atitudini, pag . 394

22
Următorul pas parcurs din creare a fost acela de a descoperi c e gânduri se
ascund ȋn spatele ac ṭiunilor, ce gânde ṣte ȋn fiecare moment al existen ṭei sale, cu
alte cuvinte monologul interior al personajului.
Ultima personalitate a Norei, aceea de femeie independent, trebuia să
reflecte un caracter puternic și de neînd uplecat. Muzica aleasă am preferat să fie
una actuală, cu un mesaj puternic, pentru a transmite toate trăirile personajului și
toate stările ce le experimentase până în momentul în care se hotărăște să plece,
deși, în text, este împinsă de la spate de avo catul Krogstad, să se sinucida. „ […]
Dacă cumva ați luat vreo hotărâre desperat ă […] dacă v -ați gândit cumva să
fugiți de -acasă […] sau v -ați gândit poate la ceva mai grav …”
Cele două melodii alese se numesc Feeling good a lui Michael Buble și
Dancing a unei interprete numită Elisa. În prima melodie este vorba despre
analiza viețuitoarelor, a naturii dar și a unei viețe noi ce o trăiește și se simte
foarte bine, iar în cea de -a doua melodie fiind vorba de o dragoste ce nu mai
poate fi trăită din cauza faptul ui că a rănit prea mult, eliberându -se de aceasta și
putând trăi în libertate. Pe prima melodie , personajul merge cu pași hotărâți spre
oglinda din centrul scenei pentru a se pregăti de plecare. Î și re tușează
machiajul, se întoarce cu fața către public și, aruncând rujul , își des face părul,
reprezentând elib erarea de trecut. Se întoarce către oglinda ce îi va deveni
reflexie și a doua natură, bucurându -se de noua EU ce-o observă și -o analizează,
izbucnește intr -un râs accentuat, care va fi factorul declanșa tor al amintirii vieții
trecute . Treceare de la o melodie la alta , este bruscă. Personajul pune oglinda
rezemată de perete, iar din mișcări reiese faptul că încearcă să scape de imaginea
trecutului și de toate prăbușirile sufletești. Ultima parte a coregraf iei este
ilustrată de mișcările mâinilor ce reflect ă faptul că a fost oarecum prizonieră
atâta timp, iar în final reușind să se elibereze. În momentul eliberării, pe fundalul
melodiei se aude vocea lui Torvald ce îi spune : “Nora! Nora, sunt salvat ! Așa e,
iți dai seama? Suntem salvati, Nora ! De -acum putem chiui, putem striga de
bucurie! A trecut ! Mă auzi, Nora? Pare că nu realizezi.. A trecut primejdia ! Dar

23
asta ce mai e? Mutra asta î mpietrită… Te -am iertat, Nora! Jur că te -am iertat ! Ce
înseamna asta? N u te culci? Te-ai îmbrăcat din nou? La ora asta? Nora, ce -i cu
tine?”, personajul stă nemișcat, iar după ce Torvald termină de vorbit , începe ea
să-și spună monologul pe care l -am prezentat mai sus. Spectacolul se termină cu
reîntregirea tuturor personalit ăților Norei, recompunând un tot unitar, pe
ritmurile melodiei compusă de domnul Mitică Lupu.
I Încă nu -i târziu, Torvald
Chiar dacă suntem la capătul de drum
Pentru voi am fost, Torvald
O păpușă doar, ce s -a pierdut în fum..
Refren : Viață de paiaț ă, am lăsat în urmă
Pentru că atâta ți -ai dorit,
Tu la fel ca tata, ați uitat că fata
Om sensibil, este neiubit ! x2
II După gustul tău, Torvald
Eu m -am îmbrăcat, ca să îți fac plăcere
Uitând de mine, Torvald
Și am dat dovada bunelor maniere…
Refren : Viață de paiață, am lăsat în urmă
Pentru că atâta ți -ai dorit,
Tu la fel ca tata, ați uitat că fata
Om sensibil, este neiubit ! x2
David Hume consideră că în creierul uman est e un teatru în care se joacă
în același timp mai multe piese, dar dintre toate doar una singură se află în
lumina reflectoarelor.
De-a lungul timpului această tulburare de indentitate a fost denummită
dublă sau multiplă personalitate. Se poate identifica u șor prin schimbarea
gândurilor, stărilor, acțiunilor, limbajului, în funcție de situația cu care ne
confruntăm. Această lipsă clară a identității apare din cauza unor traume suferite

24
în copilărie sau datorită unor acțiuni prezente la care se raportează. Femeile sunt
cele care se confruntă cel mai des cu astfel de comportament. Datorită lipsei de
încredere în sine, acestea se dedublează, fără a -și dori să accepte realitatea.
“Nu puține sunt cazurile când se observă că, în funcție de situație, un
individ poat e etala mai multe fațete diferite ale personalității sale, fără ca această
disociere să fie cu necesitate, o expresie a fenomenului de personalitate multiplă.
Sintagma fațetă a personalității, folosită ca figură de stil, trimite la față,
înfățișare și la g recescul «prosopee», derivat din «prosopon» care înseamnă
mască de teatru, desemnând tendința irepresibilă a psihicului uman de a -și
modela personalitatea, de a se exhiba de maniera teatrală, de a face față.”18
Astfel, Nora, poate fi interpretată ca suferin d de această tulburare de
personalitate. În fața tatălui, a soțului, dar și a doctorului Rank, aceasta, se
comportă ca un copil alintat, dorind să i se îndeplinească orice dorință,
maimuțărindu -se în fel și chip. În fața prietenei sale, doamna Linde, dar ș i în fața
avocatului Krogstad, Nora încearcă să demonstr eze cât de descurcăreață este ,
asumându -și riscul de a fi prinsă si supusă oprobiului public, după falsificarea
semnăturii tatălui și să împrumutului de bani, fără acordul soțului său. În
momentul în care doamna Linde se arată mândră de ea , că a muncit pentru
mama sa bolanvă, cât și pentru frații săi, Nora, se arată plină de sine “Știi.. și eu
am motive să fiu mândră și bucuroasă. Eu i -am salvat viața lui Torvald !”.
Asumându -și toate aceste fapte, pro tagonista, îi recunoaște prietenei sale că și ea
a trecut prin lucruri urâte și nu mai este copilul de alta dată.
Ce-a de-a treia personalitate , Nora , o ilustrează în fața copiilor săi. Prin
jocurile ce le execută, aceasta coboară la nivelul gândirii celor mici, ba chiar
împrumută din comportamentul acestora, amintindu -și de perioada în care se
afla în casa tatălui.
Toate aceste momente au dus la dezvoltarea mai multor personalități ale
sale. Tratată de mică asemenea unei păpuși, Nora nu reușise să aibă o gândire

18 Maria -Elena Osiceanu, Cercetări filosofico -psihologice , pag. 1

25
proprie și era nesigură pe acțiunile sale, de aceea îi cere soțului să o corecteze
sau să o îndrume, la fel cum făcea și tatăl său.
În momentul în care realizează că Torvald nu este dispus să îi apere
onoarea, toate visurile i se nă ruie și realiz ează că toată viața sa a fost o minciună.
Hotărește să pună punct, iar în minte i se concretizează tot mai mult faptul că
trebuie să se descurce singură, să -și făurească propria morală, dorindu -și să
cunoască societatea în care trăiește. Torvald conștienti zează că își pierde păpușa,
atunci când Nora îl corectează : “Mai întâi de toate sunt om, întocmai ca și tine,
sau cel puțin trebuie să încerc să fiu.”
“Logica sentimentelor este determinată de natura subiectivă a celui care
își propune să stabilească, pen tru el însuși și pentru alții, o opinie, o credință.
Originea sa stă într -o dorință pozitivă sau negativă care urmărește un simulacru
de dovadă. Ea este constituită în principal din valori, adică din concepte sau
judecăți variabile după dispozițiile sentim entului și voinței. Dintre aceste valori,
scopul fixat determină alegerea unora și respingerea altora.”19
Potrivit Mihaelei Corina Țuțu “Personalitatea uman ă reprezintă unul
dintre cele mai complexe fenomene din univers; este o realitate extrem de
complexă, deoarece integrează o varietate de componente diferite ca structură,
funcționalitate și finalitate – biologice, psihologice, sociale, axiologice, istorice;
dar și dinamică, deși dispune de trăsături relativ stabile, cunoaște o evoluție în
timp, atât în pl an filogenetic, cât și în plan otogenetic. Ca urmare a acestui fapt,
personalitatea nu poate fi cercetată de o singură știință, ci necesită o abordare
multidisciplinară.”20
Sorin Militaru, a c reat spectacolul său după opera lui Ibsen, ca fiind un
concept de convenții, ce asemenea unei bombe amânate, explodează totuși peste
normalitate. Când mergi într -un magazin de jucării, alegi păpușa cea mai
frumoasă, o iei, îi miști mâinile și picioare, ești atent dacă mai scoate vreun

19 Théodule Ribot, Logica sentimentelor , pag.79
20 Mihaela Corina Țuțu, Psihologia personalității , pag. 9

26
sunet. Păpușile au fost inve ntate ca să te poti distra atunci când te joci cu ele și
să facă tot ceea ce tu îți dorești. Dacă cumva, îndrăznesc să facă altceva decât tu
le-ai spus, acestea devin inutile, deoarece rolul lor este să trăiască prin mâinile
celui care le ghidează. Într -o așa manieră a fost abordat spectacolul. Regizorul, a
ales să ilustreze doua tipologii ale Norei, folosind două actrițe. Cele două
tipologii alese au fost femeia -mamă și femeia -copil.
Criticul Mihaela M ichailov spune despre spectacol : “Bărbatul (tată sau
soț) este conștiința femeii pe care o închide în țarcul propriilor lui dorințe și o
folosește ca pe un obiect decorativ. Ca pe un brad de Crăciun (prezent în decorul
clinic, gen office , sugestiv prin asepticitate, conceput de Ștefania Cenean), pe
care îl apr inzi cînd ai chef. Albul e murdărit de falsitățile îngropate, de
onestitatea ciuruită care irumpe în final. Femeia este personalitate, în timp ce
bărbatul este posesiune și proprietate. Castrarea independenței feminine și simțul
exacerbat al posedării, ext rem de pregnante în textul foarte atent decupat de
Sorin Militaru, sînt centrul de greutate al viziunii regizorale. Nora e prelungirea
lui Torvald, tot așa cum, în copilărie, fusese apendicele tatălui ei. Ea e mereu o
joacă cu care oamenii mari se distreaz ă atunci cînd au timp. Un obiect al
divertismentului cotidian.”21
Și aici, ca și în cazul spectacolului nostru, regizorul, a ales să transmite
anumite sentimente ale personajului prin mișcări de dans, robotic, dar în același
timp cu pierderi de memorie. Dan sul este asemenea unui legănat ca al unui om
drogat, ca și cum membrele i s -ar smulge în orice moment. Greutatea corpului
este trecută de pe un picior pe celălalt cu ajutorul unor spasme.
“Alături de muzică, decorul alb, în formă de căsuță cochetă de țară , dar a
cărei căldură este anulată de răceala și impersonalitatea termopanului, având ca
fundal un geam care dă înspre o curte înghețată și un brad de Crăciun împodobit
cu luminițe albe, subliniază sentimentul de frig și de lipsă de căldură umană. La

21 Mihaela Michailov, Cât de independente pot fi păpușile?, cronică scrisă la spectacolul lui
Sorin Militaru

27
fel, s-a optat pentru înlocuirea celor trei copii ai Norei – doi băieței și o fetiță – cu
două fetițe doar, îmbrăcate la fel ca și mama lor și machiate ca două păpuși,
pentru sublinierea ideii că și ele vor avea exact aceeași soartă ca și aceea a
mamei, o idee fericită, care vine în sprijinul înțelegerii personajului principal
feminin. Mai mult, faptul că fetițele primesc cadou de Crăciun tot păpuși,
multiplică această posibilitate la infinit, procedeul amintind de imaginile din
oglinzile puse una în fața celeil alte.”22Același critic, descrie ca fiind foarte
reușită scena Crăciunului, interpretată fără cuvinte, doar cu muzica bântuitoare a
formației Massive Attack și dansul de care am amintit mai sus.
În scena de final Nora își părăsește familia și închide toate ușile glisante
din fundal, lăsând în urma ei casa ca o cutie, în care rămân închiși soțul și cele
două fetițe, făcând totul să arate ca acele jucării transparente, de plastic, în
interiorul cărora se află figurine, peste care poți provoca ninsoare, prin sc uturare.
Prin acest efect provoacă un minunat impact visual, trăgând astfel o linie între
lumea spre care merge Nora și cea în care rămâne Torvald.
Un alt regizor, Thomas Ostermeier, a prezentat la Festivalul national de
teatru din 2007, o combinație între Nora de Henrik Ibsen și Concert la cerere de
Franz Xaver Kroetz . Criticul Oana Stoica a fost prezentă și și -a notat ce a spus
regizorul. “ Sunt motive care se regăsesc în ambele spectacole. În Nora există un
acvariu uriaș cu pești foarte scumpi, pești japo nezi koi și în Concert la
cerere sunt niște peștișori într-un bol. De asemenea, în Concert la cerere , pe raft
lîngă radio sunt niște fotografii ale unor copii, sunt copii din spectacolul Nora . A
fost o idee de la care am pornit, dar care acum nu mi se mai pare atât de
interesantă, mă interesează mai mult asocierea acestor două destine diferite. Dar
ideea de la care am pornit a fost să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu Nora dacă
ea ar face ceea ce face la sfârșitul spectacolului nostru, adică dacă l-ar împușca
pe Helmer. Ce s-ar întâmpla cu ea? Ar petrece un timp în închisoare, apoi

22 Mircea Sorin Rusu, Nora – o gură de aer proaspăt și rece , cronică scrisă la spectacolul lui
Sorin Militaru

28
copiii i-ar fi luați și cum ar arăta ea după 20 de ani, singură și în sărăcie? Eu
găsesc foarte interesante aceste contraste pentru că e vorba despre două realități.
Nora se asociaz ă cu imaginea vestului, dar realitatea domnișoarei Rasch se
regăsește și ea în Germania.”23
“Femeia și bărbatul azi. Sexul ca armă a puterii, dar cât de eficientă?
Iubești? Mai presus de onoare, de sentimentul proprietății, de grija reputației și a
convenți ilor sociale? Ce anume e permis în dragoste? Derularea acțiunii devine
de la un punct cam nemotivată și precipitată. Conflictul pare ușor forțat sau
insuficient exploatat pentru a justifica actul ucigaș al Norei din final, care nu se
rezumă la a-și părăsi soțul. Confruntarea dintre cei doi este mai degrabă
molatică. Altminteri, o scenografie de efect fără doar și poate, care punctează
regia alături de muzică. ”24

23 Oana Stoica, Interviu acordat de Thoma s Ostermier
24 Mihaela Iancu, Cronică la spectacolul regizorului Thomas Ostermier

29
În loc de epilog…

Cum îmi ima ginez eu că ar fi ajuns Nora? Mă gândesc că după mom entul
în care pleacă din casa lui Torvald, se îndreaptă spre casa unde a locuit în
copilărie. Asta doar pentru moment. Avea nevoie de un loc în care să fie doar ea
și neavând bani doar acolo putea merge. I -au trebuit câteva luni pentru a se pune
pe picioar e atât moral cât și financiar. Cu fiecare clipă ce trecea realiza cât de
nepregătită era să -și ia viața în mâini și pentru a răzbate singură în viață.
Reușește să se angajeze și să -și facă prieteni noi, fără a le dezvălui prea multe
detalii din trecutul ei . Considera că pentru a merge mai departe trebuie să
inchidă toate acele amintiri într -un colț al sufletului.
După ce reușește să agonisească o sumă de bani, se gândește să deschidă
un centru dedicat femeilor neajutorate din punct de vedere al căsniciilor . Gândul
la copii o apasă pe zi ce trece și se hotărește să -i viziteze. Ajungând în fața casei
în care ea a crezut că va locui toată viața, o copleșesc amintirile dar încearcă din
răsputeri să fie stăpână pe toate sentimentele. Pășind în casă, realizează c ă tot
decorul se schimbase radical. Își face apariția o tânără frumoasă ce se recomandă
ca fiind iubita lui Torvald. Schimbă câteva vorbe cu ea, nespunându -i cine e, iar
mai apoi vede copiii. Apare și Torvald care o invită în biroul său pentru a sta de
vorbă în liniște.
Torvald – Ce faci, Nora ? Văd că încet, încet te pui pe picioare.
Nora – Nu sunt aici să vorbesc despre mine.
Torvald – Dar?
Nora – Torvald, am greșit când am plecat.
Torvald – Ce vrei să spui ?
Nora – (zâmbind) Nu te gândi că vreau să mă înto rc. Mă refer la copii. Îi iau cu
mine ! Cel mai bine e să crească lângă mamă.
Torvald – Nu-ți voi permite să -mi iei copiii !

30
Nora – Tu oricum nu petreci timp cu ei ! Nu le vei simți absența, iar noua ta
cucerire cred că va fi bucuroas ă!
Torvald – Despre ast a era vorba de fapt ?
Nora – Torvald, nu te amăgi, eu pentru tine am încetat să mai simt ceva ! În
momentul acesta mă interesează doar copiii. Vreau să aibă o creștere bună,
vreau să înțeleagă viața și societatea în care trăiesc, pentru a nu ajunge și ei
niște marionete în mâinile altora.
Torvald – Nu-i vei avea niciodată, Nora !
Nora – Asta pedeapsa pentru că am plecat?
Torvald – Nu ! Nu am inimă să t e pedepsesc. A fost alegerea ta ! Copiii vor fi
bine lângă mine. Le pot oferi o creștere bună. Tu nu le poți o feri confortul cu
care ei sunt obișnuiți. Nu te încăpățâna să le strici viața! Tu oricum ești
judecată de întreaga societate ! Nu se cade ca o feme ie să plece din casa
bărbatului ! Pe lângă toate astea, copiii sunt tot ce mi -a rămas de la tine. Nu
vreau să -i pierd și pe ei.
Nora – Prefer să fiu judecată de o lume care nu cunoaște motivele plecării,
decât să trăiesc nefericită într -o casă plină de străini. Îți promit că voi schimba
concepția lumii despre mine.
Torvald – Discuția se încheie aici ,Nora ! Cred ca e momentul să pleci !
Nora pleacă plângând din casă, aproape prăbușită. Se ambiționează să
muncească din greu pentru a reuși într -o bună zi să le ofere copiilor săi tot ceea
ce-și doresc. Pune bazele centrului dedicat femeilor, acesta ajungând să fie
recunos cut. Trec anii, iar dorul de copii o copleșește. În fața oamenilor ce o
criticau , în trecut, se transformă acum într-o femeie de succes, ea reușind să -și
îndeplinească scopul. Merge prin diferite orașe cu campania sa “Mișcarea
femeilor ”, atrăgând în jurul său tot mai multe femei ce o admiră și care -și doresc
o schimbare. În discursurile ținute în fața femeilor, le transmite acestora cum să
ia inițiativă și să rezolve mai ușor problemele familiale, dându -se drept exemplu.

31
Pe parcursul anilor a încercat să -i înțeleagă atât pe tată cât și pe soț, pentru
comportamentul avut față de ea. Știa că pentru a trece peste tot trebuia să -i ierte
și conștientizează că tot ce au făcut, a fost din dorința de a o proteja de răutățile
lumii și de greutățile vieții.
Nu mai ș tia nimic de Torvald și nici de copii, pentru că acesta îi
interzisese să -i mai caute. Află de la o cunoștință că femeia pe care o găsise în
casă îl părăsise. Își ia inima în dinți și merge să -și vadă copiii, care acum erau
adolescenți.
Ajunge în fața cas ei cu picioarele tremurânde, pășește pe scări și sună la
sonerie. Îi deschide ușa o fată frumoasă ce o poftește înăuntru.
Fata – Poftiți, vă rog ! Îl voi chema pe tata imediat, bănuiesc că pe el îl căutați..
La auzul acestor cuvinte a simțit un fior ce îi făcuse inima să tresalte de
emoție, rămânând mută. Privește în jurul său, iar tot ce știa cândva, acum
devenise vechi și prăfuit.
În salon își face apariția Torvald.
Fata – Uite, tată, dânsa te aștea ptă. N -am mai văzut -o pe la noi ! Ce femeie
frumoasă ! Unde ai ținut -o ascunsă până acum? (chicotind)
Torvald – (împietrit) Bună ziua ! Helene, lasă -ne singuri, te rog !
Fata – La revedere, doamnă !
Nora nu scotea niciun cuvân t!
Torvald – Nora? Ești chiar tu ?
Nora – Da, eu sunt !
Torvald – După atâta timp ?
Nora – Tu mi-ai interzis să vă mai caut ! De ce nu ai lăsat -o pe Helene să stea
aici? De ce nu i -ai spus cine sunt?
Torvald – Nora.. Copiii știu că tu ai murit. N -am putut să le spun adevărul, am
încercat să -i protejez.
Nora – Poftim? Cum ai putut ? Ai rămas la fel de laș și egoist ! De ce nu m -ai
căutat? Văd că lucrurile pe aici nu sunt așa cum le -am lăsat.. Ce s -a întâmplat?

32
Torvald – M-au dat afară din bancă. Nu am reușit să mă mai angajez nicăieri.
Am rămas singur.. Doar eu și copiii. Dacă aș fi știut că lucrurile vor evolua așa
ți i-aș fi încredințat. Spune -mi despre tine.. Ți -ai refăcut viața? Ai dat nașt ere
altor copii? Ești împlinită ?
Nora – Nu. Nu mi -am refăcut viața și nici nu am alți copii . Ai știut tot timpul
unde sunt ! De ce nu m -ai căutat ?
Torvald – Cum e ra să te caut? Ți -am interzis să iei copiii și să -i vezi…
Nora – Tocmai pentru ei trebuia să -mi ceri ajutorul ! Măcar acu m lasă -mă să -i
ajut, să vă ajut !
Torvald – Nu, Nora ! Ei știu că tu ești moartă! Nu le pot face asta ! Se de scurcă,
sunt oameni în toată firea ! Știu ce înseamnă greutățile vieții ! Măcar o educație
bună am putut să le ofer ..
Nora – Si-n ultimul ceas ești egoist ! Dacă am învățat să trăiesc cu dorul copiilor
în suflet, asta nu înseamnă că nu m -am gândit la ei tot timpul. Numai eu știu ce
greu mi-a fost.
Torvald – Trebuia să te gân dești înainte să pleci din casă !
Nora – Așa este! Trebuia să mă gândesc atunci! Nu arunca vina pe mine acum !
Am plecat pentru că nu aici îmi era locul, iar tu nu ai înțeles sacrificiul ce îl
făcusem pentru a -ți salva viața.. Nu ai înțeles că mă pot descurca și singură și
că pot lua decizii. Privește -mă acum cât de puternică am devenit, așa cum tu nu –
ți imaginai niciodată !
Torvald – Acesta a fost cursul poveștii noastre.. Poate a fost mai bine că s -a
întâmplat așa..
Nora – Poate că ai dreptate, dar asta nu -ți dă dreptul să -mi interzici să -mi
cunosc copiii, să mă bucur de ei, să -i pot ajuta.. Nici lor nu le poți priva dreptul
de a se bucura de afecțiunea și prezența m amei, măcar acum la adolescența !
Torvald – Acum voi fi la fe l de tranșant ca și ultima dată ! Îți interzic să vezi
copiii sau să le spui adevărul !

33
Nora – Torval d, nu -mi poti face asta din nou ! Nu mai pot trăi fără să -mi
îmbrățișez copiii sau fără să știu dacă sunt bine !
Torvald – Ei vor fi bine așa cum a u fost și până acum.. Fără tine !
Nora – Nu-mi face asta, te implor !
Torvald – E timpul să p leci și să -ți vezi de treaba ta !
Îi arată ieșirea și o poftește să plece. Nora pleacă plângând. Pentru a treia
oară simțea cum sufletul i se rupe. Ajunsă în casa un de a co pilărit, se prăbușește
pe pat. Îi veneau în minte toate dezamăgirile vieții și -ntr-un moment de
slăbiciune își pune capăt zilelor.

Sfârșit !

34
Anexe
Figura 1.
Cele trei personali tăți ale Norei : Ramona Gheorghe, Diana Orezeanu, Angelica Mihale

35

Figura 2.
Nora, femeia independentă : Ramona Gheorghe

36

Figura 3.
Nora, femeia independentă : Ramona Gheorghe

37

Figura 4.
Nora, femeia indepentă : Ramona Gheorghe

38

Figura 5.
Nora, femeia independentă : Ramona Gheorghe

39
Figura 6.
Imagine din spectacolul Nora , în regia lui Thomas Ostermeier

Figura 7.
Imagine din spectacolul Nora , în regia lui Thomas Ostermeier

40
Bibliografie

Caragiale, I. L., Despre teatru , Buc urești, Editura de stat pentru literatură și
artă, 1957;
Stanislavski, K. S., Munca actorului cu sine însuși , București, Editura de stat
pentru literatură și artă, 1955;
Petrescu, Camil, Opinii și atitudini , București, Editura pentru literatură,
1962;
Vilar, Jean, Tradiția teatrală , București, Editura Meridiane, 1968;
Valentin, Silvestru, Personajul în teatru ,București, Editura Meridiane, 1966;
Ibsen, Henrik, Teatru , București, Editura Albatros, 1974;
Apud, Bigeon, Les révoltés scandinaves , Paris, 1894;
Voinescu, Alice, Henrik Ibsen, în antologia Întâlniri cu eroi din literatură și
teatru , București , 1983;
Ribot, Théodule, Logica sentimentelor, București, Univers Enciclopedic,
2010;
Remusat, Martine, Lettres de Henrik Ibsen a ses amis , Kessinger Publishin g,
2010;
Drîmba, Ovidiu, Însemnări despre teatrul lui Ibsen, Editura de stat pentru
literature și artă, 1956;
Osiceanu, Elena, Maria, Cercetări filosofico -psihologice , România de mâine;
Țuțu, Mihaela Corina , Psihologia personalității , România de mâine, 2007;

41
Michailov, Mihaela , Cât de independente pot fi păpușile?, cronică scrisă la
spectacolul lui Sorin Militaru ;
Rusu, Mircea Sorin , Nora – o gură de aer proaspăt și rece , cronică scrisă la
spectacolul lui Sorin Militaru ;
Stoica, Oana, Interviu acordat de Thomas Ostermier
Iancu, Mihaela , Cronică la spectacolul regizorului Thomas Ostermier
Cucoș, Elena, Nora sau O casă de păpuși , blog personal