Hemingway, Adio Arme

Ernest Hemingway s-a născut în Illinois în 1899 si a murit in 1961. Ernest Hemingway și-a început cariera de scriitor publicând diverse articole pentru un ziar din Kansas City, la vârsta de 17 ani. S-a înrolat voluntar într-o unitate de ambulanțe militare din Italia după intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial. A fost rănit pe front și s-a întors în America, devenind reporter. A fost trimis din nou în Europa, pentru a scrie despre diverse evenimente, precum revoluția din Grecia și, mai târziu, Războiul Civil din Spania. A început să scrie romane în jurul vârstei de 20 de ani, iar primul său roman, "The Sun Also Rises", a fost publicat în 1926.

Ernest Hemingway este unul dintre cei mai reprezentativi prozatori americani ai secolului XX, laureat al premiului Pulitzer, în 1953, și al premiului Nobel pentru literatură, în 1954. Hemingway s-a mutat în 1939 la Finca Vigia, în Cuba, unde a scris romane precum "Bătrânul și marea", "Sărbătoarea continuă" și "Insule în derivă". Printre alte romane celebre ale sale se numără "Grădină Raiului", "Zăpezile de pe Kilimanjaro și alte povestiri", "Fiesta", "Noaptea dinaintea bătăliei și alte povestiri", "Pentru cine bat clopotele" și "Adio, arme". În iulie 1960, Hemingway s-a reîntors în Statele Unite unde, un an mai târziu, la vârsta de 61 de ani, s-a sinucis.

Opera sa are ca sursă de inspiratie o experiență de viață profundă și originală; opera lui se constituie intr-o proză energică, aspră, dură si impresioneaza prin utilizarea unui minim de mijloace stilistice si artistice obtinand totusi un impact emotional asupra cititorului. Ceea ce l-a consacrat însă pe Hemingway este stilul jurnalistic de construcțiea frazei, caracteristică care poate fi foarte bine observată în ,,Adio, arme”.Proza lui Hemingway este precisă, are o cadență scurtă, uneori brutală. Propozițiile nu se lungesc inutil în descrieri, iar fiecare trăire – oricât decomplexă ar fi ea – este redată cu aceeași exactitate rece.

Este un roman semi-autobiografic în care autorul face referire la evenimentele petrecute în cadrul primului război mondial. Romanul are la bază propria experiență a lui Hemingway înrolat în armata italiana în timpul primul război mondial. Astfel,personajele romanului sunt inspirate din realitate. Inspiratia pentru Catherine Barkley a fost Agnes von Kurowsky, asistenta care l-a îngrijit pe Hemingway în spital după ce a fost rănit. Helen Ferguson este corespondența lui Kitty Cannell, iar preotul îl reprezintă pe Don Giuseppe Bianchi, preotul regimentelor 69 și 70 din Brigata Ancona.

Opera prezintă ca teme principale războiul, moartea , lupta cu destinul, iubirea. Ca motiv se evidențiază motivul ploii, fiind asociat mai mult cu un simbol. Ideea morții este asociată în chip permanent cu imaginea căderii.

Adio, arme este povestea locotenentului Henry, concentrat pe frontul italian în timpul Primului Război Mondial, și a pasiunii lui pentru Catherine Barkley, o soră medicală englezoaică. Încă de la prima lor întâlnire, Catherine îi povestește, de parcă în contextul respectiv propria ei tragedie i-ar fi pierdut orice interes, cum logodnicul ei fusese omorât în lupta cu un an înainte, după ce încercase în zadar să o convingă să se căsătorească. Cei doi încep o relație, iar Henry este convins că nu e îndragostit de Catherine și nici nu o va iubi vreodată. Pentru el, acesta e doar un joc doar că în locul cartilor sunt folosite cuvinte. Destul de curând, însă, jocul devine serios și în cele din urmă Henry dezertează ca sa fie împreuna cu Catherine. 

Deoarece Henry este rănit la genunchi pe campul de luptă, acesta este trimis la o clinică din Milano pentru a se recupera. Mai mulți doctori îi recomandă repaus total timp de 6 luni iar apoi să se opereze la genunchi. Henry nu este de accord să aștepte așa mult timp și caută un doctor care este dispus să îl opereze imediat. După ce doctorul Valentini îl operează, Henry este fericit la auzul veștii că iubita sa, Catherine va fii transferată la Milano și astfel îl va supraveghea până se recuperează. Pe durata acestor 6 luni dragostea dintre cei 2 se intensifică, nu mai este un simplu joc în care ei își fac promisiuni false, dragostea lor este acum reala si puternică.

După ce se vindecă, Henry dispune de 3 săptămâni de concediu medical după care trebuie să se întoarcă pe front. El încerca să planuiască o călătorie împreună cu Catherine iar aceasta îl dezvaluie ca este însărcinată. În ziua următoare, Henry descoperă ca este bolnav și este acuzat că a adus boala cauzată de bautul excesiv. Din cauza suspiciunilor că Henry s-ar folosi de boală cu scopul de a scapa de obligațiile sale militare, doctoral Van Campen îl trimite înapoi în armata odată ce boala este vindecată.

Henry se întoarce pe front, unde italienii pierd pe zi ce trece tot mai mult teritoriu si soldați. În timpul unei lupte, Henry omoară pe cineva și este căutat de poliție dar acesta fuge și se aruncă în râu. După aceea ia un tren spre Milano considerând că obligațiile sale față de armată sunt încheiate și acum este liber să se întoarcă la Catherine.

Cei doi se reîntâlnesc la Stresa și pleacă cu o barcă în Elveția. Se stabilesc într-un oraș micuț din munte numit Montreux și decid să lase experiența războiului în spate. Chiar dacă Henry este, câteodată copleșit de remușcări ca si-a abandonat colegii pe front, cei doi trăiesc fericiți și în pace. Odată cu sosirea primăverii, cei doi se mută în Lausanne pentru a fi mai aproape de spital. Într-o dimineață, Catherine intră în travaliu iar nasterea este complicată și dureroasă. Ea dă nastere unui băiat mort și în aceeași noapte moare și ea din cauza unei hemoragii. Henry este alaturi de ea până la sfârșit, încearcă să își ia ramas bun dar nu poate. Furtuna din finalul romanul amintește de frica lui Catherine de ploaie și de rautatea care există în lume. Așadar aceasta ploaie care cade pe umerii lui Henry are aceeași forța distructivă.