Hartile, Mijloace Specifice Si Optimizatoare In Predarea Geografiei LA Clasa A Iv A
HĂRȚILE, MIJLOACE SPECIFICE ȘI
OPTIMIZATOARE ÎN PREDAREA
GEOGRAFIEI LA CLASA A IV-A
CUPRINS
INTRODUCERE
Motivarea alegerii temei
CAPITOLUL I – PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA LITERATURII DE
SPECIALITATE
1.1. Istoricul cartografiei
1.2. Reprezentarea suprafeței terestre
1.3. Caracteristicile de bază ale hărților
1.4. Elementele hărții
1.4.1. Elementele matematice
1.4.1.1. Scara de proporție
1.4.1.2 Coordonatele geografice
1.4.2. Elementele geografice numite și elemente de conținut
1.4.3.Elemente și fenomene reprezentate după dezvoltarea lor în plan orizontal sau vertical
1.4.3.1.Elemente de planimetrie
1.4.3.2. Elemente de nivelment
l.4.3.3. Elemente de perfectare
1.4.3.4. Elemente de caracterizare suplimentară
1.4.4. Modul de realizare a hărților. Proiecțiile cartografice
1.4.5. Clasificarea hărților
1.4.6. lmportanța reprezentărilor
1.4.7. Orientarea hărții și stabilirea direcțiilor
CAPITOLUL II – METODOLOGIA UTILIZĂRII HĂRȚILOR ȘI SCHIȚELOR DE
HARTĂ ÎN CADRUL LECȚIILOR DE GEOGRAFIE
2.1. Curriculum-ul de geografie pentru clasa a-IV-a
2.2. Generalități în utilizarea didactică a hărții
2.3. Pregătirea elevilor pentru a întelege ce este harta și cum se lucrează cu ea
2.4. Aplicarea metodelor și procedeelor de lucru cu harta
2.4.1.Marcarea hărților cu simboluri sau ilustrarea lor
2.4.2.Utilizarea hărților, atlaselor geografice și a schițelor de hartă în diverse momente ale lecției
CAPITOLUL III – CERCETAREA PEDAGOGICĂ
3.1. Formularea ipotezei și precizara obiectivelor
3.2. Subiecții și organizarea cercetării
3.3. Metode de cercetare utilizate
3. 3. 1. Observația
3.3.2. Metoda experimentală
3.4. Desfǎșurarea cercetǎrii și interpretarea datelor
Concluzii
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Harta este o reprezentare grafică, în plan, a suprafeței terestre (totală sau parțială) generalizată cu ajutorul semnelor convenționale, micșorată conform scării de proporție și orientată după punctele cardinale.
Cartografia este disciplina care studiază metodele și tehnica de întocmire a hărților și a planurilor cartografice. Știința care se ocupă cu reprezentarea suprafeței Pământului se numește geografie matematică. Ea cuprinde geodezia, cartografia și topografia.
Geodezia cuprinde metodele și instrumentele necesare măsurării suprafeței terestre, ținând cont de sfericitatea acesteia.
Topografia cuprinde metodele și instrumentele de măsurare a suprafeței terestre pe arii restrânse, astfel că acestea se consideră plane.
Cartografia studiază și elaborează hărți geografice și topografice pe baza măsurătorilor geodezice și topografice de teren.
Deoarece datele furnizate de științele Pământului sunt adesea cel mai bine redate pe hărți și deoarece multe nici nu pot fi descrise sau localizate pe hartă, știința hărților,cartografia este componenta indispensabilă a Geografiei Fizice. Deci, cartografia este mai degrabă o tehnică decât o știință fundamentală a Pământului, ea merită atenție deosebită deoarece ne oferă prilejul și niijlocul de a reprezenta graphic informațiile obținute și de a le localiza corect în spațiu.
Importanța hărții constă în faptul că ea stă la baza studiului cercetărilor geografice, geologice, pedagogice, hidrografice. Cunoașterea hărții unui anumit teritoriu permite cunoașterea dezvoltată a unei regiuni.
Planurile și hărțile sunt necesare în activitățile legate de organizarea teritoriului, amenajarea spațiului, exploatării miniere, ridicarea construcțiilor, amenajarea unor sisteme de irigație, cu alte cuvinte în toate ramurile economiei.
În învățământ, în perioada definirii obiectivelor, harta are o largă întrebuințare:
– istoria o folosește pentru a localiza diferite evenimente sau sensul evoluției a lor;
– științele naturii pentru fixarea arealului de răspândire a plantelor și animalelor;
– geografia este obiectul de învățământ cel mai strâns legat de hartă.
Glasul hărților și a schițelor de hartă sunt parte integrantă din geografie. Ele pot fi considerate ,,modele” geografice descriptive sau explicative. De ele se leagă imaginea de ansamblu a Terrei, a unor regiuni, țări etc., pe ele apar localizarea sau exprimarea cantitativă sau calitativă a elementelor și fenomenelor geografice. Pe baza lor putem face apoi aprecieri generale, comparații și să stabilim diferite corelații cauzale, să explicăm geneza și evoluția acestora.
De ce este atât de necesară și importantă harta pentru învățarea geografiei?
În primul rând, harta servește la localizarea în spațiu a diferitelor obiecte și elemente geografice ca: forme de relief, ape, continente, țări, orașe, căi de comunicație, obiective turistice etc., pe care elevii le studiază în cadrul disciplinei de geografie.
Harta servește nu numai la localizare, ea explică uneori mai clar decât textul, independența dintre fenomenele geografice, legăturile care există între diverse elemente ale mediului geografic, respective așezare geografică, relief, climă, vegetație, lumea animală, soluri, așezări omenești. Harta poate să pună în evidență legăturile interne ale diferitelor elemente geografice, de exemplu: legătura dintre înălțimea munților, structura lor geologică și
vârstă; sau legătura dintre relief – roca, resurse naturale sau legătura dintre resurse și activități economice.
Interpretarea corectă a hărții ajută învățătorul/institutorul sau elevul să evidențieze legătura dintre mediul geografic și aspectele sociale și economice.
Transmiterea, învățarea geografiei în școală este facilitată de utilizarea hărților și a schițelor de hartă la fiecare oră, la fel și în activitățile extrașcolare.
Referindu-se la importanța hărților geografice, marele geograf român Simion Mehedinți spunea: ,,Harta a fost și va rămâne întotdeauna, temelia adevărată a tuturor disciplinelor geografice."
În cadrul metodelor care promovează un învățământ formativ, citirea hărților, descoperirea la hartă, interpretarea hărților, lucrul cu harta și schițele de hartă, modelarea pe baza reprezentărilor grafice sunt metode specific geografiei cu un pronunțat caracter activ și participativ-aplicativ.
,,Învățarea activă …e cea care răscolește personalitatea, intărește caracterul, deșteaptă gândul, dă independență în judecată, provoacă interesul și aduce satisfacerea descoperirii personale, care e cea mai înaltă bucurie pe care o poate avea omul pe Pământ.”
De menționat este faptul că hărțile și atlasele geografice reprezintă cele mai bune mijioace intuitive ale suprafeței terestre în domeniui didactic școlar. Sprijinind perceperea, asimilarea și înțelegerea noilor cunoștințe de către elevi, mijloacele intuitive reușesc să le trezească interesul, să îi sensibilizeze, să îi stimuleze și să le impulsioneze activitatea mărind considerabil gradul lor de participare în activitatea instructiv-educativă.
Motivația alegerii temei
Din punctul meu de vedere obiectiv, alegerea acestei teme este motivată de importanța deosebită a înțelegerii noțiunilor de geografie la fel ca și celelalte materii care sunt considerate un instrument esențial în procesul de învățământ.
Folosirea hărții în lecții constituie unul dintre mijloacele cele mai importante în predarea geografiei pentru că hărțile sunt mijloace de învățământ specifice și indispensabile geografiei. Lucrând cu harta, elementele, fenomenele și cunoștințele de geografie sunt mai ușor de înteles, de reținut și de aplicat practic.
Din punct de vedere subiectiv, personal am considerat că geografia este o disciplină irnportantă pentru lărgirea orizontului de cunoaștere ale elevilor. În consecință, am căutat să aprofundez problemele legate de mediul înconjurător și de reprezentarea lui pe hartă, copiii putând înțelege și învăța mult mai ușor cunoștințele geografice.
Activitatea la clasă mi-a oferit posibilitatea să constat că elevii din ciclu primar, în momentul când ajung în clasa a IV-a, întâmpină probleme în formarea unor priceperi și deprinderi de a identifica elementele naturale și umane din realitatea observată.
Pentru a-i învăța pe elevi să învețe, să înțeleagă și să aplice practic, învățătorul trebuie să fie un foarte bun mediator, sprijinitor și nu în ultimul rând, capabil să încurajeze abilitățile creatoare al fiecărui elev. Un rol foarte important are și climatul în care se desfășoară orele de predare-învățare, de modul de dirijare, materialele, precum și metodele și procedeele didactice folosite în cadrul orelor de geografie.
Alegerea temei a fost determinată și de întrebarea ,,Ce putem face pentru înțelegerea conceptelor legate de utilizarea eficientă a hărții?”
Obiectivul general pe care mi l-am propus în lucrarea de față este următorul:
– îmbunătățirea modului de lucru cu harta și schițele de hartă și verificarea eficienței lor la orele de geografie;
– identificarea modalităților de pregătire a elevilor pentru a înțelege ce este harta, ce rol are și cum trebuie abordată;
– identificarea etapelor ce trebuie respectate în utilizarea adecvată a acestui instrument sau mijloc de învățământ la elevi;
– îmbunătățirea modului de utilizare a hărțior și a schițelor de hartă la orele de geografie cu scopul de a perfecționa activitatea de obținere a cunoștințelor și de formare a priceperilor și deprinderilor de localizare a elementelor și fenomenelor geografice și de orientare pe hartă și pe teren cu ajutorul hărților.
CAPITOLUL I
PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA LITERATURII
DE SPECIALITATE
1.1. Istoricul cartografiei
Dezvoltarea cartografiei este legată de dezvoltarea științei și tehnicii, de extinderea suprafeței cunoscute de către oameni, care s-a lărgit treptat, din antichitate și până în zilele noastre. Extinderea suprafeței cunoscute de către om, este o consecință a dezvoltării economice din diferite părți ale lumii. Cartografia, în dezvoltarea ei, poate fi urmărită în cadrul fiecărei etape istorice, în fiecare orânduire socială. Distingem astfel în dezvoltarea cartografiei mai multe etape:
Dezvoltarea cartografiei la popoarele primitive:
În anul 1891, geograful elvețian Redinger publica studiul ,,Desene1e cartografice preistorice din Elveția", pe care le prezintă ca hărți ale omului preistoric, Aceste reprezentări erau efectuate asupra a două plăci de os, ambele fiind acoperite de rețele de linii, care ar reprezenta drumuri mai importante între peșteri.
Călătorii care au străbătut bazinui fluviului Amazon, cei care au intrat în legătură cu eschimoșii, cu popoarele siberiene, au putut admira schițele rudimentare asupra cartografiei locale. Aceste desene nu redau regiunile reprezentate la o anumită proporție. Imaginea obiectelor și a detaliilor figurate caută să se asemene cu obiectele respective, fiind desene simple. Hărțile, la popoarele primitive, nu țin seama de dimensiunile elementare pe care le reprezintă.
Cartografia, la popoarele civilizate:
În antichitate, geografia și cartografia au apărut la asirieni, babilonieni, egipteni,fenicieni. Din aceste vremuri, ne-au rămas un număr restrâns de desene cartografice pe scânduri, coji de copac, papyrus. Pentru că suprafața terestră era redusă, multe popoare credeau ca Pământul avea forma plană. Orizontul lor geografic se 1imita în nord la Podișul Armeniei, în sud la Golful Persic, la est cu Iranul de astăzi iar la vest, Marea Mediterană. Ne-au rămas câteva documente izolate. Egiptul era un important centru al cartografiei, găsindu-se inscripții ce datează din urmă cu 5500 de ani, care atestă existența în acea vreme, a unui system de cadastru rural, cu ajutorul căreia ne putem reconstitui limitele proprietăților după retragerea apelor Nilului.
Fenicienii erau cei mai vestiți niei mai multe etape:
Dezvoltarea cartografiei la popoarele primitive:
În anul 1891, geograful elvețian Redinger publica studiul ,,Desene1e cartografice preistorice din Elveția", pe care le prezintă ca hărți ale omului preistoric, Aceste reprezentări erau efectuate asupra a două plăci de os, ambele fiind acoperite de rețele de linii, care ar reprezenta drumuri mai importante între peșteri.
Călătorii care au străbătut bazinui fluviului Amazon, cei care au intrat în legătură cu eschimoșii, cu popoarele siberiene, au putut admira schițele rudimentare asupra cartografiei locale. Aceste desene nu redau regiunile reprezentate la o anumită proporție. Imaginea obiectelor și a detaliilor figurate caută să se asemene cu obiectele respective, fiind desene simple. Hărțile, la popoarele primitive, nu țin seama de dimensiunile elementare pe care le reprezintă.
Cartografia, la popoarele civilizate:
În antichitate, geografia și cartografia au apărut la asirieni, babilonieni, egipteni,fenicieni. Din aceste vremuri, ne-au rămas un număr restrâns de desene cartografice pe scânduri, coji de copac, papyrus. Pentru că suprafața terestră era redusă, multe popoare credeau ca Pământul avea forma plană. Orizontul lor geografic se 1imita în nord la Podișul Armeniei, în sud la Golful Persic, la est cu Iranul de astăzi iar la vest, Marea Mediterană. Ne-au rămas câteva documente izolate. Egiptul era un important centru al cartografiei, găsindu-se inscripții ce datează din urmă cu 5500 de ani, care atestă existența în acea vreme, a unui system de cadastru rural, cu ajutorul căreia ne putem reconstitui limitele proprietăților după retragerea apelor Nilului.
Fenicienii erau cei mai vestiți navigatori antici, lăsând urmele lor între Golful Persic, Atlantic și până în sudul Angliei, de unde aduceau cositor. Nu au rămas mărturii originale, ci informații evreiești și grecești.
Prin anul 1000 î.e.n., Homer înfățișează Pământul ca o suprafață plană, înconjurată de ape, din care astrele se ridicau și coborau. Erau reprezentate suprafețe cunoscute în acele vremuri. Marea Neagră și Marea Mediterană erau un fel de golfuri ale Oceanului Planetar.
Cartografia științifică apare la Alexandria. Prima hartă astronomica a fost construită de Thales din Milet, acesta fiind întemeietorul unei școli unde se discutau probleme despre astre, forma și mărimea Pământului. Prin anul 550 î.e.n., Anaximandros construiește prima hartă geografică, pe care Pământul era reprezentat ca o insulă înconjurată de ape. Herodot, prin anul 440 î.e.n., este primul învățat care combate idea oceanului mondial al Pământului. Endoxin stabilește poziția localităților pe harta vremii, folosind coordonatele geografice, respectiv latitudinea, ce reprezenta înălțimea polului deasupra orizontului și longitudinea, care avea ca origine meridianul ce trece prin insula Rhodos. Apare necesitatea trecerii de la suprafața curbă a Pământului. la suprafața plană, cu ajutorul sistemelor de proiecții.
În anul 426 î.e.n., se construiește primul glob geografic de către Krates din Teba. Eratostene a executat prima măsuratoare asupra Pământului, stabilind dimensiuni apropiate de cele actuale, harta sa fiind unul din cele mai complete documente cartografice ale antichității.
Hiparh, în anul 150 î.e.n., a fost inițiatorul proiecțiilor geometrice perspective pentru reprezentarea hărților. El este cel care a introdus cercul de 360 grade.
La romani, în timpul lui Cezar, se hotărăște măsurarea provinciilor imperiului, iar în timpul lui Octavianus-Augustus, se continua construirea hărților Imperiului Roman în proiecții cilindrice.
Strabo arăta importanța studiilor geografice, bazate pe coordonatele cunoscute ale punctelor. Insistă de asemenea, asupra importanței dimensiunilor Pământului.
Ptolemeu (87-150 e.n.), construiește o hartă în reprezentare conică. Opera sa geografică ,,Almagestra", cuprindea peste 8000 de denumiri geografice în care erau reprezentate peste 400 de localități, prin latitudine și longitudine. Meridianul de origine era acela care trecea prin insulele Canare care s-a menținut până în secolul al-XVII-lea.De atunci, s-a stabilit ca meridian de origine, meridianul care trece prin insulele Feroe.
Ptolemeu susșinea că Pământul stă în centrul Universului, că el este de forma sferică și este nemișcat .Sistemele Lumii ale lui Ptolemeu au durat până la Copernic. Acesta arată necesitatea măsuratorilor astronomice în determinarea pozițiilor punctelor cardinale.După Ptolemeu, și cartografia ajunge să fie reprezentată de capi ai bisericii, care introduce ipoteze mistice. Este abandonată ideea formei sferice a Pământului. Singurul centru știintitic era Ravena.
Romanii inițiază un sistem de hartă sub formă de fâșie, numită ,,harta itinerară”, în care drumurile erau reprezentate prin linii șerpuite, ducând toate la Roma. Pe cuprinsul imperiului, se folosea ca unitate de măsura pentru lungime, mila romană, care era egală cu 1,2 ki1ometri.
Prin anul 1260, în Anglia apare mapamondul lui Haldinghamxu, ființe fantastice.
Elementele pozitive în dezvoltarea cartografiei apar la Bacon, care arată că Pământul este sferic și că ar fi unele regiuni necunoscute de către om pe globul pământesc.
Un eveniment important în dezvoltarea cartografiei, are loc în anul 1300, când Giogia dă busolei aspectul ei de azi. El adaugă circumferințe în grade, precum și direcțiile rozei vânturilor, folosite apoi în navigație.
La sfârșitul secolului al XV-lea, începe o puternică afirmare a științelor naturii, care anunță Renașterea prin reprezentanții ei de seamă precum: Copernic, Leonardo da Vinci, Galileo Galilei, La jumatatea secolului al XVI-lea ,Copernic pune capăt geocentrismului în
lucrarea sa ,,De revolutionibus orbium coelestium”. În anul 1474, cartograful Italian Toscaneli face o hartă a lumii, care îl face pe Columb să plece spre India prin vest. În 1500 apare harta lumii, care este considerată cea mai veche reprezentare a Americii. Aceasta este harta lui Juan de la Costa.
În anul 1505, în lucrarea lui Martin Waldseemuller ,,Introducere în cosmografie", se folosește pentru prima dată numele de America. La jumătatea secolului al-XVI-lea, apare prima operă cartografică a olandezului G.Rremmer, cunoscut sub numele de Mercator. El face harta Flandrei într-un canevas pseudoconic. Pe globul realizat de el, este trecut numele de America peste ambele continente. El a fost conducătorul unei școli cartografice. Din acea perioadă se vorbește despre sisteme de proiectii, dimensiunile Pământului, scara de proporție.
În anul 1560, anul reformei cartografice, apare prima hartă nautică a lui Mercator, într-o proiecție cilindrică conformă , hartă folosită în navigație timp de peste 350 de ani. La sfârșitul secolului al XVI-lea, un elev de-al lui Mercator, Ortelius, face un atlas al lumii, tipărit în mai multe ediții.Tot acum apar noi sisteme de proiecții,cum este acela al lui Postelius,sistem azimutal polar, folosit și astăzi în reprezentările cartografice care redau regiunile polare.
Tot acum apare și harta lui Cavendish, cu drumul lui Magellan. La începutul secolului al XVII-lea, matematicianul Snellius aplică pentru prima dată în măsurătorile terestre, sistemul triangulației. La jumătatea secolului al XVII-lea apare lucrarea lui Varenius, ,,Geografia generalis" care cuprindea principiile de bază ale geografiei fizice generale, precum și cunoștințele cartografice de până atunci.
În a doua jumătate a secololui al-XVII-lea, astronomul francez Picard introduce în măsurătorile teresre un teodolit, format dintr-o lunetă la care se adaugă reticolul. Ca metodă de lucru, aplică triangulația lui Snellius. Lucrările lui Picard pun bazele rezolvării problemelor de geografie matematică, dându-se posibilitatea construcției hărților pe baze științifice. Picard și astronomul Lahire fac măsurători pentru întocmirea hărții Franței.
În primul an al secolului al XVIII-lea, astronomul englez Halley realizează prima hartă cu linii izogone – linii ce unesc puncte cu aceeași declinație magnetică. Între 1733 – 1744, se fac măsurători în regiunile ecuatoriale și polare pentru dovedirea turtirii Pământului. Astronomul francez N.Ch. Isle face harta Rusiei la scara 1/1400000. Matematieianul Bonne construiește un sistem de proiecții cartografice pseudoconic în anul 1752. El a fost folosit la prima hartă a țării noastre. Matematicianul german Lambert, publică sistemele sale de proiecții. Spre sfârșitul secolului al-XVlll-lea, Lagrange aplică analiza matematică în sistemele cartografice de reprezentare a Pământului. Triel face prima hartă cu curbe de nivel, iar Lehman realizează prima hartă cu hașuri.
În anul 1917, geograful german Alexander Humboldt realizează prima hartă climatică. În vederea reproducerii hărților, Sennefelder aplică piatra litografică. Fizicianul rus Iacobi, introduce galvanoplastia pentru copiile de hărți. În secolul al XIX- lea, dezvoltarea cartografiei este dovedită de apariția interprinderilor cartografice de la Gotha si Edimburg.
Secolul XX aduce noi perfecționări ale mijloacelor de realizare a materialelor cartografice. Descoperindu-se avionul și aparatul de radio, se pot realiza mult mai ușor si mai exact fotografieri asupra terenurilor, luând naștere, în acest fel, aerofotogrametria. Totodată, au loc expediții circumterestre prin care se aerofotografiază sau se masoară regiuni noi. În anul 1913, Congresul Internațional de Geologie de la Paris adoptă întocmirea unei hărți internaționale a Pământului într-un sistem de proiecție unic numit canevasul lui Gauss-Kruger.
Datorită evoluției omenirii într-un ritm alert, hărțile, schițele de hartă și planurile geografice sunt reprezentate pe computere iar din Cosmos, prin intermediul sateliților, poate fi mărit și reprezentat de zeci de ori cel mai ,,ascuns” colțisor al Pământului.
1.2. Reprezentarea suprafeței terestre
Din subcapitolul anterior, am observat că încă din antichitate a existat dorința pe de o parte de a se da o reprezentare a spațiului terestru cât mai exactă, iar pe de altă parte, de a se fixa în cadrul acestuia poziția diferitelor locuri și de a stabilii diverse relații între acestea, îndeosebi de ordin spațial. Acestor idei le-a fost acordate o importanță tot mai mare în epoca marilor descoperiri geografice, dar mai ales în ultimele două secole. Două idei s-au impus:
-modalitățile de reprezentare a realităților geografice de pe sfera terestră și
-sistemele de măsurători ce pot fi folosite pentru aceasta.
De aici au rezultat două moduri de reprezentare:
-globul (reprezentare pe o sferă);
-harta (reprezentare pe o suprafață plană).
Pe aceasta, s-au concentrat elementele geografice de diferite ordine, în funcție de mărimea reprezentării.
Globul, constituie o reprezentare expresivă exactă, o miniatură a formei Terrei. Numărul și mărimea elementelor ce pot să apară pe suprafața sa, sunt însă limitate. Au fost realizate sfere terestre cu diametre sub 3 metri pe care apar continentele, bazinele oceanice, cele mai importante râuri, lacuri, formele majore de relief orașele și cele mai însemnate căi de comunicație etc. Multe reprezentări de acest gen sunt utilizate în prezent în școli pentru a ilustra forma Pământului, mișcarea de rotație și unele consecințe geografice, precum și poziția geografică a diferitelor regiuni. Harta este forma de reprezentare a suprafeței terestre (în întregime sau pe anumite porțiuni) care are cea mai mare utilizare, datorită realizării ei pe suprafețe plane cu dimensiuni convenabile conținutului tematic variat.
1.3. Caracteristicile de bază ale hărților
Reprezentarea micsorată a suprafeței terestre în baza unui raport numit ,,scara hărții" sau ,,scara de proporție”, aceasta exprimă echivalentul unui centru de pe hartă pe suprafața Pământului, fiind redată în două moduri:
-numeric ( 1:25000);
-grafic (segmente de câte un centimetru cu valori în metrii sau kilometrii corespunzători pe teren). Cu cât raportul este mai rnic, cu atât suprafața reprezentată este mai mare și invers (exemplu: 1 centimetru pe hartă = 25 metri pe teren)
1:25000 1:100000 1:1000000
De aici concluzia că, pe hărțile care au o scară mai mică, suprafața de pe teren reprezentată este mai extinsă, iar pe cele cu scara mai mare, aceasta este limitată. Dar cu cât scara hărții este mai mare, cu atât numărul de elemente geografice reprezentat este mai numeros (râuri, așezări, drumuri, suprafețe cu pădure etc.). De aceea, pentru analizele geografice de amănunt, sunt folosite hărți 1a scară mare (1:25000), iar pentru sinteze, pentru teorii intense se folosesc hărți la scară mai mică (1:1000O0; 1:200000).
Reprezentarea convențională:
– reprezentarea convențională cu raportare la două elemente;
-alegerea tematicii;
-alegerea gradului de detaliere; este dependentă de prima caracteristică întrucât, stabilirea elementelor ce vor fi reprezentate pe hartă și a modului de reprezentare (prin areal sau prin simbol), se face în funcție de scara hărții (cele la scara 1:25000 pot fi redate micșorat, prin areal, diferite așezări, suprafețe cu pădure sau culturi etc., pe când cu scara de 1.200000, reprezentarea acestora se face prin simboluri).
Reprezentarea generalizată:
Reprezentăriie generalizate, indiferent de scară, detaliiie de pe suprafața terestră nu pot fi cuprinse pe hartă în totalitate, fiind prea numeroase (de exemplu: elementele din albia unui râu, dintr-o alunecare de teren, dintr-o așezare etc.) și având dimensiuni variabi1e.
Reprezentarea selectivă:
Reprezentarea selectivă, impusă de ceea ce se dorește a fi prezentat pe hartă și de scara hărții.
1.4. Elementele hărții
O hartă cuprinde mai multe categorii de elemente, fiecare din ele având un anumit rol.
1.4.1 . Elementele matematice
Elementele matematice alcătuiesc baza geometrică pe care se trec elementele de conținut. Amintim aici scara de proporție, rețeaua cartografică (realizată printr-o proiecție cartografică) cadrul hărții, punctele de sprijin și caroiajul rectangular.
1.4.4.1.1. Scara de proporție
Reprezintă reducerea la o dimensiune oarecare a suprafețelor și lungimilor din teren la transpunerea pe o suprafață plană. Poate fi exprimată numeric, grafic și prin indicarea directă a lunginiii de pe hartă și a corespondenței ei din teren.
Scara numerică:
Scara numerică este o fracție ordinară în care numărătorul indică lungimea grafică în centirnetri iar numitorul, lungimea corespunzătoare din natură tot în centimetri.
De exemplu: 1:50000 (1 centimetru =50000 centirnetri) sau 1/50000.
b)Scara grafică:
Scara grafică este reprezentarea raportului numeric (scara numerică) printr-o construcție grafică centimetrică. Pentru construcția unei scări grafice simple,se divide o dreaptă, orizontală, din centimetru în centimetru fixându-se originea în punctul O. În dreapta originii se notează diviziunile cu lungimile naturale corespunzatoare scării date, iar în stânga originii se divide un centimetru pentru a se putea măsura distanțe mai mici.
Scara directă:
Aceasta indică foarte clar corespondența dintre lungimea de pe hartă și lungimea reală din teren. De exemplu: 1 cm 1= 10 km
1.4.1.2. Coordonatele geografice
Latitudinea (depărtarea unui punct față de Ecuator exprimată în grade cu valori cuprinse între 0 si 90 grade în fiecare emisferă, de unde denumirile de: ,,latitudine nordică" și ,,1atitudine sudică") pe hărți reprezintă globul, continentele, statele, aceasta este redată de paralele (cercuri al căror plan este perpendicular pe axa terestră; cel mai mare este Ecuatorul geografic); pe hărțile la scări mari (l:25000; 1:50000) valorile de latitudine (sub formă de grade, minute, secunde) sunt trecute pe un caroiaj special.
Longitudinea reprezintă depărtarea unui punct, spre est sau vest în raport cu rneridianul de origine de 0 grade ce trece prin Greenwich, spre est între 0 și 180 grade longitudine estică, iar spre vest tot 0-180 grade longitudine vestică pe hărțile pe care sunt redate spații întinse există trasate meridiane trecute (în grade, minute, secunde) pe un caroiaj special.
Dacă pe Globul geografic meridianele și paralelele apar sub formă de cercuri, pe hartă prin proiectarea lor pe suprafețe plane, se ajunge la o reprezentare geometrică de linii drepte sau curbe care se intersectează; în ambele situații ele alcătuiesc rețeaua cartografică (canevasul).
Valorile de longitudine și latitudine servesc la precizarea poziției geografice a oricărui punct (la intersecția arcului de meridian cu cel parallel; se calculează valorile lor prin raportare la elementele de pe caroiaj) sau arealele de pe suprafața hărții (se determină mărimile meridianelor și paralelelor ce trec prin extremitatea acestora).
Țara noastră este cuprinsă între meridianul de 20 grade 15 minute și 29 grade 41 minute longitudine estică și paralela 43 grade 37 minute și 48 grade 15 minute latitudine nordică.
1.4.2. Elementele geografice numite și elemente de conținut
Acestea redau elementele fizice, sociale, economice și geografice. De exemplu: relief, ape, vegetație, soluri, așezări omenești, obiective industriale, obiective turistice, areale cultivate, căi de comunicație, detalii politico-administrative.
1.4.3. Elementele și fenomenele reprezentate după dezvoltarea lor în plan orizontal sau vertical
1.4.3.1. Elemente de planimetrie
Elementele de planimetrie cuprind areale și diverse obiecte care au o dezvoltare în plan orizontal; în funcție de scara hărții, cele mai mari pot fi redate prin contur precis (de exemplu;o pădure, o așezare, un lac…) iar cele mai mici, prin simboluri (căile de comunicație, unități industriale, cariere, izvoare, rețea hidrografică).
Cele mai importante elemente sunt reprezentate astfel:
– țărmul oceanelor, mărilor, lacurilor, printr-o linie subțire de culoare albastră;
– rețeaua hidrografică cu scurgere permanentă, printr-o linie albastru închis (pe hărți la scara mare, râurile principale cu albii largi, sunt indicate cu două linii albastre) iar cele cu scurgere temporară, prin linii întrerupte;
– pădurile apar prin areale de culoare verde în interiorul cărora este plasat simbolul esenței predominante, însoțit de valorile medii ale înălțimii și grosimii.
– așezările umane sunt redate pe hartă la scară mai mare prin contur iar în interiorul acestuia, principala rețea stradala; pe hărțile a căror scări foarte mici nu permite reprezentarea localităților, prin areal s-a recurs la simboluri ierarhizate în funcție de numărul de locuitori;
– căile de comunicație, prin semne tradiționale pentru căile ferate sunt trasate în negru, pentru diferite tipuri de drumuri rutiere reprezentarea se face prin linii cu grosime variabile de culoare roșie;
– diverse obiective economice, prin numeroase simboluri sunt reprezentate frecvent de culoarea neagră.
1.4.3.2. Elemente de nivelment
Elementele de nivelment cuprind reprezentări ale reliefului, care apar frecvent în următoarele modalități:
– Puncte (cote) de altitudine sau adâncime (este marcat locul și valoarea în metrii în raport cu nivelul 0 al oceanului, pentru lacuri, râuri, raportarea se face cu oglinda apei);
– Curbele de nivel, sunt linii în lungul cărora toate punctele au aceeași altitudine în raport cu nivelul oceanului, se trasează prin proiectarea și unirea pe un plan orizontal (harta) a tuturor punctelor care rezultă din intersectarea reliefului cu mai multe suprafețe orizontale aflate la o depărtare egală pe verticală. Această depărtare egală în plan vertical, poartă denumirea de echidistanță (distanța altimetrică egală între două curbe de nivel succesiv), poate fi normală între două curbe de nivel succesiv, are mărimi de 5 metri, 10 metri, 25 metri și principală (echidistanța cu o diferență de nivel de 5 ori mai mare decât cea normal, corespunde între valuri dintre două curbe de nivel principal), cele două mărimi sunt trecute sub formă de raport la baza caroiajului hărții.
Relieful este reprezentat frecvent pe hartă prin trei tipuri de curbe de nivel:
-normal (sunt trasate prin linii subțri și continue);
-principale (apar sub formă de linii continue și groase, între ele se află patru curbe de nivel normal);
-ajutătoare (linii subțiri întrerupte, între două curbe de nivel nominal).
În general, în raport cu o curbă de nivel, cele de la interior au valori de înălțime mai mare, iar cele de la exterior, altitudini mai mici. Prin desfășurarea ansamblului curbelor de nivel, se pun în evidență caracteristicile reliefului unei regiuni. O astfel de reprezentare, constituie baza pentru calcularea diferențelor pentru întocmirea unor profile geografice și a unor hărți cu o tematică strict pentru indicarea altitudinilor absolute (înălțimea unui punct în raport cu nivelul 0 al oceanului, exemplu – vârful Omu are 2505 metri) și a altitudinilor relative (înăltimea unui punct în raport cu orice altă bază de referință, de exemplu Vârful Omu se află la l505 metri față de Predeal).
-Curbe batimetrice sunt linii închise, trasate pe suprafața oceanelor, mărilor, lacurilor, în lungul cărora toate punctele au aceeași adâncime.
-Hașuri, sunt folosite pentru evidențierea direcției de înclinare a suprafețelor care alcătuiesc relieful și pentru o redare expresivă a înclinațiilor. HașuriIe sunt orientate în sensul pantei, hașurile mici și rare indică pante mici iar cele scurte și dese, pante accentuate. Pe multe hărți, ele sunt trecute în sectoarele cu abrupturi.
-Tentele, sunt culori care se aplică pe diferite intervale de înălțime (nuanțe de verde pentru câmpii, nuanțe de galben deschis și portocaliu pentru dealuri și podișurile, nuanțe de maron pentru rnunti.) sau de edâncime (nuanțe de a1bastru). Intervale1e sunt delimitate de curbele de nivel, iar scara nuanțelor trebuie astfel aleasă încât să impună forma de relief, să-i dea expresivitate (se va merge la culori deschise pentru altitudini mici și la nuanțe închise pentru altitudini mari).
-Treptele hipsometrice sunt intervale de altitudine egale ca mărime, colorate sau hașurate diferit.
În unele situații, cele patru modalități sunt folosite concomitent (de exemplu: pe multe
hărți turistice ale unor masive muntoase).
l.4.3.3. Elemente de perfectare
Elementele de perfectare: se referă la titlul hărții (de exemplu: Harta administrativ politică a României, Harta fizică a României), legenda (cuprinde explicația tuturor simbolurilor și semnelor folosite pe hărțile redate într-o succesiune în concordanță cu tematica acestuia), autor, editură etc.
l.4.3.4. Elemente de caracterizare suplimentară
Elemente de caracterizare suplimentară: include pe de o parte, sub formă de alte hărți mai mici și diagrame, iar pe de altă parte, informații sub formă de text pentru a întregi ansamblul informațiilor (de exemplu: pe o hartă fizică a Păumântului apar medalioane cu reprezentarea regiunilor Polare, texte referitoare la curenții oceanici).
1.4.4. Modul de realizare a hărților. Proiecțiile cartografice
Transpunerea pe o suprafață plană a elementelor de pe sfera Pământului nu este ușor de realizat, întrucât se produc numeroase deformări care afectează forma elementelor reprezentate, distanțele și unghiurile dintre acestea. Procesul implică folosirea unor sisteme de proiecție numită proiecție cartografică (procedeu maternatic cu ajutorul căruia se reprezintă suprafața curbă a Pământului pe o suprafață plană, în funcție de destinația hărții) care au două componente de bază: suprafața (planul de proiecție) pe care se realizează transpunerea elementelor de pe sfera terestră și poziția acestuia în raport cu sfera. În cele mai multe situații, planul de proiecție poate fi un cilindru, un con sau o suprafață întinsă a cărei poziție variază (tangentă sau secantă la poli, la Ecuator sau în orice punct de pe suprafața globului). De aici au rezultat mai multe tipuri de variante și variante de proiecții cartografice pe care apar rețeaua
cartografică și diferite elemente geografice raportate la ea.
Proiecțiile cilindrice
Elementele de pe suprafața Pământului sunt proiectate pe suprafața internă a unui cilindru (frecvent, el este tangent la Ecuator iar axa sa coincide cu axa terestră), care prin secționare se va derula într-un plan dreptunghiular. Pe ele, meridianele și paralelele vor fi linii drepte și perpendiculare, deformările afectează lungimile și cresc de la Ecuator (planul său este tangent cilindrului) spre poli.
Proiecțiile conice
Conul, cu o deschidere mai mare sau mai mică este frecvent tangent la o paralelă iar axul său va coincide cu cel al axei terestre. Prin proiectarea rețelei cartografice, rneridianele vor fi linii drepte ce converg, iar paralelele, arce de cerc, feformarile vor crește de la planul tangent spre extremități.
Proiecțiile azimutale
Acestea rezultă prin proiectarea elementelor geografice pe un plan care este tangent într-un punct pe suprafața Pământului. Dacă punctul de tangentă este la un pol, atunci meridianele sunt linii drepte ce converg în centrul proiecției (paralelele sunt cercuri iar distanța dintre ele scade din centru spre exterior), dacă tangenta se face pe Ecuator, rețeaua va avea paralele sub formă de drepte, iar meridianele ca arcuri de cerc, tangenta poate fi în orice punct între Ecuator și Poli, ceea ce va face ca paralelele și meridianele să constituie elipse. Deformările cresc din sectorul de tangentă spre exterior.
1.4.5. Clasificarea hărților
Fiind unul dintre instrumentele de bază în analizele geografice pe ansarnblu sau pe component, hărțile s-au diversificat și multiplicat, astfel încât s-a impus necesitatea
grupării după diferite criterii:
-după scara de proporție, sunt hărți la scară mare ( l:20000; l:25000, l:l00000), la scară mijlocie (l:200000, l:250000, l:500000, l:l000000) și la scară mică ( l:l000000, l:l0000000);
-după conținut sunt două grupe mari:
-hărți generale
-hărți speciale
l) Hărțile generale pe care apar reprezentate toate elementele geografice întâlnite într-o regiune, cele mai multe sunt hărți topografice la scară mare și mijlocie (pe ele sunt trecute cote, curbe de nivel, rețeaua hidrografică, principalele formațiuni vegetale, așezările, rețeaua de căi de comunicație).
2) Hărți speciale în care accentul se pune pe redarea unui anumit element sau grup de elemente în funcție de scopul pentru care este întocmită lucrarea, în cadrul hărților sunt separate elementele de bază necesare (rețea hidrografică, așezările, coordonatele geografice) și reprezentările spațiale ale elementelor principale ce definesc tehnica hărților.
Se disting:
-hărți fizico-geografice (domină elemente legate de relief; rețea hidrografică);
-hărți economico-geografice (hărțile așezărilor, hărți industriale, hărțile resurselor, hărțile modului de folosire a terenurilor);
-hărți geomorfologice (hărți morfometrice, hărți morfografice, hărțile teraselor, hărțile proceselor geomorfologice actuale).
3) După mărimea teritoriului reprezentat, impune diferențierea între:
a) hărți pe care apare întreaga suprafață a Pământului (Planigloburi la care forma hărții este circulară, sau de elipsa, planisferica, pe care harta are format dreptunghiular, mapamond sau reprezentare pe aceeași hartă a emisferelor de vest și de est, sub forma circulară sau eliptică) conținutul poate avea caracter general (fizico- geografic sau economico-geografic) sau special (harta zonelor de vegetație, harta solurilor, harta resurselor de subsol, harta statelor);
b) hărți ale emisferelor, continentelor, statelor, bazinelor oceanice;
c) hărți ale unor suprafețe restrânse (hărți topografice la scări mari și mijlocii).
4) După distanța utilizării, hărțile folosite în diferite domenii de activitate (navigație maritimă, fluvială, oceanică), hărți militare (hărți topografice la scări mari și medii), hărți școlare utilizate în procesul de învățământ (hărțile la scările mici, îndeosebi planigloburile, hărți ale unor regiuni geografice), hărți turistice (ale unor centre, massive, zone turistice).
1.4.6. Importanța reprezentărilor cartografce
În cartografie, reprezentările cartografice, în afara hărților, sunt incluse numeroase tipuri de diagrame prin care sunt puse în evidență anumite caracteristici ale unuia sau mai multor elemente geografice, de exemplu: temperaturi și precipitații lunare, oscilațiile diurne ale debitelor râurilor, profilul de sol, profilul fizico-geografic. Toate se realizează cu un scop bine determinat, fiecare constituind simultan o reflectare a unei realități,dar și un material ce solicită analiza. De aici marea varietate a tipurilor de reprezentări, diferențiate prin conținut și mod de realizare. Elementele specifice pe care le are fiecare, impun utilizarea principiilor pentru care au fost realizate (hărți și diagrame ale elementelor climatice, ale resurselor de subsol, ale populației, ale modului de folosință a terenurilor, ale solului de navigație) de unde importanța oricărei hărți, între acestea sunt frecvent componentele de bază ale reprezentării (titlul, coordonatele, scările folosite, simbolurile) rezultă posibilități de raportare spațiale, la măsurători și calcule de distanțe, suprafețe, volume, distanțe.
Orice hartă sau diagramă poate constitui atât finalul unui tip de analiză (de relief, climă, soluri, demografie), cât și un punct de plecare în interpretări ulterioare. Situația este mai complexă când se insistă pe compararea, pe de o parte a mai multor reprezentări ale aceluiași element dar în perioade diferite de timp, realizându-se aspectul evolutiv, iar pe de altă parte, a reprezentărilor mai multor elemente într-un anumit spațiu (se obțin posibilități de diferențiere, mai întâi a elementelor generale de cele particulare, apoi de diferențierea acestora în spațiu).
Un loc însemnat în analiza rezultatelor cartografice, este ordinea în care trebuie făcută și care presupune:
-descifrarea elementelor care sunt redate, folosind explicațiile din legend;
-stabilirea importanței fiecăruia pe baza desfășurării spațiale a ponderii și însemnătății în sisteme;
-înțelegerea locului pe care-1 are în particular dar și pe ansamblu se urmăresc legăturile dintre ele.
1.4.7. Orientarea hărții și stabilirea direcțiilor
După natura lucrărilor de executat pe teren, orientarea poate fi definită în sens geografic și în sens topografic:
-orientarea în sens geografic înseamnă cunoașterea direcției nord-sud (direcția meridianului într-un punct dat). Această orientare este utilizată în lucrări geografice și geologice de teren, având la dispoziție hărțile topografice.
Ea cuprinde două operații:
-orientarea observatorului, adică determinarea punctelor cardinale într-un anumit loc;
-orientarea hărții.
Orientarea observatorului se poate face atât ziua cât și noaptea.
Ziua se realizează:
după trecerea Soarelui la meridian. Se înfinge vertical în pământ un gonom (țăruș).
Direcția meridianului este dată de direcția umbrei celei mai scurte. Se poate folosi și metoda înălțimilor egale, în sensul că se trasează direcția umbrei gonomului la un moment dat, înainte ca Soarele, în mișcare să apară, să ajungă la meridian. După trecerea la meridian, se așteaptă până când umbra va avea lungimea determinată anterior și se trasează pe Pământ această direcție. Bisectoarea triunghiului format de cele două direcții, este direcția meridianului.
Cu ajutorul Soarelui și a unui ceasornic. Se ține ceasornicul orizontal, cu indicatorul
orar îndreptat spre Soare. Bisectoarea unghiului format de direcția indicatorului orar cu direcția, se unește centrul ceasornicului cu cifra 12 de pe cadru ce indică direcția meridianului locului.
după poziția Soarelui pe bolta cerească, la orele 6 se află în direcția est, la orele 12 la
sud, la orele 18 spre vest.
În timpul nopții ne putem orienta cu ajutorul Stelei Polare. Direcția polarei, steaua din constelația Ursa Mică, indică direcția nord cu ajutorul lunii, considerând fazele ei direcțiile cardinale și se obțin astfel:
-la primul pătrar (cu colțurile spre stânga), la orele 18 indică direcția sud iar la orele 24 indică direcția vest;
-în faza Lună plină, la orele 18 indică direcția est, la orele 24 direcția sud, iar la ora 6 indică direcția vest;
-la ultimul pătrar (cu colțurile spre dreapta), la ora 0 indică direcția est, iar la ora 6 indică direcția sud.
Atât ziua cât și noaptea, orientarea observatorului se poate face cu busola, al cărei ac magnetic indică direcția nordului magnetic. Orientarea se poate face după anumite semne :
-turlele bisericilor sunt orientate spre est;
-vegetația e mai abundentă în partea de nord a poienilor din pădure;
-mușchiul copacilor izolați sunt mai dezvoltate pe fațada nordică.
În cadrul orientării în sens geografic, de obicei se ia ca direcție cardinala fundamental, direcția nordului față de care se stabilesc și celelalte direcții cardinal (sud, est, vest) precum și direcțiile intercardinale care, împreună formează roza vânturilor, cu 32 de brațe, unghiul dintre cele două direcții consecutive fiind de 11 grade și 1.5 minute.
Orientarea hărții pe teren- se poate efectua cu ajutorul unei busole, făcând să coincidă direcția de pe hartă cu direcția corespunzătoare din teren. Dacă punctul de stație este fixat și pe hartă, unim acest punct cu un alt punct de pe hărți identificat și în teren. Prelungirea dreptei ce trece prin punctul de stație și celălalt punct, va da direcția corespunzătoare din urmă.
Când punctul de stație nu este trecut pe hartă, ne putem orienta cu ajutorul busolei, în sensul că se așează busola cu marginea și rectilinie, paralelă cu un meridian al hărții (sau cu cadrul ei vertical) și se rotește harta până când acul magnetic (după
încetarea oscilațiilor) se oprește pe direcția 0-180 grade al cadranului. În felul acesta,nordul meridianului de pe hartă, coincide cu direcția nord din natură, deci, harta este orientată.
CAPITOLUL II
METODOLOGIA UTILIZARII HĂRȚILOR ȘI A
SCHIȚELOR DE HARTĂ ÎN CADRUL LECȚIILOR DE
GEOGRAFIE
2.1. Curriculum-ul de geografie pentru clasa a IV-a
Curriculum-ul de geografie are ca obiective cadru:
I. Perceperea și reprezentarea spațiului geografic din care derivă obiectivele de referință care prevăd ca elevii să localizeze corect elemente ale spațiului geografic și să se orienteze în teren, să reprezinte în plan elementele ale mediului.
II. Observarea, descrierea și relaționarea elementelor de mediu pe baza diverselor surse geografice (printre care hărțile cu rol prioritar).
Conform acestui obiectiv, elevii trebuie să ajungă să observe corect, dirijat sau nedirijat, elemente ale mediului, chiar și cele redate convențional pe hărți, să descopere asociații simple între fapte și fenomene geografice, să identifice și să descrie caracteristici ale elementelor geografice.
III. Cunoașterea și utilizarea unor elemente de limbaj specific, geografic.
Elevii sunt solicitați să dovedească faptul că știu să construiască enunțuri simple, pot citi și interpreta harta, pot face legături între realitățile din teren sau cele prezentate pe hartă.
Conform acestor obiective cadru și de referință, se impun o serie de activități de învățare și aplicații practice bazate pe lucrul cu harta, atlasul geografic, schițele de hartă, exerciții de orientare în teren sau în clasă cu ajutorul mijloacelor de învățământ, exerciții de utilizare a simbolurilor și întocmire a planurilor, activități de citire, descriere și interpretare a hărții, lucrul cu fișe care au și suport cartografic atât în timpul predării, învățării, cât și în evaluare.
La fel de importantă este și orientarea cu ajutorul planurilor și hărților pe teren. Curriculum-ul este flexibil, el permite învățătorului / institutorului să decidă succesiunea temelor, spatiul de timp acordat, introducerea unor teme suplimentare. Temele suplimentare ce cuprind în curiculum-ul la decizia școlii devin obligatorii atunci când se optează pentru curriculum extins.
2.2. Generalități în utilizarea didactică a hărții
Folosirea hărților în cadrul orelor de geografie, constituie unul dintre cele mai importante mijloace de predare, legate de specificul geografiei ca obiect de învățământ în școală.
Munca cu harta și cu schițele de hartă este folosită și la alte obiecte de învățământ, de exemplu: istoria, care apelează la hartă pentru a cunoaște repartiția în spațiu a unor obiecte și evenimente istorice.
Aici însă, această muncă constituie numai un mijloc pe care îl folosește învățătorul în predarea istoriei, pe când, în procesul învățării geografiei, munca cu harta și schițele de hartă este o metodă specială și indispensabilă.
Harta redă spre deosebire de text, într-o singură privire, cea mai sugestivă imagine asupra obiectelor, întinderii și repartiției lor în spațiu, ceea ce într-o descriere ar trebui făcut într-un număr mare de pagini. Fără hartă, unele obiecte studiate de geografie, având dimensiuni enorme (oceanele, continentele, mările, țările, fluviile, lanțurile de munți) nu ar putea fi de asemenea, observate și imaginate în întregime.
Harta folosită în școală este harta geografică școlară, sunt întocmite la scări mijlocii, fiind adaptată cerințelor programelor școlare și particularităților de vârstă a elevilor.
O categorie deosebită de hărți folosită în predarea geografiei, sunt hărțile mute, adică acele hărți care nu au nici o inscripție pe ele, și cele de contur, adică hărțile pe care este trecut numai conturul continentelor, insulelor, măirilor, oceanelor sau în care se trec numai granițele și rețeaua hidrografică a țărilor. Primele se folosesc pentru verificarea cunoștințelor elevilor, iar celelalte pentru a efectuarea de exerciții de către elevi în clasă sau acasă.
În timpul lecțiilor, elevii studiază atât hărțile murale cât și cele din atlase. Hărțile murale se folosesc în clasă pentru a arăta elevilor, în timpul expunerii lecției materialul respectiv, care este astfel mai ușor și mai bine înțeles și memorat. Fiindcă hărțile murale sunt privite de la distanțe, contururile râurilor, munților, câmpiilor sunt generalizate și mai accentuat redate cu un colorit viu și cu diferite nuanțe.
Hărțile din atlase, spre deosebire de cele murale, se folosesc în munca individuală a elevilor.
Hărțile geografice nu se folosesc numai ca materiale instructive în predarea geografiei, ci ele trebuie considerate și ca o sursă de cunoștințe geografice independente, aceasta înseamnă că institutorul trebuie să ceară de la elev nu numai indicarea pe hartă a obiectelor geografice predate, ci și caracteristicile acestora după un anumit plan.
Pentru a folosi corect și pentru a ușura munca elevilor cu harta, învățătorul este obligat ca, la prezentarea unei hărți noi să le arate acestora tipul de hartă cu care vor lucra, destinația acesteia asupra scării hărții, să le indice modul de calculare a distanțelor după o lungime dată de el, care să constituie un fel de etalon.
A cunoaște harta, înseamnă a cunoaște diversitatea obiectelor geografice prezentate în programa școlară, așezarea și reprezentarea lor pe hartă, cunoașterea semnelor convenționale și reprezentarea acestora conform realității. Cunoașterea hărților este strâns legată de îndemânarea de a citi harta. În mod obișnuit, aceasta înseamnă posibilitatea de a citi semnele convenționale orientate în rețeaua cartografică a hărții, direcțiile și distanțele, dimensiunile, formele și situarea obiectelor geografice în spațiu.
În metodică, a utiliza harta înseamnă a știi să o descrii și să o caracterizezi pe baza semnelor convenționale, elementele și obiectele geografice reprezentate pe ea, a descoperi corelații între acestea. În acest fel, harta devine o sursă de cunoștințe pentru cei ce știu să o citească.
2.3. Pregătirea elevilor pentru a înțelege ce este harta și cum se lucrează cu ea
Familiarizarea elevilor cu harta geografică în mod organizat și științific este recomandabil să se facă din clasa a III-a, în cadrul activităților opționale sau la începutul clasei a IV-a. Această pregatire are o etapă premergătoare care constă în însușirea noțiunilor de orientare și de plan.
Studiile arată că nici copiii de 8-9 ani nu pot identifica cu precizare stânga-dreapta iar noțiunea de direcție relativă va fi înțeleasă greu de copii. Ei nu înțeleg până aproximativ în clasa a IV-a că o persoană care se află în fața lor va ridica mâna opusă când li se cere să ridice mâna dreaptă. Numai după 10-12 ani vor începe să înțeleagă punctele cardinale.
Pentru a înțelege și a lucra corect cu harta, elevii trebuie să cunoască punctele cardinale și direcția arătată de ele pe teren, caiet, tablă și hartă. În pasul următor, elevii vor învăța ce este planul și ce se poate reda pe el și cum se întocmește planul clasei, camerei, școlii etc. Inițial, prezentăm elevilor planuri gata întocmite și le explicăm cum au fost făcute și ce reprezintă ele. În timpul familiarizării și formării deprinderii de desenare a unui plan, se explică elevilor micșorarea după o scară de proporție, adică necesitatea reducerii dimensiunilor clasei, școlii etc., de un anumit număr de ori pentru a putea fi transpuse pe dimensiunea colii de hârtie. Dăm astfel elevilor primele elemente care-l va ajuta să înțeleagă reducerea la scara care este caracteristică și esențială la hărți, pentru redarea distanțelor suprafețelor sau diverselor elemente geografice.
Pentru a continua pregătirea elevilor în vederea înțelegerii planurilor și a hărților, trecem la prezentarea semnelor convenționale pe jetoane și desenarea lor pe tablă.
Concret, tema ,,Planul clasei” presupune o serie de operații derulate într-o succesiune anume:
– Solicit elevilor să deseneze în trei dreptunghiuri egale conturul unei monede, al unei radiere și imaginea catedrei văzută de sus care arată ca un dreptunghi.
– Întreb apoi elevii ce au fost nevoiți să facă pentru a desena catedra. Răspunsul este invariabil : ,,Am micșorat dimensiunile". Urmează întrebarea: ,,Putem să desenăm pe o coală de caiet clasa noastră?" . Răspunsul este afirmativ: ,,Da, cu condiția să-i micșorăm dimensiunile".
– Urmează prezentarea planului clasei și a profilului de întocmire a acestuia.
Modalitățile de lucru pentru întocmirea planului clasei este următorul:
– stabilim punctele cardinale pe pereții clasei;
– facem măsurători în clasă;
– întocmim tabelul cu dimensiunile clasei;
– micșorăm dimensiunile;
– învățăm semnele convenționale;
– notăm punctele cardinale pe foaie;
– desenăm planul clasei;
După această activitate, urmează momentul în care putem defini noțiunea de plan cu ajutorul copiilor. În final, elevii indică pe plan locul lor în clasă. Pentru consolidare, elevii vor primi ca temă de casă, întocmirea planului camerei.
După ce elevii demonstrează că au înțeles ce este planul clasei și știm cum se realizează, prezentăm în parale planul școlii desenat pe o planșă de aceleași dimensiuni, ca și planul clasei. Solicităm ca prin comparație, să fie enumerate elementele reprezentative pe cele două planuri și să se sesizeze diferența dintre spațiul real și cel desenat. Facem apoi o triplă comparație între planul clasei, planul școlii și al localității.
Pe baza unei discuții dirijate, elevii ajung la concluzia că pentru toate planurile există același algoritm de întocmire, dar cu cât suprafața care trebuie redată este mai mică, micșorarea se face de mai puține ori, iar amănuntele care sunt mai puține chiar dispar.
Considerăm că pâna nu am clarificat problemele legate de orientare, puncte cardinale, semne convenționale și planuri, nu avem terenul pregătit pentru înțelegerea noțiunii de hartă și pentru a putea opera cu ea.
Unul dintre obiectivele geografice generale care se impune a fi realizate la nivelul clasei a IV-a, este situarea și orientarea în spațiul geografic, respectiv în mediul înconjurător apropiat și depărtat. Este necesar ca elevii să dobândească cunoștințe științifice referitoare la localitatea natală, țară, continent și planet și deprinderi de a se orienta în orice regiune geografică.
În achiziționarea acestor informatii, priceperi și deprinderi este necesar să se facă cu cât mai mult efort propriu prin observații directe și participare atentă dar sub îndrumarea învățătorului . Atenția trebuie să se îndrepte spre formarea unor deprinderi practice de orientare în spațiul propriei persoane, dar și a obiectelor, elementelor și fenomenelor geografice. Nu este suficient ca elevii să redea concret diferite noțiuni, important este ca elevii să le înțeleagă, să poată opera cu ele, să facă diverse corelații și comparații, să le localizeze corect etc.
Exercițiile practice efectuate în școală, în orizontul local, cu ocazia ieșirilor de scurtă durată sau a excursiilor didactice, au rolul esențial în formarea priceperilor și deprinderilor de orientare pe teren și pe hartă.
Pregătirea înțelegerii hărții se face mai ales cu ajutorul lucrărilor practice. După ce elevii și-au însușit tehnica efectuării unui plan, unul dintre exercițiile interesante este confruntarea realității cu reprezentarea grafică a obiectelor și fenomenelor de pe plan. De exemplu: se studiază comparativ un plan simplificat și ilustrat la scară mare al clasei (cu pereți, bănci, catedră), cu un plan al localității cu străzi, cladiri importante, ape sau parcuri, care, desigur este la scară mai mică. În cadrul unei plimbări organizate în localitate, elevii sunt puși să identifice străzile, direcția apei curgătoare, clădirile importante etc. În clasă, așezăm alăturat planul localității și harta județului.
Stimularea și dezvoltarea motivației de a învăța aceste lucruri, se face arătând importanța orientării corecte cu ocazia diferitelor deplasări pe munți, în orașe mari, județe, țări, continente, pe mări și oceane sau în spațiul aerian. Important este să se facă o integrare succesivă a elementelor specifice spațiului natal în elementele geografice ale spațiului țării și al globului terestru.
Harta, este cel mai important mijloc de învățământ pentru geografie, pentru că este un important instrument de lucru și sursă de cunoștințe pentru elevii din ciclul primar, se pune problema unei percepții optime vis-a-vis de acest mijloc cartografic.
În cadrul activității cu tema ,,Harta geografică" am propus următoarele obiective operaționale conform cărora la sfârșitul orei, elevii să fie capabili:
– să redea corect și conștient noțiunea de hartă;
– să dovedească faptul că a înțeles cum se fac micșorările;
– să utilizeze culorile convenționale în redarea formelor de relief;
– să explice ce rol are legenda hărții;
– să prezinte conținutul hărții cu ajutorul semnelor și culorilor convenționale;
– să se orienteze cu ajutorul hărții;
Mijloacele de învățământ cu ajutorul cărora se realizează obiectivele amintite mai sus sunt:
– Planul clasei, școlii, localității;
– Harta județului;
– Harta lumii;
– Jetoane cu semne convenționale și culori convenționale;
– Busola.
Metodele utilizate sunt: conversația euristică, descoperirea dirijată, observația, exercițiul, citirea hărții, investigarea hărții.
În pregătirea psihologică, cerem elevilor să-și reamintească etapele întocmirii unui plan, insistăm asupra orientării planului și a modului de micșorare și de reprezentare a obiectelor și elementelor cu ajutorul semnelor convenționale.
Anunțăm titlul lecției ,,Harta geografică", obiectivele la nivelul de înțelegere al elevilor și încercăm o stimulare a motivației de a învăța despre hărți și orientarea pe ea.
Invocăm o povestioară în care un grup de elevi se răticește, iar cu ajutorul unei hărți și a cunoștințelor pe care le au, reușesc să ajungă cu bine după îndelungi peripeții.
În clasă sunt expuse planuri și hărți. Alcătuim planul localității și harta județului. Purtăm discuții din care să reiasă elementele de pe plan. Elevii arată apoi localitatea redată pe hartă, citind numele ei. Observăm că este redată printr-un cerculeț, ceea ce în plan era
reprezentat prin străzi, clădiri, parcuri etc.
Prin transpunerea unor cunoștinte din domeniul planurilor, și prin compararea suprafețelor redate pe planuri și pe hărți a elementelor redate (de amănunt sau general) și a semnelor utilizate cu ajutorul elevilor, reușim să definim harta.
Solicităm elevii să citească denumirile câtorva hărți expuse pe pereții clasei. Comparăm suprafețele reale ale județului Satu Mare, României și a continentului Europa. Cu ajutorul scării aflăm de câte ori au fost reduse suprafețele. Acum este momentul să se pună în evidență corelația care există între spațiul real și reprezentarea lui. Cunoscând scara, putem măsura distanța pe hartă. Dacă scara hărții este 1:1400000, înseamnă că unui centimetru de pe hartă îi corespund 400000 de centimetri (adică 4 kilometri) din teren.Măsurăm pe hartă distanța dintre două orașe care este egală cu 40 de centimetri. Pentru a afla distanța reală, înmulțim 40 de 4 ori și rezultă l60, ceea ce ne spune că distanța pe teren între cele două orașe este de 160 de kilometri.
În afară de titlu și de scară, cercetând harta, elevii mai descoperă și legenda cu semnele convenționale și culori convenționale. Încercăm exerciții de găsire a acestora în interiorul conturului hărții și în final ajungem la concluzia că legenda hărții este alfabetul sau cheia hărții, cu ajutorul căreia descoperim ce înseamnă fiecare culoare, nuanță sau semn convențional, de aceea este bine înainte de a folosi harta să cercetăm legenda.
Pentru o orientare corectă, luăm harta de pe perete și o așezăm în poziție orizontală pe dușumea, deasupra ei punem busola și asteptăm să se stabileasca acul, printr-o linie închisă la culoare care indică nordul. Rotim harta astfel încât, nordul ei să coincidă cu nordul indicat de acul busolei. Prin exerciții, elevii demonstrează că au înțeles procedeele.
Gradul de însușire a obiectivelor s-a determinat prin aplicarea unei fișe de evaluare care a avut următorii itemi:
FIȘĂ DE EVALUARE
– CLASA a IV-a-
HARTA GEOGRAFICĂ
1) Ce este harta?
2) Reprezintă cu roșu pe porțiunea cu pătrățele o șosea lungă de 15 kilometri (un pătrățel
reprezintă kilometru) și cu albastru, o cale ferată de 100 kilometri (un pătrățel reprezintă 10
kilometri).
Șosea Cale ferată
3) Colorează dreptunghiurile în culori convenționale potrivite, conform fiecărei forme de
relief menționate în scris:
câmpie deal munte scund munte înalt
4) Legenda hărții cuprinde:
a) …………………………………………………………………………………………..
b) …………………………………………………………………….
5) În dreptunghiul alăturat, desenează semnul convențional cu care este reprezentată o localitate pe hartă.
REZOLVAREA FIȘEI
1) Harta este un desen care redă micșorat și cu ajutorul semnelor convenționale, suprafața
turistică orientată după punctele cardinale.
2)
Șosea Cale ferată
3)
câmpie deal munte scund munte înalt
4) Legenda hărții cuprinde:
a) semnele convenționale
b) culori convenționale
5) Semnul convențional pentru localități: O
2.4. Aplicarea metodelor și procedeelor de lucru cu hartă
Prin metodă de învățământ, se înțelege calea prin care elevii dobândesc cunoștințe, priceperi și deprinderi fie cu ajutorul institutorului, fie în mod independent.
Alegerea metodelor depinde de scopul și tipul lecției, de conținutul cunoștințelor și de respectarea particularităților de vârstă ale elevilor.
Prin fiecare metodă se realizează ambele aspecte ale procesului de învățământ: instrucția și educația. Aspectul instructiv al metodei asigură însușirea cunoștințelor geografice și formarea la elevi de priceperi și deprinderi, posibilitatea de a lega teoria de practică, de a observa natura sau activitatea social-economică a oamenilor, pentru a ajunge la concluzii și generalizări. Aspectul educațional este legat de conținutul lecțiilor și de preocuparea cadrelor didactice de a dezvolta la elevi capacitatea de cunoașterea spiritului de inițiativă și de organizare.
Principalele metode folosite în predarea geografiei sunt: conversația, demonstrația, metoda lucrului cu harta, observația geografică, problematizarea.
Harta geografică este o reprezentare sistematică și cuprinzătoare a unei întregi varietăți de fapte, obiecte și fenomene pe care le întâlnim pe suprafața Pământului.
Dacă un text oarecare ne prezintă succesiv fenomenele, harta ni le prezintă simultan. Ea explică interdependența între fenomenele geografice, legăturile dintre diferite elemente ale mediului geographic, ca de pildă, dintre relief climă și vegetație, precum și legături interne dintre diferiți factori ca de exemplu: între structura geologică a Pământului și bogățiile solului.
Hărțile, prin exprimarea lor simbolică, fac posibilă cunoașterea și studierea unor regiuni necunoscute, ele reprezentând fenomenele mai real și mai sugestiv decât textul. Harta înregistrează obiectele și fenomenele geografice în dinamica lor.
Harta și planul au o mare importanță practică aproape în toate domeniile de activitate: economie, arhitectură, construcții etc. Folosirea hărții presupune cunoașterea ei. După ce elevii au înțeles ce este harta, trebuie să știe în continuare cum să o abordeze și să o utilizeze astfel încât ea să devină sursă de informații, mijloc de caracterizare și interpretare a cunoștințelor și suport de orientare în spațiu.
În acest scop, în primul rând se citește titlul hărții, se consultă legenda, eventual scara și în al doilea rând se investighează harta propriu zisă, se citește pe ea, se descifrează elemente și fenomene, urmând ca apoi să se treacă la o fază superioară de interpretare hărții sau chiar la descrierea ei, în proiectarea lecțiilor de geografie învatatorul este bine să considere harta cel mai important și specific mijloc de învățământ, care este indispensabil în realizarea celor mai
multe obiective.
Harta este aceea care dă cea mai completa reprezentare a fenomenelor sau elementelor geografice, le localizează, le arată extinderea și ne oferă posibilitatea să le relaționăm și să deducem alte legături și interdependențe.
În funcție de particularitățile de vârstă și de programa școlară, de curiculum-ul la decizia școlii și de opționalele propuse la clasă, este nevoie să existe o anume ierarhie a modalităților de cunoaștere a hărții și de folosire a ei. De aceea concluzionăm o anume evoluție în abordarea hărții precum:
1) Familiarizarea cu harta care să se facă în trei etape:
– etapa de cunoaștere a problemelor legate de orizont, linia orizontului, puncte cardinale și mijloace de orientare;
– etapa de întocmire și comparare a planurilor;
– etapa de cunoaștere propriu-zisă a hărților în mod elementar.
2) Investigarea la modul general al hărții (titlu, legenda, scara)
3) Citirea hărții;
4) Descoperirea la hartă;
5) Interpretarea hărții.
A citi harta, înseamnă pe de o parte a găsi pe hartă obiecte și elemente geografice a căror nume este scris pe hartă, de exemplu: denumiri de drumuri, câmpii, ape, orașe etc.Pe de altă parte, în plan superior, a citi harta înseamnă a determina ce este pe o hartă, cunoscând semnele și culorile convenționale existente în legendă și a altor simboluri cu ajutorul cărora se poate prezenta tot ce există pe hartă.
Pe o hartă, este necesar să cunoaștem semnele și culorile convenționale existente în legendă și a altor simboluri cu ajutorul cărora se poate prezenta tot ce există pe hartă.
Etapele de pregatire a elevului pentru citirea hărților constă în:
– Observarea și orientarea în natură, în împrejurimile localității;
– Întocmirea unor mulaje cu forme de relief colorate în culorile convenționale adecvate.
– Desemnarea unor schițe simple;
– Orientarea planului localității în funcție de punctele cardinale;
– Identificarea localității natale și a reliefului pe harta județului sau pe alte hărți;
O altă etapă este aceea când ne desprindem de orizontul local apropiat și cerem elevilor
să citească pe hartă:
– Citiți pe hartă numele orașelor din județ;
– Citiți pe hartă numele podișurilor din România;
– Citiți pe hartă numele râurilor mai importante care curg spre sudul țării.
În etapa următoare, citirea se poate complica atunci când solicităm asocierea a două elemente geografice. De exemplu: la ape și relief se poate cere: ,,Priviți harta și prezentați Oltul și zonele de relief pe care le străbate de la izvor până la vărsare”.
Răspunsul corect este următorul: ,,Oltul izvorăște din Carpații Orientali din Munții Hășmașul Mare, se îndreaptă spre sud, trece printre Munții Baraolt și Munții Persani, se îndreaptă spre vest, apoi taie Carpații Meridionali pe la turnul Roșu Cozia, se îndreaptă spre sud, trece prin Podișul Getic, Câmpia Română și se varsă în Dunăre”.
Interpretarea hărții este un pas superior în lucru cu harta. A interpreta harta, înseamnă a găsi raporturile dintre elementele și fenomenele reprezentate pe hartă prin semne și culori convenționale, interdependente și intercondiționarea dintre ele.
Învățătorul, în procesul de formare a unei gândiri geografice la elevi, arată legăturile care există între:
-climă-așezare-relief;
-relief-rocă-resursă-industrie;
-ape curgătoare-relief-resurse hidroenergetice-industrie;
Privind și interpretând harta, elevii deduc următoarele:
– Localitățile situate în sudul țării au o climă mai caldă decât cele situate în norduă țării;
– Pe formele de relief înalte, clima este mai rece decât pe cele joase;
– Rocile rnunțiior au minereuri feroase și neferoase, ceea ce determină existența industriei extractive;
– Apele curgătoare din munți au cădere și forță mare, de aceea pe ele există hidrocentrale care produc energie electrică.
Interpretarea corectă a hărții nu se poate face decât în momentul în care elevul stăpânește foarte bine citirea hărții. Pentru prevenirea greșelilor de citire a hărții, este bine ca învățătorul să insiste în formarea sau corectarea elevilor de a arăta apele curgătoare de la izvor la vărsare, localitățile să fie indicate prin semnul convențional, limitele pe contur, iar direcțiile să fie menționate în funcție de orașele principale.
Pentru a trezi interesul elevilor în cadrul orelor de geografie, să se procedeze la folosirea unor metode și procedee cum ar fi îmbinarea hărților cu alte material illustrative, să se aplice simboluri și semne convenționale vizibile și colorate în așa fel, încât să contrasteze cu harta.
Un alt obiectiv esențial se referă la formarea deprinderilor de interpretare a unor imagini și documente, a unor date, operand cu denumiri și noțiuni geografice, prin analiza unui support cartografic și descrierea după o imagine cartografică, utilizând semnele convenționale adecvate.
Important este să se procedeze apoi, și la construirea unei schițe de hartă, la reconstrucția esențializată a unei schițe de hartă precum, și la transformări simplificate la scară.
Învățarea prin descoperire înseamnă punerea elevilor de a descoperi ei înșiși cunoștințele pe care trebuie să le însușească.
Astfel, refăcând drumul descoperirii unei noțiuni, elevul își însușește nu nurnai noțiunea ci și căiie, mijloacele prin care a fost descoperită. În aceste condiții învățarea este mai temeinică și se realizează la nivele superioare ale gândirii, dezvoltând spiritul de observație, capacitatea de analiză și sinteză, diferite tipuri de raționamente.
În general, există trei căi de descoperire: inductivă, deductivă și prin analogie.
Descoperirea inductivă implică studierea de date particulare care, analizate, duc la descoperirea de noi noțiuni sau de noi generalizări. Din contră, descoperirea deductivă presupune în principiu combinarea unor idei generale, pentru a se ajunge astfel la judecăți particulare, ea prezentând-se, de exemplu ,sub forma construcțiilor de silogisrne.
Descoperirea prin analogie constă în studierea trăsăturilor existențiale ale unui obiect geografic necunoscut, asemănător cu altul cunoscut.
La vârsta școlară mică, unde gândirea se găsește în stadiul operațiilor concrete, se pot folosi cu succes învățarea pe bază de descoperire structurat-inductivă. Învățătorul pune la dispoziția elevilor materiale concrete sau de reprezentare și cere să le ordoneze, să găsească criterii de comparație, asemănări și deosebiri, noi caracteristici pentru generalizări în vederea dobândirii de cunoștinte. De exemplu, pentru dobândirea noțiunilor de formare de relații, învățătorul, în afară de excursie care precede lecția, pune la dispoziția elevilor ilustrații și mulaje, înfățișând diferite forme de relief. Se cere elevilor să le observe, să le grupeze după asemănare, să scrie caracteristicile fiecăruia, după care prin discuții colective să precizeze conținutul și sfera noțiunii ,,forme de relief”. Un rol specific îl are observarea dirijată, pentru a-i obișnui pe elevi să găsească raporturi între obiectivele și fenomenele reprezentate pe hartă și să le explice, stabilind legături cât mai variate, de ordin topografic sau logic.
Descoperirea la hartă este o alte modalitate de lucru cu harta, care trebuie folosită cât mai mult în lucrările noastre active.
Ar trebui respectat ca o lege faptul că nu spunem elevilor ceea ce pot ei descoperi singuri sau cu ajutorul nostru pe o hartă. La început, descoperirea este dirijată de învățător, pe măsură ce elevii dobândesc deprinderea, aceasta devenind semidirijată și apoi individuală. Este bine ca învățătorul să fie în preajma celui care lucrează cu harta, pentru a nu se pierde timp atunci când sunt ezitări îndelungi. Considerăm că și descoperirea la hartă trebuie să respecte o rigoare metodologică cum ar fi:
– în primul rând, elevii descoperă fiecare individual în schița de hartă din manual, pentru că aceasta este mai simplă și mai aproape de elev;
– în al doilea rând, elementul cerut este identificat în atlasul geografic, care este dat individual și foarte apropiat, dar seamănă mai bine cu harta. Dacă un elev nu găsește ceea ce s-a cerut, acesta se consultă cu colegul de bancă sau cere ajutorul învățătorului.
– în al treilea rând, un elev vine și indică la harta murală. Solicităm elevilor să descopere diverse elemente fizico-geografice sau socio-economice.
De exemplu:
– Descoperiți la hartă, ramurile Carpaților Românești;
– Descoperă la hartă formele de relief din județul Satu Mare;
– Descoperă la hartă apele care curg în partea de vest a țării;
– Descoperă la hartă orașele de pe Dunăre și din centrul României;
– Descoperă la hartă cinci obiective turistice ale României.
Avantajele metodei învățării prin descoperire sunt multiple:
a) În primul rând, elevul observând, comparând, stabilind concluzii și generalizări sau concretizând noțiunile prin activități practice, învățarea se realizează la nivele superioare ale activității mintale, în comparație cu învățarea care se bazează pe înregistrarea cunoștințelor explicate de învățător.
b) În al doilea rând, redescoperind noțiunile sau numai aspecte ale lor, elevii își însușesc diferite procese de muncă intelectuală, care constituie veritabile rezerve în dobândirea altor cunoștințe.
c) În al treilea rând, intervine satisfacția descoperirii pentru fiecare elev cu un puternic imbold al motivației învățării, spre deosebire de învățarea clasică în care motivația este mai mult de natură exterioară.
2.4.1. Marcarea hărților cu simboluri sau ilustrarea lor
Pentru a spori interesul elevilor în lucrul cu harta, pentru a face lecții mai eficiente și attractive, am folosit simboluri și ilustrații care au concretizat și îmbunătățit harta.
La lecția ,,FIuviuI Dunărea“ am marcat pe hartă pe sectorul românesc cu jetoane pe care erau desenate vapoare, porturile dunărene, semne convenționale cu hidrocentrale, au fost puse la Porțile de Fier I și II, și semne convenționale cu poduri peste Dunăre la Porțile de Fier I, Giurgi Ruse, Fetești-Cernavodă și Giurgeni-Vadu Oii.
La lecția ,,LacuriIe României", s-a alcătuit o hartă ilustrată, întrucât pe harta murală s-a atașat câte o imagine cu lacuri la locul potrivit. Procedeu similar am folosit și în cadrul lecției ,.Turismul".
În cadrul lecției ,,Industria energetică" termocentralele au fost marcate cu câte o steluță roșie, iar hidrocentralele cu câte o steluță albastră.
Acest procedeu este foarte mult apreciată de elevi, ei se mobilizează, aduc ilustrate, confecționează jetoane cu semne și simboluri, participă activ la realizarea hărților ilustrate,
rețin mai bine cunoștințele.
Propunem ca elevii să-și confecționeze schițe de hărți ilustrate, pe care să le păstreze în portofoliu și pentru care să primească semestrial câte o notă.
2.4.2.Utilizarea hărților, atlaselor geografice și a schițelor de hartă în diverse momente ale lecției.
Având în vedere faptul că harta este cea mai completă reprezentare a componentelor mediului înconjurător și cel mai util mijloc de învățământ folosit în transmiterea-învățarea geografiei, prezența ei în toate lecțiile de geografie și în etapele importante ale lecției este absolut necesară.
Voi concretiza în continuare modul de folosire a hărților, schițelor geografice, a fișelor de lucru și a fișelor de evaluare în reactualizarea cunoștințelor, pregătire psihologică, transmitere, învățare și evaluare.
La lecția ,,Depresiunea Transilvaniei” am vut ca obiective operaționale următoarele:
-să redea corect și conștient noțiunea de depresiune;
-să descopere la hartă așezarea și limitele Depresiunii Transilvaniei;
-să evidențieze caracteristicile Depresiunii Transilvaniei;
-să marcheze pe schița de pe hartă cele trei subdiviziuni.
Metodele propuse:
-lucrul cu harta, citirea hărții, descoperirea la hartă, comparația, expunerea, conversația euristică, exercițiul.
Pentru realizarea obiectivelor, am acordat o atenție deosebită alegerii mijloacelor de
învățământ care au preponderent caracter cartografic: Harta fizică a României; Atlasul
geografic; Harta marilor unități de relief a României; Schița de hartă a Depresiunii
Transilvaniei, la care am adăugat semne convenționale și simboluri, respectiv buline pentru
orașe și săgeți albastre pentru râuri și imagini caracteristice depresiunii.
Întrucât tipul lecției este mixt, sunt prezentate toate etapele unei activități didactice desfășurate în clasă.
Reactualizarea cunoștințelor referitoare la ,,Carpații Românești”, se face adresând elevilor întrebări frontale cu caracter general care să vizeze cunoștințele și capacitățile lor de a le localiza pe harta fizică a României:
– Nominalizați și arătați la hartă cele trei ramuri ale Carpaților;
– Marcați cu semne convenționale altitudinile maxime ale Carpaților Orientali, Carpaților Meridionali și Carpaților Occidentali;
– Identificați la hartă și alți munți importanți;
– Identificați pe hartă principalele depresiuni intramontane și munții care le înconjoară și apele care le străbat;
– Stabiliți pe hartă grupa cea mai înaltă și maxima de munți și arătați consecința acestui fenomen;
– Identificați la hartă munții din județul Satu Mare.
Pregătirea pshiologică constă în evocarea unor cunoștințe legate de marile unități de relief ale României. Un elev va arăta la hartă, iar elevii din bănci, individual și concomitent, cu ajutorul unităților decupate vor ansambla harta personală. Se reamintesc noțiunile de depresiune. `
Se anunță apoi, titlul lecției ,,Depresiunea Transilvaniei" și obiectivele operaționale.
Transmiterea-învățarea, vizează probleme legate de: așezare, limite, aspectul reliefului, diviziuni, ape curgătoare, orașe importante, resurse etc. Fiecare dintre aceste componente, implică Harta fizică a României, Schița de hartă din manual, atlasul geografic și fișa de lucru cu suport cartografic.
Ca metodă, predomină lucrul cu harta și conversația euristică.
Pe fișa de lucru cu suport cartografic, la momentul potrivit, elevii completează elementele solicitate. Aceasta activitate poate constitui și o fixare parțială, adică la finalul fiecărui obiectiv, elevii aplică practic ceea ce au învățat (dimensiuni, ape, orașe). La sfârșitul acestei etape, elevii revăd fișa de lucru și se asigură că au lucrat corect.
În finalul lecției, în etapa de evaluare, se dă o fișă de evaluare tot ca suport cartografic, care să evidențieze achizițiile teoretice și practice legate de obiectivele care se referă la unitățile de relief vecine, Depresiunea Transilvaniei la diviziunile ei și localizarea lor corectă în spațiu și la principalele ape curgătoare și orașe.
CAPITOLUL III
CERCETARE PEDAGOGICĂ
Obiectul unei cercetǎri psihopedagogice îl constituie o problemă, "un fapt" pe care cercetǎtorul îl identificǎ și delimiteazǎ din ansamblul structural din care face parte, cu intenția de a-i da o explicație plauzibilǎ și de a obține date certe privind funcționalitatea sa.
Succesul în dobândirea cunoștințelor privind lucrul cu harta și schițele de hartă, depinde în mod semnificativ de învațǎtor, de felul în care acesta reușește sǎ conducǎ procesul predǎrii – învațǎrii și evaluǎrii, dupǎ modul cum sunt orientați copiii sǎ poatǎ conștientiza, descoperi și aplica prin transfer cunoștințele, priceperile și deprinderile.
Unul dintre faptele pedagogice ce pot constitui obiectul unei cercetǎri pedagogice poate fi:" Hărțile – mijloace de optimizare în predarea geografiei la clasa a IV – a”. În procesul de învǎțare la clasa a IV- a, trebuie sǎ se foloseascǎ metode care creeazǎ posibilitatea elevului de a transforma cunoștiințele pasive în cunosțiinte active și de a favoriza descoperirea unor noi cunoștinte legat de hartă, cât și aplicarea lor în activitaea practicǎ.
3.1. Formularea ipotezei și precizarea obiectivelor
În cadrul cercetǎrii întreprinse am pornit de la următoarea ipoteză: utilizarea hărților ca mijloc de învățare a geografiei la clasa a IV- a, facilitează capacitatea de învățare datorită faptului că elevilor le sunt prezentate cunoștințele atât teoretic cât și practic.
Cu ajutorul hărților, elevii cunosc și înleleg spațiul geografic mult mai ușor, iar orientarea se va desfășura mult mai ușor.
Presupunem că utilizând hărțile, fișele de lucru și fișele de evaluare cu conținut cartografic, reușim să realizăm lecții active și eficiente, în care elevii participă efectiv la citirea și interpretarea hărții, la descoperirea sau fixarea unor cunoștințe, la aplicarea lor în practică.
Cu cât folosim mai multe materiale cartografice, cu atât este posibil ca elevii să achiziționeze prin implicație personală mai multe și mai durabile informații, mai mult înțeles pentru geografie și o mai bună posibilitate de a localiza și orienta elementele și fenomenele.
3.2. Subiecții și organizarea cercetării
Concomitent cu studierea și interpretarea bibliografiei referitoare la temă, am proiectat și aplicat practic activități geografice în care să predomine ca metodă lucru harta și, în care am folosit tipurile de hărți necesare, schițe de hărți, fișe de lucru și fișe de evaluare cu suport cartografic.
Scopul a fost acela de a demonstra că utilizând hărți geografice și lucrând cu fișe cu suport cartografic, elevii înțeleg mai bine cunoștințele geografice, dobândesc deprinderea de a a le descoperi individual de pe hartă și formează deprinderi și priceperi de orientare. Cu alte cuvinte, lucrând astfel, lecțiile de geografie sunt mai eficiente, cunoștințele au durabilitate în timp și pot fi aplicate în prezent sau ulterior în condițiii diverse.
Experimentul s-a derulat pe un eșantion de 18 elevi de clasa a IV-a A, care au reprezentat clasa experimentală (eșantionul de progres). Elevii grupului sunt în vârstă de aproximativ ll ani, fiind alcătuită din 7 băieți și 11 fete.
Conform ipotezei de lucru în proiectarea și desfășurarea lecțiilor, s-a acordat atenție deosebită utilizării hărților ca principal mijloc de învățământ, ca importantă sursă de informații, ca importantă platformă de aplicații practice, ca mijloace eficiente de transmitere-învățare a cunoștințelor cu caracter geografic și de formare a deprinderilor practic aplicative.
Clasa martor (eșantionul de control) a fost clasa a-IV-a B, cu un număr tot de 18 elevi, în vârstă de ll de ani, fiind alcătuită din 8 băieți și 10 fete. La această clasă s-a lucrat cu metode diverse, s-a pus mai puțin accent pe lucrul cu harta, s-a utilizat o gamă mai redusă de hărți și fișe de lucru cu suport cartografic.
3.3. Metodele de cercetare utilizate
3.3.1. Observația
Observația este cea mai rapidă metodă de cercetare, fiind folosită atât ca metodă independentă, cât și ca auxiliar al altor metode. De exemplu, în experimentele intreprinse, se folosește cu succes observația.
Această metodă ajută la depistarea experienței pozitive obisnuită de cadrele didactice. Orice cercetare care utilizează această metodă, trebuie să se desfășoare după un plan prealabil stabilit, care trebuie respectat cu consecvență.
Planul se face pe o ramură de studiu integral sau selectiv. Integral se face când se pornește la un studiu complet cu privire la predarea geografiei în ciclul primar, iar selectiv se face asupra unui capitol.
Observarea selectivă descompune procesul predării pe părți component: predare, asimilare de cunoștințe, formare de priceperi și deprinderi practice. Se urmărește în procesul de învățământ un singur aspect, sau toate, dar separate. Toate problemele puse sub observare, trebuiesc analizate și prelucrate pe linia scopului care trebuie să realizeze și să raspundă la întrebările planului. De exemplu: Cum a fost orientarea prin deplasarea pe teren? Câți dintre elevi n-au înțeles și de ce? Care ar fi cauzele neînțelegerii? Ce întâmplări și lecturi trebuiesc citite pentru a-i convinge pe elevi că, mijloacele de orientare sunt importante și că trebuie să ne orientăm în natură?
Se poate organiza o cercetare axată pe geografia județului în care se observă modul de îmbinare, de corelare dintre noțiunile de geografie fizică și geografie economică. Astfel, de pildă, poate fi urmarit rolul comparației în înțelegerea și însușirea conștientă a cunoștințelor geografice. Observarea selectivă poate duce însă la concluzii practice eficiente numai în cazul în care problema cercetată este raportată la întreg, la ansamblu lecției sau a activității care este studiată.
3.3.2. Metoda experimentală
Este cea mai importantă metodă de cercetare, fiind considerată ca bază a științei moderne.
Spre deosebire de celelalte metode care ajută la depistarea și apoi la generalizarea (dacă se aplică în practică) unei experiențe deja dobândite; experimentul introduce noul în practica școlară, modifică fenomenele, schimbă condițiile de desfășurare a procesului predării. Experirnentul se organizează după o anumită ipoteză de lucru, elaborată în prealabil, pentru aplicarea căreia se cer organizate acțiuni și pregătirea materialelor care să ajute la defășurarea experimentului.
O cercetare experimentală în domeniul metodicii geografiei, poate să propună rezolvarea unor sarcini practice, de interes imediat al învățământului geografic și să ajungă în același timp la soluționrea unor probleme teoretice.
Alte ori desfășurarea cercetării poate avea un drum invers: plecând de la elucidarea unor probleme teoretice, să se rezolve în lumina unor probleme concrete ale învățământului. De exemplu: Cum reușim la clasa a IV-a să formăm la elevi reprezentări și noțiuni geografice din cadrul geografiei fizice? Iată o temă teoretică, dar punând-o în practică, îmbină toate metodele de cercetare, pornind de la realizarea planului cercetării în plan selectiv, concretizat în tema cercetării, a ipotezei de lucru care cuprinde justificarea cercetării. Pentru aceasta, se va realiza situația problemei atât în practica școlară, cât și fixarea bibliograflei de studiu care ne ajută concret în rezolvarea temei cercetate.
După această analiză sumară a problemei, trebuie să se precizeze scopul și ipoteza cercetării care vor fi formulate în raport cu poziția metodologică. Precizarea scopului și a ipotezei de lucru, fixează cadrul general și perspectiva cercetării. Pentru verificarea ipotezei generale, se stabilesc obiectivele cercetării care trebuie să fie înscrise în plan, în raport cu importanța lor. În plan se stabilesc de asemenea, metodele și procedeele de cercetare.
Planul de cercetare se prelucrează în cadrul comisiei metodice a învățătorilor / institutorilor la care se vor aduce amendamente de îmbunătățire a acestuia. În planul de cercetare, se include și probleme de control care vor fi date pentru verificarea rezultatelor obținute în urma aplicării unor anumite procedee. În plan se precizează de asemenea, metodica interpretării materialului adunat prin care se stabilesc modul în care va fi analizat din punct de vedere cantitativ rezultatele obținute prin cercetare, în așa fel încât să se stabilească în ce măsură rezultatele confirmă sau infirmă ipoteza stabilită inițial.
3.4. Desfǎșurarea cercetǎrii și interpretarea datelor
Testul a fost aplicat ambelor eșantioane.
Unitate de învǎțare: Relieful
Conținut: Depresiunea Transilvaniei
Competențe: Reprezentarea spațiului geografic
Transpunerea punctajului în calificative:
10-8 – Foarte bine
7-6 – Bine
5-4 – Suficient
3-1 – lnsuficient
DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ
A. Tabel analitic cu rezultatele testului pe eșantionul reprezentativ experimental (Ee)
Procentul de realizare a obiectivelor , eșantionul reprezentativ experimental
Procentul de realizare a obiectivelor pe eșantionul reprezentativ experimental
Procentul mediu de realizare
B. Tabel analitic cu rezultatele testului pe eșantionul de control (Ec)
Procentul de realizare a obiectivelor pe eșantionul de control
Procentul de realizare a obiectivelor pe eșantionul reprezentativ experimental
Procentul mediu de realizare
C. Eșantionul experimental și eșantionul de control dupǎ test, în procente.
Analizând și comparând rezultatele elevilor, observăm că la clasa experimentală, unde s- a lucrat cu o metodologie didactică bazată în primul rând pe lucrul cu harta și cu o gamă de mijloace de învățământ adecvate și diversificate din punct de vedere cartrografic, rezultatele
teoretice și posibilitățile practic- aplicative sunt net superioare.
La clasa experimentală, rezultatele au continuat să fie foarte bune, lucru calificat de fișele de evaluare cu suport cartografic, de posibilitățile sporite, de aplicare practică a cunoștințelor și de orientarea mai bună a elevilor în spațiu.
Toate acestea confirmă ipoteza, conform căreia dacă, utilizând frecvent hărțile, atlasele geografice, schițele de hartă, fișe1e de lucru și fișele de evaluare cu conținut cartografic, reușim să realizăm lecții active și eficiente, în care elevul participă efectiv la citirea și interpretarea hărților, la descoperirea sau fixarea unor cunoștințe, la aplicarea lor în practică. Au interes pentru geografie iar activitățile cu caracter geografic sunt mai eficiente și mai trainice.
CONCLUZII
Harta reprezintă o oglindă convențională care redă realitatea mediului înconjurător.
Ea este principalul mijloc de informare, cunoaștere, cercetare, expunere și instruire geografică.
Harta redă cea mai completa reprezentare a elementelor și fenomenelor geografice de la orizontul local până la nivelul planetei, ea localizează în spațiu forme de relief, ape, continente, țări, orașe, zone climatice, asociații vegetale, fenomene sociale.
Harta, permite formarea unor priceperi și deprinderi de descoperire a unor element geografice mai îndepărtate, de orientare pe teren, ne ajută să facem asociații, interpretări, interdependente între relief, climă, vegetație, faună, soluri, activități economice etc.
Învățătorul trebuie să fie convins că geografia nu există fără hartă și că ea reprezintă cel mai important și eficient material didactic utilizat în transmiterea – învățarea geografiei.
Folosirea hărții presupune cunoașterea ei.
Rolul hărților în transmiterea – învățarea geografiei se poate sintetiza astfel:
– Hărțile sunt necesare pentru că ajută elevii să localizeze corect elemente ale spațiului geografic;
– Hărțile formează reprezentări pentru elevi despre întreaga suprafață terestră atât din punct de vedere fizico-geografic cât și social- economic;
– Hărțile sunt izvor de cunoștinte, ele au calitatea de a ,,vorbi“ celor care știu să înțeleagă, să le citească, să le interpreteze, de aceea trebuie să-i obișnuim pe elevi să facă investigații, să facă generalizări, să tragă concluzii citind harta;
– Hărțile sintetizează și esențializează cunoștințele geografice, ea se adresează în același timp percepției, gândirii, memoriei, și imaginației;
– Cunoștințele geografice sunt strâns legate de hartă;
– Hărțile contribuie la formarea priceperilor și deprinderilor elevilor, de a se situa în spațiu și de a se orienta;
În aceste condiții, responsabilitatea învățământului în a-i face pe elevi să înțeleagă ce este harta, ce reprezintă ea, ce importanță are. Remarcăm că este importantă planificarea de către învățător a unui sistem de activități teoretice dar mai ales practice care să înlesnească înțelegerea de către elevi a modului de trecere de la plan la hartă. De aceea m-am străduit să propun câteva dimensiuni metodologice tradiționale, moduri active care, susținute de o gamă
variată de mijloace de învățământ preponderent cartografice, deprind elevii să citească harta,
să o folosească ca sursă de informație pe care să o folosească în activitatea practică.
Fișele de evaluare și activitatea generală a elevilor care au fost supuși experimentului, confirmă ipoteza conform căreia, utilizarea corectă, susținută cu responsabilitate metodologică a mijloacelor cartografice, sporește eficiența lecțiilor de geografie, durabilitatea cunoștințelor, a priceperilor și deprinderilor de orientare.
BIBLIOGRAFIE
1. Bențe F. (2000). Cartografie, Editura Universității din Oradea
2. Bocoș M. (2000). Cercetare Pedagogică – Suporturi teoretice și metodologice. Cluj Napoca: Editura Casa Cărții de Știință
3. Cucoș C. (1998). Pedagogie. Iași: Editura Polirom
4. Dulama M. Eliza (2000) . Didactica geografică. Cluj Napoca: Editura Clusium
5. Leu I. (1981). De la măsurarea cu pasul la măsuratori din satelit. București: Editura Științifică și Enciclopedică
6. Popescu M. (2003). Geografie fizică. București: Editura Teora
7. Mândruț O., Furtună C. (2001). Manual de geografia României,clasa a IV-a. București:Editura AH
8. Mândruț O. (1999). Ghid de evaluare la geografie. București: Editura Trithemius Media
9. Nicoară E., Peneș M. (2001). Îndrumător pentru utilizarea manualului de geografie, clasa a1V-a. București: Editura Aramis
10. Tomescu V.(1995). Metodica predării geografiei la clasele I-IV. București: Editura Didactică și Pedagogică, Bucuresti, 1995
11. Dulama M. Eliza (2002). Modele, strategii și tehnici didactice activizante. Cluj Napoca: Editura Clusium
12. Dulama M. Eliza (2004). Modelul învățării depline a geografiei. Cluj Napoca: Editura Clusium
13. Stoica D., Buseliu B. (1998). Metodica predării geografiei. București: Editura Didactică și Pedagogică
14. Ionescu M., Radu I. (2001). Didactica modernă, Cluj Napoca: Editura Dacia, Cluj Napoca
15. Stan C. (2001). Teoria educație. Cluj Napoca: Editura Presa Universitară Clujană
16. lonescu M. (2005). Instrumente și educație. Arad: Editura Vasile Goldis University Press
17. Pătrăuță T. (2008). Didacticometrie, esență, necesitate, proceduri. București: Editura Didactică și Pedagogică
18. Gagea E. (2010). Didactica predării istoriei. Arad: Editura Gutenberg Univers
ANEXE
PROIECT DIDACTIC
Aria curriculară: Om și societate
Disciplina: Geografie
Subiectul: Harta geografică
Clasa: a IV-a
Obiective operaționale:
O1 – să redea corect și conștient noțiunea de hartă;
O2 – să dovedească faptul că au înțeles cum se fac micșorările;
O3 – să utilizeze culorile convenționale în redarea formelor de relief;
O4 – să compare planul cu harta;
O4 – să explice ce rol are legenda hărții;
O6 – să prezinte conținutul hărții cu ajutorul semnelor și culorilor convenționale.
Metode de învățământ:
M1 – conversația euristică
M2 – descoperirea dirijată
M3 – observația
M4 – exercițiul
M5 – citirea hărții
M6 –investigarea hărții
Mijloace de învățământ:
m1 – planul clasei, școlii, localității
m2 – Harta județului
m3 – Harta fizică și politică a României
m4 – Harta lumii
m5 – jetoane cu semnele și culorile convenționale
Tipul lecției: mixtă
PROIECT DIDACTIC
Aria curriculară: Om și societate
Disciplina: Geografie
Subiectul: Depresiunea Transilvaniei
Clasa: a IV-a
Tipul lecției: mixtă
Obiective de referință:
– dezvoltarea capacității și aptitudinilor de orientare pe hartă;
– sesizarea deosebirilor dintre diferitele forme de relief ;
Obiective operaționale:
O1- să localizeze, pe harta României, principalele unități de relief, orientându-se după culoarea convențională ;
O2- să-și însușească noile informații privitoare la Depresiunea colinarǎ a Transilvaniei;
O3-să identifice, pe harta fizică a României, câmpiile,podișurile și râurile care străbat Depresiunea colinarǎ a Transilvaniei ;
O4- să observe peisaje ,locuri,orașe din Depresiunea colinarǎ a Transilvaniei ;
O5- să demonstreze cunoștințele însușite prin completarea unei fișe de evaluare;
Strategii didactice:
a.METODE ȘI PROCEDEE: observația, conversația, explicația, jocul didactic, munca independentă, munca în grup, ciorchinele, cadranele;
b.MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT
-laptop;
-videoproiector;
-harta;
-atlasul geografic;
-fișe de evaluare (anexele 1-4);
BIBLIOGRAFIE:
DOINA BENESCU-TĂRCHILĂ – Să cunoaștem geografia României, clasa a IV-a, Editura Carminis, Pitești, 2005;
CORNELIA ȘTEFĂNESCU, FLAVIA MĂLUREANU – „Ghid pentru practica pedagogică”, Ed. TERRA, Focșani, 2004;
Anexa 1
ECHIPA NR.1
DEPRESIUNEA COLINARĂ
A TRANSILVANIEI
Anexa 2
ECHIPA NR.2
DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI
I
Anexa 3
ECHIPA NR.3
DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI
Anexa 4
ECHIPA NR.4
DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI
Aspecte din Câmpia Transilvaniei
Valea Someșului
Valea Mureșului
Valea Oltului
PROIECT DIDACTIC
Aria curriculară: Om și societate
Disciplina: Geografia României
Unitatea de învățare: România,caracteristici geografice generale
Subiectul: Poziția geografică a României
Tipul: Dobândire de noi cunoștințe
Durata: 50 minute
Scopul lecției: – cunoașterea hotarelor și a vecinilor patriei noastre
Obiective operaționale:
O1- sǎ localizeze România în spațiul european;
O2- sǎ indice corect hotarele țǎrii noastre pe harta fizicǎ;
O3- sǎ identifice vecinii României în funcție de punctele cardinale;
O4- sǎ enumere apele care scaldǎ hotarele țǎrii;
O5- sǎ compare suprafața României ca suprafața altor țǎri.
STRATEGII DIDACTICE:
METODE: observația, explicația, conversația euristică, exercițiul, povestirea, problematizarea, activitatea independentă, munca în echipă, lucrul cu harta.
II. MIJLOACE: planșa didacticǎ, harta fizicǎ a României, lectura geograficǎ,fișe de muncǎ independentă, Atlasul geografic, harta Europei;
BIBLIOGRAFIE:
Lisievici, Petru, „Evaluarea în învǎțǎmânt – Teorie și practicǎ, instrumente”, Editura Aramis, București, 2002
Stoica, Dumitru, Bușe, Liubovia. „Metodica predǎrii geografiei la clasele a IV-a” , Editura Didacticǎ și Pedagogocǎ, București, 1988
Peneș, Marcela, Șortan, Ioan. „Geografia României – Manual pentru clasa a IV-a” , Editura Aramis, București,1996
Cântarea Russo, Alecu,“României”, Editura Aramis, București, 2000
Peneș, Marcela, Ploscariu, Nicu, „Lecturi istorico-geografice –antologie de texte”, Editura Aramis, București, 1998
ANEXA 1
Câte țǎri sunt pe pǎmânt
Câte țǎri sunt pe pǎmânt
Plaiuri ca la noi nu sunt
Cât strǎbate Dunǎrea
Nu e țarǎ ca a mea.
Anexa 2
Patria
-lecturǎ-
„Ce e mai mândrǎ decât tine între toate țǎrile semǎnate de Domnul pre pǎmânt? Care alta se împodobește în zilele de varǎ cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?
Verzi sunt dealurile tale, frumoase pǎdurile și dumbrǎvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tǎu; munții se înalțǎ în vǎzduh;râurile cu brâie pestrițe ocolesc câmpurile.
Dunǎrea bǎtrânǎ îți sǎrutǎ poala și îți aduce avuții; râurile cele frumoase și spumegoase, pâraiele cele repezi și sǎlbatice cântǎ neîncetat lauda ta.”
Alecu Russo, „Cântarea României”
Anexa 3
ANEXA 4
FIȘǍ DE MUNCǍ INDEPENDENTǍ
1) Marcheazǎ cu „X” care este suprafața României: 461 563 km²
238 391 km²
154 759 km²
2) Descrie în câteva cuvinte granițele trasate pe cursuri de apǎ!
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
3) Noteazǎ pe hartǎ care sunt țǎrile cu care se învecineazǎ România!
Numele……………………………. Data…………
EVALUARE
Unitatea de învățare: Elemente de geografie ale mediului local și apropiat
Conținut: Orizontul apropiat și local
1.Unește cu săgeți cuvintele din coloana A cu explicația din coloana B:
A B
busolă
-punctele simbol prin care este
cardinale reprezentat pe hartă un
anumit element, obiect
sau fenomen
semn
convențional instrument cu ajutorul
căruia ne putem orienta
2. Completează spațiile punctate cu noțiunile de geografie învățate:
Locul de unde răsare soarele se numește ________________sau ___________ .
Planul este un ________________ pe care obiectele sunt _________________
și _____________________ după punctele cardinale.
Pe hartă se observă mai multe semne și culori, numite _________________________________ .
3. Realizează corespondența între cele două coloane :
■ răsărit ■ nord
■ apus ■ sud
■ miazăzi ■ est
■ miazănoapte ■ vest
4. Fixează punctele cardinale pe harta României: →
5. Scrie A (adevărat) sau F (fals) în dreptul enunțurilor:
a) Pe hartă apele sunt reprezentate cu verde____
b)Busola este un instrument cu ajutorul căruia se stabilește sudul (S). ____
c) Tot ceea ce cuprindem cu privirea, între cer și pământ, până la linia orizontului alcătuiește orizontul ( zarea ). ______
6.Completează enunțurile:
Județul meu se numește……………………………………….și se află în…………………….României.
Localitatea în care trăiesc eu se numește………………………………………………………………………….
Școala mea se află în cartierul……………………………..pe strada…………………………………………….
Locuiesc pe strada………………………………………………………………………………………………………..
Bunicii din partea mamei locuiesc în localitatea ……………………………………………………………….
Bunicii din partea tatei locuiesc în localitatea…………………………………………………………………..
Calificativ…………………………………………….
OBIECTIVE:
O1 – să unescă noțiunile geografice cu explicația corespunzătoare ;
O2-să completeze spațiile lacunare ;
O3-să recunoască semnele convenționale;
O4-să fixeze corect punctele cardinale ;
O5- să definească noțiuni geografice realizând corespondențe;
O5- să stabilească valoarea de adevăr a unor enunțuri date ;
DESCRIPTORI DE PERFOMANȚĂ
REALIZAREA OBIECTIVELOR
APRECIEREA CU CALIFICATIVE
GREȘELI FRECVENTE
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
MĂSURI AMELIORATIVE
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Test
Încercuiți răspunsul corect:
Către care punct cardinal este orientată fațada școlii noastre?
a) est; b) vest; c) sud.
Ce indică estul?
a) locul unde apune soarele;
b) locul unde răsare soarele;
c) amiaza.
Unde se află vestul, dacă nordul este în față?
a) în dreapta; b) în stânga; c) în spate.
Care este semnul convențional pentru lac?
a) b) c)
Care este culoarea convențională pentru câmpie?
a) galben; b) verde; c) cafeniu.
6. Linia de jur – împrejurul nostru, unde ni se pare că cerul atinge pământul se numește:
a) linie dreaptă; b) linie de orizont; c) linie ferată.
7. Întreaga parte de cer și de pământ pe care o cuprindem cu privirea, până la linia orizontului, alcătuiește:
a) locul natal; b) linia de orizont; c) orizontul.
8. Partea din orizont opusă răsăritului este:
a) estul; b) nordul; c) vestul.
Completați:
Clasa noastră are ferestrele orientate spre ……………………….. Școala noastră se numește ……………………………………. Adresa școlii este …………………………………………………………. Un oraș poate fi format din mai multe grupări de blocuri numite……………………………………….
Realizați corespondența trasând linii:
BIBLIOGRAFIE
1. Bențe F. (2000). Cartografie, Editura Universității din Oradea
2. Bocoș M. (2000). Cercetare Pedagogică – Suporturi teoretice și metodologice. Cluj Napoca: Editura Casa Cărții de Știință
3. Cucoș C. (1998). Pedagogie. Iași: Editura Polirom
4. Dulama M. Eliza (2000) . Didactica geografică. Cluj Napoca: Editura Clusium
5. Leu I. (1981). De la măsurarea cu pasul la măsuratori din satelit. București: Editura Științifică și Enciclopedică
6. Popescu M. (2003). Geografie fizică. București: Editura Teora
7. Mândruț O., Furtună C. (2001). Manual de geografia României,clasa a IV-a. București:Editura AH
8. Mândruț O. (1999). Ghid de evaluare la geografie. București: Editura Trithemius Media
9. Nicoară E., Peneș M. (2001). Îndrumător pentru utilizarea manualului de geografie, clasa a1V-a. București: Editura Aramis
10. Tomescu V.(1995). Metodica predării geografiei la clasele I-IV. București: Editura Didactică și Pedagogică, Bucuresti, 1995
11. Dulama M. Eliza (2002). Modele, strategii și tehnici didactice activizante. Cluj Napoca: Editura Clusium
12. Dulama M. Eliza (2004). Modelul învățării depline a geografiei. Cluj Napoca: Editura Clusium
13. Stoica D., Buseliu B. (1998). Metodica predării geografiei. București: Editura Didactică și Pedagogică
14. Ionescu M., Radu I. (2001). Didactica modernă, Cluj Napoca: Editura Dacia, Cluj Napoca
15. Stan C. (2001). Teoria educație. Cluj Napoca: Editura Presa Universitară Clujană
16. lonescu M. (2005). Instrumente și educație. Arad: Editura Vasile Goldis University Press
17. Pătrăuță T. (2008). Didacticometrie, esență, necesitate, proceduri. București: Editura Didactică și Pedagogică
18. Gagea E. (2010). Didactica predării istoriei. Arad: Editura Gutenberg Univers
ANEXE
PROIECT DIDACTIC
Aria curriculară: Om și societate
Disciplina: Geografie
Subiectul: Harta geografică
Clasa: a IV-a
Obiective operaționale:
O1 – să redea corect și conștient noțiunea de hartă;
O2 – să dovedească faptul că au înțeles cum se fac micșorările;
O3 – să utilizeze culorile convenționale în redarea formelor de relief;
O4 – să compare planul cu harta;
O4 – să explice ce rol are legenda hărții;
O6 – să prezinte conținutul hărții cu ajutorul semnelor și culorilor convenționale.
Metode de învățământ:
M1 – conversația euristică
M2 – descoperirea dirijată
M3 – observația
M4 – exercițiul
M5 – citirea hărții
M6 –investigarea hărții
Mijloace de învățământ:
m1 – planul clasei, școlii, localității
m2 – Harta județului
m3 – Harta fizică și politică a României
m4 – Harta lumii
m5 – jetoane cu semnele și culorile convenționale
Tipul lecției: mixtă
PROIECT DIDACTIC
Aria curriculară: Om și societate
Disciplina: Geografie
Subiectul: Depresiunea Transilvaniei
Clasa: a IV-a
Tipul lecției: mixtă
Obiective de referință:
– dezvoltarea capacității și aptitudinilor de orientare pe hartă;
– sesizarea deosebirilor dintre diferitele forme de relief ;
Obiective operaționale:
O1- să localizeze, pe harta României, principalele unități de relief, orientându-se după culoarea convențională ;
O2- să-și însușească noile informații privitoare la Depresiunea colinarǎ a Transilvaniei;
O3-să identifice, pe harta fizică a României, câmpiile,podișurile și râurile care străbat Depresiunea colinarǎ a Transilvaniei ;
O4- să observe peisaje ,locuri,orașe din Depresiunea colinarǎ a Transilvaniei ;
O5- să demonstreze cunoștințele însușite prin completarea unei fișe de evaluare;
Strategii didactice:
a.METODE ȘI PROCEDEE: observația, conversația, explicația, jocul didactic, munca independentă, munca în grup, ciorchinele, cadranele;
b.MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT
-laptop;
-videoproiector;
-harta;
-atlasul geografic;
-fișe de evaluare (anexele 1-4);
BIBLIOGRAFIE:
DOINA BENESCU-TĂRCHILĂ – Să cunoaștem geografia României, clasa a IV-a, Editura Carminis, Pitești, 2005;
CORNELIA ȘTEFĂNESCU, FLAVIA MĂLUREANU – „Ghid pentru practica pedagogică”, Ed. TERRA, Focșani, 2004;
Anexa 1
ECHIPA NR.1
DEPRESIUNEA COLINARĂ
A TRANSILVANIEI
Anexa 2
ECHIPA NR.2
DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI
I
Anexa 3
ECHIPA NR.3
DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI
Anexa 4
ECHIPA NR.4
DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI
Aspecte din Câmpia Transilvaniei
Valea Someșului
Valea Mureșului
Valea Oltului
PROIECT DIDACTIC
Aria curriculară: Om și societate
Disciplina: Geografia României
Unitatea de învățare: România,caracteristici geografice generale
Subiectul: Poziția geografică a României
Tipul: Dobândire de noi cunoștințe
Durata: 50 minute
Scopul lecției: – cunoașterea hotarelor și a vecinilor patriei noastre
Obiective operaționale:
O1- sǎ localizeze România în spațiul european;
O2- sǎ indice corect hotarele țǎrii noastre pe harta fizicǎ;
O3- sǎ identifice vecinii României în funcție de punctele cardinale;
O4- sǎ enumere apele care scaldǎ hotarele țǎrii;
O5- sǎ compare suprafața României ca suprafața altor țǎri.
STRATEGII DIDACTICE:
METODE: observația, explicația, conversația euristică, exercițiul, povestirea, problematizarea, activitatea independentă, munca în echipă, lucrul cu harta.
II. MIJLOACE: planșa didacticǎ, harta fizicǎ a României, lectura geograficǎ,fișe de muncǎ independentă, Atlasul geografic, harta Europei;
BIBLIOGRAFIE:
Lisievici, Petru, „Evaluarea în învǎțǎmânt – Teorie și practicǎ, instrumente”, Editura Aramis, București, 2002
Stoica, Dumitru, Bușe, Liubovia. „Metodica predǎrii geografiei la clasele a IV-a” , Editura Didacticǎ și Pedagogocǎ, București, 1988
Peneș, Marcela, Șortan, Ioan. „Geografia României – Manual pentru clasa a IV-a” , Editura Aramis, București,1996
Cântarea Russo, Alecu,“României”, Editura Aramis, București, 2000
Peneș, Marcela, Ploscariu, Nicu, „Lecturi istorico-geografice –antologie de texte”, Editura Aramis, București, 1998
ANEXA 1
Câte țǎri sunt pe pǎmânt
Câte țǎri sunt pe pǎmânt
Plaiuri ca la noi nu sunt
Cât strǎbate Dunǎrea
Nu e țarǎ ca a mea.
Anexa 2
Patria
-lecturǎ-
„Ce e mai mândrǎ decât tine între toate țǎrile semǎnate de Domnul pre pǎmânt? Care alta se împodobește în zilele de varǎ cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?
Verzi sunt dealurile tale, frumoase pǎdurile și dumbrǎvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tǎu; munții se înalțǎ în vǎzduh;râurile cu brâie pestrițe ocolesc câmpurile.
Dunǎrea bǎtrânǎ îți sǎrutǎ poala și îți aduce avuții; râurile cele frumoase și spumegoase, pâraiele cele repezi și sǎlbatice cântǎ neîncetat lauda ta.”
Alecu Russo, „Cântarea României”
Anexa 3
ANEXA 4
FIȘǍ DE MUNCǍ INDEPENDENTǍ
1) Marcheazǎ cu „X” care este suprafața României: 461 563 km²
238 391 km²
154 759 km²
2) Descrie în câteva cuvinte granițele trasate pe cursuri de apǎ!
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
3) Noteazǎ pe hartǎ care sunt țǎrile cu care se învecineazǎ România!
Numele……………………………. Data…………
EVALUARE
Unitatea de învățare: Elemente de geografie ale mediului local și apropiat
Conținut: Orizontul apropiat și local
1.Unește cu săgeți cuvintele din coloana A cu explicația din coloana B:
A B
busolă
-punctele simbol prin care este
cardinale reprezentat pe hartă un
anumit element, obiect
sau fenomen
semn
convențional instrument cu ajutorul
căruia ne putem orienta
2. Completează spațiile punctate cu noțiunile de geografie învățate:
Locul de unde răsare soarele se numește ________________sau ___________ .
Planul este un ________________ pe care obiectele sunt _________________
și _____________________ după punctele cardinale.
Pe hartă se observă mai multe semne și culori, numite _________________________________ .
3. Realizează corespondența între cele două coloane :
■ răsărit ■ nord
■ apus ■ sud
■ miazăzi ■ est
■ miazănoapte ■ vest
4. Fixează punctele cardinale pe harta României: →
5. Scrie A (adevărat) sau F (fals) în dreptul enunțurilor:
a) Pe hartă apele sunt reprezentate cu verde____
b)Busola este un instrument cu ajutorul căruia se stabilește sudul (S). ____
c) Tot ceea ce cuprindem cu privirea, între cer și pământ, până la linia orizontului alcătuiește orizontul ( zarea ). ______
6.Completează enunțurile:
Județul meu se numește……………………………………….și se află în…………………….României.
Localitatea în care trăiesc eu se numește………………………………………………………………………….
Școala mea se află în cartierul……………………………..pe strada…………………………………………….
Locuiesc pe strada………………………………………………………………………………………………………..
Bunicii din partea mamei locuiesc în localitatea ……………………………………………………………….
Bunicii din partea tatei locuiesc în localitatea…………………………………………………………………..
Calificativ…………………………………………….
OBIECTIVE:
O1 – să unescă noțiunile geografice cu explicația corespunzătoare ;
O2-să completeze spațiile lacunare ;
O3-să recunoască semnele convenționale;
O4-să fixeze corect punctele cardinale ;
O5- să definească noțiuni geografice realizând corespondențe;
O5- să stabilească valoarea de adevăr a unor enunțuri date ;
DESCRIPTORI DE PERFOMANȚĂ
REALIZAREA OBIECTIVELOR
APRECIEREA CU CALIFICATIVE
GREȘELI FRECVENTE
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
MĂSURI AMELIORATIVE
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Test
Încercuiți răspunsul corect:
Către care punct cardinal este orientată fațada școlii noastre?
a) est; b) vest; c) sud.
Ce indică estul?
a) locul unde apune soarele;
b) locul unde răsare soarele;
c) amiaza.
Unde se află vestul, dacă nordul este în față?
a) în dreapta; b) în stânga; c) în spate.
Care este semnul convențional pentru lac?
a) b) c)
Care este culoarea convențională pentru câmpie?
a) galben; b) verde; c) cafeniu.
6. Linia de jur – împrejurul nostru, unde ni se pare că cerul atinge pământul se numește:
a) linie dreaptă; b) linie de orizont; c) linie ferată.
7. Întreaga parte de cer și de pământ pe care o cuprindem cu privirea, până la linia orizontului, alcătuiește:
a) locul natal; b) linia de orizont; c) orizontul.
8. Partea din orizont opusă răsăritului este:
a) estul; b) nordul; c) vestul.
Completați:
Clasa noastră are ferestrele orientate spre ……………………….. Școala noastră se numește ……………………………………. Adresa școlii este …………………………………………………………. Un oraș poate fi format din mai multe grupări de blocuri numite……………………………………….
Realizați corespondența trasând linii:
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Hartile, Mijloace Specifice Si Optimizatoare In Predarea Geografiei LA Clasa A Iv A (ID: 121416)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.