Harti Si Planuri Topografice

Diverse2

Harti Si Planuri Topografice

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Această lucrare prezintă proiectul de ridicare topografică cu scopul întocmirii planului topografic al unui imobil din zona General, municipiul Galați. Etapele acestui proiect sunt enunțate în continuare.

În primă fază s-a procedat la recunoașterea terenului, operație din care a rezultat o schiță care conține perimetrul terenului, punctele cunoscute din zonă, traseul drumuirii și modul de organizare al măsurătorilor. Datorită configurației punctelor cunoscute din apropiere, am decis ca ridicarea să se execute printr-o drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cu orientări cunoscute la care se adaugă metoda radierii pentru punctele de detaliu.

Drumuirea este alcătuită din 10 puncte de stație și 650 puncte radiate.

Măsurătorile au fost executate cu stația totală Leica TCR 805, cu precizie de măsurare a direcțiilor de 3,5 CC, ridicarea topografică a fost realizată prin metoda drumuirii sprijinite la capete pe puncte de coordonate cunoscute din care s-au determinat punctele retelei de ridicare. În fiecare stație s-au măsurat direcții orizontale, unghiuri verticale și distanțe înclinate, vizele făcându-se la înălțimea instrumentului.

La birou am efectuat prelucrarea măsurătorilor rezultate din drumuire cu ajutorul programului TOPOSYS. Erorile s-au încadrat în toleranțe, deci măsurătorile au fost efectuate corect și am continuat cu redactarea planului topografic.

După finalizarea calculelor s-a întocmit planul topografic al mobilului prin raportarea coordonatelor determinate ale punctelor în AutoCad 2007 cu programul TopoLT7.0. Planul rezultat a fost plotat la scara 1:1000.

CAPITOLUL I – NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Scurt istoric al măsurătorilor terestre

Știința măsurătorilor terestre are drept obiect determinarea formei și dimensiunilor Pământului, inclusiv redarea plană a suprafeței acestuia în ansamblu și pe porțiuni. Cunoașterea teritoriilor ca extindere și conținut a fost și rămâne o cerință de bază în organizarea multor activități și cu precădere a celor economice, la nivel național, regional sau local. În acest scop se folosesc de mult timp reprezentări convenționale, denumite planuri și hărți, în care toate distanțele, proiectate în plan orizontal, sunt reduse, în aceeași proporție, la o anumită scară și profile pe care este reprezentat relieful, respectiv declivitățile pe anumite direcții.

Asemenea imagini ale terenului, ce redau conținutul cu detaliile lui naturale (ape, păduri, pășuni, forme de relief ș.a.,) și artificiale (construcții de orice gen), se obțin în urma unui ansamblu de lucrări denumit, în general, ridicare în plan, ce formează obiect al științei măsurătorilor terestre. Metodele de lucru și instrumentele folosite au evoluat în strânsă legătură cu dezvoltarea științei și tehnicii, stimulate permanent de cerințele societății, care a avut nevoie de planuri și de evidențe tot mai precise.

Dezvoltarea științei măsurătorilor terestre și a topografiei în special, trebuie privită în strânsă legătură cu apariția și perfecționarea continuă a instrumentelor geotopografice. Realizările tehnice în domeniul aparatelor de măsură a elementelor geometrice, dar și a mijloacelor de calcul și de raportare, au condiționat și condiționează apariția și perfecționarea metodelor și procedeelor de lucru, sporind precizia și randamentul ridicărilor.

Producerea de serie a instrumentelor topografice a început în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, odată cu înființarea primelor companii specializate în optică și mecanică fină. În 1864 în Germania, Cari Zeiss realizează primele microscoape și apoi aparatură topografică, compania dezvoltându-se continuu și devenind cea mai importantă din Europa, fiind preluată în anii 2000 de firma americană Trimble. În Elveția inginerul Heinrich Wild, plecat de la Zeiss, înființează în 1921 firma Wild Heerbrugg, care a produs, sub acest nume, instrumente până în 1990, fiind preluată recent de compania Leica cunoscută după aparatura fotografică. Acestea sunt cele mai reprezentative nume de instrumente topo-geodezice europene, cu largă răspândire și în țara noastră.

În a doua jumătate a secolului XX, realizările electronicii pătrund definitiv și revoluționează din temelii tehnologia lucrărilor geotopografice. Punctul de plecare l-a constituit ideea americanului Bowie, datând din 1927, de a măsura distanța în funcție de timpul și viteza de propagare a undelor, pusă în practică de suedezul Bergstrandm 1948 prin construirea primului aparat electro-optic de acest gen. În continuare s-au obținut realizări importante, într-un ritm susținut, concretizate în a doua jumătate a secolului trecut în două tipuri noi de aparate geotopografice propriu-zise:

stațiile totale sau inteligente, care permit măsurarea comodă, rapidă și cu precizie ridicată nu numai a unghiurilor ci și a distanțelor, afișarea și înregistrarea lor automată și transferul în calculator, având în plus încorporate și programe specializate de rezolvare a unor probleme de ridicare și trasare (Figura 1.1);

Figura 1.1 Stație totală Leica TCR 805

instalații GPS, ca oportunitate modernă de determinare directă a poziției spațiale a unor puncte de mare interes din rețelele geodezice de bază, de sprijin (îndesire) sau/și chiar de ridicare. Sistemul de poziționare globală (GPS), ca intersecție

spațială, se bazează, în esență, tot pe măsurarea distanțelor prin unde, fiind agreat și folosit astăzi în exclusivitate, net superior triangulației clasice ca precizie, randament și eficiență economică.

Calculatoarele și softurile specializate, ca și plotterele și scanerele ce servesc la raportarea și transformarea planurilor, completează lista mijloacelor electronice de care sectorul lucrărilor geotopografice se folosește azi. Acestea s-au perfecționat și se perfecționează continuu, devin tot mai accesibile ca preț, cu efecte benefice asupra preciziei și randamentului, întregind procesul de automatizare a operațiilor complexe din sector.

1.2. Obiectul și importanța măsurătorilor terestre

Măsurătorile terestre au evoluat, devenind o știință, care se ocupă cu măsurarea și reprezentarea suprafeței Pământului, implicit determinarea formei și dimensiunilor acestuia. Știința măsurătorilor terestre a evoluat odată cu altele, în special: matematica, fizica, astronomia, împreună cu mecanica, electronica și tehnica frecvențelor înalte, care au permis dezvoltarea unor instrumente variate și sofisticate, precum și a unor metode noi de prelucrare a rezultatelor măsurătorilor.

Obiectul măsurătorilor terestre îl reprezintă întocmirea planurilor și hărților atât de necesare activităților economice, tehnice și de interes social, la nivelul exigențelor actuale. Dificultățile cresc odată cu întinderea suprafețelor. Redarea fidelă a terenului cu toate detaliile existente presupune nu numai măsurători și calcule, ci și utilizarea unor sisteme de referință legate de suprafața Pământului și reprezentarea plană a formei curbe a acestuia.

Disciplinele de studiu ce conturează știința măsurătorilor terestre într-un ansamblu sunt următoarele:

geodezia, care urmărește, în principiu, determinarea formei și dimensiunilor Pământului, de ea aparținând lucrările extinse pe suprafețe mari afectate de forma sferică a acestuia. Sub raportul ridicărilor efective geodezia are drept obiectiv stabilirea sistemelor de referință (geoid, elipsoid) și determinarea riguroasă și unitară a rețelelor geodezice, ale căror puncte să servească drept suport ridicărilor topografice și fotogrammetrice;

cartografia, ce se ocupă de reprezentarea plană a suprafeței sferice a Pământului, în ansamblu și pe porțiuni. În acest scop studiază sistemele de proiecție utilizate la întocmirea planurilor și hărților precum și metodele de transformare și multiplicare a acestora;

topografia este o tehnică intensivă de lucru în cadrul căreia datele necesare se culeg prin parcurgerea terenului cu măsurători specifice, sprijinite pe rețeaua geodezică. Efectiv, topografia urmărește poziționarea punctelor caracteristice ale detaliilor topografice, necesare atât la întocmirea planurilor cât și pentru trasarea construcțiilor pe teren;

fotogrammetria este de asemenea o tehnologie de achiziționare a datelor, dar prin înregistrări fotografice, ce permit studiul, reconstituirea și măsurarea formei și poziției unui obiect sau fenomen în spațiu și în timp. Ca aplicație principală, reținem realizarea planurilor și hărților pe suprafețe întinse, folosind înregistrări fotografice aeriene ale terenului, prelucrate cu aparatură specifică, pe baza unor puncte de reper poziționate prin măsurători terestre;

cadastrul cuprinde un complex de operații tehnice, economice și juridice, întreprinse în vederea cunoașterii, inventarierii și reprezentării pe plan a fondului funciar, pentru asigurarea unei evidențe reale a acestuia. Întocmirea planurilor necesare este partea reprezentativă a lui, definită prin volumul și tehnicitatea lucrărilor.

Măsurătorile terestre sunt de mare importanță, deoarece furnizează date reale privitoare la bunurile imobile (poziție, mărime, folosință, proprietar), necesare în toate ramurile economiei naționale; în același timp pentru economia de piață reprezintă un factor vital pentru că furnizează documentele care dau siguranță tranzacțiilor care au loc pe piața bunurilor imobile.

1.3. Elementele topografice ale terenului

Pentru reprezentarea pe planuri topografice a elementelor care formează conturul diferitelor parcele topografice, cu sau fără construcții, se aleg pentru proiecția respectivă numai punctele și liniile caracteristice de pe diferite limite și detalii naturale sau artificiale.

Elementele topografice ale terenului determină poziția reciprocă în spațiu a punctelor topografice ce aparțin unui detaliu oarecare.

Elementele topografice sunt:

– liniare (aliniamentul, lungimile înclinate și orizontale, diferențele de nivel);

– unghiulare (unghiuri verticale și direcții orizontale din care rezultă unghiurile

orizontale).

Puncte topografice

Prin puncte caracteristice înțelegem o serie de puncte topografice, care raportate pe planuri redau în mod fidel detaliile topografice de pe teren, din care, se menționează:

schimbările de aliniament ale limitelor de teren;

schimbările de direcție ale căilor de comunicație;

conturul diferitelor clădiri;

axul podurilor, drumurilor și apelor;

punctele cele mai joase și cele mai înalte ale terenului;

punctele care reprezintă schimbări de pantă.

Geometrizarea terenului

Pentru a fi reprezentate pe planuri și hărți elementele ce sunt măsurate pe teren, este necesar să descompunem terenul în elemente liniare și unghiulare măsurabile. Această operațiune se numește geometrizarea terenului și constă în alegerea punctelor caracteristice de pe teren în așa fel încât prin unirea lor linia poligonală care rezultă să dea cât mai exact forma terenului.

Precizia hărților și planurilor de pinde de această operațiune. Condiția care se impune este ca abaterea maximă a liniei poligonale de la linia din teren să fie mai mică de 0,2 mm la scara planului.

Figura 1.2 – Geometrizarea terenului

Aliniamentul

Este o linie sinuoasă care urmărește linia terenului natural și rezultă din intersecția terenului cu planul vertical.

Distanța înclinată

Este lungimea dreptei din spațiu care unește două puncte topografice A și B

(fig 1.3).

Profilul topografic

Este reprezentarea grafică în plan a liniei de intersecție între suprafața terenului și o suprafață verticală ce trece prin două sau mai multe puncte date. Se poate obține din măsurători pe teren sau de pe plan.

Suprafața de nivel

Este o suprafață normală în orice punct al ei la direcția gravității. Suprafața de nivel zero este aproximativ suprafața de echilibru a mărilor și oceanelor. Se folosește ca suprafață de referință a altitudinilor (cotelor) în nivelment (fig 1.3).

Altitudinea

Este distanța verticală între suprafața de referință și suprafața de nivel a punctului considerat (fig 1.3):

HA=A0A.

Diferența de nivel

Este distanța verticală între suprafețele de nivel a două puncte A și B:

ΔHAB= HB-HA.

Unghiul vertical

Sunt unghiuri care măsoară înclinarea dreptei ce trece prin punctele A și B față de orizontală (αAB=unghi de pantă) sau față de verticală (zAB=unghi zenital) (fig 1.3).

Distanța orizontală

Este lungimea proiecției ortogonale a dreptei A-B din spațiu pe un plan orizontal și este distanța ce se reprezintă pe hărți și planuri (fig 1.3).

DAB = LAB * cos αAB = LAB * sin zAB

Panta terenului

Este înclinarea dreptei care unește două puncte A și B față de orizontală, exprimată prin raportul între diferența de nivel și distanța orizontală a celor două puncte (fig 1.3).

Panta terenului se mai exprimă în procente și este de fapt, tangenta trigonometrică a unghiului vertical α:

Figura 1.3 – Elementele topografice ale terenului

Unghiul orizontal

Este unghiul diedru format de proiecțiile planelor verticale ce trec prin două aliniamente SA și SB (fig. 1.4).

Direcțiile sunt tot unghiuri orizontale care au aceeași origine (fig 1.4 – direcțiile L). Unghiurile orizontale se determină ca diferența a câte două direcții:

ωAB = LB – LA.

Figura 1.4 – Unghiul orizontal. Direcții

Orientarea topografică

Orientarea laturii determinată de punctele A și B este unghiul orizontal format de direcția nordului geografic și latura AB, măsurat în sensul acelor de ceas (fig 1.5). Unghiul ΘBA se numește orientare inversă a direcției AB și se determină cu relația:

.

Figura 1.5 – Orientarea directă. Orientarea inversă

Coordonate rectangulare

Coordonatele rectangulare individualizează poziția în plan orizontal a punctelor topografice prin abscisa Y și ordonata X proiecției punctelor în planul de referință

(fig 1.6). Orientarea axei OX din suprafața de referință este de regulă direcția Nord.

Coordonatele rectangulare se mai numesc și coordonate absolute plane.

Figura 1.6 – Coordonate rectangulare

Coordonate relative

Coordonatele relative sunt lungimile proiecțiilor pe axele OX și OY a distanței orizontale între două puncte (fig. 1.6). Se pot calcula din elementele măsurate, când se notează δx și δy, sau din coordonate absolute și se notează ΔX și ΔY :

δxAB = DAB * cos ΘAB

δyAB = DAB * sin ΘAB

sau: ΔXAB = XB – XA

ΔYAB = YB – YA

Cu ajutorul coordonatelor relative se pot calcula coordonatele rectangulare ale unui punct dacă se cunosc coordonatele altui punct:

XB = XA + ΔXAB = XA + DAB * cos ΘAB

YB = YA + ΔYAB = YA + DAB * sin ΘAB

Coordonate polare

Reprezintă distanța orizontală DBA (raza polară) și un unghi orizontal ωA (unghi polar) care definesc poziția unui punct A față de un alt punct B si de o direcție de referință BP date (fig. 1.7). Cunoscând orientarea de referință ΘBP și coordonatele rectangulare ale polului B, se pot calcula coordonatele absolute ale punctului A:

ΘBA = ΘBP + ωA

XA = XB + DBA * cos ΘBA

YA = YB + DBA * sin ΘBA

Transformarea inversă se va face cu următoarele relații:

Figura 1.7 – Coordonate polare

Coordonate echerice

Sunt coordonate rectangulare într-un sistem local în care axa absciselor este materializată în teren fiind de obicei o latură a unei drumuiri. Elementele care definesc poziția punctelor se măsoară direct în valoare orizontală, ordonata fiind lungimea perpendicularei, iar abscisa distanța de la un capătal axei până la piciorul perpendicularei (fig 1.8).

Figura 1.8 – Coordonate echerice

Coordonatele rectangulare ale punctelor echerice se calculează cu următoarele relații:

X’i = X103 +yi * cos Θ103-102

Xi = X’1 + x * cos (Θ103-102 – 100G)

Y’1 = Y103 + yi * sin Θ103-102

Yi = Y’i +xi * sin (Θ103-102 – 100G)

1.4. Rețeaua geodezică de sprijin

Este construită având la bază următoarele principii:

-Baza geodezică a ridicărilor planimetrice este constituită din:

-rețeaua punctelor de triangulație;

-rețeaua punctelor de drumuire (poligonometrie) ;

-Proiecția cartografică utilizată : Stereografică 1970, plan secant;

-Cota origine pentru nivelment : cota 0 a Mării Negre, reper fundamental;

-Elipsoid de referință utilizat: Krasovski.

Rețeaua de triangulație geodezică de stat se compune dintr-o rețea de triunghiuri structurată pe cinci ordine de mărime:

-ordinele I, II, III, IV care constituie triangulația de ordin superior;

-ordinul V, care constituie triangulația de ordin inferior;

Condiția de bază : prin triunghiurile formate să se acopere cu puncte cunoscute întregul teritoriu național;

Se desfășoară prin lanțuri de triunghiuri de-a lungul meridianelor și paralelelor, la o distanță medie de , cu lungimi ale laturilor triunghiurilor de 20- (lanțuri de triangulație geodezică – Figura 1.9);

Figura 1.9 Lanțuri de triangulație geodezică

La întretăierea a două lanțuri se stabilește câte o bază (6-) care se măsoară. Zonele intermediare lanțurilor de triunghiuri se acoperă tot cu triunghiuri cu laturile de 20-, întreaga rețea formată alcătuind rețeaua geodezică de triangulație de ordinul I;

Din aproape în aproape triunghiurile se îndesesc (triunghi în triunghi) prin punctele de ordinele:

II: laturi ale triunghiurilor 10-;

III: laturi ale triunghiurilor 7-;

IV: laturi ale triunghiurilor 4 – ;

cu îndesirea de ordin V: laturi de 1- (1 punct la cel mult ).

Calculul acestor puncte se face astfel:

Ordinul I: rețeaua de puncte se transpune pe elipsoid, calculându-se coordonatele geografice, se transpun prin proiecție cartografică punctele pe planul de proiecție calculându-se coordonatele rectangulare X și Y.

Ordinul II, III, IV : calculul se face în planul de proiecție, ținându-se cont de curbura terestră, coordonate X și Y.

Ordinul V , direct în planul de proiecție adoptat, coordonate X și Y.

1.5. Proiecția Stereografică 1970

Ca regulă generală, în prezent, toate ridicările trebuie încadrate în rețeaua geodezică națională determinată pentru coordonatele plane în “proiecția Stereografică 70” și pentru cote în planul de referință “Marea Neagră

Introducerea cadastrului general pe întreg fondul funciar al țării presupune lucrări care se sprijină, pe rețeaua geodezică națională, ce trebuie proiectată și determinată în condiții specifice de precizie și de densitate.

În principiu, proiecția stereografică este o proiecție de perspectivă, conformă, ce păstrează nealterate unghiurile și deformează distanțele.

Această proiecție a fost adoptată de către țara noastră în anul 1973 fiind folosită și în prezent. Are la bază elementele elipsoidului Krasovski-1940. A fost folosită la întocmirea planurilor topografice de bază la scările 1:2.000, 1:5.000 și 1:10.000, precum și a hărților cadastrale la scara 1:50.000.

Dintre elementele caracteristice proiecției Stereo70 amintim:

– Punctul central al proiecției (polul proiecției) este un punct fictiv, care nu este materializat pe teren, situat aproximativ în centrul geometric al teritoriului României, la nord de orașul Făgăraș. Coordonatele geografice ale acestui punct sunt de 25˚ longitudine estică și de 46˚ latitudine nordică;

– Adâncimea planului de proiecție este de aproximativ 3.2 km față de planul tangent la sfera terestră în punctul central. În urma intersecției dintre acest plan și sfera terestră de rază medie s-a obținut un cerc al deformațiilor nule cu raza apropiată de 202 km (Figura 1.10);

– Deformația relativă pe unitatea de lungime (1 km) în punctul central al proiecției este egală cu -25 cm/km și crește odată cu mărirea distanței față de acesta pană la valoarea zero pentru o distanță de aproximativ 202 km. După această distanță valorile deformației relative pe unitatea de lungime devin pozitive și ating valoarea de 63,7 cm/km la o depărtare de centrul proiecției de aproximativ 385 km;

– sensul pozitiv al axei Ox este dirijat spre nordul geografic iar cel al axei Oy este evident spre est;

– teritoriul național reprezentat integral în acest sistem, are așadar zone cuprinse în toate cele patru cadrane, cu puncte ce pot avea coordonate pozitive sau negative;

– poziționarea coordonatelor se impune în acest scop, originea axelor se consideră translatată spre sud-vest în zona Belgradului, atât pe X cât și pe Y cu câte 500000,00m, astfel încât întreg teritoriul național devine situat în cadranul I.

Figura 1.10 – Harta deformațiilor liniare relative pe teritoriul României în proiecția Stereografică 1970.

Adoptarea proiecției Stereo70 a urmărit o serie de principii care satisfac cerințele de precizie și câteva aspecte specifice teritoriului României dintre care amintim:

-Teritoriul României are o formă aproximativ rotundă și poate fi încadrat într-un cerc cu raza de 400 km;

-Limitele de hotar sunt încadrate, în cea mai mare parte ( 90 %), de un cerc de rază 280 km și centru în polul proiecției;

– Proiecția este conformă (unghiurile sunt reprezentate nedeformat);

-Deformațiile areolare negative și pozitive sunt relativ egale, ceea ce permite o compensare a lor, adică prin reprezentarea în planul Proiecției Stereo70 este menținută suprafața totală a teritoriului.

1.6. Marcarea punctelor topografice

Marcarea punctelor rețelelor de sprijin planimetrice este de două feluri :

Provizorie – pe o durată de câțiva ani (max.5 ani), se face cu:

țăruși din lemn (esență tare: fag, stejar ), lungime 30-, secțiune pătrată 3-, în ax se bate la partea superioară un cui, care va marca punctul matematic (acestui punct i se calculează coordonatele), partea inferioară ascuțită;

buloane metalice, lungime 20-, secțiunea 1,5-, cap superior semisferic cu un semn chertat ( ) în ax, care va reprezenta punctul matematic.

În ambele cazuri țărușii se bat în pământ până la refuz, astfel ca să rămână la suprafață 2-. Atenție: țărușii să fie fixați vertical în teren.

Permanentă (prin bornarea punctelor) – marcare cu o mai lungă durată de utilizare a punctului :

Figura 1.11 Bornarea punctelor

se face cu borne din beton (beton armat), de formă trunchi de piramidă (latura superioară 10-, latura inferioară 20-, înălțime 60-);

în ax se încastrează un bulon metalic, cu cap semisferic, similar cu cel prezentat anterior;

se recomandă ca bornarea să se facă și în subsol pentru ca în cazul distrugerii bornei de la suprafață să existe posibilitatea reconstituirii, la suprafață, a punctului matematic (Figura 1.11).

Figura 1.12 Reperarea punctului matematic

Astfel, după ce s-a săpat groapa de bornare se așează la fund semnalul din subsol 1 (marca subsol), apoi un strat de semnalizare (cărămidă măcinată) 2, se umple groapa cu pământul rezultat din săpături, încadrându-se borna din beton 4, prin reperare dinspre exterior.

Observație: pentru ca semnalul de la suprafață să se găsească pe aceeași verticală cu marca din subsol se face un reperaj exterior (Figura 1.12), prin intersectarea axelor 13 cu 24 obținându-se poziția punctului matematic P (axul bornei, pentru care se definesc verticala VV – cu coordonatele plane Xp, Yp).

Se protejează borna cu un strat de umplutură 5.

1.7. Semnalizarea punctelor topografice

Semnalizarea punctelor rețelelor de sprijin planimetrice este o operație prin care se permite vizarea punctelor din punctul de stație, semnalizând verticala VV a punctului topografic sau a punctului caracteristic măsurat.

Semnalizarea poate fi:

provizorie, numai pe parcursul măsurătorilor, operație realizată cu jalonul de lemn sau metalic (secțiune pătrată, hexagonală, triunghiulară, sau circulară cu diagonala de 3-), lungime , vopsit alternativ alb/roșu, la partea inferioară ascuțit pentru a permite așezarea corectă pe punctul măsurat;

permanentă : cu balize, piramide, semnale cu pilaștri, denumite semnale geodezice (topografice) (Figura 1.13).

Figura 1.13 Semnalizare permanentă

Semnalizarea permanentă poate fi:

centrică: axul semnalului coincide cu axul vertical al punctului geodezic (topografic) semnalizat (Figura 1.13. c,d)

excentric: între axul semnalului (VsVs) și axul vertical al punctului geodezic (topografic) semnalizat există o distanță măsurată e (excentricitatea semnalului);

În cazul semnalului cu pilastru, utilizat în centrele populate, balizele se instalează pe terasele (acoperișurile) clădirilor, pe pilaștrii din beton care permit atât staționarea cu teodolitul (după ce s-a scos semnalul) cât și vizarea prin semnal a punctului. Este deci vorba de un semnal centric.

Mai pot fi utilizate ca semnale punctele nestaționabile, care vor servi doar ca puncte de direcție: vârfurile turlelor de biserică, paratrăznetele de pe construcțiile industriale etc.

Indiferent de modul de semnalizare, semnalul geodezic (topografic) trebuie să fie: vizibil și solid fixat în teren.

1.8. Descrierea topografică a punctelor

Descrierea topografică a punctelor permite identificarea în teren a poziției unui punct topografic în momentul când se dorește a fi folosit în măsurătorile topografice (Figura 1.14).

Figura 1.14 Descrierea topografică a punctelor (Fișa de reperaj)

Fișa de reperaj a punctului va conține:

coordonatele (Xi, Yi), eventual (Hi ) a reperului;

descrierea reperului folosit;

cel puțin două, opțional trei distanțe față de obiecte cunoscute din teren (colțuri de clădiri, stâlpi electrici sau de telefonie, capace canal etc.).Prin intersecția liniară a acestor distanțe se poate reconstitui poziția punctului topografic, identificându-l în teren.

CAPITOLUL II – REȚELE DE RIDICARE

II.1. Rețele de ridicare planimetrică. Clasificări

Metoda drumuirii are rolul de a îndesi rețeaua geodezică în vederea ridicării detaliilor topografice din teren.

“Drumuirea este o linie poligonală frântă, în care poziția reciprocă a punctelor este determinată prin măsurători de distanțe între punctele de frângere și măsurători unghiulare în punctele de frângere ale traseului poligonal.”

De regulă traseul drumuirii se sprijină la capete pe puncte de coordonate cunoscute, astfel se determină coordonatele punctelor de frângere .

În funcție de existența punctelor cunoscute din teren și a obiectivelor ce trebuiesc ridicate, drumuirile se pot clasifica în următoarele tipuri:

a. drumuire liberă (fig 2.1);

Figura 2.1 – Drumuire liberă

Figura 2.2 – Drumuire sprijinită la capete numai pe puncte de coordonate cunoscute

b. drumuire sprijinită la capete numai pe puncte de coordonate cunoscute (fig. 2.2)

c. drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cu orientări cunoscute (fig. 2.3);

d. drumuire cu punct nodal (fig. 2.4)

e. drumuire închisă pe punctul de plecare (fig. 2.5)

Figura 2.3 – Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cu orientări cunoscute

Figura 2.4 – Drumuire cu punct nodal

Figura 2.5 – Drumuire închisă pe punctul de plecare

II.2. Proiectarea rețelelor de drumuiri

Traseul drumuirii se proiectează pe planuri la scări mari pe care sunt reprezentate punctele de coordonate cunoscute din zonă. Acest proiect se compară cu situația din teren, verificând vizibilitatea vizelor, poziția punctelor drumuirii, posibilitatea vizării la punctele cunoscute. Deși caracteristicile imobilului ce trebuie ridicat influențează foarte mult proiectarea unei drumuiri, aceasta trebuie realizată ținând cont de următoarele condiții:

traseul drumuirii se proiectează în lungul căilor de comunicație astfel încât punctele drumuirii trebuie sa fie ușor accesibile;

punctele drumuirii trebuiesc amplasate în locuri ferite de distrugere și accesibile instrumentelor topografice;

trebuie să existe vizibilitate între punctele vecine pentru a se măsura fără dificultate direcțiile și distanțele;

punctele drumuirii se poziționează în apropierea detaliilor care urmează să fie ridicate.

Distanțele dintre punctele de drumuire sunt determinate de condițiile din teren, de gradul de acoperire cu vegetație și construcții și de tipul de aparat cu care se vor face măsurătorile. Astfel, în zone acoperite cu construcții lungimea laturilor drumuirii va fi mică decât în extravilan.

II.2.1. Operații de teren

Operațiile de teren care se efectuează în cadrul unei drumuiri sunt următoarele:

1. Marcarea punctelor de drumuire – se face cu țăruși metalici sau de lemn.

2. Întocmirea schițelor de reperaj și descrierea topografică a punctelor.

Pentru identificarea ulterioară a punctelor de drumuire se întocmesc schițe de reperaj care conțin poziția fiecărui punct raportată față de elemente existente în teren.

3. Măsurarea lungimilor laturilor se poate face:

cu panglica, caz în care distanțele se măsoară dus – întors cu o toleranță admisă, intre cele 2 determinări, dată de formula:

cu aparate electro-optice, când distanțele se măsoară dus – întors, cu o eroare admisă determinată în funcție de precizia instrumentului;

4. Măsurarea unghiurilor verticale.

„Unghiurile verticale se măsoară în fiecare punct de stație în ambele poziții ale lunetei, atât spre punctul din spate, cât și spre punctul din față al traseului poligonal.”

Dacă vizarea se face la înălțimea aparatului în ambele sensuri, unghiul se determină din media celor 2 vize și i se dă sensul drumuirii (fig. 2.6).

Figura 2.6 – Măsurarea unghiurilor verticale la înălțimea aparatului

Situația cea mai întâlnită în teren este când vizarea se face la înălțimi diferite iar media se efectuează numai la diferențele de nivel determinate în ambele sensuri.

Figura 2.7 – Măsurarea unghiurilor verticale la înălțime oarecare

, ascendent

, descendent

5. Măsurarea unghiurilor orizontale

Unghiurile orizontale se determină ca diferențe ale direcțiilor măsurate în fiecare punct de stație prin metoda seriilor.

Figura 2.8 – Modul de măsurare a unghiurilor orizontale

1. Date inițiale:

Puncte de coordonate cunoscute A, B, C, D care au fost identificate pe teren si apoi marcate.

Puncte noi, de frângere ale drumuirii, ce au fost stabilite în funcție de criteriile anterioare și care se marchează.

2. Măsurători:

În fiecare punct de stație se măsoară direcțiile orizontale, unghiurile verticale și distanțele înclinate cu instrumente alese în funcție de precizia dorită.

Figura 2.9 – Drumuire sprijinită la capete pe puncte cunoscute și laturi cu orientări cunoscute.

II.2.2 Etapa de teren

În prima etapă se face marcarea punctelor de drumuire cu țăruși metalici sau de lemn. Fiecare punct nou marcat va fi însoțit de o schiță de reperaj și o descriere topografică. Schița va conține minim trei distanțe de la punctul nou spre reperi stabili de pe teren, iar fișa va conține date despre tipul materializării, coordonatele punctului, numărul punctului și alte date descriptive despre punct.

În fiecare stație de drumuire se vor măsura direcții unghiulare orizontale, distanțe și unghiuri verticale.

Ca regulă de măsurare putem stabili ca prim punct în măsurare să fie punctul de drumuire din spate (stația anterioară sau punctul de orientare), iar al doilea să fie punctul de drumuire următor.

De exemplu în stația A procedăm astfel:

►instalăm aparatul(centrăm, calăm, punem la punct luneta) deasupra punctului de stație;

► măsurăm direcțiile unghiulare orizontale în ambele poziții ale lunetei, prin metoda seriilor către punctele: B, 1;

► măsurăm unghiurile verticale către punctele B, și 1;

► măsurăm distanțele între laturile de drumuire. Se recomandă măsurarea cu panglica sau electro – optic. Distanțele se vor măsura dus – întors, eroarea de măsurare fiind în funcție de precizia instrumentului utilizat, astfel:

– pentru măsurarea cu panglica toleranța admisă va fi:

T = ±0.003 L

– pentru măsurarea electro – optică eroarea de măsurare să nu depășească 2 – 3pc, unde pc este

precizia de măsurare a instrumentului.

3. Etape de calcul:

a. Calculul distanțelor orizontale

b. Calculul orientărilor și compensarea lor

b1. Calculul orientărilor laturilor de sprijin

b2. Calculul orientărilor provizorii ale laturilor de drumuire

Θ’1 = Θi ± 200 G + ω1

Θ’2 = Θ’1 ± 200 G + ω2

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Θ’n-1 = Θ’n-2 ± 200 G + ωn-1

Θ’n = Θ’n-1 ± 200 G + ωn

b3. Calculul neînchiderii pe orientări și a corecțiilor de neînchidere pe orientări

dacă:

unde: ,

unde c reprezintă precizia de citire a instrumentului și n numărul de stații din drumuire.

Dacă condiția toleranței este îndeplinită se calculează corecția:

b4. Calculul corecției unitare pentru orientări

b5. Calculul orientărilor definitive

Θ1 = Θ’1 + qΘ

Θ2 = Θ’2 + 2qΘ

– – – – – – – – – – – – – – – – –

Θn-1 = Θ’n-1 + (n-1)qΘ

Θn = Θ’ + nqΘ

pentru control se verifică dacă Θn compensat = Θf calculat din coordonate.

c. Calculul coordonatelor relative și compensarea lor

c1. Calculul coordonatelor relative provizorii

δx’1,2 = d1,2 cos Θ1 δy’1,2 = d1,2 sin Θ1 δh’1,2 = d1,2 ctg α1

δx’2,3 = d2,3 cos Θ2 δy’2,3 = d2,3 sin Θ2 δh’2,3 = d2,3 ctg α2

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

δx’n-1,n = dn-1,n cos Θn-1 δy’n-1,n = dn-1,n sin Θn-1 δh’n-1,n = dn-1,n ctg αn-1

c2. Calculul neînchiderii pe creșterile de coordonate și a corecțțiilor de neînchidere pe creșterile de coordonate

se calculează eroarea planimetrică totală:

dacă: e≤T

eh≤Th

unde T și Th sunt:

, pentru intravilan și terenuri cu pantă < 5g;

, pentru extravilan și terenuri cu pantă > 5g;

.

Dacă condițiile impuse de cele trei toleranțe sunt îndeplinite se trece la calculul corecțiilor cx, cy, și ch.

cx = vj – ve= – ex

cy = vj – ve = -ey

ch = vj – ve = -eh

c3. Calculul corecțiilor unitare

d. Calculul coordonatelor relative compensate

e. Calculul coordonatelor absolute ale punctelor de drumuire

II.3. Ridicarea planimetrică a detaliilor topografice

Această metodă constă în determinarea, în vederea raportării pe plan, a coordonatelor punctelor de detaliu din teren. Se foloseste atunci când punctele sunt dispuse în jurul unui punct de coordonate cunoscute ( punct de triangulatie sau din drumuire), la distanta de maxim 150m.

II.3.1. Metoda radierii (metoda coordonatelor polare)

Se vor măsura lungimea înclinată de la punctul de stație la punctul radiat, unghiul de pantă către punctul radiat precum și unghiul orizontal făcut de o latură de drumuire cu direcția către punctul radiat.

1. Date inițiale:

De regulă sunt coordonatele punctelor de stație ale unei drumuiri executată anterior, puncte ce au fost marcate pe teren (200, 201 , 202).

Punctele radiate 500, 501 ,502 reprezintă detalii de pe teren care trebuiesc ridicate și pentru care se dorește determinarea coordonatelor X, Z și H.

2. Măsurători:

Se folosesc instrumente în funcție de precizia solicitată pentru măsurarea direcțiilor orizontale și a unghiurilor verticale. Se măsoară lungimile înclinate spre punctele radiate cu panglica sau electronic.

Figura 2.10 – Metoda coordonatelor polare (radierii)

3. Etape de calcul:

a. Calculul distanțelor orizontale:

b. Calculul unghiului de orientare al stației 201:

c. Calculul orientărilor pentru punctele radiate:

d. Calculul creșterilor de coordonate:

e. Calculul coordonatelor absolute:

II.4. Drumuire cu radieri

În practică, la ridicarea detaliilor, de regulă se combină metoda drumuirii cu metoda radierii atunci când pe teren există multe puncte de detaliu și se dorește un randament sporit. Astfel, în fiecare punct de stație al unei drumuiri se fac vize în tur de orizont în cele două poziții ale lunetei spre punctul anterior și punctul următor ale drumuirii, după care se fac vize către punctele de detaliu având latura drumuirii ca referință. Măsurarea detaliilor se face de regulă într-o singură poziție a lunetei.

Figura 2.11 – Drumuire cu radieri

CAPITOLUL III – HĂRȚI ȘI PLANURI TOPOGRAFICE

Hărțile și planurile topografice sunt reprezentări grafice convenționale, pe care se prezintă elemente de planimetrie și de relief ale suprafeței terestre, în mod generalizat sau detaliat, în funcție de scara de redactare și de scopul urmărit.

III.1. Definiții

Harta topografică este reprezentarea grafică convențională a unei suprafețe terestre mari, care ține cont de curbura Pământului folosind anumite proiecții cartografice. Din punct de vedere al conținutului, hărțile topografice redau în mod generalizat detalii planimetrice și nivelitice ale suprafeței terenului utlizând semne convenționale. Hărțile se întocmesc la scări mai mici de 1:20 000. Se menționează că numărul scărilor folosite pentru reprezentarea unei porțiuni din suprafața terestră poate fi nelimitat, dar dintre acestea se utilizează numai scările de bază: 1:25 000, 1:50 000, 1:100 000, 1:200 000, 1:500 000 și 1:1 000 000.

Figura 3.1 – Hartă topografică

Planul topografic este o reprezentare grafică convențională a unei suprafețe de teren restrânsă, care se întocmește la scări de cel puțin 1:10 000, unde proiectarea punctelor de pe suprafața terestră se face ortogonal, iar curbura Pământului se negrlijează. Pe planurile topografice întocmite la scările 1:500, 1:1 000, 1:2 000, 1:5 000, 1:10 000 se reprezintă în mod fidel forma geometrică și dimensiunile elementelor de planimetrie, precum și relieful terenului.

Figura 3.2 – Plan topografic

III.2. Clasificarea hărților și a planurilor

Planuri topografice:

Planul topografic de bază al țării este tipărit în trei culori și realizat într-un singur sistem de proiecție la scările 1:2 000, 1:5 000, 1:10 000;

Planul topografic special se realizează pentru diverse cerințe economice și poate fi realizat la scări ce variază între 1:100 până la 1:1 000.

Hărți topografice

Hărți la scări mici, de la 1:25 000 până la 1:100 000;

Hărți de ansamblu, sunt realizate la scări medii de la 1:200 000 până la

1:1 000 000;

Hărți geografice, sunt realizate la scări mici începând cu 1:1 000 000.

III.3. Scara planurilor și hărților

III.3.1 Scara numerică

Este raportul constant dintre distanța d de pe plan dintre două puncte și distanța orizontală D dintre aceleași două puncte din teren, ambele fiind exprimate în aceleași unități de măsură.

Relația matematică care exprimă scara numerică este:

în care: d – distanța de pe plan sau hartă;

D – distanța corespunzătoare de pe teren;

n – numitorul scării numerice.

III.3.2. Scara grafică

Este reprezentarea grafică a scării numerice. După modul de construcție al scării grafice, se deosebesc două tipuri: scara grafică liniară cu talon și scara grafică transversală.

Scara grafică liniară cu talon se desenează pe planuri și hărți printr-o linie divizată în centimetri, având înscris în dreptul fiecărei diviziuni valoarea distanței din teren corespunzătoare scării planului. Scara grafică asigură o precizie de 1/10 din bază.

Modul de utilizare este următorul: se ia cu compasul distanța de pe hartă dintre două puncte a și b și se așează compasul pe scară, astfel încât un vârf al compasului să coincidă cu un număr întreg de baze, iar celălalt vârf al compasului să cadă în interiorul talonului. Distanța este egală cu numărul întreg de baze la care se adaugă partea fracțională citită pe talon.

Figura 3.3 – Scară grafică simplă cu talon

Scara grafică transversală asigură o precizie de 1/100 din bază deoarece talonul este împărțit în 10 unități pe orizontală și în 10 părți pe verticală, astfel că o unitate de pe orizontală reprezintă 1/10 din bază, iar o unitate pe verticală reprezintă 1/10 dintr-o unitate de pe orizontală.

Modul de utilizare este următorul: se ia cu ajutorul compasului distanța de pe hartă dintre două puncte a și b și se aplică pe scara grafică, astfel încât un vârf al compasului să corespundă cu o diviziune întreagă din bază, iar celălalt vârf să cadă în interiorul talonului scării transversale. Se deplasează compasul astfel ca un vârf să rămână tot timpul pe o valoare întreagă din bază, iar celălalt să fie în talon, până când vârful din talon atinge intersecția a două linii ce marchează diviziunile lui. Mișcarea compasului se face astfel încât vârfurile să fie tot timpul pe aceași linie orizontală. Distanța este egală cu numărul întreg de baze la care se adaugă partea fracționară citită pe talon.

Figura 3.4 – Scară grafică transversală

III.4. Elementele planurilor și hărților

III.4.1 Caroiajul geografic

Caroiajul geografic al unei foi de plan sau de hartă este format din meridiane și paralele. În conțurile caroiajului geografic care mărginește foaia de plan sau de hartă sunt înscrise valorile coordonatelor geografice, latitudinea și longitudinea. Paralelele sunt numerotate începând de la Ecuator, iar meridianele începând cu meridianul Greenwich.

Intervalele dintre meridianele și paralelele care delimitează foaia de hartă sunt împărțite pe verticală în minute de latitudine și pe orizontală în minute de longitudine. Baza pentru cadrul geografic este o linie de 0.1 milimetri. Minutele de latitudine și longitudine sunt reprezentate prin spații alternant negre și albe de grosime 0.5 milimetri.

Pentru o foaie de plan la scara 1:25 000, caroiajul geografic arată în felul următor:

Figura 3.5 – Caroiajul geografic

III.4.2. Caroiajul rectangular

Caroiajul rectangular este format din drepte trasate paralel la axele de coordonate rectangulare plane ale sistemului adoptat. Aceste paralele formează o rețea de pătrate cu latura de 1 kilometru sau multiplii de kilometri, denumită ți rețea kilometrică.

Pe planuri și hărți liniile caroiajului rectangular nu sunt paralele cu liniile caroiajului geografic.

Pentru un plan la scara 1:25 000 caroiajul rectangular arată în felul următor:

Figura 3.6 – Caroiajul rectangular

În sistemul de proiecție Stereografic 1970 coordonata X se citește pe verticală, iar coordonata Y se citește pe orizontală.

III.4.3. Semne convenționale

Detaliile de planimetrie și altimetrie care se reprezintă pe planuri și hărți se exprimă grafic prin semne convenționale. Semnele convenționale trebuie să fie cât mai generalizate și să reprezinte detaliul cât mai sugestiv. Acestea sunt cuprinse în atlase de semne convenționale editate pentru diferite scări ale planurilor și hărților. În majoritatea cazurilor, forma semnelor convenționale este aceeași pentru diferite scări, doar dimensiunile de desenare diferă de la o scară la alta.

În funcție de detaliile ce le reprezintă, semnele convenționale se pot grupa în două categorii:

semne convenționale pentru planimetrie;

semne convenționale pentru altimetrie.

III.5. Hărți vectorizate puse în scară

În prezent scările grafice simplă și transversală nu mai sunt utilizate în practică. Sunt desenate pe planuri și hărți având doar un caracter simbolic. Metodele moderne de realizare a planurilor și hărților folosesc stocarea acestora pe suport magnetic, cu vizualizare în programe de timp CAD: AUTOCAD, INFOCAD, GEO MEDIA. Astfel, planurile și hărțile stocate pe suport magnetic pot fi vizualizate atât pe ecran cât și plotate pe suport analogic (hârtie). Pe planul plotat, determinarea distanțelor între două puncte se realizează așa cum a fost descris anterior în subcapitolul III.3. Pentru planul stocat și vizualizat, determinarea distanțelor se face direct prin program, utilizând sistemul de coordonate în care s-a lucrat.

III.6. Precizia grafică a planurilor și hărților topografice

Precizia de citire grafică și de raportare a coordonatelor și a distanțelor pe planuri și hărți topografice depinde direct proporțional de scara acestora. Se pornește de la premiza că precizia de citire pe planuri și hărți este de 0.2 – 0.3 milimetri. În funcție de scara planului sau a hărții se poate scrie:

unde:

Pp – este precizia planului sau a hărții exprimată în metri;

n – numitorul scării planul sau a hărții;

E = 0.2 – 0.3 milimetri.

CAPITOLUL IV – STUDIU DE CAZ

IV.1. MEMORIU TEHNIC

Adresa imobil: Mun.Galati, str. Drumul Viilor, nr. 8, jud. Galati

Beneficiarul lucrarii : S.C. HOUSE CONSULT S.R.L..

Obiectul lucrarii : Studiu topografic.

Scopul lucrarii: Studiu topografic pentru intocmirea planului de situatie in vederea Construirii de locuinte sociale.

Amplasamentul imobilului: . Imobilul este situat in Jud. Galati, pe strada. Drumul Viilor in apropierea Liceului 9.

Operațiuni topo-cadastrale efectuate:

Lucrarea s-a realizat cu ajutorul statiei totale Leica TCR 805 S-au achizitionat de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara puncte de indesire in vederea realizarii planului topografic in coordonate Stereografice 1970.

In vederea radierii punctelor de detaliu a zonei de studiu sa folosit metoda drumuirii sprijinita la capete.

Operațiuni premergătoare lucrărilor de teren

In prima faza au fost solicitate date (amplasament, planuri si harti) despre zona ce urmeaza a fi studiata si au fost achizitionate de la OCPI Galati coordonatele punctelor cunoscute din zona. Recunoastere terenului s-a facut in prezenta beneficiarului lucrarii si a proprietarului imobilului, acesta din urma indicand limitele din teren ale imobilului.

Operațiuni pe teren

S-a verificat în teren posibilitatea amplasării punctelor rețelei de îndesire . Punctele ce determina laturile de sprijin au fost achizitionate de la OCPI Galați . Ridicarea topografică a fost realizată prin metoda drumuirii sprijinite la capete pe puncte de coordonate cunoscute din care s-au determinat punctele retelei de ridicare S3,S4,S5,S6,S7,S8,S9,S10. Coordonatele punctelor radiate fiind calculate prin metoda radierii.

Drumuirea s-a executat în Sistem de Proiecție Stereografică 1970, pe teren efectuându-se următoarele operații:

Identificarea punctelor achizitionate de la OCPI Galati;

marcarea punctelor de drumuire;

întocmirea schiței de reperaj și descriere a punctelor;

măsurarea laturilor de drumuire;

măsurarea unghiurilor verticale;

măsurarea unghiurilor orizontale.

În teren materializarea punctelor drumuirii a fost făcută cu buloane metalice cu lungimea de 60 mm și diametrul de 9 mm.

Descrierile topografice pentru patru din punctele de stație au fost realizate prin trei distanțe față de puncte fixe din teren, pentru ca ulterior să poată fi identificate cu ușurință.

In urma ridicarii detaliilor din teren si prelucrarii datelor a rezultat urmatorul carnet de teren:

S1 1.634

S2 381.7923 99.7841 132.182 1.600 ST

S2 181.7930 300.2231 132.181 1.600 ST

9999 0 0 0 0

S2 1.570

S1 181.7921 99.7842 132.183 1.600 ST

S1 381.7932 300.2233 132.180 1.600 ST

S3 15.6392 99.3821 65.277 0.100 ST

S3 215.6399 300.6266 65.277 0.100 ST

9999 0 0 0 0

S3 1.708

S2 215.6367 102.1622 65.320 1.600 ST

S2 15.6391 297.8448 65.320 1.600 ST

S4 398.3590 99.7007 97.354 0.100 ST

S4 198.3572 300.3068 97.354 0.100 ST

9999 0 0 0 0

S4 1.683

S3 198.3563 101.4114 97.376 1.600 ST

S3 398.3564 298.5978 97.389 1.600 ST

S5 99.0661 101.9441 107.073 0.100 ST

S5 299.0662 298.0604 107.073 0.100 ST

9999 0 0 0 0

S5 1.647

S4 299.0664 99.0297 107.056 1.600 ST

S4 99.0629 300.9755 107.050 1.600 ST

S6 137.9648 110.2347 12.037 0.100 ST

S6 337.9669 289.7740 12.036 0.100 ST

9999 0 0 0 0

S6 1.671

S5 337.9696 106.2938 11.939 0.100 ST

S5 137.9646 293.7190 11.939 0.100 ST

S7 113.6729 105.7578 35.197 0.100 ST

S7 313.6734 294.2464 35.192 0.100 ST

9999 0 0 0 0

S7 1.653

S6 313.6702 99.8784 35.049 0.100 ST

S6 113.6690 300.1305 35.049 0.100 ST

S8 211.4942 104.0186 61.440 0.100 ST

S8 11.4928 295.9897 61.440 0.100 ST

9999 0 0 0 0

S8 1.665

S7 11.4925 97.6605 61.371 1.600 ST

S7 211.4926 302.3440 61.377 1.600 ST

S9 132.4113 99.5158 135.895 0.100 ST

S9 332.4118 300.4900 135.895 0.100 ST

9999 0 0 0 0

S9 1.645

S8 332.4096 101.2426 135.936 1.600 ST

S8 132.4099 298.7638 135.929 1.600 ST

S10 238.6726 100.0701 159.921 0.400 ST

S10 38.6719 299.9358 159.919 0.400 ST

9999 0 0 0 0

S10 1.607

S9 38.6714 100.4318 159.932 1.600 ST

S9 238.6709 299.5734 159.935 1.600 ST

S11 301.1650 103.6381 32.902 0.100 ST

S11 101.1660 296.3676 32.901 0.100 ST

9999 0 0 0 0

S11 1.625

S10 101.1641 102.2344 32.867 0.100 ST

S10 301.1651 297.7717 32.866 0.100 ST

S12 298.5722 102.6785 43.877 0.100 ST

S12 98.5720 297.3313 43.876 0.100 ST

9999 0 0 0 0

S12 1.604

S11 98.5724 101.7214 43.853 0.100 ST

S11 298.5716 298.2820 43.853 0.100 ST

S1 284.4825 102.0884 68.926 0.100 ST

S1 84.4764 297.9210 68.926 0.100 ST

9999 0 0 0 0

In etapa de birou, dupa descarcarea datelor din carnetul de teren s-a efectuat compensarea masuratorilor rezultand urmatorul raport de compensare:

Import ASCII

Data : 2014-06-15 10:54:00

Denumire : paul

Sistem de coordonate : X -> NORD

Unitatea de masura a directiilor: Centezimal

Coordonate geografice : Sexagesimal

Unghi vertical : Zenital

Metoda de masurare a distantelor: Inclinata

Reducere la nivelul marii : Nu

Sistem coordonate : Stereografic 1970 – ANCPI-S-42

H:\licenta 3\drumuire\Studiu de Caz\coordonate cu z.coo

PUNCTE

S2 442413.631 735760.404 48.180 ST

S1 442286.828 735797.689 48.610 ST

S11 442304.434 735908.369 49.650 ST

S12 442303.450 735864.546 49.320 ST

4 Inregistrari adaugate/modificate

Prima statie:

Data : 2014-06-15 10:54:27

Denumire : paul

Sistem de coordonate : X -> NORD

Unitatea de masura a directiilor: Centezimal

Coordonate geografice : Sexagesimal

Unghi vertical : Zenital

Metoda de masurare a distantelor: Inclinata

Reducere la nivelul marii : Nu

Sistem coordonate : Stereografic 1970 – ANCPI-S-42

Drumuire

Prima statie :S1 punct cunoscut, orientat

Statii intermediare:

Ultima statie :S12 punct cunoscut, orientat

Traseul :S1 > S2 > S3 > S4 > S5 > S6 > S7 > S8 > S9 > S10 > S11 > S12

Puncte calculate :10

Puncte noi :

Lungimea totala[m] :882.676

Eroare neinchidere directii [gr]: -0.0146

Corectie directii [gr]: -0.0012

Eroare neinchidere coordonate X[m]: -0.007

Eroare neinchidere coordonate Y[m]: -0.007

Statia:S1 Orientare:381.7928

Punct calculat: Nr: S2 X:442413.653 Y:735760.394

Corectii[m]: X: -0.001 Y: -0.001

Statia:S2 Orientare: 15.6385

Punct calculat: Nr: S3 X:442476.974 Y:735776.269

Corectii[m]: X: -0.001 Y: -0.001

Statia:S3 Orientare:398.3575

Punct calculat: Nr: S4 X:442574.304 Y:735773.756

Corectii[m]: X: -0.001 Y: -0.001

Statia:S4 Orientare: 99.0660

Punct calculat: Nr: S5 X:442575.873 Y:735880.779

Corectii[m]: X: -0.001 Y: -0.001

Statia:S5 Orientare:137.9660

Punct calculat: Nr: S6 X:442569.200 Y:735890.610

Corectii[m]: X: -0.000 Y: -0.000

Statia:S6 Orientare:113.6708

Punct calculat: Nr: S7 X:442561.729 Y:735924.860

Corectii[m]: X: -0.000 Y: -0.000

Statia:S7 Orientare:211.4935

Punct calculat: Nr: S8 X:442501.401 Y:735913.848

Corectii[m]: X: -0.001 Y: -0.000

Statia:S8 Orientare:132.4113

Punct calculat: Nr: S9 X:442435.158 Y:736032.517

Corectii[m]: X: -0.001 Y: -0.001

Statia:S9 Orientare:238.6726

Punct calculat: Nr: S10 X:442303.832 Y:735941.224

Corectii[m]: X: -0.001 Y: -0.001

Statia:S10 Orientare:301.1657

Punct calculat: Nr: S11 X:442304.434 Y:735908.378

Corectii[m]: X: -0.000 Y: -0.000

Statia:S11 Orientare:298.5720

Punct calculat: Nr: S12 X:442303.450 Y:735864.546

Corectii[m]: X: -0.000 Y: -0.000

Date generale

Data : 2014-06-15 10:55:00

Denumire : paul

Sistem de coordonate : X -> NORD

Unitatea de masura a directiilor: Centezimal

Coordonate geografice : Sexagesimal

Unghi vertical : Zenital

Metoda de masurare a distantelor: Inclinata

Reducere la nivelul marii : Nu

Sistem coordonate : Stereografic 1970 – ANCPI-S-42

Metoda compensarii : Constransa pe puncte fixe

Pondere : In functie de distanta

Total puncte : 12

Puncte fixe : 4

Numar necunoscute : 16

Numar masuratori : 44

Numar masuratori suplimentare : 28

Nivel de semnificatie pentru test Tau: 5%

Nivel de confidenta : 1.96 sigma

Tau : 3.031

Tau-Tol : 2.418

Statii cu masuratori de directie : 12

Masuratori de azimut : 0

Masuratori de directie : 22

Masuratori de distanta : 22

Eroarea medie apriorica a directiilor [sec] : 200.000

Eroarea medie apriorica a distantelor [cm] : 2.000

Eroarea medie patratica a unitatii de pondere

Din ecuatiile normale : 72.86

Din ecuatiile de corectie : 77.76

Eroarea medie a directiilor [sec] : 72.372

Eroarea medie a distantelor [cm] : 1.121

Coordonate initiale si corectii de coordonate

Nrp X0 Y0 dX[cm] dY[cm]

S1 442286.828 735797.689 0.000 0.000

S2 442413.631 735760.404 0.000 0.000

S3 442476.942 735776.279 0.200 -0.258

S4 442574.256 735773.766 1.774 -1.707

S5 442575.825 735880.772 -0.317 0.727

S6 442569.150 735890.605 0.260 -0.474

S7 442561.683 735924.847 0.189 -0.475

S8 442501.369 735913.824 -1.130 -0.132

S9 442435.135 736032.486 0.937 2.737

S10 442303.833 735941.208 -0.736 -0.067

S11 442304.434 735908.369 0.000 0.000

S12 442303.450 735864.546 0.000 0.000

Coordonate compensate si erorile medii ale coordonatelor

Nrp X Y mX[cm] mY[cm]

S3 442476.944 735776.276 1.109 0.840

S4 442574.274 735773.749 1.078 1.138

S5 442575.822 735880.779 0.784 0.586

S6 442569.153 735890.600 0.735 0.485

S7 442561.685 735924.842 0.900 0.914

S8 442501.358 735913.823 1.074 1.053

S9 442435.144 736032.513 1.104 1.205

S10 442303.826 735941.207 0.981 0.691

Directii masurate si compensate

Statia S1

Unghi de orientare initial 0.0013 Unghi de orientare comp 0.0013 Dif[sec] 0.00