Hannah Arendt, în cartea sa intitulată Crizele Republicii, publicată inițial în anul 1972, consolidează conceptul de nesupunere civică , căruia ii… [627692]

UTILITATEA NESUPUNERII CIVICE
ÎN ȚĂRILE DEMOCRATICE

Hannah Arendt, în cartea sa intitulată Crizele Republicii, publicată inițial în anul 1972,
consolidează conceptul de nesupunere civică , căruia ii prezintă principalele caracteristici,
considerându -l unul dintre cele mai bune remedii pentru eșecul fundamental al controlului judiciar
(Arendt, 1999, 105 -106).
În această lucrare, doresc să analizez acest concept raportându -mă la utilitatea pe care o poate avea
în țările demo cratice, întrucât sunt de părere că prin intermediul nesupunerii civice se poate obține
o bună reprezentare politică a tuturor cetățenilor, pe care o consider dezirabilă regimului
democratic, și de asemenea că aceasta poate ajuta la consolidarea procesului democratic,
semnalând ineficiențele unor instituții, care ulterior pot fi perfecționate.
Consider că orice grup de persoane ce își manifestă nemulțumirile cu privire la anumite elemente
ale sistemului democratic, pe care le consideră improprii, trebuie lu at în calcul pentru a -i fi
soluționate problemele, acesta fiind un prim argument în favoarea utilității nesupunerii civice în
tările democratice, aceasta putând ajuta la evitarea abuzurilor de putere ce se răsfrâng asupra unor
grupuri minoritare și la resp ingerea legilor potrivnice interesului comun.
În primul rand, doresc să susțin că un proces prin intermediul căruia pot fi exprimate public
impedimentele întâmpinate de o parte a populației unui stat democratic trebuie tolerat, atât timp
cât acesta nu înca lcă norme grave, precum recurgerea la crime sau violență fizică. În consolidarea
acesetei afirmații, îmi este utilă distincția pe care Hannah Arendt o face în textul său între
nesupunere civică și alte forme de încălcare a legii. Mai exact, nesupunerea civ ică nu trebuie
confundată cu revoluția sau cu delicvența de drept comun, căci aceasta are un caracter non -violent.
Prin urmare, sunt de părere că persoanele care aleg să nu se supună civic, pentru a remedia anumite
probleme, încearcă să evite cât mai mult în actul lor producerea de încălcări secundare ale legilor,
care în cazul dat nu aduc nicio utilitate, dorind să obțină aprobarea autorităților îndreptățite cu
producerea schimbării solicitate. De asemenea, calitatea opiniei lor fiind un element esențial,
persoanele care nu se supun civic acționează în interesul unui grup particular, deci nu pentru a
beneficia de favoruri personale (Arendt, 1999, 81 -82).
Consolidez acest argument prin faptul că în anumite țări democratice pot exista grupuri minoritare
lipsite de reprezentare politică, deoarece pragurile electorale fac în anumite situații ca voturile
acestora să fie redistribuite către alte partide care nu le reprezintă interesele. Astfel, consider că
nesupunerea civică poate fi un act ce vine în completarea dreptului la vot și un act prin care
cetățenii se pot opune legilor nedrepte. Într -un studiu în care se opune ideii că nesupunerea civică
nu ar avea un drept moral în statele liberale, Juan Sebastian Ospina afirmă că nesupunerea civică
este o contestație care există ca o completare la drepturile politice existente în statele liberale,
astfel poate fi justificată ca act moral de participare politică, datorită existenței inegalităților între
majoritate și minorități în participarea legală la luarea deciziilo r (Ospina, 2016, 16).
Un alt argument al utilității nesupunerii civice în cadrul regimului democratic poate fi dat chiar de
schimbările solicitate prin actele de acest tip, modificările cerute putând conduce la corectarea
instituțiilor, respectiv la o func ționare, în parametrii normali, a statului democratic. În textul său,
Hannah Arendt afirmă că actele de nesupunere civică se pot instala atunci când cetățenii sesizează
indiferența autorităților fața de revendicările lor sau când guvernul s -a angajat într -un mod de
acțiune în care legalitatea și constituționalitatea sunt puse sub semnul întrebării (Arendt, 1999, 80).
Un exemplu solid în acest sens al utilității nesupunerii civice, pe care îl pot da, sunt protestele din
România ce au avut loc în anul 2017, a tunci când cetățenii au sesizat tendințele Guvernului de a

funcționa necorespunzător prin modificarea Codului Penal, astfel că aceștia au ales să se exprime
în mod public, semnalând această problemă, rezultatul fiind abrogarea Ordonanței De Urgență ce
privea aceste modificări.
Mai mult, consider că nesupunerea civică poate fi utilă și prin faptul că uneori incompetența unor
instituții nu este atât de evidentă în faza de incipit, aceasta putând fi trecută cu vederea chiar de
oamenii asupra cărora se revarsă . Așadar, nesupunerea civică poate fi un act prin care se pot aduce
în atenția tuturor problemele ce trebuie soluționate, un act prin care toți cei afectați se pot mobiliza
din timp, astfel se evită degenerările de situație ce pot avea urmări mult mai grav e atat la nivelul
comunității, cât și la cel al instituțiilor. Caracterul public al nesupunerii civice, particularitate
susținută de Arendt prin raportare la alte forme de încălcare a legii, prezintă astfel un rol
fundamental.
De asemenea, Arendt suține af irmația lui John C. Calhoun potrivit căreia consimțământul unei
părți a societății asupra problemelor de importanță națională reprezintă premisa unei guvernări
constituționale (Arendt, 1999, 82). Sunt de părere că nesupunerea civică poate aduce beneficii
întregii populații, dar și statului democratic. Deși în unele cazuri cei ce nu se supun civic
semnalează probleme ce sunt resimțite doar de către ei, consider că prin apelarea la aceste acte se
produce o utilitate la nivelul întregii societăți, deoarece ins tituțiile vor deveni mai conștiente de
puterea cetățenilor și vor avea un mai mare interes în a funcționa legitim, iar alte grupuri ce vor
întâmpina nedreptăți vor avea modele pe care să le urmeze. Prin această afirmație nu am intenționat
să suțin că nesup unerea civică este singura metodă prin care se pot obține aceste rezultate, ci doar
că aceasta poate fi dezirabilă în cazul în care celălalte metode nu funcționează.
Consider că utilitatea nesupunerii civice în țările democratice nu provine doar din capaci tatea de a
cere modificarea legilor existente, ci prin intermediul acesteia, oamenii pot milita chiar pentru
crearea unor legi necesare. În acest sens, îmi este utilă distincția pe care Paul Raymond Harris, în
cartea sa The Moral Justification Of Civil Dis obedience, o face între două tipuri de nesupunere
civică, directă și indirectă. Nesupunerea civică directă presupune încălcarea legii ce se dorește a
fi modificată, pe când nesupunerea civică indirectă privește încălcarea unor legi care nu fac
obiectul mil itării (Harris, 1981, 282). Consider că acest din urmă tip de nesupunere civică prezintă
importanță, tocmai prin faptul că oferă oamenilor oportunitatea de a milita cu scopul de a cere
introducerea unor legi pe care comunitatea le consideră necesare.
În co ncluzie, consider că am atins obiectivul urmărit în această lucrare, de a arăta că nesupunerea
civică, potrivit caracteristicilor enunțate de Hannah Arendt, prezintă utilitate în tările democratice.
Totuși, atitudinea pozitivă prezentată față de acest conc ept nu înseamnă că nesupunerea civică este
lispită de părți negative, însă consider că beneficiile acesteia le compensează. Unul din
dezavantajele nesupunerii civice ar fi că obiectivele pentru care se protestează nu sunt soldate
întotdeauna cu succes, iro sindu -se astfel timp și, posibil, resurse materiale. De asemenea, metodele
prin care se recurge la nesupunere civică, deși nu sunt violente, pot aduce mici neplăceri cetățenilor
ce nu sunt implicați, însă, acesta fiind și un ultim argument prin care îmi co nsolidez ipoteza,
consider că nesupunerea civică în numeroase situații este metoda cea mai dezirabilă pentru a se
semnala probleme și solicita schimbări, întrucât sunt de părere că poate fi observată o ineficiență
a celorlalte instituții legale, cum ar fi petițiile, de a obține succes.

BIBLIOGRAFIE :
1. Arendt, Hannah. 1999 – Crizele republicii . București: Humanitas

2. Ospina, Juan Sebastian. 2016 – A Moral Right To Dissent? The Case Of Civil
Disobedience : https://sfsu –
dspace.calstate.edu/bitstream/handle/10211.3/173391/AS362016PHILO875.pdf?sequenc
e=1 ; accesat pe data de 21 ianuarie 2018

3. Harris , Paul Raymond. 1981 – The Moral Justification Of Civil Disobedience :
https://openresearch –
repository.anu.edu.au/bitstream/1885/124005/ 4/b12546318_Harris_Paul_Raymond.pdf ;
accesat pe data de 24 ianuarie 2018

4. Guvernul a cedat și a abrogat Ordonanța 13/2017, dar nu s -a mulțumit cu atât, ci a mai
adăugat „o eroare“. Strada nu este convinsă, protestele au continuat :
http://www.zf.ro/eveniment/guvernul -a-cedat -si-a-abrogat-ordonanta -13-2017 -dar-nu-s-
a-multumit -cu-atat-ci-a-mai-adaugat -o-eroare -strada -nu-este-convinsa -protestele -au-
continuat -16150320 ; accesat pe data de 21 ianuarie 2018

DRAGOMIR GABRIEL -IULIAN
GRUPA I, STIINȚE POLITICE