Habitate de Interes Conservativ din Rezervația Naturală Vârful Secaru

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………..3

Capitolul1. Informații generale privind Rezervația Naturală Vârful Secaru…………………….5

Capitolul 2.Caracterizarea fizico-geografică, pedologică și climatică a teritoriului de amplasare a rezervației Vârful Secaru………………………………………………………………………….8

2.1.Caracteristici fizico-geografice ale zonei cercetate………………………………………8

2.2.Solurile din zona de studio………………………………………………………………9

2.3.Condițiile climatice din zona cercetată…………………………………………………11

2.3.1.Temperatura…………………………………………………………………………11

2.3.2.Precipitațiile…………………………………………………………………………11

2.3.3.Radiația solară………………………………………………………………………13

2.3.4.Nebulozitatea……………………………………………………………………….14

2.3.5.Hidrografia………………………………………………………………………….14

2.3.6.Vânturile……………………………………………………………………………16

Capitolul 3. Metode de lucru utilizate în studiul habitatelor de interes conservative din zona rezervației Naturale Vârful Secaru……………………………………………………………….18

Capitolul 4. Habitate de interes conservativ din Rezervația Naturală Vârful Secaru……………19

4.1. Generalități privind habitatele de interes conservativ …………………………………..19

4.2. Habitatul 40C0* – Tufărișuri de foioase ponto sarmatice………………………………………….21

4.2.1. Asociația Pruno spinosae-Crataegetum Soo (1972) 1931………………………………..22

4.3. Habitatul 62C0* – Stepe ponto-sarmatice………………………………………………………………23

4.3.1. Asociația Medicagini minimae – Festucetum valesiacae Wagner 1941………………24

4.3.2. Asociația Botriochloetum ischaemi (Kristiansen 1937) Pop 1977………………………25

4.3.3. Asociația Thymio pannonici-Chrysopogonetum grylli Doniță et al. 1992…………..26

4.3.4. Asociația Elytrigietum hispidi (Dihoru 1970) Popescu, Sanda 1988…………………..27

4.3.5. Asociația Festucetum callieri Șerbănescu 1965 apud Dihoru (1969) 1970…………28

4.3.6. Asociația Sedo hillebrandtii-polytrichaetum piliferi Horeanu et Mihai 1974………30

4.4. Habitatul 91M0 – Păduri balcano-panonice de cer și gorun………………………………………30

4.4.1. Asociația Fraxino orni-Quercetum dalechampii Doniță 1970…………………………….33

4.4.2. Asociația Nectaroscordo-Tilietum tomentosae Doniță 1970………………………………..35

4.4.3. Asociația Galantho plicatae- Tilietum tomentosae Doniță 1970………………………….38

4.5. Habitatul 40 D0 Silvostepă ponto-sarmatică /Silvostepă de Dobrogea………………………….39

Capitolul 5. Analiza florei din cadrul habitatelor de interes conservativ……………………………….43

5.1. Analiza florei din punct de vedere sozologic……………………………………………………………43

Capitolul 6. Identificarea amenințărilor și impactul lor de mediu în viitor………………………49

Capitolul 7. Măsuri de management al habitatelor………………………………………………50

Concluzii…………………………………………………………………………………………54

Bibliografie………………………………………………………………………………………60

Anexe.

Introducere

Rezervația Naturală Vârful Secaru se găsește în perimetrul comunei Ciucurova din județul Tulcea, făcând parte din teritoriul administrat de Ocolul Silvic Ciucurova.Vârful Secaru a fost declarat Rezervație naturală de interes național (cod de arie protejată 2768), prin Legea 5/2000 privind planul de amenajare a teritoriului național.

Ariile protejate din nordul Dobrogei au fost delimitate ca părți componente ale Horstului Dobrogean, în care acestea sunt interconectate prin coridoare ecologice.

Din anul 2007, Rezervația Naturală Vârful Secaru face parte din Rețeaua Ecologică Europeană Natura 2000, din Situl de Importanță Comunitară Natura 2000 – Podișul Nord Dobrogean ( cod ROSCI0201). Este o rezervație mixtă, având atât valoare botanică și forestieră cât și geologică. Importanța conservării Vârfului Secaru derivă din caracterul acestuia de martor de eroziune granitic și de cel mai înalt vârf (402 m) din cuprinsul podișului calcaros al Babadagului (Petrescu, 2007), din existența unor habitate forestiere și saxicole rare dar și din identificarea a 19 taxoni ce se regăsesc în Lista Roșie Națională, Galanthus plicatus fiind inclus în Lista roșie europeană (Petrescu, 2007).

Studii privind identificarea și descrierea habitatelor, a speciilor din rezervație nu sunt numeroase și de asemenea nici promovarea frumuseții și valorii conservative a acestei zone nu este suficient realizată, fapt pentru care consider necesar ca prin studiul meu să contribui la o mai bună cunoaștere a florei și vegetației, la cunoașterea stadiului de conservare în care se află rezervația, la un management mai eficient.

Acest studiu a fost realizat începând cu luna martie – 2015, până în luna mai – 2016 , având ca scop actualizarea datelor referitoare la habitatele de interes conservativ și identificarea de noi taxoni vulnerabili, rari, endemici din Rezervația Naturală Vârful Secaru, având în vedere că ultimul studiu a fost realizat, de către Mihai Petrescu, în 2007.

Nordul Dobrogei a fost în atenția și preocupările unor cercetători de seamă precum:

D. Brândză, D. Grecescu, I. Prodan, Al. Borza, Gh. Mihai, Cl. Horeanu, M. Andrei,V. Ciocârlan, G. Negrean, V. Sanda care au făcut cunoscute flora și vegetația acestei bioregiuni, Podișul Nord Dobrogean, prin numeroase studii de referință.

Un important studiu aparține autorilor Nicolae Doniță și Gheorghe Dihoru : ”Flora Podișului Babadag”, prin care s-au realizat un conspect floristic substanțial și diverse analize fitocenotice, biomorfologice, fitogeografice, enumerarea și descrierea asociațiilor și fitocenozelor, făcându-se referire și la Vârful Secaru.

Obiectivele care au decurs din scopul lucrării sunt: documentarea privind studiile realizate până acum despre Podișul Nord Dobrogean, realizarea studiului privind starea actuală a rezervației Vârful Secaru, în ceea ce privește biodiversitatea floristică și existența unor taxoni menționați anterior sau nu în lucrările de specialitate și diseminarea rezultatelor studiului, educarea și conștientizarea membrilor comunității.

Lucrarea a fost structurată pe șapte capitole. În primul capitol se găsesc informații generale legate de încadrarea geografică și habitatele situate în rezervație, în al doilea capitol am introdus informații referitoare la caracterizarea fizico – geografică, substrat, soluri și clima specifică zonei. În capitolul al treilea am prezentat metodologia de lucru, în al patrulea am descris habitatele caracteristice și asociațiile din acestea, iar în al cincilea capitol am realizat o analiză a elementelor floristice inventariate în habitatele din rezervație.

În capitolul șase, am identificat amenințările și impactul asupra mediului natural din zonă, în al șaptelea capitol am venit cu câteva sugestii de măsuri de management al ariei protejate, ca premisă a conservării biodiversității prin dezvoltare durabilă a regiunii.

Prezenta lucrare a fost realizată cu suportul permanent acordat de domnul Conferențiar Universitar Dr. Marius Făgăraș, căruia îi aduc mulțumiri și recunoștință.

1.INFORMAȚII GENERALE PRIVIND REZERVAȚIA NATURALĂ VÂRFUL SECARU

Rezervația Naturală Vârful Secaru este o arie protejată de interes național situată în județul Tulcea, pe teritoriul administrativ al comunei Ciucurova, fiind situată în partea de vest a Podișului Babadag , la aproximativ 4 km sud-vest de localitatea Atmagea, în apropierea drumului național DN22 D care leagă localitatea Ciucurova de satul Horia.

Fig.1 Localizarea ariei de studiu

(sursa Google Earth)

Căi de acces: DN22 Tulcea-Constanța, cu intrare de DN22A Cataloi-Ciucurova, București –Tulcea pe DN22A.

Face parte din situl Natura 2000 ROSCI0201, Podișul Nord Dobrogean, care este cel mai întins și cel mai reprezentativ pentru bioregiunea stepică, fiind constituit din 95,5 % habitate de interes comunitar dintre care 27,85 % sunt habitate stepice bine cunoscute și studiate (Formular Standard Natura 2000, ROSCI0201).

În cadrul sitului sunt cuprinse 22 de rezervații naturale legiferate la nivel national prin Legea 5/2000, H.G. 2151/2004 ( privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national Secțiunea a III-a – zone protejate ) reglementate ulterior prin Legea 49/2011și OM 2387/2011.

Rezervația s-a aflat, inițial, în custodia Ocolului Silvic Ciucurova în baza Convenției de Custodie nr.10712/01.11.2004, dar ulterior a fost preluată de APM Tulcea, însă este administrată în continuare de Ocolul Silvic.

Aria protejată reprezintă o zonă naturală (păduri de șleau, pajiști și poiene) aflată la altitudinea de peste 401 m , pe o insulă granitică într-o arie cu substrat predominant calcaros al Podișului Nord-Dobrogean.

Fig. 2 Limitele Rezervației Vârful Stejaru

(sursa: http://atlas.anpm.ro/atlas )

În studiul său, pentru pledarea în favoarea constituirii ariei protejate Vârful Secaru ca rezervație naturală, M. Petrescu, preciza: ”Trebuie menționat că studiile asupra biodiversității în zona Secaru se află într-un stadiu incipient , fiind foarte probabil ca prin cercetările viitoare să fie identificați și alți taxoni rari”(Proiectul rezervației naturale ”Vârful Secaru”, județul Tulcea, 1995).

Suprafața Rezervației Naturale Vârful Secaru are o suprafață de 34,5 ha din care 10,3 ha aparțin zonei de strictă protecție, iar 24,2 ha reprezintă zona tampon (Formularul Standard Natura 2000).

În poienile din zona strict protejată predomină asociațiile ierboase de stepă pontică și petrofilă pe soluri superficiale, vegetație saxicolă, arbustivă alături de arbori termofili izolați sau în pâlcuri.

În zona tampon predomină vegetația forestieră reprezentată prin eșantioane relativ bine conservate încadrate în asociația Nectaroscordo- Tilietum tomentose (Doniță, 1970 ), specifică Dobrogei și considerată endemică, de șleau de deal dobrogean de productivitate inferioară.

Aici sunt înâlniți câțiva taxoni cu statut special în cadrul rezervației ( M.Petrescu, 2007):

specii vulnerabile : Achillea ochroleuca, Paeonia peregrina

specii rare: Allium guttatum , Allium flavum ssp. tauricum, Allium saxatile, Nectaroscordum siculum ssp. bulgaricum , Rosa turcica, Silene compacta.

Specie vulnerabilă și subendemică: Moehringia jankae

Speciile rare din zona Secaru sunt reprezentative pentru provincia floristică macedo – tracică (Doniță, 1970), încadrându-se în grupele de arealuri sud-estice și orientale (Borza, 1965).

Specificitatea acestor taxoni este conferită de caracterul pontic de diferite nuanțe ce totalizează 88 %, situația detaliată prezentându-se astfel: 55 % pontico-balcanici, 22 % pontici, 11% pontico-panonici, 11% mediteraneo-pontici, 11% balcanici (M. Petrescu, 1995)

Elementele specifice Rezervației Naturale Vârful Secaru sunt

geologice: martor de eroziune granitic în podișul calcaros al Babadagului,

floristice: specii precum Achillea leptophylla, Galanthus plicatus, Moehringia jankae, Iris suaveolens, Potentilla emilii-popii, Silene compacta ș.a., se găsesc incluse în Cartea Roșie, iar o specie de faună (Testudo graeca ibera) este protejată prin Legea 62/2001,

forestiere: asociația Nectaroscordo-Tilietum tomentosae este endemică.

Fig. 3 Aflorimente de granit pe Vârful Secaru (original)

Cap. 2 CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ, PEDOLOGICĂ ȘI CLIMATICĂ A TERITORIULUI DE AMPLASARE A REZERVAȚIEI VÂRFUL SECARU.

2.1.Caracteristici fizico-geografice ale zonei cercetate.

Din punct de vedere geografic rezervația este situată pe o subunitate a Podișului Nord Dobrogean: Podișul Babadag.

Fig.4. Poziția Vârfului Secaru în perimetrul Podișului Babadag

(sursa: http://atlas.anpm.ro/atlas )

Este singura subunitate a Dobrogei de Nord care se întinde între Dunăre și lacul Razelm, fiind bine delimitată de regiunile vecine prin aliniamente morfohidrografice, tectonice și structuralo-petrografice ce păstrează orientarea generală pe direcția NV-SE.

Aici sunt și cele mai mari înălțimi ale Podișului Babadag: Vârful Secaru 402 m și Țuguiata Mare 401 m, care reprezintă un platou vulcanic din care se ramifică alte formațiuni deluroase.

Fig.5 Platoul Podișului Babadag

(sursa Internet)

În ansamblul geomorfologic al Podișului Babadag pot fi conturate trei trepte principale de relief, diferențiate altimetric și genetic: podișul propriu-zis, cu înălțimi de 130-400 m, depresiunile intradeluroase și câmpurile marginale ce coboară până la 5-30 m (Popescu, Ielenicz 2003).

2.2.Solurile din zona de studiu.

Din punct de vedere geologic, Podișul Babadag cu fundament hercinic și kimmeric, se dezvoltă în cea mai mare parte pe o cuvertură sedimentară de vârstă cretacic superioară, constituită din calcare grezoase, marno calcare și conglomerate dispuse sub forma unui larg sinclinoriu orientat NV-SE. La acestea se adaugă și alte roci vechi jurasice și triasice : calcare, argilite, gresii, microconglomerate dar și roci paleozoice și precambriene : șisturi și gresii de tip grawacken, șisturi verzi, cuarțite, etc. Roci eruptive precum : porfire, porfire cuarțifere și granite se întâlnesc, sub forma unei butoniere, între Cârjelari și Atmagea (Popescu & Ielenicz, 2003).

Rezervația naturală Vârful Secaru este una dintre puținele zone granitice (unic martor de eroziune granitică) din podișul calcaros al Dobrogei de Nord, unde sunt prezente granitoide alkaline reprezentate prin granite cu riebekit și granite micropegmatite (Petrescu, 1995).

Specificul geologic al sectorului Podișului Babadag este conferit de substratul alcătuit predominant din gresii calcaroase , cu rare iviri magmatice (Mutihac, 1990), cum este cazul Vârfului Secaru, de aproape 402 m.

Alternanța de roci acide și bazice , expozițiile diverse , înclinările variabile ale reliefului , combinate cu influențe submediteraneene, așezarea geografică la întretăierea diverselor arealuri fitogeografice a făcut posibilă existența a numeroase specii de plante, dintre care unele rare sau periclitate .

Cernoziomurile se găsesc în mare parte în Podișul Nord Dobrogean, ele având un caracter acumulativ , bine humificat ( la adâncimea de 80-100 cm humusul depășește 1%) fiind de obicei bine structurat și afânat, dar cernoziomurile carbonatice sunt slab humificate, cu structură mai puțin stabilă doarece conțin carbonați încă de la suprafață .

Cernoziomurile carbonatice sunt specific stepei dobrogene și silvostepei , cu substrat de loess.

Cernoziomurile cambice sunt larg dezvoltate la peste 150 m altitudine, în condiții de silvostepă.Tot molisoluri sau cernisoluri sunt și rendzinele, care se găsesc pe calcare, în Podișul Casimcea și în Dobrogea de Nord (Podișul Babadag și pe majoritatea martorilor calcaroși).

Fig.6 Harta solurilor din Dobrogea

(Județul Tulcea, Coteț, Popovici 1972)

Solurile regiunilor înalte: 1, sol bălan; 2, cernoziom carbonatic; 3, cernoziom castaniu; 4, cernoziom ciocolatiu; 5, cernoziom levigat; 6, alte tipuri de cernoziomuri; 7, soluri silvestre cenușiu închise; 8, soluri silvestre brun montane tipice și podzolite; 9, porțiuni cu litosoluri; 10, rendzine;

Solurile regiunilor joase: 11, soluri de luncă; 12, soluri de mlaștină și turbe eutrofe; 13, plaur; 14, nisipuri mobile sau slab solificate; 15, sărături.

În zonele forestiere se găsesc soluri brune argiloiluviale, cu fertilitate bună, în grade diferite de podzolire, la altitudini mai mari de 250 m, sub păduri de stejar.

Caracteristice sunt și litosolurile, asociate multor tipuri de sol, dezvoltându-se mai ales pe granite, șisturi verzi, calcare (Popovici et al. 1984).

Diversitatea tipurilor de sol rezultă din faptul că aici sunt prezente atât urme ale celui mai vechi pământ, din lanțul Hercinic, cât și un pământ nou în formare din Delta Dunării (Popescu & Ielenicz, 2003).

2.3.Condițiile climatice din zona cercetată

2.3.1.Temperatura.

Climatul este continental, zona fiind caracterizată prin valori termice moderate iarna și primavara, moderat calde vara și toamna. Cel puțin pentru Dobrogea de Nord, temperatura medie anuală este de 10,8 ° C, mai scăzută cu 0,2 ° C decât în Dobrogea Centrală și de Sud.

Zona masivelor forestiere este caracaterizată printr-un topoclimat de dealuri și podișuri caracterizat prin temperaturi medii anuale de 9-10°C, precipitații medii de 450-600 mm, număr mai mare de zile cu zăpadă (35-40 zile) (Popovici et al. 1984).

Fig. 7 Harta influențelor climatice

(sursa: http://www.scrigroup.com)

2.3.2.Precipitațiile.

Precipitațiile medii anuale înregistrează valori de 417,9 mm. Ploile au deseori caracter torențial , evapotranspirația potențial anuală este de 668 mm, iar cea reală este de 415 mm;

Arealele în care acestea depășesc 500 mm sunt foarte restrânse (în Munții Măcin și în Podișul Negru Vodă) , iar depășirile sunt nesemnificative (510.0 mm la Atmagea și 504.8 mm la Negru Vodă).

Ele se datorează, în bună măsură, altitudinilor mai mari. S-ar putea crede că aceste valori, provenite din medierea cantităților anuale ale perioadei 1965-2000, sunt urmarea tendinței de încălzire globală, însoțită în regiunile temperate de o accentuare a uscăciunii. Dar cantitățile medii anuale ale perioadelor 1896-1915 și 1921-1955 au fost similare la unele stații meteorologice , 417.9 mm la Babadag, 510.0 mm la Atmagea, puțin mai mici la altele.

Toate aceste date concrete tind să sugereze că Dobrogea are un climat temperat semiarid, situat la limita climatului temperat de tranziție (atât ca localizare geografică, dar și din punct de vedere al precipitațiilor și al altor elemente meteorologice).

Regimul anual al cantităților medii lunare de precipitații evidențiază o perioadă mai ploioasă la sfârșitul primăverii și începutul verii (luna cu cea mai mare cantitate medie fiind, la aproape toate stațiile meteorologice analizate, iunie), determinată de intensificarea convecției frontale (odată cu sporirea activității ciclonice) și termice .

Fig.8 Repartiția precipitațiilor medii anuale

(Județul Tulcea, Coteț, Popovici 1972)

În lunile noiembrie și decembrie, se schițează un maxim pluviometric secundar, care sugerează unor cercetători ideea apropierii de climatul subtropical, cu veri calde și uscate (mediteraneean). Regimul anual înregistrează un minim pluviometric centrat pe lunile ianuarie și februarie, regiunea fiind dominată în bună măsură de aerul polar continental dinspre nord și nord-est, cu conținut sărac de vapori de apă.

Schimbările neîncetate care se produc de la un an la altul în frecvența și caracteristicile maselor de aer antrenate de vânturile dominante și, respectiv, de ciclonii și anticiclonii mobili, determină variații importante ale cantităților de precipitații din fiecare an, acestea putând înregistra abateri negative sau pozitive considerabile față de media multianuală a regiunii sau a fiecărei stații meteorologice în parte (Popescu & Ielenicz, 2003).

2.3.3.Radiația solară.

Valoarea radiației solare reprezintă baza fenomenelor și proceselor meteorologice.

România este localizată într-o zonă cu potențial solar bun, beneficiind de 210 zile însorite pe an și un flux anual de energie solară cuprins între 1000 kWh/mp/an și 1300kWh/mp/an

Datorită altitudinilor scăzute și a poziției geografice , potențialul radiativ al Dobrogei este ridicat, de aproximativ 125 kcal/an.

Fig. 9 Harta radiației solare în România

(sursa www.http://solargis.info )

Durata medie anuală de strălucire a Soarelui depășește 2200 ore, Dobrogea fiind, astfel teritoriul cel mai senin al țării.

Distribuția temporală a radiației prezintă variații periodice însemnate.Cele mai mici medii lunare de radiație globală se înregistrează în luna decembrie, în care nebulozitatea atinge cote maxime, iar înălțimea Soarelui atinge cel mai mic unghi. Valorile cele mai mari se înregistrează în luna iulie, când nebulozitatea este redusă, iar durata de strălucire a Soarelui ajunge până la 12-14 ore/zi, iar valorile minime se înregistrează în lunile de iarnă, cu zile scurte și nebulozitate mare (Popa et al., 2011).

2.3.4.Nebulozitatea.

În Dobrogea, mediile anuale ale nebulozității înregistrează cel mai redus nivel. Lunile iulie și august pezintă cele mai scăzute medii din țară ale nebulozității, pe când în decembrie se înregistrează valori medii ridicate ale acesteia, datorită zilelor mai scurte (Popa et al., 2011).

În zona rezervației, nebulozitatea prezintă, de asemenea, cea mai slabă intensitate în timpul verii, iar în lunile de iarnă, cea mai accentuată.

Fig. 10 Nebulozitatea (a, numărul zilelor acoperite cu nori; b, numărul zilelor neacoperite cu nori)

2.3.5.Hidrografia.

Regimul hidrografic.Particularitățile elementelor cadrului natural al Dobrogei, cu precădere cele de ordin geologic, geomorfologic și climatic, imprimă rețelei hidrografice și regimului hidrologic al cursurilor de apă, caracteristici ce nu se mai regăsesc în nici o altă regiune a țării. Astfel, rețeaua hidrografică ce drenează teritoriul Dobrogei prezintă o densitate medie redusă (0,1-0,2 km/km 2 ) și este constituită din râuri scurte (a căror lungime, depășește doar în trei cazuri 50 km), cu debite lichide scăzute (sub 1 m 3 /s) și regim torențial de scurgere

Particularitățile văilor și cursurilor de apă din Dobrogea sunt reflectate și de unele regionalisme

precum derea (vale de dimensiuni reduse cu scurgere, de regulă, permanentă) și canara (vale îngustă și adâncă, cu pereți abrupți, săpată în loess sau calcare: Canaraua Fetii, Canaraua lui Olteanu, Canaraua Hârșovei). Șuvoaiele de apă create pe văile cu scurgere intermitentă, ca urmare a ploilor torențiale, caracterizate printr-o concentrare rapidă a unui volum bogat de apă, cu o mare încărcătură de aluviuni, sunt cunoscute sub denumirea de seluri.

Condițiile litologice, structurale, morfologice și climatice, variate de la o regiuna la alta a Dobrogei, au impus diferențieri importante de ordin morfohidrografic și hidrologic între principalele unități ale Dobrogei. Dobrogea de nord, corespunzătoare regiunii de orogen, cu o litologie diversificată (roci cristaline și sedimentare), altitudini ce depășesc 300-400 m și

precipitații de peste 400-500 mm anual, se caracterizează printr-o rețea hidrografică ceva mai densă (până la 0,2 km/km 2 ) și mai bine organizată, cu râuri mai lungi (Taița – 57 km, Telița – 48 km, Slava – 38 km) ce prezintă scurgere permanentă (cu excepția celor de dimensiuni foarte reduse).

Fig. 11 Harta hidrografică a județului Tulcea

(Județul Tulcea, Coteț, Popovici 1972)

1, regiuni înalte; 2, regiuni joase; 3, cumpăna principală a apelor dintre bazinele Dunării și Mării negre; 4, cumpene secundare; 5, zonă în care apele sunt afluente Dunării; 6, zonî în care apele sunt afluente Mării Negre; 7, zonă principală de divergență a apelor; 8, zonă principală de convergență a apelor; 9, zone cu cele mai numeroase lacuri deltaice; 10, zone cu cele mai numeroase brațe, gârle și canale; 11, zone cu cele mai numeroase canale antropice.

Unitățile geomorfologice predominante sunt versanții cu înclinări și expoziții diverse, în care structura granitică favorizează existența unor cursuri de apă temporare sau chiar permanente : la nord de rezervație se află unul din afluenții principali ai râului Slava, cel mai important din Podișul Nord Dobrogean .

Râul Slava (Gaugagia) își desfășoară cursul pe o lungime de 38 km, la limita dintre Podișul Babadagului (la nord) și Podișul Casimcei (la sud). Bazinul său hidrografic, dezvoltat pe o suprafață de 356 km 2 , are o formă alungită pe direcția NV-SE. Slava își are obârșia în Depresiunea Bașpunar (la cca. 300 m altitudine) și alimentează cu apele sale Lacul Golovița, prin intermediul limanului Ceamurlia. Cel mai important afluent al Slavei este Slava

Cercheză sau Ciucurova (S = 119 km 2 ; L = 24 km), pe care îl primește pe partea stângă, în cursul superior (Zaharia, Pișota 2003).

2.3.6.Vânturile

Vântul este, alături de temperatură și precipitații, al treilea element meteorologic esențial care particularizează clima Dobrogei. Din cauza situării sale geografice în raport cu marii curenți barici de acțiune atmosferică (mai ales Anticiclonul Euro-Siberian sau Est-European și Depresiunea Mediteraneeană), a reliefului relativ uniform și cu altitudini mici, a proximității Mării Negre și a dispunerii Carpaților Românești, Dobrogea își merită și calificativul de „cea mai vântoasă” regiune a țării (în sistemul de referință al regiunilor de deal și câmpie). Aceasta, deoarece aici se înregistrează cele mai mari valori medii ale frecvenței și vitezei vânturilor, precum și furtuni violente.

Fig.12 Roza vânturilor

(Județul Tulcea, Coteț, Popovici 1972)

Dobrogea este cea mai caldă, cea mai senină, cea mai secetoasă și cea mai vântoasă (un „drum al vântului”, cum spunea C. Brătescu) regiune a țării. Analiza comparată a valorilor și regimurilor tuturor elementelor meteorologice înregistrate pe teritoriul ei conduc la concluzia unei individualități climatice care o diferențiază de climatul temperat de tranziție (între climatul

temperat oceanic și climatul temperat continental) caracteristic restului teritoriului României (cu excepția Munților Carpați), afiliind-o climatului temperat semiarid, Dobrogea aflându-se la limita cu climatul temperat de tranziție, în care cantitățile de precipitații devin suficiente pentru dezvoltarea spontană a vegetației forestiere. Dovadă, faptul că asociațiile vegetale dominante, pe cea mai mare parte a suprafeței sale, sunt cele de stepă.

Vânturile predominante sunt cele vestice și nord-estice, ce dețin 75% din frecvență (Popovici et al. 1984).

3.METODE DE LUCRU ÎN STUDIUL HABITATELORDE INTERES CONSERVATIV DIN ZONA REZERVAȚIEI VÂRFUL SECARU

În lucrare am abordat studiul habitatelor de interes conservativ din Rezervația Naturală Vârful Secaru, din județul Tulcea și aspecte legate de biodiversitatea florei. Habitatul se definește, conform lucrării ”Habitatele din România” (Doniță et al, 2005), ca fiind locul de viață sau mediul abiotic în care trăiește un organism sau o biocenoză.

Studiul s-a realizat în două etape: studiul pe teren și cea de studiu în laborator. Acest studiu

s-a desfășurat din primăvara lui 2015 până în vara lui 2016.

Pârvu C. (1981) specifică :”având în vedere noțiunile de floră și vegetație, covorul vegetal poate fi studiat analitic și sintetic”, făcând referire la activitatea de identificare a tuturor speciilor care îl alcătuiesc și care face posibilă cunoașterea florei unei regiuni, zone sau biotop, și la stabilirea comunităților de plante , a asocierii lor pe o anumită suprafață dintr-o regiune, zonă sau biotop.

Etapa de teren a constat în 8 deplasări periodice în rezervație , pe diverse trasee, pentru a identifica fazele fenologice ale taxonilor și asociațiile vegetale formate de către aceștia.

Astfel am colectat și fotografiat numeroși taxoni din rezervație cu care am alcătuit un ierbar și o colecție de imagini de pe Vârful Secaru.

În etapa de laborator am identificat speciile și unitățile taxonomice cărora le aparțin realizând cu acestea conspectul floristic al zonei studiate și am realizat lista asociațiilor din habitatele identificate în rezervație.

Am inventariat 292 de taxoni din cei 994 specii spontane menționate în ”Flora și vegetația Podișului Babadag” (Dihoru, Doniță 1970), ceea ce reprezintă o bogăție de specii pe o suprafață de doar 34,5 ha.

Am abordat astfel atât studiul analitic cât și sintetic deoarece ”Flora și vegetația oglindesc realități distincte care nu trebuie confundate niciodată și nici scindate în mod definitiv și artificial” (Al. Borza, N. Boșcaiu 1965).

Am folosit clasificarea și nomenclatura din ”Flora ilustrată a României” (Ciocârlan, 2000), ”Flora României” (Săvulescu et al., 1952-1970), ”Plante vasculare din Romania. Determinator ilustrat de teren” (Sârbu et al, 2013) și „Studii și comunicări, supliment Științe Naturale” (Muzeul Brukenthal, 1983), astfel încât speciile au fost încadrate în Conspect în ordine taxonomică, specificându-se pentru fiecare: bioforma, elementul fitogeografic, categoriile ecologice la care aparțin după comportamentul lor față de umiditate (U), temperatură (T), reacția solului (R) și apartenența la una din unitățile cenotaxonomice menționate în literatura de specialitate (Sanda et al., 1983).

Pentru identificarea speciilor rare, ce aparțin unor categorii sozologice, am utilizat lucrările ”Lista Roșie a plantelor superioare din România” (Oltean et al., 1994) și ”Cartea Roșie a plantelor vasculare din România” (Dihoru, Negrean 2009).

Habitatele, codul și asociațiile vegetale corespund nomenclaturii utilizate în baza de date PHYSIS (Institut Royal des Sciensis Naturelles de Belgique), în Rezoluția 4 /1996 a Convenției de la Berna, în modul de interpretare a habitatelor observate am utilizat ”Manual de interpretare a habitatelor Natura 2000 din România” (Gafta , Mountford et al., 2008),”Habitatele din România” (Doniță et al., 2005), iar denumirile asociațiilor vegetale sunt conform cu ”Fitocenozele din România”(Sanda et al., 2008) .

Am identificat în teren patru habitate de interes conservativ: Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice (40C0*), Stepe ponto-sarmatice (62C0*), Păduri balcano-panonice de cer și gorun (91M) și Silvostepe, subtipul Silvostepe ponto-sarmatice (40D0), dintre care două sunt de interes prioritar (40C0*, 62C0*).

În laborator am descris asociațiile vegetale aparținând habitatelor din rezervație, și am realizat analiza florei din punct de vedere: al elementelor floristice, al bioformelor, al categoriilor sozologice, al elementelor ecologice și o analiză fenologică pentru a cunoaște mai bine cerințele plantelor și condițiile ecologice care determină biodiversitatea în aria protejată.

4. HABITATE DE INTERES CONSERVATIV DIN REZERVAȚIA NATURALĂ VÂRFUL SECARU

4.1. Generalități privind habitatele de interes conservativ

Zona cu caracteristici unitare din punct de vedere biologic și geografic, în stare naturală sau seminaturală, constituie un habitat natural, termen care a început a fi folosit în Europa odată cu programul CORINE. În accepțiunea mai multor sisteme de clasificare ulterioară, prin habitat s-a înțeles un ecosistem, adică un biotop cu biocenoza corespunzătoare ce îl ocupă.

Descrierea habitatelor se realizează după o schemă ce cuprinde : Cod și denumire, corespondența cu alte sisteme de clasificare utilizate la nivel european, corespondența cu asociații vegetale sau tipuri de ecosisteme forestiere (în cazul pădurilor), răspândirea în România, suprafețe aproximative, stațiuni, structură, compoziție floristică, valoare conservativă, literatura folosită, redactori.

Codul fiecărui tip de habitat din țara noastră descris de Doniță et al. (2005) cuprinde litera R ( prima literă a denumirii țării, România), urmată de 4 cifre din care: primele două corespund claselor, respectiv subclaselor din clasificarea PALEARCTIC HABITATS, iar ultimile două sunt numerele de ordine ale habitatelor românești în subclasele corespunzătoare. Habitatele din anexa I a Directivei Habitate, de interes comunitar, au un cod specific, Natura 2000.

Identificarea habitatelor se face prin recunoașterea fitocenozelor, mai precis prin determinarea speciilor edificatoare și indicatoare ecologic și/sau cenologic și prin recunoașterea caracteristicilor stațiunii (localizare geografică, altitudine, relief, rocă și sol) (Doniță et al. 2005)

Descrierea habitatelor se face conform unor formulare standard pentru descrierea Siturilor de Interes Comunitar (SCI-urilor), elaborate de Comisia Europeană, în cadrul Rețelei Ecologice Europene Natura 2000 (Doniță et al. 2005).

Pentru fiecare tip de habitat se determină suprafața, reprezentativitatea, valoarea conservativă, vulnerabilitate, modalități de management etc.

Obiectivul general de atins pentru tipurile de habitate de interes comunitar, la nivelul fiecărei regiuni biogeografice, considerând atât suprafețele cuprinse în rețeaua Natura 2000 dar și cele din afara ei, este starea favorabilă de conservare.

Starea de conservare reprezintă efectul tuturor factorilor care influențează un habitat natural, putând afecta pe termen lung distribuția, suprafața, structura, funcțiile și evoluția viitoare a acestuia (conform OUG 57/2007).

Conform clasificării din lucrarea Habitatele din România (Doniță et al. 2005), Rezervația Naturală Vârful Secaru, situată în sud-vestul Podișului Nord Dobrogean, și în vestul Podișului Babadag cuprinde trei habitate de valoare conservativă: stepe ponto-sarmatice, păduri de gorun cu Paeonia peregrina din Dobrogea, păduri balcano-panonice de cer și gorun și silvostepă de Dobrogea.

Vegetația ierboasă este răspândită în poienile de pe culmile și versanții sudici ai rezervației și este reprezentată de pajiștile de stepă petrofilă (H 34.9211) Sedo hillebrandtii-Polytrichetum piliferi Horeanu et Mihai 1974, Thymio-pannonici-Chrysopogonetum grylli Doniță et al. 1992, Festucetum callieri Șerbănescu 1965 apud Dihoru (1969) 1970 , Festucetum valesiacae (syn. Medicagini minimae-Festucetum valesiacae), stepă de loess : primară – Elytrigietum hispidi (Dihoru 1970) Popescu Sanda 1988, sau secundară – Botriochlaetum (Andropogonetum) ischaemi (Krist. 1937) Pop 1977, aparținând habitatului Natura 2000 62C0* Stepe ponto – sarmatice. În perimetrul Rezervației Naturale Vârful Secaru au fost inventariate asociații rar întâlnite , precum: Fraxino orni–Quercetum dalechampii Doniță 1970, Nectaroscordo-Tilietum tomentosae Doniță 1970, Galantho plicatae-Tilietum tomentosae Doniță 1970 subas. anthriscosum nemorosae, ultimul fiind identificat numai în acest sit (Petrescu 2007) aparținând habitatului Natura 2000 91M0 Păduri balcano-panonice de cer și gorun, tufărișuri ponto-sarmatice de păducel și porumbar aparținând habitatlui Natura 2000 40C0* Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice și silvostepă din Dobrogea aparținând Silvostepei ponto-sarmatice.

Rezervația Naturală Vârful Secaru are o mare importanță și prin speciile rare, menționate în Cartea Roșie (Dihoru și Negrean, 2009), în Lista Roșie Națională (Oltean et al., 1994) Achillea leptophylla, Iris suaveolens, Galanthus plicatus, Potentilla emilii-popii, Rosa turcica, Silene compacta etc.

4.2.TUFĂRIȘURI PONTO-SARMATICE DE PĂDUCEL ȘI PORUMBAR(40C0*)

Corespondențe

Natura 2000: 40C0* Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice ; HR R3112 Tufărișuri ponto-panonice de porumbar (Prunus spinosa) și păducel (Crataegus monogyna).

Definiție și caracteristici (conform bazei de date PHYSIS)

Tufărișuri din silvostepa sudică a regiunii ponto sarmatice , răspândite în sud-vest, în Moldova, Muntenia, Dobrogea și nord-vestul Dobrogei bulgărești, cu Prunus spinosa, Crataegus monogyna, Rosa spp., Rhamnus cathartica, Evonymus verrucosus, Evonymus europaeus, Acer tataricum, Prunus fruticosa și un strat ierbos dominat de specii stepice precum Trifolium alpestre, Lithospermum officinale, Filipendula hexapetala, Phlomis tuberosa, Adonis vernalis, Stipa spp.

Încadrare fitocenologică: Prunetum moldavicae (Pruno spinosae-Crataegetum).

Fig.13 Pruno spinosae-Crataegetum (original)

4.2.1. ASOCIAȚIA PRUNO SPINOSAE-CRATAEGETUM Soo (1972) 1931 are următoarea încadrare cenotaxonomică:

Clasa QUERCETEA PUBESCENTI – PETRAEAE (Oberd. 1948) Jakucs 1960.

Orinul PRUNETALIA Tx 1952

Alianța Prunion spinosae Soo 1950

Distribuția geografică:

Habitatul se găsește la noi în estul și sud-estul țării, iar în Europa în nord-estul Bulgariei ceea ce denotă raritatea lui la nivel european. În Dobrogea se găsește în regiunea biogeografică stepică, având un areal redus mai ales prin intervenție antropică.

Habitate asociate

În Rezervația naturală Vârful Secaru, habitatul se găsește în complex cu tipul ”34.92 Stepe ponto-sarmatice” .

Amenințări

Amenințarea este mai redusă și este reprezentată de o eventuală tăiere a arbuștilor sau de împădurire care ar reduce suprafața habitatului.

Statut de conservare

Habitatul este protejat, ca habitat de interes prioritar, prin legislația națională.

Asociații componente:

Pruno spinosae-Crataegetum Soo (1972) 1931 este sinonimă (Sanda, Arcuș 1999) cu Prunetum moldavicae Dihoru (1969) 1970. Se consideră că în Dobrogea acest cenotaxon este reprezentat de asociația regională Pruno spinosae-Crataegetum Soo (1972) 1931, var. geografică dobrogensis Burduja et Horeanu 1969 , în care nu se găsesc speciile mezofile ale altor zone ale țării.

Specii edificatoare principale sunt: Crataegus monogyna și Prunus spinosa, iar specii amenințate: Asparagus verticillatus, Corydalis solida ssp. slivenensis, Muscari neglectum, Paeonia peregrina, Pyrus bulgarica.

Alte specii prezente în habitat sunt: arbori, arbuști, liane precum Carpinus orientalis, Cerasus mahaleb, Cornus mas, Clematis vitalba, Sambucus nigra, Evonymus verrucosus, E. europaeus, Cotinus coggygria, Ligustrum vulgare, Pyrus piraster, Rosa turcica, Rosa canina.

Dintre speciile însoțitoare, se întâlnesc în această asociație vegetală numeroase specii ierboase și subarbuști: Achillea setacea, Anthriscus cerefolium, Artemisia austriaca, Arum maculatum, Asparagus tenuifolius, Ballota nigra, Berteroa incana, Brachypodium sylvaticum, Bromus sterilis, Carduus hamulosus, Cardaria draba, Cichorium intybus, Convolvulus cantabricus, Dactylis glomerata, Elymus hispidus, Elymus repens, Eryngium campestre,Euphorbia agraria, Festuca valesiaca, Filipendula vulgaris, Fragaria viridis, Galium aparine, Galium mollugo, Geranium dissectum, Geum urbanum, Lamium amplexicaule, Lamium purpureum, Lithospermum purpureocaerulaeum, Myosotis arvensis, Orlaya grandiflora, Ornithogalum amphybolum, Poa bulbosa, Potentilla argentea, Ranunculus illyricus, Sambucus ebulus, Sanguisorba minor, Senecio vernalis, Stellaria media, Teucrium chamaedrys, Thlaspi perfoliatum, Thlaspi arvense,Trifolium alpestre, Urtica dioica, Verbascum banaticum, Veronica hederifolia, Vinca herbacea, Vincetoxicum hirundinaria, Viola arvensis, Viola suavis etc.

4.3. STEPE PONTO-SARMATICE (62C0*)

Definiție și caracteristici (conform bazei de date PHYSIS)

Stepele pont-sarmatice sunt stepele din câmpia din vestul Mării Negre , vestul Nistrului, Transilvaniei și nordul Traciei, din sudul Podișului Podoliei, Podișul Central Rusesc, Podișul Volgăi, Orenburg-ului și Bașchiriei.

Încadrare fitosociologică : Festucetea valesiacae.

Distribuția geografică

Habitatul este răspândit în Europa pe teritoriul Ucrainei, Rusiei, și pe suprafețe reduse din Bulgaria. În Dobrogea habitatul face parte din bioregiunea stepică și are un areal natural restrâns.

Este considerat a fi rar și amenințat la nivel național și european.

Habitate asociate

În Dobrogea, habitatul are aspect mozaicat, compus din asociații vegetale din diverse alianțe: Festucion valesiacae, Artemisio-Kochietum și Stipa lessingianae (subtipul 34.9213), pe substrat de loess și asociații din alianța Pimpinello-Thymion zygioidi (subtipul 34.9211) pe substraturi pietrose și stâncării.

Amenințări

Amenințările vin din culegerea rarităților floristice, mai ales a celor decorative , posibila exploatare a granitului, și mai puțin din pășunat deoarece nu permite altitudinea și distanța față de comunități umane.

Statut de conservare

Habitatul este protejat ca tip prioritar (H 62C0*) prin legislația națională și internațională (O1198, R4).Stepele dobrogene prezintă trăsături specifice în comparație cu restul habitatelor stepice din țară și dincolo de granițele ei, deoarece aici este situat un tip de habitat endemic (Sanda 1999) pentru această provincie subtipul 34.9211 Stepe vest-pontice de Thymus zygioides. Valoarea conservativă constă în faptul că reunește majoritatea speciilor din Podișul Dobrogean.

Asociațiile ierboase se încadrează în :

Clasa FESTUCO-BROMETEA Br.-Bl. Et R. Tx. Ex Klika et Hadac 1944

Ordinul FESTUCETALIA VALESIACAE Br.-Bl. Et R. Tx. Ex Br.-Bl. 1949

1.Alianța Festucion valesiacae Klika 1931

4.3.1..ASOCIAȚIA MEDICAGINI MINIMAE – FESTUCETUM VALESIACAE Wagner 1941.

(Syn. Festucetum valesiacae pontico-romanicum Ciocârlan 1968)

Asociația face parte din habitatul Pajiști ponto-panonice de Festuca valesiaca (R3414).

Acest cenotaxon este reprezentat în Dobrogea prin asociația regională Festucetum valesiacae dobrogicum (Horeanu 1976), fiind sporadică și tipică pentru stepa primară, bogată în specii amenințate (Petrescu 2007).

Asociația are răspândire largă în zonele de câmpie și deal din Banat, Oltenia, Transilvania, Moldova și Dobrogea unde sunt cele mai reprezentative fitocenoze pe supafețele cele mai mari (Doniță et al., 2005).

Fitocenozele sunt răspândite pe terenuri plane, versanți slab pânã la mediu înclinați, cu expoziții diverse pe rocă de loess, iar în zona colinarã, marne. Solul pe care se dezvoltă este deficitar în umiditate : cernoziom ciocolatiu, faeoziomuri și mai rar pseudorendzine.

Speciile care ocupă stratul mai înalt al asociației sunt Festuca valesiaca, Achillea coarctata, Achillea setacea, Eryngium campestre, Artemisia austriaca, Chrysopogon gryllus, Inula oculus- christi, Linaria genistifolia, Linum austriaca, Poa angustifolia, Phleum phleoides, Verbascum phoeniceum, Veronica prostrata, Salvia nemorosa, Ranunculus illyricus, Seseli tortuosum, Xeranthemum anuum.

In straturile joase se găsesc Alyssum alyssoides, Potentilla pedata, Bromus squarrosus, Medicago minima, Teucrium chamaedrys, Trifolium arvense.

Specii amenințate sunt Allium saxatile, Asparagus verticillatus, Gagea szovitzii, Corydalys solida ssp. slivenensis, Crocus reticulatus, Iris suaveolens, Paeonia peregrina.

4.3.2. ASOCIAȚIA BOTRIOCHLOETUM ISCHAEMI (Kristiansen 1937) Pop 1977

(Syn.Ass. Botriochloa ischaemum Burduja și colab. 1956)

Asociația aparține habitatului Pajiști ponto-balcanice de Botriochloa ischaemum și Festuca valesiaca ( R3415). Asociația caracterizează stepa secundară și este foarte răspândită pe tot teritoriul țării noastre, dezvoltându-se pe soluri erodate de pe versanții însoriți, la altitudini cuprinse între 100 și 400 m.

Substratul pe care se găsește această asociație este de natură calcaroasă, iar solurile sunt castanoziomuri, cernoziomuri, faeoziomuri și eutricambosoluri.

Structura este caracteristică fiind prezente graminee stepice, xerofile precum Botriochloa ischaemum, Festuca valesiaca, Chrysopogon gryllus, Artemisia austriaca, Achillea setacea, care alcătuiesc etajul superior de 50-60 cm, iar plante scunde ca Teucrium polium, Trifolium arvense, Thymus pannonicus alcătuiesc etajul inferior.

Asociația are o valoare conservativă redusă, cu număr mic de specii amenințate, predominante fiind elementele eurasiatice : Achillea leptophylla, Iris suaveolens, Silene compacta, Pyrus bulgarica (Doniță et al., 2005).

Fig. 14 Vedere generală a vegetației saxicole de pe Vârful Secaru în luna iulie, cu Silene compacta în plan îndepărtat (original)

4.3.3. ASOCIAȚIA THYMIO PANNONICI-CHRYSOPOGONETUM GRYLLI Doniță et al. 1992

(Syn.Ass.Chrysopogonetum grylli Soo 1939)

Este un cenotaxon considerat vulnerabil, cu 19 specii amenințate, inventariate până acum ( Petrescu 2007) și aparține habitatului Pajiști daco-balcanice de Chrysopogon gryllus și Festuca rupicola (3411).

Asociația este caracteristică stepei primare, fiind întâlnită mai ales în poienile din pădurile de silvostepă dar și în pajiști stepice puțin sau deloc pășunate ( Petrescu 2007). Cenotaxonul este sinonim cu Chrysopogonetum grilly dobrogicum Dihoru 1970, fiind considerată asociație endemică, specifică Dobrogei (Dihoru, Doniță 1970).

Fig. 15 Chrysopogonetum grilly dobrogicum Dihoru 1970 (original)

Asociația prezentă în Rezervația Vârful Secaru conține ca specie edificatoare principală Chrysopogon gryllus, iar ca specii amenințate se pot enumera : Allium saxatile, Iris suaveolens, Orchis morio, Pyrus bulgarica, Scorzonera mollis, Silene compacta, Stachys angustifolia.

Alte specii sunt Achillea coarctata, Conyza canadensis, Elymus hispidus, Fragaria viridis, Hypericum elegans, Linaria genistifolia , Lithospermum purpureocoeruleum, Phleum phleoides, Potentilla argentea, Stachys recta, Teucrium chamaedrys, Trifolium campestre, Verbascum nigrum.

4.3.4. ASOCIAȚIA ELYTRIGIETUM HISPIDI (Dihoru 1970) Popescu, Sanda 1988

Este un cenotaxon ce a fost citat până în prezent numai în Dobrogea (Dihoru, Doniță 1970; Sanda 2002). A fost observat mai ales în poienile pădurilor xeroterme unde au fost inventariate 18 specii amenințate.

Specia edificatoare principală este Elymus hispidus, iar specii amenințate: Iris suaveolens, Peonia peregrina, Scorzonera mollis.

Alte specii: Eryngium campestre, Fragaria viridis, Fraxinus ornus, Galium verum, Kohlrauschia prolifera, Ligustrum vulgare, Linaria genistifolia, Phleum phleoides, Potentilla argentea, Quercus dalechampii, Teucrium chamaedris, Verbascum banaticum, Vinca herbacea și flora care apare la marginea pădurii și în pajiști .

Fig. 16 Asociația Elytrigietum hispidi (Dihoru 1970) Popescu, Sanda 1988(original)

2. Alianța Pimpinello-Thymion zygioidi Dihoru 1969, 1970

Alianța aparține subtipului de habitat ” 34.9211 Stepe vest-pontice de Thymus zygioides”, fiind specifică stepei petrofile a dealurilor sau celei de pe aflorimentele calcaroase ale versanților stâncoși din Dobrogea. Toate asociațiile cuprinse în aceasta sunt considerate endemice pentru regiune, o caracteristică a acestei alianțe fiind numărul mare de specii de plante balcano-pontice-taurice (Sanda et al. 2008).

4.3.5.ASOCIAȚIA FESTUCETUM CALLIERI Șerbănescu 1965 apud Dihoru (1969) 1970

(Syn. Ass. Sclerantho- festucetum callieri Burduja et Horeanu 1976 și cu Sedo hillebrandtii- festucetum callieri Sârbu et al. 1997)

Asociația aparține habitatului Pajiști balcanice de Festuca callieri, Sedum sartorianum ssp. hillebrandtii și Thymus zygoides (3416).

Cenotaxonul este considerat endemic , fiind o asociație primară, tipică pentru zonele cu substrat pietros. Se caracterizează printr-o valoare conservativă ridicată datorită celor 40 de specii amenințate (Petrescu 2007).

Relieful specific asociației este reprezentat de pante domoale, pânã la moderat înclinate,

cu expoziții variate, mai puțin nordice. Substratul este calcaros, roci granitice ieșite la suprafață,

depozite loessoide.

Soluri sunt castanoziomuri, faeoziomuri, cernoziomuri, deficitare în umiditate.

Ca specii edificatoare principale sunt Achillea coarctata, Ajuga laxmanii, Allium saxatile, Festuca callieri, Inula oculus-christi, Sedum sartorianum ssp. hillebrandtii, Scleranthus perrenis, Silene compacta, Stachys angustifolia, Potentilla emilii-popii.

Specii amenințate sunt: Achillea leptophyla, Festuca callieri, Iris suaveolens, Orchis morio, Pyrus bulgarica, Rosa turcica, Scorzonera mollis, Silene compacta, Stachys angustifolia.

Alte specii prezente sunt: Achillea setacea, Carpinus orientalis, Convolvulus cantabrica,Fraxinus ornus, Linaria genistifolia, Melica ciliata,Phleum phleoides, Poa bulbosa, Potentilla argentea, Quercus pubescens, Ranunculus illyricus, Rumex acetosella, Scleranthus perrenis, Stachys recta, Thymus pannonicus, Verbascum banaticum, Vinca minor, Viola arvensis.

Fig.17 Asociația Festucetum callieri Șerbănescu 1965 apud Dihoru (1969) 1970

(original)

4.3.6.ASOCIAȚIA SEDO HILLEBRANDTII-POLYTRICHAETUM PILIFERI Horeanu et Mihai 1974 (syn. Sedum sartorianum)

Reprezintă un cenotaxon primar endemic pentru Dobrogea, fiind o asociație sporadică. Caracterizează stâncăriile și conține o mare bogăție de specii pontice și submediteraneene (Sanda, Arcuș 1999), multe fiind amenințate cu dispariția (43 specii).

Specii caracteristice principale: Polytrichum piliferum, Sedum urvillei ssp. hilebrandtii, iar

specii amenințate: Allium flavum ssp. taurica, Allium guttatum, Allium saxatille, Festuca callieri, Minuartia adenotricha, Moehringia jankae, Myrrhoides nodosa, Potentilla emilii-popii, Sempervivum ruthenicum, Silene compacta, Stachys angustifolia.

Alte specii: Achillea coarctata, Achillea setacea,Asperula tenella, Convolvulus cantabrica, Festuca callieri, Melica ciliata .

4.4. PĂDURI BALCANO-PANONICE DE CER ȘI GORUN(91M0)

41.7683 Păduri de carpen, tei, stejar din Dobrogea.

Definiție și caracteristici (conform bazei PHYSYS)

Pădurile dobrogene sunt dominate de Quercus dalechampii, Quercus polycarpa, sau Quercus pedunculiflora, bogate fiind în Carpinus orientalis, Tilia tomentosa, Fraxinus ornus, Fraxinus excelsior, cu afinități mixte moesice și pontice.Ele se dezvoltă în stațiuni intermediare ecologic, între cele în care se găsesc păduri din alianța Carpinion betuli din habitatul 41.72 și cele care se găsesc în pădurile de silvostepă corespunzătoare habitatului 41.7A.

Încadrare fitocenologică: Carpino orientalis-Tilenion tomentosae

Fig.18 Păduri de carpen, tei, stejar din Dobrogea (original)

Alte specii importante, caracteristice pentru subalianța Carpino -Tilenion tomentosae sunt reprezentate (Sanda 2002) de Carpinus orientalis, Tilia tomentosa, Nectaroscordum siculum ssp. bulgricum , Galanthus plicatus . Alături de acestea pot fi menționate și câteva specii amenințate la nivel național (Dihoru, Doniță 1970) precum Peonia peregrina, Pipthaterum virescens, Myrrhoides nodosa, Mercurialis ovata.

Caracteristici fitocenologice. Cele 5 asociații cuprinse în acest habitat sunt încadrate în:

Clasa QUERCETEA PUBESCENTI-PETRAEAE (Oberd. 1948) Jakucs 1960

Ordinul QUERCETALIA CERRIS Borhidi 1996.

Alianța Quercion farnetto I. Horvat 1954 nom.mut.propos.

Subalianța Carpino-Tilienion tomentosae Doniță 1970

Habitatul are patru subtipuri, dintre care în rezervația Vârful Secaru au fost citate trei: 41.76831 Păduri de gorun cu Paeonia peregrina din Dobrogea, 41.76832 Păduri de gorun , tei, cărpiniță, frasin din Dobrogea și 41.76834 Păduri vest-pontice de gorun, tei, cărpiniță cu Galanthus plicatus din Dobrogea .

41.76831 Păduri de gorun cu Paeonia peregrina din Dobrogea

Corespondențe

EMERALD: ! 41.7 Thermophilous and supra-Meditaranean oak woods; NATURA 2000: 91 M0 Pannonian-Balkanic turkey oak-sessile oak forests; O 1198: 91 M0 Păduri balcano-panonice de cer și gorun; HR Păduri vest-pontice de gorun (Quercus petraea) cu Mercurialis ovata.

Distribuție geografică.

Sunt răspândite în Dobrogea de Nord, la interferența etajului submediteraneean

cu cel nemoral, rar și în vestul țării (Podișul Mehedinți, Defileul Dunãrii).

Suprafețele pe care se găsesc sunt restrânse pe versanți înclinați, însoriți, pe culmi la altitudini cuprinse între 200-450 m. Substratul este calcaros, loessuri pe care solurile sunt de tip rendzinic sau faeoziomuri, mijlociu profunde, scheletice, hidric deficitare, eutrofice (Dihoru et Doniță 1970).

Fig.19 Paeonia peregrina (original)

Habitate asociate

Asociația corespunde tipurilor de păduri:5161 Gorunet normal cu cărpiniță (m); 5162 Gorunet cu cărpiniță de productivitate inferioară (i); 5163 Gorunet cu scumpie (Doniță et al. 1990).

Definiție și caracteristici (conform bazei de date PHYSIS)

Păduri neutrofile de Quercus dalechampii situate doar pe dealuri de altitudine mică în Dobrogea, însoțite de Fraxinus excelsior , Fraxinus corariaefolia, Fraxinus ornus, Tilia tomentosa, Acer campestre, Carpinus orientalis, Paeonia peregrina, Mercurialis ovata, Piptatherum virescens, Lithospermum purpurocaeruleum.

Amenințări

În cadrul acestor păduri este afectată uneori compoziția din cauza exploatării lemnoase, degradarea prin împăduriri, colectarea plantelor amenințate, tăiere ilegală de arbori.

Încadrare fitocenologică: Fraxini orni-Quercetum dalechampii.

Asociații componente

4.4.1. ASOCIAȚIA FRAXINO ORNI-QUERCETUM DALECHAMPII Doniță 1970

Această asociație este estimată, de către unii autori (Dihoru, Doniță 1970), la 2750 ha în cadrul Podișului Babadag.Conform bazei de date PHYSIS această asociație este endemică, caracteristică Dobrogei.Cenotaxonul poate fi considerat vulnerabil, remarcându-se prin cel mai ridicat număr de specii amenințate (12) în raport cu celelalte subtipuri incluse în habitat

( Petrescu 2007).

În Rezervația Naturală Vârful Secaru au fost identificate ca specii edificatoare: Fraxinus ornus, Quercus dalechampii, iar ca specii amenințate: Crocus chrysanthus, Galanthus plicatus, Mercurialis ovata, Nectaroscordum siculum ssp. Bulgaricum, Paeonia peregrina, Quercus virgiliana, Smyrnium perfoliatum.

Alte specii :

– arbori: Acer campestre, Carpinis orientalis,Cerasus mahaleb, Fraxinus ornus, Ulmus procera

-arbuști / liane: Cornus mas, Evonymus verrucosus, Ligustrum vulgare, Hedera helix, Clematis vitalba.

-ierburi / arbuști : Ajuga laxmanii, Anthriscus nemorosa, Asparagus tenuifolius, Brachypodium sylvaticum, Corydalis cava ssp. marschalliana,Geum urbanum, Laser trilobium, Lychnis coronaria, Phlomis herba – venti ssp.pungens, Veronica hederifolia, Vincetoxicum hirundinaria, Viola alba ,Viola odorata.

41.76832 Păduri de gorun , tei, cărpiniță, frasin din Dobrogea.

Corespondențe

EMERALD :! 41.7 Thermophylous and supra-Mediteranean oak woods; NATURA 2000: 91 M0 Pannonian-Balkanic turkey oak-sessile oak forests; O 1198: 91 M0 Păduri balcano-panonice de cer și gorun; HR: R4136 Păduri vest-pontice mixte de gorun (Quercus petraea), tei argintiu (Tilia tomentosa) și cărpiniță (Carpinus orientalis) cu Nectaroscordum siculum.

Distribuție geografică

Este situată pe versanți cu diferite înclinãri și expoziții, la altitudini cuprinse între 250-400 m, în etajul pãdurilor mezofile, pe versanți umbriți în etajul pãdurilor submediteranene.

Substratul este calcaros, uneori acoperit cu un strat subțire de loess.

Solurile sunt de tip faeoziom și eutricambosol, mijlociu profunde pânã la superficiale, de

regulã scheletice, eubazice, hidric deficitare, eutrofice (Dihoru, Doniță 1970).

Habitate asociate

Această asociație este echivalentă cu următorele tipuri de păduri:5332 Goruneto-șleau dobrogean de productivitate inferioară; 5333 Șleau dobrogean de productivitate inferioară; 5325 Șleau de silvostepă cu gorun ( Doniță et al 1990).

Definiție și caracteristici (Conform bazei de date PHYSIS)

Păduri xeromezofile, neutrofile de Quercus dalechampii și Quercus polycarpa din podișurile Dobrogei de Nord, cu Tilia tomentosa, Carpinus orientalis, Carpinus betulus, Fraxinus excelsior, Fraxinus coriariifolia, Fraxinus ornus însoțite de numeroase specii submediteraneene, inclusiv Nectaroscordum dioscoridis, Lychnis coronaria, Digitalis lanata, Myrrhoides nodosa, Mercurialis ovata, Pipthaterum virescens, și câteva specii din ordinul Fagetalia, precum Zerna benekenii, Pulmonaria obscura, Cardamine bulbifera.

Fig. 20 Asociația Fraxino orni-Quercetum dalechampii Doniță 1970

Amenințări

În cadrul acestor păduri este afectată uneori compoziția din cauza exploatării lemnoase, a concurenței dintre stejar și tei, degradarea prin împăduriri, colectarea plantelor amenințate, tăiere ilegală de arbori.

Încadrare fitocenologică: Nectaroscordo-tilietum tomentosae

Asociații componente:

4.4.2. ASOCIAȚIA NECTAROSCORDO-TILIETUM TOMENTOSAE Doniță 1970

Este un cenotaxon endemic pentru Dobrogea (Dihoru, Doniță 1970; Sanda, Arcuș 1999).

La nivelul țării se găsește doar în Dobrogea de Nord, unde împreună cu asociația Galantho- Tilietum, ocupă o suprafață de 12.500 ha.În Podișul Babadag cenotaxonul cuprinde 5900 ha (Dihoru, Doniță 1970). Conține 6 specii amenințate.

Asociația prezentă în Rezervația Vârful Secaru conține ca specii edificatoare: Nectaroscordum siculum ssp. bulgaricum, Quercus dalechampii, Tilia tomentosa, iar specii amenințate sunt Mercurialis ovata, Nectaroscordum siculum ssp. bulgaricum, Orchis purpurea , Platanthera clorantha.

Fig.20 Asociația Nectaroscordo-Tilietum tomentosae Doniță 1970 (original)

Alte specii

– arbori: Acer campestre, Acer platanoides, Fraxinus coriaraefolia, Sorbus torminalis, Tilia platyphyllos;

– arbuști / liane: Clematis vitalba, Cornus mas, Hedera helix, Ligustrum vulgare, Sambucus nigra;

– ierburi / arbuști: Anemone ranunculoides, Anthriscus cerefolium, Arum maculatum, Ballota nigra, Brachypodium sylvaticum, Chelidonium majus, Corydalis solida, Dactilys polygama, Dentaria bulbifera, Galium aparine, Geum urbanum, Glechoma hirsuta, Mycelis muralis, Lamium purpureum, Urtica dioica, Vincetoxicum hirundinaria.

41.76834 Păduri vest-pontice de gorun, tei, cărpiniță cu Galanthus plicatus din Dobrogea

În Rezervația Naturală Vârful Secaru este prezent subtipul pădurilor vest-pontice de gorun, tei, cărpiniță cu Galanthus plicatus din Dobrogea, reprezentat de trei asociații: Fraxino orni-Quercetum dalechampii Doniță 1970, asociația Nectaroscordo-Tilietum tomentosae și Galantho plicatae-Tilietum tomentosae Doniță 1970.

Corespondențe

EMERALD :!41.7 Thermophilus and supra-Mediteranean oak woods; Natura 2000: 91 M0 Pannonian- Balkanic turkey oak-sessile oak forests: O 1198 : 91 M0 Păduri balcano-pannonice de cer și gorun: HR: R 4137 Păduri vest-pontice de gorun (Quercus petraea) și tei cu frunza mare (Tilia platyphyllos) cu Galanthus plicatus.Habitatul corespunde ( Doniță et al. 1990) acelorași tipuri de păduri ca și subtipul 41.76832.

Fig. 21Tilia tomentosa (original)

Distribuția geografică

Habitatul 41.7683 este întâlnit numai în Dobrogea, în regiunea biogeografică stepică, având un areal restrâns. Sursele bibliografice (Sanda, Arcuș 1999) consideră acest habitat endemic pentru Podișul Dobrogei, găsindu-se în nordul regiunii cu excepția habitatului 41.76833, situat și în sudul Dobrogei .

Habitate asociate

Uneori acest habitat este asociat cu subtipurile : 41.73723 Vegetație forestieră moesică de stejar pufos cu Paeonia peregrina și cu habitatul 1.2C22 Păduri de gorun cu carpen din Moldova și Muntenia.

Amenințări

În cadrul acestor păduri este afectată uneori compoziția din cauza exploatării lemnoase, a concurenței dintre stejar și tei, degradarea prin împăduriri, colectarea plantelor amenințate, pășunatul, tăiere ilegală de arbori.

Statut de conservare

Habitatul este protejat la nivel național și internațional (O 1198, R4).Dintre habitatele forestiere din Podișul Dobrogei acesta poate fi considerat ca unul dintre cele mai importante, din punct de vedere conservativ, datorită caracterului endemic pentru această provincie și a diversității subtipurilor componente (Petrescu, 2007).

Asociații componente

4.4.3. ASOCIAȚIA GALANTHO PLICATAE-TILIETUM TOMENTOSAE DONIȚĂ 1970 SUBAS. ANTHRISCOSUM NEMOROSAE

Este endemică pentru nordul Dobrogei (Dihoru, Doniță 1970; Sanda, Arcuș 1999) , ocupând împreună cu asociația Nectaroscordo-Tilietum tomentosae suprafața de 12.500 de ha (Doniță et al. 1970).În Podișul Babadag se estimează că are o răspândire de 900 de ha (Dihoru, Doniță 1970).Asociația se găsește la altitudini cuprinse între 270 -380 m, pe culmi sau versanți, pe pante line cu expoziție vestică, dar și nordică. Substratul este predominant format din roci de carapelit și în mai mică măsură de granite, iar solurile sunt de tip brun eumezobazic litic, cu volum edafic mic. (Petrescu 2007).

Fig. 22 Galanthus plicatus din asociația Galantho plicatae-Tilietum tomentosae Doniță 1970.

(original)

Sunt identificate 9 specii amenințate, iar Galanthus plicatus este menționat și în Lista roșie europeană .

Asociația prezentă în Rezervația Vârful Secaru conține ca specii caracteristice Galanthus plicatus, Tilia tomentosae, iar specii amenințate: Galanthus plicatus, Mercurialis ovata, Myrrhoides nodosa, Nectaroscordum siculum ssp. bulgaricum.

Alte specii

– arbori: Acer campestre, Acer platanoides, Carpinus betulus, Carpinus orientalis, Fraxinus ornus, Quercus polycarpa, Sorbus torminalis;

-arbuști / liane: Cornus mas, Crataegus monogyna, Clematis vitalba,Hedera helix;

– ierburi / arbuști: Alliaria petiolata, Asparagus tenuifolius, Dactylis polygama, Dentaria bulbifera, Fragaria viridis, Galium aparine, Geum urbanum, Glechoma hirsuta, Lithospermum purpureocoeruleum, Melica uniflora, Poa nemoralis, Polygonatum latifolium, Polygonatum odoratum, Urtica dioica, Veronica hederifolia, Viola suavis.

Fig.23 Galantho plicatae-Tilietum tomentosae Doniță 1970 subas. anthriscosum nemorosae

4.5. HABITATUL SILVOSTEPE, SUBTIPUL 40 D0 SILVOSTEPĂ PONTO-SARMATICĂ /SILVOSTEPĂ DE DOBROGEA.

Silvostepă din Dobrogea

În acest tip de habitat sunt cuprinse două subtipuri: ”Pajiști danubiene de luncă cu vegetație forestieră” și ”Silvostepă de Dobrogea”. Nici unul nu este descris în baza de date PHYSIS. Subtipurile habitatului sunt în cea mai mare parte protejate pe plan național sau internațional (O 1198, R4, DH) sau sunt cenotaxoni endemici (Petrescu 2007).

Acest subtip de habitat a fost descris pentru prima oară de către M. Petrescu și, deși nu este încadrat în clasificările habitatelor palearctice, el ar putea fi încadrat în clasificarea palearctică în categoriile superioare ” 93 Silvostepe ” , ” Pajiști și tufărișuri cu vegetație forestieră” (Petrescu 2007).

Corespondențe

Sunt ecosisteme de mare întindere, cu o compoziție mozaicată de pjiști și vegetație forestieră, arbori răzleți în ecosisteme de pajiști sau tufărișuri, sau specii spontane pe terenuri transformate în pășuni, în care echilibrul între vegetația lemnoasă și cea ierboasă este manținut natural sau controlat (Petrescu 2007).

Distribuția geografică

Este răspândit doar în Podișul Dobrogei pe un areal redus, ceea ce îi conferă caracterul de raritate la nivel național și european, formând o zonă de ecoton în zonele periferice ale masivelor păduroase din nordul și sud-vestul Dobrogei. Este un habitat afectat de poziția mai expusă, de trecere de la pădure la stepă, fiind transformat prin acțiune antropică (Petrescu 2007).

Fig.24 Silvostepă din Dobrogea (original)

Definiție și caracteristici

Habitatul este compus din pajiști stepice, arbuști, arbori rari sau grupați, mici pâlcuri de pădure.

Arbori întâlniți sunt Carpinus orientalis, Fraxinus ornus, Quercus pedunculiflora, Quercus pubescens, iar în cazuri particulare, de stepizare a unor păduri naturale prin intervenție antropică, pot apare și Carpinus betulus, Fraxinus excelsior, Quercus dalechampii, Quercus frainetto, Quercus petraea, Quercus polycarpa, Tilia tomentosa.

Arbuști observați sunt Cornus mas, Cotins coggygria, Crataegus monogyna, Jasminium fruticans, Prunus spinosa, Paliurus spina-christi, Prunus tenella, iar specii ierboase Asparagus verticillatus, Festuca valesiaca, Galium dasypodium, Koeleria lobata, Lithospermum purpurocaeruleum, Mercurialis ovata, Moehringia jankae, Myrrhoides nodosa, Ornithogalum amphibolum, Ornitogalum fimbriatum, Paeonia peregrina, Stipa capillata, Stipa ucranica, Thymus zygioides.

Habitate componente

Acest tip de habitat se încadrează în tipul ”93 Silvostepă” (Rezoluția 4/ 1996, Convenția de la Berna), și este compus din numeroase subtipuri, din care cea mai mare parte sunt endemice (Dihoru, Doniță 1970; Sanda, Arcuș 1999) pentru partea românească a Dobrogei.

Habitatele forestiere endemice sunt reprezentate prin ”41.73724 Vegetație forestieră moesică de stejar pufos cu Galium dasypodum” (Galio dasypodi- Quercetum pubescentis) și în cazurile particulare de ”41.76831 Păduri de gorun cu Paeonia peregrina din Dobrogea” (Fraxino orni-Quercetum dalechampii) , ”41.76832 Păduri de gorun, tei, cărpiniță, frasin din Dobrogea” (Nectaroscordo-Tilietum tomentosae), ”41.76833 Păduri de stejar brumăriu, tei, cărpiniță din Dobrogea” (Querco pedunculiflorae-Tilietum tomentosae, Plyquerco-Tilietum tomentosae) și ”41.76834 Păduri vest-pontice de gorun, tei, cărpiniță cu Galanthus plicatus din Dobrogea” (Galantho plicatae- Tilietum tomentosae) (Petrescu 2007).

Habitatele endemice de pajiști și tufărișuri sunt reprezentate prin subtipurile ”34.9211 Stepe vest-pontice de Thymus zygioides ” (alianța Pimpinello-Thymion zygioidi), ”34.9213 Stepe vest-pontice de colilie” (asociația regională Stipo ucrainicae- Festucetum valesiacae) care sunt reprezentate prin subasociațiile dobrogicum ale asociațiilor Botriochloetum ischaemi, Thymio pannonici-Chrysopogonetum grylli, Medicagini-Festucetum valesiacae, precum și prin Pruno spinosae-Crataegetum var.geogr. dobrogensis încadrat în tipul ”31.8B721 Tufărișuri ponto-sarmatice de păducel și porumbar”(Sanda, Arcuș 1999; Dihoru 1970; Horeanu 1976).

În acest tip de silvostepă sunt răspândite și alte habitate ”41.73723 Vegetație forestieră moesică de stejar pufos cu Paeonia peregrina” (Paeonio peregrinae-Carpinetum orientalis) și ”41.7A221 Vegetație forestieră pontică de silvostepă de Quercus pedunculiflora cu Acer tataricum” (Quercetum pedunculiflorae – syn. Violo suavis-Quercetum pedunculiflorae) (Petrescu 2007).

Habitate asociate

Habitatul de silvostepă este asociat , la scara peisajului geografic, cu pajiștile stepice, tufărișuri sau habitate din toate tipurile descrise, dar cu aspect uniform pe suprafețe întinse, habitatele forestiere asociate având o acoperire mai mare de 50% (Petrescu 2007).

Amenințări

Acest habitat este afectat de colectarea plantelor , plantațiile monospecifice de arbori, tăierile ilegale.

Statut de conservare

Habitatul ”93 Silvotepă ” este protejat pe plan internațional (R4) și de asemenea subtipurile componente, inclusiv tipul ”Silvostepă din Dobrogea”. Pe lista habitatelor NATURA 2000 figurează doar subtipurile sale componente .

Are o valoare conservativă mare deoarece este un habitat rar și amenințat, și de aceea se impune protejarea sa la nivel național și european, inclusiv prin Directiva Habitate, ca subtip proritar pe toată aria naturală (Petrescu 2007).

Încadrare fitocenologică:

Alianțe: Festucion valesiacae, Pimpinello-Thymion zygioidi, Stipion lessingianae, Carpino-Tilienion tomentosae.

Asociații: Pruno spinosae-Crataegetum var. geogr. dobrogensis, Prunetum tenellae, Asphodelino lutae-Paliuretum spinae-christi, Rhamno catharticae-Jasminietum fruticantis, Galio dasypodi-Quercetum pubescentis, Centaureo stenolepi-Quercetum pedunculiflorae, Carici-Quercetum frainetto, Fragario viridis-Polyquercetum (Petrescu 2007).

5. ANALIZA FLOREI DIN CADRUL HABITATELOR DE INTERES CONSERVATIV.

5.1. Analiza florei din punct de vedere sozologic.

Flora prezentă în rezervație include și specii care se regăsesc în Lista Roșie a plantelor superioare din România, realizată de Oltean et al.(1994), fiind încadrate în anumite categorii sozologice. Aceste plante sunt evidențiate prin simbolurile categoriilor, stabilite de Comitetul pentru plante periclitate (TPC) al IUCN :

Endangered (E ) – amenințat cu dispariția , taxoni aflați în pericol de dispariție, cu supraviețuire minimă dacă acțiunea factorilor de impact persistă.

Vulnerable ( V) – vulnerabil, taxoni ce pot trece la categoria E, în viitorul apropiat, dacă factorii cauzali vor acționa în continuare. Efectivele populațiilor acestor taxoni sunt în descreștere .

Rare ( R) – rar, semnifică taxoni ce fac parte din populații reduse numeric sau ca distribuție, ce pot deveni periclitați sau vulnerabili din cauza expunerii acțiunii diverșilor factori de mediu perturbatori.

Cartea Roșie a plantelor vasculare din România (Dihoru și Negrean, 2009), este mai selectivă și conține mai puține specii aparținând categoriilor sozologice întâlnite și în Lista Roșie, la care se mai adaugă:

Lower risk (LR) – risc scăzut, pentru acei taxoni care nu îndeplinesc criteriile pentru încadrarea în categoriile CR, E sau V.

Critically endangered (CR) – critic periclitat, în cazul taxonilor aflați în pericol de extincție.

Flora investigată, din Rezervația Naturală Vârful Secaru, cuprinde 292 de taxoni vasculari dintre care 47 se regăsesc pe Lista Roșie Națională (Oltean et al., 1994), iar 14 dintre aceștia sunt menționați în Cartea Roșie a plantelor vasculare din România (Dihoru și Negrean, 2009).

Din cele 47 specii din Lista Roșie (Oltean et al. 1994), 14 specii sunt listate în Cartea Roșie a plantelor vasculare din România (Dihoru și Negrean, 2009) ( Tabelul 1).

Tabel nr. 1

1. Categoriile IUCN pentru taxonii amenintati: Ex – disparut, V – vulnerabil,

V/R – vulnerabil si rar, R – rar, EN – periclitat, CR – stare critică.

2. Codul de endemism WCMC : A – endemic, b – subendemic, B – taxon

european.

Din totalitatea taxonilor menționați, 28 (59,57 %) – sunt rari (R), 15 (31,91 %) – sunt vulnerabili (V), 3 taxoni (6,38 %) sunt amenințați cu dispariția (EN), iar o specie (2,13 %) este în stare critic periclitată.

În Rezervația Vârful Secaru se găsesc 47 de specii de plante superioare din cele 77, aflate la nivelul sitului nord dobrogean, din Lista Roșie Națională, dintre care 4 : Galanthus plicatus, Moehringia jankae, Ornithogalum amphibolum și Stipa ucranica se găsesc și pe lista roșie europeană.

Fig.25- Spectrul categoriilor sozologice din zona studiată

Fig.26 Potentilla emilii-popii VU

(original)

Detaliind analiza spectrului rarităților floristice se observă că 53,19 % din speciile menționate în Lista Roșie aparțin stepei ponto sarmatice, 19,15 % se găsesc în zona tampon cu păduri balcano-panonice de cer și gorun, 12,77 % sunt răspândite în tufărișurile de foioase ponto-sarmatice, iar 14,89 % aparțin silvostepei ponto-sarmatice (Fig. 26).

Fig. 27 – Repartiția categoriilor de rarități floristice din Lista Roșie Națională, pe tipuri de habitate, în Rezervația Naturală Vârful Secaru

Speciile menționate în ”Cartea Roșie a plantelor vasculare” (Dihoru și Negrean, 2009), se regăsesc în procent de 57,14 % în habitatul de stepă ponto-sarmatică (62C0*), 21,43 % în habitatul de tufărișuri de foioase ponto-sarmatice (40C0*), 14,29 % în habitatul de păduri balcano-panonice de cer și gorun și a 7,14 % în habitatul de silvostepe ponto-sarmatice (40D0, silvostepă din Dobrogea). Statistica realizată demonstrează starea bună de conservare a habitatelor de interes conservativ , unde speciile rare încă se găsesc datorită condițiilor favorabile de mediu.

Domină speciile de proveniență pontică cu18 specii, urmate fiind de cele balcanice cu 6 specii, subliniind influența vecinătății Mării Negre și cea balcanică.

Fig. 28 Rosa turcica (original)

Fig.29 – Repartiția categoriilor de rarități floristice din Cartea Roșie, pe tipuri de habitate, în Rezervația Naturală Vârful Secaru

Fig.30 Moehringia jankae (original)

6. IDENTIFICAREA AMENINȚĂRILOR ȘI IMPACTUL LOR DE MEDIU ÎN VIITOR.

6.1. Diminuarea biodiversătății

Având în vedere locația izolată a rezervației , amenințările au ținut mai puțin de factorul antropic, dar în zonă s-au construit în ultimul timp o mânăstire, o pensiune și un popas turistic care prin activitatea lor ar putea avea un impact în viitor, prin deșeurile produse, ori se știe că zonele poluate au o biodiversitate mai redusă.

Constituie o amenințare plantarea de arbori, mai mult din motive economice, diminuând biodiversitatea floristică dar și cea faunistică.

Tăierile ilegale de arbori, mai ales a cvercineelor, sub motivul lipsei locurilor de muncă sau a unor câștiguri suplimentare .

Modificarea compoziției floristice prin pășunat este redusă, realizată foarte rar în zona de silvostepă.

Pătrunderea speciilor invazive este redusă și nu reprezintă o amenințare încă: Conyza canadensis, Galinsoga parviflora, Xanthium nemorosum, Xanthium italicum, Erigeron annuus, în unele luminișuri de altitudine joasă, în zone ruderale.

Fig.31Tăierea ilegală de arbori

6.2. Modificarea structurii spațiale

Se poate realiza prin plantații în scheme regulate sau în terase, care duc la artificializarea structurii spațiale a arboretelui, a peisajului și la modificarea microreliefului (Petrescu, 2007).

Colectarea unor plante medicinale sau ornamentale poate să aibă impact negativ asupra modificării structurii spațiale și asupra coronamentului teilor.

Alte amenințări: schimbările climatice, atacurile cauzate de insectele fitofage cu înmulțire masivă, alunecări de teren, tornadele, mișcările micro-plăcilor tectonice.

7. MĂSURI DE MANAGEMENT AL HABITATELOR

Deoarece Rezervația Naturală nu are un plan de management, vin cu 5 propuneri de măsuri de management prin care să schițez în linii mari cum ar trebui organizată activitatea celor care administrează zona, Ocolul Silvic Ciucurova (Tabel 2).

Activitățile se referă mai întâi la realizarea unor studii în urma cărora să fie realizată o bază de date necesare monitorizărilor, mai ales că în zona tampon se fac intervenții de dezvoltare durabilă și este important de știut efectul lor asupra florei și faunei. Aceste informații sunt utile și ca repere de comparație în realizarea periodică a studiului habitatelor de interes conservativ, monitorizare, pentru a le menține într-o stare favorabilă de conservare.

Se vorbește tot mai mult de turismul ecologic , dar cred că în Rezervația Naturală Secaru care are habitatul de stepă pontică pe culme și în luminișurile sudice (în zona de strictă protecție), nu poate fi vorba. Zona tampon cu vegetație forestieră ce aparține habitatului pădurii balcano-panonice de cer și gorun și silvostepei ponto-sarmatice ar putea fi accesibil publicului.

În rezervație ajung doar cei care iubesc călătoriile, cei care iubesc natura și iau cu ei imagini de pe Secaru postând-le pe bloguri de călătorie, fiind singura formă de promovare , mai vizibilă, a Rezervației Naturale Secaru.

Parteneriatele educaționale încheiate cu școlile din jur prin care se realizează acțiuni împreună, precum plantarea de puieți, ziua mediului etc., reprezintă un alt mod prin care se face promovare și educație ecologică .

Anul acesta am promovat rezervația prin partiparea școlii la un concurs județean, ”Eco-friends”, de prezentare a unor rezervații mai puțin cunoscute, ocazie cu care am coordonat realizarea unor materiale de promovare (Anexele 1,2,3).

În parcurgerea traseelor pentru studiu am fost privilegiată să îl am alături pe dl. Tehnician silvic Trofin Ion care, datorită experienței îndelungate și mai ales a pasiunii pentru pădure, a contribuit la facilitarea incursiunilor mele repetate pe Vârful Secaru, promovează acest ținut prin proza inspirată de fiecare parcelă de pădure colindată la pas, în decursul a zeci de ani în serviciul pădurii (Anexa 4).

Un alt punct important este cel al instruirii personalului care trebuie să cunoască foarte bine valoarea acestei arii protejate pentru a gestiona cât mai bine Rezervația Naturală Vârful Secaru.

În deplasările făcute am observat preocuparea silvicultorilor pentru asigurarea hranei, vara și iarna, a locurilor de adăpat animalele și locuri în care se asigură sarea pentru ierbivore.

Fig.32 Sare pentru căprioare (original)

Fig.33Fâneața de iarnă.

După finalizarea lucrării voi dona un exemplar și Ocolului Silvic Ciucurova deoarece documentația despre rezervație pe care mi-au pus-o la dispoziție nu cuprinde detalii științifice legate de floră și vegetație și sper să fie utilă în munca pe care o desfășoară în gestionarea Rezervației Naturale Vârful Secaru.

Tabel 2

CONCLUZII

Această lucrare prezintă rezultatele obținute în urma cercetărilor realizate în perioada 2015 – 2016 asupra habitatelor de interes conservativ din cadrul Rezervației Naturale Vârful Secaru.

Conspectul taxonomic cuprinde 292 taxoni, dintre care 284 de taxoni sunt identificati de noi pe teren și 8 sunt preluati din bibliografia de specialitate.

Se evidențiază flora caracteristică habitatului de stepă ponto sarmatică, de proveniență eurasiatică, pontică și balcanică, dar și cea mediteraneeană, europeană și european-centrală specifică pădurilor mezofile și termofile și vegetației prezente în celelalte habitate : tufărișuri ponto-sarmatice de păducel și porumbar, păduri balcano-panonice de cer și gorun și silvostepă din Dobrogea.

De asemenea analiza bioformelor relevă prezența în procente ridicate a hemicriptofitelor (43,49%), a terofitelor (23, 28 %) ce caracterizează mai ales habitatul de stepă ponto-sarmatică.

Pe cuprinsul rezervației există 4 tipuri de habitate de interes conservativ, dintre care 2 sunt de interes prioritar:Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice, Stepă ponto-sarmatică, Păduri balcano-panonice de cer și gorun și Pajiști și tufărișuri cu vegetație forestieră ( subtipul Silvostepă ponto-sarmatică) , primele 3 fiind listate în Directiva 92/43/EEC (Directiva Habitate), iar cel de-al patrulea fiind recunoscut prin Rezoluția 4/ 1996, Convenția de la Berna.

Habitatele de interes conservativ prioritar sunt Tufărișurile de foioase ponto sarmatice și habitatul de Stepă ponto-sarmatică. În rezervație cel mai bogat habitat în rarități floristice este cel de stepă ponto-sarmatică ce conține 25 de specii aparținând diverselor categorii sozologice (Tabelele 1, 3). Valoarea conservativă rezidă în faptul că reunește majoritatea speciilor din Podișul Dobrogean pe un areal destul de restrâns. În ultimele studii, elaborate de Petrescu în 2007, numărul rarităților erau mult mai mic în comparație cu ce am inventariat în 2016, ceea ce denotă o stare de conservare favorabilă a acestui habitat. Explicația este vizibilă: traseu dificil de parcurs, punerea sub ocrotirea legii a Vârfului Secaru, inexistența unor perturbări climatice majore sau fenomene naturale extreme care să dezechilibreze ecosistemele din habitat.

Raritățile floristice aparțin în mare parte habitatului stepei ponto-sarmatice cu 53,19 %, din care putem enumera speciile: Achillea coarctata, Achillea leptophylla, Iris suaveolens, Moehringia jankae, Stachys angustifolia, Sempervivum ruthenicum, Sedum caespiosum, Silene compacta, ceea ce demonstrează valoarea conservativă ridicată a acestui habitat. Într-unul dintre platourile de pe panta sudică am găsit la începutul lunii mai Stipa ucranica în floare, ceea ce denotă o stepă primară neafectată antropic, bine conservată.

Fig.34 Stipa ucranica

De altfel, acest habitat este rar, în Europa găsindu-se doar la noi în bioregiunea stepică dobrogeană și în Bulgaria.

Tabel 3

Tufărișurile de foioase ponto-sarmatice specifice zonei noastre conțin asociația formată din arbuștii Crataegus monogyna și Prunus spinosa, însoțiți de 4 specii vulnerabile și 2 specii rare (Tabelele 1,3), se găsesc în luminișuri, la periferia stepei ponto sarmatice de pe culme, ocupând zone intermediare între stepă și habitatul forestier, fiind de o mare biodiversitate floristică. Tufărișurile de foioase ponto sarmatice, dețin 12,77 % rarități precum: Pyrus eleagrifolia ssp. bulgarica, Rosa turcica, Scorzonera mollis,

Fig.35 Scorzonera mollis

Starea de conservare este menținută favorabil, amenințările sunt la fel de puține, ca și în cazul anterior, datorită altitudinii și statutului de arie protejată.

Cea mai mare suprafață a rezervației este ocupată de habitatul pădurii balcano-panonice de cer și gorun, aflat în zona tampon. Conține 8 specii rare și una vulnerabilă (Tabelele 1,3), toate specii erbacee care înfloresc fie înainte de înfrunzirea arborilor și arbuștilor, fie după aceea.

Cu un procent de 21,28 % rarități, habitatul pădurilor balcano-panonice de cer și gorun, evidențiază caracterul său conservativ mare, în care întâlnim: Corydalis solida ssp. slivenensis, Galanthus plicatus, Nectarosordum siculum ssp. bulgaricum, Orchis purpurea, Smyrnum perfoliatum.

Fig.36 Habitatul de pădure balcano-panonică

Existența unor asociații forestiere endemice crește considerabil valoarea conservativă a acestui habitat: Fraxino orni-Quercetum dalechampii Doniță 1970, Galantho plicatae-Tilietum tomentosae subas. anthriscosum nemorosae, Nectaroscordo-Tilietum tomentosae.

Amenințările încep să apară deoarece aici se pot aplica măsuri de gestionare a resurselor în vederea dezvoltării durabile. În cadrul acestor păduri este afectată uneori compoziția din cauza exploatării lemnoase, degradarea prin împăduriri, colectarea plantelor amenințate, tăiere ilegală de arbori.

Fig.37 Grafic comparativ al prezenței rarităților în cele 4 habitate de interes conservative din rezervația Vârful Secaru

Cu 14,89 % se regăsesc raritățile din silvostepă : Centaurea napulifera, Gagea szovitzii, Koeleria lobata. Este răspândit doar în Podișul Dobrogei pe suprafețe mici, fiind considerat raritate la nivel național și european.Se întâlnește la poalele masivelor păduroase din nordul și sud-vestul Dobrogei ceea ce îl face să fie mai vulnerabil la activitatea antropică.

Prezintă biodiversitate pentru că are o compoziție mozaicată aici întâlnindu-se influențe forestiere și stepice. Habitatul ”93 Silvotepă ” este protejat pe plan internațional, inclusiv tipul ”Silvostepă din Dobrogea”. Pe lista habitatelor NATURA 2000 se găsesc doar subtipurile sale componente .

Amenințările sunt legate de colectarea plantelor , plantațiile monospecifice de arbori, tăierile ilegale, suprapășunatul.

Față de numărul de 9 specii rare specificate în 1995 (”Proiectul rezervației naturale Vârful Secaru, județul Tulcea, Naturalia T. 1, Studii și cercetări, Pitești, 129-133”) și 19 identificate în 2007 (”Dobrogea și Delta Dunării, Ed. Nearamia Napocae, Tulcea”), în urma studiului realizat s-a ajuns la 47 de specii din Lista Roșie (Oltean et al., 1994), dintre care 14 taxoni se regăsesc și în Cartea Roșie a plantelor vasculare din România (Dihoru și Negrean, 2009), iar 4 sunt și în lista roșie europeană, atingând obiectivul propus de identificare a unor taxoni ce nu au fost menționați în studiile în Rezervația Naturală Vârful Secaru.

Starea de conservare a habitatelor este favorabilă și se datorează statutului de Rezervație Naturală de Interes Național și drum greu accesibil, dar din păcate nu există un plan de management prin care să fie monitorizată atât flora cât și fauna, și să se aplice măsurile necesare menținerii biodiversității.

BIBLIOGRAFIE:

1.Brândza D., 1898. Flora Dobrogei, Ed. Acad. Române îngrijită de Sabba Ștefănescu, București, 491 pp.

2.Borza Al., Boșcaiu N., 1965 – Introducere în studiul covorului vegetal, Ed. Academiei R.P.R., București, 68-186

3.Ciocârlan, V., 2009 – Flora ilustrată a României (Pteridopyta et Spermatophyta), Ediția a III-a, Ed.Ceres, București.

4.Coteț P., Popovici I., 1972 – Județul Tulcea, Ed.Academiei R.S.R., București.

5.Cuzic V., Petrescu M., 2006 – Studiul avifaunei și habitatelor din Podișul Dobrogean în scopul dezvoltării rețelei de arii protejate, Delta Dunării III, 153-164.

6.Dămăceanu C., Leandru, V., Ceuca, G., 1964 – Cercetări privind ameliorarea pădurilor degradate din nordul Dobrogei, Ed. Agro-Silvică, București.

7.Dihoru G., Doniță N., 1970 – Flora și vegetația Podișului Babadag, Ed. Academiei R.S.R., București.

8.Dihoru Gh., Negrean, G., 2009 – Cartea Roșie a plantelor vasculare din România, Ed. Academiei Române, București.

9.Doniță N., 1970 – Flora și vegetația Podișului Babadag, Ed. Academiei RSR, București.

10.Doniță, N., Popescu, A., Păucă-Comănescu, M., Mihăilescu, S., Biriș, I.-A. , 2005 – Habitatele din România, Ed. Tehnică Silvică, București.

11.Gafta D., Mountford O. (eds), Alexiu V., Anastasiu P., Bărbos M., Burescu P., Coldea Gh., Drăgulescu C., Făgăraș M., Goia I., Groza Gh., Micu, D., Mihăilescu S., Moldovan, O., Nicolin A., Niculescu M., Oprea A., Oroian S., Paucă-Comănescu, M., Sârbu I., Șuteu A., 2008 – Manual de interpretare a habitatelor Natura 2000 din România, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

12.Ivan D. 1970 – Fitocenologie și vegetația R.S.R., Ed.Didactică și Pedagogică , București

13.Mutihac V., 1990 – Structura geologică a teritoriului României, Ed. Tehnică, București.

14.Oltean M.; Negrean G.; Popescu A.; Roman N.; Dihoru Gh.; Sanda V.; Mihăilescu S. 1994. Lista roșie a plantelor superioare din România, Studii, sinteze, documentații de ecologie, București (1): 1-52.

15.Petrescu M., 2004A- Contribuții la cunoașterea răspândirii în Dobrogea a unor specii de plante amenințate cu dispariția, Delta Dunării II, Tulcea, 56-59.

16.Petrescu M., 2004B – Cercetări privind biodiversitatea unor ecosisteme forestiere din Dobrogea de Nord, Ed. Nearamia Napocae, Tulcea

17.Petrescu M., 1995 – Proiectul rezervației naturale Vârful Secaru, județul Tulcea, Naturalia T. 1, Studii și cercetări, Pitești, 129-133.

18.Petrescu M., Cuzic V., Panait V., 2006 – Situl Horstul Dobrogean , Delta Dunării III, Tulcea 41-57.

19.Petrescu M., Dinu C., Cuzic V., Panait V., 2006 – Arii protejate din Dobrogea propuse de Institutul de Cercetări Eco–Muzeale Tulcea, Delta Dunării III, Tulcea, 25-40.

20.Petrescu M., Cuzic V., Panait V., Cuzic M., 2012 – Cercetări privind patrimoniul natural al comunei Ciucurova, Delta Dunării IV, 62-69.

21.Petrescu M., 2007 – Dobrogea și Delta Dunării, Ed. Nearamia Napocae, Tulcea

22.Popa V., Achim F., Iordache Ș., Dobre R., 2011 – Ghidul aplicației, Ed. Universității București, 3-41

23.Pîrvu C., 1981 – Îndrumar pentru cunoașterea naturii, Edit. Didactică și Pedagogică, București.

24.Popescu A., Sanda V., 1998 – Conspectul florei cormofitelor spontane din România, Acta Botanica Horti Bucurestiensis, Ed. Universității din București, București.

25.Popescu N., Ielenicz M., 2003 – Relieful Podișului Dobrogei – caracteristici și evoluție.Geografie, Analele Univ. din București , 5- 59.

26.Popescu-Zeletin I., (red) 1971 – Cercetări ecologice în Podișul Babadag, Ed. Academiei R.S.R. București.

27.Popovici I., Grigore M., Marin I., Velcea I., 1984 – Podișul Dobrogei și Delta Dunării, Ed. Științifică și Enciclopedică, București.

28.Prodan, I., 2003 – Conspectul Florei Dobrogei, Tipografia Națională S.A., Cluj.

29.Purcelean Șt., Rugină R., Mititiuc M.,2003 – Plante ocrotite din România, Ed. Universității ” Alexandru Ioan Cuza” Iași

30.Sanda V.; Arcus M., 1999 – Sintaxonomia grupărilor vegetale din Dobrogea și Delta Dunării, Ed. Cultura, Pitești.

31.Sanda V., Popescu A., Doltu M. I., Doniță N., 1983 – Caracterizarea ecologică și fitocenologică a speciilor spontane din flora României, Muzeul Brukenthal, Studii si comunicari, Sibiu.

32.Sanda V., Ollerer K., Burescu P., 2008 – Fitocenozele din România , Ed. Ars Docendi – Universitatea din București, București

33.Sanda V.; Popescu, A.; Stanciu, D.A.,2001 – Structura cenotică și caracterizarea ecologică a fitocenozelor din România, Ed. CONPHIS

34.Săvulescu T. (ed) 1952- 1976 – Flora României, vol I-XIII, Ed. Academiei Române, București

35.Sârbu A., Smarandache D., Pascale G., 2003 – Îndrumător de practică botanică, Ed. Universității din București, 63-77

36.Sârbu I., Ștefan N., Oprea A., 2013 – Plante vasculare din Romania. Determinator ilustrat de teren, Ed. Victor B Victor, București.

37.Zaharia L., Pișota I., 2003 – Apele Dobrogei.Geografie, Analele Univ. din București, 107-129

*** Formular standard ROSCI0201- NATURA 2000

*** http://www.iucnredlist.org/

*** http://atlas.anpm.ro/atlas

*** 1979, Bern Convention on the Conservation of European Wildelife and Natural Habitats and all further recommendations and resolutions

*** Habitats Directive 92/43/EEC – Council Directive 92/43/EEC on the conservation of natural habitats and of wild Fauna and flora (http://eur-lex.europa.eu).

*** Interpretation Manuel of European Union Habitats, EUR 25, European Comission, DG Environment , 2003.

*** OUG nr. 57/20 iunie 2007 privind regimul ariilor natural protejate , conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice.