Guvernul României – Codul Aerian din 26 ianuarie 2001 [618225]
1
Guvernul României – Codul Aerian din 26 ianuarie 2001
Codul Aerian din 199 7
În vigoare de la 26 ianuarie 2001
Consolidarea din data de 29 martie 201 6 are la bază publicarea din Monitorul
Oficial, Partea I nr. 45 din 26 ianuarie 2001 și include modificările aduse prin
următoarele acte: L 399/2005 ; OG 19/2011 ; L 187/2 012; L 98/2014 ;
Ultimul amendament în 11 iulie 2014.
CAPITOLUL I
Prevederi general e
SECTIUNEA I
Domeniul de aplicar e
Art. 1. – Prevederile prezentului cod aerian se aplică activităților aeronautice
civile ș i persoanelor fizice sau juridice care desfășoară aceste activități în spațiul
aerian național și pe teritoriul României, precum și celor care, prin activitățile
desfășurate, pot pune în pericol siguranța zborurilor și securitatea aeronautică .
Art. 2. – (1) Activitățile aeronautice civile pe teritoriul și în spațiul aerian
național sunt reglementate prin prezentul cod aerian și prin alte acte normative în
materie, prin Convenția privind aviația civilă internațională, semna tă la Chicago la
7 decembrie 1944, denumită în continuare Convenția de la Chicago, precum și
prin tratatele bi – și multilaterale, la care România este parte .
(2) Aplicarea prezentului cod aerian se face fără a aduce atinger e suveranității
depline și exclusive asupra spațiului aerian național, precum și reglementărilor
specifice referitoare la apărare, ordine și siguranță națională .
SECTIUNEA a II -a
Termeni și definiți i
Art. 3. – În sensul prezentului cod aerian, te rmenii și definițiile utilizate au
următorul înțeles :
3.1. accident – eveniment legat de operarea/utilizarea unei aeronave, care se
produce între momentul în care o persoana se î mbarca la bordul acesteia, cu
intentia si cu dreptul legal de a efectua un zbor, si momentul în care toate
persoanele aflate la bord sunt debarcate si în cursul caruia :
a) o persoană este rănită grav sau mortal, datorită faptului că se găsește :
– în aeronavă ;
2
– în contact direct cu orice parte a aeronavei, inclusiv cu bucățile care se
detașează din aceasta ;
– expusă direct jetului (aspirației sau suflului motoarelor ori elicelor), cu
excepția cazurilor în care rănile se datorează unor ca uze naturale, autorănirilor
sau sunt produse de altă persoană ori a cazurilor în care rănirile sunt produse în
afara zonei ce este în mod normal disponibilă pasagerilor sau membrilor
echipajului ;
b) aeronava suferă deteriorări sau o cedare de structur ă, care alterează
caracteristicile de rezistență structurală, de performanță și de zbor și care, în
mod normal, necesită o reparație importantă sau înlocuirea componentelor
afectate, cu excepția defectării motorului ori deteriorării, când deteriorarea este
limitată la motor, capote sau la accesoriile sale ori când este vorba despre
deteriorări limitate la elice, la extremitățile aripii, pneuri, frâne, carenaje sau mici
înfundări ori perforații în înveliș ;
c) aeronava a dispărut sau este total inaccesib ilă;
3.2. act de intervenție ilicită – act produs în mod ilicit, cu intenție, constând în :
a) violență împotriva uneia sau mai multor persoane la bordul unei aeronave la
sol și în zbor, dacă acel act poate să pericliteze siguranța aeronavei respe ctive;
b) distrugere a unei aeronave în serviciu sau provocare de avarii unei astfel de
aeronave, care o fac indisponibila pentru zbor ori care îi pot periclita siguranta în
zbor;
c) amplasare sau favorizare a amplasă rii prin orice mijloace a unui dispozitiv
ori a unei substanțe care poate distruge o aeronavă aflată în serviciu sau îi poate
provoca avarii care să o facă indisponibilă pentru zbor ori care îi poate periclita
siguranța în zbor ;
d) distrugere sau avar iere a mijloacelor de navigație aeriană ori de intervenție
în funcționarea lor, dacă un asemenea act poate periclita siguranța aeronavelor
în zbor ;
e) comunicare intenționată a unor informații false, punând astfel în pericol
siguranța unei aeronave în zbor;
f) folosirea ilegală a oricărui dispozitiv, substanță sau armă pentru :
– producerea unui act de violență împotriva uneia sau mai multor persoane,
care provoacă rănirea gravă ori moartea acestora, pe un aeroport care
deservește aviația civi lă;
– distrugerea sau avarierea gravă a facilităților care aparțin aviației civile sau a
aeronavelor care nu sunt în serviciu, dar se află pe acel aeroport, ori pentru
întreruperea serviciilor aeroportului, dacă un asemenea act pune în pericol sau
poate periclita siguranța aeroportului ;
3.3. activități aeronautice civile – totalitatea activităților legate de proiectarea,
construcția, atestarea, reparația, întreținerea și operarea aeronavelor civile, a
aerodromurilor și a altor obiective de infrast ructură de aeronautică civilă, de
3
serviciile de navigație aeriană, de pregătirea personalului aeronautic civil,
precum și a activităților aeronautice civile conexe acestora ;
3.4. activităț i aeronautice civile conexe – totalitatea serviciilor care contribuie
direct la asigurarea desfășurării activităților aeronautice civile ;
3.5. administrator al aerodromului – persoana fizică sau juridică care conduce și
gestionează un aerodrom aflat î n proprietatea publică ori în proprietatea privată a
unor persoane fizice ori juridice ;
3.6. aerodrom – suprafața delimitată pe pământ sau pe apă, care cuprinde,
eventual, clădiri, instalații și echipamente, destinată să fie utilizată, în totalitate o ri
în parte, pentru sosirea, plecarea și manevrarea la sol a aeronavelor.
Aerodromul utilizat exclusiv pentru elicoptere se numește heliport ;
3.7. aeronavă – aparatul care se poate menține în atmosferă cu ajutorul altor
reacții ale aerului decât cele asupra suprafeței pământului ;
3.8. aeronave de stat – aeronavele folosite de instituțiile statului pentru servicii
în domeniile apărării, ordinii publice, siguranței naționale, precum și pentru
servicii vamale ;
3.81. aeronave fără pilot – aeronav ele ghidate fie de către un pilot automat de la
bordul lor, fie prin telecomandă de la un centru de control de la sol sau dintr -o
altă aeronavă pilotată de echipaj uman ;
3.9. aeroport – aerodromul certificat pentru operațiuni de transport aerian
publi c;
3.10. aeroport internațional – aeroportul nominalizat ca aeroport de intrare și de
plecare, destinat traficului internațional al aeronavelor, și în care sunt asigurate
facilitățile de control pentru trecerea frontierei de stat, pentru controlul vam al, de
sănătate publică, pentru controlul veterinar și fitosanitar, precum și pentru alte
facilități similare ;
3.11. agent aeronautic civil – orice persoană fizică sau juridică certificată să
desfășoare activități aeronautice civile ;
3.12. autori zare – confirmare oficială dată printr -un document eliberat în
conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice române, prin care se
atestă capacitatea deținătorului de a desfășura activitățile aeronautice civile
menționate în acest document ;
3.13. autorizație de operator aerian – documentul care certifică faptul că un
operator aerian poate să efectueze activități de lucru aerian sau de aviație
generală ;
3.14. bloc de spațiu aerian – un volum de spațiu aerian de dimensiuni definite în
spați u și timp, în cadrul căruia se furnizează servicii de navigație aeriană ;
3.15. bloc funcțional de spațiu aerian – un bloc de spațiu aerian care are la
bază cerințe operaționale și care reflectă necesitatea asigurării unui
management al spațiului aeria n la un nivel mai integrat, fără a ține seama de
granițele existente ;
4
3.16. certificare – recunoașterea faptului că un serviciu, un produs, o piesă sau
un echipament, o organizație sau o persoană se conformează cerințelor
aplicabile, precum și elibera rea unui certificat relevant care atestă această
conformare; certificarea poate avea ca rezultat și conferirea unui drept, potrivit
reglementărilor în vigoare ;
3.17. certificat – documentul emis ca rezultat al certificării în conformitate cu
reglement ările specifice aplicabile ;
3.18. certificat de operator aerian – documentul care certifică faptul că un
operator aerian are capacitatea de a efectua activitățile de transport aerian public
prevăzute în acesta ;
3.19. certificat de navigabilitate/ autorizație – document individual prin care se
atestă navigabilitatea unei aeronave ;
3.20. certificat de înmatriculare/identificare – document individual care atestă
înregistrarea unei aeronave, conferindu -i acesteia naționalitatea ;
3.21. certificat de tip – documentul care definește proiectul de tip al unei
aeronave și atestă faptul că acest proiect de tip se conformează cerințelor de
navigabilitate aplicabile ;
3.22. drept de trafic – dreptul unui operator aerian certificat de a trans porta
pasageri, bagaje, mărfuri și/sau poștă pe o rută aeriană care deservește două
sau mai multe aeroporturi interne ori internaționale ;
3.23. eveniment de aviație civilă – întrerupere operațională, defect, greșeală
sau orice altă circumstanță care a re sau poate avea influență asupra siguranței
zborului și care nu are ca rezultat un accident sau un incident grav ;
3.24. facilități – totalitatea serviciilor și baza materială asociată acestora,
asigurate pe un aerodrom în legătură cu intrarea și ieș irea aeronavelor,
persoanelor, bagajelor, mărfurilor și altele asemenea, în traficul aerian intern și
internațional ;
3.25. forță majoră – evenimentul de aviație civilă, incidentul sau orice
circumstanță imprevizibilă și inevitabilă care generează imposibilitatea temporară
sau definitivă de a respecta cerințele autorizării acordate ;
3.26. incident – eveniment, altul decât un accident, asociat cu exploatarea unei
aeronave, care afectează sau poate afecta siguranța exploatării aeronavei ;
3.27. incident grav – un incident ale cărui circumstanțe arată că un accident ar fi
fost pe cale să se producă ;
3.28. investigație tehnică – activitatea concretă de identificare, de strângere și
de analiză a informațiilor pentru determinarea cauzelor unu i incident sau accident
de aviație civilă, emiterea concluziilor și, pe baza lor, stabilirea unor recomandări
privind siguranța zborurilor, precum și formularea unor propuneri și recomandări
de îmbunătățire a activităților în vederea prevenirii accidentelo r și incidentelor de
aviație ;
5
3.29. licență de lucru în perimetrul infrastructurii aeroportuare – document
individual prin care se acordă unui agent economic dreptul de a desfășura
activități în perimetrul infrastructurii aeroportuare ;
3.30. «abrogat»
3.31. misiune – activitatea unui membru al echipajului din momentul în care
acesta intră în serviciu, după o perioadă de odihnă corespunzătoare, dar înaintea
începerii unui zbor sau a unei serii de zboruri, până în momentul în care acel
membru a l echipajului iese din serviciu după încheierea acelui zbor sau a seriei
de zboruri ;
3.32. navigabilitate – caracteristica aeronavei pregătite pentru zbor, constând în
conformarea acesteia la reglementările de admisibilitate la zbor ;
3.33. operat or aerian – persoană fizică sau juridică angajată în operarea
aeronavelor ;
3.34. reglementări specifice – acte normative, proceduri sau standarde
specifice unui domeniu de activitate ;
3.35. securitate aeronautică – ansamblu de măsuri, resurse mat eriale și forțe
umane, coordonate, mobilizate și utilizate în scopul protecției aeronauticii civile
împotriva actelor de intervenție ilicită ;
3.36. serviciu de navigație aeriană – termen generic ce include serviciile de
trafic aerian, serviciile de co municații aeronautice, navigație și supraveghere în
domeniul aeronautic, serviciile meteorologice aeronautice și serviciile de
informare aeronautică, definite conform reglementărilor specifice aplicabile ;
3.37. servicii de trafic aerian – serviciile d e control al traficului aerian (serviciile
de control regional, de apropiere si de aerodrom), serviciile de informare a
zborului, serviciile consultative de trafic aerian si serviciile de alarmare, definite
conform reglementarilor specifice aplicabile ;
3.38. servitute aeronautică – condiții, restricții, obligații impuse de
reglementările naționale și/sau internaționale, în interesul siguranței zborului ;
3.39. siguranța zborului – capacitate a activității aeronautice constând în
evitarea afectă rii sănătății sau pierderii de vieți omenești, precum și a producerii
de pagube materiale ;
3.40. supervizarea siguranței zborului – activitate constând în acordarea de
certificate, supravegherea continuă a menținerii condițiilor asociate certificatelo r
respective, precum și a îndeplinirii obiectivelor și nivelurilor de siguranță, potrivit
reglementărilor specifice aplicabile ;
3.41. supraveghere continuă – procesele de verificare a îndeplinirii în mod
continuu și sistematic a condițiilor asociate a cordării unui certificat pe parcursul
perioadei sale de valabilitate, precum și de luare a măsurilor de siguranță
necesare ;
3.42. tehnică aeronautică – tehnică folosită în aeronautică, care intră sub
incidența normelor privind siguranța zborului ;
6
3.43. trafic aerian – ansamblu de aeronave care, la un moment dat, se află în
zbor într -un spațiu aerian determinat sau operează pe suprafața de manevră a
unui aerodrom ;
3.44. trafic aerian general – toate mișcările aeronavelor civile, precum și toat e
mișcările aeronavelor de stat, inclusiv cele ale aeronavelor militare, de vamă și
poliție, care se efectuează în conformitate cu procedurile Organizației Aviației
Civile Internaționale ;
3.45. trafic aerian operațional – toate mișcările aeronavelor c ivile și de stat care
se efectuează în conformitate cu reglementările naționale, altele decât în
conformitate cu procedurile Organizației Aviației Civile Internaționale ;
3.46. transportator aerian – operator aerian deținător al unui certificat de
operator aerian în termen de valabilitate și, după caz, al unei licențe de operare ;
3.47. zbor V.F.R. – zbor efectuat după regulile zborului la vedere .
CAPITOLUL II
Administrarea aviației civile în Români a
Art. 4. – Ministerul Transporturilor, C onstrucțiilor și Turismului, în calitate de
organ de specialitate al administrației publice centrale și de autoritate de stat în
domeniul aviației civile, are următoarele atribuții specifice :
a) elaborează strategia de dezvoltare a aviației civile, în conformitate cu politica
economică a Guvernului și cu planurile de dezvoltare a transporturilor ;
b) emite, în conformitate cu strategia de dezvoltare, cerințele, standardele și
recomandările organizațiilor internaționale de aviație civilă și tratatel e
internaționale la care România este parte, reglementări specifice care stau la
baza desfășurării activităților aeronautice civile ;
c) reprezintă Guvernul, în domeniul aviației civile, în organismele internaționale
și comunitare specifice și în relaț iile bilaterale cu alte state ;
d) asigură administrarea proprietății publice a statului din domeniul aviației
civile ;
e) emite reglementări specifice privind certificarea agenților aeronautici civili și
asigură eliberarea, prelungirea valabilităț ii, validarea, echivalarea, modificarea,
limitarea, suspendarea și revocarea licențelor și a documentelor de certificare a
agenților aeronautici civili ;
f) emite reglementări specifice privind siguranța și securitatea activităților
aeronautice civile și supraveghează respectarea acestora ;
g) emite reglementări specifice obligatorii pentru efectuarea transporturilor
aeriene de mărfuri periculoase ;
h) asigură organizarea spațiului aerian național, în condițiile prezentei legi, în
colaborare cu organele specializate ale Ministerului Apărării Naționale ;
i) coordonează sistemul de securitate în domeniul aviației civile, aprobă
sistemele de facilități aeronautice la nivelul aeroporturilor civile ;
7
j) investighează incidentele și accidentele din domeniul aviației civile și emite
reglementări specifice privind raportarea și investigarea tehnică a acestora, în
condițiile prezentei legi ;
k) reglementează și asigură exercitarea activităților de registru în aviația civilă ;
l) emite regle mentări specifice privind certificarea tehnicii aeronautice și
asigură certificarea acesteia ;
m) emite reglementări specifice privind certificarea personalului aeronautic civil
și asigură eliberarea, prelungirea valabilității, validarea, echivalarea, modificarea,
limitarea, suspendarea și revocarea licențelor și a documentelor de certificare
pentru această categorie de personal ;
n) asigură gestionarea frecvențelor de telecomunicații alocate aviației civile ;
o) asigură organizarea și funcționa rea serviciilor civile de navigație aeriană în
spațiul aerian al României, autorizează efectuarea zborurilor în spațiul aerian
național, în limita competențelor legale ;
p) avizează, împreună cu Ministerul Apărării Naționale, în cazul aerodromurilor
exploatate în comun, efectuarea de lucrări supuse servituților de aeronautică
civilă ;
r) asigură, împreună cu organele specializate ale ministerelor abilitate prin
lege, asistența operațiunilor de căutare și de salvare a aeronavelor civile
implicate în accidente ;
s) emite reglementări pentru uniformizarea definițiilor și a abrevierilor utilizate
în aviația civilă, în conformitate cu legislația internațională ;
t) asigură certificarea aerodromurilor civile ;
u) organizează activitatea pentru constituirea fondului propriu de date statistice
din domeniul aviației civile care se pune la dispoziție instituțiilor abilitate ;
v) asigură cadrul legislativ și reglementările necesare pentru dezvoltarea unui
mediu concurențial normal în domeniul tra nsporturilor aeriene ;
x) emite reglementări specifice privind raportarea și investigarea evenimentelor
de aviație civilă, precum și a actelor de intervenție ilicită asupra aeronavelor
civile ;
y) aprobă tarifele percepute de organismele tehnice sp ecializate, instituții
publice sau operatori economici, ca urmare a prestării activităților pentru care le –
au fost delegate competențe în conformitate cu prevederile prezentului cod
aerian .
Art. 5. – (1) Ministerul Transporturilor ș i Infrastructurii asigură, direct sau prin
delegare de competență și desemnarea unor organisme tehnice specializate –
instituții publice sau operatori economici care funcționează în subordinea sau sub
autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastruct urii -, elaborarea și punerea în
aplicare a reglementărilor specifice, supervizarea siguranței zborului, certificarea
agenților aeronautici civili, a personalului aeronautic civil și a tehnicii aeronautice,
avizarea lucrărilor efectuate în zonele supuse se rvituților de aeronautică civilă,
inspecția de siguranță a zborului, investigarea tehnică a incidentelor și
8
accidentelor în domeniul aviației civile, elaborarea, punerea în aplicare și
supravegherea respectării reglementărilor în domeniul securității aeron autice .
(2) În cazul operatorilor economici, costurile aferente activităților delegate
conform alin. (1) se acoperă integral din tarifele percepute pentru activitățile
respective .
(3) Delegarea de competențe se poate realiza în domenii de strictă specialitate,
pentru care Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului trebuie să aibă
compartimente de specialitate .
CAPITOLUL III
Spațiul aerian naționa l
SECTIUNEA I
Generalităț i
Art. 6. – (1) Spațiul aerian național reprezintă coloana de aer situată deasupra
teritoriului de suveranitate al României, până la limita inferioară a spațiului
extraatmosferic .
(2) În spațiul aerian național se desfășoară atât trafic aerian general, cât și
trafic aerian operațional .
Art. 7. – În spațiul aerian național se pot stabili, în conformitate cu
reglementările specifice aplicabile :
a) spații aeriene rezervate, destinate unor activități aeronautice militare, de
școală, de sport aeronautic, de încercare și omologare a aeronavelor, precum și
altor activități stabilite prin reglementări specifice ;
b) spații aeriene restricționate, constituite din zone periculoase, zone
restricționate sau zone interzise .
Art. 8. – (1) Sunt asimilate din punct de vedere al furniză rii serviciilor de
navigație aeriană cu spațiul aerian național :
a) spațiul aerian de deasupra zonei internaționale a Mării Negre alocat
României de Organizația Aviației Civile Internaționale, în baza acordurilor
regionale de navigație aeriană ;
b) spațiul aerian al altor țări, în care a fost delegată României, permanent sau
pe termen limitat, prin tratate internaționale, furnizarea serviciilor de navigație
aeriană .
(2) Spațiul aerian național poate fi integrat din punct de vedere al furnizări i
serviciilor de navigație aeriană în unul sau mai multe blocuri funcționale de spațiu
aerian stabilite prin tratate încheiate de România cu alte state, în baza
reglementărilor specifice aplicabile .
Art. 9. – Clasificarea spațiului aerian național di n punct de vedere al asigurării
serviciilor de trafic aerian se stabilește în conformitate cu standardele elaborate
de organizațiile internaționale de aviație civilă la care România este parte
contractantă .
9
Art. 10. – În timp de pace Ministerul Trans porturilor, împreună cu Ministerul
Apărării Naționale, organizează spațiul aerian național și stabilește principiile și
regulile de folosire a acestuia pentru activitățile aeronautice civile sau militare,
după caz .
SECTIUNEA a II -a
Utilizarea spațiului aerian naționa l
Art. 11. – (1) Orice zbor în spațiul aerian național trebuie să fie autorizat.
Procedura de autorizare a zborurilor se reglementează prin hotărâre a
Guvernului .
(2) Decolarea și aterizarea aeronavelor civile se efectuează pe a erodromuri
certificate în acest scop, potrivit reglementărilor specifice, precum și pe alte
terenuri sau suprafețe de apă, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului .
(3) Aeronavele de stat care operează într -o porțiune de spațiu aerian aflată sub
controlul serviciilor de trafic aerian civile trebuie să opereze ca trafic aerian
general, respectând reglementările specifice aviației civile, cu excepția cazului în
care se prevede altfel, prin procedurile de coordonare stabilite între unitățile civ ile
și militare ale serviciilor de trafic aerian, în conformitate cu prevederile art. 10 din
prezentul cod aerian .
(4) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, respectiv Ministerul
Apărării Naț ionale, poate restricționa sau interzice temporar desfășurarea
traficului aerian general într -o porțiune ori în întreg spațiul aerian național din
motive privind apărarea, ordinea publică și siguranța națională, conform
atribuțiilor ce le revin .
Art. 111. – În spațiul aerian național este interzisă operarea aeronavelor :
a) care sunt echipate cu sau care transportă arme nucleare, chimice ori alte
arme de distrugere în masă, cu excepția celor prevăzute de tratatele la care
România este parte ;
b) la viteze supersonice, la altitudini mai mici de 10.000 m, cu excepția
zborurilor aeronavelor militare române sau ale statelor aliate executate pentru
îndeplinirea misiunilor de luptă ;
c) care execută activități de publicitate, folosind mijloace so nore.
Art. 112. – (1) Aeronavele civile cu capabilitate de flotabilitate, pe timpul cât se
deplasează pe porțiuni din apele teritoriale, care sunt organizate ca aerodromuri,
se supun reglementărilor specifice aplicabile aeronavelor care operează pe
aerodromuri .
(2) Aeronavele civile cu capabilitate de flotabilitate, pe timpul cât se deplasează
pe ape, care nu sunt organizate ca aerodromuri, se supun reglementărilor
specifice aplicabile navelor maritime, fluviale sau ambarcațiunilor pentru apele
interioare .
10
(3) Aeronavele civile care operează pe navele maritime ori fluviale, pe timpul
cât sunt pe nave, se supun reglementărilor specifice aplicabile navelor .
Art. 113. – (1) Orice activitate care nu intră în categoria activităților aeronaut ice
civile, având drept efect ajungerea în spațiul aerian a diverselor corpuri materiale
care pot constitui un pericol pentru siguranța zborurilor aeronavelor, poate fi
efectuată numai în condițiile autorizării .
(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) și modul de autorizare a acestora se
stabilesc prin reglementări specifice comune ale Ministerului Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului și Ministerului Apărării Naționale .
Art. 12. – În spațiul aerian național repartizat aviației civile tra ficul aerian este
permis după cum urmează :
a) aeronavelor civile, în baza unei aprobări corespunzătoare acordate în
conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice specifice ;
b) aeronavelor de stat românești, în conformitate cu reglementă rile specifice ;
c) aeronavelor militare străine, inclusiv celor care transportă trupe, armament,
tehnică de luptă, materiale militare, materiale periculoase și orice alte tipuri de
încărcătură, care, prin natura lor, pot afecta siguranța națională, co nform
aprobării de survol acordate de Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului
Apărării Naționale .
Art. 13. – (1) Toate aeronavele civile care survolează teritoriul României au
obligația achitării unor tarife pentru utilizarea instalațiilor și serviciilor de navigație
aeriană .
(2) Tarifele prevăzute la alin. (1) sunt nediscriminatorii pentru aceleași categorii
de zboruri, indiferent de naționalitatea operatorilor aerieni și a statului de
înmatriculare .
(3) Sunt scutite de la plata tarifelor prevăzute la alin. (1) următoarele categorii
de zboruri :
a) zborurile V.F.R. ;
b) zborurile militare efectuate de aeronave militare românești, iar în cazul
aeronavelor militare străine, pe bază de reciprocitate ;
c) zborurile efectua te exclusiv pentru transportul în misiune oficială al
monarhilor domnitori și al familiilor lor apropiate, al șefilor de stat, al șefilor de
guvern și al miniștrilor. În toate cazurile misiunile oficiale vor fi confirmate prin
indicatorul de statut corespu nzător pe planul de zbor ;
d) zborurile de căutare și salvare autorizate de un organ competent SAR ;
e) zborurile terminate la aerodromul de la care aeronava a decolat și în timpul
cărora nu s -a efectuat nici o aterizare intermediară ;
f) zboru rile efectuate de aeronave a căror masă maximă certificată la decolare
este strict mai mică de două tone ;
g) zborurile -școală executate exclusiv în cadrul examinărilor în vederea
obținerii licenței sau a unei calificări pentru echipajul de comandă ș i, pentru
aceasta, este confirmată prin mențiunea corespunzătoare pe planul de zbor ;
11
h) zborurile efectuate exclusiv în scopul verificării sau testării echipamentelor
folosite sau care se intenționează să fie folosite ca mijloace de sol pentru
navigaț ia aeriană, precum și pentru zborurile de verificare a aeronavelor ce
urmează să execute zboruri conform lit. c) ;
i) alte categorii de aeronave prevăzute de lege .
(4) Pot fi scutite, total sau parțial, de plata tarifelor prevăzute la alin. (1) și alte
categorii de aeronave sau de zboruri, cu aprobarea Ministerului Transporturilor .
SECTIUNEA a III -a
Serviciile de navigație aerian ă
Art. 12. – (1) Serviciile de navigație aeriană se furnizează traficului aerian
numai de către agenți aerona utici certificați și desemnați în acest scop, potrivit
reglementărilor specifice aplicabile .
(2) Porțiunile de spațiu aerian național unde se furnizează servicii de trafic
aerian civile se stabilesc în conformitate cu prevederile prezentului cod aeria n și
cu reglementările specifice aplicabile .
(3) Furnizarea serviciilor de navigație aeriană într -un bloc funcțional de spațiu
aerian, care include și spațiul aerian național, parțial sau integral, se face în
conformitate cu prevederile tratatului int ernațional referitor la acesta .
Art. 13. – (1) Toate aeronavele care operează în spațiul aerian național au
obligația achitării unor tarife pentru utilizarea serviciilor de navigație aeriană .
(2) Tarifele prevăzute la alin. (1) sunt nediscrimina torii pentru aceleași categorii
de zboruri civile, indiferent de naționalitatea operatorilor aerieni și de statul de
înmatriculare a aeronavei utilizate .
(3) Sunt scutite de la plata tarifelor pentru servicii de navigație aeriană de rută
următoarele c ategorii de aeronave numai în cazul în care costurile acestor scutiri
nu sunt aplicate celorlalți utilizatori care nu beneficiază de astfel de facilități :
a) aeronave care efectuează zboruri V.F.R. ;
b) aeronave militare românești care efectuează zboruri militare, iar în cazul
aeronavelor militare străine care efectuează zboruri militare, pe bază de
reciprocitate ;
c) aeronave utilizate pentru intervenții în zone calamitate ;
d) aeronave care efectuează zboruri exclusiv pentru transportul î n misiune
oficială al monarhilor domnitori și al membrilor apropiați ai familiei, al șefilor de
stat, al șefilor de guvern și al miniștrilor. În toate cazurile misiunile oficiale vor fi
confirmate prin indicatorul de statut corespunzător pe planul de zbor ;
e) aeronave care efectuează zboruri de căutare și salvare autorizate de un
organ competent de căutare și salvare (SAR) ;
f) aeronave care efectuează zboruri ce se termină la aerodromul de la care
aeronava a decolat și în timpul cărora nu s -a efec tuat nici o aterizare
intermediară ;
12
g) aeronave a căror masă maximă certificată la decolare este strict mai mică
de două tone ;
h) aeronave care efectuează zboruri -școală executate exclusiv în cadrul
examinărilor în vederea obținerii licenței sau a unei calificări pentru echipajul de
comandă și, pentru aceasta, este confirmată prin mențiunea corespunzătoare pe
planul de zbor ;
i) aeronave care efectuează zboruri exclusiv în scopul verificării sau testării
echipamentelor folosite ori care se int enționează să fie folosite ca mijloace de sol
pentru navigația aeriană ;
j) alte categorii de aeronave prevăzute de lege .
(4) Pot fi scutite, total sau parțial, de la plata tarifelor prevăzute la alin. (1) și
alte categorii de aeronave, cu aprobar ea Ministerului Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului .
(5) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului poate interzice
temporar accesul în spațiul aerian național al aeronavelor operatorilor aerieni
care înregistrează restanțe la achitarea tarifelor pentru utilizarea serviciilor de
navigație aeriană .
Art. 14. «abrogat »
Art. 15. «abrogat »
SECTIUNEA a IV -a
Raporturi juridice la bordul aeronavei civil e
Art. 16. – Faptele ș i actele juridice petrecute la bordul aeronavelor civile
înmatriculate în România, precum și statutul juridic al încărcăturii aflate la bordul
acestora, în timpul unui zbor internațional, dincolo de granițele României, sunt
reglementate de legislația român ă, dacă prin acordurile și convențiile
internaționale la care România este parte contractantă nu s -a stabilit altfel .
CAPITOLUL IV
Naționalitatea și drepturile asupra aeronavelor civil e
SECTIUNEA I
Naționalitatea și înmatricularea aeronavelor civil e
Art. 17. – (1) O aeronavă civilă poate opera în spațiul aerian național numai
dacă deține un certificat de înmatriculare în conformitate cu prevederile
Convenției de la Chicago .
(2) Certificatul de înmatriculare e ste document obligatoriu la bordul
aeronavelor .
(21) Prin excepție de la prevederile alin. (2), certificatul de înmatriculare trebuie
să se afle în permanență la persoana care asigură pilotarea aeronavei fără
echipaj de conducere la bord .
13
(3) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului poate stabili, prin
reglementări specifice, categorii de aeronave civile care pot opera în spațiul
aerian național fără a deține un certificat de înmatriculare .
Art. 18. – (1) O aeronavă civilă î nmatriculată în România nu poate fi
înmatriculată și în alt stat .
(2) Certificatul de înmatriculare emis de Ministerul Transporturilor va conține
datele de identificare a aeronavei civile, însemnul de naționalitate și marca de
ordine, care vor fi insc ripționate în mod vizibil pe aeronava civilă, cât și datele de
identificare a deținătorului și/sau a proprietarului .
Art. 19. – (1) Prin înmatricularea în Registrul unic de înmatriculare a
aeronavelor civile din România, aeronava respectiva capata na tionalitatea
româna .
(2) Înmatricularea unei aeronave civile în Registrul unic de înmatriculare a
aeronavelor civile și certificatul de înmatriculare nu constituie dovada deținerii
legale sau a proprietății asupra aeronavei civile în nici o acțiune ju ridică în care
deținerea sau proprietatea aeronavei respective este în litigiu .
Art. 20. «abrogat »
SECTIUNEA a II -a
Drepturile asupra aeronavelor civil e
Art. 21. – Sunt recunoscute, fără discriminare, persoanelor fizice și juridice,
româ ne sau străine, următoarele drepturi asupra aeronavelor civile :
a) dreptul de proprietate ;
b) dreptul de folosință în temeiul unui contract de închiriere încheiat pe o
durată determinată, caz în care locatarul capătă și calitatea de deținător ;
c) dreptul deținătorului legal de a dobândi proprietatea prin cumpărare, caz în
care cumpărătorul capătă calitatea de proprietar ;
d) dreptul de a ipoteca ori de a greva aeronava civilă sau componente ale
acesteia cu orice drept real asemănă tor, constituit ca garanție a plății unei datorii,
cu condiția ca un asemenea drept să fie constituit conform legii statului de
înmatriculare și transcris în registrul de sarcini al statului de înmatriculare a
aeronavei civile .
Art. 22. – (1) Actele de proprietate sau de transmitere a proprietății, de
constituire de ipoteci sau a altor drepturi reale care privesc o aeronavă civilă sunt
reglementate de legislația națională și se înscriu în Registrul unic de
înmatriculare a aeronavelor civile .
(2) Înscrierea în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile nu este
constitutivă de drepturi și are ca efect numai opozabilitatea față de terți a
dreptului înscris .
CAPITOLUL V
Aerodromurile civil e
14
Art. 23. – Aerodromurile civile pot fi proprietate publică sau proprietate privată,
deschise ori închise utilizării publice .
Art. 24. – Înființarea, funcționarea și dezafectarea aerodromurilor civile sunt
supuse reglementărilor specifice emise de Ministerul Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului, cu avizul ministerelor abilitate, prin care se stabilesc
cerințele tehnice, operaționale, de siguranță a zborului, de securitate aeronautică
și de protecție a mediului .
Art. 25. «abrogat »
Art. 26. – (1) Un aerodrom este deschis pentru operarea aeronavelor civile
numai dacă este certificat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și
Turismului .
(2) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului ține registrul de
evidență a aerodromurilo r civile certificate din România .
Art. 27. – (1) Toate aeronavele civile care execută zboruri internaționale cu
originea/destinația România sunt obligate să decoleze și să aterizeze pe un
aeroport internațional sau deschis traficului aerian internați onal.
(2) Condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise
traficului aerian internațional se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului .
Art. 28. – (1) Administratorii aerodromurilor civile au obligația de a asigura
condițiile prevăzute de reglementările specifice aplicabile privind aterizarea și
decolarea în siguranță a aeronavelor, securitatea aeronautică, serviciile
necesare aeronavelor la sol, precum și cele privind lupta împotriva incendiilor .
(2) Administratorii aeroporturilor civile vor asigura și existența facilităților de
ambulanță și prim ajutor pentru cazuri de urgență și, după caz, a celor de vamă,
graniță, fitosanitare, sanitar -veterinare și sanitar -umane .
Art. 29. – (1) Operatorii economici și, după caz, organele competente ale
statului care desfășoară activități pe aerodromurile civile au obligația de a
respecta normele stabilite, în temeiul prezentului cod aerian și al reg lementărilor
specifice aplicabile, de către administratorii aerodromurilor .
(2) Toate activitățile care se derulează în perimetrul unui aerodrom civil se
desfășoară sub coordonarea administratorului aerodromului .
(3) Operatorii economici care des fășoară activități în perimetrul aerodromurilor
civile trebuie să dețină o licență de lucru în acest perimetru, eliberată de
administratorul aerodromului, în conformitate cu reglementările specifice emise
de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Tu rismului .
Art. 30. – Facilitățile și serviciile asigurate pe un aerodrom civil deschis utilizării
publice sunt accesibile, fără discriminare, tuturor aeronavelor civile .
Art. 31. – (1) Tarifele stabilite pentru utilizarea facilităților și furni zarea
serviciilor prevăzute la art. 30 se aplică în mod nediscriminatoriu, indiferent de
15
naționalitatea aeronavei civile, și se publică în conformitate cu reglementările
internaționale de aviație .
(2) Pe aerodromurile civile deschise utilizării publice sunt scutite de la plata
tarifelor aeroportuare de pasager, aterizare, staționare și iluminat, precum și a
tarifelor pentru servicii de navigație aeriană terminală următoarele categorii de
aeronave :
a) aeronavele de stat românești ;
b) aeronavele militare străine, pentru care există acorduri bilaterale în acest
sens, încheiate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la cererea
Ministerului Apărării Naționale ;
c) aeronavele care execută zboruri exclusiv pentru transportul în misiune
oficială al monarhilor domnitori și al membrilor apropiați ai familiei, al șefilor de
stat, al șefilor de guvern și al miniștrilor. În toate cazurile misiunile oficiale vor fi
confirmat e prin indicatorul de statut corespunzător pe planul de zbor ;
d) aeronavele care execută zboruri în folosul Organizației Națiunilor Unite,
Crucii Roșii sau al Semilunii Roșii ;
e) aeronavele civile care efectuează misiuni de căutare și de salvare sau
transportă personal și materiale în cadrul acestor misiuni ;
f) aeronavele care efectuează misiuni umanitare și de ajutorare urgentă ;
g) aeronavele care sunt nevoite să aterizeze datorită unor cauze tehnice, din
cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau a unor situații de forță majoră ;
h) aeronavele care aterizează din dispoziția Ministerului Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului și/sau a Ministerului Apărării Naționale ;
i) alte categorii de aeronave prevăzute de lege .
(3) Pot fi scutite, total sau parțial, de la plata tarifelor prevăzute la alin. (1) și
alte categorii de aeronave, cu aprobarea Ministerului Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului .
(4) Scutirile prevăzute la alin. (2) lit. a) -c) se aplică numai pe aerodromurile
civile unde statul român este acționar majoritar .
(5) Administratorii aerodromurilor au dreptul de a reține la sol o aeronavă civilă,
în situația în care aceasta nu a achitat contravaloarea tarifelor prevăzute la alin.
(1), până la stingerea debitelor sau până se face dovada constituirii unor garanții
suficiente în raport cu creanța invocată și aceasta este acceptată de
administratorul aerodromului, cu respectarea reglementărilor în vigoare .
CAPITOLUL VI
Personalul aeronautic c ivil
SECTIUNEA I
Prevederi general e
Art. 32. – În aeronautica civilă funcționează personal aeronautic civil, precum
și alte categorii de personal .
16
Art. 33. – (1) Personalul aeronautic civil cuprinde :
– personal aeronautic civil navigant ;
– personal aeronautic civil nenavigant .
(2) Drepturile și obligațiile personalului aeronautic civil se stabilesc prin
reglementări specifice, în condițiile legii .
Art. 34. – Personalul aeronautic civil na vigant cuprinde :
a) personalul care constituie echipajul de conducere de la bordul aeronavelor
civile: piloți, navigatori, mecanici și/sau ingineri de bord și operatori
radionaviganți ;
b) personalul de cabină, tehnic sau care îndeplinește alte fu ncții la bordul
aeronavelor civile, calificat pentru categoria respectivă de aeronavă civilă, care,
neparticipând la conducerea acestora, exercită la bord activități cu privire la
pasageri și mărfuri, activități de control tehnic în vederea constatării stă rii de
navigabilitate, activități de verificare în zbor a funcționării mijloacelor serviciilor de
comunicații, navigație și supraveghere, precum și alte activități aeronautice civile,
potrivit reglementărilor specifice aplicabile ;
c) personalul de ins pecție în zbor a operațiunilor aeriene ;
d) parașutiștii .
(2) Din categoria personalului aeronautic civil navigant face parte și personalul
care asigură pilotarea aeronavelor fără echipaj de conducere la bord .
Art. 35. – Personalul aeronauti c civil nenavigant cuprinde :
a) personalul tehnic calificat care lucrează direct la planificarea și pregătirea
operațională a zborurilor, la proiectarea, certificarea, fabricația, inspecția,
întreținerea, reparația și operarea tehnicii aeronautice ;
b) personalul care furnizează și/sau asigură serviciile de navigație aeriană ;
c) inspectorii aeronautici care exercită activități de supervizare a siguranței
zborului ;
d) personalul de aerodrom care execută activități specifice, cu impact asup ra
siguranței zborului .
SECTIUNEA a II -a
Comandantul și echipajul aeronavei civil e
Art. 36. – (1) Echipajul aeronavei civile este constituit din personal certificat în
mod corespunzător, care desfășoară activități la bord în conformitate cu
regle mentările specifice aplicabile .
(2) Membrii echipajului aeronavei au obligația ca, pe întreaga perioadă a
misiunii, să aibă asupra lor documentele de certificare individuale obligatorii
prevăzute de reglementările specifice aplicabile .
(3) Echipa jul se află în subordinea comandantului de aeronavă civilă .
(4) Comandantul aeronavei civile este desemnat de operatorul aerian, pentru
fiecare zbor, cu excepția cazului când prin reglementări specifice se prevede
altfel .
17
Art. 37. – (1) Funcția de comandant de aeronavă civilă este îndeplinită de
pilotul comandant, certificat pentru categoria, clasa sau tipul aeronavei civile
respective și având licența corespunzătoare în termen de valabilitate .
(2) Persoana care îndeplinește condițiile prevă zute la alin. (1) are funcția de
comandant de aeronavă din momentul începerii misiunii și până în momentul
terminării acesteia .
(3) Comandantul aeronavei civile care remorchează alte aeronave este
comandantul acestora până la declanșarea lor .
Art. 38. – (1) Comandantul aeronavei civile răspunde de pregătirea și
executarea în siguranță a fiecărui zbor, precum și de comportamentul și
disciplina echipajului la bord și la sol, cu respectarea prevederilor prezentului cod
aerian și ale reglementă rilor specifice aplicabile .
(2) Acesta va refuza decolarea atunci când constată nereguli cu ocazia
îndeplinirii sarcinilor ce îi revin, în conformitate cu reglementările specifice în
vigoare .
Art. 39. – (1) În timpul misiunii sale comandantul de aeronavă civilă poate
delega atribuții, dar nu poate să își delege responsabilitățile .
(2) În cazul în care acesta este împiedicat din orice cauză, în cursul zborului
sau la sol, să își îndeplinească funcția, în lipsa desemnării prealabile a unei alt e
persoane pentru a -l înlocui, funcția de comandant de aeronavă civilă va fi
exercitată de unul dintre ceilalți membri ai echipajului de conducere, în ordinea
stabilită prin reglementările specifice aplicabile .
Art. 40. – (1) Comandantul unei aeronav e civile aflate în zbor are jurisdicție
asupra întregului personal aeronautic civil aflat la bord .
(2) Dispozițiile date de comandantul de aeronavă civilă în timpul zborului, în
scopul asigurării siguranței zborului, sunt obligatorii pentru toate pers oanele
aflate la bord .
(3) Comandantul de aeronavă civilă poate debarca orice membru al echipajului
și orice pasager la o escală intermediară, pentru motive determinate de siguranța
zborului și de păstrarea ordinii în aeronava civilă .
(4) În caz de pericol, comandantul de aeronavă civilă va lua măsurile necesare
pentru salvarea pasagerilor, a echipajului, a încărcăturii, precum și a aeronavei,
după caz .
(5) În cazul unui accident, comandantul de aeronavă civilă își menține toate
prerogativele până în momentul când autoritatea în drept îl eliberează de
atribuțiile ce îi revin în legătură cu operarea aeronavei .
Art. 41. «abrogat »
Art. 42. «abrogat »
Art. 43. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 37 , operatorul poate desemna
în funcția de comandant de aeronavă civilă și o altă persoană decât pilotul
comandant .
18
(2) Obligațiile și răspunderile pentru executarea misiunii se împart între
comandantul de aeronavă civilă și pilotul comandant, du pă cum urmează :
a) pilotul comandant răspunde, de la începerea și până la terminarea
operațiunii de zbor cu aeronava civilă, de conducerea tehnică și de siguranță a
aeronavei, putând lua orice măsuri pentru realizarea siguranței zborului ;
b) coma ndantul de aeronavă răspunde, în conformitate cu dispozițiile
prezentului cod aerian de executarea misiunii în bune condiții, pentru toate
celelalte aspecte care nu privesc conducerea tehnică și operarea în siguranță a
aeronavei .
Art. 431. – În cazu l aeronavelor fără echipaj de conducere la bord, personalul
care asigură pilotarea acestor aeronave răspunde de la începerea și până la
terminarea operațiunii de zbor cu aeronava civilă de conducerea tehnică și de
siguranța aeronavei, putând lua orice măsu ri pentru realizarea siguranței
zborului .
CAPITOLUL VII
Operațiuni aeriene civil e
SECTIUNEA I
Generalităț i
Art. 44. – Operațiunile aeriene civile care pot fi efectuate pe teritoriul României
se clasifică astfel :
a) operaț iuni de transport aerian public ;
b) operațiuni de aviație generală ;
c) operațiuni de lucru aerian .
SECTIUNEA a II -a
Operațiuni de transport aerian publi c
Art. 45. – Operațiunile de transport aerian public sunt transporturile de
pasage ri, bagaje, mărfuri și/sau poștă, efectuate pe baze comerciale, prin curse
regulate sau neregulate, de către transportatorii aerieni. Transporturile aeriene
publice executate în spațiul aerian național sunt supuse tratatelor internaționale
la care România este parte .
Art. 46. – (1) Transporturile aeriene publice se execută pe bază de contract de
transport încheiat între transportatorul aerian și beneficiarul transportului .
(2) Prin contractul de transport aerian, transportatorul aerian se obligă să ducă
la destinație pasagerii, bagajele, marfa și/sau poșta, iar beneficiarul să plătească
prețul transportului .
Art. 47. – (1) Transportatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu produs
prin decesul sau vătămarea sănătății pasagerilor ori avar ierea sau pierderea
bagajelor, a mărfii și/sau a poștei transportate .
19
(2) Regimul răspunderii transportatorului aerian este, pentru transporturile
aeriene publice internaționale, reglementat în conformitate cu tratatele
internaționale la care România este parte, iar pentru transporturile aeriene
publice interne, în conformitate cu prevederile dreptului comun, în măsura în care
nu s-a stabilit altfel printr -o lege specială sau printr -un tratat internațional la care
România este parte .
Art. 48. – Transporturile aeriene publice efectuate prin curse regulate sunt
transporturile aeriene executate dupa orare publicate si rute prestabilite,
destinate sa asigure legatura între doua sau mai multe aeroporturi si în care
capacitatea comerciala disponibila es te pusa la dispozitie publicului contra cost .
Art. 49. – (1) Transporturile aeriene publice, altele decât cele prevăzute la art.
48, se efectuează prin curse neregulate .
(2) Transporturile aeriene publice prin curse neregulate includ și zborurile care
nu implică transportul pasagerilor între două sau mai multe aerodromuri,
efectuate pe baze comerciale, cu unul sau mai mulți pasageri la bord .
Art. 50. – (1) Transportatori i aerieni români pot efectua transporturi aeriene
publice pe rute interne sau internaționale, prin curse regulate sau neregulate,
numai în condițiile deținerii unui certificat de operator aerian în termen de
valabilitate și a unei licențe de operare, elibe rată de Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.008/2008
al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind
normele comune pentru operarea s erviciilor aeriene în Comunitate .
(2) Excepțiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc de Ministerul
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului prin reglementări specifice .
(3) Transportatorii aerieni străini pot efectua transporturi aerien e publice în
spațiul aerian național, în conformitate cu drepturile de trafic acordate de
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului sau în condițiile stabilite
prin tratatele internaționale la care România este parte .
SECTIUNEA a III -a
Operațiuni de lucru aerian și aviație general ă
Art. 51. – (1) Operațiunile de aviație generală cuprind :
a) transporturile aeriene în interes propriu ;
b) zborurile în interes propriu ;
c) zborurile particulare ;
d) zborurile școală .
(2) Transporturile aeriene în interes propriu reprezintă operațiunile de aviație
generală executate de o persoană juridică, fără perceperea unui tarif sau a
echivalentului acestuia în bunuri ori servicii, utilizându -se aeronave civile proprii
sau închi riate, care constituie accesoriul unei alte activități economice executate
de persoana respectivă, beneficiarul transportului .
20
(3) Zborurile în interes propriu reprezintă operațiunile de aviație generală, altele
decât transporturile în interes propriu , efectuate de persoane fizice sau juridice,
cu aeronave civile proprii sau închiriate, pentru și în susținerea nevoilor
activităților proprii, fără perceperea de tarife. Zborurile în interes propriu includ și
zborurile efectuate exclusiv în scop sportiv .
(4) Zborurile particulare reprezintă operațiunile de aviație generală efectuate de
deținătorii de aeronave civile, persoane fizice, exclusiv în scop necomercial .
(5) Zborurile școală reprezintă operațiunile aeriene civile organizate de
persoane f izice sau juridice în scopul pregătirii personalului aeronautic civil
navigant .
Art. 52. – Operațiunile de lucru aerian sunt operațiunile aeriene civile efectuate
pentru nevoile industriei, agriculturii, silviculturii, sănătății publice și protecției
mediului, de căutare și salvare, cercetare științifică, fotografiere, monitorizare,
publicitate, precum și în alte scopuri de către operatori aerieni certificați de
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului .
Art. 53. – Regimul răspund erii operatorilor aerieni care efectuează operațiuni
aeriene de aviație generală sau de lucru aerian pe teritoriul României este
reglementat în conformitate cu prevederile dreptului comun, în măsura în care nu
s-a stabilit altfel printr -o lege specială sau printr -un tratat internațional la care
România este parte .
CAPITOLUL VIII
Protecția mediulu i
Art. 54. – În sensul prezentului cod aerian, protecția mediului reunește toate
activitățile ce au ca scop reducerea impactului aviației civile asupra me diului,
datorat zgomotului produs de aeronavele civile, emisiilor motoarelor de aviație,
substanțelor folosite în cadrul activităților aeronautice civile și reziduurilor
rezultate în urma desfășurării acestor activități .
Art. 55. – Ministerul Transpo rturilor, Construcțiilor și Turismului stabilește,
împreună cu autoritatea de mediu, politici și reglementări specifice în domeniul
protecției mediului .
Art. 56. – În scopul protecției mediului, Ministerul Transporturilor poate
restricționa operarea aeronavelor civile pe aeroporturile din România sau în
spațiul aerian național .
Art. 57. – Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Apelor, Pădurilor și
Protecției Mediului*), stabilește aeroporturile din România care, în urma derulă rii
activităților specifice, au un impact semnificativ asupra mediului, în vederea
implementării de programe de protecție a mediului .
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 17/2001 , publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2001 .
21
Art. 58. «abrogat »
Art. 59. – Ministerul Transporturilor, la solicitarea administratorului
aeroportului, poate aproba măsuri temporare și derogări ce permit operarea
aeronavelor civile, care au impact semnificativ asupra mediului .
Art. 60. – Prevederile art. 56 nu se aplică următoarelor categorii de aeronave
civile :
a) aeronavele de stat românești ;
b) aeronavele românești care execută misiuni oficiale, prezidențiale sau
guvernamentale, iar în cazul celor străine, pe bază de reciprocitate ;
c) aeronavele ce operează în folosul Organizației Națiunilor Unite, Crucii Roșii
și Semilunii Roșii ;
d) aeronavele civile care efectuează mi siuni de căutare și de salvare ori care
transportă personal sau materiale în cadrul acestor misiuni ;
e) aeronavele care efectuează misiuni umanitare și de ajutorare urgentă ;
f) aeronavele care sunt nevoite să aterizeze din cauze tehnice, din cauz a
condițiilor meteorologice nefavorabile sau a unor situații de forță majoră ;
g) aeronavele care aterizează din dispoziția Ministerului Transporturilor și/sau
a Ministerului Apărării Naționale .
CAPITOLUL IX
Siguranța zborulu i
SECTIUNEA I
Generalităț i
Art. 61. – (1) Siguranța zborului reprezintă o cerință obligatorie și, totodată, un
criteriu de performanță fundamental pentru orice activitate aeronautică civilă .
(2) Siguranța zborului se realizează prin :
a) emiterea de reglementări specifice, inclusiv stabilirea obiectivelor de
siguranță, precum și a nivelurilor de siguranță cerute sau minim acceptabile ;
b) asigurarea cadrului de implementare a reglementărilor, obiectivelor și
nivelurilor de siguranță ;
c) exercitarea funcției de supervizare a siguranței zborului .
Art. 62. – (1) Funcția de supervizare a siguranței zborului în aviația civilă la
nivel național se îndeplinește prin desemnare și delegare de competență din
partea Ministerului Transpo rturilor, Construcțiilor și Turismului, în condițiile art. 5 ,
de către un organism tehnic specializat care funcționează separat de agenții
aeronautici civili supuși supervizării .
(2) Organismul tehnic specializat pre văzut la alin. (1) are personalitate juridică
proprie, este autonom din punct de vedere administrativ și financiar și își exercită
în mod independent atribuțiile de natură tehnică stabilite .
22
(3) Până la 31 decembrie 2005, Ministerul Transporturilor, C onstrucțiilor și
Turismului va desemna organismul tehnic specializat, prevăzut la alin. (1), și va
stabili atribuțiile acestuia prin ordin .
Art. 621. – (1) Organismul tehnic specializat prevăzut la art. 62 poate interzice
temporar sau poate restricționa efectuarea de zboruri în spațiul aerian național
de către aeronavele civile străine despre care sunt deținute informații că
operarea ori întreținerea acestora nu corespunde standardelor minime de
siguranță st abilite în baza prevederilor Convenției de la Chicago .
(2) În cazul în care astfel de neconformități cu standardele minime de siguranță
stabilite în baza prevederilor Convenției de la Chicago sunt sesizate cu ocazia
inspecț iilor la sol efectuate pe aerodromurile din România, conform
reglementărilor specifice aplicabile, iar măsurile corective subsecvente nu sunt
aplicate înaintea efectuării zborului următor sau sunt necorespunzătoare,
organismul tehnic specializat prevăzut l a art. 62 poate decide reținerea la sol a
aeronavei civile respective, până la remedierea deficiențelor semnalate, urmând
a informa imediat autoritățile competente române și pe cele ale statului de
înmatriculare a aeronav ei reținute, precum și operatorul implicat .
(3) Măsurile necesare pentru reținerea la sol a aeronavei civile prevăzute la
alin. (2) vor fi luate de administratorul aerodromului, la solicitarea organismului
tehnic specializat prevăzut la art. 62 sau a reprezentantului său autorizat .
SECTIUNEA a II -a
Certificarea agenților aeronautici civil i
Art. 63. – În scopul realizării siguranței zborului, următoarele categorii de
agenți aeronautici civili sunt supuși cert ificării și supravegherii continue de către
organismul tehnic prevăzut la art. 62 alin. (1 ):
a) operatorii aerieni corespunzător cu operațiunile aeriene civile pe care le
desfășoară ;
b) agenții aeronautici civil i care au ca obiect de activitate proiectarea, fabricația
și întreținerea aeronavelor, motoarelor, elicelor, pieselor și echipamentelor
asociate, precum și cei care au ca obiect de activitate procesele specializate,
inclusiv încercările de tip, testările s pecializate și distribuirea produselor
aeronautice ;
c) agenții aeronautici civili care desfășoară activități de proiectare, construcții,
montaj, reparații pentru elemente de infrastructură și echipamente care concură
direct la siguranța zborului ;
d) agenții aeronautici civili care au ca obiect de activitate furnizarea serviciilor
de navigație aeriană, precum și activitățile aeroportuare ;
e) agenții aeronautici civili care se ocupă cu pregătirea personalului aeronautic
civil;
f) alte categorii de agenți aeronautici civili, potrivit reglementărilor specifice
aplicabile .
23
Art. 64. «abrogat »
Art. 65. «abrogat »
SECTIUNEA a III -a
Certificarea personalului aeronautic civi l
Art. 66. – (1) Ministerul Transporturilor, Co nstrucțiilor și Turismului stabilește,
prin reglementări specifice, categoriile de personal aeronautic civil supus
certificării, precum și documentele de certificare obligatorii pentru exercitarea
activităților aeronautice civile .
(2) Oricare persoană care face dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute în
reglementările specifice aplicabile poate solicita certificarea ca personal
aeronautic civil .
Art. 67. – Certificatele personalului aeronautic civil sunt documente nominale
individuale, obligator ii pe întreaga durata a desfasurarii activitatii ca personal
aeronautic civil .
Art. 68. «abrogat »
Art. 69. – În condițiile în care tratatele internaționale la care România este
parte nu prevă d altfel, documentele de certificare emise de alte state pot fi
recunoscute sau validate în România numai dacă criteriile în baza cărora au fost
eliberate se situează cel puțin la nivelul standardelor și practicilor recomandate
de Organizația Aviației Civi le Internaționale și în condițiile îndeplinirii cerințelor
reglementărilor naționale specifice aplicabile .
Art. 70. – Examinarea medicală a candidaților care solicită certificarea ca
personal aeronautic civil poate fi efectuată numai de către o insti tuție medicală
autorizată, potrivit reglementărilor specifice aplicabile .
SECTIUNEA a IV -a
Certificarea aeronavelor civil e
Art. 71. – (1) Aeronavele civile care se înmatriculează în România, motoarele
și elicele acestora vor deține un certificat de tip emis potrivit reglementărilor
specifice aplicabile, care să acopere produsul, inclusiv toate piesele și
echipamentele instalate pe acesta .
(2) În certificatul de tip se înscriu condițiile și limitările care sunt cerute în
interesul siguranței z borului .
Art. 72. – Piesele și echipamentele pot deține un certificat specific în urma
demonstrării că acestea sunt conforme cu specificațiile detaliate de navigabilitate
stabilite .
Art. 73. – (1) Fiecare aeronavă civilă trebuie să dețină un ce rtificat de
navigabilitate individual, eliberat în urma demonstrării că aeronava civilă este
conformă cu proiectul de tip aprobat în certificatul de tip și că întreaga
documentație, inspecțiile și încercările relevante demonstrează că aeronava este
în cond iție de operare în siguranță .
24
(2) În certificatul de navigabilitate, care trebuie să se afle în permanență la
bordul aeronavei, se înscriu categoriile de activități pentru care aeronava civilă
poate fi folosită, precum și alte condiții și limitări imp use de siguranța zborului .
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul aeronavelor fără echipaj de
conducere la bord, certificatul de navigabilitate trebuie să se afle în permanență
asupra persoanei care asigură pilotarea acesteia .
Art. 74. – (1) Ministerul Transporturilor emite reglementări aeronautice
specifice privind certificarea aeronavelor civile .
(2) Ministerul Transporturilor poate stabili categorii de aeronave și parașute
care, prin excepție de la prevederile art. 73 , pot efectua zboruri fără să dețină
certificat de tip și/sau de navigabilitate .
SECTIUNEA a V -a
Zone supuse servituților de aeronautică civil ă
Art. 75. «abrogat »
Art. 76. – În scopul asigurării siguranț ei zborului se stabilesc, în conformitate
cu reglementările specifice emise de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și
Turismului, zone supuse servituților de aeronautică civilă aferente aerodromurilor
civile și echipamentelor serviciilor civile de n avigație aeriană .
Art. 77. – În zonele supuse servituților de aeronautică civilă pot fi construite și
amplasate construcții, instalații și echipamente noi numai cu avizul Ministerului
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, iar în cazul aerodr omurilor exploatate
în comun, cu avizul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului,
împreună cu Ministerul Apărării Naționale .
Art. 78. – Administratorii aerodromurilor civile, ai echipamentelor aferente
serviciilor de navigație aeria nă, cât și proprietarii terenurilor, clădirilor și
amenajărilor aflate în zonele supuse servituților de aeronautică civilă sunt obligați
să respecte restricțiile impuse prin reglementările specifice referitoare la aceste
zone, precum și prin avizul prevăzu t la art. 77 .
SECTIUNEA a VI -a
Transferul responsabilităților de supraveghere a siguranței zborulu i
Art. 781. – În cazul unei aeronave înmatriculate într -un alt stat și operate de un
operator aerian român, Minis terul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
poate încheia, conform Convenției de la Chicago și potrivit atribuțiilor ce îi revin
prin prezentul cod aerian, acorduri bilaterale cu autorităț ile aeronautice din acel
stat, prin care se preiau, în totalitate sau în parte, funcțiile și obligațiile ce revin
statului de înmatriculare a aeronavei .
Art. 782. – În cazul unei aeronave înmatriculate în România și operate de un
operator aerian dint r-un alt stat, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și
Turismului poate încheia, conform Convenției de la Chicago și potrivit atribuțiilor
25
ce îi revin prin prezentul cod aerian, acorduri bilaterale cu autoritățile aeronaut ice
din acel stat prin care se transferă, în totalitate sau în parte, funcțiile și obligațiile
ce revin statului român în calitate de stat de înmatriculare a aeronavei .
CAPITOLUL X
Securitatea aeronautic ă
Art. 79. – Protecția aviației civile î mpotriva actelor de intervenție ilicită se
realizează pe baza Programului Național de Securitate Aeronautică, elaborat de
Ministerul Transporturilor și aprobat prin hotărâre a Guvernului .
Art. 80. – Ministerul Transporturilor este autoritatea de stat responsabilă pentru
dezvoltarea, implementarea și aplicarea programului prevăzut la art. 79 .
CAPITOLUL XI
Facilități aeronautic e
Art. 81. – Facilitățile aeronautice se realizează în conformitate cu proceduril e,
standardele și practicile recomandate, emise de organizațiile internaționale de
aviație civilă la care România este parte, precum și cu legislația europeană și
națională specifică în vigoare .
Art. 82. – Administratorii aerodromurilor civile au obl igația să asigure condițiile
pentru implementarea și asigurarea funcționării sistemului de facilități
aeronautice la aerodromurile pe care le administrează .
CAPITOLUL XII
Căutarea și salvarea aeronavelor civil e
Art. 83. – În spațiul aerian naț ional, precum și pe teritoriul României
operațiunile de căutare și salvare a aeronavelor civile aflate în primejdie și a
supraviețuitorilor unui accident de aviație se realizează în conformitate cu
legislația națională referitoare la managementul situațiil or de urgență .
Art. 84. «abrogat »
Art. 85. – Asistența de căutare și de salvare se acordă tuturor aeronavelor
civile și supraviețuitorilor unui accident de aviație .
Art. 86. – Toate autoritățile publice, precum și persoanele fizice și juri dice
solicitate au obligația de a acorda asistență în cazul operațiunilor de căutare și
de salvare, urmărindu -se prioritar salvarea vieților omenești, precum și
prevenirea amplificării daunelor și conservarea dovezilor esențiale pentru
anchetarea adecvată a accidentelor .
CAPITOLUL XIII
Investigația tehnică a incidentelor și accidentelor de aviați e
26
Art. 87. – Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului este autoritatea
de stat pentru reglementarea, organizarea și desfășurarea activit ăților privind
investigația tehnică a incidentelor și a accidentelor din aviația civilă .
Art. 88. – (1) Scopul investigației tehnice îl reprezintă stabilirea faptelor,
cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea incidentului sau a
acciden tului de aviație civilă, precum și identificarea măsurilor preventive
corespunzătoare .
(2) Obiectivul investigației tehnice îl reprezintă creșterea siguranței zborului
prin emiterea de recomandări în vederea prevenirii producerii unor incidente sau
accidente similare în aviația civilă .
Art. 89. – (1) Investigația tehnică este independentă de ancheta penală sau
disciplinară .
(2) Stabilirea responsabilităților, a persoanelor vinovate, a gradului de
vinovăție, precum și aplicarea sancțiunilor s unt de competența organelor abilitate
prin lege .
Art. 90. – (1) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului emite
reglementări specifice cu privire la raportarea, colectarea, prelucrarea și
arhivarea informaț iilor referitoare la evenimentele de aviație civilă, în conformitate
cu recomandările organizațiilor internaționale de aviație civilă .
(2) Agenții aeronautici civili au obligația să informeze Ministerul Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului as upra producerii incidentelor și accidentelor de
aviație civilă .
(3) Confidențialitatea surselor de informare în timpul investigației tehnice,
inclusiv raportările voluntare ale personalului aeronautic civil, care stau la baza
începerii sau desfășurări i unei investigații, este garantată în condițiile legii .
Art. 91. – Echipajele aeronavelor civile, precum și orice persoană fizică sau
juridică sunt obligate să furnizeze, la cererea comisiei de investigare, pe durata
investigației tehnice, toate inf ormațiile și relațiile care le sunt cunoscute .
CAPITOLUL XIV
Sancțiun i
Art. 92. – Încălcarea prevederilor prezentului Cod aerian atrage, după caz,
răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală a persoanelor
vinovate .
Art. 93. – (1) Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de
condiții încât, potrivit legii, să constituie infracțiuni, următoarele fapte :
a) lipsa de la bordul aeronavei a documentelor obligatorii prevăzute la art. 17
alin. (2) , art. 36 alin. (2) și la art. 73 alin. (2) ;
b) refuzul comandantului unei aeronave civile, respectiv al persoanei care
asigură pilotarea unei aeronave fără echipaj de conducere la bord de a prezenta
persoanelor împuternicite, în condițiile legii, documentele obligatorii prevăzute,
după caz, la art. 17 alin. (2) și (21), art. 36 alin. (2) și art. 73 alin. (2) și (3);
27
c) neinformarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului cu
privire la producerea incidentelor și acc identelor de aviație civilă, de către cei
care au această obligație în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (2) ;
d) desfășurarea de activități în perimetrul infrastructurii aeroportuare fără
licența prevăzută la art. 29 alin. (3) ;
e) efectuarea activităților aeronautice civile prevăzute la art. 63 , fără deținerea
unui certificat valabil, de către persoane fizice sau juridice ;
f) efect uarea de operațiuni de transport aerian public fără deținerea licenței de
operare și/sau a certificatului de operator prevăzute la art. 50 alin. (1) ;
g) amplasarea construcțiilor, instalațiilor și echipamentelor î n zonele supuse
servituților de aeronautică civilă fără obținerea avizului Ministerului
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prevăzut la art. 77 ;
h) nerespectarea restricțiilor impuse prin reglementările sp ecifice referitoare la
zonele supuse servituților aeronautice sau prin avizele emise de Ministerul
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, de către persoanele fizice și juridice
prevăzute la art. 78 ;
i) operar ea unei aeronave civile cu nerespectarea condițiilor și limitărilor
înscrise în certificatul de navigabilitate conform prevederilor art. 73 alin. (2) ;
j) efectuarea serviciului de către personalul aeronautic civil su b influența
băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise de autoritatea de
reglementare. Se consideră sub influența băuturilor alcoolice personalul care are
o îmbibație alcoolică în sânge de până la 0,80/00.
(2) Prin hotărâre a Guvernului se p ot stabili și alte fapte contravenționale din
domeniul aviației civile .
Art. 94. – Contravențiile prevăzute la art. 93 alin. (1) se sancționează după
cum urmează :
a) contravențiile prevăzute la lit. a) -c), cu a mendă de la 2.000 lei la 4.000 lei ;
b) contravențiile prevăzute la lit. d) -f), cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei ;
c) contravențiile prevăzute la lit. g) -j), cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei .
Art. 95. «abrogat »
Art. 96. «abrogat »
Art. 97. – (1) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 93 , precum și
aplicarea amenzilor se fac, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, de către
persoanele împuternicite în acest scop de mini strul transporturilor, construcțiilor
și turismului .
(2) Contravențiilor prevăzute la art. 93 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al c ontravențiilor, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările
ulterioare .
Art. 98. – (1) Încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de
serviciu sau neî ndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol
siguranța zborului, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani .
28
(2) Săvârșirea din culpă a faptei prevăzute la alin. (1) constituie infracțiune și
se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă .
Art. 99. – (1) Încredințarea comenzilor aeronavei civile de către pilotul
comandant unei persoane neautorizate se pedepsește cu închisoare de la 3 la
10 ani și interzicerea unor drepturi .
(2) Părăsirea fără aprobare a postului de către orice membru al echipajului de
conducere sau de către personalul ce asigură direct informarea, dirijarea și
controlul traficului aerian, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța
zborului, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor
drepturi .
Art. 100. «abrogat »
Art. 101. – (1) Efectuarea serviciului de către personalul aeronautic civil sub
influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise de autoritatea de
reglementare constitu ie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la
3 ani sau cu amendă .
(2) Efectuarea serviciului având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool
pur în sânge de către personalul aeronautic civil se pedepsește cu închisoare de
la un a n la 5 ani și interzicerea unor drepturi .
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite de personalul
aeronautic navigant, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate .
(4) Refuzul de a se supune sau sustragerea persoan elor prevăzute la alin. (1) –
(3) de a se supune de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea
stabilirii concentrației de alcool ori a prezenței unor substanțe interzise de
autoritatea de reglementare constituie infracțiune și se pedepsește cu în chisoare
de la un an la 5 ani .
Art. 102. – (1) Pilotarea unei aeronave de către o persoană care nu posedă
documentele de certificare prevăzute de reglementările în vigoare pentru
pilotarea aeronavei respective se pedepsește cu î nchisoare de la un an la 5 ani
sau cu amendă .
(2) Dacă prin fapta prevăzută la alin. (1) s -a pus în pericol siguranța altor
zboruri, sănătatea publică sau protecția mediului, pedeapsa este închisoarea de
la 2 la 7 ani .
Art. 103. – (1) Se pedeps esc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă următoarele fapte :
a) exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede un certificat de
înmatriculare sau identificare și un certificat ori autorizație de navigabilitate sau
documente echivalent e;
b) inscripționarea neconformă cu certificatul de înmatriculare sau identificare
ori suprimarea mărcilor de inscripționare .
(2) Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
următoarele fapte :
29
a) nerespectarea restricțiilo r impuse prin reglementările specifice referitoare la
zonele supuse servituților aeronautice sau prin avizele emise de Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii de către persoanele fizice și juridice prevăzute la
art. 78, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului ;
b) efectuarea de operațiuni de transport aerian public fără deținerea licenței de
transport aerian și/sau a certificatului de operator prevăzute la art. 50 alin. (1) ,
dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului .
(3) Fapta prevăzută la alin. (1) lit. a), săvârșită după refuzul eliberării
certificatului de înmatriculare sau a certificatului de navigabilitate, se pedepsește
cu închisoare de la un an la 3 ani .
Art. 104. – În înțelesul prevederilor prezentului capitol :
a) o aeronavă se consideră a fi în serviciu din momentul în care personalul de
la sol sau echipajul începe să o pregătească în vederea unui anumit zbor p ână la
expirarea unui termen de 24 de ore după orice aterizare; perioada de serviciu
cuprinde în orice caz întregul timp în care aeronava se află în zbor, în sensul
prevederilor lit. b) ;
b) o aeronavă se consideră a fi în zbor din momentul în care, î mbarcarea fiind
terminată, toate ușile exterioare au fost închise și până în momentul în care una
dintre aceste uși a fost deschisă în vederea debarcării; în caz de aterizare forțată
se consideră că zborul se continuă până când autoritatea competentă preia în
sarcină aeronava, persoanele și bunurile de la bord .
Art. 105. «abrogat »
Art. 106. – Comunicarea de informații false, care pune în pericol siguranța
zborului, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor
drepturi .
Art. 107. – (1) Săvârșirea, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei
substanțe, a unui act de violență împotriva unei persoane aflate într -un aeroport
civil, dacă fapta a pus în pericol siguranța și securitatea în acest aeroport, se
pedepse ște cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă .
(2) Săvârșirea oricărui act de violență fizică sau psihică asupra unei persoane
aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor se
pedepsește cu închisoare de la un an la 5 de ani și interzicerea unor drepturi .
(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) a fost săvârșită asupra personalului
navigant, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor
drepturi .
Art. 108. – (1) Distrugerea sau deteriorarea gr avă, cu ajutorul unui dispozitiv,
al unei arme sau al unei substanțe, a instalațiilor unui aeroport civil ori a unei
aeronave care nu este în serviciu, dar se află pe un aeroport, precum și
întreruperea serviciilor de aeroport, dacă fapta compromite sau es te de natură a
compromite siguranța și securitatea în acest aeroport, se pedepsesc cu
închisoare de la 2 la 7 ani .
30
(2) Distrugerea sau deteriorarea instalațiilor ori a serviciilor de navigație
aeriană sau perturbarea funcționării acestora, dacă fapta a pus în pericol
siguranța zborului, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea
unor drepturi .
(3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancționează și distrugerea unei
aeronave în serviciu sau cauzarea de deteriorări care o fac in disponibilă de zbor
ori care sunt de natură să îi pună în pericol siguranța în zbor .
(4) Plasarea pe o aeronavă civilă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv ori a unei
substanțe capabile să distrugă acea aeronavă sau să îi producă deteriorări care
o fac inaptă de zbor ori care sunt de natură să pericliteze siguranța acesteia în
zbor se pedepsește cu închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi .
Art. 109. – Preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum
și exercit area fără drept a controlului asupra aeronavei se pedepsesc cu
închisoare de la 7 la 18 de ani și interzicerea unor drepturi .
Art. 110. – Dacă faptele prevăzute la art. 98 , 99, 103 și 106 au avut ca urmare
decesul uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 15 la
25 ani ori detențiune pe viață și interzicerea unor drepturi .
Art. 111. – (1) Tentativa la infracțiunile prevăzute în prezentul capitol se
pedepsește .
(2) Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori
instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor
prevăzute în prezentul capitol .
Art. 112. – Cercetarea faptelor prevăzute la art. 98 -111, precum și punerea în
mișcare a acțiunii penale sunt de competența procurorului de pe lângă curtea de
apel în a că rei rază teritorială au fost săvârșite acestea .
CAPITOLUL XV
Dispoziții finale și tranzitori i
Art. 113. – Reglementările emise de Ministerul Transporturilor în aplicarea
prevederilor prezentului Cod aerian sunt obligatorii pentru toți agenț ii aeronautici
civili.
Art. 1131. – Măsurile de natura ajutorului de stat prevăzute în prezenta lege vor
fi notificate potrivit Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, și se
vor acorda numai după autorizarea acestora de către Consiliul Concurenței .
Art. 114. – La instituirea de către Președintele României a stării de asediu sau
a stării de urgență, precum și la declararea mobilizării parțiale sau generale a
Forțelor Armate ori în caz de agres iune armată îndreptată împotriva țării
aplicarea prevederilor prezentului Cod aerian se suspendă în parte sau în
întregime, activitatea aeronautică în spațiul aerian național urmând să se
desfășoare conform normelor stabilite de autoritățile militare compe tente, potrivit
legii.
Art. 115. – Prezentul Cod aerian intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1998*) .
31
*) A se vedea și data intrării în vigoare a actului normativ modificator .
Art. 116. – Se abrogă integral Codul aerian aprobat prin Decretul nr. 516/1953 ,
publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 56 din 30 decembrie 1953, cu
modificările ulterioare .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Guvernul României – Codul Aerian din 26 ianuarie 2001 [618225] (ID: 618225)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
