Guvernul Puterea Executiv Administrativa

GUVERNUL: PUTEREA EXECUTIV-ADMINISTRATIVĂ

Introducere

Capitolul I : Rolul,structura și învestitura Guvernului

1.1 Rolul și structura Guvernului

1.2 Regimul învestiturii Guvernului potrivit Constituției României

1.3 Durata mandatului și condițiile necesare pentru a fii membru al Guvernului

1.4 Incompatibilități ale funcției de membru al Guvernului

Capitolul II :Organizarea internă,atribuțiile și funcționarea Guvernului

2.1 Ministerele ,atribuțiile miniștrilor și ststutul Primului-ministru

2.2 Structuri operative și aparatul de lucru al Guvernului

2.3 Atribuțiile și funcționarea Guvernului

Capitolul III :Actele Guvernului

3.1 Regimul constituțional al Hotărârilor de Guvern

3.2 Regimul constituțional al Ordonanțelor de Guvern

3.3 Intrarea în vigoare și efectele ordonanțelor de urgență

Capitolul IV :Controlul Parlamentar și răspunderea Guvernului

4.1 Raporturile Parlamentului cu Guvernul

4.2 Răspunderea politică a Guvernului

4.3 Răspunderea penală a Guvernului

4.4 Răspunderea disciplinară a Guvernului

Capitolul V : Studiu de caz

5.1 Moțiunea de cenzură a guvernului Mihai Răzvan Ungureanu

5.2 Investirea guvernului Ponta I

5.3 Componența Guvernului-Tabel nomilal

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Pentru a exista acțiunea administrativă, este necesară organizarea teritoriului astfel încât să se poată satisface nevoile de interes general.

Administrația de stat se compune din toate autoritațile administrative ce țin de puterea executivă și sarcinile de care acestea dispun. Ea se caracterizează prin:

– diferența între organele care-și asumă în diverse domenii decizia supremă și organele de pregătire și execuție.

Prima însărcinare le este încredințată miniștrilor, reprezentanți ai puterii executive, care în calitate de membrii ai Guvernului cumulează funcții administrative cât și atribuții de ordin public. Pregătirea și executarea deciziilor fiind asigurate de un personal administrativ exclusiv ,care constituie administrația în sensul uzual al cuvântului.

– principiul organizării ministeriale și conexe sunt reunite în cadrul aceluiași departament ministerial sub autoritatea ministerului, făcând excepție un anumit număr de servicii subodonate direct Primului-ministru. Fiecare minister cuprinde atât o administrație centrală cât și servicii deconcentrate,repartizate pe întreg teritoriul.

– din punct de vedere juridic,administrația de stat se exercită în numele unei singure persoane juridice –Statul.

Statul cuprinde servicii centrale și servicii locale descentrate,organele cu competența generală fiind reprezentate de Președintele României și Guvern,cealaltă categorie concretizându-se prin organe specializate pe un anumit tip de servicii.Autoritațile administrației centrale întrunesc atât funcții politice cât și funcții administrative pe întreg teritoriul țării.

CAPITOLUL I

ROLUL, STRUCTURA ȘI INVESTITURA GUVERNULUI

1.1 Rolul și structura Guvernului

Guvernul are sarcina fundamentală de a realiza politica națiunii,el dovedindu-se a fi inițiatorul ,modelatorul și executorul măsurilor de redresare și stabilizare economică,de scădere a inflației ,răspunzând totodată de ordinea publică,de apararea națională sau de raporturile statului respectiv cu alte state.

Cu toate că majoritatea activitațior enumerate reprezintă prioritatea Guvernului,sarcini revin și altor autoritați statale îndeosebi Perlamentului și Șefului Statului.

Principiul separației și echilibrului puterilor în stat pretinde un control parlamentar permanent asupra Guvernului ,potrivit dispozițiilor Constituției României.El este supus în calitatea sa de autoritate publică a puterii executive,votului de încredere acordat de Parlament.

Guvernul are menirea de asigura funcționarea echilibrată și dezvoltarea sistemului național economic și social precum și sincronizarea acestuia cu sistemul economic mondial.Așadar ,Guvernul are atât un rol politic cât și unul administrativ.

Alaturi de Președintele României,Guvernul reprezintă cel de-al doilea element al puterii executive pe care Constituția României în articolul 102 aliniatul 1 îl definește astfel.

Guvernul potrivit pregramului său de guvernare acceptat de Parlament,asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice.Astfel Guvernul se organizează și funcționează având la bază,programul de guvernare acceptat de Parlament.Programul de guvernare este un document politic,prin care Guvernul se obligă în îndeplinirea obiectivelor propuse și pe care Parlamentul îl accepta acordând-i votul de încredere.

Guvernul are rolul de a executa conducerea generală a adminstației publice.

În plan statal raporturile juridice de drept admnistrativ pot fi:

– subordonare ierarhică- în raportul acestuia cu ministerele,cu alte autoritați ale administrației publice centrale,precum și cu prefecții;

– de colaborare-cu autoritațile autonome speciale ale administrației publice centrale;

– de tutelă administrativă-în raport cu consiliile județene locale și cu primarii.

Însă Guvernul cooperează și cu organismele sociale nestatale,precum sindicate,patronat,biserică,partide politice,întrucât programul său cuprinde toate sferele vieții economice și sociale.

Guvernul este parlamentar prin origine și guvernamental prin funcție,numirea acestuia fiind făcută de către Președintele României pe baza votului de încredere acordat de Parlament numit și „vot de investitură”.

Votul de investitură marchează „încheierea contractului de guvernare”,exprimat prin voința majoritații din Parlament care susține Guvernul și candidatul ales pentru funcția de Prim-ministru.

La realizarea programului de guvernare,Guvernul desfășoară următoarele funcții:

a) funcția de startegie,prin care se asigură eliberarea strategiei de punere în aplicare a progamului de guvernare.

b) funcția de reglementare prin care este realizat cadrul normativ și instituțional pentru îndeplinirea obiectivelor strategice.

c) funcția de administrare a proprietaților statului,atât a celor publice și private,cât și a serviciilor în care statul este responsabil.

d) funcția de reprezentare atât pe plan internațional cât și extern.

e) funcția de autoritate în stat,asigură aplicarea și respectarea reglementărilor în domeniul aparării ordinii publice și siguranței naționale,precum și în domeniul economic și social al instituțiilor și organismelor care îsi desfașoară activitatea în subordinea Guvernului.

Pentru a-și îndeplini programul,Guvernul cooperează cu toate organismele sociale:Parlamentul,Președintele,autoritați publice statale și nestatale sau alte societați civile,identificate prin sindicate,patronate,partide și asociații.

Potrivit articolului 102 din alineatul 3,din Constituția României,Guvernul este alcătuit din :prim-mnistru,miniștrii,și alti membrii stabiliți prin lege organică,care constituie împreună un organ social cu structură ierarhică sau biorganică.

Guvernul României funcționează ca un organ colegial și solidar,el fiind determinat ca un organ cu o existență proprie diferită de cea a membilor săi.

Fiecare ministru este individual responsabil de actele sale,dar raspunde politic,solidar cu ceilalți membrii pentru activitatea Guvernului României(art..31legea90/2001). În trecut Guvernul Romaniei avea o structura simplă uniorganică, însă cu trecerea timpului s-a adoptata o structură ierarhică sau biorganică.

1.2 Regimul investiturii Guvernului potrivit Constituției României

Prin investitură se înțelege, complexul de acte juridice și fapte juridice,precum și procedurile corespunzătoare pentru a avea o echipa guvernamentală legala și legitimă.11.Ultimul act în procesul de investitură îl constituie depunerea juramântului,marcându-se astfel trecerea din faza luptei politice în faza exercitării voinței politice.La început de mandat parlamentar,respectiv după alegerile prezidențiale,are loc învestirea Guvernului.

Problema investirii se pune atunci când în cursul unui mandat parlamentar sau prezidențial,s-a creat o criză guvernamentală prin aprobarea unei moțiuni de cenzură,respingerea unei moțiuni de încredere,demisia sau decesul șefului Guvernului.

Investirea Guvernului,reglementată de dispozițiile articolului 103 și 85 aliniatul 1 din Constituția României,cuprinde 4 etape:

A)Desemnarea pentru funcția de Prim-ministru a candidatului

B)Solicitarea votului de încredere de către candidatul desemnat

C)Acordarea votului de încredere

D)Numirea Guvernului

a ) Desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru.

Articolul 103, aliniatul 1 din Constituția României stipuleză, măsura potrivit careia,Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de Prim-ministru,în urma consultării cu partidul care are majoritatea absolută în Parlament. Consultările au loc cu scopul de a găsi un candidat cu un puternic sprijin din partea unui partid politic.

b) Solicitarea votului de încredere de catre candidatul desemnat la funcția de Prim-ministru.

Candidatul are numai 10 zile la dispoziție pentru a întocmi programul politic al guvernarii pe care intenționează să o creeze,precum și lista Guvernului.

Partidele care vor susține Guvernul,ca urmare a negocierilor politice purtate cu Președintele României,vor avea privilegiul de a întocmi programul guvernării.

Dacă responsabilitaea guvernarii aparține unui singur partid politic, programul ce îl va prezenta candidatul la funcția de prim-ministru va reflecta programul politic al acelui partid.

Primul-ministrul poate să depună mandatul Președintelui înainte de împlinirea termenului de 10 zile. În cazul în care apreciază că nu va reuși să obțină sprijinul politic necesar,dacă nu a solicitat votul de încredere în acest interval, Președintele României este obligat să-i retragă mandatul, astfel permițând începerea unei noi consultări politice pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de Prim-ministru. Cele 10 zile în care candidatul poate să-și depună mandatul, nu reprezintă un termen de decădere ,ci unul de recomandare,care îl obligă pe acesta să nu amâne prezentarea cererii de investitură Parlamentului.Această perioada „reprezintă,limita la care Președintele României poate retrage candidatului mandatul spre a se începe noi negocieri”

c) Acordarea votului de încredere

Se acordă votul de încredere de către cele două Camere ale Parlamentului în ședință comună, textul de lege având în discuție urmatoarea structură:„Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat în ședință comună. Parlamentul acordă încrederea Guvernului cu votul majoritații deputaților și senatorilor (articolul 102 aliniatul3).”

d ) Numirea Guvernului

După obținerea votului de încredere, potrivit articolului 85 alineatul 1 din Constituție, Președintele României,numește Guvernul. Astfel, prin decretul prezidențial ,candidatul la postul de Prim-ministru,devine„Prim-ministru”.Votul Parlamentului are valoare de fapt juridic care marchează încheierea unui contract de guvernare fiind esențial în procedura de investitură.Așa se explică de ce potrivit articolului 109 din Constituția Romaniei,Guvernul va raspunde politic exclusiv în fața Parlamentului. Prim-ministrul și ceilalți membrii ai Guvernului vor depune individual jurământul de credință în fața Președintelui,așa cum este precizat în articolul 104 alineatul 1 din Constituție.Data depunerii juramânului reprezintă data la care Guvernul și fiecare membru al său încep să-și exercite mandatul.

Procesul de învestitură presupune un complex de raporturi de drept public în care apar subiecți precum : Guvernul,Președintele României,Parlamentul, candidații la funcția de Prim-ministru și Curtea Constituțională.

1.3 Durata mandatului și condițiile necesare pentru a fi membru al Guvernului

Conform articolului 110 alineatul 1 din Constituția României ,Guvernul își exercită mandatul până la data în care se validează alegerile parlamentare generale.Ce După obținerea votului de încredere, potrivit articolului 85 alineatul 1 din Constituție, Președintele României,numește Guvernul. Astfel, prin decretul prezidențial ,candidatul la postul de Prim-ministru,devine„Prim-ministru”.Votul Parlamentului are valoare de fapt juridic care marchează încheierea unui contract de guvernare fiind esențial în procedura de investitură.Așa se explică de ce potrivit articolului 109 din Constituția Romaniei,Guvernul va raspunde politic exclusiv în fața Parlamentului. Prim-ministrul și ceilalți membrii ai Guvernului vor depune individual jurământul de credință în fața Președintelui,așa cum este precizat în articolul 104 alineatul 1 din Constituție.Data depunerii juramânului reprezintă data la care Guvernul și fiecare membru al său încep să-și exercite mandatul.

Procesul de învestitură presupune un complex de raporturi de drept public în care apar subiecți precum : Guvernul,Președintele României,Parlamentul, candidații la funcția de Prim-ministru și Curtea Constituțională.

1.3 Durata mandatului și condițiile necesare pentru a fi membru al Guvernului

Conform articolului 110 alineatul 1 din Constituția României ,Guvernul își exercită mandatul până la data în care se validează alegerile parlamentare generale.Cele două camere sunt alese pentru un mandat de patru ani,putând fi prelungit numai prin lege organică și numai în caz de catastrofă sau război.În cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea vechiului Parlament,au loc alegerile pentru noul Parlament, acesta fiind convocat de către Președinte în termen de 20 de zile de la data alegerilor. Din ziua în care se împlinesc 4 ani de la alegerile Parlamentului,al cărui mandat tocmai a expirat și până la data întrunirii legale a noului Parlament,are loc o prelungire a mandatului vechiului Parlament.Pâna la data alegerilor parlamentare generale,Guvernul este în plenitudinea prerogativelor,excepție făcând prelungirea mandatului Parlamentului. După această dată și până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern,el devine Guvern demisionar rolul său concretizându-se numai pe îndeplinirea „actelor necesare pentru administrarea treburilor publice”,cum precizează articolul 110 alineatul 4. Cât timp Parlamentul rezultat din alegeri,nu este încă în situația să-și manifeste voința,Parlamentul anterior continuă să funcționeze.Odată validate mandatele deputaților și senatorilor,noul Parlament va trebui să-și exprime propria sa opțiune cu privire la componența Guvernului și programul acestuia ,astfel încât să corespundă configurației politice rezultate din alegeri.14 Mandatul Guvernului poate înceta și înainte de „data validării alegerilor parlamentare generale ca urmare a demiterii sale”.

Astfel , prin decret prezidențial, candidatul la postul de prim-ministru devine prim-ministru.

Votul Parlamentului are valoare de fapt juridic care marchează încheierea unui contract de guvernare, fiind esențial in procedura de investitură. Așa se explică de ce potrivit art. 109 din Constituție, Guvernul va răspunde politic exclusiv în fața Parlamentului. Prim-ministrul si ceilalți membrii ai ai Guvernului vor depune individual jurământul de credința in fața Președintelui așa cum este prevăzut in art. 104 alin. 1 din Constituție. Data depunerii jurământului reprezintă data la care Guvernul si fiecare membru al său încep să-și exercite mandatul.

Procedura de învestitură presupuneun complex de raporturi de drept public în care apar subiecte precum : Guvernul, Președintele României, Parlamentul, candidatul la funcția de Prim-Ministru si Curtea Constituțională.

Durata mandatului și statutul membrilor Guvernului conform art. 110 din alin. 1 din Constituție, Guvernul își exercita mandatul până la data în care se validează alegerile parlamentare generale. Cele doua Camere sunt alese pentru un mandat de 4 ani, putând fi prelungit numai prin lege organică și numai în caz de catastrofă sau război. În cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea vechiului Parlamentau loc alegerile pentru noul Parlament, acesta fiind convocat de către Președinte în termen de 20 de zile de la data alegerilor.

Din ziua în care se împlinesc 4 ani de la alegerea Parlamentului al cărui mandat tocmai a expirat și până la data întrunirii legale a noului Parlament, are loc o prelungire a mandatului vechiului Parlament.

Până la data alegerilor parlamentare generale, Guvernul este în plentitudinea prerogativelor, excepție făcând prelungirea mandatelor Parlamentului. După aceasta dată și pâna la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, el devine guvern demisionar, rolul său concetrându-se numai pe îndeplinirea” actelor necesare pentru administrarea treburilor publice” cum precizează art. 110 alin. 4.

Cât timp Parlamentul rezultat din alegeri nu este încă în situația să-și manifeste voința, Parlamentul anterior continua sa funcționeze. O dată validate mandatele deputaților si senatorilor, noul Parlament va trebui să își exprime propria sa opțiune privind componența Guvernului si programului acestuia, astfel încât sa corespundă configurației politice rezultate din alegeri.

Mandatul Guvernului poate înceta și înainte de „data validarii alegerilor parlamentare generale ca urmare a demiterii sale”

Guvernul este demis potrivit cu art. 110 alin. 2 din Constituție atunci când :

a)Se adoptă o moțiune de cenzura

b) Prim-minitru își pierde calitatea de membru al Guvernului

Astfel, din coroborarea art. 109 alin. 2 cu cel din art. 105 al Constituției rezultă ca Prim-ministrul își pierde calitatea de membru al Guvernului ca urmare a :

a) demisiei

b) pierderii drepturilor electorale

c) decesul

d) imposibilitatea de a exercita atribuțiile mai mult de 45 de zile

e) intervenției unei stări de incompatibilitate

f) suspendării

g) intervenții altei cauze prevazute de lege

Indiferent de formula investiturii, fiecare leguitor constituant stabilește anumite condiții pe care trebuie să le îndeplinească o persoana pentru a deveni membră a Guvernului.

Se cere condiția de a fi deputat, dar și alte condiții precum domiciliul, naționalitatea. Pentru anumite funcții de miniștrii precum Ministrul Justiției, se cer condiții speciale de studii în materie juridică.

Constituția României cere existența drepturilor electorale, fiind precizat în art. 106 că pierderea acestora duce la înlăturarea funcției de membru al Guvernului.

În cazul condiției vârstei, minimum este de 18 ani împliniți, întrucât se poate exercita unul dintre drepturile electorale si anume dreptul la vot. Nu pot îndeplini condițiile persoanele puse sub interdicție sau condamnate prin Hotărâre judecătorească definitorie, dar nici persoanele cu probleme psihice precum debilii sau alienații mintal.

Condiția cetațeniei române precum și condiția domiciliului în țară sunt prevăzute în art. 16 alin. 3 din Constituție ca fiind o cerință pentru toate funcțiile și demnitățile publice.

Revocarea din funcția de membru al Guvernului se face la propunerea Primului-ministru de către Președintele României prin decret. Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentală.

Revocarea nu poate interveni cu privire la Primul-ministru deoarece încetarea activitații sale atrage căderea întregului cabinet.

Spre deosebire de suspendare, care are caracterul unei sancțiuni, mai exact al unei măsuri de siguranță, revocarea are semnificația unei măsuri juridice reflectând un joc politic al faptelor ce formează echipa guvernamentală.

Un membru al Guvernului este destituit dacă în condițiile art. 112 s-a adoptat o moțiune de cenzură cu privire la activitatea sa. În data adoptării moțiunii de cenzură, postul pe care l-a ocupat cel destituit devine vacant, Președintele fiind îndreptățit să facă o nouă numire la propunerea Prim-ministrului.

Destituirea intervine atât pentru a concretiza răspunderea politică, cât și răspunderea penală. Astfel, destituirea este o sancțiune administrativă complementară unei sancțiuni penale principale.

1.4 Incompatibilități ale funcției de membru al Guvernului

Incompatibilitatea sesizată de legiutorul constituant cuprinde anumite aspecte în art. 105 alin. 1 făcând trimitere ulterior la Legea Organică în alin. 2. Astfel, se atrage atenția asupra legii de organizare și funcționare a Guvernului, dar și asupra unei legi speciale.

În urma urma analizei acestor dispoziții reiese că funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu orice funcție publică de autoritate, cu excepția celei de deputat sau senator.

În sistemul parlamentar este des întalnit cumulul dintre calitatea de parlamentar și cea de membru al Guvernului. Nu este de conceput totuși ca un parlamentar să dețină o funcție care să-l pună într-un raport de subordonare față de un membru al Guvernului, indiferent dacă acesta este la rândul său parlamentar. S-ar dovedi a fi o denaturare și o forțare a principiilor statului de drept impuse ca adevarate constante ale democrațiilor constituționale contemporane.

Guvernul este supus controlului parlamentar, deputații având dreptul de a adresa întrebări și interpelări miniștrilor în privința activității funcționarilor din subordine. Această normă se aplică și membrilor Guvernului indiferent dacă sunt sau nu parlamentari.

Un ministru care este șeful administrației specializate nu poate sa fie și director în același minister sau în alt minister. Aceasta ar echivala cu a-și da ordine sieși (lui însuși).

Este incompatibilă funcția de membru al Guvernului cu exercitarea unei funcții de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial.

Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor prezintă unele incompatibilități stabilite prin Lege Organică, precum și cele din art. 84 Secțiunea 3, Titlul 4 din Legea nr. 161/2003, ce cuprind măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice, iar în mediul de afaceri prevenirea și sancțiunea corupției.

Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă potrivit drepturilor constituționale cu :

a) altă funcție publică de autoritate, exceptând funcția de deputat, senator ori a altor situații prevazute de Constituție;

b) funcția de reprezentare profesională salarizată în orice organizație cu scop comercial;

c) funcția de director general, vicepreședinte, președinte, director administrativ, membru al consiliului de administrație sau cenzor al societățiilor comerciale, inclusiv al băncilor sau instituțiilor de credit, societățile de asigurare si cele financiare, executarea actelor, excepție făcând vânzarea sau cumpărarea de acțiuni și alte titluri de valoare conform art. 4 din Legea nr. 90/2001;

d) funcția de secretar sau de președinte al Adunărilor Generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale menționate la litera c) ;

e) funcția de reprezentant al statului în cadrul Adunărilor Generale ale societăților comerciale, inclusiv cea de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, societăților naționale și companiilor;

f) persoană fizică cu calitatea de comerciant;

g) o funcție publică încredințata de un străin, cu excepția funcțiilor prevăzute în convențiile si acordurile la care România este parte.

Confom prevederilor Legii nr. 161/2003 , secretarii de stat, membrii Guvernului, subsecretarii de stat si persoanele care îndeplinesc funcții asimilate acestora, pot desfășura doar funcții didactice în învățământul superior.

Constatării incompatibilității pentru funcția de Prim-ministru, ministru delegat si ministru, i se aplică dispozițiile corespunzătoare Legii 90/2001 privind funcționarea și organizarea Guvernului și ministerelor.

Constatarea cazului de incompatibilitate în cazul funcției de secretar de stat si alte funcții asimilate acestora, precum funcția de prefect si subprefect, se face de ministrul Administrației și Internelor care îl va informa pe Prim-ministru pentru a dispune măsurile necesare.

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA INTERNĂ, ATRIBUȚIILE ȘI FUNCȚIONAREA GUVERNULUI

2.1 Ministerele, atribuțiile miniștrilor și statutul Primului-ministru

Guvernul este o autoritate colegială care lucrează în ședințe formate în cadrul plenului sau formate din Prim-ministru și miniștrii. Spre deosebire de anul 2004, când Guvernul României a avut în componența sa un număr de 25 de membrii aprobați prin Hotărârea Parlamentului nr. 24 din 29 decembrie 2004, în prezent actualul Guvern numară doar 16 membrii, inclusiv Prim-ministrul.

Acest număr de membrii a fost aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 19 din 3 aprilie 2007, privind modificarea structurii si componenței Guvernului, fiind compus din:

a) Prim-ministru

b) ministrul economiei si finanțelor

c) ministrul afacerilor externe

d) ministrul justiției

e) ministrul administrației și internelor

f) ministrul apărării

g) ministrul educației, cercetării și tineretului

h) ministrul transporturilor

i) ministrul muncii, familiei și egalității de șanse

j) ministrul pentru IMM, comerț, turism si profesii liberale

k) ministrul agriculturii și dezvoltarii rurale

l) ministrul culturii și cultelor

m) ministrul dezvoltării lucrărilor publice și locuințelor

n) ministrul sănatații publice

o) ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației

p) ministrul mediului și dezvoltării durabile

Autorii dreptului administrativ consideră că ministerele sunt organe de ramură calificandu-le astfel dupa natura activitații pe care o realizeaza :

Ministere cu activitate politico-administrativă

Ministere cu activitate economică

Ministere cu activitate social-culturală și științifică

Ministerele sunt organizate numai în subordinea Guvernului.

O lege generală poate fi adoptată ca sediu unic al materiei pentru toate ministerele. Există posibilitatea adoptării unei legi cadru urmată de norme speciale pentru fiecare minister. O altă variantă ar fi aceea de a crea numai legi speciale pentru fiecare minister în parte.

Structura Guvernului poate fi modificată de către Prim-ministru prin cererea adresată Parlamentului de a desființa, diviza sau comasa anumite ministere. Prevederile art. 36 se vor aplica în mod corespunzător în astfel de situații: funcțiile, rolul, structura organizatorică și numărul de posturi ale ministerelor. Acestea se stabilesc în raport cu complexitatea, volumul, importanța si specificul activitații desfășurate, aprobarea fiind data prin Hotărâre de Guvern.

Pentru fiecare minister în parte se va organiza Cabinetul ministrului, având personal propriu căruia nu i se aplică prevederile legii în privința statutului funcționarului public. Unele ministere, în funcție de natura atribuțiilor, pot avea compartimente în străinătate potrivit activitații pe care o desfășoară, organizare stabilită prin Hotărârea Guvernului.

La propunerea Guvernului, Președintele României poate să înființeze, să desființeze sau să schimbe rangul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. De asemenea, cu avizul Curții de Conturi, ministerele pot înființa in subordinea lor organe de specialitate. Acestea pot avea la rândul lor în subordine servicii publice care funcționeaza în unitățile administrativ-teritoriale. Prin ordin al ministrului se aprobă înființarea sau desființarea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe din unitațile administrative, structura administrativă, obiectul de activitate, criteriile de constituire a compartimentelor, numărul și încadrarea personalului, dar și funcțiile de conducere ale acestora.

Astfel, numirea și eliberarea din funcție a conducerilor organelor de specialitate din subordinea ministerului se face de către ministru, iar eliberarea sau numirea în funcție a conducătorilor serviciilor publice descentralizate tot de către acesta, însă cu avizul consultativ al prefectului.

Atribuțiile compartimentelor ministerelor sunt stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al ministerului, fiind aprobate prin ordin al ministrului. Ministrul are datoria de a reprezenta ministerul în raport cu celelalte autoritați publice, cu persoanele fizice si juridice din țara și strainătate, dar și în justiție. În activitatea de conducere, ministrul este ajutat de unul sau mai mulți secretari de stat. Ministrul deleagă atribuții secretarilor de stat. Secretarul general al ministerului este funcționar public de carieră numit pe criterii de profesionalism prin concurs sau examen. Acesta asigură legăturile funcționale între structurile sistemului, continuitatea conducerii și stabilitatea funcționării ministerului.

Atribuțiile si responsabilitațile secretarului general sunt următoarele:

a) coordoneaza compartimentele și activitațile cu caracter funcțional din cadrul ministerului asigurând legătura operativă dintre ministru și conducătorii compartimentelor din minister și unitățile subordonate;

b) colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu secretarii județelor și cu directorii generali de prefectură în probleme de interes comun, precum și cu secretarii generali din celelalte ministere;

c) primește și transmite cu scopul accesării de către ministere a proiectelor de acte normative inițiate de minister, asigurând avizarea actelor normative primite de la alți inițiatori;

d) asigură și urmărește finalizarea actelor normative aprobate de Guvern, acte care au fost inițiate de minister;

e) transmite Secretarului General al Guvernului pentru a fi discutate în ședința Guvernului proiectele de acte normative inițiate de minister;

f) monitorizează și controlează elaborarea raporturilor periodice prevăzute de regulamentele care sunt în vigoare;

g) coordoneaza întregul personal al ministerului, activitatea de elaborare a politicii de personal și principiile directoare managementului de personal din cadrul compartimentelor.

Secretarul General poate fi ajutat în atribuțiile ce îî revin de unul sau doi secretari adjuncți. Secretarii generali adjuncți sunt și ei la fel ca și secretarii generali, funcționari publici de carieră, numiți prin concurs sau examen. În cazul în care ministrul nu-și poate executa atribuțiile cerute, va desemna secretarul de stat care exercită aceste atribuții și îl va înștiința pe Primul-ministru despre aceasta. În calitate de organ consultativ pe lângă ministru, funcționează Colegiul ministerului.

Regulamentul de funcționare al Colegiului ministerului, precum și componența acestuia se aprobă prin ordin al ministrului. Pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerului, Colegiul ministerului se întrunește la cererea și sub președenția ministrului.

Miniștrii au următoarele atribuții generale:

a) de a organiza, coordona și controla aplicarea legilor, a ordonanțelor și Hotărârilor Guvernului, precum și ordinele sau instrucțiunile emise potrivit legii, respectând însă limitele de autoritate și principiul autonomiei locale a agenților economici și instituțiilor publice;

b) de a iniția și a aviza proiecte de lege, Hotarâri ale Guvernului, Ordonanțe în condițiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern;

c) să acționeze pentru aplicarea unei strategii proprii în stransă legătură cu dezvoltarea economico-socială a Guvernului;

d) de a fundamenta și elabora propuneri pentru bugetul anual, pe care ulterior le înaintează Guvernului;

e) să urmărească în baza bugetului aprobat, proiectarea și realizarea investițiilor în sistemul ministerului;

f) de a reprezenta interesele statului în diferite organisme și instituții internaționale în conformitate cu convențiile și acordurile la care România este parte, dezvoltând totodată relații de colaborare cu organizații și organe din alte state;

g) să negocieze și să inițieze prin împuternicirea Guvernului sau a Președintelui României, încheierea de acorduri, convenții și alte înțelegeri internaționale;

h) de a controla și urmari aplicarea acordurilor internaționale și convențiilor la care România este parte, luând măsuri pentru realizarea condițiilor în scopul integrării organismelor internaționale și a structurilor europene;

i) să urmărească elaborarea, coordonarea și implementarea politicii și strategiilor în domeniile de activitate ale ministerului, ținându-se cont de strategia generală a Guvernului;

j) de a aviza potrivit legii înființarea organismelor neguvernamentale, cooperând totodată cu acestea în realizarea scopului cu care au fost instituite;

k) să colaboreze cu instituțiile de specialitate în scopul formării și perfecționării pregătirii profesionale a personalului propriu;

l) să aprobe editarea publicațiilor de informare și de specialitate.

Modificările privind funcționarea și organizarea ministerelor, precum și transferul unor activitați între ministere si organele de specialitate se dispun prin Hotărâre de Guvern.

Statutul Primului-ministru

Rolul Prim-ministrului este acela de a conduce Guvernul și de a coordona activitatea membrilor acestuia,cu respectarea atribuțiilor legale. Prim-ministrul are însărcinarea de a reprezenta Guvernul în relațiile cu Parlamentul,Curtea Supremă de Justiție,Președintele României,Curtea Constituțională,Consiliul Legislativ,Curtea de Conturi,Ministerul Public,celelalte instituții publice și autorități,alianțele politice și partidele.Deasemenea reprezinta Guvernul în relațiile cu sindicatele, precum și în relațiile internaționale dar și cu organizațiile neguvernamentale. În activitatea sa, Prim-ministrul eliberează din funcție și numește:

a) conducătorii organelor de specialitate aflate în subordinea Guvernului,făcând excepție persoanele care au calitatea de membru al Guvernului,conform articolului 3 alineatul 1;

b) personalul din componența aparatului de lucru al Prim-ministrului;

c) pe secretarii generali adjuncți ai Guvernului, dar și pe secretarul general în cazul în care sunt utilizate aceste funcții;

d) secretarii de stat;

e) unele persoane care îndeplinesc funcții publice,însă numai în cazuri prevăzute de lege.

Prim-ministrul are datoria de a prezenta Senatului și Camerei Deputaților declarații și rapoarte cu privire la politica Guvernului,răspunzând la întrebările și interpelările adresate Guvernului de către senatori sau deputați în funcție de domeniul de activitate care formează obiectul interpelării.

Prim-ministrul are următoarele atribuții ce țin de realizarea sarcinilor politice ale Guvernului:

a) aceea de a prezenta Senatului și Camerei Deputaților declarații și rapoarte cu privire la politica Guvernului,acestea urmând a fi desfășurate în ordine prioritară;

b) de a prezenta Președintelui propunerea revocării sau numirii unor membrii ai Guvernului;

c) de a cere Președintelui României să participe în cadrul unor ședințe de Guvern,când apreciază că este necesară prezența Președintelui;

d) se ocupa de contrasemnarea,cu puține excepții,a decretelor prezidențiale;

e) de a semna Ordonanțele și Hotărârile adoptate de Guvern.

Prim-ministrul se ocupă de contrasemnarea decretelor emise de Președintele României ,numai în cazul in care Constituția prevede în mod expres obligativitatea contrasemnării acestora. Prim-ministrul poate constitui în scopul rezolvării unor probleme operative comisii,consilii și comitete interministeriale. Acesta îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege în Constituție ”sau orice alte atribuții ce decurg din funcțiile și rolul Guvernului”.Așadar prim-ministrul își îndeplinește atribuțiile ce îi revin emițând decizii în condițiile legii.Prim-ministrul interimar este acel membru al Guvernului desemnat de Președintele României,conform cu prevederile articolului 106 alineatul 2 din Constituție,potrivit carora Președintele va desemna un alt membru al Guvernului în funcția de prim-ministru interimar în scopul indeplinirii atribuțiilor primului-ministru.

Durata interimatului se poate desfășura :

– până la investirea noului Guvern,atunci când s-a aflat într-una din situațiile prevăzute la articolul 105 din Constituție,situații care cuprind demisia,revocarea din funcție,pierderea drepturilor electorale,decesul,intervenția stării de incompatibilitate precum și alte situatii menționate de lege;

– până în momentul reluării activității de către Primul-ministru care a fost în imposibilitatea executării atribuțiilor în urma plecării sale ca delegat în străinătate,fiind în concediu legal de odihnă sau medical, însă pe o perioadă nu mai mare de 45 de zile. Atribuțiile Prim-ministrului interimar sunt aceleași ca cele ale Prim-ministrului titular.

2.2 Structuri operative și aparatul de lucru al Guvernului

Pentru a se putea exercita rolul și atribuțiile ce le revin Guvernului si Prim-ministrului,trebuie organizat un apartat tehnic de specialitate compus din specialiști și alt personal calificat pentru a forma aparatul de lucru al Guvernului.

Aparatul de lucru al Guvernului se constituie din :

– corpul consilierilor Primului-ministru

– corpul de control al Primului-ministru(ministerial)

– aparatul tehnic al corpului de consilieri

– cancelaria Primului-ministru

– cabinetul Primului-ministru

– compartimentul documentelor secrete

– compartimentul destinat problemelor speciale

– compartimentul ce asigură protocolul Primului-ministru

Această structură a fost înlocuită prin intermediul Legii numarul 24/2004 care prevede că noul aparat de lucru al Guvernului este alcătuit din:

I. Cancelaria prim-ministrului;

II. Secretariatul general al Guvernului;

III. Departamente și alte structuri organizatorice cu atribuții specifice.

În cazul cancelariei Primului-ministru,s-a dorit creerea unei structuri cu personalitate juridică,care să fie coordonată direct de Primul-ministru și condusă de șeful Cancelariei, având calitatea de coordonator pricipal de credite și rangul de ministru.Totuși cancelaria Prim-ministrului nu poate intra în sfera organelor centrale de specialitate și nu poate constitui parte pârâtă în fața instituției de contencios administrativ,chiar dacă este înființată prin Legea numarul 23/2004,ce îi acordă personalitate juridică.

Statutul Cancelariei este unul de personalitate juridică civilă,ce se limitează doar la asigurarea logisticii funcționării Guvernului și a punerii în aplicare a Hotărârilor date de acesta,neavând nici un rol de personalitate juridică de drept civil.

Funcțiile exercitate de Cancelaria Primului-ministru sunt:

a)de strategie,prin care se asigură implementarea și elaborarea politicilor publice în cadrul administrației publice;

b)de reglementare prin intermediul cărora se asigură realizarea cadrului instituțional și normativ în care concretizează politicile în domeniu;

c) de reprezentare,prin care se asigură în numele Guvernului sau al statului,reprezentarea atât pe plan intern cât și extern în domeniul de activitate pe care îl desfășoară;

d) de autoritate de stat,atribuție prin care se asigură aplicarea unitară și respectarea reglementărilor legale privind funcționarea și organizarea unităților și instituțiilor care își desfășoară activitatea sub conducerea și în subordinea sa;

e) de administrare,ce asigură potrivit dispozițiilor legale administrarea patrimoniului său.

Cancelaria Prim-ministrului,desfășoară multiple atribuții în domeniile realizării politicilor publice,al analizei și planificării politice,al implementării de programe,precum și al activității purtătorului de cuvânt.

Secretariatul General se prezintă a fi o componentă a aparatului de lucru al Guvernului, asigurând derularea operațiunilor tehnice aferente actelor de guvernare în rezolvarea problemelor juridice,organizatorice,tehnice și economice ale activității Guvernului,precum și cu reprezentarea acestuia în fața instanțelor judecătorești.

Funcțiile Secretariatului General al Guvernului sunt:

funcția de autoritate,care îndeplinește rolul de a asigura respectarea procedurilor,în cadrul Guvernului,pentru avizarea,prezentarea și elaborarea proiectelor de acte normative spre adoptare;

funcția de strategie,prin intermediul careia se asigură realizarea sistemului de formulare și planificare a politicilor publice la nivelul administrației punlice;

funcția de reglementare,ce asigură realizarea cadrului specific juridic în domeniile ce le coordonează;

funcția de reprezentare,constă în reprezentarea Guvernului,a structurilor din aparatul de lucru al acestuia,cu excepția Departamentului pentru Afaceri Europene,Departamentul penrtu Relația cu Parlamentul și a Cancelariei Primului-ministru;

funcția de administrare care are scopul asigurări,administrări bunurilor proprietate privată și publică din patrimoniul său.

Atribuțiile Secretariatului General al Guvernului sunt:

1.Acela de a stabili cadrul organizatoric si metodologic pentru sistemul de elaborare,implementare si planificare a politicilor publice la nivelul ministerelor și la cel al organelor de specialitate ce țin de administrația publică centrală asigurând:

elaborarea sistemului de formulare și planificare a politicilor publice,a reglementărilor și a documentelor conceptuale de bază privind formularea politicilor publice precum și îmbunătățirea permanentă a acestora;

aplicarea procedurilor de formulare a politicilor publice și de motivare și prezentare a proiectelor de acte normative;

elaborarea și monitorizarea eficienței procesului de formulare a politicilor publice folosindu-se de indicatorii de performanță.

2.O a doua funcție pe care Secretariatul General o îndeplinește este aceea de a stabili cadrul general pentru definirea priorităților urmărind corelarea acestora cu politicile publice,astfel încât să asigure:

a) funcționarea aparatului de lucru pentru Consiliul de Planificare Strategică și a secretariatului tehnic;

b) asistarea ministerelor alaturi de Ministerul Economiei și Finanțelor,în stabilirea priorităților strategice și a planurilor publice sectoriale în acord cu Programul de Guvernare,angajamentele internaționale și Planul Național de Dezvoltare;

c) acordarea asistenței necesare ministerelor,privind planificarea pe termen mediu a aspectelor strategice ce vizează politicile publice;

d) informarea Prim-ministrului cu privire la calitatea și progresul documentelor de politici publice,elaborate de ministere.

3.Cea de-a treia funcție pe care Secretariatul General o are este aceea de a asigura suportul metodologic și consultanță ministerelor în privința formulării politicilor publice pentru care trebuie:

a) să colaboreze cu celelalte unități de politici publice ale ministerelor;

b) să asiste ministerele în aplicarea procedurilor de formulare a politicilor publice,prezentând și motivând proiectele actelor normative;

c) să identifice necesitatea pregătirii profesionale a personalului implicat în formularea politicilor publice cu privire la metodologiile,instrumentele și aptitudinile corespunzătoare uni sistem performant.

4. A patra funcție pretinde realizarea activităților necesare pregătirii și organizării ședințelor Guvernului pentru definitivarea proiectelor de acte normative.În acest sens trebuie realizată:

a) evaluarea și analizarea documentelor politicii publice,a proiectelor de acte normative,cu scopul asigurării respectării procedurilor;

b) organizarea săptămânală a reuniunilor de lucru pregătitoare ședinței Guvernului cu reprezentanți la nivel de secretar general sau secretar de stat,în vederea stabilirii proiectelor de acte normative ce urmează a fi supuse Guvernului spre adoptare;

c) supunerea spre aprobare a listei documentelor propuse pentru agenda de lucru a ședinței Guvernului,listă stabilită în urma clarificărilor și dezbaterilor aduse în cadrul reuniunilor de lucru pregătitoare;

d) organizarea ședințelor Guvernului;

e) urmărirea îndeplinirii de către ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice,a măsurilor și sarcinilor rezultate din ședințele Guvernului și actele normative.

5. O altă funcție pretinde inițierea și avizarea,după caz,a proiectelor de acte normative în domeniul său de activitate.

6. Cea de-a șasea funcție este aceea de a negocia și iniția în condițiile legii,încheierea de tratate și înțelegeri internaționale,dezvoltând relații de cooperare cu organisme,instituții și organizații din alte state.

7. De asemenea,trebuie să se asigure reprezentarea Guvernului în fața instanțelor judecătorești împreună cu ministerele ce au obligația de a pune în executare actele Guvernului împotriva cărora s-au formulat acțiuni în justiție.

Totodată,Secretariatul General trebuie să asigure în domeniul său de activitate,relația cu Parlamentul și cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale,precum și cu ministerele.

Guvernul are un Secretariat General,condus de Secretarul General al Guvernului având rang de ministru,ce este ajutat de unul sau mai mulți secretari adjuncți care pot avea rang de secretari de stat,numiți prin decizie de către Primul-ministru.

Atributele și organizarea Secretariatului General al Guvernului se stabilesc prin Hotărâre de Guvern.

Secretariatul asigură continuitatea desfășurării operațiunilor tehnice aferente actelor de guvernare,dovedindu-se elementul de stabilitate și legătură al guvernării. Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu,care este inclus în bugetul de stat.Ordonatorul principal de credite este ministrul sau după caz,Secretarul General al Guvernului.

Departamentul este o structură organizatorică,fară unități în subordine și fără personalitate juridică cu rol de coordonare și sinteză în domenii de interes general.El este subordonat Primului-ministru,fiind în conformitate cu atribuțiile Guvernului.

La conducerea Departamentului se află un demnitar care în executarea atribuțiilor ce-i revin emite ordine cu caracter individual. Înființarea,atributele precum și modul de organizare și funcționare al departamentului se aprobă prin Hotărâre a Guvernului.

Statutul juridic al conducătorilor compartimentelor din aparatul de lucru al Guvernului,se aseamăna cu cel al secretarilor de stat care,conduc activitatea departamentelor ce le-au fost încredințate,nefiind membrii ai Guvernului.

Aceștia răspund de activitatea desfășurată numai în fața Prim-ministrului și întrucât nu sunt membrii ai Guvernului,nu răspund nici juridic,nici politic după regulile aplicabile membrilor acestuia.Chiar dacă nu fac parte din Guvern,demnitarii sunt supuși fluctuațiilor politice,schimbărilor sau remanierilor guvernamentale.

Activitatea corpului de consilieri și a aparatului tehnic corespunzător acestuia este coordonată de unul dintre consilieri ce este desemnat prin decizie a Prim-ministrului.Prin decizia Primului-ministru se stabilesc atribuțiile aparatului de lucru,însă trebuie menționat că personalului nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcționarului public.

2.3 Atribuțiile și funcționarea Guvernului

Articolul 102 alineatul 1din Constituția României,stabilește că Guvernul,potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament,are datoria de a realiza politica internă și externă a țării și de a exercita conducerea generală a administrației publice.

Atribuțiile ce trebuie îndeplinite sunt:

– exercitarea inițiativei legislative ce se realizează potrivit articolului 74 alineatul 1 din Constituție,prin aprobarea și transmiterea proiectului de lege către prima Cameră sesizată.Guvernul,potrivit legii 90/2001,poate elibera proiecte de legi ordinare sau organice în orice domeniu al vieții economico-sociale.El are obligația de a elabora proiectul legii bugetului de stat și cel al asigurarilor sociale,precum și impozitele și taxele.

-modificarea programului de guvernare este o atribuție ce vine din inițiativa proprie Guvernului,care poate fi făcută publică prin prezentarea acesteia înaintea Parlamentului.Prezentarea noului program de guvernare este facută de prim-ministru în ședința comună a celor două Camere și poate fi întreprinsă cu sau fără angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului conform articolului 114 din Constituție.

Din momentul în care Parlamentul își da aprobarea,Guvernul este autorizat să execute modificările incluse în programul de guvernare.Totuși,este posibilă prin adoptarea unei moțiuni de cenzură,retragerea încrederii acordate Guvernului. Guvernul își poate asuma răspunderea în fața Senatului și Camerei Deputaților în ședința comună asupra unui proiect de lege,unui program sau a unei declarații de politică generală.Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului a fost votată conform prevederilor articolului 113 din Constituție.

Guvernul si celelalte organe ale administrației publice,au datoria de a informa Parlamentul în armonie cu articoloul 111 din Constituție,oferindu-i documente necesare și informații pentru a-și putea realiza funcțiile.

Procesul prin care este informat Parlamentul este următorul:

1.se prezintă documentele si informațiile cerute de Senat, Camera Deputaților și comisiilor parlamentare prin intermediul președinților acestora. Atunci când o inițiativă legislativă implică modificarea bugetului asigurărilor sociale de stat sau a prevederii bugetului de stat, solicitarea informării este necesară și obligatorie.

2. Membrii Guvernului au obligația să participe la lucrările Parlamentului dacă li se solicită prezența. Guvernul și fiecare membru al acestuia are obligația să răspundă la întrebările și interperările formulate de senatori sau deputați potrivit art. 111 alin.1 din Constituție.

Totodata conform alin. 2 al art. 111 din Constituție, Senatul și Camera Deputaților poate adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări sau cu privire la o politică externă sau internă.

Negocierea tratatelor internaționale constituie art. 91 din Constituție ,o atribuție a Guvernului care se exercită prin intermediul membrilor acestuia. Tratatele încheiate în numele României sunt negociate de către Guvern și se încheie de Președintele României. Guvernul are și rolul de a propune Președintelui României acreditarea și rechemarea reprezentanților diplomatici ai României, schimbarea, înființarea sau desființarea rangului misiunilor diplomatice.

Sesizarea Curții Constituționale se face de către Guvern pentru a se exercita controlul de constituționalitate asupra unei legi înainte de a fi promulgată. Guvernul își poate expune punctul de vedere ori de câte ori Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra unei legi ca urmare a sesizării făcute de: Președintele României, Înalta Curte de Casație și Justiție, unul din președinții celor doua Camere, un număr de cel puțin 50 de deputați sau de 25 de senatori. Guvernul este abilitat să-i prezinte Curții Constituționale punctul de vedere în fiecare ocazie în care aceasta judecă excepții de neconstituționalitate.

În exercitarea funcțiilor sale conform art. 11 din Legea nr. 90/2001 , Guvernul îndeplinește următoarele atribuții:

a) exercită conducerea generală a administrației publice;

b) inițiază proiecte de lege pe care le pune spre adoptare Parlamentului;

c) asigură executarea de către autoritațile publice a legilor și a dispozițiilor normative date în aplicarea acestora;

d) emite ordonanțe în temeiul unei legi speciale de abilitare, ordonanțe de urgență potrivit Constituției și Hotărâri pentru organizarea executării legilor;

e) elaborează proiectele de lege a bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetului de stat și le supune spre adoptare Parlamentului;

f) aprobă strategiile și programele de dezvoltare economică a țării pe domenii și ramuri de activitate;

g ) asigură apărarea ordinii de drept, a siguranței cetățeanului și a liniștii publice precum si a drepturilor și libertăților cetățenești în condițiile prevăzute de lege;

h) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de Guvernare;

i) organizează și înzestrează forțele armate ducând la îndeplinire măsurile adoptate pentru apărarea țării;

j) asigură realizarea politicii externe a țării și integrarea ei în structurile internaționale și europene;

k) negociază acordurile, convențiile și tratatele internaționale în care este angajat statul român, ocupându-se totodata de negocierea și încheierea înțelegerilor internaționale la nivel guvernamental;

l) controlează și introduce activitatea ministerelor și a celorlalte organe centrale de specialitate aflate în subordinea sa;

m )asigură protejarea proprietății private și publice a statului;

n) aprobă și retrage cetățenia română, însă poate și să aprobe renunțarea la cetățenia română în condițiile legii;

o) înființează în subordinea sa organe de specialitate, însă numai cu avizul Curții de Conturi;

p) operează cu organismele sociale ce prezintă interes în împlinirea atribuțiilor sale;

q) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege sau decurg din funcțiile și rolul Guvernului.

Pentru a rezolva unele probleme ce țin de competența sa, Guvernul, poate constitui organisme cu caracter consultativ. În scopul integrării, corelării, elaborării și monitorizării de politici, Guvernul poate constitui comisii, consilii și comitete interministeriale. Organizarea și funcționarea structurilor și a serviciilor acestora se stabilește în limita bugetului aprobat, prin Hotărârea Guvernului.

Toate aceste atribuții demonstrează caracterul variat al activității Guvernului ca organ central al puterii executive. În conformitate cu dispozițiile legii de organizare și funcționare a Guvernului 28, ședințele acestuia sunt convocate și conduse de Prim-ministru. Președintele României prezidează ședințele Guvernului la care participă. Guvernul se întâlnește săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

În cadrul ședințelor Guvernului se dezbat problemele politicilor interne și externe a țării, precum și conducerea generală a administrației publice în urma cărora se adoptă măsurile corespunzătoare și necesare.

La ședințele Guvernului pot fi prezenți în calitate de invitați conducatori ai unor organisme de specialitate din subordinea Guvernului sau a ministerelor, dar și membrii unor autorități autonome precum și orice alte persoane a căror prezență este considerată a fi utilă în urma solicitării Prim-ministrului. Dezbaterile din cadrul ședințelor Guvernului și modul de adoptare a actelor acestora, precum și a orcărei măsuri stabilite, se înregistrează pe bandă magnetică și se consemnează în stenograma ședinței care este certificată de Secretarul General al Guvernului.

Făcând o comparație între Legea nr. 37/1990 și Legea nr. 90/2001, aceasta din urmă nu precizează un cvorum obligatoriu pentru ședință, dar precizează că ordonanțele și Hotărârile se adoptă în prezența majorității membrilor săi. Acest fapt ne ajută să întelegem că nu are relevanță numărul membrilor care participă la ședință pe parcursul discuțiilor, important fiind numărul membrilor atunci când se trece la vot pentru adoptarea unei ordonanțe sau Hotărări, aspect în care legea stabilește regula consensului. Ordonanțele și Hotărârile se adoptă prin consens, dacă nu se realizează consensul hotărăște Prim-ministrul.

CAPITOLUL III

ACTELE GUVERNULUI

3.1 Regimul constituțional al Hotărârilor de Guvern

După ce reține că Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe art. 108 din Constituție precizează : „Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor….”.

Hotărârile sunt acte ale Guvernului ce dezvoltă o reglementare și asigură punerea în executare a legilor. O definiție succintă a acestei idei ar fi că Hotărârea este actul administrativ al Guvernului. Astfel, prin Hotărâre se realizează „competența originară” a Guvernului, reprezentativă pentrul rolul său de autoritate executivă, adică autoritate însărcinată să execute legile adoptate de Parlament, putând fi atacată potrivit art. 21 coroborat cu art. 52 din Constituție în fața instanței de Contencios Administrativ.

Cele menționate mai sus nu lasă să se înteleagă că legea nu ar fi aplicabilă. Legea este direct aplicabilă, însă legea de cele mai multe ori trebuie sa trimită la norme subsecvente, iar sarcina elaborării acestora revine Guvernului care adoptă Hotărâri in acest sens.

Art. 102 din Constituție prevede în mod expres rolul Guvernului de a exercita o conducere generală a administrației publice prin edictarea de norme obligatorii inferioare legii, fără de care forța juridică a acesteia ar fi știrbită.

Hotărârile de Guvern nu se pot emite fără a fi întemeiate pe lege, însă legea poate exista fară sa conțină o normă de trimitere. Potrivit regimului ei constituțional, Hotârea de Guvern intervine atunci când executarea unor prevederi de lege „reclamă stabilirea de măsuri sau a unor reguli consecvente care să asigure corecta lor aplicare pentru înlăturarea unor greutăți sau organizarea corespunzătoare a unor activități necesare”.

Este de neconceput emiterea directă a hotărârilor de Guvern în aplicarea Constituției întrucât hotărârea este emisă prater legem și secundum legem.

Conform art. 108 alin. 104 din Constituție, hotărârile se semnează de Prim-ministru și se contrasemneaza de miniștrii care sunt obligați să le pună în executare și ulterior să fie publicate în Monitorul Oficial al României.Nepublicarea în Monitorul Oficial atrage inexistența hotărârii, întrucât numai hotărârile care au caracter militar sunt păstrate secrete urmând să fie comunicate „numai instituțiilor interesate”.

Semnătura Prim-ministrului si contrasemnăturile miniștrilor asupra hotărârilor, precum și publicarea acestora sunt condiții de validitate a actului, precizând faptul că lipsa unei semnături atrage doar nulitatea, putând fi în funcție de împrejurări acoperită conform teoriei salvgradării actului. Nepublicarea, în schimb, atrage inexistența actului.

Hotărârile de Guvern pot fi individuale și normative, ele adoptându-se pentru reglementarea în baza legii a celor mai diferite relații sociale cum ar fi învățământul, cultura, economia și sănătatea.

Prin Hotarârile Guvernului se înființează organe de specialitate precum și numirea persoanelor în funcții publice. Chiar dacă Guvernul are o anumită independență în adoptarea Hotărârilor, legea acționează ca și paravan în sensul că acolo unde aceasta nu dispune, nici Guvernul nu poate hotarî. Așadar, Hotărârile Guvernului nu vor conține note primare.

3.2 Regimul constituțional al Ordonanțelor de Guvern

Ca act juridic al Guvernului, Ordonanța este expresia unei competențe legislative delegate ce depășeste sfera strictă a conducerii generale a administrației publice, întrucât apare ca o modalitate de participare la realizarea puterii legislative (art. 102 alin. 1 din Constituție).

Întrucât Parlamentul este organul reprezentativ al puterii legislative (art. 61 alin. 1 din Constituție), participarea Guvernului în „procesul” legislativ este limitată și trebuie autorizată de Parlament. Emiterea Ordonanțelor de către Guvern se poate face numai în situații extraordinare, neputând fi amânate deoarece prezintă motivarea urgentării aplicării în cuprinsul lor.

Ordonanțele de urgență intră în vigoare numai dupa depunerea lor spre dezbatere în cadrul procedurii de urgență, în urma sesizării de către Camera Compententă și a publicării lor în Monitorul Oficial. Dacă nu se afla în sesiune, Camerele se convoacă obligatoriu în termen de 5 zile de la depunere sau de la trimitere.

Daca pe o perioadă de 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra Ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite Camerei care va decide la rândul ei în procedură de urgență.

Potrivit art. 76 alin. 1 din Constituție , ordonanța de urgență se aprobă cu majoritatea voturilor fiecărei Camere. Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul insituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, îndatoririle si libertățile prevăzute de Constituție și nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale făcând imposibilă avizarea măsurilor de trecere silită unor bunuri în proprietate publică.

Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se resping sau se aprobă printr-o lege în care vor fi incluse și Ordonanțele ale căror efecte au încetat. Prin legea de respingere sau de aprobare se vor reglementa măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de apilicare a Ordonanței.

În privința regimului ordonanțelor emis în baza unei legi de abilitare, leguitorul constituant a lăsat la latitudinea Parlamentului emiterea acestei legi, fără să facă circumstanțieri legate de desfășurarea activităților parlamentare.

În acest sens, art. 115 alin. 1 din Constituție menționează : „Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a guvernului pentru a emite ordonanțe în domeniu ce nu fac obiectul legii organice”.

Ordonanțele emise în baza unei legi de abilitare (art. 108 alin. 3) din Constituțe sunt supuse condițiilor stabilite de art. 115 alin. 1-3 din Consituța republicată a României. Guvernul poate în baza dispozițiilor constituționale să emita Ordonanțe în măsura în care Parlamentul aprobă o lege specială de abilitare pentru a emite Ordonanțe. Această lege de abilitare trebuie să menționeze în mod expres data la care Guvernul poate emite Ordonanțe și domeniul în care poate face acest lucru.

În privința domeniului în care Guvernul poate emite Ordonanțe, leguitorul constituant a stabilit că pot fi emise în orice domenii care nu fac obiectul legilor organice prevăzute de art. 73 alin. 3. De asemenea, legea de abilitare trebuie să cuprindă și data până la care Ordonațele pot fi emise, dar și alte condiții cum ar fi: obligația guvernului de a supune aprobării Parlametului ordonanțele adoptate, stabilirea limitelor ordonanțelor și aplicarea viitoarei reglementări juridice.

În baza unui proiect de lege inițiat de Guvern se face trimiterea spre aprobare a ordonanțelor ce se elaborează în condițiile procedurii legislative. Parlamentul poate aproba Ordonanțele ce îi sunt prezentate, dar le și poate completa, modifica sau respinge. Legea de respingere sau de aprobare a Ordonanțelor trebuie să cuprindă și referiri asupra Ordonanțelor care și-au încetat efectele deoarece nu au fost supuse aprobării în termenul prevăzut în legea de abilitare.

Ordonanțele emise în baza unei legi de abilitare se publică în Monitorul Oficial al României și produce efecte juridice de la data prevăzută în textul acestora sau de la data publicării. Ordonanțele emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare încetează să mai producă efecte juridice de la data intrării în vigoarea a legii prin care au fost respinse. De asemeanea, încetează să mai producă efecte juridice de la data la care încetează delegarea legislativă în cazul în care ele nu au fost supuse aprobării Parlamentului.

Sunt denumite Ordonanțe de urgență acele ordonanțe emise în situații excepționale ce sunt reglementate de art. 115 alin. 4 din Constituția României. Ordonanțele de urgență intra în vigoare numai după ce au fost depuse spre aprobare de către Parlament care se convoacă în mod obligatoriu în cazul în care nu se află în sesiune. În situații extraordinare, Guvernul poate adopta Ordonanțe de urgență a căror reglementare nu poate fi anulată.

Controlul Parlamentar și răspunderea Guvernului

Programul separației în stat presupune o delimitare între cele trei puteri ale statului și anume: puterea legislativă, executivă și cea judecătorească.Aceste trei autorități publice se susțin și colaborează pentru a asigura o bună funcționare a statului.

Relația dintre Guvern și Parlament se realizează întrucât obiectul activității autorității administrative publice este legea, iar legea este actul juridic al Parlamentului. Parlamentul are deci dreptul de a controla modul în care legile sunt aplicate și de a trage la răspundere în cazul în care acestea nu sunt aplicate corespunzător.

Capitolul 4 alineatul trei din Constituție,reglementează relațiile dintre Guvern și Parlament și cuprinde moțiuni cu privire la interpelările și întrebările adresate de Parlament,Guvernului precum și angajarea răspunderii Guvernului și procedura initierii moțiunii de cenzură.Guvernul este obligat potrivit atricolului 111 alineatul 1,de a prezenta informări Parlamentului,această activitate fiind o caracteristică specifică a controlului parlamentar.

Organele administrației publice și Guvernul sunt obligate să prezinte prin intermediul președinților,documentele și informațiile cerute de Senat,Camera Deputaților sau de Comisiile Parlamentare.

În situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,Guvernul poate adopta Ordonanță de urgență,motivând urgența în cuprinsul acesteia.

3.3 Intrarea în vigoare și efectele ordonanțelor de urgență

În alineatul 5 articolul 115,se stipulează doua termene:

1.de depunere spre dezbatere în procedură de urgență în Camera competentă

2.publicarea în Monitorul Oficial

Ordonanțele emise în baza legii de abilitare și Ordonanțele de urgență care se emit fară o abilitare prealabilă, se aprobă sau se resping prin lege.

Guvernul poate adopta ordonanțele de urgență în următoarele condiții întrunite cumulativ:

-existența situațiilor extraordinare;

-reglementarea ce nu poate fi amânată;

-urgența să fie modificată în cuprinsul Ordonanței.

Situația de urgență poate fi definită ca:”eveniment excepțional,cu caracter nonmilitar,care prin amploare și intensitate amenință viața și sanătatea populației,a mediului înconjurător,a valorilor materiale și culturale,iar pentru stabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente,alocarea de resurse suplimentare și menegementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate”;așa cum se specifică în legea 21/2004,articolul2 litera a.

Când o inițiativă legislativă implică,modificarea prevederilor bugetului asigurărilor sociale de stat,sau a bugetului de stat,solicitarea informației este obligatorie.

Câteva precizări în acest sens ne ajută să înțelegem atribuțiile ce trebuiesc îndeplinite în acest caz.

CAPITOLUL IV

CONTROLUL PARLAMENTAR ȘI RĂSPUNDEREA GUVERNULUI

4.1 Raporturile Parlamentului cu Guvernul

Atât Guvernul cât și administrațiile publice centrale și locale sunt obligate să prezinte informații în urma controlului parlamentar.Acest control este prin excelență de natură politică întrucât Parlamentul nu poate anula un act administrativ.

Solicitările ințiate de către Comisii sau de Camere nu pot depăși sfera activității guvernamentale,nici pe cea a administrației publice.

Obligativitatea prezentării informațiilor și documentelor apare numai dacă cererea vine din partea președinților Comisiilor sau a Camerelor,doar în scopul controlului parlamentar fară a fii implicate interesele personale ale parlamentarilor.

Obiectul controlului este reprezentat de documentele și informațiile ce pot fi publice.

Alte modalități prin care Parlamentul poate fi informat sunt:Rapoartele Consiliului Suprem de Apărare,ale Avocatului Poporului,ale Curții de Conturi,ale Prim-ministrului,dar și prin intermediul consiliilor de anchetă.

Totuși potrivit articolului 112 din Constituție,una dintre cele mai importante modalități de informare o prezintă răspunsurile la întrebările și interpelările formulate de membrii Camerelor.

Diferența dintre interpelare și întrebare este că, interpelarea face referire la strategii politice și necesită dezbateri parlamentare, pe care întrebarea nu le necesită.Întrebarea este o simplă cerere de răspuns,dacă un fapt este adevărat,dacă o informație este corectă,în scoplul clarificării unor chestiuni politice.

Întrebările se împart în două categorii:

-orale

-scrise

Interpelările sunt definite ca cereri adresate Guvernului de către un grup parlamentar în scopul primirii de explicații asupra activităților importante în problemele politicii externe și interne.

Procedura interpelării în Regulamentele Camerelor,pretinde anumiți pași:

Un prim pas ar fi acela că interpelarea se face în scris și se citeșe în ședință publică,ulterior se afișează la sediul Camerei și se comunică celui interpelat,nu înainte de a fi înscrisă într-un registru special.Interpelarea este dezvoltată într-o altă sedință publică în care se va da răspunsul corespunzător,fiind posibilă oferirea de replici la intervenția altor parlamentari.

În cazul in care Camera doreșe sa-și exprime poziția cu privire la problema ce a făcu tobiectul interpelării,aceasta poate adopta o moțiune în acest sens.

Cea mai specializată modalitate de control parlamentar asupra Guvernului o constituie pe baza articolului 64 alineatul 4,ancheta parlamentară. Camerele pot constitui nu doar comisii comune în baza aceluiași text constituțional,ci pot organiza și comisii de anchetă comune.Pentru a înființa constituirea unei comisii de anchetă este necesară participarea unei treimi dintre membrii Camerei.

Comisiile sunt structuri cu caracter organizatoric intern ,ele făcând posibilă pentru Parlament,exercitarea prerogativelor precum controlul organelor administrației publice și al activității Guvernului.Activitatea unei comisii de anchetă nu poate fi decât de informare cu privire la activitățile Guvernului,raportul întocmit de aceasta fiind analizat și dezbătut de către Cameră.În cazul în care problema anchetată este mai complexă,Camera poate lua atitudine ințiind o moțiune.Când există indicii privind săvârșirea de fapte ilicite,punctele de plecare pentru anchete adimistrative specializate o reprezintă rapoartele consiliilor de anchetă.

În baza concluziilor Comisiei de anchetă se poate iniția moțiune de cenzură sau chiar remaniere guvernamentală.Comisiile de anchetă au dreptul să ceară ajutor specializat unor experți,să ceară informații autorităților publice sau să audieze unele persoane.

Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege,a unei declarații de politică generală sau asupra unui program.

Răspunderea Guvernului poate impune adoptarea a cel puțin una din două soluții:fie aceea a menținerii prin aprobarea programului său de guvernare, proiectului de lege sau declaratiei politice,fie aceea a demiterii.

Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură,depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a proiectului de lege sau a declarației de politică generală s-a votat în condițiile articolului 113 din Constituție.

În cazul în care Guvernul nu este demis, proiectul de lege prezentat se consideră adoptat.

4.2 Răspunderea politică a Guvernului

În conformitate cu articolul 109 alineatul 1 din Constituția României,în reușita pentru întreaga sa activitate,Guvernul răspunde politic numai în fața Parlamentului.În cadrul autorităților publice,răspunderea politică nu reprezintă altceva decăt o formă a răspunderii juridice.

Cea mai severă sancțiune în cazul răspunderii politice a Guvernului o reprezintă demiterea de către Parlament,prin retragerea încrederii.

Moțiunea de cenzură este forma procedurală prin care Camera Deputaților și Senatul pot retrage încrederea acordată Guvernului,potrivit articolului 113 din Constituție.

Moțiunea de cenzură se comunică Guvernului la data depunerii,putând fii inițiată de cel puțin o pătrime din numarul total al senatorilor și deputaților.

4.3 Răspunderea penală a Guvernului

Răspunderea penală a membrilor Guvernului poate fi întreprinsă în urma punerii sub acuzare de către Parlament. Competența judecării membrilor Guvernului o au Curtea Supremă de Justiție și Curtea Constituțională. Membrii Guvernului pot fi trași la răspundere în urma unor fapte prin care aceștia și-au depășit sau au încălcat responsabilitățile ministeriale. Răspunderea penală se aplică fiecărui membru al Guvernului în parte pentru faptele comise în exercitarea funcției sale. Numai Președintele României, Senatul și Camera Deputaților au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor.

Nicio percheziție și anchetă asupra secretarilor de stat și miniștrilor nu poate fi autorizată decât în baza unei hotărâri ad-hoc a Camerei. Dacă în urma unei anchete administrative sunt dovezi ale încălcării responsabilităților ministeriale, ele sunt transmise prin intermediul procurorului competent către Cameră.

Responsabilitatea comunicării Guvernului a moțiunii de cenzură îi revine Președintelui Camerei Deputaților după ce a fost prezentată celor două Birouri Permanente ale Camerelor. Atunci când este introdusă moțiunea de cenzură președinții celor doua Camere au datoria de a convoca Senatul și Camera Deputaților în ședință comună, făcând aceasta în cel mult 5 zile de la data depunerii moțiunii. În ședința comună, reprezentantul celor care au inițiat moțiunea trebuie să explice motivele ce stau la baza acestei acțiuni. Dezbaterea moțiunii de cenzură are loc dupa trei zile de la data când aceasta a fost prezentată în ședința comună.

Adoptarea cu votul majorității senatorilor și deputaților a moțiunii, atrage demisia Guvernului și începerea formării noului Guvern. Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, cei care au semnat-o nu mai pot iniția în aceeași sesiune o nouă moțiune de cenzură.

Răspunderea politică implică ideea încălcării unor norme și principii de drept constituțional sau administrativ. Trebuie așadar făcută distincția între demisia forțată și demisia de bunăvoie, aspecte ce reies clar din exemple precum: remanierea guvernamentală și destituirea unui membru al Guvernului ca urmare a votului de blam dat de Parlament.

Suspendarea cercetării penale poate fi executată numai de către Cameră, iar în anumite cazuri când există pericolul înplinirii termenului de prescripție, Camera poate constitui printr-o decizie o comisie specială pentru formularea acuzației. Această comisie este formată din înalți magistrați și deputați.

Prezența membrului Guvernului urmărit penal este obligatorie la dezbaterile celor doua Camere ale Parlamentului, iar lipsa nejustificată a acestuia nu ar împiedica desfășurarea lucrărilor. Camera Deputaților sau Senatul va fixa un nou termen în cazul în care membrul cercetat penal se află în imposibilitatea obiectivă de a se prezenta. Cu prilejul dezbaterii, cel în cauză are dreptul să-și exprime punctul de vedere cu privire la fapta pentru care este urmărit penal, precum și asupra ridicării imunității parlamentare dacă este cazul.

Pentru faptele săvârșite de un membru al Guvernului în exercițiul funcțiunii, urmărirea penală se face de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către Parchetul Național Anticorupție, iar potrivit legii, Înalta Curte de Casație și Justiție se ocupă de judecarea cazului acestuia. Președintele României poate dispune suspendarea din funcție a unui membru al Guvernului în cazul în care împotriva acestuia s-a cerut urmarirea penală, iar în situația când acesta este trimis în judecată, Prim-ministrul sau ministrul justiție comunică Președintelui data la care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, însă acesta este considerat nevinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, care se publică ulterior în Monitorul Oficial.

La propunerea Prim-ministrului, membrul Guvernului condamnat printr-o Hotărâre judecătorească definitivă va fi demis din funcție de către Președintele României.

Constituie infracțiuni următoarele fapte săvârșite de membrii Guvernului:

– împiedicarea prin violență, amenințare sau prin folosirea de mijloace frauduloase a exercitării cu bună credință a libertăților și drepturilor unui cetățean ;

– prezentarea unor date inexate Președintelui sau Parlamentului cu privire la activitatea Guvernului în scopul ascunderii săvârșirii unor fapte care aduc atingerea intereselor statului, tentativa fiind și ea pedepsită pentru ambele situații prezentate;

– refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaților sau Senatului în termen de 30 de zile de la solicitare, informațiile și documentele cerute pentru activitatea de informare a membrilor Guvernului conform art. 111 alin. 1 din Constituția României;

– emiterea de instrucțiuni sau ordine normative cu caracter discriminatoriu de natură să aducă atingere drepturilor omului.

Membrilor Guvernului ce se află în exercițiul funcțiunii li se aplică pedeapsa prevăzută de legea penală în cazul săvârșirii unor infracțiuni, altele decăt cele menționate.

4.4 Răspunderea disciplinară a Guvernului

Orice persoană care exercită funcția de membru al Guvernului are obligația de a nu emite un act administrativ sau de a participa la luarea de decizii în exercitarea funcției de autoritate, care produce un folos material pentru sine, partenerul de viață sau rudele de gradul I.

Emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative nu sunt obiectul acestor obligații, iar actele administrative ce încalcă aceste obligații sunt nule. În cazul în care nu reprezintă o faptă mai gravă ce încalcă legea, violarea acestor obligații constituie abatere administrativă.

Corpul de control al Prim-ministrului este organul ce verifică sesizările privind încălcarea acestor obligații, dispunând asupra măsurilor ce se impun. În cazul în care rezultă săvârșirea abaterii administrative, Prim-ministrul sesizează organele de urmărire penală competente. În termen de 15 zile de la comunicare, decizia Prim-ministrului poate fi atacată la Curtea de Apel București în cadrul secției de Contencios Administrativ, iar în cazul în care nu a fost atacată în termen de 15 zile, se va publica în Monitorul Oficial al României.

De la data publicării hotărârii judecătorești sau deciziei Prim-ministrului, persoana care a săvârșit o abatere administrativă este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție publică pentru o perioadă de 3 ani. Această funcție publică poate fi:membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau alte funcții asimilate acestora.

CAPITOLUL V

STUDIU DE CAZ

5.1 Moțiunea de cenzură a guvernului Mihai Răzvan Ungureanu

În cadrul guvernului Ungureanu a fost inițiată o moțiune de cezură cu titlul „ Opriți guvernul șantajabil.Așa nu, niciodată! „ și publicată în Monitorul Oficial nr. 284 , din 27 aprilie 2012 prin care acesta a fost demis.

Moțiunea de cenzură a fost inițiată de senatorii și de putații apartinând grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat și ale grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal din Camera Deputaților și Senat.

La data de 18 aprilie 2012, documentul a fost semnat de 116 parlamentari, intre care 84 deputați și 32 de senatori îndeplinind numărul necesar pentru realizarea acestui demers.

Moțiunea de cenzură a fost adoptată de Plenul Parlamentului cu 235 de voturi, în timp ce doar 9 parlamentari au votat împotriva moțiunii. Pentru a fi adoptată de Plen, moțiunea trebuia să îndeplinească voturile a 231 de senatori și deputați, adică jumătate plus unul din totalul numărului parlamentarilor.

Această acțiune a avut ca bază eșecul Guvernului încă din primele două luni în care a reușit sa rateze majoritatea obiectivelor pe care și le propusese, devenind o amenințare la adresa românilor prin politicile deficitare. Moțiunea constata de asemenea șantajul la care era supus Guvernul României și ca deciziile nepotrivite ales sale afectau largi categorii sociale, precum si stabilitatea economică și socială a țării.

Unele problemele indentificate au fost:

privatizarea unor companii de stat și acordarea de licențe pentru exploatarea unor resurse importante făra a fi avut loc o dezbatere publică, anumite grupuri fiind favorizate;

deturnarea de fonduri importante de la buget alocate unei clientele politice înainte de alegeri;

deciziile nu au fost transparente, iar dezbaterile pentru legi importante au lipsit;

menținerea anumitor oameni politici corupți în funcții reprezentative, lucru care amenința democrația și stabilitatea țării;

Guvernul a încălcat principiul responsabilității fiscale și cel al eficienței, ambele prevăzute în Legea 69/2010 art. 4 alin. 3 și art. 4 alin. 5;

incapabilitatea de a gestiona riscuri și situații neprevăzute fără a fi nevoit să opereze ajustări semnificative ale cheltuielilor, veniturilor, care a creat un efect destabilizator din punct de vedere social și economic.

O altă nemulțumire a fost oferirea dreptului de a explora și exploata gazele de șist de pe teritoriul județului Constanța unei companii americane renumite.Acest demers s-a produs în condițiile în care nu existau studii și nici cadrul legislativ specific care să reglementeze condițiile tehnice de exploatare și explorare, punănd în pericol mediul înconjurător.

În aceste circumstanțe, Prim-ministrul și celelalte autorități implicate în problemele expuse au dat dat dovadă de lipsă de profesionalism, manifestănd o abordare iresponsabilă și a au promovat o politică ce nu era în concordanță cu interesele României și ale românilor.

În baza acestor argumente semnatarii moțiunii de cenzură au fost determinați să ceară demiterea Guvernului Ungureanu prin votul afirmativ acordat.

5.2 Investirea guvernului Ponta I

Guvernul Victor Ponta I a deținut puterea executivă în România în perioada 7 mai 2012 – 21 decembrie 2012. Parlamentul României a oferit votul de încredere Guvernului, care a depus jurământul de credință la începutul lunii mai. Acest Guvern a fost precedat de Cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu, care a pierdut încrederea Parlamentului și care a fost demis în urma aprobării unei moțiuni de cenzură depusă de coaliția de opoziție.

Respectând procedurile constituționale, Președintele României l-a desemnat pe Victor Ponta să formeze noul guvern dupa ce niciun alt partid nu a propus alt candidat pentru această funcție.

În urma investirii, Guvernul Vitor Ponta a fost alcătuit din: 14 miniștrii, 3 vicepremieri și 8 miniștrii delegați, cu toți depunând jurământul în fața Președintelui.

Noul programul de guvernare a avut următoarele obiective:

1. realizarea unui echilibru între politicile de stimulare a creșterii economice și asigurarea stabilității financiare a țării;

2. continuarea acordurilor cu partenerii externi precum: Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Uniunea Europeană;

3. creșterea încasării bugetare prin efincientizarea administrării fiscale care să aibă la bază proceduri moderne de control, un sistem ferm împotriva evaziunii fiscale și corupției;

4. utilizarea cu rezultate cuantificabile a bugetului public în urma reducerii drastice a cheltuielilor materiale ale instituțiilor bugetare și ierarhizarea investițiilor publice în funcție de influențele economico-sociale ale acestora;

5.respectarea obligațiilor asumate față de cetațeni prin realizarea unei execuții bugetare într-o manieră prudentă și restrăngerea salariului bugetar prin restituirea sumelor reținute fără bază legală;

6. elaborarea fundamentată a cadrului bugetar multianual pentru stimularea mediului de afaceri și întărirea clasei mijlocii;

7. semnarea de către statul român a tratatului fiscal promovat la nivel european și dezbaterea publică a prevederilor sale cu scopul adoptării măsurilor de întărire economică;

8. creșterea gradului de absorbție a fondurilor structurate și de coeziune;

9. demararea implementării schemei privind reabilitarea clădirilor finanțată prin Programul Operațional Regional și transferarea sumelor necesare la Fondul European pentru Dezvoltare Regională;

10. promovarea, aprobarea și finalizarea noului proiect de lege a sănătății.

In stabilirea obiectivelor și strategiilor guvernamentale,criteriul cel mai important îl reprezintă concordanța cu responsabilitățile pe care Romănia și le asumă în raport cu partenerii săi europeni și euroatlantici.

Pentru țara noastră ceea ce a contat în mod prioritar reprezintă nevoia la nivel social a unei guvernări care să fie mai aproape de oameni,mai transparentă și mai eficientă,care să aducă mai multă justiție socială, care să oprească abuzurile, să corecteze greșelile și să ofere o speranță și o direcție de evoluție spre dezvoltarea durabilă a întregii societați.

5.3 Tabel nominal cu membrii Guvernului Ponta I

CONCLUZII

Guvernul este instituția statului ce se află cel mai direct în legătură cu cetațeanul. Activitatea și eficiența Guvernului se leagă în mare măsură de realizarea aspirațiilor și intereselor cetățeanului, astfel încât importanța puterii sale decurge din faptul că organizează și conduce efectiv societatea.

Guvernul înfăptuiește programul de guvernare, atribuțiile și prerogativele printr-o serie de funcții. El coordonează, organizează și conduce politica internă și externă a țării, având rolul de administrator general al treburilor politice.

Realizarea acestei funcții se face prin organele sale centrale: ministere, miniștrii de stat, secretari de stat, instituțiile politice ale administrației locale și instituțiile descentralizate de la nivel județean. Guvernul reprezintă una dintre cele mai importante și distincte instituții ale statului. Acesta nu este un simplu executant al politicii Parlamentului, ci participă activ la elaborarea și realizarea politicii statale prin inițiativa legislativă.

Inițiativa legislativă constă în elaborarea unor proiecte legislative, dar și modificarea, eliminarea sau completarea celor existente. Această inițiativă este firească, normală, fiind făcută de fiecare membru al Guvernului în parte, dar și de Guvernul în ansamblu.

Guvernul dezbate și aprobă orice inițiativă legislativă înaintând în final proiectul către Parlament.

Datorită complexitații și dinamicii vieții sociale contemporane, în lumea politică modernă se constată un proces de creștere a rolului executivului.

Creșterea rolului executivului în conducerea socială este o caracteristică firească a dezvoltării contemporane, însă orice depășire sau încălcare a cadrului legal poate genera efecte sau consecințe negative pentru viața democratică.

BIBLIOGRAFIE

1 . Antonie Iorgovan – Tratat de Drept Administrativ, vol. 1, ediția 4, București, Editura All Beck, 2005

2 .Alexandru Ioan, Popescu-Slăniceanu Ion, Cărăușan Mihaela, Enescu Cosmin-Ionuț, Dincă Dragoș – Drept Administrativ, Editura Economică, București, 2003

3. Valentin I.Prisacaru- Tratat de Drept Administrativ Român,partea generală,ediția a III-a,revăzută și adăugită de autor,București,Editura Lumina Lex, 2002

4.Ioan Dascălu,Ștefan Gabriel Dascălu-Drept Administrativ,Editura Sitech,Craiova, 2009

5.Ioan Alexandru-Administrație publică,Editura Lumina Lex,București,1999

6.Ana Vasile-Drept Administrativ, Timișoara,Editura Augusta,2001

7.Gabriel Moinescu,Tiberiu Pavelescu,Victor Alistar –Contenciosul Administrativ,Editura Tritonic,București,2005

8.Corneliu Manda –Drept Admnistrativ,Tratat elementar ,ediția V-a, revăzută și adăugită,București, Editura Universul Juridic, 2008

9.Ana Vasile-Drept Administrativ,Ediția II-a, Timișoara,Editura Augusta, Art Press,2007

10.Mircea Preda-Autoritățile Administrației Publice,Sistemul Constituțional Român,București,Editura Lumina Lex,1999

11.Legea nr.90/2001,privind organizarea și funcționarea Guvernului

12.Constituția României,modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României, nr.429/2003

13. Wikipedia the free encyclopedia.com

14. www.araco.org/infutile/noutatilegislative/2012-programul-guvernare-2012

BIBLIOGRAFIE

1 . Antonie Iorgovan – Tratat de Drept Administrativ, vol. 1, ediția 4, București, Editura All Beck, 2005

2 .Alexandru Ioan, Popescu-Slăniceanu Ion, Cărăușan Mihaela, Enescu Cosmin-Ionuț, Dincă Dragoș – Drept Administrativ, Editura Economică, București, 2003

3. Valentin I.Prisacaru- Tratat de Drept Administrativ Român,partea generală,ediția a III-a,revăzută și adăugită de autor,București,Editura Lumina Lex, 2002

4.Ioan Dascălu,Ștefan Gabriel Dascălu-Drept Administrativ,Editura Sitech,Craiova, 2009

5.Ioan Alexandru-Administrație publică,Editura Lumina Lex,București,1999

6.Ana Vasile-Drept Administrativ, Timișoara,Editura Augusta,2001

7.Gabriel Moinescu,Tiberiu Pavelescu,Victor Alistar –Contenciosul Administrativ,Editura Tritonic,București,2005

8.Corneliu Manda –Drept Admnistrativ,Tratat elementar ,ediția V-a, revăzută și adăugită,București, Editura Universul Juridic, 2008

9.Ana Vasile-Drept Administrativ,Ediția II-a, Timișoara,Editura Augusta, Art Press,2007

10.Mircea Preda-Autoritățile Administrației Publice,Sistemul Constituțional Român,București,Editura Lumina Lex,1999

11.Legea nr.90/2001,privind organizarea și funcționarea Guvernului

12.Constituția României,modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României, nr.429/2003

13. Wikipedia the free encyclopedia.com

14. www.araco.org/infutile/noutatilegislative/2012-programul-guvernare-2012