Guvernul Mussolini

În primii doi ani, guvernul Mussolini a aplicat în plan economic măsuri liberale, ceea ce i-a atras elogii din parte unor politicieni precum Austen Chamberlain, Winston Churchill, Miklos Horthy dar și italieni precum Giolitti. „Revoluția fascistă” a fost în marș, beneficiind de asentimentul și girul puterilor constituite, iar Italia, după patru ani de frământări și ezitări, și-a recăpătat o stabilitate. Instaurarea fascismului a făcut posibilă regăsirea unui echilibru și restabilirea „ordinii”. Italia fascistă a avut de cîștigat și de pe urma normalizării relațiilor cu Vaticanul. Politica externă a Italiei în perioada interbelică s-a caracterizat printr-o serie de ezitări și a fost plină de contradicții. Politica lui Mussolini pe plan extern a exprimat, mai mult decât expresia unei doctrine coerente, o permanentă adaptare la circumstanțele momentului. Treptat Italia a pus sub semnul întrebării întreaga ordine europeană instituită în urma primului război mondial. S-a oscilat între colaborarea cu regimurile democrate și sprijinirea celor autoritare, de inspirație fascistă, care s-au înmulțit în Europa, mai ales dupa criza economică din 1929. În scurt timp, politica externă promovată de Mussolini a devenit – după cum s-a afirmat – „punctul slab al regimului fascist” și „de acolo se va trage dezastrul.” Mussolini și-a asumat personal responsabilitatea politicii internaționale din 1925 și până în 1936, excepție a făcut perioada 1929-1932, cînd portofoliul Externelor a fost deținut de Dino Grandi. Din inițiativa lui Mussolini a început cea mai gravă criză internațională de la sfârșitul primului război mondial. Agresiunea Italiei împotriva Etiopiei a fost un act premeditat, cucerirea ei a fost prezentă în planurile expansioniste italiene. Sub Mussolini, politica italiană de cucerire a Etiopiei a fost agresivă. Mai mult decât atît l-a împuternicit pe generalul Emilio de Bono să se deplaseze în Eritreea spre a studia la fața locului posibilitatea anagajării unor acțiuni militare în Africa Orientală. Operațiunile militare s-au desfășurat printr-un dublu atac pornit din Nord, sub comanda generalului de Bono și, din Sud, din Somalia, sub conducerea lui Rodolfo Graziani.

Similar Posts