. Guvernanta Publica In Micile Tari Europene. Caracteristici, Implicatii, Sisteme Administrative

INTRODUCERE

Cea mai importanta si eficienta institutie in exercitarea puterii politice a fost si ramine statul . Ea este prima institutie politica structurata organizata si institutionalizatade detinere , exercitare si legitimizare aputerii intr-o tara , in limitele unor granite . Activitatea si actiunea statului este cuprinzatoare , are ca spatiu de actiune diferite forme ale puterii sociale , politice , economice spirituale .

Importanta si esentialitatea statului pentru orice societate a facut ca inca din antichitate ea sa fie supusa unei intense si permanente preocupari . Elucidarea , stabilirea tipului si formei pe care a imbracat-o statul , constituie de asemenea o problema de baza in cercetarea acestea , ea exprimiind esenta statului intr-o anumita perioada istorica , forma lui concreta de manifstare , caracterul sau , atributele si preragativele exercitate .

De-a lungul istoriei , societatea a fost confruntata cu mai multe tipuri si forme pe care le-a imbracat statul in existenta si functionalitatea sa .

In acest sens prin lucrarea de fata , care structupeaza in 4 capitole , voi incerca sa evidetiez prin date statistice curente ca de- a lungul istoriei s-au conturat doua tipuri de stat , republica si monarhia prin studiera micilor eropene : Malta , Monaco , San Marino , Vatican , Luxemburg .

Capitolul 1 o prezenta guvernanta publica in tarile europene abordata in teorii economice si politice prin semantica regimurilor politice si rolul constitutiei europene aflat intre asteptari si deziluzii .

Odata cu trecerea la capitolul doi avansam spre particularitatile tipurilor de guvernare itre cinci tari , cele mai mici din Europa : Malta , Monaco , San Marino , Vatican , Luxemburg care cuprinde o prezentare detaliata a guvernantei publice si organizarii satatale.

Pentru a evidential performantele economice ale acestor state in capitolul trei am facut o analiza comparative a dinnamicii produsului intern brut si a dinamicii puterii de cumparare .

Capitolul patru adduce in prim plan corelatia intre puterea economica si puterile satului.

Capitolul 1

Guvernanta publica in tarile europene.Caracteristici ecnomice si politice.

“Mari zone ale globului se caracterizeaza prin ceea ce numim state slabe, fragmentare, declin economic rapid. Aceasta slabiciune a statului, privita ca incapacitate de guvernanta publica(de a gestiona treburile publice), se cuvine a fi distinsa de ceea ce unii considera a fi o alterare a actiunilor pe care le poate întreprinde statul-natiune, in contextul globalizarii. Intr-o astfel de lume, a cresterii interdependentelor economice, am asista, se afirma, la nasterea unui “stat virtual”; unii analisti vorbesc chiar despre irelevanta granitelor, desi, in mod paradoxal, in multe zone ale globului conflictele teritoriale conduc la confruntari militare de amploare. In realitate si pe fondul unor tendinte de integrare si fragmentare, statul natiune este departe de a-si fi epuizat rolul istoric. Cat priveste economicul, aici putem vorbi mai degraba despre o redefinire a rolului statului –fie ca stat asistential, fie ca gardian al reglementarilor vietii economice daca in SUA accentul cade pe reglementari si comenzi ale statului adresate sectorului privat, in Europa sectorul public are o vizibilitate mai mare.”

Semantica regimurilor politice europene

In toate tarile guvernul central este cel care conduce afacerile politice si gestiunea intereselor generale, pentru ansamblul colectivitatii nationale.Guvernul central are datoria de a guverna si administra

Guvernul este autoritatea publica a puterii executive care functioneaza in baza votului de incredre acordat de parlament si care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratie publice

Guvernul are rolul de a asigura functionarea echlibrata si dezvoltarea sistemului national economic si social, precum si racordarea acestuia la sistemul economic mondial in conditiile promovarii intereselor nationale.

Pentru realizarea programului de guvernare, guvernul exercita functii si atributii.

Functiile Guvernului sunt:

Functia de strategie, prin care se asigura elaborarea strategiei de punere in aplicarea a programului de guvernare;

Functia de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ si institutional necesar in vederea realizxarii obiectivelor strategice;

Functia de administrare a proprietatii statului, prin care se asigura administrarea proprietatii publice si private a satului, precum si gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;

Functia de reprezentare, prin care se asigura in numele statului respectiv reprezentarea pe plan intern si extern;

Functia de autoritate de stat, prin care se asigura urmarirea si controlul aplicarii si respectarii reglementarilor in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationalke precum si in domeniile economic si social si al functionarii institutiilor si organizmelor care isi desfasoara activitatea in suordinea sau autoritatea Guvernului.

Atributiile Guvernului sunt: de elborare a proiectelor de legi si supunerea lor spre aprobare, de asigurare a executarii legilor si a dispozitiilor normative, controlul activitatilor ministerelor si a autoritatilor publice centrale si locale, de realizare a politicii interne si externe

Trebuie facuta o distinctie intre afacerile proprii guvernamentale si cele administrative. Frontiera intre cele doua activitati este destul de imprecisa. Seful statului mai ales in regimul presidential are atributii importante si mai ales relatii cu guvernul si administratia. El numeste functionarii, exercita controlul asupra servicilor publice, are putere de reglementare actele sale purtand diferite denumiri: decrete (Franata), hotarari regale (Belgia), ordine executive(SUA).

In unele situatii, si parlamentul indeplineste unele acte administrative. Astfel el hotaraste uneori alaturi de seful statului pentru numiri in functii importante sau in conducerea relatiilor extrne. Peste tot, parlamentul are ca functie esentiala votarea begetului, care regleaza dezvoltarea si fixseaza mijloacele financiare ale aministratiei. Parlamentul autorizeaza unele operatiuni administrative, cum ar fi executarea unor lucrari publice. Parlamentul supravegheaza mersul administratiei.

Roulul sefului de stat este mai restras in regimul parlamentar, foarte important in regimul presidential, monarhrie absoluta sau contitutionala. Presedintele sau monarhul actioneaza direct asupra administratiei-ministrii nu sunt decat trimisii lui.

Pentru a intelege cat mai bine formele de guvernare a diferitelor tati ale lumii, am scos definitiile tipurilor de guvernanta.

MONARHÍE, monarhii, s.f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane (rege, împărat, țar, șah etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia. (1) – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

O monarhie constituțională este o formă de guvern monarhică ce face parte dintr-un sistem consituțional care acceptă un monarh ereditar sau ales în funcție de șef de stat. Monarhiile constituționale moderne, de obicei implementează conceptul de trias politica, sau "separație de puteri", unde monarhul e capul ramurei legislative sau doar are un rol ceremonial. În cazul în care monarhul deține putere absolută, aceasta se numește o monarhie absoluta.

Astăzi, monarhiile constituționale sunt combinate cu democrație reprezentativă, care reprezintă teoriile suveranității populare care plasează suveranitatea în mâinele poporului, și cele care consideră important rolul tradiției în guvernământ. Cu toate că regele sau regina pot fi considerați șeful statului, Prim Ministrul, a cărui putere vine direct sau indirect de la alegeri, este Șeful guvernului. Cu toate că majoritatea monarhiilor constituționale moderne sunt democrații reprezentative, în istorie au existat și alte situații. Unele monarhii au au existat sub costituții fasciste (sau quasi-fasciste), cum s-a întâmplat în Italia, Japonia și Spania, sau cele unde guvernul a fost condus de o dictatură militară, cum s-a întâmplat în Tailanda.

REPÚBLICĂ, republici, s.f. Formă de guvernământ în care organele supreme ale puterii de stat sunt alese pe un timp determinat; țară, stat care are o astfel de formă de guvernământ. ♦ (Rar) Populația unei astfel de țări. – Din it. republica, fr. république.

ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.

Integrarea europeana si impulsul catre regionalizare nu sunt fenomene contradictorii, ci fac parte din reconsiderarea generala a rolului statului in conditiile Europei de astazi. Statul conceput ca principal nivel de guvernare –adesea unicul- traverseaza o peroada de criza, el nemaifiind acel puternic”Levithan” din conceptia clasica a lui Hobbes si fiind obligat sa-si reconsidere functia. El nu este acum singurul cadru pentru rezolvarea diferitelor probleme care afecteaza societatea. Aparut dupa cel de-al doilea razboi mondial pentru a asigura redemarajul economic si mai ales pentru distribuirea unei “prosperitati generalizate” . Statul-Providenta este pus astazi in discutie datorita unei crize economice, extinderii somajului si cresterii continue a impozitelor asupra veniturilor particularilor si intreprinderilor. In plus, acestora li s-au asaugat anonimatul si complexitatea care au caracterizat procesul de luare a deciziilor in cadrul unui asemenea tip de structura actuale, nu mai este sinonim cu eficienta.

Constructia europeana pune in evidenta reconsiderarea globala a predominantei statelor. Acestea sigure, sunt considerate a fi prea mici pentru a raspunde noilor provocari care se ivesc la niveluri globale, cum ar fi politica de aprare, inovatia tecxhnologica sau politica monetara. In acelasi timp statele sunt socotite prea mai pentru a rasunde in mod efficient numeroaselor probleme pe care le pun cetatenii si carora li se pot gasi solutii elaborate la nivel regional sau local. Asa cum spunea Daniel Bell :” Exista lucruri pe care statele sunt prea mici pentru a le face, si in schimb, exista altele pentru care sunt prea mari.”

Statul, care ramane un garant al interesului public, va putea sa intervina numai in cazul in care nu exista un accord intre partenerii sociali sau atunci cand problema respectiva depaseste competentele acestora. Cu alte cuvinte, legislatia trebuie sa intre in joc fie pentru a incuraja partile aflate in dialog fie pentru a evita esecul negocierilor dintre acestia. O asemenea abordare este utila pentru a reaminti partenerilor sociali care le sunt responsabilitatile si pentru a limita tendinta naturala a statelor de a controla totul sau din contra, de alasa totul pe seama “ legilor economiei de piata”. Statul este “ cea mai buna forma pe care piata libera a gasit-o pentru a se regal”.

Ramanand structura de baza a organizarii sociale, sttul actual este supus unui dublu proces evolutiv – pe de o parte, procesul de descentralizare sau de recunostere a autonomiei regiunilor in cadrul Europei viitoare. Daca rpima provocare este urmare a unui process de dependenta crescanda si tot mai cuprinzatoare in domeniul military, politic, economic, tehnologic si cultural, cea de-a doua rezulta dintr-un process pornit din interiorul statelor nationale respective. Protagonistii sai sunt colectivitatile care incearca sa-si sustina propria identitate politica si culturala. Aceste provocari au slabit statul in intreaga lume, dar mai ales in Europa. El se vede confruntat cu o criza de le gitimare si in cazul unei pierdere chiar a puterii politice si economice. Aceasta, in masura in care el, asa cum spuneam, trebuie caomiei de piata”. Statul este “ cea mai buna forma pe care piata libera a gasit-o pentru a se regal”.

Ramanand structura de baza a organizarii sociale, sttul actual este supus unui dublu proces evolutiv – pe de o parte, procesul de descentralizare sau de recunostere a autonomiei regiunilor in cadrul Europei viitoare. Daca rpima provocare este urmare a unui process de dependenta crescanda si tot mai cuprinzatoare in domeniul military, politic, economic, tehnologic si cultural, cea de-a doua rezulta dintr-un process pornit din interiorul statelor nationale respective. Protagonistii sai sunt colectivitatile care incearca sa-si sustina propria identitate politica si culturala. Aceste provocari au slabit statul in intreaga lume, dar mai ales in Europa. El se vede confruntat cu o criza de le gitimare si in cazul unei pierdere chiar a puterii politice si economice. Aceasta, in masura in care el, asa cum spuneam, trebuie ca in acelasi timp sa cedeze unele din componentele sale organelor supranationale si internationale in care influenta oligopolurilor si a intreprinderilor transnationale creste.

Acum ne aflam in momentul in care apar noi semen de intrebare privind teme ca: democratie, federalism, rolul statului, al actorilor economici si a puterii lor,

Asistam la: “conturarea unui edificiu comunitar cu trei nivele: Uniunea Europena, statul, regiunea-este raspunsul la complexitatea crescanda a vietii economic, sociale si politice”.

De aceea, Europa nu mai poate continua sa fie doar Europa statelor member, ci trebuie sa-si dezvolte o strategie de inaintare pe drumul construirii unei Europe a culturilor regionale, lucru care va face mult mai viabila aprofundarea valorilor democratice. Cand se oragnizeaza astazi, intr-un stat comunitar, un referendum pe o tema europeana, acesta este perceput din ce in ce mai mult ca fiind ceva indepartat, car eil intreresaeaza foarte putin realitatii europene, si aceasta este posibila si prin realitatea regiunilor si a entitatilor locale.

Viitorul Europei va fi afectat de peocesul “realocarii autoritatii” care apartine astazi statului, catre unitati mai mici, substatale, printr-o fragmentare infrationala. Trebuie sa mentionam ca aceasata realocare poate fi infuentata nu numai prin incercari de regrupare economica regionala, ci si prin dorinta de afirmare a identitatii din partea minoritatilor entice. Aceste doua tendinte se manifesta simultan, desi ele genereaza puncte de vedere contrare asupra rolului si modului de functionare a granitelor. Daca prima incearca sa inlature frontierele economice – in mare majoritate artificiale, deoarece putine dintre acestea separa zone incompatibile economic, cea de-a doua este reprezentata unui sens contrar, fiind definitorie pentru procesul de intarire a granitelor si in primul rand a acelor mentale.

1.2 Constitutia europeana intre asteptari si deziluzii.

“Europa se adapteaza lent la propria sa pluralitate si intergare, care nu se realizeaza atat printr-un aparat unic, cat, ami ales printr-o continua reasezxare a intelegerilor si conventiilor.”

Procesul de intregare europeana reprezinta o constructie treptrata care s-a bazat pe prevederile incheiate intre statele membre, pe legislatia secunadra adoptata si pe acordurile internationale semnate, precum si o arhitectura institutionala dezvoltata si consolidata in timp si in care largirea geografica in valuri a Comunitatii s-a impletit cu adancirea continua a integrarii economice si cu extinderea dimensiunilor integrrii vest-europene.

La baza actului de nastere a Comunitatilor Europene sta declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care prezenta astfel un plan pus la punct impreuna cu Jean Monnet, pe atunci comisar al planului de modernizare a Frantei de dupa razboi.
"Declaratia Schuman" a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de catre sase tari fondatoare (Franta, R. F. Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) a "Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului" (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.
Primele succese ale CECO precum si avantajele pe care le-ar fi presupus continuarea operei de unificare europeana au determinat ministrii de externe ai celor sase tari fondatoare sa opteze pentru continuarea procesului de integrare in domeniul economic, unde pasiunile nationale erau mai putin intense si deci sansele de gasire a unui teren de interese comune erau mai mari. Conferinta de la Messina, din 1955, a incredintat unei comisii prezidate de ministrul belgian de externe Paul Henry Spaak sarcina studierii posibilitatii unei integrari progresive in acest domeniu. Raportul prezentat de acesta in 1956 a servit drept baza de negociere a Tratatului Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA) si Tratatului Comunitatii Economice Europene (CEE). Semnate in martie 1956 de catre cele sase state membre ale CECO, aceste tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie.1958.
In timp, tratatelor initiale ale Comunitatilor Europene le-au fost aduse modificari prin:

Tratatul de la Bruxelles (1965)
Actul Unic European (1987)
Tratatul de la Maastricht (1992)
Tratatul de la Amsterdam (1997)
Tratatul de la Nisa (2000).

Membrii Uniunii Europene
In prezent exista 25 de state membre, dintre care 6 membri fondatori:
1952 – membrii fondatori
Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg
Au urmat:
1973
Irlanda, Regatul Unit, Danemarca
1981
Grecia
1986
Spania, Portugalia
1995
Finlanda, Suedia, Austria
2004
Polonia, Slovenia, Ungaria, Malta, Cipru, Letonia, Estonia, Lituania, Republica Ceha, Slovacia

Realizările Comunitătii Europene/Uniunii Europene în ultimele patru decade sunt remarcabile si reflectă faptul că Uniunea Europeană tinde să nu mai poată fi încadrată în tiparele traditional folosite pentru descrierea organizatiilor internationale. Natura supranatională a Uniunii Europene devine un instrument ajutător în întelegerea si explicarea relatiilor institutionale dintre Uniune si membrii săi.

Sistemul de guvernare a cunoscut numeroase dezvoltări în planuri diverse. UE a devenit un actor cu grad crescut de complexitate pe măsură ce impactul în crestere al politicilor sale a atras tot mai multi participanti guvernamentali si non-guvernamentali în procesul de formulare a politicilor, s-a extins pe mai multe niveluri, pe măsură ce nivelul sub-national a câstigat în importantă, iar paternurile interactiunilor supranational – national au fost diversificate. Totodată, UE a devenit un proces cu mai multe fatete pe măsură ce au fost stabilite un număr în crestere de responsabilităti, acest portofoliu extins fiind imposibil de realizat fără proceduri de luare a deciziilor în toti pilonii si fără statuarea unui principiu al flexibilitătii.

Spre deosebire de alte organizatii internationale (interguvernamentale în ceea ce priveste structura si procesul intern), Uniunea Europeană poate fi privită din mai multe perspective drept actor supranational. Acest supranationalism rezidă în mare parte în puterile executive ale Comisiei Europene si în puterile legislative ale Parlamentului European post-Maastricht si post-Amsterdam.

Limita politicilor si subiectelor / temelor abordate de UE este mai extinsă ca oricând. Politicile nationale si politicile europene sunt inextricabil corelate. Actorii politici nationali operează la nivel european, iar politicile si procedurile europene au un impact direct asupra scenei politice nationale. Intensificarea integrării europene a impus tot mai mult o dimensiune europeană a actiunilor si politicilor actorilor statali.

Totodată, problematica identitătii internationale a UE poate fi relationată activitătii sale internationale, retelei de relatii create si mentinute cu o serie de state, grupuri de state si actori non-statali. Instrumentele sunt de tip procedural (bilateral, multilateral si regionalizat), de transferare si preluare. Accentul pe instrumentele folosite de Uniunea Europeană furnizează doar o viziune limitată asupra rolului si importantei UE pe plan international. România consideră de importantă crucială modalitătile de transmitere a mesajelor, instrumentele procedurale, cadrul stabil de desfăsurare a acestor instrumente, pozitia unitară UE în acest cadru, procesul institutional eficientizat de formulare a politicii.

Cele patru libertăti fundamentale (mărfuri, persoane, servicii si capital) constituie astăzi punctul nodal al politicilor Uniunii Europene si fundamentul de pe care poate fi construită o nouă Europă. Agenda UE este dominată de continuarea reformei institutionale si reducerea asa-numitului deficit democratic, introducerea monedei unice, reforma politicii agricole comune, co-finantarea dezvoltării viitorilor membri ai UE, definirea rolului UE în plan global (incluzând impactul procesului de extindere spre Est, strategia de pre-aderare, dialogul trans-atlantic, relatiile cu tările vecine) etc. Aceste problematici sunt indirect relationate rolului politic extern al Uniunii, desi anumite aspecte ale politicii sale externe ocupă un rol dominant.

Uniunea Europeană poate fi caracterizată ca actor individualizat al scenei internationale nu doar datorită politicii sale externe sau impactului acesteia, ci si puterii economice si rolului său geopolitic vital atât în plan european, cât si international. După concluzionarea Rundei Uruguay si conturarea Organizatiei Mondiale a Comertului, Uniunea Europeană si-a consolidat pozitia de actor cheie în acordurile comerciale internationale si a participat activ în economia mondială. După sfârsitul Războiului Rece, Uniunea Europeană a reusit să-si mentină o prezentă bine definită în multe arii ale sistemului comercial global si în forumuri bilaterale si inter-regionale.

Politica economică a UE a trasat structurii si obiectivelor acesteia o coloratură unitară, cu ramificatii asupra rolului jucat în plan international: o Europă cu o monedă unică si cu o economie mult mai coezivă si mai coerentă (cu politici si instrumente solide de politici macroeconomice) are o voce mult mai puternică în sistemulinternational. Putem aprecia că, în prezent, Uniunea Europeană poate fi privită ca un actor determinant al climatului international economic actual.

Încă de la precizarea în Tratatul de la Maastricht a proiectului de introducere a unei monede unice, Uniunea Economică si Monetară a devenit simbolul adâncirii procesului de integrare. Introducerea monedei unice, din 1 ianuarie 2002, va plasa Uniunea Europeană si mai departe în formularea unei politici macro-economice si monetare unitare care favorizează implementarea unui spatiu comun al libertătii, securitătii si justitiei.

Tote aceste shimbari la nivelul Europei sunt aprobate sau contrariate, este bine sau este rau. suntem doar speriati de schimbari asa de mari sau intuitia este buna. Raspunsuri la aceste intrebari se pot dat peste ani cand vom privi inapoi in cartile de istorie. Acum putem analiza prezentul si putem asculta pareri si sa tragem propriile concluzii.

“Recentele declarații ale președintelui francez Jaques Chirac, dar și ale cancelarului german Gerhard Shroeder pun serioase semne de întrebare asupra viitorului economiei europene. Iar referendumul asupra Constituției europene programat în curând în Franța riscă să arunce în aer întreaga construcție politică europeană. Declarațiile celor doi configurează o economie de tip dirijist, opusă "liberalismului anglo-saxon". În definitiv, acest lucru n-ar fi o problemă dacă modelul propus de ei nu ar scârțâi în momentul de față din toate încheieturile. Mai mult chiar, din Franța și Germania companiile emigrează la modul cel mai serios către zone mai… deschise concurenței și pieței libere.Și Franța și Germania au mari probleme în a mai întreține un sistem de securitate socială care a transformat mulți dintre cetățeni în niște întreținuți de stat, pe spinarea companiilor, iar economiile lor sunt din ce în ce mai necompetitive. Încercarea de a rezolva acest lucru prin metode dirijiste poate rezolva lucrurile pe termen scurt, dar pe termen lung va apărea și nota de plată. Din păcate, accesul pe piața forței de muncă este restricționat de vechile state din Uniune care nu lasă libera circulația persoanelor din acest punct de vedere. Dacă anumite state, precum Italia sau Spania au politici relativ "liberale" în anumite zone ale pieței muncii, cum ar fi agricultura, construcțiile, serviciile casnice – este adevărat munci grele, prost plătite, mai puțin agreate de localnici – nu același lucru se întâmplă în Franța sau în Germania și Austria. Desigur, țările mari sunt mult mai atractive decât țările mici – Olanda, Belgia sau țările scandinave neavând asemenea probleme, sau nu într-o măsură atât de mare.De asemenea, cei doi pot insista asupra reduceriii contribuțiilor alocate noilor veniți – pentru a reduce astfel presiunea asupra propriilor economii. Nu demult, ministrul de Finanțe francez spunea că noii europeni ar trebui să aleagă între a primi fonduri de la Uniunea Europeană și a duce o politică de dumping fiscal.De altfel,Uniunea Europeană s-ar putea să primească în curând lovitura de grație din partea Franței, în condițiile în care votul asupra Constituției europene are toate șansele să fie unul negativ.(……) În momentul de față există semne serioase de întrebare atât asupra viitorului economic, dar și asupra viitorului politic al Uniunii Europene.(………….)Economia europeană dă semne serioase de oboseală sub greutatea unei monede puternice și a unui preț al petrolului în creștere. Creșterea economică se măsoară subunitar, în vreme ce estimările globale sunt undeva în jurul a 4%. Creșterea speranței de viață face ca presiunea asupra sistemelor de pensii să fie una colosală. În aceste condiții, fiecare încearcă să găsească mici portițe pentru a mai slăbi șurubul. Însă pentru Franța și Germania este greu să concureze cu economiile țărilor mici sau ale celor est-uropene unde forța de muncă este încă la jumătate sau chiar sfert de preț iar regimul fiscal ceva mai relaxat. Noile economii europene au o serie de avantaje deloc de neglijat, care nu au cum să nu nemulțumească "greii" continentului, cei care, de fapt, de ce să nu o recunoaștem, achită nota de plată.În acest sens, nu este de mirare că euroscepticismul crește, alimentat și de o dezbatere politică naționalistă. Fiindcă, atunci când economia nu merge bine, majoritatea politicienilor sunt gata să dea vina pe "străini".Atfel, încep să se înmulțească cei care nu mai prevăd un viitor construcției europene, cel puțin în această formă.”

Capitolul 2

Specificul guvernantei publice si a organizarii statale in cele mai mici tari europene

Intr-un stat unitar guvernul central dispune de servicii administrative care pot exercita activitatea pe tot tritoriul si in toate domeniile, sub ele nefiind decat organele locale.In fiecare stat exista guvern si administratie proprie. Petru a face o imagine de ansamblu despre modul de organizare a structurilor la nivelul guvernului si administratiilor centrale voi detalia prin “exemple la nivel minimal’, adica prin aducerea in fata a celor mai mici state europene: Malta-republica, Luxemburg-monarhie ereditara constitutionala, San Marino-republica, Monaco-monarhie constitutionala, Vatican-stat ecleziastic cu monarhie electiva pe viata.

2.1 Malta

Republica Malta este o țară insulară în Europa de sud. Consistând dintr-un arhipeleag în centrul Mării Mediterane, chiar la sud de Italia, aceste insule amplasate strategic, au fost conduse și cucerite de diferite puteri pe parcursul secolelor. Ordinul cavaleresc maltez, a fost alungat în 1798 din Malta prin Napoléon după aproape 270 de ani de domnie, urmând ca acesta să formeze în continuare în Roma (în Via Condotti 68) cel mai mic stat din lume (cunoscut sub numele de Stareția din Malta).Malta a devenit independentă de Marea Britanie la 21 septembrie 1964, iar de la 1 mai 2004 este membră a Uniunii Europene.

Alegătorii micii insule mediteraneene arată o divizare politică cum nu se mai găsește altundeva. Conservatorii naționaliști și socialiștii se luptă pentru putere, ambii ar putea construi o circumscripție stabilă. De aceea în Malta diferența de voturi a fost foarte mică. Președintele Edward Fenech Adami a sperat de exemplu la o votare cu 57 % pentru Referendumul UE, și a numit aceasta marea majoritate.Statutul de membru de partid este moștenit din generație în generație în Malta.Pe 12 martie 2003, deci la patru zile de la referendumul pentru extinderea Uniunii Europene au avut loc în Malta alegeri parlamentare. După modelul referendumului, maltezii au ales conservatorii naționali (PN) pentru 51,79 % din locurile din parlament și Partidul Muncii (MLP) pentru 47,51 % din locurile din Parlament (MLP). Al treilea partid, Alternattiva Demokratika (AD) a primit 0,68 % din voturile exprimate și deci nici un loc în Parlament.

Statul maltez, cu capitala la Valletta, se împarte în trei insule: Malta (ca. 246 km²), Gozo (ca. 67 km²) și Comino (ca. 3 km²). Insula principală, Malta, este formată din cinci județe, Gozo și Comino formand împreună un al șaselea. Există și o a patra insulă, nelocuită, Filfla (0,06 km²).

Malta numără cca. 385.000 locuitori, pe o suprafață redusă, rezultând astfel o densitate a populației ridicată, de 1249 locuitori pe kilometrul pătrat. Astfel, Malta este țara cu cea mai mare densitate din Europa și a treia țară ca densitate din lume. 94 % din populație locuiește în mediul urban.Datorită cuceririlor siciliene, populația malteză aparține grupei romanice. 1,8% din locuitorii Maltei sunt de o altă naționalitate decat cea malteză. Limbile oficiale sunt malteza și engleza, dar și italiana este foarte răspândită.Gozo și Comino: Gozo ara aproximativ 30.000 de locuitori iar Comino 7 locuitori permanenți. Pe Comino locuiesc un soț și o soție arendași, doi polițiști și câțiva țărani.

Moneda nationala a Maltei este lira.

2.2 Monaco

Principatul Monaco, cunoscut cu numele de Munegu în dialectul local, este a doua cea mai mică țară din lume, situată între Marea Mediterană și Franța, pe Riviera franceză sau Coasta de Azur. Consistând mai ales din vechiul oraș Monaco și zonele construite ulterior, este și cea mai dens populată țară din lume, cu un relief muntos si o clima mediteraneana.

Avand ca forma de organizare statala monarhia constitutionala este condusa de la 1 aprilie 2005 de printul Albert II, print de Monaco.A ajuns la tronul principatului datorită stării grave de sănătate și a imposibilității exercitării funcției a tatalui sau Prințul Rainier de Monaco, unul din cei mai longeviv monarhi europeni a urcat pe tronul micului principat în 1949 și a condus timp de aproape 56 de ani principatul dezvoltându-l într-un adevărat paradis fiscal. Prim ministru este Jean-Paul Proust

Principatul Monaco are capitala la Monaco. Principala limba vorbita si cea oficiala este farnceza, iar ca limbi secundare engleza si italiana.

Cu o populatie 31,842 principatul Monaco are o suprafata de numai 1,95 km² si cu o densitate de 16.329/km². Religia majoritare este romano-catolica in proportie de 95 %.

Moneda nationala este euro.

2.3 Luxemburg

Istoria înregistrată a Marelui Ducat al Luxemburgului începe odată cu construcția Castelului Luxemburg în anul 963. În jurul acestei fortărețe s-a dezvoltat treptat un oraș care a devenit centrul unui stat mic dar important. În 1437 a avut loc o criză, familia conducătoare neavând moștenitori legitimi pentru tron. În secolele următoare, fortăreața Luxemburg a fost în mod constant mărită și întărită de cei care au ocupat-o, între alții, Bourbonii, Habsburgii, Hohenzollernii și francezii. Chiar și după înfrângerea lui Napoleon în 1815, când Congresul de la Viena a conferit autonomie formală Luxemburgului, țara a devenit obiectul unei dispute între Prusia și Olanda.Revoluția belgiană dintre 1830–1839 a înjumătățit teritoriul Luxemburgului, atunci când partea vestică a țării, pur francofonă, a fost transferată Belgiei. Independența Luxemburgului a fost confirmată apoi în 1839, dar nu a fost ratificată formal decât în 1867, după ce criza luxemburgheză aproape a dus la un război între Prusia și Franța. În același an 1839, Luxemburg s-a alăturat Confederației germane.Regele Olandei a rămas șeful de stat al Luxemburgului, cu titlul de mare duce al Luxemburgului până în 1890. La moartea lui Wilhelm al III-lea, tronul Olandei a revenit fiicei sale, Wilhelmina, iar Luxemburg (pe tronul căruia nu puteau sta femei (vezi Legea Salică)) i-a fost dat lui Adolph de Nassau-Weilburg .Luxemburg a fost invadat și ocupat de Germania în timpul primului război mondial și al celui de-al doilea război mondial. În 1942, Luxemburgul a fost oficial anexat de Al treilea Reich.În timpul celui de-al doilea război mondial, Luxemburg și-a abandonat politica de neutralitate, alăturându-se Aliaților în lupta împotriva Germaniei. Guvernul său, în exil la Londra, a format un mic grup de voluntari, care au participat la invazia Normandiei. A devenit un membru fondator al NATO și al ONU în 1946.

În 1957, Luxemburg a devenit unul dintre cele șase state fondatoare a Comunității Economice Europene (devenită apoi Uniunea Europeană), și în 1999 s-a alăturat țărilor care au adoptat moneda unică, euro. Mai multe organisme europene își au sediul în Luxemburg. Luxemburg are un sistem parlamentar de guvernare, fiind o monarhie constituțională. În conformitate cu constituția din 1868, puterea executivă este exercitată de Marele Duce sau de Marea Ducesă, și de cabinet, constituit dintr-un prim-ministru și mai mulți miniștri. Marele Duce are puterea de a dizolva parlamentul și de a forma un altul.Puterea legislativă aparține Camerei Dueputaților, aleși direct pentru mandate de cinci ani. Un al doilea corp, "Conseil d'État" (Consiliul de Stat), format din 21 de cetățeni numiți de duce, are rol consultativ pentru Camera Deputaților în elaborarea legilor. Marele ducat are trei tribunale inferioare (justices de paix; în Esch-sur-Alzette, în Luxembourg și în Diekirch), două tribunale districtuale (Luxembourg și Diekirch) și o Curte Superioară de Justiție (Luxembourg), care include Curtea de Apel și Curtea de Casație.

Țara este împărțită în 3 districte, 12 cantoane și 118 comune. 12 comune au statut de oraș, iar orașul Luxembourg, capitala, este cel mai mare din țară.Luxemburgul este una dintre cele mai mici țări din Europa. Are o suprafață de circa 2,586 km². Are o poulatie de 468.571 locuitori cu o densitate de 181.2/km². În vest se mărginește cu provincia belgiană Luxembourg, care (la 4,443 km²) are aproape o suprafață dublă față de cea a țării.Nordul țării face parte din Munții Ardeni, e format din dealuri și munți joși, cel mai înalt punct fiind Buurgplaatz, de 559 m. Resul țării este de asemena deluros.Granița estică a Luxemburgului e formată de râurile Mosel (Moselle), Sauer(Sûre) și Our.

Economia stabilă, puternică a Luxemburgului, prezintă creștere moderată, inflație redusă și șomaj redus. Sectorul industrial, dominat de industria siderurgică, a devenit tot mai diversificat, și inlude produse chimice, cauciucuri și alte produse. În ultimile decenii, creșterile în sectorul financiar au compensat declinul oțelului. Serviciile, în special cele legate de bănci, ocupă un segment tot mai important al economiei. Agricultura se bazează pe mici ferme familiale. Luxemburgul are legături comercial și financiare în special cu Belgia și Olanda, și ca membru al UE, se bucură de avantajele pieței libere europene. Luxemburg are cel mai mare PIB per capita din lume (62 700 USD în 2005). Șomajul a fost de 4,4% din forța de muncă în iulie 2005.

În Luxemburg sunt recunoscute și vorbite trei limbi, limba franceză, limba germană și limba luxemburgheză, o limbă francică a regiunii Moselle, asemănătoare cu limba germană. În afară de faptul că e una dintre cele trei limbi oficiale, luxemburgheza este și limba națională a marelui ducat.87 % din populația Luxemburgului sunt creștini romano-catolici, resul fiind în principal protestanți, evrei și musulmani.

Moneda nationala este euro.

2.4 San Marino

Republica San Marino (Italiană: Serenissima Repubblica di San Marino) este una dintre cele mai mici state independente din Europa și din lume. Aflata is sudul Europei este plasata in Italia si este unul dinte microstatele Europei. Deseori se spune despre San Marino ca este proclamata a fi cea mai veche republica din lume. A fost fondata in 301e.n. de Marinus din Rab, un mason crestin ce fugea de persecutia religioasa a imperiului Diocletian Roman.

Conofrm legendei Marino a plecat de pe insula lui Rab cu prietenul sau Bibo si au mers in orasul baha unde a devenit presedintele bisericii Gaudientium. Dupa persecutie din cauza credintei sale crestine s-a stabilit pe un deal numit San Francisco unde a construit o mica biserica care a pus bazele orasului si statului San Marion. Data oficiala a fondarii republicii este 3 septembrie 301 era noastra.

Desi au fost numeroase presiuni in secolul 19 in timpul unificarii Italiei San Marino nu a fost lipit la noua Italie.

Marele Consiliu General este ales prin vot popular o data la cinci ani. Acest Parlament alege doi din membrii sai sa detina functia de „Capitani Reggenti” pe o peroada de sase luni ca sa il conduca. Cabinetul si acesti doi „capitani” formeaza ramura executiva a guvernului. Cosiliul alge deasemenea si „Consiglio dei XII”-Consiliul celor Doisprezece care formeaza ramura judiciara.

San Marino este divizat in noua municipalitati cunoscute ca „castelli” fiecare pe un deal diferit care sunt si orasele:

Orasul San Marino care este “enorma” capitala. Sunt si cele opt municipalitati

Borgo Maggiore

Chiesanuova

Domagnano

Faetano

Fiorentino

Montegiardino

Serravalle

Republica San Marino este a treia ca suprafata 60,57 km2 dupa Vatican si Monaco.

Are un climat mediteraneean si are o topografie dominata de relief muntos, cel mai inalt punct fiind Monte Titano situate la 749 metrii deasupra marii.

Desi San Marino nu este official membra a Uniunii Europene are dreptul in urma unui aranjament are dreptul de a folosi moneda euro si poate folosi propriile simboluri pe monedele euro. Inainte de euro moneda se numea lira Sanmarineza.

Sectorul turism este foarte dezoltat contribuind peste 50 % din produsul intern brut. Alte industrii cheie in Sna Marino sunt domeniul bancar, electronic si ceramic. In domeniul agricuturii predominante sunt productiile de vin si branzeturi.

Are o populatie de aproximativ 29 000 de locuitori inclusive 1000 de turisti majoritatea italieni. Limba principala vorbita este Italian, iar religia este Romano-Catolica.

2.5 Vatican

Vatican — sau Statul Vatican (Limba italiană: Stato della Città del Vaticano, limba latină: Status Civitatis Vaticanae) — este un mic stat suveran al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă în orașul Roma, Italia. Întreaga țară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat. Statul este condus de către episcopul Romei, papa și astfel poate fi considerat un stat ecleziastic în care funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele noastre locuința papei este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeței și al numărului de locuitori. Este reședința teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instuțională reprezentată de către papa, episcopul Romei și prin urmare principala reședință ecleziastică a Bisericii Catolice.

Numele locului este antic predatând creștinismul. Denumirea provine din limba latină Mons Vaticanus, Colina Vatican. Este parte a Mons Vaticanus și a fostelor câmpuri Vaticane unde au fost construită Bazilica Sfântul Petru. Aici se mai află și rezidența papilor numită Palatul Apostolic cu Capela Sixtină și muzeele Vaticanului, dar și cu multe alte clădiri. Zona nu a fost niciodată încorporată total în aglomerația urbană a Romei până la sfârșitul secolului trecut fiind separată de oraș de râul Tibru. Zona a fost astfel considerată ca teren agricol din afara orașului și nu a fost inclusă în zona înconjurată de zidurile orașului. În anul 1929 când au fost pregătite documentele Tratatului de la Lateran, faptul că o bună parte a teritoriului propus a fost deja înconjurat cu zid, a dus la forma actuală a statului. Pentru unele părți ale frontierei unde nu era zid exista linia unor clădiri care suplinea partea de frontieră, iar pentru unele mici părți un zid modern a fost construit. Teritoriul include Piața Sfântul Petru care nu a putut fi izolată de restul Romei și astfel o mare parte a graniței imaginare cu Italia urmărește extremitatea pieței și se unește cu Piazza Pio XII și Via Paolo VI. Deși nu au fost incluse din punct de vedere tehnic în teritoriul Vaticanului de către Tratatul de la Lateran, unele proprietăți ale Sfântului Scaun au un statut extrateritorial asemănător celui al ambasadelor străine. Acestea includ rezidența papală de vară de la Castelgandolfo de pe dealurile din apropiere, Bazilica Laterană, bazilicile Sf. Maria Mare și Sf. Paul în afara zidurilor precum și o serie de clădiri de la Castelgandolfo. Acestea sunt patrulate de agenți de poliție ai Vaticanului și nu de poliția italiană. În piața Sfântul Petru ordinea este asigurată de ambele servicii de poliție.

Șeful statului este papa, care pe lângă autoritatea supremă executivă, legislativă și judecătorească este și șeful guvernului. Aceasta este o monarhie electivănon-ereditară cu un suveran care exercită autoritate absolută, adică putere supremă legislativă, executivă și judecătorească nu doar peste statul Vatican, dar și peste Sfântul Scaun. Suveranul este ales pe viață în conclav de cardinalii sub 80 de ani. Subordonații săi principali din punct de vedere al conducerii statului sunt Secretarul de Stat, președintele Comisiei Ponficale pentru Statul Vatican și guvernatorul statului Vatican.

În prezent papa este Benedict XVI, născut Joseph Ratzinger în Germania. Angelo Cardinal Sodano din Italia este Secretar de Stat. Edmund Cardinal Szoka este atât președinte al Comisiei Pontificale cât și guvernator, născut în America de origine poloneză. Sodano și Szoka și-au păstrat funcțiile din timpul papei Ioan Paul al II-lea fiind renominalizați în funcții de succesorul acestuia

Din motive istorice, conducerea statului are o structură unică. Cele mai importante persoane sunt Secretarul de Stat, președintele comisiei pontificale pentru statul Vatican și Guvernatorul Vaticanului. Aceștia, ca toți ceilalți oficiali, sunt numiți și revocați de papa.

În timpul sede vacante (vacanței scaunului papal), Cardinalul Camerlengo, fostul Secretar de Stat și fostul președinte al comisiei pontificale formează o comisie care duc la împlinire câteva funcții ale șefului statului; în timp ce o altă comisie formată din Camerlengo și trei cardinali (unul ales prin vot la fiecare trei zile din fiecare ordin al cardinalilor), îndeplinesc alte funcții ale șefului statului. Toate deciziile luate de aceste comisii trebuie aprobate de Colegiul Cardinalilor.

Guvernatorul Vaticanului, cunoscut câteodată drept președintele, are îndatoriri similare cu cele ale unui primar, inclusiv securitate locală, dar făcând excepție relațiile internaționale. Vaticanul deține corpuri moderne de securitate, faimoasa Gardă elvețiană, o forță militară pe bază de voluntariat provenită din bărbați elvețieni. Garda nu este chiar o armată, ci mai mult o forță de poliție și gardă de corp pentru papa.

Puterea legislativă este investită în Comisia pontificală pentru statul Vatican condusă de un președinte. Membri sunt cardinali numiți de papa pentru un mandat de cinci ani.

Funcțiile juridice sunt conduse de trei tribunale — Signatura apostolică, Rota romană și Penitențieria apostolică, care sunt de asemenea arma juridică a Sfântului Scaun (a se vedea mai jos). Sistemul legal este bazat pe canon sau dreptul ecleziastic; dacă dreptul canonic nu este aplicabil, legile speciale ale teritoriului se aplică, de obicei modelate după prevederile italene.

Vaticanul are propriul oficiu poștal, supermaket, bancă (bancomatele sunt singurele din lume care folosesc limba latină), stație feroviară, centrală generatoare de energie electrică și casă de editură. Vaticanul își emite propriile monede și timbre și controlează prorpiul domeniu de internet (.va). Radio Vatican, postul oficial de radio, este unul din cele mai influente din Europa. L'Osservatore Romano este ziarul semi-oficial. Este publicat de laici catolici, dar conține informații oficiale

Ofițerul șef este Secretarul de Stat, al cărui titlu este asemănător celui al ministrului de externe al Statelor Unite ale Americii și care exercită de fapt aceste funcții și pe cea a premierului în alte țări.

Administrația Sfântului Scaun este separată. Papa îl guvernează prin intermediul Curiei romane. Aceasta este formată din Secretariatul de Stat, nouă congregații, trei Tribunale, 11 consilii pontificale și un complex de birouri care administrează afacerile bisericii la cel mai înalt nivel. Secretariatul de stat coordonează Curia prin Cardinalul Secretar de Stat.

Între cele mai active instituții ale bisericii sunt Congregația pentru docrtina credinței, care supraveghează doctrina bisericii; Congregația pentru episcopi, care coordonează numirile episcopilor în cele două Americi și în Europa; Congregația pentru evanghelizarea popoarelor, care susține activitatea misionară; Consiliul pontifical pentru dreptate și pace, care se ocupă de pacea internațională și problemele sociale.

Sfântul Scaun are trei tribunale: Penitențieria apostolică care se ocupă de conștiință; Rota romană este responsabilă pentru recursuri, inclusiv anularea căsătoriilor și Signatura apostolică curtea finală de apel.

Prefectura pentru afacerile economice coordonează finanțele departamentelor Sfântului Scaun și supraveghează administrarea patrimoniului acestuia, un fond de investiții datând de la Tratatul de la Lateran. Un comitet format din cincisprezece cardinali, condus de Secretarul de Stat are autoritate finală de supraveghere asupra tutoror problemelor financiare ale Sfântului Scaun, inclusiv pe cele ale Institutului pentru lucrările religiei, o instituție financiară cunoscută drept banca Vatican

Vaticanul, unul dintre microstatele europene, este situat pe colina Vatican din nord-vestul Romei, la câteva sute de metri spre vest de râul Tibru, pe malul drept al acestuia. Frontierele (3.2 km în total, toți cu Italia urmăresc zidurile orașului construite pentru a-l proteja pe papa de atacurile externe. Situația este mult mai complexă la faimoasa piață Sfântul Petru în fața bazilicii Sfântul Petru, unde frontiera corectă este în afara elipsei formate de colonadele lui Bernini. Este cel mai mic stat suveran din lume cu 0.44 km² (108.7 acri).

Clima este aproape identică cu cea a Romei; temparată, climă mediteraneeană cu ierni blânde și ploioase din septembrie până la mijlocul lui mai și veri calde și secetoase din mai până în august. Sunt câteva trăsături locale, în principal ceața și roua cauzate de mărimea anormală a bazilicii Sf. Petru, altitudinea, fântânile și mărimea întinsă a pieței pavate.

Buget: Venituri (2003) 252 milioane $; cheltuieli (2003) 264 milioane $. Industrii: tipărituri și producția unor mozaicuri și uniforme pentru angajați; activități bancare și financiare internaționale. Această economie non-comercială unică este sprijinită financiar de donatori (cunoscuți ca Obolul Sfântului Petru), catolici din întrega lume, din vânzarea timbrelor poștale și a suvenirurilor, taxe de intrare în muzee și vânzarea publicațiilor. Veniturile și standardele de viață pentru muncitorii laici sunt comparabili cu – sau într-un fel mai bune decât – cei care lucrează în alte părți ale Romei.Vaticanul folosește euro ca monedă de la 1 ianuarie 2002. Acesta are propria bancă, Banca Vatican

Aproape toți cetățenii Vaticanului locuiesc înăuntrul zidurilor vaticane. Cetățenia este acordată în principal clerului, inclusiv înalților demnitari, preoți, călugărite, precum și faimoasei Gărzi elvețiene, forță militară pe bază de voluntariat. Mai sunt aproape trei

mii de muncitori laici care alcătuiesc majoritatea forței de lucru, dar aceștia rezidează în afara Vaticanului.

Limba oficială este limba latină, lingua franca a Imperiului Roman, care a rămas în uzul Bisericii Catolice. Italiana și – cu o mai mică amploare – alte limbi sunt folosite în general pentru conversație, publicații și transmisiuni. Germana este limba oficală a Gărzii elvețiene.

Există și o cetățenie vaticană separată care împuternicește oficialii să călătorească cu ajutorul pașaportului vatican și le oferă statut diplomatic în țările în care sunt acreditați. La sfârșitul anului 2003, 552 de persoane dețineau cetățenie vaticană din care 61 de cardinali, 346 alți clerici, 101 membri ai Gărzii pontificale elvețiene și 44 de alte persoane laice. Aproape toate aceste persoane dețin dublă cetățenie, păstrându-o și pe cea a propriilor țări cât timp se află în serviciul Vaticanului. Majoritatea italienilor angajați la Vatican nu dețin cetățenie vaticană.

Capitolul 3

Analize comparative a performantelor economice ale statelor: Malta, Monaco, Luxemburg, San Marino si Vatican

Acest capitol face anliza economica comparativa intre cele mai mici tari europene: Malta. Monaco, Luxemburg, San Marino, Vaticanul neintrand in aceasta analiza din cauza lipsei prin modul organizare a “tari”, a datelor fiscale celelate patru tari asemanandu-se ca suprafata, numar de populatie, diferite ca mod de guvernare dar acest fapt ne impiedicand adoptarea si implementarea legislatiei UE.

3.1 Analiza dinamica a Produsul Intern Brut

Fig. 3.1.1 Comparatie – 2005

Sursa: www.cia.gov

Fig. 3.1.2

Produsul intern brut 2005

Sursa fig 3.1.1

Se poate observa cum Luxemburgul din cele patru tari sellectate in graficul de mai sus are cel mai mare produs intern brut obtinut pe 2005.

Voi face in continuare o analiza a PIB-ului pe o perioda de 4 ani pentru a trage o mai buna concluzie in ceea ce priveste economia tarilor alese.

In ceea ce priveste Malta a avut a ascensiune pana in 2004 cand a devenit membra a Uniunii Europene, dar in 2005 observam o diminuare a PIB. In schimb celelalte tari sunt intr-o continua expansiune economica

Fig 3.1.3 PIB 2002-2005

Sursa: www.bea.gov

Pentru o mai buna vizulaizare evelutiei a PIB am afcut garficul urmator

Fig 3.1.4 EVOLUTIA PIB 2002-2005

Sursa: Fig 3.1.3

Evolutia Produsului Intern Brut poata fi pezentata si sub forma dinamica

Fig 3.4 INDICELE DE CRESTRE DINAMICA A PIB

Sursa: Fig 3.1.3

Fig. 3.1.5 CRESTEREA DINAMICA A PIB

Sursa: Fig. 3.1.3

Aici observam din nou acea descrestere a PIB-ului Maltei si crestreri impresionante ale Luxemburgului, Monaco si San Marino aproximativ aceleasi cresteri fiind asemennatore ca si ecnomie baza in special pe turism.

Fig. 3.1.6 COMPARATIE INTRE RATA INFLATIEI SI

RATA SOMAJULUI IN 2005

Sursa: Fig.3.1.1

Putem observa ca Monaco se confrunta cu o problemna majora a ratei somajului, dar controleaza destul de bine rata inflatiei fiind sub cea a Uniunii Europene, tinand preturile sub control. In acest grafic am introdus si Uniunea Europeana si se poate observa ca in medie este cel mai bine pozitionata chiar peste Uniunea Europeana este Luxemburgul. San Marino este in extremitati cu o rata a infaltiei mare (de fapt cea mai mare) si o rata a somajului mica (cea mai mica).Malta este pe un trend asemanator Luxemburgului.

Fig 3.7 STRUCTURA PIB 205

Sursa: www.cia.gov

In tabelul de mai sus Fig 3.7 am prezentat structura PIB 2005 pe fiecare din taril alese ca studiu de caz. San Marino ca si celelalte tari are ca pricipala activitate oferirea de servicii, dar are cel mai mare procent in industrie.

Fig 3.1.8 STRUCTURA PIB PE SECTOARE

Sursa: www.cia.gov

3.2 Ananliza dinamica si semnificatia economica a Puterii de cumparare

În economie, paritatea puterii de cumpărare (PPC) este o metodă folosită pentru a calcula o rată de schimb alternativă între monedele a două țări. PPC-ul măsoară puterea de cumpărare a unei monede, într-o unitate de masură internațională (de regulă, dolari), deoarece bunurile și serviciile au prețuri diferite în unele țări comparativ cu altele.

Ratele de schimb ale parității paritatii de cumpărare sunt folosite pentru compararea nivelului de trai din țări diferite. Produsul intern brut (PIB) al unei țări este măsurat inițial în moneda locală, asa că orice comparație între două țări necesită monede convertibile. Comparațiile bazate pe ratele de schimb reale sunt considerate nerealiste, acestea nereflectând diferențele de preț între țări. Diferențele dintre PPC și ratele de schimb reale pot fi semnificative.

Fig. 3.2.1 PUTEREA DE CUMPARARE 2005

Sursa: www.cia.gov

Oservam ca cea mai mare putere de cumparare o au cei din Luxemburg sunt pe primul loc in lume, de altfel au si cel mai mare venit pe cap de locuitor chiar daca este una din cele mai mici tari ale Europei. Desi mici ca suprafata si populatie sunt destul de apropiate de puterea de cumarare a Uniunii Europene in San Marino fiind chiar mai mare. Astfel nivelul de trai in aceste tari este ridicat.

Capitolul 4

Cateva consideratii privind corelatia intre puterea ecomomica si puterile statului in Malta, Monaco, Luxemburg, San Marino si Vatican

Toate formele de guvernamant se reduc la doua: monarhie si republica.

: Fig 4.1 Grupare in functie de puterile statului

Sursa: www.eurostat.gov

Facand o comparative intre modul de guvernare observam ca Luxemburgul – monarhie–desi o tara mica de numai 2856 km² este pe primul loc in lume ca valoare a PIB pe cap de locuitor 78579 USD (2005). San Marino si Malta ca si republici se situeaza pe locurile 22 si respectiv 40. Primele locuri in lume ca si PIB pentru ca de fapt acesta este cel mai important reper pe care il avem pentru a putea compara si binenteles puterea de cuparare, sunt si republici si monarhii. De fapt tipul de guvernare nu conteaza, dealtefel nici suprafata tarilor, aceste cifre au demonstrat-o, ci modul de guvernare. Am putut observa din aceste grafice si situatii ca aceste tari cele mai mici ca si surprafata si numar de locuitori pot atinge cele mai de sus pozitii, si punctele cheie in cele mai importante insitutii aflate la putere in momentul de fata. Luxemburgul este printre cei sase membrii fondatori ai Uninunii Europene, Malta, Monaco, San Marino fac parte din Uniunea Europeana fapt neimplinit de tari mult mai mari ca si suprafata si ca numar de locuitori, iar Vaticanul este o forta in intreaga lume chiar, prin roulul care il are si controlul detinut prin intermediul relgiei. Are o suprafata de 0.44 km² si 921 de locuitori are o mare putere financiara venituri de 245.2 milioane dolari pe an si cheltuieli de 260.4 milioane. Nu putem face un PIB pe locuitor ca nu este cazul dar ca este impresionant bugetul comparat cu suprafata, avand un tip de guvernare special monarhie electiva ereditara. Papa detine putere absoluta.

Totusi putem afirma ca desi nu sunt foarte multe predominanat fiind tipul de guvernare republican monarhiile Europei sunt tari bogate cu o economie sanatoasa si chiar constanta in mod pozitiv.

Puterea de cumparare a acestor tari este peste media Europei, reflecatand traiul la un nivel ridicat al acestor tari.

Economia lor se bazeaza in special pe prestarea de servicii.

San Marino si Malta sunt republici, luarea deciziilor la nivelul tarii facandu-se conform acestui tip de guvernare au avut o politica expansionista si transparenta reusind sa parcurga toate etapele necesare intrarii in Uniunea Europeana si a indeplinirii tuturor criteriilor finaciar-economice alaturi de tari precum cei sase membrii fondatori Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg care sunt acum cele mai mari puteri in Europa.

In momentul extinderii Uniunii Europene catre aceste mici tari PIB-ul Uniunii Europene a crescut, prin ele Uniunea Europeana largindu-si granitele di deschizand noi oportunitati in dezvoltarea relatiilor economice privind in special liberalizarea fortei de munca, barierele impuse comerțului, investițiilor și fluxurilor de capital fiind ridicate.

Luxemburgul este una dintre cele mai bogate tari din lume, cu un somaj redus, o inflatie si mai scazuta si o crestere economica fulminanta de 5,5% sau chiar mai mult.Forta economica reflecta imbunatatirea averilor din tarile vecine. Populatia luxemburgheza este una dintre populatiile cu cea mai pronuntata atitudine pro-europeana din cadrul UE, astfel ca statul se pronunta in favoarea monedei europene unice.

CONCLUZII

Asa cum reiese din liniile de constructie schitate in introducere , lucrarea de fata si-a propus analiza comparative a tipurilor de guvernantanpublica la nivelul micilor tari Europene . Echilibrul dinmic al tipurilor de guvernanta este dependent de masura na care reuseste sa gestioneze aceasta corelatie intre puterea economica si puterea statului .

Acest lucru este posibil prin politica economica abordata de respectiva republica sau monarhie.

Din punctual de vedere al analizei mele monahiile Europei sunt tari cu o putere foarte mare economica : un Pib pe locuitori foarte ridicat , peste medie , o putere de cumparare mare , un nivel ridicat de trai , o economie sanatoasa si cu o influienta politica la nivelul Europei foarte mare prin puterea lor economica .

Dar indifferent de tipul de guvernamint raspunsul la globalizare sau la cautarea de solutii commune pentru dileme legate de politici globale afecteaza suveranitatea .

Participarea la oragnizatiile internationale sau adaptarea la acorduri internationalea limiteaza obtiunile sarategice aflate la indemina guvernelor . Se pot cere modificari chiar si la politicile si practicile interne impamintenite si pretuite .

Exista citeva domenii pe care guvernele chiar nu le pot controla . Tehnologi informatiei a eliminate capacitatea tarilor de a se izola de lumea inconjuratoare . Controlul va fii dificil , daca nu imposibil de exercitat datorita revolutiei informationale care a democratizat accesul la tehnologie . Un rezultat important este ca libertatea cuvintuli si libertatile civile devin treptat internationale .

Astazi , chiar si administratia publica a unei tari ii riveste sip e pareneri pentru ca afecteaza eficienta si eficacitatea politicilor . Totul , trebuie modificat in functie de gradul de organizare a politicilor in raport cu tendintele pricipalilor parteneri comerciali .

Guvernele vor conduce transformarea spre era digitala orgfanizatiile din sectorul public vor trebui sa si adapteze relatiile cu cetatenii , mediul de afaceri , personalul angajat si alte institutii publice .Guvernele se aaaaaafla in poyitia unica de cataliyator al schimbarilor implementarea “ societatii informationale “ este solutia pe care trebuie sa o adopte tarile member pentru fluidizarea circulatiei informatiilor prin promovarea initiativei e-guvernament pe tot arealul UE .

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

ANEXA 4

ANEXA 5