Guvernanta Corporativa Si Impactul Acesteia Asupra Eficientii Activitatii Societatilor pe Actiuni In Economia Autohtona

TEZĂ DE LICENȚĂ

Guvernanta corporativa si impactul acesteia asupra eficientii activitatii societatilor pe actiuni in economia autohtona

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Aspecte conceptuale privind guvernanța corporativă în cadrul economiilor dezvoltate

1.1.Conceptualizarea termenului”guvernanță corporativă”

1.2. Importanța și rolul guvernanței corporative asupra eficienței societăților pe acțiuni

1.3. Analiza comparativă a modelelor de guvernanță corporativă prezente în cadrul economiilor dezvoltate

Capitolul II. Prezentarea generală și activitatea economico- financiară în cadrul întreprinderii SA.“Moldovahidromas”

2.1. Caracteristica generală a întreprinderii “Moldovahidromaș”

2.2. Analiza activității economico-financiare a întreprinderii “Moldovahidromaș”

2.3.Importanța implementării guvernanței corporative în cadrul întreprinderii “Moldovahidromaș”.

Capitolul III.Necesitatea recăpătării încrederii în guvernanța corporativă în economia națională

3.1. Sisteme de guvernanță corporativă utilizate de societățile pe acțiuni din Republica Moldova

3.2.Guvernanța corporativă în contextual crizei financiare

Încheiere

Bibliografie

Anexe

Introducere

Actualitatea temei investigate. Datorită politicilor implementate în ultima perioadă de către cele mai dezvoltate state ale lumii în sfera dezvoltării durabile, guvernanța corporativă este privită drept un angajament la comportament etic în strategia de afaceri, operațiunile derulate și cultura organizațională îmbrățișată, scopul final urmărit fiind reputația corporatistă. Cu toate acestea, în mediul globalizat în care ne aflăm astăzi, investitorii, creditorii și alți stakeholderi implicați, au ajuns să recunoască că responsabilitățile sociale, față de mediu, dar mai cu seamă cele legate de guvernanță ale unei entități, reprezintă părți integrante ale performanței și sustenabilității pe termen mediu și lung. Astăzi, aceste preocupări ajută la creșterea profiturilor, iar pentru ca, companiile să funcționeze cu succes și să susțină creșterea, board-urile de conducere trebuie să încorporeze aceste noi tendințe, dimensiuni, în procesele lor de luare a deciziilor. Astfel, criza financiară globală a sporit necesitatea ca grupurile directoare să ofere direcții strategice bine argumentate și să angajeze puncte de vedere care trec dincolo de rezultatele financiare pe termen scurt, pregătind astfel companiile către o abordare mai directă a riscului aparent, prin anticiparea impactului advers asupra mediului și angajaților, evitând într-o oarecare măsură și riscurile reputaționale ce pot apărea. Se poate de asemenea genera avere prin crearea de valoare pentru acționari prin creșterea oportunităților de afaceri și accesul mai larg pe piață.

În acest sens, onouă viziune de afaceri este în curs de dezvoltare, una în care se regăsesc un set de valori de bază,  ce cuprind drepturile omului, protecția mediului, și acțiunile anti-corupție, relația cu managementul companiei sau responsabilitatea față de deținătorii de acțiuni.  Rachel Kyte, vicepreședintele International Financial Group spunea că ”Bunele practici ale guvernanței corporative impun în companii, viziunile, procesele și structurile care să permită asigurarea sustenabilității pe termen lung”.

Comitetul de administrație, ca un tot unitar, sau directorii, în mod individual, reprezintă piesele cheie în atingerea obiectivelor sau sarcinilor, enumerate mai sus. Așa cum spunea Sir Adrian Cadbury, ”Guvernanța corporativă se ocupă cu menținerea echilibrului între obiectivele economice și cele sociale, dar și între scopurile individuale și cele de grup”. Impulsul pentru înțelegerea acestui nou concept al responsabilității consiliului de administrație, poate fi regăsit în numărul tot mai mare de inițiative globale, respectiv din partea unor industrii specifice. Cele mai importante dintre acestea fiind considerate ”Principiile Guvernanței Corporative” enunțate de către OECD sau „Pactul global” oferit de către Organizația Națiunilor Unite. Aceste principii și valori, enunțate de către cele două organizații, transmit informații despre eforturile depuse pentru promovarea bunelor practici corporative în cadrul piețelor emergente și a țărilor cu un nivel al indicatorilor micro și macroeconomici scăzut.

În acest context o companie bine guvernată, se orientează către acțiuni pe termen mediu și lung, descoperă oportunități și alocă capitalurile în așa mod încât să își satisfacă acționarii. Nu poate exista nici o modalitate mai bună de a cuceri încrederea publicului și de a construi un viitor prosper. În figura de mai jos, am încercat să arătăm cum acțiunea responsabilă în cadrul unui business și profiturile sustenabile se încadrează în funcțiile consiliului de administrație.

Scopul și obiectivele. Deoarece procesul de aguvernanță are de rezolvat în permanență probleme privind echilibrarea celor două categorii financiare de bază și anume dezvoltarea economică a firmelor . Conform temei investigate, constă în evaluarea potențialului guvernanței și propunerea unor căi de folosire eficientă a acestuia. Pentru realizarea scopului propus au fost soluționate, în mod consecvent, următoarele obiective:

investigarea aspectelor teoretice și metodologice ale conceptului de guvernanță corporativă;

determinarea importanței și rolului guvernanței corporative asupra eficienței societăților pe acțiuni.

analiza comparativă a modelelor de guvernanță corporativă prezente în cadrul economiilor dezvoltate.

prezentarea generală și activitatea economico- financiară în cadrul întreprinderii SA.“Moldovahidromas”.

analiza activității economico-financiare a întreprinderii “Moldovahidromaș”.

importanța implementării guvernanței corporative în cadrul întreprinderii “Moldovahidromaș”.

necesitatea recăpătării încrederii în guvernanța corporativă în economia națională.

sisteme de guvernanță corporativă utilizate de societățile pe acțiuni din Republica Moldova.

guvernanța corporativă în contextual crizei financiare.

La realizarea lucrării s-au folosit cercetările savanților din diferite țări, cum ar fi B. Needles (SUA), F.Berceaf, M.Negruțiu (România), N. Kuzminov (Rusia), însă baza cercetărilor au constituit lucrăriloe autorilor autohtoni, ca I. Văcărel, F.Bercea, C.Alexa, V.Ciurel, L. Cistelecan.

Metodologia cercetării este axată pe metoda universală de cunoaștere a materiei, fenomenelor și proceselor – metoda dialectică cu componentele inerente: analiza, sinteza, inducția, deducția, manifestarea particularului în general, precum și metodele specifice disciplinelor economice – observarea, compararea, selectarea, gruparea, raționamentul etc. Drept suport al investigațiilor au servit lucrările savanților străini și autohtoni, conceptele fundamentale, principiile da bază și caracteristicile calitative ale informațiilor rapoartelor financiare.

Volumul și structura tezei. Teza cuprinde: introducere, trei capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie, anexe. Teza este expusă pe 68 de pagini, conține 12 figuri, 7 tabele și 6 anexe.

Capitolul I. Aspecte conceptuale privind guvernanța corporativă în cadrul economiilor dezvoltate

1.1.Conceptualizarea termenului”guvernanță corporativă”

Guvernanța corporativă reprezintă un aspect central și dinamic al realității economice, fiind din ce în ce mai prezent în numeroase state ale lumii.

Respectiv, termenul de ,,guvernanță” este derivat din latinescul ,,gubernare”, care se traduce ,,a conduce”, ,,a dirija’’, ,,a îndrepta’’ sau ,, a guverna’’, utilizat, de obicei, cu referire la conducerea unei nave, a unei bărci, ceea ce sugerează mai degrabă faptul că ,,guvernanța’’ (corporativă, în cazul subiectului tratat) implică funcția de direcție, decât cea de control.

În limba română , termenul de ,,guvernanță” este sinonim cu cel de ,,administrare’’ sau

cu cel de ,,conducere’’, implicând astfel toate activitățile din cadrul unei entități, care intră în sfera managementului. În acest sens, dacă termenul de ,,guvernanță” înseamnă ,,conducere’’,

rezultă că termenul de ,,guvernanță corporativă’’ induce idea de conducere în ansamblu de conducere a întregii oraganizații, întrucât termenul de ,,corporativ’’ provine de la cuvântul ,,corp’’, sugerând ideea de ansamblu, de întreg, de unitate.

În contextul guvernanței corporative, în aproape toate țările se intensifică preocuparea pentru protecția acționarilor, asigurarea echilibrului puterii în cadrul organelor de conducere ale companiilor, constituirea și, după caz, extinderea compețentelor auditului legal, constituirea comitetelor de audit, asigurarea transparenței și calității informațiilor, etc.

O buna guvernanță în cadrul unei companii diminuează riscurile, crește performanța, deschide calea către piețele financiare eficiente, îmbunătățește stilul de conducere, stabilește un climat de investiții atractiv, arată transparența și responsabilitatea socială.

Atât la nivel macroeconomic cât și la nivel microeconomic se impune cu necessitate reînnoirea și perfecționarea instrumentelor de măsurare și analiză economico-financiară a performanței, cu scopul de a reflecta cât mai bine rezultatele obținute de o entitate economică și de coerența cu cerințele diferitelor părți interesate.

Astfel, guvernanța corporativă cuprinde o arie mare de domenii, pornind de la economie si putând continua cu teoria informației, drept, contabilitate, finanțe, management, psihologie, sociologie și politică. Acest concept descrie toate influențele care afectează procesele instituționale, inclusiv cele de numire a controlorilor sau a autorităților de reglementare, implicate în organizarea producției și vânzării de bunuri și servicii.

Deci guvernanța corporativă este strâns legată de managementul unei entități și de structurile acestuia, în literatura de specialitate este recunoscut faptul că acest concept cuprinde în sfera sa probleme importante legate de responsabilitatea socială și etica practicilor de afaceri. De asemenea, guvernanța corporativă are o conotație foarte largă, incluzând elemente precum transparența auditului intern și extern, existența termenelor foarte strânse pentru raportarea financiară, responsabilitatea managerilor pentru veridicitatea informațiilor prezentate în rapoartele financiare sau comunicarea și transparența totală asupra rezultatelor financiare.

În limbajul comun, conceptele de ,,management corporativ” sau de „conducere corporativă” au apărut în Statele Unite ale Americii în plin scandal Watergate – anii ’70 – atunci când a fost descoperită implicarea unor companii americane în lumea politică, prin finanțări acordate diverselor partide politice.

Guvernanța corporativă a apărut și s-a dezvoltat ca răspuns la o serie spectaculoasă de eșecuri din domeniul privat, într-un timp scurt, ceea ce a dus la pierderea încrederii investitorilor în capacitatea managerilor de a conduce marile corporații sau chiar instituțiile publice.

În anul 1992, în Marea Britanie, Sir Adrian Cadbury a elaborat un amplu raport – Raportul Cadbury– ca urmare a preocupărilor sale în cercetarea cauzelor care au contribuit la eșecul marilor corporații din sectorul privat. În cadrul raportului a fost precizat faptul că falimentele marilor companii au fost provocate îndeosebi din cauza unor probleme semnificative de funcționare a sistemului de control intern. Astfel, rezultă faptul că managementul respectivelor entități nu numai că nu au realizat o evitare a falimentului, ci chiar au provocat catastrofele.

Banca Mondială a emis, la rândul său, un punct de vedere în legătură cu guvernanța corporativă, considerând că scopul acesteia este acela de a aduce cât mai aproape interesele indivizilor, corporațiilor și societății.

În acest sens în decursul ultimelor două decenii, în literatura de specialitate sunt întâlnite o varietate de definiții date guvernanței corporative, neexistând o def conduce marile corporații sau chiar instituțiile publice.

În anul 1992, în Marea Britanie, Sir Adrian Cadbury a elaborat un amplu raport – Raportul Cadbury– ca urmare a preocupărilor sale în cercetarea cauzelor care au contribuit la eșecul marilor corporații din sectorul privat. În cadrul raportului a fost precizat faptul că falimentele marilor companii au fost provocate îndeosebi din cauza unor probleme semnificative de funcționare a sistemului de control intern. Astfel, rezultă faptul că managementul respectivelor entități nu numai că nu au realizat o evitare a falimentului, ci chiar au provocat catastrofele.

Banca Mondială a emis, la rândul său, un punct de vedere în legătură cu guvernanța corporativă, considerând că scopul acesteia este acela de a aduce cât mai aproape interesele indivizilor, corporațiilor și societății.

În acest sens în decursul ultimelor două decenii, în literatura de specialitate sunt întâlnite o varietate de definiții date guvernanței corporative, neexistând o definiție unanim acceptată. Astfel, în Raportul Cadbury, guvernanța corporativă este definită ca reprezentând sistemul prin care companiile sunt conduse și controlate.

De asemenea, în aprilie 1999, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică considera că guvernarea corporativă are rolul de a specifica distribuția drepturilor și responsabilităților dintre diferitele categorii de persoane implicate în companie cum ar fi: consiliul de administrație, directorii, acționarii și alte categorii, stabilind regulile și procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei anumite companii. Tot Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică consideră că guvernanța corporativă reprezintă, în același timp, atât un set de relații între managementul unității, consiliul de administrație, acționari și alte grupuri de interesați, cât și structura prin care se stabilesc obiectivele societății și mijloacele necesare pentru

ca acestea să fie atinse, precum și sistemul de stimulente oferite consiliului de administrație și conducerii pentru a mări obiectivele în interesul actionarilor și al societății.

Deci, guvernanța corporativă reprezintă un ansamblu de „reguli ale jocului” prin care companiile sunt gestionate intern și supervizate de consiliul directorilor, în scopul de a proteja interesele tuturor părților participante. Ea „specifică repartizarea drepturilor și responsabilităților între diferiții participanți într-o companie precum consiliul, managerii, acționarii și alte părți participante, și precizează regulile și procedurile pentru luarea deciziilor referitoare la afacerile companiei. În acest fel, ea furnizează structura prin care sunt stabilite obiectivele companiei și mijloacele de atingere a acestora și se monitorizează performanța”.

Falimentele spectaculoase, crizele financiare și prăpastia dintre compensațiile acordate directorilor și performanța corporației din ultimele trei decenii au demonstrat că instituirea guvernanței corporative nu reprezintă doar un mijloc de supraviețuire în zilele noastre, ci o strategie de a prospera.

Din cele prezentate anterior, se observă că guvernanța corporativă este acea ramură a economiei care studiază modul în care companiile pot deveni mai eficiente prin folosirea unor structuri instituționale cum ar fi actele constitutive, organigramele și cadrul legislativ. Această ramură se limitează în cele mai multe cazuri la studii privind modul în care deținătorii de acțiuni

pot să asigure și să motiveze directorii companiilor astfel încât să primească beneficiile așteptate de pe urma investițiilor lor. În acest sens, guvernanța are rolul de a-i determina pe managerii de nivel înalt să își achite obligațiile într-o astfel de manieră, încât să garanteze și să protejeze obiectivele factorilor interesați din cadrul companiilor.

Conform celor precizate, conceptual de ,,guvernanță corporativă’’ face referire, în aceeași măsură, atât la modul în care o corporație este condusă și controlată în vederea atingerii obiectivelor prestabilite, cât și sistemul prin care această entitate relaționează cu factorii interesați, protejându-le, în mod fresc, interesele.

În mod practic, guvernanța corporativă este o încercare de implementare a unor sisteme de analiză a riscurilor, de verificare, evaluare și control, în scopul realizării unui management eficient. Conceptul de „guvernanță corporativă” este susținut de auditul intern, acesta având un rol important în asistarea reorganizării sistemului de control intern și în consilierea managementului general.

Deci, conform celor precizate, în sarcina managementului rămâne instalarea sistemului care să prevină fraudele în interiorul organizației, iar în sarcina auditului intern rămâne furnizarea de

asistență proprie, evaluând riscurile și strategiile de control ale corporației, sugerând propuneri,

recomandări și soluții de atenuare a pericolului de fraude, precum și a îmbunătățirii strategiei de control. Interesul manifestat în ultimii ani pentru guvernanța corporativă a alimentat semnificativ forța auditului. Rolul important al auditului intern al organizației derivă din influențele sale asupra controlului intern.

În această ordine de idei, guvernare corporativă este ramura economiei care studiază modul în care companiile pot deveni mai eficiente prin folosirea unor structuri instituționale cum ar fi actele constitutive, organigramele și cadrul legislativ. Această ramură se limitează în cele mai multe cazuri la studii privind modul în care deținătorii de acțiuni pot să asigure și să motiveze directorii companiilor astfel încât să primească beneficiile așteptate de pe urma investițiilor lor.
Guvernanță corporativă asigură îmbunătățirea eficienței economice și stabilirea unui climat de investiții interactiv.Guvernanța corporativă este un concept cu o conotație foarte largă care include următoarele elemente:

• responsabilitatea managerilor pentru acuratețea informațiilor din rapoartele financiare;
• existența termenelor limită foarte strânse pentru raportarea financiară;

• comunicarea și transparența totală asupra rezultatelor financiare;

• transparența auditului intern, a proceselor și a auditului extern. 

Guvernanța corporativă descrie metodele și sistemele folosite pentru conducerea organizațiilor de toate tipurile și mărimile, publice sau non-profit și, de asemenea, companii din sectorul privat și cele construite sub forma parteneriatelor. În acest sens, Sir Adrian Cadbury definea guvernanța corporativă ca fiind „sistemul prin care companiile sunt îndrumate și controlate” Guvernanța corporativă este un concept care a intrat în literatura de specialitate și în buna practică în domeniu în ultimele două decenii. Descrierea simplă de către Cadbury, ca modul în care organizațiile sunt direcționate și conduse, conține elemente de mare profunzime și face trimitere la performanță, care este o preocupare majoră a oricărei organizații.

Astfel, guvernanța corporativă este o încercare de implementare a unor sisteme de analiza riscurilor, verificare, evaluare, control care să contribuie la realizarea unui management eficient pentru funcționarea acestora. Reformele instituționale în domeniul guvernanței corporative trebuie să fie încorporate rapid în cadrul de reglementare naționala, afacerile, de asemenea, trebuie să se adapteze la noile cerințe și sa sporeasca mecanismele interne.

Mecanismele adecvate de protecție a acționarilor și creditorilor se adăuga la eficiența reglementării dreptului societăților comerciale, deoarece acestea reduc riscurile și costurile implicate pentru cei care participă si fac afaceri cu companiile. 

Analizînd normele stabilite în legislația primară pot oferi beneficii de certitudine, legitimitate democratica și de obicei, posibilitati puternice de executare. 

Guvernanța Corporativă este o condiție pentru stabilitatea economică;

– percepția investitorilor asupra schimbării și reformei economice;

– reforma instituțională (investitorii preferă țările „bine guvernate”).

– responsabilități:

– volatilitatea pieței, combinată cu presiunea din partea acționarilor ți nesiguranța economică, vor crea premizele riscului ca top managementul să acționeze incorect din punct de vedere etic. 

Importanța unui model eficient de guvernanță coporativă care să controleze și să evalueaze performanța companiei, satisfăcând în acealși timp nevoile tuturor parțiăor interesate ți implicit creând valoare adăugată, va creste si mai mult.

Banca Mondială în definiția dată guvernanței corporative consideră că scopul acesteia este de a menține echilibrul între obiectivele economice și sociale, între cele comune și individuale, ceea ce contribuie la încurajarea utilizării eficiente a resurselor și responsabilizarea celor care le gestionează. Cuvintele cheie din definiția guvernanței corporative sunt „echilibru” și „responsabilizare”.Punctul de vedere al Băncii Mondiale este în concordanță cu concluziile Raportului Cadbury, respectiv: scopul guvernanței corporative este de a aduce cât mai aproape interesele indivizilor, corporațiilor și societății.

Crizele economice generate de scandaluri financiare uriașe care au avut loc pe scena europeană și americană au evidențiat faptul că fraudele contabile sunt atribuite în mare măsură și absenței controlului formal prevăzut în reglementările interne ale companiilor. Astfel, sunt evidențiate legăturile strânse dintre fraude, guvernanța corporativă și rolul auditului intern. După cum vom vedea în continuarea prezentei lucrări, ignorarea funcției de audit intern poate conduce la adevărate dezastre din punct de vedere financiar și nu puține au fost cazurile încare colapsul unor companii gigante a determinat o serie de efecte negative în lanț și a atras după sine mii și, uneori, chiar milioane de creditori, furnizori, salariați și investitori păgubiți, cu efecte ce s-au întins pe durata unor ani de zile.

1.2. Importanța și rolul guvernanței corporative asupra eficienței societăților pe acțiuni

Guvernanța ajută societățile pe acțiuni să atragă investiții și să își crească performanțele

economice și competitivitatea, pe termen lung. Acest ajutor se realizează, în special, prin faptul că guvernanța corporativă impune transparență asupra tuturor tranzacțiilor și adoptarea de standarde de transparență în relația cu investitorii și creditorii. În plus, guvernanța corporativă ameliorează managementul firmei prin faptul că limitează abuzul de putere al celor din interior asupra resurselor companiei și furnizează mijloacele de a monitoriza comportamentul managerilor, pentru a asigura responsabilitatea companiei.

Deoarece instituirea guvernanței corporative este în mod clar benefică pentru companii, în țările dezvoltate, s-au făcut eforturi substanțiale pentru ameliorarea acesteia. Schimbările sistemelor de guvernanță au devenit evidente, printre altele, odată cu adoptarea codurilor de bună conduită. Traducerea regulilor de bună conduită, promulgate în coduri de practici efective, de către întreprinderi, relevă o alegere neobligatorie, cu toate că ar putea să fie vorba și despre unele presiuni în favoarea conformării. Actualmente, pot fi identificate aproximativ 180 de coduri, la nivel mondial, coduri caracterizate printr-un grad ridicat de convergență din punct de vedere al conținutului lor.

Născute în contextul țărilor dezvoltate, recomandările „celor mai bune practici” de guvernanță au fost diseminate dincolo de frontierele acestora. Țările actuale s-au aflat printre cei interesați. Pentru ca măsurile de guvernanță corporativă să aibă însă impact într-o economie, trebuie să existe un set de instituții democratice ale economiei de piață. Ca urmare, instituirea guvernanței corporative în țările actuale necesită mai mult decât preluarea unor modele bine concepute care funcționează în economiile dezvoltate. Trebuie să se realizeze tranziția de la instituții de guvernanță bazate pe relații la instituții ce se fondează pe reguli. Această tranziție este dificilă din cauza unor posibile exproprieri ce ar afecta persoanele și grupurile angajate în conflicte pentru putere în plan economic și politic.

Cercetarea noastră își propune să analizeze principiile de guvernanță corporativă utilizate de societățile pe acțiuni, unde competitivitatea, în contextul economiei globale actuale, este mai dificilă.

În acest sens literatura pe această temă este extrem de bogată. Unele studii analizează guvernanța corporativă într-o singură țară. Unele studii au avut în vedere faptul că multe companii din economiile actuale sunt legate de un grup sau conglomerat economic care exercită control asupra lor și dețin o cotă importantă din acțiunile acestora. Conglomeratele s-au dezvoltat și și-au întins aria de acoperire prin practici de intermediere internă, chiar și în perioade de reformă economică și dereglementare. Ca urmare, s-a încercat să se aprecieze în ce măsură afilierea la un conglomerate reprezintă un lucru bun pentru investitori. Astfel, Khanna & Palepu au constatat că în Chile și India afilierea la grup a condus la creșterea performanței economice și că gradul de diversificare a conglomeratelor conduce la o creștere a performanței numai după ce s-a atins un anumit nivel. Tot pe cazul societăților chiliene, Lefort & Walker au evidențiat că afilierea la grup tinde să descrească valoarea firmei și acest efect este parțial redus atunci când există o separare între fluxul de trezorerie și drepturile de control.

Alte studii realizate pe economiile au analizat impactul implementării principiilor de guvernanță asupra performanței întreprinderilor. Astfel, în 2001, Credit Lyonnais Securities Asia (CLSA) a realizat clasamente privind guvernanța corporativă pentru 495 companii din 25 de țări actuale. Raportul a evidențiat că companiile cu un index al guvernanței mai ridicat au

înregistrat o performanță operațională și randamente bursiere superioare. Klapper & Love au utilizat clasamentul produs de CLSA pentru a investiga, cu ajutorul regresiilor multivariate, relația dintre guvernanța corporativă și performanță. Testele lor au arătat că o guvernanță corporativă mai bună este puternic corelată cu o performanță operațională și o valoare de piață mai bune. Mai mult, cei doi cercetători au evidențiat că firmele cu o guvernanță de bună calitate pot compensa existența unui cadru reglementar ineficient și pot să ofere protecție investitorilor, în ciuda unui mediu economic ostil.

Studiul realizat de Black pe un eșantion de firmele rusești, pentru anul 1999, a arătat o puternică corelație între un indice de guvernanță corporativă și valoarea de piață. În mod similar, pentru perioada 1999-2004, s-a constatat o importantă corelație economică și statistică între guvernanță și valoarea de piață. În domeniul financiar însă există doar câteva relații semnificative, dar slabe în plan economic, între calitatea guvernanței și performanța operațională, dacă aceste două variabile sunt măsurate în aceeași perioadă; intensitatea legăturii scade și mai mult dacă performanța operațională este măsurată într-o perioadă ulterioară. Numeroase alte cercetări s-au axat pe rolul datoriei în guvernanța corporativă din economiile actuale. Datoriile reprezintă un mecanism important de rezolvare a problemelor în corporațiile în care există o separare între proprietate și control. Este evident că managerii au interesul să extindă mărimea companiei dincolo de pragul impus de maximizarea profitului, deoarece cu cât compania pe care o conduc este mai mare cu atât ei își măresc puterea, prestigiul și remunerația.

În aceste condiții, datoriile sunt utilizate ca un mecanism de disciplinare pentru reducerea costurilor de agenție, prin alinierea intereselor acționarilor și managerilor, conform „ipotezei controlului” prin creșterea datoriilor au constat că în societățile din țările est-asiatice, acționarul majoritar deținea control asupra mai multor resurse pe care putea să le exproprieze, majorând în același timp și nivelul datoriilor firmei. Tian nu a identificat nicio evidență privind rolul disciplinar al datoriilor, în cazul companiilor chineze.

Astfel, studiu realizat de Harvey pe 18 economii actuale a evidențiat un efect disciplinar limitat al datoriilor, acesta fiind dependent de natura capitalului împrumutat. Astfel, studiul indică faptul că beneficiul marginal al contractării de datorii este caracteristic acelor firme unde există costuri de agenție mai ridicate. În astfel de firme, există și o problemă de suprainvestire, corelată cu un nivel ridicat al valorii activelor și cu posibilități de creștere limitate a activității economice. Împrumuturile pe termen lung pe piețele internaționale sunt îndeosebi de eficiente în vederea creării de valoare pentru aceste firme.

Driffield a evidențiat, pe un eșantion de societăți din Coreea și Indonezia, că nivele mai ridicate de concentrare a deținerilor sunt asociate cu nivele mai ridicate de îndatorare, indiferent dacă o firmă este deținută de o singură familie sau nu. Totuși, efectele drepturilor de control asupra gradului de îndatorare și a profitului marginal depind de faptul că o firmă este deținută de o singură familie și de existența unui manager care deține un pachet majoritar de acțiuni.

La rândul lor, Sarkar & Sarkar au examinat pe un eșantion de societăți indiene efectul schimbărilor instituționale pentru întărirea efectului de disciplinare a managerilor și de reducere a efectului negativ al îndatorării.

Rezultatele au indicat că, în primii ani de schimbări instituționale, îndatorarea nu are niciun efect asupra firmelor separate sau în cadrul grupurilor. Acest efect apare însă pe măsură ce schimbările instituționale se adâncesc, iar firmele devin tot mai orientate spre piețele financiare. De asemenea, ei au constatat că există câteva dovezi ale rolului negativ al îndatorării în societățile de grup care sunt vulnerabile la astfel de fenomene de ineficiență. Există și cercetări care au încercat să identifice modele de guvernanță corporativă adoptate în economiile actuale. În țările dezvoltate există două modele de guvernanță corporativă: modelul shareholder și modelul stakeholder.

În timp ce modelul shareholder are ca obiectiv maximizarea valorii pentru acționari, pentru modelul stakeholder obiectivul de atins este mai degrabă apărarea interesului ansamblului părților implicate, într-un fel sau altul, în viața întreprinderii (salariați, parteneri comerciali, acționari, manageri etc.). Rezultatele au evidențiat că unele economii actuale tind să adopte modelul shareholder, în ciuda faptului că acest model se bazează pe ipotezele de piețe eficiente și pe finanțarea bursieră. Multe dintre aceste economii sunt foste colonii britanice și au un sistem de drept cutumiar. Alte economii actuale au adoptat sistemul stakeholder.

Respectiv, în economiile actuale, organizațiile sunt puțin motivate să acționeze într-un mod etic din punct de vedere social, dacă acțiunile lor nu sunt relaționate cu resursele. Acest lucru justifică de ce modelul stakeholder este mai adecvat pentru țările respective.

Guvernanța întreprinderilor apare în țara noastră, din punct de vedere conceptual și reglementar, abia la începutul anilor 2000. Întârzierea are ca explicație pașii anevoioși făcuți pe linia reformelor politice, juridice, economice și sociale. Politicile guvernamentale de liberalizare a economiei după revoluția anticomunistă tărăgănează încă după un deceniu de semicapitalism. Este cvasiabsentă o strategie privind dezvoltarea sectoarelor care să valorifice tradițiile, resursele umane și cele tehnologice ale societății românești. Bursa de valori de la Chisinau marchează primele tranzacționări începând cu 1995.

Conchidem că, Comisia de Valori Mobiliare își îndeplinește îndoielnic misiunea de supraveghere a circulației valorilor. Pentru a nu analiza în detaliu și neimplicarea „de facto” în controlul calității informațiilor publicate de societățile cotate în rapoartele lor financiare, în ton cu ceea ce reprezintă politicile moderne de recunoaștere și evaluare a diferitelor investiții financiare. Pe de altă parte, dificultățile cu care s-a confruntat sectorul bancar, în deceniul trecut, a condus la o implicare minoră a acestuia în sistemul de finanțare și la lipsa de încredere pe care au manifestat-o partenerii acestora, la care se adaugă cea a acționarilor minoritari, în cazul unor instituții financiare moldovenești și cu capital străin. În consecință, este greu să acceptăm că atributul de economie funcțională de piață poate fi asociat RM, fără a admite doza de toleranță a partenerilor europeni și internaționali.

Acesta este contextul în care, în 2001, BSE a creat, pentru admitere la Cota Bursei, Categoria Plus („a plusului de transparenta”) și a adoptat primul Cod de guvernanță corporativă.

Societățile cotate puteau să promoveze în Categoria Plus numai după ce preluau integral în actele lor constitutive prevederile Codului de guvernanță corporativă. Acest demers nu a avut succesul scontat, o singură societate solicitând promovarea în Categoria Plus. În anii următori, BSE a creat Institutul de Guvernanță Corporativă, care s-a angajat în educarea emitenților cotați în ceea ce privește promovarea unor standarde de guvernanță corporativă adecvate, și a fost un participant activ în descoperirea celor mai bune practici de guvernanță corporativă, contribuind la adoptarea Cartei Albe a Guvernanței Corporative în țările din Sud-Estul Europei. Cu toate acestea, implementarea guvernanței corporative în Republica Moldova nu este lipsită de unele inconsecvențe fundamentale:

– lipsa unei analize de detaliu privind raporturile între proprietari și manageri;

– slaba implicare a celorlalte părți participante în procesul de luare a deciziilor;

– lipsa unui cadru conceptual pentru o piață eficientă și implicațiile sale societale;

– implicarea discutabilă a auditorilor în promovarea guvernanței întreprinderilor;

– eșecul reformelor de implementare a unui sistem contabil în acord cu evoluțiile internaționale;

– slăbiciunea mecanismelor de control pentru o informare financiară sinceră, relevantă, fiabilă, inteligibilă, comparabilă și semnificativă.

În 2008, BSE a adoptat un nou Cod de Guvernanță Corporativă, care are la bază principiile OCDE ale guvernanței corporative. Codul a intrat în vigoare începând cu anul fiscal 2009 și este aplicat în mod voluntar de către companiile tranzacționate pe piața reglementată operată de BSE. Societățile care decid adoptarea totală sau parțială a acestuia au obligația să transmită anual către BSE o Declarație de conformare sau neconformare cu prevederile codului de guvernanță corporativă (Declarația „aplici sau explici”), în care se specifică recomandări de care au fost efectiv implementate, precum și modalitatea de implementare.

Deci, Codul de Guvernanță Corporativă al BSE este asemănător celor adoptate de celelalte state membre UE și prevede recomandări noi de conformare, importante pentru directori și pentru consiliile de administrație aflate la conducerea companiilor românești.

BSE consideră prevederile codului ca având caracter supletiv față de alte acte normative din Moldova, aplicabile companiilor tranzacționate pe piața reglementată (de exemplu, Legea societățile comerciale, Legea contabilității, Legea privind piața de capital etc.).
În această ordine de idei conchidem că, guvernanța corporativă este recunoscută ca un element cheie în atragerea investițiilor și în creșterea performanței economice și competitivității, pe termen lung. Globalizarea piețelor financiare a contribuit la reducerea diferențelor dintre economiile avansate și economiile actuale, în ceea ce privește implementarea guvernanței. Totuși, datorită factorilor culturali, economici și sociali din economiile actuale nu se poate vorbi încă de o abordare exhaustivă, mai ales atunci când se face comparație cu economiile dezvoltate.

În RM, guvernanța corporativă a apărut din punct de vedere conceptual și reglementar la începutul anilor 2000. Primul cod de guvernanță corporativă a fost adoptat în 2001. În 2008, el a fost înlocuit cu un nou cod de guvernanță corporativă, care are la bază principiile OCDE. Noul cod este aplicat în mod voluntar de către companiile tranzacționate pe piața reglementată operată de BSE. În acest context, cercetarea noastră și-a propus să analizeze, pe un eșantion de societăți cotate la BSE, gradul de conștientizare a importanței principiilor de guvernanță în RM. Indicatorii reținuți au fost legați de atributele consiliului de administrație: mărimea, structura, frecvența întâlnirilor, independența, distincția între președintele consiliului de administrație și

directorul executive, precum și divulgarea de informații.

Rezultatele au evidențiat că majoritatea societăților pe acțiuni nu îndeplinesc recomandările codului de guvernanță în ceea ce privește independența administratorilor și a membrilor comitetului de audit. În plus, pentru majoritatea societăților analizate, gradul lor de transparență este incomparabil mai mic decât cel al altor societăți europene.

1.3. Analiza comparativă a modelelor de guvernanță corporativă prezente în cadrul economiilor dezvoltate

În ultimele decenii, diverși autori au încercat să întreprindă o clasificare a sistemelor de guvernanță corporativă din diferite țări. În ciuda eforturilor depuse de aceștia, asemenea încercări au fost, în cel mai bun caz, subiective, și în cel mai rău caz, incorecte, deoarece în unele

situații erau simplificări exagerate a unor sisteme financiare foarte complexe. Încercarea de a

încadra și clasifica un sistem de guvernanță corporativă dintr-o țară într-o anumită categorie a

fost comparată de unii autori cu încercarea surorilor Cenușăresei de a-i încălța pantofii pe picioarele lor diforme.

Cu toate aceste impedimente, unele clasificări mai largi pot fi foarte folositoare în scopuri

de analiză a modului în care țările interacționează. O asemenea modalitate de clasificare poate constitui un punct de sprijin pe care cercetătorii pot să își fondeze analizele și cercetările empirice. La fel ca în cazul oricăror alte teorii, practica poate fi semnificativ diferită, însă poate fi furnizat măcar un cadru de lucru, pentru a servi ca bază pentru discuții și cercetări ulterioare.

În sensul celor menționate, studiul realizat în lucrarea de față are la bază o bine-cunoscută și general acceptată modalitate de clasificare a sistemelor de guvernanță corporativă, aceea a modelului „insider/outsider”. Primele referiri la aceasă modalitate de clasificare au fost făcute de Julian Franks și Colin Mayer în anul 1994 și de Helen Short în 1998. Termenii de „insider” și „outsider” reprezintă tentative de a descrie vag două forme extreme de guvernanță corporativă.

În realitate însă, cele mai multe sisteme de guvernanță corporativă sunt cuprinse între cele două modele, având conținând trăsături caracteristice amândurora. Deși polarizarea guvernanței corporative este probabil să fi apărut datorită diferențelor care există între culturi și sistemele juridice, în prezent, țările încearcă să reducă diferențele, existând posibilitatea ca, pe viitor, guvernanța corporativă să conveargă la nivel global.

Sistemele insider sunt acele sisteme în care companiile listate la bursă sunt deținute și controlate de un număr redus de acționari majoritari, care pot fi membri ai familiilor care au fondat compania sau un grup restrâns de acționari, cum ar fi băncile creditoare, alte companii -prin dețineri de acțiuni încrucișate sau structuri de proprietate piramidale – sau guvernul. Studiile realizate până în prezent consideră sistemele insider ca fiind sisteme bazate pe relații, aceasta în principal datorită relațiilor strânse dintre companie și acționarii săi majoritari. Posibila superioritate a sistemelor insider, cum ar fi cele întâlnite în state precum Germania și Japonia, a fost o problemă dezbătută pe larg în literatură, iar unii cercetători au discutat beneficiile chiar a înlocuirii stilului anglo-saxon de guvernanță corporativă cu sisteme derivate din cele germane și japoneze, însă cu toate acestea, tendințele par să conveargă în direcția opusă.

Respectiv, xalitatea pozitivă primordială a sistemelor insider este cea a faptului că legătuile strânse dintre proprietari și manageri determină probleme reduse de agent, astfel încât există mai puține dificultăți în a alinia interesele managerilor și cele ale acționarilor, întrucât, de multe ori, aceștia se confundă.

Deși considerăm existența principalului avantaj menționat anterior, problemele semnificative ale modelului insider derivă din acest avantaj, deoarece, ca urmare a nivelului redus de separare a acționariatului și a controlului în multe țări – de exemplu datorită deținerii companiei de familia care a fondat-o – pot exista abuzuri de putere. Așadar, urmare a acestui fapt, acționarii minoritari ai companiei s-ar putea să nu poată obține informații despre operațiunile acesteia.De asemenea, caracteristice tipice ale sistemului insider sunt transparența redusă, abuzurile frecvente, tranzacțiile financiare opace și utilizarea necorespunzătoare a capitalului atras.

Cercetările efectuate în ultimii ani au arătat că, pentru multe țări din partea de est a Asiei, concentrarea excesivă a structurii de proprietari și efectele acestora asupra guvernanței corporative au fost învinuite pentru severitatea crizei economice asiatice din anul 1997. Așadar, sistemele de guvernanță corporativă din țările Asiei de Est pot fi clasificate mai degrabă aparținătoare sistemului insider decât celui outsider. Cercetătorul crizei asiatice, Simon Johnson,

a subliniat importanța sistemelor juridice est-asiatice aflate în criză, arătând că slăbiciunile instituțiilor legale în privința guvernanței corporative au avut un efect semnificativ asupra deprecierii și declinului burselor în perioada respectivă. Astfel, protecția legală slabă a acționarilor minoritari în multe dintre țările est-asiatice au permis acționarilor majoritari să mărească exproprierile averii acționarilor minoritari, în cazul tulburării încrederii investitorilor într-o anumită companie. Mai mult decât atât, acesta a demonstrat empiric faptul că variabile ce depindeau de guvernanța corporativă au explicat cea mai mare variație în ratele de schimb și performanța bursei din timpul crizei asiatice, mai degrabă decât variabilele macro-economice.

În contrapartida sistemelor insider sunt sistemele outsider, adică acele sisteme financiare și de guvernanță corporativă în care cele mai multe companii mari sunt controlate de către manageri, dar sunt deținute de acționari din exterior, cum ar fi instituțiile financiare sau acționarii individuali. Situația în cauză are rolul de a conduce la bine-cunoscuta separare, sau „divorț”, al proprietății de control, separare ce a favorizat expansiunea teoriei de agent.Alte termene folosite pentru acest model sunt cele de sisteme bazat pe piață sau sisteme anglo-saxone, ori anglo-americane, în special datorită influenței burselor engleze și a celor americane asupra altora din întrega lume., Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite fiind tradițional asociate acestuia.

În sensul celor menționate, în sistemul outsider companiile sunt conduse direct de către manageri, acesta presupune totuși că indirect corporațiile sunt conduse de persoane din exterior, întrucât acționarii au drepturi de vot care le furnizează un anumit nivel de control. Adesea, externii amintiți sunt instituții financiare și acționari individuali de talie mai redusă.Până nu demult, acționarii majoritari, precum instituțiile financiare, alegeau să fie pasivi și să urmărească obiective pe termen scurt, preferând o strategie de tip outsider, de ieșire, în detrimentul celei insider, de intrare. În Marea Britanie și Statele Unite ale Americii investitorii instituționali de mărimi semnificative, ce caracterizează sistemul outsider, manifestă în prezent, tot mai mult, tendința de a deține o influență substanțială asupra directorilor companiilor. Astfel, putem constata faptul că în aceste țări outsiderii – externii – devin mai degrabă insideri – interni, pe măsură ce acționariiinstituționali obțin cea mai mare proporție a acțiunilor într-o companie și exersează o influență puternică asupra managementului, preluând rolul unui acționar interior majoritar.

Un studiu realizat de Rafael La Porta împreună cu un grup de cercetători în anul 1997 ne ajută în realizarea unei comparații între guvernanța corporativă a diverselor state cu economii avansate și grija purtată în cadrul acestora pentru protecția investitorilor. Aceștia au explorat în amănunt legăturile dintre sistemele legale și guvernanța corporativă pentru un eșantion de 49 de

țări și au evidențiat faptul că există trei tradiții legale generale care operează la nivel global.

Așadar, concluziile studiului respectiv precizează că sistemul legal de origine franceză este cunoscut ca având cel mai scăzut nivel de protecție, cel de origine engleză oferă cel mai ridicatnivel de protecție a investitorilor, în timp ce sistemele legale de origine germană și scandinavă sunt undeva în zona mediană. Dovezile cercetătorilor au demonstrat existența modelului insider pentru multe țări estasiatice caracterizate prin concentrarea investitorilor, rezultând în controlul companiilor să fie deținut predominant de un număr redus de proprietari, mai puțin în economiile Japoniei și Coreei de Sud.

În țările cu pionierat în guvernanța corporativă cum ar fi Marea Britanie șiStatele Unite ale Americii reglementările private urmează celor publice. În aceste economii, intermediarii care gestionează bursele, sunt interesați pentru o bună funcționare a pieței și deci de încrederea oferită

de acestea, care este garantată de condițiile stringente de admitere pe piață și de negocierele, mai

ales, în termeni de transparență. Ca urmare, chiar dacă nu este absolut necesar, regulile de piață

vin percepute la nivel de legislație și reglementare publică, asumând rolul de „mandatory

regulation".

În această ordine de idei, spre deosebire de statele amintite, în țările Europei continentale, mai ales în Italia și Franța, reglementarea piețelor și a conducerii societăților este în schimb, prevalent publică; această diferență are și o semnificație substanțială -intervenția „de origine" publică se înserează într-un context mai puțin receptiv și expus la numeroase condiții de mediu nefavorabile. Așadar, se poate observa ușor cum în exteriorul statelor anglo-saxone se manifestă cu prevalentă o concentrare a controlului societăților cotate: de drept, atunci când un subiect controlează majoritatea voturilorși de fapt, în absența altor acționari puternici, o cotă inferioară a 50%, fiind suficientăpentru a asigura o majoritate. Sistemul capitalist american definit ca și „capitalism managerial” este caracterizat de o separare netă între proprietate și spectrul economic adițional, interesul fiind reprezentatexclusiv de beneficiile aferente acțiunilor, cunoscuteîn termeni de dividende. În acest sistem de piață, nivelul ridicat de transparență și de facilitare în obținerea informațiilor reprezintă principalul mod de constatare a mijloacelor financiare, dar și cel mai importantcontrolor al tuturor operațiunilor economico-financiare. Consecința naturală, în cazul unei structuri de piață și de „business" o reprezintă companiile publice și societățile pe actiuni, raspândite în mare număr și controlate de manageri, a căror eficiență este constant monitorizata pe piață.

Structura organului de conducere în Statele Unite este caracterizată de existența unui

singur organ, cu atribuții atât directive cât și de control. Din punct de vedere formal, organul fundamental al guvernanței americaneîl reprezintă ansamblul de acționari, în timp ce din punct de vedere substanțial, este reprezentat de „board of directors”, care are rolul principal în gestionarea activității. Astfel, ansamblul acționarilor, mai ales în economia americană, nu are un rolde control și nici de conducere; într-o anumită măsură, protejarea drepturilor actionarilor trece prin acțiunea fondurilor de pensii, fonduri care au mari resurse la dispoziție și dețin investiții în cele mai importante societăți naționale și internaționale.

În sistemul corporatist american, rolul ce revine băncilor este în prezent limitat, contrar tendințelor, comparativ cu ceea ce se petrecea cu puțin timp în urmă. Astfel, sectorul bancar, declinul acestuia și falimentele din cadrul său au fost motoarele generatoare ale crizei economico-financiare din anii 1930 și 2008. Ca urmare a acestor recesiuni, sectorul bancar a constituit obiectul unor serii de intervenții legislative care au amânat și limitat semnificativ câmpul de acțiune și pârghiile de putere aflate la îndemâna băncilor. Abstracție de la această situație fac băncile de investiții – „investement banks” – care ocupă un rol central în cadrul sistemului bancar american.

În situația constatării unei alocări ineficiente a controlului, băncile ar trebui să faciliteze trecerea controlului unor subiecți care se demonstrează mai capabili, iar figura predominată în această situație în sistemul american este aceea de „Chief Executive Officer (CEO)”, persoana care impune strategiile economice, programează acțiunile de management, rămânând subordonat unui ultim control, acela venit din partea consiliului de administrație, „board of directors”.

În cea mai mare parte a corporațiilor americane, acest consiliu de administrație este constituit din câțiva directori executivi și din alți membri externi. Astfel, membrii executori ai board-ului – inside directors – prezintă proiectele strategice, prevăzând în acelasi timp fluxul informațional necesar, în timp ce membrii non-executivi – outside directors – sunt componenți externi domeniului managerial al societății, deținând funcții de control asupra operațiunilor board-ului. Acest organ trebuie să aibă acces la un flux informațional eficient, pentru a putea desfașura propriul rol, deoarece informațiile trebuie să provină tocmai în urma controlului. Directorul executiv, CEO-ul, își asumă adesea și rolul de președinte al board-ului.

De asemenea, atribuțiile consiliului de conducere în viziunea sistemului american cuprind supravegherea managementului, controlul performanței financiare și obținerea resurselor, garantarea respectării legii și înțelegerea responsabilității sociale a entității.Se constată că atribuțiile cuprinse de sistemul american nu diferă în mod substanțial de cele prevăzute în cadrul sistemelor corporatiste ale altor state.Pentru a amplifica aportul și contribuția directorilor independenți în cadrul board-ului de conducere, este pevăzută constituirea altor comitete precum comitetul de audit – cu scopul de a alege auditorii și de a stabili normele specifice de control intern, comitetul executiv – care îndeplinește funcția de suplinire a consiliului de conducere pentru probleme urgente, comitetul de compensație, care are rolul de a determina remunerația managerilor de vârf, a „top managers", în funcție de atingerea obiectivelor economice stabilite.

Deși în ultimii ani s-a constata o creștere a importanței acordate consiliului de conducere,

directorul executiv – CEO-ul – rămâne pivotal societății, board-ul neputând fi supus unui control

la fel de riguros. După ce am sesizat principalele aspecte ale guvernanței corporative din Statele Unite ale Americii, vom discuta în continuare câteva trăsături esențiale ale sistemului corporativ britanic.

Astfel, în Marea Britanie, structura de control a capitalului și modalitățile de realocare delimitează un model caracterizat de o piață a capitalurilor extrem de lichidă și de dimensiuniample, dar și de o majorare a capitalului întreprinderilor mici și mijlocii. În același timp, fragmentarea externă a capitalului apropie acest model de cel american, iar utilizarea termenului de „capitalism managerial" face de fapt referire la experiența nord-americană.Principala trăsătură comună a sistemelor corporative din Marea Britanie și Statele Unite este aceea a dezvoltării unui sistem pe un singur nivel, de tip „one tier". Astfel, există un singur organ, „board-ul", în interiorul căruia se desfășoară cele două funcții: cea de gestiune și cea control.

Deci, concepția anglo-saxonă cu privire la acest organism se fondează pe ideea conform căreia board-ul trebuie să dețină controlul efectiv și deplin al societății și trebuie să efectueze acțiuni de supraveghere a managementului executiv. Pentru realizarea acestui deziderat este necesară diviziunea netă și clară în interiorul unui astfel de organism, care să asigure existența și menținerea echilibrului între putere și autorități, în așa fel încât nici un membru să nu rămână lipsit de puterea decizională.

O altă manieră de exprimare derivată din modelul Statelor Unite este aceea conform căreia în Regatul Unit acționarii numesc administratorii pentru gestionarea activității, autoritatea executivă cea mai înaltă fiind CEO-ul.În Marea Britanie, Raportul Cadbury, elaborat în anul 1992 de Sir Adrian Cadbury, care tratează cauzele comune ale eșecurilor corporative din anii 1980, stabilește în linii generale că un „consiliu de directori" este responsabil de conducerea societății, în timp ce acționarilor le este încredințată datoria de a numi directorii și auditorii, și de a garanta funcționarea corectă a structurii de conducere a corporației.

Printre responsabilitățile „board-ului" britanic se numără și obiectivele strategice ale societății, controlul managementului și informarea acționarilor cu privire la procesul gestiunii, asumându-și întru totul rolul de leadership în vederea realizării acestor obiective.În același timp, principiul de deschidere „openess" se extinde în transmiterea spre exterior a informațiilor obținute, aceasta fiind efectuată de directori și constituind de fapt instrumentul fundamental în construirea și menținerea încrederii investitorilor în societate, deoarece permite acționarilor să țină constant sub control activitatea „board-ului" și a deciziei oportune în fața cărora directorii să se facă responsabili de acțiunile contrare bunului mers al activității.

În Marea Britanie este evidențiată necesitatea faptului ca directorii să întocmească în mod clar, coerent, compact și cât mai corect posibil situația economico-financiară a companiei, iar documentele întocmite în acest mod sunt destinate acționarilor în scopul de a-i pune încunoștință

de cauză cu privire la realitatea economică a societății. De asemenea se constată faptul că organismul administrativ căruia îi revine dreptul de exercitare a puterii decizionale supreme în interiorul societății, are datoria de a da socoteală de rezultatele propriei activitați în fața acționarilor. Similar cu sistemul american, cel britanic consideră ca fiind pozitivă prezența în „board of directors” a unui număr relevant de „out side directors", de administratori externi societății, care în Marea Britanie sunt numiți directori non-executivi, având sarcini în a asigura măsuri independente cu privire la deciziile fundamentale de gestionare, cu privire la strategii, performante și la administrarea resurselor.

În urma celor prezentate putem constata faptul că în Marea Britanie, la fel ca în Statele Unite, conducerea se realizează de un consiliu unitar unde responsabilitatea managementului organizației revine directorului executiv, în timp ce președintele are rolul de a asigura funcționarea corectă și eficientă a consiliului de administrație.

Astfel , o bună perioadă de timp, Germania a reprezentat o situație particulară, având în vedere atât istoria ei economică, precum și tradițiile politice sau culturale. În această țară, relațiile bancă-industrie sunt foarte puternice, atât în termeni de finanțare a investițiilor, cât și în cei de participare și de control. În mod corelativ, piețele financiare joacă un rol mai modest decât în țările cu sisteme anglo-saxone, aceste circumstanțe explicând de ce guvernanța întreprinderii în Germania a reprezentat și reprezintă o situație originală.

Modelul de guvernanță corporativă german, similar celui japonez, pe care îl vom trata ulterior, este un sistem bazat pe controlul intern, nefiind centrat pe influența puternică exercitată de piețele de capital active, ci pe existența unor acționari puternici, asemenea băncilor. De asemenea, un aspect pozitiv în cadrul guvernanței germane si totodată, un stimul semnificativ, este acela că băncile trebuie să gestioneze participațiile pe care le au la întreprinderi în interesul clienților lor, deoarece ele sunt responsabile de economiile deponenților. În același timp, băncile sunt interesate în măsură să asigure stabilitatea blocurilor de control, contribuind semnificativ la procesul de fuziune-achiziție și favorizând restructurările pe care le estimează necesare. În egală masură băncile participă la redresarea întreprinderilor în dificultate, prin creșterea participării la capitalul acestora.

Marile întreprinderi germane, cu mai mult de 1.000 de salariați, prezintă o direcție duală, o structură a societății pe două nivele, „two tier system”. Se disting, de fapt:

– consiliul de administrație (vorstand), „management board” care desfășoară activitatea de gestiune și de conducere

-consiliul de supraveghere (aufsichtstrat), „suprevisory board” – organismul de supraveghere non executivă, care în afara sarcinii de control a activității managementului, desfășoară funcții importante de alegere și numire a administratorilor, iardacă este necesar de demitere

Funcțiile specifice consiliului de supraveghere constă în aprobarea bilanțului, atribuirea mandatului pentru societatea de audit, autorizarea achizițiilor și a investițiilor relevante și numirea membrilor în consiliul de administrație.Cele doua consilii sunt independente, deoarece este imposibil pentru o persoană să facă parte în același timp din ambele consilii. Așadar, în societățile cu mai mult de 2000 de angajați, consiliul de supraveghere este compus din salariați (reprezentanții personalului angajat și ai sindicatelor), cealaltă jumătate fiind numită cu ocazia adunării generale a acționarilor. În situația apariției egalității de voturi, contează votul presedintelui consiliului, acesta fiind ales direct de către acționari. Prezența salariaților în consiliul de supraveghere constituie o particularitate a modelului german de guvernare a întreprinderii.

Respectiv, caracteristica principală a guvernanței corporatiste germane, care o distinge de experiența altor țări, este așa numitul principiu al co-determinării, adică fenomenul pentru care salariații fac parte din Consiliul de Supraveghere având și o putere de control asupra activitatii managementului.Modelul co-determinării întâlnit în Germania este specific țărilor vest-europene, iar participanții sunt ierarhizați pe patru niveluri ierarhice: acționari − administratori − manageri − salariați. În cadrul acestui model se întalnesc două tipuri de raporturi juridice: unul se derulează între acționari cu administratorii și reprezentanții salariaților, iar celălalt are loc între administratori și manageri. Acest model este reprezentativ pentru Germania, al cărei sistem economic se bazează pe co-determinare socială, în sensul că diversele categorii sociale depun eforturi pentru ridicarea bunăstării sociale, deci au dreptul să participe la procesul decizional.

În cazul Germaniei, implicarea salariaților în procesul de decizie este reală, chiar și în cazul micilor firme care dispun de un comitet de întreprindere, imediat ce folosesc mai mult de cinci persoane. De altfel, numeroși manageri germani și-au început activitatea chiar la

întreprinderile pe care le gestionează în prezent, ceea ce dovedește indiscutabil dezvoltarea unei

puternice culturi interne și satisfacerea intereselor salariaților la toate nivelurile ierarhice. În contrapartidă la cele arătate, necesitatea de a căuta un consens cu salariații poate întarzia procedurile decizionale, privând astfel firmele de o anumită flexibilitate. Se constată în același timp că rolul „capitalului uman” este perceput în întreprindere ca o resursă importantă în ceea ce privește sistemul de supraveghere al întreprinderii. Reconstrucția postbelică a Germaniei și Japoniei a avut ca element comun, un model social specific, bazat pe asocierea capitaliștilor și a salariaților în cadrul unui sistem de cogestiune (cazulGermaniei), respectiv sistemul unității naționale (cazul Japoniei). Pe acest fundal, a fost posibilă consolidarea structurii de finanțare și întărirea sistemului de protecție aîntreprinderilor, ca urmare a dobândirii de către salariați a calității de acționari la compania unde își desfășoară activitatea.

Comparativ cu modelul tradițional, modelul co-determinării introduce un sistem de management participativ, pornind de la premisa că riscul afacerii este semnificativ mai mic pentru acționari companiei decât pentru salariați, întrucât cei din urmă nu își pot diversifica portofoliul de investiții. Din acest motiv, prezența salariaților în procesul decizional are un pronunțat caracter democratic, deoarece analizează obiectivele strategice ale companiei și formulează recomandări consiliului de administrație, pentru a reduce riscul. În Germania, acționarii care dețin blocuri mari de acțiuni, se implică, de obicei, activ în managementul companiilor respective. Rolul lor este de a sancționa managementul de slabă calitate, de a stimula eficiența economică și de a realiza armonizarea intereselor partenerilor sociali ai firmei, inclusiv ale personalului acesteia. De altfel, capitalul uman este considerat a avea cea mai mare importanță în cadrul modelului german. Potrivit sistemului de guvernanță german, muncitorii și sindicatele sunt implicate în deciziile managerial, susținătorii codeterminării spunând că acest model de consens social contribuie la creșterea productivității și permite Germaniei să mențină o bază solidă de mână de lucru, stârnind invidia celorlalte economii europene. De asemenea, criticii sistemului susțin că acesta este un model foarte deschis abuzurilor, existând cazuri concrete în acest sens.

Deși, părerile diverșilor autori cu privire la sistemul corporativ german sunt destul de împărțite, putându-se afirma că acestea variază mai ales în funcție de performanța economiei germane față de cea americană, sau a celei din alte țări europene. Indiferent din ce punct de vedere privim lucrurile, considerăm oportună menționarea principalelor avantaje ale sistemului corporativ german. În principal, avantajele acestuia sunt legate de:

– costul redus al banilor determinat în mare parte de politica monetară

– finanțările pe termen lung pentru investițiile relevante, nu ușor de accesat pe piața de capital

-reducerea asimetriei informaționale, datorită colaborării între bănci și consiliul de supraveghere, facilitând accesarea capitalului bancar

Deși argumentele în favoarea acestui sistem sunt pertinente, trebuie să evidențiem și principalele dezavantaje ale acestuia, printre care concurența scăzută între instituțiile de credit sau subcapitalizarea întreprinderilor și prevalența creditelor bancare asupra celor de piață. Procentul din capitalul întreprinderii deținut de acționarii de referință este superior celorlalte țări. Astfel, studiile efectuate au evidențiat că cinci acționari importanți dețin mai mult de 40% din capitalul întreprinderilor, față de o cincime sau o patrime în Statele Unite sau Marea Britanie. În valoare, participațiile majoritarilor vor reprezenta aproape 65% din acțiunile cotate, față de 5% în SUA la nivelul anului 1995. Această concentrare mai puternică a acționariatului favorizeză indiscutabil controlul intern.

Ținându-se cont de aceste particularități, acționarii importanți nu pot să se dezintereseze de întreprinderea unde sunt proprietari și să delege orice responsabilitate a gestiunii managerilor. Astfel, conflictul de agenție acționar-manager va fi atenuat considerabil prin prezența acționarilor de referință.

Studiile efectuate în țările cu economie de piață consolidată relevă influența deosebită pe care marii acționari o au asupra activității managerilor. Așadar, în Germania se poate deduce o anumită corelație între gradul de concentrare al acțiunilor și fluctuația managerilor, astfel încât creșterea gradului de concentrare a proprietății ar avea, la prima vedere, o influență pozitivă asupra guvernării corporative., deoarece deținerea acțiunilor de către mai puține persoane crește

considerabil posibilitățile de control asupra activității desfășurate de manageri. Ca urmare, ar trebui să se înregistreze o creștere sporită a coerenței acțiunilor prin maximizarea profitului sau întărirea poziției pe piață a firmei,

Astfel observând succesul pieței de capital americane, în ultimii ani, Germania a început să își

orienteze sistemul de guvernare corporativă mai aproape de cel al Statelor Unite. Analizând însă

sistemul german de guvernare corporativă, putem constata particularități combinate cu cele ale

sistemului american, precum și elemente specifice complexului de împrejurări, culturii corporaționale, valorilor culturale, modelelor de raportare și armonizare internă – contabilă și

legislativă, a problemelor.

Implicarea autorităților publice în desfășurarea activității economice este deosebit de importantă, putându-se vorbi în Germania de un corporatism care prin intermediul negocierilor colective determină concertarea politicii de venituri. Relațiile industriale sunt caracterizate printr-o mare diversitate, în Germania putându-se detecta un grad ridicat de concertare între confederațiile sindicale și asociațiile patronale, în condițiile în care sindicatele sunt foarte bine organizate și colaborează eficient între ele.

Un alt caz particular în materie de guvernanță corporativă este cel al Japoniei, țară ce a

fost în mod tradițional clasificată ca fiind de tip insider, având un sistem financiar bazat pe

credit, datorită faptului că economia a fost caracterizată de acționariat încrucișat, directorat

încrucișat și implicare frecventă și substanțială din partea băncilor. În detrimentul reorganizărilor survenite după cel de-al doilea război mondial, economia Japoniei încă este caracterizată de „zaibatsu”. Aceste afaceri au evoluat de atunci în keiretsu, care sunt înrudite prin proprietatea deținută în comun de bănci. În acest tip de sistem, există puține achiziții și acțiunile nu sunt tranzacționate la fel de frecvent ca în economiile bazate pe piață.

Astfel după război și până în anii 70 sistemul japonez de guvernanță corporativă se potrivea mai cu seamă modelului insider. Companiile în Japonia erau finanțate în principal de credite bancare și după cum am menționat anterior zaibatsu a evoluat în keiretsu (investiții relaționale). Banca ce deținea companii făcea parte și din consiliile de directori ale companiilor și au avut un rol important în monitorizarea managementului, companiile era puternic influențate de managerii băncilor. Există puțină separare a proprietarilor și a controlului, iar companiile erau disciplinate de bănci, mulți sugerând că acest sistem de guvernanță corporativă era superior celui din Regatul Unit și Satele Unite ale Americii.

Recent, trendul a fost spre un sistem japonez de guvernanță corporativă dominat de piață , urmare a presiunilor determinate de problemele economice recente. În același timp, Japonia și alte țări est-asiatice dețin în continuare o atitudine diferită pentru afaceri față de economiile de stil anglo-american, iar structurile capitaliste japoneze evidențiază încredere, continuitate, reputație și cooperare în relațiile economice.

După cum am precizat pe parcursul prezentului studiu, în literatură se consideră că modelele european-continental și japonez de afaceri corporative sunt oarecum similare, în sensul că solidaritatea corporativă se îmbină cu armonia socială. Spre deosebire de aceste sisteme, modelul anglo-american este bazat pe respect pentru individ ca normă social, un factor cheie ce definește structura afacerilor corporative fiind noțiunea de relație contractuală dintre indivizi egali. În acest model anglo-american, guvernanța corporațiilor este bazată pe ideea că acționarii sunt îndreptățiți prin contract să revendice profiul rezidual ca ultimii care suportă riscurile companiei.

În Japonia a existat o transformare a structurilor de proprietate corporativă, iar investitorii instituționali niponi au început să recunoască beneficiile financiare ce pot fi obținute din îmbunătățirea guvernanței corporative. În ciuda unor recente schimbări, dovezile empirice arată că Japonia continuă să fie caracterizată mai degrabă ca insider decât outsider. O concentrare semnificativă a proprietății în Japonia a fost demonstrată de un număr de studii. Deși sistemul de guvernanță corporativă este tot mai mult dominat de instituții financiare, este în același timp caracterizat de concentrarea proprietăți mai degrabă decât de dispersia acesteia.

Referitor la guvernanța japoneză, putem concluziona prin faptul că în ultima perioadă modelul japonez se asemeană cu modelul britanic deoarece ambele sunt transformate în sisteme

bazate pe piață, cu o mare parte a capitalului controlată de investitorii instituționali, fiind concentrată mai degrabă decât dispersată. În statele membre ale Uniunii Europene se remarcă două modele generale de guvernare corporativă care prezintă caracteristici distincte: modelul de guvernanță corporativă anglo-saxon (specific firmelor din Marea Britanie, dar și celor din Statele Unite, Hong Kong și Australia) și modelul de guvernanță corporativă german (specific companiilor din Germania și Europa continentalã, precum și celor din Japonia).

În acest sens conchidem că, investitorii instituționali reprezintă o potențială forță de influență a guvernanței unei companii, în special în cadrul economiilor dezvoltate. În același timp însă, aceștia constituie și un pericol din punct de vedere al controlului puternic pe care îl pot exercita asupra firmelor în virtutea unui procent mare al deținerilor în capitalul social al acestora. Astfel în S.U.A. există restricții privind concentrarea deținerilor de acțiuni în mâna investitorilor instituționali și a băncilor, și de asemenea există restricții privind exercitarea controlului asupra companiilor publice, în timp ce în Japonia și Germania investitorii instituționali au un rol hotărâtor în respectarea drepturilor acționarilor

De asemenea, piata forței de muncă națională este cea care influențează flexibilitatea și mobilitatea angajaților, iar țări precum Statele Unite au la dispoziție o piață a muncii foarte flexibilă cu contracte de muncă de scurtă durată, legislația americană permițând usor rezilierea contractului de muncă. Consecinta acestui fapt este că pregătirea profesională se face în afara companiei, angajații având competențe generale și transferabile la un alt loc de muncă. Spre deosebire de modelul american, în țări cu piețe rigide ale fortei de muncă, precum Germania sau

Japonia, companiile investesc numeroase resurse în dezvoltarea profesională a angajaților ceea

ce conduce la o forță de muncă specializată, deținători de competențe specifice companiei, ceea

ce îi face mai greu transferabili de la o firmă la alta.

În sensul celor amintite, constatăm că economia Statelor Unite ale Americii și cea a Marii Britanii se caracterizează îndeosebi printr-un mare număr de întreprinderi naționale cotate la bursă, precum și piețe financiare cu un grad sporit de lichiditate. De asemenea, se observă că în țările anglo-saxone drepturile de proprietate și cele de control sunt schimbate în mod frecvent, existând, totodată, un număr mic de grupuri de societăți de control.

Deci, identificam anumite caracteristici specifice în țările anglo-saxone, diferite de cele întâlnite în Europa continentală sau în țările asiatice. În țări precum Germania și Japonia, băncile importante, companiile de asigurare și statul ocupă o poziție predominantă în cadrul sistemului de guvernare. Mai mult, numeroase firme dispun de acționari de referință și de o legislație particulară, ceea ce are ca efect limitarea considerabilă a numărului de preluări ostile.

Evidențiem astfel că realitatea economico-socială existentă în diferite țări a dat naștere la o serie de structuri de distribuire și gestionare a controlului, diferite între ele, fiecare fiind specifică pieței de referință și având caracteristici absolut particulare și nu în totalitate reproductibile. În sensul celor afirmate, putem aprecia faptul că în Europa, în state cu economii puternic dezvoltate precum Italia, Germania sau Franța, proprietatea și controlul societăților cotate sunt semnificativ concentrate, iar cota de proprietate atribuibilă pieței este relativ redusă și înțeleasă ca un ansamblu al acționarilor minoritari.

În contrast cu statele Europei continentale, în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, proprietatea este difuză, existând puține cazuri de control de drept sau de fapt. Totodată, în Marea Britanie și în Statele Unite, situația se prezintă diferit, fragmentarea întregii proprietăți nepermițând nici unui acționar de a exercita un control, de drept sau de fapt, asupra societății, care este încredințat unuia sau mai multor manageri, independent de faptul că aceștia sunt sau nu acționari.

CAPITOLUL II. Pretentarea generală și activitatea economico- financiară în cadrul întreprinderii SA.“Moldovahidromas”

2.1. Caracteristica generală a întreprinderii “Moldovahidromaș”

Este foarte important ca, pentru descifrarea datelor unei afaceri și pentru estimarea acțiunilor viitoare să se înțeleagă trecutul și prezentul firmei.O firmă care nu are tradiție este, deseori, asemenea uneia nou înființate, considerentele investitorilor fiind orientate spre a elimina decizii eronate bazate pe lipsa de experiență prin prisma adevăratelor afaceri și profituri.

Întreprinderea “Moldovahidromaș” a fost fondată pe data de 05.02.2005.

Fondatorul întreprinderii: Mircea Rusu.

Numărul de înregistrare a întreprinderii: 100260041077.

Forma organizatorico-juridică: SA

Denumirea prescurtată: S.A. “Moldovahidromaș”

Întreprinderea are statut de societate pe acțiuni, cu scop comercial. “Moldovahidromaș” a fost creată pentru desfășurarea activității de antreprenoriat care prevede fabricarea producției, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor, desfășurată în mod independent din propria inițiativă, din numele întreprinderii, pe riscul propriu și sub răspunderea sa patrimonială, de către organele ei cu scopul de asigura o sursă permanentă de venituri. Pentru a-și realiza sarcinile asumate, “Moldovahidromaș”desfășoară următoarele genuri de activitate:

a) de bază:

Producerea utilajului de pompe electrice și pieselor de schimb pentru el.

Efectuarea lucrărilor de proiectări și tehnologice cu scopul desăvîrțirii tehnologiei producției utilajului de pompe electrice.

Intermedieri pentru vînzarea unui asortiment larg de mărfuri

Producerea maărfurilor de larg consum și realizarea lor prin întreprinderile proprii și alte întreprinderi de comerț.

Afacerile barter cu partenerii străini în baza contractelor reciproc avantajoase.

Activitatea de brocher.

Activitatea farmaceutică.

Transportul auto de pasageri și încărcaturi.

Procurarea mărfurilor de valută și ralizarea lor populației.

Capitalul social poate fi majorat din contul: beneficiului restant la dispoziția “Moldovahidromaș” după achitarea plăților la buget și din contul noilor părți sociale. În cazul majorării capitalului social, aportul se varsă în termenul stabilit de Adunarea Generală, dar nu mai tîrziu de 60 de zile de la adoptarea hotărîrii de majorare a capitalului social. Capitalul social poate fi micșorat din contul micșorării valorii certificatelor de parte socială și în cazul răscumpărării de către întreprindere a certificatului de parte socială a Asociatului retras din componența ei, cu anularea ulterioară a certificatului.

Societatea este obligată să creeze un capital de rezervă de cel puțin 10% din cuantumul capitalului social. Capitalul de rezervă se creează prin prelevări anuale din beneficiu pînă se atinge cuantumul prevăzut. Mărimea prelevărilor anuale este stabilită de către Adunarea Generală a Asociaților, dar nu poate constitui mai puțin de 5% din suma beneficiului net. Asociații pot depune cote suplimentare la aport pentru acoperirea pierderilor suportate de întreprindere în cazul în care temporar sunt necesare asemenea cote. Cota suplimentară nu majorează aportul asociatului la capitalul social. Plata cotelor suplimentare se efectuează proporțional cu aporturile la capitalul social.

“Moldovahidromaș” efectuiază repararea si confecționarea utilajului nestandartizat, confectionază si montează construcții metalice, repară, reglează, efectuiază controlul tehnic prin metode nedistructive de control a macaralelor si a altor mecanisme de ridicat (automacarale, poduri rulante, macarale-capra s.a.). Certificindu-se cu sistemul de calitate bazat pe standardul ISO 9001-2000, intreprinderea asigura incredere, siguranta si calitatea produselor dv-a, toate genurile de activitate fiind licențiate, lucrarile de sudură se certifică cu standartul internațional SR EN 729/ISO 3834. 

Structura personalului întreprinderii, se caracterizează prin coraportul dintre diverse categorii și numărul său total. Pentru scopurile de analiză a structurii personalului se determină și se compară ponderea fiecărei categorii de lucrători în numărul total al personalului scriptic de la întreprindere.

Figura 1.2.1. Structura personalului pe categorii de personal

Necesarul de personal la nivelul întreprinderii se stabileste în functie de criterii specifice pentru fiecare categorie. Dimensionarea rationala a numarului de personal constituie o problema deosebit de importanta în utilizarea eficienta si crearea conditiilor materiale pentru actiunea întregului complex de factori motivationali.

Structura personalului în cadrul “Moldovahidromaș” este tipică pentru o întreprindere din sfera de producere (fig. 1.2.1.1.) În tabelul 1.2.1.1. sunt prezentate date aferente structurii pe categorii și a dinamicii numărului de personal:

Tabelul 1.2.1.1

Dinamica numărului și categoriilor de personal (2010-2013)

Datele prezentate grafic în figura 1.2.1.2 expun dinamica numărului și a categoriilor de personal în cadrul “Moldovahidromaș” pentru perioada 2011-2013. Conform datelor prezentate, pe o perioadă de treiani, în structura personalului au avut loc schimbări semnificative. Numărul personalului mediu scriptic este în permanenta schimbare, diminuîndu-se cu aproximativ 31% din anul 2011 pînă în anul 2013 (de la 354 la 244 persoane). Diminuarea numărului personalului, pentru această perioadă, a avut loc cu ponderi aproximativ egale (-16 % în 2011 și-18% în 2012). Personalul industrial productiv ocupă ponderea de aproximativ 98% pe întreaga perioadă analizată.

Componența muncitorilor a suferit o schimbare de aproximativ -35%, marcînd o scădere a numărului de muncitori de 30 de persoane anual, cota acestora menținîndu-se mai înalta de 50% din numărul total de salariați în acest interval de timp.

Structura funcționarilor, în anii 2011-2013, s-a modificat cu aproximativ 28%, sau mau puțin cu 45 de salariați (162 pers. în anul 2011 și 117 în anul 2013).

Componența personalului neproductiv nu a suferit nici o schimbare.

1.2.2. Analiza angajaților întreprinderii conform apartenenței la sex

Tabelul 1.2.2.1

Analiza angajaților conform apartenenței de sex

Sursa: Elaborata de autor

NMSP- numărul mediu scriptic de personal

Figura 1.2.2.1 redă date ce țin de politica de genger din cadrul întreprinderii. Ponderea bărbaților este mai mare decît a femeilor: 56-60% pentru perioada de timp analizată, fiind tipic pentru sfera dată de activitate. Majoritatea reprezentantelor sexului frumos activează în administrația întreprinderii, dar fac față și în sectoarele de producere .

În anul 2013, în urma schimbării structurii organizatorice și a managementului superior, au avut loc reduceri de personal, cu scopul de a echilibra volumul de producție, volumul de vînzări cu numărul de salariați, accentuînduse diminuarea cu aproximativ 30% a persoanelor în vîrstă de pensionare din total personal.

1.2.4. Structura personalului în funcție de nivelul studiilor

Tabelul 1.2.4.1

Analiza nivelului de studii a personalului

Sursa: Elaborata de autor

Ponderea personalului cu studii medii este prioritară, atingind o pondere de peste 55% din numarul total de salariati. Personalul cu studii medii de specialitate, au o pondere de peste 15%, cota cea mai mare atingind-o in anul 2012 (aproximativ 18%), îngustînd cota parte a lucratorilor cu studii superioare, numarul carora este in permanenta scadere, fiind un factor negativ pentru intreprindere. Cota maxima a persoanelor cu studii superioare a fost inregistrata in anul 2011 (aproximativ 29%).

Organele de conducere ale “Moldovahidromaș” sunt:

Adunarea Generală a Asociaților

Administratorul

Cenzorul

Adunarea Generală a Asociaților are următoarele competențe

modificarea actului de constituire, majorarea sau reducerea capitalului social

aprobarea raportului și bilanțului anual

repartizarea beneficiului

alegerea și revocarea Administratorului

alegerea și revocarea Cenzorului

excluderea asociatului din întreprindere

reorganizarea și dizolvarea întreprinderii

aprobarea modului de remunerare a muncii și a salariilor tarifare ale administratorului și cenzorului

aprobarea contractelor încheiate pe sume ce depășesc ¼ sau capitalul social, precum și a contractelor încheiate între întreprindere și asociații ei

aprobarea deciziilor cu privire la răspunderea materială a administratorului și a cenzorului

Adunările pot fi anuale și extraordinare. Adunările anuale se convoacă în modul stabilit de legislație, iar cele extraordinare pot fi convocate la cererea administratorului, cenzorului, asociaților care posedă în ansamblu mai mult de 10%. Dacă în decurs de 8 zile administratorul n-a îndeplinit cerința dată, angajații au dreptul să convoace singuri adunarea.

Administratorul (organul executiv). La “Moldovahidromaș”funcția de administrator o îndeplinește Mircea Rusu, care are următoarele atribuții:

organizarea activității întreprinderii

ținerea evidenței contabile și a lucrărilor de secretariat

angajarea lucrătorilor la întreprindere și eliberarea lor din funcție

încheierea tranzacțiilor în numele întreprinderii

întocmirea dării de seamă și bilanțului anual și prezentarea Adunării Generale

organizarea executării hotărîrilor adunării

soluționarea altor probleme privind activitatea întreprinderii, cu excepția celor ce țin de competența Adunării Generale a Asociaților

reprezentarea întreprinderii în relațiile cu terțe persoane fără procură

Cenzorul are următoarele drepturi:

să efectueze controlul economico-financiar asupra activității întreprinderii din inițiativă proprie

să ceară de la funcționarii întreprinderii prezentarea tuturor materialelor necesare și a explicațiilor

să participe cu vot consultativ la ședințele organului executiv

Cenzorul are următoarele obligații:

să verifice darea de seamă și bilanțul anual al întreprinderii

să raporteze privind revizia efectuată, pe care o anexează la darea de seamă anuală

să controleze activitatea economico-financiară a întreprinderii prin decizia adunării sau la cererea cel puțin a unuia dintre asociați

să transmită adunării materialele cu rezultatele controlului efectuat

să nu divulge secretele comerciale privind activitatea întreprinderii

să ceară convocarea extraordinară a Adunării Generale a Asociaților, dacă sunt în pericol interesele esențiale ale întreprinderii sau au fost descoperite încălcări grave comise de funcționarii întreprinderii.

Durata săptămînii de lucru a personalului administrativ este de 5 zile. Durata zilei de muncă – 8 ore, de la ora 8.30 pînă la ora 17.30. Pauza de masă: de la ora 13.00 pînă la ora 14.00.

Din categoria personalului neadministrativ fac parte 25 șoferi care lucrează în trei ture.

Ținînd cont de faptul că întreprinderea s-a fondat relativ nu demult, numărul personalului administrativ și cel neadministrativ a rămas relativ constant pe parcursul acestei perioade.

2.2. Analiza activității economico-financiare a întreprinderii “Moldovahidromas”

Analiza financiară are ca obiect evaluarea politicii financiare a întreprinderii într-o perioadă trecută și facilitarea luării în cadrul acesteia a unor decizii viitoare. Rezultatele acestei analize pot fi utilizate fie în interiorul întreprinderii și servește conducerii acesteia, fie în exteriorul întreprinderii, atunci cînd este solicitată de către partenerii acestuia. Evoluția analizei financiare vizează adoptarea obiectivelor sale cerințelor diverșilor utilizatori care urmăresc aspecte specifice domeniului lor de interes. Principalii utilizatori ai analizei situațiilor financiare sunt: managerii, investitorii actuali și potențiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale și nu în ultimul rînd analiștii financiari.

Astfel, analiza financiară trebuie să aprecieze dacă gradul lichidității activelor întreprinderii este suficient de ridicat pentru a-i permite acesteia să facă față în orice moment angajamentelor pe care și le-a asumat, respectiv pentru a-i asigura solvabilitatea.

Analiza financiară efectuată de către serviciile financiare este o analiză internă care vizează aspectele susceptibile de a-i ameliora gestiunea și rezultatele activității avînd mai multe obiective cum ar fi:

aprecierea gestiunii întreprinderii prin urmărirea echilibrelor financiare, a rentabilității, solvabilității și riscului financiar;

pe baza acestei aprecieri se vor orienta deciziile de investiții, de finanțare și de distribuirea dividendelor, elaborîndu-se previziuni financiare pentru pregătirea viitorului întreprinderii;

efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne;

diagnosticul financiar degajat de analiza financiară este fundamental pentru manager planificînd nu numai politica financiară, ci și politica economică generală a întreprinderii.

Deci, realizarea diagnosticului financiar are ca obiectiv aprecierea stãrii de performantã financiarã a “Moldovahidromaș” la 31.12.2012. Principalele scopuri urmarite sunt:

aprecierea rezultatelor financiare obtinute;

evidentierea modalitãtilor de realizare a echilibrului financiar;

examinarea randamentului capitalului investit;

evaluarea riscurilor.

fundamentarea politicilor de dezvoltare.

Sursele utilizate au fost:

rapoartele financiare anuale (2010-2012);

alte materiale de documentare din evidenta contabilã.

Tabel nr.4

Analiza indicilor generali ai “Moldovahidromaș”

Sursa: Elaborată de autor

Rata activelor imobilizate=In/At mãsoarã gradul de investire a capitalului fix. Nivelul ei este ridicat datorita ponderii mare a dotarilor tehnice, echipamente, utilaje si instalatii. Rata activelor imobilizate creste in 2012 la 59,41% fata de 42,06% in 2011 datorita achizitionarii de imobilizari corporale. Nivelul acestei rate este influentat nefavorabil de inregistrarea cheltuielilor lunare cu amortizarea care diminueaza valoarile ramase ale activelor imobilizate.

Rata imobilizarilor necorporale=Inn/At are un nivel neglijabil.

Rata imobilizarilor financiare=If/At ca urmare a inexistentei imobilizarilor financiare, nivelul acestei rate este de asemenea neglijabil.

Rata activelor circulante=Ac/At exprimã ponderea in totalul activului a capitalului circulant.

2010 fata de 2011 : Ca urmare a cresterii ponderii disponibilitatilor banesti in anul 2012 fata de 2011 si o mentinere relativ constanta a ponderii stocurilor si a creantelor totale se inregistreaza o usoara crestere a ratei activelor circulante in 2011 fata de 2012.

2012 fata de 2011 cu 18%, datorita scaderii semnificative a ponderii disponibilitatilor banesti in 2012 fata de 2011 si a scaderii ponderii creantelor in 2012 fata de 2011.

Rata stocurilor=St/At ponderea stocurilor in total activ se mentine relativ constanta in perioada analizata, cunoscand o usoara crestere in anul 2012.

Rata creantelor=Cr/At creantele au crescut permanent in valori absolute, cu influentã negativa asupra gradului de lichiditate.

Rata disponibilitatilor=Db/At este influentatã de raportul dintre durata medie de incasare a creantelor si durata medie de achitare a obligatiilor, care este nefavorabil. Nivelul aceste rate cserte in 2011 fata de 2010 si scade in 2012 fata de 2011.

Tabel 5

Rata stabilitãtii financiare

Sursa: Elaborată de autor

În concluzie, rata stabilitãtii financiare=Cpm/Pt reflectã legãtura dintre capitalul permanent de care unitatea dispune in mod stabil ( cel putin un an ) si patrimoniul total. Nivelul ratei in perioada analizatã inregistreaza o tendinta de imbunatatire ca urmare a cresterii capitalului permanent ca urmare a contractarii unui imprumut pe termen lung.

Rata autonomiei financiare la termen=Cpr/Cpm aratã gradul de independentã financiarã al unitãtii pe termen lung. Nivelul acestei rate manifesta o tendinta de scadere continua datorita atragerilor aferente imprumutului pe termen lung.

Rata de indatorare globalã=Dat/Pt reflectã ponderea tuturor datoriilor pe care le are unitatea in pasivul total al acesteia. Nivelul ratei inregistreaza o tendinta de crestere accentuata in perioada analizata.

Rata de indatorare la termen=Itml/Cpr reflectã gradul de indatorare prin imprumuturi pe termen lung si mediu. Se utilizeazã in fundamentarea deciziei de atragere a surselor imprumutate pe termen lung si a urmãririi modului in care s-a utilizat efectul de levier. Pentru perioada analizata cunoaste o tendinta de crestere.

Rata creditelor de trezorerie- reprezentand gradul de acoperire a necesitatilor de finantare a activitatii de exploatare cu surse externe de finantare- credite pe termen scurt. Este zero datorita necontractarii creditelor pe termen scurt.

Tabelul 6

Analiza structurii în dinamică a fluxului capitalului propriu

Sursa: Elaborat de autor conform Rapoartelor financiare “Moldovahidromaș”

Deci, pe parcursul perioadei de referință, se observă o majorare în dinamină a capitalului statutar în anul 2010 față de anul 2011 de 1,85 ori. Iar in anul 2012 se menține acceași majorare ca și în anul 2011. Fondul statutar s-a majorat din cauza că mijloacele de transport importate au fost incluse în valoarea acestuia. În anii 2010-2012 rezerve prevăzute de statut, mențin aceeași sumă constantă de 8,93 mii lei. După datele din tabel întreprinderea a obținut în anul 2011 o pierdere în mărime de 66,1mii lei, acest lucru a adus la rezultate negative din cauza neonorării obligațiunilor al clienților externi față de firmă. Acest lucru se vede în diagrama nr.1. În anul 2010 se observă o situație pozitivă în suma profitului de 153,7 mii lei, iar în anul 2012, situația se înrăutățește printr-o scădere a profitul net în valoare de 756,7 mii lei, adică a scăzut de 4,9 ori față de anul 2011.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea entității de a-și satisface necesitățile financiare și de a-și onora plățile. În diagrama 1. se va prezenta capacitatea companiei de a-și onora obligațiile față de partenerii de afaceri din activele pe care le deține.

Diagrama 1. Dinamica coeficientului solvabilității în perioada 2010-2012

Sursa: Elaborat de autor conform Rapoartelor financiare“Moldovahidromaș”

Rata solvabilității patrimoniale reprezintă capacitatea firmei de a-și onora datoriile scadente la termenele scadente, și se calculează ca raport între capitalul propriu și total datorii pe termen lung. În anul 2010, această rată constituie 0,57, pe cînd în anul 2011, se determină o importantă creștere cu 2,76 ori față de anul precedent. O creștere se observă în anul 2012 față de anul 2011. Coeficientul de solvabilitate reprezintă rata dintre total active curente și total datorii pe termen scurt. Analizând aceste date, observăm în anul 2010-2011 o tendință de creștere a coeficientului de solvabilitate, pe când în anul 2012, se înregistrează o descreștere cu 4,08 față de anul precedent, fapt ce asigură că capacitatea întreprinderii de a-și onora plățile este în micșorare. În anul 2011 se atinge o creștere mare cu 11,48 adica a crescut de 10,95 ori față de anul 2010.

Tabelul 7

Indicatorii capitalului propriu

Sursa: Elaborat de autor conform Rapoartelor financiare “Moldovahidromaș”

În baza analizei efectuate, se poate concluziona că rata autonomiei financiare reflectă gradul, în care capitalul propriu al firmei asigură autofinanțarea activității de producere. Se apreciază pozitiv în cazul, cînd ponderea capitalului propriu tinde spre o mărime unitară, între 0,7-1,0. Situația în perioada anilor 2010-2011 s-a determinat că este bună deoarece nu s-au încălcat mărimile stabilite, pe cînd în anii 2012 reflectă o situație negativă deoarece s-au încălcat normele uzuale. Rata de autofinanțare a activelor totale apreciază ponderea patrimoniului format pe seama mijloacelor proprii în suma totală a activelor întreprinderii, iar pe de altă parte reflectă cota capitalului în suma totală a surselor de finanțare. Dacă gradul de autofinanțare al societății nu va atinge nivelul de 0,5, atunci conducerea va avea mari dificultăți cu privire la obținerea creditelor necesare fără mărirea prealabilă a capitalului propriu.

Rentabilitatea capitalului propriu reprezintă unul dintre cei mai importanți indicatori ai profitabilității, fiind folosit de proprietari în luarea unei decizii de investire. O rentabilitate a capitalului propriu bună facilitează atragerea de capital social nou, deoarece demonstrează capacitatea conducerii de a realiza o afacere rentabilă. Acest indice poate varia de la o perioadă la alta ca urmare a diferenței de structura de finanțare. La “Moldovahidromaș””în anii 2010 și 2012 se observă o descreștere constantă.

În componența datoriilor pe termen lung sunt reflectate datorii financiare pe termen lung și datorii pe termen lung calculate reflectate în tabelul de mai jos. Ce privește datoriile financiare pe termen lung în anul 2011 ele constituie o descreștere de 714 mii lei. Iar în anul 2010 s-a constat 1291 mii lei adică a crescut de 1,8 ori față de anul precedent. O tendință de creștere se evidențiază în sumă de 945 mii lei sau de 0,7 ori și în anul 2012.

Tabelul 8

Structura și componența datoriilor pe termen lung(mii lei)

Sursa: Elaborat de autor conform Rapoartelor financiare “Moldovahidromaș”

În anul 2010 și 2011 apar datorii financiare pe termen lung privind împrumuturi pe termen lung în sumă de 499 mii lei în anul 2011 și 0,02 mii lei în anul 2012, adică în anul 2012 împrumuturile pe termen lung a întreprinderii au scăzut de 4 ori față de anul 2011. Aceasta demonstrează că întreprinderea nu a dispus de suficiente mijloace bănești pentru a-și desfășura activitatea. Pe cind in anul 2012 intreprinderea nu mai apelează la imprumuturi pe termen lung și de aici rezultă ca situația entitații se ameliorează. Datoriile pe termen lung calculate și amînate privind impozitul pe venit în anul 2010 și 2011 nu au fost înregistrate. Pe cînd în anul 2012 s-a înregistrat aceeași sumă de 25 mii lei. Conform celor menționate se vede că insuficiența mijloacelor bănești a apărut din cauza, că mulți clienți externi și interni nu s-au achitat la timp. Datoriile determină stabilitatea situației financiare și dependența întreprinderii de partenerii de afaceri. Conducerea firmei este nevoită să se adreseze la organele de drept competente pentru a-și restitui mijloacele bănești.

Respectiv, după analiza datelor privind datoriilor pe termen lung se poate de calculat coeficientul de îndatorare la termen care reprezintă raportul dintre datoriile pe termen lung și capitalul propriu, rezultatele fiind reflectate în diagrama de mai jos. Coeficientul de îndatorare la termen dispune de norme uzuale bancare conform cărora datoriile la termen să fie mai mic sau egal cu 1 decît capitalul propriu. Adică indicatorul să fie subunitar. Cu cît indicatorul este mai mic, cu atât situația întreprinderii este mai bună. Datele privind coeficientul de îndatorare la termen sunt reflectate în diagrama de mai jos. În anul 2011 s-a obținut în sumă de 1,74 mii lei. Din aceste date, putem afirma că în anul 2012 întreprinderea este intr-o situație critică depașind norma mai mult de o dată. Însă nu putem spune același lucru și despre anul 2010 care nu a depășit norma coeficientul fiind 1,71. Aceeași situație fiind și în anul 2011 0,26, astfel determinînd că întreprinderea are o situație bună.

După datele de mai jos, și anume privitor la datoriile atât pe termen lung, cât și cele pe termen scurt se poate de calculat coeficientul de îndatorare globală care reprezintă raportul dintre datoriile totale și capitalul propriu. Acest coeficient dispune de norme uzuale bancare conform cărora datoriile la termen să fie mai mic sau egal cu 1 decît capitalul propriu, adică indicatorul să fie subunitar. Cu cît indicatorul este mai mic, cu atît situația întreprinderii este mai bună.

În anul 2010 norma e depășită cu 3,01. Indicatorul este depășit ceea ce înseamnă că întreprinderea numai poate primi credite. Situația se ameliorează în anul 2011 unde se observă o micșorarea esențială a acestui indicator și constiue 0,33. Aceeași situție seobservă și în anul 2012 0,31.

Ceea ce ține de indicatorul rata datoriilor globale reflectă ponderea datoriilor globale ale firmei atît pe termen lung, cît și pe termen scurt, în suma totală a pasivelor. De regulă, această rată trebuie să fie subunitară, în anul 2010 suma de 0,75 mii lei, în anul 2011 în valoare de 0,25 mii lei ,în anul 2012 în atinge un nivel de 0,24 mii lei. Datele din diagramă corespund normelor care de regulă afirmă că cu cît rata datoriilor globale este mai mică, cu atît securitatea financiară a întreprinderii este mai stabilă. O stabilitate relativ bună întreprinderea a înregistrat-o pe parcursul celor trei ani. Cheltuielile reprezintă diminuări de avantaje economice care apar în rezultatul activității economico-financiare. În baza tabelului de mai jos voi caracteriza situația financiară a întreprinderii “Moldovahidromaș”.

Tabelul 9

Analiza în dinamică a structurii cheltuielilor întreprinderii pe feluri de activități

Sursa: Elaborat de autor conform Rapoartelor financiare “Moldovahidromaș”.

În rezultatul analizei efectuate, putem constata că la întreprinderea dată se observă o variație a costului trasportarelor. În anul 2010, costul trasportarelor a constatat o sumă de 1059 mii lei. Iar în anul 2011 se reflectă o creștere de 1,66 ori față de anul precedent. Și în anul 2012 iarăși se determină o creștere de 0,61 față de anul 2011.

Cheltuieli generale și administrative au crescut în anul 2010 de 2,71 ori, în anul 2012 se observă o creștere de 0,99 față de anul anterior. O creștere dublă se înregistrează în anul 2012. Una din cauzele care a influențat asupra acestui indicator este scumpirea plății pentru arendarea autocamioanelor. Cheltuieli din activitatea financiară în anii 2010-2012 întreprinderea a înregistrat o scăderea. Acest lucru a fost influențat de schimbările permanente a cursului valutar.

Tabelul 10

Analiza în dinamică a structurii veniturilor întreprinderii pe genuri de activități

Sursa: Elaborat de autor conform Rapoartelor financiare “Moldovahidromaș”.

În acest sens în baza calculelor efectuate, putem face concluzii că la “Moldovahidromaș”.veniturile din transportare cresc în perioada anilor 2011 și în anul 2012. În anul 2012, acest indicator, comparativ cu nivelul din 2011, a scăzut de 0,58 ori. Pe parcursul anului 2012, venitul din trasportare s-a mărit considerabil în comparație cu anul 2011 de 1,68 ori, avînd la bază atît organizarea oportună a prestărilor de servicii, cît și majorarea bazei tehnico-materiale cu autocamioane. Pe cînd în anul 2010 se observă o scădere esențială deoarece comenzile privind prestarea serviciilor sau redus și concurența a fost mare.

Venitul din activitatea financiară se datorează schimbărilor permanente a cursului valutar. Diferențele valutare au fost determinate din operațiunile cu valută (Euro, Dolar SUA) privind cumpărarea – vînzarea valutei, atît achitarea pentru autocamioanele procurate, cît și onorarea obligațiilor clienților externi pentru serviciile acordate în valută străină.

Tabelul 11

Analiza în dinamică a structurii profitului întreprinderii

Sursa: Elaborat de autor conform Rapoartelor financiare “Moldovahidromaș”.

În baza informațiilor din tabel nr.6 putem aprecia că profitul brut variază permanent, dar cu o tendință de majorare, în anul 2012 entitatea a obținut un profit brut în sumă de 1112 mii lei, adică a crescut de 1,71 ori față de anul 2011. Iar în anul 2010, acest indicator s-a micșorat circa de 2 ori față de anul precedent și a inregistrat o micșorare 0,55 ori in anul 2009. Ceea ce nu putem spune despre profitul net, deoarece în anul 2012 entitatea a suportat o pierdere mare în sumă de 756 mii lei. Rentabilitatea întreprinderii exprimă capacitatea societății de a obține profit. Ea se determină ca raport dintre efectele economice și financiare obținute de entitate și eforturile depuse pentru obținerea acestora. Analiza rentabilității firmei are o importanță deosebită. Tabelul de mai jos, oferă informații asupra situației trecute, prezente și evidențierea premiselor utile pentru viitorul afacerii care formează obiectul evaluării.

Tabelul 12

Analiza coeficienților de rentabilitate

Sursa: Elaborat de autor conform Rapoartelor financiare “Moldovahidromaș”.

Rentabilitatea economică reflectă eficiența utilizării mijloacelor materiale și financiare, alocate de întreprindere pentru desfășurarea activității sale și este definită ca raportul dintre profitul pînă la impozitare și total active. Pentru ca unitatea să activeze normal, în condițiile dure de piață, indicatorul respectiv trebuie să atingă un nivel de cel puțin de 20-25%. În cazul cînd firma suportă pierderi, acest coeficient poate fi negativ. Rezultat negativ a fost înregistrat la întreprindere în anul 2012 conform bilanțului contabil.

Rata rentabilității financiare măsoară randamentul capitalului propriu și anume capacitatea întreprinderii de a-și analiza capitalul propriu în vederea obținerii profitului și gradul de autofinanțare. Acest indicator este importantă nu numai pentru proprietarii întreprinderii, dar și pentru viitorii investitori. Nivelul înalt al acestui indiciu poate fi rezultatul capitalizării insuficiente și nu a eficienței înalte a activității întreprinderii, de aceea nivelul optim trebuie să atingă cel puțin 15%. Acest lucru nu putem spune în privința întreprinderii date deoarece acest indicator descrește în anii 2010 și 2011 pe cînd în anul 2012 s-a înregistrat pierdere.

Analiza stării de lichiditate a unui agent economic se poate efectua prin studiul detaliat al unor indicatori care reflectă gradul de lichiditate a activelor sau gradul de exigibilitate a datoriilor din pasiv. Măsurarea tradițională a lichidității se realizează cu ajutorul ratelor de lichiditate calculat în tabelul de mai jos. Rata lichidității intermediare reflectă capacitatea firmei de a-și achita datoriile pe termen scurt, fără a fi obligată să vîndă stocurile de mărfuri și materiale. Sensul economic al lichidității intermediare este că entitatea este capabilă să achite cota datoriilor pe termen scurt prin mobilizarea mijloacelor bănești, investiții și creanțe pe termen scurt. În condiții favorabile pentru activitatea de producție acest indicator trebuie să tindă spre o mărime unitară, între 0,70 -1,0.

Tabelul 13

Coeficienții lichidității (%)

Sursa: Elaborat de autor conform Rapoartelor financiare “Moldovahidromaș”.

Întreprinderea dată nu se încadrează în normele de activitate, în anul 2011, înregistrând o creștere față de anul 2010 de 25,59 ori, și în anul 2012 o descreștere de 0,64 ori depășind mărimile stabilite. De aici rezultă că și în anul 2010 – 2011 entitatea a depășit normele uzuale. Necătînd că această rată are o tendință de majorare în această perioadă putem afirma că capacitatea firmei de a-și achita datoriile pe termen scurt fără a fi obligată să vîndă stocurile de materiale și materiale este confirmată.

Rata lichidității curente determină aprecierea posibilităților activelor curente de care dispune entitatea dată de a transforma conform datelor din bilanțul contabil într-un termen scurt lichiditățile necesare pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Acest indicator are o importanță mare pentru proprietarul întreprinderii.

Diagrama 4. Dinamica coeficienților lichidității în perioada 2010-2012

Sursa: Elaborat de autor conform Rapoartelor financiare “Moldovahidromaș”

Se va înregistra o lichiditate totală favorabilă în condițiile cînd rata lichidității curente va avea o mărime supraunitară, între 2,0 și 2,5. După datele din bilanțul contabil firma nu dispune de o situație favorabilă în toată perioada analizată de oarece nu se încadrează în limitele necesare, care din an în an se micșorează. În anul 2011 față de anul 2010 s-a înregistrat o creștere de 21,66 ori Pe cînd în anul 2012, situația este un pic mai bună, deoarece este puțin mai aproape de normele stabilite, adică 0,74 și astfel a crescut față de anul 2011 de 0,06 ori

Rata lichidității absolute reprezintă măsura în care firma este capabilă să-și onoreze imediat obligațiile curente sau cota datoriilor pe termen scurt, care întreprinderea este capabilă să achite imediat utilizînd numai mijloacele bănești disponibile la moment.

În urma calculelor efectuate la “Moldovahidromaș”.putem concluziona că coeficienții obținuți în anii 2010-2012, se încadrează în limitele necesare (0,20 – 0,25) deoarece indicatorul este la nivelul stabilit de aceea firma î-și poate onora obligațiile. Lichiditatea unei întreprinderi, privită ca un tot întreg, este rezultatul lichidității formelor de avere pe care le deține. Ea apare ca rezultat a structurii activelor și pasivelor.

2.3.Importanța implementării guvernanței corporative în cadrul întreprinderii “Moldovahidromaș”

Cercetarea efectuată abordează problemele actuale privind sistemele de guvernanță corporativă utilizate de către întreprinderea “Moldovahidromaș”, precum și importanța unui sistem eficient de guvernanță bazat pe reguli sau pe principii.

Pentru a analiza impactul guvernanței corporative asupra eficienței întreprinderii “Moldovahidromaș”am ales metoda pozivistă, care presupune definirea temei de cercetare, stabilirea ipotezelor, culegerea, prelucrarea și analizarea datelor, precum și prezentarea rezultatelor.

Pentru a consolida studiul teoretic am realizat și un studiu empiric SA Moldovahidromaș pentru care am realizat un chestionar cu 12 întrebări, dintre care 6 sunt cu răspuns unic, 3 cu notare pe o scară de la 1 la 5 în funcție de nivelul de importanță acordat, 2 cu răspuns multiplu și 1 cu ierarhizare. Chestionarul a fost aplicat la un eșantion de 76 de personae din cadrul întreprinderii “Moldovahidromaș”. Eșantionul a fost unul stratificat în funcție de experiența în domeniul financiar-contabil pentru că ne-am dorit ca acesta să reproducă cât mai fidel structurile și caracteristicile populației din care a fost extras, adică să fie reprezentativ.

În prima fază am aplicat chestionarul persoanelor care se încadrau în categoria profesioniștilor contabili timp de două săptămâni, apoi am realizat o sistematizare a răspunsurilor

pe două eșantioane, anume cei care au experiență mai puțin de doi ani și cei care au experiență

mai mult de doi ani, toată acestă organizare în funcție de obiectivele urmărite. Apoi am analizat

răspunsurile în funcție de efectele guvernanței asupra raportării financiare, cine sunt cei care beneficiază cel mai mult de efectele unei guvernanței corporative eficiente, factorii care reduc efectele problemelor de agenție, obligativitatea sau nu a unui sistem de guvernanță corporativă, cum este privit un cod de guvernanță în cadrul IMM-urilor, precum și care va fi viitorul guvernanței în Moldova, urmând ca în partea destinată prelucrării și interpretării rezultatelor să fie prezentate succint pe baza unor grafice și a unor corelații toate răspunsurile analizate.

Primele două întrebări ale chestionarului SA Moldovahidromaș au fost pentru stratificarea populației în funcțiede experiența practică (mai puțin de doi ani, între doi și cinci ani, peste cinci ani) și în funcție de domeniul în care activează aceștia. Astfel 56,58% dintre respondenți au mai puțin de doi ani experiență (majoritatea fiind studenți), 25% au o experiență de 2-5 ani, și doar 18,42% dintre aceștia au peste doi ani de experiență.

Un prim aspect care surprinde înțelegerea avantajelor și a beneficiilor GC a fost aflarea opiniei celor chestionați SA Moldovahidromaș cu privire la măsura în care principalele părți interesate (acționarii, statul, managerii, salariații, investitorii potențiali, creditorii, clienții, furnizorii) beneficiază de efectele unei GC eficiente.

Fig.1 "Cine beneficiază de efectele unei GC eficiente?"

Respondenții SA Moldovahidromaș cu peste doi ani experiență au considerat că furnizorii, clienții si statul sunt părțile interesate care beneficiază cel mai puțin în urma implementării unui sistem eficient de GC. Nici salariații nu par, în opinia acestora, să beneficieze decât într-o oarecare masură de practici de guvernanță eficiente. Managerii sunt considerați drept principalii beneficiari ai unui sistem eficient de GC, urmați de investitorii potențiali și de acționarii prezenți. Răspunsurile celor cu o experiență mai mică de doi ani redau ca principali beneficiari managerii, urmați de investitorii potențiali și de acționari, iar cei care beneficiază foarte puțin sunt furnizorii, clienții și statul.

Așa cum se poate observa din grafic, respondenții SA Moldovahidromaș cu mai multă experiența practică au o viziune orientată într-o măsura mai mare asupra abordării stakeholder. Este relevant faptul că investitorii potențiali sunt destul de importanți pentru ambele categorii de respondenți, avân d în vedere faptul că aceștia au calitatea de ofertanți de capital, precum și faptul că salariații încă nu sunt apreciați la adevărata lor valoare – aceea de susținere a performanței pe termen lung a entității.

În ceea ce privește normalizarea SA Moldovahidromaș, 72% dintre respondenți consideră că profesioniștii ar trebui să aibă rol în normalizare, în timp ce aproape 1/2 dintre ei consideră că reprezentanții piețelor de capital și cei ai cabinetelor de audit ar trebui să fie implicați în normalizare. Numai 37% dintre cei chestionați consideră că academicii ar trebui să aibă rol în normalizarea GC.

Analizând răspunsurile cu privire la nivelul de normalizare (internațional, național sau la

nivelul fiecărei companii), observăm că 36,36% dintre respondenții cu o experiență peste doi ani

consideră că normalizarea ar trebui făcută la nivel național, în timp ce 41,86% dintre

respondenții cu o experiență sub doi ani sunt de părere că normalizarea GC ar trebui realizată la

nivel international. În cadrul fiecărei categorii de respondenți, varianta conform căreia fiecare companie trebuie să își elaboreze propriul cod de guvernanță a avut cea mai mică pondere în totalul răspunsurilor pe categorii.

Fig. 2 "Nivelul de normalizare al GC"

Dacă răspunsurile celor chestionați sunt oarecum apropiate în ceea ce privește normalizarea, nu același lucru putem spune despre obligativitatea codurilor de guvernanță, unde opiniile respondenților sunt foarte diferite.

Fig.3 "Obligativitatea codurilor de GC"

Aproximativ 47% din totalul populației consideră că sistemul de GC ar trebui sa fie opțional, de tip "apply or explain", existând o diferență foarte mare între opiniile celor cu o experiență mai mică de doi ani și ale celor cu peste doi ani de experiență (Fig.3). Astfel, 44% dintre respondenții cu mai puțin de doi ani experiență consideră că un cod de guvernantă ar trebui să fie obligatoriu în totalitate pentru entitățile supuse obligativității și doar 7% din ei consideră că un astfel de cod ar trebui să fie facultativ, cu rol de ghidare.

Deci, lucrurile stau altfel în ceea ce priveste cea de-a doua categorie a eșantionului SA Moldovahidromaș, unde 33% dintre cei cu peste doi ani experiență consideră că un cod de GC ar trebui să fie obligatoriu. Faptul că 15% din această categorie consideră adecvat ca un astfel de cod să fie facultativ, doar cu rol de ghidare a practicilor de guvernanță, ar putea fi pus pe seama faptului că profesioniștii contabili își bazează mult mai mult activitatea pe raționament professional. Însă cât de mult influențează implementarea unui sistem de GC raportarea financiară a SA Moldovahidromaș?

Fig.4 "Efectele asupra raportării financiare"

Răspunsurile ambelor categorii ale populației SA Moldovahidromaș redau faptul că o guvernanță eficientă asigură destul de mult creșterea transparenței financiare, dar și nivelul de răspundere financiară, diminuând riscul fraudelor. În privința raportării financiare, percepția celor cu experiență sub doi ani este că raportarea va deveni complexă într-o oarecare masură, în timp ce respondenții cu peste doi ani de experientă consideră că o GC eficientă va spori complexitatea raportării financiare. Opiniile respondenților față de performanțele finaciare raportate de entităti subliniază că GC influențează destul de puțin creșterea performațelor financiare.

În ceea ce privește obligativitatea implementării unui sistem de GC la nivelul SA Moldovahidromaș, aproape 95% dintre respondenți consideră că în SA Moldovahidromaș cu mai

mult de 50 de angajați ar trebui să existe implementate principii de GC. Jumătate dintre ei consideră că toate întreprinderil medii, care au între 9 și 50 de angajați ar trebui să implementeze obligatoriu un sistem de GC în timp ce doar 5% dintre respondenți consideră utilă obligativitatea guvernanței în societățile mici.

Imposibilitatea implementării unui sistem de guvernantă în societățile mici este pusă în mare parte pe seama faptului că, în aceste firme, managerii sunt de cele mai multe ori administratori. Din grafic se poate observa că acestui aspect, respondenții cu o experiență mai mare de doi ani îi acordă o importanță mai mică decât cei cu o experiență sub doi ani, considerând la fel de importantă problema costurilor prea mari. Ambele categorii acordă aceeași importanță lipsei formalizării procedurilor de control intern.

Fig.5 "Principalele obstacole în implementarea GC în cadrul SA Moldovahidromaș

În cadrul chestionarului SA Moldovahidromaș am încercat să aflăm care sunt cei mai importanți factori în reducerea problemelor de agenție (Fig.6). În opinia respondenților cu o experiență profesională de peste doi ani, o pregătire corespunzătoare a managementului corelată cu politici de control eficiente ar putea reduce problemele de agenție, influențând destul de mult acest aspect. La fel de importante sunt auditul extern și monitorizarea performațelor, dar și pachetul de remunerație al managerilor. Răspusurile celor cu mai puțin de doi ani experiență subliniază faptul că pregătirea managementului ar putea reduce destul de mult problemele de agenție, împreună cu politicile de control intern eficiente, un audit extern eficient și o monitorizare activă a performanțelor.

Pachetul de remunerație al managerilor, este, și în acest caz, considerat a reduce într-o oarecare măsura problemele de agenție.

Fig. 6 "Factorii care reduc problemele de agenție"

Am urmărit în studiul nostru să determinăm ce pachet de remunerație ar fi optim pentru reducerea problemelor SA Moldovahidromaș. Deoarece modalitatea de remuneratie a managerilor are o oarecare importanță în reducerea problemelor de agenție (așa cum am văzut anterior), cele mai importante componente ale pachetului salarial al managerilor, în opinia respondenților, sunt acțiunile și beneficiile nemonetare. În timp ce respondenții cu o experientă mai mică de doi ani consideră al treilea factor ca și importanță, bonusurile condiționate de performanțele firmei, profesioniștii cu o experiență mai mare de doi ani le consideră mai puțin importante (fiind și cele care determină managerii să manipuleze indicatorii). Cea mai puțin motivantă componentă a pachetului salarial este salariul fix (în opinia respondenților cu peste doi ani experiență) și opțiunile pe acțiuni (conform răspunsurilor celor cu o experiență mai mică de doi ani).

Fig.7 "Un pachet salarial optim pentru reducerea problemelor de agenție?"

Deși opiniile respondenților SA Moldovahidromaș în ceea ce privește beneficiarii unui sistem de GC eficient, în privința normalizării și a obligativității GC, iar obstacole precum costurile mari, lipsa

formalizării procedurilor de control intern împiedică implementarea unui sistem eficient de GC, respondenții SA Moldovahidromaș privesc cu optimism spre viitor, 81,58% considerând că importanța guvernanței corporativeîn cadrul SA Moldovahidromaș va crește.(Fig. 8)

Fig. 8 "Viitorul guvernanței corporative"

În această ordine de idei conchidem că, în demersul nostru am putut identifica că GC în cadrul SA Moldovahidromaș oferă un mai mare grad de asigurare asupra faptului că la nivelul entității este implementat un sistem de control eficient, afacerea fiind condusă în interesul investitorilor și a părților interesate fie că vorbim de o obligativitate a codului de guvernanță, fie de un sistem de tipul “comply or explain”, fie că vorbim de un sistem facultativ.

Obiectivul acestui studiu a fost să determine care este percepția angajaților asupra guvernanței corporative în cadrul SA Moldovahidromaș. În opinia respondenților GC ar trebui implementată de către SA Moldovahidromaș cu peste 50 de salariați, dar să nu fie obligate să aplice un set de reguli, ci mai degrabă un set de principii, de la care, dacă se abat să explice care a fost motivația (comply or explain). Normalizarea ar trebui făcută de către profesioniști și de reprezentanții piețelor de capital, la nivel național sau internațional. Deși principalele obstacole care împiedică implementarea unui sistem de guvernanță la nivelul unei companii identificate au fost costurile mari, faptul că managerii sunt administratori dar și lipsa formalizării procedurilor de control intern, beneficiile ar trebui să depășească aceste obstacole, în condițiile în care un sistem de guvernanță eficient înseamnă atragerea de capital, transparență, nivel de răspundere ridicat și un grad de încredere mult mai mare. Creșterea transparenței în relațiile cu investitorii, dar și o calitate ridicată a raportărilor financiare sunt elemente definitorii care pot influența investitoriipotețiali in asumarea riscului de a investi într-o afacere.

Importanța GC în cadrul SA Moldovahidromaș va crește în următorii ani, în condițiile în care companiile vor să rămână competitive pe o piață mereu în schimbare, iar un sistem de GC eficient ar putea fi atuu pentru atragerea de capital financiar dar și uman.

Am putut observa că, concomitent cu reglementarea și implementarea tuturor elementelor de bază ale guvernanței, trebuie acționat și pentru îmbunătățirea climatului de afaceri din

economie. Așa cum spunea și Viorel Avram, un cod de guvernanță va deveni util și va rezultatele scontate numai într-un mediu normal de afaceri. Pe de altă parte printr-o raportare corectă companiile își asigură poziții competitive, deoarece vin în întâmpinarea nevoilor investitorilor, acționarilor, managerilor, pentru că aceștia sunt o parte integrantă a economiei de piață care aduc beneficii companiilor prin responsabilizarea în mod public.

Capitolul III.Necesitatea recăpătării încrederii în guvernanța corporativă în economia națională

3.1.Sisteme de guvernanță corporativă utilizate de societățile pe acțiuni din Republica Moldova

Procesul de îmbunătățire a eficienței economice de ansamblu în societățile pe acțiuni, și nu numai, trebuie să pornească de la buna guvernanță și conducere a acestora. Administrarea întreprinderilor este deja pe deplin recunoscută ca fiind esențială pentru stabilirea unui climat de investiții atractiv, caracterizat prin existența unor firme competitive și a unor piețe eficiente.

La momentul actual, existănumeroase studii și probe empirice care arată că anumite aspecte fundamentale privind guvernanța corporatistă joacă un rol cheie în îmbunătățirea performanțelor întreprinderilor, în primul rand, prin ușurarea accesului acestora la piețele de capital, ceea ce sporește încrederea investitorilor și contribuie la creșterea competitivității întreprinderilor.

Deci, principiile guvernanței corporatiste implică o serie de măsuri care duc, în final, la creșterea transparenței societăților, ceea ce le face mai atractive. În plus, implementarea măsurilor de guvernanță corporatistă reprezintă o preocupare a managerilor companiilor listate la bursă, dar și a autorităților.

Importanța implementării guvernanței corporatiste este esențială în atragerea unor investitori importanți. Studii recente fac chiar legătura între performanța companiilor și eficiența modelului de guvernanță corporatistă aplicat . Investitorii acordă, mai nou, o mare importanță sistemelor de guvernanță corporatistă implementate în companii și sunt dispuși să plătească în plus pentru rezultate bune în acest domeniu.

Companiile sunt perfect conștiente de această realitate și îi acordă considerabil mai multă importanță față de anii trecuți. Exemplele bune și rele de pe piața internațională vorbesc de la sine. Astfel, pe de o parte, sunt companii care au depus mult efort și timp pentru a atinge standarde înalte de guvernanță corporatistă. Drept urmare, aceste companii sunt percepute ca exponenți ai guvernanței bazate pe valoare adăugată, fiind capabile să maximizeze valoarea

lor prin sisteme și procese care permit managerilor, indiferent de nivelul ierarhic, să evalueze și să monitorizeze performanțele realizate. De cealaltă parte sunt companiile care nu au reușit să construiască sistemul guvernanței corporatiste și să aibă o abordare transparentă față de diferitele părți interesate.

Prin urmare, carențele sistemelor organizațiilor în cauză ies la suprafață și se dovedesc a fi mai mult decât stânjenitoare, uneori determinând chiar rezultate dezastruoase. În final, testul eficienței modelului de guvernanță al unei întreprinderi este reprezentat de măsura în care aceasta reușește să-și atingă obiectivul principal, și anume acela de a maximiza valoarea companiei din perspectiva acționarilor și a comunității. Totul ține de modalitatea în care reușește să organizeze un sistem ideal: satisfacerea cerințelor clienților, angajaților, furnizorilor, distribuitorilor etc., răsplata fiind, în cazul unor rezultate bune, valoarea sporită și durabilă.

Respectarea principiilor guvernanței corporatiste este recunoscută ca fiind din ce în ce mai importantă nu doar în termeni de etică, dar și esențială în dezvoltarea unei afaceri sănătoase și prospere. Întreprinderile care respectă standardele înalte ale guvernanței corporatiste vor câștiga încrederea clienților, încrederea celor care furnizează surse de finanțare, precum și încrederea din partea acționarilor, ceea ce va duce la o mai bună performanță a acestora pe piață. Exercițiul evaluării riscului este menit să ajute o întreprindere să-și maximizeze potențialul, prin concentrarea asupra obiectivelor strategice și pe termen lung, precum și prin optimizarea nivelului de risc asociat operațiunilor sale. În condițiile în care nicio întreprindere nu acționează într-un mediu lipsit complet de risc, aceasta fiind o componentă fundamentală a mediului de afaceri, exercițiul de evaluare a riscului trebuie să fie corect, complet și fundamentat științific.

Guvernanța corporatistă a apărut și s-a dezvoltat fiind influențată pe rând de mediile economice bazate pe proprietatea familială, capitalul bancar, investitorii instituționali sau societățile anonime. În mod surprinzător, momentele de criză au avut efecte benefice asupra identificării căilor de îmbunătățire a guvernanței corporatiste, astfel încât metodele de aplicare și principiile acesteia să corespundă fiecărei etape din evoluția economiei mondiale.

În Republica Moldova, guvernanța corporatistă ca sistem de conducere este aplicat doar în marile întreprinderi, de stat sau private, datorită lipsei de informare, a pregătirii deficitare a anumitor manageri, a incoerenței legislative, precum și a crizei economico-financiare.

Pentru a se realiza implementarea și perfecționarea guvernanței corporatiste în țările Europei Centrale și de Est, inclusiv în SA moldovenesti, este nevoie de mult mai mult decât să se lase piața să regleze prin mecanismele proprii activitatea companiilor. Într-adevăr, sub impulsul competiției de pe piață, firmele vor fi nevoite să reducă costurile, să apeleze la finanțarea externă în condiții cât mai avantajoase etc.

Astfel, pentru accelerarea implementării guvernanței corporatiste în RM, instituțiile internaționale, guvernele, instituțiile de reglementare în domeniu, patronatele etc. s-au implicat prin purtarea unor discuții în cadrul unor mese-rotunde care s-au concretizat în Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est și Cartea Albă a administrării corporațiilor în sud-estul Europei, ca fiind fundamentul modelului de guvernanță corporatistă specific acestor țări.

3.2.Guvernanța corporativă în contextual crizei financiare

Una dintre realitățile pe care criza financiară le-a scos la iveală este că guvernanța corporativă, bazată până acum îndeosebi pe autoreglementare, nu a fost atât de eficientă pe cât se putea. Un management mai bun al societăților este important nu numai pentru a reduce probabilitatea apariției unei noi crize în viitor, ci și pentru a fi mai competitive. Comisia Europeană a lansat astăzi o consultare publică pe tema modalităților de îmbunătățire a guvernanței corporative a societăților europene. Definiția tradițională a guvernanței corporative este aceea de sistem de management și control al societăților comerciale. Consultarea acoperă subiecte cum sunt: soluții pentru a îmbunătăți funcționarea consiliului de administrație și a spori diversitatea membrilor acestuia, monitorizarea și aplicarea codurilor naționale de guvernanță corporativă existente și modalități de creștere a implicării acționarilor. Termenul pentru transmiterea contribuțiilor la această consultare este 22 iulie 2011.

Michel Barnier, Comisarul pentru piața internă și servicii, a declarat: „În conjunctura economică actuală, este nevoie mai mult ca oricând să ne asigurăm că societățile sunt bine guvernate și că sunt, așadar, fiabile și sustenabile. Aplicarea în exces a unei viziuni pe termen scurt a avut consecințe dezastruoase. De aceea am lansat astăzi o dezbatere pe tema eficienței cadrului existent de guvernanță corporativă. Înainte de toate, avem nevoie de consilii de administrație care să fie mai eficiente și de acționari care să își asume pe deplin responsabilitățile”.

Concluziile desprinse în urma crizei financiare vor determina supravegherea mai strictă a instituțiilor financiare, sporirea solidității băncilor și crearea unor sisteme eficiente pentru soluționarea crizelor bancare. Această consultare publică se înscrie într-o analiză pe termen mai lung a cadrului de guvernanță corporativă a societăților în general și se axează pe modul în care funcționează societățile comerciale, nu doar instituțiile financiare. Analizele efectuate arată că situația poate fi îmbunătățită în mai multe domenii care țin de guvernanța corporativă1, de exemplu diversitatea membrilor consiliului de administrație, implicarea acționarilor și calitatea declarațiilor privind guvernanța corporativă. Cartea verde are așadar scopul de a lansa o dezbatere generală asupra unor teme cum sunt:

-Consiliul de administrație: întrebările formulate se referă la funcționarea eficientă a consiliilor și la măsurile care pot fi luate pentru ca acestea să aibă o componență mixtă, de exemplu încurajarea diversității de gen, a diversității competențelor și a naționalităților. Funcționarea consiliilor, mai exact în termeni de disponibilitate și de timp consacrat de administratori, se numără și ea printre temele examinate, la fel ca problema administrării riscurilor și cea a remunerării administratorilor.

-soluții pentru a spori implicarea acționarilor în probleme legate de guvernanța corporativă și a-i încuraja pe aceștia să fie interesați de obținerea unor rezultate de durată și a unei performanțe pe termen mai lung, dar și soluții pentru a spori protecția acționarilor minoritari. Cartea verde adresează totodată întrebarea dacă este necesară identificarea acționarilor, prin crearea unui mecanism care să le permită emitenților să își cunoască acționarii, și dacă este nevoie de îmbunătățirea cadrului de cooperare a acționarilor.

-modalități de îmbunătățire a monitorizării și aplicării codurilor naționale de guvernanță corporativă existente pentru a oferi informații utile investitorilor și publicului. Societățile care nu respectă recomandările naționale în materie de guvernanță corporativă trebuie să explice motivele acestei decizii. În realitate, acest lucru se întâmplă foarte rar. Cartea verde pune întrebarea dacă sunt necesare reguli mai detaliate cu privire la aceste explicații și dacă organismele naționale de monitorizare ar trebui să aibă un rol mai important în legătură cu declarațiile privind guvernanța corporativă.

În prezent, la nivelul UE există un set de principii și reguli în materie de guvernanță corporativă, care cuprinde recomandări cu privire la independența administratorilor fără funcție executivă, la comitetele consiliului și la remunerare. Totodată, setul de reguli cuprinde și obligația societăților cotate de a publica declarații privind guvernanța corporativă. Directivele privind ofertele publice de cumpărare (Directiva 2004/25/CE), transparența societăților cotate la bursă (Directiva 2004/109/CE), drepturile acționarilor (Directiva 2007/36/CE), abuzul de piață (Directiva 2003/6/CE) și auditul (Directiva 2006/43/CE) sunt cele care conturează cadrul de guvernanță corporativă din UE.

Această lucrare investighează rolul de guvernanță corporativă în contextul crizei financiare. O constatare-cheie a acestei lucrări este că firmele cu mai mare independență de proprietate nu au fost numai o probabilitate mai mare pentru a înlocui directorii executivi ai lor pentru o performanță slabă în perioada de criză, dar au suferit, de asemenea, pierderi mai mari. Astfel, deși panourile și acționarii par să fi executat rolul lor de monitorizare, măsurate prin înlocuirea CEO slab performante, ele par să fi încurajat investițiile în activele aferente creditelor ipotecare subprime. Rezultatele sugerează că preocupările de reputație ale membrilor consiliului de administrație explică de ce firmele cu mai multe independență au suferit și a recunoscut deprecierile mai mari în timpul crizei. În special, analiza sugerează că firmele cu mai multă independență au fost mai susceptibile de a mobiliza capital în timpul crizei, chiar dacă acest lucru a revenit la un cost mare pentru acționarii existenți.

În general, rezultatele sunt incompatibile cu pierderile în timpul crizei financiare, fiind rezultatul supravegherii de către consilii și investitori. Mai degrabă, aceste rezultate sunt în concordanță cu asumarea de riscuri asumate de către acționari și preocupările de reputație ale directorilor care au contribuit la pierderi.

Încheiere

Într-o economie în continuă schimbare, atât la nivel național, cât și mondial, durabilitatea întreprinderilor poate fi asigurată inclusiv prin aplicarea unui sistem de management eficient, implementarea unor metode de conducere moderne, motivarea corespunzătoare a angajaților, promovarea performanțelor la nivel individual și organizațional și punerea accentului, în primul rând, pe rezultate. Având în vedere tendința de pe piața internațională, considerăm că guvernanța corporatistă va rămâne ca o prioritate pentru managementul de vârf al companiilor mult timp de acum înainte, deoarece companiile care vor adopta o cultură organizațională transparentă și un model eficient de conducere vor avea performanțe mult mai bune, iar cele care vor refuza să accepte acestă realitate, absolut necesară, vor înregistra rezultate mai slabe.

Stilul de management adoptat trebuie să se adapteze atât în funcție de caracteristicile afacerii, de natura acesteia, precum și de structura întreprinderii. La momentul actual, guvernanța corporatistă este aplicată ca sistem de conducere doar la nivelul întreprinderilor mari din Moldova. Având în vedere avantajele acestui model de conducere, preconizăm o extindere și la nivelul întreprinderilor mai mici. Necesitatea guvernanței corporatiste apare, în primul rând, datorită dinamicii mediului de afaceri național și internațional.

Este de la sine înțeles faptul că volatilitatea pieței, combinată cu presiunea din partea acționarilor și nesiguranța economică, creează premisele riscului ca managementul de vârf al firmei să acționeze incorect din punct de vedere etic. De aici, importanța unui model eficient de guvernanță corporatistă carecontrolează și evaluează performanța companiei, satisfăcând în același timp nevoile tuturor părților interesate și, implicit, creând valoare adăugată, va crește și mai mult. În aceste condiții, guvernanța corporatistă poate reprezenta un instrument de conducere care să contribuie la maximizarea valorii companiei.

Ineficiența sistemelor de guvernanță corporatistă se datorează cel mai adesea unei concentrări a puterii în mâna managementului și/sau salariaților, fără ca ceilalți actori de pe piață să poată avea influență și fără ca piețele de capital active să își pună amprenta asupra evoluției acestora. Adeseori managerii cred că știu totul și că angajații le sunt simpli subordonați, care trebuie să le execute ordinele. Acest sistem de conducere nu mai poate fi aplicat, în condițiile în care se are în vedere performanța și eficacitatea pe termen lung a întreprinderii. Este necesar un sistem de guvernanță corporatistă care să implice toți factorii decizionali, precum și toți angajații.
Urmărind scopul analizării guvernanței corporative se desprind câteva idei de avansat și dezvoltat, cum ar fi faptul că guvernarea corporativă nu presupune numai supravegherea și stimularea în scopul obținerii de performanțe, ea trebuie să încurajeze experimentele și difuziunea practicilor avansate, să aducă o contribuție decisivă nu numai în apărarea intereselor

investitorilor ci și la asigurarea stabilității sociale, încurajarea mobilității și creșterii calitative a

capitalului uman, desfășurarea ordonată a proceselor de producție, strânsa corelare cu valorile

culturale.

Astfel, în scopul evaluării unei posibile convergențe a sistemelor de guvernanță corporativă la nivel mondial, acest studiu constă într-o analiză comparativă a patru din cele mai reprezentative astfel de sisteme: Marea Britanie, SUA, Germania și Japonia. OECD a furnizat primul set de standarde de guvernanță corporativă care erau menite să redea cel mai mare divizor comun al standardelor de guvernanță a companiilor de pe întregul glob. Prezenta lucrare a rezumat principalele caracteristici ale modelelor insider și outsider de guvernanță corporativă, a arătat că în ciuda problemei pantofului Cenușăresei, clasificarea poate fi un instrument util care conduce la numeroase alte studii și a contrastat din acest punct de vedere cele patru sisteme de guvernanță corporativă. În plus au fost discutați și alți factori care influențează sistemul de guvernanță corporativă. Mai precis importanța sistemului legal din țară și unele aspecte culturale, tradiții.

Principalul rezultat al studiului este că o tranziție de la un sistem insider spre unul outsider și invers există în fiecare dintre țările analizate. Studii viitoare ar trebui să ia în considerare și alte țări, mai ales țări în curs de dezvoltare, precum Brazilia, India sau China și ar trebui să ofere un model de sistem de guvernanță corporativă globală.

Am arătat rezultatele de regres și pierderile suferite în timpul crizei asupra factorilor de guvernanță corporativă. Incompatibile cu o lipsă de monitorizare de către consiliile acționarilor care au contribuit la criză, analiza a arătat că independența bord, precum și dreptul de proprietate instituțională, sunt asociate cu pierderi mari ale acționarului în timpul crizei, atât în termenii de stoc negativ, cât și de deprecieri ale activelor mai mari.

Astfel, atât pierderile cifrei de afaceri, cât și rezultatele acționarilor nu susțin că, în conducere, acționarii de la instituțiile financiare au monitorizat insuficient managementul. Cu toate acestea, rămâne neclar de ce firmele care fac obiectul unei monitorizări externe puternice au fost afectate mai rău în timpul crizei.

Bibliografie

I. Manuale, monografii și lucrări didactice

Belostecinic Grigorie, Petrovici S. „Marketing” Editura Universitas, Chișinău. 1998. 

Bercea Fl. Probleme economico-financiare legate de sfera și rolul asigurărilor de bunuri în România, teză de doctorat, Biblioteca Academiei de Studii economice, București, 1971

Bîrsan Mihaela “Analiza în studiile de markering” Tribuna Economică 1998, Nr.22

Boycko, M., Shleifer, A., Vishny, R. (1995), Privatizing Russia, The MIT Press, Cambridge

Briciu, S. (2006), Contabilitate managerială, Editura Economică, București

Briciu, S. (2012), „Guvernanța corporativă”, articol publicat pe www.scribd.ro

Bunget, O. , C., Florea-Ianc Z., Ghiță, M., Nicolau, C., Pereș, C., E., Pereș, I. (2009) Guvernanța corporativă și auditul intern, Timișoara:Editura Mirton.

Cadbury, A. (1992) Cadbury Report (The Financial Aspects of Corporate Governance), online la: http://www.ecgi.org/codes/code.php?code_id=132, accesat la 05.05.2010.

Chirițescu, Vergina, Simion, C.O., Chirițescu, M. (2008), „Aplicarea principiilor moderne de management în organizarea și conducerea unei unități agroturistice”, Simpozionul național „Abordări moderne în managementul și economia organizației”, Ediția a II-a, Academia de Studii Economice, Facultatea de Management, București

Constantinescu, N.N. (2000), Reformă și redresare economică, Editura Economică, București Easterbrook, F.H., Fischel, D.R. (1991), The Economic Structure of Corporate Law, Harvard University Press, Cambridge

Feleagă, N., Vasile, Cristina (2006), „Guvernanța întreprinderii între clasicism și modernism”, Economie teoretică și aplicată, nr. 7

Franks, J. & Mazer, C. (1994) ,,The Ownership and Control of German Corporations” (manuscript), London Business School, Londra.

Gherasim Al.Risc și incertitudine în economia de piață, Tribuna Economică, 1995.

Gilson, R.J., Roe, M.J. (1993), “Understanding the Japanese Keiretsu: overlaps between corporate governance and industrial organization”, Yale Law Journal

Jensen, M. (1993), “The Modern Industrial Revolution”, Journal of Finance, 48(3)

La Porta, R., Lopez de Silanes, F., Shleifer, A., Vishny, R. W. (1998) Law and finance, Journal of Political Economy, volumul 106, numărul 6, pp. 1113-1155.

Lenghel, Emilia (2005), Managementul performanțelor în contextul schimbărilor organizaționale, Analele Universității “Spiru Haret”, Seria Economie, nr. 3/2003, Editura Fundației “România de Mâine”, București

OECD (2004) Principles of Corporate Governace, online la: http://www.oecd.org/document/49/0,3343,en_2649_34813_31530865_1_1_1_1,00.html, accesat 05.05.2010.

Reserve Bank of Australia (1995) Implications of the Barings Collapse for Bank Supervisors, Reserve Bank of Australia Bulletin, Noiembrie, online la: http://www.rba.gov.au/publications/bulletin/1995/nov/pdf/bu-1195-1.pdf, accesat: 05.05.2010.

Romano, Roberta (1993), “Public Pension Fund Activism in Corporate Governance”, Reconsidered Columbia Law Review

Russu, C. (1996), Management, Editura Expert, București

Russu, C., Dumitrescu, M., Pleșoianu, G. (2008), Calitatea managementului firmei. Evaluare și interpretare, Editura Economică, București

Șerban, R. (2007), „România în U.E – noi raporturi de muncă între patron și firmă”, articol publicat pe www.euractiv.ro

Short, H., Keasey, K., Hull, A., Wright, M. (1998) ,,Corporate Governance, accountibility, and enterprise”, Corporate Governance: An International Review, volumul 6, numărul 3, pp. 151-165.

Solomon, J. (2007) Corporate Governance and Accountability, John Wiley & Sons Ltd.

Turnbull, S. (1997) ,,Corporate governance: Its scope, concerns and theories'', Corporate Governance, an International Review, volumul 4, pp. 180-205.

Vîtcă, L.M., Dănescu, D. (2006), Considerații privind guvernanța corporativă, Buletin de informare legislativă nr. 3, București.

Ocнoвы cтpаxoвания. Учeбник A.A. Гвoздeнкo, Mocква, «Финанcы и cтатиcтика», 1998.

T.A. Дyбpoвина, B.A. Cyxoв, A.Д. Шepeмeт. Ayдитopcкая дeятeльнocть в cтpаxoвании. Mocква, Инфpа-M, 1997.

Финанcы / пoд peдакции пpoф. Poдиoнoвoй M.M., Mocква, Финанcы и cтатиcтика, 1995, гл.3 «Cтpаxoваниe.

Финанcы и кpeдит / пoд oбщeй peдакции д.э.н., пpoф. A.Ю. Казака. «Cтpаxoвoe дeлo», Eкатepинбypг, MП «ПИПП» пpи издатeльcтвe Уpальcкoгo Гocyдаpcтвeннoгo Унивepcитeта, 1994.

Шаxoв B.B. Cтpаxoваниe как cамocтoятeльная экoнoмичecкая катeгopия / Финанcы, №2, 1995.

Cartea Albă a administrării corporațiilor în Sud – Estul Europei, www.oecd.org

Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, www.oecd.org

Institutul European de Guvernare Corporatistă, www.ecgi.org

Bibliografie

I. Manuale, monografii și lucrări didactice

Belostecinic Grigorie, Petrovici S. „Marketing” Editura Universitas, Chișinău. 1998. 

Bercea Fl. Probleme economico-financiare legate de sfera și rolul asigurărilor de bunuri în România, teză de doctorat, Biblioteca Academiei de Studii economice, București, 1971

Bîrsan Mihaela “Analiza în studiile de markering” Tribuna Economică 1998, Nr.22

Boycko, M., Shleifer, A., Vishny, R. (1995), Privatizing Russia, The MIT Press, Cambridge

Briciu, S. (2006), Contabilitate managerială, Editura Economică, București

Briciu, S. (2012), „Guvernanța corporativă”, articol publicat pe www.scribd.ro

Bunget, O. , C., Florea-Ianc Z., Ghiță, M., Nicolau, C., Pereș, C., E., Pereș, I. (2009) Guvernanța corporativă și auditul intern, Timișoara:Editura Mirton.

Cadbury, A. (1992) Cadbury Report (The Financial Aspects of Corporate Governance), online la: http://www.ecgi.org/codes/code.php?code_id=132, accesat la 05.05.2010.

Chirițescu, Vergina, Simion, C.O., Chirițescu, M. (2008), „Aplicarea principiilor moderne de management în organizarea și conducerea unei unități agroturistice”, Simpozionul național „Abordări moderne în managementul și economia organizației”, Ediția a II-a, Academia de Studii Economice, Facultatea de Management, București

Constantinescu, N.N. (2000), Reformă și redresare economică, Editura Economică, București Easterbrook, F.H., Fischel, D.R. (1991), The Economic Structure of Corporate Law, Harvard University Press, Cambridge

Feleagă, N., Vasile, Cristina (2006), „Guvernanța întreprinderii între clasicism și modernism”, Economie teoretică și aplicată, nr. 7

Franks, J. & Mazer, C. (1994) ,,The Ownership and Control of German Corporations” (manuscript), London Business School, Londra.

Gherasim Al.Risc și incertitudine în economia de piață, Tribuna Economică, 1995.

Gilson, R.J., Roe, M.J. (1993), “Understanding the Japanese Keiretsu: overlaps between corporate governance and industrial organization”, Yale Law Journal

Jensen, M. (1993), “The Modern Industrial Revolution”, Journal of Finance, 48(3)

La Porta, R., Lopez de Silanes, F., Shleifer, A., Vishny, R. W. (1998) Law and finance, Journal of Political Economy, volumul 106, numărul 6, pp. 1113-1155.

Lenghel, Emilia (2005), Managementul performanțelor în contextul schimbărilor organizaționale, Analele Universității “Spiru Haret”, Seria Economie, nr. 3/2003, Editura Fundației “România de Mâine”, București

OECD (2004) Principles of Corporate Governace, online la: http://www.oecd.org/document/49/0,3343,en_2649_34813_31530865_1_1_1_1,00.html, accesat 05.05.2010.

Reserve Bank of Australia (1995) Implications of the Barings Collapse for Bank Supervisors, Reserve Bank of Australia Bulletin, Noiembrie, online la: http://www.rba.gov.au/publications/bulletin/1995/nov/pdf/bu-1195-1.pdf, accesat: 05.05.2010.

Romano, Roberta (1993), “Public Pension Fund Activism in Corporate Governance”, Reconsidered Columbia Law Review

Russu, C. (1996), Management, Editura Expert, București

Russu, C., Dumitrescu, M., Pleșoianu, G. (2008), Calitatea managementului firmei. Evaluare și interpretare, Editura Economică, București

Șerban, R. (2007), „România în U.E – noi raporturi de muncă între patron și firmă”, articol publicat pe www.euractiv.ro

Short, H., Keasey, K., Hull, A., Wright, M. (1998) ,,Corporate Governance, accountibility, and enterprise”, Corporate Governance: An International Review, volumul 6, numărul 3, pp. 151-165.

Solomon, J. (2007) Corporate Governance and Accountability, John Wiley & Sons Ltd.

Turnbull, S. (1997) ,,Corporate governance: Its scope, concerns and theories'', Corporate Governance, an International Review, volumul 4, pp. 180-205.

Vîtcă, L.M., Dănescu, D. (2006), Considerații privind guvernanța corporativă, Buletin de informare legislativă nr. 3, București.

Ocнoвы cтpаxoвания. Учeбник A.A. Гвoздeнкo, Mocква, «Финанcы и cтатиcтика», 1998.

T.A. Дyбpoвина, B.A. Cyxoв, A.Д. Шepeмeт. Ayдитopcкая дeятeльнocть в cтpаxoвании. Mocква, Инфpа-M, 1997.

Финанcы / пoд peдакции пpoф. Poдиoнoвoй M.M., Mocква, Финанcы и cтатиcтика, 1995, гл.3 «Cтpаxoваниe.

Финанcы и кpeдит / пoд oбщeй peдакции д.э.н., пpoф. A.Ю. Казака. «Cтpаxoвoe дeлo», Eкатepинбypг, MП «ПИПП» пpи издатeльcтвe Уpальcкoгo Гocyдаpcтвeннoгo Унивepcитeта, 1994.

Шаxoв B.B. Cтpаxoваниe как cамocтoятeльная экoнoмичecкая катeгopия / Финанcы, №2, 1995.

Cartea Albă a administrării corporațiilor în Sud – Estul Europei, www.oecd.org

Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, www.oecd.org

Institutul European de Guvernare Corporatistă, www.ecgi.org