Grupuri Vulnerabile, Tineri de 18 Ani Ce Parasesc Sistemul de Protectie
Actualitatea temei este anume problema ce ține de tineret care reprezintă o categorie a populației cu o pondere majoră față de alte categorii de oameni și probleme sociale, aceasta fiind ca una din problemele cele mai stringente și ea nu poate fi soluționată aplicându-se în doar unul dintre domeniile politic, social, afaceri, știință, cultură.
Tineretul, dar și situația tineretului este o temă foarte actuală, deoarece aproape întreaga societate se bazează pe noua generație, adică pe tineret și pe schimbările pe care această categorie le poate aduce societății. Motivul pentru care toți se bazează pe ei este unul simplu: tinerii sunt foarte energici, nonconformiști și deschiși spre schimbări și noi experiențe.
Tema tineretului este în prezent tratată de numeroase reviste și ziare, adresate tinerilor, unele dintre acestea chiar publicând scrisori ale tinerilor și din aceste scrisori reies necesitățile tinerilor, precum și situația lor.
Tineretul reprezintă o temă importantă chiar și în politică și multe partide politice chiar încurajează implicarea tinerilor în activitatea politică, deoarece tinerii reprezintă viitorul țării și foarte multe depinde de ei.
Totuși, cel mai interesant la tineri este felul lor de a fi, necesitățile lor, dar este la fel de importantă și situația și necesitățile lor, modul lor de viață, deoarece aceste lucruri determină dezvoltarea lor, iar asta este decisiv.
Prezenta lucrare își propune să studieze aceste aspecte, dar și să formuleze propuneri și recomandări cu privire la serviciile de asistență socială adresate tinerilor din Republica Moldova.
În prezent tema tineretului este investigată de către cei care activează în domeniul sociologiei, al psihologiei, dar și de către presă, prin intermediul ziarelor și a revistelor. Tot în prezent sunt puține cărți recent publicate care să vizeze tema tineretului.
Cu cât tinerii au mai puține posibilități de a se integra în societate, cu atât mai vizibile devin problemele sociale din cadrul acesteia.
Cu cât mai mult acces au la informații, cu atât mai multe șanse tinerii au de a reuși în viață, dar și de a se dezvolta ca personalități.
Dacă tinerii sunt ghidați de profesioniști (precum asistentul social, consilierul sau psihologul), atunci drumul lor în viață este mai sigur, cu mai puține riscuri și eșecuri.
Capitolul I
GRUPURI VULNERABILE, TINERI DE 18 ANI CE PĂRĂSESC SISTEMUL DE PROTECȚIE
Incluziunea socială și integrarea profesională a tinerilor este o temă de maxim interes la nivel european cât și național. Prin semnarea Pactului European pentru Tineret, în martie 2005 la Bruxelles, șefii de stat și de guvern se angajează pentru îmbunătățirea educației și a formării lor profesionale, pentru creșterea mobilității, pentru facilitarea concilierii între viața familială și viața profesională. Se consideră că integrarea tinerilor în viața activă și în societate, precum și folosirea optimă a potențialului lor reprezintă elemente esențiale pentru ajungerea la o creștere durabilă în Europa.
O atenție deosebită și măsuri sporite de protecție socială, în vederea incluziunii sociale și profesionale, trebuie acordate tinerilor aflați în situații de vulnerabilitate, care riscă să fie marginalizați la intrarea lor în viața socială și profesională, datorită lipsei unui sprijin din partea familiei. O astfel de categorie de tineri o reprezintă tinerii instituționalizați care la împlinirea vârstei de 18 ani părăsesc sistemul de ocrotire și totodată statutul de „copil” trecând în viața adultă. Aceasta presupune asumarea unor responsabilități legate de propria lor viață, dar și sprijin care să le faciliteze integrarea lor socială și profesională.
1.1. Vulnerabilitate și intervenție socială
Făcând o sinteză a teoriilor sociale ce stau la baza explicării vulnerabilității sociale din perspectiva acțiunii sociale și pornind de la ideea că vulnerabilitatea este o formă de pasivitate socială, Ștefan Cojocaru prezintă cinci tipuri de vulnerabilități:
vulnerabilitate utilitaristă – este situația în care individul/grupul nu sesizează propriul interes sau acțiunile pe care le întreprinde nu sunt adaptate acestuia;
vulnerabilitate teleologică – este situația generată fie de faptul că mijloacele nu sunt adecvate atingerii scopului propus, fie de faptul că scopul propus este inadecvat resurselor disponibile;
vulnerabilitate axiologică – este situația ce caracterizează individul/grupul care nu poate desfășura o acțiune deoarece principiul normativ nu este adecvat credințelor proprii sau sistemul de valori personale nu este compatibil cu cel al sistemului societal;
vulnerabilitate tradițională – este cazul în care individul/grupul acționează în virtutea obișnuinței sau starea de pasivitate socială se transmite din cauza influenței mediului;
vulnerabilitate cognitivă – este situația în care se găsește individul/grupul generată de inexistența unei teorii eficiente sau de faptul că individul nu crede într-o teorie deja verificată.
Aceste tipuri de vulnerabilități caracterizează tinerii cu risc de marginalizare, iar intervenția corectă se poate face identificând corect tipul de vulnerabilitate dominant.
Este foarte important ca specialiștii din domeniul social să cunoască care sunt grupurile/categoriile vulnerabile recunoscute la nivel național și politicile sociale care susțin incluziunea socială a acestora. Un exemplu de document programatic și categoriile recunoscute ca fiind vulnerabile poate fi sintetizat astfel:
Vulnerabilitatea socială conduce la marginalizare, excludere socială și chiar stigmatizare. Pentru reducerea acestor consecințe, poate chiar eliminarea lor, se impune „o intervenție din partea unui actor social care acționează și influențează sistemul altui actor social.[…] Întotdeauna, intervenția presupune existența și manifestarea agentului intervenției asupra mediului de intervenție.”
Tot Ștefan Cojocaru, pe baza teoriilor lui Pfeffer(1981), Bourgeois și Nizet(1995), identifică următoarele tipuri/forme de intervenție :
Intervenția personalizată – presupune modificarea situației clientului prin acțiuni astfel încât să se obțină cel mai mare grad de participare a clientului la propria sa schimbare
Intervenția structurală – presupune modificare structurilor din care fac parte indivizii prin crearea condițiilor de acces la poziții mai bine apreciate social
Intervenția sistemică – presupune intervenția asistentului social, ca un catalizator, pentru echilibrarea sistemului client atunci când apare dezechilibrul
Dezvoltarea socială locală – presupune o intervenție de tip comunitar prin responsabilizarea comunității din care face parte individul
Intervenția la nivelul mediului de origine – presupune activarea rețelei de sprijin a familiei lărgite sau a mediului social din care provine individul
Intervenția participativă – presupune diminuarea distanțelor sociale motivând clientul de a participa la noi relații sociale care se construiesc în grupurile de suport devenind astfel purtători de cuvânt ai problemei care i-a unit în cadrul grupului de suport
Intervenția planificată – presupune realizarea unui plan de către asistentul social împreună cu clientul pentru depășirea problemei prin intermediul unor activități planificate și încurajarea acestuia de a-și construi propriul plan pentru depășirea situației
Intervenția oportunistă – presupune construirea împreună cu clientul a unei imagini reale, adecvată a șanselor/oportunităților pe care acesta le are
Intervenția globală – presupune rezolvarea tuturor problemelor clientului cu accent pe educare, modificare a felului de a gândi al clientului
Intervenția parțială – presupune intervenția asistentului social în ierarhizarea problemelor clientului după importanța rezolvării acestora.
Sintetizând, intervenția socială presupune acțiuni convergente ce urmăresc schimbarea contextului în care se află persoana vulnerabilă sau invers, plasarea actorului social în alt context pe care-l poate manipula.
1.2. Nevoile tinerilor cu risc de marginalizare
Nevoile de bază ale copilului/tânărului sunt de fapt o particularizare, la vârsta copilăriei/adolescenței, a eternelor nevoi umane formulate de Maslow și alți autori, astfel :
Nevoia de dragoste și de securitate – Este cea mai importantă nevoie la vârstele mici (ea nu dispare însă nici la vârsta preadolescenței și a adolescenței). Ea oferă baza viitoarelor relații pe care le are copilul cu părinții și frații, cu prietenii, cu colegii, cu propria sa familie mai târziu. Pentru cei mai mulți copii (până la 8,5-10 ani) problema cea mai importantă este aceea de a fi iubiți, a fi iubiți pentru ceea ce sunt. Iubit de cei din jurul său, el învață să se iubească pe sine, să se respecte, să se considere un om important.
Nevoia de noi experiențe, de stimulare – Așa cum hrana bună, dată la timp și în cantitate suficientă, este valoroasă pentru creșterea fizică, experiențele sunt esențiale pentru dezvoltarea cognitivă a copilului. Pentru evoluția lui intelectuală, cele mai importante sunt jocul și dezvoltarea limbajului. Jocul creează experiențe noi și atractive, iar prin limbaj copilul își dezvăluie și înțelege lumea în care a intrat, află semnificația lucrurilor și a fenomenelor înconjurătoare, reușind să se raporteze din ce în ce mai adecvat la ele
Nevoia de recunoaștere a capacităților și nevoia de a fi apreciat – Mai mic sau mai mare, copilul are nevoie de încurajare și de răsplată, pentru ca să depășească dificultățile și conflictele inerente dezvoltării și inter-relaționării. Încurajările și cererile rezonabile îl stimulează să încerce, să caute; îl ajută la formarea stimei de sine și îi dă încredere în forțele proprii. Un copil care este respectat de adulții din jur va crește cu sentimentul valorii și a respectului de sine și conduita lui în viață va fi în limitele acestui respect.
Nevoia de responsabilități – Copilul nu poate depinde de ceilalți la nesfârșit. Responsabilitățile sale cresc odată cu vârsta. Ele sunt importante pentru că dau sentimentul de libertate în desfășurarea propriilor acțiuni. Dacă fiecare stadiu pe care îl parcurge copilul, cu responsabilitățile sale specifice, este bine valorificat de către părinți (sau frați, bunici), atunci la maturitate există premisele ca individul să fie capabil să-și asume responsabilități și pentru sine, dar și pentru ceilalți.
Nevoile de bază, fiziologice ale copilului – Aceste nevoi sunt garanția supraviețuirii și a dezvoltării copilului. Este vorba de a ține seama de nevoile sale fiziologice, de bază (hrană, apă, căldură, odihnă, îngrijire și igienă), de cele de securitate (ocrotire de primejdii, mediu predictibil, respectarea unor reguli elementare, îngrijire constantă, unitatea și stabilitatea familiei, armonia grupului, control permanent, atent și flexibil).
Conceptul de nevoi emergente ale copiilor, în România, a fost abordat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile printr-un STUDIU EXPLORATORIU (2009) -realizat în cadrul proiectului „Abordări inovatoare în profesionalizarea lucrului cu copiii”, ca urmare a cercetării efectuate de organizația International Child Development Initiatives (ICDI ) pe mai multe țări de pe diferite continente.
Studiul nevoilor emergente ale copiilor și tinerilor din România a fost și este o provocare pentru orice specialist sau cercetător, cât și pentru orice organizație sau instituție care are preocupări în ceea ce privește dezvoltarea copiilor și tinerilor din România, dar mai ales prin doza de noutate și interes ce o poate stârni în rândul celor direct implicați, copii și tineri, dar mai ales al celor cointeresați, părinți, educatori, specialiști, mass-media, societatea civilă.
Nevoile emergente ale copiilor și tinerilor reprezintă acele noi nevoi ce decurg dintr-un ansamblu de provocări, oportunități, evenimente, probleme și amenințări relevante în dezvoltarea generală a copiilor și tinerilor și care generează sau au potențial să genereze o serie de efecte cu impact major la nivelul acestora. Particularitatea acestor nevoi este că nu au mai fost întâlnite la generațiile anterioare de copii și tineri sau, dacă au mai fost întâlnite, se manifestă o creștere în incidența lor.
Astfel, definim nevoile emergente ale copiilor și tinerilor, cu o etichetă elastică, care cuprinde un ansamblu conectat de provocări, oportunități, evenimente, probleme și amenințări relevante pentru dezvoltarea generală a copiilor și tinerilor. Acest ansamblu de situații poate genera o serie de efecte cu impact major asupra vieții acestora.
Nevoile emergente au o cauzalitate multiplă și complexă, fiind rezultatul a diferite caracteristici de moment ale societății, din punct de vedere tehnic, științific, social, educațional, al sistemului de sănătate, al sistemului legislativ, al modului de concepere a relațiilor și a comunicării dintre oameni.
Conceptul de „nevoi emergente” este și el în continuă definire și redimensionare, ca însăși realitatea pe care o semnifică. Cauzele noilor nevoi emergente se diferențiază și se pot extinde de la nivel local la nivel internațional, și invers, devenind o preocupare concretă și specifică pentru specialiști, care au acum o denumire specifică pentru multiple tipuri de situații, evenimente, provocări și oportunități care caracterizează societatea la un moment dat și au efecte asupra dezvoltării copiilor și tinerilor.
Cele trei domenii subliniate de studiul exploratoriu din România sunt:
Real vs. Virtual
Totul precoce
Modele și valori contemporane
Principalele mesaje ale lui Nico van Oudenhoven, respectiv Rekha Wazir, autorii conceptului de „nevoi emergente” pot fi sintetizate astfel:
„ […]Considerăm că:
Este important pentru copii să le fie date responsabilități sociale; sarcini pe care să le poată îndeplini, să-și îmbunătățească abilitățile și pentru care ei pot fi considerați responsabili.
Este esențial ca băieții și fetele să aibă acces ușor și să poată relaționa cu un adult interesat, previzibil și stabil, căruia să-i împărtășească sentimentele și gândurile. În mod normal, această persoană ar trebui să fie unul dintre părinți, dar la fel de bine poate fi un vecin, un profesor sau un comerciant.
Este esențial ca copiii să dezvolte o relație intensivă și regulată cu natură: copaci, apa, nisip, pământ, animale, nu numai cu hamsterul din dormitor sau pisica din bucătărie.
Cum am afirmat, avem convingerea că aceste trei condiții îi vor ajuta pe copii să treacă cu bine peste problemele pe care NEN le-ar putea crea, evitând riscurile cele mai dăunătoare și profitând de oportunitățile cele mai promițătoare. Astfel, ce urmează? Nu ne rămâne decât să sperăm că cel puțin unii dintre noi vor purta torța mai departe și se vor angaja în cercetările descrise mai sus, ajutând la crearea unui mediu în care credem că copiii noștri ar trebui să crească. Poate ar trebui să spunem, având în vedere rezultatele obținute până în acest moment, că suntem încrezători când privim spre viitor.” Nico van Oudenhoven
Drepturile tinerilor aflați în dificultate conform legislației în vigoare
În funcție de nevoile tinerilor, s-au stabilit drepturile acestora. Statul Român acordă o importantă deosebită protecției copiilor și tinerilor, fapt garantat prin Constituție, care la Articolul 49-Protecția copiilor și a tinerilor, prevede:
1. copii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.
2. statul acordă alocații pentru copii și pentru ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecție socială a copiilor și a tinerilor se stabilesc prin lege.
Potrivit Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și potrivit Convenției ONU, cu privire la drepturile copilului, copiii și tinerii au următoarele drepturi:
dreptul la stabilirea și păstrarea identității;
dreptul de a menține relații personale cu familia și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament;
dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate, de servicii medicale și recuperare;
dreptul de a primi o educație care să permită dezvoltarea în condiții nediscriminatorii a aptitudinilor și personalității sale;
dreptul de discernământ, de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește;
dreptul la libertate de gândire, de conștiință și religie;
dreptul la informare;
dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială;
dreptul la recunoaștere și la alegere;
dreptul la odihnă și vacanță, de a practica activități recreative, de a participa liber la viața culturală și artistică;
dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice, sexuale și oricăror forme de exploatare.
În ceea ce privește tinerii care părăsesc centrele de plasament și sunt în dificultate, au fost adoptate o serie de acte normative care în mod direct sau indirect fac referire la modul în care Statul, prin instituțiile sale poate interveni sau sprijini integrarea socio-profesională.
Astfel, conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, protecția specială se acordă la cerere, tânărului care își continuă studiile într-o formă de învățământ la zi, până la vârsta de 26 de ani (prin Hotărârea emisă de Comisia pentru Protecția Copilului sau Sentință Civilă după caz).
Tânărul care a dobândit capacitatea deplină de exercițiu și a beneficiat de o măsură de protecție specială, dar care nu își continuă studiile, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecție specială, în scopul facilitării integrării sale în societate. În cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă și /sau locuință, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, cele prezentate mai sus nu mai sunt aplicabile.
Potrivit Legii nr. 116/2002, privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, are obligația de a realiza un acompaniament social personalizat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani aflați în dificultate și confruntați cu riscul excluderii profesionale, în scopul facilitării accesului la un loc de muncă. Tinerii au dreptul la consiliere profesională și mediere din partea personalului specializat al Agenției prin întocmirea unui plan de mediere, astfel în cadrul angajării tinerilor proveniți din sistemul de protecție, Agenția oferă până la 75% salariul mediu net pe economie, angajatorului.
Un alt drept al tinerilor proveniți din sistemul de protecție al copilului (tinerii până la 35 de ani) este facilitarea accesului la o locuință prin dobândirea unei locuințe, construirea unei locuințe sau cumpărarea unei locuințe. Tinerii pot beneficia lunar de bursă pentru continuarea studiilor. Consiliile Locale au obligația de a întocmi și de a aproba anual programe privind măsurile pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale.
Tinerii absolvenți ai instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani și care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale au dreptul la stabilirea indemnizației de șomaj conform legii nr. 107/2004. La fel și absolvenții școlilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.
Potrivit ordonanței nr. 68 din august 2003 privind serviciile sociale, tinerii au dreptul la servicii specializate ce au scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților individuale, familiale sau de grup, în vederea depășirii unei situații de nevoie specială. Serviciile și instituții care le acordă au drept obiectiv:
a) suport și asistență pentru copii și familiile in dificultate;
b) găzduirea tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului pe o
perioadă determinată, in conformitate cu legislația in vigoare;
c) inserția socială și profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de
protecție a copilului;
Alte drepturi rezultă din legea nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, legea 416/2001 privind venitul minim garantat și Hotărârea Guvernului nr. 829 privind aprobarea Planului Național Antisărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale.
1.4. Politici, strategii și instituții/organizații responsabile de integrarea în societate a tinerilor aflați în dificultate
Prin Strategia de la Lisabona revizuită, incluziunea socială nu se referă numai la asigurarea de resurse financiare suficiente, ci și la promovarea participării active a persoanei la viața socială prin asigurarea accesului egal la locuire, educație, sănătate și servicii.
Începând cu 2002, prin noua metodă de lucru introdusă de Comisia Europeană și anume, Metoda Deschisă de Coordonare, conceptul de incluziune socială a fost relansat în toate politicile Uniunii Europene care reglementează drepturile sociale, schemele de venit minim, dezvoltarea locală, măsurile anti-discriminare.
În calitatea sa de Stat Membru, România trebuie să se alăture acestor procese demarate de Uniunea Europeană în sfera politicilor sociale. Mai exact, România trebuie să se alăture Statelor membre în Metoda Deschisă de Coordonare în domeniul protecției și incluziunii sociale.
Analizele naționale au evidențiat situația precară a infrastructurii serviciilor sociale și necesitatea realizării de investiții în construcția amplasamentelor sociale, reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirilor în care se desfășoară acestea. Totodată, necesitatea investițiilor apare și ca urmare a stabilirii unor standarde minime de calitate pentru serviciile sociale ce trebuie să fie îndeplinite de amplasamentele sociale existente, precum și de cele ce urmează a fi construite, în funcție de tipul beneficiarilor.
Programul de Incluziune Socială (PIS) își propune susținerea financiară a autorităților locale în dezvoltarea de servicii sociale pentru cele mai dezavantajate/vulnerabile categorii de persoane prin:
creșterea calității serviciilor de îngrijire pentru persoanele cu handicap, precum și creșterea accesului la serviciile comunitare;
integrarea socială a tinerilor ieșiți din sistemul de protecție a copilului după împlinirea vârstei de 18 ani;
acordarea de servicii sociale specializate victimelor violenței în familie;
îmbunătățirea condițiilor de trai și promovarea incluziunii sociale a populației rome care trăiește în comunitățile cele mai sărace.
Programul de Incluziune Socială este structurat pe patru componente (părți):
Programul de Intervenții Prioritare (PIP), implementat de către Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS);
Programul pentru educație timpurie a copiilor (preșcolari), implementat de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI);
Programe de asistență socială adresate persoanelor cu handicap, tinerilor cu vârsta peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecție a copilului, precum și victimelor violenței în familie, implementate de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale (MMFPS);
Programul de dezvoltare a capacității instituționale pentru realizarea incluziunii sociale a romilor, implementat de Agenția Națională pentru Romi (ANR).
1.4.1. Programele de asistență socială
Obiectiv general
Programul contribuie la creșterea gradului de incluziune socială a persoanelor din grupurile țintă prin dezvoltarea și diversificarea serviciilor sociale adresate acestor categorii de populație vulnerabilă și cuprinde trei subcomponente după cum urmează:
Programul pentru persoane cu dizabilități (Componenta 1)
Programul pentru tinerii aflați în situații de risc (Componenta 2)
Sprijinirea MMFPS pentru o mai mare integrare socială a tinerilor ieșiți din sistemul instituționalizat de protecție a copilului după împlinirea vârstei de 18 ani prin:
finanțarea de sub-proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc acordate competitiv;
desfășurarea de activități de monitorizare și evaluare, precum și elaborarea de metodologii specifice;
pregătirea personalului centrelor sociale ce vor fi înființate prin sub-proiectele pentru tineri în situații de risc, precum și a personalului MMFPS care va supraveghea funcționarea acestor centre sociale;
esfășurarea de activități de informare publică.
Programul pentru victimele violenței în familie (Componenta 3)
Obiective specifice ale Programului „Tineri aflați în situații de risc”
Asigurarea unor măsuri adecvate de prevenire a excluziunii sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului și de intervenție pentru protecția lor în scopul integrării sociale și profesionale a acestora;
Diminuarea numărului de tineri aflați în situația de a nu avea un adăpost sigur, prin crearea de centre sociale cu destinație multifuncțională care să asigure găzduirea beneficiarilor pe perioadă determinată, precum și servicii pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și servicii de reinserție socio-profesională;
Creșterea capacității instituționale la nivelul autorităților publice locale privind dezvoltarea de servicii sociale, în funcție de profilul beneficiarilor și nevoile reale ale acestora;
Creșterea calității serviciilor prin utilizarea unui personal calificat într-un domeniu specific de intervenție;
Creșterea calității vieții tinerilor din grupul țintă.
Planul Regionl de Acțiune pentru Ocupare și Incluziune Socială al Regiunii Nord–Est este parte a Programului Național de Reformare și reprezintă contribuția națională a României la Strategia Lisabona, punând în aplicare liniile directoare ale acesteia. Fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare din România elaborează câte un Plan Regional pentru Ocupare și Incluziune Socială, planuri care îndeplinesc rolul de:
instrumente de evaluare și diagnoză regională (identificând nevoi/probleme);
cadru de planificare strategică pe termen mediu (stabilind priorități/obiective);
instrumente de corelare a politicilor economice cu politicile educaționale și cu politicile privind ocuparea/piața muncii.
Pentru aplicarea strategiei europene și naționale din domeniul ocupării și incluziunii sociale este nevoie de implicarea activă a actorilor la nivel regional și local. Planul Regional de Acțiune pentru Ocupare și Incluziune Socială furnizează cadrul de planificare strategică pe termen mediu pentru promovarea ocupării în interiorul regiunii. Acest document strategic pornește de la analiza contextului socio-economic al regiunii în scopul identificării nevoilor și problemelor regionale în vederea stabilirii priorităților de acțiune în promovarea ocupării și pentru dezvoltarea resurselor umane, ținând seama de Liniile directoare integrate.
Astfel, analiza inserției pe piața muncii a categoriilor defavorizate la nivel regional arată că există un număr redus de persoane care accesează serviciile agențiilor de ocupare cu precădere în rândul tinerilor care provin din Centrele de Plasament.
Un document important, care își propune să coordoneze eforturile instituțiilor responsabile și persoanelor cu atribuții în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului este Strategia Națională în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, pentru care ANPDC are rol de coordonare și monitorizare. Printre grupurile țintă ale strategiei se numără și tinerii beneficiari ai unei măsuri de protecție.
Strategia are câteva domenii principale de interes și direcții de acțiune, prin realizarea cărora se așteaptă, printre altele:
creșterea capacității copiilor/ tinerilor de a lua decizii cu privire la orientarea școlară și profesională și dezvoltarea unei cariere corespunzător calităților și preferințelor exprimate de aceștia;
diversificarea și adaptarea modalităților de petrecere a timpului liber pentru copii și tineri;
direcționarea educației către dezvoltarea la potențial maxim a personalității copilului/tânărului, a talentelor și abilităților sale fizice și mentale;
definirea ariei ocupaționale, a calificărilor și ocupațiilor specifice, precum și a standardelor ocupaționale din domeniul protecției și promovării drepturilor copilului;
promovarea sistemului de evaluare și certificare a competențelor dobândite în contexte nonformale și informale de învățare;
existența unui sistem național de formare inițială și continuă a profesioniștilor care interacționează cu copilul.
Această strategia națională face referiri la importanța organizațiilor neguvernamentale, care pot avea un rol esențial în promovarea inovației și a bunelor practici. În acest sens, se urmărește facilitarea obținerii statutului de utilitate publică de către acestea și clarificarea aspectelor care țin de drepturile conferite de acest statut, care le-ar permite accesul transparent la contractarea de servicii cu autoritățile responsabile. Se urmărește promovarea parteneriatului și cu alți parteneri importanți din domeniul protecției copilului, precum Biserica Ortodoxă Română și celelalte culte religioase recunoscute de lege.
De asemenea, există o Strategie natională de incluziune socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului, HG nr. 699/2006, prin care se încearcă atingerea a trei obiectivele generale:
Crearea unui sistem coerent și coordonat de măsuri și acțiuni care să asigure incluziunea socială a tinerilor definiți în grupul-țintă.
Reducerea riscului de marginalizare și excluziune socială a tinerilor definiți în grupul-țintă.
Integrarea și participarea activă în comunitate a tinerilor definiți în grupul-țintă.
Obiectivele operationale ale strategiei se referă la:
Îmbunătățirea cadrului administrativ și instituțional la nivel central și local.
Îmbunătățirea, adaptarea și armonizarea cadrului legislativ cu incidența în domeniu.
Stabilirea unui sistem de finanțare pentru dezvoltarea măsurilor de asistență socială a tinerilor.
Dezvoltarea resurselor umane în domeniu.
Pregătirea tinerilor în sistemul educației formale și nonformale pentru viața socială activă în comunitate.
Asigurarea accesului la forme de pregătire profesională adaptate cerințelor pieței forței de muncă.
Asigurarea accesului nediscriminatoriu la pachetul minim de servicii de îngrijire a sănătății, conform legii.
Promovarea acțiunilor de combatere a formelor de violență, abuz și trafic de persoane.
Facilitarea accesului la locuință.
Facilitarea accesului la un loc de muncă.
Întărirea capacității autorităților locale pentru integrarea socială a tinerilor definiți în grupul-țintă.
Parlamentul European prin Decizia 1719 a adoptat pe data de 15 noiembrie 2006 programul Tineret în Acțiune.
Strategia de includere a tinerilor cu oportunități reduse în contextual programului Tineret în Acțiune, 2010 – 2013, se bazează pe două obiective convergente:
să asigure accesibilitatea programului Tineret în Acțiune pentru tinerii cu oportunități reduse (atât pentru cei organizați formal în organizații de tineret, consilii de tineret etc, precum și cei care nu sunt organizați în mod formal)
să stimuleze utilizarea programului Tineret în Acțiune, ca instrument de sporire a includerii sociale, a cetățeniei active și șanselor de angajare a tinerilor cu oportunități reduse și de a contribui astfel la coeziunea socială în general.
Programul sprijină activitățile de învățare non-formală pentru tineri cu vârste între 15 și 28 de ani (și, în anumite cazuri, de la 13 la 30 de ani), punând un accent puternic pe includerea tinerilor cu oportunități reduse. Obiectivele generale ale programului trebuie să contribuie la dezvoltarea politicilor Uniunii Europene, în special cu privire la recunoașterea culturală, multiculturală și diversitatea lingvistică în Europa, la încurajarea coeziunii sociale și combaterea oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, și cu privire la dezvoltarea durabilă.
Obiectivele specifice includ:
promovarea valorilor fundamentale ale UE în rândul tinerilor, în special cele legate de demnitatea umană, egalitate, respectarea drepturilor omului, toleranță și nediscriminare
facilitarea participării la program a tinerilor cu oportunități reduse, inclusiv a tinerilor cu handicap
asigurarea că principiul de egalitate între bărbați și femei este respectat la participarea în program și că egalitatea de gen este încurajată în acțiuni
contribuția la îmbunătățirea nivelului de informare pentru tineri, acordând o deosebită atenție asupra accesului tinerilor cu handicap
facilitarea recunoașterii competențelor nonformale ale tinerilor dobândite prin participarea la program.
Programul Tineret în Acțiune este un instrument, nu o soluție în sine. Astfel, unele dintre situațiile și nevoile de includere a tinerilor cu oportunități reduse pot fi abordate și îmbunătățite prin accesarea programulului. Programul fiind gândit ca un instrument pentru toți, este deasemenea gândit și pentru cei cu oportunități reduse iar participarea lor în cadrul programului trebuie încontinuu încurajată.
Se observă un trend ascendent al statisticilor legate de includerea tinerilor cu oportunități reduse, însă valorile menționate nu sunt suficiente pentru a demonstra că programul este un instrument real de includere. Astfel, eforturile la nivel european realizate pentru îmbunătățirea acestui aspect se vor coordona cu eforturile realizate la nivel național, urmând ca la acest nivel să se adauge specificități și nevoi locale.
Programul Tineret în Acțiune însă nu poate să vină în întâmpinarea tuturor nevoilor de includere a tuturor tinerilor cu oportunități reduse, deci el se prezintă o alternativă care ar putea ajuta la rezolvarea sau îmbunătțăirea unor situații punctuale de excludere a tinerilor. Programul nu este deci o politică publică ci doar un intrument.
Ținând cont de toate considerentele menționate anterior, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale(ANPCDEFP) își propune propria strategie de includere, ca parte integrantă a celei europene. Obiectivele sale generale sunt:
promovarea programului Tineret în Acțiune ca instrument de includere a tinerilor cu oportunitpți reduse;
menținerea constantă sau creșterea numărului de proiecte care să implice tineri cu oportunități reduse în cadrul programului Tineret în Acțiune;
creșterea calității proiectelor care să implice tineri cu oportunități reduse în cadrul programului Tineret în Acțiune;
menținerea constantă sau creșterea numărului de participanți cu oportunități reduse în cadrul proiectelor finanțate în cadrul programului Tineret în Acțiune;
implicarea lucrătorilor de tineret care lucrează cu tineri cu oportunități reduse în a dezvolta și implementa proiecte care să vină în întâmpinarea nevoilor acestor tineri;
dezvoltarea unor instrumente de sprijin specializate pentru lucrătorii de tineret și pentru tinerii cu oportunități reduse.
Esența managementului de caz, în asistența socială, presupune funcționarea/ realizarea acestuia într-o rețea de instituții. Astfel, responsabilitatea integrării în societate a tinerilor, revine unor instituții ca :
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) care asigură respectarea, pe teritoriul României, a drepturilor copilului, prin intervenția, în condițiile legii, în procedurile administrative și judiciare privind respectarea și promovarea drepturilor copilului.
Secretariatul General al Guvernului și instituțiile subordonate acestuia
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului;
Autoritătea Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Organizații nonguvernamentale;
Inspectorate școlare;
Biserici, alte organizații religioase.
Alte instituții
Este important ca DGASPC să întrețină relații structurale cu partenerii din rețea, atât pe plan național, cât și pe plan județean și orășenesc. Aceste relații au fost între timp parțial definite și consemnate într-un număr de parteneriate sau protocoale de colaborare.
Studii privind situația tinerilor ce părăsesc sistemul de protecție
Un studiu al Institutului Național de Cercetare Științifică în domeniul muncii și protecției sociale realizat sub patronajul grupului interministerial pe problematica tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului – Studiu privind situația tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului, aduce în atenția specialiștilor situația acestor tineri la nivel național, defalcată pe regiuni și scoate în evidență deficiențe ale sistemului nostrum de protecție socială.
Principalele obiective urmărite în politica guvernului privind tinerii care părăsesc
sistemul de protecție socială la împlinirea vârstei de 18 ani se axează pe:
crearea unui sistem coerent și coordonat de incluziune socială;
reducerea riscului de marginalizare și excluziune socială;
integrarea și participarea activă în comunitate.
Problematica copilului instituționalizat ridică o multitudine de aspecte care pretind o atenție specială nu numai din partea Guvernului ci și a comunităților locale. În principal, acestea sunt legate de organizarea instituțională, de administrarea sistemului de protecție, de natura și de nivelul de competențe ale resurselor umane alocate, de supravegherea sistemului de educație pe care îl primesc acești copii, precum și de formarea lor profesională.
De modul în care sunt pregătiți și formați acești tineri în instituțiile de ocrotire, pe care la vârsta de 18 ani le părăsesc, depinde în mare parte reușita inserției lor sociale și profesionale.
Conform acestui studiu :
doar 31,4% dintre tinerii care au părăsit sistemul de protecție beneficiază de sprijin familial
doar 12,6% au loc de muncă
48,8% dintre tineri beneficiază de locuință
63,2 % dintre tineri beneficiază de locuință temporară
4,57% învațământ primar
50,5% învațământ gimnazial
26,08 învațământ professional
13,17 învațământ liceal
5,38% neșcolarizați
0,27% abandon școlar
0,02% învațământ universitar
Cei mai mulți dintre tinerii din sistemul de protecție, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, sunt orientați cu precădere spre domenii precum:
confecții
tâmplărie
mecanică
construcții
alimentație publică
Din analiza dispersiei programelor de servicii sociale pe cele opt regiuni de dezvoltare rezultă o repartizare inegală a acestora care nu este în concordanță, în cele mai multe cazuri, cu numărul tinerilor care părăsesc sistemul de protecție. Astfel, în regiunea NE, în care se înregistrează numărul cel mai mare de tineri care urmează să părăsească instituțiile de ocrotire, numărul serviciilor sociale este destul de redus, excepție făcând județul Suceava care a dezvoltat servicii pentru tinerii cu handicap de tipul apartamentelor protejate. Alte tipuri de servicii sociale pentru grupul țintă sunt ca număr nesemnificative în raport cu amploarea fenomenului.
Pentru domeniul de interes al acestei lucrări de licență este relevant capitolul V- Grupuri sociale cu risc ridicat de excluziune socială care întărește concluziile studiului prezentat mai sus. Astfel, Practica instituțională referitoare la integrarea socioprofesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție este relativ ambiguă, deoarece dincolo de datele statistice furnizate de către DGASPC, care ne arată că există tineri integrați profesional, nu au fost identificate compartimente sau departamente specializate în cadrul structurii DGASPC care să aibă standarde, metodologii de lucru și personal specializat pentru integrarea socioprofesională a tinerilor. Mai mult decât atât, în multe dintre situații, ieșirea tinerilor din sistem este un rezultat natural și nu unul direcționat, orientat și organizat. Chiar dacă în unele județe au fost realizate proiecte pilot pentru integrarea socioprofesională a tinerilor de peste 18 ani, acestea nu s-au concretizat în formarea unei structuri specializate pentru acest tip de serviciu social.
Există alte cateva studii, dar la nivel de județ, de program, care pot spune că scot în evidență aceleași concluzii: tinerii post instituționalizați reprezintă în continuare o categorie de personae marginalizate, defavorizate din diferite motive, iar progresul de incluziune al acestora este în creștere lentă față de obiectivele propuse la nivel național.
Capitolul II
PREGĂTIREA TINERILOR POSTINSTITUȚIONALIZAȚI PENTRU O VIAȚĂ INDEPENDENTĂ
Eșecurile integrării sociale și profesionale a tinerilor care au părăsit, de-a lungul anilor, centrele de plasament din România au început să preocupe factorii de decizie din sistem, astfel că s-a dezvoltat tot mai mult un cadru legal care să reglementeze dezvoltarea și diversificarea serviciilor care să conducă la pregătirea tinerilor pentru o viață independentă
Prin Ordinul nr. 14 din 15 ianuarie 2007 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde s-a dispus înființarea Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă (SDDVI), care are drept misiune crearea, dezvoltarea și aplicarea unui ansamblu de măsuri și proceduri menite să ducă la formarea, dezvoltarea și îmbunătățirea deprinderilor de viață independentă pentru copiii și tinerii aflați în evidența sistemului de protecție a copilului. Funcțiile esențiale ale SDDVI sunt următoarele:
evaluarea deprinderilor, aptitudinilor și resurselor înnăscute și/sau dobândite ale copilului/tânărului;
elaborarea și monitorizarea implementării programului de intervenție specifică, denumit în continuare PIS, pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă;
consultanță în domeniul dezvoltării deprinderilor de viață independentă pentru persoanele fizice și juridice interesate, cu precădere la cererea furnizorilor de servicii pentru activitățile de dezvoltare a deprinderilor de viață, care se derulează în cadrul altor servicii pentru protecția copilului.
Același document prevede standarde legate de recrutarea, angajarea și ponderea personalului din instituțiile de ocrotire, precum și de formarea inițială și continuă a acestuia, astfel încât să se asigure servicii de calitate si personalizate din partea unor profesioniști bine pregătiți. Spre exemplu, la angajare, fiecare profesionist beneficiază de minimum 60 de ore de formare în domeniul dezvoltării deprinderilor de viață independentă și al managementului de caz, precum și de cel puțin 60 de ore pe an de formare continuă, toate asigurate din bugetul angajatorului. În plus, specialiștii din cadrul SDDVI sunt încurajați să participe la diverse cursuri de formare, care îi pot ajuta în optimizarea muncii lor, inclusiv seminarii și conferințe. De asemenea personalul poate beneficia de supervizare, care să îi permită funcționarea sa la randament optim.
În concluzie, cadrul legislativ este mult îmbunătățit față de anii precedenți și permite asigurarea unor servicii care să conducă la crearea unor deprinderi de viață utile tinerilor, care să le permită un trai independent. Din păcate, din diverse motive, modalitatea de aplicare a prevederilor legale lasă încă mult de dorit.
2.1. Categorii de deprinderi și principii de lucru pentru SDDVI
Sintagma abilități de viață se autodefinește ca set de deprinderi, atitudini, competențe, calități, comportamente, valori care asigură adaptarea creativă la viața de zi cu zi. Abilitățile de viață permit ca oamenii să se cunoască, să dezvolte potențialul pentru a face față cu succes provocărilor vieții de zi cu zi și să poată gestiona eficient situațiile de criză. Fiecare copil și tânăr are, în funcție de vârstă sau mediul din care provine, nevoi specifice, care necesită o abordare diferențiată. Fiecare abilitate dobandită, generează o alta și, împreună, susțin procesul de autorealizare a ființei umane. Fiecare etapă de vârstă vine cu nevoi diferite de dezvoltare și de realizare a scopurilor specifice acelei perioade de viață. Copiii și tinerii au nevoie de oportunități diverse de descoperire, exersare și dezvoltare a calităților, înclinațiilor, talentelor, aptitudinilor, capacităților personale și compențelor sociale care să îi ajute să aibă o viață de calitate. Pentru dezvoltarea abilităților de viață a copiilor și tinerilor dezavantajați nu este suficient să se realizeze acțiuni dispersate, adresate uneia sau alteia dintre nevoi, ci bazate pe o idee sau metodă de lucru. Este nevoie de programe complexe, structurate, desfășurate pe o durată de timp suficientă ca să permită dezvoltarea și consolidarea abilităților vizate.
Pregătirea pentru viața independentă este o formă de educație nonformală, participativă, de stimulare și dezvoltare personală. Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă este responsabil de asigurarea tuturor condițiilor de dezvoltare armonioasă a personalității tinerilor, în sfera deprinderilor de viață independentă.
Deprinderile pentru viața independentă sunt acele abilități tehnice și psihosociale, insușite până la automatism, care ii permit individului să ducă o existență normală, fără a depinde de asistență din partea societății și folosind oportunitățile pe care societatea i le oferă.
Conform Ghidului metodologic de implementare a Standardelor minime obligatorii pentru Serviciul de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă există mai multe domenii de deprinderi care se formează pe parcursul socializării tânărului, instalându-se treptat și contribuind la formarea unei personalități adaptate din punct de vedere social și cultural:
Domeniul deprinderilor de viață zilnică – se referă la nutriție, planificarea meniului, cumpărarea alimentelor, prepararea mancării, comportamentul correct la masă, curățenia bucătăriei și depozitarea mancării, managementul și siguranța casei.
Domeniul deprinderilor privind gestiunea locuinței și folosirea resurselor comunitare – se referă la acele arii de deprinderi necesare pentru ca un tânăr să facă o tranziție pozitivă către comunitate. Sunt incluse gestiunea locuirii, transportul și resursele comunitare.
Deprinderi privind managementul banilor – se concentrează pe arii de deprinderi care îi ajută pe tineri să ia decizii financiare ințelepte; noțiuni despre bani, economii, venituri și impozite, operațiuni bancare, obținerea de credite, plan de venituri și cheltuieli (buget personal), abilități de consummator.
Deprinderi privitoare la îngrijirea personală – promovează dezvoltarea fizcă și emoțională armonioasă a tânărului prin igiena personală, stil de viață sănătos, sexualitate corectă.
Deprinderi vizând dezvoltarea socială – se concentrează asupra modului in care tanărul relaționează cu ceilalți prin dezvoltare personală, conștiință culturală, comunicare, relații sociale.
Deprinderi pentru integrare profesioanlă – se referă la ariile de deprinderi care îi ajută pe tineri să iși finalizeze programele educaționale și să urmeze o carieră conform interesului lor. Acest domeniu include deprinderi privitoare la planificarea carierei, angajare, luarea deciziilor și pregătire prin studiu.
În activitatea serviciilor pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă trebuie respectate o serie de principii care asigură concordanța acestor servicii cu valorile recunoscute privind educația și asistența socială și cu activitatea celorlalte servicii și activități din sistemul de protecție socială. Aceste principii sunt :
În toate acțiunile care se realizează în cadrul serviciului pentru formarea deprinderilor de viață primează interesul superior al copilului. ….. (Principiul interesului superior al copilului )
Serviciul pentru formarea deprinderilor de viață se adresează copiilor indiferent de rasa, religie, limba, sex sau orice alta apartenență etnică, socială sau cultură….. (Principiul nondiscriminării și egalității șanselor)
Relația profesioniștilor cu copilul și cu familia sa pe durata formării și dezvoltării de deprinderi de viață trebuie să țină seama de :
Exprimarea liberă a sentimentelor, gândurilor si temerilor copilului și ale familiei în relația cu profesioniștii;
Receptivitatea profesionistului față de problemele copilului si familiei, dublată de capacitatea sa de a formula un răspuns adecvat;
Acceptarea și atitudinea non-acuzatoare a profesioniștilor față de slăbiciunile și greșelile familiei și ale copilului;
Autodeterminarea persoanei, recunoașterea dreptului si nevoilor copilului și familiei de a alege o anumită soluție, în funcție de capacitatea lor de a lua decizii pozitive;
Asigurarea confidențialității informațiilor cu caracter personal, dezvăluite în timpul relației profesionale cu copilul și familia acestuia.
Serviciul pentru formarea deprinderilor de viață se bazează pe implicarea comunităților locale și ptecolaborarea instituțiilor și organizațiilor de la nivel local și județean pentru rezolvarea situației copiilor. Se acordă o importanță specială responsabilizării comunității în ceea ce privește rezolvarea problemelor copiilor (Principiul descentralizării și responsabilității comunității)
Activitățile din cadrul serviciului pentru formarea deprinderilor de viață se desfășoară în spiritul demnității, libertății și respectului față de semeni, acordându-se o atenție prioritară întăririi coeziunii sociale în abordarea problematicii referitoare la copil, cu referire specială la grupurile cele mai vulnerabile – copiii în dificultate. … (Principiul solidarității).
Fiecare caz este tratat individual urmărindu-se un plan individual de intervenție…. Individualizarea metodelor de lucru, adaptate la nevoile copilului, în funcție de diferențele personale: bio-psihice, educaționale, culturale etc.;(Principiul intervenției personalizate )
Coordonarea serviciilor si resurselor se realizează la nivel local, cat mai aproape de clienții, copiii, adolescenții si familia care are nevoie de sprijin si asistenta….. (Principiul proximității / subsidiaritate)
Activitățile de deprinderi de viață sunt coordonate de către un responsabil de caz și au drept scop atingerea situației de permanență și siguranță pentru copil. (Principiul permanenței și continuității )
Toate activitățile din cadrul serviciului se realizează pe baza de contracte de colaborare și parteneriat între instituții, ministere, autorități locale, organizații neguvernamentale, etc…. (Principiul contractului multiparti )
Respectarea elementelor minime de bună practică și a standardelor în vigoare) (Principiul intervenției standardizate )
2.2. Etape de intervenție în SDDVI (Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă)
Pe baza standardelor minime obligatorii privind Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde, echipa de profesioniști din cadrul fundației COTE a elaborate un ghid de bune practice în care care prezintă etapele de intervenție în dezvoltarea deprinderilor de viață independentă. Aceste etape de intervenție au la bază experiența practică în lucrul cu tinerii posinstituționalizați și se mulează foarte bine pe nevoile acestor tineri. Putem vorbi astfel de:
Contractul inițial
Accesarea serviciului/cererea de ajutor prin:
solicitare directă din partea tânărului
referire din partea unui alt serviciu/instituții publice sau ong
semnalare/sesizare scrisă sau telefonică din partea unor alte persoane.
Eligibilitatea tânărului care solicită sprijin
Un aspect important în stabilirea eligibilității este dorința tânărului provenit din centrul de plasament de a se implica în soluționarea dificultăților cu care se confruntă, de a participa activ la demersul de integrare socială și profesională. Se evită astfel cei a căror dependență pasivă de furnizorii de servicii sociale este profund înrădăcinată și care doresc doar beneficii materiale și ajutoare umanitare.
Prezentarea ofertei de servicii
După clarificarea eligibilității și înregistrarea cererii de ajutor așa cum este formulată de tânăr, asistentul social îi prezintă oferta de servicii și condițiile în care un tânăr poate beneficia de acestea. Încă din această etapă se accentuează responsabilitatea care revine tânărului ca actor cu rol activ în procesul de rezolvare a situației sale. Serviciile oferite nu sunt descrise ca implicite, „obligatorii” sau „furnizate la pachet”. Ele constituie o modalitate de răspuns la o nevoie reală pentru care tânărul nu are o altă alternativă, la o situație pentru care tânărul nu reușește să găsească soluții de unul singur.
Luarea în evidență a tânărului solicitant ca viitor beneficiar sau orientarea acestuia
către alți furnizori de servicii sociale publici sau privați – inițiază parteneriatul cu tânărul și angajarea în acțiuni care au ca scop final integrarea lui socio-profesională. Orientarea către alți furnizori de servicii presupune informare însoțită de un minim de pregătire (adresă, condiții de accesare, modalitatea de auto -prezentare și formulare a cererii, formularea de așteptări realiste ș.a).
Evaluarea nevoilor
Evaluarea nevoilor este o fază importantă atât pentru stabilirea relației cu beneficiarul cât și pentru identificarea acțiunilor necesare pentru realizarea intervenției. Conținutul evaluării este orientat spre cunoașterea beneficiarului, pe înțelegerea acestuia și a situației sale, dar nu este un proces unidirecționat de observație, culegere de informații și de sistematizarea a acestora. Evaluarea are valențe de intervenție și formare, este un proces în care beneficiarul este susținut să facă pași importanți in procesul de autocunoaștere, de identificare și clarificare a nevoilor și dorințelor sale.
Rezultatele evaluării sunt importante în măsura în care la sfirșitul acestui proces tânărul se simte antrenat într-o relație în care se simte ascultat, iînțeles, tratat ca individualitate, o relație care îi oferă sentimentul de siguranță, încredere și motivație pentru schimbare. Este o etapă în care tânărul observă, evaluează, cunoaște, testează limite, își conturează așteptări și atitudini legate de relația cu asistentul social manger de caz, cu ceilalți profesioniști implicați.
Din perspectiva integrării sociale și profesionale a tinerilor postinstituționalizați evaluarea nevoilor vizează următoarele domenii:
Educație, Formare Profesională și Angajare
Abilități de bază
Abilități in domeniile citit, scris și calcul matematic
Abilități de limbaj și de comunicare
Implicațiile dificultăților in procesul de invățare
Noțiuni de cultură generala
Abilitati profesionale
Nivelul de educație școlară
Nivelul de pregătire și calificare profesională
Aspirații vocaționale
Atitudinea față de invățare și muncă
Alte abilități
Rețeaua de Suport Social
Relația cu familia
Tipuri de interacțiuni și relația cu familia
Trăirile, sentimentele față de membrii familiei
Nevoile familiei vs. așteptările tanărului
Așteptările tanărului față de membrii familiei vs capacitatea familiei de a oferi suport afectiv
Existența unei persoane sau familii de referință și suport (atunci cand familia este necunoscută sau nu există relații construite cu aceasta)
Prieteni
Relații bune/disfuncționale cu ceilalți
Socializare regulată sau normală
Dificultăți in inițierea și/sau menținerea relațiilor
Dependență relațională
Comportament violent
Prieteni de aceeași varstă sau cu varste diferite
Legături romantice/amoroase
Identitate
Stima de sine
Imaginea de sine,
Respectul de sine
Increderea și siguranța de sine
Sentimentul de a fi apreciat
Sentimentul apartenenței
Anxietate/depresie
Motivație
Factori motivaționali
Perseverența
Atitudinea față de viitor
Conduita in caz de eșec
Emoții
Probleme emoționale
Managementul agresivității
Traume, abuzuri
Tentative/ganduri suicidare
Experiența pierderii
Abilități Sociale
Abilități de autoprezentare
Bune maniere
Abilități de comunicare
Empatie
Asertivitate
Strategii de luare a deciziilor, cu accent pe autonomie in gandire
Strategii de negociere a conflictelor
Cunoștințe și abilități pentru orientare in mediul fizic și social
Abilități Casnice și de Autoîngrijire
Aspectul fizic și igiena corporală
Deprinderi de autoingrijire
Igienă personală
Cunoștințe despre produse de igienă personală
Informații despre propriile măsuri la haine, imbrăcăminte
Vestimentație corespunzătoare situațiilor sociale, adecvată sezonului
Ingrijiri specializate (cosmetică)
Abilități casnice
Deprinderi de gătit
Cunoștințe și deprinderi de folosire a aparaturii electrocasnice
Cunoștințe și deprinderi de curățenie, aprovizionare
Cunoștințe și desprinderi pentru a face față problemelor casnice (achitarea facturilor, contactarea persoanelor avizate pentru reparații s.a.)
Sănătatea și siguranța
Relații cu vecinii
Finanțe
Cunoașterea valorii banilor
Ințelegerea problemelor financiare
Abilități de planificare și administrare a bugetului personal
Economii
Schimb valutar
Sănătate
Starea de sănătate prezentă
Grija față de sănătate
Cunoștințe și deprinderi de prevenirea a imbolnăvirilor
Nevoi medicale
Probleme legate de anumite dizabilități
Stilul de alimentație, stilul de viață general
Cunoștințe de prim ajutor
Inregistrarea la medic de familie
Cunoștințe despre medicii specialiști
Educație sexuală
Informații despre efectele consumului de alcool și droguri, conduita de risc
Timp Liber
Activități ce vizează petrecerea timpului liber
Participarea la activități
Comportamentul in cadrul activităților de grup
Motivele refuzului de a participa la activități de grup
Capacitatea de a-și planifica timpul liber
2.2.3. Plan de intervenție
Pornind de la nevoile identificate și „negociate” împreună cu tânărul în fiecare domeniu de evaluare, se stabilesc prioritățile de intervenție, se formulează obiective concrete și măsurabile, se identifică acțiunile și resursele necesare, se fixează limite de timp și responsabilități. Opiniile, ipotezele, obiectivele, alternativele de acțiune se împărtășesc și se negociază cu tânărul, nu sunt impuse acestuia. Astfel, tanărul se simte valorizat și investit cu încrederea că iși poate organiza singur viața, are sentimentul că nu i se impun nevoi pe care el nu și le recunoaște sau schimbări pe care nu le dorește ori nu le consideră necesare. Dependența de un sistem sau de servicii a tânărului instituționalizat are drept cauză faptul că altcineva a luat decizii privind viața lui, altcineva și-a asumat responsabilități în locul lui. Delimitarea clară a rolurilor și responsabilităților în relația dintre profesionist, ca reprezentant al furnizorului de servicii și beneficiar constituie o provocare și o oportunitate pentru tânăr de a face pași importanți in dezvoltarea sa.
Un plan de intervenție bazat pe nevoile individuale ale tânărului provenit din centrul de plasament se construiește pornind de la următoarele întrebări:
Care sunt nevoile mele?
Ce vreau să realizez?
Care sunt calitățile / punctele forte care mă pot ajuta?
Care sunt obstacolele care pot apărea?
Ce pot să fac pentru a realiza ce mi-am propus?
De ce resurse am nevoie?/Cine ar putea să mă ajute și ce ar fi nevoie să facă?
Când se vor întâmpla toate aceste lucruri?
Aceasta etapă se finalizează cu semnarea contractului de sprijin. Contractul de sprijin reprezintă o „oficializare” a angajamentului pe care și-l asumă atat beneficiarul cât și reprezentantul furnizorului de servii, asistentul social – manager de caz.
Implementarea planului de intervenție
Această etapă constă în punerea în acțiune a acțiunilor stabilite de comun acord, în limitele de timp și cu resursele prevăzute.
Monitorizarea postintervenție
Această etapă are rolul de a consolida rezultatele obținute prin realizarea obiectivelor din planul de acțiune. Este o perioadă în care sprijinul financiar scade treptat, frecvența întrevederilor scade. Suportul afectiv acordat rămane sursă esențială de securizare și de motivare a tânărului. În măsura în care el își dorește acest lucru, are acces la oferta de activități de timp liber și de educație non-formală suținute în cadrul furnizorului de servicii. El este valorizat pentru reușita sa, încurajat să pună în practică abilitățile dobândite, să își mențină rețeaua de suport dezvoltată.
Managerul de caz pregătește tânărul în vederea închiderii cazului pe tot parcursul derulării intervenției. Totodată și ceilalți profesioniști implicați în derularea intervenției, încurajează autonomia tânărului, pentru a nu crea dependența acestuia față de serviciile sociale.
Închiderea cazului
Închiderea cazului are loc în momentul în care procesul de asistență nu se mai dovedește a fi necesar. În cazul tinerilor postinstituționalizați acest moment este greu de conceptualizat în criterii exacte. În general, dacă un tânăr este suținut pentru inserție pe piața muncii, angajarea și menținerea locului de muncă pe o perioadă de 2 luni, mutarea la gazdă și deținerea unui venit constant, sunt repere pentru decizia de încheiere a cazului. Cazul mai poate fi închis:
La cererea tânărului, situație în care managerul de caz se asigură că tânărul a luat o decizie
În urma deciziei managerului de caz, în situațiile în care se constată că:
tânărul nu își asumă responsabilitățile și nu își respectă obligațiile asumate prin contractul de sprijin
tânarul nu se implică în realizarea acțiunilor prevăzute
tânărul nu respectă sau încalcă în mod repetat regulamentul de ordine interioară
Chiar și după închiderea cazului, relația beneficiarilor cu furnizorul de servicii și cu membrii echipei rămane deschisă. Ei știu că pot oricând reveni pentru a împărtăși din reușitele lor, pentru suport emoțional și îndrumare și pentru a primi sprijin în situații de criză care sunt declanșate din motive independente de voința lor. Pentru mulți dintre tineri această „ușă deschisă” oferă sentimentul că există personae cărora le pasă de ei, se interesează de soarta lor.
2.3. Metode și instrumente de lucru în formarea/dezvoltarea deprinderilor de viață independentă
Pregătirea pentru viața independentă este o formă particulară de educație nonformală, participativă, de stimulare și dezvoltare personală. Formatorul de deprinderi de viață independentă trebuie să caute și să îmbine metode și atitudini specifice mai multor feluri de profesioniști: profesor, instructor, consilier, mentor. Formatorii de deprinderi de viață independentă trebuie sa fie atenți la motivația tinerilor de a lua parte la un asemenea program. Capacitatea de a-i motiva pe tineri este una dintre condițiile principale de reușită ale unui program de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă. Se evită să se vorbească de “predare” în legatură cu deprinderile, tocmai datorită conotației predării clasice ca metodă de învățare pasivă. Se preferă termenul de “facilitare a învățării” deprinderilor de viață. Rolul formatorului de deprinderi de viață independentă (instructorului de educație) nu numai de a preda, ci mai ales de a acționa ca un facilitator într-un process dinamic de predare și învatare.(ordin nr 14/2007)
Ca metode și instrumente de lucru în formarea deprinderilor de viață independentă, manualul editat de fundația Pro Women în cadrul proiectului ”Clubul Abilităților de Viață Independentă a Adolescenților”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Facilitatea de Tranziție 2007 – Integrarea în societate a tinerilor aparținând minorităților și grupurilor dezavantajate, face referire la:
BRAINSTORMING (ASALT DE IDEI) – este o metodă simplă și eficientă de generare a ideilor. Prin intermediul acestei metode participanții vor găsi cât mai multe soluții pentru o problemă, vor defini domenii noi pentru ei.
ACTIVITATEA DE GRUP – este procedeul cel mai indicat în realizarea metodelor interactive. Oferă participanților posibilitatea unei implicări mai responsabile și a unei cooperări mai strânse, dezvoltă abilități de comunicare interpersonală (participantul învață nu numai să vorbească, ci și să asculte). Îi ajută pe participanți să înțeleagă și să rezolve unele diferențe dintre ei.
DISCUȚIA – discuția este o tehnică prin intermediul căreia se realizează majoritatea metodelor interactive și care îi stimulează atât pe participanți, cât și pe facilitatori. Este un procedeu foarte eficient prin care tinerii se pot informa în domeniu, își pot exersa deprinderile de ascultare și de exprimare și își pot manifesta atitudinea față de problemele ce-i preocupă.
DEZBATEREA – această metodă îi poate ajuta pe tineri să-și dezvolte capacitatea de exprimare clară, concisă, coerentă și convingătoare; îi ajută să gândească critic și să ia decizii într-o problemă controversată; prin caracterul ei competitiv îi ajută pe participanți să câștige încredere în forțele proprii, stimulând spiritul de concurență în sensul bun al cuvântului; abordarea de tip PRO-CONTRA, mai des folosită în cadrul activităților îi ajută pe participanți să privească o problemă într-un mod mai deschis, mai flexibil.
JOCUL PE ROLURI – îi ajută pe copii și tineri să înțeleagă mai bine propriul rol și rolurile celor din jur, dezvoltându-și capacitatea empatică, gândirea critică și capacitatea de decizie; dezvoltă la participanți capacitatea de a-și planifica strategii alternative de acțiune, foarte utile și probabile în viața lor de fiecare zi; pune în valoare legătura dintre atitudinea, opiniile și valorile copiilor și tinerilor.
GÂNDEȘTE / PERECHI / PREZINTĂ – este o activitate de învățare prin cooperare. Îi stimulează pe participanți să reflecteze asupra unui text sau a unei probleme, le creează participanților condiții bune pentru împărtășirea propriilor idei, le oferă posibilitatea unei participări responsabile și a unei cooperări mai strânse.
TEHNICA CUBULUI – Este o strategie de învățare care facilitează examinarea unei teme/probleme din diferite puncte de vedere.
ECHIPE-JOCURI-TURNEE – presupune învățarea prin colaborare și apoi aplicarea individuală a celor învățate într-un joc competitiv.
ZIG-ZAG – permite participanților să studieze împreună un volum mare de informații în timp scurt. Se pot ajuta reciproc și pot învăța mai eficient, având oportunitățile de predare.
2.4. Sugestii pentru practică
Musckie School of Public Service, University of Southern Maine and National Resource Center for Youth Services, College of Continuing Education University of Oklahoma au identificat patru principii fundamentale și 13 criterii sugerate pentru practică care reflectă tendințele actuale în literatura de specialitate și cuprind experiențele experților în domeniu. Cele patru principii se referă la : dezvoltarea tânăruluim colaborare, competență culturală și legături permanente. Cele 13 criterii sunt:
(preluare Ordin nr. 14/2007, standard 4)
Capitolul III
PROMOVAREA TINERILOR CU RISC DE MARGINALIZARE
Caracteristici definitorii privind tineretul
Deși adolescența este deseori identificată cu etapa tinereții, unele concepții psihologice și sociologice disting între aceste două stadii ale cursului vieții. Argumentul principal în operarea acestei distincții îl reprezintă cele mai recente procese ale dezvoltării societăților contemporane, printre care necesitatea formării unei forțe de muncă extrem de bine calificată, prelungirea anilor de învățământ, mai ales a celui cu caracter special, sporirea în proporții de masă a cererilor de instrucție în domeniul învățământului superior. Toate aceste procese au determinat și încă determină amânarea obținerii statutului de adult și prelungirea până la vârste extrem de înaintate a tranziției spre perioada maturității, ceea ce are drept consecință apariția unui nou statut de vârstă – cel de tânăr student de colegiu sau de facultate. Talcott Parsons și Gerard Platt au denumit această nouă categorie de vârstă studenție, considerând-o ca un stadiu de prematuritate sau maturitate timpurie, aflat în concordanță cu solicitările de instrucție ale epocii contemporane. În cursul acestei perioade tinerii sunt suficient de vârstnici pentru a presta munci pentru societate, pentru a fi căsătoriți și a avea copii, dar încă depind de sprijinul economic acordat de părinți.
Alături de statutul de tânăr student, există în societățile contemporane și statutul de tânăr muncitor, în condițiile în care unii tineri preferă să muncească, în loc să-și continue studiile, dar continuând să locuiască în căminul familial.
În tot cursul acestei perioade de vârstă persistă un anumit „echilibru” între tendința de a fi în familie și tendința de mișcare spre exterior. Pentru mulți sociologi geneza acestei categorii de vârstă a dat naștere unei veritabile culturi a tineretului, care nu cuprinde numai subcultura adolescentină, dar și alte subculturi centrate pe interesele și aspirațiile specifice ale celor care au vârsta între 18 și 25 ani. Constând în valori, idealuri, roluri și conduite distincte de cele ale copiilor și ale adulților, cultura tinerilor este uneori explicit antiadultă, presupunând modele culturale care fie se opun, fie ignoră pe cele ale adulților. Parsons aprecia că printre aceste modele se numără accentul pus pe atracția fizică, simțul iresponsabilității, lipsa de interes în ceea ce privește problemele adulților, interesul manifestat față de sport etc. Sociologul american James Coleman, utiliza noțiunea de subcultură adolescentină pentru a se referi la normele și valorile unor membri egali ca vârstă și ca statut social, marginalizați de lumea adulților și care caută în relațiile lor securitate, recunoaștere și afecțiune reciprocă. Pentru Kenneth Keniston, un alt sociolog american, cultura tineretului nu este una unitară, ci cuprinde pe de o parte subculturi alienate de societate (cea a bandelor delincvente, cea a beatnicilor, a fanilor unor grupuri muzicale de prestigiu etc.), iar pe de altă parte – subculturi care nu sunt alienate, dar sunt caracterizate de apatie, lipsă de angajare politică, absența interesului pentru problemele și evenimentele naționale sau internaționale, incapacitatea de a gândi viitorul și orientarea exclusivă în prezent. Asemenea tendințe sunt legate de accentul pus pe „privatism”, pe domeniul vieții personale în detrimentul angajării în exigențele vieții sociale.
Date fiind aceste repere și modele ale culturii tineretului, tinerii din societățile contemporane, trebuie să treacă în drumul spre maturitate prin două tranziții principale: una în care se trece de la lumea copilăriei la socializarea în cultura tineretului prin preluarea modelelor acesteia; alta în care tânărul abandonează cultura tineretului și se consacră cerințelor lumii adultului. Cea de-a doua tranziție este mai lentă, presupunând gradual independență financiară, asumarea unor noi roluri sociale și organizarea unor noi forme de existență departe de familia de origine, dobândirea unui grad sporit de libertate și autonomie.
„Sarcinile de dezvoltare” cu care se confruntă tinerii cuprinși în intervalul de la 18 la 30 ani se centrează de fapt pe două obiective principale, denumite de către Freud dragostea și munca. Dezvoltând treptat relații de încredere și sprijincu alte persoane, angajându-se în diferite experiențe sexuale și de muncă, coabitând cu un partener de sex opus sau întemeindu-și o familie, tânărul ajunge să se considere el însuși adult, intrând în societatea acestuia, preluându-i responsabilitățile și rolurile. Această tranziție nu este lipsită de o serie de crize, care multiplică sfera problemelor cu care se confruntă tinerii în societățile contemporane și care fac atât din perioada adolescenței, cât și din a maturității timpurii o vârstă extrem de „ingrată”. Unii tineri sunt într-atât de ingrați și de răi, încât comit furturi, crime și ajung în închisori, iar alții sunt cuminți, raționali, studioși și muncitori. Totul depinde de educația pe care ei au primit-o în familie, de mediul în care au crescut, dar și de temperamentul lor. Totuși, educația pe care o primește tânărul în familie, încă de când este mic, joacă un rol decisiv în formarea personalității individului. Conform psihanalizei, maturizarea individului este posibilă doar dacă are loc o frustrare a dorințelor, moment care este depășit cu timpul. În absența acestei frustrări a dorințelor, Eul nu se fortifică, iar copiii devin răsfățați.
Structura pe vârste a unei populații este dependentă și influențează la rândul său procesele din cultură, politică, economie și structura socială. Ponderea generației tinere în structura de vârste condiționează nu numai capacitatea de reproducere a unei populații, continuitatea ei, ci și funcțiile economice, competiția de pe piața muncii, sistemul de învățământ, migrația între mediul rural și urban, tendința de emigrare etc.
Situația tinerilor și problemele cu care se confruntă aceștia
Efectele tranziției pot fi observate în societate prin existența unui grup mare de tineri excluși sau marginalizați, prin creșterea consumului de substanțe, violența adoptată de tineri, precum și percepția sumbră a viitorului, îmbinată cu un sentiment de incapacitate și incertitudine. În același timp transformările care au loc cer tinerilor să-și îmbunătățească continuu educația și instruirea, pentru a putea concura pe piața muncii, a cunoaște tehnologiile informaționale și de comunicație, a face față riscurilor pentru sănătatea și dezvoltarea lor, cum ar fi HIV/SIDA, pentru a face alegeri informate în privința mai multor aspecte ale vieții lor, apărându-și concomitent autonomia personală, pe care o prețuiesc mult.
Situația de incertitudine, fenomene similare pot fi observate în toate țările membre ale Comunității Statelor Independente și în regiunea Europei de Est.
Mulți dintre factorii care contribuie la comportamentele de risc ale tinerilor sunt legați de mediul social în care trăiesc: sărăcie, șomaj, investiții reduse în sectorul social și acces limitat la servicii calitative de educație și de sănătate, migrație extinsă, oportunități limitate pentru continuarea studiilor, angajare și activități recreative.
În rândul tinerilor se înregistrează aceleași rate de sărăcie, șomaj și migrație și uneori rate mai înalte decât printre populația generală.
Problemele tinerilor care reduc posibilitățile și potențialul de dezvoltare de astăzi sunt: sărăcia, dificultățile de a-și continua studiile, șomajul, problemele legate de comunicare cu părinții și cu semenii, precum și obiceiurile nocive. Alți factori care îi împiedică pe tineri sunt: insuficiența cunoștințelor, lipsa deprinderilor de a face față riscurilor, lipsa deprinderilor de a lua decizii de sinestătător. De asemenea, tinerilor le lipsesc informațiile corecte și sigure, ceea ce de multe ori îi împiedică să ia decizii favorabile.
Tranziția de la economia de piață a determinat creșterea esențială a ratei șomajului printre tineri. Conform categoriilor de vârstă a tineretului, șomajul estimat conform metodologiei Biroului Internațional al Muncii înregistrează rate înalte, aproape identice în categoriile de vârstă 15-19 ani și 20-24 ani, mai mică fiind între vârstele de 25-29 ani. Aceștia din urmă fiind mai mobili, cu studii și mai des cu unele experiențe pe piața muncii. Cu toate că pe parcursul ultimilor 3 ani, conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea forței de Muncă, numărul tinerilor șomeri înregistrați este în ușoară scădere, acest lucru nu demonstrează că sistemul a început să ofere mai multe oportunități de angajare sau că tinerii mai ușor își găsesc de lucru. Ușoara descreștere este rezultatul continuării procesului de plecare peste hotare a tinerilor, dezamăgirilor în ofertele de angajare oferite tinerilor șomeri de Agențiile Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Cauzele creșterii numărului tinerilor ce completează rândurile șomerilor sunt de ordin atât obiectiv, cât și subiectiv. Printre principalele cauze sunt și: nivelul scăzut de dezvoltare economică, lipsa planificării la nivel național a cererii și ofertei profesionale, lacunele din cadrul legislativ, sistemul birocratic, corupția, neîncrederea și instabilitatea ce nu le permit tinerilor să inițieze afaceri legale și activități antreprenoriale proprii, pregătirea insuficientă a tinerilor pentru viață (scrierea unui CV, prezentarea pentru angajare, abilități de comunicare etc.), care contribuie la excluderea socială și marginalizarea tinerilor.
Tinerii se confruntă cu probleme încă de la vârsta adolescenței și până la vârsta maturității, însă problemele variază de-a lungul anilor. În adolescență tânărul trece printr-o criză a transformării (se transformă pas cu pas din copil în matur) și cu timpul preocupările lui devin tot mai serioase, legate de moralitate și de trai independent din punct de vedere financiar. Tânărul tot mai mult se gândește la carieră, la viață independentă și la o familie proprie, gânduri străine pentru majoritatea adolescenților. Odată cu vârsta maturității, la tânăr se încep problemele de ordin economic și profesional, dar el nu scapă nici de cele de ordin personal și psihologic/moral. Totuși principala problemă care le generează pe celelalte este părăsirea casei părintești.
Cu atât mai dificil îi va veni tânărului să se adapteze vieții independente, în urma părăsirii casei părintești, dacă el nu a învățat deprinderi de viață utile și dacă îi vine greu să ia decizii pe cont propriu.
Părăsirea casei și a lumii părintești reprezintă o experiență dramatică, vitală și determinantă pentru existența ulterioară a fiecărui individ. În majoritatea cazurilor această experiență – profund ambivalentă – are dimensiunile unei crize. Pe de o parte criza implică pericole și dificultăți și necesită un efort susținut pentru rezolvarea ei și pentru menținerea echilibrului bio-psiho-social al individului, iar pe de altă parte această criză implică și reprezintă șansa unei experiențe cu valențe formatoare, care are ca rezultat final maturizarea tânărului.
Separarea de lumea părintească are dramatismul tăierii cordonului ombilical, dar și măreția lansării unei nave, pentru că tânărul care părăsește casa părintească are acum șansa de a se autodetermina și de a învăța să trăiască liber printre egali. Acum tânărul are șansa de a dezvolta rețele proprii, neintermediate, de comunicare și relaționare, care-l vor ajuta să se autodefinească ca personalitate distinctă în rețeaua socială.
Ca și nașterea fizică, experiența separării de lumea părintească este însoțită de șocul realității. Contactul direct și violent uneori cu realitatea socială este frecvent însoțit de anxietate și angoasă, cu diferite intensități și forme de manifestare. De obicei în cazurile de părăsire a lumii părintești apar sentimente de teamă nedefinită, instabilitate și insatisfacție, în unele cazuri apare chiar și anularea capacității de decizie, care poate fi asociată cu un refuz inconștient de maturizare și cu regresia inconștientă în copilărie. Pe măsură ce se creează noi relații sociale, sentimentul de izolare dispare și individul se integrează în noul mediu cu timpul.
Dar “nașterea socială” nu are doar conotații negative, ci și multe dimensiuni pozitive. Caracterul ambivalent al acestei existențe este demonstrat prin coexistența sentimentelor de libertate și eliberare, precum și a unor trăiri pozitive legate de șansa asumării responsabilităților.
3.3. Managmentul de caz în promovarea tinerilor cu risc de marginalizare
Analizând tinerețea ca o tranziție de la copilărie la maturitate, constatăm că în această perioadă individul se confruntă cu un șir de provocări, probleme cărora nu întotdeauna le poate face față de unul singur, iar în majoritatea cazurilor asistența statului, a adulților facilitează procesul de tranziție, dezvoltare, afirmare și definitivare a independenței tânărului.
În majoritate, tinerii, indiferent de faptul unde trăiesc și situația lor de viață, au nevoie de ajutor pentru a acumula cunoștințe și deprinderi ce le vor permite să trăiască o viață productivă și plină de realizări. Tinerilor le lipsesc adesea cunoștințele și deprinderile de a face față riscurilor și de a lua decizii corecte. Iată de ce este importantă dezvoltarea capacităților instituțiilor statale, ale organizațiilor neguvernamentale pentru a oferi un spectru cât mai variat de servicii de calitate tinerilor, care ar veni în suportul dezvoltării armonioase a personalității lor. Pentru a fi eficiente, serviciile pentru tineri trebuie să fie accesibile, să le asigure intimitatea și confidențialitatea, nondiscriminatorii, să fie prestate de către persoane competente.
Serviciile pentru tineret reprezintă un mijloc de a oferi tinerilor spațiul necesar și posibilitatea de a-și realiza drepturile de participare, de exprimare a opiniei și de luare a deciziilor. Prin intermediul acestor servicii tinerii au șansa de a se cunoaște mai bine, de a afla care le sunt capacitățile, ce le place și ce ar vrea să realizeze.
Tinerii trebuie să beneficieze de acces la servicii din mai multe motive, printre care și dreptul la servicii. Conform Convenției Națiunilor Unite privind Drepturile Copiilor, adolescenții au dreptul la informație și la dezvoltarea unor deprinderi, la servicii de educație, sănătate, odihnă și activități recreative, la un mediu sigur și tolerant, la oportunități de participare și exprimare a opiniei. Statele care au ratificat Convențiasunt obligate să asigure respectarea acestor drepturi.
Convenția ONU privind Drepturile Copilului stipulează că tinerii și copiii au libertatea de a căuta, a obține și a difuza informație.
Reieșind din această afirmare, serviciile pentru tineret se dezvoltă atât pe plan internațional, cât și pe cel național, accentul punându-se pe informarea tinerilor.
Analizând experiența internațională în dezvoltarea serviciilor de informare a tinerilor, constatăm că cele mai vechi centre de informare pentru tineret au fost create la sfârșitul anilor ’60 pentru a acoperi nevoia de informare a publicului, ca serviciu unificator capabil să răspundă unui număr mare de întrebări diferite tematic, dar și pentru a se evita situația obișnuită când tânărul era transferat de la un serviciu la altul, fără a i se da răspunsul căutat. Atunci când un serviciu sau centru nu poate răspunde în mod adecvat întrebării, el poate folosi rețeaua de contacte disponibile pentru a trimite clientul cuiva anume într-un serviciu precis. Centrele de informare sunt o formă de intervenție specifică care, urmând un număr de principii profesionale, consideră informarea tinerilor ca o acțiune completă și complexă, punând accent în mod deosebit pe exercițiul opțiunii, pe participare, autoresponsabilizare și autonomie. Aceste servicii sunt unele dintre numeroasele surse de informare la îndemâna tinerilor alături de propriile lor rețele formale sau informale, de cele ale mass-media, ale administrației, ale serviciilor de informare specializată în domenii ca sănătatea, sexualitatea, protecția socială, oportunitățile europene etc.
În esența sa, centrul sau serviciul de informare tineret adoptă ca punct de plecare problemele și nevoile populației tinere căreia trebuie să-i răspundă. Cum problemele și nevoile acoperă o paletă foarte largă, centrul/serviciul este organizat fie ca să răspundă direct unui număr larg număr de teme, fie ca să trimită clientul unui serviciu competent în zona de interes indicată.
La nivel european centrul/ serviciul poate oferi și alte servicii complementare – nu opuse rolului său de bază, acela de informare și consiliere (de exemplu, distribuirea cardurilor pentru tineri, colectarea ofertelor de transport și găzduire ieftine, asigurarea de spații și echipamente pentru activitățile de tineret, ajutor în conceperea și realizarea proiectelor diverselor grupuri). Centrul poate pune la dispoziție informație provenind din surse diverse (ale administrației, ale asociațiilor, ale organizațiilor comerciale), orientate către activități și oferind oportunități atractive pentru populația tânără. În contact cu utilizatorul, prima grijă a centrului/serviciului de informare este să răspundă întrebării sau nevoii exprimate de acesta, indiferent de orice alt interes posibil. Centrul/serviciul de informare caută să o facă în așa fel încât utilizatorii să dispună la maximum de opțiune proprie, în respectul autonomiei și anonimatului.
În general, pornind de la prevederile Cartei europene a informării tinerilor, centrele/serviciile de informare au următoarele caracteristici: răspund nevoilor populației tinere; sunt deschise tuturor tinerilor, fără să pretindă stabilirea unei întâlniri prealabile; oferă informație variată tematic, prezentată sub forme multiple, având ca public vizat atât tinerii în general, cât și grupuri cu nevoi speciale ale acestora; oferă informație practică, pluralistă, prezentată cu acuratețe; asigură personalizarea primirii oricărui beneficiar, respectând confidențialitatea demersului, încurajând exersarea posibilității opțiunii și promovând autonomia; în caz de necesitate, orientează beneficiarul către un serviciu specializat.
Ceea ce se numește servicii de informare pentru tineret este astăzi o parte larg recunoscută a muncii cu tinerii în multe țări europene. În 1990, Consiliul Europei a adoptat Recomandarea care cere statelor membre să dea mare atenție „informării, consultanței și consilierii destinate populației tinere”. La începutul anului 2001 era recunoscută existența a peste 7000 de centre și puncte de informare cu mai mult de 12000 de lucrători specializați în 36 de țări europene.
Abordarea și studierea problemelor specifice ale vârstei tinere au un impact particular asupra calității vieții. Într-adevăr, problemele șomajului, ale marginalizării, consumul de droguri și alcool, slăbirea legăturilor familiale dintre generații, violența asupra minorilor sunt probleme cu care practic se confruntă toate statele de pe glob.
Tineretul este o categorie socială sensibilă la crizele și mutațiile politice, sociale și economice, fiind purtătorul unor valori capabile să producă schimbări în tranziția spre o societate civilă. Astăzi există multe organizații de tineret și toate reflectă anumite poziții ale tinerilor, constituind în ansamblu așa numita „politică de tineret”.
Asocierea tinerilor în organizații non-guvernamentale (ONG) îi face să se organizeze mai bine pentru a-și apăra interesele. Problemele tinerilor sunt unice: studii, loc de muncă, condiții de trai și altele. După sfera de activitate, cele mai multe ONG-uri de tineret au o orientare specializată: psihologie, medicină, ecologie, istorie, drept, protecție socială, cultură, educație etc. Făcând o analiză a programelor realizate, asociațiile de tineret pot fi menționate printre cele mai active ONG-uri.
Conținutul proiectelor elaborate de ONG-urile de tineret reiese din nevoile sociale și profesionale ale tinerilor. Din multiplele probleme cu care se confruntă asociațiile de tineret se evidențiază cele ce țin de asigurarea bazei materiale și financiare, a spațiului informativ, indiferența organelor puterii de stat față de problemele lor etc.
În practica europeană se cunosc două forme distincte de reprezentare a asociațiilor de tineret: Consiliile Naționale ale tineretului și Fundațiile pentru Tineret.
Pentru a spori eficiența activității persoanelor ce lucrează cu tineretul, li se recomandă să:
Construiască relații cu tinerii care le permit acestora să își exploreze și să își utilizeze propriile experiențe, să își planifice acțiunile și să acționeze;
Faciliteze procesul de învățare, dezvoltarea socială și personală a tinerilor;
Ofere tinerilor posibilitatea de a organiza activități și proiecte, asumându-și astfel responsabilități și luând decizii;
Planifice, desfășoare și dezvolte activități de tineret.
Important este ca lucrătorul de tineret și asistentul social să mai ia în considerație și faptul că activitățile de tineret se desfășoară în diferite situații și locații, folosind abordări diverse. Lucrul cu tinerii se realizează în centre de tineret, localuri mobile, școli, în cadrul programelor guvernamentale, proiectelor de informare, consiliere și consultanță, proiecte de orientare spre grupuri specifice de tineri, proiectelor orientate spre activități cu un anumit specific, medii extracomunitare și internaționale.
Este important a organiza cât mai multe activități cu tinerii, pentru că prin intermediul lor, în timp ce se distrează și se socializează cu egalii lor, tinerii câștigă respect și încredere în sine; își dezvoltă aptitudini și interese prin activități de grup; învață lucruri noi și ajung să înțeleagă unele fenomene care le afectează viața; dobândesc abilități de planificare, organizare și lucru în echipă prin intermediul participării active; deprind să utilizeze serviciile și informațiile disponibile pentru a lua decizii corecte în situații-problemă; își formează abilități de a exercita un control sporit asupra propriilor destine, alegând opțiunile educaționale de care au mai mare nevoie; exersează luarea deciziilor și asumarea responsabilităților, câștigând experiență de viață.
Pentru a fi consilier de eficiență maximă, este necesar a poseda trei trăsături de caracter: empatie autentică, căldură neposesivă și sinceritate.
Pentru a avea succes în lucrul cu tinerii este nevoie și de ascultare activă, de simț al umorului și răbdare. În afară de acestea, lucrătorul de tineret și asistentul social trebuie să posede și niște aptitudini de bază, printre care cele de comunicare, de utilizare a tehnologiilor informaționale, aptitudini de soluționare a conflictelor și de lucru în echipă.
Un rol important îi revine consilierului și în procesul de încurajare a participării tinerilor. Locul lor în participarea tinerilor este problematic, dar și indispensabil.
Responsabilizarea tinerilor este o prioritate pentru participare, așa că rolul adultului nu se poate limita la cel de simplu consultant. Deseori adulții nu conștientizează că în loc să ajute tinerii să participe, ei îi exclud dinscena participativă. Aici iese în evidență gradul de deschidere sau absența deschiderii adulților față de alte puncte de vedere, în special dacă acestea vin de la tineri, care sunt adesea percepuți ca fiind imaturi.
Un studiu realizat de Centrul de Activități Sociale al Universității de Monfort (Layster, Anglia), care vizează participarea tinerilor, tratează acest proces drept fundament al uneia dintre cele mai eficiente metode de activitate socială a tinerilor și se întemeiază pe un șir de principii care stau la baza construirii relațiilor dintre lucrătorii sociali și tineri.
Iată și principiile:
Toți oamenii pe parcursul vieții acumulează multă informație, își formează deprinderi și abilități cu ajutorul cărora își rezolvă problemele personale. Adulții nu trebuie să conducă, ci să ajute tinerii să ia decizii și să prognozeze rezultatele în problemele ce-i privesc. Posedarea anumitor cunoștințe și deprinderi nu-i permite adultului adultului să ia decizii în locul tânărului.
Toți oamenii au dreptul să fie ascultați, să-și expună opinia în problemele ce-i privesc și să acționeze de sine stătător în vederea soluționării lor.
Adulții pot contribui la crearea organizațiilor și grupurilor de inițiativă în ajutorul grupurilor sociale vulnerabile. Colaborând la soluționarea unei probleme comune, se poate obține mai multă influență și se vor deschide noi posibilități.
Adulții nu trebuie să judece tinerii după condițiile de mediu, anturaj politic, economic, ci să-i accepte așa cum sunt. Conștientizarea acestui lucru trebuie să fie reflectată și în activitatea practică.
Tinerii fac parte din societate și sunt participanți cu drepturi egale la procesele sociale și politice. În activitatea lor adulții trebuie să respecte principiul egalității și să lucreze cu toți tinerii, indiferent de rasă, sex, orientare sexuală, vârstă, clasă socială etc.
Activitățile sociale care ignoră principiile participării tinerilor în procesul de luare a deciziilor pot duce la situații nefaste de tipul:
Adultul discută problema cu tinerii și decide în locul acestuia ce și cum este necesar să facă
Adultul le spune tinerilor în ce constă problema lor și ce se poate de făcut
Adultul interpretează informația sau manipulează cu ea în așa fel, încât tinerii nu mai sunt capabili să ia decizii de sine stătător
Adultul indică tinerilor ce și cum aceștia trebuie să facă, după care nu le acordă nici un fel de susținere. Astfel acțiunile dictate de scenariu nu duc la rezultate pozitive, vinovați de aceasta fiind tinerii înșiși
O astfel de abordare duce la înstrăinarea tinerilor, deoarece punctul lor de vedere nu este luat în considerație și în rezultat necesitățile lor sunt neglijate.
Participarea care dă rezultate fructuoase implică o relație adult-tânăr fondată pe un parteneriat real și veritabil, situație care determină adultul să reconsidere critic rolul social al tânărului în acest proces. O educație bazată pe principiile solidarității și cooperării, îmbinată cu o viziune a schimbării sociale, permite adultului să-și modifice poziția într-o structură administrată în special de tineri și să adere la o strategie participativă.
Prin participarea la viața socială tinerii acumulează competențe sociale și capătă sentimentul că au puterea de a-și soluționa problemele.
Toți adulții care au lucrat cu tineri și cu adolescenți își dau seama că aici sunt necesare anumite talente. Modul în care tinerii acceptă și urmează sfaturile persoanelor mature depinde de felul în care acestea au fost formulate. Iată câteva informații despre tehnicile de bază ce pot fi utile persoanelor care doresc să ofere consultanță și consiliere tinerilor:
În lucrul cu tânărul asistentul social trebuie să încerce să acorde întreaga sa atenție tânărului cu care poartă discuția. El poate realiza acest lucru: prin contact vizual, privind într-un mod care să transmită interes și înțelegere, dar nu insistent; printr-o poziție care presupune adeseori înclinare spre cel consiliat; prin gesturi naturale, dar nu excesive sau care să distragă atenția.
O altă tehnică eficientă ar fi ascultarea. Aceasta implică mai mult decât acordarea unei atenții pasive sau cu jumătate de inimă față de ceea ce spune cealaltă persoană. Ascultarea eficientă este un proces activ, care necesită: capacitatea de a lăsa la o parte propriile conflicte, prejudecăți și preocupări, astfel încât să te poți concentra asupra a ceea ce comunică persoana consiliată; evitarea expresiilor subtile, verbale sau nonverbale, de dezaprobare sau condamnare a celor spuse, chiar atunci când acestea sunt jignitoare; capacitatea de a-ți folosi deopotrivă ochii și urechile pentru a descoperi mesajele care provin din tonalitatea vocii, din poziția corpului, gesturi, din expresia feței și alte indicii nonverbale; capacitatea de a înțelege nu doar ceea ce spune persoana, dar și ceea rămâne nespus; să privești persoana consiliată atunci când vorbește, dar fără să o privești fix sau să o ignori cu totul; a înțelege că poți accepta persoana căreia ai început să-i oferi asistență, chiar dacă nu aprobi acțiunile, valorile sau credințele ei. În lucrul cu tinerii nu trebuie neglijate nici răspunsurile și sfaturile pe care i le dați unui tânăr în timpul unei discuții asupra unei probleme cu care el se confruntă. În calitate de asistent social sau consilier este necesar nu doar de a asculta tânărul care vă vorbește despre dificultatea lui, ci și de a dirija discuția cu delicatețe prin întrebări ajutătoare ca: „Și ce s-a întâmplat mai apoi?”, „La ce te referi atunci când…?”. Acestea sunt întrebări scurte care pot îndrepta discuția în direcția unde pot să apară informații utile. Tot în timpul discuției și căutării de soluții asistentul social, lucrătorul de tineret oferă și informația necesară tânărului, care ar putea să-l ajute să depășească situația de dificultate. Nu trebuie oferite prea multe informații dintr-o dată, dar este bine de ținut cont de faptul că atunci când suferă, oamenii răspund cel mai bine la informațiile legate de grijile și nevoile lor imediate.
Pentru a fi un consilier eficient, sunt necesare anumite competențe teoretice și practice. Printre aceste competențe teoretice, importante ar fi cunoașterea serviciilor acordate de instituții și organizații din localitate pentru sfera de interes a tinerilor; cunoștințe despre: cadrul juridic privind politica de tineret în Republica Moldova, instituții și organizații cu responsabilități în domeniul politicilor de tineret, drepturile tinerilor, sistemul de asistență socială pentru tineri, programele de angajare a tinerilor în câmpul muncii; legislația cu privire la asocierea tinerilor.
Printre competențele practice necesare lucrătorului de tineret și asistentului social în lucrul cu tineretul sunt tehnicile de comunicare cu tinerii; cunoașterea noilor tehnologii informaționale; cunoașterea metodelor de conlucrare a autorităților publice locale cu sectorul nonguvernamental și organizațiile finanțatoare în promovarea politicii în domeniul tineretului; organizarea timpului liber cu tinerii.
Politica de tineret din Republica Moldova nu este destul de coerentă. Legislația nu prevede mecanisme clare de oferire a asistenței sociale tinerilor, în special familiilor tinere, iar politica de tineret se desfășoară prea centralizat, nivelul local fiind foarte puțin implicat în promovarea și realizarea ei. În domeniul lucrului cu tineretul sunt prea puțini specialiști în cadrul instituțiilor publice, iar cei care sunt au calificare scăzută în acest domeniu. Toate acestea contribuie la păstrarea stării de dificultate a tinerilor și a senzației că nu sunt întreprinse toate măsurile necesare să faciliteze soluționarea problemelor cu care se confruntă tineretul.
A consilia pe cineva cu probleme personale nu este un act magic sau mistic, dar uneori rezultatele sunt incredibile. Pregătirea de specialitate a consilierului și experiența în domeniu sunt elementele decisive pentru parcurgerea cu eficiență a etapelor acestui tip de sprijin și ajutor. Din perspectiva celui care acordă ajutor, consilierea presupune trei faze:
1. Construirea unei relații
2. Explorarea în adâncime a problemelor
3. Formularea soluțiilor alternative
Din perspectiva clientului se delimitează opt stadii ale consilierii: conștientizarea problemei: „Am o problemă!” „Cred că sunt într-o dificultate!”; construirea unei relații cu consilierul: „Cred că acest consilier mă poate ajuta!”; motivația: „Cred că pot să-mi îmbunătățesc situația!”; conceptualizarea problemei: „Problema mea nu este de nerezolvat”; explorarea strategiilor: „Înțeleg că sunt câteva planuri de acțiune pe care pot să le încerc pentru a-mi ameliora situația”; selectarea strategiei: „Cred că această abordare m-ar ajuta și sunt gata să o încerc”; implementarea: „Această abordare mă ajută foarte mult!”; evaluarea: „Deși această abordare mi-a luat o parte din timp și a solicitat efort, consider că a meritat”.
Unii practicieni refuză să-i confere consilierii statutul pe care o merită, substituindu-o fie cu tehnicile psihoterapeutice, fie cu interviul. E adevărat că rolul său este asemănător cu cel al psihoterapiei, dar există o deosebire majoră: psihoterapia utilizată de psihologi și psihiatri antrenați special în această direcție, constă în interpretarea patologiei problemelor clienților, în timp ce consilierea interpretează lipsurile actuale ale clienților. Prin consiliere se urmărește adaptarea optimală la condițiile de viață și dezvoltarea personalității deja existente, rezolvarea în primul rând a conflictelor interpersonale. Când un client are probleme ce depășesc abilitatea consilierului, acesta este îndreptat spre serviciile de specialitate.
Există un raport specific între consiliere și interviu. Se poate spune că tehnica de consiliere este o extensiune a interviului, deoarece sunt utilizate aceleași procedee de comunicare, deși din partea consilierului este o participare cu multă căldură, acceptare și înțelegere. Dar sunt și diferențe, iar una din ele se referă la nivelul de rezistență a clientului, mai scăzut în timpul procesului de consiliere.
Altă diferență specifică consilierii se referă la utilizarea unor teorii, care fundamentează obiectivele și formele de desfășurare. De obicei, ele sunt aplicate în conexiunea lor.
Una dintre cele mai cunoscute tehnici de consiliere este cea a terapiei centrate pe client, ce se realizează prin prezența a patru procedee:
Ascultarea activă
Clarificarea
Parafrazarea
Reflectarea sentimentelor
Noțiunea de management este folosită destul de des în România, mai ales în context organizațional, cu variații ale definirii acesteia. Dacă pentru unii autori cuvântul management folosit ca și substantiv desemnează acei oameni care au autoritatea de a stabili politici, standarde și scopuri organizaționale, pentru alți autori managementul definește un proces cu finalitate certă, prin care se realizează ceva.
Ne referim la management, prin sinteza a mai multor teorii contemporane, ca fiind un proces cu următoarele caracteristici :
managementul reprezintă o serii de activități continue și relaționate între ele
acest proces se concentrează asupra realizării scopurilor organizaționale
scopurile sunt îndeplinite cu ajutorul oamenilor și a altor resurse organizaționale pentru oameni.
3.3.1. Tipologie
Formele managementului de caz, au fost stabilite de unii autori pornind de la scopurile acestora: scopuri sociale – având ca principii faptul că oamenii trebuie să rămână și să trăiască în comunitate, în special să nu fie izolați de grupurile primare cărora le aparțin, fapt pentru care managementul de caz are caracter temporar, serviciile fiind oferite pe o perioadă scurtă de timp; scopuri de îngrijire primară – înfluențate de abordarea medicală a îngrijirii, iar mangementul de caz este văzut ca o formă de coordonare a serviciilor medicale oferite diferitelor categorii de clienți și scopuri medico sociale – stabilite pentru a urmări echilibrul persoanelor defavorizate și totodată pentru a preveni alte probleme care ar putea să apară la populațiile vulnerabile. Alți autori au plecat de la analiza SWOT (strengths – punte tari, weaknesses – puncte slabe, opportunities – oportunităță, threats – amanințări) folosită des în analiza organizațiilor cu scop lucrativ.
În asistența socială, metoda SWOT este utilizată pentru a analiza sistemul client la un moment dat și constituie punctul de plecare în stabilirea unui set de intervenții. Astfel se vorbește despre patru tipuri de management:
managementul de caz centrat pe resurse – se referă la utilizarea resurselor beneficiarului dar și a resurselor serviciilor sociale. Acest tip de management vizează suplimentarea resurselor lipsă a beneficiarului;
managementul de caz centrat pe rezultate – are în vedere atingerea obiectivelor stabilite prin activarea celei mai importante resurse a beneficiarului. Constă în stimularea și motivarea beneficiarului sau reducerea/îndepărtarea barierelor care ar putea împiedica atingerea obiectivelor;
managementul de caz centrat pe problemă – se referă la analiza problemei, la identificarea punctelor slabe ale problemei clientului, a disfuncționalităților și a barierelor în rezolvarea situației sale. Această abordare urmărește diminuarea sau anularea cauzelor ce au generat problema sau reducerea efectelor pe care le are aceasta asupra cleintului;
managementul de caz apreciativ – este un management centrat pe utilizarea punctelor forte și a oportunităților clientului, ce pornește de la idea că fiecare client al serviciilor sociale are punte tari și este capabil să exploateze oportunitățile pe care le are.
În practică, putem întâlnim combinații între aceste tipuri de management de caz, cel mai des fiind centrarea pe problemă cu variații ale modului în care se pune accent pe resurse sau pe rezultate.
Funcțiile managementului de caz
Deoarece serviciile sociale tratează direct cu oamenii și intervin asupra acestora, efectele unor astfel de servicii sunt întotdeauna judecate în termenii valorilor umane, nu doar în termeni instrumentali, pentru că au consecințe morale asupra indivizilor, familiilor, și comunităților.
Cele mai multe definiții și caracteristici ale managementului serviciilor sociale sunt focalizate pe echilibrul dintre persoană și mediul înconjurător, pe practica serviciilor directe și a celor comunitare astfel încât funcțiile managementului de caz sunt descrise din mai multe perspective.
Punând accent pe abilitatea personală și facilitarea accesului la serviciile oferite de furnizorii de servicii sociale, Moore(1990) evidențiază zece funcții ale managementului de caz:
Evaluarea abilității individuale de a răspunde provocărilor din mediu – care urmărește creșterea ccapacităților individului de a se adapta la noile condiții ale mediului său înconjurător;
Evaluarea capacității familiei și a grupului primar de a oferi îngrijire – care urmărește identificarea posibilităților și disponibilităților familiei/grupului de apartenență al clientului;
Evaluarea resurselor din sistemul formal de îngrijire – care identifică resursele în sistemul guvernamental și nonguvernamental, măsurarea accestora, aprecierea nivelului de răspuns la problemele clientului;
Abilitarea indivizilor în utilizarea resurselor personale pentru a răspunde provocărilor mediuluui – care pune accent pe resursele clientului pentru a asigura durabilitatea intervenției;
Aceste funcții se referă în principal la modul de implementare a planului de intervenție, mai puțin la efectele pe care le are intervenția asupra situației clientului.
Același Moore(1990) a construit un model al managementului de caz pornind de la cele două funcții de bază ale managementului de caz, cea de abilitator și cea de facilitator. Acesta consider că asistenții sociali sunt abilitatori pentru că maximizează potențialul indivizilor pentru a dezvolta independența acetora și facilitatori pentru că negociază și îmbunătățesc legăturile dintre instituții, organizații și oamenii care au probleme.
3.4. Contextul general al microcercetării
Conform Strategiei de dezvoltare economico-socială a județului Galați, 2009-2014, unul dintre obiectivele de dezvoltare ale județului este Dezvoltarea Resurselor Umane, a Serviciilor Sociale, Creșterea Ocupării și a Incluziunii Sociale. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, s-au propus mai multe măsuri, printre care Promovarea programelor de dezvoltare socială adresate grupurilor vulnerabile, supuse riscului de marginalizare socială.
Acest program își propune să desfășoare cat mai multe acțiuni în vederea atingerii target-ului principal. O serie din aceste acțiuni sunt prezentate mai jos:
promovarea economiei sociale, dezvoltarea de rețele integrate pentru servicii sociale;
îmbunătățirea accesului și participării grupurilor vulnerabile la educație și pe piața muncii;
promovarea egalității de șanse între femei și bărbați pe piața muncii;
programe pentru combaterea violenței domestice și a traficului de persoane;
facilitarea integrării/reintegrării pe piața muncii și la reconcilierea vieții profesionale cu viața de familie, atât prin modernizarea serviciilor sociale existente, cât și prin crearea de noi servicii de îngrijire pentru membrii de familie dependenți;
elaborarea, îmbunătățirea și implementarea de instrumente și soluții educaționale pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii;
sprijinirea și dezvoltarea de programe pentru menținerea elevilor în educație și prevenirea abandonului școlar, furnizarea serviciilor integrate de orientare și consiliere pentru persoanele expuse acestui risc (ex. copii ai căror părinți sunt plecați temporar sau definitiv în străinătate);
dezvoltarea de programe integrate pentru creșterea accesului și participării în învățământul primar și secundar pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile;
facilitarea accesului la educația de tip “a doua șansă”;
implementarea programelor de tip “școală după școală”, educație remedială și învățare asistată;
dezvoltarea parteneriatelor și încurajarea inițiativelor între partenerii sociali și societatea civilă;
campanii de informare și conștientizare pentru schimbarea în mediile de lucru a atitudinilor sociale față de grupurile vulnerabile;
programe de formare pentru dezvoltarea abilităților de bază și a calificărilor pentru
grupurile vulnerabile;
dezvoltarea de programe specifice pentru integrarea și reintegrarea grupurilor vulnerabile pe piața muncii;
dezvoltarea de instrumente adecvate și metode pentru furnizarea de servicii sociale;
dezvoltarea de programe de formare pentru specialiștii implicați în serviciile sociale.
O problemă identificată de către factorii responsabili în domeniul protecției sociale este cea a tinerilor care părăsesc acest sistem la împlinirea vârstei de 18 ani. Găsirea unei locuințe și a unui loc de muncă reprezintă problemele esențiale cu care acești tineri se confruntă, astfel că vor trebui monitorizați și găsite soluții și pentru această categorie care tinde să devină una cu potențial risc social.
În ceea ce privește serviciile sociale, la nivel județean, au fost făcute progrese importante în soluționarea unora dintre problemele cauzate de acest fenomen.
Tinerii de 18 ani care părăsesc sistemul de protecție, prezintă o temă de actualitate și de interes public, care suscită atenția specialiștilor în domeniu în privința lacunelor dar și a potențialelor îmbunătățiri ale sistemului de protecție socială care pot fi realizate pentru intensificarea coeziunii sociale.
Un alt aspect de luat în considerare este importanța prezervării sănătății sociale a adolescenților din sistemul de protecție prin identificarea vocației și a pasiunii profesionale în raport cu oportunitățile reale și contextuale. Aceste elemente sunt privite ca părți cruciale de fundament ale etapei de tranziție și apoi a celei de părăsire a sistemului de protecție socială.
Fundațiile au o misiune nobilă și umanitară, de ajutorare materială și spirituală a persoanelor aflate în dificultăți sociale temporare, indiferent de categoria socială în care se încadrează (copii, bătrâni, persoane singure, orfane sau văduve, persoane abandonate, persoane cu handicap, familii dezorganizate, etc.), precum și a altor organizații fără scop patrimonial recunoscute prin lege (fundații, asociații, centre de plasament, azile bătrâni, biserici și lăcașe de cult, așezăminte culturale și istorice, etc.)
3.4.1. Obiective de dezvoltare instituțională:
– Reducerea treptată a numărului de copii din centrele de plasament, în vederea restructurării și remodelării spațiului locuibil, pentru a asigura un mediu de tip familial.
– Reducerea duratei de ședere a copilului în cadrul centrului de plasament.
– Prevenirea plasamentului, responsabilizarea familiilor aflate în dificultate și a comunității cu privire la problemele propriilor copii prin consiliere și acordarea de sprijin material, financiar și uman.
– Măsuri destinate tinerilor care, până la vârsta de 18 ani, beneficiază de măsura de plasament în cadrul organizației noastre, care să faciliteze dobândirea abilităților necesare pentru integrarea lor educațională, ocupațională și comunitară.
– Reorientarea utilizării resurselor financiare, materiale, umane și tehnice ale fundațiilor către organizarea și diversificarea de servicii alternative la protecția rezidențială actuală.
– Atragerea de fonduri europene din cadrul programelor structurale, în vederea dezvoltării unei alternative la protecția rezidențială actuală.
3.4.2. Beneficiarii
Fundațiile furnizează servicii sociale în special copiilor care provin din situații sociale deosebite, respectiv orfani, abandonați, familii lipsite de posibilități materiale pentru creșterea, întreținerea și educarea lor sau cu posibilități reduse, medii sociale vicioase, antisociale, familii dezorganizate și alte cazuri similare .
Astfel fundațiile oferă oportunități tinerilor prin :
găzduire pe o perioada de 3 ani, tinerii având posibilitatea de a-și continua studiile;
dezvoltarea deprinderilor de viață independentă prin implicarea în activități de tip gospodăresc (pregătirea meselor zilnice, igiena spațiului de locuit, responsabilizare în achitarea facturilor de întreținere a locuinței, etc.);
activități de orientare profesională realizate în colaborare cu AJOFM;
consiliere și sprijin de specialitate în probleme de natură medicală ;
activități de socializare punând în valoare modele de bună practică din viața de familie.
3.4.3. Obiectivele principale ale proiectului fundațiilor
Creșterea gradului de independență și de încredere în sine al beneficiarilor;
Dezvoltarea unui „model de tip familial” de furnizare a serviciilor sociale tinerilor aflați în dificultate și situații de risc social ;
Crește respectul de sine, încrederea în propriile forțe și acționează în cunoștință de cauză;
Crearea unui mediu unde tinerii pot decide și pot să-și asume responsabilități ca membri ai societății în care au șanse să fie reprimiți;
Diminuează riscul abandonului în instituții de plasament și riscul de a deveni dependent de acestea;
Îmbunătățirea abilităților de a-și gestiona propriile relații.
Integrarea socio-profesională a tinerilor prin găsirea și menținerea unui loc de muncă.
Obiective pe termen scurt
oferirea unui cadru de viață de tip rezidențial
refacerea echilibrului fizic și psihic
asigurarea unei educații adecvate
asigurarea sănătății
Obiective pe termen mediu
socializarea/integrarea în comunitatea primitoare a copilului protejat
refacerea stimei de sine
conturarea personalității
refacerea aptitudinilor de inter-relaționare și comunicare
asigurarea nevoilor educaționale
monitorizarea rezultatelor școlare obținute în raport cu capacitățile intelectuale deținute
consilierea vocațională
dobândirea de competențe și deprinderi de viață
refacerea relațiilor cu familia lărgită până la cea de gr. IV
depistarea unei familii substitut împreună cu autoritățile locale
Obiective pe termen lung
continuarea studiilor școlare
pregătirea inserției socio-profesionale a tinerei ce părăsește fundația
pregătirea integrării sociale a tinerei, după ce împlinește 18 ani.
Vorbind de oportunitățile care le-a creat pentru tineri, facem referire la:
continuarea studiilor școlare concomitent cu responsabilizarea implicării în activități de ordin familial – gătit, curățenie, spălat rufe, plata facturilor de întreținere, administrarea banilor pentru aprovizionare, etc.- toate acestea fără prezența continuă a unui adult;
consiliere vocațională și îndrumare în alegerea viitoarei meserii: completarea unui CV, consultarea bursei locurilor de muncă pe plan local și nu numai, aspirația spre o profesie căreia sa-i poată face față tânărul provenit din centru;
formarea de abilități necesare menținerii unui loc de muncă;
sprijin material și financiar în identificarea și menținerea unui spațiu de locuit post-reintegrare;
sprijin moral în vederea depășirii riscului de marginalizare și excluziune socială cu care se confruntă.
Criteriul de selecție al tinerilor se face de către specialiștii fundației, având prioritate tinerii a căror posibilitate de întoarcere în familie este imposibilă. Tinerii sunt pregătiți prin consiliere, punându-se accent pe independența față de serviciile sociale.
3.5. Promovarea participării pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială se realizează în primul rând prin cumularea și completarea prevederilor Legii116/2003 la Legea 76/2002 rezultând astfel un singur act normativ, completat și armonizat.
Astfel este definită sintagma tânăr cu risc de marginalizare socială – persoană cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani, care îndeplinește condițiile prevăzute la punctul IV, se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința și se încadrează în una dintre următoarele categorii:
se află în sistemul de protecție a copilului sau provine din acest sistem;
are dizabilități;
nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreținerea;
are copii în întreținere;
a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
este victimă a traficului de persoane.
Promovarea participării pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială, se realizează de către ANOFM/AJOFM prin: acompaniament social personalizat; activități de informare și promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajatorilor; subvenționarea locului de muncă Acompaniamentul social personalizat, se realizează de către ANOFM/AJOFM, în baza unui contract de solidaritate, și constituie un ansamblu de servicii care se acordă în mod gratuit tinerilor cu risc de marginalizare socială și constau în: informare și consiliere profesională; mediere a muncii; plasare în muncă la un angajator a cărui ofertă de loc de muncă a fost selectată ca fiind corespunzătoare pregătirii profesionale și altor condiții cuprinse în dosarul întocmit la înregistrarea ca persoană în cșutarea unui loc de muncă, în evidența agenției pentru ocuparea forței de muncă.
Contractul de solidaritate se încheie între AJOFM și tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puțin de un an, în condițiile în care, la data încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani. Activitățile de informare și promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajatorilor, în vederea integrării pe piața muncii a acestor categorii de persoane, vizează: conștientizarea și promovarea prevederilor legii în rândul actorilor regionali, locali și al partenerilor sociali; diseminarea informațiilor privind avantajele incadrării în muncă a acestor categorii de persoane; interacțiunea directă cu angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante; identificarea de angajatori de inserție
Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiți angajatori de inserție, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru somaj, de o suma egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
Subvenția se acordă în situația în care: încadrarea în muncă se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată; locul de muncă pe care este încadrat tânărul este un loc de muncă vacant, care a fost comunicat agenției pentru ocuparea forței de muncă teritoriale.
Pe de altă parte, în cazul în care angajatorii încetează raporturile de muncă ale tinerilor înainte de expirarea contractului de solidaritate, aceștia vor fi obligați să restituie, în totalitate, sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru fiecare tânăr pentru care a încetat raportul de muncă.
În schimb, dacă la data expirării contractului de solidaritate, angajatorul de inserție menține raportul de muncă cu tânărul, atunci va beneficia de o altă facilitate din partea statului. Concret, angajatorul va primi lunar, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, o sumă în cuantum de 50% din indemnizația de șomaj pe care tânărul ar fi primit-o dacă raporturile de muncă ar fi încetat la acea dată.
“Suma se acordă angajatorului pe perioada menținerii raporturilor de muncă, dar nu mai mult de 2 ani”, se precizează în Legea nr. 250/2013.
Conform prevederilor legale, facilitățile financiare se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna respectivă de persoana pentru care se acordă aceste sume, inclusiv pe perioada concediului de odihnă. În schimb, angajatorii nu primesc banii pentru perioada în care raporturile de muncă ale tânărului sunt suspendate.
În pofida acestor facilități, anul trecut, niciun angajator de insertie din Galati nu și-a făcut cunoscută intenția de a încadra în muncă persoane marginalizate social, pentru a primi acest sprijin.
CONCLUZII
Legea privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, adoptată de Parlamentul României în anul 2002, are ca scop garantarea accesului efectiv, în mod deosebit al tinerilor, la drepturi elementare și fundamentale, cum sunt: dreptul la un loc de muncă, la o locuință, la asistență medicală, la educație, precum și instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a marginalizării sociale și mobilizarea instituțiilor cu atribuții în domeniu.
Marginalizarea socială, în sensul acestei legi, se definește prin poziția social periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaționale și comunicaționale ale colectivităii; ea se manifestă prin absența unui minimum de condiții sociale de viață.
Pentru a- i îndeplini scopul, legea prevede o serie de atribuții în acest domeniu pentru o serie de instituții, cum ar fi: Agenția Național Pentru Ocuparea Forței de Muncă, Consiliile județene, Consiliile locale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Educației și Cercetării și unitățile de învățământ.
În conformitate cu Normele metodologice de aplicare a Legii 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.1149/2002, consiliile locale și alte instituții cu atribuții în domeniu au transmis către Agențiile județene de Prestații Sociale situații referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr. 116/2002 în anul 2010.
Agențiile județene de Prestații Sociale au centralizat aceste rapoarte și le-au transmis către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr.1149/2002, prin persoană marginalizată social se înțelege persoana care beneficiază de venit minim garantat sau face parte dintr-o familie beneficiară de venit minim garantat, în condițiile Legii nr. 416/2001, și se află în cel puțin două dintre urm toarele situații:
a) nu are loc de muncă;
b) nu are locuință în proprietate sau în folosință;
c) locuiește în condiții improprii;
d) are unul sau mai mulți copii în întreținere sau face parte dintr-o familie cu mulți copii în întreținere;
e) este persoană vârstnică, fără susținători legali;
f) este încadrat în categoria persoanelor cu handicap sau invaliditate;
g) are în întreținere o persoană încadrată în categoria persoanelor cu handicap grav, accentuat ori invaliditate gradul I sau II;
h) a executat o pedeaps privativ de libertate.
Legea nr.116/2002 precum și Normele metodologice de aplicare a acestei legi, stabilesc ca măsuri care să vină în sprijinul persoanelor marginalizate în domeniul ocupării: consilierea profesional , medierea și plasarea în muncă a tinerilor cu vârste cuprinse între 16-25 ani, prin acompaniament social personalizat, acordat de personalul specializat al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Instrumentul principal prin care se asigură acompaniamentul social personalizat pentru tinerii aflați în dificultate și confruntați cu riscul excluderii profesionale este contractul de solidaritate încheiat între tinerii care se încadreaz în prevederile Legii nr.116/2002 și agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă. Prin acest tip de contract, agențiile se obligă să acorde tinerilor servicii de mediere și consiliere profesională, să identifice angajatorii de inserție i să-i informeze cu privire la facilitățile acordate prin lege în cazul angajării tinerilor confruntați cu riscul excluderii profesionale.
În anul 2014, au fost mediate și consiliate profesional 1.005 persoane din rândul categoriilor defavorizate, au fost încheiate 943 contracte de solidaritate și au fost identificați 392 angajatori de inserție în toată țara.
Cele 943 contracte de solidaritate au fost încheiate cu următoarele categorii de beneficiari:
– 126 tineri proveniți din centrele de plasament și centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate și al organismelor private autorizate în domeniul protecției copilului (13,4 %);
– 34 tineri singuri cu copii în întreținere (3,6 %);
– 213 tineri familiști cu copii în întrținere (22,6 %);
– 189 tineri familiști fără copii în întreținere (20 %);
– 381 persoane aparținând altor categorii de tineri aflați în dificultate (40,4%).
Situația privind nivelul studiilor persoanelor care au încheiat contracte de solidaritate în anul 2014 conform Legii nr. 116/2002, este următoarea:
– 435 persoane au studii gimnaziale, neterminate sau fără studii (46,1 %);
– 295 persoane au studii profesionale (31,3 %);
– 178 persoane au studii medii (18,9 %);
– 35 persoane au studii superioare (3,7 %).
În anul 2014 au fost încadrate în muncă 825 persoane marginalizate, din care: 646 persoane încadrate cu contracte individuale de muncă pe durat determinat și 179 persoane încadrate cu contracte individuale de muncă pe durat nedeterminată.
Cele 825 contracte individuale de muncă au fost încheiate cu următoarele categorii de persoane:
– 80 tineri proveniți din centrele de plasament și centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate și al organismelor private autorizate în domeniul protecției copilului (9,7 %);
– 33 tineri singuri cu copii în întreținere (4 %);
– 204 tineri familiști cu copii în întreținere (24,7 %);
– 181 tineri familiști fără copii în întreținere (21,9 %);
– 327 persoane aparținând altor categorii de tineri aflați în dificultate (39,6%).
Structura pe niveluri de pregătire a celor 825 persoane care au încheiat contracte individuale de muncă conform Legii nr.116/2002, în anul 2014, este următoarea: 379 persoane au studii gimnaziale, neterminate sau fără studii (45,9 %), 235 persoane au studii profesionale (28,5 %), 179 persoane au studii medii (21,7%) și 32 persoane au studii superioare (3,9 %).
Implementarea Programului de ocupare a persoanelor marginalizate social, a avut un impact direct asupra ocupării tinerilor confruntați cu riscul excluderii profesionale. În acest sens, analizând numărul de persoane încadrate astfel în muncă pe parcursul anului 2014 (825 persoane), se constat că un număr de 613 persoane au fost încadrate în muncă prin acordarea serviciilor de mediere ceea ce reprezintă 74,30% din totalul persoanelor ocupate, iar un număr de 212 persoane au fost încadrate în muncă prin acordarea serviciilor de consiliere profesională, ceea ce reprezintă 25,70% din totalul persoanelor ocupate.
ANEXE
Grafic nr. 1. Numărul de persoane marginalizate, pe categorii, în anul 2014
Grafic nr. 2. Numărul de persoane marginalizate care nu au avut un loc de muncă, pe județe, în anul 2014
Grafic nr. 3. Numărul de persoane marginalizate care nu au avut locuință în proprietate sau în folosință, pe județe, în anul 2014
Grafic nr. 4. Numărul de persoane marginalizate care locuiau în condiții improprii, pe județe, în anul 2014
Grafic nr. 5. Numărul de persoane marginalizate care au avut unul sau mai mulți copii în întreținere sau care au făcut parte dintr-o familie cu mulți copii în întreținere, pe județe, în anul 2014
Grafic nr. 6. Număr de persoane marginalizate – familiști în vârstă de până la 35 de ani fără copii în întreținere, pe județe, în anul 2014
Grafic nr. 7. Numărul de tineri marginalizați proveniți din centrele de plasament și centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate și al organismelor private autorizate în domeniul protecției copiilor, pe județe, în anul 2014
BIBLIOGRAFIE
Alexandru Țiclea, Tratat de dreptul muncii, ediția a V-a, Editura Universul Juridic, București, 2010;
Alexandru Țiclea și colaboratorii – Dreptul public al muncii – Editura Wolters Kluwer, București 2010
Alexandru Țiclea – Tratat de dreptul muncii, Editura Universul Juridic, Ediția a III-a 2009
Alexandru Țiclea, Tratat de dreptul muncii, Ed. Universul Juridic, 2013;
Alexandru Țiclea, Codul muncii comentat, Ed. Universul Juridic, 2013;
Alexandru Țiclea, Codul muncii comentat, Ed. Universul Juridic, 2013;
Alexandru Țiclea, Dreptul muncii, Ed. Universul Juridic, București, 2012;
Alexandru Țiclea, Laura Georgescu, Dreptul securității sociale, Ed. Universul Juridic, 2013;
Andrei Popescu, Dreptul internaional și european al muncii, Ed. C. H. Beck, 2008;
A. Athanasiu, L. Dima, Dreptul Muncii, Editura Actami, București 2005
A. Athanasiu, Modificările codului muncii și ale legii dialogului social, Ed. Universul Juridic, București 2011.
A. Athanasiu, M. Volonciu, L. Dima, O. Cazan, Codul muncii. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2007.
Bodi, C. ,D., 2003, Managementul calității serviciilor sociale, în Muntean A., Sagebiel, J., (coord), Practici în Asistența Socială, Polirom
Cojocaru, Ș., 2005, Metode apreciative în asistență socială – ancheta, supervizarea și managementul de caz, Polirom
Cojocaru Ș., Cojocaru D., 2008, Managmentul de caz în protecția copilului– Evaluarea serviciilor și practicilor din România, Polirom
Comisia europeană, 2011, DG Educație și Cultură, Tineret în acțiune – Ghidul programului, www.ec.europa.eu
Fundația Pro WOMEN, 2010, Dezvoltarea abilităților de viață independentă a adolescenților-Manual, Iași
Ghebuță, A., Tuduri, R., 2010, Abilități de viață – resurse active – ghid pentru formatori, Casa de Editură Venus, Iași
I.T. Stefănescu, (2014), Tratat teoretic și practic de drept al muncii, Editura Universul Juridic, București
I.T. Ștefănescu, (2010), Tratat teoretic și practic de drept al muncii, Editura Universul Juridic, București
I.T. Stefănescu, (2005) Modificările codului muncii comentate, Editura Lumina Lex, București
I.T. Stefănescu, (2003) Tratat elementar de drept al muncii, Editura Lumina Lex, București
I.T. Stefănescu, (2003) S. Beligrădeanu, Codul muncii, comentat și adnotat, Editura Universul Juridic, București
Miftodi V., 2003, Tratat de metodologie sociologică, Editura Lumen
Miley, K. K., O`Melia, M., DuBois, B., 2006, Practica asistenței sociale, Polirom
Mitulescu, S., Pârvu, D., Chirilă, D., Ionescu, O., 2004, Ghid metodologic pentru implementarea standardelor de calitate privind dezvoltarea deprinderilor de viață independentă – Word Learning , Programul Childnet
MMFPS, ANPH, ANPFDC, 2010, Proiectul privind incluziunea socială – Manual Operațional pentru Programe de asistență socială, București
Muga, M.(coord.), 2005, Studiu privind situația tinerilor ce părăsesc sistemul de protecție a copilului, Editura Institutul Național de cercetare științifică în domeniul muncii și protecției sociale, București
Neamțu, N., 2003, (coord.), Tratat de asistență socială, Polirom
Planul regional de acțiune pentru ocuparea forței de muncă și incluziune socială, 2009 – 2011, (ediție revizuită 2010)
Popescu, A., Mareș, G., Andersen, Ș., Demenenco, D., Vameșu, A., co-autori, 2009, Nevoi emergente ale copiilor din România– studiu exploratoriu, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, București
Popescu, A., Mareș, G., Andersen, Ș., Demenenco, D., Radu, S., Bran, C., Hinț, S., Berceanu, D., co-autori, 2010, Ghid de identificare și adresare a nevoilor emergente ale copiilor din România, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, București
Preda, M., prof.dr. – președinte, 2009, Riscuri și inechități sociale în România, Comisia Prezidențială pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice
Vladu, V. (coord.), 2010, Manual de bune practici sociale, Ed. Risoprint, Cluj Napoca
Documente
Legea 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului
Manual de implementare a legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Ed. Vanemonde, 2006
Manual – Rolul și responsabilitățile asistenților sociali în protecția și promovarea drepturilor copilului, Ed. Trei, 2006
Ordin nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protectiei drepturilor copilului
Strategia Județeană (2009-2013) în domeniul Protecției și Promovării Drepturilor Copilului
Ordin nr. 14/ din 15 ianuarie 2007 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde
HOTARÂRE Nr. 669 din 24 mai 2006 privind aprobarea Strategiei naționale de incluziune socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului
LEGE Nr. 116 din 15 martie 2002 privind prevenirea și combaterea marginaliăarii sociale
Ordin nr. 286/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii și a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecție
Legea 34/1998 privind acordarea de subvenții alocate de la bugetul local pentru asociațiile și fundațiile române cu personalitate juridicã care înființează și administrează unități de asistență socială.
Site – uri web
www.ec.europa.eu
www.tinact.ro
www.anpcdefp.ro
www.eurodesk.ro
www.stiriong.ro
www.abilitatideviata.ro
www.fundatiacote.ro
www.economiesociala.net
www.ies.org.ro
www.starofhope.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Grupuri Vulnerabile, Tineri de 18 Ani Ce Parasesc Sistemul de Protectie (ID: 128011)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.