GRIGORE T. POPA IAșI [306701]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂșI FARMACIE

„GRIGORE T. POPA” IAșI

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

Dimensiuni etice ale practicii stomatologice din perspectiva studenților Facultății de

Medicină Dentară

Indrumator:

Sef lucrari Dr. Alice Murariu

Student: [anonimizat]

2015

CUPRINS

Parte generală

INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………….. pag. 1

Cap. I. [anonimizat]…pag. 3

Cap. II. ETICA ÎN MEDICINA DENTARĂ……………………………………………pag. 12

II.1. Teorii etice………………………………………………………………………….pag. 12

II.2. [anonimizat]……………………………………………………………….pag. 14

II.3. Coduri etice și deontologice…………………………………………………………pag. 15

II.4. Îndatoririle față de profesie și față de colegii de profesie……………………………pag.18

II.5. Îndatoririle față de societate…………………………………………………………pag. 19

II.6. Dileme etice și luarea deciziilor……………………………………………………..pag. 21

II.7 Legislație și malpraxis………………………………………………………………..pag. 28

Parte personală

Cap. III. ASPECTE ETICE ALE PRACTICII STOMATOLOGICE DIN PERSPECTIVA STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE MEDICINĂ DENTARĂ………………………..pag. 34

III.1. Scopul și obiectivele studiului………………………………………………………… pag.34

III.2. Material si metoda……………………………………………………………………. pag. 34

III.3. Rezultate………………………………………… ………………………………….. pag. 38

III.4. Discuții…………………………………………………………………………………pag. 53

Cap. IV. CONCLUZII……………………………………………………………………pag. 65

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………….pag. 67

PARTE GENERALĂ

INTRODUCERE

Domeniul bioeticii se ocupă cu studiul controverselor morale apărute în urma dezvoltării progresive a biologiei și a medicinei. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] a secolului 5 Î.e.n., în aceeași perioadă luând naștere ceea ce se consideră a fi prima încercare de sistematizare și soluționare a acestora sub forma Jurământului lui Hipocrate. Capitolul I [anonimizat].

Încercarea de a indentifica în domeniul medical o arie de lucru care să nu presupună aspecte de ordin etic ar întâmpina reale dificultăți. Practicarea medicinei dentare ținând cont de anumite aspecte etice a crescut în importanță și relevanță.[anonimizat] a menține cele mai ridicate standarde etice. [anonimizat]. [anonimizat]-pacient, [anonimizat], societate, profesie și colegii de profesie.

Subcapitolul II.6. (Dileme etice și luarea deciziilor) [anonimizat], [anonimizat]. Deși acest subcapitol nu are pretenția de a rezolva dilemele etice aduse în discuție, conține o serie de recomandări utile în gestionarea situațiilor dificile, alături de câteva metode care ar putea eficientiza procesul de luare a deciziilor.

Unele surse din literatură consideră că este importantă diferențierea eticii de legislație, astfel că subcapitolul II.7. este dedicat schițării cadrului legal ce inconjoară medicina dentară în România, făcând uneori trimiteri și către legislațiile de peste hotare. Medicii dentiști sunt încurajați să se familiarizeze cu legislația curentă, cu noile reglementări și să își extindă cunoștințele în legătură cu acest domeniu chiar mai departe de acest subcapitol.

Dilemele etice reprezintă o componentă inevitabilă a activității medicale stomatologice și orice medic dentist se confruntă cu acestea pe parcursul carierei sale. În mod evident, asimilarea unor princpii etice ce alcătuiesc o „busolă morală” începe din primii ani de educație academică și tot atunci se conturează primele abilități de luare a deciziilor etice. Astfel, am considerat utilă încercarea de a afla perspectiva tinerilor practicieni raportată la unele aspecte generale legate de bioetica medicală, în condițiile în care aceștia se aflau în perioada de tranziție de la mediul academic spre cel profesional. În a doua parte a lucrării sunt prezentate rezultatele unui studiu ce a avut scopul de a evalua cunoștințele și atitudinile studenților din cadrul Facultății de Medicină Dentară din Iași în legătură cu dimensiunile etice și deontologice ale practicii stomatologice și de a afla opiniile acestora cu privire la unele dileme etice. Studenții au fost invitați să își spună părerea relativ alinierea practicii medicale la regulile bioeticii, autonomia pacientului, consimțământ, confidențialitate, tratamentul pacienților HIV pozitivi, a pacienților violenți, a minorilor, informarea pacientului și a familiei acestuia, raportarea problemelor de etică medicală la Colegiul Medicilor Dentiști și refuzul tratamentului stomatologic. De asemenea, aceștia au răspuns latrei întrebări ce vizau familiarizarea cu legislația medicală din Romania, existența Comisiei de Etică în cadrul UMF „Gr. T. Popa” și utilitatea unor cursuri suplimentare de bioetică.

Deși intenția principala a studiului a fost aceea de a afla cum înțeleg și cum ar aplica studenții principiile etice în practicade zi cu zi, el ar mai putea fi privit ca o invitație la dialog pe diferite teme etice, propunându-și să stimuleze reflectarea suplimentară la problemele etice comune în practica stomatologică. Evaluarea perspectivelor studenților în legătură cu dimensiunile etice alte practicii stomatologice ar putea anticipa viitoarele probleme de ordin etic pe care aceștia le-ar putea întâmpina pe parcursul carierei, orientând către implementarea în cadrul programelor educaționale a unor metode didactice ce simulează situațiile reale sau ar putea clarifica nevoia de accentuare a anumitor aspecte în cadrul programei analitice de bioetică.

Cap. I. ETICA MEDICALĂ – SCURT ISTORIC ȘI NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Etica reprezintă o disciplină care implica identificarea, sistematizarea și soluționarea problemelor de ordin moral în încercarea de a clarifica si de a separa noțiunile de bine și rău. Din punct de vedere etimologic, cuvântul „etică” provine din limba greacă, ethos traducându-se prin „moravuri” și ethike semnificând „știința cunoașterii”. Termenul „etic” este sinonim cu termenul „moral” (derivat din cuvântul latin mores care înseamnă „obiceiuri”, „conduită”), aceste două cuvinte fiind utilizate alternativ pentru a încadra diferite aspecte ale conduitei umane de o parte sau de alta a noțiunii de bine/rău. Deși a fost întotdeauna percepută ca o ramură a filozofiei, natura sa atotcuprinzătoare stabilește conexiuni cu multe alte domenii de studiu precum antropologia, biologia, medicina, teologia, sociologia, economia, istoria sau politica. Cu toate acestea, etica se distinge de astfel de discipline intrucât aceasta nu este o știință exactă, ci are de a face cu determinarea și aplicarea în scopuri practice a unor seturi de principii acolo unde se ridica probleme de ordin moral.

În sensul său larg, etica a luat naștere în momentul în care oamenii au început să reflecte la moduri prin care și-ar putea îmbunătăți existența. Deși principiile etice au variat mereu de la o cultură la alta și se consideră că nu există o ”etică universală”, nu poate fi trecut cu vederea faptul că tendința de a aprecia interesul cuiva pentru bunăstarea semenilor săi este unanimă în majoritatea culturilor, la fel ca și asocierea provocării unor suferințe cu noțiunea de ”rău”.

Venind in sprijinul încercării de a atinge idealul condiției umane, eticaa apărut ca ramură distinctă a cunoașterii datorită lui Socrate, iar ca disciplină științifică aceasta există din timpul lui Aristotel, însă brusca înflorire a filosofiei din acea perioadă a urmat consecutiv unei gândiri etice conturate în secolele anterioare.49

Problemele legate de etica practicii medicale au apărut odată cu începuturile medicinei occidentale, în Grecia Antică a secolului 5 Î.e.n., în aceeași perioadă luând naștere ceea ce se consideră a fi prima încercare de sistematizare și soluționare a acestora sub forma Jurământului lui Hipocrate. Această lucrare a reușit să treacă testul timpului, menținându-și prestigiul și influența până în zilele noastre, când încă mai este rostită la începutul carierei de medic uman. Este demn de remarcat faptul că înaintea lui Hipocrate, medicina și întreprinderea tratamentelor medicale erau bazate strict pe aspecte religioase, credințe mistice, iar practica medicală era atribuită preoților, vindecătorilor spirituali și vracilor.22

Jurământul lui Hipocrate

Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:

Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.

Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.

Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.

Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.

Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.

Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.

În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi.

Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul."

Hipocrate a remarcat poziția vulnerabilă a pacientului în relația sa cu medicul și și-a asumat responsabilitatea de a crea un jurământ ce caută să identifice și să prevină potențialele abuzuri care ar putea surveni în relația medic-pacient. Jurământul lui Hipocrate aduce în discuțierespectarea mentorilor, perpetuarea cunostintelor medicale, restrângerea procedurilor medicale în limita spectrului unor anumite competențe dobândite, face referire la caracterul sacru al vieții, la recompensele financiare, la integritate, corectitudine și confidențialitate. Mai presus decât orice altceva, acest jurământ rămâne de actualitate prin sublinierea faptului că stâlpul de bază al practicii medicale este reprezentat de acționarea în beneficiul bolnavului. Principiile concretizate în jurământ au ridicat această profesie la un nivel aproape sancrosanct de respect din partea societății. În timp, pacienții au început să caute în mod special serviciile medicilor care depuseseră acest jurământ, astfel că tot mai mulți practicieni s-au vazut obligați să își alinieze activitatea în conformitate cu acesta.27

Din antichitate și până în prezent, formarea unor grupuri de vindecători și elaborarea unor coduri etice menite să guverneze practica medicală au urmat necesităților de tratament pe care orice societate le-a prezentat de-a lungul istoriei sale. Aceste coduri aflate în continuă schimbare reflectăvalorile socialeși credințele societății în cadrul cărors au fost elaborate.

Există dovezi istorice care atestă existența unor învățături ce au căutat să codifice practica medicală în India antică și China. Medicina ayurvedică a fost asociată cu textele canonice în limba sanscrită Caraka Samhitași Susruta Samhita. Acestea datează de la începutul erei creștine, dar literatura consideră că ele cuprind învățături din trecutul mai îndepărtat. Ele oferă atât informații detaliate privind cauza apariției unor afecțiuni, tratamente, tehnici chirurgicale, precum și mantre sau porunci legate de conduita medicilor.Caraka Samhita încorpora, de asemenea, un jurământ inițiatic similar jurământului hipocratic, cu anumite diferențe: ucenicii medicinei ayurvedice jurau să ducă o viață celibatară, să spună adevărul, să adopte o dietă vegetariană, să nu poarte arme, să nu abandoneze niciodată pacienții, să nu trateze dușmani ai regalității sau femei neînsoțite și să păstreze confidențialitatea informațiilor legate de pacient.50