Grigore Cap 1 2 V 18 08 [611737]

1

CAPITOLUL 1. INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE

1.1. CONCEPTUL DE INVESTIȚIE STRĂINĂ DIRECTĂ
Abordând la modul general conceptu l de investiție străină direct putem afirma că
aceasta reprezintă componenta esențială a fluxurilor internaționale care reflectă scopul unei
entități, persoană fizică sau juridică, rezidente într -o țară de a obține un interes, pe termen
scurt sau lung, într -o companie rezidentă în altă țară. Investiția străină direct reprezintă
deci acea relație investițională de durată în tre o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă
care implică exercitarea de către investitor a unei influențe manageriale semnificative în
întreprinderea în care a investit.
Așadar , “investiția internațională presupune existența a cel puțin doi agenți
economici, agentul economic emitent și agentul economic receptor, situați în spații
naționale diferite” (Horobeț, 2005, p.43).
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a elaborate un
document , "The Benchmark Definitio n of Foreign Direct Investment", care definește ISD
ca o reflectare a obiectivului obținerii unui interes pe termen lung într -o entitate rezidentă
într-o economie ( întreprindere de investiție direct) de către o entitate rezidentă într-o altă
economie (investitor direct ), aces t interes implicând o relație pe termen lung între
investitorul direct și întreprinderea de investiție directă, ca și un grad semnificativ de
influență a investitorului asupra managementului întreprinderii receptoare a investiției.
De asemenea, ISD cuprind atât tranzacția inițială care are loc între cele două
entități, cât și toate tranzacțiile de capital ulterioare care se produc între ele și
întreprinderile afiliate lor.
Investitorul străin direct este o persoană fizică sau juridi că, de drept public sau
privat, sau un grup de persoane fizice sau juridice, care deține o întrep rindere de investiție
directă ( filială, firmă asociată, sucursală ) care operează într -o altă țară decât țara / țările
sa/sale de rezidență.
Întreprinderea de i nvestiție directă este o întreprindere în care investitorul străin
deține un procent de cel puțin 10% din acțiunile ordinare sau din puterea de vot , procentul
fiind ales astfel încât să evidențieze influența investitorului asupra managementului
întreprinde rii de investiție directă, dar și faptul că ISD nu presupun în mod necesar
controlul absolut al investitorului străin asupra între prinderii de investiție directă . Procentul

2

nu modifică esența fenomenului, aspectul fundamental al relației de ISD fiind contr olul
asupra activității întreprinderii receptoare a investiției.
Unul dintre elementele inovatoare în privința definirii statistice a ISD propus de
OCDE este clasificarea ISD în funcție de scopul investiției directe. Astfel, OCDE include
în categoria de in vestiții directe patru tipuri de operațiuni:
a) Cumpărarea /vânzarea de capital existent sub forma a chizițiilor și fuziunilor ;
b) Investițiile de tip greenfield ;
c) Extinderea capitalului (investiții noi suplimentare);
d) Restructurarea financiară.
În timp ce tranzacț iile de achiziții și fuziuni presupun cumpărarea sau vânzarea de
capitaluri proprii deja existente, investițiile de tip greenfield se referă la investiții complet
noi în economiile gazdă.
Extinderea capitalului are în vedere investiții suplimentare noi, a dăugate de
investitorul străin unei afaceri deja create, iar restructurarea financiară include investiții
destinate rambursării datoriilor acumulate de întreprinderile de investiție directă sau
reducerii pierderilor acestora.
În concluzie, ISD sunt fluxur i internaționale complexe care includ resurse
financiare, tehnologice, de expertiză managerială și organizațională, pe care se suprapun
interesul de durată și controlul antreprenorial al firmei sau al persoanei fizice investitoare
cu scopul desfășurării un or activități productive într -o altă economie decât cea în care
respectiva firmă sau persoană este rezidentă.
Înregistrarea statistică a fluxurilor de ISD în fiecare țară revine băncilor centrale și
institutelor de statistică , instituții care transmit mai departe aceste informații, principalele
baze de date cu privire la ISD la nivel internațional aparținâ nd:
– Comisiei Europene (Eurostat), (http://ec.europa.eu/eurostat )
– Fondului Monetar Internațional, (https://www.imf.org/data )
– Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, (http://stats.oecd.org/ )
– Băncii Mondiale și Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvo ltare
(UNCTAD). (http://unctad.org/en/Pages/statistics.aspx )
UNCTAD publică anual un Raport privind Investițiile străine directe (World
Investment Report), iar Comisia Europeană derulează în fieca re an, începând cu 1996, o
cercetare privind activitatea filialelor străine în economiile țărilor membre ale Uniunii
Europene (Foreign Affiliates Statistics (FATS).

3

În România, date le cu privire la ISD și la performanța filialelor firmelor cu capital
străin pot fi găsite la Institutul Național de Statistică (http://www.insse.ro/cms/ ), Banca
Națională a României (http://www.bnr.ro/Home.aspx ) și Oficiul Național al Registrulu i
Comerțului . (https://www.onrc.ro/index.php/ro/ )

1.2. DETERMINANȚII INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE
Problematica factorilor determinanți ai investițiilor străine directe a fost abordată de
o serie de teoreticieni și specialiști în domeniu, existând o diversitate de modele și
demersuri științifice în acest sens.
Unii autori clasifică astfel determinanții investițiilor străine directe în trei mari
categorii și anume:
A) Cadrul general oferit ISD care inc lude stabilitatea economică și politică,
tratamentul agenților economici străini, funcționarea pieței, tratatele bilaterale sau
multilaterale cu privire la ISD, politica de privatizare, cea comercială, fiscală și monetară,
politica economică în general.
Importanța acestor factori reiese din faptul că cele mai mari fluxuri de investiții
sunt atrase de statele cu stabilitate economică și politică.
Practica mondială a dovedit că ISD se îndreaptă preponderent spre țările cu
regimuri comerciale liberale, și în special spre cele care fac parte din acorduri de liber
schimb. M ăsurile de politici comercia le, conform Acordului OMC , pot fi clasificate astfel
(Matei, 2004, pp.24 -25):
– măsuri de restricționare a accesului pe piață: barierele tarifare și netarifare, acor durile
comerciale sectoriale, acordurile de liber schimb, regulile de origine, reglementările
antidumping, standardele naționale, angajamentele comerciale non -monetare;
– măsuri de promovare a accesului pe piață, care fac obiectul unor politici comerciale
preferențiale și au în vedere atragerea în țările în curs de dezvoltare a ISD orientate la
export, diversificarea producției și dezvoltarea industriei;
– măsuri de promovare a exporturilor: ZEL, finanțarea exporturilor, sistemul de
impozitare.
Autorități le trebuie să ia în considerare la adoptarea politicilor comerciale și
impactul lor asupra ISD. Astfel:
Politica monetară se referă la: rata inflației, soldul balanței de plăți, rata dobânzii,
care are implicații asupra costului capitalului, cursul de schi mb, cu efecte asupra costurilor

4

activelor, profitului transferat și exporturilor efectuate de corporațiile transnaționale
(CTN ).
Politica fiscală este importantă mai ales din aspectul impozitării veniturilor și a
profitului.
Politica de privatizare afect ează decizia de a investi prin angajamentul demonstrat
al autorităților față de proprietatea privată, prin vânzarea directă sau indirectă a unor active
investitorilor străini.
B) Determinanții economici – se referă la :
– piață (mărimea pieței și venitul pe cap de locuitor, posibilitățile de creștere a
pieței, accesul la piețele regionale și globale, structura pieței, p referințele specifice ale
țării);
– valorificarea resurselor (materii prime, costul redus al forței de muncă și
calificarea ei, infrastr uctura dezvoltată, activele);
– eficiența (costul resurselor și activelor corelate cu productivitatea forței de muncă,
alte costuri – de transport și comunicații, etc.)
C) Determinanții de afaceri – au în vedere: promovarea investițiilor, stimulentele
acordare investitorilor, nivelul de corupție, eficiența administrativă, aspectele sociale (așa
ca existența unor școli bilingve, calitatea vieții, calitatea infrastructurii sociale, serviciile
post-investiții, etc.). Stimulentele acordate investitorilor pot include:
– stimulente fiscale (impozitul pe profit la cote reduse, amortizarea accelerată, scutirea
de plata unor taxe, etc.);
– stimulente financiare (credite subvenționate, subvenționarea unor cheltuieli de
investiții în infrastructură, co -investirea alături de partenerul extern, etc.);
– stimulente de piață (acordarea unor drepturi exclusive, protecția față de competiția
produselor din import, î nchiderea pieței pentru noi intrări, contracte de stat
preferențiale);
– alte stimulente (alocarea de terenuri, serv icii de informare, consultanță , etc.).
În concluzie, o țară-gazdă potențială pentru investiții va fi mai atractivă dacă
bunurile rezultate de pe urma investiției vor putea fi exportate pe o piață regională
dinamică. O țară ideală pentru investițiile corporațiilor transnaționale este acea țară, care
oferă în același timp o piață suficient de mare locală pentru a justifica investiția industrială,
și o punte de lansare pe piața regională. Acest lucru înseamnă că locația ideală pentru

5

investiții trebuie să răspundă atât la nevoile strategiilor orizontale ale CTN, cât și la cele
verticale.

1.3. CADRUL LEGISLATIV ȘI EVOLUȚIA INVESTIȚIILOR STRĂINE ÎN
ROMÂN IA
Datorită poziției geografice strategice, pieței de dimensiuni mari și costurilor
scăzute ale forței de muncă, România deține un set consistent de factori atractivi pentru
ISD, capabili să o transforme într -o destinație prioritară pentru capitalul străin după
deschiderea economică de la începutul anilor '90. Totuși, din cauza cadrul ui legislativ inert,
a lipsei unor măsuri orientat e spre atragerea investitorilor și a instabilității politice din
ultimii ani țara noastră nu este astăzi un pol al ISD în reg iune.
Performanțele scăzute ale României în atragerea investițiilor străine au mai multe
cauze aferente ca drului legislativ de după 1990 (Bonciu, 2009):
a) lipsa unui document strategic care să se refere în mod concret la stimularea ISD.
Existența unei strat egii pentru atragerea ISD este esențială pentru determinarea
așteptărilor economiei de la ISD, ca și pentru stabilirea rolului și importanței acestora
pentru dezvoltarea economică.
Strategia Guvernamentală pentru Îmbunătățirea și Dezvoltarea Mediului de
Afaceri din anul 2010 sugerează , în mod clar, lipsa unui document strategic pentru
îmbunătățirea mediului de afaceri, care să aibă în vedere orientarea politicilor
guvernamentale viitoare cu privire la acest aspect, a unei strategii sau politici naționale de
înființare a structurilor de sprijinire a afacerilor și de cercetare -dezvoltare și a unui brand
economic de țară.
b) lipsa pârghiilor economice de atragere a ISD . România are un sistem de facilități
fiscale și financiare generalizat, aplicabil în principa l companiilor mari, care nu face
diferența dintre investitorii autohtoni și cei străini. La momentul actual, există două
scheme de ajutor de stat pentru care pot aplica atât firmele naționale, cât și cele străine:
– Schema de ajutor de stat pentru sprijinire a investițiilor ce promovează
dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă (HG 332/2014), care are
în vedere toate sectoarele economice. Ajutorul este oferit în funcție de regiuni,
iar investitorul are obligația de a crea cel puțin 20 de noi locuri de muncă, dintre
care minim 3 pentru lucrători defavorizați.

6

– Schema de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact
major în economie (HG 807/2014), dedicată tuturor sectoarelor economice.
Ajutorul acordat este nerambursabil și diferă în funcție de regiunea de
implantare a investiției.
Parcurile industriale menit e să îmbunătățească mediul de afaceri sunt puternic
concentrate în zonele deja dezvoltate ale țării și nu sunt în întregime funcționale.
România are nevoie de criterii clare de performanță (de pildă, număr de locuri de
muncă create, regiunea de implementa re a investitorilor, volumul cheltuielilor cu
cercetarea, dezvoltarea și inovarea etc.) pe baza cărora să acorde facilități fiscale și
financiare investitorilor, astfel încât să se poată evalua în mod concret aportul adus de
investiția străină în România.
c) eficiența scăzută a agențiilor românești de atragere a investițiilor . România nu are
experiența unei agenții de succes în atragerea ISD. Schimbările care privesc instituția
publică cu care investitorul străin ar trebui să intre în contact sunt frecvente ( precum
schimbarea denumirii, transferul controlului de la Guvern la ministere etc.), ceea ce
atrage atenția asupra lipsei de consecvență în promovarea ISD. Deși o bună parte a
atribuțiilor în promovarea ISD sunt transferate de la o instituție la alta o dat ă cu
schimbarea numelui agenției, simpla redenumire a acesteia sau transferul coordonării
de la Guvern la Ministerul Economiei și invers se poate dovedi bulversantă pentru
investitori.
România a avut șase agenții de atragere a investițiilor în 26 de ani, î n prezent
instituția care se ocupă de atragerea investițiilor străine fiind Direcția de Investiții Străine
(InvestRomania), aflată în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și
Antreprenoriat.
Evoluția investițiilor străine în România
Evoluț ia fluxurilor de ISD în țara noastră, în intervalul 2011 -2016 este prezentată în
comparație cu alte patru țări din Europa, în tabelul de mai jos:

Tabelul 1.1.Fluxurile de ISD între 2011 -2016 (mil.$)
Țară Perioadă analiză
2011 2012 2013 2014 2015 2016
Bulgaria 1549 2945 1697 1837 1776 1773
Cehia 6140 2317 7984 3639 5492 1223

7

Polonia 12796 15925 12423 3625 12531 7489
România 3041 2362 3198 3601 3211 3388
Ungaria 2192 6300 14409 3404 7489 1269
Sursă – prelucrare proprie a datelor de pe www.unctad.org

Ca tendință generală, fluxurile de ISD în România au crescu t simțitor în perioada
analizată , de la 3.041 mil.$ la 3388 mil.$ (o creștere procentuală de 1,11%), însă în anul
2012 fluxurile de ISD au înregistrat o scădere de 22,33 % față de 20 11.
Bulgaria este țara care înregistează cel mai mic flux al investițiilor străine, între anii
2011 -2016, înregistrând o valoare de 1.549 mil.$ în anul de referință și 1.77 3 mil.$ în anul
2016. Se observă totuși o evoluție fluctuantă a fluxurilor ISD, cea mai mare creștere
înregistrându -se la nivelul anului 2012 (creștere procentuală de 90,12%)
Cehia, Polonia și Ungaria înregistrează un trend descendent al fluxurilor de
investiții în perioada de analiză, astfel:
– Cehia: o scădere a fluxurilor ISD de 4.917 mil.$ în anul 2016 față de anul 2011 ;
– Ungaria: doar 1.269 mil.$ în anul 2016 față de anul 2011 când acestea au
totalizat 2.192 mil.$;
– Polonia: 7.489 mil.$ în anul 2016 față de 12.796 mil.$ în anul 2011.
Evoluția fluxurilor de investiții străine directe pentru cele cinci țări este redată în
figura 1.1.:
Figura 1.1. Evoluția fluxurilor de ISD, 2011 -2016

Sursă – creat de autor 020004000600080001000012000140001600018000
Bulgaria Cehia Polonia România Ungaria2011
2012
2013
2014
2015
2016

8

Valorile stocurilor de ISD atrase de țările analizate, între anii 2011 -2016, sunt
sintetizate în tabelul următor:

Tabelul 1.2. Stocul de ISD atrase, 2011 -2016 (mil.$ )
Țară Perioadă analiză
2012 2013 2014 2015 2016
Bulgaria 47381 49399 51195 48179 42105
Cehia 182687 185190 177461 149440 138262
Polonia 225724 167222 91395 180433 205029
România 164424 198953 229166 205581 213070
Ungaria 628949 644677 638982 591708 533306
Sursă – prelucrare proprie a datelor de pe www.unctad.org

Pe fondul ISD nete pozitive în perioada 2011 -2016 , economia României și
Bulgariei a cunoscut o creștere importantă a stocurilor de ISD, în timp ce în Polonia,
Ungaria și Cehia aceste stocuri înregistrea ză scăderi de la un an la altul – figura 1.2.

Figura 1.2. Evoluția stocurilor de ISD, 2011 -2016

Sursă – creat de autor
Cea mai mare valoare a stocurilor de investiții străine directe o înregistrează
Ungaria urmată de Polonia, Cehia, România și în cele din urmă Bulgaria. 0100000200000300000400000500000600000700000
Bulgaria Cehia Polonia România Ungaria2012
2013
2014
2015
2016

9

CAPITOLUL 2. ȘOMAJUL – ASPECTE TEORETICE, CAUZE ȘI
EFECTE

2.1. ȘOMAJUL – DEFINIȚIE, CARACTERISTICI ȘI FORME DE
MANIFESTARE
Cel mai important loc în ansamblul factorilor de producție este ocupat de om, cu
forța sa de muncă de aici rezu ltând și necesitatea utilizării eficiente și depline a acestei
resurse.
„Șomajul, indiferent de cauze și de forme este perceput ca un fenomen negativ cu
adânci și multiple implicații în întreg organismul economic și social.” (Ignat, Clipa,
Pohoață, Luțac, 2008 , p.355 )
Șomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute
teoretice, metodologice și politico -ideologice.
Șomajul este tratat prin prisma unor multiple modalități de analiză și evaluare de
către literatura de specialita te, de către statisticile oficiale și internaționale (Biroul
Internațional al Muncii – BIM , Comisia de Statistică, Organizația Națiunilor Unite – ONU ),
iar dimensiunea și durata sa ridică o serie de probleme privind definirea, cauzele, formele
de manifestare și posibilitățile de reducere a acestora.
Șomajul reprezintă dezechilibru l la nivelul național al pieței muncii, excedentul
ofertei față de cererea de muncă, ce are în prezent un caracter permanent, dar care nu
exclude definitiv existența stăr ii de ocupare deplină a forței de muncă.
Șomajul se mai poate defini și ca o stare de inactivitate economică, totală sau
parțială, aparținând celor care nu au un loc de muncă, sunt în căutarea unuia, dar nu -și pot
găsi de lucru. Șomajul este locul de confruntare al cererii globale și ofertei globale de
muncă.
Șomerii sunt acele persoane, din cadrul populației active disponibile, care doresc să
lucreze și caută un loc de muncă. În rândul șomerilor se includ și persoanele care nu găsesc
unde să se angaj eze, dar și cele care și -au pierdut locul de muncă.
Biroul Internațional al Muncii definește șomerul ca fiind „persoana cu vârsta de
peste 15 ani, aptă de muncă, disponibilă și fără un loc de muncă” . (Angelescu, 2009,
p.256)

10

Definiția cea mai folosită pe c are o dau economiștii șomerului este următoarea:
„acea persoană care caută un loc de munca remunerat, și care nu are un asemenea loc în
mod curent”. (Dobrotă, 2007, p.401)
Astfel, pentru ca o persoană să fie declarată șomer trebuie să fie înscrisă pe liste le
oficiilor de plasare a forței de muncă și să fie disponibilă de a începe lucrul imediat ce i
s-ar oferi un loc de muncă.
În România, conform Legii nr.1/1991 privind protecția socială a șomerilor și
reintegrarea lor profesională , sunt considerați șomeri persoanele apte de muncă, ce nu pot
fi încadrate, datorită lipsei de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor.
Șomajul poate fi caracterizat din punct de vedere al următoarelor aspecte :
a) Nivelul șomajului – determinat absolut și relativ , în funcție de masa șomajului și
rata șomajului.
Masa șomajului reprezintă numărul persoanelor care, la un moment dat, întrunesc
condițiile pentru a fi incluse în categoria șomerilor. Cu alte cuvinte, ea constă în populația
activă disponibilă, din acea for ță de muncă neocupată.
Rata șomajului , ca mărime relativă a fenomenului, se calculează ca raport
procentual între numărul de șomeri și populația activă. (www.insse.ro )
b) Intensitatea șomajului este o altă caracteristică în funcție de care se pot distinge:

c) Durata șomajului sau perioada de șomaj este cuprinsă între momentul pierderii
locului de muncă până la reluarea activității. Nu există o durată a șomajului definită prin șomajul total = pierderea locului de muncă și încetarea
totală a activității;
șomajul parțial = diminuarea activității unei persoane,
în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub
cea legală, concomitent cu scăderea remunerării;
șomajul deghizat = specific mai ales țărilor slab
dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate
aparentă cu productivitate mică.

11

lege, dar în nu meroase țări există reglementări ale perioadei pentru care se plătește
indemnizație de șomaj. Această perioadă are o tendință de creștere, atingând până la 18 -24
de luni.
d) Structura șomajului sau a componentelor acestuia este formată de clasificarea
șome rilor după anumite criterii:

În ultimul timp se acordă o mare atenție studierii structurii șomajului pe sexe și
categorii de vârstă. S -a relevat că femeile sunt mai afectate de șomaj decât bărbații, iar
tinerii de până la 25 de ani și bătrânii de peste 50 de ani sunt mai afectați în raport cu restul
populației active.
Datorită complexității naturii sale șomajul este un fenomen neomogen care îmbracă
diferite forme, în funcție de multitudinea factorilor generatori și nu numai, astfel:
Șomaj voluntar , determinat de refuzul de a se angaja al celor ce estimează că salariul și
condițiile de muncă nu recompensează în mod corespunzător eforturile pe care ei le
consimt atunci când lucrează.
Șomaj involuntar apare în situația în care decizia de trimitere în șoma j aparține
întreprinzătorului, fiind determinată de cauze care -și au originea mai ales pe piața
bunurilor și serviciilor: lipsa piețelor de desfacere, insuficiența cererii etc.
Șomajul natural (rata naturală a șomajului) corespunde funcționării normale a pieței
muncii și este asociată cu ocuparea totală a forței de muncă. Șomajul poate fi
considerat excesiv, în orice țară, dacă depășește nivelul său natural. Criterii de
clasificare a
șomerilor nivelul
calificării
domeniul în
care au
lucrat
categorie
socio –
profesională categorii de
vârstă sex etc

12

Rata naturală a șomajului este rata la care salariile și inflația sunt fie stabile, fie l a
nivel acceptabil. Unii autori definesc rata naturală a șomajului ca fiind rata la care locurile
vacante de muncă sunt egale cu numărul de șomeri, în timp ce o altă definiție afirmă că
rata naturală a șomajului este nivelul șomajului la care orice creștere în cererea agregată nu
determină reducerea șomajului”. (Roman, 2013, p.110)
Șomaj keynesian – denumit astfel după John Maynard Keynes , apecialist care a afirmat
că “salariile trebuie să reflecte productivitatea marginală a muncii, dar se adaugă c ă în
realitate indivizii și sindicatele negociază salarii nominale”. (Dudian, 2008, p.191)
Șomaj ciclic – cauzat de crizele economice sau conjuncturile nefavorabile, care se
repeta la anumite intervale de timp, ciclic.
Șomaj conjunctural , cauzat de „alternanța perioadelor de prosperitate și depresiune,
caracterizează lumea industrializată.” (Angelescu, 2009)
Șomaj sezonier , provocat de „influența factorilor naturali asupra activităților din
construcții și agricultură”. (Ange lescu, 2009)
Acest tip de șomaj apare ca efect al unei structuri înguste de ramuri și subramuri,
caracteristică pentru țările în curs de dezvoltare. Diversificarea ramurilor poate oferi șanse
mari de absorbție a forței de muncă.
Șomaj structural – determinat de „tendințele de restructurare economică, geografică,
zonală, socială etc. care au loc în diferite țări, mai ales sub incidența crizei energetice, a
revoluției tehnico -științifice, a închiderii firmelor nerentabile, a perimării unor produse
și, odată cu aces tea, a unor meserii, datorită modificării gustului și opțiunilor
consumatorilor”. (Angelescu, 2009)
Șomaj tehnologic – determinat de „înlocuirea vechilor tehnici și tehnologii cu altele noi,
precum și de centralizarea unor capitaluri și unități economice care conduc la
restrângerea locurilor de muncă. Procesul generator constă în substituirea muncii cu
capitalul.” (Angelescu, 2009)
Șomaj tehnic – stare de „inactivitate forțată, impusă de discontinuitățile care survin în
procesele de producție: greve, defecțiuni ale unor mașini și utilaje, întreruperea
energiei etc.” (Angelescu, 2009)
Șomaj fricțional sau tranzitoriu – starea de „inactivitate momentană (termen scurt)
care corespunde unei situații sau faze intermediare între încetarea activității unui loc de
muncă și încadrarea la un nou loc de muncă.”

13

Șomajul fricțional apare deoarece piața muncii este inerent dinamică, datorită
imperfecțiunii fluxului de informații și deoarece trebuie să treacă un timp până când
șomerii și firmele ce oferă slujbe va cante să se găsească unii pe alț ii.
Șomaj total – presupune pierderea locului de muncă și încetarea totală a activității
(falimente, restructurarea profitului întreprinderii, închiderea unor unități nerentabile).
Șomaj parțial – constă în redu cerea duratei de muncă sub nivelul stabilit legal cu
diminuarea corespunzătoare a salariului ( săptămâna incompletă sau ziua de muncă
redusă).
Șomaj deghizat – cuprinde persoane declarate și înregistrate la Agenția de Ocupare a
Forței de Muncă în categor ia șomerilor, dar care, în realitate, lucrează fără contract de
muncă, dar beneficiază de toate drepturile prevăzute în legile privind șomerii.
Șomajul aparent – „constatat și măsurat efectiv de către instituții specializate, de regulă
autorizate oficial, și care în cele mai multe țări dă dreptul la indemnizații sau ajutoare
ce compensează parțial pierderea salariului”. (Angelescu, 2009)

2.2. MĂSURAREA ȘI CAUZELE ȘOMAJULUI
Măsurarea șomajului este o problemă de aproximare a proporțiilor, structur ii,
intensității și duratei acestuia. Pentru această analiză, în toate țările cu economie de piață
concurențială, au luat naștere instituții specializate ce aplică modalități specifice de
înregistrare a șomajului.
Măsurarea se realizează prin intermediul i ndicatorilor absoluți și relativi.
Indicatorii absoluți sunt cei care se referă la numărul efectiv de șomeri, se exprimă
în „persoane” sau „mii persoane” și se determină lunar, trimestrial sau anual.
Numărul șomerilor este calculat în corelație cu variabi lele demografice (vârstă, sex,
stare civilă), dar se ține cont și de pregătirea profesională, nivelul studiilor sau de repartiția
teritorială.
Indicatorul relativ este unul din cei mai importanți indicatori macroeconomici, și
anume rata șomajului. Prin int ermediul acesteia se apreciază intensitatea șomajului.
Determinarea ratei șomajului se face, cel mai adesea, prin raportarea numărului
total de șomeri (Ș) la populația activă (PA) și se exprimă în procente:

,
Acest indicator se poate determina în modalități diverse, relațiile de calcul putând
să difere în practică, în funcție de legislația națională sau de informațiile disponibile.

14

Rata șomajului se mai poate determina prin raportarea numărului de șomeri la
populația activă disponibilă, forța de muncă sau populația ocupată după formula:

.
Informațiile cele mai precise, privind rata șomajului, sunt obținute prin intermediul
recensămintelor ce asigură o sursă comună datelor pentru cei doi indicato ri ce determină
rata. Rata șomajului, calculată prin intermediul recensămintelor, este una foarte apropiată
de standardele internaționale.
Indicatorii statistici prin care se apreciază șomajul se determină prin intermediul
unor metode statistice.
În Români a numărul de șomeri se determină prin intermediul rencensămintelor, a
anchetelor prin sondaj, prin prelucrarea datelor oferite de instituții guvernamentale –
Ministerul Muncii.
Rata șomajului și numărul șomerilor se mai determină, în afară de recensăminte, și
prin alte metode statistice aplicate de către Institutul Național de Statictică (Ancheta
Asupra Forței de Muncă în Gospodării – AMIGO) și Ministerul Muncii și Protecției
Sociale.
Cauzele șomajului pot fi împărțite în două mari categorii:
Cauze ale șomajului după teoria
neoclasică
rigidități instituționale – sindicatele
sau legea salariului minim care
împiedică funcționarea normală a
pieței muncii.
imperfecțiunea informației – dacă
informația ar fi perfectă, oricine ar
putea să -și găsească cel mai bun loc
de muncă instantaneu și fară costuri
(Dudian, 2008, p.190)
Neconcordanța dintre structura
cererii de muncă și structura
ofertei de muncă . Cauzele șomajului după economiștii
ofertei
Externalitațile legate de
imperfecțiunea informației –
Curba Beveridge. (indică relația
dintre șomeri și locurile de
muncă)
Intervenția statului prin
instrumente ca: salariul minim
pe economie, fiscalitate și
legislație.
Relațiile de muncă: centralizate
– dacă negocierile se fac între
sindicate și organizații patronale
– sau descentralizate.

15

Pentru aprofundarea cauzelor șomajului trebuie luate în considerație, în unitatea lor,
asemenea procese demo -economice, economice, tehnico -științifice, cum sunt: evoluția
populației active, dinamica producției naționale, rata de creștere economică și modif icarea
sensului ei, tehnicile și tehnologiile folosite, progresul tehnico -știițific, restructurările
agenților economici, independent de impulsurile acestora, conjunctura internă și
internațională etc.

2.3. MODALITĂȚILE DE DIMINUARE A EFECTELOR SOCIAL –
ECO NOMICE
Cele mai importante efecte economice și sociale ale șomajului sunt:
a) Reducerea produsului intern brut determinată de faptul că „cei care nu lucrează
nici nu produc, astfel încât timpul de muncă al acestora este iremediabil pierdut”. (Dudian,
2008, p.194)
În cazul unei perioade de recesiune, forța de muncă este subutilizată și de aceea
produsul intern brut devine mai mic decât cel potențial.
b) Creșterea cheltuielilor cu protecția socială . Cu cât șomajul este mai îndelungat
și afectează mai mulți salariați, cu atât transferurile sociale vor fi mai mari și vor agrava
bugetul public. Reducerea eficienței forței de muncă, datorită pierderii dexterității celor
deveniți șomeri, mai ales dacă șo majul este de lungă durată.
c) Reducerea veniturilor individuale ale salariaților concediați, care antrenează o
reducere a consumului acestora și o extindere a sărăciei;
d) Efecte sociale generale : creșterea criminalității, sinuciderilor, cerșetorilor, etc;
e) Efecte asupra sănătății psihice a șomerului : stări depresive, sentimentul de
excludere din societate, etc.
Măsurile de diminuare ale șomajului și efectelor sale implică două categorii de
politici: politicile active și politicile pasive .
Politicile active sunt măsuri le ce previn șomajul î n rândul persoanelor care au un
loc de muncă și contribuie la (re)integrarea șomerilor în diferite activități.
Principalele acțiuni/ măsuri de promovare a politicilor active, sunt :
Stimularea cererii agregate, de exemplu creșterea cheltuielilor guvernamentale, având
ca scop diminuarea șomajului. Există însă pericolul inflației, măsura putând fi aplicată
mai ales în condiții de deflație;
Reforma pieței de muncă în sensul asigurării unei mai mari flexibilități a sala riului;

16

O atenție mai mare acordată educației și pregătirii profesionale în concordanță cu
cerințele existente pe piața muncii;
Organizarea de cursuri de calificare sau recalificare a șomerilor în concordanță cu
structura profesională a locurilor de muncă;
Stimularea agenților economici prin pârghii economico -financiare, în extinderea
activității economice;
Încurajarea investițiilor prin acordarea de facilități în vederea relansării economiei și a
creșterii economice, a creării de noi locuri de muncă;
Acord area de facilități întreprinderilor care angajează șomeri, tineri absolvenți;
Acordarea de facilități care să stimuleze mobilitatea forței de muncă de la o zonă la
alta, de la un sector de activitate la altul (de exemplu indemnizații de transfer,
locuințe) ;
Formarea și specializarea tinerilor în domenii de perspectivă îndelungată care să le
ofere o mobilitate profesională ridicată.
În România, șomajul poate fi redus prin creșterea investițiilor, care să reechilibreze
piața bunurilor și serviciilor.
Măsurile active vizează populația ocupată în vederea preîntâmpinării riscului de
șomaj. Adaptarea forței de muncă la cerințele unității în care lucrează diminuează riscul
persoanelor respective de a deveni șomeri.
Politicile pasive se concretizează în măsu ri/ acțiuni care să asigure șomerilor
involuntari un anumit venit pentru un trai decent sau de subzistență.
Politica pasivă raspunde la cele două cerințe în măsura în care stimulează crearea
de noi locuri de muncă și fixează un cuantum al venitului incita tor la muncă.
Venitul asigurat șomerului este indemnizația de șomaj sau ajutorul de șomaj și se
acordă pe o perioadă determinată de timp.
În România, legislația prevede ca ajutorul de șomaj să se acorde pe o perioadă de 6
luni, iar mărimea sa se calculează în funcție de perioada în care s -a cotizat la fondul de
șomaj și de veniturile obținute de șomer în perioada în care a lucrat. Șomajul afectează, în
prezent, în special tinerii și femeile .
În cazul depășirii perioadei de acordare a indemnizație i de șomaj, din
imposibilitatea găsirii unui loc de muncă, în unele țări se mai acordă, pentru un interval de
timp, ajutor de șomaj sau alocație de sprijin. Acestea constau în sume fixe, lunare cu mult
mai mici decât indemnizația de șomaj.

17

2.4. ȘOMAJUL ÎN ROMÂNIA ȘI ȚĂRILE UNIUNII EUROPENE

Principalele obiective ale Uniunii Europeane referitor la piața muncii sunt:
creșterea ocupării forței de muncă;
consolidarea protecției drepturilor și intereselor cetățenilor statelor membre prin
instituirea cetățe niei Uniunii Europene;
dezvoltare echilibrată și durabilă, prin consolidarea coeziunii economice și sociale, prin
construirea unui spațiu fără frontiere interioare, și prin stabilirea unei uniuni economice
și monetare;
dezvoltarea și menținerea Uniunii Eu ropene ca spațiu al libertății, în cadrul căruia este
asigurată libera circulație a persoanelor, ce va deveni efectivă în condițiile unui
consens politic în interiorul Uniunii Europene ce permite adoptarea unor politici
sociale, coerente și consistente;
Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană este în prezent cea mai mare
piață unică din lume, însumând aproape jumătate de miliard de consumatori. De asemenea,
Uniunea Europeană este cel mai important actor comercial la nivel mondial, fiind cel mai
mare exportator de produse, cel mai mare importator de servicii, precum și principala piață
pentru aproape 70% din statele lumii.
Deși Uniunea Europeană este cel mai mare bloc economic din lumea de astăzi ea se
confruntă cu problema șomajului.
Conform anchetei UE asupra forței de muncă, la nivelul anului 2016, rata de
ocupare a forței de muncă pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani a fost
de 71,1 %, fiind cea mai mare med ie anuală înregistrată vreodată.
Singurul stat membru c u o rată mai mare de 80 % este Suedia (81,2 %). Acest lucru
este valabil și în cazul statelor AELS Islanda (87,8 %) și Elveția (83,3 %).
Din grupul de țări c u rate situate la nivelul de 70 % fac parte Regatul Unit, Franța și
Germania. Grupul cuprinde o zonă care se întinde de la Irlanda, în partea de vest, până în
Ungaria, în partea de est, incluzând și cele trei state baltice, Finlanda și Portugalia.
Țările cu rate situate la nivelul de 60 % se împart în două grupe :
– unul vest -mediteraneean/adriatic (Spania, Italia și Croația),
– iar celălalt, la granița de est a UE, de la capătul sudic al Mării Baltice până la
capătul sud -vestic al Mării Negre (Polonia, Slovacia, România, Bulgaria). În
plus, acest grup de țări include și Belgia.

18

În cele din urmă, găsim un grup sud -balcanic/caucazian cu rate inferioare nivelului
de 60 % (fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Grecia și Turcia).

Tabel 2.1. Rata de ocupare a forței de muncă total populație (%) , 2011 -2016
Țară 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Bulgaria 62,9 63,0 63,5 65,1 67,1 64,7
Cehia 70,9 71,5 72,5 73,5 74,8 76,7
Polonia 64,5 64,7 64,9 66,5 67,8 69,3
România 63,8 64,8 64,7 65,7 66,0 66,3
Ungaria 60,4 61,6 63,0 66,7 68,9 71,5
Sursă – http://ec.europa.eu
Tabelul 2.1. prezintă evoluția procentuală a ratei de ocupare a forței de muncă
pentru totalul populației din Bulgaria, Cehia, Polonia, România și Ungaria. Se poate
observa că la nivelul țării noastre această rată atinge 63.8 puncte procentuale față de Cehia
care înregistrează cea mai mare valoare, și anume 70.9%.

Tabel 2.2. Rata de ocupare a forței de muncă – bărbați vs. femei (%), 2011 -2016
Țară 2012 2013 2014 2015 2016
Bărbați Femei Bărbați Femei Bărbați Femei Bărbați Femei Bărbați Femei
Bulgaria 65.8 60.2 66.4 60.7 68.1 62.0 70.4 63.8 71.3 64.0
Cehia 80.2 62.5 81.0 63.8 82.2 64.7 83.0 66.4 84.6 68.6
Polonia 67.3 56.2 69.3 56.9 73.5 60.2 75.8 62.1 78.6 64.6
România 72.0 57.5 72.1 57.6 73.6 59.4 74.7 60.9 76.4 62.2
Ungaria 72.8 56.7 72.8 56.5 74.0 57.3 74.7 57.2 75.0 57.4
Sursă – http://ec.europa.eu

Tabelul 2.2. prezintă evoluția ratei de ocupare a forței de muncă pentru bărbați și
femei începând cu anul 2011, evoluție care diferă mult de la o țară la alta .
Una dintre caracteristicile cele mai vizibile este decalajul redus al ratelor ocupării
forței de muncă dintre aceștia. În majoritatea cazurilor, acesta rezultă din creșterea ratelor
de ocupare a forț ei de muncă în rândul femeilor.
Figura 2.1 arată, de asemenea, că situația de pe piața forței de muncă în perioada
analizată pentru care există date Eurostat diferă foarte mult de la țară la țară.

19

Figura 2.1. Evoluția ratei de ocupare a forței de muncă (%) – total populație

Sursă – prelucrare proprie

Ocuparea și șomajul în România , 2011 -2016
În România, în perioada, 2011 -2016, evoluția populației active, a populației
ocupate și a numărului de șomeri, potrivit datelor Eurostat, se prezintă grafic, după cum
urmează:
Figura 2.2. Evoluția populației active, a populației ocupate și a numărului de
șomeri, 2011 -2016 (mii pers)

Sursă – Eurostat
Din graficul prezentat anterior rezultă că, în toată această perioadă, pe fondul
scăderii natalității, pe măsură ce a scăzut populația activă, a scăzut considerabil și
populația ocupată, ceea ce s -a reflectat și în diminuarea numărului de șomeri care, în anul
2016 era de 530 mii de persoane față de 659 mii în anul 2011.
01020304050607080
BulgariaCehiaPoloniaRomâniaUngaria2011
2012
2013
2014
2015
2016
9187 9232 9202 9243 9159 8979
8528 8605 8549 8614 8535 8449
659 627 653 629 624 530
010002000300040005000600070008000900010000
2011 2012 2013 2014 2015 2016
Populație activă Populație ocupată Număr de șomeri

20

În perioada 2011 -2016, populația activă și cea ocupată urmează în general același
trend , în sens ul că, și în anul precedent și în anul următor se înregistrează scăderi , tendința
continuând în același sens.
Totodată între numărul de șomeri și numărul de persoane ocupate este o relație
invers proportional, în sensul că, odată ce crește numărul persoanelor ocupate, scade
numărul șomerilor și invers.
În toată această perioadă se remarcă anul 2011 în care se înregistrează cel mai mare
număr de șomeri (659 mii persoane).
În anul 2016, populația activă a României era de 8979 mii persoane, cu 180 mii
persoane mai puțin decât în anul precedent, din care 8 449 mii persoane erau ocupate și 530
mii persoane erau șomeri.

Tabel 2.3. Rata de ocupare pe categorii de vârstă, sexe, medii de rezidență – 2016
(mii.persoane)
Rata de ocupare/
categorii de vârstă Total Masculin Feminin Urban Rural
61,6 69,7 53,3 62,6 60,2
20-64 ani 66,3 75.0 57,4 66,9 65,6
15-24 ani 22,3 27,2 17,1 15,2 28,9
25-54 ani 77,6 85,5 69,2 80,7 73,3
55-64 ani 42,8 53.0 33,6 38,3 49,2
Sursă – www.insse.ro

În anul 2016, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15 -64 ani) a fost de
61,6%, în creștere față de anul anterior cu 0,2 puncte procentuale. Ca și în anii anteriori,
rata de ocupare era mai mare la bărbați (69,7%, față de 53,3% la femei).
Pe me dii de rezidență, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban (62,6%, față
de 60,2% în mediul rural).
Rata de ocupare a tinerilor (15 -24 ani) a fost de 22,3%, iar cea a persoanelor
vârstnice (55 -64 ani) de 42,8%.

21

Figura 2.3. Evoluția ratei de ocupare a populației de 15 ani și peste, pe grupe de
vârstă , 2011 -2016 (mii persoane)

Sursă – prelucrare proprie a datelor

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s -a
înregistrat în rândul absolvenților învățământului su perior (86,2%). Erau ocupate 65,2%
dintre persoanele cu nivel mediu de educație și numai 41,0% dintre cele cu nivel scăzut de
educație.
Salariații, în creștere față de anul precedent (+139 mii persoane), au deținut în
continuare cea mai mare pondere (73,4% ) în totalul populației ocupate. În anul 2016
lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați reprezentau 25,6% din
populația ocupată.
Lucrătorii calificați în agricultură, silvicultură și pescuit reprezentau 19,4% din
totalul populației o cupate. Ponderi însemnate în totalul populației ocupate dețineau și
muncitorii calificați (16,6%), specialiștii în diverse domenii de activitate (15,2%) și
lucrătorii în domeniul serviciilor (14,9%).
Din totalul persoanelor ocupate, 23,1% lucrau în sectoru l agricol, 29,9% în
industrie sau construcții și 47,0% în servicii. În activitățile neagricole erau ocupate 6497
mii persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deținute de cele care își
desfășurau activitatea în industria prelucrătoare (24,6% ), comerț (18,1%) și construcții
(10,4%).
Comparativ cu anul 2015, a scăzut numărul persoanelor care și -au desfășurat
activitatea în agricultură, silvicultură și pescuit ( -232 mii persoane), dar și al celor care au
lucrat în învățământ ( -9 mii persoane), a dministrație publică și apărare ( -8 mii persoane),
industria extractivă, informații și comunicații și tranzacții imobiliare (toate în scădere cu 4 020406080100120140160180
2011 2012 2013 2014 2015 201665 ani+
55-64 ani
25-54 ani
15-24 ani

22

mii persoane față de anul precedent). Cele mai semnificative creșteri față de anul precedent
s-au înregistrat în industria prelucrătoare (+46 mii persoane), construcții (+42 mii
persoane), comerț (+28 mii persoane) și hoteluri și restaurante (+19 mii persoane).
Din totalul persoanelor ocupate în anul 2016, au lucrat cu program parțial 723 mii
persoane (8,6%). Mar ea majoritate a persoanelor ocupate cu program parțial lucrau în
sectorul agricol (82,8%).
În anul 2016, durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea
principală a fost de 38,8 ore pe săptămână; 130 mii persoane au desfășurat și activităț i
secundare, lucrând în medie 12,9 ore pe săptămână.
Rata șomajului a fost de 5,9%, în scădere față de anul precedent (6,8% în 2015).
Pe sexe, diferența dintre cele două rate ale șomajului a fost de 1,6 puncte
procentuale (6,6% la bărbați față de 5,0% la femei), iar pe medii de rezidență de 0,7
puncte procentuale (6,3% în rural față de 5,6% în urban).
Rata șomajului avea nivelul cel mai ridicat (20,6%) în rândul tinerilor (15 -24 ani).
Figura 2.4. Rata șomajului pe grupe de vârstă, sexe și medii, în anul 2016 (%)

Sursă – prelucrare proprie a datelor

Șomajul a afectat în măsură mai mare absolvenții învățământului scăzut și mediu,
pentru care rata șomajului a fost de 7,6%, respectiv 6,2%. Rata șomajului a fost de doar
3,1% în cazul persoanelor cu stud ii superioare.
Rata șomajului de lungă durată (în șomaj de un an și peste) a fost de 3,0%, iar
incidența șomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în șomaj de un an și peste
în total șomeri) a fost de 50,0%.
Pentru tineri (15 -24 ani), rata șom ajului de lungă durată (în șomaj de șase luni și
peste) a fost de 13,0%, iar incidența șomajului de lungă durată în rândul tineretului de
63,1%. 0510152025
15-24
ani25-34
ani35-44
ani45-54
ani55 ani+Masculin
Feminin
051015202530
15-24
ani25-34
ani35-44
ani45-54
ani55 ani+Urban
Rural