Gras Suzana Barbara PowerPuff [614278]

Gras Suzana Barbara PowerPuff
Formare în terapie de familie 2013 – 2018
Tehnici pentru terapia de familie
– teorii și exemple –

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
Tehnici terapeutice de familie
– teorie și exemple –
În această lucrare îmi propun să expun orientările terapeutice de familie studiate -sistemică,
strategică, structurală, narativă – și tehnicile aferente, ilustrându-le cu exemple din practica mea
clinică din perioada de supervizare.
1. Terapie sistemică
Pionierii terapiei de familie s-au concentrat pe aspectele pragmatice ale terapiei, pe
interacțiune și pe insight. Una dintre figurile proeminente ale terapiei sistemice a fost Murry
Bowen. În perspectiva sa viața emoțională a individului este mai puțin independentă decât am crede
la prima vedere. Majoritatea dintre noi suntem reactivi unii la alții iar acțiunile noastre se
polarizează între nevoia de a fi împreună cu cineva și nevoia de a fi singuri. Teoria lui Bowen
descrie cum familia, ca o rețea multigenerațională de relații, formează această oscimație între
împreună și separat a fiecărui indiid, folosind șase concepte: diferențierea sinelui, triunghiurile,
procese emoționale multigeneraționale, poziția fraților, deconectare emoțională și proces emoțional
social. Alte figuri proeminente ale terapiei sistemice au fost Philip Guerin, Betty Carter.
Tehnicile cele mai proeminente ale terapiei sistemice sunt:
Genograma: pe lângă înregistrarea datelor biografice, genograma poate fi folosită pentru a
urmări relații conflictuale, deconectări, triunghiuri sau diade, patternuri transgeneraționale etc.
ex. Clienta I4 are 24 de ani și este studentă în ultimul an. Vine în terpie fiindcă de aproximativ un an
spune că are atacuri de panică. Din descrierea ei reiese mai de grabă o stare de anxietate care se
activează atunci când se află în grupuri sociale noi sau când greșește ceva. Am început să lucrăm la
genogramă în sesiunea 1 și am adăugat elemente până la sesiunea 3. Am realizat genograma pe o
hârtie la vedere, pusă pe masa dintre noi. I-am explicat că dincolo de faptul că este o modalitate
prescurtată pentru mine de a-mi nota informații despre ea, este și un instrument care ne poate ajuta
să observăm lucruri cărora până atunci nu le-a dat atenție. Pe măsură ce am completat pe
genogramă informații legate de relații, am descoperit cât de puternic este triunghiul format între
mamă și cele două fiice, am observat detașarea/deconectarea tatălui și o relație de supraimplicare
între mamă și fiica cea mică. În plan transgenerațional am identificat pe linie maternă că
2

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
mamele/soțiile din această familie au avut o copilărie diificilă, au plecat devreme de acasă și au avut
soți agresivi și nesuportivi. Pe linie paternă am observat o serie de abandonuri, la tată și la bunicul
patern. Am discutat în diferite ședințe despre cum influențează această moștenire viziunea despre
viață, relații și propria persoană a clientei.
Triunghiurile relaționale : triunghiul este forma cea mai stabilă de relaționare și este folosită
de familii pentru a stabiliza conflictele. În terapie tensiunea emoțională adusă de familie va
influența și terapeutul, acesta riscând să intre în dinamica triunghiulară a familiei. Rolul acestuia
este să rămână în afara triunghiului, să îl observe și să reflecte familiei dinamica observată.
ex. F1 este formată din mama, tata și fiul de 18 ani, în clasa XII. Mama solicită terapie fiindcă vrea
ca fiul ei să își ia bacul, dar nu crede că acest lucru este posibil dat fiind că acesta fumează iarbă în
fiecare seară. În sesiunile 1 și 2 au fost prezenți doar mama și fiul. Încă de la început mama a
încercat să formeze o alianță cu mine atsfel încât să convingem împreună fiul că trebuie să își dea
bacul, trebuie să dea la facultate și trebuie să se lase de iarbă. În prima sesiune am evitat să dau curs
acestei solicitări reformulând către ei cele auzite în fraze de tipul „Vă doriți foarte mult ca fiul dvs
să se lase de iarbă.” „Simțiți că singură nu puteți rezolva această problemă.” „Mama ta dorește
foarte mult ca tu să îți schhimbi comportamentul și face tot ce poate ca să adune susținători pentru
planul ei. Cum e asta pentru tine?” „Cum te face să te simți faptul că mama ta te presează să rnunți
la acest comportament?” În a doua sesiune, fiindcă atitudinea s-a reluat, am afirmat următoarele:
– Care sunt așteptările dvs, ca mamă, de la mine ca terapeut? Ce vă așteptați să obțineți venind la
mine?
– Aș vrea ca fiul meu să se lase de iarbă și să învețe pentru bac.
– Asta este o așteptare de la fiul dvs, dar de la mine, de la terapie, care sunt așteptările dvs?
– Să îl ajutați să facă asta.
– Just, însă aș dori să clarific câteva lucruri încă de la bun început. Terapeutul nu este un magician.
Cu toate cunoștințele și cu toată bunăvoința mea, eu nu produc schimbări ca prin minune. Felul ăn
care eu vă pot ajuta și susține este ajutându-vă să aflați cum ați ajuns în acest impas, la ce folosește
acest comportament al fiului dvs și apoi să încercăm să înlocuim felul ăn care faceți acum lucrurile
cu o manieră mai productivă. În niciun caz nu voi putea să îi spun fiului dvs ce să facă și ce nu.
– ……
– Ce simțiți față de ceea ce v-am spus?
– Vezi mamă, că nu mă poți obliga? Nici ea nu poate. Ți-am zis că nu vreau decât să mă lași în pace.
3

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
Într-o sesiune ulterioară, doar cu mama, am discutat despre felul în care mi s-a părut că are nevoie
ca eu să funcționez ca un argument al autorității în fața fiului ei. Am întrebat-o cu cine se mai află
într-o situație similară, ce persoană mai încearcă să mobilizeze ca să o susțină în a schimba
comportamentul fiului. A răspuns că pe soț, însă fără succes. De acolo discuția a continuat despre
relația lor de cuplu și modelul patern, masculin reprezentat de soț. De asemenea am mai discutat
despre ce se întâmplă când încearcă această alianță cu soțul împotriva fiului și nvers, alianața cu fiul
împotriva soțului.
Întrebările despre proces : au rolul de a reduce intensitatea emoțională și de a aduce
perspectiva obiectivă în discuție. Întrebările legate de proces sunt de asemenea folosite pentru a
lucra cu triunghiurile, inclusiv triunghiurile potențiale care se pot dezvolta între terapeut și diferiți
membrii ai familiei. Scopul întrebărilor legate de proces este să calmeze neliniștile și îngrijorările,
sau chiar temerile familiei și să dobândească acces la informații despre care este modul familiei de a
vedea problema și cum funcționează mecanismele care alimentează problema. Odată ce starea de
anxietate se diminuează, familia începe să gândească mai clar iar această claritate le va permite să
descopere potențial și opțiuni noi pentru soluționarea problemelor lor.
ex.: C2 este un cuplu de 40 de ani, cu doi copii, care vin în terapie fiindcă se simt înstrăinați unul de
altul. În sesiunea 3 povestesc despre cum în fiecare seară sfârșesc dormin separat, fără a fi vorbit
nimic altceva decât strictul necesar despre treburile zilnice. Sunt încordați amândoi și își vorbesc pe
un ton de reproș, dând vina unul pe celălalt, mai mult sau mai puțin direct. Îi rog să îmi povestească
o seară obișnuită din viața lor, după care reluăm fiecare pas din acea seară discutând nu despre
fapte, ci despre ce gândea fiecare, cum se simțea fiecare și de ce ar fi avut nevoie fiecare în acel
moment. Apoi am discutat despre ce îi face să repete același model iar și iar.

Perspectiva lui „Eu” : este o perspectivă personală calmă și clară, din care fiecare membru
al familiei își poate formula opinia. În situațiile în care tensiunea este crescută, formularea unei
opinii din perspectiva „Eu aș avea nevoie să mă ajuți mai des.” mai degrabă decât în formula de
etichetare „Ești un/o leneș/ă.”, este de natură să rupă cercul de reactivitate emoțională. Terapeutul îi
poate învăța pe membrii familiei să vorbească despre nevoile lor și despre ce simt ei în loc să
vorbească despre ceea ce fac ceilalți sau cum sunt ceilalți.
Ex.: F4 este o familie cu două fiice, 20 și 24 de ani, care vine în terapie ca urmare a situației extrem
4

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
de tensionate între mamă și fiica de 20 de ani, precum și între cele două surori. În certurile lor
adesea etichetele și acuzațiile zboară, atât de la mamă la fiică, cât și de la fiică la mamă, atingând
chiar vulgarul. Le-am recomandat să încerce să își reformuleze orice au de spus după schema „Eu
aș avea nevoie de x.” „Când tu faci/spui x, eu mă simt așa și așa.” Am exersat în cadrul ședinței ăn
care le-am prezentat, iar apoi am reformulat mesajele de-a lungul sesiunilor, de fiecare dată când a
apărut oportunitatea. În afara terapiei au început să folosească și ele acest tip de a counica, ceea ce
le lărgeșe spațiul de dialog și le oferă șansa de a găsi soluții mai bune decât violența. De asemenea,
am mai discutat despre semnificația lui „trebuie”: cine spune că trebuie, cui îi trebuie, este treaba
mea să am grijă de ce îți trebuie ție?
2. Terapie strategică
Abordarea terapiei strategice de familie se concentrează pe teoria cibernetică și pe cea a
sistemelor. Din această perspectivă, focusul terapiei este extrem de pragmatic și cade pe rezolvarea
problemelor, precum și pe strategii care să învingă rezistențele familiei și să provoace schimbare cu
sau fără cooperarea familiei. Figurile cele mai cunoscute ale terapiei strategice sunt Karl Tomm,
Jay Haley și Cloe Madanes – au format propriul model de terapie strategică, modelul de terapie
scurtă MRI (Mental Research Institute Boston) – inspirat de Gregory Bateson și Milton Erikson și
școala de la Milano – Mara Selvini Palazzoli, Boscolo, Cecchin și Prata. Centrală în terapia
strategică este teoria comunicării. Oamenii comunică permanent, atât intenționat, cât și
neintenționat. Familiile funcționează ca niște sisteme orientate către un obiectiv și guvernate de
niște reguli. În cadrul unei familii se stabilesc modele de comunicare și se formează bucle de
feedback. Toate familiile au un stadiu de echilibru – o homeostazie. În această homeostazie bucla de
feedback este pozitivă. Uneori un simptom nou sau o reacție diferită în familie vine să creeze o
buclă negativă de feedback, scurtcircuitând comunicarea și nerespectând regulile care guvernează
sistemul. Astfel, schimbarea pe care o poate genera terapeutul este fie de ordinul unu – în care doar
un comportament se modifică, fie de ordinul doi – în care ceea ce se modifică sunt regulile
sistemului.
Tehnici de terapie strategică:
Interviul intervențional (interventive interviewing): întrebări orientate spre viitor, întrebări
din perspectiva observatorului, întrebări care schimbă contextul de manifestare, întrebări care conțin
o sugestie, întrebări care implică normalizare sau comparație, întrebări care clarifică o distincție,
întrebări care introduc o ipoteză nouă, întebări care întrerup un proces.
5

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
ex. Am folosit în toate cazurile, poate chiar în fiecare ședință aceste tipuri de întrebări. În terapie cu
F1 am pus întrebări de tipul „Ce ai face dacă nu ai fuma iarbă?” „Cum te vezi peste cinci ani de
acum înainte dacă îți păstrezi acest comportament?” În terapie cu C2 am întrebat ce este mai
important pentru ei, să rămână într-un calm aparent sau să reușească să se reconecteze unul la altul?
În terapie cu F4 am întrebat ce ar face ei dacă nu s-ar certa.
Ritualuri: sunt folosite pentru a neutraliza efectul unor reguli sau mituri de familie extrem
de rigide. Ritualurie sunt de asemenea folosite pentru a pune în cuvinte conotațiile pozitive din
familie. De asemenea, ritualurile pot fi folosite ca un proces simbolic care să reprezinte procesarea
unui eveniment special, cum ar fi o separare, o vindecare, o reconectare etc.
ex. pentru C1 și C2 am prescris un ritual de a-și dărui unul altuia timp și atenție. Ritualul lor va avea
loc în fiecare vineri seara. Este alegerea lor ce vor face (cină, ieșit în oraș, plimbare etc. ), care
următoarele elemente trebuie să există în fiecare dintre seri: se privesc ochi în ochi, petrec împreună
minim două ore, se ascultă reciproc și verifică dacă au înțeles ce simte și de ce are nevoie
partenerul.
Pentru I1, clienta cu atacuri de panică, am prescris un ritual zilnic de relaxare. Acesta trebuie să aibă
loc seara, în dormitorul ei și durează 5 minute. Trebuie să își aprindă o lumină difuză în cameră, să
aprindă o lumânare parfumată sau lampa de aromaterapie, să se așeze pe jos în postura copilului și
să respire pe nas, relaxându-și întregul corp. Poate folosi și un exercițiu de yoga ghidat, de pe
youtube.
Instrucțiuni paradoxale : scopul acestor intervenții este de a transformarezistența clientului în
energie pentru schimbare. Intervențiile paradoxale constau în a solicita familiei sau unui membru al
familiei să facă ceva contraintuitiv sau aparent împotriva simțului comun. Sensul acestor intervenții
este de a întrerupre secvențele de interacțiune care mențin problema.
ex.: Pentru F3, i-am spus fiului și familiei că nu cred că fiul poate renunța la înjurat și la spus
obscenități la școală, fiindcă acest comportament îl face să pară mai masculin și mai puternic, iar el
nu e pregătit să își manifeste puterea și masculinitatea în alt mod acum. În plus, dacă ar renunța la
acest comportament probabil și-ar pierde și din credibilitate în fața colegilor, așa că pentru moment
eu nu cred că i-ar fi de folos să renunțe la acest comportament. A fi un elev și un coleg care se
6

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
descurcă bine, își face temele și se poartă civilizat nu e un comportament care să îl facă să pară mai
bun sau mai șmecher decât colegii lui, așa că eu cred că îi este mai de folos să continue să
vorbească urât. I-am văzut privirea cum mă fixează cu neîncredere la început, apoi cum se gândește
puțin la cele spuse de mine, ca și cum ar lua în calcul alternativa de a-și schimba comportamentul.
În următoarele ședințe părinții nu am mai raportat reclamații de la școală sau de la afterschool iar
acest aspect al comportamentului inadecvat pare să se fi remis.

Pentru F4, unde problema era că mama și mezina se ceartă mereu iar în terapie mezina a arătat o
rezistență puternică la orice intervenție și un comportament opoziționist, în sesiunea individuală I-
am spus înțeleg perfect ieșirile ei de furie și comportamentul imatur și cred că e și normal să le aibă,
este complet îndreptățită și îi recomand să continue în acest fel, fiindcă nici familia ei și nici ea nu
sunt pregătiți pentru ca ea să se comporte altfel decât un copil de trei ani și orice fel de schimbare în
comportamentul ei ar fi o schimbare prea mare pentru ea și pentru familie în acest moment.
Strategia a funcționat aproape miraculos. Deși nu am avut o altă întâlnire individuală cu ea și deși
atitudinea provocatoare s-a menținut pe tot parcursul terapiei cu această familie, după intervenția
aceasta familia a raportat îmbunătățiri semnificative în interacțiunea mamă – fiică și o îmbunătățire
a comportamentului fiicei.
Teme pentru acasă
ex. I1 a primit mai multe teme de-a lungul terapiei. Una dintre ele a fost să își aleagă o hârtie într-o
culoare care îi face plăcere și să scrie pe ia atributele unui loc ideal sau real în care se simte în
siguranță. O altă temă a fost să iasă afară în fiecare zi, pentru o plimbare pe jos, de minim 15
minute. C1 și C2 au primit ca temă să se joace împreună o seară pe săptămână. Am ales diverse
jocuri, de la o săptămână la alta: board game, tenis, baschet, freesbee etc.
Contractul terapeutic
ex.: Cu F1 am propus un contract între părinți și fiu, având ca obiect drepturile și obligații fiecăruia.
Scopul acestei tehnici a fost de a crea limite între palierul părinților și cel al copiilor, de a-l
responsabiliza pe fiu și de ai pune limite dar în același timp de a-i oferi drepturile aferente vârstei
sale și de a limita imixtiunile părinților, controlul în aspecte nepotrivite ale vieții și tratamentul
infantilizant.

Întrebări circulare : scopul întrebărilor circulare este de a fixa momentul din istoria sistemului
7

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
când coaliții importante au fost schimbate iar rearanjarea ulterioară a sistemului a devenit
problematică pentru familie. Informația care este căutată prin întrebările circulare este diferența în
relațiile de familie înainte și după apariția problemei. Există patru categorii de întrebări circulare: 1.
diferențe între informațiile verbale și cele non verbale exprimate de familie; 2. diferențe între
definirea problemei și explicații ale problemei de-a lungul timpului; 3. diferențe de apropiere între
diferiți membrii ai familiei de-a lungul timpului și 4. diferențe în clasificarea și compararea rlațiilor
de familie de-a lungul timpului. În finalul explorării terapeutul va puncta diferențe și conexiuni
folositoare familiei pentru a soluționa problema într-o manieră constructivă. Diferențele: în timp,
între persoane, între laturi/aspecte ale unei persoane, între situații. Legături: comportamente,
sentimente, credințe, sensuri, relații.
ex. Cu C1 dar și cu C2 am folosit întrebarea „Cum este pentru tine faptul că îți spune că te iubește,
dar atunci când îi ceri ajutorul uită sau neglijează să o facă?” „Când observi că soția ta se simte
tristă, despre ce crezi că este tristețea ei?” „Cum crezi că afectează relația voastră faptul că soția
spune că nu se mai simte iubită?”
3. Terapie structurală
Terapia structurală aduce în plus perspectiva unor interacțiuni sistematice ordonate în cadrul
familiei. Comportamentele în cadrul unei familii se organizează în jurul unor reguli, subsisteme și
limite. Salvador Minuchin a fost cel care a dezvoltat teoria structurilor familiei și un set de reguli
pentru organizarea tehnicilor terapeutice. Familiile se structurează pe paliere/niveluri (părinți/copii,
femei/bărbați) între care există diferite tipuri de granițe (rigide, clare sau difuze). Disfuncțiile apar
atunci când interacțiunile între paliere sunt guvernate de granițe rigide sau difuze; granițele rigide
produc deconectare emoțională, în timp ce granițele difuze produc enmashment – o amestecare
toxică între roluri și responsabilități de pe paliere diferite. De asemenea, în cadrul relațiilor de
familie vor apărea coaliții, conflicte, supraimplicare, țapi ispășitori, deconectări etc.
Tehnici terapeutice:
Joining: aducerea împreună a familiei pentru a crea flexibilitate și a reactiva structurile care
nu sunt active și care pot aduce răspunsuri noi la problema lor. Terapeutul trebuie să se imerseze în
și să se acomodeze cu realitatea familiei iar de aici să propună alternative. Terapeutul va arăta
acceptare față de membrii familiei și respect față de felul în care ei fac lucrurile.
ex.: F4 este o familie cu două fiice, una de 20 iar cealaltă de 24 de ani. Fiica cea mică a fost
8

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
diagnosticată în perioada școlii generale cu un deficit de atenție. Familia vine în terapie din cauza
certurilor permanente dintre fiica cea mică și toți ceilalți membrii ai familiei, precum și din cauza
comportamentului iresponsabil și neglijen al fiicei celei mici. De-a lungul primelor patru ședințe am
încercat să mă las să intru în sistemul lor familial și să observ regulile lor de interacțiune. Am
observat relația de cuplu șubredă, deconectarea tatălui atât de viața de cuplu, cât și de rolul de
părinte, epuizarea și neputința mamei ca stări cronice, alianța dintre mamă și fiica cea mare precum
și dintre tată și fiica cea mare, relația conflictuală dintre surori, în care cea mică este etichetată ca
iresponsabilă și care primește tot ce vrea iar cea mare ca cea care face totul perfect. Am observat că
mama obține lucruri prin șantaj emoțional iar fiicele ei au învățat să facă același lucru. Am reflectat
empatic nevoile și trăirile fiecăruia și în același timp am punctat consecințele comportamentelor lor:
detașarea tatălui conduce la epuizarea mamei și lipsa de limite pentru fiica cea mică, slăbiciunea
mamei și neputința de a-i refuza ceva fiicei mai mici îi întărește acesteia comportamentele de șantaj
emoțional și impresia fiicei celei mari că doar ea a trebui să muncească pentru tot ceea ce obținut,
în timp ce fiica cea mică a primit fără efort.

Enactment: punerea în scenă a unor interacțiuni tipice din familie, cu scopul de a scoate la
lumină modelul structural de funcționare al familiei, pentru ca ulterior acesta să poată fi modificat.
ex. C2 sunt un cuplu în jur de 40 de ani, cu doi copii de 6 și 9 ani. Au venit în terapie fiindcă se simt
foarte înstrăinați unul de altul și spun că trăiesc ca doi colegi de apartament. În sesiunea 2 i-am
rugat să îmi pună în scenă cum arată o după amiază/seară din timpul săptămânii. A rezultat o
scenetă în care ea a ajuns casă cu copiii, s-a ocupat de pus masa și spălat copiii, plus ceva treburi
casnice. El a venit acasă aproape de ora 21, a pupat copiii și soția, a mâncat și s-a dus la TV . Ea s-a
dus să culce copiii și a adormit lângă cel mic, citindu-i iar el s-a dus în pat și s-a culcat. S-au privit
în ochi unul pe altul maxim de cinci ori întraga seară, nu au stat deloc împreună, doar ei doi, fără să
aibă treabă și nu și-au vorbit nimic în afară de treburile casnice.
Secvențe spontane de interacțiune : acele momente în care familia interacționează spontan
în cabinet așa cum o face de obicei sunt momente pe care terapeutul va pune reflectorul pentru a
evidenția structura familiei și regulile de funcționare. Servesc ca o radiografie pentru problema
adusă în terapie.
ex. F1 este o familie cu un fiu de 18 ani, clasa IX. Ei vin în terapie pentru că mama este îngrijorată
că fiul nu va putea să își ia bacul dat fiind că fumează iarbă în fiecare seară. În sesiunea 2 mama a
9

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
vorbit permanent în locul fiului, ne lăsându-l să îmi răspundă la nicio întrebare. Fie răspundea
înaintea lui, fie completa ce spunea el, fie comenta despre ce a răspuns fiul. Chiar și atunci când îl
întrebam pe fiu dacă acesta este un mod obișnuit de interacțiune între ei sau cum îl face pe el să se
simtă acest stil de relaționare, tot mama era cea care răspundea. Ipoteza mea a fost că acesta este un
model controlator și extrem de intruziv al mamei care probabil s-a manifestat toată viața, atât asupra
copilului, cât și asupra soțului și că simptomul fiului, de a fuma iarbă în fiecare seară, este răspunsul
său la această intruziune permanentă – este o cale de eliberare.
Evaluare structurală : realizarea de ipoteze structurale privind familia, atât înainte de prima
sesiune, cât și după sesiunile inițiale, astfel încât observarea familiei să aibă o orientare eficientă.
Această evaluare se realizează cu toți membrii familiei și ia în calcul atât problema prezentată de
familie, cât și diniamica observată.
ex. În cazul clientei I 1, am realizat o evaluare structurală atât pentru familia ei din prezent, cât și
pentru familia de origine. Clienta locuiește cu partenerul ei (divorțat și cu o fiică adolescentă), cu
fiica ei de trei ani și cu bunica maternă. Granițele între părinți și bunica maternă sunt difuze și
provoacă fricțiuni, la fel și între bunică și nepoată. Relația cientei cu mama sa și cu fiica este de
supraimplicare. Granițele față de familia ei de origine (soră și nepoată) sunt difuze, ceea ce face ca
imixtiunile familiei extinse în viața și în organizarea ei personală să fie dese și să conducă la
conflicte atât între ele și clientă, cât și între clientă și soț.
În cazul clientei I2, o tânără necăsătorită de 32 de ani, granițele cu familia de origine sunt neclare.
Părinții pun presiune asupra clientei privind momentul în care se va căsători și va face copii, ceea ce
conuce la sentimnte de inadegvare și nemulțumire de sine pentru clientă. De asemenea, rolurile sunt
neclare, părinții menținându-se pe un rol inadegvat vârstei adulte a fiicei lor.
Observarea și modificarea interacțiunilor: prin crearea de intensitate, prin empatie sau
prin construirea de competențe. Concentrarea este pe procesele care conduc la comportamente și
interacțiuni problematice între membrii familiei. Crearea de intensitate poate fi realizată de către
terapeut prin repetiție, durată, volum, ritm, alegerea unor covinte potrivite pentru a crește
intensitatea afectivă a afirmațiilor sale. Aceste momente de intensitate sunt folosite pentru a pune
sub lupă un model nefolositor de interacțiune și pentru a-l schimba.
ex. Cu F4 am folosit o discuție pornită între mamă și fiica cea mică în cabinet, când au început să se
10

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
certe. Am lăsat puțin cearta să se desfășoare, după care le-am rugat să înghețe discuția în acel
moment. I-am rugat pe tată și pe fiica cea mare să spună ce au observat că s-a întâmplat, apoi și pe
ele. Le-am întrebat ce cred că ar putea face ca să evite acest cerc vicios. Le-am sugerat dialogul la
persoana I iar apoi le-am solicitat să refacă discuția pornind de la cele aflate și de la perspeciva
persoanei I.
Crearea de limite: în familiile unde granițele sunt difuze iar relațiile și rolurile se contopesc.
Terapeutul poate crea limite susținând oamenii să vorbească pentru ei înșiși, blocând întreruperile,
ajutând diadele să își ducă discuțiile la bun sfârșit. De asemenea terapeutul poate întări limitele
solicitând întâlniri separate cu părinții sau cu copiii. Acolo unde limitele sunt prea stricte iar
membrii familiei sunt deconectați, terapeutul poate susține confruntările și evitarea patternului
evitant.
ex. Cu F4, o familie cu două fiice, am creat limite în mai multe feluri. Uneori în sesiune îi rugam să
se așeze separat, față în față, părinții și copiii. Alte ori am creat limite punându-le regula de a vorbi
pe rând. O altă manieră de a crea limite a fost dându-le teme care să întărească subsistemele.
Crearea de dezechilibre: are ca scop schimbarea nu între sisteme, ci în interiorul sistemului.
Atunci când o familie este blocată într-un conflict, terapeutul va lua pe rând partea fiecăruia, creînd
un dezechilibru și forțând astfel identificarea de noi soluții și de alternative de comportament.
ex. F3 este o familie cu doi copii, fiica de11 ani și fiul de 7 ani. Mama monopolizează discuția în
fiecare sesiune; nimeni nu se mai aude de ea, nimeni nu mai are loc să spună ceva. După ce am
ascultat-o și am empatizat vreme de două ședințe, în ședința a treia m-am întros către tată și către
copii și i-am întrebat cum au fost pentru ei aceste două sesiuni în care nu au apucat să spună nimic,
sau aproape nimic. I-am încurajat, am empatizat cu ei, am întrebat dacă lucrurile stau la fel și acasă
și i-am întrebat cum fac ei să se facă auziți. Le-am propus ca în următoarele două sesiuni să le acord
timp doar lor, pentru a avea timp egal cu cel pe care l-a avut mama lor/soția.
Provocarea teoriilor/presupunerilor contraproductive : uneori terapeutul are nevoie să schimbe
felul în care familia gândește despre situația în care se află. Acest lucru poate fi făcut prin asumarea
de către terapeut a unui rol de educator. O altă modalitate este ca terapeutul să descrie intracțiunile
și consecințele acestora.
ex. În familia F1 mama își dădăcește fiul de 18 ani și stă cu el să își facă lecțiile, inclusiv învață cu
11

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
el, considerând că astfel îl ajută să învețe. După ce mi-au descris câteva dintre dățile când au
procedat astfel, le-am recadrat interacțiunile și consecințele acesteia. Acțiunea mamei funcționează
ca o constrângere, nu ca susținere. De câte ori se angajează în această interacțiune nu fac decât să
evite problema mai mare, și anume că fiul ei nu știe ce vrea să facă în viitor, dar cu siguranță nu îl
interesează ce face acum. Ca urmare, de fiecare dată se ceartă, nu învață iar conflictul degenerează
și accentuează comportamentul fiului de a consuma droguri. Așadar, ajutorul ei de fapt este o
piedică în înțelegerea și rezolvarea problemei și în calea maturizării fiului.
4. Terapie narativă
Terapia narativă privește cognițiile ca fiind constructe sociale și se ocupă mai degrabă cu
felul în care oamenii și-au format aceste cogniții despre sine, ceilalți și lume, căci aceste cogniții
sunt cele care dau direcția comportamentelor funcționale sau disfuncționale. Povestea un ei
persoane sau a unei familii este subiect de schimbare iar modificarea poveștii este cea care va
produce modificarea comportamentelor și a stării de bine. Spre deosebire de metafora cibernetică,
concentrată pe comportamente contraproductive, metafora narativă se concentrează pe cogniții
contraproductive – poveștile pe care oamenii și le spun despre ei înșiși și despre problemele lor.
Michael White a fost una din figurile emblematice ale terapiei narative, alături de David
Epston, Harlene Anderson sau Harry Goolishian. Ei au pornit de la premisa că problemele sunt
susținute prin limbaj (etichete) și deci pot fi rezolvate prin conversație. White și-a bazat intervențiile
pe teoria că problemele sunt cele care afectează oamenii – sunt concepte/etichete care fac oamenii
să acționeze într-un anumit mod.
Tehnici terapeutice:
Externalizarea: personificarea problemei, detașarea ei de persoană sau de familie și tratarea
ei ca un obiect/ca o persoană separată de individul sau familia aflată în terapie.
ex.: I.S. suferă de atacuri de panică atunci când se află la metrou. Își descrie starea ca pe o sufocare.
Secenariul ei este că fie va înnebuni, fie va face atac de cord și va muri, motiv pentru care trebuie să
iasă imediat din metrou. Atacurile de panică au început când lucra la serviciul anterior, când a
revenit din concediu postnatal și se manifestau la început la serviciu. Între timp s-au cristalizat pe
metrou. Până acum a încercat să ia Prozac (dar nu înainte de a coborî la metrou, ci atunci când simte
că o ia cu leșin) – nu a funcționat. A mai încercat să își distragă atenția, vorbind la telefon cu soțul ei
sau cu altcineva până când atacul de panică scădea în intensitate. În sesiunea 4 am lucrat pe
externalizarea atacului de panică. Am explorat gândurile și emoțiile care apar în atacul de panică,
12

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
cine/ce îi crește șansele de a apărea, cine/ce îi scade șansele de a apărea, cine/ce face ca atacul de
panică să fie mai puternic sau mai slab. Din teama irațională că va muri am recadrat simptomul în
Teamă ca o stare externă, pasageră, care are un vârf de intensitate iar apoi crește. Am stabilit ca
atunci când pornește spre metrou să înceapă o discuție cu Teama sa și să îi măsoare intensitatea.
Întrebări de relativizare a influenței : cine deține controlul, problema sau familia/membrii
familiei?
ex.: I.S. are atacuri de panică de mai bine de trei ani. Atacurile sunt invalidante; a trebuit să își
schimbe serviciul, nu iese singură din casă. Am externalizat simptomul în Teamă și am reflectat că
până în prezent, din povestea ei, Teama să fi fost cea care a deținut controlul asupra ei și că a cam
făcut tot ce a vrut cu ea. Cum se face însă că a ajuns la mine la cabinet, până unde a venit cu
metroul? Cine a avut controlul pe drum? Cum de a fost posibil ca balanța să se schimbe?

Povestea saturată de problemă : familia vine în terapie cu o poveste saturată de problemă,
dominată de aspecte negtive. Terapeutul va pune întrebări prin care să identifice și resurse, moment
pozitive, puncte de la care familia să poată rescrie povestea într-o manieră care să genereze resurse,
curaj și schimbare pozitivă.
ex.: Familia 2 vine în terapie după ce au aflat că fiica lor de șase ani are diabet. A fost diagnosticată
cu câteva zile înainte de Crăciun, când este și ziua de naștere a fiicei. Familia povestește toate
aspectele negative din perioada de diagnostic și prima spitalizare, neputința, epuizarea din lunile
următoare, între casă, serviciu, monitorizatul gliemiei fetiței, gătit, relația cu școala și programul
after school, provocările de timp și energie, frustrarea și neliniștiea, sentimentul că sunt depășiți de
situație și la capătul puterilor. Am reflectat empatic aceste stări apoi am pus întrebări despre cine s-a
descurcat cel mai bine în perioada asta, despre cum au funcționat ca echipă, cine a fost cel mai
curajos, de la cine au primit sprijin, cum au sărbătorit Crăciunul etc. A rezultat de aici o altă latură a
poveștii în care au aflat cât sunt de puternici, de curajoși, de veseli, de capabili să facă haz de necaz
și să se bucure indiferent ce situație. Au aflat și cât de mult se pot baza unii pe alții dar și că au prin
preajmă oameni de încredere.

Rescrierea poveștii : pe baza momentelor unice identificate, a momentelor de succes și
competență în relație cu problema, prin întrebări de relativizare a influenței, terapeutul susține
13

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
familia în rescrierea poveștii de viață sau a poveștii despre problemă.
ex.: Familia 2 a rescris povestea îmbolnăvirii fiicei lor într-o poveste despre cum fiica lor este foarte
dulce (glicemia mare) și despre cum zahărul i-a lipit mai tare unul de altul.
Întărirea noii povești : povestea rescrisă are nevoie să fie întărită în viața cotidiană a
familiei. Astfel, terapeutul va cere familiei să spună acea poveste, îl/îi va ajuta să găsească audiențe
care să susțină această perspectivă nouă și care să le susțină progresul în construirea de noi povești
despre propria viață sau problemă. Terapeutul poate cere familiei să ia legătura cu persoane care pot
confirma aspecte din noua poveste sau pot adăuga exemple. Clientul este încurajat să identifice
persoane în viața sa care pot servi ca martori sau ca aliați în perpetuarea noii povești.
ex.: Familia 2 a luat această nouă poveste despre întărirea familiei lor și a spus-o tuturor prietenilor
ș membrilor de familie care îi compătimeau de fiecare dată când vorbeau la telefon sau se întâlneau.
În felul acesta și-au întărit perspectiva nouă asupra problemei și s-au apărat de lamentările
cunoscuților, care nu făceau decât să îi rănească și să îi epuizeze.
Deconstrucția conceptelor/regulilor culturale nefolositoare : uneori terapeutul poate alege
să facă explicită legătura între problema clientului și anumite constructe sociale, ca de exemplu că
valoarea unei femei depinde de cât este de suplă sau de tânără, că valoarea unui bărbat stă în cât de
puternic este fizic sau financiar, că succesul se măsoară în cantitatea de bunuri deținute, că fericirea
este sinonimă cu puterea de cumpărare, că o femeie divorțată este o femeie pe care nimeni nu o mai
vrea etc.
ex.: I.S. suferă de atacuri de panică de mai bine de rei ani și îi este extrem de rușine că ar putea fi
văzută de colegii de serviciu și ar putea fi considerată sau etichetată ca fiind nebună. Am discutat
împrună despre ce este nebunia și diferența între un atac de panică și nebunie. Am discutat despre
bolile psihice, care sunt și ele niște boli și așa cum nu n e rușinăm să spunem că suferim de bilă sau
că avem o boală de piele, nu avem motive să ne rușinăm nici de suferințele noastre emoționale.
Nebunia este o etichetă, un construct social cu o conotație negativă, la fel ca cel de gras/ă de ex.
ex.: F4 are două fiice, de 20 și de 24 de ani. Fiica de 24 de ani a fost prinsă de o profesoară în școala
generală citind cartea Sex and the City. Aceasta a numitr-o curvă în fața întregii clase și râs
împreună cu colegii despre preocupările de lectură ale fetei. De atunci tânăra are un sentiment de
14

Gras Suzana Barbara Tehnici pentru terapia de familie
rușine față de propria sexualitate și se teme să nu fie percepută ca o curvă. Am întrebat ce este aceea
o curvă și în ce măsură ea întrunește criteriile acelei definiții. Am mai întrebat de ce crede că unele
femei ajung să aibă o asemenea meserie și dacă acest lucru e rușinos sau mai degrabă e o consecință
a unei vulnerabilități sociale și materiale, și deci demn de milă mai mult decât de stigmă.
Bibliografie
1.McGraw, Phil, „Familia mai presus de orice”, ed. Curtea Veche, 2007
2.Minuchin S., H.C. Fishman, “Family Therapy Techniques”, 1981
3.Nichols M.P., “Family Therapy Concepts and Methods”, 10th ed., 2006
4.Nelson-Jones, Richard, Manual de consiliere, ed. Trei, 2014
5.Rober Peter, “The Therapist's Inner Conversation In Family Therapy Practice: Some Ideas about the
Self of the Therapist, Therapeutic Impasse and the Process of Reflection”, Family Process, V ol. 38,
no. 2, 1999.
6.Satir, Virginia, „Arta de a făuri oameni”, ed. Trei, 2010
7.Satir, Virginia, „Terapia familiei”, ed. Trei, 2011
8.Madanes, Cloe, Madanes, Claudio, „Semnificația secretă a banilor”, ed. ICF Iași, 2012
9.Konya Zoltan și Konya Agnes, „Terapie familială sistemică”, ed. Polirom, 2012
15