Gradul de Umplere al Ambalajelor Pentru Horticultura
ANEXE
B I B L I O G R A F I E
Banu C. (coordonator) – Biotehnologii în industria alimentară, [NUME_REDACTAT], București, 2000.
Bănescu, A. și Radulian, D. Sistematizarea calculelor aparatelor în industria chimică. [NUME_REDACTAT], București, 1977.
Brennan, J. G. ș.a. Packaging, cap. 21, p. 617-653 în [NUME_REDACTAT] Operations, ed. a III-a, [NUME_REDACTAT] Science, London, [NUME_REDACTAT], 1990.
Bureau, G., Multon, J. L. L'emballage des denrees alimentaires de grande consommation. Technique & Do'cumentation. Lavoisier, Paris, France, 1989.
Caron, P.-A. [NUME_REDACTAT] du Conditionnement des liquides. [NUME_REDACTAT] d'aditions, Paris, 1967.
Paine, F. A. și Paine H. Y. A Handbook of [NUME_REDACTAT]. Blackie & [NUME_REDACTAT]., Glasgow, UK., 1983
Parry, R. T. Principles and Applications of [NUME_REDACTAT] Packaging of Food, [NUME_REDACTAT] & Professional, Glasgow, UK., 1993
Robertson, G. L. [NUME_REDACTAT]. Principles and Practice. [NUME_REDACTAT], Inc., New-York, 1993.
[NUME_REDACTAT], Materiile prime vegetale – depozitare și păstrare, [NUME_REDACTAT] din Oradea, 2004.
[NUME_REDACTAT], Tehnologia prelucrării produselor vegetale, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISBN 978-973-759-412-9, 2007.
[NUME_REDACTAT], Spațiile de depozitare a produselor agricole, metodă eficientă de combatere a dăunătorilor prin dezinsecție preventivă a depozitelor și tratarea produselor depozitate cu produsul Actellic 50, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Facultatea de [NUME_REDACTAT], 2003.
Segal, B., Croitor, N. Ambalaje pentru industria alimentară. [NUME_REDACTAT], 1989.
Tomescu, M. și Constantinescu, M. Chimie și coroziune. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1979.
C U P R I N S
[NUME_REDACTAT] I
Condiționarea produselor horticole
1.1. Fluxul tehnologic general de condiționare
1.2. Fazele tehnologice ale condiționării
1.2.1. Fazele tehnologice preliminare
1.2.2. Curățarea produselor.
1.2.3. Fasonarea și tăierea frunzelor sau rădăcinilor
1.2.4. Cizelarea strugurilor de masă.
1.2.5. Sortarea produselor horticole
1.2.6. Tratarea după recoltare a produselor horticole
1.2.7. Ceruirea și protejarea peliculară
1.2.8. Legarea în legături sau snopi
Capitolul II
Metode de ambalare. Participarea și rolul ambalajelor în tehnologiile de
valorificare a produselor horticole
2.1. Metode de ambalare
2.1.1. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac)
2.1.2. Ambalarea prin semiaranjare
2.1.3. Ambalarea prin aranjare
2.2. Participarea și rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a
produselor horticole
Capitolul III
Specificul și diversitatea ambalajelor pentru produse horticole și
materialele din care sunt confecționate ambalajele folosite în horticultura
3.1. Specificul și diversitatea ambalajelor pentru produse horticole
3.1.1. Polivalența
3.1.2. Tipurile de ambalaje paletizabile, de formă paralelipipedică
rectangulară
3.2. Materialele din care sunt confecționate ambalajele folosite în
horticultura
Capitolul IV
Preambalarea. Ambalarea și marcarea fructelor și legumelor depozitate
4.1. Preambalarea
4.1.1. Aspecte generale
4.1.2. Preambalarea în pungi
4.1.3. Preambalarea în săculeți de plasă
4.1.4. Preambalarea în peliculă contractibilă
4.1.5. Preambalarea în peliculă extensibilă
4.2. Ambalarea și marcarea fructelor și legumelor depozitate
Capitolul V
Fazele tehnologice ale procesului de valorificare la care participă ambalajele
și distribuirea ambalajelor paletizate în mijlocul de transport terestru
5.1. Fazele tehnologice ale procesului de valorificare la care
participă ambalajele
5.2. Distribuirea ambalajelor paletizate în mijlocul de transport terestru
Capitolul VI
Parte practică experimentală – Gradul de umplere al ambalajelor, marketingul
și ambalajele, caracteristicile ambalajelor utilizate pentru legume și fructe
6.1. Gradul de umplere al ambalajelor
6.2. Marketingul și ambalajele
6.3. Caracteristicile ambalajelor utilizate pentru legume și fructe
[NUME_REDACTAT]
Anexe
C U P R I N S
[NUME_REDACTAT] I
Condiționarea produselor horticole
1.1. Fluxul tehnologic general de condiționare
1.2. Fazele tehnologice ale condiționării
1.2.1. Fazele tehnologice preliminare
1.2.2. Curățarea produselor.
1.2.3. Fasonarea și tăierea frunzelor sau rădăcinilor
1.2.4. Cizelarea strugurilor de masă.
1.2.5. Sortarea produselor horticole
1.2.6. Tratarea după recoltare a produselor horticole
1.2.7. Ceruirea și protejarea peliculară
1.2.8. Legarea în legături sau snopi
Capitolul II
Metode de ambalare. Participarea și rolul ambalajelor în tehnologiile de
valorificare a produselor horticole
2.1. Metode de ambalare
2.1.1. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac)
2.1.2. Ambalarea prin semiaranjare
2.1.3. Ambalarea prin aranjare
2.2. Participarea și rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a
produselor horticole
Capitolul III
Specificul și diversitatea ambalajelor pentru produse horticole și
materialele din care sunt confecționate ambalajele folosite în horticultura
3.1. Specificul și diversitatea ambalajelor pentru produse horticole
3.1.1. Polivalența
3.1.2. Tipurile de ambalaje paletizabile, de formă paralelipipedică
rectangulară
3.2. Materialele din care sunt confecționate ambalajele folosite în
horticultura
Capitolul IV
Preambalarea. Ambalarea și marcarea fructelor și legumelor depozitate
4.1. Preambalarea
4.1.1. Aspecte generale
4.1.2. Preambalarea în pungi
4.1.3. Preambalarea în săculeți de plasă
4.1.4. Preambalarea în peliculă contractibilă
4.1.5. Preambalarea în peliculă extensibilă
4.2. Ambalarea și marcarea fructelor și legumelor depozitate
Capitolul V
Fazele tehnologice ale procesului de valorificare la care participă ambalajele
și distribuirea ambalajelor paletizate în mijlocul de transport terestru
5.1. Fazele tehnologice ale procesului de valorificare la care
participă ambalajele
5.2. Distribuirea ambalajelor paletizate în mijlocul de transport terestru
Capitolul VI
Parte practică experimentală – Gradul de umplere al ambalajelor, marketingul
și ambalajele, caracteristicile ambalajelor utilizate pentru legume și fructe
6.1. Gradul de umplere al ambalajelor
6.2. Marketingul și ambalajele
6.3. Caracteristicile ambalajelor utilizate pentru legume și fructe
[NUME_REDACTAT]
Anexe
I N T R O D U C E R E
Succesul produselor și implicit al companiilor pe piețele competitive nu poate fi explicat numai prin calitatea produselor, proiectarea lor ireproșabilă, măsuri de management financiar. Fiecare companie orientată spre piață și clienți a găsit un punct forte de diferențiere, utilizând estetica pentru a crea impresii generale pozitive, atât asupra produsului propriu-zis, cât și asupra serviciilor cel însoțesc.
Importanța esteticii în viața consumatorilor asigură întreprinderilor posibilitatea de a li se adresa printr-o varietate de experiențe senzoriale benefice pentru ambele părți. Aceste oportunități nu sunt limitate numai la sectoare de activitate, cum ar fi cel al modei, al articolelor cosmetice sau al produselor exclusive, de lux, pentru segmente de public „elitist”. Camere de filmat, mașini de scris, râșnițe de cafea, perii de dinți, toate aceste banale obiecte aduc dovada că produsul industrial nu poate fi și nu trebuie să fie numai util, ci și frumos.
De asemenea, se pun mari speranțe în designul și estetica desfacerii, a prezentării și promovării în activitatea comercială modernă, reflectând și aici gusturile în schimbare ale consumatorilor. Și aceasta pentru că, asemenea multor altor firme, și întreprinderile industriale își creează imaginea în ochii clienților, nu numai prin intermediul produselor, dar și prin ambalaje, broșuri, camionete de livrare, rețea de distribuție, publicitate comercială etc.
Imaginea produsului din punct de vedere al inovației și al costului determină așteptările consumatorilor în materie de ambalare, noutatea ambalajului fiind practic un semnal pentru consumatori în ceea ce privește: preocuparea pentru echilibrul între produs și ambalaj, grija pentru un aspect cât mai funcțional posibil, preocuparea estetică în creștere, dorința de a fi cât mai bine informat, preocuparea pentru echilibrul ecologic etc.
Inițial rolul ambalajului a constat în protejarea mărfii. Odată cu dezvoltarea producției industriale s-a adăugat funcția de transport și depozitare/logistică a ambalajelor.
Autoservirea ca formă de vânzare a produselor, consumul accentuat și concurența au transformat ambalajul într-un „purtător de informație și reclamă”; societățile actiale de prestări servicii impun ambalajului și îndeplirea funcției suplimentare referitoare la comoditate sau confort.
Elementele de psihologie socială, dorințele consumatorilor și importanța mesajului informațional al ambalajului în asigurarea unei reale protecții a acestora, relațiile cu publicul și reclama, ecologia și, nu în ultimul rând, designul sunt factori ce determină complexitatea produsului de creare a ambalajelor.
CAPITOLUL I
CONDIȚIONAREA PRODUSELOR HORTICOLE
1.1. Fluxul tehnologic general de condiționare
Condiționarea presupune un ansamblu de operații care au drept scop aducerea produselor la caracteristicile prevăzute de standarde, proprii unei anumite direcții de valorificare. Prin condiționare se realizează o calitate unică și omogenă la loturile de produse destinate livrării. Uneori sunt efectuate și unele operații suplimentare, prevăzute în caietele de sarcini, solicitate de beneficiarii externi sau impuse de legislația calității din țara de destinație a mărfii.
[NUME_REDACTAT], A., (1994), principalele operații de condiționare a legumelor și fructelor se derulează din momentul recoltării și până în momentul ambalării în vederea comercializării: îndepărtarea pământului aderent, fasonare și tăierea frunzelor sau rădăcinilor, presortare/sortare, calibrare, spălare-zvântare, legare în legături sau snopi, periat, lustruire, ceruire, tratare. Ele pot fi obligatorii, facultative sau pot lipsi din flux.
Condiționarea este diferențiată și specifică pentru fiecare produs și pentru fiecare direcție de valorificare în parte (tab. 1.1.). Ea depinde și de gradul de dotare, precum și de calitatea executantului de producător (produse proprii) sau intermediar (produse preluate, eventual presortate). Gradul de perisabilitate impune pentru unele produse limitarea la minimum a operațiunilor de condiționare și efectuarea lor într-un interval de timp cât mai scurt. Prin recoltare selectivă și presortare de către echipe de muncitori calificați, se evită o sortare repetată, care este contraindicată. Centrele de condiționare trebuie situate cât mai aproape de producători. Gradul de maturare și temperatura la care se condiționează sau se stochează temporar produsele din primele trei grupe de perisabilitate vor permite o valorificare ulterioară corespunzătoare.
În halele de sortare, programul de lucru și productivitatea instalațiilor trebuie calculate pentru a evita stagnările, mai ales în cazul exportului, dar și la produsele pentru consum intern imediat. Unele produse presortate (tomatele, piersicile, castraveții etc.) suportă o manipulare repetată. În același timp, recoltarea va fi corelată cu posibilitățile de condiționare, pentru a nu crea stocuri restante de la o zi la alta, caz în care pot apărea uneori deprecieri.
Produsele rezistente la păstrare, destinate depozitării, se presortează și se condiționează sumar la locul de producție, exemplul tipic constituindu-l cartoful de toamnă. La introducerea în celulele de păstrare este recomandat să nu se mai intervină asupra lor, preferându-se condiționarea în perioada de după depozitare. Se admite și uneori chiar se impune sortarea unor produse, înainte de depozitarea lor, dacă nu li s-au făcut presortarea în câmp, sau în anii nefavorabili când marfa a fost preluată necorespunzător (după o perioadă de predepozitare sau chiar de însilozare provizorie).
Tabelul 1.1.
Fluxul tehnologic diferențiat de condiționare
în funcție de locul unde se realizează și de destinația produselor
(după Gherghi, A., 1979-1994)
Produsele horticole care se industrializează au adesea un flux de recoltare, manipulare și condiționare în care mecanizarea intervine în majoritatea sau chiar în totalitatea fazelor.
1.2. Fazele tehnologice ale condiționării
1.2.1. Fazele tehnologice preliminare.
Fazele tehnologice preliminare (tab. 1.2.), în cazul centrelor sezoniere sau permanente, sunt: recepția cantitativă și calitativă, descărcarea și manipularea, eventual stocarea de scurta durată în cazul unor loturi de marfa prea mari. Modul cum se desfășoară depinde de organizarea, amenajarea și dotarea acestor centre. Stocarea trebuie evitată, dar totodată prevăzută ca posibilă.
In condiții mai modeste, în cadrul aceleiași gestiuni, există un minimum de dotare care constă din cântar-basculă, șoproane, magazii, copertine, depozite de ambalaje, mese de sortare. Personalul care participă va avea experiența operațiilor manuale sau semimecanice de descărcare, manipulare și condiționare.
Un flux tehnologic modern se poate organiza doar în condițiile eficienței folosirii unor dotări și utilaje modeme, ceea ce presupune un volum de produse suficient de mare. Personalul calificat, manipularea paletizată pe platforma betonată de depozitare, eventualele agregate frigorifice pentru prerăcire sau stocare frigorifică de scurtă durată permit o productivitate ridicată și asigură calitatea obligatorie pentru efectuarea exportului. O parte a produselor, prea mature sau nesolicitate la export, poate fi condiționată pentru consumul intem imediat și oferită la o calitate competitivă.
Tabelul 1.2.
Faze tehnologice ale condiționării și modul lor de executare
(prelucrate după Gherghi, A., și colab., 1994)
– Recepția calitativă și cantitativă permite o evidență exactă a produselor sub raportul gestiunii și al stabilirii destinației fiecărui lot.
– Descărcarea trebuie să fie bine organizată, cât mai rapidă și adaptabilă la toate situațiile care pot apărea. Produsele pot sosi în vrac, în ambalaje nestandardizate (coșuri), în saci sau lăzi, iar în anumite situații se poate organiza și transportul lor paletizat (lăzi paletizate sau în lăzi paletă=„box palete” în termeni uzuali), cu o productivitate a muncii superioară.
Descărcarea produselor transportate în vrac se poate efectua mecanic prin basculare în buncăre. Pentru cartofi există amenajări omologate, cum ar fi buncărul de 40 tone, tip I.M.A.I.A. Năvodari și dispozitivul de basculare DB-25. Se pot folosi mijloace de transport basculante (remorci, autovehicule). Pentru rampele de cale ferată există, de asemenea, variante de descărcare a vagoanelor CF în buncăre de preluare, aflate sub șine sau lateral. La vagoanele C.F. tip F.A.D.S. sau cu autodescărcare, s-a proiectat o instalație de preluare pentru 3-10 vagoane odată și distribuire mecanizată selectivă (Stănescu, A și colab., 1995).
Descărcarea produselor ambalate se efectuază fie manual, în cazul celor nepaletizate, fie mecanic la cele paletizate, cu diferite stivuitoare. Golirea ambalajelor de produsele transportate se poate face manual sau mecanizat (pe cale uscată), cu ajutorul descărcătoarelor cu tambur său răsturnătoarelor basculante de lăzi. Există și instalații cu bandă pentru descărcarea prin imersie a lăzilor.
– Manipularea produselor pe parcursul condiționării se execută în ambalaje sau în vrac, manual sau mecanizat. Manipularea mecanică în vrac a produselor cu fermitate structo-texturală bună se realizează cu benzi transportoare, benzi elevatoare și lopeți mecanice de diferite lungimi. în dotarea unităților se găsesc următoarele tipuri: TB-8, MC-6, TCM-6 și T-215. Se pot menționa și alte tipuri mai puțin frecvente (Unio, TB-2, T5, TZK, TBCF, BME 8c, MB-6E sau EB-30). Manipularea paletizată are numeroase variante și posibilități.
– Stocarea de scurtă durată înainte de condiționare, deși contraindicata poate surveni în mod accidental. Produsele perisabile trebuie păstrate în spații protejate, răcoroase și bine aerisite, cu umiditate relativă optimă. Starea inițială a produselor și accesul aerului în stivele de ambalaje sunt factori determinanți, Staționând în condiții improprii, produsele se pot degrada.
1.2.2. Curățarea produselor.
Curățarea produselor poate fi efectuată sub forma îndepărtării pământului aderent sau însoțitor, ștergere, periere, spălare, zvântare etc. La unele produse foarte perisabile, starea de curățenie se constată I recoltare/presortare pentru consumul proaspăt, fiind interzisă spălarea (căpșuni fructe de arbuști).
– Îndepărtarea pământului de pe produse și scuturarea – separarea acestuia se fac la speciile la care organele comestibile se formează în sol. In afară de instalația de scuturare a pământului K-720 (folosită mai ales la cartofi), dispozitive de separare sub formă de site și grătare se găsesc la majoritatea benzilor transportoare și liniilor de condiționare mecanică.
– Ștergerea prafului de pe produse, cu o cârpă curată, ușor umezită cu apă, urmată de zvântare, este o operație manuală care permite curățarea concomitent cu presortarea sau sortarea. Efectuarea ei este foarte frecventă și rezultatele ei sunt apreciate, deși productivitatea este redusă.
– Perierea se execută atât pentru îndepărtarea prafului, pufului, sau a impurităților de pe suprafața unor produse, cât și pentru lustruirea acestora. Dispozitivul DLPT-1 pentru periat și lustruit tomate, se poate folosi și la ardei sau pătlăgele vinete. Se atașază la instalația de condiționare ICT-1 sau la benzi de sortare cu rulouri și este acționat electric. Pentru piersici, la linia tehnologică de condiționare se atașază un dispozitiv cu perii de plastic, menit să desprindă praful, care este absorbit de un exhaustor prevăzut cu ventilator. în unele țări, perierea uscată este aplicată la o gamă mult mai mare de produse, cum ar fi bulboasele, ca fază suplimentară înaintea preambalării.
– Spălarea urmată de zvântare se face la rădăcinoase, cartofi, tomate, mere și alte produse destinate prelucrării sau preambalării. Uneori, pe această cale se aplică și diverse tratamente fitosanitare. Procedeele manuale fiind neproductive, procedeele mecanice au devenit foarte răspândite. Mașinile cele mai utilizate sunt MSV (cu ventilator), mașinile de spălat rădăcinoase MSR-1 și MSR-3, MSP (cu perii), mașina de spălat cu dușuri tip 283, precum și alte tipuri care fac parte din liniile de industrializare a tomatelor, din instalațiile de batozare a mazării etc.
Indiferent de tipul constructiv al mașinilor respective, spălarea mecanică se realizează în mai multe faze: înmuierea (având drept scop slăbirea aderenței impurităților pe suprafața produselor), spălarea prin agitare (care determină îndepărtarea în prima fază a acestor impurități) și clătirea (care asigură desăvârșirea eliminării urmelor de impurități).
1.2.3. Fasonarea și tăierea frunzelor sau rădăcinilor.
Au drept scop ameliorarea aspectului comercial al acestora. Frunzele neaspectuoase, îngălbenite sau cu urme de atac al unor boli, aflate la exteriorul căpățânilor de salată, varză și al altor specii similare, se. îndepărtează. Tunicile exterioare exfoliate ale bulboaselor se elimină. Frunzele necomestibile ale unor rădăcinoase, iar rădăcinile la ceapa sau usturoiul verde se taie. Operațiile se execută în majoritatea cazurilor manual, dar există și posibilități de mecanizare la ceapă (tăierea cozilor, la instalația [NUME_REDACTAT]) sau la rădăcinoase.
1.2.4. Cizelarea strugurilor de masă.
Cizelarea strugurilor de masă presupune îndepărtarea unor boabe sau porțiuni din ciorchini, de regulă vârful și unele ramificații secundare. Cizelarea se efectuează manual, la mesele de sortare, cu foarfeci speciali care au vârful rotunjit și curbat. Se organizează și linii cu alimentare mecanică (două benzi transportoare suprapuse, care aduc ambalajele și lădițele cu struguri pentru condiționare), în cazul unor cantități mari. Strugurii de masă destinați păstrării nu se cizelează în mod normal, preferându-se alegerea prin recoltare selectivă și presortare a unor ciorchini corespunzători, care se pot condiționa după perioada de depozitare.
1.2.5. Sortarea produselor horticole.
Sortarea sau alegerea, precum și separarea produselor pe categorii se pot efectua sub forma inițială de presortare, concomitentă cu recoltarea, dar mai ales sub forme distincte tehnologic de sortare pe calități (sortare calitativă) sau pe calibre (calibrare).
Produsele uniforme se valorifică mai bine prin faptul că omogenitatea le determină să reacționeze în mod asemănător la toate situațiile care apar pe parcursul valorificării, atât la factorii tehnologici, cât și la factorii de stress. Este foarte important ca în timpul păstrării sau transportului toate produsele să se comporte în mod asemănător, pentru a putea realiza controlul lor în condiții de stabilitate. Uniformitatea este o latură inseparabilă a calității produselor.
Produsele uniforme au aspect comercial atrăgător, se manipulează și se ambalează mai ușor, iar pierderile pe parcursul valorificării se reduc substanțial. Standardele de calitate prevăd criterii de calibrare, indicând diferențele maxime admise între produse într-o unitate de ambalaj, precum și toleranțele maxime admise la calibrare. Criteriile de uniformitate sunt și ele evidențiate, conform standardelor europene, intr-un capitol distinct.
– Sortarea calitativă se efectuează specific pentru fiecare produs, conform prevederilor din standarde. Se apreciază vizual (autenticitatea, uniformitatea, forma, culoarea, aspectul exterior, starea de sănătate și de curățenie) sau prin palpare (consistența). Aceste elemente permit și evaluarea stării de prospețime sau a gradului de maturitate, oferind în final posibilitatea personalului calificat care execută manual sau semimecanizat această operație să separe pe categorii de calitate produsele horticole. Când sortarea calitativă se execută prin presortare, ea se poate mecaniza sau automatiza, dirijată de senzori fotoelectrici sau de alt tip. Există instalații pentru produse mari (tomate, mere) sau pentru produse mici (boabe de mazăre).
Benzile de sortare permit sortarea semimecanizată. Se cunosc variante constructive diferite: tip Fructus, banda cu trei căi, banda cu role, banda MSC (pentru cartofi și ceapă), ISC-4 etc. Dispozitivele electronice cu programare pot realiza sortarea inclusiv pe categorii de culoare (de bază și acoperitoare), formă, volum, suprafață și greutate, specifice.
Calibrarea este o operație care constă în gruparea produselor în funcție de mărime, după mărimea diametrului maxim (mm) sau după greutate (masă, g), în categorii sau în clase de calibrare. Calibrarea asigură uniformitatea produselor, iar printre calitățile apreciate la un soi se numără și acest criteriu de selecție.
Calibrarea se poate executa manual, de către muncitori calificați, iar în unele cazuri se pot folosi inele de calibrare, șabloane și alte instrumente specifice. La calibrarea manuală nu există întotdeauna certitudinea uniformității perfecte, uneori se practică incorect fățuirea (produsele care se văd în ambalaje sunt de calitate, dar nu sunt reprezentative pentru cele pe care le acoperă). Productivitatea I este redusă, operațiunea durează mai mult și trebuie permanent controlată.
Calibrarea mecanizată elimină aceste neajunsuri, cu condiția reglării utilajelor și instalațiilor. Diversitatea acestora este foarte mare și trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să permită sortarea a cât mai multor calibre, eficiența separării să permită o diferențiere strictă între domeniile de calibrare, dul de vătămare a produselor să fie cât mai redus după efectuarea mecanică a calibrării și productivitatea cât mai ridicată.
Mașinile, instalațiile și utilajele cel mai folosite au tambur rotativ sau site Iplane. Tipurile mai performante au încorporate și dispozitive auxiliare (de răsturnare, de periere și lustruire, de încărcare etc). Produsele vin în contact cu suprafețe care atenuează șocurile, căptușite cu materiale speciale, iar părțile active reduc la minimum căderile, trepidațiile sau mișcările care produc șocuri.
Calibrarea după diametru. [NUME_REDACTAT], B. și colab., (1984) și Gherghi, A., (1994) se poate face după unul, două sau mai multe diametre.
Calibrarea după un singur diametru se realizează cu diferite tipuri de benzi cu ecartament variabil (benzi divergente, longitudinale sau circulare; benzi paralele cu ecartamente succesive). Deplasându-se de-a lungul acestora, în momentul când ajung în sectorul unde distanța între benzi este egală sau mai mică decât diametrul lor maxim, cad pe un transportor sau pe un plan înclinat care le conduce la ambalaje cu produse de același calibru. Merele, tomatele și alte fructe sferice sunt cele mai potrivite la acest mod de sortare.
Calibrarea după două diametre se face prin intermediul unor plăci perforate suprapuse, care au orificii de calibrare diferite. în timpul deplasării, plăcile rabatabile sunt acționate una câte una. Prin rabatare, începând cu placa inferioară (diametru minim), ele permit depunerea fructelor la categoria corespunzătoare diametrului lor.
Calibrarea după mai multe diametre asigură precizia de calibrare cea mai bună, o dată cu creșterea numărului de dimensiuni după care se separă produsele. Există cinci tipuri de calibratoare de acest tip:
a. cu orificii circulare extensibile cu resoarte;
b. cu mai multe plăci perforate excamotabile, care au orificii circulare de diametre progresiv variabile;
c. cu degete care au deschiderea variabilă;
d. cu rulouri spirale, de tipul șurubului fără sfârșit, care permit calibrarea după diametrul minim;
e. cu cilindri perforați, sau cu plăci perforate, cu orificii circulare tot mai mari (sau tot mai mici).
Orificiile (fantele) reglabile se folosesc la utilajele de calibrare a căpșunelor (Gherghi, A., 1994). Aceste fante sunt constituite din 87 de segmente din tablă, care sunt montate pe două laturi. Inițial, toate segmentele de tablă stau în poziția orizontală și nu permit căderea căpșunelor. Prin deplasarea treptată a lanțului, plăcile iau una câte una poziție oblică, delimitând un spațiu tot mai mare, a cărui dimensiune maximă ajunge la 70 mm. Căpșunele calibrate cad pe benzile de evacuare situate sub banda de calibrare.
Orificiile (alveolele) conice cu deschidere variabilă se utilizează în cazul merelor, perelor, piersicilor. Banda are șase – opt alveole pe fiecare rând, sub carel se găsesc piese triunghiulare din plastic ce formează un con, cu vârful îndreptat în jos. Pe măsura deplasării benzii, piesele din alcătuirea conurilor se îndepărtează, realizându-se orificii de dimensiuni tot mai mari. Fructele din alveole cad în momentul când dimensiunile orificiului le permit, fiind preluate de benzi colectoare.
Benzile perforate de cauciuc (pentru produse sensibile) sau de metal (pentru cartofi) pot fi așezate în cascadă, fiecare bandă cu orificii din ce în ce mai mari. Mașina de sortat mere (MSM) are un principiu constructiv reluat în numeroase variante moderne. Ea permite calibrarea fructelor sferice pe patru sau opt dimensiuni, după sortarea semimecanică, iar în final încărcarea în lăzi. Are în alcătuire un transportor cu rolă pentru lăzi, un răsturnător, jgheabul de alimentare, masa de sortare semimecanică și calibrorul cu benzi perforate în cascadă, iar în final jgheaburi prelungitoare cu saci de umplere a lăzilor.
Sitele vibratoare calibrează produse mai rezistente la manipulare. Mașinile pentru calibrare bulboaselor sau tuberculilor au nouă site, cu ochiuri tot mai mici. Mișcările de vibrație uniformizează stratul de ceapă sau cartofi și-i determină înaintarea. Pe sitele superioare rămân produsele de dimensiuni mai mari.
Sulurile profilate servesc la calibrarea cartofilor, rotindu-se în același sens și antrenând tuberculii, care cad în mod diferențiat prin spațiile din ce în ce mai mari dintre acestea. Instalația pentru condiționat cartofi se găsește încă în dotarea unor unități, care o utilizează pentru separarea corpurilor străine și a tuberculilor material săditor de tuberculii pentru consum. Ea are ca părți principale un buncăr de alimentare, o bandă elevatoare, un scuturător pentru eliminarea pământului neaderent, zona de sortare cu suluri cilindrice neprofilate și profilate, precum și câteva benzi de evacuare.
Ciurul rotativ este întrebuințat pentru fructe sferice de dimensiuni mai mici (nuci, cireșe și vișine depedunculate). Pentru calibrarea nucilor, există patru sectoare de orificii (24 mm, 25 mm, 26 mm și 27 mm). Prin rotire longitudinală, nucile sunt separate diferențiat. Mașina de calibrat cu ciur rotativ este compusă din corpul calibrorului și ciurul propriu-zis. Corpul calibrorului este metalic, compartimentat în partea de jos în patru sectoare despărțite cu pereți de tablă. Ciurul din tablă perforată are diametrele orificiilor dimensionate în funcție de produs, grupate pe patru zone corespunzând compartimentelor de colectare. El este înclinat și cuplat la un motoreductor.
Trioarele pentru mazăre, trioarele reglabile pentru fasole, ISC-4 (cartofi), mașina de calibrat cu cilindri perforați (pentru mere și caise) au un principiu de funcționare asemănător.
Calibrarea după greutate se efectuează cu utilaje care funcționează după două principii deosebite (Segal, B. și colab., 1984):
a) prin modificarea unui echilibru de cupluri (deplasarea unui cursor sau înclinarea progresivă a unei tije);
b) prin acțiunea directă a însăși greutății fructului în trei variante: asupra unui resort cu tensiune variabilă; asupra mai multor resorturi, tarate la tensiuni care scad progresiv; asupra mai multor sisteme de contragreutăți care scad progresiv.
Instalația de sortat castraveți după greutate (MOBA) servește la calibrarea gravitațională a soiurilor de seră. Ea are două transportoare cu câte 42 cupe fiecare, care trec castraveții pe cele 16 talere ale mașinii prevăzute cu contragreutăți și tije. în funcție de greutate, acestea își pot modifica poziția, iar fructele cad pe mesele de colectare căptușite cu material plastic.
Sortarea și calibrarea se realizează în țările avansate tehnologic cu mașini și instalații care includ tot mai multe componente electronice sau de informatizare (unitate centrală, programe).
Gherghi, A. (1999) descrie un dispozitiv de sortare fotoelectrică a matelor compus dintr-o sursă de lumină, lentile, filtru de interferență și montaj electronic (fotodiode, tranzistori, releu electromagnetic). Tomatele reflectă, în funcție de gradul de maturare, radiația luminoasă d X= 570-680 nm. Fructele verzi reflectă o lungime de undă care depășește acest domeniu, iar releul electromagnetic, comandat de fotodiode, deschide o clapetă de evacuare.
Ioancea, L. și colab. (1988), descriu o instalație de sortare fotoelectrică a mazării, care permite eliminarea boabelor de culoare necorespunzătoare. Piesele principale sunt sistemul de alimentare, rotorul cu alveole de aspirație sub vid, oglinzi, filtre optice, montaj electronic (amplificatoare, celulă fotoelectrică, sistem de iluminare, tub electronic).
Firmele constructoare cele mai cunoscute pe plan european (RODA, GREFA, DOKEX, MOBA) sunt multinaționale, având filiale în numeroase țări ale lumii, care le oferă o piață de desfacere. Aceste firme fabrică mașini și instalații cu grad diferit de complexitate. În oferta firmei RODA MAF există:
mașini de calibrat cu două linii (1.500 kg/h, cu opt ieșiri);
mașini de calibrat electronice monobloc cu două-patru linii și 9-30 de ieșiri, cu posibilitatea de separare a 7-12 calibre, având în componență dispozitive de ceruire, uscare, periere-lustruire și umplere automată a lăzilor. Operațiile sunt supravegheate de un microcalculator Pocket;
benzi electronice de sortare pentru fructe mari sau legume ((j)= 80-170 mm), cu două linii și 10 ieșiri pe ambele părți pentru ambalare, deservite de o unitate de control programabilă, cu un flux de 2,5 tone/h/linie;
instalație de sortare electronică rapidă pentru fructe sferice cu <J>= 40-120 mm, cu computer terminal Pocket, având 3-12 linii de sortare -calibrare pe dimensiuni, formă, greutate sau culoare, pentru condiții de umiditate relativă redusă;
instalație de sortare rapidă după culoare, greutate și dimensiuni, cu 12 linii, pentru toate tipurile de fructe sferice cu (|)= 57-110 mm, proiectată pentru fructele mai sensibile la manipulare, care poate lucra și în condiții de umiditate relativă ridicată;
instalație suspendată de sortare rapidă pentru fructe sferice, după culoare și dimensiuni, cu opt linii, protejată anticoroziv.
Firma livrează și subansamble separate, cum ar fi dispozitivul electronic OPTISCAN 2000, de sortare după culoare (de bază și acoperitoare), formă, volum, suprafață și greutate, cu programe specializate inclusiv pentru soiurile bicolore de fructe pomacee (Jonagold, Gala, Elstar, Williams etc);
1.2.6. Tratarea după recoltare a produselor horticole
Este specificată în standardele de păstrare aflate în vigoare, la rădăcinoase, usturoiul pentru sămânță și cartofii pentru consum.
[NUME_REDACTAT], Ana și colab. (1982) și Tașcă, Gh. (1977-1993), astfel de tratamente au fost testate și recomandate, într-o varietate mult mai mare, atât la speciile menționate, cât și la pepenii galbeni, semințoase, sâmburoase, fructe de arbuști etc. (tab. 1.3.).
Perspective noi apar prin utilizarea în tratamentele postrecoltă a unor produse naturale sau naturale transformate, testate cu mult succes. Dintre acestea menționăm chitosanul și carvona. Chitosanul are proprietăți fungistatice și fungicide. în interiorul peliculei semipermeabile de chitosan, acesta formează enzime ca P-l,3-glucanaza și chitinaza, care au un rol de apărare (Zhang, D. și Quantik, P.C., 1998). Carvona nu este folosită în mod specific în tratamentele postrecoltă, dar utilizarea sa ca substanță inhibitoare a încolțirii tuberculilor de cartof în depozite a dus și la constatarea că prezintă unele proprietăți fungistatice și bacteriostatice. Din aceeași categorie de compuși se testează și eugenolul, pentru prevenirea bolilor de depozit la fructe. Sărurile de calciu sunt utilizate tot mai mult în tratamente după recoltare la pomacee sau la unele legume, cărora le ameliorează fermitatea și le sporesc semnificativ durata de menținere a calității.
Pentru legumele din grupa verzei, legumele de frunze, legumele pentru păstăi și capsule, legumele Salonaceae pentru fructe și unele legume Cucurbitaceae se recomandă numai tratamente în perioada de vegetație și măsuri preventive, excluzându-se orice intervenție postrecoltă.
1.2.7. Ceruirea și protejarea peliculară.
Ceruirea produselor horticole este operația de aplicare a unei pelicule de ceară (naturală sau parafină) sub formă de emulsie, prin pulverizare sau imersie, pe suprafața acestora. Uneori se adaugă și diverse substanțe fungicide. Se recomandă la tomate, piersici, pere, mere, pepeni galbeni, castraveți, ardei, vinete etc. Lustruirea după ceruire uniformizează grosimea, netezește suprafața și conferă luciu peliculei de ceară. Ceruirea prezintă avantaje prin faptul că reduce intensitatea respirației și a transpirației. Previne apariția unor deranjamente fiziologice prin absorbirea unor compuși de oxidare celulară. Permite reducerea pierderilor, o mai bună păstrare sau valorificare (piersici). Uneori pot apărea și deficiențe, având în vedere faptul că stratul protector de ceară împiedică desfășurarea normală a unor procese metabolice. Ele se manifestă sub forma unor brunificări, înmuieri sau modificări de gust și miros. Fructele cernite trebuie din acest motiv păstrate la o temperatură optimă scăzută de refrigerare. Pentru tomate, ceruirea se poate executa doar la zona pedunculară, prin care au loc schimburile metabolice mai intense.
Protejarea peliculară a produselor horticole se poate realiza și cu alte substanțe inerte din punct de vedere alimentar, care nu le modifică aspectul exterior. Dintre acestea se menționează diverși compuși macromoleculari naturali, naturali modificați sau sintetici (forme modificate de amidon, mase plastice etc).
Tabelul 1.3.
Tratamente postrecoltă recomandate la produsele horticole
– Triacetilamiloza este o amiloză (amidon cu moleculă liniară) modificată prin esterificare sau eterificare, folosită pentru pelicule inerte din punct de vedere chimic, flexibile- și extensibile deosebit de fine, care pot adera pe suprafața produselor în mod intim, prezentând totodată avantajele permeabilității selective pentru gaze și transparenței aproape perfecte.
– Dextranii sunt poliglucide obținute prin procedee biotehnologice din bacteria Leuconostoc dexîranicum, care prezintă după purificare și prelucrare proprietăți compatibile cu compușii din acceastă categorie (transparență, tensiune superficială corespunzătoare, lipsă de reactivitate cu materialele de contact, rezistență etc).
– Chitosanul este un poliglucid cationic cu masă moleculară mare obținut în mod obișnuit prin deacetilarea alcalină a chitinei. Produsul comercial este însoțit de un număr de copolimeri care, spre deosebire de chitină, sunt solubili în acizi organici diluați. Producția sa comercială a început în SUA, în 1970, fiind extras din anumite deșeuri piscicole conținând chitină, care deveniseră mult mai ușor disponibile. El este nu numai o peliculă protectoare ideală pentru fructe, dar are, de asemenea, și proprietăți fungistatice sau chiar fungicide. în interiorul peliculei semipermeabile de chitosan, acesta formează enzime ca (3-1,3-glucanaza și chitinaza, care au un rol de apărare. Unele studii au sugerat și ipoteza că favorizează formarea de fitoalexine în produsele protejate (Zhang, D. și Quantik, P.C., 1998).
Condiția esențială a ceruirii sau protejării peliculare de orice tip este de a trece cât mai neobservată sau de a ameliora aspectul produselor. Orice aparență de artificialitate și orice opacizare (în cazul peliculelor) determină reținerea cumpărătorilor de a cumpăra aceste produse.
Pe de altă parte, aceste procedee au un mare viitor, iar folosirea chitosanului pelicular a dus la o nouă concepție în valorificarea căpșunelor sau zmeurei. Pe lângă efectul său fungicid, care s-a dovedit superior thiabendazolului, pelicula de chitosan a menținut fermitatea structo-texturală, aciditatea, conținutul în acid ascorbic și în antociani, în parametri mult mai mult decât satisfăcători. Temperatura de păstrare a putut fi majorată la 4 °C, iar în anumite condiții, la 13°C.
1.2.8. Legarea în legături sau snopi.
Legumele din grupa condi-mentar-aromatice (mărarul, cimbrul etc), unele specii și varietăți deosebite ale rădăcinoaselor (ridichi de lună, țelină de rădăcină, țelina de frunze, țelina de pețiol, morcovii de răritură, pătrunjelul de frunze), ale bulboaselor (prazul, ceapa verde, usturoiul verde) sau legumelor perene (sparanghelul, leușteanul, tarhonul etc.) se livrează în legături sau snopi.
Ridichile de lună se livrează, în legături de 8-10 bucăți, din același soi, legate cu același fel de material (liber de tei, material plastic sau alte materiale corespunzătoare Țelina cu frunze se poate livra și în legături de cinci bucăți. Prazul se poate livra și în snopi de 10 plante sau în legături de trei plante, ambalate sau nu în ambalaje specifice.
Legături de ridichi și usturoi verde
CAPITOLUL II
METODE DE AMBALARE.
PARTICIPAREA ȘI ROLUL AMBALAJELOR ÎN TEHNOLOGIILE DE
VALORIFICARE A PRODUSELOR HORTICOLE
2.1. Metode de ambalare
Ambalarea produselor horticole în interiorul diverselor tipuri de lăzi sau al altor tipuri de ambalaje se poate realiza prin nearanjare (vrac), prin semiaranjare (Tudor, T., 2003) sau prin aranjare.
2.1.1. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac).
Este cea mai răspândită formă de ambalare, conform standardelor aflate în vigoare. Metoda este destinată valorificării produselor pe piața internă și la export, fiind accesibilă și expeditivă. La calitățile superioare și la loturile pentru export, se ambalează numai produse sortate și calibrate, omogene.
Produsele se introduc treptat, scuturând din când în când ambalajul pentru așezarea mai bună, fără spații. Produsele ambalate uniform trebuie să prezinte o suprafață plană, uniformă. In standarde se precizează că uniformitatea produselor ambalate este o condiție de bază, fațuirea fiind considerată o practică incorectă.
Folosirea coșulețelor de 0,5 Kg din material plastic la afine, sau a caserolelor de 300-500 g la zmeură și căpșune se corelează cu utilizarea lăzii-suport tip VI, care este destinată pentru supraambalarea acestor ambalaje, inclusiv la zmeură, coacăze negre sau căpșune. La struguri, aspectul ambalajului devine mai atrăgător prin separarea produsului la interior cu foiță de hârtie, în două sau trei benzi.
Fructe de căpșuni ambalate în caserole de plastic
2.1.2. Ambalarea prin semiaranjare.
Este recomandată spre exemplu în cazul fasolei de grădină pentru export, unde păstăile de la suprafață se orientează paralel cu latura lungă a ambalajelor.
2.1.3. Ambalarea prin aranjare.
Este specifică pentru consumul în două cazuri: praz și andive. În timp ce la praz ambalarea plantelor prin aranjare în rânduri este doar una dintre cele trei variante de ambalare, la andivele Witloof se specifică în mod concret și obligatoriu aranjarea orizontală a păpușilor, în rânduri regulate și suprapuse.
Ambalarea prin aranjare are numeroase variante: în rânduri drepte separate sau neseparate, în șah, ambalarea estetică etc.
a) Ambalarea în rânduri drepte neseparate se face în șiruri paralele și perpendiculare pe laturile lădițelor, iar poziția fructelor este mereu aceeași (cu cavitatea calicială în sus sau în jos, sau pe cant cu cavitatea calicială în aceeași parte). Metoda nu folosește întotdeauna în mod judicios spațiul ambalajelor, iar produsele sunt mai expuse vătămării, cu cât sunt într-un rând situat mai jos, datorită suprapunerii. Materialele auxiliare de fixare sunt în cantitate mare.
b) Ambalarea în rânduri drepte separate prezintă avantaje legate de aspectul mai atrăgător, iar calitatea este asigurată de izolarea produselor prin foi de carton, diverse tipuri de cofraje, platouri alveolare etc.
c) Ambalarea în șah folosește mai bine spațiul existent și micșorează presiunea produselor unele asupra celorlalte, prin amplasarea rândurilor susccesive în spațiile libere ale rândurilor anterioare, atât pe orizontală cât și pe verticală. Materialele auxiliare de fixare se folosesc în cantitate mai mică.
d) Ambalarea estetică, așa cum este ea descrisă, este de fapt o ambalare în cutii, platouri, cofraje sau alveole de dimensiuni mai reduse, a unui număr de maxim 10 fructe de calitate aleasă. Numărul mic, aspectul și forma ambalajului, includerea în folie specială și chiar aparența deosebită a produselor imprimă un aspect deosebit de atrăgător acestor tipuri de aranjare, destinate pentru magazinele cu autoservire.
2.2. Participarea și rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole
Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt coșurile, gălețile, lădițele, lăzile-paletă, sacii de diferite tipuri etc. Produsele foarte perisabile se recoltează direct în ambalajele de desfacere, deoarece nu suportă manipulări suplimentare.
Ambalajele de transport și depozitare constituie o categorie distinctă pentru multe produse, iar diversele palete sau lăzile-paletă asigură o eficiență și o productivitate sporită în această fază, prin capacitatea lor ridicată de manipulare mecanizată și de păstrare modernă. Ele pot asocia și se constituie în unități de încărcătură paletizată, în vederea lotizării și expedierii.
Ambalajele de desfacere sunt cele de lemn sau material plastic de 6-30 kg, precum și cele pentru preambalare (săculeți sau saci de plasă din material textil sau plastic, pungi din polietilenă sau hârtie, pelicule plastice).
Ambalajele sunt foarte diverse și au multe accesorii, fiecare produs având o metodologie proprie, cu variante specifice și grad de complexitate diferit. Prin definiție sunt nereturnabile, dar au un design și o inscripționare deosebite, purtătoare ale unui mesaj publicitar adresat clientului.
Ambalajul are funcții multiple, deosebit de importante:
• asigură protecția produselor pe parcursul valorificării (menține însușirile, oferă condiții optime de aerisire, protecție antișoc etc);
• permite o manipulare, un transport, o depozitare și o desfacere mai rațională și mai eficientă, prin crearea de posibilități de paletizare și stivuire, prin recirculare și recuperare conform normelor;
• promovează și favorizează vânzarea unui produs, prin aspect, prezentarea și punerea în valoare a conținutului, etichetarea și marcarea;
• influențează prețul de cost și posibilitățile de valorificare, prin condițiile în care se fabrică și se procură (tehnici, materiale, prețuri);
• polivalența permite folosirea unui număr mai redus de tipuri, fabricat într-un număr mai ridicat de exemplare;
• calitatea ambalajelor și corecta lor exploatare caracterizează și influențează calitatea și eficiența valorificării.
Circuitul ambalajelor este comun cu tehnologia de valorificare, dar are și I faze proprii (transportul ambalajelor goale, depozitarea, repararea, dezinfectarea, sortarea și reformarea după încheierea unui anumit număr de cicluri de ambalare). Condițiile de calitate ale unui ambalaj trebuie să fie în concordanță și să corespundă calității produselor ambalate. Materialul din care sunt confecționate ambalajele, integritatea, starea de curățenie, umiditatea au o mare importanță în evaluarea pe ansamblu a mărfii ambalate. Standardele specifică totdeauna câ ambalajele nu trebuie să transmită produselor ambalate substanțe care să pună în pericol sănătatea consumatorilor.
CAPITOLUL III
SPECIFICUL ȘI DIVERSITATEA AMBALAJELOR
PENTRU PRODUSE HORTICOLE ȘI
MATERIALELE DIN CARE SUNT CONFECȚIONATE
AMBALAJELE FOLOSITE ÎN HORTICULTURA
3.1. Specificul și diversitatea ambalajelor pentru produse horticole
Polivalența și diversificarea sunt două tendințe numai aparent contradictorii în proiectarea și producerea ambalajelor destinate produselor horticole.
3.1.1. Polivalența.
Polivalența tinde să unifice și să uniformizeze producția și utilizarea unor tipuri de ambalaje de bază, universale, având avantajele menționate. Se profilează cele trei categorii funcționale mai importante:
• ambalajele pentru preluare-transport-depozitare, palete și lăzi paletizabile, lăzi paletă rezistente și de capacitate mare, cu posibilități de refolosire îndelungată, asigurând prin structură atât uniformitatea factorilor de păstrare, cât și stivuirea la încărcături maxime;
• ambalajele pentru export cu o prezentare tot mai estetică sunt ușoare, rezistente la stivuire și umiditate, dar cu o singură circulație (fără retur);
• ambalajele de desfacere, cu aspect comercial menit să atragă cumpărătorii, care sunt ușoare și servesc tot mai frecvent la preambalare, fără a fi urmărită reutilizarea lor.
Tabelul 3.1.
Coeficientul de utilizare a paletelor
de către tipurile dimensionale de lăzi
(după Mircea, L, 1986)
3.1.2. Tipurile de ambalaje paletizabile, de formă paralelipipedică rectangulară
A) În funcție de structură și posibilitatea de stocare există:
a) ambalaje pliante, care se depozitează pliate, ocupând un spațiu redus. In vederea folosirii se depliază. Ambalajele de carton sunt caracteristice acestui tip;
b) ambalajele semiasamblate sau în panouri (tipurile de lăzi II, V, VI, VII, VIII, IX) care pot fi produse și livrate fie astfel, fie în stare asamblată;
c) ambalajele asamblate care sunt livrate ca atare, bătute în cuie și cu agrafe, fără posibilitate de demontare.
Lăzile tip VI, aranjate pe europaleți
cu colțare de plastic, pregătite în vederea transportului
B) În funcție de tipul constructiv și formă, distingem:
a) Ambalaje tip ladă, cu pereții plini sau cu spații de 20-50 mm. Au înălțimea peste 200 mm (318 mm lada P, 262 mm lăzile D și M III și M IV din plastic, 235-245 mm ladă de tip I.
b) Ambalaje tip jumătate ladă, diferă de primele doar prin înălțimea mai redusă, dar superioară valorii de 140/160 mm pe laterale. Capetele pot fi supraînălțate față de laterale cu 25 mm. Exemplu: lada M II din plastic și tipul IX.
c) Ambalaje tip platou au înălțimea pe laterale sub 140 mm. Capetele platourilor pot fi supraînălțate, cu 25-60 mm față de laterale, dar nu mai mult cu 50%. Exemplu: tipul C, M I din plastic, tipurile III, IV, V, VIII și IX;
d) Stelajele din lemn au pereții din șipci, cu mari spații libere între ele (lăzi grătar). Pot avea capetele supraînălțate cu 25 mm față de laterale (pereții laterali). Exemple: lada V, lada II;
e) Stelaje platou din lemn au o înălțime mai mică decât celelalte. Exemple: lăzile tip VI și VII;
f) Coșulețe din lemn derulat, carton, materiale plastice;
g) Lăzi din carton de tip rabatabil;
h) Platouri din carton sau material plastic.
C) După domeniul de folosire ambalajele paletizabile paralelipipedice rectangulare pot fi polivalente (lada tip P, lăzile M II, M III și M IV din plastic), specializate pentru un anumit grup de produse (tab. 3.2.) sau pentru un singur produs (lăzile tip VII export salată, tip VIII export gulioare mărimea 1, tip IX export gulioare mărimea 2)
D) După durata de circulație, se pot clasifica în:
a) Ambalaje recuperabile (refolosibile), care se pot stivui și stoca încărcate până la înălțimea de 6,6 sau chiar 8 m. Normele de circulație ale ambalajelor sunt de 48 de cicluri, din care 24 pe an, cu o cotă de restituire de 98%. Pentru ambalajele din material plastic, normele de circulație sunt de 96 cicluri, din care 24 pe an cu o cotă de restituire de 100%.
Tabelul 3.2.
Specializarea unor tipuri de ambalaje față de
anumite grupe de produse horticole
(după Gherghi, A. și colab., 1989)
b) Ambalajele nerecuperabile (de tip pierdut, pentru o singură circulație) nu suportă stivuirea decât până la o înălțime de 2,5 m. Pentru manipularea lor paletizată, se folosesc palete cu montanți. Ambalajele pentru export sunt nerecuperabile.
3.2. Materialele din care sunt confecționate ambalajele folosite în horticultura
Cele mai utilizate sunt lemnul, materialele plastice, cartonul, materialele textile și metalul. Materialele auxiliare folosite la ambalare sunt hârtia, cartonul și materialul plastic. Pe plan mondial se observă utilizarea tot mai frecventă a materiilor ieftine, dar rezistente și aspectuoase (mase plastice, carton special, materiale compozite). Inscripționarea și culorile sunt un element de reclamă și au menirea să atragă irezistibil pe cumpărător. Materialele elastice constituie un argument în plus pentru reclamă și se finisează în mod superior. Stocarea/refolosirea se desfășoară având în vedere prețul de cost al lemnului.
Tabelul 3.3.
Ambalajele pentru produsele horticole
proaspete și materialele din care sunt confecționate
(după Gherghi, A. și colab., 1989; Mircea, I.C., 1986)
CAPITOLUL IV
PREAMBALAREA. AMBALAREA ȘI MARCAREA FRUCTELOR ȘI LEGUMELOR DEPOZITATE
4.1. Preambalarea
4.1.1. Aspecte generale.
Preambalarea este ambalarea produselor înaintea desfacerii și prezentării acestora cumpărătorilor, în unități de vânzare de mărime, greutate și preț predeterminat.
Se preambalează produse de bună calitate, dar se evită atât calitatea extra (în măsura în care nu se poate distribui în mod constant și în cantitate de masă), cât și calitățile inferioare care pot compromite acest mod de comercializare. Unitățile preambalate trebuie să aibă o prezentare care să atragă cumpărătorii, să fie protejate din punct de vedere mecanic și fizic, iar greutatea lor să corespundă unui consum familial mijlociu. Nu se consideră preambalate produsele vândute izolat sau legumele prezentate în legături sau snopi.
Produsele se condiționează în mod specific. în afară de curățare și calibrare, uneori se îndepărtează și anumite părți necomestibile care însoțesc produsele pentru o desfacere în stare proaspătă obișnuită. Unitățile de preambalare conțin în mod normal o singură specie, dar se admit uneori și amestecuri destinate aceleiași întrebuințări (de exemplu rădăcinoase pentru supă), cu condiția să fie de aceeași calitate.
Materialele pentru preambalare pot fi sacii, săculeții sau fileurile din fibre (naturale sau sintetice), pungile și peliculele de diferite tipuri. Preambalarea se execută la o greutate cu circa 5% mai mare, pentru a compensa pierderea în greutate a produselor pe parcursul desfacerii, prin respirație și evaporare.
Prețul preambalării se evaluează în medie cu 15-30% mai ridicat decât al produselor în vrac, datorită tuturor operațiunilor suplimentare efectuate.
4.1.2. Preambalarea în pungi
Pungile se confecționează din polietilenă alimentară, de joasă densitate (0,03-0,04 mm) sau înaltă densitate (0,02-0,03 mm). Sudura pungilor trebuie să fie de calitate (rezistentă, ermetică, constantă în timp, estetică). Dimensiunile omologate sunt în număr de patru: 150 x 250 mm; 200 x 300 m; 250x300mm; 300 x 400 mm (Mircea,I., 1986).
Variantele tehnologice de preambalare în pungi sunt: preambalarea la mese și preambalarea la banda cu trei căi.
Preambalarea la mese se poate realiza la mere, pere, prune, caise, nuci, struguri, verdețuri, ardei, rădăcinoase, fasole, mazăre. Mesele folosite pot fi speciale (de sortare și preambalare) sau mese obișnuite (1.000 x 600 x 800 mm). Inventarul necesar preambalării constă în cântare semiautomate, aparate de capsare manuale sau mecanice, capse sau cleme mecanice, pungi, etichete etc. închiderea pungilor se poate efectua și prin sudare. Formația de lucru de 8-10 persoane poate preambala 1.000 pungi de 1 kg/oră.
Preambalarea la banda de transport cu trei căi se face la aceleași produse. Linia tehnologică are, în afară de utilajul principal, un buncăr, un răsturnător de lăzi, balanțe semiautomate sau automate, aparate de capsat și materialele necesare preambalării. în formația de lucru sunt cuprinse 10-12 persoane, care împachetează într-o zi 2.000-2.200 pungi de 1 kg.
Fluxul tehnologic general constă din primirea și lotizarea produselor, condiționare, cântărire, închidere, așezarea pungilor cu produse în lăzi, paletare sau containerizare, lotizare și expediere.
4.1.3. Preambalarea în săculeți de plasă.
Se folosesc diferite tipuri de plasă din fibre, cu grosimea sub 1 mm, sintetice sau în amestec cu fibre naturale. Fileul este tubular, cu dimensiunile ochilor variabile, de la câțiva milimetri la 1-2 cm. Mai puțin productivă este folosirea unor săculeți din plasă textilă sau din polietilenă, cusuți la un capăt sau sudați.
Liniile tehnologice de preambalare în plasă pot fi speciale (Wicker-Scheim, Lockwood, LCI etc.) sau pot fi mese obișnuite dotate cu aparate cu pâlnie (Sofragraf), capsatoare, dispozitive de legat, cântare semiautomate sau automate.
4.1.4. Preambalarea în peliculă contractibilă (0,02-0,03mm) este o metodă modernă, foarte răspândită în țările care aplică tehnologii mai avansate de desfacere a produselor horticole.
Linia tehnologică de preambalare în peliculă termocontractibilă cuprinde mesele de ambalare, aparate de sudat folia, o bandă transportoare din cauciuc, tunelul de contracție termică, cântare semiautomate sau automate și o masă rotativă colectoare.
Metodele de preambalare în peliculă contractibilă la produsele proaspete sunt numeroase: în coșulețe, pe tăvițe, includere în peliculă în rânduri fără suport, preambalare în peliculă cu cântărire, preambalare individuală etc.
Preambalarea în peliculă contractibilă a castraveților de seră se aplică exemplarelor cu lungimea peste 30 cm, destinate exportului. Peliculele foarte subțiri (0,015-0,03 mm) din PE sau PVC pot fi imprimate sau neutre. Linia tehnologică este compusă dintr-o linie de sortare, utilajul de preambalare, o masă rotativă care colectează produsul, mese de ambalare cu cântare. Utilajul de ambalare (de includere în folie termocontractibilă) are o bandă de alimentare, tunelul termic de contracție și mulare a peliculei, zona de răcire cu ventilator și banda de evacuare. Procedeul este cunoscut și sub denumirea de Cryovac (marca fabricii producătoare a celor mai cunoscute utilaje de acest tip).
4.1.5. Preambalarea în peliculă extensibilă.
Este mai avantajoasă, datorită consumului mai redus de material plastic, instalațiilor mai ieftine, de mărime redusă, cu consumuri energetice mai mici, dar și prin faptul că aspectul comercial al produselor este superior. Grosimea peliculelor extensibile este de numai 0,015-0,018 mm. Fazele fluxului tehnologic sunt următoarele: așezarea produselor pe un suport, cântărire, formarea coletului la o plită electrică, colectarea și așezarea coletelor în lăzi de desfacere, lotizarea. Suporturile folosite pot fi din carton, materiale plastice sau din celuloză. Cheltuielile de preambalare prin această metodă sunt de două ori mai mici decât la metoda precedentă.
Se pot folosi și coșulețe din material plastic transparent de 250-1.000 g, incluse în peliculă, în sistemul flow-pack. [NUME_REDACTAT], căpșunele se ambalează în acest sistem, câte 32 de coșulețe separate prin spații de siguranță, suprambalate în cutii de carton.
Preambalarea în vacuum sau în atmosferă inertă (CO2 sau N2) este caracteristică produselor din gama a IV-a (curățate și, eventual, fragmentate) sau produselor transformate.
4.2. Ambalarea și marcarea fructelor și legumelor depozitate
Rolul și funcțiile ambalajelor. Rolul esențial al ambalajului este de a răspunde la următoarele imperative:
să asigure protecția produselor, evitând deprecierile și menținându-le însușirile calitative inițiale; să asigure protecția anti-șoc, condiții optime de aerisire etc.
ușurarea raționalizării operațiilor de manipulare și transport, depozitare și desfacere prin crearea unităților de încărcare – unități tip modulate, asigurarea stivuirii etc.;
să favorizeze prezentarea conținutului ambalat, să informeze rapid pe cumpărător, în vederea promovării vânzării.
să se obțină în condiții de fabricație cât mai ieftine, folosind tehnici și materiale disponibile cu prețuri scăzute.
să asigure polivalența, adică ambalajele să fie folosite pentru mai multe produse și pentru mai multe faze din procesul de valorificare. Ca urmare trebuie să fie folosit un număr cât mai redus de tipuri, dar gama de ambalaje să se diversifice continuu.
Elementele principale constituente ale ambalajelor sunt:
fundul lăzii, care constituie peretele inferior al ambalajului;
lateralele: cei doi pereți laterali, cei mai lungi;
capetele: cei doi pereți laterali, cei mai scurți și care pot fi supra-înălțați față de laterale;
capacul: elementul superior de închidere al ambalajului.
Aceste tipuri de ambalaje sunt reprezentate prin următoarele confecții:
lăzi sau „jumătăți de lăzi” din lemn de formă paralelipipedică, cu pereții plini sau cu spații de 20-50 mm; înălțimea lateralelor lădiței este superioară a 26 cm și a 18 cm pentru „jumătățile de lăzi”. Capetele acestor ambalaje pot fi supra-înălțate cu 25 cm față de laterale.
platouri din lemn, de formă paralelipipedică, cu pereții plini cu înălțimea lor de cel mult 14 cm. Capetele platourilor pot fi supra-înălțate cu 25-60 mm față de laterale.
stelaj din lemn de formă paralelipipedică, cu pereții din șipci cu mari spații libere între ele. Și el poate avea capetele supra-înălțate cu circa 25 mm față de pereții laterali.
stelaj – grătar din lemn de formă paralelipipedică cu pereții cu mari spații libere, destinat a conține mai mici ambalaje unitare (coșulețe etc.).
lăzi de carton de tip rabatabil, formate dintr-o singură bucată pliabile din carton, care are patru părți rabatabile care asigură închiderea și de tip telescopic, constituite dintr-un corp și un capac ale cărui margini acoperă toată lada.
platouri din carton sau material plastic, asemănătoare cu cele din lemn ca formă și elemente tehnice.
Se recomandă folosirea ambalajelor cu dimensiuni normalizate, care să permită utilizarea în proporție de cel puțin 90% a suprafeței paletei.
În afară de prescripțiile tehnice, se mai prevăd următoarele:
domeniul de aplicare se referă la materialele constructive: lemn, carton, materiale plastice, utilizate pentru ambalajele de transport – stocare, expediție și desfacere sau depozitarea frigorifică de lungă durată. Materialele utilizate nu trebuie să comunice produselor nici un miros sau aromă anormală și să fie conforme legislației în vigoare, referitoare la materialele susceptibile de a fi în contact cu produsele alimentare.
în privința lemnului, toate esențele pot fi utilizate, cu condiția ca el să fie sănătos, fără scoarță, fără noduri, găuri; colorații anormale ale inimii lemnului sunt admise prin excepție când au numai 1/3 din lărgimea elementelor.
Clasificarea ambalajelor se face în 2 grupe: în funcție de rezistența lor la stivuire și stocare pe înălțimea maximă de 2, 50 m; Grupa A a ambalajelor nerecuperabile, de o singură circulație și pe înălțimea de 8 m, Grupa B, a ambalajelor recirculabile, refolosibile de mai multe ori.
Ambalajele au o formă paralelipipedică, rectangulară; pereții laterali sau capetele sunt în mod normal perpendiculare pe fundul lăzii. Ele pot fi uneori înclinate față de fundul lăzii sau cu un unghi cuprins între 75-102, adică cu o toleranță de 15, la ambalajele tip platou înălțimea capetelor poate fi superioară lateralelor, cu o înălțime care să nu depășească 50% din înălțimea capetelor, pentru ambalajele de o înălțime egală sau superioară lui 110 mm. Ambalajele din carton cu capac trebuie să aibă deschideri – găuri – cu un diametru superior lui 25 mm.
Ambalajele pot fi mixte construite din mai multe materiale diferite și trebuie să reziste încercărilor de laborator (încercări de compresie, încercări de cădere liberă). Încercările se fac după ce în prealabil ambalajele au fost climatizate, pentru cele din carton ondulat și cele din material plastic. Pentru încercări de laborator, în vederea omologării sau controlului, se iau 19 și respectiv 10 ambalaje din același lot de fabricație iar pentru cele din material plastic 24 pentru omologare.
Încercările de laborator au drept scop de a califica ambalajele în funcție de rezistența lor la diverse eforturi simulate, pe care sunt susceptibile de ale suporta în producție pe durata manipulărilor, transportului și depozitării: presiune, vibrații, cădere.
Încercările de laborator dau indicații asupra pretabilității ambalajelor în privința solicitărilor la care vor fi supuse în mod normal. Pentru a fi siguri de comportarea lor corespunzătoare în condițiile reale în producție, se fac în continuare încercările tehnologice în fazele de producție pentru care ele sunt destinate. Având cele două certificate de încercări de laborator și de încercări tehnologice, comisia poate trece la omologarea ambalajelor.
Este necesar ca la studiul ambalajelor, laboratoarele de încercări să determine însușirile complete asupra ambalajelor și din punct de vedere fizico-chimic.
Laboratorul oficial francez efectuează următoarele determinări:
studii de fracțiune și alungire;
studii de rupere – sfâșiere și plesnire;
studii climatice;
studii de îmbătrânire accelerată prin raze ultraviolete;
studii de ținere la ceața salină;
studii de permeabilitate la vaporii de apă;
studii de permeabilitate la gaze.
CAPITOLUL V
FAZELE TEHNOLOGICE ALE PROCESULUI DE VALORIFICARE LA CARE PARTICIPĂ AMBALAJELE ȘI DISTRIBUIREA AMBALAJELOR PALETIZATE ÎN MIJLOCUL DE TRANSPORT TERESTRU
5.1. Fazele tehnologice ale procesului de valorificare la care participă ambalajele.
Datorită gradului ridicat de perisabilitate, legumele și fructele proaspete au nevoie ca să fie însoțite de ambalaje în toate etapele de la recoltare la consum. Modernizarea tehnologiilor de cultură, a mijloacelor de transport, de depozitare, de comercializare pe piața internă sau la export, a contribuit și la diversificarea și înnoirea ambalajelor, a accesoriilor, a utilajelor, a metodelor și tehnicilor de ambalare etc.
Începând din sfera producției horticole, legumele și fructele imediat după recoltare se introduc în recipientele de recoltat: coșuri, găleți, lădițe saci etc., care se colectează în loturi omogene fie lângă parcele de producție, la punctul de condiționare – ambalare al fermei, fie la centrul de preluare – condiționare – expediție al gospodăriei, asociației sau întreprinderii din zonă. La aceste locuri de condiționare – ambalare – preluare, produsele se sortează pe calități și se trec în ambalaje de transport – depozitare sau chiar în ambalaje de desfacere și de expediție destinate exportului.
Produsele foarte perisabile, ca salată, spanac, ciuperci, zmeură, căpșune se recoltează direct în ambalaje de desfacere (lăzi sau coșulețe din material plastic), ele nesuportând manipulările, transvazările dintr-un ambalaj în altul. De asemenea produsele destinate exportului se pregătesc la ferme, centre sau chiar depozite, trecându-se din recipientele de recoltat, sau din ambalajele de depozitare în ambalajele de expediție, care se dirijează ca atare în mijloacele de transport sau mai întâi se constituie în unități de încărcătură paletizată și apoi se încarcă în mijloacele de transport. Produsele care au proprietatea de ași menține calitățile comerciale o durată mai mare de timp se păstrează în depozitele speciale cu ventilație mecanică sau frigorifică etc., folosindu-se ambalaje de transport – depozitare, cu capacitate mare, ca palete – lăzi etc.
După păstrare produsele se condiționează și se pregătesc pentru desfacere trecându-se din ambalajele de depozitare în cele de desfacere. Pentru forma de desfacere clasică cu plata la vânzător se utilizează mai ales ambalajele din lemn sau material plastic cu capacitatea de 6-30 kg, iar pentru desfacerea prin autoservire, produsele se preambalează utilizându-se ambalaje mici din plasă, pungi din PE sau din pelicule plastice speciale cu capacitatea de 0, 250-5 kg.
Ambalajele de desfacere, fie lăzi, fie colete preambalate pentru vehicularea la magazine, se paletizează lăzile sau se containerizează coletele preambalate în palete – lăzi, mai ales din cele metalice de uz comercial sau în containere de distribuție. Stocarea produselor la unitățile de desfacere se face în spațiul rezervat depozitului de mână, unde unitățile de încărcătură se desfac, iar produsele ambalate în lăzi sau preambalate sub formă de colete se distribuie în rafturile magazinului.
Ambalajele goale, palete – lăzi, containerele de distribuție se colectează și se constituie în unități de încărcătură apoi se returnează la depozite, centre sau producători horticoli pentru noi produse.
Ambalajele însoțesc permanent produsele horticole atât în stare proaspătă cât și în stare prelucrată, protejându-le, menținându-le calitatea în vehicularea lor până la consumatorul intern sau la export. Unele amănunte tehnice privind aceste aspect6e se menționează în cele ce urmează.
Transportul produselor horticole ambalate. S-a constatat că distribuirea și așezarea produselor ambalate în interiorul vehiculului joacă un rol destul de important în privința menținerii calității atât a fructelor cât și a ambalajelor.
Recomandările ISO cu privire la distribuirea ambalajelor cu fructe și legume în vehicule de transport terestru, în condiții particulare de nepaletizare a ambalajelor sunt următoarele:
ambalajele se grupează în încărcături stabile, compacte, cu minimum de risc pentru conținut asigurând o aerisire suficientă produselor;
în sensul lungimii vehiculului, așezarea ambalajelor nu trebuie să prezinte continuitate și nici să se sprijine pe cei doi pereți frontali ai lui. Încărcătura trebuie să aibă aceiași înălțime pe toată suprafața;
ambalajele se repartizează fără nici un interval între ele și se dispun în rânduri transversale succesive, compacte; ele se așează în așa fel încât latura lor lungă să fie paralelă cu aceea a vehiculului. Cu toate acestea, faptul că în general există un mic spațiu gol între extremitatea unui rând transversal și peretele lateral al vehiculului, rândurile succesive ale aceluiași strat trebuie să se sprijine alternativ față de unul sau altul din pereții laterali. Alte spații goale, datorită particularităților anumitor tipuri de vehicule, trebuie umplute cu materiale potrivite și dintr-o bucată.
La stivuirea lăzilor pentru transportul produselor proaspete, care se face până la înălțimea de 2-2, 5 metri, se lasă un spațiu gol deasupra lăzilor până la partea superioară a mijlocului de transport de minimum 40 – 60 cm.
Respectând aceste principii pot apare două soluții:
ambalajele se suprapun exact în „picioare stive” regulate. Subansamblurile constituite fiecare printr-o serie de rânduri transversale suprapuse se sprijină alternativ pe unul și celălalt perete al vehiculului, lărgimea spațiului existent între un subansamblu și peretele vehiculului pe care el nu se sprijină nu depășește lărgimea unui ambalaj. Toate straturi sunt asamblate. Această așezare necesită un aliniament și o stivuire îngrijită a ambalajelor cu picioarele în contact unele cu altele;
în fiecare serie de rânduri transversale, rândurile se sprijină alternativ pe unul și pe celălalt perete lateral perete al vehiculului. Această aranjare este preferabilă primei dar ea necesită următoarele: un anumit spațiu între fiecare rând și peretele vehiculului pe care ea nu se sprijină; să nu depășească 1/3 din lărgimea ambalajului; în cazul ambalajului fără capac, ambalajele să prezinte un dispozitiv de stivuire potrivit. Având în vedere acestea este necesar ca partea de încărcătură situată în dreapta ușilor laterale ale vehiculului să nu se sprijine niciodată pe ele; pentru asigurarea unei bune stabilități a acestei părți a încărcăturii, ambalajele care o constituie pot în mod excepțional să fie așezate în așa fel încât partea lor laterală lungă să fie perpendiculară pe peretele lateral al vehiculului, iar pe de altă parte atunci când încărcătura nu poate să ajungă la aceiași înălțime pe toată partea superioară, este necesar ca ambalajele care alcătuiesc stratul superior incomplet să fie adunate într-un singur lor repartizat pe un singur plan și să fie legate pentru a evita deplasarea.
Încărcătura neomogenă într-un vehicul poate avea loc în condițiile în care ea este compusă din ambalaje de tipuri diferite sau când ambalajele conțin produse de natură diferită. În aceste cazuri trebuie să se țină seama de următoarele:
să se grupeze ambalajele în loturi omogene de produse;
să se constituie fiecare lot în conformitate cu indicațiile date anterior, plasându-se în straturile inferioare produsele mai grele și mai puțin perisabile.
5.2. Distribuirea ambalajelor paletizate în mijlocul de transport terestru se face după următoarele recomandări:
a. Așezarea ambalajelor pe paletă se face în straturi succesive dispuse îngrijit și anume:
pe o paletă se distribuie numai ambalaje care au aceleași dimensiuni;
ambalajele se așează pe paletă, ocupându-i toată suprafața, fără a-i lăsa spații goale în interior, dar fără să-i depășească marginile;
fixarea încărcăturii pe paletă se face prin fixarea de colțare din metal sau lemn pe cele patru muchii, cel puțin în partea superioară a încărcăturii și prin legarea acestora sau prin fixarea, rigidizarea ei cu legături din benzi de fier sau din polipropilenă, sau chiar anveloparea în huse de polietilenă contractibilă și apoi legarea cu benzi. În general benzile se pun în cruce câte două iar la produsele mai grele sau la lăzi mai mici se pot fixa câte două benzi pe o parte.
b. Așezarea încărcăturii paletizate în vehicule se face respectându-se următoarele recomandări:
încărcăturile se distribuie pentru a se constitui rânduri transversale de 2-3 încărcături, după sensul în care ele sunt orientate. Alegerea sensului este dictată de necesitatea de a utiliza cât mai bine suprafața vehiculului și de fapt că latura mare a ambalajelor trebuie să fie paralelă cu lungimea vehiculului. Partea încărcăturii situată în dreapta ușilor laterale ale vehiculului nu trebuie sa se sprijine de acestea. În sensul lungimii vehiculului, încărcătura nu trebuie să prezinte continuități și nici să se sprijine pe cei doi pereți frontali ai vehiculului;
adesea, se creează un spațiu gol, fie în mijlocul încărcăturii (vehicul încărcat pe margini), fie între încărcătură și un perete frontal (vehicul încărcat de la o extremitate la alta). Este necesar a se completa aceste spații goale folosind ambalaje cu produse dispuse nepaletizat, evitându-se toate posibilitățile de deplasare a încărcăturii paletizate cât și a ambalajelor;
folosirea paletelor-lăzi, cu sau fără capac, permite un transport cu încărcătură stabilă; eventual spațiul gol între palete-lăzi și pereții vehiculului se completează cu ajutorul unor materiale potrivite. Ca și încărcătura paletizată și paletele-lăzi trebuie să ocupe bine suprafața oferită de vehicul. Paletele-lăzi se pot stivui suprapus câte două, după un studiu amănunțit și o fixare solidă a încărcăturii.
Transportul produselor din sfera producției îmbracă mai multe aspecte, datorită diversificării ambalajelor, utilajelor de manipulare și transport, precum și procesului de mecanizare tot mai dezvoltat. Astfel, în câmp, la fructe se deosebesc mai multe tehnologii noi legate de ambalarea și expediția lor:
la recoltarea manuală de tip clasic se folosesc recipiente de recoltat care se deversează în lădițe, fără utilizarea vreunui auxiliar mecanic. Lăzile pline se dirijează la capătul parcelei de unde încărcate manual se transportă cu tractorul sau autocamioanele;
la recoltarea integrată, pe lângă recoltarea manuală se folosesc unele mașini sau utilaje care ușurează și scurtează efectuarea acestei operații (utilaje de încărcare-descărcare);
la recoltarea tradițională sau obișnuită, care cuprinde sisteme de recoltare manuală sau integrată, se folosesc lăzi care se încarcă și se descarcă manual;
la recoltarea paletizată care cuprinde sisteme de recoltare manuală sau integrată, se folosesc care de recoltat iar lăzile se constituie în unități de încărcătură paletizate, încărcarea și descărcarea făcându-se mecanizat;
la recoltarea superpaletizată, se utilizează palete-lăzi în locul lăzilor obișnuite;
la recoltarea mecanizată desprinderea fructelor, colectarea lor etc. se face numai cu mijloace mecanizate, folosindu-se lăzi care ulterior se paletizează sau palete-lăzi. Fructele astfel recoltate sunt destinate de obicei industrializării.
Din sfera producției după sortare, calibrare etc. produsele sunt vehiculate spre consum, la depozite cu ridicata sau la unități de desfacere cu amănuntul, preferându-se vehiculele numai cu platforme fără utilizarea lateralelor. Întreaga încărcătură paletizată sau nepaletizată, constituind un bloc compact se fixează bine utilizând sisteme simple cum ar fi colțarele din lemn și fixatoarele de spate legate cu frânghii.
Depozitele moderne și distribuirea ambalajelor de legume și fructe în sistem paletizat. Evoluția tehnicilor de construcție și exploatare a depozitelor a condus la păstrarea produselor horticole pe înălțimi mari de până la 8-9 metri, folosind intens și exclusiv paletizarea și containerizarea. Ambalajele de transport răspund în general la exigențele de manipulare și stocare ce se efectuează până la 2-3 metri înălțime.
Depozitarea propriu zisă cu stivuirea până la 8-9 metri, reclamă ambalajelor o rezistență suplimentară, mai ales datorită presiunii pe verticală la care sunt supuse ambalajele de la baza stivei. Pentru a se evita riscul deprecierii ambalajelor și dărâmării stivelor cu pierderile de rigoare se solicită ambalaje rezistente.
Rezoluția ISO stabilește caracteristicile ce trebuie să le îndeplinească ambalajele destinate legumelor și fructelor utilizate pentru depozitarea la înălțimi mari. Se recomandă ambalaje paralelipipedice, rectangulare, stivuibile, inclusiv palete-lăzi. Materialele constitutive trebuie să fie fezabile cu produsele; ambalajele folosite nu trebuie să fie prea uscate sau prea umede. Ca palete se utilizează cele plane, de uz general cu 2-4 intrări.
Ambalajele utilizate trebuie să satisfacă cerințele impuse de încercările de laborator, pentru înălțimea de stivuire de 8-9 metri. La stivuire se lasă un spațiu minim de 50-60 cm de la mijlocul încărcăturii până la exteriorul ei. Se recomandă ca la stivuire să se asigure spații libere la dușumea și la pereți de 25-60 cm și de 10-15 cm între palete pentru a permite schimbul de căldură al produselor cu aerul din camere de răcire, evitând acumularea unei atmosfere vătămătoare de gaze la suprafața produselor.
Cu privire la circulația optimă a aerului în camera frigorifică de păstrare, se recomandă ca stivuirea să se facă ținând cont de următoarele:
orientarea lăzilor și a paletelor-lăzi să se facă de așa natură încât aerul să pătrundă pe lungimea laturii, pe partea cu spații mai mari;
să se asigure un spațiu liber de 0, 8-1 metru de jur împrejurul camerei;
să se asigure un spațiu liber de circa 5 cm între încărcăturile paletizate.
Încercările de laborator pentru ambalajele constituite din carton, lemn, panouri din particule sau fibre se fac după ce ele au fost în prealabil climatizate. Folosirea ambalajelor destinate păstrării în depozite moderne este în legătură directă cu pierderile în greutate a produselor supuse păstrării și a microclimatului realizat pentru legume și fructe.
Lemnul și cartonul sunt materiale higroscopice apte a absorbi și ceda apa cu mare ușurință. Dacă se introduc în camera frigorifică ambalaje prea uscate, acestea au tendința de a absorbi o masă importantă de apă și aceasta în detrimentul produselor depozitate, mai ales în primele săptămâni de depozitare. În cazul ambalajelor prea umede efectul este invers, ridicând prea mult umiditatea relativă a aerului. Tara lăzilor poate să crească până la 30% față de greutatea inițială. Natura și așezarea ambalajelor în depozit joacă un rol important față de compoziția microclimatului realizat privind produsele depozitate. Atunci când apar obstacole în calea liberei circulației a aerului, se creează modificări ale umidității relative și conținutului în compuși volatili. Se știe că acumularea de produși volatili favorizează apariția bolii de opăreală.
Referitor la natura ambalajului se precizează următoarele:
ambalajele din lemn de tip clasic, prezintă căi libere de acces în număr suficient pentru trecerea aerului. Acest lucru este valabil numai în cazul în care interiorul ambalajului nu este căptușit cu hârtie sau carton ondulat. Această practică are drept consecință reducerea posibilității de ventilație naturală în interiorul ambalajului;
în ceea ce privește paletele-lăzi, suprafața căilor de acces a aerului (fante dintre scânduri) trebuie să fie de minim 15% din suprafața totală. În general aerisirea în mijlocul paletelor-lăzi este insuficientă, de unde apar inconveniente pentru soiurile foarte sensibile la opăreală.
Lăzile confecționate din lemn despicat al căror fund este făcut din elemente, distanțele riscă să deprecieze produsele. În privința influenței materialului de ambalat asupra pierderilor pe durata de păstrare, se constată că acestea scad de la lemn, carton, la material spumos (polistiren, spuma de poliester foarte ușoară), de la 150g pentru o ladă de 7 kg fructe (mere) la 500g la carton iar la plastic pierderea este de 1000 g. Aceasta se datorează în primul rând conductibilității față de căldură (Kcal/m h°C) astfel: – 0, 15 pentru lemn de fag; – 0, 12 pentru lemn de molid; -0, 12 pentru hârtie; – 0, 11 pentru parafină.
Pentru menținerea calității și în special a prospețimii, peliculele care protejează prin ambalare legumele și fructele trebuie să aibă în medie, în funcție de produs, o permeabilitate la vaporii de apă egală sau inferioară lui 1g/m2/24h.
Expediția produselor horticole destinate exportului. Legumele și fructele destinate exportului se pregătesc atent conform standardelor de stat și condițiilor contractuale stabilite cu partenerul extern.
Produsele condiționate se distribuie în lăzi din lemn sau din carton ondulat, eventual carton compact, lăzi de expediție de o singură circulație. Ele se aranjează în vehiculul de transport în sistem paletizat alcătuind unități de încărcătură, sau nepaletizat, ladă cu ladă. În unele cazuri, pentru realizarea stabilității ambalajelor în vehiculul de transport se leagă câte 2-3 ambalaje cu bandă de polipropilenă sau chiar cu sârmă.
O condiție esențială se cere tarei ambalajelor, care trebuie să fie cât mai redusă și cuprinsă între 15-18% din greutatea brută. Trebuie reținut că fabricarea ambalajelor din carton necesită instalații complexe. Se mai precizează că tara maximă, exprimată în procente față de greutatea brută, se va înscrie obligatoriu pe fiecare ambalaj, pe partea lui externă. În cazul în care pe ambalaj se specifică greutatea netă atunci procentajul tarei poate să nu fie înscris.
Un alt aspect specific mai ales pentru produsele destinate exportului este crearea de ambalaje cu greutate netă constantă, ambalaje egalizate, pe cât posibil pentru fiecare produs, tip de ambalaj, categorie de calibrare etc.
Ambalajele din lemn nerecuperabile sunt scumpe, iar cele din carton nu sunt suficient de rezistente scop pentru care se recomandă pentru confecție carton ondulat superior ce necesită hârtii rezistente cu tipuri constructive care să asigure o bună stivuire.
Ambalajele din carton pentru produsele sub zece kilograme se construiesc din carton ondulat cu un onduleu, pentru cele de peste zece kilograme din carton cu două onduleuri, iar ca profil de onduleu se folosește carton ondulat B. În cazul cartonului ondulat mai slab trebuie să se utilizeze un ambalaj dublu. Cartonul ondulat utilizat se cere să fie înnobilat prin impregnare sau lipire cu parafină, dispersiuni PVC și alte materiale cu strat de baraj la umiditate.
Desfacerea produselor horticole. Legumele și fructele proaspete ajung în sfera desfacerii, pregătite pentru cele două forme de comercializare: cu plata la vânzător, după sistemul clasic și prin autoservire, cu produse preambalate.
Ambalajele care însoțesc produsele destinate magazinelor sunt cele de transport-depozitare, sub formă de lădițe din material plastic sau lemn – cu produse ambalate în vrac sau distribuite în rânduri ordonate dispuse în sistem paletizat, containerizat, în unități de preambalare distribuite în lăzi care se paletează sau direct în palete-lăzi metalice de uz comercial precum și în containere de distribuție.
CAPITOLUL VI
PARTE PRACTICĂ EXPERIMENTALĂ
GRADUL DE UMPLERE AL AMBALAJELOR,
MARKETINGUL ȘI AMBALAJELE, CARACTERISTICILE AMBALAJELOR UTILIZATE PENTRU LEGUME ȘI FRUCTE
6.1. Gradul de umplere al ambalajelor
Pentru a asigura protecția produselor la ambalare în afară de dimensiunile bazei care s-au standardizat, alte elemente ca înălțimea, gradul de umplere pe produse sau grupe de produse nu sunt reglementate.
S-a constatat că produsele perisabile cu rezistența redusă la presiune dispusă în mai multe straturi, rânduri prezintă deprecieri la rândurile inferioare, datorate greutății produselor de deasupra. În această privință F.A.O. (Food and [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT]) recomandă pentru a nu se produce vătămări, produsele se vor așeza în unul sau mai multe rânduri în funcție de gradul de perisabilitate al produselor. De exemplu pentru tomatele mature se admit maximum două straturi, pentru mere 4-5 straturi, pentru portocale 7 straturi. La legume se admit maxim două rânduri la salată, iar la spanac și fasole verde un strat gros de cel mult 15 cm. După unii autori, înălțimea de umplere la căpșuni este de până la 40-50 mm, la mere de 400-600 mm.
Datorită multor cerințe impuse ambalajelor pentru legume și fructe, se recomandă împărțirea sarcinilor astfel încât o parte din ele să fie preluate de ambalaj – ladă, lădiță, cutie – iar restul de către materialele auxiliare de ambalat. Această recomandare are avantajul că același ambalaj poate fi utilizat pentru diferite produse.
Dezvoltarea tehnicii și a mecanizării care cuprinde treptat noi sectoare ale economiei a condus la unele modificări în concepția creării și utilizării ambalajelor și în sectorul de valorificare a produselor horticole. Astfel, tehnologiile moderne de ambalare, manipulare și transport reclamă noi tipuri de ambalaje; în comparație cu ambalajele clasice, în fazele de preluare-depozitare sunt necesare tipuri cu capacități mai mari, în timp ce în fazele de comercializare se recomandă tipuri de capacități foarte mici.
Având în vedere reducerea consumului de materii prime și de materiale, orientarea ar fi ca să se consume per tona de produs horticol ambalat o cantitate cât mai redusă de materiale, adică să se apeleze cât mai mult la ambalajele de mare capacitate.
În funcție de natura produselor, de gradul lor de perisabilitate, numai pentru cele foarte perisabile se utilizează ambalaje de transport-depozitare sau de expediție cu capacitate mai redusă de 6 până la 10-12 kg. Pentru restul de produse ambalajele clasice se înlocuiesc în mare măsură cu ambalaje cu capacitate mai mare, palete-lăzi de 200-350 kg. Astfel s-a ajuns la folosirea containerelor cu capacitatea minimă de 1 m3, ajungându-se la containerele tip ISO de 10-20-30 tone. Acestea nu diferă mult de mijloacele de transport terestre (remorci frigorifice etc.). Se constată deci un proces lent de întrepătrundere, o integrare până la suprapunere chiar între ambalaje și mijloace de transport.
6.2. Marketingul și ambalajele
Marketingul este studiul pieței care implică cercetarea, producția, stocarea, depozitarea, distribuirea, promovarea vânzărilor, prezentarea, satisfacerea consumului, înnoirea produsului etc. El este un anume mod, un fel de a vedea și de a conduce, un stil, o optică, o stare de spirit care se reflectă pe de o parte în rentabilitatea întreprinderii și pe de altă parte în satisfacerea optimă a consumatorului. Marketingul reprezintă viziunea globală asupra tuturor operațiunilor, cu interacțiunea lor unele asupra altora în amonte și în aval.
În lanțul de valorificare a produselor horticole de la producător la consumator, ambalajul cu funcțiile sale multiple, împreună cu calitatea produsului, constituie un obiect al tehnicilor de marketing. În această concepție ambalajul este privit în strânsă legătură și interdependență cu celelalte elemente ale produsului, cu promovarea prețul și distribuția. Fiecare din funcțiile ambalajului fac obiectul unor cercetări atât tehnologice cât și din punct de vedere al consumatorului. Problemele ridicate de ambalaj și chiar ambalare se rezolvă prin studiu de piață, prin sondarea eșantioanelor de către consumatori sau chiar prin vânzări experimentale.
Ambalajul are o importanță hotărâtoare în strategia de marketing mai ales în următoarele situații: la lansarea pe piață a unui produs nou; la prezentare și expediție (cu toate elementele de informare, reclamă, grafică, gramaj etc.), la preluare și stocare (cu influența asupra reducerii cheltuielilor de transport, manipulare, dezvoltare etc.).
Pentru confecționarea ambalajelor folosite pentru legumele și fructele proaspete și divers prelucrate se utilizează mai multe feluri de materiale. Cele mai des folosite sunt următoarele: material lemnos, materiale celulozice, materiale plastice, materiale metalice, materiale complexe, sticla și materiale auxiliare.
Materialul lemnos. Lemnul este cel mai vechi material folosit în condițiile organizării comerțului, înlocuind împletiturile din nuiele și fibrele textile. Datorită însușirilor lui pozitive, pentru menținerea calității produselor proaspete, materialul lemnos este încă foarte mult folosit.
Pentru ambalaje se utilizează speciile: fag, ulm, carpen etc., pentru lăzi din foioase tari; plop, tei, anin etc., pentru lăzi din foioase moi; molid, brad, pin etc., pentru lăzi din rășinoase; lemn amestec, pentru lăzi combinate din foioase și rășinoase etc. De asemenea se folosește placajul pentru lăzi din placaj cu carcase din lemn, plăci fibro lemnoase, pentru lăzi cu plăci fibrolemnoase (PFL) cu carcasă din lemn etc.
Proprietățile lemnului. Principalele proprietăți fizico-mecanice ale lemnului sunt: densitatea aparentă, umiditatea, contragerea și umflarea, rezistența și mirosul. De aceste caracteristici se ține seamă la alegerea materialului, la proiectarea și construcția ambalajului.
densitatea aparentă: această caracteristică este strâns legată de specie, de condițiile de creștere, de conținutul de rășini, structura și umiditatea lemnului.
umiditatea: apa conținută în lemn se prezintă sub trei forme: apa liberă situată în spațiile celulare și în cele intra celulare; apă de impregnare care îmbibă pereții celulari și apă de constituție chimică, legată inseparabil de materia lemnoasă. În cazul în care apa liberă este complet evacuată iar apa de impregnare este prezentă în întregime, se consideră că lemnul are fibrele în stare de saturație. Umiditatea lemnului în condițiile din țara noastră, la punctul de saturație, este cuprinsă între 20-35% în funcție de specie. Pe măsură ce uscarea continuă apa de impregnare se pierde treptat, fapt care conduce la o contractare a pereților lemnului. În cazul în care lemnul uscat absoarbe apa pereții lemnului se umflă până când lemnul atinge punctul de saturație a fibrelor. Umiditatea lemnului pentru ambalajele depozitate în magazii închise este 12-18%, iar pentru cele depozitate în spații deschise de 18-25%.
contragerea și umflarea: lemnul, datorită variației de umiditate, suferă variații de formă și volum, în funcție de specie și de direcția fibrelor. S-a constatat că speciile cu lemnul dens pot absorbi o cantitate mare de apă de impregnare și se umflă și se contrag mult mai mult decât speciile cu lemnul moale care suferă deformări mai mici. Atât umflarea cât și contragerea sunt foarte reduse sub 1% în direcția longitudinală a fibrelor, motiv pentru care nu influențează construcția ambalajelor. Variațiile transversale, exercită influențe defavorabile mai ales în sens tangențial ca efect al contragerii și umflării. În practică este avantajoasă utilizarea cât mai largă a cherestelei debitată radial care se contrage la uscare dar nu dă deformări. Contragerea radială și tangențială variază cu speciile, gradul de uscare etc. De exemplu, la fag contragerea prin uscare de la 25 la 15% umiditate este de 7, 6% în direcția tangențială și de 2, 8% în direcția radială, în timp ce la brad în aceleași condiții ea este de 4, 8% și respectiv 2, 3%.
rezistența lemnului: rezistența acestuia utilizat la construcția ambalajelor se referă la două aspecte: rezistența la deformări persistente și rezistența la solicitările de rupere. Deoarece structura lemnului este neomogenă, rezistența depinde de sensul solicitărilor în raport cu direcția fibrei. Rezistența la deformări permanente este dată de limita de elasticitate care caracterizează tăria, flexibilitatea și compresibilitatea lemnului. Rezistența și elasticitatea scad pe măsură ce crește temperatura, rezultând tensiuni suplimentare ce conduc la scăderea rezistenței ambalajelor. De exemplu, creșterea temperaturii peste 20°C duce la o scădere a rezistenței de întindere cu 12 până la 15%, a rezistenței la compresiune cu 20 până la 40%, a rezistenței la forfecare cu 15-20%.
mirosul lemnului: în general mirosul specific al unor specii lemnoase se datorează substanțelor volatile pe care le conțin. Aceste substanțe nu sunt nocive și nu sunt reținute de produsele horticole pentru ale deprecia. Chiar elementele lemnoase din PFL, care conțin fenol liber și sunt utilizate la construcția unei părți din ambalaj, deși imprimă miros într-o oarecare măsură acesta nu este persistent. Prin urmare, deși lemnul poate emana unele mirosuri, acestea nu influențează esențial calitatea fructelor și legumelor proaspete.
Materialul lemnos folosit pentru confecționarea ambalajelor. Deși astăzi se impune folosirea rațională a materiilor prime naturale, printre care și a lemnului, ce se valorifică mult mai avantajos în alte scopuri, până la găsirea unor înlocuitori, el se va folosi încă, dar cu multă chibzuință. În ultima perioadă, utilizarea cherestelei de rășinoase pentru ambalaje este mult limitată. De asemenea doagele din stejar folosite pentru butoaie de bere, vin etc. se înlocuiesc treptat (butoaie d aluminiu pentru bere).
furnirul: este un material lemnos sub forma unor foi subțiri obținute prin derulare sau prin tăierea plană a buștenilor de plop, salcie, anin, fag, tei. El se folosește puțin în construcția ambalajelor și are o oarecare participare la confecționarea ambalajelor ușoare , de export având o tară redusă.
placajul: pentru obținerea lui se folosește aceiași materie primă ca pentru furnir, fiind alcătuit din mai multe straturi de furnir încleiate. Placajul se folosește puțin în sectorul horticol realizându-se ambalaje de transport și desfacere mai ales pentru unele produse prelucrate. Pentru unele ambalaje speciale se pot utiliza placaje acoperite cu hârtie, foi metalice de aluminiu, zinc, rezistente la umezeală.
plăcile din fibre din lemn (PFL): aceste plăci sunt fabricate din fibre lemnoase aglomerate cu ajutorul unui liant pe bază de rășină sintetică care apoi se presează. Plăcile din PFL sunt de mai multe tipuri: semidure, dure și extrudare. Plăcile din PFL pot înlocui cu succes lamele și scândurile la confecționarea lăzilor de transport și expediție. Ele au dezavantajul că împrumută un miros specific (fenol), care însă nu persistă pe produse, are o greutate specifică mai mare decât a cherestelei, un preț puțin mai ridicat și o durabilitate ceva mai redusă, degradându-se mai ușor sub influența umidității și căldurii solare.
plăci din așchii de lemn (PAL): aceste plăci sunt fabricate din deșeuri și materiale lemnoase inferioare care se transformă în așchii și care apoi prin presare sunt aglomerate cu ajutorul unui liant: soluții fenoplaste (fenol, xilen, prezol) sau soluții de amiloplaste (rășini – formaldehidice etc.). Rezistența PAL-ului este slabă la intemperii. Plăcile din așchii de lemn se utilizează foarte puțin în domeniul ambalajelor (palete-lăzi, containere).
Materiale celulozice. Pentru obținerea materialelor celulozice se utilizează ca materie primă lemnul, paiele, stuful și deșeurile din cârpe, hârtie, carton din care prin prelucrare se obțin semifabricate fibroase și apoi, în funcție de procedeul utilizat, se obțin produsele finite, pastele. Se deosebesc trei tipuri de pastă: mecanică, semichimică și chimică. La obținerea pastei chimice se utilizează trei procedee: cu bisulfit, cu sodă sau cu sulfat. Semifabricatele tratate se dizolvă în apă, se amestecă cu cantități variate de semifabricate fibroase în vederea obținerii calităților dorite, se rafinează, pentru eliminarea fibrelor elementare rămase, se amestecă cu talc, caolin, oxid de titan, coloranți sau cu rășini de sodiu în vederea încleierii și în cele din urmă, se prelucrează pe mașini pentru fabricat hârtie: uscate, decupate, înfășurate pe bobină etc.
Materialele celulozice au căpătat o mare utilizare în domeniul ambalajelor atât ca hârtie, carton, cât și în combinație cu materiale plastice. Din grupa materialelor celulozice fac parte: hârtia de diverse tipuri, cartonul și mucavaua.
Hârtia. Hârtia ca material utilizat în domeniul ambalajelor este de mai multe feluri, deosebindu-se după compoziție, gramaj, destinație etc.: hârtie netratată, hârtie tratată, hârtii și materiale complexe, hârtie specială de ambalat.
Hârtia netratată. Hârtia netratată pentru ambalaje cuprinde:
hârtia inferioară de ambalaj, de uz general. Ea este obținută din 50% celuloză sulfit înălbită II și 50% pastă mecanică albă din lemn. Se folosește pentru protecție în interiorul ambalajelor, pentru ambalaje inferioare și la obținerea cartonului ondulat.
hârtia obișnuită din ambalaj, reprezentată prin hârtia tip sulfit, confecționată din celuloză sulfit neînălbită I și pastă mecanică albă din lemn. Se prezintă sub formă de coli în gramaje între 35 și 112 g/m2, în suluri.
Hârtia netratată, obișnuită reprezintă unele dezavantaje permeabilitate mare față de vaporii de apă, pierderea rezistenței mecanice la umezire.
hârtia superioară de ambalaj, care cuprinde: hârtia rezistentă tip Kraft care este tip A din celuloză sodă-sulf neînălbită, tip B din celuloză sulfit neînălbită II; hârtia pentru saci; hârtia mătase; hârtia pergament; hârtia pergaminată; hârtiile extensibile.
Hârtia tratată. Deoarece hârtia netratată prezintă unele neajunsuri, pentru îmbunătățirea ei a fost supusă unor procedee de tratare și anume: adaos în pasta fibroasă pentru hârtie sau chiar în mașina de hârtie a unor rășini și ceruri, dispersii de polimeri etc.; tratarea separată prin impregnare, laminare, stropire sau cretarea hârtiei, apelând la materiale plastice, parafină etc.
Hârtia înnobilată pentru ambalaje. Cuprinde mai multe tipuri de hârtii tratate prin acoperirea cu o peliculă din alt material, care conferă hârtiei unele caracteristici funcționale dorite: bariera la apă, vapori de apă, aer, gaze, arome etc., funcție de care se deosebesc:
hârtia cretată pentru care s-au folosit acoperiri cu microceruri-hot-malț (parafină în amestec cu polimeri sintetici), care conferă caracteristici de barieră, flexibilitate și termosudare. Acest tip, în diferite culori se folosește la ambalarea unor produse zaharoase ca biscuiți, bomboane etc.
hârtia metalizată este acoperită în general cu folie de aluminiu și asigură o barieră foarte bună la aer, vapori de apă, gaze, arome. Ea poate fi și colorată sau tipărită și se utilizează pentru produse diverse, umede sau groase, la care ambalajul nu necesită termosudare (brânzeturi proaspete, unt etc.).
hârtie acoperită cu polimeri de diferite tipuri de unde și o gamă foarte variată de sortimente. Acoperirea se poate face cu polietilenă prin extrudare, cu silicon sub formă de soluții sau cu emulsii apoase, cu acetat de polivinil.
Hârtii și materiale complexe. Această grupă cuprinde materiale care sunt constituite din cel puțin două materiale principale din care unul trebuie să fie o foaie celulozică (celofan sau acetat de celuloză).
Gama de materiale complexe este foarte bogată. Dintre cele mai importante sunt: polietilena cu celofan, polietilena cu celofan și clorură de vinil-viniliden, clorură de vinil-viniliden cu hârtie cu polietilenă și folie metalică. Materialul suport îl constituie hârtia de tip velin din celuloză sulfat.
Se utilizează pentru produsele alimentare concentrate (supe, paste făinoase, deshidratate, produse congelate, sucuri etc.).
Hârtii speciale de ambalare. Dintre acestea se menționează:
hârtia creponată, denumită și Clupack sau Tenex, care are rezistență sporită la manipulări, la solicitări dinamice. Se utilizează pentru pungi și saci.
hârtiile anticorozive, din care mai cunoscute sunt: hârtia parafinată, hârtia bitumată, hârtia gudronată-uleiată etc.
Se utilizează pentru prevenirea coroziunii metalelor.
Cartonul. Se cunosc mai multe tipuri de carton, dar mai importante sunt următoarele trei: cartonul duplex, triplex și ondulat.
cartonul duplex, este alcătuit din cel puțin două straturi diferite de material fibros, unite în stare umedă prin presare. Se cunosc două tipuri de carton duplex: tipul extra-E, folosit pentru ambalaje care se imprimă prin procedeul off-set și tipul obișnuit –O, pentru alte ambalaje, confecții etc. La cartonul tip –E stratul superior este fabricat din pastă chimică înălbită, ceea ce conferă un fond de alb superior necesar imprimării prin off-set. De asemenea el dispune de un grad superior de încleiere de minimum 2 mm, pentru a asigura imprimarea fotografică. Gramajul cartonului duplex variază între 250-600 g/m2. Calitatea cartonului se apreciază prin gradul de alb și încleiere, deformația la umezire precum și prin umiditate, cenușă, rezistență la rupere-plesnire, îndoire etc.
cartonul triplex, este format din minim trei straturi de material fibros, unite în stare umedă prin presare. Acesta se folosește mai mult pentru ambalajele de transport și mai puțin pentru ambalajele de desfacere. Gramajul acestui tip de carton este cuprins între 250-650 g/m2. calitatea cartonului se apreciază prin rezistența la plesnire, sarcina de rupere medie, umiditatea etc.
cartonul ondulat, este alcătuit din 1-4 straturi netede și 1-3 straturi ondulate din hârtie inferioară sau superioară de ambalaj unite între ele cu un adeziv. Cartonul ondulat se prezintă în variate tipuri, și are posibilități de utilizare diferită datorită multiplelor soluții de combinație ale structurilor plane și ondulate. Construcția din mai multe straturi oferă posibilitatea modificării proprietăților de rezistență. Calitatea cartonului ondulat este definită de: calitatea hârtiilor care intră în componența straturilor, rezistența la compresiune, străpungere, plesnire și tracțiune, gramaj, grosime etc.
mucavaua, se fabrică din pastă mecanică sau chimico-mecanică și pastă de maculatură sau din pastă semichimică din plante și pastă de maculatură. Se produce sub forma a trei tipuri, a căror masă variază între 500-4500 g/m2. fiind un produs mai ieftin se folosește în unele cazuri în locul cartonului duplex-triplex sau chiar al cartonului ondulat.
Materiale textile. Acestea sunt pe un loc secundar, în confecționarea ambalajelor destinate legumelor și fructelor, ele fiind reprezentate prin țesături din iută (saci), bumbac și celofibră (săculeți).
Sticla. Este unul din materialele de ambalat clasice și este folosite pentru produse lichide, concentrate, păstoase etc. și astăzi se încearcă să fie înlocuită cu ambalaje din mase plastice tip PET-uri. Sticla are următoarele calități:
este rezistentă la acțiunile acizilor și bazelor, fiind chimic inertă în contact cu produsele alimentare;
este igienică, se întreține și spală ușor;
este ieftină;
nu are miros și nu reține mirosurile;
este impermeabilă la gaze, vapori, lichide și arome;
este transparentă, permițând un control vizual al produselor conținute;
poate fi obținută în diverse culori;
are o rezistență medie la manipulări etc.
Ca dezavantaje prezintă: fragilitate ușoară, greutate specifică relativ mare, dificultăți la depozitare.
S-a căutat și se caută în continuare reducerea greutății, obținerea sticlei ușoare. S-au obținut unele rezultate încurajatoare pentru buteliile de vin. Se caută îmbunătățirea raportului dintre greutatea conținutului și cea a ambalajului, a raportului dintre greutatea ambalajului și volumul său util, care de drept reflectă consumul optim de sticlă pentru o unitate de volum.
Sticla se caracterizează printr-o seamă de proprietăți fizico-chimice, cum ar fi: culoarea, fragilitatea și rezistența chimică.
În domeniul ambalajelor se cunosc mai multe calități de sticlă:
sticlă silico-calco-sodică folosită pentru pahare și flacoane; ea este mai puțin rezistentă la acțiunea agenților chimici;
sticlă cu adaos de cantități mici de aluminiu, care este chimic mai rezistentă;
sticlă cu conținut mai ridicat în calcar, cu elasticitate mărită și deci mai puțin fragilă recomandată pentru butelii;
sticlă de silice, rezistentă la acizii concentrați cu excepția acidului fluorhidric.
Materiale metalice. Acestea ocupă un loc important în domeniul ambalajelor alături de: lemn, hârtie, carton și de materialele plastice.
Materialele folosite sunt tabla albă, tabla neagră, tabla neagră cromată și aluminiul. În cazul berii și băuturilor gazoase, aluminiul și tabla neagră, după sticlă reprezintă o pondere foarte importantă.
Tablă albă și neagră. Obținerea oțelului și fabricarea foii subțiri a făcut mari progrese și au repercusiuni și asupra producerii tablei albe și negre.
Fabricarea cutiilor. Există patru tipuri curente de cutii din fier alb: cutii cu fundurile acoperite contrasudate (mai ales pentru lapte concentrat), cutii cu două funduri încastrate (cele mai folosite), cutii cu deschideri ce se dezlipesc (obișnuit pentru sardele) și cutii ambutisate.
Industria modernă utilizează noi soluții de realizare a cutiilor metalice, dintre care se amintesc cele care au funduri cu deschidere ușoară: cutii pentru bere cu corpuri din tablă albă tratată în interior cu lacuri prin pulverizare și cu două capace de aluminiu, din care unul dotat cu inel special de deschidere sau chiar de deschidere totală.
Lacurile folosite pentru cutiile din tablă albă, neagră și aluminiu sunt întinse cu ajutorul unui rulou pe foaie sau pe bandă metalică sau sunt aplicate prin pulverizare pe peretele interior al corpului cutiei șipe fața interioară a fundurilor.
Deoarece lacurile folosite produc o poluare atmosferică, se experimentează aplicarea de lacuri ca polimeri, utilizând nu cuptorul ci razele ultraviolete sau bombardarea cu electroni.
Tabla din oțel-carbon. Se utilizează două feluri de tablă din oțel: tabla neprotejată și tabla protejată.
Tabla din oțel carbon neprotejată. Din această tablă se confecționează butoaie pentru sodă caustică, carbură de calciu etc., cu capacitatea de 100 litri.
Tabla din oțel carbon protejată. Protejarea tablei se face superficial și este în legătură cu acțiunea produsului care se ambalează. Se cunosc două tipuri de asemenea tablă: zincată și cositorită.
În funcție de natura și agresivitatea produselor ce urmează a fi ambalate se folosește tabla cositorită și lacuri de protecție. Aderența lacului pe tabla cositorită se cere să fie deosebit de rezistentă și persistentă pe toată perioada de depozitare a produselor.
Tablă cromată. Este o tablă din oțel având grosimi cuprinse între 0, 2-0, 8 mm cu un conținut sărac de carbon acoperită pe o cale electrolitică cu un strat de crom metalic cu grosimea de 0, 02-0, 05 microni. Tabla cromată a apărut ca înlocuitor al tablei cositorite. În comparație cu tabla cositorită tabla cromată este mai ieftină cu 10-20% și are rezistență mai bună la coroziune, la acțiunea sulfului, la temperaturi ridicate, la aderența lacului și cernelei, la exfoliere.
Aluminiul. Aluminiul este al doilea metal folosit în sectorul de ambalaje din domeniul prelucrării industriale a legumelor și fructelor.
Noile aliaje utilizate conțin unele cantități de magneziu și zinc. Aluminiul, datorită ductibilității, se laminează ușor, la rece, în folii forte subțiri (hârtie de aluminiu). La aer se acoperă imediat cu un strat invizibil de alumină, o protecție naturală care se face mai eficace prin neutralizarea anodică la 20C în baie de acid sulfuric de circa 20% cu adaos de carboximetilceluloză. Stratul de oxid obținut astfel ușurează aderarea lacurilor. Se prezintă sub formă de tablă-bandă și folie. Prin turnare, ambutisare se confecționează bidoane pentru lapte și produse lactate, sau tuburi metalice pentru paste (miere albine, tomate etc.). din tablă sub formă de bandă, prin ambutisare, se execută corpuri de cutii etc., dar cea mai folosită formă de utilizare a aluminiului este cea de folie. Aceasta a înlocuit foliile de cositor, datorită caracteristicilor superioare pe care le are: nu este toxică; are o mare rezistență termică; nu îmbătrânește; nu este atacată decât de soluții puternice de acizi și baze; asigură etanșeitate la vapori de apă, gaze, arome, umiditate, grăsimi etc.
A folie simplă, utilizarea pentru ambalaje este restrânsă.
Foliile de aluminiu se utilizează împreună cu alte materiale de ambalaj, completând lipsurile acestora. Participă la realizarea unor materiale complexe, cu hârtia, masele plastice flexibile etc. se folosește la cașerarea foliilor de materiale plastice pentru realizarea barierelor la apă, gaze etc. Sub această formă, aluminiul se folosește peste 50% pentru ambalarea, preambalarea produselor alimentare, îndeplinind condiții de etanșeitate față de vaporii de apă, oxigen, arome și lumină.
Aluminiul sub forma de folie sau bandă înlocuiește tabla cositorită.
Ambalajele metalice și coroziunea. Folosirea cutiilor și închiderilor metalice pentru conserve și semiconserve pune problema coroziunii, în mod deosebit pentru tabla albă dar nu și pentru tabla cromată.
Coroziunea internă a unei cutii de tablă albă constă în descompunerea conținutului cutiei, a compușilor de staniu și fier, din care este constituită tabla albă. Acest atac este însoțit adesea de o degajare de hidrogen care conduce la bombajul cutiei sau chiar la perforarea recipientului. În ambele cazuri, rezultatul final este pierderea conservei. Paralel, câte odată, încă de la începutul coroziunii, trecerea cositorului sau a fierului în produs provoacă modificarea caracterelor organoleptice ale alimentului și poate, de asemenea, compromite calitatea produsului.
În ceea ce privește problemele toxicologice, acestea apar deoarece tabla albă este constituită din fier și staniu, iar sudura din plumb și staniu. Fierul nu prezintă nici un risc, privind toxicitatea, decât dacă depășește în aliment doza de câteva zecimi de miligrame/kg. Plumbul este un element foarte toxic și care se acumulează în organism. Staniul, totdeauna prezent în doze de câteva zecimi de miligrame/kg, în conservele și semiconservele alimentare ambalate în cutii din tablă albă ne lăcuită a fost considerat ca ne fiind toxic.
Fenomenul de coroziune externă se manifestă prin apariția de puncte de rugină, de pete cenușii sau negre pe tabla albă; sudura de plumb este câteodată, de asemenea, atacată și apar formațiuni de carbonat și oxid de plumb. Acest atacuri încep din momentul sterilizării, în funcție de natura apei; apele acide sunt foarte agresive și ele, în general, trebuie să fie tratate prin adaos de sodă și de doze mici de cromat de sodiu. Răcirea după sterilizare trebuie făcută cu apă clorată. După răcire, cutiile trebuie să fie uscate rapid.
Presiunea interioară în cutii și variația în timpul sterilizării. O cutie de conserve umplută și închisă supusă tratamentului termic de sterilizare sau pasteurizare, prezintă un spațiu gol deasupra conținutului; conținutul se dilată, iar pereții și în special fundurile sunt oarecum deformate, datorită presiunilor. Pentru a se evita supunerea cutiei la o presiune pe care ea nu o poate suporta fără risc, în practică, se pot lua unele măsuri de precauție:
o detentă lentă a autoclavei pentru ca presiunea asupra fundurilor să fie mai puțin bruscă și pentru ca ambalajele să aibă timp să se răcească puțin;
răcirea cutiilor în autoclavă înaintea detentei; pentru a putea introduce apă rece în autoclavă, fără un condens brusc al vaporilor, prin consecință, pentru a crea vidul, trebuie menținută presiunea pentru o perioadă de timp cu ajutorul aerului comprimat sau cu aport suplimentar de vapori. În sterilizările hidrostatice, răcirea are loc în coloana de ieșire sub o presiune care descrește progresiv, iar în sterilizatoarele tip „Sterilmatic”, răcirea comportă o secțiune sub presiune și una la aer liber;
eliminarea aerului sau a unei părți de aer din spațiul liber prin: închiderea sub vid sau încălzire de maniera de a dilata produsul și mai ales aerul înainte de închiderea cutiei; umplerea cutiei cu produs cald (suc de fructe, pulpă de fructe, piureuri); acoperirea produsului cu un lichid foarte cald (mazăre, fasole verde); închiderea sub jet de vapori; preîncălzirea cu vapori sau cu apă caldă (fructe naturale sau siropate);
umplerea corectă, adică cu un spațiu liber care permite dilatarea termică a produsului și lăsarea unui mic spațiu pentru micile cantități de gaze ce se degajă, dar care să fie cât mai mici posibil.
Materiale plastice
Materialele plastice sunt utilizate în sfera ambalajelor, datorită caracteristicilor lor pozitive, performanțelor de protecție a calității, au înlocuit treptat aproape toate materialele tradiționale ca lemn, hârtie, metal etc., datorită avantajelor pe care le prezintă și anume:
sunt ușoare, prezentându-se sub formă de produse turnate, cu densități în jur de 1 (polipropilena = 0, 90, polietilena = 0, 92);
sunt nealterabile, având o comportare superioară față de metale, în particular la umiditate și agenți chimici;
sunt transparente, fiind foarte utilizate pentru condiționare (polistiren, policlorură de vinil, polipropilenă etc.);
sunt impermeabile la apă (polietilenele, politereftalatele ), aer, gaze (policlorură de vinil, poliamidele);
au rezistență mecanică: la tracțiune (poliamidele, polistirenele); la compresie (termodurele ranforsate); la alungire (polipropilenele, polietilenele, poliamidele, policlorura de vinil); la șocuri (polietilenă de înaltă densitate); la uzură (policlorură de vinil, poliamide);
au rezistență termică: la temperaturi ridicate (100…150°C): poliesteri, poliamide, polipropilene; la temperaturi joase (la frig): polietilenă de joasă densitate;
au aspect de prezentare superior, atrăgător pentru toate formele posibile și culorile realizabile;
au rezistență chimică;
au un preț de revenire relativ scăzut, deși prețul materiei de bază pare ridicat.
Pe lângă aceste calități, materialele plastice prezintă și unele inconveniente, unele limitări tehnice și anume:
inflamabilitate, mai ales pentru unele celuloze și termoplastice;
electricitate statică; un oarecare număr de suprafețe plastice după frecare sunt generatoare de electricitate (polistirenul și copolimerii săi, policlorură de vinil, polietilenă de înaltă densitate);
scăderea rezistenței termice care poate duce la distrugere complectă a materialului la temperaturi ridicate (polipropilenă, policlorură de vinil rigid);
higroscopice care influențează negativ unele materiale plastice ce au tendința naturală de a absorbi apa, ceea ce poate provoca o umflare adesea nefastă (poliamida 6, celulozicele);
instabilitate dimensională, influențată la unele materiale de umiditate, căldură sau alți factori de mediu care pot provoca contracții, încovoiere etc., în produsele finite;
îmbătrânirea, un fenomen de degradare a proprietăților materialelor plastice, datorită, în principal, a trei cauze: ruptura mecanică a catenelor moleculare, atacul chimic sau raze ultraviolete.
Până la găsirea de noi înlocuitori, printre materialele de bază pentru ambalaje rămân și materialele plastice cu pondere de 14-25%. Ele se utilizează ca materiale plastice propriu-zise sau în combinații cu diferite alte materiale (hârtie, celuloză, foi metalice etc.).
6.3. Caracteristicile ambalajelor utilizate pentru legume și fructe
Ambalaje folosite pentru valorificarea la intern a legumelor și fructelor.
În această categorie intră ambalajele pentru produsele de consum în stare proaspătă și ambalajele pentru produsele prelucrate.
Ambalaje destinate produselor proaspete. În această grupă se cuprind ambalaje care participă la verigile de transport, depozitare sau chiar desfacere. Ele sunt confecționate din lemn, materiale plastice, metal sau fibre textile.
Ambalaje din lemn. Cele mai cunoscute și utilizate ambalaje de transport-depozitare utilizate din lemn sunt:
lada tip P, aceasta are următoarele dimensiuni:
dimensiuni exterioare lungimea 600 mm, lățimea 400 mm, înălțimea 336 mm, volumul de gabarit 78,720 dm3, numărul de lăzi /m3-149 buc.;
dimensiuni interioare: lungimea 572 mm, lățimea 372 mm, înălțimea 300 mm, volumul util 63,833 dm3, volumul interior 63,833 dm3. Aceasta lada este mult utilizată în sectorul horticol.
lada tip V, dimensiunile acestei lăzi sunt:
dimensiuni exterioare: lungimea 600 mm, lățimea 400 mm, înălțimea 355mm, volumul de gabarit 85,2 dm3, tara 4,5 kg; dimensiuni interioare: lungimea 568 mm, lățimea 368 mm, înălțimea 325 mm, înălțimea utilă 300 mm, volumul interior 67,5 dm3.
lada tip D, are următoarele dimensiuni: dimensiuni
exterioare: lungimea 600 mm, lățimea 400 mm, înălțimea 262 mm, volumul de gabarit 62,9 dm3, tara 4,5 kg; dimensiuni interioare: lungimea 572 mm, lățimea 372 mm, înălțimea 248 mm, înălțimea utilă 240 mm, volumul interior 52,8 dm3.
lada tip C, are următoarele dimensiuni: dimensiuni
exterioare: lungimea 600mm, lățimea 400 mm, înălțimea 188 mm, tara 2,8 kg; dimensiuni interioare lungimea 548 mm, lățimea 388 mm, înălțimea 159 mm, înălțimea utilă 107 mm, volumul interior 55,2 dm3.
paleta plană de uz general. Se folosește ca paletă de schimb pe rețeaua internă și internațională destinată la manipularea, transportul, depozitarea și desfacerea produselor horticole în unități de încărcătură, folosindu-se în acest scop utilaje cu furcă ca transpalete și stivuitoare;
paletă plană de uz departamental, dimensiunile ei sunt dimensiuni exterioare: lungimea 1200mm, lățimea 1000mm, înălțimea 145mm, capacitatea de încărcare 1000kg la manipulare și 4000 kg la depozitare, cu un cubaj net de 0,0558 m3 și cu tara de 36-38 kg. Este folosită ca și paleta de uz general;
paletă cu montanți metalici, se folosește pentru a face posibilă stivuirea unor ambalaje cu rezistența slabă la înălțimi mai mari, pentru a stivui ambalaje cu forme mai puțin regulate, cu stabilitate mai redusă sau pentru a stivui ambalaje specifice, cum ar fi butoaiele etc. Montanții metalici pentru palete se execută în trei mărimi, cu următoarele dimensiuni de gabarit: mărimea I: lungimea max.1240mm, lățimea max. 835mm, înălțimea 640/3mm; mărimea II: lungimea max.1240mm, lățimea max. 835mm, înălțimea 970/3mm; mărimea III: lungimea max.1240mm, lățimea max. 835mm, înălțimea 1520/3mm;
paleta cu montanți pentru legume și fructe, este destinată folosirii pentru produsele ambalate în saci (ceapă, cartofi etc.). Pentru depozitarea strugurilor de masă, unitățile de legume și fructe utilizează o paletă ladă cu montanți metalici cu următoarele dimensiuni: dimensiuni de gabarit lungimea 1270mm, lățimea 870mm, înălțimea 1400mm; dimensiuni interioare lungimea 1240mm, lățimea 840mm, înălțimea interioară 1240mm, înălțimea utilă 1240mm, tara 5-6 kg.
paleta cu montanți pentru stivuirea butoaielor, servește la stivuirea butoaielor cu produse semiconservate (marcuri, pulpe etc.), sau cu produse complementare (oțet, ulei etc.). Montanții sunt constituiți din două cadre independente montate în cruce pe paleta plană cu o înălțime de 900mm.
coșurile pentru legume se confecționează din împletituri de nuiele nedecojite și sunt folosite din ce în ce mai rar la ambalarea și transportul legumelor
Ambalaje din material plastic. Pentru valorificarea la intern a produselor horticole în verigile de prelucrare, transport, depozitare și desfacere se folosesc următoarele ambalaje fabricate din material plastic:
lada din material plastic model 1, are dimensiunile exterioare lungimea 500 mm, lățimea 300 mm, înălțimea 120 mm, volumul de gabarit 18 dm3, tara 0,6 kg; dimensiuni interioare lungimea 484 mm, lățimea 284mm, înălțimea 100mm, volum interior 13,7 dm3, suprafața de aerisire este de 30%. Această ladă este folosită pentru legume și fructe cele mai perisabile (ciuperci, tomate, dovlecei, varză de Bruxelles, căpșuni, zmeură, cireșe, vișine, coacăze, prune, caise, afine etc.).
lada din material plastic model 2, are dimensiunile exterioare lungimea 60 0mm, lățimea 400 mm, înălțimea 170 mm, volumul de gabarit 40,8 dm3, tara 1,2 kg; dimensiuni interioare lungimea 564 mm, lățimea 364 mm, înălțimea 160 mm, volum interior 30,8 dm3, suprafața de aerisire 24%. Se folosește la manipularea, transportul, depozitare și desfacerea: tomatelor, cireșelor, strugurilor de masă etc.
lada din material plastic model 3, are dimensiunile exterioare lungimea 600 mm, lățimea 400 mm, înălțimea 262 mm, volumul de gabarit 62,9dm3, tara 2,8 kg; dimensiuni interioare lungimea 588 mm, lățimea 388 mm, înălțimea 245 mm, volum interior 55,9 dm3, suprafața de aerisire 20%. Se folosește la manipularea, transportul, depozitare și desfacerea merelor (20-22 kg), pere (24-26kg), castraveți (25-27kg), ardei gras (15-17 kg), salată (7-9 kg), spanac(10-12kg).
lada din material plastic model 4, are dimensiunile exterioare lungimea 600 mm, lățimea 400 mm, înălțimea 262 mm, volumul de gabarit 62,9 dm3, tara 2,55 kg; dimensiuni interioare lungimea 570 mm, lățimea 350 mm, înălțimea 245 mm, volum interior 48,9 dm3, suprafața de acoperire pe ambele palete este de 100%.
plasă sau fileu din polietilenă are lățimea de 10-12-25 cm, corespunzătoare a trei tipuri: tip A, tip E și tip G.. Tipul A 100×200 mm – pentru mere, citrice, usturoi (100g); 100×250 mm – pentru ceapă (0,5kg), usturoi (0,2kg); 100x350mm – pentru pere, lămâi, portocale (4 bucăți).
Tipul E 120x300mm- pentru usturoi (250 g); 120×350 mm – pentru mere, pere, cartofi, lămâi (500g); 120×400 mm – pentru mere, pere, lămâi, ceapă, cartofi (1 kg); 120×500 mm – pentru lămâi, portocale, ceapă, cartofi, morcovi (2 kg). Tipul G 250×500 mm – pentru ceapă, cartofi (3 kg); 250×60 0mm – pentru ardei (3 kg), ceapă, cartofi (5 kg); 400×700 mm – pentru ceapă, cartofi (15-20 kg).
Tipurile de plasă pot fi colorate în diverse culori, care internațional au următoarea semnificație: roșu pentru calitate extra, galben pentru calitatea I și verde pentru calitatea II. Închiderea săculeților tip A și E se face manual cu cleme metalice sau din material plastic, sau prin capsare mecanică, iar săculeții tip G se închid prin capsare mecanică sau cu sârme sub forma unor agrafe, folosind un dispozitiv special pentru legat săculeți.
Dispozitive, mașini și utilaje specifice ambalării. În vederea efectuării unor operații în legătură cu ambalajele sau cu tehnica de ambalare, întreținere, gospodărire, manipulare, transport, depozitare și expediție se apelează din ce în ce mai mult la o serie de dispozitive, mașini sau utilaje specifice acestui sector complex. Pentru recepția recipientelor din sticlă, metalice, plastice, ambalajelor de expediție, a celor colective, de însumare etc., se apelează la o serie variată de scule, aparate și dispozitive (rigle, șublere, micrometre, rulete, balanțe, cântare, bascule, cilindri gradați etc.).
Pentru gospodărirea, recondiționarea ambalajelor, se folosesc ferestraie, foarfece de tăiat balot, clești etc., aparate cu rezistență pentru sudat, reparat lăzile din material plastic, compresor de aer, aparate de agrafat cu arc sau pneumatice, mașini de agrafat pentru asamblat panourile etc. în vederea descărcării lăzilor cu produse pe liniile de condiționare, se folosesc răsturnătoarele de lăzi sau cele de palete-lăzi. Pentru manipularea, transportul, depozitarea și distribuția ambalajelor, mai ales a celor constituite în unități de încărcătură, se folosesc numeroase ambalaje și dispozitive specifice. Astfel, de la cărucioarele clasice, de numeroase tipuri pe două, pe trei sau patru roți pentru transportul unui grup de lăzi la cele de vehiculat sacii etc., folosite treptat din ce în ce mai puțin, s-a recurs la transpalete, stivuitoare, macarale.
Pentru manipularea și transportul interior al ambalajelor paletizate se folosesc, de regulă, utilajele cu furcă. Acestea sunt: cărucioare cu transpalete sau transpalete, stivuitoare (electrostivuitoare și motostivuitoare).
CONCLUZII
Ambalarea prin aranjare are numeroase variante: în rânduri drepte separate sau neseparate, în șah, ambalarea estetică etc.
a) Ambalarea în rânduri drepte neseparate se face în șiruri paralele și perpendiculare pe laturile lădițelor, iar poziția fructelor este mereu aceeași (cu cavitatea calicială în sus sau în jos, sau pe cant cu cavitatea calicială în aceeași parte). Metoda nu folosește întotdeauna în mod judicios spațiul ambalajelor, iar produsele sunt mai expuse vătămării, cu cât sunt într-un rând situat mai jos, datorită suprapunerii. Materialele auxiliare de fixare sunt în cantitate mare.
b) Ambalarea în rânduri drepte separate prezintă avantaje legate de aspectul mai atrăgător, iar calitatea este asigurată de izolarea produselor prin foi de carton, diverse tipuri de cofraje, platouri alveolare etc.
c) Ambalarea în șah folosește mai bine spațiul existent și micșorează presiunea produselor unele asupra celorlalte, prin amplasarea rândurilor susccesive în spațiile libere ale rândurilor anterioare, atât pe orizontală cât și pe verticală. Materialele auxiliare de fixare se folosesc în cantitate mai mică.
d) Ambalarea estetică, așa cum este ea descrisă, este de fapt o ambalare în cutii, platouri, cofraje sau alveole de dimensiuni mai reduse, a unui număr de maxim 10 fructe de calitate aleasă. Numărul mic, aspectul și forma ambalajului, includerea în folie specială și chiar aparența deosebită a produselor imprimă un aspect deosebit de atrăgător acestor tipuri de aranjare, destinate pentru magazinele cu autoservire.
Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt coșurile, gălețile, lădițele, lăzile-paletă, sacii de diferite tipuri etc. Produsele foarte perisabile se recoltează direct în ambalajele de desfacere, deoarece nu suportă manipulări suplimentare.
Ambalajele de transport și depozitare constituie o categorie distinctă pentru multe produse, iar diversele palete sau lăzile-paletă asigură o eficiență și o productivitate sporită în această fază, prin capacitatea lor ridicată de manipulare mecanizată și de păstrare modernă. Ele pot asocia și se constituie în unități de încărcătură paletizată, în vederea lotizării și expedierii.
Ambalajele de desfacere sunt cele de lemn sau material plastic de 6-30 kg, precum și cele pentru preambalare (săculeți sau saci de plasă din material textil sau plastic, pungi din polietilenă sau hârtie, pelicule plastice).
Ambalajele sunt foarte diverse și au multe accesorii, fiecare produs având o metodologie proprie, cu variante specifice și grad de complexitate diferit. Prin definiție sunt nereturnabile, dar au un design și o inscripționare deosebite, purtătoare ale unui mesaj publicitar adresat clientului.
Ambalajul are funcții multiple, deosebit de importante:
• asigură protecția produselor pe parcursul valorificării (menține însușirile, oferă condiții optime de aerisire, protecție antișoc etc);
• permite o manipulare, un transport, o depozitare și o desfacere mai rațională și mai eficientă, prin crearea de posibilități de paletizare și stivuire, prin recirculare și recuperare conform normelor;
• promovează și favorizează vânzarea unui produs, prin aspect, prezentarea și punerea în valoare a conținutului, etichetarea și marcarea;
• influențează prețul de cost și posibilitățile de valorificare, prin condițiile în care se fabrică și se procură (tehnici, materiale, prețuri);
• polivalența permite folosirea unui număr mai redus de tipuri, fabricat într-un număr mai ridicat de exemplare;
• calitatea ambalajelor și corecta lor exploatare caracterizează și influențează calitatea și eficiența valorificării.
Circuitul ambalajelor este comun cu tehnologia de valorificare, dar are și I faze proprii (transportul ambalajelor goale, depozitarea, repararea, dezinfectarea, sortarea și reformarea după încheierea unui anumit număr de cicluri de ambalare). Condițiile de calitate ale unui ambalaj trebuie să fie în concordanță și să corespundă calității produselor ambalate. Materialul din care sunt confecționate ambalajele, integritatea, starea de curățenie, umiditatea au o mare importanță în evaluarea pe ansamblu a mărfii ambalate. Standardele specifică totdeauna câ ambalajele nu trebuie să transmită produselor ambalate substanțe care să pună în pericol sănătatea consumatorilor.
Tipurile de ambalaje paletizabile, de formă paralelipipedică rectangulară
A) În funcție de structură și posibilitatea de stocare există:
a) ambalaje pliante, care se depozitează pliate, ocupând un spațiu redus. In vederea folosirii se depliază. Ambalajele de carton sunt caracteristice acestui tip;
b) ambalajele semiasamblate sau în panouri (tipurile de lăzi II, V, VI, VII, VIII, IX) care pot fi produse și livrate fie astfel, fie în stare asamblată;
c) ambalajele asamblate care sunt livrate ca atare, bătute în cuie și cu agrafe, fără posibilitate de demontare.
Lăzile tip VI, aranjate pe europaleți
cu colțare de plastic, pregătite în vederea transportului
B) În funcție de tipul constructiv și formă, distingem:
a) Ambalaje tip ladă, cu pereții plini sau cu spații de 20-50 mm. Au înălțimea peste 200 mm (318 mm lada P, 262 mm lăzile D și M III și M IV din plastic, 235-245 mm ladă de tip I.
b) Ambalaje tip jumătate ladă, diferă de primele doar prin înălțimea mai redusă, dar superioară valorii de 140/160 mm pe laterale. Capetele pot fi supraînălțate față de laterale cu 25 mm. Exemplu: lada M II din plastic și tipul IX.
c) Ambalaje tip platou au înălțimea pe laterale sub 140 mm. Capetele platourilor pot fi supraînălțate, cu 25-60 mm față de laterale, dar nu mai mult cu 50%. Exemplu: tipul C, M I din plastic, tipurile III, IV, V, VIII și IX;
d) Stelajele din lemn au pereții din șipci, cu mari spații libere între ele (lăzi grătar). Pot avea capetele supraînălțate cu 25 mm față de laterale (pereții laterali). Exemple: lada V, lada II;
e) Stelaje platou din lemn au o înălțime mai mică decât celelalte. Exemple: lăzile tip VI și VII;
f) Coșulețe din lemn derulat, carton, materiale plastice;
g) Lăzi din carton de tip rabatabil;
h) Platouri din carton sau material plastic.
C) După domeniul de folosire ambalajele paletizabile paralelipipedice rectangulare pot fi polivalente (lada tip P, lăzile M II, M III și M IV din plastic), specializate pentru un anumit grup de produse sau pentru un singur produs (lăzile tip VII export salată, tip VIII export gulioare mărimea 1, tip IX export gulioare mărimea 2)
D) După durata de circulație, se pot clasifica în:
a) Ambalaje recuperabile (refolosibile), care se pot stivui și stoca încărcate până la înălțimea de 6,6 sau chiar 8 m. Normele de circulație ale ambalajelor sunt de 48 de cicluri, din care 24 pe an, cu o cotă de restituire de 98%. Pentru ambalajele din material plastic, normele de circulație sunt de 96 cicluri, din care 24 pe an cu o cotă de restituire de 100%.
b) Ambalajele nerecuperabile (de tip pierdut, pentru o singură circulație) nu suportă stivuirea decât până la o înălțime de 2,5 m. Pentru manipularea lor paletizată, se folosesc palete cu montanți. Ambalajele pentru export sunt nerecuperabile.
Încercările de laborator pentru ambalajele constituite din carton, lemn, panouri din particule sau fibre se fac după ce ele au fost în prealabil climatizate. Folosirea ambalajelor destinate păstrării în depozite moderne este în legătură directă cu pierderile în greutate a produselor supuse păstrării și a microclimatului realizat pentru legume și fructe.
Lemnul și cartonul sunt materiale higroscopice apte a absorbi și ceda apa cu mare ușurință. Dacă se introduc în camera frigorifică ambalaje prea uscate, acestea au tendința de a absorbi o masă importantă de apă și aceasta în detrimentul produselor depozitate, mai ales în primele săptămâni de depozitare. În cazul ambalajelor prea umede efectul este invers, ridicând prea mult umiditatea relativă a aerului. Tara lăzilor poate să crească până la 30% față de greutatea inițială. Natura și așezarea ambalajelor în depozit joacă un rol important față de compoziția microclimatului realizat privind produsele depozitate. Atunci când apar obstacole în calea liberei circulației a aerului, se creează modificări ale umidității relative și conținutului în compuși volatili. Se știe că acumularea de produși volatili favorizează apariția bolii de opăreală.
B I B L I O G R A F I E
Banu C. (coordonator) – Biotehnologii în industria alimentară, [NUME_REDACTAT], București, 2000.
Bănescu, A. și Radulian, D. Sistematizarea calculelor aparatelor în industria chimică. [NUME_REDACTAT], București, 1977.
Brennan, J. G. ș.a. Packaging, cap. 21, p. 617-653 în [NUME_REDACTAT] Operations, ed. a III-a, [NUME_REDACTAT] Science, London, [NUME_REDACTAT], 1990.
Bureau, G., Multon, J. L. L'emballage des denrees alimentaires de grande consommation. Technique & Do'cumentation. Lavoisier, Paris, France, 1989.
Caron, P.-A. [NUME_REDACTAT] du Conditionnement des liquides. [NUME_REDACTAT] d'aditions, Paris, 1967.
Paine, F. A. și Paine H. Y. A Handbook of [NUME_REDACTAT]. Blackie & [NUME_REDACTAT]., Glasgow, UK., 1983
Parry, R. T. Principles and Applications of [NUME_REDACTAT] Packaging of Food, [NUME_REDACTAT] & Professional, Glasgow, UK., 1993
Robertson, G. L. [NUME_REDACTAT]. Principles and Practice. [NUME_REDACTAT], Inc., New-York, 1993.
[NUME_REDACTAT], Materiile prime vegetale – depozitare și păstrare, [NUME_REDACTAT] din Oradea, 2004.
[NUME_REDACTAT], Tehnologia prelucrării produselor vegetale, [NUME_REDACTAT] din Oradea, ISBN 978-973-759-412-9, 2007.
[NUME_REDACTAT], Spațiile de depozitare a produselor agricole, metodă eficientă de combatere a dăunătorilor prin dezinsecție preventivă a depozitelor și tratarea produselor depozitate cu produsul Actellic 50, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Facultatea de [NUME_REDACTAT], 2003.
Segal, B., Croitor, N. Ambalaje pentru industria alimentară. [NUME_REDACTAT], 1989.
Tomescu, M. și Constantinescu, M. Chimie și coroziune. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1979.
ANEXE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Gradul de Umplere al Ambalajelor Pentru Horticultura (ID: 1610)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.