Gradul de Risc al Produsului Apadocx

=== Gradul de risc al produsului Apa ===

Ingrediente

apă;

ulei vegetal;

amidon modificat/ E 1422;

mono- și digliceride ale acizilor grași;

poliricinoleat de poliglicerol/ E 476;

sorbat de potasiu;

acid citric;

arome;

beta caroten/ E 160a,

vitamina A,

vitamina B 12

vitamina B 6;

colecalciferol (vitamina D 3);

riboflavina (vitamina B 2),

grasimi vegetale traseresterificate

lecitina (soia și floarea soarelui)

Gradul de risc al produsului
Apa

Conform Codex Alimentarius, apa se regasește în categoria 14.0 Băuturi, excluzâd produsele lactate, grupa 14.1 Bauturi non-alcoolice, subgrupa 14.1.1 Ape: ape naturale sau imbuteliate, carbonate sau nu. 
Conform celor două legi în vigoare – Legea nr. 458 din 08/07/2002 privind calitatea apei potabile și Legea nr. 311 din 28 iunie 2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile), apa potabilă (și deci și cea folosită în industria alimentară) este apa destinată consumului uman:
„a) orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei, ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și indiferent dacă este furnizată prin rețea de distribuție, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;
b) toate tipurile de apă folosită ca sursa în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanțelor destinate consumului uman.
c) apa provenind din surse locale, precum fântani, izvoare etc, folosită pentru băut, gătit sau în alte scopuri casnice.
Apa potabilă trebuie să fie sanogenă și curată, îndeplinind următoarele condiții:
a) să fie lipsită de microorganisme, paraziți sau substanțe care, prin număr sau concentrație, pot constitui un pericol potențial pentru sănătatea umană;
b) să întrunească cerințele minime prevazute în lege.”
De asemenea, apa potabilă trebuie să nu conțină:

Bacterii coliforme

Escherichia coli (E.coli)

Enterococi

Pseudomonas aeruginosa

Clostridium perfringens

Conform Normei tehnice (HG 1020/2005) de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale, există un număr de compuși prezenți în mod natural în apele minerale naturale ale caror limite maxime, dacă sunt depășite, pot constitui un factor de risc pentru sănătatea publică:

Stibiu – 0,005 (mg/l)

Arsen – 0,01 (mg/l)

Bariu – 1,0 (mg/l)

Bor (mg/l)

Cadmiu – 0,003 (mg/l)

Crom – 0,05 (mg/l)

Cupru – 1,0 (mg/l)

Cianuri – 0,07 (mg/l)

Fluoruri – 5,03 (mg/l)

Plumb – 0,01 (mg/l)

Mangan – 0,5 (mg/l)

Mercur – 0,001 (mg/l)

Nichel – 0,020 (mg/l)

Nitrați – 50 (mg/l)

Nitriți – 0,1 (mg/l)

Seleniu – 0,01 (mg/l

Consumul de apă contaminată poate cauza:

Methemoglobinemia

Cancer (gastric, în principal)

Intoxicații și alergii

Afecțiuni dermatologice

Toxicitate la nivelul diverselor organe

Hepatită

Dizenterie

Holera

După cum se poate observa, în UE concentrația maximă admisă în nitrați pentru apa potabilă este de 50 de miligrame/litru. Conform studiilor medicale, o concentrație de peste 10 mg/l azotați și peste 0,05 mg/l azotiți poate pune în pericol viața nou-născuților.

Uleiul vegetal este un ingredient cu risc mediu pentru sănătate, obținut din plante. Acestea pot proveni dintr-o singură plantă sau pot fi amestecuri provenite de la mai multe specii. Uleiurile vegetale 

Cele mai des folosite uleiuri vegetale sunt:

Uleiul de floarea-soarelui

Uleiul de porumb

Uleiul de soia

Uleiul de arahide

Uleiul de masline

Uleiul de rapita (canola)

Uleiul de sofranel

Uleiul din seminte de bumbac

Uleiul de nuca de cocos

Conform Codex Alimentarius, Standardul 210-1999, uleiul vegetal se regăsește în categoria 02.0 Grăsimi, uleiuri și emulsii grase, grupa 02.1 Grăsimi și uleiuri esențiale fără apă, subgrupa 02.1.2 Uleiuri și grăsimi vegetale: grăsimi și uleiuri comestibile obținute din plante (produsele pot proveni dintr-o singură plantă sau pot fi amestecuri de uleiuri). Acestea pot conține următorii aditivi:

Esteri de ascorbil – 500 mg/kg

Hidroxianisol butilat – 200 mg/kg

Butilhidroxitoluen – 200 mg/kg

Beta-Caroteni, Legume – 1000 mg/kg

Esteri ai acidului diacetiltartric și acizi grași din glicerina – 10000 mg/kg

Rașina de guaiac – 1000 mg/kg

Citrați de izopropil – 200 mg/kg

Polidimetilsiloxan – 10 mg/kg

Polisorbați – 5000 mg/kg

Galat de propil – 200 mg/kg

Esteri propilenglicolici ai acizilor grasi – 10000 mg/kg

Citrat de stearil – gmp

Butylhydroquinone tertiar – 200 mg/kg

Tiodipropionate – 200 mg/kg
Conform Regulamentului nr. 1129/2011 privind aditivii alimentari adoptat de Comisia Europeană (intrat în vigoare la 1 iunie 2013), uleiul vegetal poate conține:

Acid lactic (E 270)

Acid ascorbic (E 300)

Esteri ai acizilor grași cu acid ascorbic (E 304)

Extract bogat în tocoferol (E 306)

Alfa-tocoferol (E 307)

Gama-tocoferol (E 308)

Delta-tocoferol (E 309)

TBHQ și BHA, individual sau combinați (E 310-320)

Butilhidroxitoluen (BHT) (E 321)

Lecitine (E 322)

Acid citric (E 330)

Citrați de sodiu (E 331)

Citrați de potasiu (E 332)

Citrați de calciu (E 333)

Esteri ai acidului citric cu mono- și digliceridele acizilor grași (E 472c)

Extracte de rozmarin (E 392)

Dimetilpolisiloxan (E 900)

Monogliceride și digliceride ale acizilor grași (E 471)

Consumul de ulei vegetal poate cauza:

Reactii alergice

Creștere în greutate (obezitate)

Boli cardiovasculare (creșterea colesterolului)

Consumul de ulei vegetal nu este în acest moment restricționat, neexistând astfel o limită zilnică care trebuie respectată. Se recomandă însă consumul cu moderație.

Amidonul modificat este un component cu risc mediu pentru sănătate, utilizat ca agent de îngroșare. În majoritatea țărilor din UE, se interzice utilizarea amidonului modificat ca agent de îngroșare al  produselor lactate, utilizându-se doar pentru iaurturile cremoase și pentru unele sortimente de iaurturi cu fructe. Modificarea amidonului se poate face prin tratare cu agenți fizici sau chimici (E1420 1421, 1422 sau 1440). Consumul poate provoca alergii, dereglări hormonale, hepatice, ale sistemului digestive, nervoase și creșterea colesterolului.

Mono si digliceridele sunt acizi grasi derivati din triglicerine (ester provenit din glicerol si 3 acizi grasi), care reprezinta componenta principala a grasimilor animale si a uleiurilor vegetale.

Mono și digliceridele acizilor grași sunt utilizate ca emulgatori și la creșterea duratei de valabilitate a produselor. Pot fi de origine animală (piele sau oase de animale) sau vegetală.

Acetea au fost acceptate ca aditivi alimentari conform Regulamentului nr. 1129/2011 adoptat de Comisia Europeană (intrat în vigoare la 1 iunie 2013), iar conform Regulamentului nr. 1130/2011 apare sub denumirea E 471 – Monogliceride și digliceride ale acizilor grași.
Consumul de mono și digliceride care conțin grăsimi trans greu solubile poate cauza boli cardiovasculare sau obezitate. Nu există date care să reglementeze consumul zilnic, însă se recomandă o oarecare precauție în consumarea acestora.
Poliricinoleat de glicerol este un component cu risc mediu pentru sănătate, utilizat ca emulgator și stabilizator artificial. Se obține prin esterificarea glicinei cu acizii grași proveniți din uleiul de ricin. Se permite utilizarea doar în alimente sărace în grăsimi sau în dulciurile pe baza de cacao. Face parte din categoria E-urilor suspecte.

Sorbatul de potasiu este un compus cu risc mediu pentru sănătate, utilizat drept conservant, cu efect important împotriva mucegaiurilor și a drojdiei, nefiind eficient însă împotriva bacteriilor. În unele cazuri, poate provoca alergii sau astm; de aceea, nu este recomandat consumul frecvent, în special persoanelor sensibile la alergeni. Face parte din categoria E-urilor suspecte. 

Acidul citric numit și acid hidroxitricarbalilic, cu formula moleculară C6H8O7 este un monohidroxiacid tricarboxilic mult răspândit în natură. Se găsește în coacăze, zmeură, lămâie, sfeclă, leguminoase. Este un intermediar într-un proces biologic important de degradare oxidativă a zaharidelor care se numește „ciclul acidului citric”. Conform Codex Alimentarius, acidul citric se poate utiliza ca regulator de aciditate,  antioxidant și agent de chelare. Conform Regulamentului nr. 1129/2011 privind aditivii alimentari adoptat de Comisia Europeană se poate folosi sub denumirea E 330 – Acid citric. Consumul de acid citric poate cauza: alergii, probleme digestive, afecțiuni ale cavității bucale, poate afecta comportarea unor medicamente. Nu există restricții pentru consumul zilnic, dar se recomandă prudență.