Grădiniția cu program normal Trestia [310802]

[anonimizat]-[anonimizat] I

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. Stan Cristian

Candidat: [anonimizat] – [anonimizat]: 2011-2013

[anonimizat]-[anonimizat] I

Rolul povestirilor în dezvoltarea și educarea limbajului copiilor preșcolari din mediul rural

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. Stan Cristian

Candidat: [anonimizat] – [anonimizat]: 2011-2013

Subsemnatul (a) ___________________________________________________, [anonimizat] ________________________________________________________________________

________________________________________________________________________

elaborată de _____________________________________________________________ avizez favorabil lucrarea pentru depunere la secretariatul DPPD.

Numele și semnătura:

________________________

________________________

Data: _____________

CUPRINS

Argument……………………………………………………………………………………………………………………5

[anonimizat]…………….7

1.1. Dezvoltarea – definiții și concepții …………………………………………………………………………7

1.2. [anonimizat]……………………….9

1.3. Formarea și dezvoltarea personalității preșcolarului………………………………………………….15

1.4. Dezvoltarea fizică și psihică a copiilor din mediu rural…………………………………………….18

II. LOCUL ACTIVITĂȚILOR DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DIN GRĂDINIȚĂ……………………………………………………………………….21

2.1. Particularități ale însușirii limbajului de către copiii preșcolari…………………………………..22

2.1.1. La copii de grupa mică………………………………………………………………………………….24

2.1.2. La copii de grupa mijlocie……………………………………………………………………………..25

2.1.3. La copii de grupă mare și pregătitoare…………………………………………………………….27

2.2. Educarea limbajului în noul curriculum………………………………………………………………….29

2.3. Jocuri didactice pentru educarea limbajului……………………………………………………………..32

2.4. Specificul realizării activității de dezvoltare a limbajului în mediul rural……………………38

III.EXIGENȚE PSIHOPEDAGOGICE ÎN UTILIZAREA POVESTIRILOR LA COPIII PREȘCOLARI ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII ȘI EDUCĂRII LIMBAJULUI…………………………………………………………………………………………………………..44

3.1. Povestirea – definiție, clasificări, caracteristici………………………………………………………..44

3.2. Rolul povestirilor în educarea limbajului copiilor preșcolari………………………………………45

3.3. Tipologia povestirilor……………………………………………………………………………………………48

3.3.1. Povestirile educatoarei………………………………………………………………………………………..48

3.3.2. Povestirile copiilor……………………………………………………………………………………………..51

3.4. Rolul povestirilor în educarea limbajului copiilor din mediul rural……………………………..54

IV. METODOLOGIA CERCETĂRII………………………………………………………………………..56

4.1. Scopul și obiectivele cercetării……………………………………………………………………………….56

4.2. Ipotezele cercetării………………………………………………………………………………………………..57

4.3. Desfășurarea cercetării………………………………………………………………………………………….57

4.3.1. Eșantionul de cercetare……………………………………………………………………………………….57

4.3.2. Descrierea cercetării…………………………………………………………………………………………..58

4.3.3. Metode și instrumente folosite…………………………………………………………………………….58

4.3.4. Rezultatele obținute și intrepretarea lor…………………………………………………………………61

Concluziile și propuneri……………………………………………………………………………………………….73

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………..75

Anexe………………………………………………………………………………………………………………………..77

ARGUMENT

MOTTO :

„La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția povestirilor pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în vorbă, fie în scris, a depășit celelalte avuții.”

RABINDRANATH TAGORE

Lucrarea de față își propune să evidențieze rolul poveștilor în dezvoltarea și educarea limbajului copiilor preșcolari din mediu rural.

Pe zi ce trece, lumea în care trăim devine o lume a calculatorului și, implicit, o lume în care individul se izolează, nu mai socializează, nu mai intră într-o bibliotecă, nu mai răsfoiește paginile unei cărți într-o sală de lectură.

Copilul, de la cea mai fragedă vârstă, este fascinat de televizor, de calculator, petrece ore în șir în fața desenelor animate și în fața monitorului, în detrimentul lecturii, pierzând, practic, contactul cu acea lume minunată a poveștilor, fiind vitregit de acel sentiment de liniște, siguranță, împlinire, armonie pe care ți-l dau poveștile citite de părinți și bunici.

Familia este cea care, încă din primii ani de viață, poate să cultive la copii interesul pentru carte. Și asta, în primul rând, prin puterea exemplului personal. Dacă micuțul vede că mama citește, tatăl citește, este curios să afle ce este scris în acea carte, în acea revistă, caută să vadă și el pozele, observă tipăritura, se interesează , pune întrebări.

Următorul pas pe care îl poate face familia în acest drum al apropierii de carte îl constituie achiziționarea de cărticele adecvate vârstei copiilor . Foarte îndrăgite sunt cărțile muzicale, cele cu personaje ieșite în relief, cu animale, cu mijloace de transport, cărțile care cuprind o jucărie, copilul putând face pe nesimțite trecerea de la informația din carte la realizarea unui dialog cu acea jucărie , cu acel personaj.

Utile și atractive sunt și cărțile care îi învață pe copii ora, cărțile cu cifre și cu litere, iar mai apoi, enciclopediile pentru copii, care nu sunt altceva decât o punte între cartea cu povești și cartea cu conținut științific.

Un rol foarte important în trezirea interesului pentru lectură îl are grădinița. Penrtu aceasta, educatoarea are în vedere amenajarea unui mediu adecvat apropierii copilului de carte, realizând colțul bibliotecii, cu rafturi, cu cărți frumos ilustrate, reviste, albume, pliante.

Cu mult tact, cu metode care să stimuleze curiozitatea, copilul va fi învățat să răsfoiească o carte, va afla din ce părți e formată cartea, cine o scrie, unde se fac cărțile, cum trebuie păstrate, ce este un semn de carte.

Treptat- treptat, el va fi capabil să recunoască personajele, autorii(după portret), cifrele care numerotează paginile, va căpăta noțiunea de titlu, recunoscându-l de restul tipăriturii.

Cei 18 ani de experiență ca educatoare m-au ajutat să înțeleg că reușita unei activități de predare-învățare – evaluare are la bază o relație de parteneriat strategic între cei doi factori implicați : educator și copil. Consider că trebuie să oferim copiilor posibilitatea să gândească, să descopere și să creeze. Această idee este concretizată în partea practică a lucrării, unde am demonstrat faptul că povestirea, sub toate formele ei, îl familiarizează pe copil cu structura limbii, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea ei, contribuind astfel la dezvoltarea limbajului și a gândirii.

Capitolul I

PARTICULARITĂȚI PSIHO – FIZICE ALE COPIILOR PREȘCOLARI

1.1. Dezvoltarea – definiții și concepții

În general prin dezvoltare se înțelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa reprezentând o unitate functionala mai mult sau mai putin închegata cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapa la alta implica atât acumulari cantitative, cât si salturi calitative, acestea aflându-se într-o conditionare dialectica.

În dicționarul de psihologie Norbert Sillamy definește dezvoltarea ca serie de etape prin care trece ființa vie spre a-și atinge deplina realizare de sine.

Palierele pe care se desfășoară dezvoltarea organismului uman sunt:

• dezvoltarea fizică, puternic influențată de alimentație și de îngrijirea sănătății. Ea include modificările de lungime și greutate; modificări ale inimii, dar și a altor organe interne, ale scheletului și a musculaturii, cu implicații directe asupra abilităților motorii; modificări ale structurii și funcției creierului generate atât de factorii genetici, cât și de stimularea sau deprivarea senzorială din mediul în care crește copilul în primii ani de viață. Modificările menționate au o influență majoră asupra intelectului și asupra personalității;

• dezvoltarea cognitivă implică modificările care au loc în ceea ce privește percepția, învățarea, memoria, raționamentul și limbajul. Funcționarea cognitivă este în mod obișnuit însoțită de operații metacognitive (reflecție asupra gândirii) prin care se reglează învățarea și performanță (Koriat, A., 1998);

• dezvoltarea psihosocială cuprinde modificările legate de personalitate, emoții și relații ale individului cu ceilalți.

Perioada de vârstă 3 – 6/7ani se caracterizează prin numeroase schimbări ale proceselor fundamentale specifice de creștere și dezvoltare.

După Ifrim, M. „creșterea este un proces cantitativ prin care se realizează acumularea de substanță organică. Este un proces complex ce cuprinde două laturi: creșterea în volum și refacerea masei celulare uzate”.

„Dezvoltarea este un proces calitativ prin care se realizează o permanentă restructurare și reorganizare a conținuturilor”.

Aceste procese sunt influențate de acțiunea unor factori și anume:

– factori interni (ereditatea);

– factori externi (mediul înconjurător) și

– factori de mediu – organici și socio-culturali (factorii organici sunt reprezentați de climă, morbiditate, alimentație, locuință, expunere la substanțe poluante iar factorii socio-culturali sunt reprezentați de mediul familial, condițiile economice, mediul școlar). Acești factori acționează în strânsă legătură, modificându-și permanent efectele.

Principiile generale ale proceselor de creștere și dezvoltare au fost enunțate de Tănăsescu, Gh., și se consideră că stau la baza proceselor de creștere și dezvoltare citat de C. Albu, Adriana Albu, T. L.Vlad și I. Iacob :

a. ritmul de creștere se reduce treptat, fiind mai mic pe măsură ce copilul crește;

b. ritmul creșterii este neuniform, perioadele de creștere lentă alternând cu cele în care evoluția este alertă;

c. ritmul creșterii și dezvoltării diferitelor organe și țesuturi este deosebit pentru același interval de timp. Creșterea este neuniformă, fiind orientată în sens cefalo-caudal și proximo-distal.

Unele organe au o dezvoltare rapidă (creierul), în timp ce altele evoluează lent (sistemul muscular);

d. dezvoltarea organelor și sistemelor se face în interdependență, astfel există o relație directă între dezvoltarea sistemului osteoarticular și muscular sau între dezvoltarea creierului și cea a analizatorilor;

e. cele două sexe prezintă o dezvoltare fizică diferită.

O altă opinie exprimată de Ursula Șchiopu, asupra principiilor generale care stau la baza proceselor de creștere și dezvoltare este formulată sub forma a 3 legi de bază:

– legea ritmului de creștere;

– legea oscilației ritmului de creștere;

– legea corelației creșterii.

Datele biologiei științifice arată că organismul reprezintă un tot unitar, un subsistem al mediului, cu care se află în raporturi de interacțiune. Mediul fiind schimbător, organismul este permanent obligat să-și refacă cerințele și să-și modifice însușirile, astfel încât ereditatea nu poate fi înțeleasă decât în contextul variabilității, ca un bagaj filogenetic labil.

P. Golu, afirmă că sunt determinate genetic o serie de însușiri mai restrânse individual, cum ar fi:

– însușiri fizice – greutatea, dimensiunile antropometrice;

– însușiri biochimice – particularități de compoziție a sângelui, ale structurii celulare, ale construcției glandulare, ale secreției hormonale, ale schimbului de substanțe cu mediului;

– însușiri funcționale – plasticitatea sistemului nervos, raporturi de intensitate și de echilibru dintre procesele nervoase fundamentale

– excitația și inhibiția.

Concluzia este că resursele fizice și fiziologice pot fi exploatate diferit de la individ la individ. Dacă fondul genetic furnizează virtuți, potențialități, limite maxime, mediul înconjurător determină maniera specifică de concretizare a disponibilităților și furnizează conținutul dezvoltării.

1.2. Aspecte psiho-pedagogice ale dezvoltării copilului de vârstă preșcolară

Despre preșcolaritate se spune că este vârsta de aur a copilăriei pentru că se înregistrează progrese mari în dezvoltarea fizică și psihică ce permit adaptări foarte bune la diverse situații și asigură copilului o anumită eficiență în activități, fără ca să existe încă presiunile grijilor și obligațiilor.

Vârsta preșcolară este caracterizată printr-un proces continuu de transformări cantitative în care sunt implicate procesele, funcțiile și caracteristicile ce definesc structurile psihocomportamentale, formându-se astfel identitatea definitorie și proprie ce denotă o anumita dimensiune a valorificării experiențelor acumulate și a potențialului de care dispune copilul.

Evoluția copilului se caracterizează după legități proprii în care ereditatea, mediul și educația se constituie ca mecanisme de influențare care-și pun pecetea asupra devenirii umane.

Copilul posedă însușiri specifice legate de vârstă, însușiri ce se vor transforma în funcție de condițiile bio-psiho-sociale. Dezvoltarea psihică a copilului suferă modificări esențiale sub influența jocului și a activităților programate, precum și a îndrumărilor educatoarei; experiența cognitivă se modifică, sfera reprezentărilor se extinde, operațiile gândirii se conturează, trăirile emoționale devin mai complexe, memorarea și reproducerea capătă atribute definitorii.

În contact mai strâns cu mediul din grădiniță, diferit de cel familial, copilul preșcolar traversează observativ mediul social. Cele trei componente ale mediului creează concomitent o mare diversitate a lumii și vieții, o mai densă și complexă antrenare a deciziilor, curiozității, emoțiilor și cunoașterii în situații inedite. În aceste condiții se dezvoltă fazele personalității copilului dar și capacitățile de cunoaștere, comunicare și de expresie.

Tipul fundamental de activitate este jocul, care îi satisface nevoia de mișcare, gândire și acțiune.

a.Vârsta preșcolară mică și mijlocie

Comportamentul copiilor de 3 ani este destul de asemănător cu acela al copiilor antepreșcolari. Jocurile lor constau în repetarea stereotipă a mișcărilor și acțiunilor simple și în care predomină elementul intuitiv, iar conținutul lor este sărac.

Procesele cognitive: percepția, memoria, limbajul, gândirea, imaginația etc. se dezvoltă în condiții concrete și în contextul acțiunilor practice, obiectuale.

Această perioadă se caracterizează printr-o creștere a intereselor, a aspirațiilor, a aptitudinilor mărunte implicate în satisfacerea dorinței de explorare a mediului.

De la un echilibru relativ la 3 ani, are loc o trecere spre o oarecare instabilitate, o expansiune, ce exprimă o mare decentrare de la obiectele concrete și manipularea lor, la integrarea obiectelor în strategii mai largi de utilizare, în care copiii le conferă funcții simbolice.

Spre 4 ani, copilul devine mai puternic dar în același timp ai mai neîndemânatic. În perioada vârstei mijlocii, jocul devine o activitate de bază, încărcată de caracteristici active de manipulare a experienței de viață, a observațiilor și emoțiilor.

Curiozitatea devine mai amplă și se îndreaptă spre relațiile dintre fenomene (relații de dependență, de condiționare, de cauzalitate). De asemenea crește receptivitatea copilului, conduitele lui devin mai nuanțate și încorporează reacții mai numeroase și adresări revențioase.

Operațiile gândirii se constituie în activitatea practică, nemijlocită. Senzațiile și percepțiile furnizează materia primă extrem de necesară pentru planul mintal și al acțiunilor desfășurate în mediul înconjurător.

Capacitatea de memorare se manifestă deosebit de activă după 4 ani și capătă caracteristici psihice și sociale foarte importante.

Numeroși psihologi, între care Claparede și Piaget, referindu-se la memorie, arată că este mai activă în joc.

Copilul intuiește cerința fixării și păstrării sarcinilor care-i sunt trasate. El învață poezii și le reproduce cu plăcere. Reproducerea este oarecum rigidă, copilul neputând continua recitarea unei poezii, dacă este întrerupt.

O alta caracteristică este impregnarea ei cu elemente afectogene (imitația pe acest plan se asociază cu observația).

Preșcolarul mic și mijlociu uită totuși repede, deoarece fixarea este fluctuantă și deseori superficială, ceea ce conferă păstrării și reproducerii un caracter fragmentar.

Caracteristic proceselor afectiv-motivaționale este faptul că încărcătura impulsiv-explozivă a acestora, adesea foarte pronunțata, atestă instabilitatea echilibrului emoțional al copilului, exprimata frecvent prin strigăte, plâns, acte agresive, etc. Îndeosebi la preșcolarul de 3-4 ani aceste reacții sunt încă difuze, nediferențiate, polarizează, mai ușor, dar aduc după sine un mare consum de energie nervoasă.

După vârsta de 4 ani, dispozițiile devin mai persistente, preșcolarul manifestă stări emotive deosebite cum ar fi cele de conștientizare a culpabilității sau acelea de ascundere a unei fapte neadmise. Copilul mai are explozii de afecțiune, de mânie și de furie sau de abandon. În structura stărilor afective acționează elemente educative legate de ceea ce este voie și ceea ca nu este voie. Socializarea afectivă se produce destul de intensiv la această vârstă. Dacă la început interacțiunea preșcolarului cu alți copii este limitată datorită faptului că el este încă absorbit de sine, cu timpul, el exprimă nevoia de a se integra in colectiv.

La cei mai mulți copii preșcolari de vârstă mică și mijlocie, se instalează „o afecțiune de tip simbolic (dependenta afectivă) față de educatoare”.

Conduita voluntară urmează mișcărilor și actelor organizate la nivelul unor acțiuni simple. Scopul activității îl constituie în deosebi obiectul perceput, nemijlocit iar motivele ei – interesele socio-motrice, procesele afective, interesele ludice. Activitatea începută își schimbă adesea cursul, se întrerupe, rămânând nefinalizată.

La preșcolarul de vârstă mijlocie se accentuează funcția reglatoare a sistemului verbal cu influențe evidente asupra conduitei voluntara. Are loc semnalizarea verbală propria a copilului care condiționează organizarea independentă a activității.

Limbajul intern devine mecanismul esențial de dezvoltare a conduitei verbale. Momentul de cotitură se produce în jurul vârstei de 5 ani, când copilul manifestă mai multa inițiativă, stăpânire de sine în realizarea scopurilor.

Privind dezvoltarea psiho-motorie, se constată ca la 5 ani mâna copilului nu este încă aptă pentru a reda intențiile. El trage linii la întâmplare, pentru a le atribui apoi semnificații și valoare.

După 4 ani, desenul copilului începe să capete o organizare liniară, iar obiectele încep să fie redate prin contururi care au funcții de simboluri și sunt „încărcate proiectiv” (testul omului, testul pomului, casei,etc.).

Dezvoltarea motricitatii, care la început este globală, presupune exerciții prin citire prin creează posibilitatea de a perfecționa mișcările, gesturile, economisindu-se energie.

Pentru a sublinia exuberanța motricității la preșcolaritate, Osterrieth precizeazăcă „activitatea motorie este pe primul plan, copilul de patru sau cinci ani este maiînainte de orice un „neastâmpărat” pe care oboseala nu-l ajunge, înclinat pe de-a-întregul bucuriei de a simți că trăiește și se mișcă”.

Vârsta preșcolară mare de la 5,6-7 ani

Această vârstă este etapa când sub influența procesului instructiv-educativ se înregistrează noi progrese în activitatea și dezvoltarea psihică. Este perioada formării inițiale a personalității copilului. În locul dependenței copilului de impresiile externe, întâlnim acum o organizare și stabilizare mai mare a comportamentelor.

Elementele cele mai semnificative ale activității care suferă schimbări și modificări importante la această vârstă, le constituie motivele – ca factori stimulatori ai personalității.

Treptat, apar motivele și trebuințele sociale, legăturile dintre motive sunt generate nu de intervenția din afară a adultului, ci din propria inițiativa interioară a copilului. Motivele se supun treptat unui proces de ierarhizare , subordonându-se unele altora. Deci comportamentele copilului încep să devină unitare, coerente.

Preșcolarul mare este capabil a se întrista atunci când nu este recompensat, este bucuros când este apreciat. Emoțiile și sentimentele devin mai bogate în conținut, se organizează și se stabilizează. Sentimentele de integrare socială și de prietenie sunt mai accentuate decât cele de dominare și agresivitate. Relațiile de ostilitate fățișă cedează locul celor de empatie, cooperare, competiție și prietenie.

Contactul cu copiii din aceeași grupă și opțiunile preferențiale le dezvoltă semnificația pozitiv-afectivă. Se creează astfel relațiile interindividuale, de atracție reciprocă, izvor de satisfacție pentru fiecare dintre ei. Aceste relații socio-afective au rezonanță de ordin motivațional.

„Socializarea motivațiilor prin cooperare și competiție generate de joc, creează premise reale pentru dezvoltarea curiozității pentru o activitate independentă, autonomă, fie în cadrul unui grup, fie individual, atribuite atât de intens solicitate în perioada școlarității.

Deosebit de important este că în grădiniță relațiile socio-afective să-l elibereze pe copil de egocentrismul subiectiv, să-i formeze capacitatea de apreciere și autoapreciere, tot mai obiectivă, potrivit cerințelor morale.

Copilul face progrese și în planul voinței și al conduitei morale. Acum este capabila să renunțe la unele dorințe personale și imediate în favoarea unor scopuri cu motivație socio-morală. Din sentimentele socio-morale se dezvoltă în relațiile copilului cu cei din jurul său, atât cu adulții cât și cu alți copii, fiind strâns legate de sociabilitate și de generalizarea sentimentelor de atașament, dragoste, admirație și respect.

Un alt aspect tot la fel de important în dezvoltarea preșcolarului mare, constă în apariția sentimentelor estetice, intelectuale, sociale. Sentimentele intelectuale se dezvoltă în legătură cu cerințele de cunoaștere și observare a mediului cultural.

Curiozitatea se manifestă prin întrebări și prin investigații și se finalizează în acceptarea conținutului observației sau explicației. Datorită reglării verbale acțiunile copilului sunt tot mai bine planificate și orientate, în direcția realizării scopului.

Efortul voluntar se exersează prin depășirea obstacolelor ce se ivesc pe parcurs și prin aducerea la bun sfârșit a lucrului început. Treptat se dezvoltă capacitatea de a amâna și chiar aștepta și chiar a renunța la ceva atractiv și mult dorit, ceea ce înseamnă că se intensifică controlul volitiv asupra trăirilor afectiv-egocentrice.

În evoluția psihică a copilului preșcolar o pondere deosebită o are gândirea .

În jurul vârstei de 6- 7 ani, după cum stabilește J. Piaget, gândirea copilului se apropie de formarea structurii de grup, capătă proprietatea importantă a reversibilității. Gândirea intuitiva aste gândirea bazată pe percepția, secțiune și reprezentare care permite realizarea pe plan mental a unor dependențe și se apropie constituirea constantelor (invariantelor).

În plan senzorio-perceptiv, tactul se decalifică relativ, devenind un simț de control, și susținere a văzului și auzului, care colectează impresii până la 6-9 ani. Acțiunile perceptive se încarcă cu intenție se descarc relativ de impulsuri, căpătând direcție, focalizare și funcții de întreținere și satisfacerea a intențiilor

Senzațiile și percepțiile furnizează materia primă necesară pentru planul mintal și al acțiunilor desfășurate în mediul înconjurător și în cel cultural. Încep să se construiască generalizări cantitative, logica practică a relațiilor: mărimea (lung, lat, înalt), cantitatea (mult, puțin, foarte puțin, deloc), spațiale (lângă, pe, sub, aproape, departe), comparații (la fel, tot atât), relația spațio-temporală percepția spațială și temporală începe să devină operativă.

În dezvoltarea planului perceptiv și al activării reprezentărilor, un rol de seamă îl are jocul. Acesta solicită și antrenează vigoarea, forța fizică, suplețea și coordonarea, echilibrul, abilitatea, în folosirea diferitelor părți ale corpului.

Atenția – este importantă în asigurarea desfășurării, oricărei activități. Atenție voluntară este alimentată de dorințele și intențiile și necesitatea de a le finaliza.

În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii este dezvoltarea limbajului. Limbajul constituie suportul generalizării experienței proprii a copilului, cât și a experienței generalizate a întregii omeniri. Acum preșcolarul învață să gândească, și să expună logic, să lege cuvintele între ele în cadrul propozițiilor, frazelor și apoi într-o scurtă descriere sau analiză.

Copilul face progrese semnificative în exprimarea verbală.

Astfel diferiți autori precum Ch. Buhler și Stern au dat diferite valori de vocabular mediu până la 6 ani: dacă la 3 ani vocabularul mediu al unui copil conține 700-800 de cuvinte, la 6 ani acesta ajunge la 2000 de cuvinte.

Acum se dezvoltă cerința internă de folosire a cuvintelor noi, creații verbale (chiar fantezii verbale), se amplifică expresivitatea vorbirii, intonațiile. În vorbire încep sa fie folosite numeroase adjective, structuri comparative și de evaluare. Limbajul fixează experiența cognitivă și organizează activitatea.

„Comunicarea forțează inteligența la o ordonare completă a datelor ce se comunică”.

Dezvoltarea motricității

Personalitatea copilului se construiește după părerea lui H. Wallon pe baza unui element indispensabil, și anume a schemei corporale. Ea este reprezentarea mai mult sau mai puțin globala, mai mult sau mai puțin completă și diferențiată pe care copilul o are despre propriul său corp.

Pe baza schemei corporale copilul percepe spațiul care-l înconjoară cu ajutorul a două procese complementare: cunoașterea propriului corp, unitatea diferitelor sale părți; ușurința de a recunoaște elementele spațiale și a le distinge și de a acționa în consecință.

Un alt aspect al dezvoltării psiho-motrice a copilului este lateralitatea care constă în preferința copilului spre o parte sau alta a corpului sau a mâinii. Lateralitatea este determinată neurologic, dar la această vârstă poate fi influențată și de unii factori educativi.

Lateralitatea are o influență deosebită în evoluția copilului, deoarece ea influențează ideea pe care o copilul despre sine, stabilirea schemei corporale, percepția simetriei propriului corp.

Cunoașterea stabilă a direcției „stânga-dreapta” este posibilă spre vârsta de 5-6 ani, iar reversibilitatea (identificarea mâinii stângi sau mâinii drepte la o altă persoană din fața sa) nu poate fi învățată înainte de această vârstă. La această perioadă de vârstă crește autonomia și siguranța în executarea unor activități cotidiene, ceea ce contribuie la menținerea stării de sănătate, la ameliorarea adaptabilității și se răsfrânge asupra întregii dezvoltări a copilului.

Formarea și dezvoltarea personalității preșcolarului

În Dicționarul de Psihologie" de Norbert Sillamy personalitatea este definită astfel: "(…) element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează și o diferențiază de o alta persoană".

Între nenumăratele definiții ale personalității, G. W. Allport, 1931 dă propria definiție în lucrarea "Structura și dezvoltarea personalității", încercând cum spune "(…) nu să definim obiectul în funcție de metodele noastre imperfecte".

"Personalitatea este organizarea dinamica în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea si comportamentul sau caracteristic. Ea imbrățișează fiecare aspect al caracterului uman : intelect, temperament, abilitate, moralitate și fiecare atitudine care s-a format in cursul vieții cuiva "

Cele mai importante achiziții la nivelul personalității preșcolarului, sunt: existența eului, formarea conștiinței morale, socializarea conduitei.

Unele dintre trăsăturile personalității copilului care încep să se contureze în această perioadă sunt cele descrise de Ursula Șchiopu astfel: interesele, aptitudinile, capacitățile, talentul, temperamentul, caracterul.

Așadar în continuare, voi încerca să prezentăm succint fiecare dintre aceste trăsături care în final formează personalitatea unui copil.

Interesele

Acestea constituie „orientarea selectivă și relativ constantă a omului spre dobândirea unor anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi, spre efectuarea unor anumite activități „.

Pe când U. Șchiopu definește „interesele ca atitudini active, comprehensive ale ființei umane, față de lumea înconjurătoare în procesul activității”.

În perioada preșcolară se poate vorbi de interesul pentru cunoaștere ce dezvoltă curiozitatea cognitivă generală, atitudinea interogativă față de fenomenele din ambianță, interesul pentru joc face posibilă o perspectivă mai bogată despre lume și viață, interesul pentru activitate eficientă izvorul unor importante satisfacții pentru copil, cu o mare valoare educativă.

Se manifestă unele preocupări față de conduita oamenilor, prinparticipare intensă, afectivă la tot ce se spune despre ei și despre faptele lor. Acest interes, de factură socială complexă, este în plină evoluție și stă la baza participării afective la acțiuni colective, a dezvoltării aprecierii concrete a relațiilor sociale.

Aptitudinile

„Sunt însușiri psihice relativ stabile ale personalității, care constituie o condiție a efectuării cu succes a unor anumite forme de activitate”, după Al. Roșca și A. Chircev.

P.P .Neveanu, M. Zlate, T. Crețu definesc aptitudinile ca fiind „subsisteme sau sisteme operaționale, superior dezvoltate, care mijlocesc performanțe supramedii în activitate”.

Așadar în acest context, vorbim de dezvoltarea unor aptitudini specifice cum sunt cele din domeniul artei – muzică, dans, pictură, aptitudini casnice, chiar științifice.

Și un anumit nivel de dezvoltare a aptitudinilor generale, cum ar fi: spiritul de observație, calitățile memoriei, calitățile atenție, planificarea acțiunilor, rapiditatea operațiilor de gândire, formarea rapidă a deprinderilor, etc.

La vârsta preșcolară se formează și alte aptitudini speciale, cum ar fi: aptitudinea coregrafică, care presupune un dezvoltat simț al echilibrului, memorie motrică, mimică bogată, coordonare motrică etc.

Capacitățile și talentul

Dacă ar fi să ne reprezentăm subsistemul aptitudinal sub forma unei piramide, la baza ei am avea aptitudinea, pe următoarea treaptă: capacitatea, apoi talentul, iar la vârful piramidei, geniul.

Unii autori realizează o delimitare conceptuală între aptitudine și capacitate.Aptitudinea se situează la nivelul potențialității, ca premisă a dezvoltării ulterioare.

Capacitatea reprezintă aptitudinea activată, dezvoltată și consolidată prin învățare,exercițiu sistematic și experiență.

Talentul desemnează ansamblul calităților psihice,aptitudinilor (sistemelor operaționale) și trăsăturilor de personalitate care permit obținerea unor performanțe superioare și a unor realizări originale în diferite domeniide activitate

Geniul termen introdus de Francis Galton (1869), desemnează personae supradotate, cu abilități intelectuale superioare. Geniul reprezintă cea mai înaltă formă de dezvoltare a aptitudinilor; este asociat cu o extraordinară capacitate creatoare, cu abilitatea de a produce idei și produse noi, originale, spectaculoase.„Nivelul cel mai înalt la care se poate realiza dezvoltarea și integrarea aptitudinilor speciale și a celor generale este cel al talentului și al geniului. Atât talentul, cât și geniul se distanțează semnificativ prin performanțele lor de restul reprezentanților domeniului sau domeniilor considerate. Dar cele două structuri se și deosebesc între ele, nefiind echivalente. Astfel, în vreme ce performanțele talentului se încadrează încoordonatele valorice ale „epocii”, îmbogățind într-o anumită continuitate logică tezaurul existent, performanțele geniului creează o epocă nouă într-un domeniu sau în mai multe domenii, punând bazele unui nou curent, unui nou stil, a unui nou mod de gândire etc. .”

Temperamentul

Temperamentul „suportă toate influențele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalității și dobândește o anumită factură psihologică”. Pentru om, temperamentul reprezintă cea mai generală particularitate dinamicoenergetică a personalității.

Pe de altă parte temperamentul, după Al., Roșca, și A. Chircev reprezintă „particularitățile individuale ale individului în ceea ce privește aspectul dinamic al proceselor și însușirilor psihice”.

Caracterul

În sens restrâns și specific, „caracterul reunește însușiri sauparticularități privind relațiile pe care le întreține subiectul cu lumea și valorile după care el se conduce”. În sens larg, caracterul este un mod de a fi, un ansamblu de particularități psiho-individuale ce apar ca trăsături ale unui portret psihic global.

La vârsta preșcolară, după cum arată datele cercetătorilor, reprezentările și noțiunile morale elementare se caracterizează prin anumite particularități specifice.

Este caracteristic și faptul că preșcolarii atribuie mai multă importanță însușirilor pozitive de caracter decât celor negative. Preșcolarii înțeleg ce e bine și ce este rău din faptele altora decât din faptele lor.

De asemenea în procesul desfășurării unei activități concrete, la preșcolari se dezvoltă sentimente și atitudini morale față de alți oameni și față de diferite situații. Cuvintele consolidate prin fapte și acțiuni dobândesc o mai mare eficiență, iar faptele și acțiunile săvârșite sistematic duc la formarea obișnuințelor de comportare morală.

Prima concluzie care se desprinde din relația temperament – caracter este că se manifestă ca trăsături psiho-individuale constituie sub influența condițiile generale de mediu, de viață și de educație.

A doua concluzie este aceea că trăsăturile tipologice nu determină volumul, direcția și eficiența aptitudinilor și capacităților, ci se constituie sub influența și în cadrul condițiilor de mediu și de educație.

Închei acest subcapitol prin deosebitul citat a lui Maurice Debesse : fericit este copilul care gase ște astfel, în fiecare etapă a drumului, pe educatorul capabil să-i insufle treptat forța și elanul necesare împlinirii destinului sau de om.

1.4. Dezvoltarea fizică și psihică a copiilor din mediu rural

Mediul constituie un factor fundamental al dezvoltării fizice și psihice a copilului preșcolar. Mediul se definește ca totalitatea influențelor naturale și sociale, fizice și spirituale, directe și indirecte, organizate și neorganizate, voluntare și involuntare, care constituie „cadrul în care se naște, trăiește și se dezvoltă” ființa umană pentru întreaga viață .

Au fost efectuate numeroase cercetări pentru a pune în evidență valoarea mediului pentru dezvoltarea psihică umană. Astfel, au fost studiate comportamentul copiilor crescuți de animale, corelația dintre coeficientul de inteligență al copiilor și calitatea mediului familial sau a celui instituționalizat (de exemplu, un mediu bogat în stimulări intelectuale ridică potențialul mintal și realizează multe compensări), diferența dintre gemenii monozigoți crescuți de familii cu condiții socioculturale diferite, evoluția numărului de personalitate cu activitate științifică remarcabilă în corelație cu avansul social-economic și cultural al comunității umane, particularități ale personalității și specificul mediului familial.

P. Osterrieth (1976) consideră că mediul susține și creează ocazii de manifestare a particularităților psihocomportamentale. El autorizează, încurajează sau chiar solicită atitudini, deprinderi sau trăsături de caracter. Lipsa stimulărilor, a condițiilor favorabile împiedică elaborarea unor sectoare ale comportamentului sau a unor mecanisme. Influențele mediului care sunt extrem de variate, se răsfrâng asupra tuturor dimensiunilor ființei umane. Condițiile geografice, climatice cu deosebire, influențează metabolismul și alte aspecte funcționale ale organismului.

De o importanță deosebită pentru viața psihică sunt comportamentele social-culturale ale mediului. Este vorba despre modul de viață al unei colectivități, profesiile practicate, tradițiile, obiceiurile, sistemul de valori promovat, libertățile și interdicțiile, calitatea instituțiilor și a oamenilor, toate acestea având o importanță majoră în structurarea personalității omului.

Există mai multe categorii de influențe exercitate de mediu, după cum urmează:

• influențe ale mediului natural;

• influențe socio-economice vizând condițiile materiale de existență;

• influențe socio-profesionale reprezentate de statutele și rolurile profesionale ale celor din jur și ale celui în cauză;

• influențe socio-culturale, mijloace de instruire, educare, acces la cultură;

• influențe socio-afective, constând în frecvența și natura contactelor cu cei din jur, cu atmosfera și climatul socio-afectiv care generează și întrețin trăiri emoționale de o anumită calitate, formând atitudini și reglaje corespunzătoare;

• influențe ale mediului proximal-persoane și situații cotidiene;

• influențe ale mediului distal- mass-media, internetul.

S-au desfășurat cercetări care au arătat că sunt diferențe între copiii care învață în mediul rural, față de cel urban sau între cei care provin din familii cu nivel socio-economic și cultural scăzut, față de cei ce aparțin mediilor favorizate sau între cei care își desfășoară viața în zone izolate sau sunt supuși unei schimbări bruște de mediu, ca în cazul emigranților, față de cei ce au relații bogate și consistente în societate.

În numeroasele studii făcute de cei de la World Vision – România având ca temă Bunăstarea copilului din mediul rural, demonstrează faptul că copilul din mediul rural se dezvoltă diferit față de cel urban. Mulți copii din mediul rural sunt analfabeți, sunt abuzați fizic, psihic și emoțional, puși la muncă grea și neglijați etc. În astfel de cazuri procesul de dezvoltare fizică și psihică nu se desfășoară într-un mod armonios. Ei sunt timizi și izolați, nu au încredere în ei și se integrează foarte greu în grup.

Totuși locuirea în mediul rural aduce și unele avantaje în ceea ce privește dezvoltarea copilului, aerul curat, liniștea și natura, dar asta alături de o familie sănătoasă din toate punctele de vedere, care le pote oferi copiilor un mediu apt de dezvoltare și un climat familial normal.

O contribuție importantă în îmbunătățirea procesului de dezvoltare fizică și psihică a copilului preșcolar îl are școala și educatorul. Într-un sat școala reprezintă nu doar instituția specializată în realizarea activității de educație conform obiectivelor pedagogice ale procesului de învățământ, stabilite la nivel de politici educaționale. Menirea școlii este să semene lumină în sufletele copiilor și ale locuitorilor satului.

Educatorul din mediul rural joacă nu numai rorul de cadru didactic care instruiește copiii, ci și cel de factor activ în a-i convinge pe copii și pe părinții acestora de importanța educației și de a-i speijini în găsirea soluțiilor pentru continuarea instrucției școlare.

Capitolul II

LOCUL ACTIVITĂȚILOR DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DIN GRĂDINIȚĂ

Limba reprezintă una din caracteristicile de bază ale ființei umane, a fiecărui individ, deoarece fără limbă, omul nu ar mai fi ființă umană. Funcția de bază a limbii este în primul rând cea de a permite oamenilor să comunice între ei, să se înțeleagă. Aceasta nu este specifică ființei umane, deoarece și alte ființe utilizează anumite forme de comunicare, însă doar omul are puterea și capabilitatea de a vorbi.Acestea determină ființa umană la nivel sociologic și de grup, ca membru al unei comunități sociale în cadrul căreia se utilizează o anumită limbă. Aici apar și caracteristici individuale ale fiecărui om în parte . Limba a apărut, dăinuie și se dezvoltă interdependent de mediul și comunitatea în care se folosește. Această interdependență reiese și din vasta experiență umană. Limba, se apreciază de către Ion Coteanu, reprezintă în același timp și expresia relației între om și natură, între om și societate și față de el însuși.Totodată, limba este o formă a creației umane care modifică atât societatea cât și limba însăși. Toate acestea fac ca limba să fie complexă precum viața umană, permițînd modificări, însă doar în cadrul anumitor sisteme și procese. Relația între limbă și societate este reciprocă, limba trebuind să ofere ființei umane, sub aspect social și psihic, o viață decentă –fiind mijloc de comunicare și , nu numai atât, ci și instrument pentru reflecții filozofice și cel al inspirației poetice.

Astfel, limba este un fenomen social care permite comunicarea în cadrul anumitor grupuri umane, oferindu-le în același timp și posibilitatea de a-și exprima optim toate elementele specifice ale comunității umane . Limba este mult mai mult decât un simplu mijloc de transmitere a informațiilor. Este un element de identitate națională și culturală. În același timp, limba reprezintă capacitatea de comunicare cu ajutorul sistemului de semne verbale articulate.

Termenii folosiți mai des în acest capitol sunt: limbă, limbaj, vocabular, lexic, exprimare. Pentru utilizarea lor corectă redăm mai jos definițiile extrase din dicționare:

limbaj, limbă = sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele;

limba sau limbajul unei persoane = mod specific de exprimare a sentimentelor și a gândurilor

vocabular, lexic = totalitatea cuvintelor unei limbi;

exprimare = acțiunea de a se exprima și rezultatul ei.

În gradiniță principalul mijloc de comunicare este limbajul. Grădinița este prima treaptă a sistemului de învățământ care își asumă sarcina de a organiza experiențele de limbaj ale copiilor. Noua concepție care fundamentează practica exersarii limbajului în grădiniță pornește de la faptul că, scopul principal al limbajului este comunicarea în situații diverse.

Nevoia de comunicare este o nevoie firească a copiilor, limbajul fiind un instrument de cunoaștere al realității.

Achiziția limbajului se face într-o manieră globală, ca un întreg și presupune integrarea tuturor actelor sale (ascultarea, vorbirea și citirea unor cuvinte la grupa pregătitoare).

În gradiniță, prin comunicare orală se urmărește dezvoltarea capacităților de exprimare prin limbaj verbal și nonverbal, utilizând structuri lingvistice complexe, într-o manieră corectă, cursivă, expresivă, în contexte cât mai variate.

Dezvoltarea limbajului permite copilului preșcolar să relateze aspecte ale experiențelor de învățare, să discute soluții și căi  de rezolvare cu colegii și educatoarea. Toate activitățile din grădiniță presupun comunicare.

2.1. Particularități ale însușirii limbajului de către copiii preșcolari

Limbajul preșcolarului se deosebește de cel al adultului prin:

– pronunțarea este imperfectă, mai ales la începutul preșcolarității;

– sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete;

– privind structura gramaticală: în utilizarea verbelor cel mai bine se fixează timpul prezent, care se extinde și asupra altor timpuri. Numărul erorilor scade treptat și își însușește morfologia și sintaxa în practica vorbirii.

În ceea ce privește structura limbajului, încă mai domină limbajul situativ din faza antepreșcolară care are caracter concret, este legat de situațiile particulare la care participă cei implicați.

Treptat, se face trecerea spre limbajul contextual. Cele două forme coexistă, deși, ca o tendință generală, trebuie semnalată diminuarea caracterului situativ odată cu intrarea în preșcolaritatea mare.

Din limbajul monologat apare treptat, la începutul preșcolarității, limbajul interior care are un rol mare în ordonarea, proiectarea și reglarea acțiunilor.

O particularitate a limbajului copiilor este legată, așa cum am spus mai sus, de aspectul fonetic al lui și anume de pronunție.

Preșcolarul de trei ani are o pronunție inegală a sunetelor limbii materne. Majoritatea dintre ele sunt corect pronunțate, dar sunt și sunete pe care copiii nu le pot pronunța corect. Sunetele pe care preșcolarii mici le pronunță mai greu sunt: r, ș, s, t, c,f. De asemenea, cuvintele mai grele, sunt pronunțate de copii fie în sensul omisiunii unor silabe( „fafie" în loc de „farfurie", „micamente", în loc de medicamente").

Omisiunea, inversiunea și substituirea sunt frecvent întâlnite la preșcolarii mici și într-o mai mică măsură, la cei de 5-6 ani. Sunt copii care deși cunosc cuvintele. Le pronunță și le înțeleg sensul, nu le folosesc în vorbire. Din această cauză ei vorbesc puțin, se exprimă greoi și cu rețineri atunci când sunt solicitați în cadrul activităților de către educatoare.

O altă particularitate a vorbirii preșcolarilor o constituie folosirea neadecvată a formelor gramaticale. Copiii fac greșeli în folosirea acordului după gen, număr și caz ( „este mulți copii", în loc de „ sunt mulți copii", „un fetiță", în loc de „o fetiță"). Necunoscând regulile gramaticale, preșcolarii se folosesc de cunoștințele însușite anterior și prin analogie, realizează noi construcții gramaticale care uneori se potrivesc, alteori sunt greșite.

În vorbirea preșcolarilor, mai ales a celor mici, abundă propozițiile simple, scurte și lipsite adesea de legătură între ele, ceea ce dovedește greutatea pe care ei o întâmpină în însușirea și redarea construcției corecte a frazelor.

Particularitățile vorbirii preșcolarilor sunt legate de vârsta copiilor, și treptat, pe măsura dezvoltării lor se corectează, vorbirea lor devenind tot mai corectă. Spre deosebire de aceste particularități, se întâlnesc și cazuri speciale ca: bâlbâială, gângăveala, pelticia. Aceste defecte de vorbire sunt provocate de șocuri nervoase, traume psihice etc. și cer, pentru restabilirea vocii corecte o intervenție specială „din partea logopedului".

Sub raport cantitativ, vocabularul se îmbogățește substanțial. De la 5-10 cuvinte pronunțate de copil la un an, la 300 – 400 de cuvinte pronunțate la 2 ani, 800 – 1000 de cuvinte pronunțate la 3 ani, 1600-2000 de cuvinte la 4 ani, 3000 la 5 ani, ajunge până la 3500 de cuvinte la 6 – 7 ani, deși semnificațiile cuvintelor nu sunt precise.

O altă caracteristică este și formarea independentă a cuvintelor, inventarea lor pe baza creșterii capacității de generalizare a unor relații gramaticale deja însușite corespunzător formării simțului limbii.

Dacă la vârsta antepreșcolară, memoria are un caracter spontan, în preșcolaritate, datorită dezvoltării gândirii și, mai ales, a limbajului interior, alături de memoria mecanică se dezvoltă memoria logică, alături de cea neintenționată apare cea intenționată. Aceasta din urmă se dezvoltă, mai ales, atunci când informațiile au semnificație pentru copil și în strânsă legătură cu sarcinile de joc.

Datorită dezvoltării progresive a limbajului, memoria începe să capete anumite caracteristici, devenind o memorie pe bază verbală. Atât în planul fixării, păstrării, recunoașterii și reproducerii acțiunilor (memorie motorie), cât și al impresiilor (memorie afectivă) și al situațiilor (amintirea), memoria preșcolarului progresează mult și se caracterizează prin creșterea trăiniciei asociațiilor.

2.1.1. La copiii de grupa mică

Ținând seama de aceste particularități ale vorbirii preșcolarilor, educatoarelor le revin o serie de sarcini importante în ceea ce privește însușirea corectă a limbii materne de către copii, și anume:

– exersarea musculaturii aparatului fono-articular, urmărind dezvoltarea mișcărilor de articulare a fiecărui sunet;

-dezvoltarea auzului fonomatic, care să permită, perceperea corectă a sunetelor: formarea deprinderii de articulare corectă a sunetelor și diferențierea acestora;

-pronunțarea corectă a sunetelor în cuvinte, în diferite poziții (la început, la mijloc sau la sfârșitul cuvântului) îmbogățirea vocabularului cu cuvinte care denumesc obiecte și fenomene observate, precum și diferite aspecte cunoscute;

-exprimarea corectă în propoziții scurte în vorbirea curentă și reproductiva;

-cultivarea dialogului de scurtă durată, în funcție de anumite împrejurări.

La grupa mică, copii își însușesc un fond de cuvinte care reflectă realitatea imediată, aspecte concrete ale mediului înconjurător. Se urmărește însușirea semnificației cuvintelor, ținând seama de faptul că preșcolarii mici fac frecvent confuzii în denumirea fenomenelor, inexactități și imprecizii în folosirea cuvintelor.

Conținuturi ale dezvolatării limbajului sunt:

a) Aspectul fonetic:

pronunțarea corectă a diferitelor sunete ale limbii, a consoanelor labio-dentare (f, v), velare (c,g). a siflartelor (s,z). a șuierătoarelor (ș, j), a vibrantelor (r ) și a diftongilor (ai, au, eu, ea, ia);

exerciții de pronunție corectă și clară a cuvintelor cu toate sunetele care le compun, fără omisiuni, inversiuni sau înlocuiri;

b) Aspectul lexical – îmbogățirea vocabularului cu:

substantive care denumesc: obiecte și fenomene percepute direct din natură și viața socială; nume de obiecte necesare vieții și activității copilului în grădiniță și acasă;
principalele părți ale corpului omenesc; principalele articole de îmbrăcăminte,
principalele alimente și feluri de mâncare ș.a;

adjective care exprimă : însușiri și raporturi dimensionale, culori, însușiri gustative,
însușiri estetice;

pronume personale (eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele);

numerale cardinale (de la l până la 4);

verbe care se referă la acțiuni îndeplinite de copii în grădiniță și acasă sau de către
adulți ( a mânca, a se îmbrăca, a avea, a fi, a se spăla);

adverbe referitoare la poziții spațiale (sus-jos), locul unde se petrece acțiunea
(acum, azi);

conjuncții: și, nici, dar;

– prepoziții: de, la pe , ele;

c) Aspectul structurii gramaticale – se vor efectua exrciții pentru formarea deprinderilor
de vorbire:

exprimarea în propoziții simple a formelor de singular și plural ale substantivelor;

exprimarea acordului dintre subiect și predicat;

folosirea corectă a prenumelor personale;

folosirea unor adverbe : de timp (zi-noapte, dimineață – seară) de loc (afară –
înăuntru, aici- acolo, sus-jos ), precum și a unor conjuncții și prepoziții ( și, de, la);

– folosirea corectă a unor formule de politețe (vă rog, mulțumesc, poftim);
d) Aspectul expresivității vorbirii

Se vor efectua exerciții privind:

nuanțarea exprimării verbale, educarea respirației în vorbire, în recitarea poeziilor;

utilizarea unor expresii literare, figuri de stil. reținute din povești, a unor formule de

început și de sfârșit din basme;

-exprimarea colorată și nuanțată în redarea poveștilor și poeziilor, folosirea intonației
și a mimicii corespunzătoare unei ilustrații simple , cu una-două elemente prin propoziții
scurte și într-o succesiune firească.

2.1.2. La copiii din grupa mijlocie

Dezvoltarea vorbirii la copiii din grupa mijlocie continuă să se realizeze prin relațiile verbale cu cei din jur. Prin cunoașterea mediului înconjurător și prin unele activități specifice, în condițiile manifestării de către copii a curiozității cognitive în legătură cu denumirea obiectelor , a însușirilor acestora, precum și a atitudinii interogative referitoare la originea și cauza unor fenomene.

Sarcinile dezvoltării limbajului sunt:

– exersarea auzului fonetic, în scopul perfecționării percepției auditive și distingerii
sunetelor, a pronunțării corecte a fiecărui sunet și a cuvintelor;

perfecționarea laturii fonetice a limbajului, în sensul pronunțării cu claritate a
sunetelor și grupurilor de sunete;

depistarea și corectarea unor deficiențe de pronunție provocate de cauze funcționale;

îmbogățirea vocabularului activ al copiilor;

însușirea unor structuri gramaticale ale limbii (integrarea cuvintelor în propoziții
simple și dezvoltate);

dezvoltarea vorbirii monologate și dialogate, precum și activizarea întregului volum
de cuvinte;

Conținuturi ale dezvoltării limbajului la grupa mijlocie sunt:

a) Aspectul fonetic

consolidarea pronunției consoanelor sitlante (s.z). șuierătoare (s, j) și vibrante (r);

exerciții de însușire treptată a pronunției unor grupuri de consoane (pi, bl, tr. gr, ci);

înlăturarea tendinței de a modifica, înlocui, inversa sau prelungi pronunția sunetelor;
b) Aspectul lexical-semantic

îmbogățirea vocabularului copiilor cu substantive care denumesc obiecte și fenomene
ale mediului înconjurător, profesiunea, uneltele, numele anotimpurilor și alte fenomene
caracteristice, numele plantelor și ale animalelor cunoscute, cuvinte care exprimă
aspecte comportamentale și strări afective;

adjective care se referă la însușiri privind :culoarea (roșu, galben, albastru, verde, negru, maro), raporturi dimensionale (inalt- scund. gros-subtire. mare-mijlociu-mic). cantitative (mult-puțin);

– pronume : personale, de politețe (dumneavostră, dumnealui), posesive (al meu, a
mea), demostrative (acesta, aceea, aceeiași);

numerale cardinale : 1-10 și ordinale : primul, al doilea, ultimul;

verbe care denumesc acțiuni legate de unele atribuții ale membrilor familiei, ale

personalului grădiniței, ale copiilor ( a spăla, a lucra, a desena, a citi);

– adverbe și locuțiuni adverbiale, de loc și de timp (înainte-înapoi. în față, în spate,
dimineața, am iaz, prânz);

– cuvinte de legătură : conjuncții (sau. ori. dar. însă. iar), prepoziții și locuțiuni
prepoziționale (în, lângă, de la ).

b) Aspectul structurii gramaticale

exprimarea în propoziții simple, dezvoltate și fraze;

folosirea substantivelor la singular și plural (copil-copii. băiat-băieții. lloare-flori);

realizarea acordului în gen și număr între substantivul și adjectivul care-1 însoțește, între subiect și predicat;

folosirea prenumelor demonstrative;

folosirea corectă a verbelor la prezent, trecut și viitor.

c) Aspectul expresivității vorbirii

de a reproduce, pe scurt, poveștile într-o înlănțuire logică, folosind una sau două expresii poetice din textul cunoscut;

de a folosi independent în vorbire expresii literare;

de a folosi vorbirea monologată și dialogată atât în activitățile specifice dezvoltării vorbirii, cât și în relațiile create între copii în diferite momente ale activității din grădiniță.

2.1.3. La copiii de grupă mare și pregătitoare

Dezvoltarea vorbirii copiilor preșcolari de această vârstă are loc în condițiile intensificării activității de intercomunicare a unei evidente și pronunțate atitudini cognitive, a unui proces de formare a limbajului interior și de memorare verbală, de valorificare a datelor perceptive și a reprezentanților de îmbogățire și activizare a vocabularului în vederea pregătirii pentru școală.

Sarcinile pentru această grupă sunt:

perceperea și pronunțarea clară, corectă și expresivă a tuturor sunetelor și grupurilor de sunete, precum și a cuvintelor în propoziții;

sporirea capacității de diferențiere perceptiv -fonetică a cuvintelor în vorbirea altor persoane;

pregătirea copiilor pentru învățarea citit-scrisului în școală;

depistarea și corectarea eventualelor tulburări ale limbajului din punct de vedere fonetic ;

– dezvoltarea cantitativă și calitativă a vocabularului activ al copiilor, pe calea transferului de experiență cognitivă de la adult la copil și de la copil la adult;

-îmbogățirea sistemului de noțiuni referitoare la categorii de fenomene, la relații între fenomene, precizându-se sfera și conținutul acestora;

– consolidarea și perfecționarea deprinderilor de exprimare corectă din punct de vedere gramatical coerentă și expresivă, în vorbirea reproductiva, adresativă, în dialog-monolog;

obișnuirea copiilor de a separa cuvintele din propoziție, silabele din cuvânt, sunetele din silabe;

dezvolatrea capacității copiilor de a formula propoziții dezvoltate, fraze formate din propoziții simple și dezvoltate.

Conținut la grupa mare-mare-pregătitoare

a) Aspectul fonetic

consolidarea pronunției corecte a tuturor sunetelor limbii române, îndeosebi a consoanelor labio-dentale, velare, siflante, șuierătoare, vibrante '"a unor grupuri de consoane consecutive, cuprinse în cuvintele din vocabularul activ al copiilor;

formarea la copii a priceperii și deprinderii de despărțire a cuvintelor în silabe și de pronunțare a cuvântului în întregime.

h) Aspectul lexical:

– substantive care exprimă : noțiuni cu un grad mai mare de generalizare : de exemplu noțiunea de animal – animal domestic, animal sălbatic, sentimente sau norme de comportare civilizată, dragoste de muncă, colegialitate, prietenie, respect;
-adjective care exprimă însușiri referitoare la : dimensiuni (lat- îngust), culori: maro- portocaliu. violet, formă: rotund, pătrat, triunghi, oval, dreptunghi, trăsături de caracter: curajos, harnic, leneș, serios, atent;

– numerale cardinale (1-10) și ordinale (primul, al doilea al zecelea ultimul);

verbe care exprimă acțiuni ale copiilor acasă, la grădiniță, precum și ale adulților în diferite domenii de activitate: industrie, agricultură;

pronume : demonstrative : celălat. cealaltă, interogative: care, cine, ce ; relative : care, ce; nehotărâte: cineva, ceva, unul, altul;

adverbe și locuțiuni adverbiale care exprimă: poziția obiectelor în spațiu, aproape-
departe. dedesupt- deasupra, înainte- înapoi, stânga- dreapta, timpul când se petrece acțiunea, devreme, târziu;

– conjunții și locuțiuni conjuncționale: dacă, deși, fiindcă . pentru, ca să;

– prepoziții: de. pe, despre;

c) Aspectul structurii gramaticale

exprimarea corectă a formelor articulate și nearticulate ale substantivelor la
singular și plural, la toate cazurile ;

folosirea corectă a desinențelor cazurilor substantivelor la singular și plural
exprimarea gradelor de comparație ale adjectivelor cunoscute: mare, mic, înalt;

-folosirea corectă în propoziții a diferitelor forme de pronume: personal de politețe, posesiv, demonstrativ, interogativ-relativ, nehotărât;

– folosirea corectă a verbelor auxiliare : afi, a avea și a altor verbe neregulate.
la timpurile prezent, trecut și viitor;

-schimbarea corectă a formelor verbale după persoană, timp și număr, folosind

prezentul, trecutul și viitorul verbelor cunoscute – utilizarea cu exactitate a prepozițiilor de, la, de la, între, despre;

– exprimarea corectă a acordului dintre subiect și predicat;

– construirea frazelor cuprinzând propoziții simple și dezvolatate. folosindu-
se corect conjuncțiile : șj, dar, iar, sau , dacă, deși, fiindcă;

d) Aspectul expresivității:

– exprimarea corectă prin înlăturarea logică a ideilor în propoziții și fraze
punând în evidență unitatea de sens a acestora;

– vorbirea expresivă prin respectarea pauzelor, a tonului și ritmului,
corespunzătoare conținututlui;

– a reproduce cu ușurință povestiri cunoscute, fără devierea de la subiect, tară repetări sau omisiuni, precum și de vorbire monologată sau dialogată.

2.2. Educarea limbajului în noul curriculum

Noul curriculum pentru învățământul preșcolar prezintă o abordare sistemică, în vederea asigurării continuității în interiorul aceluiași ciclu curricular, interdependenței dintre disciplinele școlare și categoriile de activități din învățământul preșcolar.

Specificul activităților de educare a limbajului în grădiniță este determinat de trei factori:

Idealul educațional

Particularitățile de vârstă ale copiilor

Caracteristicile limbajului

Idealul educațional – (idealul pedagogic) – reprezintă modelul după care trebuie format orice copil, orice tânăr, cu ajutorul educației.

Idealul educațional este expresia aspirațiilor societății.

Curriculumul-preșcolar trasează următoarele obiective ale idealului educațional:

Asigurarea dezvoltării normale și depline a copiilor preșcolari, prin valorificarea potențialului fizic și psihic al fiecăruia, ținând cont de ritmul propriu, de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală – jocul;

Dezvoltarea capacității copilului preșcolar de a intra în relație cu ceilalți copii și cu adulții, capacitatea sa de socializare;

Stimularea copilului preșcolar pentru dobândirea cunoștințelor, capacităților și aptitudinilor necesare activităților viitoare în școală și, apoi, în societate.

În conformitate cu acest curriculum, învățământul preșcolar și clasele I și a II-a reprezintă ciclul achizițiilor de bază (fundamentale), de unde se poate deduce necesitatea continuității în procesul instructiv-educativ.

Învățământul preșcolar constituie:

Prima formă de instruire și educare organizată, sistematică și competentă;

Prima formă organizată de socializare a copilului;

Condiții optime pentru copiii de a se manifesta în mod activ, dirijați permanent de cadre specializate;

În toate activitățile desfășurate în grădiniță: activități comune, activități la alegerea copiilor, activități recreative și de relaxare, activități de dezvoltare și exersare a aptitudinilor individuale, activități recuperatorii, etc., copiii realizează achiziții cognitive, își formează deprinderea de a acționa la comandă, de a stabili relații de cooperare cu educatoarea și cu ceilalți copii, își dezvoltă capacitatea de comunica verbal și nonverbal, își formează deprinderi intelectuale și motrice. Privită din această perspectivă, învățământul preșcolar anticipează învățământul din ciclul primar: cunoștințele acumulate în grădiniță, abilitățile achiziționate facilitează integrarea socială a copilului și asigură continuitatea între cele două etape ale sistemului de învățământ.

Din punctul de vedere al lărgirii orizontului cognitiv și afectiv al copilului, grădinița contribuie la:

Dezvoltarea capacităților senzoriale și perceptive prin reprezentările memoriei și ale imaginației;

Perceperea realității pe căi emoționale și imaginative;

Dezvoltarea relațiilor cu ceilalți copii, cu mediul natural și social;

Dezvoltarea receptivității la acțiunile adulților întâi prin imitare, apoi prin transpunere în joc a comportamentului și acțiunilor acestora, mergând până la participarea lor la activitățile adulților;

Dezvoltarea motricității și a senzorial-perceptivității;

Creșterea atenției a cărei concentrare sporește de la 5-7 minute la preșcolarul mic, la 15-20 minute la preșcolarul din grupa mijlocie și la 40-45 de minute la preșcolarul mare în joc, audiții sau vizionări de filme, teatru pentru copii, etc.

Apărută în cadrul comunității umane din nevoia de comunicare, de transmitere a gândurilor, sentimentelor, ideilor și experienței de viață, limba este învelișul material al gândirii. Se află în strânsă interdependență cu dezvoltarea gândirii: stimulează dezvoltarea gândirii și arată nivelul și calitățile acesteia.

Fiind principalul mijloc de comunicare interumană, limbajul este în același timp și factor de dezvoltare spirituală și de progres social. Prin urmare, limbajul are un rol determinant în dezvoltarea personalității umane.

În primii ani de viață, limbajul se însușește spontan, empiric, în mediul familial; apoi sistematic, în cadrul social: în învățământul preșcolar și în clasele I și a II-a, considerate în curriculumul actual ciclul achizițiilor fundamentale, în clasele III-VI, numite ciclul de dezvoltare, în clasele VII – VIII, numite ciclul de observare și orientare.

Conduita verbală și afirmarea personalității fac progrese prin dezvoltarea capacității de exprimare verbală:

Crește volumul vocabularului activ;

Se manifestă intens limbajul situațional;

Se exersează structurile gramaticale corecte ale limbii.

În vorbirea preșcolarilor apar fenomene ca:

Dificultăți de pronunție a unor sunete;

Tulburări ale ritmului de emisie;

Articulări alterate din cauza unor factori fiziologici sau psihici.

Dezvoltarea limbajului deschide perspectiva unei vieți spirituale bogate și oferă posibilitatea copiilor de educare continuă.

Curriculumul preșcolar prevede următoarele obiective-cadru, obiective cu un grad înalt de generalitate:

Formarea capacității copiilor de a asculta cu atenție un mesaj oral;

Formarea capacității copiilor de a recepta corect un mesaj oral;

Formarea capacității copiilor de a recepta diferite tipuri de limbaj;

Formarea capacității copiilor de a exprima corect aceste mesaje.

Obiectivele-cadru sunt transpuse în obiective de referință, adică rezultatele așteptate, progresia în achiziția de cunoștințe și de competențe de la un an de studiu la altul.

Obiectivele de referință se realizează în funcție de vârsta preșcolarilor: ele sporesc în dificultate mergând de la grupa mică până la grupa pregătitoare.

Orice activitate didactică trebuie să aibă scopuri bine definite și obiective operaționale, adică performanțele sub formă de comportamente observabile și măsurabile obținute pe parcursul procesului didactic.

În concluzie, grădinița rămâne prima treaptă a sistemului de învățământ căreia îi revine nobila sarcină de a organiza cu mare grijă experiențele de limbaj ale copilului, treapta unde comunicarea și limbajul oral are o importanță deosebită și unde se poale insista pe anumite deprinderi de pregătire a scrisului. Numai o experiență câștigată în vorbire îți poate asigura trecerea către alte forme de limbaj mai complicate, cum sunt scrisul sau cititul.

Dacă îi acordăm atenția cuvenită în grădiniță copilului și experiențelor în domeniul limbajului, acesta va avea un ascendent la școală față de colegii care nu au frecventat deloc grădinița. In esență, copilul care frecventează grădinița și care este sprijinit în această perioadă este apt pentru școală și rcușeștesă se adapteze ușor la cerințele ulterioare ale școlii.

2.3. Jocuri didactice pentru educarea limbajului

“Copilul – spunea marele pedagog elvețian Ed. Claparede – este o ființã a cărei principală trebuință este jocul….această trebuință spre joc este ceva esențial naturii sale. Trebuința de a se juca este tocmai ceea ce nu va permite să împăcăm școala cu viața, să procurăm copilului acele mobiluri de acțiune care se consideră de negăsit în sala de grupă”.

Copilul descoperă lumea înconjurătoare, prin intermediul jocului, care sub aparența divertismentului se poate înălța până la nivelul seriozității, constituind o modalitate o modalitate de învățare pentru preșcolari, prin care aceștia își însușesc experiența de viață a adulților.

Prin joc copilul învață să descifreze lumea reală, dobândind cunoștințe, perceperi și deprinderi, prin efort propriu, câștigă experiență în vorbire, înainte de a se angaja în forme de limbaj mai complicate, cum sunt cititul și scrisul.

Jocul reclamă o armonie naturală între cerințele situației de joc și aptitudinile celor ce se joacă . Conform definiției oferite de J. Huizinga, jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, întodeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau necesității materiale, însoțită de simțăminte de înălțare și de încordare, de voioșie și destindere.

În epoca noastră jocul a devenit un instrument educativ și didactic, o bază a metodelor de instruire și educație în învățământul preșcolar și în cel primar și, transpus în forme specifice pătrunde și în învățământul escundar și universitar.

La grădiniță, în vederea dezvoltării vorbirii și educarii limbajului există numeroase posibilități ludice de organizare și desfășurare a activității fundamentale – activități frontal dirijate ( obligatorii) și complementare. Când copilul participă la un proces de învățământ defășurat în mod organizat, jocul se poate îmbina cu învățarea, luând forma jucului didactic.

Jocul didactic, este deci, un mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a capacităților psihofizice pe toate planurile.

Jocul didactic constitue un mijloc valoros de instruire și educare a copiilor de vârstă preșcolară, deoarece rezolvă, într-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcini instructivi complexe, programate în gredinița de copii.

Procesul de influențare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică ținându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultățile de pronunție, vocabularul redus și alte particularități psihice cum sunt: gândirea concretă, atenția instabilă, memoria individuală.

Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relațiilor verbale cu cei din jur, în condițiile manifestării de cãtre copii a curiozitãții de cunoaștere a obiectelor, a însușirilor acestora. În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activitățile specifice, cât și în toate celelalte împrejurări se urmărește:

formarea deprinderilor de vorbire corecte (sub aspect fonetic, lexical, gramatical, coerentă și expresivă);

îmbogățirea și activizarea limbajului și a gândirii, dezvoltarea limbajului monologat și dialogat, însușirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcție de particularitățile de vârstă;

formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din școală;

trecerea treptată de la limbajul concret-situativ la limbajul contextual;

prevenirea și corectarea defectelor de pronunție, în cadrul muncii individuale, cu grupuri mici de copii, precum și în cadrul activității de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupă de copii.

Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie jocul didactic.

Jocurile didactice pot fi folosite pentru:

consolidarea și precizarea cunoștințelor;

verificarea și sistematizarea cunoștințelor;

deprinderea unei pronunții corecte;

formarea vorbirii corecte și coerente;

îmbogățirea sau consolidarea vocabularului.

Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la dezvoltarea auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziției sonore sau semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet într-un cuvânt. Asemenea pot fi înfăptuite prin jocurile “Cine face ?”, “Cum face?”, “Ce se aude?”, “De-a trenul”, “Repetă ce spune”, “Cu ce sunet începe?” etc. În astfel de jocuri s-a introdus mai întâi sunetele a căror pronunție poate fi prelungită, cum este cazul vocalelor sau unele consoane ca: s, r, j, z,. Aceste sunete au fost introduse în exclamații ca: “Aaaa”, “Uuuu”, “Oooo” etc., fie prin onomatopee ca: sss, vajjj, bazzz, fasss etc.

Dezvoltarea auzului fonematic este strâns legatã și de sarcina deosebit de importantă privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. În acest sens, jocurile enumerate pot aduce o contribuție de seamă nu numai la perceperea clară și corectă a sunetelor corespunzatoare, ci și pentru corectarea pronunției și reproducerea lor corectă.

O altã sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului se referă la clasificarea și precizarea unor noțiuni, sarcină ce se referă concomitent cu cele care se referă la îmbogățirea vocabularului și activizarea lui.

Jocul antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort. Astfel, prin intermediul jocului didactic, se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbogățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale.

În scopul îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească numele lor, al fraților, al pãrinților, al educatoarelor (la grupele mici și mijlocii), apoi la grupa mare, nume de localități importante din județ, din țară, ale unor personalități istorice, se pot organiza și desfășura diverse jocuri didactice cum ar fi: “La cine s-a oprit jucaria” (recunoașterea și denumirea membrilor grupei din care fac parte), “Familia mea” (numirea părinților, fraților, surorilor), “Unde s-a ascuns scrisoarea?” (denumirea corectă a adresei de acasă, de la grãdiniță, a unor magazine, orașe etc.).

Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor cu substantive comune ce denumesc: obiecte și fenomene percepute direct din natura înconjurătoare și din viața socială, nume de obiecte necesare în viața și activitatea lor, principalele încăperi cu obiectele necesare, părțile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, mijloace de locomoție, anotimpurile și fenomenele specifice lor, animale domestice și sălbatice, plante cunoscute și unele părți componente ale acestora, unele aspecte ale muncii, ale vieții sociale desfășurate de părinții lor.

La grupa mare se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspecte comportamentale, stări afective, relații sociale și noțiuni cu un grad mai mare de generalizare, trăsături de caracter, sentimente etc.

De asemenea, la grupa mică se pot organiza jocuri didactice diverse prin care se urmărește:

Identificarea și denumirea obiectului de îmbrăcăminte, corespunzător acțiunii efectuate de educatoare (jocul “Cu ce se îmbracă păpușa?”);

Recunoașterea și denumirea corectă a părților corpului omenesc, executarea unor acțiuni specifice (jocul “Spune ce face păpușa?”);

Recunoașterea și denumirea unor obiecte de veselă, alegerea lor în raport de utilitate (jocul “Sã servim musafirii”);

Recunoașterea și denumirea jucăriilor (jocul “Sacul lui Moș Crăciun”);

Denumirea unor profesii, materiale, unelte, produse ale muncii (jocul “Stop”);

Denumirea unor mijloace de transport și a mediului de deplasare (jocul “Cu ce plecăm în vacanță?”);

Denumirea diferitelor animale, a hranei lor (jocul “Caută-ți hrana”).

Toate cunoștințele de limbă sunt date într-o organizare concentric-cantitativă, adăugându-se pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiași probleme abordate la grupele următoare, se reiau și se aprofundează într-o prezentare concentric superioară, prin sporirea gradului de generalizare și abstractizare a cunoștințelor, fiecare parte de vorbire este reluată și însoțită de precizări și recomandări clare cu privire la cunoștințele și jocurile care se recomandă, pe grupe de vârstă.

Jocul didactic contribuie la îmbogățirea lexicului copiilor preșcolari și cu diferite adjective – la grupa mică accentul cade pe însușiri privind culoarea (roșu, galben, albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mică); însușiri gustative (dulce, acru), olfactive, termice sau anumite calitãți morale (leneș, harnic, mincinos) – la grupa mijlocie se are în vedere îmbogățirea vocabularului cu adjective și adverbe care se aflã la însușiri privind culoarea, raporturi dimensionale, raporturi cantitative, trăsături de caracter, însușiri gustative, olfactive, termice.

La jocurile didactice, se are în vedere formarea deprinderii de a folosi corect gradele de comparație pozitiv și comparativ ale adjectivelor, formulând propoziții scurte în urma sesizării relațiilor ce se pot stabili între două obiecte “Cum este?”.

Jocurile didactice ce se organizeazã la grupele mari și pregătitoare au sarcini didactice mai complicate:

Recunoașterea și denumirea diferitelor culori și nuanțe, raportarea acestora la obiecte cunoscute (“Ce culoare se potrivește?”);

Descoperirea numelui colegului după descrierea unor însușiri fizice și morale ale acestora (“Recunoaște colegul de grupă”);

Recunoașterea unor personaje din poveștile cunoscute, precizând trăsăturile fizice și morale ale acestora (“Recunoaște personajul”).

Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogãțirea lexicului sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor, sarcină deosebit de importantă la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza diferite jocuri didactice, deoarece preșcolarul își apreciază mai ușor sensurile cuvintelor pe care le diferențiază prin contrast: exemplu jocul “Rãspunde repede și bine” (precizarea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte: adjective, substantive cu sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte, formarea unor propoziții cu acestea).

Pentru precizarea sensului unor cuvinte – antonime, se pot desfășura diferite jocuri cum ar fi: “La televizor” (se denumesc obiectele expuse și se alcătuiesc propoziții cu ele: coș, cocoș, cățel, ochi, etc.).

Îmbogățirea vocabularului cu cuvinte – sinonime se poate realiza cu mare eficiență tot prin intermediul jocului didactic: “Cum este?” (expunerea unor scurte povești despre anumite animale cunoscute prin observarea directă, și din povești, fabule, în care să folosească în fraze succesive diferite sinonime: vulpe hoață, vicleană, șireată, precizând sensul lipsit de sinceritate).

În ceea ce privește folosirea corectă a pronumelui, la grupa mică sunt recomandate jocuri – exerciții destinate pronumelui personal și a celui de politețe: “Cine a primit mingea?” (înlocuirea numelui colegului de grupă și al educatoarei cu pronumele personale și de politețe).

La grupa mijlocie se adaugă însușirea pronumelor posesive și a celor demonstrative. Jocul didactic “Cine ți-a dat jucaria?” contribuie la formarea deprinderii copiilor de a folosi corect diferitele pronume personale și demonstrative în funcție de relațiile ce se stabilesc între membrii jocului, aceștia nu au voie sã folosească numele copilului care oferă jucãrii, ci să-l desemneze folosind pronumele personal sau demonstrativ corespunzător.

La grupa mare se completează pronumele demonstrativ “celălalt, cealaltă” și se recomandă folosirea unor pronume relativ-interogative “care, cine, ce” și nehotărâte “cineva, ceva, unul, altul, fiecare, oricine”. Acestea se pot însuși numai prin exerciții în cadrul jocurilor didactice “Cine este?”, “Cine sunt?”.

Prin anumite jocuri didactice se urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerele cardinale și ordinale; la grupa mică se însușesc numerele cardinale: unu doi, trei și ordinale corespunzătoare: primul, al doilea, al treilea.

La grupele mare și pregătitoare copiii se familiarizează și cu numeralele distributive: câte doi, câte zece, în cadrul jocurilor didactice utilizându-se și versuri care au un caracter ludic, fiind atractive prin umorul lor, prin ritmicitate și muzicalitate.

Jocul didactic contribuie și la îmbogățirea vocabularului cu cuvinte ce denumesc acțiuni (verbe): la grupa mică accentul cade pe acțiunile copilului în familie, pe stradă, pe acțiunile adultului și ale animalelor cunoscute. Astfel, jocul didactic “Cine este și ce face?” pune accent pe activizarea vocabularului cu cuvinte ce denumesc ființe cunoscute și acțiunile acestora (câinele latră , câinele roade un os, câinele mușcă, câinele fuge, câinele stă la pândă).

La grupa mijlocie se continuă procesul de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor cu verbe care denumesc atribuții ale membrilor familiei, ale altor adulți, iar la grupa mare elementul de noutate este legat de denumirea efectelor unor fenomene ale naturii (“Găsește cuvântul potrivit”).

Se pot folosi exerciții-joc pentru precizarea înțelesului unor antonime, sinonime și folosirea lor corectă în propoziții și fraze.

Exercițiile de vorbire rațional dozate judicios îmbinate cu elemente de joc, contribuie din plin la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui; la însușirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.

Deci, jocului didactic contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui, cât și la însușirea unei exprimări clare, coerente din punct de vedere grammatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.

Indiferent de tipul jocurilor verbale de dezvoltarea vorbirii, acestea asigură o exprimare corectă, contribuie la exersarea memoriei și contribuie la dezvoltarea gândirii copiilor.

2.4. Specificul realizării activității de dezvoltare a limbajului în mediul rural

Sarcina dezvoltării, îmbogățirii și perfecționării limbajului copiilor preșcolari este –atât în mediul rural cât și în mediul urban – majoră, constantă și realizabilă în grădiniță, prin intregul sistem de activitate și mai ales prin cele specifice. Formarea și dezvoltarea capacităților de comunicare verbală este strâns legată de dezvoltarea capacităților de creație, preocupările și grija pentru a-i învăța să vorbească corect, să respecte și să indrăgească limba frumoasă, literară, sa o folosească creativ și expresiv acordând atenție volumului și calității lexicului, ordonarea unei scheme logice, a unei structuri gramaticale corecte, calitatea și expresivitatea exprimării, capacitatea de a comunica în diferite situații.

Azi mediul rural nu este prea diferit de cel urban, deoarece tehnologia avansat a ajuns și la țară: televizorul și calculatorul, materiale care contribuie atât la dezvoltarea creativității preșcolarului cât și a limbajului acestuia. Activitățile de dezvoltare a limabajului sunt aceleași și în grădinița de copii de la țară, doar că probabil în unele zone de la țară materialele didactice sunt mai sărace, astfel desfășurându-se mai greu activitățile. Mediul familial de la țară este orecum un obstacol pentru educarea și dezvoltarea limbajului, deoarece mulți copii și-au însușit cuvinte populare de la țară, care sunt greu de corectat, deoarece ei se întorc în același mediu. Un alt obstacol întâlnit în grădinițele de la țară este acela că dotorită numărului mic de copii toate grupele fac activitățile împreună având o singură educatoare, care trebuie să-și împartă timpul în ambele părți.

Pornind de la obiectivele educației limbajului, de la libertatea pe care o are educatoarea de a-și alege mijloacele de realizare, instrumentele de lucru, de la capacitățile de utilizare a limbajului în procesul de comunicare am valorificat la maxim cadrul oferit de jocurile didactice și exercițiile de limbaj, de lecturi dupa imagini, de memorari și povestiri.

În jocurile didactice (de la cele de pronunție corectă a sunetelor la cele de îmbogățire a lexicului și de îmbinare a structurii gramaticale), am urmărit antrenarea creativă a copilului motivată de placerea acestuia de a vorbi despre obiecte și situații familiale: jucării, prieteni, tablouri, aspecte din natură înconjuratoare, familie, personaje îndrăgite din povești, jocuri cu teme, precum: „Să-l cunoaștem după glas”, „Surprize”, „Întâmplîri vesele și triste”, „Ce s-a întâmplat mai departe” au solicitat copiilor atât o memorie reproductivă, cât și un vocabular bogat, folosirea unor cuvinte și expresii din povești, dar și creativitate în relatarea unor întâmplări, secvențe de poveste, în caracterizarea unor personaje, efectuarea unor operații de analiză și comparație.

Eficiența și-au dovedit-o și jocurile didactice precum: „Jocul onomatopeelor” sau „Ghici cine a venit la noi”, în care copiii repetă cu ușurință sunetele, imitând onomatopeele: bazzz, vajjj, morrr, ssss, brrr, care se pot relua sub alte variante cum ar fi: „Repetă dupa mine” sau „Cine face așa!”.

Pentru a-i obișnui pe copii să despartă corect în silabe se pornește gradat, începând cu cuvinte scurte, monosilabice, apoi bisilabice, continuând cu cuvinte formate din trei și mai multe silabe.

Obișnuința de a se exprima corect în propoziții și fraze se formează prin jocuri didactice de tipul: „Cum este?”, „Ce ști despre mine?”, „Spune mai departe!”.

Prin exercițiile de vorbire se consolidează pronunția corectă a sunetelor limbii române, perceperea auditivă a acestora în cuvânt. Pentru realizarea acestor exerciții se pot utiliza mici poezii sau jocuri de cuvinte.

Lecturile după imagini le-am folosit ca un alt valoros mijloc de cunoaștere și dezvoltare a limbajului, un cadru prielnic de exersare a creativității, comunicării și gândirii.Lucrul acesta a fost posibil prin antrenarea copiilor în interpretarea datelor oferite de imagini, în valorificarea reprezentărilor, a experienței anterioare, în exprimarea cât mai clară, fluentă și expresivă a ideilor.

Lecturile după imagini și convorbirile constituie, metode de exersare a limbajului și gândirii copiilor. Având ca suport intrebările și răspunsurile, discursul copilului va fi permanent orientat de intervențiile educatoarei, formulate astfel: „De ce?”, „Ce credeți că s-ar întampla dacă…?”. Copiii sunt puși astfel în situația de a gândi logic, de a găsi soluții variate și de a-și exprima gândurile.

Poeziile pentru copii îi încântă și îi atrag pe aceștia prin muzicalitatea versurilor, prin conciziunea cu care redau fapte, idei, tablouri sau sentimente. Având o tematică variată, poeziile pot fi folosite în activitatea din gradiniță nu doar pentru simpla memorare și reproducere, ci și pentru stimularea creativității, a capacității de comunicare corectă, fluentă, expresivă. Aduc ca argument în susținerea acestei idei activitatea de memorare cu tema: „Zdreanță”. În prima parte a activității, copiii au făcut cunoștintă cu personajul, l-au descris și-au prezentat impresiile privind înfățișarea, comportamentul acestuia, apoi au aflat o întamplare hazlie cu ajutorul versurilor. Partea a doua a activității a fost un exercitiu creativ întrucât am antrenat copiii să povestească ce știu despre Zdreanță, apoi să-și imagineze și alte întâmplări cu acesta. Un număr destul de mare de copii s-au antrenat în acest exerciâțiu creativ, relatând fapte rele, dar și fapte bune, Zdreanță fiind pe rând câine rău, hoț, neascultător, dar și viteaz, curajos, harnic, prietenos. Exprimarea copiilor a dobândit un plus de corectitudine, vorbirea a fost fluentă și flexibilă și ca urmare a puternicilor trăiri afective, a sentimentelor pe care copiii le au fața de câini.

Un alt mijloc eficient de dezvoltare a gândirii și limbajului îl constituie povestirile. Prin intermediul lor copiii dobândesc o sumă de reprezentări despre obiecte, fenomene, fapte, întâmplări, situații ce nu pot fi percepute ca atare. Povestirile copiilor, fie libere, fie create de ei constituie un exercițiu eficient de educare a limbajului și de antrenare a proceselor intelectuale. Povestirea mobilizeaza gândirea manifestată în ipostazele redării prin limbaj. După o analiză atentă a comportării copiilor în activitatea grădiniței mi-am dat seama ca deși în aparență, lecturile, poveștile, povestirile fiind statice par monotone, acestea implică un grad mare de participare din partea copiilor. În atmosfera lor preșcolarul nu participă motric ci intelectual și afectiv.

Însoțind firul poveștilor care se deapănă dintr-o lume, uneori total necunoscută copilul nu face altceva decât un intens efort de a și-o reprezenta și, în același timp, încearcă a o judeca cu modesta sa putere de discernământ, după fapte și situați. El, copilul este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel ce sugerează verbal. Efortul copilului de a-și imagina și concepe nu poate fi conceput în afara unei gimnastici imense a memoriei, a gândirii, a creației, a voinței și a limbajului. Povestirea independentă s-a dovedit a fi o metodă de deblocare psihică în cazul copiilor timizi sau a celor care în activitățile comune, manifestă o adevarată logofobie. Ca forme de inițiere și deprindere de a povesti se cunosc repovestirea sau reconstituirea povestirii audiate.Destul de des și cu rezultate remarcabile am folosit povestirile create de copii după un șir de ilustrații care prezentau momentele principale ale conținutului. Copiii au făcut cunostință, folosind suportul intuitiv, cu locul unde se desfașoară acțiunea, cu personajele implicate,pe care le-au descris și caracterizat după înfățișare, cu fapte, au fost impulsionați să povestească conflictul, desfașurarea faptelor, deznodământul.

Astfel, în povestea „Pățania iepurașului neascultător” copiii au avut ca sarcină să creeze începutul cu ajutorul ilustrațiilor iar finalul verbal, doar pe baza interpretării faptelor iar pe baza cunoștințelor și experiențelor să găsească titlul potrivit. Variantele cerate de copii au oglindit imaginația creatoare a acestora, au oferi informații cu privire la cunoștințele pe care le au copiii despre viețuitoarele pădurii, despre relațiile dinte acestea, dar și asupra unor trăsături psihice și morale ale copiilor:gândire promptă, bine organizată, capacitate de comunicare omologată și dialogată, exprimare fluentă, expresivă, dar și inițiativă, curaj, spontaneitate, nonconformism și spirit judiciar.

Un alt procedeu utilizat cu ajutorul căruia se dezvoltă imaginația și gândirea, folosit la grupa mare și pregătitoare este cel al desenului povestit, având în vedere aptitudinile copiilor pentru desen, ușurința cu care își materializează ideile, trăirile afective, plăcerea cu care își povestesc desenele. După ce copiii și-au ales tema, am discutat asupra modului de amplasare a elementelor în pagină, în spațiu plastic, paleta de culori pe care o vor folosi, proporția dintre elementele centrale și cele din planul doi. În primele activități de acest fel pentru a veni mai mult în sprijinul alegerii subiectului desenului, am realizat în prealabil unele elemente care să le sugereze conținutul și pe care să le integreze în desenul lor (o casuță mică lângă doi brazi, un drum, o fântână, o punguță). Aceste elemente au sugerat copiilor scene din povești cunoscute, dar și povești originale. Aprecierea desenelor copiilor s-a realizat numai după ce l-am ascultat pe fiecare povestindu-l, iar aprecierea a avut o notă dominant-stimulativă incurajatoare, arătându-le și direcțiile în care trebuie să lucreze în viitor.

Nu în ultimul rând educatoarea trebuie să fie un model de creativitate, gândire și comunicare, cea care trebuie să-l transforme pe copil într-un participant activ la activitățile din gradiniță. Ea trebuie să evalueze comportamentul copiilor printr-o comunitate afectivă, care sa se bazeze pe elementele pozitive din activitate, să le de-a încredere și curaj în a-și exprima ideile, părerile, gândurile.

Avantajele copiilor din mediul rural în educarea limbajului prin povestiri ar putea să rezide din faptul că mediul rural este mai „darnic” cu realizarea sensului. Spre exemplu copilului din mediul rural i se poate arăta o salcie, o scorbură, o pădurice ca să poată imagina peripețiile Lizucăi din „Dumbrava minunată”

Probabil că și accesibilitatea graiurilor regionale folosite în povești, apropiate de vorbirea populară din mediul familial ar putea fi o premisă în favoarea temei

Acum și copiii din mediul ruralul profund și chiar cei pauperi au acces la internet, televiziune etc. , astfel nu-i mai impresionează poveștile clasice, ba dimpotrivă, le reinterpretează și frecvent la repovestire, metodă de comunicare frecvent utilizată în educarea limbajului, introduc elemente moderne.

O altă caracteristică a mediului rural este acee că în unele localități, din cauza efectivului mic de copii, activitatea instructiv educativă se desfășoară la grupe combinate (ex. Grupa mica cu grupa mare sau în unele cazuri toate grupele). Fiind educatoare la gupe combinate am să prezint câteva aspecte ale activității didactice ale învățământului preșcolar combinat.

Gupele combinate își desfășoară activitatea după același plan de învățământ, respectă același curriculum național ca și grupele normale, fără a se lua în seamă timpul aflat la dispoziția educatoarei și al copiilor pentru a realiza la un nivel optim obiectivele de referință prevăzute în programa pentru preșcolari.

Din acest punct de vedere trebuie să precizăm că predarea-învățarea- evaluarea la grupele combinate , în cadrul învățământului preșcolar, reclamă practicarea unui învățământ creativ, suplu, susceptibil variațiilor și îmbunătățirilor. În virtutea caracterului unitar al sistemului de învățământ din țara noastră, al șanselor egale la instrucție și educație, aceeași pregătire trebuie asigurată tuturor copiilor țării, inclusiv a celor din localitățile în care, datorită efectivului mic de copii, activitățile se defășoară în regim combinat.

Secretul succesului activităților combinate îl constituie tocmai capacitatea și priceperea educatorului de a asigura, în primul rând , un conținut și forme adecvate exercițiilor de muncă independente pe care trebuie să le efectueze , precum și de a alterna corect activitatea directă cu munca independentă a copiilor.

Analizând cu atenție cele două condiții de predare-învățare, cele la grupe normale și cele la grupe combinate, se poate aprecia că, sub anumite aspecte, activitatea cu grupele combinate prezintă unele aventaje referitoare la activitatea cu un număr mai mic de copii și la posibilitatea de formare a deprinderilor de muncă independentă și autocontrol. Totuși, procesul de predare – învățare – evaluare desfășurat la grupele combinate solicită un volum mai mare de lucru pentru educatoare, o pregătire temeinică a fiecărei activități în vederea asigurării unei densități a activităților directe cu copiii, precum și a muncii independente. Realizarea unor astfel de cerințe depinde în mare măsură de măiestria pedagogică a educatorului, de puterea lui de creație, de felul în care cunoaște potențialul ficărui copil în parte, pentru a acționa în vederea depășirii greutăților specifice predării-învățării.

Desigur că fiecare moment în organizarea și desfășurarea activității la gupele combinate își are importanța sa și impune respectarea unor condiții de ordin pedagogic și psihologic. Astfel, combinarea grupelor, unul din momentele de început ale organizării, are în vedere:

Asigurarea continuității activității educatoarelor cu același colectiv de copii;

Repartizarea grupelor pe educator, încă de la terminarea cursurilor anului anterior pentru a acorda acestora timpul necesar studierii cu atenție a progrmelor la cele două sau trei grupe la care vor preda;

Particularitățile muncii la grupele combinate sunt evidente și în pregătirea si desfășurarea activităților. Pentru fiecare activitate și la fiecare grupă, indiferent de vechimea în învățământ, trebuie acordat timpul necesar pregătirii, în care se stabilesc obiectivele instructiv – educative ce vor fi realizate, momentele de activitate directă și independentă, strategiile didactice, mijloacele de învățământ etc.

Activitatea, în condițiile predării – învățării combinate, are două momente importante și distincte, și anume: a educatorului cu copiii și munca independentă.

În vederea proiectării activităților la o grupă combinată se ia în calcul, în primul rând, nivelul de dezvoltare psihomotrică a copiilor din care este constituită grupa. După evaluarea inițială, fiecare educatoare, în funcție de vârsta copiilor care predomină la grupă, își face planificarea.

Activitățile pot avea mijloace de realizare comune și obiective diferențiate (Ex: Mare, mijlocie, mică-DȘ-Cunoașterea mediului, DEC-Educație muzicală, DLC, DOS, DPM) sau pot fi activități diferite realizate prin mijloace diferite (Ex: Mare-DȘ-Matematică, Mijlocie-activitate independentă, Mică-DEC-activitate plastică).

În prezent, Planul de învățământ actual ne propune maxim 5 activități integrate pe săptămână indiferent de vârsta copiilor.

În demersul său didactic, educatorul va porni de la tema activităților, va stabili volumul de cunoștințe pe care le va preda, munca independentă a copiilor, metoda dominantă și celelalte metode, organizarea rațională a timpului afectat pentru activitate, materialul intuitiv, verificarea muncii independente, asigurarea progresului fiecărui copil în ritm propriu etc.

Când se pregătește pentru activitate, educatorul stabilește la ce grupă va începe munca directă cu copiii, în cazul în care la ambele grupe e necesar să expună un material nou, alegerea grupei cu care va începe munca directă, este mai dificilă. În astfel de situații, este bine să se înceapă cu explicarea materialului nou care cere mai multe eforturi pentru asimilare din partea copiilor.

Educatorul care își desfășoară munca la grupe combinate este într-o permanentă luptă cu timpul. Experiența a dovedit că a obținut rezultate frumoase, cel care a câștigat această luptă, care a gândit dinainte cum trebuie să acopere fiecare minut cu activitățile cele mai eficiente, cel care și-a format colectivele de copii să facă față specificului activității combinate.

Capitolul III

EXIGENȚE PSIHOPEDAGOGICE ÎN UTILIZAREA POVESTIRILOR LA COPIII PREȘCOLARI ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII ȘI EDUCĂRII LIMBAJULUI

3.1. Povestirea – definiție, clasificări, caracteristici

Genul epic cuprinde toate operele literare în care mesajul artistic se transmite cititorilor pe cale mijlocită, prin intermediul acțiunii și personajelor. Specii ale genului epic : schița, nuvela, romanul, povestea, povestirea, basmul, fabula, poemuleroic, balada etc.

Din nuvelă (reprezentată exemplar în Decameronul lui Boccaccio,secolul al XIV-lea) s-a desprins în ultimele secole o specie nouă, numită povestire.

Termenul este un derivat al verbului “a povesti” care provine din cuvantul slavon povesti – “a istorisi”.

Modul prin care se constituie toate speciile narative, elementul lor comun din care se dezvoltă variantele genului. Ca modalitate de expunere, proprie genului epic, ea se confundă adesea, cu narațiunea.

Ca specie literară, povestirea este o narațiune subiectivizată, care se caracterizează prin menținerea interesului receptorului pentru conținutul substanței narative, în care se evocă întâmplări petrecute în împrejurări și în timpuri neobișnuite.

Este realizată, uneori, ca povestire în povestire sau “povestire în ramă”. Ex. Hanu Ancuței, M. Sadoveanu, unde mai multe narațiuni de sine stătătoare sunt încadrate într-o altă narațiune. Poate fi : fantastică, magică, satirică, filozofică, ș.a.

În sens general, povestirea se confundă cu narațiunea ca modalitate de existență a genului epic, ca semn distinctiv al acestuia. Identificarea povestirii cu narațiunea se bazează pe identitatea de sens a verbelor “a povesti”/”a nara”.

Caracteristicile povestirii:

ca dimensiuni, povestirea se situează între nuvelă și schiță;

narațiunea povestește un singur fapt epic;

accentul este pus pe întâmplări, pe evenimente și nu pe personaje;

construcția subiectului este mai puțin riguroasă decât în nuvelă sau în schiță;

timpul faptelor relatate este în trecut;

existența ceremonial al “istorisirii”, adică sistemul de convenții, arta de a povesti, care presupune: crearea atmosferei evocatoare, captarea atenției, motivarea deciziei de a istorisi, tehnica amânării, suspansul.

Clasificarea povestirii:

după formă: povestire în versuri și în proză, povestirea în ramă.

după conținut: satirică, fantastică, filozofică, romantică, pentru copii.

Reprezentanți:

în literatura universală: Frații Grimm, H.C. Andersen, Mark Twain etc.

în literatura română: M.Sadoveanu, Ion Cgreangă, Luiza Vlădescu, Octav Pancu etc.

3.2. Rolul povestirilor în educarea limbajului copiilor preșcolari

În grădinița de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere și comunicare de cunoștințe, cât și ca formă de activitate destinată cunoașterii mediului și dezvoltării vorbirii preșcolarilor. Povestirea este metoda didactică ce constă în prezentarea, prin narare, a unei succesiuni de episoade.

Cu ajutorul povestirii, ca metodă , educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate și-i informează asupra unor fapte și evenimente ce nu pot fi cunoscute prin experiența lor proprie. În același timp, prin cuvântul viu, li se trezesc copiilor emoții și li se orientează atenția spre cele comunicate.

Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale copiilor în proces de formare și este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de activități:

la începutul unor activități comune (de educație muzicală, joc didactic, convorbire);

în cursul desfășurărilor pentru sintetizarea unor date, fapte etc. (observare , lectură după imagini);

în încheierea lor, cu scopul de a fixa, sintetiza și generalize cunoștințele respective.

Pentru preșcolar povestea este o deosebită modalitate de cunoaștere a lumii, este un mijloc de comunicare și o bună metodă de instruire. Ea conține adevărurile fundamentale ale vieții. Poveștile depășesc hotarele spațiului și timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învață să judece; o poveste bine spusă poate amuza, demonstra și dezarma. Poveștile îmbogățesc deprinderile de a comunica, îmbogățesc vocabularul, cultivă sentimente frumoase, stimulează imaginația și creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism, solidaritate, dreptate. Pune baza concepției despre lume și viață.

Povestirile și basmele pe care le adresăm copiilor, prin conținutul lor sunt pline de învățăminte. Ele scot în evidență calitățile eroilor pozitivi ( fie ei animale personificate sau oameni) și influențează pe această cale formarea personalității copiilor , purtarea și atitudinea lor în diverse situații, precum și limbajul lor.

Între povești și basm există o deosebire pregnantă. În basm domină fantasticul atât în cadrul în care se desfășoarăm acțiunea, cât și în prezența personajelor supraomenești.

Poveștile constituie o categorie deosebită. Atât cadrul cât și subiectele, cât și personajele sunt mult mai apropiate de realitatea vieții de toate zilele, fantasticul ocupând un loc secund și uneori fiind chiar înlocuit cu elemente care-și au originiea în superstițiile popoarelor.

Din povești ca ,,Șorțulețul“, ,,Ce-a uitat Fănucă să spună“ copiii desprind cu ușurință necesitatea unei bune deprinderi igienice și de comportare civilizată și își formează astfel convingerea că trebuie să le respecte.

În măsura în care educatoarea expune povestea într-o formă cât mai corectă din punct de vedere stilistic și gramatical, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare specifice, atât ale limbajului literar cât și ale celei populare

(,, La cireșe”, ,,La scăldat”, ,,Pupăza din tei”) se favorizează însușirea fără dificultate a unor forme stilistice, expresii poetice; odata cu acestea se fac cunoscute și sunt asimilate de către copii, diverse forme flexionare ale cuvintelor. Ceva mai mult ascultând povestiri, copiii sesizează mijloacele verbale folosite de educatoare, dar și memorează cuvintele cu care încep și se încheie basmele ( A fost odată ca niciodată….și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa). Astfel limba literară și cea populară, cu mijloace stilistice proprii intră în limbajul curent al copiilor.

Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizați cu structura limbii române, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii și a gândirii lor.

De asemenea copiii pot fi convinși de necesitatea de a asculta cunoscând consecințele neascultării așa cum reies din povestirile ,,Mălina și ursuleții“, ,, Scufița Roșie“, ,,Cocoșelul cu creastă de aur“ etc.pot învăța să dezaprobe necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia și minciuna înfățișate în ,,Găinușa cea moțată“ , ,,Ciripel cel lacom“, ,, Coliba iepurașului“, ,,Ursul păcălit de vulpe“, ,,Punguța cu doi bani“.

Prin intermediul altor povești cum sunt ,,Mănușa“, ,,Căciuliță roșie și Căciuliță albastră“, ,, Iepurele și ariciul“, ,,Ridichea uriașă“ etc., copiii au prilejul să aprecieze frumusețea prieteniei, a ajutorului reciproc și a vieții în colectiv.

Dragostea nemărginită și grija părinților față de copii, bunătatea și sacrificiul lor, ajutorul și dragostea între soră și frate, bine subliniate în povestirile ,,Nuielușa de alun“, ,, Inima mamei“, ,, Lebeldele“, ,,Scorușul“,

,,Norișor“, sensibilizează sufletul copiilor și-i fac să trăiască mai intens aceste sentimente, și alte trăsături morale ca: modestia și hărnicia, necesitatea de a munci ce pot fi sesizate din povestirile : ,,Cei trei purceluși“, ,,Fata babei și fata moșului“, ,,Plici și Plici-Plici“, ,,Fierarul năzdrăvan“, ,,Cenușăreasa“ înfățișate prin eroii și faptele din povești, fac pe copii să trăiască puternice emoții, să gândească și să ajungă la concluzii practice privind propria lor comportare. Ei învață că e frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnic- ca eroul din poveste.

Preșcolarii sunt fermecați de lumea fantastică a basmelor și povestirilor, le ascultă cu aceeași plăcere chiar daca sunt repetate și își manifestă întotdeauna dorința ca ele să dureze cât mai mult.Prin povești, copiii reușesc să se elibereze de impresiile nemijlocite și au posibilitatea să-și reprezinte obiecte și fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.

Cu ajutorul lor se exersează modalitățile de prelucrare a reprezentărilor în imaginație, se face transpunerea în lumea acestor ființe în care eroii acționează în concordanță cu imaginația fecundă a copiilor, în care ființele apropiate și îndrăgite (cățelușul,iepurașul) sunt întotdeauna bune, puternice și îndrăznețe, în care binele și dreptatea triumfă.

Atitudinea copiilor față de conținnutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeași pe parcursul perioadei preșcolare.Preșcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conținutul basmului, ca și când acesta ar corespunde realității (scaunul și masa desenează, urșii vorbesc,etc).Cunoștințele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor fanteziei de realitate.

De asemenea spiritual critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică față de conținutul fantastic al basmelo în cepe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o distincție între fictive și real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preșcolarii rețin și redau mai ușor faptele cunoscute, situașiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu experiența proprie. Chiar și atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcția experienței lorde viață.La vârsta amintită imaginația copiilor suferă modificări calitative, în strânsă corelație cu schimbările psihofiziologice ce au loc.Se dezvoltă intens funcția analitică a scoarței cerebrale, se perfecționează funcția reglatoare a limbajului și crește rolul inhibiției condiționate.Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de acțiune a imaginației, creșterii gradului său de creativitate. Cunoștințele copilului devin mai precise și mai sistematice .Toate aceste schimbări creează noi posibilități de transformare a reprezentărilor, la aceasta contribuind și povestirile.

În concluzie, se poate reține că rolul și importanța povestirilor – ca activități organizate – constă în valoarea lor cognitivă, etică și estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra întregii personalități a copiilor.

În cadrul activităților de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă și expresivă.

3.3.Tipologia povestirilor

Povestirea, ca activitate comună în învățământul preșcolar, contribuie la dezvoltarea vocabularului copiilor și la formarea deprinderilor de exprimare. Prin conținutul textelor folosite, acest tip de activitate influențează dezvoltarea la copil a proceselor psihice: gândirea, memoria, imaginația, atenția.

Povestirea contribuie în mare măsură la apropierea copiilor de textul literar, încă de la vârsta preșcolară. Acest aspect poate fi realizat dacă educatoarea reușește să selecteze din literatura română și universală texte atractive și accesibile copiilor, texte care creează emoții și sentimente, care influențează pozitiv educația morală și estetică a copiilor. Insistăm asupra acestui aspect deoarece în învățământul preșcolar pătrund și texte cu conținut ușor de asimilat, dar fără valoare estetică. Literatura pentru copii nu este alcătuită doar din texte ușoare, simple, ci este literatură adevărată, parte a literaturii naționale și universale.

În grădiniță și în clasele primare se utilizează două tipuri de povestiri:

Povestirile educatoarei

Povestirile copiilor

3.3.1.Povestirile educatoarei

În cadrul acesteia, educatoarea prezintă copiilor textul literar, care trebuie să facă parte din genul epic în proză, cu acțiuni și personaje, deoarece el urmează să fie repovestit de copii. O problemă importantă este alegerea textului. Criteriile după care educatoarea îi alege ar putea fi:

– gradul de accesibilitate;

– dimensiunea textului;

– existența unei acțiuni lineare, fără întreruperi și reluări;

– numărul de personaje;

– numărul cuvintelor necunoscute de copii;

– prezența abaterilor de la limba literară.

Textul ales se citește în fața copiilor, deoarece citirea are o influență mai mare asupra acestora. Ei observă ce lucruri minunate pot afla din cărți și cât de important e să știi să citești. Prezentarea orală a textului cu paraziții din exprimare nu îl apropie pe copil de carte și, prin carte, de textul literar.

Citirea textului trebuie să fie clară, expresivă, cu modulațiile necesare, cu schimbarea tonului în funcție de personaje și să se realizeze într-un ritm corespunzător nivelului de înțelegere a grupei.

După citirea textului, educatoarea pune întrebări copiilor în legătură cu conținutul acestuia, pentru a verifica dacă ei l-au înțeles. În situația în care copiii demonstrează că stăpânesc textul se poate trece la etapa următoare, repovestirea.

În situația în care este nevoie să se explice anumite cuvinte sau expresii, educatoarea poate face acest lucru în timpul citirii, folosind construcția „adică…”. Dacă este nevoie de mai multe explicații, momentul se desfășoară după citire, reluând contextele în care se află cuvintele și expresiile. Uneori ne putem ajuta de desene mici (exemple: buzdugan, sabie etc.).

Povestirile educatoarei contribuie totodată la familiarizarea copiilor cu structura limbii, cu bogăția și expresivitatea ei; își însușesc cuvinte și expresii noi, plastice, construcții ritmate și rimate, zicale, proverbe și structuri gramaticale corecte.

Poveștile și basmele povestite copiilor au valoare formativ-educativă, contribuind la formarea unor trăsături etice și morale. Copiii își aleg modele de comportament și de viață, cunosc întruchipările binelui și ale răului.

Poveștile și povestirile au o tematică variată:

Lumea copiilor și viața adulților;

Povești și povestiri despre viețuitoare;

Povești în care elementele reale se îmbină cu cele fantastice.

Tematica operelor literare prezentate copiilor prin povestire se diferențiază de la o grupă de vârstă la altă grupă. Astfel, la grupa mică povestirile trebuie să fie scurte, accesibile, să dezvolte afectivitatea copiilor și să dezvolte stări și manifestări comportamentale pozitive. La grupa mijlocie povestirile îi pot familiariza pe copii cu diferite aspecte ale vieții, iar la grupa mare/pregătitoare povestirile devin mai complexe, au ca scop sesizarea diferențelor dintre real și ireal, exersarea capacității de comunicare a copiilor.

Aceste activități trebuie planificate în conformitate cu finalitățile didactice propuse de educatoare pe parcursul unui an de învățământ și trebuie eșalonate în relație cu celelalte activități de dezvoltare a limbajului. Trebuie selectate judicios conținuturile în funcție de obiectivele-cadru și de referință. Pe lângă planificarea calendaristică, pregătirea activității de povestire mai cuprinde:

stabilirea obiectivelor;

selectarea conținuturilor;

studierea atentă a textului literar de povestit și adaptarea acestuia la particularitățile de vârstă ale copiilor;

alcătuirea planului povestirii: succesiunea episoadelor, identificarea trăsăturilor personajelor, stabilirea pasajelor de memorat;

pregătirea materialului didactic.

Etapele activității de povestire sunt:

1. Organizarea activității, care cuprinde:

asigurarea cadrului adecvat povestirii;

pregătirea și expunerea materialului didactic și a mijloacelor audio-vizuale.

2. Desfășurarea activității, care se compune din mai multe secvențe:

a.Introducere în activitate – este o parte foarte importantă pentru succesul povestirii. Captarea atenției copiilor influențează în mod hotărâtor realizarea obiectivelor propuse. Metodele și procedeele propuse spre utilizare trebuie să fie variate: în funcție de vârsta copiilor, de complexitatea conținutului. Se pot utiliza jucării, siluete, marionete, păpuși, un cadru din povestire, desene, tablouri sau ilustrații mai ales atunci, când copiii trebuie pregătiți pentru înțelegerea cât mai profundă a conținutului.

b.Expunerea poveștii / povestirii de către educatoare:

anunțarea titlului și a autorului poveștii/povestirii;

expunerea conținutului trebuie să fie clară și accesibilă copiilor, trebuie să fie expresivă pentru a menține treaz interesul copiilor și pentru a asigura motivația învățării.

Expresivitatea expunerii se obține prin:

modularea vocii;

schimbarea ritmului vorbirii pe parcursul expunerii;

respectarea pauzelor logice, psihologice și gramaticale;

schimbarea intonației în funcție de conținutul povestit;

repetiții;

mimică și gestuculație adecvate,

mijloace intuitive și imitative adecvate;

utilizarea materialelor didactice: marionete, păpuși, jucării, machete, etc

Expunerea poate alterna cu dialoguri scurte adresate copiilor pentru a le sonda opiniile sau a le întreține atenția, pentru a crea starea emoțională corespunzătoare conținutului. Educatoarea trebuie să se transpună în rolul personajelor despre care povestește pentru a transmite permanent emoții copiilor.

Pe durata expunerii, educatoarea trebuie să arate copiilor imagini ce sugerează diferite momente ale conținutului, facilitând astfel asimilarea acestuia, să mânuiască marionete sau diferite siluete, păpuși, sau să folosească alte mijloace. Expunerea trebuie să se desfășoare într-un ritm normal, nici prea lent, nici precipitat, trebuie să se adapteze stilului autorului, cu condiția ca aceasta să nu îngreuneze înțelegerea conținutului.

3.Încheierea activității are ca scop fixarea conținutului povestirii/poveștii și se realizează prin:

reținerea momentelor principale (pe bază de întrebări și imagini intuitive) fără intenția repovestirii conținutului;

integrarea noilor cunoștințe în sistemul celor însușite anterior prin realizarea transferului. Pentru realizarea acestei integrări, educatoarea poate face trimiteri la povești cu mesaj asemănător, cu personaje sau întâmplări asemănătoare.

Mimarea unor gesturi și acțiuni ce definesc unele personaje preferate de copii;

Redarea prin desen, la alegere, a unui personaj sau a unui eveniment care i-a impresionat din conținutul ascultat.

3.3.2. Povestirile copiilor

Repovestirea copiilor

Repovestirea copiilor este o formă de activitate care se desfășoară imediat după povestirea educatoarei, deci în cele 30 de minute, dar și în alte momente separate, după ce copiii au aflat conținutul povestirii prin intermediul educatoarei.

Repovestirea se înțelege ca o prezentare în întregime a conținuturilor de către copii, chiar cu reproducerea dialogurilor. Repovestirea pe scurt și eliminarea vorbirii directe nu sunt performanțe pentru vârsta preșcolară.

Prin repovestire se urmărește formarea deprinderilor de comunicare a conținuturilor unui text cunoscut.

La început, repovestirea textului se realizează pe fragmente logice, după care un copil poate prezenta mai multe fragmente, până se ajunge la expunerea în întregime a conținutului.

Repovestirea nu înseamnă „recitirea”/ redarea întocmai a textului deoarece n-ar fi posibil ca un copil să-l rețină.

Repovestirile au în vedere:

– urmărirea firului acțiunii;

– prezentarea cât mai aproape de adevăr a reacțiilor personajelor;

– folosirea cuvintelor noi și a expresiilor frumoase evidențiate de educatoare;

– schimbarea tonului vocii în funcție de conținutul textului, după modelul educatoarei;

– pronunția corectă a cuvintelor;

– realizarea unor enunțuri apropiate de original;

În cadrul repovestirilor se încurajează abordări în forma personală, dar fără abateri de la acțiune.

După ce s-au prezentat 3-4 texte, repovestirile se pot transforma în concursuri. Educatoarea începe un moment dintr-o povestire și copiii continuă povestirea. Alteori poate prezenta sfârșitul acțiunii și copiii să povestească întreaga acțiune.

Povestirile și repovestirile pot fi susținute de material didactic.

Fig. 1. Etapele unei activități de povestire în care are loc povestirea educatoarei și repovestirea copiilor

B. Povestirile libere ale copiilor

Povestirile libere ale copiilor fac parte din activitățile de povestire. După ce copiii au văzut din textele literare cum se prezintă o întâmplare trăită sau închipuită, ei vor fi încurajați să povestească propriile întâmplări. Este posibil ca unii, după modelul personajelor de care s-au apropiat, să prezinte acțiuni la care pretind că au luat parte, chiar dacă este evident că nu se putea întâmpla acest lucru.

Educatoarea urmărește forma în care se povestește acțiunea, nu veridicitatea ei. După prezentare recomandările, se pot referi și la acest lucru. Dacă este întrerupt de la început, copilul s-ar putea reține să mai comunice. Mai târziu este greu să-l scoți din această situație.

În cadrul acestor activități, copiii pot prezenta conținuturile unor povești; povestiri, basme aflate din diferite surse: de la membrii familiei, de la televizor, video, casetofon, de pe discuri etc.

Povestirile se organizează și după teme date sau după materiale de sprijin. Aceste exerciții urmăresc formarea la copii a deprinderilor de exprimare a gândurilor, de prezentare a unor fapte trăite, auzite sau închipuite. Ele se organizează atunci când copiii și-au format unele deprinderi de comunicare, deci spre finalul grupei mijlocii și în grupa mare pregătitoare.

Etapele unor asemenea activități pot fi:

Alegerea temei → Comunicarea sarcinilor pentru copii → Organizarea grupei → Anunțarea temei → Realizarea legăturii cu alte activități similare → Trezirea interesului pentru temă → Prezentarea povestirilor → Evaluări realizate de copii și educatoare.

3.4. Rolul povestirilor în dezvoltarea și educarea limbajului copiilor din mediul rural

,,Există, adesea, în prima copilărie o prospețime a imaginației, o curiozitate neobosită, un fel de geniu poetic, pe care savanții sau artiștii, ajunși la maturitate, nu le pot regăsi decât cu mare

greutate”Gaston Berger

Vârsta copilariei , este vârsta la care copiii pot înțelege că o carte poate deveni “o lume minunatăa poveștilor”, primitoare și darnică pentru cei care o răsfoiesc, înțeleaptă și plină de mistere care abia așteaptă să fie fie descoperite. Tocmai de aceea copiii ascultă și apoi citesc cu nesaț basmele și poveștile copilăriei. Copiii se identifică, pe plan imaginar cu eroii din povești, iar datoria noastrăeste să deschidem ușa fermecată a tezaurului poveștilor pentru copii și să-i conducem în aventurile fantastice, alături de eroii din poveste.Vârsta preșcolară este perioada care se caracterizează printr-un remarcabil potențial creativ. Acum copiii dobândesc deprinderea de a-și exprima ideile, impresiile, gândurile, dorințele într-o formă nouă, inteligentă, cursivă, creatoare. Dacă această perioadă nu este fructificată, pierderile ce se produc vor fi mari, iar recuperările ulterioare vor fi parțiale și adesea minime.

Promovarea și educarea unei atitudini pozitive a copiilor, față de literatură este de o mare importanță și în mediul rural, unde internetul și televizorul nu se găsește la fiecare casă, unde părinții sunt preocupați de treburile casei și mai puțin de educarea limbajului copiilor lor. În astfel de cazuri responsabilitatea pentru educația vorbirii copilului preșcolar i se plasează educatoarei, care dacă va știi să adopte metodele cele mai eficiente va duce la bun sfârșit această responsabilitate, misiune.

În ansamblul școlii, grădinița reprezintă o instituție de educație care, prin întreaga activitate pe care o desfășoară cu copiii, se referă și urmărește dezvoltarea lor multilaterala și armonioasă, pregătindu-i pentru activitatea din școală.

Grădinițele din mediul rural ar trebui să fie, în același timp, un spațiu plăcut, în care universul copilăriei să își afle visele cu posibilitatea de a le transforma în realitate palpabilă. Aici copilul găsește un mediu propice pentru entuziasmul vârstei sale, precum și forța de angajare în posibila înțelegere a unor scenarii de viață.

Evident că și în mediul rural, în paleta activităților zilnice, un accent major se va pune pe

Activitățile de educare a limbajului, stimulându-le copiilor capacitatea de a comunica. Cele mai îndrăgite specii literare din literatura pentru copii sunt basmele și poveștile.

Întreaga activitate din grădiniță trebuie și se desfășoare într-un climat permisiv, afectiv și, astfel, într-un cadru foarte plăcut și liniștitor, copiii s-ar putea crede într-o poveste. Astfel, marea și nesecata lor sete de a asculta povesti și basme ar putea fi mereu satisfăcută.

„Dați-ne povesti, zic copiii: dați-ne aripi, ajutați-ne, voi, care sunteți tari și mari, să zburăm în depărtări; clădiți-ne palate de azur, în grădini fermecate, arătați-ne cum se plimba zânele sub razele lunii.”

CAPITOLUL IV. METODOLOGIA CERCETĂRII

Limba s-a născut din necesitatea de a comunica, de a împărtăși semenilor ideile despre univers, de a transmite generațiilor următoare roadele căutării, trecerea experienței în cuvânt necesitând efortul viu al actului comunicării.

A- ți cunoaște limba, a fi capabil să exprimi corect și precis ceea ce gândești, simți, folosind cuvintele vocabularului, înseamnă a da dovada unei bune educații și nu în ultimul rând

de a da dovadă de respect pentru propria- ți limbă, propria persoană.

Povestirea este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor, întrucât le satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate, le stimulează imaginația și constituie cadrul optim de exersare a capacității de comunicare.

Ca activitate specifică învățământului preșcolar, povestirea dezvolta următoarele procese psihice:

gândirea logică, copiii trebuind să rețină desfășurarea evenimentelor și să le expună pe baza unor procedee și mijloace specifice (de exemplu, pe baza întrebărilor formulate de educatoare, pe baza unor ilustrații sau desene s.a.);

imaginația, proces cognitiv complex de exersare prin crearea unor imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor și a experienței cognitive anterior formate;

limbajul, ca mijloc fundamental de comunicare.

Limbajul și gândirea se intercondiționează, se constituie ca unitate între comunicațional (transmitere de informație) și cognitiv. Gândirea se dezvolta având ca suport limbajul, iar limbajul este expresia nivelului de dezvoltare a gândirii.

povestirea contribuie, de asemenea, la dezvoltarea atenției datorită căreia copiii memorează numele personajelor, fragmente de povestiri și povesti, rețin succesiunea întâmplărilor, trăsături și comportamente ale personajelor s.a.

4.1. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul principal al cercetării este de a idetificarea rolului pe care îl au povestirile în dezvoltarea și educarea limbajului copiilor preșcolari din mediul rural

Obiective:

Evidențierea importanței pe care o au poveștile în stimularea și dezvoltarea limbajului la preșcolari;

Analizarea modului în care poveștile influențează conduita verbală, dezvoltarea limbajului și astfel rezultatele preșcolarilor;

4.2. Ipoteza cercetării

Utilizarea povestirilor determină:

stimularea și dezvoltarea limbajului ;

formarea deprinderilor de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă și expresivă;

dezvoltarea abilități creatoare ale preșcolarilor;

perfecționarea limbajul și se formează deprinderi de autocontrol al propriei exprimări;

4.3. Desfășurarea cercetării

Variabile de lucru

Prin realizarea acestei cercetari am dorit să arăt că povestirile au un rol important în dezvoltarea și educara limbajului copiilor preșcolari în mediul rural.

Variabilele independente sunt reprezentate de:

metode și instrumente evaluare:

-probe orale: conversația de verificare, povestirea / repovestirea;

-probe scrise: activități de muncă independentă în grupă, testul;

-fișa de evaluare.

Variabile dependente:

– răspunsul subiecților (copiilor) la probe, măsurate cu ajutorul instrumentelor aplicate;

– performanțele obținute de copii preșcolari în vorbire, exprimare și vocabular.

4.3.1. Eșantionul de cercetare

Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2011-2012 . Cercetarea a fost efectuată la Grădinița cu program normal – Trestia și Grădinița cu program normal Hida. Media de vârstă a copiilor 5-6-7 ani.

Grupa experimentală a cuprins un număr de 10 copii cu vârste între 5-6-7 ani, dintre care 6 fete și 4 băieți, iar grupa de control un număr de 20 copii cu vârste între 5-6-7 ani, dintre care fete 12 și 8 băieți.

4.3.2. Descrierea cercetării

Pentru a descoperi care este importanța și eficiența povestirilor în dezvoltarea și educarea limbajului, am ales să aplic unele motode și instrumente de evaluare la etapele inițiale, formative și finale atât la grupa experimentală cât și la grupul de control.

Cu ajutorul acestora am reușit să descopăr reala eficiență a povestirilor în dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral. Pentru a face acestă comparație a fost necesar sa aplic unele metode și teste atât grupei experimentale ( unde am folosit pe parcursul anului școlar cât se poate de des metoda povestirii, având și ca opțional Căsuța cu povești și proiectul tematic Magia poveștilor), cât și grupului de control.

Procedra

a) Etapa inițială (pretest) s-a realizat în data de 19.09. – 23.09. 2011 și a constat în aplicarea unor teste de evaluare inițială pentru a constata:

– înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor verbale;

– exprimarea orală;

– creavitatea și expresivitatea limbajului;

b) Etapa formativă (cvasiexperimentală) am desfășurat-o pe tot parcusul anului, în special în cadrul proiectului tematic Magia poveștilor ( 2 săptămâni 06.02 – 18.02. 2012),dar și în cadrul opționalului Căsuța cu povești ( semestrul I și semestrul II). Pe parcusul acestei etape – pentru a identifica contribuția poveștilor la dezvoltarea limbajului copiilor – am folosit istrumente de evaluare cum ar fi: testul, fișa de lucru, jocul didactic, jocul de rol etc.

c) Etapa finală (posttest) a constat într-un test de evaluare la finală și jocuri didactice.

4.3.3. Metode și instrumente folosite

Cercetarea pedagogică este o acțiune de observare și investigare, pe baza căreia cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional. Inovarea în învățământ se realizează atât prin generalizarea experienței avansate, cât și prin experimentare. Practica educativă constituie, pentru cercetător, o sursă de cunoaștere, un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor și de generalizare a experienței pozitive. În același timp, cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea și perfecționarea procesului de învățământ și de educație. Pentru verificarea ipotezei și pentru realizarea obiectivelor cercetării, am utilizat ca metode de cercetare:

Observația

Una dintre metodele cu cea mai amplă utilizare în cunoasterea copilului preșcolar este observația.Aceasta metodă furnizează educatoarei cele mai bogate și variate date pentru caracterizarea personalității copilului. Pentru ca această metodă să aibă rezultatele scontate copilul trebuie observat în condiții cât mai variate, numai în felul acesta pot fi surprinse manifestarile tipice ce-l caracterizeaza pe copil.

Am pornit de la definirea obsevației ca principala metoda de cercetare, de la faptul ca ea consta in urmarirea sistematica a faptelor educationale asa cum se desfasoara ele in conditii obisnuite. Spre deosebire de experiment care se supune interventiei din partea cercetatorului, observatia consta in inregistrarea datelor si constatarilor asa cum se prezinta, cercetatorul asteptand ca ele sa se produca pentru a le putea surprinde. Se foloseste in toate etapele cercetarii si insoteste de obicei toate celelalte metode, oferind date suplimentare in legatura cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate

2. Convorbirea

Convorbirea este activitatea comună (frontal-dirijată) care, prin intermediul metodei conversației, rezolvă sarcinile educării limbajului: activizarea vocabularului, precizarea și fixarea cuvintelor, formarea unei vorbiri corecte și expresive. La vârsta preșcolară, convorbirea este cea mai complexă și completă activitate de educare a limbajului, într-o convorbire copilul vehiculează întreaga sa zestre lingvistică, își pune în valoare nivelul limbajului, își dezvăluie personalitatea, în același

timp, convorbirea contribuie în mod direct la creșterea calitativă a posibilităților de exprimare corectă a copiilor. Aceștia sunt determinați să folosească adecvat cuvintele, să caute sintagma potrivită pentru a-și exprima cât mai fidel și într-o formă corectă gândurile, trăirile.

Complexitatea și dificultatea convorbirii ca activitate comună decurge din faptul că se desfășoară în exclusivitate pe plan verbal, în absența oricărui material concret intuitiv. Aceasta contravine parcă particularităților gândirii la această vârstă. Sarcina de bază a convorbirilor este de a realiza o sistematizare a cunoștințelor deja dobândite, într-o structură nouă.

Activitățile comune de convorbire se organizează și se desfășoară la anumite intervale de timp pe o anumită temă. Ele sunt precedate, pregătite de alte activități care asigură informația ce urmează a fi valorificată superior în activitatea de convorbire.

în concluzie, prin intermediul întrebărilor se formează capacitatea copiilor de a-și valorifica achizițiile despre lumea reală după criterii noi, date de educatoare. De aceea convorbirile sunt mijlocul cel mai eficient de activizare a vocabularului. Ele stimulează exprimarea corectă, vorbirea contextuală logică.

Importanța imediată și practică a convorbirii constă în aceea că ajută la formarea unui complex de deprinderi de exprimare corectă necesar copilului atât în vorbirea uzuală, cât și în activitatea școlară. Astfel, el se va deprinde: să asculte întrebarea, să răspundă când este solicitat, sa asculte răspunsurile celorlalți și să intervină pentru a le corecta, să-și ordoneze întreaga achiziție informațională pentru a răspunde adecvat întrebărilor educatoarei.

3. Experimentul pedagogic (natural) – constă în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali. A fost folosit ca principala metodă de colectare a datelor necesare verificării unei cercetări și care a cuprins probe complexe, cu date precise, bine definite și distincte unele de altele, pentru a permite o corectă măsurare a rezultatelor obținute prin teste și fișe de lucru.

4. Testul

Studiind literatura de specialitate, am experimentat noi forme de evaluare inițială și finală a cunoștințelor, între care un loc important îl dețin testele ca o modalitate îmbunătățită de determinare și evaluare mai obiectivă a cunoștințelor instructiv-educative, de creștere a învățării, prin deplasarea motivației extinseci spre cea intrinsecă. Testul, ca instrument de evaluare, urmărește ce știe să facă copilul, examinarea făcându-se în limitele prevederilor programei.

5. Jocul didactic

Jocurile didactice satisfac nevoia de joc a copilului, chiar dacă nu este vorba de joc drept activitate motrică. Și în această formă de activitate dirijată, copiii se implică afectiv foarte puternic, sunt ușor de captat și de antrenat. Ele îmbină spontanul și imaginarul, elementele specifice acestei vârste, cu efortul solicitat și programat de procesul învățării. Se pot utiliza jocuri pentru dezvoltarea vorbirii, de imaginație, de creație, jocuri de materiale, jocuri orale, jocuri-ghicitori. Organizarea învățării sub forma unor activități cu caracter de joc aduce voioșie și destindere, plăcere și bucurie, înviorând procesul de învățământ.

Jocurile didactice pot fi folosite pentru deprinderea unei pronunții corecte, pentru îmbogățirea sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte și coerente.

Aceste metode se utilizează în grădiniță și ca activități de sine stătătoare cu un tipic de desfășurare adecvat fiecăreia.

4.3.4. Rezultatele obținute și intrepretarea lor

Orice cercetare își propune obținerea de rezultate mai bune fără de care cercetarea nu se justifică. Reamintesc faptul că în cercetarea mea am pornit de la ipoteza conform căreia prin activitățile de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă și expresivă, astfel încât mi-a oferit prilejul ca, prin acțiunile desfășurate, prin măsurarea și aprecierea rezultatelor obținute de copii la fișele aplicate să verific eficiența acestei metode.

Prezint în ceea ce urmează demersul investigativ, precum și rezultatele obținute în fiecare etapă a cercetării.

Etapa inițială

Pentru a identifica nivelul limbajului, atât la copiii din grupul experimental, cât și la cei din grupul de control, am aplicat fișele de evaluare inițială de la: anexa1,2,3,4,5:

1. Fișă de cunoaștere a volumului vocabularului, a modului de exprimare, articularea suneteleor;

2.Fișă de antonime;

3. Fișă pentru verificarea desprățirii în silabe a cuvintelor;

4. Fișă de alcătuire de propoziții cu un cuvânt dat;

5. Fișă cunoaștere a capacității de analiză și sinteză;

Tabelul 1. DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ-fișe de evaluare

Tabelul 2. Rezultatele obținute la testarea inițială :

Din tabelul 2. constatăm că nu se înregistrează diferențe semnificative, a celor două grupe, grupa control și grupa experimentală, în urma aplicării fișelor de evaluare amintie mai sus.

Grup experimental

Fig. 2. Rezultatele obținute la testarea inițială – grup expermintal

Din graficul de mai sus reiese faptul că cei mai mulți preșcolar din grupul de experimental au un nivel de exaprimare relativ mare : 62% maximal. 20 % sunt la un nivel mediu, iar 18% la nivel minimal.

Grup de control

Fig. 3. Rezultatele obținute la testarea inițială – grup control

La fel și la grupul de control: 67% din copiii testați au rezolvat corect fișele, 21 % au fost la un nivel mediu, iar 12% la un nivel minimal.

Fig. 4. Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative obținute de grupul experimental și grupul de control la testarea inițială

Așa cum se observă din reprezentarile grafice (fig.nr.2,3,4), dar și din rezultatele înregistrate în tabel, cele două grupe pornesc cu șanse relativ egale în derularea experimentului, diferențele fiind nesemnificative.

Analizând rezultatele am constatat că nu toți copiii au un vocabular bogat, activ și nuanțat, nu stăpânesc bine noțiunile de cuvinte cu sens asemănător sau cuvinte cu sens opus, unii dintre copii chiar le-au încurcat. Am observat și faptul că enunțurile formate sunt sărăcăcioase în cuvinte și expresii frumoase, ceea ce arată ca au o exprimare lacunară și nenuanțată.

b. Etapa formativă

În etapa formativă am derulat proiectul tematic Magia poveștilor ( anexa 6), care a avut două subteme : “ Ion Creangă, prietenul copiilor” și “Magia poveștilor”. În acest proiect am folosit povestirea ca principală metodă de educare a limbajului, folsind poveștile lui Creangă și nu numai pentru realizarea activităților ( dramatizare, jocuri didactice, audiție, convorbire, Joc cu text și cânt, povestirea și repovestirea)

Contactul cu povestirile educatoarei , conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la imbogatirea vocabularului. Formulele stereotipe folosite de Ion Creanga in povestile sale se memoreaza usor si antreneaza copilul in a urmari desfasurarea actiunii(….si-nainte mult mai este…); zicalele sunt legate de fapte si consecinte, ceea ce ii permite copilului sa faca legatura intre fapta si rasplata, nu numai la nivelul intamplarilor din povesti , ci si in viata cotidiana.

Tot în această etapă s-a desfășurat opționalul Căsuța cu povești ( semestrul I și semestrul II, anexa 7). Ceea ce se urmărește în acest opțional este determinarea copiilor să învețe să asculte, să se relaxeze și, treptat, să simtă cuvintele, frumusețea și expresivitatea lor; să aibă răbdare și să recepteze cu plăcere textele literare. Pentru a realiza obiectivele propuse în acest opțional am apelat la următoarele conținuturi: povești, audiții, dvd-uri, dramatizări pentru teatru de păpuși, dramatizări, jocuri cu rol, activități creative ( desene, confecționare – măști, puzzle) jocuri didactice.

Exemple de activități:

1. Povestiri cu început dat:

Puiul rândunicii

Intr-o zi frumoasa de primavara , cand iarba inverzeste ,pomii erau plini de flori ,a sosit din tarile calde si un stol de randunele. Ajunse la noi, zburau care-ncotro pentru a-si gasi cuiburile parasite in toamna.

Una dintre ele si-a gasit cuibul de anul trecut care se afla sub stresina casei lui Vladut. El locuia in apropierea unui copac. In acest copac se jucau multi copii care erau bucurosi de sosirea primaverii.

Randunica s-a apucat sa- si repare cuibul caci ploaia si vantul il stricasera. A alergat dupa pamant, apa.paie si-n cateva ore si-a construit un cuib moale si calduros.

Peste cateva saptamani randunica avea trei oua, din care au iesit pui mici si pufosi. Randunica ii iubea foarte mult.

Intr-o zi a plecat dupa mancare pntru cei trei pui . Cel mic, fiind neastamparat a incercat sa zboare singur, darera prea mic si a obosit repede si a cazut unde se jucau copiii.

Atunci …………………………………. sa- mi povestiti voi ,mai departe ce s-a intamplat .

Posibile continuari :

Un copil ce se juca in parc l-a zarit in iarba si l-a luat in palme. Ceilalti copii s- au adunat injurul lui, iar Vladut si-a amintit de cuibul de sub stresina casei lor .Le-a spus copiilor ca randunica a avut de curand puisori si acesta poate fi unul din ei. S-au hotarat sa duca puiul la cuib, Vladut l-a rugat pe tatal sau sa-i ajute sa puna puiul in cuib. Intr- adevar era puiul randu nicii. De atunci puii au trait fericiti cu mama lor, iar toamna vor pleca in tarrile calde .

O fetita mergea cu mamaei ……..

2. Povestiri create de educatoare și copii

E toamnă. Insectele își caută loc de iernat. Pe o potecă aliniate în rând una după alta, o familie de furnici sunt în căutarea locului unde își vor instala mușuroiul.Greu de aflat un loc ferit de viscolul iernii.Urcau tot mai sus în pădure, sau mai bine zis, unde a fost odată o pădure cu copaci falnici pe crengile cărora își aveau cuiburile cântătorii vestiți ai pădurii. Acum e pustiu.Pădurea a fost rasă de pe fața pământului se zice că ,,era o sursă de infecție" se găseau acolo prea mulți țânțari.

-Am obosit, zice furnica cea bătrână. Ne oprim aici! Cred că azi isprăvim cu treaba, apoi ne putem odihni.

Dar ți-ai găsit? Parcă spuse în ceas rău.Tocmai azi trecu pe acolo Costinel, un puști neastâmpărat pus pe fapte rele, care în trei timpi și trei mișcări spulberă mușuroiul.

Furnicile buimăcite, zăpăcite, speriate o iau la fugă.

-Ce ne facem? încotro s-o apucăm?Nu mai avem timp să ne facem alt mușuroi-pământul este înghețat, ce se va alege de noi?

Și ca să fie și mai rău în acel moment începe o ploaie rece și picături mari de ploaie cad peste bietele furnici.

Ploaia nu mai contenea,parcă turna cu gazata.Deodată totul era acoperit de ape.Dinspre pădure veneau buștenii rostogolindu-se cu repeziciune.Furnica bătrână sleită de puteri, abia mai putând respira, da ultimele sfaturi.

-Priviți! Dinspre pădure vin bușteni, ei sunt salvarea noastră, urcați-vă cum puteți, altfel suntem pierdute….

Furnicile își adunară ultimele puteri și cu greu se cățărară pe buturuga cu care plutiră la vale. într-un târziu se opresc chiar în curtea casei lui Costinel.Atunci ele fără să mai stea pe gânduri, se reped în camera lui și se ascund sub dușurnea.

-De aici nu mai ieșim până la primăvară. Vrem să-i dăm o lecție lui Costinel! Furnici ai vrut, furnici vei avea! Și din ziua aceea răzbunarea a început. După ce băiatul adormea furnicile începeau „atacul". Și-l gâdilau, și-l gâdilau la gât, la picioare, la urechi, la nas.;.Furnica cea bătrână îi intra în ureche si îi șoptea:

-Ti se pare că suntem nesuferite? Ei bine așa ai fost si tu pentru noi!…

Rus Andreea -6 ani

Într-un palat trăia o prințesă pe care o chema Fabiana. Prințesa era foarte harnică: spăla vase, făcea curat în castel, iar când se obosea stătea pe fotoliu. Mai ieșea si pe afară să ia aer curat, se ducea si la piață . De câte ori mergea la piață prințesa se întâlnea cu Răul Răilor și îi spunea „Vreau să te iau la mine"

-Te rog nu mă lua! spunea prințesa.

Într-o zi prințesa a plecat în parc și a apărut Răul Răilor.Prințesa a fugit în palat, iar Răul Răilor s-a luat după ea. Împăratul s-a luat la luptă cu Răul și I-a învins.

Prințesa și împăratul au trăit fericiți și au făcut o petrecere de bucurie ca Răul a fost învins.

Moldovan Lavinia – 6 ani

A fost odată ca niciodată că de nu ar fi nu s-ar povesti.

A fost o rățușcă care avea mai mulți boboci. S-a dus cu ei la râu să prindă pește, că tare le mai plăcea. Boboceii au înotat cu capul sub apă și rața a plâns, a crezut că i-a pierdut. După ce i-a găsit i-a certat rău de tot și nu i-a mai dus la baltă.

Luca David – 6 ani

A fost odată un mare țap care păștea împreună cu cel mijlociu si cu cel mic.S-au dus să pască si în altă parte și au trecut peste un pod unde a apărut un căpcăun care le-a spus:

-Am să vă mănânc!

-Vine un țap mai mare cu coarne si o să te împungă! au răspuns țapii.

-Treceți am să vă mănânc când vă întoarceți!

A venit si marele țap care era mai curajos, I-a înțepat pe căpcăun cu coarnele, iar căpcăunul a căzut într-o apă mare și nimeni nu I-a mai văzut.

3. Joc didactic– “Cãlãtorie în lumea poveștilor”

Scopul:

dezvoltarea unei vorbiri corecte, coerente și expresive utilizând cuvinte și expresii din poveștile prezentate.

verificarea însușirii de cãtre copii a conținutului unor povești, stimularea expresivitãții și creativitãții limbajului oral.

Obiective operaționale urmãrite:

Sã recunoascã poveștile învãțate, precum și personajele acestora;

Sã recunoascã titlul unei povești, recunoscute pe baza unui fragment;

Sã caracterizeze personajele din poveste, fãcând diferența dintre personaje pozitive și personaje negative;

Sã redea dialogul dintre personaje, interpretând rolul acestora;

Sã formuleze propoziții simple și dezvoltate cu cuvinte date.

Sarcina didacticã:

Recunoașterea și denumirea poveștilor și a personajelor dupã ilustrații;

Reproducerea dialogurilor dintre personaje.

Regulile jocului – rãspunde copilul care este numit de educatoare. Se aruncã cubul și se va rãspunde la întrebãrile puse de educatoare despre povestea din imagine.

c. Etapa finală

În această etapă am aplicat un test final de evaluare ( anexa 8) și un joc didactic ( anexa 9), atât la grupul experimental cât și la grupul de control, pentru a :

măsura progresul copiilor;

demonstra că povestirile au o contribuție importantă în procesul de dezvoltare al limbajului copiilor preșcolar din mediu rural.

Intrpretarea rezultatelor la testul de evaluare finală

Tabelul 3. Descriptori de performanțe a testului și a jocului didactic:

Tabelul 4. Rezultatele obțiunute la testarea finală :

Proba de evaluare finală, ca și cea de la evaluarea inițială a constat fișe de evaluare și testul de evaluare finlă, alături de un joc didactic, care m-a ajutat să identific reala contribuție a povestirilor la educarea și dezvoltarea limbajului. Rezultatele obținute la proba finală le prezint în tabelul 3 de mai sus.

Grup experimental

Fig. 5. Rezultatele obținute la testarea finală – grup expermintal

După cum reiese din graficul de mai sus păetem observa progresul copiilor. De la un nivel de 62% în etapa inițială, la un progres de 85%. Adică 85% dintre copii au răspuns corect la toate cerințele testului.

Grupul control

Fig. 6. Rezultatele obținute la testarea finală – grup de control

Grupul de control a rămas aproximativ la același nivel, la fel ca în etapa inițială, având un progres mic : 67% în etapa inițială – 74% în etapa finală.

Fig. 7. Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative obținute de grupul experimental și grupul de control la testarea inițială

Așa cum se observăm din reprezentarile grafice (fig.nr.5,6,7), dar și din rezultatele înregistrate în tabel, grupul experimental a avut o creștere semnificativă față de grupul de control, care a rămas aproximativ la același nivel, ca și la etapa inițială.

Fig. 8. Reprezentarea grafică a progreselor grupului experimental

Din aceste grafice reiese faptul că povestirile au o contribuție importantă în procesul de dezvoltare al limbajului copiilor preșcolari. Am constatat o îmbogățire substanțială a vocabularului copiilor, o exprimare mai fluentă și mai nuanțată și o dezvoltare a imaginației creatoare.

Măsuri ameliorative:

copii dificultăți de exprimare se vor desfășura mai multe jocuri exercițiu de corectare a vorbirii;

Copiii care sunt timizi vor fi solicitați mai des și încurajați pentru a căpăta încredere în forțele proprii;

Se vor desfășura în continuare activități care să stimuleze dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului;

Se va pune accentul pe pronunția corectă a sunetelor.

Concluzionând, putem afirma, raportându-ne la progresiile procentuale redate în acest capitol că investigația descrisă în lucrarea de față a înregistrat valori pozitive.

Se constată o validare a ipotezei de lucru și a obiectivelor urmărite, aspecte complementare însă unor măsuri cu caracter prospectiv.

Lucrarea de față a constituit pentru mine o experiență didactică nouă și încurajatoare, un prilej de confruntare cu problemele complexe ale activității de predare-învățare-evaluare în grădiniță.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Cu ajutorul povestirii, ca metodă , am realizeazat apropierea copiilor de cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate, care-i informează asupra unor fapte și evenimente ce nu pot fi cunoscute prin experiența lor proprie. În același timp, prin cuvântul viu, li se trezesc copiilor emoții și li se orientează atenția spre cele comunicate.

Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mentale ale copiilor în proces de formare și este folosită frecvent în anumite momente ale altor tipuri de activități:

-la începutul unor activități commune (de educație muzicală, joc didactic, convorbire);

-în cursul desfășurărilor pentru sintetizarea unor date, fapte etc.

(observare , lectură după imagini);

– în încheierea lor, cu scopul de a fixa, sintetiza și generalize cunoștințele respective.

Povestirile și basmele pe care le-am adresat copiilor, prin conținutul lor sunt pline de învățăminte. Ele scot în evidență calitățile eroilor pozitivi (fie ei animale personificate sau oameni)și influențează pe această cale formarea personalității copiilor , purtarea și atitudinea lor în diverse situații, precum și limbajul lor.

Prin intermediul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt familiarizați cu structura limbii române, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii și a gândirii lor.

Preșcolarii sunt fermecați de lumea fantastică a basmelor și povestirilor, le ascultă cu aceeași plăcere chiar daca sunt repetate și își manifestă întotdeauna dorința ca ele să dureze cât mai mult.Prin povești, copiii reușesc să se elibereze de impresiile nemijlocite și au posibilitatea să-și reprezinte obiecte și fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.

Cu ajutorul lor se exersează modalitățile de prelucrare a reprezentărilor în imaginație, se face transpunerea în lumea acestor ființe în care eroii acționează în concordanță cu imaginația fecundă a copiilor, în care ființele apropiate și îndrăgite (cățelușul,iepurașul) sunt întotdeauna bune, puternice și îndrăznețe, în care binele și dreptatea triumfă.

Atitudinea copiilor față de conținnutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeași pe parcursul perioadei preșcolare.Preșcolarii de vârstă mică acceptă fără discernământ critic conținutul basmului, ca și când acesta ar corespunde realității (scaunul și masa desenează, urșii vorbesc,etc).Cunoștințele lor sărace despre realitate nu le permit o separare precisă a imaginilor fanteziei de realitate.

De asemenea spiritual critic al gândirii le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică față de conținutul fantastic al basmelo în cepe să se manifeste abia de la 5-7 ani, când copilul face o distincție între fictive și real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preșcolarii rețin și redau mai ușor faptele cunoscute, situașiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi asociat cu experiența proprie. Chiar și atunci când reproduce un basm plăsmuirile copiilor deviază în direcția experienței lorde viață.La vârsta amintită imaginația copiilor suferă modificări calitative, în strânsă corelație cu schimbările psihofiziologice ce au loc.Se dezvoltă intens funcția analitică a scoarței cerebrale, se perfecționează funcția reglatoare a limbajului și crește rolul inhibiției condiționate.Gândirea copilului devine mai abstractă ceea ce posibilitatea lărgirii câmpului de acțiune a imaginației, creșterii gradului său de creativitate. Cunoștințele copilului devin mai precise și mai sistematice .Toate aceste schimbări creează noi posibilități de transformare a reprezentărilor, la aceasta contribuind și povestirile.

În concluzie, se poate reține că rolul și importanța povestirilor – ca activități organizate – constă în valoarea lor cognitivă, etică și estetică, prin care se exercită o puternică înrâuire asupra întregii personalități a copiilor.

În cadrul activităților de povestire se exersează vorbirea copiilor, se formează deprinderea de a povesti independent, ceea ce contribuie la mărirea posibilităților de exprimare corectă, coerentă și expresivă.

BIBLIOGRAFIE

Albu, C., Albu, Adriana, Vlad, T. L., Iacob, I., (2006), Psihomotricitatea, Ed.Institutul European, Iasi;

Albu, Emilia, (2007), Psihologia vârstelor, Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureș;

Albulescu, Ion, (2006) Pedagogia comunicării. Procedee discursive didactice, Editura Napoca-Star, Cluj-Napoca ;

Allport, Goroon W., (1991) Structura și dezvoltarea personalității, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Bocoș, M.; Jucan D., (2007) Teoria si metodologia instruirii. Teoria si metodologia evaluarii. Repere si instrumente didactice pentru formarea profesorilor, editia a II-a, revazuta, Editura Paralela 45, Pitesti;

Breben, Silvia, Ruiu, Georgeta, Gongea, Elena, Fulga, Mihaela, (2002), Metode interactive de grup, Editura Arves, Craiova;

Cerghit, Ioan, (1980), Metode de învățământ, București, Editura Didactică și Pedagogică;

Chiș, V., (2001) Activitatea profesorului între curriculum si evaluare, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca;

Coteanu , Ion, (1996), Gramatica de baza a limbii române, Editura Albatros;

Crețu, Coord. Ecaterina, (2007), Termeni de stilistică și de poetică a textului, Editura Grafit, Bacău;

Crețu, Tinca, (1994), Psihologia vârstelor, Tipografia Universitatii Bucuresti ;

Crețu, Tinca, (2005), Psihologia copilului, Ministerul Educației și Cercetării, București;

Flueraș, Vasile, Ulrich, Cătălina, (2008), Specificul dezvoltării copilului, în Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, București,;

Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca;

Golu , P., (1985), Învățare și dezvoltare, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Golu, M., (2005), Fundamentele psihologiei, Editura Fundației România de Mâine, București;

Golu, P., Verza, E., Zlate, M, (1994), Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Hobjilă, Angelica, (2008), Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului, Institutul European, Iași;

Ifrim, M., (1986), Antropologie motrică, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Ionescu, M., (2000), Demersuri creative în predare si învatare, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca;

Ionescu, Miron, Radu, Ioan, (1995), Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca;

Lepădatu, Ioana, (2008), Psihologia vârstelor – ciclurile de creștere și dezvoltare, Editura Psihomedia, Sibiu;

Mihail, Balint, (2008), Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, – note de curs, Cluj- Napoca;

Mihail, Bálint, (2008), Didactica limbii și literaturii române, note de curs, Cluj-Napoca;

Negrilă, Bianca, (2007), Educarea limbajului prin jocul didactic, în Studii de Știință și cultură, anul III, nr. 4, Arad;

Neveanu, P.P., Zlate, M. , T., Crețu, (1993), Psihologie – manual pentru clasa a X-a, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Nicola, Ioan, (1980), Pedagogia școlara , Editura Didactică și Pedagogică, București;

Preda, V., (2001), Educația pentru știință în grădiniță, Ed. Compania, București;

Preda, Viorica, (2009), Metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii, Editura Gheorghe – Cârțu Alexandru, Craiova;

Roșca, Al., Chircev, A., (1965), Psihologia copilului preșcolar, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Sillamy, Norbert, (1998), Dicționar de psihologie, Editura Universal Enciclopedic, București;

Stan, Cristian, (2000), Autoevaluarea și evaluarea didactică, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca;

Șchiopu, Ursula, (1967), Psihologia copilului,Editura Didactica și pedagogică, București;

Vasile, Marian, (2005), Noțiuni de teoria literaturii, Ediția a III-a , Editura Fundației România de Mâine, București;

*** (2008),Curriculum pentru învățământul preșcolar, M.E.C.I.;

*** (2005),Ghid pentru proiecte tematice, Humanitas Educațional, București.

Anexe

Anexe 1. Fișă de evaluare inițială 1

1. Denumește corect acțiunile pe care le fac copiii din imagine.

2.Spune colegilor ce activități îndrăgești cel mai mult și de ce?

Anexa 2. Fișă de evaluare inițială 2

1.Denumește imaginile de mai jos și găsește cuvântul potrivit pentru fiecare ( antonime)

Anexa 3. Fișă de evaluare inițială 3.

1. Trasează atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul ce denumește imaginea respectivă.

2.Încercuiește imaginea al cărei cuvânt începe cu sunetul „a”.

Anexa 4. Fișă de evaluare inițială 4.

1. Formează propoziții cu cuvintele care denumesc imaginile.

Anexa 5. Fișă de evaluare inițială 5.

Recunoaște povestea.

Povestește ce vezi în imagine și spune ce urmează.

Anexa 6. Proictul tematic Magia poveștilor

PROIECT TEMATIC

“MAGIA POVESTILOR”

Tema anuala: Cu ce si cum exprimam ceea ce simtim?

Nivel: II (5-7ani)

Tema proiectului: “Magia poveștilor”

Durata: 2 saptamani

Propunator: Vereș Simona Livia

Argument:

Calculatorul si lumea sa virtuala fascineaza copilul, îndepartandu-l tot mai mult de ceilalti, de cuvantul scris, de ceea ce ne-a fermecat noua copilaria – povestile. Asadar, astazi, mai mult ca oricand, este datoria gradinitei si familiei sa deschida usa fermecata a tezaurului povestilor pentru copii si sa-i conduca pe acestia in aventuri fantastice alaturi de Feti-Frumosi si Ilene Cosanzene, in lupta cu fortele raului-zmei, balauri sau maste odioase. Contactul cu povestirile educatoarei , conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la imbogatirea vocabularului. Formulele stereotipe folosite de Ion Creanga in povestile sale se memoreaza usor si antreneaza copilul in a urmari desfasurarea actiunii(….si-nainte mult mai este…); zicalele sunt legate de fapte si consecinte, ceea ce ii permite copilului sa faca legatura intre fapta si rasplata, nu numai la nivelul intamplarilor din povesti , ci si in viata cotidiana.Ex. “Nu plateste bogatul, ci vinovatul!”

Locul de desfasurare: Sala de clasa

Direcții de dezvoltare/subteme ale proiectului:

07-11.02-“Ion Creanga, prietenul copiilor”

14-18.02-“ Magia povestilor”

Obiective de referință vizate

DLC * Sa recepteze un text care i se citeste ori i se povesteste, intelegand in mod intuitiv caracteristicile expresive si estetice ale acestuia:

Sa demonstreze ca a inteles ideile principale si mesajul unui text literar;

Sa recunoasca existenta scrisului oriunde il intalneste;

Sa comunice impresii si idei pe baza cunostintelor acumulate anterior.

DS * Sa-si imbogateasca experienta senzoriala , ca baza a cunostintelor matematice referitoare la recunoasterea , denumirea obiectelor, cantitatea lor, clasificarea, constituirea de grupuri/multimi, pe baza unor insusiri comune (forma, marime, culoare)luate in considerare separat sau mai multe simultan;

Sa efectuieze operatii cu grupele de obiecte constituite in functie de diferite criterii date sau gasite de el insusi:triere, grupare/regrupare,comparare, clasificare, ordonare, apreciere a cantitatii prin punere in corespondenta;

Sa comunice impresii, idei pe baza observarilor efectuate.

Sa cunoasca unele elemente componente ale lumii inconjuratoare, imaginare si reale: personaje fantastice(zmei, balauri, etc.), elemente fantastice(graiul animalelor din povesti, puterile supranaturale, etc.)

DOS * Sa aprecieze comportamente si atitudini in raport cu norme si valori morale cunoscute: dreptatea, bunatatea, empatia, compasiunea, etc;

Sa-si adapteze comportamentul propriu la cerintele celorlalti;

Sa efectuieze operatii simple de lucru cu material din natura/ sintetice;

Sa cunoasca/ sa utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea unei activitati practice;

Sa fie capabil sa realizeze lucrari practice inspirate din natura si din viata cotidiana , valorificand deprinderile de lucru insusite;

DEC * Sa redea teme plastice specifice desenului;

Sa utilizeze un limbaj adecvat cu privire la diferitele activitati plastice concrete ;

Sa compuna in mod original si personal spatiul plastic , utilizand material si tehnici diverse alese de el sau sugerate de educatoare;

Sa exerseze deprinderile tehnice specifice modelajului in redarea unor teme plastice;

Sa asocieze miscarile sugerate de textul cantecului cu ritmul acestuia;

Sa exprime prin miscare starea sufleteasca create de muzica audiata;

Sa exprime intr-un joc impresia muzicala creată de un cântec;

DPM * Sa fie capabil sa execute miscari motrice de baza: mers, alergare, sarituri, rostogoliri;

Sa cunoasca/ sa aplice reguli referitoare la igiena corporala, a echipamentului si a efortului fizic;

Sa perceapa componentele spatio-temporale(ritm,durata, distant, localizare)

Sa utilizeze deprinderile motrice de baza insusite in contexte diferite.

Centrul tematic:

In spatiul dedicat centrului tematic , amplasat in raza vizuala a copiilor si accesibil parintilor , se afla un raft plin cu carti de povesti . De asemenea , sunt expuse material aduse de copii: imagini din povestile cunoscute, siluetele unor personaje indragite, mulaje, puzzle cu scene din povesti , masti, costume, decoruri.

Centrul tematic va fi imbogatit pe parcursul derularii proiectului prin contributia educatoarei, a copiilor si a parintilor.

Centre de interes:

Inventar de probleme:

Planificare saptamanala

“Ion Creanga , prietenul copiilor”

“Magia povestilor”

Anexa 7.

OPȚIONAL

“CĂSUȚA CU POVEȘTI”

Este vârsta la care copilul este fascinat de cuvinte, de povești, povestiri și legende. Poveștile i-au fascinat întotdeauna pe cei mici, le-au captat atenția, i-au făcut să se implice, să se viseze eroi care înving întotdeauna, să aprecieze personajele și lucrurile bune, pozitive. El poate înțelege că o carte de lectura este o “căsuță cu povești”, indentificând-o cu un tărâm cu mistere de care el se simte atras și vrea să-l descopere.

“În căsuța cu povești” copiii vor descoperi multe lucruri noi, jocuri și aplicații interesante, vor “intra în pielea personajelor”, vor rezolva situații problemă, vor crea, vor învăța să comunice corect (să asculte și să formuleze mesaje). Ghicitorile, proverbele, poezioarele hazlii, textele cu conținut satiric, umoristic îl vor face pe copil să se destindă, să participe cu plăcere și interes la acest tip de activitate. Opționalul va fi îndrăgit de copii și se va dovedi un instrument de valoros la grădiniță dar și acasă.

Acest opțional urmărește prin multitudinea și diversitatea textelor ca cei mici să fie determinați să învețe să asculte sau să audieze un text, să descopere informații noi, să aplice/să valorifice cunoștințele dobândite, să redea conținutul unui text, să identifice mesajul transmis de autor, să se relaxeze și, treptat, să conștientizeze cuvintele, frumusețea și expresivitatea lor, să aibă răbdare și să recepreze cu plăcere textele literare.

I. Dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor

structurilor verbale orale.

II. Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical și

sintactic.

III. Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.

Să audieze cu atenție un text, să rețină ideile acestuia și să demonstreze că l-a înțeles.

Exemple de comportament:

să urmărească linia poveștii, concomitent cu imaginile din carte ori să asculte povestea spusă sau citită de educatoare;

să asculte și să reacționeze adecvat la poveștile transmise fie prin citire sau povestire, fie prin mijloace audio-vizuale;

să demonstreze înțelegerea textului răspunzând la sarcini didactice precum: repovestire, dramatizare, desen.

Să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv și să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.

Exemple de comportament:

să manifeste inițiativă în comunicarea orală și interes pentru semnificația cuvintelor;

să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate despre personaje din povești.

Să recepteze un text care i se citește ori povestește, înțelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive și estetice ale acestuia.

Exemple de comportament:

să utilizeze caracteristicile expresive ale lumbajului oral și ale celui corporal în transmiterea unor idei și sentimente;

să realizeze mini-dramatizări sau jocuri cu rol pornind de la textul unei povestiri, utilizând vorbirea dialogată, nuanțarea vocii, intonația, cu sprijinul educatoarei și folosind indicațiile sugerate de text.

4. Să fie capabil să creeze el însuși (cu ajutor) povestiri și mici dramatizări.

Povești, audiții, dramatizări pentru teatru de păpuși, dramatizări, jocuri cu rol, activități creative (desene, confecționări-măști, puzzle, labirinturi), jocuri didactice.

SEMESTRUL I

“Albă ca Zăpada” – 4 activități

“Ursul păcălit de vulpe” – 4 activități

“Iedul cu trei capre” – 3 activități

Evaluare: “Recunoaste povestea sau personajul”-joc – 1 activitate

SEMESTRUL al II-lea

“Turtița” – 3 activități

“Degețica” – 3 activități

“Coliba iepurașului” – 3 activități

“Ridichea uriașă” – 3 activități

“Hansel și Gretel” – 4 activități

Evaluare: jocuri didactice – 6 activități

Planificarea activităților

SEMESTRUL I

SEMESTRUL al II-lea

Anexa 8. Test de evaluare finală

1.) – Denumește personajele și poveștile din care vin acestea.

– Unește printr-o linie personajul cu litera cu care începe numele lui. Incercuiește personajele ale căror nume încep cu sunetul "C".

2.) Alcătuiește o propoziție cu personajul din imagine. Reprezintă grafic propoziția, cuvintele și silabele.

Scrie cuvântul C A P R Ă.

3.) Colorează bulinele din dreptul personajelor pozitive cu roșu, iar cel din dreptul personajelor negative cu negru.

4. Cine trebuie să plece? Colorează personajele care fac parte din aceeși poveste

Anexa 9. Joc didactic – Traista cu povești

O altă mtodă de evaluare a dezvoltării limbajului a fost jocul didactic " Traista cu povesti " . Acest joc are scopul de a verifica:

Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale;

Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic;

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.

Materialul folosit : o traista mica confectionata din material simplu in care sunt introduse imagini din diferite povesti cunoscute de copii:

"Punguta cu doi bani" , " Scufita rosie" , "Capra cu trei iezi" , "Alba ca Zapada", " Motanul incaltat " etc.

Obiectivele operaționale:

Să identifice povestea din care face parte imaginea;

să recunoască personajele din imagine;

să redea conținutul ilustrației;

să relateze pe scurt întâmplările din poveste.

Desfasurarea jocului :

Se va arata copiilor traista si se va preciza ca in interiorul ei se gaseste o ilustratie dintr-o poveste cunoscuta . Traista va trece din mana in mana , de la un copil la altul , iar in acest timp copiii vor recita in cor versurile :

" Traista minunata

Spune-mi mie indata

Ce se-ascunde-n tine

Ca vreau sa stiu bine ! "

Copilul la care a ajuns traista cand s-au terminat versurile o deschide , scoate ilustratia si povesteste episodul infatisat pe ea . Daca copilul la care s-a oprit traista nu recunoaste povestea si nu stie sa redea continutul ilustratiei , altul va putea face lucrul acesta .

Pentru a usura desfasurarea jocului se repeta la inceput in cor de cateva ori versurile pentru a fi memorate .

La inceperea jocului , traista este data de educatoare copilului din prima bancuta din partea dreapta , iar acesta o da celui din spate si se continua pana la terminarea versurilor . Dupa ce s-a ghicit povestea din care face parte scena reprezentata in ilustratie , educatoarea introduce in traista o alta , dand-o mai departe . Se procedeaza la fel pana ce se epuizeaza toate ilustratiile care au fost pregatite pentru activitatea respectiva .

In timpul povestirii , este bine sa fie ajutati de educatoare , copiii care se exprima mai greu .

Anexa 10.

activitate integrată

PROPUNĂTOR: Vereș Simona Livia

Nivelul/Grupa :II/ mare

Tema anuală de învățare:”Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”

Tema săptămânală: “Călător în lumea basmelor”

Tema activității: “Lume de basm!”

Tipul activității : fixare de cunoștințe

Activitate integrată:ALA+ADE (DS+DLC)

ALA1: Alfabetizare: : „Cuvinte minunate, cuvinte fermecate”;

Artă : “” – „În lumea basmelor”–colaj

Știință : „Înțeleptul ne iubește și la joacă ne poftește”- loto cu adunări și cifre

ALA2: Joc distractiv :”Prințul și Zmeul!”

ADP:- Întâlnirea de dimineață: “Lume de basm”

ADE:1-DȘ:-Manipulative- “Noi suntem piticii!”-exerciții cu material individual

2-DLC: “Carnavalul sunetelor”-joc didactic

Scopul activitatii:

Fixarea și consolidarea calităților expresive ale limbajului oral și corporal în transmiterea unor idei și sentimente.

Fixarea și consolidarea capacității de a înțelege și utiliza numere, cifre, întrebuințând un vocabular adecvat.

Manipulative: DȘ- Activitate matematică

Obiective operaționale:

să numere de la 1 la 7, recunoscând grupele cu 1-7 elemente și cifrele corespunzătoare acestora;

să compare mulțimile folosind un limbaj matematic adecvat: mai puțin, mai mult, tot atâtea elemente;

să formeze mulțimi de obiecte de același fel;

să asocieze numărului 7, cifra 7 corespunzătoare elementelor mulțimii;

să raporteze conștient numărul la cantitate, cantitatea la numărul exprimat verbal și la cifra corespunzătoare ;

să efectueze exerciții de adunare cu o unitate, folosind pe langă obiecte și cifre și simboluri matematice ;

Activitate de grup: DLC- Educarea limbajului

Obiective operaționale:

să despartă cuvintele în silabe;

să analizeze cuvântul, analizând silabele;

să precizeze locul sunetului în cuvântul dat;

să recunoască personajul din poveste;

să alcătuiască propoziții;

Comportamente urmărite:

Alfabetizare:

să recunoască și să identifice după formă literele;

să traseze peste cuvinte punctate;

să unească punctele pentru a construi imaginea dată;

să utilizeze corect instrumentele de scris;

Știință:

să numere de la 1 la 7 recunoscând grupele cu 1-7obiecte și cifrele corespunzătoare;

să efectueze operații de adunare cu 1 unitate, în limitele 1-7;

Artă:

să denumească ustensile de lucru accesibile vârstei;

să recunoască cifrele și să raporteze cantitatea la număr;

să lipească, să trateze suprafețe realizând diferite colaje estetice și funcționale;

să-și dezvolte încrederea în forțele proprii și să manifeste stabilitate și perseverență în activitate;

Activitate de grup: Joc distractiv:”Prințul și Zmeul”

respectarea regulilor jocului;

dezvoltarea perspicacității și a vitezei de reacție;

Strategii didactice:

Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, demonstrația,

problematizarea, explozia stelară, piramida, turul galeriei.

Resurse materiale:

Alfabetizare: fișe de lucru, creioane, carioci, culori

Știință: „loto cu cifre și adunări, culori, siluete pitici;

Manipulative: jetoane cu imagini și cifre, tablă magnetică, panou

piramidă, fișe de lucru, creioane colorate, siluete pitici.

Artă: : – imagini – personaje /elemente din poveste, hârtie colorată,

creioane colorate, lipici;

Forma de organizare: frontal, individual, în grupuri mici;

Durata: o zi

Material bibliografic:

„Curriculum pentru învățământul preșcolar, M.E.C.I. 2008;

„Ghid pentru proiecte tematice”, Humanitas Educațional, București, 2005;

„Metode interactive de grup”- Silvia Breben, Georgeta Ruiu, Elena Gongea,Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga, Ed.Arves, 2002

„Gata pentru școală – Modul pentru educatori”, București 2008;

SCENARIUL ZILEI

După servirea mesei vom face câteva exerciții de înviorare:

„Ca să fiu copil voinic

Eu fac sport încă de mic

Merg în pas alergător

Sar apoi într-un picior

Mă opresc, respir ușor

Întind brațele să zbor

Dar cel mai bine e să fac și gimnastică

Un, doi,un,doi,

Faceți toți la fel ca noi!

Ăsta-i doar un început

Ia priviți cât am crescut!”.

Pe covor ne așezăm

Și cuminți noi ascultăm.

În cadrul întâlnirii de dimineață cu tema:„Lume de basm” vom face :prezența copiilor,completarea calendarului naturii,iar apoi prin metoda exploziei stelare vom pătrunde în tainele cărților. Copiii vor formula întrebări și vor realiza conexiuni între idei prin interacțiune și individual pentru rezolvarea unei probleme. Pe steaua mare se va așeza o carte cu povești, iar în jurul acesteia vor fi așezate cinci stele de culori diferite pe care sunt scrise întrebările: Ce? Cine? Când? Cum? De ce? Copiii vor primi jetoane (steluțe) de culori diferite (vor fi respectate culorile celor cinci stele)și li se cere să se grupeze în jurul acestora respectând criteriul culorii, formându-se astfel cinci grupe. Fiecare grupă va formula întrebări despre personajele din poveștile cunoscute, celelalte grupe oferind răspunsurile. Întrebările formulate și răspunsurile găsite vor fi elementele ce ne vor ajuta să pătrundem în lumea personajelor, moment în care în sala de grupa vor intra câteva dintre personajele din poveștile cunoscute.

Astfel se va face trecerea la activitatea de grup – Educarea limbajului.

În cadrul acestei activități vom desfășura jocul didactic “Carnavalul sunetelor”.

Cu ajutorul celor patru personaje – Albă ca Zăpada, Motanul Încălțat, Vânătorul și Păcală- copiilor le vor fi prezentate centrele, oferindu-li-se indiațiile necesare:

La centrul artă, o avem pe Albă ca Zăpada, copiii vor colora personaje din povestea “Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici” și vor lipi pe siluete tot atâtea flori câte le indică cifra de pe fiecare jeton. Siluetele astfel realizate vor fi expuse pe “Tărâmul de poveste”.

În centrul știință, Păcală și copiii vor fi „Înțeleptul ne ajută…” și trebuie să rezolve corect operați de adunare în lim.1-7 și să raporteze numărul la cantitate.

În centrul alfabetizare, Motanul Încălțat va supraveghea copiii, care vor construi imaginea unor personaje /obiecte din povești „Cuvinte minunate în lumea basmelor” prin unirea punctelor și vor număra literele fiecărui cuvânt făcând asocierea cu cifra corespunzătoare.

În centrul manipulative- DȘ- Vânătorul vrea să vada dacă copiii recunosc cifrele în limitele 1-7 și de aceea ne-a pregătit mai multe sarcini.

La sfârșitul activitățiilor din centre se va realiza avaluarea lucrărilor.

Joc distractiv – ”Prințul și Zmeul”

Prințesa ne anunță că Prințul și Zmeul se luptă de o săptămână pentru a ocupa Tărâmul Fericirii. Prințesa ne roagă sa ajutăm ca această luptă să ia sfarsit, oferindu-ne din coș două mere. Copiii vor fi împărțiți în doua echipe, echipa Prințului și echipa Zmeului.Fiecare echipă va primi un măr pe post de ștafetă. Li se explică regulile jocului:

Din fiecare echipă voi alege câte patru copii. Aceștia vor participa la prima cursă. Ceilalți vor fi așezați pe scăunele și își vor susține echipa.

La start pornesc doi copii, câte unul din fiecare echipă. Aceștia trebuie să depășească obstacolele, să se întoarcă la locul de pornire și să dea mărul colegului ce urmează, acesta va da la rândul său ștafeta colegului al treilea, apoi ștafeta va ajunge la al patrulea coechipier.

Echipa câștigătoare va primi câte o bulină pe panoul pe care se ține scorul.Amândouă echipele vor obține același număr de buline și vor fi la egalitate, singura soluție fiind ca Prințul și Zmeul să se împrietenească, urmând să locuiască împreună pe Tărâmul Fericirii.

În încheiere, se fac aprecieri și copiii vor fi recompensați.

Anexa 11. PROIECT DIDACTIC

EDUCATOARE: Vereș Simona Livia

NIVEL II

ACTIVITATEA: EDUCAREA LIMBAJULUI

TEMA ACTIVITATII: “FATA BABEI SI FATA MOSNEAGULUI”,

de ION CREANGA

MIJLOC DE REALIZARE: REPOVESTIREA COPIILOR

TIPUL ACTIVITATII: verificare- consolidare

SCOPUL ACTIVITATII: Dezvoltarea capacitatii copilului de a reproduce continutul unui text narativ, de a se exprima liber, creativ; verificarea insusirii continutului povestii “Fata babei si fata mosneagului”, de Ion Creanga

OBIECTIVE OPERATIONALE:

-sa povesteasca continutul povestii respectand ordinea cronologica a intamplarilor, pe baza suportului ilustrativ;

– sa adreseze intrebari legate de continutul povestii si sa raspunda la acestea;

– sa cunoasca sensul cuvintelor noi din text: “sluta”, “vitrega”, “horopsita”;

– sa alcatuiasca propozitii cu cuvintele noi din text;

– sa desprinda invatatura povestii;

STRATEGII DIDACTICE:

METODE SI PROCEDEE DIDACTICE: povestirea, explicatia, conversatia, predarea- invatarea reciproca, piramida.

MIJLOACE DIDACTICE: planse reprezentand momentele principale ale povestii, macheta si siluete reprezentand personajele povestii, o piramida, jetoane cu aspecte si personaje din poveste, buline rosii,galbene, verzi, albastre.

FORME DE ORGANIZARE: frontal, pe grupe, individual.

DURATA ACTIVITATII: 30- 35 min.

Anexa 12. PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATA

“IN LUMEA POVESTILOR”

Grupa: Mare- Pregatitoare

Tema:”Cu ce si cum exprimam ceea ce simtim?”

Subtema:”In lumea povestilor”

Activitatea :activitate cu continuturi integrate:

ADP: Intalnirea de dimineata : “Intalnirea cu Alba ca Zapada”

ADE:DLC: “Alba ca Zapada si cei sapte pitici”

ALA: – Joc de rol:”Ingrijim piticii bolnavi”

-Constructii:Construim casuta piticilor”

-Arta:”Decoram castelul si padurea”

ADE:DOS:Harta povestii Alba ca Zapada si cei sapte pitici”-aplicatie

DPM:”Dansam la nunta”-euritmie

Tipul activitatii: verificarea si consolidarea cunostintelor

Forma de realizare:integrata

Scopul activitatii:

DLC:- Dezvoltarea exprimarii orale , intelegerea si utilizarea corecta a semnificatiilor

structurilor verbale orale,

-Dezvoltarea creativitatii limbajului oral,

DOS:-Formarea si consolidarea unor abilitati practice specifice nivelului de dezvoltare

motrica,

-Dezvoltarea simtului practic,

DPM:-Stimularea calitatilor intelectuale , de vointa si afective in vederea aplicarii

independente a deprinderilor motrice insusite.

Obiective operationale:

ADE:

O1-Sa demonstreze intelegerea textului apeland la diferite modalitati de redare a

acestuia,

O2-Sa participe activ la activitatea de grup ,

O3-Sa inteleaga mesajul transmis,

O4 -Sa repovesteasca pe baza ilustratiilor prezentate,

O5-Sa realizeze lucrari practice inspirate din poveste,

O6- Sa gaseasca utilitate lucrurilor realizate ,

O7_Sa execute individual sau in grup tema data manifestand spirit cooperant,

O8 Sa-si dezvolte sentimente de dragoste si respect fata de literatura pentru copii .

ALA:

-Joc de rol:

O1-Sa se transpuna in diferite roluri in joc,

O2:-Sa desfasoare jocuri de rol , utilizand vorbirea dialogata si nuantarea vocii,

O3-Sa interactioneze activ cu partenerii de joc,

ALA:

-Constructii:

O1-Sa utilizeze corect materialele puse la dispozitie,

O2-Sa imbine formele in scopul realizarii temei propuse,

O3-Sa gaseasca utilitatea potrivita constructiei obtinute,

O4-Sa manifeste spirit de colaborare.

-Arta:

O1-Sa utilizeze corect instrumentele de lucru,

O2-Sa propuna variante de valorificare a propriei lucrari,

O3-Sa pastreze ordinea si disciplina in sala de grupa in timpul activitatii.

STRATEGII DIDACTICE:

Metode si procedee:conversatia , explicatia, demonstratia, instructajul verbal, exercitiul , brainstormingul , ghicitoarea , proverbul metodele;”Turul galeriei” , “Patru colturi”, invatarea prin cooperare .

Material didactic:

ADP: jetoane colorate , CD.

ADE:ilustratii din povestea “Alba ca Zapada si cei sapte pitici” , jetoane, cosulete, siluete de personaje din poveste, polistiren,aracet, sevetele, bolduri, CD.

ALA:-Joc de rol: halate pentru copii, truse de doctor, pitici de jucarie, tacamuri ,castronele , prosoape,seringi de jucarie, termometru .

-Constructii: : polistiren. aracet, hartie glacee cu autocolant .

-Arta :pensule, acuarele, sortulete de plastic, servetele .

Forme si metode de evaluare:evaluare curenta, aprecieri verbale, varificare orala,

examinare prin proba practica.

Forma de organizare: frontala, individuala, pe grupe.

Durata:1zi

BIBLIOGRAFIE:

1.”Curriculum pentru invatamantul prescolar3-6/7 ani”,2008.

2. BREBEN SILVIA;”.Metode interactive de grup-Ghid metodic” Editura Arves 2006

3. BREBEN SILVIA “Ghid pentru proiecte tematice –Activitati integrate pentru prescolari” Editura DPH 2008

Anexa 13.

“Alba ca Zapada”

“Mama rea m-a izgonit

Pentru ca sunt mai frumoasa

Si-n padure am pornit

Nu ma tem , fiindca piticii ,

Ma vor ajuta mereu

Si vor fi cu mine-alaturi

Si la bine si la greu.”

-Cine sunt eu?

-Din ce poveste fac parte?

Tranzitie DOS:

“Pentru ca voi ati stiut

La-ntrebari sa imi raspundeti,

Eu va daruiesc indat

Un jeton ce-i colorat.

Rosu, galben ,alb , albastru

Care-o fi culoarea lui,

Cauta-ti perchea-ndata,

Mergi la masa asortata!”

Tranzitie ALA:

“Catre centre noi plecam

Povestea sa o aflam

Sa vedem dac-o sa stim

Povestea sa reconstituim!

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

Subsemnatul (a) ___________________________________________________, înscris (ă) la examenul pentru obținerea Gradului didactic I, seria 2011-2013, specializarea _______________________________________________________, prin prezenta, certific că lucrarea metodico-științifică cu titlul ________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________

conducător științific _______________________________________________________

este rezultatul propriilor mele activități de investigare teoretică și aplicativă și prezintă rezultatele personale obținute în activitatea mea didactică.

În realizarea lucrării am studiat doar surse bibliografice consemnate în lista bibliografică, iar preluările din diferitele surse, inclusiv din alte lucrări personale, au fost citate în lucrare.

Prezenta lucrare nu a mai fost utilizată în alte contexte evaluative – examene sau concursuri.

Data: _____________ Semnătura:

________________________